Sunteți pe pagina 1din 14

SOCIOLOGIA FAMILIEI Familia ca institutie universala.

ncercari de definire a familiei, la interferenta a trei discipline: sociologia familiei, antropologie, istorie sociala. Perspectiva sociologica asupra familiei: Auguste Comte si comunitatea morala. Frederic Le Play si abordarea monografica a familiei. Talcott Parsons si perspectiva functionalista asupra familiei. Este de neconceput o perceptie individualista, a omului izolat. Pe langa substanta fizica pe care oamenii o impartasesc intre ei, constitutia lor biologica, exista si un patrimoniu moral, intelectual, cultural. religios care ii integreaza n familie. Primele comunitati umane, clanurile, triburile sau hoardele primitive erau structuri familiale largi, grupuri de rudenie in care endogamia era garantul solidaritatii grupului, ca i rudenia (comunitatea de sange), vecinatatea (comunitatea spatiala) prietenia (comunitatea spirituala).

ntelegerea societatii se afla in explicarea familiei, ca grup social primar. Preocupari in aceasta directie: Ren Villerm, A. Comte, Frederic Le Play, Emile Durkheim, Talcott Parsons, A. R. Radcliffe-Brown, Claude Lvy Strauss .a.

cuplu casatorit si copiii acestuia (care se bazeaza pe casatoria cuplului, ca institutie generatoare a vietii familiale) grupul social ai carui membri sunt legati prin raporturi de varsta, casatorie sau adoptiune, care traiesc impreuna, coopereaza sub aspect economic si au grija de copii (George Peter Murdock).

Enciclopedia Britannica descrie familia: locuinta comuna a membrilor, cooperarea economica reproducerea biologica.

In cercetarile specialistilor de istoria familiei se concentreaz: a) Dimensiunea afectiva (relatiile conjugale sau, parentale, atitudinile sexuale, practicile premaritale etc.); schimbarile socio-culturale influenteaza profilul afectiv al familiei. b) Dimensiunea demografica (studiul gospodariilor, numarul de botezuri, casatorii, inmormantari, baza de cercetare fiind registrele civile).

c) Dimensiunea economica-gospodareasca (se refera la relatiile economice dintre membrii familiei, relatii de mostenire, de proprietate, de succesiune a titlurilor si privilegiilor etc.). Auguste Comte. La Comte, familia este unitatea de baza a societatii si nu individul. Prin familie, individul incepe a iesi din personalitatea sa si invata a trai cu celalalt, altruismul, sociabilitatea primara. Familia se explica prin exercitarea autoritatii naturale, brbatul subordoneaz femeia, cei mai n varst pe cei mai tineri. Din punct de vedere biologic, femeia se afla intr-o stare de inferioritate, dar i in ceea ce priveste forta intelectuala, datorita proportiei mai scazute a activitatii cerebrale... Femeile sunt, in general, superioare barbatilor printr-o mai mare dezvoltare a emotivitii, simirii si sociabilitatii. De aceea femeia este agentul sensibilitatii si simpatiei in familie, iar barbatul al inteligentei si ordinii... Frederic Le Play considera ca toate relatiile sociale, politice, morale sau economice ale unei societati pot fi regasite in familie. Familia reproduce toate caracteristicile societatii globale. Transformarile ei conduc la transformarea societatii. Pentru evaluarea functionalitatii ei, Le Play recomanda, ca instrument de investigatie, bugetul de familie. El intreprinde o cercetare comparativa asupra a 45 de familii europene i identific cteva fenomene: prabusirea comunitatii paterne, ruperea legaturii intre familie si traditie, afirmarea ideologiei individualiste. Cei de dup le Play au constatat c nu pot fi analizate prin bugetul de venituri si cheltuieli toate functiile familiei: morala, afectiva, etica etc. Solutia gasita a fost Nomenclatorul social, un inventar al realitatii sociale a tuturor formelor si manifestarilor societatii, de la descrierea familiei (localizarea familiei, ocupatiile familiale, proprietate etc.), la investigarea vecinatatii, parohiei, orasului, provinciei, statului, societatii si chiar la raporturile cu societatile straine. Edmond Demolins a formulat teoria spatiului fizic cu influen asupra aparitiei unui tip specific de familie si, deci, de societate. Stepa, tundra, padurea, fiordurile, campia, determina un anumit profil al ocupatiilor, acestea determina, la randul lor, adoptarea unor tipuri familiale principale: familia patriarhala, familia tulpina, familia particularista, familia instabila. Familia patriarhala, de exemplu, este proprie populatiilor de stepa si de campie, ocupatia principala fiind agricultura si cresterea animalelor; in cadrul acestor familii, definitorie fiind autoritatea tatalui asupra fiilor si fiicelor, asupra celorlalti membri ai grupului de rudenie. Dincolo de rolul "procreator", tata este un titlu ierarhic, patriarh, magistrat suprem, preot (slujeste pe altarul familial), rege (conduce domeniul familial, administreaza resursele, stabileste aliante, asigura protectia in fata dusmanilor) ... Copiii depind intrutotul de comunitatea familiala condusa de tata.

Pcatul sau greseala unui membru apartine intregii familii, este asumata si trebuie ispasita de aceasta. Familia patriarhala slabit este caracteristic societatilor agrare sedentare, unde autoritatea tatalui este limitata de autoritatea unui "consiliu" al comunitatii familiale. Familia sarbeasc, zadruga, are drept cap un gospodar care administreaza bunurile familiei, o reprezinta in fata strainilor, a instantelor superioare, este responsabil de bunastarea membrilor familiei. Pe msur ce mbtrnete i i scade fora de munca, autoritatea i este completata de cea a altor membri ai familiei, in principal a barbatilor in putere. Familia tulpina este familia patriarhala, traditionala, asupra careia acioneaz urbanizarea, industrializarea. Descendentii nu raman impreuna in aceeasi gospodarie si nici in aceeasi comunitate. Ei sunt liberi sa plece, insa pastreaza obligatia de a mentine legatura cu familia de origine si chiar de a o sustine material. Acordarea "recunoasterii" familiale unui membru plecat depinde tocmai de aceasta sustinere a familiei. Emigrantii trimit venituri familiei de origine. Familia occidentului european modern, cu ocupatii mixte, forma de locuire fiind ferma individuala, compusa din rezidenta familiala si cladiri auxiliare. Tinerele menaje din societatea scandinav traditionala isi incepeau, in general, viata familiala prin a defrisa un colt de padure intr-un fiord, construiau adapost si drumuri de acces. Caracteristice erau locuirea izolata si familia redusa la parinti si copii necasatoriti. Tinerii casatoriti parasesc gospodaria parintilor pentru a-si intemeia propria familie. Familia instabila caracterizeaza societati europene moderne in care educatia copiilor nu cere respectul necondiionat al autoritatii si traditiilor. Locul familiei este luat de societate si de viata publica. Varsta tanara devine, in acest caz, superioara celor inaintate, gratie adaptabilitatii mai mari la sistemele publice i concurentei. Individualismul se accentueaza, ca si deficitul de solidaritate. Rudenia. Solidaritatea membrilor familiei este determinata, in primul rand, prin legaturi de sange. Rudenia poate fi biologica sau spirituala. Solidaritatea primitiva isi avea temeiul in asemanarea fizica a indivizilor. Conform acestei perceptii imediate, cel dintai criteriu de structurare a grupurilor sociale pare a fi fost cel sexual. In virtutea asemanarilor anatomice, femeile constituiau un grup distinct de acela al barbatilor. Aceasta identitate era inteleasa ca descendenta comuna dintr-un prototip mitic originar (toate femeile descindeau din acelai stramo mitic, ca i toi brbaii). De aceea, multe teorii pun la baza intelegerii societatii fraternitatea mitica (primii oameni sunt creatii divine, cpii sau reproduceri ai zeilor intemeietori, datori sa conserve aceasta legatura divina, inainte de a se consacra legaturilor conjugale).

Rudenia biologica este simplu de inteles din perspectiva stiintei moderne. Ea desemneaza raporturile de consanguinitate (rude intre care exista legaturi de sange) si pe cele de alianta (in urma casatoriei, intre familiile sotului si sotiei). Rudenia de sange poate fi matrilinara (fiind considerati consanguini cei care provin din aceeasi mama) sau patriliniara (sunt rude cei proveniti din acelasi tata). Legaturile fraterne sunt expresia similaritatii traseelor succesorale. Solidaritatea prin alianta este cea intre grupurile familiale ale sotilor. Abia prin copiii care se nasc in urma unei legaturi conjugale se definesc relatiile de alianta, se reglementeaza relatiile intre nepoti, unchi, matusi. Endogamia este obiceiul selectarii partenerilor conjugali din interiorul aceluiasi grup, comunitatile traditionale. Casatoriile erau reglementate de parinti si controlate riguros de grupul de rudenie. O ramura de neam indepartata putea fi recuperata, astfel, printr-o casatorie, solidaritatea era astfel refacuta. De la criteriul inrudirii, endogamia s-a extins la acela al teritorialitatii. Pentru satele traditionale, de pilda, universul endogamic inseamna comunitatea taraneasca respectiva, apoi si satele invecinate. Astazi, acelasi univers se poate intinde, in spatiul urban, la intregul teritoriu etnic. Exogamia este fenomenul invers, prin impunerea casatoriilor intre parteneri apartinand unor diferite grupuri de rudenie, locale, etnice etc., obicei contemporan, consacrat. Naii tuteleaza o casatorie nu pentru a se ingriji doar de cei doi soti, ci mai ales de fiii acestora. Un copil botezat de nasi mai dobandeste, pe langa parintii biologici, protectia superioara, paterna, a unor membri de frunte ai grupului de rudenie extins.

Familia in Grecia si Roma antic Herodot sau Plutarh au folosit, in scrierile lor, in loc de familie pe acela de case sau camine (gr. epistion, ceea ce se afla langa o vatra sacra). Exista convingerea ca stramosii fac, in continuare, parte din familia de care au tinut. Vechii greci cunosteau patru nivele de rudenie: fratria (phrater), clanul aristocratic (genos), rudenia (anchisteis) si locuinta (oikos). Fratria si clanul grupau familiile care isi revendicau inrudire comuna si drepturi ereditare comune (in special religioase, adica tinerea cultului acelorasi divinitati protectoare familiale). Rudeniile includeau legaturile de sange pana la verii de gradul II; acesta era cadrul in care era posibila mostenirea.

Familia romana era o unitate economica integrata unui sistem de rudenie patriliniar, condus de unul sau mai multi sefi, in care ereditatea masculina avea intaietate. Nivelele organizarii familiale erau reprezentate de gentes/curii/triburi. Ginta era forma largita a familiei antice, care avea un cult particular, sarbatori religioase deosebite de ale altor familii, un altar propriu si mormant pentru strabuni. Membrii sai puteau prelua unii de la altii, mostenirile, la fel ca in rudenia greaca (anchisteis). Solidaritatea intre membrii gintilor se baza pe responsabilitatea comuna si pe supunerea fata de un sef, pater familias, care cumula functiile de magistrat, preot al cultului familial si comandant militar. La greci, conducatorul grupului de rudenie se numea arhonte. Un membru al unei familii care savarsea o crima pedepsita de legile cetatii, era insotit la tribunal de toti membrii gintii sale; niciodata acestia nu puteau depune marturie impotriva lui, indiferent de aversiunile personale. Judecata cetatii, publica, era dublata de tribunalul familial, al carui magistrat era conducatorul grupului. Obiceiul de a fi numit dupa numele tatalui (sau identitatea patronimica) dateaza tot din epoca gintilor. Originar, patronimul era numele comun tuturor membrilor unei gens, numele stramosului mitic, intemeietor al neamului. Dupa stabilizarea structurilor de rudenie, in epoca antichitatii greco-romane, familia isi va preciza profilul public, eminamente social. Copiii sunt primiti in cetate numai daca au sustinerea familiala, acordata de conducatorul familiei. Nascuti de mame, ei sunt depusi de moase pe pamant . De acolo, ei pot fi ridicati de tata sau nu... In primul caz, cel fericit, nou-nascutii sunt admisi ca fii legitimi in familia tatalui si, deci, au viitorul asigurat. In al doilea caz, cand nu primeau consacrarea paterna, ei erau expusi la intrarea casei sau in locurile publice de unde ii putea lua oricine... Numarul optim de urmasi era 1 sau 2. Plinius scria ca, odata ce apare si al doilea copil, parintele trebuie sa se gandeasca la un ginere sau o nora cu avere, pentru ca nimeni nu vroia sa imparta mostenirea. Mamele care nasteau trei copii beneficiau de anumite privilegii legale si se considera ca isi facusera datoria fata de cetate. Nu putem reduce, totusi, intelegerea familiei doar la afectivitatea cu baza genetica. Ceea ce noua ni se pare nenatural era firesc intr-o epoca in care casatoria, la anticii greci sau romani, era o indatorire civica. O particularitate a legii romane era aceea care supunea fii, puberi sau casatoriti, autoritatii tatalui, pana in momentul decesului acestuia. Pater familias pana la moarte, tatal era judecatorul natural al fiilor si fiicelor sale, avand dreptul chiar de a-i condamna la moarte ... Fiii nu deveneau conducatori de familie, nu putau semna contracte, nu puteau elibera sclavi atata timp cand tatal era in viata. De asemenea, tot ceea ce castigau sau mosteneau, revenea acestuia. in schimb, putea primi, prin bunavointa patriarhului, o alocatie de care dispuneau liber. Pe langa membrii naturali ai familiei (parinti si descendentii naturali sau adoptati), in familia antica mai intrau: sclavii, libertii si clientii. In familiile ateniene, de pilda, sclavii intrau printr-un ritual ce

semana in mare masura cu cel de adoptie. Din momentul integrarii, sclavul asista la acelasi cult cu toti ceilalti membri, zeii familiei isi intindeau puterea protectoare si asupra lui... Avand, ca si femeile, o natura inferioara, el era iubit si ocrotit, avea un loc rezervat in cimitirul familial. Eliberarea nu despartea sclavii de familiile pe care le slujeau. Fostul sclav devenea libert si era dator sa pastreze legatura cu familia fostului stapan. El va pastra numele familiei. Clientii erau oameni liberi ce se puneau de buna voie sub protectia unei familii (ilustre). Familia Evului mediu Doua au fost fenomenele cu mare influenta asupra evolutiei familiei si societatii: aparitia si raspandirea crestinismului si afirmarea, mai intai in randul populatiilor germanice, apoi in majoritatea societatilor vest si nord europene, a distinctiei intre public si privat. Ele au determinat schimbarea radicala a modelului familial si evolutia lui pe trei directii fundamentale: a) cresterea importantei neamului ca unitate politica elementara; structura demografica a societatilor occidentale din Evul mediu era una in care femeile si copiii alcatuiau poate chiar trei sferturi din populatie. O asemenea disproportie fata de numarul barbatilor adulti a impus o structura familiala larga, cuprinzand rude indepartate, vaduve, tineri orfani, toti supusi barbatului... Legile precizau, in unele cazuri distinct, ca individul care nu face parte dintr-o asemenea rudenie nu are drept la ocrotire. Daca in antichitate familia se supunea unei morale civice si avea o structura puternic ierarhizata, consacrata in urma recunoasterii si omagierii publice a anumitor reprezentanti ai sai, in evul mediu se afirma familia-neam sau stirpea, unitati guvernate de interese politice sau militare. Structura sa complementara este vasalitatea ca sistem de dependenta filiala de un seniorparinte, a carui indatorire este ocrotirea si formarea tinerilor incredintati autoritatii sale. Realizarea unitatii membrilor prin delimitarea spatiului privat, familial, de cel exterior se conjuga cu telul dobandirii suveranitatii familiale. Grupul de rudenie feudal cel mai activ si mai tipic este o comunitate largita de interese si afectiune impartasite de membrii sai adulti, angajat in competitia publica a privilegiilor. Conducerea sa apartine seniorului, barbatul cu cel mai inalt rang si care detine cea mai mare putere militara ce se transmite intaiului nascut. Impunerea exogamiei de catre biserica crestina deschide un spatiu mult mai larg de alianta decat cel endogam, dominant pana atunci, desi este inca marcanta tendinta de a se cauta parteneri de casatorie in primele grade de consanguinitate ingaduite. Tinerii nobili isi cautau insistent sotii de rang mai inalt decat al lor, pentru intrarea in aliante cat mai puternice. Acest criteriu de casatorie poarta numele de hipergamie si, in anumite forme, se mai perpetueaza inca si astazi. b) O a doua tendinta care marcheaza evolutia familiei este retragerea ei din spatiul public intr-un perimetru mai ingust, riguros delimitat, in domeniul privat, in intimitate. Concepte cu totul noi,

acestea desemneaza o realitate domestica diferita de cea antica, a familiei supusa de valorilor si judecatilor cetatii sau a familiei care sustine si impune valorile si criteriile de judecata ale cetatii. Viata privata a familiei o delimiteaza pe aceasta de domeniul public, de societate, rezervandu-i un statut si un mod particular de existenta, ce converge in jurul castelului seniorial, a rezidentei, simbol al prestigiului stirpei. Ordinea interna este alta decat cea sociala, reglementarile si sistemul de sanctiuni sunt diferite. Familia devine un domeniu rezervat celor direct implicati. Din aceasta cauza, creste importanta acordata liantului grupului domestic, care trebuie sa se deosebeasca de acela al societatii largi. In Evul mediu, coeziunea familiala este de alta natura decat cea sociala. Stabilitatea devine conditia principala de mentinere a unitatii familiale. Ea se traduce prin devotament, fidelitate, loialiate, adica prin accentuarea trairii sentimentale (fata de dominatia trairii morale a antichitatii si a celei rational-functionale in epoca moderna), potentata printr-un nou tip de traire religioasa. O lege promulgata in secolul al IX-lea face din binecuvantarea clericala formalitatea necesara si suficienta pentru celebrarea casatoriei. Ea va capata consistenta prin aplicarea, in jurul anului 1100, in Europa occidentala, a primelor ritualuri liturgice de casatorie. Acest fapt indica prezenta crescanda a clericilor in viata familiilor, rolul lor la incheierea casatoriilor. Decizia radicala care a acordat Bisericii cele mai mari puteri in ceea ce priveste viata conjugala a supusilor Sfantului Imperiu Roman de Apus a fost luata de Carol cel Mare in 802. Chiar si logodna trebuia sa se incheie in prezenta unui preot. Elementul esential introdus, insa, de biserica, si care, ca si interdictia incestului, avea ca urmare dizolvarea autoritatii grupului familial, era consimtamantul tinerilor la casatorie. c) Cea de a treia modificare majora a familiei este data de proliferarea unei noi morale familiale, care are in centru abstinenta, dezavuarea relatiilor ilicite. Dragostea dintre soti era numita charitas conjugalis sau dilectio, expresii greu de tradus pentru noi, desemnand un fel de har conjugal, devotament, imbinare de tandrete, prietenie, respect. Musulmanii vor interzice cultul trupului si manifestarile publice ale sexualitatii. Reprimarea sexualitatii inspre zona pacatului, dezaprobarea severa a recasatoriei, exaltarea moralei abstinentei sexuale si a celibatului ar trebui sa asigure dominatia "simplitatii cugetului" si in zona familiala. De fapt, religia crestina a substituit familiei, grup dominant in societatea antica, o noua comunitate, cea a bisericii. Chiar in cadrul relatiei conjugale, sexualitatea este bine sa se limiteze numai la actiunea zamislirii, in afara careia sotul si sotia pot trai ca fratele si sora. Adulterul nu era tolerat nici de familii, nici de biserica (atragea pedepsirea imediata a femeii prin alungarea, strangularea si inecarea intr-o mlastina; sotul care surprindea pacatul avea dreptul de a-i ucide pe vinovati pe loc; la franci, greseala femeii afecta intregul grup de rudenie si erau dese incaierarile intre familii din aceste motive... ; pentru a se verifica acuzatia, suspecta era supusa ordaliei apei, adica era aruncata in apa dupa ce i se lega o piatra grea de gat;

daca reusea sa pluteasca, era dezvinovatita...). Divortul nu era permis decat barbatilor. O femeie care se incumeta sa-si lepede sotul era omorata. Biserica va introduce interdictia absoluta a divortului. Odata cu impunerea modelului familiei nucleare, a crescut importanta legaturii conjugale. Industrializarea familiei Revolutia industriala a marcat sfarsitul familiei patriarhale, extinse. Ea consacra, in acelasi timp, si aparitia unui grup familial, familia industriala, nucleara, atomista sau conjugala. Rolul de matrice a societatii este uzurpat printr-o diviziune sociala a muncii, in cadrul careia serviciile sociale se vor substitui functiilor familiale. Asigurarile sociale, casele de alocatii familiale si pensii, scolile si institutiile parascolare (tabere sau colonii de vacanta, cluburi ale copiilor si tinerilor) asigura un model nou de reproducere sociala. Cu alte cuvinte, societatea are ambitia de a se perpetua in afara controlului familial. Reproducerea sociala este rationalizata la maximum; ea trebuia sa respecte programele si graficele progresului social.... De la idealizarea trecutului, a originilor, se trece la idealizarea viitorului proiectat. Avand suportul ratiunii, omul isi poate proiecta viata asa cum ii dicteaza nevoile sale naturale si interesele rationale. Interesele si trebuintele, ratiunea si naturaguverneaza epoca moderna. Familia nu mai cunoaste decat ierarhii labile, "democratia" anuleaza pozitiile de autoritate. Starea matrimoniala devine "stare civila", este garantata de legalitatea civila. Autoritatea publica va lua parte activa la formarea familiei incepand cu Revolutia franceza. Statul impune conditiile in ceea ce priveste incheierea casatoriilor, acordarea de drepturi copiilor naturali, exercitarea autoritatii paterne, divortul. Insa, sincronizarea vietii familiale cu ritmul industrial al societatii moderne nu s-a manifestat la fel la toate categoriile sociale. Mediul urban elibera individul de dependenta familiala pentru a-l supune unei dependente de "sistem", de salariu, de gasirea unei locuinte etc. Dominatia varstei tinere n secolul al XIX-lea, copilul devine centrul familiei. El este obiectul unei investitii afective, dar si economice, educative si existentiale. Copiii sunt viitorul, modul de a lupta impotriva timpului, garantia singurei supravietuiri posibile. Copii devin persoane sociale, sunt miza progresului, ei trebuie sa raspunda "imperativelor" noii ordini, de la care atasamentul exagerat pentru valorile traditionale i-ar putea abate. Ei nu mai apartin numai familiei, ci sunt producatorii, cetatenii si soldatii de maine. Danton spunea ca toti copii "apartin Republicii inainte de a apartine parintilor lor", iar Bonaparte va insista ca "legea sa ia copiii inca de la nastere sub obladuirea ei, sa participe la

educatia sa, sa-l pregateasca pentru o profesie, sa reglementeze cum si in ce conditii va putea sa se casatoreasca, sa calatoreasca, sa-si aleaga o cariera." Secolul al XIX-lea incepe sub semnul ... marchizului de Sade. Natura si ratiunea sunt puse in slujba egoismului absolut. Viciul triumfa asupra virtutii: "Nu sunt decat o masina in mainile naturii, pe care ea o pune in miscare dupa bunul ei plac." Pentru intaia oara, femeile sunt infatisate ca victime sau prizoniere ale sexului, ca obiecte sexuale. Hegel insa, in analiza pe care o face raporturilor dintre individ, societate civila si stat, rezerva familiei unitatea unui intreg superior partilor: ea este o fiinta morala, "o unica persoana, ai carei membri sunt simple accidente", este "piatra unghiulara a societatii moderne". Kant va teoretiza si restaura familia patriarhala, in care tatal singurul in stare sa domesticeasca instinctele, sa inblanzeasca femeia, factor cu mare potential destructurant... Individul este pus in contact direct cu realitatea. Cea mai directa forma de emancipare a individului din familie este, pentru partenerii conjugali, divortul, consecinta logica a idelilor liberale exprimate in Constitutia din 1791. Art. 7 secularizase casatoria ("legea nu mai considera casatoria decat ca un contract civil."), iar consecinta sa cea mai directa a fost transformarea casniciei intr-un mod contractual de convietuire a sotilor. Ca orice contract, acesta putea fi rupt, iar legea din 1792 prevedea sapte motive pentru cererea divortului: dementa, condamnarea unuia din soti, crimele, maltratarile sau injuriile intre parteneri, desfranarea de notorietate publica, parasirea partenerului pentru mai mult de doi ani, absenta de la domiciliu mai mult de cinci ani, emigrarea. Opunandu-se initial, Biserica isi va nuanta pozitia. Familia nucleara a suferit modificari accentuate datorita: - cresterii mobilitatii populatiei (teritoriale, sociale, ocupationale) - cresterii eterogenitatii culturale, etnice, religioase etc. a populatiei - modificarii bazei de rezidenta (in urma urbanizarii) - atragerea femeilor in activitatea de productie industriala - modificarea conceptiei asupra muncii - modificarea conceptiei asupra timpului (ritmurile naturale, cosmice si biologice sunt substituite cu ritmurile artificiale; odata cu cresterea perioadei de scolarizare, copilaria si tineretea sunt prelungite) - accentuarea individualismului, prin generalizarea schimbului (care determina cresterea dificultatii de integrare intr-un grup familial). Paralel cu impunerea paradigmei individualiste in societatea moderna, coeziunea structurilor familiale se naruie. Rata nuptialitatii a scazut spectaculos. Fenomenele corelate acestei evolutii

sunt: generalizarea celibatului, cresterea varstei la prima casatorie (femeile se casatoresc la varste mai inaintate decat inainte, datorita in special alegerii unei cariere scolare de lunga durata), modificarea comportamentelor sexuale (varsta medie de incepere a vietii sexuale scade datorita emanciparii economice timpurii a tinerilor, precum si schimbarii moravurilor si atitudinilor sociale fata de aceste comportamente), relatiile extramaritale sunt mult mai des intalnite etc. In acelasi timp, are loc diversificarea tipurilor de "familii": menaje de o singura persoana (celibatari definitiv sau temporar), uniuni de coabitare (consensuale) fara copii sau cu copii, menaje formate din persoane intre care nu se stabilesc relatii sexuale, menaje homosexuale si, desigur, formele familiale cunoscute, familia nucleara si familia cu 3-4 generatii. Familiile parentale formeaza marea majoritate a tipurilor familiale romanesti. Cea mai mare proportie a familiilor nucleare (aprox. 70%) se gaseste in mediul rural, unde modelele traditionale supravietuiesc inca. in Europa se constata cresterea ponderii familiilor de coabitare, a menajelor nefamiliale si a familiilor monoparentale. Casa, spatiul familial evolueaza, se modifica odata cu schimbarea structurii familiale, dar si in raport de evolutia modurilor de constructie si de materialelor folosite. Structura ei corespunde nevoilor tehnice de deplasare, astfel ca prezinta o semnificatie sociala redusa. Zonele de odihna, de socializare, de activitate sunt suprapuse, inghesuite sau anulate in virtutea schematismului exploatarii eficiente a spatiilor mici si a preeminentei factorilor de confort asupra celor de socializare sau de activitate. Locuinta familiala capata importanta odata cu sedentarizarea populatiilor; acesta este modul de coexistenta sociala care furnizeaza criteriul descendentei, al originii ca sursa a prestigiului social si al rezidentei ca nucleu al vietii familiale si referential al vietii publice. Locuintele sedentare au doua dimensiuni fundamentale: casa, constructia in care se adapostesc membrii familiei si o parte a bunurilor familiale si pamantul sau domeniul familial. Foarte importante sunt, in acest sistem al averii imobiliare, relatiile de proprietate care pun in legatura familia si locul de rezidenta si prin care se realizeaza socializarea (civilizarea) spatiului locuit. Daca spatiul natural este neutru, omogen din punct de vedere al semnificatiilor sociale, spatiul socializat este structurat in functie de aceste semnificatii, care pot fi economice (spatiu destinat activitatilor economice, spatiu destinat altor tipuri de activitati), religioase (spatiu sacru/profan), politice (spatiu cucerit, spatiu dobandit prin aliante etc.), pur sociale (spatiu rezervat femeilor, copiilor, barbatilor; spatiul pentru primirea strainilor sau pentru adunarea celor ai casei etc.). Locurile privilegiate, incarcate cu o simbolistica aparte, ale acestor locuinte sunt, ca si in cazul teritoriului unei cetati, a unui sat sau chiar a unui stat national, definite riguros: - masa este locul de consacrare a relatiilor de solidaritate intre cei care impart aceeasi hrana, dar si de stabilire a raporturilor de autoritate intre membri,

- patul sau alcovul este nu numai spatiu de odihna, ci si loc cu incarcatura misterioasa, dominat de femei. Este spatiul de conceptie, de aducere pe lume sau de petrecere din lume a membrilor familiei. Locuinta rurala era supusa randuielilor de constructie stabilite de obste sau de autoritatea senioriala care controla accesul la materia prima (avea proprietatea asupra padurii, de pilda, in cele mai multe cazuri). In civilizatiile taranesti ale Europei de est, identitatea dintre familii si locuinta era maxima, incat vechile documente oficiale denumesc familiile ca vetre, case, porti, fumuri, focuri. Cele mai simple constructii aveau o singura camera, ce cumula toate functiile gospodaresti (de activitate, pregatirea si servirea mancarii, cresterea copiilor, de odihna, de primit oaspeti, de discutii etc.), mobilata cu pat, lavite, masa, scaune, obiecte gospodaresti. In unele cazuri, i se ataseaza un culoar de trecere, o camara (cu rol de depozit) si o incapere de oaspeti (casa mare, camera cea buna). Ulterior camerele sunt mai bine delimitate una de alta, mai comode. Ca mai toate fenomenele umane, si familia a fost, la randul ei, integrata viziunii functionaliste in sociologie, al carei reprezentant cunoscut este Talcott Parsons. Definind, in general, orice realitate prin "functionalitatea" sa, adica atasandu-i o "fisa a postului", al carei rost este de a masura eficacitatea fenomenului respectiv, acest curent traduce orice manifestare in functionare si orice realitate in eficacitate. Cu toate acestea, putem accepta o explicatie functionala, care este mai accesibila intelegerii pragmatice, dominanta in paradigmele contemporane. Un lucru sau un fenomen exista atata timp cat indeplineste anumite functii in care nu poate fi substituit. Avem de a face, dupa cum ne dam seama, cu o teoria a utilitatii care cu greu se pot integra unei perspective totalizante a umanitatii. Autenticitatea nu este o categorie dependenta de utilitate, ci autonoma. Nu intotdeauna lucrurile exista pentru ca raspund unei necesitati fizice, ci intrucat ele insele genereaza temeiuri si cauzalitati specifice. A considera familia drept unitate fucntionala inseamna a o raporta in sens subordonat unei unitati superioare. Cu alte cuvinte, inseamna a-i nega o finalitate proprie pentru a o supune unei finalitati externe. Aceasta entitate superioara fata de care familia se poate dovedi functionala sau disfunctionala nu poate fi decat societatea. Fata de societate familia poate manifesta anumite functii cum ar fi cea de reproducere biologica (functia reproductiva a familiei), culturala (functia de socializare sau de educare a copiilor) sau materiala (functia economica). Paralel si fara deosebire, insa, sociologia familiei alatura acestora si alte functii precum cea sexuala sau cea afectiva, care insa nu vizeaza finalitatea societatii ca entitate exterioara si superioara familiei, ci o finalitate precara, legata de individ ca entitate suprema. Iata inca o dovada a invaziei paradigmei individualiste in teorii eminamente sociale.

Ca mecanism functional, familiei i-au fost, asadar, rezervate anumite functii. Distinctia intre acestea este adesea greu de realizat si se apropie, ca dificultate, de incercarea de a afla caror functii corespund societatile umane ca ansambluri sau, de ce nu, chiar individul. T. Parsons simplica schema functiilor familiale, reducandu-le la doua: functia de socializare primara a copiilor si functia de asigurare a securitatii emotionale a adultilor. Ambiguitatea acestei finalitati sterge caracterul autarhiei si autonomiei familiale, reducand familia la un tip grupal cu identitate imprecisa, supusa, conform explicatiei de mai sus, finalitatii individualiste: socializarea copiilor in prima perioada a vietii presupune, ce-i drept, deprinderea categoriilor sociale fundamentale (limba materna, valori axiologice primare, modele fundamentale si generale de comportament etc.), dar, restransa fiind la aceasta scurta perioada a dezvoltarii copiilor, ea nu da nici o sansa consolidarii si definitivarii unui profil familial clar. De partea cealalta, securitatea emotionala a adultilor tine, in mare masura, de o anumita educatie a vointelor si da intaietate relatiei conjugale biunivoce, implicand, asadar, indivizii cel putin la fel de mult ca si grupul virtual pe care ei il pot alcatui si ne referim la familie. La noi, Traian Herseni a lasat ceva mai multa libertate desfasurarii functiilor familiale, impartindu-le in a) cresterea copiilor si b) completarea social-economica a sotilor. De asemenea, Henri H. Stahl a deosebit functiile externe ale familiei (de reprezentare a membrilor ei in societate, de intermediere a relatiilor acestora cu instantele publice) de cele interne, printre care a enumerat: a) functiile biologice si sanitare (care se refera nu numai la reproducerea biologica a membrilor, adica la nasterea copiilor, ci si la ingrijirea si asistarea muribunzilor; nu numai la pastrarea sanatatii, dar si la ingrijirea bolnavilor etc.); b) functiile economice (in care include nu numai relatiile de productie domestica, dar si complicatul sistem al relatiilor de mostenire si succesiune); c) functia de solidaritate familiala (care distinge familia ca grup social de sine-statator, ai carui membri se caracterizeaza prin asemanare si apartenenta neconditionata la ansamblul organic familial); d) functiile pedagogice, educativa si morala (care se refera nu numai la socializarea copiilor, dar si a adultilor si la prezervarea unei anumite stari morale familiale). Functia de reproducere a fost considerata functia primara a unitatii familiale, fiind asimilata necesitatii primare de dezvoltare a societatii globale, necesitatea de perpetuare fizica, biologica. La nivel familial, ea este asimilata, in mod firesc, functiei sexuale, desi anumiti autori din sociologia americana fac distinctie intre functia reproductiva si cea sexuala. Aceasta diferentiere se datoreaza tendintei actuale, mult mai pronuntate in tarile dezvoltate, de a ridica sexualitatea la rang de categorie sociala fundamentala si de a o investi cu valente explicative. Ea devine, astfel, o institutie fundamentala, iar teoriile pe care le genereaza studierea vietii sexuale au ambitii tot mai mari. in sociologia clasica, insa, sexualitatea nu a parvenit inca la un asemenea statut, ea desemnand, inca, un comportament cu baza instinctuala, pe care mai avem, totusi, amibitia de a-l domina prin vointa, morala, viata intelectuala

etc. Functia reproductiva, de nastere a copiilor in cadrul familial inseamna, de fapt, finalitatea de a continua existenta unei spite de neam, de a-i asigura supravietuirea fizica. Sub acest aspect, ea este simbolizata prin casatorie. Functia economica a familiei Familia este un grup care isi asigura continuitatea materiala si spirituala. Ea serveste, din acest punct de vedere, si societatii globale in care este integrata, asigurandu-i fundamentul de perpetuare. Cele doua forme prin care societatea de perpetueaza material sunt proprietatea (mod de prezervare a resurselor existente) si productia (mod de transformare si acumulare de noi resurselor). Din punct de vedere material, familia a constituit multa vreme primul cadru de manifestare a diviziunii muncii, baza productiei economice si agentul principal al proprietatii. Diviziunea muncii in interiorul familiei Diviziunea muncii presupune separare si diferentiere. Conform lui E. Durkheim, cel care a teoretizat in sociologie temeiurile si consecintele diviziunii muncii sociale, diferentierea are un profit moral, de accentuare a solidaritatii celor intre care intervine diviziunea muncii, profit ce il depaseste cu mult pe cel pur economic. Modelul acestui efect este ilustrat prin diviziunea sexuala in cadrul familiei. Diferentierea sexelor, sustine sociologul citat, are drept efect afirmarea casatoriei ca institutie complexa, cu mare forta coeziva in cadrul familiei. Daca, in societatile vechi, familia nu presupunea definirea juridica riguroasa a rolurilor distincte ale sexelor, dreptul modern statueaza aceasta diferentiere. Imprecizia delimitarii sexelor avea drept consecinta labilitatea casatoriei ca institutie legala. "Din contra, pe masura ce avansam catre timpurile moderne, vedem cum casatoria se dezvolta. Reteaua de relatii pe care o creeaza ea se extinde din ce in ce mai mult, obligatiile pe care le sanctioneaza se multiplica. Conditiile in care poate fi incheiata o casatorie, cele in care poate fi desfacuta se determina cu o precizie crescanda, ca si efectele acestei desfaceri. Datoria de fidelitate se statorniceste; mai intai impusa numai femeii, devine mai tarziu reciproca. Cand apare dota, reguli foarte complexe vin sa fixeze drepturile respective ale fiecarui sot asupra propriei averi si asupra celei a partenerului. Este suficient, de altfel, sa aruncam o privire asupra codurilor noastre, pentru a vedea ce loc important ocupa in cadrul lor casatoria. Uniunea dintre doi soti a incetat sa mai fie efemera; nu mai este un contact exterior, trecator si partial, ci o asociatie intima, durabila, adesea chiar indisolubila a celor doua existente in intregimea lor." Pripa judecatii durkheimiste asupra vechiului sistem familial l-au facut sa piarda din vedere translatia care a avut loc odata cu iluminismul si explozia urbana, de la familia-neam, a carei solidaritate este una verticala, succesionala, la familia-nucleu, sustinuta de o solidaritate orizontala,

conjugala. Aceasta translatie, totusi, nu s-a efectuat in urma unei accentuari a diviziunii sexuale a muncii, cat a instabilitatii crescande si a decaderii familiei ca unitate de sustinere a societatii. Degrevata de responsabilitatea de a asigura baza perpetuarii sociale, familia a devenit permeabila tendintelor generale a unei diviziuni contractuale, formale a sexelor. Diferentelor organice, care separau, in vechile coduri familiale, arborele de sange (descendenta masculina) de arborele de lapte (descendenta feminina), care distingeau, in interiorul locuintei familiale, locurile rezervate femeilor de cele rezervate barbatilor, care erau fundamentate de reprezentari unor mitologii distincte feminine si masculine si se substituie diferentele legale, prevederile dotale si negocierile de status. Functiile de socializare a familiei Functia etico-juridica