EU ŞI LUMEA MEA

Proiect tematic

Planificare săptămânală Tema de studiu : Cine sunt / suntem? Proiectul tematic : Eu şi lumea mea Perioada : 19.09. – 21.10.2011 Obiective de referinţă vizate : - să participe la activităţile de grup, inclusiv la activităţile de joc, atât în calitate de vorbitor, cât şi în calitate de auditor; - să audieze cu atenţie un text, să reţină ideile acestuia şi să demonstreze că l-a înţeles; - să-şi îmbogăţească experienţa senzorială, ca bază a cunoştinţelor matematice referitoare la recunoaşterea, denumirea obiectelor, cantitatea lor, clasificarea, constituirea de grupuri / mulţimi, pe baza unor însuşiri comune (formă, culoare, mărime) luate în considerare separat sau mai multe simultan; - să cunoască unele elemente componente ale lumii înconjurătoare (obiecte, fiinţa umană ca parte integrantă a mediului), precum şi interdependenţa dintre ele; -să cunoască şi să respecte normele necesare integrării în viaţa socială, precum şi reguli de securitate personală; - să descrie şi să identifice elemente locale specifice ţării noastre şi zonei în care locuieşte; să se comporte adecvat în diferite contexte sociale; - să cunoască şi să utilizeze unelte simple de lucru pentru realizarea unor activităţi practiceşi artistico-plastice; - să dobândească comportamente şi atitudini igienice corecte faţă de propria persoană şi faţă de alte fiinţe şi obiecte; - să-şi formeze o ţinută corporală corectă (în poziţia stând, şezând şi în deplasare); să perceapă componentele spaţio-temporale (ritm, durată, distanţă, localizare); - să intoneze cântece pentru copii; să asocieze mişcările sugerate de textul cântecului cu ritmul acestuia;

Harta proiectului: 1

evaluarea proiectului Eu şi lumea mea „Autoportret” „Tu şi eu” centre de interes deschise şi materialele puse la dispoziţia copiilor 2 .„O istorie personală” „Eu şi lumea mea”.

ŞTIINŢĂ: .felicitări. DIRECŢII DE DEZVOLTARE: . carton şi hârtie colorată.elementele / părţile componente băieţi.piese geometrice. . jucării diverse.lecturarea unor informaţii suplimentare. pensule. materiale-suport pentru diluarea culorilor. . Multiplast.alte cadre didactice.comportamente şi atitudini igienice corecte în vederea menţinerii sănătăţii. . crenguţe. etc. Loto etc. dar avem şi . flori. materiale din natură.BIBLIOTECĂ: . -jucării. în societate şi .Ce ai învăţat nou şi nu ştiai dinainte? . albume cu ilustaţii din ţară şi/sau străinătate.vrem să creştem sănătoşi.avem un nume. A3 şi A5.planşete. . găletuşe.discuţii cu persoane implicate: . planşe. .forme de plastic. . JOC DE ROL: . .părinţi şi alţi membri ai familiei copiilor. .specialişti.există reguli. .caiete de lucru. .materiale din natură.Care dintre voi a învăţat ceva nou? .ce reprezintă numele de familie şi . EVALUARE: a) Evaluarea copiilor: „Ce am învăţat?” .frunze. vederi. diverse materiale refolosibile. Din jumătate întreg. lopăţele.album sau atlas anatomic. materiale din natură şi refolosibile. . imagini ale corpului uman în diferite ipostaze. .decoruri / tablouri uzuale cu membrii familiei afişate în spaţiul centrului.maşini.cuburi de lemn / plastic. prieteni. . . . jucării.jocuri de masă : Puzzle. Incastre. aracet. . drepturi şi care sunt acestea. Logi I şi Logi II. coli de carton şi hărtie albă A4. cel personal. .alţi copii.acuarele..siluete de ccarton în forma corpului uman.albume cu fotografii ale membrilor familiei în diferite ipostaze şi situaţii. curăţenie.caiete de desen. resturi textile. . familie. . CE ŞTIU ŞI CE NU ŞTIU COPIII DESPRE: CE ŞTIU COPIII: CE NU ŞTIU COPIII: . etc. ARTĂ: .de ce trebuie să respectăm .ocupaţiile specifice vârstei.jocuri de creaţie: pentru gătit. NISIP ŞI APĂ: .costumaţii diverse. . . .discuţii cu preşcolarii din grupă.. şi alte activităţi specifice vieţii în familie.groapa de nisip din curtea grădiniţei. lemn sau pluş.creioane negre şi colorate. la grădiniţă.avem un corp.siluete. ale corpului uman.vase cu apă. reviste.avem o familie.personaje miniatură din plastic.cărţi. . . . . . utilaje. SĂPTAMÂNA 1 3 .jocuri cu cifre.suntem un grup de colegi şi care sunt acestea.jocuri de construcţie: Combino.jetoane. plastilină.suntem oameni. . . fete şi .tablă magnetică. cu scene de familie etc. . măşti.Ai învăţat ceva ce te-a surprins în legătură cu relaţiile tale cu cei din jur? . .Care a fost partea de proiect preferată? b) Evaluarea proiectului: „Albinuţele din grupa mare!” – expoziţie cu lucrăriări CONSTUCŢII: . copii. . .cărţi de poveşti ilustrate. . anumite reguli de comportament în . .avem îndatoriri. tablouri.păpuşi. măşti..

discuţii cu părinţii preşcolarilor. fetiţa” . .09.2011 ACTIVITĂŢI LIBER ALESE (ALA): Tura I a) Stiinţă: .2011 ACTIVITĂŢI LIBER ALESE (ALA): Tura I a) Bibliotecă – „Alege şă grupează obiectele care se găsesc în camera copilului”-joc de masă b) Artă – „Modelăm copii” c) Joc de rol – „De-a familia” ACTIVITATE METODICĂ: Tura I . dragă grădiniţă!” ACTIVITĂŢI PE DOMENII EXPERIENŢIALE (ADE): Tura I DLC– „Casa părintească”-lectură după imagini DEC– „Familia mea”-cântec-repetare „Cântă ca mine!”-joc muzical exerciţiu ACTIVITĂŢI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ (ADP): Tura I Întâlnirea de dimineaţă: „Locul meu de joacă din apartamentul familiei” Rutine: „Singurei ne îngrijim” Tranziţii: „Mergem ca soldaţii” a) Ştiinţă: „Spune ce face!” b) Artă: „Băiatul. 21.pregătirea materialului didactic pentru activităţile proiectate.pregătirea materialului didactic pentru activităţile didactice proiectate.joc de masă – „Alegeţi şi grupaţi jetoanele care reprezintă imagini ale locurilor vizitate în vacanţă” b) Bibliotecă: Albume cu imagini-vederi din ţară şi străinătate c) Nisip şi apă: Jocuri libere ACTIVITATE METODICĂ: Tura I .2011 ACTIVITĂŢI LIBER ALESE (ALA): Tura I Tema anuală de studiu: „Cine sunt / suntem?” Tema săptămânii: „O istorie personală” (evaluare iniţială) ACTIVITĂŢI PE DOMENII EXPERIENŢIALE (ADE): Tura I DS– „ Cu familia în vacanţă”-convorbire DEC– „Amintiri din vacanţă”-desen ACTIVITĂŢI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ (ADP): Tura I Întălnirea de dimineaţă: „Ce mică-i vacanţa mare!” Rutine: „Singurei ne îngrijim” Tranziţii: „Bună-dimineaţa. . 20.2009.09. „Terenul de sport” ACTIVITATE METODICĂ: Tura I 4 .09. Tema anuală de studiu: „Cine sunt / suntem?” Tema săptămânii: „O istorie personală” (evaluare iniţială) Data (ziua): miercuri.colorare c) Construcţii: „Sala de sport”.actualizarea centrului tematic.planificarea activităţilor didactice pentru săptămâna 1418. Data (ziua): marti.09. .Tema anuală de studiu: „Cine sunt / suntem?” Tema săptămânii: „O istorie personală” (evaluare iniţială) Data (ziua): luni. 19.

.„Spune de ce sunt aceste obiecte aşezate împreună în această grupă!” – joc didactic Tema anuală de studiu: „Cine sunt / suntem?” Tema săptămânii: „O istorie personală” (evaluare iniţială) Data (ziua):joi.09. ACTIVITĂŢI PE DOMENII EXPERIENŢIALE (ADE): Tura I DS .Verificarea cunoaşterii schemei corporale .2011 ACTIVITĂŢI LIBER ALESE (ALA): Tura I a) Bibliotecă: „Sortăm poze şi imagini” b) Artă: „Să facem un album pentru fotografii” c) Joc de rol: „Alo” 5 . ornarea sălii de grupă..pregătirea materialului didactic pentru activităţile proiectate. 22.„Te rog să-mi dai!” – joc logic DOS .Joc: „Păpuşa face gimnastică” ACTIVITĂŢI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ (ADP): Tura I Întălnirea de dimineaţă: Rutine: „Singurei ne îngrijim” Tranziţii: „Câte unul pe cărare” ACTIVITĂŢI PE DOMENII EXPERIENŢIALE (ADE): Tura I DS ..09. Consiliu profesoral.completarea şi actualizarea dosarului personal.- pregătirea materialului didactic pentru activităţile proiectate. 23. DPM .2011 ACTIVITĂŢI LIBER ALESE (ALA): Tura I a) Ştiinţă: „Jocul culorilor” b) Joc de rol: „La aniversare” c) Construcţii: „Casa noastră şi a bunicilor” ACTIVITATE METODICĂ: Tura I .O aniversare în familie” – lectură după imagini ACTIVITĂŢI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ (ADP): Tura I Întâlnirea de dimineaţă: Rutine: „Singurei ne îngrijim” Tranziţii: „Familia mea” Tema anuală de studiu: „Cine sunt / suntem?” Tema săptămânii: „O istorie personală” (evaluare iniţială) Data (ziua):vineri.

2009.proiectarea activităţilor pentru săptămâna 21-25.ACTIVITATE METODICĂ: Tura I . .joc de masă b) Bibliotecă: „Citim imagini din reviste” c) Nisip şi apă: „Construim case din nisip” ACTIVITATE METODICĂ: Tura I . 26.studiu individual „Curriculum pentru învăţământul preşcolar” 6 .09.„Album cu amintiri din vacanţă” ACTIVITĂŢI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ (ADP): Tura I Întâlnirea de dimineaţă: „Ce este un album cu amintiri?”-convorbire Rutine: „Singurei ne îngrijim” Tranziţii: „Telefonul fără fir” SĂPTAMÂNA 2 Tema anuală de studiu: „Cine sunt / suntem?” Tema săptămânii: „O istorie personală” (evaluare iniţială) Data (ziua):luni.pregătirea materialului pentru activităţile proiectate.09. .interpretarea probelor de evaluare iniţială desfăşurate pe parcursul săptămânii. .reactualizarea centrului tematic. .„Telefonul”-joc didactic DOS . ACTIVITĂŢI PE DOMENII EXPERIENŢIALE (ADE): Tura I DLC .2011 ACTIVITĂŢI LIBER ALESE (ALA): Tura I a) Ştiinţă: „Alege şi grupează obiectele după locul lor în locuinţă” .pregătirea materialului didactic pentru activităţile proiectate.

învăţare ACTIVITĂŢI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ (ADP): Tura I Întâlnirea de dimineaţă: „Păpuşa face gimnastică” Rutine: „Albinuţe disciplinate” Tranziţii: „Fă la fel ca mine!” Tura I .„Cu degetele ne jucăm” – joc muzical. învăţare .pregătirea materialului pentru activităţile proiectate. 27. Tema anuală de studiu: „Cine sunt / suntem?” Tema săptămânii: „O istorie personală” (evaluare iniţială) Data (ziua):miercuri.ACTIVITĂŢI PE DOMENII EXPERIENŢIALE (ADE): Tura I DS – „Ce ne trebuie în casă?” – joc didactic DEC – „Micii zugravi” – pictură Tema anuală de studiu: „Cine sunt / suntem?” Tema săptămânii: „O istorie personală” (evaluare iniţială) Data (ziua): marţi.modelaj c) Construcţii: „Mozaic” ACTIVITATE METODICĂ: ACTIVITĂŢI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ (ADP): Tura I Întâlnirea de dimineaţă: „Încăperile din locuinţă” Rutine: „Albinuţe disciplinate” Tranziţii: „Albiniţa mea” ACTIVITĂŢI PE DOMENII EXPERIENŢIALE (ADE): Tura I DLC – „Ce ştim şi ce nu ştim.2011 ACTIVITĂŢI LIBER ALESE (ALA): Tura I a) Bibliotecă: „Citim imagini din atlase de anatomie” b) Artă: „Hora păpuşii” c) Joc de rol: „Frăţior şi surioară” ACTIVITATE METODICĂ: Tura I .reactualizarea cv-ului personal. ACTIVITĂŢI PE DOMENII EXPERIENŢIALE (ADE): 7 . dar vrem să aflăm despre noi?” joc didactic DEC – „Degeţelele” – cântec. 28.09.studiu individual „Curriculum pentru învăţământul preşcolar”.pregătirea materialului didactic pentru activităţile proiectate. .2011 ACTIVITĂŢI LIBER ALESE (ALA): Tura I a) Ştiinţă: „Vitaminele ne ajută să creştem” b) Artă: „Prăjituri” . .09.

convorbire ACTIVITĂŢI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ (ADP): Tura I Întâlnirea de dimineaţă: „Munca în familie” .poveste creată Rutine: „Albinuţe disciplinate” Tranziţii: „Spune ce fac?” proiectarea activităţilor pentru săptămâna 28.joc Tema anuală de studiu: „Cine sunt / suntem?” Tema săptămânii: „O istorie personală” (evaluare iniţială) Data (ziua):joi. în picioare: drepţi!” . .10.studiu individual „Curriculum pentru învăţământul preşcolar” Tema anuală de studiu: „Cine sunt / suntem?” Tema săptămânii: „O istorie personală” (evaluare iniţială) Data (ziua): vineri.„Fii atent la mine.joc didactic DOS – „Camera mea” -colaj 8 .09. .Consfătuirea educatoarelor.2011 ACTIVITĂŢI LIBER ALESE (ALA): Tura I a) Bibliotecă: „Cuvinte fermecate” b) Artă: audiţie – „Un copil politicos” c) Joc de rol: „Poftim-mulţumesc” ACTIVITATE METODICĂ: Tura I .pregătirea materialului didactic pentru activităţile proiectate.pregătirea materialului didactic pentru activităţile proiectate.2009 ACTIVITĂŢI PE DOMENII EXPERIENŢIALE (ADE): Tura I DLC – „Regulile casei” .09-2.2011 ACTIVITĂŢI LIBER ALESE (ALA): Tura I a) Ştiinţă: „Spune ce face!” b) Joc de rol: „Gospodine” c) Construcţii: „Casa şi grădina” ACTIVITATE METODICĂ: Tura I .09.Tura I DS – „Ne jucăm şi numărăm!” – joc didactic DPM – „Verificarea deprinderilor motrice” . ACTIVITĂŢI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ (ADP): Tura I Întâlnirea de dimineaţă: „Cum să cresc sănătos?” Rutine: „Albinuţe disciplinate” Tranziţii: „Bat din palme” ACTIVITĂŢI PE DOMENII EXPERIENŢIALE (ADE): Tura I DS – „Găseşte locul potrivit” – joc logic DOS – „Viaţa şi activitatea în familie” . 30. 29.

2011 ACTIVITĂŢI LIBER ALESE (ALA): Tura I a) Ştiinţă: „Corpul uman” b) Bibliotecă: „Citim în atlase de anatomie” c) Nisip şi apă: „Cu lopăţele săpăm nisipul” ACTIVITATE METODICĂ: Tura I .ACTIVITĂŢI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ (ADP): Tura I Întâlnirea de dimineaţă: „Regulile casei” .10. .desen ACTIVITĂŢI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ (ADP): Tura I Întâlnirea de dimineaţă: „Acesta sunt eu” .povestire Rutine: „Albinuţe disciplinate” Tranziţii: „Mergi cum bat” SĂPTAMÂNA 3 Tema anuală de studiu: „Cine sunt / suntem?” Tema săptămânii: Autoportret Data (ziua): luni.reactualizarea centrului tematic.pregătirea materialului didactic pentru activităţile proiectate.desen Rutine: „Preşcolarii harnici” Tranziţii: „Sări şi joacă” 9 . .caracterizarea grupei ACTIVITĂŢI PE DOMENII EXPERIENŢIALE (ADE): Tura I DS – „Băiatul şi fetiţa” – observare comparativă DEC – „Băiatul şi fetiţa” . 03.

04.. ACTIVITĂŢI PE DOMENII EXPERIENŢIALE (ADE): Tura I DLC – „Hansel şi Gretel” – povestea educatoarei DEC – „Degeţelele” – cântec.joc ACTIVITĂŢI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ (ADP): Tura I Întâlnirea de dimineaţă: „Ce este un autoportret?” – lectură după imagini: reproduceri de autoportrete ale unori pioctori Activitate opţională: .2011 ACTIVITĂŢI LIBER ALESE (ALA): Tura I a) Bibliotecă: „Citim în cartea cu poveşti ilustrată” b) Artă: „Colorăm cartea cu poveşti ilustrată” c) Joc de rol: „Frate şi soră” ACTIVITATE METODICĂ: Tura I . învăţare ACTIVITĂŢI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ (ADP): Tura I Întâlnirea de dimineaţă: „Vorbeşte despre fratele/sora tău/ta Rutine: „Preşcolarii harnici” Tranziţii: „Trenul prinde viteză” Tema anuală de studiu: „Cine sunt / suntem?” Tema săptămânii: Autoportret Data (ziua): miercuri.„Ghicitoare muzicală” – joc muzical.şedinţă cu părinţii.pregătirea materialului pentru şedinţa cu părinţii. repetare . ACTIVITĂŢI PE DOMENII EXPERIENŢIALE (ADE): Tura I DS – „Spune de ce sunt toate aceste jucării puse împreună!” – exerciţii cu material individual DPM – Exerciţii pentru cunoaşterea şi denumirea diferitelor părţi (segmente) ale corpului „Arată ce spun eu” .2011 ACTIVITĂŢI LIBER ALESE (ALA): Tura I a) Ştiinţă: „Ne privim în oglindă şi vedem chipul” b) Artă: „Autoportret” c) Construcţii: „Casa cu grădină şi curte” ACTIVITATE METODICĂ: Tura I .Tema anuală de studiu: „Cine sunt / suntem?” Tema săptămânii: Autoportret Data (ziua): marţi. treci pe verde!” 10 .10.10.Arta comunicării prin poveste” Rutine: „Preşcolarii harnici” Tranziţii: „Stop pe roşu.pregătirea materialului didactic pentru activităţile proiectate.pregătirea materialului didactic pentru activităţile proiectate. . . 05.

2011 ACTIVITĂŢI LIBER ALESE (ALA): Tura I a) Bibliotecă: „Obiecte de uz personal” – citire de imagini b) Artă: „Pieptenele” .proiectarea activităţilor pentru săptămâna 5-9.memorizare ACTIVITĂŢI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ (ADP): Tura I Întâlnirea de dimineaţă: .Să ne prezentăm!” Rutine: „Preşcolarii harnici” Tranziţii: „Voinicii” ACTIVITĂŢI PE DOMENII EXPERIENŢIALE (ADE): Tura I DLC – „La ce-ţi foloseşte?” joc didactic DOS – „Legăm şireturi şi fundiţe!” ACTIVITĂŢI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ (ADP): Tura I Întâlnirea de dimineaţă: „Alege şi grupează” – joc de masă Rutine: „Preşcolarii harnici” Tranziţii: „Bat din palme” 11 .pregătirea materialului didactic pentru activităţile proiectate.pregătirea materialului didactic pentru activităţile proiectate.10.proiectarea activităţilor pentru opţionalul „Pictura în jocuri de culori” Tema anuală de studiu: „Cine sunt / suntem?” Tema săptămânii: Autoportret Data (ziua): vineri. 06.10.Tema anuală de studiu: „Cine sunt / suntem?” Tema săptămânii: Autoportret Data (ziua): joi. .2011 ACTIVITĂŢI LIBER ALESE (ALA): Tura I a) Ştiinţă: „Cine te-a strigat” –joc senzorial b) Joc de rol: „La grădiniţă” c) Construcţii: „Grădiniţa” ACTIVITATE METODICĂ: Tura I . 07.2009 ACTIVITĂŢI PE DOMENII EXPERIENŢIALE (ADE): Tura I DS – „Aşează în şir obiectele de la cel mai mic la cel mai mare!” – exerciţii cu material individual DOS – „Cine sunt eu?” de Lucia Muntean .10..desen c) Joc de rol:”La coafor” ACTIVITATE METODICĂ: Tura I . .

1011 ACTIVITĂŢI LIBER ALESE (ALA): Tura I a) Ştiinţă: „Fraţi mai mari.reactualizarea centrului tematic.10.SĂPTĂMÂNA 4 Tema anuală de studiu: „Cine sunt / suntem?” Tema săptămânii: Tu şi eu Data (ziua):luni. fraţi mai mici” b) Bibliotecă: „Citim imagini din cărţi” c) Nisip şi apă: „Ne jucăm cu forme” ACTIVITATE METODICĂ: Tura I . Tema anuală de studiu: „Cine sunt / suntem?” Tema săptămânii: Tu şi eu Data (ziua): marţi.pregătirea materialului didactic pentru activităţile proiectate. 11. 10.2011 ACTIVITĂŢI LIBER ALESE (ALA): ACTIVITĂŢI PE DOMENII EXPERIENŢIALE (ADE): Tura I DS – „Aşa da. aşa nu!” – lectură după imagini DEC – „Băiatul cu pălărie” -desen ACTIVITĂŢI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ (ADP): Tura I Întâlnirea de dimineaţă: „Ce e bine şi ce e rău?” – studiu de caz Rutine: „Ne pregătim pentru activităţi” Tranziţii: „Cu paşi uşori” Tura I a) Bibliotecă: „Cartea mea cu poze” b) Artă: „Confecţionăm imbrăcăminte pentru păpuşă” c) Joc de rol: „Ne jucăm” ACTIVITATE METODICĂ: 12 . .10.

„Uriaşii şi piticii” -joc ACTIVITĂŢI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ (ADP): Tura I Întâlnirea de dimineaţă: „Piticii din grupa mică sunt colegii noştri şi îi ajutăm” Activitate opţională: ..pregătirea materialului didactic pentru activităţile proiectate.2011 ACTIVITĂŢI LIBER ALESE (ALA): .studiu individual „Curriculum pentru învăţământul preşcolar” ACTIVITĂŢI PE DOMENII EXPERIENŢIALE (ADE): Tura I DS – „Aşează în şir obiectele de la cel mai scurt la cel mai lung” – exerciţii cu material individual DPM – Exerciţii de cunoaştere a posibilităţilor motrice ale diferitelor segmente ale corpului în mişcare .„Ghicitoare muzicală” –joc muzical.10. 13.2011 ACTIVITĂŢI LIBER ALESE (ALA): Tura I a) a) Ştiinţă: „Cum îi ajutăm pe cei mici?” b) Artă: „Flori pentru prieteni” c) Construcţii: „Construim cu beţişoare” ACTIVITATE METODICĂ: Tura I .10. 12. învăţare .pregătirea materialului didactic pentru activităţile proiectate.Tura I . .Arta comunicării prin poveste” Rutine: „Ne pregătim pentru activităţi” Tranziţii: „Uriaşii şi piticii” Tura I a) Ştiinţă: „Gândeşte şi potriveşte!” b) Joc de rol: „De-a fraţii” c) Construcţii: „Camera de joacă” 13 Tema anuală de studiu: „Cine sunt / suntem?” Tema săptămânii: Tu şi eu Data (ziua): joi. .studiu individual „Curriculum pentru învăţământul preşcolar” ACTIVITĂŢI PE DOMENII EXPERIENŢIALE (ADE): Tura I DLC – „Hansel şi Gretel” – repovestire DEC – „Un copil politicos” – cântec. repetare ACTIVITĂŢI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ (ADP): Tura I Întâlnirea de dimineaţă: „Tu şi eu” (relaţii de prietenie şi cooperare) Rutine: „Ne pregătim pentru activităţi” Tranziţii: „Câte unul” Tema anuală de studiu: „Cine sunt / suntem?” Tema săptămânii: Tu şi eu Data (ziua): miercuri.

.povestea educatoarei DOS .înşirare ACTIVITĂŢI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ (ADP): Tura I Întâlnirea de dimineaţă: „Cuvinte fermecate” – lectura educatoarei Rutine: „Ne pregătim pentru activităţi” Tranziţii: „Trec soldaţii” 14 .2011 ACTIVITĂŢI LIBER ALESE (ALA): Tura I a) Bibliotecă:.studiu individual „Curriculum pentru învăţământul preşcolar” exerciţii cu material individual DOS -„Doi fraţi cuminţi” ..ACTIVITATE METODICĂ: Tura I . ACTIVITĂŢI PE DOMENII EXPERIENŢIALE (ADE): Tura I DLC .pregătirea materialului didactic pentru activităţile proiectate. joacă!” ACTIVITĂŢI PE DOMENII EXPERIENŢIALE (ADE): Tura I DS – „Aşează în şir obiectele de la cel mai subţire la cel mai gros” – Tema anuală de studiu: „Cine sunt / suntem?” Tema săptămânii: Tu şi eu Data (ziua):vineri.„Şiraguri de mărgele şi brăţări” .pregătirea materialului didactic pentru activităţile proiectate.Ce a uitat Fănucă să spună?” . .memorizare ACTIVITĂŢI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ (ADP): Tura I Întâlnirea de dimineaţă: „Ai frate sau soră? Fă-i o descriere!” povestire creată de copiii Rutine: „Ne pregătim pentru activităţi” Tranziţii: „Joacă.Hansel şi Gretel” b) Artă: „Mărgele colorate” c) Joc de rol: „Preparăm prăjituri” ACTIVITATE METODICĂ: Tura I ...10.10 2009. 14.proiectarea activităţilor pentru săptămâna 12-16.

. Tema anuală de studiu: „Cine sunt / suntem?” Tema săptămânii: Eu şi lumea mea!” (reguli de comportare.Sunt copil cuminte” – studiu de caz Rutine: ..pregătirea materialului didactic pentru activităţile proiectate.Mişcă vântul frunzele!” b) Artă: .2011 ACTIVITĂŢI LIBER ALESE (ALA): Tura I a) Ştiinţă: Puzzle b) Bibliotecă: . 17.pregătirea materialului didactic pentru activităţile proiectate.Albinuţele se pregătesc de activităţi” Tranziţii: .10.Ne jucăm cu forme în nisip” ACTIVITATE METODICĂ: Tura I .. drepturile copilului) – evaluarea proiectului tematic Data (ziua): marţi. 18..Imaginile copilăriei” – poveste creată după un şir de ilustraţii ACTIVITĂŢI PE DOMENII EXPERIENŢIALE (ADE): Tura I DS – „Eu şi lumea mea” .convorbire DEC – „Pictez lumea în culorile copilăriei” ACTIVITĂŢI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ (ADP): Tura I Întâlnirea de dimineaţă: ..10.Cum sunt eu?” poveste creată c) Nisip şi apă: . drepturile copilului) – evaluarea proiectului tematic Data (ziua): luni. 15 . ...SĂPTAMÂNA 5 Tema anuală de studiu: „Cine sunt / suntem?” Tema săptămânii: Eu şi lumea mea!” (reguli de comportare..Prietenul meu” .2011 ACTIVITĂŢI LIBER ALESE (ALA): Tura I a) Bibliotecă: .desen c) Joc de rol: .reactualizarea centrului tematic.Îl sărbătorim pe prietenul meu!” ACTIVITATE METODICĂ: Tura I .

repetare Tema anuală de studiu: „Cine sunt / suntem?” Tema săptămânii: Eu şi lumea mea!” (reguli de comportare. ACTIVITĂŢI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ (ADP): Tura I Întâlnirea de dimineaţă: .Cântă ca mine!” ACTIVITĂŢI PE DOMENII EXPERIENŢIALE (ADE): Tura I DLC – „Ce a uitat Fănucă să spună” – dramatizare DEC – „Un copil politicos” – cântec.Sunt copil cuminte” – studiu de caz Rutine: ..Albinuţele se pregătesc de activităţi” Tranziţii: ...Grădiniţa” ACTIVITATE METODICĂ: Tura I ....10.La grădiniţă” c) Construcţii: .19.Arta comunicării prin poveste” Rutine: .Alegeţi şi grupaţi” – obiectele preşcolarului b) Joc de rol: .2011 ACTIVITĂŢI LIBER ALESE (ALA): Tura I a) Ştiinţă: .pregătirea materialului didactic pentru activităţile proiectate.desen c) Construcţii: .....Sortăm fotografii cu doamnele educatoare” b) Artă: ..pregătirea materialului didactic pentru activităţile proiectate.Piticii şi uriaşii” Tura I . 20.Albinuţele se pregătesc de activităţi” Tranziţii: . drepturile copilului) – evaluarea proiectului tematic Data (ziua): joi.Casa mea” ACTIVITATE METODICĂ: ACTIVITĂŢI PE DOMENII EXPERIENŢIALE (ADE): Tura I DS – „Ordonăm obiectele” – joc didactic DOS – „Fapte bune. Tema anuală de studiu: „Cine sunt / suntem?” Tema săptămânii: Eu şi lumea mea!” (reguli de comportare. fapte rele” .convorbire 16 .10.. drepturile copilului) – evaluarea proiectului tematic Data (ziua): miercuri...Joc muzical exerciţiu .Mişcă vântul frunzele!” ACTIVITĂŢI PE DOMENII EXPERIENŢIALE (ADE): Tura I DS – „Aşează în şir panglicile de la cea mai îngustă la cea mai lată” – exerciţii cu material individual DPM – Repetarea activităţii precedente ACTIVITĂŢI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ (ADP): Tura I Întâlnirea de dimineaţă: „Educatoarea mea” – poveste creată de copii Activitate opţională: .2011 ACTIVITĂŢI LIBER ALESE (ALA): Tura I a) Ştiinţă: .Educatoarea mea” .

..Albinuţele se pregătesc de activităţi” Tranziţii: . băiatul” – îndoituri din hârtie ACTIVITĂŢI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ (ADP): Tura I Întâlnirea de dimineaţă: .Fetiţa...proiectarea activităţilor pentru proiectul tematic „Legende şi tradiţii” ACTIVITĂŢI PE DOMENII EXPERIENŢIALE (ADE): Tura I DLC –...Albinuţele se pregătesc de activităţi” Tranziţii: .pregătirea materialului pentru activităţile proiectate.Părinţi şi copii”– joc didactic DOS – ..10.Albiniţa mea” Tema anuală de studiu: „Cine sunt / suntem?” Tema săptămânii: Eu şi lumea mea!” (reguli de comportare. .Câte unul pe cărare” 17 .Bunicii şi nepoţii” ACTIVITATE METODICĂ: Tura I .Când am făcut o faptă bună?” Rutine: .Arborele (genealogic) familiei” c) Joc de rol: ..Ce este arborele genealogic?” Rutine: . drepturile copilului) – evaluarea proiectului tematic Data (ziua): vineri.2011 ACTIVITĂŢI LIBER ALESE (ALA): Tura I a) Bibliotecă: .Familia mea” – fotografii de familie.. citire imagini b) Artă: .ACTIVITĂŢI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ (ADP): Tura I Întâlnirea de dimineaţă: .. 21..