Sunteți pe pagina 1din 4

ENIGMA OTILIEI George Calinescu Roman realist obiectiv Roman balzacian Proza/ Roman interbelic

Intr-un moment in care proza noastra interbelica experimenta cele mai noi modalitati narative care se manifestau in plan european, George Calinescu afirma ca pentru romanul romanesc era necesar modelul lui Tolstoi si Balzac, considerand ca tipul firesc de roman va fi inca o vreme cel obiectiv. Opera care ilustreaza aceste convingeri calinesciene este Enigma Otiliei, roman care reprezinta tipul de proza totala , atat ca forma artistica, cat si din punct de vedere al continutului. Tematic , romanul ofera o fresca a burgheziei bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea, prezentata in aspectele ei esentiale si sub determinare social economica ( banul ca valoare, intr-o societate degradata moral ). Imaginea societatii constituie fundalul pe care se proiecteaza formarea unui tanar care, inainte de a-si face o cariera, traieste experienta iubirii si a relatiilor de familie. Astfel, Enigma Otiliei devine un roman al unei familii si o istorie a unei mosteniri. Perspectiva narativa este obiectiva, incluzand viziunea din spate a unui narator omniscient, omniprezent si neimplicat. Naratiunea este realizata la persoana a III-a , iar succesiunea secventelor narative este redata prin tehnica inlantuirii cronologice si cauzale. Incipitul romanului tradeaza formula balzaciana in care este construit. Dupa fixarea temporala exacta a actiunii, inceputul lui iulie, 1909, naratorul fixeaza, prin tehnica focalizarii, cadrul general de desfasurare a actiunii, intrand apoi pe strada Antim, unde se afla casa lui Costache Giurgiuveanu. Urmeaza o sumara prezentare a lui Felix, personajulmartor, pentru ca apoi privirea sa sa se indrepte inspre elementele cadrului. In observarea acestora, naratorul adopta tehnica detaliului semnificativ, al carei rol este de a indica trasaturile de caracter ale celor care traiesc acolo. Astfel, imaginile vizuale detaliate sugereaza meschinaria, zgarcenia, incultura si snobismul locatarilor, prin imitarea arhitecturii clasice cu materiale ieftine sau prin amestecul de stiluri. Finalul este inchis si simetric cu incipitul prin descrierea strazii Antim si a casei lui mos Costache din perspectiva aceluiasi personaj, Felix, dar dupa zece ani. Aspectul degradat al casei semnifica timpul devastator, care duce si la moartea lucrurilor. Cuvintele Aici nu sta nimeni" ( care incheie romanul) constituie o repetare a raspunsului pe care mos Costache i-l dadu-se lui Felix in seara sosirii.

Compozitia romanului se desfasoara pe doua planuri care se impletesc pe intreaga durata a actiunii. Planul erotic urmareste educatia sentimentala a lui Felix, dragostea lui pentru Otilia, plecarea neasteptata a acesteia, iar planul social are in centru goana clanului Tulea dupa mostenirea lui mos Costache . Actiunea debuteaza cu sosirea tanarului Felix, ramas orfan la unchiul si tutorele sau din Bucuresti, Costache Giurgiuveanu, pentru a se inscrie la Facultatea de Medicina. Aici o cunoaste pe Otilia, fiica sotiei batranului avar. Cei doi se indragostesc, dar Otilia isi da seama ca ar constitui o piedica in calea carierei lui Felix, care dorea sa devina savant, si il paraseste casatorindu-se cu mosierul in varsta, Pascalopol, care ii oferea ocrotire si siguranta. Peste ani Felix il intalneste pe Pascalopol in tren si acesta ii arata o fotografie in care cu greu o recunoaste pe Otilia aflata in Argentina si recasatorita cu un bogatas. In plan social, scriitorul urmareste istoria unei mosteniri vanata de oameni fara scrupule: Aglae Tulea (sora lui Costache Giurgiuveanu) si Stanica Ratiu ( ginerele Aglaei). Batranul avar strange cu lacomie banii obtinuti din afaceri si mici ciupeli si ii tine asupra lui . Cand sufera al doilea atac cerebral, este jefuit de Stanica Ratiu, fapt care ii provoaca si moartea. Conflictul romanului este exclusiv exterior si corespunde celor doua planuri narative. Conflictul erotic priveste rivalitatea dintre adolescentul Felix Sima si maturul Leonida Pascalopol pentru mana Otiliei, iar cel social este generat de averea lui mos Costache si angreneaza doua personaje : Aglae si Stanica Ratiu. Marele talent si modernitatea lui Calinescu se descopera, in primul rand, in modul in care acesta isi construieste personajele. Tendinta de tipicizare a acestora ii ofera posibilitatea de a realiza o galerie de figuri grotesti, introduse intr-un spectacol caricatural. Intre acestea se remarca STANICA RATIU care fixeaza tipul arivistului lipsit de scrupule, mergand pana la crima pentru bani. Tehnica focalizarii permite dezvaluirea caracterului acestui personaj, pornind de la datele exterioare. Astfel, infatisarea si tinuta vestimentara sunt ale unui om bine, de o sanatate agresiva, avand parul negru si cret si o mustata in chip de musca . Prin statutul sau social , avocat , chiar si fara procese, el reprezinta clasa burgheza dornica de parvenire. Traind necununat cu Olimpia, una dintre fetele sotilor Tulea, Stanica era considerat un fel de ginere al Aglaei. Pentru arivistul lui Calinescu, banii reprezinta o filozofie de viata: temelia unei casatorii, renumele de avocat, succesul in viata politica si sociala. Spre deosebire, insa, de ceilalti arivisti din literatura romana, care urmeaza un plan riguros de imbogatire, Stanica sta mereu la panda, asteptand lovitura cea mare. In calitate de ruda, el este mereu prezent in casa lui Costache Giurgiuveanu, fiind atras de averea batranului. Stanica este obraznic si fara rusine, dar inventiv, dincolo de nesecata lui demagogie putandu-se intrezari o minte ascutita. Mai viclean decat mos Costache, el exercita asupra batranului avar un atac neobosit, insuflandu-i teama de hoti sau ideea batranetii. Intr-o seara de decembrie, el aduce un medic suspect ca sa il consulte pe batran, cu intentia de a-l declara incapabil sa-si administreze averea. Intimidat de intrebarile ciudate ale doctorului si vulnerabil in fata celor doi intrusi, Giurgiuveanu abia reuseste sa puna capat acestei farse.

Altadata, afland intentia lui mos Costache de a o infia pe Otilia, Stanica ii trimite o scrisoare anonima, plina de aluzii murdare, gest care ii descopera lasitatea si perfidia. Intamplarea are efectul scontat si infierea nu va mai avea loc niciodata. In scena cand batranul avar sufera primul atac cerebral, Stanica isi arata din nou josnicia, devastand dulapurile cu provizii si opunandu-se bunelor intentii ale doctorului. Simtind ca batranul avar se apropie de sfarsit, dupa ce suferise al doilea atac cerebral, el ii smulge de sub saltea pachetul de bani, provocandu-i moartea. Prin aceasta fapta, Stanica devine odios. Cu banii furati el ajunge om politic si proprietar al unui imobil, implinindu-si astfel destinul de arivist. OTILIA Personajul eponim al romanului este Otilia Marculescu, al carei statut social si profil psihologic se modifica pe tot parcursul actiunii, pastrand nota de mister evidentiata in titlu. Crescuta de Costache Giurgiuveanu care se casatorise cu mama ei, Otilia duce o viata lipsita de constrangeri, evoluand intre vizitele lui Pascalopol si cursurile la Conservator. Dupa ce batranul moare, viata tinerei se schimba radical. Ramanand intr-o situatie incerta, intrucat acesta nu o infiase din zgarcenie si de teama Aglaei, Otilia este nevoita sa isi caute un alt destin: dupa o noapte casta, petrecuta in patul lui Felix, ea va pleca impreuna cu Pascalopol. Principalul conflict al romanului se naste din lupta clanului Tulea pentru acapararea averii lui mos Costache. Fiinta superioara moral lumii care o inconjoara, Otilia se afla in afara acestui conflict, pentru ca sinceritatea, candoarea, si bunatatea o fac sa se detaseze de orice scop material si sa ierte rautatea celor din jur. Sugestive in acest sens sunt doua scene. Prima este cea in care batranul sufera primul atac cerebral. In timp ce familia Tulea ocupa militareste casa, fara a schita nici cel mai mic gest de compasiune, Otilia traieste o suferinta adanca amplificata de sensibilitatea ei aparte. Mai tarziu la moartea lui mos Costache ( a doua scena) impietrita de durere ea isi arata inca o data superioritatea morala, spunand: Mie nu imi trebuie absolut nimic . Otilia este caracterizata prin mai multe mijloace. Romanul incepe si se incheie cu cate o imagine a ei, realizata din perspectiva lui Felix ( caracterizare directa ). Prima ii arata tanarului sosit in strada Antim un cap prelung si tanar de fata, incarcat cu bucle cazand pe umeri . Ultima ipostaza a Otiliei ( cea din fotografia pe care Pascalopol i-o arata lui Felix in tren) este imaginea unei doamne frumoase, dar care nu mai era Otilia de altadata. Camera Otiliei ( caracterizare indirecta ) ii releva sufletul de artista, iar dezordinea descrisa in primul capitol, nu este decat expresia unui tumult sufletesc, imposibil de incadrat in anumite tipare. Atitudinile, faptele, relatia cu celelalte personaje descopera prezenta unei fapturi gingase, exuberante si nestatornice, dar, totodata, inteligenta, profunda si responsabila. Tehnica oglinzilor accentueza ambiguitatea si relativizarea acestui personaj care starneste controverse: pentru mos Costache, ea este fe-fetita cuminte si iubitoare, pentru Felix, e o fata admirabila, superioara, pe care nu o poate intelege, pentru Pascalopol, Otilia

are un temperament de artista, Stanica Ratiu o considera o fata desteapta , pentru Aglae este o stricata, iar pentru Aurica o vesnica rivala . Prin complexitatea si ineditul caracterului ei, Otilia este o proiectie a visului adolescentin. Consider ca romanul Enigma Otiliei demonstreaza preocuparea scriitorului pentru atenta observare a socialului surprins intr-un spectacol caricatural. Doua dintre personajele protagoniste sunt Stanica Ratiu si Costache Giurgiuveanu care, in plan simbolic, fixeaza lupta dintre arivist si avar , o lupta din care va iesi invingator primul. Acest lucru este sugerat si de finalul romanului: casa paraginita a lui Giurgiuveanu semnifica moartea unei lumi, cea a avarului. In locul ei se va instala o alta, dominata de ascensiunea rapida a arivistului. Pe de alta parte, George Calinescu ne ofera imaginea luminoasa a Otiliei, personaj pus sub semnul tainei. Facand o conexiune cu poezia lui Eminescu , putem spune ca Otilia este o floare albastra pierduta in amintirea lui Felix, o dulce minune a mitului tineretii.

S-ar putea să vă placă și