Mihaela Gogota Anul II- Spaniola

IMAGINEA PRINCIPELUI CRESTIN IN VITA CONSTANTINI, EUSEBIU DE CEZAREEA

Constantin cel Mare

Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (n. 27 februarie 272 d. 22 mai 337), cunoscut sub numele Constantin I sau Constantin cel Mare, a fost Imparat Roman ntre 306 i 337. Nscut la Naissus, n provincia roman Moesia Superior (astzi, oraul Nis din Serbia), ca fiu al generalului Constantinus Chlorus (viitor mprat Constaniu I) i al Helenei.

Ascensiunea politica
- sub mpratul Aurelian, a fost membru al protectores (militari superiori n slujba mpratului) n estul Imperiului Roman, iar ulterior a ajuns tribun. - a fost praeses (guvernator de provincie subordonat unui consularis) al Dalmatiei. - a fost prefectul pretorian al mpratului Maximian in 288-293. - 1 martie 293, a fost promovat la rangul de caesar. - 25 iulie 306- la moartea lui Constaniu I, la Eburacum, n Britannia este proclamat mprat de ctre armat. - la conferina de la Carnuntum (11 noiembrie 308) Constantin este recunoscut oficial caesar n Apus. Constantin a pus capt persecuiilor cretinilor n teritoriile sale, impunnd restituirea bunurilor cretinilor. Monedele btute n aceast perioad, dovedesc devoiunea sa fa de Marte, apoi din ce n ce mai mult fa de Apollo (dovada ca inca nu era adept al monoteismului). La scurt timp dup cucerirea Romei, Constantin le-a trimis episcopului de Cartagina i proconsulului Africii nite scrisori din care reieea faptul c el sus inea religia cre tin, subven iona Biserica cre tin din fonduri publice, scutea clerul de obliga ii publice i se considera slujitorul lui Dumnezeu. n 312, Constantin "a trecut la credina cretin" in funcia Pontifex Maximus, funcie care permitea conducerea religioas, "Caesar" adic conductor al statului roman i al religiei. - Mediolanum (februarie- martie 313) este promulgat Edictul de la Milano. Textul acestui edict este dat de Lactaniu n latina i de Eusebiu de Cezareea n greaca. De fapt, este o scrisoare adresat guvernatorilor provinciilor controlate, in care li se cerea s nceteze orice persecuie asupra cretinilor, iar proprietile confiscate s fie imediat returnate.

Prin Edictul de la Milano (313) dat de mpratul Constantin cel Mare i cu Edictul de la Tesalonic (380) al mpratului Teodosie (346-395), cretinismul a sfrit prin a deveni o mai nti o religie tolerata, iar mai apoi adoptata de catre Imperiului Roman.

Conflictul cu Licinius
- Constantin obine o victorie n btlia de la Cibalae (Pannonia). Licinus era nevoit si cedeze lui Constantin toate provinciile sale est-europene cu excepia Traciei, pstrndu-i ns poziia de augustus. - Pe 1 martie 317, la Serdica (Sofia de astazi), Constantin a anunat numirea a trei caesari: fiul su Crispus n vrst de 12 ani, fiul su Constantin, de 6 luni i fiul lui Licinius, Licinianus, care avea 1 an i 8 luni. - Dup 320, Licinius sprijinit de cercuri pgne din Orient, iniiaz o politic anticre tin; - 324- razboi civil- Licinius este nfrnt n dou mari btlii, la Adrianopol (3 iulie) i Chrysopolis n Asia Mic (26 septembrie), este capturat i executat anul urmtor la Tesalonic.

Guvernarea lui Constantin

-Imperiul Roman este reunificat i supus autoritii unui unic mprat. -Constantin abandoneaz politeismul tetrarhiei n favoarea monoteismului cretin. -Constantin a continuat toate reformele iniiate de mpratul Diocletian. Numrul provinciilor romane este ridicat la 117, grupate n 14 dioceze i 4 prefecturi (Orient, Illyricum, Italia si Galia). - adoptata o politica economica bazata pe aur- monede de aur (solidus)- baza sistemului monetar imperial roman. -Armata se mparte acum definitiv n trupe de grani (limitanei) i trupe de campanie (comitatenses). -n 328 inaugurat ntre Sucidava i Oescus, un pod peste Dunare. - recupereaz o parte din teritoriile Daciei (care fusese prsit de legiunile mpratului Aurelian), astfel adaugandu-si si titlul de Dacicus Maximus. - n 325, la Niceea in cadrul primul conciliu ecumenic al bisericii cretine, se pun bazele noii religii.

Constantinopol
- Byzantionul a devenit un centru al cretinismului, comparabil ca dimensiuni cu Roma, Alexandria sau Ierusalimul. "Noua Rom" a motenit instituiile politice ale vechii Rome, dar i tradiii culturale ale Rsritului grec. - 412- La fel ca i Roma, oraul e construit pe 7 coline i mprit n 14 districte administrative. Constantin a construit palatul imperial si a nceput i construcia a doua mari biserici, Hagia Sophia (Sfnta nelepciune) i Hagia Eirene (Sfnta Pace). - 11 mai 330- are loc inaugurarea oficial a Constantinopolului ca noua capital a Imperiului Roman.

Familia
- septembrie 307- Constantin s-a cstorit cu fiica lui Maximian, cu Fausta cu care a avut 5 copii: Constantin, Constantiu, Constant, Constantina si Helena. Primul sau fiu, Crispus era dintr-o relatie anterioara. Reedina lui Constantin era oraul Trier, aa cum fusese i pentru tatl su, Constantiu. - 8 noiembrie 324- Constantin i-a numit fiul Constantiu n functia de caesar. - 326- Constantin ii ucide pe Crispus si pe Fausta, dupa ce ii acuza pe nedrept de adulter. Amandoi au primit damnatio memoriae.

Sfarsitul domniei
-Constantin a continuat s sprijine Biserica i s foloseasc resursele statului pentru construirea de biserici. - La scurt timp dup Pastele din 337 (3 aprilie), Constantin a nceput s se simt ru; a dorit s fie botezat de ctre episcopul Eusebiu de Cezareea, iar dup botez renunta la vesmintele imperiale pentru vesmintele albe. - 22 mai 337, Constantin a murit la Nicomedia (Turcia). Trupul su a fost dus la Constantinopol n Palatul imperial. - 9 septembrie 337- Constantin II, Constantiu II si Constant si-au luat titlul de augustus, impartind imperiul.

Constantin cel Mare- Sfant

-Prin botez, potrivit religiei cretine, lui Constantin cel Mare i s-au ters att pcatul originar, ct i celelalte pcate svrite pn la botez. -Pentru meritele pe care le-a avut n legalizarea, sprijinirea i organizarea Bisericii cretine, Constantin cel Mare este venerat ca sfant n Bisericile Ortodoxe, n Biserica Greco- Catolica la data de 21 mai, odat cu Sfnta Elena, mama sa.

Vita Constantini, Eusebiu din Cezareea

Potrivit scrierii Vita Constantini a lui Eusebiu din Cezareea, episcop de Cezareea in Palestina, teolog i istoric al Bisericii cretine, principele crestin Constantin reiese ca fiind un model de virtute, un eloquent predicator (predica sfintele maxime ale religiei crestine), o icoana vie a vointei lui Dumnezeu. Desi crescut in palatul tiranilor- cei care lupta impotriva lui Dumnezeu si persecuta Biserica (comparat cu Moise), ajunsa puterea in mainile sale, Constantin ia masuri pentru a inceta persecutiile impotriva crestinilor. Ni se ofera si o scurta descriere fizica, care are insa rolul de a evidentia superioritatea sa in plan spiritual: nu era nimene pe care sa nu-l fi intrecut in inaltime, in frumuseta, si in putere. Era totusi mai bogat inzestrat cu virtutile sufletului decat acelea ale trupului. Dupa moartea lui Constantie, fiul sau Constantin este proclamat imparat, decizie care incanta poporul, ce cunostea virtutile tatalui. Constantin supune popoarele Rinului, se indreapta spre Anglia si ia armele pentru a elibera Roma (capul universului) de sub dominatia tiranilor. Urmand modelul parintelui sau, decide sa creada doar in Dumnezeu, pe care se baza in realizarea planurilor sale. Inca din primele capitole, autorul scoate in relief calitatile conducatorului si faptul ca onorurile ce i se aduceau de catre popor erau bine meritate (jocuri in onoarea acestuia din zece in zece ani, discursuri tinute de catre episcopi). Este comparat cu alte doua mari nume, Cyrus si Alexandru, dar se sugereaza ca, spre deosebire de cei doi, reuseste sa isi pastreze simpatia poporului atat in timpul vietii cat si dupa moarte (Cyrus- omorat de o femeie; Alexandru- moare tanar, dupa ce ruineaza cetatile; betie, desfranari; laudat pentru crime). Se mentioneaza expeditiile militare organizate de Constantin cel Mare pana in Anglia, din Etiopia in Orient, in Indii, dar ca adevarata dorinta a acestuia era de a face cunoscut pre Dumnezeu, a carui glorie o raspandea. Reiese din text mandria autorului aflat in pozitia aceluia ce face cunoscuta acesta istorie, in conditiile in care orice relatare a faptelor lui Constantin nu ar contine decat vorbe de lauda la adresa imparatului, pe care a avut onoarea de a-l cunoaste in persoana. Mentioneaza de asemenea, ca aceasta scriere era menita a fi placuta la citire, de aceea a evitat sa vorbeasca despre activitatile militare in care a fost implicat imparatul sau reformele legislative adoptate si s-a limitat la activitatea sa in planul religios. Autorul ni-l descrie pe Constantin in ipostaza de descoperitor al simbolului crucii. Dumnezeu ii da doua semne: unul, in timpul zilei, moment la care asista si soldatii care il urmau, apoi ii transmite ca acela era semnul biruintei, printr-un vis. Porunceste sa se faca un steag in forma de cruce, pe care

autorul il descrie astfel: ca o sulita, acoperita de placi de aur, care are un travers in forma de Anterina care face crucea. In varful sulitei este o coroana impodobita cu aur si pietre scumpe. Numele Mantuitorului nostru este insemnat... prin cele doua intai litere. Constantin decide sa citeasca Scriptura si sa ii intrebe pe preoti despre puterea lui Dumnezeu. Rugaciunea si afectiunea supusilor ii dau putere imparatului pentru a-l invinge pe Maxenie, cel care masacra poporul din Roma si condamna senatori pentru a le lua averile. Maxenie moare prins in capcana pregatita a da moarte lui Constantin (Groapa au sapat si au deschis pre ea, si va cadea in groapa care o au facut). De tirani sau cei care au persecutat crestinii si Biserica nu ni se vorbeste pe larg, iar explicatia ne-o ofera tot autorul si este aceea ca nu merita sa li se acorde ceva mai mult decat o simpla mentionare, fiind cei care se foloseau de ritualuri pagane si atacau Biserica. Constantin elibereaza Roma si este primit ca un salvator, in mijlocul Romei ridicandu-se o statuie ce reprezenta semnul mantuirii, al crucii, cu inscriptia: prin acest semn salutar, care este semnul adevaratei puternicii, am eliberat cetatea voastra de dominatiunea tiranilor, si am restabilit senatul si poporul in veche lor splendoare. Au loc veselii publice in cinstea imparatului. Din ordinul acestuia se lipesc edicte pe strazi prin care recheama exilatii (ma silesc pre cat pot, de a reforma abuzurile ce s-au strecurat sub domniile precedente), ii recheama pe cei condamnati la lucrarea metalelor sau la alte lucrari publice, ii elibereaza pe cei intemnitati, inapoiaza averile, raspandeste bunatatea sa asupra tuturor- orfani, saraci, vaduve etc. Autorul considera ca recompensa oferita imparatului pentru credinta si bunatatea sa, erau teritoriilor straine pe care ajunge sa le stapaneasca. Conflictele cu Licinius, cumnatul sau, duc la tulburare, dezordine in cadrul Bisericii, nu se puteau organiza conciliile, crestinii erau persecutati. Odata cu moartea lui Licinius, Imperiul Roman se uneste, se publica legi in favoarea crestinilor, cat si in favoarea Martirilor si a Bisericii (care mostenea bunurile celor care nu mai aveau succesori si bunurile confiscate). Alte masuri adoptate au fost: restituirea pamanturilor si a caselor ce au apartinut martirilor, preluarea de catre biserica a caselor/ pamanturilor in lipsa de rudenii (mortii nu vor fi mahniti de a avea de mostenitoare pre aceea pentru care ei s-au expus la tot felul de primejdii), restituirea bunurilor usurpate de catre principi de la Biserica, idolatria este oprita, se zidesc biserici. Chiar si cand este nevoit sa intervina in diverse conflicte pe tema doctrinei intre episcopi, imparatul apeleaza la un indemn la pace, transmis prin scrisori care aveau ca formula de inceput urmatoarea: Constantin, Invingator foarte Mare, August, catre Aalexandru si catre Arie. Autorul descrie pe scurt in unul din pasaje, portretul imparatului, din fata Palatului, care avea semnul crucii zugravit deasupra capului, iar dedesubt un balaur- inamicul neamului omenesc. Imparatul dorea ca dupa moarte sa fie depus la Biserica Sfintilor Apostoli, pentru a avea parte de rugaciunile ce urmau sa se faca in onoarea acestora. Cand
5

simti ca i se apropie sfarsitul, Constantin cere sa fie botezat pentru a-i fi spalate pacatele. Oamenii armatei regreta moartea imparatului ca si cum ar fi fost parintele lor, aceeasi durere macinand intreg poporul crestin.

Citate din text in care se reflecta imaginea imparatului

- convinse pre altii prin puterea ratiunilor sale si indupleca pe altii prin dulceata mustrarilor sale; - vorbi episcopilor cu multa blandete; - Constantin Invingator, prea Mare, August, lui Macarie; - duiosia si respectul ce el a avut totdeauna pentru Imparateasa Elena, mama sa; - Imparatul nu neglija guvernamantul Statului, pe cand lucra cu atata sarguinta la marirea Bisericii si la propagarea Evangheliei; - pe monedele de aur, pe care el este gravat in aceeasi stare in care avea obiceiul de a se ruga lui Dumnezeu, cu ochii ridicati la Cer, si cu mainile intinse; - Te rugam toti de a ne conserva mult timp pre Constantin Imparatul nostru, in deplina sanatate si in victoria cu prea piosi Principii, fiii sai-rugaciune prescrisa de Constantin soldatilor sai; - Voi ati fost pusi de Dumnezeu Episcopi, pentru cele din launtru ale Bisericii, si eu am fost pus pentru cele din afara- se considera episcop; - petrecea cate odata nopti intregi in meditarea Legii lui Dumnezeu... compunea discursuri pentru instruirea popoarelor sale; - inspaimanta pre auditorii sai prin vehementa invectivelor ce el facea contra avarilor, a nedreptilor si a violentilor; - sunt de parere ca sa faceti a se scrie pe frumos pergament, cincizeci de exeplare de sfanta scriptura- scrisoare catre Eusebie, prin care cere scrierea sfintei scripturi in mai multe exemplare; - terminati neintelegerile voastre cu sinceritatea si buna credinta ce Mantuitorul ne recomanda, DACA VREUNUL VA FI ATAT DE CUTEZATOR, INCAT SA DESPRETUIASCA ORDINELE MELE, CEEA CE NU CRED CA SE POATE INTAMPLA...- catre Conciliul din Cetatea TIR; - O sanatate mai viguroasa decat aceia a tinerilor, o fata frumoasa care il facea a fi admirat, si o putere capabila de tot felul de exercitii si osteneli; Bibliografie: - www.wikipedia.ro - Vita Constantini, Eusebiu de Cezareea.
6