Curtea europeană de justiție este curtea supremă și deci puterea juridică, organul de control al Uniunii.

Alături de
Curtea Europeană de Justiție mai există și Curtea europeană de primă instanță. Curtea de Justiție a Comunităților
Europene are în primul rând rolul de a soluționa litigiile dintre Comisie și statele membre apărute din cauza
neaplicării sau nerespectării deciziilor Comisiei, resp. din cauza depășirii competențelor acesteia. Alături de aceasta
curtea răspunde la întrebările puse de instanțele naționale cu privire la interpretarea legislației UE.

Sarcinile CEJ sunt prevăzute în art. 220-245 Tratatul UE precum și în propriul său statut. Acestea constau în
asigurarea interpretării uniforme a legislației europene. În 1989, pentru a ușura activitatea CEJ a fost înființată
Curtea Europeană de Justiție de Primă Instanță (CEJ-PI) și apoi în 2004 o altă instanță, pentru probleme care privesc
funcționarii publici: Tribunalul funcționarilor publici ai Uniunii Europene. De atunci CEJ nu mai este competentă
decât pentru soluționarea căilor de atac înaintate de persoanele fizice și juridice împotriva deciziilor luate de Curtea
Europeană de Justiție de Primă Instanță. Mai nou însă, cu puține excepții, CEJ răspunde și de dosarele de chemare în
judecată în primă instanță înaintate de statele membre ale UE împotriva Comisiei Europene.

Curtea de Justiţie interpretează legislaţia europeană pentru a se asigura că aceasta se aplică în acelaşi fel în toate
ţările UE. De asemenea, soluţionează litigiile juridice dintre guvernele statelor membre şi instituţiile europene.
Persoanele fizice, întreprinderile sau organizaţiile pot, la rândul lor, să aducă un caz în faţa Curţii de Justiţie dacă
consideră că le-au fost încălcate drepturile de către o instituţie europeană.

Componenţă

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este formată din câte un judecător pentru fiecare stat membru.

Curtea beneficiază de sprijinul a 8 „avocaţi generali” care au sarcina de a-şi prezenta punctele de vedere cu privire la
cazurile aduse în faţa Curţii. Pledoariile lor trebuie să fie imparţiale şi susţinute public.

Fiecare judecător şi avocat general este numit pentru un mandat de 6 ani, care poate fi reînnoit. Guvernele trebuie
să cadă de acord asupra persoanelor nominalizate.

Pentru a ajuta Curtea de Justiţie să facă faţă numărului mare de cazuri care îi sunt înaintate spre soluţionare şi
pentru a le oferi cetăţenilor o mai bună protecţie juridică, s-a înfiinţat Tribunalul (de Primă Instanţă), care se ocupă
de acţiunile intentate de persoane fizice, întreprinderi şi anumite organizaţii, precum şi de cazurile care au legătură
cu legislaţia în domeniul concurenţei.

Tribunalul UE al Funcţiei Publice se pronunţă în litigiile apărute între Uniunea Europeană şi funcţionarii săi.

Exemple de cazuri

Curtea pronunţă hotărâri privind cazurile sesizate. Cele cinci tipuri de cazuri întâlnite frecvent sunt:

acţiuni pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare – când instanţele naţionale îi cer Curţii de Justiţie să
interpreteze un act legislativ european

acţiuni intentate pentru neîndeplinirea obligaţiilor – când guvernele nu aplică legislaţia europeană

acţiuni în anulare – când se consideră că anumite acte legislative ale UE încalcă tratatele europene sau drepturile
fundamentale

acţiuni în constatarea abţinerii de a acţiona – când instituţiile UE nu acţionează pentru a lua deciziile pe care au
obligaţia de a le lua

acţiuni directe – intentate de persoane fizice, întreprinderi sau organizaţii împotriva deciziilor sau acţiunilor UE

1. Procedura privind pronunţarea unei hotărâri preliminare

Instanţele naţionale din fiecare stat membru UE sunt responsabile pentru aplicarea corespunzătoare a legislaţiei
europene în statul respectiv. Dar există riscul ca instanţele din diferite ţări să interpreteze legislaţia UE în moduri
diferite.

Pentru a preveni acest lucru, a fost prevăzută o „procedură pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare”. Dacă o
instanţă naţională are îndoieli cu privire la interpretarea sau validitatea unui act legislativ european, aceasta poate şi,
în anumite cazuri, este obligată, să solicite avizul Curţii de Justiţie. Acest aviz poarte numele de „hotărâre
preliminară”.

2. Acţiuni în neîndeplinirea unei obligaţii

Comisia poate iniţia o acţiune în justiţie în cazul în care consideră că un stat membru nu îşi îndeplineşte obligaţiile
prevăzute de legislaţia europeană. Procesul poate fi intentat şi de un alt stat membru.

În ambele cazuri, Curtea investighează acuzaţiile şi pronunţă sentinţa. Dacă se constată că acuzaţiile aduse statului
respectiv sunt întemeiate, acesta are obligaţia de a remedia situaţia imediat. În cazul în care statul membru nu se
conformează hotărârii pronunţate de Curtea de Justiţie, aceasta poate impune plata unei amenzi.

3. Acţiuni în anulare

Dacă un stat membru, Consiliul, Comisia sau (în anumite condiţii) Parlamentul consideră că un anumit act legislativ
european este ilegal, Curţii de Justiţie i se poate solicita anularea actului respectiv.

Aceste „acţiuni în anulare” pot fi prezentate şi de persoanele fizice care doresc să îi solicite Curţii anularea unui
anumit act legislativ care le afectează în mod direct şi negativ.

În cazul în care constată că actul respectiv a fost adoptat incorect sau că nu se bazează pe dispoziţiile din Tratate,
Curtea îl poate declara nul şi neavenit.

4. Acţiuni în constatarea abţinerii de a acţiona

Tratatul prevede că Parlamentul European, Consiliul şi Comisia au obligaţia de a adopta anumite decizii în anumite
situaţii. Dacă nu îşi îndeplinesc această obligaţie, celelalte instituţii ale UE şi, în anumite împrejurări, persoanele fizice
sau întreprinderile pot adresa o plângere Curţii pentru ca această abţinere de a acţiona să fie consemnată oficial.

5. Acţiuni directe

Orice persoană sau întreprindere care a avut de suferit de pe urma unei acţiuni sau a lipsei de acţiune din partea
instituţiilor UE sau a funcţionarilor acestora, poate intenta o acţiune la Tribunalul de Primă Instanţă, cu scopul de a
obţine despăgubiri.

Cum sunt gestionate cazurile

Pentru fiecare caz înaintat Curţii se desemnează un judecător şi un avocat general.

Cazurile sunt evaluate în două etape: în scris şi apoi verbal.

1. Procedura scrisă

Mai întâi, toate părţile implicate îi prezintă declaraţii scrise judecătorului care răspunde de cazul respectiv.
Judecătorul scrie un raport care cuprinde rezumatul declaraţiilor şi temeiul legal al cazului.

2. Audierea publică
Ce de-a doua etapă este audierea publică. În funcţie de complexitatea cazului, audierea poate avea loc în faţa unui
complet format din 3, 5 sau 13 judecători sau în faţa întregii Curţi. La audiere, avocaţii părţilor îşi prezintă cazul în
faţa judecătorilor şi a avocatului general, care le pot adresa întrebări.

Ulterior, avocatul general îşi prezintă propriul punct de vedere, după care judecătorii deliberează şi pronunţă
sentinţa.

Avocaţii generali nu trebuie să îşi prezinte punctul de vedere decât în cazul în care Curtea consideră că în respectiva
cauză se ridică o nouă problemă de drept. Curtea nu trebuie neapărat să aibă un punct de vedere similar cu cel al
avocatului general.

Sentinţele Curţii se adoptă cu majoritate şi se pronunţă în cadrul unei audieri publice. Imagini de la audierile publice
sunt deseori televizate (Europe by Satellite ).

Procedura este similară în cazul Tribunalului de Primă Instanţă, cu singura diferenţă că avocatul general nu îşi susţine
punctul de vedere.

În competența Curții europene de primă instanță intră dosarele de trimitere în judecată înaintate de persoanele
fizice și juridice, ușurând astfel activitatea Curții de Justiție a Comunităților Europene. Aceste dosare pot fi trimise la
Curtea de Justiție a Comunităților Europene numai după ce au fost judecate de Curtea europeană de primă instanță.
Ambele instanțe sunt alcătuite din câte un judecător din fiecare stat membru. Cele două instanțe sunt alese de
guvernele țărilor membre pe o durată de șase ani. O dată la trei ani are loc o realegere parțială a celor două instanțe.

Baza legala: Art. 220 si urmat. TCE. Curtea de Justitie a Uniunii Europene (Curtea Europeana de Justitie) cu sediul in
Luxemburg este formata din 15 judecatori (este prevazut ca de la 005.2004 sa aiba 25 de judecatori) si asistata de
opt avocati generali care sunt numiti de comun acord pentru sase ani de catre guvernele statelor UE.

Curtea Europeana de Justitie poate fi sesizata pe doua cai: prin procedura prejudiciala si prin plangere directa. In
cazul procedurii prejudiciale (art. 234 TCE), tribunalele nationale (de orice instanta) adreseaza Curtii Europene de
Justitie intrebari cu privire la interpretarea dreptului UE, in legatura cu chestiuni relevante pentru cauze pendinte.
Competenta pentru plangerile directe este prestabilita, acestea putand fi, de exemplu, plangeri cu privire la
incalcarea Tratatului (art. 226 TCE – Comisia vs. unele state membre; art. 227 TCE – plangerea unui stat membru
impotriva altuia).

In ceea ce priveste Titlul IV (vize, azil, imigratie, libera circulatie a persoanelor), procedura prejudiciala se admite
doar daca au fost epuizate toate nivelurile instantelor nationale, adica numai cele mai inalte instante au dreptul de a
sesiza Curtea Europeana de Justitie. Consiliul, Comisia sau un stat membru au dreptul sa inainteze Curtii de Justitie
intrebari cu privire la interpretarea Titlului IV sau a legislatiei care se bazeaza pe acest Titlu (art. 68 TCE).

Curtea Europeana de Justitie a avut o influenta enorma asupra dezvoltarii dreptului UE. Deciziile sale deschizatoare
de drumuri – luate de multe ori in ciuda existentei unor indoieli sau rezerve nationale – au influentat dreptul UE.
Curtea a reusit sa impuna dezvoltarea dreptului UE de la stadiul de drept international (care, in principiu, nu contine
decat obligatii ale statelor) la stadiul de drept cu caracter supranational, care, fara sa fie preluat in dreptul national,
produce efecte pentru cetatean. De asemenea, a reusit sa impuna primatul dreptului UE asupra celui national.

Prin Tratatul de la Nisa se stabileste ca fiecare stat membru asigura cate un judecator pentru Curtea Europeana de
Justitie, ceea ce inseamna ca odata cu aderarea tarilor din grupul SCEE (preconizata a avea loc la data de 005.2004),
numarul acestor judecatori va creste la 25. Completele de judecata ale Curtii Europene de Justitie au o noua
componenta, iar Tribunalul de Prima Instanta devine independent si are competente in plus.

Pana la intrarea in vigoare a Tratatului de la Nisa (002.2003), Curtea era ajutata de un Tribunal de Prima Instanta
care acum este independent si are competente suplimentare. Si pentru acest Tribunal va fi trimis cel putin cate un
judecator din fiecare stat membru. Curtea Europeana de Justitie are competenta in special in cazul plangerilor legate
de intarzieri ale organelor comunitare si in cazul litigiilor dintre Comunitate si personalul acesteia, dar si in ceea ce
priveste procedurile prejudiciale in domenii pe care Consiliul UE le stabileste cu unanimitate in Statutul Curtii
Europene de Justitie.

In viitor, Curtea Europeana de Justitie va decide in Camere formate din trei sau cinci judecatori si nu se va reuni in
plen, cu toti membrii sai, decat in cazul anumitor proceduri de eliberare din functie. In toate celelalte cazuri, acestea
vor fi inlocuite de o “Mare Camera”, cu 11 judecatori. Modificarile care privesc Curtea Europeana de Justitie si
Tribunalul de Prima Instanta vor fi supuse unei evaluari dupa trei ani de la intrarea in vigoare a Tratatului de la Nisa.