Sunteți pe pagina 1din 5

Comedia "O noapte furtunoasa" de Ion Luca Caragiale (1852 -1912) a fost citita la lasi, in cadrul cenaclului "Junimea" in

ziua de 12 noiembrie 1878 si a avut premiera la 18 ianuarie 1879, pe scena Teatrului National din Bucuresti. Piesa a fost
publicata in revista "Convorbiri literare" in 1879 si inclusa in volumul de "Teatru" din 1889.

Comedie a moravurilor de mahala, "O noapte furtunoasa" ilustreaza aspecte sociale si psihologice specifice locuitorilor de
la periferia Capitalei, cu scandaluri si "ambituri" de familisti, lume pe care Caragiale a iubit-o cu patima.

Dramaturg si prozator, I.L.Caragiale a fost un observator lucid si ironic al societatii romanesti din vremea lui, un scriitor
realist si moralizator, dovedind un spirit de observatie necrutator pentru cunoasterea firii umane, de aceea personajele lui
traiesc in orice epoca prin vicii, impostura, ridicol si prostie. El foloseste cu maiestrie ironia, satira si sarcasmul, pentru a
ilustra moravurile societatii romanesti si a contura personaje dominate de o tara (defect - n.n.) morala reprezentativa
pentru tipul si caracterul acestora. intrucat Caragiale a dat viata unor tipuri umane memorabile, unor tipologii unice in
literatura romana, Garabet Ibraileanu afirma ca dramaturgul face "concurenta starii civile", iar Tudor Vianu considera ca
formula artistica a lui Caragiale este "realismul tipic".

Object 1

Personajul principal al comediei "O noapte furtunoasa" de I.L.Caragiale este Jupan Dumitrache Titirca, poreclit "Inima-
Rea". El are un statut social onorabil de care se simte foarte mandru, fiind "cherestigiu" (persoana care produce sau
vinde cherestea -n.n.) si "capitan in garda civica". Personalitatea lui Jupan Dumitrache este accentuata de alt personaj,
Nae Ipingescu, atunci cand il prezinta lui Rica Venturiano: "Onorabile domn, permite-mi pentru ca sa-ti prezant pe
cetateanul Dumitrache Titirca, comersant, apropitar si capitan in gvarda civica, (cu importanta) E d-ai nostri." Cu aceasta
sintagma denumesc personajele simpatia politica pentru liberali.

Ca barbat casatorit si ca cetatean onorabil, Jupan Dumitrache are o unica pretentie: "ambitul" de a nu-i fi inselata
"onoarea de familist" si "ambitul" de a nu se face de ras in fata lumii. Cu toate acestea, Jupan Dumitrache intruchipeaza
in dramaturgia lui Caragiale tipul incornoratului, alaturi de Iancu Pampon, Mache Razachescu zis Cracanel ("D ale
carnavalului") si Zaharia Trahanache ("O scrisoare pierduta"). Printr-un comic de caracter realizat magistral, Caragiale
evidentiaza trasaturile care compun un personaj ridicol si caraghios. inca din prima scena a piesei, este evidenta gelozia
sotului, izvorata din vanitatea si orgoliul ce se manifesta atat in dimensiunea sociala, cat si in cea conjugala.

Vanitatea conjugala reiese prin intruziunea narativa, inca din prima scena a piesei. imbracat in haine de capitan de garda,
pentru ca urma sa-si faca rondul civic de noapte, Dumitrache ii relateaza lui Nae Ipingescu, "amicul sau politic",
intamplarile care au generat nelinistea care nu-i mai da pace de doua saptamani. in seara de "lasata secului" s-a dus la
gradina la "Iunion" cu sotia sa, Veta si cu sora acesteia, Zita si, pe cand se uitau la comedii, a observat ca "un ala un
bagabont de amploiat" arunca priviri galese cocoanelor, apoi *ii urmarise pana aproape de casa. Iritat peste masura,
jupanul povesteste ca si in seara precedenta, mergand din nou la "Iunion", acelasi "coate-goale", "moftangiul", "mate-
fripte" se luase iar dupa ei. Dumitrache este foarte ingrijorat, deoarece "am ambit, domnule, cand e vorba la o adica de
onoarea mea de familist", iar comportarea "bagabontului" lovise puternic orgoliul sau conjugal.^ Cealalta dimensiune a
vanitatii, cea sociala, reiese tot din relatarea evenimentelor petrecute la gradina "Iunion" prin acelasi procedeu al
intruziunii narative. Dumitrache nu putuse reactiona asa cum ar fi vrut, se abtinuse sa-i zica "Ce poftesti, ma musiu, apoi
sa-1 "umfle", intrucat jupanul avea "ambit" si in plan social si nu voia sa se compromita in public "cu un bagabont ca ala,
nu face" pentru un negustor. Furia care-1 cuprinsese era atat de puternica, incat "mai ca-mi venea sa-1 carpesc, dar mi-
era rusine de lume; eu de! negustor, sa ma pui in public cu un coate-goale nu vine bine", in alte conditii, Dumitrache l-ar
fi facut sa-i sara "ochilarii din ochi si giubenul din cap, de auzea cainii in Giurgiu".

Chiar gestul de a-si mangaia favoritii, mentionat de Caragiale in didascalii, este tot o manifestare a vanitatii si
accentueaza parerea foarte buna pe care Dumitrache o are despre sine insusi, ceea ce denota o infatuare prosteasca:
"Cum m-a vazut, - ca trebuie sa fi fost schimbat la fata, cum sunt eu cand ma necajesc (isi mangaie favoritelE) - cum m-
a vazut, a sfeclit-o". Acelasi gest ilustreaza totodata lasitatea si ingamfarea personajului, care se lauda cu ce ar fi facut el
daca ar fi reusit sa puna mana pe "bagabont": "Aveam de gand [] sa-1 apucam la mijloc pentru ca sa-1 intreb: A«Ce
poftesti, ma musiu?A» si sa-1 si umflu Si daca nu-i ajungea, sa-mi tai mie favuridele! (isi mangaie favoritelE)".

Vanitos si cu un amor-propriu iesit din comun, Jupan Dumitrache este in aceeasi masura credul si naiv. "Ambitul" onoarei
de familist este incredintat total lui Chiriac, amantul nevestei sale, pe care se bizuie neconditionat, convins ca "tine la
onoarea mea de familist": "De! cand lipsesc eu de-acasa, cine sa-mi pazeasca onoarea? Chiriac saracul! N-am ce zice!
onorabil baiat!". Teama obsesiva de a nu fi inselat ii estompeaza parca spiritul de observatie, intrucat el nu baga de
seama nici ridicolul suspiciunilor cu totul deplasate, nici dovezile tradarii conjugale. La "Iunion" nu se gandeste nici un
moment ca tanarul ar putea s-o placa pe Zita si nicidecum pe nevasta-sa, care era si mai in varsta, apoi nu banuieste nici
un moment de ce Chiriac insista ca jupanul sa-si faca rondul complet, ca de obicei, pana la doua dupa douaspce, ca
totdeauna". Prostia jupanului reiese chiar din scena 1 a actului I, cand se arata revoltat ca Veta "nu-1 prea are ea Ia ochi
buni pe Chiriac", continuand cu o autoritate ridicola: "Nevasta, e baiat onorabil si credincios; n-ai ce-i face: ce-i al omului
e al omului!".

Comicul de situatie consta tocmai in faptul ca Dumitrache este opac chiar la cele mai vizibile dovezi de adulter, ca in
finalul piesei cand el gasise "pe pernele patului dumneaei" o legatura de gat. Se ingrijoreaza din nou pentru onoarea de
familist, "imi vine sa intru la banuieli rele", dar Chiriac il calmeaza: "As! ado-ncoa, jupane; asta-i legatura mea, n-o stii
dumneata?". Jupan Dumitrache se linisteste, meditand ridicol - "Uite asa se orbeste omul la necaz!"

Relatia lui Jupan Dumitrache cu celelalte personaje este o alta modalitate de caracterizare.

Pe Rica Venturiano il dispretuieste profund la inceput, numai pentru ca il suspecteaza ca ar atenta la onoarea lui de
familist, etichetandur-1 cu o ploaie de invective: "coate-goale", "mate-fripte", "scarta-scarta pe hartie", "moftangiul",
"bagabontul". Desconsideratia lui Dumitrache vine si din faptul ca tanarul este "un prapadit de amploiat", deci "n-are para
chioara in punga" si un negustor onorabil ca el nu se poate cobori atat de jos: "eu de! negustor, sa ma pui in poblic cu un
coate-goale nu vine bine". Pe de alta parte, Dumitrache il apreciaza pe autorul articolului "Republica si Reactiunea" din
gazeta "Vocea Patriotului Nationale", "Ei! bravos! bine vorbeste", desi nu intelege absolut nimic din cele scrise, asa cum
evidentiaza Caragiale in didascalii -"Jupan Dumitrache (cam nedomiriT) [] (nedomiriT)"- sau cum reiese din replicile
personajului: "Adicatele, cum vine vorba asta?". Admiratia pe care o are Dumitrache pentru Venturiano atinge apogeul in
ultima scena a piesei, cand acesta este, asa cum se specifica in parantezele de autor - "(incantaT), (cu respect amestecat
cu sfiala), (rapiT) "- si exclama entuziasmat: "A‚sta e bun de,dipotat. [] Cum combate el, poate sa ajunga si ministru."

Relatia lui Dumitrache cu Veta este destul de palida, el fiind preocupat mai ales de "onoarea de familist", iar parerea
despre ea nu este personalizata, ci se supune normelor sociale ale lumii in care traieste. Astfel, el nu reactioneaza atunci
cand "bagabontul" se zgaia la cocoane numai din dorinta de a le proteja, pentru "ca sa nu le rusinez. Stii cum e Veta
mea, rusinoasa". Cu Zita, cumnata lui, se poarta parinteste, cedeaza rugamintilor ei de a merge la "Iunion", intelege "ale
tineretii valuri" si isi da consimtamantul in mariajul cu tanarul "amploiat".

Dumitrache este primitiv si artagos mai ales cu Spiridon, "baiat de procopseala la curtea lui Titirca", pe care-1 trateaza cu
asprime si adesea cu agresivitate de stapan. Indiferent daca-1 gasea treaz sau dormind, jupanul il batea, il tragea de par,
pana cand il scapa cineva din mainile lui, de aceea Spiridon il caracterizeaza direct, considerand ca este "afurisit" si ca nu
degeaba "1-a botezat cine 1-a botezat A«Titirca Inima-ReaA»". Baiatul ii marturiseste lui Venturiano ca jupanuleste
periculos de violent si daca o sa-1 prinda, "ai sa vezi si dumneata al dracului ce e De ce-i zice lui A«Titirca Inima-
ReaA»?"* Se manifesta aici un alt procedeu artistic de caracterizare tipic pentru dramaturgia lui Caragiale si anume
comicul de nume, reflectat in porecla personajului.

Relatia cu Chiriac este cu totul speciala. Desi acesta il dezonoreaza, fiind amantul nevestei sale, Dumitrache, prost si
credul, ii incredinteaza "onoarea de familist", fiind convins ca "e baiat onorabil si credincios".

Comicul de limbaj atesta prostia si incultura lui Jupan Dumitrache, a carui idee fixa naste un adevarat tic verbal: "Eu am
ambit, domnule, cand e vorba la o adica de onoarea mea de familist". Mandru de apartenenta sa la un mediu social
respectabil prin statutul de negustor, Dumitrache deprinsese cateva sabloane de vorbire si gandire ale clasei sale sociale,
insa cand era furios, revenea la limbajul si la reactiile de mahala. Atunci cand comenteaza comportamentul lui Tircadau
fata de Zita, el amesteca in mod ridicol neologismele, al caror sens nu-l cunoaste, cu vorbirea populara: "N-o mai
maltrata, domnule, macar cu o vorba buna". Alteori, presai&franfuzisme in limbajul de mahala, care, de altfel, este cel
mai utilizat: "Ce poftesti, ma musiu?"; "Tii! frate Nae, sa fi fost el aici sa ma fiarba asa, ca-i sarea ochilarii din ochi si
giubenul din cap, de auzea cainii in Giurgiu".

Jupan Dumitrache, incornoratul tipic, speriat la culme sa nu-i fie necinstita "onoarea de familist", este inselat tocmai
pentru ca exagerarea obsesiva il face sa devina opac in fata evidentelor. Desi devenise "comersant" respectat, negustor
onorabil, Titirca ramasese un om din topor, fara educatie si de aceea credul si agresiv. George Calinescu a vazut in Jupan
Dumitrache "un mahalagiu fioros de moral, tinand la onoarea lui de familist, propriu-zis credul, mai mult brutal decat
vigilent".

Zita este personaj secundar si unul dintre cele doua personaje feminine ale comediei "O noapte furtunoasa" de
I.L.Caragiale. Ea intruchipeaza tipul mahalagioaicei cochete, este sora cu Veta si cumnata cu Jupan Dumitrache. Ea se
inscrie in galeria personajelor feminine din comediile lui Caragiale, alaturi de Zoe, numai ca, spre deosebire de aceasta,
Zita este "mahalagioaica de totdeauna, dar mai romantica, mai naiva, mai cinstita, mai proasta. E o fata inculta de
pension" (L.PredescU). Zita este mai aproape de personajele feminine din comedia "D ale carnavalului", fiind din aceeasi
lume de mahala cu Didina Mazu si Mita Baston.

Zita se bucura de un portret conturat atat prin autocaracterizare, cat si de catre alte personaje. Jupan Dumitrache, care
are fata de ea sentimente parintesti, o considera pe cumnata lui o "fata frumoasa, modista si invatata si trei ani la
pasion". Zita este o tanara dezghetata, cu pretentii de mondenitate, citeste romanele la moda, -"A«Dramele ParisuluiA»
cate au iesit pana acuma le-am citit de trei ori" -, ii plac spectacolele de revista si-si doreste o viata sociala intensa. Zita
fusese casatorita cu Ghita Tircadau, care o tratase "cu insulte si cu bataie" si, deoarece ea nu mai putuse suporta -"nu
mai era de suferit asa trai" -, cumnatu-sau o ajutase sa "dezvorteze": "Nene, moarta, taiata, nu mai stau cu mitocanul,
scapa-ma de pastramagiul! sa stiu de bine ca ma duc la manastire, paine si sare nu mai mananc cu el!".
Zita se autocaracterizeaza, considerandu-se o tanara plina de calitati ceea ce-i confera dreptul la fericire, mai ales ca
scapase de pastramagiu": "sunt libera, traiesc cum imi place, cine ce are cu mine! acu mi-e timpul: juna sunt, de nimini
nu depand [] eu sunt o persoana delicata".

Cu educatie si cultura superficiala, Zita prinde frantuzismele dupa ureche si deprinde gesturi si atitudini "la moda" din
mahalaua unde traieste, insusindu-si alte criterii de viata. Desi nu intelegea nimic din comediile de la "Iunion", mai ales
ca repertoriul continea cantece in diverse limbi straine, Zita tinea mortis sa se duca la gradina, ca sa vada lumea si ca sa
fie vazuta: "Ce, pentru comediile alea mergem noi? Mergem sa mai vedem si noi lumea. Ce adica toti cati merg acolo
inteleg ceva, gandesti? Merg numai asa de un caprit, de un pamplezir; de ce .sa nu mergem

si noi?"

Zita este personajul care provoaca toata agitatia si incurcaturile piesei, ea declanseaza comicul de situatie care constituie
si subiectul comediei. intr-o seara, Jupan Dumitrache le dusese pe cocoane la gradina la "Iunion", unde un barbat se
uitase insistent spre masa lor. Rica Venturiano fusese cucerit de farmecele Zitei, cei doi facusera schimb de biletele, iar
femeia ii daduse intalnire la ea acasa, pe strada Catilina, la numarul 9. Din greseala, amorezul nimereste in casa Vetei, pe
care n-o recunoaste in intuneric, fapt ce starneste o agitatie de nedescris, intrucat Dumitrache banuieste ca i "s-a dus
ambitul" si i "s-a necinstit onoarea de familist".

Cand toate neintelegerile se clarifica, Zita isi ia o figura de mironosita, de indragostita timida si rusinoasa si consimte "sa
compatimeasca impreuna" cu Rica numai daca are binecuvantarea lui Jupan Dumitrache: "Eu fac ce vrei dumneata; imi
esti ca si un frate mai mare".

Principalul procedeu de a evidentia incultura Zitei este comicul de limbaj, in care amestecul de cuvinte si expresii de
mahala se imbina ridicol cu frantuzisme sau neologisme, de cele mai multe ori deformate.

Dorinta Zitei de a parea o tanara educata si sensibila este cu totul invinsa de limbajul de mahala, pe care femeia il
foloseste mai ales atunci cand este furioasa. Refuzata de "tata", sora ei, de a mai merge la "lunion", tanara indragostita
in secret de "amploiat" se manie pe vitregia sortii, "(podidind-o plansuL)": "Fir-ar a dracului de viata s-afurisita! ca m-a
facut mama fara noroc!". Memorabila in acest sens este insa scena in care Zita relateaza, indignata, cearta pe care o
avusese cu fostul sot, Ghita Tircadau, care-i tinuse calea pe maidan. Invectivele cu care il eticheteaza pe Tircadau
-"mitocanul", "mizerabilul", "pricopsitul", "pastramagiul" -se imbina cu expresii si cuvinte frantuzesti stalcite sau
romanizate -"ambetata", "bonsoar-bonsoar", "sansfasa"-, culminand cu afirmatia: "Am avut, tato, parte ca a sarit nenea
Dumitrache si cu Nae ipistatul! aminteri, mitocanul scosese sicul (vergea de fier ascutita- n.n.) de la baston pentru ca sa
ma sinucida". Tipica pentru exprimarea tinerei este fraza combinata intre frantuzisme si mahalagisme, care argumenteaza
incultura Zitei: "Ei! tato, eu ma duc, bonsoar, alevoa. [] Doamne! tato, parol, stii ca esti curioasa!"

Zita are un destin fericit, deoarece dupa despartirea de "mitocanul" de Tircadau i se implineste speranta ca atunci "cand
oi vrea, imi gaseste nenea Dumitrache barbat mai de onoare ca dumneata" si se casatoreste cu tanarul "amploiat", Rica
Venturiano. in finalul comediei, Caragiale fixeaza in didascalii cuplurile amoroase, care nu sunt neaparat si cele conjugale:
"(Toti se dispun a se retrage; Rica e cu Zita, Chiriac cu Veta, Jupan Dumitrache suie cu IpingescU)".

Veta si Zita reprezinta tipul mahalagioaicei in doua ipostaze diferite: prima fiind stearsa, marginita, limitata, cealalta
vioaie, energica si plina de viata. in dramaturgia lui Caragiale lumea de la periferia Capitalei este ilustrata mai mult din
punct de vedere psihologic, al mentalitatii locuitorilor, idee exprimata de criticul literar Garabet Ibraileanu: "Mahalaua, pe
care o satirizeaza Caragiale, nu e o categorie sociala []. Mahalaua pe care a satirizat-o Caragiale e o categorie
psihologica".

Veta este personaj secundar, si unul dintre cele doua personaje feminine din comedia "O noapte furtunoasa" de Ion Luca
Caragiale. Ea intruchipeaza tipul adulterinei de mahala, este sotia lui Jupan Dumitrache Titirca sora Zitei si amanta lui
Chiriac. Veta este, poate, singurul personaj care nu genereaza un comic spoiltan si transparent, dar, fiind de varsta
matura si avand o infatisare placida, de tata, trasaturi cu totul nepotrivite pentru o amanta infocata, ea starneste rasul
spectatorului mai ales dupa ce s-a terminat piesa. Nevasta este stearsa si penibila in rolul de amanta si, asa cum afirma
Ibraileanu, "Veta nu numai ca nu e ridicola, dar nu e nici comica macar, ca Zita". intr-o seara, aflandu-se la gradina la
"lunion" cu nevasta-sa, Veta si cu sora acesteia, Zita, Jupan Dumitrache observa cum "un prapadit de amploiat" ii face
ochi dulci consoartei, ba chiar se ia dupa ei cand pleaca spre casa. Teama de a nu-i fi inselata onoarea de familist o
impartaseste cu omul sau de incredere, Chiriac, in grija caruia o lasa pe Veta atunci cand negustoria il silea sa lipseasca
de acasa: "De! cand lipsesc eu de-acasa, cine sa-mi pazeasca onoarea?". in calitate de amant, Chiriac face o criza de
gelozie si o acuza pe Veta ca-i place sa se duca la "lunion" ca "sa te curtezi cu amploiatul dumitale". Ca urmare, Veta este
trista si absenta, cum precizeaza Caragiale in didascalii: "([»a– »] este obosita si distrata, vorbeste rar si inceT)". Ea este
cu gandurile in alta parte, nu se poate concentra la ceea ce-i povesteste Zita despre afrontul pe care i-1 facuse Tircadau
pe maidan. in scena impacarii cu Chiriac, Veta este placida, refuza sa se jure inca o data ca nu avea nici o vina deoarece
el tot n-ar crede, apoi ii reproseaza la randul ei ca tine seama mai mult de "prostiile si banuielile lui barbatu-meu" decat
de declaratiile ei amoroase. Atunci cand Chiriac ameninta ca se sinucide cu "spanga de la pusca", Veta este disperata,
capata brusc energie si se lupta cu el ca sa impiedice nenorocirea: "Daca vrei sa te omori, omoara-ma intai pe mine! (se
lupta din putere.) Chiriac! Nu ti-e mila tie de mine? Toate, toate de un an si mai bine le-ai uitat intr-o zi?". Ca sa-1
convinga, ea apeleaza la juraminte patetice, intr-un limbaj propriu, de mahala: "sa n-am parte de ochii mei, sa n-am
parte de viata ta, sa nu mai apuc macar o zi fericita cu tine - na! ce mai vrei? - daca stiu eu ceva la sufletul meu din cate
ti le-a sporit dumnealui". Printr-un monolog, Veta ii relateaza lui Chiriac chinurile prin care trecuse. Superstitioasa, ea se
astepta sa aiba "un necaz mare", pentru ca "mi se facuse semn: rasturnasem de dimineata candela". Toata seara
petrecuta la "lunion" Veta se gandise numai la Chiriac, "n-am vazut nimic, n-am auzit nimic! Ma jur pe ce vrei tu; ma
crezi?". Pentru ca rasturnase candela si i se batea si ochiul drept, Veta era foarte ingrijorata ca nu cumva sa se intample
o nenorocire, pentru ca atunci cand plecasera de acasa Chiriac se apucase sa-si curete pusca si exista pericolul ca
aceasta sa se descarce: "daca s-o descarca, Doamne fereste! pusca in mana lui, ce sa ma fac eu cand l-oi gasi mort
intins acasa!". Marturisirea femeii 1-a "biruit cu desavarsire", noteaza Caragiale in didascalii, asa ca cei doi se
imbratiseaza, isi cer iertare reciproc, isi fac declaratii amoroase, apoi raman incremeniti cand aud vocea lui Dumitrache.
Acesta isi facea rondul si il striga din ulita pe Chiriac ca sa-1 mai roage inca o data sa fie "cu ochii-n patru, d-aproape de
tot: ma stii ca tiu cand e la o adica". Comicul de situatie se manifesta aici in mod evident, deoarece Chiriac, "strangand
pe Veta cu putere" ii raspunde convingator sotului ingrijorat: "Lasa, jupane, ma stii ca consimt la onoarea dumitale de
familist!".

O alta situatie comica se petrece atunci cand barbatii il cautau disperati pe "bagabont", iar Veta este ingrijorata sa nu se
rupa schelele cu Chiriac: "Vrei sa te prapadesti?" . Veta o cearta pe Zita acuzand-o ca ea este vinovata ca s-au dus la
"lunion", ca ea i-a "dat nas amploiatului sa se tina dupa noi" si mai ales ca din cauza ei "mi-am gasit beleaua cu Chiriac".
Zita este uimita ca sora-sa se plange de necazuri din partea lui Chiriac, dar Veta se corecteaza repede, referindu-se la
isteria sotului.

Veta este o componenta a triunghiului conjugal, isi insala sotul fara nici un fel de sentiment de vinovatie sau de mustrare
de constiinta. in finalul comediei, Caragiale fixeaza in didascalii cuplurile amoroase, care nu sunt neaparat si cele
conjugale: "(Toti se dispun a se retrage; Rica e cu Zita, Chiriac cu Veta, Jupan Dumitrache suie cu IpingescU)".

Veta si Zita ilustreaza tipul mahalagioaicei in doua ipostaze diferite: prima fiind stearsa, marginita, limitata, cealalta
vioaie, energica si plina de viata. in dramaturgia lui Caragiale lumea de la periferia Capitalei este ilustrata mai mult din
punct de vedere psihologic, al mentalitatii locuitorilor, idee exprimata de criticul literar Garabet Ibraileanu: "Mahalaua, pe
care o satirizeaza Caragfale, nu e o categorie sociala []. Mahalaua pe care a satirizat-o Caragiale e o categorie
psihologica". in comedia "O noapte furtunoasa", Rica Venturiano infatiseaza tipul aventurierului, al cuceritorului, fiind
asemanator cu Stefan Tipatescu din comedia "O scrisoare pierduta" si cu Nae Girimea din comedia "D ale carnavalului",
completand astfel galeria personajelor masculine care intruchipeaza primul-amorez in dramaturgia lui I.L.Caragiale.
Autorul ii compune lui Rica Venturiano un statut social complex, "arhivar la o judecatorie de ocol, student in drept si
publicist", deoarece el reprezinta atat tipul de functionar, alaturi de Ghita Pristanda, precum si tipul politicianului
demagog, avand trasaturi comune cu Nae Catavencu, Agamita Dandanache, Zaharia Trahanache, Farfuridi sau
Branzovenescu din comedia de moravuri politice "O scrisoare pierduta". El insusi se prezinta cu mandrie cocoanei Veta:
"Rica Venturiano, arhivar la judecatoria de pace circumscriptia de galben, poet liric, colaboratore la ziarul A«Vocea
Patriotului NationaleA», publicist si studinte in drept".

Portretul fizic, conturat prin ochii lui Jupan Dumitrache, se compune din trasaturi tipice profesiei de functionar, reduse la
cateva elemente dispretuitoare , adica ochelari, joben si plastron: "cu sticlele-n ochi, cu giubenul in cap si cu basmaua
iac-asa scoasa". Venturiano este desconsiderat de catre Jupan Dumitrache, care, fiind negustor cu stare, dispretuieste
tagma slujbasilor, "niste papugii", "niste scarta-scarta pe hartie", fara "chioara-n punga". Caracterizat direct de catre
acest personaj al comediei prin expresii de mahala, tanarul este considerat un "bagabont de amploiat", un "coate-goale"
si "mate-fripte", dar cand acesta nu mai constituie un pericol pentru "onoarea de familist", Dumitrache este "incantat", il
priveste "cu respect amestecat cu sfiala" si-1 considera "bun de dipotat" sau de ministru. Nae Ipingescu este un
admirator entuziast al tanarului ziarist, "amploiat judiciar, student la Academie - invata legile, - si redactor la A«Vocea
Patriotului NationaleA», (cu puterE) E d-ai nostri ce sa mai stam sa mai vorbim".

La "Iunion", Rica Venturiano se indragostise de Zita, care ii daduse intalnire la ea acasa, dar din greseala, amorezul
nimereste in casa Vetei, pe care n-o recunoaste in intuneric - avand si ochelari -si-i face acesteia o declaratie de dragoste
inflacarata, devenita, de altfel, celebra prin comicul de limbaj: "Angel radios! Precum am avut onoarea a va comunica in
precedenta mea epistola, de cand te-am vazut intaiasi data pentru prima oara mi-am pierdut uzul ratiunii; da! sunt
nebun". Desi Veta este sideratade indrazneala tanarului, Venturiano se arunca in genunchi si continua cu avant verva
declarativa, expresiile amoroase fiind de un comic monumental: "te-am curtat la nemurire [] tu esti aurora, care deschide
bolta instelata intr-o adoratie poetica plina de [] tu esti angelul visurilor mele, tu esti steaua, pot pentru ca sa zic chiar
luceafarul, care straluceste sublim in noaptea tenebroasa a existentii mele, tu esti". Veta se sperie ingrozitor, mai ales
pentru ca ar putea fi banuita din nou de Chiriac, iar amorezul nu intelege nici el nimic din atitudinea femeii. Cand se
dumireste asupra confuziei, este ingrozit atat de incurcatura produsa, cat si de frica celor doi barbati care vegheau la
"onoarea de familist" si care il vazusera pe Rica intrand in casa, iar acum il cautau innebuniti sa-1 omoare. Rica se pierde
cu firea si devine incoerent, comicul de limbaj fiind remarcabil prin anacolut: "Madam! sa am pardon! scuzati! Cocoana!
considerand ca adica, vreau sa zic, respectul pardon sub pretext ca si pe motivul scuzati pardon". Disperarea amorezului
atinge cote maxime atunci cand aude in curte vocile barbatilor strigand si devine las si fricos peste masura, milogindu-se
de Veta: "Madam, cocoana! ai mizericordie de un june roman in primavara existentii sale! de-abia douazeci si cinci de
roze si jumatate innumar, douazeci si sase le implinesc tocmai la sfantul Andrei Scapa-ma!". Venturiano este salvat in
ultimul moment de Zita si ii revine aplombul, "prinzand limba", asa cum remarca si dramaturgul in didascalii. Semidoct,
Rica Venturiano deformeaza dictonul latinesc "vox populi, vox dei!" ("vocea poporului este vocea lui Dumnezeu") si
declama cu emfaza: "Domnule, Dumnezeul nostru este poporul: box populi, box deiV. intocmai ca si Nae Catavencu, Rica
Venturiano este demagog, el rosteste declamator fraze patriotarde (fals patriotism - n.n.), manifestare ce are la baza
lipsa de continut a ideilor exprimate cu afectare. Deviza care exprima dragostea si respectul pentru popor este de un
comic irezistibil: "Ori toti sa muriti, ori toti sa scapam!". Sfios, Dumitrache se simte onorat ca tanarul ziarist
"compatimeste" cu Zita si totodata jenat ca "zestrea nu-i asa de mare, si dumnealui e stii, ceva mai sus noi suntem
negustori". Fanfaron si infatuat, Venturiano neaga importanta diferentelor sociale, si ii explica acest fapt lui Dumitrache
prin similitudine cu principiile constitutiei, amestecand ridicol un stil oficial cu unul familiar: "Cetatene, suntem sub
regimul libertatii, egalitatii si fraternitatii: ,unul nu poate fi mai sus decat altul, nu permite Constitutia", adaugand
caraghios: "Eu, daca compatimeste si madam Zita la suferinta mea". in toate comediile lui I.L.Caragiale se manifesta
pregnant disocierea dintre esenta si aparenta, dramaturgul fiind "inzestrat cu o reala putere de observatie a contrastelor
dintre forma si fond, si cu un mare talent de a da sub haina scenica o serie de tipuri, care prin unitatea lui, sufleteasca,
energica si expresiva, au ajuns adevarate simboluri ale mentalitatii unei intregi clase sociale din epoca noastra de
prefacere" (Eugen LovinescU).

Personaj principal, static, unidimensional, realizat in maniera realista.

Modalitati de caracterizare:

- caracterizare directa: prin intermediul didascaliilor; prin intermediul altor personaje;

- caracterizare indirecta: prin gesturi, atitudini, limbaj, ton, mimica; prin propriile actiuni si simtiri, prin intermediul mediului social in care
traieste personajul; prin relatiile lui cu celelalte personaje; prin nume.

Trasatura dominanta a personajului este orgoliul, dimensionat pe coordonata casnica si sociala.


Identitatea personajului principal al comediei, Jupan Dumitrache Titirca, poreclit „Inima rea", o aflam dintr-o replica a sa: „comersant,
cherestegiu, capitan in garda civica". Gesturi, atitudini, limbaj, ton, mimica, sunt modalitati prin care autorul isi construieste

personajul, a carui dominanta este orgoliul dimensionat pe coordonata casnica si sociala.

Personajul prinde contur inca din prima scena. Inainte de a-si face „rondul", ii povesteste ipistatului Nae Ipingescu, „amicul politic",
intamplarea cu „bagabondul" care prin insistenta atenteaza la „onoarea" lui „de familist". Toata fiinta sa se incheaga in umbra acestei „onoare
de familist", formula care il tipizeaza. Gelozia se nutreste tot din orgoliu. Relatiile lui cu celelalte personaje depind de perspectiva din care
sunt privite. La inceputul piesei „bagabondul" este asimilat „amploaiatilor", „niste scarta-scarta pe hartie". Pentru Jupan Dumitrache tot ce nu
e negustor e demn de dispret: „...eu de! negustor, sa ma pui in public, cu un coate-goale nu vine bine..." In final, aflat in fata cu
„bagabontul", de fapt Rica Venturiano, in care vede un viitor om politic, semnatarul articolului Republica si reactiunea din ziarul „Vocea
patriotului nationale", devine servil, asculta „rapit" aberatiile junelui gazetar: "Bravos! sa traiesti! (...) Vorbeste abitir, domnule. Asta e bun de
dipotat"; „Ma rog, onorabile, eu imi cer iertare, stiti ca poate, adineaori, cum tin eu la... poate, v-am adus un afront; dar e si vina
dumneavoastra; nu stiam ca veniserati pentru Zita..." Chiar si gestul de a-si mangaia favoritii spunand "sa-mi tai mie favoridele" este o
manifestare a orgoliului si se constituie ca un portret redus al personajului. Vanitatea, amorul-propriu sunt trasaturi caracteristice. De aici
vine si teama de a nu-si pierde "onoarea". Increderea inepuizabila, linistea conjugala, ii vin de la Chiriac, amantul consoartei Veta: "De el nu
ma sfiesc. La din contra, el stie toata istoria, i-am spus-o de la inceput... Atata om de incredere am... Baiat buni... Tine la onoarea mea de
familist (...). Del Cand lipsesc eu de-acasa, cine sa-mi pazeasca onoarea? Chiriac saracul!" Credul, are impresia ca „isi stapaneste" familia,
cand de fapt este inselat fiindca ii este frica sa nu fie inselat.

Read
more: http://articole.famouswhy.ro/caracterizarea_personajului_jupan_dumitrache_din_opera_o_noapte_furtunoasa_scrisa_de_i__l__caragi
ale-prima_parte/#ixzz1ZMrLQCuk

S-ar putea să vă placă și