Sunteți pe pagina 1din 3

Rascoala

- Liviu Rebreanu
.: comentariu literar:.

Context literar: “Rascoala” este un roman obiectiv.Din punctual de vedere al continutului


faptele sunt prezentate chronologic, in cauzalitatea lor, naratiunea fiind astfel una liniara.Ca
elemant de tehnica literara, trebuie mentionat ca naratorul unui roman obictiv este omniscient si
omnipresent.
Rascoala a aparut in 1932 si reprezinta creatia de maturitate a scriitorului, dupa 2 romane care
il impusesera ca prozator de exceptie:Ion si Padurea Spanzuratilor.
Tema rascoalei din 1907 fusese tratata in literature noastra si mai inainte in diferite nuvele,
romane {domnul deputat de V. Demetrius} in poezii si schite.
Un exercitiu in vederea constructiei epice care e “Rascoala”, l-a reprezentat “Craisorul Horia”
reconstituire a rascoalei din 1784 a romanilor din Transilvania.
Trasaturile textului.”Rascoala” poate fi citit ca o continuare a romanului “Ion”,si ca o carte-
document datorita informatiei ample pe care ea se bazeaza si care construieste o viziune realist-
naturalista asupra rascoalei.
Titlul este simbolic si el sugereaza acele intamplari marunte,motivatii,framantari sau
nemultumiri care s-au acumulat in sufletele taranilor si au izbucnit intr-o miscare
ampla,social,rascoala.
Tema este rascola romaneasca din 1907.
Rezumat
Primul volum al romanului,”Se misca tara!”incepe cu sosirea lui Titu Herdelea {personajul din
romanul “Ion”} in casa boierului bucurestean Grigore Iuga, a carui sotie Nadina,era ruda
indepartata cu sotul Laurei Herdelea.
Invitat de Grigore Iuga la conacul parintesc de la mosia Amara, Titu ia cunostinta cu “problema
taraneasca” si devine martorul unor fenomene catastrofale.
Fapte marunte fac sa creasca spiritul de revolta printre tarani.Arendasul Cozma Buruiana
inventeaza un furtsi, la ordinele boierului Miron Iuga, jandarmii ii bat pe tarani cu
brutalitate.Nadina vrea sa-si vanda mosia, tarnii vor s-o cumpere si s-o parcelez, dar Miron Iuga
le face concurenta vrand s-o cumpere el pentru a reface domeniul initial al familiei:in preajma
sarbatorilor de iarna, oamenii n-au lemne sa-si incalzeasca locuinta si nici malai pentru mamaliga.
O serie de intamplari, aparent marunte,sporesc indignarea taranilor: automobilul Nadiei calca
cocosul babei Ioana; soferul il trage de urechi pe copilul lui Pevel Tunsu care nu voia sa se dea la
o parte din calea automobilului: lui Igant Cercel I se ia purcelul din ograda fiindca n-a platit birul:
Aristide, fiul arendasului Platamonu, o siluieste pe fata lui Chirila Paun.
Nemultumire celor multi o exprima mai intai invatatorul Dragos, arestat din porunca lui Miron
Iuga.In sat se zvoneste ca niste calareti pe cai albi aduc porunca lui voda de a se imparti
pamanturile celor ce muncesc.
Scanteia rascoalei se aprinde brusc.Taranii inarmati rudimentar cu coase,topoare aprind
conacele,sparg hambarele si ii pedepsesc pe cei care i-au oprimat.
Primul ucis este Miron Iuga, boierul autoritar si inflexibil,linsat de multimea dezlantuita:Nadina,
nora lui este violata si sugrumata.Aristide Platamonu este pedepsit chiar de catre tatal fetei care
fusese necinstita.plutonierul Boiangiu este batut de Serafim Mogos,Trifon Guju si altii: colonelul
Stefanescu este numai izgonit din sat, dar I se da voie sa plece cu trasura pentru ca era batran si
avea trei fete de maritat.
Scriitorul descrie magistral psihologia multimii, caracterul spontan al revoltei, faramitarea
actiuniii in actiuni concrete, individuale. Taranii incendiaza conacele, taie firele de telegraf, isi
disputa intre ei jafurile.
Ultimile doua capitole ale romanului descriu represiunea rascoalei. In fruntea unui batalion de
razboi se afla maiorul Tanasescu si prefectul Baloleanu.Ei vun sa restabileasca stapanirea
boierilor pe mosiile Amara,Ruginoasa,Barlogu,Babaroaga,Gliganu, toate din judetul Arges.
Taranii sunt condusi de Petre Petre, venit din armata.Obsedat de ideea ca ar putea fi omorat,
Tanasescu le comanda soldatilor foc in plin.Represiunea continua individual cu judecarea fiecarui
rasculat si pedepsirea lor imediata: Trifon Guju si Toader Strambu sunt executati pentru Miron
Iuga si pentru Nadina; Luca Talaba, Lupu Chiritoiu si Ignat Cercel sunt batuti; Niculina, fiica
preotului Nicodim, este lovita cu cravasa chiar de catre maiorul Tanasescu, pentru ca indraznise
sa ridica cadavrul tatalui ei ucis de catre un glonte ratacit.
Prezent la aceste atrocitati,Titu Herdelea , ziaristul venit de la Bucuresti,isi exprima revolta, dar
nu poate impiedica nedreptatile.
Structura-compozitie.Romanul este alcatuit din doua parti: “Se misca tara!” si “Focurile”,
impartite la randul lor, in cate sase capitole. ”Rasaritul” , ”Pamanturile” , ”Flamanzii” ,
”Luminile” , ”Friguri” , “Vestitorii” , apoi “Scanteia”, “Flacari” , “Focul” , “Sangele” ,
“Petre Petre” si “Apusul”
Subiectul evolueaza pe doua planuri, care prezinta doua clase sociale aflate in conflict:
taranimea asuprita si marii latifundiari.
In prima parte a romanului, actiunea evolueaza lent, intamplarile se acumuleaza, sentimentul
revoltei creste treptat; in partea a doua parte ritmul este alert, evennimentele sunt
sangeroase.Primul volum prezinta intamplari din primavara- toamna iar al doilea din toamna pana
in primavara.
Si in “Rascoala” exista aceeasi simetrie compozitionala ca si in “Ion” sau “Padurea
Spanzuratilor”.Inceputul cartii prezinta o discutie in trenul care mergea spre capitala. Ilie
Rogojeanu, un arendas din Dolj,le vorbeste celor prezenti, printre ei aflandu-se si Grigore Iuga,
despre taranul roman “care in realitate e numai prost,rau si lenesRomanul se termina cu o
intalnire, pe peronul garii din Bucuresti, intre acelasi Ilie Rogojeanu si Grigore Iuga, dupa
rascoal. Arendasul e multumit ca a scapat cu fata curata “de furia talharilor”
Instantele comunicarii (autor , narator,personaj) Pentru aceasta carte autorul s-a
documentat intens, fie in presa timpului, fie cercetand documente legi si documente
administrative, fie-in – fine reconstituind direct intamplarile prin discutii cu martorii oculari si
supravietuitorii represiunii din 1907.
Naratorul este omniscient,obiectiv relatand la persoana a treia. Desi creeaza individualitai,
Rebreanu exceleaza in descrierea personajului colectiv.
Cititorul este in fata unui document care da impresia de autencitate pri n arta reconstituirii.
Personajul colectiv
Asemeni lui Costache Negruzzi sau Duiliu Zamfirescu, Liviu Rebreanu descrie in roman
un numar mare de personaje, din mediidiferite, dar cea mai buna realizare a sa este personajul
colectiv.
De la individualitati bine conturate, prozatorul prezinta o imagine sugestiva a colectivitatii, taranii
actionand si gandind ca un singur individ.Ascultand discursul prefesctului Boerescu, taranii sunt
parca un singur trup , o singura expresie si imaginea unui singur gand “Taranii il ascultau si’l
priveau nemiscatii cu ochii ca de sticla. Sutele de fete, cu aceeasi expresie, pareau a fi ale
aceluiasi cap, cu aceleasiganduri si simtiri, un singur si acelasi om in infinte exemplare…”
In prezentarea rascoalei,termenii generici afirma miscari sinergetice.Alteori, ideea de colectivitate
este sugerata prin metonimii : coase ,topoare, bete devin unelte personificate.
Pentru exemplificare ,selectam termenii colectivi din scena prezenarii taranilor la conacul lui
Miron Iuga : “cativa oameni, tipete , glasurile speriate ,injuraturi si amenintari, miscarea
multimii, cativa oameni, zeci de bete , in mijlocul taranilor, multimea framantata, urletele ,
injuraturile imbalate, taranii racoriti sau flamanzi…”
Particularitaile stilistice. Creator epic, Rebreanu e interesat, sub raport stilistic, de
exactitatea exprimarii, de acvarea stilului la structura personajelor.Metaforele sunt la el rareori
banale., comparatiile - fara a fi frecvente
- au, in schimb, expresivitate:Multimea, framantata ca o balta rascolita de o furtuna
naprasnica” sau “In izbucnirea de furie … ca un trasnet clocit mult in nori si cazut fara
obisnuitele tunete si fulgere pregatitoare.
Mutimeaverbelor arata ca autorul pune accentul pa actiune : ‘’ batranul Miron Iuga, fara
cunostinta…ramase in picioare in mijlocul taranilor care, indesandu-se sa-l loveasca, parca-l
sprijineau sa nu cada.”
Un procedeu frecvent folosit de scriitor, atunci cand reproduce vorbirea taranilor, este
elipsa.Intreruperea vorbirii este determinata fie de factorii interni, inhibitori (timiditate, dificultati
de exprimare), fie de factorii externi care impun prudenta. Taranii n-au curajul sa exprime ceea ce
doresc si de aceea vorbesc cu subintelesuri : “-Bati coasa, Trifoane, ori?’’…intreba Leonte fara
mirare.”; “Rabzi,rabzi si oftezi pana nu mai poti s-apoi…”; “Din iarna asta nu-I chip sa
iesim.Ori murim,ori…” sau “Apoi pana n-om pune mana pe topoare nici noi n-om…”
In stilul lui Rebreanu acest procedeu atesta excelenta cunoastere a sufletului taranesc.
Fragment semnificativ comentat
“In marginea satului taranii trepadau de nerabdare, umpland soseaua si imprejurimea. Cu
fetele rosii, cu ochii inflacarati astepatu si se indemnau ca la o nunta mare.Toti aveau de spus
cate ceva , ca si cand ceilalti n-ar fi stiut nimic sau nici n-ar fi fost de fata, si toti spuneau acelasi
lucru si aproape cu aceleasi cuvinte.Uneori, arar, se facea liniste si atunci toti se simteau
cuprinsi de infioratoare asteptare pe care incercau sa o alunge cu alte urlete mai navalnice
parce le-ar fi fost frica tuturor sa nu se trezeasca dintr-o betie fericita.”
Textul face parte din capitolul XI al romanului, “Petre Petre”. Masa de tarani asteapta la
marginea satului sosirea soldatilor.Descrierea prezinta personajul colectiv , nediferentiat, unitar
in gesturi si atitudini. El este identificat o singura data (taranii) dupa care el este dedus din
formele verbale (asteptau si se indemnau) sau inocuit cu prenumele nehotarat toti, repetat de trei
ori.
Nu se rostesc cuvinte clare, desi “toti aveau de spus cate ceva”. Este asteptarea infrigurata
dinaintea inclestarii finale. Descrierea este panoramica> Cateva metonimii (“cu fetele rosii, cu
ochii inflacarati”), precizarea “alte urlete mai navalnice” , comparatiile (“ca la o nunta mare”,
“parca le-ar fi fost frica”) arata nelinistea rasculatiilor.
Stilul este cenusiu, lipsit de expresivitate, in acord cu maniera obiectiva de relatare.