MOLDOVA- POARTA CRESTINATATII IN TIMPUL LUI STEFAN CEL MARE Prin credinţa şi jertfa sa neostenită de-a lungul unei strălucite

domnii (1457-1504), Ştefan cel Mare s-a dovedit a fi în istoria noastră o icoană a domnului ortodox sau „drept credincios”, fiind canonizat de Biserica ortodoxă română în 1992, ceea ce a constituit o recunoaştere sinodală a unui cult popular neîntrerupt de secole. Pentru a evita o înşiruire a faptelor vitejeşti şi ctitoriilor care au punctat an după an îndelunga domnie a lui Ştefan, ar fi mai potrivit aici să se dezvăluie câteva rânduri din scrisorile trimise de domnitor către aliaţii săi creştini, caracterizate printr-un stil simplu şi viu. Amintim că în a doua jumătate a secolului al XV-lea întreaga Europă este marcată de trauma căderii Constantinopolului (1453), puterile creştine şi papalitatea zbătându-se să consolideze alianţe după alianţe, ca să poată face faţă avansării mareei turceşti ce părea de nestăvilit la acea vreme. În acest context, domnul Ştefan, care-şi începuse domnia plătind tribut sultanului, are iniţiativa unei politici pline de îndrăzneală şi de credinţă, prin care Moldova începe să joace un rol decisiv în oprirea turcilor, devenind o „poartă a creştinătăţii”. Plănuind pornirea luptei împotriva sultanului, într-o scrisoare adresată papei Sixt al IV-lea la 1474, Ştefan scrie: „Dăm de ştire Sanctităţii Voastre că noi, cu toată puterea pe care ne-a hărăzit-o Dumnezeu Atotputernicul, suntem pururi pregătiţi foarte, cu toată râvna şi îndemnul inimii, să ne luptăm pentru creştinătate. […] Îndemnăm pe Sanctitatea Voastră ca, dimpreună cu alţi preaputernici regi şi principi, să vă daţi silinţa ca să nu fie creştinătatea năpădită de preanetrebnicii necredincioşi, iar noi nu singuri, ci cu ajutorul acelor principi, să ne învrednicim a ne război”. Apoi, după marea victorie de la Vaslui asupra lui Soliman Paşa din ianuarie 1475, Ştefan trimite o scrisoare către principii Apusului înştiinţându-i despre prima sa mare biruinţă asupra oştirii trimise de sultanul Mehmet al II-lea, cuceritorul Constantinopolului care, „în fiecare zi se gândeşte cum ar putea să supună şi să nimicească toată creştinătatea”. Însă auzind despre biruinţa lui Ştefan şi mâniindu-se foarte, „păgânul împărat” se pregătea să năvălească „cu toata puterea sa şi să supună ţara noastră, care e poarta creştinătăţii şi pe care Dumnezeu a ferit-o până acum; dar dacă această poartă va fi pierdută - Dumnezeu să ne ferească - atunci toată creştinătatea va fi în mare primejdie”. În acelaşi timp, domnul Moldovei trimite solie şi la marele cneaz al Moscovei, Ivan al III-lea, scriind de data aceasta ca unui domn „pravoslavnic” (adică „drept slăvitor”, ortodox): „Măria Voastră o ştie doar mai bine decât noi câte ţări (ortodoxe) au fost: cea grecească, şi nu una, cea sârbească, şi bulgărească […] şi bosniacă pe toate, după păcatele noastre, Dumnezeu le-a supus păgânilor; iar acum adaugă Ştefan cu mare îngrijorare - turcii au trecut Marea Neagră”. „Iar în părţile acestea numai eu singur am rămas, că din două laturi este păgânătatea cea rea (adică turcii şi tătarii), iar din trei laturi, măcar că se numesc creştini, îmi sunt mai răi decât păgânii; deci mai mult nu-i mai pot răbda.” După năvălirea imensei armate trimise de Mehmet al II-lea pentru pedepsirea Moldovei la 1476, dezamăgirea domnului Ştefan faţă de aliaţii săi creştini - care-l sprijiniseră doar cu multe vorbe meşteşugite - reiese din scrisoarea trimisă marelui Doge al Veneţiei (1477): „Acestea (e vorba de înfrângerea de la Valea Alba) nu i s-ar fi întâmplat dacă ar fi ştiut că principii creştini şi vecini au să se poarte aşa cum s-au purtat. Căci deşi avea jurăminte şi învoieli cu dânşii, ei l-au înşelat şi astfel a păţit ce a păţit”. „M-au înconjurat din trei părţi şi m-au găsit singur. Gândească-se Luminăţia Voastră cu cât mă întreceau la număr. Eu, împreună cu a mea curte, am făcut ce am putut, şi s-a întâmplat cum am spus, care lucru socotesc că a fost voia lui Dumnezeu, ca să mă pedepsească pentru păcatele mele; şi lăudat să fie numele lui”. În încheiere, Ştefan notează cu aceeaşi resemnare şi realism: „Şi dacă Dumnezeu va vrea ca eu să nu fiu ajutat, din două lucruri unul se va întâmpla: ori această ţară va pieri desigur, ori voi fi silit, de nevoie, să mă supun păgânilor”.

înveșmântat într-o mantie bogată roşie de brocart. a fost zidită de Ştefan în urma unei victorii prorocite de Daniil Sihastrul. Numai. După cum scrie Grigore Ureche. Iar pisania bisericii face amintire: „Cu voia lui Dumnezeu au fost înfrânţi creştinii de păgâni” şi „a binevoit Io Ştefan Voievod şi a zidit acest lăcaş în numele arhistrategului Mihai […] întru amintirea şi pomenirea tuturor dreptcredincioşilor creştini care au pierit aici”. marele voievod s-a stins în ziua de 2 iulie 1504 „slabu de ani. stă în genunchi. şi pe doi copii de casă. în 47 de ani” şi a fost îngropat cu multă jale şi plângere „ca după un părinte” la mănăstirea Putna. străbate veacurile aşa cum a fost înfăţişat într-un celebru Tetraevanghel de la mănăstirea Humor: pe fond luminos aurit. cusută cu fire de aur. Deci unde au căzut săgeata vătavului au făcut poarta. cu multă evlavie. ca un om ce era într-atâtea războaie şi osteneală şi neodihnă. au ba?”. Cuprins de îndoieli în faţa mulţimii duşmanului. povesteşte cronicarul Ion Neculce în O samă de cuvinte că domnul Ştefan „a poruncit de au strânsu toate trupurile ce-au pierit şi au făcut movilă şi diasupra au zidit biserica”. Pus-au şi pe tri boiernaşi de au tras. Ştefan s-a dus la bătrânul Daniil şi aştepta smerit în faţa chiliei. cu plete blonde şi cu ochi albaştri. marile fapte ale lui Ştefan au fost urmate de câte o ctitorie bisericească. pecete a credinţei sale neobosite. că războiul iaste a lui.Biruinţă sau înfrângere. pentru ca acesta „să-şi istovească ruga”. pre vătavul de copii şi au tras. după ce i-a bătut pe tătari la Lipinţi (1470) „când s-au apucat să facă mănăstirea Putna. în numele sfântului Gheorghe” (O samă de cuvinte). după ce va izbândi. acolo au făcut prestolul în oltariu. „om cu păcate” dar şi icoană a biruinţei credinţei în vremuri deosebit de grele. Chipul lui Ştefan cel Mare. „Şi unde au ajuns săgeata. Apoi se plânse că nu-i mai poate ţine în stavilă pe duşmani: „închina-va ţara la turci. Voroneţul. până la sfârşitul vieţii. aşezaţi pe tron. să facă o mănăstire acolo. domnitorul. dăruind Evanghelia Maicii Domnului şi pruncului Iisus. iar unde au căzut săgeata unui copil de casă au făcut clopotniţa”. Tot cronicarul Neculce povesteşte cum. „Iar sihastrul a zis să nu o închine. au tras cu arcul Ştefan-Vodă dintr-un vârf de munte ce este lângă mănăstire”. O altă frumoasă mănăstire a Moldovei. După dureroasa înfrângere de la Războieni când valea se albise de mulţimea trupurilor căzute (de unde numele de „Valea Albă”). .

. În acelaşi timp.. dar cu ajutorul lui Dumnezeu.. În dimineaţa zilei de 10 ianuarie 1475. Vom vedea că în epocă. a pârjolit iarba de au slăbit caii otomanilor.MOLDOVA-POARTA CRESTINATATII IN TIMOUL LUI STEFAN CEL MARE Moldova lui Ştefan cel Mare şi Sfânt – o adevărată . cailor şi a peste o sută de mii de păgâni. Meşteşugul lui Ştefan nu s-a oprit aici.’’ Aşa cum am arătat.împotriva Otomanului şi puterii înspăimântătoare a acestuia. turcii împreună cu muntenii din Ţara Românească erau în număr de 120. la confluenţa Racovei cu râul Bârlad. iar faptul că în fruntea oştirii şi a ţării se afla un domnitor binecredincios a însemnat şi mai mult. . victoria a avut o mare însemnătate. mai mulţi oşteni trebuiau să dea semnalul de luptă sunând din trâmbiţe şi surle. Acesta a fost . Există discuţii în continuare în privinţa plasării acestui loc. găsind aici doar câţiva oşteni.câtă frunză.poartă a creştinătăţii’’ cum o numeşte însuşi domnitorul – a obţinut o mare victorie împotriva otomanilor păgâni la 10 ianuarie 1475.000 având în fruntea lor pe Soliman Paşa.ajutorul’’ oferit de creştinii apuseni lui Ştefan după ce acesta din urmă le ceruseră să-i vină în ajutor . adică . armata moldovenească număra numai 40. el a profitat de avantajele oferite de teren şi de condiţiile oferite de vreme: mlaştini făcute de ploi. În locul unde pârâul Racovăţ se varsă în Bârlad făcând o mlaştină trecerea era greoaie şi primejdioasă.se legară a posti patru zile cu pâne şi apă. De pe malul drept al Bârladului. Aceştia erau ceea ce astăzi s-ar numi ostaşi de carieră. Podul de lemn nu era potrivit pentru a ţine greutatea trecerii tunurilor. din marginea pădurii.000 moldoveni – cei mai mulţi . Astăzi victoria de la Vaslui (Podul Înalt) din 1475 este văzută de unii ca un lucru minor... fără părere de rău.voluntari” sau .’’ Pregătirea lor nu era numai a unor oşteani ci şi a unor creştini. Credinţa şi nădejdea lor a însemnat mult.. În schimb pe malul stâng al Bârladului se afla majoritatea oştenilor lui . ei au crezut că vor fi atacaţi din partea aceea. sprijinul oferit de principii creştini era unul minor.. moldovenii s-au ridicat vitejeşte şi au stat împotriva mulţimii otomanilor. vorba poetului .’’ Conform cronicarului Grigore Ureche. Iorga spune că toţi .. dacă Dumnezeu va scoate din primejdie pământul ostenelilor lor.Satele erau o grămadă de dărâmaturi. Domnitorul mărturiseşte sincer că oastea păgânilor era mare. focul pus. Necontenit se aşteptau care cu pâne de la munteni. oastea otomană înainta pe valea Bârladului pe o ceaţă care nu îngăduia să se vadă la mai mult de câţiva paşi. de ţeranii plecaţi la oaste.. regele Ungariei (tot . însă nu ne propunem să discutăm acum despre aceasta. care se apărau împotriva păgânilor şi care apărau întreaga creştinătate. câtă iarbă. într-o zonă mlăştinoasă între păduri. nimicise căsuţele şi bordeiele. Armata otomană era mult mai numeroasă decât cea condusă de Ştefan. Ştefan a aşezat de-a curmezişul văii câteva mii de oameni. Locul ales pentru bătălie se afla în preajma târgului Vaslui.strânsură”.strânsură”). căci Moldova nu voia să-şi hrănească duşmanii’’ spune istoricul Nicolae Iorga.amatori” – la care se adăugau 2000 de polonezi (leşi) trimişi de Cazimir – principele Poloniei – 5000 de secui şi 1800 de unguri trimişi de Matia Corvinul.. ale căror familii erau adăpostite departe în Ţarade-Sus sau spre munte. asfel că o mare parte dintre păgâni s-au îndreptat în acea direcţie. aşezările au fost părăsite astfel că otomanii nu găseau de unde să-şi ia provizii. Dumnezeu a lucrat în mod minunat! Cronicarul Grigore Ureche spunea că păgânii n-au fost învinşi atât cu vitejia cât cu meşteşugul: Ştefan a adoptat tactica hărţuirii şi înfometării. numai că nădejdea moldovenilor n-a fost la aceştia ci la Bunul Dumnezeu. Pregătirile pentru luptă au fost serioase atât într-o tabără cât şi în cealaltă. mocirle făcute în urma dezgheţului. Lucrurile s-au întâmplat aşa cum prevăzuse Ştefan: când au auzit otomanii trâmbiţele şi surlele.

afară de cei mai de frunte. care scăpase prin Ştefan şi Moldova de la robia turcească. trebuiau zdrobiţi. Cadavrele celor ucişi le-a ars.’’ Iorga aminteşte de faptul că secuii au fost călcaţi în picioare şi că s-au împrăştiat.. cel care fugise de la Baia cu o rană în dos (rană de laş)… şi-a asumat meritele victoriei obţinută de Ştefan! El a îndrăznit să scrie principilor europeni că victoria de la Vaslui a fost obţinută de Ştefan. iar câteva grămezi cu oasele lor se văd până astăzi şi sunt mărturie veşnică a unei victorii atât de însemnate. Din fericire. „căpitanul său“. Ştefan cel Mare a ştiut să îşi apere renumele..niciodată armatele turceşti n-au suferit un dezastru atât de mare. în timp ce ceilalţi principi trândăvesc şi petrec timpul în petreceri sau în lupte mărunte între ei. în afară de recunoaştere şi făgăduieli mincinoase. În sufletele lor nu mai era loc pentru frică. Din nefericire.. atacând spre marginea pădurii. au fost traşi în ţeapă. deoarece. se vede limpede că pentru toţi conducătorii creştini din Europa vremii această victorie era una strălucită şi uimitoare. Cronicarul polonez Ian Dlugosz îl considera pe domnul moldovean un bărbat demn de admirat. Ştefan a primit doar felicitările. noi cu capul nostru.Atletul lui Christos’’ de către Papa Sixt al IV-lea.Iară dindărăt Ştefan Vodă cu oastea tocmită i-au lovitu. . Se cuvine ca măcar să ştim şi să înţelegem că dacă Dumnezeu nu ar fi oprit la Vaslui. . dar dacă ţara sa va cădea atunci toată creştinătatea va fi în primejdie de nimicire.” Felicitările n-au întârziat să apară. pe mare şi pe uscat. căci chiar şi aceia care au fugit şi au ajuns la Dunăre au fost ucişi acolo de moldoveni. mai mult nu a putut primi de la apuseni. Au stat neclintiţi cu arma în mână înaintea dumşanului. Când turcii au întors spatele. au fost izbiţi năpraznic de armata moldovenească. oştirile ce cuceriseră Constantinopolul. a lăsat mai departe pe umerii săi această luptă.. . oricât de puternici. le reamineşte el. el ar trebui să fie conducătorul oastei pe care principii europeni ar trimite-o împotriva otomanilor.foarte puţini turci şi-au găsit mântuirea prin fugă. după ce cu ajutorul lui Dumnezeu…noi i-am tăiat mâna cea dreaptă. Ştefan era numit . astăzi toată Europa ar fi fost de mult turcită. Ştefan numeşte Moldova .Dumnezeu şi neamul meu!” – atât mai era în sufletele minunaţilor eroi de la Vaslui. care aveau cai mai iuţi sau au fost înecaţi de valuri. Un asemenea cronicar turc marturisea că .’’ După victorie. . Aşa trebuie să faceţi şi voi. Şi au biruit… Cronicarul polonez Ian Dlugosz spunea că .. Ştefan a trimis o scrisoare mai multor conducători de state anuntându-i de victoria împotriva otomanilor păgâni.. Invadatorii.Ştefan.Din partea noastră. deşi aceştia de obicei nu le recunoşteau cu niciun chip.poarta creştinătăţii’’ şi cere creştinilor apuseni să-i stea în ajutor. spunea acesta că lui Ştefan ar trebui să i se dea stăpânirea lumii. care nu se luptau pentru ţara lor. Spre deosebire de aceşti străini. Ştefan este singurul care a obţinut o victorie atât de strălucită împotriva unui duşman care părea de neînvins.’’ Înfrângerea otomanilor a fost amintită nu numai de cronicarii moldoveni şi polonezi ci chiar şi de cei turci. prin Ştefan şi eroii săi. Din nefericire. oricât de puternice au fost izbiturile turceşti. ajutorul nu a ajuns! Mai mult decât atât regele Ungariei.. Altceva nu era cu putinţă. nici măcar de moarte. Nu de alta. Europa. făgăduim pe credinţa noastră şi cu jurământul domniei noastre că vom sta în picioare şi ne vom lupta până la moarte pentru Legea creştinească. Aproape toţi prizonierii turci. ţăranii moldoveni ştiau ce-i poate aştepta dacă se vor retrage.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful