Economist indian, a obtinut Premiul Nobel in Economie in 1998 pentru contributiile sale la economia bunastarii.

Dupa studierea diferitelor catastrofe din India, Bangladesh si Sahara din anii patruzeci, Sen a descoperit ca foametea s-a produs inclusiv cand proviziile alimentare nu erau diferite de anii anteriori si ca in unele zone afectate de foamete s-ar fi exportat alimente. Pentru Sen, se aduna in cadrul fenomenului factorilor sociali si economici ce afecteaza diferitele grupuri ale societatii si care influenteaza in alegerea oportunitatilor. Dovedeste ca foametea din Bangladesh in 1974 se datora pe de o parte inundatiilor din acest an, care au crescut preturile alimentelor, in timp ce muncitorii agricoli nu aveau de lucru, urmand apoi scaderea puterii lor achizitive. Sen a reusit sa clarifice relatia dintre curba lui Lorentz, ce masoara inegalitatea veniturilor si distributia diferitelor active ale societatii. O norma obisnuita in masurarea bunastarii unei societati este procentajul locuitorilor sai care se afla sub indicele saraciei, dar aceasta teorie ignoreaza diferitele grade de saracie ale celor mai putin favorizati. Pentru a solutiona aceasta deficienta, Sen a elaborat un indice de masurare a saraciei, tinand cont de bunastarea indivizilor, ce a fost utilizata de atunci de catre multi investigatori. Una din problemele aparute in compararea bunastarii diferitelor societati este ca indicatorii obisnuiti, cum sunt venitul per capita, tin cont doar de "situatia medie". Amartya Sen a semnalat ca principiile etice bine fondate presupun egalitatea intre indivizi, dar cum abilitatea de a profita de egalitatea oportunitatilor variaza in functie de fiecare persoana, problema distributiei bunastarii nu se va putea rezolva niciodata.