Sunteți pe pagina 1din 7

Grotesc - grotescul - Concept operational

GROTESC. Termenul provine, potrivit"Dictionarului de termeni literari",din fr. grotesque, it. grottesca,"capricios, ridicol", derivat fiind dingrotta. La inceput, grotescul a insemnat ornamentul descoperit in pesteri, fiind oarecum fantastic. Mai tarziu, termenul a inceput sa capete alta semnificatie, devenind caricatural si fantastic. Don Quijote, luptand cu morile de vant, este un personaj grotesc, adica ridicol. Notiunea a fost folosita pentru a defini un nou curent literar, barocul, manierismul. Grotescul pune in evidenta toate imperfectiunile realitatii, incoerentele, umbrele, opunandu-le aticismului, realitatii perfecte. in grotesc exista un "suras amestecat cu oroare", asa cum il defineste unul dintre teoreticienii lui, Wolfgang Kaiser. Romanticii conserva grotescul in opera lor, pentru ca este un simbol al animalitatii existente in om. Victor Hugo, in "Cromwell", face distinctia intre categoriile diacronice ale grotescului: "grotescul antic este timid si cauta intotdeauna sa se ascunda... Din contra, in gandirea modernilor, grotescul [...] exista peste tot; pe de o parte el creeaza slutenia si ingrozitorul, pe de alta, comicul si bufonul. Th. Gautier face o prezentare a principalilor scriitori baroci si burlesti in "Les grotesques". Pornindu-se de la o reprezentatie a lui Chiarelli, "La masquera e ii volto", se pun bazele teatrului grotesc, ce tinde sa ridiculizeze tarele lumii burgheze. Dtirenmatt, Ionescu, Beckett scriu teatru absurd, ce incearca sa stabileasca rolul omului in lume, iar tragicul este inlocuit cu grotescul. Grotescul din "Craii de Curtea-Veche" rezida in conservarea unor existente in care timpul este pierdut inutil, prin experiente nesemnificative in plan general-uman. Prin aceasta determinare a unei temporalitati greoaie, fiintele se degradeaza in mod ireversibil. Unele figuri de stil pun in evidenta modelul de barbat famelic, tipul neclasic, dominat de sentimente negative: "Ah! zise Pirgu lui Pasadia, facandu-si privirea galesa si glasul dulceag... cred ca n-ai sa ma faci sa astept mult inca aceasta sarbatoare a tineretelor mele. Ce frumos are sa fie, ce frumos! Si eu, beat, cu nenea Pantazi, voi stoarce intristatei adunari lacrimi fierbinti, luandu-mi in cuvinte miscatoare, ramas bun de la in veci neuitatul meu prieten." Mateiu Caragiale are afinitati cu romanticii tenebrosi, cu Baudelaire, Poe, cu Urmuz, contemporanul sau, iar imagini ca acelea create in roman pot fi intalnite la pictorii Goya, GrUnewald, Breugel. Pentru omul normal, ele starnesc frica. Potrivit articolului "Vrajitoarea" al lui Brian P. Levack, din "Omul baroc", coordonat de Rosario Villari, "Dintre toate figurile baroce, vrajitoarea era cea mai temuta. Motivele acestei frici nu erau imediat evidente...Frica era atat de mare, incat teologii, oamenii legii si medicii au scris tratate urmarind in acelasi timp demascarea si incurajarea persecutarii ei". Prin urmare, prototipul feminin al Penei Corcodusa apartine unui bestiar medieval, stiindu-se ca vrajitoarele erau, in general, recrutate dintre femeile sarace si urate sau batrane. Spatiul de mahala al capitalei devine loc de manifestare a poftelor demonice, perpetuand in vremurile moderne decadenta fanariota, prezentata si in "Princepele", romanul lui Eugen Barbu.
comicul grotesc (se evideniaz urtul fizic i moral, se exagereaz trsturile negative). Read more: http://articole.famouswhy.ro/categoriile_estetice_in_opera_literara/#ixzz1uq7bJZMw

POVESTEA LUI HARAP-ALB de Ion Creanga (1837 -1889) :: HARAP ALB

Ion CREANGA HARAP ALB Considerata a fi o adevarata epopee a poporului roman" (G. IbraileanU), fara indoiala cel mai frumos basm al lui Creanga si din intreaga noastra literatura" (O. BarleA), veritahjl Bildungsroman al epicii noastre" (G. MunteanU), cel mai complex, nu cel mai bun basm" al lui Creanga (N. ManolescU), Povestea lui Harap-Alb ramane, fara indoiala, cel mai cunoscut basm al humulesteanului, o naratiune cu adevarat emblematica pentru intregul sau scris. Povestile lui Ion Creanga se plaseaza, cronologic, intre scrierile cu caracter didactic, presarate prin manualele

scolare elaborate de fostul institutor impreuna cu alti colegi de-ai lui de breasla, si opera sa de maturitate. Amintiri din copilarie (Partile I - III in Convorbiri literare", 1881-1882; Partea a IV-a, postum, in volum, 1892).

Povestile apar, intr-un interval de timp relativ scurt, intre 1875-1978, tot in publicatia Societatii Junimea, Convorbiri literare", incepand cu Soacra cu trei nurori (1 octombrie 1875) si sfarsind cu Povestea unui om lenes (1 octombrie 1878). /Povestea lui Harap-Alb a aparut, de asemenea, in Convorbiri literare" la 1 august 1877; a fost republicata in aceeasi luna in ziarul Timpul", de la Bucuresti, unde redactor se afla Minai Eminescu si un an mai tarziu (apriliemai 1878), in Curierul de Iasi"; a fost preluata dincolo de munti, in Transilvania, de Calindarul bunului econom pe anul 1879, fiind astfel cunoscuta cititorilor din toate cele trei mari provincii istorice romanesti.

Sub aspectul compozitiei, naratiunea lui Creanga urmeaza cu fidelitate schema basmului popular traditional, binecunoscuta scriitorului din contactul nemijlocit cu creatia orala din locurile sale natale. Atat de apropiata este structura epica din Povestea lui Harap-Alb de modelul basmului folcloric, incat L. Saineanu o include, alaturi de variante populare ale temei, in Ciclul ispravilor eroice", si o rezuma, ca pe un exemplu tipic, astfel: Un fecior de imparat, pornind in lume, e nevoit a schimba pe drum rolul sau cu o fiinta inferioara (sluga ori vizitiu, span sau tigaN), care-1 insarcineaza apoi cu diferite ispravi, intre care figureaza aducerea apei miraculoase si a unei fecioare (mai adesea cu putere demonica), pentru obtinerea careia Fat-Frumos are nevoie de agenti auxiliari inzestrati cu daruri supraumane. Aceasta fecioara razbuna apoi flacaul, omorand pe tradator si inviind victima ucisa de dansul". Calitatea de opera emblematica, reprezentativa pentru intreg scrisul lui Creanga si pentru basmul cult romanesc rezulta din capacitatea scriitorului de a realiza o sinteza originala, nu in sensul ca ar fi combinat aici mai multe basme populare, punand cap la cap episoade din naratiuni diferite, ci in sensul ca Harap-Alb inglobeaza, insumeaza intr-o constructie perfect inchegata, rotunda, toate ingredientele necesare, stiute prin traditie, pentru ceea ce trebuie sa fie un basm fantastic.

Nimic nu este omis, nimic nu prisoseste, totul este perfect asezat la locul sau: imparatul batran care are trei fete, lipsindu-i, deci, mostenitorul - baiat; fratele sau, cu cei trei feciori, din care unul ar urma sa-i succeada la tron unchiului; incercarea, pe rand, a virtutilor celor trei feciori de catre Craiul, care le iese in fata, de sub un pod, imbracat intr-o piele de urs; fuga rusinoasa a fratelui cel mare si a celui mijlociu la intalnirea cu jivina; dojana aspra a tatalui (se vede lucru ca nici tu nu esti de imparat, nici imparatia pentru tine [] Asa-i ca ne-am incurcat in slabiciune? [.. J Apoi, drept sa va spun, ca atunci degeaba mai stricati mancarea, dragii mei [] Cum vad eu, fratemeu se poate culca pe o ureche din partea voastra; la sfantul Asteapta s-a implinit dorinta lui. Halal de nepoti ce are!"); mahnirea fiului mai mic la auzul acestor vorbe grele; aparitia primului donator", o baba garbova de batranete, care umbla dupa milostenie", si trecerea primei probe, aceea a bunatatii, caci batrana rasplateste banutul primit cu cateva sfaturi utile: Du-te la tata-tau si cere sa-ti deie calul, armele si hainele cu care a fost el mire, si atunci ai sa te poti duce, unde n-au putut merge fratii tai"; obtinerea primului ajutor nazdravan", calul care mananca jaratec, vorbeste, cunoaste gandurile stapanului si cu sprijinul caruia trece proba la care il supune, ca si pe ceilalti frati, tatal; tot sub semnul inzestrarii stau si sfaturile tatalui (in calatoria ta ai sa ai trebuinta si de rai si de buni, dar sa te feresti de omul ros, iara mai ales de cel span, cat ii pute; sa n-ai de-a face cu dansii, caci sunt foarte sugubeti") si daruirea pielei de urs, ca o anticipare a rolului acesteia in desfasurarea naratiunii (Na-ti acum si pelea asta de urs, ca ti-a prinde bine vreodata"); aparitia, de trei ori, a Spanului care se ofera sa-1 slujeasca pe fiul de crai si care, in cele din urma, il determina sa incalce sfatul dat de tata; aducerea, prin viclesug, a fiului de crai in stapanirea Spanului (Daca vrei sa mai vezi soarele cu ochii si sa mai calci pe iarba verde, atunci jura-mi-te pe ascutisul palosului tau ca mi-i da ascultare si supunere intru toate, chiar si-n foc de ti-as zice sa te arunci"), sub numele de Harap-Alfe (- pe-acum inainte sa stii ca te cheama Harap-Alb; aista p>i numele, si altul nu"), adica sluga", arap", servitor" alb; impostorul - Spanul - preia prerogativele fiului de crai si ajuns la curtea imparatului Verde, il supune pe Harap-Alb la o serie de incercari grele - sa aduca salati din Gradina Ursului, pietre scumpe din Padurea Cerbului si pe fata imparatului Ros despre care se spunea ca este o farmazoana cumplita, si ca din pricina ei se fac atatea jertfe".

Aceasta a doua sectiune a basmului readuce in prim-planul naratiunii calul nazdravan (care, in ciuda calitatii sale, dar urmand logica de fier a basmului, nu intervine cand Spanul ii vicleneste stapanuL), pe batrana milostivita in

gradina palatului de acasa, care se dovedeste a fi sfanta Duminica si care il ajuta, din nou, sa culeaga salatile din Gradina Ursului si sa taie capul batut cu pietre nestemate al cerbului, si introduce in povesteA serie de tovarasi nazdravani (Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila), aparitii monstruos-grotesti, mai putin frecvente in basmul popular ca atare, dar care ii dau lui Creanga prilejul de a impinge inventia verbala spre consecinte nebanuite: Mai tartorule, nu manca haram si spune drept, tu esti Gerilal Asa-i ca taci? Tu trebuie sa fii, pentru ca si focul ingheata langa tine, de arzuliu ce esti" []. Pesemne c-aista-i Flamanzila, foametea, sac fara fund sau cine mai stie ce pricopseala a fi, de nu-1 mai poate satura nici pamantul". [] Se vede ca acesta-i prapadenia apelor, vestitul Setila, fiul Secetei, nascut in zodia ratelor si impodobit cu darul suptului" [] Poate ca acesta-i vestitul Ochila, frate cu Pandila, din sat de la Chitila, peste drum de Nimerila [] Sa-i zici Pasarila nu gresesti; sa-i zici Latila nici atata; sa-i zici Lungila asemenea; sa-i zici Pasari-Lati-Lungila mi se pare ca e mai potrivit cu naravul si apucaturile lui"

Cu ajutorul acestora, al albinelor si "furnicilor crutate, din bunatate, pe drum, eroul trece si ultima si cea mai grea proba - aducerea la palatul Spanului a fetei imparatului Ros. Aici, aventura eroica dobandeste valori de epopee; feciorul de. crai si insotitorii sai trec prin proba focului, a mancarii si a bauturii, a separarii nisipului de mac, a pazirii si recuperarii fetei de imparat care pe aproape de miezul noptii [] se preface intr-o pasarica si zboara nevazuta printre cinci straji", a recunoasterii acesteia de cealalta fata a imparatului, luata de suflet". Fata insasi impune in final alte probe, inca mai grele: intrecerea intre calul lui Harap-Alb si turturica ei, aducerea celor trei smicele de mar dulce" si apa vie si apa moarta de unde se bat muntii in capete". Autorul conduce cu maiestrie firele scenariului epic, urmand indeaproape logica basmului, potrivit careia trebuie sa se ajunga la un final fericit. Eroul se infatiseaza Spanului cu fata imparatului Ros, dar aceasta il da in vileag pe impostor (-Lipsesti dinaintea mea, Spanule! Doar n-am venit pentru tine, s-am venit pentru Harap-Alb, caci el este adevaratul nepot al imparatului Verde"), Calul nazdravan pedepseste ; miselia Spanului care ii zburase capul lui Harap-Alb ,ydintr-o singura lovitura de palos", iar fata imparatului Ros il aduce la viata pe alesul sau, folosind remediile magice dobandite mai inainte: il inconjura de trei ori cu cele-trei smicele de mar dulce, toarna apa moarta, sa steie sangele si sa se prinda pielea, apoi il stropeste cu apa vie, si atunci Harap-Alb indata invie". Basmul se incheie apoteotic, cu o nunta ca-n povesti" la care iau parte crai, craiese si-mparati, oameni in sama bagati", dar si un pacat de povestariu [adica povestitor], fara bani in buzunariu" - nota de umor care da specificul scrisului lui Creanga.

Povestea lui Harap-Alb se infatiseaza, deci, ca o naratiune obiectiva, dominant epica, desi nu lipsesc unele atitudini lirice si note de umor, dar accentul cade, firesc, pe aventura" eroului, pus in fata a nenumarate primejdii, pe care le depaseste de regula cu sprijinul ajutoarelor dobandite ca rasplata a bunatatii si omeniei sale. De fapt, traseul pe care il parcurge fiul Craiului este un traseu initiatic; tanarul isi dovedeste calitatile de barbat, lajungand - in final la intronarea ca imparalpe scaunul unchiului sau si la casatoria cu o fata de * imparaf pe masura. Se regasesc in Povestea lui Harap-Alb toate trasaturile scrisului lui Ion Creanga uneori multiplicate, potentate la cel mai inalt nivel artistic. Ca intr-o lentila maritoare se vad aici toate calitatile de scriitor-artist ale.acestui mare clasic al literaturii romane - spiritul popular, oralitatea, jovialitatea, umorul, stapanirea inegalabila a limbii. Avandu-si originea in productiile orale, in basmul folcloric, si adresandu-se unor mase largi de cititori, difuzate prin manualele scolare si bucurandu-se de o asa-zisa accesibilitate, povestile lui Creanga au, desigur, un pronuntat caracter popular. Aparenta simplitate - mai ales la nivelul tramei epice -, autenticitatea vorbirii personajelor, oralitatea stilului contribuie si mai mult la considerarea lui Creanga drept un autor popular. Dar, in fapt, Ion Creanga este un scriitor, un autor de literatura scrisa, care se adreseaza unui cetitoriu" indemnat sa ia cunostinta de opera ca text prin mijlocirea lecturii, ceteste, rogu-te si ceste" - cum scria el intr-o scurta Prefata la povestile mele. Arta sa care se sprijina pe un incontestabil fond folcloric asimilat in substantialitatea lui, nu este arta unui povestitor popular, ci aceea a unui autentic scriitor-artist.

Desigur, ne intampina in povestile lui Creanga, ca si |n basmele populare,-fuziunea pana la indistinct dintre real si fabulos, contopirea planurilor, omogenizarea spatiilor - sfanta Duminica (personaj care poate sa apartina mitologiei crestinE) apare, in chip de cersetoare, in gradina palatului imparatului Verde si este regasita, in postura de schimnic, intr-t-o casuta singuratica, pe care este crescut muschiu pletos de o podina de gros, moale ca matasea si verde ca buratecul" -, fuziunea sau macar amestecul dintre uman si non-uman sau supranatural -ca in cazul tovarasilor nazdravani care sunt infatisati, pe rand, ca o dihanie de om" (Gerila), o namila de om "(Flamanzila), o aratare de om"(Setila), o schimonositura de om" (Ochila), o pocitanie -de om" (Pasari-Lati-Lungila), din caracterizarea carora nu lipseste dimensiunea umana.

Chiar intr-un basm dominant fantastic, cum este Povestea lui Harap-Alb, elementele realiste abunda. Distantele mari si primejdiile drumurilor din vremile acele" sunt evocate in termeni foarte realisti: Mai toate tarile erau bantuite de razboaie grozave, drumurile pe ape si pe uscat erau putin " cunoscute si foarte incurcate si de aceea nu se putea calatori asa de usor si fara primejdii ca in ziua de astazi". Se poate vorbi chiar de un realism psihologic, cu totul necunoscut basmului popular. Fetele imparatului Verde simt, cu flerul propriu femeilor, ca Spanul nu e varul lor asteptat, mai ales dupa ce acesta il loveste fara motiv pe Harap-Alb: Si din ceasul acela au inceput a vorbi ele inde ele, ca Spanul de fel nu samana in partea lor, nici la chip, nici la bunatate; si ca Harap-Alb, sluga lui, are o infatisare mult mai placuta si samana a fi mult mai omenos. Pesemne inima le spunea ca Spanul nu le este var, si de-aceea nu-1 puteau mistui". Senzatia de normalitate este data si de firescul replicilor, de naturaletea dialogului, chiar personajele fantastice" vorbind si ciorovaindu-se ca niste tarani din Humulesti la iarmaroc: ,,-Daruieste-mi viata, Pasarila (zice fata imparatului Ros, gabuita" dupa luna), ca te-oi darui si eu cu rriila si cu daruri imparatesti, asa sa traiesti! - Ba ca chiar ca erai sa ne daruiesti cu mila si cu daruri imparatesti, daca nu te vedeam cum ai paslit-o, farmazoana ce esti! zise Ochila. Stiu ca am tras o durdura buna catitandu-te. Ia, mai bine hai la culcus, ca se face ziua acus".

Contribuie la realizarea acestei impresii de viata adevarata nu numai dialogul, care conduce la dramatizarea actiunii, dar si frecventa extraordinara a expresiilor populare, a locutiunilor, zicatorilor si proverbelor care ritmeaza discursul si ii confera, o incarcatura sapientiala iesita din comun. Aproape ca nu exista personaj care sa nu-si ornamenteze replicile cu proverbe sau zicatori. Craiul, mustrandu-si fiii nevolnici: Lac de-ar fi, broaste sunt destule"; Fiecare pentru sine, croitor de pane"; batrana miluita de feciorul cel mic al craiului: Tine minte ce-ti spun eu, ca poale sa ne mai intalnim la vrun capat de lume: caci deal cu deal se ajunge, dar inca om cu om!" Fiul cel>nic, inainte de a-1 angaja pe Span: Rau-i cu rau, dar e mai rau far de rau". Spanul insusi, incercand sa-1 convinga pe viitorul Harap-Alb: Pesemne n-ai auzit vorba ceea: ca, de par si de coate-goale nu se plange nimene. Si cand nu sunt ochi negri, saruti si albastri!", si falindu-se. cu el in fata imparatului Verde: - Hei, hei! Nu stiti dvoastra ce poam-a dracului e Harap-Alb aista! Numai eu ii vin de hac. Vorba ceea: AFrica pazeste bostanariaA. AH stapan in locul meu nu mai face branza cu Harap-Alb, cat ii lumea si pamantul". Si exemple se pot gasi la tot pasul, confirmare a altei dimensiuni a scrisului lui Creanga care il apropie de un antecesor ilustru, dar indepartat, Francois Rabelais, si de un altul mai apropiat, Anton Pann, finul Pepelei, cel istet ca un proverb", cum il numea M. Eminescu in Epigonii. Si Anton Pann si Creanga sunt arhivari de traditii, dar in sensul rabelaisian. Creanga este un umanist al stiintei satesti, scotand din eruditia lui un ras gros, fara a fi totusi un autor AveselA prin materie" (G. CalinescU).

Originalitatea povestilor lui Creanga se manifesta plenar in Povestea lui Harap-Alb si ea consta in aceea dibace deplasare a interesului de la simpla povestire, de Ia infatisarea nuda a episoadelor actiunii, la prezentarea modalitatii lor individuale", in puterea [] de a individualiza atitudinile, gusturile si tipurile", in umanizarea fantasticului, in dramatizarea epicului, in verva joviala a povestitorului" care se concretizeaza nu numai in eruditia paremiologica amintita mai sus, ci si in lungi colectii terminologice, emanate dintr-o fantezie verbala asemanatoare intrucatva cu aceea a unui Rabelais , (Tudor VianU).

Ion creang, Povestea lui Harap-Alb

"Povestea lui Harap-Alb" este o creaie complex care depaete modelul basmului tradiional printr-o serie de elemente ce evideniaz originalitatea autorului. Unul din aceste elemente sunt personajele acestui basm care sunt de factur real sau supranatural. Personajul principal Harap-Alb este un personaj real, pozitiv avnd nenumrate caliti care se evideniaz pe tot parcursul basmului. Acesta difer de personajele din basmul folcloric prin lipsa puterilor supranaturale, dobndind o serie de valori etice necesare unui mprat. El reprezint fiina obinuit care trebuie s se formeze drept pentru care va trece prin diverse probe. Pentru a trece prin aceste probe el este ajutat de diverse alte personaje adjuvante care l sftuiesc i l iniiaz. Astfel sunt cei cinci prieteni care i ntlnete n cltoria sa spre mpratul Ro. GERIL personaj individual, adjuvant dihanie de om" hiperbola personaj fabulos grotesc : urt, comic - din portretul fizic: aspectele urte prezentate n manier comic - urechi clpuge", buzoaie groase i dblzate" umanizat: cu sentimente, comunic (limbaj specific omului), gndete, are simuri i mentaliti. Prezentat prin proz rimat i ritmat specific stilului oral i cu ajutorul cifrelor magice douzeci i patru de stnjeni de lemne" ceva de spriet", trstur ce reiese din caracterizarea indirect fcut de narator, n care descrie felul su de a sufla buza de deasupra se rsfrngea n sus peste scfrlia capului, iar cea de dedesubt atrna n jos, de-i acoperea pntecele". Imaginea sa este hiperbolizat prin comparaii ca : aa tremura de tare de parca-l zghibuia dracul" sau personificri : vntul gemea ca un nebun", copacii se vicreau" pietrele ipau". Astfel, este prezentat personajul n relaie cu natura i spaiul nconjurtor, care in locul unor personaje aspect apocaliptic. La finalul descrierii prin antiteza "foc de ger", naratorul rezum caracterul lui Geril. Geril e ncreztor n puterile lui, trstur ce reiese indirect, din felul n care i se adreseaz lui Harap Alb : rzi tu, rzi, Harap Alb, zice atunci Geril tremurnd, dar unde mergi, n-ai s poi face nimica." FLMNZIL personaj hiperbolizat, pantagruelic, grotesc, individual, adjuvant, umanizat : are sentimente, limbaj specific omului, gndete, are

simuri i mentaliti : o namil de om". Prezentat prin proz rimat i ritmat, specific stilului oral : drcrie" Se regsete motivul cifrelor magice, douzeci i patru de pluguri" Imaginea lui este hiperbolizat prin intermediul verbului crap" de foame Harap Alb l caracterizeaz indirect, poreclindu-l sac fr fund" peste a dovedii ct era de nestul ncreztor n forele proprii, trstur ce reiese indirect, din felul su de a vorbi : Rzi tu, rzi, Harap Alb, zise atunci Flmnzil, dar unde mergei voi, fr de mine n-avei s putei face nicio isprav". O echivalen ntre personaj i om : namil de om" Caliti umane prezena comicului, hiperbolei Personaj grotesc urtul reprezentat printr-o manier comic (tehnica de caracaturizare). SETIL personaj hiperbolizat, pantagruelic, grotesc, individual, adjuvant, umanizat: are sentimente, limbaj specific omului, gndete, are simuri i mentaliti: o artare de om" prezentat prin proza rimat i ritmat, specific stilului oral (al dracului o nanie de om"), n care se regsete motivul cifrei magice: 24 de iazuri" personaj grotesc, numit de Harap Alb, prpdenia apelor" caracterul grotesc al personajului se deduce i din trsturile sale fizice, din caracterizarea direct, fcut de narator: grozav burduhan", nesios gtlej". Prin exclamaia lui Harap Alb: mare ghiol de ap trebuie s fie n maele lui!" personajul este hiperbolizat. Setil este ncreztor n propriile-i puteri: Rzi tu, rzi, Harap Alb! Dar unde v ducei voi, fr de mine degeaba v ducei." Hiperbolizat, aparine fantasticului, fabulosului mpreun cu Flmnzil simbolizeaz ospul pantagruelic OCHIL personaj individual, grotesc, hiperbolizat, adjuvant, umanizat: are sentimente, limbaj specific omului, gndete, are simuri i mentaliti: o schimonositur de om" viziunea sa asupra lumii este aceea a enormului,a halucinantului, a lumii pe dos: toate lucrurile mi se arat gurite, ca sitica i strvezii." Considerndu-l un om nebun, Harap Alb l deplnge i vzndu-l ca pe un vis de care-i vine s plngi sau s rzi, dar lasat de Dumnezeu" l

boteaz i pe acesta. Folosind asociaii de cuvinte i mai stranii i o ritmicitate a spunerii, creeaz un adevrat suflu euforic: Poate c acesta-i vestitul Ochil, frate cu Orbil, vr primar cu Chioril, nepot de sor cu Pndil, din sat de la Chitil, peste drum de Nimeril" Prin chemarea pe care i-o adreseaz Harap Alb, scriitorul subliniaz calitile personajuli de a vedea totul Hai si tu cu noi, dac vrei, zise Harap Alb, c doar n-avem a te duce de mn, ca pe un orb" ncreztor n propriile-i caliti : Rzi tu, rzi, Harap Alb, dar unde te duci, fr de mine ru are s-i cad". Viziunea enormului; are doar un ochi ( mitul ciclopului) Vede doar cnd nchide ochiul - simbolizeaz vederea dincolo de aparene: mruntaiele pmntului"; are acces la esen simbolul personajului orb din tragedia greac, care tia i vedea totul (desemneaz capacitatea de a nelege lucrurile, n perspectiv) = Tiresias (Sofocle Oedip Regele") sau soacra din Moara cu noroc"; autocaracterizarea motivul ochiului simbolizeaz tema cunoaterii care nu poate fi atins fr Ochil.

PSRI LI - LUNGIL simbolizeaz dimensiunea spaiului i vntoarea umanizat: are sentimente, limbaj specific omului, gndete, are simuri, mentaliti: o pocitanie de om" semnificaia numelui: se lea aa de tare, de cuprindea pmntul n brae" ; cnd se deira i se lungea ajungea cu mna la lun, la stele, la soare i la ct voia de sus" ; psrile le prindea cu mna din zbor, le rsucea gtul cu ciud i apoi le mnca aa crude, cu pene cu tot". Face legtura ntre planul teluric i cel cosmic; Botezandu-l dup modelul celorlali, naratorul confirm marea art de a portretiza, nelipsind hiperbolele, comparaia, ironia : s-i zici Psril, nu greeti ; s-i zici Lil ... nici atta ; s-i zici Lungil ... asemenea ; s-i zici Psri Li Lungil mi se pare c e mai potrivit cu nravul i apucturile lui." ncreztor n propriile-i caliti : de n-a fi i unul ca mine pe-acolo, degeaba v mai batei picioarele ducndu-v."