Piata actiunilor

Actiunile sunt valori mobiliare, emise asupra capitalului social al unei companii fie in scopul constituirii acestuia, fie in scopul majorarii lui. Odata emise, actiunile, daca nu exista restrictii impuse prin prospectul de emisiune, pot sa circule liber si independent de capitalul social care s-a constituit sau s-a majorat prin emiterea lor. Din punct de vedere juridic, actiunile sunt considerate titluri de proprietate deoarece detinatorul lor este proprietarul unei parti din activele totale ale companiei, parte egala valoric cu participarea la capitalul social. Actiunile dau detinatorilor lor o serie de drepturi si anume: dreptul la vot in AGA; dreptul la dividende (dreptul de participare la rezultatele financiare pozitive obtinute de companie); dreptul de recuperare a capitalului investit in companie numit si drept rezidual; dreptul de preemptiune. Actiunile se pot clasifica dupa mai multe criterii. Din punct de vedere al actiunilor tranzactionate pe pietele de capital ne intereseaza doar gruparea actiunilor in: - actiuni obisnuite (comune, ordinare); - actiuni preferentiale. Drepturi conferite 1. Dreptul de a recupera capitalul investit 2. Dreptul la vot 3. Dreptul la preemptiune 4. Dreptul la dividende Actiuni ordinare DA DA DA DA Actiuni preferentiale DA, dar recuperarea se face cu prioritate fata de detinatorii de actiuni ordinare NU in mod obisnuit, DA in situatii exceptionale (preluari, fuziuni, achizitii) NU DA plata dividendelor se realizeaza cu prioritate fata de dividendele pentru actiunile ordinare. In cazul in care compania are emise si actiuni ordinare si actiuni preferentiale atunci este obligata sa plateasca in primul rand dividendele pentru actiunile preferentiale (daca prioritatea nu e respectata, acesta este singurul caz in care actionarii preferentiali pot actiona in justitie compania pentru neplata dividendelor)

Alte elemente care diferentiaza actiunile ordinare de cele preferentiale sunt redate in tabelul urmator: Actiuni obisnuite Actiuni preferentiale 1. Valoarea nominala, daca exista, este mica. 1. Valoarea nominala este de cel putin 5-10 ori Unele tari in ultimii 20-30 de ani nu au mai mai mare decat cea a actiunilor obisnuite. luat in considerare ideea valorii nominale a actiunilor, aceasta fiind considerata implicit

egala cu pretul de emisiune. 2. Dividendele platite sunt variabile in functie de marimea profitului obtinut de companie si in functie de politica de dividende practicata. 3. Durata de viata nelimitata. Odata emise este posibil sa ramana pe piata pana cand societatea emitenta se dizolva sau dispare in orice alt mod 4. Valoarea de piata depinde exclusiv de raportul intre cererea si oferta de astfel de actiuni.

2. Dividendele sunt relativ fixe si sunt stabilite de obicei ca procent din valoarea nominala a actiunilor preferentiale 3. Se emit pentru perioade limitate de timp si se recurge la lansarea lor pe piata mai ales atunci cand se considera ca punerea in circulatie a actiunilor ordinare nu ar avea impact aspura investitiilor. 4. Valoarea de piata depinde in primul rand de rata de referinta a dobanzii (din cauza dividendului relativ fix care e comparat cu aceasta rata) si abia apoi de raportul dintre cerere si oferta care influenteaza rata de referinta a dobanzii. 5. Pentru ca o companie sa poata emite actiuni preferentiale este necesar sa fi emis in prealabil cel putin o categorie de actiuni obisnuite. 6. Se adreseaza in special investitorilor care prefera sa obtina din plasamentele lor un venit relativ stabil chiar daca acesta este mai scazut.

5. Actiunile obisnuite pot exista independent de actiunile preferentiale. 6. Se adreseaza oricarui tip de investitor

Cei care achizitioneaza actiuni de pe pietele de capital, cu exceptia membrilor fondatori ai companiei si a investitorilor care cauta sa achizitioneze pachete de actiuni in vederea controlarii AGA, sunt interesati mai ales de dreptul la dividende conferit de actiuni si de evolutia pe care valoarea actiunilor o are in timp. Acesti investitori urmaresc atat politica de dividende anuntata de compania in cauza, cat si marimea si frecventa de plata a dividendelor. La acestea se mai adauga modul in care urmeaza sa fie distribuite dividendele: in numerar sau sub forma de actiuni.

Forme de organizare ale pietelor

PRINCIPII: Principiul separarii activitatii: - a fost introdus in SUA prin Securities Act in 1933; - este cunoscut si sub denumirea Legea Glass-Steagal; - ideea acestui principiu a fost preluata de Japonia in Securities and Exchange Law, Emisa in 1948. - Acest principiu al separarii se regasea in general in tarile din Europa Centrala si de Est in perioada de preluare a activitatilor burselor de valori (cum a fost cazul Romaniei si Bulgariei); - Ideea centrala a acestui principiu este aceea ca numai societatile specializate, adica societatile de brokeraj si investment banks sunt autorizate sa intermedieze tranzactii cu valori mobiliare atat pe pietele primare cat si pe pietele secundare de capital. - Acest principiu este unul al prudentei. Bancilor comerciale nu li se permite sa angajeze in mod direct nici capitaluri proprii si nici pe cele ale deponentilor in plasamente pe pietele de capital, primare sau secundare, avand in vedere riscul ridicat ce se asociaza acestor investitii. Tot acest principiu limiteaza posibilitatea participarii bancilor comerciale la formarea capitalului societatilor de brokeraj precum si la creditarea acestora.

Principiul bancii universale: actioneaza in mai multe tari din Europa Occidentala; conform acestui principiu bancile comerciale se pot angaja atat in operatiuni comerciale cat si in plasamente pe pietele de capital, atat in nume propriu cat si in numele clientilor lor, la acestea adaugandu-se operatiile de intermediere a tranzactiilor pe piata de capital. Sistemul de organizare bazat pe acest principiu este lipsit in general de prezenta institutiilor specializate strict in intermedierea tranzactiilor; Sub incidenta acestui principiu reglementarile care guverneaza piata de capital si piata financiara in general sunt elaborate de organismele de supraveghere a activitatii bancare Se mai constata un grad mare de autonomie a institutiilor care opereaza in diverse sectoare de piata acestea fiind organisme cu autoreglementare. Principiul actiunii unite: presupune coexistenta societatilor bancare comerciale si a societatilor specializate in intermediere care actioneaza atat pe piata de capital cat si pe cea a derivatelor financiare; presupune o reglementare stricta a activitatii bancare dar care permite bancilor sa se organizeze pe divizii specializate pe diverse activitati cum ar fi: divizia pentru servicii bancare comerciale, divizia pentru intermedierea plasamentelor pe piata primara de capital, divizia pentru plasamente pe piata secundara de capital si cea a derivatelor financiare; Piata primara a actiunilor - este piata pe care se pun in circulatie actiunile emise de companii pentru a se constitui ca societati deschise (publice) sau pentru a-si majora capitalul social. - Punerea in circulatie se face prin oferte de vanzare care pot fi publice sau private; - Piata primara poate fi integrata ca segment distinct intr-o piata secundara de gradul I; - Principalii intermediari sunt societatile de brokeraj cu diferite pozitii si denumiri sau bancile universale. Piata secundara a actiunilor - piata care asigura tranzactionarea actiunilor puse in circulatie pe piata primara. - Pietele accesibile investitorilor prin intermediari sunt cele de rang I si II, adica bursele de valori si pietele de tip OTC. - Principalii intermediari sunt societatile de brokeraj sau bancile universale.

Organizarea si functionarea burselor de valori

Bursele publice sunt numite si institutii publice. Infiintarea si functionarea acestor burse este stabilita prin legi specifice. Aceste burse publice s-au dezvoltat mai ales in tari care au la baza dreptul latin in special tari francofone. Ele mai sunt numite si burse napoleniene. In unele tari, ca urmare a statutului de institutii publice acordat burselor, agentii de bursa sunt considerati functionari publici si ca atare trebuie sa se supuna rigorilor pe care o astfel de pozitie le impune. Fiind institutii de stat publice, de obicei non-profit, cauta sa exploateze piata secundara de capital fara sa urmareasca obtinerea unui profit. Bursele private (institutiile private) sunt specifice tarilor care se bazeaza pe legislatie anglosaxona, dar se regasesc si in Japonia, Canada, Norvegia. Aceste burse sunt constituite ca

asociatii de persoane fizice si/sau persoane juridice, asociatii care se formeaza in scopul de a exploata o piata secundara de capital. Aceste burse au un cadru juridic general specific fiecarei tari, iar pe baza acestui cadru membri asociatiei elaboreaza statutul si stabilesc care sunt regulile si reglementarile de functionare ale institutiei astfel constituite. Aceste burse private sunt organizatii non-profit. Totusi in ultimii 5-7 ani s-a profilat un nou curent de opinie care sustine ideea ca bursele private sa functioneze ca orice societate pe actiuni deschisa sau nu, sa urmareasca obtinerea unui profit din activitatea derulata si actiunile respectivei societati sa fie cotate chiar pe piata pe care o exploateaza. Desi considerat interesant, acest curent de opinie a fost tratat cu reticenta datorita implicatiilor pe care o astfel de organizare a burselor de valori ar putea sa o aiba pentru organizarea si exploatarea pietelor secundare de capital. Indiferent de forma, bursele sunt adesea institutii care se autoreglementeaza, totodata ele se supun autoritatii care reglementeaza piata financiara sau piata de capital din tara in care functioneaza. La baza majoritatii burselor de azi au stat asociatii de persoane fizice, mai tarziu juridice. Membri acestei asociatii deveneau si membri ai bursei, erau persoane care puteau derula tranzactii in ringul bursei. Din punct de vedere al accesului la calitatea de membru al bursei au existat si mai exista: a) Burse inchise: - in cadrul acestora numarul membrilor asociatiei este fix si nu se admit membri peste numarul de locuri stabilit. Fiecare loc ocupat de unul dintre membri poate fi vandut, inchiriat sau cedat prin mostenire. - pretul cu care locul de membru este vandut, sau chiria platita depind de interesul celui care vrea sa actioneze la bursa in cauza si de tendinta generala de evolutie a activitatii bursiere pe anumite perioade de timp. b) Burse deschise: - numarul membrilor care pot constitui asociatia bursei nu este limitat, deci pot exista oricati membri interesati sa aiba aceasta calitate. - Aceasta varianta de organizare a asociatiei este preferata de unele burse, deoarece atragerea de membri care platesc o taxa de admitere in asociatie si evident, cotizatia anuala, reprezinta o sursa de noi fonduri banesti. Structuri de piata I. Piata actiunilor: - emise de companii renumite; - emise de companii cu potential de crestere. II. Piata titlurilor internationale: - titluri emise de companii renumite; - titluri emise de companii cu potential de crestere.

Sistemul de tranzactionare
Exista in mod traditional 2 mari tipuri de sisteme: A. Sisteme de tranzactionare prin licitatie (licitatii prin strigare). Aceste sisteme mai sunt numite Order Driven sau conduse de fluxul de ordine de vanzare cumparare care intra in sistem iar afisarea ordinului prin strigare are ca scop atragerea unui cumparator sau vanzator interesat.

B. Sisteme de tranzactionare prin negociere, in care formarea pretului se bazeaza pe cotatiile BID sau ASK afisate de formatorii de piata (market maker) A. Sistemele de tranzactionare prin licitatie Erau practicate de o buna parte a burselor de valori de mari dimensiuni care pana in anii 70 nu foloseau sisteme automate de tranzactionare. Aceste sisteme sunt mentinute de unele burse de valori deoarece sunt sisteme spectaculoase. Aceste sisteme de tranzactionare mai sunt utilizate si de marile burse pentru derivate financiare. Sistemul de tranzactionare prin licitatie functioneaza prin concetrarea ordinelor de catre agentii de bursa din ring care apoi se deplaseaza la posturile de tranzactionare sau in acea zona a parchetului bursei unde se gaseste spatiul alocat pentru tranzactionarea diverselor derivate care ii intereseaza. In zonele respective agentii de bursa isi striga ofertele sau cererile si alti agenti de bursa la raspund. Ei vor negocia cel mai bun pret. Exista si sisteme electronice care asigura indeplinirea ordinelor daca in jurul posturilor de tranzactionare nu exista agenti interesati. Un ordin primit, in functie de caracteristicile lui, poate sa ramana neexecutat, deoarece licitatia pentru valorile mobiliare ale unor companii sau pentru un anumit contract derivat nu are loc tot timpul. Piata care foloseste pretul de licitatie este considerata una intermitenta. Pentru a asigura lichiditatea pe o piata intermitenta s-au creat specializari in cadrul ringurilor bursiere cum sunt specialistii de la NYSE, market makerii competitivi sau formatorii de piata pe alte burse, casa de compensatie si traderii de ring pentru bursele specializate in tranzactionarea derivatelor financiare. B. Sistemele de tranzactionare prin negociere Sunt folosite de majoritatea pietelor de tip OTC. In cazul acestor piete, licitatia nu este posibila deoarece intermediarii nu se intalnesc pentru a licita ca urmare a lipsei ringului fizic. Rolul principal in aceste sisteme revine formatorilor de piata care afiseaza cotatii pentru cumpararea respectiv vanzarea (bid/ask) valorilor mobiliare pentru care sunt responsabili cu asigurarea pietelor. Pe acest tip de piata, cotarea este considerata a fi continua, deoarece in orice moment exista un market maker care afiseaza o cotatie. Piata OTC mai este considerata si ca fiind una de negociere, deoarece pretul se poate negocia prin telefon sau prin orice alt sistem de comunicare sau se poate apela la acel formator de piata care afiseaza cea mai buna valoare pentru scopul urmarit de investitor. C. Sistemele mixte de tranzactionare Sunt acele sisteme care imbina sistemul de licitatie su sistemul de negociere. Aceasta imbinare se face fie succesiv (intre anumite ore se deruleaza sistemul de licitatie apoi se intra pe sistemul de negociere), fie concomitent, sistemele automate de tranzactionare permitand impletirea negocierii cu licitatia. In prezent marile burse din lume incearca sa utilizeze aceste sisteme mixte mentinand insa deschise ringurile pentru sistemele prin licitatie.

Sisteme alternative de tranzactionare

Sunt cunoscute si sub denumirile: electronic trading network (ETN), alternative trading systems (ATS).

Au fost definite in SUA in anul 2000 ca fiind orice sistem care disemineaza catre o terta parte ordinele de vanzare sau cumparare primite de la intermediari si investitori. Sistemul permite executarea totala sau partiala a ordinelor. Sistemul nu permite insa stabilirea unui pret de referinta. Acesta se stabileste de obicei pe piata de rangul I sau II. In Romania legea nr. 297/2004 si regulamentul nr. 14/2004 definesc sistemele alternative de tranzactionare.