FONDUL DE COMERT

Legea nu defineste fondul de comert dar face referire la acesta in situatia in care eleste gajat, inchiriat sau instrainat. Fondul de comert a fost definit initial ca fiind un ansamblu al bunurilor pe care comerciantul le grupeaza afectandu-le propriului sau comert. Deci fondul de comert poate fi definit ca un ansamblu de bunuri mobile si immobile, corporale si incorporale pe care un comerciant le afecteaza desfasurarii undei activitati comerciale, in scopul atragerii clientele si, implicit, obtinerii de profit. Prof.dr.Stanciu D.Carpenaru In practica s-a statuat ca fondul de comert e o universalitate de fapt, de bunuri corporale si incorporale, active si pasive. Bunuri materiale: imobilul in care se execua comertul daca e proprietate al comerciantului,, masini unelte, ambalaje, mobilier, materii prime, stocuri de combustibil. Bunuri incorporale: dreptul asupra numelui commercial, asupra emblemei, asupra marcilor de fabrica, a brevetelor de inventii, dreptul de autor, dreptul asupra clientele. Caracteisticile fondului de comert Este o universalitate de fapt pentru ca reuneste un complex de bunuri eterogene, iar aceasta reunire este rezultatul exclusive al vointei titularului. Fondul de comert e un bun mobil, deoarece, desi cuprinde in component sa si bunuri imobile, elementele care precumpanesc sunt bunuri mobile. Este un bun incorporal, deoarece in component sa precumpanesc bunurile cu caracter incorporale, care au, in cadrul fondului de comert, o vocatie de statornicie mai pronuntata. Din ultimele trei caracteristici se desprind mai multe consecinte pe plan juridic: Datoria obiectului lor, actele juridice privind fondul de comert sunt fapte de comert obiective conexe( accesorii), si, deci, supuse regimului faptelor de comert; Din caracterul de universalitate de fapt decurge aplicabilitatea regulilor subrogatiunii; Pentru ca e un bun mobil, executarea silita asupra fondului de comert urmeaza reguli prevazute de Codul de Procedura Civila pentru bunurile mobile; Nu poate fi ipotecat, dar poate fi gaj fara deposedare;

Poate fi instrainat cu acte de titlu oneros si prin mostenire; Poate face obiectul unei transmisiuni prin usufruct. Utilitatea fondului de comert a fost reclamata de nevoia comerciantilor de a-si proteja clientele de agresiunea concurentei, pe de o parte, iar, pe de alta parte, de nevoia creditorilor comerciantilor de a-si constitui acest fond ca o garantie a exeutarii obligatiilor asumate. In acest scop, comerciantii au cerut protejarea investitiilor intelectuale si financiare relizate in timpul constituirii si dezvoltarii intreprinderii si prtotectiei cu privire la bunurile afectate desfasurarii activitatilor, bucurandu-se de un statut particular, inclusive de posibilitatea de a ceda aceste bunuri atat prin acte juridice intre vii( inter vivos), cat si prin acte juridice mortis causae. Pe de alta parte, creditorii comerciantilor au solicitat ca pentru a inlatura sau numai a diminua riscul efectuarii de catre comerciant a unor operatiuni juridice facute in fondul lor( disimularea pretului, vanzari oculte) cesiunea fondului de comert sa fie supusa unor procedure si formalitati particulare. Notiunea de fond de comert se distinge de patrimonial comerciantului, care prezinta toate drepturile si obligatiile acestuia cu valoare comerciala, prin aceea ca fondul de comert nu cuprinde nici creantele nici daoriile cmerciantului. Notiunea juridical a fondului de comert a fost determinate pe baza elementelor care il alcatuiesc: Ansamblul bunurile mobile sau imobile. Intre bunurile mobile unele sunt corporale, altele incorporale. Imobile fac parte din fondul de comert numai daca sunt proprietatea comerciantului si in aceste se exercita comertul. Bunurile corporale care intra in alcatuirea fondului de comert sunt: -Masinile, uneltele, instalatiile; -Marfurile si ambalajele, impreuna cu dotarile inclusive mobilierul; -Materiile prime, materialele, stocul de combstibil. -Elementele incorporale cuprinse in fondul de comert sunt: dreptul asupra numelui comercial(firma), asupra emblemei sau altor semne distinctive; -Dreptul asupra marcilor de fabrica, de comert si de servicii, a brevetelor de inventive, a denumirilor de origine, a indicatiilor de prevenire. -Drepturile asupra clientele, vadului commercial; -Drepturile de autor; -Drepturile asupra contractelor de locatiune pentru spatiile destinate activitatii de comert. Din enumerarea de mai sus se poate concluziona ca fondul de comert o universalitate de fapt, create ca atare prin vointa titularului sau totodata un bun mobil incorporal.

Delimitarea notiunii de fond de comert de alte notiuni invecinate

In primul rand, fondul de comert trebuie delimitat de ceea ce se numeste magazinul in care isi desfasura activitatea comerciantul. Fondul de comert nu se poate reduce la notiunea de magazin care, in mod traditional este specific comertului en detail. Din acest punct de vedere fond de comert pot fi urmatoarele: o uzina, un birou, un magazine amplasat pe spatii intinse( supermarket). Fondul de comert nu se poate confunda nici cu imobilul in care isi desfasoara activitatea. Imobilul se disociaza de fondul de comert pentru ca acestea sunt doua categorii de bunuri care nu apartin totdeauna uneia si aceleiasi persoane. Ttitularul fondului de comert este, de multe ori, locatar. Fondul de comert trebuie delimitat si de notiunea de intreprindere. Intreprinderea este mult mai vasta decat aceea de fond de comert, astfel: -Intreprinderea nu se limiteaza numai la activitatea comerciala existand intreprinderi civile, profesiuni liberale, de artizanat in domeniul agriculturii. Intreprinderea contine atat elemente material cat si elemente grupate si organizate de comerciant, pe cata vreme, fondul de comert este lipsit de factorul uman. -Intreprinderea este subiect de drept, are personalitate juridica, pe cand fondul de comert este lipsit de autonomie patrimoniala chiar daca, unele bunuri au regim juridic diferit de cel recunoscut celorlalte bunuri din patrimonial comerciantului.

Elementele incorporale ale fondului de comert si analiza acestora In categoria elementelor incorporale ale fondului de comert sunt cuprinse drepturile care privesc: firma, emblema, clientele si vadul commercial, brevetele de inventii, marcile de fabrica, de comert si de servicii, dreptul de autor. Aceste drepturi, denumite si ddrepturi private, confera comerciantului, drptul exclusive de a le exploata in folosul sau in conditiile stabilite de lege. Aceste drepturi au o valoare economica si sunt ocrotite de lege. Firma sau numele comercial este reglementata de legea 26/1990 si prezinta un element de individualizare a comerciantului in campul activitatii comerciala. Ea consta in numele, sau dupa caz, denumirea sub care un comerciant este inmatriculat in registrul comertului, isi exercita comertul si sub care semneaza. Firmele pot fi scrise in primul rand in limba romana. Firma unui comerciant persoana fizica se compune din numele comerciantului si initiala prenumele sau numele si numele scris in intregime. Legea interzice adaugarea altor elemente care ar putea induce in eroare asupra naturii sau intinderii comertului ori situatiei comerciantului. Se pot face mentiuni care sa arate mai prcis persoana comerciantului sau felul comertului sau. Firma unei societati in nume colectiv se compune din numele cel putin unuia dintre ascociati, cu mentiunea societate in nume colectiv scrisa in intregime. Firma unei societati in comandita simpla trebuie sa cuprinda numele a cel putin dintre ascociatii comanditati, cu mentiunea societate in comandita scrisa in intregime. In scopul protejarii tertilor, legea prevede ca daca numele unei persoane straine de societate figureaza, cu cnsimtamantul sau in firma unei societati in numele colectiv sau in comndita simpla acesta devine raspunzatoare nelimitat si solidar de toate obligatiilee societatii. Aceeasi regula se aplica si comanditatorului al carui nume figureaza in firma unei societati comandita. Ratiunea inscrierii acestei norme in legea 26/1990 este pentru a stabili imprumutarea cu usurinta a numelui in folosul unei societati comerciale la care nu este asociata o persoana. Profilul unei societati si atragerea clientele nu trebuie realizata folosind numele unei personalitati. Firma unei societati pe actiuni sau in comandita pe actiuni se compune dintr-o denumire proprie, de natura a o deosebi de firma altor societati si va fi insotita de mentiunea scrisa in intregime S.A. sau S.C.A.- in intregime sau prescurtat. Firma unei S.R.L. se compune dintr-o denumire proprie individualizata la care se adauga numele uneia sau al mai multor societati, insotite de mentiunea scrisa in intregime S.R.L. sau prescurtat. Firma filialei sau sucursalei in Romania a

unei societati straine va trebui sa cuprinda si mentiunea sediul principal in strainatate.

Reguli privind utilizarea firmei Comerciantul, persoana fizica sau persoana juridical este obligat a mentiona pe facturi, scrisori, oferte, comenzi, tarife, prospecte si orice alte documente intrebuintate in comert numarul de origine sub care este inmatriculata firma in Registrul Comertului si anul. Nerespectarea obligatiei se sanctioneaza cu amnda stabilita prin hotarare judecatoreasca. Societatea comerciala este obligate ca in orice act, scrisoare sau publicatie emanand de la ea sa arate pe langa denumirea si numarul de origine din Registrul Comertului si forma juridical si sediul societatii. Pentru S.R.L. se va arata si capitalul social, iar pentru S.A si S.C.A. capitalul social din care cel efectiv anansat. Cand o firma este asemanatoare cu o alta deja inmatriculata, trebuie sa se adauge o mentiune care sa o deosebeasca de aceasta. Prin inregistrarea unei firme, care se realizeaza prin inmatricularea comerciantului in Registrul Comertului, comerciantul dobandeste dreptul de folosinta exclusive asupra ei. In exercitarea comertului, firma devine un element de atrgere a clientelei. Sub acest aspect, firma dobandeste o valoare economica, ea confera un drept patrimonial. Asupra firmei, comerciantul dobandeste un drept de propietate incorporala, care poate fi transmis( in conditiile legii) odata cu fondul de comert. Consacrarea emblemei ca element distinct a fondului de comert a fost impusa de necesitatea practicii comerciale intrucat numele commercial sa dovedit insuficient pentru a realiza pe de parte, atragerea clientelei si pentru a da staisfactie, pe de ata parte a cerintei de originalitate, de individualizare. Spre deosebire de firma care este un element obligatoriu pentru individualizarea comerciantului, emblem are un caracter facultativ. Prin semn, in acceptiunea Codului Comercial, se intelege o prezentare grafica, figurativa sau nonfigurativa. Denumirea poate fi fantezista sau un nume propriu. Ea nu poate fi o denumire generica, fara nici un fel de specificitate. Emblema trebuie sa fie un semn distinctiv mai sugestiv decat firma deoarece numai astfel va fi apt sa atraga clientele. Orice emblem trebuie sa aiba caracter de noutate in sensul ca trebuie sa se deosebeasca de emblemele inscrise in acelasi Registru Comertului, pentru acelasi fel de comert, precum si de emblemele altor comercianti de pe piata unde comerciantul isi desfasoara activitatea.

Prin inscrierea emblemei in Registrul Comertului, comerciantul dobandeste dreptul de folosinta exclusive asupra emblemei. Emblema poate fi folosita de comerciant pe panouri de reclama, oriunde ar fi asezate, pe facturi, scrisori, note de comanda, tarife, prospecte, afise, publicatii cu conditia sa fie insotita in mod vizibil de firma comerciantului. Emblema poate fi instrainata spre deosebire de firma si separat nu numai o data cu fondul de comert. Emblema este, ca si in cazul firmei protejata de lege prin mijloace preventive si reperatorii. Astfel, inainte de a fi inregistrata in Registrul Comertului se va verifica conditia de unicitate (originalitate) a emblemei. In cazul in care titularul emblemei a fost prjudicia prin inscrierea in Registrul Comertului aunei mentiuni care adduce atingere dreptului sau, el poate cere instantei judecatoresti radierea acelei metiuni. Pentru prejudiciile cauzate prin folosirea fara dreptul unei embleme, persoana vinovata va fi obligata la plata unor despagubiri, in conditiile dreptului comun.

Clientela si vadul comercial

Nu este reglementata in legislatia romana. Clientele are un rol important pentru activitatea unui comerciant; ea determina prin numar, calitate si frecventa, situatia economica a comerciantului, succesul ori insuccesul acestuia. Clientela este definita in literatura de specialitate ca totalitatea persoanelor fizice si juridice care apeleaza, in mod obisnuit, la acelasi comerciant, la fondul de comert al acestuia, pentru procurarea unor marfuri si servicii. Desi este o masa de persoane neorganizata si variabila, clientela constituie o valoare economica, datorita relatiiloe ce se stabilesc intre titularul fondului de comert si aceste persoane care isi procura marfurile si serviciile de la comerciantul respectiv. Un fond de comert nu poate exista decat daca are o clientela. Entru a fi inclusa intr-un fond de comert, clientele trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: -Sa fie comerciala spre a o deosebi de clientele civila a medicului, avocatului, notarului sau mestesugarului; -Sa fie personala pentru a o putea distinge de clientela altui comerciant -Sa fie actuala pentru ca o clientela cedata sau pierduta nu mai poate fi considerata ca element a unui fond individual de comert. Clientela se afla in stransa legatura cu vadul comercial, care este definit ca o aptitudine a fondului de comert de a atrage publicul( vadul commercial este locul foarte frecventat). Vadul commercial depinde atat de factori obiectivi: locul de amplasare a magazinului unde comerciantul isi desfasoara activitatea, fie locul unde se afla uzina, fabrica sau depozitul producatorului sau intermediarului, cat si factori subiectivi: calitatea marfurilor si serviciilor oferite clientilor, preturile practicate de comercianti, comportarea personalului comerciantului in raporturile cu clientii, influenta modei, abilitatea in realizarea reclamei comerciale. In dreptul afacerilor se confrunta 2 conceptii: -Conceptia clasica, potrivit careia clientela si vadul commercial au intelesuri diferite -Conceptia moderna, care inlatura aceasta distinctie. Deosebirea intre clientela si vadul comercial a fost explicata in 2 moduri: Potrivit unei teze, clientela este alcatuita din ansamblul persoanelor atrase de insasi personalitatea comerciantului, in timp ce vadul comercial ar fi ansamblul persoanelor atrase de amplasarea fondului de comert.

Potrivit altei teze, clientela vizeaza 2 categorii de persoane: acelea care sunt legate de comerciant printr-un contract de furnitura si acelea care se adreseaza comerciantului din motive de incredere sau obisnuinta, iar vadul comercial se refera la clienti trecatori, care sunt atrasi de amplasarea fondului de comert, dar nu fac decat cumparari ocazionale. Conceptia moderna are in vedere numai clientela, considerand ca distinctia de mai sus nu are consecinte juridice. Notiunea de clientela este astfel definita ansamblul persoanelor aflate inn relatii de afaceri cu un comerciant sau dispuse sa stabileasca asemena relatii. I.L. Georgescu si Tutor Popescu subliniau ca clientela este elementul esential al fonduui de comert intrucat fara clientela revanzarea devine imposibila. Fara clientela, se sustine in conceptia clasica, nu ar putea exista nici fond de comert, marfa nu s-ar vinde, deci nu s-ar mai produce. Octavian Capatana arata ca clientela este un adevarat suport al comertului, pivotul sine qua non al fondului de comert, principalul sau factor de prosperitate, conferindu-i atat trasaturi originale pe planul dreptului, cat si valoare economica. Dreptul la clientela nu poate fi transmis separat ci odata cu fondul de comert.

Marcile de fabrica, de comert si de serviciu

Marcile sunt semne distinctive folosite de comercianti pentru a deosebi produsele, lucrarile si serviciile lor de cele identice sau similare al altor comercianti si pentru a stimula imbunaatirea calitatii produselor, lucrarilor si serviciilor. Comerciantul are libertatea sa isi aleaga marca pe care o crede corespunzatoare. Aceasta poate fi constituia din cuvinte, litere, cifre, reprezentari grafice plane sau in relief, combinatii ale acestor elemente, una sau mai multe culori, frma rodusului sau ambalajului acestuia, etc. Dupa natura si specificul activitatii titularului marcile pot fi: de fabrica, de comert sau de servicii, iar dupa modul utilizarii pot fi marci individuale sau colective. In privinta obligativitatii folosirii marcilor, dreptul roman a adoptat sistemul potrivit caruia, in principiu, marcile de comert si de serviciu sunt facultative, iar marcile de fabrica sunt obligatorii. Cand marca nu este posibila sau necesara, organele administratiei de stat pot stabili produsele exceptate de a obligatia de marcare. Marca are ca principala functie protejarea consumatorilor impotriva contrafacerilro si imitatiilor care ar putea prejudicia nu numai deontologia comerciala ci si igiena si sanatatea consumatorilor. Pentru comerciant marca ofera posibilitatea de a descuraja concurenta care ar urmari uzurparea prestigiului castigat de un produs pe piata. Marca este o garantie a calitatii si ajuta pe cumparator sa identifice un produs si determina, prin mentinerea unei calitati, o anumita preferinata. Publicitatea marcii determina o crestere a vanzarilor. Marca are caracter patrimonial, avand o valoare economica. Dreptul la marca se bucura de protectie juridica daca aceasta indeplineste unele conditii de fon si de forma. Conditiile de fond se refra la: distinctivitatea, disponibilitatea, sinceritatea si liceitatea marcii. Distinctivitatea are 2 elemente: originalitatea si noutatea. In absenta caracterului distinctiv, concret, nu pot forma o marca, semne uzuale, generice sau necesare. Noutatea se apreciaza in mod relativ in mod de: marcile altor comercianti legal inregistrate anterior si de ansamblul marcii si nu de elementele sale constitutive, pentru ca pe consumator il frapeaza aspectul de ansamblu si nu detaliile.

Originalitatea consta in cerinta de a distinge provenienta produsului facandu-l totodata inconfundabil cu oricare dintre produsele similare de pa aceeasi piata. Disponibilitatea marcii presupune ca semnul ales nu apartine altei persoane, ca nu exista drepturi anterioare asupra sa. Sinceritatea consta in interzicerea marfurilor care cuprind informatii false sau inselatoare. Liceitatea semnului inseamna ca acesta sa nu fie contrat ordinii publice, bunelor moravuri ori de natura sa insele publicul. Sunt considerate a fi contrare moralei si ordinii publice printre altele: folosirea, fara autorizatia organelor competente, ca marci sau elemente ale acesteia stemele, drapelele si alte embleme de stat, a semnelor si sigiliilor oficiale de control si gaarantie, cat a oricaror imitatii de blazoane. Conditiile de forma se refera la modul de folosire a marcii care consta in aplicarea sau atasarea marcilor pe fiecare produs, pe ambalaj, pe imprimatele de reclama, pe documentele ce insotesc produsele, cat si pe insigne, anunturi, cataloage, facturi, orice alte documente ale titularului. In sistemul nostru juridic, dreptul la marca se dobandeste de persoane fizice sau persoane juridice prin prioritate de inregistrare la OSIM. Potrivit reglementarilor legale, cererile de inregistrare a marcilor se examineaza dupa inregistrarea lor de catre Agentia Generala pentru Metrologie, Standarde si Inventii din punct de vedere al indeplinirii conditiilor pentru inregistrarea marcilor depuse in registru. Daca in urma examinarii se constata ca sunt indeplinite conditiile pentru inregistrare a marcii, si daca, in termen de 3 luni de la data publicarii in publicatia oficiala privind marcile, nu s-au introdus contestatii sau contestatiile introoduse au fost respinse, maca se inregistreaza, eliberandu-se solicitantului un certificat de inregistrare, in caz contrat cererea se respinge. Inregistrarea marcii confera titularului un drept de folosire exclusiva a marcii pe un termen de 10 ani de la data constituirii depozitului. La cererea titularului, inregistrarea unei marci poate fi reinoita la implinirea fiecaui termen de ocrotire de 10 ani, incepand din ultimul an al termenului de ocrotire pana cel tarziu 6 luni de la implinirea acestui termen, fara a se aduce modificari esentiale. Drepturile cu privire la o marca individuala inregistrata sau reinnoita pot fi transmise in total sau in parte, cu titlu oneros sau gratuit potrivit legii. Drepturile cu privire la marca inceteaza: -Pe baza renuntarii exprese a titularului; -Ca urmare a lichidarii titularului, daca marca nu a fost transmisa altui comerciant; -Prin expirarea termenuluio de ocrotire, daca nu a fost reinnoita;

-Daca marca a fost anulata. Litigiile privind uzurparea drepturilor asupra marcilor si cele avand ca obiext repararea prejudiciilor cauzate prin folosirea ilegala a marcilor se solutioneaza de institutiile judecatoresti. In scopul asigurarii protectiei prevazute de lege, comerciantii au obligatia sa ceara inscrierea in Registrul Comertului a mentiunilor privind marcile.

Actele juridice privind fondul de comert

Fondul de comert, ca un bun unitar, precum si elementele sale componente pot face obiectul unor acte juridice: vanzare-cumparare, locatiune, gaj, etc. Actele juridce privind fondul de comert sunt guvernate de principiile generale ale dreptului civil de luare in considerare a specificului obiectului acelor acte juridice. Fiind considerat un bun mobil, fondul de comert se poate transmite pe cale succesorala, in conditiile Codului Civil. Vanzarea - cumpararea fondului de comert

Contractul de vanzare cumparare pate avea ca obiect fondul de comert, ca bun unitar sau elemente componente ale acestuia. In ceea ce privesc bunurile imobile sunt aplicabile regulile dreptului comun referitoare la instrainarea imobilelor, inclusiv cele privind publicitatea imobiliara. Creantele si datoriile titularului fondului de comert nu se transmit ca urmare a fondului de comert intrucat acestea nu fac parte din fondul de comert. Vanzarea fondului de comert da nastere unei obligatii speciale in sarcina vanzatorului, respectiv a nu face concurenta cumparatorului. Aceasta obligatie exista chiar daca nu a fost stipulata in mod expres in contract, fiind considerata o forma de manifestare a obligatiei de garantie a vanzatorului. Obligatiile vanzatorului, respectiv de predare a bunului vandut si de garantie contra evictiunii se concretizeaza in predarea titlurilor referitoare la elemente corporale si necorporale ale fondului de comert si in obligatia pe care si-o asuma vanzatorul de a nu-l tulbura pe cumarator, printr-un fapt personal de concurena calificata neloiala. Obligatia de garantie pentru evictiune, obligatia ce ii revine oricarui vanzator exista si inn cazul fondului de comert, evictiune care poate sa provina dintr-un fat personal al celui care pretinde ca are un drept asupra fondului de comert sau numai cu privire la anumite elemente ale acestuia. Vanzatorul, dupa caz, are si obligatia de garantie pentru utila folosinta a lucrurior daca in fondul de comert ce face obiectul vanzarii exista bunuri corporale,

garantia pentru viciile acestor lucruri opereaza in baza dispozitiilor Codului comercial, priind cntractul de vanzare-cumparare comerciala. Obligatiile cumparatorului -Sa plateasca pretul; -Sa preia fondul de comert; -Sa suporte cheltuielile vanzarii daca nu s-a prevazut altfel.

Transmiterea fondului de comert ca aport in societatea comerciala

Fondul de comert poate face obiectul unui aport intr-o societate comerciala la a carui constituire participa titularul fondului. Potrivit legii, titularul poate transmite dreptul de proprietate ori numai dreptul de folosinta asupra fondului de comert. Aportul in societate al fondului de comert se deosebeste de vanzareacumpararea acestuia intrucat, in cazul aportului, in locul fondului de comert asociatul primeste parti sociale sau actiuni, pe cata vreme in cazul vanzarii, cedentul primeste de la cumparator pretul fondului de comert vandut.

Locatiunea fondului de comert Fondul de comert poate face obiectul unui contract de locatiune. In temeiul contractului de locatiune, proprietarul fondului in calitate de locator, transmite locatarului folosinta asupra fondului de comert. Ca efect al contractului, locatarul are dreptul sa continue exercitarea comertului, sub firma proprie, explaoatand fondul de comert. Locatarul nu poate aduce schimbari in oraganizarea si structura fondului de comert, prinmodificarea destinatiei unor bunuri ori prin instrainarea lor. Ca si in cazul vanzarii, locatorul are obligatia sa nu faca locatarului concurenta, prin desfasurarea unui comert de acelasi gen, la mica distanta de locatar. Obligatiile locatorului

In primul rand, locatorul are obligatia de a preda lucrul dat in locatiune, impreuna cu accesoriile sale, in stare corespunzatoare folosintei. In al doilea rand, loccatorul are obligatia efectuarii reparatiilor necesare pentru ca bunul inchiriat sa poata fi folosit cu exceptia cazului cand partile contractante au convenit ca aceste reparatii s afie efectiate de locatar. In al treilea rand, locatorul are obligatia sa il garanteze pe locatar impotriva evictiunii care provine atat din fapta proprie cat si din fapta tertei persoane. Obligatiile locatarului In primul rand, locatarul are obligatia de a se folosi de bunul inchiriat, ca un bun proprietar si potrivit destinatiei determinata prin contract. In al doilea rand, locatarul are obligatia sa plateasca chiria stabilita, la termenele prevazute in contract. In al treilea rand, locatarul are obligatia restituirii lucrului, la incetarea locatiunii, in starea in care a fost prredat. O alta obligatie a locatarului este aceea de a apara lucrul impotriva uzurparilor de tot felul ce provin de la terte persoane. Locatarul are obligatia de a-l instiinta pe locator, pentru a se putea inatura orice tentativa de uzurpare din partea tertelor persoane.

Gajul asupra fondului de comert Ca orice bun mobil, fondul de comert poate face obiectul unui contract de gaj. Gajul reprezinta garanta pe care o da creditorul, cu privire la un bun al saui, cu scopul ca la scadenta, in cazul neachitarii datoriei, creditorul sa isi indestuleze creanta din bunul dat in gaj sau din vanzarea lui. Contractul de gaj este un contract real, asa incat pentru formarea lui este nevoie de remiterea matariala a bunului gajat; de caceea, de regula, gajul este cu deposedare. O conditie a constituirii gajului o reprezinta, asa cum prevede Codul civil, remiterea lucrului catre creditor. Aceasta remitere materiala a bunului este menita sa confere creditorului posibilitatea de a-si exercita drepturile asupra bunului, precum si ca mijloc de publicitate. In conditiile gajarii fondului de comert, remiterea acestuia catre creditor ar avea drept consecinta imposibilitatea continuarii comertului de catre comerciantul debitor, in cazul in care creditorul nu ar putea ori nu ar voi sa continue comertul, remiterea fondului de comert ar echivala cu incetarea activitatii comerciale a debitorului. Gajul produce efecte juridice si este opozabil tertilor daca s-au respectat dispozitiile legale, referitoare la forma si mai cu seama la conditiile privind publicitatea.

Bibliografie

1. Cristina Cucu, Marilena Gavris, Contractele Comeriale, ed. Hamangiu, Bucuresti, 2008 2. Stanciu D. Carpenaru, Drept comercial roman, ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2009 3. Gabriel Mihai, Drept comercial roman, ed. Ovidius Univeristy Press, Constanta, 2009

Universitatea Ovidius Constanta Facultatea de drept si stiinte administrative

FONDUL DE COMERT