Sunteți pe pagina 1din 189

SNGELE

esutul sanguin cuprinde: celulele circulante i precursorii acestora localizai n organele hematoformatoare, elementele sanguine prezente n esuturi i organe.

esutul sanguin reunete urmtoarele compartimente : Compartimentul tisular central = organele hematoformatoare, n care se gsesc precursorii elementelor figurate; Compartimentul circulant sau sngele; Compartimentul tisular periferic = totalitatea celulelor sanguine mature prezente n esutul conjunctiv, n care i ndeplinesc funciile.

Sngele deriv din mezenchim.

Este o varietate de esut conjunctiv : celulele = elementele figurate sanguine, se afl ntr-o matrice extracelular fluid = plasma sanguin. Sngele + limfa + lichidul interstiial = mediul intern al organismului.

Cantitatea de snge la un adult de 70 kg = 5-6 litri 6-8% din greutatea total a individului. Hematocrit = raportul dintre plasm i elementele figurate = 55/45

PLASMA SANGUIN La adult ~ 3500 ml 5% din greutatea corporal. Ea este format din : 90% ap 10% - proteine hormoni (cantiti mici) vitamine, lipoproteine, hidrocarbonai (glucoz), ioni diferii metabolii (uree, acid uric, creatinin). Proteinele plasmatice - rol : reglarea volumului sanguin, meninerea balanei lichidelor organismului, menin vscozitatea sngelui, servesc ca transportori pentru unii hormoni.

Reprezentate de - albumine, globuline, fibrinogen.

Albuminele . Sintetizate de ficat. Rol : meninerea presiunii coloid-osmotice n capilare. Pierderi de albumin presiunea osmotic scade fluidele se acumuleaz n esuturi edem. Globulinele cuprind mai multe fraciuni : alfa cu subfraciunea: alfa1transportul vitaminei B12, lipidelor, glucidelor, hormonului tiroidian; alfa2transportul glucidelor. beta (ex: - transferina transport fierul, ceruloplasmina este legat de cupru, beta2globulinele ce transport lipidele). gamma reprezint imunoglobulinele (anticorpii) ce intervin n aprarea imunologic.

Sunt sintetizate de plasmocite.

Fibrinogenul particip la procesul de coagulare. ELEMENTELE FIGURATE SANGUINE Elementele figurate ale sngelui sunt reprezentate de: globulele roii (hematii) : rol predominant n trasportul gazelor respiratorii i ndeplinesc funciile doar n snge; globulele albe (leucocitele): elemente tranzitorii n snge esutul conjunctiv i limfoid , unde i ndeplinesc funciile specifice; plachetele sanguine : elementele figurate implicate n procesele de coagulare.

HEMATIILE Sunt elemente figurate anucleate. !! Eritrocit denumire incorect : nu prezint nucleu nu sunt celule propriu-zise. denumire folosit doar pentru hematiile nucleate ale unor vertebrate (ex. psri). SNGE . COL. MAY- GRUNWALD-GIEMSA ERITROCITE ( SNGE DE PASRE ) Hematii (snge uman) CULOAREA hematiilor este dat de hemoglobin. stare proaspt -- galben-verzuie pe frotiu colorat May-Grnwald-Giemsa -- rou crmiziu. Condiii fiziologice - hematiile izocrome (colorate uniform). Stri patologice - hematiile : hipocrome (mai palid colorate) - ncrcre mai slab cu hemoglobin (anemie feripriv)

hipercrome (mai intens colorate) creterea volumului /grosimii hematiilor (megalocitoz) n dauna diametrului (microsferocitoz), fr ca proporia de hemoglobin s depeasc valorile fiziologice.

b. NUMARUL hematiilor / ml de snge: vrsta sexul condiii fiziologice condiii patologice.

variabil

Varsta / sex Copil6 milioane adult scade : - brbat 4,5-5 mil femeie 4-4,5 mil. vrstnici valorile se egalizeaza ( scade la brbai i crete la femei). Conditii fiziologice Altitudine (pres. parial a O scade) nr. hematii crete poligobulie mine/ mediul subacvatic (pres. parial a O creste) nr. hematii scade Conditii patologice Diminuarea patologic a nr. de hematii + scderea cantitii de Hb = anemie : regenerativ, cnd n sngele periferic cresc reticulocitele aregenerativ, afeciune grav ce impune o terapie adecvat. Creterea patologic a numrului hematiilor = policitemia (poliglobulia). FORMA hematiilor :disc biconcav zona central, mai subire (1,5 m) palid colorata (MGG) zona periferic, mai groas (2,5 m) intens colorata (MGG). Form = adaptare morfofuncional la funcia respiratorie, suprafaa cea mai mare la volumul cel mai redus. Hematiile i schimb forma se alungesc (strbat capilarele sanguine ) revin apoi la forma iniial( cnd ajung n vase mai mari) modificri posibile datorit plasticitii/ elasticitii membranei lor, ce prezint o tensiune superficial sczut. IMAGINE DE MICROSCOPIE ELECTRONIC DE BALEIAJ. X3300 Se observ forma biconcav a hematiilor umane normale.

Forma hematiilor este dependent i de echilibrul osmotic : n soluii hipotone ele se umfl, devin sferice, iar membrana lor se rupe i hemoglobina prsete celula, care va aprea ca o umbr celular. Este fenomenul de hemoliz ce poate fi provocat i de veninul de arpe, unele bacterii. n soluii hipertone, hematiile se ratatineaz i au un aspect crenelat. n stri patologice (anemii) hematiile se pot modifica, lund form de par, de rachet, de clopot, de semilun, fenomen numit poikilocitoz. n aceste cazuri ele iau numele de: sferocite, eliptocite, acantocite (membrana este deficitar n lecitin; se ntlnesc la bolnavii cu ciroz hepatic), leptocite (sunt plate, cu centrul cromofob; se ntlnesc n talasemie, caren de fier, hemoglobine anormale). Aceste modificri reprezint rezultatul unor mutaii genetice, transmise ereditar. d. DIMENSIUNILE hematiilor : 7,2-7,5 m n stare fixat 8,6 m n stare proaspt. Cnd diametrul este mai mic de 6 m apare microcitoza, cnd este mai mare de 9 m, macrocitoza (cele mai mari hematii se ntlnesc n anemia pernicioas i se numesc megalocite). Variaiile de diametru eritrocitar = anizocitoz. Hematiile nu prezint o mobilitate proprie se deplaseaz pasiv n curentul sanguin, putndu-se aglomera n fiicuri atunci cnd circulaia este ncetinit.

e. STRUCTURA hematiei. Hematia este anucleat format din citoplasm i membran. n timpul diferenierii, ea pierde: nucleul, prin extruzie n mediul extracelular, unde este fagocitat de ctre macrofage, organitele celulare. n citosol rmn rari microtubuli i microfilamente ancorate de membrana celular. Uneorin hematii mai pot rmne resturi de nucleu.

poate persista nveliul nuclear, care realizeaz un inel n interiorul celulei (inel Cabot). pot rmne numai civa grunji de cromatin dispersai n citosol care alctuiesc corpii Jolly. Citoplasmaeste amorf sau fin granular i eozinofil. Electronomicroscopic, citoplasma prezint un citoscheletformat dinmicrofilamente i tubuli reea, mai compact periferic, mai lax central. Biochimic, citoplasma conine : 60% ap, 35% hemoglobin, 5% alte substane reprezentate de : enzime (lactatdehidrogenaza, glucoz-6-fostatdehidrogenaza, catalaza), vitamine din grupul B (B6, B12, acidul folic), lipide. Hemoglobina = cromoprotein - o parte proteic(globina) parte prostetic (hemul). Globina= protein din grupa histonelor cu caracter bazic alcatuita din 574 de aminoacizi grupai n 4 lanuri polipeptidice, identice ntre ele dou cte dou. Formula general este X2Y2 n care : X corespunde catenelor alfa ce au n structur 141 aa Y corespunde uneia din cele patru tipuri de catene non alfa : beta, gama, delta ce au n structur 146 aa i epsilon cu structura incomplet elucidat. Hemul, pigmentul colorat este un nucleu tetrapirolic, o protoporfirin conine fier, are o compoziie chimic constant n diverse hemoglobine. Fiecare lan polipeptidic din structura globinei are ataat o grupare hem;gruprile hem, patru per molecul, sunt plasate la exteriorul moleculei. n cursul dezvoltrii organismului, succed mai multe tipuri de hemoglobin : Hemoglobina Gower 1 i Gower 2, la embriondispar la sfritul lunii a treia; Hemoglobina F sulfatat, reprezint la nou nscut 75% din totalul hemoglobinei scade rapid la sfritul primului an de via sub 1%; Hemoglobina A1 i A2sinteza ncepe n perioada fetal persist tot restul vieii. hemoglobina A1 (alfa2beta2) = componenta major (97-98%) a hemoglobinei din hematiile adulilor normali, hemoglobina A2 (alfa2delta2) = componenta minor

(2-3%). III.Membrana hematiei = barier selectiv la nivelul creia au loc schimburi ntre hematie i mediul nconjurtor. Organizat dup tipul unitar de membrane celulare:unstrat bilipidic = continuum-ul lipidic, n care se intercaleaz proteinele n strat discontinuu =>imagine de mozaic lipoproteic. Dup poziia lor n membran, proteinele pot fi: proteine integrale ( incluse n continuum-ul lipidic), proteine periferice (la suprafaa extern i intern a membranei, nefiind intercalate n stratul bilipidic). n membrana hematiei - proteinele 50% , lipide 42-43%, hidraii de carbon 7-8%. Proteinele - dispuse asimetric pe cele dou fee ale membranei elementele cele mai active din punct de vedere funcional. ROL: Unele proteine au rol structural (spectrina), altele sunt protein-enzime, n mare parte lipido-dependente rol transportul activ contra gradientului de concentraie a diferitelor substane. Lipidele membranare sunt reprezentate de: fosfolipide (60-70%), lipide neutre (20-30%, colesterolul fiind bine reprezentat), glicolipide (10-15%). Cantitatea de lipide membranare variaz funcie de: starea de nutriie, vrsta celulei, vrsta individului starea patologic a individului. Pentru meninerea fluiditii membranei este foarte important raportul colesterol-fosfolipide alterarea sa tulburri de permeabilitate i fragilitate. Hidraii de carbon : pe suprafaa extern a membranei. intr n compoziia glicoproteinelor i glicolipidelor, sunt orientai asimetric i reacioneaza cu bacterii i virusuri.

Acidul sialic = cel mai bine reprezentat, responsabil de ncrcarea electric de suprafa.

Pe suprafaa extern, membrana hematiei prezint antigeni = aglutinogeni A i B. n serul sanguin se gsesc antiaglutinogeni = aglutinine alfa i beta. Dup cum sunt prezeni aceti aglutinogeni i aglutinine, populaia uman se mparte n 4 grupe sanguine : Grupa 0 (I) = donatorul universal: nu conine pe hematii nici un aglutinogen, dar n plasm conine ambele aglutinine alfa i beta. Grupa A (II), pe hematii prezint aglutinogenul A, iar n plasm aglutinina beta. Grupa B (III), hematii prezint aglutinogenul B, iar n plasm aglutinina alfa. Grupa AB (IV) = primitorul universal, prezint ambele aglutinogene A i B i nu conine n plasm aglutinine. Pe suprafaa hematiilor se mai pot gsi i alte aglutinogene dect cele ale sistemului AB0: factorul Rh (de la maimua Rhesus la care a fost studiat prima dat) alctuit din ase antigene, cel mai puternic = antigenul D. Indivizii care - au aglutinogenul D =Rh pozitivi (85%), -nuau aglutinogenul D = Rh negativi (15%).

IMPORTANT latransfuzii sanguine : indivizii Rh negativi formeaz aglutinin anti-D dac primesc snge cu hematii Rh pozitiv la o nou transfuzie tot cu astfel de snge pot apare reacii de incompatibilitate. !!! Mamele gravide Rh negative, care au avut o sarcin cu un ft Rh pozitiv, posed anticorpi (aglutinine) anti-Rh, iar la a doua sarcin aglutininele mamei trec prin placent la fetus la care provoac boal hemolitic (eritroblastoz fetal) foarte grav.

f. DURATA DE VIATA a hematiei n sngele circulant 100-120 zile. Hematiile mbtrnite sunt fagocitate de ctre macrofagele splenice sau din hemomedul. Hemoglobina este scindat n globin i hem: globina descompus n aminoacizii componeni, hemul convertit la nivelul ficatului n biliverdin i apoi n bilirubin. fierul din hemoglobin recuperat sub form de feritin i apoi este reutilizat n eritropoiez.

Funciile hematiei : Rolul esenial al hematiei este de a transporta oxigenul i dioxidul de carbon . Legturile hemoglobinei cu aceste gaze sunt reversibile: hemoglobina + O = oxihemoglobin, hemoglobina + CO2 = carbhemoglobin legndu-se i desfcndu-se foarte rapid. Aceste legturi sunt facilitate de unele enzime ca: methemoglobinreductaza , menine fierul n stare feroas neoxidat, carboanhidraza , leag /dezleag dioxidul de carbon de hemoglobin. n anumite cazuri, hemoglobina poate s formeze combinaii stabilecu - oxigenul methemoglobina oxidul de carbon carboxihemoglobina, combinaii care pot fi mortale pentru individ.

Hemoglobina rol foarte important n meninerea echilibrului acido-bazic. Sistemul tampon realizat doxihemoglobin/carbhe-moglobin contribuie n mod deosebit la meninerea pH-ului sanguin ntre anumite limite. n practica medical : foarte important cunoterea grupelor sanguine pentru stabilirea compatibilitii transfuzionale, ct i pentru prevenirea accidentelor de hemoliz acut intravascular. Grupele sanguine prezint importan i n practica medico-legal n expertize de excludere a paternitii dar i n criminalistic.

LEUCOCITELE

Leucocitele sau globulele albe reprezint totalitatea elementelor nucleate ale sngelui. Numrul total al leucocitelor este adult : 6000-8000 / ml de snge; copii : la natere 15-20000 / ml scad la 12 ani numrul lor este acelai ca la adult; mai sczut la btrni. Cretere a numrului de leucocite = leucocitoz : condiii fiziologice (postprandial, sarcin), condiii patologice (infecii acute, cronice, leucemii). Scderea numrului de leucocite = leucopenia : boli caectizante, neoplasmelor, dup iradiere. Spre deosebire de hematii, care circul antrenate de curentul sanguin, leucocitele prezint micri proprii, prin emiterea de pseudopode sau de membrane ondulante strbat peretele vaselor esutul conjunctiv unde ii desfoar activitatea.

Clasificarea leucocitelor dupa : prezena/absena granulaiilor specifice n citoplasm aspectul nucleului dou mari categorii : Granulocite(polimorfonucleare) n citoplasm granulaii specifice funcie de tinctorialitate se mpart n : neutrofile, eozinofile i bazofile. Nucleul este segmentat = format din mai muli lobi unii prin puni de cromatin, citoplasma acidofil. Granulocitele sunt celule mobile ce joac un rol esenial n aprarea organismului. Agranulocitele (mononuclearele) nu conin n citoplasm granulaii specifice, ci numai granulaii primare azurofile. Citoplasma este bazofil, nucleul nu este segmentat. Sunt de dou tipuri : limfocite i monocite. CELE 5 TIPURI DE LEUCOCITE PREZENTE LA OM. Cele cinci tipuri de leucocite exist n snge n proporii bine stabilite, proporii care raportate la suta de elemente albe formeaz formula leucocitar. Valorile normale ale leucocitelor n formul variaz n limite destul de largi : neutrofile 60-70% eozinofile 1-3%

bazofile 0,5-1% limfocite 25-30% monocite 4-8% Numrul leucocitelor, dar i procentul lor n sngele circulant pot varia n condiii fiziologice, dar mai ales patologice.

Exist variaii diurne ale granulocitelor : dimineaa, dup repaus, numrul lor scade, apoi va crete cu activitatea i mai ales dup efort fizic, stres, postprandial. Exist o variaie a celulelor seriei albe, n funcie de vrst : la natere n formula leucocitar predomin neutrofilele, pn n jurul vrstei de 4 ani predomin limfocitele, la 12-14 ani formula leucocitar are aspectul celei de la adult.

POLIMORFONUCLEARELE

NEUTROFILE

Numar. Neutrofilele = 60-70% din leucocitele circulante. Creterea numrului de neutrofile = neutrofilie : condiii fiziologice (nou nscut, sarcin, efort fizic), condiii patologice (infecii i inflamaii acute). Scderea numrului de neutrofile = neutropenie : stri caectizante (malnutriie, alcoolism), la doze mari de radiaii ionizante, boli de snge (leucemii, anemii aplastice), boli imune (artrit reumatoid, lupus eritematos diseminat). Forma celulei - rotunjit sngele circulant, neregulat neutrofilele emit pseudopode pentru a prsi vasul i a trece n esuturi. Diametrul neutrofilului : n stare proaspt = 12-15 m, pe frotiul sanguin (celula este uscat) = 9-12 m. Durata de via a neutrofilelor : 2-5 zile.

Structura neutrofilului. Neutrofilul = celul complet (nucleu, citoplasm, membran celular). Nucleuleste segmentat : 2-5 lobi nucleari, legai ntre ei prin filamente fine de cromatin. n practica medical se execut aa-numita formul Arneth = se calculeaz procentul neutrofilelor dup numrul de lobi ai nucleilor (la 100 de neutrofile). Normal, n formula Arneth gsim neutrofile cu nuclei formai din : - 2 lobi (14-30%) 3 sau mai muli lobi (40-50%). Dac predomin neutrofilele cu 2-3 lobi, formula Arneth este deviat la stnga o bun capacitate funcional a mduvei dac predomin neutrofilele cu 5-6 lobi formula Arneth este deviat la dreapta o scdere a capacitii regenerative a mduvei.

Aezarea lobilor nucleari n celul realizeaz forme diferite, asemntoare literelor din alfabet : U, V, Y, T, S. Fiecare lob nuclear prezint : eucromatin situat central, heterocromatin dispus sub membrana nuclear. La sexul feminin 1-5% din neutrofile pot prezenta la unul din lobii nucleari corpusculul sexual Barr = = reprezint condensarea n interfaz a unuia din cei doi cromozomi X (aa numita cromatin sexual) ; apare sub forma unui beior de tob. Citoplasmaneutrofilului, uor acidofil conine : organite celulare comune puin dezvoltate, rare microfilamente, microtubuli, vacuole lipidice, vacuole de pinocitoz , particule de glicogen. !!! Elementul structural caracteristic prezent n citoplasm este constituit din numeroasele granule care sunt de dou tipuri : - granule azurofile sau primare, granule specifice sau secundare.

Granulele azurofile sau primare : proporie 20% diametru = 0,5 m.

Sunt lizozomi primari ce conin un bogat echipament enzimatic : esteraz, mieloperoxidaz, peroxidaz, fosfataz acid, beta-glucuronidaz. ! Granulaiile primare apar din stadiul de promielocit i se reduc treptat pe msura diferenierii celulei. ncepnd cu stadiul de mielocit apar i granulele secundare specifice, astfel c n celulele difereniate se gsesc n raport de 1/4.

Granulele specifice sau secundare : - proporie 80% diametrul = 0,2-0,4 m. forma : n general rotunde, rspndite inegal n citoplasm , n coloraia May-Grnwald-Giemsa se evidentiaza n violet. Ultrastructural granulaiile sunt delimitate de endomembrane i au un coninut omogen sau fin granular. Histochimic conin substane antibacteriene: lizozim distruge peretele bacterian, lactoferin inhib multiplicarea bacteriilor, fosfataz alcalin, colagenaz, etc. FROTIU SANGUIN COL MGG Se evideniaz doua neutrofile i numeroase hematii. Fiecare neutrofil are un singur nucleu, care prezint un numr variabil de lobi. IMAGINE ELECTRONOMICROSCO-PIC A UNUI NEUTROFIL.X27000 n citoplasm se remarc dou tipuri de granule: azurofile specifice; Nucleul este lobulat, aparatul Golgi are dimensiuni mici, RER i M sunt slab reprezentate Cinetica neutrofilelor. Hemomedula (stau ~3 zile) snge, repartizndu-se n dou sectoare : neutrofilele circulante,

neutrofilele marginale ader la pereii vasculari nainte de a trece n esuturi. n snge neutrofilele rmn 5-8 ore apoi trec n esutul conjunctiv traversnd peretele venulelor postcapilare. La nivelul esuturilor dup 4-5 zile, neutrofilele sunt distruse de macrofage. Funciile neutrofilului. Neutrofilul = microfag sanguin fagociteaza particule de talie mic, n general microorganisme (bacterii, virusuri) sau particule mici inerte. Neutrofilele sunt primele leucocite care dau lupta cu microbii la locul de invazie a acestora. Pentru realizarea procesului de fagocitoz se parcurg mai multe etape : - chemotaxia i motilitatea, opsonizarea, -degranularea , liza intracelular a microorganismelor. Neutrofilele ajung n esuturi datorit proteinelor contractile (actina) din citoplasm, migreaz la locul de invazie microbian sub influena unor factori chemotactici : toxine bacteriene, metabolii eliberai de alte leucocite (factori chemotactici limfocitari), prostaglandine, leucotriene. Neutrofilele sunt activate cnd germenii microbieni sunt acoperii de anticorpi n prezena complementului (opsonizare). Atrase prin chemotaxie, neutrofilele nglobeaz bacteria ntr-o vacuol de fagocitoz n care lizozomii i deverseaz coninutul lor enzimatic printr-un proces de degranulare.

Omorrea microorganismelor n interiorul fagozomului se face pe dou ci : sistemul dependent de oxigen : mediat de mieloperoxidaz = protein bazic, ce leag H2O2 (hidrogen peroxidul). Enzimele lizozomale provoac eliberarea oxigenului atomic, puternic bactericid, prin formarea hidrogen peroxidului (H2O2) i superoxidului (O2). Superoxidul = radical liber format prin pierderea unui electron din molecula de O2 .

= toxic pentru esuturi, rapid inactivat de peroxidaz i superoxidaz-dismutaz. sistemul independent de oxigen sau sistemul neoxidativ, bactericid include aciunea enzimelor eliberate n esuturi dup moartea celulei, avnd activitate antimicrobian direct.

parte din enzimele lizozomale se leag de fagozomi, nainte de nglobarea n celul prin includerea membranei plasmatice, constituind factori chemotactici pentru alte celule de aprare. Soarta microorganismelor fagocitate este diferit : unele sunt lizate n fagozomi, altele sunt doar parial distruse, altele sunt doar stocate (bacilul tuberculos, bacilul leprei).

POLIMORFONUCLEARELE EOZINOFILE Numar. Eozinofilul sau acidofilul reprezint 1-3 % din leucocitele circulante. Creterea numrului de eozinofile = eozinofilie : reacii alergice (astm bronic, urticarie, edem angio-neurotic) boli parazitare (trichinoz, giardia, oxiuri, toxoplasmoz), boli dermatologice (pemfigus, dermatit herpetiform), boli de snge (leucemie granulocitar, leucemia cu eozinofile). Scderea numrului de eozinofile = eozinopenie : hiperactivitatea adenocorticosteroid din cursul *traumatismelor, *interveniilor operatorii, *sindroamelor infecioase dup administrarea terapeutic a preparatelor de corticosteroizi. Forma celulei : rotunjit. Diametrul = 12-15 m la celula n stare proaspt = 9-12 m la celula uscat. d. Durata de via a eozinofilelor: 8-12 zile. Structura eozinofilului Eozinofilul prezint membran, citoplasm i nucleu.

Nucleul este de obicei bilobat, format din doi lobi, unii ntre ei prin puni fine de cromatin. Lobii nucleari conin de obicei eucromatin dispus central, i heterocromatin lng membrana nuclear. Citoplasma = intens acidofil, conine organite celulare mai bine reprezentate dect n neutrofil, vacuole ,glicogen i numeroase granule. Granulele - sunt rotunde, de mrimi egale, cu diametrul de 1 m, uniform rspndite, colorate n rou-portocaliu cu reactivi acizi (icrele de Manciuria). FROTIU SANGUIN. COL. MGG Eozinofil cu nucleu bilobat i granule citoplasmatice mari. Ultrastructural, fiecare granul : nconjurat de o endomembran, prezint n zona central un cristaloid electronodens, dispus n axul lung al granulei = internum conine o protein bazic - bogat n arginin , -constituie 50% din totalul proteinelor granulare, -rspunztoare de eozinofiliagranulelor. zona ce nconjoar cristaloidul este mai puin dens = externumsau matricebogat n fosfataz acid, beta-glucuronidaz, aril-sulfataz, fosfolipaz. cristaloidul electronodens + zona periferic mai puin dens, confer granulelor aspect caracteristic de boabe de cafea. IMAGINE ELECTRONOMICROSCOPIC A UNUI EOZINOFIL. X20000 Se observ granulele eozinofilice (EG) cu aspect caracteristic. Fiecare granul are un miez cristalin electronodens n form de disc, n jurul cruia exist o matrice delimitat de membran. N nucleu M - mitocondrie Membrana eozinofilului este lipoproteic acoperit de glicoproteine. La nivelul ei apar pseudopode rare i scurte faciliteaz micrile celulei i mai puin procesul de fagocitoz.

Cinetica eozinofilelor. Tranzitul medular al eozinofilului ( 5-6 zile) sngele circulant periferic (cteva ore sau zile) esuturi - organele care vin n contact direct cu mediul extern (tubul digestiv, interstiiul pulmonar, derm) unde i ndeplinesc funciile. Ele apar n locurile unde se acumuleaz proteine strine, parazii sau unde au loc reacii alergice. Funciile eozinofilelor : Funcie antihistaminic, acumulndu-se n esuturile n care histamina este n concentraie ridicat. Numrul lor n bolile parazitare este mare. Funcie antiparazitar, prin secreia de imunoglobuline E. Funcie de moderator asupra mastocitelor i bazofilelor care atrag eozinofilele printr-un factor chemotactic specific : EFCA (Eosinophil Chemotactic Factor of Anaphylaxis). Eozinofilele sunt crescute n sngele persoanelor alergice.

Au funcie redus i selectiv de fagocitoz pentru unele substane solubile de origine bacterian, complexe antigen-anticorp i unele componente citoplasmatice. Conin profibrinolizin prin care intervin n procesele de coagulare sanguin. 6. Hormonii steroizi determin o scdere rapid a eozinofilelor sanguine, probabil interfernd cu procesul lor de eliberare din mduva hematogen. POLIMORFONUCLEARELE BAZOFILE Numar. Bazofilul este cea mai rar celul a sngelul circulant uman, reprezentnd 0,5% din elementele albe. Creterea numrului de bazofile n snge = bazofilie : bolile mieloproliferative (leucemia granulocitar cronic), dup splenectomie, n boala Hodgkin. Scderea numrului de bazofile = bazopenie : strile de stres, infecii acute, hipertiroidii.

Forma celulei : rotunjita Diametrul = 10-12 m.

Durata de via a bazofilelor : 10-15 zile.

Structura bazofilului. Nucleul apare incomplet segmentat avnd o form neregulat. Cromatina are un aspect heterogen, zonele eucromatice alternnd cu cele heterocromatice. Nucleu este mascat adesea de garnulaiile specifice. Citoplasmaeste bazofil, conine : puine organite celulare, glicogen, multe granule bazofile, colorate ortocromatic n albastru cu May-Grnwald-Giemsa metacromatic n rou-violet cu albastru de toluidin. Granulele - au forme i mrimi diferite, diametrul = = 0,1-1 m, sunt inegal rspndite n citoplasm, deseori suprapuse pe nucleu, mascndu-l. sunt foarte sensibile, dispar repede n ap datorit glicozaminoglicanilor acizi pe care i conin. Ultrastructural granulele sunt delimitate de o endomembran, conin o matrice dens, uneori de aspect lamelar. Histochimic conin aceleai substane active ca i mastocitele : histamin, heparin, serotonin, fiind PAS pozitive. Produc i leucotriene, responsabile de contracia fibrelor musculare netede. FROTIU SANGUIN. COL. MGG Bazofil cu numeroase granule suprapuse nucleului, motiv pentru care acesta este dificil de vizualizat. IMAGINE ELECTRONOMICROSCOPIC A UNUI BAZOFIL. X16000 Nucleul (N) lobular prezint trei regiuni separate. n citoplasm: granulele bazofilice(B), mitocondrii (M), complex Golgi (G). Membrana bazofilului : lipoproteic, acoperit de glicocalix. Pe suprafaa ei extern se gsesc receptori pentru imunoglobulinele E.

Cinetica bazofilelor. Bazofilul se formeaz n mduva hematogen n sngele periferic n esutul conjunctiv. Funciile bazofilelor : Intervin n strile de stres, oc prin substanele vasomotorii i anticoagulante pe care le conin granulaiile lor specifice. Au capacitate de fagocitoz i de mobilitate redus.

LIMFOCITELE Sunt leucocite agranulocitare, mononucleare

Numar. Limfocitele se gsesc n sngele periferic n proporie de 25-30%. Creterea numrului de limfocite = limfocitoz: conditii fiziologice n primii ani de via, condiii patologice : - infecii acute (mononucleoza infecioas, tuse convulsiv), -infecii cronice (tuberculoz, sifilis). Scderea numrului de limfocite = limfocitopenie: n mixedem, boala Cushing, dup tratamente cu corticoizi sau raze X. Forma. Limfocitul este o celul sferic. Dimensiunile depind de tipul limfocitului : limfocitul mic are diametrul de 6-9 m, limfocitul mijlociu 10-12 m, limfocitul mare 12-18 m. n sngele periferic predomin limfocitele mici. Durata de via a limfocitelor este diferit : cteva zile civa ani unele ajung la 25 de ani, datorit circulrii i recirculrii lor.

Structura limfocitului. Limfocitul este o celul complet, fiind alctuit din membran, citoplasm i nucleu.

Nucleuleste mare (ocup cea mai mare parte din celula), rotund cantitate mare de heterocromatin pe frotiu apare intens colorat : pat de cerneal. n nucleu se poate observa i prezena unui nucleol. Citoplasma limfocitului este puin, redus la un inel perinuclear, bazofil: cerul senin . Conine : - organite celulare slab reprezentate, granulaii azurofile, incluziuni de glicogen i lipide, - enzime, n special lipaz i fosfataz acid ! ! Nu conine peroxidaz, ceea ce-l difereniaz de monocit. FROTIU SANGUIN. COL. MGG Se observ dou limfocite mici, cu nuclei rotunzi, intens cromatici.

Ultrastructural se observ c limfocitul este o celul puin activ: IMAGINE ELECTRONOMICROSCOPIC A UNUI LIMFOCIT. X 22000 Aceast celul conine : RER slab reprezentat, numr redus de poliribozomi liberi, mitocondrii (M), nucleul ( N) cu nucleol (Nu). Membrana limfocitului este lipoproteic, organizat n mozaic, acoperit de un strat subire, glicoproteic. La microscopul electronic se observ microviloziti i vezicule de pinocitoz, care demonstreaz capacitatea de endocitoz a limfocitelor. Cinetica limfocitelor. Limfocitele iau natere n organele hemolimfopoietice vasele sanguine le conjunctive, unde i desfoar n principal activitatea : parte din aceste limfocite, dup o intens activitate local, se distrug pe loc n esuturile conjunctive de ctre macrofage, alt parte, dup contactul cu antigenul, sunt preluate de capilarele limfatice i ajung din nou n circuitul sanguin. Procesul recirculrii se poate repeta de mai multe ori. !! Acestea sunt limfocitele cu memorie.

Clasificarea limfocitelor.

Dei asemntoare din punct de vedere morfologic n microscopia optic, studiile imunohistochimice i la microscopul electronic, au artat c limfocitele reprezint o populaie heterogen, cu celule de diferite mrimi, cu via i caracteristici imunologice variate. Morfofuncional, limfocitele se mpart n 3 clase : Limfocitele B sau timoindependente (10-20%) Limfocitele T sau timodependente (60-70%) Limfocitele citolitice non B, timoindependente (non B, non T) (10-15%)

LIMFOCITUL B

(TIMOINDEPENDENT)

Limfocitele B se formeaz dup natere n mduva hematogen de unde migreaz n: organele limfoide periferice (splin, ganglioni limfatici, amigdale, apendice), structurile limfoide ale tubului digestiv (GALT=gut associated lymphoid tissue), structurile limfoide din cile respiratorii (BALT=bronchus associated lymphoid tissue), unde se localizeaz n anumite zone numite timoindependente.

Ca i dimensiune, limfocitul B este puin mai mare dect limfocitul T. Ultrastructural s-a observat c membrana celular a limfocitului B prezint un numr mare de microvili ce conin receptori pentru antigene. Limfocitul B are capacitatea de a secretaimunoglobuline dup transformarea sa n plasmocit. n acest fel contribuie la realizarea imunitii umorale a organismului mediat prin anticorpi.

LIMFOCITUL T (TIMODEPENDENT) n viaa intrauterin, L T migreaz de la nivelul ficatului, - splinei timus (se maturizeaz). mduvei hematogene. La nivelul timusului se difereniaz diferit, sub influena unor factori timici (secretai de ctre celulele stromale de tip epitelial) : timozina, timopoietina, factorul de difereniere timocitar in acest proces de difereniere a limfocitelor T, au loc modificri nucleare /citoplasmatice pierderea sau ctigarea unor proprieti.

Limfocitele T din corticala lobilor timici (85%) : se divid rapid, au pe suprafa antigenii sistemului major de histocompatibilitate (HLA) , sunt sensibile la corticosteroizi fiind celule tinere. Limfocitele T localizate n medular : se divid lent, au puini antigeni HLA pe suprafaa lor, sunt rezistente la corticosteroizi fiind celule mature. Din timus (organ limfoid central) L T migreaz n organele limfoide secundare unde se cantoneaz n anumite zone, numite zone timodependente: tecile limfoide periarteriolare din splin, zona paracortical a ganglionului limfatic, infiltratul limfoid difuz al amigdalelor, al apendicelui i plcilor Peyer. Ultrastructural membrana celular prezint foarte rari i mici microvili, un numr relativ redus de receptori membrana LT apare mult mai neted comparativ cu cea a limfocitului B. Majoritatea limfocitelor T au receptori pentru poriunea FC a Ig G a formei monomerice a Ig M. Receptorii limfocitelor sunt dimeri (dou lanuri pp ) legai disulfidic i ancorai de o protein membranar = CD3 . n afara acesteia, membrana mai prezint i alte proteine ca : CD4, CD8, CD28, CD43. Limfocitele T secret unele substane numite limfokine i interleukine, participnd la realizarea imunitii mediate celular.

Exist mai multe subtipuri funcionale de LT : limfocite T reglatoare ce recunosc antigenii HLA : limfocitele T helper aparin subsetului CD4 limfocitele T supresoare aparin subsetului CD8

ele previn sau inhib activarea LB i T dup contactul acestora cu antigenul. limfocite T efectoare, reprezentate de LT citolitice, citotoxice, killer ce aparin subsetului CD8 *reaciile alergice tardive, *rejetul de organe, *boli autoimune ,*unele tumori maligne).

LIMFOCITELE CITOLITICE NON B, NON T Formeaz a treia categorie de limfocite =limfocite nule. Nu prezint pe suprafaa lor : - receptori antigen-specifici imunoglobuline. Au dimensiuni mai mari comparativ cu restul L circulante. Exist dou subpopulaii de limfocite non B, non T : Limfocitele K (killer) distrug celulele ai cror antigeni de suprafa sunt complexai de anticorpi. Nu fagociteaz. Limfocitele NK ( natural killer) distrug celulele-int ai cror antigeni nu au fost reinui de sistemul imun i distrug uor celulele tumorale.

!!! Diagnostic diferential LT - LB : Electronomicroscopic : LT prezint o suprafa celular mai neted LB prezint numeroase microviloziti; Imunohistochimic, pe baza receptorilor de suprafa pentru LT (CD3, CD4, CD8); Rozetarea spontan a LT cu hematiile de oaie; Histochimic, prin activitatea pozitiv a LT pentru alfa-naftil-acetat-esteraz.

Funciile limfocitelor : Prezint mobilitate tisular migrarea prin membranele bazale ale epiteliilor printre celulele epiteliilor de acoperire ale tubului digestiv i urinar (teliolimfocite). Se pot ataa altor celule : *macrofage, *celule epiteliale, *celule tumorale, dispunndu-se n coroan n jurul acestora, proces = peripolesis, proces ce faciliteaz schimbul informaional. Pot ptrunde n citoplasma altor celule = emperipolesis (celulele hepatice, celulele intestinale, celulele canceroase).

Limfocitele sunt celulele pivot ale reaciilor imune de tip celular (LT) i de tip umoral (LB), avnd capacitatea de a recunoate: proteinele proprii organismului proteinele strine, mpotriva crora secret limfokine i respectiv anticorpi.

MONOCITELE Monocitul = leucocit mononuclear /agranulocitar. Numar. Monocitele reprezint 6-8% din leucocitele periferice. Creterea numrului de monocite = monocitoz : *neoplazii, *infecii bacteriene (TBC, febr tifoid). Scderea numrului de monocite = monocitopenie : n toate formele de insuficien medular. Forma celulei : rotunjita. Diametrul monocitului= 20-25 m cea mai mare celul ntlnit n mod normal n sngele periferic : gigantul sanguin. Structura monocitului. Monocitul este alctuit din membran, citoplasm i nucleu. Nucleuleste nesegmentat, apare adeseori reniform. Cromatina are un aranjament particular, asemntor cu o tabl de ah - heterocromatina = zonele intunecate eucromatina = zonele clare. Citoplasma este abundent, bazofil albastru-cenuiu n coloraia MGG ( cerul nainte de furtun). n citoplasm se gsesc : organite celulare relativ abundente (ribozomi / poliribozomi, complex Golgi, mitocondrii, lizozomi), *granule azurofile concentrate n scobitura nucleului. FROTIURI SANGUINE MONOCITE COL. MGG Histochimic s-au evideniat la nivelul citoplasmei numeroase activiti enzimatice pentru : fosfataz acid, fosfataz alcalin, peroxidaz,

esteraze nespecifice. Caracteristic monocitele conin i dou enzime lipaz esteraz, capabile de a distruge capsula ceroas a bacteriilor. IMAGINE ELECTRONOMICROSCOPIC A UNUI MONOCIT. X22000 Se observ : complexul Golgi (G), mitocondriile (M), granulele azurofile (A), RER slab dezvoltat, rari ribozomi liberi (R). Membrana celular = lipoproteic . Prezint receptori pentru Ig i pentru complement. Prezint numeroase *microviloziti, *vezicule de pinocitoz i de* micropinocitoz. Membrana emite pseudopode monocitul se deplaseaz n afara vasului. Cinetica monocitelor. Monocitele se formeaz n mduva roie hematogen, dintr-un precursor comun cu granulocitele (CFU-GM). Din mduv snge esuturi :se transform n macrofage (procesul de transformare n macrofage este nsoit de modificri morfologice, metabolice , de coninut enzimatic.

Funciile monocitelor : Macrofagul interacioneaz cu limfocitul = proces esenial pentru imunitatea celular. Activarea macrofagelor este determinat de limfokine, fenomen care se produce la locul invaziei antigenului. Monocitele macrofage dup ce au prsit sngele circulant, fagocitnd particule de talie mare: *bacterii, *virusuri, *complexe antigen-anticorp, *materii anorganice, *celule i resturi celulare. Distrugerea acestora se realizeaz cu ajutorul enzimelor lizozomale.

n condiiile unor antigene sau substane proprii degradate, de dimensiuni mari, macrofagele fuzioneaz, dnd natere celulelor multinucleate. Macrofagele sintetizeaz i secret : hidrolaze acide, lizozim, proteaze, prostaglandine, componente ale complementului, stimulatori ai celulelor medulare, substane care regleaz coagularea.

PLACHETELE SANGUINE Plachetele sanguine = elemente anucleate Termenul de trombocit = incorect datorit lipsei nucleului. Numar. Plachetele sanguine se gsesc n numr de 150.000-400.000/ml n sngele periferic. Creterea numrului de plachete sanguine = trombocitoz: mai rar ntlnit, de obicei reactiv (poate s apar dup hemoragii). Scderea numrului de plachete sanguine= trombocitopeni: tulburri de producie (deficit de vitamina B12 i acid folic), tulburri de distribuie (splenomegalie), tulburri de distrucie (purpur trombocitopenic, coagulare intravascular diseminat).

Forma plachetei : elipsoid, de lentil biconvex - atunci cnd se afl n stare proaspt n vasele sanguine. forme diferite: coluroase ca o stea, discoidal,poligonal, forma plachetei depinznd de gradul de uscare a frotiului; apar sub form de agregate i mai rar n mod individual. Diametrul trombocitului = 3-5 m cele mai mici elemente sanguine. FROTIU SANGUIN PLACETE SANGUINE COL. MGG

Structura plachetei sanguine. Este un fragment de citoplasm, fr nucleu, nconjurat de o membran.

Citoplasma este format dintr-o: zon central ntunecat, fin granular =granulomer zon periferic mai clar =hialomer.

Granulomerul = zona central electronodens, format dintr-un ansamblu de granule fine, vacuole, mitocondrii i glicogen. Ultramicroscopic au fost identificate urmtoarele tipuri de granule : Granule alfa diametrul = 300-500 nm; conin : *fibrinogen,* factor de cretere de origine plachetar,*proteine plachetare specifice. Granule deltadiametrul = 250-300 nm; conin:* *ioni de calciu,* serotonin (5hidroxitriptamin), ADP, ATP. Granule lambdadiametrul = 175-250 nm; conin : *enzime lizozomale (hidrolaze acide, fosfataz acid, beta-glucuronidaz)

Hialomerul este ectoplasma periferic ce are un aspect omogen, uor acidofil. Conine : - microtubuli, -microfilamente proteine implicate n procesul de coagulare (trombostenin), glicozaminoglicani i glicoproteine.

Microtubulii se gsesc la periferia plachetei, unde formeaz o band inelar ; rol : meninerea formei ovalare a plachetei. Microfilamentele sunt formate din actin i miozin, aceasta din urm fiind diferit de cea muscular. Contracia microfilamentelor modificarea formei plachetei n perioadele de secreie/ retracie a cheagului sanguin. Tot la nivelul hialomerului, se gsesc nite tubi electronodeni de form neregulat ce alctuiesc un sistem tubular dens sistem canalicular deschis ce se conecteaz cu invaginaiile membranei i prin care se realizeaz eliminarea moleculelor active. IMAGINE ELECTRONOMICROSCOPIC A UNEI PLACHETE SANGUINE. X40740 Din punct de vedere biochimic, plachetele conin :

Proteine (52% din greutatea uscat), din care face parte trombostenina, o protein contractil ce are activitate ATP-azic i care este activat de ionii de calciu i de magneziu. Lipide (14% din greutatea uscat), reprezentate de fosfolipide (76%), o lipoprotein termostabil, factorul 3 plachetar. Hidrai de carbon (8% din greutatea uscat).

Membrana plachetei g= 7-19 nm, lipoproteic, acoperit de un strat bogat n glicozaminoglicani i glicoproteine, cu o grosime de 15-20 nm, ce permite absorbia unor proteine plasmatice (fibrinogen, factorul 8 al coagulrii). Membrana joac un rol important n adeziunea plachetar, la - peretele vascular lezat, -alte trombocite, suprafeele strine. Membrana conine locusuri antigenice i receptori pentru factorii stimulatori sau inhibitori ai agregrii plachetare.

Cinetica plachetelor sanguine. Plachetele se formeaz n mduva roie hematogensngele periferic, unde au o durat de via de 8-12 zile trombocitele sunt reinute i distruse n sistemul macrofag al organismului, cu precdere n cel splenic. Funciile plachetelor sanguinesunt : ndeplinesc rol important n hemostaza i coagularea sngelui. Aceste fenomene complexe se desfoar n patru timpi ce presupun : *activarea, *adeziunea, *agregarea,*contracia plachetelor. Activarea. Exist substane ce activeaz plachetele, cel mai important fiind colagenul sub form polimerizat, a crui suprafa este electronegativ. n leziunile vasculare, sngele este n contact direct cu colagenul membranei bazale subendoteliale i cu cel din esutul conjunctiv vecin.

Adeziunea. Plachetele activate se balonizeaz, emit pseudopode i elibereaz anumite substane active:- serotonina ce produce vasoconstricie, ADP-ul, factorul 4. Prin pseudopode, plachetele ader la spaiul subendotelial. Agregarea. Are loc n prezena ADP-ului i a altor substane active (trombina). Plachetele prezint la nivelul membranei receptori pentru fibrinogen, prin intermediul cruia ele se leag.

Contracia este momentul n care are loc trombocitoliza. Prin acumulare de ap, plachetele se balonizeazendomembranele se rup, exulzndu-se citoplasma mpreun cu substanele active pe care le conine. Aceast faz este declanat de trombin, enzim ce provine din protrombina plasmatic de origine hepatic prin aciunea factorului 3 plachetar. Factorii eliberai, asociai cu trombina, au rol n polimerizatea fibrinogenului solubil ntr-o reea de fibrin insolubil, n ochiurile creia se gsesc elementele figurate sanguine. Trombostenina de origine plachetar este responsabil de retracia cheagului. La sfrit, fibrina din trombus este degradat prin fibrinoliz i tromboliz de ctre sistemul plasminogen-plasmine. Trombocitele au rol n procesul inflamator, acumulndu-se la locul invaziei microbiene, unde elibereaz factori care cresc permeabilitatea peretelui vascular i sunt chemotactici pentru granulocite. 3.Au rol n vindecarea plgilor, prin eliberarea unor factori care stimuleaz creterea *fibrelor musculare netede,* a fibroblastelor din piele i *a celulelor endoteliale. De asemenea stimuleaz sinteza colagenului n fibroblaste. 4.Intervin n reaciile imune, rspunznd prin eliberare de mediatori la stimularea produs de complexele imune.

SISTEMUL CIRCULATOR Sistemul circulator este alctuit din dou sisteme vasculare: Sistemul vascular sanguin : inima, organ central = rol de pomp asigur circulatia sngelui vase de calibru diferit :

arterele - sngele circul de la inim periferie; rol : transporta ctre tesuturi snge bogat n oxigen si substante nutritive. *capilarele = cele mai mici vase din organism; formeaz o vast retea n tesuturi si organe; prin peretii lor se realizeaz schimburile de substante ntre snge si tesuturi. venele - sngele se ntoarece la inim pentru a fi apoi pompat din nou n organism; se formeaz prin unirea vaselor capilare calibrul lor creste progresiv pe msur ce se apropie de inim.

Sistemul vascular limfatic capilarele limfatice ncep orb, n deget de mnus se anastomozeaz vase cu calibru din ce n ce mai mare se termin la nivelul sistemului vascular sanguin, iar continutul lor este golit n venele mari pericardiace. Una din functiile sistemului limfatic const n reintroducerea n circulaia sanguin a lichidului din spatiile tisulare. INIMA Inima = organ cavitar, muscular se contract ritmic, pompeaz sngele n sistemul circulator. Inima mamiferelor este format din patru cavitti : atriul drept/stng , ventriculul drept/stng. Atriile sunt separate ntre ele prin septul interatrial, ventriculele prin septul interventricular. Atriul comunic cu ventriculul de aceeasi parte prin intermediul orificiului atrio-ventricular acoperit de valvule : - bicuspida sau mitrala : inima stnga, tricuspida : inima dreapta. Din punct de vedere structural, inima este alctuit din trei straturi concentrice, care dinspre interior spre exterior sunt: - endocardul, miocardul, pericardul. Scheletul fibros = regiunea central fibroas a inimii asigur baza de sustinere a valvelor cardiace

reprezint locul de insertie a fibrelor musculare cardiace. ENDOCARDUL (tunica intern) tapeteaz cavittile cordului se continu cu tunica intern a vaselor care vin si pleac de la inim structur similar tunicii intime a vaselor sanguine. Este constituit din : Endoteliu : epiteliu simplu pavimentos asezat pe o MB. Stratul subendotelial : lamina propria = zona sub membrana bazal, format din rare celule conjunctive, fine fibre colagene, rare fibre elastice si reticulinice. mai profund, tesutul conjunctiv devine mai dens, cu fibre elastice n retele si chiar rare fibre musculare netede. Stratul subendocardic = tesut conjunctiv lax se continu cu tesutul interstitial al miocardului contine vase sanguine si limfatice, filete nervoase iar la nivelul ventriculilor se gseste tesut nodal !!! Lipseste pe muschii papilari si cordajele tendinoase. Valvulele inimii : rolul de a dirija fluxul sanguin ntr-o anumit directie se gsesc la nivelul orificiilor *atrio-ventriculare, *aortic , *arterei pulmonare. Formate: - schelet conjunctiv dens, fibros, situat central, nvelit de endocard. Valvulele atrio-venitriculare (mitrala si tricuspida) prezint un schelet fibros bogat n fibre de reticulin si putine fibre elastice care, la baza valvulelor se continu cu inelul fibros al orificiului atrio-ventricular, la marginea liber a valvulelor se continu cu cordajele tendinoase ce se inser pe muchii papilari ai vetriculului. Scheletul central al valvulelor este nvelit pe ambele fete (atrial si ventricular) de endocard. Stratul subendocardic, mai bine dezvoltat la tineri conine *proteoglicani, *fine fibre colagene si elastice, *fibroblaste, *alte celule conjunctive. Cordajele tendinoase i muchii papilari mpiedic prolapsul valvulelor atrio-ventriculare spre atrii, n timpul sistolei ventriculare. Cordajele tendinoase = formauni fibrilare, alctuite: zona central : fibre de colagen aranjate longitudinal, nconjurate de fibre de colagen si fibre elastice cu orientare usor spiralat. Printre fibrele conjunctive se gsesc proteoglicani si chiar mici vase de snge (provenite din muschii papilari). Aceste formaiuni sunt acoperite de un endoteliu subire care se continu cu endoteliul endocardului.

MIOCARDUL (tunica mijlocie) format : esut muscular striat cardiac + esut conjunctiv interstiial bogat n vase sanguine, limfatice i n fibre nervoase. Celulele miocardice, grupate n fibre miocardice joncionate, asigur prin contracia lor ritmic: propulsarea sngelui , golirea cavitilor cordului. Celulele musculare cardiace se clasific n dou mari categorii, corespunztor funciei pe care o ndeplinesc : celule miocardice lucrtoare - funcie : contracia ele formeaz masa miocardului contractil atrial i ventricular. celule nodale (excito-conductoare, cardionectoare) funcie: genereaza i conduc impulsuri electrice. Sunt dispuse n masa miocardului contractil sub form de aglomerri distincte constituind : nodulul sinusal, nodulul atrio-ventricular, fasciculul Hiss, reeaua Purkinje aceste formaiuni fiind reunite n mod obinuit sub termenul generic de esut excito-conductor cardiac.

CELULELE MIOCARDICE LUCRTOARE La microscopul optic, muchiul cardiac formeaza o reea cu aspect pseudosinciial; aspect determinat de : poziia particular n acelai plan a fibrelor, interstiiul are forma unor fante longitudinale. Fibrele cardiace sunt situate n coloane paralele, stabilind ntre ele raporturi de contiguitate prin intermediul extremitilor, care sunt adesea ramificate. Pe preparatele colorate cu hematoxilin feric : din loc n loc, linii transversale, intens colorate, care intersecteaz complet fibrele la intervale neregulate = discurile intercalare / strii scalariforme Eberth poriuni ale discului sunt dispuse trasversal i longitudinal n raport cu axul lung al fibrelor, crend imaginea unor trepte de scar. ntre fasciculele anastomotice de celule miocardice exista putin esut conjunctiv, n care se afl *capilare sanguine, *limfatice i *fibre nervoase.

Dei morfologic are aspect de muchi striat, fibrele musculare cardiace: se contract involuntar, contraciile sunt ritmice i permanente, muchiul nu obosete niciodat. Form. Fibrele cardiace au form aproximativ cilindric, i extremitile clivate longitudinal ntr-un numr mic de ramificaii (adesea bifurcate). Diametrul = 5-20 m; L = 85-100 m. Miocardocitul este alctuit din sarcolem, sarcoplasm i nucleu. Sarcolema ( nveliul celular) la microscopul electronic: plasmalem - trilaminat, lipoproteic; gros.= 9 nm, acoperit de glicocalix, la exterior prezint o membran subire format din fibre de reticulin, rare fibre colagene i elastice.

n descrierea morfologiei ultrastructurale a plasmalemei se disting : plasmalema periferic = plasmalema de la suprafaa fibrei . Plasmalema periferic are aspect ondulat: poriunile bombate corespund mitocondriilor, aflate dedesubt, imediat subplasmalemal, adnciturile se gsesc n dreptul benzilor Z. Discurile intercalare - localizate numai la nivelul plasmalemei periferice. Ele sunt asocieri de jonciuni celulare rol : asigura coeziunea celulelor musculare cardiace i cuplarea lor funcionala (d.p.v. electric). n raport cu axul longitudinal al fibrelor musculare, discul intercalar cuprinde - poriuni transversale , poriuni longitudinale. Poriunile transversale : rol solidarizeaza celulele ntre ele. Se gsesc n dreptul benzii Z i sunt formate din dou tipuri de jonciuni : fascia adherens (echivalentul zonulei adherens de la epitelii) = componenta major a poriunii transversale a discului intercalar. Reprezint situsuri de ancorare pentru filamentele de actin. Filamentele sarcomerelor terminale se inser la nivelul unui material dens localizat sub plasmalem, i care reprezint o hemiband Z. macula adherens (desmozomii) se gsete la acelai nivel cu fascia adherens, meninnd adezivitatea celular. Previne ndeprtarea celulelor unele de altele n timpul contraciei.

n poriunile longitudinale este prezent doar un singur tip de jonciune = jonciunea gap (nexus). Nexusul este format din formaiuni proteice tubulare = = conexoni strbat spaiul intercelular ntre plasmalemele a dou celule vecine canal continuu, ce permite comunicarea direct ntre celule asigur transferul ionic ntre miocardocitele adiacente, semnalul contractil trecnd de la o celul la alta. Muchiul cardiac cu toate c este constituit din celule bine individualizate, se comport din punct de vedere funcional, ca un sinciiu. plasmalema intern = sistemul tubular (T), transvers. Sistemul T este format din invaginri tubulare ale plasmalemei, care se extind transversal n interiorul fibrei. Sistemul T se continu cu plasmalema periferic, lund natere de regul, din adnciturile pe care aceasta le face n dreptul fiecrei benzi Z, lumenul tubilor continundu-se cu spaiul extracelular. Plasmalema sistemului T cardiac are caveole, n timp ce acestea lipsesc n sistemul T din fibra scheletal. Tubii T formeaz n miocardocit ramificaii longitudinale, dispuse n lungul celulelor, ramificaii cu diametrul mic i uniform, legnd sistemele T ntre ele. Nucleul - localizat n poziie central, rar se pot ntlni miocardocite cu 2 nuclei. Form ovalar axul mare orientat n axul lung al celulei cromatin omogen , dens ; 12 nucleoli. Sarcoplasma - omogen, eozinofil mai abundent perinuclear : organite celulare comune : mitocondrii, aparat Golgi, reticul sarcoplasmic, rari ribozomi i lizozomi; incluziuni celulare: granule de glicogen, lipide, pigmenti (lipofuscin = aa-zisul pigment de uzurcare crete cantitativ odata cu naintarea n vrst); organite specifice : este srac n miofibrile. Mitocondriile localizate perinuclear i printre miofibrile. Miocardul = celula cea mai bogat n mitocondrii din organismul uman ( 35% din volum este ocupat de mitocondrii) numrul mare este important pentru funcionalitatea miocardocitelor ele furnizeaza energia necesar prin degradarea materialului energetic, pe calea ciclului Krebs. Mitocondriile (care elibereaz energia) se gsesc alturi de granule de glicogen (care stocheaz substratul energetic ) si n vecintatea miofibrilelor (care utilizeaz energia n timpul

contraciei). Mitocondriile sunt lungi, o singur mitocondrie se poate gsi de-a lungul a 3-4 sarcomere prezint numeroase cripte. Reticulul endoplasmic rugos = rudimentar, plasat n zona central a fibrei. Lizozomii = rari. Aparatul Golgi este prezent, veziculele golgiene fiind destul de numeroase. Reticulul sarcoplasmic este alctuit din cele dou componente: - reticulul sarcoplasmic liber, reticulul sarcoplasmic joncional. Reticulul sarcoplasmic liber prezint dou componente n sarcomer : cea de la nivelul liniei M i benzii Z (reeaua M i reeaua Z), tubulii longitudinali care leag reeaua M de reticulul endoplasmic joncional. Reticulul sarcoplasmic joncional (RSJ) se prezint sub form de saci dilatai bogai n ioni de calciu, plasai n apropierea sistemului T i plasmalemei periferice. Reticulul sarcoplasmic joncional + sistemul T = diade, dilataii ale reticulului sarcoplasmic joncional care nconjoar parial sau complet un tubul T. Contactele RSJ - plasmalem reprezint dpdv al cuplrii excitaiei cu contracia locul unde potenialul de aciune este transformat n semnal declanator al eliberrii calciului, reticulul sarcoplasmic = locul unde este stocat cea mai mare parte a Ca necesar cuplrii. plasmalemei, formai de invaginarea acesteia Miofibrilele din fibra miocardic sunt asemntoare celor din fibra muscular scheletal. ocup 50% din volumul sarcoplasmic repartizate n toat sarcoplasma, respectnd ns zona sa axial. miofibrilele se dispun grupat, printre ele gsindu-se mitocondrii i reticul sarcoplasmic. La nivelul sarcoplasmei se desfoar o activitate enzimatic crescut, marcat de existena ATPului i ATP-azei, viteza de contracie a fibrelor depinznd de viteza de scindare a ATP-ului de ATP-aza miozinic. Granulele de glicogen au form sferic, cu diametrul 30-40 nm. n cantitate relativ mare,

sub form de grmezi dar si dispersate n spaiile interfibrilare, unde sunt dispuse n iruri, ntre miofilamente, fiind mai numeroase la nivelul benzii I. Granulele lipidice apar frecvent mai ales n apropierea mitocondriilor. Granulele de lipofuscin se gsesc n cantiti mari la persoanele n vrst.

Miocardocitele ventriculare se deosebesc structural de miocardocitele atriale datorita funcionalitii lor. Miocardocitele atriale sunt de trei tipuri: miocardocite atriale contractile au dimensiuni mai mici comparativ cu cele ventriculare, tubii T sunt mai puin dezvoltai, miofibrilele sunt mai puin numeroase. Miocardocitele atriale secretorii conin: puine miofibrile, aparat Golgi i un RER bine reprezentat, numeroase granule sferice ( = 0,3-0,4 m) descrise de Jamieson i Palade; aceste granule conin 2 pp (evideniate prin tehnici imunocitologice): *cardiodilatina = miorelaxant, vasodilatator *cardionatrina (factorul natriuretic atrial, atriopeptina, auriculina) implicat n homeostazia hidromineral produce natriurez i diurez Miocardocitele atriale intermediare, prezint caractere structurale intermediare ntre primele dou tipuri de miocardocite.

CELULELE NODALE (EXCITO-CONDUCTOARE) Contracia ritmic i autonom a inimii este asigurat de ctre celule specializate - structural, biochimic i funcional, pentru conductibilitate i ritmicitate, realiznd legtura anatomic i funcional ntre atrii i ventricule. Sistemul excito-conductor cardiac se gsete n anumite zone ntre endocard i miocard, fiind

format din urmtoarele structuri : Nodulul sinoatrial Keith-Flack = pace-maker-ul cordului n peretele atriului drept, lng orificiul de vrsare al venei cave superioare. Nodulul atrio-ventricular Aschoff-Tawara n partea postero-inferioar a atriului drept, deasupra inseriei valvulei tricuspide. Fasciculul atri-ventricular Hiss dup un traiect de 15 mm n septul interventricular, se divide n dou ramuri : Ramura dreapt intr n VD se ramific formnd reeaua celulelor Purkinje ce se distribuie subendocardic, intrnd n contact cu celulele miocardice; Ramura stng este situat n spatele ramurii drepte, care dup un scurt traiect la nivelul VS se mparte n dou ramuri : una mai scurt ce se ndreapt spre baza muchiului papilar superior , alta mai lung ce coboar spre baza muchiului papilar inferior. Aceste ramuri se continu cu reeaua celulelor Purkinje, subendocardic, la nivelul ventriculului stng. esutul nodal este un esut muscular de tip embrionar, cu automatism ritmic. n microscopia optic, celulele nodale au forme variate (ovale, alungite) i sunt mai voluminoase dect fibrele cardiace. Nucleul - *central (pot avea i doi nuclei), *ovalar sau rotund, *mai bogat n cromatin. Sarcoplasma este abundent, mai ales n jurul nucleului, iar miofibrilele striate sunt puine, groase i situate la periferie. Discurile intercalare sunt prezente, dar n general n coloraiile uzuale nu pot fi observate. La microscopul electronic au fost descrise trei tipuri de celule la nivelul sistemului excito-conductor : Celulele P (palide) form rotund sau ovalar, = 5-10 m. nucleu mare situat central sarcoplasm abundent i clar, bogat n glicogen saraca in miofibrile celulele P nu au funcie contractil. nu prezint sistem T membranar, mitocondriile sunt rare, RS puin dezvoltat. stabilesc jonciuni de tip gap i desmozomal ntre ele i cu celulele T. sunt localizate n partea central a nodulului sinoatrial i atrio-ventricular. rol de pace-maker stimuleaza funcia cardiac.

Celulele T (de tranziie) . form alungit, sarcolema nu are sistem T, conin mai multe miofibrile i mitocondrii dect celulele P i stabilesc jonciuni cu celulele P. sunt localizate la periferia nodulului sinoatrial i atrio-ventricular. rol : rspndesc impulsul care cu origine n celulele P i opresc accesul impulsurilor ectopice premature.

Celulele Purkinje sunt voluminoase mai mari dect miocardocitele lucrtoare. citoplasma este clar, abundent, bogat n glicogen i mitocondrii; miofibrilele sunt puine, localizate la periferia celulei, cu orientare n general paralel cu axul lung al celulei. nu prezint sistem T membranar (ca i celulele P , T) rol: asigura conducerea foarte rapid a impulsului de contracie. Contracia fibrei musculare cardiace Contracia fibrei musculare cardiace este identic cu cea a muchiului scheletal. Cuplarea excitaiei cu contracia are loc la nivelul diadelor ; ataarea i detaarea ritmic, a punilor transversale, ntre filamentele groase de miozin i subiri de actin, asigur procesul de glisare - identic cu cel descris n fibra muscular scheletal urmat de scurtarea sarcomerului i n esen a celulei miocardice.

Vascularizaia esutului muscular cardiac Vascularizaia miocardului este asigurat de un bogat plex capilar sanguin i limfatic, dispus n interstiiul miocadic . Inervaia esutului muscular cardiac Fibrele musculare cardiace sunt inervate de sistemul simpatic i parasimpatic ce formeaz plexuri la baza inimii.

Celulele si fibrele ganglionare sunt prezente n zone adiacente nodulilor sinoatrial i atrioventricular. Acestea nu afecteaz btile cardiace, dar afecteaz ritmul: stimularea parasimpaticului, a vagului rrirea btilor cardiace, stimularea simpaticului accelereaz ritmul cardiac. Generarea btilor cardiace este un proces atribuit nodulului sinoatrial (pace-maker).

Regenerarea esutului muscular cardiac esutul muscular cardiac nu prezint celule satelite, ntnite n esutul muscular scheletal nul

Scheletul fibros Miocardul i esutul conjunctiv fibros al valvulelor cardiace se inser pe un esut conjunctiv dens, fibros, prezent n structura cordului care formeaz "scheletul fibros al cordului". Acesta este alctuit din: trigonul fibros : esut conjunctiv dens fibros care se dispune ntre orificiile atrio-ventriculare i inelul de inserie al aortei i al arterei pulmonare; septul membranos prezent n grosimea septului interventricular; inelele fibroase : esut conjunctiv dens care nconjoar orificiile de origine ale aortei, arterei pulmonare i orificiile atrio-ventriculare. PERICARDUL (tunica extern a cordului) = seroas: protejeaz cordul, contribuie la ancorarea lui la organele mediastinale din jur. Pericardul este format din dou foie: pericardiul seros (foia intern); pericardul fibros (foia extern). Cele dou foie se continu la baza cordului una cu alta delimitnd ntre ele o cavitate = cavitatea pericardic : o cantitate foarte mic de lichid ce favorizeaz miscrile cordului. Inflamatia pericardului i apariia de lichid n cantitate mare n cavitatea pericardic = pericardit. ==

Pericardul seros (visceral) se mai numete i epicard. Este format de la exterior spre interior (spre miocard) din urmtoarele structuri histologice: mezoteliu = epiteliu pavimentos simplu, continuu contribuie la secreia i resorbia lichidului pericardic; membrana bazal ; esutul conjunctiv submezotelial.

esutul conjunctiv submezotelial este format : n partea extern : esut conjunctiv dens bogat n fibre de colagen i elastice, cu dispunere semiordonat i grosime variabil n funcie de vrst; n partea profund esutul conjunctiv epicardic are o structur mai lax iar la adult prezint numeroase adipocite; se continu cu esutul conjunctiv interstiial al miocardului. n structura sa exist numeroase vase sanguine (arterele coronare i principalele lor ramificaii, venele cordului), vase limfatice i fibre nervoase. Pericardul fibros (foia extern) sau pericardul parietal continu la baza cordului pericardul seros. Are o structur similar cu a pericardului seros esutul conjunctiv este mai bogat n fibre de colgen inextensibile i conine mai puine vase sanguine si limfatice.

Vascularizaia inimii Inima este unul dintre cele mai vascularizate organe datorit lucrului mecanic pe care-l efectueaz. Inima primete snge arterial prin cele dou artere coronare care se desprind de la baza aortei. Cele dou artere coronare se ramific abundent subepicardic, rezultnd artere i arteriole care ptrund n miocard i dau natere la o reea vast de capilare, care se dispun printre fibrele miocardice. n grosimea musculaturii miocardice exist, n afara patului de capilare,o bogat reea anastomotic de canale neregulate care se numesc sinusoide miocardice. Aceste sinusoide primesc snge de la arterele coronare si capilare i comunic cu venele coronare.

Sinusoidele miocardice se gsesc n trabecule.

Miocardul ventricular prezint numeroase canale vasculare numite canale intratrabeculare leag sinusoidele miocardice de venele tebesius. Circulaia miocardic este puternic suplinit cu asemenea canale vasculare mici, ce formeaz un sistem circulator intramural. ntre vasele inimii exist numeroase anastomoze: arterio-venoase, interarteriale sau arterioluminale. La nivelul vaselor mici exist canale de legtur ntre capilarele tipice si sinusoidele miocardice , capilare i venele tebesius. Capilarele limfatice miocardice sunt dispuse ntr-o reea vast cu capacitatea de trei ori mai mare dect a celei sanguine. Ele dreneaz limfa n reeaua limfatic subepicardic. SISTEMUL CIRCULATOR VASELE SANGUINE Sistemul circulator sanguin = sistem tubular nchis care pornete i se ntoarce la cord. Dup amploarea sa, dup funciile pe care le ndeplinete, sistemul circulalor sanguin este compus din dou subsisteme i anume : mica circulaie, marea circulaie. Mica circulaie : artera pulmonar a crei origine este la baza ventriculului drept (VD); arterele pulmonare (dreapt i stng) care, la rndul lor, se ramific arborescent n plmni arterioIeIe i apoi capilarele pulmonare. ele duc la plmni snge de tip venos ( ncrcat cu CO2). Dup ce se realizeaz hematoza, sngele se ntoarce la cord prin vase de tip venos, de calibru din ce n ce mai mare; n final rezult patru vene pulmonare transport n atriul drept snge de tip arterial (ncrcat cu O2). Marea circulaie artera aort - originea n VD numeroase ramificaii, (care la rndul lor sedicotomizeaz pan la arteriole si capilare) prin care sngele nutritiv ajunge la organe i esuturi de la organe

i esuturi sngele se ntoarce la cord prin vene care conflueaz n cele dou vene cave (superioar i inferioar). Sistemul circulator tipuri de vase: artere, capilare, vene. Din punct de vedere structural, peretele vascular cu excepia capilarelor,prezint , de la interior spre exterior, trei tunici concentrice: tunica intern sau intima; tunica medie sau media; tunica extern sau adventicea. Aspectul histologic al vaselor sanguine difer funcie de: - tipul de vas, calibrul vasului, funcia pe care o ndeplinete vasul.

ARTERELE = vase sanguine care transport sngele de la cord esuturi. Peretele arterelor prezint variaii structurale : n poriunea iniial circulaia arterial trebuie s fac fa variaiilor presionale ale fluxului sanguin, n poriunea terminal circulaia arterial trebuie s intervin n reglarea fluxului sanguin. Dup aspectul structural al tunicii medii, arterele se clasific n : artere de tip elastic, - artere de tip muscular, - artere intermediare.

Arterele de tip muscular sunt cele mai numeroase. n funcie de calibrul lor i de grosimea peretelui aceste artere se clasific n: artere mari: ex. femurala,tibiala, humerala.tibiala, - artere mijlocii: ramificaiile primelor vizibile cu ochiul liber, artere mici sau arteriole. Tunica intern a arterelor de tip muscular este format din: *endoteliu, *membrana bazal( MB) si *endartera.

Endoteliul = epiteliu simplu pavimentos, continuu, aezat pe o MB continu. Celulele endoteliale se joncioneaz strns ntre ele, dar i cu membrana bazal prin diverse formaiuni joncionale i numeroase prelungiri digitiforme. Endartera (sub MB) format din esut conjunctiv bogat n fibre colagne, elastice i de reticulin. Printre fibre se gsete substan fundamental bogat n glicoproteine i rare celule conjunctive, n special fibroblaste. Endartera este separat de tunica medie printr-o "limitant elastic intern = fibre elastice dispuse sub forma unei lamele elastice continue. Tunica medie - mult mai groas dect tunica intern. Este format din fibre musculare netede dispuse concentric sau spiralat, strns unite unele de altele. La periferia tunicii medii se afl o limitant elastic extern, mai puin dezvoltat dect cea intern. Adventicea (tunica extern) este format din esut conjunctiv lax n care se gsesc numeroase vase sanguine i terminaii nervoase libere. I.2. Arterele de tip elastic sunt reprezentate de: artera aort cu principalele ei ramuri , artera pulmonar i ramurile principale ale acesteia. Tunica intern (intima) are o structura microscopic este asemntoare cu cea a arterelor de tip muscular (*endoteliu, *membran bazal, *endartera), dar este mai bine dezvoltat dect la acestea din urm. Limitanta elastic intern este subire i se distinge greu de primele lamele elastice ale tunicii medii. Tunica medie este cea mai dezvoltat structur. alctuit din lamele elastice fenestrate dispuse concentric, paralele, unite ntre ele prin: *fibre elastice subiri, de mprumut, *fibre colagene fine, *fibre musculare netede; rare fibroblaste. Bogia n esut elastic lamelar i fibre colagene dispuse pe liniile de for, creeaz o structur foarte elastic i n aceli timp foarte rezistent la presiunea sanguin. Tunica extern (adventicea ) - bine reprezentat ;

format din esut conjunctiv lax n care se gsesc *vase de snge (vasa vasorum), *prelungiri nervoase (axoni sau dendrite) ale unor neuroni vegetativi simpatici sau parasimpatici care pot alctui plexuri (plexul aortic). I.3. Arterele intermediare = artere care au n tunica medie, cantiti aproximativ egale de fibre elastice i fibre musculare netede . ( ex. artera mezenteric). !! Trecerea de la arterele mari de tip elastic la arterele de tip muscular nu este brusca se face printr-o poriune n care n tunica medie apar n proporii aproximativ egale att fibre elastice ct i fibre musculare netede. CAPILARELE SANGUINE prezint variatii structurale care permit schimburi metabolice dintre snge i esuturi. n structura capilarelor obinuite (tipice) se disting urmtoarele structuri microscopice: endoteliu; membrana bazal; periteliu. Diametrul unui capilar este redus: = 7- 9 um, Lungimea = 0,25 -1mm 50 mm (n medulara renal). Lungimea total a capilarelor din organism = 96.000 km. n seciune transversal: peretele format din una sau mai multe celule endoteliale de origine mezenchimal. Suprafaa extern a acestor celule este aezat pe o membran bazal ( produs al celulelor endoteliale). Celulele endoteliale se joncioneaz ntre ele prin: jonciuni de tip gap. zonule ocludens prezente ntre mai toate celulele endoteliale rol important n reglarea permeabilitii capilare pentru unele macromolecule, att n stri fiziologice ct i patologice.

Pericitele (greaca: * peri- in jur / * kytos-celul) = celule mezenchimale cu prelungiri citoplasmatice lungi ce nconjoar parial celulele endoteliale; prezente din loc n loc de-a lungul capilarelor i venelor mici;

incluse n membrana bazal, aceste celule perivasculare au un mare potenial de transformare n alte celule; funcie : contractil n citoplasma: cantiti crescute de miozin, actin, tropomiozin. n organismul uman i animal exist dou tipuri de capilare: - capilare tipice; capilare atipice - fenestrate sinusoide.

Capilarele tipice cele mai numeroase din organism; se gsesc n *musculatura scheletic, *esutul nervos, *esutul conjunctiv, *glande endocrine etc. peretele: endoteliu continuu (celulele se joncioneaz ntre ele prin zonule ocludens i macule adherens); in citoplasma celulelor se gsesc numeroase vezicule de pinocitoz cu =70 nm, responsabile de transportul unor macromolecule att din capilar spre esutul nconjurtor, ct i invers. membrana bazal este de asemenea continu. la periferia capilarului se gsesc numeroase pericite. Capilarele fenestrate formate dintr-un *endoteliu continuu pe o *membran bazal continu. Celulele endoteliale : fenestraii (pori)cu = 60-80 nm acoperite sau nu de diafragme mai subiri dect membrana celular i nu au structura trilaminat a acesteia. Porii reprezint un mecanism de transport mai important i mai rapid dect transportul prin pinocitoz. Unele celule endoteliale nu au pori acoperii de membrane obturante elementele plasmatice din snge vin n contact direct (datorit fenestraiilor) cu MB a epiteliuIui acest tip de capilare este caracteristic glomerulului renal. Periteliul poate fi prezent sau poate lipsi. Capilarele fenestrate se ntlnesc n organe cu schimburi rapide de substane ntre snge i esuturi: rinichi,intestin, glande endocrine.

Capilarele sinusoide au un lumen neregulat, ntortocheat; = 30-40 um circulaia sngelui ncetinete. peretele capilarului - discontinuu celulele endoteliale las spaii largi ntre ele. in peretele capilarului sau pericapilar se identific macrofage care particip la structuralizarea peretelui capilar.

membrana bazal este de asemenea discontinu. periteliul lipsete. Capilarele sinusoide se gsesc n special n: ficat, *splin, *mduva osoas roie datorit structurii peretelui capilar, au loc schimburile mari de substane ntre snge i esuturi. Reele admirabile. n organism exist capilare interpuse ntre dou vase de acelai tip, constituind reele admirabile. Reeaua admirabil arterial din glomerulul renal ( ntre arteriola aferent i eferent). Reeaua admirabil venoas de la nivelul lobulului hepatic, ntre ultimele ramificaii ale venei porte i vena centrolobular. Reeaua admirabil limfatic, ntre vasele aferente i eferente ale limfoganglionului. n esuturi i organe capilarele se anastomozeaz formnd reele ntinse ntre capetele arteriolelor i cele ale venulelor. Arteriolele se ramific n vase de calibru mai mic, numite metarteriole, n peretele crora exist un strat discontinuu de fibre musculare netede. Constricia metarteriolelor reglarea circulatiei capilare dar nu opresc definitiv fluxul sanguin n acestea. Ele mentin o diferen de presiune ntre cele dou capete ale sistemului capilar (capul arterial si cel venos). Metarteriolele se ramific dnd capilare care relizeaz reele anastomotice n esuturi i organe. La locul de desprindere al capilarului din metarteriol exist un strat de fibre musculare netede dispuse circular = sfincterul precapilar poate opri complet fluxul sanguin n capilarul respectiv. Reglarea activitii sfincterului precapilar este asigurat n special de ph-ul tisular local. Acumularea de CO2 n esuturi H2CO3 (prin combinarea CO2 cu H2O) scderea ph-ului deschiderea sfincterului precapilar pn la normalizarea ph-ului. Reeaua de capilare nu este ntotdeauna funcional simultan; numrul capilarelor funcionale sau n repaus depind de: constricia metarteriolar, anastomozele arterio-venoase, starea de repaus sau de funcionalitate a organismului. Circulaia capilar este controlat prin stimuli nervoi, umorali i hormonali.

Reele de capilare ample se gsesc n esuturi i organe metabolic active: *rinichi, *ficat, *miocard, *esut muscular scheletic; reele mai puin bogate n capilare se gses n: *esutul muscular neted, *esutul conjunctiv dens etc. Funciile capilarelor. Capilarele au cel puin trei funcii : funcia de barier cu permeabilitate selectiv; funcia de sintez i metabolizare a diferite substane organice; funcia antitrombogenic.

Principala functie a capilarelor este aceea de a permite schimburile selective dintre snge i esuturile din jur. La acest nivel sunt transferate din snge n esuturi sau invers: *oxigenul, *CO2, *diveri metabolii, *ioni, *enzime, *vitamine, *hormoni etc. Permeabilitalea capilarelor pentru diveri metabolii este variabil n funcie de tipul i structura capilarului, greutatea molecular a metabolitului etc. Transferul de metabolii de o parte i de alta a capilarului are loc prin: discontinuitile peretelui capilar (la capilarele sinusoidale); fenestraiile celulelor endoteliale (la capilarele fenestrate); prin pinocitoz. VENELE. Venele = vasele sanguine care colecteaz sngele ncrcat cu produi de catabolism de la nivelul reelei capilare i-l transport la inim. Datorit faptului c presiunea sanguin este mic i circulaia lent, pereii venelor sunt mai subiri i mai sraci n celule musculare i fibre elastice, iar lumenul acestora este mai larg. Spre deosebire de arterele omonime, venele prezint: tunic medie slab dezvoltat, limitantele elastice lipsesc sau sunt slab dezvoltate, adventicea este cea mai dezvoltat tunic. Dei venele prezint variaii structurale mari, peretele lor prezint aceleai plan de organizare structural ca i arterele. Este format din trei tunici concentrice: tunica intern (intima) ; - tunica mijlocie (media) ;

tunica extern (adveticea). Tunica intern este alctuit dintr-un : endoteliu aezat pe MB continu , endoven (lam de esut conjunctiv lax). La venele de calibru mai mare tunica interna este separat de tunica medie de o limitant elastic intern. Venele infracardiace prezint valvule venoase rolul de a favoriza circulaia de ntoarcere, opunndu-se curgerii sngelui n sens gravitaional. Sunt formate dintr-un ax central format din esut conjunctiv bogat n fibre de colagen, acoperit pe ambele fee de endoteliu. Modificarea structurii peretelui venos sau insuficiena valvulelor venoase duce la apariia insuficienei venoase cronice caracterizat prin : staza sngelui n venele membrelor inferioare, dilatarea moniliform a acestora , formarea varicelor hidrostatice. Tunica medie este format din fibre colagene, fibre elastice i fibre musculare netede. Dup variaiile structurale ale tunicii medii mai multe tipuri de vene: vene fibroase (venele cerebrale, sinusurile durei mater etc) tunica medie constituit aproape n, totalitate din fibre de colagen cu dispunere oblic sau circular. vene fibro-elastice (venele jugulare, subclaviculare) tunica medie format din fascicule fine de fibre de colagen, printre care se gsesc fibre elastice. - vene musculare cu urmtoarele caregorii: vene fibro-musculare (humerala, radiala, venele renale, femurala, popliteea) ; vene musculo-conjunctive ( venele superficiale ale antebraului). Tunica extern sau adventicea este bine reprezentat la toate tipurile de vene; uneori reprezinta 80-85% din grosimea peretelui venos. Este format din esut conjunctiv lax care ancoreaz vena la structurile din jur. Adventicea contine: vase de snge (vasa vasorum) rol nutritiv, terminaii nervoase libere.

SISTEMUL CIRCULATOR LIMFATIC Este mai puin structurat dect sistemul vascular sanguin. Are rolul de a colecta o parte a lichidului interstiial i limfei i de a o drena n sistemul venos. Sistemul circulator limfatic este format din:

capilare limfatice, vase limfatice, trunchiuri limfatice. Capilarele limfatice ncep "n fund de sac". Apar la microscop ca nite fisuri de calibru neregulat, cu aspect sinuos, cu = 20-100 microni. Capilarele limfatice formeaz reele anastomotice. formate dintr-un endoteliu continuu aezat pe o MB continu. Capilarele limfatice conflueaz vase limfatice. Vasele limfatice structur histologic asemntoare venelor de acelai calibru. peretele: trei tunci concetrice: intima, *media, *adventicea. Vasele limfatice prezint pe traiectul lor valvule (asemntoare valvulelor venoase ), ganglioni limfatici.

APARATUL DIGESTIV Aparatul digestiv este alctuit din: tubul digestiv cu cele dou segmente, supradiafragmatic i subdiafragmatic glandele anexe tubului digestiv

CAVITATEA BUCALA Reprezint prima poriune a tubului digestiv fiind delimitat: anterior de buze; lateral de obraij; comunic posterior cu faringele prin istmul buco-faringian. Are forma cubic i este submprit de ctre masivul gingival n dou compatimente: vestibulul bucal (ntre buze, obraji i masivul gingival), gura propriu-zis (napoia masivilor gingivali). Cavitatea bucal contine o serie de organe, dintre care n unele predomin structuri dure cum ar fi dinii i alveolele dentare sapate in osul mandibular i maxilar, sau altele, alctuite din structuri moi ca buza, limba, lueta, amigdale, glande salivare majore i minore.

ntreaga cavitate bucal este tapetat de o mucoas, mucoasa bucal. MUCOASA BUCAL. Este constituit dintr-un epiteliu dispus pe membran bazal i un corion cu papile, ceea ce denot c mucoasa bucal este de tip corio-papilar. Epiteliul bucal este un epiteliu pavimentos stratificat de tip malpighian fr keratinizare, alctuit din trei straturi de celule: stratul bazal, stratul spinos, stratul superficial. Stratul bazal este format din celule cilindrice aezate ntr-un singur rnd care se multiplic activ, au organite numeroase care traduc o activitate metabolic intens, sunt solidarizate ntre ele prin desmozomi iar cu membrana bazal prin hemidesmozomi. Printre aceste celule se gsesc melanoblaste inactive care pot deveni active n unele stri patologice (boala Adison) . Stratul spinos este alctuit din cteva rnduri de celule poliedrice, ce las spaii ntre ele i sunt legate prin desmozomi. Cele situate n zonele profunde ale stratului spinos pot fi n diviziune. Celulele de la suprafaa stratului spinos ncep s se turteasc. Stratul superficial conine celule care se turtesc progresiv dar pstreaz nucleul. n unele regiuni, celulele acestui strat conin granulaii de keratohialin. La suprafaa stratului superficial, celulele se pot descuama i se pot gsi n numr mare n saliv. Uneori acest strat sufer o fals cheratinizare. Corionul mucoasei bucale are dou componente: corionul superficial(papilar) i corionul profund. Corionul superficial este alctuit din esut conjunctiv tnr, bogat n celule, substan fundamental i o delicat reea de fibre conjunctive. Coruonul prezint nspre epiteliu o serie de ridicturi numite papile. La nivelul papilelor, esutul conjunctiv este uneori infiltrat i cu limfocite (extrem de rar chiar foliculi limfoizi).Este bine vascularizat i conine terminaiuni nervoase libere i ncapsulate; terminaiunile libere trec i n grosimea epiteliului. Corionul profund este dens, neordonat, bogat n fibre colagene i rare fibre elastice. n unele locuri (pe gingii, bolta palatin)corionul ader la periostul osului subiacent, iar n altele (buz, limb) se continu cu nveliul conjunctiv al muchilor respectivi. n grosimea corionului se gsesc glande salivare mici, mixte. Sub corion se schieaz o submucoas constituit din esut conjunctiv lax ( n regiunea sublingual i a planeului bucal, n regiunea posterioar a palatuluice se continu cu faringele). Mucoasa bucal este de trei tipuri: mucoas bucal obinuit, masticatorie, senzorial. Mucoasa bucal obinuit acoper faa intern a obrajilor, faa inferioar a limbii, vestibulul cavitii bucale cuprins ntre buze i arcadele dentare i partea posterioar a cavitii bucale. Este format dintr-un epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat i corion conjunctiv cu formaiuni vasculo-nervoase, glande salivare minore sero-mucoase ale cror ducte excretorii se deschid la suprafaa epiteliului. Din corion pornesc fibre colagene ce se inser pe muchii obrajilor, cu scopul de a trage n afar mucoasa n timpul masticaiei, pentru a nu fi strivit ntre arcadele dentare. Mucoasa bucal masticatorie este reprezentat prin mucoasa gingiei i mucoasa palatului dur, ce acoper bolta palatin. Este alctuit dintr-un epiteliu stratificat pavimentos cu grade diferite de cheratinizare, proces ce poart denumirea de parakeratoz sau keratinizare incomplet care asigur o anumit rezisten mucoasei n timpul masticaiei. Corionul este bogat n fibre colagene groase,

rezistente ce fixeaz gingia de cement i de poriunea inferioar a smalului iar mucoasa palatului dur de oasele bolii palatine. Fibrele de colagen sunt dispuse n mnunchiuri groase, cu direcii diferite. Celulele conjunctive sunt reprezentate de fibroblaste, macrofage, mastocite, cele din urm fiind mai numeroase la nivelul gingiei. Acest tip de mucoas este bine vascularizat i inervat. Inervaia este asigurat de terminaii nervoase libere i ncapsulate. La nivelul gingiei se gsesc corpusculi senzitivi Meissner. Mucoasa bucal senzorial este reprezentat prin mugurii gustativi care sunt localizai n special n papilele linguale i n epiglot.

DINTII formatiuni dure cu rol in masticarie si in vorbirea articulate sunt situati in cavitati special la nivelul maxilarului superior/inferior, numite alveole dentare dintele este constituit din 3 portiuni: coroana - portiunea vizibila a dintelui, ce depaseste marginea alveolara a maxilarului si este acoperita in totalitae de smalt gatul (coletul) - portiune ingusta, situata intre radacina si coroana, la nivelul lui inseranduse gingia radacina - portiunea dintelui inclusa in alveola dentara partea cea mai profunda a radacinii se numeste apex; aici se gaseste orificiul apical prin care patrund si ies vasele pulpei ,intra nervii. In interiorul dintelui exista o cavitate mai larga la nivelul coronei numita camera pulpara, si mai ingusta la nivelul radacinii numita canal pulpar. Dintele este format din dentina (ivoriu), smalt (email, adamantina) si ciment. DENTINA are o culoare alb galbuie se gaseste la nivelul coroanei si radacinii dintelui delimiteaza in centrul dintelui cavitatea pulpara care contine pulpa dentara Organizare chimica: contine aproximativ 70% partea anorganica (saruri de calciu sub forma de hidroxiapatita) si 30% parte organica (matricea dentinala) formata din fibre de colagen si cantitati mai reduse de glicozaaminoglicani (condroitini sulfati) si fosfoproteine. Organizare structurala: dentina este o structura acelulara care prezinta: Canaliculele dentinale ce au directii diferite: la capatul superior au directii paralele si paralel cu lungimea dintelui catre laturile coroanei sunt oblice in partea radiculara sunt perpendiculare pe axul mare al dintelui Fiecare canalicul prezinta curburi primare in numar de 2, care dau forma literei S; curburi secundare aproximativ 300, insirate de-a lungul literei S.

Canaliculele se intind de la cavitatea pulpara pana la jonctiunea dentina-smalt si de la cavitatea pulpara pana la jonctiunea dentina-cement, unde majoritatea lor se termina orb (in deget de manusa). Fiecare canalicul contine o fibra Tomes care este prelungirea externa a unor celule aflate la periferia pulpei dentare, denumite odontoblaste. Liniile de crestere (linii incrementale) Sunt o alternanta regulata de linii clare si intunecate, perpendiculare pe canaliculele dentinale. Reprezinta depunerea ciclia de dentina in 24 ore in timpul formarii dintelui: liniile clare, hipermineralizate reprezinta depunerea diurna, cand metabolismul celular este mai activ, iar liniile intunecate, hipomineralizate reprezinta depunerea nocturna, cand metabolismul este mai lent. Intre aceste linii exista o linie mai groasa, intunecata, hipomineralizata, numita linia neuonatala OWEN, care reprezinta momentul trecerii de la viata intruterina la viata extrauterina. Ea marcheaza momentul nasterii cand este usor perturbata formarea dentinei. Defecte de calcificare La nivelul coroanei se gasesc spatiile interglobulare Czermark care apar langa jonctiunea dentina-smalt sub forma de spatii hipomineralizate, intunecate, de forma stelata. Ele raman din timpul formatii dentinei, cand pe matricea organica se depun saruri de calciu in puncte diferite ale acesteia. In jurul acestor puncte se depun mereu saruri de calciu care iau forme rotunjite ca niste globule. La locul de intalnire al acestor globule raman spatii de forma neregulata in care mineralizarea este usor mai redusa. La nivelul radacinii se gaseste stratul granular Tomes format din granule intunecate hipomineralizate, aflate in dentina langa jonctiunea dentina-cement Origine embrionara Dentinea deriva din mezenchimul embrionar, fiind formata de celule = odontoblaste (diferentiate din fibroblaste). Odontoblastele raman in pulpa dentara pe toate durata vietii dintelui si depun dentina si dupa ce dintele a fost constituit. Pe masura inaintarii in varsta, cavitatea pulpara scade, se reduce de asemenea pulpa dentara, elemente care duc la scaderea vitalitatii dintelui SMALUL Exista numai la nivelul coroanei, pana in dreptul locului de intalnire intre coroana si radacina, loc numit colet. Exista 3 situatii de intalnire, smalt-cement: smaltul acopera pe o mica distanta cementul (situatia cea mai frecventa) cand coletul este protejat; smaltul se termina langa cement - coletul este aparat; smaltul se termina la o oarecare distanta de cement, situatie in care cementul ramane descoperit si apar frecvent cariile dentare. Organizare chimica: smaltul contine: 96 % parte anorganica, fiind cel mai dur tesut din organism. Predomina sarurile de calciu, sub forma de hidroxiapatita si fluorurile care dau rezistenta acestui tesut

4 % parte organica, numita matrice, ce contine cheratine, proteine caracteristice tesuturilor epiteliale si apa. Organizare structurala: Smaltul este format din: Prismele adamantine care se intind de la jonctiunea dentina-smalt, pana la suprafata smaltului unde in mod normala sunt perfect inchise. In partea superioara au directie paralela cu axul mare al dintelui, pe partile laterale devin oblice, iar catre colet sunt perpendiculare pe axul mare al dintelui. Au traiect sinuos, fiind formate din matrice si parte anorganica. Matricea interprismatica se gaseste intre prismele adamantine, aparand mai putin calcificata decat prisma. Intre prismele adamantine si matricea interprismatica se gaseste teaca sau mantaua prismei, care apare mai putin mineralizata. Limita dintre smalt si dentina este reprezentata printr'o masa de substanta interprismatica ce apare sub forma unei membrane neregulate, bine vizibila, numita membrana Huxley Striatiile Hunter-Schregger nu au corespondent morfologic, ele sunt un fenomen optic datorat directiei diferite a prismelor si sinuozitatilor lor. Liniile de crestere Retzius (incrementale) reprezinta depunerea ciclica a smaltului in timpul formarii dintelui. Exista o linie groasa intunecata hipomineralizata care marcheaza momentul nasterii, numita linie neonatala. Defecte de calcificare tufele sau smocurile smaltului se gasesc aproape de jonctiunea dentina-smalt si apar ca niste smocuri de iarba intunecate, hipo-mineralizate, ajungand pana la jumatatea smaltului. Reprezinta locuri de minima rezistenta, unde pot aparea carii dentare. canaliculele smaltului se intind de la jonctiunea smalt-dentina pana la suprafata smaltului. Sunt zone intunecate, hipomineralizate, cele mai multe fiind acoperite catre suprafata dintelui. Reprezinta locuri de minima rezistenta, unde frecvent pot apare carii dentare Origine embrionara: Smaltul deriva din ectoderm. Celulele care formeaza smaltul se numesc adamantoblaste (ameloblaste) care depun smaltul pana la formarea dintelui definitiv dupa care ele se turtesc, pierd citoplasma si organitele si raman la suprafata smaltului acoperindu'l si calcificandu'se in acelasi timp. CEMENTUL Acopera dentina radiculara de la colet pana la nivelul apexului Organizare chimica: este asemanatoare tesutului osos, fiind format din 50% parte organica si 50% parte anorganica Organizare structurala: cementul este o structura celulara si contine cementoblaste, cementocite, ca si la os, localizate in camarute denumite cementoplaste, cementoclaste In cele 2/3 externe apare ca cement celular, iar in treimea interna, langa dentina apare ca cement acelular

In partea externa sunt incluse fibrele colagene (fibrele Sharpey), ale ligamentului alveolo-dentar (membrana periodontala) care fixeaza dintele de alveola dentara. Cementul alveolar este supus in permanenta unor modificari, fie de depunere de cement, fie prin rezorbtie de cement, determinate de miscarile masticatorii din cavitatea bucala. Origine embrionara: Cementul are origine mezenchimala, el deriva din fibroblaste. PULPA DENTARA Se gaseste in cavitatea pulpara, delimitata de dentina. Se descrie o pulpa coronara si o pulpa radiculara Este formata din tesut conjunctiv (celule fibre, substanta fundamentala) cu vase si nervi Celulele In partea centrala sunt imature, au forma stelata, asemanandu'se cu celulele mezenchimale Pe masura ce se indeparteaza de partea centrala, celulele se maturizeaza si iau forma de fibroblaste la periferia pulpei, langa dentina, celulele se diferentiaza si se transforma in odontoblaste odontoblastele sunt asezate pe un singur rand, au corpul celular piriform, contin in citoplasma organite de sinteza. Din corpul celular, pornesc 2 prelungiri: o prelungire externa numita Fibra Tomes, care patrunde in canaliculele dentinale si opus acesteia (in partea profunda), pornesc prelungiri scurte care se ramifica abundent si formeaza stratul fibrilar subodontoblastic Weill. Ele sintetizeaza matricea predentinala pe care se depun saruri minerale. Alte celule care se gasesc delimitat in pulpa dentara sunt fibroblaste, plasmocite, macrofage, limfocite. b)Fibrele Sunt reprezentate in marea majoritate de fibre de reticulina. Cu varsta in pulpa dentara se inmultesc fibrele de colagen care determina fibrozarea pulpei ( un alt factor de imbatranire al dintelui, care duce la scaderea vitalitatii acestuia) Substanta fundamentala este redusa. Vascularizaia i inervaia pulpei dentare n pulpa soseste o artera prin orificiul apical care da ramuri din ce in ce mai mici; capilarele rezultate formeaza retele sub fiecare odontoblast numite retele capilare subodontoblaste. Din capilare sangele este strans printr-un sistem de venule, care in final printr-o vena unica paraseste cavitatea pulpara prin orificiul apical. Prin orificiul apical patrunde o fibra nervoasa mielinica ce da ramuri din ce in ce mai mici, fibrele devin amielinice si formeaza plexul nervos terminal amielinic sub odontoblastic. Cu varsta in pulpa dentara pot apare depuneri anarhice de calciu, de forme rotunjite, ovalare, denumite denticuli care contribuie la scaderea vitalitatii dintelui . ALVEOLELE DENTARE Se gasesc atat la nivelul mandibulei (arcada inferioara) cat si la nivelul maxilarului (arcada superioara) Peretele alveolei este format din:

Lama osoasa interna alcatuita dintr'un tesut osos compact ce este strabatut de orificii prin care patrund vasele si nervii in membrana periodontala. Datorita prezentei acestor orificii, lama interna se mai numeste si lama cribiforma. In aceasta lama se prind fibrele colagene ale ligamentului alveolo-dentar, ligament care fixeaza dintele in alveola. Lama osoasa externa formata din tesut osos compact, acoperit de gingia fixa Tesut osos spongios: se gaseste intre lama osoasa interna si cea externa, iar in anumite momente (de exemplu dupa o hemoragie grava) poate sa redobandeasca temporar proprietati hematopoietice. LIGAMENTUL ALVEOLODENTAR (membrana periodentara sau ligamentul periodontal) Fixeaza dintele in alveola dentara Se intinde de la coletul dintelui pana la orificul apical Este format din tesut conjunctiv in care se gasesc in numar mare fibre de colagen groase, cu directii diferite: perpendiculare langa colet, oblice catre partea radiculara profunda, paralel cu axul mare al dintelui in jurul orificiului apical. Aceste fibre sunt fixate la un capat in cementul dentar, iar cu celalalt capat in lama osoasa cribiforma. Celulele tesutului conjunctiv sunt putine, reprezentate de fibroblaste si rare macrofage, iar substanta fundamentala este de asemenea redusa. Contine elemente vasculo-nervoase, bine reprezentate Printre benzile de colagen ale membranei periodontale pot apare depuneri anarhice de calciu, numite cementicule, care rup fibrele ducand la mobilizarea dintilor De asemenea pot ramane resturi epiteliale embrionare care formeaza cuiburile epiteliale Mallassez, ce pot da chisturi locale foarte dureroase sau se pot transforma malign. DEZVOLTAREA DINTELUI: Dintele se dezvolta in a 6-a saptamana de viata intrauterina, cand din epiteliul viitoarei cavitati bucale se formeaza o lama epiteliala groasa, numita lama dentara primara din care vor lua nastere dintii de tranzitie. Din lama dentara primara se va forma lama dentara secundara din care vor rezulta dintii permanenti Din lamele dentare, prin mitoze iau nastere cordoane epiteliale care patrund in conjunctivul subiacent. La capatul lor terminal, prin mitoze repetate, se formeaza mugurii dentari. Ulterior, mugurii dentari se separa de lama dentara prin rezorbtia cordoanelor epiteliale. Catre fiecare mugure conjunctivul subiacent trimite o invaginare adanca numita papila dentara ce determina modificarea acestuia in forma de coif, apoi de clopot. In jurul clopotelui, numit clopot adamantin, si in jurul papilei dentare, tesutul conjunctiv se condenseaza formand sacul dentar. Clopotul adamantin impreuna cu papila dentara si sacul dentar formeaza organul dentar. Din clopotul adamantin se diferentiaza adamantoblastele ce vor forma smaltul Din papila dentara se diferentiaza odontoblastele ce vor forma dentina si celulele pulpei dentare Din sacul dentar se diferentiaza cementul si membrana periodontala Structura clopotelui adamantin: Clopotul adamantin este format din: Un strat epitelial extern format dintr'un rand de celule cubice sau turtite Un strat epitelial intern numit stratul adamantin , format dintr'un singur rand de celule inalte, numite adamantoblaste

Pulpa clopotului formata dintr'o serie de celule stelate, situatie intre cele 2 straturi epiteliale, celule ce dispar pe masura ce smaltul este depus de catre elementele stratului intern si se formeaza coroana dintelui In fata adamantoblastelor, din papila conjunctiva, se vor diferentia odontoblastele ce vor sintetiza matricea predentinala pe care se depun saruri minerale. Dentina mineralizata induce formarea smaltului deoarece depunerea dentinei si a smaltului se face succesiv. Pe masura ce acestea se depun, ameloblastele si odontoblastele se retrag si se indeparteaza treptat

BUZA. Prezinta pe sectiune urmatoarele elemente: versantul intern este delimitat de o mucoas, dublat de submucoas. Mucoasa este alcatuita dintr-un - epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat i corion conjunctiv bine vascularizat i inervat ; n corionul profund se gsete muchiul orbicular al buzelor cu fibre musculare striate dispuse circular. Submucoasa este format din fibre conjunctive voluminoase i dispersate pentru a putea realiza jonciunea cu ptura muscular, dispus central. Tot aici se gsesc n numr mare glandele labiale (seroase, mucoase i mixte) i canalele lor de excreie. roul buzelor. Zona de trecere de la mucoasa bucala la tegument, zona de tranzitie caracteristica speciei umane este lipsita de glande si cuprinde doua parti: pars glabra, rosul buzelor propriu-zis pars villosa. La nou-nascut pars villosa are numeroase cute transversale cu rol important in actul suptului. versantul extern format din epiderm i derm, conine fire de pr subiri cu glande sebacee anexate lor i ntre ele mici glande sudoripare. planul muscular este format din muchi striai cu aciune dilatatoare i constrictoare ce se inser prin unul din capete pe faa profund a dermului. Muchii constrictori sunt reprezentai de orbicularul buzelor i compresor al buzelor. n cazul instalrii unei paralizii de muchi orbicular, nu se mai pot realiza micrile buzei de acea parte i nici nchiderea complet a orificiului bucal). Vascularizaia i inervaia buzelor Arterele sunt reprezentate de ramurile coronare superioare i inferioare ale arterei faciale i care se anastomozeaz cu cele de partea opus, realiznd n jurul orificiului bucal cercuri arteriale periorificiale. Venele au un traseu invers i se dirijeaz spre vena facial. Limfaticele de la nivelul buzelor se vars n limfoganglionii submandibulari i ntr-o msur mai mic, n cei submentonieri. Inervaia buzelor este asigurat de filete senzoriale ale nervului infraorbital, precum i de ramuri ale nervilor maxilar i mandibular. MUCOASA BUCAL Este de trei tipuri: mucoas bucal obinuit, masticatorie, senzorial.

Mucoasa bucal obinuit acoper faa intern a obrajilor, faa inferioar a limbii, vestibulul cavitii bucale cuprins ntre buze i arcadele dentare i partea posterioar a cavitii bucale. Este format dintr-un epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat i corion conjunctiv cu formaiuni vasculo-nervoase, glande salivare minore sero-mucoase ale cror ducte excretorii se deschid la suprafaa epiteliului. Din corion pornesc fibre colagene ce se inser pe muchii obrajilor, cu scopul de a trage n afar mucoasa n timpul masticaiei, pentru a nu fi strivit ntre arcadele dentare. Mucoasa bucal masticatorie este reprezentat prin mucoasa gingiei i mucoasa palatului dur, ce acoper bolta palatin. Este alctuit dintr-un epiteliu stratificat pavimentos cu grade diferite de cheratinizare, proces ce poart denumirea de parakeratoz sau keratinizare incomplet care asigur o anumit rezisten mucoasei n timpul masticaiei. Corionul este bogat n fibre colagene groase, rezistente ce fixeaz gingia de cement i de poriunea inferioar a smalului iar mucoasa palatului dur de oasele bolii palatine. Fibrele de colagen sunt dispuse n mnunchiuri groase, cu direcii diferite. Celulele conjunctive sunt reprezentate de fibroblaste, macrofage, mastocite, cele din urm fiind mai numeroase la nivelul gingiei. Acest tip de mucoas este bine vascularizat i inervat. Inervaia este asigurat de terminaii nervoase libere i ncapsulate. La nivelul gingiei se gsesc corpusculi senzitivi Meissner. Mucoasa bucal senzorial este reprezentat prin mugurii gustativi care sunt localizai n special n papilele linguale i n epiglot.

LIMBA. Este un organ musculo-membranos acoperit la suprafa de mucoasa linguala. Mucoasa linguala de - pe fata ventrala a limbii este neteda, de tip corio-papilar cu un corion putin dens si o vascularizatie bogata iar pe fata dorsala este groasa si prezinta ridicaturi numite papile linguale , la formarea carora participa atat corionul cat si epiteliu. Papilele ofera limbii aspect catifelat. Se disting patru tipuri de papile: filiforme, fungiforme, circumvalate si foliate (rudimentare la om). Papilele filiforme. Inalte de 2-3 mm si cu cun diametru 0,3-0,5mm, au forma conica simpla, uneori bifida; sunt cele mai numeroase si se afla raspandite pe toata suprafata limbii. Papilele fungiforme. Au forma unei ciuperci si un diametru de 0,5-1 mm; sunt in numar de 150300 si se afla raspandite pe toata suprafata limbii, dar mai ales la varful si marginile ei. Unele pot prezenta in grosimea epiteliului de pe suprafetele lor laterale, muguri gustativi. Papilele circumvalate sau caliciforme cu o inaltime de 1,5 mm si un diametru de 1-2 mm; sunt o varietate de papile fungiforme, insa mult mai voluminoase; in numar de 6-14, prin asezarea lor speciala in partea posterioara a fetei superioare a limbii, alcatuiesc V-ul lingual. Ele sunt inconjurate de un sant, in grosimea epiteliului, care delimiteaza santul gasindu'se muguri gustativi. Se estimeaza ca fiecare papila poate contine pana la 100 corpusculi gustativi.

Papilele foliate rudimentare la om sunt mai dezvoltate la nastere si cu varsta se atrofiaza. Au forma unor foi de carte fiind alcatuite din mai multe pliuri, paralele, separate prin despicaturi. In grosimea lor pot apare muguri gustativi. In corionul de sub epiteliu se gasesc glande salivare seroase pure - glandele lui Ebner, glande salivare mucoase pure - glandele lui Weber si mici glande salivare mixte. Musculatura limbii este constituita din muschi striati in interstitiile carora se pot gasi grupari de mici glande salivare mixte si microganglioni nervosi. Limba are rol in alimentatie, in fonatie si reprezinta un organ de simt. Vascularizaia i inervaia limbii. Aportul sanguin este realizat n cea mai mare parte de artera lingual, ram al carotidei externe dar i de ramuri ale arterei faciale i arterei faringiene ascendente. Artera lingual este nsoit pe tot traseul su de dou vene ce se unesc posterior, n vena dorsal lingual; de la vrful limbii spre baza ei de inserie, adnc n mucoasa limbii se gsete vena profund lingual, cu rol n absorbia substanelor medicamentoase administrate sublingual. n final vena lingual dreneaz n vena jugular intern. Limfaticele mucoasei limbii nsoesc vasele sanguine de la acest nivel, fr a se contura o delimitare distinct ntre plexul limfatic drept i cel stng. Vasele limfatice se vor dirija spre limfoganglionii cervicali profunzi sau cei submandibulari. Inervaia limbii motorie este asigurat de nervul hipoglos senzitiv de ramuri linguale din nervul mandibular i glosofaringian senzorial gustativ este realizat de nervul coarda timpanului, glosofaringian i vag. AMIGDALA LINGUAL, unul din componentii cercului amigdalian Waldayer este situata la radacina limbii si este alcatuita din formatiuni amigdaliene mici si numeroase. Ea prezinta un epiteliu de tip bucal si un corion limfoid. Epiteliul trimite cripte in corion, in jurul acestora gasindu'se o incarcare deosebita de limfocite si foliculi limfatici agminati dispusi pe un singur rand. Corionul contine si glande mucoase al caror canal excretor se deschide in cripta. GLANDELE SALIVARE isi elimina produsul de secretie in cavitatea bucala contribuind la realizarea salivei ce umecteaza mucoasa si intervine in alimentatie. Sunt de doua tipuri : glande salivare mari: glande parotide, glande submaxilare si glande sublinguale glande salivare mici, numite si glande intramurale sau intraparietale: seroase (glandele Ebner), mucoase (glanda Weber) si glande mixte.

FARINGELE. I se disting doua portiuni: bucofaringele si nasofaringele. Peretele faringelui este format dintr-o mucoasa, o membrana fibroasa si o musculara. Mucoasa este alcatuita din epiteliu si corion.

La nivelul nasofaringelui si epiteliul este de tip respirator i anume pseudostratificat cilindric cu kinocili si celule caliciforme. La nivelul bucofaringelui epiteliul este pavimentos stratificat malpighian fara keratinizare. Foarte rar, in grosimea epiteliului faringian se pot gasi corpusculi gustativi. Corionul este un tesut conjunctiv dens, bogat in fibre colagene si elastice, prezinta papile la nivelul bucofaringelui si este apapilar la nivelul nasofaringelui. Contine glande salivare mixte, infiltratii limfoide si foliculi limfoizi izolati sau agminati ce formeaza amigdalele faringiana si tubara. Fibroasa numita si fascia faringiana constituie scheletul faringelui si este alcatuita din fibre elastice si fibre colagene. Musculara este bine reprezentata si alcatuita din doua planuri de fibre musculare striate: intern cu fibre orientate longitudinal - ridicatorii faringelui si extern cu fibre oblice si transversale constrictorii faringelui. La exterior atmosfera de tesut conjunctiv lax bine vascularizat si inervat va constitui adventicea. Vascularizatia i inervaia faringelui Arterele care vascularizeaz pereii faringelui sunt reprezentate de artera faringian ascendent i ramuri provenite din arterele pterigopalatine, faciale (palatina inferioar) i tiroidiana superioar. Venele faringelui provin din plexurile venoase profunde i superficiale ale faringelui i se deschid n venele jugulare interne. Inervaia faringelui . Plexul nervos faringian, care asigur inervaia ntregului organ cuprinde: fibre nervoase senzoriale de la nivelul nervului glosofaringian i vag care se vor distribui ntregii mucoase a faringelui fibre nervoase senzoriale desprinse din nervul trigemen inerveaz doar mucoasa nazofaringelui fibre nervoase motorii ce provin din ramurile faringian i laringian superioar ale nervului vag. Caracteristici structurale ale peretelui tubului digestiv Cu exceptia cavitatii bucale si a farignelui, tubul digestiv prezint urmtorul plan general de organizare a peretelui, structurat cu patru tunici concentrice: mucoasa, submucoasa, musculara si adventicea sau seroasa. Mucoasa si musculara sunt esentiale pentru functionarea tubului digestiv. Mucoasa este constituita din: epiteliu, corion, musculara mucoasei. Epiteliul mucoasei este pavimentos stratificat de tip malpighian fara keratinizare supradiafragmatic si cilindric simplu subdiafragmatic. Membrana bazala desparte si solidarizeaza totodata epiteliul de corion. Corionul contine glande (slab reprezentate la esofag), situate intr-o atmosfera de tesut conjunctiv n care se gsesc att celule proprii esutului conjunctiv, ct i celulu migrate ( macrofage, limfocite, eozinofile, plasmocite). Foliculi limfatici care aparin GALT (esut limfoid ataat tubului digestiv) apar frecvent n corion,care este bine vascularizat prin vase sanguine i limfatice de calibru redus. Musculara mucoasei este formata din fibre musculare netede dispuse in doua planuri: circular intern si longitudinal - extern. Submucoasa este un tesut conjunctiv lax , bogat n fibre elastice, n care n anumite segmente (esofag, duoden) poate contine glande de tip mucos.

Ea face legatura ntre mucoas i muscular. Este bine vascularizat i inervat (plexul nervos submucos Meissner). Musculara este formata din doua planuri de fibre: intern (circular) si extern (longitudinal). La nivelul stomacului se descrie i un al treilea strat muscular. ntre cele dou pturi musculare se gsete un al doilea plex nervos, plexul mienteric Auerbach, distribuind fibre nervoase preganglionare parasimpatice de origine vagal. Cu exceptia esofagului (unde se gasesc si fibre striate), musculatura tubului digestiv este formata din fibre musculare netede. Adventicea este un tesut conjunctiv lax care leaga tubul digestiv la organele din jur permitandu-i totodata alunecarea inr aport cu aceasta. Seroasa inlocuieste adventicea la nivelul tubului digestiv subdiafragmatic.

ESOFAGUL. Organ tubular este situat in continuarea faringelui; are in perete cele patru tunici concentrice: mucoasa, submucoasa, musculara si adventicea. Mucoasa esofaguluieste coriopapilara, cu o grosime de 300-400 microni, constituita dintr-un epiteliu, un corion si o musculara mucoasei. Epiteliul esofagian este de tip malpighian fara keratinizare; printre celulele germinative din stratul bazal al epiteliului se pot gasi ocazional celule Langerhans - celule prezentatoare de antigen, implicate in raspunsul imun. Epiteliul este despartit printr-o membrana bazala de corionul papilar, bogat vascularizat si cu posibile infiltratii limfoide. In corion se gasesc glandele cardiale, tubulare ramificare cu secretie de tip mucos, bogata in glicozaminoglicani. Musculatura mucoasei desparte corionul de submucoasa si este constituita din fibre musculare netede orientate longitudinal predominant si circular. Submucoasa. Este un tesut conjunctiv lax, bogat in fibre elastice si glande tubulare ramificate de tip mucos numite glande esofagiene, tubulare ramificate. Mucusul acestor glande este PAS pozitiv si metacromatic cu rol de lubrifiant, facilitand transportul alimentelor spre stomac. Canalul excretor al glandelor esofagiene trece prin musculara mucoasei si corion unde formeaza o dilatatie numita cisterna Schaffer si se deschide in varful unei creste epiteliale interpapilare. Submucoase este bine vascularizata si inervata (fbre nervoase si microganglioni nervosi - plexul Meissner). Musculara este constituita din doua planuri de fibre musculare: intern-circular (mai gros) si extern - longitudinal (mai subtire). In treimea superioara a esofagului patura musculara este formata din fibre musculare striate: incepand cu treimea mijlocie (unde printre fibrele striate apar si fibre netede) se gasesc numai fibre musculare netede. In interstitiul conjunctiv dintre cele doua planuri de fibre musculare se gasesc microganglioni nervosi (plexul Auerbach). Adventicea este formata din tesut conjunctiv lax cu vase, nervi . In zona de trecere de la esofag la stomac se observa o substituire brusca a epiteliului stratificat pavimentos esofagian cu epiteliul gastric simplu columnar. Celelalte componente ale peretelui se continua, cu exceptia adventicei care este inlocuita de seroasa. Esofagul reprezinta calea de transport a alimentelor spre stomac. In repaus mucoasa este cutata dand lumenului un aspect stelat.

STOMACUL Este segmentul subdiafragmatic al tubului digestiv adaptat funciei de rezervor de alimente i de digestie a acestora. Din punct de vedere anatomic stomacul cuprinde patru pri : - regiunea cardiei regiunea fundic regiunea corpului regiunea antrului (canalului) piloric. Din punct de vedere histologic se descriu doar trei regiuni : - regiunea cardiei regiunea fundic (corpul i fundul stomacului au structur histologic similar). n structura peretelui gastric se gsesc cele patru tunici: mucoasa, submucoasa, musculara, seroasa. MUCOASA. Grosimea mucoasei variaz n funcie de regiunea anatomic, astfel n regiunea cardiei ea este de aproximativ 0,1 mm, n regiunea fundului i corpului gastric de 0,2 mm iar n regiunea piloric de 2 mm. Culoarea mucoasei gastrice este rozie, excepie fcnd zona pilorului i cardiei unde aceasta este palid. Este acoperit de o pelicul fin de mucus care mpiedic aderena alimentelor de suprafaa peretelui gastric. Cnd stomacul este gol , mucoasa formeaz pliuri mari, adnci, sinuoase orientate de la cardie ctre pilor, care alctuiesc marele relief al stomacului. Sufrafaa stomacului mai prezint numeroase anuri circulare care o divid n mici arii mamelonare (rotunde/ poliedrice) cu diametrul de1-6 mm numite arii gastrice, al cror ansamblu realizeaz micul relief al stomacului. La un examen cu lupa se observ pe suprafaa ariilor gastrice numeroase mici orificii, ce reprezint locul de deschidere al criptelor gastrice. La microscopul optic se observ c mucoasa este format din epiteliu, corion, musculara mucoasei. Epiteliul este simplu cilindric, Trecerea de la epiteliul stratificat pavimentos al esofagului la epiteliul simplu cilindric al stomacului se face brusc la nivelul cardiei. Celulele ce alcatuiesc - epiteliul de acoperire al mucoasei gastrice, inclusiv epiteliul ce delimiteaza criptele, sunt celule secretoare de mucus, de aceea au fost numite celule mucoase de suprafata.

Celulele mucoase de suprafata au urmtoarele caracteristici: naltime de aprox. 20-40 micrometri, diametrul de 15-20 micrometri. Nucleul este mai luminos, ovalar, situat in treimea bazala.

Citoplasma bazala este usor bazofila, iar cea apicala este acidofila si datorita granulelor de mucus care se gasesc aici, imbraca un aspect spumos in coloratia clasica HE. Mucusul este PAS pozitiv, nu este metacromatic, se coloreaza slab cu muciicarmin. Eliminarea mucusului se face prin dializa, deci celulele sunt celule mucoase inchise (de tip merocrin). La microscopul electronic, membrana celulara a celulelor mucoase prezinta la polul apical microvili scurti acoperiti de glicocalix. Pe partile laterale membrana celulara prezinta jonctiuni complexe a caror dispozitie dinspre polul apical spre cel bazal, este urmatoarea: jonctiune impermeabila (zonula occludens), zonula adherens, macula adherens, jonctiune GAP, iar bazal hemidesmozomi. In citoplasma se gasesc mitocondrii rare, alungite, raspandite dezordonat; ribozomi numerosi in portiunea bazala a celulei sunt fie liberi, fie legati de citomembranele reticulului endoplasmic; complex Golgi supranuclear; granule de secretie (mucus) numeroase localizate in citoplasma apicala, dense la fluxul de electroni. Mucusul format in celule este eliminat in mod continuu prin polul apical, o parte a mucusului intra in continutul gastric, o parte ramane atasata de polul apical al celulelor formand o pelicula protectoare; substantele care altereaza acest mucus sunt responsabile de aparitia ulcerului gastric. Epiteliul de suprafata se invagineaza, formand niste adancituri numite cripte gastrice. In portiunea bazala a criptelor se deschid glandele situate in corion. n regiunea cardiei criptele sunt putini adanci, reprezinta aproximativ un sfert din grosimea mucoasei. n regiunea fundului si corpului gastric, criptele sunt ceva mai adanci, iar n regiunea pilorica criptele sunt foarte adanci, reprezinta jumatate din grosimea mucoasei, uneori ajungand pana aproape de musculara mucoasei. Corionul mucoasei gastrice este aproape in intregime ocupat de glandele gastrice. Scheletul sau este format dintr-un tesut conjunctiv lax, cu vase si nervi, ce ocupa spatiul dintre epiteliul de invelis, musculara mucoasei si glandele gastrice. Contine o retea delicata de fibre colagene si reticulare, elemente celulare reprezentate de fibroblaste, macrofage, mastocite, plasmocite si un numar mai mare de limfocite, raspandite fie difuz, fie aglomerate in mici noduli limfoizi, si rare fibre musculare provenite din musculara mucoasei, orientate cu axul lung, paralel cu axul lung al glandelor si care prin contractia lor, ajuta la eliminarea produsului de secretie al glandelor. Glandele gastrice se deschid in fundul criptelor gastrice care servesc drept ducte de eliminare ale secretiei glandulare. Sunt de tip tubular, iar la om numarul total este de 15 000 000. Se disting 3 tipuri de glande: cardiale, gastrice propiu-zise, si pilorice. Glandele cardiale sunt glande tubulare ramificate si rasucite. Epiteliul lor este reprezentat de putine celule nediferentiate situate la gatul glandular, cea mai mare parte a celulelor epiteliale fiind mucosecretoare (secretia mucoida contine peptidaze si lizozim); s-a pus in evidenta si prezenta catorva celule endocrine ce secreta gastrina. Glandele fundice numite si glande gastrice propriu-zise sau glande oxintice sunt tubulare drepte sau usor sinuoase, lungi, ocupant toata grosimea corionului, cu lumen foarte ingust si putandu-se bifurca la extremitatea profunda. Se deschid la baza criptelor si datorita densitatii deosebite reduc corionul la delicate septuri conjunctive. Glanda prezinta trei regiuni: gat, corp si baza glandulara. Epiteliul glandelor gastrice propriu-zise contine cinci tipuri de celule: nediferentiate (stem), mucoide, parietale (oxintice), principale (zimogene) si endocrine.

Celulele stem sunt celule cubice, de talie mic, cu citoplasma bazofil, localizate la gatul glandei. Multe dintre ele se afla in diviziune. Proliferarea lor este responsabila de reinnoirea continua a epiteliului mucoasei gastrice si a epiteliului glandular. Celulele mucoide situate tot la nivelul gatului glandei sunt joase, de talie mica, form neregulat, coluroase sau piriforme, cu citoplasma intunecata si nucleu pozitionat bazal; la polul apical contin granule secretorii. Mucusul secretat este acid, diferit de mucusul secretat de celulele mucoase de suprafa, care este neutru. Se coloreaz cu mucicarmin i este intens PAS pozitiv. Celulele parietale (oxintice, marginale) dominante la nivelul corpului glandei sunt mari, cu form caracteristic de par (piriforme) cu poriunea apical mai ngust i polul bazal ntins pe o suprafa mare pe membrana bazal a glandei, pe care o fac s bombeze. Datorit faptului c bombeaz membrana bazal a glandei se numesc i celule delomorfe. Nucleul este sferic, situat central (unele celule sunt binucleate). Citoplasma este acidofila colorndu-se intens cu eozin Polul apical al celulelor parietale nu ajunge la nivelul polului apical al celulelor principale, astfel nct aceste celule menin legtura cu lumenul glandei prin intermediul unor spaii canaliculare situate ntre celulele principale, numite canalicule intercelulare. Prezena acestor canalicule a fost demonstrat cu ajutorul metodelor de mpregnare argentic, metode care au evideniat continuitatea acestora cu o reea de canalicule fine intracelulare. La microscopul electronic s-a observat c membrana de la polul apical al celulei se nfund i formeaz canaliculele intracelulare ( acestea pornesc de la polul apical i ajung pn aproape de polul bazal).Membrana plasmatic care delimiteaz canaliculele, prezint numeroase falduri sau microvili (mai ales naintea alimentaiei). Membrana microvililor sau a faldurilor e lipsit de glicocalix. Imediat sub membrana intracanalicular s-au observat tubului sau vezicule, delimitate de endomembrane, organizate similar cu endomembranele care formeaz microvilii sau faldurile. Sunt considerate rezerve de membrane ce sunt integrate periodic la nivelul membranelor intracanaliculare. Citoplasma conine mitocondrii cu numeroase criste n numr mare i REN datorit crora apare acidofilia citoplasmei, RER, aparat Golgi paranuclear, lizozomi, picturi lipidice, particule de glicogen. Funciile celulei parietale: Secretia acidului clorhidric la nivelul canaliculelor intracelulare: din snge celula capteaz apa i dioxidul de carbon pe care le transform n H2CO3 sub aciunea anhidrazei carbonice, bine reprezentat n aceste celule. Celulele parietale dau reacia cea mai intens pentru anhidraza carbonic. H2CO3 se disociaz n - ionul carbonic (HCO3) care va fi eliminat n snge, unde va determina creterea ph-ului sanguin n timpul digestiei, H+ ce este transportat printr-un mecanism activ n afara citoplasmei, tocmai n sistemul canaliculelor intracelulare. Paralel are loc disocierea NaCl, cu transportul activ al Cl- prin celula parietal n canaliculele intracelulare, unde loc cuplarea cu protonul i formarea HCl; apa difuzeaz pasiv. HCl este colectat n canaliculele intercelulare i deversat n lumenul glandei fundice. Consumul nalt de energie necesar formrii HCl este furnizat de mitocondrii. deoarece celulele parietale nu stocheaz ionii de H i Cl , producia de HCl are loc n funcie de necesiti.

Secretia acida este stimulata de gastrina (secretata de celulele endocrine din mucoasa gastric), de histamina (eliberata de mastocitele din lamina propria) i prin terminaiile nervului vag. Secretia factorului intrinsec gastric (factorul Castle, antianemic sau antipernicios) o glicoproteina necesara absorbtiei intestinale a vitaminei B12. secretia acidului clorhidric si a factorului intrinsec gastric (factorul Castle, antianemic sau antipernicios - o glicoproteina necesara absorbtiei intestinale a vitaminei B12). Vitamina B12 este indispensabil hematopoiezei, lipsa ei ducnd la o anemie grav, anemia pernicioas (megaloblastic, Biermer). Pacienii cu aceast boal prezint o atrofie a celulelor parietale din glandele fundice sau rezecie gastric lrgit. Celulele principale numite i zimogene , adelomorfe sunt prezente in numar mare la baza glandei. La microscopul optic, au forma poliedrica, piramidal i sunt aezate pe membrana bazal iar polul lor apical limiteaz lumenul strmt al glandelor. Nucleul este eucromatic cu nucleol, situat n treimea bazal a celulei. Citoplasma bazal i paranuclear este bazofila iar cea apical este spumoas. n citoplasma apical, supranuclear, atunci cnd celula este recoltat i fixat n condiii optime, se observ granule de secreie distincte, care se coloreaz intens cu albastru de toluidin. Atunci cnd fixarea nu s-a fcut n cele mai bune condiii, citoplasma prezint la polul apical un aspect spumos, vacuolar. La microscopul electronic, membrana celular prezint la polul apical rari microvili acoperii de glicocalix. n citoplasm mitocondriile sufer modificri periodice legate de ciclul secretor al celulei: sunt mai mari i numeroase cnd celula este golit de granule, descresc ca numr i mrime pe msur ce se acumuleaz granulele. RER ocup cea mai mare parte din citoplasma bazal a celulei, fiind responsabil de bazofilia citoplasmei. n celulele n stare de repaus funcional cisternele sunt orientate perpendicular pe membrana bazal, conferind un aspect striat acestei poriuni. Cnd celulele i-au golit granulele, cisternele reticulului capt o orientare concentric,sau hexagonal. Aparatul Golgi este localizat supranuclear iar granulele de secreie (de zimogen) se gsesc n citoplasma apical, sunt rotund-ovalare, inegale, delimitate de endomembrane, luminoase la fluxul de electroni. Funciile celulei principale: sinteza i secreia pepsinogenului, forma inactiv a pepsinei. Pepsinogenul este activat n pepsin n lumen numai n prezena HCl. Se pare ca ar secreta si mici cantitati de lipaz. Volumul celulelor principale creste in afara digestiei. Celulele cu functie endocrina sunt mai rare si pe sectiunile histologice au fost recunoscute datorita capacitatii lor de a reduce sarurile de argint. Astfel, celulele endocrine sunt argentafine (enterocromafine - reduc sarurile de argint) si argilofile (se coloreaza cu sarurile de argint numai dupa un tratament prealabil cu agent reducatori). Celulele endocrine sunt de talie mica, ovoidale sau piramidale. La polul apical contin granule secretorii. Numarul si tipul celulelor endocrine variaza in diferite segmente ale stomacului: celulele A (secreta glucagon) se gasesc in treimea superioara a stomacului; celululele EC (secreta serotonina) se gasesc in toata mucoasa gastrica; celulele G (secreta gastrina) sunt abundente in antrum;

celulele D (secreta stomatostatina) sunt larg distribuite dar lipsesc in portiunea mijlocie a stomacului. Glandele pilorice sunt glande tubulare ramificate, rasucite (conturnate). Au lumen larg iar epiteliul glandular este cilindric simplu. Predominante la nivelul epiteliului sunt celulele secretoare de mucus (PAS pozitiv). Alaturi de mucus, aceste celule secreta cantitati apreciabile de lizozim. Citoplasma celulelor este clara, cu organite reduse si echipament enzimatic iar nucleul este impins bazal. Printre ele, in mod obisnuit se gasesc celule cu functie endocrina si putine celule parietale. Printre glandele pilorice, tesutul conjunctiv al corionului (lamina propria) este mai bine reprezentat decat inr egiunea fundica. Lamina propria este reprezentata de tesutul conjunctiv lax dintre glandele mucoasei gastricel contine fibroblase, macrofage, plasmocite, mastociet si eozinofile la care se adauga fibre musculare netede, subtiri ce se extind din musculara mucoasei. Musculara mucoasei este subtire si formata din doua planuri de fibre musculare netede: inter circular si extern - longitudinal. Din planul intern se pot detasa fibre care se rasfira printre glandele din corion. SUBMUCOASA este un tesut conjunctiv lax bogat in fibre elastice si colagene, cu numeroase vase limfatice, plexuri venoase, arteriole si capilare. Inervatie este realizata de plexul nervos Meissner. Submucoasa participa impreuna cu mucoasa la formarea faldurilor gastrice. MUSCULARA este formata din fibre musculare netede (miocite) dispuse in trei planuri: intern oblic, mijlociu - circular, bine dezvoltat in regiunea pilorica constituind la acest nivel un sfincter si extern - longitudinal. Inervatia este asigurata de elemente nervoase apartinand plexului Auerbach. SEROASA este reprezentata de tesut conjunctiv lax bine vascularizat si inervat acoperit de mezoteliu. Functiile stomacului sunt importante in procesul digestiei. 1.- functie mecanica (framanta si amesteca alimentele punandu'le in contact cu secretiile mucoasei gastrice) 2.- functie secretorie: exocrina si endocrina. Exocrina (sucul gastric este bogat in HCl, Na. K, mucina, aminoacizi, fermenti, pepsina, labferment, catepsina, lipaze) si endocrina (secreta serotonina, gastrina, factorul intrinsec al lui Castle, etc.) 3.- functie de absorbtie (apa, alcool, unele saruri). INTESTINUL SUBIRE. Lung de aproximativ 5 m are trei segmente: duodenul, jejunul si ileonul. Intestinul subtire prezinta spre lumen plici circulare (cute semilunare), orientate transversal, inalte de 8-10 mm si groase de 3-4 mm numite valvule conivente (valvulele lui Kirkring), la formarea carora participa mucoasa si submucoasa. Mucoasa este prevazuta cu proeminente digitiforme, vilozitatile intestinale, ce maresc suprafata absorbanta a intestinului sbutire; la baza lor se gaseste orificiul de deschidere al glandelor Liberkuhn.

Jejunul ca si duodenul si ileonul are in perete patru tunici: mucoasa, submucoasa, musculara si seroasa. MUCOASA este structurata din: epiteliu, corion cu glande si musculara mucoasei. a.Epiteliul intestinal, simplu cilindric are in componenta: enterocite, celule caliciforme, celule cu functie endocrina. Enterocitele, inalte, de aproximativ 30 microni, cu nucleu ovalar situat bazal, prezinta la polul apical platou striat (in microscopia electronica se constata ca sunt microvili inalti de 1-2 microni) specializat in procesul de absorbtie. Citoplasma contine numeroase organite, un material fin granular si microfibrile ce le asigura rezistenta si rigiditatea. Celulele se departeaza unele de altele la polul bazal, marginind impreuna cu membrana bazala spatii piramidale (spatiile Grunhagen), prin care se face tranzitul unor substante absorbite. Catre polul apical enterocitele sunt solidarizate intre ele prin complexe jonctionale: zonule ocludens, zonule adherens si desmozomi. Enterocitele se rennoiesc la 3-4 zile. Celulele caliciforme. Raspandite prin enterocite, au forma unui caliciu de floare. La polul bazal ingustat se gasesc organitele si nucleul turtit. La polul apical celula acumuleaza mucus sub forma de vacuole; mucusul este PAS pozitiv, se coloreaza cu mucicarmin si realizeaza o pelicula protectoare la actiunea fermentilor din sucul intestinal. Celulele cu functie endocrina. Numarul si tipul celulelor endocrine variaza in diferitele segmente ale intestinul subtire: celulele G (secreta gastrina) sunt putine in jejun, numeroase in duoden si lipsesc in ileon. celulele S (secretina) abunda in jejun si duoden si sunt rare in ileon. celulele I (colecistochinina) sunt multe in duoden si jejun si putine in ileon. celulele D (somatostatina) numeroase in duoden si jejun si putine in ileon. celulele MO (motilina) abundente in jejun si duoden si rare in ileon. celulele L (enteroglucagon) se gasesc peste tot, de la un capat la celalalt al intestinului subtire. Lamina propria (corionul) intestinului subtire este reprezentata de tesutul conjunctiv din axul vilozitatilor intestinale si tesutul conjunctiv ce umple interstitiile dintre glandele Lieberkuhn. Contine alaturi de fibroblaste, numeroase limfocite, macrofage, plasmocite, mastocite; limfocitele pot constitui infiltratii limfoide si chiar foliculi limfoizi. Vasele sanguine si limfatice sunt numeroase ca si glandele Liberkuhn. Imediat sub epiteliu se gasesc celule stelate bogate in actina si miozina si se crede ca au rol contractil. Delicate fascicule (suvite) de fibre musculare netede se extind vertical din musculara mucoasei in atmosfera conjunctiva. Vilozitatea intestinala este o ridicatura digitiforma la suprafata mucoasei, inalta de 0.1-0.5 mm formata dintr-un ax conjunctivo-vascular, acoperit la suprafata de epiteliul intestinal. Fiecare celula cu platoul striat din structura epiteliului contine aproximativ 3000 de microvili. Stroma conjunctiva (.....????)iar fibrele de reticulin au tendinta de a se aranja transversal; in axul vilozitar se gasesc cateva fibre musculare netede desprinse din musculara mucoasei si o bogata retea capilata sanguina, arteriole, venule si limfatice. Circulatia limfatica incepe printr-un capilar limfatic numit chiliferul central care are un capat infundat. Vilozitatile intestinale maresc de aproximativ 50 ori suprafata de absorbtie a intestinulu. Numarul lor variaza: cele mai numeroase sunt in duoden aproximativ 40/mm2 si cele mai putine in ileon aproximativ 10-15/mm2.

Intre vilozitati epiteliul este invaginat si formeaza glande intestinale scurte numite cripte (glande) Lieberkuhn. La baza vilozitatilor se gaseste orificiul de deschidere al glandelor Lieberkuhn. Glandele Lieberkuhn numite si glande intestinale, sunt tubulare drepte, cu aspect de deget de manusa si sunt situate in corion. Lungi de aproximativ 0,5 mm, sunt foarte numeroase (intre 170200 milioane). Epiteliul glandei Lieberkuhn este format din urmatoarele tipuri celulare: enterocite, cu microvili mai rari si mai josi; se reduc numeric spre baza glandei; celulele caliciforme, secretoare de mucus raspandite in tot epiteliul glandular; celulele nediferentiate numite si celule stem localizate in gatul glandei cu mare capacitate multiplicativa, cu rol de regenerare a epiteliului glandular si vilozitar; celulele Paneth, numite si celule principale, de forma piramidala, sunt localizate la baza glandei; au citoplasma slab bazofila, cu organite bine dezvoltate, in special reticul endoplasmic rugos si numerosi lizozomi. Polul apical este ocupat de granulatii mari, acidofile, PAS pozitive. Prezinta o morfofiziologie ciclica legata de procesul de digestie; intre mese granulele de secretie se acumuleaza in citoplasma apicala a celulei iar cand continutul alimentar ajunge in lumenul intestinal, celulele se degranuleaza si produsul de secretie trece in lumenul grandular. Celulele Paneth, se crede ca au un rol important in controlul florei bacteriene intestinale prin continutul ridicat de lizozom, o enzima capabila sa actioneze asupra peretelui bacterian. Se pare ca tot ele secreta si o alta peptida antimicrobiana numita criptdina. celulele endocrine: - celulele L (secreta enteroglucagon), celulele D (somatostina), celulele S (secretina), celulele I (colecistochinina), celulele MO (motilina) si celulele G (gastrina). Musculara mucoasei este constituita din fibre musculare netede dispuse pe doua planuri: intern circular si extern longitudinal, printre care se gasesc fibre elastice. SUBMUCOASA este un tesut conjunctiv lax bine vascularizat si inervat (plexul submucos Meissner) cu numeroase fibre elastice si fibre colagene; dintre celule, pe langa fibroblaste se gasesc si adipocite dispuse in gramezi mici. Impreuna cu mucoasa realizeaza valvulele conivente. MUSCULARA este formata din fibre musculare netede organizate in doua paturi: intern circular si extern - longitudinal; intre ele se gasesc fibre de solidarizare. Interstitiile conjunctive contin elemente ale plexului Auerbach. SEROASA este un tesut conjunctiv lax bine vascularizat si inervat acoperit de mezoteliu. DODENUL (particularitati). Mucoasa are valvule conivente numeroase in portiunea de trecere spre jejun. Vilozitatile au aspect foliat fiind mai scurte si mai plate. In epiteliul lor, celulele cu platou striat sunt mai numeroase, de asemenea si celulele endocrine (abunda celulele G). Glandele Lieberkuhn prezinta un lumen mai larg si nu ajung pana la musculara mucoasei; celulele Paneth au granulatii mari si se evidentiaza mai bine decat in restul intestinului subtire.

particularitate exclusiva a duodenului sunt glandele Brunner sau glandele duodenale; reprezentand o continuare a glandelor pilorice in duoden, scad numeric si apoi dispar la trecerea spre jejun. Sunt glande tubulare ramificate si conturnate avand un epiteliu alcatuit din celule cu citoplasma clara, cu complex Golgi bine reprezentat, reticul endoplasmic rugos si granule secretorii apicale slab colorate; nucleul este situat bazal. Celulele secreta un mucus PAS pozitiv ce se coloreaza cu mucicarmin. Glandele Brunner a caror secretie este alcalina cu un bogat continut de bicarbonat (neutralizeaza efectul sucului gastric) sunt localizate in corion si in submucoasa si se deschid in glandele Lieberkuhn. ILEONUL (particularitati) Mucoasa prezinta un epiteliu cu numeroase celule caliciforme si celule endocrine (lipsesc celulele G). Vilozitatile sunt subtiri si inalte. Corionul are un bogat infiltrat limfoid cu foliculii limfoizi agminati care depasesc musculara mucoasei trecand si in submucoasa. Gruparea a 20-30 foliculi limfoizi in corion si submucoasa, constituie placa Peyer. Deasupra agregatelor foliculare vilozitile intestinale dispar, dispar glandeke Lieberkuhn, epiteliul din cilindric devine cubic: epiteliul este format din celule specializate pentru transport de antigeni din lumenul intestinului, numite celule M. Celulele M prezint la polul apical falduri iar sub membrana apical, exist vezicule de endocitoz ce cuprind antigeni. Veziculele sunt eliberate pe feele latero-bazale ale celulelor unde vin n contact cu limfocite situate ntre ele (limfocite intraepiteliale). Celulele M intervin n procesele de aprare pentru ca transport antigeni, i elibereaz la suprafaa limfocitelor intraepiteliale. Dup contactul cu antigenii , limfocitele migreaz din epiteliu n foliculii din plcile Peyer. Aici limfocitele activate de antigeni prolifereaz i se difereniaz n plasmocite secretoare de Ig A. Ig A secretate n interstiiul conjunctiv, sunt preluate de celulele epiteliale de acoperire ale mucoasei intestinale i sunt cuplate cu molecule glicoproteice denumite piese de secreie. Piesele de secreie sunt sintetizate de enterocite i sunt localizate pe suprafaa membranei enterocitului fie n poriunea bazal, fie laterobazal i iniial joac rol de receptor pentru IgA. Dup cuplarea IgA cu proteina de secreie pe suprafaa membranei, complexul este nglobat, trece prin citoplasma enterocitului i apoi este eliminat prin polul apical n lumenul intestinului. Piesa de secreie asigur rezistena IgA la substanele agresive din lumenul intestinului.n lumenul intestinului IgA se cupleaz cu substanele nocive i le neutralizeaz. Glandele Lieberkuhn sunt putin dezvoltate, cu celule Paneth putine si cu granulatii reduse. Funciile intestinului subtire. functie mecanica - se produce o framantare si amestecare a alimentelor odata cu propulsia lor spre intestinul gros; functie excrina - secreta sucul intestinal cu reactie alcalina ce contine: saruri, substante organice, enzime proteolitice, glicolitice si lipolitice, mucus, celule limfoide, se mai adauga secretia pancreatica, biliara si suc gastric; functie endocrina - serotonina, secretina, colecistokinina, enteroglucagon, etc; functie de absorbtie, proteinele se absorb ca aminoacizi si dipeptide, glucidele ca mono- si dizaharide, lipidele ca acizi grasi si glicerina; vitamine; anticorpci din laptele matern;

functie de excretie - se elimina o serie de substante extrase din sange ca: colesterol, lipide, substante proteice; functie de aparare - prin structurile limfoide ale peretelui intestinal si intreg corionul sau de aparare. INTESTINUL GROS Intestinul gros continua intestinul subtire si se termina la anus; lung de 1,5 m are urmatoarele segmente: cecum, colon ascendent, colon transvers, colon descendent, sigmoid, rect si anus. Peretele colonului are acelasi plan de structura ca si intestinul subtire: mucoasa, submucoasa, musculara si seroasa. Nu are valvule conivente si nici vilozitati intestinale. MUCOASA este alctuit din: Epiteliu de acoperire simplu cilindric, constituit din aceleasi tipuri celulare ca si la intestinul subtire dar cu alta repartitie: celulele caliciforme devin din ce in ce mai numeroase iar celulele cu platou striat tot mai putine, cu cat ne apropiem de portiunea terminala a colonului; celulele endocrine sunt rare. Corionul este foarte redus din cauza densitatii glandelor Lieberkuhn care sunt mai lungi, cu lumenul mai larg. Nu au celule Paneth iar spre baza glandei, celulele caliciforme sunt dominante; celulele caliciforme secreta din abundenta mucus cu rol protector si facilitator al miscarii de inaintare al continutului intestinal. Viata celulelor epiteliului colonic este de cca. 6 zile. In corion se gasesc si numeroase infiltratii limfoide si foliculi limfoizi izolati, unii atat de voluminosi, incat imping musculara mucoasei spre submucoasa. Musculara mucoasei are in structura fibre musculare netede dispuse in 2 planuri: intern circular si extern longitudinal printre care se gsesc fibre elastice. SUBMUCOASA prezinta o structura asemanatoare cu a intestinului subtire. MUSCULARA are doua planuri de fibre musculare netede: circular - intern si longitudinal extern; cel extern prezinta trei ingrosari longitudinale numite tenii. SEROASA are structura identica cu cea a intestinului subtire. APENDICELE. Apendicele vermiform este un diverticul al cecului - prima portiune a intestinului gros. Lung de 2-8 cm are un lumen ingust (0,5cm) si un perete gros cu cele patru tunici - mucoasa, submucoasa, musculara si seroasa - dispuse concentric si caracteristice tubului digestiv. Structura este asemanatoare colonului dar mult modificata din cauza unui manson limfoid care cuprinde cea mai mare parte a corionului, disociaza musculara mucoasei si acopera submucoasa pana in apropierea muscularei. In mansonul limfoid se gasesc foliculii limfoizi agminati. Printre foliculi, tesutul conjunctiv (lamina propria) este populat de limfocite, macrofage si plasmocite. Glandele Lieberkuhn sunt foarte putine si atrofice, scurte si caracterizate de prezenta celulelor endocrine. Musculara este putin dezvoltata. Seroasa peritoneala se gaseste la exterior.

Apendicele ileo-cecal, prin structura sa este considerat amigdala (amigdala cecala). La copil si adolescent, componenta limfoida este bine dezvoltata; dupa varsta de 25 ani incepe sa involueze, fiind inlocuita cu tesut conjunctiv fibros. CANALUL ANAL reprezinta portiunea terminala a tubului digestiv. Mucoasa prezinta un epiteliu de tip pavimentos stratificat fara keratinizare, asezat pe un corion dens, papilar, cu infiltratii limfoide si cu glande tubulare de tip mucos - glande anale, inconjurate de lobuli adiposi. Musculara este dispusa pe 2 planuri: intern - circular (sfincterul anal, constituit din tesut muscular neted) si extern - longitudinal (ridicatorii anusului, din tesut muscular striat). La nivelul intestinului gros se continua digestia intestinala. Absorbtia apei este deosebita in special in colonul drept. Prin mucusul abundent secretat se asigura protectia mucoasei la actiunea continutului din lumenul sau. GLANDELE ANEXE ALE TUBULUI DIGESTIV Apartin tubului digestiv desi se gasesc localizate in afara peretelui acestui tract. Sunt reprezentate de: glandele salivare mari (parotide, submandibulare, sublinguale) ficatul pancreasul Glandele salivare mari Sunt glande pereche al caror produs de secretie este eliminat printr-un canal propriu, in cavitatea bucala. Toate glandele salivare au acelasi plan de organizare: stroma si parenchim. Stroma glandelor salivare nu are specificitate; este reprezentata de o capsula conjunctiva fibroasa ce inveleste glanda la exterior; din capsula se desprind septuri ce delimiteaza lobi si lobuli glandulari. Pe calea septurilor patrund vasele sanguine, vasele limfatice si nervii. Printre elementele parenchimului, din septuri se distribuie o atmosfera conjunctivo-vasculara ce realizeaza tesutul conjunctiv interstitial glandular, care, pe langa elementele tesutului conjunctiv lax , mai contine infiltratii limfoide, mai rar chiar si foliculi limfoizi, grupari de adipocite si microganglioni vegetativi. Infiltratiile limfoide sunt identificate de obicei in stroma ce inconjoara ductele excretorii. Adipocitele, mastocitele, filetele nervoase, dispozitivul vascular sanguin si limfatic sunt si ele bine reprezentate. Inervatia glandelor salivare mari este simpatica si parasimpatica. Parenchimul este constituit din doua componente: componenta secretorie - adenomeri de tip acinos (serosi, mucosi si micsti) componenta excretorie - ducte excretorii intralobulare (ductul intercalar Boll si ductul excretosecretor Pfluger) si ducte excretorii extralobulare numite si ducte interlobulare. Glandele salivare sunt bogat vascularizate si prezinta o inervatie simpatica si parasimpatica. Glanda parotida

Fiecare glanda parotida cantareste 25gl; este localizata in subcutanat, de fiecare parte a fetei anterioare a urechii. Parenchimul, fiind o glanda seroasa pura, componenta secretorie (adenomerii) este reprezentata de acini serosi, foarte numerosi, alcatuiti din : celule piramidale ce delimiteaza un lumen ingust si stelat. Celulele sunt caracterizate de abundenta reticulului endoplasmic rugos si a granulelor secretorii prezente la polul apical. Interpuse intre celule secretorii si lamina bazala se gasesc extrem de putine ramificatele celule mioepiteliale; ele se jonctioneaza prin desmozomi. Celulele mioepiteliale contin in citoplasma actina si contractia lor ajuta la expulzarea produsului secretat in lumenul acinului si de aici in ductele excretoare. Prima portiune a ductelor excretoare este reprezentata de ductul intercalar Boll, stramt si lung, tapetat de un epiteliu simplu cubic. Ele se continua cu ductul Pfluger (excreto-secretor) numit si ductul striat, captusit de celule columnare, asezate pe un singur rand In microscopia electronica aceste celule prezinta adanci invaginatii plasmalemale ale polului bazal. Polul apical este dotat cu microvili (functie de absorbtie). Organitele celulare sunt bine reprezentate, la fel echipamentul enzimatic si granulele de secretie (in citoplasma apicala). Nucleul are forma ovalara. Striatiile observate cu microscopia inalta se datoresc aliniamentului vertical al mitocondriilor lungi din citoplasma, printre invaginatiile plasmalemale. Ductele striate ce dreneaza lobulii glandulari, converg spre ductul excretor extralobular (interlobular) tapetat de un epiteliu cuboidal stratificat (bistratificat). Ductele interlobulare se unesc in ducte din ce in ce mai mari, captusite de epiteliu columnar. Acestea isi elibereaza continutul intr-un duct unic, canalul Stenon, al carui epiteliu este stratificat cilindric si cu celule caliciforme. El se deschide in cavitatea orala, opus celui de-al doilea molar superior, de fiecare parte. Secretia parotidei, ritmica, apare ca un lichid filant, seros, bogat in proteine si saruri de calciu. Glanda submandibulara Este o glanda mixta, sermucoasa, cu un diametru de 3cm. Glanda submandibulara este localizate sub mandibula, de fiecare parte a liniei mijlocii. Parenchimul. Componenta secretorie este formata din acini serosi, mucusi si micsti, predominanti fiind acinii serosi si acinii sermucosi. Componenta excretorie prezinta particularitati: ductele Boll sunt mai scurte, iar ductele Pfluger sunt mai rare. In rest, au toate caracteristicile descrise la glanda parotida. Ductul colector, canalul Warthon se deschide la nivelul planseuilui bucal, in apropierea fraului limbii. Secretia glandei submandibulare este continua. Glanda sublinguala Este o glanda mixta, mucoseroasa, aflata sub planseul bucal, aproape de simfiza mandibulei. Parenchimul. Componenta secretorie (adenomerii) este alcatuita din acini mucosi, serosi si micsti; dominanti sunt acinii mucosi si mucoserosi. Acinii serosi se gasesc in numar limitat.

Componenta excretorie se caracterizeaza prin lipsa aproape totala a ductelor Boll si prin prezenta ductelor Pfluger foarte scurte. Ductul colector Rivinius poate fi unic sau multiplu; el se deschide pe crestele mucoasei planseului bucal, aproape de frau. Secretia glandei sublinguale este continua, vascoasa, bogata in mucina. Intre mese, glandele salivare mari secreta continuu, cu un ritm de aproximativ 0,5-1 ml/min. Dupa ingestia de alimente, secretia este foarte crescuta datorita activarii glandelor de catre nervul simpatic si parasimpatic. Celulele seroasa ale glandelor secreta o varietate de enzime: amilaze, lizozim, peroxidan, dezoxiribonucleaze si ribonucleaze. Neuromediatorul simpatic, de asemenea, determina celulele seroase si celulele ductelor intercale sa elibereze kalicreina, rezultatul fiind cresterea volumului de saliva. Saliva are aspect clar, in 24 ore producandu-se aproximativ 1500cm3. Contine apa (98-99%), proteine, glicoproteine, enzime, cloruri, fosfati, sulfati. Saliva are rol trofic, mecanic, digestiv, antiseptic. Ficatul Este cea mai mare glanda din organism, cantarind aproximativ 1,5kg. Are functie atat exocrima cat si endocrina (indeplinite de aceeasi celula), este o glanda amficrina. La exterior, ficatul este acoperit de o structura conjunctiva, densa, fibroasa, numita capsula Glisson ce trimite prelungiri spre interior impartind ficatul in lobi si pe acestia in lobuli. Spre deosebire de alte glande, ficatul contine relativ putin tesut conjunctiv si parenchimul sau, in aparenta, are o remarcabila uniformitate. Lobulul hepatic Lobulii hepatici clasici reprezinta subunitati aproximativ hexagonale, care la om nu sunt bine delimitate de tesutul conjunctiv (asa cum s-a observar la ficatul de porc si la alte specii). Lobulii hepatici sunt formati din placi de hepatocite numite si cordoane Remack. Cordoanele celulare au aranjament radiar in jurul venei centrolobulare. La colturile unitatilor hexagonale se gaseste o mica arie triunghiulara cu fibroblasti si fibre colagen, imprejmuind un duct biliar, un ram al arterei hepatice si un ram al venei porte, arie denumita triada portala. Bila este secretata continuu inauntrul unei retele de mici canaliculi din interiorul placilor de hepatocite si se scurge in afara spre ductele biliare din triada portala. La periferia fiecarui lobul hepatic, ramuri laterale ale micilor artere si vene ce apartin triadei conflueaza cu sinosoidele hepatice ce ocupa spatiile dintre placile hepatocitare aranjate in jurul venei centrolobulare (centrale). Vena centrala se gaseste in axul fiecarui lobul clasic. Histologic, unui lobul hepatic i se recunosc 4 componente: epiteliala, vasculara, biliara si stromala. Componenta epiteliala este constituita din cordoanele (placi) de hepatocite, in grosimea fiecarui cordon gasindu-se cel putin doua celule. Hepatocitele reprezinta 80% din populatia celulara a ficatului. Pe sectiunile histologice apar mari, cu diametrul de 20-30 microni, poligoanele, in general cu un nucleu (sunt si hepatocite binucleate) si cu nucleoili proeminenti.

Nucleul are o forma sferica, pozitie centrala si este normocrom. Citoplasma acidofila este bogata in organite celulare: Dintre acestea condriomul este bine reprezentat si uniform raspandit. Reticulul endoplasmatic rugos (RER) apare sub forma corpilor bazofili Berg in numar remarcabil (corpii Berg sunt similari corpusculilor Nissl din neuroni). Reticulul endoplasmic rugos este implicat in sinteza protofibrinei, fibrogenului, albuminei si lipoproteinelor plasmatice sanguine. In cateva zone, RER se continua cu o retea sau tubuli de reticul endoplasmic neted (REN). Aceste organite au rol important in metabolismul carbohidrat, formarea bilei, catabolismul medicamentelor (drogurilor) si a altor potential compusi toxici; de asemenea, reprezinta locul sintezei VLDL (very-low-density lipoprotein). Granule mici, de 30-40 nanometri si dense de VLDL pot fi vazute in lumenul REN. Complexul Golgi, abundent, mic este situat periferic. Mitocondriile sunt numeroase, de asemenea lizozomii si peroxizomii (implicati in activitatea oxidativa din metabolismul lipidelor, purinelor si alcoolului si in gluconeogeneza - formarea glucozei din molecule, altele decat carbohidrati). Citoplasma mai contine numeroase, mici si dense granule de glicogen, lipide, fosforilaze, hidrolaze acide, fosfotaza alcalina, citocromoxidaza, succindehidrogenaza. Plasmalema hepatocitului se jonctioneaza cu plasmalemele vecine prin intrepatrunderi si desmozomi. Hepatocitul prezinta doi poli numiti si domenii membranare: domeniul sinusoidal ce vine in contact cu capilarul sinusoid numit polul vascular domeniul lateral ce vine in contact cu hepatocitul vecin numit polul biliar prin care se va secreta bila. La ambii poli, hepatocitul este dotat cu microvili. La nivelul domeniului sinusoidal, membrana contine receptori pentru sialoglicoproteine, manoz-6-fosfat, etc. Membrana domeniului lateral contine aminopeptidaze, fosfataze si trei glicoproteine care nu se gasesc niciunde pe suprafata celulei. Adenilciclaza, Na, K, ATP-aza sunt prezente in ambele domenii. Hepatocitele au o durata medie de viata de 150-500 zile. Ca celule progenitoare sunt considerate fie celula periductala, fie celula hepatica stem facultativa, fie celula embrionara progenitoare bipotentiala. Componenta vasculara. Intre placile hapatocitare se gasesc capilare sinusoide cu dispozitie radiara de la periferia lobului (unde isi au originea) si pana in axul lobului unde se deschid in vena centrolobulara. Astfel se realizeaza o retea admirabila (rete mirabilis) de tip venos. Endoteliul capilar este separat de placile hepatocitare prin intermediul unei retele de fibre reticulinice numite fibre grilajate ce joaca rol de suport pentru hepatocite. In structura endoteliului capilar se gasesc celule endoteliale si celule Kupffer. Celulele endoteliale creaza o patura discontinua, asezata pe o membrana bazala cu structura laxa, permeabila. Ele reprezinta majoritatea populatiei celulare endoteliale. Sunt aplatizate, mult intinse, cu citoplasma putina; bombeaza inspre lumen in zona nucleului. In citoplasma s-a pus in evidenta prezenta fosfatazei alcaline, ATP-azei. Plasmalema celulelor endoteliale este dotata cu microvili si microvezicule de pinocitoza (implicate in transportul activ). Celulele Kupffer sunt localizate printre celulele endoteliale. Au forma stelata si un nucleu voluminos. Citoplasma lor este inzestrata cu organite celulare si echipament enzimatic de tip lizozomal. Isi au originea in celula stem din maduva hematogena.

Celulele Kupffer reprezinta 80% din totalul macrofagelor organismului. In functie de localizare, ele produc citochine (cele situate in zona centrolobulara) sau sunt implicate in procesul de fagocitoza (cele situatie periportal). In afara de modularea imuna, intervin in metabolismul lipidic si glicoproteic. Intre cordoanele celulare si peretele capilar se gaseste un spatiu perisinusoidal, ingust, numit spatiul Disse. Acest spatiu contine o retea de fibre de reticulina, substanta fundamentala bogata in glicozaminoglicani (GAG-uri) si putine celule de aspect stelat (unele cu stocaj lipidic - celule ITO). Numita si celula perisinusoidala , celula Ito este prezenta intr'un anumit procent: 5-20 celule Ito la 100 hepatocite. Este considerata ca apartenenta, celulelor de tip miofibroblastic, cu implicare in sinteza de colagen, precum si in stocajul lipidic si al vitaminei A. Se mai discuta despre prezenta unei celule PIT, considerata a fi un limfocit asociat ficatului. Celulele Kupffer ce au aderat la endoteliul capilar isi extind prelungirile in interiorul spatiului Disse. Spatiul Disse este considerat ca reprezentant inceputul circulatiei limfatice intrahepatice. Componenta biliara. In grosimea cordonului hepatic, ocupand axul acestuia, se gaseste locul de acumulare al bilei secretata de hepatocita. Portiunea de inceput a circulatiei biliare intracordonale este un conduct lipsit de perete propriu numit traiectul biliar. La periferia lobului acesta se continua cu pasajul Hering al carui perete este tapetat de un epiteliu simplu turtit, pavimentos. Acesta dreneaza spre ductul biliar interlobular numit si canaliculul biliar din spatiul porto-biliar Kiernan (triada portala). Canalicului biliar are peretele captusit cu un epiteliu simplu cubic si se continua cu un sistem de canale tapetate de epiteliu columnar. Componenta stromala. Cordoanele de hepatocite sunt inconjurate de o retea de fibre reticulinice pe care se sprijina si sinusoidele hepatice. Reteaua fibrilara reticulinica este parte structuranta a matrixului extracelular hepatic (MEH), reprezentand 3% din greutatea ficatului. In compozitia sa, MEH prezinta colagen (I, III, IV, V, VI), glicoproteine necolagene (fibronectina, laminina, etc), elastina, proteoglicani (heparansulfat, dermatansulfat, condroitinsulfat). Distributia acestor componente difera de la o zona la alta. Astfel, colagenii I, III, V si VI sunt localizati in capsula ficatului si alaturi de fibronectina, la nivelul spatiului portobiliar. Tot aici se pot gasi si unele celule mezenchimale. Aceasta este stroma fibrilara intralobulara. La periferia lobului hepatic stroma fibrilara intralobulara se continua cu atmosfera conjunctiva din spatiul porto-biliar Kiernan - strima conjunctiva extralobulara. Spatiul Kiernan este delimitat de cel putin trei lobuli hepatici. In spatiul porto-bilar se gasesc 1-2 arteriole (ramuri din artera hepatica), 1-2 venule (ramuri din vena porta), capilare, vase mici limfatice, fibre nervoase amielinice si un canalicul biliar, totul intr'o atmosfera de tesut conjunctiv lax.

Conceptii privind lobulatia parenchimului hepatic Lobulul hepatic clasic, asa cum s-a descris, a fost multa vreme acceptat ca fiind unitatea organizarii structurale a ficatului. In 1866 M. Malpighi initiaza acest concept. Dupa ani, alte doua interpretari au fost propuse: la inceputul secolului XX, Sabourin il reconsidera ca lobul portal, iar dupa 1950, Rappaport emite alternativa acinului hepatic. Lobulul hepatic clasic de forma hexagonala, cuprinde portiunea de parenchim hepatic axat de vena centrolobulara ce dreneaza sangele din sinusoidele hepatice; in jurul venei centrolobulare se

dispun radiar placile (cordoanele Remach) de hepatocite. Lobulului hepatic clasic i se descriu trei zone: pericentrolobulara - zona cu functionalitate permanenta, sensibila la anoxie si ischemie; este responsabila cu desfasurarea metabolismului lipidic si glicolitic. inconjuratoare sectorului centrolobular - prezinta o functionalitate variabila si bagaj enzimatic mixt. periferica - are functionalitate permanenta si este implicata in metabolismul oxidativ si sinteza proteica, precum si in procesele de regenerare hepatocitara. Lobulul portal. Reprezinta o arie triunghiulara de parenchim hepatic, in jurul triadei portale, incluzant si ductul biliar. Lobulul portal cuprinde sectorul a trei lobuli clasici vecini, varfurile triunghiului reprezentand venele centrolobulare ale celor trei lobuli clasici. Initiatorii acestui concept argumenteaza ca aceasta unitate a fost potrivita cu lobulii altor glande, avand vase de transport (sanguine) radiare directionate spre vase axiale si un produs de secretie drenat spre un duct central. Oricum, in mare masura, aceasta interpretare nu a fost acceptata. Acinul hepatic. Dupa 40 ani a fost preferata ca unitate structurala si functionala a ficatului, acinul hepatic. Acesta reprezinta o unitate eliptica care include teritoriul de parenchim hepatic cunprins intre doi lobuli clasici vecini. La fiecare capat (varf) al acinului se gaseste vena centrolobulara a celor doi lobuli clasici. Acinul este in mod obisnuit, considerat ca avand trei zone: zona I - inchisa intre vasele axiale si deci, prima expusa intrarii sangelui foarte bine oxigenat. zona II - in mijloc primeste sange mai putin oxigenat. zona III - la fiecare capat al acinului , primeste sange deja depletiat (de catre celulele zonei I) de unele substante dizolvate. Suportul validitatii acestei interpretari consta in observatia ca dupa ingestia de alimente, celulele din zona I sunt primele care primesc glucoza si o depoziteaza ca glicogen, pe cand in zona II si III, glicogenul apare mai tarziu. Acinul hepatic a fost adoptat si ca unitate functionala a ficatului pentru ca faciliteaza o explicatie a pattern-ului degenerarii celulare vazuta in procesele hipoxice sau toxice ale ficatului. Cele trei concepte privind lobulatia ficatului nu se exclud, ci se completeaza reciproc; in patologie, se evidentiaza fie structura de acin, fie cea de lobul clasic sau de lobul portal. Vascularizatia ficatului Vascularizatia nutritiva este asigurata de artera hepatica ce da ramuri interlobulare si interlobare. Sangele din aceste ramificatii se distribuie tesutului conjunctiv al organului, doar o mica parte trecand in arteriolele hepatice ale triadelor portale (spatiile Kiernan). Ramificatiile lor laterale conduc sangele oxigenat spre sinusoidele hepatice. Vascularizatia functionala. Aproape 75% din cei 15ml sange/minut este asigurat de vena porta hepatica ce transporta sange sarac oxigenat. Abordand ficatul ca proba hepatica, da numeroase ramificatii: vene interlobare, vene conducatoare (dirijoare) si vene interlobulare. Ultimele dau nastere la venule portale, ramificatiile acestora acompaniind micile ramuri ale arterei hepatice, in triada portala. Ramificatiile mici, terminale, ale acestor vene inconjoara periferia lobulului hepatic clasic ca vene perilobulare si dau, din afara, ramuri ce se golesc in sinusoidele hepatice de la periferia lobulului clasic. Sinusoidele converg spre vena centrolobulara din axul lobulului clasic. Peretele acestei vene este fin, constand intr-un endoteliu sprijinit pe o delicata retea de fibre de reticulina.

La baza lobulilor clasici, venele lor centrolobulare conflueaza in vena sublobulara si aceasta cu venele colectoare (colectionare). Venele colectionare se unesc pentru a forma vena hepatica, mare, ce se goleste in vena cava inferioara, vena majora a circulatiei generale. Circulatia limfatica. Incepe in spatiul Disse, insa primele ducte limfatice cu perete propriu apar in spatiul porto-biliar, de unde, prin vase din ce in ce mai largi, se concentreaza spre ganglionii regionali. Inervatia ficatului. Este simpatica si parasimpatica. Histofiziologia ficatului Functia exocrina si implicarea in procesul digestiv. Principala contributie a ficatului in procesul digesiv este secretia de peste 500ml de bila/zi. Bila contine apa, colesterol, grasimi neutre, fosfolipide, lecitina, saruri biliare, pigmenti biliari, etc. Este stocata in vezica biliara unde suporta un proces de concentrare si apoi este eliminata in duoden. Functia endocrina. Ficatul intervine in metabolismul lipidic, proteic, glucidic. Glucoza o depoziteaza ca glicogen, postprandial; intre mese, glicogenul este depolimerizat in glucoza care este returnata sangelui. Ficatul este capabil si de gluconeuogeneza (sinteza glucozei din compusi ca de pilda: acid lactic, glicerol, acid piruvic). Acizii grasi trimisi de hepatocite sunt utilizati de reticulul endoplasmic neted pentru a genera trigliceride care sunt stocate in picaturi lipidice sau sunt transformate in VLDL, eliberat in sange ca un caraus pentru colesterol. Ficatul este de asemenea, locul sintezelor proteinelor plasmatice si a factorilor de coagulare sanguina: fibrinogen, trombina, factor III, albumina. Functia de aparare. Este asigurata de celulele Kupffer si de hepatocite. Hepatocitele au rol secundar in imunitatea intestinala. O mare cantitate de imunoglobina A (IgA) produsa de plasmocite in mucoasa intestinala este transportata in limfa catre ductul (canalul) toracic si de aici in circulatia generala. Un receptor imunoglobulinic numit component secretor este in permanenta sintetizat de hepatocite si incorporat in domeniul sinusoidal al suprafetei lor membranare. Imunoglobulina A este preluata de sange si directionata spre canaliculii biliari unde componentul secretor este desprins, eliberand lg A in bila pentru a fi transportata spre lumenul intestinal unde apara intestinul impotriva florei bacteriene.

Sistemul ductal (caile biliare) La periferia lobului hepatic clasic (axul acinului hepatic), bila ajunge intr'un scurt duct biliar pasajul Hering care dreneaza spre ductul biliar interlobular al triadei portale (spatiul Kiernan). Canaliculii biliari, captusiti de un epiteliu simplu cubic, continua sistemul prin ducte din ce in ce mai largi care converg spre a forma ductele biliare hepatice drept si stang corespunzator lobilor ficatului. Acestea se unesc si formeaza ductul biliar comun care se asociaza cu canalul cistic de la vezica biliara. Cel mai mare duct astfel format se deschide la nivelul peretelui duodenal in compania ductului pancreatic. Aceste ducte sunt tapetate de un epiteliu columnar si au o fina submucoasa, o musculara si o adventice. In zona unde canalele traverseaza peretele duodenal, fibrele musculare circulare realizeaza sfincterul Oddi (sfincterul hepato-pancreatic). Intre mese, cand sfincterul este inchis, bila secretata in ficat este depozitata si concentrata in vezica biliara. Vezica biliara. Situata pe suprafata inferioara a ficatului, vezica biliara masoara 10/4 cm si are o capacitate de 40-70 ml. I se descriu trei portiuni: baza, corpul si gatul ingust ce se continua cu ductul cistic.

Peretele vezicii biliare are in structura o mucoasa, o fina fibromusculara si o seroasa. Mucoasa prezinta numeroase falduri (pliuri) care atunci cand organul este la volum maxim apar mai scunde si mai largi. Epiteliul mucoasei este monostratificat, celulele columnare avand citoplasma slab acidofila si nucleul ovalar. Printre ele se gasesc celule caliciforme si celule cu functie endocrina. O mica populatie celulara prezinta microvili la polul apical. In regiunea gatului, epiteliul este invaginat spre lamina proprie. Lamina proprie (corionul) este o atmosfera de tesut conjunctiv cu numeroase vase sanguine, vase limfatice si microganglioni nervosi. Este aglandular, cu exceptia gatului vezicii biliare unde se intalnesc uneori glande tubuloalveolare scurte, captusite de celule cuboidale secretoare de mucus. Fibromusculara are in componenta doua paturi de fibre musculare netede printre care se gasesc numeroase fibre elastice. Seroasa consta intr-o fina atmosfera de tesut conjunctiv lax ce separa fibromusculara de un strat continuu al epiteliului scuamos (pavimentos) numit in mod obisnuit mezoteliu. Histofiziologia. Eliberarea bilei in duoden este controlata de celulele endocrine ale epiteliului intestinal. Prezenta lipidelor in lumenul intestinal, stimuleaza celulele I care secreta un hormon polipeptidic numit colecistokinina (CCK). Acesta induce contractia musculaturii netede din peretele lecistului, bila se adauga chimului, promovand absorbtia lipidica. Pancreasul A doua mare glanda anexa tubului digestiv, este constituita din trei parti: cap, corp si coada. La exterior, pancreasul prezinta o capsula subtire ce trimite in interior septuri conjunctive, delicate, care impart glanda in lobuli. Elementele conjunctive si vasculare desprinse din aceste septuri se distribuie printre componentele parenchimului si constituie stroma interstitiala glandulara. Glanda are o portiune exocrina si o portiune endocrina (glanda mixta). Portiunea exocrina secreta zilnic in duoden 1500-3000 ml de fluid bofat in enzime necesare digestiei. Portiunea endocrina secreta hormoni esentiali in controlul metabolismului carbohidratilor. Pancreasul exocrin Este o glanda alcatuita din numeorii lobuli mici, marginiti de tesut conjunctiv lax. Subunitatile lor secretorii (componenta secretorie), acinii, delimiteaza un lumen ingust. Celulele acinare au un nucleu rotund cu nucleol proeminent si o citoplasma intens bazofila. Bazofilia, mai redusa in sectorul supranuclear, variaza in functie de diferitele etape ale ciclului secretor supranuclear, variaza in functie de diferitele etape ale ciclului secretor. Citoplasma apicala contine granule de zimogen (precursorul mai multor enzime digestive). In microscopia electronica, citoplasma bazala este aglomerata de reticul endoplasmic rugos (RER) si poliribozomi. Ocazional, in aceasta regiune se pot gasi si lizozomi si picaturi lipidice. Acinii sunt inconjurati de o bogata retea de capilare. Ductele pancreatice (componenta excretorie). Pancreasul este unica glanda din categoria celor compuse acinoase al carui canal intercalar Boll se extinde in interiorul acinului. Acest duct incepe prin cateva celule cuboidale scunde spre pavimentoase (scuamoase) ce se afla chiar in

lumenul acinului, numite celule centroacinare. Celulele centroacinare au citoplasma saraca in organite celulare. In afara acinilor, celulele ce tapeteaza canaliculii Boll au aspect cuboidal. Ductele intercalare Boll, subtiri, se concentreaza in ducte interlobulare iar acestea se unesc pentru a forma ductele interlobulare in tesutul conjunctiv dintre lobulii glandei. Canalele interlobulare captusite de un epiteliu columnar scund se asociaza in canalul pancreatic principal care, de la un capat la altul, strabate toata lungimea glandei, conducand secretia pancreatica spre duoden. Epiteliul ce tapeteaza canalele mari este simplu columnar; celulele cu platou striat si celulele caliciforme sunt si ele prezente in epiteliu printre cele prismatice inalte (columnare). Vascularizatia pancreasului este foarte bogata. Arterele abordeaza glanda pe calea septurilor conjunctive si se capilarizeaza pentru acinii serosi la nivelul interstitiilor conjunctive dand o retea capilara si in interiorul insulelor Langerhans. Venele au un traiect invers arterelor, limfaticele realizeaza o retea perilobulara ce dreneaza catre ganglionii sateliti. Inervatia pancreasului este simpatica si parasimpatica; se realizeaza un plex nervos peripancreatic, apo unul interlobular ce da ramuri intralobulare. Histofiziologie. Dupa ingestia de alimente, pancreasul elibereaza o cantitate mare de fluid alcalin ce contine peste 20 enzime necesare in procesul digestiei. Prezenta alimentelor si a acidului gastric un duoden, determina celulele endocrine - celulele sa secrete colecistochinina (CCK) care este transportata in sangele pancreasului. Celulele acinare elibereaza intr-o concentratie crescuta proenzime depozitate in granulele de zimogen. Celulele endocrine S secreta un hormon, secretina, stimuland celulele ce captusesc ductele mici ale glandei sa secrete o cantitate mare de fluid bogat in bicarbonat care vehiculeaza enzimele eliberate de celulele acinare. Pe intinderea duodenului, acest fluid creaza un mediu alcalin necesar pentru activitatea maximala a enzimelor digestive. Pentru a proteja glanda insasi in procesul digestiei, celulele acinare contin proteaze inhibitorii si enzimele sunt secretate ca proenzime care sunt activate numai dupa ce ajung in duoden. Sucul pancreatic este un lichid vascos, alcalin ce contine apa, saruri minerale, enzime: tripsina, chimotripsina, amilaza, lipaza, ribonucleaza, carboxipeptidaza, decarboxilaza, elastaza si alte enzime.

Pancreasul endocrin Componenta endocrina a pancreasului este reprezentata de insulele Langerhans situate printre acinii serosi ai pancreasului exocrin. Insulele Langerhans sunt foarte numeroase; se estimeaza ca in pancreasul uman ar fi in numar de peste un milion. Ele sunt raspandite fara nicio ordine in tot organul, fiind mai numeroase la nivelul capului si corpului pancreatic. Au forma sferica sau ovulara si un diametru de 100-400 microni. Sunt delimitate la periferie de o trama fina de fibre de reticulina si colagen. Fiecare insula Langerhans este constituita dintr-o masa compacta de celule epiteliale printre care se gaseste o bogata retea de capilare (glanda de tip cordonal). Studiile de microscopie electronica si imunohistochimie au aratat in structura insulei Langerhans patru tipuri de celule: celulele A (alfa) reprezinta aprox. 20% din populatia celulara a insulei; contin granule acidofile, cu diametrul de aproximativ 230nm, rezistente la tratamentul cu alcool. Aceste granule prezinta o zona centrala densa, inconjurata de o zona clara redusa. Organitele celulare sunt bine

dezvoltate, ca si echipamentul enzimatic. Celulele alfa, mari, sunt raspandite in special la periferia celulei. Secreta glucagon. celulele B (beta) sunt cele mai numeroase, reprezentand 70-75% din populatia celulara a insulei. Au dimensiuni mai mici, citoplasma este bogata in organite si enzime iar nucleul este situat central. In citoplasma se gasesc granule cu diametrul de 270mn, bazofile, ce se dizolva in alcool. Granulele contin unul sau mai multe cristale dense de zinc insulina. Prin eliberare, continutul granulelor difuzeaza in lumenul capilarelor fenestrate invecinate. Celulele beta se gasesc in numar mai mare in partea centrala a insulei. Secreta insulina. celulele D (delta) reprezinta aproximativ 5% din celulele cordonale. Sunt celule mici, cu citoplasma clara ce contine granule heterogene cu diametrul de 330nm. Ele sunt dispersate mai frecvent la periferia insulei. Secreta somatostatina pancreatica. celulele F (celulele PP) rare, contine granule cu un diametru de 150 nm, dense la fluxul de electroni. Sunt mai bine reprezentate la periferia insulei si de asemenea, in insulele de la nivelul capului pancreasului. Secreta polipeptidul pancreatic vasoactiv (VIP). Histofiziologie. Produsul major al digestiei carbohidratilor il reprezinta glucoza care este cea mai importanta sursa de energie pentru celulele intregului organism. Hormonii celulelor cordonale ale insulelor Langerhans controleaza nivelul sanguin al glucozei. Pancreasul endocrin secreta, in principal, doi hormoni cu actiune antagonica asupra metabolismului glucidic: insulina si glucagonul. Insulina este un hormon plopeptidic, hipoglicemiant, format din 51 de aminoacizi. El favorizeaza penetrarea glucozei si arderea ei in toate celulele din organism si in mod deosebit in hepatocite, celulele adipoase, fibrele musculare. De asemenea, favorizeaza sinteza glicogenului si a lipidelor din glucoza. Lipsa insulinei sau hiposecretia ei determian diabetul zaharat caracterizat prin hiperglicemie, glicozurie, hiperfagie si poliurie. Glucagonul este un hormon lipopeptidic hiperglicemiant prin activarea proceselor de glicogenoliza hepatica. Somatostatina este un hormon produs de celulele D, dar si de unii neuroni hipotalamici. Ea are efect opus hormonului somatotrop (STII), diminua secretia de STH si reduce secretia de insulina si glucagon. Polipeptidul pancreatic vasoactiv (VIP) stimuleaza secretia gastrica si glicogenoliza hepatica. APARATUL RESPIRATOR

Aparatul respirator este constituit din totalitatea organelor care participa la realizarea schimburilor gazoase intre aerul atmosferic si mediul intern. Aceste schimburi gazoase, cunoscute si sub numele de hematoza, asigura trecerea oxigenului atmosferic in mediul intern si eliminarea dioxidului de carbon din mediul intern, in aerul atmosferic. Pentru a realiza aceasta functie esentiala, aparatul respirator este format din multipli saci aerieni, distensibili, cu peretele subtire, prin care se realizeaza pasajul gazelor respiratorii intre mediul intern si extern si dintr'o serie de structuri tubulare prin care este vehiculat aerul atmosferic. Structura histologica a aparatul respirator

Aparatul respirator este alcatuit din caile aeriene si suprafaa respiratorie, sediul schimbului de gaze ntre aer i capilarele sanguine Caile aeriene au o structura tubulara. Ele asigura transportul aerului atmosferic spre sacii alveolari si invers, filtreaza, incalzesc si umidifiaza aerul, retin si inactiveaza unele microorganisme. Caile aeriene se clasifica in: cai aeriene extrapulmonare (fosele nazale, rinofaringele, laringele, traheea, bronhiile principale) cai aeriene intrapulmonare (bronhiile lobare, bronhiile segmentare, bronhiolele intralobulare, terminale, respiratorii, sacii alveolari). CILE AERIENE EXTRAPULMONARE FOSELE NAZALE, situate la nivelul piramidei nazale, reprezinta prima portiune a aparatului respirator. Ele sunt formate din : vestibulul nazal, situat in partea anterioara a piramidei nazale, fosele nazale propriu-zise, situate posterior. Fosele nazale se continua posterior cu rinofaringele, iar lateral si superior comunica cu o serie de cavitati aerice denumite sinusuri (frontale, maxilare, etmoidale, sfenoidale) sau cavitati paranazale. Pe tavanul foselor nazale se gaseste localizata mucoasa olfactiva, segmentul periferic al analizatorului olfactiv. Vestibulul nazal are un schelet osos si cartilaginos, tapetat de o mucoasa cu o structura histologica particulara, care face trecerea de la pielea fetei la mucoasa de tip respirator a fozelor nazale propriu-zise. Mucoasa vestibulara este constituita dintr-un : epiteliu pavimentos stratificat fara keratinizare asezat pe un corion papilar bogat in tesut conjunctiv si vase sanguine. In corion se gasesc numeroase glande seromucoase si chiar glande sebacee, fire de par denumite vibrize, infiltratii limfoide si chiar foliculii limfatici mici. Fosele nazale propriu-zise prezinta pe peretele lateral trei prelungiri osoase incurbate de tesut osos spongios, constituind cornetele nazale (superior, mijlociu si inferior). Spatiile delimitate de cornetele nazale formeaza, impreuna cu peretele lateral, meaturile nazale. Cornetele nazale imprima coloanei de aer inspirate un regim aerodinamic turbulent, ceea ce permite retinerea impuritatilor de dimensiuni mai mari (7-10 microni) la nivelul foselor nazale. Structura osoasa a foselor nazale este tapetata de o mucoasa ce se continua cu mucoasa sinusurilor paranazale i este alcatuita dintr-un : epiteliu de tip respirator, cilindric, pseudostratificat, ciliat si cu celule caliciforme. El este acoperit totdeauna de o pelicula de mucus produs de glandele seromucoase si de celulele caliciforme, Corionul mucoasei nazale este un corion de aparare, aderent la periostul subiacent, bogat in celule de tip limfoplasmocitar si macrofagic.

In corion se gasesc numeroase glande seromucoase, tubulo-acinoase ramificate care au rolul de a umidifica suprafata mucoasei nazale si respectiv, aerul inspirat. Corionul mucoasei nazale dispune de un dispozitiv vascular particular, care asigura cresterea temperaturii aerului inspirat. Trecand prin fosele nazale aerul atmosferic este purificat cu ajutorul vibrizelor, care retin impuritatile de mari dimensiuni, a mucusului de la suprafata epiteliului de acoperire si a cililor epiteliali carea bat continuu vehiculand mucusul de la suprafata spre faringe de unde este expectorat sau inghitit. De asemenea, aerul atmosferic este incalzit de sistemul vascular foarte dezvoltat al foselor nazale care actioenaza ca un "radiator", astfel incat sa se poata realiza procesul de hematoza. SINUSURILE FETEI sunt cavitati situate in grosimea oaselor frontal, maxilar, etmoidal si sfenoidal. Ele comunica cu fosele nazale prin intermediul unor orificii inguste, nivel la care mucoasa nazala se continua cu mucoasa sinusurilor. Infectiile de la nivelul foselor nazale se pot propaga la nivelul mucoasei sinusale realizand sinuzite. MUCOASA OLFACTIVA se afla pe peretele postero-exterior al cavitatii nazale. Ea se intinde pe fata inferioara a lamei ciuruite a etmoidului, partea superioara a septului nazal si o parte din suprafata cornetului superior, totalizand o suprafata de 2,5-5 cm2. Ea se distinge de mucoasa respiratorie a foselor nazale prin coloratia galben palid. Mucoasa olfactiva contine protoneuronii analizatorului olfactiv. Structura si functiile ei vor fi studiate la capitolul analizatori. RINOFARINGELE sau NAZOFARINGELE situat in partea posterioara a coarnelor nazale reprezinta partea superioara a faringelui. El comunica larg cu orofaringele. Rinofaringele este tapetat in cea mai mare parte de o mucoasa de tip respirator, care continua mucoasa nazala. Din loc in loc se pot identifica insule de epiteliu pavimentos stratificat fara keratinizare. Pe peretele posterior mucoasa respiratorie este inlocuita cu o mucoasa de tip bucal. La copii, pe linia mediana se gaseste o amigdala impara, amigdala laringiana a carei hipertofie determina aparitia vegetatiilor adenoide sau polipilor faringieni. LARINGELE este un organ tubular complex, cu aspect de trunchi de piramida triunghiulara cu baza mare cranial si baza mica caudal, care leaga faringele de trahee. El prezinta in structura peretelui sau trei tunici concentrice: mucoasa sau tunica interna; tunica fibrocartilaginoasa sau tunica mijlocie; adventicea sau tunica externa. Mucoasa laringelui este formata din epiteliu si corion, despartite de o membrana bazala. Mucoasa prezinta doua perechi de repliuri care proemina in lumenul laringelui formand corzile vocale: - corzile vocale superioara (corzile false) si corzile vocale inferioare (corzile adevarate). Epiteliul. In partea superioara a laringelui, epiteliul este de tip pavimentos stratificat fara keratinizare, continuare a epiteliului faringian. Acelasi tip de epiteliu se continua si la nivelul

fetei linguale a epiglotei, corzilor vocale inferioare si fetei interne a cartilajelor aritenoide. In restul laringelui epiteliul este de tip respirator. Corionul mucoasei laringiene este bogat in tesut conjunctiv lax si vase de sange si poate deveni sediul edemului glotic in cazul unor afectiuni alergice sau infectioase. Tunica fibrocartilaginoasa constituie "scheletul laringelui". Ea este formata din mai multe piese cartilaginoase mari, de tip hialin (tiroid, cricoid) si cartilaje mai mici, de tip elastic (cartilajele epiglotic, aritenoidele, cuneiformele, corniculatele), articulate intre ele prin ligamente si muschii intrinseci ai laringelui. Acest schelet cartilaginos are rolul de a mentine permanent glota deschisa. Adventicea sau tunica externa este reprezentata de tesutul conjunctiv care leaga faringele de organele din jur. In adventice domina tesutul conjunctiv lax. Laringele este nu numai o cale respiratorie ci si principalul organ fonator.

TRAHEEA este un conduct aerian cu diametrul de circa 1,8-2,5 cm si lungimea de 10-12 cm. Ea continua laringele intinzandu-se pana la nivelul 1/3 medii a mediastinului unde se bifurca si genereaza doua bronhii primare. Traheea are o forma de cilindru, cu peretele posterior turtit. Acest aspect este realizat de prezenta in peretele sau a 16-20 inele cartilaginoase, incomplete posterior, ce realizeaza o armatura parietala cu rolul de a mentine lumenul organului deschis atat in inspiratie cat si in expiratie.

Peretele traheal este format din trei structuri concentrice, denumite tunici: -tunica interna, mucoasa -tunica medie, fibro-musclo-cartilaginoasa -tunica externa, adventicea. Mucoasa traheei este formata din epiteliu si corion, despartite de o membrana bazala continua si neteda. Epiteliul traheal este asemanator epiteliului din caile respiratorii superioare, fiind un epiteliu pseudostratificat cilindric, ciliat si cu celule caliciforme Populatia celulara majoritara a epiteliului traheal este formata din celule cilindrice ciliate, celule caliciforme. Printre acestea s-au mai identificat si alte tipuri de celule: celule cu margine n perie, celule cu granule mici sau neuroendocrine, celule bazale. Celulele cilindrice ciliate sunt cele mai numeroase. Sunt celule prismatice, nalte, ce prezint cili la polul lor apical( aproximativ 300 cili/ celul). Citoplasma este srac n organite, cele mai numeroase fiind mitocondriile , o parte din ele fiind dispuse subapical, la baza cililor. Btile cililor sunt asemnate cu o micare rapid de biciuire orientat spre laringe, urmat de o revenire mai lent. Deficienele n dinein, o protein ce leag dubletele periferice ale cililor determin imobilitate ciliar cu apariia infeciilor cilor respiratorii.

Celulele caliciforme se gsesc n proporie mai mic, aproximativ o celul caliciform la 5 celule cilindrice ciliate. n citoplasma bazal conin un RER dezvoltat iar n citoplasma apical sunt prezente numeroase granule de mucus nconjurate de membrane. Celulele cu margine n perie sunt grupate n perechi printre celulele ciliate. Citoplasma lor conine incluziuni de glicogen i un REN foarte dezvoltat. Polul lor bazal vine n contact cu terminaii nervoase, de aceea aceste celule au rol de receptori senzoriali. Celulele cu granule mici (celulele Kulchitsky sau celulele K). Ele apartin celulelor sistemului endocrin difuz, fiind similare ca structura cu alte asemenea celule prezente in tubul digestiv ele fiind capabile s capteze i s decarboxileze precursori aminici. Aceste celule se gasesc izolate, printre celulele ciliate, in contact cu membrana bazala. Sunt celule de tip secretor, deoarece au in citoplasma granule de secretie de tip endocrin, dense la fluxul de electroni, limitate de o membrana. Diametrul granulelor variaza de la 100 la 300 nanometri. Secreia lor este variat i include bombezine, calcitonina, serotonina,enkefaline. Cnd aceste celule apar grupate, ncorpornd n acest ansamblu i filete nervoase, alctuiesc corpii neuro-epiteliali, cu rol de chemoreceptori, ce analizeaz calitatea aerului inspirat. Celulele bazale sunt de talie mai mic situate printre celelalte tipuri de celule. Au rol n nlocuirea celulelor uzate. Celulele epiteliului sunt jonctionate intre ele prin diverse tipuri jonctionale: desmozomi in portiunea epiteliala profunda, macula adherens si macula ocludens spre suprafata epiteliului. La unele persoane, datorita unor iritatii cronice (tabagism, noxe profesionale) apar mici zone in epiteliu in care celulele isi pierd aspectul morfologic de celule cilindrice devenind celule poliedrice. Se formeaza astfel o zona de metaplazie epidermoida in care epiteliul cilindric pseudostratificat ciliat este inlocuit cu un epiteliu pavimentos stratificat fara keratinizare asemanator epiteliului bucal sau esofagian. Corionul mucoasei traheale este bine reprezentat, fiind format din tesut conjunctiv lax bogat in fibre elastice. El contine numeroase glandei tubulo-acinoase, formate din celule sero-mucoase, localizate preponderent in partea posterioara a traheei, inaintea muschiului traheal, si in spatiile dintre semiinelele cartilaginoase. Contine o bogata retea vasculara, cu numeroase anastomoze si capilare de mare calibru care au rolul de a incalzi aerul inspirat. Este un corion de aparare infiltrat cu numeroase celule apartinand sistemului imunitar, in special macrofage, plasmocite si limfocite izolate. Tot in corion se gasesc si foliculii limfoizi izolti. Limfocitele si plasmocitele secreta imunoglobuline A (lg. A) care strabat corionul si epiteliul de suprafata fiind prezente in mucusul de la suprafata epiteliului. Tunica medie este formata din 16-20 inele cartilaginoase incomplete, in forma literei C, suprapuse, deschise posterior (ca o potcoava). Aceste piese cartilaginoase sunt constituite din cartilaj hialin, fiind delimitate la exterior de pericondru. Intre capetele posterioare ale semiinelelor se insera muschiul traheal, format din fibre musculare netede. Piesele cartilaginoase sunt solidarizate intre ele prin tesut conjunctiv bogat in fibre colagene cu dispunere ordonata.

Tunica externa sau adventicea este formata dintr-un tesut conjunctiv lax, cu numeroase adipocite. Este strabatuta de numeroase vase sanguine, limfatice si filete nervoase simpatice si parasimpatice.

BRONHIILE PRINCIPALE sau primitive sunt in numar de doua si rezulta din bifurcarea traheei. Ele au o structura microscopica similara cu a traheei dar de dimensiuni mai reduse. Piesele cartilaginoase din tunica medie formeaza uneori inele cartilaginoase complete. La nivelul hilului pulmonar bronhiile principale se divid dand bronhii lobare (trei pentru pulmonul drept si doua pentru pulmonul stang). PLMNII, principalele organe ale hematozei, sunt situati in cavitatea toracica, fiind separati intre ei prin mediastin si delimitati la exterior de pleura. Diametrele plamanilor sunt variabile in functie de starea de expiratie sau inspiratie, varsta, sex, dezvoltarea cutiei toracice. ntr-un inspir normal, diametrul cranio-caudal al plamanului este de circa 25cm, diametrul sagital la nivelul bazei de 15cm, iar diametrul transversal al bazei de 10cm. Cantitatea maxima de aer pe care o contin cei doi plamani variaza de la 4500 la 5000 ml. Consistenta pulmonului este moale, spongioasa si foarte elastica. Pe masura ce organismul inainteaza in varsta, elasticitatea acestuia scade. Fiecare plmn prezint pe faa sa medial un hil prin care ptrund i ies componentele pediculului pulmonar: bronhie, artera pulmonar, venele pulmonare, vasele bronhice, nervi, limfatice gzduite ntr-un nvelite ntr-un nveli de esut conjunctiv.

Plmnii sunt alctiui din: ci aeriene intrapulmonare - extralobulare - bronhii lobare bronhii segmentare intralobulare - bronhiola lobular bronhiola terminal zona de schimb respiratorie - bronhiole respiratorii ducte alveolare alveole pulmonare saci alveolari. Vase sanguine, limfatice, nervi nglobate n esut conjunctiv. La microscopul optic plmnul se recunoate relativ uor, prin prezena pe seciune a unor mici spaii destinse de aer, neregulate, alveolele pulmonare care se descjid n canalele alveolare. Se descrie clasic aspectul de broderie care ajut la precizarea diagnosticului de organ. Subunitile pulmonare de organizare morfofuncional sunt: Lobii pulmonari care sunt separai ntre ei prin scizurile pulmonare. Pentru plmnul drept sunt n numr de trei: lobul superior, mijlociu, inferior.

Pentru plmnul stng sunt n numr de doi: lobul superior i inferior. Segmentele pulmonare sunt unitile funcionale ale plmnilor, determinate de ramificaia bronhiilor. Plmnul - drept are 10 segmente; stng are 8 segmente. Lobulii pulmonari sunt unitiloe morfofuncionale ale plmnilor. Au form piramidal, fiind orientai cu vrful ctre hilul pulmonar i baza spre pleura visceral. La vrful lobulului ptrund n interiorul acestuia bronhiola intralubular, arteriola intralobular, ramuri ale arterelor bronhice, limfatice, nervi. n esutul conjunctiv interlobular se gsesc fibre de colagen i reticulin, abundente fibre elastice, celule conjunctive, ramurile venei lobulare(tributare venei pulmonare). Acinul pulmonar format dintr-o bronhiol respiratorie mpreun cu canalele alveolare, alveolele i sacii alveolari dependeni de aceasta. CILE AERIENE INTRAPULMONARE incep cu bronhiile lobare si se continua cu cele segmentare, lobulare, terminale si respiratorii. Incepand de la hilul plamanului si pana la bronhiola respiratorie, caile aeriene intrapulmonare se dicotomizeaza realizand circa 20-23 de generatii de cai respiratorii. Ramificatiile arborelui bronsic se fac sub diverse unghiuri, ceea ce are ca rezultat o curgere turbulenta a aerului inspirat. Aceasta schimbare de directie a aerului in caile aeriene intrapulmonare face ca unele particule materiale inerte sau bacterii sa se loveasca de peretii acestor cai si sa fie retinute inainte de a ajunge la alveole.

BRONHIILE EXTRALOBULARE Bronhiile lobare rezulta din ramificarea bronhiilor primitive. Ele sunt in numar de 3 pentru pulmonul drept si in numar de 2 pentru pulmonul stang. Structural, ele prezinta cateva particularitati fata de alte cai ale arborelui traheobronsic. Tunica mucoasa este alcatuita din epiteliu si corion. Epiteliul mucoasei bronsice denumit impropriu epiteliu respirator, este asemanator cu cel de la nivelul cailor aeriene superioare, fiind un epiteliu de tip cilindric pseudostratificat, ciliat cu celule cilindrice ciliate, caliciforme i bazale.. Membrana bazala a mucoasei bronsice este o structura continua, liniara, situata sub polul bazal al celulelor epiteliului. Ea are o grosime de circa 0,5 microni, este usor acidofila si contine glicozaminoglicani si fibre de reticulina. Corionul mucoasei bronsice este un corion de aparare fiind format din tesut conjunctiv lax bogat in celule apartinand sistemului imun, fibre conjunctive (in special fibre elastice) si substanta fundamentala abundenta. Celulele din corionul mucoasei bronsice sunt reprezentate de fibroblaste, limfocite, plasmocite, macrofage, mastocite, fibre musculare netede, adipocite si celule endoteliale apartinand capilarelor. Corionul contine, de asemenea, numeroase vase sanguine anastomozate, de calibru marit, care au rolul de a incalzi aerul inspirat, vase limfatice si chiar foliculi limfoizi.

Corionul arborelui traheo-bronsic este un corion glandular, in structura sa existand glande tubulo-acinoase, sero-mucoase. Tunica musculo-fibro-cartilaginoasa este formata din mai multe piese cartilaginoase de cartilag hialin, izolate, dispuse in peretele bronsiei. Ele au forme si marimi diferite si sunt invelite la suprafata de pericondru. Printre piesele cartilaginoase, mai ales in partea superficiala a corionului, se gasesc fibre musculare netede care tind sa se dispuna intr-un strat continuu. Adventicea este stratul conjunctivo-adipos care leaga bronhia de celelalte elemente structurale ale plamanului. Ea contine tesut conjunctiv lax bogat in vase de sange, vase limfatice si terminatii nervoase libere. Bronhiile segmentare iau nastere prin diviziunea bronhiilor lobare.. La nivelul plamanului drept se formeaza 10 bronhii segmentare, iar la nivelul plamanului stang numai 8 bronhii segmentare. Structura lor histologica este asemanatoare cu cea a bronhiilor lobare, numai ca piesele cartilaginoase devin din ce in ce mai mici si mai neregulate, in timp ce stratul celulelor musculare devine mai evident, situat intre corion si piesele cartilaginoase. BRONHIOLELE INTRALOBULARE Bronhiolele lobulare sunt cai aeriene cu diametrul sub 5 milimetri, ce continua bronhiile segmentare. Aspectul lor structural difera de cel al bronhiilor prin faptul ca ele nu mai poseda piese cartilaginoase in tunica mijlocie si nici glande in corion. De asemenea, celulele musculare se organizeaza intr-un strat gros, bine vizibil pe preparatele microscopice, formand muschiul lui Reisseissen. Mucoasa prezint un epiteliu pseudostratificat cilindric ciliat ce diminu ca nlime de-a lungul bronhiei; astfel celulele cilindrice ciliate scad n nlime celulele caliciforme sunt din ce n ce mai rare celule cromafine dispuse sub form de insule apar celule neciliate, cuboidale sau prismatice, ce dau un aspect neregulat, inegal epiteliului, numite celule Clara . Celulele Clara prezint puini microvili la polul apical, n citoplasma bazal se gsete RER dezvoltat, supranuclear aparat Golgi, apical REN i granule de secreie, dense la fluxul de electroni. Celulele Clara secret proteine, glicoproteine, colesterol, proteinenzime de tipul enzimelor proteolitice i mucolitice. Aceste substane sunt prezente n fluidul bronhiolar din lumenul bronhiolei respective. Corionul este mai subire, bogat n fibre elastice dispuse longitudinal. Nu conine glande seromucoase i nu conine infiltraii limfoide dect n poriunea lor iniial. Musculara este format din fibre musculare netede organizate n fascicule, delimitate de esut conjunctiv formnd muchiul Reisseissen. Bronhiola bobular este lipsit de cartilaj.

Adventicea format din esut conjunctiv, gzduiate artera lobular ram din artera pulmonar, vase limfatice i nervi dar nu i vena lobular care rmne n esutul conjunctiv al septurilor interlobulare. Diagnosticul diferenial cu bronhiola extralobular: absena cartilajului absena glandelor seromucoase absena infiltraiilor limfoide Bronhiolele terminale sunt ultimele ramificatii ale arborelul bronsic care nu participa direct la hematoza. Ele au un diametru mic si un perete foarte subtire. Epiteliul de suprafata este de tip cubic, fara celule ciliate, fara celule caliciforme si cu rare celule cromafine. Corionul este discret, un tesut conjunctiv aglandular bine vascularizat si cu fine terminatii nervoase libere. Musculara n comparaie cu diametrul este dezvoltat, format din fibre musculare netede dispuse spiralat. Adventicea un esut conjunctiv lax n cantitate minim. Functiile arborelui bronsic sunt: -conducerea aerului in expiratie si inspiratie; -incalzirea si umidifierea aerului; -filtrarea aerului de impuritati cu ajutorul aparatului muco-ciliar; -captarea si distrugerea antigenelor din aerul inspirat si secretia de imunoglobuline de tip A. Bronhiolele respiratorii se disting de bronhiolele terminale prin prezenta, din loc in loc, in peretele lor, a alveolelor pulmonare, care intrerup epiteliul bronhiolar. Numarul alveolelor in peretele bronhiolelor respiratorii creste pe masura ce se indeparteaza de bronhiolele terminale. Epiteliul acestor bronhiole este un epiteliu continuu, cubic, asezat ca pe o membrana bazala continua. El nu mai contine celule cu functie secretorie. Corionul este redus la un strat fin de tesut conjunctiv lax in care se gasesc rare fibre musculare netede. Canalele alveolare se formeaza din bronhiolele respiratorii si au caracteristic faptul ca prezinta pe toata circumferinta alveole pulmonare. Locul in care se implanteaza alveolele pulmonare poarta numele de "picior de insertie al alveolei" si este prevazut cu numeroase fibre elastice si fibre musculare netede, acestea din urma alcatuind un "sfincter terminal". Alveolele pulmonare sunt structurile parenchimului pulmonar la nivelul carora se produc schimburile gazoase. Ele au un aspect sacciform sau in cuib de randunica si se deschid in canalul alveolar. Numarul total al alveolelor pulmonare a fost apreciat la 300 de milioane, ceea ce realizeaza o suprafata de 95m3 pentru un pulmon si un volum de 4,8 litri.

Alveolele sunt separate unele de altele printr-un perete numit sept interalveolar. Acesta prezint 2-6 mici orificii denumite pori alveolari (porii lui Kohn). Rolul porilor este de a egala presiunea aerului ntre alveole mpiedic colabarea alveolelor pulmonare stabilete o circulaie colateral a aerului, atunci cnd o bronhiol este obstruat. Din punct de vedere structural, studii de microscopie optica si electronica au permis sa se observe ca alveolele pulmonare prezinta o structura complexa, adaptata functiei de hematoza. In structura alveolei s-au identificat trei elemente: -epiteliul alveolar aezat pe o membran bazal i acoperit de un strat de fluid tensioactiv; -tesutul conjunctiv septal; -capilarele sanguine. Epiteliul alveolar este un epiteliu continuu, pavimentos, asezat pe o membrana bazala continua, subtire, evidenta numai la microscopul electronic. El tapeteaza intreaga suprafata alveolara. Celulele epiteliului alveolar denumite pneumocite sau alveolocite sunt celule turtite, jonctionate strans intre ele. Celulele alveolare se jonctioneaza si cu membrana bazala, care detine un rol esential in procesul de regenerare a epiteliului distrus. In structura alveolei pulmonare s-au descris doua tipuri de pneumocite: -pneumocite de tip I , membranare sau celule alveolare mici; -pneumocite de tip II, granulare sau celule alveolare mari. -celula cu margine n perie, similar cu cea din epiteliul traheal Pnemocitele de tip I sunt cele mai numeroase , ocup 95% din suprafaa unei alveole pulmonare. Sunt aplatizate, greu vizile in microscopia optica datorita grosmii extrem de reduse, de circa 0,40,6 microni. Ele tapeteaza cavitatea alveolara si participa la realizarea barierei aer-sange. Nucleul acestor celule este situat central, de forma ovalara, normocrom, asemanator nucleilor din celulele endoteliale. In citoplasma din jurul nucleului se gaseste aparatul reticular Golgi, ribozomi si cateva mitocondrii. Uneori, in citoplasma pneumocitelor, se pot evidentia mici vacuole de pinocitoza. Pneumocitele de tip I prezinta prelungiri citoplasmatice largi care formeaza adevarate panze citoplasmatice. Aceste prelungiri se extind pe distante de circa 50 de microni de la nucleu si se jonctioneaza cu prelungirile celulelor vecine. De asemenea, aceste prelungiri pot strabate porii Kohn si sa treaca de la o alveola la alta. Prelungirile citoplasmatice ale alveocitelor de tip I contin vezicule de pinocitoza si rare organite citoplasmatice. Aceasta dispunere a celulelor alveolare favorizeaza schimburile gazoase. In ciuda inaltei diferentieri impuse de functia de schimb gazos, alveocitele membranare asigura apararea peretilor alveolari impotriva factorilor neretinuti de pelicula de mucus din arborele traheobronsic sau de macrofagele libere. Pneumocitele tip II ocup doar 5% din suprafaa alveolei. Sunt celule de dimensiuni mai mari,de form cubic sau rotund, in contact direct cu membrana bazala prin polul lor bazal. Ele proemina in lumenul alveolei pulmonare. Nucleul acestor celule este voluminos, neregulat, situat central.

Citoplasma este abundenta si prezinta toate organitele citoplasmatice: complex golgi situat central, perinuclear, mitocondrii numeroase, reticulul endoplasmic bine reprezentat, lizozomi, peroxizomi . Caracteristic pentru aceste celule este prezena a numeroi corpi deni, osmiofilici, constituii din lamele concentrice numii corpi multilamelari sau citozomi, ce sunt nconjurai de o membran i conin fosfolipide, colesterol, proteine. S-a demonstrat c aceti corpi multilamelari reprezint forma de stocaj intracelular a unei substane active, ce acoper suprafaa epiteliului , numit surfactant. Din punct de vedere chimic surfactantul este format n principal din fosfolipide(dipalmitoilecitina), proteine, GAG. Producerea insuficient a acestei substane, determin la nou nscui (prematuri) boala membranelor hialine, atelectazie i sindromul de insuficien respiratorie. Rolul surfactantului: contribuie la scderea tensiunii superficiale i la stabilizarea diametrului alveolar. Faciliteaz schimburile gazelor respiratorii prin membrana alveolo-capilara 3.-permite realizarea proceselor de pinocitoza si endocitoza de catre alveolocite 4.-realizeaza un mediu optim pentru activitatea macrofagelor alveolare. Sub membrana bazal alveolar poate exista un strat subire de esut conjunctiv, ce ocup spaiul dintre membrana bazal a epiteliului alveolar i membrana bazal a endoteliului capilar. n acest spaiu se gsete substan fundamental, fibre elastice i de reticulin,fibroblaste i celule septale (macrofage alveolare). Macrofagele alveolare au diametrul de aproximativ 7-14 microni, forma este variabil, avnd i proprieti ameboide. Nucleul este mare, rotunjit, excentric. n citoplasm conine aparat Golgi, REN,lizozomi - prin tehnici de imunohistochimie s-au evideniat diverse activiti enzimatice ca fosfataza acid, beta glicuronidaza, sulfataza. Macrofagele alveolare pot fi localizate - n grosimea septurilor alveolare, ntre pneumocitele epiteliului alveolar, libere n cavitatea alveolelor. Diferitele localizri se datoresc mobilitii celulelor prin amoeboidism: ele traverseaz membrana bazal a epiteliului, ajung n lumenul alveolar i al cilor respiratorii pentru a fi apoi eliminate prin sput. n citoplasma acestor macrofage eliminate prin sput pot fi gsite particule din pulberile inhalate, de aceea ele se mai numesc celule cu praf. Macrofagele septale fagociteaz eritrocite n plmnii de staz, ele aprnd ncrcate cu granule de hemosiderin, constituind asa numitele celule cardiace din sputa cardiacilor.

Capilarele alveolare alctuiesc componenta major a septurilor alveloare. Capilarele sanguine pulmonare realizeaza o retea impresionanta de circa 90m^3. Diametrul mediu al capilarelor sanguine pulmonare este de aproximativ 15-28 microni. Capilarele pulmonare sunt capilare tipice, formate dintr-un endoteliu continuu, asezat pe o membrana bazala continua.

In zone unde se realizeaza hematoza, tesutul conjuntiv septal dispare, astfel ca membrana bazala a alveolei pulmonare vine in contact si chiar fuzioneaza cu membrana bazala a capilarului pulmonar, constituind o parte a membranei alveolo-capilare. Bariera aer-sange sau membrana alveolo-capilara are o grosime de circa 0,35 microni si este formata din: surfactantul pulmonar vlurile citoplasmatice ale penumocitelor de tip I membrana bazala a epiteliului alveolar care fuzioneaza cu membrana bazala a endoteliului capilar endoteliul capilar

Plamanii sunt inveliti la exterior de seroasa pleurala.

Pleura este o membrana continua formata din doua foite: -foita parietala, care tapeteaza peretele toracic de care adera intim -foita viscerala, care tapeteaza plamanul Cele doua foite pleurale delimiteaza o cavitate virtuala, cavitatea pleurala, in care se gaseste o lama fina de lichid pleural, ce faciliteaza miscarile respiratorii. Histologic, pleura este formata dintr-un epiteliu pavimentos simplu, denumit mezoteliu, asezat pe o membrana bazala continua. Celulele mezoteliale sunt celule turtite, cu grosimea de 5-8 microni, jonctionate intre ele prin numerosi desmozomi si alte complexe jonctionale. Polul lor apical prezinta numeroase prelungiri microvilozitare. Sub membrana bazala se gaseste o lama de tesut conjunctiv submezotelial bogat in fibre colagene si elastice ce se continua in profunzimea plamanului cu septurile conjunctive interlobulare. Sub acest tesut conjunctiv, bogat in fibre, se gaseste un strat fin de tesut conjunctiv lax bogat in vase sanguine, vase limfatice si termiantii nervoase. Pleura parietala este mai groasa si mai bogata in fibre de colagen decat pleura viscerala. APARATUL URINAR Aparatul urinar este format din totalitatea organelor care particip la formarea, colectarea i eliminarea urinii din organism. Prin urin se elimin cea mai mare parte a produilor de catabolism, aparatul urinar fiind unul din principalele structuri care particip la meninerea homeostaziei mediului intern. Aparatul urinar este format din rinichi i cile urinare extrarenale (calice, bazinet, uretere, vezica urinar, uretra). Dezvoltarea aparatului urinar Aparatul urinar se dezvolt de timpuriu (ncepnd din sptmna a 3-a de la fecundare). Din mezodermul intermediar situat antero-lateral de tubul neural, se formeaz dou cordoane nefrogene de o parte i de alta a aortei. Ele vor genera n etape succesive , pronefrosul, mezonefrosul i metanefrosul.

n etapele de pronefros i metanefros apar schie ale glomerulilor renali i tubilor uriniferi. Ele nu sunt funcionale i se pare c au numai rol inductor. Metanefrosul va genera, n schimb, rinichiul definitiv. El apare ca o mas uniform situat n pelvis , fiind format din mugurele ureteral al canalului mezonefric (care va genera tot sistemul de tubi colectori, inclusuv piramidele renale) i blastemul metanefrogen (care va genera nefronii). Primii nefroni apar n zona profund a corticalei renale n luna a III-a de via fetal. Pe msur ce se edific structural, rinichii sufer un proces de ascensionare , din regiunea pelvin n regiunea lombar. Dezvoltarea i ascensionarea rinichilor nu sunt nc terminate la natere. RINICHII Rinichii sunt organe pereche, situate retroperitoneal, de-o parte i de alta a coloanei vertebrale, ocupnd spaiul de la a XII-a vertebr toracal la cea de-a treia vertebr lombar (loja renal). Ei sunt nconjurai de spaiul perirenal, bogat n esut adipos. La persoanele adulte fiecare rinichi are o greutate medie de 120-170 g la brbai i 110-150 g la femeie. Ei prezint variaii individuale, nu numai n funcie de sex ci i n funcie de vrst,ras, precum i de greutatea individului i suprafaa sa corporal. Rinichii prezint: - dou fee (anterioar i posterioar) , dou margini (medial i lateral), doi poli (superior i inferior). Marginea medial, concav, conine hilul renal n care se identific, ntr-un esut bogat n adipocite artera i vena renal, calicele, pelvisul i nervii renali. Corespunztor hilului, in interiorul rinichiului, se contureaz un spaiu cu o adncime maxim de 1,8-2,2 cm, denumit sinus renal. Acesta va adposti bazinetul (cavitar, aflat n direct continuitate cu ureterul), calicele rezultate din divizarea bazinetului,alturi de vasele i nervii renali. m profunzimea sinusului renal, poriunea lrgit a bazinetului se va segmenta n 2-3 structuri consistente, denumite calice majore; acestea la rndul lor, vor da natere unui numr variabil (714) de calice minore. Rinichii sunt delimitai la exterior de o capsul fibroas, rezistent, inextensibil, format din fibre de colagen cu dispunere ordonat. La nivelul hilului din capsula renal se desprind septuri conjunctive fine care se rspndesc printre elementele perenchimului renal, n special perivascular, formnd o strom fin intrarenal, cu rol de suport pentru elementele perenchimului renal. Pe o seciune ce trece de la marginea extern spre marginea intern, pe suprafaa rinichiului se observ dou regiuni: regiune mai palid, de culoare brun-glbuie, care formeaz corticala renal. Prezena glomerulilor renali i a tubilor contori la acest nivel dau corticalei un aspect fin granular. regiune mai nchis la culoare care formeaz medulara renal.n medulara renal exist ntre 10-18 formaiuni piramidale, piramidele Malpighi, cu aspect striat longitudinal. Striaia longitudinal este dat de orientarea anselor Henle i a tubilor colectori. Baza fiecrei piramide renale este orientat spre cortical, iar vrful proemin n pelvisul renal formnd o papil renal. Fiecare papil prezint ntre 20-30 orificii , pori urinari, reprezentnd captul distal al cilor renale intrarenale. Suprafaa papilei renale , strbtut de porii urinari, este cunoscut sub numele

de aria cribrosa. La acest nivel cile urinare intrarenale se continu cu calicele minore (structuri morfologice ce reprezin nceputul cilor urinare extrarenale). Piramidele Malpighi au un aspect fibrilar, dar niciodat nu sunt complet alipite unele de altele, ci sunt separate de benzi de substan cortical, ptrunse n zona medular sub forma coloanelor Bertin. De la baza piramidelor Malpighi pornesc radiar spre capsula renal circa 400 de formaiuni conice , cu striaie fin longitudinal, formnd radiaiile medulare ale lui Ludwig sau piramidele Ferrein. Vrful piramidelor Ferrein se oprete la circa 1mm de capsula renal. Aceast zon de parenchim renal dispus ntre vrful piramidelor Ferrein i capsula renal, lipsit de glomeruli renali, este cunoscut sub numele de cortex corticis. Parenchimul renal care ocup spaiul dintre piramidele Ferrein poart numele de labirint. piramid Malpighi, mpreun cu parenchimul cortical din jurul su, inclusiv piramidele Ferrein aferente, formeaz un lob renal. Rinichiul uman are n medie 10-18 lobi. La om n timpul dezvoltrii embrionare lobii renali fuzioneaz ntre ei, astfel c, limitele dintre acetia nu mai sunt vizibile. piramid Ferrein mpreun cu parenchimul cortical nconjurtor formeaz un lobul renal. Ca i lobii renali, nici lobulii renali nu pot fii strict delimitai. Din punct de vedre histologic noiunile de medular i cortical renal nu sunt identice cu cele anatomice. Medulara renal este reprezentat de - piramidele Malpighi , -piramidele Ferrein; corticala renal este reprezentat de - cortex corticis, labirintul renal, coloanele Bertin. Vascularizaia renal Rinichii sunt printre organele cele mai bine vascularizate. n repaus ei primesc circa 25% din debitul sistolic al cordului. Arterele renale (dreapt i stng) se desprind direct din aort. Ajunse la nivelul hilului renal ele se divid n 4-5 ramuri, formnd arterele segmentare ( cte una pentru fiecare segment al rinichiului: apical, superior, mijlociu, inferior i posterior), din care majoritatea trec anterior de sinusul renal i numai una maxim dou, trec posterior de sinusul renal. Arterele segmentare au un traiect scurt. Ele se divid dnd natere arterelor interlobare care ptrund n parenchimul renal, strbtnd cordoanele Bertin, printre piramidele Malpighi adiacente pn la jonciunea dintre medular i cortical.La acest nivel arterele interlobare se bifurc dnd natere arterelor arciforme (arcuate) care merg aproximativ paralel cu baza piramidelor renale. Din arterele arciforme se desprind arterele interlobulare (perilobulare) care urc prin corticala renal spre capsul. Datorit faptului c lobulii renali sunt structuri imprecis delimitate, aceste artere sunt denumite i artere radiare corticale. Tot din arterele arciforme se desprind artere descendente, denumite arterele rectae verae care ptrund n piramidele Malpighi , ndreptndu-se spre vrful acestora.

Din arterele interlobulare se desprind arteriolele aferente care, dup un scurt traiect ptrund n glomerulul renal(cte o arter pentru fiecare glomerul renal) prin polul vascular al acestuia i se capilarizeaz.Capilarele glomerulare se ramifica si se anastomozeaza intre ele, iar in final converg spre polul vascular al glomerulului, fuzioneaza si dau nastere arteriolei eferente. La randul sau arteriola eferenta se recapilarizeaza in jurul tubilor uriniferi. Arteriolele juxtamedulare patrund in structura piramidelior renale Malpighi si se capilarizeaza in jurul tubilor urinari prezenti in structura piramidelor. Arteriolele eferente din treimea medie si externa a corticalei renale se vor capilariza in jurul segmentelor proximale si distale ale nefronilor din corticala renala, realizand o vasta retea de capilare peritubulare. Prin fuziunea capilarelor peritubulare se formeaza venule si apoi venele intrarenale. In corticala superficiala prun fuzionarea capilarelor se formeaza dispozitive vasculare stelate, cunoscute sub numele de stelele vasculare Verheven, care reprezinta inceputul intoarcerii venoase in aceasta zona. Din aceste dispozitive vasculare se formeaza venele interlobulare care dreneaza in venele arciforme. Venele arciforme primesc si venele drepte ascendente care aduc sangele venos din piramidele Malpighi. Velele arciforme se continua cu venele interlobulare care formeaza in hilul renal vena renala. Structura histologica a rinichiului Microscopic, rinichii sunt alcatuiti din doua componente: parenchimul renal ,componenta cea mai dezvoltata; stroma renala. PARENCHIMUL renal este format din nefroni si caile urinare intrarenale. NEFRONUL Unitatea structurala si functionala a rinichiului este nefronul. El este format din - corpusculul renal (glomerulul renal si capsula Bowmann) , tubul urinifer (alcatuit la randul sau din: tubul contort proximal, ansa Henle si tubul contort distal). Fiecare rinichi uman contine circa 800 000 - 1 200 000 de nefroni. Corpusculul renal Malpighi are o forma rotunda sau ovalara, culoare rosie deschisa si un diametru de circa 150-200 microni. Corpusculii renali se gasesc raspanditi neomogen la nivelul corticalei renale si in partea superioara a cordoanelor Bertin; lipsesc in cortex corticis. Fiecare corpuscul renal este format dintr-un ghem de capilare (glomerulul) inconjurate de o capsula epiteliala care il delimiteaza de restul parenchimului renal (capsula Bowmann). Corpusculul renal prezinta : un pol vascular (locul prin care intra arteriola aferenta si iese arteriola eferenta) si un pol urinar (locul in care capsula Bowmann se continua cu tubul urinifer). Corpusculul renal este format din doua componente: componenta vascular; componenta epiteliala. Componenta vasculara este formata din multiple capilare, anastomozate intre ele, rezultate din capilarizarea arteriolei aferente.

Arteriola aferenta, cu un diametru mediu ce circa 50 microni, patrunde in corpusculul renal Malpighi printr-un pol al acestuia, denumit pol vascular. Imediat ea se divide in 4-8 trunchiuri capilare cu diametru de circa 25-30 microni care, la randul lor se divid, rezultand capilare secundare cu diametrul de 5-15 microni. Intre capilarele secundare ale aceluiasi trunchi principal se realizeaza anastomoze capilare. Fiecare capilar se incurbeaza si, indreptandu-se spre polul vascular al glomerulului, se anastomozeaza cu celelalte, formand arteriola eferenta, care paraseste glomerulul prin aceeasi zona prin care patrunde si arteriola aferenta. Arteriola eferenta are un perete mai subtire si un lumen mai mic decat arteriola aferenta. Ea se va recapilariza in jurul tubilor uriniferi ai nefronilor sau tubilor colectori. La nivelul glomerulului renal se realizeaza o retea capilara admirabila de tip arterial (arteracapilare-artera). Capilarele glomerulare se dispun in jurul unui ax format din mezangiu. Peretele fiecarui capilar prezinta doua fete: una care proemina in camera glomerular (partea cea mai extinsa), alta aplicat pe mezangiu. Peretele capilarelor glomerulare este format dintr-un endoteliu continuu, fenestrat, asezat pe o membrana bazala continua. Capilarele glomerulului renal sunt capilare atipice, lipsite de periteliu. Spre camera glomerulara, peste aceasta structura a peretelui capilar se ataseaza foita viscerala a capsulei lui Bowmann, iar spre partea opusa, structura mezangiului. In zonele in care capilarul sanguin vine in contact cu foita viscerala a capsulei Bowmann, membranele bazale ale celor doua structuri fuzioneaza, rezultand o structur membranar unic. Celulele endoteliale sunt celule aplatizate, cu prelungiri jonctionate intre ele prin zonule ocludens. Ele prezinta un nucleu turtit, situat central, de regula pe partea opusa mezangiului; organitele citoplasmatice sunt reduse si dispuse in jurul nucleului. Citoplasma contine unsa numeroase vezicule de pinocitoza. Celulele endoteliale prezinta pori citoplasmatici numerosi, cu diametrul de circa 5-100 nanometri, acoperiti sau nu de diafragme. Porii au un diametru suficient de larg pentru a permite trecerea oricarui constituient plasmatic pana la membrana bazala. S-a apreciat ca suprafata totala a porilor citoplasmatici reprezinta circa 30% din suprafata totala a celulei endoteliale. Membrana bazala are o grosime de circa 250-400 nm. In tehnicile histologice clasice apare ca o structura continua, omogena, PAS-pozitiva. Examinata la microscopul electronic, membrana bazala prezinta trei lamine: lamina rara interna, dispusa imediat sub celulele endoteliale, cu densitate redusa la fluxul de electroni, lamina densa care ocupa treimea medie a membranei bazale, mai densa la fluxul de electroni, formata dintr-o retea de fibre conjunctive, colagene cu diametrul de circa 2-5 nm. lamina rara externa, care ocupa treimea externa a membranei. Studii de microscopie electronica si imunohistochimie au demonstrat ca membrana bazala contine colagen tip IV, proteoglicani (in special heparanulfat), fibronectine, laminina, etc.

Membrana bazala este sintetizata de celulele endoteliale si celulele foitei interne a capsulei Bowmann. Principalul sau rol este acela de filtru selectiv al urinii primare. Mezangiul. Printre ansele capilare ale glomerulului se gaseste un tesut conjunctiv denumit mezangiu (gr, mesos = mijlociu; angeion = vase). El este format din celule si matrice conjunctiva. Celulele mezangiale sunt celule de dimensiuni medii, cu nucleu ovalar, normocrom, situat central. Celulele prezinta numeroase prelungiri citoplasmatice (unele din aceste prelungiri se insera pe membrana bazala a capilarului), asemanator fibroblastelor. In citoplasma se gasesc organite comune bine reprezentate, capabile sa sintetizeze elementele matricei mezangiale si proteine fibrilare (miofilamente de actina si miozina). Matricea mezangiala, in mod normal este redusa cantitativ. Ea este formata din proteine fibrilare, in special colagen, proteoglicani si glicozaminoglicani. In procesele de involutie glomerulara, matricea mezangiala creste, reducand numarul si volumul capilarelor glomerulare. Originea mezangiului este inca subiect de discutii: unii autori considera ca celulele mezangiale provin din celulele musculare netede ale arteriolei aferente; altii autori considera ca aceste celule au originea in celulele mezenchimale fiind de fapt o forma particulara a pericitelor din structura peretelui capilarelor. Mezangiu are rol de suport al anselor capilare glomerulare, regleaza cantitatea de sange intraglomerular si presiunea in ansele capilare si fagociteaza resturile celulare si fibrilarea in procesele de involutie a glomerului renal. Componenta epiteliala a glomerulului renal este reprezentata de capsula Bowmann. Ea inveleste ghemul de capilare si delimiteaza corpusculul renal de restul structurilor renale. Capsula Bowmann este formata din doua foite: foita externa sau parietala; foita interna sau viscerala. Cele doua foite ale capsulei Bowmann se contuna una cu alta la nivelul polulul vascular glomerulului, acolo unde patrunde arteriola aferenta si iese arteriola eferenta din corpusculul renal. Intre cele doua foite se delimiteaza un spatiu numit camera glomerulara sau cavitatea corpuscului Malpighi, in care se formeaza urina primara. Foita externa a capsulei Bowmann delimiteaza la periferie corpusculul renal de restul parenchimului. Ea este formata dintr-un epiteliu pavimentos simplu, asezat pe o membrana bazala continua, cu grosime apreciabila. In tehnicile histologice uzuale celulele epiteliale sunt mai evidente in zona centrala acolo unde bombeaza nucleul. Coeziunea celulelor epiteliului este asigurata de multiple complexe jonctionale, realizand o structura miscoscopica impermeabila. Foita externa (parietala) a capsulei se continua la polul vascular al corpuscului cu foita viscerala, iar la polul urinar cu tubul contort proximal al nefronului. Foita viscerala a capsulei Bowmann inveleste ghemul de capilare glomerulare. Ea este formata din celule voluminoase denumite podocite, asezate pe o membrana bazala continua. Membrana bazala a foitei viscerale a capsulei Bowmann, in zonele in care vine in contact cu membrana bazala a capilarului glomerular, fuzioneaza, rezultand o membrana unica care formeaza principalul component al membranei filtrante a urinii primare.

Podocitele sunt celule voluminoase care proemina in camera glomerulara. Ele prezinta un corp celular ovalar sau usor turtit, cu un nucleu rotund, voluminos, normocrom, nucleolat, situat central. Morfoplasma este bine reprezentata (ARG, reticul endoplasmic, mitocondrii, microfilamente formate din vimentina si desmina, microtubuli, etc). Podocitele emit spre membrana bazala cateva prelungiri ca niste picioruse (de aici si numele celulelor: podos=piciorus), numite procese primare sau pedicule; fiecare proces primar se ramifica si da nastere la numeroase prelungiri numite procese secundare sau pedicele. La nivelul pediculelor si pedicelelor, prin tehnici de microscopie electronica si imunohistochimie s-au pus in evidenta numeroase filamente de proteine contractile (miozina II, alfaactina, vinculina, talina), ceea ce sugereaza ca aceste prelungiri prin echipamentul contractil pot sa-si modifice forma si dimensiunile si sa modifice diametrul capilarelor si presiunea intracapilara, intervenind in reglarea ratei de filtrare glomerulara. Corpul podocitelor si procesele primare ale celulei nu vin in contact cu capilarul, in timp ce procesele secundare se aplica pe membrana bazala formand un manson discontinuu in jurul capilarelor glomerulare. Prelungirile podocitare ale unei celule se intrepatrund cu prelungirile podocitelor vecine de-a lungul aceluiasi capilar. Intre procesele secundare care invelesc membrana bazala, ramane un spatiu de circa 25 nm numit "fante de filtrare" prin care se filtreaza urina primara din capilarul glomerular. Un podocit trimite prelungiri si ia contact cu mai multe capilare invecinate. Intre corpul podocitelor, prelungirile podocitare si membrana bazala a capilarului se formeaza un spatiu denumit spatiu subpodocitar sau labirint subpodocitar prin care trece urina primara. Din spatiul labirintic subpodocitar, urina primara trece in camera glomerulara, iar de aici in tubul nefronului. Membrana filtranta a urinii primare La nivelul corpuscului renal Malpighi se formeaza urina primara, care reprezinta un ultrafiltrat plasmatic. In 24 de ore se produc aproximativ 180 de litri de urina primara. Plasma sanguina, pentru a forma urina primara prezenta in camera glomerulara, va strabate urmatoarele structuri histologice, care formeaza membrana filtranta a urinii primare: endoteliul fenestrat al capilarului glomerular; membrana bazala a capilarului fuzionata cu membrana bazala a foitei interne a capsului Bowmann; fantele de filtrare dintre prelungirile podocitare; spatiul labirintic subpodocitar. Principala structura filtranta a plasmei este formata de membranele bazala fuzionate. Tubul urinifer continua corpusculul renal si este format din trei segmente: tubul contort proximal; ansa lui Henle; tubul contort distal. Tubul contort proximal continua foita externa a capsulei Bowmann; el incepe la polul urinar al corpuscului Malpighi si prezinta trei portiuni sau segmente: S1; S2; S3. Segmentul S1 prezinta un traiect foarte sinuos (partea conturnata) si se dispune in jurul corpusculului renal Malpighi; segmentul S2 prezinta portiunea terminala a partii conturnate,

segmentul S3 (tubul lui Schachowa) reprezinta portiunea rectilinie a tubului contort proximal si face legatura cu ansa lui Henle. Tubul contort proximal are o lungime de circa 12-14 mm si un diametru de 50-65 um. El este alcatuit dintr-un singur rand de celule piramidale, numite nefrocite de circa 20 um inaltime, care delimiteaza un lumen ingust si stelat. Nefrocitele sunt dispuse pe o membrana bazala continua care reprezinta o prelungire a membranei bazale a foitei externe a capsulei Bowmann. Ele poseda diferentieri citoplasmatice apicale, laterale si bazale, care le confera caractere particulare. La polul apical celulele prezinta microvilozitati lungi de circa 1-1,5 um si cu grosimea de circa 40-80 nm constituind "marginea in perie", evidenta in microscopia optica. Microvilii si polul apical al nefrocitelor prezinta numeroase interdigitatii care-i confera celulei un contur festonat in sectiune transversala. Pe fetele laterale nefrocitele prezinta numeroase complexe jonctionale: zonule ocludens, zonule adherens si desmozomi, care asigura coeziunea celulelor si impermeabilitatea epiteliului. La polul bazal membrana nefrocitelor prezinta invaginatii profunde si neregulate, care se intrica cu ale celulelor vecine, alcatuind "labirintul bazal" al lui Ruska. Nefrocitele au citoplasma abundenta, acidofila, bogata in organite citoplasmatice si sisteme enzimatice. Mitocondriile sunt cele mai numeroase, raspandite neuniform in citoplasma. La polul bazal al celulei exista mitocondrii voluminoase, alungite, dispuse in axul lung al celulei, printre repliurile plasmalemei, constituind ceea ce s-a descris in microscopia optica sub numele de "bastonasele lui Heidenhain". Aparatul reticular Golgi este bine dezvoltat si este dispus supranuclear. Reticulul endoplasmic neted si rugos, ribozomii, lizozomii si peroxizomii nu au o repartitie preferentiala in celula. Nefrocitele contin numeroase microfilamente si microtubuli, mai numerosi in 1/3 profunda, dispusi transversal fata de axul celulei. In citoplasma s-au evidentiat numeroase vezicule si vacuole, mai numeroase spre polul apical al celulei, reprezentand substante proteice endocitate de celula, incluzii de glicogen si vacuole cu lipide. Dintre sistemele enzimatice, cel mai bine reprezentate sunt: fosfataza alcalina (prezenta in special la polul apical si la nivelul microvililor), fosfataza acida, dehidrogenazele, diaforazele, ATP-azele, glucozo-6 fosfataza etc. Nucleul nefrocitelor este rotund, voluminos, normocrom, nucleolat, dispus in 1/3 medie sau 1/3 inferioara. Nefrocitele din segmentul S2 prezinta microvili mai putini si de talie mai mica. Interdigitatiile fetelor laterale sunt mai putin evidente, dar polul bazal prezinta adevarate pseudopode. Ele contin mai putine mitocondrii, vacuole de endocitoza si lizozomi, dar contin cantitati crescute de peroxizomi. Celulele segmentului S3 sunt mai putin inalte (unele au aspect cubic) si mai sarace in organite. Aspectul nefrocitelor, al diferentierilor citoplasmatice si al organitelor se coreleaza cu functiile acestora: In segmentul S1 (cel mai dezvoltat) se desfasoara o intensa activitate de reabsorbtie a unor metaboliti si a electrolitilor, in segmentele S2 si S3 activitatea dominanta este de secretie tubulara.

Ansa Henle continua brusc tubul contort proximal. Ea este formata din doua portiuni (ramuri, brate), descendenta, si repsectiv, ascendenta, de lungimi diferite, dupa pozitia corpusculului Malpighi in corticala: nefronii care au corpusculul Malpighi situat juxta-medular prezitna o ansa Henle lunga care coboara la diferite nivele in medulara renala (piramidele Malpighi), corpusculii Malpighi situati in corticala profunda sau superficiala prezinta o ansa Henle scurta care nu patrunde in medulara renala. Portiunea descendenta a ansei Henle prezinta un diametru redus (15 um), iar peretele este format din celule aplatizate, endoteliforme asezate pe o membrana bazala. Celulele epiteliale prezinta un nucleu ovalar sau endoteliform, citoplasma redusa si putine organite intracitoplasmatice. Celulele se ancoreaza intre ele prin complexe jonctionale si prin intredigitatii. Portiunea ascendenta, mai scurta, prezinta un lumen mai larg (30 um), iar peretele sau este format din celule cubice asezate pe o membrana bazala. Celulele prezinta pe fetele laterale numeroase interdigitatii si complexe jonctionale. Polul apical este lipsit de microvili. Citoplasma este abundenta, acidofila, iar nucleul este rotund, normocrom situat central. In citoplasma se gasesc putine organiteL mitocondrii alungite, reticul endoplasmic neted, ribozomi, lizozomi. Tubul contort distal continua, in corticala renala, partea ascendenta a ansei Henle. El prezinta un diametru mediu de circa 40 um si un traiect sinuos in jurul corpusculului Malpighi propriu, dupa care se indreapta spre tubul colector al unei piramide Ferrein. Tubul contort distal este mai scurt decat tubul contort proximal, iar peretele sau este format dintr-un singur rand de celule cubice sau cubico-cilindrice jonctionate intre ele prin interdigitatii si complexe jonctionale. Lumenul sau este mult mai larg decat al tubului contort proximal. Celulele epiteliului din tubul contort distal prezinta o citoplasma abundenta, acidofila, dar mai saraca in organite decat celulele tubului contort proximal, ceea ce-i confera un aspect mai clar in coloratiile histologice uzuale. Mitocondriile sunt mai numeroase spre polul bazal; la polul apical exista numeroase vacuole si vezicule de pinocitoza si endocitoza. Aparatul reticular Golgi este dispus in cea mai mare parte supranuclear, in timp ce restul organitelor (reticulul endoplasmic, ribozomii, lizozomii) sunt raspandite neuniform in citoplasma. Celulele prezinta la polul apical microvili scurti si rari, acoperiti de un strat fin de glicocalix, usor PAS-pozitiv. Plasmalema polului bazal prezinta numeroase invaginatii si prelungiri pseudopodice spre membrana bazala, care se intrica cu prelungirile celulelor vecine creand un spatiu labirintic intre plasmalema si membrana bazala. Clasificarea nefronilor Nefronii sunt situati in diferite zone ale corticalei renale. Daca corpusculul renal Malpighi prezinta aceleasi dimensiuni, ansa Henle poate fi mai lunga sau mai scurta. Dupa lungimea ansei Henle exista doua tipuri de nefroni: Nefronii cu ansa Henle scurta au glomerulul situat in 2/3 externe ale corticalei renale. Ansa Henle este scurta si patrunde in piramida Ferrein. Capacitatea lor de reabsorbtie a apei si sodiului este redusa, motiv pentru care se mai numesc si "nefroni care pierd sarea". Nefronii cu ansa lunga au glomerului situat in corticala profunda, juxtamedular. Ansa Henle este lunga, ea coborand la diverse nivele in structura piramidelor Malpighi. Datorita capacitatii crescute de a reabsorbi sodiul, acesti nefroni se mai numesc si "nefroni care retin sarea". De fapt, exista numeroase variante intre cele doua tipuri principale de anse Henle. Se pare ca nefronii cu ansa scurta sunt de 7 ori mai numerosi decat nefronii cu ansa lunga.

Tubii colectori Tubii cortorti distali, segmentele terminale ale nefronilor, sunt racordati la un sistem tubular, cunoscut sub numele de tubii colectori, care reprezinta caile urinare intrarenale. Aceste cai urinare conduc "urina definitiva" de la nefroni la caile urinare extrarenale cu care se continua la nivelul hilului renal. Tubii colectori sunt reprezentati de: canalele colectoare; tubii drepti Bellini; canalele papilare. Canalele colectoare sunt situate la nivelul piramidelor Ferrein. Fiecare canal colector primeste urina de la mai multi nefroni, prin tubii contorti distali. Ele au un traiect rectiliniu si convergent spre piramidele renale Malpighi, unde se continua cu tubii drepti Bellini, iar acestea cu canalele papilare ce se deschid in calicele minore, la nivelul ariei ciuruite a papilelor renale. Tubii colectori, pe masura ce se inreapta spre papilele renale, conflueaza, rezultand tubi de calibru din ce in ce mai mare. Astfel, canalele colectoare au diametru de circa 30-50 um si lungimea variabila de la cateva sute de microni la cativa mm; tubii drepti Bellini au un diametru de circa 80-100 um, iar canalele papilare ajung la un diametru de aproximativ 150-200 um. Daca la baza unei piramide renale Malpighi , exista intre 4000 si 6000 de canale colectoare, la varful piramidei exista numai 15-20 de canale papilare. Peretele tubilor colector este structurat dintr-un epiteliu cubic simplu, asezat pe o membrana bazala continua. Pe preparatele histologice uzuale, celulele prezinta o citoplasma acidofila si nucleul rotund, situat central, normocrom. Organitele citoplasmatice sunt reduse cantitativ. Mitocondriile sunt de talie mica si nu prezinta o localizare preferentiala. La polul apical pot exista vacuole de endocitoza si lizozomi. Plasmalema polului apical poate prezenta cativa microvili scurti, iar plasmalema polului bazal prezinta numeroase repliuri de dimensiuni reduse. Celulele se ancoreaza intre ele prin numeroase complexe jonctionale: zonule ocludens, zonule adherens si desmozomi. Printre celulele cu citoplasma clara (majoritare) s-au evidentiat si celule cu citoplasma intunecata, bogate in organite, in special ribozomi, reticul endoplasmic rugos si mitocondrii. Semnificatia functionala a acestor celule este necunoscuta. Aparatul juxtaglomerular Aparatul juxtaglomerular, prezent la nivelul polului vascular al corpusculului renal Malpighi, este format din celule prezente in tunica medie a arteriolei aferente (celule granulare), in peretele tubului contort distal (macula densa) si in triunghiul format de arteriola aferenta, arteriola eferenta si tubul contort distal (lacisul), celule care au capatat proprietati secretorii prezentand in citoplasma numeroase granule de secretie. Celulele granulare. In apropierea glomerulului renal, arteriola aferenta pierde limitanta elastica interna, iar celulele musculare (miocitele) din tunica medie capata un aspect rotunjit. Aceste celule, numite celulele mioepiteloide ale lui Ruyters, prezinta atat caractere contractile cat si caractere secretorii. Ele sunt separate de endoteliul arteriolar numai de membrana bazala a acestuia. Citoplasma este abundenta si contine in cantitati mari organite celulare implicate in sinteze (reticul endoplasmic rugos, ARG, ribozomi, mitocondrii, lizozomi) si granule de secretie de natura glicoproteica, PAS-pozitive, rotunde sau ovalare, cu diametrul de circa 10-40 nm, inconjurate de o membrana densa la fluxul de electroni (la microscopul electronic). Aceleasi

celule contin si miofilamente de proteine contractile si pigment lipofuscinic. Granulele de secretie contin renina, substanta organica implicata in mentinerea presiunii sanguine si a volumului plasmatic. Scaderea presiunii sanguine in arteriola aferenta este urmata de eliberarea in plasma a reninei (considerata de unii autori, hormon) care actioneaza asupra angiotensinogenului plasmatic pe care-l transforma in angiotensina I (o decapeptida); angiotensina I este convertita enzimatic (mai ales la nivelul celulelor endoteliale din plaman) in angiotensina II (o octopeptida) care produce cresterea presiunii sanguine prin contractia fibrelor musculare netede din peretii arteriolelor. De asemenea, angiotensina II stimuleaza secretia de aldosteron la nivelul corticosuprarenalei. Aldosteronul actioneaza la nivelul tubilor contorti distali si tubilor colectori determinand cresterea reabsorbtiei de sodiu, clor si apa, crescand astfel volumul plasmatic. Macula densa este formata de o parte din celulele tubului contort distal. In apropierea polului vascular, al glomerulului, pe o distanta de circa 50 um, celulele tubului contort distal, in contact cu peretele arteriolei aferente, devin inalte, cilindrice, cu dispunere palisadica. Nucleul este alungit sau ovalar, iar citoplasma este abundenta, usor acidofila. Polul apical este lipsit de microvili, iar fetele laterale nu prezinta decat foarte rar interdigitatii. In citoplasma se gasesc organite comune, numeroase, in special ARG, dispus spre polul bazal, microfilamente si granule de secretie. Aceste granule contin renina. Celulele din macula densa sunt sensibile la concentratia ionului de Na+ din lumenul tubului contort distal. Scaderea presiunii sanguine determina reducerea ratei de filtrare glomerulara si deci, o cantitate mai mica de sodiu la nivelul tubului contort distal. Acesta stare determina sinteza si eliberarea in plasma a unor cantitati crescute de renina de catre celulele din macula densa, care, prin cresterea presiunii vasculare, va determina o crestere a ratei de filtrare la nivelul glomerulului renal. Lacisul este constituit din celule dispuse in triunghiul format de arteriola aferenta, arteriola eferenta si tubul contort distal. Aceste celule comunica cu celulele mezangiale la nivelul polului vascular al corpusculului renal Malpighi. Aceste celule sunt alungite, cu prelungiri, dispuse in gramezi, separate printr-o membrana bazala. Citoplasma este saraca in organite, contine microfilamente si granule de secretie. Nucleul este ovalar, situat central. Celulele sunt legate intre ele, dar si cu unele celule mezangiale intraglomerulare prin numeroase jonctiuni de tip "gap". Celulele lacisului secreta renina si eritropoietina. Reducerea cantitatii de oxigen din arteriola aferenta determina producerea si eliberarea in plasma a eritropoietinei care stimuleaza eritropoieza la nivelul maduvei hematogene. Studiile de imunohistochimie din ultimii ani au demonstrat ca celulele aparatului juxtaglomerular sunt capabile sa sintetizeze prostaglandine si kalikreina (cu rol vasoactiv si natriuretic). Repartizarea topografica a elementelor parenchimului renal Elementele parenchimului renal sunt distribuite neuniform atat in corticala cat si in medulara. In cortex corticis se gasesc tubi contorti distali. In labirint si coloanele Bertin se gasesc corpusculi renali Malpighi, tubi contorti proximali si tubi contorti distali. In piramidele Ferrein se gasesc anse Henle (portiune descendenta si ascendenta) si unele canale colectoare. In piramidele Malpighi se gasesc anse Henle (portiune descendenta si ascendenta), canale colectoare, tubii Bellini si canalele papilare. Stroma rinichiului

Rinichiul este invelit la exterior de o capsula conjunctiva fina, formata din tesut conjunctiv dens fibros. La nivelul hilului, din capsula renala se desprind septuri conjunctive fine care se distribuie printre elementele parenchimului renal. Printre elementele parenchimului se gaseste o cantitate mica de tesut conjunctiv lax interstitial, perivascular si peritubular. Acest tesut interstitial este ceva mai abundent la nivelul medularei renale.

Caile urinare extrarenale sunt formate din: calice, bazinet, ureter, vezica urinara si uretra. Caile urinare extrarenale sunt organe tubulare care prezitna un plan de organizare comun. Pornind de la interior spre exterior, peretele lor este format din trei structuri histologice: mucoasa, musculara si adventicea. Mucoasa urinara este formata dintr-un epiteliu stratificat de tip paramalpighian asezat pe o membrana bazala subtire si un corion. Epiteliul care tapeteaza caile urinare extrarenale este un epiteliu cu o structura speciala, numit uroteliu sau epiteliu de tranzitie. El este un epiteliu pavimentos stratificat alcatuit din trei straturi: Stratul bazal, in contact cu membrana bazala, este alcatuir dintr-un singur rand de celule cubice sau cubico-cilindrice. Celulele stratului bazal prezinta o cantitate redusa de citoplasma, iar nucleul este rotund, normocrom, situat central. Stratul intermediar, variabil in grosime in functie de starea de tensiune a mucoasei este format din cateva randuri de celule polimorfe (rotunde, alungite, poliedrice, cubice, in racheta de tenis, etc). De aceea stratul intermediar este numit si stratul polimorf. Stratul superficial este format dintr-un singur rand de celule voluminoase, latite, cu unul sau doi nuclei hipocromi, cu citoplasma bine reprezentata, mai clara, celule care acopera doua sau trei celule din stratul subiacent, motiv pentru care se numesc celule umbeliforme. Celulele stratului superficial prezinta o ingrosare a membranei celulare denumita cuticula, cu rol de bariera, care impiedica trecerea unor substante nocive din lumenul cailor urinare in tesutul conjunctiv subiacent si de aici in sange. In general, celulele epiteliului urinar prezinta o citoplasm redus. Studii de microscopie electronic au evideniat prezena unor mitocondrii, saci aplatizai aparinnd ARG, ribozomi, poliribozomi, lizozomi si putin reticul endoplasmic rugos. Prezenta unor cantitati mici de organite intracitoplasmatice indica un metabolism redus al acestor celule, caile urinare extrarenale avand numai rolul de eliminare a urinii definitive. Celulele epiteliului urinar sunt ancorate intre ele prin multiple complexe jonctionale care fac din epiteliul mucoasei o veritabila bariera. In mod fiziologic, celulele stratului superficial se descuameaza si cad in lumenul organelor aparatului urinar fiind gasite la examenul microscopic al "sumarului de urina". Grosimea epiteliului este variabila in functie de starea de plenitudine sau de vacuitate. In stare de vacuitate a cailor urinare, epiteliul este format din trei sau chiar patru straturi celulare, iar cand se acumuleaza o cantitate mare de urina in lumenul acestor organe, epiteliul devine bistratificat, de aceea se spune ca epiteliul urinar este un epiteliu plastic. Corionul mucoasei urinare este un corion aglandular, el este format din tesut conjunctiv bogat in vase sanguine, vase limfatice si filete nervoase. Fibrele colagene si elastice sunt astfel aranjate si organizate incat confera o mare elasticitate si plasticitate mucoasei.

Musculara este formata din fibre musculare netede organizate in straturi sau fascicule. Aceasta structura este bine dezvoltata in portiunea terminala a cailor urinare extrarenale. Adventicea este formata din tesut conjunctiv lax bogat in fibre elastice si de reticulina. La persoanele adulte sau supraponderale in adventice se gasesc numeroase adipocite organizate in lobuli adiposi. De asemenea adventicea contine numeroase vase de sange, vase limfatice si filete nervoase. Pe langa aceste caractere comune, fiecare organ prezinta particularitati structurale in raport cu functiile pe care le indeplineste. Calicele si bazinetul au o mucoasa subtire. Corionul este format din tesut conjunctiv dens neordonat in care se gasesc rare infiltratii limfoide. Tunica musculara contine fibre musculare netede cu orientare preponderent circulara si fibre conjunctive (elastice si de colagen) raspandite printre fibrele musculare. Adventicea este subtire si se continua cu tesutul conjunctiv prezent in hilul rinichiului. Fiecare piramida renala Malpighi se deschide intr-un calice minor. Calicele minore sunt cavitati conice cu baza spre periferie si varful spre hilul renal. Ele se deschid in 2-3 calice majore prin care confluare formeaza bazinetul. Ureterul este un conduct lung de 25-30 cm ce coboara pe peretele posterior al abdomenului, retroperitonel, spre vezica urinara. Lumenul sau este stelat datorita prezentei in patru pliuri longitudinale care-i reduc lumenul. Mucoasa are un uroteliu mai gros decat la calice si bazinet, dar mai subtire decat la vezica urinara. Corionul este format din tesut conjunctiv lax cu numeroase infiltratii limfoide. Tunica musculara este mai dezvoltata decat la calice fiind formata din fibre musculare aranjate in doua planuri (intern longitudinal si extern transversal) in 1/3 superioara si trei planuri (longitudinal extern si intern si un plan mijlociu cu fibre circulare) in 2/3 inferioare. Printre fibrele musculare se gasesc numeroase fibre elastice si fibre de colagen. Adventicea este formata din tesut conjunctiv lax care fixeaza ureterul de peritoneu si planul posterior al abdomenului. Vezica urinara prezinta o mucoasa groasa cu numeroase pliuri si depresiuni, cand organul este in stare de vacuitate. La nivelul trigonului vezical mucoasa vezicii urinare este neteda. Corionul mucoasei este bine dezvoltat, bogat in fibre elastice si de colagen cu dispunere neordonata, formand un "corion de rezistenta". Cu exceptia trigonului vezical unde pot fi gasite cateva glande, corionul este si la acest nivel aglandular. Tunica musculara este foarte groasa. Ea este formata din fibre musculare netede dispuse in fascicule. Dupa orientarea de ansamblu a fasciculelor se disting trei straturi: - stratul intern cu dispunere longitudinala; stratul mijlociu, cel mai dezvoltat cu dispunere plexiforma; stratul extern cu dispunere longitudinala. Intre fasciculele de fibre musculare se gaseste o cantitate variabila de tesut conjunctiv, bogat in fibre elastice, fibre de colagen si vase sanguine. De asemenea, in structura muschiului vezical exista numeroase terminatii nervoase simpatice si parasimpatice, cu efect antagonic asupra musculaturii.

Adventicea este constituita din tesut conjunctiv lax in care se gasesc numeroase adipocite. Pe fata superioara a vezicii adventicea este inlocuita de seroasa peritoneala. Uretra prezinta particularitati structurale in functie de sex. Uretra masculina are o functie dubla: este cale pentru eliminarea urinii si in acelasi timp o cale pentru vehicularea lichidului spermatic. Ea este formata din trei segmente: uretra prostatica este prima portiune cu lungimea de circa 3cm, strabate glanda prostata; uretra membranoasa cu lungimea de circa 1 cm situata in grosimea perineului; uretra spongioasa cu lungimea de 12-13 cm situata in grosimea corpului spongios al penisului. Mucoasa uretrei este formata dintr-un epiteliu de tip paramalpighian in portiunile prostatica si membranoasa si dintr-un epiteliu cilindric stratificat in portiunea spongioasa. La nivelul meatului urinar, epiteliul cilindric stratificat este inlocuit progresiv cu un epiteliu de tip pavimentos stratificat fara keratinizare. Corionul este bine reprezentat. Mucoasa, in ansamblul sau, este neregulata, prezentand numeroase depresiuni cunoscute sub numele de lacunele lui Morgagni si mici glande mucoase intraepiteliale sau extraepiteliale. Glandele extraepiteliale, numite glandele lui Littre, sunt glande tubulare ramificate mucoseroase. Musculara contine doua straturi de fibre musculare netede: unul intern cu dispozitie longitudinala si altul extern cu dispozitie circulara. Uretra feminina este rectilinie si are o lungime de circa 4 cm. Mucoasa uretrei este formata dintr-un epiteliu de tranzitie in portiunea initiala si de tip malpighian nekeratinizat in rest. Corionul este redus cantitativ si nu contine glande. In afara mucoasei, uretra prezinta o tunica musculara formata din fibre musculare netede dispuse in doua planuri: un plan longitudinal - intern si un plan circular - extern). Adventicea se continua cu tesutul conjunctiv periuretral. Histofiziologie Urina este un mediu lichidian prin care organismul elimina un mare numar de "deseuri" metabolice. De asemenea, prin eliminarea unor mataboliti prin urina, rinichiul participa la mentinerea echilibrului hidro-electrolitic si acidobazic al organismului. La formarea urinii participa trei procese renale: filtrarea glomerulara; reabsorbtia tubulara; secretia tubulara. Filtrarea glomerulara are loc la nivelul corpusculului renal Malpighi , unde, o parte din plasma sanguina strabate membrana filtranta a urinii primare (endoteliul capilar fenestrat, membranele bazale fuzionate, fantele de filtrare si labirintul subpodocitar) si ajunge in cavitatea corpusculului Malpighi formand urina primara. In 24 de ore, in rinichi se formeaza circa 180 l de urina primara. Filtrarea glomerulara este un fenomen pasiv si depinde in mare parte de compozitia chimica a plasmei si de starea membranei filtrante. In mod normal, urina primara are o compozitie biochimica asemanatoare plasmei, dar lipsesc macromoleculele proteice cu greutate moleculara mai mare de 68 000 de daltoni care nu strabat membrana filtranta.

Deci urina primara contine glucoza, aminoacizi, peptide, acizi grasi liberi, ioni, uree, creatinina, acid uric, etc. APARATUL GENITAL FEMININ Are in alcatuirea sa: ovarele (gonadele feminine); caile genitale feminine( trompele uterine, uterul, vaginul); organele genitale externe (labiile mari i mici, clitorisul). Avand in vedere stransa dependenta functionala se mai adauga si glanda mamara si un organ ocazional, placenta. Organogeneza. Aparatul genital feminin deriva din mezoderm. La inceput, dezvoltarea ovarului este comuna cu cea a testiculului. Prima generatie de cordoane celulare, dupa desprinderea de epiteliul de origine, involueaza si dispare, lasand ramasite (rete ovarii). Se formeaza apoi cordoanele sexuale secundare sau cordoanele Pfluger; avansand in mezenchim, sunt fragmentante in grupari de celule ce contin un gonocit inconjurat de celule epiteliale turtite. Gonocitele se multiplica si devin ovogonii care pana in luna a 6-a de viata intrauterina continua sa se inmulteasca ajungand ovocite. Acestea, inconjurate de celule epiteliale foliculare, formeaza foliculii ovarieni primerdiali care reprezinta zestrea foliculara a ovarului la nastere. Trompele uterine se formeaza din portiunea superioara a canalelor Muller. Uterul si vaginul se formeaza din partea inferioara a celor doua canale Muller. OVARUL. Gonada feminina are functie gametogenetica (produce ovulele) si hormonogenetica (secreta estrogeni si progesteron). Ovarele sunt acoperite la suprafa de mezoteliul mezoovarului.La embrion i nou nscut el este nlocuit cu un epiteliu simplu cilindric. Dup pubertate epiteliul devine cubic i este numit impropriu epiteliu germinativ. Epiteliul este separat prin intermediul unei membrane bazale de stratul de esut conjunctiv dens subjacent, numit tunica albuginee. Pe seciune ovarul prezint: zon central n continuarea hilului, de form neregulat, cu aspect lax i foarte vascularizat, zona medular; zon periferic, de grosime variabil, mai compact, zona cortical. Corticala este formata dintr-o strom celular compact, ce conine parenchimul, alctuit din foliculii ovarieni i derivatele foliculilor ovarieni. Stroma este un tesut conjunctiv dens, bogat in celule si fibre. Celulele, in majoritate, au aspect fibroblastic, putine se aseamana cu miocitele, dar pe toate le caracterizeaza marea lor plasticitate morfologica. Aceste celule sunt dispuse n fascicule orientate n direcii diferite, realiznd pe seciune aspectul de vrtej. Printre celule se gasesc numeroase fibre reticulinice, putine si delicate fibre colagene, intr-o substanta fundamentala redusa. Stroma superficiala situat imediat sub epiteliu este mai srac n celule, fibrele de colagen sunt orientate paralel cu suprafaa ovarului formnd tunica albuginee.

n cortex vasele sanguine i limfatice sunt de talie mic cu excepia tecilor conjunctive perifoliculare care prezint o vascularizaie mai bogat. Parenchimul ovarian diseminat in stroma, este reprezentat de totalitatea foliculilor ovarieni si de derivatele acestora. Foliculii ovarieni sunt formaiuni rotunde, prezente n diferite stadii de dezvoltare . La natere numrul lor este de aproximativ 400.000. Din acetia, n cursul perioadei de activitate reproductiv, lunar se va matura cte un singur folicul. Aceasta nseamn c numai 300-400 foliculi vor evolua i vor forma gamei feminini(ovule), iar restul vor degenera. Se disting n ovar foliculi ovarieni evolutivi( gametogeni) i foliculi involutivi (atrezici). Foliculii ovarieni evolutivi n evoluia lor trec prin mai multe stadii de dezvoltare i anume: foliculi primordiali foliculi pe cale de crestere - foliculi primare foliculi secundari (plini) foliculi teriari ( cavitari) foliculi maturi (de Graaf) foliculi dehisceni. Foliculii primordiali. Sunt cei mai numeroi, fiind situai la periferia cotricalei. Apar ca nite formaiuni mici, rotunde dispuse n 2-3 rnduri. Sunt formati dintr-un ovocit de ordinul I(primar) de aproximativ 50 microni , celul diploid nconjurat de 7-10 celule turtite, dispuse ntr-un singur rnd, numite celule foliculare. Foliculii primordiali sunt separai de esutul conjunctiv din jur prin membrana Slviansky. Ovocitul are ovoplasma abundenta, cu organite bine reprezentate: ribozomi liberi, reticul endoplasmatic neted, mitocondrii si numeroase incluziuni. Nucleul (vezicula germinativ) este mare, diploid, sferic, hipocrom, situat excentric cu un nucleol mare, evident(pata germinativ). nveliul nuclear prezint numeroi pori prin care se fac schimburi ntre nucleu i citoplasm. Celulele foliculare, turtite si asezate pe un singur rand, sunt delimitate de stroma inconjuratoare printr-o membrana bazala subtire. Ele au nucleul alungit si hipocrom. Celulele foliculare stabilesc jonciuni de tip desmozomal cu ovocitul prin intermediul unor prelungiri ale plasmalemei. Membranele plasmatice ale celulelor foliculare i ovocitului sunt netede, nu prezint microvili. Foliculii primari. Sunt mai puini dect cei primordiali i reprezint foliculii la nceputul dezvoltrii lor. Ovocitul este mai mare( diametrul de aproximativ 60-70 um) i conine organite celulare dispersate n citoplasma. Ovocitului este inconjurat de un rand de celule foliculare cuboidale. Celulele foliculare contin mici picaturi sudanofile si granule PAS pozitive abundente. Plasmalema ovocitului emite microvili care se intrepatrund cu cei din celulele foliculare inconjuratoare intr-un mediu glicoproteic cu aspect de gel. Foliculii primari intra in evolutie dupa pubertate. Foliculii secundari (paucistratificati). Sunt constituiti dintr-un ovocit de 100 microni nconjurat de mai multe rnduri de celule foliculare cuboidale. Formula cromozomiala se mentine diploida.

La inceput foliculii secundari au aspect sferoidal, cu ovocitul situat central, dar prin proliferarea celulelor foliculare, devin ovalari si cu ovocitul in pozitie excentrica. Zona de jonctiune a ovocitului cu celulele foliculare se ingroasa prin incarcare cu un material PAS pozitiv, format dintr-o glicoprotein neutr, fiind elaborat de celulele foliculare si de ovocit. Aceast zon acelular se numete zona( membrana) pellucida. La nivelul ei se proiecteaz prelungirile microvilare celulelor foliculare ce iau contact cu membrana ovocitului prin jonctiuni de tip gap.Membrana plasmatic a ovocitului prezint microvili ce ptrund n zona pullucida. Celulele foliculare prin procese active de diviziune se multiplic i se aeaz pe mai multe rnduri : aceste celule sunt denumite celule granuloase foilculare. Ultimul strat de celule foliculare e situat pe o membran bazal, numit membrana folicular (membrana lui Slavianski). n afara membranei foliculare se difereniaz din stroma conjunctiv a corticalei ovariene dou teci: teaca folicular intern i teaca folicular extern. Teaca folicular intern este format predominant din celule de tip epitelioid, aracterizate prin nucleu eucromatic cu nucleol i citoplasm coninnd complex golgi, mitocondrii cu creste tubulare, REN bine reprezentat, incluziuni lipidice.. Aceste celule se numesc celule tecale i sunt implicate n sinteza de hormoni estrogeni; printre aceste celule sunt prezente numeroase capilare sanguine. Teaca folicular extern e predominant fibrilar, conine rare celule de tip fibroblastic, vase sanguine, limfatice, fibre nervoase. Vasele sanguine se opresc la nivelul membranei foliculare, nu ptrund n stratul celulelor foliculare. Foliculii tertiari (cavitari). Se caracterizeaz prin prezena n structura lor a unei caviti, numit cavitate folicular sau antrul folicular. Cavitatea folicular este ocupat de un lichid vscos, bogat n acid hialuronic, lichid folicular, secretat de celulele foliculare. Celulele foliculare ncep s secrete lichidul folicular, care iniial se acumuleaz n mici caviti situate printre celulele foliculare. Aceste caviti se mai numesc corpii Caii Exner. Ulterior aceste caviti conflueaz, formnd o cavitate mare, cavitatea folicular. Celulele foliculare se repartizeaz astfel: cele mai multe se dispun la periferia cavitii, formnd granuloasa folicular; alt parte se dispun n jurul ovocitului formnd corona radiata separat de ovocit prin zona pellucida; celulele devin cilindrice i se dispun radiar; alt parte formeaz discul proliger ( cumulus ooforus) care leag ovocitul de granuloas. Granuloasa este situat pe membrana folocular, iar n afara membranei foliculare exist tecile foliculare intern i extern. Ovocitul primar are dimensiuni mari, 120-150 microni. Foliculii maturi (foliculii de Graff).Este pe deplin constituit ntre a 10-a i a 14-a zi de la nceputul ciclului, creterea lui fiind dependent de hormonul foliculostimulator (FSH) al hipofizei anterioare. Constituie ultimul stadiu in evolutia foliculilor ovarieni. Sunt voluminosi (aproximativ 2cm) si localizati superficial, proeminand la suprafata ovarului intr-o regiune numita stigma. Prezinta un ovocit de ordinul I, mare, 200 microni cu nucleu diploid, veziculos, nucleolat si citoplasma bogata; este impins la periferia cavitatii. Cavitatea folicular este mare, destins de lichid, fiind limitat de celulele granuloase, cre apar reduse la 2-3 rnduri.

Teaca folicular intern atinge n aceast perioad maximum de dezvoltare. Teaca interna, glanda interstitiala a foliculului ovarian sau glanda tecala, este o formatiune endocrina de tip difuz. Ea este constituia din numeroase celule fusiforme sau poliedrice foliculinosecretoare si putine celule mici, stelate, numite celule K, cu nucleu mic, neregulat, hipecrom, uneori picnotic. Citoplasma celulelor K este eozinofila si neuniform sudanofila datorita prezentei fosfolipidelor; celulele K apar n stadiul premergtor ovulaiei i ar elabora progesteronul. La nivelul discului proliger apar fenomene degenerative, manifestate prin vacuolizri ale celulelor foliculare i prin lrgirea spaiilor dintre aceste celule prin acumulare de lichid. aceste modificri slbesc legturile dintre ovocit i granuloasa folicular. Cnd foliculul a ajuns la maturaie deplin, are loc ruperea lui, urmat de expulzia ovocitului mpreun cu corona radiata i o parte din lichidul folicular.Eliminarea ovocitului are loc ntr-o zon n care corticala e mai subire, zon numit stigm sau macula pellucida. Procesul de rupere al foliculului matur, urmat de eliminarea ovocitului se numete ovulaie i are loc n a 12-a, a 14-a zi a ciclului ovarian, acesta avnd o durat normal de 28 de zile. Ovulul eliberat reprezint un ovocit secundar, haploid, incomplet maturizat. Ovulatia. Deshiscenta foliculara sau ponta, reprezinta eliminarea ovocitului din foliculul matur in cavitatea peritoneala. Dirijat neuroendocrin, are loc la jumatatea ciclului ovarian sub influenta LH-ului hipofizar. La aproximativ a 14-a zi de evolutie foliculul matur proemina la nivelul stigmei. Sub presiunea acumularii de lichid in antrum, are loc ruperea peretelui folicular. Asupra stigmei ar actiona si enzime proteolitice continute in lichidul folicular. Ruperea stigmei permite expulzia lichidului, care antreneaza odata cu el si ovocitul inconjurat de discul proliger. Actul ovulatiei declanseaza finalizarea diviziunii ovocitului de ordinul I rezultand un ovocit de ordinul II si un globul polar. Ovogeneza. Reprezinta procesul formarii gametilor feminini ce ncepe din viata intrauterina si sfarseste la menopauza. Are trei faze: multiplicarea, cresterea si maturatia. Faza de multiplicare are loc in ovarul fetal, pana in luna a 6-a cnd ovogonia sau ovulul primar cu un coninut diploid de cromozomi se divide mitotic i produce ovocitele primare. Faza de crestere are o durat lung, incepe din viaa fetal si se termina imediat naintea ovulaiei. Din ovogonie rezulta ovocitul de ordinul I (pastreaza formula cromozomiala diploida) care creste in volum si acumuleaza material nuclear si citoplasmatic . Faza de maturatie incepe in momentul ovulatiei cand se termina prima diviziune a meiozei, o diviziune reductionala, in urma careia atat ovocitul de ordinul II, cat si globulul polar ce s-au format, au formula haploida, dar cu ADN dublu per cromozom. Ovocitul expulzat este aspirat n cavitatea trompei, unde urmeaz fie fertilizat. In momentul fecundatiei, prin patrunderea capului spermatozoidului in ovocit celulele coronei radiata se disperseaz datorit depolimerizrii substanei intercelulare de ctre enzimele eliberate de acrozomul permatozoidului. Apoi capul spermatozoidului strbate zona pellucida, ajunge n sacul vitelin , cele dou membrane fuzioneaz i spermatozoidul ptrunde n ovul concomitent cu cea de-a doua diviziune maturatica (diviziunea ecuationala, insa pe numar redus de cromozomi). Rezulta ovulul (gametul matur) si un globul polar, ambele cu formula cromozomiala haploida si cu AND-ul redus la jumate. Daca in primele 24 de ore dupa ovulatie ovocitul nu este fecundat, involueaza.

ATREZIA FOLICULAR La nceputul fiecrui ciclu ovarian un grup de foliculi ncep s se dezvolte. Majoritatea foliculilor ovarieni nu ajung la maturitate. Din cei aproximativ 400.000 de foliculi ce constituie totalul zestrei ovariene, numai circa 400 de foliculi se vor matura si vor atinge stadiul de dehiscenta. Ciclic, pornesc in evolutie intr-un ovar mai multi foliculi, dar numai unul, rar doi, ajung la maturitate si vor fi sediul dehiscentei foliculare. Toti ceilalti vor regresa, vor deveni atrezici si vor fi resorbiti. Atrezia folicular poate surveni n orice stadiu de dezvoltare al foliculior care conin ovocite: atrezia foliculilor primordiali i primari e produce datorit unor procese degenerative ce apar mai nti la nivelul ovocitului, extinzndu-se ulterior i la celulele foliculare. Procesele degenerative apar la nivelul nucleilor producndu-e iniial cariorexi apoi carioliz. Foliculii secundari i cavitari sufer i ei procesul de atrezie datorit unor procese degenerative aprute la nivelul ovocitului i celulelor foliculare. Aceste celule dispar prin autoliz, n timp ce membrana folicular se hialinizeaz, se fibrozeaz. Uneori datorit membranei foliculare fibrozate, lichidul folicular nu se rezoarbe, se altereaz i apar nite formaiuni de aspect chistic n cortical. Tecile foliculare persist mai mult vreme, celulele tecii interne continund s sintetizeze hormoni estrogeni. n concluzie, foliculii atrezici pot fi: chistici (acumuleaza in antrum o mare cantitate de lichid folicular), hemoragici (prin ruperea vaselor din perete) , tecogeni, cel mai frecvent intalniti (se dezvolta exagerat teaca interna si secreta foliculina pe toata durata vietii lor).

Derivatele foliculilor ovarieni sunt reprezentate de: corpul galben i corpul albicans. Corpul galben (luteinic) este o glanda endocrina cu citoarhitectonie cordonala, temporar, bogat vascularizat , rezultat din transformarea foliculului ovarian rmas n urma ovulaiei. In urma dehiscentei foliculare, presiunea din folicul scade brusc astfel ca vasele din teaca interna patrund in cavitatea din care s-a expulzat lichidul folicular, antrenand celulele tecii interne si celulele granuloasei. Celulele devin poliedrice, voluminoase (25-30 um), se dispun n cordoane separate prin septuri conjunctivo-vasculare. Ele se caracterizeaz printr-o citoplasma bogata, clara, cu un reticul endoplasmatic neted dezvoltat, mitocondrii cu criste tubulare, lizozomi, numeroase enzime, acid ascorbic, colesterol, incluziuni lipidice si lipocromi care vor conferi culoare galbena intregii formatiuni. Aceste celule se numesc celule granuloase luteinice, reprezint aproximativ 80% din totalul celulelor corpului galben i sunt implicate n sinteza progesteronului. Intre cordoanele celulare orientate radiar, se gasesc capilare sanguine si o retea fina reticulinica. In centrul formatiunii se gaseste un nodul fibros rezultat din transformarea conjunctiva a micului cheag, consecutiv hemoragiei din timpul dehiscentei foliculare. La periferia masei de celule granuloase luteinice se dispun celulele tecii interne ale fostului folicul, care iau denumirea de celule tecale luteinice ele continund s secrete i n acest caz estrogeni. Celulele tecale luteinice sunt celule de talie mai mic, cu diametrul de aproximativ 15 um, dispuse pe 2-3 rnduri la periferia corpului galben, cu citoplasma mai ntunecat. Corpul galben este delimitat la periferie de o teac conjunctiv rezultat din teaca extern a fostului folicul.

Corpul galben este de dou tipuri: corp galben catamenial care apare atunci cnd ovula nu a fost fecundat i persist aproximativ dou sptmni; corp galben de gestaie apare atunci cnd ovula a fost fecundat, persist ase luni, dup care ncepe s involueze, funciile sale fiind preluate de placent. Corpul galben ( att cel catamenial ct i cel de gestaie) degenereaz datorit unei ncrcri grase a celulelor acestei structuri , n final aceast gland este nlocuit de un esut conjunctiv albicios,de aspect cicatricial numit corp albicans. Corpul albicans este un tesut conjunctiv cicatricial, alb sticlos, rezultat din involutia corpului galben. Celulele parenchimului au fost inlocuite cu tesut conjunctiv dens, bogat in fibre colagene groase, hialinizate, printre care se gasesc cateva fibrocite turtite. Capilarele s-au obliterat si au disparut. Corpul albicans de menstruatie dispare repede din stroma ovarului insa cel de sarcina se mentine in ovar constatandu-se in orice interval de timp.

Medulara ovarului este constituita dintr-un tesut conjunctiv lax bine vascularizat si inervat. Vasele, in special arterele, au traict spiralat de unde denumirea de artere helicine. Peretele lor este gros si cu varsta, se hialinizeaza, ajungand corpi albicans vasculari. Alturi de artere se mai gasesc vase limfatice, filetele nervoase, microganglioni vegetativi, fibre musculare netede si celulare cu caracter epitelial dispuse fie cordonal (rete ovarii - organul Rosemuller reprezentand resturi embrionare care la o varsta mai inaintata pot sa prolifereze si sa se transforme tumoral), fie difuz (celulele Berger). Hilul ovarian. Continua medulara ovariana si reprezinta locul de patrundere in organ a vaselor si nervilor. La nivelul hilului ovarian au fost puse in evidenta celule indentice morfologic cu celulele Leydig testiculare, numite celule hilare. Ele sunt prezente in viata fetala dar nu si in copilarie. Reapar la pubertate si sunt demonstrabile postmenopauzal. S-a constatat dezvoltarea lor si in timpul sarcinii. Numarul si locatia acestor celule pot fi variabile. Agregate celulare de marime si forma diferite au fost identificate in apropierea jonctiunii hilului cu stroma medulara. Ele sunt asociate cu venele hilului si cu sinusoidele limfatice. Celulele hilare au dimensiuni mari, 15-25 microni, forma rotunda sau ovalara, rareori aparand alungite. Citoplasma este eozinofila, abundenta, bogata in organite si enzime, ca si in picaturi lipidice, pigment lipofuscinic si cristale. Cristalele Reinke, specifice, sunt omogene, eozinofile, cu aspect de bagheta, se dispun paralel sau in gramezi. Fiecare celula este inconjurata de fine fibre de colagen. La menopauza, celulele hilare pot capata forme bizare, iar nucleii devin hipercromi. Printre celulele hilare sunt fibroblaste si celule intermediare intre aceste doua tipuri celulare. Celulele hilare si cele intermediare au conexiuni intime cu nervii. Rolul celulelor hilare este de a secreta hormoni androgeni. Hiperplazia acestor celule determin o secreie crescut de hormoni androgeni care duc la fenomenul de masculinizare. Ciclul ovarian are in medie 28 zile, despartite in doua perioade egale: 1.Perioada (preovulatorie) sau foliculinica, ocupa primele 14 zile al ciclului si se caracterizeaza prin evolutia si maturarea foliculului ovarian cu secretie de foliculina.

2.Perioada (postovulatorie) sau foliculino-luteinica (foliculino-progesteronica) cuprinde ultimele 14 zile ale ciclului si se caracterizeaza prin constituirea si functionarea corpului galben cu secretie de foliculina si progesteron (luteina). Ciclul ovarian se gaseste sub influenta hormonilor adenohipofizari: FSH-ul influenteaza maturarea foliculului si secretia de foliculina; LH-ul determina ovulatia; LTH-ul influenteaza functionarea corpului galben cu secretie de progesteron si foliculina. De la pubertate, cu prima menstruatie si pana la menopauza, ciclic la 28 zile, in ovarul femeii un folicul evolueaza pana la maturitate (insotit de altii care se opresc din evolutie pe parcurs si devin atrezici). La sfarsitul ciclului urmator, in ovarul opus, un alt folicul ajunge la maturitate. Primele cicluri la pubertate si ultimele cicluri la instalarea menopauzei sunt anovulatorii. Funciile ovarului. Ovarul are dou funcii: exocrin prin care se formeaz gametul sexual feminin (ovula); endocrin, de sintez a unor hormoni: estrogeni (estradiolul) produs de celulele tecii interne ale foliculului ovarian, de celulele tecale luteinice din corpul galben i de foliculii atrezici; progesteron secretat de celulele granuloase luteinicedin corpul galben i de celulele K; relaxina, hormon de natur glicoproteic produs de celulele din corpul galben n timpul gestaiei, care determin relaxarea esutului conjunctiv din simfiza pubian n timpul sarcinii i naterii, precum i relaxarea colului uterin n timpul travaliului. androgeni, n cantiti minime secretai de celulele hilare.

CILE GENITALE FEMININE. Sunt reprezentate de: trompele uterine, uter si vagin. TROMPA UTERIN, numita si salpinge, oviduct sau trompa lui Fallope este un organ pereche, tubular, ce se ntinde de la ovar la uter. Din punct de vedere anatomic trompa prezint 4 regiuni: infundibulul, n form de plnie, aplicat pe suprafaa ovarului; regiunea ampular; regiunea istmic; regiunea interstiial, intramural ce strbate peretele uterului . Din punct de vedere histologic, peretele tubar este constituit din: mucoasa, musculara si seroasa. Mucoasa este voluminoasa, cu numeroase cute longitudinale. Epiteliul mucoasei este simplu cilindric, alcatuit din celule cu cili si celule secretorii. Celulele ciliate prezinta la polul apical kinocili care unduiesc in directia uterului. Sunt mai numeroase n regiunea infundibular i ampular. Au nucleul ovoidal, bazal, iar citoplasma este slab bazofila. Celulele cu caracter secretor sunt mai numeroase n regiunea istmic i intramural. Contin n citoplasm granule de glicogen si glicoproteine i sunt implicate n secreia fluidului tubar.

Corionul se gaseste sub membrana bazala, este aglandular, bine vascularizat, mai dens subepitelial. Contine celule conjunctive de tip fibrocitar, fibre colagene si reticulinice. Musculara are doua straturi: cel intern slab reprezentat, are fibrele musculare netede orientate circular, iar cel extern, fibre orientate longitudinal si bine reprezentat. Intestitiile muscularei contin tesut conjunctiv lax bogat in fibre elastice. Seroasa peritoneal acoper la exterior trompa uterin fiind format dintr-o lam subire de esut conjunctiv i unrnd de celule mezoteliale. Ciclul tubar. Mucoasa tubara are variatii ciclice minore: n faza foliculinic secretia este redusa, epiteliul fiind mai nalt, format in majoritate din celule ciliate, n timpul ovulaiei atinge nlimea maxim, n faza progesteronic epiteliul descrete n nlime, celulele secretorii domina numeric si sunt mai voluminoase. Produsul de secretie al celulelor epiteliale realizeaza mediul nutritiv pentru spermatozoizi si pentru ou in cursul trecerii lui prin trompa. In sarcina tubara corionul se dezvolta, celulele sale luand un aspect decidual. UTERUL. Organ cavitar unic, n form de par, alctuit din doua componente: corpul uterin ( regiunea fundic i istmul) si colul uterin. Din punct de vedere structural, corpul uterin are peretele format din trei tunici suprapuse : endometrul (mucoasa), miometrul ( musculara) si perimetrul ( seroasa). Endometrul ( mucoasa, tunica interna) servete pentru implantarea oului fecundat i pentru formarea poriunii materne a placentei. Modificrile structurale i funcionale ale endometrului sunt dependente de activitatea secretorie a ovarului. Pana la pubertate endometrul prezinta un epiteliu simplu cubic asezat pe un corion subtire, cu glande putin dezvoltate. Dupa menopauza, mucoasa este redusa, epiteliul simplu cubic, corionul atrofic, cu glande mici si rare, si chiar aglandular. In perioada functionala, de la pubertate pana la menopauza, endometrul are 5 mm grosime la nceputul ciclului menstrual i prezinta un epiteliu si un corion care, ciclic, sub influenta hormonilor ovarieni, sufera modificari spectaculoase. Epiteliul simplu cilindric, este alcatuit din celule cu cili (kinocili) scurti si putini si din celule secretorii, in numar mai mic, cu citoplasma mai bazofila ce contine incluziuni de glicogen si glicoproteice. Multe celule se afla in diviziune. Corionul ( stroma endometrial) este bogat in fibroblaste, histiocite si leucocite, de aceea este numit corion citogen. Mai contine fibre reticulinice si foarte rare si delicate fibre colagene, numeroase vase de sange (arteriolele imbraca aspect spiralat iar capilarele realizeaza o retea densa) precum i glande endometriale ,formate prin invaginarea epiteliului de suprafa . Glandele sunt tubulare simple, formate din celule cilindrice fr cili i celule secretorii. n partea profund, adiacent miometrului glandele se pot bifurca (ramifica) ptrunznd chiar printre fibrele musculare. Substanta fundamentala este abundenta si contine o cantitate mare de glicozaminoglicani (GAG-uri). In structura endometrului se disting doua zone: zona superficiala si zona profunda.

Zona superficiala sau functionala, ocupa doua treimi din grosimea endometrului, se descuama si se elimina ciclic. b.Zona profunda ce ocupa o treime din grosimea endometrului este constituita din fundul glandelor endometriale si corionul citogen ce se intrepatrunde cu interstitiile miometrului. Asigur regenerarea endometrului dup menstruaie.

Ciclul endometrial (uterin). Dependent de modificarile ciclice ale ovarului, reprezinta pregatirea periodica a uterului pentru o eventuala nidatie. Totalizeaza aproximativ 28 de zile impartite in doua perioade egale: proliferativa si secretorie. Perioada proliferativa corespunde fazei foliculinice din ciclul ovarian, incepe cu prima zi a menstruatiei si tine pana in a 14-a cand in ovar are loc ovulatia. Are doua faze: descuamativa si proliferativa propriu-zisa. Faza descuamativa sau menstruatia - dureaza 3-4 zile. Prin scaderea secretiei de progesteron se produc modificari vasculare, glandele inceteaza sa mai secrete si stroma este invadata de un numar mare de leucocite. Reteaua vasculara din profunzimea endometrului se contracta, producand ischemia tisulara cu necroza consecutiva. Urmeaza o hemoragie cu desprinderea superficiala a endometrului. Faza proliferativa propriu-zisa incepe din ziua a 5-a pana in ziua a 14-a a menstruatiei si coincide cu maturarea foliculilor ovarieni i secreia de hormoni estrogeni. Celulele epiteliale prolifereaza, glandele endometriale initial tubulare drepte devin sinuoase, cresc in lungime si celulele lor columnare acumuleaza glicogen. Corionul se ingroasa dar ramane structurat pe doua zone: superficiala si profunda. Perioada secretorie corespunde fazei foliculino-luteinice (foliculino-progesteronice) a ciclului ovarian. Se intinde pe parcursul a 14 zile si se termina cu ziua de dinaintea menstruatiei urmatoare. Sub influenta secretiei de progesteron si foliculina, endometrul continua a se ingrosa pana la aproximativ 12 mm. Corpul glandelor endometriale se rasuceste si apare pe sectiune ca dintii de fierastrau. Secretia lor bogata in substante mucoide si glicogen dilata lumenul glandular. Celulele din corion se metaplaziaza. Fibroblastele devin voluminoase prin acumularea de substante embriotrofice si poarta numele de celule deciduale. Citoplasma lor acidofila contine incluziuni lipidice si de glicogen. Imediat sub epiteliu au o densitate mare si constituie decidua compacta in care se va produce eventuala nidatie. In corionul situat intre decidua compacta si patura bazala, substanta fundamentala se edematiaza, celulele deciduale apar distantate si zona poarta numele de decidua spongiosa. Zona profunda a endometrului, cu vase nehormonodependente, sufera modificari minore in cursul ciclului. Faza proliferativ. n aceast faz paralel cu nivelul crescut de hormoni estrogeni au loc predominant modificri proliferative de cretere numeric astfel nct mucoasa endometrial crete n grosime de 2-3 ori. Sub influen estrogenic au loc procese de nmulire a - celulelor conjunctive, glandelor uterine, formaiunilor vasculare.

Componenta conjunctiv reprezentat de celulele stromale endometriale care mbrac aspectul de celule cu numeroase prelungiri avnd citoplasma foarte redus i nuclei hererocromatici situai central. Pe msur ce crete nivelul estrogenilor plasmatici, ntre celulele stromale se acumuleaz o matrice intercelular format din fibre de reticulin, fibrile de colagen tip I, dispuse n jurul formaiunulor vasculare i glandulare, precum si substan fundamental ce conine glicoproteine i proteoglicani. Glandele endometriale sunt tubulare simple, drepte, n seciune transversal prezint un lumen ngust delimitat de celule epiteliale cilindrice, cu nuclei heterocromatici cu mitoze; apare tendina de pseudostratificare a epiteliului glandular. Ctre sfritul fazei, glandele ncep s devin sinuase, iar celulele lor acumuleaz glicogen n poriunea bazal. Vasele sanguine (arteriolele spiralate) rspund cel mai pregnant la aciunea hormonilor estrogeni; astfel, ele se nmulesc, se inmulesc spiralele la nivelul lor, n final aprnd numeroase formaiuni vasculare. Acesat faz dureaz pn n ziua a 14-a. Faza secretorie( progestativ, estrogeno-progesteronic, luteinic). Pe plan sanguin este corelat cu prezena unui vrf al estrogenilor ce corespunde cu prima sptmn a fazei secretorii (ziua 14-21) i al doilea vrf hormonal al progesteronului, dup care progesteronul declin brusc iar estrogenii se menin n platou. Predomin procesele secretorii. Aceast faz coincide cu activitatea corpului luteal de la nivelul ovarului. Endometrul continu s creasc n grosime, crete datorit hipertrofiei glandelor, acumulrii secreiei n lumenul lor ca i edemului stromal. Produsul de secreie al glandelor este bogat n glicogen, glicoproteine, glicolipide; vacuolele de glicogen acumulate iniial la polul bazal al celulelor glandulare, se deplaseazctre poriunea apical a celulelor. Glandele devin sinuase (aspect de tirbuon sau dini de fierstru) i prezint un lumen larg. Celulele stromale se mresc, i pierd prelungirile, devin rotunde sau poligonale iar citoplasma lor se ncarc cu glicogen i lipide, aceste celule transformndu-se n celule deciduale. La sfritul acestei faze endometrul se structurez n trei zone: zona compact superficial (relativ ngust) conine gturile glandelor i relativ puin edem; zona spongioas conine poriunile sinuoase ale glandelor separate prin edem; zona bazal conine fundurile glandelor, zon ce rmne aproximativ neschimbat i are rol regenerativ. Primele dou zone formeaz stratul funcional, puternic reactiv ce se elimin n timpul menstruaiei. La nivelul arteriolelor spiralate au loc procese de proliferare cu creterea lor numeric. ele atingnd suprafaa endometrului unde se capilarizeaz i formeaz un plex subepitelial foarte dezvoltat. Faza menstrual. Survine la aproximativ dou sptmni dup ovulaie, n absena fertilizrii ovulului. n acesat faz arterele spiralate se contract. stratul funcional se necrozeaz, glandele nceteaz s secrete, fluidul interstiial diminu, stroma se infiltreaz cu leucocite, devine mai bogat celular apoi arterele spiralatese relaxeaz, peretele vaselor superficiale se rupe, sngele arterial dar mai ales venos se infiltreaz n strom apoi se elimin n cavitatea uterin mpreun cu poriunea superficial necrozat.

Miometrul, tunica mijlocie, este constituit din fascicule de fibre musculare netede, separate prin septuri conjunctive subri. Fibrele musculare sunt dispuse spiralat, formnd straturi insuficient delimitate. Se descriu trei straturi: oblic intern, longitudinal extern si plexiform mijlociu, voluminos. Tesutul conjunctiv lax interstitial este putin dezvoltat. Vasele din structura miometrului sunt lipsite de adventice, peretii lor reprezentand o relatie intima cu fibrele musculare inconjuratoare. Venele apar ca niste despicaturi iar arterele si arteriolele au lumenul stelat; media lor musculara se continua cu masa musculara miometriala. Acest aranjament asigura o hemostaza fiziologica prin pensarea vaselor in hemoragia consecutiva dezlipirii placentei. Celula miometrial se comport diferit de celulel musculare netede din organism. Este o celul int, rspunznd la variaiile hormonale. Conine receptori intracelulari citoplasmatici i nucleari pentru estrogen, progesteron, oxitocin,prostaglandine. Prin receptorii de membran alfa i beta adrenergici rspunde la influenele SNV simpatic.Fibra muscular neted uterin cu o lungime de 50 um ajunge n timpul sarcinii la o lungime de 500 um. In graviditate, miometrul atinge dimensiuni considerabile dezvoltandu-se prin hipertrofia si hiperplazia fibrelor. Sub influena hormonilor estrogeni ntre celulele miometriale cresc numrul jonciunilor de tip gap sau de tipul interdigitaiilor. Capacitatea de contracie a celulei musculare miometriale este micorat/ inhibat prin aciunea relaxinei i progesteronului, crescut prin intervenia estrogenilor, oxitocinei. Prostaglandinele stimuleaz de asemenea musculatura uterin. esutul conjunctiv interstiial miometrial conine celule reprezentate prin miofibroblaste, macrofage, mastocite, fibre conjunctive i anume fibre colagene ce nconjoar celulele musculare, fibre elastice n straturile periferice ale miometrului , substan fundamental. n timpul gestaiei miofibroblastele dobndesc proprietate secretorie (sintetizeaz colagen tip I) precum i proprietate contractil. Ele dein un rol important n procesul de hiperplazie muscular: miofibroblastele dau natere la noi celule musculare. Au rol i n involuia postpartum a uterului, cnd prin eliminarea de exotoxine determin o colagenoliz brusc. Perimetrul, tunica externa, este format din peritoneul care nvelete uterul pe partea sa superioar, anterioar i posterioar. n partea sa inferioar uterul este acoperit de o adventice.

COLUL UTERIN, cervixul, prezinta: mucoasa, musculo-elastica si adventice. Mucoasa are doua regiuni: endocervixul si exocervixul. Mucoasa endocervicala captuseste canalul colului, este cutata si are un epiteliu simplu cilindric, celulele avand citoplasma clara continand vacuole de mucus si nucleu ovalar impins bazal. Corionul redus, are glande tubulare ramificate, tapetate cu celule ce secreta mucus. Glandele ce contin produs de secretie in lumen dilatandu-se uneori atat de mult, incat imbraca aspect chistic (ouale lui Naboth).

Mucoasa endocervical sufer modificri sub influena hormonilor ovarieni. Aceste modificri apar mai evidente n timpul uterului gravid: glandele endocervicale prezint un maxim de activitate secretorie: se secret un mucus alcalin foarte vscos ce obstrueaz canalul cervical; celulele conjunctive sufer o transformare pseududecidual; substana fundamental se mbogete n proteoglicani, ce ating un nivel maxim n travaliu cnd produc nmuierea i dilatarea colului. Mucoasa exocervicala acopera colul in portiunea vaginala; epiteliul este stratificat pavimentos necheratinizat, cu celule bogate n glicogen. Corionul exocervical este aglandular. Tranziia dintre cele dou tipuri de epitelii ale colului este abrupt, epiteliul simplu cilindric al endocolului continundu-se direct cu epiteliul stratificat pavimentos nekeratinizat al exocolului. Epiteliul de la nivelul acestei limite de demarcaie este foarte susceptibil la factorii cancerigeni, reprezentnd punctul de plecare al carcinomului de col uterin. Celulele superficiale ale epiteliului colului se descuameaz constant n vagin i pot fi examinate n frotiurile vaginale, att pentru aprecierea activitii hormonale (frotiu citohormonal) ct i pentru depistarea precoce a cancerului. Examenul citologic a ajuns la un nalt grad de acuratee n depistarea cancerului colului uterin. El constituie o metod valoroas, deoarece: este o tehnic de examinare simpl, netraumatizant, ieftin; permite surprinderea bolii n stadii incipinnte( carcinomul micro-invaziv) precum i a leziunilor precanceroase; are un grad de acuratee ridicat, care poate ajunge la 90-95%; are o aplicabilitate nelimitat, folosindu-se ca metod de screening n mas; este rentabil, deoarece se adreseaz unei boli ce d un procent apreciabil de morbiditate i mortalitate (ocup locul II n cauzele de deces ale populaiei feminine). Musculo-elastica contine fibre musculare netede dispuse in trei straturi: longitudinal extern si intern si circular mijlociu. Printre fibrele musculare, tesutul conjunctiv interstitial este bogat in fibre elastice. Adventicea este un tesut conjunctiv lax. Secretiile endocervixului umecteaza mucoasa vaginala. In cursul ciclului, modificarile sunt reduse. Glandele secreta in timpul ovulatiei un mucus mai fluid ce usureaza inaintarea spermatozoizilor . In gestatie ele sunt mai active, mai voluminoase si contin mucus in lumen. VAGINUL. Este un conduct muscolo-fibros al crui perete este format din trei tunici: mucoasa, musculara si adventicea. Mucoasa prezinta un epiteliu pavimentos stratificat nekeratinizat, constituit din trei straturi: bazal, spinos si superficial. Stratul bazal este alcatuit dint-un rand de celule cilindrice cu citoplasma bazofil si cu nucleii ovalari, normocromi, situati in axul celulei. Se observ numeroase mitoze la acest nivel, aceste celule avnd rol n regenerarea epiteliului. Stratul parabazal este format din mai multe rnduri de celule poliedrice mici, bazofile, jonctionate prin desmozomi. Prezena acestor celule profunde pe frotiul vaginal indic o absen total de activitate estrogenic. Aceste celule pot fi observate pe frotiuri nainte de pubertate i n perioada menopauzei.

Stratul intermediar alctuit din mai multe rnduri de celule poligonale , mari, cu nucleu voluminos mai puin bazofile dect precedentele.n afara gestaiei stratul intermediar este slab dezvoltat. Celulele intermediare acumuleaz glicogen perinuclear. Stratul superficial format din celule aplatizate cu nucleu mic, picnotic (indicele de picnoz este corelat cu nivelul crescut al hormonilor estrogeni). Pe frotiul vaginal, celulele apar poligonale, unele avnd o citoplasm uor bazofil, altele acidofil (intensificarea acidofiliei citoplasmatice este corelat cu creterea nivelului hormonilor estrogeni). n citoplasma celulelor apare constant glicogenul; conine i granule de keratohialin datorit crora celulele superficiale sunt eozinofile i nu se deformeaz. Epiteliul vaginal conine glicogen, care apare n cantiti mari n celulele superficiale.Cantitatea de glicogen crete considerabil n faza estrogenic a ciclului, fiind deosebit de abundent n momentul ovulaiei. Glicogenul servete ca element nutrirtiv pentru spermatozoizi; este fermentat de lactobacili (bacili Doderlein) n acid lactic, necesar meninerii unui anumit tip de flor bacterian n vagin. Epiteliul vaginal sufer modificri morfologice i funcionale n timpul ciclului sub influena celor doi hormoni ovarieni. Aceste modificri pot fi urmrite pe frotiul vaginal , coloraia folosit fiind de regul Papanicolaou. Aceast coloraie folosete trei colorani: hematoxilin Harris, Orange G, EA 50 (policrom de verde lumin). Rezultatele coloraiei sunt: nucleii albastrucenuiu, citoplasma celulelor eozinofile roz-roie, citoplasma celulelor cianofile albastr sau verzuie. Aciunea estrogenilor asupra epiteliului vaginal n faza foliculinic, produce descuamarea de celule izolate de tip superficial, celule de talie mare, form poliedric, citoplasma oxifil, nucleu picnotic (mai mic de 5um). Aceste celule oxifile predomin ca numr fa de celulele cianofile, care au nucleul rotund, globulos ( mai mare de 5 um). La sfritul fazei foliculinice pe frotiu se gsesc numai celule acidofile. Aciunea progesteronei n faza aII-a secretorie sau luteinic aduce imgini diferite: epiteliul format cu predomonan din celule bazofile este invadat de leucocite i se descuameaz puternic. Descuamarea se face n placarde de celule cianofile, n care marginile multor celule aper plicaturate.Acest frotiu se numete citohormonal i este folosit pentru aprecierea activitii hormonale. Frotiurile citovaginale se realizeaz i pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin. Astfel, exist: Frotiu vaginal normal (tip I): sunt prezente celule epiteliale de aspect normal; Frotiu vaginal de tip inflamator (tip II): sunt prezente celule epiteliale cu modificri de natur inflamatorie i elemente celulare inflamatorii( PMN, histiocite); Frotiu vaginal de tip displazic (tip III): sunt prezente celule epiteliale anormale, suspecte, dar fr caractere suficiente de malignitate; Frotiu vaginal de tip malign (tip IV): sunt prezente celule celule tumorale maligne, n numr redus; Frotiu vaginal de tip malign (tip V): sunt prezente numeroase celule tumorale maligne.

Corionul, format din esut conjunctiv dens, bogat n fibre elastice. n partea profund a corionului esutul conjunctiv devine mai lax i bogat vascularizat. Corionul nu conine glande, epiteliul fiind lubrifiat de mucusul secretat de glandele colului uterin. Musculara este formata din doua planuri de fibre musculare netede: circular intern si longitudinal extern, cu fibre care trec de la un plan la celalalt, printre care se gasesc fibre elastice i o bogat reea vascular. Adventicea este un tesut conjunctiv lax, care delimiteaza la exterior peretele organului. Ciclul vaginal. Este corelat cu ciclul utero-ovarian. Modificarile ciclice al mucoasei vaginale sunt reduse. Prin citologia exfoliativa vaginala, in prima faza a ciclului, dupa ziua 6-7, frotiul vaginal prezinta celule mari, poliedrice, izolate, cu citoplasma acidofila si nucleul rotund, picnotic. In faza a doua, celulele sunt mai numeroase, mai mici, poliedrice, grupate in placarde si cu citoplasma bazofila. In primele zile dupa menstruatie, celulele apar mici, bazofile, printre ele gasindu-se numeroase leucocite. ORGANELE GENITALE EXTERNE. Sunt reprezentate de labii (mari si mici) si clitoris. Labiile. Sunt repliuri ale tegumentului care marginesc vestibulul. Sunt acoperite in parte din piele, in parte de mucoasa. In corion se gasesc glande de tip mucos. Clitorisul. Prezinta la suprafata o mucoasa ce se muleaza pe un tesut erectil, structura caracteristica a formatiunii. PLACENTA. Organ ocazional prezent in organismul femeii gestante are forma discoidala si este alcatuit din placenta fetala si placenta materna. Placenta fetala. Este constituita din: epiteliu amniotic, placa coriala si cotiledoane. Epiteliul amniotic delimiteaza placenta fetala pe fata externa a placii coriale. Este alcatuit dintrun singur rand de celule cubice. Placa coriala este un tesut mezenchimal, bogat in fibrile si celule stelate. Din ea se desprind 1520 de trunchiuri viloase ale caror ultime ramificatii sunt vilozitatile placentare. Totalitatea ramificatiilor vilozitare apartinand unui trunchi vilos constituie un cotiledon. Vilozitatile placentare sunt acoperite de epiteliu trofoblastic sau vilozitar, care in primele luni de sarcina, este bistratificat. Stratul profund numit Langhans constituie citotrofoblastul si are un rand de celule cubice cu nucleii rotunzi si citoplasma clara, asezat pe o membrana bazala subtire. Stratul superficial constituie sincitiotrofoblastul si este alcatuit dintr'o masa citoplasmatica cu nuclei ovalari, turtiti, hipercromi; prezinta microvili. La sfarsitul lunii a 3-a, inceputul lunii a 4-a, stratul Langhans dispare, epiteliul vilozitar prezentand numai sincitiotrofoblastul. Sub epiteliul vilozitatii, constituind axul sau, se gaseste un tesut mezenchimal cu substanta fundamentala bogata, PAS pozitiva, celule de tip reticular, fibrile; incepand cu luna a 3-a apar si capilarele sanguine. Placenta materna. Este formata din: decidua bazala cu septurile intercotiledonare si lacurile sanguine. Decidua bazala este de fapt endometrul mult remaniat in gestatie prin implantarea

placentei fetale. In decidua bazala se gasesc sapate cavitati pline cu sange matern, numite lacuri sanguine in care inoata cotiledoanele placentei fetale. Lacurile sanguine sunt marginite de septuri intercotiledonare cu structura deciduei bazale si ale caror vase se continua deschis cu sangele din lacurile sanguine. Intre sangele matern si cel fetal nu exista continuitate, circulatia fetala fiind separata de cea materna prin epiteliul vilozitatii, membrana bazala si peretele capilarului in axul vilozitar. Se constituie astfel o bariera in calea agentilor microbieni, dar care poate fi traversata de vitamine, anticorpi, hormoni, unele medicamente si chiar unii virusi. Placenta este un organ indispensabil pentru ducerea la termen a sarcinii. Ea continua functia endocrina a corpului galben si asigura fatului nutritia, schimburile gazoase, excretia, hormonogeneza. Eliminarea placentei din uter urmeaza imediat expulziei fatului. Glanda mamara. Este o gland cutanat specializat localizat n esutul subcutanat. Reprezint o gland sudoripar modificat. Este prezent la ambele sexe; la femeie se mrete rapid la pubertate, desvrindu-i dezvoltarea n cazul sarcinei. Fiecare glanda mamara din structuralizarea unei mamele constituie un lob glandular. In felul acesta mamelele avand mai multi lobi contin mai multe glande mamare (aproximativ 20), fiecare eliminandu-si produsul secretat prin canalul galactofor, care se deschide la nivelul mamelonului alaturi de celelalte canale galactofore din mamela respectiva; de aceea glanda mamara este o glanda agminata. Lobulul glandular este constituit din parenchim si stroma. Parenchimul unui lobul are o componenta secretorie (adenomerul) si o componenta excretorie (canalul excretor cu ramificatiile sale). Adenomerele de forma tubulo-acinoasa in repaus, au epiteliul simplu cubic; in lactatie adenomerele sunt de tip tubulo-alveolar si sunt tapetate de un epiteliu simplu cilindric. Intre celulele epiteliale si glandilema se pot gasi celule mioepiteliale. Canalele excretorii sunt captusite cu un epiteliu simplu cilindric si se continua cu canalele colectoare mari, cu un epiteliu bistratificat cilindric (stratul bazal cubic, iar cel superficial cilindric). Canalul galactofor, in portiunea terminala, are un epiteliu stratificat, care se continua cu epidermul mamelonului printr'o zona de tranzitie. Stroma este intralobulara si extralobulara. Stroma intralobulara este alcatuita din tesut conjunctiv lax cu numeroase adipocite, bogat vascularizat si inervat. Stroma extralobulara este bogata in fibre, saraca in celule; constituie totodata si septurile interlobulare. In timpul sarcinii si in lactatie, activitatea secretorie glandulara este dirigata de adenohipofiza prin prolactina (LPH). Produsul de secretie, laptele, este un mediu lichid ce contine in suspensie substante proteice, glucidice, glicoproteice, lipide, vitamine, hormoni, ioni. In primele zile dupa nastere, glanda mamara are o secretie speciala, colostrul, mai bogat in substantele proteice si glucidice.

APARATUL GENITAL MASCULIN

Este alcatuit din: testicul,gonada masculin caile genitale (spermatice); glandele anexe; organul copulator (penisul). Organogeneza. Aparatul genital masculin se dezvolta din mezoderm. Intr-o prima forma, comuna si ovarului, gonocitii primordiali din endoblastul vezicii si al alantoidei migreaza in epiteliul celomic al crestei Wuldayer de pe corpul Wolff. Prezenta gonocitilor determina proliferarea epiteliului celomic formandu;se cordoane celulare care purtand gonocitele primordiale patrund in mezenchimul subiacent. Intr'o alta etapa, urmeaza diferentierea tubilor seminiferi din cordoanele sexuale, a albugineei din mezenchimul subepitelial si a vaginalei testiculare din epiteliul Wolff. De la pubertate, gonocitii din epiteliul tubilor seminiferi vor forma elementele liniei seminale, iar restul celulelor epiteliale ale tubului seminal vor deveni celule Sertoli. Totodata, mezenchimul dintre tubi va da nastere glandei interstitiale a testiculului. Caile spermatice se dezvolta diferit: cele intratesticulare (tubii drepti, reteaua Haller) si conurile eferente se formeaza prin unirea cordoanelor sexuale cu tubii mezonefrotici. Caile extratesticulare: epididimul, canalul deferent, canalul ejaculator si veziculele seminale deriva din canalul Wolff din a carui portiune terminala se va constitui prostata. TESTICULUL. Este un organ pereche, situat in scrot ,hormonodependent care ndeplinete o dubl funcie: reproductiv, realizat de epiteliul tubilor seminiferi, dependent de hormonul foliculostimulator(FSH) al adenohipofizei, endocrin, legat de celulele glandei interstiiale, controlat de hormonul luteinizant(LH) sau hormonul stimulator al celuleleor interstiiale. Organ pereche, situat in scrot, testiculul are o lungime de 4-5 cm si o latime de 2,5 cm. El este acoperit la suprafata de o tunica fibroasa, alb-sidefie rezistent i inextensibil , alcatuita din fibre colagene dispuse in fascicule paralele, stratificate, numita albuginee. Albugineea este acoperit de foia visceral a seroasei vaginale, care se continu la nivelul hilului cu foia parietal. Pe faa posterosuperioar a testiculului , albugineea prezint o ngroare conic, fibroas numit mediastinul testiculului ( corpul lui Highmore); din acest con fibros se desprind septuri conjunctive incomplete , ce mpart testiculul n compartimente (lobului) de form piramidal cu vrful spre mediastin i baza spre tunica albuginee. Un testicul conine aproximativ 250-300 lobuli. Fiecare lobul este format din 1- 4 tubi seminiferi separai printr-o atmosfer de esut conjunctiv lax cu vase, nervi i grupe de celule secretorii asezate izolat sau grupat in jurul capilarelor fenestrate numite celule Leydig ce constituie glanda interstiial a testiculului , responsabil de secreia hormonului sexual masculin, testosteronul.

Tubul seminifer. Are o lungime de 30-70 cm si un diametru de 150-200 microni. Incepe printrun capat orb n deget de mnu si are traiect incolacit. Ctre mediastinul testiculului tubii seminiferi din fiecare lobul se unesc i se deschid n tubii drepi. Prezinta un epiteliu seminal asezat pe o membrana bazala continua, groasa, careia i se descriu trei zone: interna, PAS pozitiva, constituia din fibre de reticulina; mijlocie, slab PAS pozitiva bogata in delicate fibre colagene; externa alcatuita din fibre colagene si fibrocite, celule mioide. Celulele mioide sunt responsabile de contraciile izolate ale tubilor(conin filamente similare celor din fibra muscular neted). Sunt solidarizate prin jonciuni, mpiedicnd trecerea macromoleculelor din spaiul interstiial spre tubii seminiferi. Epiteliul seminal este format dindou tipuri de celulele: celulele spermiogenetice (celulele proliferante) aranjate stratificat si reprezentate de: spermatogonii, spermatocite primare, spermatocite secundare, spermatide, spermatozoizi celule Sertoli. Celulele Sertoli. Sunt celule mari, ca nite coloane cu baza lrgit, ce se sprijin pe membrana bazal i se ntind pn n lumenul tubului seminifer. La microscopul optic limitele celulare se disting greu, de aceea n histologia clasic s-a considerat c celulele seminale sunt incluse n sinciiul sertolian. Microscopia electronic a precizat c celulele Sertoli sunt individualizate printr-o membran plasmatic distinct, iar celulele seminale se afl n afara acestei membrane. Extremitatea apical a celulelor Sertoli poate fi subiat, lit sau ramificat i nconjurat de spermatide pe cale de transformare n spermatozoizi. Feele laterale ale celulei Sertoli prezint prelungiri mari, cu loje n care sunt adpostite celulele seminale. Datorit acestui aspect particular celulele Sertoli au fost numite i celule n candelabru. Plasmalemele laterale a dou celule sertoli stabilesc jonciuni de tipul zonulei occludens. Aceste jonciuni formeaz o barier, numit bariera snge- testicul. ce mpiedic ptrunderea macromoleculelor din spaiul interstiial n lumenul tubilor seminali. n poriunea bazal celula Sertoli conine un nucleu mare, de form ovalar sau triunghiular , cu aspect clar i nucleol mare. Organitele celulare au topografie diferit n raport cu stadiile evolutive ale celulelor seminale pe cere le gzduiesc: mitocondriile i REN se gsesc cu predilecie n preajma spermatidelor RER se gsete n preajma spermatocitelor, complex Golgi, lizozomi, microtubuli, microfilamente responsabile de modificarea formei celulei i de micrile intracitoplasmatice, incluziuni de lipide, granule de pigment (lipofuscin), formaiuni cristaloide proteice( cristalele lui Charcot) ce apar la microscopul optic sub form de mnunchiuri de filamente. n testiculul ectopic al adultului sau n testiculul senil, celulele Sertoli reprezint singura populaie celular a tubilor seminiferi. Celulele Sertoli nu se divid n timpul perioadei de reproducere. Sunt foarte rezistente la factorii nocivi ( substane toxice, bacterii, raze X) care pot distruge uor celulele seminale.

Celulele Sertoli ndeplinesc o multitudine de funcii, cum ar fi: funcia de susinere, suport i de hrnire: celulele Sertoli formeaz nite buzunrae n care se gsesc celulele seminale, unde exist un micromediu prielnic, graie produilor rezultai din activitatea lor secretorie. Funcie fagocitar fa de resturile celulare rezultate n cursul spermiogenezei. funcie contractil, contribuind prin micrile lor la migrarea pasiv a spermatozoizilor spre lumenul tubului seminifer. FSH stimuleaz i iniiaz n celulele Sertoli sinteza unor proteine androgen-liante, care leag hormonii androgeni i i concentreaz n tubii seminiferi , proces necesar desfurrii spermatogenezei. secret inhibina care inhib secreia FSH la nivelul hipofizei anterioare. 6.Secret cantiti mici de hormoni estrogeni. Secret lichidul din tubii seminiferi, care servete pentru vehicularea spermatozoizilor spre cile spermatice. Acest fluid este bogat n ioni, n mod particular n ioni de potasiu, asigurndu-le astfel i vitalitatea spermatozoizilor. Celulele seminale. sunt celule libere, net delimitate, adpostite n concavitile citoplasmei celulelor Sertoli. sunt aezate pe mai multe straturi, reprezentnd generaii celulare ale spermatogenezei, care se succed stadial din profunzimea epiteliului spre lumenul tubului seminal. Aceste generaii succesive de celule alctuiesc linia seminal i sunt reprezentate morfologic de : spermatogonii, spermatocite, spermatide, spermatozoizi, de fapt patru stadii evolutive ale uneia i aceleiai celule. Spermatogoniile sunt celule mici cu diametrul de aproximativ 10-12 microni, rotunde sau poliedrice, aezate la periferia tubului seminifer, pe membrana bazal. Citoplasma acestor celule este redus, bazofil i n funcie de structura nucleului se disting dou tipuri de apermatogonii: A i B. Spermatogonia A (prfoas) este celula primordial, , care ncepe s se divid mitotic dup pubertate i formeaz: - spermatogoniile Ad cu nuclei ntunecai (d = dark) , cromatina pulverulent, nucleoli periferici, adereni de membrana nuclear; spermatogoniile Ap cu nuclei palizi (p = pale) i nucleoli situai central. Din spermatogonia Ad vor rezulta: - spermatogonii Ad ce vor asigura persistena liniei seminale spermatogonii Ap ce vor evolua ireversibil i vor da prin mitoze spermatogonia B (crustoas). Spermatogonia B are nucleul cu cromatina dispus sub form de blocuri mari i un nucleol central. Prin diviziune (mitoz) d natere spermatocitelor primare ( de ordinul I). Spermatocitele sunt de dou tipuri: spermatocite primare(de ordinul I) i spermatocite secundare (de ordinul II). Spermatocitele primare sunt cele mai mari ntre celulele liniei seminale ( diametrul de 17-19 um). Ocup partea central a epiteliului seminal, dispunnu-se pe 2-3 rnduri deasupra spermatogoniilor.. Au form sferic sau ovalar, cu nucleul veziculos, mare, citoplasma abundent. Ca i spermatogoniile, spermatocitele de gradul I au formula cromozomial diploid.

Diviziunea spermatocitelor de ordinul i se face prin kariokinez heterotipic( prima diviziune de maturaie) rezultnd dou spermatocite de ordinul II. Spermatocitele secundare sunt celule haploide rezultate n urma diviziunii reducionale a spermatocitelor primare(celule diploide). Au dimensiuni mai reduse dect cele primare, cu nuclei mai intens cromatici. Sunt dispuse mai aproape de lumenul tubului seminifer deasupra spermatocitelor primare.Se observ mai n seciunile de testicul, deoarece prezint o interfaz foarte scurt intrnd rapid n cea de-a doua diviziune meiotic, de maturaie, care nu este precedat de dublarea ADN-lui. Rezult spermatidele care sunt tot celule haploide. Spermatidele sunt celule mici cu diametrul de aproximativ 9um, avnd citoplasma redus, slab bazofil i unnucleu central, rotund, hipercrom. Se gsesc mai spre lumenul tubului seminifer grupate cte patru sau opt, dispuse pe trei sau patru rnduri. Spermatidele nu se mai divid, transformarea lor n spermatozoidul matur, realizndu-se printr-un proces complex de difereniere, numit spermiogenez. Spermatozoidul (gametul masculin). Are capul nconjurat de prelungirile citoplasmatice ale celulelor Sertoli, iar coada liber n lumen. Celul nalt difereniat, adaptat pentru fertilizare i transmiterea caracterelor ereditare. Este o celul flagelat cu lungimea de 50-65 um.. este format din patru segmente: capul, gtul, piesa intermediar, coada. Capul cu lungimea de 5um este ovalar cnd este privit din fa i piriform cnd este privit din profil. Este format din nucleu, ce conine o cromatin condensat, fiind acoperit n poriunea anterioar de acrozom, numit i perforator. Acesta este dens i rigid, favoriznd ptrunderea spermatozoidului n ovul. Gtul spermatozoidului este scurt, fiind cuprins ntre centriolul proximal i jumtatea anterioar a centriolului distal. El face legtura ntre cap i piesa intermediar. Piesa intermediar (corpul) are lungimea de 5-7um, fiind cuprins ntre cele dou jumti ale centriolului distal. n centru este situat filamentul axial, care are structura tipic a unui cil (doi microtubuli centrali nconjurai de nou perechi de microtubuli periferici). n jurul filamentului axial se gsete un inel format din nou filamente groase ce conin miozin, elemente contractile ce asigur motilitatea spermatozoidului; acest inel este nconjurat de mitocondriile dispuse spiralat, ce formeaz teaca mitocondrial. La periferie exist exist un strat subire de citoplasm delimitat de plasmalem. Coada cu o lungime de 45-55um, este format din dou segmente: piesa principal cu lungimea de 40-45 um i piesa terminal cu lungimea de 5-10um. Piesa principal conine un filament axial nconjurat de cele 9 filamente groase externe numai pe o scurt poriune.Teaca mitocondrial lipsete. Exist o teac fibroas alctuit din fascicule circulare ce nconjoar filamentul axial i fuzioneaz cu cei doi microtubuli centrali. Piesa terminal are structura tipic a unui flagel ( o pereche de microtubuli n centru i nou prerchi periferice). Spermatozoizii sunt imobili n testicule i devin mobili n epididim i canalul deferent. Ei se deplaseaz cu o vitez de 2mm/secund. Spermatozoizii sunt influenai de variai factori: sunt rezisteni la temperaturi sczute sunt sensibili la temperaturi ridicate sunt alterai ireversibil la aciunea radiaiilor ionizante, alcoolului, anestezice.

mobilitatea lor este redus/ inhibat prin diferite substane n special acide. Spermatogeneza reprezint totalitatea proceselor de proliferare,cretere i maturare prin care din celulele primordiale rezult spermatozoizii maturi. Spermatogeneza debuteaz la pubertate, are loc n tubul seminifer se desfoar n aproximativ 74 zile i cuprinde trei etape: perioada de multiplicare dureaz 27 de zile i cuprinde nmulirea spermatogoniilor cu formarea celor dou populaii A i B i evoluia acestora din urm pn la spermatocitul primar. Toate celulele rezultate sunt diploide. Perioada de cretere i maturare dureaz 24 de zile. Se caracterizeaz iniial prin creterea de volum a spermatocitelor primare ( ce se pregtesc pentru diviziunile de maturaie). Urmeaz apoi cele dou diviziuni de maturaie prin care rezult spermatocitele secundare i spermatidele: prin prima diviziune reducional (meioza) dintr-un spermatocit primar diploid rezult dou spermatocite secundare , celule haploide, cu numr de cromozomi redus la jumtate (23 cromozomi), dar cu o cantitate dubl de ADN. dup aproximativ 24 de ore, survine cea de-a II-a diviziune de maturaie, ecvaional, ce se realizeaz rapid, nefiind precedat de dublarea ADN-ului. Celulele rezultate, spermatidele, sunt haploide att din punct de vedere al numrului de cromozomi ct i al cantitii de ADN. Pe tot parcursul spermatogenezei celulele rezultate n urma diviziunilor rmn unite ntre ele prin puni fine de citoplasm, datorit unei citodiereze incomplete. Aceste puni dispar n stadiul de spermatozoid , se asigur astfel un sincronism n evoluia celulelor. Perioada de difereniere a spermatozoidului cuprinde procesul de transformare a spermatidelor n spermatozoizi, proces numit spermiogenez. Dureaz 23 zile i include o serie de restructurri morfologice ce intereseaz - complexul Golgi i nucleul din care se formeaz capul spermatozoidului centriolii din care rezult corpul i coada. Nucleul spermatidei se modific i devine capul viitorului spermatozoid: iniial apare un proces de deshidratare , prin care nucleul se condenseaz i i diminu volumul , fr ca elementele genetice s se altereze. nucleolul se fragmentez i dispare; concomitent apar la nivelul complexului Golgi o serie de granule dense, PAS pozitive, ce devin apoi coalescente, se nconjoar de o membran, i formeaz o vacuol, numit vacuol acrozomal. Aceast vacuol se ataeaz de polul anterior al nucleului, acoperind apoi 2/3 anterioare ale nucleului i va forma capionul cefalic (acrozomal) ,ce conine o serie de enzime: hialuronidaze, proteaze, carbohidraze; membrana extern a acrozomului fuzioneaz n mai multe puncte cu membrana plasmatic ce acoper capul spermatozoidului, facilitndu-se astfel eliberarea enzimelor. Centriolul proximal al spermatidei va migra i se va alipi de polul nuclear opus al acrozomului iar centriolul distal se va aeza perpendicular pe primul i va forma filamentul axial al flagelului spermatozoidului matur. Se consider c centriolul distal se mparte n dou jumti: una anterioar care se alipete de centriolul proximal i ia o form cilindroid; una posterioar care migreaz spre periferia spermatidei. ntre cele dou jumti se structureaz piesa intermediar.

n jurul filamentului axial de la nivelul piesei intermediare se dispun n spiral mitocondriile i formeaz teaca mitocondrial. Pe tot parcursul spermiogenezei, citoplasma se reduce progresiv, persistnd sub forma unui strat subire ce acoper capul, piesa intermediar, filamentul axial, care se alungete i formeaz coada. Citoplasma rezidual este eliminat n lumenul tubului seminal constituind corpii reziduali ai lui Regaud, ce sunt fagocitai apoi de celulele Sertoli. Granulele mitocondriale se dispun cap la cap pentru a forma teaca mitocondrial, care se dispune spiralat n jurul filamentului axial de la nivelul piesei intermediare. esutul conjunctiv lax dintre tubii seminiferi reprezint 35% din volumul testiculului fiind bine vascularizat i inervat. Conine celule mezenchimale , care n perioada pubertii se vor diferenia sub aciunea hormonilor gonadotropi i vor forma celulele secretorii numite celule Leydig sau celule interstiiale. La microscopul optic, celulele Leydig sunt celule mari, cu diametrul de aproximativ 20um, de form ovalar sau poligonal. Sunt dispuse izolat sau n grupuri ntotdeauna adiacente capilarelor sanguine. Nucleii rotunzi sau ovalari eucromatici cu 1-2 nucleoli sunt excentrici. Citoplasma lor este eozinofil i are un aspect spumos, spongios. La microscopul electronic, n citoplasm se observ RER bine dezvoltat, implicat n sinteza enzimelor necesare elaborrii hormonilor steroizi androgeni. Prin metode imunohistochimice s-au identificat 17 hidroxisteroiddehidrogenaza ce intervine n transformarea androstendionului n testosteron ; 17 alfa hidroxilazei , care hidroxileaz pregnenelonul n poziia 17 pentru a forma cetosteroizi, ce vor fi convertii n testosteron. Mitocondrii numeroase cu criste tubulare; aparat Golgi, lizozomi, peroxizomi; incluziuni lipidice, granule de pigment (lipocrom, i lipofuscin), incluziuni proteice, cristaloide numite cristalele lui Reinke. n perioada fetal sub influena hormonilor gonadotropi materni se difereniaz celulele Leydig care vor secreta testosteronul, avnd rol n dezvoltarea tractului genital masculin. Apoi urmeaz o involuie ncepnd din luna a IV-V-a, astfel nct la natere aceste celule nu pot fi identificate, ele fiind n stare dormant. La pubertate se vor dezvolta i vor secreta testosteronul (95% din testosteronul secretat n organism, 5% fiind secretat de corticosuprarenal). Celulele Leydig sunt influenate de hormonul luteinizant (LH) care la femeie se numete hormonul stimulant al celulelor interstiiale (ICSH). Prolactina are un efect slab asupra celulelor Leydig, efectul ei fiind potenat de combinaia cu ICSH. Testosteronul este secretat la om n cantitate de 7 mg/zi. celulele interstiiale i elimin produsul de secreie n spaiile intercelulare , de unde o parte trece n snge sau limf (testosteronul circulant) , o alt parte trece n tubii seminiferi, fiind necesar spermatogenezei.

CILE GENITALE (spermatice). Sunt reprezentate de totalitatea structurilor tubulare care ncep de la tubii seminiferi i sfresc cu uretra , avnd rol de depozitare i de conducere a spermatozoizilor. Se mpart n ci spermatice a.- intratesticulare, reprezentate de - tubii drepi rete testis (reteaua Haller). extratesticulare reprezentate de - conurile eferente canal epididimar canal deferent canal ejaculator uretra La nivelul vrfului piramidei lobulului testicular, tubii seminiferi se unesc i brusc i schimb morfologia epiteliului i devin mai nguti; se formeaz astfel tubii drepti delimitai de un epiteliu simplu cubic asezat pe o membrana bazala. Celulele pot prezenta microvili la polul apical. Ei se deschid in reteaua Haller. Reteaua Haller (rete testis) este o retea de canalicule care se anastomozeaz , tapetat de un epiteliu simplu cubic, pe alocuri pseudostratificat cilindric cu sau fara cili. Este localizat n mediastinul testicular. Din rete testis pornesc 10-20 de conurile eferente care formeaz capul epididimului. Ele au peretele captusit de un epiteliu simplu cubic ce alterneaza cu zone de celule columnare, ciliate sub care se gaseste un corion abia schitat, inconjurat de un strat circular subtire de fibre musculare netede. Epiteliul conurilor eferente prezint o activitate secretorie prin care se asigur nutriia spermatozoizilor dar are i rol n reabsorbia lichidului testicular. Cilii celulelor cilindrice favorizeaz transportul spermatozoizilor, care la acest nivel sunt lipsii de mobilitate proprie. Conurile eferente conflueaz ntr-un tub , formnd canalul epididimar care formeaz corpul i coada epididimului. Aici spermatozoizii imaturi vor deveni maturi (i dobndesc capacitatea fertil i devin mobili) i staioneaz la acest nivel 12 zile. Epididimul, organ tubular, incolacit, cu cap, corp si coada, are peretele format dintr-o tunica mucoasa, o musculara si o adventice. Epiteliul canalului epididimar este pseudostratificat prismatic format din dou tipuri de celule: principale si bazale. Cele principale, inalte, sunt dotate cu cili lungi si imobili numiti stereocili. Celulele bazale, mici, rotunde sau piramidale se pare ca ar avea rol in reinnoirea epiteliului (functia lor nu este foarte bine cunoscuta). Citoplasma celulelor contine granule secretorii. Corionul este redus. Musculara este alcatuita dintr-un strat de miocite dispuse circular. La exterior se gaseste adventicea bogata in fibre de colagen. Din coada epididimului pornete canalul deferent ce va intra n constituia cordonului spermatic. Perete foarte gros este format din mucoasa, musculara si adventice. Mucoasa este format din 4-5 pliuri longitudinale, dnd astfel lumenului un aspect stelat.

Epiteliul ei este pseudostratificat cilindric ciliat, dar cilii sunt mai rari si mai scurti iar n poriunea distal dispar. Celulele epiteliale sunt asezate pe o membrana bazala sub care se gaseste un corion slab reprezentat, cu numeroase fibre elastice. Musculara este mai groasa si formata din trei straturi: intern si extern cu miocite dispuse longitudinal si mijlociu cu miocite dispuse circular. Adventicea este structurata din tesut conjunctiv bogat in fibre de colagen, bine vascularizat si inervat. Canalul ejaculator continua canalul deferent si se deschide in uretra. Are lumen redus, stelat si perete mai subtire dar cu structura asemanatoare canalului deferent. Epiteliul mucoasei prezinta inaltimi inegale: zone cu aranjament pseudostratificat cilindric si zone joase cu celule columnare dispuse pe un singur rand.Epiteliul pseudostratificat se transform n poriunea terminal ntr-un epiteliu de tranziie. Corionul conine numeroase vene anastomozate, ce se continu cu esutul erectil al corpului spongios. Musculara este putin dezvoltata, iar adventicea este de natura conjunctivo-vasculara. Uretra are trei segmente: prostatica, membranoasa si spongioasa. Primele doua segmente sunt tapetate de uroteliu iar cel de-al treilea de un epiteliu stratificat cilindric.

GLANDELE GENITALE ANEXE. Sunt reprezentate de veziculele seminale, prostata si glandele bulbo-uretrale.

Veziculele seminale constituie doua diverticule ale portiunii terminale a canalului deferent. Peretele lor este alcatuit din mucoasa, musculara si adventice. Mucoasa, cu numeroase pliuri ramificate, are un epiteliu inegal ca inaltime, zonele joase cu celule cilindrice nestratificate alternand cu zone inalte cu epiteliu pseudostratificat cilindric. Citoplasma celulelor este acidofila cu numeroase organite, picaturi lipidice, granule de secretie si pigment galben. Nucleul este ovalar, situat central. La polul apical celulele pot prezenta microvili sau chiar cili. Musculara este subtire, miocitele fiind dispuse in doua straturi: circular intern si longitudinal extern. Adventicea este un tesut conjunctiv lax cu fibre nervoase si microganglioni nervosi. Secretia veziculelor seminale, vascoasa, groasa, galbena, contribuie la formarea lichidului spermatic. Contine acid ascorbic si fructoza necesare hranirii spermatozoizilor si favorizeaza conservarea si tonifierea acestora. Prostata este un organ unic musculo-glandular, situat in jurul portiunii initiale a uretrei. Ea este constituita din doi lobi laterali i unul median. La suprafa este acoperit de o capsul conjunctivo-muscular, din care pornesc septuri ce mpart glanda n lobi. Histologic prezinta un parenchim si o stroma.

Parenchimul glandular este format din 30-50 glande tubulo-alveolare simple i compuse; glandele sunt dispuse concentric n jurul uretrei prostatice. Fiecare unitate glandular are o componenta secretorie (adenomeri) si o componenta secretorie (canalele excretorii). Adenomerii de tip tubulo-alveolar au epiteliu simplu cilindric, celulele fiind de tip secretor. Citoplasma este acidofila si contine granule de secretie, picaturi lipidice, enzime (fosfataza acida) si uneori pigment. Nucleul este ovalar situat bazal. Unele alveole pot prezenta zone cu epiteliu pseudostratificat cilindric. Alveolele glandulare pot apare uneori dilatate, cu lumenul compartimentat prin franjuri sau cute epiteliale. Aceste aspecte reprezint expresia unor modificri adaptative n vederea stocrii produsului de secreie. Dup vrsa de 25 de ani n lumenul alveolar se pot indentifica concretiuni prostatice cu structur lamelar, numite si simpexioane Robin (nisip prostatic) ce reprezinta secretie condensata calcificata. Numrul lor crete odat cu vrsta. Canalele excretorii au epiteliu simplu cilindric ce devine n poriunea terminal de tip urotelial. Ele se concentreaza in cate un canal unic pentru fiecare lob prostatic, deschizandu-se in uretra prostatica alaturi de celelalte canale glandulare, de aceea prostata este considerata glanda agminata. Stroma glandulara este reprezentata la periferie de o capsula fibroelastica cu o bogata retea vasculara, din care se desprind expansiuni fibroelastice in care se gasesc fascicule subtiri de fibre musculare netede. Subcapsular se pot evidentia microganglioni nervosi. Prostata este un organ hormonodependent. Este prezent la natere , dar se dezvolt evident la pubertate sub influena testosteronului. Se atrofiaz la btrni ( involuie senul). Secretia prostatei este alcalina, laptoasa, contine amilaza, fibrinolizina si fosfataza acida (cresterea insemnata a acesteia pledeaza pentru diagnosticul de carcinom de prostata). Rolul ei consta in definitivarea maturarii spermatozoizilor, facandu'i fecundanti. Prostata are si functie endocrina prin eliberarea prostaglandinelor. Glandele bulbo-uretrale (glandele Cowper) in numar de doua, situate inapoia uretrei membranoase, mici, ca un sambure de cirea sunt tubulo-alveolare compuse, eliminandu-si secretia in uretra spongioasa. Au un epiteliu simplu cubic ce alterneaza cu epiteliu simplu cilindric. Nucleii celulelor sunt situati bazal iar citoplasma contine granule de mucus. Epiteliul poate prezenta glande mucoase intraepiteliale. Tesutul conjunctiv interstitial este bogat in fibre colagene si fibre musculare netede si striate. La exterior glanda este invelita de o capsula conjunctiva. Secretia glandelor Cowper este clara si usor vascoasa avand rol de lubrifiant pentru uretra spongioasa in timpul erectiei. ORGANUL COPULATOR (penisul). Este reprezentat printr-un esut erectil dispus sub forma a trei formaiuni cilindrice dintre care dou reprezint corpii cavernoi , localizai dorsal i al treilea corpul spongios situat ventral, fiind strbtut de uretr.

Corpul spongios prezint dou proeminene , una inferioar i anterioar numit gland i una posterioar i superioar ce formeaz bulbul uretral. esutul erectil al corpului cavernos este alctuit dintr-o reea vascular neregulat, cu semnificaie de plex venos, format din caviti comunicante, ce prezint perei conjunctivoelastici cu fibre musculare netede, tapetai de un endoteliu. Cavitile vasculare sunt mai mari n zona central dect n cea periferic. Structura corpului spongios este asemntoare cu aceea a corpilor cavernoi cu unele diferene: spaiile vasculare sunt egale ca mrime, comunicnd att cu plexul venos al albugineei ct i cu cel al mucoasei uretrale. septurile ce separ spaiile vasculare sunt mai subiri i conin mai puine fibre musculare netede. Fiecare corp cavernos ca i cel spongios este delimitat de o albuginee proprie, acoperit de fascia penian i de tegumentul penian. Albugineea este format din fibre colagene cu dispoziie circular n poriunea intern i longitudinal spre exterior precum i din fibre elastice. n zona unde cei doi corpi cavernoi sunt n contact, cele dou albuginee fuzioneaz formnd septul median. La nivelul glandului albugineea lipsete. Fascia penian alctuit dintr-un esut elastic areolar, nvelete cei trei corpi erectili dar lipsete la nivelul septului median. n afara acestei fascii exist un esut conjunctiv lax, lipsit de adipocite. Tegumentul penian este subire, puternic pigmentat, cu glande sudoripare, sebacee i fire de pr prezente numai la nivelul rdcinii penisului. La nivelul glandului pielea formeaz o ndoitur, prepuiul. Suprafaa intern a prepuiului i glandul sunt lipsite de fire de pr, dar conin glande sebacee modificate numite glandele lui Tyson. Sperma este un lichid opac, produs de secretie al tubilor seminiferi, cailor genitale si glandelor anexe ce contine in suspensie spermatozoizii. Concentratia normala a spermatozoizilor se considera a fi pana la 100 milioane/cm3 sperma.

ORGANE HEMOLIMFOPOIETICE

Organele hemolimfopoietce sunt organele la nivelul carora se formeaza elementele figurate ale sangelui (hematopoieza: haima = sange; poiesis =formare). Aceste organe contin tesut mieloid (maduva osoasa rosie) sau tesut limfoid (splina, timusul, ganglionii limfatici etc). Toate organele hemolimfopoietice prezinta analogii structurale; toate produc celule mobile care formeaza sistemul imunitar al organismului. Cu exceptia maduvei osoase rosii care contine tesut mieloid, restul organelor, denumite organe limfoide, contin tesut limfoid (splina, timusul, ganglionii limfatici, etc). In afara organelor limfoide, tesutul limfoid se gaseste si in structuri histologice denumite formatiuni limfoide. Aceste formatiuni limfoide se gasesc in : peretele organelor tubului digestiv, in peretele aparatului respirator ,

la nivelul aparatului genital etc. Tesutul limfoid este varietatea de tesut hematopoietic in care se formeaza limfocitele. Organele limfoide se impart in doua categorii: 1.organe limfoide primare sau centrale care produc celule suse si asigura diferentierea si multiplicarea limfocitelor independent de contactul cu antigenele. Sunt reprezentate de maduva osoasa rosie si timus. 2.organe limfoide secundare sau periferice. In aceste organe multiplicarea si diferentierea limfocitelor se face in urma contactului cu antigenele. Organele limfoide secundare sunt populate cu limfoblaste pe cale sanguina din organele limfoide primare , inca din viata intrauterina. Postnatal, populatia acestora se mentine prin self-replicare. In urma contactului cu un antigen, in organele limfoide periferice iau nastere doua tipuri de celule care coopereaza in elaborarea raspunsului imun: unele sunt implicate in raspunsul imun celular, iar altele in raspunsul imun umoral. Organele limfoide periferice se gasesc la principalele porti de patrundere a antigenelor in organism sau pe traseele pe care acestea ar putea fi velticulare: splina blocheaza antigenele care ar circula pe cale sanguina, ganglionii limfatici filtreaza limfa de antigene, iar formatiunile limfoide de la nivelul tubului digestiv si aparatului respirator neutralizeaza antigenele patrunse in organism din mediul ambiant, pe aceste cai. Organele limfoide periferice contin atat - zone timodependente (in care, in urma unui contact antigenic se diferentiaza limfocite, T) cat si zone bursodependente (in care se diferentiaza limfocite B). Structurile limfoide timodependente sunt: zona paracorticala din limfoganglioni; mansoanele limfoide periarteriale din pulpa alba a splinei; infiltratul limfoid difuz de la nivelul amigdalelor, placilor Payer, apendicelui sau formatiunilor limfoide din peretele tubului digestiv sau arborelul traheobronsic. Structurile bursodependente sunt reprezentate de foliculii limfatici din ganglionii limfatici, splina, amigdale, apendice, etc. In sange si in diverse organe exista atat limfocite T cat si limfocite B. Ele provin din organele limfoide centrale, dar si din organele limfoide periferice. Structurile limfoide contin tesutul limfoid sub forma de: infiltrat limfoid, punct limfoid sau folicul limfoid. Infiltratul limfoid este format dintr'o acumulare locala de limfocite in tesutul conjunctiv al unor mucoase sau organe, in urma patrunderii unui antigen. Asemenea infiltrate limfoide se intalnesc frecvent in corionul mucoasei tubului digestiv si mucoasei respiratorii. Punctul limfoid e format dintr'o aglomerare de limfocite concentrata intr'o zona restransa, delimitata net de tesutul conjunctiv inconjurator. In stroma acestei formatiuni limfoide apare o trama apreciabila de fibre de reticulina cu rol de suport pentru limfocite. Foliculul limfoid reprezinta forma cea mai evoluata de organizare a tesutului limfoid. Foliculii limfoizi se gasesc in structura organelor limfoide periferice, dar pot fi intalniti si izolat in

peretele organelor tubului digestiv sau arborelui traheobronsic. De forma rotunda sau ovalara, foliculii limfoizi au un diametru de circa 1mm. Ei sunt formati dintr'o aglomerare masiva de limfocite dispuse intr'o stroma specifica citofibrilara. Stroma este formata din fibre de reticulina dispuse intr'o retea plexiforma tridimensionala, responsabile de forma lor sferica, fibre de colagen, celule reticulare, celule dendritice, fibroblaste, vase sanguine. In ochiurile retelei stromale se gaseste tesutul limfoid al foliculului. Se disting doua tipuri de foliculi limfoizi: - foliculi limfoizi primari; foliculi limfoizi secundari; Foliculii limfoizi primari sunt primii foliculi care apar in cursul dezvoltarii embrionare in primordiile organelor limfoide periferice. Ei sunt formati din limfocite mici dispuse in insule dense, compacte, omogene. Postnatal, asemenea foliculi nu se mai gasesc decat la nou nascut, deoarece prin stimulare antigenica ei se vor transforma in foliculi secundari. b.Foliculii limfoizi secundari prezinta: - un centru clar germinativ; corticala sau corona foliculara. Centrul clar germinativ denumit si centru reactiv sau centrul clar Fleming apare pe preparatele histologice mai clar, mai putin incarcat cu celule. El este ocupat de numeroare fibroblaste, celule tinere de dimensiuni mai mari decat limfocitele mature, cu nucleul mare si hipocrom (datorita dispunerii laxe a cromatinei). Printre fibroblaste se gasesc prolimfocite, rare limfocite mature, macrofage, plasmocite si numeroase celule dendritice. Corticala sau coroana foliculului este formata dintr-o populatie densa de limfocite B mature care, datorita nucleului hipercrom, dau un aspect intunecat acestei zone. Printre limfocite se gasesc rare limfoblaste (unele chiar in mitoza), macrofage si celule dendritice. Foliculii limfoizi sunt alcatuiti din limfocite B care iau nastere in centrul clar, germinativ si se maturizeaza functional in corticala. Totusi la un pol al foliculului si in infiltratul limfocitar din jurul foliculului se gasesc si limfocite T. Foliculii limfoizi pot fi: - izolati, asa cum sunt in corionul mucoasei digestive si mucoasei respiratorii ; agminati (alaturati prin corticalele lor) asa cum sunt in corticala ganglionilor limfatici, placile Peyer, apendice, amigdale etc.

TIMUSUL

Timusul este un organ limfoepitelial central situat in mediastinul superior, inapoia sternului. La nou-nascut cantareste circa 15-20 g, la pubertate 35-40 g, iar la adult sufera un proces de atrofie parenchimatoasa si involutie adipoasa, avand apromximativ 14-15g. El ocupa un loc particular in sistemul limfoid, atat prin structura cat si prin rolul sau, deoarece timusul, spre deosebire de alte organe limfoide nu contine in parenchim foliculi limfoizi, iar stroma sa nu este conjunctiva, ci epiteliala. El joaca un rol esential in imunitate, colonizand cu celule T alte organe limfoide.

Timusul este alcatuit din doi lobi de forma ovoidala uniti in partea lor inferioara prin fata mediana. Fiecare lob este delimitat la exterior de o capsula conjunctivo-vasculara care trimite in interiorul organului septuri conjunctive care impart parenchimul in lobuli. Lobulii timici au forma neregulata, poligonala si dimensiuni variabile de la 0,5 la 2 mm. Lobulii pot fi complet delimitati de septurile conjunctive sau pot fi uniti mai multi printr-o medulara comuna. Lobulul timic este delimitat la exterior de o structur conjunctiv reprezentat de capsul sau de septurile conjunctive care se desprind din capsul. Att capsula timic ct i n septurile conjunctive desprinse din ea prezint o structur bogat n fibre de colagen, puine fibre elastice i fibre de reticulin, fibrocite i rare mastocite precum i numeroase vase sanguine (arteriole, venule, capilare) i limfatice. Din septurile conunctive perilobulare se desprind septuri fine care ptrund n interiorul lobulului i nsoesc vasele sanguine intralobulare. Pe preparatele histologice, n coloraiile uzuale (hematoxilin-eozin, tricromic), n fiecare lobul timic se disting dou zone: zon periferic de aspect mai ntunecat, bogat n celule mici cu nucleu hipercrom,denumit corticala lobulului; zon mai clar ce ocup partea central a lobulului, denumit medular. Histologic, lobulul timic este format din dou componente: strom i parenchim. Stroma lobulului timic este o strom particular, specific, fiind format din celule epiteliale cu prelungiri, joncionate ntre ele prin desmozomi, care creeaz o reea tridimensional n ochiurile creia se gsesc elementele parenchimului timic. Aceast strom, spre deosebire de alte organe limfoide , nu conine fibre de reticulin, fiind un citoreticul stromal. Unele celule stromale nvelesc traveele conjunctive perivasculare sau se dispun ca o teac ( teaca epitelial) n jurul membranei bazale a capilarelor sanguine. Aceste ansamblu celular stromal particip la formarea barierei timice care izoleaz celulele parenchimului timic de circulaia sanguin prin care se vehiculeaz substane antigenice. Se asigur astfel proliferarea i maturarea antigenindependent a timocitelor,9limfocitelor timice) i este mpiedicat implicarea timusului n reaciile imunitare. Celulele epiteliale stromale reprezint locul n care sunt elaborai hormonii timici: timulina, timopoietina (n special fracia sa timopentina TP5) , timozina alfa1, beta 4, timalina, factorul seric timic i timotaxina. Timulina - este implicat n coordonarea de situsuri-receptori pentru limfocitele n curs de dezvoltare; inhib instalarea strilor anxioase; intervine concomitent i pe fluxul circuitelor nervoase care moduleaz sensibilitatea la durere (pentru nociceptori mecanici, termici); timusul este singurul organ care preia zincul , formnd complexe zinc-timulin, elibernd ulterior zincul n esuturile periferice. Timopoietina - supravegheaz derularea ciclului celuler T; menine integritatea structurilor limfocitare; posibil implicare n substratul patogenic al unor afeciuni autoimune de tip miastenia gravis (nsoit aproape ntotdeauna de disfuncii timice); Timozina: - controleaz maturarea funcional a limfocitelor T; induce sinteza markerilor de suprafa pentru celuleleT; poate fi utilizat n depistarea precoce a diferitelor neoplazii;

asociat frecvent n terapia anticancer. Timalina: - abundent n celulele epidermei fetale, se se reduce cantitativ considerabil odat cu dezvoltarea i maturarea keratinocitelor; persist i dup natere, dar n cantiti nesemnificative. Factorul seric timic: - rol decisiv n succesiunea etapelor de maturare intratimic; este singurul hormon timic ce persist, nemodificat i la adult, spre deosebire de ceilali, care diminu nc din copilrie. Timotaxina : - secreia sa este absolut necesar pentru procesul de migrare a celulelor stem precursoare de limfocite T n timus, prin apariia specific a unui receptor , care va determina colonizarea timusului i nu a altui organ limfoid cu celule stem. Celulele epiteliale au o activitate secretorie neobinuit de ampl. Pe lng hormonii timici, ele mai sintetizeaz numeroase citokine: interleukina-1, interleukina-6, CSF (factorul de stimulare al coloniilor).Aceleai celule epiteliale pot sta la baza produciei intratimice de hormoni hipotalamohipofizari de tipul GH ( growth hormone- hormonul de cretere), PRL (prolactina), T3 (tiroxina), oxitocina, vasopresina, LH (hormon luteotrop), FSH (hormon foliculostimulant), VIP ( peptid intestinal vasoactiv), somatostatina; de asemeni, celuleletimice epiteliale promoveaz i apariia de receptori de membran pentru toate aceste tipuri hormonale. n medulara timic exist unul sau mai muli corpusculi Hassal (formaiuni histologice specifice timusului), la formarea crora particip numai celulele strmale. Corpusculii Hassal sunt formaiuni rotunde sau ovalare, cu diametrul variabil de la 20 la 200 de microni, cu structur policromatic, neomogen. La periferia lor exist cteva straturi de celule epiteliale aplatizate, acidofile, dispuse concentric, intricndu-se unele n altele (ca foile unui bulb de ceap). Partea central a corpusculului Hassal apare uneori chistic, alteori este format din lamele citoplasmatice hialinizate, resturi nucleare i celulare. Celulele periferice ale corpusculului Hassal, pe msur ce evolueaz spre centrul acestuia , i intensific sinteza de granule de cheratohialin (conferid zonei centrale a corpusculului un aspect bazofil), tonofilamentele devin mai dense i mai groase i formeaz o reea neregulat la suprafaa creia ader materialul format de granulele de keratohialin. Celulele care ptrund n centrul corpusculului i elimin nucleul i se transform n lamele keratinizate, groase, omogene, similar celulelor din stratul cornos al epidermului. Corpusculi Hassal cresc numeric n raport cu vrsta. Parenchimul timic este format preponderent din limfocite T sau timocite. Dispunerea limfocitelor n parenchimul timic nu este omogen, ceea ce determin apariia a dou zone n cadrul lobulului: zona cortical situat la periferia lobulului; zona medular situat n centrul lobulului. Corticala timic ncepe imediat sub capsul sau sub traveele conjunctive care delimiteaz lobulul. Are o grosime variabil i se continu fr nici o delimitare net cu zona medular. Ea este format dintr-o aglomerare foarte mare de celule, ceea ce i d un aspect mai ntunecat. Aceste celule sunt reprezentate n cea mai mare parte de limfocite T i precursorii acestora. n cortical, limfocitele au o dispoziie radiar, de la periferia lobulului spre zona medular. Cea mai mare parte din limfocite au deja pe membran antigene specifice limfocitelor T. Limfocitele T prezint un nucleu mare, de 5-6 microni, hipercrom, care ocup cea mai mare parte a celulei. Citoplasma este intens bazofil i apare ca un lizereu la periferia nucleului.

Toate aceste aspecte microscopice sunt rspunztoare de aspectul mai ntunecat al corticalei care apare n coloraiile uzuale. Sub capsula timic se gsesc numeroase celule tinere, limfoblaste, n mitoz. Medulara timic conine o populaie celular mai heterogen : limfocitele T sunt mai puin numeroase dect n cortical, celulele epiteliale strmale i macrofagele sunt mai numeroase. Foarte rar se gsesc i granulocite neutrofile, acidofile sau mastocite. Caracteristic medularei timice este prezena corpusculilor Hassal. Vascularizaia timusului. Bariera snge-timus. Vascularizaia timusului este asigurat se ramuri arteriale care provin din arterele tiroidine inferioare i mamare interne. Ele traverseaz capsula organului i ptrund n septurile cnjunctive interlobulare. De aici, pe calea traveelor conjunctive intralobulare, ptrund n lobul i se anastomozeaz formnd un cerc arterial la limita dintre cortical i medular. Din acest cerc arteriolar se desprind capilare care merg radiar att n cortical ct i n medular. Capilarele sanguine, att din medular ct i din cortical, se ncurbeaz n ans, revin la limita medular-cortical i dreneaz sngele n venule postcapilare situate la acest nivel. Aceste venule prezint un endoteliu nalt, de aspect cubic i permit trecerea limfocitelor T n circulaia sanguin. Venulele postcapilare se ndreapt spre septurile interlobulare i conflueaz n venule interlobulare care dreneaz sngele n venele tiroidiene inferioare i venele mamare interne. Capilarele sanguine i esutul conjunctiv pericapilar sunt nvelite de un manon celular continuu format din celule stromale epiteliale, astfel c limfocitele timice sunt izolate de antigenele circulante. Aceast structur, cunoscut sub numele de bariera timic sau bariera timus- snge este format din urmtoarele elemente: endoteliul capilar continuu; membrana bazal subendotelial; esutul conjunctiv pericapilar, celulele epiteliale stromale. Histofiziologia timusului Timusul este un organ limfoid central unde se difereniaz i se matureaz limfocitele T. Ele regleaz reaciile imunitare i n special imunitatea celular. Limfocitele T iau natere n zona extern a corticalei lobulului timic. Aici ele i exprim marcherii de suprafa CD4 i CD8. Aceste timocite migreaz spre zonele profunde ale corticalei i se multiplic activ. Limfocitele CD4 sunt limfcite inductoare , pe cnd limfocitele CD8 sunt limfcite citotoxice i supresoare. n procesul de difereniere, timocitele i exprim pe suprafaa plasmalemei moleculele complexului major de histocompatibilitate (MHC), prin care sunt capabile s recunoasc structurile proprii organismului de structurile antigenice, deci s diferenieze structurile self de cele non-self. Limfocitele T care ptrund n circulaia sanguin vor coloniza organele limfoide periferice formnd zonele timodependente din splin, ganglioni limfatici, apendice, etc. Ele au o via scurt, de la cteva ore la cteva zile, dar pot deveni i limfocite cu via lung n urma contactului cu un antigen, limfocite cu memorie. Involuia timusului

Dup pubertate timusul ncepe s involueze. Fenomenele de involuie se manifest prin reducerea progresiv a parenchimului limfoid, tergerea diferenelor dintre corticala i medulara lobulului timic, creterea numrului de macrofage intralobulare, sporirea numrului i volumului corpusculilor Hassal, dezvoltarea stromei perilobulare i apariia unei cantiti mari de adipocite n septurile conjunctive interlobulare sau la nivelul capsulei.

SPLINA Este un organ limfoid periferic cu o greutate medie de 200g. La periferie, splina este delimitat de capsul conjunctiv cu grosimea de civa mm.Capsula splenic este format din fibre de colagen, rare fibre elastice, fibroblaste i cteva fibre musculare netede.Din capsul se desprind trabecule cnjunctive care ptrund n organ i se anastomozeaz, delimitnd spaii areolare de form i dimensiuni variate. La nivelul hilului splenic, esutul conjunctiv este mult mai bine reprezentat. Capsula i trabeculele conjunctive formeaz scheletul conjunctiv al splinei care ofer sport pentru stroma specific i pentru parenchimul splenic. n seciune , splina prezint macroscopic dou tipuri de structuri: pulpa roie, format dintr-un esut mbibat n snge; pulpa alb, format din insule albicioase cu diametrul de 1-5 micrni (corpusculii Malpighi) diseminate relativ omogen n structura pulpei roii. Stroma splenic este o strm specific, fiind format din esut reticular spongios i celule reticulare. Fibrele de reticulin formeaz o reea plexiform n ochiurile cruia exist celulele parenchimului limfoid.Celulele reticulare sunt celule stelate cu prelungiri foarte lungi care se inser pe fibrele de reticulin.Aceast strom este prezent att la nivelul pulpei albe, ct i la nivelul pulpei roii.Stroma specific se inser pe capsula organului , pe septurile cnjunctive csre se desprind din capsul i pe esutul conjunctiv perivascular. Parenchimul splenic este format din pulpa alb i pulpa roie. Arhitectura parenchimului splenic este determinat n mare parte de dispunerea vaselor sanguine. Artera splenic se divide la nivelul hilului i d mai multe ramuri care ptrund n trabeculele conjunctive ce se desprind din capsul.La rdul lor arterele trabeculare dau ramuri care ptrund n septurile conjunctive ce se desprind din trabecule.Din aceste ultime ramificaii se desprind artere cu diametrul de circa 0,2 mm care ptrund n parenchimul splenic. Acestea sunt arterele centrale care sunt nconjurate de o teac continu de esut limfoid, formnd manoanele liomfoide periarteriale sau tecile limfoide periarteriale . Aceste manoane sunt formate din limfocite mici i rare celule reticulare. Din loc n loc , de-a lungul manoanelor limfoide periarteriale , apar excentric foliculi limfoizi (corpusculii Malpighi). Manoanele limfoide (timodependente) i corpusculii Malpighi ( bursodependente) formeaz pulpa alb. Pulpa roie este format din cordoanele Billroth i capilarele sinusoide. Cordoanele Billroth sunt formate din esut limfoid care umple spaiile dintre capilarele sinuside. Se gsesc aici numeroase celule reticulare , numeroase macrofage care prezint n citoplasm resturi de hematii endocitate, hematii ntregi sau un pigment brun de hemosiderin rezultat din

fogocitoza hematiilor, plasmocite izolate sau grupate n insule de 5-6 celule, rare limfocite mici, rare hematii i plachete sanguine. Capilarele sinusoide formeaz o reea vascular imens. Sunt capilare cu perete discntinuu, cu lumen neregulat, cu diametrul de la 30 la 100 microni. Peretele capilar este format din celule endoteliale alungite, cu axul mare n lungul capilarului, care las spaii largi ntre ele de circa 1040 microni. Celulele endoteliale se joncioneaz ntre ele prin fine puni citoplasmatice laterale i se sprijin pe o membran bazal discontinu. Reeaua de fibre de reticulin se dispune n jurul capilarelor sub form de inele, la intervale regulate, perpendiculare pe axul vasului, ca cercurile n jurul butoiului (inelele lui Henle). Prin discontinuitile capilarelor, celulele reticulare i macrofagele i trimit prelungirile pn n lumenul capilar, de unde capteaz antigenele. Zona marginal este reprezentat de o lam de esut limfoid care se interpune ntre pulpa alb i pulpa roie. Aceast structur conine numeroase celule reticulare, numeroase capilare sinusoide dilatate, macrofage, limfocite, plasmocite, hematii, plachete sanguine, resturi celulare. Vascularizaia pulpei roii . Arteriolele pulpei roii provin din arteriolele centrale. unele din aceste arteriole se capilarizeaz rapid n manoanele limfoide periarteriale, altele se capilarizeaz n zona marginal,iar altele ptrund n pulpa roie unde dau ramificaii arteriolarescurte i drepte , neanastomozate , denimite arteriole penicilate. Fiecare arteriol penicilat d 2-3 arteriole situate n cordoanele Billroth. Capilarele rezultate din arteriole se deschid fie n esutul limfoid al cordoanelor Billroth realiznd circulaia deschis, fie n sinusoidele splenice realiznd circulaia nchis. Prin cordoanele Billroth , circulaia sngelui se realizeaz ncet, pe cnd prin capilarele sinusoide, circulaia este ceva mai rapid. Capilarele sinusoide se vars n venele pulpare care conduc sngele n venele trabeculare, iar de aici, n vena splenic.Sngele venos splenic este bogat n limfocite, plasmocite i macrofage care sunt reinute la nivelul ficatului sau pulmonului . Splina prezint numeroase funcii: Ea este un adevrat filtru bilogic al sngelui datorit prezenei a numeroase macrofage i a arhitecturii microcirculaiei sanguine. Aici sunt reinute i distruse numeroase antigene care au ptruns n sistemul vascular sanguin. La nivelul splinei circulaia n sectorul capilar este mult ncetinit, ceea ce permite un contact mult mai prelungit al macrofagelor cu masa sanguin. Ca organ limfoid periferic splina produce limfocite T (n zonele timodependente) i limfocite B (n zonele bursodependente). Producerea limfocitelor este urmarea participrii splinei la rspunsul imun umoral i celular. alt funcie a splinei este funcia de eritroclazie. Macrofagele splenice au capacitatea de recunoate , de a reine i a distruge hematiile mbtrnite, anormale sau parial lezate. Cu ajutorul enzimelor lizozomale, macrofagele au capacitatea de a denatura partea proteic a hematiilor pn la aminoacizi (care sunt eliberai n snge) i de a separa fierul (Fe2+) de nucleul tetrapirolic din structura hemului. Fierul este conjugat cu o protein plasmatic(transferina) i transportat spre mduva osoas roie unde este reutilizat n procesul de eritropoiez, n timp ce restul hemului se transform n pigmeni biliari care ajung pe cale venei porte la ficat i sunt eliminai prin bil. Funcia de rezervor sanguin este mai puin semnificativ la om. Totui, n cazul unor eforturi fizice prelungite , prin contracia fibrelor muscularenetede din structura traveelor conjunctive i capsulei splenice, se mobilizeaz o cntitate de snge n vasele sanguine.

Funcia hematopoietic este intens n viaa fetal. la nivelul splinei, n aceast perioad se produc toate elementele figurate sanguine. Dup luna a VII-a, la nivelul splinei dispare esutul mieloid, astfel c dup natere splina va produce toat viaa numai limfocite. n cazuri patlogice (leucemii, anemii severe) splina sufer metaplazie mieloid i prduce aceleai elemente figurate ca i mduva osoas roie, datorit conservrii potenialului hematopoietic fetal.

GANGLIONUL LIMFATIC Ganglionii sau nodulii limfatici sunt mici organe limfoide periferice, ce se dezvolt la confluena vaselor limfatice. Ei dein o poziie ideal pentru a capta i fagocita antigenele ptrunse n organism, care sunt vehiculate pe cale limfatic. Numrul lor variaz de la 500 la 1000, iar masa lor total este de circa 500-800 g. n organism ganglionii limfatici se gsesc rspndii neuniform, fiind mai numeroi n axil, laterocervical, inghinal, mediastinal, periaortic etc. Ganglionii limfatici au form de boab de fasole sau de rinichi, fiind delimitai la periferie de o capsul conjunctiv strbtut de numerase vase limfatice aferente. Diametrul lor variaz de la civa mm la 1,5-2 cm, dar n situaii patologice (adenopatii), n urma ptrunderii unor stimuli antigenici puternici ( germeni sau toxine microbiene, celule tumorale etc.) n structura lor, diametrul ganglionilor crete considerabi, ajungnd s se dubleze sau s se tripleze. Histologic, n seciune longitudinal, pornind de la marginea extern spre hilul organului, ganglionul limfatic prezint trei regiuni distincte: regiunea cortical, situat la periferie, imediat sub capsul, format din foliculi limfoizi primari i secundari; regiunea paracortical sau cortical prfund, reprezentat de o masde esut limfoid fr limite exacte, interpus ntre foliculii limfoizi din cortical i cordoanele medulare. regiunea medular situat spre hilul organului, format din cordoanele i sinusurile medulare. Din punct de vedere histologic i histfiziologic, n structura ganglionului exist dou elemente structurale distincte: stroma i parenchimul. Stroma ganglionului limfatic are dou componente: stroma nespecific i stroma specific. Stroma nespecific este format de capsula organului i traveele conjunctive care se desprind din ea i ptrund n ganglion. Capsula ganglionului este format din esut conjunctiv dens, bogat n fibre de colagen cu dispunere ordonat. Printre fibrele de colagen se gsesc rare fibre elastice , rare fibre de reticulin, fibrocite i puin substan fundamental. Capsula este strbtut de vasele limfatice aferente care ptrund n ganglion sub un unghi ascuit. Din capsul se desprind travee conjunctive fine, mai numeroase n regiunea hilar, care ptrund n interirul organului fr s lobuleze. Stroma conjunctiv nespecific formeaz un schelet de susinere pentru stroma specific i pentru elementele vasculare. Stroma specific a fost pus n eviden prin metode de mpregnare argentic. Ea este constituit din fibre de reticulin organizate ntr-o reea anastomotic complex ce se inser pe faa intern a capsulei i pe traveele conjunctive care se desprind din ea. Printre fibrele de reticulin se gsesc celule reticulare (celule de form stelat cu multiple prelungiri) care, pe de o parte se ancoreaz de stroma fibrilar reticulinic, iar pe de alt parte se joncioneaz ntre eleprin desmozomi.

Parenchimul ganglionului limfatic este reprezentat de esut limfoid. n zona cortical , esutul limfoid este organizat sub form de foliculi limfoizi primari i secundari, agminai prin corticalele lor. De obicei foliculii limfoizi se dispun pe un singur rnd. Foliculii primari sunt formai din numeroase limfocite mici , celule reticulare i rare macrofage. Nu conin plasmocite. Foliculii limfoizi secundari sau reactivi sunt de dimensiuni mai mari dect cei primari (uneori n urma stimulrilor imunitare intense, aceti foliculi sufer un proces de hiperplazie, cptnd dimensiuni foarte mari). Ei prezint un centru germinativ de form ovalar, cu aspect mai clar datorit prezenei a numeroase limfoblaste (celule tinere ale seriei limfocitare). Centrul germinativ mai conine macrofage, plasmocite i celule reticulare. Corticala foliculilor limfoizi este format din limfocite mici, numeroase, cu nucleul mare, hipercrom, cu citoplasm puin, intens bazofil. Printre limfocite se gsesc macrofage, plasmocite i celule reticulare. Limfocitele din corticala limfoganglionului sunt, n marea lor majoritate de tip B. Ele iau natere n urma stimulrii antigenice n centrul clar germinativ, unde se gsesc i rare limfocite T inductoare sau supresoare . Zona paracortical denumit i corticala profund , este dispus ntre zona cortical propriuzis i cordoanele medulare. Este format din numeroase limfocite mici , celule reticulare, rare macrofage i rare plasmocite. Un element caracteristic este absena foliculilor limfoizi. Aceast zon se continu fr nici o delimitare cu regiunea medular. Zona paracortical este format preponderent din limfocite T. Zona medular este format din cordoane medulare care se ramific i se anastomozeaz ntre ele, separate de capilare sinusoide. Cordoanele medulare sunt formate preponderent din limfocite mici, macrofage i plasmocite. Limfocitele din medular sunt de tip B. Uneori se gsesc i granulocite neutrofile, eozinofile, mastocite i chiar hematii. Vasele limfatice ale ganglionului. Ganglionii limfatici se gsesc dispui pe traiectul vaselor limfatice. Ei primesc limfa dintr-un anumit teritoriu al organismului prin vasele limfatice aferente.Aceste vase sunt prevzute cu valvule care imprim direcia de circulaie a limfei.Vasele limfatice aferente abordeaz ganglionul prin partea sa convex, traverseaz capsula i se deschid n sinusul subcapsular (denumit i sinus marginal). Acest vas limfatic se gsete imediat sub capsula ganglionului . El este tapetat spre capsul de un rnd de celule endoteliale aplatizate; spre cortical peretele sinusului subcapsular este mai greu de evideniat datorit faptului c endoteliul prezint multiple discontinuiti prin care ptrund celule din parenchimul limfoid. Sinusul subcapsular se continu n profunzimea ganglionului cu sinusurile perifoliculare. De aici, limfa strbate zona paracortical i se acumuleaz n sinusurile medulare. n apropierea hilului, sinusurile medulare conflueaz i formeaz 1-2 vase limfatice eferente care prsesc ganglionul prin hil. Vascularizaia sanguin. Ganglionul limfatic primete la nivelul hilului 1-2 artere. Acestea se divid n mai multe artere care strbat medulara prin septurile conjunctive fibroase intercordonale, apoi strbat zona paracortical i zona cortical. n apropierea capsulei ele se termin prin formarea a numeroase arcade vasculare subcapsulare. Pe tot parcursul lor, arterele dau colaterale numeroase care vascularizeaz teritorii variate ca dimensiuni n medular, paracortical i cortical. Reeaua de capilare format din arteriole este mai srac la nivelul corticalei i mult mai dens la nivelul

medularei. Capilarele fuzioneaz formnd venule postcapilare. Venulele converg spre hilul organului unde formeaz 1-2 vene care prsesc ganglionul. Histofiziologia ganglionului. Ganglionii limfatici sunt adevrate filtre biologice interpuse de-a lungul vaselor limfatice. Antigenele vehiculate pe cale limfatic ajung la nivelul ganglionului . Aici, sunt recunoscute de celulele imunocompetente ca structuri non-self sunt extrase din limf de ctre macrofage i celulele dendritice i prezentate limfocitelor imunocompetente care declaneaz un rspuns imun umoral sau celular. Prezena unor antigene la nivelul ganglionului determin hipertrofia acestuia (adenopatie). ALTE FORMAIUNI LIMFOIDE La nivelul mucoasei tubului digestiv exist numeroase formaiuni limfoide care au rolul de a capta i neutraliza antigenele ptrunse n organism pe aceast cale.Acestea sunt reprezentate de: amigdalele palatine, amigdalele linguale, amigdala faringian, amigdalele tubare,plcile Peyer, apendicele cecal. Structuri limfoide similare, mai puin organizate, se gsesc i la nivelul mucoaselor respiratorii i urinare. Aceste mucoase conin n corionul lor un esut limfoid lax, cu numeroi foliculi limfoizi care formeaz o barier imunitar continu.

AMIGDALELE La nivelul istmului buco-faringian, exist mai multe structuri limfoide denumite amigdale (amigdalele palatine, amigdalele linguale, amigdala faringian, amigdalele tubare) .Ele sunt structuri conectate prin vase limfatice i formeaz o structur morfofuncional cunoscut sub numele de cercul limfatic Waldeyer. Toate amigdalele prezint o structur histologic asemntoare. Structurile limfoide amigdaliene sunt acoperite la suprafa de un epiteliu de acoperire care este de tip malpighian fr cheratinizare pentru amigdalele palatine, linguale, tubare i de tip respirator pentru amigdala faringian. Epiteliul de acoperire trimite n profunzimea corionului prelungiri denumite cripte amigdaliene . n lumenul criptelor se gsesc limfocite, antigene, detritusuri celulare, mucus. Structura histologic a epiteliului de acoperire este greu de observat datorit unor pnze de limfocite ce strbat epiteliul de suprafa i cad n lumenul organului. Corionul mucoasei prezint numeroi foliculi limfoizi secundari , agminai prin corticalele lor, n imediata vecintate a criptelor sau bub epiteliul de suprafa. O cript amigdalian mpreun cu foliculii limfoizi din jur constituie un lobul amigdalian. Inflamaiile repetate ale amigdalelor determin hipertrofia acestora, modificarea structurii histologice i reducerea capacitii imune. Uneori ele se pot transforma n focare de infecie, stare n care se impune nlturarea lor chirurgical, SISTEMUL NERVOS Sistemul nervos functioneaza ca un computer ce primeste permanent informatii din mediul intern sau extern, analizeaza informatiile primite si elaboreaza cele mai adecvate rspunsuri.

n funcie de mediul din care primete informaiile i de modalitile de rspuns, sistemul nervos se clasific n : Sistemul nervos somatic (al vieii de relaie). Primete informaii extero- i proprioceptive(de la receptorii cutanai i musculo-articulari) sau informaii senzoriale(vizuale,auditive,gustative,olfactive sau de echilibru). Este controlat voluntar . Are ca principale organe efectoare musculatura striat. Sistemul nervos vegetativ. Primete informaii interoceptive de la osmoreceptori, baroreceptori sau chemoreceptori din structura diverselor esuturi sau organe. Nu este controlat voluntar. Organele efectoare sunt reprezentate de aparatul cardiovascular, celulele glandulare endocrine sau exocrine, musculatura neted din structura organelor interne i vaselor sanguine. Din punct de vedere morfologic i funcional, sistemul nervos somatic i vegetativ prezint dou componente: sistemul nervos central reprezentat de mduva spinrii, trunchiul cerebral, cerebelul, diencefalul i emisferele cerebrale unde sunt prelucrate informaiile din mediul intern i extern i sunt elaborate rspunsurile efectorii adecvate. sistemul nervos periferic reprezentat de nervii i ganglionii nervoi conectai cu nevraxul, care au rolul de a conduce influxul nervos de la organele receptoare la nevrax sau de la acesta la organele efectoare. Histogeneza sistemului nervos. Sistemul nervos central se dezvolt din ectodermul neural situat pe faa dorsal a discului embrionar, de o parte i de alta a liniei mediane. n sptmna a treia de via intrauterin, prin multiplicarea celulelor din aceast zon, se produce o ngroare a ectodermului lund natere o structur stratificat numit placa neural. Zonele de jonciune ntre placa neural i ectoderm poart denumirea de jonciuni neuroectodermale, din care se vor dezvolta apoi crestele neurale. Placa neural ncepe s se invagineze formnd anul neural. Marginile acestuia se apropie din ce n ce mai mult i n sptmna a patra , prin fuziunea lor pe linia median, vor forma tubul neural. Lumenul tubului neural va deveni canalul neural. Lateral i posterior de tubul neural se vor dispune crestele neurale. Att tubul neural ct i crestele neurale se vor afunda n mezenchimul subiacent iar la suprafaa acestora se va reface ectodermul. Din tubul neural vor lua natere organele sistemului nervos central (nevraxul): mduva spinrii, trunchiul cerebral, cerebelul, diencefalul, emisferele cerebrale. Din crestele neurale se va dezvolta sistemul nervos periferic: nervii, ganglionii nervoi (somatici i vegetativi), unele glande (medulosuprarenala, paraganglionii) i se vor diferenia unele celule ale sistemului endocrin difuz.

SISTEMUL NERVOS CENTRAL (SNC)

Sistemul nervos central este format din: parenchim alctuit din totalitatea celulelor nervoase i strom reprezentat de celulele gliale, fine elemente conjunctive i capilare sanguine. n general, parenchimul SNC este limitat n profunzime de epiteliul ependimar iar superficial de un strat astrocitar marginal. ntre cele dou limite , parenchimul SNC este organizat n dou structuri diferite att morfologic ct i funcional: substana cenuie i substana alb. Substana cenuie este dispus sub form de : coloane, la nivelul mduvei spinrii; insule, n interiorul trunchiului cerebral i diencefalului; strat continuu, la suprafaa emisferelor cerebrale i cerebeloase. Din punct de vedere structural substana cenuie este format din: corpi neuronali, dendrite, poriunea iniial nemielinizat a axonilor, celule nevroglice, -o bogat reea de vase sanguine, mai ales capilare care permite desfurarea unui metabolism oxidativ intens, specific neuronilor. Celulele nervoase prezint prelungiri multiple care se conecteaz ntre ele prin sinapse. Aceast zon din substana cenuie dispus ntre corpii neuronali, celulele gliale i capilarele sanguine, format dintr-o reea plexiform de prelungiri i sinapse poart numele de neuropil. Substana alb este format din: axoni mielinizai dispui paralel, grupai n fascicule sau cordoane; celule gliale, n special oligodendroglii, dispuse ntre axoni, cu rol n formarea tecilor de mielin din jurul axonilor; reea capilar mai srac ,deoarece rolul substanei albe este de a conduce influxul nervos, activitate care necesit un consum mai mic de energie. MDUVA SPINRII Mduva spinrii este aezat n canalul vertebral i are aspect de cilindru turtit uor n sens antero-posterior. La adult are lungimea de 43-45 cm, diametrul transversal de 10-13 cm i diametrul anteroposterior de 8-9 mm. Se ntinde de la nivelul gurii occipitale pn la nivelul vertebrei L2 , unde se termin sub form de con (conul medular). n regiunea cervico-dorsal, ntre vertebrele C6-T2 prezint umfltura brahial de unde ies trunchiurile nervilor spinali care inerveaz membrele superioare. n regiunea toracal inferioar ntre vertebrele T9-T12 prezint umfltura lombar de unde ies trunchiurile nervilor spinali care inerveaz membrele inferioare. Dezvoltarea mai accentuat a mduvei spinrii n aceste regiuni se datoreaz funciilor complexe ale membrelor superioare i inferioare.

Macroscopic, mduva spinrii prezint: fisura median anterioar; anul median posterior; dou anuri colaterale anterioare, dispuse simetric de-o parte i de alta a planului median, locurile de emergen a rdcinilor anterioare ale nervilor spinali; dou anuri colaterale posterioare, dispuse de-o parte i de alta a anului median posterior, reprezentnd locul de ptrundere al rdcinilor posterioare ale nervilor spinali n mduv. Mduva spinrii este format din substana cenuie i substana alb. Substana cenuie este dispus n zona central, fiind nconjurat de substana alb. n seciune longitudinal, substana cenuie se prezint sub forma unei coloane nentrerupte pe toat lungimea mduvei. n seciune transversal, substana cenuie este dispus caracteristic, simetric fa de planul median, sub forma literei H sau a duu semilune unite ntre ele printr-o band de substan cenuie, denumit comisura cenuie. Comisura cenuie este strbtut pe toat lungimea ei de canalul ependimar, care se continu la nivelul encefalului cu sistemul cavitilor ventriculare ale acestuia. Pe msura naintrii n vrst, lumenul canalului ependimar se reduce treptat i chiar se obstrueaz fiind nlocuit de celule nevroglice. Fiecare jumtate simetric de substan cenuie prezint: un corn anterior mai scurt dar cu diametrul transvers mai mare. El conine neuronii motori mari, ai cror axoni formeaz rdcina anterioar a nervului spinal. un corn posterior mai ngust i mai lung.El conine neuroni mai mici, ovalari, senzitivi sau de asociaie. un corn lateral sau intermedio-lateral, mai evident la nivelul mduvei dorso-lombare ntre C7L2, dispus ntre baza cornului anterior i baza cornului posterior. El conine neuroni de talie mic, sferici, fuziformi sau ovalari, cu funcie vegetativ. Acetia sunt neuronii vegetativi preganglionari simpatici ( n regiunea cervico-dorsal a mduvei) sau parasimpatici ( n regiunea sacrat a mduvei). substana reticulat medular (Deiters) alctuit din insule mici de substan cenuie separate de fine fibre nervoase mielinizate, dispus n unghiul dintre cornul posterior i cornul lateral. Din punct de vedere histologic substana cenuie conine: neuroni, nevroglii, fibre nervoase amielinice, reprezentnd prelungirile dendritice sau axonale ale neuronilor, capilare sanguine, cantitate redus de esut conjunctiv perivascular. n coarnele anterioare se gsesc mai multe tipuri de neuroni: neuroni alfa care sunt cei mai numeroi. Sunt denumii i neuroni radiculari datorit faptului ca axonul lor trece n substana alb, primete teaca de mielin i intr n constituirea rdcinii anterioare a nervilor spinali.

Sunt neuroni stelai, multipolari, de dimensiuni mari. Dendritele lor sunt ramificate, numeroase i fac sinaps cu axonii neuronilor cilor piramidale i extrapiramidale sau cu axonii unor neuroni senzitivi din coarnele posterioare sau chiar din ganglionii spinali. Aceti neuroni inerveaz motor fibrele musculare striate scheletice. neuroni gamma sunt neuroni multipolari, de dimensiuni mici, cu forme variate. Inerveaz motor fibrele musculare din interiorul fusurilor neuromusculare. Particip la meninerea tonusului musculaturii striate i la iniierea contraciei musculare. n coarnele posterioare se gsesc: neuroni senzitivi polimorfi, ovalari, fuziformi, de dimensiuni variabile, dispui n mai multe straturi incomplt delimitate ntre ele (stratul lui Rolando, zona lui Clarke etc.). Dendritele lor realizeaz sinapse n cornul posterior cu axonii neuronilor pseudounipolari din ganglionii spinali, iar axonul lor trece n substana alb, intrnd n constituia unor tracturi ascendente. neuroni de asociaie fcnd legtura ntre neuronii senzitivi i cei motori din coarnele anterioare de la acelai nivel sau de la alte nivele ale nevraxului. n coarnele laterale se gsesc neurono vegetativi: viscerosenzitivi n 1/2 posterioar visceromotori preganglionari n 1/2 anterioar. Sunt neuroni ovalari sau fuziformi. Fac sinaps prin dendritele lor cu axonii neuronilor viscerosenzitivi din ganglionii vegetativi. Axonul lor se altur fibrelor somatomotorii din rdcinile anterioare, formnd fibrele preganglionare ce se opresc n ganglionii simpatici paravertebrali sau n ganglionii parasimpatici pelvini. n toat substana cenuie se gsesc numeroi neuroni de asociaie care stabilesc conexiuni ntre neuronii senzitivi i motori. Neuronii prezeni n structura substanei cenuii a mduvei spinrii sunt , n marea lor majoritate neuroni multipolari. Dup lungimea axonului se deosebesc dou categorii de neuroni: neuroni cu axon scurt (tip Golgi II) care nu prsesc substana cenuie a mduvei spinrii.Ei au funcie de asociaie, fcnd conexiuni cu ali neuroni din substana cenuie de la acelai nivel sau de la alte nivele; neuroni cu axon lung (tip Golgi I) al cror axon trece n substana alb a mduvei spinrii i cel mai adesea depete structura acesteia. Din aceast categorie fac parte : neuronii radiculari localizai n coarnele anterioare i n 1/2 anterioar a cornului lateral (neuroni motori somatici i vegetativi) al cror axon primete teac de mielin i intr n structura rdcinii anterioare a nervului spinal neuronii cordonali situai n cornul posterior i n 1/2 posterioar a cornului lateral (neuroni senzitivi somatici i vegetativi) al cror axon trece n substana alb a mduvei spinrii i intr n

structura tracturilor ascendente homolaterale (de aceeai parte) sau heterolaterale (de partea opus). Din punct de vedere funcional neuronii mduvei spinrii se clasific n : neuroni senzitivi (somato- i viscero-senzitivi); neuroni motori (somato- i viscero-motori); neuroni de asociaie. Prelungirile neuronale (dendrite i axoni) prezente n substana cenuie sunt lipsite de teac de mielin i realizeaz neuropilul. Canalul ependimar este bine dezvoltat la nou-nscut i copilul mic. El strbate aproape toat lungimea mduvei spinrii pe mijlocul comisurii cenuii. Este tapetat de un epiteliu unistratificat cilindric format din celule nevroglice (nevroglia epitelial) ce formeaz o structur membranar ce separ LCR de esutul nervos al mduvei. Aspectul macroscopic i microscopic al mduvei spinrii este diferit de la o regiune anatomic la alta: n regiunea cervical i regiunea lombo-sacrat sunt mai dezvoltate coarnele anterioare datorit inervaiei motorii a membrelor, n regiunea toracal dezvoltarea acestora este mult mai redus. Substana alb a mduvei spinrii se dispune la exteriorul substanei cenuii i este organizat n trei perechi de cordoane: cordoanele anterioare delimitate ntre ele de linia planului sagital ce trece prin fisura median anterioar, iar lateral derdcinile anterioare ale nervilor spinali; cordoanele laterale delimitate de rdcinile anterioare i posterioare ale nervilor spinali; cordoanele posterioare dispuse ntre rdcinile dorsale ale nervilor spinali i anul median posterior. Acest an se continu n profunzimea mduvei cu un rafeu nevroglic median pn la substana cenuie din comisura cenuie. Substana alb medular este format din fibre nervoase cu mielin grupate n fascicule. Aceste fibre sunt fie endogene(de origine medular) fie exogene (au origine extramedular). Fibrele endogene sunt reprezentate de axoni care au pericarionul situat n substana cenuie a mduvei spinrii la diferite nivele metamerice. Aceste fibre pot fi fibre scurte i fibre lungi. Fibrele endogene scurte sunt denumite i fibre spino-spinale deoarece iau natere n mduva spinrii i merg pn laun anumit etaj medular unde fac sinaps cu ali neuroni. Aceste fibre sunt prezente n toate cordoanele medulare i formeaz fasciculul fundamental. Fibrele endogene lungi au pericarionul situat n coarnele dorsale ale mduvei, iar axonul mielinizat trece n cordonul lateral sau anterior i ajunge la nivelul talamusului, cerebelului sau trunchiului cerebral. Aceste fibre formeaz principalele fascicule senzitive, ascendente: fasciculul spino-talamic lateral situat n cordonul lateral, care conduce sensibilitatea termic i dureroas; fasciculul spino-talamic anterior situat n cordonul anterior, care conduce sensibilitatea tactil grosier;

fasciculul spino-cerebelos direct (Flechsing), spino-cerebelos ncruciat (Gowers) situate n cordoanele laterale, care conduc sensibilitatea proprioceptiv incontient. Fibrele exogene sunt reprezentate de axoni mielinizai care au pericarionul situat n afara mduvei spinrii. Dup traiectul lor aceste fibre se clasific n fibre ascendente i descendente. Fibrele exogene ascendente au pericarionul situat n ganglionul spinal. Axonul lor intr pe calea rdcinii posterioare n mduv, direct n cordonul posterior, de unde urc spre bulb formnd fasciculele spino-bulbare (Goll i Burdach). Aceste fascicule sunt senzitive i conduc sensibilitatea tactil fin sau epicritic i sensibilitatea proprioceptiv contient. Fibrele exogene descendente au originea n etajele superioare lae SNC( scoara cerebral, mezencefal, punte, bulb, cerebel). Cele mai voluminoase tracturi descendente sunt reprezentate de cile piramidale i extrapiramidale care controleaz motilitatea voluntar i involuntar. Cile piramidale denumite i ci cortico-spinale au pericarionul situat n scoara cerebral, n neocortexul motor. n traiectul lor descendent, de la nivelul scoarei cerebrale pn la mduv, strbat pedunculii cerebrali, puntea i bulbul rahidian, trecnd prin piramidele bulbare. La nivelul piramidelor bulbare unele fibre se ncrucieaz (cele mediane) formnd decusaia piramidal, iar altele trec prin piramidele bulbare fr a se ncrucia (cele laterale), astfel c la nivelul mduvei se gsesc cte dou fascicule piramidale dispuse simetric fa de planul median: - fasciculele piramidale directe situate n cordoanele anterioare; fasciculele piramidale ncruciate situate n cordoanele laterale. Cile extrapiramidale au pericarionii situai att n scoara cerebral ct i n diveri nuclei din mezencefal, punte, bulb, cerebel. Aceste ci sunt reprezentate de fascicule mai puin voluminoase fa de cile piramidale. Principalele ci extrapiramidale sunt: fasciculul tecto-spinal, rubro-spinal, nigro-spinal, olivospinal, vestibulo-spinal, reticulo-spinal etc. Fasciculele descendente, att cele piramidale ct i cele extrapiramidale , fac sinaps cu neuronii motori din coarnele anterioare ale mduvei spinrii. Substana reticulat a mduvei spinrii este format din insule neuronale dispuse ntre cornul posterior i cornul lateral i n jurul canalului ependimar. Funciile mduvei spinrii: funcia de conducere prin tracturile ascendente( sunt conduse spre etajele superioare ale SNC sensibilitatea exter- intero- i proprioceptiv) i tracturile descendente (conduc motilitatea voluntar, involuntar i menin tonusul muscular); funcia de centru reflex, relizat prin diverse grupri neuronale. La nivelul mduvei spinrii se nchid dou tipuri de arcuri reflexe: somatice i vegetative care au ca substrat morfologic un arc refelex.

Arcul reflex somatic prezint doi sau mai muli neuroni, astfel c exist dou tipuri de reflexe: reflexe monosinaptice (reflexele osteotendinoase) i reflexe polisinaptice(cele mai numeroase reflexe cu funcie de aprare i adaptare). Primul neuron (protoneuronul, neuronul senzitiv) al reflexului somatic se gsete n ganglionul spinal, situat pe rdcina posterioar a nervului spinal. Dendrita acestuia este conectat cu receptorii din piele, muchi, tendoane iar axonul ptrunde n substana cenuie a mduvei. n cazul reflexelor monosinaptice, axonul face sinaps direct cu neuronul motor din cornul anterior de aceeai parte. Axonul acestui neuron motor se distribuie musculaturii scheletice homolaterale. Deci, n acest caz, arcul reflex este format din neuronul senzitiv situat n ganglionul spinal i neuronul motor situat n cornul anterior. n cazul reflexelor somatice polisinaptice ntre axonul neuronului senzitiv i neuronul motor, n substana cenuie a mduvei spinrii, se interpun unul sau mai muli neuroni de asociaie, care au fie rol excitator, fie rol inhibitor, fie fac sinaps i cu alte circuite neuronale care fac ca excitaia , n funcie de intensitatea ei , s difuzeze i s antreneze i alte reflexe somatice sau chiar vegetative. Arcul reflex vegetativ are protoneuronul, reprezentat de un neuron senzitiv pseudounipolar, situat tot n ganglonul spinal. ntre acest protoneuron i centrul reflexului vegetativ (situat n cornul lateral) se pot interpune unul sau mai muli neuroni intercalari. Eferena vegetativ, spre deosebire de cea somatic, este format din doi neuroni: neuronul preganglionar situat n coarnele laterale ale mduvei spinrii; neuronul postganglionar situat ntr-un ganglion vegetativ ( ganglionii simpatici paravertebrali, ganglionii previscerali, ganglionii intramurali). La nivelul mduvei se nchid o serie de reflexe vegetative simpatice i parasimpatice (sudorale, cardio-acceleratoare, pupilo-dilatatoare, miciune, defecaie, sexuale).

EMISFERELE CEREBRALE Reprezint cel mai dezvoltat segment al SNC, ele ocupnd peste 80% din volumul cutiei craniene. La nivelul emisferelor cerebrale exist dou tipuri de substan nervoas: substana cenuie care este format din - cortexul cerebral cu o grosime de 3-5 mm, dispus la suprafaa emisferelor cerebrale corpii striai dispui la baza emisferelor cerebrale. substana alb dispus la interiorul emisferelor cerebrale, format din fibre nervoase mielinice care vin sau pleac de la scoara cerbral sau fac legtura ntre diferite zone ale emisferelor cerebrale. Substana cenuie Scoara cerebral conine cea mai mare concentrare de neuroni (14-26 miliarde de neuroni) i sinapse. Suprafaa total a cortexului cerebral a fost apreciat la 1924 cm ptrai. Scoara cerebral nu are o structur identic pe toat ntinderea sa. De aceea din punct de vedere structural, funcional, filogenetic, la nivelul scoarei cerebrale exist dou zone:

paleocortexul sau allocortexul, zona cea mai veche din punct de vedere filogenetic care reprezint 1/12 din suprafaa scoarei cerebrale. Ea are o structur celular format doar din dou straturi neuronale i se gsete situat n zona hipocampului; neocortexul sau izocortexul, zona cea mai ntins ( ocup 11/12 din suprafaa scoarei cerebrale) i cea mai complex din punct de vedere structural. Este format din ase straturi de neuroni. Neuronii scoarei cerebrale au forme i dimensiuni variabile. Exist urmtoarele tipuri de neuroni: neuroni piramidali, granulari, orizontali, polimorfi. Neuronii piramidali sunt celulele caracteristice scoarei cerebrale. Pe seciunile histologice aceste celule au form triunghiular cu vrful ndreptat spre suprafaa cortexului cerebral i baza ndreptat spre substana alb a emisferei cerebrale. Axul lor este perpendicular pe suprafaa cortical. Dimensiunile neuronilor piramidali variaz de la 5 microni la peste 100 microni. Cei mai mari neuroni piramidali , cunoscui sub numele de celulele lui Betz se gsesc n cortexul motor din girusul precentral al lobului frontal. Neuronii piramidali sunt neuroni multipolari care prezint numeroase dendrite ce pornesc din colurile sau de pe feele laterale ale piramidei. Aceste dendrite fac conexiuni n plan orizontal cu alte celule piramidale sau ali neuroni. Din vrful piramidei pornete o dendrit mai voluminoas care ajunge pn la suprafaa cortexului. n traiectul su ascendent face sinaps cu neuronii din straturile supraiacente. Axonul lor coboar spre substana alb i d numeroase colaterale destinate celulelor piramidale nvecinate. Ali neuroni piramidali , prezeni numai n stratul IV al scoarei cerebrale , au pericarionul de mici dimensiuni(12 microni), stelat, cu numeroase dendrite dispuse n toate sensurile. Axonul se ndreapt descendent spre substana alb, dar emite numeroase ramificaii care merg ascendent fcnd sinaps cu dendritele altor neuroni piramidali. Neuronii piramidali mici prezint un axon scurt care nu depete structura scoarei cerebrale. Axonii neuronilor piramidali mijlocii i mari traverseaz straturile profunde ale scoarei cerebrale, trec n substana alb unde primesc teac de mielin i intr n alctuirea cilor eferentepiramidale i extrapiramidale. Neuronii granulari sunt celule de dimensiuni variate, dar mai mici dect neuronii piramidali.Ei se gsesc n numr mai mare n ariile senzitive ale scoarei cerebrale. n aceste zone diametrul mediu al neuronilor granulari este de circa 10-20 microni. Se prezint ca celule stelate cu prelungiri dendritice numeroase, scurte i ramificate i un axon foarte subire. Unele celule granulare au axonul cu traiect n ans. La nceput traiectul este descendent, venind n contact cu dendritele celulelor piramidale din straturile V i VI, pentru ca apoi s devin ascendent i s fac contact cu dendritele apicale ale neuronilor piramidali. Alte celule cu axonul ascendent spre suprafaa scoarei cerebrale (celulele lui Martinotti). Neuronii orizontali sunt neuroni de asociaie, de dimensiuni mici i medii, ovalari sau fuziformi, dispui cu axul mare paralele cu suprafaa scoarei cerebrale, prezeni n partea

superficial a acesteia. Unul dintre neuroni prezint pericarionul de aspect piriform (celulele piriforme Cajal), cu dendrite numeroase. Neuronii polimorfi sunt celule nervoase cu funcie de recepie,de asociaie sau chiar motorie. Sunt celule de talie mare, diametrul pericarionului fiind de 10-30 microni, cu corpul celular ovalar,fuziform,stelat. Se gsesc rspndii n toat grosimea scoarei cerebrale i n mod deosebit n partea profund a acesteia. Sunt neuroni multipolari care i trimit dendritele spre suprafaa scoarei cerebrale, n timp ce axonul ptrunde n substana alb a emisferelor cerebrale. Neuronii n panier prezeni n straturile III-IV, sunt o categorie de neuroni particulari caracterizai prin faptul c axonii lor prezint brae orizontale ce se termin sub forma unui coulen jurul corpului celulelor piramidale. Aceti axoni par a fi la originea sinapselor axosomatice inhibitorii.

Stratificarea cortexului cerebral Repartiia neuronilor la nivelul scoarei cerebrale este extrem de variat, ceea ce a fcut ca numeroi autori s identifice de la 20 la peste 200 de zone corticale diferite din punct de vedere morfologic. Cu toat aceast mare variabilitate, la nivelul izocortexului se identific 6 straturi de celule nervoase suprapuse, formnd citoarhitectonia scoarei cerebrale. Dinspre suprafaa spre profunzimea emisferelor cerebrale, fr a fi net delimitate ntre ele, aceste straturi sunt: Stratul molecular sau plexiform, situat imediat sub meninge, este srac n celule nervoase, dar este bogat n prelungiri dendritice i axonice aparinnd neuronilor din straturile subiacente. Se gasesc neuroni fuziformi, celule piriforme Cajal si celule Golgi II cu axon scurt. Acest strat are functie de asociatie. Stratul granular extern est mult mai bogat in neuroni decat stratul supraiacent. Este format din celule granulare mici, in special neuroni tip Golgi II, celule Martinotti cu axon ascendent si neuroni piramidali mici si mijlocii. Are functie de asociatie. Stratul piramidal extern este format preponderent din celule piramidale mici si mijlocii si rare celule de tip granular (neuroni de tip Golgi II si neuroni cu axon ascendent Martinotti). Dendritele celulelor piramidale se indreapta spre suprafata scoartei cerebrale si se ramifica arborescent, mai ales in stratul molecular, iar axonul se indreapta spre substanta alba a emisferelor cerebrale. Are functie motorie. Stratul granular intern prezinta o mare densitate de neuroni granulari de dimensiuni medii si putine celule de tip piramidal de talie mica. Are functie receptoare. Stratul piramidal intern contine preponderent celule de aspect piramidal, mici, mijlocii si mari (celule Betz). Datorita acestor celule mari, unii autori au numit stratul piramidal intern si patura ganglionara. Printre celulele piramidale se gasesc si neuroni granulari. Are functie motorie. Stratul polimorf este format dintrun amestec de celule variate ca dimensiuni si forme (piramidale mici, granulare, fuziforme, stelate etc). Are functie de asociatie fiind bogat in fibre nervoase. Aceste straturi neuronale prezinta, dupa cum am mentionat mai sus, o specializare functionala:

straturile granulare (II si IV) au functie receptoare, fiind conectate si primind informatii senzitivo-senzoriale de la talamus, in timp ce straturile piramidale (III SI IV) au functie motorie sau efectoare, fiind conectate cu neuronii motori din trunchiul cerebral si maduva spinarii. neuronii autohtoni ai stratului molecular (I) impreuna cu ramificatiile dendritice si axonice ale neuronilor din straturile subiacente stabilesc conexiuni intre diferitele zone corticale, iar neuronii stratului polimorf (VI) fac legatura intre circumvolutiile cerebrale vecine, intre lobii cerebrali si chiar intre cele doua emisfere cerebrale. Substanta alba Reprezinta componenta cea mai voluminoasa a emisferelor cerebrale. Dispusa sub scoarta cerebrala, substanta alba este lipsita de neuroni, fiind formata numai din fibre nervoase invelite de teaca de mielina si celule nevroglice. In structura ei se deosebesc urmatoarele categorii de fibre nervoase: -fibre aferente care intra in componenta cailor senzitivo-senzoriale specifice si nespecifice; -fibre eferente sau motorii care pornesc din scoarta cerebrala; -fibre de asociatie care, la randul lor pot fi: fibre de asociatie unilaterala scurte (leaga doua circumvolutii vecine) si lungi (leaga zone mai indepartate din aceeasi emisfera cerebrala); fibre de asociatie bilaterala care trec de la o emisfera la alta si intra in structura corpului calos, a trigonului cerebral, a comisurilor albe (anterioara si posterioara).

Celulele nevroglice ale emisferelor cerebrale sunt reprezentate de: nevrogliile parenchimatoase; nevroglia epiteliala; Nevrogliile parenchimatoase sunt prezente atat in substanta cenusie cat si in substanta alba a emisferelor cerebrale. In substanta cenusie, in mod normal, numarul lor este de 6 ori mai mare decat numarul neuronilor. Pe masura ce individul inainteaza in vasta, raportul dintre celulele nevroglice si neuroni creste. Nevrogliile parenchimatoase sunt reprezentate de: macroglii prezente in numar mai mare in substanta cenusie; microglii prezente atat in substanta cenusie cat si in substanta alba; oligodendroglii prezente in numar mai mare in substanta alba unde formeaza tecile de mielina. Nevroglia epiteliala, denumita si nevroglia ependimara, tapeteaza toate cavitatile sistemului nervos central (ventriculii laterali, ventriculii III si IV, apeductul lui Sylvius, canalul ependimar), formand epiteliul ependimar. In ventriculii laterali, epiteliul ependimar se continua cu epiteliul plexurilor coroide, nevroglia epiteliala participand activ la sinteza, secretia si circulatia lichidului cefalo-rahidian.

CEREBELUL Cerebelul este situat in etajul postero-inferior al cutiei craniene, inapoia trunchiului cerebral, sub lobul occipital al emisferelor cerebrale.

Suprafata sa este brazdata de santuri adanci, aproximativ paralele care delimiteaza lamele cerebeloase si de santuri superficiale care delimiteaza lamelele cerebeloase. Este constituit din: - doua emisfere cerebeloase (neocerebelul) vermisul (paleocerebelul) o portiune alungita mediana care uneste emisferele cerebeloase. Similar altor organe nervoase ale encefalului, cerebelul este format din substanta cenusie si substanta alba. Substanta cenusie este dispusa la suprafata cerebelului si formeaza scoarta cerebeloasa. Ea are o grosime de circa 1 mm si acopera atat vermisul cat si emisferele cerebeloase. In interiorul maselor cerebeloase se gasesc insule de substanta cenusie care formeaza nucleii cerebelosi (dintat, emboliform, globulos si nucleul acoperisului). Substanta alba este localizata in interiorul cerebelului fiind formata din fibre nervoase aferente si eferente mielinizate. Substanta cenusie. Scoarta cerebeloasa este formata din parenchim si stroma. Parenchimul este forma din totalitatea celulelor nervoase si a prelungirilor lor, in timp ce stroma este formata din celule nevroglice, vase sanguine si fine septuri de tesut conjunctiv. Neuronii prezentati in scoarta cerebeloasa sunt reprezentati de: celulele Purkinje; celulele granulare; celulele stelate; celulele Golgi I si Golgi II. Celulele Purkinje sunt celulele caracteristice scoartei cerebeloase. Sunt neuroni piriformi, multipolari, de dimensiuni mari, avand diametrul pericarionului de 50-70 microni. Neuroplasma este bogata in organite citoplasmatice, iar nucleul este mare, hipocrom si nucleolat. De la polul extrem porneste un buchet de dendrite ce se ramifica puternic in coarne de cerb emitand colaterale de ordinul I, II si III in stratul molecular. Dendritele se orienteaza intr-un singur plan spre suprafata lamelei cerebeloase. Din polul intern, opus dendritelor, porneste un axon subtire care strabate stratul granular si trece in substanta alba devenind fibra nervoasa eferenta. Celulele granulare sunt printre cele mai mici celule din organism. Sunt neuroni multipolari, de forma rotunda sau ovalara, cu diametrul de 4-6 microni, neuroplasma redusa, nucleul mare si hipercrom. Dendritele lor scurte se termina printr-o arborizatie in gheara. Axonul lor este lung, cu traiect ascendent spre suprafata cortexului cerebelos, strabate stratul molecular si se termina la suprafata acestuia bifurcandu-se in T. Cele doua ramuri terminale merg paralel cu suprafata scoartei cerebeloase si fac sinapsa cu arborizatiile dendritice ale celulelor Purkinje. Celulele stelate sunt celule multipolare, cu diametrul de 15-20 microni, prezente mai ales in partea superficiala a scoartei cerebeloase. Ele au functie asociativa. Prezinta dendrite putine, scurte, paralele cu suprafata scoartei cerebeloase. Axonul este lung si emite colaterale care se termina in jurul corpului celulelor Purkinje, formand cate un cosulet perineuronal, motiv pentru care aceste celule se mai numesc si celule cu panier terminal. O astfel de celula realizeaza sinapse cu cel putin 10 celule Perkinje. Aceste sinapse sunt de tip axo-axonale.

Celulele de tip Golgi I sunt celule cu axon lung, care iese din scoarta cerebeloasa, in timp ce celulele de tip Golgi II prezinta un axon mic care nu depaseste substanta cenusie a scoartei cerebeloase. Sunt celule cu functie de asociatie. Scoarta cerebeloasa prezinta o citoarhitectonie mult mai evidenta decat scoarta cerebrala. Astfel, pornind de la suprafata spre profunzime, se deosebesc 3 straturi diferite, bine delimitate: stratul molecular sau stratul superficial; stratul celulelor Purkinje sau stratul ganglionar; stratul granular sau stratul profund. Stratul molecular este bine dezvoltat. Este constituit din putine celule stelate si Golgi II cu functie asociativa, dar contine numeroase dendrite provenind de la celulele Purkinje din stratul subiacent si axoni din stratul granular. Aceste fibre sunt orientate atat perpendicular pe suprafata scoartei cerebrale cat si paralel cu aceasta. Are functie de asociatie. Stratul celulelor Purkinje sau stratul ganglionar este format dintr-un singura rand de celule Purkinje. Dendritele acestor celule urca si se arborizeaza puternic in stratul molecular unde fac sinapsa cu axonii in T ai celulelor granulare, iar axonul coboara prin stratul granular in substanta alba si face sinapsa cu neuronii nucleului dintat. La nivelul stratului granular emite colaterale spre axonii celulelor Purkinje vecine realizand sinapse axo-axonale. Corpul celulelor Purkinje face sinapsa cu celulele cu panier terminal prezente in stratul granular si cu fibrele agatatoare aferente, venita de la nucleii pontici. Stratul granular este constituit dintr-un numar foarte mare de celule granulare (circa 2 milioane/ ). Dendritele acestor celule formeaza o sinapsa speciala denumita glomerul cerebelos. Glomerulul cerebelos reprezinta o speciala denumita glomerul cerebelos. Glomerulul cerebelos reprezinta o aglomerare de sinapse realizate intre dendritele celulelor granulare si axonii celulelor muschioase sau axonii celulelor Golgi, invelite de o capsula gliala (Celulele muschioase reprezinta axoni ai tracturilor spino-,vestibulo-,reticulo-cerebelos). Axonul urca pana in stratul molecular unde se bifruca in T si face sinapsa cu dendritele celulelor Purkinje. Substanta alba contine fibre nervoase mielinizate aferente si eferente. Aceste fibre au origine fie endogena, fie exogena. Fibrele exogene sunt fibre aferente care au pericarioni la nivelul maduvei spinarii, bulbului rahidian, puntii lui Varolio, sau chiar scoartei cerebrale. Ele formeaza tracturile spinocerebeloase, bulbo-cerebeloase, reticulo-cerebeloase, cortico-ponto-cerebeloase. Fibrele endogene au originea in scoarta cerebeloasa sau in nucleii cerebelosi. Axonii celulelor Purkinje, strabat stratul granular, capata teaca de mielina si se indreapta spre nucleii cerebelosi unde fac sinapsa cu neuronii acestor structuri nervoase. Axonii acestor neuroni formeaza tracturi care merg spre nucleii vestibulari din bulb, spre substanta reticulata a trunchiului cerebral, spre nucleul rosu sau spre talamus. Celulele nevroglice ale cerebelului sunt reprezentate de: microglii fibroase si protoplasmatice mai numeroase in cortexul cerebelos; -oligodendroglii prezente in numar mai mare in substanta alba; -nevrglia Fananas prezenta in stratul ganglionar; -nevroglia Bergman.

PLEXURILE COROIDE Sunt structuri specializate ale sistemului nervos central responsabile de producerea lichidului cefalo-rahidian (LCR). Sunt localizate in antrul ventriculilor laterali, in cornul temporal, la nivelul orificiului Monro, pe tavanul ventricului III, pe tavanul si in recesurile laterale ale ventricului IV. Din punct de vedere structural, plexurile coroide sunt proeminente conjunctivo-vasculare, formate dintr-o stroma si un epiteliu de acoperire. Stroma contine celule derivate din leptomeninge (celule piale), substanta fundamentala putina si fibre de colagen. In stroma se gaseste un dispozitiv capilar bine dezvoltat. Capilarele sanguine sunt formate dintrun endoteliu continuu, asezat pe o membrana bazala continua. Celulele endoteliale sunt jonctionate strans intre ele si prezitna numerosi pori (fenestratii). Desi este un endoteliu fenestrat, pasajul celor mai multe substante din capilarul sanguin in lichidul cefalo-rahidian se face in mod activ si nu pasiv. Celulele epiteliale care acopera dispozitivul conjunctivo-vascular reprezinta o diferentiere locala a epiteliului ependimar, cu care de altfel se si continua. Epiteliul plexurilor coroide este un epiteliu simplu cubic. Celulele sale se sprijina cu polul bazal pe membrana bazala. Plasmalema polului bazal nu este neteda ci prezinta numeroase falduri intre care, pe frontul citoplamatic, se gasesc numeroase mitocondrii. La polul apical celulele prezinta numerosi microvili si uneori cili. Pe fetele laterale ale polului apical exista numeroase dispozitive jonctionale stranse care nu permit trecerea unor substante din LCR in structura plexurilor coroide sau in vasele sanguine subiacente. Lichidul cefalo-rahidian format de plexurile coroide contine atat elemente biochimice rezultate din filtrarea plasmei sanguine cat si elemente biochimice din secretia epiteliului coroidian.

MENINGELE Organele sistemului nervos central (nevraxului) sunt invelite de trei membrane conjunctive concentrice care formeaza meningele. Ele au functie de protectie si sustinere mecanica, trofica si de aparare. De la exterior spre interior acestea sunt: dura mater, arahnoida, pia mater. Pia mater si arahnoida constituie impreuna meningele moale sau leptomeningele. Dura mater, membrana externa, formeaza pahimeningele. Este o membrana groasa, dura, inextensibila, formata din tesut conjunctiv dens lamelar, bogat in fibre de colagen, printre care se gasesc fibrocite, terminatii nervoase libere si vase de sange. Fata sa externa adera in portiunea cefalica de oasele cutiei craniene, iar in portiunea rahidiana este separata de structurile canalului vertebral prin spatiul epidural, ocupat de tesut conjunctiv lax bogat in adipocite. Fata sa interna este tapetata de un epiteliu simplu turtit, endoteliform, dependinta a arahnoidei. Intre dura mater si arahnoida se gaseste spatiul subdural. La nivelul encefalului, dura mater patrunde intre emisferele cerebrale formand coasa creierului, iar intre emisferele cerebrale si cerebel formeaza cortul cerebelului.

Arahnoida este o foita conjunctiva foarte subtire, tapetata pe ambele fete de un epiteliu simplu turtit . Legatura cu pia mater se face printr-o serie de trabeculi conjunctivi, acoperiti de epiteliu,care dau acestei foite aspectul de panza de paianjensi denumirea de arahnoida. Intre acestea si pia mater se gaseste spatiul subarahnoidian prin care circula lichidul cefalorahidian (LCR). In anumite situatii (marginea laterala a sinusului longitudinal superior, canalului vertebral), arahnoida trimite spre dura mater prelungiri vilozitare, denumite vilozitati arahnoidiene sau granulatiile lui Pacchioni. Vilozitatile arahnoidiene sunt constituite din mase de celule leptomeningee si fine fibre de colagen acoperite de un epiteliu continuu. Cu varsta, vilozitatile arahnoidiene se hipertrofiaza si pot genera nodului calcarosi sau ososi. Pia mater, membrana interna a meningelui, este o structura conjunctivo-vasculara fina care adera la suprafata organelor nervoase, urmarind toate inflexiunile acestora. Este formata din fibre colagene si elastice foarte subtiri, rare celule conjunctive (fibroblaste, macrofage, mastocite, celule pigmentare) si vase de sange. Ea insoteste pe o anumita distanta vasele de sange care patrung in substanta nervoasa permitand prelungirea spatiului subarahnoidian in interiorul tesutului nervos, dupa care este inlocuita cu o teaca nevroglica ce insoteste capilarele sanguine. Pe fata interna ea este dublata de o membrana gliala formata de prelungirile celulelor nevroglice existene in substanta nervoasa. SISTEMUL NERVOS PERIFERIC Este format din nervi si din grupari neuronale provenite din crestele neurale, numite ganglioni nervosi. Acesti ganglioni, dupa topografie pot fi: spinali, cranieni, paravertebrali, periviscerali sau intramurali. Nervi periferici sunt formati din fibre nervoasa grupate in fascicule. Dupa prezenta sau absenta tecii de mielina, fibrele nervoase periferice se clasifica in: fibre nervoase mielinice; fibre nervoase amielinice. Fibrele nervoase mielinice sunt formate de axonii neuronilor motori din coarnele anterioare ale maduvei si ai neuronilor motori ai nervilor cranieni, axonii neuronilor vegetativi preganglionari (simpatici si parasimpatici) si prelungirea senzitiva (dendrita) neuronilor pseudounipolari din ganglionii spinali. Aceste prelungiri nu se deosebesc intre ele decat prin diametrul lor. In jurul acestor prelungiri neuronale se evidentiaza la microscopul optic prezenta tecii de mielina , cu grosimi variabile, proportionale cu diametrul prelungirii neuronale. In sectiune longitudinala teaca de mielina formeaza un tub discontinuu in jurul prelungirii axonale pana la 12 microni de extremitatea distala a axonului. Acest tub este intrerupt din loc in loc de strangulatiile Ranvier, locul unde axonul poate emite colaterale. Datorita compozitiei bogate in fosfolipide, teaca de mielina se coloreaza slab in coloratiile uzuale. Celulele Schwann situate la periferia tecii de mielina sintetizeaza mielina, hranesc prelungirea neuronala si fagociteaza resturile neuroanele in caz de degenerescenta. De asemenea, au capacitatea de a sintetiza colagen. Teaca lui Henle este reprezentata de o lama fina de tesut conjunctiv dispusa la exteriorul celulelor Schwann care inveleste fara intrerupere prelungirea neuronala.

Fibrele nervoase sunt solidarizate intre ele printr-o cantitate mai mare sau mai mica de tesut conjunctiv care formeaza endonervul, perinervul si epinervul. Epinervul este o structura conjunctiva care delimiteaza, ca o capsula nervul la periferie. El este format din fibre de colagen grosiere, organizate in fascicule orientate longitudinal si oblic in raport cu axul lung al nervului. Printre fibrele de colagen s-au indentificat fibre elastice, numeroase fibroblaste, rare mastocite, vase sanguine si limfatice. Perinervul este format din septuri conjunctive care se desprind din epinerv si patrund in interiorul nervului, delimitand fascicule din fibre nervoase. El are dimensiuni mai reduse decat epinervul dar este format din aceleasi elemente structurale. Endonervul este format din fibre de colagen de grosimi diferite dispuse printre fibrele nervoase si in jurul fiecarei fibre nervoase, cu orientare paralela cu a fibrei. In acest tesut conjunctiv se pot gasi fibroblaste, rare mastocite si macrofage, precum si capilare sanguine. Fibrele nervoase amielinice, denumite si fibrele Remack sunt formate din axoni cu diametru de circa 0,5-3 microni. Cele mai numeroase fibre nervoase amielinice sunt reprezentate de fibrele vegetative postganglionare simpatice si parasimpatice. Aceste fibre sunt formate dintr-o succesiune de celule Schwann care contin in niste invaginatii ale plasmalemei numeroase prelungiri axonale. Fiecare axon se gaseste intr-o loja sau intr-o invaginatie a celulei Schwann, invelit de un mezaxon care reprezinta o prelungire a membranei celulei Schwann in jurul axonului. Lipseste teaca de mielina. De aceea conducerea undei de depolarizare se face lent, din aproape in aproape.

GANGLIONII SPINALI Pe traseul radacinii posterioare a nervului spinal, in canalul vertebral, inainte ca aceasta sa se uneasca cu radacina anterioara pentru a forma nervul spinal, se gaseste cate o formatiune mica, ovalara, care formeaza ganglionul spinal sau ganglionul rahidian. In sectiune longitudinala ganglionii rahidieni prezinta urmatoarele structuri histologice: capsula conjunctiva fibroasa, la exterior; zona corticala; zona axiala. Capsula este o structura conjunctiva, fibroasa, formata din fibre de colagen dispuse in lamele printre care se gasesc rare fibre de reticulina si fibrocite. Din capsula se desprind fine septuri conjunctive care patrund si se ramifica in interiorul ganglionului, fara a compartimenta parenchimul ganglionar, constituind stroma conjunctiva cu rol de suport pentru celulele si fibrele nervoase. Pe calea acestor travee conjunctive patrund in ganglion vasele sanguine care asigura nutritia parenchimului. Zona corticala, dispusa imediat sub capsula, este constituita dintr-o aglomerare de neuroni si celule nevroglice. Aici se gasesc doua tipuri de neuroni: neuroni pseudounipolari somatosenzitivi; neuroni pseudounipolari viscerosenzitivi; Pericarionii sunt de forma sferica si de dimensiuni variabile de la 15 la 70 si chiar 120 microni. Din punct de vedere structural acesti neuroni nu difera de alte celule nervoase, dar din punct de vedere functional trebuie notat ca aceste celule nervoase nu realieaza nici o sinapsa pe suprafata corpului neuronal.

Din pericarion porneste o singura prelungire celulara amielinica, fiind neuroni pseudounipolari. Desprinsa din pericarion prelungirea neuronala care contine atat dendrita cat si axonul, executa mai multe incolaciri, uneori chiar in jurul pericarionului, realizand un aspect de ghem sau glomerul, dupa care se divide in doua brate (in T sau in Y). Un brat, axonul sau prelungirea centrala, patrunde prin radacina posterioara in maduva, in timp ce al doilea brat, dendrita sau prelungirea periferica, se indreapta spre periferie, intra in constitutia radacinii posterioare si formeaza terminatia nervoasa senzitiva, somatica sau vegetativa. Atat corpul neuronal cat si prelungirea unica, nemielinizata, sunt invelite de o capsula gliala continua, formata de celulele satelite perineuronale. Aceasta capsula gliala are rolul de a izola complet pericarionul si prelungirea neuronala de tesutul conjunctivo-vascular inconjurator, si de a-i asigura troficitatea. La nivelul bifurcatiei prelungirii neuronale, celulele satelite perineuronale sunt inlocuite de celulele nevroglice Schwann care sintetizeaza teaca de mielina. Zona axiala ocupa partea centrala a ganglionului si este constituita din fibre nervoase aferente si eferente, mielince si rare celule neuronale.

GANGLIONII VEGETATIVI Sunt formati din grupari de neuroni situati pe traseul nervilor vegetativi. Astfel, de-o parte si de alta a coloanei vertebrale se gasesc doua lanturi de ganglioni simpatici paravertebrali, in jurul unor vase de sange sau in apropierea unor organe exista plexuri nervoase vegetative (plexul celiac, cardiac, etc) sau chiar in peretele unor organe interne exista grupari de neuroni vegetativi ce formeaza ganglionii intramurali. Ganglionii vegetativi, indiferent ca sunt simpatici sau parasimpatici, au o organizare structurala similara. La periferie ganglionul prezinta o capsula conjunctiva din care se desprind septuri conjunctive ce contin capilare sanguine. Corpii neuronali sunt dispusi sub forma unor mici insule, printre fasciculele conjunctive si fasciculele de fibre axonale mielinice (preganglionare) si amielinice (postganglionare). Celulele satelite perineuronale invelesc ca o capsula fiecare pericarion si-l izoleaza de tesutul conjunctiv. La nivelul ganglionilor vegetativi, fibrele preganglionare fac sinapsa cu corpii sau dendritele neuronilor postganglionari. O parte din fibrele preganglionare mielinice pot sa traverseze ganglionul vegetativ si sa faca sinapsa intr-un alt ganglion. Neuronii vegetativi sunt neuroni multipolari cu diametru variabil de la 15 la 60 de microni. Ei prezinta numeroase dendrite de lungimi variabile si un singur axon care se distribuie organelor efectoare (celule musculare netede, celule glandulare). In ganglionii vegetativi se pot gasi celule cu functie endocrina, secretoare de catecolamine (adrenalina si noradrenalina). TEGUMENTUL Pielea sau tegumentul , structur de origine ecto-mezodermic este nveliul membranar conjunctivo-epitelial , care acoper n ntregime suprafaa corpului, continundu-se cu mucoasele la nivelul orificiilor naturale. ndeplinete numeroase roluri: rol de protecie (mecanic, termic, chimic, biologic);

reprezint un imens cmp receptor datorit prezenei n structura luia receptorilor tactili, termici, dureroi; particip la meninerea homeostaziei mediului internprin limitarea pierderilor de ap din organism particip la procesul de termoreglare ; excret apa i diferii produi rezultai din catabolism. La un om cu nlime i greutate medie suprafaa pielii este de aproximativ 1,5-1,8 m2, iar grosimea sa variaz de la 0,5-5mm, n raport cu regiunea anatomic a corpului, sex, vrst i ras. Culoarea pielii difer de la un subiect la altul, n raport cu de cantitatea de pigment melanic, din melanocite i keratinocite, de vascularizaia demului superficial i de concentraia sngelui n oxihemoglobin i hemoglobin redus. La adult pielea prezint pe cea mai mare suprafa peri rudimentari, cu densitate i distribuie neuniform. La nivelul capului, regiunii axilare i perineale, densitatea prului este foarte mare, n timp ce pielea palmelor i plantelor este glabr. Din punct de vedere structural, tegumentul este format din: epiderm, de origine ectodermic i derm, de natur mezenchimal . Dei hipodermul nu face parte integrant din srtuctura tegumentului , prezint conexiuni strnse cu acestea: din derm se desprind travee colagene, care ptrund n hiopderm, solidarizndu-l cu tegumentul; n hipoderm se gsesc uneori situate poriunile profunde, secretorii ale glandelor sudoripare. Epidermul Reprezint prototipul epiteliului pavimentos stratificat keratinizat. Grosimea lui este variabil n funcie de regiune; astfel exist piele subire cu un epiderm de 75-150 um i piele groas (palme, plante) unde grosimea este de 400-600 um. n structura epidermului se disting patru tipuri de celule: keratinocite aproximativ 80%; melanocite, celule Langerhans, celule Merkel totaliznd 20%. Keratinocitele sunt celule derivate din din ectoblast, ce se leag ntre ele prin jonciuni desmozomale i conin n citoplasm filamente de keratin. Sunt celule aezate n straturi succesive. Fiecare strat celular reprezint un stadiu al diferenierii keratinocitare n care celulele devin mai specializate, dar mai restrnse ca funcii i structuri celulare. Finalul procesului de keratinizare , ce se realizeaz la nivelul stratului cornos, este nsoit de moartea celulelor, transformarea acestora ntr-o matrice proteicce comine numeroase filamente, modificarea membranei celulare i apariia lipidelor la suprafa, structuri care permit realizarea funciei de barier a pielii. Epidermul este aezat pe o membran bazal, structur cu aspect ondulat ce-l desparte de derm. Din profunzimea epidermului pn la supeafaa sa exist cinci straturi: stratul bazal, spinos, granulos, lucid, cornos. Stratul bazal, germinativ sau regenerator este constituit dintr-un singur rnd de celule cilindrice, dispuse palisadic , cu axul mare perpendicular pe membrana bazal. Nucleul este este voluminos, ovalar, hipercrom, cu 1-2 nucleoli, aezat central sau spre polul apical al celulei. Se numete stratul generator, deoarece la nivelul acestor celule se observ frecvente mitoze, aceste celule fiind responsabile de rennoirea permanent a epiteliului respectiv, ce are loc la 15-30 zile. n psoriazis mitozele sunt mai numeroase, rennoirea epiteliului fcndu-se la 7 zile. Citoplasma lor este intens bazofil datorit prezenei numeroilor ribozomi, care particip la activitatea de sintez proteic necesar creterii i diviziunii celulare. n citoplasm se mai gsesc

numeroase mitocondrii distribuite perinuclear sau spre polul bazal , aparatul Golgi, cisterne ale RER i neted,lizozomi primari i secundari, vezicule de pinocitoz, microtubului i un numr variabil de tonofibrile ce intr n structura citoscheletului. Toate celulele stratului bazal conin filamente de keratin cu diametrul de aproximativ 10nm. Numrul filamentelor de keratin crete odat cu migrarea celulelor n sens ascendent, astfel nct, la nivelul stratului cornos, keratina reprezint jumtate din coninutul proteic al celulelor. Celulele bazale conin de asemenea numeroase granule de pigment melanic dispersate neomogen n citoplasm. Cel mai frecvent, granulele de melanin sunt aglomerate la polul apical al celulei, supranuclear, formnd o adevrat cupol protectoare pentru nucleul celular mpotriva radiaiilor ultraviolete. Granulele de pigment melanic sunt sintetizate de melanocite i transferate Keratinocitelor. Plasmalema keratinocitelor este ondulat, plicaturat,realiznd pe ntreaga suprafa prelungiri digitiforme care se intreptrund cu cele ale celulelor vecine printr-un mecanism de roat dinat, formnd un vast sistem de conexiuni intercelulare. Plasmalema este lipoproteic i trilaminat n microscopia electronic, fiind format din dou lamine opace la fluxul de electroni n care se afl un spaiu mai clar. Ea prezint o permeabilitate selectiv, i conine numeroase proteine integrale cu rol de receptori. n asigurarea adezivitii celulare un rol esenial l au dispozitivele joncionale intercelulare. Aceste celule sunt unite prin desmozomi, localizai la nivelul feelor laterale i superioare ale celulelor. Hemidesmozomii, situai la nivelul membranei bazale a celulelor, fixeaz celulele de membrana bazal a epiteliului. Un alt tip de jonciune intercelular, prezent ntre keratinocitele stratului bazal, este jonciunea gap sau nexus, socotit o zon de cuplaj ionic i electric, dar i o cale specializat de comunicare intercelular. Stratul spinos situat deasupra stratului bazal, este constituit din 6-20 de rnduri de celule poliedrice , voluminoase, avnd diametrul de 10-20 um. Nucleul celulei spinoase este rotund, dispus central, cu 1-2 nucleoli vizibili. Citoplasma este eozinofil , mai condensat la periferia celulei i mai clar perinuclear. Keratinocitele din stratul poliedric conin toate organitele celulare , dar mai reduse cantitativ dect celulele stratului bazal.Caracteristic pentru keratinocitele stratului spinos este sporirea numrului de filamente citoplasmatice i apariia keratinozomilor. Keratinozomii apar din mici vezicule golgiene i spre deosebire de toate celelalte organite citoplasmatice , migreaz spre periferia celulei n ectoplasm , fuzioneaz cu membrana citoplasmatic i i descarc coninutul n spaiul intercelular. Din punct de vedere biochimic , keratinozomii conin fosfolipide, proteine, polizaharide i numeroase hidrolaze, inclusiv fosfataza acid. Exocitarea coninutului keratinozomilor are loc predominant la nivelul celulelor stratului granulos, n mod deosebit la grania dintre celulele granuloase i celulele cornoase, suplimentnd cu material proteic i fosfolipidic matricea intercelular. De asemenea aceste organite au un rol esenial n sinteza lipidelor epidermice , n sinteza i stocarea colesterolului, n formarea i meninerea barierei hidrolipidice a pielii precum i n descuamarea celulelor cornificate. La nivelul lor are loc i biosinteza provitaminei D3. Celulele conin prelungiri citoplasmatice care conin fascicule de filamente keratinice. Aceste prelungiri citoplasmatice fine cu aspect de spini, prezint desmozomi n poriunea apical. Celulele stratului spinos se afl n contact strns datorit prelungirilor citoplasmatice (care conin filamente de keratin) i a desmozomilor, care determin aspectul spinos al acestor celule. Fasciculele de cheratin , vizibile n microscopia optic, sunt denumite tonofilamente; captul

terminal al acestora prezint numeroase densificri citoplasmatice, care conin desmozomii. Tonofilamentele au un rol important n meninerea coeziunii intercelularei a rezistenei la abraziune. Epidermul din regiunile anatomice supuse continuu forelor de frecare i presiunii conin un strat spinos ngroat i un numr crescut de filamente keratinice i desmozomi. Activitatea mitotic a epidermului se desfoar la nivelul stratului malpighian, constituit din stratul bazal i stratul spinos. Stratul granulos este format din 3-5 rnduri de celule aplatizate, romboidale, aezate cu axul lung paralel cu suprafaa pielii. Nucleul acestor celule este mic, heterocromatic, alungit. Citoplasma este mai srac fa de celulele stratului spinos, dar conine mitocondrii balonizate , ribozomi i poliribozomi, keratinozomi numeroi dispui sub plasmalem, tonofilamente groase i numeroase macrogranule bazofile, denumite granule de keratohialin. Coninutul proteic al acestor granule include o protein fosforilat bogat n histidin, precum i proteine bogate n cistin..Numrul mare de radicali fosfat determin bazofilia marcat a granulelor de keratohialin; aceste granule nu sunt delimitate de membrane proprii. Alt particularitate a celulelor stratului granulos, vizibil numai electronomicroscopic, este reprezentat de granulele lamelare; acestea sunt formaiuni mici(0,1-0,3um), ovoidale sau cilindrice, delimitate de cte o membran proprie,care conin discuri lamelare suprapuse; fiecare disc este alctuit din bistraturi lipidice. Granulele lamelare fuzioneaz cu membrana celulelor i i elibereaz coninutul n spaiile intercelularede la nivelul stratului granulos, unde coninutul granular este depozitat sub forma unor nveliuri lipidice. Rolul coninutului granular exocitat este similar cementului intercelular, n sensul c acesta acioneaz ca o barier, mpiedicnd ptrunderea n stratul granulos a particulelor strine i, n acest fel, determin impermeabilizarea tegumentului . Aceast barier epidermic, ntlnit pentru prima dat la reptile, constituie unul din cele mai importante aspecte filogenetice, care a facilitat dezvoltarea vieii terestre. Stratul lucidum este mai bine reprezentat n structura tegumentului gros (palme, plante), este translucid, subire i conine celule epidermice foarte aplatizate. La microscopul optic stratul lucidum apare ca o band omogen i translucid n care nu se mai identific limitele celulare.Celulele strns unite au nucleii picnotici, fragmentari sau sunt lipsite de nuclei. Citoplasma celulelor conine o substan de tip particular, numit eleidin, care provine din keratohialin i apare ca nite picturi semilichide, ce dau o anumit transparen citoplasmei. Stratul cornos cuprinde un numr de 15-20 de rnduri de celule cheratinizate aplatizate, anucleate. Grosimea acestui strat reprezint aproximativ 18% din grosimea ntergului epiderm. Citoplasma acestor celule conine o scleroprotein filamentoas, birefringent, denimit cheratin. Cheratina este alctuit din cel puin ase polipeptide diferite, a cror greutate molecular variaz ntre 40 i 70 kDa. Compoziia tonofilamentelor se modific odat cu diferenierea celulelor epidermice. Tonofilamentele celulelor bazale conin polipeptide cu greutate molecular mic, iar celulele (mai difereniate) din straturile superioare ale epidermului sintetizeaz polipeptide cu greutate molecular mai mare. Tonofilamentele sunt fixate ntr-o matrice amorf n care se gsete o protein specific numit filagrina. Ea reprezint matricea proteic care favorizeaz agregarea tonofilamentelor. n urma cheratinizrii , celulele conin numai proteine fibrilare i mase proteice amorfe, iar membrana celular (plasmalema) este ngroat. Aceste celule sunt denumite celule cornoase. n cursul cheratinizrii , enzimele hidrolitice lizozomale asigur digestia organitelor celulare. Celulele cornoase sunt eliminate continuu prin descuamare la suprafaa stratului cornos.Celulele descuamate sunt nlocuite cu alte celule prin activitatea regenerativ a stratului bazal.Din acest

punct de vedere epidermul este un epiteliu polarizat , n care pierderile celulare prin descuamare de la suprafaa lui sunt nlocuite prin procesele proliferative de la nivelul stratului bazal. ntre cele dou straturi (bazal i cornos) celulele nu se mai divid, ci parcurg un proces de difereniere caracteristic , keratinocitele evolueaz din stratul bazal pn n stratul cornos n 24-28 zile. Structura histologic a epidermului, aa cum a fost prezentat , corespunde regiunilor anatomice cu tegument gros (palme, plante). n cazul tegumentului subire, stratul granulos i stratul lucidum sunt de obicei mai puin dezvoltate, iar stratul cornos este foarte subire. n afara cheratinocitelor , n epiderm mai exist i alte tipuri de celule cu funcii speciale, avnd ca element morfologic comun, prezena prelungirilor dendritice. Acestea sunt: melanocitele, celulele Langerhans i celulele Merkel. Melanocitele. Culoarea tegumentului este condiionat de mai muli factori: coninutul de melanin i caroten; numrul vaselor sanguine din structura dermului; coloarea sngelui care circul prin vase. Eumelanina este un pigment de culoare maron nchis secretat de ctre melanocite., celule epidermice specializate, localizate sub celulele stratului bazal sau printre acestea, si, de asemenea n foliculii piloi. Pigmentul specific prului rocat se numete feomelanin i conine numeroase molecule de cistein. Melanocitele deriv din crestele neurale. Corpul celular al melanocitelor are form rotund i prezint prelungiri lungi, neregulate, care se ramific la nivelul epidermului , ntre stratul bazal i spinos. Prelungirile melanocitelor se termin la nivelul unor invaginaii ale celulelor din cele dou straturi . n microscopia electronic, melanocitele au aspectul unor celule palide, cu numeroase mitocondrii mici, complex Golgi bine dezvoltat i cisterne scurte ale RER. Cu toate c melanocitele nu sunt unite prin desmozomi cu keratinocitele adiacente, ele ader la membrana bazal prin hemidesmozomi.. Melanina este sintetizat n melanocite, iar tirozinaza deine un rol important n cadrul acestui proces. Sub aciunea tirozinazei, tirozina este transformat iniial n 3-4 dihidroxifenilalanin (dopa) i ulterior n dopachinon; dup o serie de transformri, dopachinona este convertit n melanin.Tirozinaza este secretat la suprafaa ribozomilor, ulterior este transportat n lumenul RER i se acumuleaz n vezicule la nivelul complexului Golgi.

Reprezentarea schematica a unui melanocit i a etapelor melanogenezei. Tirozinaza este sintetizat n RER i se acumuleaz n veziculele complexuluin Golgi. Veziculele de tirozinaz libere sunt denumite melanozomi promari. Sinteza melaninei ncepe la nivelul melanozomilor secundari( corespunztori etapei II a melanogenezei) i se acumuleaz n melanozomii teiari ( corespunztori etapei III a melanogenezei) . Ulterior, activitatea tirozinazei nceteaz , iar melanozomul teriar se transform ntr-o granul de melanin ( corespunztoare etapei IV a melanogenezei). Granulele de melanin migreaz ctre poriunile terminale ale prelungirilor melanocitului, de unde sunt transferate n citoplasma cheratinocitelor din stratul malpighian.

n procesul de formarea granulelor mature de melanin pot fi distinse patru etape: etapa I: vezicula de tirozinaz este nconjurat de o membran i prezint primele semne de activitate odat cu apariia unui material microgranular; la periferia acesteia, moleculele de tirozinaz sunt dispuse ordonat pe o matrice proteic i formeaz benzi electronodense. etapa II: vezicula (melanozomul) are form ovalar i prezint ,in interior, filamente dispuse paralel sau ncruciat, la aproximativ 10 nm distan unul de cellalt. Melanina este depozitat direct pe matricea proteic. etapa III: pe msur ce sinteza melaninei crete, structura filamentar a veziculei se atenueaz. etapa IV: granula matur de melanin este vizibil n microscopie optic; melanina ocup complet vezicula. Infrastructura veziculei nu este vizibil. Granulele mature au form elipsoidal, cu lungimea de i um i diametrul de 0,4 um. Odat formate, granulele de melanin migreaz de-a lungul prelungirilor citoplasmatice ale melanocitelor i sunt transferate n celulele straturilor germinativ i spinos ale epidermului. Acest transfera fost observat direct, n culturi de celule epidermice. Granulele de melanin sunt practic injectate n interiorul cheratinocitelor. Odat ptrunse n cheratinocite , granulele se acumuleaz n regiunea supranuclear a citoplasmei , asigurnd n acest fel protecia nucleilor mpotriva efectelor distructive ale radiaiilor UV solare.

Seciune prin stratul spinos pe care se observ prezena depozitelor de melanin n regiunea supranuclear. Melanina are rolul de a proteja ADN-ul celulelor mpotriva radiaiilor UV soare. n acest fel se poate explica incidena mai mare a cancerelor cutanate n cazul persoanelor cu ten deschis. Concentraia intracelular a melaninei este mai mare n straturile profunde ale epidermului; activitatea mitotic este crescut la acest nivel. (ADN-ul celulelor cu activitate mitotic intens este extrem de vulnerabil). Dei melanina este secretat de melanocite, depozitarea acesteia are loc n celulele epiteliale, care conin o cantitate mult mai mare de melanin comparativ cu melanocitele. n interiorul cheratinocitelor, granulele de melanin fuzioneaz cu lizozomii , fapt care explic dispariia melaninei n celulele straturilor superioare ale epidermului. Interaciunea dintre melanocite i cheratinocite , care determin pigmantarea tegumentului ,este condiionat de trei factori importani: - rata de sinteaz a melaninei la nivelul melanocitelor transferul granulelor de melanin n cheratinocite, depozitarea granulelor la nivelul cheratinocitelor. Este posibil ca ntre melanocite i cheratinocite s existe un mecanism de feedback. Melanocitele pot fi uor identificate ntr-o cultur de esut epidermic tratat cu dopa. Dopa este transformat de ctre melanocite n depozite de melanin de culoare maron nchis, reacie care are loc n prezena tirozinazei. Aceast metod permite cuantificarea numeric a melanocitelor pe unitatea de suprafa epidermic. Studiile de acest tip efectuate pn n prezent au demonstrat c melanocitele nu sunt distribuite aleatoriu printre cheratinocite; distribuia acestora respect un anumit model, denumit unitate epidermo-melaninic. La om, raportul numeric dintre celulele dopa-pozitive (melanocite) i cheratinocitele din stratul bazai variaz n funcie de topografie. De exemplu, exist un numr de aproximativ 1000 de melanocite/mm2 de epiderm la nivelul coapsei i 2000/mm2 de epiderm la nivelul scrotului. Numrul melanocitelor nu este influenat de sex i

apartenena rasial; diferenele de pigmentare tcgumentar sunt consecina direct a numrului variabil al granulelor de melanin din interiorul cheratinocitelor. Hiperpigmentarea tegumentar temporar (bronzarea) ca urmare a expunerii la radiaiile UV solare parcurge dou epate. Iniial, se produce o reacie fizico-chimic n urma creia melanin preexistent devine hipercrom i este transferat rapid cheratinocitelor. Ulterior, se intensific rata de sintez a melaninei Ia nivelul melanocitelor, ceea ce determin creterea cantitii de pigment melanic. Celulele Langerhans Celulele Langerhans au form stelat, sunt localizate preponderent n stratul spinos al epidermului i reprezint un procent de 2-8% din celulele epidermice. Aceste celule au originea n mduva osoas, sunt transportate la tegument pe cale sanguin i pot s capteze, s prelucreze i s prezinte antigene limfocitelor T, participnd n acest fel la activarea acestora. Celulele Langerhans au implicit un rol semnificativ n procesele imunologice tegumentare. Celulele Langerhans sunt celule prezentatoare de antigene . Celulele Merkel Celulele Merkel, prezente mai ales la nivelul tegumentului gros palmar i plantar, se aseamn ntr-o oarecare msur cu celulele epiteliale epidermice, dar, spre deosebire de acestea, conin n citoplasm numeroase microgranule dense. Compoziia acestor microgranule este necunoscut. In poriunea bazal a celulelor Merkel exist terminaii nervoase libere care la nivel apical prezint dilataii discale. Se presupune c aceste celule au rol de mecanoreceptori, dei anumite date experimentale indic o posibil apartenen a celulelor Merkel la sistemul neuroendocrin difuz. ACTIVITATEA IMUNOLOGIC A TEGUMENTULUI Din cauza suprafeei mari pe care o acoper, tegumentul deine un numr impresionant de limfocite i celule prezentatoare de antigene (celulele Langerhans); din cauza localizrii, tegumentul vine n contact cu un numr mare de molecule antigenice. Prin urmare, epidermul joac un rol important n mai multe tipuri de rspunsuri imune. n marea lor majoritate, limfocitele tegumentare se "stabilesc" la nivelul epidermului. DERMUL Dermul reprezint esutul conjunctiv care susine epidermul i asigur fixarea acestuia la esutul subcutanat (hipoderm). Grosimea dermului variaz n funcie de topografie, iar la nivelul regiunii dorsale a trunchiului atinge valoarea maxim de 4 mm. Suprafaa dermului este neregulat i prezint numeroase proeminene (denumite papile dermice) care se ntreptrund cu proeminenele epidermului (denumite creste epidermice) . Papilele dermice sunt mai numeroase n regiunile tegumentare supuse frecvent presiunii; prezena aceston determin creterea suprafeei i fortificarea jonciunii dcrmo-cp-dermice. In cursul vieii embrionare, dermul induce dezvoltarea i configuraia epidermului supraiacent. Dermul prelevat de la nivel plantar determin dezvoltarea unui epiderm cu grad marcat de cheratinizare, indiferent de originea celulelor epiteliale. Intre stratul germinativ al epidermului i stratul papilar al dermului exista ntotdeauna o membran bazal, care respect conturul interdigitat al jonciunii dermo-epidermice. Sub membrana bazal exist o reea delicat de fibre reticulare, denumit lamina reticularis. Membrana bazal i lamina reticularis alctuiesc mpreun membrana dermo-epidermic, vizibil prin microscopie optic.

Dermul cuprinde dou straturi imprecis delimitate unul de cellalt - stratul papilar, situat ctre exterior, i stratul reticular, localizat n profunzimea dermului. Stratul papilar este relativ subire i alctuit din esut conjunctiv lax; de asemenea, conine fibroblati i alte tipuri de celule conjunctive, cum ar fi mastocite i macrofage. Uneori pot fi observate i leucocite ex-travazate. Stratul papilar este denumit astfel deoarece alctuiete cea mai mare parte a papilelor dermice. Fibrilele de colagen din componena stratului papilar se insera cu un capt Ia nivelul membranei bazale a epidermului, iar cu cellalt capt n profunzimea dermului. Aceste fibrile asigur, de fapt, legtura dintre derm i epiderm, i sunt denumite fibrile de ancorare. Stratul reticular are grosime mai mare i este alctuit din fibre de esut conjunctiv dens (n principal colagen de tip I) dispuse neregulat; stratul reticular conine un numr mai mare de fibre i un numr mai mic de celule comparativ cu stratul papilar. Principalul glicozaminoglican dermic este dermatan sulfatul. Dermul conine i fibre elastice, cele mai groase fiind localizate n stratul reticular. De la acest nivel, fibrele elastice pornesc ctre stratul papilar, devin din ce n ce mai subiri i se insera pe membrana bazal a epidermului. Pe msur ce se apropie de membrana bazal, fibrele i pierd nveliul amorf de elastin , astfel nct numai componenta micro fibrilar se insera pe membrana bazal. Reeaua de fibre elastice din structura dermului confer elasticitate tegumentului. Seciune tegumentar de grosime apreciabil., n coloraie special pentru evidenierea fibrelor elastice, fotografiate cu filtru galben pentru amplificarea contrastului. Acest procedeu permite evidenierea fibrelor de elastin, a fibrelor de elaunin i a celor de oxitalan. Coloraie Weigert.

Imagine de microscopie optic a unei seciuni prin tegument subire, n coloraie special pentru evidenierea fibreleor elastice. Se observ reducerea progresiv a diametrului fibrelor elastice pe msura apropierii de epiderm. Fibrele groase sunt fibre de elastin. Fibrele cu diametrul intermediar sunt fibre de elaunin. Fibrele subiri localizate n poriunea superficial a dermului sunt fibre de oxitalan, alctuite numai din microfibrile care se inser n structura membranei dermo-epidermice. Coloraie Weigert. Dermul conine i derivate epidermice - foliculi piloi, glande sebacee i glande sudoripare. De asemenea, dermul beneficiaz de o inervaie bogat; fibrele nervoase eferente ale tegumentului sunt alctuite din axonii postgangl ionari cu origine n ganglionii simpatici paravertebrali. Tegumentul nu conine fibre parasimpatice. Fibrele nervoase aferente constituie un plex dermic superficial care include terminaiile nervoase libere, mini-plexurile care inerveaz foliculii piloi i receptorii senzitivi ncapsulai. ESUTUL SUBCUTANAT esutul subcutanat are structura conjunctiv i asigur aderena lax a tegumentului la formaiunile anatomice subiacente, permind un grad semnificativ de libertate a tegumentului n raport cu acestea. Hipodermul conine i un numr variabil de adipocite, n funcie de topografie, ale cror dimensiuni depind de statusul nutriional al individului. Hipodermul este denumit i fascie superficial, sau panicul adipos - n regiunile unde prezint o grosime semnificativ. VASELE I RECEPTORII SENZITIVI CUTANAI

esutul conjunctiv din structura tegumentului conine o reea bogat de vase sanguine i limfatice. Arterele care asigur nutriia tegumentului sunt dispuse n dou plexuri. Primul plex arterial este localizat ntre stratul papilar i stratul reticular; cel de-al doilea, ntre derm i esutul subcutanat. De la nivelul celor dou plexuri arteriale se desprind arteriole subiri care vascularizeaz papilele dermice. Fiecare papil conine o singur arteriol i o singur venul. Venele sunt organizate n trei plexuri, doua corespunztoare plexurilor arteriale, i cel de-al treilea localizat n poriunea mijlocie a dermului. Exist numeroase anastomoze arterio-venoase sub form de glomeruli , care particip la reglarea temperaturii corporale. Circulaia limfatic a tegumentului ncepe cu limfaticele "n deget de mnu" de la nivelul papilelor dermice, care se unesc i formeaz dou plexuri corespunztoare localizrii plexurilor arteriale. Tegumentul conine un numr crescut de fibre nervoase senzitive i acoper o suprafaa foarte ntins; prin urmare, una dintre funciile principale ale tegumentului const n receptarea diverilor stimuli ambientali. Se poate afirma c tegumentul reprezint cel mai ntins receptor senzitiv al organismului. Pe lng terminaiile nervoase libere din epiderm, foliculii piloi i glandele cutanate, dermul i. esutul subcutanat conin diferite tipuri de receptori ncapsulai sau ramificai; cel mai frecvent, receptorii sunt localizai n papilele dermice. Terminaiile nervoase libere sunt sensibile la presiune tactil (definit ca tact susinut), stimuli tactili, temperaturi crescute sau sczute, durere, prurit i alte tipuri de senzaii. Terminaiile ramifcate sunt reprezentate de receptorii Ruffini, iar terminaiile ncapsulate de corpusculii Vater-Pacini, Meissner i Krause . Tipuri de receptori senzitivi cutanai - reprezentare schematic. Din aspectele menionate se poate concluziona c receptorii ramificai i cei ncapsulai nu sunt specifici sensibilitii cutanate. Distribuia acestora este neregulat, i multe regiuni tegumentare conin numai terminaii nervoase libere. Receptorii ramificai i cei ncapsulai sunt sensibili la stimuli tactili i se comport asemntor mecanoreceptorilor. Corpusculii Vater-Pacini i receptorii Ruffini sunt prezeni i n esutul conjunctiv al organelor profunde, unde se presupune c au rolul de a detecta micrile organelor i presiunea exercitat ntre acestea.

FIRELE DE PAR Firele de pr sunt structuri cheratinizate elongate, cu origine la nivelul unor invaginaii epidermice. Culoarea, dimensiunile i dispunerea acestora sunt influenate de ras, vrst, sex i topografie. Firele de pr sunt prezente pe cea mai mare parte a suprafeei tegumentare, cu excepia urmtoarelor regiuni: palmele, plantele, buzele, glandul penisului, clitorisul i labiile mici. Tegumentul feei conine un numr de aproximativ 600 de fire de pr/cm , n timp de restul corpului conine numai 60 de fire de pr/cm . Creterea firelor de pr este discontinu; exist perioade active, urmate de perioade de repaus. Creterea firului de pr nu este sincron la nivelul ntregului tegument, nici mcar la nivelul aceleiai regiuni cutanate, ci se desfoar parcelar. Durata perioadelor de cretere i a celor de repaus variaz, de asemenea, n funcie de topografie. De exemplu, la nivelul scalpului, perioada de cretere (anagen) poate dura mai muli ani, iar perioadele de repaus (catagen i telogen) au o durat medie de 3 luni. Evoluia pilozitii din anumite regiuni ale corpului, ntre care scalpul, faa i regiunea pubian, este puternic influenat nu numai de hormonii sexuali (n special androgenii) ci i de hormonii corticosuprarenalieni i tiroidieni.

Fiecare fir de pr are originea la nivelul unei invaginaii epidermice, denumit folie ul pilos ; n timpul perioadelor de cretere, poriunea terminal a foii cuiului pilos este dilatat, constituind bulbul firului de pr. La baza bulbului poate fi observat o papila dermic. Reeaua de capilare sanguine din structura papilei dermice asigur nutriia foliculului pilos. Suprimarea circulaiei sanguine sau devitalizarea papilei dermice determin moartea foliculului pilos. Celulele epidermice care acoper papila derrnic alctuiesc rdcina firului de pr, din care ia natere tija firului de pr, proeminent la suprafaa tegumentului. In cursul perioadelor de cretere, celulele epiteliale din componena bulbului prezint o activitate similar celulelor din stratul germinativ ai epidermului. Aceste celule se divid constant i se difereniaz n tipuri celulare specifice firului de pr. In cazul prului cu tij groas, celulele centro-radiculare din poriunea apical a papilei dermice se divid i genereaz celule mari, vacuolare i parial cheratinizate care constituie medulara firului de par . Celulele latero-radiculare se divid i se difereniaz n celule fusiforme, intens cheratinizate i compactate, care alctuiesc corticala firului de pr. Celulele de la periferia rdcinii firului de pr genereaz cutcula; n jumtatea inferioar a bulbului, celulele cuticulei au aspect cuboid, iar ulterior devin cilindrice nalte. n poriunea superioar a tijei intraepidermice, celulele orizontalizate ale cuticulei se verticalizeaz i se aplatizeaz, constituind un nveli intens cheratinizat care acoper corticala firului de pr. Dintre celulele foliculare, celulele articulare aplatizate se difereniaz ultimele. Celulele situate la periferia rdcinii firului de pr genereaz teaca radicular intern, care nvelete complet poriunea iniial a tijei firului de pr. Teaca radicular intern este o structur provizorie, ale crei celule degenereaz i dispar n poriunea imediat supraiacent orificiilor glandelor sebacee. Teaca radicular extern este constituit de celulele epidermului adiacent i, ctre suprafaa tegumentului, prezint toate straturile epidermului. La nivelul papilei dermice, teaca radicular extern este mai subire i conine celule specifice stratului germinativ al epidermului. Foliculul pilos este separat de derm printr-un nveli hialin, acelular, denumit membran vitroas cu origine n membrana bazal a epidermului. Dermul adiacent foliculului pilos se densifica i formeaz o teac de esut conjunctiv. La nivelul tecii conjunctive se insera fascicule de fibre musculare netede, ancorate n stratul papilar al dermului; aceste fibre alctuiesc muchii piloerectori . Aceti muchi sunt orientai oblic, iar contracia lor determin verticalizarea tijei firului de pr. Contracia muchilor piloerectori produce deprimarea tegumentului corespunztor zonelor de inserie drmica ale acestor muchi. Piloerecia este descris n limbajul comun sub denumirea "piele de gin". Culoarea prului este generat de melanocitele localizate ntre papila dermic i celulele epiteliale radiculare. Celulele radiculare sintetizeaz pigmentul specific medularei i corticalei firului de pr . Melanocitele sintetizeaz melanin, pe care o transfer celulelor epiteliale printr-un mecanism asemntor celui descris n cazul celulelor epidermului. Folicul pilos- reprezentare schematic.Foliculul pilos prezint o poriune terminal ovoidal numit bulb, care conine o papil dermic. Papila conine capilare sanguine i este acoperit de celule care constituie rdcina i tija firului de pr.Celilele centrale (A) genereaz celule mari, vacuolare i parial cheratinizate, care formeaz medulara firului de pr.Celulele care formeaz corticala firului de pr sunt localizate n poriunile laterale (B). Celulele care formeaz cuticula au origine n profunzimea papilei (C). Celulele epiteliale periferice vor forma tecile interne i

extern ale rdcini firului de pr.Teaca extern se continu direct cu epidermul adiacent; celulele care constituie teaca intern dispar la nivelul orificiilor glandelor sebacee ( nereprezentate pe aceast imagine).

Raporturile anatomice dintre tegument, folicul pilos, muchiul pilo-erector, glandele sebacee i glandele sudoripare. Muchiul piloerector are origine n teaca de esut conjunctiv care nconjor foliculul pilos i se inser n stratul papilar al dermului. Dei procesele de cheratinizare a epidermului i a firului de pr prezint unele similimdini, exist cteva diferene notabile ntre acestea: Epidermul produce straturi exterioare de celule moarte, relativ slab cheratinizate, cu aderena lax la epiderm i descua-mare continu. In schimb, firul de pr prezint o structur puternic cheratinizat i compactat. Cheratinizarea este un proces continuu i uniform la nivelul epidermului, n timp ce cheratinizarea firului de pr este intermitent i se desfoar numai la nivelul rdcinii. esutul conjunctiv din structura papilei piloase exercit o aciune inductoare asupra celulelor epiteliale radiculare i determin proliferarea i diferenierea acestora. Leziunile papilelor dermice conduc invariabil la cderea prului. Spre deosebire de epiderm, unde diferenierea celulelor se produce ntr-o singur direcie i se finalizeaz cu apariia stratului cornos, celulele radiculare se difereniaz n mai multe tipuri de celule specializate, cu citoarhitectonic, proprieti his-tochimice i funcii diferite. Activitatea mitotic a foliculilor piloi este influenat de hormonii androgeni. UNGHIILE Unghiile sunt lame cornoase alctuite din celule epiteliale cheratinizate i localizate Ia nivelul feei dorsale a falangelor distale. Poriunea proximal a unghiei, ascuns n anul unghial. constituie rdcina unghiei. Repliul periunghial epitelial care acoper rdcina unghiei conine toate straturile celulare ale epidermului. Stratul cornos formeaz eponichiul sau cutcula. Corpul (limbul) unghiei, asemntor stratului cornos, este aezat pe un platou epidermic denumit pat unghial. Patul unghial cuprinde doar dou straturi, bazai i spinos. Epiteliul corpului unghial i are originea la nivelul matricei unghiale. Captul proximal al matricei se extinde profund la nivelul rdcinii unghiei. Celulele matricei se divid, migreaz distal, i n cele din urm se cornific, genernd poriunea proximal a corpului unghial. Ulterior, corpul unghial nou format nainteaz de-a lungul patului unghial (care nu are nici un rol n formarea corpului unghial). Poriunea distal a corpului unghial se detaeaz de patul unghiei i este erodat sau ndeprtat prin secionare. Transparena corpului unghial i epiteliul subire al patului unghial constituie o fereastr clinic util, care permite aprecierea culorii sngelui din vasele dermice i, implicit, aprecierea gradului de oxigenare a acestuia.

GLANDELE CUTANATE Glandele sebacee

Glandele sebacee sunt localizate n derm, aproape la nivelul ntregii suprafee cutanate. Exist un numr de aproximativ 100 de glande sebacee pe fiecare centimetru ptrat de tegument n ce mai mare parte a suprafeei corporale, ns, la nivelul feei, ai frunii si al scalpului, numrul acestor glande ajunge la 400-900/cm . Tegumentul glabru al palmelor i al plantelor nu contras astfel de glande. Glandele sebacee sunt glande de tip acinar, dn regul cu un numr redus de acini care se deschid ntr-un dadj scurt. Duetul glandular se deschide printr-un orificiu localizat n poriunea superioara a foliculului pilos ; n anumite regiuni ale corpului, cum ar fi glandul penisului, glandul efi-torisului i buzele, duetele glandelor sebacee se deschid direct m suprafaa epidermului. Acinii sunt alctuii dintr-n strat bazai s celule epiteliale aplatizate, nedifereniate, susinute de o membran bazal. Aceste celule prolifereaz, se difereniaz i ocup lumenul acinului cu o mas de celule rotunde, care conin numeroase incluziuni lipidice citoplasmatice . Nucleu celulelor se micoreaz n paralel cu creterea numrului de incluziuni lipidice, care, n cele din urm, determin dehiscena celulei. Prin dehiscena celulelor acinare este eliminat sebumul, produsul de secreie al glandelor sebacee, care este mobilizat progresiv ctre suprafaa tegumentului. Glanda sebacee este o gland holocrin, deoarece produsul de secreie este eliminat prin distrugerea celulei secretoare, i conine detritusuri celulare. Sebumul conine un amestec complex de molecule lipidice, ntre care trigliceride, ceride, scualen, colesterol i esteri ai acestuia. Glandele sebacee devin active la pubertate. Principalul factor care controleaz secreia glandelor sebacee la brbat este testosteronul; la femeie, controlul secreiei acestor glande este asigurat att de androgenii ovarieni, ct i de cei corticosuprarenali. Rolurile secreiei sebacee la om sunt necunoscute. Se presupune c sebumul ar avea proprieti antibacteriene i anti-fungice de intensitate redus. Sebumul nu prezint nici o importan n reducerea pierderilor hidrice la nivel cutanat. Glandele sudoripare Glandele sudoripare sunt larg rspndite la nivel cutanat, cu excepia anumitor regiuni, cum ar fi glandul penisului. Glandele sudoripare merocrine sunt glande tubulare simple ale cror duete se deschid la suprafaa tegumentului . Ductele glandulare nu se ramific, iar diametrul acestora este mai mic dect diametrul poriunii secretoare. Poriunea secretoare (glomerular) a glandelor este localizat intradermic; diametrul acesteia este de aproximativ 0,4 mm, iar la periferie este inconjurata de celule mioepiteliale . Contracia celulelor mioepiteliale permite eliminarea produsului de secreie a glandelor. Poriunea secretoare a glandelor sudoripare conine dou tipuri de celule. Celulele ntunecate, de form piramidal, tapeteaz aproape n totalitate lumenul poriunii secretoare. Membrana bazal a celulelor ntunecate nu are contact direct cu membrana bazal a epiteliului secretor. n citoplasma apical a celulelor ntunecate exist numeroase granule de secreie care conin glicoproteine. Celulele clare nu conin granule de secreie. Membrana bazal a acestora prezint numeroase invagi-naii caracteristice celulelor specializate n transportul transepitelial al srurilor i al apei. Ductele glandelor sudoripare prezint un epiteliu cuboidal stratificat . Produsul de secreie al glandelor sudoripare nu este vscos i conine o cantitate redus de proteine. Principalii constitueni ai acestuia sunt apa, clorura de sodiu, ureea, amoniacul i acidul urie. Concentraia sodiului n secreia sudoripara este de 85 mEq/L, mult mai mic dect natremia (144 mEq/L). Celulele ductale sunt responsabile de absorbia sodiului din secreia sudoripara pentru a preveni pierderile excesive de sodiu. Lichidul din lumenul poriunii secretoare

a glandelor sudoripare este un ultrafiItrat plasmatic provenit din reeaua de capilare care nconjoar aceast poriune. Dup eliminarea sudoraiei la suprafaa tegumentului, aceasta se evapor i, n acest fel, exercit un efect de termoliz superficial. Pe lng rolul termolitic, glandele sudoripare ndeplinesc i funcia de organ excretor auxiliar, prin eliminarea din organism a mai multor substane dispensabile. Pe lng glandele sudoripare merocrine descrise anterior, la nivelul regiunilor axilarc, areolare i n regiunea anala exist un alt tip de glande sudoripare - glandele apocrine, care sunt mai mari (diametru de 3-5 mm) dect glandele merocrine. Glandele sudoripare apocrine sunt localizate n derm i hipoderm, iar duetele acestora se deschid la nivelul foliculilor piloi. Aceste glande secret un lichid vscos, iniial inodor, dar care poate dobndi ulterior un miros specific n urma descompunerii bacteriene. Glandele sudoripare apocrine sunt inervate de fibre adrenergice, n timp ce glandele merocrine au inervaie coliner-gic. Glandele Moll (localizate la nivelul marginii palpebrale) i glandele ceruminoase de la nivelul conductului auditiv extern sunt glande sudoripare modificate.

GLANDE ENDOCRINE

HIPOFIZA ( GLANDA PITUITAR) Hipofiza sintetizeaz o serie de hormoni cu rol deosebit n funcionarea normal a organismului uman. Situat la baza creierului, adpostit n aua turceasc a osului sfenoid, acoperit de un pliu al durei mater. Hipofiza este conectat prin tija hipofizar cu hipotalamusul legtur cu creierul. Hipotalamusul = structur nervoas cu multiple valene endocrine decodific semnalele nervoase, le transform n semnale endocrine continuitatea ntre sistemul nervos i cel endocrin. Secreia i activitatea hipofizar pot fi stimulate de hipotalamus prin intermediul unor liberine ( factori de eliberare hormonal = RH-releasing hormone, hormoni de eliberare a altor hormoni), de tipul: Gn-RH (hormon de eliberare a gonadotropilor, gonadoliberina), TRH (hormon de eliberare a hormonului tireotrop, tireoliberina), GHRH (hormon de eliberare al hormonului de cretere, somatoliberina) ,

CRH (hormon de eliberare al hormonului adreno-corticotrop, corticoliberina), VIP (peptid vasoactiv intestinal); Hipotalamusul poate inhiba secreia hipofizei prin intervenia unor inhibine, de tipul : dopaminei, somatostatin, GAP ( peptid asociat gonadoliberinei, ce inhib secreia de prolactin). Daca tija hipofizar este secionat/comprimat se ntrerupe comunicarea hipotalamohipofizar sindromul hipofizei izolate : necesit att tratament etiologic, ct i de substituie. Hipofiza este alctuit din dou pri, care difer ontogenetic, structural i funcional: Adenohipofiza se dezvolta din ectodermul cavitatii orale, ( 75-85% din volumul glandei), este format din trei pri : lobul anterior (pars distalis), lobul intermediar (pars intermedia, slab dezvoltat la om) portiunea tuberala (pars tuberalis, infundibularis) inconjoara pedunculul neural. Neurohipofiza origine neurala, ( 15-25% din volumul glandei), este format din doua pri : * lobul posterior (pars nervosa), * infundibulul (pedunculul neural) - tija hipofizar, eminena median.

ADENOHIPOFIZA Lobul anterior (pars distalis) Lobul anterior este format din celule epiteliale dispuse n mici grupuri/cordoane celulare, separate de capilare sinusoide cu pereii fenestrai. ntregul parenchim este susinut de o reea subire, dar ferm, de fibre reticulinice. !!! Pentru identificare tuturor tipurilor celulare din lobul anterior hipofizar s-au ncercat diferite metode innd cont de ultrastructura lor, de distribuia intralobular, precum i de tipul de hormon pe care l produc. celule hipofizare cromofile se coloreaz uor cu diferii colorani. Ele prezint dou subtipuri: celule cromofile acidofile : au o mare afinitate pentru colorani acizi de tipul eozinei,

sunt celule uor ovoidale, au granulaii consistente, includ celule somatotropei celule mamotrope. celule cromofile bazofile: care au afinitate pentru coloranii bazici ( albastru de anilin), au form neregulat, includ: celule corticotripe, celule tireotrope, celule gonadotrope. celule hipofizare cromofobe: n coloraii de rutin se coloreaz foarte puin sau chiar deloc, 60% din populaia lobului anterior, diseminate printre cordoanele de celule cromofile, mult timp au fost greit considerate drept celule fr potenial secretor in prezent : fie o populaie de rezerv pentru celulele cromofile, fie sunt surprinse n timpul ciclului secretor celular, dup ce au eliminat coninutul hormonal din granulaii. LOBUL ANTERIOR HIPOFIZAR. TIPURI DE CELULE. Col. tricromica GOMORI LOBUL ANTERIOR HIPOFIZAR. TIPURI DE CELULE. Col. tricromica MALLORY Utilizarea studiilor imunohistochimice au permis identificarea a ase tipuri celulare distincte, n denumirea crora nu se mai utilizeaz afiniti tinctoriale, ci precizri asupra organelor int asupra cror acioneaz se disting astfel: celule somatotrope, celule mamotrope (lactotrope), celule tireotrope, celule proopiomelanocortinice, celule gonadotrope, celule foliculostelate. Celulele somatotrope : 50-52% din totalul celulelor lobului anterior. distribuite pe extremitile lobului, au dimensiuni moderate, nucleu rotund, central, citoplasma : RER bogat i un complex Golgi amplu, granulaii dense (350-450nm) elibereaza STH (hormonul somatortop) sau GH (growth hormone-hormon de cretere).

IMAGINE ELECTRONO-MICROSCOPICA A UNEI CELULE SOMATOTROPE DIN LOBUL ANTERIOR

AL HPOFIZEI DE PISICA. X10270 Granule de secretie numeroase, mitocondrii alungite, cisternele RER, complexul Golgi. STH = hormon peptidic; Receptorii pentru STH au fost identificai la nivel tisular i la nivelul celulei hepatice, locul unde se produc o serie de oligopeptide = somatomedine, ce vor modula aciunile STH. Deoarece somatomedinele se leag insuficient de receptorii insulinici, le mai ntlnim i sub denumirea de factori de cretere insulinici ( ICF).

Funciile STH. Denumit hormon de cretere pentru c acioneaz asupra esuturilor i organelor, favoriznd creterea organismului, induce: stimularea puternic a sintezei de acizi nucleari i proteine; proliferarea celular, creterea osoas i a cartilagiilor; dezvoltarea masei musculare. aceste aciuni sunt somatomedin-dependente. hiperglicemie, hiperinsulinism, rezisten periferic la insulin, retenie de ap i sodiu. aceste ultime aciuni se realizeaz direct, fr medierea somatomedinelor. Perturbri ale secreiei de STH: hipersecreia de STH, cel mai frecvent ca urmare a existenei unei tumori hipofizare secretante de STH (adenom) : dac are loc n perioada de cretere, prepubertar, produce gigantismul = o cretere axial exagerat a scheletului, la adult acromegalia = o cretere considerabil a extremitilor. hiposecreia de STH conduce la nanismul hipofizar, n care apare o hipotrofie staturo-ponderal de tip armonic, cu pstrarea inteligenei normale.

Celulele mamotrope ( lactotrope) 10-20% din totalul celular adenohipofizar. la ambele sexe sunt rspndite posterolateral forma uor poliedrica n absena sarcinii ;

n sarcin, alptare, terpiile estrogenice devin neregulate ca form i i dubleaz volumul : granulele mari (500-900nm), organitele celulare hipertrofiate (complex Golgi, RER) sugereaz o intens activitate secretorie, prin care se elibereaz prolactina - PRL. la sfritul perioadei de alptere, apare o regresie a dimensiunilor celulelor mamotrope, printr-o degradare autofagic a surplusului propriilor granulaii devin inutile, se cupleaz cu lizozomii i dispar sub aciunea litic a enzimelor locale ( crinofagie). Prolactina (PRL) este un hormon polipeptidic, ai crui receptori se gasesc la nivelul glandei mamare i la nivelul gonadelor. Funciile PRL: stimuleaz dezvoltarea glandei mamare; induce i menine secreia lactat n glanda mamar; scade sinteza de hormoni gonadotropi hipofizari, atunci cnd este eliberat n exces, posibil inhibnd gonadoliberina (Gn-RH).

Factorii care stimuleaz eliberarea PRL : factorii fiziologici: sarcina, suptul stimularea mamelonar, somn, stress, efort fizic; factori medicamentoi: estrogeni, preparate ce conin TRH, agoniti de serotonin i antagoniti dopaminer-gici. Controlul i stimularea secreiei de PRL sunt asigurate de TRH ( tireoliberina), VIP; n lipsa dovezilor existenei unui PRH-hormon eliberator al secreiei de PRL. Controlul inhibitor al eliberrii PRL este orchestrat n principal de dopamin i de GAP (peptid asociat gonadoliberinei). Hipersecreia de PRL apare frecvent datorit existenei unui prolactinom (tumor hipofizar ce secret PRL), nsoit sau nu de galactoree.

Celulele tireotrope reprezint 5-10% din totalul celulelor adenohipofizare. dispuse n aria anteromedian a lobului anterior, n cordoane de celule glandulare, sunt astfel orientate nct nu ajung niciodat pn la sinusoide. granulele secretorii au d= 120-160 nm cele mai mici granulaii ale unei celule endocrine hipofizare. Hormonul secretat este TSH ( hormonul stimulator tiroidian, tireotropina), de natur glicoproteic. Receptorii pentru TSH se gsesc pe suprafaa celulelor foliculare tiroidiene.

Funciile TSH: favorizeaz dezvoltarea i proliferarea celulelelor foliculare; rol major n eliberarea hormonilor tiroidieni (prin activarea adenilat ciclazei, care va antrena fosforilarea enzimelor ce vor induce ulterior biosinteza tiroidian); menine troficitatea i statusul funcional tiroidian. Perturbri ale secreiei TSH: Hipersecreia de TSH, nsoit frecvent i de o cretere semnificativ a sintezei de hormoni tiroidieni, apare de obicei pe fondul instalrii unui adenom hipofizar tireotrop una din cele mai rare tumori hipofizare.

Celulele proopiomelanocortinice 15-20% din totalul celulelor adenohipofizare. Se gsesc la nivelul regiunii anteromediane a lobului anterior, de multe ori ele invadeaz chiar i poriunea incipient, imediat nvecinat, a neurohipofizei. Aceste celule denumite i corticotrope sunt sferice/ uor deprimate lateral; In citoplasma organitele celulare : RER i complex Golgi dezvoltat; granulaiile numeroase (d =280-400nm), prezena perinuclear a unor filamente de citocheratin.

Celulele secret pro-opio-melanocortina ( POMC), un precursor nsemnat din care, sub aciunea unor peptide semnal, se vor elibera concomitent: *ACTH (hormon adrenocorticotrop sau corticotropin); *MSH ( hormon melanocitostimulator); LPH-beta (hormon lipotrop) i endorfine (opioizi endogeni de tip beta-endorfin). !! Ponderea secreiei acestor celule o reprezint ACTH = hormon adrenocorticotrop, ai crui receptori membranari se gsesc la nivelul celulelor corticosuprarenale. Funciile ACTH: are efect trofic asupra coricosuprarenalei, stimulnd multiplicarea celulelor att din zona fasciculat ct i din zona reticulat a corticosuprarenalei, pe care le controleaz premanent; stimuleaz secreia de glucocorticoizi i ntr-o msur mult mai redus pe cea a hormonilor mineralocorticoizi;

sub aciunea stimulatoare a desmolazelor, intervine i crete ritmul biosintezei hormonilor corticosteroizi; exercit o aciune conjugat cu MSH asupra melanocitelor. Funciile MSH, beta-LPH, beta-endorfinei: MSH este produs pe scar larg n adenohipofiza mamiferelor; la om rolul su n stimularea secreiei de melanin n melanocite este cosiderabil redus; beta-LPH are o activitate de tip opioid-like i exercit de cele mai multe ori un efect tisular lipolitic destul de slab; beta-endorfina are un spectru foarte larg de aciuni: * intervine n modularea activitii la durere, capacitatea sa analgezic fiind bine exprimat; este cunoscut drept agent spasmolitic; particip la integrarea comportamentului sexual uman, participa la dirijarea strii de saietate n comportamentul alimentar. Perturbri ale secreiei de ACTHi ale peptidelor derivate din PMOC: Excesul de hormoni glucocorticoizi (n special cortizol) acioneaz asupra celulelor corticotrope i modific aspectul, datorit unei hialinizri provocate de o aglomerare masiv a filamentelor proprii de citokeratin apare astfel o incluzie uria = substana Crooke deformeaz pereii celulari, se depune perinuclear, fornd granulaiile celulare specifice s se grupeze periferic. Hipersecreia de ACTH, provocat de un adenom hipofizar, duce la apariia bolii Cushing (surplusul de ACTH, mpreun cu MSH, produc pigmentarea crescut a tegumentelor, care se nsoete cu o hipersecreie cortizolic greu de corectat). Hiposecreia de ACTH, pe fondul instalrii unei insuficiene suprarenale primare, este extrem de rar.

Celulele gonadotrope reprezint 10% din totalul celulelor adenohipofizei. Au un corp celular sferoidal, conin granulaii secretorii cu = 200-320-400nm. Celulele gonadotrope secret: FSH ( hormonul foliculostimulant), LH ( hormonul luteinizant), ?? ambii hormoni sunt produi de aceeai celul, n faze diferite ale ciclului secretor, ?? sunt secretai de celule diferte.

sau

Receptorii pentru FSH se gsesc la nivelul *celulelor care formeaz granuloasa parietal a foliculilor ovarieni i pe *pe suprafaa celulelor Sertoli, din tubii seminiferi.

Receptorii pentru LH sunt localizai la nivelul *celulelor tecale i granuloase ovariene i la nivelul *celulelor interstiiale Leydig din testicul. Funciile FSH: FSH = hormon glicopeptidic contribuie la creterea i dezvoltarea gonadelor are funcii diferite la cele dou sexe: La femeie, FSH intervine n maturarea foliculilor ovarieni, acionnd asupra celulelor granuloasei foliculare, asigurnd i producerea de estrogeni. La brbat, FSH este necesar pentru: creterea i maturarea epiteliului germinal al tubilor seminiferi, iniiind, mpreun cu LH, spermatogeneza, crete receptivitatea celulelor Leydig la aciunea LH, crete permeabilitatea tubilor seminiferi fa de androgeni, precun i numrul de receptori pentru LH. Funciile LH: La femeie : determin ovulaia i apariia corpului luteal. stimuleaz producia de hormoni steroizi a corpului luteal precum i sinteza androgenilor de ctre celulele tecale, urmnd a fi transformai n estrogeni, prin aciunea celulelor tecale. La brbat: contribuie la realizarea spermatogenezei, proces care necesit un nivel crescut de hormoni androgeni, asigurat de ctre LH (prin stimularea celulelor Leydig, ce vor secreta cantiti sporite de testosteron). Perturbri ale secreiei gonadotrope : hipersecreia de hormoni gonadotropi secretai de tumori hipofizare clinic nefuncionale a devenit tot mai frecvent astzi; adenomul gonadotrop hipofizar se nsoete cu blocarea funciei gonadice; hiposecreia gonadotrop se instaleaz n prezena unor tulburri n derularea gametogenezei i a sintezei hormonilor steroizi.

Celulele foliculostelate. Organizate n mici aglomerri epiteliale, care delimiteaz un lumen neregulat (aspect folicular), sau etalate radiar printre cordoanele de celule glandulare (aspect stelat), ele reprezint acelai tip celular .

Lipsite de afinitate pentru colorani ( motiv pentru care anterior au fost asimilate sub denumirea de cromofobe), aproape complet degranulate, au fost considerate mult timp ca fiind nesecretorii. Diferitele ipostaze n care au fost evideniate le-au atribuit urmtoarele posibile funcii: celule stem, ce asigur regenerarea celulelor secretorii; celule de susinere: celule granulare ce i-au ncheiat ciclul secretor; celule nule care nu secret nici un compus. Toate aceste ipoteze nu sunt nc validate de un suport tiiific real; recent, prin prelevri celulare i utilizarea unor medii de cultur variate, s-a putut constata c, n vitro, celulele foliculostelate secret gonadotropi.

Lobul intermediar ( pars intermedia) absent la unele specii (delfini), foarte proeminent la altele (amfibieni), rudimentar la om nu depete 1-1,5% din volumul ntregii adenohipofize. Este redus la o zon scurt i ngust, cu celule ce delimiteaz caviti chistice sau veziculare, n lumenul crora se afl puin coloid aceste formaiuni chistice, nconjurate de un epiteliu cilindric prevzut cu cili subiri la polul apical. HIPOFIZA COL. TRICROMICA MALLORY Se observa lobul posterior hipofizar si lobul anterior hipofizar. La om, lobul intermediar este slab dezvoltat si este alcatuit din celule si foliculi (asteriscuri) Celulele glandulare din pars intermedia sunt asemntoare cu cele pro-opio-melanocortinice i foliculostelate din lobul anterior, multe dintre ele avnd granulaii cu = 200-300nm sunt responsabile de secreia POMC MSH i beta-endorfine: MSH, sub cele dou forme (alfa i beta) poate determina pigmentarea marcat a tegumentelor. Beta-endorfinele moduleaz prin efectele lor analgezice, sensibilitatea i reacia la durere.

Pars tuberalis ( pars infundibularis) Aceast arie infundibular se rsucete n jurul tijei hipofizare (este groas n partea anterioar devine tot mai subire, pe alocuri incomplet n partea posterioar). Foarte bine vascularizat. Celulele tuberale sunt relativ asemntoare cu cele ale lobului anterior dispuse n cordoane lungi, orientate longitudinal, ntre care se afl vase de snge, care pstreaz aceeai dispunere longitudinal; extrem de rar, printre cordoane apar sporadic i mici formaiuni de aspect vezicular. Dei la nivelul infundibular s-au detectat hormoni de tip TSH, FSH, LH, funcia acestui segment hipofizar nu este nc cunoscut.

Neurohipofiza Neurohipofiza , format din : axoni nemielinizai ai celulelor nervoase din hipotalamus, al cror corp celular se gsete n nucleii : supraoptic (lateral de chiasma optic) , paraventricular (nvecinat cu ventriculul III) sfresc n apropierea capilarelor sinusoide fenestrate din neurohipofiz. terminaiile axonale ale neuronilor hipotalamici coboar prin tija hipofizar, spre neurohipofiz se regsesc sub forma de terminaii nervoase extinse, mult dilatate, datorit unor granulaii neurosecretorii gruprile granulare neurosecretorii sunt dispuse pe ntreg parcursul axonal i se numesc corpi Herring ( =100-200 nm). celule gliale = pituicite. Pituicitele: corespondentul celulelor neurogliale din sistemul nervos central, prezinta prelungiri celulare lungi se ntreptrund i se intersecteaz cu cele ale pituicitelor vecine adevrat reea interaxonal. form neregulat, nucleii sunt sferici, n citoplasm: organitele comune, mici picturi lipidice, incluzii pigmentare. Rolul pituicitelor : incert s-au conturat mai multe posibile funcii: rol de susinere, rol in secreia corpilor Herring, rol trofic glandular. LOBUL POSTERIOR HIPOFIZAR Col. tricromica MALLORY

Se observa predominanta fibrelor axonale, corpusculi Herring, nuclei pituicitari, capilare sanguine. Cei doi hormoni identificai n neurohipofiz sunt: hormonul antidiuretic (ADH; vasopresina). 1. oxitocina,

sunt sintetizai n hipotalamus, n nucleii supraoptic i paraventricular, sunt legai de o protein de transport = neurofizina, astfel cuplai, hormonii sunt preluai de prelungirile axonale i transportai de-a lungul tijei hipofizare, n neurohipofiz = locul depozitrii lor temporare, cei doi hormoni sunt descrcai n snge, dup desfacerea legturii noncovalente care i fixa de neurofizin . ADH-ul = hormon polipeptidic funcii: n rinichi modific permeabilitatea tubilor colectori pentru ap, producnd o cretere a reteniei de ap. La nivelul segmentului gros de ans Henle, induce o sensibilitate local crescut fa de transportul activ de sodiu n interstiiul renal 2. La nivelul sistemului cardiovascular, ADH produce: vasculari arteriali, reduce consumul miocardic de oxigen. * contracia musculaturii pereilor

Este un puternic stimulator al secreiei de ACTH din celulele corticotrope hipofizare, acionnd concertat mpreun cu CRH hipotalamic. Tulburri ale secreiei de ADH. Hiposecreia sau chiar suprimarea secreiei de ADH conduc la instalarea diabetului insipid hipotalamic alterarea capacitii de concentrare a urinii cu reducerea densitii urinare necesit terapie hormonal de substituie. Hipersecreia de ADH apare frecvent n sindroamele Schwartz-Bartter, cel mai adesea determinate de o suferin canceroas. Oxitocina esteelaborat mpreun cu ADH, la nivel hipotalamic, n aceeai asociere iniial cu neurofizina. Secreia de oxitocin de ctre celulele corpului luteal i respectiv celulele interstiiale Leydig este mai redus cantitativ , iar interferena sa cu oxitocina hipotalamic este nc n studiu. La nivel cerebral exist arii extrahipotalamice n care s-a depistat secreia de oxitocin.

Funciile oxitocinei. Oxitocina acioneaz direct asupra musculaturii urerului gravid; anterior iniierii travaliului are loc o cretere exploziv a numrului de receptori pentru oxitocin pe suprafaa celulelor miometriale, iar concentraia nsemnat de oxitocin din snge stimuleaz contraciile musculare uterine, facilitnd naterea. Intervine direct asupra celulelor mioepiteliale de la periferia alveolelor glandei mamare, contribuind la expulzia laptelui din alveole n canalele galactofore. Oxitocina este eliberat printr-un mecanism ce are la baz un reflex neuroendocrin,produs n timpul suptului; stimularea mamelonului prin supt declaneaz transmiterea informaiei primare printr-un arc reflex la hipotalamus, prin intermediul cortexului cerebral. La nivel testicular , oxitocina stimuleaz producerea hormonilor steroizi. Studii experimentale recente au artat c, dei in vitro oxitocina produce eliberri masive de ACTH, in vivo rolul ei este inversat , inhibnd puternic secreia de ACTH.

SUPRARENALA Glandele suprarenale sunt situate retroperitoneal, de o parte i alta a coloanei vertebrale, orientate ctre suprafaa superomedial a celor doi rinichi corespondeni . Culoare glbuie n stare proaspt, L = 4 - 6 cm, l = 1-2 cm, g = 4-6 mm; greutatea fiecrei suprarenale este de 5-6 g. Impreun cu rinichii sunt acoperite, de fascia renal dar sunt separate de acetia printr-o mic mas de esut perirenal infiltrat cu adipocite care faciliteaz detaarea glandelor (fascia interrenosuprarenal). Capsula conjunctiv trimite n parenchimul glandular septuri conjunctive extrem de delicate n care se gsesc inserate elemente vasculo-nervoase. n structura capsulei: fibre de colagen, fibre elastice. Stroma glandular este alctuit dintr-o reea bogat de fibre reticulare cu rol de susinere a celulelor secretoare. GLANDELE SUPRARENALE LA OM - SCHEMA Corticosuprarenala prezinta o coloratie punctiforma; Medulosuprarenala este reprezentata in culoare neagra. Glandele suprarenale sunt localizate la polul superior al rinichilor. Glanda suprarenal prezint dou componente majore: Corticosuprarenala: - reprezint 75-80% din volumul ntregii glande, - dispusa periferic, de aspect glbui, etalnd o organizare cordonal a celulelor proprii,

secreia sa este alctuit din diveri hormoni steroizi, care au acelai precursor = colesterolul. Medulosuprarenala: reprezinta 15-20 % din volumul suprarenalian, situat central, de aspect palid, cenuiu, perforat de mari lumene vasculare. IMAGINE DE ANSAMBLU A STRATURILOR GLANDEI SUPRARENALE Corticala i medulara glandei suprarenale pot fi considerate organe independente unul de cellalt deoarece prezint: origini diferite : * corticala de origine mezodermic, provine din epiteliul celomic i este controlat de adenohipofiz; * medulara deriv din creasta neural, de unde provin i celulele ganglionare simpatice. morfologii diferite, funcii diferite;

Corticosuprarenala. Este structurata n trei regiuni: zona glomerular, zona fasciculat i zona reticulat. Zona glomerular se contureaz imediat sub capsul, reprezentnd 20% din cortical. Celulele secretorii : sunt dispuse n cordoane scurte, adesea arcuite ca nite glomeruli, nconjurate de o bogat reea de capilare de tip sinusoid. au conturul neted exceptnd regiunea vecin capilarului, unde membrana plasmatic prezint falduri i microvili. sunt relativ mici, cubico-cilindrice, cu nucleu central, sferic, intens colorat. n citoplasma acidofil : numeroase mitocondrii, RE consistent, complex Golgi, puine incluzii lipidice.

CORTICOSUPRARENALA. COL.HE In zona glomerulara are loc elaborarea unui grup de hormoni steroizi, cu rol n controlul balanei hidro-electrolitice a organismului = hormoni mineralocorticoizi aldosteronulsi dezoxicorticosteronul (DOC). Celulele nu stocheaz hormoni ca atare, ci prcursorii acestora = acetatul. La nivelul REN are loc sinteza colesterolulul din acetat; colesterolul pregnenolon dezoxicorticosteron (DOC) corticosteron aldosteron. Toate aceste procese se desfoar sub influena enzimelor mitocondriale.

Efectele mineralocorticoizilor: stimuleaz reabsorbia Na de la nivelul tubilor contori renali (n special cei distali), stimuleaz reabsorbia Na de la nivelul canalelor excretoare a glandelor salivare i sudoripare, creterea concentraiei K i scderea Na din celulele musculare i nervoase.

Zona fasciculat este cea mai ntins zon cortical, reprezentnd 70-75% din cortex. Celulele zonei fasciculate: se dispun n cordoane celulare paralele ntre ele i orientate perpendicular pe suprafaa glandei , acest aranjament facilitnd recunoaterea microscopic a suprarenalei grosimea fiecrui cordon nu depete dou celule , ntre ele ptrunznd adnc reeaua capilarelor sinusoide, sunt mari, cubice sau poligonale, uneori binucleate i conin numeroase incluziuni lipidice n citoplasm ca urmare a dizolvrii acestor incluziuni n cursul procesrii histologice, citoplasma celulelor capt un aspect vacuolar pe preparatele histologice uzuale au fost denumite spongiocite. CORTICOSUPRARENALA. COL.HE In zona fasciculata sunt secretati alti hormoni steroizi : hormonii glucocorticoizi, hormonii sexosteroizi (cantitate foarte redusa) Glucocorticoizii intervin in: metabolismul carbohidratilor stimuleaza sintezei de glucoza din aminoacizi si acizi grasi (gluconeogeneza), -realizeaza conversia glucozei in glicogen. La nivelultegumentar, muscular, tesutadipos determina : - scaderea sintezei proteinelor si lipidelor, - catabolizarea acestora =>aminoacizi si acizi grasi sunt extrasi din circulatie de catre hepatocite si utilizati in gluconeogeneza si sintezele proteice.

imunitate efect de supresie imunitara prin: distrugerea limfocitelor circulante, inhibarea activitatii mitotice a organelor limfocito-formatoare, controlul secretiei citochinelor.

Dihidroepiandrosteronul (DHEA) = singurul hormon sexual secretat in cantitati fiziologice semnificative de catre glandele corticosuprarenale; este un androgen slab, prezent in circulatie sub forma sulfatata devine activ dupa ce este convertit in testosteron la nivelul tesuturilor tinta.

Zona reticulata este localizata intre zona fasciculata si medulara glandei suprarenale. Celulele zonei reticulate: sunt dispuse in cordoane neregulate care formeaza o retea anastomotica, au dimensiuni mai mici decat celulele din celelalte straturi ale corticalei si prezinta numeroase macrogranule de lipofuscina, deseori, la nivelul zonei reticulate, pot fi surprinse celule cu forma neregulata si nuclei picnotici, aspect caracteristic apoptozei. CORTICOSUPRARENALA. COL.HE STRUCTURA SI FIZIOLOGIA GLANDEI SUPRARENALE SCHEMA Controlul secretiei corticosuprarenale Secretia glucocorticoizilor este stimulata initial de corticoliberina(CRH), care initiaza secretia de hormon adrenocorticotop (ACTH,) in lobul anterior hipofizar. Glucocorticoizii plasmatici exercita un efect inhibitor asupra secretiei de ACTH Efectul inhibitor al glucocorticoizilor se exercita atat la nivel hipofizar, cat si la nivelul hipotalamic. Secretia aldosteronului este controlata in primul rand de sistemul renina-angiotensina si secundar de catre ACTH.

Corticala fetala (sau timpurie) La om si la anumite specii de animale, glanda suprarenala a nou-nascutului este mai voluminoasa decat cea a adultului. La nastere, intre medulosuprarenala si corticosupra-renala exista un strat suplimentar = corticala fetala prezinta o grosime considerabila, iar celulele constituente sunt dispuse in cordoane. Dupa nastere, corticala fetala involueaza, in timp ce corticosuprarenala se dezvolta si se diferentiaza in cele trei straturi descrise anterior. Functia principala a corticalei fetale consta in secretia unor androgeni sulfatati sunt convertiti de catre placenta in androgeni si estrogeni activ, care patrund in circulatia materna.

II.Medulosuprarenala Medulosuprarenala este alcatuita din: celule poliedrice dispuse sub forma de cordoane/insule, sustinute de o retea de fibre reticulare. intre cordoanele celulare se gasesc numeroase capilare sanguine si un numar redus de celule ganglionare parasimpatice. Celulele medulosuprarenalei au originea in creasta neurala (asemeni neuronilor postganglionarisimpatici si parasimpatici celulele medulosuprarenalei pot fi considerate neuroni postganglionari simpatici care si-au pierdut axonii si dendritele in cursul dezvoltarii embrionare si care au devenit celule secretoare.

Celule medulosuprarenalei contin numeroase granule de secretie electrono-dense, delimitate de o membrana proprie,d = 150-350nm, cu urmatorul continut: catecolamine, fie epinefrina, fie norepinefrina, adenozin-trifosfat (ATP); cromogranine= tip special de proteine (se presupune ca sunt proteine de legare a catecolaminelor); dopamin-beta-hidroxilaza(care transforma dopamina in norepinefrina) ; peptide opioide(encefaline). Epinefrina si norepinefrina sunt secretate de doua tipuri diferite de celule ale medulosuprarenalei. In microscopia electronica de transmisie: celulele secretante de epinefrina au dimensiuni mai mici, prezinta granule cu electrono-densitate redusa, al caror continut este distribuit uniform la nivelul granulelor. celulele secretante de norepinefrina au dimensiuni mai mari, prezinta granule cu electrono-densitate crescuta. Continutul acestora este distribuit inegal la nivelul granulelor si se observa o zona electrono-transparenta localizata imediat sub membrana granulara.

Celulele medulosuprarenalei: acumuleaza si depoziteaza catecolaminele in granule de secretie (celulele corticosuprarenalei nu stocheaza hormonii steroidieni sintetizati), sunt inervate, de terminatii axonale colinergice ale neuronilor simpatici preganglionari. Glucocorticoizii secretati de celulele corticosuprarenalei, care ajung in medulosuprarenala prin capilarele sanguine corticale, constituie un mecanism separat de control al activitatii acestei glande,

sunt prezente si in paraganglioni (= aglomerari de celule secretoare de catecolamine) cu localizare adiacenta ganglionilor vegetativi si in anumite viscere constituie o sursa difuza de catecolamine.

Epinefrina si norepinefrina sunt secretate in cantitati crescute ca raspuns la reactiile emotionale puternice, cum ar fi teama fac parte din sistemul de alarma al organismului (reactia "fuga sau lupta"). Eliberarea catecolaminelor in circulatia sistemica produce - vasoconstritie, hipertensiune arteriala, tulburari de ritm cardiac, reactii dismetabolice, cum ar fi hiperglicemia. In conditii normale de activitate, medulosuprarenala secreta continuu cantitati mici de catecolamina. Patologia glandei suprarenale Feocromocitomul = tumora cu celule medulosuprarenale care determina cresteri tranzitorii ale tensiunii arteriale. Aceasta tumora poate fi localizata si extramedulo-suprarenal.

Disfunctiile glandei corticosuprarenale se clasifica in : hiperfunctii, hipofunctii. Tumorile corticosuprarenale pot determina cresterea patologica a secretiei de : glucocorticoizisindromul Cushing generat in majoritatea cazurilor de un adenom hipofizar cu secretie excesiva de ACTH. Acest sindorm este rareori indus de o hiperplazie sau de o tumora suprarenala. aldosteronsindromul Conn.

Secretia excesiva de androgeni : la barbati nu produce efecte semnificative la femei determina hirsutism (pilozitate anormala), in perioada pubertara virilizare (la fete).

( pubertate precoce la baieti);

Aceste sindroame adrenogenitale = consecinta unor defecte enzimatice ale metabolismului steroizilor determina cresterea ratei de biosinteza a hormonilor androgeni la nivelul corticosuprarenalei.

Insuficienta corticosuprarenaliana boala Addison: ca urmare a distrugerii corticalei glandei suprarenale in cadrul anumitor afectiuni. Semnele si simptomele bolii Addison reprezinta consecinta absentei hormonilor glucocorticoizi si mineralocorticoizi.

PANCREASUL ENDOCRIN (INSULELE LANGERHANS) Insulele Langerhans: microglande endocrine multihormonale; au aspectul unor agregate celulare de forma rotunda, inserate printre acinii pancreasului exocrin; au un d= 100-200microni; contin cateva sute de celule exista si celule endocrine solitare diseminate printre celulele pancreasului exocrin; fiecare insula endocrina este delimitata de tesutul pancreatic adiacent printr-o capsula subtire, alcatuita din fibre reticulare. Pancreasul uman contine peste 1 milion de insule Langerhans, care tind sa fie mai numeroase la nivelul cozii pancreasului. PANCREAS COL.HE Insula Langerhans inconjurata de celule acinare pancreatice. Celulele insulare formeaza cordoane separate prin capilare sanguine au aspectul unor spatii lacunare de culoare alba. Insulele Langerhans sunt alcatuite din celule rotunde sau poligonale (cu afinitate redusa pentru colorantii histologici uzuali) aranjate in cordoane separate prin capilare sanguine. Coloratiile histologice uzuale si cele tricromice permit recunoasterea a doua tipuri celulare: celule acidofile (alfa), celule bazofile (beta). Tehnicile de imunocitochimie au permis identificarea tuturor celor patru tipuri de celule insulare A,B,D si F. PANCREAS INSULA LANGERHANS. Col. tricromica GOMORI Ultrastructura celulelor insulare este asemanatoare celulelor cu sinteza polipeptidica. Granulele de secretie ale celulelor insulare variaza de la o specia la alta la om : celulele insulare de tip A (secretoare de glucagon), contin granule de forma regulata, cu miezul dens, inconjurat de o zona transparenta, localizata imediat sub membrana granulara.

celulele de tip B (secretoare de insulina) prezinta granule de forma neregulata; miezul acestor granule este neomogen si contine complexe alcatuite din cristale de insulina si zinc. Ponderea celor patru tipuri de celule insulare in structura insulelor Langerhans nu este uniforma; aceasta depinde in principal de localizarea pancreatica a insulelor. Principalele tipuri de celule insulare, ponderea acestora n funcie de localizare i funciile hormonilor sintetizai sunt prezentate n urmtorul tabel:

Atat celulele endocrine, cat si capilarele sanguine din componenta insulelor Langerhans sunt inervate de fibre nervoase vegetative. Un procent de aproximativ 10% din celulele insulare de tip A,B si D vine in contact direct cu terminatii nervoase simpatice si parasimpatice. Aceste terminatii nervoase fac parte din sistemul de control al secretiei de insulina si glucagon. Se presupune ca jonctiunile de tip nexus permit propagarea intercelulara a modificarilor ionice induse de impulsurile nervoase vegetative.

Patologia pancreasului endocrin Diabetul insulino-dependent sau diabetul de tip I (juvenil), apare ca urmare a distrugerii partiale sau totale a celulelor insulare de tip B printr-un proces autoimun in a carui exprimare sunt implicate mai multe gene. Diabetul insulino-independent sau diabetul de tip II apare tarziu in cursul vietii si este frecvent asociat obezitatii. Tumorile cu celule insulare pot secreta insulina, glucagon, somatostatin si polipeptid pancreatic. Unele tumori pancreatice sintetizeaza simultan doi sau mai multi hormoni, generand o patologie complexa.

GLANDA TIROID este localizat n regiunea cervical, ocup o poziie anterioara n raport cu laringele, este alctuit din doi lobi unii printr-un istm, se formeaz devreme n cursul vieii embrionare, din ectodermul poriunii iniiale a intestinului primitiv.

ANATOMIA TIROIDEI UMANE SCHEMA Funciile glandei tiroide constau n sinteza : triiodotironinei(T3) . * tiroxinei (T4),

Aceti hormoni intervin n: procesele de cretere, difereniere celular, modularea consumului de oxigen i a ratei metabolismului bazal al organismului. Hormonii tiroidieni influeneaz metabolismul proteinelor, lipidelor i carbohidrailor. esutul tiroidian alctuit dintr-un numr de 20-30 de milioane de structuri microsferice foliculi tiroidieni : sunt delimitai de un epiteliu simplu , iar cavitatea central a acestora conine o substan gelatinoas = coloid conine o glicoprotein cu GM = 660 kDa tireoglobulin. produs de secreie este stocat n cantiti mari; aceast acumulare a secreiei tiroidiene este neobinuit deoarece are loc sub form de coloid extracelular; foliculii tiroidieni conin o cantitate de hormoni care poate acoperi necesarul organismului timp de 3 luni. Celulele foliculare prezint forme variabile: de la celule cilindrice celule pavimentoase, iar diametrul foliculilor tiroidieni variaz considerabil. Glanda tiroid este nvelit ntr-o capsul de esut conjunctiv lax septuri n profunzimea parenchimului glandular. Grosimea septurilor diminueaz progresiv pn Ia nivel interfolicular; septurile interfoliculare sunt alctuite dintr-un esut conjunctiv neomogen, bogat n fibre reticulare. Glanda tiroid este un organ foarte bine vascularizat prezint o reea bogat de capilare sanguine i limfaticecudispoziie perifolicular. Endoteliul acestor capilare este fenestrat, ca i n celelalte glande endocrine fenestraiile endoteliale faciliteaz transportul molecular ntre celulele glandulare i lumenul capilarelor sanguine. Morfologia foliculilor tiroidieni variaz n funcie de: localizai, statusul funcional al acestora. - regiunea glandular n care sunt

Pe aceeai seciune tiroidian se pot gsi: att foliculi de dimensiuni mari, plini cu coloid, care prezint un epiteliu pavimentos sau cubic, ct i foliculi cu epiteliu cilindric. In pofida acestei variabiliti structurale, daca glanda tiroid = hipoactiv predomin foliculii cu celule pavimentoase. Epiteliului folicular este aezat pe o MB. Celulele foliculare = celule cu activiti simultane de sintez, secreie, absorbie i digestie proteic. Citoplasma -bazal conine un RER abundent; apicala : complex Golgi discret, microgranule de secreie al cror coninut este similar coloidului folicular, numeroi lizozomi, fagozomi voluminoi. perinuclear: mitocondrii Nucleul este rotund i situat n centrul celulei . Membrana apical a celulei conine un numr moderat de microvili.

Coloidul tiroidian : umple complet foliculii tiroidieni; frecvent apare detaat de epiteliul folicular din cauza unor artefacte tehnice; afinitatea cromatic a coloidului este variabil, uneori poate fi bazofil, alteori acidofil. Tireoglobulina prezint afinitate pentru coloraia PAS din cauza coninutului glucidic bogat. TIROIDA. COL.HE Foliculi tiroidieni delimitati de un epiteliu simplu cubic, care contin coloid. n parenchimul glandei tiroide exist i un alt tip de celule = celule parafoliculare ( celule C ): localizate fie n epiteliul folicular, fie sub form de agregate interfoliculare izolate; sunt mai mari dect celulele foliculare tiroidiene la examinarea n microscopie optic prezint o coloraie mai puin pronunat. conin in citoplasma cantiti reduse de RER, mitocondrii alungite, complex Golgi voluminos, numeroase microgranule (d = 100-180 nm) cu coninut hormonal celulele parafoliculare sintetizeaz i secret calcitonin = hormon cu efect hipocalcemiant care inhib resorbia osoas.

Secreia calcitoninei este stimulat de creterea concentraiei calciului plasmatic. TIROIDA COL. HE Celulele parafoliculare (secretante de calcitonina) se deosebesc de celulele epiteliale foliculare prin dimensiunle mai mari. . Controlul glandei tiroide Principalul factor care condiioneaz statusul morfologic i funcional al tiroidei este reprezentat de hormonul stimulator tiroidian ( TSH, tireotropina): secretat la nivelul lobului anterior al glandei hipofize; stimuleaz toate etapele de producie i eliberare ale hormonilor tiroidieni; determin alungirea celulelor epiteliului folicular; determina reducerea cantitii de coloid i a dimensiunii foliculilor tiroidieni; Secreia tireotropinei este stimulat, de expunerea de frig i este inhibat de expunerea la cldur i de stres. Hormonii tiroidieni inhib sinteza TSH, mecanism care contribuie la meninerea unor concentraii adecvate ale hormonilor T4 i T3. Membrana bazal a celulelor foliculare conine numeroi receptori pentru tireotropina. Sinteza si depozitarea hormonilor tiroidieni in celulele foliculare se desfoar n patru etape: Sinteza tireoglobulinei. Sinteza tireoglobulinei este similar proceselor ntlnite la nivelul celulelor cu secreie proteic. Etapele secreiei constau n: sinteza unei proteine la nivelul RER, conjugarea acesteia cu un carbohidrat n RE i complexul Golgi, eliberarea tireoglobulinei din veziculele de secreie, prin polul apical al celulei, n lumenul folicular. Captarea iodului din plasm. Are loc cu ajutorul unei proteine transportoare din membrana celulelor foliculare = cotransportorul de Na/I localizat n structura membranei bazo-laterale a celulelor foliculare, i cealalt de iod.

Iodul plasmatic deine un rol important n reglarea funciei tiroidiene: scderea concentraiei acestuia induce creterea moleculelor de cotransportor Na/I este intensificat rata de captare a iodului la nivelul celulelor foliculare pentru compensarea scderii concentraiei plasmatice a acestuia.

Oxidarea iodului. Iodul captat din plasm este oxidat sub aciunea peroxidazei tiroidiene i ulterior este transportat n lumenul folicular de ctre un transportor anionic = pendrin. Iodurarea resturilor de tirozin din componena tireoglobulinei. La nivelul coloidului folicular se produce iodurarea reziduurilor de tirozin din componena tireoglobulinei procesul este catalizat de peroxidaza tiroidian determin formarea monoiodotirozinei i a diiodotirozinei. Conjugarea acestor molecule genereaz hormonii T3 i T4, care intra n componena moleculei de tireoglobulin.

Eliberarea T3 si T4 In urma stimulrii de ctre TSH, celulele foliculare endociteaz coloidul i formeaz vezicule de endocitoz. Coloidul este digerat n interiorul veziculelor de endocitoz sub aciunea enzimelor lizozomale hidroliza tireoglobulinei are ca rezultat formarea moleculelor de: T4, T3, diiodotirozin, monoiodotirozin, care sunt eliberate n citoplasm celulelor. Hormonii liberi T4 i T3 traverseaz membrana bazolateral a celulelor foliculare lumenul capilarelor sanguine. Moleculele de monoiodotirozin i diiodotirozin nu sunt secretate n sngele capilar sunt deiodurate sub aciunea unei enzime specifice = deiodinaz. Produii finali ai acestei reacii, iodul i tirozina, sunt reutilizai de celulele foliculare. T4 reprezint constituentul principal al secreiei tiroidiene (aproximativ 90%), cu toate c T3 acioneaz mult mai rapid i este mult mai puternic.

Disfunctiile tiroidiene Scderea aportului de iod alimentar diminueaz sinteza hormonilor tiroidieni stimularea secreiei de TSH i hipertrofia compensatorie a glandei tiroide. Aceast afeciune = gu prin deficit de iod i prezint o evoluie endemic n anumite regiuni ale planetei. pacienii cu gu endemic pot evolua ctre hipotiroidism;

Nou-nscuii hipotiroidieni prezint cretinism, caracterizat prin ntrzieri marcate n dezvoltarea somatic i psihic. La adult, hipotiroidismul poate fi determinat de: afeciuni tiroidiene (deficiene ale proceselor de sintez i secreie ale hormonilor tiroidieni), secundar insuficienei hipofizare sau hipotalamice. Patologia autoimun a glandei tiroide, de exemplu tiroidita Hashimoto, poate afecta funcia glandei, cu apariia consecutiv a hipotiroidismului: n sngele pacienilor exist anticorpi antitiroidieni care pot fi detectai serologic. Asemntor altor afeciuni autoimune, incidena bolii Hashimoto este mai mare la femei.

Hipertiroidismul poate fi produs de numeroase afeciuni tiroidiene cea mai frecvent ntlnit este boala Graves: caracterizat prin protruzia anormal a globilor oculari = exoftalmie; substratul patogenic al acestei afeciuni este reprezentat de o disfuncie imun care const n sinteza unei Ig circulante = stimulatorul tiroidian cu aciune prelungit ( LATS - long-acting thyroid stimulator) aceasta se leag de receptorii tireotropinei prezeni la suprafaa celulelor foliculare, cu stimularea consecutiv a acestora. pacienii cu boal Graves mai prezint scderea greutii corporale, iritabilitate, astenie i tahicardie.