Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Sistemul de Educaţie Se Referă La Ansamblul Instituţiilor
Sistemul de Educaţie Se Referă La Ansamblul Instituţiilor
Ca subsistem al sistemului social global, el mai este numit instituia educaiei. Instituia educaiei a evoluat de-a lungul timpurilor, att sub aspectul funciilor sale dominante, ct i sub aspectul instituiilor implicate (instanelor de socializare). Sistemul educaional are rolul de a socializa oamenii, astfel nct s devin membri ai societii, s ndeplineasc roluri semnificative n reeaua complex a interaciunilor sociale. Prin nvarea rolurilor sociale care i revin, copilul se socializeaz, adic deprinde cum s satisfac ateptrile celorlali n legtur cu el. Pe msur ce rolurile sociale pentru care urma s fie pregtit copilul s-au diversificat i au crescut n complexitate, ca urmare a evoluiei societii, sistemul de educaie i-a multiplicat straturile socializatoare i i-a extins instanele de socializare. Emile Durkheim (1858-1917), considerat unul dintre prinii fondatori ai sociologiei educaiei, a pus n eviden tipuri generice de educaie, (n fapt, tipuri de sisteme de educaie) corespunztoare diferitelor specii de societate. n societile tribale, de exemplu, educaia avea un caracter difuz, n sensul c era dat tuturor membrilor clanului,
fr nici o deosebire i nu existau educatori specializai. n alte societi mai avansate, n care viaa religioas ncepea s fie condus de o cast sacerdotal, de pild n India i Egipt, educaia devine un atribut al puterii sacerdotale, fiind ncredinat preoilor, iar instruirea oferit de acetia copiilor se refer doar la cunotine care au legtur cu credinele religioase. n cetile greceti, unde nu exista o cast sacerdotal i viaa religioas era condus de stat, instrucia tinerilor avea un caracter laic i privat, era orientat predominant spre aciune i practic, iar educatorii erau simpli ceteni. ntruct a adus cu sine creterea ratei de schimbare a tehnologiilor, capitalismul solicit o for de munc antrenat i disciplinat, care nu mai putea fi socializat adecvat n cadrul instituiilor tradiionale ale familiei i ale bisericii. El solicit, de exemplu, muncitorilor cunotinte de matematic i alte cunotine tehnologice, care nu mai pot fi transmise de ctre prini n manier informal. Soluia la aceste probleme a fost oferit de sistemul nvmntului general obligatoriu al maselor, n care principalul factor instituional al educaiei devine instituia colar, la care se adaug influene educative sistematice ale altor factori instituionali (mass-media, instituiile educaiei non-colare).