Sunteți pe pagina 1din 18

UDJ Facultatea de Litere

FOLCLOR ANUL I

Lect. univ. drd. Ifrim Nicoleta

Galaţi

2009

Cuprins

Capitolul 1 - Civilizaţia tradiţională ca sistem

5

Capitolul 2 - Sistemul obiceiurilor. Elemente introductive

7

Capitolul 3 - Prezentare schematică a tipologiei prozei folclorice

9

Teste finale

18

Bibliografie

19

Civilizaţia tradiţională ca sistem

Capitolul 1 – Civilizaţia tradiţională ca sistem

În infinitele sale ipostaze, în manifestările diverse ale creaţiei populare, regăsim valorile culturale ale poporului ce a scos la iveală forme desăvârşite ale inventivităţii sale. Astfel, descifrarea sensurilor civilizaţiei săteşti depinde de modul în care este înţeles raportul cultură-civilizaţie / etos specific ţărănesc. Departe de a fi dihotomice cele două elemente funcţionează inseparabil şi simultan. Este recunoscută poziţia lui T.Vianu care, în „Filosofia culturii” (1945), afirma că civilizaţia nu este o entitate care se opune culturii,

ci marchează unul din aspectele ei. Mergând pe tradiţia acestei viziuni,

filosofii şi istoricii de cultură români demonstrează că civilizaţia şi cultura sunt

în corelaţie, că ele sunt unitare şi în raport de conexiune, în sensul că fiecărui grad de civilizaţie îi corespunde un nivel de cultură, o anume mentalitate şi, în acest raport de interdependenţă, civilizaţia şi cultura relevă şi definesc una şi aceeaşi realitate de viaţă social-istorică. Mai mult, Alex.Tănase (în „Civilizaţia sătească”, vol.”Introducere în etnologie” – 1980) discută legătura

celor două concepte cu un altul, nou, cel de „specific etnic / naţional.” Ideea de specific etnic este abordată într-o viziune amplă, subordonată celei de civilizaţie, încât interferenţele dintre ceremonialul unui obicei, unei credinţe şi sistemul de mentalităţi necesită o abordare interdisciplinară ce poate explica complexitatea culturii şi civilizaţiei tradiţionale, inclusiv specificul valorilor asociate. Caracteristicile care conferă unitate dimensiunii folclorice, a fiecărei manifestări particulare etnografic, pot fi inventariate astfel:

1.Caracterul tradiţional : la nivelul culturii populare se păstrează cu fidelitate ceea ce se transpune din generaţii în generaţii, noutatea constând de cele mai multe ori în adaptarea unor forme tradiţionale la unele contexte noi. În ce priveşte modul în care se asigură continuitatea, s-a constatat că tradiţiile se conservă mai bine în zonele retrase, iar inovaţiile au loc în zonele deschise. Şi în folclor, faptele se acest fel se petrec ca şi în domneiul lingvistic, unde arealul marginal se dovedeşte conservator în raport cu o zonă centrală în care inovaţiile se propun şi se adoptă rapid. De aceea întâlnim zone etnofolclorice unde obiceiurile au fost mai bine păstrate. Reţin atenţia zonele

de munte (Maramureş, Bihor) unde s-au păstrat mai bine tradiţiile, în timp ce

în zonele de câmpie (Dobrogea, sudul Moldovei, Câmpia Dunării) o parte din credinţe s-au păstrat mai puţin sau chiar au dispărut datorită caracterului deschis al zonei, punct de interferenţă al diferitelor populaţii. 2.Caracterul colectiv este caracteristica esenţială prin care folclorul se distinge clar de literatura cultă. Se consideră că folclorul este colectiv, fiind realizat de un grup etnic, de o anumită comunitate. Asumat clar de ideologia romantică ce vedea în spaţiul folcloric o modalitate de întoarcere la „vârsta inocentă” a fiinţei, specificul colectiv al faptului folcloric presupune o relaţie specială creator-comunitate: aceasta se poate îmbogăţi printr-o nouă formă / motiv la care se adaugă nucleul, ajungându-se la desăvârşirea artistică, alteori la o completare, ba chiar la o asociere ulterioară. 3.Caracterul anonim al folclorului decurge din caracterul său colectiv, pentru că interesează de fapt în comunitatea tradiţională conţinutul creaţiei şi nu autorul. Şi acest specific se datorează tot unui tip de mentalitate, evident legată de un anumit tip de structură a comunităţii în care faptul a fost creat folcloric.

Civilizaţia tradiţională ca sistem

4.Caracterul oral al folclorului este condiţionat de faptul că a apărut într-o comunitate iniţială, cu mult înaintea modalităţii scrise de transmitere. Modalitatea de propagare pare a fi una modelată de pattern-ul undelor concentrice, care condiţionează şi existenţa varietăţilor faptului folcloric. Multitudinea variantelor certifică reala viabilitate a temei, versiunea amplificând inedit tema principală şi servind ca instrument suplimentar de cercetare în surprinderea genezei unui motiv. Oralitatea declanşează şi marca stereotipiei, în sensul în care multitudinea variantelor impune în subsidiar respectarea unor reguli precise asociate textelor de bază. 5.Caracterul sincretic marcheză apelul la mai multe modalităţi de expresie simultane. În timpul interpretării se apelează în egală măsură la text, muzică şi mişcare coregrafică (ca în cazul interpretării baladelor de către rapsozii populari)

Sistemul obiceiurilor. Elemente introductive

Capitolul

introductive

2

Sistemul

obiceiurilor.

Elemente

În cultura tradiţională, obieciurile în totalitatea lor, cele calendaristice sau de peste an, asociate celor ale vieţii de familie, formează un sistem complex de interrelaţii, raportând individul la colectivitatea din care face

parte. Prin definiţie generală, obiceiurile redau elemente primordiale repetabile, în sensul reiterării unor acte primordiale, dar creatoare de valori culturale, fiind factori adjuvanţi în depăşirea unor praguri-limită existenţiale. În folclorul românesc, unele obiceiuri au păstrat forme ample de desfăşurare, cu manifestări spectaculoase. În desfăşurarea unui obicei se îmbină sincretic cântecul, dansul, poezia, actele mimetice şi dramatice. Intervin aici complementar elemente ale artei populare plastice : costumul, obiectele de recuzită (buhai, tobă, masca ritualică). Simultan, obiceiurile cuprind totalitatea manifestărilor legate de un anumit eveniment sau dată, interacţionând implicit cu ceremonialul şi ritul. Ceremonialul există ca o parte a obiceiului, format dintr-o secvenţă organizată de acte solemne, cu conotaţii primordiale. Ritul, pe de altă parte, funcţionează ca element al obiceiului în care intervin reprezentările mitologice, plasându-se astfel la nivelul sacrului. Colective sau individuale, obiceiurile acţionează ca mecanisme reglatoare ale unei colectivităţi, creatoare şi păstrătoare de ordine, un mecanism creator de cultură. Acte rituale şi ceremoniale, obiceiurile impuneau apariţia unor acţiuni sau obiecte cu valoare simbolică, organizate de obicei în opoziţii binare :

antagonismele pe linia victorie-înfrângere, apă-foc, pur-impur. Simbolurile transportă ambivalenţe sau polivalenţe, ceea ce impune primatul conotaţiei contextuale. Obiceiurile calendaristice ocultează, în concepţia comunităţii tradiţionale, două elemente simbolice şi magice : Timpul şi Spaţiul. Analiza desfăşurării temporale şi spaţiale a obiceiurilor de peste an indică o concepţie globală a lumii, în care toate momentele vieţii omului şi ale colectivităţii se corelează între ele. Decodificarea semnificaţiilor urărilor din obiceiurile de An Nou, a sensurilor anumitor comportamente din obiceiurile de primăvară-vară permite stabilirea unui raport de coordonare determinat de funcţia lor dominantă : dorinţa omului şi a colectivităţii de rodnicie, bunăstare reflectate în practicile ritualice specifice. Paparudele , Drăgaica – impun nişte situaţii comportamentale specifice, conferind celor două coordonate, timpul şi spaţiul, valori sacre. Momentul Crăciunului, al Anului Nou şi al Bobotezei susţin aceleaşi manifestări sacre a tempo-spaţialităţii colectivităţii tradiţionale. La rândul lor, obiceiurile de primăvară marchează un segment al riturilor de etapă. Aici intervin « riturile mărunte » cu scop de fertilizare (strigatul peste sat, aruncatul brâului roşu, paparuda, caloianul, lăzărelul), orientate asupra unui element primordial – apa, foc, pământ. SCHEMATIZAREA SISTEMULUI OBICEIURILOR

1. FOLCLORUL OBICEIURILOR

- Tipuri de obiceiuri

a) Obiceiuri calendaristice cu dată fixă (Anul Nou, etc.)

b) Obiceiuri calendaristice fără dată fixă (Caloianul, Paparude, Drăgaica, etc.)

c) Obiceiuri calendaristice de trecere – naşterea, nunta, moartea.

Sistemul obiceiurilor. Elemente introductive

- Descântecele;

- Poezia obiceiurilor calendaristice.

2. COLINDUL

- Istoricul şi descrierea etnografică a obiceiului;

- Tipuri de colinde:

a) laice (de vârstă, profesionale, cosmogonice);

b) religioase;

c) alte colinde – Steaua, Pluguşorul, Sorcova, Iordănitul.

3. POEZIA OBICEIURILOR NELEGATE DE DATE FIXE

Caloianul, Paparuda, Drăgaica şi alte obiceiuri agrare;

Fenomenologia

culegeri.

etnografică. Simboluri. Funcţionalitate. Tipuri de

4. POEZIA CICLULUI UMAN

- Tipuri de obiceiuri:

a) Poezia obiceiurilor de naştere;

b) Poezia obiceiurilor de nuntă;

c) Poezia obiceiurilor de înmormântare;

d) Poezia bocetelor

Prezentare schematică a tipologiei prozei folclorice

Capitolul 3 – Prezentare schematică a tipologiei prozei folclorice

Categoriile prozei folclorice In folclorul romanesc s-a dezvoltat alaturi de formele versificate ale discursului literar si o bogata creatie literara in proza, aceasta stand sub semnul epicului. Elemente narative intalnim si in folclorul ceremonial (mit) Se intalnesc si elemente dramatice in folclorul ceremonial (oratia de nunta are si un caracter dramatic in sensul ca se manifesta sub forma unui dialog) Vom gasi dialoguri si in poezia epica si proza folclorica. Genul epic apartinand folclorului lit cunoaste doua forme de manifestare: epica in proza si poezia epica (balada) Clasificarea prozei folclorice

Dupa dimensiunea textului

Prezenta fantasticului

Natura si functia personajelor

1. basmul

2. povestirea

3. legenda

Basmul este proza cea mai ampla din literatura folclorica:

a. basmul propriu-zis, fantastic

b. basmul nuvelistic sau povestea

c. povesti animaliere

Legendele sunt proze mai scurte decat basmul. Prezinta actiunile ca fiind adevarate, reale (au un sambure de adevar) Inceput tipic (“am auzit ca”)

detaseaza autorul de realitate (adevarul este sugerat)

a. legenda mitologica (un mit devenit literatura)

b. legenda istorica (anumite fapte puse pe seama unei pers istorice atestate)

c. legenda etiologica (vb despre originea unor obiecte din realitate)

Povestea, nuvela, snoava are in vedere doar unul sau doua personaje si nu contine mai mult de doua-trei teme epice. Privesc personaje umane tipizate, oameni ai universului rural. Se mai numesc si farse erotice sau anecdotice. Sunt si povestiri care vin din spatiul urban: legende urbane (povestiri cu caracter legendar – neolegende)

a. legendele hagiografice (vietile sfintilor)

b. legendele Maicii Domnului

c. legendele apocrife (personaje biblice)

Basmul propriu-zis, fantastic Au fost identificate cca 270 de basme romanesti dintre care 140 sunt comune, universale si 130 sunt dezvoltari specifice romanesti. Vladimir I Propp in lucrarea sa “Morfologia Basmului” afirma ca ordinea secventelor epice este stabilita. Reuseste ca in diversitatea de expresie a basului sa gaseasca o ordine, sa modeleze si sa comprime o structura de basm formata din 31 de functii ale basmului. Secventele epice in desfasurarea unui basm au un cadru, o matrice in care se incadreaza. Secventa introductiva (expozitiva) este o formula redusa in basmul romanesc la “a fost odata ca niciodata” care ne duce intr-un univers fictiv.

Morfologia basmului Cuvantul morfologie defineste disciplina ce se ocupa de studiul formelor.

Prezentare schematică a tipologiei prozei folclorice

Basmele se impart in:

basme – apologuri mitologice

basme pur fantastice

basme si apologuri biologice

apologuri pur animaliere

basme despre origine

basme si apologuri glumeste

apologuri morale

Profesorul Volko din Odessa a publicat o carte despre basme in care

mentioneaza ca “basmul cunoaste 15 subiecte”

1. cei prigoniti fara vina

2. eroul prostanac

3. cei trei frati

4. cei ce se lupta cu zmei

5. cautarea de mirese

6. fata cea cuminte

7. blestemati si fermecati

8. posesorul de talisman

9. posesorul de obiecte fermecate

10. sotia necredincioasa

Metoda si Materialul Basmul atribuie adeseori actiuni asemanatoare unor personaje diferite de unde rezulta studierea basmului dupa functiile personajelor. Facand o

incursiune inainte, putem spune ca functiile sunt foarte putine la numar, iar personajele foarte multe. Def: intelegem deci prin functie o fapta savarsita de un personaj si bine delimitata din punct de vedere al semnificatiei ei pentru desfasurarea actiunii.

1. functiile personajelor constituie elemente fixe, stabile ale basmului, independent de cine si in ce mod le indeplineste. Ele sunt partile componente fundamentale ale basmului.

2. numarul functiilor din basmele fantasticce este limitat

3. succesiunea functiilor este intotdeauna aceeasi; basmele cu functii identice pot fi considerate monotipice

4. basmele fantastice au o structura monotipica

Functiile personajelor – scheme tipologice Unul dintre membrii familiei pleaca de acasa. O interdictie este specifica eroului. Interdictiile pot aparea fara vreo legatura cu vreo plecare: nu rupe merele, nu deschide lada etc. Porunca sau propunerea reprezinta o forma rasturnata a interdictiei: adu d-ale gurii la camp; ia-l cu tine la padure pe fratior. Interdictia este incalcata Formele incalcarii corespund formelor interdictiei. Raufacatorul incearca sa iscodeasca cum stau lucrurile. Iscodirea are drept scop aflarea locului in care sunt ascunsi copiii, lucrurile de pret etc. Interogarea raufacatorului de catre victima constituie o forma rasturnata de iscodire. In unele cazuri intalnim o iscodire realizata prin alte personaje. Raufacatorul obtine informatia asupra victimei sale. Raufacatorul incearca sa-si insele victima pt a pune stapanire pe ea sau pe averea ei. El ia mai intai infatisarea unei alte persoane sau fapturi. Victima se lasa inselata ajutandu-si astfel fara sa vrea dusmanul. Eroul se lasa convins de raufacator (interdictiile sunt incalcate iar propunerile inselate)

Prezentare schematică a tipologiei prozei folclorice

Raufacatorul aduce o paguba unuia din membrii familiei. Aceasta fct. Este extrem de importanta deoarece ea reprezinta factorul motor propriu-zis al basmului: raufacatorul rapeste pe cineva, raufacatorul fura sau ia cu de-a sila unealta nazdravana, raufacatorul fura sau distruge recolta, fura lumina zilei, savarseste un fapt in alta forma decat cele precedente, vatama trupeste, determina o brusca disparitie, cere sa-i fie data victima sau o ademeneste, izgoneste pe cineva, porunceste ca cineva sa fie aruncat in mare, vrajeste o faptura sau un lucru, savarseste o substitutie, da porunca sa fie ucis cineva, savarseste un omor, inchide in temnita, tine cu sila, ameninta cu o casatorie silita, ameninta cu un act de canibalism, chinuie victima in timpul noptii, porunceste razboi. Unuia dintre membrii familiei ii lipseste ceva, doreste sa aiba un lucru anume. Nenorocirea sau lipsa sunt comunicate, eroului i se adreseaza o rugaminte sau o porunca, el este trimis indeva sau este lasat sa plece. Aceasta fct. Introduce eroul in basm. Eroii basmului sunt de dou feluri:

cautatori si eroul-victima. Strigare publica intr-ajutor dupa care eroul este trimis sa ajute pe cei la nevoie. Eroul este trimis direct sa savarseasca o anumita fapta. Eroul este lasat sa plece de acasa. Nenorocirea este comunicata. Eroul izgonit este dus de acasa. Eroul condamnat la moarte este lasat in taina sa scape. Se canta un cantec de jale. Cautatorul accepta sau se hotaraste sa intreprinda contractiunea Eroul pleaca de acasa. Eroul este pus la incercare, iscodit, atacat, etc. pregatindu-se astfel inarmarea lui cu unealta nazdravana sau cu ajutorul nazdtravan. Donatorul il incearca pe erou. Donatorul il saluta si il iscodeste pe erou. Un muribund sau un mort cere sa i se faca un serviciu. Captivul cere sa fie eliberat. Eroul este rugat sa crute pe cineva. Eroul este rugat sa arbitreze intr-o cearta si alte rugaminti. O faptura vrasmasa incearca sa-l duca la pieire pe erou. Faptura vrajmasa intra in lupta cu eroul. Se arata eroului unealta nazdravana, i se propune un schim pt obtinerea ei. Eroul reactioneaza la actiunea viitorului donator. Eroul aduce fata. Eroul raspunde. Eroul aduce la indeplinire rugamintea mortului. Eroul da drumul captivului. Eroul cruta pe cei care ii cer sa-l lase cu viata. Eroul face imparteala si ii impaca pe cei ce se certau. Eroul face un alt serviciiu oarecare. Eroul scapa de cursa ce I se intinde atacant pe vrajmas cu mijloacele pe care acesta vroia sa le foloseasca impotriva lui. Eroul invinge faptura vrajmasa. Eroul accepta schimbul dar foloseste puterea nazdravana a obiectului impotriva celui care i-l dadu-se. Unealta nazdravana intr in posesia eroului. Unealta nazdravana este transmisa direct, unealta este indicata, unealta este produsa, unealta este vanduta si cumparata. Eroul obtine prin intamplare unealta nazdravana. Unealta nazdravana este bauta sau mancata. Ea poate fi furata. Diferita personaje se pun ele insele la dispozitia eroului. Eroul este adus in zbor, calare, pe jos la locul unde se afla obiectul cautarii lui. Eroul zboara, se deplaseaza pe pamant sau pe apa, este condus de catre altcineva, I se indica drumul corect, eroul se foloseste de mijloace imobile de comunicare, eroul urmareste o urma de sange etc. Eroul si raufacatorul intra in lupta directa. Ei se lupta in lupta dreapta. Se intrec inte ei sau joaca carti. Eroul este insemnat. Semnul se aplica pe cap. Eroul primeste un inel sau o bratara.

Prezentare schematică a tipologiei prozei folclorice

Raufacatorul este invins. Este infrant in lupta dreapta sau in intrecere. Este ucis fara o lupta prealabila sau este izgonit. Nenorocirea sau lipsa initiala este remediata. Obiectul cautarii este rapit cu forta sau prin viclenie sau este obtinut cu ajutorul unei momeli. Obiectul cautarii este dobandit de mai multe personaje laolalta, actiunea lor succedandu-se foarte repede. Dobandirea obietului este rezultatul direct al actiunilor precedente. Obiectul cautarii este dobandit fulgerator prin folosire uneltei nazdravane. Saracia este alungata din casa prin folosirea uneltei nazdravane. Obiectul cautarii este prins. Faptura lovita de o vraja isi recapta fiinta dinainte. Ucisul este inviat. Captivul este eliberat. Eroul se intoarce. Eroul este urmarit. Urmaritoul zboara sa-l prinda pe erou sau il urmareste prefacandu-se fulgerator in diferite animale, plante sau obiecte. Urmaritorul il cere pe vinovat. Urmaritorul incearca sa-l prinda, sa-l inghita, sa-l omoare pe erou. Eroul scapa de urmaritor. Eroul zboara, fuge, semanand obstacole in drumul urmaritorului sau se preface in obiecte, animale, plante care il fac de nerecunoscut. Eroul se ascunde. Eroul evita in drumul lui ispitele pregatite de raufacatorul metamorfozat. Eroul nu se lasa prins, inghitit, ucis, el scapa cu viata.

Eroul soseste acasa sau in alta tara fara sa fie recunoscut. Pretinsul erou formuleaza pretentiile sale neintemeiate. Eroul are de facut fata unei grele incercari. Incercarea este trecuta cu succes. Eroul este recunoscut. Raufacatorul sau falsul erou este demascat si pedepsit. Eroul capata o noua infatisare, zideste un palat, imbraca straie noi etc. Eroul se casatoreste si se inscauneaza imparat. Eroul primeste imparatia sau jumate din ea impreuna cu o sotie. Uneori eroul nu face decat sa se casatoreasca dar mireasa nu e fata de imparat si prin umare nu are loc inscaunarea. Alteori se vorbeste doar de urcarea eroului pe tron. Daca basmul este intrerupt de o noua prejudiciere cu putin inainte de casatorie, prima miscare se incheie cu logodna, cu o fagaduiala de casatorie. Cazul invers: eroul isi pierde sotia, ca urmare a casatoriei, casatoria este reinnodata. Alterori in loc sa ia fata de imparat de sotie, eroul primeste o rasplata in bani sau o compensatie in alta forma. Functiile basmului 1. Functia estetica Naratiunea este un act benefic, alunga spiritele malefice avand valente magice, cu rol de protectie.Rolul benefic este demonstrat prin intermediul unor basme. In Bucovina exista anumite povestiri despre Necurat, in care se spune ca fuge de locurile unde se spun basme. Functia didactica, de instruire: basmul ofera modele ideale umane (ex: Fat- Frumos).Oamenii isi proiecteaza aceste modele, constituind deci si functia psihologica. Personajele snoavelor sunt anti-modele (nevasta lenesa etc) si au rolul de a starni rasul. Functia legendei este cognitiva – ne instruim, ne imbogatim cunoasterea legendele se spun in contexte aleatorii, intamplatoare, si constituie un cadru de persoane foarte restrans. Legendele explica originea lucrurilor si a fiintelor.

Poezia epica

Prezentare schematică a tipologiei prozei folclorice

Cantecul epic sau baladele sau cantecele batranesti au un cerc mai restrans format din oameni mai varstnici. Balada este un cuv din lb lat “balare” = o miscare pendulatorie de la stanga la dreapta; un cantec pe care se putea dansa, insa acest lucru nu a fost dem. pt. ca nu se dansa in timp ce se canta, cantecul era mai degraba insotit de o leganare stanga-dreapta. In balade eroul isi pierde viata. Multe balade isi au originea in bocete, evocand viata si intamplarile decedatului. Functiile baladei Functia estetica, de contemplare a unei creatii literare Functia de comemorare si de evocare a trecutului, fiin un fel de istorie vie Functia moralizatoare, educativa pt ca si ea propune un model eroic. Baladele au vost evocate in epoca medievala, dezvoltanddu-se totodata si cantecele epice culte. In Romantism, care a propus geniul ca model de urmat, a sustinut aceasta categorie. Mai tarziu balada a fost insusita de cantaretii profesionisti, de lautari. Balada este cantata la ocazii speciale, care cere timp si disponibilitate de ascultare. Ocaziile cele mai bune erau popasurile sau mesele mari de petrecere. Functia de petrecere spirituala, simpozica Def1: Baladele sunt mici poemuri asupra intamplarilor istorice si a faptelor marete. Balada: are caracter poematic, aducand un elogiu eroului Este un cantec epic amplu Privesc intamplari fapte savarsite de eroi, si sunt fapte istorice

sau marete. Def2: Cantec povestitor destinat ascultarii (V.T. Propp)

Clasificarea baladelor

dupa continut si natura eroului epic.

a. dupa aria de circulatie a motivelor universale:

universala (motivul luptei cu monstrul)

europeana (motviul calatoriei fratelui mort; motivul cuceririi fetei inaccesibile.

nationala (mioara nazdravana, moartea ciobanasului – Miorita)

balade anti-otomane

balade haiducesti

balade istorice 9legate de destinul istoric si tragic al unor figuri istorice importante, aceste cantece sunt specific nationale.

balade familiale: de refera la evenimente exceptionale din viata unui om obisnuit

b. dupa continut si natura eroului epic.

Zei – daca personajul este suprauman (un personaj mitologic; are trasaturi fantastice si se petrec lucruri neobisnuite)

Eroi – eroi umani ( oameni care au atins statutul de erou; eliberarea de mit si alegerea unui pers comun)

Personaje – (evenimentele care intervin in viata acestor pers. nu sunt de natura eroica)

1. cantecul epic mitologic / fantastic-mitologic (tradeaza evenimente puse pe seama unor personaje supranaturale: soarele si luna; lupta cu monstrul etc)

2. Cantecul eroic / istoric / vitejesc (are ca protagonist un erou uman – ciclul anti-otoman cu multi eroi si eroine care prefea sa moara decat sa plece cu turcii; deasemenea si ciclul eroilor anti-feudali)

Prezentare schematică a tipologiei prozei folclorice

3. balada

familiala

din

/

domestica

unor

/

nuvelistica

(trateaza

evenimente

otravirea

senzationale

voinicului, proba iubirii etc Structura baladei

viata

oameni

comuni,

obisnuiti:

formula initiala de introducere in discursul epic prin prezentarea eroului, stabilindu-se contactul cu ascultatorii

partea expozitiva a baladei: are dimensiuni variabile (se poate reduce la 1-2 versuri); stabileste cadrul temporar si spatial, constituie subiectul propriu-zis al baladei

desfasurarea epica a baladei pe momente ale actiunii in succesiunea lor. Exista tendinta de folosire a unor formule (mediane) marcate printr-o invocatie, asemanatoare cu cea de la inceput (invocarea frunzei ferzi – marcheaza delimitarea secventelor; este o invocare semantica legata de continutul liric al cantecului Tot aici intalnim si intrebari retorice (nu asteapta un raspuns, dar ascultatorii se simt obligati sa caute un raspuns, carese afla tot in cantec), formule repetative (descrierea personajelor intr-un mod cat mai concentrat, trasatura cea mai reprezentativa, rimele compacte (mai multe mersuri legate prin aceeasi rima, fixand imaginile in memoria cititorlui

spre sfarsitul baladei ascultatorii asteapta incheierea cantecului. Se incheie intr-o formula iar ascultatorii se pot destinde Pe parcursul cantarii, unele versuri cantate sunt intrerupte de versuri recitate. Melodia de balada cunoaste o desfasurare mai libera, un tempo liber pe care le vom intalni si in lirica populara (doina)

Poezia gnomica, aforistica si enigmatica Ghicitoarea si proverbul: Cele doua categorii se aseamna formal prin scurtimea textului, asezate intr-o forma concisa, ce a dus la concentrarea mesajului. Ele se deosebesc din punct de vedere formal al structurii:

ghicitorile se prezinta sub forma versificata in timp ce proverbele sub forma prozodeica, avand un ritm interior. Ceea ce aseamana cele 2 forme este expresia poetica care comunica adevarul de nat logica imbracate in forma metaforica, expresiva. Comunica, deasemenea 2 planuri au un termen de referinta (obiectul acelei comunicari) si un termen textual, prezent in text, ce evoca indirect obiectul real al comunicarii. Ghicitorile: Termenul este in legatura cu vb. “a ghici” = operatia de a descifra obiectul de referinta. Ghicitorile trebuie sa aiba eruditie folclorica, in Moldova si o parte din Ardeal ghicitorilor li se mai spune si cimilituri, in zona Dunarii: angucitori Functia ghicitorilor:

functia estetica (de exersare a placerii artistice, a contemplarii frumosului)

functia competitiva (deoarece intervin 2 actanti – cel care spune ghicitoarea si cel care o descifreaza)

funcita didactica (de invatare) – face referire la toate obiectele lumii inconjuratoare si prin aceasta se aseamna cu legenda etiologica Clasificarea ghicitorilor:

ghicitori metaforice (enunturi sub forma descriptiva)

Prezentare schematică a tipologiei prozei folclorice

ghicitori sub forma unor intrebari (formulari figurative, formulari care exploateaza polisemia cuvintelor

ghicitorile probleme numerice

ghicitori de rudenie

ghicitori care au o rama narativa

ghicitori cu povesti

Structura artistica a ghicitorilor Ca model general, ghicitorile descriptive cu 2 secvente partea descriptiva a obiectului si partea referentului care dezleaga ghicitoare. Partea descriptiva prpriu-zisa este si ea structurata la randul ei:

formula de provocare la actul de descifrare (“Ghici ghicitoarea mea”)

samburele metaforic propriu-zis (descrierea incifrata a obiectului)

formula finala (de contact intre actanti); repeta invitatia de a ghici

1. Partea descriptiva incepe printr-o formula de posesie, care poate fi uneori inselatoare, pt ca propune obiecte ce nu pot fi in posesia celui care prpune ghicitoarea: “Am un copac cu 12 ramuri, in fiecare ram cate 4 cuiburi, in fiecare cuib cate 7 oua, fiecare ou jumatate alb jumatate negru.

2. Partea descripitva incepe prin formula “este”: “Este un mos mititel impleteste frumusel”

3. Sau poate debuta direct cu metafora: “Un mos mitiel impleteste frumusel”

4. Sunt unele ghicitori descriptive in care metafora este eliminata (are o structura eliptica): “Nici moarta nci vie, numai din coada adie”

5. Uneori se foloseste dialogul

6. Alteori obiectul isi povesteste viata: “Cand eram mic din 4 fluiere cantam, daca mare ma facui pamantul rasturnai, dupa ce muri in hore jucai”

7. Ghicitori in forma autobiografica: “In padure ma nascui; in padure crescui; cand acasa am fost adus; judecator am fost pus” (batul)

Poezii numerice – tip de ghicitori

Gasirea unor grupari de obiecte de la 1 la 10

Miza

nu

este

cunoscuta

in

acest

context,

existentiala

este

o

miza

Propune niste intrebari (intrebarile pot fi desprinse de ramura lor narativa)

Fct. ludica – fct de distractie si de veselie

Ghicitorile cu rama mizeaza pe polisemia termenilor

Intrebari care testeaza cititoul

Mizeaza pe o competenta lingvistica

Aria de raspandire nu este aceeasi pentru toate categoriile de enigme Poezia aforistica Spre deosebire de ghicitori proverbele se actualizeaza in contexte verbale

Solicitarea unei informatii

Sunt greu de cules pt ca apar in mod imprevizibil

Au un caracter aleatoriu

Aceste contexte sunt cotidiene

Aplicarea unui proverb demonstreaza o capacitate de analiza extraordinara de conecteare

Prezentare schematică a tipologiei prozei folclorice

Vechimea este foarte mare ele au fost si textele traditionale cele mai vechi culese

Proverblele ca text literar cunosc si ele o clasificare si principala categorie este zicatoarea (zicala)

Diferenta dintre proverb si zicala este ca proverbul prezinta un enunt de sine statator (“Buturuga mica rastoarna carul mare!”) sau fraze (“Apa trece, pietrele raman!”); pe cand zicala are aspectul gramatical al unui grup verbal “A face zambre” (a face mofturi); zicalele sunt privite ca unitati lexicale si intra in raporturi formale, de sinonime: “Nu e grau fara neghina!” “Nu e om fara cusur!” sau se caracterizeaza prin relatia de antonimie: “Salcia la apa si tiganul la teapa!”

Tipologia proverbului dupa natura lui

Proverbe de prescriptie (se recomanda o anumita conduita)

Proverbe de atitudine: “Nici oaia cu doi miei, nici lupul flamand!”

Proverbe care contin o invatatura Se vorbeste de macrocontext (comunicarea verbala concreta in care este aplicat un proverb). Microcontext (priveste organizarea interioara a proverbului propriu-zis) Context genetic (situatia de viata care a fost prelucrata si a dus la un sens figurat): “Buturuga mica rastoarna carul mare!”

Cantecul liric (lirica populara) Poezia lirica se asociaza cu muzica. Poetul isi exprima in mod direct sentimentele, starile interioare. Poezia lirica presupune o capacitate de analiza interioara a prpriului eu. Presupune un nivel de cunostinte superior, fiind legata de mit. Starile lirice se exprima prin intermediul unor imagini luate din lumea exterioara. Subclasificarile liricii populare

Cantecul de dor si de dragoste: mu are un context de actualizare specific (poate fi actualizat in orice moment); contextul nu este intotdeauna social, poate fi cantat si in singuratate

Cantecul de petrecere sau horele (cantece cu continut erotic care se canta in timpul jocului)

Cantecul de leagan creeaza o stare psihologica de liniste, avand in vedere un efect pozitiv

Cantece de ulita: sunt cantate de tinerii feciori care se intorceau de la hora sau de la sezatori pt a crea o situatie de comunicare intre ei; au continut umoristic

Cantece de petrecere propriu-zise, cantatela ospete si mesele ceremoniale importante (nunta, serbarile onomastice, masa de Craciun etc) Au un continut vesel; se exprima starea de a fi impreuna, de placere a gazdelor care-si primesc oaspetii

Bocetele: cantece in care se exprima durerea, la pierderea unei fiinte dragi. Apartin folclorului ceremonial

Strigaturile: exprima direct anumite sentimente; sunt texte de factura lirica; sunt elemente care pot se raporta la limbajul sonor.

Lirica filozofica populara; omul vorbeste despre viata, despre sensul ei, despre sentimentele lui

Cantecul liric de militarie si razboi: dezvolta imagini legate de aceasta stare speciala (in Ardeal, Bucovina)

Cantecul pastoral: legat de viata pastorilor

Prezentare schematică a tipologiei prozei folclorice

Cantecul de codru: exprima sentimentele fata de natura cantat de cei care traiesc in acest mediu (cantec haiducesc); este si cantec social (ura fata de ciocoi)

Cantecul taranului obidit: cantece de revolta sociala

Cantece legate de sentimentul erotic ce determina dorinta individului de a-si exterioriza starea sufleteazca:

- cantecul de dor – doina

- cantecul de dragoste – lirica erotica

Cantecul de dor Doina – cuv geto-dac ( Cantemir “Descriptio Moldaviae”; un cantec al stramosilor nostrii geto-daci, care apartinea starii de razboi, este chiar un nume propriu al unei zeite razboinice geto-dacice) Dor = cuv. lat. “doleo, dolare” (a durea); subst, derivat regresiv de la “a durea”, avand intelesul de durere; prin abstractizare a ajuns sa desemneze o suferinta de natura afectiva, suferinta generata de neimplinire (aspiratie spre implinirea erotica); apare atunci cand iubirea este neimplinita. Cuv se poate traduce si prin nostalgie; cuv “dor” are echivalent si in spaniola “soledad” dar care nu contine si ideea de aspiratie; in lb portugheza avem “fado” – factum (lat ceea ce este facut – exprima ideea de dor prin destin, este facut sa fie asa (cantec liric care exprima ideea de destinul omului) Neimplinirea in dragoste este o aspiratie spre implinirea destinului. Doina este un cantec nostalgic, melancolic ce se deosebeste de celelalte cantece lirice prin faptul ca exprima starea de dragoste. Cantecul de dor se deosebeste de cantecul de dragoste, erotic propriu-zis prin faptul ca in sincretismul dintre text si melodie, linia meldoca se deosebeste cel mai mult. Doina prelungeste inia melodica (tempo liber) In balada intalnim o reuniune de tempouri. Exista texte poetice care pot fi si doina si strigatura (portretul mandrei – un motiv liric regasit si sub forma de doina si sub forma de cantec de dragoste, dar si sub forma de strigaturi admirative) Jalea este un corespondent, un sinonim al cuvantului “dor” – dorul pentru cineva plecat din aceasta lume. In doina, sentimentul de dor se obiectiveaza in imagini, ce concretizeaza starea de dor. Modalitatea de concretizare este personificarea. Droul este personificat, lirica populara cunoscand diferite ipostaze de obiectivare. Cele mai multe doine sunt intalnite in Transilvania. Una dintre cele mai frumoase colectii de doine din Ardeal, “Doine si strigaturi din Ardeal”, apartine lui Jan Urban Jarnik si Andrei Barseanu. Alte colectii apartin lui Vasile Alecsandri, GM Teodorescu, C-tin Coteanu (Arges)

Teste finale

Teste Finale

1. Comentaţi afirmaţia: „Unii culegãtori de poezie populară — si am trece în

rîndul acestora mai întîi pe Alecsandri — au vrut să publice o poezie frumoasã, de aceea ei au curăţat-o, după gustul lor, de repetiţii, de unele clisee. S-a observat însă că abia atunci poezia nu mai era autenticã. I se luase farmecul propriu, care constă tocmai în aceste reluãri, într-un adevãrat ceremonial formal. Cu acest prilej se mai poate face observaţia că sablonul nu are numai rost mnemotehnic, cum se crede îndeobste. Sistemul repetitiv constituie însăşi esenţa artistică a creaţiilor folclorice. Cliseele au, asadar, contrar unei idei fixate în constiinţa publicã, valoare esteticã. Cãci zicerea fie

a baladei ori a doinei, fie a poeziei şi incantaţiilor, are nevoie de un ritualism verbal; întreaga poezie populară are nevoie,pentru exprimarea fondului de idei si sentimente, de locuri comune, de clisee gata elaborate, de episoade itinerante. Asemenea procedee posedă însăşi literatura scrisã. F. Baldensperger este criticul care afirmă o idee ce surprinde, cred, pe

esteticienii literari: „

dezgust, de banalităţile formei, ale imaginilor, ale sugestiilor, ale calificãrilor,

] si orice s-ar

zice, îi vine totusi greu să nu aibă o mie de legãturi cu banalul, cu convenţionalul, cu acel „deja vãzut"; si mai ales, dacă vrea să gãsească un public, trebuie să ţină seama de formulele secrete de care niciodată nu-i lipsit, în mod obscur, un grup de oameni" (p. 35). Remarca ultimă (subl. n.) ni se pare foarte valoroasã. Repetiţiile, mai cu seamă în sfera literaturilor populare, sînt fire de legãtură între colportori si cei ce ascultã, folclorul fiind o artă ce nu poate fi concepută fãră publicul ascultãtor.” (Gheorghe Vrabie - Retorica folclorului, Editura Minerva, Bucureşti, 1978)

care au avut poate clipa lor de noutate, dar care s-au osificat, [

se plictiseste artistul adevãrat, pînă la

Degeaba

2. Faceţi un inventar al obiceiurilor de primăvară şi marcaţi-le elementele

definitorii

3. Faceţi un inventar al obiceiurilor de vară şi marcaţi-le elementele definitorii

4. Faceţi un inventar al obiceiurilor de toamnă şi marcaţi-le elementele definitorii

5. Faceţi un inventar al obiceiurilor de iarnă şi marcaţi-le elementele definitorii

6. Comentaţi specificul fiecărei structuri literare folclorice argumentând şi cu

ajutorul exemplelor.

Bibliografie introductivă

Bibliografie orientativă

Bârlea, Ov. Istoria folcloristicii româneşti. – Bucureşti: EER, 1974. Bârlea, Ov. Metoda de cercetare a folclorului. – Bucureşti: EPL, 1969. Bârlea, Ov. Mică enciclopedie a poveştilor româneşti. – Bucureşti: EŞE,1976. Bârlea, Ov. Poetică folclorică. – Bucureşti, 1978. Caraman, P. Studii de folclor, vol. III. – Bucureşti: Minerva, 1995. Chiţimia, I. C. Folclorişti şi folcloristică românească. – Bucureşti: 1968. Chiţimia, I. C. Folclorul român în perspectivă comparată. – Bucureşti:

Minerva, 1971. Dima, Al. Arta populară şi relaţiile ei. – Bucureşti: Minerva, 1973. Fochi, A. Datini şi eresuri populare….– Bucureşti: Minerva, 1976. Fochi, A. Estetica oralităţii. – Bucureşti, 1980. Muşlea, I., Bârlea, Ov. Tipologia folclorului….– Bucureşti: Minerva, 1970. Panea, N. Folclor literar românesc, vol I.– Craiova, 1994. Papadima, Ov. Literatura populară română. – Bucureşti: EPL, 1968. Papadima, Ov. O viziune românească a lumii: Studiu de folclor. – Bucureşti:

Saeculum, 1995. Pop, D. Obiceiuri agrare în tradiţia populară românească. – Cluj-Napoca:

Ed.Dacia, 1989. Şăineanu, Lazăr. Basmele române. – Bucureşti: Minerva, 1978. Ursache, P. Şezătoarea” în contextul folcloristicii. – Bucureşti: Minerva,1972. Ursache, P. Etnoestetica. – Iaşi, 1998. Vrabie, Gh. Din estetica poeziei populare. – Bucureşti: Editura Albatros,1990. Vrabie, Gh. Folcloristica română. – Bucureşti: EPL, 1968. Vrabie, Gh. Retorica folclorului. – Bucureşti, 1978. Vrabie, Gh. Structura poetică a basmului. – Bucureşti, 1975.