Educatie pentru sanatate si comunicarea n educatia pt sanatate Cultura generala, inclusiv cultura sanatatii, se formeaza prin instructia generala

a populatiei n setul continuu al generatiilor. Aceasta secventa a culturii generale, ce poarta titulatura specifica de sanatate, mai este considerata si azi ca fiind o activitate de baza si obligatorie a serviciilor de sanatate, n loc sa fie apreciata ca o notiune de pregatire continua, de educatie premanenta, de perfectionare pe un fond pregatit general n sistemul instructiei publice a populatiei. Veriga principala pe care ar trebui sa actioneze serviciile de sanatate si cele educationale pentru a avea rezultate bune, pe termen scurt si lung, privind mbunatatirea starii de sanatate a populatiei, este educatia pentru sanatate. Ca sistem care include constiinta starii de sanatate, procesul de predare/nvatare si participarea, educatia pentru sanatate are ca scop cresterea nivelului de cunostinte medicale ale populatiei n domeniul sanogenezei, protectiei mediului si prevenirii bolilor; formar ea si dezvoltarea unor deprinderi corecte care sa promoveze sanatatea precum si crearea unei pozitii active fata de sanatatea individuala si de problemele sanatatii publice, n sensul atragerii si capacitarii maselor la participarea activa n vederea realizarii si consolidarii sanatatii. Medicul este un educator de specialitate si este normal sa fie utilzat pentru cunostintele specifice n sistemul instructiei generale a populatiei (la nivelul unei demnitati financiar e echitabile pentru actiunea de educator n cadrul elementelor Educatiei Nationale), educatia pentru sanatate facnd parte din obligatiile instructiei nationale. Dupa Ch. Gernez-Rieux si M. Gervois, educatia pentru sanatate ndeplineste trei roluri, n functie de scopul urmarit: preventiv - temele de educatie continnd elemente de instructie a populatiei pentru prevenirea mbolnavirilor; constructiv de realizare a adeziunii opiniei publice n favoarea sanatatii; curativ pentru educarea si convingerea pacientilor de a urma prescriptiile medicale. Putem considera educatia pentru sanatate ca fiind o componenta a instructiei generale, o ramura a culturii umane, una din bazele sanatatii, cu rol n influentarea modului de viata modern spre continut favorabil sanatatii, n realizarea de generatii care sa aiba un comportament sanogen si n formarea vointei politice pentru acordarea de catre forurile decidente a adevaratului rol ce se cuvine sanatatii. Educatia pentru sanatate, la fel ca n celelalte ramuri ale culturii, trebuie sa detina un fond material, fizic, care sa stea la baza cuvntului cu rol educativ, ea avnd viabilitate doar atunci cnd exprimarea teoretica este sustinuta de un material adecvat cu caracter educativ si cu aplicabilitate practica. Educatia pentru sanatate presupune acceptabilitate, respect reciproc, informare, mijloace pentru deprinderea difer itelor obiceiuri sanogene, cooperarea receptorilor, ea fiind totodata si un drept al omului si o obligatie a societatii, concretizata printr-o programa analitica scolara anuala integrata programei tuturor treptelor de instructie (bazate pe mesaj educativ de cultura sanitara, imagini de exemplificare si demonstratii practice). Educatia pentru sanatate implica, obligatoriu, cunoasterea si aplicarea continua a tehnicilor de comunicare, ca element fundamental. Datorita faptului ca n cadrul comunicarii exista doi poli: educatorul (cel care transmite informatia) si ascultatorul (receptorul sau cel care primeste informatia), n activitatile de comunicare cei doi poli trebuie sa aiba flexibilitatea de a schimba permanent rolurile, adica si educatorul trebuie sa stie sa asculte. El trebuie sa accepte sentimentele altor persoane, sa stie cum sa stimuleze discutia pentru a avea loc un dialog cu individul sau convorbirea cu grupul mic de indivizi, tinnd cont, permanent, de comunicatia non verbala, care, uneori, poate fi mai eficienta si utila dect cea verbala. Pot apare bariere n comunicatie care tin de deosebirea socio-culturala dintre educator si receptorul informatiei, receptivitatea scazuta a audientului, atitudine negativa fata de medic sau educator, ntelegere limitata sau transmiterea de mesaje contr adictorii.

Pentru a depasi aceste bariere educatorul trebuie sa vorbeasca clar si rar, ntr-un limbaj adecvat auditoriului, cu explicatii, si sa transmita informatiile ntr-o succesiune logica, numarul acestora/sedinta sa nu fie prea mar e si sa revina asupra notiunilor importante, cnd are dubii n legatura cu ntelegerea lor de catre auditor, utiliznd tehnici pedagogice adecvate. n practica medicala, foarte frecvent educatia pentru sanatate se realizeaza n grupuri mici, n care comunicarea este mai adecvata nevoilor de formare. Aceste grupuri pot fi: omogene (cel mai eficace), sau neomogene. n cadrul transmiterii informatiei active n grupul de lucru sunt uzual utilizate o serie de tehnici n educatia pentru sanatate: tehnica brainstorming tehnica provocatoare ce urmareste sa mobilizeze participantii pentru identificarea unor nevoi si gasirea unor solutii; tehnica brainwriting fiecare persoana si exprima n scris ideile n ceea ce priveste nevoile educative ntr-o problema definita, dupa care ideile consemnate se triaza si se aduc la cunostinta grupului; tehnica grupului nominal fiecare membru al grupului si exprima parerile n legatura cu o problema, iar educatorul grupeaza ideile comune. n cadrul modernizarii mijloacelor de comunicare, Organizatia Pan-Americana a Sanatatii a initiat si difuzat n anul 1989 un program de educatie pentru sanatate prin sateliti (privind situatia sanitara n America Latina, mortalitatea infantila, rolul femeii n serviciile de sanatate, toxicomania, etc.) Tipuri de educatie pentru sanatate Exista trei tipuri de educatie pentru sanatate: formala, nonformala si comportamentala: 1. educatie pentru sanatate formala car e este rezultatul unui proces planificat de transmitere de experiente, cunostinte, ce vizeaza toata populatia (socializare secundara a individului), necesita efort de predare-nvatare si educatori;

2. educatia pentru sanatate nonformala vizeaza componentele din conduita individului care se
formeaza prin experienta sau imitatie (socializarea primara a individului); nu necesita efort cu caracter de educatie, de transmitere a cunostintelor; este realizata de familie si comunitate; 3. educatie pentru sanatate comportamentala cuprinde educatia pentru sanatate conform normelor sociale si educatia pentru dezvoltarea sanatatii publice si promovarea comportamentelor favorabile sanatatii, principalele obiective educationale viznd dezvoltarea cunostintelor, aptitudinilor, atitudinilor si a convingerilor ce vizeaza sanatatea. Pentru prevenir ea actiunii factorilor de risc asupra sanatatii populatiei serviciile medico- sociopsiho-pedagogice trebuie sa fie adaptate nevoilor resimtite de diverse categorii de populatie. Testarea acestor nevoi necesita investigatii suplimentare pentru decelarea problemelor existente n populatia considerata sanatoasa, prin metode specifice Sanatatii Publice ca stiinta a protejarii oamenilor si a sanatatii, a promovarii si redobndirii sanatatii prin efortul organizat al societatii. Educatia pentru sanatate face parte din viata cultur ala a fiecarei tari, deci organizarea si propagarea notiunilor de ocrotir e a sanatatii, a sanogenezei, nu revine exclusiv sectorului sanitar ci, n egala masura, trebuie sa participe si alte sectoare ca: nvatamntul, organizatii civice, biserica, diverse asociatii, unitati productive sau comerciale de stat ori particulare, toate avnd anumite responsabilitati n acest sens. Scopurile realizarii educatiei pentru sanatate Actiunile de educatie pentru sanatate se realizeaza n scopul: 1. cresterii nivelului de cunostinte medicale a populatiei n domeniul preventiei bolilor, al sanogenezei, al protectiei mediului ; 2. formarii si dezvoltarii unor deprinderi corecte care sa promoveze sanatatea; 3. antrenarii maselor pentru a participa activ la consolidarea sanatatii prin crearea unei pozitii active fata de sanatatea individuala si fata de problemele sanatatii publice.

Principiile educatiei pentru sanatate sunt: 1. al prioritatii : cu ct nceputurile educatiei pentru sanatate sunt mai timpurii cu att rezultatele n starea de sanatate a populatiei sunt mai bune; 2. al specificitatii si : se considera ca educatia facuta de persoane specializate are impact autoritatii mai mare asupra comportamentului sanogenetic; 3. al integrarii educatiei pentru sanatate n obiectivele politicii social-sanitare a statului. Dupa alti autori (L. Vulcu) principiile n educatia pentru sanatate sunt urmatoarele: a) principiul cultural-stiintific : educatia pentru sanatate reprezinta o componenta a fondului cultural general si a stiintelor medicale; b) principiul optimizarii : educatia pentru sanatate fiind integrata actului medical necesita adaptarea la individ n combaterea stresului bolii; c) principiul de influentare a individului si grupului n schimbarea comportamentului spre un cadru sanogen; d) principiul educatiei continue att n ceea ce priveste un program de instructie legiferat si stratificat pe etapele instructiei generale si de consolidare a cunostintelor, ct si n ceea ce priveste necesitatea aducerii informatiei la actualitatea noilor maladii ce apar pe plan mondial, sau n situatia recrudescentei unor stari morbide anterioare; e) principiul de grup din punct de vedere al specificului grupului caruia i se adreseaza; f) principiul de informatie si instructie teoretica si de aplicabilitate practica prin demonstratii; g) caracterul de investitie cu repercusiuni benefice pentru societate. Este important de mentionat ca educatia pentru sanatate este diferita de educatia sanitara, care vizeaza igiena personala. Cerintele educatiei pentru sanatate sunt : larga accesibilitate; orientare (spre preventie) profilactica; participare activa a populatiei la apararea propriei sanatati; caracter optimist; sa fie convingatoare; exprimare accesibila; caracter stiintific; tematica adecvata auditoriului. Abordarile posibile si directiile de orientare n educatia pentru sanatate sunt urmatoarele: 1. abordarea medicala medicul urmareste la pacient formarea unor atitudini, comportamente, conforme cu principiile sale pentru sanatate; 2. abordarea educationala se transmit cunostinte asupra unor comportamente favorabile sau defavorabile sanatatii, iar cel care primeste informatiile este liber sa aleaga si sa faca ceea ce doreste (faciliteaza adoptarea unor decizii comportamentale, nu impune un anumit comportament); 3. abordarea orientata spre individ (personalizare) profesionistul (educatorul) explica persoanelor care doresc sa stie si sa ia o a anumita decizie; 4. abordarea ce necesita o schimbare sociala medicul transmite cunostinte, individul ntelege, dar societatea nu-i favorizeaza schimbarea sau alegerea comportamentului. Directiile de orientare ale educatiei pentru sanatate se refera la: dezvoltarea educatiei pentru sanatatea familiei; antrenarea populatiei n activitati privind asanarea mediului fizic extern si evitarea poluarii; extinderea si modernizarea educatiei pentru sanatate n scopul evitarii mbolnavirilor profesionale;

ncurajarea actiunilor de prevenire si combatere a bolilor transmisibile, cu accent pe bolile sociale (tuberculoza, bolile venerice, HIV/SIDA); sustinerea actiunilor de prevenire si combatere a bolilor cronice; intensificarea educatiei pentru sanatate n problemele de prevenire a accidentelor si instruirea populatiei n ceea ce priveste acordarea primului ajutor; propagarea cunostintelor pentru ngrijirea elementara a bolnavilor, pentru respectarea indicatiilor de regim igieno-dietetic n vederea refacerii sanatatii, redobndirii capacitatii de munca si reintegrarii sociale; popularizarea sistemului de asigurare de servicii medicale pentru populatie; dezvoltarea interesului pentru practicarea sportului si pentru folosirea factorilor naturali n scopul calirii si ntaririi organismului si a cresterii duratei medii de viata; dezvoltarea raspunderii pentru sanatatea proprie, familiala si colectiva. Abordarea oricarei directii din cele de mai sus, impune respectarea unei anumite conduite fara de care atingerea obiectivelor de baza ale educatiei pentru sanatate ramne un simplu deziderat. Metodele de educatie pentru sanatate sunt: 1. Metode de cercetare scopul cercetarii fiind acela de a afla nivelul de educatie pentru sanatate, nainte si dupa o campanie de informare, ca modalitate de control a eficientei actiunii. Metodele de cercetare pot fi: a) cantitative - analiza datelor statistice existente; - anchete prin chestionar; b) calitative - metode rapide (R.A.P.); - observatia (directa sau participativa); - interviul (semistructurat, anamneza, n grup); - conversatia (individuala, focus grup); Anchetele sunt utile si n alegerea canalelor de comunicatie care sunt preferate de grupurile tinta si care au cea mai mare audienta.

2. Metode de actiune constau n sensibilizarea populatiei si penetrarea informatiei. a) Sensibilizarea se adreseaza unor mase largi de populatie ntr-un interval scurt de timp si are ca
scop cresterea receptivitatii populatiei asupra unor probleme de sanatate. Substratul actiunii este informativ, fara sa se asume responsabilitatea modului n care oamenii se hotarasc sa foloseasca informatiile transmise. Sensibilizarea pregateste terenul unor actiuni ulterioare si se poate realiza prin mai multe modalitati: postere, filme scurte, conferinte, sloganuri, etc. Temele abordate sunt probleme de sanatate publica precum: afectiuni sezoniere (viroze), epidemii, tuberculoza, sifilisul, SIDA, etc. b) Penetrarea informatiei continua sensibilizarea pe un interval de timp mai lung si se adreseaza unei populatii tinta. n acest caz se are n vedere pe lnga informare, educarea si consilierea populatiei sau individului n vederea schimbarii stilului de viata. Metode de formare de educatori cursurile de formare de educatori se adreseaza att cadrelor medico-sanitare, ct si altor persoane care vor sa desfasoare voluntar o activitate de educatie pentru sanatate: cadre didactice, sociologi, psihologi, etc. Mijloacele de educatie pentru sanatate de la comunicator la receptor. se refera la modalitatile de transmitere a mesajului

3.

Ele pot fi clasificate astfel: 1. Dupa calea de transmitere: a) mijloace auditive: - convorbirea educativ-sanitara (individuala, n grup, n grup cu decizii), lectia, conferinta, radioemisiunea.

Convorbirea consta dintr-o scurta expunere a educatorului urmata de ntrebari si raspunsuri asupra temei propuse, prin aceasta urmarindu-se lamurirea unor probleme putin cunoscute sau neclare. Ea poate fi: individuala la initiativa educatorului sau a persoanei interesate, avnd ca loc de desfasurare cabinetul medical, cabinete cu activitate specif ica de consiliere sau la domiciliu, n cadrul vizitelor efectuate periodic sau la solicitarea pacientului; n cadrul grupului educatorul dialogheaza cu participantii sau acestia dialogheaza ntre ei; grupurile pot fi dintre cele mai variate: bolnavi cu aceeasi afectiune, persoane cu aceleasi preocupari la locul de munca, tineri, vrstnici, femei, barbati, etc. Lectiaconsta n transmiterea dupa un plan bine stabilit a unor cunostinte igienico-sanitare. Se foloseste de preferinta n unitati de nvatamnt (dar poate fi folosita si pentru alte grupuri) si se desfasoara dupa urmatoarea structura: recapitularea cunostintelor din lectia precedenta (5-10 minute); expunerea noilor cunostinte (30-40 minute); recapitularea si fixarea cunostintelor (5-10 minute). Conferinta se cunosc mai multe varietati: conferinte educativ-sanitare propriu-zise, organizate n sali publice si axate pe diverse teme medicale; cicluri de conferinte constau n expuner i n serial cu abordarea aceleasi probleme medicale n mai multe etape succesive; simpozionul educativ-sanitar n care expunerea este facuta de mai multi medici; seara cultural-sanitara axata pe o tema de sanatate publica, la care pot conferentia si alti specialisti (nu numai medici), finalizarea actiunii facndu-se printr-un program artistic sau alte manifestari culturale. b) mijloace vizuale: cu rol dominant textul: lozinca, articolul, brosura, manualul, fluturasul, pliantul, formele beletristice; cu rol dominant imaginea: afisul, pliantul, plansa, diapozitivul, machete, expozitia. c) mijloace audio-vizuale: filmul, emisiunea televizata, teatrul. 2. n functie de adresabilitate se disting : a) mijloace individuale: sfatul medical; b) mijloace de grup: convorbirea de grup, lectia, instructajul (cu grupuri omogene sau heterogene); c) mijloace de larga informare: conferinta, emisiunea televizata sau radiofonica, filmul, tipariturile. 3. Dupa modul de transmitere: a) mijloace directe n care mesajul educativ sanitar este transmis ca o informatie nemediata (convorbire, conferinta); b) mijloace indirecte care utilizeaza o cale de transmitere ce presupune o forma artistica. Alte mijloace sau forme de educatie pentru sanatate: instructajul sanitar la angajare cu scopul de a avertiza persoanele nou angajate asupra eventualelor riscuri de la locul de munca; cunostintele se remprospateaza cu ocazia instructajelor periodice; cursurile de sanminim, organizate pe profiluri de activitati (pentru personalul unitatilor de gazduire publica, piscinelor, bailor publice, unitatilor de nfrumusetare, unitatilor alimentare etc.) avnd

ca scop pregatirea cursantilor pentru pastrarea si promovarea sanatatii lor si a celor cu care intra n contact sau i deservesc n decursul actiunilor pe care le desfasoara; cursurile scoala mamei, care se adreseaza att viitoarelor mame ct si tinerelor mame avnd drept scop acumularea unui bagaj de cunostinte privind regimul de viata, igiena femeii n perioada graviditatii si lauziei, alimentatia sugarului si a copilului mic, baia si nfasarea sugarului, tulburarile de digestie ale sugarului, afectiuni ale nou-nascutului si ale copilului mic, importanta controlului medical att al gravidei ct si al copilului sanatos, sau la aparitia primelor semne de boala, importanta vaccinarii etc.; concursurile cu scopul de informare si educare a populatiei prin participarea activa a acesteia; cursurile diferentiate pe categorii de bolnavi: sfatul medicului diferentiat si individualizat (indicatii privind regimul igieno-dietetic, tratamentul medicamentos, ngrijirea corecta a bolnavului); convorbirile pe teme de dietetica; consultatia profilactica pe grupuri omogene de bolnavi. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. Etapele planificarii si evaluarii educatiei pentru sanatate: identificarea si caracterizarea consumatorilor; identificarea nevoilor si ierarhizarea lor; formularea de scopuri si obiective strategice teoretice; identificarea resurselor pentru formarea comportamentului favorabil sanatatii; elaborarea continutului si alegerea metodelor de folosit; actiunea propriu-zisa de influentare, de formare de atitudini, comportamente; evaluarea rezultatelor procesului - continua - imediata - de etapa - terminala

Scopuri (pentru ce?) Planificare Executie Evaluare

Subiec t(cine?)

Continut (ce?)

Obiect (la ce?)

Mijloace (cum?)

Factori determinant i

Etapele implementarii unui program de educatie pentru sanatate

Pe baza evidentei activitatii de educatie pentru sanatate se pot calcula o serie de indici care permit o apreciere mai buna a modului de efectuare cantitativa a educatiei pentru sanatate cum ar fi: Indicele actiunilor de educatie pentru sanatate:
Numar de actiuni de educatie Numar populatie pentru sanatate 1000

Indicele absolvirii diferitelor cursuri cu continut educativ-sanitar:

Num arpersoaneceau absolvito form aorganizata de educatiepentrusanatate Numar tota persoanedin colectivitatea respectiva l
Indicele comportamentului igienico-sanitar al populatiei:

100

Numar persoane cu comportame n igienico - sanitar corect 100 t Numar l persoane din colectivit atea respectiva tota

Indicele utilizarii fondurilor destinate educatiei pentru sanatate:

Sum in lei utilizat pentru educatia pentru sanatate a a Sum in lei repartizat a pentru educatia pentru sanatate a 100

Raspunderile promotorilor de sanatate: sa fie informati, sa fie la curent cu noile descoperiri n domeniu; sa fie ndrazneti, sa-si depaseasca propriile slabiciuni si prejudecati; sa fie expliciti, sa nu deruteze oamenii folosind un limbaj ambiguu; sa evite stereotipia si blamarea, mai ales daca este vorba de o afectiune transmisibila; sa-si concentreze eforturile pentru a schimba comportamentul n grupurile tinta; sa activeze pe un front larg - promotorii de sanatate trebuie sa nteleaga motivele care- i fac pe oameni sa continue sa se poarte la fel, daunnd propriei sanatati, gasind alternative acceptabile si apoi furniznd resursele si sprijinul necesar pentru acceptarea alternativelor.

Comandamentele n structura unei politici a educatiei pentru sanatate Educatia pentru sanatate este o componenta a politicii de educatie generala si sanitara si a politicii de sanatate. Ea trebuie sa fie integrata instructiei gener ale cu utilizarea tuturor metodelor si mijloacelor de educatie ale acesteia. Educatia pentru sanatate se ncadreaza n conceptul modern de necesitate a educatiei permanente. Formele si mijloacele utilizate n prezent ca educatie generala de sanatate, ct si cele folosite pentru anumite secvente ale statusului temporar pentru unele grupe de risc (casatorie, graviditate, maternitate, pentru unele afectiuni dominante, pentru vrsta a treia, etc.) sunt de asemenea componente ale educatiei generale, ncadrndu-se, asa cum se desfasoara, ntr-un regim de specializar e, dar necesita a fi organizate pe un fond de cunostinte asimilate n sistemul instructiei generale de cultura. Mesajul educativ general trebuie bine conceptualizat si executat (nu numai de catre profesionistii sanatatii) pentru deprinderea obiceiurilor sanogene si trebuie neaparat grefat pe un material demonstrativ existent. Educatia pentru sanatate se ncadreaza n conceptele de echitate pentru toate grupele de populatie si accentul trebuie pus pe grupurile periferice, conditie realizabila numai prin cupr inderea ei n sistemul instructiei generale nationale, facnd parte din politica generala, globala, de dezvoltare. Baza unei educatii pentru sanatate trebuie nteleasa de catre vointa politica n sensul ca nu este n primul rnd o sarcina a profesionistilor din sanatate, si ca ea este reprezentata de sistemul de educatie generala si permanenta, adresndu-se formarii generale pentru viata a copilului, adolescentului, adultului si vrstnicului. Profesionistii sanatatii trebuie sa fie considerati participanti de profil ai

societatii n elaborar ea continutului special al instructiei generale si mentori ai specializarii populatiei deja formate prin sistemul national de educatie. n prezent este momentul evolutiei societatii prin schimbarea traditionalismului reprezentat de actiunile si activitatile de educatie sanitara cu un sistem de educatie pentru sanatate, parte integranta a educatiei generale nationale. Organizarea activitatii de educatie pentru sanatate Forul cel mai nalt care coordoneaza, organizeaza, supravegheaza si ndruma activitatea de promovare a sanatatii este Ministerul Sanatatii. Pentru o mai buna desfasurare a activitatii de promovarea sanatatii n cadrul Institutului de Sanatate Publica din Bucuresti a luat fiinta Centrul National pentru Promovarea Sanatatii si Educatie pentru Sanatate care are urmatoarele atributii: transmiterea de informatii catre populatie n ceea ce priveste prevenirea bolilor si promovarea sanatatii; sprijinirea activitatii Laboratoarelor Judetene de Promovarea Sanatatii si Educatie pentru Sanatate; dezvoltarea de programe de formare pentru cadrele medicale si alti specialisti din domeniul promovarii sanatati si educatiei pentru sanatate; ndeplinirea atributiilor ce i revin n cadrul componentei de promovare a sanatatii din proiectul Bancii Mondiale. La nivelul fiecarui judet, n cadrul Inspectoratului de Politie Sanitara si Medicina Preventiva functioneaza cte un Laborator de Promovarea Sanatatii si Educatie pentru Sanatate, care are ca obiectiv prioritar promovarea sanatatii n judetul respectiv. Aceste laboratoare au responsabilitatea coordonarii activitatii de educatie pentru sanatate, folosind metode si mijloace specifice educatiei. Ele sunt ntr-un contact permanent cu persoanele care si-au asumat responsabilitatea desfasurarii activitatii de educatie pentru sanatate la diverse nivele, cu mass-media si direct cu populatia careia i este adresata si destinata aceasta activitate. De asemenea acestor laboratoare le revine responsabilitatea de a forma si instrui educatori care vor desfasura o activitate de educatie pentru sanatate n rndul populatiei. 1. Formarea de educatori Elemente ale unui program de instruire:

instructaj ul reprezinta un proces de strnir e a interesului, viznd clarificarea propriilor cunostinte si norme (ale participantilor) privitoare la tema abordata; pe timpul instructajului are loc reflectia asupra stilului de predare propriu fiecaruia dintre participanti; instructaj ul cauta sa-l ajute pe participant sa ajunga la formularea unor convingeri hotartoare, sa-si ridice nivelul cunostintelor; de asemenea trebuie sa-l ajute pe participant sa poata transmite mai departe si sa aplice n practica ceea ce a nvatat si experimentat n timpul cursului. 2. Durata cursului si caracterul: cursuri de cteva zile sau cteva saptamni; cursuri cu caracter deschis sau nchis. Elemente de metodologie: Tehnici utilizate:

3.

stabilirea unor reguli ce vor fi respectate n timpul cursului (timp de lucru, fumat, etc.); discutia n grup; lucrul pe subgrupe; brainstorming- ul; studiul de caz: jocul de rol, clarificarea valorilor; evaluarea cursului. 4. Profilul instructorilor la sfrsitul cursului: sa aiba aptitudini de predare si un bagaj de cunostinte n domeniu; sa fie flexibil n variantele de predare; sa fie capabili de comunicare; sa aiba o atitudine pozitiva fata de tema respectiva; sa fie n stare sa-i reorienteze pe altii; sa fie n stare sa primeasca si sa transmita feed-back; sa fie capabili sa lucreze mpreuna cu alti instructori.

Pregatirea si prezentarea unei sesiuni de predare 1. Planificarea subiectelor va include: a) scopul cursului sa fie mentionat corect; b) grupul tinta; c) organizarea cursului: numarul sesiunilor, durata sesiunilor, metode de expunere, asteptarile participantilor la curs; d) continutul cursului trebuie definite obiectivele specifice pentru fiecare sesiune. 2. Strategiile de predare eficienta vor include: scopul si obiectivele clare ale sesiunii de predare; planificare si pregatire; structurarea sesiunii de predare ritm alert; respectarea orarului impus; organizarea salii; coordonarea eficienta a activitatilor; atmosfera relaxata dar n acelasi timp ordonata si coerenta; instructorul sa fie constient de nivelul de ntelegere al grupului si de nevoile individuale; expuneri si explicatii clare; implicarea permanenta si activa a participantilor la desfasurarea sesiunii. Aptitudinile de predare vor include: claritatea prezentarii; urmarirea si supravegherea indirecta a predarii; predarea directa; folosirea vocii (intonatie, tonalitate, etc.); strategia ntrebarilor; oportunitatea rapoartelor, a rezultatelor, etc.; stapnirea subiectului tratat; asteptarea oportuna. Planificarea unei lectii tactice: Obiectivul central ce urmeaza sa nvete cursantii? Introducere

3.

4. a) b)

evidentier ea scopului principal al lectiei recapitula rea lectiei anterioare, daca este cazul c) Faza I prezentarea continutului initial, n care de obicei profesorul vorbeste si cursantii asculta d) Faza II schimbarea activitatii lucrul pe grupe exercitii individuale exercitii cu mai multe variante rezolvarea problemelor, etc. e) Faza III raspunsul cursantilor la faza a II-a si ntrebari, daca este cazul. f) Faza IV concluzii: clarificari sesiuni viitoare (anuntare, programare) Educatia pentru sanatate n nvatamntul primar Includerea n sistemul de nvatamnt de toate gradele si profilele a unor notiuni de igiena si sanogeneza corespunzatoare vrstei, trebuie sa constituie o preocupare majora a tuturor factorilor responsabili. Activitatea de educatie pentru sanatate n nvatamntul primar cuprinde doua aspecte: a) activitatea de educatie pentru sanatate din cadrul procesului de nvatamnt care intereseaza n primul rnd corpul didactic; b) educatia pentru sanatate n afara procesului de nvatamnt, interesnd deopotr iva corpul didactic si cadrele medico-sanitare care trebuie sa colaboreze pentru realizarea acestui obiectiv. Obiectivele educatiei pentru sanatate n nvatamntul primar pot fi sintetizate astfel: I. Obiective directe: 1. dezvoltarea componentelor comportamentului igienic realizate la vrsta prescolara; 2. formarea unor componente ale comportamentului igienic, sanogenetic, corespunzatoare vrstei si sarcinilor scolare; 3. dobndirea unor notiuni si elemente ale motivatiei stiintifice necesare constientizarii actiunilor. II Obiective indirecte: promovarea sanatatii; . 1. 2. mbunatatirea indicatorilor starii de sanatate; 3. cresterea randamentului scolar. Continutul activitatii Pentru realizarea obiectivelor trebuie desfasurate o serie de actiuni dupa o tematica ce poate fi structurata astfel: 1. Igiena individuala, care se va referi la notiuni ce privesc: igiena corporala: dinti, par, unghii, organe genitale, tegumente; igiena vestimentara: mbracaminte, ncaltaminte; calirea organismului prin: factori naturali (aer, apa, soare), educatie fizica si sport, joc n aer liber. 2. Regimul igienic de viata

a) Bugetul de timp: - activitati scolare (igiena n clasa si n recreatie, pregatirea lectiilor acasa- tehnica, durata, pozitie corecta a corpului); - activitati de ntretinere (igiena personala, respectarea orarului scolar si a orarului activitatilor zilnice, alimentatia rationala); - activitati de refacere (odihna activa ce cuprinde activitati extrascolar e deconectante, recreative, reconfortante, distractive, odihna pasiva prin somn). b) Igiena alimentatiei cu respectarea orarului de masa (inclusiv pachetelul cu gustare ), servirea igienica a gustarii si a mesei, pastrar ea igienica a alimentelor, evitarea consumului de dulciuri ntre mese. 3. Igiena n colectivitate a) n familie: igiena si nfrumusetarea mediului familial; relatiile de microgrup (atitudine reciproca ntre membrii familiei); participarea la activitati utile; accidente posibile n mediul casnic prevenirea si primul ajutor; b) n internate, semiinternate, tabere si excursii: atitudine ecologista; relatii de microgrup; accidente prevenire si primul ajutor; c) pe strada: igiena strazii si comportament ecologist; accidentul rutier prevenirea si primul ajutor; d) n societate: comportare civilizata; notiuni elementare de microbiologie, epidemiologie si profilaxie; boli transmisibile, intoxicatii. 4. a) b) c) Elemente de educatie sexuala atitudinea civilizata fata de sexul opus; prevenirea izolarii, nsingurarii si crearea unui climat de comunicativitate; un regim de viata igienic.

5. Probleme privind sanatatea mintala a) formarea si respectarea bioritmului; b) adoptarea unor conduite de viata pentru crearea unui climat tonic, deconectant, reconfortant n familie, internate, semiinternate, tabere; c) evitarea suprasolicitarii fizice si psihice. Mijloacele educatiei pentru sanatate n nvatamntul primar sunt: 1. n procesul de nvatamnt a) la clasa I-a n contextul predarii limbii romne, cunoasterea mediului exterior; educatiei fizice, lucrarilor practice; b) la clasele II-IV n contextul predarii limbii romne, cunostinte despre natura, geograf ie, educatie fizica, lucrari practice. 2. a) n afara procesului de nvatamnt n scoala: cinci minute de control igienic; formatiun i sanitare scolare; convorbiri individuale si colective; vizionari de filme, diapozitive, diafilme, expozitii tematice; lecturi cu continut educativ-sanitar;

demonstra tii practice de formare a deprinderilor igienice; audierea organizata de emisiuni educativ-sanitare; organizar ea de concursuri pe teme de cultura sanitara, sportive, cultural artistice. b) Activitati extrascolare: n cadrul palatelor copiilor; vizite; excursii si tabere; vizionari de spectacole si emisiuni televizate educativ-sanitare. Educatia pentru sanatate n nvatamntul gimnazial Obiective Formarea unui comportament igienic constient prin: consolidar ea cunostintelor, deprinderilor si obisnuintelor dobndite n ciclul primar; dezvoltare a cunostintelor asimilate anterior si dobndirea de noi cunostinte, formarea de noi deprinderi si obisnuinte corespunzatoare vrstei; formarea unor componente ale comportamentului sanogenetic menite sa concure att la promovarea propriei sanatati ct si a colectivitatii. 2. acute. 3. 1. Instruirea teoretica si practica n probleme de prim ajutor n caz de accidente si mbolnaviri Formarea spiritului de ntrajutorare umana. Tematica cuprinde: Igiena individuala: notiuni de anatomie si fiziologie; important a igienei corporale, vestimentare n prevenirea bolilor contagioase; alimentati a rationala; nociva a alcoolului si tutunului asupra sanatatii si a randamentului la nvatatura; a practicarii sportului, calirea organismului prin factorii naturali; notiuni de igiena si protectia muncii. 2. Regimul igienic de viata: regimul rational de nvatatura la domiciliu; odihna activa si pasiva; activitati extrascolare deconectante, recreative, distractive; influenta important

1.

evitarea suprasolicitarii fizice si psihice. 3. Igiena n colectivitate: notiuni privind bolile contagioase (lantul epidemiologic) si profilaxia lor; de igiena si sanitatie n mediul rural; internate, semiinternate si tabere; cultivarea unei atitudini ecologiste; formarea si consolidarea spiritului de ntrajutorare si solidaritate umana. 4. Educatia sexuala modificari le fiziologice specifice acestei vrste; atitudine deschisa fata de sexualitate, formarea unor opinii corecte fundamentate stiintific; notiuni de igiena sexuala; elementare privind bolile cu cale de transmitere sexuala. Educatia pentru sanatate n nvatamntul liceal Obiectivele sunt: Perfectionarea comportamentului igienic constient prin: notiuni probleme igiena din

1.

ntelegere a stiintifica a fenomenelor legate de sanatate si boala, prin transmiterea organizata si sistematica a cunostintelor igienice; cultivarea unei conceptii stiintifice si a unei orientari profilactice, n scopul prevenirii mbolnavirilor; formarea unor deprinderi igienice noi si consolidarea celor dobndite; informare a stiintifica, formarea unei conceptii corecte si a unui comportament civilizat cu privire la relatiile sexuale si viata de familie; aprofunda rea cunostintelor de acordare a primului ajutor n caz de accidente. 2. Dobndirea cunostintelor si deprinderilor de igiena muncii si de profilaxie a mbolnavirilor profesionale. Tematica cuprinde: 1. Igiena personala privind: vestimentatia, ncaltamintea, igiena corporala (tegumente, par, unghii, dantura), alimentatie rationala, nocivitatea alcoolului, tutunului si a celorlalte droguri, importanta factorilor naturali n calirea organismului. 2. Regimul igienic de viata organizar ea si mbinarea armonioasa ntre pregatirea lectiilor la domiciliu, odihna activa si cea pasiva;

desfasurar ea de activitati extrascolare deconectante, distractive. 3. Igiena n colectivitate notiuni privind bolile contagioase si prevenire lor; internate, semiinternate si tabere; autoajutor si prim ajutor n caz de accidente; promovar ea unei atitudini civilizate, igienice, privind viata n colectivitate; promovar ea unei gndiri ecologiste; ea spiritului de ntrajutorare umana. 4. Educatia sexuala aprofunda rea notiunilor de anatomie si fiziologie a aparatului de reproducere; arile psiho-fiziologice specifice acestei vrste si igiena sexuala; sexuale: fecundatia, sarcina, nasterea si avortul; bolile cu transmitere sexuala, prevenirea lor; notiuni de planificare familiala. Educatia pentru sanatate a tineretului si studentilor Odata cu depasirea vrstei scolare, educatia pentru sanatate nu-si reduce sfera de actiune. La aceasta vrsta intervin multipli factori educationali care concura la formarea personalitatii tnarului, la constientizarea importantei sanatatii proprii si a colectivitatii si la promovarea acesteia. Principalele obiective si elemente de continut ale educatiei pentru sanatate a tinerilor n general si a studentilor n special sunt: formarea unei conceptii stiintifice despre sanatate si boala care sa fundamenteze atitudini si comportamente igienice, sanogenetice; formarea convingerii ca selectarea adecvata a normelor de viata igienica si aplicarea lor contribuie la conturarea personalitatii; promovarea culturii sanitare ca o componenta a culturii generale; consolidarea comportamentului privind igiena muncii si vietii n colectivitate, profilaxia mbolnavirilor profesionale; pregatirea studentilor, n special n universitatile de medicina si farmacie, n domeniul metodologiei educatiei pentru sanatate si promovarii sanatatii. n afara de aceste obiective de interes general, n programele educativ-sanitare pentru studenti se cer a fi integrate si alte obiective de interes particular cum ar fi: cunoasterea legilor bioritmului uman, necesitatea respectarii lui n cadrul activitatilor fizicopsihice cotidiene sau pe termen lung; pregatirea continua si sistematica pentru a preveni munca n salturi si stresul; elaborarea unor metode personale de asimilare a informatiei si interpretare a acesteia; crearea unui climat relational pozitiv n familie, camin, loc de munca sau nvatatura; consolidarea deprinderilor si obisnuintelor de igiena personala; transform relatiile consolidar igiena n masuri de

asimilarea notiunilor privind etiologia, epidemiologia si profilaxia bolilor transmisibile, a bolilor cronice degenerative; alimentatia rationala care presupune respectar ea numarului, ritmicitatii meselor precum si calitatea acestora (principii alimentare, calorii, etc.) odihna activa, cu utilizarea eficienta a timpului liber, pentru a se obtine o recuperare fizica si psihica integrala; formarea unei atitudini pozitive fata de ceilalti membrii ai colectivitatii (sociabilitate, solicitudine, spirit de echipa, colegialitate); formarea unei conduite corecte n ceea ce priveste relatiile interpersonale, relatiile dintre sexe; realizarea unei atitudini constiente, responsabile, n ceea ce priveste promovarea sanatatii proprii si a colectivitatii. Alegerea mijloacelor pentru realizarea acestui deziderat trebuie sa tina cont de particularitatile psiho-sociale si de vrsta ale acestei categorii de populatie, pentru ca tinerii au o alta optica asupra vietii dect elevul ascultator si disciplinat. Tineretul n general este receptiv la mesajele educationale, cnd acestea prezinta un grad crescut de noutate sau coincid cu sfera intereselor si preocuparilor sale. De asemenea alegerea locului, zilei si chiar a orei de desfasurare a actiunii are o deosebita importanta n receptionarea maxima a mesajului si a informatiei. Numerosi autori subliniaza faptul ca tinerilor trebuie sa li se vorbeasca de la egal la egal, ca unor adulti. Culpabilizarea, blamul, nfricosarea populatiei fata de unele obiceiuri nocive (alcool, fumat, droguri) nu este cea mai buna si eficienta metoda. Explicarea urmarilor si prezentarea unor exemple concrete, discutiile libere si fara prejudecati, lasnd la latitudinea tinerilor sa ia deciziile, sunt mult mai eficiente dect oferirea unor tipare, modele sau solutii standard. O problematica deosebit de importanta ce trebuie abordata n rndul tinerilor sunt bolile cu transmitere sexuala, n special HIV/SIDA. Tinerii trebuie nvatati nu numai speriati n legatura cu modul de transmitere, de manifestare a acestor afectiuni, si nu n ultimul rnd cum se pot proteja. n aceasta activitate se poate folosi ntreaga gama de mijloace specifice educatiei pentru sanatate, fie singure, fie combinate. Ele trebuie alese n functie de tema abordata, de numarul participantilor, de durata, etc. Educatia pentru sanatate n institutiile de nvatamnt superior: n cadrul procesului de nvatamnt, personalul didactic dispune de un spatiu mai mare sau mai mic pentru introducerea elementelor specifice educatiei pentru sanatate, n cadrul disciplinelor de nvatamnt: 1. n universitatile de medicina si farmacie: Sanatate publica Igiena Puericultura Obstetrica si ginecologie Medicina interna, medicina de familie Boli infectioase Dermato-venerologie Psihiatrie, s.a. 2.La facultatile care pregatesc cadre didactice: Pedagogie Psihologie Metodica predarii Practica pedagogica Educatia fizica 3. La facultatile cu profil tehnic, economic, agronomic, ecologist:

obiectele de studiu, care prin specificul lor se preteaza la introducerea unor notiuni de igiena si sanogeneza; lucrarile practice n care se pot aborda notiuni de igiena muncii sau elemente privind prevenirea mbolnavirilor profesionale, acordarea primului ajutor. n afara procesului de nvatamnt: Educatia pentru sanatate n rndul tinerilor se poate face si n cadrul: organizatiilor de tineret; diverselor actiuni organizate n camine, cluburi, tabere, discoteci; spitalelor studentesti, policlinici, puncte sanitare; ntreprinderilor. Educatia pentru sanatate si promovarea sanatatii presupune permanenta preocupar ilor, caracterul convergent al demersurilor tuturor factorilor implicati, utilizarea mijloacelor stimulative, demonstrative, argumentul logic, care decurge din prezentarea faptelor din viata cotidiana toate mpreuna reprezentnd mijloace cu ajutorul carora educatia pentru sanatate se pune n serviciul Sanatatii pentru toti. Educatia pentru sanatate n domeniul stomatologic Problema asistentei stomatologice se prezinta astazi sub forme noi, fapt ce nu exclude activitatea profilactica n acest domeniu. Dimpotriva, necesitatea profilaxiei, sustinuta printr-o activitate de educatie pentru sanatate, este justificata de: frecventa mare a bolilor sistemului dentomaxilar; instalarea foarte precoce, nca din primii ani de viata, a principalelor boli specifice sistemului dentomaxilar, care determina necesitatea unei ngrijiri continue, de-a lungul vietii; gradul mare de cuprindere progresiva a majoritatii dintilor de catre carie si parodontopatie; efectele importante ale acestor boli asupra dezvoltarii si sanatatii generale somatice si psihice a individului; necunoasterea sau cunoasterea ntr-o mica masura a acestor afectiuni si a precaritatii terapiei lor, de catre marea masa a populatiei; costul ridicat al ngrijirilor curative; relativitatea rezultatelor tratamentelor efectuate sporadic, nesistematic sau doar n caz de urgenta. Obiectivele sunt: cunoasterea de catre populatie a principalelor afectiuni buco-dentare si a importantei acestora pentru sanatatea generala; cunoasterea cauzelor cariei dentare, parodontopatiilor si a anomaliilor dentomaxilare, a modalitatilor de prevenire a acestora; necesitatea ngrijirii sistematice a danturii nca din copilarie; larga popularizare a faptului ca bolile sistemului dentomaxilar sunt caracteristice evolutiei vietii, ca limitarea lor, mai ales a consecintelor, se poate obtine doar prin cunoasterea si aplicarea unor reguli de igiena buco-dentara, de alimentatie si viata. Mijloacele de educatie stomatologica Mijloacele si modalitatile utilizate n educatia pentru sanatate privind sanatatea buco-dentara sunt diverse si specifice prin continut. n aceasta activitate, trebuie sa se tina seama, pe de o parte de multitudinea informatiilor, iar pe de alta parte de particularitatile grupului tinta caruia i sunt adresate. n acest sens, munca de educatie pentru sanatate prezinta cteva aspecte particulare: 1. asistenta la solicitare, care poate fi si primul contact al bolnavului cu cabinetul si cu personalul medical stomatologic; trebuie explicat corect, pe ntelesul pacientului, de ce afectiune sufera, ce tratament se impune, masurile de igiena pe care trebuie sa le respecte pentru a preveni o recidiva, o

complicatie sau aparitia unei alte afectiuni; prezentarea trebuie facuta de asa maniera, chiar folosind mijloace vizuale (planse, afise, pliante), nct bolnavul sa constientizeze importanta cabinetului stomatologic si sa dispara acea imagine de camera de tortura, pe care o au multe persoane; 2. asistenta activa de specialitate, care este o forma superioara de asistenta, se desfasoara pe baza unor programe cu obiective predominant profilactice; astfel, sunt cunoscute actiunile de dispensarizare stomatologica organizate n colectivitatile de copii si tineret sau n ntreprinderile cu noxe profesionale; prin natura ei, asistenta activa este o forma de educatie pentru sanatate. a) Asistenta activa de dispensarizare stomatologica a prescolar ilor si scolarilor. De o deosebita importanta este aplicarea unei asistente active stomatologice de la cele mai fragede vrste. Aceasta coroborata cu munca de educatie pentru sanatate a educator ilor, nvatatorilor si a cadrelor medicale de la cabinetul de pediatrie poate induce formarea unor deprinderi igienice corecte ale copiilor, cu implicatii asupra dezvoltarii lor armonioase si sanatoase. La aceasta vrsta au o mare eficienta filmele tematice, demonstratiile practice, concursurile tematice cu premii, la care se pot adauga prezentari de planse, afise, fluturasi,etc. b) Asistenta activa n colectivitatile de adulti Aceasta se refera la ntreprinderi, mai ales acolo unde exista locuri de munca cu noxe profesionale, ce pot favoriza sau determina aparitia afectiunilor buco-dentare. Printr-o colaborare ntre cadrele de la cabinetul de ntreprindere, de la cabinetul stomatologic si specialistii de medicina muncii, trebuie sa se difuzeze toate informatiile n legatura cu noxele care exista la locul de munca, cu influenta lor asupra sanatatii buco-dentare si cu modalitatile de evitare a mbolnavirilor. Angajatii trebuie sa recunoasca primele simptome ale acestor afectiuni si sa constientizeze importanta tratarii lor precoce. Fiind vorba de adulti, mijloacele de sensibilizare si propaganda vizuala pot avea o contributie substantiala la culturalizarea sanitara a acestora. De asemenea pot fi utilizate convorbirile individuale sau n grup, lectiile, conferintele, filmele tematice, sau cel mai bine combinarea mai multor metode. n cadrul asistentei medicale generale si de alte specialitati Importanta patologiei buco-dentare pentru sanatate este cunoscuta de ntreg personalul sanitar, indiferent de specialitate sau grad. De aceea medicii, dar si cadrele medii, indiferent ca sunt la cabinetul medicului de familie, centru de diagnostic si tratament, ambulator de specialitate, spital sau cabinet particular, trebuie sa acorde n cadrul consultatiei o atentie deosebita cavitatii bucale a pacientului. Trebuie sa se intereseze daca pacientii se ngrijesc de sanatatea aparatului dentomaxilar, daca o fac corect, sistematic, si sa le ofere toate informatiile n legatura cu aceasta ngrijire. n cazul n care considera ca este necesar, vor ndruma pacientii spre cabinetele stomatologice. Dintre sfaturi nu trebuie omise cele legate de o alimentatie igienico-dietetica rationala. Se pot folosi mijloace vizuale sau audio-vizuale. Se pot tine conferinte cu participarea unor personalitati de specialitati diferite, precedate de filme tematice si urmate de raspunsuri la eventualele ntrebari pe tema respectiva. Prin aceste actiuni de culturalizare stomatologica, populatia trebuie sa devina constienta ca este aparatorul propriei sanatati, ca poate singura, cu mijloacele pe care le are la ndemna (periuta dentara, pasta, alimentatia igieno-dietetica, etc.) sa-si promoveze propria sanatate dentomaxilara si generala. Canale de comunicatie, retele de institutii, activitati n elaborarea strategiilor Canalele de comunicatie, retelele de institutii si programele de activitati constituie elemente ale unei strategii concepute pentru influentarea si antrenarea grupurilor tinta. Canale de comunicatie si retele de institutii Metodele de lucru si sursele de comunicatii nu se bucura de aceeasi receptivitate din partea grupurilor tinta. Oamenii, n general dovedesc o anumita nclinatie pentru retelele de institutii care intra n interesul lor, cum sunt unitatile de nvatamnt, organizatiile religioase, cluburile sportive sau

discotecile si prefera sursele informationale cu care sunt obisnuiti, cum sunt posturile de radio, ziarele, sau n problemele de sanatate, medicul de familie. Pentru a le putea folosi n scopul care ne intereseaza, trebuie nti sa ncercam sa identificam preferintele de acest fel ale grupurilor tinta. Strategiile unui plan includ si aceasta operatie de identificare a canalelor si institutiilor preferate si modul n care pot fi combinate, pentru a fi ct mai eficiente. Datele privind canalele de informatie si institutiile de interes, trebuie sa cuprinda si detalii referitoare la amplasarea influentei lor asupra unor grupuri. Unele institutii pot furniza informatiile privind aceste grupuri. Datele despre orele de audienta si vizionare maxima pot fi oferite de catre: posturile de radio si televiziune, redactiile de ziare, institutiile specializate n efecturea de sondaje. Uneori se instaleaza o impresie generala asupra unor succese sau slabiciuni specifice unor canale de comunicatie, nsa generalizarea succeselor unui canal de comunicatie poate fi adesea derutanta. De aceea, trebuie facuta o apeciere atenta a canalelor de comunicatie, n comparatie cu alti factor i de influenta caracter istici culturii locale sau regionale specifice. Cei mai multi lucratori din domeniul promovarii sanatatii prefer a astfel, folosirea mai multor canale de informatie, care sunt mult mai eficiente dect unul singur. Canale interpersonale Acestea depind de interactiunea dintre doua sau mai multe persoane, n procesul de transmitere a mesajelor. Canalele interpersonale includ: contactul de la persoana la persoana, dintre lucratorii din sfera socialului si sanatatii, dintre profesori, conferentiari, formatori, conducatori de grup, consilieri si alte surse care ofera informatii n cadrul sedintelor de antrenament, al discutiilor de grup, cursurilor sau vizitelor la domiciliu, si receptorii mesajului. Canalele interpersonale: faciliteaza discutarea unor probleme pe care oamenii le considera mai delicate sau personale; ofera informatii care presupun interactiunea cu o persoana, ca sursa de informatie demna de ncredere; ajuta oamenii n adoptarea unor practici noi; contribuie la crearea unor grupuri omogene si la obtinerea sprijinului comunitar, pentru idei si conduite noi. Prin intermediul acestor relatii interpersonale, se pot promova metode noi n educatia pentru sanatate. Astfel, educatorii de sanatate cu o pregatire speciala, pot organiza dezbateri libere n clinicile de dermato-venerologie, privind bolile cu transmitere sexuala. O parte din participanti, care manifesta un interes mai mare si sunt cunoscuti ca facnd parte din grupuri cu risc crescut (prostituate, homosexuali, chiar daca la noi nu au un statut legal), pot fi recrutati si instruiti ca educatori pentru difuzarea cunostintelor despre bolile cu transmitere sexuala si prevenirea lor, n grupul din care fac parte. Mass-media Cuprinde: radioul, televiziunea, ziarele, revistele si filmele. Rolurile mass-mediei, ca si canal de informatie sunt reprezentate de: reuseste sa transmita rapid informatii noi, repetate si pentru o buna parte din ansamblul populatiei; contribuie la legitimarea dezbaterii problemelor de interes public si creeaza sprijinul necesar desfasurarii unor programe si activitati; consolideaza cunostintele si conduitele nou nsusite. Mijloace informative de format mic Mijloacele informative de format mic (pliante, fluturasi, afise, casete video, benzi sonore, expozitii, machete si articole cu inscriptii: tricouri, fulare, sacose, cutii de chibrite) urmaresc urmatoarele obiective: informeaza si reitereaza unele teme legate de scopul urmarit; ofera informatii mai amanuntite dect mass-media sau scurtele contacte interpersonale;

sprijina activitatile ntreprinse, prin informatii asupra orei, locului, numerelor de telefon etc. Retele de institutii Acestea includ ministerele: sanatatii, nvatamntului, protectiei sociale, telecomunicatiilor, apararii nationale etc. si subunitatile lor (spitalele, scolile, armata, politia, organizatiile religioase, societatile voluntare, organizatiile neguvernamentale, sindicatele, cercurile financiar e si industriale, asociatiile profesionale si grupurile comunitare: cluburi feminine si de tineret). Activitatile de promovare a sanatatii vor include: utilizarea canalelor diferitelor retele de comunicatii deja existente pentru difuzarea mesajelor, privind prevenirea sau combaterea; obtinerea accesului la grupurile tinta, deja incluse n retelele institutionale si n structurile, serviciile si programele acestora; folosirea experientei personalului si a voluntarilor din retele; integrarea mesajelor n activitatile de informare, educare si servicii ale retelelor cooperante, potentnd astfel efectele initiativelor de promovare a sanatatii. O parte din aceste institutii, ca armata sau marile ntreprinder i, au posibilitatea sa finanteze si sa aplice elementele esentiale din planul de promovare a sanatatii, n cadrul propriilor lor institutii, incluznd manifestari de genul: Ziua Mondiala fara Tutun, consacrata combaterii fumatului sau alte manifestari consacrate combaterii transmiterii HIV/SIDA; nfiintarea unui grup permanent de instruire si initiere a unor programe de consiliere individuala. Un rol hotartor n sustinerea activitatilor de instruire, educare si comunicare l au sistemele de acordare a serviciilor care raspund de punerea la dispozitie a articolelor si serviciilor ce sunt promovate prin programe. Oamenii nu vor adopta un produs nou, orict de bine ar fi sustinut prin mass-media, daca nu si-l pot permite sau nu exista pe piata, si nu vor accepta un serviciu care nu are credibilitate, daca nu le este oferit de o maniera competenta si eficace. Antrenarea grupurilor tinta Pentru stabilirea unei comunicari eficiente care sa duca la o interactiune productiva, se impune implicarea populatiei n planificarea, proiectarea si aplicarea programelor. Populatia vizata poate fi imediat antrenata n planificarea si aplicarea actiunilor locale de promovare a sanatatii, pentru sine si pentru altii, si poate fi ncurajata sa aiba diferite initiative, astfel nct, proiectele la care participa sa i apartina cu adevarat si sa capete n acest fel, maximum de eficienta. Actiunile principale pentru obtinerea colaborarii populatiei includ: vizite si consiliere a indivizilor: acasa si la locul de munca, n centre de sanatate, grupuri ntmplatoare; ntlniri, discutii (n grup); orientare/pregatire (prin seminarii, cursuri, ateliere); manifestari publice/culturale (teatre, spectacole muzicale, sarbatori traditionale, festivaluri, aniversari, spectacole sportive, concursuri); programe de autoajutorare (actiuni locale de grup, cu participarea n activitati de planificare, aplicare si evaluare). Conlucrarea activitatilor de comunicare cu retelele institutionale Pentru sporirea eficientei, fiecare canal de comunicatie presupune diferite abilitati, contacte cu institutii, initiative luate n scopul producerii de materiale si a realizarii unor conditii favorabile. Eficienta activitatii unui singur canal de comunicatie sau a unei retele institutionale este sporita prin coordonarea cu toate celelalte unitati strategice. Prin urmare, se impune planificarea si implementarea unei strategii globale. Pentru selectionarea canalelor de comunicatie si a activitatilor retelelor institutionale si pentru realizarea interactiunii lor, este necesara cunoasterea datelor privind preferintele grupurilor de populatie. Informatiile necesare pot fi culese cu prilejul studiilor preliminare de evaluare.

Strategia integrata Elaborarea strategiei trebuie sa tina seama de interactiunile diferitilor factori: caracteristicile si necesitatile grupurilor tinta; obiectivele si performantele pe care si le propune un program; natura mesajelor; activitati, canale de comunicatii, retele institutionale, prevazute ntr-un program. O strategie integrata de promovare a sanatatii, trebuie sa foloseasca mesajele, activitatile, canalele de comunicatie si retelele institutionale, ntr-o mbinare care sa se dovedeasca cea mai adecvata specificului categoriilor de populatie vizate si conditiilor n care acestea traiesc. Promovarea sanatatii si strategii preventive Promovarea sanatatii reprezinta strategia de mediere ntre persoane si mediul lor de viata (ecosistem) care sintetiteaza alegerea personala si responsabilizarea societatii fata de sanatate. Organizatia Mondiala a Sanatatii considera ca la temelia promovarii sanatatii stau cinci principii care au n vedere urmatoarele: implicarea populatiei ca un ntreg, n contextul vietii ei de zi cu zi, concentrndu-se mai putin asupra populatiei cu risc crescut de aparitie a unei anumite boli, de unde necesitatea informarii adecvate n vederea luarii deciziei; orientarea asupra deter minantilor sanatatii: factori de mediu, comportamente, servicii de sanatate, biologie umana, promovarea sanatatii fiind ndreptata spre actiune; utilizarea de metode, abordari diferite, complementare, incluznd comunicarea, educatia, legislatia, masurile fiscale, schimbarea organizationala, dezvoltarea comunitatii si activitatile locale spontane mpotriva riscurilor asupra sanatatii, sectorul sanitar, singur, neputnd realiza mentinerea si promovarea sanatatii; urmareste asigurarea participarii publice si transformarea conostintelor dobndite n comportamente, prin participarea concreta si eficienta a publicului; promovarea sanatatii reprezinta o activitate comuna n domeniul social si medical, implicar ea personalului medico-sanitar n cresterea nivelului de educatie pentru sanatate a ntregii populatii avnd un rol important n raspndirea si sustinerea promovarii sanatatii. Valorile care sunt componente esentiale ale sanatatii trebuie inoculate populatiei pentru cresterea autonomiei individuale. Activitatile de promovare a sanatatii au un caracter neutru, nefiind supuse influentelor politice sau de alta natura. n orice comunitate exista o serie de valori care trebuie clarificate iar rolul promovarii sanatatii este tocmai de a ajuta persoanele sau grupurile de persoane sa descopere care le sunt, cu adevarat, aceste valori. Exista trei principii care stau la baza clarificarii valorilor, ca element esential n promovarea sanatatii: importanta ajutorului care tr ebuie acordat indivizilor n clarificarea propriilor valori, adica ajutorul acordat pentru analiza critica a valorilor, prin educatie, si abordarea unei atitudini care nu-si propune sa judece un comportament sau o atitudine;utilizarea de metode multiple, flexibile si creative n ajutorul acordat;promovarea sanatatii si desfasoara actiunile n cadrul unor culturi specifice, cu propriile pareri despre modul n care viata trebuie traita si, de aceea, trebuie nlaturata tendinta ce se reflecta n activitatea promotorilor de sanatate de a fi nclinati sa creada ca atitudinile referitoare la viata si la valorile ei sunt fie corecte, fie gresite. Domeniile principale de interes n promovarea sanatatii vizeaza: accesul la sanatate, cu eliminarea diparitatilor determinate de apartenenta la un anumit grup; dezvoltatrea unui mediu sanogenetic (orase sanatoase, scoli sanatoase), care impune o politica adecvata, nationala si internationala, n care starea de sanatate, fiind considerata parte componenta, includerea ei

n politica de dezvoltare socio-economica a zonei respective reprezinta o prioritate. Acest model obliga la favorizarea sanatatii atunci cnd se proiecteaza dezvoltarea tarilor; crearea si dezvoltarea retelelor sociale si a sprijinului social; promovarea comportamentelor favorabile sanatatii; dezvoltarea cunostintelor privind sanatatea, nca de la cele mai mici vrste. Masuri posibile pentru promovarea sanatatii ar fi: dezvoltarea serviciilor personale, pentru ca persoanele trebuie sa fie informate, convinse de eficacitatea metodelor de promovare a sanatatii; dezvoltarea resurselor comunitatii cu sustinerea multisectoriala a sanatatii; dezvoltarea structurilor organizatorice favorabile sanatatii cu aparitia comisiilor parlamentare de promovare a sanatatii si stimularea coparticiparii factorilor de raspundere si a populatiei (structuri de stat, grupuri sociale formale). reglementari de ordin socio-economic, legislativ. n literatura de specialitate exista trei modele posibile de abordare a promovarii sanatatii si de prevenire a bolilor. Primul model, bazat pe ntelegerea etiologiei bolilor, si care implica controlul bolilor n functie de etiologia acestora, include si factorii de risc n factorii etiologici. Din acest punct de vedere, exista patru mari grupe de boli (Mc Keown): boli prenatale determinate la fecundare defecte sau afectiuni ale unei singure gene care produc aberatii cromozomiale, independente de mediul ambiental sau de comportament, ce nu pot fi practic influentate prin metode curente de profilaxie si interventie, dar care avnd o fecventa mica n populatie nu prezinta o preocupare majora n sanatatea publica pentru ca nu pot fi prevenite ci doar interceptate; boli determinate prenatal dupa fecundare si datorate interventiei unor factori ce actioneaza n perioada intranatala (factori infectiosi, fizici, toxici), unele afectiuni din aceasta grupa putnd fi controlate; boli determinate postnatal datorita unor carente sau agresiuni a factorilor de risc din mediu, care cuprind cele mai multe afectiuni ce domina modelul de morbiditate al tarilor n curs de dezvoltare si al caror control implica masuri cu caracter socio-economic, dar si masuri de sanitatie, necesitnd interventia statului (bolile nutritionale-malnutritia, bolile infecto-parazitare, bolile legate de carentele igienice); boli postnatale determinate de defecte de adaptare a organismului sau a populatiei la modelul nou de viata, fiind caracteristice tarilor dezvoltate socio-economic si care determina modificari de comportament si boli legate de stilul de viata. Al doilea model, numit modelul epidemiologic, are ca abordare traditionala bolile transmisibile, n care masurile de interventie se adreseaza fie receptorului, prin cresterea rezistentei specifice si nespecifice, fie vectorului, prin ntr eruperea cailor de transmitere, fie sursei specifice de infectie si este valabil pentru un numar limitat de boli. Modelul valabil pentru cea mai mare par te a bolilor care domina tabloul morbiditatii actuale este modelul epidemiologic multifactorial, care are n vedere frecventa bolilor si factorii care conditioneaza fiecare clasa de boli (factori biologici, de mediu, stil de viata, servicii de sanatate), iar masurile de interventie vor fi luate n functie de acesti factori. Al treilea model de abordare a promovarii sanatatii este cel al etapelor vietii, la care se face apel tot mai frecvent, fiind considerat adaptat problematicii actuale a starii de sanatate. La baza acestei abordari sta ideea ca elementele nefavorabile sanatatii apar aleator, dar cu o probabilitate diferita n diverse momente ale vietii, n functie de conditiile biologice, ocupationale, medicale. Aceasta abordare permite elaborarea unor pachete de servicii preventive specifice grupelor de vrsta, adaptate nevoilor resimtite de diferitele grupuri populationale (actiuni profilactice active destinate copilului, adolescentului, adultului tnar, populatiei active, vrstnicului). Pentru implementarea obiectivelor de promovare a sanatatii sunt necesare o serie de strategii preventive care trebuie elaborate la nivel national si international, fiind adecvate nevoilor de moment, dar si de perspectiva, a zonelor respective. n cadrul acestor strategii se pot diferentia doua tipuri: strategia populationala si cea bazata pe demersul individual. n strategia populationala pot fi descrise doua abordari diferite: strategia ecologica si strategia riscului nalt.

n general, strategiile populationale se bazeaza pe populatie si nu pe individ, de aceea se acorda importanta incidentei bolii n populatie si nu bolii individuale. Cauzele incidentei sunt diferite de cauzele bolii, factorii genetici putnd explica susceptibilitatea individului fata de boala, dar nu explica si frecventa bolii n populatie, ei putnd explica heterogenitatea intraindividuala si nu pe cea interindividuala. Frecventa bolii este explicata prin interventia factorilor ambientali (mediu fizic, psihic, social, comportament- obiceiuri alimentare si consum, riscuri profesionale, riscuri n timpul liber, sistem sanitar preventiv, curativ, recuperator). Strategia populationala intereseaza medicul de sanatate publica, medicul colectivitatii. Strategia ecologica se adreseaza ntregului grup populational si ncearca sa modifice cauzele care produc incidenta, viznd scaderea acesteia prin modificarea nivelului mediu al factorilor de risc n populatia generala si a distributiei lor n populatie. Aceasta strategie este acceptata pentru ca prezinta o serie de avantaje. Ea aduce beneficii foarte mari la nivel populational, este adecvata din punct de vedere comportamental, psihologic, pentru ca nu face nici o discriminare, abordarea nu este paleativa, strategia adresndu-se distributiei factorilor de risc n populatie, avnd si un impact mare n sanatatea ntregii populatii. Principalele dezavantaje ale acestui tip de strategie rezulta din faptul ca presupune un alt mod de abordare a serviciilor de sanatate, neobisnuit, motivatia pentru individ si medic sunt insuficiente, prezinta avantaje mici pentru populatia la risc nalt iar raportul benef iciu/risc nu este att de mare ca n cazul strategiei riscului nalt, fiind vorba de asa numitul paradox al prevenirii pentru ca masurile preventive aduc, de fapt, beneficii mari pentru populatia generala, dar beneficii mici pentru populatia la risc crescut. Strategia riscului nalt este bazata pe populatia la risc crescut de mbolnavire sau deces si pentru ntelegerea ei sunt necesare conceptele epidemiologiei. Pentru a fi aplicata este necesara, n primul rnd, identificarea persoanelor la risc nalt pentru ca acest grup populational este cel mai susceptibil sa faca boala, ceea ce deter mina nevoia de elaborare de masuri adecvate privind prevenirea si combaterea bolii sau a decesului. Screening-ul populatiei va reprezenta o metoda epidemiologica de baza n selectarea persoanelor care vor fi ulterior benef iciarele stategiilor fondate pe notiunea de risc nalt. Identificarea persoanelor susceptibile se poate realiza si fara aplicarea screening-ului atunci cnd se cunosc factorii de risc (gravida, sugarii, muncitorii din mediu cu noxe profesionale). Strategia riscurilor ridicate are o serie de dezavantaje, printre care: costurile ridicate si dificultatile aplicarii screening-ului la ntreaga populatie, atunci cnd este necesara efectuarea lui; efectele strategiei sunt temporare si paleative; durata lor fiind limitata la durata interventiei exercitate asupra grupului populational aflat la risc nalt, fiind protejat doar grupul identificat initial, nu si noile persoane la risc ce apar pe parcurs. Beneficiile aplicarii acestei strategii sunt limitate doar la grupul populational selectat, populatia generala nefiind implicata, ceea ce induce limite de ordin comportamental, psihologic, datorate segregarii etice prin care se protejeaza doar o parte a populatiei, desi numarul indivizilor la risc nalt este mic n comparatie cu cel al persoanelor la risc mic sau moderat care ramn neprotejate. Strategia este nsa frecvent utilizata datorita avantajelor pe care le prezinta, si anume: raportul cost/eficacitate este favorabil, investitia se limiteaza la persoanele cu risc nalt iar raportul beneficiu/risc este favorabil (eventualele efecte secundare pot apare doar la cei susceptibili); individul si medicul au o motivatie mare iar serviciile de sanatate pot avea o interventie adecvata inter eselor individului care, stiind ca are factori de risc, este mai interesat sa adopte masuri preventive. Metoda ngrijirilor de sanatate materno-infantila fondata pe notiunea de risc reprezinta un exemplu concludent al aplicarii strategiilor preventive si este o politica sanitara si sociala de interventie care se bazeaza pe datele reale privind riscurile de boala (deces), costurile, resursele, eficacitatea diverselor masuri luate. Ea reprezinta o metoda de identificare a grupurilor expuse la un risc nalt de boala/deces (morbiditate specifica, mortalitate infantila, mortalitate materna), n vederea luarii de decizii privind alocarea de resurse. Principiul general al metodei este de a asigura pentru toti cele mai bune servicii, dar favoriznd pe cei care au cel mai mult nevoie, deci este necesar sa se asigure pentru ntreaga populatie ngrijirile medicale esentiale, resursele existente fiind nsa afectate cu prioritate celor care au mai mult nevoie (grupuri populationale la risc nalt).

n activitatea practica este de preferat combinarea celor doua strategii pentru ca strategia ecologica si strategia riscului nalt sunt complementare si nu competitive. n strategia bazata pe demersul individual actiunile se adreseaza individului purtator al bolii si apartine exclusiv sectorului clinic, fiind o stategie importanta pentru practica individuala, n care se evalueaza permanent riscul relativ ca expresie a fortei asociatiei epidemiologice. Charta de la Ottawa a stabilit o serie de obiective pentru promovarea sanatatii la nivel mondial: Dezvoltarea politicilor urbane de sanatate publica Asigurarea unui mediu nconjurator favorabil Participarea la actiuni colective, multidisciplinare Dezvoltarea capacitatilor individuale ncurajarea noilor misiuni ale serviciilor de sanatate Asigurarea conditiilor prealabile sanatatii Promovarea ideii de conditii favorabile pentru sanatate Oferirea (realizarea) de mijloace pentru promovarea sanatatii Serviciul sanitar trebuie sa devina un mediator pentru realizarea unei vieti sanatoase Programele si strategiile de promovare a sanatatii trebuie adaptate la nevoile si posibilitatile locale ale tarilor si regiunilor, tinnd cont de diversele sisteme sociale, culturale si economice. Promovarea sanatatii este un proces care confera populatiilor mijloacele de asigurare a unui control asupra propriei lor sanatati si de ameliorare a acestuia. Este un concept pozitiv ce pune n valoare resursele sociale si individuale la fel ca si capacitatile psihice. Promovarea sanatatii nu apartine exclusiv sectorului sanitar: toate sectoarele de activitate, toti cei care definesc cadrul de viata al unui individ sau al unei comunitati sunt parti componente esentiale ale realizarii unui mod de viata sanatos. n domeniul sanatatii, n Europa exista 5 obiective generale: ameliorarea starii de sanatate generala pentru toti; reducerea inegalitatilor (disparitatilor) n fata sanatatii; moduri de viata favorabile sanatatii; calitatea mediului nconjurator; oferirea de ngrijiri adaptate si accesibile. ntreaga activitate de promovarea sanatatii se bazeaza pe considerarea profilaxiei si a medicinei preventive ca o resursa indubitabila pentru implementarea, la nivel populational, a programelor care vizeaza mentinerea sanatatii individuale si comunitare, prevenirea bolilor si reducerea anilor potentiali de viata pierduti, evitarea disabilitatilor si a handicapurilor, dar si cresterea sperantei de viata la nastere si la diferite grupe de vrsta, cu acordarea de sanse egale tuturor, astfel nct sanatatea pentru toti sa nu ramna doar un slogan. STIL DE VIATA SANATOS SI OBICEIURI PREJUDICIABILE SANATATII Stilul de viata reprezinta optiunea strategica adoptata de un individ, ce-i va orienta deciziile, comportamentele si condi-tiile de viata. Stilul de viata este tributar credintelor, reprezentarilor si imaginilor pe care si le-a format individul despre lume si viata, n virtutea carora el alege, se comporta, actioneaza, ia hotarri ce-l pot conduce spre reusita sau esec. Stilul de viata poate fi: sanogen; cu risc. Riscurile pot fi asumate ca rezultat al optiunilor valorico-normative ale individului, poarta amprenta comunitatii de apartenenta si a microgrupului n care persoana s-a nascut si format. Fiecare individ este protagonistul unui stil de viata propriu, repetitiv constant, cu subvariante specifice diferitelor etape de vrsta. Stilul de viata propriu-zis se formeaza n adolescenta cnd se cristalizeaza personalitatea, iar tineretea si maturitatea-l desavrsesc.

n structura stilului de viata influenta familiei ca si a altor institutii educative interfereaza cu influenta anturajului, a literaturii, a mass-media, care pot oferi tipologii diferite, ce pot fi copiate sau refuzate, preluate critic si valorizate de individ. Factorii determinanti ai starii de sanatate sunt:biologici (20%);mediu (19%);sistemele de ngrijiri de sanatate (10%); stilul de viata (51%). Asadar, stilul de viata este responsabil de peste jumatate din anii de viata pierduti prematur, el fiind tributar factorilor socio-economici si culturali-educativi. Monitorizarea comportamentelor cu risc pentru sanatate la adolescenti se realizeaza cu ajutorul unui instrument care sa aiba caracter predictiv pentru morbiditate, mortalitate, probleme sociale. n acest scop n SUA se aplica din 1990 sistemul YRBSS elaborat de CDC, care reprezinta un instrument de monitorizare a riscului comportamental, ce identifica prioritati n epidemiolo-gia comportamentala. n Romnia a fost lansat n 1998 Programul National 10 cu actiuni de combatere a obiceiurilor prejudiciabile sanatatii: fumat, consum de alcool si droguri, comportament sexual cu risc, alimentatie dezechilibrata, sedentarism, agresivitate si autoagresivitate. Organizatia Mondiala a Sanatatii a elabor at strategia Sanatate pentru toti prin actiuni concertate pe trei teme, probleme de sanatate publica importante pentru Europa:eradicarea rujeolei;scaderea incidentei bolilor cardiovasculare; actiuni antitabagice. Organizatia Mondiala a Sanatatii considera ca pentru promovarea unui stil de viata sanatos ar fi necesar ca toate statele Europei sa adopte politici nationale care sa asigure mecanismele legislative, administrative si economice menite sa furnizeze un suport intersectorial larg si resursele necesare, inclusiv participarea oamenilor la toate nivelele la care se elaboreaza asemenea politici. Ar fi necesar, de asemenea, ca toate statele membre ale Regiunii Europene a Organizatiei Mondiale a Sanatatii, sa aiba programe speciale menite sa ntareasca rolul major al familiei si a altor grupuri sociale n dezvoltarea si sustinerea unui mod de viata sanatos. Programele educationale din toate statele membre ar trebui sa contribuie la cresterea nivelului educational, motivatia si formarea deprinderilor adecvate a ntregii populatii n vederea realizarii si mentinerii starii de sanatate. Dezideratul ar fi ca n toate statele membre sa se nregistreze o crestere semnificativa a comportamentului sanitar pozitiv, (nutritie echilibrata, lipsa fumatului, activitate fizica corespunzatoare, evitarea stresului) si o scadere semnificativa a comportamentelor prejudiciabile sanatatii (abuz de alcool si produse farmaceutice, folosirea medicamentelor ilicite, substante chimice periculoase, comportament antisocial violent). n Romnia, prevenirea si combaterea consumului de droguri ca obiceiuri prejudiciabile sanatatii a cunoscut, n ultimul an, o implicare crescuta a forurilor decidente, fiind o prioritate n programele de sanatate dar si de sanatate publica, nfiintarea Centrelor Judetene de Prevenire si Consiliere Antidrog reprezentnd un model de implicare comunitara n preventia primordiala (prevenirea aparitiei unor noi factori de risc n mediu), primara (prevenirea interventiei factorilor de risc existenti n mediu asupra populatiei), prevenirea secundara (tratamentul bolii si profilaxia deceselor premature), preventia tertiara (prin activitatile de post-cura, inclusiv reinsertia socio-profesionala si familiala a fostilor dependenti). n urma evaluarilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii a rezultat faptul ca din 850 milioane de locuitori ai Europei, 100 milioane vor muri prin boli datorate fumatului. Aceasta a determinat lansarea actiunii Organizatiei Mondiale a Sanatatii pentru Regiunea Europeana intitulata Fumatul sau sanatatea, parteneri n realizarea acesteia fiind forurile responsabile de sanatate, organizatiile guvernamentale, organizatiile non-guvernamentale, asociatiile profesionale de sanatate. n 1988 la Conferinta de la Madrid s-a adoptat Charta antitabac care prevede cele sase drepturi fundamentale: dreptul de a respira un aer pur, fara fum de tutun; dreptul copiilor si adolescentilor de a fi protejati de promotia de tutun si de a beneficia de asistenta si educatie n ceea ce priveste consumul de tutun; dreptul la aer nepoluat n locurile publice; dreptul la un loc de munca cu aer nepoluat de tutun;

dreptul fumatorilor de a fi ncurajati si ajutati sa renunte la fumat; dreptul tuturor cetatenilor de a fi informati cu privire la riscurile extrem de mari pe care le reprezinta fumatul pentru sanatate. Rezultatele studiilor cu privire la fumat au aratat ca: n Europa nu exista tara cu 80% nefumatori, numarul fumatorilor fiind crescut n Europa Centrala si de Est; n America fumatul a nregistrat un regres total. ncepnd cu anul 1997 Uniunea Europeana a interzis publicitatea pentru tabac n afara tutungeriilor. A fost elaborat al III-lea Plan pentru urmatorii 5 ani pentru o Europa fara tutun. n anul 2002, la Varsovia, a fost lansata Declaratia pentru o Europa fara tutun. Considerentele pentru care s-a trecut la adoptarea acesteia au fost urmatoarele: tutunul este o substanta toxica si care creaza dependenta, epidemia tabagica fiind cea mai mare provocare a sanatatii publice cu care se confrunta Regiunea Europeana a Organizatiei Mondiale a Sanatatii, iar abordarea acestei probleme necesita o actiune larga si unita; lipsa controlului fumatului ntre tarile membre apartinnd diferitelor parti ale Europei; n ciuda exemplelor pozitive din Regiune, un numar de state membre au nca nevoie sa-si stabileasca politici vaste de control a fumatului; generatiile prezente si viitoare au dreptul la un mediu lipsit de fum de tigara, trebuie protejate de expunerea la acesta si de consecintele negative asupra sanatatii, vietii sociale si economice ale consumului de tutun; fundamentarea pe concluziile primei Conferinte Europene privind politica antitabac (Madrid, 1988) si pe cele trei Planuri de Actiune consecutive pentru o Europa libera de tutun, ntinse pe perioada 19872001; rolul central al guvernelor n aprobarea, revizuirea si ntarirea planurilor lor de actiune, cu contributia fiecarui guvern, organizatie non-guvernamentala si a profesionistilor din sanatate; competentele si conducerea Organizatiei Mondiale a Sanatatii n cadrul Natiunilor Unite, n ceea ce priveste controlul fumatului; ntarirea parteneriatelor regionale si a solidaritatii pentru o actiune eficienta n combaterea fumatului. Ministrii si reprezentantii statelor participante la Conferinta Europeana Ministeriala a Organizatiei Mondiale a Sanatatii, pentru o Europa libera de tutun, fiind serios preocupati de continua amenintare pe care fumatul o reprezinta pentru sanatatea globala, si-au dat acordul pentru: 1) Angajarea n dezvoltarea si adoptarea celui de-al 4-lea Plan de Actiune pentru o Europa libera de tutun, n acord cu urmatoarele principii directoare: controlul fumatului se afla n fruntea prioritatilor de sanatate publica; combaterea epidemiei tabagice este de mare importanta n protectia sanatatii individuale, n special a copiilor si tinerilor, care ar trebui sa fie mai bine informati despre caracterul de dependenta si letalitatea consumului de tutun si despre tacticile de recrutare folosite de industria tutunului; politici vaste cu impact masurabil asupra reducerii folosirii tutunului- cum ar fi: taxe crescute, interzicerea reclamei, sponsorizarilor si promovarii tutunului, o mai buna protectie fata de expunerea involuntara la un mediu poluat cu fum de tigara n locurile publice si la locul de munca, implementarea masurilor de combatere si control strict a contrabandei, care trebuie implementate efectiv, pretutindeni n Regiune; noul Plan de Actiune, fundamentat pe rezultatele prece-dentelor planuri de actiune, trebuie sa prevada obiective clare si specifice, care sa fie realizate n Regiune, pna n anul 2007; atentia trebuie concentrata cu prioritate asupra tendintelor alarmante ale consumului de tutun n rndul tinerilor, femeilor, persoanelor vulnerabile socio-economic si grupurilor minoritare; trebuie promovate activitati economice alternative la productia de tutun si nlocuirea treptata a culturilor de tutun, prin transfer catre alte activitati; politicile privind tutunul, trebuie sa includa preocupari specifice sexelor si perspective privind toate aspectele controlului fumatului. 2) Sprijinul tuturor pentru realizarea unei largi Conventii Cadru privind controlul fumatului, sub egida Organizatiei Mondiale a Sanatatii (FCTC-Framework Convention on Tabacco Control) si implicarea tuturor statelor membre din Regiunea Europeana, precum si a Comisiei Europene pentru:

sublinierea prioritatii protectiei sanatatii publice, contri-butia activa la dezvoltarea, adoptarea si implementarea puternica si efectiva a FCTC; conlucrarea pentru realizarea unor masuri integrate de control a tutunului si punerea n acord a reactiilor internationale fata de epidemia tabagica. 3) Implicarea statelor membre si a organizatiilor intergu-vernamentale pentru ntarirea parteneriatului si solidaritatii europene n controlul tutunului, prin: crearea unui mecanism interguvernamental potrivit pentru schimbul regulat de informatii tehnice, stiintifice si de legislatie n domeniul controlului tutunului; eliminarea deosebirilor ntre politicile de control a tutunului ntre diferitele parti din Europa, folosind experienta unor state n urma aplicarii cu succes a programelor specifice; facilitarea asistentei n dezvoltarea politicilor nationale de control a tutunului, pentru tari aflate n situatii speciale, cum ar fi statele membre aflate n tranzitie economica; cresterea rolului partenerilor nationali n Planul de Actiune pentru o Europa libera de tutun, ca o importanta retea pentru realizarea unor politici eficiente de control a tutunului n Regiune; realizarea de eforturi pentru implicarea tuturor segmentelor societatii n combaterea consumului de tutun . ) Biroul Regional pentru Europa al Organizatiei Mondiale a Sanatatii acorda consultanta si sprijin 4 statelor membre pentru ca acestea sa:acorde asistenta si suport, cu prioritate crescuta, n activitatea lor de dezvoltare si implementare a unor politici vaste de control a tutunului;continue dezvoltarea celui deal 4-lea Plan de Actiune pentru o Europa libera de tutun si sa propuna adoptarea lui de catre Comisia Regionala pentru Europa a Organizatiei Mondiale a Sanatatii, n anul 2002;asiste statele membre din Estul Regiunii, n concordanta cu particularitatile problemei n aceasta zona, pentru a obtine suport din partea agentiilor de dezvoltare si a sponsorilor pentru dezvoltarea si implementarea politicilor de control a tutunului;faciliteze parteneriatul dintre statele membre si organizatiile interguvernamentale si nonguvernamentale importante, pentru actiunea coordonata mpotriva epidemiei tabagice n Europa; stabileasca si sa ntareasca sistemele lor de supraveghere standardizata a modelelor, determinantilor si consecintelor consumului de tutun, si mobilizarea resurselor financiare si operationale pentru ca acesta sa nceteze, mai ales n tarile aflate n tranzitie economica. Ca determinanti ai tabagismului sunt considerati:factorii demografici;statutul socio-economic;mediul social (familie, parinti);personalitatea, factorii psiho-sociali (imaginea de sine si anxietate);factori biologici. Factorii ce declanseaza tabagismul sunt:mediul social;sexul feminin;crescut de un singur parinte;pareri, slaba informare asupra riscului;consumul de alcool;prieteni intimi ce fumeaza;marca de tigarete preferata;un parinte fumator;convingeri pozitive fata de tutun;atitudinea permisiva a parintilor;frecventarea discotecilor; cantitatea banilor de buzunar. Avnd n vedere aceste aspecte, este importanta lansarea de programe comunitare preventive, destinate tuturor grupelor de vrsta, n care implicarea multisectoriala este esentiala (indivizi, familie, scoala, asistenta sociala, comunitate, organizatii non-guvernamentale, foruri decidente). Programul Scoli n serviciul sanatatii are ca obiectiv realizarea unui mod de viata sanatos pentru populatia scolara, care creeaza conditii optime pentru promovarea sanatatii. Acest concept este rezultatul colaborarii dintre Organizatiei Mondiale a Sanatatii, Comisia Comunitatii Europene, Consiliul Europei, organizatii internationale, n scopul realizarii unei retele de scoli n serviciul sanatatii. Ea furnizeaza un sistem pentru difuzarea exemplelor de buna conduita. Din 1995 la acest sistem au aderat 33 de tari, printre care si Romnia, actiunile realizndu-se n trei directii principale: programe de educatie pentru sanatate n scoli; programe de educatie etica si comportamentala; servicii de sanatate si ngrijiri. n acest sistem profesorii trebuie sa fie un exemplu pentru elevi si trebuie realizata o colaborare permanenta ntre scoala, familie, elevi si servicii de sanatate. Mesajul cel mai important pe care trebuie sa-l transmita actiunile concertate este constientizarea responsabilitatii privind modul de viata sanatos si asumarea constienta a unui stil de viata favorabil sanatatii.

Un mare numar de factori sunt determinanti pentru sana-tate, mai cu seama predispozitia genetica, modul de viata, alimentatia, statutul socio-economic, accesul la serviciile de ngrijiri a sanatatii potrivite, inclusiv cei de mediu. Conditiile esentiale ale sanatatii si supravietuirii sunt accesul permanent la resursele mediului nconjurator: aer, apa, hrana, locuinta, precum si conditiile climatice si socioeconomice adecvate. Combaterea abuzului de alcool reprezinta o alta prioritate a stilului de viata sanatos, anii potentiali de viata pierduti datorita efectelor directe si indirecte ale abuzului de alcool, ntr-o serie de tari, reprezentnd o mare problema si o componenta majora a mortalitatii populatiei, realizata de categoria deceselor evitabile. Alcoolul este drogul psihoactiv cel mai consumat din lume. A bea o bautura alcoolica poate fi o placere, dar consumatorii cronici ar trebui sa-si modereze consumul, altfel si pun n pericol o buna parte din organele lor vitale. Anii de consum cotidian de alcool le pot atinge att de grav, nct sanatatea sau chiar viata bautorului sunt amenintate. Acesta este un apel al Organitatiei Mondiale a Sanatatii catre populatie, n cadrul preocuparilor ei pentru asigurarea sanatatii pentru toti. Consumul de alcool arata o variatie considerabila ntre tari, fiind o caracteristica comuna a culturilor tarilor Regiunii Europene a Organizatiei Mondiale a Sanatatii, el este asociat repausului si atenuarii stress-ului si acceptarea sa generala are o influenta fundamentala asupra politicii majoritatii statelor n domeniul alcoolului. n cazul consumului obisnuit de alcool care depaseste cantitatile acceptabile, apar acte de violenta sau accidente de circulatie. n ultimii 50 de ani, n statele Europei s-a putut constata o crestere a nivelului epidemic al maladiilor cronice, cum ar fi cancerul si bolile coronariene, legate direct de stilul de viata nesanogenetic prin consum de: tutun, alcool, alimentatie necorespunzatoare. Abuzul n consumul de alcool, n timp, poate duce la instalarea alcoolismului, care nu poate fi definit numai pe un criteriu cantitativ. Un grup de experti Organizatiei Mondiale a Sanatatii a definit alcoolismul: alcoolicii sunt bautori excesivi, a caror dependenta de alcool a atins un asemenea grad, nct aceasta antreneaza tulburari psihice, somatice si alterarea relatiilor sociale. Prezenta dependentei demarcheaza categoria alcoolicilor de cea a bautorilor excesivi, care desi au o toleranta marita, totusi se mai pot abtine de la consumul de alcool. Intoxicatia alcoolica acuta sau betia patologica are ca si consecinta tulburari psihice o modificare profunda a constiintei, pe fondul careia se pot suprapune o simptoma-tologie halucinatorie sau deliranta, tulburari grave de comporta-ment, cu acte antisociale. n aceasta betie, este prezent un fond de suferinta organica, de cele mai multe ori nemanifest (epilepsie, encefalopatie posttraumatica). Consumul de alcool are o serie de efecte. Tulburarile psihice care apar n alcoolism se caracterizeaza printr-o modificare globala a personalitatii. Se nregistreaza scaderea randamentului global, deteriorarea intelectului, asociata cu scaderea simtului etico-moral, care marcheaza intrarea n dementa. Cele mai caracteristice tulburari apar n sfera afectivitatii: dispozitia devine oscilanta, cu predominanta starilor disforice si labilitate emotionala crescuta. Se pot suprapune decompensari depresive, cu tendinta la sinucidere, rezultate din simtamntul ratarii si al pierderii prestigiului n familie si profesie. Se estimeaza ca cel putin 5% din populatia Regiunii Europene sufera de tulburari mentale grave diagnosticabile (nevroze si psihoze functionale) si ca cel putin un procent suplimentar de 15% din populatie este atins de forme mai putin grave, dar potential invalidante, de detresa psihica. Aceasta stare patologica influenteaza nefavorabil bunastarea sociala si creaza riscul problemelor de sanatate mentala mai serioase si a conduitelor ce ameninta viata: sinuciderea, violenta, toxicomania. n alcoolismul cronic se nregistreaza si tulburari n sfera sexuala, ce pot constitui nucleul unui delir de gelozie. Exploziile de irascibilitate si furie au la baza un instinct de aparare, deviat spre agresivitate. De fapt, ntregul echilibru instinctivo-volitional este tulburat, vointa fiind inoperanta n fata impulsului de a consuma alcool. n aceasta faza, autocontrolul dispare, iar alcoolicul nici nu-si mai ia masuri de aparare, si se lasa trt pasiv n toxicofilie. Dependenta fizica, odata instalata, orienteaza si restrnge sfera motivationala a alcoolicului spre procurarea toxicului. Tulburarile neurologice care apar mai frecvent sunt: polinevrita membrelor inferioare, dereglari neurovegetative.

Complicatiile date de consumul exagerat de alcool sunt: steatoza hepatica, hepatita cronica, miocardiopatia, hipertensiunea arteriala, ulcerul gastro-duodenal, ca si starile patologice specifice: psihozele alcoolice (delirul alcoolic acut, delirul cronic, subacut), encefalopatiile alcoolice, dementele alcoolice, epilepsia alcoolica. Consumul regulat de alcool, poate ataca toate organele corpului, cu exceptia vezicii urinare si a plamnilor. R iscul este major asupra creierului, sistemului nervos, ficatului, muschilor, rinichilor si inimii, dar exista un risc crescut si pentru pancreas, organe genitale, esofag, stomac si intestin. Dupa bolile cardiace si cancer, ciroza hepatica produsa de alcool a devenit principala cauza de mortalitate printre persoanele ntre 40-60 de ani, n numeroase tari dezvoltate. Sansa de supravietuire depinde de vrsta la care a aparut boala. n optica sanatatii publice, bauturile alcoolice sunt produse particulare. n cele mai multe tari, distributia si consumul de alcool sunt reglementate prin masuri specifice. Aceste reglementari sunt justificate prin faptul ca foarte multe probleme sanitare si sociale sunt legate de consumul de alcool. Din datele publicate de mai multe state membre ale Organizatiei Mondiale a Sanatatii, reiese ca: consumul de alcool este responsabil de o proportie considerabila de mbolnaviri si decese, proportie estimata la 6% din decesele persoanelor n vrsta de sub 75 de ani si o cincime din spitalizarile acute, sunt legate de consumul de alcool; problemele grave de sanatate, legate de consumul de alcool sunt n primul rnd: hipertensiunea arteriala, accidentele vasculare cerebrale, cancerul (n principal cel al cailor respiratorii superioare si al tubului digestiv), ciroza hepatica si tulburarile mentale (dependenta si alte tulburari comportamentale); consumul de alcool este responsabil de mai mult de o treime din accidente si decese care rezulta din ele, si joaca un rol deloc neglijabil n aparitia accidentelor domestice si de munca; alcoolul este foarte des asociat dezorganizarii familiilor, violentelor domestice si de maltratare a copiilor, de asemenea tulburarii ordinii publice, accidentelor de munca si absente-ismului. Este n egala masura la originea unui supracost considerabil pentru societate, prin scaderea productivitatii si prin suprancarcarea serviciilor de sanatate, de asistenta sociala, transporturi si pentru sistemul penal. Supracostul economic este evaluat la 2-3% din produsul brut national. n general se estimeaza ca, n societate, problemele de sanatate legate de alcoolism se limiteaza, n principal, la persoanele dependente de alcool. Recent, cercetarile au demonstrat ca aceste probleme survin n egala masura si la consumatorii moderati. O politica de reglementare a alcoolului, axata pe sanatatea publica, ar trebui sa tina seama de nivelul global al consumului de alcool si de problemele care se pun la alte persoane dect bautorul, ct si de problemele legate de un consum important sau excesiv de alcool. Obiectivul 17 al politicii europene a Sanatatii pentru toti, revizuit n 1991, a fost: pna n anul 2000, consumul nociv de substante care duc la dependenta, cum ar fi alcoolul, tutunul si substantele psihotrope, sa fie sensibil redus n toate statele membre. n ceea ce priveste alcoolul, obiectivul a constat n reducerea consumului cu 25%. Pentru a reduce problemele de sanatate legate de alcool, obiectivul 17 a preconizat doua strategii. Prima, a fost axata pe populatie si a vizat sa reduca nivelul global al consumului de alcool. A doua, axata pe grupurile cu risc ridicat, a vizat sa reduca consumul marilor bautori sau a persoanelor consuma-toare de alcool, n situatii cu risc particular (nainte de a conduce un autovehicul). Planul european de actiune mpotriva alcoolismului, privilegiaza apropierea fondata pe populatie pentru urmatoarele ratiuni: o reducere globala, permite atenuarea problemelor la toate nivelele de consum si masurile utilizate n cadrul acestei apropieri au o influenta marcata pe practicile de consum mare si consecintele lui; faptul de a influenta perceptia normelor cantitative si calitative n materie de consum de alcool, pot sa aiba importante schimbari culturale pe termen lung (ntr-un mediu unde normele favorizeaza un consum mai mic, marii bautori devin supusi unor presiuni sociale foarte mari pentru a bea mai putin, si aceasta multiplica efectul de apropiere, axat pe grupele cu risc). ntre tari exista importante diferente culturale, n ceea ce priveste consumul de alcool, perceperea problemelor legate de alcool si acceptarea politicilor de reglementare. n cteva tari, bautura favorita este vinul; n altele, berea sau spirtoasele. n unele tari, consumul cotidian de alcool este considerat normal, n altele, alcoolul se consuma numai n timpul liber de la sfrsitul saptamnii sau la ocazii mari. n unele tari, alcoolul este considerat ca un principal responsabil de numeroase tulburari a ordinii publice si de ordin sanitar, pe cnd n altele, alcoolismul este singura problema condamnabila.

n anul 1990, procentul bautorilor cotidieni n tarile din Europa occidentala n rndul populatiei n vrsta de peste 18 ani este urmatorul: Italia sta n frunte, cu un procentaj de aproape 45%; urmeaza Portugalia, cu un procent de peste 30%, apoi Franta cu peste 25% bautori cotidieni. Majoritatea tarilor se situeaza ntre 15-20% de bautori cotidieni, exceptie facnd tarile nordice (Irlanda, Finlanda, Suedia si Norvegia), care au un procentaj de sub 5% de bautori cotidieni. n timpul adolescentei, copiii devin foarte independenti si sunt influentati n mai mare masura de prietenii lor, de vedete si sportivi idealizati, dect de familie. Publicitatea si imaginile vehiculate prin presa au n egala masura un impact important asupra adolescentilor. Adolescentii trec printr-o faza dificila, plina de stress. Experientele negative survenite din conflictele cu parintii, i pot determina pe unii sa devina mari consumatori de alcool si alte droguri. Marea majoritate a consumatorilor se deprind cu aceste obisnuinte pe parcursul adolescentei. Consumul mare si repetat de alcool, timp mai ndelungat, duce la instalarea dependentei biochimice a consumatorului de alcool. Prima etapa n acest proces este consumul experimental, cnd tinerii experimenteaza efectele alcoolului sau a altor substante toxice. Majoritatea tinerilor vor ncerca anumite tipuri de droguri, cele mai raspndite si mai accesibile. Alcoolul este substanta cea mai frecvent folosita n acest stadiu. Stadiul experimental a fost descris ca momentul n care tinerii nvata sa experimenteze o senzatie euforica, consumnd un drog, precum alcoolul. Cei care experimenteaza, ncep sa nvete care este raportul dintre doua droguri si intensitatea efectelor. Deseori au o experienta negativa, care pe unii i determina sa nu mai consume. Multi dintre acestia, nsa, vor continua sa consume, trecnd astfel, la urmatorul stadiu: consumul regulat. Folosirea regulata este caracterizata printr-un anumit autocontrol asupra frecventei si dozei drogului. Cei care o folosesc, stiu cum sa obtina starea euforica. Motivele pentru care aleg drogurile, pot fi variate. Consumul are loc, de obicei, ntr-un context social. La acest nivel, cel care foloseste droguri, este capabil sa decida daca vrea sau nu sa consume droguri, ntr-o anumita situatie. Trebuie amintit faptul ca elevii trec deseori peste limita, atunci cnd consuma alcool. Statisticele generale asupra colegiilor din S.U.A., arata ca multi elevi beau cel putin cinci pahare de bautura la o petrecere, ceea ce nu este tocmai obisnuit. n urmatorul stadiu, preocuparea pentru consum si motivatia consumatorului, ncep sa capete importanta. Daca n stadiile anterioare, tinerii experimentau senzatii euforice, dorind sa se simta bine, acum iau droguri pentru a reduce sau elimina necazurile, care de cele mai multe ori, sunt consecintele consumului lor. Daca tnarul n-ar fi baut n mod regulat un timp mai ndelungat, nu s-ar fi instalat obisnuinta. n acest stadiu, indivizii se neaca n alcool sau droguri, tocmai pentru a scapa de aceste emotii negative. Este un refugiu nesanatos, anormal din privinta unor stari firesti. n acest stadiu, situatiile servesc ca pretext atitudinii pe care o are consumatorul. Ele pot fi exterioare sau interioare. Situatiile interioare sunt starile de anxietate, nervozitate. Dorinta de a folosi un drog n aceste situatii, poate sa se nasca automat. Situatiile exterioare pot fi: petrecerile (pentru unii, termenul de petrecere, a devenit sinonim cu a te mbata), ntlnirea cu prietenii dupa orele de scoala (distractia constnd n consumul de alcool). n general, cantitatea consumata creste la acest stadiu. Tinerii beau la petreceri, cantitati mult mai mari dect de obicei, bravnd. Procednd astfel, n timp, tind sa devina alcoolici. Din ce n ce mai multa energie se consuma, n cazul lor, n organizarea unui stil de viata petrecaret. Ceea ce conteaza n primul rnd, este ca sa aiba alcoolul la ndemna. Ei sunt cei care se asigura ca la petrecere este bautura din plin. De aici, si adoptarea termenului de preocupare pentru consum, pentru acest stadiu. Consumul ndelungat si excesiv de alcool, duce la aparitia dependentei chimice, stadiu n care ncepe sa apara o deteriorare continua n toate ariile vietii individului. Aceasta se manifesta sub aspectul diferitelor forme de epuizare fizica, precum si printr-o stare de durere emotionala cronica. n acest stadiu, motivul pentru care beau sau se drogheaza, este acela ca ncearca sa se simta normal. Desi sunt identificate stadii distincte, este greu de decis cu precizie n care stadiu se situeaza tinerii. Nu se pot ncadra ntotdeauna cu exactitate ntr-o anumita categorie. Cu siguranta, adolescentii par a fi mai degraba, niste consumatori care experimenteaza. Desi culturile sunt foarte diferentiate n interiorul Regiunii Europene a Organizatiei Mondiale a Sanatatii, numerosi tineri cresc n mediu unde este normal sa se bea alcool. n mediul cultural care permite consumul unei butelii de vin n repausul de prnz sau ntr-o crciuma, cteva pahare dupa lucru,

acest fapt este general recunoscut ca o ocupatie legitima si agreabila. n numeroase culturi, alcoolul este un ingredient esential de mari ocazii si un ajutor la nivel personal si n societate. De altfel, eventualele efecte protectoare ale unei consumatii moderate de alcool, contra bolilor cardiace, au facut obiectul unor mai multe discutii. Notiunea de alcool cu proprietati terapeutice, nu este noua; de mult timp se obisnuieste sa se serveasca vin rosu, copiilor, la micul dejun, n cteva regiuni rurale ale Greciei. Numeroase persoane consuma alcool, fara efecte negative aparente. Cu toate acestea, consumul mare de alcool, este prejudiciabil pentru tine nsati, ca si pentru altii. n cazurile mai grave, un consum excesiv de alcool poate avea consecinte fatale; n esenta, duce la boli de ficat, se instaleaza dependenta si efectele toxice ce decurg din acest fapt. n Regiunea Europeana a Organizatiei Mondiale a Sanatatii, numeroasele decese atribuite bolilor de ficat variaza considerabil, dar sunt n general, mai crescute n tarile din sudul Europei, cu toate ca aceste decese diminueaza la cele mai multe grupe de vrsta, dupa sfrsitul anilor '60. Norvegia, Olanda si Regatul Unit au nregistrat o crestere a ratei mortalitatii, care, cu toate acestea, ramne inferioara celei din tarile Europei meridionale, orientale si centrale. n 1992, rata mortalitatii prin ciroza, se situa ntre un minim de 2,9 % 000 n Irlanda si un maxim de 54,8% 000 n Ungaria. Preferinta nationala pentru o bautura, nu are raport cu incidenta: tarile consumatoare de bere sau vin, figureaza printre cele cu rata mai mare. Cele mai multe consecinte nefaste ale abuzului de alcool, sunt legate de efectele conjugate cu intoxicatia, accidentele si problemele sociale si juridice. Pentru a face fata acestor probleme imediate si a preveni alte consecinte negative viitoare, este important de a controla consumul de alcool la tineri si de a pune n aplicare strategii adecvate, n materie de educatie si politica publica. Anchetele scot n evidenta cel mai des ca, cei mai multi tineri au gustat deja o bautura alcoolica, cel putin o data nainte de vrsta de 18 ani. De exemplu, o ancheta a Organizatiei Mondiale a Sanatatii asupra atitudinii copiilor de vrsta scolara fata de sanatate, a examinat prevalenta experimentelor n snul a trei grupe de vrsta: 11, 13 si 15 ani, n 1989-1990. Aceasta ancheta a scos n evidenta ca doar o foarte mica parte dintre ei n-au gustat nici o data alcool, pna la vrsta de 15 ani. Pe ansamblul grupelor de vrsta, scolarii galezi si scotieni au fost cei mai multi care au declarat ca au gustat alcoolul, iar elevii norvegieni au avut cel mai mic procentaj de experimente. n aceasta grupa de vrsta (sub 15 ani), diferenta ntre copiii diferitelor tari, n-a fost prea mare. Dintre cele 11 tari pentru care Organizatiei Mondiale a Sanatatii dispune de date comparabile (Austria, Belgia, Canada, Spania, Finlanda, Ungaria, Norvegia, Polonia, Suedia, Scotia si Tara Galilor), singura Norvegia a nregistrat o prevalenta de experimente, inferioara a 90%. n ce priveste diferentele ntre sexe, baietii care au experimentat alcoolul pna la vrsta de 11 ani,sunt mai numerosi dect fetele, dar diferenta devine foarte mica pna la vrsta de 15 ani. Numeroase alte studii, confirma aceasta tendinta. Exista o mare diferenta ntre sexe, n ceea ce priveste cantitatea de alcool consumata n ntreaga lume, baietii de vrsta mai mare beau ntotdeauna mai mult dect fetele de aceeasi vrsta. De altfel, ancheta Organizatiei Mondiale a Sanatatii a examinat consumul de alcool saptamnal, pe vrste si sexe. Procentajul bauturilor saptamnale a fost relativ scazut la vrsta de 11 ani, la copiii interogati, dar sensibil mai ridicat la grupa de 15 ani. Procentajul baietilor de 15 ani ce beau cel mult o data pe saptamna, este de 10% n Polonia, pna la 47% n Tara Galilor, cele mai multe tari situndu- se ntre 32% (Scotia) si 42% (Spania). Fetele erau mai putin nclinate sa bea cel mult o data pe saptamna, dar, ca si pentru baieti, prevalenta creste cu anii de vrsta. La vrsta de 15 ani, copiii interogati din Tara Galilor si din Spania, erau aproape de 10 ori mai numerosi cei care afirmau ca beau n fiecare saptamna, dect cei din Polonia (35%, 29% si respectiv 3%). Un studiu transnational efectuat n 1990 de Comunitatea Europeana (C.E.) asupra consumului de alcool si tutun, la copii n vrsta de 11 la 15 ani, acopera n parte, acelasi cmp ca si studiul O.M.S. El a cuprins Germania, Belgia, Danemarca, Spania, Franta, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia si Regatul Unit. Acest studiu a facut sa reiasa ca tinerii din Italia si Grecia sunt cel mai mult nclinati sa bea n fiecare saptamna si tinerii din Irlanda sunt cel mai putin nclinati. Numai 2% din baietii irlandezi si 1% din fetele irlandeze ntre 13 si 15 ani, au declarat acest consum saptamnal. Un studiu irlandez efectuat n 1990, a stabilit ca 23% din tinerii de vrsta medie 15 ani interogati, beau o data sau de 2 ori pe saptamna.

Studiul Comunitatii Europene a confirmat ca, obiceiul de a bea saptamnal, a crescut considerabil cu vrsta, si ca fetele au tendinta sa bea mai putin dect baietii. n plus, nici unul din cele doua studii transnationale, n-a constatat prevalenta consumului cotidian de alcool. Rezultatele anchetei Organizatiei Mondiale a Sanatatii, reliefeaza ca nu sunt prea rare cazurile de betie. La vrsta de 15 ani, 24-70% din fete si 42-74% din baieti, au declarat ca au fost beti mai putin de o data. Acestia sunt tinerii polonezi care declara mai putine experiente de betie, iar tinerii galezi au declarat cele mai multe experiente. Prevalenta creste odata cu vrsta. Tarile necuprinse n studiul Organizatiei Mondiale a Sanatatii, au o situatie a rezultatelor similara. De exemplu, tinerii sloveni de 14-15 ani, aproape jumatate au fost deja beti. Pentru unii tineri, betia este rezultatul unui consum excesiv, neintentionat si fara experienta. Pentru altii, aceasta este un scop n sine, care poate fi simptomatic la problema alcoolului. Multi oameni tineri, nu considera ca mbatarea din cnd n cnd, poate fi nefasta. Multe studii, nsa, arata ca proportia abstinentilor creste n numeroase tari, cum sunt Germania si Suedia. Datele disponibile, cu privire la nivelul consumului de alcool, sunt dificil de a le compara, dar, unele tari, cum sunt Olanda si Spania, au constatat o crestere a acestui nivel. Consumul de alcool n rndul tinerilor are numeroase si variate motive. Acestea se diferentiaza n functie de circumstantele personale si sociale. Printre cele mai comune motive sunt citate: dorinta integrarii sau teama de a fi altfel, plictiseala, gustul agreabil al alcoolului si impresia ca se simt mai sociabili daca beau. n acelasi timp, multi tineri nu asteapta sa invoce un motiv specific, ceea ce lasa sa se presupuna interventia numeroaselor influente, foarte probabil legate de un comportament social normativ. Cei mai multi tineri beau n grupul de prieteni, alcoolul facnd parte, n general, din socializare. Muzica, dansul, sportul, o ocazie festiva sau pur si simplu o conversatie, sunt deseori primul scop de ntlniri, la care alcoolul constituie un ingredient esential sau secundar. Invariabil, membrii grupului, beau pentru motive diferite si cauta, n egala masura, diferite efecte, desi unul din motivele esentiale ar fi, probabil, ideea ca toata lumea bea. La acesti bautori, betia este rareori premeditata, dar nu rara. Alti tineri, din contra, beau mult si frecvent, cu scopul de a se mbata. Perceperea acestor factori variaza n interiorul Regiunii Europene si n functie de traditii si practicile din fiecare tara. Daca nu exista profilul riscului universal pentru tinerii consumatori de alcool, cercetatorii citeaza numerosi factori, n functie de perspectivele lor teoretice. Printre numerosii factori sociali, demografici, psihologici si de mediu social, figureaza urmatorii: cunoasterea si experienta anterioara de alcool;alta atitudine n raport cu sanatatea, legata de modul de viata; predispozitia personala sau psihologica, cum ar fi strategia proprie, n cautare de senzatii;motivare pentru consum sau abstinenta;automedicatie;sex;religie;curiozitate, plictiseala;presiuni sau consumul partenerilor;consumul si atitudinea parintilor,relatiile cu parintii;consumul de catre frati si surori;presiuni exercitate sau imagini comunicate de catre mass-media;situatia socio-economica a familiei;frecventarea discotecilor si a altor localuri publice de recreiere; bani de buzunar;pret si disponibilitate de alcool;perceperea valorilor de parteneri si norme socioculturale; alti factori istorici, culturali, politici si economici, proprii unor tari sau regiuni. n mod cert, tinerii sufera consecintele consumului lor de alcool. Desi proportia adolescentilor care se considera bautori este, probabil, diminuata, datele obtinute asupra gradului de consum, indica o crestere globala. Betia si un consum forte si frecvent de alcool sunt asociate la o proportie considerabila de accidente si infractiuni n ordinea publica. n aparenta, simptomele fizice ale betiei si consecintele sale sunt adesea, dificil de masurat. Chiar daca o persoana a baut mult, nu se stie totdeauna pna la ce punct alcoolul este responsabil pentru o problema ivita. Indivizii reactioneaza diferit la aceeasi cantitate de alcool, n functie de factori ca: mediul fizic si social, durata episodului de consumare si ingestia anterioara de alimente. n ciuda acestora, consumul mare de alcool si betia sunt asociate la numeroase atitudini antisociale si delictuale din partea tinerilor. Rezumnd principalele tipuri de probleme legate de o consumatie neadecvata de alcool la tineri, acestea sunt urmatoarelesimptome ca: cefalee, diaree, pierderi scurte de memorie, alterarea temporara a luciditatii;scaderea rezultatelor scolare, pe timp scurt sau lung;dispute, certuri;alte comportamente

violente, delictuale sau atentate la ordinea publica;impulsivitate;accidente cauzatoare de rani sau moarte;schimbari de comportament;otraviri accidentale; nclinatie spre alte comportamente potential periculoase, cum ar fi relatiile sexuale fara protectie sau experimenta-rea drogurilor;probleme familiale si/sau sociale, legate de alcool. Mai multe guverne au luat masuri pentru reducerea riscurilor, promulgnd legi care restr ng consumarea alcoolului. Scotia, de exemplu, are restrictii n ceea ce priveste transportul, vnzarea si consumarea alcoolului la manifestarile sportive, ca si n trenuri, autobuze care transporta spectatori spre aceste manifestari sportive. Astfel, betia publica a fost decriminalizata ntr-o mare masura; persoane care nainte puteau fi inculpate pentru tulburarea ordinii publice, sunt acum dirijate spre serviciile de sfaturi sau de tratamente specializate n problemele alcoolului. La toate grupele de vrsta, cea mai mare parte a tinerilor care beau nu absorb dect mici cantitati de alcool. Totusi, o parte importanta bea de o maniera excesiva, si aceasta proportie se pare ca este n crestere cu vrsta. La tineri, majoritatea problemelor nu sunt legate de dependenta alcoolica, nici macar de o mare consumatie cronica, ci de efectele secundare nocive ale unei betii acute. Se poate spune ca tinerii nu fac dect sa reflecte popularitatea si acceptabili.-tatea alcoolului per ansamblul societatii. Totusi, alcoolul poate cauza probleme care afecteaza persoana si colectivitatea, daca este consumat de o maniera nepotrivita. Din cauza popularitatii persistente, alcoolul va continua sa seduca copiii si adolescentii. Trebuie, deci, data prioritate politicilor si unei educatii care ncurajeaza atitudini potrivite n aceasta privinta. n acest sens, se remarca preocuparile deosebite ale Organizatiei Mondiale a Sanatatii n elaborarea unor politici si strategii de sanatate publica. Politica publica este constituita din suma deciziilor care dau forma societatii. Ea ofera un cadru pentru dezvoltarea, de exemplu, a managementului macroeconomic si a serviciilor de sanatate. Defineste gama de optiuni din care persoanele particulare si organizatiile pot sa aleaga si influenteaza astfel, n mod direct, mediul nconjurator si stilul de viata. Politica sanitara se refera de obicei n mod specific la masurile de ngrijire medicala, dar sanatatea este influentata de o gama larga de decizii politice, nu numai de cele referitoare la domeniile medical sau sanitar. O adevarata politica sanitara, trebuie sa ofere un cadru pentru actiunile de promovare a sanatatii n economia generala a comunitatii. n 1986, Charta de la Ottawa pentru Promovarea Sanatatii a stabilit clar ca sanatatea este influentata de o multitudine de decizii politice. Este necesar ca la toate nivelurile de politica publica, sa existe o preocupare pentru sanatate si echitate. n multe tari, strategia Organizatiei Mondiale a Sanatatii privind sanatatea pentru toti, asigura o baza pentru politica sanitara. Un element central al strategiei este stabilirea de obiective de sanatate. Modul n care acestea pot fi realizate variaza, dar n fiecare tara acest lucru se face n concordanta cu cunostintele epidemiologice. Obiectivul unei politici publice sanatoase este sa promoveze sanatatea, adica sa ajute populatia pentru ca aceasta sa aiba un control sporit asupra propriei sanatati si posibilitatea de a o mbunatati. Este, de asemenea, esential sa se creeze un mediu favorabil, care sa sprijine si sa ntareasca actiunea comunitara, sa dezvolte capabilitatile personale si sa reorienteze serviciile de sanatate. J. Fabre si Th. Krafft au afirmat ca: daca secolul al XIX-lea a fost pentru medicina diagnosticului, secolul al XX-lea este al terapeuticii, secolul al XXI-lea va fi al profilaxiei. n acest context, Organizatia Mondiala a Sanatatii a elabor at nca de la sfrsitul deceniului al 8-lea al secolului XX si continund n deceniul al 9-lea, numeroase programe nglobate ntr-unul general, denumit Sanatate pentru toti, care include masuri de limitare a riscurilor pentru sanatate. Cteva din aceste programe ale Organizatiei Mondiale a Sanatatii sunt: Somaj, saracie si starea de sanatate, Educatia publica si informatia pentru sanatate, Promovarea starii de sanatate, Fumatul, Prevenirea si controlul abuzului de alcool si droguri. n raportul Componentele stiintelor sociale n programele Biroului Regional European al Organizatiei Mondiale a Sanatatii este specificat ca: un program, pentru a ncuraja starea de buna sanatate, trebuie sa fie ndreptat catre determinantele felului de trai si conditiile de viata (individual si n colectivitate), specialisti din interiorul si din afara serviciilor de sanatate, guvern si politicieni, patroni si industrie. Este o conditie sine-qua-non de reusita a promovarii starii de sanatate, ca fiecare din aceste grupuri sa

recunoasca contributia si responsabilitatea ce i revine pentru mentinerea starii de sanatate. Mai mult, ei trebuie sa considere sanatatea ca o resursa valoroasa. Sanatatea depinde de numerosi factori socio-economici, demografici, de mediu si altii; modificarile n acest domeniu au un impact n starea de sanatate a populatiei. Cu toate acestea, diferentele existente ntre tarile dezvoltate si cele n curs de dezvoltare, este posibila relevarea certa a tendintelor comune catre o influenta asupra strategiilor de sanatate publica, identificarea problemelor de sanatate prioritare si alocatia de resurse. Se constata ca s-a stabilizat sau a diminuat consumul de alcool n vest, dar creste n est de o maniera spectaculara, unde un numar mare de decese prin boli cardio-vasculare, sunt cauzate de intoxicatia cu alcool. Numeroase state membre au luat ca model Planul de actiune european de lupta mpotriva alcoolismului si noua Charta europeana pentru elaborarea politicii si programului lor de actiune n acest domeniu. n ntreaga lume, experienta demonstreaza ca nu este posibila reducerea masiva a consumului de alcool si consecintele lui prin masuri limitate, cum ar fi educatia, tratamentul sau reducerea de oferta. O politica de reglementare a alcoolului, axata pe sanatate, trebuie deci, sa aplice ntr-o maniera echilibrata, cele cinci strategii de promovare a sanatatii, enuntate de Charta de la Ottawa:sa se conceapa politici publice favorabile sanatatii;sa se creeze medii favorabile sanatatii;sa se sporeasca actiunile n colectivitati;sa se dezvolte competente personale;sa se reorienteze serviciile de sanatate. Planul de actiune european mpotriva alcoolismului, aprobat n septembrie 1992 sub forma unui ansamblu de structuri si principii directoare prin reprezentanti ai statelor europene membre ale Organizatiei Mondiale a Sanatatii, este bazat pe principiile Chartei de la Ottawa. Conceperea de politici publice favorabile sanatatii, trebuie nscrise n ordinea de zi a tuturor sectoarelor si esaloanelor responsabile pentru reglementarea consumului de alcool. Aceasta preocupare trebuie oglindita n luarea de decizii, mai cu seama n urmatoarele domenii: politica agricola referitoare la productia de vin si bere; reglementarea productiei si comercializarea bauturilor alcoolice; taxarea pe alcool; vnzarea pe piata si importarea de vin, bere si bauturi spirtoase; prevenirea accidentelor de circulatie, de munca si domestice; sisteme de protectie sociala si aparat de justitie criminalistic, pentru a face fata problemelor legate de alcool. Crearea de medii favorabile sanatatii, nseamna ca se pot introduce diverse masuri n scoli, locuri de munca, locuri publice si private, n familie, n spatii destinate justitiei si alte medii, cu scopul de a scapa de alcoolism, de a influenta reducerea consumului si de a veni n ajutorul persoanelor cu probleme de alcoolism. A fost elaborata o strategie care vizeaza influentarea colectivitatilor, asociatiilor, stabilimentelor, administratiilor municipale si locale, de a utiliza resursele lor pentru a crea medii favorabile sanatatii, de a controla oferta si consumul de alcool si de a spori participarea maselor la lupta antialcoolism. Strategia de a dezvolta competente personale, consta n a propune informatii si o educatie pentru sanatate, n problema consumului de alcool si a consecintelor lui. Aceste actiuni se pot desfasura n scoli, la domiciliu, la locul de munca si alte medii. Circuitele educative, profesionale, comerciale si voluntariatele sunt completate si de contributia organizatiilor nonguvernamentale de ntrajutorare si de ajutor social, care au un rol important. Pentru reorientarea serviciilor de sanatate, este dezvoltat rolul promotor si mediator al serviciilor primare de sanatate, n materie de lupta antialcoolism si, de asemenea, depistarea persoanelor cu risc, ajutndu-le sa-si reduca consumul de alcool. n numeroase tari, oamenii politici dezbat aproape n permanenta, necesitatea abolirii sau instituirii diferitelor masuri de reglementare a alcoolului. Mijloacele utilizate pentru a pune n aplicare aceste reglementari, variaza de la o tara la alta si se pot combina ntre ele: instituirea unei responsabilitati speciale producatorilor, comerciantilor de alcool, viznd prevenirea pierderilor legate de acesta; interdictia servirii sau vnzarii de alcool unor persoane n stare de ebrietate sau diverselor alte categorii de persoane; fixarea unei vrste minime legale pentru cumpararea si consumarea de alcool;

restrictii cu privire la locuri, timp si metode de vnzare sau consum de alcool; taxarea; masuri care sa reglementeze subventionarea si taxele aplicabile la producerea de materii prime, la transformarea, la comercializarea acestira; concesionarea licentelor pentru producerea si comercializarea de alcool; instituirea monopolului de stat pe diferite componente de producere si comercializare; interdictia totala sau partiala. Betia n locuri publice este ilegala n numeroase tari, ca si la locul de munca. n cursul ultimelor decenii, tarile industrializate au introdus restrictii la conducerea autovehiculelor n stare de ebrietate. Limitele de alcoolemie fixate de unele tari europene n materie de conducere de automobile sunt variabile. Politicile de reglementare care suscita deseori o rezistenta din partea unor producatori de alcool, este tentant sa fie fondate pe strategii care nu ntmpina, n afara sectorului sanatatii (educatie, tratament si actiuni voluntare), nici o opozitie din partea unor grupuri de interes puternice. n realitate, este foarte greu de a distinge impactul unei masuri de impactul altor masuri si evenimente. Multi cercetatori au remarcat ca, o masura izolata, nu poate fi la fel de eficace, ca atunci cnd ea este inserata ntr-o politica globala, care asociaza diferite masuri si strategii. De exemplu, educatia pentru sanatate, care pare a nu avea dect un impact direct limitat asupra consumului de alcool si asupra consecintelor lui, poate, n acelasi timp, influenta cstigarea adeziunii n vederea aplicarii altor masuri de lupta mpotriva alcoolismului. Investitia n tratamentul alcoolismului nu mpiedica sa creasca numarul persoanelor dependente de el. Totusi, politicile de prevenire risca sa piarda toata credibilitatea, daca se neglijeaza tratarea persoanelor alcoolice. Interventia colectivitatii pentru a preveni n mod eficace problemele legate de alcool, trebuie sa se sprijine pe alte strategii de prevenire. Aceasta interventie este necesara pentru a influenta evolutia atitudinii publicului, referitor la consumul de alcool, consecintele lui si politicile aplicate. n acelasi timp, rezultatele mai multor proiecte au aratat ca interventia colectivitatii nu este eficace, daca nu este acompaniata si de alte masuri preventive. n numeroase tari, sunt percepute taxe pe alcool, care ajung n bugetul de stat, de unde o parte se ntoarce prin finantarea de actiuni de promovare a sanatatii. Deci, n mod indirect, producatorii de alcool, finanteaza actiunile de promovare a sanatatii (combaterea alcoolismului si a consecintelor lui, tratamentul). n alte state, cum sunt cele nordice, producerea alcoolului este monopol de stat, si din venitul adus, se investesc anumite procente n actiuni pentru promovarea sanatatii. Toate tarile industrializate au promulgat, sub o forma sau alta, o legislatie referitoare la bauturile alcoolice. Alcoolul nu este un produs compatibil cu alte produse; el ramne considerat ca un produs particular.