P. 1
Wolfgang Amadeus Mozart

Wolfgang Amadeus Mozart

|Views: 614|Likes:
Published by cioby_andrei_90

More info:

Published by: cioby_andrei_90 on Jun 17, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOCX, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

10/21/2014

pdf

text

original

UNIVERSITATEA DIN ORADEA FACULTATEA DE ARTE DEPARTAMENTUL DE MUZICA SPECIALIZAREA CANTO CLASIC

REFERAT ISTORIA MUZICII ANUL I - SEMESTRUL II “VIATA SI OPERA LUI WOLFGANG AMADEUS MOZART” ~CREATIA VOCALA~

PROF. INDRUMATOR: Luminita Gorea

STUDENTA: Flueras Mihaela Angela

Clasicismul este un curent literar – artistic avand centrul de iradiere in Franta, ale carui principii au orientat creatia artistica europeana intre secolele: al XVII-lea si al XVIII-lea. Pornind de la modelele artistice (arhitectura, sculptura, literatura) ale Antichitatii, considerate ca intruchipari perfecte ale idealului de frumusete si armonie, clasicismul aspira sa reflecteze realitatea in opere de arta desavarsite ca realizare artistica, opere care sa il ajute pe om sa atinga idealul frumusetii morale. Clasicii, indiferent de arta in care isi desfasoara cunostiintele, iubesc constructia, forma clara, simetria si repetitia. Clasicismul si-a avut limitele sale, izvorate din necunoasterea legilor de dezvoltare ale societatii si caracterul limitat al ideologiei burgheze. Ca urmare a acestei limitari apare inclinarea spre abstractie si tendinta de a separa artele si chiar genurile. Referitor la acest curent al clasicismului, pictura nu trebuie amestecata cu sculptura, drama cu comedia, poezia cu proza, deoarece in fiecare ramura a artei s-a manifestat intr-un timp si mod diferit. In muzica, clasicismul primeste numele de “clasicism vienez” si reprezinta un stil muzical dezvoltat la Viena in perioada cuprinsa aproximativ intre anii 1781 si 1827. Compozitorii cei mai importanti ai acestei perioade au fost: Joseph Haydn, Wolfgang Amadeus Mozart si Ludwig van Beethoven. Desi niciunul dintre acesti trei mari compozitori nu era originar din Viena, cea mai mare parte a activitatii lor creatoare s-a desfasurat in acest oras care datorita operelor lor devine centrul cel mai infloritor al muzicii simfonice. Dupa epoca preclasica, reprezentata prin fii lui Johann Sebastian Bach, in special Carl Philipp Emanuel Bach si Johann Christian Bach si prin Scoala de la Mannheim, cei trei mari compozitori ai clasicismului vienez stapanesc si perfectioneaza diferite genuri muzicale si procedee componistice, de la linia melodica populara, la polifonia baroca. Ei reunesc stilul galant si sentimental al muzicii preclasice cu diverse trasaturi ale muzicii germane, franceze sau italiene, intr-o mare varietate de creatii, caracterizate printr-o inalta virtuozitate a formei combinata cu dramatismul muzicii. Exprimand o filozofie strans legata de viata zilnica, uneori simpla, eliberata de ideile religioase, in muzica clasicilor vienezi ne izbeste, in primul rand, atmosfera luminoasa, continutul muzical propriu-zis, improspatat de ritmul dansului si a cantecului popular, prin apropierea nemijlocita a omului cu natura. Elementele principale ale muzicii – melodia, ritmul si armonia – au suferit transformari importante. Melodia clasica pare spontana, sincera, simpla, de o proportionalitate desavarsita, alimentata de un ritm ordonat, in care figurile ritmice formeaza unitati simetrice de o mare perfectiune. Linia melodica este totodata echilibrata, fara intervale prea mari si fara cromatisme frecvente. De asemenea, clasicismul evita modurile vechi, limitandu-se la sistemul functional major – minor. Melodia de tip acordic decurge din inlantuirile armonice, in sensul precizarii treptelor functionale si a succesiunii lor. Limbajul

armonic este dominant, iar polifonia si gradul ei de intrebuintare difera aproape de la compozitor la compozitor, iar limbajul muzical clasic are o circulatie universala. Asadar, clasicismul vienez infatiseaza un curent care amesteca cele trei trasaturi esentiale si anume: echilibru – claritate – simetrie.

Wolfgang Amadeus Mozart s-a dovedit a fi un reprezentant de seama al clasicismului vienez care a adus importante innoiri ale acestei epoci mai ales prin intermediul operelor sale geniale. Mozart a primit ca nume de botez Johannes Chrysostomus Wolfgang Theophilus Mozart, insa ultimul nume Theophilus i-a fost schimbat ulterior in Amadeus care inseamna „iubitor de Dumnezeu”, si a trait intre anii 1756-1791. Astfel, marele geniu s-a nascut in oraselul Salzburg pe data de 27 ianuarie 1756, pe domeniul ducal al unui print german, care era in acelas timp si episcop, in casa modesta a unui muzician si compozitor de Curte, in familia lui Leopold Mozart. „ Era o zi aspra de iarna aceea in care s-a nascut compozitorul pe care Dvorác avea sa-l numeasca « soarele muzicii ».” Marele compozitor a inceput sa invete muzica de la varsta de 3 ani, iar la 6 ani compunea mici sonate care deja se ridicau la nivelul lucrarilor unor compozitori vienezi de pe atunci: la aceasta varsta orizontul lui Mozart s-a extins cu repeziciune. Strabatand intreaga Europa si stabilindu-se pentru un an la Londra, Wolfgang Amadeus Mozart face cunostiinta aici cu Christian Bach, prin intermediul caruia ajunge sa cunoasca opera italiana. Moartea l-a rapit pe Mozart in culmea geniului, la varsta de 35 de ani, in decembrie 1791.

Creatia sa este impartita oarecum in trei mari etape: mai intai cea a copilariei si adolescentei marcata de numeroase turnee in toata Europa (1763,1773); perioada tineretii (1773-1781) – petrecuta la curtea Arhiepiscopului din Salzburg; ultimii 10 ani, dintre 1781 si 1791, constituie apogeul creatiei sale, Mozart trebuie sa faca fata comenzilor, scriind tot ce-I venea la mana si ce-I cerea momentul. Astfel ca, Mozart a daruit intregii omeniri, in cei 35 de ani de viata, peste 750 de lucrari de o mare frumusete melodica: 22 de opere, 41 de simfonii, 28 de concerte pentru pian si orchestra, 7 concerte pentru vioara si 12 concerte pentru diferite alte instrumente si orchestra; 47 de lucrari pentru formatii instrumentale de camera, piese pentru orchestra (serenade, suite etc.), cantate, compozitii religioase (printre care si celebrul Requiem), peste 500 de piese instrumentale si vocale mai mici, lieduri etc. Faptul ca Mozart a dat o importanta deosebita genului de opera nu inseamna ca muzica instrumentala a fost data la o parte din creatia sa. Stilul instrumental a lui Mozart s-a pregatit treptat, paralel cu dezvoltarea stilului de opera, intr-un ritm cu mult mai rapid decat la Haydn. Precizia stilului si concentrarea gandului melodic s-au pregatit in mare parte in partitura de opera. Patrunderea stilului vocal in stil instrumental si invers, diferitele procedee si mijloace de expresie comune, un anumit cerc de imagini determina unitatea de stil si connceptie. Melodia, ca element primordial al constructiei muzicale, devine la Mozart o entitate muzicala complexa in aparenta ei simplicitate, o expresie a diversitatii in unitate, caci ea contopeste in substanta ei sentimente variate si contradictorii. Intr-adevar, tema mozartiana capata aspectul unei forme construite, alcatuite in elemente antagonice, care prin insasi opozitia lor exprima, intr-un mod inalt artistic, complexitatea starilor afective si gandirea creatorului ei. Opera reprezinta un gen muzical destinat reprezentarii scenice, avand la baza un libret pe care sunt construite momentele muzicale: uvertura- numita la inceput sinfonie; interludii orchestrale; arii; duete; terzete vocale; coruri; recitative; balete, toate acompaniate de orchestra. In scurta sa viata, Wolfgang Amadeus Mozart a compus un numar enorm de opere muzicale, cele mai multe neegalate in frumusete si profunzime. Referindu-se la Mozart, criticul rus Serov spunea „ In opera nu pur tragica si nici simplu comica, ci in cea mijlocie, amestecata, unde e loc si pentru lacrimi si pentru ras, o necumpatare vesela si melancolie visatoare, Mozart este in elementul lui ca pestele in apa, ca Shakespeare in drama, ca Beethoven in simfonie.” Primele sale opere pana la Idomeneu (1780) pot fi considerate ca apartinand unei perioade de pregatire, de acumulare a mestesugului, a diferitelor genuri si scoli care s-au contopit in stilul sau. Operele care i-au adus gloria de mare muzician sunt: Idomeneu (1780), Rapirea din Serai (1782), Nunta lui Figaro (1786), Don Giovanni (1787), Cosi fan tutte (1790), La clemenza di Tito si ultima opera Flautul fermecat, scrisa in 1791. Activitatea creatoare a lui Wolfgang Amadeus Mozart in domeniul operei se incheie cu siengspielul Flautul fermecat, compus la cererea unui

prieten, actorul Schikaneder, proprietar al unui teatru muzical care se afla in pragul falimentului. Fata de celelalte opere, Flautul fermecat vine sa imbogateasca singspielul cu elemente noi preluate din opera seria si buffa, printr-o tendinta, aceea de feerie. Un element aparte al operelor lui Mozart il reprezinta orchestra, care in uvertura sau pe parcursul desfasurarii operelor indeplineste un rol deosebit de important, compozitorul plasand opera oarecum in spatele actiunii, avand rol de acompaniament. Stralucirea, frumusetea si mai ales dragostea radiata prin muzica de inima lui Mozart l-au facut foarte vestit si cunoscut, intr-o asa masura, incat multi il considera cel mai mare compozitor care a existat vreodata. Nunta lui Figaro (conform titlului original Le nozze di Figaro, inregistrata K 492) a avut premiera pe 1 mai 1786 pe scena Teatrului National din Viena, la Burgtheater. Muzica acestei opere a fost compusa de Wolfgang Amadeus Mozart pe un libret scris in limba italiana de Lorenzo da Ponte, care a fost inspirat si bazat pe comedia lui Pierre Caron de Beaumarchais La folle journée ou Le mariage de Figaro. Adversarii lui Mozart sustineau ca noua capodopera prezinta un nivel mai inalt, mai superior al scenei operei-buffe. In aceasta opera vorbeste viata, povestind istoria unor oameni reali, toate acestea fiind invaluite de stralucirea frumusetii poetice. Opera buffa mozartiana a insemnat mult mai mult si mai profund decat o farsa muzicala, sugerand oarecum o viata de o modestie inepuizabila, multistratificata. Opera de arta a lui Mozart si-a facut simtita prezenta pana in zilele noastre, si ultimii 150 de ani nu au estompat stralucirea operei, ci din contra, au intregit-o, au facut-o si mai sclipitoare. Muzica lui Mozart, cu tot caracterul ei gratios si poetic, are unele momente in care ascutisul criticii sociale este cat se poate de transparent. Pentru a sublinia actiunea vie a operei, Mozart a utilizat in mod frecvent ansamblul vocal, in care doua sau mai multe personaje isi spun parerile si gandurile, in schimb ce situatiile scenice se schimba in mod corespunzator. Cu toate ca, din punct de vedere formal opera Nunta lui Figaro urmeaza linia operelor buffe italiene (in sensul ca, intre numerele cantate, legatura se face cu ajutorul recitativului secco – recitativ acompaniat de clavecin), lipseste totusi cu desavarsire orice urma de schematism. Pe tot parcursul operei, ariile se desfasoara intr-o succesiune perfecta, muzica lor fiind intotdeauna cat se poate de sugestiva din punct de vedere al actiunii scenice. Ele exprima, inainte de toate, sentimentul de iubire care domina aproape intreaga lucrare. Tema operei este una indrazneata fiind imbratisata si tratata muzical cu pasiune si maestrie, cunoscatoare din insasi experienta proprie a manierelor si relatiilor de convietuire in conditia unui climat de curte, experienta ce a condus la sublinierea in mod pregnant a caracterului comediei satirice indeseobi in unele arii, portretizand cu rafinament personajele. Subiectul operei reprezinta o drama moralizatoare la adresa Contelui, rangul sau nobiliar fiind ridicularizat, opera avand astfel un caracter comic. Uvertura se desfasoara in tonul luminos al tonalitatii Re Major si este scrisa in forma libera intr-un tempo foarte viu ( Presto ), cuprinzand

teme deosebite de cele din opera. Cu toata miscare rapida ce oglindeste o atmosfera de voie buna, strabat pe alocuri si accente muzicale in stransa legatura cu atmosfera si continutul intregii opere. Actiunea operei se petrece la castelul Aguas ( Aquas ) – Frescas, din imprejurimile Sevillei, in a doua jumatate a secolului XVIII, in Andaluzia, in ziua nuntii lui Figaro. Personajele operei Le nozze din Figaro sunt extrem de numeroase si semnificative, insa pe mine m-a interesat in special rolul Suzannei- camerista contesei si viitoarea sotie a lui Figaro. Personajul Suzannei este socotit unul dintre cele mai reprezentative personaje feminine din intreaga creatie de opera si este prezentat intr-un rol deosebit de complex. Rolul Suzannei este asociat cu vocea de soprana lirica de coloratura, iar din prisma caracterului este ceea ce specialistii numesc rol de subreta. Ambitusul Suzannei este cuprins in acut: intre Do3, iar in grav atinge sunetul la mic, tesatura vocala a rolului Suzannei este foarte inalta, gravitand in jurul sunetelor Mi2 – Fa2 – Sol2 – La2. Un rol important devine si dozarea volumului, precum si punerea in valoare a expresivitatii cantului. Se impune dificila tehnica a filarii sunetelor si a cantatului in piano, cu sunete in pianissimo, sustinute. Utilizarea procedeului messa di voce, se impune in interpretarea anumitor momente pe parcursul operei, tempo-ul, in general este alert, neexistand momente de „respiro”. Suzanna, pe parcursul operei, are doua arii propriu-zise, dintre care una este o piesa de situatie: „Venite ingginocchiatevi”, care are menirea de a exprima o situatie data, si care are in substrat psihologic profund. Iar a doua arie: „ Deh vienni non tardar” care apare la nivelul ariei Contesei. In schimb prezenta Suzannei apare aproape pe tot parcursul operei, avand in vedere multitudinea de recitative – adaugandu-se si recitativele secco, completand caracterizarea ei muzicala. Astfel, ca in Actul IV al operei, starea sufleteasca si sensibilitatea Suzannei este exprimata in aria „ Deh vienni non tardar”, care incoroneaza infatisarea operistica a Suzannei, in ciuda faptului ca in jurul acestei arii s-au ridicat cateva pareri. S-a presupus ca aceasta arie a fost scrisa pentru Contesa. Figaro care nu stia de schimbul de rochii dintre Contesa si Suzanna, crede ca Suzanna a incetat sa ii mai fie fidela. Aceasta arie cantata de catre Suzanna starneste revolta, izbucnirea lui Figaro care, vazand rochia Contesei nu se poate gandi la Suzanna. Si textul ariei se refera mai mult la caracterul melancolic si indragostit al Contesei, care isi astepata sotul cu nerabdare. In ciuda tuturor parerilor, aceasta muzica este fara indoiala a Suzannei. Acest portret al ei, care pana in acest moment s-a lasat asteptat si pe care Mozart l-a creat cu atata precizie, incat a devenit incomparabila cu restul personajelor. Melodia rolului Suzannei este atat de simpla de sofisticata, de perfecta, incat poate fi comparata doar cu muzica marilor opere de arta. In aceasta arie nemaipomenita a Suzannei, se desfasoara fericirea desavarsita, aceasta fericire aparand in piano, iar toate culorile armonioase stralucind in jurul ei. Inainte ariei “Deh vienni non tardar” se dezvolta un recitativ al Suzannei “ Giunse alfin il momento”,

recitativ care are rolul sa ne introduca in aceasta atmosfera de tensiune in care Suzanna – in rolul Contesei, isi asteapta cu nerabdare iubitul. Aria in sine este una deosebit de cantabila si frumoasa, cu o tesatura nu foarte inalta, sublinind in primul rand sentimentul de dragoste, de iubire profunda…”Deh vienni, non tardar, o gioja bella…” – “Vino, nu intarzia, bucuria mea frumoasa…”. Se incadreaza in tonalitatea Fa Major, tempo-ul in care se dezvolta aria este Andante, adica destul de rar, metrul este ternar, astfel ca masura este cea de 3/4. Inconstient, aria de poate introduce intr-o atmosfera de dans specific menuetului, tocmai datorita acestei masuri de 3/4. Sunt folosite in cadrul intregii arii atat valori de note simple precum: patrimi, optimi, saisprezecimi, dar si formule ritmice: patrime cu punct urmata de optime, optime cu punct urmata de saisprezecime, chiar si sincopa care un puternic accent in intreaga arie. Sunt folosite chiar si apogiaturile lungi si legato-urile de durata marcand aceste sentiment de iubire. Din punctul meu de vedere, aceasta arie fiind interpretata ca atare, poate transmite o multitudine de sentimente si stari publicului, incadrandu-l in intreaga actiune a operei. Rolul Suzannei este unul dintre cele mai dificile roluri create de Mozart, atat din punct de vedere vocal, cat si ceea ce priveste caracterul personajului. Rolul este unul care nu necesita voce mare, puternica, ci din contra Suzanna fiind un personaj plin de energie, bogat in miscari, infatiseaza un personaj oarecum tanar si cu o voce calda si extrem de melodioasa. Astfel ca, aceste rol se dovedeste a fi unul dintre cele mai deosebite roluri specifice vocii de soprana, ocupand un loc aparte in creatia de opera a lui Wolfgang Amadeus Mozart, iar aria “Deh vienni non tardar” m-a cucerit in intregime si as vrea sa o introduc de fiecare data in repertoriul meu.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->