Sunteți pe pagina 1din 7

CIVILIZATIA SI CULTURA EPOCILOR PREISTORICE RITUALURI MAGICO-RELIGIOASE.

CULTUL MORTILOR

Ritualurile magico-religioase practicate de omul epocii neolitice ne sunt aproape total necunoscute. Mecanismul si forma, obiectul si scopul lor pot fi cel mult deduse cu oarecare aproximatie prin analogie cu unele practice ale primitivilor de astazi. Dar existent acestor ritualuri atestata inca din perioada paleolitica prin cultul mortilor si prin functiile magice evidente pe care le aveau statuetele feminine si reprezentarea animalelor in picture rupestra este confirmata acum, in epoca neolitica, prin documentarea arheologica a locurilor de cult. In mileniile al VII-lea si al VI-lea i.e.n. actele rituale, care faceau parte din viata de toate zilele a omului, se desfasurau dupa cum este atestat in statiuni neolitice din Turcia, Irak, Liban sau Palestina in cadrul locuintei private a fiecaruia. Dar 1incepand din mileniile al V-lea si al IV-lea i.e.n., in Mesopotamia, in Cipru sau in Egipt, au aparut si anumite constructii exclusive cu caracter sacral, adevarate temple, grupate doua sau mai multe la un loc. Faptul ca la baza uneia dintre aceste constructii s-au gasit ingropati copii, ne permitem sa presupunem existenta unui rit de sacrificiu, de fundatie1. Aceste constructii, dedicate in mod special cultului, aveau in centrul lor un podium inaltat din argila, iar langa perete, un altar desigur, pentru sacrificii si ofrande. Animalele de sacrifiu mai importante erau boii. De asemenea, se sacrificau oi si capre, vanat (cerbi, caprioare, antilope), pesti si pasari. Nu lipseau uneori ofrandele, de cereale sau fructe. Sacrificiile umane sau de animale se efectuau cu un anumit ritual, in cadrul careia aveau loc (intr-o perioada mai tarzie) si procesiuni. Sacrificiile umane au continuat de pilda, in Egipt dar si in multe alte locuri pana tarziu in epocile istorice. Acte de cult insotite de sacrificii umane sunt atestate, pentru epoca neolitica, si in Europa; intr-o localitate din Germania (Tiefenellern) s-au gasit resturi a 38 de persoane sacrificate, majoritate femei si fete. Mai comune erau sacrificiile aduse cu ocazia construirii unei case. Asemenea practici sunt documentate si in statiunile de la Traian, Trusesti sau Habasesti, unde la temelia locuintelor neolitice fusesera sacrificate animale si depuse vase de lut. Uneori, in loc sa fie sacrificat la fundatia casei un animal, se punea pe acoperisul casei imaginea acestuia. In unele regiuni cultul mortilor comporta de asemenea si alte rituri ciudate. In Orientul Apropiat, copiii erau inmormantati normal, dar adultilor li se ingropau craniile separat de corp; uneori mai multe cranii la un loc, alteori unul cate unul sub batatura casei. Trupurile, infasurate intr-o tesatura sau piele (in loc de sicriu), erau colorate mai ales capul cu rosu (culoare rezervata in special femeilor si fetelor), cu verde sau cu albastru. Cadavrele erau insotite de ofrande: legume si cereale, oua si peste, precum si obiecte de podoaba (in cazul femeilor) oglinzi din roca sticloasa de obsidiana, palete pentru fard, sau scoici continand repectivii coloranti de fard.
1

Acest tip de sacrificii umane este documentat arheologic inca din primele timpuri ale neoliticului. In Cipru, in mileniul al VI-lea i.e.n., copiii sacrificati erau apoi ingropati sub vatra sau sub pragul usii.

Spre sfarsitul neoliticului apar si cimitirele: cu gropi tencuite cu argila si cu cadavre infasurate intr-un strat de argila si apoi supuse arderii; de unde rezulta o prefigurare a sarcofagului de mai tarziu. Apare acum obiceiul incinerarii si pastrarea cenusei defunctului in urne2. In aria europeana, cultul mortilor prezinta, in general, aceleasi forme, dar cu unele variante. Se practica si in zona europeana sacrificiul uman de copii pentru fundatia casei (de pilda, in statiunea neolitica de la Traian); dar inmormantarea unui defunct nu se facea sub batatuta din interiorul casei, ci in afara asezarii, uneori si in grote. Erau respectate anumite norme privind pozitia sau orientarea cadavrului cu variatii de la o zona la alta si de la o cultura la alta. Ofrande funerare de alimente, sacrificii rituale de animale, colorarea cu rosu a cadavrului, precum si separarea craniului de restul scheletului erau practici frecvente. Practici mai rare erau trepanatia rituala a craniului, incinerarea cadavrului, sau chiar punerea unor unelte alaturi de corpul defunctului. Multe morminte neolitice mai cuprindeau, la fel ca cele din paleoliticul superior, si figurine umane sau de animale. Ultimele probabil aveau o semnificatie magica, de amulete, intrucat omul credea ca si in animal se intrupa o parte din acea forta supranaturala care opereaza atat in fiinte, cat si in fenomenele naturii. Mentalitatea religioasa a omului preistoric ne-o putem imagina concepand, initial, divinitatea in acest mod confuz: ca o putere ce actioneaza prin intermediul animalului. Cultul unui anumit animal urmarea deci obtinerea bunavointei acelei forte confuze, a acelei impersonale si vagi divinitati; si pentru a-si asigura aceasta bunavointa, omul invoca protectia animalului respectiv, a carei reprezentare plastica devenise amuleta, emblema protectoare a unei persoane sau a unui grup intreg. Nu este posibil sa ne facem decat o imagine foarte incerta si aproximativa despre ideile religioase, despre mecanismul lor psihologic intim, despre psihologia omului neolitic (si, in general, a omului preistoric). Cunoastem doar unele practici rituale, variind desigur, de la o zona la alta: sacrificii nesingeroase, orande alimentare, cultul mortilor, rituri de inmormantare, practici magice. Dincolo de acestea, putem banui ca ar fi existat si alte manifestari cultice adiacente: ceremonialuri, vraji, dansuri sau doar simple gesturi rituale, imitarea unor desprinderi sau a miscarilor unor animale, s.a.m.d. Cu aceasta ocazie, probabil ca omul epocii neolitice folosea in scop de cult si anumite instrumente primitive ca surse de zgomote felurite fluiere si tobe; executa, canta cu vocea sunete murmurate sau urlate, imita (glasurile animalelor sau rostea in cor si cadentat anumite formule magice rugaciunea de mai tarziu). La aceasta data, in era neolitica, probabil ca omul credea ca obiectele si fortele naturii erau dotate cu capacitati si posibilitati de regula superioare celor ale sale (animism); ca o fiinta sau un obiect avea insusirea si puterea magica de a-l proteja (fetiism); ca exista o legatura intima, un raport magic intre el si un anumit animal din care descinde el si familia sau clanul sau (totemism); ca mortilor li se cuvenea cinstea unui cult funerar pentru ca defunctii continuau, in mod, firesc sa participle la ciclul vietii naturii si al comunitatii. Riturile
2

Cimitirele de urne cu cenusa defunctilor, mormintele cuprinzand si vase si statuete din ceramica asa-numitele campuri de urne par in Europa Occidentala pe la inceputul mileniului al II-lea i.e.n. (in Romania pe teritoriul Banatului si al Olteniei: la Carna cu 115 morminte descoperite, la Garla Mare, Ostrovu Mare etc.). Din sec. XIII i.e.n. campurile de urne devin comunte in Europa Centrala, raspandindu-se apoi pana in sudul Italiei si Sicilia (intre secolele XI-IX), si Franta meridionala (sec. VIII i.e.n.). Perioada campurilor de urne se incheie, in general, odata cu inceputul primei epoci a fierului.

legate de ideea fertilitatii si de magia fecunditatii au capatat o importanta mult mai mare, cum era si firesc, in aceasta perioada a preistoriei care este definita tocmai prin practica agriculturii, a domesticirii si a cresterii animalelor. Statuetele feminine asemanatoare intrucatva celor din epoca paleoliticului superior, dar cu trasaturi distincte si ilustrand prin unele detalii anatomice bine marcate sau exagerate, cat si prin destinatia lor spirituala cultul fecunditatii, devin in epoca neolitica mult mai numeroase. In sfarsit, o alta forma, o forma noua, de cult al mortilor se exprima spre sfarsitul neoliticului prin monumentele funerare numite megalitice.

STONEHENGE
3

Cel mai impresionant cromleh din cate s-au pastrat, cel mai frumos monument megalitic de tip henge, unic in lume din punct de vedere arhitectonic, este Stonehenge, din sudul Angliei. Impresioneaza, in primul rand, modul in care marele cromleh ii apare privirii vizitatorului: izolat in mijlocul unei intinse campii (la 12 km nord de Salisbury); soseaua care duce la monument coboara in debleu si dispare in locul de parcaj subteran al autocarelor. Intregul complex a fost conceput in centrul unui gigantic val circular de pamant cu diametrul de peste 11 km, cu o singura intrare prin care pornea spre monument o strada lunga de 2.700 m si lata de 91 m. O scenografie intr-adevar perfecta. In forma sa originara (la care s-a ajuns, la intervale de secole, prin perioade succesive de constructie) ansamblul se compunea din 110 menhiri de dimensiuni diferite, dispusi in patru cercuri concentrice (actualmente ramase, incomplete, doar trei). Asa cum se pastreaza si azi, monumentul consta dintr-un sant circular, a carui margine interioara este inaltata, formand un val care avea functia de a demarca incinta sacra 3. Imediat, in interiorul valului si formand un cerc perfect, 56 de gropi (gropile lui Aubrey) contineau oseminte umane si cenusa celor incinerati, dar, probabil, ca la origine erau gropile in care erau plantati menhirii cercului exterior legati in partea superioara prin dale asezate orizontal in forma de arhitrav, incat cercul era continuu, inchis. Urmeaza cercurile concentrice de blocuri monolitice (dintre care, azi multe disparute)4. Cercul exterior, (vizibil azi) cu un diametru de aproximativ 28 m, este construit din blocuri de gresie teriar; initial, in numar de 40, au mai ramas 17 in picioare, plus alte 8 cazute sau fragmente. Aceste blocuri, cioplite prismatic, au inaltimi diferite, media fiind de 4,10 m. Erau unite prin lespezi-arhitrave incastrate la capatul superior al monoliilor (unde 5 arhitrave se mai afla si azi in pozitia lor originala), incat cercul format era continuu. Al doilea cerc existent (incomplet) si ai, cu diametrul de 22,50 m, era, la origine, compus din 40 de blocuri (sau din 60, dupa Atkinson), dintr-o roca eruptiva de natura bazaltica (dolerit). Sunt asa-numitele pietre albastre, desi nu toate au culoarea albastruie, de dimensiuni variabile, maxima fiind de 2,40 m. In interiorul acestui cerc, cinci grupuri de trilii (doi menhiri si arhitrava) sunt dispusi in forma de potcoava, in central caruia, alte pietre albastre alcatuiesc o alta potcoava. Blocurile ansamblului Stonehenge, care cantaresc intre 25 si 50 de tone, au fost aduse de la distante mari: de cel putin 40 km cele de gresie, iar pietrele albastre dintr-

Diamentrul santului circular, lat de 6,50 m, este de 96,65 m; iar inaltimea valului, azi de numai 64 cm in punctul cel mai inalt, era initial, de cel putin 1,80-2m. In interiorul cercului format de cele 56 de gropi, fusesera sapate alte doua randuri de gropi in cercuri concentrice (gropile Y si Z) pentru alte doua serii de menhiri, care fie ca nu au mai fost plantati, fie ca ulterior au fost deplasati.
4

Monumentul care a servit mai tarziu si druizilor ca loc de cult, a fost grav degradat, mai intai in epoca romana (cuceritorii considerandu-l un simbol al rezistentei localnicilor celi), apoi in Evul Mediu crestin, cand multe blocuri ale acestui templu pgn au disparut.

o cariera aflata la o distanta de 217 km in linie aeriana 5. Intregul complex a fost construit in epoci diferite, incepand din 1900 i.e.n. pana in 1400 i.e.n. (cf. Atkinson)6. Se crede ca acest imens monument avea o functie religioasa legata de cultul solar (si, probabil, totodata de cultul mortilor). Intr-adevar, ansamblul este in asa fel orientat, incat, la data solstitiului de vara, rasaritul soarelui apare in directia axei drumului de acces in grandiosul sanctuar. Arheologii englezi ii atribuie o functie de cercetare astronomica7. Dar, este de asemenea posibil ca in acest cadru atat de solemn sa fi avut loc si procesiuni la mormintele stramosilor. Acest caracter funerar este atestat nu numai de necropolele din jur, sau de numeroasele morminte de incinerare ale caror urme au fost gasite in interiorul primului cerc, ci si de faptul ca unele blocuri ale complexului sunt perforate. Or, destinatia acestor asa-numite gauri ale sufletelor este interpretata de unii arheologi ca servind, potrivit conceptiei constructorilor monumentului, iesirii si reintrarii in mormant a sufletului mortilor 8. Dincolo de asemenea ipoteze insa, ramane faptul ca grandioasa si solemna arhitectura a complexului Stonehenge (care unor cercetatori le-a putut evoca si imaginea unui dans ritual in cerc) creeaza un cadru de mare efect al unui sanctur in care se desfasurau practicile cultice ale omului epocii neolitice. Prin forma dolmenului, si intr-un mod mai amplu, mai complex, prin ansamblul de tipul Stonehenge, sunt clar materializate, si pentru prima data in istoria civilizatiei, principiile fundamentale ale arhitecturii: delimitarea unui spatiu interior; opozitia intre partile purtatoare (blocurile verticale) si partile purtate (lespedea sau arhitrava); principiul ordinei, cel al ritmului si cel al simetriei. In aceasta forma arhitectonica primara, impunatoare tocmai prin simplitatea ei, vedem prefigurandu-se principiul alternarii coloanelor si raporturilor lor cu antablamentul. Putem recunoaste, cu alte cuvinte, insasi prototipul indepartat al salilor hipostile ale templelor egiptene. Monumentele megalitice, unele contemporane sau chiar anterioare datei construirii primelor temple din Mesopotamia si Egipt, marcheaza inceputul arhitecturii monumentale. Omul nu mai este acum preocupat exclusiv de a-si construi un adapost, nu se mai gandeste doar la caracterul strict si imediat utilitar al constructiei, ci concepe un monument arhitectonic destinat grupului sau social, conferind monumentului o functie exceptionala, solemna, religioasa (deci, o functie publica), destinandu-l cultului mortilor, poate cultului soarelui sau cultului fortelor supranaturale. Sub raport tehnic si
5

La 22 km de Stonehenge, la Avebury, se mai pot vedea ramasitele unui complex megalitic de tip henge mai mare, care era constituit din 650 de monolii. Fiecare bloc avea inaltimea de 4 m, blocurile formand doua cercuri cu diametrul de 91 m. O strada larga de 15 m si lunga de 2.400 m conducea, de la acest sanctuar, la o constructie rituala de pe o colina din apropiere.
6

Bazandu-se pe cercetari noi, E. Hadingham (1975) stabileste data de 2750 i.e.n. pentru primul cerc si 1900 i.e.n. pentru al treilea.
7

S-ar putea ajunge la concluzia ca monumentul era destinat determinarii unor importante cicluri astronomice (E. Hadingham). Triliii au o functie astronomica (G.S. Hawkins). Scopul acestui complex monumental a fost, cu siguranta, acela de a prevedea eclipsele (F. Hoyle).
8

Probabil ca si menhirul avea o semnificarie magico-religioasa, nu era numai piatra funerara. Cand sufletul paraseste mortul, isi cauta un alt lacas, un alt trup. Acest alt trup este menhirul! El servea la primirea sufletului unui om care era inmormantat in apropiere sau chiar foarte departe. De aceea exista si menhire in asa fel cioplite incat infatiseaza, in forma bruta, un trup omenesc (Ivar Lissner).

estetic, pentru evolutia viitoare a arhitecturii (cf. Huyghe), constructorii unor ansambluri mare de tipul Stonehenge demonstreaza ca au ajuns in posesia unor anumite notiuni (de centru, de cerc, de axa, de ritm etc.) care, de acum inainte vor ramane definitiv la baza acestei arte care este arhitectura. Constructia monumentelor megalitice arata ca la aceasta data9 exista o organizare sociala ierarhizata. Interesante si elocvente sunt, in acest sens, anumite date tehnice care vin in sprijinul unei asemenea presupuneri. Numarul morminelor megalitice din vestul si nordul Europei se ridica 40.000 -50.000. Exista, numai in insulele britanice, aproximativ 200 de cromlehi de tipul henge. Exista, numai in sudul Frantei, peste 500 de dolmeni. Lespedea de acoperis a dolmenului din La Ferte-Bernard cantareste 90 de tone; altele asemanatoare, 80, 75, 60, 40 de tone. Cea din Mahe-Rehal are 11,50 m lungime pe 4,40 m latime. Unele blocuri cam de aceeasi greutate au trebuit sa fie aduse, pe uscat, de la o distanta de 30 de km, si chiar mai mult. Cel mai impresionant, ca dimensiuni, este dolmenul din Menga (langa Antequera, in Andaluzia), lung de 25,40 m, lat de 6,50 m si inalt de 3,30 m. Dolmenul este construit din numai 31 de blocuri. Camera funerara (un mormant colectiv al mai multor sefi de trib sau al unei singure capetenii), precedata de un coridor de acces acoperit cu o singura lespede, este inchis de o alta lespede monolitica (de forma trapezoidala neregulata) lunga de 10 si 12 m, lata de 6 si 7 m, groasa de 2 m. Aceasta lespede monolitica are un volum de 135 m3 si o greutate de 320 de tone. Dolmenul era in intregime acoperit de o movila de pamant, un tumul cu diametrul de 50 m. Asemenea date ne pot da o idee despre enormele dificultati tehnice pe care constructorii epocii neolitice le-au rezolvat, totusi. Astfel: la transportul menhirului din Locmariaquer (inaltime 20,40 m, greutate 348 tone), pentru ca unele din capetele blocului sa poata fi ridicat si asezat pe rulori de trunchi de copac, a fost nevoie de 300 de oameni care actionau 40 de prghii. Pentru ca blocul sa fie tras pe aceste rulori a fost nevoie de 1.750 de oameni sau 250 de boi; dar la o simpla panta de teren de numai doua grade, numarul acestora se ridica la 2.100 de oameni sau 300 de boi. In fine, pentru a inalta menhirul in pozitie verticala a fost necesar efortul a peste o mie de oameni! Toate aceste operatii extrem de grele presupun existenta unei colectivitati de cel putin 10.000 de persoane; implica o anumita organizare aministrativa, o anumita specializare (cioplitori de piatra), o diviziune ocazionala a muncii; apoi, importante rezerve alimentare pentru oamenii folositi in constructie si transport, pentru tehnicieni, pentru supraveghetori. Si totul, pentru a inalta un monument: rudimentar, dar marcand un moment dintre cele mai interesante din istoria culturii si civilizatiei epocii preistorice.

BIBLIOGRAFIE Ov. Drmb Istoria culturii si civilizatiei, Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1985

Se presupune ca un dolmen din Bretagne ar data chiar din mileniul al IV-lea i.e.n.