P. 1
caderea constantinopolului

caderea constantinopolului

|Views: 412|Likes:
Published by Dumitrescu Horia

More info:

Published by: Dumitrescu Horia on Jun 21, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

03/09/2015

pdf

text

original

UNIVERSITATEA DIN PITESTI FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA “SFANTA MUCENITA FILOFTEEA”

CADEREA CONSTANTINOPOLULUI SUB TURCI

“A scrie istorie este tot atat de important ca si a fauri istoria.Dar daca cel care o scrie nu ramane credincios celor care au faurit-o atunci adevarul, invariabil, capata un continut care deruteaza omenirea.” -MUSTAFA KEMAL ATATURK-

CUPRINSUL LUCRARII

I.MEHMED AL II-LEA – UN INCEPUT DE DOMNIE DIFICIL ………………………… 3 II.CONTEXTUL ISTORIC …………………………………………… 5 III.PREGATIRI PENTRU ASEDIU …………………………………. 7 IV.ASEDIUL CONSTANTINOPOLULUI …………………………. 10 V. INSTALAREA OTOMANLOR LA CONSTANTINOPOL SI URMARILE PENTRU BISERICA ORTODOXA…………………………………………. 14

2

VI. CONCLUZII………………………………………………………. 17 VII. BIBLIOGRAFIE…………………………………………………. 19

I. MEHMED AL II-LEA (1451-1481) -UN INCEPUT DE DOMNIE DIFICILMehmed al II-lea avea o puternica personalitate.Copil dificil,care fusese greu de instruit, adolescent rebel, el a fost un suveran autoritar. Fara a-l asemana cu un print al Renasterii, trebuie sa remarcam totusi largimea de spirit a sultanului care si-a comandat portretul unui pictor venetian, a pus sa se traduca diferite opere grecesti sau occidentale si s-a aratat interesat sa cunoasca religia crestina.Nu trebuie sa ne lasam inselati asupra caracterului limitat al acestui interes, deoarece Mehmed al II-lea avea inscrisa traditia otomana.Ca si Baiazid I el avea o viziune imperiala asupra rolului sau. Cucerirea Constantinopolului, vechi vis al dinastiei, era pentru el, necesara dezvoltarii armonioase a statului si apropierii mostenirii bizantine. Mehmed al II-lea nu neglija nici mostenirea turca nici pe cea musulmana.Din punct de vedere politic, el lucra la constituirea unui Imperiu reunind trei culturi intr-un tot coerent. Din punct de vedere militar, urmarea insusirea teritoriilor dinastiilor inlaturate, dar si recuperarea fostelor teritorii otomane si asigurarea securitatii prin controlul asupra Anatoliei si Rumeliei, a Marii Negre si a Marii Egee. Justificarile politice nu au lipsit niciodata, insa dorinta de a cuceri si placerea razboiului au fost cu certitudine elemente cheie ale personalitatii sale. Deseori victorios, fara mila, inchis in sine, cu un fizic impresionant, Mehemed al II-lea a devenit repede o figura legendara.1 Conform unei practici, moartea sultanului a fost tinuta ascunsa un anumit timp.Riscul tulburarilor unui interregn era foarte mare la urcarea pe tron a lui Mehmed al II-lea, acesta fiind putin cunoscut printre ieniceri si avand motive sa se teama ca bizantinii se vor folosi de Orkhan. Urcat pe tron pe 18 februarie 1451, el a dus o politica extrem de prudenta.

3

Robert Mantran (coordonator), Cristina Birsan (traducere), Istoria Imperiului Otoman”, Editura Bic All, Bucuresti, 2001, p. 72.

1

In problemele interne, a evitat agitatia politica pastrandu-l pe Candarli Khalil in postul de mare vizir in ciuda relatiilor proaste dintre ei. Desigur era omul potrivit pentru politica de calm diplomatic care parea sa se impuna. Mehmed al II-lea a fost primul sultan care a acceptat sa le acorde ienicerilor “darul fericitei urcari pe tron”, pe care il cerusera cu ocazia unei rascoale. A insotit insa aceasta masura cu destituirea mai multor sefi ai ienicerilor si cu remanierea corpului 2. Numai imparatul Constantin al IX-lea, care ii urmase la tron lui Ioan al VIII-lea mort pe 31 octombrie 1448, a incercat probabil sa obtina ajutorul italienilor impotriva tanarului sultan. Insa nici grecii, nici latinii nu pareau sa aiba sentimentul unei urgente. Majoritatea europenilor erau ocupati cu probleme interne: Venetia trimisese o ambasada lui Mehmed al II-lea;diferitele tratate semnate de Murad al II-lea si devenite nesigure o data cu moartea sa au fost reinnoite. Ambasadele trimise de insulele din Egeea, Tara Romaneasca, Chios, Lesbos, Rhodos si de genovezii din Galata au fost bine primite. Despotul Serbiei, Gheorghe Brankovic, a obtinut , chiar in 1451, retrocedarea anumitor teritorii si garantia drepturilor sale in armistitiul de trei ani stabilit cu Ungaria in aprilie si ratificat pe 20 septembrie 1452, ceea ce insemna recunoasterea influentei ungare in Serbia. In viitorul apropiat, sultanul trebuia sa isi asigure spatele pentru a reusi in actiunea impotriva bizantinilor 3.Pe 10 septembrie 1452, el a reinnoit pacea cu Venetia. Ragusa isi asigurase si ea bunavointa otomana, marind din proprie initiativa tributul anual. In ceea ce-l priveste pe Constantin, acesta a primit in aprilie 1451 juramantul lui Mehmed al II-lea ca pacea semnata intre predecesorii lor va fi mentinuta in mod scrupulos. Prezenta lui Orkhan la Constantinopol i-a permis chiar sa ii acorde o renta anuala de 300.000 de aspri. Poarta arata deci multa suplete 4. Explicatia consta in faptul ca Mehmed avea probleme in Anatolia: mai intreprinzator decat europenii, Karamanidul Ibrahim a vrut sa profite de interregn.

4

2

Mustafa Ali Mehmed,”Istoria Turcilor”, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1976, p. 157. 3 Robert Mantran (coordonator), Cristina Birsan (traducere) ,”Istoria Imperiului Otoman”, Editura Bic All, Bucuresti, 2001, p. 73. 4 Ibidem, p. 73. Nefiind multumit numai cu declararea razboiului, el a declansat rascoale in Mentese, Aydin, Germiyan,pornind el insusi sa atace Anatolia.Primele atacuri otomane indreptate impotriva lui au dat gres si sultanul a trebuit sa intervina personal, in timp ce beilerbeiul Anatoliei a fost trimis impotriva lui Menteseoghlu Ilyas. Nevoit sa fuga, Karamanidul s-a refugiat in regiunea muntoasa Taseli, de unde a cerut pacea. Mehmed al II-lea a luat inapoi cetatile pe care tatal sau fusese nevoit sa le cedeze: Aksehir, Beysehir si Seydisehir. Pe de alta parte , emirul din Karaman a trebuit sa faca act de supunere catre poarta si sa promita trimiterea anuala a unui contingent. Ordinea era, pentru moment, restabilita in Anatolia, pacea cu crestinii era asigurata. Mehmed al II-lea putea sa se consacre unui vechi vis: cucerirea Constantinopolului 5.

II. CONTEXTUL ISTORIC

La mijlocul secolului al XV-lea, marele Imperiu Bizantin isi traia ultimele clipe ale existentei sale. O serie de victorii ale turcilor impotriva popoarelor crestine i-au redus granitele, stindardul cu semiluna ajungand acum sub zidurile capitalei imperiale. Mareata metropola, inaugurata de Sfantul Imparat Constantin cel Mare in anul 330, a fost adesea tinta mai multor asedii, de-a lungul vremii. Astfel, timp de patru ani, intre 674-678, arabii asediaza Constantinopolul, dar bizantinii rezista si gratie focului grecesc, descoperit de sirianul Callinicos, folosit pentru prima oara intr-o confruntare navala.
5

In vara lui 717, arabii iau din nou cu asalt zidurile cetatii, dar sunt iarasi biruiti 6. Ibidem, p. 73-74. Pr. Prof. Eugen Dragoi , “Istoria Bisericeasca Universala”, Editura Historica, Bucuresti, 2001, p. 288.
6 5

Declinul Imperiului Bizantin a inceput din secolul al XII-lea, cand cavalerii occidentali ai cruciadei a IV-a (1202-1204), manevrati de Venetia cu dibacie , pentru interesele ei comerciale in Orient, au atacat Constantinopolul la 13 aprilie 1204, in Vinerea Patimilor, jefuindu-l in mod barbar. Ei s-au instalat la Constantinopol, dupa faramitarea Imeriului Bizantin, in mai multe unitati politice si au intemeiat Imperiul Latin de Constantinopol , care a durat din 1204 pana la 1261, cand imparatul Mihail al VIII-lea Paleologul (1261-1282) a reusit sa intre in Constantinopol alungandu-i pe latini.Dar Imperiul Bizantin restaurat n-a mai avut forta si stralucirea lui din trecut, incat, in mod inevitabil, se apropia de sfarsitul lui tragic 7. Mostenirea stralucitorului Bizant au ravnit-o pe rand bulgarii, sarbii, latinii, dar mai ales turcii din Asia Mica. Pana la sfarsit mareata metropola a Evului Mediu, perla cetatilor Lumii, Constantinopolul, Parisul Evului Mediu, a cazut in mainile turcilor otomani 8. Catre anul 1300, turcii selgiucizi si otomani devin stapani pe aproape intreaga Asie Mica bizantina, continuandu-si seria cuceririlor 9. La 1354, turcii trecura pentru prima data din Asia Mica in Europa si se stabilira la Galipoli, in mare masura si din greseala politica a bizantinilor in luptele pentru ocuparea tronului imperial dintre imparatii Ioan al V-lea Paleologul ( 1371-1376, 1379-1391) SI Ioan al Vi-lea Cantacuzino ( 1341-1347, uzurpator intre 1347-1354) . Acesta din urma, si-a casatorit fiica, Teodora, cu sultanul Orkan si aliindu-se cu turcii, s-a servit in timpul razboiului civil de soldati turci contra rivalului sau. Zece ani mai tarziu, in 1365, sultanul Murad I ( 1359-1389 ) a mutat capitala la Adrianopol, in Europa, semn sigur al ambitiilor europene ale turcilor, atunci in plina crestere si expansiune. Popoarele balcanice: greci, bulgari, sarbi, albanezi, ravasite de gelozii nationale si neunite in fata pericolului comun, cazura rand pe rand sub dominatia turcilor. Mai intai, in lupta din 15 iunie 1359 de la Cossovo Polije ( Campia Mierlii) din sudul Serbiei, cazu Serbia cneazului Lazar ( 13711379).
6

Pr. Prof. Dr. Ioan Ramureanu , “Istoria Bisericeasca Universala “, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1992, p. 350. 8 Ibidem, p. 350. 9 Pr. Prof. Eugen Dragoi , op. cit. p.289. La 17 iulie 1393, sultanul Baiazid Fulgerul-Ilderim (13891402), a cucerit Tarnovo, capitala Bulgariei orientale, iar in 1396 , Vidinul, capitala Bulgariei occidentale. Intreaga Bulgarie intra din 25 septembrie 1396, dupa ce turcii invinsera armatele crestine in cruciada de la Nicopole, sub lunga dominatie turca, de care Bulgaria reusi sa scape abia in urma razboiul ruso-romano-turc din 1877-1878 10. La 1430, turcii cucerira Tesalonicul, al doilea mare oras al Imperiului Bizantin, dupa Constantinopol. La 10 noiembrie 1444, crestinii organizati in cruciada contra turcilor, la care au participat Ungaria, Polonia si Tara Romaneasca, au fost invinsi la Varna. Zilele Constantinopolului erau de acum ca si numarate. S-a sperat un timp ca voievodul Transilvaniei, Iancu sau Ioan Corvin de Huniade (1441-1456), tatal regelui Ungariei Matei Corvin (1458-1490) , va reusi sa invinga pe turci, dar el suferi o infrangere in 1448, la Cossvo Polije, in sudul Serbiei 11.

7

III. PREGATIRI PENTRU ASEDIU

Existenta unui mic stat grecesc comercial, cuprins in Imperiul Otoman , era un anacronism. Prezenta sa, chiar daca intr-o masura mai mica decat odinioara, deranja comunicatiile si transferurile de trupe. Pe de alta parte, a pune mana pe capitala fostului Imperiu Roman, facand astfel din statul ottoman un imperiu de vocatie universala, era un vis al Portii din vremea lui Baiazid I 12.
7

Pr. Prof. Dr. Ioan Ramureanu , op. cit.,p. 351. Ibidem. 12 Robert Mantran (coordonator), Cristina Birsan (traducere), op. cit. , p. 74.
11

10

Abia suit pe tron la 18 februarie 1451, Mahomed al II-lea a inceput sa ia masurile militare necesare in vederea cuceririi Constantinopolului. El profita cu abilitate de neintelegerile crestinilor, de izolarea Constantinopolului, de aprigile certuri dintre unionisti si antiunionisti in Bizant, de lipsa de ajutoare militare si economice pentru greci, de incapacitatea si miopia condamnabila a statelor crestine apusene de a intelege atunci iminenta si gravitatea pericolului turcesc. A fost marea eroare politica a latinilor ca n-au facut nimic pentru salvarea Constantinopolului.Apusul a asteptat caderea marii metropole cu o indiferenta paralizanta, ocupandu-se numai de interesele sale inguste 13. Aureolat de traditia istorica islamica, “nomina odiosa “ in lumea crestina , sultanul Mehmed al II-lea, supranumit “Fatah” = Cuceritorul, a pregatit minutios evenimentele caderii marii metropole crestine. Doua campanii militare ale turcilor in Moreea si Albania (1452-1453) vor bloca orice interventie europeana in sprijinul Constantinopolului 14. La intoarcerea la Adrianopole, Mehmed al II-lea a inceput preparative minutioase pentru asediu, in ciuda opozitiei discrete a marelui vizir Candarli Khalil. Mai intai, a strans veniturile destinate teoretic lui Orkhan, in timp ce masuri de devalorizare monetara ii cresteau propriile lui venituri. Din punct de vedere militar, actul cel mai spectaculos a fost ridicarea fortului Rumeli Hisari, situat pe Bosfor in fata lui Anadolu Hisari, construit de Baiazid I pe malul Asiatic, in locul unde stramtoarea este minima ( 660m ). Construit intre 15 aprilie si 31 august 1452, fortul a fost inzestrat cu tunuri ce permiteau blocarea Bosforului. Orice vas trebuia sa se prezinte la comandantul otoman si sa plateasca taxa de trecere, in caz contrar existand ordine de a fi scufundat. Sultanul a parasit santierul pe 28 august si a petrecut trei zile inspectand fortificatiile Constantinopolului. Intors la Adrianopol el a studiat mai ales problema tunurilor 15.

8

Pr. Prof. Dr. Ioan Ramureanu , Pr. Prof. Milan Sesan , Pr. Prof. Teodor Bodogae , “ Istoria Bisericeasca Universala”, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1993, p. 128. 14 Pr. Prof. Eugen Dragoi , op. cit., p.289. 15 Robert Mantran ( coordonator), Cristina Birsan ( traducere), op. cit., p. 74-75.

13

Platindu-l “magnific” Mehmed al II-lea a obtinut serviciile unui oarecare Orban sau Hrban, inginer ungur sau roman din Transilvania, dupa istoricul Ducas, care si-a oferit mai intai serviciile bizantinilor, dar pentru ca acestia n-au avut cu ce-l plati indeajuns a trecut la turci. Orban a construit tunuri de o marime neobisnuita putand sa arunce proiectile de piatra grele de 600-900 kg, la o distanta de o mila. Tunul cel mai mare a ajuns la Adrianopol in fata Constantinopolului, tras de 70 de perechi de boi si de 2000 de barbati.`Tunurile lui Orban au descurajat pe aparatorii cetatii bizantine 16. In fine, Mehmed al II-lea si-a alcatuit o flota destul de mare, aflata sub comanda sangeacbeiului de Gallipoli, in fruntea marinei otomane, prin traditie. Au fost luate si precautii strategice. Emirul Karamanid fusese neutralizat cu ajutorul armelor, iar crestinii ce nu erau greci, cu ajutorul diplomatiei. Cat despre fortele bizantine ale despotatului Morrei, pe care Constantin, la urcarea pe tron, le lasase fratilor sai Toma si Demetrios, ele au fost mentinute in Peloponez de un atac incredintat, in toamna lui 1452, batranului uc bey Turakhan si fiilor sai. Pe de alta parte, beilerbeiul Rumeliei, Dayi Karaca Bey, a cucerit orasele bizantine din Tracia. In februarie-martie, trupele europene si asiatice ale sultanului, printre care se gasea si un contigent sarb, s-au adunat in jurul orasului. Mehmed al II-lea a sosit aici pe 2 aprilie 1453, precedat de tunuri si de masini de asediu. Constantin al XI-lea nu reusise sa se opuna intentiilor otomane evidente. Protestele sale, facute cu ocazia construirii fortului din Bosfor, nu avusesera nici un efect. In 1452, el trimisese o solie italienilor pentru a-i pune la curent si a le cere ajutorul.Insa Venetia si Genova tineau la bunele raporturi comerciale pe care le aveau cu Imperiul Otoman. Genova daduse libertate de actiune supusilor sai si ordonase coloniilor sale ( Pera, Chios) sa fie in bune relatii cu turcii. Venetia, dispusa sa aprovizioneze Constantinopolul ramanea rezervata in ce priveste ajutorul militar. Cat despre regele Neapolului, el a trimis o flota in Marea Egee, insa aceasta a fost rechemata dupa cateva luni. Papa considera o prioritate aplicarea unirii Bisericilor, hotarata la Florenta, astfel spus supunerea catre Roma. Sosit la
9

Constantinopol pe 26 decembrie 1452 cu 200 de arcasi, legatul sau, cardinalul Isidor de Kiev, a obtinut oficierea unei slujbe religioase la Sfanta Sofia, pe 12 decembrie, care celebra unirea in prezenta basileului si a Curtii.
16

Pr. Prof. Ioan Ramureanu , op. cit., p.352.

Nu a existat o pozitie violenta fata de aceasta recunoastere oficiala, insa a fost un gest golit de sens.17

IV. ASEDIUL CONSTANTINOPOLULUI

La 5 aprilie 1453, a inceput asediul Constantinopolului pe uscat si pe mare si a durat pana in zorii zilei de 29 mai. O flota venetiana, incarcata cu oameni si provizii trimisa atunci cand asediul incepuse, nu a mai ajuns niciodata. La sfarsitul lui martie Papa trimisese trei vase genoveze cu arme si munitii. Nici o alta putere nu a ajutat asediatii. Totusi, pasagerii si echipajele vaselor straine care se aflau in port au participat la aparare. Au existat voluntari genovezi si catalani, iar 26 de corabii au fost echipate de lupta in Cornul de Aur ( din care cinci venetiene, cinci genoveze, trei cretane, una anconitana, una catalana, una proversala ). Pe 29 ianuarie 1453 genovezul Giustiniani Longo sosise in fruntea a 700 de oameni. I s-a incredintat apararea zidurilor, la care se pricepea cel mai bine. In total, aparatorii erau putini; insarcinat, la sfarsitul lui martie sa faca un recensamant al barbatilor capabili sa manuiasca o arma, inclusive calugarii, istoricul Sphrantzes a numarat 4983 de greci si 2000 de straini. Asediatorii mult mai numerosi dispuneau de o artilerie infinit mai puternica. 18
10

Speranta aparatorilor erau zidurile puternice ale orasului, care de atatea ori in istorie au rezistat barbarilor si golful Cornul de Aur a carui intrare era inchisa printr-un mare lant legat la intrare de cele doua maluri, care nu permitea flotei turcesti intrarea in golf.
17 18

Mustafa Ali Mehmed, op. cit., p. 158-159. Ibidem, p.160.

Ajutoare din Apus, cum s-a sperat, n-au venit. Papa Nicolae al V-lea(1447-1455) n-a voit sa trimeata nimic pana nu se confirma oficial unirea Bisericilor 19.Venetia statea la panda si specula situatia pentru interesele ei comerciale in Orient; regele Aragonului, in Spania, a permis doar strangerea de alimente, care nu vor ajunge la timp. In timpul asediului, intreaga populatie a capitalei se ridica la 50.000 de locuitori, dintre care numai 5.000 erau in stare sa poarte arme. La actiunea de aparare, mai ales la astuparea sparturilor din ziduri, au luat parte alaturi de barbati si femeile,copiii si calugarii 20. Zidurile nu au constituit o aparare suficienta. Inarmati mai bine decat turcii, crestinii puteau rezista cu succes asalturilor, insa s-a vazut repede ca artileria lor facea mai multe stricaciuni propriilor ziduri decat dusmanilor. Fortificatiile maritime erau solide si un lant apara intrarea in Cornul de Aur. Soldati au fost deci dispusi cu precadere pe meterezele terestre. Tot in aceasta parte isi masase si Mehmed al II-lea fortele si tunurile, mai cu seama in actualul cartier Top Kapi. Marina, cu baza pe malul European al Bosforului, in actualul port Besiktas, avea sarcina de a mentine blocada si in acest scop, supraveghea Marea Marmara. Un drum ce lega flota de armata terestra inconjura orasul genovez Galata, ai carei locuitori si-au cautat salvarea intr-o neutralitate ambigua, furnizand cand unora, cand altora provizii si informatii. Tunurile turcesti produceau in fiecare zi mari stricaciuni zidurilor, pe care asediatii au reusit multa vreme sa le repare,in timp ce artileria acoperea asalturile repetate.Otomanii au lansat trei mari atacuri, pe 18 aprilie, pe 7 mai, pe 12 mai, pentru a folosi bresele facute de canonada, insa au fost respinside asediati 21. Masinile de asediu si santurile s-au dovedit ineficiente, ca si marina: aceasta nu numai ca nu a reusit sa forteze intrarea in Cornul de Aur, insa a inregistrat un esec usturator, atunci cand a vrut sa intercepteze cele trei vase genoveze inchiriate de papa si un transport bizantin de grane.

11

Pr. Prof. Dr. Ioan Ramureanu, Pr. Prof. Milan Sesan, Pr. Prof. Teodor Bodogae, op. cit., p. 129-130. 20 Pr. Prof. Dr. Ioan Ramureanu, op. cit., p. 352. 21 Robert Mantran (coordonator) , Cristina Birsan (traducere),op. cit., p. 75.

19

Blocat pe 20 aprilie de absenta vantului, convoiul a rezistat atat de bine atacului, incat, dupa ce a reusit sa intre in port, flota otomana suferise mari pierderi,spre furia lui Mehmed al II-lea. Era o dovada ca marina sultanului, oameni si instrumente, nu era inca de valoarea flotelor latine, cu toate ca se dezvoltase mult. La 22 aprilie, sultanul Mehmed al II-lea a cerut imparatului sa-i predea orasul in schimbul Peloponezului. Oferta turcilor a fost respinsa, iar aparatorii au luptat in conditii din cele mai grele. Sultanul schimba tactica, facand o parte din flota sa treaca pe cale terestra din Bosfor in Cornul de Aur. Zidurile aflate de-a lungul Cornului erau mult mai greu de aparat, iar corabiile aflate in port erau mult mai expuse. Genovezii si venetienii au incercat sa remedieze situatia incendiind flota turceasca in noaptea de 28 aprilie. A fost un esec costisitor: artileria plasata pe mal a invins atacul crestin. Avantajele obtinute de sultan o data cu intrarea in Cornul de Aur erau confirmate. El a construit un pod care usura deplasarile de trupe. 22 In fata zvonurilor ca se pregateste o noua cruciada crestina, consiliul de razboi turc a decis ca asaltul general sa se dea la 29 mai. In noaptea de 28 spre 29 mai, autoritatile Constantinopoluluil in frunte cu imparatul au asistat la o Liturghie solemna, ultima in Sfanta Sofia, s-au impartasit cu totii si au plecat la apararea orasului. Constantin al XI-lea Dragases a facut apel la toti sa lupte eroic: “Turcii au arme multe, noi insa avem credinta.De va vrea Dumnezeu, vom birui ca David pe Goliat.” La sfarsitul lui mai, asediatii erau epuizati de foamete si oboseala luptelor neintrerupte. Insa, dupa sase saptamani de asediu, fara nici un rezultat, aparusera disensiuni si in tabara otomana. Khalil Pasa se pare ca dorea ridicarea asediului: el se temea de o riposta occidentala de mare amploare. Intr-un sfarsit, partizanii razboiului, reprezentanti de Zaganos Pasa au castigat si s-a hotarat un ultim asediu, deoarece Constantin al XI-lea a respins propunerile ce-i fusesera facute conform legii islamice. Orasul a fost atacat din toate partile, inclusiv de pe mare. Era vorba de operatiuni de
12

diversiune. Batalia adevarata a avut loc in valea paraului Lycus. Trei asalturi au avut loc unul dupa altul, primul la Kercoporta. Comandantul Giustiniani, grav ranit, a parasit lupta provocand dezertarea trupelor genoveze.
22

Ibidem, p. 76.

Singuri impotriva asediatorului, grecii si venetienii au fost curand coplesiti 23. S-au facut presiuni pe langa imparat sa se retraga pana este timp si sa se organizeze ulterior o companie crestina pentru recucerirea orasului. Dar el n-a vrut sa-si paraseasca ostasii. In aceste momente tragice, imparatul, luand coiful si scutul, s-a aruncat in lupta alaturi de soldatii sai, luptand vitejeste pentru apararea patriei sale milenare, a carei glorie o acoperi cu o ultima stralucire prin sacrificiul vietii sale. Corpul sau, amestecat printre ale soldatilor crestini, n-a mai putut fi identificat. In zorii zilei de 23 mai 1453, marti, a treia zi dupa Rusalii, turcii si-au facut aparitia in oras, iar de atunci “ cetatea cea de Dumnezeu pazita”, se afla sub stapanirea turcilor pana astazi. Populatia crestina a Constantinopolului, consternata si innebunita de spaima, striga, fugarita prin case, prin circuri, pe strazi si peste tot de ienicerii victoriosi.24 O multime enorma, barbati, femei, copii si batrani, calugari si calugarite, se adapostira in Sfanta Sofia, crezand ca isi vor gasi salvarea in marea catedrala a Ortodoxiei. Cat de mare era ura impotriva latinilor, chiar in aceste momente tragice, ne-o relateaza istoricul Ducas: “Si intr-o imprejurare atat de mare, daca un inger s-ar cobora din cer si s-ar intreba: “ Daca primiti unirea si starea pasnica a Bisericii, voi alunga pe dusmani din oras”, voi nu v-ati impaca. Si daca v-ati impaca, impacarea voastra ar fi o minciuna. O stiu ce-i spuneau cu putine zile mai inainte:”Mai bine sa cadem in mainile turcilor decat ale francilor” 25. Multimea inspaimantata de ororile turcesti spera pana la urma in vreo salvare miraculoasa. Se spunea in popor ca atunci cand turcii vor ajunge la coloana lui Constantin cel Mare, intemeiatorul orasului, un inger va cobora din cer si va pune sabia in mana unui om asezat la picioarele coloanei, zicandu-i: “Ia aceasta sabie si razbuna poporul lui Dumnezeu !”. Aceasta insa, nu s-a intamplat cum astepta poporul. Trupele turcesti s-au napustit prin case, biserici, manastiri, pradand tot ce voiau,obiecte, podoabe, inrobind oamenii.
13

23 24

Ibidem, p.77. Pr. Prof. Ioan Ramureanu, op. cit., p.353. 25 Ducas, Istoria Turco-bizantina ( 1341-1462), Editura Academiei, Bucuresti, 1958, p.364. In Sfanta Sofie, crestinii asistau la Sfanta Liturghie, cand, deodata, cete de turci inarmati au patruns inauntru. Multi barbati au fost trecuti prin sabie, iar cei mai tineri, barbati, femei si copii, legati laolalta, au fost vanduti ca robi pe pietele Orientului. Baieti si tinere fete au fost batjocoriti de poftele bestiale ale turcilor: multe din mamele si fetele crestine au fost bagate cu forta in haremurile turcilor. Au pierit peste 4.000 de crestini, iar alte mii au fost inrobiti si vanduti ca sclavi 26.

V. INSTALAREA OTOMANILOR LA CONSTANTINOPOL SI URMARILE PENTRU BISERICA ORTODOXA

In dupa amiaza zilei de 30 mai, Mehmed al II-lea si-a facut intrarea in orasul care se va numi de acum inainte cu numele sau turcesc, Istanbul. El a strabatut orasul calare pana la Sfanta Sofia unde a spus rugaciunea si a certat pe un turc care strica mozaicul, spunandu-I furios: “V-am permis sa jefuiti orasul, sa inrobiti pe locuitorii lui. Nu va este de ajuns?Cladirile, monumentele, edificiile publice sunt ale mele. De ele sa nu se atinga nimeni!”. Ruinele provocate de jaf l-au mahnit. El a ordonat incetarea jafului, inaintea celor trei zile regulamentare. Este drept ca prada de razboi era deja considerabila. Stralucirea si prosperitatea trebuiau redate orasului care, in ajunul asediului, nu avea mai mult de 40.000 locuitori.27 Pentru a reusi, sultanul a dat dovada de o generozitate neasteptata fata de greci. Cu siguranta, populatia nu a fost scutita de masacre si de jafuri, insa, daca otomanii nu au aratat nici o mila fata de luptatorii
14

latini, care au fost executati, s-a proclamat ca grecii care au scapat se pot intoarce nestanjeniti acasa.
26 27

Pr. Prof. Ioan Ramureanu, op. cit., p.354. Mustafa Ali Mehmed, op. cit., p. 162-163.

Aristocratia bizantina nu a fost tratata intotdeauna prost. Sistemul formatiei de Kapi Kullari a primit un anumit numar din copiii acesteia, ceea ce le oferea ocazia unei cariere frumoase. A fost chiar propusa incredintarea conducerii orasului lui Lucas Notaras. Acesta a fost insa executat, la protestele lui Sehabeddin si ale lui Zaganos, care se temeau de posibilitatea unei tradari. In orice caz, situatia grecilor a fost clar definita. 28 Caderea Constantinopolului a insemnat o grea pierdere pentru Biserica Ortodoxa. Cetatea reprezenta centrul si echilibrul Ortodoxiei, orasul unde se desfasurasera cele mai multe sinoade, in care inflorisera arhitectura bisericeasca si stiintele teologice. Musulmanii I-a schimbat identitatea. Dupa traditia islamica, locuitorii ghiauri ( crestini) ai unui oras cucerit, care refuzasera sa se predea, isi pierdeau libertatea, bunurile personale si locasurile de cult. Desi Mehmed nu a destinat cultului Islamic decat faimoasa biserica Sfanta Sofia, totusi, cele mai multe biserici manastiresti: Pantocrator, Studitilor, Chora au fost transformate in moschei. Altele, ca Sfantul Gheorghe, Sfantul Lazar, Sfanta Mina, Hodighitria au fost demolate si pe locul lor s-a ridicat, in 1467 Noul Serai Palatul imperial al sultanului. Mehmed renunta astfel la Adrianopol, stabilind capitala Imperiului Otoman la Istanbul.29 Multe alte biserici au fost pradate si parasite, cu timpul ruinandu-se. Intr-una din ele – Pantocrator a fost facut prizionier invatatul calugar Ghenadie Scholarul, care va deveni primul patriarh ortodox la Constantinopol sub dominatie otomana. Bun cunoscator al teologiei si filosofiei vremii, Ghenadie cunostea si limba latina, traducand fragmente din lucrarea lui Toma D’Aquino, participand la Sinodul Unionist de la FerraraFlorenta ( 1438-1439), in calitate de secretar general al imparatului Ioan al VIII-lea Paleologul, iar cand s-a intors acasa s-a situat in fruntea celor care au condamnat, cu vehementa, semnarea actului de unire. Scaunul patriarhiei constantinopolitane era vacant inca din 1450, cand Grigorie al III-lea Mammas, ultimul patriarh ecumenic, il parasise, la presiunea grecilor, pentru ca era unionist.
15

28 29

Ibidem, p. 163. Pr. Prof. Eugen Dragoi, op. cit., p.291.

Mehmed afla ca antiunionistul Ghenadie se afla la Adrianopol, luat prizioner de un turc instarit si-l adduce la Constantinopol. Sultanul hotarase ca supusii greci de credinta ortodoxa sa alcatuiasca un millet, adica o comunitate de sine statatoare, sub conducerea patriarhului, care raspundea de buna comportare a lor fata de sultan. 30 Un sinod tinut la Adrianopol il alege pe Ghenadie ca patriarh purtand numele de Ghenadie II, fiind hirotonit si instalat in ianuarie 1454. Ca resedinta i s-a stabilit Biserica Sfintilor Apostoli, aflata in centrul cetatii. Mai tarziu, resedinta patriarhala s-a mutat de cateva ori, iar de la inceputul secolului al XVIII-lea s-a stability la Biserica Sfantul Gheorghe, in cartierul grec al Fanarului, unde se afla si astazi. Patriarhul primeste titlul de etnarh- conducator al natiunii crestine, care corespundea in rang cu cel de vizir. Istoricul Mihail Critobulos din Imbros, contemporan al lui Ghenadie, scrioe ca sultanul : “il cinsteste din belsug pe Ghenadie, pe care-l pretuia pentru stiinta si atitudinea sa, cu multe daruri de prêt si in sfarsit, il pune patriarh si arhiereu al crestinilor, cu multe onoruri si privilegii de neaparata trebuinta.” Atat Ghenadie cat si patriarhii de dupa el si toti ierarhii supusi patriarhului au fost scutiti de dari. Patriarhul putea aduna dari de la credinciosii sai, era imputernicit sa judece pricinile bisericesti dintre ortodocsi, intermedia pe ierarhii orientali la sultan. Prin aceste privilegii acordate patriarhului de la Istanbul, Biserica inlocuia pentru crestini statul bizantin disparut si dobandea un insemnat rol si o mare importanta pentrui pastrarea unitatii de credinta si a constitutiei nationale. Episcopii si mitropolitii se alegeau de patriarh, fiind confirmati de sultan. Ierarhii primeau de la sultan, cu acest prilej, un berat, care era o diploma de investire cu caracter administrativ, in care li se inscriau pe larg competentele si atributiile. 31 Istoricii vremii consemneaza ca Mehmed, care era la randu-I un polyglot si un om invatat, a purtat in cateva randuri convorbiri cu patriarhul Ghenadie, pe care l-a vizitat la resedinta patriarhala.

16

Pr. Prof. Ioan Ramureanu, “ Ghenadie II Scholarios, primul patriarh ecumenic sub turci”, in Ortodoxia, nr. 1, 1956, p. 84-90. 31 Ibidem, p.93-108.

30

Ghenadie va scrie pentru informarea sultanului “ Despre calea mantuirii oamenilor”, o marturisire de credinta ortodoxa in 12 articole, considerata cea dintai scriere simbolica a Bisericii Ortodoxe, dupa Crezul NiceoConstantinopolitan. 32 Mehmed al II-lea a poruncit executarea unei lucrari importante: repararea zidurilor, constyruirea citadele Sapte Turnuri ( Yedikule) si a unui palat in centrul orasului. In 1459, marii demnitari ai statului au primit fiecare ordine de a fonda complexe universitare, medicale, de caritate si comerciale, in jurul marilor moschei. Viata intelectuala si economica trebuia astfel sa infloreasca din nou in oras. Al treilea punct al politicii lui Mehmed al II-lea consta in repopularea facuta de autoritati.Prizonierii ce reveneau sultanului au fost eliberati si asezati in cartierul Fanar, caci toate bunurile immobile reveneau de drept sultanului. A fost incurajata imigrarea, cu promisiunea cedarii caselor si a fost practicata politica traditionala de deportare a populatiilor marilor orase ale Imperiului si ale oraselor cucerite in cursul domniei. Cel mai greu era sa-I fortezi sa emigreze pe comerciantii si mestesugarii instariri de care era nevoie in viata economica a capitalei. Insusi sultanul a petrecut mai multe saptamani la Brusa, la inceputul anului 1454 pentru a-i obliga pe locuitorii bogati ai acestui oras sa se mute in noua capitala. 33

VI. CONCLUZII

17

Dupa cativa ani, au cazut si celelalte state grecesti, franturi din Imperiul Bizantin: la 1460, turcii cucerira Peloponezul, unde rezista despotatul de Mistra; la 1461, cucerira Imperiul de Trapezunt, format in Pr. Prof Ioan Ramureanu, Marturisirea de credinta a Patriarhului Ecumenic Ghenadie II Scholarios”, in Ortodoxia, nr. 4, 1984, p. 467-469. 33 Robert Mantran ( coordonator), Cristina Birsan ( traducator), op. cit., p.78. 1204,dupa cucerirea Constantinopolului de cruciatii latini. Mehmed al II-lea se considera mostenitorul legitim al puterii imperiale bizantine. Pana la sfarsitul domniei, el a reusit sa creeze, din faramitarile si ruinele Imperiului Bizantin, un altul, Imperiul Turc, care se intindea din Mesopotamia la Marea Adriatica si raul Sava. Cresterea exterioara a Imperiului Otoman a atins limitele celui Bizantin. In istoria lui mai mult decat milenara, Imperiul Bizantin a indeplinit o mare misiune politica, religioasa si culturala. El a raspandit crestinismul in tot spatiul Mediteranei Orientale, in Africa de Nord, rasaritul Europei si Asia. El l-a aparat contra ereziilor si islamismului, a reprezentat Ortodoxia si a sustinbut-o cu toate fortele lui, a fost un centru de cultura si civilizatie, care a iradiat asupra tuturor popoarelor Europei. 34 Mostenirea religioasa si culturala a Bizantului au primit-o popoarele ortodoxe din Peninsula Balcanica si din rasaritul Europei, pe care o pastreaza pana azi. Timpul roade si nimiceste totul, chiar si Gloria cuceritorilor sangvini si barbari, al caror nume a umplut lumea de maceluri si groaza in timpul vietiilor. Din cuceririle si victoriile militare ale lui Mehmed al II-lea obtinute prin mari varsari de sange, au mai ramas sub stapanirea turca doar Asia Mica, Constantinopolul si o mica portiune de teritoriu in jurul Dardanelelor, in Europa. 35
32

18

34 35

Pr. Prof. Dr. Ioan Ramureanu, op. cit., p.355 Ibidem.

BIBLIOGRAFIE

I.

IZVOARE

SFANTA SCRIPTURA, tiparita sub indrumarea si cu purtarea de grija a Prea Fericitului Parinte Iustin – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, cu aprobarea Sfantului Sinod, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1982. II. LUCRARI

DRAGOI EUGEN, ISTORIA BISERICEASCA UNIVERSALA, Editura Historica, Bucuresti, 2001. DUCAS, ISTORIA TURCO-BIZANTINA (1341-1462), Editura Academiei, Bucuresti, 1957. MANTRAN ROBERT (COORDONATOR), BIRSAN CRISTINA (TRADUCATOR), ISTORIA IMPERIULUI OTOMAN, Editura Bic All, Bucuresti, 2001. MUSTAFA ALI MEHMED, ISTORIA TURCILOR, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1976. RAMUREANU IOAN, ISTORIA BISERICEASCA UNIVERSALA, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1992.

19

RAMUREANU IOAN, MILAN SESAN, BODOGAE TEODOR, ISTORIA BISERICEASCA UNIVERSALA, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1993. III. ARTICOLE SI STUDII

RAMUREANU IOAN, GHENADIE II SCHOLARIOS, PRIMUL PATRIARH ECUMENIC SUB TURCI, in Ortodoxia, nr. 1, 1956. RAMUREANU IOAN, MARTURISIREA DE CREDINTA A PATRIARHULUI ECUMENIC, GHENADIE II SCHOLARIOS, in Ortodoxia, nr. 4, 1984.

20

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->