Stanciu Valentin Clasa a IX-a A Portofoliu la Geografie

Relieful glaciar montan

Adjunctul de modelare : GHEATA si ZAPADA Procesul de formare a ghetii: Etapa 1 : zapada afanata proaspata contine NEVE Etapa 2 : grosimea creste si comprima stratul aflat la baza. Sufera un inghet si dezghet repetat. Etapa 3 : gheata este compacta, dura si capabila sa se deplaseze gravitational. Relieful glaciar montan si de calota Ghetarii, ca factor modelator al suprafetei terestre, isi imprima si astazi, ca si in trecutul geologic, amprenta in trasaturile si formele reliefului din regiunile reci ale Globului. Ghetarii situati in zonele marilor latitudini, ajungand pana la nivelul bazinelor oceanice si marine, constituie in ansamblul lor ghetarii de calota sau continentali. Masele de gheata cantonate pe varfurile muntilor inalti formeaza ghetarii montani. Cele doua calote de gheata polare, ale Groenlandei si Anctarticii, insumeaza 97% din volumul ghetii de pe Glob. Rezulta ca numai 3% din aceasta masa revine ghetarilor montani. Relieful glaciatiunii montane Specificul si dinamica ghetarilor montani Ghetarii montani apar in general pe suprafete restranse, ajungand pana in regiunile ecuatoriale, unde stau instalati pe cele mai semete varfuri; sunt izolati in partile superioare ale diferitelor masive muntoase si ocupa cuvetele suspendate, obarsiile unor bazine hidrografice ori platouri inalte si valurite. Acolo unde temperatura medie anuala este sub 0C, exista posibilitatea formarii ghetarilor; aceasta este limita zapezilor persistente. Limita zapezilor persistente prezinta variatii de la ecuator spre poli. In regiunile ecuatoriale aceasta limita se afla la cca 5000 m, iar in zonele temperate ea coboara la 3000 m. Dar limita atinge valorile altimetrice cele mai inalte nu in zona ecuatoriala, ci in regiunile subtropicale, deoarece aici predomina miscarile descendente ale aerului, care se afla departe de starea de saturatie cu vapori de apa. La oscilarea limitei contribuie si alti factori, ca de ex gradul de izolare catre interiorul continentului. Astfel in partea de est a Tibetului si in Anzii Americii de Sud limita zapezilor persistente se ridica la 6.300-6.500 m. Cat priveste expunerea versantilor in raport cu curentii de aer umed, acest fapt apare bine ilustrat in Himalaya. Versantul lor sudic,

condensand umiditatea musonului oceanic de vara, prezinta limita zapezii persistente la inaltimea de cca 4.900 m, in timp ce pe versantul nordic, orientat catre zona pustiurilor interioare ale Asiei limita se afla la app. 5.600m. Miscarea si extinderea ghetarilor montani se afla in stransa dependenta cu raporturile care se stabilesc, datorita conditiilor climatice, intre procesul de acumulare si deci de crestere a masei de gheata si cel de topire sau ablatie, care determina echilibrul glaciar. In functie de modul in care se realizeaza sau nu acest echilibru, un ghetar creste sau descreste in dimensiuni, inainteaza sau se retrage. Din acest punct de vedere un ghetar se poate diviza in doua mari sectoare, unul de acumulare, situat in partea dinspre amonte si altul de ablatie, care se afla spre avale. Limita inferioara a sectorului de acumulare coincide cu limita zapezilor persistente, fiind oarecum stabila, in timp ce limita superioara a sectorului de ablatie poate oscila mai sus sau mai jos, in functie ce conditiile locale. Exista trei cauze principale care conditioneaza topirea ghetarilor montani: radiatiile solare directe, caldura cauzata prin convectia aerului si siroirea pe masa de gheata. Orice ghetar montan, se afla in conditiile unui schimb continuu de materie: reducerea lui datorita topirii, pe de o parte si inmagazinarea de noi cantitati de precipitatii solide, pe de alta parte. Sub acest aspect, la nivelul limitei zapezilor persistente se tinde la un echilibru mobil intre acumulare si topire. Deasupra limitei zapezilor persistente, volumul acumularii creste, datorita maririi cantitatii de precipiatatii solide si a temperaturilor coborate; crescand volumul, ghetarul se deplaseaza pe panta. In acest fel, o parte din masa ghetii patrunde sub limita zapezilor persistente, avand forma unei limbi. Aici topirea precumpaneste fata de acumulare. Capatul dinainte al limbii ghetarului se termina mai mult sau mai putin abrupt, sub forma unei frunti. Alaturi de actiunea de transport si acumulare, comune si ghetarilor de calota, eroziunea (exaratie) reprezinta un proces deosebit de important pentru modelarea reliefului de catre ghetarii din regiunile de munte. Intensitatea eroziunii creste o data cu grosimea masei de gheata si cu micsorarea pantelor. Procesul de eroziune glaciara este intensificat de contributia materialelor morenice (blocuri uriase, bolovani, pietrisuri de diferite dimensiuni), care se afla incorporate pe marginile si la fundul ghetarului. Prin intermediul acestora, ghetarul scrijeleaza peretii si patul vaii. Aceasta eroziune bruta este dublata de un proces de slefuire, determinat de gheata curata sau amestecata cu particule fine de roca, avand o granulometrie asemanatoare nisipului si care constituie faina de ghetar. Ghetarul desfasoara o puternice eroziune laterala, cat si o eroziune in sens longitudinal. Roca versantilor, afectata de inghet, prezinta fisuri mari, care inlesnesc ghetarului sa smulga mai usor blocuri de roca; eroziunea laterala largeste mult profilul transversal al vailor glaciare. Eroziunea in profil longitudinal, se deosebeste de aceea a apelor curgatoare prin faptul ca gheata actioneaza mai slab acolo unde panta este mai mare. Cand panta este mai mica, sau cand ghetarul intalneste contrapante si praguri

forta lui de eroziune devine maxima. Masa de gheata, ajungand deasupra pragului se fisureaza si se fragmenteaza in blocuri, care se vor suda intre ele mai jos pe panta si apasand puternic intensifica eroziunea. In acest fel, pragurile din cadrul vailor glaciare sunt mai putin supuse eroziunii. Acest mod de a eroda, al ghetarului, in excavatiile din fata contrapantelor se numeste subsapare si creaza profile longitudinale in trepte, compuse din praguri si bazinete sau excavatii de subsapare. Eroziunea glaciara are o intensitate diferentiata in functie de sectoarele sau partile componente ale ghetarului. Eroziunea cea mai puternica se manifesta in cadrul vailor, unde masele de gheata curg, preseaza, smulg si tarasc cantitati mari de roca. In perimetrul circurilor, eroziunea este mai redusa, ea exercitandu-se nu atat prin deplasarea ghetii, cat mai ales datorita imensei presiuni cauzata de grosimea foarte mare.

Relieful vulcanic
Relieful vulcanic de acumulare
Conurile vulcanice
Conurile sunt rezultatul erupiilor de lav acid-vscoas, cu mult silice i cu vitez de curgere redus. Apar izolate sau grupate pe anumite areale i mbrac forme diferite, dup tipul de erupie i dup natura rocilor constituente.

Conuri de sfrmturi
Rezultate n urma exploziilor de tip strombolian i vulcanian, sunt formate din ngrmdirea piroclastitelor n jurul coului i craterului. Ele se dispun n straturi nclinate ctre periferia conului. Conurile formate din piroclastite grosiere (bombe, lapili) au craterul de form cilindric i un diametru mic, iar conurile din cenu au craterul ca o plnie larg.

Conurile stratovulcanilor
Sunt alctuite din straturi alternante de lav i piroclastite, rezultate din faze diferite de erupii. Un con simplu de stratovulcan are pante concave i un crater larg, ca o plnie. Dac conul crete n nlime, se deschid crpturi radiare prin care curg erupii laterale. Acestea construiesc o serie de conuri adventive

(conuri secundare), care pot ajunge la dimensiuni considerabile. Stratovulcanii mari sunt afectai de falii i fisuri pe diferite direcii. Asemenea conuri posed un adevrat schelet de rezisten, format prin consolidarea lavelor n lungul fisurilor.kaka

Cumulo-vulcanii
Tip de con creat de vulcanii care elimin lave acide, vscoase (mult silice n compoziie). Ele nceteaz sa curg la temperaturi sub 1200C, materia se acumuleaz i se solidific repede n jurul coului. Conul apare ca o ngrmdire haotic de blocuri, pe care lava nou, incandescent, venit sub presiune, le mpinge n sus. Se formeaz un con fr crater, numit cumulodom sau dom endogen, care poate atinge dimensiuni de sute de metri; la intervale mari de timp, presiunea crescut n adnc, poate duce la azvrlirea vrfului conului, provocnd explozii catastrofale de lav i nori de gaze, din vechiul con rmnnd doar o parte (Mont Pele, 1902).

Platourile vulcanice
Platourile sunt rezultatul rcirii lavelor bazice fluide, cu dominarea elementelor feromagneziene, srac n silice i cu vitez mare de curgere. Lavele ajung la suprafa cu o temperatur mai ridicat, se revars peste pereii craterului i curg pe distane foarte mari, acumulndu-se la baza conurilor vulcanice. Platourile se mai numesc i vulcani scut deoarece sunt tot conuri vulcanice, ns cu pante foarte mici. Forma curgerii depinde i de relieful preexistent pe care l fosilizeaz. Pe terenuri relativ netede se formeaz suprafee structurale bazaltice, aproape tabulare, mrginite de abrupturi rezultate din solidificarea frunii pnzei. Cnd aceste suprafee sunt fragmentate de vi dau natere la pante n trepte, fiecare treapt corespunznd unei pnze. Microrelieful cmpurilor de lav se datoreaz modificrilor suferite de crusta superficial solidificat, sub influena curenilor incandesceni ce curg pe sub ea. n acest sens au fost deosebite dou tipuri ale suprafeelor de lav: - dermolitic, la lavele foarte fluide care elibereaz mai puine gaze, a cror suprafa este neted - clastolitic, la lavele mai vscoase, care se caracterizeaz printr-o aglomerare haotic de blocuri de lav. Suprafeele dermolitice (pahoehoe n Hawaii, hellurhaun n Islanda) se pot prezenta n funcie de relieful preexistent, de viteza i vscozitatea lavei, sub diferite forme: - dale de lav acumulri de fragmente, provenite din ruperea crustei superficiale solidificate, la o cretere a vitezei de curgere a lavei fluide interioare - lave cordate ncreiri superficiale ale crustei vscoase - creste de presiune rezultate prin boltirea crustei superficiale prin presiunea lavei fluide subcrustale

- hornito acumulri bulgroase de lav n jurul unor mici cratere formate de erupiile violente ale gazelor coninute de curentul incandescent subcrustal - pustule sau blister bule rezultate n urma degajrii vaporilor de ap n timpul trecerii lavei incandescente peste o zon mltinoas sau peste cursurile de ap - tunele bazaltice rezultate n urma evacurii lavei fluide de sub crusta superficial consolidat Suprafeele clastolitice (aa n Hawaii, apalhraun n Islanda), sunt acumulri haotice de blocuri de lav, cu nlimi care rareori ating civa metri. De cele mai multe ori se datoreaz solidificrii rapide a suprafeei pe o grosime mult mai mare dect la curgerile foarte fluide. La solicitrile mecanice produse de o cretere a vitezei curentului sau de accelerarea curgerii la o ruptur de pant, crusta superficial este fragmentat n blocuri ce se ngrmdesc n spatele unui obstacol sau pe pantele mai puin nclinate. O alt particularitate este dat de prezena coloanelor bazaltice (coloanele de bazalt de la Detunata). Cnd rcirea lavei este lent apar coloane perpendiculare pe suprafaa de rcire. La rcire rapid se formeaz o structur lamelar paralel cu suprafaa.

Platourile vulcanice de tip hawaiian

Se caracterizeaz prin conuri foarte mari, n parte submarine. Insula Hawaii este constituit aproape n ntregime din curgeri suprapuse de lav bazaltic, emise de cinci centre de erupie: (Kohala, Hualalai,Mauna Kea, Mauna Loa i Kilauea), dintre care ultimele dou sunt n activitate. La Mauna Loa conul principal are o nlime de 4162 m, iar cu partea submers ajunge pn la 9000 m. Diametrul bazei, la nivelul mrii este de 400 km. Pe platoul central se afl un crater n forma de pu (pitcrater), format prin prbuire, mrginit de perei abrupi i umplut de multe ori cu lav incandescent.

Platourile vulcanice de tip islandez

Au dimensiuni mult mai mici, le lipsete platoul central, iar nclinarea pantelor este mai mare. n Islanda se ntlnesc platouri vulcanice ntinse, formate prin revrsri produse n lungul unor mari crpturi liniare. De fapt Islanda este singurul loc unde se mai ntlnesc n activitate erupii liniare. Pe linia Laki, deschis n anul 1783, cu o lungime de peste 24 km s-au format peste 34 de conuri vulcanice cu nlimi pn la 150 m i alte 60 conuri mai mici. Cu timpul activitatea vulcanic s-a restrns n jurul ctorva centre. Cel mai important vulcan activ de aici este Hekla.

Marele canion din Colorado

Grand Canyon, conform denumirii complete, [The] Grand Canyon of the Colorado River (n romn, Marele Canion sau Marele Canion al fluviului Colorado) repezint un canion foarte lung, sinuos i adnc spat defluviul Colorado din Statele Unite ale Americii ntr-un platou nalt (Platoul Colorado, conform Colorado Plateau). Substratul geologic este reprezentat n special de roci sedimentare, dar sunt prezente i ceva roci metamorfice. Canionul este dispus n nordul statului Arizona. Marele Canion este de fapt rezultatul eroziunii exercitate de fluviu timp de milioane de ani, partea sa inferioar de astzi fiind de fapt albia major a fluviului Colorado. Grand Canyon se regsete aproape integral ca parte a Parcului Naional al Marelui Canion (conform originalului,Grand Canyon National Park), unul din primele parcuri naionale create n Statele Unite. Preedintele american Theodore Roosevelt, care printre altele a contribuit foarte mult la dezvoltarea ulterioar a statului Arizona, a fost unul din marii iubitori i susintori ai conservrii i meninerii zonei Marelui Canion, fiind deseori prezent fie ca s se bucure de peisajele uluitoare fie ca s vneze n sezoanele deschise vnatului lei de munte (conform originalului mountain lion). Canionul, creat de fluviul Colorado prin sparea unui canal de eroziune a platoului nalt Colorado, are o lungime de circa 447 km (aproximativ 277 de mile), o lime ce variaz ntre 400 de metri i 24 de km i atinge o adncime maxim sub nivelul platoului de pn la 1.600 de metri (circa o mil). Fluviul Colorado i afluenii si i-au tiat cursurile prin straturile de roci, simultan producndu-se o micare de nlare a Platoului Colorado, acestea determinnd o expunere pe vertical a unei secvene de circa 2 miliarde de ani din istoria Geologic a Pmntului. n timp ce procesele i momentele geologice ale formrii Marelui Canion sunt nc subiecte larg dezbtute n lumea geologilor, dovezi recente ar indica faptul c Fluviul Colorado i avea cursul creat prin canion de acum cel puin 17 milioane de ani. De atunci Fluviul Colorado a continuat s erodeze i s formeze canionul aa cum arat el astzi[6]. Cu mult nainte de venirea europenilor n cele dou Americi, zona a fost locuit denativii americani care au construit aezri att n canion ct i n peterile acestuia. Populaia Pueblo considera Marele Canion ("Ongtupqa" n limba Hopi) ca fiind un loc sfnt i de aceea ntreprindeau pelerinaje ctre acesta[7]. Spaniolul Garca Lpez de Crdenas este primul european care ar fi vazut Marele Canion, n 1540. Prima expediie tiinific de studiere a Marelui Canion a fost cea condus de maiorul John Wesley Powell, din Armata Statelor Unite la finele anilor1860. Powell, dup care s-a numit i un lac de acumulare creat aproape 100 de ani mai trziu, Lake Powell, s-a referit la straturile succesive de roci sedimentare expuse

de-a lungul ntregului canion ca fiind ca nite frunze ntr-o minunat carte de povestiri ("leaves in a great story book"). Marele Canion este un canal de eroziune fluvial foarte lung, 446 km (sau 277 de mile) i foarte adnc, uneori atingnd circa 1.600 de metri (sau 1 mil) adncime, fiind tiat n platoul Colorado i care expune straturi de roci din perioadele Precambrian i Paleozoic. Canionul apare n multe versiuni ale listei celor apte minuni naturale ale lumii, dei nici una din aceste liste nu este produs de vreo autoritate n domeniu i nici nu sunt definitive. Straturile expuse sunt gradat relevate datorit nclinrii care ncepe n punctul numit Lee's Ferry i se continu pn n punctul cunoscut sub numele de Hance Rapid. Canionul se sfrete dup ce fluviul trece de locul numit Grand Wash Fault, care se gsete n apropierea Lacului Mead. Micarea de nlare, asociat evenimentelor de generare a munilor cauzate de miscrile plcilor tectonice (orogenez), a dus la ridicarea acestor pachete de sedimente cu sute de metri (mii de de picioare), crendu-se astfel Platoul Colorado. Ridicarea a dus totodat la creterea volumului de precipitaii n zona de scurgere/drenaj a Fluviului Colorado, ns nu a fost ndeajuns pentru a schimba tipul de climat semi-arid din zona Marelui Canion. Alunecrile de teren i alte fenomene de tip decolare gravitaional au dus la eroziune n aval i captarea cursului de ap (stream capture) - toate aceste fenomene au tendina de a determina creterea adncimii i limii canioanelor din zonele aride. nlarea Platoului Colorado s-a produs n mod inegal, astfel c Rama Nordic a Marelui Canion este cu aproape o mie de picioare (circa 300 metri) mai nalt dect Rama Sudic. Aceast nlare asimetric explic i de ce Raul Colorado curge mai aproape de Rama Sudic. Aproape toate scurgerile de pe platoul din spatele Ramei Nordice (care, totodat, primete cantiti mai mari de pricipitaii sub form de ploisi ninsori) merg nspre Marele Canion, n timp ce o mare parte din scurgerile de pe platoul din spatele Ramei Sudice nu merg nspre canion (de fapt, acestea urmeaz nclinarea general a reliefului). Acesta are ca rezultat o eroziune mai puternic i, deci, o lire mai rapid a canionului principal, dar i a celor tributare aflate la Nord de Raul Colorado. Din cauza elevaiei mai mari (8000 picioare/2438 metri peste nivelul mrii) temperaturile de pe Rama de Nord sunt, n general, mai sczute dect cele de pe cea Sudic. n lunile de iarn, ninsorile abundente sunt un lucru comun. n general vederea de pe Rama Nordic ofera o mai bun imagine asupra expansiunii canionului fa de cea de pe Rama Sudic.