P. 1
despre atmosfera pamantului

despre atmosfera pamantului

|Views: 128|Likes:
Published by Lucian Nicodin

More info:

Categories:Types, Research, Science
Published by: Lucian Nicodin on Jun 26, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

04/05/2013

pdf

text

original

A.

COMPOZITIA AERULUI ATMOSFERIC.

- Atmosfera = invelisul gazos al Pamintului format dintr-un amestec de gaze (aer) -Compozitia aerului - componente principale - azot - 78,09% - oxigen - 20,95% - continut volumic - argon - 0,93%

- componente secundare - vapori de apa - particule materiale sub forma de suspensii DENSITATEA => ρ aer uscat > ρ aer umed   daca aerul uscat are aceeasi temperatura si presiune ca si aerul umed (Ptot), atunci el este mai greu decit aerul umed. (ρ= m/V, deci ρ~ m) - Obs.: - In atmosfera, in general, presiunea si temperatura descresc cu cresterea inaltimii si conform faptului ca densitatea este direct proportionala cu presiunea si invers proportionala cu temperatura, ρ ~ P si ρ ~ 1/T => densitatea creste, ramine constanta sau scade cu inaltimea, in functie de preponderenta unuia dintre cei doi parametri. 4) Variatia presiunii atmosferice Variatia diurna este o variatie periodica lenta, bine conturata la Ecuator si la tropice, si mai estompata pe masura indepartarii de acestea: amplitudinea variatiei diurne a presiunii atmosferice are valorile cele mai mari la Ecuator, scade la o patrime la latitudinea de 45o, si ajunge aproape nesesizabila in regiunea polilor. Variatia diurna a presiunii atmosferice este influentata si de caracterul suprafetei terestre; astfel, vara, in regiunile de uscat, maximul de dimineata si minimul de dupa-amiaza prezinta amplitudini mai mari decit deasupra oceanelor, in timp ce maximul de seara si minimul de dimineata apar mult mai atenuate. Variatiile zilnice ale presiunii atmosferice sint redate de hartile de hartile tendintei barometrice, la orele principale de observatie sinoptica (00, 06, 12, 18); pe aceste "harti de tendinta" se delimiteaza nucleele de scadere sau de crestere a presiunii atmosferice, obtinindu-se "nucleele izalobarice". In functie de marimea si intinderea acestor nuclee se fac aprecieri asupra proceselor de advectie a maselor de aer si se traseaza liniile de separatie dintre masele de aer diferite. Presiunea atmosferica este unul dintre cele mai importante elemente meteorologice, caci de variatiile ei in timp si spatiu sint legate fenomenele atmosferice: curentii de aer sint determinati de neomogenitatile in directie orizontala ale presiunii atmosferice, iar variatiile ei in timp influenteaza evolutia vremii. 1. Procesele de incalzire si de racire a aerului atmosferic In transportul caldurii de la suprafata terestra catre atmosfera si in interiorul atmosferei de la un strat la altul, principalul rol il au urmatoarele procese: -schimbul de caldura convectiv si turbulent; -emisia si absorbtia radiatiilor calorice de mare lungime de unda (schimb radiativ); -transformarile de faza ale apei (evaporare-condensare si sublimare a vaporilor de apa); -schimbul de caldura molecular. a) Schimbul de caldura convectiv si turbulent Aerul atmosferic se afla in continua miscare atit pe verticala cit si pe orizontala. Impreuna cu aprticulele de aer se produce si o deplasare a continutului de caldura a acestor particule. In acest fel se realizeaza schimbul de caldura intre suprafata terestra si straturile de aer situate in imediata ei vecinatate. Transferul de caldura de la suprafata terestra catre atmosfera se exprima prin intermediul fluxului caloric. Valoarea fluxului caloric incepe sa creasca imediat dupa rasaritul Soarelui, atingind valori maxime la prinz. In cursul zilei, fluxul caloric este orientat de la suprafata terestra catre atmosfera, iar din momentul apusului Soarelui si in cursul noptii, valoarea sa este din ce in ce mai mica, modificindu-se si sensul lui, fluxul orientindu-se dinspre atmosfera catre suprafata terestra. Convectia termica, conditionata de incalzirea puternica a solului, difera in cazul uscatului si a marilor intinderi de apa. Deasupra uscatului, convectia termica este intensa in cursul zilei si pe cer senin. Deasupra intinderilor mari de apa, convectia termica este posibila numai atunci cind temperatura apei este mai ridicata decit cea a straturilor de aer situate deasupra, situatie intilnita iarna si noaptea. Turbulenta reprezinta miscarea dezordonata a aerului, materializata prin mici turbioane (virtejuri), care se manifesta prin deplasarea aerului deasupra unor suprafete accidentate ca relief. Prin turbulenta, particulele de aer incalzite din imediata vecinatate a solului capata o miscare ascendenta, in timp ce particulele situate in paturile superioare, fiind mai reci, capata o miscare descendenta. Aceste turbioane au si o deplasare orizontala. Intensitatea turbulentei depinde de natura reliefului. b) Schimbul radiativ In fluxul caloric intra si radiatiile de mare lungime de unda cuprinse in domeniul infrarosu al spectrului, denumite radiatii calorice. Aceste radiatii sint emise atit de sol (receptor al radiatiilor solare), cit si de atmosfera. Radiatiile calorice emise de sol sint absorbite de aerul atmosferic si, in special, de vaporii de apa prezenti in acesta; aerul astfel incalzit devine si el o sursa de energie calorica, incit propagarea caldurii se realizeaza de la un strat la altul al atmosferei, fluxul caloric fiind proportional cu gradientul vertical de temperatura. Obs.: Radiatia solului are un rol important in procesele de racire a aerului atmosferic si, legat de aceasta, in producerea unor fenomene specifice, cum ar fi: roua, bruma si ceata, efecte ale radiatiei nocturne. c) Transformarile de faza ale apei - bioxid de carbon – 0,03% - lichide: picaturile de apa din nori, ceata. - solide: cristale fine de gheata, diferite particule solide (fum, praf, bacterii, polen.)

1

Vaporii de apa aflati in aerul atmosferic, in anumite conditii de temperatura si presiune, se transforma in picaturi lichide sau in cristale de gheata. In timpul acestor transformari (de faza ale apei), se produc pierderi sau degajari de caldura. Aceste energii calorice exercita o mare influenta asupra regimului termic al atmosferei. Datorita convectiei si schimbului turbulent, vaporii de apa sint antrenati catre paturile mai inalte ale atmosferei. Atingind starea de saturatie la o anumita temperatura se produce condensarea vaporilor de apa sau sublimarea acestora, procese care favorizeaza formarea ceturilor si a norilor. In timpul condensarii sau sublimarii are loc o degajare de caldura proportionala cu masa vaporilor. Se mentioneaza si faptul ca inghetarea picaturilor lichide ce formeaza norii este un alt proces in timpul caruia se degaja caldura. d) Schimbul de caldura molecular In afara proceselor descrise anterior, propagarea caldurii la nivelul particulelor ce compun aerul atmosferic se poate realiza si prin conductibilitate moleculara. Dar deoarece conductivitatea termica a aerului este foarte mica, de ordinul a 5⋅ 10-4, schimbul molecular de caldura este neinsemnat si deci nu-l vom considera in prezentul cadru. 2. Masurarea temperaturii aerului. Scari termometrice. Temperatura aerului se masoara in adapostul meteorologic, la inaltimea de 2 metri deasupra solului, cu ajutorul termometrelor. Exista patru scari termometrice: Celsius, Reaumur, Fahrenheit si Kelvin. Pentru gradarea lor se folosesc asa-numitele puncte fixe ale scarii termometrice: temperatura unui amestec de apa si gheata, si temperatura vaporilor de apa cin apa fierbe sub presiune normala. Distanta dintre aceste puncte fixe se imparte in parti egale, definindu-se scarile termometrice corespunzatoare. -scara Celsius marcheaza cu 0o punctul de topire a ghetii si cu 100o punctul de fierbere al apei; -scara Reaumur marcheaza cu 0o punctul de topire a ghetii si cu 80o punctul de fierbere al apei; -scara Fahrenheit marcheaza cu 32o punctul de topire a ghetii si cu 212o punctul de fierbere al apei; -scara Kelvin (scara gradelor absolute) se defineste prin valoarea lui zero absolut, adica -273,15o C. Corespondente intre scarile de temperatura: 1oC = 4/5oR = 9/5oF relatia grade Celsius - Kelvin: T (K) = toC + 273.15 relatia grade Celsius - Fahrenheit: toC = (9/5⋅ t + 32)oF a) Variatia diurna a temperaturii aerului. - caracterizata printr-o oscilatie simpla, avind o valoare maxima care se produce in jurul orei 14, si o valoare minima care se produce cu putin timp inainte de rasaritul Soarelui. - depinde de factorii mentionati anterior, astfel: = vara, din cauza zilei mai lungi, la latitudinile medii diferenta dintre valoarea maxima si cea minima a temperaturii aerului dintr-o zi poate atinge 10 - 15o C. Iarna, in schimb, aceasta diferenta se reduce la 4 - 6o C. = relieful si altitudinea locului decaleaza momentul producerii valorilor extreme sau reduce amplitudinea variatiei diurne a temperaturii aerului. = acoperirea solului cu strat vegetal sau de zapada confera variatiei diurne a temperaturii aerului particularitati deosebite (ex.: iarna, pe cer senin, temperatura minima deasupra unui sol acoperit cu un strat proaspat de zapada va fi mult mai mica decit cea inregistrata deasupra unui sol neacoperit cu strat de zapada. = in conditii particulare de relief, valorile temperaturii la un moment dat pot fi extrem de diferite pe o distanta verticala relativ mica (la Lunz, Austria, intr-o zi de iarna, temperatura aerului pe fundul vaii era de -29oC, in timp ce pe unul din versanti, la 100 m inaltime, se inregistrau +2oC. = in studiul variatiei diurne a temperaturii aerului, o puternica influenta o exercita nebulozitatea. In zilele senine, maxima de temperatura se produce cu o ora - o ora si jumatate mai tirziu decit in zilele cu cer noros. Legat de influenta nebulozitatii, foarte importanta este scaderea nocturna a temperaturii aerului, in conditii de cer senin si vint calm (radiatie foarte intensa) - minime mici - producerea inghetului la sol. 3. Distributia temperaturii aerului pe verticala Datorita variatiilor de temperatura inregistrate la sol, temperatura straturilor de aer aflate deasupra va suferi si ea modificari. Variatia temperaturii aerului pe verticala se defineste prin gradientul vertical de temperatura γ , care reprezinta variata temperaturii aerului ∆to pe distanta de 100 metri ascensiune.

γ =−

∆t o , 100m

unde semnul minus inseamna ca temperatura aerului, in mod normal, scade cu inaltimea. In functie de valorile temperaturilor care se pot inregistra la diferite niveluri din atmosfera libera, apar trei situatii: γ > 0, temperatura aerului scade cu inaltimea - stratificare normala; γ < 0, temperatura aerului creste cu inaltimea - strat de inversiune termica; γ = 0, temperatura aerului nu variaza cu inaltimea - strat de izotermie. Obs.: cu prezenta unui strat de inversiune termica este asociata producerea unor fenomene meteorologice, ca de pilda ceata. @ Parametrii care definesc umezeala aerului: 1. Tensiunea elastica sau presiunea partiala a vaporilor de apa (tensiunea actuala e): - reprezinta presiunea exercitata pe unitatea de suprafata de catre vaporii de apa ce intra in amestec cu aerul uscat, in aerul umed; - se masoara ca si presiunea atmosferei, in mm Hg sau mb; - se noteaza cu e, exceptind cazul anumitor conditii de temperatura, cind poate avea valori maxime, denumite tensiuni de saturatie, notate E. Distingem: e < E - mediul se considera nesaturat in vapori de apa, deci evaporarea continua; e = E - mediul este saturat in vapori de apa; e > E - situatie speciala, in care mediul este suprasaturat in vapori de apa. - tensiunea de saturatie (E) a vaporilor de apa depinde de temperatura, de forma suprafetei evaporante, de puritatea lichidului care se evapora etc. Obs.: deasupra ghetii, E este ceva mai mica decit deasupra unei alte suprafete evaporante, in conditiile aceleiasi temperaturi, particularitate foarte importanta in procesul de formare a precipitatiilor. 2. Umezeala absoluta (U) se defineste prin cantitatea vaporilor de apa, exprimata in grame, continuta intr-un metru cub de aer umed. 3. Umezeala relativa (R) se defineste prin raportul procentual dintre tensiunea actuala a vaporilor de apa e si tensiunea maxima E in aceleasi conditii de temperatura:

2

R=

e ⋅ 100 E

Umezeala relativa arata cit de apropiat este aerul umed de starea de saturatie; in caz de saturatie ( e = E), umezeala relativa este de 100%. Daca e ramine neschimbata, umezeala relativa variaza in functie de variatiile de temperatura. Cu cit temperatura scade, cu atit umezeala relativa creste. 4. Umezeala specifica (q). Se defineste prin cantitatea de vapori de apa, exprimata in grame, continuta in 1 Kg de aer umed. 5. Deficitul de saturatie (deficitul de umezeala, d). Se defineste prin diferenta dintre tensiunea maxima E a vaporilor de apa si tensiunea actuala e pentru aceeasi temperatura: d = E - e (mb) - mai poate fi definit ca numarul de grade cu care trebuie sa scada temperatura reala a aerului pentru a se atinge temperatura punctului de roua. 6. Punctul de roua (td) reprezinta temperatura la care vaporii de apa aflati in atmosfera devin saturanti:

e(T ) = E (t d ) ,

adica temperatura la care aerul atmosferic ce contine o anumita cantitate de vapori de apa atinge starea de saturatie in urma unei scaderi de temperatura la presiune constanta. Din momentul atingerii starii de saturatie, orice scadere de temperatura va fi urmata de fenomenul de condensare a vaporilor de apa, in care caz, vaporii in exces se vor depune sub forma de roua, de unde si denumirea de punct de roua. 7. Raportul de amestec (r) reprezinta raportul dintre masa vaporilor de apa continuti intr-un volum de aer umed simasa aerului uscat, continut in acelasi volum de aer (aceasta marime se mai numeste si starea higrometrica). C. NEBULOZITATEA 1. Condensarea vaporilor de apa din atmosfera. Alaturi de procesele de evaporare care au loc pe suprafetele mari de apa sau deasupra ghetii, in natura au loc si procese inverse, adica trecerea vaporilor de apa in stare lichida - condensarea, sau trecerea lor direct in stare solida - sublimarea. Condensarea si sublimarea vaporilor de apa se produce atit pe suprafata solului si obiectele aflate pe acesta (roua, bruma), in straturile de aer din apropierea suprafetei terestre (ceata), precum si in atmosfera libera (norii). Conditiile atmosferice in care se realizeaza condensarea vaporilor de apa depind de mai multi factori: - asigurarea starii de saturatie cu vapori de apa a aerului atmosferic - saturatia cu vapori de apa a aerului atmosferic se realizeaza pe doua cai: cresterea continutului in umezeala al aerului (ca urmare a amestecului aerului pe verticala si orizontala prin miscari turbulente) si racirea aerului pina la temperatura (punctul de roua) la care tensiunea actuala a vaporilor de apa devine maxima . - racirea aerului pina la temperaturi care conditioneaza condensarea - se realizeaza pe doua cai: prin radiatie (care este maxima in conditii de cer senin si vint slab-ca sa existe totusi un oarecare amestec turbulent) care asigura scaderea temperaturii pina la valori ale punctului de roua, cind condensarea vaporilor pe obiectele de linga sol duce la formarea de roua sau bruma, si prin destindere adiabatica, adica prin modificarea volumului (destinderea=racire si comprimarea=incalzire, datorita variatiilor corespunzatoare ale presiunii) aerului, fara schimb de caldura, ci doar prin trecerea de la un nivel inferior catre unul superior, deci de la presiuni mai mari la presiuni mai mici (presiunea atmosferica scade de jos in sus). - miscarile ascendente ale aerului . - existenta cristalelor de gheata - constituie nuclee germen de condensare. 2. Norii In conditiile in care condensarea sau sublimarea vaporilor de apa se produce la o inaltime oarecare in atmosfera libera, atunci se formeaza norii. In functie de inaltimea bazei lor deasupra solului( = plafonul norilor), partea atmosferei in care se observa de obicei norii a fost impartita in trei etaje: superior, mijlociu si inferior - etajul superior - nori inalti - Cirrus, Cirrocumulus si Cirrostratus - intre 5 si 13 km. - etajul mijlociu - nori mijlocii - Altocumulus - intre 2 si 7 km. - etajul inferior - nori inferiori - Stratocumulus si Stratus - intre sol si 2 km. Celelalte tipuri de nori pot fi extinsi pe cel putin doua etaje (Altostratus, Cumulus) sau in toate etajele, cum sint norii Nimbostratus si Cumulonimbus. 3. Forme de precipitatii. Clasificarea precipitatiilor. Cantitatea precipitatiilor se defineste prin stratul de apa ce s-ar forma dupa caderea precipitatiilor pe o suprafata plana, considerata impermeabila. - mm coloana apa sau l/m2. Intensitatea precipitatiilor = cantit. de apa cazuta in unitatea de timp. @. Precipitatii caracteristice atmosferei libere: Clasificate dupa starea de agregare: - lichide - ploaia - cade din Nimbostratus, Cumulonimbus, uneori din Altostratus, etc. - burnita - cade din Stratus sau datorata disiparii cetei. - solide - zapada - frecvent in anotimpul rece. - mazarichea - provenita din inghetarea fulgilor de zapada, sau a picaturilor de apa pe acestia. - grindina - reprezinta boabele de gheata formate vara in norii Cumulonimbus. - mixte - lapovita - formata atit din fulgi de zapada cit si din picaturi de apa. @. Precipitatii formate pe sol sau pe obiectele de pe sol: - roua si bruma - sint produse de condensare pe sol sau pe obiectele aflate pe sol, in urma unei raciri puternice prin radiatie nocturna - se formeaza pe cer senin si vint slab: cind saturatia se realizeaza la temperaturi pozitive apare roua, iar la temperaturi negative apare bruma. Aceste precipitatii nu depasesc 0,1 - 0,3 mm si se depun numia noaptea sau in primele ore ale diminetii. - chiciura - depunere solida, alba, cristalina, formata mai ales pe partile ascutite ale obiectelor, indeosebi pe conductoarele aeriene. Cele mai consistente depuneri de chiciura - in conditii de ceata si la temperaturi negative. Se depune in orice moment al zilei sau noptii. - poleiul - depunere transparenta de gheata pe sol sau pe obiectele aflate pe sol. Se formeaza prin caderea picaturilor de apa supraracita pe o suprafata mai calda sau prin caderea unei ploi calde pe o suprafata puternic racita. Frecvent iarna. Se poate produce si din ceata care precipita burnita 1. Vinturi orografice: a). Feonul - vint cald si uscat ce sufla dinspre munte spre vale. Uneori, datorita lui, temperatura aerului poate sa creasca, in citeva minute, in zonele de cimpie, chiar cu 10o C, asociata cu o scadere a umezelii relative cu citeva zeci de procente. Efectele de feon se resimt in aproape toate zonele montane (indeosebi in Alpi). In principiu, feonul se formeaza in cazul escaladarii unui masiv muntos de catre o masa

3

de aer umed; astfel, prin ascendenta aerului pe partea expusa vintului se produce condensarea vaporilor de apa si eliberarea caldurii latente de condensare, si deseori dupa condensarea vaporilor si formarea norilor pot sa cada precipitatii; incepind sa coboare pe cealata panta, aerul se incalzeste cu 1oC la fiecare 100 m. Efectul de feon este asociat cu o nebulozitate scazuta, de regula cu un cer senin, iar in anumite perioade ale anului (la sfirsitul iernii) pot produce topirea brusca a stratului de zapada, provocind avalanse. b). Bora - vint de munte rece format indeosebi iarna. Coborind din munti acest vint determina condensarea brusca a vaporilor de apa si formarea unui strat de polei sau de chiciura foarte gros. 2. Circulatii locale: Prin circulatii locale se intelege curentii de aer care apar in anumite regiuni , sub actiunea conditiilor fizico-geografice locale . Scaderea presiunii cu inaltimea deasupra unor suprafete mai calde ale solului se produce mai incet decit deasupra unor suprafete mai reci ; deci stratificarea termica verticala a aerului , precum si distributia temperaturii vor fi diferite creindu-se circulatii inchise ale aerului cum ar fi brizele si vinturile de deal -vale. a). Brizele sint vinturi care iau nastere pe tarmurile oceanelor, marilor sau lacurilor, de 2 ori in 24 ore. Ziua, ele sufla dinspre apa spre uscat, iar noaptea, dinspre uscat spre mare. Cauza formarii brizelor o constituie incalzirea neuniforma a uscatului si a apei in decursul zilei. Uscatul se incalzeste ziua mai mult decit suprafata apei. Aerul cald ascendent este substituit de aerul mai rece care vine de pe marea incalzita mai putin. Se formeaza, astfel, un curent de aer care este briza de zi. Noaptea procesul este invers. Uscatul, racindu-se mai repede decit suprafata apei, determina scurgerea aerului mai rece spre suprafata apei mai calde, unde ascendenta aerului este maxima. Se formeaza astfel briza de noapte. Pe verticala efectul brizei de zi se resimte pina la inaltimi de peste 1000 m. Brizele de noapte se resimt pina la inaltimi de cel mult 100 - 200 m inaltime. Din explicarea fenomenului apare evident faptul ca brizele sint mai puternice acolo unde apar cele mai mari diferente de incalzire ale uscatului in raport cu suprafata de apa. Pe baza valorilor inscrise pe harti se traseaza ulterior curbe de egal geopotential, numite izohipse (= linii de egala inaltime), care redau proiectia intr-un singur plan a reliefului suprafetei TA considerate, conform figurii:

152 148 144 140

Exemplu de proiectare a reliefului unei suprafete izobarice standard Inaltimea acestor suprafete standard nu se masoara cu metrul geometric, ci cu metrul geopotential. Metrul geopotential reprezinta unitatea de masura care reda lucrul mecanic efectuat pentru ridicarea masei de 1 tona la inaltimea de 1 metru. In procesul trasarii izohipselor, la capetele curbelor se trec anumite valori: 144, sau 308, sau 548; acestea reprezinta multipli ai metrului geopotential, denumiti decametri geopotentiali (dmgp). Deficitul de saturatie al umezelii aerului, exprimat in grade, care se trece sub valoarea temperaturii pe harta de TA 850 mb, reprezinta de fapt diferenta dintre temperatura reala si cea a punctului de roua. Temperatura punctului de roua reprezinta temperatura la care umezeala reala continuta in aerul sondat devine saturanta. Deci, deficitul de saturatie de pe hartile aerologice reprezinta numarul de grade cu care ar trebui sa scada temperatura reala masurata pentru a atinge temperatura punctului de roua, in fiecare sondaj dat si pentru fiecare nivel standard luat in discutie. Interpretarea deficitului de saturatie la TA 850 conduce la departajarea pe aceasta harta a potentialului de precipitare al maselor de aer. Astfel, cifrele de la 0 la 4 inclusiv reprezinta o scadere posibila a temperaturii reale in masa de aer de interes, pentru a se atinge punctul de roua fara dislocari brutale de volume atmosferice de origine frontala, etc. 1. Evolutia maselor de aer - depinde de natura suprafetei subiacente si poate fi: a). de tip radiativ: cind temperatura solului este mult mai mica decit temperatura aerului de deasupra si in conditii de cer senin, care favorizeaza deci radiatia. Se produce astfel racirea stratului vecin suprafetei subiacente, fapt ce conduce la puternice inversiuni termice. -aceste mase de aer sint foarte stabile si se caracterizeaza prin-ceata de radiatie - cer vizibil b). de tip convectiv: cind temperatura solului este mult mai mare decit temperatura aerului de deasupra, fapt ce favorizeaza procesele de radiatie, convectie moleculara, turbulenta si convectie termica. Se produce astfel instabilizarea puternica a masei.

4

-aceste mase sint deci foarte instabile si se formeaza deasupra- oceanelor - deserturilor

c). de tip cinematic: cind nu exista flux de caldura de la sol , ci numai transfer de caldura intre straturi: -in anticiclon apar curenti orizontali divergenti ⇒ ⇒ nu exista nori ci numai - ceturi , noaptea. - picle 2. Clasificarea maselor de aer in functie de: A. regimul temperaturii - mase de aer cald - taer > tsol ⇒ incalzirea vremii. - mase de aer rece - taer< tsol ⇒ racirea vremii B. stratificarea aerului-determina formarea norilor, ceturilor, precipitatiilor, fen. orajoase - mase de aer stabil - caracterizate prin nebulozitate stratiforma, precipitatii slabe (burnite), ceata advectiva, miscari lente ale aerului si vizibilitate redusa. - mase de aer instabil - caracterizate prin formarea norilor Cumulus (datorita faptului ca ziua se produc puternice miscari convectice ce determina atingerea nivelului de condensare) si precipitatii sub forma de aversa. C. originea geografica a maselor de aer si modul lor de formare - cel mai important criteriu: Notatia maselor de aer se face dupa proprietatile initiale (ale "locasului"), la care se adauga specificatia suprafetei subiacente (continental, pentru masele formate desupra intinderilor mari de uscat, sau maritim, pentru masele de aer formate deasupra intinderilor de apa): a a). masa de aer arctic (A) - formata in bazinul arctic. b - maritim (mA) - deasupra Oceanului Inghetat, la nord de paralela de 70oN c - caracterizata prin aer foarte rece in altitudine, dar cald in straturile inferioare din vecinatatea oceanului (care e cald) ⇒ determina formarea de nori convectivi, chiar si iarna. - continental (cA) - deasupra Groenlandei, insulelor din Nordul Canadei si a insulelor Spitsbergen. -caracterizata prin temperaturi coborite la toate nivelurile. b). masa de aer polar (P) - formata la latitudinile subpolare si medii. d - maritim (mP) - deasupra Oceanului Atlantic. - caracterizata prin temperaturi moderate si umezeala mare, fiind deci principala generatoare de precipitatii. - continental (cP) - deasupra estului Europei. - caracterizata prin temperaturi foarte mici iarna(<-40oC) si foarte mari vara ( ≈ 30 - 35 oC) si cer adesea senin, rar nebulozitate stratiforma. c). masa de aer tropical (T) formata in zonele tropicale si subtropicale (intre 10 si 40o latitudine N si S). - maritim (mT) - deasupra Oceanului Atlantic si a Marii Mediterane. - caracterizata prin prezenta aerului cald si umed in straturile troposferei inferioare, deci prin nori stratiformi si precipitatii sub forma de burnita, ploaie slaba. - continental (cT) - deasupra nordului Africii si Asiei Centrale. - caracterizata prin aer foarte cald (> 35 - 40o), canicular, si foarte sarac in umezeala (10 15%). d). masa de aer ecuatorial (E) - formata deasupra oceanelor si a padurilor ecuatoriale. e - caracterizata prin umezeala cea mai mare (95 - 100%), prin temperaturi uniforme si destul de mari (30 - 35oC), dar totusi mai mici decit in cazul aerului continental tropical. - nu influenteaza vremea in tara nostra. Transformarea maselor de aer , legata mai ales de deplasarile lor de la o regiune la alta, implica modificari profunde in caracteristicile lor initiale (temperatura, umezeala, nori, etc.); astfel, daca o masa de aer, de exemplu, maritim (mP), in deplasarea ei, ajunge deasupra intinderilor de uscat, ea isi va pierde insusirile initiale, legate de starea termica, de umezeala, de transparenta aerului, etc., transformindu-se intr-o masa de aer continental polar (cP). Un proces asemanator se poate petrece si cu masele de aer continental, la trecerea lor deasupra marilor intinderi de apa. Deoarece in cuprinsul aceleiasi mase de aer elementele meteorologice variaza foarte putin, vremea are in general acelasi aspect. Astfel, in cuprinsul maselor de aer maritim, vremea este in general noroasa, cu precipitatii frecvente, cu veri racoroase si ierni blinde, in timp ce in cuprinsul maselor de aer continental vremea este in general frumoasa, cu cerul mai mult senin, cu veri caniculare si ierni geroase, mai ales cind solul este acoperit cu zapada. B. CIRCULATIA GENERALA A ATMOSFEREI.

Incalzirea neuniforma a scoartei terestre, creaza puternice contraste termice intre ecuator si poli. Regiunile ecuatoriale si tropicale primesc, in medie, o cantitate de caldura de 8 - 10 ori mai mare decit regiunile polare. Legat de aceasta, si distributia presiunii atmosferice va fi inegala la diferite latitudini. Deci echilibrul termic la suprafata globului nu se poate mentine decit prin existenta unui important schimb de caldura care se realizeaza intre regiunile calde si cele reci. Totalitatea curentilor de aer, cu caracter permanent sau periodic, care se formeaza in atmosfera Pamintului, formeaza circulatia generala a atmosferei. Principalele cauze care determina marile miscari din atmosfera Pamintului, in apropierea suprafetei terestre, sint:

5

- miscarea de rotatie a Pamintului. - repartitia neuniforma a energiei radiante pe suprafata Pamintului si deci formarea unor diferentieri termice intre poli si ecuator, lucru ce atrage dupa sine si neomogenitatea cimpului de presiune. - neomogenitatea suprafetei terestre (repartitia neuniforma a suprafetelor de apa si uscat + fortelor de frecare aer - sol). Pentru ilustrarea circulatiei generale a atmosferei se prezinta o schema, denumita "schema tricelulara a circulatiei generale a atmosferei": - consta din trei celule: celula alizeelor si a contraalizeelor, celula vinturilor de vest si celula polara. - se descrie astfel: in zona ecuatoriala, in conditiile unui aflux maxim de radiatie solara, la care se adauga caldura latenta rezultata in urma condensarii vaporilor de apa, se creaza o permanenta si puternica miscare ascendenta. Aerul cald urca pe verticala pina la inaltimi mari (cam 4 km), apoi se orienteaza catre poli, capatind o componenta de la vest la est.. Dar, urcind si indepartindu-se de ecuator, aerul cald se raceste si incepe sa coboare spre suprafata Pamintului, iar acumularea acestui aer mai rece se realizeaza la latitudinea de 30o, unde ia nastere briul subtropical de mare presiune. De la acesta, circulatia aerului se orienteaza pe doua ramuri: - o componenta, orientata de la est la vest, este dirijata spre ecuator inchizind la sol inelul alizeelor (vinturi permanente orientate pe dir. NE-SV, care sufla intre tropice si ecuator si determina schimbul intertropical al caldurii ), iar la altitudine pe cel (inelul) al contraalizeelor (vinturile permanente de altitudine care diverg de la ecuator spre poli; neatestate experimental). -cealalta componenta, orientata de la vest la est, traverseaza zonele temperate si se dirijeaza spre poli. La latitudinile de 60 -700, aceasta ramura intilneste aerul foarte rece al calotelor polare, alunecind deasupra acestuia, caci este mai cald. Aici se formeaza deci frontul polar, caracterizat prin puternice miscari ascendente; curentii de aer ascendenti, la inaltimea de 10 - 12 km, se separa in doua ramuri: - una coboara spre latitudinile mai joase si inchide, la latitudinile de 30 - 40o, al doilea inel al circulatiei. - cealalta ramura se orienteaza spre poli, formind impreuna cu curentul polar de nord al treilea inel al circulatiei, inelul polar. Ambele ramuri, situate in atmosfera libera, genereaza curenti zonali de vest, imprimind formatiunilor barice de la sol o circulatie predominanta de la vest la est, la latitudinile temperate si subpolare. Obs: - Schema de circulatie expusa mai sus da o imagine destul de buna asupra circulatiei reale: intr-adevar, la latitudinile mijlocii si inalte, circulatia generala consta dintr-o serie intreaga de cicloni si anticicloni care se succed; in general, aceasta circulatie poate fi impartita in doua mari tipuri: - circulatie zonala = efectuata in lungul paralelelor geografice, care mijloceste transportul de aer de la vest spre est. - circulatie meridianala = efectuata de-a lungul meridianelor si conditionata de activitatea ciclonilor si anticiclonilor mobili. 1. Frontul in cimpul nebulozitatii si precipitatiilor. - frontul cald - caracterizat prin nori - Cirrus -la aprox. 1000 km prefrontal. - Cirrostratus si Altostratus deasupra suprafetei frontului. - Stratus si Nimbostratus -la aprox. 300 km prefrontal. - determina precipitatii - continue pe distanta de - 300 km prefrontal - cel mult 50 km postfrontal - averse si descarcari electrice in zona frontului, cind aerul cald este stratificat termic instabil. - burnite postfrontal din nori Stratus daca aerul cald este tropical. - ceata prefrontala - la aprox. 150 - 200 km. - frontul rece - caracterizat prin nori - Cumulonimbus - in fata si pe linia frontului - zeci de km. - Nimbostratus - idem. - Altocumulus - idem. - determina precipitatii - averse puternice si descarcari electrice - pe dist.de citeva zeci km - grindina din Cumulonimbus, uneori. - frontul oclus - determina precipitatii continue preponderent, dar care slabesc treptat, incetind cind oclusul superior atinge 3000 m.

6

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->