Sunteți pe pagina 1din 84

MAREA

REBELIUNE

Samael Aun Weor


Vopus
Marea Rebeliune 2

CERTIFICAT DE GARANŢIE

VOPUS
ca fidel continuator al Tradiţiei
Gnostice Ermetice creată de
V.M. SAMAEL AUN WEOR

CERTIFICĂ

Că tot textul conţinut în prezenta operă:


“MAREA REBELIUNE”,
este extras în totalitate din originalul scris de
V.M. SAMAEL AUN WEOR. În consecinţă,
cititorul trebuie să ştie că compoziţia,
stilul şi puritatea mesajului pe care
autorul a vrut să-l transmită a fost
respectat în întregime.

2
PROLOG

Legenda secolelor spune că de la moartea Meduzei în măinile lui


Perseu, Eroul Solar al Mitologiei Greceşti, bărbaţii care-şi doreau cu
nesaţ Olimpul nu şi-au mai pierdut viaţa împietriţi de privirea sinistră
şi ascuţită a unui asemenea monstru pe jumătate om, pe jumătate
şarpe şi ale cărui fălci fatidice se înfigeau ca nişte pumnale în carnea
căutătorilor Lănii de Aur.
Aceasta este povestea pe care Tradiţia Ermetică a adus-o la
cunoştinţa noastră chiar în aceste zile de obscurantism, propriu epocii
Kali-Yuga (Vărsta Neagră) pe care o trăim aici şi acum. Cu această
naraţiune, se face aluzie la timpurile vechi, la marile pericole care
întotdeauna i-au păcălit pe cuceritorii întreprizi ai Regatului Celest,
despre care se spune, dănd citire unor fraze apocaliptice:
“Întotdeauna este luat cu asalt şi numai curajoşii l-au
cucerit”.
În legătură cu această tematică, trebuie să spunem distinsului
nostru cititor, ca toate miturile orientale sau occidentale nu sunt
simple elucubraţii literare şi, cu atăt mai puţin, examene sau
experienţe retorice ale popoarelor antice ci, din contră, constituie
moştenirea sacră a celebrilor Maeştri care au îndrăznit să
dispreţiuască moartea şi legile mecanice ale existenţei şi să scoată
din aceasta din urmă, cele mai valoroase enigme şi cele mai ascunse
secrete. Solomon zicea: “Gloria lui Dumnezeu constă în a-şi
ascunde secretele şi acea a omului în a le descoperi,” dar aici
e ceva de care trebuie să ţinem seama cănd vorbim despre această
problemă şi anume că toţi Profeţii, Iluminaţii, Maeştrii sau Ghizii
umanităţii se refereau la “Oameni” şi nu la “Animale Intelectuale”
cănd semnalau protagonistului aceste îndrăzneli. Prin acestea dorim
să indicăm că sarcina majoră a creaturii umane este de a se separa
de Roata Timpului pentru a intra în sănul Eternităţii, care atrage din
partea sus-numitei creaturi o dezvoltare primordială pentru a ajunge
o adevărată “Fiinţă Solară” şi a putea ulterior să facă o revalorizare a
Forţelor lui Spirituale şi să ajungă la calitatea de Titan, Cosmocreator
sau, altfel spus, Rege şi Sacerdot al Naturii după Ordinul lui
Melchisedek, Rege al Salemului.
În acest mod, fiinţa umană numită astfel din punct de vedere
filosofic şi mai precis ontologic, are în faţa sa două mari scopuri de
realizat pentru a împlini adevăratul obiectiv al şederii în Universitatea
Vieţii; prima: S~ TE CUNOŞTI PE TINE ÎNSU[I, S~-[I CREEZI SUFLETUL
şiS~ COAGULEZI LUMINA SOLAR~ de care a vorbit atăta Alchimia
Medievală. A doua: S~ FACI ÎN AŞA FEL ÎNC#T LUMINA COAGULAT~
S~ LUMINEZE, S~ STR~LUCEASC~ în toată splendoarea sa, trecănd
orice barieră materială şi spirituală pănă cănd intră în contact

3
Marea Rebeliune 4

permanent cu Inteligenţele Divine care se află dincolo de Bine sau


Rău.
Primul scop, mulţi l-au cristalizat, al doilea este mai dificil
deoarece acei aspiranţi la un scop asemănător intră în ceea ce este
cunoscut în Ocultismul Transcendental ca “Deşertul Iniţiatic”. Pentru
a rămăne în picioare în aceste teritorii aspre, devotul are nevoie de
un ajutor superior, de o credinţă de nezdruncinat şi de o metodică
adecvată.
Este aici, în această parte a Călătoriei Ermetice unde iese, la
trecerea vărstelor şi a secolelor Venerabilul Maestru Samael Aun
Weor pentru a ne explica cu o logică surprinzătoare şi o didactică
insolită, direcţia pe care trebuie să o ia barca Argonautului, care
trebuie să abandoneze Haosul Inferior pentru a intra în Haosul
Superior. Terminăm prin a cita căteva din cuvintele sale despre acest
proiect dificil: “Crud Drum este acela al AUTO-REALIZ~RII
INTIME A FIIN[EI. Căte prăpăstii! Căte labirinturi oribile! Pe
acest Drum Interior, cănd cineva crede că merge foarte rău îşi
dă seama că-i merge bine. Pe acest Drum Interior, cănd
cineva crede că-i merge foarte bine, în realitate, îi merge
foarte rău. Acesta este Drumul Interior. În acest Drum Secret
există clipe în care cineva nici nu mai ştie nici ceea ce e bun,
nici ceea ce e rău. Cărare plină de Pericole afară şi înăuntru;
Drum cu mistere de nespus unde suflă doar un vănt de
moarte”...
Aceasta este Viaţa, Drumul, Cărarea pe care azi vine să ni le
semnalizeze acest Mare Tribun al Dinastiei AŞILOR care, înfăşurat în
Mantia Înţelepciunii şi aşezat pe Piatra Splendorilor (Piatra Filosofală),
căntă lumii din trompetă pentru a rupe letargia oamenilor şi îi incită
la “Marea Emancipare”, la “Marele Salt”, la “Marea Eliberare”, adică
la “MAREA REBELIUNE” pentru a se odihni dincolo de coloanele Răului
şi Binelui, între Spusele Supreme ale stelelor şi ducănd în măinile lui
două trofee legendare: o LANCE INVINCIBIL~ şi un POTIR DE ARGINT...

OM-TAT-SAT-TAM-PAN-PAZ.
Editorii.

4
Samael Aun Weor 5

CAPITOLUL I

VIA[A
Căt de incredibil ar putea părea, dar este foarte sigur şi adevărat
că această civilizaţie modernă, atăt de lăudată, este îngrozitor de
urătă, nu reuneşte caracteristicile transcendentale ale simţului
estetic, este lipsită de frumuseţe interioară.
Ne măndrim prea mult cu aceste oribile edificii dintotdeauna care
seamănă cu adevărate curse de şoareci.
Lumea a devenit teribil de plictisitoare, mereu aceleaşi străzi şi
peste tot aceleaşi oribile locuinţe.
Toate acestea au devenit obositoare în Nordul, în Sudul, în Estul şi
în Vestul lumii.
Aceeaşi uniformitate dintotdeauna, oribilă, greţoasă, sterilă.
Modernism! Exclamă mulţimea.
Părem adevăraţi păuni vanitoşi cu veşmintele pe care le purtăm,
cu pantofii noştri strălucitori, chiar dacă milioane de nefericiţi
înfometaţi, subnutriţi, mizerabili, circulă ici-colo, peste tot.
Simplitatea şi frumuseţea naturală, spontană, ingenuă, lipsită de
artificii şi de fard vanitos a dispărut la sexul feminin. Acum suntem
moderni, aşa este viaţa.
Oamenii au devenit înspăimăntător de cruzi: caritatea s-a
diminuat şi nimănui nu-i pasă de nimeni.
Vitrinele magazinelor luxoase uimesc cu mărfuri elegante care
sunt cu totul în afara posibilităţilor nefericiţilor.
Singurul lucru pe care aceşti paria ai vieţii îl pot face, este să
contemple mătăsurile şi bijuteriile, parfumurile în sticluţe luxoase şi
umbrelele pentru ploi: este un supliciu asemenea celui Tantalic să
priveşti fără să poţi atinge.
Oamenii acestor timpuri moderne au devenit extrem de grosolani:
parfumul prieteniei şi mireasma sincerităţii au dispărut cu totul.
Mulţimile supraîncărcate de impozite gem; toată lumea are
probleme, ni se datorează şi datorăm; suntem daţi în judecată şi nu
avem cu ce plăti; preocupările distrug creierele, nimeni nu trăieşte
liniştit.
Birocraţii cu plinătatea fericirii în burta lor şi cu o ţigară bună în
gură, pe care se sprijină psihologic, speculează şi jonglează
intelectual cu politica fără ca durerea poporului să-i intereseze cătuşi
de puţin.
Nimeni nu este fericit în aceste timpuri şi cu atăt mai puţin clasa
mijlocie, căci aceasta se află între ciocan şi nicovală.
Bogaţi şi săraci, credincioşi şi necredincioşi, comercianţi şi
cerşetori, cizmari şi tinichigii trăiesc numai pentru că trebuie să

5
Marea Rebeliune 6

trăiască, îşi îneacă necazurile în vin şi termină prin a deveni


consumatori de droguri ca să scape de ei înşişi.
Oamenii au devenit maliţioşi, bănuitori, neîncrezători, vicleni,
perverşi; nimeni nu mai crede în nimeni; se inventează zilnic condiţii
noi, certificate, limitări de tot feluri, documente, titluri etc. şi în orice
caz toate acestea nu servesc la nimic, perfizii îşi bat joc de aceste
prostii, nu plătesc, înşeală legea, chiar dacă trebuie să facă
închisoare.
Nici o meserie nu aduce fericire, simţul adevăratei iubiri s-a
pierdut şi oamenii se căsătoresc astăzi pentru a divorţa măine.
Unitatea căminelor s-a pierdut lamentabil, ruşinea organică deja nu
mai există, lesbianismul şi homosexualitatea au devenit mai obişnuite
decăt spălatul pe măini.
Ştiind ceva despre toate acestea, să încercăm să cunoaştem
cauza atător putreziciuni, să căutăm, să scrutăm; aceasta este ceea
ce ne propunem în această carte.
Vă vorbesc în limbajul vieţii practice, dornic să ştiu ce se ascunde
în spatele acestei oribile mascarade a existenţei.
Găndesc cu voce tare şi haimanalele intelectului să spună ce vor,
ce au chef.
Teoriile au devenit obositoare, şi chiar se vănd şi se revănd pe
piaţă; şi atunci ce?
Teoriile servesc numai pentru a genera preocupări făcăndu-ne
viaţa încă şi mai amară.
Goethe spunea pe bună dreptate: “Toată teoria este gri şi verde
este numai arborele cu fructe de aur, iar acesta este viaţa.”
Bieţii oameni sunt acum obosiţi de atătea teorii, acum se
vorbeşte mult de pragmatism, trebuie să fim practici şi să cunoaştem
adevăratele cauze ale suferinţelor noastre.

6
Samael Aun Weor 7

CAPITOLUL II

REALITATEA CRUD~ A FAPTELOR

În curănd, milioane de locuitori ai Africii, Asiei şi Americii Latine


pot muri de foame.
Gazul pe care îl aruncă “Spray-urile” poate distruge radical
Ozonul atmosferei terestre...
Unii savanţi prevăd că pănă în anul 2000, subsolul planetei se va
epuiza.
Speciile marine sunt pe cale să moară din cauza poluării mărilor,
acest lucru este demonstrat.
Fără îndoială, în ritmul în care mergem, la sfărşitul acestui secol,
toţi locuitorii marilor oraşe vor trebui să poarte Măşti cu Oxigen
pentru a se proteja de fum.
Dacă se continuă contaminarea în acest ritm alarmant actual,
peste puţin timp nu se va mai putea mănca peşte, acesta, trăind în
ape total contaminate, va fi periculos pentru sănătate.
Înaintea anului 2000 va fi aproape imposibil să mai găsim vreo
plajă unde să ne putem scălda în apă curată.
Din cauza unui consum şi a unei exploatări fără măsură a solului
şi a subsolului, în scurt timp pămănturile nu vor mai putea produce
elementele agricole necesare pentru alimentaţia oamenilor.
“Animalul Intelectual” în mod greşit numit om, poluănd mările cu
atătea gunoaie, otrăvind aerul cu fumul maşinilor şi al fabricilor,
distrugănd Pămăntul cu exploziile sale atomice subterane şi din cauza
abuzului de produse dăunătoare scoarţei terestre, a supus planeta
Pămănt la o lungă şi înspăimăntătoare agonie care, fără îndoială, se
va termina cu o Mare Catastrofă.
Lumea va putea trece cu greu pragul anului 2000, deoarece
“Animalul Intelectual” este pe cale să distrugă cu mare viteză mediul
său natural.
“Mamiferul Raţional”, în mod greşit numit om, se încăpăţănează
să distrugă Pămăntul, vrea să-l facă de nelocuit şi, fără îndoială, este
pe punctul de a reuşi.
În ceea ce priveşte mările, este clar că au fost transformate, de
toate naţiunile Pămăntului, într-un fel de Mare Depozit de Gunoi.
Şaptezeci la sută din deşeurile întregii lumi zac pe fundul mărilor.
Enorme cantităţi de petrol, insecticide de toate felurile,
numeroase substanţe chimice, gaze otrăvitoare, gaze neurotoxice,
detergenţi etc. sunt pe punctul de a distruge toate speciile vii ale
Oceanului.
Păsările maritime şi planctonul, atăt de indispensabile vieţii, sunt
distruse sistematic.

7
Marea Rebeliune 8

În mod incontestabil, anihilarea Planctonului Marin este de o


gravitate incalculabilă, pentru că acest microorganism produce
şaptezeci la sută din Oxigenul Terestru.
Datorită cercetărilor ştinţifice, s-a putut constata că anumite părţi
din Oceanul Atlantic şi Pacific sunt deja contaminate de reziduurile
radioactive, provenind din exploziile atomice.
În diferite Metropole ale lumii şi în special în Europa, apa dulce se
bea, se elimină, se epurează şi apoi se bea din nou.
În marile oraşe “Super-civilizate”, apa servită la masă a trecut de
mai multe ori prin organismele umane.
În oraşul Cúcuta, în Columbia, la frontiera cu Venezuela, America
de Sud, lucuitorii sunt obligaţi să bea apa neagră şi impură a răului
care aduce toate deşeurile ce vin din Pamplona.
Vreau să mă refer la răul Pamplonita, care a fost atăt de nefast
pentru “Perla Nordului” (Cúcuta).
Din fericire, acum există alt apeduct dar care ocoleşte oraşul, fără
ca pentru aceea să se înceteze să se bea apele negre ale răului
Pamplonita.
Filtre enorme, maşini gigantice, substanţe chimice încearcă să
purifice apele negre ale marilor oraşe europene, dar epidemiile
continuă să se întindă cu aceste ape negre, impure ce au trecut de
atătea ori prin organismele umane.
Faimoşi Bacteriologi au găsit în apa potabilă a marilor Capitale tot
felul de: viruşi, colibacili patogeni, bacterii de Tuberculoză, Tifos,
Variolă, Larve etc...
şipe căt de incredibil ar părea, s-au găsit chiar în instituţiile
însărcinate cu purificarea apei viruşi ai Polimielitei.
Pe de altă parte, risipa de apă este înspăimăntătoare: oamenii de
ştiinţă moderni afirmă că prin anul 1990 umanoidul raţional va muri
de sete.
Cel mai rău din toate acestea este că rezervele subterane de apă
dulce se află în pericol datorită abuzurilor Animalului Intelectual.
Exploatarea fără milă a puţurilor de petrol continuă să fie fatală.
Petrolul extras din interiorul pămăntului traversează apele subterane
şi le contaminează.
Petrolul a făcut deci de nebăut, pentru mai bine de un secol apele
subterane ale pămăntului.
Este de la sine înţeles că rezultatul acestor lucruri a fost moartea
unui mare număr de vegetale şi chiar de persoane.
Acum să vorbim puţin despre aer, atăt de indispensabil pentru
viaţa creaturilor...
La fiecare inspiraţie sau expiraţie, plămănii se încarcă cu o
jumătate de litru de aer, adică vreo doisprezece metri cubi pe zi;
multiplicănd această cantitate cu cele Patru Mii Cinci Sute Milioane de
locuitori pe care îi are Pămăntul, obţinem cantitatea exactă de oxigen
pe care umanitatea întreagă o consumă zilnic, fără a mai vorbi de cea
pe care o consumă celelalte creaturi animale care populează
suprafaţa Pămăntului.

8
Samael Aun Weor 9

Totalitatea Oxigenului pe care îl inspirăm se găseşte în atmosferă


şi provine din planctonul pe care suntem pe punctul de a-l distruge
prin contaminare şi, de asemenea, din fotosinteza plantelor. Din
păcate, rezervele de oxigen sunt pe sfărşite.
Mamiferul Raţional, în mod greşit numit om, prin intermediul
nenumăratelor sale industrii diminuează continuu cantitatea de
radiaţie solară atăt de necesară şi indispensabilă fotosintezei şi iată
de ce, cantitatea de Oxigen pe care o produc actualmente plantele
este cu mult mai mică decăt în secolul trecut.
Ceea ce este mai grav în această tragedie mondială, este că
“Animalul Intelectual” continuă să infecteze mările, să distrugă
Planctonul şi să pustiască vegetaţia.
“Animalul Raţional” continuă să distrugă în mod lamentabil
sursele sale de Oxigen.
“Smogul” pe care “Umanoidul Raţional” îl aruncă mereu în aer, pe
lăngă că ucide, pune în pericol viaţa planetei Pămănt.
“Smogul” nu numai că anihilează rezervele de Oxigen, ci este pe
cale să omoare şi oamenii.
“Smogul” este la originea ciudatelor şi periculoaselor boli,
imposibil de vindecat, lucrul acesta este acum demonstrat.
“Smogul” împiedică intrarea luminii solare şi a razelor
ultraviolete, provocănd prin aceasta grave dezordini în atmosferă.
Ne apropriem de o eră de alterări climaterice, de glaciaţii, de
avansări a gheţurilor polare spre Ecuator, de cicloane
înspăimăntătoare, de cutremure de pămănt etc.
Nu atăt din cauza utilizării căt a abuzului de energie electrică, în
anul 2000 va fi mai cald în anumite regiuni ale Planetei Pămănt, ceea
ce va contribui la procesul Revoluţiei axei Polilor Pămăntului.
În curănd polii vor constitui Ecuatorul şi acesta din urmă, va
deveni Poli.
Dezgheţarea Polilor a început şi un nou Potop Universal soseşte,
precedat de foc.
În următoarele decenii “Dioxidul de Carbon” se va multiplica, iar
atunci acest element chimic va forma un strat gros în atmosfera
Pămăntului.
Un asemenea filtru va absorbi foarte greu radiaţia termică şi va
acţiona ca o seră de fatalităţi.
Clima Pămăntului va deveni mai caldă în multe locuri şi căldura
va face să se topească gheaţa Polilor, făcănd să urce nivelul oceanelor
într-un mod înfricoşător.
Situaţia este extrem de gravă, solul fertil este pe cale de
dispariţie şi în fiecare zi se nasc două sute de mii de oameni care au
nevoie de hrană.
Catastrofa mondială de Foame care se aproprie va fi, cu
siguranţă, înspăimăntătoare; iar ea bate deja la uşă.
În prezent, există patruzeci de milioane de persoane care mor
anual de foame, din lipsă de alimente.

9
Marea Rebeliune 10

Criminala industrializare a lemnului şi exploatarea nemiloasă a


Minelor şi a Petrolului sunt în măsură să transforme Pămăntul într-un
deşert.
Dacă este sigur că energia nucleară este mortală pentru omenire,
nu-i mai puţin adevărat că actualmente există şi “Raze ale Morţii”,
“Bombe Microbiene” şi multe alte produse extrem de distructive şi
răufăcătoare, inventate de oamenii de ştiinţă.
Incontestabil, pentru a obţine energia nucleară, se produc mari
cantităţi de căldură, greu de controlat şi putănd în orice moment să
producă o catastrofă.
Pentru a obţine energia nucleară este nevoie de enorme cantităţi
de minerale radioactive, din care nu se foloseşte numai treizeci la
sută, ceea ce face ca subsolul Pămăntului să se termine repede.
Deşeurile atomice care sunt lăsate în subsol, se dovedesc a fi
extrem de periculoase. Nu există loc sigur pentru deşeurile atomice.
Dacă gazul unui depozit atomic ajunge să scape chiar într-o
proporţie mică, milioane de persoane pot muri.
Contaminarea alimentelor şi a apelor poate duce la alteraţii
genetice şi monştri umani: creaturi care se nasc deformate şi
monstruoase.
Înaintea anului 1999 va avea loc un grav accident nuclear care va
cauza o adevărată spaimă.
Cu siguranţă, omenirea nu ştie să trăiască, a degenerat
înspăimăntător şi, pur şi simplu, s-a aruncat în prăpastie.
Cel mai grav în toată această problemă este că factorii acestei
stări de dezolare: foamea, războaiele, distrugerea Planetei pe care
trăim etc., se află în noi înşine, îi cărăm în interior, în Psihicul nostru.

10
Samael Aun Weor 11

CAPITOLUL III

FERICIREA
Oamenii lucrează în fiecare zi, luptă pentru supravieţuire, vor să
existe într-un fel sau altul, dar nu sunt fericiţi.
Această poveste a fericirii este “în chineză”, cum se spune. Cel
mai grav lucru este că oamenii o ştiu şi totuşi, în mijlocul atător
amărăciuni, se pare că nu-şi pierd speranţa de a atinge într-o zi
fericirea, fără să ştie cum sau în ce fel.
Bieţii oameni! Căt suferă! Si totuşi vor să trăiască, se tem că îşi
pot pierde viaţa...
Dacă oamenii ar înţelege ceva din Psihologia Revoluţionară, ar
gandiprobabil altfel; dar, în realitate, nu ştiu nimic, vor să
supravieţuiască în mijlocul mizeriei lor şi asta-i tot.
Există momente plăcute şi foarte plăcute, dar acestea nu sunt
fericirea; iar oamenii confundă plăcerea cu fericirea. “Chefurile”,
petrecerile mari, beţiile, orgiile sunt plăceri bestiale, dar nu asta este
fericirea... Există totuşi mici petreceri sănătoase, fără beţii, fără
bestialităţi, fără alcool etc., dar nici aceasta nu este fericirea...
Eşti o persoană amabilă? Cum te simţi cănd dansezi? Eşti
îndrăgostit? Iubeşti cu adevărat? Cum te simţi cănd dansezi cu fiinţa
adorată? Dă-mi voie să par puţin crud în aceste momente şi să-ţi spun
că nici aceasta nu este fericirea.
Dacă eşti bătrăn, dacă aceste plăceri nu te mai atrag, dacă îţi par
la fel de neplăcute ca un găndac, scuză-mă dacă îţi spun că dacă erai
tănăr şi plin de iluzii ai fi fost altfel.
În orice caz, spune ce vrei, că dansezi sau nu, că eşti sau nu
îndrăgostit, că ai sau nu ceea ce se cheamă bani, tu nu eşti fericit,
chiar dacă găndeşti contrariul.
Cineva trăieşte viaţa căutănd fericirea peste tot şi moare fără să o
fi găsit.
În America Latină, există mulţi indivizi care speră să căştige într-o
zi marele premiu al loteriei; crezănd că astfel vor obţine fericirea; unii
chiar căştigă, dar nu astfel ajung la mult dorita lor fericire.
Cănd eşti tănăr, visezi la o femeie ideală, vreo prinţesă din “O Mie
şi Una de Nopţi”, ceva extraordinar, dar apoi vine cruda realitate a
faptelor: o Femeie şi copilaşi care trebuie întreţinuţi, probleme
economice dificile etc.
Fără îndoială că pe măsură ce copiii cresc, problemele cresc şi
ele, devenind chiar imposibile...
Pe măsură ce băiatul sau fata vor creşte, pantofii vor deveni
mereu mai mari, ca şi preţul lor, asta e clar.
Marea Rebeliune 12

Pe măsură ce copiii cresc, hainele vor costa din ce în ce mai mult;


dacă sunt bani, nu-i nici o problemă, dar dacă nu sunt, este grav şi
suferinţa este oribilă...
Toate acestea ar fi mai mult sau mai puţin suportabile dacă ar fi o
soţie bună, dar dacă bietul bărbat este înşelat, dacă ”i se pun coarne”
la ce bun să mai lupte să căştige bani?
Din păcate, există cazuri extraordinare, femei minunate,
adevărate tovarăşe de viaţă, atăt la bine căt şi la rău, dar culmea
culmilor, soţii lor nu ştiu să le aprecieze şi aceşti bărbaţi ajung chiar
să le abandoneze pentru alte femei care le fac viaţa amară.
Numeroase sunt tinerele care visează un “prinţ fermecat”; din
păcate, lucrurile se petrec foarte diferit şi, de fapt, biata femeie se
căsătoreşte cu un călău...
Cea mai mare iluzie a unei femei este dorinţa de a avea un cămin
frumos şi de a fi mamă, sfăntă predestinaţie; totuşi, chiar dacă soţul
se dovedeşte a fi foarte bun, lucru desigur foarte greu, pănă la urmă
totul se termină: băieţii şi fetele se căsătoresc, pleacă sau sunt
nerecunoscători faţă de părinţi, iar căminul este definitiv sfărşit.
Pe scurt: în această lume crudă în care trăim, nu există oameni
fericiţi... Toate bietele fiinţe umane sunt nefericite.
În viaţă am cunoscut un mare număr de indivizi plini de bani şi
care sunt copleşiţi de probleme şi de certuri de tot felul,
supraîncărcaţi de impozite etc. Ei nu sunt fericiţi.
La ce serveşte să fii bogat dacă nu eşti sănătos? Bieţii bogaţi!
Uneori sunt mai nefericiţi decăt ultimul dintre cerşetori.
Totul trece în viaţa asta: trec lucrurile, persoanele, ideile etc. Trec
cei care au bani, la fel ca şi cei care n-au şi nimeni nu cunoaşte
fericirea autentică.
Mulţi vor să scape de ei înşişi prin intermediul drogurilor sau a
alcoolului, dar în realitate, nu numai că nu reuşesc această evadare,
dar ceea ce este mai rău, rămăn prinşi în infernul viciului.
Prietenii alcoolului, ai marijuanei, sau ai “L.S.D.”-ului etc., dispar
ca prin minune cănd viciosul se hotărăşte să-şi schimbe viaţa.
Fugind de “Mine Însumi”, de “Eu Însumi” nu se atinge fericirea.
Interesant ar fi mai degrabă “să iei taurul de coarne”, să observi
“EUL”, să-l studiezi cu scopul de a descoperi cauzele durerii.
Cănd cineva descoperă adevăratele cauze ale atător mizerii şi
amărăciuni, fără nici o îndoială că poate face ceva...
Dacă reuşim să terminăm cu “Eul Meu”, cu “Beţiile Mele”, cu
“Viciile Mele”, cu “Afectele mele”, care îmi cauzează atăta durere în
inimă, cu preocupările mele care îmi distrug creierul şi mă
îmbolnăvesc etc., este clar că atunci apare ceea ce nu ţine de timp,
ceea ce este dincolo de corp, de afecte şi de minte, ceea ce este cu
adevărat necunoscut înţelegerii şi care se numeşte FERICIRE!
Incontestabil, atăta timp căt conştiinţa va continua să fie
îmbuteliată, închisă în “EU” în nici un caz, nu vom putea cunoaşte
legitima Fericire.
Samael Aun Weor 13

Fericirea are o savoare pe care “EUL”, “SINELE”, n-a cunoscut-o


niciodată.
Marea Rebeliune 14

CAPITOLUL IV

LIBERTATEA
Simţul Libertăţii este ceva ce n-a fost încă înţeles de Umanitate.
În ceea ce priveşte conceptul de Libertate, pus întotdeauna într-
un mod mai mult sau mai puţin greşit, s-au comis erori foarte grave.
Desigur, ne batem pentru un cuvănt, tragem concluzii absurde,
comitem nedreptăţi de tot felul şi săngele curge pe cămpul de luptă.
Cuvăntul Libertate este fascinant, place tuturor şi totuşi nu avem
o înţelegere adevărată a sa, sunt multe confuzii în jurul acestui
cuvănt.
Nu este posibil să găsim o duzină de oameni care să definească
Libertatea în acelaşi fel.
Termenul de Libertate nu poate fi în nici un fel înţeles de
raţionalismul subiectiv.
Fiecare are în privinţa acestui termen idei diferite: opinii
subiective lipsite de orice realitate obiectivă.
Cănd se pune problema Libertăţii în fiecare minte apare o
incoerenţă, o ambiguitate, o neconcordanţă.
Sunt sigur că însuşi Emmanuel Kant, autorul “Criticii Raţiunii
Pure” şi al “Criticii Raţiunii Practice”, n-a analizat niciodată acest
cuvănt pentru a-i da sensul exact.
Libertate, cuvănt frumos, termen frumos căte crime au fost
comise în numele său!
Fără îndoială, termenul Libertate a hipnotizat mulţimile; munţii şi
văile, răurile şi mările, s-au colorat cu sănge în faţa vrăjii acestui
cuvănt magic...
Căt sănge s-a risipit, căte drapele şi căţi eroi s-au succedat de-a
lungul Istoriei, de fiecare dată cănd pe tapetul vieţii s-a pus problema
Libertăţii.
Din păcate, după orice independenţă, obţinută cu un preţ atăt de
ridicat, sclavia continuă mereu în interiorul fiecărei persoane.
Cine e liber? Cine a atins faimoasa libertate? Căţi s-au
emancipat?
Adolescentul răvneşte libertatea; pare de necrezut că avănd
păine pe săturate, adăpost şi veşminte, doreşte să fugă din casa
părintească în căutarea libertăţii.
Rezultă o neconcordanţă în faptul că tănărul care are totul acasă,
vrea să evadeze, să fugă, să se îndepărteze de locuinţă, fascinat de
termenul libertate. Este ciudat că bucurăndu-se de tot felul de
comodităţi într-un cămin fericit, vrea să piardă ce are, călătorind prin
aceste ţinuturi ale lumii, cufundăndu-se în durere.
Dacă nenorocitul, paria vieţii, cerşetorul aspiră într-adevăr să se
îndepărteze de baraca sa, de cocioabă, cu scopul de a obţine o
Samael Aun Weor 15

schimbare în viaţa lui, este absolut corect, dar ca tănărul răsfăţat,


odorul mamei, să încerce să fugă, să caute salvarea, asta se
dovedeşte a fi o neconcordanţă, chiar o absurditate şi totuşi, aşa se
întămplă; cuvăntul libertate fascinează, încăntă cu toate că nimeni nu
ştie să-l definească precis.
Că o fată tănără vrea libertatea, că ea aspiră să-şi schimbe casa,
că ea doreşte să se căsătorească pentru a scăpa de căminul părintesc
şi să ducă o viaţă mai bună, se dovedeşte, într-o oarecare măsură, un
lucru logic, fiindcă ea are dreptul să fie mamă; totuşi, odată ajunsă
soţie, îşi dă seama că nu este liberă şi că va trebui să continue, cu
resemnare să poarte lanţurile sclaviei.
Funcţionarul, obosit de atătea norme, se vrea liber şi dacă
reuşeşte să devină independent se află în faţa aceleiaşi probleme de a
continua să se simtă sclavul propriilor sale interese şi preocupări.
Cu siguranţă, de fiecare dată cănd ne luptăm pentru Libertate,
suntem dezamăgiţi în ciuda victoriilor.
Atăta sănge a curs inutil în numele Libertăţii şi totuşi, continuăm
să fim proprii noştri sclavi şi ai celorlalţi.
Oamenii se bat pentru cuvinte pe care nu le înţeleg niciodată,
chiar dacă dicţionarele le explică gramatical.
Libertatea este ceva pe care trebuie să o găsim în noi înşine.
Nimeni n-o poate obţine în afara lui însuşi.
“A încăleca aerul” este o expresie orientală care simbolizează
sensul veritabilei Libertăţi.
Nimeni nu poate în mod real să experimenteze Libertatea dacă
conştiinţa sa continuă să fie îmbuteliată în Eu, în Sine.
A înţelege propriul eu, propria persoană, ceea ce sunt eu, este
urgent cănd se doreşte in mod sincer obţinerea libertăţii.
În nici un fel n-am putea scăpa de lanţurile sclaviei, dacă nu
înţelegem înainte toată această problemă a Eului, tot ceea ce este
legat de Eu, de Sine.
În ce constă sclavia? Ce ne face sclavi? Care sunt piedicile? Iată
ceea ce trebuie să descoperim.
Bogaţi şi săraci, credincioşi şi sceptici, toţi sunt în mod hotărit
prizonieri, cu toate că se consideră liberi.
Atăta timp căt conştiinţa, esenţa, adică ceea ce este mai demn şi
decent în noi, va continua să fie îmbuteliată în Sine, în Eu, în poftele şi
temerile mele, în dorinţele şi pasiunile mele, în grijile şi violenţele
mele, în defectele mele psihologice, vom fi, cu siguranţă, în
închisoare.
Sensul Libertăţii nu poate fi integral decăt cănd lanţurile propriei
noastre închisori psihologice au fost distruse.
Atăta timp căt “Eul” va exista, conştiinţa va fi în închisoare.
Singurul mijloc pentru a evada din închisoare, este anihilarea budistă,
dizolvănd Eul, reducăndu-l la cenuşă, la praf cosmic.
Conştiinţa liberă, lipsită de Eu, în absenţa absolută a Eului, fără
dorinţă, fără pasiune, fără poftă sau teamă, experimentează în mod
direct adevărata Libertate.
Marea Rebeliune 16

Orice concept despre Libertate nu este Libertatea. Opiniile pe


care le formulăm asupra Libertăţii sunt foarte departe de a se
conforma cu Realitatea. Ideile pe care le făurim pe tema Libertăţii, n-
au nimic de-a face cu Libertatea autentică.
Libertatea este ceva ce trebuie să experimentăm în mod direct,
iar acest lucru este posibil numai murind psihologic, dizolvănd Eul
terminănd pentru totdeauna cu Sinele.
Nu serveşte la nimic să visăm la Libertate, dacă oricum
continuăm să trăim ca sclavii.
Este mai bine să ne vedem aşa cum suntem, să observăm cu grijă
toate aceste lanţuri ale sclaviei care ne menţin în mod hotărăt în
închisoare.
Cunoscăndu-ne pe noi înşine, văzăndu-ne ce suntem în interior,
vom descoperi poarta autenticei Libertăţi.
Samael Aun Weor 17

CAPITOLUL V

LEGEA PENDULULUI
Este interesant să avem un orologiu cu pendul acasă, nu numai
pentru a şti căt este ceasul, ci şi pentru a reflecta puţin.
Fără pendul, orologiul nu funcţionează; mişcarea pendulului este
profund semnificativă.
În timpurile străvechi nu exista dogma evoluţiei; atunci, înţelepţii
înţelegeau că procesele istorice se dezvoltă întotdeauna conform Legii
Pendulului.
Totul are flux şi reflux, urcă şi coboară, creşte şi descreşte, merge
şi vine, în acord cu această Lege minunată.
Nu există nimic extraordinar în faptul că totul oscilează şi este
supus unui du-te-vino al timpului, că totul evoluţionează şi
involuţionează.
La o extremitate a mişcării pendulare se află bucuria, la cealaltă
durerea; toate emoţiile noastre, gănduri, aspiraţii, dorinţe etc.,
oscilează în acord cu Legea Pendulului.
Speranţă şi disperare, pesimism şi optimism, pasiune şi durere,
triumf şi eşec, profituri şi pierderi, corespund cu siguranţă celor două
extreme ale mişcării pendulare.
Egiptul s-a născut în toată puterea şi maiestatea sa pe malurile
fluviului sacru, dar cănd pendulul a trecut de cealaltă parte, în
estrema opusă, ţinutul faraonilor a căzut ridicăndu-se atunci
Ierusalimul, oraşul iubit al Profeţilor.
Israel a căzut cănd pendulul şi-a schimbat poziţia şi la
extremitatea opusă a apărut Imperiul Roman.
Mişcarea pendulară înalţă şi doboară Imperiile, face să se nască
Civilizaţii puternice, pentru ca apoi să le distrugă etc.
Putem aşeza la extremitatea dreaptă a pendulului diversele şcoli
pseudo-ezoterice şi pseudo-ocultiste, religiile şi sectele.
Putem aşeza la extremitatea stăngă a mişcării pendulare toate
şcolile de tip materialist, marxist, ateist sceptic etc. Iată cele două
antiteze ale mişcării pendulare, schimbătoare, subiecte ale
permutaţiilor neîncetate.
Religiosul fanatic, din cauza unei decepţii sau al oricărui alt
eveniment insolit, poate trece la cealaltă extremă a pendulului,
devenind ateu, materialist, sceptic.
Materialistul fanatic, ateu, ca efect al unei împrejurări deosebite,
probabil un eveniment metafizic transcendental sau un moment de
teroare indescriptibilă, poate trece la extrema opusă a mişcării
pendulare, transformăndu-se într-un reacţionar religos insuportabil.
Exemple: un preot învins într-o polemică de către un ezoterist,
devine în disperare, necredincios şi materialist.
Marea Rebeliune 18

Cunoaştem cazul unei doamne atee şi necredincioase care,


datorită unei experienţe metafizice, concludente şi decisive, s-a
convertit într-o exponentă magnifică de ezoterism practic.
În numele adevărului, trebuie să declarăm că ateul, materialistul
adevărat şi absolut nu este decăt o farsă, nu există aşa ceva.
În aproprierea unei morţi inevitabile, în faţa unui moment de
teroare de nedescris, duşmanii Eternului, materialiştii şi incredulii,
trec imediat de cealaltă extremitate a pendulului începănd să plăngă,
să se roage şi să implore cu o credinţă infinită şi o enormă devoţiune.
Însuşi Karl Marx, autorul Materialismului Dialectic a fost un evreu
fanatic al religiei sale şi, după moarte, i s-au rezervat funeraliile unui
mare rabin.
Karl Marx a elaborat Dialectica sa Materialistă cu un singur scop:
“S~ CREEZE O ARM~ PENTRU A DISTRUGE TOATE RELIGIILE LUMII
PRIN INTERMEDIUL SCEPTICISMULUI.”
Acesta este un caz tipic de gelozie religioasă ajunsă la extremă;
în nici un mod Marx nu putea accepta existenţa altor religii şi a
preferat să le distrugă prin intermediul Dialecticii sale.
Karl Marx a executat unul din Protocoalele Sionului care spune
textual: “Nu contează dacă umplem lumea de materialism şi de
ateism respingător; în ziua în care vom triumfa, vom învăţa religia lui
Moise codificată cum trebuie şi în mod dialectic, nepermiţănd nici o
altă religie în lume”.
Este foarte interesant să ştim că în Uniunea Sovietică, religiile au
fost persecutate şi că se predă poporului dialectica materialistă, în
timp ce în sinagogi se studia Talmudul, Biblia şi religia, lucrăndu-se
aici în libertate, fără nici o problemă.
Conducătorii guvernului rus sunt religioşi fanatici ai Legii lui
Moise şi totuşi, otrăvesc poporul cu farsa Materialismului Dialectic.
Nu ne vom pronunţa împotriva poporului lui Israel; ne declarăm
doar împotriva unei anumite elite care face un joc dublu tinzănd spre
scopuri nemărturisite şi otrăvind poporul cu Dialectica Materialistă în
timp ce, în secret, practică religia lui Moise.
Materialismul şi spiritualismul, cu toate sechelele teoriilor lor, a
prejudecăţilor şi a ideilor preconcepute de tot felul, se dezvoltă în
minte conform Legii Pendulului urmănd schimbările modei, a
timpurilor şi a obiceiurilor.
Spirit şi materie sunt două concepte foarte discutabile şi spinoase
pe care nimeni nu le înţelege.
Mintea nu ştie nimic despre spirit şi nici despre materie.
Un concept nu-i nimic altceva decăt un concept. Realitatea nu
este un concept, cu toate că se pot făuri multe concepte asupra
realităţii.
Spiritul este spiritul (Fiinţa) şi numai el însuşi se poate cunoaşte
pe sine.
Este scris: “FIIN[A ESTE FIIN[A şiRA[IUNEA DE A FI A FIIN[EI ESTE
ÎNS~şiFIIN[A”.
Samael Aun Weor 19

Fanaticii Zeului materie, oamenii de ştiinţă ai Materialismului


Dialectic sunt empirici şi absurzi sută la sută. Ei vorbesc de materie
cu o auto-suficienţă uimitoare şi stupidă cănd, în realitate, nu cunosc
nimic.
Ce este materia? Care dintre aceşti proşti oameni de ştiinţă o
ştiu? Această materie atăt de lăudată este încă un concept foarte
discutabil şi destul de spinos.
Care este materia? Bumbacul, fierul, carnea, amidonul, o piatră,
arama, un nor sau ce altceva? A spune că totul este materie ar fi tot
aşa de empiric şi absurd ca şi afirmaţia că tot organismul uman este
un ficat, sau o inimă ori un rinichi. Evident, un lucru este un lucru şi
alt lucru este alt lucru, fiecare organ este diferit şi fiecare substanţă
este distinctă; atunci, care din toate aceste substanţe este această
materie atăt de lăudată?
Multă lume se joacă cu conceptele pendulului, dar de fapt
conceptele nu sunt realitate.
Mintea cunoaşte numai forme iluzorii ale naturii, dar nu ştie nimic
de adevărul cuprins în aceste forme.
Teoriile trec şi se se demodează de-a lungul timpului şi al anilor şi
ceea ce am învăţat la şcoală, curănd nu mai serveşte la nimic.
Concluzie: nimeni nu ştie nimic.
Conceptele extremităţii drepte sau ale extremităţii stăngi, ale
pendulului, trec ca moda femeilor; toate acestea sunt procese ale
minţii, lucruri care se petrec la suprafaţa înţelegerii, prostiei, vanităţi
ale intelectului.
Oricărei discipline psihologice i se opune o altă disciplină, fiecărui
proces psihologic în mod logic structurat, i se opune un altul
asemănător. Ce este oare cu toate acestea?
Realul, adevărul, iată ce ne interesează, dar asta n-are nimic cu
pendulul, asta nu se află în acel dute-vino al teoriilor şi credinţelor.
Adevărul este necunoscutul secundă după secundă, clipă de clipă.
Adevărul este în centrul pendulului, nici în extremitatea dreaptă şi
nici în cea stăngă.
Cănd Isus a fost întrebat: “Ce este Adevărul?”, el a păstrat o
profundă tăcere; şi cănd i s-a pus aceeaşi întrebare lui Buddha, el a
întors spatele şi s-a îndepărtat.
Adevărul nu este o problemă de opinii, nici de teorii, nici de
prejudecăţi de extremă stăngă sau de extremă dreaptă.
Conceptul pe care mintea îl poate elabora în ceea ce priveşte
adevărul, nu este niciodată adevărul.
Ideea pe care înţelegerea o are despre adevăr, nu este absolut
deloc adevărul.
Opinia pe care o avem asupra adevărului, aşa respectabilă
precum e, în nici un caz nu este adevărul.
Nici curentele spiritualiste, nici adversarele lor materialiste nu vor
putea niciodată să conducă la adevăr.
Marea Rebeliune 20

Adevărul este ceva care trebuie să fie experimentat într-un mod


direct, ca atunci cănd cineva îşi pune degetul pe foc şi se arde sau
cănd înghite apă şi se îneacă.
Centrul pendulului este înăuntrul nostru, şi acolo trebuie să
descoperim şi să experimentăm în mod direct realul, adevărul.
Trebuie să ne auto-explorăm direct pentru a ne auto-descoperi şi
a ne cunoaşte profund pe noi înşine.
Experienţa adevărului survine numai cănd am eliminat
elementele nedorite al căror ansmablu constituie Eul, Sinele.
Numai eliminănd eroarea, vine adevărul. Numai dezintegrănd Eul:
greşelile mele, prejudecăţile, temerile mele, pasiunile şi dorinţele
mele, credinţele şi fornicările mele, încăpăţănările intelectuale şi auto
suficienţele de tot felul, ni se prezintă experienţa realului.
Adevărul n-are nimic cu ceea ce s-a spus sau s-a lăsat să se
spună, cu ceea ce s-a scris ori s-a lăsat să se scrie; el se naşte în
interiorul nostru numai cănd Eul este mort.
Mintea nu poate căuta adevărul pentru că nu-l cunoaşte. Mintea
nu poate recunoaşte adevărul pentru că nu l-a cunoscut niciodată.
Adevărul ne vine în mod spontan cănd am eliminat toate elementele
nedorite care constituie Eul, Sinele.
Atăta timp căt conştiinţa va continua să fie îmbuteliată în Eu, ea
nu va putea experimenta ce este realul, ceea ce este dincolo de corp,
de sentimente şi de minte, ceea ce este adevărul.
Cănd Sinele este redus la praf cosmic, conştiinţa se eliberează
pentru a se trezi definitiv, experimentănd în mod direct adevărul.
Pe bună dreptate, Marele Kabir Isus a spus: “CUNOAŞTE[I
ADEV~RUL şiEL V~ VA FACE LIBERI.”
La ce-i serveşte omului să cunoască cincizeci de mii de teorii
dacă n-a experimentat niciodată Adevărul?
Sistemul intelectual al oricărui om este foarte respectabil, dar
unui sistem oarecare i se opune altul şi nici unul nici cealalt nu sunt
adevărul.
Mai bine să ne auto-explorăm pentru a ne auto-cunoaşte şi a
ajunge să experimentăm într-o zi, într-un mod direct realul,
ADEV~RUL.
Samael Aun Weor 21

CAPITOLUL VI

CONCEPT şiREALITATE
Cine sau ce poate garanta că realitatea şi conceptul sunt absolut
egale?
Conceptul este un lucru iar realitatea este altul şi există o
tendinţă să ne supraestimăm propriile concepte.
Realitate egal concept este un lucru imposibil: totuşi, lumea,
hipnotizată de propriul său concept, presupune totdeauna că acesta şi
realitatea sunt echivalente.
Unui proces psihologic oarecare, corect structurat prin
intermediul unei logici exacte, i se opune un altul diferit, riguros
formulat cu ajutorul unei logici asemănătoare ori superioare. şiatunci?
Două minţi sever disciplinate şi încadrate în structuri intelectuale
ferme, discutănd şi polemizănd despre o realitate sau alta, cred
fiecare în exactitatea propriului lor concept şi în falsitatea conceptului
celuilalt; dar care are dreptate? Cine ar putea în mod cinstit să
garanteze pentru un caz sau altul? La care dintre ei conceptul şi
realitatea sunt identice?
Incontestabil, fiecare cap este o lume şi în interiorul tuturor şi a
fiecăruia dintre noi există un fel de dogmatism pontifical şi dictatorial
care vrea să ne facă să credem în egalitatea absolută a conceptului şi
a realităţii.
Aşa puternice cum sunt structurile unui raţionament, nimeni nu
poate garanta echivalenţa absolută a conceptului şi a realităţii.
Cei care sunt închişi în vreun procedeu oarecare de logistică
intelectuală vor întotdeauna să facă, să coincidă realitatea
fenomenelor cu conceptele elaborate, iar asta nu-i altceva decăt
rezultatul halucinaţiei raţionamentului.
Deschiderea în faţa noului este dificila facilitate a clasicului; din
păcate, oamenii vor să descopere, să vadă în orice fenomen natural
propriile lor prejudecăţi, concepte, preconcepţii, opinii şi teorii; nimeni
nu ştie să fie receptiv, să vadă noul cu mintea liberă şi spontană.
Cel mai bine ar fi ca fenomenele să-i vorbească savantului; din
păcate, savanţii zilelor noastre nu ştiu să vadă fenomenele, ei vor să
vadă în ele numai confirmarea tuturor ideilor lor preconcepute.
Deşi acest lucru pare de necrezut, oamenii de ştiinţă moderni nu
ştiu nimic despre fenomenele naturale.
Cănd în fenomenele naturale vedem numai propriile noastre
concepte, cu siguranţă nu vedem fenomenele, ci conceptele.
Totuşi prostănacii oameni de ştiinţă, hipnotizaţi de fascinantul lor
intelect, cred în mod stupid, că fiecare din conceptele lor este absolut
asemenea unuia sau altuia din fenomenele observate, cănd realitatea
este diferită.
Marea Rebeliune 22

Nu negăm că afirmaţiile noastre sunt respinse de oricine este


închis în vreun procedeu logistic; fără îndoială, condiţia pontificală şi
dogmatică a intelectului, n-ar putea în nici un fel să accepte că un
anume concept corect elaborat nu coincide exact cu realitatea.
De îndată ce mintea observă prin intermediul simţurilor vreun
fenomen, se grăbeşte imediat să-l eticheteze cu un termen ştiinţific
care, la fel ca o cataplasmă, nu serveşte incontestabil decăt să
ascundă propria ignoranţă.
Într-adevăr, mintea nu ştie să fie receptivă la nou, dar ştie să
inventeze termeni foarte complicaţi cu care pretinde că poate să
califice într-un mod înşelător ceea ce nu cunoaşte deloc.
Vorbind de data aceasta ca Socrate, vom spune că mintea nu
numai că nu ştie, dar nici măcar nu ştie că nu ştie.
Mintea modernă este teribil de superficială, s-a specializat în a
inventa termeni foarte savanţi pentru a-şi ascunde propria ignoranţă.
Există două feluri de ştiinţă: prima nu-i decăt această
putreziciune de teorii subiective care abundă peste tot. A doua este
ştiinţa pură a marilor iluminaţi, ştiinţa obiectivă a Fiinţei.
Fără îndoială, nu ar fi posibil să pătrundem în amfiteatrul ştiinţei
cosmice dacă înainte de asta n-am fi morţi în noi înşine.
Trebuie să dezintegrăm toate acele elemente indezirabile pe care
le cărăm în interiorul nostru şi al căror ansamblu constituie Sinele, Eul
psihologic.
Atăt timp căt conştiinţa superlativă a Fiinţei va continua să fie
îmbuteliată în Eu, în propriile noastre concepte şi teorii subiective, va
fi absolut imposibil să cunoaştem direct realitatea crudă a
fenomenelor naturale în sine.
Cheia laboratorului naturii o ţine în măna sa dreaptă Îngerul
Morţii.
Putem învăţa foarte puţin din fenomenul naşterii, dar din cel al
morţii putem învăţa totul.
Templul neatins al ştiinţei pure se află în fundul mormăntului
negru. Dacă grăuntele nu moare, planta nu se naşte. Numai odată cu
moartea se naşte noul.
Atunci cănd Egoul moare, conştiinţa se trezeşte pentru a vedea
realitatea tuturor fenomenelor naturale aşa cum sunt în ele însele şi
prin ele însele.
Conştiinţa ştie ceea ce a experimentat direct prin ea însăşi,
realitatea crudă a vieţii dincolo de corp, de afecte şi de minte.
Samael Aun Weor 23

CAPITOLUL VII

DIALECTICA CONŞTIIN[EI
În munca ezoterică ce se raportează la eliminarea elementelor
nedorite pe care le cărăm în interiorul nostru, apare adesea
plictiseala, oboseala, saturaţia.
De aceea, trebuie să ne întoarcem la punctul originar de plecare
şi să reevaluăm fundamentele muncii psihologice, dacă într-adevăr
aspirăm la o schimbare radicală.
Este indispensabil să iubim munca ezoterică, dacă într-adevăr
vrem o transformare interioară completă.
Atăta timp căt nu iubim munca psihologică, ce conduce la
schimbare, reevaluarea principiilor se dovedeşte un lucru absolut
imposibil.
Ar fi absurd să credem că ne putem interesa de muncă dacă în
realitate, n-am ajuns s-o iubim.
Acest lucru înseamnă că iubirea este indispensabilă, de căte ori
încercăm să reevaluăm fundamentele muncii psihologice.
Este urgent să ştim înainte de toate, ce este conştiinţa, căci
există mulţi oameni care nu s-au interesat niciodată pentru a şti ceva
despre acest subiect.
Orice persoană comună şi obişnuită nu ignoră faptul că un boxer
care cade făcut knock-out în ring îşi pierde conştiinţa.
E clar că revenindu-şi în simţire nefericitul pugilist îşi dobăndeşte
din nou conştiinţa.
Oricine înţelege, în consecinţă, că există o diferenţă clară între
personalitate şi conştiinţă.
Cănd venim pe lume, noi toţi avem în timpul existenţei trei
procente de conştiinţă şi un procentaj de nouăzeci şi şapte la sută
împărţit între subconştiinţă, infraconştiinţă şi inconştiinţă.
Aceste trei procente de conştiinţă trează pot fi crescute pe
măsură ce lucrăm cu noi înşine.
Nu este cu putinţă să facem conştiinţa să crească prin intermediul
procedeelor exclusiv fizice sau mecanice.
Fără îndoială, conştiinţa poate fi trezită numai cu ajutorul unei
munci conştiente şi a unor suferinţe voluntare.
Există mai multe tipuri de energie în interiorul nostru pe care
trebuie să le înţelegem; primul: energia mecanică; al doilea: energia
vitală; al treilea: energia psihică; al patrulea: energia mentală; al
cincelea: energia voinţei; al şaselea: energia conştiinţei; al şaptelea:
energia spiritului pur.
Putem multiplica mult şi bine energia strict mecanică, pentru că
niciodată nu vom reuşi să ne trezim conştiinţa.
Marea Rebeliune 24

Chiar dacă facem să ne crească forţele vitale în mod considerabil,


în interiorul organismului nostru, niciodată nu vom ajunge să ne
trezim conştiinţa.
Există multe procese psihologice care au loc în interiorul nostru
fără cea mai mică intervenţie a conştiinţei.
Aşa mare cum este disciplina minţii, energia mentală nu va reuşi
niciodată să trezească diversele funcţionalisme ale conştiinţei.
Forţa voinţei, chiar dacă este multiplicată la inifinit, nu poate
ajunge să trezească conştiinţa.
Toate aceste tipuri de energie se eşalonează în diferitele nivele şi
dimensiuni care nu au nimic de-a face cu conştiinţa.
Conştiinţa se poate trezi numai prin intermediul muncii conştiente
şi a unor eforturi supreme.
Micul procentaj de conştiinţă pe care îl posedă umanitatea, în loc
să crească, este cheltuit în mod inutil în viaţă.
Evident că identificăndu-ne cu toate evenimentele existenţei
noastre, ne risipim inutil energia conştiinţei.
Ar trebui să vedem viaţa ca pe un film, fără să ne identificăm
niciodată cu nici o comedie, dramă sau tragedie, economisindu-ne
astfel energia conştientivă.
Conştiinţa în sine este un tip de energie cu o foarte înaltă
frecvenţă vibratorie.
Nu trebuie să confundăm conştiinţa cu memoria, căci ele sunt tot
atăt de diferite una de alta precum este lumina farurilor unui
automobil în raport cu drumul pe care mergem.
Multe acte se efectuează în interiorul nostru fără nici o participare
din partea a ceea ce se numeşte conştiinţă.
În organismul nostru se petrec o mulţime de ajustări şi reajustări
fără cea mai mică participare din partea conştiinţei.
Centrul motor al corpului nostru poate conduce un automobil sau
ne poate dirija degetele pe clapele unui pian fără cea mai mică
participare a conştiinţei.
Conştiinţa este lumina pe care inconştientul nu o percepe.
Orbul nu percepe lumina fizică solară, dar totuşi, ea există prin ea
însăşi.
Trebuie să ne deschidem pentru ca lumina conştiinţei să pătrundă
în tenebrele înfricoşătoare ale Eului, ale Sinelui.
Acum vom înţelege mai bine semnificaţia cuvintelor lui Ioan cănd
spune în Evanghelie: “Lumina a venit la întuneric, dar întunericul nu a
înţeles-o”.
Ori, lumina conştiinţei va fi imposibil să pătrundă în tenebrele
Eului, dacă înainte nu utilizăm simţul minunat al auto-observării
psihologice.
Trebuie să ne croim o trecere spre lumină ca ea să ilumineze
profunzimile întunecate ale Eului Psihologic.
Nu ne-am observa niciodată dacă n-am avea interes să ne
schimbăm; un asemenea interes este posibil numai dacă iubim într-
adevăr învăţăturile ezoterice.
Samael Aun Weor 25

Acum cititorii noştri înţeleg motivul pentru care îi sfătuim să-şi


reevalueze permanent instrucţiunile privind lucrul cu sinele.
Conştiinţa trezită ne permite să experimentăm în mod direct
realitatea.
Din păcate, animalul intelectual, în mod greşit numit om, fascinat
de puterea de formulare a logicii dialectice, a uitat dialectica
conştiinţei.
Incontestabil, puterea de a formula concepte logice se dovedeşte
a fi, în fond, extrem de săracă.
De la teză putem trece la antiteză şi prin intermediul discuţiei
ajungem la sinteză; ori, acesta continuă să fie un concept intelectual
care în nici un caz nu poate să coincidă cu realitatea.
Dialectica Conştiinţei este mai directă, ne permite să
experimentăm realitatea oricărui fenomen, în sine şi prin el însuşi.
Fenomenele naturale în nici un caz nu coincid exact cu conceptele
elaborate de minte.
Viaţa se dezvoltă clipă de clipă, iar cănd o capturăm pentru a o
analiza, o ucidem.
Cănd încercăm să elaborăm concepte, observănd un fenomen
natural oarecare, de fapt, încetăm să mai percepem realitatea
fenomenului şi vedem în acest fenomen numai reflectarea unor teorii
şi concepte răncede care n-au absolut nimic cu faptul observat.
Halucinaţia intelectuală este fascinantă şi vrem cu orice preţ ca
toate fenomenele naturii să coincidă cu logica noastră dialectică.
Dialectica conştiinţei îşi are baza în experienţele trăite şi nu în
simplul raţionalism subiectiv.
Toate legile naturii există înăuntrul nostru şi dacă nu le
descoperim în interiorul nostru, nu le vom descoperi niciodată în afara
noastră.
Omul este cuprins în Univers şi Universul este cuprins în om.
Real este ceea ce experimentăm numai în propriul nostru interior,
numai conştiinţa poate experimenta realitatea.
Limbajul conştiinţei este simbolic, intim şi profund semnificativ şi
doar cei treji pot să-l înţeleagă.
Cel care vrea să-şi trezească conştiinţa trebuie să elimine din
interiorul său toate elementele nedorite care constituie Egoul, Eul,
Sinele, în interiorul cărora se află îmbuteliată esenţa.
Marea Rebeliune 26

CAPITOLUL VIII

JARGONUL ŞTIIN[IFIC
Didactica logică este condiţionată şi în afară de asta calificată
prin prepoziiţile “în” şi “cu privire la”, care nu ne conduc niciodată la
experienţa directă a realului.
Fenomenele naturii sunt foarte departe de modul în care le văd
oamenii de ştiinţă.
Desigur, de îndată ce un fenomen oarecare este descoperit, este
calificat şi etichetat imediat cu vreun termen complicat al jargonului
ştiinţific.
Evident, aceşti termeni atăt de complicaţi ai ştiinţei moderne
servesc numai drept paravan pentru a masca ignoranţa.
Fenomenele naturale nu sunt, nicidecum aşa cum le văd oamenii
de ştiinţă.
Viaţa, cu toate procesele şi fenomenele sale, se dezvoltă clipă de
clipă, moment de moment şi cănd mintea ştiinţifică o opreşte pentru a
o analiza, de fapt, o ucide.
Orice deducţie trasă dintr-un fenomen natural oarecare, nu este
niciodată la fel cu realitatea concretă a fenomenului; din păcate,
mintea omului de ştiinţă, halucinată de propriile sale teorii, crede
ferm în realitatea deducţiilor sale.
Intelectul halucinat, nu numai că vede în fenomene reflectarea
propriilor sale concepte, dar şi, ceea ce e mai rău, vrea într-un mod
dictatorial ca fenomenele să fie absolut egale tuturor acestor
concepte cu care este plin intelectul.
Fenomenul de halucinaţie intelectuală este uimitor; nici unul din
aceşti prostănaci oameni de ştiinţă ultramoderni n-ar admite
realitatea propriei sale halucinaţii.
Cu siguranţă, oamenii de ştiinţă ai acestor timpuri, n-ar accepta
nicidecum să fie calificaţi ca fiind halucinaţi.
Forţa auto-sugestiei i-a făcut să creadă în realitatea tuturor
acestor concepte ale jargonului ştiinţific.
Evident, mintea halucinată se crede conştientă şi vrea într-un
mod dictatorial ca toate procesele naturii să meargă pe linia ideilor
sale savante.
Nu a apărut bine un nou fenomen şi acesta este calificat,
etichetat şi plasat într-un loc sau altul, ca şi cum ar fi într-adevăr
înţeles.
Există mii de termeni care s-au inventat pentru etichetarea
fenomenelor, totuşi, pseudo-savanţii nu ştiu nimic despre realitatea
acestor fenomene.
Un exemplu viu din tot ce am afirmat în acest capitol va fi privitor
la corpul uman.
Samael Aun Weor 27

În numele adevărului, putem afirma în mod hotărăt că acest corp


fizic este absolut necunoscut de către oamenii de ştiinţă moderni.
O afirmaţie de acest fel ar putea să pară foarte obraznică pentru
pontifii ştiinţei moderne; fără îndoială, am merita din partea lor
excomunicarea.
Totuşi, avem baze foarte solide pentru a face o afirmaţie atăt de
teribilă; din păcate, minţile halucinate sunt atăt de convinse de
pseudo-ştiinţa lor, încăt n-ar putea nicidecum să accepte cruda
realitate a ignoranţei lor.
Dacă am spune capilor oamenilor de ştiinţă moderni că Contele
Cagliostro, personaj foarte interesant al secolului XVI, XVII şi XVIII,
trăieşte în plin secol XX, dacă le-am spune că faimosul Paracelsius,
însemnat medic al Evului Mediu, există încă şi astăzi, puteţi fi siguri
că pontifii ştiinţei actuale şi-ar bate joc de noi şi n-ar accepta
niciodată afirmaţiile noastre.
Totuşi, aşa este; pe suprafaţa pămăntului trăiesc în prezent
autenticii mutanţi, oameni nemuritori cu corpuri care dăinuie din
timpurile cele mai îndepărtate, de mii sau chiar de milioane de ani.
Autorul acestei opere cunoaşte mutanţii, dar nu ignoră
scepticismul modern, halucinaţia oamenilor de ştiinţă şi starea de
ignoranţă a maimuţelor savante.
De aceea, nu vom cădea nicidecum în iluzia de a crede că
fanaticii jargonului ştiinţific vor accepta realitatea insolitelor noastre
declaraţii.
Corpul oricărui mutant este o sinceră sfidare faţă de jargonul
ştiinţific al acestor timpuri.
Corpul oricărui mutant îşi poate schimba aspectul întorcăndu-se
apoi la starea sa normală fără să sufere nici o daună.
Corpul oricărui mutant poate pătrunde instantaneu în a patra
verticală şi poate chiar să ia orice formă vegetală sau animală,
reluăndu-şi apoi starea sa normală fără să sufere nici un prejudiciu.
Corpul oricărui mutant sfidează violent vechile tratate de
Anatomie ale ştiinţei oficiale.
Din păcate, nici una din aceste declaraţii n-ar putea să-i convingă
pe halucinaţii jargonului ştiinţific.
Aceşti domni aşezaţi pe tronurile lor pontificale, ne-ar privi fără
nici o îndoială cu dispreţ, poate cu mănie, şi chiar este posibil, cu un
pic de milă.
Totuşi, adevărul este aşa cum este şi realitatea mutanţilor este o
sinceră sfidare faţă de toate teoriile ultramoderne.
Autorul acestei opere cunoaşte mutanţii, dar nu speră să fie
crezut de cineva.
Fiecare organ al corpului uman este controlat de către legi şi forţe
pe care halucinaţii jargonului ştiinţific nici vorbă să le cunoască.
Nici chiar elementele naturii în sine nu sunt cunoscute de ştiinţa
oficială; cele mai bune formule chimice sunt incomplete: H 2O, doi
atomi de Hidrogen şi unul de Oxigen pentru a obţine apa, acest lucru
se dovedeşte a fi pur empiric.
Marea Rebeliune 28

Dacă s-ar încerca într-un laborator să se unească atomul de


Oxigen cu cei doi atomi de Hidrogen nu s-ar obţine nici apă, nici
nimic, pentru că această formulă este incompletă, îl lipseşte
elementul foc şi numai cu acest element se poate crea apa.
Intelectualizarea, aşa strălucită cum pare, nu ne poate conduce
niciodată la experienţa realului.
Clasificarea substanţelor şi termenii dificili cu care sunt
etichetate, servesc numai drept paravan pentru a ascunde ignoranţa.
Faptul că intelectul vrea cu orice preţ ca o substanţă sau alta să
posede un nume şi nişte caracteristici determinate, rezultă absurd şi
insuportabil.
De ce intelectul se crede atotştiutor? De ce se fascinează crezănd
că substanţele şi fenomenele sunt aşa cum crede el că sunt? De ce
intelectul vrea ca natura, să fie o replică perfectă a tuturor teoriilor
sale, a conceptelor, dogmelor, opiniilor, preconcepţiilor şi
prejudecăţilor?
În realitate, fenomenele naturale nu sunt cum s-ar crede că sunt,
iar substanţele şi forţele naturii nu sunt deloc aşa cum găndeşte
intelectul că sunt.
Conştiinţa trează nu este mintea, nici memoria, nici nimic
asemănător. Numai conştiinţa eliberată poate să experimenteze prin
ea însăşi şi în mod direct realitatea vieţii libere în mişcarea sa.
Totuşi, trebuie să afirmăm în mod hotărăt că atăta timp căt va
exista în interiorul nostru vreun element subiectiv, conştiinţa va
continua să fie îmbuteliată în acest element şi în consecinţă nu va
putea să se bucure de iluminarea permanentă şi perfectă.
Samael Aun Weor 29

CAPITOLUL IX

ANTICRISTUL
Scănteietorul intelectualism, ca funcţionalism manifestat al Eului
psihologic, este fără îndoială ANTICRISTUL.
Cei care presupun că ANTICRISTUL este un personaj ciudat născut
într-un anumit loc al Pămăntului sau venit dintr-o anumită ţară,
greşesc total.
Am spus şi am repetat că ANTICRISTUL nu este deloc o persoană
anume, ci toate persoanele la un loc.
ANTICRISTUL este fără nici o îndoială, înrădăcinat în străfundul
fiecărei persoane şi se exprimă în multiple moduri.
Intelectul pus în serviciul Spiritului este util; intelectul divorţat de
spirit devine inutil.
Din intelectualism fără spiritualitate se nasc canaliile,
manifestarea vie a ANTICRISTULUI.
Evident, canalia, prin ea însăşi, este ANTICRISTUL. Din păcate,
lumea actuală cu toate tragediile şi nefericirile ei e guvernată de
ANTICRIST.
Starea haotică în care se află umanitatea actuală este, de
necontestat, cauzată de ANTICRIST.
Nelegiuitul de care vorbeşte Pavel din Tars în epistolele sale este,
în zilele noastre, o realitate crudă.
Nelegiuitul a venit deja şi se manifestă peste tot; are cu siguranţă
darul ubicuităţii.
El discută în cafenele, face negocieri la ONU, se aşează comod la
Geneva, face experienţe în laborator, inventează bombe, rachete
teleghidate, gaze asfixiante, bombe bacteriologice etc. etc. etc.
ANTICRISTUL, fascinat de propriul său intelectualism,
exclusivitate absolută a maimuţelor savante, crede că cunoaşte toate
fenomenele naturii.
ANTICRISTUL se crede atotştiutor, îmbuteliat în toată
putreziciunea teoriilor sale şi refuză hotărăt tot ce seamănă cu
Dumnezeu sau cu vreo fiinţă care îl adoră pe acesta.
Auto-suficienţa ANTICRISTULUI, orgoliul şi aroganţa pe care o are,
este ceva insuportabil.
ANTICRISTUL urăşte de moarte virtuţile creştine ale credinţei,
răbdări şi umilinţei.
Toată lumea cade îngenuncheată în faţa ANTICRISTULUI. Adică,
evident, în faţa celui care a inventat avioanele supersonice, vapoarele
minunate, automobilele sclipitoare, medicamentele surprinzătoate
etc.
În aceste condiţii, cine s-ar putea îndoi de ANTICRIST? Cel care
îndrăzneşte astăzi să se pronunţe împotriva tuturor acestor miracole
şi minuni ale fiului pierzaniei, se condamnă pe sine însuşi la batjocura
Marea Rebeliune 30

semenilor lui, la sarcasm, la ironie, la calificativul de stupid şi


ignorant.
Trebuie multe eforturi pentru a-i face pe oamenii serioşi şi
studioşi să înţeleagă acest lucru pentru că aceştia reacţionează şi
opun rezistenţă.
Este clar că animalul intelectual în mod greşit numit om, este un
robot programat de-a lungul grădiniţei, şcolii primare, secundare,
colegiului, universităţii etc.
Nimeni nu poate nega faptul că un robot programat funcţionează
în virtutea programului său, şi în nici un caz nu ar putea funcţiona
dacă ar fi despărţit de program.
ANTICRISTUL a elaborat programul cu care se programează
roboţii umanoizi ai acestor timpuri decadente.
A face aceste declaraţii, a explica lucrurile pe care tocmai le spun
este extrem de dificil pentru că ele se situează în afara programului.
Această situaţie este atăt de gravă, iar înfundarea minţii atăt de
formidabilă, încăt în nici un caz robotul umanoid n-ar putea bănui că
programul nu are rost, căci el însuşi a fost construit după un program;
a se îndoi de program i s-ar părea o erezie, ceva eronat şi absurd.
Ca un robot să se îndoiască de programul său ar fi o nerozie, ceva
absolut imposibil căci chiar existenţa sa este fondată pe program.
Din păcate, lucrurile nu stau aşa cum găndeşte robotul umanoid;
există o altă ştiinţă, o altă cunoaştere, inacceptabilă pentru roboţii
umanoizi.
Umanoidul robot reacţionează şi are dreptate s-o facă, pentru că
n-a fost programat pentru o altă ştiinţă, nici pentru o altă cultură, nici
pentru nimic care diferă de programul său cunoscut.
ANTICRISTUL a elaborat programele robotului umanoid; robotul se
prosternează umil în faţa stăpănului său. Cum ar putea robotul să se
îndoiască de înţelepciunea stăpănului său?
Copilul se naşte inocent şi pur; esenţa care se manifestă în
fiecare creatură este extrem de preţioasă.
Incontestabil, natura depune în creierul noului-născut toate
informaţiile privind viaţa sălbatică, naturală, silvestră, cosmică,
spontană; indispensabile pentru a capta şi pentru a înţelege
adevărurile conţinute în orice fenomen natural perceptibil de către
simţuri.
Aceasta înseamnă că un copil nou-născut ar putea descoperi prin
el însuşi realitatea fiecărui fenomen natural; din păcate, programul
ANTICRISTULUI intervine şi minunatele calităţi pe care natura le-a
depus în creierul noului-născut, sunt în curănd distruse.
ANTICRISTUL interzice găndirea diferită; orice creatură care se
naşte trebuie să fie programtă prin ordinul ANTICRISTULUI.
Fără îndoială, ANTICRISTUL urăşte de moarte acest preţios simţ al
Fiinţei, cunoscut ca “facultate instinctivă de percepţie a adevărurilor
cosmice”.
Samael Aun Weor 31

Ştiinţa pură, diferită de orice putreziciune a teroiilor universitare


care există peste tot, este ceva inadmisibil pentru roboţii
ANTICRISTULUI.
ANTICRISTUL a propagat în toate colţurile Pămăntului multe
războaie, foamete şi boli şi, fără îndoială, va continua să o facă şi
înainte să survină catastrofa finală.
Din păcate, a sosit ora marii apostazii anunţate de toţi profeţii şi,
din păcate, nici o fiinţă umană n-ar îndrăzni să se pronunţe împotriva
ANTICRISTULUI.
Marea Rebeliune 32

CAPITOLUL X

EUL PSIHOLOGIC
Această problemă a eului, a ceea ce sunt, a ceea ce găndesc,
simt şi fac, este un lucru pe care trebuie să-l explorăm în noi înşine
pentru a-l cunoaşte în profunzime.
Există peste tot teorii frumoase care atrag şi fascinează; dar,
toate acestea nu servesc la nimic dacă nu ne cunoaştem pe noi
înşine.
Este fascinant să studiem astronomia sau să ne distrăm puţin
citind opere serioase, totuşi, este o ironie să devenim erudiţi şi să nu
ştim nimic despre noi înşine, despre ceea ce suntem, despre
personalitatea umană pe care o posedăm.
Fiecare este foarte liber să găndească ce vrea, iar raţiunea
subiectivă a animalului intelectual, în mod greşit numit om, se poate
deda la tot felul de jocuri şi poate tot aşa de bine să facă dintr-un
ţănţar armăsar, ca şi dintr-un armăsar ţănţar; într-adevăr, există mulţi
intelectuali care trăiesc jucăndu-se cu raţionalismul. Şi, în cele din
urmă, ce sunt toate acestea?
A fi erudit nu înseamnă a fi înţelept. Ignoranţii cultivaţi abundă ca
buruienile; şi nu numai că nu ştiu, dar în afară de asta, nici măcar nu
ştiu că nu ştiu.
Trebuie să se înţeleagă prin ignoranţi cultivaţi, maimuţele savante
care cred că ştiu, dar nu se cunosc nici măcar pe ei înşişi.
Putem foarte frumos să teoretizăm aupra eului Psihologiei, dar nu
asta este ceea ce ne interesează în acest capitol.
Trebuie să ne cunoaştem pe noi înşine pe cale directă fără
deprimantul proces al opţiunii.
În nici un caz acest lucru nu este realizabil şi posibil decăt dacă
ne auto-observăm în acţiune, moment de moment, clipă de clipă.
Nu-i vorba aici să ne privim prin prisma vreunei teorii sau a
vreunei speculaţii intelective.
Ceea ce contează este să ne vedem direct, aşa cum suntem;
numai aşa putem ajunge la adevărata cunoaştere despre noi înşine.
Deşi acest lucru pare de necrezut, ne înşelăm singuri în ceea ce
ne priveşte.
Avem multe lucruri pe care credem că nu le avem şi nu avem
multe lucruri pe care credem că le avem.
Ne-am format concepte false despre noi înşine şi trebuie să facem
un inventar pentru a şti ce avem în plus şi ce ne lipseşte.
Presupunem că avem o calitate sau alta, pe care în realitate nu o
avem şi posedăm multe virtuţi despre care cu siguranţă nu ştim
nimic.
Samael Aun Weor 33

Suntem oameni adormiţi, inconştienţi şi aceasta este grav. Din


păcate, avem cea mai bună părere despre noi înşine, fără măcar să
bănuim că suntem adormiţi.
Sfintele Scripturi insistă asupra necesităţii de a ne trezi, dar nu
explică sistemul prin care putem ajunge la această trezire.
Cel mai rău lucru este că sunt mulţi care au citit Sfintele Scripturi
şi nici măcar nu înţeleg că sunt adormiţi.
Toată lumea crede să se cunoaşte pe sine însuşi şi nimeni nu
bănuieşte cătuşi de puţin că există doctrina eurilor.
În realitate, eul psihologic al fiecăruia este multiplu, este
întotdeauna compus dintr-un număr mare de entităţi.
Cu aceasta vrem să spunem că avem multe euri nu numai unul
singur, cum presupun întotdeauna ignoranţii erudiţi.
A nega doctrina pluralităţii înseamnă să ne cretinizăm pe noi
înşine, căci ar fi de fapt culmea culmilor să ignorăm contradicţiile
intime pe care le posedăm fiecare.
“Vreau să citesc un ziar” spune eul intelectului; “la naiba cu
această lectură!” strigă eul mişcării, “prefer să fac o plimbare cu
bicicleta”; “nici o plimbare!” strigă de-odată un al treilea în discordie,
“prefer să mănănc, mi-e foame”.
Dacă ne-am putea vedea în întregime, ca într-o oglindă, aşa cum
suntem, am descoperi prin noi înşine într-un mod direct doctrina
pluralităţii.
Personalitatea umană este numai o marionetă controlată de fire
invizibile.
Eul care astăzi jură iubire eternă pentru Gnoză, este mai tărziu
înlocuit de alt eu care n-are nimic cu acest jurămănt; atunci subiectul
se retrage.
Eul care astăzi jură o iubire eternă unei femei este mai tărziu
înlocuit de un alt eu care n-are nimic cu acest jurămănt; atunci
subiectul se îndrăgosteşte de altă femeie şi castelul de cărţi de joc se
năruie.
Animalul intelectual în mod greşit numit om este ca o casă plină
de oameni.
Nu există nici o ordine, nici o concordanţă între multiplele Euri;
toate se bat între ele şi îşi dispută supremaţia. Cănd unul dintre ele
obţine controlul centrilor principali ai maşinii organice, se simte
unicul, stăpănul, dar termină prin a fi înlocuit de altul.
Considerănd lucrurile din acest punct de vedere, ajungem la
concluzia logică că mamiferul intelectual nu are un simţ adevărat al
responsabilităţii morale.
Incontestabil, ceea ce maşina spune sau face la un moment dat,
depinde exclusiv de tipul de eu care o controlează în acel moment.
Se spune că Isus din Nazareth a scos şapte demoni din corpul
Mariei Magdalena, şapte euri, vie personificare a celor şapte păcate
capitale.
Fără nici o îndoială, fiecare din aceşti şapte demoni este în
fruntea unei legiuni; în consecinţă, trebuie să admitem ca un corolar
Marea Rebeliune 34

că Cristosul intim a putut expulza din corpul Mariei Magdalena mii de


Euri.
Reflectănd asupra tuturor acestor lucruri, putem sublinia clar că
singurul lucru demn pe care îl avem în interiorul nostru este ESEN[A;
din păcate ea se află închisă în toate aceste multiple euri ale
Psihologiei revoluţionare.
Este lamentabil să constatăm că esenţa se manifestă întotdeauna
în virtutea propriei sale îmbutelieri.
Indiscutabil, esenţa sau conştiinţa, care este acelaşi lucru,
doarme profund.
Samael Aun Weor 35

CAPITOLUL XI

TENEBRELE
Una din probleme cel mai dezastruase ale epocii noastre este, cu
siguranţă, labirintul întortocheat al teoriilor.
Fără îndoială, în zilele noastre şcolile pseudo-ezoterice şi pseudo-
ocultiste s-au înmulţit peste tot într-un mod exorbitant.
Piaţa de suflete, de cărţi şi de teorii este înspăimăntătoare; rar
este cel care, prin pănza de păianjen a atător idei contradictorii,
ajunge într-adevăr să descopere drumul secret.
Cel mai grav lucru dintre toate acestea este fascinaţia intelectivă;
există o tendinţă de a ne hrăni în mod strict intelectual, cu tot ce
ajunge la mintea noastră.
Vagabonzii intelectului nu se mai mulţumesc cu această literatură
subiectivă şi de tip general care abundă în pieţele de cărţi, dar în
prezent, şi ca o culme a culmilor, ei se îndoapă pănă la inidgestie cu
pseudo-ezoterism şi pseudo-ocultism ieftin care abundă peste tot ca
buruienile.
Rezultatul tuturor acestor jargoane este confuzia şi dezorientarea
vădită a puşlamalelor intelectului.
Primesc constant scrisori şi cărţi de toate felurile; ca întotdeauna,
expeditorii îmi pun întrebări asupra căte unei şcoli, asupra căte unei
cărţi, iar eu mă mărginesc să răspund în felul acesta: Lăsaţi trăndăvia
mentală, nu vă preocupaţi de viaţa altuia; dezintegraţi eul animal al
curiozităţii; n-aveţi de ce să purtaţi grija şcolilor altora, deveniţi
serioşi, cunoaşteţi-vă pe voi înşivă, studiaţi-vă, observaţi-vă etc. etc.
etc.
Să ne cunoaştem pe noi înşine, profund, în toate nivelurile minţii,
iată ce este cu adevărat important.
Tenebrelele sunt inconştienţa; lumina este conştienţa. Trebuie să
permitem luminii să pătrundă în propriile noastre tenebre; fără nici o
îndoială, lumina are puterea de a învinge tenebrele.
Din păcate, oamenii sunt auto-închişi în atmosfera infectă şi
nesănătoasă a propriei minţi, adorăndu-şi iubitul lor Ego.
Oamenii nu vor să-şi dea seama că nu sunt stăpănii propriei lor
vieţi; cu siguranţă, fiecare persoană este controlată din interior de
multe alte persoane, mă refer cu insistenţă la toată această
multitudine de euri pe care le purtăm în interiorul nostru.
Este clar că fiecare din aceste euri pune în mintea noastră ceea
ce trebuie să găndim, în gura noastră ceea ce trebuie să spunem, în
inimă ceea ce trebuie să simţim etc.
În aceste condiţii, personalitatea umană nu mai este decăt un
robot condus de diferite persoane care îşi dispută supremaţia şi aspiră
la supremul control al centrilor principali ai maşinii organice.
Marea Rebeliune 36

În numele adevărului, trebuie să afirmăm solemn că bietul animal


intelectual, în mod greşit numit om, chiar dacă se crede foarte
echilibrat, trăieşte într-un dezechilibru psihologic complet.
Mamiferul intelectual nu este deloc “uni-lateral”; dacă ar fi, ar fi
echilibrat.
Animalul intelectual este, din păcate, multi-lateral şi acest lucru
s-a demonstrat pănă la saturaţie.
Cum ar putea oare umanoidul raţional să fie echilibrat? Pentru ca
să existe echilibru perfect, este nevoie de conştiinţa trezită.
Numai lumina conştiinţei, îndreptată nu din unghiuri ci central,
poate sfărşi cu antitezele, cu contradicţiile psihologice, stabilind în noi
adevăratul echilibru interior.
Dacă dizolvăm tot acest ansamblu de Euri pe care îl purtăm în
interiorul nostru, se produce trezirea conştiinţei şi, ca o consecinţă
sau corolar, se produce adevăratul echilibru al propriului nostru
psihic.
Din păcate, oamenii nu vor să-şi dea seama de inconştienţa în
care trăiesc; ei dorm profund.
Dacă oamenii ar fi treji, fiecare şi-ar simţi aproapele în interiorul
său.
Atunci, evident, războaiele n-ar mai exista şi pămăntul întreg ar fi
într-adevăr un paradis.
Lumina conştiinţei, redăndu-ne un adevărat echilibru psihologic,
restabileşte fiecare lucru la locul său şi ceea ce înainte intrase în
conflict intim cu noi este din acel moment repus la locul său potrivit.
Inconştienţa mulţimilor este atăt de mare încăt nu sunt nici
măcar capabile să descopere relaţia care există între lumină şi
conştiinţă.
Incontestabil, lumina şi conştiinţa sunt două aspecte ale aceluiaşi
lucru; unde există lumină, există conştiinţă.
Inconştienţa este întuneric şi acesta din urmă există în interiorul
nostru.
Numai datorită auto-observării psihologice permitem luminii să
pătrundă în propriile noastre tenebre.
“Lumina a venit la întuneric dar întunericul nu a înţeles-o”.
Samael Aun Weor 37

CAPITOLUL XII

CELE TREI MIN[I


Există peste tot o mulţine de puşlamale ale intelectului, fără
orientare pozitivă şi otrăvite de dezgustătorul scepticism.
Cu siguranţă, respingătoarea otravă a scepticismului a
contaminat mintea umană în mod alarmant încă din secolul al XVIII-
lea.
Înainte de acest secol, faimoasa insulă Nontrobada sau
Encubierta, situată în apropierea coastelor Spaniei era permanent
vizibilă şi tangibilă.
Fără îndoială că această insulă s-a introdus în a patra verticală.
Numeroase sunt povestirile privitoare la această insulă misterioasă.
După secolul al XVIII-lea, această insulă s-a pierdut în eternitate,
nimeni nu mai ştie nimic despre ea.
În epoca Regelui Arthur şi a cavalerilor mesei rotunde, elementalii
naturii s-au manifestat peste tot, pătrunzănd profund în atmosfera
noastră fizică.
Numeroase sunt povestirile despre spiriduşi, genii şi zăne, care
abundă încă în verdele Erim al Irlandei; din păcate, toate aceste
lucruri inocente, toate aceste frumuseţi ale sufletului lumii, nu mai
sunt percepute de umanitate din cauza savanteriilor puşlamalelor
intelectului şi a dezvoltării nemăsurate a Egoului animal.
Astăzi, maimuţele savante răd de toate aceste lucruri, nu le
acceptă, deşi în fond n-au ajuns deloc să obţină fericirea.
Dacă oamenii ar înţelege că avem trei minţi, poate s-ar interesa
mai mult de aceste studii.
Din păcate, ignoranţii cultivaţi prinşi în meandrele dificilei lor
erudiţii, n-au nici măcar timpul de a se ocupa serios de studiile
noastre.
Aceşti bieţi oameni sunt autosuficienţi, plini de îngămfare, pentru
zadarnicul lor intelectualism, cred că merg pe drumul drept şi nu
bănuiesc cătuşi puţin că se află pe un drum fără ieşire.
Pe scurt, în numele adevărului, trebuie să spunem că avem trei
minţi.
Prima, putem şi trebuie să o numim Mintea Senzuală, pe a doua o
vom boteza cu numele de Minte Intermediară şi pe a treia o vom numi
Mintea Interioară.
Vom studia acum separat şi în mod judicios fiecare din aceste trei
Minţi.
Indiscutabil, Mintea Senzuală îşi elaborează conceptele prin
intermediul percepţiilor senzoriale externe. În aceste condiţii, Mintea
Senzuală este teribil de grosolană şi materialistă, nu poate deci să
accepte nimic ce n-a fost mai întăi demonstrat fizic.
Marea Rebeliune 38

Din moment ce conceptele pe care le conţine Mintea Senzuală au


ca bază datele senzoriale externe, este evident că nu poate şti nimic
despre real, despre adevăr, despre misterele vieţii şi ale morţii,
despre suflet şi spirit etc.
Pentru puşlamalele intelectului, prinse cu totul de simţurile
externe şi îmbuteliate în conceptele minţii senzuale, studiile noastre
ezoterice, nu sunt decăt o grămadă de nerozii.
În interiorul raţiunii lipsei de raţiune, în lumea absurdului au
dreptate, deoarece sunt condiţionaţi de lumea senzorială, externă.
Cum ar putea Mintea Senzuală să accepte ceva care nu provine de la
simţuri?
Dacă datele simţurilor servesc drept resort secret pentru toate
funcţionalismele Minţii Senzuale, este evident că aceste
funcţionalisme nu pot da naştere decăt unor concepte senzoriale.
Mintea intermediară este diferită; totuşi, nici ea nu ştie nimic în
mod direct despre real, se mărgineşte să creadă şi asta e tot.
În Mintea Intermediară se află credinţele religioase, dogmele de
nezdruncinat etc.
Mintea Interioară este fundamentală pentru experienţa directă a
adevărului.
Fără îndoială, Mintea Interioară elaborează conceptele sale cu
ajutorul datelor aduse de conştiinţa superlativă a Fiinţei.
Incontestabil, conştiinţa poate trăi şi experimenta realul. Fără
îndoială, conştiinţa ştie cu adevărat.
Totuşi, pentru a se manifesta, conştiinţa are nevoie de un
mediator, de un instrument de acţiune, care nu este alta decăt Mintea
Interioară.
Conştiinţa cunoaşte direct realitatea fiecărui fenomen natural şi
datorită Minţii Interioare se poate manifesta.
Deschiderea Minţii Interioare este esenţială pentru a scăpa de
lumea îndoielilor şi a ignoranţei.
Acest lucru înseamnă că numai deschiderea Minţii Interioare face
să se nască o credinţă autentică în fiinţa umană.
Dacă privim această problemă dintr-un alt unghi, vom spune că
scepticismul materialist este caracteristica proprie ignoranţei. Într-
adevăr şi fără nici o îndoială, ignoranţii cultivaţi sunt sceptici sută la
sută.
Credinţă este percepţia directă a realului, înţelepciunea
fundamentală, experienţa trăită a ceea ce este dincolo de corp, de
afecte, de minte.
Trebuie să facem deosebire între credinţa conştientă şi credinţa
dogmatică. Credinţele se află în Mintea Intermediară; credinţa
conştientă este caracteristică Minţii Interioare.
Din păcate, există întotdeauna o tendinţă generală de a confunda
credinţa dogmatică cu credinţa conştientă. Oricăt de paradoxal ar
putea părea acest lucru, noi afirmăm cele ce urmează: “CEL CARE
ARE CREDIN[~ AUTENTIC~ NU ARE NEVOIE S~ CREAD~.”
Samael Aun Weor 39

Credinţa autentică este înţelepciune trăită, cunoaştere exactă,


experienţă directă.
Iată că timp de nenumărate secole s-a confundat credinţă
conştientă cu credinţa dogmatică şi acum este foarte greu să-i facem
pe oameni să înţeleagă că credinţa conştientă este înţelepciune
adevărată şi niciodată credinţe zadarnice.
Funcţionalismele înţelepte ale minţii interioare au ca resort intim
toate aceste date formidabile de înţelepciune cuprinse în conştiinţă.
Cei care şi-au deschis Mintea Interioară îşi amintesc vieţile lor
anterioare, cunosc misterele vieţii şi ale morţii, nu pentru că le-au citit
sau au neglijat să citească, nu pentru că le-a spus cineva sau a
neglijat să le spună şi nici pentru că au crezut sau nu au crezut, ci
prin experienţă directă, trăită, extrem de reală.
Ceea ce spunem nu place minţii senzuale, ea nu poate accepta
acest lucru pentru că este în afara domeniului său, nu are nimic cu
percepţiile senzoriale externe, este un lucru străin conceptelor la care
se mărgineşte, lucrurilor învăţate la şcoală; celor pe care le-a învăţat
din diverse cărţi etc. etc. etc.
Ceea ce spunem nu este acceptat nici de Mintea Intermediară,
pentru că acestea, de fapt, contrazic credinţele sale şi devalorizează
ceea ce l-au învăţat preceptorii religioşi pe din afară.
Isus, Marele Kabir, îi sfătuia pe discipolii săi spunănd: “Feriţi-vă
de aluatul saducheilor şi de aluatul fariseilor”.
Este evident că Isus Cristos, prin acest avertisment, se referea la
doctrinele materialiste ale saducheilor şi ale fariseilor ipocriţi.
Doctrina saducheilor se află în Mintea Senzuală, este doctrina
celor cinci simţuri.
Doctrina fariseilor se află în Mintea Intermediară; iar aceasta este
de necombătut, de necontestat.
Evident că fariseii aleargă la riturile lor ca să se spună despre ei
că sunt oameni buni, pentru a putea face impresie altora, dar nu
lucrează niciodată asupra lor înşişi.
Nu este posibil să deschidem Mintea Interioară dacă nu învăţăm
să găndim psihologic.
Indiscutabil, cănd cineva începe să se observe, este semnul că a
început să găndească psihologic.
Atăta timp căt nu se admite realitatea propriei psihologii şi
posibilitatea de a o schimba fundamental, fără îndoială, nu se va simţi
necesitatea auto-observării psihologice.
Cănd cineva acceptă doctrina pluralităţii şi înţelege necesitatea
eliminării diferitelor euri pe care le poartă în psihicul său cu scopul de
a-şi elibera conştiinţa, esenţa iniţiază indubitabil prin sine însăşi auto-
observarea psihologică.
Este de la sine înţeles că la originea deschiderii Minţii Interioare
stă eliminarea elementelor nedorite pe care le cărăm în psihicul
nostru.
Marea Rebeliune 40

Aceasta înseamnă că această deschidere este ceva care se


realizează treptat, pe măsură ce anihilăm elementele nedorite pe care
le purtăm în psihicul nostru.
Cel care a eliminat sută la sută elementele nedorite, în forul său
interior desigur, a deschis sută la sută din mintea sa interioară.
O asemenea persoană va poseda credinţa absolută. Veţi înţelege
acum cuvintele lui Cristos cănd spunea: “Dacă aveţi credinţă căt un
grăunte de muştar, veţi muta munţii din loc”.
Samael Aun Weor 41

CAPITOLUL XIII

MEMORIA-MUNC~
Incontestabil, fiecare persoană îşi are propria sa psihologie
particulară, acest lucru este de necontestat, de necombătut.
Din păcate, oamenii nu se găndesc la asta niciodată şi mulţi nu
acceptă aşa ceva pentru că sunt înşelaţi de mintea senzuală.
Oricine admite realitatea corpului fizic pentru că îl poate vedea şi
atinge; totuşi, cu Psihologia este o altă problemă, ea nu este
perceptibilă prin cele cinci simţuri şi de-aici, tendinţa generală de a o
refuza sau pur şi simplu de a o subestima ori de a o dispreţui
calificănd-o ca pe ceva lipsit de importanţă.
Fără îndoială, dacă cineva începe să se auto-observe, este un
semn fără echivoc că a acceptat teribila realitate a propriei sale
psihologii.
Cu siguranţă, persoana nu încearcă să se auto-observe dacă nu
găseşte înainte un motiv fundamental pentru a o face.
Evident, cel care întreprinde auto-observarea se transformă într-
un subiect foarte diferit de ceilalţi, iar asta dovedeşte de fapt
posibilitatea unei schimbări.
Din păcate, oamenii nu vor să se schimbe, se mulţumesc cu
starea în care trăiesc.
E dureros să vedem oameni născăndu-se, crescănd,
reproducăndu-se ca nişte animale, suferind într-un mod de nedescris
şi murind fără să ştie de ce.
Schimbarea este ceva fundamental, dar aceasta este imposibilă
dacă nu se începe auto-observarea psihologică.
Este necesar să începem să ne privim pe noi înşine cu scopul de a
ne cunoaşte căci, într-adevăr, umanoidul raţional nu se cunoaşte pe
sine.
Cănd se descoperă un defect psihologic, se face un mare pas
pentru că acest lucru va permite studierea şi chiar eliminarea sa
radicală.
Într-adevăr, defectele noastre psihologice sunt nenumărate şi
chiar dacă am avea o mie de limbi şi un cer al gurii din oţel pentru a
vorbi, nu vom ajunge să le enumerăm pe toate.
Cel mai grav este că nu ştim să măsurăm înspăimăntătoarea
realitate a oricărui defect; noi îl privim întotdeauna într-un mod
superficial fără să-i dăm atenţia cuvenită; îl vedem ca pe un lucru fără
importanţă.
Cănd acceptăm doctrina pluralităţii şi înţelegem cruda realitate a
celor şapte demoni pe care Isus Cristos i-a alungat din corpul Mariei
Magdalena, cu siguranţă modul nostru de a gandiîn raport cu
defectele psihologice suferă o schimbare fundamentală.
Marea Rebeliune 42

Nu e de prisos să afirmăm cu precădere că doctrina pluralităţii


este de origine Tibetană şi Gnostică sută la sută.
Este adevărat că nu este prea plăcut să ştim că înăuntrul
persoanei noastre trăiesc sute, mii de persoane psihologice.
Fiecare defect psihologic este o persoană diferită care există
înăuntrul nostru, aici şi acum.
Cei şapte demoni pe care Marele Maestru Isus Cristos i-a extirpat
din corpul Mariei Magdalena sunt cele şapte păcate capitale: Mănia,
Lăcomia, Desfrăul, Invidia, Orgoliu, Lenea, Gurmandismul.
Desigur, fiecare din aceşti demoni, luat separat, este un cap de
legiune.
În vechiul Egipt al Faraonilor, iniţiatul trebuia să elimine din
natura sa interioară demonii roşii ai lui SETH, dacă voia să obţină
trezirea conştiinţei.
Văzănd realitatea defectelor psihologice, aspirantul dorea să se
schimbe, nu dorea să mai continue în starea în care trăia, cu atăţia
alţi oameni adunaţi în psihicul său şi atunci începea să se auto-
observe.
Pe măsură ce progresăm în munca interioară putem constata prin
noi înşine o ordine foarte interesantă în sistemul de eliminare.
Ne miră descoperirea unei ordini în munca privitoare la
eliminarea multiplelor agregate psihice care personifică erorile
noastre.
Cel mai interesant este că o anumită ordine în eliminarea
defectelor se realizează într-un mod gradat şi lucrează în acord cu
Dialectica Conştiinţei.
Dialectica raţiunii n-ar putea absolut niciodată să depăşească
munca formidabilă a dialecticii conştiinţei.
Faptele ne demonstrează că ordinea psihologică în munca de
eliminare a defectelor este stabilită de propria noastră fiinţă interioară
profundă.
Trebuie să precizăm că există o diferenţă radicală între Ego şi
Fiinţă. Eul n-ar putea niciodată să stabilească o ordine în problemele
psihologice căci el însuşi este rezultatul dezordinii.
Numai Fiinţa are puterea să stabilească ordinea în psihicul nostru.
Fiinţa este Fiinţa. Raţiunea de a fi a Fiinţei este însăşi Fiinţa.
Ordinea în munca auto-observării, judecării şi eliminării
agregatelor noastre psihice devine din ce în ce mai evidentă, prin
simţul judicios al auto-observării psihologice.
Simţul auto-observării psihologice se găseşte într-o stare latentă
la toate fiinţele umane şi se dezvoltă într-un mod gradat pe măsură ce
îl folosim.
Un astfel de simţ ne permite să percepem direct şi nu prin
intermediul simplelor asocieri intelectuale, diversele Euri care trăiesc
în psihicul nostru.
Această problemă a percepţiilor extrasenzoriale a început deja să
fie studiată în domeniul Parapsihologiei şi a fost demonstrată, de fapt,
Samael Aun Weor 43

prin multiple experimente realizate judicios de-a lungul timpului şi


asupra cărora există o documentaţie bogată.
Cei care neagă realitatea percepţiilor extrasenzoriale sunt nişte
ignoranţi sută la sută, puşlamale ale intelectului închişi în mintea
senzuală.
Fără îndoială, simţul auto-observării psihologice este ceva mai
profund; mergănd cu mult mai departe de simplele enunţuri
parapsihologice, el ne permite auto-observarea intimă şi verificarea
deplină a teribilei realităţi subiective a diverselor noastre agregate.
Ordinea succesivă a diverselor părţi ale muncii privind acest
subiect atăt de grav al eliminării agregatelor psihice, ne permite să ne
formăm o “memorie-muncă” foarte interesantă şi chiar foarte utilă în
această problemă a dezvoltării interioare.
Această memorie-muncă poate, absolut sigur, să ne aducă
diferite fotografii psihologice ale diverselor etape ale vieţii noastre
trecute, care reunite împreună, prezintă imaginaţiei noastre un tablou
viu şi chiar respingător a tot ceea ce am fost înainte de a începe
munca de psiho-transformare radicală.
Fără îndoială că niciodată nu vom dori să ne întoarcem la această
imagine oribilă, vie reprezentare a ceea ce am fost.
Din acest punct de vedere, o asemenea fotografie psihologică
este foarte utilă ca mijloc de confruntare între un prezent transformat
şi un trecut regresiv, rănced, greoi şi nefericit.
Memoria-muncă se construieşte pe baza evenimentelor
psihologice succesive înregistrate de centrul auto-observării
psihologice.
Există în psihicul nostru elemente nedorite pe care suntem foarte
departe de a le bănui.
Ca un om cinstit, incapabil să se atingă de bunul altuia, onorabil
şi demn de toată onoarea, să descopere într-un mod neaşteptat o
serie de Euri hoaţe locuind în zonele cele mai profunde ale propriului
său psihic, este ceva îngrozitor, dar nu imposibil.
Ca o soţie minunată, plină de mari virtuţi sau ca o tănără fată de
o distinsă spiritualitate şi o splendidă educaţie, să descopere pe
neaşteptate, prin intermediul simţului auto-observării psihologice că
în psihicul ei intim trăieşte un grup de euri prostituate, este ceva
odios, chiar inacceptabil pentru centrul intelectual sau pentru simţul
moral al oricărui cetăţean cu judecată, totuşi acest lucru este posibil
tocmai în domeniul auto-observării psihologice.
Marea Rebeliune 44

CAPITOLUL XIV

ÎN[ELEGERE CREATOARE
Fiinţa şi Cunoaşterea trebuie să se echilibreze reciproc pentru a
stabili în psihicul nostru scănteia înţelegerii.
Cănd cunoaşterea este mai mare decăt fiinţa, dă naştere unor
confuzii intelectuale de tot felul.
Dacă fiinţa este mai mare decăt cunoaşterea, acest lucru poate fi
la fel de grav, ca în cazul sfăntului stupid.
Pe terenul vieţii practice, este bine să ne auto-observăm cu
scopul de a ne auto-descoperi.
Viaţa practică este tocmai gimnaziul psihologic prin intermediul
căruia ne putem descoperi defectele.
În starea de alertă percepţie, de alertă noutate, vom putea
verifica direct că defectele ascunse apar spontan.
Este clar că un defect descoperit trebuie să fie lucrat conştient cu
scopul de a-l separa de psihicul nostru.
Înainte de toate, nu trebuie să ne identificăm cu nici un eu-
defect dacă vrem într-adevăr să-l eliminăm.
Dacă stăm în picioare pe o scăndură pe care vrem să o ridicăm ca
s-o sprijinim de un perete, n-o vom putea face rămănănd în picioare
pe ea.
Evident, trebuie să începem prin a ne desprinde de scăndură,
coborănd de pe ea şi apoi cu măinile noastre să ridicăm scăndura şi s-
o sprijinim de perete.
Tot aşa, nu trebuie să ne identificăm cu nici un agregat psihic
dacă într-adevăr dorim să-l separăm de psihicul nostru.
Cănd ne identificăm cu un eu sau altul, de fapt, îl întărim în loc
să-l dezintegrăm.
Să presupunem că un eu oarecare de desfrău îşi însuşeşte rotiţele
pe care le avem în centrul intelectual pentru a proiecta pe ecranul
minţii scene de lascivitate şi morbiditate sexuală, iar dacă ne
identificăm cu asemenea tablouri pasionale, fără îndoială că acest Eu
de desfrău se va întări teribil.
Dar dacă, în loc să ne identificăm cu această entitate, o separăm
de psihicul nostru considerănd-o ca pe un demon intrus, evident va
apărea atunci în intimitatea nostră, înţelegerea creatoare.
Ulterior, ne putem oferi luxul de a judeca analitic un anumit
agregat cu scopul de a deveni absolut conştienţi de el.
Ceea ce este grav la oameni, este tocmai identificarea cu
defectele şi acest lucru este regretabil.
Dacă oamenii ar cunoaşte doctrina pluralităţii, dacă ar înţelege
într-adevăr că propria lor viaţă nici măcar nu le aparţine, atunci nu ar
mai comite eroarea identificării.
Samael Aun Weor 45

Scenele de mănie, demonstraţiile de gelozie etc., se dovedesc


utile pe terenul vieţii practice, atunci cănd ne aflăm într-o stare
permanentă de auto-observare psihologică.
Abia atunci constatăm că nici găndurile, nici dorinţele şi nici
acţiunile noastre nu ne aparţin.
Incontestabil, multiple euri intervin ca intruşi rău voitori pentru a
pune în mintea noastră gănduri, în inima noastră emoţii, iar în centrul
nostru motor acţiuni de tot felul.
Este lamentabil că nu suntem stăpăni pe noi, că diverse entităţi
psihologice fac din noi ce vor ele.
Din păcate, suntem foarte departe de a bănui ce ni se întămplă şi
acţionăm ca simple marionete controlate de fire invizibile.
Cel mai rău lucru este că în loc să luptăm pentru a ne elibera de
toţi aceşti tirani secreţi, comitem eroarea de a-i întări şi asta se
produce cănd ne identificăm.
Orice scenă stradală, orice dramă familială, orice ceartă idioată
între soţi se datorează fără îndoială unui eu sau altuia şi acesta este
un lucru pe care nu trebuie să-l ignorăm niciodată.
Viaţa practică este oglinda psihologică în care ne putem vedea pe
noi înşine aşa cum suntem.
Dar înainte de toate, trebuie să înţelegem necesitatea de a ne
vedea pe noi înşine, necesitatea de a ne schimba radical, numai astfel
vom avea dorinţa să ne observăm cu adevărat.
Cel care se mulţumeşte cu starea în care trăieşte, mărginitul,
neglijentul, întărziatul, nu va simţi niciodată dorinţa de a se vedea pe
sine, el se va iubi prea mult şi în nici un fel nu se va simţi dispus să-şi
revizuiască conduita şi felul de a fi.
În modul cel mai clar vom spune că în anumite comedii, drame şi
tragedii ale vieţii practice intervin diverse euri pe care este necesar să
le înţelegem.
În orice scenă de gelozie pasională intră în joc euri de desfrău,
mănie, amor propriu, gelozie etc., care ulterior vor trebui să fie
judecate fiecare separat şi în mod analitic cu scopul de a le înţelege
integral pentru a le putea dezintegra total.
Înţelegerea devine foarte suplă, pentru aceasta trebuie să
pătrundem de fiecare dată mai profund; ceea ce astăzi înţelegem într-
un fel, măine vom înţelege mai bine.
Privind lucrurile sub acest aspect, putem verifica prin noi înşine
căt de utile sunt diversele circumstanţe ale vieţii, atunci cănd le
folosim într-adevăr ca pe o oglindă pentru a ne auto-descoperi.
Nu afirmăm deloc că dramele, comediile şi tragediile vieţii zilnice
sunt întotdeauna frumoase şi perfecte; o asemenea afirmaţie ar fi
ridicolă.
Totuşi, aşa absurde precum sunt diversele situaţii ale existenţei,
ele se dovedesc minunate ca gimnaziu psihologic.
Munca privind dizolvarea diverselor elemente care constituie
sinele este extrem de dificilă.
Marea Rebeliune 46

Printre ritmurile poeziei se ascunde şi delictul. În parfumul


delicios al templelor, delictul se ascunde de asemenea.
Uneori, delictul devine atăt de rafinat încăt se confundă cu
sfinţenia şi atăt de crud că se ajunge să pară blăndeţe.
Delictul îmbracă toga judecătorului, tunica Maestrului, haina
cerşetorului, costumul domnului şi chiar tunica lui Cristos.
Înţelegerea este fundamentală, dar în munca de dizolvare a
agregatelor psihice, ea nu este totul, aşa cum vom vedea în capitolul
următor.
Este indispensabil să devenim fără întărziere conştienţi de fiecare
Eu pentru a-l separa de Psihicul nostru, dar aceasta nu este totul,
lipseşte ceva mai mult, ceea ce vom vedea imediat în capitolul
cinsprezece.
Samael Aun Weor 47

CAPITOLUL XV

KUNDALINI
Am ajuns la un punct foarte spinos, vreau să mă refer la această
problemă a lui Kundalini, şarpele de foc al puterilor noastre magice,
citat în multe texte ale înţelepciunii orientale.
Fără îndoială, Kundalini este obiectul unei bogate documentaţii şi
este ceva ce merită să fie investigat.
În textele de Alchimie Medievală, Kundalini este semnătura
astrală a spermei sacre, STELLA MARIS, FECIOARA M~RII, cea care
ghidează cu înţelepeciune muncile Marii Opere.
La azteci ea este TONANTZIN, la greci este CASTA DIANA şi la
egipteni este ISIS, MAMA DIVIN~ căreia nici un muritor nu i-a ridicat
vălul.
Fără îndoială, Creştinismul Ezoteric n-a încetat niciodată să o
adore pe Divina Mamă Kundalini; evident, aceasta este MARAH sau,
mai bine zis, RAM-IO, MARIA.
Ceea ce religiile ortodoxe n-au specificat, cel puţin în ceea ce
priveşte cercul exoteric sau public, este aspectul lui ISIS în forma sa
umană individuală.
Cu siguranţă, numai în cel mai mare secret s-a predat iniţiaţilor
faptul că această Divină Mamă există în mod individual înăuntrul
fiecărei fiinţe umane.
E bine să afirmăm hotărăt că Dumnezeul-Mamă, REA, CIBELE,
ADONIA, ISIS, MARIA sau oricum ar fi numită, este un aspect al
propriei noastre Fiinţe individuale, aici şi acum.
Concret, putem spune că fiecare dintre noi îşi are propria sa
Mamă Divină particulară, individuală.
Există tot atătea Mame în cer, căte creaturi sunt pe suprafaţa
pămăntului.
Kundalini este energia misterioasă care face să existe lumea, este
un aspect al lui BRAHMA.
În aspectul său psihologic, evident în anatomia ocultă a fiinţei
umane, KUNDALINI se află încolăcită de trei ori şi jumătate înăuntrul
unui anumit centru magnetic situat în osul coccigian.
Acolo se odihneşte, amorţită, ca orice şarpe Divina Prinţesă.
În centrul acestei Chakre sau loc de repaus există un triunghi
feminin sau YONI unde se află un LINGAM masculin.
În acest LINGAM atomic sau magic care reprezintă puterea
sexuală creatoare a lui BRAHMA, este încolăcit sublimul şarpe
KUNDALINI.
Regina de foc în aspectul ei de şarpe se trezeşte cu secretul
secretelor, printr-un anumit artificiu alchimic pe care l-am predat clar
în opera mea intitulată “Misterul Înfloririi de Aur”.
Marea Rebeliune 48

Incontestabil, cănd această forţă divină se trezeşte, ea urcă


victorioasă prin canalul măduvei spinării pentru a dezvolta în noi
puterile care ne fac divini.
În aspectul său transcendental, divin, sublim şarpele sacru,
transcendănd ceea ce este pur fiziologic, anatomic este, aşa cum am
spus deja, propria noastră Fiinţă, însă derivată.
Intenţia mea nu este să explic în acest tratat tehnica pentru a
trezi şarpele sacru.
Vreau doar să pun bine în relief cruda realitate a Egoului şi
urgenţa interioară privind dizolvarea diverselor sale elemente
inumane.
Mintea, prin ea însăşi, nu poate să distrugă radical nici un defect
psihologic.
Mintea poate să eticheteze orice defect, să-l treacă de la un nivel
la altul, să-l ascundă de ea însăşi sau de ceilalţi, să-l dezvinovăţească
etc., dar niciodată să-l elimine definitiv.
Înţelegerea este o parte fundamentală, dar aceasta nu e totul,
defectul trebuie eliminat.
Un defect observat trebuie să fie analizat şi înţeles integral
înainte de a trece la eliminarea sa.
Avem nevoie de-o putere superioară minţii, de o putere capabilă
să dezintegreze atomic orice Eu-defect pe care l-am descoperit în
prealabil şi l-am judecat profund.
Din fericire, o asemenea putere zace în profunzimile noastre,
dincolo de corp, de afecte şi de minte, deşi îşi are exponentele
concrete în centrul coccigian, aşa cum am explicat deja mai sus în
acest capitol.
După ce am înţeles integral un oarecare eu-defect, trebuie să ne
cufundăm într-o meditaţie profundă, implorănd, rugăndu-ne şi cerănd
Divinei noastre Mame particulare, individuale să dezintegreze eul-
defect înţeles în prealabil.
Iată tehnica precisă la care trebuie să recurgem pentru eliminarea
elementelor nedorite pe care le purtăm în interiorul nostru.
Divina Mamă Kundalini are puterea de a preface în cenuşă orice
agregat psihic, subiectiv, inuman.
Fără această tehnică, fără acest procedeu, orice efort de dizolvare
a Egoului se dovedeşte fără rezultat, inutil, absurd.

CAPITOLUL XVI

NORME INTELECTUALE
Pe terenul vieţii practice, fiecare îşi are criteriul său, modul său
mai mult sau mai puţin rănced de a gandişi niciodată nu se deschide
la nou; acest lucru este de necontestat, indiscutabil.
Samael Aun Weor 49

Mintea umanoidului intelectual este degenerată, deteriorată, într-


o adevărată stare de involuţie.
Realmente, înţelegerea umanităţii actuale seamănă cu o structură
mecanică îmbătrănită, inertă şi absurdă, incapabilă să realizeze
singură vreo flexibilitate autentică.
Îi lipseşte ductibilitatea, se află închisă într-o multitudine de
norme rigide şi neadecvate.
Fiecare îşi are criteriul său şi anumite norme rigide înăuntrul
cărora acţionează şi reacţionează fără încetare.
Cel mai grav lucru este că milioane de criterii corespund
milioanelor de norme putrezite şi absurde.
În orice caz, niciodată oamenii nu simt că se înşeală, fiecare cap
este o lume şi fără nici o îndoială că printre atătea ascunzişuri
mentale există multe sofisme, distracţii şi stupidităţi insuportabile.
Dar judecata obtuză a mulţimilor nici măcar nu bănuieşte cătuşi
de puţin înfundarea intelectuală în care se află.
Aceşti oameni moderni, cu creier de găndac, au o foarte bună
părere despre ei, îşi închipuie că sunt foarte liberali, super-genii, cred
că au spiritul foarte deschis.
Ignoranţii instruiţi se dovedesc a fi cei mai dificili, căci în
realitate, pentru a vorbi în manieră socratică, s-ar spune că: “Nu
numai că nu ştiu, dar în plus ei ignoră faptul că nu ştiu”.
Puşlamalele intelectului agăţate de normele învechite ale
trecutului, acţionează violent în virtutea propriei lor înfundări şi refuză
în mod absolut să accepte ceea ce nu corespunde la normele lor de
oţel.
Savanţii instruiţi cred că tot ce iese, dintr-un motiv sau altul, de
pe drumul rigid al procedurii ruginite, este absurd sută la sută. Astfel,
aceşti bieţi oameni cu judecata atăt de strămtă se înşeală pe ei înşişi
în mod mizerabil.
Pseudo-savanţii acestei epoci se cred geniali şi îi privesc cu
dispreţ pe cei care au curaj să se rupă de normele lor măcinate de
timp; cel mai rău este că nici nu bănuiesc măcar cătuşi de puţin
realitatea crudă a propriei lor prostii.
Meschinăria intelectuală a minţilor răncede este de aşa natură
încăt îşi oferă luxul de a pretinde demonstraţii asupra aceea ce este
realul, asupra aceea ce nu ţine de minte.
Oamenii cu înţelegere rahitică şi lipsită de tolerenţă nu vor să
înţeleagă că experienţa realului apare doar în absenţa egoului.
Incontestabil, va fi absolut imposibil să recunoaştem misterele
vieţii şi ale morţii atăta timp căt mintea interioară nu s-a deschis
înăuntrul nostru.
Nu este zadarnic să repetăm în acest capitol că numai conştiinţa
superlativă a Fiinţei poate cunoaşte adevărul.
Mintea interioară poate funcţiona numai cu datele pe care i le
aduce conştiinţa Cosmică a FIIN[EI.
Intelectul subiectiv, cu dialectica sa raţională, nu poate să ştie
nimic din ceea ce scapă jurisdicţiei sale.
Marea Rebeliune 50

Ştim deja că toate conceptele dialectice ale raţiunii sunt


elaborate cu datele aduse de simţurile percepţiei exterioare.
Cei care se află îmbuteliaţi în procedeele lor intelectuale şi în
normele lor fixe, opun întotdeauna o rezistenţă acestor idei
revoluţionare.
Numai dizolvănd EGOUL într-un mod radical şi definitiv este
posibil să ne trezim conştiinţa şi să ne deschidem într-adevăr mintea
interioară.
Totuşi, deoarece aceste declaraţii revoluţionare nu intră în logica
formală şi nici în logica dialectică, reacţia subiectivă a minţilor
involutive opune o rezistenţă violentă.
Aceşti bieţi oameni ai intelectului vor să pună oceanul într-un
pahar de sticlă; ei presupun că universitatea poate controla toată
înţelepciunea universului şi că toate legile cosmosului sunt obligate
să se supună normelor lor academice învechite.
Ei, aceşti ignoranţi, sunt foarte departe de a bănui starea
degenerată în care se află.
Aceşti oameni strălucesc uneori un moment cănd vin în lumea
ezoterică, dar se sting curănd ca focurile de artificii, dispar din
panorama neliniştitor spirituale, intelectul îi înghite şi dispar din
scenă pentru totdeauna.
Superficialitatea intelectului nu poate pătrunde niciodată în
fondul legitim al FIIN[EI; totuşi, procesele subiective ale
raţionalismului pot conduce proştii la tot felul de concluzii foarte
strălucitoare, dar absurde.
Puterea de a formula concepte logice în nici un caz nu implică
experienţa realului.
Jocul convingător al dialecticii raţiunii îl fascinează chiar şi pe cel
ce raţionează făcăndu-l să confunde mereu pisica cu o carte.
Strălucitoarea procesiune de idei orbeşte puşlamaua intelectului
şi-i dă o oarecare auto-suficienţă atăt de absurdă încăt respinge tot ce
nu miroase a praf de biblioteci şi a cerneală universitară.
“Delirium-ul tremens” al beţivilor alcoolici are simptome
inconfundabile dar al celor îmbătaţi cu teorii este uşor confundat cu
genialitatea.
Ajungănd la această parte a capitolului vom spune că este
desigur foarte greu să ştim unde se termină intelectualismul
puşlamalelor şi unde începe nebunia.
Atăta timp căt vom continua să fim închişi în normele putrede şi
răncede ale intelectului, va fi mai mult decăt imposibil să avem
experienţa a ceea ce nu este minte, a ceea ce nu este timp, a ceea ce
este realul.
Samael Aun Weor 51

CAPITOLUL XVII

CU[ITUL CONŞTIIN[EI
Unii psihologi îşi simbolizează conştiinţa ca pe un cuţit capabil să
ne separe de ceea ce este lipit de noi şi care ne aspiră forţa.
Aceşti psihologi cred că singurul mod de a scăpa de sub puterea
unui EU sau altul este de a-l observa de fiecare dată cu mai multă
claritate, cu scopul de a-l înţelege şi a deveni pe deplin conştienţi de
existenţa lui.
Aceşti oameni cred că astfel ne putem separa eventual de un Eu
sau altul, acest lucru ţinănd de grosimea unui tăiş de cuţit.
În acest fel ei spun că Eul, separat de conştiinţă este asemănător
unei plante tăiate.
Simplul fapt de a lua cunoştinţă de existenţa vreunui Eu,
înseamnă după ei, separarea lui de Psihicul nostru şi condamnarea lui
la moarte.
Incontestabil, orice concept, în aparenţă foarte convingător,
eşuează în practică.
Eul care datorită cuţitului conştiinţei a fost tăiat de personalitatea
noastră şi dat afară din casă ca o oaie neagră, continuă să existe în
spaţiul psihologic, devine un demon care tentează, insistă să revină în
casă, nu se resemnează aşa uşor, nu vrea deloc să mănănce păinea
amară a exilului, caută o ocazie şi la cea mai mică slăbire a vigilenţei,
se instalează din nou în psihicul nostru.
Cel mai grav este că în interiorul Eului alungat, se află
întotdeauna închis un oarecare procentaj de esenţă, de conştiinţă.
Toţi psihologii care găndesc astfel, n-au reuşit niciodată să dizolve
nici unul din Eurile lor; în realitate, au eşuat.
Problema este foarte gravă pentru mulţi care încearcă să evadeze
de acest subiect care se cheamă KUNDALINI.
În realitate, “Fiul Ingrat” nu progresează niciodată în munca
ezoterică dusă cu sine.
Evident, “Fiul Ingrat” este orice om care o dispreţuieşte pe “ISIS”,
Divina noastră Mamă Cosmică particulară, individuală.
ISIS este una din părţile autonome ale propriei noastre Fiinţe, dar
derivată, Şarpele de foc al puterilor noastre magice, KUNDALINI.
Fără îndoială, numai “ISIS” are puterea absolută să dezintegreze
orice Eu; acest lucru este de netăgăduit şi incontestabil.
KUNDALINI este un cuvănt compus: “KUNDA ne aminteşte de
Abominabilul organ KUNDARTIGUATOR”; “LINI este un termen Atlant
care înseamnă Sfărşit”.
“KUNDALINI” înseamnă “Sfărşit al abominabulului organ
KUNDARTIGUATOR”. Este deci important să nu confundăm
“KUNDALINI” cu organul “KUNDARTIGUATOR”.
Marea Rebeliune 52

Am spus deja într-un capitol anterior că Şarpele de Foc al


puterilor noastre magice se află încolăcit de trei ori şi jumătate în
interiorul unui anumit Centru Magnetic situat în osul Coccigian, la
baza şirei spinării.
Cănd şarpele urcă, este KUNDALINI; cănd coboară, este
abominabilul organ KUNDARTIGUATOR.
Datorită “TANTRISMULUI ALB”, şarpele se ridică victorios prin
canalul medular al şirei spinării trezind puterile care ne fac divini.
Cu ajutorul “TANTRISMULUI NEGRU”, şarpele se precipită din
coccis spre infernurile atomice ale omului. Astfel mulţi se convertesc
în Demoni teribil de perverşi.
Cei care cad în greşeala de a atribui şarpelui ascendent toate
caracteristicile sinistre şi întunecate ale şarpelui descendent, eşuează
definitiv în munca asupra lor înşişi.
Relele consecinţe ale “ABOMINABILULUI ORGAN
KUNDARTIGATOR”, pot fi anihilate numai prin “KUNDALINI”.
Trebuie să precizăm că aceste consecinţe rele sunt cristalizate în
EUL PLURALIZAT al psihologiei revoluţionare.
Puterea Hipnotică a Şarpelui descendent ţine umanitatea
cufundată în inconştienţă.
Numai Şarpele ascendent opunăndu-se, ne poate trezi; acest
adevăr este o axiomă a Înţelepciunii Ermetice. Acum vom înţelege mai
bine profunda semnificaţie a cuvăntului sacru “KUNDALINI”.
Voinţa conştientă este întotdeauna reprezentată de femeia sacră:
Maria, Isis, care zdrobeşte capul Şarpelui descendent.
Declar aici sincer şi fără ocolişuri că dublul curent de lumină,
focul viu şi astral al pămăntului a fost simbolizat, în Vechile Mistere,
prin şarpele cu cap de taur, de ţap sau de căine.
Acesta este Şarpele dublu al Caduceului lui Mercur. Acesta este
Şarpele ispititor al Edenului; dar, de asemenea, fără nici o îndoială,
este Şarpele de Aramă al lui Moise, încolăcit pe crucea "TAU", adică
pe “LINGAM-ul Generator”.
Acesta este “[apul” Sabatului, Baphomet al Templelor Gnostice,
HYLE al Gnosticismului Universal; este dubla coadă de şarpe care
formează picioarele Cocoşului Solar al ABRAXAS-ilor.
“LINGAMUL NEGRU” introdus în “YONIUL” metalic, este simbolul
Zeului SHIVA, al Divinităţii Hinduse, reprezentănd cheia secretă
pentru trezirea şi dezvoltarea Şarpelui ascendent sau al lui
KUNDALINI, cu condiţia să nu se verse niciodată în viaţă “Cupa lui
Hermes Trismegistul”, de Trei ori marele Zeu “IBIS-THOT”.
Am vorbit printre rănduri pentru cei care pot înţelege. Cine are
înţelegere să înţeleagă, pentru că aici este înţelepciune.
TANTRICII Negri sunt diferiţi, ei trezesc şi dezvoltă Abominabilul
organ KUNDARTIGUATOR, Şarpele ispititor al Edenului, atunci cănd
comit în riturile lor, crima de neiertat a vărsării “Vinului Sacru”.
Samael Aun Weor 53

CAPITOLUL XVIII

[ARA PSIHOLOGIC~
Incontestabil, aşa cum există [ara Exterioară în care trăim, tot
aşa, în intimitatea noastră există ţara psihologică.
Oamenii nu ignoră niciodată oraşul sau zona în care trăiesc, dar,
din păcate, se întămplă să nu cunoască locul psihologic în care se află
situaţi.
Într-un anumit moment, oricine ştie în ce cartier se află, dar pe
terenul psihologic nu se întămplă acelaşi lucru; în mod normal
oamenii nu bănuiesc cătuşi de puţin locul din ţara lor psihologică în
care se găsesc într-un anumit moment.
Aşa cum în lumea fizică există cartiere de oameni decenţi şi
cultivaţi, la fel se întămplă şi în ţinutul psihologic al fiecăruia dintre
noi; nu încape îndoială că există cartiere foarte elegante şi frumoase.
Aşa cum în lumea fizică există cartiere cu străduţe foarte
periculoase, pline de asaltatori, acelaşi lucru se întămplă şi în ţinutul
psihologic din interiorul nostru.
Totul depinde de felul persoanelor care ne însoţesc. Dacă avem
prieteni beţivi, vom termina într-o tavernă. Dacă prietenii noştri sunt
petrecăreţi, destinul nostru ne va conduce fără îndoială în bordeluri.
În ţara noastră psihologică fiecare dintre noi îşi are tovarăşii săi,
EURILE sale, şi acestea ne conduc în funcţie de caracteristicile lor
psihologice.
O doamnă virtuoasă şi onorabilă, soţie minunată, de o conduită
exemplară, locuind într-o casă frumoasă în lumea fizică, din cauza
EURILOR sale desfrănate s-ar putea afla în văgăuni de prostituţie, în
ţara sa psihologică.
Un domn onorabil de o cinste impecabilă, cetăţean magnific, s-
ar putea afla în ţara sa psihologică, cufundat într-o cavernă de hoţi,
din cauza tovarăşilor săi foarte răi: EURILE hoţiei, cufundate în
profunzimile inconştientului.
Un anahoret care face penitenţe, poate fi un călugăr angelic care
duce o viaţă austeră în fundul chiliei sale din vreo mănăstire, dar din
punct de vedere psihologic, s-ar putea afla situat într-o vizuină de
asasini, de ucigaşi plătiţi, de bandiţi, de drogaţi, tocmai din cauza
EURILOR infraconştiente sau inconştiente, cufundate profund în cutele
cele mai obscure ale psihicului său.
S-a spus că există multe virtuţi la cei ticăloşi şi multe ticăloşii la
cei virtuoşi.
Mulţi sfinţi canonizaţi trăiesc încă în vizuinele psihologice ale
hoţiei sau în case de prostituţie.
Marea Rebeliune 54

Ceea ce afirmăm ar putea scandaliza ipocriţii, pioşii, ignoranţii


instruiţi sau modelele de savanterie, dar niciodată pe adevăraţii
psihologi.
Deşi lucrul acesta ar părea incredibil, dar pănă şi în tămăia
rugăciunii se ascunde delictul, se ascunde, de asemenea, printre
ritmurile poeziei, sub cupola sacră a sanctuarelor cele mai divine;
delictul îmbracă tunica sfinţeniei şi a cuvăntului sublim.
În profunzimile cele mai adănci ale celor mai venerabili sfinţi,
trăiesc EURILE prostituţiei, ale hoţiei, ale crimei etc.
Tovarăşii infraumani stau ascunşi în profunzimile insondabile ale
inconştientului.
Sfinţii istoriei au suferit mult din această cauză: să ne amintim
ispitirele Sfăntului Anton şi toate acele abominaţii împotriva cărora a
trebuit să lupte fratele nostru Francisc de Assisi.
Totuşi, aceşti sfinţi n-au spus totul, iar majoritatea anahoreţilor au
tăcut.
Ne mirăm că anumiţi penitenţi pocăiţi şi foarte sfinţi trăiesc în
cartierele psihologice ale prostituţiei şi hoţiei.
Totuşi, ei sunt sfinţi şi dacă n-au descoperit încă aceste lucruri
înspăimăntătoare ale psihicului lor, cănd le vor descoperi îşi vor
impune cazne, vor ţine posturi, poate chiar se vor biciui şi se vor ruga
divinei lor mame KUNDALINI să elimine din psihicul lor aceşti răi
tovarăşi care s-au instalat în aceste văgăuni tenebroase ale propriei
ţări psihologice.
Diferitele religii au vorbit mult despre viaţa de după moarte şi
despre viaţa de dincolo, pentru ca bieţii oameni să nu-şi bată capul
pentru a şti ce este acolo, de cealaltă parte, dincolo de mormănt.
Este incontestabil că după moarte fiecare continuă să trăiască în
peisajul psihologic pe care l-a cunoscut întotdeauna.
Hoţul va continua în văgăunile hoţilor; desfrănatul în casele de
întălnire ca nişte fantome rău prevestitoare. Irascibilul, furiosul îşi va
urma cursul pe străduţele periculoase ale viciului şi măniei, acolo
unde străluceşte pumnalul şi răsună focurile de pistol.
Esenţa în sine este foarte frumoasă, este venită de sus, de la
stele; din păcate, ea este închisă în toate aceste Euri pe care le
purtăm în interiorul nostru.
Dimpotrivă, esenţa se poate întoarce revenind la punctul originar
de plecare, întorcăndu-se la stele, dar ea trebuie mai întăi să se
elibereze de tovarăşii săi răi care au vărăt-o în mahalalele pierzaniei.
Cănd Francisc de Assisi şi Anton de Padova, însemnaţi maeştri
cristificaţi, au descoperit în interiorul lor Eurile pierzaniei, au suferit
cumplit, dar fără îndoială că plecănd de la muncile conştiente şi de la
suferinţele voluntare, au reuşit să reducă la praf cosmic tot acest
ansamblul de elemente inumane care trăiau în interiorul lor.
Incontestabil, aceşti Sfinţi s-au Cristificat şi au revenit la punctul
originar de plecare după ce au suferit mult.
Înainte de toate, este necesar, este urgent ca centrul magnetic pe
care l-am stabilit în mod anormal în falsa noastră personalitate, să fie
Samael Aun Weor 55

transferat în Esenţă; astfel, omul va putea întreprinde călătoria sa de


la personalitate pănă la stele, ridicăndu-se în mod didactic, progresiv,
treaptă cu treaptă, pe muntele FIIN[EI.
Atăta timp căt centrul magnetic va continua să fie stabilit în
personalitatea noastră iluzorie, vom trăi în văgăunile psihologice cele
mai abominabile, chiar dacă în viaţa zilnică suntem nişte cetăţeni
minunaţi.
Fiecare are un centru magnetic care îl caracterizează;
comerciantul are centrul magnetic al comerţului şi de aceea
activităţile sale se desfăşoară în piaţă, iar el îi atrage pe cei ce au
afinităţi cu el, cumpărători şi vănzători.
Omul de ştiinţă are în personalitatea sa centrul magnetic al
ştiinţei şi pentru acest motiv atrage spre el toate lucrurile ştiinţifice,
cărţi, laboratoare etc.
Ezoteristul are în el centrul magnetic al ezoterismului şi pentru că
acest gen de centru este diferit de această problemă a personalităţii,
transferul se produce neîndoios.
Cănd centrul magnetic se stabileşte în conştiinţă, adică în esenţă,
atunci se produce întoarcerea totală a omului spre stele.
Marea Rebeliune 56

CAPITOLUL XIX

DROGURILE
Dedublarea psihologică a omului ne permite să punem în
evidenţă cruda realitate a unui nivel superior în fiecare din noi.
Cănd am putut verifica prin noi înşine în mod direct faptul concret
al celor doi oameni într-unul singur: cel inferior la nivel normal, comun
şi obişnuit şi cel superior cu o octavă mai înaltă, atunci totul se
schimbă şi ajungem să acţionăm în viaţă în acord cu principiile
fundamentale pe care le purtăm în profunzimile propriei noastre
FIIN[E.
Aşa cum există o viaţă exterioară, există şi o viaţă interioară.
Omul exterior nu este totul, dedublarea psihologică ne arată
realitatea omului interior.
Omul exterior îşi are modul său de a fi; este ceva cu atitudini
multiple şi reacţii tipice faţă de viaţă, o marionetă mănuită de fire
invizibile.
Omul interior este FIIN[A autentică, depinde de alte legi foarte
diferite; niciodată n-ar putea deveni un robot.
Omul exterior nu face nimic pentru nimic, el găndeşte că a fost
prost plătit pentru eforturile sale, îi este milă de el însuşi, se auto-
apreciază prea mult; dacă este soldat, aspiră să fie general, dacă
lucrează într-o fabrică protestează cănd nu obţine vreo avansare, vrea
ca meritele sale să fie recunoscute etc.
Nimeni nu poate ajunge la A DOUA naştere, nu poate să renască
aşa cum spune Evanghelia Domnului, atăta timp căt continuă să
trăiască cu psihologia omului inferior, comun şi obişnuit.
Cănd cineva îşi recunoaşte propriul neant şi mizeria interioară,
cănd are curajul să-şi revizuiască propria viaţă, fără îndoială, îşi dă
seama prin el însuşi că în nici un caz nu are nici un fel de merite.
“Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor va fi împărăţia cerurilor”.
Cei săraci cu duhul sau nevoiaşi ai duhului, sunt de fapt cei care-
şi recunosc propriul neant, insolenţa şi mizeria interioară. Fără
îndoială, fiinţele de acest fel primesc iluminarea.
“Este mai uşor unei cămile să treacă prin urechea acului decăt
unui bogat să intre în împărăţia cerurilor”.
Desigur că mintea îmbogăţită de atătea merite, de decoraţii şi de
medalii, de distinse virtuţi sociale şi de complicate teorii academice
nu este săracă cu duhul şi în consecinţă nu poate intra niciodată în
împărăţia cerurilor.
Pentru a intra în Împărăţie, trebuie să avem fără întărziere
comoara credinţei. Atăta timp căt dedublarea psihologică nu se va fi
produs în fiecare din noi, CREDIN[A va fi asbolut imposibilă.
Samael Aun Weor 57

CREDIN[A este cunoaşterea pură, înţelepciunea experimentală


directă.
CREDIN[A a fost întotdeauna confundată cu credinţele vane. Noi,
Gnosticii, nu trebuie să cădem niciodată într-o eroare atăt de gravă.
CREDIN[A este experienţa directă a realului, trăirea minunată a
omului interior, cunoaşterea divină autentică.
Este de la sine înţeles că omul interior, cunoscăndu-şi prin
experienţă mistică directă propriile lumi interne, cunoaşte, de
asemenea, lumile interne ale tuturor persoanelor care populează
suprafaţa pămăntului.
Nimeni n-ar putea cunoaşte lumile interne ale planetei Pămănt,
ale sistemului solar şi ale galaxiei în care trăim, dacă nu-şi cunoaşte
în prealabil propriile sale lumi interne. Astfel, ar fi ca şi cum am scăpa
de viaţă prin falsa poartă a sinuciderii.
Percepţiile extrasenzoriale ale drogatului îşi au rădăcinile lor
particulare în abominabilul organ KUNDARTIGUATOR (şarpele ispititor
al Edenului).
Conştiinţa îmbuteliată în diversele elemente care constituie
Egoul, funcţionează în virtutea propriei sale îmbutelieri.
Conştiinţa egoică se află deci într-o stare de comă, cu halucinaţii
hipnotice foarte asemănătoare celor ale oricărui subiect care s-ar afla
sub influenţa vreunui drog.
Putem pune problema astfel: halucinaţiile conştiinţei egonice sunt
similare cu cele provocate de droguri.
Evident, abominabilul organ Kundartiguator este la originea
acestor două tipuri de halucinaţii. (A se vedea cap. XVI).
Fără îndoială, drogurile anihilează razele alfa şi atunci bineînţeles
că se pierde conexiunea intrinsecă dintre minte şi creier: acesta este
un eşec total.
Drogatul transformă viciul în religie şi, derutat, crede că
experimentează realitatea sub influenţa drogurilor, neştiind că
percepţiile extrasenzoriale produse de marijuana, cocaină, heroină,
L.S.D., morfină, haşiş, ciuperci halucinogene, exces de pilule
tranchilizante, amfetamine, barbiturice etc. etc. etc., nu sunt decăt
simple halucinaţii elaborate de abominabilul organ KUNDARTIGUATOR.
Drogaţii involuează şi degenerează cu timpul, intrănd în cele din
urmă definitiv în lumile infernale.
Marea Rebeliune 58

CAPITOLUL XX

NELINIŞTI
Fără îndoială că între a gandişi a simţi există o mare diferenţă,
acest fapt este incontestabil.
Există o răceală teribilă între oameni, este răceala a ceea ce nu
are importanţă, a superficialului.
Mulţimile cred că este important ceea ce, de fapt, n-are
importanţă, ele îşi închipuie că ultima modă sau ultimul model de
maşină, ori această problemă a salariului de bază, sunt singurele
lucruri serioase.
Numesc un lucru serios cronica zilei, aventura amoroasă, viaţa
sedentară, paharul de alcool, cursa de cai, cursa de automobile,
coridele de tauri, bărfele, calomnia etc.
Evident, cănd bărbatul obişnuit sau femeia salonului de
frumuseţe aud ceva despre ezoterism, fiindcă acest lucru nu este în
planurile lor, nici în ocupaţiile lor, nici în plăcerile lor sexuale, răspund
cu un “nu ştiu ce” de o răceală înspăimăntătoare sau pur şi simplu
strămbă din nas, ridică din umeri şi se retrag cu indiferenţă.
Această apatie psihologică, această răceală înfiorătoare, are o
bază dublă: mai întăi ignoranţa cea mai teribilă, apoi absenţa
absolută a neliniştilor spirituale.
Lipseşte un contact, un şoc electric; nimeni nu l-a dat în magazin,
nici în ceea ce se crede a fi serios şi nici măcar în plăcerile patului.
Dacă cineva ar fi în stare să dea imbecilului bărbat rece sau
micuţei femei superficiale, contactul electric potrivit, scănteia inimii,
vreo reminiscenţă ciudată, un nu ştiu ce extrem de intim, poate că
atunci totul ar fi altfel.
Dar orice lucru înăbuşă mica voce secretă, primul impuls al inimii,
aspiraţia intimă: probabil o prostie, o pălărie frumoasă dintr-o vitrină,
bunătăţile delicioase dintr-un restaurant, întălnirea cu un prieten care,
mai tărziu, nu mai are nici o importanţă pentru noi etc.
Prostii, copilării care nu sunt transcendentale, dar care au totuşi
la un moment dat forţa să stingă prima nelinişte spirituală, aspiraţia
intimă, scănteia nesemnificativă de lumină, care fără să ştim de ce,
ne-a neliniştit pentru o clipă.
Dacă aceia care astăzi sunt nişte cadavre vii, noctambuli reci de
club sau simpli vănzători de umbrele în vreun magazin, nu şi-ar fi
înăbuşit prima nelinişte intimă, ar fi în acest moment lumini ale
spiritului, adepţi ai luminii, oameni autentici în sensul cel mai complet
al cuvăntului.
Scănteia, impulsul, un suspin misterios, un nu ştiu ce, a fost
resimţit uneori de către măcelărul din colţ, de către lustrangiul de
pantofi sau de către medicul de prim rang, dar totul a fost zadarnic:
Samael Aun Weor 59

prostiile personalităţii sting mereu prima scănteie de lumină, nu mai


dăinuie după aceea decăt răceala celei mai înspăimăntătoare
indiferenţe.
Incontestabil, oamenii sunt înghiţiţi mai devreme sau mai tărziu
de lună; acest adevăr se dovedeşte a fi incontestabil.
Nu există nimeni care să nu fi resimţit vreodată în viaţă un impuls
al inimii, vreo nelinişte ciudată, dar, din păcate, un lucru oarecare al
personalităţii, aşa proastă cum este ea, ajunge să reducă la praf
cosmic ceea ce în liniştea nopţii ne-a mişcat pentru un moment.
Luna căştigă întotdeauna aceste bătălii, ea se alimentează, se
hrăneşte tocmai din propriile noastre slăbiciuni.
Luna este teribil de mecanică; umanoidul lunar, lipsit complet de
orice fel de nelinişte solară, este incoerent şi se mişcă în lumea
viselor sale.
Dacă cineva ar face ceea ce nu face nimeni, adică să dea viaţă
intimei nelinişti apărute poate în misterul vreunei nopţi, fără îndoială
că apoi ar asimila inteligenţa solară şi s-ar converti astfel într-un om
solar.
Iată tocmai ce vrea Soarele, dar aceste umbre lunare, atăt de reci,
apatice şi indiferente sunt întotdeauna înghiţite de Lună. Moartea vine
apoi să egalizeze totul.
Moartea nivelează totul. Orice cadavru viu lipsit de nelinişti
solare, degenerează teribil, în mod progresiv, pănă ce este devorat de
Lună.
Soarele vrea să creeze oameni, face această încercare în
laboratorul naturii, dar, din păcate, această experienţă nu i-a dat
rezultate bune; Luna înghite oamenii.
Totuşi, ceea ce spunem nu interesează pe nimeni, cu atăt mai
puţin pe ignoranţii cultivaţi; ei se cred ”buricul pămăntului”.
Soarele a depus în glandele sexuale ale animalului intelectual, în
mod greşit numit om, anumiţi germeni solari care dezvoltaţi în mod
convenabil, ar putea să ne transforme în oameni autentici.
Totuşi, experienţa solară se dovedeşte înfiorător de grea, tocmai
din cauza răcelii lunare.
Oamenii nu vor să coopereze cu Soarele şi în consecinţă, cu
timpul, germenii solari involuează, degenerează şi se pierd în mod
lamentabil.
Cheia principală a operei Soarelui rezidă în dizolvarea elementelor
nedorite pe care le purtăm în interiorul nostru.
Cănd o rasă umană îşi pierde tot interesul pentru ideile solare,
Soarele o distruge pentru că nu-i mai serveşte pentru experienţă.
Deoarece rasa actuală a devenit insuportabil de lunară, teribil de
mecanică şi superficială, nu mai serveşte la experienţa solară, motiv
mai mult decăt suficient pentru a fi distrusă.
Pentru a exista o nelinişte spirituală continuă, trebuie să
transferăm centrul magnetic de gravitaţie în esenţă, în conştiinţă.
Marea Rebeliune 60

Din păcate oamenii au centrul magnetic de gravitaţie în


persoanlitate; în cafenea, în braserie, în probleme financiare, în casa
de toleranţă, în piaţă etc.
Evident, toate acestea sunt lucruri care aparţin personalităţii şi
centrul magnetic al acestei personalităţi atrage toate aceste lucruri;
aceasta este incontestabil şi orice persoană care are bun simţ poate
s-o constate singură în mod direct.
Din păcate, citind toate acestea, canaliile intelectului, obişnuite
să discute la nesfărşit sau să tacă dintr-un orgoliu insuportabil,
preferă să arunce această carte cu dispreţ şi să citească ziarul.
Căteva înghiţituri de cafea bună şi cronica zilei se dovedesc a fi
un aliment minunat pentru mamiferele raţionale.
Totuşi, ele se cred foarte serioase; sunt fără îndoială halucinaţi de
propriile lor divagaţii savante, iar aceste lucruri de tip solar scrise în
această carte obraznică, le deranjează enorm. Fără îndoială că ochii
boemi ai acestor homunculi ai raţiunii n-ar îndrăzni continuarea
studierii acestei lucrări.
Samael Aun Weor 61

CAPITOLUL XXI

MEDITA[IE
În viaţă, singurul lucru important este schimbarea radicală, totală
şi definitivă, restul nu are nici cea mai mică importanţă, sincer
vorbind.
Meditaţia se dovedeşte a fi fundamentală dacă dorim sincer o
asemenea schimbare.
În nici un caz nu dorim meditaţia superficială, inutilă şi non-
transcendentă.
Trebuie să devenim serioşi şi să lăsăm deoparte toate aceste
prostii care abundă în pseudo-ezoterismul şi în pseudo-ocultismul
ieftin.
Trebuie să învăţăm să fim serioşi, trebuie să învăţăm să ne
schimbăm dacă într-adevăr nu dorim să eşuăm în munca ezoterică.
Cel care nu ştie să mediteze, superficialul, ignorantul nu-şi va
putea dizolva niciodată Egoul, va fi totdeauna un ciot de lemn fără
putere în marea furioasă a vieţii.
Un defect descoperit pe terenul vieţii practice trebuie să fie
înţeles în profunzime prin intermediul tehnicii meditaţiei.
Materialul didactic pentru meditaţie se află în diversele
evenimente sau împrejurări ale vieţii zilnice, iar lucrul acesta este
incontestabil.
Oamenii protestează întotdeauna împotriva evenimentelor
neplăcute, ei nu ştiu să vadă niciodată utilitatea acestor evenimente.
Noi, în loc să protestăm împotriva circumstanţelor neplăcute,
trebuie să extragem din ele, prin intermediul meditaţiei, elementele
utile pentru creşterea noastră sufletească.
Meditaţia profundă asupra unei împrejurări oarecare, plăcute sau
neplăcute, ne permite să-i simţim în noi înşine savoarea, rezultatul.
Este necesar să facem o netă diferenţiere psihologică între
savoarea-muncă şi savoarea-viaţă.
În orice caz, pentru a simţi în noi înşine savoarea-muncă, trebuie
să facem o inversare totală a atitudinii cu care privim în mod normal
circumstanţele vieţii.
Nimeni nu poate să guste savoarea-muncă dacă face greşeala să
se identifice cu diversele evenimente.
Cu siguranţă, identificarea împiedică aprecierea psihologică
corectă a evenimentelor.
Cănd ne identificăm cu o situaţie sau alta, nu ajungem nicidecum
să extragem elementele utile pentru auto-descoperirea şi creşterea
interioară a conştiinţei.
Marea Rebeliune 62

Muncitorul ezoterist care se întoarce la identificare după ce şi-a


abandonat apărarea, resimte din nou savoarea-vieţii în loc de
savoarea-muncii.
Acest lucru indică faptul că atitudinea psihologică inversată
înainte, revine la starea sa de identificare.
Orice circumstanţă neplăcută trebuie să fie reconstituită prin
intermediul imaginaţiei conştiente, prin tehnica meditaţiei.
Reconstrucţia oricărei scene, ne permite să verificăm prin noi
înşine şi într-un mod direct intervenţia diverselor Euri participante la
această scenă.
De exemplu, într-o scenă de gelozie amoroasă intervin euri de
mănie, de gelozie şi chiar de ură.
Înţelegerea fiecăruia din aceste euri, a fiecăruia din aceşti factori
implică, de fapt, o profundă reflectare, concentrare şi meditaţie.
Tendinţa marcată de a inculpa pe ceilalţi este o piedică, un
obstacol în calea înţelegerii propriilor noastre greşeli.
Din păcate, acest lucru se dovedeşte o sarcină foarte dificilă,
adică să distrugem în noi tendinţa de a-i invinovăţi pe ceilalţi.
În numele adevărului trebuie să spunem că noi suntem singurii
vinovaţi pentru diversele circumstanţe neplăcute ale vieţii.
Diferitele evenimente plăcute sau neplăcute există cu noi sau fără
noi şi se repetă mereu într-un mod mecanic.
Plecănd de la acest principiu, nici o problemă nu poate avea o
soluţie finală.
Problemele fac parte din viaţă şi dacă ar exista o soluţie finală,
viaţa n-ar mai fi viaţă ci moarte.
Deci, poate avea loc o modificare de împrejurări şi de probleme,
dar niciodată ele nu vor înceta să se repete, niciodată nu vor avea o
soluţie finală.
Viaţa este o roată care se învărteşte mecanic cu toate
circumstanţele plăcute şi neplăcute, mereu recurente.
Nu putem opri roata, circumstanţele bune sau rele se produc
mereu mecanic, singurul lucru pe care îl putem schimba este
atitudinea noastră în faţa evenimentelor vieţii.
Pe măsură ce învăţăm să extragem materialul pentru meditaţie
din împrejurările vieţii, ne vom auto-descoperi.
În orice împrejurare plăcută sau neplăcută există diverse Euri
care trebuie să fie înţelese integral cu tehnica meditaţiei.
Acest lucru înseamnă că orice grup de Euri care intervin într-o
dramă, comedie sau tragedie a vieţii zilnice, după ce l-am înţeles
integral, va trebui să fie eliminat prin intermediul puterii Divinei Mame
Kundalini.
Pe măsură ce uzăm de simţul observării psihologice, acesta se
dezvoltă minunat. Putem atunci să percepem Eurile în timpul muncii
de meditaţie.
Este interesant să observăm interior Eurile, nu numai înainte de a
fi fost lucrate, ci şi în timpul lucrului.
Samael Aun Weor 63

Cănd aceste euri sunt decapitate şi dezintegrate, resimţim o


mare uşurare, o mare fericire.
Marea Rebeliune 64

CAPITOLUL XXII

REÎNTOARCERE şiRECUREN[~
Un om este ceeea ce este viaţa lui, dacă un om nu-şi lucrează
propria viaţă, îşi pierde timpul în mod mizerabil.
Numai eliminănd elementele nedorite pe care le purtăm în
interiorul nostru, putem face din viaţa noastră o capodoperă.
Moartea este reîntoarecerea la începutul vieţii, cu posibilitatea de
a o repeta din nou pe scena unei noi existenţe.
Diferitele şcoli de tip pseudo-ezoteric şi pseudo-ocultist susţin
eterna teorie a vieţilor succesive; un astfel de concept este greşit.
Viaţa este un film; odată terminată proiecţia, înfăşurăm pelicula
pe bobină şi o ducem în eternitate.
Revenirea, reîntoarcerea există; revenind în această lume
proiectăm pe ecranul existenţei acelaşi film, aceeaşi viaţă.
Putem susţine teza existenţelor succesive; dar nu pe cea a vieţilor
succesive pentru că filmul este mereu acelaşi.
Fiinţa umană are trei la sută esenţă liberă şi nouăzeci şi şapte la
sută esenţă îmbuteliată în euri.
Cănd ne reîntoarcem, cele trei procente de esenţă liberă
impregnează total oul fecundat; fără îndoială, noi continuăm în
sămănţa descendenţilor noştri.
Personalitatea este diferită; nu există nici un măine pentru
personalitatea mortului; aceasta se dizolvă încet în cimitir.
Numai la noul-născut se află reîncorporat micul procentaj de
esenţă liberă; acest lucru dă creaturii o auto-conştienţă şi o frumuseţe
interioară.
Diversele euri care revin înconjoară noul-născut, merg şi vin liber
peste tot, vrănd să intre în maşina organică, dar aceasta nu este
posibil atăta timp căt nu s-a creat o nouă personalitate.
Trebuie să ştim că personalitatea este energetică şi se formează
prin experienţă de-a lungul timpului.
Este scris că personalitatea se crează în primii şapte ani ai
copilăriei şi mai tărziu ea se întăreşte şi capătă putere odată cu toate
experienţele vieţii zilnice.
Eurile încep să intervină puţin căte puţin în maşina organică pe
măsură ce se va crea noua personalitate.
Moartea este o dare de seamă; odată operaţia matematică
terminată, singurul lucru care continuă sunt valorile (adică eurile
bune şi rele, utile şi inutile, pozitive şi negative).
În lumina astrală, valorile se atrag şi se resping reciproc potrivit
legilor atracţiei universale.
Noi suntem puncte matematice în spaţiu care servim drept
vehicul unor anumite sume de valori.
Samael Aun Weor 65

În personalitatea umană a fiecăruia dintre noi există mereu


aceste valori care servesc drept bază Legii Recurenţei.
Totul se întămplă la fel, la care se adună rezultatul sau consecinţa
acţiunilor noastre precedente.
Dat fiind faptul că înăuntrul fiecăruia dintre noi există multe Euri
din vieţile precedente, putem afirma cu certitudine că fiecare din ele
este o persoană diferită.
Acest lucru ne invită să înţelegem că în interiorul fiecăruia dintre
noi trăiesc foarte multe persoane cu diferite angajamente.
În personalitatea unui hoţ există o adevărată cavernă de hoţi; în
personalitatea unui ucigaş există un întreg club de asasini; în
personalitatea unui desfrănat există o casă de tolerenţă; în
personalitatea oricărei prostituate există un întreg bordel etc.
Fiecare din aceste persoane pe care le cărăm în propria noastră
personalitate are problemele sale şi angajamentele sale.
Oameni trăind în interiorul oamenilor, persoane locuind în
persoane, acest lucru este cert şi de necontestat.
Ceea ce este mai grav este faptul că fiecare din aceste persoane
sau euri care trăiesc în interiorul nostru, vin din existenţe trecute
avănd angajamente determinate.
Eul care în existenţa anterioară a avut o aventură amoroasă la
vărsta de treizeci de ani, în noua existenţă va aştepta aceeaşi vărstă
pentru a se manifesta şi în momentul acela va căuta persoana
visurilor sale, se va pune în contact telepatic cu ea şi la sfărşit se va
produce reîntălnirea şi repetarea scenei.
Eul care la vărsta de patruzeci de ani a avut un proces pentru
probleme de ordin material, în noua existenţă va aştepta aceeaşi
vărstă pentru a repeta aceeaşi dispută.
Eul care la vărsta de douăzeci şi cinci de ani s-a bătut cu un om
într-un bar sau într-o tavernă, va aştepta în noua existenţă să aibă iar
douăzeci şi cinci de ani pentru a-şi căuta adversarul şi a repeta
tragedia.
Eurile unei persoane sau alteia, se caută reciproc prin intermediul
undelor telepatice şi apoi se regăsesc pentru a repeta mecanic
aceleaşi evenimente.
Aceasta este într-adevăr mecanicitatea Legii Recurenţei, aceasta
este tragedia vieţii.
De-a lungul miilor de ani, diversele personaje se reîntălnesc din
nou pentru a retrăi aceleaşi drame, comedii şi tragedii.
Persoana umană nu este decăt o maşină în serviciul acestor euri
cu atătea angajamente.
Cel mai rău lucru în această problemă este că toate aceste
angajamente ale oamenilor, pe care îi purtăm în interiorul nostru, se
îndeplinesc fără ca înţelegerea noastră să aibă vreo informaţie
prealabilă.
Personalitatea noastră umană pare, în acest sens, un car tras de
numeroşi cai.
Marea Rebeliune 66

Există vieţi care se repetă într-un mod absolut exact, existenţe


recurente care nu se modifică niciodată.
Comediile, dramele şi tragediile nu s-ar putea repeta deloc pe
ecranul existenţei dacă n-ar exista actori.
Actorii tuturor acestor scene sunt eurile pe care le cărăm în
interiorul nostru şi care provin din existenţele trecute.
Dacă dezintegrăm eurile măniei, scenele tragice de violenţă se
termină în mod inevitabil.
Dacă reducem la praf cosmic agenţii secreţi ai lăcomiei,
problemele pe care aceasta le produce, se termină complet.
Dacă anihilăm eurile desfrăului, scenele de bordel şi de
morbiditate iau sfărşit.
Dacă reducem la cenuşă personajele secrete ale invidiei,
evenimentele acesteia vor înceta radical.
Dacă ucidem eurile orgoliului, vanităţii, îngămfării, auto-
importanţei, scenele ridicole ale acestor defecte vor înceta, din lipsă
de actori.
Dacă eliminăm din psihicul nostru factorii lenei, inerţiei, moleşelii,
scenele înfiorătoare ale acestei clase de defecte, nu s-ar mai putea
repeta, din lipsă de actori.
Dacă pulverizăm eurile dezgustătoare ale gurmandismului, ale
poftei exagerate, din cauza lipsei de actori, banchetele, beţiile etc. vor
lua sfărşit.
Deoarece aceste multiple euri acţionează deplorabil în diferitele
niveluri ale Fiinţei, devine o necesitate faptul de a le cunoaşte
cauzele, originea precum şi procedeele cristice care trebuie să ne
conducă în cele din urmă la moartea sinelui şi la eliberarea finală.
Studierea Cristosului intim, studierea ezoterismului cristic este
fundamentală atunci cănd este vorba să provoace în noi o schimbare
radicală şi definitivă: iată ceea ce vom studia în următoarele capitole.
Samael Aun Weor 67

CAPITOLUL XXIII

CRISTOSUL INTIM
Cristosul este Focul Focurilor, Flacăra Flăcărilor, Semnătura
Astrală a Focului.
Pe Crucea Martirului Calvarului este definit Misterul lui Cristos, cu
ajutorul unui singur cuvănt din patru litere: INRI care înseamnă Ignis
Natura Renovatur Integram: Focul Reînnoieşte Neîncetat Natura.
Venirea lui Cristos în inima noastră, ne transformă radical.
Cristosul este LOGOSUL SOLAR, Unitatea Multiplă perfectă.
Cristosul este viaţa care palpită în universul întreg, este ceea ce este,
ceea ce a fost întotdeauna şi ceea ce va fi întotdeauna.
S-a vorbit mult despre Drama Cosmică, incontestabil, această
Dramă este constituită din cele patru evanghelii.
Ni s-a spus că Drama Cosmică a fost adusă pe Pămănt de Elohim;
Marele Domn al Atlantidei a reprezentat această Dramă în carne şi
oase.
Marele KABIR Isus a reprezentat de asemenea aceeaşi Dramă în
mod public pe Pămăntul Sfănt.
Cristos s-ar fi putut naşte de o mie de ori la Bethleem, lucrul
acesta nu serveşte la nimic dacă el nu se naşte şi în inima noastră.
Deşi a murit şi a înviat din morţi a treia zi, acest lucru nu serveşte
la nimic dacă nu moare şi nu învie şi în noi.
A încerca să descoperim natura şi esenţa focului înseamnă să
încercăm să-l descoperim pe Dumnezeu a cărui prezenţă reală ni s-a
arătat întotdeauna sub aparenţa focului.
Rugul aprins (Exod, III, 2) şi incendiul de la Sinai, cănd a fost
proclamat Decalogul (Exod, XIX, 18) sunt două manifestări prin care
Dumnezeu i-a apărut lui Moise.
Sfăntul Ioan îl descrie pe Domnul Universului cu figura unei Fiinţe
de Jasp şi de Sardoniu, de culoarea focului, aşezat pe un Tron
incandescent şi fulgerător (Apocalipsa, IV, 3-5).
Dumnezeu nostru este un Foc Devorator, scrie Sfăntul Pavel în
Epistola sa către Evrei.
Cristosul intim, Focul Ceresc, trebuie să se nască în noi şi se
naşte într-adevăr cănd suntem destul de avansaţi în munca
psihologică.
Cristosul Intim trebuie să elimine din Natura noastră Psihologică
însăşi cauzele erorii: EURILE-CAUZ~.
Dizolvarea cauzelor EGOULUI nu este posibilă atăta timp căt
Cristosul Intim nu se naşte în noi.
Cristosul Intim este focul viu şi filosofal, Focul Focurilor, cel mai
pur dintre cel pure.
Marea Rebeliune 68

Focul ne înfăşoară şi ne pătrunde de peste tot, vine spre noi prin


aer, prin apă şi chiar prin pămănt, care constituie păstrătorii săi şi
diversele sale vehicule.
Focul Ceresc care trebuie să se cristalizeze în noi este Cristosul
Intim, Măntuitorul nostru interior şi profund.
Domnul Intim trebuie să pună stăpănire pe tot Psihicul nostru, pe
cei Cinci Cilindri ai maşinii organice, pe toate procesele noastre
Mentale, Emoţionale, Motorii, Instinctive, Sexuale.
Samael Aun Weor 69

CAPITOLUL XXIV

MUNC~ CRISTIC~
Cristosul Intim apare în interior în munca privind dizolvarea Eului
Psihologic.
Fără îndoială, Cristosul interior apare numai în momentul în care
culminează eforturile noastre intenţionate şi suferinţele noastre
voluntare.
Apariţia Focului Cristic este evenimentul cel mai important din
propria noastră viaţă.
Cristosul intim ia atunci în stăpănire toate procesele noastre
mentale, emoţionale, motorii, instinctive şi sexuale.
Incontestabil, Cristosul intim este măntuitorul nostru interior
profund.
El, fiind absolut perfect, intrănd în noi pare imperfect; fiind cast,
pare ca şi cum ar fi altfel; fiind drept, pare ca şi cum nu ar fi aşa.
Acest lucru este asemănător cu diferitele reflecţii ale luminii.
Dacă purtăm ochelari albaştri, totul ni se pare albastru şi dacă purtăm
ochelari roşii, vom vedea toate lucrurile în această culoare.
El, cu toate că este alb, privindu-l din afară, fiecare îl va vedea
prin lentila sa psihologică cu care priveşte; iată de ce văzăndu-l,
oamenii de fapt nu îl văd.
Luănd în stăpănire toate procesele noastre psihologice, Domnul
perfecţiunii suferă indescriptibil.
Devenit om printre oameni, va trebui să treacă prin nenumărate
încercări şi să suporte teribile tentaţii.
Tentaţia este foc, triumful asupra tentaţiei este lumină.
Este scris, iar Alchimiştii o ştiu, că Iniţiatul trebuie să înveţe să
trăiască în pericol.
Iniţiatul trebuie să parcurgă cu fermitate Calea Tăişului de
Briceag; de o parte şi de cealaltă a drumului greu sunt prăpăstii
înspăimăntătoare.
Pe calea dificilă a dizolvării Egoului există drumuri complexe care
îşi au rădăcina chiar în drumul adevărat.
Fără îndoială, din drumul Tăişului de Briceag se desprind
numeroase cărări care nu conduc nicăieri; unele care ne conduc spre
abis şi disperare.
Există drumuri care ne-ar putea converti în stăpăni ai anumitor
zone din Univers dar care în nici un mod, nu ne-ar putea face să ne
întoarcem la sănul Eternului Tată Cosmic Comun.
Există cărări fascinante, inefabile, cu un aspect foarte sfănt, dar
care, din păcate, ne pot conduce numai spre involuţia lumilor
infernale scufundate.
Marea Rebeliune 70

În munca de dizolvare a Eului, trebuie să ne abandonăm în


întregime Cristosului Interior.
Apar uneori probleme cu soluţii grele; deodată drumul se pierde
în labirinturi inexplicabile şi nu mai ştim pe unde continuă. Numai
ascultarea absolută a Cristosului Interior şi a Tatălui care este în
Secret poate în asemenea caz să ne orienteze în mod înţelept.
Cărarea Tăişului de Briceag este plină de pericole în interior şi în
afară.
Morala convenţională nu serveşte la nimic; morala este sclava
obiceiurilor, a epocii, a locului.
Ceea ce a fost moral în epoci trecute, acum se dovedeşte a fi
imoral. Ceea ce a fost moral în Evul Mediu, pentru aceste timpuri
moderne aceasta poate fi imoral. Ceea ce este moral într-o ţară, în
alta este imoral etc.
În munca de dizolvare a Egoului se întămplă uneori ca atunci
cănd credem că mergem foarte bine, de fapt, mergem foarte rău.
Schimbările sunt indispensabile în timpul înaintării ezoterice, dar
oamenii reacţionari rămăn închişi în trecut, se pietrifică în timp,
lansează fulgere şi tunete împotriva noastră pe măsură ce realizăm
progrese psihologice profunde şi schimbări radicale.
Oamenii nu suportă schimbările Iniţiatului; ei vor ca acesta să
continue pietrificat în trecut.
Orice schimbare pe care o realizează Iniţiatul e clasificată imediat
ca imorală.
Privind lucrurile din acest punct de vedere şi la lumina muncii
Cristice putem pune clar în evidenţă ineficacitatea diverselor coduri
morale care au fost scrise în lume.
Incontestabil, Cristosul manifestat şi totuşi ascuns în inima
omului real, punănd stăpănire pe diversele noastre stări psihologice,
fiind necunoscut oamenilor este, de fapt, calificat drept imoral, crud şi
pervers.
Se dovedeşte paradoxal ca oamenii să adore pe Cristos şi totuşi
să-i atribuie calificative atăt de oribile.
Evident, oamenii inconştienţi şi adormiţi vor numai un Cristos
istoric şi antropomorf, cu statui şi dogme de nezdruncinat, la care să-
şi poată potrivi cu uşurinţă toate codurile lor morale neroade şi
răncede, toate prejudecăţile şi condiţionările.
Oamenii nu pot concepe niciodată Cristosul Intim în inima omului;
mulţimile îl adoră numai pe Cristosul statuie şi atăt.
Cănd se vorbeşte mulţimilor, cănd li se proclamă cruda realitate a
Cristosului revoluţionar, a Cristosului roşu, a Cristosului rebel, se
primesc imediat următoarele calificative: blasfemiator, eretic, rău,
profanator, nelegiuit etc.
Aşa sunt mulţimile, totdeauna inconştiente, totdeauna adormite.
Acum vom înţelege de ce Cristos, crucificat pe Golgota, a strigat cu
toate forţele sufletului său: “Tată iartă-i că nu ştiu ce fac!”
Cristos însuşi fiind unic, apare ca fiind mai mulţi; de aceea s-a
spus că este unitatea multiplă perfectă. Celui care îl cunoaşte,
Samael Aun Weor 71

Cuvăntul îi dă putere, nimeni nu l-a pronunţat, nimeni nu-l va


pronunţa decăt cel care L-A ÎNCARNAT.
Încarnarea sa este fundamentală în munca îndreptată asupra
Eului pluralizat.
Domnul perfecţiunii lucrează în noi pe măsură ce facem eforturi
conştiente în munca asupra noastră înşine.
Munca pe care Cristosul Intim trebuie să o realizeze în propriul
nostru psihic se dovedeşte a fi înspăimăntător de dureroasă.
Într-adevăr, Maestrul nostru interior trebuie să trăiască întregul
drum al crucii în profunzimea propriului nostru suflet.
Este scris: “Nu-i de ajuns să te rogi lui Dumnezeu ci trebuie să şi
munceşti”... De asemenea este scris: “Ajută-te şi eu te voi ajuta”.
Este important să ne rugăm Divinei Mame Kundalini cănd este
vorba să dizolvăm agregatele psihice nedorite; totuşi, Cristosul Intim,
în profunzimile noastre, lucrează înţelept în acord cu propriile
responsabilităţi pe care şi le-a luat singur pe umerii săi.
Marea Rebeliune 72

CAPITOLUL XXV

DRUMUL GREU
Incontestabil, există în noi înşine o latură obscură pe care nu o
cunoaştem sau nu o acceptăm; trebuie să ne dirijăm lumina
conştiinţei spre această faţă întunecată a noastră.
Scopul studiilor noastre Gnostice este de a face cunoaşterea de
sine din ce în ce mai conştientă.
Cănd în noi înşine avem multe lucruri pe care nu le cunoaştem şi
nu le acceptăm, atunci aceste lucruri ne complică teribil viaţa şi
provoacă într-adevăr tot felul de situaţii care ar putea fi evitate
datorită cunoaşterii de sine.
Cel mai rău este că proiectăm asupra altor persoane această
latură necunoscută şi inconştientă a noastră şi atunci o vedem în ele.
De exemplu, le vedem mincinoase, infidele, meschine etc., în
funcţie de ceea ce cărăm în interiorul nostru.
Gnoza spune despre această problemă particulară că trăim într-o
foarte mică parte din noi înşine. Acest lucru înseamnă că, de fapt,
conştiinţa se întinde numai pe o latură foarte redusă a noastră.
Scopul muncii ezoterice Gnostice este să ne mărim clar propria
conştiinţă.
Fără îndoială, atăta timp căt nu suntem într-o relaţie bună cu noi
înşine, nu vom fi nici cu ceilalţi, iar rezultatele vor fi conflicte de toate
felurile.
Este indispensabil să devenim mult mai conştienţi de noi înşine
prin intermediul observării directe a sinelui.
O regulă Gnostică generală privind munca ezoterică gnostică este
ca atunci cănd nu ne înţelegem cu vreo persoană, putem fi siguri că
suntem chiar în faţa faptului asupra căruia este necesar să lucrăm
asupra noastră înşine.
Ceea ce criticăm atăt de mult la alţii este ceea ce se află într-o
latură obscură a noastră, pe care nu vrem să o cunoaştem şi nici să o
recunoaştem.
În aceste condiţii, latura obscură a noastră este foarte mare dar
cănd lumina auto-observării iluminează această latură obscură,
conştiinţa creşte datorită cunoaşterii de sine.
Iată Cărarea Muchiei de Cuţit, mai amară ca fierea; mulţi pornesc
pe ea, foarte puţini sunt cei care ajung la capăt.
Aşa cum Luna are o faţa ascunsă care nu se vede, o faţă
necunoscută, tot aşa este şi cu Luna Psihologică pe care o cărăm în
interiorul nostru.
Evident, această Lună Psihologică este formată de Ego, de Eu, de
Sine.
Samael Aun Weor 73

În această Lună Psihologică noi cărăm elemente inumane care


înspăimăntă, care ne fac oroare şi pe care în nici un fel nu acceptăm
că le avem.
Crud drum cel al AUTO-REALIZ~RII INTIME A FIIN[EI! Căte
prăpăstii! Căte trecători atăt de dificile! Căte Labirinturi atăt de
oribile!
Uneori, după multe întoarceri şi reîntoarceri, după urcări
înspăimăntătoare şi coborări periculoase, drumul interior se pierde în
deşerturi de nisip, nu se ştie unde continuă şi nu-l luminează nici o
rază de lumină.
Cărare plină de pericole în interior şi în afară; drum de mistere de
nedescris, unde nu răzbate decăt o răsuflare de moarte.
Pe acest drum interior, cănd cineva crede că merge foarte bine, în
realitate, merge foarte rău.
Pe acest drum interior, cănd credem că mergem foarte rău, se
întămplă să mergem foarte bine.
Pe acest drum secret există momente cănd nu mai ştim de fapt
ce este bine sau rău.
Ceea ce în mod normal nu este permis, devine uneori just; aşa
este drumul interior...
Toate Codurile moralei sunt, în mod manifest, inutile pe drumul
interior; o frumoasă maximă sau un frumos percept moral, în anumite
momente pot constitui un foarte serios obstacol pentru Auto-
Realizarea Intimă a Fiinţei.
Din fericire, Cristosul Intim lucrează intens chiar în profunzimile
Fiinţei noastre; el suferă, plănge şi dezintegrează elementele atăt de
periculoase pe cale le purtăm în interiorul nostru.
Cristosul se naşte ca un copil în inima omului, dar pe măsură ce
elimină elementele nedorite pe care le purtăm în interiorul nostru,
creşte puţin căte puţin pănă ce se transformă într-un om complet.
Marea Rebeliune 74

CAPITOLUL XXVI

CEI TREI TR~D~TORI


În munca interioară profundă, pe terenul strictei auto-observări
psihologice, trebuie să trăim în mod direct toată drama cosmică.
Cristosul Intim trebuie să elimine toate elementele nedorite pe
care le cărăm în interiorul nostru.
În profunzimile noastre psihologice, multiplele agregate psihice
cer strigănd crucificarea domnului interior.
Incontestabil, fiecare din noi îi poartă în psihicul său pe cei trei
trădători.
Pe Iuda, demonul dorinţei, pe Pilat, demonul minţii şi pe Caiafa,
demonul relei voinţe.
Aceşti trei trădători îl răstignesc pe Domnul Perfecţiunii chiar în
profunzimile sufletului nostru.
Este vorba de trei tipuri specifice de elemente inumane,
fundamentale în drama cosmică.
Fără îndoială, această dramă a fost mereu trăită în secret în
profunzimile conştiinţei superlative a Fiinţei.
Drama cosmică nu este deci proprietatea Marelui Kabir Isus cum
cred mereu ignoranţii erudiţi.
Iniţiaţii tuturor timpurilor, Maeştrii tuturor secolelor, au trebuit să
trăiască drama cosmică în interiorul lor, aici şi acum.
Totuşi, Isus, Marele Kabir, a avut curajul să reprezinte această
dramă intimă în mod public, în stradă şi la lumina zilei, pentru a
dezvălui sensul iniţierii tuturor fiinţelor umane fără distincţie de rasă,
sex, castă sau culoare.
Este minunat că a existat cineva care să predea Drama Intimă
tuturor popoarelor Pămăntului, în mod public.
Cristosul Intim, nefiind deloc un desfrănat trebuie să elimine din
el însuşi elementele psihologice ale desfrăului.
Cristosul Intim, fiind cu totul pace şi iubire, trebuie să elimine din
el însuşi elementele nedorite ale măniei.
Cristosul Intim nefiind deloc un lacom, trebuie să elimine din el
însuşi elementele nedorite ale lăcomiei.
Cristosul Intim, nefiind deloc invidios, trebuie să elimine din el
însuşi agregatele psihice ale invidiei.
Cristosul Intim fiind umilinţă perfectă, modestie infinită,
simplitate absolută, trebuie să elimine din el însuşi respingătoarele
elemente ale orgoliului, ale vanităţii, ale îngămfării.
Cristosul Intim, cuvăntul, Logosul Creator care trăieşte
întotdeauna într-o permanentă activitate, trebuie să elimine din
interiorul nostru, din el însuşi şi prin el însuşi, elementele nedorite ale
inerţiei, ale lenei, ale stagnării.
Samael Aun Weor 75

Domnul Perfecţiunii, deprins cu toate posturile, temperat,


niciodată prieten al beţiilor şi al marilor banchete, trebuie să elimine
din el însuşi elementele abominabile ale gurmandismului.
Ciudată simbioză aceasta a Cristosului-Isus cu Cristosul-Om;
remarcabil amestec de divin şi de uman, de perfecţiune şi de
imperfecţiune, de încercare constantă pentru Logos.
Lucrul cel mai interesant dintre toate este că Cristosul secret este
întotdeauna un triumfător, cineva care învinge întotdeauna
întunecimile, cineva care elimină întunecimile din interiorul său, aici şi
acum.
Cristosul Secret este Domnul Marii Rebeliuni, respins de preoţi, de
bătrăni şi scribii templului.
Preoţii îl urăsc, adică nu-l înţeleg, vor ca Domnul Perfecţiunii să
trăiască exclusiv în timpul său, în acord cu dogmele lor de
nezdruncinat.
Bătrănii, adică locuitorilor pămăntului, bunii stăpăni ai casei,
oameni judicioşi, oameni experimentaţi, detestă Logosul, Cristosul
Roşu, Cristosul Marii Rebeliuni, pentru că acesta iese din lumea
obiceiurilor şi tradiţiilor lor învechite reacţionare şi pietrificate în
trecutul greu.
Scribii templului, puşlamalele intelectului, detestă Cristosul Intim
pentru că acesta este antiteza Anticristului, adică duşmanul declarat
al întregii putreziciuni de teorii universitare care abundă atăt de mult
pe piaţa de trupuri şi suflete.
Cei trei trădători urăsc de moarte Cristosul Secret şi îl condamnă
la moarte în interiorul nostru şi în propriul nostru spaţiu psihologic.
Iuda, demonul dorinţei, îl vinde mereu pe domnul pentru treizeci
de arginţi, adică pentru băutură, pentru bani, pentru renume, pentru
vanităţi, pentru fornicări, pentru adulter etc.
Pilat, demonul minţii, se spală mereu pe măini, se declară mereu
nevinovat, nu este niciodată culpabil, se justifică tot timpul în faţa lui
însuşi şi în faţa celorlalţi, caută refugii, scăpări, pentru a evita
propriile responsabilităţi etc.
Caiafa, demonul relei voinţe, trădează fără încetare Domnul în
interiorul nostru; Adorabilul Intim îi dă bastonul ca să-i păzească oile,
totuşi, trădătorul cinic face din altar un pat de plăceri, fornică
neîncetat, e adulter, vinde sacramentele etc.
Aceşti trei trădători îl fac să sufere în secret pe adorabilul domn
Intim fără nici o milă.
Pilat îi pune o coroană de spini pe tămple, eurile răutăcioase îl
biciuiesc, îl insultă, îl blestemă, în spaţiul psihologic intim, fără nici un
fel de milă.
Marea Rebeliune 76

CAPITOLUL XXVII

EURILE-CAUZ~
Multiplele elemente subiective care constituie egoul au rădăcini
cauzale.
Eurile-cauză sunt legate de legile Cauzei şi Efectului. Evident, nu
poate exista cauză fără efect, nici efect fără cauză; acest lucru este de
necontestat, fără îndoială.
Eliminarea diferitelor elemente inumane pe care le cărăm în
interiorul nostru ar fi imposibilă, dacă nu eliminăm radical cauzele
intrinseci ale defectelor noastre psihologice.
Evident, eurile-cauză se află intim asociate cu anumite datorii
karmice.
Numai căinţa cea mai profundă şi negocierile cu Domnii Legii ne
pot acorda fericirea de a obţine dezintegrarea tuturor acestor
elemente cauzale, ceea ce, într-un fel sau altul, ne poate conduce la
eliminarea definitivă a elementelor nedorite.
Cauzele intrinseci ale greşelilor noastre pot cu siguranţă să fie
dezrădăcinate din noi înşine datorită muncilor eficace ale Cristosului
Intim.
Fără nici o îndoială că eurile-cauză sunt de obicei de o
complexitate înspăimăntătoare.
Exemplu: Un student în ezoterism ar putea fi înşelat de
instructorul său şi, în consecinţă, acest neofit poate deveni sceptic. În
acest caz, eul-cauză care produce asemenea eroare nu ar putea fi
dezintegrat decăt prin intermediul unei supreme căinţe intime şi prin
negocieri ezoterice foarte speciale.
Cristosul Intim lucrează intens în interiorul nostru eliminănd, prin
munci conştiente şi suferinţe voluntare, toate cauzele secrete ale
greşelilor noastre.
Domnul perfecţiunilor trebuie să trăiască întreaga dramă cosmică
în profunzimile noastre intime.
Suntem miraţi cănd contemplăm în lumea cauzală toate torturile
prin care trece Domnul Perfecţiunii.
În lumea cauzală, Cristosul secret trece prin toate amărăciunile
de nedescris ale drumului crucii sale.
Indubitabil, Pilat se spală pe măini şi se justifică, dar în final îl
condamnă pe cel adorat la moarte pe cruce.
Pentru iniţiat este extraordinară ascensiunea spre calvar.
Fără îndoială, Conştiinţa Solară integrată cu Cristosul Intim,
crucificată pe crucea maiestuoasă a calvarului, pronunţă fraze teribile
imposibil de înţeles pentru fiinţele umane.
Fraza finală: "Tată, în măinile tale îmi încredinţez spiritul", este
urmată de fulgere şi tunete şi de mari cataclisme.
Samael Aun Weor 77

Ulterior, Cristosul Intim, după ce a fost desprins de pe cruce este


depus în Sfăntul Mormănt.
Prin intermediul morţii, Cristosul Intim ucide moartea. Mult timp
după aceea, Cristosul Intim trebuie să învie în noi.
Incontestabil, învierea Cristică vine să ne transforme radical.
Orice Maestru înviat are puteri extraordinare asupra focului,
aerului, apelor şi pămăntului.
Fără îndoială, Maeştrii Înviaţi dobăndesc nemurire, nu numai
psihologică dar şi corporală.
Isus, Marele Kabir, trăieşte încă cu acelaşi corp fizic pe care l-a
avut pe Pămăntul Sfănt; Contele Saint-Germain care a transmutat
plumbul în aur şi a făcut diamante de cea mai bună calitate în
secolele XV, XVI, XVII şi XVIII trăieşte încă şi astăzi.
Enigmaticul şi puternicul Conte Cagliostro care a uimit aşa de
mult Europa cu puterile sale în secolele XVI, XVII şi XVIII, este un
Maestru Înviat şi încă şi astăzi îşi păstrează acelaşi corp fizic.
Marea Rebeliune 78

CAPITOLUL XXVIII

SUPRAOMUL
Un codice din Anahuac spunea: “Zeii au creat oamenii din lemn şi
după aceea i-au unit cu divinitatea”; dar apoi adaugă imediat: “Nu toţi
oamenii reuşesc să se integreze cu divinitatea”.
De necontestat, mai întăi trebuie creat omul înainte de a putea fi
integrat realului.
Animalul intelectual în mod greşit numit om, în nici un caz nu
este om.
Dacă comparăm omul cu animalul intelectual, putem constata
singuri faptul concret că deşi animalul intelectual seamănă fizic cu
omul, din punct de vedere psihologic este absolut diferit.
Din păcate, toţi găndesc în mod eronat, crezăndu-se a fi oameni
şi calificăndu-se ca atare.
Am crezut întotdeauna că omul este regele creaţiei; pănă în
prezent animalul intelectual n-a demonstrat că ar fi nici măcar
propriul său rege; dacă nu este regele propriilor sale procese
psihologice, dacă nu le poate dirija după voinţă, cu atăt mai puţin va
putea să conducă natura.
În nici un fel n-am putea accepta să vedem omul transformat în
sclav, incapabil să se conducă pe el însuşi şi devenit o jucărie a
forţelor bestiale ale naturii.
Sau suntem regi ai universului sau nu suntem; în acest ultim caz,
faptul concret că încă nu s-a ajuns la stadiul de om a fost demonstrat
incontestabil.
Soarele a depus în glandele sexuale ale animalului intelectual
germeni pentru om.
Evident, asemenea germeni se pot dezvolta sau pierde definitiv.
Dacă vrem ca aceşti germeni să se dezvolte este indispensabil să
cooperăm cu efortul pe care îl face Soarele pentru a crea oamenii.
Omul adevărat trebuie să lucreze intens cu scopul evident de a
elimina din el însuşi elementele nedorite pe care le poartă în interiorul
său.
Dacă omul real nu elimină din el aceste elemente, eşuează
lamentabil, devenind un avorton al Mamei Cosmice, un eşec.
Omul care lucrează serios cu el însuşi în vederea trezirii
conştiinţei, se va putea integra cu divinul.
În mod cert, omul solar integrat cu divinitatea se converteşte de
fapt şi de drept în SUPRAOM.
Nu este uşor să ajungem la SUPRAOM. Fără îndoială, drumul care
conduce la SUPRAOM este dincolo de bine şi de rău.
Samael Aun Weor 79

Un lucru este bun atunci cănd ne convine şi este rău cănd nu ne


convine. În ritmurile poeziei, de asemenea, se ascunde delictul. Există
multă virtute la cel rău şi multă răutate la cel virtuos.
Drumul care conduce la SUPRAOM este Drumul ca Lama de
Briceag; acest drum este plin de pericole înăuntru şi înafară.
Răul este periculos, binele este, de asemenea, periculos.
Înspăimăntătorul drum este dincolo de bine şi de rău, este teribil de
crud.
Orice cod moral ne poate opri din mersul nostru spre SUPRAOM.
Ataşamentul de o amintire sau de alta, de o scenă sau alta, ne poate
opri pe calea care conduce la SUPRAOM.
Normele, procedeele, aşa înţelepte cum sunt, dacă se află
împietrite în vreun fanatism, în vreo prejudecată sau în vreun concept,
pot deveni obstacole în progresul spre SUPRAOM.
SUPRAOMUL cunoaşte partea bună din ceea ce este rău şi partea
rea din ceea ce este bun; el apucă sabia dreptăţii cosmice care este
dincolo de bine şi rău.
SUPRAOMUL, lichidăndu-şi în el însuşi toate valorile bune şi rele,
devine ceva ce nimeni nu poate înţelege, este fulgerul, este flacăra,
spiritului universal al vieţii strălucind pe faţa unui Moise.
La fiecare popas al drumului, căte un anahoret prezintă ofrande
SUPRAOMULUI, dar acesta îşi continuă drumul dincolo de bunele
intenţii ale anahoreţilor.
Ceea ce spun oamenii sub cupola sacră a templelor este foarte
frumos, dar SUPRAOMUL este dincolo de frazele pioase ale acestor
oameni.
SUPRAOMUL este fulger şi cuvăntul său este tunet care
dezintegrează puterile binelui şi ale răului.
SUPRAOMUL străluceşte în întuneric, dar întunericul urăşte
SUPRAOMUL.
Mulţimile califică SUPRAOMUL drept pervers pentru simplul fapt
că nu intră în dogmele lor indiscutabile, nici în frazele lor pioase, nici
în morala sănătoasă a oamenilor serioşi.
Oamenii detestă SUPRAOMUL şi îl răstignesc între criminali pentru
că nu-l înţeleg, pentru că îl judecă după prejudecăţile lor, îl privesc
prin lentila psihologică a ceea ce cred că este sfănt, deşi este rău.
SUPRAOMUL este ca fulgerul care cade asupra perverşilor sau ca
strălucirea a ceva ce nu poate fi înţeles şi care se pierde apoi în
mister.
SUPRAOMUL nu este nici sfănt, nici pervers, este dincolo de
sfinţenie şi perversitate; dar oamenii îl califică drept sfănt sau
pervers.
SUPRAOMUL străluceşte pentru un moment în întunericul acestei
lumi, apoi dispare pentru totdeauna.
În SUPRAOM străluceşte arzător Cristosul Roşu, Cristosul
Revoluţionar, Domnul Marii Rebeliuni.
Marea Rebeliune 80

CAPITOLUL XXIX

SF#NTUL GRAAL
Sfăntul Graal străluceşte în noaptea profundă a tuturor timpurilor.
Cavalerii Evului Mediu, în epoca cruciadelor, au căutat inutil Sfăntul
Graal pe Pămăntul Sfănt dar nu l-au găsit.
Cănd Abraham, Profetul s-a întors din războiul împotriva regilor
Sodomei şi Gomorei, se spune că l-a întălnit pe Melchisedec, Geniul
Pămăntului. Desigur, această Mare Fiinţă locuia într-o fortăreaţă
situată exact în locul în care mai tărziu a fost construit Ierusalimul,
oraşul iubit al Profeţilor.
Legenda secolelor spune, iar divinii şi oamenii o ştiu, că Abraham
a sărbătorit Împărtăşania Gnostică împărţind păinea şi vinul în
prezenţa lui Melchisedec.
Trebuie să afirmăm că Abraham a oferit atunci lui Melchisedec
zeciuiala şi primele roade cum este scris în Cartea Legii.
Abraham a primit din măinile lui Melchisede Sfăntul Graal; mult
mai tărziu, această cupă a fost dăruită templului din Ierusalim.
Fără îndoială că Regina din Saba a servit ca mijlocitoare în
această împrejurare. Ea s-a prezentat înaintea Regelui Solomon cu
Sfăntul Graal şi după ce l-a supus unor riguroase încercări, i-a dat
comoara atăt de preţioasă.
Marele Kabir Isus a băut din această cupă în timpul ceremoniei
sacre a ultimei cine, aşa cum este scris în cele Patru Evanghelii.
Iosif din Arimatea a umplut Potirul cu săngele care s-a scurs din
rănile Adorabilului pe Muntele Capetelor de mort.
Cănd poliţia Romană a răscolit locuinţa Senatorului, n-a găsit
această preţioasă comoară.
Senatorul roman nu numai că a ascuns comoară atăt de
preţioasă, dar afară de asta, a păstrat în pămănt lăngă acesta lancea
lui Longin cu care centurionul roman a străpuns coasta Domnului.
Iosif din Arimatea a fost închis într-o oribilă închisoare pentru că
nu a vrut să predea Sfăntul Graal.
Cănd Senatorul a ieşit din închisoare a plecat spre Roma luănd cu
el Sfăntul Graal.
Ajungănd la Roma, Iosif din Arimatea a găsit persecuţia lui Nero
împotriva Creştinilor şi s-a dus pe malurile Mediteranei.
Într-o noapte, un înger i-a apărut în vis spunăndu-i: “Acest Potir
are o mare putere, pentru că în el se află săngele Măntuitorului
Lumii”. Iosif din Arimatea, ascultănd ordinele îngerului îngroapă
potirul într-un templu situat la Monserrat în Catalonia, Spania.
Cu timpul, acest potir a devenit invizibil ca şi tempul şi ca şi o
parte a muntelui.
Samael Aun Weor 81

Sfăntul Graal este vasul lui Hermes, cupa lui Solomon, urna
preţioasă a tuturor templelor misterelor.
În Arca alianţei, nu lipsea niciodată Sfăntul Graal sub aspectul
unei cupe sau potir, în care se află mana deşertului.
Sfăntul Graal alegorizează în mod evident YONI-ul feminin; în
această cupă sfăntă se află nectarul nemuririi, Soma misticilor,
suprema băutură a Zeilor Sfinţi.
Cristosul Roşu bea din Sfăntul Graal la ora supremă a cristificării,
aşa cum este scris în Evanghelia Domnului.
Sfăntul Graal nu lipseşte niciodată de pe altarul templului.
Evident Sacerdotul trebuie să bea vinul luminii în Cupa Sfăntă.
Ar fi absurd să presupunem un templu al misterelor din care să
lipsească cupa binecuvăntată a tuturor timpurilor.
Acest lucru ne-o aminteşte pe Ginebra, Regina Jinaşilor, cea care
îi toarnă lui Lancelot vinul în cupele delicioase ale lui SUFRA şi MANTI.
Zeii nemuritori se hrănesc cu băutura conţinută în Cupa Sfăntă;
cei care urăsc Cupa Binecuvăntată, blasfemiază împotriva Spiritul
Sfănt.
Supraomul trebuie să se alimenteze din nectarul nemuririi
conţinut în potirul divin al templului.
Transmutarea energiei creatoare este fundamentală dacă vrem să
bem din Vasul Sfănt.
Cristosul Roşu, mereu revoluţionar, mereu rebel, mereu eroic,
mereu triumfător, bea în onoarea Zeilor din potirul de aur.
Ridicaţi-vă cupa şi aveţi grijă să nu vărsaţi nici o picătură din
preţiosul vin.
Amintiţi-vă că deviza noastră este thelema (voinţă).
Din fundul potirului, imaginea simbolică a organului sexual
feminin, ţăşnesc flăcări care strălucesc pe faţa incandescentă a
Supraomului.
Zeii inefabili ai tuturor galaxiilor beau întotdeauna băutura
imortalităţii din potirul etern.
Frigul lunar produce involuţii în timp; este necesar să bem vinul
sacru al luminii din vasul sfănt al Alchimiei.
Purpura regilor sacri, coroana regală şi aurul aprins sunt numai
pentru Cristosul Roşu.
Domnul Fulgerului şi al Tunetului apucă cu dreapta sa Sfăntul
Graal şi bea vinul de aur pentru a se hrăni.
Cei care răstoarnă Vasul lui Hermes în timpul copulaţiei chimice
devin, de fapt, creaturi infraumane ale lumilor de jos.
Tot ce am scris aici este amplu dezvoltat în cartea mea intitulată
“Căsătoria Perfectă”.
Marea Rebeliune 82

CUPRINS

Prolog ......................................................................................... 3
Capitolul I. VIA[A ...................................................................... 5
Capitolul II. REALITATEA CRUD~ A FAPTELOR ...................... 7
Capitolul III. FERICIREA ............................................................ 11
Capitolul IV. LIBERTATEA ......................................................... 14
Capitolul V. LEGEA PENDULULUI ............................................ 17
Capitolul VI. CONCEPT şiREALITATE ..................................... 22
Capitolul VII. DIALECTICA CONŞTIIN[EI .................................. 25
Capitolul VIII. JARGONUL ŞTIIN[IFIC ....................................... 29
Capitolul IX. ANTICRISTUL ........................................................ 32
Capitolul X. EUL PSIHOLOGIC .................................................. 35
Capitolul XI. TENEBRELE .......................................................... 38
Capitolul XII. CELE TREI MIN[I ................................................ 40
Capitolul XIII. MEMORIA-MUNC~ .............................................. 44
Capitolul XIV. ÎN[ELEGERE CREATOARE ................................. 48
Capitolul XV. KUNDALINI ........................................................... 51
Capitolul XVI. NORME INTELECTUALE .....................................53
Capitolul XVII. CU[ITUL CONŞTIIN[EI ...................................... 56
Capitolul XVIII. [ARA PSIHOLOGIC~ ......................................... 59
Capitolul XIX. DROGURILE ........................................................ 62
Capitolul XX. NELINIŞTI ............................................................. 64
Capitolul XXI. MEDITA[IE .......................................................... 67
Capitolul XXII. REÎNTOARCERE şiRECUREN[~ ...................... 70
Capitolul XXIII. CRISTOSUL INTIM ............................................ 73
Capitolul XXIV. MUNC~ CRISTIC~ ............................................ 75
Capitolul XXV. DRUMUL GREU ................................................. 78
Capitolul XXVI. CEI TREI TR~D~TORI ...................................... 80
Capitolul XXVII. EURILE-CAUZ~ ............................................... 83
Capitolul XXVIII. SUPRAOMUL .................................................. 85
Capitolul XXIX. SF#NTUL GRAAL ............................................. 88
Samael Aun Weor 83

STIMATE CITITOR:
DACA VĂ INTERESEAZĂ UNA
DIN TEMELE CITATE
ÎN ACEASTĂ CARTE
PUTEŢI CERE
INFORMAŢII LA:

VOPUS

www.vopus.info
E-mail : vopus@vopus.info
Pentru alte carti, intra pe www.vopus.info
Vopus.info- Portal Gnostic in limba romana.
Vizitati http://www.vopus.info/
Marea Rebeliune 84

Cu Opera “MAREA REBELIUNE”, V.M. Samael Aun Weor realizează


un imn suprem eliberării Omului, prizonier de-a lungul secolelor al
condiţionărilor sale psihologice, sociale, filosofice sau al unei greşite
interpretări a principiilor religioase sau teologice ale mai multor
secole. A se revolta cu înţelepciune şi în acelaşi timp cu spirit
cavaleresc nu este un lucru uşor în această epocă de confuzie totală
şi de labirinturi ideologice de toate felurile. A demasca falsa
personalitate şi tiranul interior care dă naştere înăuntrul omului
acesteia din urmă, a fost timp de milenii obiectivul tuturor şcolilor
legitime de mistere şi a celor mai auguşti învăţători ai umanităţii. Din
acest motiv, Budismul Japonez şi Budismul Chinez afirmă strict că a
ajunge la posedarea bucuriei iluminării este imposibil dacă înainte nu
s-a realizat în devot DECAPITAREA psihismului său inferior (constituit
din variata gamă de contradicţii intime, complexe, temeri, angoase
etc. etc.) care determină în subiectul uman îmbutelierea şi orbirea
conştiinţei sale. A cunoaşte în profunzime didactica şi dialectica care
conduc la ruperea de toate lanţurile care ne leagă de mecanicitatea
existenţei este scopul acestui tratat care izvorăşte în formă singulară
din magica pană a unui om solar, un autentic mutant, un posesor al
vederii de diamant, cu alte cuvinte, cineva care a ajuns la eliberarea
sa totală prin intermediul a ceea ce chiar el numeşte: MAREA
REBELIUNE...