Sunteți pe pagina 1din 14

Aspecte generale privind dreptul comunitar

Ordinea juridica Europeana reprezinta un ansamblu de norme si reglementari juridice cuprinse n tratatele ncheiate de statele membre (tratatele constitutive, tratatele de aderare si tratatele modificatoare) de o parte si actele normative adoptate de institutiile Uniunii Europene, legitimate prin renuntarea de catre statele membre la o parte din suveranitatea lor nationala, n favoarea acestor institutii, pe de alta parte. Aceste norme si reglementari juridice au forta juridica obligatorie pe teritoriul statelor membre n ntregul spatiu comunitar. n ceea ce priveste dreptul comunitar, n literatura de specialitate au fost elaborate numeroase definitii ale dreptului comunitar european, tinnd seama de elementele mai importante care l individualizeaza. Dreptul comunitar poate fi definit ca fiind ansamblul normelor juridice prin care se consacra structurile, rolul si functiile institutiilor europene, precum si raporturile acestora cu institutiile nationale n ndeplinirea obiectivelor de progres si dezvoltare ale popoarelor Continentului. ncercnd o definire a dreptului institutional comunitar european retinem ca acesta reprezinta un ansamblu de norme juridice care, continute n tratate sau elaborate de institutii, urmaresc ca scop principal nfiintarea si buna functionare a Comunitatilor Europene (n prezent Uniunea Europeana) . Dreptul comunitar reprezinta ansamblul de norme juridice care impun statelor membre reguli de urmat n vederea realizarii obiectivelor pe care Comunitatile Europene le au de ndeplinit. Aceste norme sunt cuprinse n tratate sau sunt emise de institutii, obiectul lor fiind Comunitatile si exercitarea competentelor lor. Ca atare, dreptul comunitar este un drept supranational care n toate situatiile are ntietate fata de dreptul national al fiecarei tari membre. n alte lucrari de specialitate, cum sunt Tratatul de drept comunitar general elaborat de Viorel Marcu si Nicoleta Diaconu, precum si Dreptul comunitar semnat de Octavian Manolache, se fac importante diferentieri ntre dreptul institutional comunitar si dreptul comunitar general. Astfel, se arata ca dreptul institutional comunitar este format din ansamblul normelor juridice cuprinse n tratatele constitutive, n tratatele de modificare a acestora si n alte tratate internationale, care au ca scop nfiintarea comunitatilor europene, stabilirea structurii institutionale a acestora, a competentelor institutiilor comunitare si a raporturilor dintre acestea, precum si dintre acestea si alte subiecte de drept international (state sau organizatii cu care comunitatile ntretin raporturi de cooperare). n ceea ce priveste dreptul comunitar general, se accentueaza ca acesta este format din ansamblul de norme juridice care formeaza dreptul institutional comunitar, dar si din norme juridice elaborate de institutiile competente si ordonate conform unor principii de ierarhie precise si riguroase, formnd ordinea juridica comunitara. Aceasta ordine juridica este nsa diferita att de ordinea juridica

internationala, ct si de cea statala, ntruct ea se refera la o problematica mult mai complexa, avnd un specific aparte. Octavian Manolache face o alta diferentiere a regulilor comunitare, aceea ntre regulile de drept institutional si regulile de drept material, n opinia sa, regulile de drept material se refera n special la exercitarea atributiilor organelor de elaborare a politicilor nationale si administrative prin intermediul interdictiilor si injonctiunilor comunitare, precum si la stabilirea unor reguli de conduita pentru persoanele care intra n sfera dreptului comunitar . Argumentele aduse de autorii pe care i-am mentionat sunt ct se poate de convingatoare pentru a demonstra ca dreptul comunitar se nfatiseaza ca un drept specific, raspunznd unor anumite scopuri legate de nfaptuirea integrarii europene, ce implica elaborarea unor instrumente juridice cu caracter specific, dar si modelarea unor raporturi cu totul aparte ntre structurile juridice comunitare, ntre competentele diferitelor organe care exercita actiunea la nivelul ntregii Uniuni si autoritatile de decizie ale statelor suverane. n ceea ce priveste determinarea izvoarelor dreptului comunitar o contributie notabila la definirea acestora au avut-o nu att textele tratatelor comunitare, ct doctrina si jurisprudenta Curtii Europene de Justitie. Astfel se disting doua categorii importante de izvoare ale dreptului comunitar: - izvoare primare (originare) tratatele si - izvoare secundare (derivate) - actele adoptate de catre institutiile comunitare. Pe lnga acestea n categoria izvoarelor dreptului comunitar au fost incluse: principiile generale ale dreptului, jurisprudenta Curtii de Justitie, dreptul rezultat din relatiile externe ale Comunitatilor, dreptul complementar rezultnd din actele conventionale ncheiate ntre statele membre n vederea aplicarii tratatelor.

Izvoarele dreptului comunitar Continutul dreptului comunitar primar


Legislatia primara reprezinta partea fundamentala a dreptului comunitar si a sistemului de drept al Uniunii Europene pentru ca, pe baza si n acord cu aceste tratate, sunt generate ntreaga legislatie secundara, precum si celelalte acte ale Uniunii Europene. Din acest motiv, legislatia primara constituie esenta cadrului constitutional al Uniunii si, alaturi de principiile de drept, ocupa pozitia cea mai importanta n ierarhia surselor dreptului comunitar . n categoria izvoarelor primare sunt incluse actele juridice fundamentale ale dreptului comunitar constituite de :

- Tratatele de instituire a celor trei Comunitati europene (Tratatul privind instituirea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului, semnat la Paris la 18 aprilie 1951 si intrat n vigoare la 25 iulie 1952; Tratatul privind instituirea Comunitatii Economice Europene, semnat la Roma la 25 martie 1857 si intrat n vigoare la l ianuarie 1958; Tratatul privind instituirea Comunitatii Europene a Energiei Atomice, semnat la Roma la 25 martie 1957 si intrat n vigoare la l ianuarie 1958); - Tratatul de fuziune, semnat la 8 aprilie 1965 si intrat n vigoare la l iulie 1967; - cele doua tratate bugetare: Tratatul de la Luxemburg din 22 aprilie 1970 si Tratatul de la Bruxelles din 22 iulie 1975, intrat n vigoare la l iunie 1977; - Tratatul de modificare a Tratatelor de instituire a Comunitatilor Europene privind Groenlanda (17 martie 1984); - Actul Unic European, semnat la 17 februarie 1986 la Luxemburg de 9 din cele 12 state membre, iar la 28 februarie 1986 de celelalte 3, Italia, Danemarca si Grecia si intrat n vigoare la l iulie 1987. - Tratatul de la Maastricht, adoptat la 10 decembrie 1991, semnat la 7 februarie 1992 si intrat n vigoare la l noiembrie 1993; - Tratatul de la Amsterdam, semnat la 2 octombrie 1997, intrat n vigoare la l mai 1999; - Tratatul de la Nisa, semnat la 26 februarie 2001, intrat n vigoare n ianuarie 2003. - Tratatul de la Lisabona, semnat pe 13 decembrie 2007 si intrat n vigoare pe 1 decembrie 2009. Unele dintre aceste acte comunitare cuprind si protocoale anexe, care fac parte integranta din aceste acte, asa cum se precizeaza n chiar cuprinsul lor. Actele comunitare mentionate constituie un adevarat corpus" constitutional, ele avnd prioritate asupra altor acte comunitare de nivel inferior si beneficiind de o prezumtie absoluta de legalitate.

Izvoarele complementare ale dreptului comunitar


Alaturi de actele comunitare precizate n articolul 249 T.C.E., exista o serie de acte derivate numite atipice, deoarece nu apar n clasificarea facuta de articolul mentionat. Adoptarea acestui tip de acte a fost legitimata de C.J.C.E., sub rezerva ca acestea sa nu deroge de la prevederile Tratatelor constitutive, principiu valabil, de altfel, pentru ntregul drept derivat ai carui emitenti sunt institutiile comunitare. Pot fi citate in aceasta categorie, urmatoarele categorii de acte: - Actele interne ale institutiilor comunitare; - Actele sui generis; - Acordurile internationale la care sunt parte Comunitatile Europene.
Directiva Directiva este un act normativ cu forta obligatorie pentru statul membru caruia i este adresata numai n ce priveste rezultatul de atins, lasndu-se autoritatilor nationale din statul respectiv competenta alegerii formelor si metodelor de aplicare a ei.

n fiecare directiva sunt prevazute termene-limita pentru introducerea la nivel national a legislatiei necesare pentru atingerea obiectivelor. Daca aceste termene sunt depasite, directiva va avea oricum efect (indirect) asupra legislatiei nationale, dar, daca textul este destul de clar astfel nct sa poata avea aplicabilitate directa (lucru decis de Curtea Europeana de Justitie), efectele sale vor fi directe, n mod similar cu regulamentele. Cetatenii UE pot invoca n instanta neimplementarea de catre state a unor directive, dar n general nu pot invoca neimplementarea acestora ntr-un proces mpotriva altei persoane. Pentru acest ultim caz exista nsa exceptii pe baza unui principiu de drept comunitar numit efect incidental, ce permite invocarea ca factor incident a neimplementarii de catre state a directivelor chiar si ntr-un proces mpotriva unei alte persoane. Directiva este un act individual. Aceasta caracteristica, adevarata din punct de vedere juridic, trebuie nuantata n practica. Majoritatea directivelor sunt de fapt adresate ansamblului statelor membre, avnd ca scop implementarea uniforma si simultana a legislatiei n statele membre, astfel ca directiva apare ca un instrument de legislatie indirecta. Se ntelege, atunci, de ce judecatorul nu a ezitat sa califice directiva ca fiind un act cu aplicabilitate generala. Aceasta constatare pune n evidenta un prim factor de apropiere ntre directiva si regulament, care, n practica, si nu n drept, au foarte des aceeasi aplicabilitate generala, daca analizam efectele concrete ale actului dincolo de formalismul juridic. Directiva nu este dotata - spre deosebire de regulament - dect cu o forta normativa limitata. Obligatia pe care ea o creeaza n sarcina statelor membre nu poarta de fapt dect asupra rezultatului de atins si lasa acestora competenta n ceea ce priveste forma si mijloacele. n ce priveste elaborarea directivelor, aceasta competenta apartine n principal Consiliului si Parlamentului, la propunerea Comisiei, sau, n situatii mai rare, la initiativa Consiliului, n urma avizului Comisiei, n cazuri exceptionale, directivele sunt emise de Comisie, din initiativa proprie sau cu abilitarea din partea Consiliului. Exista doua categorii de directive, si anume: a. directive de baza b. directive de executie Directiva de baza este adoptata pe baza Tratatelor, iar cea de-a doua pentru executarea cele dinti; trebuie mentionat principiul conform caruia directivele de executie nu pot deroga de la directivele de baza. Directiva apare ca un instrument folosit la nivel comunitar n vederea armonizarii legislatiilor nationale, de depasire a diferentelor, a contradictiilor, de multe ori substantiale, dintre reglementarile interne ale diverselor state membre ale U.E. n ceea ce priveste transpunerea directivei, aceasta presupune adoptarea de catre autoritatile nationale competente, n termenul prevazut de catre institutiile comunitare, a masurilor necesare pentru aplicarea n ordinea juridica interna a normelor continute de directiva. Trebuie precizat faptul ca aceste masuri nationale nu vizeaza introducerea directivei n dreptul intern asa cum este aceasta nteleasa n teoria dualista. n cadrul dreptului comunitar exista chiar interdictia oricarui procedeu de tip dualist. Transpunerea directivei consta numai n a pune n practica acest act prin masuri de ordin intern, procedeul fiind similar situatiei n care se adopta hotarri de guvern n vederea aplicarii unei legi sau ordonante. Statele au anumite obligatii si anterior expirarii termenului de transpunere, ele trebuind sa se abtina, pna la acest moment, de a lua masuri de natura a compromite grav rezultatul urmarit de directiva, iar aprecierea unor astfel de cazuri este lasata la latitudinea judecatorului national. O transpunere incorecta a directivei constituie o ncalcare a obligatiilor comunitare si este de natura sa angajeze raspunderea statului n fata C.J.C.E. Totodata, statele trebuie sa notifice Comisiei europene masurile nationale de transpunere, absenta ori ntrzierea notificarii avnd aceleasi urmari pe planul raspunderii statale. De asemenea, exista conditia ca masura interna sa fie adoptata ntr-un anumit termen, determinat de institutia comunitara care a emis directiva. Ca regula, termenul este mentionat n chiar continutul directivei. Acest termen are un caracter imperativ. Autoritatile nationale nu se pot prevala de durata prea redusa a acestui termen pentru a nu transpune directiva. O transpunere trzie a directivei constituie o ncalcare a obligatiilor comunitare si duce la angajarea raspunderii statului.

Decizia

n cadrul izvoarelor de drept derivat comunitar, adica a actelor a caror adoptare se fundamenteaza pe dreptul primar, exista o categorie de reglementari numite decizii. Acestea sunt acte obligatorii n toate elementele lor pentru destinatarii care-i desemneaza. Decizia nu are o influenta generala. Ea este deci, prin natura sa, un act individual care produce efecte pentru unul sau mai multi destinatari, care pot fi: statele membre sau particularii. Din punctul de vedere nsa al aplicabilitatii directe, se poate ntmpla, totusi, ca decizia adresata unui stat membru sa implice luarea de catre acesta a unor masuri destinate punerii sale n aplicare. Decizia este direct aplicabila de catre destinatarii sai. Astfel, n practica Curtii Europene de Justitie n speta Leberphennig (judecata n 1970), speta Frantz Grad Traunstein (dosar nr.9/1970, decizia din 6 octombrie 1970) Curtea a recunoscut pentru prima data efectul direct al altor acte comunitare dect regulamentele. Atunci cnd decizia este adresata unuia sau mai multor state membre, ea poate crea drepturi sau obligatii pentru particulari. n acest caz, cu scopul de a pastra efectul util al deciziei, acestia ar putea sa o invoce n fata jurisdictiilor nationale. Decizia este obligatorie n toate elementele sale, caracteristica prin care este asimilabila regulamentului si se distinge de directiva. Curtea a recunoscut ca o decizie adresata unui stat poate crea drepturi n favoarea justitiabililor n masura n care nu lasa destinatarului nici o marja de apreciere discretionara n ceea ce priveste executarea sa. Deciziile se adopta de catre Consiliu la propunerea Comisiei sau, n situatii mai rare, din proprie initiativa. Comisia poate, n anumite cazuri, sa emita decizii fie din proprie initiativa, fie prin abilitare din partea Consiliului.

Avizul Avizul este actul comunitar care exprima un punct de vedere. Categoria avizelor obligatorii se subclasifica, din punctul de vedere al respectarii sale de catre solicitant, n: avize consultative, a caror respectare ramne la latitudinea celui care este obligat sa l ceara si avize conforme, a caror respectare este obligatorie. Foarte multe avize sunt elaborate de catre C.J.C.E., a carei misiune principala prevazuta de Tratatele institutive si modificatoare este aceea de a asigura respectarea dreptului comunitar n interpretarea si aplicarea Tratatelor. Declaratii anexate la Tratate Declaratiile sunt texte anexate la Tratate, dar care nu au o valoare obligatorie de aplicat, dar care pot sa ajute la interpretarea articolelor din Tratat. Daca exista consens n cadrul statelor membre cu privire la cele cuprinse n declaratie, atunci aceasta primeste valoare de pozitie politica comuna. Declaratiile unilaterale, adica cele facute de un singur stat membru, subliniaza elementele de dezacord. Legea europeana Conform proiectului de Tratat instituind o Constitutie pentru Europa, cunoscut sub numele de Constitutia Europeana, regulamentele trebuiau sa si schimbe numele n lege europeana. Prin Tratatul instituind o Constitutie pentru Europa s-a ncercat simplificarea cadrului legislativ primar comunitar prin mai multe schimbari. Printre acestea s-a numarat si schimbarea denumirii instrumentelor legislative comunitare de drept derivat, n scopul de a le face mai inteligibile pentru publicul larg obisnuit cu denumirile nationale n domeniu. Conform Constitutiei europene, Legea europeana era un act legislativ cu caracter general. Ea trebuia sa fie obligatorie n toate elementele sale si direct aplicabila n toate statele membre. Legile europene trebuiau sa fie adoptate n comun de catre Parlamentul European si Consiliul de Ministri,

la propunerea Comisiei, conform regulilor procedurii legislative ordinare prevazute n partea a III-a a Constitutiei Europene. Derogari O derogare este o prevedere continuta de o reglementare comunitara care permite ca parti ale acestei reglementari sa se aplice diferit sau chiar deloc unor anumiti indivizi, grupuri, state sau organizatii. Legislatia comunitara are drept una din principalele caracteristici armonizarea legislatiilor nationale, fie prin adoptarea directa a ei n cadrul acestora fie prin aducerea lor la un numitor comun n ceea ce priveste scopurile continute de actele si deciziile comunitare. Din diferite motive ce tin de interesele politice, economice, sociale sau de alta natura ale statelor membre sau a unor organizatii sau indivizi, factorii de decizie din cadrul procesului legislativ comunitar trebuie sa acorde anumite derogari. Cele mai cunoscute cazuri de astfel de derogari - opt-out-uri cum mai sunt ele cunoscute sunt cele continute de Tratatele de aderare la Uniunea Europeana. n marea lor majoritate, aceste opt-ouri sunt doar temporare. n ceea ce priveste derogarile temporare prevazute n Tratatul de aderare al Romniei, pot fi citate urmatoarele perioade de tranzitie obtinute de tara noastra: - cinci ani, pna la l ianuarie 2012, pentru transpunerea Directivei nr.97/9/CE, privind schemele de compensare a investitorilor. Nivelul minim al compensarilor va ajunge la minim 20.000 euro la finalul perioadei de tranzitie (daca investitia a depasit aceasta suma) - 7 ani pentru achizitionarea de teren agricol, paduri si teren forestier de catre cetatenii UE si SEE (Spatiul Economic European); - 5 pentru dreptul de achizitie asupra terenului pentru resedinta secundara. - aplicarea scutirilor de taxe n zonele defavorizate pentru investitorii care au dobndit certificatul de investitori n zonele defavorizate nainte de l iulie 2003, scutirea de la plata taxelor pentru investitii noi va fi aplicata pe durata existentei zonelor defavorizate: pentru 3 zone defavorizate pna la 31 decembrie 2008; pentru 22 de zone defavorizate pna la 31 decembrie 2009; pentru alte 3 zone defavorizate pna la 31 decembrie 2010 - pna la 31 decembrie 2011 pentru aplicarea unor scutiri de la plata redeventei pentru zonele libere, pentru firmele care au semnat contracte comerciale cu Administratiile Zonelor Libere nainte de l iulie 2002. - restructurarea sistemului siderurgic - 3 ani, pna la 31.12.2009, pentru modernizarea si retehnologizarea unitatilor de taiere si alinierea la cerintele europene a unitatilor de procesare a carnii (26 unitati) - 3 ani, pna la 31.12.2009, pentru modernizarea si retehnologizarea unitatilor de procesare a carnii de pasare (2 unitati). - 3 ani, pna la 31.12.2009, pentru modernizarea si retehnologizarea unitatilor de procesare a laptelui (28 unitati), precum si pentru organizarea centrelor de colectare si a celor de standardizare lapte. - 3 ani, pna la 31.12.2009, pentru conformarea la cerintele comunitare a fermelor de animale de lapte si la calitatea laptelui crud obtinut - Romnia a obtinut ncadrarea n categorii a zonelor viti-vinicole - de 8 ani, pna la 31.12.2014 pentru defrisarea suprafetelor de 30.000 ha ocupate cu hibrizi interzisi si replantarea acestora cu soiuri din specia Vitis vinifera, cu recunoasterea dreptului de replantare - drepturi suplimentare de plantare a vitei de vie pentru vinuri de calitate cu denumire de origine controlata si struguri de masa, de 1,5% din suprafata totala cultivata cu vita de vie - dreptul de adaugare a zaharozei pentru mbogatirea musturilor n zahar n vederea ridicarii potentialului alcoolic al vinurilor - recunoasterea si protectia denumirilor de origine si geografice pentru: 13 bauturi spirtoase din prune, respectiv tuica", horinca" si tur" si 5 bauturi spirtoase din distilat de vin, respectiv vinars". - recunoasterea si protectia denumirii de origine pentru bautura spirtoasa palinca palinca". - posibilitatea utilizarii a 20% din fondurile destinate dezvoltarii rurale pentru suplimentarea platilor directe, (top-up) - 3 ani, pna la data de 31.12.2009 - pentru utilizarea produselor de protectie a plantelor omologate n prezent n Romnia si care contin urmatoarele substante active incluse n Anexa I a Directivei 91/414/CEE: sulf, acetoclor, dimetoat si respectiv 2 ani pentru substanta activa 2,4 D, cupru (sub forma

de sulfat, oxiclorura sau hidroxid). - 4 ani, respectiv pna la 31 decembrie 2010, pentru aplicarea, n ceea ce priveste vehiculele romnesti care desfasoara exclusiv activitati de transport intern, a impozitelor minime prevazute n anexa I la Directiva 1999/62; - aplicarea integrala a prevederilor referitoare la greutatile maxime ale Directivei 96/53, care stabileste dimensiunile maxime admise n traficul national si international si greutatile maxime admise n traficul international de 7 ani, pna la 31 decembrie 2013. - 3 ani, pna la 31 decembrie 2009, n vederea atingerii nivelului minim al accizelor la tigarete prevazut de noul acquis prin Directiva Consiliului 2002/10/CE privind tigaretele. - n domeniul mediului Romnia a obtinut diverse perioade de tranzitie pentru implementarea mai multor Directive si regulamente.

Actele sui generis n categoria acestor acte sunt incluse: - hotarri cu caracter general, care nu au destinatari desemnati; - rezolutii ale Consiliului European; - concluziile Consiliului European adoptate n urma unor dezbateri care s-au derulat n cursul sesiunilor Consiliului; - rezolutiile Consiliului; - comunicarile Comisiei Europene; - declaratiile comune, care contin angajamentele reciproce sau acorduri interinstitutionale ale mai multor institutii. Principiile generale ale dreptului comunitar Principiile generale de drept constituie unul din izvoarele dreptului comunitar. Se disting trei categorii de principii: 1) principii juridice obligatorii, care sunt o mostenire juridica comuna Europei ca forma a dreptului natural; 2) reguli de reglementare comune legislatiei statelor membre, care si au originea n apropierea sistemelor lor juridice, produsa de-a lungul anilor, si n nivelul lor de dezvoltare economica, sociala si culturala sensibil egal (este, n fapt, o conditie a dobndirii calitatii de membru al Uniunii Europene); 3) reguli generale inerente ordinii juridice comunitare, care sunt promovate independent de ordinea juridica nationala. Aplicarea principiilor se poate face prin referire expresa n tratatele comunitare si trebuie sa fie general acceptate n ordinea juridica nationala a statelor membre n scopul de a constitui principii generale de drept comunitar. Sunt obligate sa respecte principiile generale de drept institutiile comunitare, sub sanctiunea nulitatii actelor pe care le emit, statele membre, atunci cnd iau decizii care intra n sfera de aplicare a dreptului comunitar, precum si jurisdictiile nationale, ca judecator de drept comun al dreptului comunitar.

Tratatele Uniunii Europene

Tratatul de la Paris (CECA/CECO) 6 state - Germania, Franta, Italia, Luxemburg, Belgia si Tarile de Jos - au semnat, la 18 aprilie 1951, la Paris, tratatul instituind Comunitatea Economic a Crbunelui si Otelui. A intrat n vigoare la 23 iulie 1952 si, fiind ncheiat pentru o perioad de 50 de ani, efectele sale au ncetat de la data de 23 iulie 2002.

Tratatul CECA instituie urmtoarele institutii: - nalta Autoritate; Consiliul de Ministri; Adunarea Comun si Curtea de Justitie. Tratatele de la Roma - CEE CEEA/Euratom Despre contextul aparitiei tratatelor La 25 martie 1957, la Roma, au fost semnate 2 tratate, instituind, pe de o parte, Comunitatea economica europeana si, pe de alta parte, Comunitatea europeana a energiei atomice. Tratatele au fost ncheiate pentru o durata nelimitata si au intrat n vigoare la 1 ianuarie 1958, dupa ratificarea lor de catre Germania, Franta, Italia, Luxemburg, Belgia si Tarile de Jos. n Tratatul de Ia Roma instituind CEE se arat la Art. 2: Comunitatea are ca misiune ca prin stabilirea unei piete comune si prin apropierea progresiva a politicilor economice ale statelor membre sa promoveze o dezvoltare armonioasa a activitatilor economice n ansamblul Comunitatii, o expansiune continua si echilibrata, o stabilitate crescuta, o ridicare accelerata a nivelului de viata si ct mai strnse relatii ntre statele membre. tratatul privind instituirea CEE prevede: - armonizarea politicilor economice ale statelor membre; - stabilirea unor politici sectoriale comune n domeniul agriculturii, transporturilor, relatiilor comerciale externe. Tratatul CEEA cuprinde dispozitii care vizeaza integrarea sectoriala a energiei nucleare civile, prin formarea si cresterea accelerata a industriilor nucleare, urmarind n acelasi timp ridicarea nivelului de viata n statele membre si dezvoltarea schimburilor cu alte tari (art. 1). Toate competentele privesc n mod exclusiv aplicarea civila a atomului (art. 2). Tratatul de la Bruxelles - de fuziune Tratatul de la Bruxelles, din 8 aprilie 1965, care a intrat n vigoare la 1 ianuarie 1967. Cunoscut si sub numele de Tratatul instituind/ de instituire a unui un Consiliu unic si o Comisie unica a Comunitatilor europene, tratatul de la Bruxelles a avut drept obiect unificarea institutiilor de structura a celor 3 Comunitati europene. Astfel, la nivel decizional rezulta un organism unic, Consiliul de Ministri, iar la nivel executiv rezulta o singura institutie - Comisia europeana. Actul Unic European - AUE Actul Unic European a fost negociat n cadrul Conferintei Interguvernamentale desfasurata n perioada 9 septembrie 1985 17 februarie 1986. Actul unic european a fost semnat, la 17 februarie 1986, de 9 state din cele 12 membre si, la 28 februarie 1986, de celelalte 3: Italia, Danemarca si Grecia. AUE a intrat n vigoare la 1 iulie 1987. Actul Unic European relanseaz constructia european, att economic (desvrsirea pietei interne, punerea n practic a unei politici de dercetare si tehnologizare, ntrirea Sistemului Monetar European), ct si institutional (extinderea votului majorittii calificate, lrgirea rolului Parlamentului European, dezvoltarea unui spatiu social). Tratatul de la Maastricht - Tratatul asupra Uniunii Europene

Despre context

Tratatul a fost semnat la 7 februarie 1992, la Maastricht. Tratatul de la Maastricht privind Uniunea European a intrat n vigoare la 1 noiembrie 1993. Tratatul de la Maastricht a constituit cea de-a doua revizuire fundamental. Se pot distinge trei "piloni": - primul, comunitar; - al doilea, Politica Extern si de Securitate Comun; - al treilea, Justitie si Afaceri Interne. Tratatul de la Amsterdam

- TEXTUL TRATATULUI DE LA AMSTERDAM DE MODIFICARE A TRATATULUI PRIVIND UNIUNEA EUROPEANA, A TRATATELOR DE INSTITUIRE A COMUNITATILOR EUROPENE SI A ALTOR ACTE CONEXE
Tratatul de la Amsterdam a fost adoptat de ctre statele membre ale UE la 2 octombrie 1997, intrnd n vigoare la 1 mai 1999. Tratatul de la Amsterdam l modific si l completeaz pe cel de la Maastricht, n special n anumite puncte: - locul cuvenit muncii si drepturilor cettenilor; - eliminarea ultimelor obstacole din calea liberei circulatii a bunurilor si serviciilor, fiecare stat membru fiind nevoit s colaboreze mai strns n cadrul Europolului; - posibilitatea acordat UE de a-si face mai bine auzit vocea n cadrul instantelor internationale; - crearea unor institutii sau proceduri capabile s asigure buna functionare a unei Uniunii extinse. Tratatul de la Nisa

- TEXTUL TRATATULUI DE LA NISA DE MODIFICARE A TRATATULUI PRIVIND UNIUNEA EUROPEANA, A TRATATELOR DE INSTITUIRE A COMUNITATILOR EUROPENE SI A ANUMITOR ACTE CONEXE
Tratatul de la Nisa a fost semnat n februarie 2001 si a intrat n vigoare la 1 februarie 2003. Trebuie mentionat c, practic, schimbrile institutionale prevzute n Tratatul de la Nisa vor avea loc abia ncepnd cu 2004. Astfel, noul Parlament European care va fi ales n iunie 2004 va avea 732 de membrii, iar noua Comisie, care si va ncepe mandatul n noiembrie 2004, va avea 25 de membrii. Tot din noiembrie 2004 va avea loc si o nou ponderare a voturilor n cadrul Consiliului. Detalii: Modul n care este ales Presedintele Comisiei si membrii ei, conform reglementrilor ce vor intra n vigoare odat cu Tratatui de la Nisa, este urmtorul: " Art. 214(2). Consiliul, reunit n prezenta sefilor de stat si de guvern, hotrnd printr-o majoritate calificat, va numi persoana pe care intentioneaz s o numeasc Presedinte al Comisiei Europene; nominalizarea trebuie sa fie aprobat de Parlamentul European. Consiliul, hotrnd prin majoritate calificat si prin acordul comun cu Presedintele nominalizat, va adopta lista cu celelalte persoane pe care intentioneaz s le numeasc ca membrii ai Comisiei, n concordant cu propunerile fcute de ctre fiecare stat membru. Presedintele si ceilalti membrii ai Comisei astfel nominalizati, n bloc, vor fi supusi votului de aprobare al Parlamentului European. Dup aprobarea de catre Parlamentul European, Presedintele si ceilalti membrii ai Comisiei vor fi investiti de ctre Consiliu care va hotr prin majoritate calificat." Articolul 4 al Protocolului asupra extinderii Uniunii Europene statueaz:

"1. De la 1 ianuarie 2005 si cu efect din momentul cnd prima Comisie de dup aceast dat si va ncepe mandatul, art. 213(1) din Tratatul instituind Comunitatea European si art. 126(1) al Tratatului instituind Comunitatea European a Energiei Atomice vor fi nlocuite de ctre urmtoarele: "1. Membrii Comisie vor fi alesi pe baza competentei lor generale si care ofer toate garantiile de independent. Comisia trebuie s includ cte un cettean al fiecrui stat membru. Numrul membrilor Comisie poate fi schimbat de Consiliu printr-un vot unanim." 2. Cnd Uniunea va consta din 27 de state membre, art. 213(1) din Tratatul instituind Comunitatea Europeana si art. 126(1) al Tratatului instituind Comunitatea European a Energiei Atomice vor fi nlocuite de ctre urmtorul: "1. Membrii Comisie vor fi alesi pe baza competentei lor generale si care ofer toate garantiile de independent. Numrul membrilor Comisiei este mai mic dect numrul statelor membre. Membrii Comisiei sunt alesi pe baza unui sistem rotativ ntemeiat pe principiul egalittii, aranjamentele necesare fiind adoptate de Consiliu prin vot unanim. Numrul membrilor Comisiei este stabilit de Consiliu prin vot unanim". Acest amendament se va aplica de la data de la care si ncepe mandatul prima Comisie de dupa aderarea celui de-al douazeci si saptelea stat membru. 3. Consiliul, hotrnd n unanimitate, dupa semnarea tratatului de aderare de ctre cel de-al douazeci si saptelea stat al Uniunii, va adopta: - numrul de membrii ai Comisiei; - implementarea aranjamentelor pentru un sistem rotativ bazat pe principiul egalittii, continnd toate criteriile si regulile necesare pentru determinarea compozitiei colegiilor succesive n mod automat pe baza urmtoarelor principii: a) Statele membre vor fi tratate strict pe picior de egalitate cu privire la succesiunea si timpul petrecut de cettenii lor ca membrii ai Comisiei, n consecint, diferenta dintre numrul total de perioade n functie detinute de cettenii a oricror dou state membre s nu poat fi mai mare de una; b) referitor la punctul (a), fiecare colegiu succesiv trebuie s fie compus n asa fel nct s reflecte n mod satisfactor aria demografic si geografic a tuturor statelor membre ale Uniunii. 4. Orice stat care ader la Uniune are dreptul, la momentul adeziunii sale, sa aib unul din cettenii si ca membru al Comisiei, pn la aplicarea paragrafului 2.". Conform "Protocolului asupra lrgirii Uniunii Europene", unde Consiliul trebuie s voteze cu majoritate calificat, voturile membrilor si vor fi dup cum urmeaz: Franta, Italia, Germania si Marea Britanie cte 29, Spania cu 27, Olanda cu 13, Belgia, Grecia si Portugalia cte 12, Suedia si Austria cte 10, Danemarca, Irlanda si Finlanda cte 7 si Luxemburg cu 4. Actele Consiliului trebuie sa fie adoptate cu cel putin 169 de voturi n favoare a majorittii membrilor acolo unde Tratatul prevede ca actul este adoptat la propunerea Comisiei. n celelalte cazuri, pentru adoptarea n Consiliu va fi nevoie de cel putin 169 de voturi n favoare, adunate de la dou treimi din membri. Atunci cnd o decizie este n proces de adoptare prin majoritate calificat, un membru al Consiliului poate cere s se verifice dac statele membre care sustin decizia constituind majoritatea calificat reprezint cel putin 62% din totalul populatiei Uniunii. Dac se dovedeste c aceast conditie nu este ndeplinit, decizia respectiva nu va fi adoptat. Referitor la Romnia, acordul cu care s-a ncheiat ntlnirea de la Nisa prevede o important deosebita pe care tara noastra o va avea n institutiile UE. Astfel, numrul membrilor Parlamentului European va fi: Germania - 99, Marea Britanie - 72, Franta - 72, Italia - 72, Spania - 50, Polonia - 50, Romnia - 33, Olanda - 25, Grecia - 22, Republica Ceh - 20, Belgia - 22, Ungaria - 20, Portugalia - 22, Suedia - 18, Bulgaria - 17, Austria - 17, Slovacia - 13, Danemarca - 13, Finlanda - 13, Irlanda - 12, Lituania - 12, Letonia - 8, Slovenia - 7, Estonia - 6, Cipru - 6, Luxembourg - 6, Malta - 5, rezultnd un total de 732. Numrul de voturi n cadrul Consiliului va fi urmatorul: Germania - 29, Marea Britanie - 29, Franta - 29, Italia - 29, Spania - 27, Polonia - 27, Romnia - 14, Olanda - 13, Grecia - 12, Republica Ceh - 12, Belgia - 12, Ungaria - 12, Portugalia - 12, Suedia - 10, Bulgaria - 10, Austria - 10, Slovacia - 7, Denmarca - 7, Finlanda - 7, Irlanda - 7, Lituania - 7, Letonia - 4, Slovenia - 4, Estonia - 4, Cipru - 4, Luxembourg - 4, Malta - 3, rezultnd un total de 345. n cazul Comitetului Economic si Social, distributia va fi urmtoarea: Germania - 24, Marea Britanie - 24, Franta - 24, Italia - 24, Spania - 21, Polonia - 21, Romnia - 15, Olanda - 12, Grecia - 12, Republica Ceh - 12, Belgia - 12, Ungaria - 12, Portugalia - 12, Suedia - 12, Bulgaria - 12, Austria - 12, Slovacia - 9, Denmarca - 9, Finlanda - 9, Irlanda - 9, Lituania - 9, Letonia - 7,

Slovenia - 7, Estonia - 7, Cipru - 6, Luxembourg - 6, Malta - 5, rezultnd un total de 344. n privinta Comitetului regiunilor, membrii vor fi repartizati astfel: Germania - 24, Marea Britanie - 24, Franta - 24, Italia - 24, Spania - 21, Polonia - 21, Romnia - 15, Olanda - 12, Grecia - 12, Republica Ceh - 12, Belgia - 12, Ungaria - 12, Portugalia - 12, Suedia - 12, Bulgaria - 12, Austria - 12, Slovacia - 9, Danemarca - 9, Finlanda - 9, Irlanda - 9, Lituania - 9, Letonia - 7, Slovenia - 7, Estonia - 7, Cipru - 6, Luxembourg - 6, Malta - 5, rezultnd un total de 344. Tratatul de la Lisabona Tratatul instituind o Constitutie pentru Europa, cunoscut si sub numele de "Constitutia europeana", a fost semnat in anul 2004 insa procesul sau de ratificare a intrat in blocaj in primavara lui 2005 cand francezii si olandezii au votat impotriva lui in cadrul unor referendumuri. Timp de mai multi ani a urmat o perioada in care s-au propus mai multe solutii pentru deblocarea Constitutiei europene sau gasirea unei solutii alternative la acest Tratat. Abia la sfarsitul lui 2007 - la Lisabona pe 13 decembrie - a fost semnat un nou Tratat. Versiunile consolidate ale Tratatului privind Uniunea Europeana si a Tratatului privind functionarea Uniunii Europene, precum si a protocoalelor si a anexelor la acestea au fost modificate prin Tratatul de la Lisabona semnat la 13 decembrie 2007 la Lisabona. Acest Tratat se afla inca in procesul de ratificare. Tratatul de instituire a unei Constitutii pentru Europa (Constitutia europeana) a fost semnat la Roma la 29 octombrie 2004, dupa un lung proces de dezbatere a sa ce a implicat diversi actori ai scenei politice europene. Desi de el s-au legat mari sperante de schimbare masiva a modului in care arata si functioneaza Uniunea, datorita respingerii sale in primvara lui 2005 in doua referndumuri tinute in Franta si Olanda procesul de adoptare al sau a fost practic inghetat. Mai tarziu, tinandu-se cont ca se asteptau probleme cu privire la adoptarea sa si din partea altor tari, s-a renuntat la incercarea de a se gasi o solutie pentru ca el sa intre in vigoare si s-a apelat la solutia unui nou Tratat de reforma, numit si Tratatul de la Lisabona. Izvoarele derivate ale dreptului comunitar Actele cu caracter normativ emise de institutiile Uniunii Europene n procesul exercitarii competentelor care le sunt atribuite prin Tratat alcatuiesc legislatia secundara, cel de-al doilea izvor important al ordinii juridice institutionale comunitare. Legislatia primara atribuie rolul de a emite acte comunitare triunghiului decizional format din Parlamentul European, Consiliul U.E. si Comisia Europeana. n exercitarea atributiilor conferite prin Tratate de catre statele membre ale U.E., acestea au competenta de a adopta mai multe tipuri de acte juridice, care au efecte juridice diferite si sunt specifice ansamblului original pe care l reprezinta Uniunea Europeana. n timp s-a cristalizat o anumita ierarhie a actelor comunitare de drept derivat, potrivit careia doar regulamentele, directivele si deciziile au forta juridica obligatorie, n timp ce recomandarile si avizele sunt facultative.

Regulamentul
Regulamentele sunt cele mai importante acte juridice ce pot fi adoptate de institutiile Uniunii Europene. Ele au aplicabilitate generala, fiind obligatorii n toate elementele lor si fiind direct aplicabile n toate statele membre. Este regulament, de exemplu, actul comunitar prin care sunt regularizate preturile unei categorii de produse sau prin care se impun anumite obligatii producatorilor de automobile din Uniunea Europeana . Din punct de vedere material, adica al fortei juridice a dispozitiilor, n jurisprudenta s-a facut o distinctie ntre regulamentele de baza si regulamentele de executare.

Regulamentele de baza sunt regulamentele adoptate de Consiliu potrivit procedurii prevazute n tratat. Regulamentele de executare sunt adoptate de Comisie, abilitata n acest sens de Consiliu sau pot fi adoptate chiar de catre Consiliu. Regulamentele intra n vigoare numai dupa publicarea lor n Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene. Decizia-cadru Decizia-cadru este un nou instrument comunitar aparut prin intrarea n vigoare a Tratatului de la Amsterdam, unde este citata n cadrul Titlului VI al Tratatului UE (cel referitor la cooperarea judiciara) ca nlocuind actiunea comuna. Decizia-cadru este folosita pentru apropierea dispozitiilor legislative si a reglementarilor statelor membre. Propusa la initiativa Comisiei europene sau a unui stat membru, ea trebuie sa fie adoptata n unanimitate. Decizia-cadru obliga statele membre n ceea ce priveste rezultatul de atins dar lasa la decizia fiecarui stat membru modul si forma n care acest lucru se va petrece. n cazul Pupino din 2005, Curtea Europeana de Justitie a conferit un efect direct n privinta deciziilor cadru astfel ca acestea sa intre de asemenea n vigoare n cazul n care o tara a refuzat sa implementeze o decizie cadru. Totusi, ultima prevedere din Articolul 34, 2 (b), stipuleaza n mod explicit ca deciziile cadru nu vor avea un efect direct. Recomandarea Recomandarea este un act adoptat de institutiile sau organele comunitare care nu are caracter obligatoriu, avnd ca obiect invitarea destinatarilor sa adopte o anumita conduita. Recomandarea reprezinta, uneori, un substitut pentru adoptarea unei directive, pornind de la premisa ncrederii n autodisciplina destinatarilor sai. Totusi, Recomandarea nu este lipsita de orice efect juridic, C.J.C.E. afirmnd ca jurisdictiile nationale trebuie sa o utilizeze ca instrument de interpretare a masurilor nationale adoptate pentru punerea lor n aplicare sau n situatia n care recomandarea vine n sprijinul altor masuri comunitare cu caracter constrngator. Cnd un stat omite sa ia masurile recomandate, C.J.C.E. poate sa examineze daca acea recomandare are sau nu efecte juridice. Declaratii comune ale Parlamentului european, Consiliului si Comisiei Declaratiile comune si acordurile interinstitutionale ale Parlamentului European, Consiliului UE si Comisiei Europene, cunoscute sub numele generic de declaratii comune, constituie o sursa de drept comunitar derivat rezultat din practica institutiilor UE si a statelor sale membre. Deoarece procedurile originare de decizie nu puteau tine pasul cu viteza procesului de integrare europeana (adaptarea lor putndu-se face doar prin modificarea Tratatelor), institutiile comunitare au trebuit sa gaseasca, de comun acord, precizarile si aranjamentele necesare, dar care nu figurau n detaliu n Tratate. n acest fel au aparut declaratiile comune, ce constituie conventii ncheiate ntre principalele trei institutii ale UE prin care se stabilesc proceduri de coordonare a competentelor acestora. Prima declaratie comuna datnd din 1975 consacra, n materie legislativa, o negociere interinstitutionala n vederea substantializarii procedurii de consultare a PE fara ca astfel sa se modifice echilibrul de competente stabilit prin Tratat. Declaratiile comune reprezinta un instrument de reglementare si prevenire a conflictelor institutionale. Ele exprima, n practica, raporturile de forta n sistemul institutional comunitar si constituie, prin supletea lor, un mijloc de promovare a initiativelor politice ale institutiilor si de adaptare a sistemului la noile situatii cu care este confruntata Uniunea Europeana. Legea-cadru europeana Conform proiectului de Tratat instituind o Constitutie pentru Europa, cunoscut sub numele de Constitutia Europeana, directivele trebuiau sa si schimbe numele n lege-cadru europeana. Prin Tratatul instituind o Constitutie pentru Europa s-a ncercat simplificarea cadrului legislativ primar comunitar prin mai multe schimbari. Printre acestea s-a numarat si schimbarea denumirii instrumentelor legislative comunitare de drept derivat, n scopul de a le face mai inteligibile pentru publicul larg obisnuit

cu denumirile nationale n domeniu. Conform Constitutiei europene, Legea-cadru europeana era un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar n ceea ce priveste rezultatele care trebuie obtinute, lasnd autoritatilor nationale competenta n privinta alegerii formei si a mijloacelor. Legile-cadru europene trebuiau sa fie adoptate n comun de catre Parlamentul European si Consiliul de Ministri, la propunerea Comisiei, conform regulilor procedurii legislative ordinare prevazute n partea a IIIa a Constitutiei Europene. Actele interne ale institutiilor comunitare Actele interne ale institutiilor comunitare cuprind: 1) regulamentele de organizare si functionare a organelor sau institutiilor, statute, regulamente interne, regulamente financiare; 2) actele pregatitoare n cadrul etapelor procesului decizional, cum sunt propunerile Comisiei Europene, programele generale pe care trebuie sa le adopte institutiile, recomandarea adresata de Comisie Consiliului n vederea ncheierii unui acord international sau deliberarea Consiliului cu privire la negocierea si ncheierea unui acord international; 3) actele care modifica dispozitiile institutionale ale Tratatelor. Acordurile internationale la care sunt parte Comunitatile europene Acordurile ncheiate de comunitati Calitatea organizatiilor internationale ca subiecte de drept international este data si de capacitatea acestora de a dobndi drepturi ori de a-si asuma obligatii devenind parti la tratatele internationale. Este si cazul comunitatilor europene . Acordurile ncheiate de catre Comunitatea Europeana leaga Comunitatea si statele membre, dar au o valoare juridica inferioara Tratatelor. Aceste acorduri fac parte din ordinea juridica comunitara si nu este necesara nicio masura interna de transformare. Obligatia de a respecta un acord nu se aplica numai ntre statul membru si statele terte - parti la acord, ci si Comunitatii. Actele unilaterale adoptate de organele nfiintate prin acordurile ncheiate de Comunitati Sunt destul de numeroase acordurile sau conventiile ncheiate de Comunitati cu statele terte, ce constituie organe de gestiune si care le confera puterea de a adopta acte obligatorii unilaterale, adica cele care nu au nevoie de o ratificare sau aprobare pentru a lega partile (exemplu: Consiliile acordurilor de asociere sau cooperare cu tarile Mediteranei; Consiliul de ministri al Conventiei de la Lome; Consiliul international al cafelei, din 1975; Consiliul international pentru cacao, din 1976 s.a.) . Aceste acte au acelasi rang n ordinea juridica comunitara ca acordurile nsesi. Aceste acte, provenind de la organele internationale, nu se aplica automat, prin ele nsele, n ordinea juridica, comunitara, ele fiind sistematic reluate n regulamentele Consiliului si publicate n anexele acestora. Cutuma comunitara Din prevederile dreptului comunitar european nu reiese, n mod expres, calitatea de izvor de drept a cutumei, dar acest lucru nici nu este negat n mod expres. Dreptul cutumiar comunitar european, format printr-o practica ndelungata si din convingerea ca aceasta practica este conforma cu dreptul, are, n principal, rolul de a completa Tratatele si, n situatii exceptionale, pe acela de a interpreta si modifica Tratatele. Un exemplu n care cutuma este izvor de drept este situatia secretarilor de stat care nu sunt membri ai guvernului, dar care au dreptul de a participa la sedintele Consiliului n locul ministrilor de resort.