I.

Anorexia
I.1 Definitia si simptomele anorexiei
Anorexia ca si bulimia intra in categoria tulburarilor de nutitie. Prin anorexie se intelege acea stare morbida caracterizata de pierderea dorintei sau a poftei de mancare, care survin ca simptome in cursul unor boli generale sau ca un comportament de durata in conditiile unor tulburari psihomotorii sau neuroendocrine. Anorexia nervoasa sau psihogena este denumirea unei afectiuni psihiatrice caracterizate prin masa corporala extrem de redusa, asociata cu frica obsesiva de a creste in greutate. Aceasta tulburarea a comportamentului alimentar se caracterizeaza prin refuzul pacentului de a-si recunoaste boala, desi efectele ei sunt vizibile la nivelul intregului organism. Boala afecteaza de obicei, dar nu exclusiv, persoanele tinere, de sex feminin (in 90 % din cazuri). Acestea vor face orice sacrificiu pentru a-si putea controla greutatea si aportul alimentar, astfel incat sa nu se "ingrase". Anorexia nervoasa consta intr-o tulburare de alimentare cu implicatii fizice si emotionale. Uneori aceste tulburari sunt insotite de tulburare dismorfica, in sensul ca persoanele nu au capacitatea de a-si percepe corpul in dimensiuni reale, vazandu-se de obicei mult mai grase decat sunt. O persoana cu anorexie prezinta o greutate mult sub limita greutatii standard, impunandu-si limite foarte drastice pentru cantitatea de alimente care are voie sa o consume, deoarece prezinta o imagine distorsionata a corpului, neputand sa-si mentina greutatea corpului in limite normale, temandu-se de castigul in greutate. Persoanele suferind de anorexie nervoasa isi limiteaza greutatea corpului prin abtinerea voluntara indelungata de a se hrani (infometare sau post voluntar - anorexia nervoasa de tip restrictiv) si prin alte metode - ca de pilda abuzul de purgative, clisme, diuretice si excesul de exercitii fizice (anorexia nervoasa de tip eliminator, purgativ). Boala afecteaza mai ales tinerele adolescente, insa 10 % din cazuri apar la tinerii de sex masculin. Anorexia nervoasa este o tulburare psihosomatica sau psihofiziologica complexa, implicand componente psihologice, neurobiologice si socio-culturale. Bolnavul de anorexie nervoasa e numit de obicei "anorectic", desi termenul simplu de anorexie (fara adaosul "nervoasa") este de fapt sinonim cu "inapetenta", adica lipsa de apetit, lipsa de pofta de mancare. Bolnavul de anorexie nervoasa nu e lipsit neaparat de pofta de mancare, mananca intentionat foarte putin. "Anorexice" sau "anorexigene" sunt denumite substantele care taie pofta de mancare, care suprima apetitul, folosite uneori in tratamentul obezitatii.

Simptome Simptomele frecvente si actiunile corelate includ: frica intensa de a castiga in greutate; restrictia consumului de alimente sau al unor anumite tipuri de alimente care contin orice fel de grasime; greutate mai mica decat 85% din greutatea standard corespunzatoare inaltimii, (la un copil sau adolescent, pierderea sau necastigarea in greutate in timpul perioadei de crestere reprezinta un motiv de ingrijorare); aprecierea propriului corp ca si supraponderal, in ciuda faptului ca pacientul are o greutate sub limita standard (imagine distorsionata a corpului); un program de exercitii istovitor; ascunderea alimentelor si evitarea abordarii subiectelor legate de tulburarile de alimentatie sau pierdere in greutate; unele persoane anorexice isi provoaca voma sau utilizeaza laxative sau diuretice pentru a pierde in greutate; depresie, anxietate, iritabilitate; distrugerea smaltului dentar este cel mai frecvent simptom care se dezvolta ca urmare a episoadelor repetate de voma; purtarea de haine largi pentru a ascunde pierderea in greutate; retragerea din sfera sociala; sentimentul de lipsa de valoare sau de speranta; lupta pentru perfectiune si atitudinea foarte autocritica. Efectele fizice ale anorexiei Anorexia este, practic, malnutritie voluntara, iar consecintele in plan fizic deriva din acest lucru. In urma infometarii la care se supune adolescentul anorexic, corpul acestuia intra intr-o stare de stres extrem si ajunge sa caute resursele de care are nevoie in propriile tesuturi: apar lipsa de energie si slabiciunea dispare ciclul (se instaleaza amenoreea) dezvoltarea fizica este oprita apare senzatia continua de frig parul cade mai mult decat de obicei si se rareste pielea se decoloreaza, este palida si deshidratata apar constipatia, balonarea (care este luata drept ingrasare) si durerile abdominale in incercarea de a-si conserva caldura, corpul se acopera de un puf fin apar ameteala si chiar lesinul 2

somnul devine neodihnitor, se instaleaza insomnia. metabolismul lipidelor si glucidelor este dereglat nivelele de sodiu, magneziu si potasiu sunt scazute scaderea nivelului glucidelor poate duce la afectarea ficatului si rinichilor oboseala cronica, datorata scaderii imunitatii palpitatii, scaderea tensiunii, in cazuri grave putand degenera in infarct miocardic sistemul endocrin este grav afectat, iar acest lucru se manifesta in primul rand prin dereglarea sau disparitia ciclului si intarzierea dezvoltarii fizice in intregul ei scaderea densitatii osoase - osteoporoza infertilitatea - datorita pierderii ciclului si disfunctiilor metabolice. imposibilitatea de a duce o sarcina la termen sau nasterea unui copil cu malformatii datorita devitaminizarii si malnutritiei Anorexia pe termen lung sau formele grave pot duce la infometare, alterarea importanta a

In plan biologic:

starii de sanatate si chiar la deces. Anorexia poate deveni o boala cronica, chiar daca este posibila recuperarea completa cu un tratament adecvat.

I. 2 Mecanismul fiziopatogenetic al anorexiei

Anorexia adesea debuteaza cu inceperea unei diete normale in scopul de a pierde cateva kilograme dar aceasta dieta este depasita cand persoana devine obsedata de dieta si isi limiteaza aportul de alimente mai mult decat este sanatos. Cu timpul, persoana isi restrictioneaza cantitatea si tipurile de alimente. Restrictia de alimente nu se limiteaza de obicei numai la dieta ci si la nevoia de a controla ceva in viata; aceste persoane gasind un sens al puterii cand isi controleaza setea si foamea. Anorexicii devin retrasi social si isi perd interesul pentru lumea din exterior. Pe masura ce boala avanseaza, apar manifestari comportamentale irationale, ca si: impunerea de reguli alimentare de exemplu, eliminarea produselor de consum zilnic sau carnea, deoarece acestea contin multe calorii; crearea de ritualuri alimentare mestecarea alimentelor de cateva ori; dezvoltarea unei aversiuni fata de mancare teama de a castiga in greutate daca alimentul se consuma in intregime; pierderea senzatiei de foame ; efectuarea de exercitii in mod excesiv, pana in momentul producerii de leziuni; administrarea de laxative sau diuretice sau provocarea vomei datorita fricii de a castiga in greutate; 3

infometarea si malnutritia asociate anorexiei in mod obisnuit cauzeaza complicatii ca si osteoporoza sau aritmiile cardiace. Persoanele cu anorexie adesea dezvolta adevarate ritualuri asociate cu alimentarea:

- alegerea de modalitati speciale de a manca alimentele, de a acumula alimentele, de a colecta recipientele si de a prepara mancaruri elaborate pentru alte persoane fara a manca din preparatele gatite; - petrecerea unei perioade lungi de timp pentru a taia si rearanja mancarea pe platouri pentru a crea impresia ca s-a mancat deja; - aceste persoane pot ascunde mancarea sau sa se descotoroseasca de ea pe ascuns in timpul mesei.

I.3 Diagnosticarea anorexiei

Persoanele anorectice sunt usor recunoscute prin acel aspect piele si os, dizgratios de slabe, al caror principal tel in viata este acela de a-si pune cat mai mult in valoare sistemul osos. Din nefericire, nu exista screening de rutina pentru tulburarile de nutritie. Persoanele cu anorexie, de obicei nu cer ajutor specializat. Cel mai des, o persoana apropiata suspecteaza ca exista o problema si apeleaza si incurajeaza pacientul sa ceara ingrijiri de specialitate. Totusi, simptomele pot fi evidente doar dupa ce anorexia a fost prezenta pentru o lunga perioada de timp. Anorexia nervoasa este o tulburare greu de diagnosticat. Cei care sufera de anorexie incearca adesea sa ascunda tulburarea. Negarea si secretizarea insotesc frecvent alte simptome. Este neobisnuit pentru un individ bolnav de anorexie sa caute ajutor profesionist deoarece de regula acestia nu accepta ca au o problema (negarea). Diagnosticarea propriu-zisa nu se face pana cand nu apar alte complicatii de natura medicala. Persoana suferinda este adesea adusa in atentia profesionistilor de catre membrii famliei, numai dupa ce s-a inregistrat o marcata scadere in greutate. Cand anorexicii ajung in sfarsit in atentia specialistului, lor le lipseste capacitatea de a-si privi problema in ciuda faptului ca sunt sever malnutriti si pot sa furnizeze informatii lipsite de acuratete. Prin urmare, este adesea necesar sa se obtina informatii de la parinti sau de la alti membrii ai familiei pentru a evalua gradul de pierdere in greutate si amploarea tulburarii. Criteriile cele mai utilizate la diagnosticarea anorexiei sunt cele ale clasificarii DSM IV (Manualul Diagnostic si Statistic al Tulburarilor psihice) a Asociatiei Americane de Psihiatrie si clasificarea ICD10 (clasificarea statistica internationala a bolilor si problemelor legate de sanatate) a Organizatiei Mondiale a Sanatatii. Desi teste biologice pot ajuta la diagnosticul de anorexie, diagnosticul se bazeaza pe o combinatie de comportamente, de credinte si experiente relatate, precum si caracteristici fizice ale

pacientului. Anorexia nervoasa este de obicei diagnosticata de psihologi clinicieni, psihiatri sau alti clinicieni cu calificarea necesara. Criteriile DSM - IV: Refuzul de a mentine greutatea corpului la nivelul sau deasupra greutatii minime considerate normala pentru o anumita varsta si inaltime (ex. pierderea ponderala ducand la mentinerea unei greutati corporale sub 85 % din greutatea optima). Teama intensa de a creste in greutate (de a deveni supraponderal sau obez) Tulburare in modul de a percepe greutatea si forma corpului influenta exagerata a greutatii si a formei corpului asupra auto-evaluarii, sau negarea gradului sever de slabire La femei lipsesc cel putin trei cicluri menstruale consecutive (amenoree) sau ciclurile apar numai dupa ce se adiministreaza un hormon. DSM - IV specifica doua tipuri de anorexie nervoasa : Tipul restrictiv: in timpul episodului curent de anorexie nervoasa, persoana nu a avut comportamente regulate de accese de mancare rapida sau de eliminare sau purgatie (adica de varsaturi auto - provocate, de exercitii fizice exagerate sau abuz de laxative, diuretice sau clisme) Tipul cu Accese de mancare rapida sau Tipul eliminator: in cursul episodului curent de anorexie nervoasa, persoana s-a angajat in mod regulat in comportamente ca accese de mancare rapida sau comportamente de eliminare (varsaturi auto-provocate, exercitii fizice exagerate sau abuzul de laxative, diuretice sau clisme) Depistarea si tratamentul precoce al anorexiei sunt importante pntru recuperarea si prevenirea evolutiei progresive a bolii spre o forma mai grava. Cu cat are o durata mai mare anorexia, cu atat este mai dificil de a corecta comportamentul alimentar inadecvat. Pentru a recunoaste o anorexie adevarata trebuie precizat cadrul real al aparitiei si pentru aceasta se recurge la efectuarea unei anamneze riguroase, din care sa rezulte, pe langa datele referitoare la comportamentul alimentar, si alte eventuale manifestari patologice, precum si ambianta lui psiho-afectiva, care apar, vor fi raportate la tipul lui constitutional, la starea lui de nutritie, la greutatea si variatiile curbei ponderale. Anorexia nervoasa trebuie diferentiata si de scaderea temporara a poftei de mancare ce apare in cursul unor boli intercurente. Indicele de masa corporala trebuie stabilit pentru a determina daca o persoana prezinta o greutate mai mica decat greutatea standard. In general este considerata prezenta anorexia daca IMC (indicele de masa corporala) este egal sau mai mic de 17,5 la adulti. Analizele sanguine ar trebui efectuate de asemenea pentru a stabili gradul de nutritie. Se recomanda realizarea de radiografii pentru a determina daca exista o reducere a masei osoase

cauzata de osteoporoza, care deseori apare ca si rezultat al anorexiei. Alte teste pot fi efectuate daca afectarea cardiaca sau renala datorata malnutritiei este suspectata. Diagnosticul anorexiei poate fi dificil la o persoana adolescenta si/sau adulta, in special daca persoana care prezinta afectiunea incearca sa ascunda problema. Din acest motiv este de preferat ca o persoana apropiata sa insoteasca pacientul anorexic la medic, fiind astfel disponibila sa raspunda la intrebarile legate de comportamentul alimentar al persoanei in cauza. Negarea problemei si disimularea alimentarii sunt cele mai frecvente caracteristici ale anorexiei.

I.4 Reglarea nervoasa a functiei digestive

Energia necesara activitatii organismului este furnizata prin metabolizarea alimentelor, echilibrul dintre aportul alimentar si energia consumata fiind mentinut printr-un control neuroumoral al ambelor procese. Alimentarea fiind un act voluntar, atat necesitatea hranei (foamea si apetitul) cat si incetarea ingestiei (satietatea) sunt controlate prin senzatii constiente. Aportul alimentar este determinat de senzatia de fome (prin informatiile nervoase si umorale privind statutul metabolic) al carui centru hipotalamic este in echilibru functional cu cel al satietatii. Controlul comportamentului alimentar implica in acelasi timp si reglarea greutatii corporale: contrar vechilor opinii, adipozitatea este rezultatul unor procese reglatorii complexe nervoase si umorale. Reglarea aportului alimentar si de lichide Procesul alimentarii cuprinde pe langa totalitatea reactiilor reflexe prin care este cautata si ingerata hrana in vederea asigurarii existentei (instinctul alimentar) si comportamente voluntare de orientare si motorii, soldate cu introducerea acesteia in cavitatea bucala. La baza instinctului alimentar se afla procesul motivatiei, manifestat prin senzatia de foame si generat de factori endogeni si exogeni, proces care determina si justifica comportamentul de cautare, recunoastere si prehensiune a hranei. Motivatia (cu centrii nu numai hipotalamici, ci si la nivelul sistemului limbic) la om are si o componenta emotionala, ce confera caracterul placut al alimentarii, fiind modelata si de constiinta, obiceiuri, factori psiho-sociali. Aportul alimentar este influentat de trei categorii de factori (ce actioneaza la nivel cortical, dar si subcortical, in special hipotalamic): hedonici (aspectul, gustul, mirosul, obiceiurile, factori invatati, factori sociali) umorali a caror concentratie este direct corelata cu adipozitatea (secretia insulinica, nivelul glicemiei) si fizico-chimici ai alimentelor (peptidele intestinale).

II. Factorii etiologici ai anorexiei

In cadrul anorexiei nervoase se recunosc drept cauze unii factori de ordin psihoafectiv. Cauzele anorexiei nu sunt pe deplin intelese. Se poate dezvolta printr-o combinatie de factori declansatori: biologici, psihologici si sociali. Chiar daca nu s-a demonstrat, persoanele cu anorexie prezinta un nivel crescut de serotonina, un neurotransmitator, care poate duce la aparitia unor manifestari comportamentele anorexice ca si retragerea sociala si reducerea apetitului alimentar. Nu este clar daca cel mai mare nivel al serotoninei este prezent inainte sau dupa debutul infometarii. Este clar ca nu exista o singura cauza a acestei boli. Etiologia ei este pluricauzala: 1. cauze sociale 2. cauze psihologice 3. cauze biologice Cercetarile actuale se concentreaza asupra explicarii factorilor cauzali existenti si cautarea altora noi. Insa este important sa se aprecieze care este ponderea fiecarui factor in etiologia anorexiei nervoase. S-a apreciat ca importanta contributia presiunii sociale, prin intermediul mass media, exercitata asupra femeilor de a fi slabe. II.1 Factori biologici

II.1.1 Factori genetici

Studii pe familii si pe gemeni au sugerat ca factorii genetici contribuie cu 50 % la dezvoltarea tulburarilor de nutritie. Anorexia impartaseste un risc genetic cu depresia clinica. Aceste date sugereaza ca gene care influenteaza in acelasi timp reglarea alimentatiei, cat si personalitatea si emotiile, pot reprezenta factori etiologici importanti.

II.1.2 Factori neurobiologici

Exista corelatii intre serotonina si diverse simptome psihologice cum sunt dispozitia, somnul, voma, sexualitatea si apetitul. Anorexia se pare ca se leaga de tulburari la nivelul serotoninei, mai ales cu anumite zone din creier care sunt responsabile de anxietate, dispozitie si controlul impulsurilor.

II.1.3 Factori nutritionali

Deficitul de zinc duce la scaderea apetitului si poate genera anorexie nervoasa, tulburari ale apetitului. Unele cercetari arata ca administrarea de zinc la persoanele cu anorexie amelioreaza boala.

II.1.4 Factori psihologici

Numeroase cercetari asupra factorilor psihologici sugereaza ca anumite tendinte in gandire si perceptie pot contribui la mentinerea sau riscul de aparitie a anorexiei. 7

II.1.4.1 Tulburarea imaginii corporale despre sine Comportamentul alimentar anorectic este considerat ca provenind din sentimente de ingrasare si de imagine despre sine ca fiind neatractiv si este mentinut de variate tendinte, inclinatii (bias) cognitive care denatureaza evaluarea de catre individ a propriului corp, a alimentelor si nutritiei. Una din cele mai cunoscute constatari este ca oamenii suferind de anorexia nervoasa tind sa supraestimeze dimensiunile sau grasimea corpului lor. Un recent articol de revista asupra cercetarii in acest domeniu sugereaza ca aceasta nu este de fapt o problema de perceptie, ci o problema a evaluarii informatiei perceptuale de catre persoana afectata. Studii recente sugereaza ca persoane cu anorexie nervoasa au o carenta intr- un anumit tip de bias de incredere excesiva in sine care face ca majoritatea oamenilor sa se considere mai atractivi decat sunt considerati (clasificati rating ) de altii in realitate. Dimpotriva, persoanele cu anorexie nervoasa par sa-si judece mai realist propria atractivitate decat persoanele neafectate de anorexie nervoasa, adica ele nu poseda acest bias, inclinatie augmentatoare a stimei de sine. II. 1.4.2 Trasaturi de personalitate ale persoanei anorexice Persoanele cu anorexie nervoasa au fost gasite ca avand anumite trasaturi de personalitate considerate ca predispozante pentru tulburari de alimentare: un nivel inalt de obsesivitate (avand ganduri intrusive despre alimente, sau despre chestiuni legate de greutatea corporala ), de ascetism, restrictie (capacitate de rezistenta la tentatii), nivele clinice de perfectionism (cautarea patologica de standarduri personale inalte si nevoia de control) acestia sunt factorii gasiti cel mai des de catre cercetatori. II. 1.4.3 Co-morbiditate psihiatrica Frecvent exista co-morbiditate: la persoanele cu anorexie nervoasa coexista si alte dificultati psihologice si tulburari psihiatrice. Cele mai frecvente fiind: depresia clinica, tulburarea obsesiva compulsiva, una sau mai multe tulburari de personalitate, abuzul de substante

In peste jumatate din cazurile de anorexie nervoasa la tinere femei se diagnosticheaza si prezenta in acelas timp de tulburari afective (mai ales depresie) si tulburarea de personalitate de limita (borderline). II. 1.4.4 Factori cognitivi Rezultatele cercetarilor in domeniul neuropsihologiei in anorexia nervoasa nu sunt consecvente in diversele studii si este greu de a diferentia efectele starvatiei asupra creierului de

caracteristicile pe termen lung. Totusi, o constatare destul de fiabila este cea a existentei unei slabe flexibilitati cognitive.

II.2 Factori sociali si culturali

Factorii sociali care contribuie la geneza anorexiei se refera in primul rand la promovarea idealului feminin de femeie slaba, mai ales prin mass-media. Prevalenta anorexiei este mult mai mare in randul manechinelor si dansatoarelor decat in restul populatiei. Multe dintre anorexice au fost abuzate in copilarie: pana la 50% din cazuri. Desi abuzul sexual nu este un factor de risc specific pentru anorexie, persoanele cu anorexie care au fost abuzate sexual au in general o simptomatologie cronica si greu tratabila. Un studiu a demonstrat ca persoanele avand profesii unde se exercita o deosebita presiune sociala in directia pastrarii unei greutati corporale scazute (ca de pilda, manechinele sau topmodels, gimnastele si balerinele, unii interpreti din lumea filmului si a spectacolului) sunt cele mai in risc de a suferi de anorexie nervoasa in cursul carierei lor, iar cercetari ulterioare au sugerat ca persoanele avand anorexie au avut mai mult contact cu surse culturale care promoveaza reducerea greutatii corporale.

III. Anorexia nervoasa la copii

Incadrarea anorexiei intr-unul dintre capitolele de patologie ale unui sistem sau separat este dificil de realizat, deoarece aceasta poate sa apara ca o manifestare, uneori predominanta, in cursul numeroaselor boli ale copilului, cum sunt cele digestive, hematologice, infectioase sau de alta natura, sau poate fi o exprimare de sine statatoare, reprezentand o tulburare neuropsihica sau neuroendocrina corespunzatoare unei suferinte hipotalamohipofizare. In perioada de nou-nascut anorexia poate avea ca substrat organic o suferinta la nastere, o hemoragie meningo-cerebrala sau alte afectiuni ale sistemului nervos central, diferite malformatii congenitale, pe primul plan situandu-se anomaliile buco-faringiene, cardiovascular, boli metabolice. Dupa perioada de nou-nascut, anorexiile cronice pot fi determinate de diferite carente nutritionale, in special de fier, vitamina C sau din complexul de vitamine B, dar si boli cronice digestive, sechele meningo-cerebrale sau alte encefalopatii cronice ale copilului. Anorexiile functionale pot sa apara de la varste foarte mici, acestea avand o origine psihogena, ca rezultat al constrangerii copilului sa manance, supraalimentatia lui determinand impiedicarea aparitiei senzatiei de foame si repulsia fata de mancare.

Greselile alimentare si de ingrijire, ca si carenta sau excesul de afectivitate pot sa se constituie inca din perioada de sugar drept factori importanti cauzali ai unor stari conflictuale, cu implicatii nemijlocite in declansarea unor anorexii mentale sau a unor tulburari psiho-somatice. Prima traire si experienta a nou-nascutului este cea a corporalitatii prin intermediul senzatiilor si trebuintelor corporale: foamea, nevoia de somn, de a fi atins, tinut in brate, de a fi in siguranta. Daca aceste nevoi fundamentale, de siguranta si supravietuire, nu sunt satisfacute suficient rezultatul este anxietatea, trairea afectiva a vietii ca un loc nesigur. Este vorba de ceea ce psihanaliza denumeste anxietate primara. Pierderea poftei de mancare, ca si refuzul alimentatiei pot antrena o stare de disperare si anxietate in familie, transmisa cu usurinta copilului, mama recurgand la diverse mijloace de asazisa stimulare a interesului pentru a se hrani. Astfel, se dezvolta sau se accentueaza stari conflictuale dintre parinti si copil, de obicei de lunga durata, care au la origine atitudinea nedreapta a familiei fata de comportamentul alimentar al copilului. Debutul anorexiei nervoase la nou nascut se anunta dupa un episod infectios intercurent, in cursul diversificarii alimentatiei, cand mama reintroduce pranzul de noapte la san sau imediat dupa intarcare. Dupa instalarea anorexiei, copilul poate prezenta agitatie, neliniste, anxietate, stationarea sau scaderea curbei ponderale cu risc de aparitie a unor afectiuni infectioase intercurente ale aparatului digestiv si respirator. Nu de putine ori, in contextul social actual, mamele se grabesc sa se intoarca la serviciu, dupa doar cateva luni de la nasterea copilului. Copilul poate trai lipsa mamei ca pe un sentiment de abandon. Absenta mamei intr-o perioada in care exista inca o legatura fuzionala mama-copil (nou nascut) este foarte daunatoare. Importanta decisiva a primului an de viata pentru dezvoltarea viitoare este un fapt dovedit, deoarece nou nascutul este complet dependent de grija materna adecvata. Mama trebuie sa-i satisfaca nevoile sale instinctuale bazale. Lipsa de grija adecvata este o amenintare puternica. Asteptarea prea mult pentru hrana provoaca anxietate; contactul cutanat si ocular cu mama sunt cele mai importante, precum si sentimentul de a fi in siguranta in bratele materne. Daca anorexia nervoasa debuteaza in perioada scolara, la pubertate sau, mai ales, la adolescenta, se poate realiza cadrul unei afectiuni psihosomatice, fiind mai frecventa la fete decat la baieti. Imaginea de sine foarte scazuta a copilului care este debusolat de lipsa fectiva a mamei sau dimpotriva de o sufocare si poseseie afectiva duc la sentimente profunde de nesiguranta, incertitudine, si chiar de lipsa a valorii personale. Lipsa reperelor in constituirea unei imagini de sine cat mai aproape de real pot duce la compulsie alimentara si chiar la lipsa de sens in viata. Primele manifestari apar brusc, prin refuzul alimentatiei, la care se adauga tulburari comportamentale de tipul unor fobii sau manifestari isterice. 10

Suprasolicitarile, surmenajul fizic sau intelectual, somnul insuficient, regimul de viata dezordonat, excesul de autoritate, stari conflictuale proprii sau din mediul ambiant al copilului, frustari afective, insuccese scolare pot sta la originea anorexiei nervoase. Anorexicele au dificultati in stabilirea relatiilor sociale. In general ele se simt inferioare celorlalti, incapabile, insignifiante si sunt excesiv de sensibile la influenta celorlalti, avand dificultati de a se intergra intr-un grup de perechi deoarece se simt incapabile sa se detaseze de influenta parintilor pentru a infrunta noile realitati ale perioadei de adolescenta Deseori unul sau ambii parinti sunt prea implicati in viata copilului. Copilului nu i se permite sa aiba intimitate pe masura ce creste. Uneori situatia familiala este total haotica datorita alcoolismului sau dependentei de droguri, iar sentimentul nesigurantei este atat de incontrolabil, incat lipsa reperelor in constituirea unei imagini de sine cat mai aproape de real conduce copilul la compulsie alimentara. Adolescentii anorexici tind sa fie perfectionisti si sa caute sa realizeze foarte multe. Au un simt moral si etic foarte ridicat. De obicei ei sunt copii supusi si model. Ei incearca sa-i multumeasca pe ceilalti si sa-si ascunda mania de ei insisi si de ceilalti.

IV. Tratamentul anorexiei

IV.1 Obiective
Toate persoanele care sufera de anorexie necesita tratament. Obiectivele tratamentului sunt de a restabili o greutate normala si un comportament alimentar adecvat si de a trata afectiunile somatice si psihice asociate cu malnutritia, ca de exemplu osteoporoza sau depresia. Corectarea perceptiilor, atitudinilor si comportamentelor anormale corelate cu tulburarile de alimentare reprezinta o parte a tratamentului extins. Ideal, tratamentul este furnizat de catre o echipa care cuprinde psihiatrul, psiholog, medicul de familie si nutritionistul. In functie de gravitatea bolii, tratamentul de initiere cuprinde in mod obisnuit: restabilirea greutatii normale. Dobandirea unei greutati normale deseori atenueaza sau elimina tulburarile de alimentare, ca de exemplu strangerea de alimente sau comportamentul obsesiv-compulsiv ; acordarea de consiliere profesionala, pentru a ajuta persoana anorexica sa realizeze ca are o problema si sa-si imbunatateasca perceptia imaginii corpului, sa se concentreze pe afectarea relatiilor, de obicei prin terapie individuala sau de familie; acordarea de sfaturi de catre nutritionist, pentru a ajuta in stabilirea unor principii alimentare sanatoase si pentru o mai buna intelegere a conceptului de alimentatie echilibrata; 11

tratamentul altor afectiuni care frecvent apar asociate cu anorexia ca de exemplu depresia sau afectiunile cardiace. Prezenta si a altor afectiuni concomitent cu anorexia complica tratamentul putand extinde durata si intensitatea tratamentului aplicat.

In cazul formelor grave sau amenintatoare de deces, tratamentul de initiere in spital cuprinde: tratarea infometarii. Aceasta implica tratarea afectiunilor medicale determinate de anorexie, ca deshidratarea, dezechilibrul hidroelectrolitic sau afectiunile cardiace. Uneori, fluidele si alimentele sunt administrate printr-un tub plasat in stomac prin nas (sonda nazogastrica) sau parenteral (inravenos); refacerea statusului nutritional obiectivul tratamentului este de a castiga in greutate cu grija si treptat, cunoscand cand este prezenta senzatia de foame sau satietate si invatand cum sa se alimenteze sanatos; ingrijirea afectiva si dezvoltarea increderii in medic reprezinta o parte importanta a recuperarii care poate include: o o invatarea de noi comportamente alimentare, invatarea controlului afectiv,

o dezvoltarea increderii in persoanele care acorda ajutor.

IV. 2 Cura de crestere in greutate

Prima linie de tratament pentru anorexia nervoasa se concentreaza pe imediata crestere in greutate mai ales in cazurile care necesita spitalizare. In majoritatea cazurilor persoanele bolnave sunt tratate ambulator, de catre medici, psihiatri, psihologi clinicieni si alte profesii din domeniul sanatatii mentale. Anorexia este afectiunea psihiatrica ce beneficiaza cel mai putin de tratament medicamentos. Pacientii necesita insa suplimente de minerale, aportul medicamentos de zinc fiind initiat de rutina. Alte substante necesare sunt potasiul, calciul si fierul, ca si un complex de vitamine A, B, D si E. Pacientii cu malnutritie severa necesita hranirea prin perfuzii. In cazurile extreme poate fi necesara spitalizarea de urgenta: in caz de aritmii severe, deficit marcat de potasiu, status mental alterat, tendinte suicidare, emaciere, esec al tratamentului. Urmatorul pas este consilierea psihologica, care poate dura luni sau ani, dar este esentiala pentru ca pacientul sa-si constientizeze si imbunatateasca imaginea despre propriul trup. Sfatul nutritionistului este foarte important pentru persoanele anorexice sa primeasca sfatul nutrionistului. Un dietitician ajuta in alcatuirea unei diete. Dietiticianul incearca sa schimbe focalizarea pacientului de pe numararea caloriilor alimentelor pe consumarea mancarii preferate intr-un mediu relaxant si placut. Persoanele care prezinta aceasta afectiune trebuie sa castige in

12

greutate saptamanal pana ce ajung la greutatea standard corespunzatoare inaltimii. Dupa aceea se recomanda mentinerea greutatii.

IV.3 Tratament ambulatoriu

Continuarea unei bune ingrijiri la domiciliu ajuta in recuperarea pacientilor anorexici. Obiectivele tratamentului individual vor fi stabilite de catre medicul de familie, psihiatru si nutritionist. Cateva dintre obiective cuprind: invatarea de comportamente alimentare noi, propriul control emotional, dezvoltarea increderii in persoanele care incearca sa le acorde ajutor, membrii familiei vor trebui de asemenea sa sustina obiectivele psihice si somatice pentru a facilita vindecarea. Informarea despre boala va fi folositoare pentru membrii familei la fel de mult ca si pentru persoanele care prezinta afectiunea, acordarea de sprijin persoanei apropiate care sufera de anorexie nervoasa, suport oferit de catre familie persoanei anorexice.

IV.4 Tratament medicamentos

Antidepresivele pot fi folosite daca persoanele cu anorexie sufera si de depresie sau alta tulburare de anxietate, ca si tulburarea obsesiv-compulsiva. Unele studii indica faptul ca inhibitorul selectiv al serotoninei fluoxetine (Prozac) poate reduce incidenta recidivelor anorexiei. Este foarte importanta avizarea pacientilor, familiei si persoanelor care ofera ingrijiri medicale sa supravegheze indeaproape adultii si copiii care utilizeaza antidepresive din cauza posibilitatii de suicid. Acest lucru este in mod special important la inceputul tratamentului sau cand sunt modificate dozele. Pacientii trebuie de asemenea supravegheati pentru a observa daca se accentueaza anxietatea, atacurile de panica, agitatia, iritabilitatea, insomnia, impulsivitatea, ostilitatea si mania. Este foarte important de supravegheat aceste comportamente in randul copiilor care sunt mai putin capabili sa-si controleze impulsivitatea la fel de mult ca si adultii si cateodata prezinta risc mai mare de a fi expusi impulsurilor suicidale. Nu se recomanda oprirea administrarii de antidepresive, ci doar simpla monitorizare a persoanelor care utilizeaza acest tip de medicamente si daca apar motive de ingrijorare sa se apeleze la medic.

IV. 5 Psihoterapii
Consilierea profesionala reprezinta o parte importanta a programului de recuperare a persoanelor anorexice. Consilierea individuala este frecvent necesara pana la un an si poate dura pana la 5-6 ani pentru a asigura o indreptare completa a trasaturilor psihologice ale afectiunii. 13

Consilierea nu este inceputa in mod normal decat dupa ce persoana a depasit criza nutritioanala chiar daca pacientul este lipsit temporar de motivatie sau intelegere. Consiliere psihologica Terapia cognitiv-comportamentala poate fi folosita in tratamentul anorexiei. Acest tip de terapia invata pacientii cum sa-si schimbe atitudinea si comportamentele fata de alimentatie. Chiar daca s-a demonstrat eficienta in tratamentul altor tulburari alimentare (ca de exemplu bulimia nervoasa), cercetarile continua pentru a confirma eficienta acestei terapii si in tratarea anorexiei. In mod obisnuit tratamentul cognitiv-comportamental consta in 20 de sedinte de terapie de-a lungul a catorva luni, cu toate ca in cazul anorexiei, necesitatea tratamentului poate continua pentru cativa ani, mai repede decat pentru cateva zile Psihoterapia de grup Terapia de grup programul de tratament impreuna cu alte persoane poate fi foarte folositoare. Persoanele cu aceste afectiuni isi pot impartasi succesele si esecurile, sa se incurajeze, sa isi acorde sfaturi utile. Totusi, este important pentru pacient sa continue sedintele de terapie individuala suplimentar intalnirilor de grup; Terapia Adleriana Adler a sustinut ca sanatatea mentala a unei persoane este determinata de gradul sau de interes social, acesta fiind vazut ca identificarea individului cu umanitatea, sentimentul de a apartine unei comunitati si de a apartine vietii. Scopul filozofic al tratamentului adlerian este schimbarea individului in sensul aducerii sale inapoi catre oameni, stimuland interesul social. Terapia Adleriana se poate aplica singura sau in asociere cu terapie farmacologica. Daca starea cognitiva este proasta datorita subnutritiei severe, terapia se aplica numai dupa terapia somatica. Scopul principal este cresterea in greutate. Terapia se focalizeaza pe explorarea antecedentelor bolii, prevenirea varsaturilor, antrenarea in rezolvarea problemelor, asigurarea si prevenirea recaderilor. Terapia de familie Cateodata membrii familiei interfera in necunostinta de cauza cu programul de recuperare a anorexiei. Prin terapia de familie se educa intreaga familie despre anorexie si acest lucru fiind foarte eficient in tratarea acestei afectiuni. Initial, se poate ajuta persoana sa recupereze in greutate. Pe de alta parte, terapia de familie se concentreaza si se confrunta cu alte probleme familiale

V. Riscul si preventia recaderii

Riscul de recadere apare cel mai frecvent in primii cativa ani de la recuperare. Tratamentul anorexiei pe termen lung trebuie s acorde atentie atat preventiei recderilor, cat si

14

cresterii dezvoltrii biopsihosociale si adaptabilittii pacientilor. Cu toate acestea, chiar si dupa un oarecare castig in greutate, pacientii cu anorexie nervoasa au un risc crescut de recaderi. Aceasta se datoreaza in parte si familiei sau celor din jur, care admira persoanele slabe sau refuza la randul lor sa accepte boala pacientului. De aceea psihoterapia trebuie sa vizeze comunicarea intre psihoterapeut, pacient si familia acestuia. Statisticile arata ca 10 % din cazurile de anorexie nervoasa duc la moartea pacientului, iar incidenta bolii e in continua crestere. Preventia recaderii In plus, fat de monitorizarea semnelor sau simptomelor de recdere, clinicienii incearc s ghideze pacientii in dezvoltarea comportamentelor potrivite varstei si mecanismelor de coping specifice varstei adulte: implicarea in scoal, munca si relatiile sociale pentru autosatisfacere; concentrarea pe factorii ce privesc sntatea mai mult decat pe tulburarea comportamentului alimentar. Obstacolele majore sunt intalnite de ctre indivizii a cror identitate s-a centrat pe tulburarea de comportament alimentar si care nu-si pot imagina viata fr anorexia nervoas. In preventia recderilor pot fi anticipate momente de criz, cum ar fi : reintoarcerea in familie, intoarcerea la scoal, mesele festive, relatiile sociale complexe, schimbarea domiciliului dezamgirile neasteptate.

Preventia necesit dezvoltarea unor mecanisme de coping alternative si metode de reducere a stresului, astfel incat factorii stresanti s nu declanseze automat reactii maladaptive de regresie la tulburarea de comportament alimentar. Aceste metode includ: continuarea psihoterapiei cu elemente de baz din terapia cognitiv comportamental psihoterapia interpersonal alte tipuri de psihoterapii. Elementul tint rmane mentinerea greuttii normale si a comportamentelor alimentare si exercitiilor fizice corecte. Refacerea nu presupune numai cresterea in greutate, desi aceasta este prima linie de tratament. Cea mai mare provocare pentru medic este sa convinga pacientul ca are o tulburare de comportament alimentar. Restabilirea unei greutati normale prin alimentatie adecvata si psihoterapie este esentiala pentru cresterea increderii in propria persoana. Foarte important este ca orice persoana sa-si stabileasca o identitate proprie si sa nu se lase influentata excesiv de mult de cei din jur. Daca nu stii cum esti, daca te ghidezi numai in functie de ceilalti, este normal sa ajungi la astfel de dezechilibre alimentare. 15

Anorexicul care nu constientizeaza, la timpul potrivit, cu ce se confrunta, poate avea probleme foarte mari de sanatate - poate sa faca infarct, tot ce inseamna grav, de la organele interne pana la sistemul osos va fi compromis si se va reface foarte greu. Carentele majore de substante vitale duc la un ritm accentuat de dezechilibru si la aparitia altor boli. In general, organismul uman se dezechilibreaza puternic si foarte greu isi revine, sau nu isi mai revine niciodata.

VI. Consilierea familiei in care exista persoane anorexice

Anorexia este una dintre formele cele mai lente de sinucidere la care poate recurge cineva. Ea tinde sa apara la femeile cu profesii unde performanta este foarte vizibila, precum baletul, gimnastica, modelingul, industria de amuzament, dar oricine poate fi afectat. Rata mortalitatii printre cei care sufera de anorexie este de 15-20%. De obicei, problema se dezvolta in adolescenta sau in tinerete. In cazul anorexiei, te lasi pur si simplu sa mori de foame, iar creierul si inima se pot strange in asa fel incat sa cauzeze probleme majore. Adesea incepe in perioadele de tranzitie catre independenta, de exemplu atunci cand o persoana merge la facultate, sau cand stresul este mare si nu exista alte cai de eliberare a conflictelor si a tensiunii emotionale. De aemenea, anorexia poate fi declansata de despartirea de un prieten sau de un sot. Si barbatii pot avea tulburari de alimentatie, in special atletii sau cei pentru care greutatea mica este un avantaj. Dar in general problema se intalneste cel mai des la femei (90%), persoanele care traiesc de pe urma imaginii - manechine, balerine, gimnaste, actrite etc. dar si la persoanele varstnice care si-au pierdut dorinta de a trai (in special barbati cu varsta medie de 70 de ani). Cum pot fi de ajutor familia si prietenii Lucrul cel mai important pe care il pot face prietenii si familia pentru cei bolnavi de anorexie este acela de a-i iubi. Persoanele cu anorexie se simt in siguranta, securizate si comfortabil cu boala lor. Cea mai mare frica a lor este aceea de a lua in greutate iar aceasta luare in greutate este vazuta ca o pierdere a controlului. Ei pot nega ca au o problema. Oamenii cu anorexie se vor ruga si vor minti pentru a evita sa manance si sa castige in greutate ceea ce ar fi ca si cum ar renunta la boala. Familia si prietenii anorexicului trebuie sa nu cedeze rugamintilor anorexicului. In manevrarea unui dependent anorexic este periculos pur si simplu sa-l fortezi sa manance fara sprijin moral. Mancatul pentru majoritatea anorexicilor nu este asa de simplu ca pur si simplu sa mananci cum este la cei ce nu sufera de tulburari de alimentatie. In timp ce este important sa fiti ferm, retineti ca mancatul lucrurilor care nu sunt considerate sigure va genera, cel mai probabil, teama si panica 16

Este trist, este grav, este dureros atat pentru anorectic dar si pentru familia si prietenii sai. Anorexia apare de obicei din lipsa de incredere in propria persoana, de la un discurs de genul esti gras/a rostit de catre o persoana semnificativa. Nu de putine ori acesti adulti descriu cum, in copilarie, au avut parte de o atmosfera incarcata, tensionata in familie. Totul era controlat foarte strict de parinti, acestia nu le dadeau voie sa ,,respire''. Exista insa si categoria opusa in care parintii doresc ,,binele'' copilului si il impun cu multa insistenta si ,,buna-vointa'' si nu-i lasa pe acestia sa-si gaseasca propriile valori sau drum in viata din teama de a nu fi raniti sau de a nu gresi. Si intr-un caz si in celalalt, impunerea valorilor parentale, interdictia autonomiei, refuzul separarii, posesivitatea pot duce la manifestari de compulsie alimentara. De asemenea, aceasta boala poate interveni ca urmare a unui eveniment tragic, un esec personal sau pierderea unei fiinte dragi. Este foarte importanta consilierea famililor unde exista persoane cu tulburari de alimentatie. Cateodata membrii familiei interfera in necunostinta de cauza cu programul de recuperare a anorexiei. Prin terapia de familie se educa intreaga familie despre anorexie si acest lucru fiind foarte eficient in tratarea acestei afectiuni. Initial, se poate ajuta persoana sa recupereze in greutate. Pe de alta parte, terapia de familie se concentreaza si se confrunta cu alte probleme familiale. Cel mai dureros este sa ai un prieten sau o ruda anorectica si sa nu o poti ajuta. In zadar vei incerca sa o convingi ca nu este grasa, ca e bolnava, ca daca va continua sa nu manance ar putea chiar muri. Anorecticii cred ca ii mintim, ca suntem invidiosi, etc.; perceptia lor este deformata, ei vad in oglinda un trup obez, desi s-ar putea taia in propriile coaste. Ce putem face chiar cu riscul de a fi dispretuiti in prima faza sa obligam anorecticul sa consulte un medic. Fiecare bolnav are nevoie de o abordare specifica in functie de simptome, de gravitate, de motivele ce au stat la baza aparitiei tulburarii. De obicei cazurile acestea se rezolva cu psihoterapie. Conteaza foarte mult daca persoana cu probleme - anorecticul - are pe cineva aproape, care o iubeste. Iubirea este extrordinara si da un echilibru problemelor. Ingrijirea afectiva si dezvoltarea increderii in medic reprezinta o parte importanta a recuperarii care poate include: invatarea de noi comportamente alimentare; invatarea controlului afectiv; dezvoltarea increderii in persoanele care acorda ajutor

Deoarece majoritatea cazurilor de anorexie debuteaza in adolescenta, membrii familiei ar trebui sa fie primii care sa recunoasca simptomele afectiunii.

17

Pentru a recunoaste o anorexie adevarata trebuie precizat cadrul real al aparitiei si pentru aceasta se recurge la efectuarea unei anamneze riguroase, din care sa rezulte, pe langa datele referitoare la comportamentul alimentar al copilului, si alte eventuale manifestari patologice, precum si ambianta lui psiho-afectiva, care apar, vor fi raportate la tipul lui constitutional, la starea lui de nutritie, la greutatea si variatiile curbei ponderale. Anorexia nervoasa trebuie diferentiata si de scaderea temporara a poftei de mancare ce apare in cursul unor boli intercurente. Chiar daca adolescentul poate refuza tratamentul de specialitate, este important pentru familie consultul unui medic daca apar motive de ingrijorare in momentul in care copilul prezinta cateva simptome de anorexie. Atunci cand cineva manifesta o tulburare alimentara intr-o familie, este semn ca acolo este ceva gresit, nu numai cu individul, ci si cu familia. Familia poate pune prea mare accent pe infatisare sau poate nu permite exprimarea sentimentelor, in special a maniei. Este foarte importanta cultura familiala si atat atitudinea parintilor, cat si a copilului. Unei adolescente slabe, sub limita normala, i se poate spune "vai ce draguta, ce finuta esti" si astfel i se poate intari simptomul. Copilul se obisnuieste sa fie in centrul atentiei atat timp cat i se spun aceste lucruri, insistandu-se pe ideea de fragilitate. Acest tip de probleme pornesc de la cultura familiala si apoi de la anturaj - cercul de prieteni de la scoala. Cultura de grup fiind un factor care nu poate fi controlat. Ajutorul familiei este esential in tratamentul bolilor de nutritie, pentru ca adolescentul are nevoie de mult curaj si sustinere ca sa poata trece peste impulsul, extrem de puternic, de a se infometa. In stadiile mai avansate functiile mentale sunt afectate, iar adolescentul nu mai este stapan pe vointa sa. Apoi, in orice familie ar trebui sa fie important ritualul mesei la care sa se adune si sa vorbeasca. Acum, tot mai multi adolescenti mananca singuri pe o tavita in fata calculatorului. Este o responsanbilitate a familiei in plan alimentar: cererea parerii copilului in privinta hranei, ce-i place si ce nu-i place. Ideea de baza este sa fie vazut copilul, sa detina locul sau propriu in familie, inclusiv la masa. Copilul trebuie sa constientizeze ca, daca manca intr-un colt, 15 minute, nu castiga mai mult decat daca ar servi masa impreuna cu restul familiei. Chiar daca nu exista metode de a preveni anorexia, exista multe metode prin care adultii pot ajuta copiii si adolescentii sa-si dezvolte o parere corespunzatoare despre ei insasi si sa invete sa abordeze alimentatia si exercitiile cu o atitudine pozitiva. Realizand aceasta se poate preveni in randul copiilor si adolescentilor dezvolarea anorexiei. Deoarece bolile de alimentatie sunt atat de intime si de secretizate pentru cel afectat, ajutorul poate fi dat numai cu extrema blandete. Parintii nu trebuie sa uite ca adolescentul poate sa fi stabilit, in perioada cat a dezvoltat boala, o relatie foarte puternica cu aceasta, ca o 18

constructie ridicata putin cate putin in jurul bolnavului; cu cat constructia este mai solida (durata bolii), cu atat e mai greu de demolat. Chiar daca poate nu arata, copilul dvs. doreste cu disperare ajutor. De asemenea, retineti ca in anorexie adolescentul nu realizeaza ca este ceva in neregula cu el/ea, nu constientizeaza ca slabitul excesiv il imbolnaveste si-i pune in pericol viata, de aceea interventia familiei este cu atat mai pretioasa. Tocmai pentru ca nu realizeaza gravitatea situatiei in care se afla, prima reactie a bolnavului la o prima interventie (o discutie) a familiei ar putea fi una violenta. Se urmareste evitarea conflictelui familial si a impunerii unui control total asupra copilului/adolescentului. Parinti: ascultati-l si acceptati-l, deoarece este o persoana care exista si are dreptul la o parere personala! Veti fi uimiti sa vedeti cat de multe aveti de invatat de la copiii vostri.

VI.1 Consilierea familiei in care exista copii cu anorexie

Anorexiile functionale pot sa apara de la varste foarte mici, acestea avand o origine psihogena, ca rezultat al greselilor de alimentare si de ingrijire a copilului, sau excesului/carentei de afectivitate constituindu-se in importanti factori cauzali ai unor stari conflictuale, cu implicatii nemijlocite in declansarea unor anorexii nervoase sau a unor tulburari psiho-somatice. Importanta decisiva a primului an de viata pentru dezvoltarea viitoare este un fapt dovedit, deoarece nou nascutul este complet dependent de grija materna adecvata. Mama trebuie sa-i satisfaca nevoile sale instinctuale bazale. Lipsa de grija adecvata este o amenintare puternica. Asteptarea prea mult pentru hrana poate provoaca anxietate, asa cum sunetul inimii mamei are o influenta asupra trairii de catre copil a sigurantei. Pierderea poftei de mancare devine ingrijoratoare pentru familie, care apare ca un simptom de anticipare sau de insotire a unor afectiuni intermitente sau cronice ale copilului. Anorexia poate fi expresia unor tulburari organice sau functionale, cele functionale avand adesea si origine psihogena. De cele mai multe ori, parintii au o imagine gresita fata de nevoile alimentare ale copilului, de cantitatile de alimente necesare lui, omitand ca aceste nevoi pot fi diferite de la copil la copil, uneori cu variatii insemnate la acelasi individ de la un pranz la altul si de la o zi la alta sau in diferite perioade. Nu tebuie neglijat nici comportamentul copilului fata de alimentatie. Apetitul copilului prezinta un caracter individual, usor de comparat atunci cand in aceeasi familie sunt mai multi copii. Tratamentul anorexiei nervoase la copilul de varsta mica consta in masuri prin care sa se realizeze indepartarea tuturor factorilor ce au intervenit in modificarea comportamentului copilului fata de alimentatia sa. Se vor stabili noi relatii si atitudini din partea celor ce se ocupa de 19

copil, incercand corectarea tuturor greselilor de ingrijire si din alimentatie, precum si diferentele de ordin afectiv ce au contribuit la declansarea acestor stari conflictuale. Se vor respecta cu strictete pauzele intre pranzuri, se va pune accent pe unele deprinderi inaintea meselor, cum ar fi, de exemplu, spalarea mainilor, se va mentine o atmosfera de calm si intelegere, de voiosie si optimism, de dragoste retinuta si de autoritate blanda, de unitate de vedere si atitudine din partea familiei. In formele de anorexie severa, cand starile conflictuale sunt grave, determinate mai ales de componenta nevrotica a mamei, ca o prima masura se impune separarea copilului de mama, dupa cum in conditiile unor frustari afective este necesara prezenta permanenta a unei afectiuni, manifestata prin caldura sufleteasca cu care vor fi ingrijiti acesti copii. Exista doua tipuri de mame, al caror comportament pot provoca propriilor copii comportment alimentar bulimic sau anorexic: pe de o parte este vorba de mama care nu lauda, nu recompeseaza afectiv copilul si care ii creaza o mare deruta si suferinta, acestia avand indoieli in legatura cu existenta sentimentelor de dragoste din partea mamei. iar, la polul opus exista mamele care sunt prea posesive. In acest caz, mamei ii este foarte greu sa permita copiilor sa fie diferiti si nu le sprijina dorinta de autonomie. Mama priveste personalitatea si realizarile copilului ei doar in termenii masurii in care acestea o reflecta pe ea. Impunerea valorilor parentale, interdictia autonomiei, refuzul separarii, posesivitatea pot duce la manifestari de compulsie alimentara. Imaginea de sine foarte scazuta a copilului care este debusolat de lipsa fectiva a mamei sau dimpotriva de o sufocare si poseseie afectiva duc la sentimente profunde de nesiguranta, incertitudine, si chiar de lipsa a valorii personale.

VII. Concluzii
Anorexia este o boala de termen lung (cronica). Aproximativ 40% dintre cei afectati se vindeca, 30 % isi imbunatesc starea de sanatate si 30 % vor avea probleme legate de anorexie dea lungul intregii vieti. Anorexia este deseori dificil de tratat deoarece persoana anorexica poate refuza tratamentul considerandu-l inutil sau manifestand o frica intensa fata de ideea de a castiga in greutate. Unele persoane care au pierdut foarte mult in greutate pot sa nu fie capabile sa participe la tratament deoarece sunt prea slabite sau pot fi prea confuze ca sa urmeze indicatiile. Anorexicii de obicei necesita continuarea tratamentului pentru luni sau ani si efectuarea de controale repetate la medic pentru o evaluare psihiatrica si pentru verificarea greutatii.

20

Suplimentar acesti pacienti trebuie sa invete sa-si cunoasca boala, sa evite recurenta simptomele si sa gaseasca diferite modalitati de a controla stresul. Nu exista nici o metoda pentru a preveni anorexia. Tratamentul precoce poate reprezenta cea mai buna modalitate de a preveni progresia bolii. Cunoscand simptomele de debut si apelarea imediata la un tratament de specialitate poate ajuta in prevenirea complicatiilor anorexiei nervoase. Apelarea la un diagnostic si tratament precoce poate juca un rol important in prevenirea progresiei bolii spre o forma mai grava. Ajutorul prietenilor apropiati si al familiei este esential in tratamentul bolilor de nutritie. Interventiile psihoterapeutice alternative bazate pe terapii interpersonale, terapie de familie sau terapie psihodinamic informat in special cele care folosesc analiza centrat pe persoan pot fi de ajutor. De asemenea, consilierea profesionala reprezinta o parte importanta a programului de recuperare a persoanelor anorexice. Consilierea individuala este frecvent necesara pana la un an si poate dura pana la 5-6 ani pentru a asigura o indreptare completa a trasaturilor psihologice ale afectiunii. Clinicienii care au cele mai bune rezultate in tratarea tulburrilor de comportament alimentar sunt aceia care sunt empatici, nondirectivi, care au abilitti psihoterapeutice, inteleg neurobiologia reglrii greuttii corporale si simptomatologia medical a tulburrii si au capacitti de lucru in echip si abilitti de lider.

21