P. 1
Topo Gen Curs 1i

Topo Gen Curs 1i

|Views: 66|Likes:
Published by Vasile Corina

More info:

Published by: Vasile Corina on Jun 30, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PPT, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/30/2012

pdf

text

original

TOPOGRAFIE GENERALA NOTE DE CURS Pentru uzul studentilor 2001

CURSUL NR. 1 I. GENERALITĂŢI I.1. Obiectul şi ramurile Măsurătorilor terestre. 1.2. Suprafeţe terestre. Sisteme de coordonate. 1.3. Elementele topografice ale terenului. 1.4. Unităţi de măsură pentru elementele topografice ale terenului.
Drd.ing. IOAN STOIAN

I. GENERALITĂŢI I.1. Obiectul şi ramurile Măsurătorilor terestre.

Topografia face parte dintr-un grup de ştiinţe şi tehnici numite la modul general Măsurători terestre, care se ocupă de studiul (determinarea) formelor şi dimensiunilor Pământului în ansamblul său, sau pe porţiuni de teren mai mult sau mai puţin întinse, precum şi de reprezentarea acestora pe hărţi şi planuri.
Originea acestor ştiinţe se află în antichitate şi se explică prin necesitatea rezolvării a numeroase probleme în diverse domenii de activitate: în agricultură, minerit, armată, transporturi, urbanism, lucrări publice, etc. Aceste ştiinţe sunt următoarele:atia pe plan national si pe plan mondial a cadastrului

• GEODEZIA

COMPONENTELE SISTEMULUI DE MĂSURARE, DESCRIERE, EVIDENŢĂ ŞI GESTIONARE A SUPRAFEŢEI PĂMÂNTULUI

– Asigură măsurarea şi reprezentarea suprafeţei pământului, constituind infrastructura cartografiei şi cadastrului – Mijloace: – Teodolit, Tahimetru Receptor GPS, Staţie totală

– Reţeaua naţională de referinţă compusă din cca 18000 puncte, determinate de coordonatele latitudine, longitudine şi altitudine
– Asigură informaţia de bază pentru :

• - teledetecţie

• cadastru • cartografie • fotogrammetrie

CARTOGRAFIA
Reprezentarea metrică a suprafeţei terestre din care rezultă: Hărţi generale reprezentând: -Spaţiul terestru naţional -Entităţi administrative teritoriale Planuri cadastrale reprezentând: parcele de pământ în funcţie de proprietate şi mod de folosinţă

CADRUL INSTITUŢIONAL ŞI ORGANIZATORIC PENTRU ELABORAREA LUCRĂRILOR DE CADASTRU
MINISTERUL DE INTERNE SI REFORMA ADMINISTRATIVA

MINISTERUL FINANŢELOR

AGENTIA NATIONALA DE CADASTRU SI PUBLICTATE INOBILIARA

MINISTERE ŞI INSTITUŢII SISTEME INFORMATIONALE SPECIFICE CONSILII JUDETENE SI LOCALE ( COMUNE, ORAŞE, MUNICIPII)

MINISTERUL JUSTIŢIEI

OFICIILE JUDEŢENE DE CADASTRU, SI PUBLICITATE IMOBILILARA

ORGANISME INTERNAŢIONALE BANCA MONDIALĂ UNIUNEA EUROPEANĂ

CENTRUL NATIONAL DE GEODEZIE ,CARTOGRAFIE ,FOTOGRAMMETRIE SI TELEDETECTIE SERVICII COMUNITARE PENTRU CADASTRU ŞI AGRICULTURĂ PERSOANE FIZICE ŞI JURIDICE AUTORIZATE PENTRU REALIZAREA LUCRĂRILOR DE CADASTRU

BIROUL DE EXPERTIZĂ A LUCRĂRILOR DE CADASTRU

1.2. Suprafeţe terestre. Sisteme de coordonate.

Fig.1. Secţiune verticală cu reprezentarea suprafeţelor terestre. (1) suprafaţa topografică; (2) -geoidul; (3) - elipsoidul de referinţă.

Geoidul (2)

Geoidul (2) este o suprafaţă echipotenţială particulară a câmpului gravitaţional terestru, asimilabilă cu suprafaţa liniştită a mărilor şi oceanelor, considerată prelungită pe sub continente. Are o formă uşor ondulată şi, de asemenea, inexprimabilă matematic. Este denumită suprafaţă de nivel zero, întrucât serveşte ca referinţă la măsurarea cotelor. Geoidul are proprietatea de a fi în orice punct al său perpendicular pe verticala (direcţia firului cu plumb), respectiv pe direcţia acceleraţiei gravitaţionale. La rândul ei, aceasta depinde de grosimea şi de structura straturilor globului terestru, care nu sunt omogene. De aceea forma geoidului este neregulata.

• • Elipsoidul de referinţă (3) este o suprafaţă matematică rezultată din
rotirea unei elipse în jurul axei mici 2b (fig. 2) şi aleasă în aşa fel încât forma ei să fie cît mai apropiată de geoid , axa mică fiind paralelă cu axa globului terestru.

Fig. 2. Elipsoidul de referiţă

• •

De-a lungul timpului, diverşi matematicieni şi geodezi au calculat mai mulţi elipsoizi, fiecare tinzând spre parametri optimi. Actualmente în Romania se foloseşte elipsoidul Krasovski, de semiaxe a= 6.378.245 m şi b = 6.356.863 m şi turtire.
a b 1   a 298, 3

Fiecare punct Ai’ (fig.1) de pe suprafaţa topografică se transpune pe elipsoid (Ai) prin normala la aceasta şi capătă coordonate geografice: latitudinea φA şi longitudinea λA (fig.3). Numim latitudine φ unghiul format de normala la elipsoid cu planul ecuatorului. Se defineşte o latitudine nordică şi o latitudine sudică, în funcţie de emisfera boreală, respectiv australă.

• Fiecare punct Ai‟ (fig.1) de pe suprafaţa topografică se transpune pe •

elipsoid (Ai) prin normala la aceasta şi capătă coordonate geografice: latitudinea φA şi longitudinea λA (fig.3). Numim latitudine φ unghiul format de normala la elipsoid cu planul ecuatorului. Se defineşte o latitudine nordică şi o latitudine sudică, în funcţie de emisfera boreală, respectiv australă.

Fig.3. Coordonate geografice pe elipsoid

Numim longitudine A unghiul diedru dintre meridianul geodezic ce trece

prin punctul dat şi meridianul origine al elipsoidului de referinţă. Meridianul origine, ales convenţional, trece prin observatorul astronomic de la Greenwich, de lângă Londra. Longitudinile se consideră pozitive spre vest şi negative spre est.

După rezolvarea problemelor legate de transpunerea punctelor pe elipsoid, acesta trebuie transformat în plan, prin intermediul sistemelor de proiecţie furnizate de Cartografia matematică. Pentru România s-au adoptat 2 sisteme de proiecţie: •Pentru harta ţării – proiecţia stereografică din 1970, pe scurt „STEREO ’70”, cu plan secant în centrul geometric al teritoriului, în zona orşului Făgăraş (punctul C‟ din fig.4). Proiecţia se realizează unind fiecare punct de pe elipsoid cu polul de proiecţie V. Astfel pe planul secant se realizează corespondenţa (de exemplu A‟-A, B‟-B, etc.)

Fig.4 Proiecţia stereografică cu plan secant

Sistemul de coordinate reclangulare plane X,Z este reprezentat în fig.4.a, cu observaţia că se realizează o translaţie de 500 km atât pe X cât şi pe Y, pentru a evita coordonatele negative. Direcţia nord geografic se află pe axa X. Ducând paralele la distanţa de 1 km atât la axa X cât şi la Y, se obţine caroiajul geometric (caroiajul kilometric) prezent pe fiecare foaie de hartă.

Fig.4.a. Sistemul de coordonate în sistemul de proiecţie STEREO „70

Proiecţia internaţională cilindrică, conformă, transversală Gauss (pe scurt proiecţia Gauss) -fig.5.

Pentru alinierea hărţii României la harta lumii, în 1954 s-a adoptat proiecţia internaţională cilindrică, conformă, transversală Gauss (pe scurt proiecţia Gauss) -fig.5. Aceasta presupune divizarea elipsoidului în 36 fuse (zone) de 60 fiecare, asemănătoare feliilor unui pepene. Aceste fuse se desfăşoară de-a lungul meridianului axial, pe un cilindru imaginar care rămâne fix pe acest meridian. Pe foile de hartă, sistemul de coordonate rectangulare plane X,Y este materializat prin acelaşi tip de caroiaj geometric (kilometric). În calitatea ei de proiecţie internaţională, proiecţia Gauss utilizează o nomenclatură specială pentru foile de hartă la diverse scări.

Fig.6. Schema coordonatelor X,Y,H ale unui punct (1) - suprafaţa topografică.

1.3. Elementele topografice ale terenului.

• Pentru a fi reprezentate pe hărţi şi planuri, suprafeţele

de teren trebuie mai întâi măsurate cu instrumente şi tehnologii specifice. În acest scop, terenul trebuie descompus în elemente liniare şi unghiulare măsurabile. Această operaţiune poartă numele de geometrizarea terenului (adică transformarea terenului din punct de vedere geometric). Ea constă în alegerea punctelor caracteristice de pe teren în aşa fel încât prin unirea lor (atât în plan orizontal cât şi în plan vertical), linia frântă care rezultă să redea exact sau suficient de exact forma terenului. Fidelitatea (acurateţea, precizia) hărţilor şi planurilor depinde de această operaţiune.

a. Elementele topografice ale terenului în plan vertical.

Fig.7. Elementele topografice ale terenului în plan vertical.

Elementele topografice liniare şi unghiulare sunt :
• •
aliniamentul – AlAB - este linia şerpuită, exact ca în natură, care rezultă din intersecţia terenului cu un plan vertical. Aliniamentul face parte din suprafaţa topografică şi trebuie reprezentat cât mai fidel pe hărţi şi planuri. lungimea înclinată - Lab -reprezintă geometrizarea aliniamentului. Este linia dreaptă care uneşte punctele A şi B. în măsurătorile de teren înlocuieşte aliniamentul AlAb, deci trebuie să fie foarte apropiată de forma acestuia. distanţa orizontală - DA – este proiecţia orizontală a aliniamentului. Este elementul topografic care apare pe hărţi şi planuri. unghiurile verticale - αab şi ZAB unghiul de pantă - αab – este măsurat între orizontală şi lungimea înclinată LAB. Panta reprezintă înclinarea terenului faţă de orizontală. Poate fi pozitivă sau negativă, după cum unghiul de pantă a este deasupra sau respectiv sub orizontală. unghiul zenital - Zab – se măsoară de la zenit, respectiv de la verticala locului, dată de direcţia firului cu plumb (direcţia acceleraţiei gravitaţionale). În fig.7 se observă că pentru αab pozitiv (terenul urcă de la A spre B), rezultă α + Z = 100g (sau 90°) - unghi drept. cotele (altitudinile) punctelor A şi B - HA şi HB - reprezintă înălţimile faţă de un plan de comparaţie, măsurate pe verticalele duse în puncte, până la planul de comparaţie de nivel zero (geoid). OBSERVAŢIE în proiecţia topografică, pe suprafeţe mici de teren (maximum 5/5 km), nu se ţine seama de curbura terestră. în aceste condiţii, geoidul poate fi asimilat unui plan şi, în secţiune, el este reprezentat printr-o linie dreaptă. În România, sistemul geodezic de cote este definit faţă de nivelul Mării Negre. • diferenţa de nivel (de altitudine) între punctele A şi B - dhAB sau AHAb -este distanţa măsurată pe verticală între planurile orizontale de nivel care trec prin punctele din teren A şi B. ΔHab se obţine prin diferenţa cotelor punctelor A şi B : ΔHab= Hb-Ha


• • • • • • • •

• •

b. Elementele topografice ale terenului în plan orizontal

Fig.8 Elementele topografice ale terenului în plan orizontal

• În fig.8 să considerăm două plane verticale V1 şi V2 care se

intersectează cu un plan orizontal P, având punctul A comun. Planele verticale conţin câte un aliniament Al1 şi Al2 , respectiv AB1 şi AB2), precum şi elementele topogrfice în plan vertical deja studiate.

În plan orizontal P se consider sistemul rectangular de axe de coordinate XOY cu axa X pe direcţia nordului geografic. Elementele topografice ale terenului în plan oriyontal sunt:

• unghiul orizontal ω – unghiul diedru între planele verticale care

conţin cele două aliniamente; • distanta orizontală D – definită deja; • orientarea topografică θi a direcţiei i (pentru evitarea oricărei confuzii, se notează cu extremităţile liniei, de pildă θab1). Numim orientare topografică θab a unei direcţii unghiul orizontal dintre direcţia nord geografic şi direcţia , măsurat în sensul acelor de ceasornic (sensul zis topografic), pornind de la direcţia nord.

In mod convenţional, se defineşte θab ca fiind orientarea directă a liniei AB, iar θba ca orientare inversă a direcţiei AB (fig.9). Se observă că cele două orientări ale aceleiaşi direcţii diferă cu p radiani, adică 200 grade centezimale :

Fig.9. Orientarea directă şi inversă D liniei AB.

Direcţia nord geografic (direcţia polului nord a elipsoidului în proiecţia adoptată), nu este identică cu direcţia nordului magnetic obţinută cu busola (sau declinatorul), întrucât polul nord geografic diferă de polul nord magnetic (fig.10).

Fig.10. Orientare geogrfică qg şi orientare magnetică qm. Ng = nord geografic; Nm = nord magnetic. d = declinaţie magnetică.

Diferenţa este dată de unghiul de declinaţie magnetică d. Astfel, orientarea magnetică diferă de orientarea topografică (geografică).

1.4. Unităţi de măsură pentru elementele topografice ale terenului.
• • • • • • •
Pentru lungimi se foloseşte Sistemul International de Unităţi de măsură, respectiv metrul (m) cu multiplii şi submultiplii săi. în general, pentru măsurătorile de teren se folosesc metrul şi kilometrul, iar pentru măsurarea de distanţe pe hartă sau plan se foloseşte în mod obişnuit milimetrul sau centimetrul. Cei mai importanţi submultipli ai metrului sunt : decimetrul (1dm =10-1 m), centimetrul (1 cm = 10-2 m), milimetrul (1 mm =10-3 m) şi micronul (1 \i =10-6 m) în ceea ce priveşte multiplii decametrul (1dam =10 m), hectometrul (1hm =102 m) şi kilometrul (1 km =103 m). Unitatea de măsură pentru suprafaţă este metrul pătrat (m2). Cei mai importanţi submultipli sunt : decimetrul pătrat - dm2 şi centimetrul pătrat - cm2. În ceea ce priveşte multiplii : decametrul pătrat (sau arul ) - 1a =100 m2, hectometrul pătrat (sau hectarul) - 1ha=10000 m2 şi kilometrul pătrat (100 ha). în ceea ce priveşte unghiurile, s-a acceptat o adaptare a cercului trigonometric clasic la necesităţile curente. Astfel, cercul topografic (fig.11) are următoarele caracteristici : • originea de măsurare a unghiurilor se află în partea de sus a cercului (pe direcţia nord geografic); sensul de măsurare al unghiurilor, precum şi cel de numerotare a cadranelor este cel orar) a se vedea definiţia orientării topografice); gradaţia este centezimală (centum = “sută" în latină), cei 2k radiani fiind împărţiţi în 400g (grade); unitatea de măsură este gradul centesimal, ai cărui submultipli (în nomenclatura acceptată în România) sunt minutul centezimal (1C=0,01g sau 1g=100C) şi secunda centesimală (1CC=0,0001g respectiv 1C = 100CC sau 1g = 10.000CC).

• Gradaţia centezimală fiind zecimală, este • •
foarte uşor de folosit. De pildă, se poate scrie : 87g 15C 22CC sau 87,1522g. Instrumentele topografice moderne de măsurare a unghiurilor sunt de regulă gradate în acest sistem. Instrumentele ultramoderne (teodolitele electronice, staţiile totale, etc.) pot afişa opţional unghiurile pe display în centezimal sau sexagesimal, pentru care unitatea de măsură este gradul sexagesimal ( 10 =60‟ ; 1‟ = 60”). Din fig.11 se poate remarca faptul că funcţiile trigonometrice îşi păstrează definiţia şi variaţia cunoscute. Uneori, în calcule se utilizează ca unitate de măsură radianul (rad), adică unghiul care, având vârful în centrul unui cerc, cuprinde pe circumferinţa acestuia un arc de lungime egală cu raza. Deci, o circumferinţă are 2p radiani. Se poate scrie : 1 rad = r = 636620CC = 6366,20C = 63,6620g = 206265” = 3438‟ = 57,29580

• •

Fig.11 Cercul topografic

Succes la examen !

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->