Sunteți pe pagina 1din 4

LEGENDA CIOCARLIEI de Vasile Alecsandri Cu predilectie la Vasile Alecsandri intalnim preferinta sa pentru legendele etiologice.

Din categoria lor autorul prefera sa vorbeasca in versuri despre pasari, luandu-si de obicei drept moto versuri populare, cum procedeaza si la Legenda ciocarliei: Lie, Lie,/ Ciocarlie/ Zbori in soare/ Cantatoare/ Si revina / pe pamant/ Cu dulce cant. La fel ca si in legenda randunicii si aici pasarea era la inceput o fata frumoasa Lia, fecioara-mparateasca. Actiunea legendei se petrece in vremea cand lupii erau pastori de oi, iar ursii mancau cirezi de boi. Frumusetea fetei este in concordanta cu frumustea naturii: luceferii, vazand-o, mai viu au stralucit. Fata, o adevarata minune vie, e descrisa folosind cu migala epitete si comparatii miscatoare. Ea are fata alba, ochi albastri ca floarea de cicoare, haine scumpe. Urmatoarele personaje dau farmec si continuitate fireasca legendei: sunt craiul Rosu, Albul, Penes, imparatul, ce au venit sa o vada auzind ca ea fura ochi si minti. Ca in basm fata, desi e petita, nu se uita la nici un petitor, ci dimpotriva plange. Aici ni se pare ca insusi autorul nu stie motivul tristetii fetei. Totusi umbra ei stie de ce e trista. Taina ei e iubirea pentru astrul ceresc, soarele, fiind din acest motiv chiar geloasa pe el cand acesta saruta o floare. Lia doreste sa mearga catre soare, chiar daca acesta ii spune ca nu e bine. Incalecata pe calul sau, Graur, Lia pleaca. Apare si aici, la fel ca in basme, motivul caluluicare zboara ca vantul si ca gandul, motivul celor trei zile si trei nopti nedormite pentru iubire. Calul este aici putin nepunticios, pentru ca nu poate sa calce si pamantul, si marile sanoate. Dar tot el, calul, o ajuta, avand un frate ce iese din unda apei . comuniunea om-natura-animal e prezenta prin tristetea despartirii Liei de calul sau Graur. Ajunsa la palatul soarelui o intalneste pe mama acestuia, batrana, care se mira cum de cineva a indraznit sa calce unde nu a mai fost nimeni. Fiindca nu poate vedea cu ochii, dar aude foarte bine, ii ureaza necunoscutului de e fata sa fuga pentru ca soarele e fiul ei, fara pacate. Dar pana sa se gandeasca Lia apare Soarele, venindu-i vremea sa apuna. Versurile Durerea omeneasca in veci sa nu te-ajunga/ si fie-ti scurt necazul si fericirea lunga. amintesc de Luceafarul lui Eminescu. Mama soarelui revine cu o incercare pentru Lia pentru a descoperi daca e fata sau baiat ( ii pune flori albe in pat care nu se ofilesc peste noapte, deci e fata). Atunci

mama soarelui blestemand pe Lia ca i-a rapit fiul moare. Insa blestemul o ajunge pe Lia, transformand-o intr-o mica, voioasa ciocarlie care cheama mereu soarele cu dulcea ei cantare. Legenda, desi se incheie trist, e plina de semnificatii. Automat gandul cititorului zboara la Catalina lui Eminescu, care iubea astrul noptii, luceafarul. Versurile mare i-a fost visul/ Scurta fericirea duc cu gandul la marele poet roman. Poetul a dezvoltat ideea din cantecul popular, imaginand o intamplare in care a introdus si elemente ireale pentru a explica modul in care a aparut ciocarlia si de ce zborul si cantecele sale au particularitati cunoscute. Legenda contine o varietate de procedee stilistice, printer care epitete: anticii codri desi, micii Carpati uriesi, vaile profundeetc; comparatii: codrii erau ca iarba si mici ca musuroaie Carpatii, iar vaile si valcelele apar ca pe o apa lina usoare valurele: metafore: parul, fuior de auretc. Versificatia se impune prin armonie si muzicalitate. Versul este amplu, alcatuit din 13-14 silabe, grupate in unitati iambice, despartite prin cezura.

LEGENDA FLORII SOARELUI

Dintre legende, cele mai accesibile si atragatoate sunt cele etiologice. Legendele pasarilor si plantelor isi au locul in operele unor scriitori care s-au inspirat din creatia populara: V. Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, M.Sadoveanu Calin Gruia, Al. Mitru. Semnificativa e legenda Povestea florii-soarelui, de Calin Gruia, cu o structura complexa asemanatoare basmului, in care sunt folosite modalitati artistice variate pentru a explica originea si trasaturile plantei. Din pdv ideatic, legenda transfigureaza, prin alegorie, destinul tragic al fetei lui Stefan Voda, al omului afectat de lupta fortelor opuse. Tesatura metaforica si hiperbolica a motivelor muteniei, blestemului, predestinarii, Soarelui si Lunii, din perspective reala si supranaturala, reprezinta un pretext pentru a nuanta, in reverberatii lirice si dramatice, trasaturi general-umane opuse: bine-rau, viatamoarte, bunatate-rautate, lumina-intuneric. Legenda florii-soarelui de Calin Gruia este organizata in episoade narative intretaiate de pasaje descriptive. Actiunea e structurata pe doua planuri ce se intrepatrund: planul concret si cel transfigurat, care pastreaza datele existentiale. Evenimentele se petrec in spatiul acestui pamant, folosindu-se timpul trecut, pre vremea lui Stefan cel Mare. Naratiunea legendei incepe firesc, aducand in prim plan imaginea fetei lui Stefan Voda. Fata, desi este de o frumusete unica, e muta, fapt ce provoaca o tristete coplesitoare voievodului. Acesta cauta leac, sfatuindu-se cu carturarii si invatatii cei mai de seama ai timpului, dar fara rezultat. In cele din urma o batrana aude de necazul cel mare al domnitorului si se prezinta in fata acestuia cu gand sa-l ajute. De la episodul venirii batranei la domnul intristat intriga se nuanteaza, batrana il povatuieste pe Stefan sa cheme Soarele la un ospat unde odrasla sa avea sa prinda grai daca il va saruta pe alesul invitat. Acest moment determina imprevizibilul evenimentelor, imprevizibilul evenimentelor si al episoadelor. Sfatul batranei parea, pentru moment, ca aduce o raza de speranta in sufletul voievodului. Dar Piaza Rea, personaj malefic, forta a raului, simbol al intrigii si vicleniei, prin vorbe mestesugite incurca si zadarniceste dezlegarea fetei de blestem, anuntand Luna de necredinta Soarelui Reactiile Lunii-zana rea- sunt surprinse in imagini intunecoase, exprimate in stil direct si indirect , cu tonalitae de ura-bocet si imprecatie. Scena e tulburatoare: Luna se vaita ca n-are parte de barbat si fericire, isi blestema conditia de zana,

nu de femeie, care i-ar fi adus mai multa fericire. Jura, in mania si durerea ei, ca se va razbuna nimicind vlastarul indraznetului voda. Insusirile supranaturale si contrastante ale personajelor dau pregnanta mesajului, in gradarea episoadelor, incepand cu noaptea ospatului. Astfel, Luna s-a ascuns sub sprinceana codrului ca s-o zdrobeasca pe fata, iar Soarele, un FatFrumos de lumina, petrecea cu Voda si cu curtenii. Punctul culminant al naratiunii se realizeaza suprapunerea planurilor si fortelor conflictuale: Cand la sfarsit veni la ospat si fata Domnului, ea cade in genunchi in fata Soarelui si ii cere o gura de mantuire, dar Luna furioasa s-a aruncat asupra fetei ca o ploaie de blestem, si i-a topit chipul in floarea galbena. Voda si mesenii plang pentru povestea trista a fetei. Deznodamantul legendei e infatisat, de asemenea, prin impletirea planului fantastic cu cel real. Astfel, Soarele furios face vant Lunei, iar pe copila o ia in palma si o sadeste in gradina, ca s-o aiba aproape si ca sa se mai mangaie tatal ei. In finalul legendei cititorul este readus in planul concret, explicandu-se, cu maxima precizie si simplitate, originea si metamorfoza florii- soarelui, trasaturile ei: De atunci, floarea-soarelui, cu fata ei galbena si infiorata de durere, isi intoarce chipul intristat inspre stralucirea craiului zilei, cerandu-i sarutarea mantuitoare..