Sunteți pe pagina 1din 210

SCOALA NATIONALA DE STUDII POLITICE SI ADMINISTRATIVE FACULTATEA DE ADMINISTRATIE PUBLICA METODOLOGIA CERCETARII IN STIINTELE ADMINISTRATIVE - Suport de curs ANCA

MOT, asist. dr. BUCURESTI

CUPRINS I. Informatii generale.......................................................... ..........................................................3 Modulul 1 CURS INTRODUCTIV ..................................................... .....................................................7 Modulul 2 TIPURI DE CERCETARE................................................... ..................................................21 Modulul 3 DEMERSURI TEORETICE....................................................................... .............................26 Modulul 4 STUDIUL ADMINISTRATIEI PUBLICE : UN TIP PARTICULAR DE CUNOASTERE 43 Modulul 5 ANALIZA DE POLITICI PUBLICE SI EVALUAREA DE PROGRAME ................. .......57 Modulele 6 ETAPELE CERCETARII , FORMULAREA PROBLEMATICII........................ ...............64 Modulul 7 FORMULAREA IPOTEZEI SI CCONSTRUIREA CADRULUI OPERATORIU............. 7 1 Modulul 8 STRATEGII DE VERIFICARE............................................... ..............................................81 Modulul 9 INSTRUMENTE DE COLECTARE A INFORMATIEI................................ ...................... 89 Modulul 10 104 BIBLIOGRAFIE 108 ENUNTAREA CONCLUZIILOR ; CONSTRUIREA SI PREZENTAREA

I. Informatii generale . Date de identificare a cursului Date de contact ale titularului de curs: Date de identificare curs si contact tu tori: Nume: Anca Mot Metodologia cercetarii in stiintele administrative E-mail: ancamot1@yahoo.fr Consultatii: flexibil Curs obligatoriu . Conditionari si cunostinte prerechizite Pentru intelegerea conceptelor si analizelor prezentate in acest curs nu sint ne cesare cunostinte anterioare de specialitate. . Descrierea cursului (obiective): Cunoasterea specificitatii muncii stiintifice si a activitatii de cercetare Cunoasterea marilor scoli de gindire si a principalelor tipuri de cercetare in s tiintele sociale Studiul administratiei publice un tip particular de cunoastere

Cunoasterea etapelor unui proces de cercetare . Organizarea temelor n cadrul cursului Cursul este organizat pe urmatoarele module : 3

Modulul 1: Curs introductiv. Continutul si obiectivele cursului Cunoasterea stiintifica Modulul 2: Tipuri de cercetare Modulul 3: Demersuri teoretice Modulul 4: Studiul administratiei publice Modulul 5: Analiza de politici publice si evaluarea de programe Modulul 6: Etapele procesului de cercetare Formularea problematicii de cercetare Modulul 7: Formularea ipotezei si construirea cadrului operatoriu Modulul 8 : Strategii de verificare Modulul 9 : Instrumente de colectare a informatiilor Modulul 10 : Enuntarea concluziilor Construirea si prezentarea bibliografiei 4

. Formatul si tipul activitatilor implicate de curs Cursul se desfasoara dupa formula magistrala. Cursul magistral va fi completat cu discutii si prezentarea anumitor teme comple mentare in timpul seminariilor si care fac parte integranta din materia de studiu si de elaborarea unui mini proiect de cercetare. Studentii au libertatea de a-si organiza in mod independent, fara constrngeri, mo dalitatea si timpul de parcurgere a cursului cu conditia respectarii exigentelor institutiei si disc iplinei . Materiale bibliografice obligatorii Suportul de curs este obligatoriu si suficient pentru sustinerea examenului, ins a studentii sint incurajati sa aprofundeze cunostintele prin studierea unor materiale complementa re . Materiale si instrumente necesare pentru curs Materiale folosite n cadrul procesului educational specific disciplinei (toate su nt asigurate de facultate) statie sonorizare (pentru curs), dupa caz suport de curs Pentru parcurgerea modulelor cursului studentul are nevoie de un computer conect at la internet pentru accesarea cursurilor on-line si pentru acces la clasa virtuala. . Politica de evaluare si notare. Studentii vor fi evaluati pe baza unui examen final, prin examinare scrisa Proiect de cercetare elaborat in cursul seminariilor Examenul reprezinta 75% din nota finala iar elaborarea proiectului 25%.. . Elemente de deontologie academica

Conform art. 22 din Regulamentul privind activitatea profesionala a studentilor aprobat prin Decizia Senatului SNSPA nr. 133 din 16 octombrie 2007 Frauda la examen se sanctioneaza c u eliminarea din examen. Recidivarea n frauda se pedepseste cu exmatricularea. Titularul sau comis ia de examen

ntocmeste, pe loc, un proces verbal de constatare a fraudei, pe care l nainteaza co nducerii facultatii/departamentului. n catalogul de examen se specifica, n dreptul numelui studentului, cuvntul frauda . Exmatricularea se face de catre Rectorul S.N.S.P.A., la propunerea Biroulu i Consiliului facultatii/departamentului. Se va avea n vedere n acest sens si Codul Etic al SNSPA aprobat prin Decizia Senat ului SNSPA nr. 133 din 16 octombrie 2007. . Studenti cu dizabilitati n cazul n care printre studentii nscrisi pentru urmarea acestui curs se aflasi pers oane cu dizabilitati se vor organiza si sustine verificari pe parcursul semestrului si e xamenul final n conditii speciale (sala, o persoana desemnata care sa transcrie dupa dictare sau, daca este posibi l, sa nregistreze rezolvarea subiectelor). Comunicarea cu studentii cu dizabilitati se va putea realiza prin intermediul cl asei virtuale dar si emailului 5

. Strategii de studiu recomandate Pentru insusirea minimala a continutului cursului studentul va avea nevoie de ap rox. 50 de ore la care se adauga 10 ore de documentare n biblioteca pentru activitatile de verifica re si 10 ore pentru pregatirea examinarii finale. Studentul trebuie sa aiba capacitatea de gndire analiticasi critica, abilitatea d e a se angaja ntr-un proces de nvatare independent, precum si abilitati de a identifica, evalua si fol osi informatiile relevante n mod potrivit. 6

II Suport de curs la disciplina METODOLOGIA CERCETARII IN STIINTELE ADMINISTRATIVE Modulul 1 Curs introductiv. Continutul si obiectivele cursului. Cunoasterea stii ntifica si limbajul ei Continutul si obiectivele cursului Cursul este o initiere in aplicarea demersului cercetarii in stiintele sociale. Intrucit exigentele fundamentale ale metodei stiintifice sint aceleasi in disciplinele sociale, aces t curs practic si sintetic va furniza un instrument si celor ce studiaza stiinta administrativa in structurare a lucrarilor de cercetare. Continutul cursului a fost conceput urmarind etapele procesului de cercetare. De la conceptualizarea si formularea problematicii de cercetare pina la interpretarea concluziilor si reda ctarea raportului final, cursul propune un demers clar si accesibil si o insusire practica a fiecareia di n etapele cercetarii. Conceput in mod deliberat didactic, cursul este elaborat la un nivel apropriat p rimului ciclu de studii superioare. Desi introduce in mod necesar termeni tehnici care sint indispensabi li unui text metodologic - scopul principal este de a furniza studentilor un instrumentar de baza pentru descifrarea si realizarea unui discurs stiintific, de a-i incuraja sa-si dezvolte inca din acea sta perioada a formarii academice o reflectie riguroasa si critica care este esentiala muncii de cerceta re. Cursul este structurat in doua parti. Partea intii, care are un caracter teoreti c, cuprinde, pe linga notiunile introductive specifice cunoasterii stiintice, o trecere in revista a tipurilor d e cercetare si a demersurilor teoretice proprii stiintelor sociale, si o prezentare a stiintelor administrativ e ca tip particular de cunoastere stiintifica. Partea a doua este centrata pe prezentarea etapelor unui proces de cercetare stiintifica. Avind un obiectiv pedagogic si tinid cont de nivelul de studii, continutul cursului se rezuma la aspectele esentiale, fara sa insiste pe tehnicile specializate de cercetare. Cunoasterea stiintifica si limbajul ei Stiinta este un ansamblu coerent de cunostinte relative la anumite categorii de fenomene sau obiecte produs cu ajutorul unei metode specifice si a unui demers special adica prin cer cetare. Stiinta este o activitate care produce cunoastere cu ajutorul metodei stiintifice. O disciplina stiintifica nu atinge statutul de stiinta autonoma decit respectind urmatoarele criterii : un obiect de studiu propriu ; stiintificitatea demersului - teorii si paradigme, me

tode de analiza; un ansmabu de autori de referinta ; o infrastructura academica o comunitate stiintifica dar si locuri specifice de invatamint si de publicare -lucrari, reviste specialitate -, adica este o activi tatea institutionalizata. Cercetarea stiintifica este tipul de activitate care consta in procesul de colec tare si analiza a datelor in scopul rezolvarii unei anumite probleme de cercetare Cunoasterea stiintifica se caracterizeaza prin dezvoltarea ei. Fie ca se prezint a ca o acumulare infinita de cunostinte sau ca o succesiune de revolutii stiintifice (Kuhn), cunoasterea stii ntifica progreseaza neintrerupt. De altfel, nici un cercetator nu reincepe de la zero, ca si cum nim ic nu a fost facut pina la el. El cunoaste teoriile si descoperirile precedente, le utilizeaza fie pentru a le a dezvolta, fie pentru a le contesta. Intr-un fel sau altul, traditia stiintifica nu este niciodata ignorata si noi interpretari sint propuse in mod constant. Stiinta, incepind cu dezvoltarea sa in secolul al XIX-lea, se i mbogateste continuu cu cunostinte produse de comunitatile stiintifice. Aceasta dezvoltare nu este nicio data incheiata, intrucit realitatea pare inepuizabila. 7

In concluzie, stiinta este un tip de cunoastere axata pe analiza faptelor. Intre prindere in continua evolutie, stiinta este o activitate si nu un simplu ansamblu, o suma de cunostinte. Activi tatea stiintifica, orientata catre producerea de cunoastere, se caracterizeaza deci printr-un mod de organiza re specific si un mare dinamism. A desfasura o activitate stiintifica inseamna in primul rind, si in mare masura, invatarea limbajului stiintific. Unul din scopurile acestei lucrari este de prezenta o parte din voca bularul propriu procesuui de cercetare. Stiinta nu se distinge printr-un limbaj ermetic, ci prin utilizarea t ermenilor care multi apartin limbajului curent. Ea da acestor notiuni un caracter formal special pentru ca ea cauta univocitatea. Altfel spus, fiecare termen utilizat nu trebuie sa aiba decit un singur sens si trebuie interpretat de toti in acelasi fel. In acelasi fel, raporturile dintre termenii utilizati trebuie sa fie stabil ite intr-o logica simpla si clara. Daca vorbim, de exemplu, de relatie de cauzalitate, trebuie ca toti sa intelegem ca exista cel putin doua fenomene si ca unul il produce pe celalalt primul fiind cauza si al doilea efect ul. Folosim termenul de cauzalizate numai pentru acest tip de relatie intre fenomene. Limbajul stiintifi c stabileste astfel o coerenta, adica un raport logic intre termenii utilizati. In plus, in cercetarea stiintifica, nu utilizam concepte fara sa le definim cit mai exact posibil si in mod explicit pentru a evita ca ele sa fie confundate cu acceptiunea lui curenta. Pre cizia este astfel o alta calitate a limbajului stiintific. Aceasta definire a termenilor reprezinta o parte esenti ala a muncii de elaborare stiintifica. Toate aceste operatii (univocitate, coerenta, precizie) vizeaza sa dea claritate limbajului utilizat pentru ca el sa fie inteles si interpretat in acelasi fel. Plecind de la definitia termeni lor si a relatiilor dintre ei, cercetatorul poate construi o serie de enunturi referitoare la un fenomen sau un obiect de studiu. Acest ansamblu de propozitii care surprind esenta realitatii constituie o teorie, adic a un ansamblu de concepte, de definitii si propozitii, in relatie unele cu altele, si care propune o viziun e sistematica a unui fenomen, in scopul descrierii sau expicarii manifestarilor sale. Teoria joaca un rol major i n stiinta deoarece, prin totalitatea enunturilor ei, permite unificarea si intelegerea a ceea ce afirmam despre realitatea studiata. Mai mult, ea da coerenta unui domeniu de cunoastere propunind una sau mai multe explicatii care sint supuse unei analize. Anumite teorii permit formularea de legi si un astfel de ansamblu de legi este a desea prezentat ca fiind teoria unui anumit domeniu de studiu. O lege intr-o teorie este enuntul uner rel atii constante intre fenomene. De exempu, in economie legea cererii si a ofertei.

Teoria este ghidul indispensabil in alegerea de catre cercetator al cailor de ur mat, ea permite ordonarea observatiior, ea justifica tehnicile de analiza, pe scurt ea orienteaza cercetar ea. O teorie, odata verificata, devine sursa de informatii, permitind noi formulari, explicatii noi si mai profu nde. Spiritul stiintific Stiinta nu este numai un ansamblu de cunostinte, activitatii stiintifice ii sint proprii si o anumita atitudine si dispozitii mentale care trebuie sa caracterizeze orice om de stiinta si orice demers stiintific. Acesta este spiritul stiintific. Calitatile spiritului stiintific sint : simtul observatiei, curiozitatea (intero gatia stiintifica), rationamentul, metoda, deschiderea si obiectivitatea. Impreuna, ele definesc dispozitiile menta le pe care trebuie sa le demonstreze un cercetator care intreprinde o activitate stiintifica. 8

a) Observatia Observatia este activitatea de examinare a unui fenomen. Orice stiinta este orie ntata catre verificarea supozitiilor; observarea realitatii este in centrul demersului stiintific. A ne limita la speculatii, fara a tine cont de concordanta cu experienta concreta, este contrar spiritului stiintific. Acesta vizeaza cunoasterea si transformarea realitatii; el este deci preocupat continuu de necesitatea de a ve rifica, de a testa in realitate ceea ce a fost conceput mental. Observarea realului este astfel indispensabila o ricarui demers care se vrea bazat pe principii stiintifice. Observatia este, pentru orice cercetator, o preo cupare esentiala. b) Interogatia stiintifica Interogatia este actiunea de a-si pune intrebari asupra unui fenomen. Chiar daca practicam o observatie atenta, este imposibil sa vedem totul in a celasi timp sau sa acordam importanta egala fiecarei situatii observate. Astfel, intrebarile pe care le punem inainte sau in timpul observatie i sint cele care orienteaza privirea. Altfel spus, intrebarile permit operarea unei selectii a diferitelor f enomene sau situatii si determina aspectul asupra caruia ne vom concentra. Cunoasterea stiintifica decurge din interogatie, care constituie cheia indispens abila cunoasterii. Orice cunoastere este raspunsul la o intrebare. Daca nu exista intrebare, nu poate exi sta cunoastere stiintifica. Interogatia este punctul de plecare al cercetarii, pentru ca faptele nu vorbesc prin ele insele. c) Rationamentul Rationamentul este actiunea de a concepe in mod mental. Gindirea, ratiunea, spec ific umane, sint instrumentele intelectuale necesare pentru a sonda, punind intrebari, natura fin ntelelor si lucrurilor. Capacitatea de abstractie este facultatea de a concepe ceea ce nu se impune imed iat prin perceptie. A abstrage inseamna izolarea prin gindire anumite elemente ale unui fenomen. Ratio nam prin notiuni (concepte) cu care construim propozitii, adica enunturi care exprima, prin cuvin te si simboluri, relatii intre fenomene. Rationamentul, conducind la abstractie, este un demers esential in stiinta. De f apt, nu putem avansa catre descoperirea stiintifica decit formulind propozitii pentru a interoga realitatea observata, aceste propozitii fiind abstractii in raport cu realul concret. Rationamentul permite astfel anali za si interpretarea realitatii. d) Metoda Daca in cunoasterea stiintifica ne punem intrebari cu ajutorul rationamentului, observarea realitatii in

vederea analizarii ei trebuie facuta mod riguros, adica metodic. Metoda este def inita ca un ansamblu de proceduri, demersuri precise pentru a ajunge la un rezultat. In stiinta, metoda este primordiala, si procedeele utilizate intr-o cercetare determina rezultatele acesteia. Astfel, orice cercetator trebuie sa respecte un demers, o maniera de a proceda, precisa si exacta, ordonata dupa o anumita logica. Attfel spus, pentru a produce rezultate fiabile, demersul stiintific cere rigoare, adica o metoda, anumite etape care trebuie urmate in mod sistematic. e) Obiectivitatea Obiectivitatea, adesea sinonima cu impartialitatea, neutralitatea, este in primu l rind o calitatea care reda fidel un obiect, un fenomen, adica ceea ce da o reprezentare conforma realitatii . Obiectivitatea este un ideal niciodata atins. Chiar daca vrem sa redam fidel ceea ce vedem sau auzim, o facem nu numai cu ratiunea, dar si cu sentimente, senzatii, experiente, prejudecati, cunoastere an terioara. 9

Subiectivitatea Chiar si in stiinta, domeniu al obiectivitatii, elementul subiectiv intervine in ca de la inceput: este interesul pentru un anumit fenomen sau anumite aspecte ale unei fenomen. Cercetarea stiint ifica cere multa energie, este o provocare dificila daca nu sintem interesati. Interesul furnizea za de asemenea motivatia pentru a duce la bun sfirsit un proiect de cercetare. Cu alte cuvinte, nu sintem niciodata neutri in fata realitatii, si a fi constienti de aceasta este un prim pas catre obiectivitate. In acest sens, cercetatorul tinde sa depaseasca propriile presupozitii si foloseste toate mijloacele pe care le ar e la dispozitie pentru a evita ca rezultatele sa nu fie influentate de o manipulare indoielnica a datelor. A fi obiectiv nu inseamna negarea subiectivitatii. Spunem ca spiritul stiintific tinde catre obiectivitate. Aceasta preocupare constanta face parte din disciplina personala a cercetatorulu i, este indispensabila oricui se dedica muncii stiintifice. In acelasi timp, chiar daca spiritul stiintific tinde catre obiectivitate, nimic nu garanteaza ca se vor respecta criteriile obiectivitatii. Impartialitatea, perspicacitatea sau lucidit atea, necesare cunoasterii, nu sint date de la sine. Din aceasta cauza, cercetatorul, pentru a asigura obiectiv itatea studiului, trebuie sa accepte critica celor exercita activitati in acelasi domeniu. In mediul stiintif ic este recunoscut ca schimbul de critici este esential mentinerii standardeor de obiectivitate. Criticile comu nitatii stiintifice dau notorietate anumitor membrii ai acestei comunitati, adica acesti cercetatori au trecut testul recunoasterii stiintifice. f) Deschiderea de spirit Deschiderea de spirit consta in a admite ca reaitatea nu coincide mereu cu ideil e existente. Este atitudinea care permite acceptarea unor noi feluri de a gindi. Aceasta deschidere, primordi ala in stiinta, catre tot ceea ce modifica primele impresii necesita o permanenta grija de a abandona prejudeca tile, de a fi capabili de a accepta concluziile care contrazic prejudecatile si simtul comun. Distantarea in raport cu credintele, felurile obisnuite de a gindi si a face, es te necesara deoarece aparentele, ideile si conceptiile prestiintifice, certitudinile prealabile, risc a sa ascunda dimensiuni noi ale fenomenului observat. Deschiderea de spirit nu trebuie sa se manifeste doar inceputul cercetarii, ci p e tot parsursul ei, in sensul respingerii propozitiilor initiale. Aceasta respingere nu trebuie sa fie conside rata un esec, intrucit cercetarea nu-si pierde din interes nici din valoare. Nu este vorba in acest sen s de a respinge cunostintele stiintifice anterioare ci de a nu le admite in mod necritic.

Imaginatia este in mod natural legata de deschiderea de spirit. In fata unei pro bleme de ordin metodologic sau teoretic cu care ne confruntam in timpul cercetarii, omul de stiinta trebuie sa gaseasca solutii care adesea fac apel la imaginatia sa, adica la capacitatea de a concepe noi de inves tigatie si idei noi. Munca stiintifica fiind o munca de creatie, imaginatia este indispensabila. Bine canalizata, ea intervine in orice moment al analizei. Descoperirile, inventia unor noi instrumente de masura re, cer imaginatie din partea cercetatorilor. In concluzie, spiritul stiintific este o dispozitie mentala speciala care se dob indeste prin practica. Astfel, prin munca de cercetare, prin dezvoltarea calitatilor proprii spiritului stiinti fic, activitatile sint nu numai interesante dar si posibile. 10

Discursul stiintific

discurs construit

Discurul analitic este un discurs construit. Analiza este o descompunere a reali tatii observate, ea functioneza prin fragmentarea componentelor pentru a intelege o dimensiune a rea litatii. Sinteza este, dimpotriva, o recompunere pentru o vedere de ansamblu. Obstacolele cunoasterii stiintifice sint sensul sau opinia comuna, adica ideile profane, aparentele, conceptiile prestiintifice. Acestea constituie o problema in special in stiintel e sociale, relativ tinere, deoarece oricine are o idee despre societate, despre economie sau guvernare. Dar o analiza stiintifica a faptelor si fenomenelor sociale nu poate pleca de la aceste notiuni prestiintifi ce. Cunoasterea stiintifica pune in prezenta doua componenete distincte : subiectul (observatorul, analistul) si obiectul (entitatea observata, concreta sau abstracta). Analiza pleaca de la sub iect care construieste, decupeaza, realitatea pe care vrea sa o observe pentru a o explica (raspunzind l a intrebarea de ce ) sau a o intelege (intrebarea cum ). Cunoasterea stiintifica este interesata de aspectul universal al fenomenelor si de singularitatea lucrurilor. Analistul nu se poate limita la simpla descriere a realitatii, diversa in manife starile ei. El vizeaza generalizarea plecind de la anumite trasaturi comune unei categorii de obiecte. De exemplu, economistii studiaza aspectul de schimb al raporturilor sociale, analiza lor retine doar o d imensiune, un fragment al realitatii raporturilor sociale. Aceasta reducere este o constructie a sipiritului, o munca de abstractie. Pentru aceasta constructie abstracta economistii folosesc conceptul de piata cu care desemneaza o retea de schimb. De exemplu, piata automobilelor este o decupare a realitatii, fara sa fie concreta nici nu o putem vedea nici simti, nici atinge, dar care permite sa sesizam, prin gindire, un fenomen acela de schi mb al unui produs. Decuparea unui obiect este stadiul critic al unei analize, deoarece din acest con struit deriva felul in care angajam demonstratia. Demersul este de la subiect catre obiect prin ratiune care determina felul in care vom face investigatia, ce intrebari ne vom pune referitor la realitatea obs ervata. Analiza stiintifica pune in relatie entitati concrete sau abstracte. Cunoasterea stiintifica vizeaza relatii si nu concepte considerate in singularitatea lor. Dar aceasta punere in relatie est e abstracta de exemplu, legea atractiei corpurilor in fizica mecanica nu exista decit in abstract : ea p revede, ca o constanta, ca corpurile se atrag dupa produsul dintre masa lor divizat la patratul distantei d intre ele. Conceptele de masa

si distanta nu spun nimic in sine

ci doar relatia dintre ele.

Si Weber spunea ca baza delimitarii domeniilor muncii stiintifice este data de r elatiile conceptuale dintre lucruri. Un concept desemneaza, prin pura conventie, o entitate concreta sau abs tracta. O vigilenta epistemologica particulara cer termenii care, impusi intr-o disciplina, sint prel uati de altele, deoarece tentatia este sa ne raportam la definitia initiala. Termenii trebuie redefiniti, precizati, in functie de domeniul de analiza. De exemplu, in economie lucram cu notiunile de oferta, cere re, utilitate. Dar, astazi, in stiinta politica, in studiul administratiei, utilizam acesti termeni, dar si altii - entreprenor, performanta, investitie - initial consacrati in economie. Conceptele organizeaza perceptia, surprind anumite proprietati, particularitati constante ale fenomenelor. Dar ele nu sint realitea insasi, nu sint decit o constuctie mentala. Conceptele nu au sens analitic decit in raport unele cu altele, ele constituie o structura. Un concept nu este interesan t in sine, nici fecund (stiintifc), ci relatia lui cu altele este interesanta. Acesta este obiectivul d iscursului stiintific, acela de a pune conceptele in relatie pentru a rapunde la o intrebare de cercetare. 11

Gindirea stiintifca este diferita de mistica, de gindirea filozofica (speculatie ), de ideologie. Limbajul profetului, al inteleptului, al politicianului asupra destinului umanitatii, al unei natiuni, nu tine de gindirea stiintifica. Stiinta nu are rolul de inflama multimile, ca un discurs p olitic, ea nu ofera decit o viziune fragmentata a lumii pe care incearca sa o inteleaga. Ultime consideratii : Aceaste punere in evidenta a particularitatilor discursulu i stiintific nu este inocenta, ea corespunde unei anumite viziuni asupra stiintei in general, a stiintelor soci ale in particular, a cunoasterii. Ea are la baza un parti-pris cit priveste aptitudinea ratiunii de a cunoaste realitatea care ne inconjoara. Altfel spus, postulam capacitatea subiectului de a gestiona raportur ile cu realul (concret sau abstract) urmind regulile observatiei. Cunoasterea stiintifica nu este normativa , adica nu se raporteaza la judecati de valoare (bine, rau, corect, just, etc). Ea se raporteaza la fapte. C hiar daca vrem sa remediem o situatie judecata ca inacceptabila (ceea ce este obiectul stiintelor sociale apl icate), analiza conditiilor sociale pentru a intelege cauzele acelei situatii trebuie sa fie obiectiva si co ndusa dupa metoda stiintifica, fara consideratii normative Obiectivele stiintei O cercetare stiintifica poate avea trei obiective : descrierea, explicatia, inte rpretarea. Descriere consta in identificarea caracteristicilor (elementelor) obiectului sau fenomenului studiat. Ea este reprezentarea, fidela si detailata, a unui obiect sau fenomen. Descrierea ajuta la clasificare (stabilirea de tipologii), pe baza unor criterii alese pentru pertinenta lor. Astfel, obiectele si fenomenele pot fi regrupate pe baza asemanarii sau inrudiri i: criteriile de regrupare variaza in functie de obiectivele cercetarii. De exemplu, clasificarea societati lor in functie de nivelul de dezvoltare, sau clasificarea weberiana a tipurilor de legitimitate in functie de tipurile de dominatie. Explicatia este un alt obiectiv, cel mai important, al cunoasterii stiintifice. Explicatia consta in descoperirea de relatii intre fenomene, in stabilirea de raporturi de cauzalitat e. Explicatia este raspunsul la intrebarea de ce ? se produce un anumit fenomen. Comprehensiunea (intelegerea, interpretarea) este obiectivul cercetarii atunci c ind studiem fiinte umane. Ea consta in descoperirea resorturilor actiunilor si comportamentelor indivizilo r, a sensului, si semnificatiei pe care ei o atribuie gesturilor si faptelor lor. In stiintele aplicate, scopul cercetarii este transformarea realitatii. In acest e domenii de cunoastere, stiinta nu se opreste la analiza, la cunoasterea teoretica a fenomenelor, modificarea st

arii de fapt este un scop esential al demersului stiintific. Tipuri de cunoastere stiintifica : stiintele naturii si stiintele sociale Stiintele naturii sint discipline care au ca obiect de studiu universul fizic si viu, natura fiind tot ceea ce exista si se produce fara interventie umana. Fizica, chimia, biologia, astronomi a, geologia, biochimia, astrofizica sint astfel de domenii de studiu. Numite fie stiinte naturale, exact e, pure, sau stiinte pur si simplu, astazi sint stiinte ale naturii. In general cind ne referim la savanti s au la oameni de stiinta ne gindim la cei ce studiaza aceste discipline. Stiinte umane (sociale) au ca obiect de studiu individul si societatea. Numite a nterior stiinte al omului sau umane, si astazi, in special in lumea anglo-saxona, stiinte sociale, aceste discipline studiaza fiinta umana sub diferite aspecte. Scopul lor este explicarea si intelegerea comportame ntului uman si a semnificatiei actelor sale. De exemplu, psihologia studiaza fenomenele psihice, istoria studiaza evolutia 12

sociatatii; raporturile politice, economice, administrative sint studiate de sti inta politica, stiinta economica, respectiv de stiintele administrative. Desi nu exista o definitie clara si universal acceptata a tuturor disciplinelor cuprinse in sectorul stiintelor sociale, se considera ca fac parte : antropologia, criminologia, demografia, eco nomia, etnologie, geografia, psihologia, psihologia sociala, stiinta politica, stiintele administr ative, stiintele educatiei, stiinta religiei, stiinte juridice, sociologia, istoria. Modul de functionare Stiintele naturii si stiintele sociale au moduri de functionare diferit deoarece au obiecte de studiu diferite. Astfel, stiintele naturii incearca sa descopere relatiile dintre fenomenele sau obiectele materiale. Obiectul de studiu este reproductibil, este masurabil, se preteaza la explicatia cauzala, nu este compatibil cu analiza comprehensiva Stiintele naturii utilizeaza un instrumentar avansat pentru observarea lumii mat eriale (de exemplu microscopul, audiometrul) care a permis dezvoltarea experimentului, adica recurg erea sistematica la experienta, analiza prin experienta fiind considerata adevarata metoda stiintifi ca. Experimentul consta in reproducerea in laborator a unui fenomen in scopul studierii lui. Prin experimen t se provoaca un fenomen in scopul studierii lui, se creaza conditiile producerii acestui fenomen manipul ind elementele lui. Materie, instrumente, experiment, sint elementele modelului de cercetare in stiintele nat urii care ofera conditii ideale pentru repetarea experientelor. Stiintele sociale functioneaza in alt mod. Obiectul de studiu il constituie fiin tele umane si fenomenele sociale. Obiectul de studiu are constiinta existentei sale, da un sens actelor s ale, este complex, nereproductibil, se preteaza la analiza explicativa dar si la analiza comprehens iva Stiinta pozitiva vs stiinta comprehensiva ; explicatie vs interpretare Ca definitie generala, stiinta pozitiva este un mod de investigatie care vizeaza elaborarea de legi de cauzalitate plecind de la observarea unor regularitati care se manifesta in natu ra sau in experiment. Definita ca o teoretizare a cunoasterii obiective, viziunea pozitivista este propr ie stiintelor naturale. Stiinta pozitiva isi defineste obiectul de studiu (realul) ca o realitate exteri oara subiectivitatii umane. Viziunea pozitivista privilegiaza verificarea, calitatea unei teorii fiind aceea de a prevede situatii precise de observatie.

Teoriile pozitiviste elaborate prin metode obiective de achizitie de cunostinte au la baza investigatia empirica. Altfel spus, stabilirea stiintifica a raporturilor de cauzalitate, adi ca a unor raporturi constante intre doua evenimente sau fenomene, care sint la baza adevarului legilor univers ale, se face prin observatie empirica. Sintetizind, cunoasterea pozitivista este o cunoastere obiectiva, este un model explicativ (cauzal) de cercetare, este o cunoastere care face apel la metode cantitative de analiza si la metoda experimentala. Stiintele sociale pozitiviste Inspirat de rezultatele din stiintele naturale, mai ales de cele din bologie, Au guste Comte (fondator al pozitivismului), si mai ales Durkheim, au urmarit sa adopte metoda stiintifica p ozitivista la analiza problemelor sociale pentru a stabili o stiinta sociala obiectiva . Durkheim a tradu s metoda pozitivista care caracteriza stiinta naturala empirica intr-o serie de Reguli ale metodei soc iologice : obiectul 13

sociologic este lumea sociala ca fiind independenta de indivizii care o compun. Sistemul social este format din ansamblul faptelor sociale , structuri constringatoare care formeaza rea litatea sociala obiectiva . Fiind o realitate in sine , faptele sociale sint cuantificabile, adica pot fi definite in mod obiectiv , explicate prin legi si verificate empiric. Eliminind constiinta sociala a actorilor di definitia pe care o da realtiilor sociale, Durkheim este unul din fondatorii structuralismulu i, acest ansmablu de teorii stiintifice care atribuie structurilor sociale o logica inerenta si independenta de actiunea umana. Stiinta interpretativa Cercetarea de tip comprehensiv consta in intelegerea actiunii sociale plecind de la interpretarea sensului acesteia, care nu poate fi atribuit decit motivatiilor actorilor individuali. In terpretarea este un mijloc de cunoastere subiectiva. Spre deosebire de stiinta pozitiva, explicarea faptelor s ociale este de fapt intelegerea sensului lor, si acesta nu exista decit in functie de valoarile la c are se raporteaza. Cunoasterea stiintiifca interpretativa consta deci in degajarea ideilor si motiv atiilor subiective care ghideaza actiunea. Din punct de vedere comprehensiv, lumea sociala este locul in tersubiectivitatii, produsul unei interactiuni organice si necesare intre individ si spatiul caruia ii apartine. In aceasta perspectiva, societatea ca entitate istorica si subiectiva, dar de asemenea obse rvabila in manifestarile ei individuale si structurale, se defineste mereu prin intelegerea individuala, par ticulara, pe care o au actorii sociali despre ea. Cunoasterea realitatii sociale se face prin interpretare, sin gura care permite sesizarea semnificatiilor sensului, semnificatiei pe care actorii o dau actiunii lor. Or, problema semnificatiei este cea a calitatii. Contrar pozitivismului care vizeaza enuntarea de legi ultime ale lumii sociale, me toda interpretativa este in primul rind un mijloc de cunoastere obiectiva . Daca cunoasterea pozitiva r aspunde la intrebarea de ce , vizind despoperirea cauzei existentei sau producerii unui fenomen, comprehe nsiunea raspunde la intrebarea cum , adica intelegerea resorturilor existentei si producerii actiunii s ociale. Este metoda interpretarii propusa de Weber, aproximarea ideal-tipica. Prin acest mijloc euristic, Weber incearca sa asigure obiectivitatea unei cunoasteri care ramine in acelasi timp mer eu subiectiva. Tipuri de cercetari in stiintele sociale In functie de diferite criterii (intentia cercetarii, obiectiv, tipul de date, p erioada de timp) exista urmatoarele tipuri de cercetari:

1) scopul cercetarii : -cercetare fundamentala vizeaza formularea de teorii, de principii de baza, are ca obiectiv dezvoltarea cunosterii intr-un domeniu fara a se preocupa de implicatiile practi ce ale cunoasterii -cercetare aplicata vizeaza precizari asupra unei probleme in scopul unor aplica tii practice 2) dupa obiective -cercetare descriptiva ) -cercetare tipologica i -cercetare explicativa -comprehensiva vizeaza reprezentarea in detaliu a unui obiect (de studiu clasificarea unor fenomene dupa unul sau mai multe criteri pune in relatie fenomene (relatie cauzala)

vizeaza descifrarea semnificatiei data de individ actiunilor sale

3) dupa specialitate: 14

-cercetare disciplinara este cercetarea realizata intr-o singura disciplina -cercetare pluridisciplinara cercetare facuta separat de mai multi cercetatori d in doua sau mai multe discipline asupra aceluiasi subiect -cercetare interdisciplinara cercetare realizata de cercetatori din doua sau mai multe discipline in mod conjugat asupra aceluisi subiect -cercetarea transdisciplinara urmareste stabilirea un limbaj stiintific comun ma i multor discipline 4) dupa modul de prelevare a datelor: -cercetare cantitativa impica procesul de colectarea de date cu caracter masurab il -cercetare calitativa foloseste date cu carcater nemasurabil 5) dupa timp: -cercetare sincronica t -cercetare diacronica cercetare in care obiectul este studiat la un singur momen studiaza evolutia in timp a obiectului de studiu

6) dupa elementele selectionate : -cercetare globala studiaza toata populatia vizata -cercetare esantionata studiaza o parte din populatia vizata -cercetare monografica analizeaza o singura unitate a populatiei 7) dupa loc : -cercetare pe teren cercetatorul este aproape de populatia studiata -in laborator cercetare desfasurata intr-un spatiu si cu instrumente specifice -cercetare documentara consta in culegerea de informatii din documente 8) dupa spatiu : -cercetare locala, regionala, nationala, internationala, mondiala -cercetarea omparativa studiaza un grup de unitati pentru a le compara 9) in functie de strategia de cercetare : Exista doua mari tipuri de cercetari experimentala si non-experimentala (ex-post ) carora li se adauga un tip hibrid strategia quasi-experimentala. Ultimele doua sint specifice cercetari i in stiintele sociale. Cercetarea experimentala este proprie stiintelor naturii si stiintelor pure. In investigatia experimentala, cercetatorul stapineste factorii care influenteaza sau pot influenta obiectul de studiu. Ea permite (cu exceptia astronomiei) reproducerea in laborator a conditiilor realitatii observa bile. In stiintele sociale, se utilizeaza in psihologie experimentala, ocazional in sociologie sau stiinta poli tica.

Cercetarea experimentala vizeaza stabilirea unui raport de cauza efect intre fen omene si variabile. Ea este un studiu de cauzalitate. Pentru a stabili un astfel de raport, se face o e xperienta in care se manipuleaza variabila independenta, apoi se observa efectul acestei variatii asu pra variabilei dependente (care suporta actiunea). Proprii acestui tip de cercetare sint metodele cantitat ive. Cercetarea non-experimentala (ex-post) este specifica stiintelor sociale, cind c ercetatorul nu stapineste factorii care pot influenta obiectul de studiu fiind obligat sa studieze comport amente sau fapte care s-au produs deja (ex-post). 15

Cercetarea quasi-experimentala este strategia in care cercetatorul nu verifica c onditiile de interventie a variabilei independente, deci nu stapineste deloc variabila dependenta, multumin du-se sa observe reactiile acesteia la stimuli provocati de variabila independenta. Cercetatorul nu manipul eaza toate variabilele in cauza, ci incearca sa reproduca cit mai fidel posibil logica de baza a strategie i experimentale. In stiintele sociale se utilizeaza acest tip de cercetare in lucrari de simulare, in special al simularii pe calculator, in realizarea de modele econometrice. Metoda stiintifica si metode de cercetare Demersul stiintific presupune o metodologie, adica un ansamblu de metode si tehn ici care orienteaza elaborarea unei cercetari si care ghideaza procesul stiintific. Termenul metoda nu este un termen univoc. Utilizarea sa se insoteste de obicei de un adjectiv care specifica despre ce fel de metoda este vorba: metoda stiintifica, metode cantitative, calitative, experimentala, istorica, sau altele. Metoda stiintifica Metoda stiintifica este demersul utilizat in orice domeniu al stiintei. Aceasta inseamna ca dincolo de metodele particulare de cercetare proprii disciplinei, exista un demers comun pr opriu cercetarii stiintifice. Acest demers are acelasi obiectiv : aprofundarea cunoasterii realitatii. In aces t scop, fiecare membru al comunitatii stiintifice se angajeaza sa respecte aceleasi reguli si procedee, ad ica acelasi tip stiintific de metoda. Fundamentele metoda stiintifice sint conceptualizarea si experimentul, a ltfel spus ea implica observarea obiectiva a realitatii, rationament si verificarea. Metode cantitative si calitative Pe planul procedurilor, distingem, in cadrul cercetarii in stiintele sociale, pr ocedurile care vizeaza masurarea fenomenelor de cele care permit prelevarea de date necantitative sau p utin masurabile. Metodele cantitative vizeaza masurarea fenomenului studiat. Masurile pot fi ordi nale, de genul mai mare decit , mai mic decit , sau numerice care utilizeaza calcule. Cea mai mare parte a stiintelor sociale utilizeaza masuri : indici, rate, medii, in general instrumente statistice, date cifrate. De exempu, daca vrem sa cunoastem evoutia preturilor de consum in ultimii zece ani, intentiile de vot la viitoarele alegeri, legatura dintre gradul de scolaritate si consumul de droguri, facem apel la meto de cantitative. Metodele calitative sint ansamblul de proceduri utilizate pentru a califica un f enomen. Ele vizeaza intelegerea realitatii, a sensului unor fapte, comportamente, a unor declaratii. Daca vrem sa cunoastem

sadiile de intelegere ale unui copil, faptele marcante ale unui deceniu, concept iile religioase in diferite tari, facem apel la metodele calitative. In general aceste metode sint asociate studiului de caz sau analizei unui numar mic de indivizi. Oiectivele urmarite si materialele disponibile determina gradul de cuantificare sau demersul mai degraba calitativ care va fi adoptat. Cifrele nu inseamna nimic in sine, oricit de exact e sint, cind vrem sa masuram calitatea unui fenomen si invers, o descriere calitativa oricit de detaliata est e inutila daca datele cifrate sint mai semnificative. Ceeea ce este important este de a alege mijloacele cele mai p ertinente pentru a aprofunda analiza obiectului de studiu si a cerceta toate dimensiunile lui. Tehnici de cercetare Tehnica de cercetare este un ansamblu de proceduri si instrumente de investigati e utilizate metodic. Sint mijloace concrete utilizate pentru culegerea datelor din realitatea sociala. Dac a metodele sint orientari 16

generale cit priveste felul de a aborda un obiect de studiu, tehnicile indica cu m putem accede la informatiile pe care acest obiect este susceptibil sa le furnizeze. Pot fi clasate in functie de anumite criterii : contactul sau absenta de contact cu cei care furnizeaza informatia (tehnici directe si indirecte) ; tipul de contact (observare, interog atie sau experiment) ; forma produselor (documente sau obiecte) ; sursa informatiilor (indivizi sau grupuri) ; gradul de libertate al celor ce fuznizeaza informatia (tehnici directive, non-directive sau semi-directive) ; continutul documentelor (cifrice sau non-cifrice) si tipul de prelevare (cantitativa sau calitativa). Principalele tehnici de cercetare in stiintele sociale, definite sumar, dar asup ra lor vom reveni cu prezentarea in detaliu intr-un capitol subsecvent, sint :. . Observatia documentara care consta in consultarea de documente din care se extra g fapte brute, opinii, concluzii stiintifice, necesare analizei . Observarea in situatie este o tehnica directa care vizeaza observarea, de obicei a unui grup, in mod directiv, pentru o prelevare calitativa. . Interviul de cercetare este o tehnica directa care vizeaza chestionarea citorva indivizi, in mod semi-directiv, pentru a face o prelevare calitativa. . Chestionarul sau sontajul sint tehnici directe care vizeaza chestionarea unui nu mar mare de indivizi, in mod directiv, pentru o prelevare cantitativa. . Experimentul este o tehnica directa care vizeaza realizarea unei experiente, imp icind de obicei citiva indivizi, in mod directiv, pentru o prelevare cantitativa. . Analiza de continut este o tehnica indirecta care vizeaza analiza de documente c u caracter necifric, provenind de la indivizi sau grupuri, pentru a face o prelevare cantitativa sau calitativa. . Analiza statistica este o tehnica indirecta care vizeaza analiza de documete cu continut cifric, referitor la indivizi sau grupuri, pentru a face o prelevare cantitativa. Etica cercetarii stiintifice Este ansamblul de principii sau responsabilitati morale referitoare la desfasura rea unei activitati de cercetare. Aceasta inseamna ca cercetatorul nu poate sa faca, fara respectarea u nor conditii, orice doreste, cum doreste sau la cererea unor terti. Orice cercetare cere o anumita onestitate si, fara probitate, cercetarea isi pierde orice credibilitate. Exista deci anumite regului care trebuie respectate care formeaza o etica propri

e muncii stiintifice si care trebuie respectate in toate etapele demersului de cercetare. Acestea sint coduri deontologice care imbraca forma unor reglementari scrise. Exista astfel comitete deontologice in instituti i unde se efectueaza cercetari. Aceste comitete de supraveghere nu accepta decit cercetarile care res pecta regulile etice stabilite. Principiile etice se refera la : subiectele cercetarii, adica indiviz ii, in cazul stiintelor sociale (respectarea integritatii persoanelor, respectarea vietii private) ; ceilalti sa vanti apartinind aceleiasi comunitati stiintifice, carora cercetatorul trebuie sa le puna la dispozitie rez ultatele analizelor sale pentru a permite schimbul generalizat de critici care este garantia obiectivitatii, dar si responsabiitatea de a evalua studiile colegilor; publicul care are dreptul sa cunoasca, chiar global, principalele rezultate ale cercetarilor. Etapele procesului de cercetare O cercetare stiintifica este un proces organizat pe etape care formeaza un tot d istinct si care cuprinde 3 mari faze : definirea problemei cercetarii, constructia tehnica, prelevarea date lor si analiza si interpretarea rezultatelor. Aceste faze se descompun la rindul lor in mai multe momente. 17

Etapele cercetarii sint transdisciplinare, in sensul ca ele se armonizeaza cu to ate cercetarile din stiintele sociale, oricare ar fi obiectul sau disciplina considerata. Chiar daca vocabular ul variaza adesea, de la o disciplina la alta, regasim si respectam totusi aceleasi etape principale. Etapa formularii problemei de cercetare Prima etapa a unei cercetari este definirea problemei. In cercetare, numim probl ema ceea ce ridica un semn de intrebare, ceea ce pare pertinent sa fie studiat. Aceasta etapa include formuarea problemei de cercetare. Este vorba sa identificam problema, s-o definim, sa precizam pentru a -i deflimita conturul si de a o situa in demersul de reflectie. Formalarea problemei conduce la enuntarea un ei intrebari referitaore la o realitate pe care vrem sa o cunoastem. Apoi, deoarece orice cercetare vizeaza verificarea ulterioara, trebuie sa proced am la operationalizarea problemei. Operationalizarea este definirea problemei in termeni care permit inv estigatia empirica, adica analiza concreta. Conceptualizarea este fundamentu oricarei cercetari. In consec inta, termenii si conceptele utilizate trebuie sa fie definite in asa fel incit sa poata fi concre tizati, adica pina la nivelul in care pot fi tradusi in fapte observabile in realitate. Etapa constructiei tehnice Aceasta etapa vizeaza realizarea constructiei tehnice a cercetarii. Odata proble ma definita, trebuie sa decidem cum vom colecta informatiile referitoare la fenomenul studiat. Exista di ferite tehnici de cercetare sau de prelevare a datelor, fiecare din ele prezentind avantaje si dezavantaje. Alegem de obicei una dintre ele, in functie de definirea problemei si contextul in care lucram. Dupa familiarizarea cu tehnica retinuta, incepem contruirea instrumentului cel m ai pertinent in raport cu problematica cercetarii. De exemplu, daca optam pentru tehnica documentarii, con struim un cadru operatoriu ; daca ne-am decis sa procem prin chestionare sau sondaj, construim u n formular de intrebari, si asa mai departe. Etapa prelevarii de date Colectarea datelor propriu zise este etapa in care intram in mod concret in cont act cu realitatea. Dar inainte trebuie sa determinam cu precizie unitatile de analiza, adica persoanele sau elementele de la care sau despre care vrem sa obtinem informatii. Aceasta selectie a unitatilor este d eterminata de definirea problemei de cercetare stabilita in prima etapa. Selectia se realizeaza in mod o bisnuit prin esantionare si exista diferite proceduri pentru a o realiza. Odata esantionul constituit, nu ne ramine decit sa culegem datele cu ajutorul instrumentelor de cercetare stabilite in etapa precedenta. O

buna utiizare a tehnicii de cercetare este foarte importanta, deoarece, cu cit abordam realitatea pe care vr em sa o studiem in mod adecvat, cu atit informatiile obtinute vor fi mai valide si fiabile. Etapa de analiza a datelor si de interpretare a rezultatelor Aceasta etapa consta in examinarea datelor prelevate si a sensului pe care il da m rezultatelor analizei. Colectarea a furnizat informatii brute si dispersate care nu se preteaza unei an alize imediate. Pentru a fi analizabile, aceste date trebuie sa fie organizate. Fara o ordonare prealabila, datele nu au nici o utilitate. Procedam deci la o pregatire a dateor, adica le sintetizam pentru a putea, ulter ior, degaja concuziile. Dupa pregatirea datelor, sintem in masura sa incepem analiza si interpretarea, p e care le vom prezenta apoi intr-un raport de cercetare. 18

Fiecare din aceste etape este distincta de celelalte, dar necesare una alteia. S int etape ordonate , indispensabile realizarii unei cercetari. Pentru a ne asigura ca nu ne angajam i ntr-o etapa fara a o fi completat pe precedenta, se poate redacta, dupa fiecare etapa, un raport de etap a.Acest raport permite evaluarea solliditatii etapei parcurse si trecerea la etapa urmatoare. In plus, aceste rapoarte de etapa servesc raportului de cercetare final deoarece descriu o parte din traseul urmat . Proiect de cercetare Unii autori folosesc expresia cadru de referinta , deviz de cercetare, demers metod ologic. Cel mai exact este proiect de cercetare , aceasta denumire aratind ce vrem sa intreprindem si cu ce metoda. Proiectul de cercetare cuprinde etapele preliminare ale cercetarii. Cu proiectul de cercet are trasam parametrii studiului pe care il vom intreprinde. Proiectul de cercetare este etapa preliminara a cercetarii, prin care stabilim o biectul de studiu si precizam felul in care realizam fiecare din etapele procesului de cercetare. Nu este un p lan de lucru sau tabla de materii, ci un document scris de 10-50 pagini. Exista mai multe tipuri de proiec te, dar toate trebuie sa respecte regulile, fundamentele metodei stiintifice: conceptualizarea si verific area (experimentarea) Proiectul de cercetare fiind construit in functie de metoda stiintifica, inseamn a ca orice proiect poate fi utilizat pentru realizarea oricarei tip de cercetare (mai putin in cazul cerceta rilor-actiune si a observatiei participative). De ce e necesar un proiect de cercetare ? Proiectul de cercetare este un instrument de lucru care permite precizarea etape lor muncii de cercetare, este un instrument de organizare a gindirii care ajuta la structurarea logica a obiectului de studiu si ajuta sa facem o analiza eficace. Un bun proiect evita sa facem o demonstratie confuza sau incompleta. Bine facut, reprezinta jumatate din efortul global. Deci are 3 functii esentiale : ajuta sa precizam obiectul de studiu, permite pla nificarea etapelor cercetarii ; ajuta la selectionarea strategiilor si tehnicilor de cercetare cele mai potrivit e tinind cont de ce vrem sa demonstram. Partile componenete ale proiectului de cercetare sint marile etape ale procesulu i de cercetare pe care le-am prezentat : . formularea problemei

. enuntarea ipotetei . construirea cadrului operatoriu . alegerea strategiei generale de verificare . alegerea tehnicilor de colectare a informatiei . tehnici de analiza a datelor . prezentarea concluziilor anticipate . bibliogafia PC Raport de cercetare Raportul de cercetare este un document scris care prezinta rezultatele cercetari i odata ce aceasta este terminata. El reia anumite elemente ale proiectului de cercetare (si ale cerceta rii), dar roul lui este de a prezenta rezultatele analizei ale carei etape si proceduri au fost anuntate in p roiect. 19

Raportul de cercetare cuprinde o parte introductiva cind se reia formularea prob lematicii, enuntarea chestiunii de la care s-a plecat, ipoteze, prezentarea cadrului operatoriu si al demersului. Partea centrala a raportului este prezentarea si discutarea concluziilor si a rezultatelor cerceta rii se insista pe verificarea ipotezei, critica metodei utilizate si indica noi piste de cercetare Sintetic, raportul de cercetare cuprinde : . parte introductiva pe scurt cele 7 etape din PC

. parte centrala -prezentarea si discutarea principalelor rezultate ale analizei . concluzii discutarea rezultatelor in raport cu ipoteza metodei utilizate si propuneri de noi piste eventuale de cercetare . bibliografie 20 intoarcere critica supra

Modulul 2

Tipuri de cercetare

Primul lucru pe care trebuie sa-l stabilim este ce fel de analiza (studiu, cerce tare) vrem sa realizam. Vom vedea in acest curs care sint tipurile de analize realizate in stiintele sociale : idiografica, nomotetica, teoretica. 1) Analiza idiografica Acest tip de cercetare vizeaza studierea unui obiect in singularitatea lui. Orig inea cuvintului ne trimite la grecescul idios care inseamna particular, propriu cuiva (sau a ceva). Obiectul de cercetare este o entitate - tara, un oras, un partid sau alta organi zatie (administrativa, firma), un fenomen istoric (revolutia franceza, americana, bolsevica sau romana din 1989 , criza economica din 1929) sau alte procese si evenimente. Cercetarea idiografica tine de descriere si naratiune, intentia fiind de a intel ege un fenomen si nu de a-l explica. Raspunde la intrebarea cum s-a produs, cum exista un fenomen si nu de ce a produs. De exemplu, analizind descentralizarea structurilor administrative, o cercetare de tip idiografic se axeaza pe definirea structurilor, a componentelor, pe modul de realizare, si nu pe cauza, pe necesitatea schimbarii. Acest tip de cercetare este proprie sintezelor (care nu au nimic analitic) si mo nografiilor. Sinteza vizeaza sensul global al unui fenomen sau eveniment (de exemplu Revoluti a din 89, Primul razboi mondial). Analiza propriu-zisa este absenta daca nu incercam sa comparam fenomenul cu un altul de acelasi tip. Monografia este o descriere exhaustiva, mai exact aprofundata, a obiectului cerc etarii, deoarece nicio descriere nu poate fi total exhaustiva. O buna descriere trebuie sa fie organiza ta, structurata, deci orientata, altfel ea nu este decit un amestec de informatii sau date inutile. Ce rcetarea trebuie sa aiba un fir conductor, asa incit observatia sa retina fapte semnificative. Analistul trebuie sa aiba o idee prealabila despre studiul pe care il va realiza. Cu alte cuvinte, si cea mai clasica monogr afie trebuie sa fie sustinuta de o intrebare de ce ne intereseaza fenomenul respectiv, ce aspecte sau dimensiu ni ne intereseaza la fenomenul observat. Cind folosim date cantitative (statistice), descrierea este si mai selectiva si cere comparatia. De exemplu, daca analizam administratia in Romania, evolutia ei, atunci facem o comparatie i n timp. Daca vrem sa o prezentam in raport cu administratia din alte tari, realizam o comparatie in spa tiu, dar si in acest caz tot descriere, adica analiza idiografica, este. Lucrarile bazate pe prezentarea de s

s-

tatistici (somaj, cheltuieli guvernamentale etc) sint de asemenea descrieri. Descrierea poate declansa o cercetare comparata care poate duce la o explicatie. Prin compararea unor fenomene (fapte, entitati) similare putem realiza tipologii, clasificari (stabil irea de clase de fenomene) care depasesc simpla descriere si sint un inceput de explicatie. Cercetarea idiografica serveste de multe ori pentru a interveni imediat si concr et in organizarea sociala. Obiectivul este in acest caz mai putin cunoasterea care este proprie stiintei, c i, in special, remedierea unei situatii nesatisfacatoare, imorale, condamnabila. Acestea sint studii comandate e guvern, de un partid) si vizeaza corectarea unei stari de fapt. Rezultatul practic este mai important decit analiza. 2) Analiza nomotetica Este opusul analizei idiografice. Vine din grecescul nomos hesis care inseamna actiune ce trebuie facuta. 21 care inseamna lege si t

(d

Analiza nomotetica se refera la o clasa de fenomene si nu la un fenomen singular . Ea raspunde unui imperativ de cunoastere mai ambitioasa, adica vizeaza generalizarea dintr-o anum ita perspectiva. Aristotel facea deja distinctia intre a sti ca, a sti ceva , care tine de descriere si raspunde la intrebarea ce, cum ? si a sti de ce , care tine de explicatie. Este un lucru sa stim ca planetel e graviteaza in jurul unei stele fixe, altceva sa stim de ce , iar raspunsul in acest caz sint legile fiz icii (nomosul grec). Stim ca in Romania este coruptie (ce este, de cite feluri, amploare), dar sa stim de ce ea exista este altceva. Stim ca administratia este ineficienta, corupta, dar alta este sa stim de ce. Analiza de tip nomotetic vizeaza deci explicatia fenomenelor urmind legi, reguli sau conditii de aparitie. Ea cere un discurs teoretic care sa justifice un raport de cauzalitate sau de pr obabilitate. Analiza nomotetica recurge la doua moduri de rationament : inductia si deductia. Daca inductia pleaca de la cazuri particulare pentru a formula o regula generala, deductia pleaca de la general si abstract catre particular si concret. Exista deci doua tipuri de analiza nomotetica, inductiva si deductiva. Una nu o exclude pe cealalta, dar fiecare corespunde unui moment al cercetarii (cunoasterii). Sint forme de ration ament, adica operatii mentale, proprii subiectului (cercetatorului, observatorului) si nu modifica obi ectul (realitatea observata). Inductia se bazeaza pe experienta empirica, concreta, pe identificarea faptelor, a datelor pentru a degaja o generalizare. Analiza prin inductie pleaca de la acumularea metodica de constata ri identice in raport cu un fenomen dat si se formuleaza astfel : de fiecare data cind fenomenul X apare, ap are si fenomenul Y (cind X exista, exista si Y). Nu inseamna ca este o relatie de cauzalitate, ea poate s a fie, sau poate sa fie o concomitenta (simultaneitate), cauza putind fi alta. De exemplu, observatia inductiva ne facem sa concluzionam, dupa mai multe absent e a profesorului cind ploua, ca aceasta este cauza absentei acestuia. Intr-un alt registru, tot prin i nductie, s-a observat ca scrutinul uninominal intr-un tur conduce in general la o distorsiune semnificati va intre numarul de voturi si numarul de locuri obtinute, cistigatorul profitind de o marja apreciabila de locuri in raport cu scorul exprimat in numarul de voturi. Mai apoi, s-a putut intelege, mai abstract, aceas ta distorsiune, logica putind sa o explice mai bine. Rationamentul inductiv pleaca de la singular, de la nivel concret, pentru a ajun ge la consideratii abstracte susceptibile sa produca o regula de recurenta. Astfel, acest mod de demonstratie depaseste simpla

afirmatie, descrierea sau chiar comparatia. Ea comporta o suita de constatari id entice referitoare la un aspect al realului care conduce la o concluzie, la o generalizare. In filozofia stiintei s-a privilegiat mult timp inductia ca instrument de descop erire, considerindu-se ca teoria se construieste plecind de la experienta imediata. Cunoasterea este piram idala, adica se complexifica progresiv, in etape. Plecind de la date cantitative si calitative l uate pe teren (ca in etnografie), se elaboreaza o teorie prin generalizari empirice. Acest fel de a concepe cunoasterea prin inductie - este proprie stiintelor socia le aplicate care vizeaza rezolvarea, amelioararea, unor probleme sociale. De asemenea, probabilitatile st atistice tin de inductie (estimarea somajului, a ratei de crestere, rata mortalitatii infantile), Rationa mentul inductiv permite sa prevedem in functie de experienta anterioara ca un fenomen se va produce. De exe mplu, putem, prin inductie, adica pe baza datelor din anii trecuti, sa prevedem ca si din promotia din acest an x% din absolventi vor gasi un loc de munca. 22

Deductia, spre deosebire de inductie, care este legata de empiric, de experienta , face recurs la ratiune, la abstractie. Ea vizeaza explicarea unui fenomen, isi propune descoperirea cauzelo r realului. Rationamentul deductiv Se poate derula in doua forme : modul formal si ipoteticdeductiv. a) Rationamentul formal Este un rationament pur logic care se bazeaza pe axiome sau postulate. Axioma es te o propozitie evidenta si nedemonstrabila. Axioma este un adevar logic nedemonstrabil. Rationamentul de rulat prin axiome este o teorema. Teorema este o demonstratie pur formala, nu are nimic cu verificarea experimentala, empirica. Nu este nevoie, este inutila. Exemple de axiome : doua cantitati egale cu a treia sint egale intre ele ; intre gul este mai mare decit partea ; geometria euclidiana (invatata la scoala) este elaborata pe baza axiome lor - una din axiomele lui Euclid : printr-un punct exterior unei drepte nu se poate duce decit o singura p aralele la acea dreapta. In stiintele sociale, micro-economia a elaborat modele care functioneaza dupa ac eiasi logica deductivformala. Este postulatul rationalitatii si al actorului rational. homo economicus care vizeaza maximizarea benefici Actorul rational este un actor ilor (interes, preferinte, utilitate) cu costul cel mai mic. Rationalitatea actorului este un p ostulat, o presupunere, o conventie acceptata. Este o constructie mentala, o abstractie, un model referito r la un tip de comportament. Noi presupunem, adica admitem de la inceput, ca un actor vizeaza i ntotdeauna maximizarea preferintelor, utilitatilor sale, sau, cu alte cuvinte, ca el este r ational, iar demonstratia urmeaza metoda axiomatica. Din teoriile economice, acest postulat a devenit principiu explicativ in studiil e decizionale, strategice. Teoria rationalitatii derivata din economie si-a gasit o larga aplicatie in anal iza politicilor publice si in acest caz vorbim de teoria alegerii publice (public choice). Succesul paradigmei alegerilor rationale in acest domeniu se explica prin faptul ca analiza politicilor publice nu a constit uit monopolul politologilor ci a fost de asemenea un domeniu privilegiat de investigatie al economistilor. N u e deci surprinzator ca instrumentele si modurile de rationament predominante in stiinta economica au fo st larg utilizate mai intii de economisti si apoi de politologi. Acest economism este departe de a face unan imitate, inclusiv in rindul economistilor insisi. Totusi, numerosi economisti s-au aventurat in anali za comportamentului politic sau de politici publice.

La rindul lor, numerosi politologi au fost sedusi de acest demers deductiv pleci nd de la axiomele stiintei economice. Unul din exemplele cele mai cunoscute de aplicare a teoriei economice la analiza actiunilor umane este cel al lui Mancur Olson in Logica actiunii colective. Fenomenul pasag erului clandestin (free rider) analizat de Olson este un comportament ipotetic de tip axiomatic ba zat pe postulatul rationalitatii individului. Logica actiunii colective Modelul actiunii colective elaborat de Olson, construit pe paradigma individuali st- utilitarista bazata pe postulatul rationalitatii individuale, este o explicatie logica si teoretica a comportamentului grupurilor si organizatiilor. Olson identifica paradoxul actiunii colective, adica contradictia dintre interesul individual si interesul colectiv : marile grupuri sociale, cele compuse din indivizi rationali, nu actioneaza in interesul grupurilor. Daca bunurile colective sint disponibile pentru anumiti indivizi din grup, ele devin accesibile tuturor, incluviv celor care nu au contribuit la crearea lor. Motivat de calculu l interesului, orice individ rational va prefera sa profite fara sa plateasca costul. Este un pasagerul clandestin (calatorul fara bilet, fr ee rider). Deci, conform logicii actiunii colective, cea mai mare parte a actiunilor colective sint fie non-logice (dat fiind postulatul rationalitatii), fie ne-colective (individul rational nu se angajeaza in actiuni colective, conform aceluiasi postulat al rationalitatii). O lson aplica modelul sau de analiza pentru a explica o serie de fenomene sociale : organizarea si functionarea sindicatelor, a grupurilor de interes, a claselor sociale, a partidelor politice, a Statului, ca actori sociali producatori si distribuitori de bunuri colective si deci supusi paradoxului actiunii colective. Cu ajutorul teoriei sale, Olson a reinterpretat anumite analize clasice, ca de exemplu teori a marxista a luptei de clasa. Clasele sociale sint, in 23

viziunea lui Olson, grupuri a caror actiune este supusa acestui paradox al actiu nii colective : ele sint fundamental incapabile sa intreprinda o actiune colectiva (lupta de clasa) care vizeaza promovarea interes ului comun, Aceasta explica de ce lupta proletariatului nu s-a dezvoltat si raspindit, asa cum Marx a prezis-o. Sursa : Olson, M., La logique de l action collective, PUF, Paris, 1978. Si teoria jocurilor adopta demersul deductiv formal. Teoria jocurilor pune in ev identa importanta structurarii cimpului de actiune asupra comportamentului politic. In aceasta viz iune, actori independenti care urmaresc interese comune si care sint inspirati de aceiasi logica rationala adopta comportamente care fac imposibila cooperarea optimala intre ei. Modelul cel mai cunoscut in aceasta perspectiva este cel al dilemei prisonierului . Dilema prizonierului Inventat de doi teoreticieni ai jocului de la cunoscutul think tank (grup de ref lectie) Rand Corporation. Melvin Dresher si Merril Flood in 1950, acest joc a devenit exemplul paradigmatic al problemei cooperarii pentru t eoria alegerii rationale. Dilema prizonierului poate fi rezumata astfel : Doi prizonieri, acuzati de aceiasi crima pentru care politia n u dispune de dovezi si care sint izolati unul de altul, nu au decit doua strategii pentru a scapa : fie sa nege faptele, fie sa arunce respons abilitatea asupra celuilalt. In primul caz, politia nu ii poate condamna. In al doilea, fie unul il denunta pe celalalt care va fi astfel condam nat, fie cei doi se acuza multual si amindoi vor fi in mod egal pedepsiti in calitate de complici. Prima strategie este cea buna, a cooperarii, pe care le-o ofera politia, dar din cauza structurarii problemei si a ignorarii strategiei celuilalt din cauza izolarii lor si neavind posibilita tea sa adopte o strategie comuna, rationalitatea (cea a interesului lor personal) consta in a-si denunta complicele. Primul isi spune ca daca celalalt marturiseste, e avatajos pentru el sa faca celasi lucru, si daca nu marturiseste, are totusi avantaj sa coopereze cu politia. Cela lalt face acelasi rationament. Astfel, fiecare primeste 10 ani inchisoare, in timp ce n-ar fi facut decit doi ani daca ar fi adoptat o strategi e comuna. b) Rationamentul ipotetic-deductiv Rationamentul ipotetic-deductiv, sau nomologic-deductiv (desi unii autori fac di stinctie), se deosebeste de rationamentul formal prin raportarea la empiric (la concret, la realitate). El se deruleaza 3 timpi : a) se enunta o regula, o lege (presupune deci un supor t teoretic, o teorie) b) din aceasta regula (teorie) se emite o ipoteza 3) verificarea ipotezei. Acestia sint pasii unei cercetari deductive. 3) Analiza teoretica (de teorii) Analiza teoretica, mai exact de teorii, se refera la evaluarea teoriilor existen te intr-un domeniu de cunoastere. Ea corespunde a ceea ce numim starea chestiunii sau starea cunoasterii . Orice teza de

doctorat sau cercetare in disciplinele stiintifice trebuie sa cuprinda obligator iu o critica a cercetarilor, a studiilor, care au analizat deja fenomenul respectiv, pentru a arata pertinenta cercetarii propuse. Este o modalitate de a recunoste meritul si contributia colegilor, dar si de a justific a propria analiza si sublinia aportul la cunoasterea unei realitati. Acest tip de analiza poate sa dea nastere la lucrari care se consacra excusiv ev aluarii de teorii sau lucrari intr-o disciplina data, sau pe o tema data. In acest caz este o inventariere cri tica a ceea ce s-a facut. De exemplu, se pot evalua teoriile democratizarii sau o scoala de gindire (scoala a legerilor publice sau scoala monetarista in economie de exemplu). Aceste studii nu au ipoteze, sint un fel de sinteze al caror obiect de studiu sint teoriile si nu fenomenele. Retinem ca exista trei moduri de demonstratie : idiografic, nomotetic, teoretic. Cercetatorul trebuie sa stabileasca carui tip de cercetare apartine analiza propusa. Asa cum in studii l iterare stabilim genul operei (roman, nuvela, povestire), la fel, in stiintele sociale trebuie sa stabilim car ui gen apartine studiul. O aceiasi cercetare, in functie de problematica si obiectul cercetarii, poate cupr inde cele trei tipuri de discurs analitic. 24

Calitatile unei lucrari stiintifice Calitatea unei cercetari este apreciata in functie de 7 criterii : originalitate , simplitate, coerenta, pertinenta, fecunditate, verificabilitate, predictibilitate Originalitate Este scopul esential al unei cercetari. O lucrare neoriginala nu prezinta intere s. O cercetare poate, de exemplu, sa reia problematici si analize mai vechi pe care le recicleaza. Nu est e un fapt deplorabil in sine, atita timp cit nu este vorba de plagiat, dar numai o lucrare originala este cea care-si aduce aportul la dezvoltarea cunoasterii. Simplitate Aceasta calitate se refera la amenajarea economica a lucrarii. Simplicitatea ope reaza o reducere a realului pentru a face mai inteligibile anumite aspecte, altfel spus, cercetarea retine u n numar scazut de parametri. Simplitatea nu are nimic de-a face cu stilul simplu pe care il utilizeaza autoru l. Dimpotriva, ea poate sa fie semnul unui grad inalt de abstractie. In acest caz vorbim de analiza eleganta, d e genul Logicii actiunii colective a lui Olson. Efectele de stil, in numele unui anumit estetism, cultiva obscuritatea, echivocu l sau paradoxul, pentru a seduce sau impresiona. Claritatea este o calitate redutabila pentru autor pentru ca il face vulnerabil la critica, in timp ce ermetismul care este o pozitie de slabiciune garanteaza cont ra oricarui atac. Autorul obscur poate oricind sa-si apere ermetismul prin replici de aceiasi natura. Coerenta De la simplitate trecem usor la coerenta, simplitatea fiind de cele mai multe or i garantia coerentei. O lucrare este incoerenta cind se ocupa de prea multe aspecte (variabile) sau cind se pierde in descrieri inutile, fara legatura cu analiza propriu-zisa si aceasta frapeaza de la prima p rivire. Pertinenta Este raportul cu realitatea. Pertinenta nu este o calitate usor de determinat si poate da nastere la neintelegeri. Pertinenta unei lucrari se refera la aptitudinea acesteia de a exp lica un fenomen. Conteaza deci cum a fost decupat obiectul. O analiza poate sa nu fie pertineneta daca obi ectul de studiu este nesemnificativ, lipsit de interes. Anumite modele in economie nu au decit o pert inenta limitata datorita conditiilor impuse pentru a fi aplicabile. Fecunditatea

Se refera la aptitudinea unei cercetari, a unei structuri de explicatie, de a pu tea fi aplicata studiului diverselor realitati in aparenta diferite. Prin fecunditate, o cercetare depases te frontierele disciplinei. In acest sens, sociologia este o cunoastere fecunda. La fel, economia, datorita con ceptului homo economicus este un domeniu de cunoastere fecund. Destinat mai intii studiilor eco nomice, acest concept s-a extins si la alte domenii de analiza (studii politice, strategice, studii de cizionale), facind din individul rational, specific explicatiei economice, un produs stiintific exportabil . Verificabilitatea si predictibilitatea Verificabilitatea se refera la aptitudinea unei cercetari de a enunta teorii car e genereaza ipoteze (analize) a caror conformitate cu realul se poate verifica. Predictibilitatea este calitatea unei cercetari a carei verificabilitatea poate fi proiectata in viitor. De exemplu, teoria lui Darwin e ste verificabila, dar nu este predictiva (nu permite nici o predictie cit priveste evolutia speciilor). In sch imb, teoria lui Marx, avind ambitia sa explice stiintific istoria, se vroia atit verificabila cit si predict iva. 25

Modulul 3: Demersuri teoretice Obiectul de studiu nu este dat a priori cercetatorului. Pe de-o parte, discursul stiintific este un discurs construit, care implica decuparea obiectului de studiu, in al doilea rind, pentr u a realiza o cercetare, este nevoie de o grila teoretica care permite cercetatorului sa dea coerenta analizei sale. Acest curs isi propune prezentarea diferitelor perspective de analiza care sint utilizate in stiintele sociale. Fiecare din aceste demersuri teoretice propune explicatii diferite ale fenomenelor, proceselor si a ctiunilor sociale. Un acelasi fenomen poate fi analizat din perspective diferite, adica, plecind de la premise diferite, diferite studii pun accentul in explicatie pe variabile specifice : structuri, actori, institutii. A ceste tipuri de demersuri teoretice sau perspective de analiza corespund marilor traditii sau scoli de cer cetare. Perspective de analiza Orice analiza in stiinte sociale implica o conceptie ontologica a unitatilor de referinta care sint in general individul, societatea, statul, natiunea. Reflectia ontologica isi pune intrebare a: la ce realitate se refera analiza? care este natura obiectului analizat ? care este unitatea de analiza a studiului ? Exista din acest punct de vedere doua pozitii epistemologice fundamentale si opu se : perspectiva individualista (atomista) sau microanaliza si perspectiva globalista (holista) s au macroanaliza. O a treia perspectiva institutionalista - incearca concilierea, acomodarea, celor doua niv ele micro si macro de analiza. Pozitia individualista estimeaza, ca postulat initial, ca individul este referin ta de baza. In conformitate cu acest demers, societatea este reprezentata ca o suma de indivizi, structurile si nt produsul actinuii indivizilor. Pozitia concurenta, perspectiva globalista, considera, dimpotriva, ca societatea este referinta primara in analiza sociala. In aceasta viziune societatea este o totalitate care nu se reduce la indivizii care o compun. Acest tip de analiza pune in evidenta efectele structurilor (produse d e societate) asupra indivizilor. De remarcat ca in general autorii scolii individualiste utilizeza p entru a desemna individul termenul de actor , in timp ce paradigmele globaliste utilizeaza notiunea de agen t . Cu timpul, modelele de explicatie s-au rafinat si este general admis ca actorul rational evolueza intr-un cadru, in interiorul unor institutii care impun reguli de joc, formale si inform ale. Institutionalismul, adesea discreditat in anii 50, in versiunea clasica, reapare transformat in anii 80, fiind astazi demersul predominant (neo-institutionalism). Datorita neo-institutionalismului, actori, s tructuri, procese, norme si

practici pot fi analizate in interactiune. 1. Viziunea individualista Aceasta perspectiva abordeaza individul din mai multe puncte de vedere care core spund unor scoli diferite : unele pun accent pe aspectul intentional al actiunii actorului, altel e pe aspectul mecanic al jocului intre actori, altele sint centrate pe comportamentul individului (behavi oralism). 1. 1. Perspectiva rationalista. Perspectiva rationalista, foarte utilizata in stiintele sociale contemporane, es te imprumutata din stiinta economica. Ea are in centru individul numit rational, adica individul care, plec ind de la preferinte bine stabilite, cauta maximizarea satisfacerii lor si minimizarea costurilor pentru a le atinge. Acesta este conceptul de actor calculator, utilitarist, rational. Pentru aceasta perspectiva care are la baza postulatul rationalitatii se foloses te in mod curent denumirea de individualism metodologic care este baza comuna tuturor studiilor strategice. 26

Individualismul metodologic Este un concept distinct de alte forme de individualism romantic, juridic, etic, sociologic, si este diferit de conceptia politica a individualismului sensul de comportamente individualiste . Este o pozitie epistemologica, adica un fel de a concepe realitatea. Viziune de cercetare, este proprie cercetatorului si nu obiectului studiat Individualismul este un instrument de explicare a fenomene lor colective plecind de la comportamentele si strategiile individuale. In aceasta viziune, fenomenele sint rezultatul agregarii comportamentelor indivi duale. Pentru explicarea unor fenomene sau procese colective, sociale, politice, economice, trebuie cunos cute motivatiile indivizilor, ratiunile individuale ale actiunii actorilor. Individualism metodologic Pierre Birbaum si Jean Leca definesc astfel individualismul metodologic : este o problematica si un fel de a concepe raspunsurile la intrebarile de cercetare ( ), un atribut al cercetatorului si al obietului : el nu caracterizeaza procesul studiat, ci metoda studierii sale . Individualismul metodologic vizeaza sa explice fenomene colective macroscopice p lecind de la comportamente si strategii individuale ( microscopice ). La rindul sau, Raymond Boudon, in aceiasi lucrare il defineste a stfel : Principiul individualismului metodologic enunta ca, pentru a explica orice fenomen social fie din sfera demografiei, a st iintei politice, sociologiei, sau oricare alta stiinta sociala este indispensabil sa reconstruim motivatiile indivizilor implicati in fenomenul respectiv, si sa consideram acest fenomen ca fiind rezultatul agregarii comportamentelor individuale dictate de aceste motivatii Sursa : Birbaum, B. si Leca, J., Sur l individualisme, Paris, Presses de la FNSP, 1986, pp.13-14, 46. Exista doua puncte de ruptura in raport cu structuralismul : In primul rind, dem ersul individualist presupune refurul conceptiei globaliste, colective, a individului care face din acesta un simplu agent purtator de norme sociale. In al doilea rind, individualismul respinge ideea com portamentului prescris, care face din actori simpli purtatori de comportamente socialmente inscrise in e i si refuzindu-le alta libertate decit cea de a-si realiza un destin predeterminat. Demersul alegerii rationale si traditia economista Teoria alegerii tarionale este o perspectiva de individualism metodologic mai co nsecventa, intru-cit introduce conceptul de rationalitate ca premisa a actiunii individului. Adeptii acestei scoli postuleaza ca indivizii care actioneaza sint fundamentali rationali. Acest postulat este impru mutat din micro-economie care il utilizeaza pentru a explica comporttamentul indivizilor fata de tendinte le pietii, in special legea cererii si ofertei.

Cele trei optiuni ale consumatorului dupa Albert Hirschman Albert Hirschman a avut o influenta importanta in stiintele sociale dupa ce a de zvoltat ideea ca intr-o situatie de schimbare contextuala, trei tipuri de optiuni se prezinta indivizilor angajati in acest context. Acestia pot sa aleaga intre abandon , luarea cuvintului sau loialitatea (exit, voice, loyalty).Hirschman viza sa inteleaga alegerile de care dispun clientii unei intreprinderi atunci cind performantele acesteia se deterioreaza. Aceasta situatie produce deceptie consumatorilor. Aban donarea (adica indreptarea catre o alta intreprindere) si luarea cuvintului (manifestarea nemultumirii) sint, pentru Hirschman, doua tipur i de reactie a consumatorului in fata acestei deceptii, dar loialitatea (continuarea atasamentului fata de intreprindere, in ciuda deceptiei ) este a treia optiune. Aceasta schema de explicatie se poate aplica, si a fost aplicata, analizei fenomenelor care implica alegere intr-un co ntext. Sursa : Hirschman, A., Bonheur priv, action publique, Paris, Fayard, 1982. Acest postulat al rationalitatii decurge de asemenea din sociologia comprehensiv a a lui Max Weber. Lucrarile sale centrate pe rationalitatea actiunii actorilor, in special concept ul de actiune rationala prin finalitate , sau rationalitate instrumentala, vizeaza individul care isi orientez a activitatea dupa scopuri, mijloace si consecinte subsidiare si care in acelasi timp compara in mod rationa l mijloacele cu scopurile, scopurile cu consecintele, si diversele scopuri posibile intre ele. 1 1 Celelalte trei tipuri de actiune identificate de Weber sint actiunea tradition ala, actiunea afectiva, actiunea rationala prin valori. A se vedea Max Weber, Economie et socit I, Paris, Plon, 1971. 27

Rationalitatea actorului, postulatul de baza al teoriilor alegerii rationale In modelul rationalitatii absolute, secventa de activitati este foarte structura ta : La inceput exista un actor care, confuntat cu o problema, se afla in situatie de alegere. El are preferinte definite, isi fixeaza obiective, fixeaza valori, selectioneaza utilitati. Apoi cauta alternativele car e sint disponibile pentru a raspunde problemei, face inventarul exhaustif al alternativelor identificind efe ctele si meritele specifice. Dupa care adopta un criteriu de alegere cit mai obiectiv posibil, adica care per mite detectarea celui mai bun raport intre avantaje si dezavantaje (inconvenient) al fiecarei alternative. Stocul de alternative disponibile va fi in sfirsit analizat cu ajutorul criteriului si va rezulta solu tia. Teoria alegerii rationale se bazeaza astfel pe urmatoarele postulate : . exista in orice circumstanta un criteriu obiectiv care e accesibil decidentului si asupra valorii caruia toata lumea, daca e ratioanla (rezonabila) e de acord. . preferintele sint stabile, explicite, non-ambigu. . toate alternativele posibile se pot cunoaste si sint cunoscute de decident . Individul se comporta ca un intelect pur, ca o masina inteligenta. Nimic altceva nu-l mobilizeaza ca continutul problemei pe care o gestioneaza Un model explicativ se impune apropape automat, cel al decidentului rational : a decide consta in a maximiza sau optimiza rezultatele in raport cu costurile, avantajele in raport c u inconvenientele. Consecinta e ca facind asta, solutia care va fi retinuta va fi necesar cea mai b una din alternativele considerate. Bref, decidentul rational adopta un comportament in care adevarul, stiinta, inteligenta sint cele care conteaza si numai ele, ca motoare ale procesului de activitati. Reducind procesul de decizie la regulile formale ale rationalitatii instrumental e, teoria alegerii rationale erijeaza in principiu explicativ si universal modelul individului calculator car e se conformeaza unui tip unic de rationalitate (absoluta). Este o schema abstracta care atribuie indivizi lor o rationalitate si libertate de decizie in realitate irationala.2 De aceea, in stiinte sociale operam cu modelul bazat pe conceptul de rationalita te limitata, pe linia trasata de Simon si March. Rationalitatea limitata Este aportul capital al lui Simon, economist, expert al psihologiei cunoasterii

si unul din fondatorii inteligentei artificiale. El a demonstrat ca aceasta teorie a rationalitatii abs olute e irealista. A incercat sa o aplice la luarea deciziei in marile intreprinderi. Or, si-a dat seama ca postula tele sint false. In realitatea actiunii, decidentul se loveste de constringeri majore care tin de factori difer iti : informatia lipseste si costa ; criteriile de alegere sint rare ; capacitatea de a gestiona o stare exha ustiva a alternativelor variaza ; situatia de alegere declanseaza o tensiune psihologica. Astfel, rationalitatea absoluta nu are sens, decit daca admitem ca ea acopera de situatii in care decidentul se comporta ca o masina programata de catre sarcina de rezolvat. Or, nu acesta e ste cazul. Constringerile exerseaza o tiranie puternica asupra procesului, asupra situatiei. Subiectivul, sectorialul, non-consensul sau non-reproductibilitatea de catre terti, constituie un parametru esential. Ex ista, desigur, rationalitate, dar ea e limitata. 2 Green D., Shapiro, I., Pathologies of Rational Choice Theory, New Haven, Yale University Press, 1994. 28

Modelul rationalitatii limitate propus de Simon este centrat pe comportamnetul u nui decident care gereaza un compromis intre o problema si constringerile situatiei sale. El face tot ce p oate mai bine acolo unde se afla. Activitatea decidentului consta in a formula si elimina un mic numar de al ternative, cele de care el dispune, pe care le stie sau care-i par acceptabile lui si tertilor. El minimize aza cautarea si analiza alternativelor. Apoi adopta un criteriu de apreciere rezonabil, amestec de ratio nalitate si intuitie. In sfirsit, se opreste la prima solutie care, in stocul de alternative considerate, ii apare satisfacatoare lui si altora. El nu cauta optimul sau ce e mai bine, ci se multumeste sa evite ce a mai rau sau c e a mai putin derezonabil. Rationalitatea limitata Fiinta umana este incapabila sa optimizeze. Libertatea si informatia sa sint pre a limitate pentru a lua o decizie rationala. Intr-un context de rationalitate limitata, el decide in mod secvential si alege pentru fiecare prob lema pe care trebuie s-o rezolve prima solutie care corespunde pentru el unui prag minimal de satisfactie. ( ) toti actorii nu au decit o liberta te restrinsa si nu sint capabili in consecinta decit de o rationalitate limitata. Sursa : March, J. C. si Simon, H., Organizations, New York, Wiley, 1958. Originile teoriei alegerii rationale Dupa unii autori, originile acestei teorii pot fi reperate in viziunea lui Thoma s Hobbes despre motivatiile humane, crude si rgoiste. Insa, teoria moderna a alegerii rationale este o creat ie a anilor 1950, datorata publicarii a doua texte fundamentale : lucrarea lui Kenneth Arrow, Social Choice and Individualism Values, publicata in 1950, in care dezvolta argumentul cunoscut sub numele de pa radoxul lui Arrow . dupa care actiunea colectiva nu produce in mod necesar un bun colectiv, si lucra rea lui Anthony Downs, Economic Theory of Democracy, publicata in 1957, care a inspirat generatii intre gi de lucrari analizind comportamente politice. In 1965, Mancur Olson publica Logica actiunii colective. Desi ramine in cadrul t eoriei alegrii rationale, el este unul din primii care au aratat dificultatile mobilizarii indivizilor in sco pul unei actiuni care vizeaza obiective colective. Analiza strategica Studiile strategice, in masura in care are la baza postulatul rationalitatii ind ividuale, considerind actorul si actiunile lor ca variabile explicative principale, este un tip de analize aparti nind teoriilor alegerii rationale. Analizele strategice postuleaza existenta indivizilor rationali, care elaboreaza strategii pentru atingerea scopurilor lor intr-un context caracterizat prin existenta unor constringeri. El

e postuleaza de asemenea ca inainte de a lua decizii, indivizii incearca sa anticipeze deciziile pe carele v or lua ceilalti actori. Deci, desi bazate pe individualismul metodologic, accentul nu este pus pe alegerile individ uale, ci pe consecintele agregarii alegerilor colective. Cu alte cuvinte, teoria alegerii rationale pune in lumina strategiile care determina macro-procese (actiuni colective). Teoriile alegerii publice (public choice) Teoria alegerii rationale si-a gasit o larga aplicatie in analiza politicilor pu blice si in acest caz vorbim de teoria alegerii publice. Scoala alegerilor publice este interesata in principal de problema fundamentala a alocarii resurselor care, prin definitie, sint limitate. Aceasta explica de ce n umeroase studii inspirate din aceasta perspective se preocupa de forma si structura guvernulul, de structurile organizationale si mai ales de procesul de decizie, care contribuie la modelarea comportamentului indivizilo r. Incercind sa-si 29

maximizeze avantajele si beneficiile, indivizii utilizeaza in scopul intereselor lor diferite forme de structuri disponibile.3 Teoria alegrii publice este astazi paradigma dominanata. Aproape jumatate din ar ticolele din revistele importante de economie, politica, politici publice, utilizeaza acest demers teor etic dezvoltat de stiinta politica americana. Este noul credo stiintific . Printre cauzele acestei emulatii 4: . prestigiul atasat economiei in cultura politica anglo-americana contemporana . in occidentul contemporan si in special in societatea anglo-saxona, acreditarea economiei un sine qua non pentru acceptarea ca analist de autoritate a devenit o ideologie . dupa acesti analisti, acest demers permite o abordare stiintifica a analizei pol itice singurul care poate genera cunoastere stiintifica . economistii sint stiintifici pentru ca anumite relatii din modelele lor pot fi a similate unor ecuatii sau alte forme matematice (din limbajul matematic) . ca o ilustratie a acestei practici, pagini intregi reviste de specialitate din d omeniul analizei politice sint pline cu ecuatii complicate. In concluzie, teoria alegerii rationale cuprinde o varietate de perspective care analizeaza o varietate de subiecte. Toate aceste analize bazate pe paradigma rationalitatii care include e vident teoriile de microeconomie si teoria jocurilor, au in comun presupunerea ca structurile sociale (sau econom ice, politice), deciziile colective, alte procese sociale (ca de exemplu miscarile sociale), nu sint decit efectul actiunii actorilor in cautarea satisfacerii utilitatii inidviduale. Exemple de lucrari care pot utiliza demersul alegerii rationale : statul si impo zitarea, comert international, relatii in cadrul guvernului procesul de decizie interactiunea actorilor in deci zie, tranzitii democratice, in analiza politicilor publice. Teoria jocurilor si neocorporatismul Incercind sa inteleaga emergenta si declinul coorodnarii intre actori pe plan ma croeconomic in Europa occidentala, Scharpf analizeaza relatia dintre guvern, sindicate si banca centrala. Concret, descrie manevrele d e pozitionare intre acesti actori arata cum tentativele de solutionare sint aplicate in mod secvential si intr-un mod neanticipat. Actorii si preferintele lor ramin relativ constante in timp bancile cauta stabilitatea preturilor si sindicatele cea a salariilor de exemplu , aleger

ile strategice sint suple, actorii pot sa invete in timpul procesului. Actorii incep jocul cu o strategie aleasa pe baza unor informatii in complete, apoi, actionind la rezultate conditionate de context si la strategiile expuse de catre adversarii lor, ei isi ajusteaza alegerea, pro ducind rezultate neprevazute initial. Sursa : Scharpf, F., Games Real Actors Could Play, New York, 1997. Incheiem acesta prezentare a perspectivei individualiste mentionind ca acestui d emers mai apratine si scoala care privilegiaza in explicarea comportamentului si actiunii caracterul e motiv sau irational al indivizilor. Aceasta perspectiva se foloseste in analiza relatiilor internationa le (teoriile realiste si neorealiste) care transpun statelor atribute ale indivizilor (forma de atropomorfism). In ace ste studii, statele concepute ca actori sint in competitie unele cu altele pentru impunerea hegemoni ei. In aceiasi perspectiva individualist intentionala se deruleaza analizele care pr opun o explicatie a socialului plecind de la psihologia actorului, constienta sau nu. In acest caz, intentia es te efectul inconstientului. 1.2. Behavioralismul (studii comportamentale) si traditia statistica Este de asemenea o perspectiva individualista care este insa orientata pe compor tamentul individului, adica pe felul in care actorul se comporta si mai ales actioneaza. Ea nu trebuie confundata cu 3 A se vedea Tullok, G., Private Wants, Public Means : an Economic Analysys of t he Desirable Scope of Government, New York, Basic Books, 1970; Buchanan, G.M., Tollison, R. D., Theory of Public Choice, Political Applications of Economics, The University of Michigan Press, Ann Arbor, 1972) 4 Richardson, J.L., Economics : Hegemonic Discourse, Quadrant, Melbourne, March, 1997. 30

behaviorismul din psihologie, dar a fost inspirata de aceste teorii psihologice si care au la origine lucrarile lui Pavlov. Behavioralismul considera comportamentul ca un fapt social observabil (de exempl u votul, participarea in cadrul grupurilor sau in cadrul partidelor politice, comportamentul birocratic) pe care putem, in mod empiric, sa-l verificam. Pentru aceasta, analistul preleva date care pot fi cuan tificate, sistematizte si verificate, si care pot conduce la testarea de ipoteze. Aceste ipoteze sint la r indul lor susceptibile sa explice functionarea reala a institutiilor (administrative, politice). Cind perspectiva behavioralista se aplica analizei comportamentului grupurilor, atunci, in acest tip de analiza grupurile sint considerate ca unitati de decizie (analiza grupurilor de interese, analiza elitelor). Studiul opiniei publice, de exemplu, face parte din studiile behavioraliste, con stind in inregistrarea intentiilor exprimate in mod real de catre indivizi (chiar daca este vorba de at itudini, adica de dispozitii si nu de comportamente, obiectivul analitic este acelasi). Aceasta scoala, foarte populara si influenta in SUA anii 50-60 a contribuit in m od cert la evolutia stiintelor sociale catre mai multa rigoare. Dar acest demers, mai ales metodolog ic, sufera de o oarecare confuzie teoretica. In timp ce behaviorismul psihologic este experimental si ind ividualist, behavioralismul este descriptiv (sau quasi-experimental) si ambiguu cit priveste nivelul de anal iza. El incearca sa identifice in mod pozitivist cauzele comportamenentului actorilor prin observare a regularitatilor actelor obirctic masurabile. Facind suma actelor individuale, metoda belavioralista ince arca sa identifice cauza comportamentelor individuale in media sumei sau sa deduca structurile sociale ca produs al sumei. Pentru a rezuma, analiza behavioralista conduce la o descriere utila, prin preci zarile pe care le aduce, a comportamentelor care sint corelate cu un ansamblu de variabile sociologice, ca de exemplu clasa sociala de aparteneneta, practica religioasa, si, intr-o masura mai mica, cu sexul, virs ta sau nivelul de instructie (sociologie statistica). 2. Viziunea globalista (holista, macroanaliza) In aceasta viziune, societatea este elementul prioritar in interpretarea sau exp licarea realitatii, a comportamentelor si reprezentarilor sociale. Societatea este conceputa ca un ans amblu care are caracteristici proprii, este o totalitate disctincta de suma partilor. Deci prio ritatea logica este acordata socialului. Ca si conceptia individualista, perspectiva globalista are mai multe variante : structuralista, functionalista, sistemica, historica, genetica, culturalista.

Analizele structuraliste, functionaliste si sistemiste sint inrudite. Structura, functie, sistem sint concepte globaliste. Cind ne referim la functia unui sistem ne referim aproape obligatori u la sistemul la care se raporteaza structura respectiva. La fel, conceptul de sistem desemneaza o totali tate in care partile (structuri) sint interdependente si fiecare indeplineste o functie. Intre partil e unui sistem se stablilesc relatii functionale care dau identitate sistemului. 2.1 Sistemismul Analiza sistemica este un tip de macro- analiza care concepe societatea ca fiind un sistem constituit dintrun ansamblu de sub-sisteme distincte (economic, politic, social, cultural, administ rativ), fiecare asigurind functii sociale specifice. Trebuie sa remarcam ca notiunea de sistem, ca si cea de functie, este preluata din biologie. Altfel spus, perspectiva sistemica implica o viziune organicista a soc ialului, concepind faptele 31

sociale dupa modelul faptelor biologice, considerindu-le in raport cu intregul ( organismul) la fel cum organele, in interdependenta lor, constituie organismul. Notiunea de sistem este un termen analitic, ea nu serveste la desemnarea unui ob iect concret : sistemul social nu trebuie niciodata confundat cu societatea, nici sistemul international cu intreaga lume, nici sistemul administrativ cu administratia. Cercetarea sistemica este o maniera de a vedea realitatea punind accentul pe com ponentele sale in relatie cu totalitatea sociala (societatea) si cu contextul. Principiul explicativ const a in analiza dependentelor functionale intre sub-sisteme si macrosistemul social. Cu alte cuvinte, sistemul are o dinamica interna, dar si externa, pentru ca, nefiind izolat, el se situeaza intr-un context in care tr ebuie sa se adapteze. Aceasta viziune este comuna tuturor orientarilor din cercetarea sistemica, in ciuda dive rsitatii lor determinata in principal de modul de a conceptul de sistem . In analiza sistemica, numerosi autori au facut apel la cibernetica si la teoria informatiei. Aceste studii trateaza faptele sociale din punct de vedere al esentei lor exprimata ca o depen denta functionala pentru a explica cum sistemul se organizeaza pentru a exista si a putea sa se mentina in mediul sau. Prin mecanismul de feedback sau retroactiune, sistemul se mentine in echilibru in med iul in care functioneaza, dar, prin acest proces, el poate evolua sau schimba, in asa fel incit, reproduci ndu-se, el se transforma prin aceste schimburi cu mediul. O teorie sistemica postuleaza astfel ca institutiile de luare a deciziei conteaz a mai putin decit relatia lor cu societatea pe care politicile o gestioneaza. O astfel de teorie plaseaza, fara s a le distinga, institutii si procese de luare a deciziei intr-o cutie neagra : ajunge sa cunoastrem intrarile (cererile), iesirile din sistem (politici publice), si efectele asupra societatii sau asupra noilor cerer i, pentru a asigura si intelege functionarea sistemului. Cu acest model putem analiza stabilitatea si eficacitatea sistemului si a sub-si stemelor (economic, politic, administrativ) prin echilibrul elementelor lor constitutive. In aceasta logica m ecanica, disfunctionarea sistemului decurge dintr-o supraincarcare a sistemului, adica o crestere a cerer ilor, a presiunii asupra sistemului in raport cu capacitatea sa de a produce politici. Cele mai importante critici care au fost aduse sistemismului vizeaza conceptia s ocialului ca model de echilibru, ceea ce traduce o imagine prea optimista, chiar irealista, a societat ii. Ideile centrale ale sistemismului, adica continuitatea si durabilitatea, legate de universalitatea f unctiilor concepute ca roluri sociale, trimit la o conceptie conservatoare a ordinii sociale. Consecinta a pri

ncipiilor si fundamentelor sale, sistemismul ramine la un nivel limitat al explicatiei : el explica de ce f enomenele persista, dar nu explica de ce ele se schimba. In ciuda valorii operationale, schema sistemica ra mine un model a-istoric, static, incapabil, datorita ignorarii formelor diverse si particularitatilor con textelor in care evolueaza fenomenele sociale si politice, sa surprinda devenirea lor in timp in cadrul ace luisi context, sau evolutia diferita a acelorasi feneomene in contexte diferite la acelasi moment. 2.2. Functionalismul Analiza sistemica solicita aproape natural analiza functionalista. Desi distinct e, cele doua demersuri sint compatibile, chiar complementare. Atunci cind sint asociate, putem spune ca func tia raspunde unor nevoi ale sistemului (in limbajul biologiei), fie ca ea satisface anumite conditii nec esare existentei sistemului, fie ca ea contribuie la mentinerea acestuia. 32

Conceptul de functie are din punct de vedere semnatic mai multe conotatii, dar l egate intre ele : cea de nevoie, de conditii sau de contributie (influenta). Perspectiva functionalista e xplica cauza prin efect sau prin consecinta. De exemplu, in fiziologie putem explica prezenta glandelor sudo ripare prin functia lor (mentinerea unei temperaturi stabile). Deci, functia explica cauza prin scopul u rmarit (prin efect). La fel, in domeniul social, functionalismul interpreteaza realitatea punind accent pe fu nctia pe care elementele constitutive o indeplinesc. Astfel, conceptul primar este cel de functie (nevoie sociala) si postulatul de baza este cel al necesitatii functionale. Notiunea de functie implica deci o finalitate. Viziunea functionalista este un d emers teleologic, fiind bazat pe ideea unei intentionalitati, a unui proiect. Transpus la analiza faptel or sociale, functionalismul incearca sa stabileasca un raport intre fenomenul observat si intregul, adica cu sistemul social sau societatea. Ca si analiza sistemica, se deruleaza dupa principiul cutiei negre : stim care sint intrarile si iesirile, dar nu stim ce se petrece in interiorul cutiei. Functionalismul a aparut in anii 50 in SUA intr-un anumit context intelectual si stiintific. El s-a dezvoltata ca reactie la empirismul care domina stiintele sociale americane si din dorinta de a rezolva criza explicatiei in stiintele sociale, dar si ca mod pragmatic de a solutiona problem e sociale majore cu care se confrunta societatea americana (social engineering). Studiile functionaliste sint in general analize care pun in evidenta rolul (func tia) unor structuri (grupuri de interese, partide politice), adica in general roluri sociale. Comportamentele si nt determinate de sistem (de exemplu sistemul administrativ, sau politic, sau economic), ele nu sint o rezult anta a procesului (administrativ, respectiv poltic sau economic). Aceasta este o consecinta a func tionalismului care pune accent pe structuri / sistem si nu pe proces, altfel spus, favorizeaza aspectul sincronic si nu diacronic al schimbarii; In studiile politice, unitatea de analiza este sistemul politic, in studiile adm inistrative, unitatea de analiza este sistemul administrativ. Comportamentul actorilor, decizia, sint analizate i n functie de sistem, conceput ca o cutie neagra . Acest demers se utilizeaza in analiza retelelor (conce ptul de retele functionale), a raporturilor dintre actori, in general de cooperare, functionali smul fiind o viziune consensualista asupra realitatii. Temele socializarii, a integrarii sociale, sin t functionaliste. Teoria si temele stratificarii sociale, apartin scolii functionaliste. Diferentierea, inte grarea sociala, stratificarea, sint particularitati si imperative functionale care asigura mentinerea ecghilibrului si stabilitatea sistemului social. In studiul politicilor publice, incrementalismul (decizie incrementala)

este functionalist. Atunci cind organizatiile sint concepute ca structuri, teoria organizationala es te functionalista. Organizatiile indeplinesc functii, prin rutine si proceduri pre-stabilite, ele a sigura functionarea sistemului. Organizatiile este o structura de conformism, rutina este expresia unui consens. Organizatia este o structura ierarhica in care fiecare nivel, indeplinind un rol, are functia de a sigura supravietuirea sistemului (organizatiei). Este mecanismul prin care Weber explica rezistenta st ructurilor birocratice la schimbare. Functionalismul original este o viziune consensuala si conservatoare prin defini tie. Dar exista si un functionalism diacronic, centrat pe ideea de schimbare. Este functionalismul mar xist, conflictual, dinamic : schimbarea sistemului este declasata de dis-functiile lui. 33

Contributia functionalismului la dezvoltarea stiintelor sociale a fost important a : a reprezentat, pe plan teoretic, tendinta de a elebora o conceptie globala a faptelor sociale si politi ce, marcind ruptura de descriptivismul care domina pina atunci aceaste discipline. De aici caracterul s au normativ si prescriptiv. Legat de aceasta noua orientarea teoretica, functionalismul a favorizat recurger ea la metode cantitative de analiza. Critica functionalismului vizeaza caracterul static, fixist asupra ordinii socia le, accentul pus pe permanenta si nu pe emergenta, sau schimbarea, unui fenomen. De asemenea, consac rarea functionalismului producindu-se in SUA, acesta a fost mult timp, si ramine, o ex presie a mentalului american, al sistemului de valori american. Insasi aparitia si dezvoltarea funct ionalismului in SUA nu este intimplatoare. Exista multe afinitati intre acesta paradigma si modelul de socie tate american (si al sistemului politic american). Exemplu clasic de societate consensuala, pluralist a si conservatoare, contextul american este prin trasaturile sale generale (inclinatia catre pragmat ism si eficienta) functionalist. Alte critici vizeaza : caracterul prescriptiv si normativ; caracterul a-explicat iv, functionalismul implicind un rationament prin corelare si nu in termeni de relatie cauza / efect; carcarte rul a-istoric, functionalismul ignorind, in virtutea ambitiilor sale universaliste, particularitatile contextua le, istorice, ale fenomenelor si actiunilor sociale. 2.3. Structuralismul Termenul de structura este unul dintre cele mai ambigue in stiintele sociale, in sensul ca ne referim la ea tot timpul dar fara ca in general s-o defini. De exemplu, structura sociala este o metafora utila pentru a descrie anumite relatii concrete sau abstracte susceptibile de la observate sau analizate. Numeroase discipline recurg la conceptul de structura : matematicile, chimia, biologia, et c. Conceptul de structura sociala este o constructie a spiritului care evoca un fel de morfologie a societatii. Folosim aceasta notiune pentru a identifica aspectele de stabilitate , de regularitate in relatiile sociale. Aplicind cu rigoare metoda pozitivista, Durkheim a devenit unul din fon datorii structuralismului in stiintele sociale. Definitia pe care a dat-o el societatii este viziunea intr egii scoli structuraliste : societatea nu este simpla suma a indivizilor care o compun, ci un sistem format prin asocierea acestora, o entitate specifica care poseda propriile ei calitati Structuralismul este o familie de teorii stiintifice care atribuie structurilor sociale o logica independenta de actiunea umana. Conceptul de structura sociala este o constructie a spiritulu

i care evoca un fel de morfologie a societatii. Folosim aceasta notiune pentru a identifica aspectele d e stabilitate, de regularitate in relatiile sociale. Acest demers teoretic se caracterizeaza prin faptul ca, el iminind constiinta actorilor sociali, negind deci libertatea de actiune individuala, explica actiunea, compor tamentul acestora, in functie de pozitia lor in sinul relatiilor sociale obiectiv observabile. 2.4. Demersul istoric Concepe ansamblurile sociale, totalitatile, in miscare (evolutie), este analiza schimbarii sociale. Este o viziune dinamica a societatii, care isi propune sa arate cum functioneaza societ atile si cum se transforma. Acest perspectiva are o lunga traditie in stiintele sociale eber, apartin acestei scoli Tocqueville, Marx, W

fiind utilizata in analiza macro-fenomenelor (feudalism, capitalism, fenomene de tranzitie in istorie, dezvoltarea, industrializarea, formarea statelor, democratie, revolutie, razboai e). Sint lucrari de sociologie 34

istorica si politica. Obiectele de studiu sint macro-istorice, se studiaza secve nte istorice, derularea proceselor in timp si spatiu. Din anii 80, 90 ai secolului trecut, s-a produs o renastere a perspectivei istor ice ca reactie la studiile structuro-functionaliste dominante in cercetare, a-istorice, statice, adica nelu ind in consideratie dimensiunea istorica a fenomenelor studiate. Inca din anii 70, o noua generatie de universitari americani incepe sa conteste ordinea existenta bazata pe ideea suprematiei capitalismului si modelului american. Cercetarea schimba probl ematicile abordate, statul, revolutiile, clasele sociale, decolonizarea, dar si alte macro-procese s i macro-structuri istorice devin obiecte de studiu privilegiate. O serie de teme ca : analiza sistemelor de protectie sociala, analiza revolutiil or contemporane, democratizarea, mondializarea, analiza unor structuri post-nationale (Uniunea eu ropeana), si in general analiza de mari procese istorice si a rezultatelor lor, pot fi abordate in aceas ta viziune. Acest tip de analize nu se confunda cu studiile istoice, idiografice, narative, ele propun o explicatie a existentei si schimbarii in dezvoltarea istorica, sociala, politica, punind acce ntul pe structuri si nu pe rolul actorilor in istorie. Istoricism Este perspective care vizeaza explicarea evolutiei prin legi. Numim historicism aceasta ambitie de a explica schimbarea sociala prin cunoasterea legilor istoriei. In aceasta viziune , istoria are un sens, se supune legilor si va avea un sfirsit care poate fi cunoscut si inteles. Schimbar ea nu este alegere, se face dupa legi istorice care pot fi cunoscute. Acest tip de analize interpreteaza tre cutul pentru a explica evolutia viitoare. Daca istoria are un sens, viitorul este determinat de trecut. Neaga libertatea si rolul indivizilor in astorie, acestia se supune legilor de evolutie. Este o viziune de terminista si evolutionista a istoriei.

Iata definitia pe care Karl Popper o da istoricismului : ...inteleg prin istoric ism un demers al stiintelor sociale care face din predictia istorica scopul lor principal, si care ne invata ca acest scop poate atins care descoperim ritmuri sau modele , legi sau tendinte generale care sustin dezvolt le istorice . Platon, Hegel, si mai ales Marx ale carui lucrari centrate pe identificarea sens ului istoriei plecind de la legile economiei capitaliste (materialismul istoric) sint un exemplu de astfel d e analiza, sint principalii

filozofi istoricisti. 2.5. Explicatia genetica Este de asemenea istoricista, dar mult mai reductionista. Asa cum termenul o ara ta, acest tip de demers incearca sa gaseasca cauza unei fenomen intr-un eveniment marcant sau intr-o str uctura de valori care s-ar afla la originea unei caracteristici sau amsamblu de caracteristici ale unei col ectivitati date. Este vorba de un fapt marcant, cel mai adesea de un traumatism colectiv, identificat ca fiind cauza explicativa a atitudinilor si comportamentelor colective ulterioare. De exemplu, revolutia din 1989 din tarile atunci comuniste, sau revolutia din 1789 din Franta, sau cucerirea in istoria tarilor c oloniale. 2.6. Perspectiva culturalista Este inspirata de antropologie. Ideea de baza este aceea ca in spatele instituti ilor (birocratice, politice, economice) aparent universale se afla diferente nationale sau de grup. 35

Definim cultura ca fiind sistemul de semnificatii si valori comune pe care oamen ii le utilizeaza in activitati cotidiene (economica, politica), altfel spus, valori in circulatie, s ocialmente achizitionate. Valorile pot fi valori religioase, politice, sociale, estetice, care sint consid erate in legatura cu o miscare de ansamblu si nu ca simpla agregare de preferinte individuale. Cultura se refera s i la identitati, la felul cum indivizii se definesc si cum actioneaza in situatii diferite, cultura fiind acee a care permite crearea unui sentiment de apartenenta (noi si ceilalti). Este definitia data de Weber culturi i o pinza de semnificatii . In viziune culturalista consideram ca institutiile, structurile, comportamentele , sint cultural construite, adica implica coduri de semnificatii impartasite de membrii unei societati. Semn ificatia democratiei, a bunului public, a coruptiei, a felului in care indivizii (ca societate) inteleg aceste fenomene sint diferite in Romania, Canada, Burkina Faso sau Japonia. Valorile influenteaza felul in care a dministratia, sau coruptia, este conceputa, sau influenteaza interesele de grup. Conceptia asupra bogatiei si competitiei, a increderii in destin, increderea in semeni, conceptia asupra muncii, sint influe ntate de valorile culturale ale unei societati. De ce aceleasi structuri birocratice, strict identice, sint eficace intr-o tara si ineficace in alta? Strategia Bancii Mondiale de a promova capitalul social (raporturi de incredere in sinul c omunitatilor locale) poate incuraja dezvoltarea in tarile unde este aplicata ? Iata exemple de problematici care pot fi analizate si in perspective culturalista. Analiza culturalista a acestor fenomene este diferita de studiile care se concentreaza pe fundamentele materiale si economice ale actiunii, ca in studiile strategice sau in cele de economie politica. Vedem ca analizele culturaliste sint extrem de diferite, avind obiecte de studiu foarte diverse. Unele studii, inspirate de analiza lui Robert Putnam, s-au centrat pe conceptul de cap ital social . In spiritul acestei analize, se propune decidentilor de politici sa promoveze retele de capi tal social, factor care are influenta asupra dezvoltarii, a bunei guvernante. Este exact tipul de politici p e care Banca Mondiala le incurajeaza si le pune in practica actualmente. Capitalul social si performanta institutiilor dupa Robert Putnam Aceste guverne erau teoretic investite cu aceleasi puteri, pareau fundamental ind entic si dispuneau de resurse substantiale ( ). Cercetarea vizeaza o intrebare destul de simpla : de ce aceste institutii, genetic identice , s-au dezvoltata in medii diferite ? Timp de douzeci de ani, eu si colegii mei am observat performanta acestor guverne, analizind bugetele lor, dis pozitiile administrative si eficacitatea gestiunii lor ( ). Am constatat ca unel din aceste guverne erau si sint foarte eficace, in timp ce alt

ele au fost si continua sa fie esecuri complete ( ). De ce anumite guverne sint mai eficace decit altele ? care este cheia reusitei lor ? A veam multe idei, multe ipoteze, dar in fapt, cei mai buni indicatori ai performantei guvernamentale sint corurile si cluburile de fotbal, c luburile rotary , cercurile de lectura, etc. Altfel spus, anumite colectivitati aveau retele dezvoltate de activitati comunitare ( ) Ele ave au un tesut de viata civila ; legaturile dintre vecini si vitalitatea organismelor comunitare faceau parte din cutume si traditii. Ele era u in acelsi timp mai bogate, mai avansate economic. Mult timp, am crezut ca guvernele aveau succes pentru ca bogatia influenteaza angajam entul comunitar si furnizeaza un teren favorabil coralelor de amatori ( ). Este exact contrariu. In cazul Italiei, cel putin, nu bogatia a du s la dezvoltarea de activitati sociale, ci aceste activitati au produs bogatia. Altfel spus, din doua regiuni la fel de putin dezvoltate acum o suta de ani, cea care avea o traditie de anagajament colectiv s-a imbogatit mai mult . Sursa : Putnam, R.D., Le dclin du capital social aux Etats-Unis , Lien social et Politiques RIAC, 1999, p.13-14. In cadrul analizelor culturaliste, studiul ideilor este de un mare interes. Acce ntul se pune pe impactul pe care semnificatia pe care o dau indivizii fenomenelor il are asupra institutiilo r etatice si sociale. In studierea politicilor publice, toate perspectivele axate pe ideea de invatare so ciala , pe studiul retelelor sau cele care analizeaza cum schimbarea de paradigma in felul in care abordam problemele economice sau politice, reflecta ideea ca inainte de a putea actiona actorii tre buie sa aiba o reprezentare a situatiei lor. Alte analize, centrate pe conceptul de referential , isi propun sa arate importanta ideilor in alegerea politicilor si in determinarea rezultator acestora. 36

Importanta referentialului dupa Bruno Jobert si Pierre Muller Nici o politica publica nu este pur tehnica sau neutra , niciuna nu exprima un ra port pur de dominatie. In realitate, orice politica combina o dimensiune care tine de integrarea sistemului si o dimensiune legata d e legitimitate (integrare sociala).Conceptul de referential este relevant pentru aceasta dubla determinare a unei politici. Refe rentialul unei politici este reprezentarea pe care o avem despre sectorul respectiv, despre locul si rolul lui in societate. Referentialul unei politici publice, inteles ca reprezentare a raportului global / sectorial, a deci ca efect structurarea cimpului unei politici. El determina e xtensiunea sociala si ierarhizeaza obiectivele. De exemplu, nu putem intelege politica de educatie a unei societati, la un moment dat, fara sa facem referinta la ideea pe care aceasta societate o are despre locul si rolul educatiei. Sursa : Bruno, J. si Muller, P., L Etat en action : politiques publiques et corpo ratismes, Paris, PUF, 1987. Demersul culturalist este utilizat in general pentru a analiza fenomene de perma nenta si mai putin de schimbare, cultura (traditii, valori) fiind considerata un factor de inertie, de rezistenta la transformare, sau factor favorzant al transformarii. Multe din studiile clasice ale modernizarii d in anii 50, 60, dar si cele mai recente axate pe schimbarea post-comunista, au analizat aceasta legatura dintre caracteristicile culturale si dezvoltarea economica sau politica (democratizare). Contributia acestui demers la cunoastere : pune accent pe importanta diferentelo r sau particularitatilor culturale ; explica de ce legi si institutii au efecte diferite atunci cind func tioneaza in contexte diferite, aratind ca putine actiuni umane sint coerente atunci cind sint scoase din contex tul lor cultural. Demersul este in acelasi timp si obiect al multor rezerve, legate de limitele in trinseci ale perspectivei, mai ales in variantele extreme (cultura este cea care face diferenta); analiza cultu raliste conduce la o cunoastere singulara, individualizanta ; poate conduce la un culturalism reducto r si stereotipat (cultura in termeni de mostenire sociala imuabila care condamna o societate sa-si perpetueze institutiile si comportamentele). Acest tip de studii a fost discreditat de o serie de analize din anii 50, 60, al e cercetatorilor americani care, influentati de psihologie si antropologie, au incercat sa explice diferentele cu lturale ale institutiilor punind accent pe personalitatea popoarelor (comportamente si transmiterea valorilor cul turale prin institutii (socializare), tragindu-se concluzie existentei, de exemplu, a unui individualis m propriu americanilor, un militarism propriu japonezilor, totalitarism propriu rusilor. Critica acestui demers se refera in principal la nestiintificitatea lui, valoril e fiind greu cuantificabile. Un alt risc propriu studiilor culturaliste este etnocentrismul, adica tendinta de a

impune in domeniul cercetarii si al stiintelor, un model particular de intelegere si interpretare a altor real itati dupa criterii corespunzind unei context particular in general occidental (etnooccidentalism). Etnocentrismu l implica judecati de valoare, el pleaca de la postulatul superioritatii unui tip de cultura. De aceea se prefera in cercetare date mai concrete si mai usor de observat ca de exemplu descrierea de constitutii si institutii, structuri economice, si mai putin explicatii implicind valori. 3. Institutionalism Demersul institutionalist este cel mai vechi si, cit priveste stiinta administra tiva, dar si stiinta politica, de exemplu, predominant in studiile de traditie europeana (franceza), datorita infl uentei dreptului si autonomiei tardive a stiintelor sociale. Perspectiva institutionalista este spec ifica studiilor de drept, care a marcat evolutia stiintelor sociale europene pina la mijlocul anilor 50 ai secolu lui trecut. In SUA, institutionalismul, echivalentul studiilor constitutionale franceze, dupa o peri oada de eclipsare, in timpul revolutiei behavioralista , reapare in anii 80, insa transformat. Astfel, cind vo rbim de institutionalism, 37

este necesar sa consideram cele doua variante : vechiul si noul institutionalism . Nu inseamna ca noul institutionalism a inlocuit pe cel clasic, cele doua forme coexista, ambele sint pertienete pentru cercetarea diferitelor fenomene sociale. 3.1 Institutionalismul traditional Este institutionalismul original, clasic, formal, juridic, care apare in ultimel e trei decenii ale secolului al XIXlea si care este perspectiva dominanta pina la mijlocul secolului al XX-lea. Daca ne referim la studiul administratiei, dar si la alte stiinte sociale, de exemplu stiinta polit ica, si dreptul bineinteles, institutionalismul formal se confunda cu disciplina. Datorita slabei traditii et atice, istoria institutionalismului este usor diferita in SUA, existind o traditie juridica in sens europena. Astazi, adeptii acestui demers care este dominant in drept si inca folosit in numeroase cercetar i in alte stiinte sociale, adopta o perspectiva foarte apropiata de cea a dreptului constitutional. In institutionalismul clasic, institutia trimite la stat, la structurile formale , legi, regulamente, norme, proceduri. Este o analiza juridica, concentrata pe structuri si norme constituti onale care sint obiective si oficiale (adica institutite prin texte). Institutionalismul a permis cunoasterea constitutionalismului, a tehnicilor juridice, a tehnicilor parlamentare, a proceselor guvernamentale, a a dministratiilor publice. El este formal cit priveste obiectele de studiu, este descriptiv ca demers. Continu a sa fie pertinent pentru analize care implica aceste aspecte si evident in drept, dar nu poate explica fe nomene extra-institutionale. In stiinta administrativa, in stiinta politica, analizele sint axate pe efectele institutiilor si aranjamentelor institutionale asupra fenomenelor studiate de disciplinele respective. Alte critici : . este o viziune etnocentrista : ideal-tipurile institutionale sint modelele occidentale, care considerate universale, sint exportate in alte tari ; . dar critica cea mai severa este de natura epistemologica : ea vizeaza formalismul si caracterul descriptiv al acestor studii si puterea lor scazuta, chiar absenta, de explicatie, aceste studii nepermitind enunatrea de ipoteze sau verificarea lor ; natura lor pur descriptiva nu permite elaborari conceptuale si teoretice ; . aceasta conceptie nu ia in consideratie aspecte institutionale ne-formale (de exemplu economia), oculteaza rolul societatii, impactul comportamentelor individuale si colective, forta ideologiei ; . din aceasta cauza, in anii 50 se impune in SUA behavioralismul si studiile functionaliste care au inlocuit in stiintele sociale institutionalismul ; .

aceasta declasare a institutionalismului a fost mai putin pronuntat in Franta de exmeplu, unde exista o puternica traditie a cercetarilor institutionaliste si unde nevoia de un nou-institutionalism nu s-a facut simtita ca in SUA. In Franta, si in general in Europa, institutionalismul nu a imbatrinit niciodata asa ca in SUA in timpul revolutiei behavioraliste . 3.2 Neo- institutionalism Diferenta fata de institutionalism nu este superficiala. Cele doua variante dife ra atit cit priveste definitia data institutiei cit si obiectele studiate. Neo-institutionalismul nu se limitea za la studiul Statului (cea mai importanta institutie pe care se centreaza institutionalismul), ci integreaza in analiza variabila institutionala pentru a explica impactul institutiilor asupra diferitelor fenome ne, administrative, politice, a procesului de elaborare a politicilor publice etc. Definitia institutiilor 38

Daca vechiul institutionalism pune accent pe institutiile etatice formale, legal e, pe descrierea lor intr-un context national, in neo-institutionalism exista definitii diferite in functie d e tipul de neoinstitutionalism : istoric, sociologic si rationalist (de alegere rationala). Aceste variante dif era nu numai in functie de definitia data institutiilor, dar si in functie de modul de a concepe originea si schimbarea institutionala, de rolul institutiilor in dezvoltarea sociala. Astfel : Conform institutionalismului istoric, institutiile sint proceduri, norme, conven tii oficiale proprii structurilor organizationale (administrative, politice, economice). Definitia in stitutiilor cuprinde atit reguli de ordin constitutional sau proceduri de functionare ale unei administratii, cit si conventii care guverneaza comportamentul sindicatelor sau relatiile intre banci si intreprinderi. Institutionalismul sociologic propune o definitia culturala a institutiilor care este mai larga : ia in considerare nu numai reguli, proceduri sau norme formale, dar si sisteme de simb oluri, scheme cognitive, modele morale care furnizeaza cadrul de semnificatii care ghideaza actiunea uman a. In viziunea institutionalismului rationalist, institutiile sint parametrii ai ac tiunii produse de actori. Metodologic, asta inseamna ca analizam cum institutiile influenteaza interactiun ea dintre actori, alegerile disponibile pentru fiecare actor si interesele pe care le urmaresc indivizii si grupurile. Aceasta multiplicitate a definitiilor si slabul consens asupra lor, dovada a con fuziei cit priveste specificitatea neo-institutionalismului, a condus la numeroase critici la adresa acestei perspective, care insa nu-i anuleaza forta si contributia la analiza si explicarea fenomenelor soc iale si politice. Astfel, neo-institutionalismul combate insuficientele holismului, inerent struct uralismului si mai ales functionalismului, dar si individualismul metodologic. Aparitia lui a fost in pr imul rind un raspuns la dominatia functionalismului, care neglijeaza rolul statului ca actor autonom, da r si pentru a compensa tendinta behavioralista de a analiza societatea civila, activitatea actorilor ne -politici sau nebirocratici. Neo-institutionalismul, spre deosebire de institutionalismul original care se li mteaza la descrierea in spatiu si timp institutionale, vizeaza intel similitudinilor sau diferentelor egerea acestor variatii si a configuratiilor institutionale care explica aceasta variatie. Ca sa intelegem ma i bine contributia neoinstitutionalismului, sa ne amintim ca pentru functionalisti, de exemplu, fiecare fenomen se explica p rin functia pe care o indeplineste, prin consecintele pe care le produce. In aceasta perspectiva, prezenta unui dispozitiv institutional in statul modern se explica prin contributia sa la func tionarea eficienta a sistemului

social. Pentru asta, un functionalist se multumeste, de exemplu, sa repereze un numar limitat de institutii pe baza functiilor lor (de legitimare sau reprezentare a intereselor). Variatii si convergente in analiza neo-institutionalista Plecind de la definitii diferite date institutiilor, neo-institutionalismul nu e ste o perspectiva unitara nici cit priveste temele abordate. In raport cu institutionalismul clasic, neo-institutio nalismul analizeza tematici mai variate si complexe, care se refera atit la stat si institutii formale, ca v echiul institutionalism, dar si la o varietate de procese politice (ca de exemplu democratizarea), rolul grupurior de interese, al marilor intreprinderi, politici publice, problematica Statului-providenta. Fiecare din perspectivele neo-institutionaliste aborda aceste problematici cu un aparat conceptual relativ diferit si elaboreaza explicatii diferite. Aceste diferenta se explica prin isto ria si evolutia fiecarei perspective, adica isi au originea fie in istorie, sociologie, sau economie. In ciuda divergentelor, exista puncte de convergenta intre aceste diferite tipuri de neo-institutionalism, pent ru ca toate vizeaza sa analizeze rolul jucat de institutii in determinarea rezultatelor sociale si poli tice. Toate aceste perspective plaseaza institutiile in centrul analizei, ca variabile dependente (fenomene de trebuie explicate), dar mai ales ca variabile independente (institutiile ca fact or explicativ). Concret, 39

cercetatorii neo-institutionalisti sint interesati de locul pe care institutiile il ocupa in cadrul procesului analizat (social, politic, economic, administrativ), intr-un demers dialectic. Pe de-o parte, ei incearca sa explice procesul de creare a institutiilor si felu l in care acestea sint influentate de diferitele schimbari sociale si politice. Aceasta problematica vizeaza analiz a fenomenului de aparitie, modificare sau mentinere a institutiilor. Cu alte cuvinte, cum apar institutiile , de ce si cum dureaza. Pe de alta parte, acesti analisti cauta sa explice cum institutiile structureaza procesele sociale, politice, economice, sau cum provoaca schimbari. Altfel spus, analiza se centreaza pe cauz ele pentru care, odata create, institutiile devin obiective, ordoneaza contextul, structureaza alegeril e actorilor, fac posibile anumite scenarii si traiectorii de dezvoltare. Cu un cuvint sint variabile indep endente. In acest fel, plecind de la definitii diferite ale institutiilor, aceste perspec tive neo-institutionaliste aduc raspunsuri diferite unor problematici diferite de ceercetare. Vom vedea, pe scut, particularitatile acestor tipuri de analize, marile teme pe care se centreaza, modul de explicatie propus. Neo-institutionalismul istoric pune accent pe continuitatea institutiilor, pe fe lul cum vechile institutii influenteaza pe cele prezente. Atent la structuri, este o conceptie structuranta a institutiilor : institutiile sint cele care structureaza confruntarea de interese. Aceasta perspectiva ia in consideratie timingul si secventa evenimentelor. Institutiile sint create in anumite conjuncturi favorabi le, deci depind de context. Perioadele de inovatie sint urmate de perioade de consolidare, de imobilism sau inchidere. Cind se produc noi socuri externe, se produce o noua inovatie institutionala. De aceea acest ti p de studii sint in general utilizate pentru a analiza schimbari sau reforme institutionale urmare a unor mo mente cruciale (crize, razboaie, revolutii). Dar cu aceasta viziune putem analiza si stabilitatea institutionala conceptul de dependenta de santier (de traiectorie), path dependency - : institutiile dureaza pentru ca odata create se consolideaza si intretin conditiile propriei lor existente, ele devin solide si greu de modificat, ele st ructureaza regulile jocului, moduri de gindire si de actiune. Dependenta de santier dupa Paul Pierson In lucrarea Dismantling the Welfare State , Pierson a analizat politicile realiza te de in timpul a doi leaderi neoliberali, Margaret Thatcher in Marea Britanie si Ronald Reagan in SUA la sfirsitul anilor 80 ai sec olului trecut. Acestia au fost primii care au angajat politici de retragere a statului, in special in domeniul social. Pierson remarca ca angaj

amentele lor electorale de dezmembrare a Statului providenta au produs rezultate mai degraba slabe in raport cu obiectivele urmari te. Acest esec relativ este explicat prin conceptul de path dependency . Institutiile sociale (pensii, asigurare somaj, sisteme de sanatate s i altele) care au fost adoptate deceniile precedente au favorizat emergenta unor grupuri interesate in protectia drepturilor sociale cis tigate. Era cazul, in special, de Asociatia americana a pensionarilor, creata pentru a revendica noi drepturi, si care a avut un oarecar e succes. Apoi, asociatia a denenit un lobby care a realizat actiuni de mobilizare masiva atunci cind Reagan a vrut sa diminueze pensiile. In stitutia statului providenta este cea care a structurat viziunea acestui grup si a altora care au devenit, cu timpul, actori inconturnab ili. Institutia a creat astfel conditiile permanentei sale prin intermediul acestor actori care s-au opus politicilor de dezmembrare a statului de bunastare si care puneau in pericol interesele lor. Sursa : Pierson, P., Dismantling the Welfare State, Cambridge, Cambridge Univer sity Press, 1994. Alte analize sint centrate pe continuitatea institutionala, mai exact pe sedimen tarea institutionala prin schimbari intra-institutionale : noile institutii create se adauga celor existen te. Exista astfel inovatie, dar ea este afectata de formele existente. De exemplu, crearea sistemului de pensii private se suprapune peste sistemul institutional public. Efectele sedimentarii institutionale dupa Kathleen Thelen In aceasta lucrare, autoarea propune o explicatie a schimbarii diferita de cea a dependentei de santier. Analizind de asemenea sistemele de pensii, ea accepta ideea ca sistemele de pensii sint supuse efectului de depende nta, acesta fiind un factor de blocaj in tentativele de dezmembrare a institutiilor sociale proprii statului providenta. Cu toate aceste a, in loc de a alege varianta desfiintarii sistemului de pensii 40

existent, oamenii politici pot sa aleaga crearea unui sistem paralel de pensii p rivate. Aceasta suprapunere a unui sistem privat peste cel public poate schimba interesele actorilor cheie. Cetatenii cu venituri mari, cap abili sa investeasca in sistemul privat pot, de exemplu, sa manifeste mai putin atasament fata de sistemul public si sa-si investeasca energ ia politica pentru a-si proteja propriile interese in sistemul de pensii private. In aceasta perspectiva, grupurile care apara sistemul public vor fi afectate de aceasta pierdere a sprijinului, sau chiar sa intre in conflict cu prima categorie, adepta sistemului privat. Sursa : Thelen, K., How Institutiona Evoleve : Insights from Comparative Historic al Analysis , in Mahoney, J., si Rueschemeyer, D., Comparative Historical Analysis in the Social Science, New Yor k, Cambridge University Press, 2003. Neo-institutionalimul rationalist (sau al alegerii rationale) Aceasta bransa de neo-institutionalism incearca sa identifice felul cum constrin gerile organizationale intra in calculul costurilor si beneficiilor in functie de care actorul rational ia o decizie. De asemenea, acest demers vizeaza sa demonstreze cum institutiile sint rezultatul intelegerilor inc heiate in mod rational de catre actorii politci strategici, sau cum regulile si procedurile determina deci ziile politice si cum ele modifica comportamentul actorilor. Spre deosebire de institutionalismul istoric, pentru care grupurile sint actorii principali (mai exact colectivitati care partajeaza norme si reguli stabilite prin legi), in paradigma institutionalismului rational, individul este actorul principal si preferintele sale sint o supozitie. Demersul rationalist face appel la concepte din economie, in special din noua economie a organizatiilor : tema cost urilor de tranzactie, notiunea de efect de proximitate (sau de aglomerare) care, transpuse in analiza diferitelor fenomene semnifica tendinta de a importa (sau de a imita) idei sau solutii pentru a reduc e incertitudinea. Pentru anumiti autori exista chiar un institutionalism de tip organizational dis tinct. Este vorba tot de o analiza in termeni de teorie a organozatiilor bazata pe postulatul rationalitati i limitate. Comportamentul actorilor nu exprima preferintele lor (ca in institutionalismul rationalist), ci comportamentul individual este o rutina determinata de obiectivele organizatiei (ratiunea sa de a fi), rut ina fiind un mijloc de a depasi limitele si incertitudinea (efecte perverse, disfunctiuni) care afecteaza eficac itatea si performanta sistemului. Model esentialmente functionalist, institutionalismul orgnaizational se aplica analizei fenomenelor si mecanismelor birocratice. Bazindu-se pe diferite presupozitii, diferitele demersuri neoinstitutionaliste d e tip rationalist au in comun citeva trasaturi : Comportamentul utilitarist al actorilor este o supozitie acce ptata ; fenomenele se prezinta ca o serie de dileme de actiune colectiva ; institutiile structureaza strategiil

e actorilor, ele sint contextul strategic al alegerii ; institutiile impun actorilor diferite constringeri care urmareasc maximizarea intereselor, altfel spus, normele si procedurile sint explicate prin functia de cistig (sau beneficiu) pentru actori ; dezvoltarea institutiilor se explica, la rindul ei, prin eficacitatea p rin care acestea servesc finalitatile materiale ale indivizilor ; viziune mai degraba statica a realitati i, acest tip de analize explica in primul rind permanenta institutiilor (in special in context de echilibru) si mai putin schimbarea institutionala. O analiza institutionalista de alegeri publice In lucraea Of Rule and Revenue , Margaret Levi cinsidera ca obiectivul guvernanti lor este sa maximizeze resursele Statului. Plecind de la acest postulat, ea demonstreaza ca guvernantii vor schimba regulile de impozitar e pentru a raspunde schimbarilor intervenite in exigentele bugetare, in costul colectarii sau de aplicare a anumitor taxe, dar si in marja de manevra a contribuabililor potentiali. Astfel, noi impozite nu sint instituite daca costurile nu sint suficient de scazute pentru a face ini tiativa rentabila. Aceasta presupune, de exemplu, mai degraba un numar ridicat de locuri de munca salariate decit lucratori independenti, angajat ori mari si nu mici, si un sistem informatic care sa evite frauda fiscala. Fara aceste conditii, guvernele vor alege sa propune taxe pe act ivitatile comerciale, ceea ce va conduce, ca o consecinta, la tentative de frauda sau de contrabanda. Sursa : Levi, M., Of Rule and Revenue, Berkeley, University of California Press , 1998. 41

Neo-institutionalism sociologic A aparut in cadrul teoriilor organizatiior cind sociologii au contestat distinct ia traditionala intre sfera sociala (reflectind o rationalitate abstracta de tip birocratic) si cultura. Ple cind de la constatarea ca multe proceduri institutionale nu sint adoptate pentru ca sint mai eficace ci pentru c a sint practici culturale sau fac parte din repertorii culturale, adeptii acestui demers incearca sa explice d e ce organizatiile integreaza anumite norme, proceduri sau practici si nu altele. Caracteristici : . institutiile sint definite global ca reguli si proceduri dar si ca simboluri si modele morale ; . relatia dintre institutii si actiunea individuala se realizeaza printr-un demers culturalist. De exemplu, in cadrul procesului de socializare, institutii si indivizi se conditio neaza mutual : indivizii utilizeaza modele disponibile pe care insa le modeleaza in acelasi tim p, asa incit actiunea rationala este construita in mod obiectiv si social ; . cit priveste originea si modificarea institutiilor, noile practici institutional e sint adoptate de organizatii pentru a intari legitimitatea sociala, altfel spus, indivizii creaza institutii inspirindu-se din cele existente. In acest sens, sintem in fata unei explicatii care, privileg iind aspectul macrosociologic, este mai degraba centrata pe o actiune fara actori ; . arata ca un actor, chiar rational, puternic utilitarist, isi alege strategiile i n repertorii culturale, institutiile sint un prealabil necesar actiunii instrumentale ; . studiile sint axate pe explicatii culturale ale originii, sensului sau naturii i nstitutiilor. Institutiile se incarneaza in sisteme de simboluri sau modele morale social legitime. Este deci un demers sociologic : institutiile sint traducerea normelor sociale si modelelor dominant e ; . persistenta institutiilor in timp se explica prin conformitatea lor cu contextul social . studiile centrate pe invatare sociala apartin acestui tip de analize Concluzie In loc de concluzii, o remarca : diviziunile intre aceste scoli, teorii sau pers

pective de cercetare, nu se reduc la o dezbatere intre individualisti, institutionalisti, structuralisti sau behavioralisti. Diviziunea intre scoli este in principal expresia dezbaterii cit priveste metoda de cercetare, da r aceasta diviziune metodologica este completata de o alta tot atit de importanta, daca nu determina nata : diviziunea ideologica. Perspectivele de analiza traduc viziuni asupra lumii si schimbarii sociale : lib eralismul favorizeaza conceptia individualista si consensuala asupra realitatii, deci perspectiva rati onalist-individualista este predominanata in mod logic. Dimpotriva, o filozofie sau ideologie care privilegi aza colectivitatea, socialul, si mai putin individul, favorizeaza in mod logic o adordare holista, g lobaliste, conflictuala. Exista, altfel spus, o afinitate epistemologica intre viziunea asupra realitatii , perspectiva de analiza, teoriile si conceptele care structureaza analiza. 42

Modulul 4

Studiul administratiei publice : un tip particular de cunoastere

Stiinta sau stiintele administrative studiaza administratia publica, adica fenom enele administrative si orice alte fapte sociale legate de administratie. Problematica studierii administratiei publice, este, contrar aparentelor, depart e de a fi simpla. Incepind in special din anii 60 exista o dezbatere in mediul academic cit priveste statutul acestui tip de cunoastere. Cunoasterea fenomenului administrativ constituie o stiinta autonoma sau acest ti p de cercetare este un ansmablu de cunostinte despre un obiect cu mai multe fatete ? Alte puncte de con troversa vizeaza alte particularitati ale acestor studii. De exemplu, statutul acestui tip de cunoaste re aplicata si normativa ridica problema compatibilitatii intre exigentele pragmatice si cele explicative si cri tice. Expresia stiinta administrativa s-a impus in secolul al XIX-lea, dar disciplina de studiu este in acelasi timp mai veche, dar si mai recenta, evolutia acestui tip de cunoastere fiins det erminata de factori institutionali, ideologici, intelectuali (evolutia cunoasterii insasi). Este o c unoastere veche, in sensul ca au existat preocupari in acest domeniu inca din secolul al XVIII-lea (de exemplu st iinta politiei in Franta, esential pragmatica). Este in acelasi timp recenta, in sensul ca studiul adminis tratiei si-a cistigat mai tirziu statutul de domeniu autonom de cercetare. Mult timp, cunoasterea administrativa a fost conceputa ca o cunoastere practica, concreta, utila celui care exercita meseria de administrato r, pentru a face aceasta profesie mai eficienta. In aceasta viziune, stiinta admnistrativa era conceputa ca arta sau meserie de a administra bine. Spre deosebire de aceasta conceptie, cunoasterea teoretica, sti intifica, a administratiei a aparut recent, dar continua sa fie marcata de perspectiva pragmatica. Astfel, si astazi se mentine o oarecare confuzie cit priveste obiectul de studiu, metodele de investigatie. Cu alte cuvinte, procesul de maturizare a acestei discipline nu a fost incheiat. Ce este stiinta administrativa ? Definirea acestui domeniu de cercetare ridica probleme si controverse. Autorii n u cad de acord nici cit priveste natura obiectului de studiu, nici asupra locului in cadrul stiintelor s ociale. Care este obiectul de studiu, care sint metodele de analiza ? Exista un obiect u nic de studiu, propiru acestui domeniu de cunoastere, sau aceasta disciplina imparte acest obiect de st udiu cu alte stiinte ? Are o metodologie proprie, sau utilizeaza metode de analiza comune mai multor domenii ? Chiar daca exista consens asupra faptului ca obiectul de studiu este administratia si fenomenele a dministrative, totusi, ce are in comun discursul juristilor asupra fenomenelor birocratice cu cel al socio

logilor asupra birocratiei sau cu analizele managerilor cit priveste eficienta si performanta, chiar daca f iecare dinter aceste perspective contribuie la cunoasterea fenomenului administrativ. Unii autori vorbesc de stiinta administrativa la singular, altii de stiinte admi nistrative la plural. Daca pentru primii stiinta administrativa este un domeniu autonom de cunoastere, un a nsamblu coerent de cunoastinte referitoare la fenomenul specific al administratiei, pentru ceilalti , studiul administratiei nu este un proiect global articulat in jurul unei problematici coerente, ci un ansa mblu de discursuri (cunostinte) dispersate, constituite in timp si suprapuse in spatiu.. Clarificari conceptuale Pentru a descifra specificitatea acestui domeniu de cunoastre si a intelege comp lexitatea lui incepem prin citeva clarificari conceptuale si precizari terminologice. Administratia publica Administratia publica este un actor, o activitate, un proces care incepe acolo u nde se termina activitatea guvernamentala si legislativa. Prin faptele ei (ale administratiei) statul se ma nifesta concret. Administratie 43

publica mai inseamna un ansamblu de institutii sau persoane insarcinate cu admin istratia. De asemenea, contine si ideea de cunostinte necesare administratiei dar si putere administrat iva. Deci, conceptul de administratie publice desemneaza unul din aspectele si concep tele urmatoare : . ansamblul de institutii si organisme, legi si agenti care implementeaza si contr oleaza contractul social ; corespunde sectorului public; . atingerea scopurilor sociale printr-o varietate de moduri de interventie mai mul t sau mai putin active si directe ale statului ; administratia implementeaza politicile publice; . disciplina care face obiectul unor activitati de invatamint si cercetare si care integreaza alte discipline (drept, istorie, sociologie, management, stiinta politica, etc); . practica profesionala. Aceste componente ale administratiei constituie obiectul de studiu in analizele administrative. Astfel : Activitatile sint legate de continutul politicilor publice si procesul lor de ap licare. Administratia publica se specializeaza in ceea ce face Statul, cum si cu ce rezultate. Cimpul activitatil or publice este imens : impozitarea (taxe), in schimbul lor bunuri si servicii colective produse si furn izate, ca de exemplu prestatiile sociale, indemnizatia de somaj, de accidente de munca. Administrarea acestor programe este o sarcina imensa care revine administratiei publice. Procesele administrative sint comune tuturor politicilor (agricole, de sanatate etc.). De exemplu, procesul bugetar care se refera la resursele financiare de care dispun serviciile adminis trative. Institutiile administrative fac parte din institutiile politice (sau aparatele s tatului) la fel ca si institutiile legislative, juridiciare, militare. In acest sens, administratia publica este un ansamblu de actori institutionali in relatie cu ministri, deputati, judecatori, grupuri de interes. Multe aspecte legate de sistemul politic sint legate si de administratie (sistem centralizat / descentra lizat; ce fel de putere au functionarii : putere birocratica sau tehnocratica ; drepturile cetatenilor in r aport cu administratia) Administratia publica este si un ansamblu de persoane care constituie functia pu blica. Exista doua nivele ale personalului administrativ : nivelul superior, elita administrativa, consili

eri ministeriali si gestionari de mari programe guvernamentale. Putem studia diferite aspecte referitoare la el itele administrative : care este originea lor sociala si geografica ? Cum au fost alese ? Care este formatia lor profesionala ? Care este profilul de cariera ? Care este reprezentarea etnica, religioasa ? Un al do ilea nivel cuprinde salariatii : profesionisti, tehnicieni, functionari, lucratori. Ne putem pune intrebari refer itoare la originea lor, la cursurile urmate, la apartenenta sociala, etnica etc. De asemenea, putem studia fenomenul de sindicalizare (relatii de munca, actiuni greviste, relatiile sindicatelor cu partidele). In sfirsit, administratia publica este o arta si o stiinta, un ansamblu de cunos tinte aplicabile la intelegerea si buna utilizare a institutiilor, proceselor si personalului administrativ. Alte precizari terminologice Termenii de management si gestiune sint adesea utilizati cu referire la fenomenu l administrativ. De multe ori, autorii isi intituleaza lucrarile utilizind la intimplare termenii de admin istratie, gestiune sau management, dar exista totusi diferente fundamentale intre aceste concepte si ac tivitati. 44

Conceptul de management, de origine anglo-saxona, se refera la aplicarea mijloac elor umane si materiale necesare functionarii serviciilor publice. Ca activitate, managementul este apro piat de administratie, dar este un demers mai modern, dmai inamic, folosit de cei care sustin ideea unei se parari nete intre domeniul politic si administrativ, si in acest sens este domeniul specialistilor. Conceptul de gestiune se refera in general la aspecte legate de incadrarea funct ionarilor pentru utilizarea optimala a resurselor. In raport cu managementul si gestiunea, administratia este actiunea de a aplica norme legale, reglementare, politici si programe in scopul luarii deciziei, este o actiune ste reotipa si repetitiva, are putina marja de discretie, se aplica la baza piramidei ierarhice. Cu cit ne ridi cam in ierarhie, cu atit timpul destinat actelor administrative scade. In limba franceza, si in general in limbile de origine latina, se poate evita co nfuzia, termenul de gestionar desemnind un agent de incadrare, dar si cadrele superioare de la toate n ivelurile care au sarcina de a atinge obiectivele prin utilizarea optimala a resurselor. Gestionar ul calculeaza, optimizeaza, el are o marja discretionara care creste pe masura ce urcam in piramida ierarhic a. In engleza, termenul manager se refera la conducatori si cadre intermediare (notiu ne corespunzind termenului gestionar din franceza). In franceza, insa, notiunea manager se refera la cei mai inalti functionari ai unei organizatii. Managerul se ocupa de aspectul creativ si inovativ al organizatiei, el imagineaza solutii, rezolva probleme, anticipeaza, este judecat dupa rezultat si nu dupa efort. De fapt, fiecare cadru al piramidei indeplineste in acelasi timp un rol de mange r, de gestionar si de administrator, dar in proportie diferita (ca efort, timp), dimensiunea manageriala crescind catre virful piramidei. De ex emplu, in medie, se apreciaza ca un sub-ministru (manager) isi dedica 70% din timp pentru componementele managementului , 25% din timp celor d e gestiune (optimizarea structurii organizationale) si 5% actelor administrative. La baza piramidei, profesionistii, functionarii, d edica 85% din timp pentru administrarea de programe si politici, adica activitati de rutina, 10% din timp gestioneaza si 5% din timp co ntroleaza (manageriaza) activitatile la nivelul lor de activitate si competenta.5 In engleza este in acelasi timp mai simplu, dar si mai complicat. Mai simplu, de oarece nu exista un termen specific echivalent al gestionarului din franceza (si romana). Mai complex, deoarece termenul management are sensuri diferite. Daca conceptul de administratie semnifica guvernare (vorbim de administratia Obama sau Clinton), adica ansamblul birocratiei americane, in gene ral traducem termenul administratie , in sensul francez al cuvintului, prin bureaucracy sau civil service , co

ncepte care desemneza, ca in franceza, organizarea si aplicarea unei legi, politici sau proc edura. Termenul management (si manager) se refera, in limba engleza, la o disciplina intelectuala (ca termenul administratie), dar si la sarcinile a doua tipuri de conducatori : sefi executiv i si administrativi, dar si cadre superioare si maistri (cei care se ocupa de un parc de stationare sau de o sala de biliard). Dincolo de disputa terminiologica, trebuie sa vizualizam fiecare nivel ierarhic si contributia lui la performanta organizatiei. Astfel, in virful ierarhiei, activitatile sint de iden tificare, luare si asumare a deciziei, adica activitati strategice; in centrul ierarhiei, domina deciziile ta ctice, iar la baza ierarhiei deciziile operationale. Retinem ca domeniul adiministrtaiei publice cuprinde activitati, institutii, per soane si cunostinte implicate in pregatirea si aplicarea deciziilor autoritatilor publice competente. In afara componentelor administratiei, studiile administrative analizeaza si con textul administratiei publice. 5 Mintzberg, H., Bourgault, J., Manager en public, Institut de l administration pu blique du Canada, Toronto, 2000, p.5-6. 45

Orice administratie publica trebuie inteleasa in cadrul propriu de existenta si functionare, adica in context istoric, politic, social, economic, deoarece institutiile administrative fac par te din institutiile statului, functionarii fac parte dintr-o societate, administratia este influentata de oric e schimbare economica, culturala, tehnologica. a) Contextul istoric Evolutia administratiei nu poate fi inteleasa independent de procesul istoric. D e exemplu, birocratia moderna a emers odata cu capitalismul si corespunde dezvoltarii statului capital ist (Weber). Dar stim ca au existat birocratii si in China antica, in Egiptul antic, in Imperiul roman. I n evul mediu, in afara bisericii (care este un tip de birocratie), celelalte forme de birocratie dispar, din cauz a descentralizarii proprii feudalismului. In timpul monarhiilor absolute, carcaterizate prin centralizarea puterii, are loc restaurarea birocartiei ca structura permanenta si specializata. Apoi, intr-o alta epoca istorica, revolutia franceza democratizeaza recrutarea f unctionarilor si acorda functionarilor civili statutul de servitori ai statului (si nu ai regelui). La rindul ei, dezvoltarea Statului in epoca industrializarii conduce, prin multi plicarea interventiilor, la proliferarea institutiilor administrative, la cresterea bugetelor si efectivelor . Iata citeva exemple care ilustreaza faptul ca dezvoltarea istorica este un facto r care influenteaza evolutia institutiilor administrative, dar si cariera functionarilor, a raporturile dintr e functionari si autoritati politice, etc. Istoria birocratiei ne ajuta, de exemplu, sa aflam cauzele persis tentei si schimbarii ei, sau ne permite sa evaluam, sa caracterizam o administratie. Daca urmarim, de exemplu, s a stim daca ea este eficace, democratica, centralizata sau descentralizata, arbitrara sau respectuoa sa a legalitatii, putem utiliza doua tipuri de analize: sa comparam prezentul cu trecutul sau doua contexte etat ice. Sau, daca ne propunem sa analizam daca, si in ce masura, un stat intervine in economie, putem consulta coduri nationale pe o baza istorica sau comparata, analizam cheltuielile la diferite ni veluri (national, municipal) in domeniul economic. Pentru studii la nivel international, putem consulta datel e nationale in perspectiva comparata. In alte contexte, de exemplu in SUA, traiectoria istorica particulara a impus o viziune a administratiei diferita de conceptia europeana. Concret, stiinta si practica administrativa au fost profund influentate de ideologia afacerilor, de concepte din managementul intreprinderii, natura privat a a administratiei publice rezultind din similitudinile cu gestiunea afacerilor private. Aceste influente e xplica inclinatia administratiei de a aborda totul sub unghiul elementelor tehnice si de a pune ac

centul pe expertiza, rentabilitate, productivitate, randament, totul pe fondul filozofiei politice do minante in acest context, aceea a mentinerii echilibrului democratic si a libertatilor individuale. b) Contextul social si cultural Administratia publica prezinta variatii chiar in tari cu regim politic comparabi l. Michel Crozier analizeaza de exemplu marea varietate de comportamente birocratice in tarile occidentale. P referinta francezilor pentru o birocratie rigida este atribuita egalitarismului lor pronuntat, functio narul francez preferind sa fie guvernat de reguli formale, prea detaliate pentru a fi realiste, decit sa fie su pus ordinelor unui sef cu puteri substantiale. 6 Nu numai ca administratia este marcata de contextul cultural, de valorile societatii, dar la rindul ei influenteaza cutumele si modelele culturale si de valori societale. c) Contextul imediat al administratiei Contextul imediat se poate referi, de exemplu, la diferentele dintre sectorul pu blic si cel privat : ca misiune si obiective, cele doua sectoare sint, prin comparatie, diferite. Statul are ca misiune satisfacerea interesul public (producerea si furnizarea de bunuri si servicii publice), asa c um este definit de constitutie 6 Crozier, M., La socit bloque, Paris, Le Seuil 1970. 46

si legi, sectorul privat vizeaza obtinerea profitului. Criteriile de eficacitate aplicat celor doua sectoare sint diferite, controlul este diferit, sarcina cadrelor superioare din administratia publica este mai compelxa decit a celor din sectorul privat. Modul de finantare este de asemenea diferit, majoritatea fondurilor administratiei provenind din taxe, redevente, drepturi platite de indivizi si co rporatii. Retinem ca analiza administratiei publice trebuie situata in context istoric, in context politic, in raport cu alte sisteme administrative. Cultura administrativa este in raport cu valorile s ocietatii, rolul si functiile administratiei publice sint in relatie cu cele ale administratiei sectorului mix t si privat. Stiinta administrativa vs stiinte administrative Cele mai multe stiinte sociale sociologie, istorie, drept au studiat direct sau indirect un actor sau o institutie administrativa (organizatie, birocratie, stat). Ele au produs un ansa mblu diversificat de cunostinte specifice asupra fenomenului administrativ. In anii 60, studiile din domeniul administrativ au fost un teren de confruntare in special intre sociologie si drept, fiecare din a ceste discipline incercind sa si le anexeze. Dar si alte domenii au avut un rol important in dezvoltarea stiintei administrative : economia, filozofia, psihologia. Toate aceste cunostinte produse de diferite stiinte socia le asupra fenomenelor administrative ridica o problema de fond daca exista o stiinta a administratiei sau nu sint decit cunostinte partiale, fractionate, ale unor stiinte eterogene ? Altfel spus, exista doua perspective de a concepe studiul administratiei, doua v iziuni asupra specificitatii si statutului acestui domeniu de cunoastere: o viziune unitara, integrata, in ci uda demersurilor eteroclite (stiinta administrativa) si o viziune fragmentata, pluralista (stiinte administr ative). 1) Stiinta administrativa Aceasta abordare considera stiinta administrativa ca fiind o stiinta de sine sta tatoare, ca stiinta sociala autonoma in intelesul deplin al termenului. Stiinta administrativa este o discip lina stiintifica, un tip de cunoastere integrata, un ansamblu coerent de cunostinte referitoare la anumite c ategorii de fenomene, fapte sau obiecte si produse cu metodele si demersurile specifice cercetarii sti intifice. Stiinta administrativa are un obiect propriu de studiu care este insa analizat d in perspective diferite. Avind un obiect de studiu specific, stiinta administrativa se distinge de stiintele so ciale apropiate. Obiectul de studiu este administratia insasi. Cercetatorii studiaza geneza ei, influentele c arora ea le este supusa, mediul care o modeleaza, functiile pe care le indeplineste in cadrul societatii.

Administratia exista pentru ca o putem distinge de alte fenomene sociale. Dreptu l a contribuit la aceasta definitie, dar o stiinta administrativa nu poate fi edificata pe obiecte de stud iu preconstruite de catre drept sau istorie. Obiectul administratie asa cum este el construit de stiinta administr ativa este specific, nu se confunda cu definitiile din drept sau din discursul politic. Daca vorbim de stiinta administrativa, inseamna ca analiza stiintifica a fenomen ului administrativ (care este obiectul de studiu) implica combinarea mai multor perspective de analiza, a bordari diferite ale fenomenului. Astfel, stiinta administrativa inglobeaza diferite puncte de vedere stiintifice cu care produce o cunoastere specifica noua asupra administratiei, trecind peste frontierele din tre discipline. Stiinta administrative nu este nici numai juridica, nici numai sociologica, ea e ste si juridica si sociologica in acelasi timp. Din punct de vedere al stiintei administrative, nu exista o soci ologie administrativa , un drept administrativ sau o istorie administrativa , ci o perspectiva, o abordare, isto rica, juridica, sociologica, a fenomenului administrativ. Aceste abordari se intrepatrund, stiin ta administrativa este interdisciplinara. 47

Alti autori vorbesc de stiinte administrative. In viziunea acestora, nu exista u na, ci mai multe stiinte administrative, cite tipuri de perspective, sau demersuri, de analize sau discip line, care se ocupa de studiul fapteleor si fenomenelor administrative. Studiul administratiei este un domeniu de studiu fragmentat din punct de vedere stiintific, este un ansamblu dispersat de cunostinte. Particularitatile stiintei (stiintelor) administrative . este un domeniu de cunoastere vechi . este o stiinta teoretica vizind explicarea si intelegerea fenomenelor sociale fa ra sa le orienteze, . dar este si o stiinta aplicata, adica vizeaza ameliorarea organizatiei si functi onarea administratiei . este o stiinta normativa . este o stiinta fragmentata istoric si geografic 1) Este o stiinta veche Studiul administratiei este un domeniu de studiu foarte vechi. In toate marile i mperii ale antichitatii, Egipt, China, au existat functionari instruiti (scribi, respectivi mandarini) ca re pregateau si executau deciziile. In afara faptului ca erau capabili sa citeasca si sa scrie competente rare si pretioase in acel timp acestia cunosteau anumite elemente de organizare, finante, comert, drept, d ar si ritualuri si cutume. Gasim astfel scoli de administratie in Egipt, India, China, si la Roma. In afara cunostintelor, aceste scoli transmiteau principii, regului de conduita si valori. Sistemul din China este cel care a exersat cea mai mare influenta. Principiul de selectie al functionarilor prin examen scris dateaza aproximativ din anul 200 i.e.n. si aceasta metoda, des i perfectionata in timp, va fi utilizata pina la revolutia lui Sun Yatsen, adica pina in 1911. In China anti ca au aparut primele enciclopedii al caror scop era sa permita elitelor tinere sa se pregateasca pent ru examenele care aveau loc la fiecare trei ani. In Marea Britanie, Compania Indiilor Orientale s-a inspirat din modelul chinezes c si a creat o scoala de formare a functionarilor la Haileybury, in 1806, unde s-a instituit sistemul de examene scrise pentru admitere. Acest exemplu va fi util atunci cind guvernul britanic va incerca sa r eformeze functia publica, in sensul cresterii competentei si eficacitatii, 50 de ani mai tirziu. Astfel, p rima mare reforma a unei

functii publice din epoca moderna s-a inspirat din sistemul chinezesc vechi de m ii de ani. Trebuie de asemenea mentionata existenta, in tarile germanice, a unei alte tradi tii, cea a cameralismului, care dateaza din secolul al XVIII-lea. Stiintele camerale, aparute in Prusia si Austria, sint compuse din reguli practice pentru administratia economica si financiara a statului absoluti st. Ele au disparut treptat odata cu aparitia si dezvoltarea dreptului administrativ in Germania si in Frant a in secolul al XIX-lea, dar din ele va ramine o dispozitie care va facilita patrunderea stiintei administrat ive americane in Germania in anii 1960. 2) Este o disciplina aplicata si normativa Studiul administratiei este o disciplina al carei obiect este constituit din jud ecati de valoare si care stabileste reguli si precepte. Daca stiinta administrativa este in primul rind p ractica, adica o stiinta sociala aplicata, atunci ea trebuie sa adopte valorile sistemului politic a carui parte integranta este. Orice recomandare reflecta valorile care permit alegerea intre mai multe tipuri de act iuni sau proiecte care urmeaza sa fie realizate. Aceasta particularitate are consecinte importante pentru studiul administratiei publice, in sensul ca o disciplina normativa trebuie sa aiba in general pretentii modeste : 48

-in primul rind pentru ca in cursul actiunii pot sa intervina situatii noi, sau informatiile sa fie incomplete, astfel incit cei mai multi practicieni ai administratiei publice con sidera ca aceasta este nu numai o stiinta dar si o arta; -in al doilea rind, pentru ca o stiinta care trebuie sa fie utila este limitata cit priveste investigatiile si nu-i putem pretinde observatii dezinteresate ca in cazul stiintelor pure sau fun damentale. Unii autori acorda acestei contradictii suficienta importanta pentru a refuza ti tlul de stiinta stiintelor normative si deci si stiintei administrative. Totusi, din punct de vedere al nor mativitatii, cit priveste studiul administratiei, aceasta distinctie nu este un obstacol major, dar este e sential sa nu o ignoram. Pentru moment, trebuie sa retinem ca atunci cind realizam sau analizam un studiu de administratie publica este important sa stim daca este de natura practica (normativa) sau stii ntifica. Criteriile de apreciere vor fi diferite in functie de genul caruia ii apartine lucrarea. Multe carti, texte, articole, rapoarte, isi fixeaza un obiectiv practic, astfel incit, pentru a le aprecia, trebuie sa f im atenti la postulatele lor normative si ideologice. Fara a ignora total aceste aspecte, in cazul altor lucr ari vor prevala criteriile de evaluare ale metodologiei si rationamentului teoretic proprii stiintelor sociale . 3) Studiul administratiei este o disciplina fragmentata din punct de vedere isto ric si geografic Intrucit evolutia administratiei este influentata de dezvoltarea istorica, polit ica, sociala, si studiul ei este fragmentat istoric si geografic. Aceasta diversitate a cunoasterii fenomenului a dministrativ fiind impusa de istoria politica si institutionala a fiecarei tari, disciplina a evoluat si e ste studiata diferit in diferite tari. Dincolo de particularitatile nationale, exista doua mari modele de cercetari in domeniul administratiei : modelul european si modelul american. Daca in Europa cercetarea este axata pe st udiul administratiei publice si predominanta demersului juridic in analiza fenomenelor administrative , in SUA conceptia este mai integrativa, fiind inspirata in principal de studiile organizationale a) Studiul administratiei in Europa Dominatia conceptiei juridice in studiul administratiei se explica prin evolutia particulara, istorica si politica a acestui context, marcat de traditia etatica si administrativa. Aici a aparut Statul-natiune sinonim cu intarirea puterii etatice si crearea unei administratii puternice, aici au ap arut monarhiile absolutiste puternic structurate, aici a aparut Statul liberal centralizat, si aici a aparut , dupa cel de-al doilea razboi mondial, Statul providenta interventionist. Aceasta traiectorie istorica europea

na a marcat in mod esential conceptia asupra administratiei si studierea acestui fenomen. Astfel, un interes real pentru studierea acestui domeniu apare odata cu statul a bsolutist puternic institutionalizat si centralizat, cind se dezvolta o stiinta aplicata a administ ratiei publice. In Franta, de exemplu, in secolele XVII-XVIII, apare stiinta politiei, un embrion al stiintei administrative, care vizeaza obiective tehnice si pragmatice. Tot in aceasta perioada, in Germania, apar stud iile camerale centrate pe studiul acestor institutii administrative prusace. Aparitia Statului liberal (Statul de drept) determina dezvoltarea dreptului admi nistrativ. Teoreticienii sint in special juristi concentrati apropape exclusiv pe aspectele juridice si conten cioase ale functionarii administratiei. Totusi, in prima parte a secolului al XIX-lea, se dezvolta in Eu ropa si o reflectie nonjuridica asupra administratiei, dreptul administrativ si stiintele administrative avind o evolutie separata dar paralela. Coexistenta celor doua discipline se estompeaza la mijlocul secolu lui al XIX-lea, cind se impune viziunea juridica si contencioasa a fenomenelor administrative, perioada considerata epoca de aur a jurisprudentei administrative. 49

La mijlocul secolului al XX-lea, aparitia Statul providenta, cu dominanta interv entionista, sinonim cu complexificarea aparatului administrativ, face ca recurgerea la drept sa nu mai fie suficienta. Are loc o reinnoire a studiului administratiei pe baze noi, cu accent pe preocuparile prag matice. Unii analisti continua traditia juridica, alti cercetatori pun accent pe probleme de organizar e si gestiune. b) Viziunea americana La inceput, fenomenul administratiei nu a atras atentia, nu a produs controverse teoretice. Intr-o tara noua, in plina transformare economica si sociala, accentul era pus pe probleme imediat e, concrete, de organizare. Studiul administratiei publice s-a dezvoltat mai tirziu, cind s-a pr odus trecerea de la statul rural la cel urban industrializat care cerea structuri administrative, agenti co mpetenti, gestiune moderna. SUA au cunoscut o serie de reforme administrative succesive pina la al doilea ra zboi mondial, reforme care au influentat si studiul fenomenului administrativ. O contributie important a a reflectiei asupra administratiei a avut-o Woodrow Wilson care in 1887 a pus bazele unei stiinte pr agmatice a administratiei inspirata de metodele din sectorul privat al afacerilor. Si in SUA exista o disciplina a administratiei publice dar care difera de cea eu ropeana prin obiective utilitare si pragmatice. Alte particularitati vizeaza : valorizarea experientei; aversiune fata de doctrine ; loc minim acordat dimensiunii juridice a fenomenelor administrative in absenta u nui drept administrativ coerent ; paralelism constant intre administratia etatica si cea privata (a intr eprinderii); paralelism intre stiinta administratiei publice si stiinta gestiunii intreprinderii, intre aceste doua discipline neexistind frontiere nete, ambele fuzionind in teoria organizatiilor. Intr-adevar, studiul organizatiilor este un domeniu de studiu specific american. Stiinta organizatiei s-a dezvoltata mai devreme si mai usor in SUA deoarece, spre deosebire de contextul european, aceasta este o tara cu slabe traditii administrativ-etatice, adiministratia fiind considerata o forma de organizatie, printre altele. In consecinta, studiul ei a fost integrat acestui tip de analize. Cu toate acestea, premisele stiintei organizatiilor apar in Europa. Este vorba d e studiul organizatiilor politice (Marx si Engels), de analizele sociologice ale lui Weber si Michels, de studiile realizate in perspectiva practica la cei preocupati de gestiunea intreprinderii si mai rar a Statului (rationalizarea metodelor si cresterea eficientei). Desi premisele teoretice ale stiintei organizatiilor apar in Europa, totusi dezv oltarea lor are loc in SUA sub influenta contextului economic si social. Taylorismul si organizarea stiinti

fica a muncii, scoala relatiilor umane si dezvoltarea perspectivei sociologice a organizatiilor, au co ndus mai tirziu la aparitia, in anii 50-60, a unei noi discipline, a teoriei organizatiilor, centrata pe o persp ectiva pluridisciplinara (sociologica, psihologica, stiinta politica, economie, management). Aceasta disciplina studiaza organizatiile de orice tip, administrative, intrepri nderi, spitale, biserci, partide, inchisori, scoli, etc. Studiaza aspectul formal / informal al organizatiilor, as pectul tehnic, procesul de integrare, de adaptare, in cadrul acestor entitati si rolul lor in atingerea uno r obiective specifice. Teoria organizatiilor propune deci o alta viziune a administratiei considerata o forma particulara de organizatie. Aceasta conceptie asupra administratiei care pune accent pe aspectul organizatio nal, pe resurse si atingerea scopului, pe eficienta si performanta, altfel spus pe aspectul pragmat ic al administratiei, corespunde culturii americane si valorilor acestei societati, esentialmente prag matica si utilitarista. In Europa, aceasta perspectiva organizationala de tip anglo-saxon s-a aclimatiza t mai greu. Contextul european, caracterizat de alte traditii ideologice, intelectuale, alte valori, e ste mai putin centrat pe pragmatism si eficienta. 50

In Europa, aceasta viziune a fost adoptata mai intii in tarile socialiste. Doctr ina comunista insemnind disparitia treptata a statului, deci a administratiei, punea accent pe problemel e de organizare a intreprinderii, a societatii. Societatea comunista, societate centralizata, nece sita o organizare eficienta. In plus, fiind o societate in curs de industrializare intensiva, era un teren favor abil de aplicare a principiilor tayloriste de organizare a muncii. In tarile capitaliste din Europa se dezvolta, dupa cel de-al doilea razboi mondi al, Statul interventionist (asistential, de buna-stare), ceea ce a dus la cresterea interesului pentru stud iul metodelor de organizare eficienta, rationalitatea devenind cuvintul de ordine in sectorul public. In fun ctionarea acestuia se imprumuta anumite metode de organizare din sectorul privat, are loc dezvoltarea tehnocratiei. Retinem ca in studiul administratiei dreptul administrativ ramine materia privil egiata in cea mai mare parte a tarilor pentru ca este formatia preferata in Europa, America latina si J aponia. Totusi, in Franta, o combinatie de studii in drept urmate de o diploma de studii superioare in stiinta politica este calea dominanta de acces la Scoala nationala de administratie si, eventual, in cariera de inalt functionar. In Europa occidentala, Marea Britanie face exceptie, deoarece administratia ei a corda o preferinta neta licentiatilor in litere si umanitati in recrutarea si selectia viitoarelor cadre superioare. In SUA, in loc sa se recruteze o elita administrativa la sfirsitul versitare, se prefera angajarea de specialisti din diferite discipline (inginer, contabil etc.) de rmediar. Acestia sint supusi unor probe, in acest caz fiind utilizat un proces de selectie prin ci, inainte de a accede in posturile superioare ale functiei publice, functionarii trebuie sa inte de specialitate. studiilor uni un nivel inte promovare. De posede cunost

Asa cum am spus, si in SUA exista o stiinta a administratiei publice ca discipli na de studiu. Exista urmatoarele diferente principale fata de Europa : in primul rind, continutul dis ciplinei predate este mai practic, mai aproape de cel al stiintelor gestiunii afacerilor ; aceasta este pr edata in scoli de administratie publica sau in cadrul departamentelor de stiinte politice si licentiatii acestor scoli pot aspira la posturi de nivel intermediar in cadrul functiei publice ; stiinta administrativa poate cons titui de asemenea baza unor cursuri de perfectionare oferite functionarilor in vederea pregatirii lor pentru posturi superioare ; pentru licentiati nu exista un corp specific de functionari care sa le fie rezervat; ap oi, toti absolventii de universitate, inclusiv licentiatii in administratie, trebuie sa parcurga toate e

saloanele inainte de a accede la posturi de elita. Evolutia studiului administratiei publice occidentale Pentru a intelege mai bine contributia diferitelor perspective si discipline la constituirea administratie publice ca domeniu de studiu vom prezenta o schema care traseaza evolutia aceste i discipline. Schema a fost initial conceputa de Howard McCurdy pentru evolutia disciplinei in SUA. Ea a fost adaptata de Gow prin adaugarea dreptului administrativ, absent in traditia ameri cana, astfel incit tabloul sintetizeaza evolutia globala a stiintei administrative occidentale. 7 Dreptul administrativ este singurul care are o traiectorie liniara, coborind in linie directa incepind din secolul al XIX-lea pina astazi, fara sa se scindeze sau sa se ramifice. Obiectul sau de studiu este clar, chiar daca miscarea ideilor a modificat din cind in cind continutul sau. 7 Gow, I.J., Barette, M., Dion, S., Fortman, M., Introduction l administration pub lique,Gaetan Morin, Montral, 1987, p.31. 51

52

Celelalte aporturi sint mai complexe si intrepatrunse. Astfel, o ramura a aceste i genealogii coboara din Max Weber, marele sociolog german. Plecind de la studiile istorice comparate, We ber a analizat fundamentele legitimitatii intr-o societate si rolul birocratiei in societatea m oderna (a se vedea Economie si societate, cap 7), tema birocratiei fiind inca foarte studiata. In plus, acea sta tema a alimentat studiul administratiei comparate, desi aceasta are si alte componenete. Cealalta directi e de cercetare care coboara din Weber este teoria organizatiilor sau sociologia organizatiilor. Cind teoria organizatiilor apartine liniei weberiene, ea se situeaza intr-o pers pectiva de stiinta sociala fundamentala. Cu toate aceastea, trebuie sa tinemn cont ca aceasta teorie a evol uat in relatie strinsa cu teoria normativa corespondenta, adica cea care deriva din Taylor. Acest inginer american a dezvoltat, la sfirsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea, o metoda numita organizatia stiintifica a muncii , o aplicare a conceptului weberian al rationalitatii in domeniul organizar ii muncii. Convins ca muncitorii din industrie sint neproductivi pentru ca nu erau instruiti cum sa-si realizeze sarcinile, Taylor, prin observarea atenta a procesului de munca, a conceput cel mai eficient mijloc de realizare a unei operatii dupa principiul timp si miscare (cronometrarea activitatii). Aceasta meto da este inca prezenta in stiintele practice ale gestiunii, chiar daca a devenit mai sofisticata. Taylorismul a dat nastere unui curent de opozitie critica repetitivitatea si mon otonia, ritmul foarte accelerat impus procesului de munca. Aceste studii ale lui Mayo au pus bazele, i n anii 30 ai secolului trecut, scolii de relatii umane. Aceste studii sint centrate pe motivatiile anga jatilor, pe satisfactia si angajamentul lor fata de organizatie. Este un curent minoritar in stiinta gestiu nii, dar a stimulat cercetari asupra comportamentului in sinul organizatiei, curentul fiind legat de studiile behavioraliste din stiinta politica. Inca din timpul lui Weber si Taylor, o alta perspectiva este initiata de Woodrow Wilson, si anume abordarea politica a fenomenului administrativ. Woodrow Wilson (1856-1924) Presedinte al Statelor Unite din 1913 pina in 1921, fondator al Societatii Natiu nilor (1920), premiu Nobel pentru pace (1919), Wilson a fost, din 1871, profesor de stiinte politice la Princeton University. A jucat un rol c rucial in dezvoltarea gindirii economice si politice americane, fiind de asemenea la originea unei noi conceptii asupra rolului universitatii si a misiunii cunoasterii in societatea moderna. Wilson a contribuit astfel la dezvoltarea unei noi teorii politice (teoriile constitution ale) care a stat la baza reformelor institutionale a sistemului politic american si a formulat relatia dintre fenomenele politice (practica guve rnamentala) si activitatea de cercetare. Studiile sale politice asupra organizarii constitutionale sint un exemplu al acestei noi viziuni asupra

cercetarii in serviciul puterii publice. In lumina acestor principii, Wilson a reorganizat universitatea Princeton : rolul universitatii ar trebui sa fie acela de loc de educatie a elitelor politice definite nu prin origine sociala ci prin nevoile guvernarii. In contrast cu filozofia aca demica engleza si germana, conform careia rolul esential al scolii superioare este de a prezerva cultura si de a stimula eruditia, Wilson co nsidera ca misiunea universitatii moderne trebuie sa consiste in a oferi solutii celor mai importante probleme, adica, in viziunea lui, proble me de guvernare eficace si de pregatire a unei clase politice care sa fie formata atit din profesionisti, administratori cit si din savanti (c adre academice, universitari). Continind contributia lui Wilson la dezvoltarea stiintei administrative, lucrare a Studiul administratiei apare in 1887, cind acesta era profesor de stiinte politice la Princeton. In ace lasi timp, acest studiu, propunind introducerea de metode de administratie stiintifica in cadrul administ ratiei publice, a stat la baza reformei administratiei americane. Alte obiective ale reformei vizau intre altele, critica patronajului, expresie a coruptiei din sistemul american, care afecta calitatea si eficienta a dministratiei, prin separarea administratiei de politica. Acest text este considerat prima reflectie teoretica americana asupra stiintei a dministrative. In aceasta analiza, Wilson a elaborat in mod stiintific trasaturile esentiale si principiil e directoare ale viitoarei stiinte administrative. Scopul acestei lucrari a fost sa demonstreze ca reforma in curs a functiei publice este o conditie, sau un mijloc, pentru ameliorarea organizarii administratiei si a meto delor sale. Originalitatea analizei consta in faptul ca a subliniat necesitatea unei stiinte administrative pragmatice, al carei obiectiv principal trebuie sa fie descoperirea a ceea ce guvernul poate sa faca in mod core ct si cu succes. Al 53

doilea obiectiv viza mijloacele prin care guvernul isi poate realiza scopurile i n modul cel mai eficace posibil si cu cel mai mic cost posibil, atit financiar cit si de energie. Aceast a stiinta era cu atit mai necesara cu cit functia publica era in expansiune. Fenomenul de dezvoltare a fun ctiei publice cerea o noua conceptie asupra rolului Statului, care trebuia sa-si intareasca controlul asupr a activitatii celor mai importante firme (de comunicatii, feroviare). Viziunea lui Wilson este de fapt o viziune a practicii administrative dupa model ul european pe care el a incercat sa-l adapteze caracterului federal al Statului american si democratiei americane. Intr-adevar, Wilson a fost influentat de realizarile stiintei europene, dar a fost constient de necesitatea americanizarii acestei stiinte, care trebuia sa devina independenta de originile ei franco-germ ane. In conceptia lui Wilson, pentru ca functiile administratiei sa fie utile si eficace, aceasta treb uie sa fie independenta de regimul politic. Se enunta astfel principiul autonomiei administratiei fata de p olitic, care va deveni dihotomia clasica administratie / politica. Mai tirziu, s-a produs o jonctiune intre viziunea wilsoniana, de reformare a vie tii politice, si miscarea organizarii stiintifice a muncii, aceasta conceptie integrata fiind aplicata la nivelul administratiei municipale (management municipal). In concluzie, stiinta administratiei publice din SUA urca pina la Wilson si a fost influentata de stiinta de gestiune a afacerilor. In SUA studiul administratiei este legat de departamentul de stiinte politice, dar in ultimul timp s-au infiintat scoli autonome de administratie publice. In plus, in studiul administratiei se manifesta influenta facultatilor de management, scolile de administratie publica facind sinteza intre abordarea politica si manageriala. In Europa, pozitia dominanta a dreptului administrativ a impiedicat sectorul pub lic sa beneficieze de progresele stiintei de gestiune a afacerilor si aceasta viziune juridica este pr eponderenta in studiile administrative. Si in Romania, daca observam programele academice, remarcam ca s int prezente toate cele patru branse ale arborelui genealogic : dreptul administrativ care face par te din dreptul public studiat in facultatile de drept si de administratie publica ; perspectiva manageriala si de gestiune predata in scoli de administratie publica; demersul sociologic axat pe teoria organizatiilor si a birocratiei ; adordarea politica (wilsoniana) in departamentele de stiinte politice si in scolile de adm inistratie publice. 4) Fragmentarea teoretica si disciplinara a studiului administratiei Observam din prezentarea acestei perspective largi asupra constituirii si evolut iei cunoasterii fenomenului

administrativ ca mai multe domenii fundamentale sint interesate si implicate in analiza administratiei. Studiul administratiei este profund diferentiat in functie de diferitele perspec tivele si demersuri stiintifice si disciplinare. : . dreptul, in ceea ce priveste institutiile administrative si regulile lor de func tionare, raporturile dintre cetateni si Stat, si controlul juridic al administratiei; . stiinta economica, cit priveste oferta, cererea, costul si randamentul serviciil or publice, politica industriala, reglementarea industriei si comertului etc; . sociologia organizatiilor, sociologia birocratiei, a elitei administrative, a cl aselor sociale, ale profesiilor ; . psihologia, care studiaza comportamentul, motivatia si rationalitatea, ca si mas urarea abilitatilor si competentelor angajatilor in momentul recrutarii sau avansarii ; . istoria sistemelor politice, economice si sociale; . stiinta politica, cit priveste controlul si responsabilitatea puterii administra tive, analiza sistemelor politice sau teoria Statului; analiza politicilor publice. Putem adauga acestei liste mai multe stiinte aplicate care studiaza administrati a publica : 54

. scolile si facultatile de administratie publica sau de management care formeaza studentii pentru cariera atit in sectorul public cit si in domeniul afacerilor ; . relatii industriale care acorda o atentie deosebita negocierilor colective, grev elor, avantajelor sociale si gestiunii de personal in sectorul public ; . discipline sectoriale care tin de sectorul public: administratie scolara sau de spital, servicii sociale, criminologie etc. Desi fiecare demers are problematica si metodologia sa, unele din aceste discipl ine au pretentia ca furnizeaza un cadru de analiza capabil sa surprinda toate dimensiunile administr atiei publice. Cele mai importante tipuri de analiza sint perspectiva juridica, cu institutia c a obiect de studiu privilegiat, sociologia care studiaza organizatiile de toate tipurile si gestiunea care pune in relief procesele de management. 5) Tipuri de cercetari Fie ca le consideram demesuri (perspective de analiza) in cadrul unei stiintei a dministrative fie ca le consideram discipline stiintifice autonome care analizeaza fenomene administrati ve, cunoasterea administratiei publice se realizeaza in principal prin urmatoarele tipuri de cer cetari : a) Perspectiva juridico-politica Asa cum am vazut, aceast demers este cel mai vechi, si el este centrat pe studiu l structurilor si functionarii administratiei etatice. Impregnata de doctrina traditionala a dreptului public, aceasta viziune concepe administratia publica ca fiind subordonata politicului : administratia prepara s i executa decizia politica. Administratia este o institutie specifica care, urmarind satisfacerea interesulu i general, este investita cu prerogative specifice. Studiul ei este o prelungire a dreptului administrativ, a sa cum institutiile politice prelungesc dreptul constitutional. Conceputa astfel, administratia publica este domeniul de studiu al juristilor si al anumitor politologi. Desi dorinta este de a face din studiul administratiei o stiinta pozitiva distincta d e dreptul administrativ (disciplina normativa), analistii ramin tributari schemelor si teoriilor formula te pentru analiza juridica. Aceasta tendinta se traduce prin importanta acordata mecanismelor juridice pentr u cunoasterea si intelegerea functionarii administratiei, prin utilizarea unor concepte imprumuta te din dreptul administrativ, prin problemele abordate : structuri, actiune, control, care sint cele din tratatele de drept

administrativ. Metodele de cercetare sint de asemenea cele din domeniul juridic, adica tendinta catre descriere, fara interes pentru explicarea cauzei fenomenelor. b) Perspectiva manageriala Aceasta viziune, care asimileaza administratia gestiunii, isi propune sa constru iasca o disciplina noua in jurul acestui obiect specific. Chiar daca imbraca mai multe forme, aceasta disci plina este conceputa ca o stiinta a managementului, a organizarii rationale a mijloacelor materiale si uma ne pentru a atinge un obiectiv precis. In acest sens, ea este o prelungire a reflectiei lui Taylor si Fayol care viza i n principal amelioararea metodelor de munca in intreprindere. Efortul de teoretizare este totusi mai sist ematic, se bazeza pe formularea de teze mai nunatate si abstracte. De exemplu, notiunea de profit apl icata intreprinderii este inlocuita cu cea de eficienta. Astfel, teoriile managementului aplicate sectorul ui privat capata aparenta unei cunoasteri stiintifice, ceea ce permite aplicarea lor in sectorul public. S tudiul administratiei dezoltat in aceasta perspectiva este asimilat managementului public si vizeaza eficacitatea administrativa. 55

a) Perspective sociologice Acesta perspectiva cuprinde o varietate de cercetari. Vorbim in primul rind de s ociologia politica si de stiinta politica care studiaza : dimensiunea politica a administratiei ; adminis tratia ca fenomen de putere, adica implicarea administratiei in exercitul puterii ; interdependenta dintre po litica si administratie (sistemul politic-administrativ); analizeaza puterea birocratica, fenomenul tehn ocratic; elaborarea de politici publice, in general procesul decizional. In general politologii considera studiul administratiei ca subordonat stiintei p olitice (in virtutea principiului subordonarii administratiei fata de politic), negindu-i autonomia c a stiinta. Dar chiar daca domeniile se intrepatrund, viziunea este diferita : stiinta politica studiaza si stemul politic (administratia fiind o componenta a acestuia), stiintele administrative studiaza administratia ca fenomen specific. Cit priveste sociologia organizatiilor, centrata pe analiza oricarui tip de orga nizatie, aceasta aplica studiului administratiei publice metodele de analiza folosite pentru studiul mar ilor intreprinderi, cu accent pe raporturile dintre indivizi si grupuri. Asa cum am vazut, sociologia organizatiilor s-a dezvoltat sub influenta a doua t ipuri de analize : a) analiza teoretica a lui Weber asupra birocratiei avind la baza teoria weberiana a rationalitatii (raporturi impersonale) si b) studiile psihosociologice asupra relatiilor umane in firme in dustriale (raporturi interpersonale). Reamintim principalele postulate ale sociologiei organizatiilor : . functionarea unei organizatii nu depinde numai de reguli explicite, ci si de mot ivatiile, comportamentele si strategiile actorilor ; . organizatiile sint entitati sociale complexe formate din indivizi si grupuri cu interese diferite care pot intra in conflict pentru atingerea scopurilor ; . organizatiile sint un sistem : ele evolueaza intr-un context cu care intra in re latie, contextul influenteaza structura interna si functionarea organizatiei; . analiza organizatiilor combina viziunea sistemica (cu accent pe functionarea si mentinerea

organizatiei-sistem) cu viziune individualista (analize strategice care pun acce ntul pe schimbarea organizatiei) Cele doua tipuri de cercetari sociologice (politice si organizationale) au in co mun principii epistemologice analoge: prin anchete empirice incearca sa depaseasca simpla descriere a fenomen elor avind ambitii explicative. Studiul, in perspectiva sociologica, a administratiei publice, vizeaza analiza f unctionarii organizatiilor administrative, decizia in administratie, administratie si schimbare, analiza ra porturilor dintre organizatiile administrative, a relatiilor dintre administratia centrala si cea locala. Principale metode utilizate in studiul administratiei publice Cum studiem admini stratia publica ? Studiul administratiei publice nu a inventat nimic in materie de metode de cerce tare. Ca si alte stiinte sociale, ea utilizeaza analiza documentara si statistica, sondajele, interviuril e si observatia directa. Metodele sint dictate de demersul disciplinar si stiintific al autorilor, dar si de circumstantele si obiectivele analizei. Astfel, istoricul va analiza documentele publice si privat e, arhive si memorii si, pentru istoria recenta, va face interviuri. Cei care fac analiza politicilor pub lice vor utiliza metode de 56

calcul de tip economic pentru a evalua costurile si avantajele diferitelor polit ici (analize de impact). Juristul lucreaza cu documente publice (legi, regulamente, decizii judiciare). S ociologul poate analiza date documentare despre caracteristicile sociale ale elitelor administrative, sa u, prin sondaj sau interviu, poate studia atitudini si optiuni. Politologul poate utiliza mai multe metode : un studiu de caz poate cere o analiza de documente publice pertinente, interviuri cu personalul politic sau ad ministrativ, cu reprezentantii grupurilor sau cu indivizi exteriori care sint implicati. De asem enea, el poate recurge la documente din publicatii specializate sau de informatii generale. De asemenea, exista diferite tipuri de anchete-participare in care cercetatorul cauta sa influenteze derularea evenimentului si rezultatul final. In administratia publica este cazul tipic al unui consultant care face o ancheta si care trebuie sa faca o recomandare pentru solutionarea unei pr obleme identificata de directia unei unitati administrative. Mai mult decit metodele, in studiul administratei publice, sursele sint speciale : . sint documente publice guvernamentale ; acestea sint de mai multe feluri : rapoa rte anuale ale ministerelor si diferitelor organisme, documente bugetare, conturi publice ; dif erite documente parlamentare (legi, regulamente) . alte documente sint anuarele administrative utile pentru a cunoaste structuri, e fective ale functiei publice, finante publice si anumite elemente ale marilor politici guvernamentale . studiile statistice sint alte tipuri de documente; aceastea contin serii asupra finantelor si personalului guvernamental, municipal. Exigentele cercetarii La un prim nivel, cercetatorul trebuie sa fie critic, sa nu accepte integral dis cursul documentelor oficiale, deoarece in general acestea sint facute pentru a explica si apara pozitiile si a ctiunile administratiilor care le realizeaza. Aceste documente trebuie confruntate cu datele altor guverne, cu date ale opozitiei politice, cu date obtinute de la clienti sau jurnalisti, dar si acestea analizate cu acela si spirit critic. La un al doilea nivel, cercetatorul trebuie sa tina cont de specificul unei cuno

asteri normative sau aplicate asa cum este studiul administratiei. Cercetarile in gestiune sint in general mot ivate de dorinta de a fi imediat utile, de a produce rezultate care amelioreaza performanta si eficacitat ea organizatiei. Juristii sint solicitati sa dea sfaturi practice guvernelor sau administratiilor, iar politolo gii pot fi solicitati sa colaboreze cu autoritatile publice cu ocazia unor reforme a legilor sau structur ilor, sau cind se examineaza politicile publice. Pentru cercetator, demersul critic inseamna mai ales resping erea aprosului normativ pentru a putea alege liber obiectul si metodele de analiza. Concluzii Retinem la finalul acestei prezentari a starii actuale a studiului administratie i si fenomenelor administrative, caracterul compartimentat (existenta unor curente diferite de an aliza care abordeaza studiul administratiei din puncte de vedere diferite) si compus (eterogenitatea aporturilor succesive) al acestui domeniu de cunoastere. Disciplina este fragmentata, aceasta particularitate fiind accentuata de diversi tatea contextelor nationale in care studiul administratiei s-a dezvoltat. Aceasta disciplina evolueaza si este studiata diferit in Europa si SUA. Daca in context european predomina aprosul juridic al fenomenelor administr ative axat pe studiul administratiei publice, in context americam conceptia este mai integrativa, fiin d inspirata de studiile organizationale. Cu toate acestea este eronat sa opunem in mod net o disciplina administrativa eu rpeana si una americana. Desi la nivel epistemologic dezbaterile continua cit priveste obiectul de studiu si demersul privilegiat, 57

exista influente reciproce si imprumuturi intre aceste viziuni, distanta care le separa se estompeaza tot mai mult. Modulul 5 Analiza de politici publice si evaluarea programelor

Analiza de politici publice Emergenta in anii 1980 a unei noi paradigme, cea a politicilor publice, a dat un nou imbold stiintelor administrative. Aceasta directie de analiza se inscrie pe linia abordarii politi ce a administratiei publice initiata, asa cum am vazut, de Wilson. In aceasta perspectiva, analiza se deplas eaza de la organizare la actiune. Se studiaza mai putin ce este administratia, cit mai ales ce face ea. A ceasta deplasare a determinat o reinnoire a interesului pentru studiul administratiei publice, anal izele fiind centrate pe rolul si influenta exercitata de adminsitratie in implementarea alegerilor colective. Astfel, managementul public a cunoscut noi dimensiuni cu aplicarea sa la politicile publice. Mai multe curen te importante ale analizei politicilor publice de exemplu analiza de politici ca ajutor in luarea deciziei sa u curentul evaluarii sint legate de management in masura in care ele incearca sa amelioreze fie condi tiile de luare a deciziei, fie eficacitatea alegerilor colective. Depasind cadrul strins al organizatiei, c aruia la inceput i se aplica demersul managerial, este vorba de o perspectiva integrata a actiunii politico-a dministrative care este centrata pe efectele reale ale politicii. Analiza politicilor publice este o sub-disciplina a stiintei politice care folos este metode si instrumente de analiza proprii stiintelor sociale. Tipurile de cercetari realizate difera fata de alte studii sociale, in primul rind prin subiectul sau obiectul analizei, dar si prin demersurile privilegiate. In ultimele decade a crescut interesul si numarul cercetarilor centrate pe cauze le, continutul si consecintele actiunii guvernamentale. Acest tip de cercetare si-a dezvoltat tras aturi suficient de specifice (distincte) pentru ca o noua sub-disciplina, sau demers, sa se constituie: anali za de politici publice. Termenul politica are mai multe sensuri. Unul dintre ele desemenaza lupta pentru putere, concurenta dintre fortele politice (partide, grupuri de interes), lupta pentru exercitarea influentei si ocuparea functiilor de autoritate in sinul unei comunitati, al unei tari, pe piata electorala sau in procesul de decizie. In engleza acest sens corespunde termenul ui politics . O alta semnificatie a termenului politica este cea care corespunde in engleza cuvi ntului policy si se refera la cadrul de orientare pentru actiune, la un program sau o perspectiva de activitate. Astfel, spunem ca un guvern are o politica economica, sau industriala, sau culturala, adica el opereaza un ansamblu de interventii, alege (decide) sa faca sau sa nu faca anumite alegeri intr-un domeniu specific, in

aceste cazuri in domeniile economic, industrial sau cultural. In acest sens, vor bim de politici publice, adica de acte angajate de autoritatea publica pentru a rezolva o problema sau intr-un sector care tine de resortul ei. Deci, fenomenul politic are doua dimensiuni: a) lupta pentru putere, concurenta intre fortele politice, aceasta dimensiune se deruleaza in cadrul sistemului politic; b) actiune publica (politici publice sau guvernamenta le). Pentru a evita confuziile folosim expresia analize de politici sau proces de polit ici sau procesul politicilor (traducere a conceptelor de policy analysis , respectiv policy process ) si nu analiza politica sau oces politic , termeni utilizati in analiza fenomenului de putere. In plus, agentiile guvernamentale au inceput sa foloseasca, la toate nivelurile, metode ale stiintelor sociale pentru a elabora programe publice si sa faca apel la cercetari din acest domeniu pentru a dezvolta tehnici specifice de analiza. Ca rezultat, un demers stiintific distinct s-a dezvoltat i n cadrul domeniului de analiza a politicilor publice si anume evaluarea programelor. Numarul crescut de publicatii si cursuri universitare sint axate pe analiza de p olitici si evaluarea programelor si multi dintre analistii din domeniul studiului administratiei se s pecializeaza in acest tip de cercetare. Consideram astfel ca aceasta introducere in studiul stiintelor admini strative nu ar fi completa fara o discutie a analizei de politici publice si a tehnicilor metodologice spec ifice acestui domeniu de cercetare. Acest capitol contine o prezentare a acestei sub-discipline, sau perspectiva pol itica in studiul administratiei publice, si a particularitatilor analizei de evaluare a programel or. Nu vom insista pe 58

procesul de policy in sine ci vom arata cum metodelele de cercetare prezentate i n celelalte capitole sint utilizate in studiul procesului de policy. Am vazut ca metodele variate ale colectarii de date si de analiza prezentate in capitolele precedente implica un numar limitat de activitati specifice. Cind ne referim la analiza de continut, de exemplu, ne referim la procedura de cercetare pe care o folosim. Prin contrast, policy analy sis (analiza de politici publice) se refera la un set larg de activitati si proceduri. Desi policy analysis nu este clar definita, ea contine o varietate de activitati , metode si demersuri de analiza emiprica clar definite, care au in comun faptul ca descriu, explica sau evalueaza politici publice.8 Cercetarile din acest domeniu pot sa utilizeze orice tip de cercetare, tehnici d e prelevare a datelor sau metode de analiza a datelor pe care le-am discutat in aceasta lucrare. Metodele pe care le aleg cercetatorii din acest domeniu de analiza depind de politica publica, sau de aspectul unei po litici, pe care le investigheaza. In ciuda diversitatii cercetarilor de analiza de policy, se pot identifica trasa turi comune ale acestor cercetari si in functie de aceste trasaturi comune putem identifica tipuri de an alize de politici publice. Fiecare tip de cercetare in domeniul politicilor publice corespunde diferitelor stadii ale procesului politicilor (policy process). Vom prezenta in continuare pe scurt ce este o politica publica si ce este un pro ces de formluare si elaborare a politicilor publice. Politica publica si procesul de elaborare al politicilor (policy process) Exista o varietate de definitii ale politicii publice. Numitorul comun al acesto r definitii este ideea ca politica publica este actiunea sau inactiunea guvernului intr-un domeniu de acti vitate. Orice politica publica este un fenomen complex compus din actiuni ale autoritatilor publice (de la nivel central sau local), ea implica o multitudine de actori si actiuni. Continutul unei politici publice este determinat, cit priveste scopul analizei, de felul in care se operationalizeaza conceptul in studii specifice. De exemplu, pentru Heclo, o pol itica publica este o categorie analitica cu care opereaza analistul si nu un decident (policy-maker). 9 O politica este un proces (o actiune sau inactiune in curs) si nu o decizie specifica sau o anumita actiun e si acest proces este obiectul de studiu al unui analist de politici. Procesul unei politici publice este un ansamblu de evenimente, de actiuni pe car e le efectueaza un guvern

si care au efecte asupra conditiilor societale. Astfel, el poate fi analitic dec upat, descompus, in secvente de activitati, incepind cu emergenta politicii pina la terminarea ei, de la prob lema la rezultat. O schita simplificata a celor cinci faze principale care compun un proces al politicilor publice se prezinta astfel10 : -Identificarea unei problema: tic ca cerind o rezolvare si ea este inscrisa -Formularea de solutii : sint pentru a stabili o actiune publica -Luarea deciziei : decidentul ine astfel o politica legitima o problema este idetificata de catre sistemul poli pe agenda unei autoritati publice. elaborate, studiate si negociate diferite solutii guvernamental alege o solutie particulara care dev

8 Pal, L.A., Public Policy Analysis : An Introduction, Second Edition, Nelson Ca nada, 1999. 9 Heclo, H., Review Article: Policy Analysis , British Journal of Political Science , vol. 2, 1972. 10 Aceasta grila analitica, care constituie pina astazi o referinta in studiul p oliticilor publice, ii apartine lui Jones. A se vedea Joones, Ch.O., An Introduction to the Study of Public Policy, Belmont, Duxbury Press, 19 70. 59

-Punerea in practica a programului : o politica este implementata si administrat a pe teren -Evaluarea rezultatelor : terminarea actiunii prin rezolvarea problemei Aceasta schema pune in evidenta etapele importante ale unui proces al politicilo r (de la elaborare pina la implementarea unei politici. Este o schema teoretica secventiala. In realitate, procesul nu este atit de organizat. In cazul anumitor politici sint importante anumite etape. Schema o pu tem reprezenta circular, aratind prin aceasta ca o politica nu are un inceput si un sfirsit clar delimita te. Faptul ca un guvern adopta si implementaeza o politica nu inseamna ca procesul s-a incheiat o politica crea za cereri pentru alte politici. Procesul de policy este practic continuu. Cu exceptia analizei de proces, o analiza de politici publice exploreaza in gene ral numai una sau citeva etape ale procesului. Tipuri de analiza de policy Exista mai multe clasificari ale analizelor de politici. Aici vom prezenta o tip ologie care clasifica analizele de politici in 6 tipuri. Aceasta clasificare nu este completa (in sens ul ca exista si sub-domenii de analiza de politici care nu sint prezentate in aceast suport de curs) si nici pe rfecta. Ea a fost realizata in functie de perspectivele de analiza pe care le-am prezentat intr-un capitol ante rior. Se adauga acestei clasificari studii de evaluare a programelor 1) Analiza de corelatii Acest demers considera continutul unei politici publice ca fiind variabila depen denta. Analiza de corelatii incearca sa explice de ce diferite unitati politice (stat, municipalitate) au po litici diferite, prin analizarea relatiei dintre aceste politici si caracteristicile politice, economice, sociale ale acestor entitati. De exemplu, vizeaza sa explice de ce anumite state cheltuie mult, sau mai mult deci t altele, pentru educatia superioara sau pentru bunastarea publica. In acest exemplu, explicatia are la ba za relatia statistica intre nivelul cheltuielilor si nivelul de urbanizare sau industrializare (variabile in dependente), sau statutul socio-economic al cetatenilor, sau felul in care este orgaizata guvernarea. Aceste analize incearca sa descopere ce caracteristici ale unitatilor politice p ot influenta adoptarea diferitelor tipuri de politici. Daca ne referim la ansamblul procesului politici lor accentul este pus pe etapa alegerii politicii (etapa deciziei). Acest tip de studii nu ne spune nimic despre cum schimba politicile conditiile s ociale sau cum au fost adoptate politicile respective, dar ele furnizeaza o baza pentru prezicerea adop tarii anumitor tipuri de

politici plecind de la cunoasterea caracteristicilor unitatilor politice. Analiza de corelatii nu stabileste relatii cauzale si utilizeaza in general date agregate si analiza incrucisata. 2) Analiza comportamentala (analiza behavioralista) Anumite studii isi propun sa determine ce rol joaca factorul uman in producerea anumitor tipuri de politica. Acest tip de cercetare pune accent pe atitutdini, perceptii, valori, m otivatii si modele de interactiune (variabile independente) pentru a explica variatii ale politicilor publice (variabila dependenta). Studiile behavioraliste incearca sa explice de exemplu adoptarea unei anumite le gislatii prin orientarea legislatorilor, prin perceptia pe care acestia o au despre cererile publice si i nflenta acestor perceptii asupra alegerilor facute de legislatori. Alte analize de acest tip incearca sa determin e in ce fel agentiile publice 60

influenteaza interpretarea si implementarea politicilor sau cum diferentele de c redinte sau valori ale cetatenilor pot influenta diferitele tipuri de politici adoptate. In general, datele provin direct din observatie sau din interviuri cu elitele. S tudiile behavioraliste pun accent in general pe policy choice (alegerea politicii adica procesul decizional sau pe strategia implementarii). Ele ne ajuta sa intelegem de ce sint luate anumite decizii dar n e spun putine (sau nimic) despre cum sint determinate optiunile sau ce impact are politica respectiva asup ra societatii. 3) Analiza institutionala Procesul de politici este modelat de institutiile politice ale societatii respec tive. Institutiile politice reprezinta un set de reguli de luare a deciziei, procedee si mecanisme pentru im plementarea lor. Analiza institutionala investigheaza rolul pe care institutiile politice il joaca in det erminarea tipului de politici care sint adoptate si a felului in care sint implementate. Sint analize empirice care isi propun sa descopere daca si cum institutiile, prin reguli formale, favorizeaza anumite tipuri de politici . De exemplu, procedurile influenteaza felul in care e luata o decizie, formele parlamentare fiind institu tii care determina felul in care se alege executivul. Un alt exemplu sint agentiile administrative care sint institutii ce afecteaza implementarea legislatiei. Alte analize isi pot propune sa afle ce efecte are si stemul federal (sau unitar) asupra politicilor redistributive. Studiile institutionale folosesc o multitudine de date si diferite modalitati de cercetare, dar sint analize similare cit priveste schema explicativa : aranjamentul institutional reprezinta variabila independenta. Daca ne referim la procesul de politici, aceste analize pun, in general, accentu l pe crearea agendei, pe alegerea politicii si pe etapa implementarii. 4) Analiza de proces Este un tip de studii care descrie procesul prin care anumite politici sint form ulate si adoptate, dar si elementele implicate in proces (activitati, actori). Include studii de caz care analizeaza cum sint generate cererile, cum grupurile de interes infuenteaza aceste cereri, cum se definesc optiunile de politica, cum negocierile influentea za alegerea unei optiuni, cum varianta aleasa este implementata. Alte cercetari isi propun sa analizeze ci ne influenteaza decizia, sau cui foloseste o anumita alegere. Alte analize de proces pun accentul pe impa ctul pe care il are ignorarea anumitor optiuni asupra conditiilor societale. Ele se pot centra pe oricare din stadiile procesului de policy. Sint studii anal

itice ca logica dar sint analize empirice riguroase. Sint mai putin centrate pe testarea de ipoteze si mai mult p e descrieri aprofundate. Deci ele nu opereaza cu schema standard a unei relatii intre variabile dependent e si independente si nu se identifica cu o metoda empirica specifica. 5) Analiza decizionala Responsabilii oficiali ai politicilor publice iau decizia in urma unei analize d e politica. Altfel spus, analiza precede decizia. Aceasta analiza are ca scop identificarea problemei cu care un guvern se confrunta, sa defineasca raspunsuri alternative, sa stabileasca costurile si beneficiile asoci ate fiecarei alternative. De exemplu, un analist anticipeaza ce efecte are politica de impozitare (de exem plu cresterea cu 1% a impozitului sau a TVA) asupra consumului, a modelelor de consum a diferitelor gr upuri socio-economice, asupra inflatiei, asupra vinzarilor si calculeaza costurile actiunii guvernament ale de implementare a 61

acestei taxe. Rezultatele acestor analize vor fi utilizate de decidenti. Decizia va fi luata in urma analizei efectelor pozitive (beneficii) si efectelor negative (costurile) ale actiunii. Analiza decizionala isi poate propune de asemenea sa identifice cit mai exact na tura si cauzele unor probleme pe care guvernul le poate rezolva, cit si alternativele de politici pro puse. Acest tip de analiza utilizeaza date empirice, dar pentru ca este centrata in pr incipal pe anticiparea efectelor unor politici care inca nu s-au implementat, ea foloseste cu precadere modele, teorii ale jocului, simularea. Daca ne referim la procesul de politici, acest tip de cercetare este centrata in principal, asa cum se si numeste, pe etapa deciziei (alegerea politicii, policy choice) dar si pe secvent a formarii cererii. Altfel spus, analizeaza conditiile care produc cereri de actiune guvernamentala pentru a arata cum politicile publice vor afecta aceste conditii. 6) Analiza de impact Obiectivul politicilor publice este de a schimba sau conserva anumiti parametri ai societatii. Deoarece politicile publice au inevitabil un anumit efect, nu putem sti dinainte daca efe ctul real este cel anticipat. Analiza de impact este cea care descopera ce efecte are o politica. Sa luam ca exemplu analiza de impact al politicii de construire de autostrazi. C ercetatorul va analiza cum aceste autostrazi vor afecta viteza si costul transportului, cum influenteaza de zvoltarea urbana, cum afecteaza mediul, cum afecteaza anumite grupuri de cetateni, cum va contribui la declinul transportului feroviar sau probleme legate de energie (cum o posibila criza a petrolului poate afecta acest transport) si cum vor actiona grupurile de interes asupra actiunii guvernamentale. Studiul de impact analizeaza impactul politicii, cererea de actiune, agregarea s i articularea intereselor. Deoarece incearca stabilirea relatiilor cauza / efect, acest tip de analiza cere o cercetare riguroasa bazata pe modelul cauzal. Politica, sau anumite aspecte ale ei, este variabila dependen ta iar conditiile sociale variabila independenta, obiectivul analizei fiind de a determina diferenta pe ca re politica o induce intr-o stare de fapt Metodele de colectare si analiza a datelor sint determinate de natura politicii studiate, oricare din metodele cunoascute putind fi utilizata. Evaluarea de programe Este un tip de cercetare specifica :

1) este realizata de agentii guvernamentale, in timp ce analizele precedente sin t initiate si realizate de cercetatori universitari 2) evauarea de program pune accent pe programe specifice care fac parte dintr-o politica, in timp ce analizele de policy sint in general (desi nu mereu) axate pe politicile din care programele fac parte 3) in timp ce analiza de politici foloseste metode de cercetare din stiintele so ciale, evaluarea de program si-a dezvoltat tehnici proprii sau a adaptat metode din alte domenii (ca de exemplu stiinta managementului din domeniul afacerilor) Obiectivul fundamental al evaluarii de program este de a determina daca un progr am specific si-a atins sau nu obiectivele, iar daca nu, sa identifice cauzele esecului. 62

De exemplu, departamentul agriculturii vrea sa stie daca programul de incurajare a fermierilor de a cultiva mai mult porumb pentru a produce biocombustibil are efectele dorite. Dac a fermierii au cultivat mai mult porumb, evaluatorii vor sa stie daca acestia au facut-o din cauza progr amului sau din alte cauze. Daca fermierii nu au cultivat mai mult porumb, evaluatorii vor sa stie daca acea sta este pentru ca ei nu au cunoscut programul sau pentru ca incitativele oferite de program au fost prea mi ci, sau din alte cauze. In afara intrebarilor referitoare la eficacitatea programului, cercetatorii din domeniul evaluarii isi pun intrebari asupra eficientei programului. Altfel spus, analizeaza daca beneficiil e produse de program depasesc costurile. In caz contrar, adica al unor beneficii mai mici decit costu rile, programul este ineficient. In exemplul dat, evaluatorii pot descoperi ca programul a dus la cre sterea productiei de porumb, dar descopera in acelasi timp ca economia facuta ca urmare a reducerii i mporturilor de petrol este mai mica decit costurile implicate de programul de incurajare a culturii po rumbului (subventiile acordate fermierilor si alte cheltuieli legate de program). Tehnica utilizata este analiza cost / beneficiu. Aceasta este o proceduta tehnic a destinata cuantificarii cheltuielilor (costurilor) actiunii guvernamentale prin analize derivate din eco nomie. In afara faptului ca aceasta analiza ne arata daca un program este sau nu eficie nt, ea poate fi utilizata pentru a aprecia cit de mult cistiga societatea din beneficiile respective. Metode empirice si analiza de politici Discutarea analizei cost / beneficiu este un aspect important al analizei de pol itici. Aceasta analiza cost / beneficiu poate fi destul de usoara in exemplul dat (sau in alte cazuri) daca pr eturile sint identificabile. Dar daca un program isi propune de exemplu sa reduca mortalitatea prin cancer pr in cresterea finantarii cercetarii sau prin incurajarea controalelor regulate este mai greu de aplicat a ceasta metoda. Cum se poate stabili pretul unei vieti umane ? sau cum putem cuantifica egalitatea oprtunitat ilor intr-o politica care isi fixeaza acest obiectiv ? Acestea sint doar doua exemple, dar foarte adesea politicile publice sint direct ionate catre obiective care nu sint usor masurabile si cuntificabile. In afara faptului ca vizeaza scopuri c are nu sint usor cunatificabile, politicile publice sint centrate pe probleme complexe care au ma i multe cauze si au in general mai mute obiective si deci mai multe efecte. Aceasta particularitate ridica probleme pentru analiza empirica. Altfel spus, in seamna ca analistii trebuie sa fie creativi in operationalizare, ca se confrunta cu dificultati in proiectar

ea cercetarii, ca trebuie sa formuleze ipoteze rivale alternative. Din cauza acestor caracteristici, evaluare a de program si analiza de politici furnizeaza excelente exemple ale importantei proiectului de cercetare, sau a importantei etapei de colectare si analiza a datelor. Deoarece poiticile publice sint raspunsuri la probleme sociale importante si afe cteaza un numar mare de indivizi in moduri diferite, cercetatorii sint rareori capabili sa controleze ad optarea unei forme de politica prin metoda experimentala si pot rareori sa controleze cine este si cine nu este afectat de politica. De asemenea, adesea analistul de politici este solicitat sa evalueze efectele polit icii dupa ce aceasta a fost implementata, alteori nu poate masura variabila dependenta. Ei trebuie sa realiz eze un experiment fara pretest. Desi este o practica neuzuala, este posibil ca in analiza de politici sa se real izeze un experiment daca guvernul vrea sa coopereze cu cercetatorii. Au fost realizate astfel de experime nte in legatura cu politici noi politici de reformare a bunastarii pubice, politici de crestere a nivelui de trai in zone rurale, etc. Aceasta inseamna ca analistii de politici publice si in general analistii din st iintele sociale trebuie sa fie 63

experti in utilizarea metodei quasi-experimentale si in utilizarea analizei de d ate pentru a realiza controlul experimental. Deoarece politicile publice se aplica unor intregi comunitati, analiza comparata este importanta in acest tip de cercetare. Adesea, cea mai buna cale de a realiza un control experimental este de a compara diferite unitati politice similare care au avut politici diferite, pentru a vedea daca po litica respectiva a avut efecte asupra conditiilor societale. Cit priveste colectarea de date, data fiind complexitatea politicilor publice si a efectelor produse, este nevoie de metode de masurare a conceptelor. Cind avem de-a face cu astfel de var iabile complexe este important sa avem o varietate de operationalizari pentru a fi siguri ca masurile (indicatorii) reflecta complexitatea fenomenului pe care il reprezinta. Mai mult, trebuie sa fim capabi li sa testam si sa demonstram validitatea indicatorilor. Exista diferite metode de colectare a datelor cerute de analiza de politici. Dac a politica vizeaza schimbarea anumitor comportamente (de exemplu fumat), este necesar sa folosim an cheta pentru a determina daca un comportament s-a schimbat sau nu, si daca politica este sau nu cauza schimbarii observate. Daca politicile vizeaza alte tipuri de comportamente (de exemplu chet uieli de consum, comportamente legate de somaj) se poate folosi metoda agregarii datelor. Deoarece orice politica publica are mai multe obiective, un studiu poate folosi mai multe metode de prelevare a datelor. Altfel spus, pentru fiecare variabila dependenta se poate f olosi o metoda specifica. In cazul unor politici deosebit de complexe (de exemplu in relatii internationale), cind datele diecte sint greu disponibile, analistul poate recurge la simulare si teoria jocurilor pentru a ve dea cum o politica poate afecta comportamente. In cele din urma, in analiza de politici publice cercetatorii trebuie sa faca fa ta unor dificultati cu care alti analisti nu se confrunta : este presiunea acomodarii cercetarii cu nevoile insti tutiei care comanda si sponsorizeaza cercetarea. Analiza de politici si in special evaluarea de program sint in general cerute si platite de agentii guvernamentale care sint interesate de anumite informatii pentru anumite obiecti ve, in termen scurt si cu buget limitat. Aceste conditii nu ridica probleme atita timp cit cercetatorul ac cepta limitele impuse. Probleme pot sa apara daca agentia-sponsor vrea sa se asigure ca cercetarea arat a ca politica este eficienta / ineficienta, sau ca are anumite efecte dorite. Altfel spus, li se cere analist ilor sa utilizeze metode stiintifice neadecvate sau sa ajunga la anumite concluzii prestabilite. In acest

caz, rezultalele cercetarii, nerespectind criteriul obiectivitatii, servesc interesele unor actori politici i mportanti sau ale agentieisponsor. Faptul ca agentiile publice si grupuri de interese politice sau economice incear ca sa influenteze rezultatele cercetarii in sensul intereselor lor ridica problema eticii cercetar ii. 64

Modulul 6

Etapele procesului de cercetare . Formularea problematicii

O cercetare se organizeaza pe etape, fiecare etapa dind ocazia cercetatorului sa se asigure ca este in directia buna. O cercetare are 4 etape principale, fiecare subdivizata in mai mu lte sub-etape. Etapele sint etapele sint transdisciplinare, in sensul ca indiferent de obiectul de studiu sa u disciplina, chiar daca vocabularul variaza adesea de la o un domeniu de studiu la altul, regasim totusi aceleasi etape principale. Alegerea subiectului Subiectul este raspunsul pe care il dam cind cineva ne intreaba la ce lucrezi, ca re este tema lucrarii coruptie, politica externa, decizie in Uniunea europeana, tranzitie post-comunis ta, impozite, saracia in Romania, secte religioase, sindicatele in secolul XX, bugetul local, toxicomania la tineri. Este indicat sa enuntam subiectul in citeva cuvinte si nu folosind un singur ter men : de exemplu, reusita scolara a elevilor de liceu , si nu tinerii . Aceasta ne va ajuta in fazele urmatoare , de explorare a literaturii. Observatie preliminara Expresia subiect de cercetare si obiect de cercetare sint adesea folosite indist inct in literatura. De cele mai multe ori insa, subiectul de cercetare este echivalent al problematicii generale de cercetare, iar obiectul cercetarii se refera la problematica specifica de cercetare. Alegerea temei de cercetare Cercetarea este sau impusa (lucrari de cercetare in institutii, alocarea de burs e, subventii de cercetare acordate de partide, guvern) sau este o alegere libera. Alegerea subiectului nu face parte in mod normal din proicetul de cercetare deoa rece il precede in timp, dar calitatea proiectului si succesul cercetarii depind adesea de consideratiile care au intervenit in alegerea subiectului. Consideratii in alegere : 1) Studentul (sau cercetatorul) trebuie sa se asigure de interesul pentru subiec t. Daca sintem putin sau de loc captivati de subiect, nu putem investi energie intelectuala pentru a duce la bun sfirsit cercetarea si nu putem surmonta dificultatile inerente cercetarii (cursa cu timp ul, problema resurselor materiale). 2) Pertinenta sociala a subiectului. Saracia, coruptia, divortul la tineri teme-, in special in sau alte

stiintele sociale aplicate, sint teme a caror cercetare vizeaza o ameliorare a p arametrilor sociali. Deci intentia care sta la baza alegerii subiectului poate fi cercetarea fundamen tala (aprofundarea cunoasterii unui subiect) sau un interes practic (aplicare practica). 3) Acest aspect, al obiectivului analizei - descriere, clasificare, explicatie s au interpretare face parte din problematica cercetarii. De exemplu, daca studiem toxicomania, alegerea poat e fi in scopul remedierii situatiei, dar poate sa fie si cunoasterea teoretica a unui fenomen, de exemplu procesul decizional la nivel european. 4) Trebuie sa ne asiguram ca exista o tratare anterioara a subiectului. Daca nim eni nu a fost preocupat de acest subiect, nu putem dispune de informatii, de referinte, aceste materiale facind parte din etapa obligatorie a revistei literaturii , necesara cind se formuleaza pr oblematica. - nu 65

5) Se ia in consideratie disponibilitatea informatiei referitoare la obiectul de studiu. Orice subiect poate sa fie in sine interesant de analizat, dar analiza poate ridica probleme m ajore: informatia necesara este rara, sau confidentiala, deci neaccesibila, sau informatia este ne pertinenta pentru aspectul pe care il studiem. De exemplu, daca studiem decizii guvernamentale si daca nu avem acces la aceste documente nu putem realiza cercetarea. Sau, daca realizam o anal iza care necesita intervievarea unor lideri, trebuie sa ne asiguram ca avem acces la acestia, treb uia, inainte de a incepe cercetarea sa obtinem autorizatii cit priveste locul si momentul colectar ii de date sau obtinerea de interviuri. Retinem importanta accesibilitatii surselor (persoane, locuri, documente). 6) Disponibilitatea instrumentelor de lucru sau tehnici de cercetare t de importanta ca precedentele dar pentru anumite subiecte poate fi determinanata. nu este ati

7) Trebuie tinut cont si de alte consideratii : timp disponibil; resurse materiale daca cercetarea antreneaza costuri (de exemplu, daca studiem o tara alta decit a noastra, aceast a implica costuri de transport, cazare ; in acest caz trebuie sa ne asiguram ca ele pot fi asumate de un organism sau universitate prin subventii sau burse) ; daca este o cercetare in echipa, trebui e sa ne asiguram ca toti membrii sint suficient de interesati de subiect. Surse de inspiratie . experienta traita . schimb de idei . observare anturaj, context (realitatea) national, internationala . dorinta de a fi util . cercetari realizate pe care le cunoastem sau care ne suscita interesul Formularea (definirea) problematicii (problemei) de cercetare Vom aborda succesiv : -rolul formularii unei probleme de cercetare -natura problemei de cercetare -etapele formularii -formularea problemei specifice Rolul formularii unei probleme Einstein spunea ca in cercetare sint mai importante intrebarile decit raspunsuri le. Intr-adevar, orice demers stiintific este un demers de interogatie, de chestionare. Din cauza aceas

ta, curiozitatea este un atribut esential al unui bun savant. Cercetarea stiintifica poate aduce raspunsu ri aplicabile imediat la solutionarea unor probleme sociale, dar chiar si atunci, primele raspunsuri nu f ac decit sa relanseze un alt proces de cercetare. Dar aceste intrebari care sint la originea demersului stiintific nu apar din nea nt. Daca la un moment dat ne punem o intrebare este pentru ca am constatat o problema. In general, definim o problema ca fiind un ecart constatat intre o situatie de p lecare nesatisfacatoare si o situatie dezirabila la care vrem sa ajungem. Rolul de a rezolva aceasta problema revine cercetarii. Formularea unei problema ne rii. Ne putem pune mai multe intrebari referitoare cercetarea stiintifica. Fie intrebarea a primit deja un ctual al cunoasterii, fie 66 permite sa punem o intrebare care va da sens cerceta la lumea reala, dar nu toate sint pertinente pentru ca raspuns, fie nu se poate raspunde la ea la nivelul a

intrebarea nu are sens, adica pune in relatie elemente (fapte) care nu legatura intre ele. De exemplu, intre tabagismul unui lider si deciziile unei tari, nu exista o legatura, a ne pune o astfel de intrbare nu are sens. Dar intre sinucidere si temperatura, da, ne putem intreba daca exista un raport, si, chiar daca aceasta realtie nu s-a verificat, Durkheim a formulat-o si a cercetat-o. Deci, rolul formularii unei problematici este de a permite elaborarea unor intre bari pertinente (semnificative) cit priveste un obiect de studiu. Ce este o problema de cercetare De exemplu, somajul la tineri este o problema individuala si colectiva, este o p roblema sociala care este pertinenta si ca problema de cercetare stiintifca. Nu orice aspect al realitatii poate fi o problema de cercetare. In cercetarea stiintifica (fundamentala), cercetatorul nu formuleaza o problema dupa pertinenta sociala, ci pentru cunoasterea in sine. Constiinta sociala sau politica, care implica judeca ti de valoare nu intra in ecuatie. Pentru a intelege, este diferenta dintre politician si politolog. Primu l analizeaza si rezolva probleme din sfera politicului, obiectivul celui de-al doilea este de a le cunoa ste si explica (judecati de fapt). Insa, constiinta sociala si politica a cercetatorului se poate manifesta cind decide ce problema sau abordeze, si in ce fel o va face, adica cu ce teorii, din ce perspectiva, ce viz iune va adopta. Cum formulam concret o problematica ? Formularea problematicii are doua momente, fiecare cu doua etape: -formularea problemei generale de cercetare etape : identificarea elementelor pr oblemei si enuntarea intrebarii generale de cercetare -formularea problemei specifice de cercetare : alegerea problemei specifice si e nuntarea chestiunii specifice a) Problema generala este tema generala sau subiectul cercetarii

O tema trebuie cunoscuta inainte de a o analiza. De exemplu, vrem sa studiem pol itica externa a unui stat. Este o problematica prea generala. Chiar daca am alege sa studiem relatiile cu a numite tari, tot este prea general pentru a realiza o cercetare serioasa. Exista prea multe dimensiuni si u nghiuri de analiza. Putem alege de exemplu un domeniu aparare, comert, apararea mediului. Sau putem analiz a comportamentului anumitor actori in domeniul politicii externe. Putem analiza procesul decizional , dar si aceasta tema este generala. Ne putem centra fie pe luarea deciziei, fie pe aplicarea ei. deciziei sau aplicarea, sau pe comportamentul guvernului. Exista deci intr-o tematica mai multe elemente care f

ac parte din acelasi subiect. Obiectul de cercetare este o dimensiune a unui realitati, fenomen, sau proces. Cum poate un incepator sa recunoasca elementele sau dimenisunile unui fenomen ? Prin lectura. Dupa alegerea temei generale, se constituie bibiografia cea mai larga posibil. C ercetarea bibliografica are 2 functii : ne ajuta sa determinam amploarea materialului disponibil si ne permi te o prima aproximare a ceea ce vom gasi ca sursa de documentare pentru analiza propriu zisa. Sau, in an umite cazuri, si aceasta este situatia comuna, sa evitam sa studiem ceea ce s-a facut deja, cu exceptia c azului in care este pertinent sa verificam concluziile altor analize. Aceasta etapa poata fi determinanta in decizia de a alege tema. Daca bibliografi a este suficienta, cercetarea poate sa inceapa. Nu este vorba sa citim tot materialul repertoriat, ci numai lucrarile generale, pentru a vedea cum a fost tratat subiectul, sa reperam dimensiunile fenomenului si unghiuri posibile de 67

analiza. Aceasta prima lectura ne permite sa identificam variabilele si indicato rii folosite de alti autori, din aceste lucrari putem sesiza anumite legaturi intre elemente, de exemplu, daca an alizam procesul decizional legaturi intre obiective si comportamente, intre comportamente si sti lul decizional. Aceasta etapa exploratorie ne ajuta sa enunta intrebarea generala a cercetarii s i sa alegem tema specifica. Cum am spus, este indicat sa formulam subiectul in mai multe cuvinte si nu unul. Prin consultarea dictionarului se poate constitui o lista de cuvinte cheie , utila cind cautam mater iale si documente in biblioteci unde documentele sint inventariate si pe teme, nu numai pe autori. Es te de altfel aceiasi procedura ca atunci cind cautam informatii pe net. Pentru clasificarea informatiilor obtinute se completeaza fise de lectura. Exist a fise bibliografice (coordonatele cartii, si cota bibliotecii, daca vrem sa ne intoarcem la cartea r espectiva), fise de citatii (aide-memoire, utile cind lucram in echipa, pentru ca fiecare membru al grupului care nu a citit respectiva lucrare sa fie informat). sa stie sa stie si altii care nu au citit respectiva l ucrare) si fise de rezumat (esentialul lucrarii citite). Aceasta prima documentare ne permite primele clarificari conceptuale, si contact ul cu analize deja realizate despre propria tema. Este momentul sa introducem notiunea de Conceptul Este un cuvint, o expresie, cu care desemnam fenomene ale realitatii observabile . Conceptul, sau notiune, sau termen, este o reprezentare abstracta, este un construit. El nu este nicioda ta perfect conform fenomenului real care nu poate oricum sa fie perfect cunoscut. Este instrumentul de baza al cunoasterii si al metodei stiintifice, care intervine cind formulam problema de cercetare. In stiintele sociale conceptele sint cuvinte din vocabularul curent. De exemplu : decizie, tranzitie, coruptie, partid politic. Alti termeni, de exemplu oferta, cerere, fac parte din aparatul conceptual atit al stiintei economice cit si al stiintei politice. Ceea ce ne intereseaza este info rmatia pe care o transmit pentru domeniul respectiv de cercetare. Dictionarele contin concepte, notiuni. Pentru a identifica dimensiunile unui con cept, corespunzator unei particularitati ale fenomenului a carui expresie abstracta este conceptul, utili zam atit disctionare cit si lucrari de specialitate care au analizat fenomenul respectiv. De exemplu, conceptul coruptie : ce este, caracteristici, tipuri, sint informatii concept .

pe care le gasim in dictionare, dar si in lucrari cu caracter conceptual - lucrari care contin defin itii, tipuri -, studii de tip monografic. Un alt exemplu este conceptul liberalism . In orice dictionar politic, sociologic, economic, gasim, in afara de definitia generica, definitii ale tipurilor de liberalism eco nomic, politic, filozofic si dimensiunile conceptului care sint particularitatile fenomenului. Un concept trebuie sa fie bine definit, toti trebuie sa fim de acord asupra defi nitiei. Altfel spus, trebuie sa existe consens asupra semnificatiei conceptelor utilizate. xxx Revenim la formularea problemei generale. Tema fiind de exemplu politica externa a unei tari, literatura ne poate permite sa vedem cum au analizat altii aceasta tema generala. Poate uni i autori au analizat legatura intre obiective si comportament in politica externa, altii cum un minis tru de externe a actionat in 68

procesul de luare a deciziei, sau natura influentei unor grupuri de interes intr -un anumit domeniu de politica externa. Plecind de la analizele existente, putem sa propunem o alta tema particulara de cercetare. Pentru aceasta ne intoarcem la bibiografia de inceput sa vedem daca exista suficient material p entru propria noastra analiza. In aceasta etapa, disponibilitatea surselor este criteriul principal al alegerii. Problema specifica de cercetare (specificarea problematicii) La fel ca in etapa precedenta, a formularii problematicii generale, alegem probl ema si punem intrebarea specifica de cercetare. Asa cum am spus, in cercetarea stiintifica (fundamentala , teoretica), singurul fel de a justifica o cercetare este sa reperam lacune in lucrarile anterioare care trat eaza acelasi subiect. Pentru asta, trebuie sa citim, dar nu lucrari generale, ci studii si analize car e trateaza tema particulara. Aceste lucrari ne inspira in formularea propriei problematici, si ne indica si f elul in care o vom trata. Din aceste lecturi putem constata : . absenta totala sau partiala a cunostintelor sau analizelor pe tema pe care vrem s-o cercetam . sau vrem sa verificm o analiza, sau concluziile unui studiu de caz pe alte cazur i, pentru a vedea daca anumiti factori explicativi analizati de altii sint determinanti si in alte cazuri. De exemplu, anumite studii realizate pentru alte tari au aratat ca fenomenul de coruptie est e influentat de cultura administrativa. Noi ne putem propune sa vedem daca aceasta relatie se ve rifica si in cazul Romaniei. . sau putem constata lacune metodologice in lucrari anterioare. In acest caz, se p ot repune in discutie concluziile si propune o alta analiza . sau sint concluzii contradictorii in analiza unui fenomen : unii autori consider a ca factorul X este determinant, altii ca nu are nici o influenta. Ne propunem sa verificam. . sau cind o perspectiva teoretica nu a fost utilizata in studiul unui fenomen, ca re este demersul obisnuit in cercetare. De exemplu, analiza tranzitiilor post-comuniste, a fost i n general analizat in perspectiva teoriilor democratizarii, centrate pe alegeri rationale. Dar se pute a propune si o analiza de tip structural, sau istoric, sau culturalist.

Aceasta etapa corespunde a ceea ce numim revista literaturii , sau starea chestiuni , este, ne amintim, o analiza de teorii, adica un inventar al analizelor deja realizate ale temei, sub iectului respectiv. Revista literaturii se poate referi la informatii factuale (date diverse), dar mai ales de ordin teoretic (explicatii care au fost avansate pentru fenomenul respectiv), date de ordin metodologic (cum au facut altii). Aceasta analiza face parte integranta din lucrare si este obligatorie. Este un raport a ceea ce s-a scria despre subiect, este necesar pentru ca lector ul sa sesizeze contextul in care se situeaza propria cercetare. Textul va include : . referinte la autorii cititi, cu anul publicatiei (referinta completa va figura i n bibliografia de la sfirsitul lucrarii) . diferite aspecte ale analizei lor cit priveste subiectul . demersul teoretic utilizat . asemanari si deosebiri intre diferite analize . anumite notiuni, concepte, ale autorilor si pe care le retinem pentru propria an aliza . principale rezultate ale acestor cercetari 69

Referirea la o teorie in legatura cu problema de cercetare permite clarificarea si orientarea analizei. Orice disciplina stiintifica dispune de teorii pentru a examina obiectul ei de studiu. Teoria este un ghid in elaborarea de cercetari, furnizeaza o interpretare a realitatii. Vom vedea in continuare ce este o teorie Teoria este o structura conceptuala si un instrument de lucru. Este un ansamblu de concepte, de definitii si propozitii in relatie unle cu altele (care deci formeaza o structura) care propu ne o perspectiva sistematica, coereanta, a unui fenomen (sau clasa de fenomene). Un demers teoretic este o structura potentiala de explicatie care are anumite el emente: postulate (de exemplu postualtul actorului rational ), concepte care permit clasificarea fenomene lor. Orice teorie are concepte si specifica relatii intre ele. Am vazut in modulele anterioare astfel de perspective teoretice : structuralismul, teoriile individualist rationale. Teoriile sint generalizari, r elatii general verificabile. Folosim teoriile pentru a structura explicarea unui fenomen. Teoria este cea care sugereaza ce tip de fenomene putem analiza. De exemplu, in economie, teoria randamentelor descrescatoare sugereaza sa analizam domeniul productivitatii. Cu teoriile organizationale studiem birocratia, administratia. Cind studiem un fenomen conflictual (criza so ciala, raporturi conflictuale intre anumite grupuri sociale), putem utiliza teoria claselor socia le. De obicei, mai multe teorii coexista intr-o disciplina sau in cadrul unei sub-di scipline stiintifice. De exemplu, in stiintele administrative exista mai multe perspective teoretice : or ganizationale, formalinstitutionale etc, pe care le-am prezentat in cursul anterior. Unele teorii sint foarte genera le, altele specifice, dar si acestea au fundamente recognoscibile. De obicei o teorie a fos t elaborata gradual de unul sau mai multi autori. Pentru analiza noastra retinem si ne inspiram din teoriile care au legatura cu t ema noastra. Chiar daca nu putem cunoaste toate ramificatiile unei teorii, totusi o cunoastere minimala a t eoriilor proprii unei discipline este necesara. Acestea furnizeaza anumite perspective de explicatie s i intelegere si asigura o prima clarificare a problemei. In cercetare, teoria intervine cind formulam problema si ne ajuta sa enuntam che stiunea specifica de cercetare si in formularea ipotezei. Intrebarea specifica de cercetare Nu exista o reteta a felului cum se pune o intrebare specifica. Aceasta trebuie formulata in termeni clari si

precisi si la care putem raspunde cu informatiile disponibile si starea cunoaste rii. Daca lecturile generale ne permit sa determinam tema generala iar intrebarea gen erala da sens si orienteaza intreaga lucrare, intrebarea specifica se adreseaza unui aspect al te mei pe care il sesizam in lecturile largite. Daca de exemplu alegem analiza unui proces de decizie ca prob lematica generala, problematica specifica ar putea fi analiza rolului anumitor actori in luarea dec iziei la un anumit nivel (structura administrativa). In acest caz, intrebarea specifica de cerecetare s-a r putea formula astfel : ce determina un tip de decizie ? Presupunem ca principala problema de cercetare observata in literatura este cont radictia concluziilor diferitilor autori cit priveste rolul unui anumit factor ca element explicativ ( ce determina rolul unor actori guvernamentali, administrativi). Putem atunci relua analiza enuntind o intrebare specifica cit priveste gradul de interelatie intre prezenta acelui factor si tipul de decizie. 70

Aceasta etapa este faza cea mai importanta, cind este spiritul stiintific se man ifesta. Cercetatorul este in primul rind cineva care-si pune intrebari. Spiritul stiintific, curiozitatea sti intifica este poate mai importanta decit cunoasterea acumulata. Remarca : subiectul trebuie sa fie bine circumscris. A vrea sa studiem prea mult e aspecte ale unei realitati poate sa nu conduca la nimic. Reluam principalele etape ale formularii problemei si activitatile conexe : 1) alegerea temei generale (subiect de cercetare) -activitate anexa : construirea bibiografiei exhaustive (lecturi generale) ta conduce la : 2) identificarea problemei generale de cercetat -identificarea elementelor generale ale problemei -enuntarea chestiunii generale si alegerea obiectului de studiu (tema particular a) -activitate conexa : consultarea sistematica a lucrarilor specializate in tema p articulara ne conduce la : 3) formularea problemei specifice de cercetare -alegerea problemei specifice -enuntarea chestiunii specifice Rezumat 1) se alege o tema generala suficient de vasta dar nu prea vasta ; 2) se consulta lucrari generale pentru a repera dimensiunile sau sub-elementele temei generale asa cum sint tratate in literatura ; 3) retinem acele elemente (justificind alegerea) si formulam o intrebare cit pri veste chestiunea generala; 4) consultam lucrari specializate despre tema particulara pentru a determina cum a fost acea tema particulara tratata in literatura si pentru a determina lacune in cercetarile fa cute (cu referinte); 5) enuntam intrebarea specifica de cercetare care este justificata de lacunele c onstatate in literatura. 71 aceas

Modulul 7 : Etapa formularii ipotezei si construirea cadrului operatoriu Etapa formularii ipotezei Prima operatie de concretizare a intrebarii de cercetare consta in a raspunde su b forma unei ipoteze. Totusi, atunci cind nu putem face o predictie, ipoteza este inlocuita cu un obie ctiv de cercetare. Ipoteza Toti specialistii in metodologie stiu ce este o ipoteza dar nu o definesc in ace lasi mod. Definitia generala : Ipoteza este un raspuns anticipat la chestiunea (intrebarea ) cercetarii. Este un enunt care precizeaza o relatie anticipata si plauzibila intre fenomenele observate sa u imaginate. Unul din termeni este fenomenul observat, celalalt este un factor posibil de inf luenta. Ipoteza este un diagnostic, un raspuns anticipat, posibil. Este o predictie, o prezumtie despre ceea ce vom descoperi. Ea exprima solutia la problema aleasa. Intrebare de cercetare este clara, raspunsul este plauzibil. Obiectiv de cercetare In cercetarea calitativa (fenomene greu observabile sau masurabile), cercetatoru l nu poate prevede ce va gasi. Dupa unii autori, in acest caz, cercetarea se limiteaza la intrebarea cerc etare, fara formularea de ipoteza. Studiul raspunde la o intrebare, dar raspunsul ia forma unui obiectiv d e cercetare si nu a unei ipoteze. Insa, chiar daca nu enuntam o relatie de tip ipotetic, trebuie sa existe o idee directoare a cercetarii, iar termenii care servesc la formularea obiectivului trebuiea concretizati ca cei ai unei ipoteze. Se utilizeaza in special in analize de tip istoric si in general in lucrari descriptive. Caracteristicile ipotezei 1) Ipoteza trebuie sa fie plauzibila Ipoteza este o predictie care trebuie sa aiba un raport destul de strins cu feno menul pe care vrea sa-l explice. Raportul nu este perfect atunci este o certitudine sau adevar stiintifi c si deci nu ar mai fi nevoie de verificare. O ipoteza nu trebuie sa demonstreze un adevar evident. De exemplu , nu serveste la nimic sa punem ipoteza ca apa ingheata la 0 grade. Plauzibilitatea se refera si la pertin enta fata de fenomenul studiat. 2) Ipoteza trebuie sa fie verificabila Ipoteza este un instrument de verificare empirica. Verificarea empirica este ope

ratia prin care supozitiile, predictiile, sint confruntate cu realitatea, aidca cu faptele. Verificarea empir ica consta deci in observarea realitatii, iar ipoteza orienteaza aceasta observatie. Pentru verificarea ipotez ei trebuie sa existe informatii concrete, si acestea sa fie disponibile cercetatorului. 3) Ipoteza trebuie sa fie precisa Formularea ipotezei trebuie sa evite ambiguitatile, confuzia conceptelor. Termen ii cheie ai ipotezei trebuie sa fie clari si sa reprezinte fenomenul. Conceptele trebuie sa permita d efinirea fenomenului. Avem 2 concepte pe care le definim : de exemplu, ce intelegem prin fenomenul X s i ce intelegem prin 72

fenomenul y, apoi afirmam o legatura intre ele. Deci ipoteza foloseste concepte care trebuie sa aiba legatura cu realitatea, raspunsul trebuie sa aiba raport cu intrebarea. 4) Ipoteza trebuie sa fie comunicabila Ipoteza trebuie sa fie inteleasa la fel de toti cercetatorii. Toti trebuie sa in teleaga de ce am facut o anumita legatura intre fenomene. Ea trebuie sa fie comunicabila si sa poata fi reprodusa de altii. Pentru ca ipoteza sa aiba aceste caracteristici trebuie ca termenii ei sa fie : a) Neechivoci si precisi. Nu trebuie sa existe nici o incertitudine cit priveste interpretarea lor, astfel ipoteza este bine circumscrisa; b) Sa fie semnificativi, adica sa informeze in raport cu o realitate si o anumit a conceptie a acestei realitati. De fapt, in stiinta, ipoteza este in mod obisnuit dedusa dint r-o teorie care furnizeaza un cadru de explicatie a fenomenelor pe care le studiem. c) Sa fie neutri, adica termenii ipotezei nu trebuie sa fie formulati ca dorinte si nici sa exprime judecati personale asupra realitatii. De exemplu, este inadmisibila o fo rmulare de genul : ar fi bine ca gruprurile de interes sa ...

Cum se verifica ipoteza Nu trebuie sa incercam sa demonstram cu orice pret veridicitatea unei ipoteze. V erificarea despre care noi vorbim nu se refera la demersul exigent de falsificare a ipotezei dezvoltat de K arl Popper.11 De altfel, in stiinte sociale, putine lucrari au putut sa ajunga la un grad satisfacator de fa lsificare a ipotezei. O ipoteza nu se verifica decit incercind s-o infirmam, adica sa aratam ca nu este adevarat a, ceea ce traduce spiritul de neincredere al cercetatorului si care este propriu oricarui demers stiintific . Prin verificarea ipotezei intelegem in mod obisnuit faptul de a o confirma sau i nfirma. Infirmare inseamna ca in urma analizei datelor nu putem constata relatia postulata. Confirmarea ipo tezei inseamna ca se verifica prin analiza empirica relatia anticipata. Aceasta este o situatie destu l de rara in stiintele sociale unde este greu sa afirmam cu certitudine ca exista o relatie de cauza la efect ( asa cum ambitona Durkheim). Spunem ca ipoteza se confirma daca datele culese nu o invalideaza. Cu noasterea pleaca de la faptul ca stim ca nu stim, ca sintem siguri de ce nu este, dar nu stim de este. Aceasta este calea prin care

stiinta progreseaza. Se pleaca de la o afirmatie (cineva pretinde ca ...), ceva acceptat, care nu este neaparat o evidenta. Ca cercetator, nu sintem de acord si vrem sa demonstram contrariul. Aceasta este situatia ideala in cercetare. Intr-o cerceatre putem avansa mai multe ipoteze concurente. dar, in general, int r-o lucrare se alege doar o ipoteza, cea care ni se pare ca favorizeaza demonstratia noastra, si in functie, bineinteles, de datele de care dispunem la acel moment. Ca cercetator, trebuie sa fim exigenti cu propria noastra analiza. Din aceasta c auza, cercetatorii au in minte, anticipeaza, contra-ipoteze sau ipoteze rivale. Acestea sint explicatii c ontrare, concurente, diferite de ale noastre. Un autor trebuie sa convinga lectorul ca ipoteza lui este atit d e buna incit va rezista la orice incercare de falsificare. Aceasta inseamna ca in cercetarea stiintifica acceptam si rezultatele care contr azic ipoteza. Nu putem niciodata sa spunem ca o ipoteza este adevarata sau falsa, pentru ca descoperiri le in stiinta au un caracter provizoriu, ele sint continuu repuse in chestiune. In plus, fenomenele umane, ob iect de studiu al stiintelor sociale, au particularitatea de a se modifica in timp. Din aceasta cauza, spunem ca o ipoteza este 11 Popper, K., Conjectures et refutations, paris, Payot, 1985 (1965). 73

confirmata sau infirmata dupa cum experienta sau observarea facuta, adica analiz a, verifica sau nu supozitia, adica ipoteza. Tipuri de ipoteze O ipoteza poate fi formulata in moduri diferite. Exista trei tipuri principale : 1) Ipoteza univariata se refera la un singur fenomen a carui evolutie sau amploa re incercam s-o prezicem. Coruptia a crescut in Romania in ultimii 10 ani este un exemplu de ipote za univariata. Nu avem decit sa definim conceptul coruptie si apoi urmarim evolutia lui in timp. Cu astfel de ipoteze, cercetarea are un caracter descriptiv. 2) Ipoteza bivariata Ipoteza bivariata are doua variabile principale, pe care enuntul le pune in rela tie. Este forma cea mai curenta a ipotezei stiintifice care vizeaza explicatia fenomenelor. Aceasta rela tie intre doua fenomene poate imbraca doua forme : a) ipoteza cauzala In ipoteza de tip cauzal, un fenomen este cauza altuia. Exemplu de ipoteza cauza la : Un grad inalt de coruptie in administratia publica are efect asupra performantei acesteia . Avem do i termeni : coruptie si performanta a caror relatie prezumata trebuie s-o demonstram. Trebuie sa demonst ram ca un fenomen (coruptie) este cauza altuia (performanta). Aceste ipoteze sint greu de verifica t pentru ca relatia de cauzalitate nu poate fi observata direct. Daca in fizica este usor, in sensul ca putem observa, prin experiment, cum un fenomen determina un altul, cauzalitatea in stiinte sociale e ste o idee abstracta. b) ipoteze predictive Sint ipoteze care enunta relatii de covariatie (corelatie). De exemplu, anticipa m urmatoarea relatie : cu cit coruptia este mai mare, cu atit administratia este mai putin performanta . Ace asta relatie nu este cauzala: nu stim daca coruptia este cauza. Enuntam o relatie de concomitenta, ve rificam daca cele doua fenomene sint corelative. Poate exista o legatura intre fenomene dar aceasta nu este cauzala. Propriu acestui tip de ipoteze este apropierea a doua fenomene, restul fiind interpretar e. 3) Ipoteza multivariata Acest tip de ipoteza anunta o relatie intre mai multe fenomene. Putem afirma de exemplu, ca functionarii cei mai corupti sint cel mai putin scolarizati si cel mai putin remunerati . Corup tie, scolarizare,

remuneratie, sint legate intre ele, si impreuna, cei trei termeni pot fi prezent i, ca in ipoteza bivariata, ca fiind corelati (sint fenomene concomitente) sau in raport cauzal, adica ca unul din fenomene, sau doua, poate fi cauza coruptiei. Potrivit unei alte tipologii, putem clasifica ipotezele in ipoteze inductive si deductive. Ipoteza inductiva Ipoteza inductiva este produsa prin rationament inductiv, adica direct prin obse rvarea realitatii. Ea precede elaborarea conceptuala. Este o generalizare inductiva plecind de la cazu ri particulare, concrete, pe care le-am observat. Enuntul : Persoanele in virsta voteaza mai mult decit stu dentii este un exemplu de astfel de ipoteza. Punem in relatie virsta cu participarea la vot, pe baza ob servarii consecutive a unui fapt (mai multe alegeri), dar nu stim cauza. Cauza pentru care persoanele in vir sta voteaza mai mult decit 74

tinerii poate fi timpul liber, nevoia de socializare, constiinta politica. Pentr u astfel de ipoteze empirice, in general mai putin elaborate, se folosesc mult statisticile. Ipoteza deductiva Functioneaza pe baza rationamentului deductiv. Daca putem arata prin deductie ca anumite fapte observate pot fi logic prezise de la o teorie, atunci teoria furnizeaza o explic atie a faptului observat. Construirea unui cadru operatoriu (sau cadru conceptual) Pentru aceasta etapa a cercetarii, autorii specializati in metodologie nu folose sc aceiasi termeni. Dar cei mai multi asociaza termenul (sau sintagma) cadru operatoriu celui de cadru conceptu al , multi autori folosindu-i indistinct. Indiferent cu o n umim, aceasta este etapa de elaborare teoretica. Cadru concepual reprezinta aranjamentul conceptelor si sub-conceptelor care se c onstruieste in momentul formularii problemei pentru a pune bazele teoretice ale analizei ulterioare. Est e etapa conceptualizarii sau a constructiei teoretice. Amintim ce este un concept : conceptul este reprezentare mentala a unui fenomen pe care vrem sa-l observam. Conceptele corespund termenilor ipotezei. Analiza conceptuala este procesul de concretizare a ceea ce vrem sa observam in realitate. Analiza conceptuala incepe prin indicarea conceptelor din ipoteza sau din obiectivul de cercetare si continua prin descompunerea fiecarui concept pentru a-i degaja dimensiunile. Apoi, fiecare dim ensiune este decorticata pentru a fi tradusa in indicatori sau fenomene observabile empiric. Cu cit gradul de abstractizare al unui concept este mai ridicat, cu atit trebuie facute mai multe operatii de concretizare pentru a-l aduce la nivelul realitatii observabile. Cadrul operatoriu apartine verificarii. El reprezinta aranjamentul variabilelor si al indicatorilor. Este traducerea empirica a conceptelor teoretice din cadrul conceptual. Cadrul conceptual si cadrul operatoriu sint logic legate, ele nu se disting deci t in masura in care cadrul conceptual apartine elaborarii teoretice, in timp ce cadrul operatoriu apartine operationalizarii. De ce construim un cadru operatoriu Conceptele operatorii sint in fapt dimenisuni sau atribute ale conceptelor. De e xemplu, conceptul dependenta este abstract, in timp ce conceptul operatoiru dependenta economica este mai concret. La fel, conceptul coruptie este abstract, iar conceptul operatoriu coruptie administra tiva sau politica sint

concrete, se refera la dimensiuni ale conceptului coruptie . Conceptul operatoriu n e permite sa reperam sau sa circumscriem mai usor fapte observabile pe care le vom analiza. Ipoteza e ste cea care ne permite sa reducem abstractizarea Dar referintele sint inca prea largi, nu ne permit sa izolam concret faptele obs ervabile care vor fi analizate. Conceptul operatoriu coruptie administrativa este un fenomen observabil care comporta el insusi mai multe dimensiuni. Poate fi coruptia functionarilor, sau poate fi inal ta coruptie (a inaltilor functionari). La fel, conceptul operatoriu dependenta economica poate fi financiar a, sau comerciala etc. Daca enuntam ca exemplu urmatoarea ipoteza : satisfactia la locul de munca determ ina performanta , conceptul satisfactie la locul de munca poate evoca atit sarcinile care trebuie e xecutate, cit si raporturile cu colegii si conducerea, mediul de munca, orarul de lucru, si altel e. In acest exemplu, 75

conceptul trimite la mai multe realitati concrete. La fel si pentru conceptul per formanta , acesta are mai multe atribute concrete. Noi nu putem sa analizam toate dimenisunile, pentru ca nu toate sint pertinente pentru relatia analitica postulata (ipoteza). Aceasta este importanta cadrului operatoriu: el specifica c e anume vom studia precis pentru verificarea ipotezei. Verificarea ipotezei fiind o demonstratie stiintifica, formularea ei trebuie sa fie cit mai logic si precis facuta. Cadrul operatoriu este cel care furnizeaza referintele empirice cele mai concrete si fidele posibile, prin construirea de variabile si indicatori. De la concept la variabile Conceptele operatorii ale ipotezei concretizeaza conceptele teoretice din intreb area de cercetare. In acelasi fel, variabilele si indicatorii precizeaza cadrul operatoriu din ipoteza. Variab ilele si indicatorii sint ultimele referinte empirice, concrete, ale analizei. Variabila Este o caracteristica, un atribut, al unui fenomen observabil empiric si a carei valoare variaza in functie de observatie. De exemplu, variabila sex isi poate schimba valoarea dupa cum indivizii observati sint de sex masculin sau feminin. La fel, variabila virsta are o valoare care nu este aceiasi pentru to ti indivizii observati. De aceea trebuie sa precizam valorile variabilelor si indicatorilor sau cum aceste valori trebuie sa varieze pentru ca ipoteza sa fie infirmata sau confirmata. Anumite concepte, ca cele enuntate, sint suficient de precise pentru a deveni au tomatic variabile, in timp ce altele trebuie sa fie transformate in vederea analizei propriu zise. De exemp lu, conceptul pluralism politic este un concept operatoriu care se poate referi atit la grupuri de intere s sau la tipuri de ideologii politice. Variabila ajuta sa determinam ce vom observa in mod precis. Variabila este deci un instrument de precizie sau de specificare care permite tr aducerea enunturilor care contin concepte operatorii in enunturi care contin referinte empirice mai precis e si care permit verificarea empirica aenunturilor abstracte. Cu alte cuvinte, variabila permite sa reproduce m intr-o maniera mai concreta relatia stabilita in ipoteza si joaca un rol central in procesul de cer cetare, in masura in care ea ne ajuta sa determinam ceea ce va trebui sa observam in mod concret pentru a verifi ca ipoteza. In acelasi timp ea permite sa organizam informatia in functie de relatia logica stabilita p rin ipoteza.

Variabila este legata de un concept. Variabila nu are valoare in sine ci numai d aca traduce bine conceptul al carei reprezentare concreta este. Se numeste asa pentru ca se refera la o car acteristica care poate lua diferite valori. Ea poate face un fenomen masurabil, adica prin variabile putem proceda la masurare cu care putem estima sau evalua diferite fenomene. De exemplu, conceptul de invatare poate desemna, intre altele, capacitate de memor izare, care devine variabila pentru ca se poate masura, de exemplu prin numarul de cuvinte retinute intr-un timp dat. Pot exista variabile calitative, clasificatoare, care fac distinctie. De exemplu : religie, sex, ocupatie, tip de intreprindere, de guvern. 76

Exista si variabile cantitative: Acestea permit o masura numerica pentru a estim a, numara, stabili de procentaje, rate. De exemplu, variabila virsta sau numar copii , si toate variabilele precedate de cuvintul rata (rata de reusita, de somaj, rata de criminalitate, rata de mortalita te etc). Tipuri de variabile Ipoteza este o relatie intre variabile. O variabila are conotatii deferite dupa locul pe care il ocupa in relatia presupusa, adica in ipoteza. Din acest punct de vedere, variabilele sint : -dependenta -independenta -intermediara In general, o ipoteza are intotdeauna cel putin o variabila dependenta si una in dependenta. De exemplu, in ipoteza care afirma ca grupurile de interes determina cresterea cheltuielilor guv ernamentale , cele doua fenomene nu ocupa, din punct de vedere al logicii, acelasi loc in enunt. Unul es te cauza, adica are efect asupra celuilat fenomen. Variabila dependenta Este efectul prezumat, produsul, consecinta unui fenomen. Este variabila pasiva, rezultanta. Este ceea ce vrem sa explicam. In exemplul nostru, variabila dependenta este cheltuieli guvern amentale . Este fenomenul a carui valoare variaza in functie de valoarea celuilalt. Altfel spus, depinde de altceva, adica are o cauza. Variabila dependenta este deci partea ecuatiei care variaza in functie de variat ia celeilalte variabile. In cercetarea experimentala este variabila (fenomenul) pe care nu o manipulam, dar a care o observam pentru a evalua impactul pe care schimbarile intervenite la alte variabile le au asupra ei. Ea variaza in cursul experientei in functie de manipularile variabilei independente. Variabila independenta Este variabila a carui schimbare de valoare influenteaza asupra valorii celorlal te variabile. Cind postulam o relatie de cauza / efect (desi putin curenta in stiintele sociale), variabila independenta este cauza prezumata. In cercetarea exprimentala este variabila pe care cercetatorul o mani puleaza pentru a studia influenta asupra variabilei dependente. Se mai numeste variabila cauza, antecedenta, activa sau experimentala (in stiint e experimentale). Observatie : in stiintele sociale nu avem o relatie cauzala stricta. In acest ti

p de studii, variabila independenta este o influenta, este un factor de determinare, are incidenta, sau spunem ca are o legatura strinsa cu fenomenul-efect prezumat. Dar folosim aceasta schema cauzala pentru a intelege logica demonstratiei. Variabila intermediara In exemplul ipotezei conform careia formarea grupurilor de interes este un factor de crestere a cheltuielilor publice din cauza actiunii de lobby ale acestor grupuri , cadrul ope ratoriu nu poate fi structurat dupa schema urmatoare : Formarea grupurilor de interes = variabila independenta Cresterea cheltuielilor guvernamentale = variabila dependenta (ce analizam, ce e xplicam), 77

deoarece nu afirmam ca numai existenta grupurilor de interes duce la cresterea c heltuielilor, ci prezumam ca grupurile de interes conduc la cresterea cheltuielilor guvernamentale datorit a interventiilor lor pe linga guvern. Numai datorita presiunilor exercitate in mod organizat de aceste grupuri (actiune de lobby) ele pot antrena acest efect, de crestere a cheltuielilor guvernamentale. Astfel: . Variabila independenta = formarea grupuri de interes . Variabila intermediara = efort de lobbying . Variabila dependenta = crestere cheltuieli guvernamentale Variabila intermediara poate astfel sa joace un rol important intr-o analiza, de multe ori crucial. Prin restrictiile pe care le pune, ea poate modifica relatia postulata prin ipoteza. Acest exemplu arata ca realitatea este mai complexa decit raportul unic de cauza litate intre doua variabile si ca introducerea unei variabile intermediare nu numai ca aduce un plus de prec izie in relatia dintre variabila dependenta si variabila independenta, dar ea poate sa conduca la falsi ficarea concuziilor unor cercetari anterioare. De la variabile la indicatori Construirea variabilelor constituie deci prima etapa a elaborarii cadrului opera toriu. Determinind primul nivel de precizie a conceptelor operatorii din ipoteza, variabilele sint prima e tapa a operationalizarii acestor concepte si sint un prim pas catre cercetarea empirica. Dar aceasta prima etapa nu este suficienta, variabilele sint inca prea generale pentru a verifica empiric ipoteza. Trebuie sa introducem un al doilea nivel de precizie in operationalizar ea conceptelor. Aceasta etapa consta in construirea de indicatori care vor preciza, concretiza, variabil ele predeterminate. Indicatorul transforma in limbaj concret limbajul abstract al problematicii si i potezei (variabilele). El precizeaza variabilele si permite clasarea unui obiect intr-o categorie in funct ie de o caracteristica data. Indicatorul constituie deci un referent empiric mai precis decit variabilele, es te unitate de masura a conceptelor. El traduce dimenisunile conceptului in comportamente sau fenomene o bservabile. Indicatorul este cel mai concret referent empiric. El este mai concret decit var iabila care operationalizeaza conceptul. Daca conceptul este bine definit, adica daca am determinat ce este si ce nu este conceptul

respectiv, indicatorul este usor de construit. Un indicator nu se poate referi d ecit la o variabila, dar o variabila poate avea mai multi indicatori. In construirea indicatorilor, care este o etapa cruciala a proiectului, trebuie sa tinem cont de urmatoarele regului : 1) Trebuie sa inventariem toti indicatorii posibili pe baza literaturii de speci alitate sau a cunoasterii pe care o avem despre obiectul de studiu ; 2) Trebuie sa evaluam fiecare dintre indicatorii inventariati si sa eliminam pe cei mai putin potriviti. Exemplu : Presupunem ca obiectivul cercetarii este Evaluarea climatului social in Romania anului 2010 . In acest exemplu, una din dimensiunile retinute pentru caracterizarea clima tului social este dimensiunea economica. Trebuie deci sa cautam in realitate semne tangibile, obse rvabile, ale situatiei economice daca vrem sa putem sa verificam ipoteza. Dupa ce aceste fenomene au fo st identificate, va trebui sa gasim indicatori ale acestei dimensiuni. Astfel de elemente sint : com etrul, piata muncii, proprietatea de stat, resurse exploatate, gradul de indatorare, etc. Aceste elem ente vor indica concret 78

situatia economica a societatii. Aceste elemente sint indicatori ai dimensiunii economice care trimite la conceptul climat social . Numarul de indicatori Pot exista numerosi indicatori pentru fiecare concept pentru ca fiecare dimensiu ne poate fi observata din mai multe puncte de vedere ale manifestarilor concrete. Ce este important este c a indicatorii sa fie bine alesi, si in numar suficient. Intrucit un fenomen are mai multe particularitati, si un concept mai multe dimenisuni, nu ne putem limita la un singur indicator. Cum se construiesc indicatorii ? Pentru a gasi indicatori pentru fiecare dimensiune a conceptului trebuie sa ne p unem intrebarea Ce semne, ce indicii observabile in realitate permit sa identific aceasta dimensiun e? Pentru aceasta, facem apel la cunostinte, la experienta, la intuitie. Nu exista o lista de indicatori pentru fenomenle observabile. Ei trebuie descoperiti pentru fiecare dimensiune a concep tului. Altfel spus, trebuie sa ne asiguram ca indicatorii acopera principalele elemente ale dimensiunii. Se poate intimpla ca termenii ipotezei sa aiba de la inceput o conotatie suficient de concreta, asa incit aces tia nu necesita o analiza conceptuala completa. De exemplu, in ipoteze care includ elementul sex, virsta, venit sau scolaritate care in alte cercetari pot fi utilizati ca indicatori. In acest caz, termenul trimite la un nivel de abstractie atit de putin ridicat, incit se confunda cu indicatorul deoarece el furnizeaza semnul pr in care il observam confunda. Tipuri de indicatori Exista trei tipuri de indicatori : a) Indicatori nominali se utilizeaza in clasificari; ei opereaza o distinctie. Indi catorul este o calitate. De exemplu, indivizi care vorbesc romana, engleza, sau indica apartenenta etnica , religioasa. Ei servesc la diferentiere. b) Categorii ordinale opereaza o ierarhizare dupa marime. De exemplu: nivelul de dezvoltare, sau coruptia, poate fi mare, medie, mica. Cu indicatorii ordinali stabilim raporturi de marime sau rang. c) Categorizare numerica cea mai precisa. Indicatorii sub forma categoriilor se construiesc pe baza de numere. Puse in relatie dau intervale sau ratio. De exemplu, clasificam indiv izii dupa venit lunar : 1000 lei, 2000, 3000 lei cu care putem calcula medii sau alte forme de c alcul.

Calitatile indicatorilor Indicatorii trebuie sa respecte anumite criterii, in special precizia, fidelitat ea si validitatea. 1) Criteriul preciziei inseamna ca trebuie sa precizam cum aceasta unitate de ma sura va fi aplicata. 2) Criteriul fidelitatii cere ca un indicator sa furnizeaza rezultate constante, adica pentru fiecare aplicare identica a unei masuri unui aceluiasi obiect, trebuie sa ajungem la ace lasi rezultat 3) Creteriul validitatii se refera la capacitatea unui indicator de a reprezenta ad ecvat conceptul pe care il precizeza si masoara. Validitatea este adesea greu de stablit pentru ca cel mai adesea ea se bazeza pe o judecata de valoare, ceea ce nu trebuie sa impiedice cercetatorul sa justifice validitatea indicatorilor retinuti, de exemplu referindu-ne la literatura existe nta in special la lucrarile anterioare asupra aceluiasi subiect Indicatorii se stabilesc atit pentru variabila dependenta cit si pentru independ enta, pentru fiecare dimensiune a celor doua variabile. 79

Regruparea indicatorilor in indici Indicele regrupeaza indicatorii intr-o singura masura, este un fel de rezumat cu natificat al indicatorilor, o unitate de semnificatie. Indicele este o masura cantitativa care combina un ansamblu de indicatori de ace lasi fel. In exemplul nostru, fiecare dintre indicatorii legati de conceptul putere familiala reprezinta , luat separat, un singur fel de luare a deciziei daca sotul sau sotia decide in materie de economie a fam iliei, educatia copiilor, etc. Dar daca vrem, in final, sa stim cine detine puterea intr-o familie data, t rebuie sa examinam ansamblul deciziilor tinind cont de toti indicatorii pentru a face o singura mas ura a puterii familiale. Cu ajutorul unui sistem de ponderare numerica a fiecarui indicator putem stabili daca un cuplu este cu dominanta masculina in luarea deciziilor importante, sau daca este cu dominanta feminina sau cu tendinta egalitara. Acesta este indicele puterii familiale intr-un cuplu obtinut prin reg ruparea tuturor indicatorilor corespunzind tuturor dimensiunilor unui concept. Nu toti indicatorii se preteaza la astfel de regrupari fie nu sint de acelasi fe l, fie se masoara dificil. De exemplu, nu putem regrupa indicatori ca virsta, sex, scolaritate, apartenenta la un organism, intrucit nu sint de aceiasi natura. xxx Reprezentarea schematica cu variabile si indicatori reprezinta etape ale cadrulu i operatoriu si reproduc, relatia postulata in ipoteza, avansind in precizie. Trebuie sa nu uitam ca acest cadru operatoriu nu este valabil decit pentru o ipoteza. Orice schimbare a ipotezei cere o modificare cor espunzatoare a cadrului operatoriu. Altfel spus, putem intilni in literatura, in analiza unui fenomen, o variablila dependenta dintr-o lucrare poate fi variabila independenta in alt studiu. In mod similar, o aceiasi ipoteza poate genera cadre operatorii diferite, in functie de alegerea cercetatorilor. Dinamica cadrului operatoriu Aceasta etapa a cercetarii ne permite deci sa concretizam relatia postulata in i poteza si pe care acum sintem in masura s-o verificam empiric pentru ca am definit cu precizie variabil ele si indicatorii care ne indica ce fapte vom observa si ce categorii de date vom colecta si analiza. Dar constructia cadrului operatoriu nu se limiteaza la identificarea variabilelor si indicatorilor. Constructia cadrului operatoriu are de asemenea doua contributii aditionale. In primul rind, trebuie sa justificam alegerea variabilelor si indicatorilor. Aceasta alegere decurge atit din cunoasterea literaturii cit

si a obiectului nostru de studiu. In general, aceasta justificare intervine in a celasi timp cu alegerea variabilelor si indicatorilor. In cazul unui proiect de cercetare, ea are loc in aintea reprezentarii schematice a cadrului operatoriu. In al doilea rind, partea care se refera la cadrul operat oriu trebuie sa precizeze dinamica anticipata, adica terbuie sa indicam cum si in ce sens trebuie sa varie ze valoarea indicatorilor pentru ca sa putem afirma, la sfirsitul analizei, ca ipoteza este confirmata sau infirmata. Retinem ca intr-o analiza nu putem verifica cu toti indicatorii pertinenti. Din aceasta cauza, in stiintele sociale cercetatorii prefera sa vorbeasca mai putin de relatie cauzala si mai mu lt de covariatie sau corelatie, deoarece nu este intotdeauna usor sau posibil sa se efectueze verific area tuturor variabilelor si indicatorilor pertinenti. 80

Verificarea validitatii ipotezei In fiecare etapa a cercetarii trebuie sa facem o evaluare stiintifica, adica tre buie sa examinam validitatea interna si externa a analizei conceptuale in legatura cu ipoteza si obiectul cer cetarii. Validitate interna se refera la coerenta logica intre termenii definitorii ai ce rcetarii. Urmatoarele intrebari pot servi de ghid pentru aceasta eaminare : . daca definitia conceptelor surprinde dimensiunile si indicatorii (sau variabilel e) la baza carora a stat . daca termenii care descriu fiecare dimensiune si indicatorii ei sint unici si pr ecisi si daca legatura intre ei este evidenta Validitate externa reprezinta adecvarea intre feneomenele studiate si termenii c u care le definim. Ne intrebam in acest sens daca : . ipoteza sau obiectivul cercetarii are sens, este plauzibila . ipoteza sau obiectivul este varificabil in realitate Nu putem raspunde acestor intrebari atita timp cit lucrarea nu a fost realizata, sau analizata sau reprodusa de altii. Dar ele trebuie sa preocupe cercetatorul care trebuie sa se asigure ca exista coerenta intre diferitele stadii ale cercetarii alegerea subiectului, formulare, operationaliza re.Trebuie sa vizam intotdeauna cel mai inalt grad de validitate alegind cei mai pertinenti indicato ri pentru conceptele abstracte. In concluzie, controlul validitatii permite o intoarcere critica la a naliza conceptuala, pentru a ne asigura ca intre concepte, variabile si indicatori exista unitate de semnificati e. Rezumat . cadrul operatoriu este aranjamentul variabilelor si indicatorilor pe care trebui e sa-l construim pentru a izola echivalentele empirice ale conceptelor operatorii ale ipotezei, i n asa fel incit sa traducem aceste concepte in limbaj concret pentru a permite verificarea empirica . . Construirea cadrului operatoriu este debutul operationalizarii si in acest sens constituie partea centrala a proiectului de cercetare. Rolul lui consta in a specifica ce trebuie sa analizam concret pentru a verifica ipoteza.

. Ipoteza este o rela tie prezumata intre fenomene. . Variabila reprezinta un atribut sau o dimensiune a fenomenului studiat. Este un prim referent empiric al conceptului operatoriu din ipoteza. Cele trei tipuri de variabile : v ariabila dependenta, independenta si intermediara. . Indicatorul este un instrument de precizare si masurare a variabilelor. El permi te clasarea unui obiect intr-o categorie in raport cu o caracteristica data. . Cadrul operatoriu serveste la justificarea alegerii variabilelor si indicatorilo r. El trebuie de asemenea sa precizeze natura si orientarea schimbarii valorii indicatorilor pent ru ca sa putem confirma sau infirma ipoteza. 81

MODULUL 8 : STRATEGII DE VERIFICARE In stiintele sociale, analiza comporta diferite nivele de investigatie care se p ot etala de la observarea unei entitati sociale concrete (moduri descriptive de analiza) pina la elaborarea uno r forme abstracte de tipul demonstratiei pe baza unei ipoteze sau modele formale. In lucrari de metodologie acestea sint numite strategii de verificare (sau modur i de expunere sau de analiza). In sensul in care in politica vorbim de strategie si tactica, strategi a reprezentind orientarile generale iar tactica mijloacele specifice pentru realizarea obiectivelor general e, in cercetare, la fel, strategia de verificare este alegerea modului in care vom desfasura analiza pent ru a obtine raspunsul cel mai pertinent la problematica cercetarii. Este alegerea modului analiza sau de e xpunere pentru a demonstra ipoteza. Alegerea strategiei de verificare este o etapa importanta a cercetarii deoarece in functie de aceasta decizie determinam ce observatie vom face, ce tip de informatii vom colecta si cum le vo m trata. Tipuri de strategii de cercetare Nu exista o tipologie unica comuna tuturor autorilor a diferitelor strategii de cercetare sau de verificare, dar intilnim cel putin patru care sint cel mai des utilizate in lucrari stiintif ice. 1. Studiul de caz Este un mod de analiza foarte utilizat in stiintele sociale care se situeaza la nivelul cel mai concret al analizei. Studiul de caz nu permite generalizari, in schimb permite o analiza ap rofundata a unui fenomen dat. In studiul de caz, cercetatorul nu poate manipula variabilele analizei, el poate numai sa observe interrelatiile posibile dintre acestea. Este o strategie de cercetare empirica c are permite analiza unor realitati in care frontierele dintre fenomene si context nu sint chiar evidente si cind trebuie, in general, sa utilizam surse multiple de informatie. Studiul de caz se inspira din observatiile clinice din medicina ie. Ca si aceastea, studiul de caz utilizat in stiintele sociale isi propune sa inteleaga o ra, cel mai adesea in vederea unei interventii posibile sau probabile, dupa schema diagnostic general, in politicile publice, intr-o prima etapa a elaborarii acestora, un studiu de baza de plecare. sau din psiholog situatie singula / tratament. In caz serveste ca

Dupa natura informatiei disponibile, putem opta pentru un studiu de caz unic sau studiu de cazuri

multiple, in acest caz putind efectua o comparatie. Studiul de caz are avantajul unei mari flexibilitati in toate fazele realizarii sale, putind recurge la o panoplie larga de tratamente. Exista astfel mai multe feluri de a intreprinde un studiu de caz. Urmind gradul de abstractie, acestea sint : Forma monografica Este forma cea mai concreta si deci cea mai descriptiva de analiza. Tipul monogr afic clasic convine cel mai bine modului idiografic in sensul stric. 82

Cind am prezentat tipurile de analiza, am spus ca monografia surprinde singulari tatea si multiplele fatete ale unei entitati sau ale unui fenomen bine localizat. Cind are ca obiect o enti tate sociala, monografia incearca sa surprinda particularitatile ei, fie ca este vorba de un oras, o regi une, un partid politic, o asociatie, o comunitate. Aceste analize sint exemple clasice de descriere. Interpretarea Cind insa este vorba de studiul unui fenomen social bine definit, analiza se con centreaza asupra unei dimensiuni precise. De exemplu, analizele de antropologie sociala care sint cent rate pe expresiile culturale ale unei colectivitati. In acest caz, analistul angajeaza o interpreta re mai construita in care structurile de semnificatie depasesc cu mult simpla descriere. Facind deci apel la comprehensiune, la sensul atribuit lucrurilor si evenimentelor, acest tip de analiza este diferit a tit de descriere dar si de analiza explicativa. Explicatia Aceasta poate interveni intr-un studiu de caz sub imperativul interventiei socia le sau politice. Este cazul unei analize care-si propune sa corecteze si sa amelioreze o situatie, de exempl u reducerea somajului intr o regiune, sau a fenomenului criminalitatii intr-un oras. In aceste cazuri, studiul se bazeaza pe o problematica cel putin implicita. Obse rvatia este ghidata de o interogatie analitica prealabila oricit de vaga este aceasta. Ne gasim astfel la un nivel mai ridicat de generalizare : cazul trebuie sa fie abordat in functie de cunoasterea prealabila a fenomenului (somaj, criminalitate) inainte de a o aplica colectivitatii studiate. Observatii Desi studiul de caz este utilizat cel mai adesea pentru analize prealabile unei interventii, ea poate de asemenea servi pentru amorsarea unei elaborari teoretice. In acest caz, analiza are o functie euristica, adica de descoperire de ipoteze care pot fi generalizate apoi la un ansamblu de cazuri analoge. In acest exemplu, studiul de caz este apreciat prin capacitatea sa de a suscita piste de reflectie capabile sa conduca apoi la reguli de regularitate. Cazul nu este decit un instrument analitic intrun demers teoretic mai ambitios. In acelasi sens, studiul de caz ofera posibilitatea verificarii de ipoteze in ca zul in care repetarea metodei experimentale ar fi costisitoare. In timp ce stiintele exacte folosesc laborator ul pentru testarea de ipoteze avind in general posibilitatea de a relua experientele precedente, acest lucru n u este posibil in stiintele

sociale. Astfel, recurgerea la analiza unui caz se legitimeaza prin imposibilita tea practica de a proceda experimental. Recurenta relativ slaba a fenomenelor sociale, costurile aferente, obliga un esantionaj care se reduce cel mai adesea la unitate. Problema analistului este de a justifica alegerea cazului selectionat. El trebui e sa stabileasca in prealabil caracterul reprezentativ al exemplului ales pentru o clasa de cazuri. Cazul treb uie sa aiba o calitate demonstrativa. De exemplu, cind alegem studiul unei entitati (oras, tara) nu o facem la intimpl are, sau pentru ca ne-am nascut in acel loc. Desi argumentul cunoasterii in profunzime este valabil, cazu l identificat trebuie sa fie reprezentativ pentru un fenomen sau colectivitate. In domeniul propriu stiintelor experientale, cazul poate fi utilizat ca mijloc d e verificare empirica urmind logica du dublu versat, al cazului cel mai putin sau cel mai probabil. 83

Este aceiasi logica de demonstratie aplicata daca vrem sa confirmam sau sa infir mam o ipoteza intr-un studiu din domeniul stiintelor sociale. Pentru situatia in care vrem sa confirma m o presupunere, luam cazul cel mai putin probabil care se conformeaza ipotezei propuse. Daca de exemp lu vrem sa confirmam ipoteza conform careia sustinem ca studentii au invatat multe intr-un curs anumi t, propunem verificarea cunostintelor celui mai jos clasat. Este si exemplul tezei lui Durkheim asupra s inuciderii care este bazata pe un rationament analog : autorul alege ca obiect de observatie evenimentul car e, in aparenta si conform simtului comun, raspunde unor consideratii exclusiv personale sau psihologice, p entru a pune in evidenta componentele lui sociale. Dimpotriva, pentru a infirma o ipoteza, vom lua cazul cel mai probabil. Daca vre m sa demonstram ca elevii nu au invatat nimic in cadrul unui curs, vom verifica aceasta supozitie e xaminind elevul cel mai bine clasat. Daca acesta face dovada ignorantei sale, putem presupune ca ceilalt i stiu si mai putin. Folosirea studiului de caz ca instrument analitic pentru infirmarea sau confirma rea de ipoteze depaseste ideea de caz propriu zis, asa cum este cazul analizei lui Durkheim : autorul obs erva sinuciderea ca fapt social, si nu sinuciderea intr-o tara anumita, sau sinuciderea unei persoane dat e. 2. Comparatia Studiul de caz solicita adesea comparatia, care reprezinta o extindere a cazului insusi. De la un obiect particular, interogatia se extinde la cazuri asemenatoare in scopul unei mai bun e cunoasteri a fenomenului in ansamblul sau. Pentru a fi fecunda, comparatia implica o metoda. Astfel, ea se apropie mai mult de discursul nomotetic si deci se indeparteaza de analiza idiografica. In general, discursul de tip idiogr afic nu dispare complet, acesta serveste ca suport, ca informatie de baza pentru analiza. Recursul la comparatie se justifica, ca si pentru studiul de caz, si prin dificu ltatea, sau chiar imposibilitatea, unui esantionaj mai mare. Scopul comparatiei este de a avea acces la un nivel de generalizare mai mare, de ci la un nivel de abstractizare si de intelegere mai ridicat. Ea functioneaza in doua registre : a ) compararea cazurilor similare, analoge, concomitente si b) compararea cazurilor diferite, contrare. Ca si pentru studiul de caz, o mare atentie trebuie acordata alegerii fenomenelo r sau entitatilor care se compara. In realizararea unor compartii trebuie avute in vedere citeva reguli: . Nu se compara orice si oricum.

. Faptul de a cunoaste bine doua societati nu este suficient pentru incercarea de a le compara. . Comparatia trebuie justificata . Comparatia implica cu necesitate si un decupaj bine circumscris . Importanta nivelul de observatie este hotaritor. . Nu poate exista o buna analiza fara o buna stapinire a nivelului de prelevare a datelor. In acest sens, exista mai multe traditii de cercetare : a) O prima traditie isi propune sa compare mari ansambluri sociale, sau fenomene si procese istorice. Analiza opozitiilor intre modele de societate si traiectorii de dezvoltare face parte din aceasta scoala. Problematica modernizarii care este centrata pe comparatia unor mari ansambluri in timp si spatiu furnizeaza exemple ilustrative pentru acest tip de comparatie. La fel, analiza f ormelor si patternelor pe care capitalismul sau democratia le-au cunoscut in diferite epoci sau contexte s pecifice, sau comparatia intre administratii nationale ilustreaza acest model de analiza. 84

b) Comparatia ca metoda nu necesita obligatoriu un exercitiu de asemenea amploare. Ea poate viza anumite entitati politice (partide politice), birocratice sau categorii sociale (clase, elite) sau procese (luarea deciziei, comunicarea). Cel mai interesant de analizat sint procesele (c omparatie in timp) pentru ca acestea privilegiaza mai mult aspectul dinamic al actiunii sociale si mai putin natura entitatilor sociale care este mai statica (comparatie in spatiu). Insa oricare ar fi obiectul analizei, comparatia se aplica atit observatiei intr asocietale cit si studiului care vizeaza mai multte societati. Tipuri de comparatie Exista 4 strategii pentru a realiza o analiza comparata : a) Studiu de caz in perspective comparata Desi la prima vedere pare o contradictie, totusi, un studiu de caz poate produce o analiza comprativa. De exemeplu, o monografie poate fi inclusa intr-un studiu impreuna cu alte analize ale unei problematici comune. b) comparatia binara In acest tip de comparatie avem doua cazuri care in general prezinta analogii fu ndamentale, dar scopul analizei este de a pune in evidenta diferente din mai multe puncte de vedere. De exemplu, o analiza care vizeaza o comparatie a reformelor economice din doua tari ex-comuniste. Comparat ia este pertinenta deoarece aceste tari prezinta asemanari din punct de vedere a naturii economiilo r ce trebuie reformate. Numarul redus de cazuri permite atit analiza in detaliu a fiecarui caz cit si co mparatia. Apropape orice obiect se preteaza la aceasta strategie de exemplu regimurile de sanatate, tranz itia democratica, reforma protectiei sociale, cu conditia ca tarile comparate sa prezinte similitudini ese ntiale. c) comparatia intre tari (relativ) analoge Este apropiata de comparatia binara, dar analizam mai multe cazuri care au numer oase similitudini ce permit comparatia. De exemplu, putem realiza o comparatie intre tari industriali zate, intre tari din Lumea a treia, intre tari cu regim prezidential etc. Putem compara arnajamente institu tionale, traiectorii istorice. d) comparatie intre tari contrastante

O comparatie contrastanta trebuie sa indeplineasca doua conditii : a) se aleg do ua sau mai multe tari care au maximum de contraste si aceste contraste sa fie pertinente ; b) fiecare tara sa fie reprezentativa pentru un gen, o clasa, o categorie conceptualizata. De exemplu, comparatia intre autor itarismul moderat si autoritarismul dur este o comparatie contrastanta a modalitatilor de putere in d iferite tari. Tipologii (clasificari) Comparatia conduce in mode natural la stabilirea, sub forma de inductie, la tipo logii capabile sa puna in evidenta nuante care altfel nu ar fi sesizabile la o prima vedere. Acest demers este profund specific istoriei umane, fie ca se refera la obiecte din natura sau ale istoriei. Demersul tipologic stiintific este influentat de biologia secolului al XIX-lea, cind Darwin a inventariat diferitele specii vii intr-un numar limitat de categorii. In stiintele sociale r egasim acelasi demers. 85

Construirea unor categorii implica o reducere pe baza unor criterii precise. A c lasifica inseamna a ordona in clase, adica a stabili ce este la fel (asemanator) si ce nu este (ce este dif erit). Clasele regrupeaza elemente care nu au o identitate reala ci sint asemenatoare (deci nu identitate ci similaritate). Obiectele care apartin aceleasi clase sint mai asemanatoare intre ele avind in vedere crit eriul de clasare decit obiectele care apartin altei clase. Tipologia consta deci in a distribui un ansamblu de fenomene in tipuri sau clase . In acest sens, este o operatie de reducere sau sistematizare. Tipologiile pot fi simple sau complexe dupa numarul de criterii (dimensiuni sau variabile) considerate. Cele mai simple tipologii sint unidimensionale, realizate in functie de un singu r criteriu : de exemplu, tipologia modurilor de productie pe care Marx a realizat-o in functie de criteri ul forma de proprietate . Alte tipologii sint bi- sau pluridimensionale. De exemplu, clasificarea sistemel or politice realizata de Aristotel in functie de doua criterii : numar de guvernanti si obiectivele guver narii. Alte exemple de tipologii : ale regimurilor politice (democratice si autoritare) in functie de criteriul existentei alegerilor -democratie (regim bazat pe alegeri) ; regimuri semi-democ ratie exista alegeri dar sint netransparente ; autoritarism absenta de alegeri. Alt exemplu : tipologie a regimurilor democratice dupa metoda de desemnare a sef ului executivului : regim prezidential presedinte ales prin sufragiu universal ; regim parlamentar p rim ministru desemnat de majoritatea parlamentara ; regim mixt presedinte ales prin sufragiu universal si prim ministru desemnat de majoritatea parlamentara cu care imparte puterea. Tipologia Statului-providenta dupa Esping-Andersen In ultimii ani, analizele centrate pe Statul de bunastare au fost marcate de tip ologia propusa de Gosta Esping-Andersen., care identifica trei tipuri ideale : a) Statul providenta de tip liberal, propiru Statelro Unite, Canadei si Marii Br itanii, si in general trailro anglo-saxone. In acest model, se pune accent pe lupta contra saraciei si se folosesc programme specific e. Statul are datoria de a distribui si sa vegheze la echitatea sociala, dar in mod selectiv. b) Statul providenta de tip conservator si corporatist intilnit in Franta, Germa nia, si alte tari din Europa continentala. In acest regim, se incearca sa se raspunda riscurilor legate de securitatea venitului si se util izeaza programe de asigurare sociala. Angajatorii si

salariatii impart responsabilitatea in materie de distributie si echitate chiard daca necesitatea mentinerii unui astfel de regim este prevazuta de lege. c) Statul providenta de tip social-democrat care este specific tarilor nordice ( staul providenta de tip scandinav). In acest model, obiectivul urmarir este de a asigura venituri si servicii tuturor. Programele si nt bazate pe accesul universal la bunastare al tututor cetatenilor. Sursa : Esping-Andersen, G., Les trois mondes de l Etat providence : essai sur le capitalisme moderne, Paris, PUF, 1999. Reguli de realizare a tipologiilor Demersul tipologic este mult mai complicat decit pare la prima vedere. Un prim p ericol este, cum spunea Bourdieu, iluzia cunoasterii imediate . Acestea sint clasificari ale sensului comu n , adica tipologii realizate dupa eticheta, ca de exemplu clasificari ale partidelor dupa numele sa u eticheta cu care se prezinta ele insele. Astfel, stim ca exista 8 familii de partide in Parlamentul european. Fiecare gru p este insa extrem de eterogen, asa incait, pentru a evalua principiile si ideile care leaga partidele din fiecare familie, trebuie sa analizam fiecare grup si fiecare partid. La fel, clasificam partidele occidental e in urmatoarele categorii : extrema dreapta, conservatori, agrarieni, liberali, democrat-crestini, ecologist i, socialisti, comunisti. Dar aceasta clasificare nu rezista analizei : multe partide nu sint comuniste, agrar iene, democrat-crestine decit cu numele. 86

Deci, trebuie sa mergem dincolo de etichete si iluzia simtului comun pentru a ga si criterii de clasificare. De exemplu, putem sa facem distinctie intre partide conservatoare, adepte ale st atu quo-ului (partide rurale, cele apropiate de biserica) si cele care sprijina schimbarea (progresist e). Important este ca tipologia (clasele) sa fie mutual exclusive, altfel spus, ca un fenomen sa nu se regaseasca in mai multe categorii. 3. Ideal-tip Constituind o categorie aparte, ideal-tipul are intentie analitica dar nu este o explicatie. In acest caz trebuie chiar sa ezitam sa vorbim de demonstratie. Ideal-tipul este un artificiu analitic, construieste un profil ipotetic de inten tii si actiuni plecind de la regularitati care se prezinta sub forma de roluri sociale : birocrat, politician . Este o forma de inductie care se cristalizeaza in jurul unor valori a caror verificare nu trebuie facuta pentr u ca este vorba de un caz idealizat, un caz despre care presupunem ca poate spune mai multe decit cazurile din realitate. Astfel, ideal tipul se afla la intersectia cu deductia, dar cu multa precautie. Ideal-tipul este o constructie teoretica, o tipificare a realitatii. Aceasta teo retizare-generalizare permite cercetatorului sa se desprinda de variatiile empirice, sa produca cazuri de spet a, fiecare consituind ceea ce Weber numeste un ideal-tip . Un ideal-tip reprezinta o esenta. Max Weber : Construirea unui ideal-tip Obtinem un ideal-tip accentuind unilateral unul sau mai multe puncte de vedere s i inlantuind o multitudine de fenomene izolate, difuze sau discrete, pe care le gasim fie in numar mare fie in numar mic, sau citeodata chi ar de loc, pe care le ordonam in functie de punctele de vedere precedente alese in mod unilateral pentru a forma tabloul unei gindiri omogene. Nu gasim nicaieri in mod empiric un astfel de tablou in puritatea lui conceptuala: el este o utopie ( ). Acelasi eveniment istoric poate d e exemplu sa aiba, printr-unul din aspectele sale o structura feudala , prin alta o structura patrimoniala , prin altele birocratica s au prin altele carismatica . Daca vrem sa avem concepte univoce, sociologia este obligata sa elaboreze tipuri (ideale) pure ale fiecarui tip de structura care, pentru acest motiv, nu se prezinta in realitate sub aceasta forma pura, absolut ideala ( ) dar numai pe baza acestei tip pur (ideal) este posibila o cazuistica in sociologie ( ) Ideal-tipul este o schema de gindire, el nu este realitatea autenti ca . El nu are alta semnificatie decit cea a unui concept limitat strict ideal, cu care masuram realitatea pentru a clarifica cont inutul empiric al anumitor elemente importante, si cu care le comparam Sursa : Weber, M., Essais sur la thorie de la science, 1904, tradusa in franceza in 1965, Paris, Plon, p.181 si Economie si socit, Paris, Plon, 1971, pag. 48-49. Pentru Weber, ca si pentru Marx (care a lucrat cu tipologii cind a analizat modu rile de productie si de

societati), ideal-tipul este constructia abstracta a unui obiect. Weber a fost f oarte explicit asupra faptului ca ideal-tipul nu se regaseste nicaieri in realitate. Este un tip pur, obtinut d e la idealizarea (exagerarea) trasaturilor fenomenului in scop analitic. Aceasta exagerare permite cercetatoru lui sa distinga clar alte obiecte si apoi sa masoare distanta intre realitate si tipul pur. Ideal-tipul es te un model pur care serveste ca etalon pentru evaluarea diferitelor forme ale realitatii observate. Aceasta metoda este esentialmente weberiana. Cu aceasta metoda a idel-tipului, W eber a analizat formele de dominatie, care sint categorii analtice: in realitate, dominatia este mixta, in sensul ca orice putere cuprinde aspecte rationale, traditionale sau carismatice. Putem construi un ideal-tip si plecind de la un concept. Este metoda folosita de Weber in construirea unui cadru general de analiza a actiunii. El a propus patru tipuri de activitate soci ala plecind de la cele patru 87

tipuri de rationalitati : Aceste activitati ideal-tipice sint activitatea tradit ionala, afectiva, rationala in functie de valori si cea rationala functie de finalitati. Dar demersul ideal-tipic poate fi aplicat la o multitudine de fenomene, si poate fi utilizat in realizarea de clasificari. Clasificarea ideal-tipica Weber a utilizat demersul ideal-tipic pentru a defini cele 3 tipuri ideale de do minatie legitima. Nu numai ca nici un regim politic real nu corespunde perfect tipului traditional, carisma tic sau legal-rational asa cum autorul le-a definit, dar, mai mult, fiecare regim prezinta putin din cele t rei caracteristici. Putem folosi de exemplu demersul ideal-tipic plecind de la dominatia traditional a si apoi sa observam regimuri politice concrete de acest tip (Marea Britanie, Arabia Saudita) care si nt monarhii (deci autoritate traditionala). Regina Elisabeta II este o autoritate traditionala in virtutea re gulilor de succesiune la tron bazata pe ideea de descendenta, dar regatul ei se bazeaza pe un dispozitiv jurid ic si legal foarte institutionalizat. Prin comparatie, Arabia saudita este un regat in care exista de asemenea legi, dar amploarea puterilor traditionale ale familiei regale si autoritatea exersata asu pra societatii sint dominante in raport cu dimenisunea legala, acest tip de putere fiind mai apropape de tipul de dominatie traditionala si avind putine elemente de dominatie carismatica. Deci, prin metoda ideal-tipic a putem compara si putem conchide ca Marea Britanie, desi este o monarhie, este apropiata de domina tia legal-rationala si indepartata de idel-tipul de dominatie traditionala 4. Inductia Mult mai consistenta decit studiul de caz si simpla comparatie, punerea in relat ie de date prelevate sistematic in functie de o ordine de fenomene conduce la inductia propriu zisa. Aceasta permite generalizarea plecind de la esantioane considerate reprezentative pentru un tip de populatie. Inductia nu permite, in sine, explicatia, dar stabileste un raport mai mult sau mai putin co nstant intre date. Studiile electorale se preteaza acestui tip de analiza. De exemplu, observam ca participa rea la alegeri este in general mai slaba decit media la alegatorii mai tineri. Aceste constatari conduc , atunci cind sint le consideram demne de interes, la ipoteze pentru a le sesiza ratiunea. De la const atare incercam sa trecem la cauza si chiar la explicatie. 5. Metoda experimentala Anumite metode tin in mod imperios de demonstratie et in acest caz ele fac parte din discursul nometetic, cel care vizeza explicatia, adica stabilirea de reguli sau legi.

Aceste metode sint utilizate ca instrumente de verificare a unor ipoteze formula te clar in termeni de variabile independente si dependente. Folosita in mod curent in stiintele exacte , metoda experimentala permite, in laborator, sa variem un factor mentinind ceilalti constanti. Ea conv ine perfect modului ipotetic-deductiv. Totusi, demonstatia poate fi mai putin ambitioasa, asa cum este cazul in stiinte le sociale, punind in evidenta probabilitati puternice inregistrate pe teren. In acest caz, aceste pro babilitati exprima tendinte grele care raspund explicatiilor furnizate prin teorie. 6. Modul formal sau axiomatic In sfirsit, modul de deductie de tip formal, sau axiomatic, utilizat in microeco nomie sau in teoria jocurilor, nu cere nici o verificare emipric. Il presupunem ca isi ajunge sie in susi, cu conditia ca 88

postulatele de rationalitate ale actorului sint acceptate inca de la inceput. De monstratia, condusa sub forma unei teoreme, trebuie sa aiba adeziunea cititorului, fara sa faca apel la metoda experimentala. Observatii : Nimic nu interzice ca in cursul unei studiu sa recurgem la diferite moduri de an aliza. Asa cum am mentionat, inductia si deductia sint perfect compatibile. Aceste moduri de anali za, de la studiul de caz la verificarea empirica de ipoteze, trebuie totusi sa faca corp comun cu tipurile d e analiza care le convin si cu decupajele care le sint compatibile.De asemenea, trebuie sa existe concordant a intre modul de analiza si tehnica de observatie retinuta, fie ca e vorba de cercetare documentara, sond aj, interviu, analiza de continut, observatia directa etc. Nici o tehnica nu are valoare in sine. Ea este un instrument analitic si deci este logic sa ne intrebam de fiecare data asupra compatibilitatii lui cu rationa mentul de amsamblu. Un model formal nu poate fi verificat printr-un sondaj. In schimb, sondajul poate s ervi pentru verificarea unei ipoteze cint priveste atitudinea electorilor Retinem importanta precizarii si justificarii strategiei de verificare : . nu ajunge sa determinam strategia de verificare, dar trebuie sa-i precizam si sa -i justificam parametrii . nici din acest punct de vedere nu exista regula precisa de respectat, dar, in ge neral, trebuie sa precizam si sa justificam perioada de timp la care se refera analiza . aceasta are incidenta directa asupra timpului consacrat cercetarii si resurselor ce vor fi alocate . de asemenea, trebuie justificata unitatea de analiza : nivel federal, provincial , municipal, al unui actor (grup, individ) sau al unui domeniu functional (sanatate, cultura, educatie) . in sfirsit, se mai pot preciza orice consideratii aditionale apreciate ca fiind necesare pentru ca sensul si semnificatia strategiei aplicate sa fie intelese. Concluzii . nu putem stabili o ierarhie a diferitelor strategii de verificare . nici una nu este in ea insasi mai buna sau mai rea decit alta din punct de veder e al cercetarii si cunoasterii stiintifice . fiecare poate fi utilizata pentru analize exploratorii, descriptive sau explicat

ive . natura subiectului si felul in care formulam problema de cercetare determina str ategia de verificare sau modul de expunere . o anumita strategie poate sa convina perfect unui tip de analiza, dar sa nu fie inoperanta sau nepertinenta pentru un altul . trebuie mereu sa ne reamintim ca nu strategia sau tehnica determina problema ci ca natura problemei impune strategia si determina tactica pe care o vom utiliza 89

Modulul 9 : Instrumente de colectare a informatiilor Cu aceasta etapa incepem sa abordam fazele cele mai concrete sau specifice a ece tcetarii empirice. Prima etapa este alegerea tehnicilor de cerceatre sau a instrumentelor de colectare a datelor. Ce tip de informatii selectionam ? Aceasta etapa furnizeaza elementele de baza pentru verificarea ipotezei. Cantita tea informatiilor, natura lor si gradul de accesibilitate sint conditii de succes sau esec al efortului de verificare. Din aceasta cauza, si in aceasta etapa trebuie sa procedam metodic si mai ales trebuie sa evitam sa consultam rapid citeva lucrari din care sa extragem citeva fapte nesemnificative pe care sa le utilizam oricum intr-o falsa demonstratie. Trebuie sa obtinem toate faptele, dar numai cele pertinente. Cadrul operatoriu si strategia de verificare ne indica exact ce tip de informati i sau ce categoeie de fapte trebuie sa culegem pentru verificarea ipotezei enuntate. Cadrul operatoiru ne-a permis sa precizam referintele empirice pe care sa ne concentram atentia pentru realizarea studiulu i. Strategia de verificare a adaugat apoi elemente suplimentare de precizie. In momentul colectarii dateleor nu este necesar sa recenzam toate faptele, ci in formatii direct pertinente pentru conceptele operatorii ale ipotezei precizate prin variabile si indicatori . Trebuie sa avem toate informatiile necesare referitoare la elementele cadrului operatoriu, altfel veri fcarea ipotezei este dificila. Ce tip de informatii utilizam In functie de natura analizei, cercetarea empirica poate necesita un singur inst rument de colectare a informatiei sau o combinatie de doua sau mai multe. Proiectul de cercetare este cel care va indica ce instrumente se vor folosi. Principalele tehnici de cercetare utilizate in stiintele sociale sint : observat ia documentara, observatia directa (cu varianta observatiei in situatie sau particpanta), interviul, chesti onarul si sondajul, experimentul, analiza de continut, analiza de statistici. Fiecare are carcateris tici proprii, avantajele si inconveninetele sale, in raport cu problematica cercetarii. 1. Observatia documentara Observatia documentara este instrumentul de colectare a informatiei cel mai util izat in stiintele administrative, politice. Utilizind aceasta tehnica, cercetatorul consulta docum ente din care extrage informatie factuala (statistici sau fapte brute de comportament) sau opinii sau concluzii stiintifice care ii servesc pentru propria argumentatie.

Exista mai multe categorii de documente care constituie obiectul observatiei doc umentare. Publicatiile oficiale sint documente publicate de autoritati (locale, centrale) sau de organi smele internationale. Lucrarile sint carti sau articole publicate in revistele de specialitate. Ziarel e si magazinele nu vor fi utilizate decit daca informatiile nu pot fi obtinute din alte surse si numai cu conditia ca informatia sa fie absolut necesara demonstratiei. In orice caz, aceste documente nu vor constitui niciodata partea cea mai importanta a bibliografiei si nu vor fi decit o sursa de informatie de sprijin. In cercetarea administrativa este, la prima vedere, favorizata, datorita importa ntei cantitative si a varietatii de materiale disponibile (texte legislative si regulamente, documente parlamenta re, arhive administrative, rapoarte de comisii, statistici). Faptul ca este vorba de surse oficiale prezint a totusi citeva inconveniente. In primul rind, publicarea documentelor oficiale nu este de multe ori sistematic a, in timp ce arhivele nu sint disponibile decit dupa un timp mai scurt sau mai lung. Desi accesul la docu mente administrative a 90

devenit mai usor datorita polticii de transparenta, totusi, resursele oficiale s int destul de putin utilizate de cercetatori. Un alt inconvenient al utilizarii de documente oficiale se refera l a absenta unei necesare distantari fata de realitate. Putem adauga ca referirea la texte este legata de riscul normativitatii, adica tendinta, pentru cercetator de a vedea administratia asa cum ar trebui sa fie, s i nu cum este ea in mod real. 2. Observatia directa Observatia directa consta in observarea de catre cercetator a obiectului de stud iu sau a mediului in care fenomenul se produce pentru a extrage informatiile pertinente pentru analiza sa. Este de exemplu cazul unui cercetator care asista sau urmareste direct un proces de luare a deciziei i n cadrul unor organisme publice sau private. Observatia participanta este o varianta a observatiei directe in sensul in care cercetatorul nu este numai spectator dar el devine si actor in raport cu fenomenul sau mediul pe care il ob serva. Este cazul politologului Allison pe care presedintle Kennedy l-a invitat sa lucr eze la Casa Alba la inceputul anilor 1960. In aceasta calitate, el a participat ca memebru deplin la deciziile Consiliului national de securitat e in momentul crizei misilelor din Cuba din anul 1962. Dupa plecarea de la Casa Alba, Allison a utilizat anumite observatii pe care le-a fac ut pentru a realiza un studiu asupra luarii deciziei americane in timpul acestei crize (si anume analiza de tip birocratic).12 Observatia directa este o tehnica adaptata analizei monografice, dar se poate ut iliza si pentru studiul comparat al mai multor studii de caz. De asemenea, putem utiliza aceasta tehnica pentru a explora probleme inca insuficient definite sau care iau amploare. Cercetatorii care priv ilegiaza aceasta tehnica urmaresc sa inteleaga sensul pe care persoanele observate il dau actiunilor lor. Tehnica observarii in situatie se caracterizeaza prin : . este directa, deoarece se intra in contact cu cei care furnizeaza informatia . permite observarea, pentru ca cercetatorul priveste actiunea actorilor . subiectul observatiei este un grup, deoarece interesul cercetatorului vizeaza un ansamblu de actori dincolo de comportamentul fiecarui individ . se deruleaza in mod nedirectiv, deoarece, lasind de-o parte prezenta inevitabila a cercetatorului, acesta nu intervine in situatia observata

. serveste la prelevarea calitativa, in sensul ca se urmareste situatia in sine si nu frecventa unui comportament, doar daca nu este o observatie sistematica care este inregistrarea repetata a unor comportamente manifeste in scopul realizarii unor predictii . durata de la citeva ore la citeva luni ofunzime Avantaje . vedem cum se produc lucrurile, care este actiunea . permite deci intelegerea in profunzime . autenticitatea informatiilor urala Inconveniente . nu permite generalizarea . nu permite compararea . integrarea in mediul observat face ca adpatarea sa fie atit de mare incit nu mai vedem faptele semnificative . colectarea datelor si analiza lor revine unei singure persoane c al obsevatiei analiza depinde de caracteristicile personale ale cercetatorului 12 Allison, G., Essence of Decision. Explaining the Cuban Missile Crisis, Boston , Little Brown, 1971. 91 deci caracter uni observam actorii in locul (mediul) lor de viata nat cind vrem sa cunoastem o comunitate in pr

In concluzie, observarea directa favorizeaza o investigatie si cunoastere profun da, cea mai aprofundata a obiectului de studiu, in raport cu celelalte tehnici de cercetare. In schimb, ea cere un efor mult mai sistematic din partea cercetatorului date fiind riscurile mai mari de interferen ta inerente acestui instrument. In cercetarea administrativa aceasta tehnica ridica pentru cercetator problema n eincrederii instinctive a responsabililor administrativi, adesea reticenti sau sceptici fata de cercetari care vizeza serviciul lor, fie ca sint neincrezatori cit priveste posibilitatea studierii administratiei din exter ior, fie se tem de efectele negative ale unei cercetari care risca sa dezvaluie aspecte ascunse ale activita tii functionarului administrativ. Aceasta provine in primul din rind din faptul ca actiunea adminis trativa si munca stiintifica au exigente diferite prin natura lor. Comportamentul adminsitratie poate sa osci leze intre rezistenta pasiva fara de un proces de cercetare pe care nu il controleaza refuzind cercetatorului informatiile de care acesta are nevoie, si interventia activa in acest proces pe care incearca sa-l canalize ze in avantajul ei. In ceea ce priveste cercetatorul, acesta, datorita practicii de contracte de studii si de c ercetare, este plasat in situatia de strinsa dependenta fata de comanditarii din adminsitratie care aleg subiectel e, problematica, si difuzarea rezultatelor. Mai mult decit in alte stiinte sociale, stiintele admini strative sint confruntate fie cu secretul, fie cu dependenta. 2. Interviul Este mijlocul prin care cercetatorul incearca sa obtina informatii, nedisponibil e din alte surse, de la persoane care au fost martore sau actori ai evenimentelor analizate. Interviul p oate imbraca forme diferite in functie de obiectul de studiu, de subiectii anchetati. Este o tehnica directa de investigatie utilizata pentru explorarea motivatiior profunde ale indivizilor luati in mod izolat sau i n grupuri (interviu de grup). Interviul este util in special la inceputul sau la sfirsitul cercetarii. La ince putul analizei, el ajuta cercetatorul sa se asigure ca marile directii de cercetare au baze solide si pot permite descoperirea unor piste de cercetare nebanuite. La sfirsit, serveste pentru a nuanta anumite aspec te analitice sau concluzii. Indiferent de forma sau momentul cercetarii in care este utilizat, este importan t sa consemnam informatiile culese. De altfel, se recomanda realizarea mai multor interviuri pe ntru a asigura, prin confruntarea informatiilor prelevate, veracitatea informatiilor obtinute. Caracteristici . este o tehnica directa se intra in contact cu actorii temele sint alese de cercetator dar cei intervieva

. este o tehnica semi-directiva

ti sint liberi sa raspunda sau nu . permite o prelevare calitativa cifre . pentru studii de opinie . dureaza de la 1 ora la citeva ore . se inregistreaza raspunsurile apoi sint transcrise pentru a fi analizate in prof unzime Avantaje . se obtin raspunsuri nuantate e raspunsul cel intervievat are timp sa reflecteze, sa elaborez se urmaresc tipuri de reactie si nu compilarea de

. se pot observa gestica, emotiile celui intervievat Inconveniente . cel intervievat poate disimula, poate minti . cercetatorul poate interpreta gresit raspunsurile in functie de judecati de valo are . permite o comparabilitate scazuta 3. Chestionar si sondaj Intrebarile chestionarului si sondajului se refera la comportament, opinie, la s ituatia sociala, familiala sau profesionala sau orice tema, de natura politica, economica, socio-culturala, car e se poate aborda prin 92

intrebari. Este cea mai raspindita tehnica utilizata in stiintele umane. Chestio narul a aparut in secolul al XIXlea, iar sondajul in secolul al XXlea, aparitia sa fiind legata de dezvoltare a statisticilor si a calculului probabilistic. Carcateristici comune . sint tehnici directe . ambele presupun intrebari . se adreseaza individual fiecare informator raspunde separat alegerea raspunsului este determinata dinainte

. se derulaeza in mod directiv

. permit o prelevare cantitativa pentru a stabili rezultate cifrice Diferente . cit priveste subiectul : chestionarul se refera la o varietate de subiecte, sond ajul la opinii . numarul intrebarilor : chestionarul . esantion : chestionarul esantion mare, cel putin 1000 indivizi Forme . forma autoadministrata . interviu Durata . sondaj instantaneu . prin panel . de tendinta Avantaje se deruleaza intr-un singur moment cel anchetat completeaza un formular 10 sau mai multe, sondajul mai putin de 10

esantion mic, citeva sute de indivizi, sondajul cere un

cercetatorul pune intrebari

anchetarea acelorasi persoane in mai multe ocazii ancheta esalonata in timp cu aceleasi intrebari cu persoane diferite

. se pot interoga mai multe persoane . rapiditate de executie

de la citeva sute la citeva mii

. se obtin informatii asupra unor comportamente non-observabile, chiar intime sau foarte personale (se asigura anonimatul) . permite comparatia raspunsurile in mod statistic . este o tehnica putin costisitoare ire speciala Inconventiente . cel anchetat poate deforma in mod voluntar raspunsurile . informatiile obtinute sint sumare . reflectia este minima . refuz de a raspunde 4. Experimentul Nu este o tehnica des utilizata in stiinte sociale, deoarece obiectul de studiu se preteaza dificil la aceasta strategie de verificare. In cercetarile in care se utilizeaza aduce o precizie p e care celelalte tehnici nu o poate furniza. Se foloseste in studii de cauzalitate cu subiecti umani, iar cadr ul clasic este laboratorul. La originea metodei experimentale sint stiintele naturii. Aceasta metoda a fost utilizata mult timp pentru studiul obiectelor materiale. Prin intermediul medicinei si stiintelor asociate ei experimentul s-a extins gradual in domeniul studierii fiintelor si apoi al fiintelor umane. Este o metod a utilizata in psihologie, fiziologie, in studii comportamentale. 93 cei ce fac ancheta nu trebuie sa aiba o pregat

Caracteristici . este o tehnica directa, se realizeaza prin contact direct cu subiectii . se utilizeaza individual . investigatia are loc in cadrul unei experiente, in laborator . experimentarea clasica stabileste 2 grupe (sau mai multe) din care unul este gru p experimental si altul grup de control (martor), fiecare grup este supus unui test inainte si dup a . se deruleaza in mod directiv, adica toate elementele situatiei au fost determina te de experimentator, care exercita un control asupra derularii experientei pentru a s e asigura ca situatia este cea prevazuta . se testeaza efectul unei varabile independente (cauza) asupra unei variabile dep endente . se stabilesc masuri cantitative, pentru ca se urmareste masurarea unor fenomene exprimate apoi cu ajutorul statisticii Avantaje . este cea mai buna tehnica de a stabili raporturi de cauzalitate intre doua fenom ene . permite controlul variabilelor studiate . variabilele sint masurabile Inconveninete . este o tehnica care simplifica realul . voluntarii nu reprezinta intregul evantai al populatiei, sint mai instruiti, de obieci sint studenti in psihologie

. pe parcursul experimentului se pot pierde subiecti . motivatiile vountrailor sint diferite pare ceea ce influenteaza implicarea in partici

5. Analiza de continut Este o tehnica indirecta, adica se bazeaza pe date si documente existente despre subiect, deci cercetatorul nu intra in contact direct cu subiect. Analiza de continut este cea mai cunoscut a tehnica de analiza a datelor secundare din documente scrise, sonore, vizuale sau audiovizuale pentru a degaja informatii (ziare, carti, emisiuni TV). Aceasta tehnica serveste pentru prelevare cantitativa sau calitativa in sensul c a documentele sint studiate pentru a face calcule sau interpretari. Altfel spus, utilizam aceasta t ehnica de colectare a datelor cind problema de cercetare implica documente non-cifrice (expresii scrise, verba le, vizuale sau audiovizuale) a caror semnificatie vrem sa o descifram, sa o intelegem, (prelava re calitativa), sau sa le comparam (prelavare cantitativa). O prima analiza de continut intuitiva facem atunci cind citim un articol de ziar sau un roman, cind privim un afis sau o emisiune televizata, cind ascultam un cintec sau un interviu. Anal iza de continut, ca instrument de analiza, este o modalitate mai riguroasa de a degaja sensul unui d ocument, oricare este forma acestuia. Analiza de continut este instrumentul de cercetare prin excelent a al al istoricilor, sociologilor, politologilor si psihologilor care studiaza culturi straine, media , personalitatea, ideologii si alte forme de reprezentare a indivizior si grupurilor. In general se utilizeaza foarte mult in domeniul mediei, fie ca este vorba de emisiuni pentru copii, discursuri politice, mesaje publicitare. Avantaje . putem analiza universul mental al unui individ, grup sau colectivitate 94

. permite gramele partide . permite

comparatia de exemplu putem studia ideologia sau sisteme de idei din pro unor adverse, sau din manuale diferite studii diacronice compratii in timp

Inconveniente . analiza de continut cere timp tica a elementelor semnificative cautarea documentelor, lectura, colectarea sistema

6. Analiza statistica Ca si analiza de continut, analiza statistica este o tehnica indirecta, ea permi te analistului sa lucreze cu date deja constituite. Se utilizeaza in studii in care problema de cercetare imp lica analiza unor mari grupuri sociale, organizatii, populatii largi, cu ajutorul unor documente cifric e din care se degaja noi semnificatii. Se analizeaza documente, rapoarte de date cifrice. Serveste deci pentru prelevar e cantitativa, datele fiind utilizate pentru degajarea altor serii de numere care permit explicarea anumitor fenomene. Se foloseste mult in economie, in politici publice (este un instrument de analiz a si suport in luarea deciziei). Informatia se refera la indivizi (virsta, venit, numar copii, religie etc), evenimente legate de persoane (natalitate, mortalitate, accidente etc), la grupuri sau organisme (dat e agregate privind bilanturi de intreprindere, productie industriala, bugete, investitii etc). Avantaje . economie de timp si cheltuieli pentru obtinerea datelor e la organisme deoarece datele provin d

publice si parapublice . permite studii extensive si evolutive (folosind de exempu recensamintele) . poate completa alte tehnici de cercetare Incoveniente . este rar ca statisticile disponibile sa corespunda perfect elementelor de defini tie a problemei. De multe ori, cercetatorul trebuie sa modifice anumite obiective initiale. . precizia informatiei, in sensul ca datele pot prezenta lacune sau erori, oamenii denatura (minimiza

sau amplifica) anumite fapte (venit, nivel de scolaritate). Anumite erori pot sa nu influenteze cifrele de ansamblu, dar altele pot sa discrediteze analiza. Construirea instrumentelor de colectare a datelor Pentru utilizarea principalelor tehnici de cercetare prezentate trebuie construi te instrumente de prelevare adaptate problemei de cercetare. Necesitatea acestor instrumente este de a permite culegerea din realitate a info rmatiilor indispensabile pentru a raspunde problemei de cercetare. Constructia unui instument de colectare a datelor face apel la spiritul metodic. Este nevoie de rigoare pentru a construi un instrument fidel si precis. 95

Fiecarei tehnici ii corespunde un instrument specific : observatiei in situatie ii corespunde un cadru de observatie ; chestionarului sau sondajului, un formular de intrebari ; interviul iului de cercetare, o schema de interviu; experimentului, o schema experimentala; analizei de continut ii cor espund categorii de analiza ; si analizei statistice, serii cifrice. Construirea unui cadru de observatie Este instrumentul de prelevare a datelor specific observatiei in situatie. Nu pu tem sa mergem pe teren fara a stabili ceea ce urmeaza sa observam. Cadrul de observatie se sprijina, evident, pe definitia operationalizata a probl emei de cercetare. El contine conceptele, dimensiunile si indicatorii degajati prin analiza conceptuala si, pe ntru a-l construi, trebuie sa inventariem elementele care definesc mediul pe care il vom observa, sa circumscr iem acest mediu si sa constituim un sistem de notare a observatiilor. Regului de elaborare : 1) Informatii asupra mediului Informatiile despre mediu servesc, impreuna cu elementele de analiza conceptuala ca fundament pentru construirea acestui instrument. Efortul de elaborare este cu atit mai facilitat cu cit putem trasa portretul situatiei pe care o studiem raspunzind la intrebarile urmatoare : -care sint caracteristicile mediului i ambiant, a comportamnetelor observate. -Ce persoane intilnim se refera la caracteristicile lor, (virata, sex, origine e tnica, functie, numar) -Evenimentele anticipate actiuni genul de relatii interpersonale previzibile, tipuri de se refera la descrierea locului, a decorulu

-Istoria grupului, caracterul situatiei (exceptional, original, obisnuit) -Alte elemente in observatie orice alt aspect legat de definirea problemei care trebuie inclus se refera, tinind cont de mediul

-Care sint momentele propice pentru observatie respectiv, la cele

mai favorabile momente pentru observarea fenomenelor semnificative pentru a rasp unde problemei de cercetare. 2) Stabilirea situatiei -trebuie sa circumscriem un site de observatie, de exemplu un serviciu intr-o in

treprindere. Numai centrindu-ne pe o situatie putem construi un cadru coerent si sa luam note in fu nctie de activitatile legate de aceasta situatie corespunzind problemei de cercetare. 3) Stabilirea unui sistem de luare de note Cadrul de observatie este in sine un instrument de luare de note referitoare la fenomenele pertinente in raport cu problema de cercetare. El se bazeaza pe ipoteza sau obiectivul care a fost formulat si ai carei termeni au fost operationalizati. Determinam astfel rubrici in care notam ceea c e este pertinent de retinut in timpul observatiei. Aceste rubrici pot sa se refere la dimensiunile sau indic atorii analizei conceptuale. Exista doua tipuri de note : factuale si reflexive. Notele factuale exclud orice judecata de valoare de orice natura. Se refera excl usiv la fapte. De exemplu la planul unui site sau portretul unei persoane. 96

Notele reflexive constituie aprecieri ale observatiilor care sint in principal d e doua tipuri : analitice (raportul la ipoteza sau la obiectivul cercetarii) si prsonale (sentimente incer cate) Construirea unei grile de observatie sau a unui caiet de bord Notele se includ intr-o grila de observatie sau intr-un caiet de bord in functie de gradul de flexibilitate urmarit. Grila de observatie Este un instrument mai putin flexibil pentru masurarea fenom enelor. Rubricile corespund indicatorilor pe care vrem sa-i studiem (de exemplu organizarea muncii sau atitudine in timpul muncii). In general, o grila contine putin text redactat. Caietul de bord este un instrumnet mai flexibil, mai deschis pentru ca definirea problemei conduce la o observatie calitativa (cum este cazul observatiei participative). Un caiet de bo rd vizeaza redactarea de note factuale. De asemenea, pot fi inserate si note reflexive. Notele complementare observatia in situatie necesit adesea informatii suplimenta re obtinute prin interviu, chestionar, conversatii informale sau lectura de documente. In acest c az, interventia cercetatorului trebuie sa fie cit mai mica posibil. Construirea unui formular de intrebari Este instrumentul chestionarului si sondajului. Il construim cu ajutorul unor in trebari deschise si inchise bazate pe analiza conceptuala si urmind anumite regului. Chiar daca prin definitie chestionarul contine un numar mare de intrebri, in ans amblu el nu trebuie sa fie prea lung. Sondajul, care se adreseaza unor mii de persoane, trebuie sa fie cit mai scurt posibil, si aceasta cu atit mai mult daca este telefonic, altfel risca sa enerveze interlocutorul. I n cazul in care cel anchetat este cel care completeaza formularul, aceasta va coopera cu atit mai bine cu cit formularul este mai scurt. In cazul unui chestionar-interviu, acesta poate dura o ora si chiar mai mult. Reguli : 1) Redactarea textului de prezentare a chestionarului Un text de prezentare trebuie obligatoriu sa insoteasca chestionarul. Aceasta pr ezentare care este pagina cuvertura, este scurta si clara. Ne prezentam personal sau in numele organizatie i care a comandat cercetarea. Se precizeaza subiectul sau scopurile cercetarii in termeni nespecia lizati, fara sa mentionam ipoteza ca atare, se asigura anonimatul. In prezentarea chestionarului-interviu trebuie sa insistam asupra importantei cercetarii, adica a contributiei pe care repondentii o au raspunzind la intrebari, mai ales daca

cercetarea se face prin telefon. Trebuie de asemenea sa indicam timpul aproximat iv necesar pentru a raspunde intrebarilor. 2) Prezentarea chestionarului Formularul de chestionar este un document care va fi completat fie de repondent (forma autoadministrata), fie de cel ce face interviul. Si intr-un caz, si in altul, ch estionarul trebuie sa fie atragator si usor de completat. Calitatea vocabularului, claritatea, sint exigen tele de baza ale unui chestionar bine pregatit. Cit priveste forma exterioara, ea nu trebuie sa fie lu xoasa sau exagerat elaborata. Trebuie indicat repondentului cum sa raspunda (incercuire a raspunsurilor, un ra spuns sau mai multe, etc). Paginile trebuie sa fie aerisite, caracterele sa fie uniforme. Trebuie sa indica m trecerea de la o tema la 97

alta, in special in cazul unui chestionar-interviu. Pentru a facilita lectura, o intrebare trebuie sa fie completata pe o singura pagina. De asemenea, lista raspunsurilor asociate unei i ntrebari trebuie sa fie pe aceiasi pagina cu intrebarea. Acestea nu sint decit citeva reguli de prezentare. Trebuie sa retinem, pe scurt, ca persoana interogata trebuie sa poata citi cu usurinta fiecare pagina a forularului, sa stie la care intrebari trebuie sa raspunda si cum. 3) Ordonarea intrebarilor Intrebarile pot fi plasete intr-o anumita ordine, in functie de diferite criteri i, dar in general se respecta urmatoarele regului : intrebarile se ordoneaza de la cele usoare la cele mai dif icile, de la cele impersonale la cele personale, de la general la particular. De asemenea, o intrebare de opin ie este precedata de o intrebare de informatie asupra temei respective. 4) Elaborarea intrebarilor Intrebarile se construiesc cu ajutorul indicatorilor din analiza conceptuala. Fi ecare indicator se regaseste intr-o intrebare sau mai multe si fiecare parte a formularului corespunde unui c oncept sau unei variabile a ipotezei. Modelul obisnuit de a formula intrebari este chestionarul cu intrebari inchise c are nu ofera decit doua alegeri de raspunsuri sau cu alegeri multiple. Citeodata se poate folosi si ches tionarul cu raspunsuri deschise. In modelul cu intrebari inchise, repondentul trebuie sa aleaga printre raspunsur ile care ii sint prezentate. Exista doua tipuri de intrebari inchise: intrebari dihotomice si cu alegere mult ipla. Intrebarea inchisa dihotomica este cea care obliga alegerea intre doua raspunsur i, intre adevarat si fals, intre da si nu. Faceti sport da sau nu. Intrebarea inchisa cu legere multipla este cea care ofera un evantai de raspunsuri plauzibile. Distingem patru variante. . Cu un singur raspuns permis. Cum nu putem prevede toate raspunsurile posibile, t rebuie inclusa o rubrica altele (precizati) . Exemplu : de ce fumati? : obisnuinta, nevoie, imitare, altele (precizati). . Cu mai multe raspunsuri permise si aceasta se indic. La aceiasi intrebare, repnd entul poate alege mai multe raspunsuri . Enumerare pentru evaluarea unui indicator. Acest tip de intrebari cere repondent

ului sa evalueze fiecare din intrebarile dintr-o serie de intrebari, una in raport cu alta. Exemp lu: Dintre capacitatile urmatoare legate de munca de politist (capacitatea de a redacta un raport, capac itatea de a aresta un suspect, capacitatea de a-si stapini emotiile, capacitatea de a evalua gravit atea unui act, capacitatea de a fi autonom), care vi se par proprii barbatului, femenii sau amb ilor ? . Enumerare de indicatori in vederea clasarii. Acest tip de intrebare cere reponde ntului sa clasifice fiecare indicator al unei serii. Exemplu : Ce importanta acordati valorilor urmat oare? : familie, religie, bani, munca, confort, prietenie, frumusete, dragoste. Aceste valori se numeroteaza de la 1 la 8, 1 corespunzind valorii celei mai importante si 8 valorii celui mai putin i mportante. Intrebarea deschisa se poate folosi in chestionar, dar este indicat ca numarul l or sa fie limitat sau sa limitam lungimea raspunsului. Acest model lasa anchetatorului libertatea de a-si formula raspunsul, acest fapt are inconvenientul ca raspunsurile sint greu cuantificabile si comparabile. Din aceasta cauza, in mod ideal, chestionarul nu ar trebui sa contina o astfel de intrebare. Daca totusi f olosim acest model, trebuie sa limitam amploarea raspunsului, fie prin numarul de linii sau spatiul rezervat ra spunsului. In cazul chestionarului , putem vorbi de intrebari deschise cu raspuns elaborat ( Care cons iderati ca sint cele mai importante calitati ale spiritului sportiv ? sau cu raspuns scurt ( Dupa d-voastra, care este tara cea mai saraca din lume? . 98

5) Evitarea erorilor de formulare a intrebarilor Cel mai important lucru este sa ne facem intelesi de repondent. O intelegere cla ra este o garantie a pertin. Pentru aceasta este nevoie sa incercam sa ne punem in locul repondentului. Este nevoie, pentru asta, sa elaboram mai multe versiuni ale unei aceleisi intrebari, inainte de a alege una. In realizarea unui bun formular trebuie sa tinem cont de recomanadarile urmatoare : . fiecare intrebare nu trebuie sa contina decit o idee, pentru a evita ambiguitate a . fiecare intrebare trebuie sa fie redactata in termeni neutri pentru a nu influen ta repondentul. Acesta poate fi influentat prin sugestie daca punem intrebarea urmatoare : Este adevarat ca pacea in lume este amenintata ? . Termenul adevarat sugereaza ca trebuie raspuns afirmativ, s au ca este indicat sa se raspunda astfel. Repondentul poate fi influentat daca i se pune o intrebare moralizatoare sau culpabilizatoare : Ca orice bun cetatean, mergeti la vot? . Este foarte posibil ca un repondent care nu merge la vot sa se simta vinovat, sa denatureze raspunsul. . Termenii trebuie sa fie simpli, trebuie evitat vocabularul specializat sau abstr at. De asemenea, nu se folosesc sigle, ci denumirea intreaga a unei organizatii sau institutii. . Intrebarile trebuie sa fie scurte pentru a evita confuzia . Intrebarile trebuie sa fie clare pentru a evita imprecizia . Intrebarea trebuie sa fie verosimila. Altfel spus, trebuie evitate intrebari ref eritoare la o intentie, sau o anticipatie, sau care face apel la o memorizare excesiva. Exemple de evita t : Ce intentionati sa faceti la pensie? , sau Ce ati face la locul unui accident? . Sa adaugam ca folosim in mod obisnuit adresarea la pesoana a 2a plural, cu condi tia ca aceasta sa nu indispuna interlocutorul (fiind de virsta apropiata cu cel care realizeaza inter viul), sau tinid cont de modul obisnuit de adresare intr-o societate. 6) Intrebarile personale, sau considerate astfel de anumite grupuri, despre venit, virsta, comportamente deviante, si care pot suscita reticenta, se introduc la sfirsit, d upa ce s-a cistigat increderea repondentului. Pentru venit, nu se cere o cifra exacta. Se creaza cla se de venit ale caror

valori limita sint destul de apropiate pentru a fi semnificative. 7) Evitarea erorilor de formulare a raspunsurilor. . toate raspunsurile propuse trebuie sa fie paluzibile, adica sa corespunda unui a spect al realitatii care ar putea fi adevarat. . Raspunsurile trebuie sa fie explicite. Nu se pune intrebarea In ce tip de casa lo cuiti , lasind indeterminat raspunsul, ci trebuie propusa o lista de astfel de tipuri: vila, bl oc, duplex, altele. . Lista trebuie sa fie exhaustiva. Toti repondentii trebuie sa se regaseasca in si tuatiile propuse. . Categoriile de raspuns trebuie sa fie mutual exclusive, adica fiecare trebuie sa fie bine delimitata. Pentru clase de virsta sau venit, se creaza, de exemplu, grupe 25-29 ani urmata de clasa 30-34, 3539, 40-44 etc. . Numarul categoriilor de raspuns trebuie sa fie restrins. Pentru a evita ambiguit atile, ne limitam la un evantai de 3, 4, sau 5 alegeri cel mult, la care se poate adauga nu stiu sau ref uz . . Categoriile trebuie sa fie echilibrate, adica sa ofere atitea posibilitati de ra spuns intr-un sens cit si in altul. Exemplu: Ce credeti despre guvernarea actuala: sinteti foarte multumit, destul de multumit, nemultumit, foarte nemultumit . Validarea formularului de intrebari Un formular este valid daca se rezuma la intrbarile ce tin de definirea probleme i. Fiecare intrebare formulata trebuie sa descrie un comportament observabil, un indicator sau altul al ipotezei. Se sugereaza 99

prezentarea si discutarea formularului cu colegii pentru ca ei sa evalueze daca formularea intrebarilor este adecvata formularii problemei. De asemenea, se poate realiza o pre-ancheta, adic a se supune formularul unui grup de persoane avind caracteristici cit mai apropiate posibil de cele ale populatiei vizate. Dupa preancheta este util sa cerem parerea globala despre experienta testului pentru a putea cor ecta, fie prezentarea, fie tonul, fie continutul formularului. Construirea unei scheme de interviu Schema de interviu este instrumentul interviului de cercetare. Este un instrumen t de colectare a datelor pentru a chestiona in profunzime o persoana sau un grup mic. La inceputul scheme i, informatii precise situeaza contextul interviului, urmeaza apoi o prezentare a cestuia. Acest instr ument se construieste cu ajutorul intrebarilor si sub-intrebarilor deschise bazate pe analiza conceptuala realizata in prima etapa a procesului de cercetare. 1) Prepararea si prezentarea interviului Prezentarea se face oral in momentul intilnirii cu persoana intervievata. Deci, interviul trebuie preparat si redactat. Aceasta prezentare, care se ataseaza schemei de interviu, se descompun e in patru puncte: a) cel ce face interviul se prezinta (nume, functie, institutie); b) comunica motivul i ntilnirii, prezentind pe scurt subiectul cercetarii; c) previne intervievatul ca discutia este inregistrata ; d ) se asigura persoana intervievata de confidentialitatea raspunsurilor. In plus, pentru a elimina oric e ambiguitate, si reticenta, se poate face o enumerare succinta a principalelor teme care vor fi abordate, se po t mentiona persoanele care vor avea acces la raspunsuri. In realizarea schemei de interviu trebuie sa tinem cont de urmatoarele reguli: 1) Cunoasterea modelului de intrebari utilizat O schema de interviu se compune in principal din intrebari generale si sub-intre bari pe modelul intrebarii deschise. Intrebarile trebuie in asa fel formulate incit repondentul sa se simta liber cit priveste felul de a raspunde. Termenii folositi nu trebuie sa dea precizari cit priveste modalitatea de a raspunde, oferind de exemplu alegeri de raspuns. Formularea unei intrebari deschise urmareste in prim ul rind evitarea unui raspuns stereotip si scurt, pentru ca ceea ce vizam este expresia sentimentelor sau evaluarea persoanei, si acestea nu se pot exprima intr-un cuvint sau formula scurta. Trebuie acordat tot timpul necesar pentru elaborarea raspunsului. In consecinta, intrebarea deschisa face parte din instru mentele proprii cercetarii calitative. 2) Construirea intrebarilor si sub-intrebarilor

Intrebarile si sub-intrebarile se construiesc cu ajutorul amalizei conceptuale. In general intrebarile corespund dimensiunilor conceptelor, iar sub-intrebarile indicatorilor fiecarei dimensiuni. 3) Evitarea erorilor de formulare a intrebarilor Trebuie sa tinem cont de recomnadarile facute pentru realizarea unui formular de intrebari pentru chestionar, neuitind ca intrebarile deschise ale unui interviu trebuie sa invite persoana sa-si elaboreze raspunsul si nu sa-l restringa. 4) Ordina intrebarilor 100

Trebuie sa tinem cont ca intrebarile si sub-intrebarile difera prin locul pe car e il ocupa. Sub-intrebarile servesc sa precizeze intrebarile, ele sint indicatori ai dimensiunii conceptului . Intrebarile generale abordeaza de fiecare data o tema noua (o noua dimenisune a fenomenului). In masura posibilului, incepem cu subiecte, si deci intrebari, mai impersonale i nainte sa abordam subiecte mai personale, pentru a da timp repondentului sa a avea incredere in seriozitate a anchetei. Intrebarile nu trebuie sa deranjeze repondentul, sa-l jeneze, sa-l ofenseze, sau sa-i dea senti mentul sa este judecat sau ridiculizat, mai ales in cazul intrebarilor care abordeaza subiecte intime sau d elicate. Intrebarile referitoare la virsta, venit, stare civila sau ocupatie, se plaseaza, de preferi nta, la sfirsitul schemei. Daca anumite intrebari cer mai multa reflectie, acestea este bine sa fie precedate de intrebari mai usoare pentru a nu descuraja repondentul cit prieste dificultatea operatiunii. Realizarea schemei experimentale Schema experimentala sau planul de experienta este instrumentul experimentului. Este instrumentul de colectare de date realizat pentru a supune diferiti subiecti unei experiente. Ea permite ilustrarea si specificarea componentelor experientei. Pune in eidenta variabilele principale ( independenta si dependenta) ale ipotezei, arata sensul relatiei dintre ele, indica alti factori care pot fi luati inconsideratie, precizeaza care sint subiectii experientei. 1) Precizarea caracteristicilor variabilelor si schematizarea variabilelor princ ipale Variabila independenta, conform ipotezei, va modifica variabila dependenta. In r ealizarea schemei experimentale se va preciza felul in care se manipuleaza variabila independenta. Variabila dependenta este cea care reactioneaza la manipularea variabilei independente. In schema exp erimentala se specifica ce anume comportamente ale subiectilor experientei se vor masura si cum. 2) Neutralizarea variabilelor intermediare Realizarea schemei implica de asemenea precizarea mijloacelor luate pentru a con tra efectele nedorite ale variabilelor intermediare care pot interveni intre variabilele principale. Aceas ta precautie metodologica este indispensabila, fara ea orice experienta poate fi pusa sub semnul intrebari i. 3) Determinarea mijloacelor apropriate Realizarea schemei include descrierea mijloacelor utilizate pentru a masura efec tele variabilei independente asupra variabilei dependente : teste. Chestionar, grila de observat ie, aprate, material.

Testele sint instrumente de masurare care permit obtinerea de informatii despre anumite caracteristici ale subiectilor experientei. Se pot utiliza teste de abilitate, care masoara intelig enta sau diferite aptitudini ale indivizilor, sau teste de personalitate. Testele pot imbraca diferite forme : te ste care au forma chestionarului, alte teste pot cere subiectilor sa deseneze, sa construiasca, sa actioneze. Chestionarul se utilizeaza pentru a cunoaste anumite caracteristici ale persoane lor examinate. Grila de observatie se foloseste pentru a nota anumite comportamente precise, scopul fiin d masurarea fenomenelor. Determinarea aparatelor face de asemenea parte din schema de exprim ent. Diferite aparate permit masurarea altor tipuri de comportamente ca de exemplu : electrocardiograf pentru a masura emotia, iluziometrul pentru perceptie. Diferite materiale necesare experientei s int de asemenea stabilite in faza elaborarii schemei de experiment (cronometru, magnetofon etc). 4) Repartizarea subiectilor 101

In aceasta etapa, trebuie stabilit daca este o experienta cu un ansamblu de subi ecti, doua ansamble sau mai multe, sau experienta cu un singur caz (in mod exceptional). Experienta cu un singur grup experimental, se procedeaza la un pre-test (inainte a experimentului) si un post-test. De exemplu, se poate cere subiectilor sa completeze un prim chestiona r referitor la opiniilor lor politice, apoi un alt test chestionar, dupa ce acestia au urmat un curs de stiin ta politica (variabila independenta). Planul de experienta cu doua grupuri sau mai multe presupune un g rup (grupuri) de control si un grup (grupuri) experimental. O alta posibiltate este cea a cazului unic, adica studierea unui singur individ. In acest caz individul este supus unor experiente succesive, pen tru a nota, de exemplu, schimbari in comportamentul individual. 5) Redactarea instructiunilor pentru subiecti Toti subectii primesc aceleasi informatii despre experiment, in aceiasi termeni si in acelasi timp. Se specifica scopul experimentului, ccea ce se cere subiectilor sa faca, timpul aco rdat, materialul si mijloacele folosite. Construirea categoriilor analizei de continut Pentru analiza de continut construim categorii de analiza de continut. Alegerea acestor categorii este un moment important inaintea studierii complete a documentatiei. 1) Categoriile uzuale Categoriile sint elemente semnificative ale documentelor pe care vrem sa le nota m. Exista 6 categorii uzuale ale analizei de continut : . materia sau temele tratate : programul unui pardid, noutati tehnologice, mediu e tc. . Directia comunicarii, adica atitudinea autorului documentului in raport cu tema (luarea de pozitie) : favorabila, defavorabila, nuantata. . Felul implicit sau explicit in care sint vehiculate valorile in document . Actorii documentului caracteristici sociale : virsta, sex, religie, etnie, scola ritate, orgine sociala etc. . Referinte privind documentul : provenienta (autor, loc, timp), gen (discurs, zia

r, emisiune de radio etc) etc. 2) Construirea categoriilor Se realizeaza plecind de la problematica, tradusa in concepte, dimensiuni si ind icatori. Fiecare categorie corespunde unui indicator. 3) Calitatile categoriilor . Exhaustivitate toti indicatorii cercetarii sint bine tradusi in categorii, astfe l incit prelevarea sa permita sa raspundem obiectivului cercetarii sau sa argumentam ipoteza. . Claritatea ocument categoriile trebuie sa fie clar definite, sa fie usor reperabile in d

. Exclusivitate o categorie este exclusiva daca unitatile prelevate in document nu se refera decit la ea. . Echilibru numarul de categorii trebuie sa fie echilibrat, adica sa fie in functi e de amploarea documentatiei si de indicatorii problemei 102

4) Alegerea unitatilor de semnificatie Categoriile contsruite permit prelevarea unitatilor de semnificatie din document atie, adica parti din document. Aceste unitati fi : -cuvinte -teme dezvoltate pe 2 (sau mai multe) linii, sau pe o pagina (sau mai multe) -personalitati (actori). Dupa genul documentului -actiuni -ale elemente care permit clasarea partilor din document Dupa ce s-a decupat continutul documentului in unitati de semnificatie, se stabi leste modul in care se vor masura catitativ sau calitativ : . Numararea unitatilor se refera la stabilirea frecventei si cantitatii unitatilor retinute (in special in studiul mediei). Se calculeza spatiul pe care il ocupa intr-un ziar (linii sa co loane de exemplu) o tema data, sau in timp (minute) daca analizam o emisiune radio sau de televiziun e. . Aprecierea unitatilor in cercetarea calitativa se noteaza de asemenea unitatile de semnificatie numite unitati de calificare. Acestea permit identificarea elementelor documentu lui altfel decit prin masurare. Se procedeaza astfel : se examineaza prezenta sau absenta unei ca tegorii; se stabileste o tipologie a unitatilor de semnificatie (tipuri de reactie, portrete etc) ; se evalueaza intensitatea unei categorii, adica intensitatea cu care sint tratate anumite cat egorii, cum sint puse in valoare (de exemplu in publicitate) . Construirea unei foi de codare sau a unor fise ate si servesc la colectarea datelor. Construirea seriilor cifrice Seriile cifrice sint instrumentul de colectare a informatiilor numerice. De exem plu, daca vrem sa cunoastem evolutia ajutorului financiar guvernamental acordat studentilor in rap ort cu costul vietii, utilizam aceasta tehnica de prelevare de date cantitative. Reguli de utilizare a analizei statistice : 1) Seriile de cifre se construiesc plecind de la ipoteza sau obiectivul de cercetar e 2) Stabilirea coordonatelor cercetarii. De exemplu, in functie de cum concretizat c acestea contin categoriile elabor

onceptul de ajutor guvernamental pentru studenti decidem ce coordonte extragem din documente : sume acordate, numar de beneficiari, forme de ajutor, perioada de timp considerata. Pentru cela lalt termen al ipotezei (costul vietii), exprimat prin indicele costului vietii stabilim anii d e referinta. 3) Construirea seriilor de cifre. In exemplul dat, stabilim serii de cifre pentru f iecare indicator (suma de bani alocata de guvern in ficare an, din 1990 de exemplu; numar de beneficiar i in ficare an; numar de cereri in ficare an; numar de cereri accptate; indicele costului vietii in perioada considerata) Calitatea instrumentelor de prelevare a datelor O cercetare stiintifica este evaluata in functie de calitatea instrumentelor, ch iar inainte de analiza rezultatelor. Rezultatele nu pot fi valabile decit daca instrumentele sint adecv ate. Acestea trebuie sa fie fidele si precise. 103

a) Fidelitatea sau fiabilitatea unui instrument este daca acesta este adecvat obiec tivelor cercetarii, de asemenea daca, utilizat de un alt cercetator produce aceleasi rezultate. In stii ntele sociale, fidelitatea unui instrument este dificil de apreciat. Verificarea se face in pri ncipal in mod indirect, de exemplu prin succesul aplicatiilor concrete la care analiza poate da loc. b) Precizia este calitatea unui instrument de a permite culegerea tuturor informati ilor necesare referitoare la manifestarile concrete ale obiectului studiat. Rezumat 1. Culegerea informatiei trebuie sa fie realizata in mod selectiv. Cadrul operatori u si strategia de verificare determina natura informatiei utilizate. 2. Inca din faza proiectului de cercetare trebuie sa precizam instrumentele care vo r fi privilegiate. In stiintele administrative, observatia documentara, interviul si sondajul sint cele trei instrumente cele mai utilizate 3. analizarea cu atentie a cadrului operatoriu pentru a determina tipul de informat ie necesara analizei si a tehnicii de culegere a datelor 104

Modulul 10 : Enuntarea concluziilor; Construirea si prezentarea bibliografiei Enuntarea concluziilor Concluzia unei cercetari are trei functii principale : -Concluziile fac sinteza analizei datelor si a interpretarii rezultatelor. Cu al te cuvinte, se regrupeza diferitele elemente ale problemei pentru a degaja esentialul ce trebuie retinut din cercetare. Nu este vorba de a face un rezumat, ci de a preciza principalele aspecte ale cercet arii in functie de analiza si interpretare. In acest moment se face evaluarea definitiva a ipotezei sau a obiectivului de cercetare si se fac nuantarile necesare. -Se prezinta aportul analizei la cunoasterea fenomenului studiat. Se subliniaza drumul parcurs in raport cu cunostintele prealabile asupra problemei si a metodologiei utilizate. Se mentioneaza un aspect nou care trebuie luat in consideratie, un mod nou de a aborda problematic a, sau orice alta reflectie care contribuie la dezvoltarea cunoasterii fenomenului respectiv. -Se propun de asemenea piste noi de cercetare pentru aprofundarea problematicii. Se pot indica prelungiri posibile de cercetare. De asemenea se pot mentiona limite eventuale a le cercetarii. Desi concluzia nu necesita o elaborare prea lunga, ea nu trebuie intocmita super ficial. Concluzia adauga informatii majore, permitind sa sublinierea valorii si importantei analizei. Pre cizam, daca mai este nevoie, ca partea destinata concluziilor nu este un loc in care sa spunem ce ne-a placut , apreciat, deranjat sau dezamagit in timpul cercetarii. Construirea si prezentarea bibliografiei Atit elaborarea unui proiect de cercetare bine structurat cit si cercetarea prop riu zisa necesita lecturi prealabile. Bibliografia unei cercetari nu recenzeaza decit textele care au serv it direct muncii de analiza, in timp ce bibliografia unui proiect de cercetare este de obicei mai voluminoasa pentru ca cercetarea nu este inca facuta. Astfel, este normal ca in aceasta preparatorie sa nu fi consul tat toate textele pertinente. In timpul cercetarii sintem in masura sa selectionam din bibliografia proiectului t extele care au fost imediat utile pentru munca de analiza. Bibliografia proiectului de cercetare indeplineste un rol dublu. Pe de-o parte, ne permite sa reperam materialele necesare analizei, iar pe de alta parte ne indica tipurile si catego riile de documente disponible in raport cu problematica cercetarii. Este important sa avem aceasta informatie inca de la inceput pentru a orienta demersul.

Bibliografia se contruieste plecind de la materiale generale si specializate, in dexuri, banci tematice informatizate, cataloage, anuare, internet. Cum se prezinta bibliografia Intrucit informatia trebuie sa fie disponibila oricui analizeaza acelasi subiect , bibliografia nu se scrie oricum ci respectind anumite reguli de prezentare in vigoare. Exista mai multe sisteme de prezentare a bibliografiilor. Anumite universitati i mpun folosirea unui anumit sistem, altele sugereaza formule de prezentare. In general universitatile , sau departamentele, elaboreaza un ghid de prezentare a lucrarilor de cercetare. Prezentarea bibliografiei trebuie sa respecte cel putin 2 reguli de baza : . referintele trebuie prezentate in ordinea alfabetica a autorilor 105

. referintele sa fie complete

nume autor, numele lucrarii, editura, anul aparitiei

. trebuie distinse publicatiile oficiale (documente continund informatii publicate de guverne si organisme internationale) de lucrari (texte de autori publicate sub forma de car ti, articole din reviste de specialitate, articole de ziar etc) . se specifica de asemenea daca textele sint publicate sau nu Reguli referitoare la utilizarea surselor . toate sursele trebuie sa faca obiectul unei referinte in locul unde ele sint uti lizate in text . nu ajunge sa le mentionam in bibliografie . lectorul trebuie sa stie care este sursa fiecarei citatii sau element de interpr etare care nu este original . nu se refera la informatia factuala daca ea este usor verificabila de exemplu nu trebuia sa indicam sursa ca sa sustinem afirmatia ca majoritatea romanilor sint ortodocsi . dar daca afirmam ca 87% din romani se declarau de religie ortodoxa in anul 2000, atunci trebuie sa mentionam de unde detinem datele . deci regula : daca o informatie factuala o detinem dintr-o alta cercetare trebui e sa citam sursa Citatele -este citat tot ce am imprumutat dintr-o sursa fara sa-i alteram forma sau conti nutul -orice citat trebuie sa fie clar indicat si delimitat si trebuie sa fie insotit de o referinta -orice citat neindicat poate fi caz de plagiat Cinci tipuri de texte trebuie sa faca obiectul unor referinte : . citate directe scurte (care nu depasesc trei linii) se insereaza in text si sint incluse in ghilimele si urmate imediat de numarul trimiterii la nota sau la paragraful de citat, in func tie de stilul de referinte ales . citate directe lungi cere ghilimele trebuie degajate din text si scrise la interlinie simpla nu

. paragrafe sint pasaje prin care se reia gindirea unui autor pe care o exprimam c u cuvinte diferite putem utiliza ocazional aceasta practica pentru a include parearea nui alt autor in interirul unui text original totusi aceasta practica poate deveni indoielnica atunci cind este sistematica in plus, folosirea unui paragraf fara mentionarea sursei originale constituie plagi at . elemente de informatii specifice (date statistice, fapte istorice sau alte date obtinute prin cercetare) . referinte generale pasaje in care rezumam continutul unui text, precizam origine a definirii unui concept, identificam un studiu de referinta pentru a sustine o afirmatie sint re ferintele cele mai curente si fac parte integranta din conventiile de scriere in stiintele sociale . citate in limbi straine preferabil trebuie traduse daca apar in text, adaugind p asajul original in nota infrapaginala precizind ca traducerea ne apartine daca traduceti mai multe pasaje, indicati acest lucru numai pentru primul pasaj si precizati ca, in lipsa unei indicatii c ontrare, toate traducerile care urmeaza va apartin Observatie nu trebuie sa abuzam de primele trei forme pentru ca un text care nu este constituit decit din citate directe si paragrafe este apreciat ca fiind lipsit de continut original Stiluri de scriere a referintelor Doua stiluri de scriere a referintelor pot fi utillizate : note infrapaginale sa u citate intre paranteze. Oricare este modelul ales, trebuie prezentata o bibliografie la sfirsitul lucrarii. 106

a) note infrapaginale Reprezinta stilul traditional de scriere a referintelor. Ele pot servi pentru a furniza indicatii asupra sursei (note de referinte) sau sa introducem un complement de informatie care, introdus a in textul lucrarii, ar afecta continuitatea expunerii (note de completare a textului). Notele sint numerotate consecutiv, cu cifre arabe in ansambul textului (si nu pe fiecare pagina). In text, numarul trimiterii se scrie imediat dupa ghilimele de inchidere a citatului (dac a este un citat scurt), sau dupa paragraful inserat in cazul unui citat lung, sau dupa un cuvint daca referi nta se raporteaza exclusiv la acel cuvint (de exemplu dupa o definitie), sau la sfirsitul unei fraze sau parag raf in cazul in care notele se raporteaza in mod general la acestea. Notele se plaseaza inaintea punctului sau virgulei. Aceasta este in franceza car e difera de cea forma engleza (in engleza trimiterea este inclusa dupa punct sau virgula). Chiar daca se utilizeaza note infrapaginale, trebuie inclusa o bibliografie la sfirsitul textului. Reguli de prezentare a notei infrapaginale : . in subtext, precedata de numar . simpla interinie . in aceleasi caractere ca si textul sau mai mici . prima referinta a unei surse trebuie sa contina informatiile bibilografice compl ete Cum se scriu referintele : . carti cu autor unic sau mai multi autori . referinta la un pasaj gina, paginile) . citate subsecante area, pagina referinta integrala a lucrarii

se indica, in afara referintelor complete ale lucrarii, pa

daca referinta a fost deja mentionata

A se vedea X autor, lucr

. citat imediat consecutiv al lucrarii al aceluiasi autor . citate subsecante a unei carti cu mai mult de 3 autori tulul lucrarii in

Ibid., 350-54 a se vedea X si altii, ti

italice . articole de reviste stiintifice X, revistei in italice, pagini . citate subsecante neconsecutive, pagina specifica lucrarii in normale, cu ghilimele, pagina X, Y, (fara prenume), titulul titulul lucrarii in caractere normale , titulul

alt citat Ibid., pagina Id. Culture politique in Faucher, Ph., d

. citat imediat consecutiv, aceiasi pagina

. Capitol intr-o lucrare colectiva : Blange, A., ir., Civilisaton et culture , editie, an, pagini . Articol de ziar sau periodic nespecializat ului, sectiune . Documente oficiale tele in caractere normale . Documente electronice ghilimele,

numele ziarului in italice, data ziar

tara, organism, document, fara ghilimele, in italice, apoi da

Numele autorului, titulul lucrarii in caractere normale cu

editura, an. On-line : .....cu data consultarii b) referinte intre paranteze Referintele permit evitarea acumuarii de note infrapaginale furnizind sursele in interiorul textului. Sursele sint mentionate intre paranteze la locul unde in mod normal am utiliza o trimite re la nota si in acest caz paranteza precede punctul sau virgula. Trebuie sa sciem numele autorului de fiec are data cind ne referim 107

la un document nu se utilizeaza ibid. . Nu se pune virgula intre numee autorului si an. La prima referinta se numesc toti autorii, apoi, daca sint mai mult de 3 autori, se utili zeaza si al . Sursele sint separate prin punct si virgula in interiorul parantezei (McFalls 1995 ; Faucher 1994) Tabele, grafice si anexe Urmeaza de obicei bibliografiei si constituie obiectul unor sectiuni distincte. Exista o regula de aur foarte simpla pentru prezentarea tabelelor sau graficelor : maximum de informatie posib ile utilizind cit mai putine caractere lectorul are o capacitate limitata de a absorbi cifre. Alte reguli : -tabelele trebuie sa fie sobre si clare. -trebuie sa includa toate informatiile necesare dar nu mai mult. -se numeroteaza in cifre arabe si nu romane -trebuie sa aiba titlu evocator analiza, perioada de timp la care se refera datee -trebuie indicate sursele De asemnea, graficele trebuie sa fie clare si sobre, trebuie sa comunice maximum de informatie in minimum de caractere. Anexele urmeaza tabelele. Daca avem mai multe anexe, ele sint desemnate prin lit ere majuscule. 108 care sa indice clar faptul raportat, unitatea de

Bibliografie Allison, G., Essence of Decision. Explaining the Cuban Missile Crisis, Boston, L ittle Brown, 1971. Angers, M., Initiation la mthodologie des sciences humaines, 3e dition, Les Editio ns CEC, Qubec, 2000. Blanger, A-J., Lemieux, V., Introduction la science politique, Montral, Presses de l Universit de Montral, 1999. Birbaum, B. si Leca, J., Sur l individualisme, Paris, Presses de la FNSP, 1986. Brimo, A., Les mthodes des sciences sociales, Paris, Montchrestien, 1972. Bruno, J. si Muller, P., L Etat en action : politiques publiques et corporatismes, Paris, PUF, 1987. Buchanan, G.M., Tollison, R. D., Theory of Public Choice, Political Applications of Economics, The University of Michigan Press, Ann Arbor, 1972) Crozier, M., La socit bloque, Paris, Le Seuil 1970. Dixon, B.R., Bouma, G.D., Atkinson, B.J., A Handbook of Social Science Research, Oxford, oxford University Press, 1987. Esping-Andersen, G., Les trois mondes de l Etat providence : essai sur le capitali sme moderne, Paris, PUF, 1999 Gow, I.J., Barette, M., Dion, S., Fortman, M., Introduction l administration publi que,Gaetan Morin, Montral, 1987. Grawitz, M., Mthodes des sciences sociales, Paris, Dalloz, 1990. Green D., Shapiro, I., Pathologies of Rational Choice Theory, New Haven, Yale Un iversity Press, 1994. Heclo, H., Review Article: Policy Analysis , British Journal of Political Science, vol. 2, 1972. Hirschman, A., Bonheur priv, action publique, Paris, Fayard, 1982. Jones, Ch.O., An Introduction to the Study of Public Policy, Belmont, Duxbury Pr ess, 1970. Levi, M., Of Rule and Revenue, Berkeley, University of California Press, 1998. Mace, G., Guide d laboration d un projet de recherche, Presses de l Universit Laval, Qube c, 1988. March, J. C. si Simon, H., Organizations, New York, Wiley, 1958. Mintzberg, H., Bourgault, J., Manager en public, Institut de l administration publ ique du Canada, Toronto, 2000. Nachmias, D., Nachmias, C., Research Methods in The Social Science, New York, St .Martin s Press,

1976. 109

Olson, M., La logique de l action collective, PUF, Paris, 1978. Pal, L.A., Public Policy Analysis : An Introduction, Second Edition, Nelson Cana da, 1999. Pierson, P., Dismantling the Welfare State, Cambridge, Cambridge University Pres s, 1994. Popper, K., Conjectures et refutations, paris, Payot, 1985 (1965). Putnam, R.D., Le dclin du capital social aux Etats-Unis , Lien social et Politique s RIAC, 1999. Richardson, J.L., Economics : Hegemonic Discourse, Quadrant, Melbourne, March, 1 997. Scharpf, F., Games Real Actors Could Play, New York, 1997. Thelen, K., How Institutiona Evoleve : Insights from Comparative Historical Analy sis , in Mahoney, J., si Rueschemeyer, D., Comparative Historical Analysis in the Social Science, New York, Cambridge University Press, 2003.. Tullok, G., Private Wants, Public Means : an Economic Analysys of the Desirable Scope of Government, New York, Basic Books, 197. Turabian, K.L., A Manual for Writers of Term Papers, Thesis and Dissertations, a 4-a editie, Chicago, The University of Chicago Press, 1973 Weber, M., Economie si socit, Paris, Plon, 1971. Weber, M., Essais sur la thorie de la science, Paris, Plon, 1965