Sărăcia de lungă durată reprezintă starea de nesatisfacere a nevoilor de bază ale unei

persoane pe o durată lungă de timp, fapt care are repercusiuni asupra stării fizice şi
psihice a persoanei, împiedicând participarea deplină a acesteia la societate. Spre
deosebire de aceasta, sărăcia temporară reprezintă o stare de nesatisfacere a nevoilor
de bază care se întinde pe o perioadă scurtă de timp, afectând într-o mică măsură
capacităţile fizice, intelectuale ale persoanei precum şi participarea socială a acesteia.
Nu există însă un consens în literatura de specialitate cu privire la momentul în care se
sfârşeşte sărăcia temporară şi începe cea de lungă durată.

Hans – Jürgen Andreß şi Katia Schulte (1998) arată că studiile despre sărăcie
lansează trei tipuri de factorii care determină lungimea perioadei de sărăcie. O serie de
factori de mare importanţă sunt reprezentaţi de situaţia economică a ţării în perioada
respectivă. Studiile efectuate de Stevens (1994) evidenţiază acest fapt în cazul SUA, în
timp ce cercetările făcute de Okrasa (1998, 1999) în Polonia, în perioada de tranziţie
spre economia de piaţă, relevă importanţa anului intrării în sărăcie pentru durata
acesteia. Anul reprezintă în acest caz un indicator al stării de sănătate a economiei. De
exemplu, pentru gospodăriile poloneze intrate în sărăcie în 1995 a fost de trei ori mai
greu să iasă rapid din această stare decât pentru cele intrate în 1994 (Okrasa, 1999).
Un alt factor care a fost identificat a influenţa durata sărăciei este situaţia existentă pe
piaţa muncii (Buhr, Weber, 1998). Apariţia de noi oportunităţi pe piaţa muncii, cum ar fi
crearea de noi locuri de muncă sau flexibilizarea angajării, pot să aducă noi oportunităţi
de angajare şi / sau de câştig pentru cei aflaţi în sărăcie, reducând astfel durata
sărăciei. De exemplu, apariţia unui mare număr de locuri de muncă cu program redus
sau cu un program flexibil poate să includă pe piaţa muncii un număr mare de femei
care îşi cresc singure copiii şi care au astfel şansa unui câştig suplimentar care le
poate scoate din sărăcie.

Un rol important în determinarea duratei sărăciei îl joacă şi politicile sociale promovate

de statul respectiv (Buhr, Weber, 1998; Okrasa, 1999). Tipul de beneficii, precum şi
nivelul beneficiilor oferite pentru cei săraci pot să stimuleze creşterea duratei sărăciei
sau scurtarea acesteia. Un sistem de beneficii foarte generos, de tipul celor de
asistenţă socială, poate să nu îi stimuleze pe beneficiari să îşi îmbunătăţească situaţia