I

Timişoara
2005

II
Referenţi ştiinţifici:
Prof. dr. ing. Marian Bura – Facultatea de Zootehnie şi Biotehnologii Timişoara
Prof. dr. ing. Nicolae Păcală – Facultatea de Zootehnie şi Biotehnologii Timişoara
Conf. dr. ing. Ioan Luca – Facultatea de Zootehnie şi Biotehnologii Timişoara
























Coperta: Diana Szebenyi

Editura EUROSTAMPA
Timişoara, B-dul Revoluţiei din 1989, nr. 26
Tel./fax: 0256-20.48.16
e-mail:estampa@mail.dnttm.ro
ISBN: 973-687-302-1
Tiparul executat la Tipografia Eurostampa

PREFAŢĂ

Prezenta lucrare, rod al colaborării colectivului de cadre
didactice de la disciplina „Tehnologia creşterii bovinelor”, se
adresează, în primul rând, studenţilor de la Facultatea de
Zootehnie şi Biotehnologii Timişoara, dar şi specialiştilor cu
preocupări în domeniul creşterii bovinelor şi, în special, al
taurinelor.
Prin elaborarea acestei lucrări, autorii au avut în intenţie să
pună la dispoziţia celor interesaţi un ghid practic pentru
cunoaşterea aspectelor practice privind creşterea, ameliorarea şi
exploatarea taurinelor. S-a avut în vedere, atât completarea
cunoştinţelor teoretice ale studenţilor, cât şi formarea unor
competenţe şi abilităţi practice specifice, cu referire la
problematica tratată la cursul „Tehnologia creşterii bovinelor”.
Realizarea acestui material didactic are la bază sinteze
bibliografice de specialitate actualizate, precum şi experienţa, în
domeniu, a autorilor.
Autorii adresează pe această cale, calde şi sincere mulţumiri
colectivului de referenţi ştiinţifici - Prof. dr. ing. Bura Marian,
Prof. dr. ing. Păcală Nicolae şi Conf. dr. ing. Luca Ioan - pentru
sprijinul acordat la redactarea, verificarea şi corectarea prezentei
lucrări.

Autorii


I
C U P R I N S

Lucrarea 1. PROTECŢIA MUNCII ŞI NORMELE P.S.I. ÎN FERMELE DE BOVINE.
ABORDAREA ŞI CONTENŢIA BOVINELOR ...............................................

.....
1
1.1. Normele de protecţie a muncii în fermele de bovine ................................................
.....
1
1.1.1. Principalele tulburări ale stării de sănătate a îngrijitorilor din fermele de bovine ....
.....
1
1.1.2. Măsuri generale de protecţie a muncii în fermele de bovine ....................................
.....
2
1.1.3. Măsuri de protecţie a muncii specifice fermelor de vaci de lapte .............................
.....
3
1.1.4. Măsuri de protecţie a muncii specifice activităţii cu taurii de reproducţie ...............
.....
4
1.2. Norme P.S.I. în fermele de bovine ..............................................................................
.....
4
1.3. Abordarea şi contenţia bovinelor ...............................................................................
.....
5
1.3.1. Tehnica abordării bovinelor ......................................................................................
.....
5
1.3.2. Tehnica contenţiei bovinelor .....................................................................................
.....
6
1.3.2.1. Contenţia pentru examinarea gurii ......................................................................
.....
7
1.3.2.2. Contenţia pentru examinarea ugerului ................................................................
.....
8
1.3.2.3. Contenţia pentru examinarea membrelor ............................................................
.....
8
Lucrarea 2. TEHNICA IDENTIFICĂRII ŞI INDIVIDUALIZĂRII BOVINELOR .......
...
10
2.1. Tehnica marcării bovinelor .........................................................................................
...
10
2.1.1. Marcarea de scurtă durată (provizorie) .....................................................................
...
10
2.1.1.1. Aplicarea de plăci sau rondele pe diferite regiuni corporale ..............................
...
11
2.1.1.2. Aplicarea de plumbi .............................................................................................
...
11
2.1.1.3. Aplicarea unor substanţe colorante pe părul animalului ....................................
...
12
2.1.1.4. Tunderea părului pe diferite regiuni corporale ...................................................
....1
2
2.1.2. Marcarea de lungă durată (permanentă) ...................................................................
....1
2
2.1.2.1. Tehnica marcării prin mărci metalice sau din material plastic ..........................
....1
2
2.1.2.2. Tehnica marcării prin tatuare .............................................................................
...
14
2.1.2.3. Tehnica criomarcării ...........................................................................................
...
15

II
2.1.3. Metodologia acordării numărului matricol pentru taurinele cuprinse în controlul
oficial al producţiei .................................................................................................

...
17
2.1.4. Metode speciale de identificare a bovinelor .............................................................
...
18
2.1.4.1. Identificarea prin luarea amprentelor botului .....................................................
...
18
2.1.4.2. Identificarea prin stabilirea fenogrupului sanguin ..............................................
...
18
2.2. Identificarea şi înregistrarea bovinelor .....................................................................
...
19
Lucrarea 3. TEHNICA DETERMINĂRII VÂRSTEI LA BOVINE .................................
...
24
3.1. Tehnica determinării vârstei după dentiţie ...............................................................
...
24
3.1.1. Particularităţile dentiţiei la bovine ............................................................................
...
24
3.1.2. Semnele folosite la determinarea vârstei ..................................................................
...
25
3.1.3. Tehnica stabilirii vârstei la taurine pe perioade ........................................................
..
26
3.1.3.1. Perioada I - de la naştere până la vârsta de 18 luni ...........................................
..
26
3.1.3.2. Perioada a II-a - de la vârsta de 1,5 ani (18 luni) până la vârsta de 4 ani .........
...
27
3.1.3.3. Perioada a III-a - de la va vârsta de 5 ani şi până la vârsta de 9 ani .................
...
27
3.1.3.4. Perioada a IV-a - după vârsta de 9 ani ...............................................................
...
28
3.2. Criterii ajutătoare pentru determinarea vârstei la taurine .....................................
...
28
3.2.1. Aspectul exterior şi dezvoltarea corporală ................................................................
...
28
3.2.2. Starea cordonului ombilical ......................................................................................
...
28
3.2.3. Starea ongloanelor ....................................................................................................
...
28
3.2.4. Apariţia, creşterea şi aspectul coarnelor ...................................................................
..
28
3.3. Particularităţile determinării vârstei la bubaline .....................................................
...
29
3.3.1. Evoluţia dentiţiei la bivol ..........................................................................................
...
29
3.4. Anomalii dentare la bovine .........................................................................................
...
30
Lucrarea 4. TEHNICA APRECIERII EXTERIORULUI LA BOVINE ...........................
...
31
4.1. Tehnica examenului analitic al exteriorului ..............................................................
...
31
4.1.1. Capul .........................................................................................................................
...
32

III
4.1.1.1. Principalele regiuni ale capului ..........................................................................
...
34
4.1.2. Gâtul ..........................................................................................................................
...
37
4.1.3. Trunchiul ...................................................................................................................
...
39
4.1.3.1. Regiunile de pe faţa superioară a trunchiului .....................................................
...
39
4.1.3.2. Regiunile de pe feţele laterale ale trunchiului .....................................................
...
44
4.1.3.3. Regiunile de pe faţa inferioară a trunchiului ......................................................
...
46
4.1.3.4. Regiunile de la extremitatea anterioară a trunchiului ........................................
...
47
4.1.3.5. Regiunile de la extremitatea posterioară a trunchiului .......................................
...
48
4.1.3.6. Organele genitale .................................................................................................
...
49
4.1.4. Ugerul .....................................................................................................................
...
49
4.1.5. Membrele şi aplomburile ..........................................................................................
...
54
4.1.5.1. Membrele anterioare ...........................................................................................
...
54
4.1.5.2. Membrele posterioare ..........................................................................................
...
56
4.1.5.3. Aplomburile la taurine .........................................................................................
...
58
Lucrarea 5. TEHNICA EXAMENULUI DE SINTEZĂ A EXTERIORULUI .................
...
62
5.1. Metode ajutătoare în efectuarea examenului de sinteză ..........................................
...
62
5.1.1. Somatometria (măsurători corporale) .......................................................................
...
62
5.1.1.1. Măsurători de masă .............................................................................................
...
63
5.1.1.2. Măsurători de conformaţie ..................................................................................
...
63
5.1.1.3. Măsurători de creştere .........................................................................................
...
65
5.1.2. Interpretarea măsurătorilor ........................................................................................
...
65
5.1.3. Fotografierea taurinelor ............................................................................................
...
67
5.1.4. Cinematografierea (filmarea) ....................................................................................
...
67
5.2. Însuşirile care se apreciază în cadrul examenului de sinteză a exteriorului ..........
...
67
5.2.1. Dezvoltarea corporală ...............................................................................................
...
67

IV
5.2.2. Armonia corporală ....................................................................................................
...
68
5.2.2.1. Raporturile de ansamblu ......................................................................................
...
68
5.2.2.2. Raporturile de înălţime ........................................................................................
...
69
5.2.2.3. Raporturile de lungime ........................................................................................
...
70
5.2.2.4. Raporturile de lărgime .........................................................................................
...
70
5.2.2.5. Raporturile între trunchi şi membre ....................................................................
...
71
5.2.3. Constituţia la taurine .................................................................................................
...
71
5.2.4. Temperamentul la taurine .........................................................................................
...
73
5.2.5. Tipurile morfo-productive ........................................................................................
...
74
5.2.5.1. Tipul morfo-productiv al taurinelor de lapte .......................................................
...
74
5.2.5.2. Tipul morfo-productiv al taurinelor de carne ......................................................
...
75
5.2.5.3. Tipul morfo-productiv al taurinelor cu aptitudini mixte de producţie ................
...
75
5.2.5.4. Tipul morfo-productiv al taurinelor de tracţiune ................................................
...
76
5.2.6. Condiţia la taurine .....................................................................................................
...
76
5.2.6.1. Tehnica acordării notei pentru condiţia corporală (BCS) la vacile de lapte din
rasa Holstein-Friză .................................................................................................

...
80
5.2.6.2. Tehnica aprecierii condiţiei corporale la tineretul taurin femel din rasele de
lapte de tip Holstein-Friză ......................................................................................

...
82
Lucrarea 6. TEHNICA APRECIERII CONFORMAŢIEI CORPORALE LA
TAURINE ..............................................................................................................

.. 84
6.1. Descrierea lineară a caracterelor de exterior la vaci ................................................
...
85
6.1.1. Descrierea lineară a exteriorului la rasa Bălţată românească - Fleckvieh -
Simmental .......................................................................................................................

...
85
6.1.2. Descrierea lineară a exteriorului la rasa Brună - Braunvieh .....................................
...
97
6.1.3. Descrierea lineară a exteriorului la rasa Bălţată cu negru românească - Holstein-
Friză ........................................................................................................................

.
107
6.2. Aprecierea exteriorului la taurii de reproducţie .......................................................
.
117
Lucrarea 7. CULORILE LA BOVINE .................................................................................
.
121

V
7.1. Culorile părului la bovine ...........................................................................................
.
121
7.1.1. Culorile simple ..........................................................................................................
.
122
7.1.2. Culorile compuse ......................................................................................................
.
122
7.1.2.1 Culorile zonale ......................................................................................................
.
122
7.1.2.2. Culorile azonale ...................................................................................................
.
123
7.1.3. Particularităţile de culoare ........................................................................................
.
123
7.2. Identificarea taurinelor cu ajutorul culorilor şi particularităţilor de culoare .......
.
123
Lucrarea 8. CARACTERELE MORFOLOGICE ALE RASELOR DE TAURINE ŞI
ALE PRINCIPALILOR HIBRIZI DINTRE ACESTEA ......................................

.
125
Lucrarea 9. TEHNICA PLANIFICĂRII ŞI URMĂRIRII ACTIVITĂŢII DE
REPRODUCŢIE ÎN FERMELE DE VACI DE LAPTE ..................................

.
132
9.1. Planificarea activităţii de reproducţie ........................................................................
.
132
9.2. Urmărirea activităţii de reproducţie ..........................................................................
.
137
Lucrarea 10. TEHNICA APRECIERII PROCESULUI DE CREŞTERE .....................
.
139
10.1. Energia de creştere ....................................................................................................
.
139
10.2. Viteza absolută de creştere ........................................................................................
.
140
10.3. Intensitatea de creştere ..............................................................................................
.
140
10.4. Coeficientul de creştere .............................................................................................
.
141
Lucrarea 11. TEHNICA CONTROLULUI PRODUCŢIEI DE CARNE ..........................
.
144
11.1. Tehnica aprecierii aptitudinilor pentru carne pe animalul viu .............................
.
144
Lucrarea 12. TEHNICA ORGANIZĂRII ŞI EFECTUĂRII CONTROLULUI
PRODUCŢIEI DE LAPTE ..................................................................................

.
147
12.1. Controlul cantitativ global al producţiei de lapte ...................................................
.
147
12.1.1. Controlul producţiei medii zilnice de lapte pe vacă furajată ..................................
.
147
12.1.2. Calculul producţiei medii lunare de lapte pe vacă furajată .....................................
.
148
12.1.3. Calculul producţiei medii anuale de lapte pe vacă furajată ....................................
.
148
12.2. Controlul cantitativ individual al producţiei de lapte ............................................
.
149

VI
12.2.1. Controlul individual zilnic ......................................................................................
.
149
12.2.2. Controlul individual periodic ..................................................................................
.
149
12.2.2.1. Tehnica controlului producţiei de lapte la 42 de zile ........................................
.
151
12.2.2.2. Tehnica controlului producţiei de lapte la 28 de zile ........................................
.
154
12.2.2.3. Evidenţa şi înregistrarea datelor .......................................................................
.
157
12.3. Estimarea producţiei de lapte pe lactaţie standard ................................................
.
161
Lucrarea 13. METODOLOGIA PREDICŢIEI VALORII DE AMELIORARE LA
VACI ......................................................................................................................

.
165
13.1. Predicţia valorii de ameliorare la taurine folosind metodologia BLUP - model
animal .....................................................................................................................

.
165
Lucrarea 14. TEHNICA IDENTIFICĂRII ŞI NOMINALIZĂRII VACILOR MAME
DE TAURI .............................................................................................................

.
180
14.1. Identificarea candidatelor mame de tauri (CMT) ..................................................
.
180
14.2. Nominalizarea vacilor mame de tauri (MT) ............................................................
.
181
14.3. Tehnica aprecierii aptitudinii aptitudinilor fiziologice ale ugerului pentru
mulsul mecanic ......................................................................................................

.
185
Lucrarea 15. TEHNICA SELECŢIEI TAURILOR DE REPRODUCŢIE ŞI
CALCULUL VALORII DE AMELIORARE A TAURILOR .........................

.
188
15.1. Selecţia tăuraşilor după performanţe proprii (testarea performanţelor proprii) .....
.
188
15.1.1. Aprecierea aptitudinilor pentru producţia de carne ................................................
.
188
15.1.2. Aprecierea conformaţiei şi dezvoltării corporale ....................................................
.
188
15.1.3. Aprecierea aptitudinilor de reproducţie ..................................................................
.
188
15.2. Selecţia (testarea) taurilor după descendenţi ..........................................................
.
189
15.2.1.1. Predicţia valorii de ameliorare a taurilor prin metodologia BLUP - sire model ..
.
190
15.2.1.2. Predicţia valorii de ameliorare a taurilor prin metoda comparării cu
contemporanii .........................................................................................................

.
196
Lucrarea 16. ANALIZA TEHNOLOGIEI DE CREŞTERE A TINERETULUI
TAURIN DE REPRODUCŢIE ............................................................................

.
200
16.1. Vaca în gestaţie avansată şi îngrijirea viţelului după fătare ..................................
.
200

VII
16.2. Întocmirea planului de creştere şi hrănire şi a fişei tehnologice ...........................
.
200
16.2.1. Analiza modului de hrănire a tineretului taurin ......................................................
.
203
16.2.2. Analiza condiţiilor de întreţinere a tineretului taurin ..............................................
.
206
Lucrarea 17. ANALIZA TEHNOLOGIEI DE CREŞTERE ŞI EXPLOATARE A
VACILOR DE LAPTE .........................................................................................

.
212
17.1. Analiza tehnologiei de reproducţie ...........................................................................
.
212
17.1.1. Analiza modului de pregătire a vacilor pentru fătare ..............................................
.
213
17.2. Analiza tehnologiei de exploatare a vacilor de lapte ...............................................
.
217
17.2.1. Analiza tehnologiei de întreţinere legată a vacilor .................................................
.
217
17.2.1.1. Organizarea interioară a adăpostului ...............................................................
.
217
17.2.1.2. Modul de realizare a lucrărilor tehnologice .....................................................
.
219
17.2.1.3. Organizarea activităţilor în fermele de vaci de lapte ........................................
.
223
17.2.2. Analiza tehnologiei de întreţinere nelegată a vacilor în adăposturi închise cu
spaţiu individualizat de odihnă ...............................................................................

.
224
17.2.2.1. Organizarea interioară a adăposturilor ............................................................
.
224
17.2.2.2. Analiza modului de realizare a lucrărilor tehnologice şi de întreţinere ...........
.
227
17.2.2.3. Organizarea şi programarea activităţilor de deservire a vacilor .....................
.
228
17.2.3. Analiza tehnologiei de întreţinere a vacilor pe timp de vară pe păşune .................
.
229
17.2.4. Analiza tehnologiei de mulgere a vacilor ...............................................................
.
230
17.2.4.1. Analiza tehnologiei de mulgere manuală a vacilor ...........................................
.
230
17.2.4.2. Analiza tehnologiei de mulgere mecanică .........................................................
.
232
17.3. Analiza hrănirii vacilor .............................................................................................
.
237
17.3.1. Analiza nivelului de alimentaţie a vacilor şi structura raţiilor ................................
.
237
17.3.2. Analiza aprovizionării cu furaje ..............................................................................
.
240
17.3.3. Analiza tehnologiei de hrănire ................................................................................
.
240
17.3.3.1. Tehnologia de hrănire pe timp de iarnă ............................................................
.
240

VIII
17.3.3.2. Tehnologia hrănirii pe timp de vară ..................................................................
.
240
Lucrarea 18. ANALIZA TEHNOLOGIEI DE ÎNGRĂŞARE A TINERETULUI
TAURIN .................................................................................................................

.
242
18.1. Îngrăşarea tineretului taurin în sistem semiintensiv ..............................................
.
242
18.1.1. Analiza parametrilor tehnico-economici .................................................................
.
242
18.1.1.1. Analiza afluirii materialului biologic ................................................................
.
243
18.1.1.2. Analiza tehnologiei de întreţinere ......................................................................
.
243
18.1.1.3. Analiza tehnologiei de hrănire şi aprovizionarea cu furaje ..............................
.
245
18.1.2. Organizarea activităţii în complexele de îngrăşare a tineretului taurin ..................
.
248
18.2. Îngrăşarea tineretului taurin în sistem mixt, pe păşune şi în stabulaţie ...............
.
249
18.2.1. Analiza parametrilor tehnico-economici .................................................................
.
249
18.2.1.1. Analiza afluirii materialului biologic ................................................................
.
249
18.2.1.2. Analiza tehnologiei de întreţinere ......................................................................
.
249
18.2.1.3. Analiza tehnologiei de furajare şi asigurarea cu furaje ....................................
.
251
18.2.1.4. Analiza organizării păşunatului ........................................................................
.
252
Bibliografie .......................................................................................................................
.
253

1
LUCRAREA 1

PROTECŢIA MUNCII ŞI NORMELE P.S.I. ÎN FERMELE DE
BOVINE. ABORDAREA ŞI CONTENŢIA BOVINELOR

Scopul lucrării:
- cunoaşterea normelor de protecţie a muncii specifice activităţii din fermele de bovine,
precum şi a măsurilor ce trebuie adoptate în vederea respectării acestor norme, astfel încât să nu
fie periclitată starea de sănătate a personalului din fermă;
- cunoaşterea normelor de prevenire şi stingere a incendiilor (P.S.I.), a măsurilor ce trebuie
adoptate pentru evitarea declanşării incendiilor în fermele de bovine;
- cunoaşterea modului de apropiere, în siguranţă, de animal, a mijloacelor şi metodelor de
imobilizare parţială sau totală ale acestuia, în vederea executării unor acţiuni cu caracter
zootehnic sau sanitar-veterinar, ferind atât omul cât şi animalul de accidente.

1.1. NORMELE DE PROTECŢIE A MUNCII
ÎN FERMELE DE BOVINE

Activitatea de protecţie a muncii vizează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi înlăturarea
cauzelor care pun în pericol sănătatea şi viaţa personalului care îşi desfăşoară activitatea în
fermele de creştere a bovinelor.
Protecţia muncii urmăreşte condiţiile în care se desfăşoară munca şi anume, influenţele
tehnice şi tehnologice asupra stării fizice şi psihice a personalului, stabilind, pe baza unor
observaţii şi concluzii, norme specifice de tehnica securităţii muncii, a căror respectare este
obligatorie în organizarea raţională a muncii.
În conformitate cu legile în vigoare, organismele abilitate ale statului îşi asumă sarcina de a
elabora norme specifice de protecţie a muncii şi de a se preocupa de organizarea activităţii de
protecţie a muncii, precum şi de controlul respectării normelor de protecţie a muncii.
În fermele de mari dimensiuni există un responsabil cu protecţia muncii, dar şeful de
fermă, respectiv fermierul este cel care răspunde de instruirea personalului angajat în fermă şi
urmărirea respectării normelor de protecţie a muncii în ferma respectivă, cu scopul prevenirii
accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor. Pentru fiecare lucrător din fermele de bovine, se
completează „Fişa de protecţia muncii” în care sunt înscrise (obligatoriu), la angajare şi apoi
periodic (lunar), datele referitoare la instructajele de protecţia muncii (data efectuării
instructajului, numărul legii şi al articolelor de protecţia muncii prezentate, semnătura
responsabilului cu protecţia muncii şi semnătura celui instruit). Instructajele de protecţia muncii
(la angajare şi cele periodice) sunt urmate de teste de verificare a însuşirii cunoştinţelor privind
normele de tehnica securităţii muncii.
Nerespectarea normelor de protecţia muncii şi menţinerea unor condiţii necorespunzătoare
de muncă determină apariţia unor îmbolnăviri la personalul de îngrijire-deservire şi, ca urmare,
reducerea capacităţii de muncă, iar în cazuri extreme, chiar la pierderi de vieţi omeneşti.

1.1.1. PRINCIPALELE TULBURĂRI ALE STĂRII DE SĂNĂTATE A
ÎNGRIJITORILOR DIN FERMELE DE BOVINE

a) Accidente de muncă. Este considerat accident de muncă evenimentul care se petrece în
timpul procesului de muncă şi care duce la pierderea temporară sau permanentă a capacităţii de
muncă a lucrătorilor din fermele de taurine.
Accidentele de muncă sunt consecinţa nerespectării normelor de protecţie a muncii pe
durata activităţii cu animalele (mai ales cu cele retive).

2
Cele mai frecvente accidente care pot fi întâlnite în fermele de taurine sunt următoarele:
leziuni superficiale ale integrităţii cutanate (zgârieturi, tăieturi, înţepături), călcături, fracturi ale
mâinilor şi picioarelor, împunsături sau loviri cu cornul, lovituri cu coada (peste ochi şi faţă).
Pentru evitarea accidentelor de muncă este necesar ca îngrijitorii să se poarte cu blândeţe
cu animalele, să crească animale neagresive, blânde, să cunoască şi să respecte cu stricteţe
normele de protecţie a muncii.
Accidentele de muncă pot să apară şi ca urmare a nerespectării regulilor şi normelor
specifice de lucru cu diferitele ustensile, utilaje, instalaţii şi maşini specifice fermelor de creştere
a bovinelor.
b) Bolile profesionale sunt acele boli care în mod obişnuit sunt contractate de către
îngrijitori în timpul programului zilnic de lucru, favorizate în mare măsură de nerespectarea
tuturor măsurilor de protecţie a muncii. La rândul lor, bolile profesionale pot fi nespecifice sau
specifice sarcinii de îngrijitor de bovine.
Bolile nespecifice apar atunci când procesul de muncă se desfăşoară în condiţii atmosferice
neprielnice sau ca urmare a existenţei unui microclimat necorespunzător în adăposturi (creşterea
peste limitele admise ale concentraţiei de bioxid de carbon, amoniac, hidrogen sulfurat, pulberi
în suspensie şi a umidităţii). Dintre bolile nespecifice pot fi amintite următoarele: bronşitele,
bronhopneumoniile şi afecţiunile reumatismale.
Pentru prevenirea acestor boli este necesară asigurarea unui echipament de protecţie
specific diferitelor sectoare de activitate, ca: salopetă, cizme de cauciuc, mantale cauciucate,
mănuşi, haine vătuite etc.
Bolile specifice sunt acele boli care se transmit de la animale la om şi sunt cunoscute sub
denumirea de zoonoze. Dintre bolile specifice, pot fi amintite următoarele: tuberculoza, antraxul,
bruceloza, leptospiroza, salmoneloza, pasteureloza, vibrioza, febra aftoasă, febra Q, scabia,
tricofiţia şi altele. Pentru unele din aceste boli, calea principală prin care infecţia se transmite de
la animale la om este laptele consumat crud (nefiert, nepasteurizat), iar pentru altele infecţia se
transmite prin contactul direct cu animalul bolnav.
Prevenirea acestor boli se face prin izolarea şi tratarea animalelor bolnave, precum şi prin
adoptarea unor măsuri de ordin sanitar-veterinar privind stingerea focarelor şi a surselor de
infecţie.

1.1.2. MĂSURI GENERALE DE PROTECŢIE A MUNCII
ÎN FERMELE DE BOVINE

Pentru a se evita degradarea stării de sănătate a lucrătorilor din fermele de bovine este
necesară adoptarea şi respectarea următoarelor măsuri generale de protecţie a muncii.
- Muncitorii vor fi dotaţi cu echipament de protecţie conform normelor legale în vigoare.
- Sistemul de legare a animalelor va fi simplu şi uniform, pentru a permite legarea şi
dezlegarea uşoară şi rapidă a animalelor.
- În cazul adăpării la fântâni, acestea vor fi prevăzute cu capac, pentru a preveni căderea în
fântână a oamenilor şi animalelor. Zona din jurul fântânii va fi păstrată în permanentă stare de
curăţenie, fără noroi, zăpadă sau gheaţă, evitând astfel accidentele prin alunecare. Pentru a
împiedica posibilitatea de transmitere a bolilor de la animale la om, găleţile de la fântână vor fi
prevăzute cu grătar metalic, astfel încât animalele să nu se poată adăpa direct din găleată.
- Este interzis consumul de alimente, precum şi fumatul în adăposturi.
- Servirea mesei va avea loc în încăperi special destinate şi numai după o prealabilă spălare a
mâinilor cu apă şi săpun.
- Întrebuinţarea şi păstrarea uneltelor de grajd (în special a furcilor şi lopeţilor) se va face cu
atenţie, pentru a nu provoca rănirea oamenilor şi a animalelor.
- Pentru evitarea accidentelor prin lovire sau împungere cu cornul se recomandă ecornarea
viţeilor, sau, după caz, tăierea şi pilirea coarnelor.

3
- Este interzisă circulaţia personalului pe încărcătura cu furaje sau alte materiale din
autovehicule.
- Desfacerea şirelor de baloţi de fân sau de paie se face numai de sus în jos, folosind scări
adecvate.
- Ajustarea ongloanelor se va face numai la travaliu.

1.1.3. MĂSURI DE PROTECŢIE A MUNCII
SPECIFICE FERMELOR DE VACI DE LAPTE

În cele ce urmează vor fi prezentate cele mai importante norme şi măsuri de protecţie a
muncii, specifice fermelor de vaci de lapte.
- Folosirea echipamentului de protecţie adecvat diferitelor lucrări executate de îngrijitori.
Astfel, în timpul administrării furajelor, a igienizării vacilor şi adăposturilor, îngrijitorii vor fi
echipaţi cu salopetă şi cizme de cauciuc, iar cei din maternitate vor fi dotaţi şi cu mănuşi de
cauciuc. În sălile de muls se vor folosi halate cu mâneci scurte, şorţ şi cizme de cauciuc, mănuşi
de unică folosinţă şi bonetă. Echipamentul de protecţie va fi menţinut curat şi va fi folosit numai
la activităţile din fermă.
- Monta vacilor şi viţelelor se va executa numai la standul de montă. Îngrijitorii vor fi
instruiţi ca în timpul conducerii vacilor în călduri la standul de montă să folosească o frânghie
lungă şi să meargă puţin lateral faţă de animal pentru a-l putea supraveghea în permanenţă.
- Maşinile şi instalaţiile zootehnice, aparatele de muls, cele pentru prepararea şi distribuirea
furajelor, evacuarea dejecţiilor etc., vor fi atent utilizate, respectând regulile specifice de
protecţie a muncii, astfel:
- îngrijitorii trebuie să cunoască foarte bine modul de funcţionare al tuturor maşinilor,
instalaţiilor şi utilajelor cu care lucrează, să nu părăsească ci să supravegheze atent maşinile şi
instalaţiile în timpul funcţionării acestora;
- reparaţiile şi reglajele maşinilor, instalaţiilor şi utilajelor vor fi executate de personal
calificat, de specialitate;
- este interzisă repararea instalaţiilor şi maşinilor în timpul funcţionării lor;
- manipularea utilajelor de mari dimensiuni (încărcător frontal, încărcător pivotant cu
graifer, remorci autodescărcătoare, basculante etc.) se va face cu atenţie.
- Pentru prevenirea unor accidente, precum şi a unor îmbolnăviri, în timpul mulsului se
recomandă respectarea următoarelor măsuri de protecţia muncii:
- înainte de muls mulgătorii, se vor spăla pe mâini cu apă şi săpun, se vor şterge cu prosop
curat şi vor îmbrăca echipamentul de protecţie adecvat (halat alb, bonetă, şorţ şi cizma de
cauciuc) apoi vor face toaleta ugerului;
- pentru a preveni loviturile vacii cu coada, aceasta se leagă de membrul stâng posterior
cu un elastic, cu o cureluşă sau cu o sfoară;
- după muls, îngrijitorii se vor spăla pe mâini cu apă şi săpun, se vor dezinfecta cu soluţie
de permanganat de potasiu sau alcool iodat (1%), apoi mâinile se ung cu vaselină neutră pentru
a preveni inflamarea şi apariţia crăpăturilor;
- se interzice consumul laptelui proaspăt muls (crud), deoarece laptele netratat termic
reprezintă o importantă sursă de transmitere a zoonozelor;
- laptele care provine de la animale bolnave sau de la cele suspecte de boli infecţioase se
va colecta şi livra separat (în bidoane având semne distinctive) pentru a nu contamina întreaga
cantitate de lapte;
- În timpul analizei laptelui (pentru determinarea procentului de grăsime) se va folosi
echipamentul de protecţie specific acestei lucrări (şorţ şi mănuşi de cauciuc, ochelari de protecţie
şi ustensile special destinate acestei operaţiuni).



4
1.1.4. MĂSURI DE PROTECŢIE A MUNCII SPECIFICE ACTIVITĂŢII
CU TAURII DE REPRODUCŢIE

Prin temperamentul şi modul lor de exploatare, taurii de reproducţie pot constitui surse ale
unor accidente grave. Pentru prevenirea unor asemenea accidente se recomandă respectarea
următoarelor reguli de protecţia muncii:
- pentru a face posibilă contenţia şi conducerea taurilor, la vârsta de 12-14 luni este
obligatorie montarea inelului nazal şi echiparea taurilor cu căpăstru cu gâtar;
- aprovizionarea cu inele nazale şi căpestre cu gâtar se va face numai de la firme
specializate, iar aplicarea inelului nazal în septumul nazal se va efectua după imobilizarea în
travaliu a animalului;
- legarea taurilor în adăpost se va face cu lanţuri duble, rezistente, bine fixate şi care vor fi
controlate periodic;
- scoaterea taurului din adăpost va fi efectuată de către îngrijitorul acestuia cu ajutorul
bastonului de condus tauri şi numai după ce a verificat inelul nazal şi corecta fixare a bastonului
de condus;
- în timpul conducerii taurului, îngrijitorul se va plasa în partea stângă a animalului, ţinând
capătul bastonului cu mâna stângă iar mijlocul acestuia cu mâna dreaptă, botul animalului fiind
menţinut numai în direcţia de deplasare (fig. 1.1);



- taurii retivi vor fi conduşi la montă sau la sala de recoltare de câte doi îngrijitori plasaţi
lateral faţă de taur (fiecare folosind câte un baston de condus);
- în timpul recoltării materialului seminal, taurul va fi dirijat pentru efectuarea saltului de
către îngrijitor prin intermediul bastonului de condus fixat la inelul nazal;
- taurul “manechin” va fi contenţionat în standul de recoltare, fiind supravegheat, din faţă,
de îngrijitorul său;
- pansajul taurilor se efectuează cu multă grijă şi numai când animalul este legat;
- pentru protecţia personalului, în adăposturile pentru tauri şi în sala de recoltare se vor
amenaja spaţii de refugiu pentru îngrijitori, delimitate prin bare sau ţevi metalice rezistente;
- plimbarea individuală a taurilor se face obligatoriu cu bastonul de condus;
- în cazul plimbării taurilor la bara de lemn (sau metalică) ataşată la vehicul, precum şi la
dispozitivul de tip „carusel”, se va acorda mare atenţie fixării corecte a lanţurilor la inelul nazal.

1.2. NORME P.S.I. ÎN FERMELE DE BOVINE

În fermele de bovine există numeroase materiale inflamabile şi, de asemenea, maşini şi
instalaţii care pot constitui surse de incendiu. Pentru evitarea incendiilor (care pot avea urmări
foarte grave) se impune cunoaşterea şi respectarea normelor de prevenire şi stingere a incendiilor
(P.S.I.). În cele ce urmează sunt prezentate câteva din cele mai importante norme de prevenire şi
stingere a incendiilor.
- În fiecare fermă şi, în special, la unele sectoare cu risc ridicat de incendiu (moară,
depozitele de furaje fibroase şi de carburanţi-lubrifianţi) vor fi amenajate pichete de incendiu,
Fig. 1.1. Conducerea corectă a
taurilor, cu ajutorul bastonului de
condus tauri

5
dotate cu toate ustensilele necesare (stingătoare de diferite tipuri, furci, lopeţi, târnăcoape, ladă
cu nisip, rezervor cu apă etc.), toate având semne distinctive (vopsite cu vopsea roşie) pentru a fi
folosite numai în scopul destinat.
- În fiecare spaţiu administrativ (birouri, vestiare), în adăposturi şi în magazii va fi afişat la
loc vizibil “Planul de evacuare în caz de incendiu”, cu responsabilităţi precise pentru personalul
administrativ şi pentru îngrijitori (alertarea pompierilor, evacuarea personalului şi a animalelor şi
a diferitelor obiecte de inventar).
- Fumatul este interzis în adăposturi, în apropierea depozitelor de furaje, în mori (pericol de
explozie), depozite de carburanţi şi lubrifianţi, precum şi în alte locuri care prezintă pericol de
incendiu.
- Este interzisă executarea unor improvizaţii la instalaţiile electrice şi de încălzire.
- Materiale şi uneltele din pichetele de incendiu vor fi utilizate numai pentru combaterea
incendiilor şi nu în alte scopuri.
- Focurile deschise, precum şi unele aparate ce prezintă pericol de incendiu în timpul
utilizării (aparatele de sudură electrice sau cele oxi-acetilenice) vor fi permanent şi atent
supravegheate.

1.3. ABORDAREA ŞI CONTENŢIA BOVINELOR

În activitatea desfăşurată cu bovinele, omul vine în contact nemijlocit cu animalul
(furajare, muls, examinarea exteriorului, determinarea vârstei, marcare, executarea unor
tratamente etc.). Pentru a putea executa aceste lucrări fără pericol de accidentare este necesară
abordarea şi contenţia corectă a animalelor.
Prin abordare se înţelege modul în care examinatorul se apropie şi ia contact, în condiţii de
siguranţă, cu animalul, iar contenţia reprezintă imobilizarea parţială sau totală a animalului.

1.3.1. TEHNICA ABORDĂRII BOVINELOR

Înainte de abordarea unui animal examinatorul se va informa (de la proprietar sau
îngrijitor) asupra caracterului şi deprinderilor animalului.
Când animalul este liber (pe păşune sau în padoc), iniţial, examinarea animalului se va face
de la o distanţă potrivită, apoi examinatorul se va apropia de animal pe partea laterală stângă,
făcându-l atent prin strigarea numelui sau a cuvântului „primeşte”. Apropierea se va face cu
atenţie, liniştit dar hotărât, atingând cu mâna la început grebănul, apoi se palpează uşor spinarea,
şalele până se ajunge la regiunea care trebuie examinată (fig. 1.2).



În cazul vacilor legate la iesle, abordarea se face prin atenţionarea animalului, iar
apropierea de animal se face din partea lateral-posterioară stângă, primul contact cu animalul
având loc în regiunea grebănului sau a spetei, apoi a flancului sau a ultimei coaste.
Întrucât taurinele lovesc cu membrele posterioare (cel mai adesea) în sens lateral,
examinatorul trebuie să fie atent la membrul posterior respectiv.
Fig. 1.2. Abordarea taurinelor
pe păşune

6
1.3.2. TEHNICA CONTENŢIEI BOVINELOR

În vederea imobilizării parţiale sau totale a bovinelor, în practică se folosesc mai multe
mijloace de contenţie: căpăstrul, frânghia, lanţul, inelul nazal, mucarniţa, cleştele nazal, bastonul
de condus tauri (fig. 1.3), iavaşaua şi travaliul.
Pentru lucrările cu caracter zootehnic, contenţia se face, în mod obişnuit, în staţiune
ortostatică. Cel mai simplu mod de contenţie este legarea la iesle cu ajutorul lanţului sau
frânghiei prinse de gâtul sau de coarnele animalelor. Frecvent, pentru contenţie se folosesc şi
diferite tipuri de căpestre.



Fig. 1.3. Metode şi mijloace de contenţie la taurine:
1, 2 - căpestre; 3, 4 - contenţia cu ajutorul frânghiei; 5, 6, 7 - diferite tipuri de inele nazale; 8, 10 - cleşti
pentru fixarea inelelor nazale; 9 - prinderea bastonului de condus tauri la inelul nazal; 11 - mucarniţe.

Pentru animalele retive se foloseşte mucarniţa sau cleştele nazal (fig. 1.4 - 1, 2), dispozitive
care permit o mânuire mai uşoară şi fără pericole a animalelor.
În cazul taurilor de reproducţie se foloseşte bastonul de condus tauri, care se prinde de
inelul nazal (fig. 1.4 - 3). Fixarea inelului nazal la tăuraşii de reproducţie se poate face cel mai
devreme la vârsta de 8 luni, iar în mod obligatoriu la 12-14 luni. În vederea fixării inelului nazal
(fig. 1.3 - 5) se folosesc cleşti speciali (fig. 1.3. - 8, 10), dar există şi inele nazale care pot fi
fixate manual (fig. 1.3. - 6, 7). Inelele nazale sunt confecţionate din oţel inoxidabil sau din
alamă.
Tehnica de lucru pentru fixarea inelului nazal cu ajutorul cleştelui este următoarea: se
desfac cele două ramuri ale inelului nazal, care sunt articulate la mijloc şi se fixează inelul nazal
în ştiftul de poziţionare de pe cleşte. Cu inelul astfel pregătit se perforează septumul nazal al
taurului, contenţionat în travaliu, prin strângerea mânerelor; apoi, cu ajutorul şurubului se
blochează inelul nazal în poziţia închis.

7
Tehnica contenţiei diferă în funcţie de natura şi caracterul examenului la care este supus
animalul: determinarea vârstei după dentiţie, examinarea şi aprecierea ugerului, examinarea
membrelor, curăţarea ongloanelor şi potcovitul, individualizarea şi efectuarea măsurătorilor
corporale.



1.3.2.1. Contenţia pentru examinarea gurii

Operatorul se plasează în partea lateral-stângă a animalului (în imediat apropiere a
pieptului), prinde cu mâna stângă vârful cornului stâng, iar mâna dreaptă o trece printre coarne şi
o coboară pe frunte şi faţa animalului până ajunge în dreptul nărilor, unde cu degetul mare şi
arătător prinde şi strânge energic septumul nazal. În timp ce cu mâna dreaptă ridică capul
animalului, cu mâna stângă apasă vârful cornului în jos şi spre înapoi, depărtând în acelaşi timp
picioarele pentru a-şi mări baza de sprijin. În această situaţie examinarea gurii se va face de către
un alt examinator (fig. 1.5 - 1, 2, 3).


Fig. 1.5. Succesiunea fazelor de lucru la contenţia pentru examinarea gurii

În cazul în care determinarea vârstei se face de către aceeaşi persoană care a executat
contenţia, atunci cornul stâng se trece pe sub braţul drept, iar capul animalului se întoarce spre
stânga şi înapoi eliberând mâna stângă care va fi folosită la deschiderea şi examinarea gurii (fig.
1.5 - 4). Pentru evitarea accidentelor, la contenţia capului, vârful cornului se acoperă cu degetul
mare.
La vacile fără coarne se foloseşte cleştele nazal sau mucarniţa. Taurii de reproducţie se
contenţionează prin prinderea cu mâna dreaptă a inelului nazal.
Fig. 1.4. Mijloace de contenţie
la taurine:
1 - cu ajutorul cleştelui nazal;
2 - cleşti nazali;
3 - bastonul de condus tauri.

8
1.3.2.2. Contenţia pentru examinarea ugerului

Pentru examinarea ugerului vaca va fi iniţial legată, cât mai scurt posibil, la iesle sau la un
stâlp. Abordarea se va face, de regulă, pe partea dreaptă (pe această parte se face şi mulsul) vaca
fiind obişnuită cu prezenţa omului pe această parte. Coada vacii va fi legată cu o cureluşă de un
picior sau va fi ţinută de îngrijitor. Apropierea de animal se face în dreptul ultimei coaste,
mângâind animalul în regiunea coastelor şi flancului. Apoi mâna se coboară spre uger pentru
examinarea acestuia prin palpare. Dacă animalul încearcă să lovească cu piciorul, se va introduce
mâna stângă între gambă şi uger pentru a împiedica şi para lovitura prin presarea gambei
animalului cu partea externă a antebraţului.
În caz că animalul este în continuare neliniştit şi are tendinţa să lovească, se prinde cu o
mână coada jaretului şi se apasă cu putere în jos, iar cu cealaltă mână se palpează ugerul. La
animalele pronunţat retive se utilizează mucarniţa şi legarea membrelor posterioare la nivelul
jareţilor cu frânghia „în forma cifrei 8” sau cu chiostecul (fig. 1.6).



1.3.2.3. Contenţia pentru examinarea membrelor

Taurinele se obişnuiesc mai greu cu ridicarea membrelor decât cabalinele, deoarece ele
suportă mai greu sprijinul masei corporale pe trei picioare. Modul de contenţie diferă la
membrele anterioare faţă de cele posterioare.
În cazul examinării unuia din membrele anterioare, abordarea se face pe partea laterală
corespunzătoare, plimbând mâna de-a lungul piciorului din regiunea grebănului şi până în
regiunea fluierului, examinatorul fiind aşezat cu faţa spre crupa animalului. Apoi, operatorul
cuprinde cu ambele mâini, blând dar ferm, mijlocul fluierului şi fixându-l, îl ridică. În momentul
în care piciorul a fost ridicat, examinatorul se sprijină bine pe animal, împingându-i greutatea pe
picioarele rămase în sprijin. Dacă animalul se opune energic şi piciorul nu poate fi ridicat după
metoda descrisă mai sus, pentru examinarea membrelor anterioare se va folosi o frânghie legată
de chişiţă şi trecută peste grebăn pe partea opusă, iar capătul frânghiei este tras de către un
îngrijitor (fig. 1.7 - 1). Pentru a evita rănirea grebănului, frânghia poate fi trecută şi trasă peste o
bară de lemn sau metalică fixată ceva mai sus de nivelul grebănului (fig. 1.7 - 2).


Fig. 1.7. Metode de contenţie a membrelor anterioare
Fig. 1.6. Imobilizarea
membrelor posterioare:
1 - cu ajutorul frânghiei „în 8”;
2 - chiostec.

9
La contenţia membrului posterior se poate folosi iavaşaua de gambă (fig. 1.8 - 1, 2) cu
ajutorul căreia se strânge coarda jaretului. Ridicarea piciorului se face cu mâna sau cu ajutorul
unei bare din lemn plasată pe partea anterioară a jaretului. Cu ajutorul barei de lemn (manevrată
de către doi îngrijitori), piciorul animalului este ridicat şi tras spre înapoi. Ca măsură de
siguranţă, după ridicarea membrului posterior, acesta se leagă cu o frânghie de bara de lemn (fig.
1.8 - 3, 4).





Contenţia pentru ajustarea ongloanelor, pentru potcovit sau cea pentru alte operaţiuni
tehnice care fac necesară imobilizarea totală a taurinelor pentru perioade mai lungi de timp se
face în travaliu (fig. 1.9). Travaliul este un dispozitiv care asigură o imobilizare bună, sigură şi
fără pericole la oricare din membrele animalului precum şi a capului acestuia.



Aplicaţii practice:
- se vor prezenta şi recunoaşte mijloacele şi metodele de contenţie a taurinelor;
- se vor efectua demonstraţii şi exerciţii practice de abordare şi contenţie a taurinelor, în
adăpost şi în padoc.
Fig. 1.8. Metode de contenţie pentru
membrele posterioare:
1 - iavaşa de gambă (frânghie + baston din
lemn);
2 - iavaşa metalică, de gambă;
3 - introducerea barei de lemn şi ridicarea
membrului posterior;
4 - legarea membrului posterior de bara de
lemn.
Fig. 1.9. Travaliu:
1- mecanism de ridicare cu
sistem de auto-blocare;
2 - sistem-furcă pentru blocarea
membrelor posterioare;
3, 4 - chingi de suspendare a
animalului;
5 - sistem-furcă pentru blocarea
membrelor anterioare;
6 - jug pentru blocarea capului.

10
LUCRAREA 2

TEHNICA IDENTIFICĂRII ŞI INDIVIDUALIZĂRII
BOVINELOR

Scopul lucrării:
- cunoaşterea tehnicii de aplicare a diferitelor procedee şi metode de identificare şi
individualizare a bovinelor.
Identificarea şi individualizarea bovinelor sunt operaţiuni absolut necesare în procesul
creşterii şi exploatării bovinelor, la planificarea şi urmărirea activităţii de reproducţie, în acţiunile
legate de procesul de ameliorare, precum şi pentru efectuarea unor acţiuni cu caracter sanitar-
veterinar.
În scopul identificării unui animal dintr-o fermă sau cireadă, în orice împrejurare şi pe tot
parcursul vieţii animalului, în practică se folosesc diferite semne convenţionale sau mărci
speciale aplicate pe diferite regiuni ale corpului animalelor.
Taurinele pot fi identificate după o serie de însuşiri proprii care sunt înscrise în fişa
genealogică sau în registrul de crescătorie, între care: rasa, culoarea şi particularităţile de culoare,
sexul, talia, fenogrupa sanguină etc. Cu toate acestea, identificarea unui individ dintr-un grup după
însuşirile mai sus menţionate este foarte dificilă şi puţin expeditivă. Ca urmare, este necesară
individualizarea animalelor folosind diferite procedee, recurgând la utilizarea unor semne
distinctive care să facă posibilă recunoaşterea unui animal din masa celorlalţi indivizi.
Pentru individualizare, la naştere, fiecărui individ i se atribuie un număr “număr-matricol”
care se menţine pe toată viaţa animalului respectiv.
Acest număr se aplică pe corpul animalului printr-un anumit procedeu. Totalitatea semnelor
aplicate pe corpul animalului în vederea identificării acestuia constituie marca animalului, iar
operaţiunea practică de însemnare poartă numele de marcare.
O bună marcare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să poată fi citită cu uşurinţă;
- să fie simplă şi ieftină;
- să se menţină până la sfârşitul vieţii animalului;
- să nu producă dureri mari animalului şi să nu pericliteze starea de sănătate a acestuia;
- să nu deprecieze calitatea pielii;
- să nu poată fi modificată uşor sau înlocuită.

2.1. TEHNICA MARCĂRII BOVINELOR

În practică se folosesc două procedee de marcare:
- de scurtă durată (provizorie);
- de lungă durată (permanentă).

2.1.1. MARCAREA DE SCURTĂ DURATĂ (PROVIZORIE)

Acest procedeu se foloseşte pentru identificarea animalelor în cazul unor acţiuni
ocazionale, cum sunt:
- acţiuni sanitar-veterinare (tratamente, vaccinări etc.), sau de reproducţie;
- prezentarea animalelor la expoziţii sau târguri;
- livrări către îngrăşătorii, abator etc.;
- identificarea temporară a viţeilor nou-născuţi.
Marcarea de scurtă durată cuprinde metode simple, care nu necesită instrumentar de lucru
complicat şi este puţin costisitoare. În continuare sunt prezentate principalele metode de marcare
provizorie la taurine.

11
2.1.1.1. Aplicarea de plăci sau rondele pe diferite regiuni corporale

Această metodă se poate utiliza la toate categoriile de taurine. Pentru marcare se pot folosi
plăci de diferite forme şi culori, realizate din materiale uşoare şi ieftine (plastic, metal, lemn),
prevăzute cu un orificiu prin care este trecută o sfoară, o cureluşă sau un lanţ şi care se fixează la
gâtul animalului, pe corn sau la coadă. Pe această plăcuţă sunt înscrise cu diferiţi coloranţi (vopsea)
sau prin imprimare (ştanţare) diferite semne convenţionale (fig. 2.1).


Fig. 2.1. Metode de marcare de scurtă durată:
1 - medalion metalic ataşat cu lanţ; 2, 3, 4 - plăcuţe metalice fixate pe frunte, corn, smocul cozii;
5 - colier-brăţară fixat pe membrul anterior; 6, 7, 8, 9, 10 - diferite tipuri de coliere.

2.1.1.2. Aplicarea de plumbi

Se înconjoară unul sau ambele coarne cu o sfoară, capetele acesteia fiind unite şi trecute
prin orificiul unei piese din plumb de formă rotundă (fig. 2.2). Fixarea acestei piese din plumb se
realizează cu ajutorul unui cleşte special, cu ajutorul căruia se imprimă, pe una din suprafeţele
plumbului, şi cifrele sau alte semne convenţionale care constituie marca provizorie a animalului.


Fig. 2.2. Marcarea cu ajutorul plumbilor:
1 - plumbi; 2 - plumb fixat pe sfoară;
3 - cleşte pentru fixat şi imprimat plumbi; 4 - marcarea cu plumbi pe corn.

12
2.1.1.3. Aplicarea unor substanţe colorante pe părul animalului

Este o metodă frecvent utilizată de către fermieri şi constă în vopsirea unor semne (cifre,
litere) pe diferite regiuni corporale: cap, spinare sau crupă.

2.1.1.4. Tunderea părului pe diferite regiuni corporale

Se execută cu ajutorul unor foarfeci curbate prin tunderea părului de pe gât, spinare, crupă
sau coapsă sub forma unor cifre, litere sau diferite semne convenţionale.
Această metodă se foloseşte frecvent de către unităţile de industrializare a cărnii, în
acţiunile de achiziţionare a animalelor pentru îngrăşare sau sacrificare.

2.1.2. MARCAREA DE LUNGĂ DURATĂ (PERMANENTĂ)

Acest procedeu asigură individualizarea animalelor până la ieşirea din sfera exploatării.
Marcarea de lungă durată se realizează prin mai multe metode folosind: mărci metalice sau din
material plastic, tatuarea, criomarcarea.

2.1.2.1. Tehnica marcării prin mărci metalice sau din material plastic

Se cunosc mai multe tipuri de mărci, cele mai des utilizate fiind crotalia şi mărcile din
material plastic.
Marca tip crotalie este formată dintr-o lamă dreptunghiulară, având la unul din capete o
perforaţie, iar la celălalt capăt un nit. Lama este îndoită sub formă de patrulater având o ramură
mai lungă (pe care este ştanţat numărul matricol) şi o ramură mai scurtă prevăzută cu o îndoitură
(genunchiul mărcii). Crotaliile au forme şi dimensiuni diferite, în general lungimea lor fiind de
4,5 cm, lăţimea de 1 cm, iar distanţa dintre ramuri de 1 cm.
Mărcile tip crotalia se aplică cu ajutorul unui cleşte special. Cu ajutorul acestui cleşte se
realizează atât perforarea urechii animalului (prin intermediul unei piese active de formă eliptică)
cât şi nituirea crotaliei (fig. 2.3).




Fazele de lucru la aplicarea crotaliei:
- contenţia animalului în poziţie ortostatică;
- alegerea locului şi dezinfecţia lui; crotalia se aplică la marginea superioară a urechii, la
confluenţa treimii proximale cu treimea mijlocie, într-o zonă mai puţin vascularizată;
- perforarea urechii prin strângerea energică a braţelor cleştelui; perforarea se efectuează
astfel încât între marginea urechii şi genunchiul mărcii să rămână o distanţă de 2 mm la
animalele adulte şi 5-10 mm la viţei şi tineret (fig. 2.4);
- verificarea mărcii;
- introducerea crotaliei în ureche cu latura lungă de jos în sus în aşa fel încât numărul
matricol să fie pe faţa anterioară a urechii;
Fig. 2.3. Cleşte pentru
aplicat crotalii (1); marcă
tip „crotalia” (2)

13
- nituirea: se introduce nitul în orificiul de pe ramura opusă a crotaliei, apoi capătul
crotaliei se fixează în locaşul special destinat acestui scop din partea laterală a cleştelui; prin
presare se execută nituirea, apoi se verifică corectitudinea acesteia.



Mărci tip “fluturaş” din material plastic. Aceste mărci sunt confecţionate din material
plastic de diferire forme, dimensiuni şi culori. Pentru fixarea acestui tip de mărci se folosesc cleşti
speciali, perforarea urechii şi fixarea “fluturaşului” având loc într-o singură fază de lucru (fig. 2.5).


Fig. 2.5. Marcarea cu ajutorul mărcilor din material plastic:
1, 2, 3 - diferite tipuri de mărci din material plastic; 4 - inscripţionarea numărului matricol;
5, 6, 7 - cleşti de aplicare a mărcilor din material plastic; 8 - exemple de marcare cu mărci de material plastic

Utilizarea acestor mărci are avantajul că identificarea animalelor se face cu uşurinţă, de la
distanţă şi fără a fi necesară contenţia animalelor. Există şi mărci tip fluturaş executate din
Fig. 2.4. Marcarea prin
crotaliere

14
material plastic poros care pot fi îmbibate cu substanţe insecticide şi care au o largă răspândire în
multe ferme din ţările situate în zonele geografice cu climat cald.
Mărcile metalice, precum şi cele din material plastic, oricare ar fi tipul lor, prezintă
dezavantajul că se menţin pe o durată relativ scurtă de timp (se rup prin agăţare), motiv pentru
care, periodic, animalele trebuie verificate procedând la înlocuirea mărcilor pierdute.

2.1.2.2. Tehnica marcării prin tatuare

Această metodă constă în perforarea dermului cu ajutorul unor ace fixate pe o plăcuţă din
material plastic, ace care conturează forma unor cifre (sau litere) şi impregnarea acestor perforaţii cu un
colorant ce nu poate fi metabolizat de organismul animal.
Tatuarea are avantajul menţinerii unui timp îndelungat şi este o metodă ce se pretează a fi
folosită mai ales la rasele de taurine cu pielea depigmentată.
Pentru tatuare se foloseşte un cleşte la care, pe un braţ se fixează plăcuţele cu ace, iar pe
celălalt braţ există o placă din cauciuc dur (sau lemn) care menţine urechea plană în vederea
perforării.
Pentru marcarea prin tatuare, la taurine, se folosesc seturi de cifre care au două dimensiuni:
pentru viţei înălţimea cifrelor este de 15 mm, iar pentru taurinele adulte de 20 mm (fig. 2.6).


Fig. 2.6. Trusă de tatuare:
1- cleşte de tatuat; 2 - trusă cu plăcuţele cu ace;
3 - detaliu pentru plăcuţele cu ace (cifrele 7 şi 3); 4- tuş pentru tatuare

Se recomandă ca acest procedeu de individualizare (tatuarea) să se facă la viţei în primele
lor două - trei zile de viaţă, pe faţa internă a urechii stângi.
În afară de tatuajul urechii, se mai practică tatuajul pe uger (fig. 2.7), utilizând cifre mai mici.

Fig. 2.7. Tatuarea ugerului





Pentru tatuarea urechii se parcurg următoarele faze de lucru:
- montarea cifrelor în cleşte, prin introducerea plăcuţelor cu ace în suport, începând cu
ultima cifră a numărului matricol şi terminând cu prima;
- contenţia animalului;

15
- alegerea locului pentru tatuare, evitând zonele bogat vascularizate (hemoragiile împiedică
impregnarea colorantului);
- dezinfecţia locului ales pentru tatuare;
- perforarea dermului printr-o singură şi energică strângere a mânerelor cleştelui;
- eventualele puncte hemoragice se îndepărtează prin tamponare cu vată înmuiată în soluţie
dezinfectată;
- impregnarea perforaţiilor cu colorant; este foarte important ca această operaţiune să se
facă corect (cu un tampon de vată sau frecând direct cu degetul pielea, astfel încât colorantul să
pătrundă în perforaţii).
Colorantul poate fi de culoare neagră (mai frecvent) sau roşie, special fabricat sau poate fi
preparat în fermă după următoarele reţete:
a). pentru tuş negru: 10 părţi negru de fum, 4 părţi glicerină, 4 părţi dextrină, 3 părţi apă
distilată;
b). pentru tuş roşu: 3 părţi fuxină, 70 părţi glicerină, 15 părţi dextrină, 15 părţi apă distilată.
Se amestecă colorantul cu glicerina, omogenizând treptat până se obţine o pastă. Dextrina se
dizolvă în apa distilată încălzită, apoi în amestecul de colorant cu glicerină se adaugă treptat dextrina
dizolvată în apă rezultând o pastă semifluidă ce se va păstra în vase mai mici, închise etanş.

2.1.2.3. Tehnica criomarcării

Criomarcarea este o metodă de marcare relativ frecvent folosită pentru individualizarea
taurinelor. Această metodă constă în imprimarea numărului matricol al animalului cu ajutorul
unor dangale, răcite la temperaturi foarte scăzute. Ca agenţi de răcire (criogenici) se pot utiliza
zăpada carbonică sau azotul lichid.
Principiul acestei metode constă în aceea că prin folosirea temperaturilor scăzute, în funcţie de
timpul de menţinere al dangalelor în contact cu pielea animalului, se distrug fie celulele melanofore
(care sintetizează pigmentul din firele de păr) din bulbul pilos, fie bulbul pilos. În primul caz, părul
ce va creşte va fi decolorat, iar în al doilea caz pe zona marcată nu va mai creşte păr.
Materialele şi inventarul necesar aplicării criomarcării sunt:
- Agenţi criogenici:
- zăpada carbonică în amestec cu alcool metilic (sau etilic), amestec cu ajutorul căruia
dangalele sunt răcite la o temperatură de -79
o
C;
- azot lichid, prin care dangalele sunt răcite la o temperatură de -196
o
C.
- Container termoizolant pentru depozitarea azotului lichid, cu deschidere suficient de
largă pentru introducerea dangalelor.
- Set de dangale cu cifre de la 0 la 9. Piesele active ale dangalelor vor fi executate din
materiale având un coeficient mare de transmitere a temperaturii (cupru, aliaje de cupru etc.) şi
vor avea dimensiuni suficient de mari pentru a menţine temperatura scăzută pe o durată mare de
timp (fig. 2.8).

Fig. 2.8. Danga utilizată la criomarcare



16
Dimensiunile piesei active se aleg în funcţie de vârsta animalelor la care se face marcarea.
Astfel: pentru tineretul sub 6 luni cifrele vor avea înălţimea de 5 cm, la tineretul taurin în vârstă
de 6-12 luni de 7,5 cm, iar pentru tineretul de peste 12 luni şi la adulte, de 10 cm.
- Ochelari şi mănuşi de protecţie, brici, lame, aparat de ras, foarfecă, perie pentru curăţat
părul şi pielea.

a). Tehnica criomarcării cu zăpadă carbonică şi alcool
- Se introduce amestecul de zăpadă carbonică şi alcool în container, astfel încât piesa
activă a dangalei să fie complet acoperită. Pentru realizarea şi menţinerea temperaturii de -79
o
C
în alcool va exista în permanenţă suficientă zăpadă carbonică;
- Contenţia animalului;
- Alegerea locului de aplicare: se aleg regiuni corporale bine îmbrăcate în masă musculară
şi pigmentate (faţa laterală a gâtului, spinării, şalelor sau crupei);
- Se îndepărtează părul din zona aleasă cu ajutorul foarfecelui apoi cu lama sau briciul;
- Se periază zona astfel pregătită pentru îndepărtarea prafului;
- Se dezinfectează zona respectivă cu alcool de 95
o
prin tamponare energică. Operaţiunea
se repetă înaintea aplicării fiecărei dangale cu scopul de a înmuia pielea, asigurându-se astfel un
contact mai bun al dangalei cu pielea;
- Se aplică energic dangaua suprarăcită pe zona aleasă şi pregătită, menţinând-o un timp cu
durată variabilă, astfel: 10-20 secunde la tineret şi 30 secunde la adulte. La animalele cu părul
alb, timpul corespunzător se va prelungi cu cca. 15 secunde.
Această tehnică de marcare are avantajul că menţinerea dangalei mai îndelungată cu 5-10
secunde faţă de timpul optim nu devine critică, dar temperatura optimă a dangalei se menţine
mai greu.

b). Tehnica criomarcării cu azot lichid
Datorită avantajelor sale, criomarcarea cu azot lichid, este o metodă mai des utilizată în
practică. În continuare sunt redate fazele de lucru ale acestui procedeu.
- Se introduc cu atenţie dangalele în recipientul cu azot lichid. Din cauza diferenţei mari de
temperatură a celor două medii (azot lichid şi danga) în prima fază are loc o puternică efervescenţă
(mult mai puternică decât în cazul folosirii zăpezii carbonice) ceea ce face ca particule de azot lichid să
se împrăştie în jur. Pentru a preîntâmpina posibilele accidente, în timpul lucrului se vor folosi ochelari
şi mănuşi de protecţie.
- Zona aleasă pentru aplicare se tunde cu o foarfecă şi se rade cu lama.
Celelalte operaţiuni (curăţirea, dezinfecţia cu alcool, aplicarea dangalei) sunt identice cu
situaţia în care se foloseşte ca agent criogenic zăpada carbonică.
Durata expunerii este de 5-15 secunde la tineret şi 20 secunde la adulte. Prelungirea duratei
de expunere cu 15-20 secunde determină depilarea zonei de contact (se distrug bulbii piloşi).
După aplicarea dangalei, pielea se dezgheaţă în 2-3 minute, zona de contact devine
roşiatică şi edemaţiată. Edemul dispare după 24-48 ore în funcţie de durata expunerii, apoi apare
o crustă care se menţine 2-4 săptămâni. După vindecarea pielii, la 6-10 săptămâni începe să
crească păr de culoare albă, mai lung, mai subţire şi mai abundent decât firele de păr din jur.
Avantajele criomarcării:
- nu produce dureri animalului (temperaturile scăzute produc anestezie locală);
- se păstrează toată viaţa animalului şi nu poate fi falsificată;
- identificarea animalelor se face uşor, fără a fi necesară contenţia animalului;
- aplicată corect, afecţiunile pielii sunt reduse.






17
2.1.3. METODOLOGIA ACORDĂRII NUMĂRULUI MATRICOL
PENTRU TAURINELE CUPRINSE ÎN CONTROLUL
OFICIAL AL PRODUCŢIEI

În ţara noastră, modul de acordare a numărului matricol la taurine este obligatoriu şi
standardizat prin O.M. (ordin al ministerului) M.A.I.A. nr. 27/29.04.1998 „Sistemul unitar
codificat de individualizare şi înregistrare pentru identificarea taurinelor”. Acest ordin prevede
că din data de 1 iunie 1998, procedeul oficial de individualizare a taurinelor va consta în
aplicarea unei mărci auriculare, confecţionate din material plastic, alcătuită din două părţi (mamă
şi tată), fiecare dintre ele având înscris numărul matricol codificat al animalului.
Numărul matricol codificat este format din 12 caractere alfanumerice (2 litere şi 10
cifre), după cum urmează:
- RO semnificând codul acordat României, conform standardului ISO;
- Un număr format din 5 cifre, reprezentând codul de localitate, adoptat după codul
statistic SIRUTA (Sistemul de identificare românesc al unităţilor teritorial-administrative) şi
- Un număr compus din 5 cifre (de la 00001 la 99999), semnificând numărul de ordine
acordat animalului, în funcţie de data naşterii animalului în fermă, din cadrul fiecărei localităţi.
Forma şi dimensiunile celor două părţi componente ale mărcii, precum şi principalele
caracteristici, modul de înscriere şi modul de aşezare a celor 12 caractere alfanumerice sunt
prezentate în figura 2.9.


Fig. 2.9. Forma şi dimensiunile crotaliilor din material plastic

18
De exemplu, pentru o vacă născută în Staţiunea Didactică Timişoara, numărul matricol va
fi RO1552500571, în care RO reprezintă codul ISO al României, 15525 este codul SIRUTA al
localităţii Timişoara, iar 00571 reprezintă numărul de ordine al animalului născut în fermă.
În tabelul 2.1 sunt prezentate codurile SIRUTA ale principalelor localităţi din judeţul
Timiş.

Tabelul 2.1
Codurile SIRUTA ale oraşelor din judeţul Timiş

Nr. crt. Localitatea Codul SIRUTA
1 Timişoara 15525
2 Lugoj 15536
3 Buziaş 15541
4 Deta 15546
5 Făget 15681
6 Jimbolia 15550
7 Sânnicolau Mare 15553

Numărul matricol codificat este individual şi unic pe toată durata vieţii animalului,
acordându-se o singură dată, în primele 30 de zile de la naşterea individului.
Acordarea şi gestionarea seturilor de numere matricole codificate pe localităţi în cadrul
judeţelor, se face în sistem computerizat de către A.N.A.R.Z. (Agenţia Naţională de Ameliorare
şi Reproducţie în Zootehnie) prin intermediul U.A.R.Z (Unitatea de Ameliorare şi Reproducţie în
Zootehnie). Înregistrarea taurinelor în sistemul unitar codificat de identificare se realizează
computerizat, prin constituirea de baze-bănci de date la nivel naţional şi judeţean, în care se
colectează şi stochează informaţii cu privire la identitatea animalelor, proprietarii sau deţinătorii
acestora, origine, sex, performanţe productive şi de reproducţie, starea de sănătate.
Producerea crotaliilor şi înscrierea acestora se face de către Asociaţia Generală a
Crescătorilor de Taurine din România (A.G.C.T.R.), din fonduri bugetare, pe baza documentaţiei
întocmite de către A.N.A.R.Z.
Dacă un animal a ieşit din fermă din diferite motive, numărul matricol al acestuia nu se va
mai acorda unui alt animal. În condiţiile în care animalul pierde marca, va primi o nouă marcă cu
acelaşi număr matricol. Modificarea numărului matricol şi deci a identităţii animalului constituie
fraudă şi se pedepseşte conform legii.

2.1.4. METODE SPECIALE DE IDENTIFICARE A BOVINELOR

2.1.4.1. Identificarea prin luarea amprentelor botului

Amprentele botului constituie o metodă sigură de identificare, similară cu identificarea
omului după amprentele digitale. Oglinda botului la taurine prezintă sinuozităţi specifice fiecărui
animal, acestea nefiind identice nici la animalele strâns înrudite. Acest tip de marcare se
recomandă a fi utilizată ca metodă suplimentară de individualizare la reproducătorii masculi de
foarte mare valoare biologică.
Tehnica luării amprentelor este simplă, folosind tuşul tipografic care se aplică pe botul
animalului, după care prin presarea unei coli de hârtie, amprentele sunt prelevate pe aceasta.
Hârtia respectivă este ataşată documentelor zootehnice ale animalului.

2.1.4.2. Identificarea prin stabilirea fenogrupului sanguin

Stabilirea paternităţii prin testul fenogrupului sanguin este una din cele mai sigure metode
de identificare a animalelor. Acest procedeu a fost introdus pentru prima dată în SUA în anul
1946, pentru taurii utilizaţi la însămânţările artificiale. În ţara noastră, aplicarea acestei metode a

19
fost iniţiată în anul 1971, identificarea tăuraşilor candidaţi pentru reproducţie după fenogrupul
sanguin fiind obligatorie.
La taurine există 12 sisteme de grupe sanguine. În fiecare grupă sanguină există unul sau
mai mulţi factori sanguini, în total peste 80. Prin combinarea acestora rezultă fenogrupul
sanguin, numărul posibilităţilor de combinare depăşind 2 trilioane, cu mult peste numărul total
de taurine de pe glob. Ca urmare, fenogrupul sanguin al unui animal are şanse extrem de reduse
de a fi identic cu al altui animal, exceptând gemenii monozigotici. Cunoscând fenogrupul
sanguin al unui animal el poate fi identificat oricând.
Pentru identificarea animalului se prelevă câte 10 ml sânge (pe anticoagulant) de la mamă,
tată şi descendenţi, probele fiind trimise la laboratorul de grupe sanguine Bucureşti. Pentru
determinarea fenogrupului sanguin, din factorii de grupă sanguină identificaţi la descendenţi se
scad cei ai părintelui sigur cunoscut (mama), factorii sanguini rămaşi provin normal de la tată.
Dacă toţi factorii sanguini rămaşi sunt prezenţi în fenogrupul sanguin al presupusului tată,
paternitatea propusă se confirmă. Numai un singur factor prezent la descendent, dar absent la
părinţi infirmă paternitatea propusă.

La rasele de taurine bălţate, o metodă specială de individualizare constă în desenarea,
imediat după naştere, a bălţăturilor pe o foaie de hârtie cu conturul animalului din profil dreapta
şi profil stânga, precum şi pe cap (vezi subcapitolul. 7.2).

2.2. IDENTIFICAREA ŞI ÎNREGISTRAREA BOVINELOR

Identificarea bovinelor se realizează pe baza documentelor şi a semnalmentelor aflate pe
corpul acestora. Pentru înregistrarea semnalmentelor unei bovine este necesară întocmirea fisei
semnaletice care trebuie să conţină specia, categoria şi sexul animalului, rasa aptitudinile, vârsta,
talia, culoarea, particularităţile de culoare şi semnele particulare.
Bovinele existente pe teritoriul României sunt supuse procesului de identificare şi
înregistrare prin: declararea bovinelor, aplicarea de mărci auriculare pentru identificare,
eliberarea paşaportului individual, înregistrarea exploataţiilor şi întocmirea registrelor pentru
bovinele identificate. Aceste operaţiuni sunt reglementate în România de către Agenţia
Naţională Sanitară Veterinară şi Siguranţă Alimentară (ANSVSA), prin următoarele acte
normative:

- Ordonanţa de urgenţă 113/10.09.2002, privind identificarea şi înregistrarea bovinelor în
România;
- Ordinul Ministrului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor nr. 354/2002, pentru aprobarea
Normei sanitare veterinare privind sistemul de identificare şi înregistrare a bovinelor
corelat cu etichetarea cărnii de bovine şi a produselor din carne de bovină;
- Ordinul Ministrului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor nr. 320/2002, pentru aprobarea
Normei sanitare veterinare privind reguli detaliate de implementare a sistemului de
identificare şi înregistrare a bovinelor, referitoare la înregistrarea exploataţiilor, crotalii
auriculare, registrele de exploataţie şi paşapoartele bovinelor.

În Comunitatea Europeană, legislaţia privitoare la identificarea şi înregistrarea bovinelor
cuprinde:
- Regulamentul Parlamentului European nr. 2629/97/CEE;
- Regulamentul Parlamentului European nr. 1760/00/CEE;
- Decizia Comisiei Europene nr. 93/317/CEE.

Identificarea bovinelor, conform ANSVSA, se va efectua prin crotalii auriculare aplicate
în ambele urechi, care vor purta acelaşi cod unic de identificare. Codul unic va fi format din 14

20
caractere alfanumerice, după cum urmează: 2 caractere vor reprezenta codul ISO al României
(RO), 2 caractere vor forma codul SIRUTA la judeţului (de la 01 la 42), 1 check digit (cifră de
verificare) şi un număr de ordine a animalului format din 9 cifre (figura 2.10).
Crotalia va fi formată din două părţi inscripţionate identic şi va putea fi aplicată o singură
dată, cu un cleşte special. Codul inscripţionat nu se va repeta. Va fi durabilă, greu de deteriorat şi
lipsită de nocivitate. Culoarea va fi galben lămâie, iar caracterele inscripţionate vor fi de culoare
neagră. Caracterele vor rămâne inscripţionate cel puţin 7 ani şi nu vor putea fi îndepărtate prin
spălare, ştergere sau cu hârtie abrazivă. Crotaliile vor fi confecţionate doar la solicitarea ANSVSA.


Fig. 2.10. Crotalia de identificare a bovinelor (ANSV)

Conform ANSVSA, declararea bovinelor se face în termen de 7 zile de la naşterea,
cumpărarea, importul, vânzarea, exportul, sacrificarea sau moartea unui animal. Se va întocmi
documentul de declarare a bovinei, conform figurii 2.11, în acelaşi timp stabilindu-se şi originea
genetică a animalului.
Paşaportul va fi eliberat de Direcţia Sanitară Veterinară, în termen de 14 zile de la
notificarea fătării (figura 2.12) şi va constitui unicul document pe baza căruia se va face
circulaţia bovinelor pe teritoriul României. Va rămâne în permanenţă la deţinătorul bovinei, pe
care o va însoţi, indiferent de destinaţie. Mişcările vor fi consemnate de către medicul veterinar
oficial. După sacrificare sau moarte, va fi returnat împreună cu crotaliile, Direcţiei Sanitare
Veterinare şi Siguranţă Alimentară emitente.
Paşaportul conţine informaţii despre proprietar, codul unic, exploataţia de origine, sex,
rasă, data naşterii, originea genetică, precum şi mişcările efectuate de animal pe durata vieţii.
Registrul de bovine va fi ţinut de către fiecare proprietar de fermă de bovine, iar în cazul
gospodăriilor populaţiei, registrul se va afla în posesia medicului veterinar oficial. Registrul va fi
vizat de către medicul veterinar oficial şi va fi păstrat pe suport de hârtie şi electronic o perioadă
de minim 3 ani.
Se sancţionează următoarele abateri de la legislaţia în vigoare:
- refuzul identificării şi înregistrării bovinelor;
- deţinerea de bovine neidentificate şi neînregistrate;
- nedeclararea naşterii, cumpărării şi transportului bovinelor care nu deţin mărci auriculare
şi paşaport individual;
- încărcarea, îmbarcarea şi transportul bovinelor care nu deţin mărci auriculare şi paşaport
individual;
- sacrificarea bovinelor neidentificate şi neînregistrate;
- aplicarea de mărci de sănătate şi punerea în consum a cărnii de bovine înainte de
obţinerea rezultatului testării pentru BSE;
- sacrificarea bovinelor identificate şi înregistrate în alte locuri decât în abatoare autorizate
sanitar veterinar;
- nepredarea mărcilor auriculare şi a paşapoartelor individuale ale bovinelor sacrificate.

21
EMIS DE ..............................
DOCUMENT
DE DECLARARE A BOVINEI
Ştampila
emitent
Data emiterii ........................ Nr. ............ SERIA ...........................

COD DE IDENTIFICARE NAŢIONAL Sex
Cod RASĂ Data naşterii
PURĂ METIS z l a

Nume bovină

Deţinător Adresă Locul naşterii

Cod NAŢIONAL al exploataţiei sau Cod IMPORT


Împuternicit Adresă


IMPRIMARE COD BARE
Data
Semnătura
deţinătorului

Se completează de Medicul Veterinar Oficial



ORIGINEA GENETICĂ
Ştampila
Medicului Veterinar Oficial




Monta
Însămânţare
artificială

Transplant
embrioni

MAMA TATA
Cod identificare
naţional

Cod identificare
naţional

Cod identificare
import

Cod identificare
import

Rasa Rasa



Calificare genetică
În testare Semnătura / vigneta Dobândit Semnătura / vigneta




Data morţii Data tăierii

Deţinător Data semnătura
Nume prenume



*Se completează de către medicul veterinar oficial, cu semnătura şi parafa. Valabil până la atribuirea paşaportului.
* o copie va rămâne la deţinător




Fig. 2.11. Documentul de declarare a bovinei (ANSVSA)

22

EMIS DE ..................
PAŞAPORT
DE IDENTIFICARE A BOVINEI
Ştampila
emitent
Data emiterii ........................ Nr. ............ SERIA ...........................

COD DE IDENTIFICARE NAŢIONAL Sex Cod RASĂ Data naşterii
Deţinător
(Nume, Prenume)
CODUL EXPLOATAŢIEI DE NAŞTERE
NAŢIONAL / IMPORT
Adresă

(Jud.) (Oraş, com.) (Localitate, str., nr.)

Imprimare cod bare Cod naţional al mamei
Data morţii Data tăierii
z l a z l a


L
o
c

d
e

a
p
l
i
c
a
r
e

În absenţa certificării sanitar-vetrinare, făcută de către
Medicul Vetrinar Ofical, acestă bovină nu poate circula
Loc rezervat certificării stării de sănătate a bovinei
Marcare semnalmente


Ştampila
Medicului Veterinar Oficial
ORIGINEA GENETICĂ
Monta
Însămânţare
artificială

Transplant
embrioni

MAMA TATA
Cod identificare
naţional

Cod identificare
naţional

Cod identificare
import

Cod identificare
import

Rasa Rasa
Calificare genetică Prime speciale
În testare Semnătura / vigneta Dobândit Semnătura / vigneta


EVIDENŢA MIŞCĂRILOR
Rubrici pentru consemnarea mişcării bovinelor/ noul deţinător, (data/localitatea/judeţul), completate de către Medicul
Veterinar Oficial
1 9 17 225
2 10 18 26
3 11 19 27
4 12 20 28
5 13 21 29
6 14 22 30
7 15 23 31
8 16 24 32

Semnătura şi parafa Medicului Veterinar Oficial de la noua destinaţie

1 9 17 225
2 10 18 26
3 11 19 27
4 12 20 28
5 13 21 29
6 14 22 30
7 15 23 31
8 16 24 32

Fig. 2.12. Paşaport de identificare a bovinei (ANSVSA)

23
Aplicaţii practice:
- Se vor prezenta ustensilele şi materialele necesare utilizate pentru marcarea taurinelor,
prin metodele menţionate.
- Se vor executa practic, de către fiecare student, metodele de marcare pe mulaje pentru
însuşirea corectă a fazelor de lucru.
- Se vor efectua demonstraţii şi apoi exerciţii practice de aplicare a metodelor de marcare
pe taurinele din Staţiunea Didactică Timişoara (S.D.T.).

24
LUCRAREA 3

TEHNICA DETERMINĂRII VÂRSTEI LA BOVINE

Scopul lucrării:
- însuşirea mijloacelor subiective de estimare a vârstei la bovine.
Vârsta este unul din factorii cu implicaţii majore asupra cantităţii, calităţii şi economicităţii
producţiilor realizate de taurine. De asemenea, vârsta condiţionează tehnologia de creştere
aplicată.
De cele mai multe ori, vârsta se poate stabili cu precizie, consultând evidenţele zootehnice
ale fermei. În cazul în care evidenţele zootehnice lipsesc, sau nu există garanţia corectitudinii
înregistrărilor în evidenţele zootehnice, pentru determinarea vârstei se apelează la unele criterii
subiective de apreciere a vârstei. În aceste situaţii, determinarea vârstei se face prin aprecierea
aspectului şi stării dentiţiei, apelând însă şi la unele criterii ajutătoare cum sunt: aspectul exterior
şi dezvoltarea corporală, starea cordonului ombilical şi prezenţa perniţei fetale la viţei, apariţia,
creşterea şi aspectul coarnelor.

3.1. TEHNICA DETERMINĂRII VÂRSTEI DUPĂ DENTIŢIE

Concomitent cu înaintarea în vârstă dinţii, în special incisivii, suferă modificări
morfologice importante. Estimarea vârstei animalului se face prin examinarea dentiţiei, luând în
considerare modificările care apar la nivelul incisivilor pe parcursul viţeii animalului (prezenţa
incisivilor de lapte sau a celor permanenţi şi gradul de uzură al incisivilor).

3.1.1. PARTICULARITĂŢILE DENTIŢIEI LA BOVINE

Bovinele au incisivi numai pe maxilarul inferior, iar pe maxilarul superior este prezent
bureletul gingival (sau bureletul glenoidal), o formaţiune fibro-cartilaginoasă. Incisivii sunt
uşor mobili în gingie pentru a se reduce efectul contactului dur al acestora cu bureletul gingival
în timpul masticaţiei şi rumegării.
Formula dentară la bovinele adulte este următoarea:

Incisivi =
0
; Canini =
0
; Premolari =
6
; Molari =
6
;
⇒ 32
8 0 6 6

La tineret lipsesc molarii; ultimii molari (M
3
) apar la vârsta de 24 luni şi deci numărul de
dinţi este 20, astfel că la tineret, formula dentară este următoarea:

Incisivi =
0
; Canini =
0
; Premolari =
6
; Molari =
0
;
⇒ 20
8 0 6 0

După locul pe care incisivii îl ocupă în arcada dentară ei au următoarele denumiri: cleşti,
primii mijlocaşi, secunzii mijlocaşi şi lăturaşi (fig. 3.1). Dimensiunile incisivilor scad de la
cleşti spre lăturaşi formând un arc semilunar. În funcţie de vârsta animalelor, pe arcada dentară a
acestora pot fi prezenţi două tipuri de incisivi, respectiv: incisivii de lapte şi incisivii permanenţi.
Incisivii caduci sau incisivii de lapte sunt incisivii cu care se naşte viţelul şi care la o
anumită vârstă sunt înlocuiţi de incisivi permanenţi. Incisivii permanenţi se menţin în arcada
dentară pe toată viaţa animalului.
Incisivii sunt formaţi din coroană (de formă lăţită şi prezentând o faţă labială şi una
linguală), colet (situat imediat deasupra gingiei) şi rădăcina fixată în alveola dentară.
La exterior, incisivii sunt acoperiţi de un strat de smalţ care are o grosime de cca. 1 mm pe
faţa labială şi de 0,3 mm pe faţa linguală (fig. 3.2). Sub smalţ se găseşte dentina, în masa căreia

25
se găseşte canalul dentar cu pulpa dentară. Prin contactul cu furajele (în timpul masticaţiei şi al
rumegării), smalţul de pe suprafaţa linguală a incisivilor se uzează şi dispare treptat (începând
dinspre marginea liberă a incisivilor), astfel că la zona de confluenţă al dentinei cu zona netocită
a smalţului de pe faţa linguală a incisivilor apare creasta dentară.





La bovine, incisivii au creştere limitată. După ce incisivii au ajuns la nivelul maxim de creştere,
ca urmare a procesului de uzură al coroanei acestora, incisivii se micşorează în volum, iar între incisivi
apar spaţii interdentare.

3.1.2. Semnele folosite la determinarea vârstei

a). Prezenţa incisivilor de lapte sau a incisivilor permanenţi. Incisivii de lapte sunt mai
mici, au suprafaţa netedă, cu smalţ de culoare alb-sidefie şi sunt mai gâtuiţi în zona coletului, iar
cei permanenţi sunt mai mari şi de culoare alb-gălbuie.
b). Dintele virgin este dintele intact (care nu a suferit nici un proces de uzură), la care
smalţul acoperă întreaga suprafaţă linguală. Incisivii de lapte rămân virgini până la vârsta la care
viţeii consumă, pe lângă lapte, şi furaje vegetale. Incisivii permanenţi rămân virgini până ce
aceştia ajung la nivel.
c). Incisivul permanent ajuns la nivel este acel incisiv care a crescut până la mărimea
normală şi are o poziţie corectă în arcada dentară.
În momentul erupţiei, incisivii permanenţi au o poziţie oblică în arcada dentară. Pe măsură
ce cresc, incisivii permanenţi se răsucesc în arcada dentară, astfel că la finalul procesului de
creştere aceştia au o poziţie paralelă cu gingia. La lăturaşi, indiferent de mărimea şi poziţia lor pe
arcada dentară, dacă a început procesul de uzură a smalţului de pe faţa linguală se consideră că
au ajuns la nivel.
d.) Tocirea reprezintă faza iniţială a procesului de uzură al smalţului de pe faţa linguală a
incisivilor şi se evidenţiază prin dispariţia continuităţii smalţului labial cu cel lingual. La
Fig. 3.1. Denumirea
incisivilor la bovine
Fig. 3.2. Structura incisivilor
Faţa labială

26
începutul procesului de tocire, zona tocită are o formă liniară. Treptat, prin continuarea
procesului de uzură are loc dispariţia smalţului pe zone din ce în ce mai întinse. În aceste zone se
evidenţiază dentina, care are un aspect gălbui. La zona de confluenţă a dentinei cu smalţul de pe
faţa linguală se constată vizual şi prin palpare o creastă sinuoasă, denumită creasta dentară.
e). Nivelarea apare ca urmare unui proces de uzură mai avansat şi care duce la dispariţia
totală a smalţului pe suprafaţa linguală. În urma nivelării, faţa linguală a incisivului este uşor
excavată (uşor scobită) şi netedă, iar la baza incisivului apare o linie rotunjită de smalţ.
f). Forma tablei dentare este dată de aspectul suprafeţei de tocire a incisivului, care evoluează
concomitent cu procesul de uzură. Se disting mai multe forme ale tablei dentare (fig. 3.3):


Fig. 3.3. Diferite forme ale tablei dentare:
1 - liniară; 2 - dreptunghiulară; 3 - pătrată; 4 - rotundă; 5 - biangulară;
6 - faza de „butoni dentari”

- forma liniară - apare la începutul uzurii smalţului de pe faţa linguală a incisivilor;
- forma dreptunghiulară - când uzura smalţului a ajuns la jumătatea tablei dentare,
diametrul transversal al tablei dentare fiind mai mare decât cel antero-posterior;
- forma pătrată - când marginile tablei dentare sunt relativ drepte, iar diametrul transversal
al tablei dentare este aproape egal cu cel antero-posterior, uzura crestei dentare ajungând la colet;
în această fază incisivul se consideră a fi nivelat;
- forma rotundă - cele 4 margini ale suprafeţei tablei dentare descriu un cerc aproximativ,
iar între incisivi apar spaţii interdentare;
- forma biangulară - în această fază diametrul antero-posterior este mult mai mare decât
cel transversal; forma biangulară este rezultatul pierderii pronunţate din marginile laterale ale
incisivului şi, ca urmare, spaţiile interdentare sunt mai mari.

3.1.3. TEHNICA STABILIRII VÂRSTEI LA TAURINE PE PERIOADE

3.1.3.1. Perioada I - de la naştere până la vârsta de 18 luni

Caracteristici ale perioadei: retragerea mucoasei gingivale de pe incisivii de lapte, tocirea
şi nivelarea incisivilor de lapte, apariţia molarilor.
La naştere, viţelul are (în mod obişnuit) incisivii de lapte apăruţi şi care sunt acoperiţi
(parţial sau total) de mucoasa gingivală.
Paralel cu înaintarea în vârstă, mucoasa gingivală se retrage de pe incisivii de lapte, astfel:
- la o săptămână mucoasa gingivală este retrasă de pe jumătate din coroana cleştilor;
- la 2 săptămâni mucoasa gingivală este retrasă complet de pe cleşti;
- la 3 săptămâni mucoasa gingivală este retrasă de pe mijlocaşii primi şi mijlocaşii secunzi;
- la 4 săptămâni mucoasa gingivală este retrasă şi de pe lăturaşi;
Ca urmare a introducerii în raţia viţeilor a furajelor fibroase şi a concentratelor are loc
uzura (tocirea şi apoi nivelarea) incisivilor de lapte, astfel:
- la 3 luni începe tocirea cleştilor;
- la 4 luni sunt tociţi mijlocaşii primi şi apar primii molari (M
1
);
- la 5 luni sunt tociţi mijlocaşii secunzi;

27
- la 6 luni sunt tociţi lăturaşii;
- la 9 luni cleştii sunt tociţi până la jumătatea suprafeţei tablei dentare;
- la 12 luni cleştii sunt nivelaţi;
- la 15 luni sunt nivelaţi primii mijlocaşi şi apar molarii secunzi (M
2
);
- la 18 luni sunt nivelaţi secunzii mijlocaşi;
- la 21 luni sunt nivelaţi lăturaşii;
- la 24 luni are loc erupţia ultimilor molari (M
3
).

3.1.3.2. Perioada a II-a - de la vârsta de 1,5 ani (18 luni) până la vârsta de 4 ani

Apariţia şi uzura incisivilor permanenţi este influenţată de gradul de precocitate al rasei. În
continuare, sunt redate semnele după care se determină vârsta la principalele rase de taurine din
ţara noastră: Bălţată cu negru românească, Bălţată românească, Brună de Maramureş.
Caracteristicile perioadei: înlocuirea incisivilor de lapte cu cei permanenţi.
Schimbarea incisivilor de lapte cu cei permanenţi, precum şi procesul de uzură al acestora
are loc succesiv, începând de la cleşti spre lăturaşi, după cum urmează:
- la 1 an şi 6 luni erup cleştii permanenţi;
- la 2 ani şi 3 luni erup primii mijlocaşi permanenţi;
- la 3 ani erup mijlocaşii secunzi permanenţi;
- la 3 ani şi 9 luni erup lăturaşii permanenţi.
Perioada de timp care se scurge de la apariţia incisivilor permanenţi (erupţie dentară) până
la ajungerea la mărimea şi poziţia normală în arcada dentară durează 4-5 luni. La rasele de
taurine crescute în ţara noastră, la vârsta de 4 ani toţi incisivii sunt permanenţi (fig. 3.4), deci
animalul are gura încheiată.


Fig. 3.4. Aspectul dentiţiei la taurine, la vârsta de:
1- o lună; 2 - 2 ani;3 - 3 ani; 4 - 3
1/2
ani; 5 - 4 ani; 6 - 12 ani

3.1.3.3. Perioada a III-a - de la va vârsta de 5 ani şi până la vârsta de 9 ani

Caracteristicile perioadei: tocirea şi nivelarea incisivilor permanenţi.
- la 5 ani cleştii sunt tociţi pe jumătate din suprafaţa tablei dentare;
- la 6 ani cleştii sunt nivelaţi;
- la 7 ani sunt nivelaţi primii mijlocaşi;
- la 8 ani sunt nivelaţi secunzii mijlocaşi;
- la 9 ani sunt nivelaţi şi lăturaşii.

28
3.1.3.4. Perioada a IV-a - după vârsta de 9 ani

Caracteristicile perioadei: micşorarea incisivilor, apariţia spaţiilor interdentare, apariţia
formei rotunde şi biangulare a tablei dentare.
- la 10 ani apar mici spaţii interdentare, iar forma tablei dentare tinde spre rotundă;
- la 11 ani spaţiile interdentare sunt mai mari ca urmare a reducerii coroanei incisivilor, tabla
dentară fiind rotundă pe cleşti şi pe primii mijlocaşi;
- la 12 ani spaţiile interdentare se măresc şi mai mult, iar forma tablei dentare pe cleşti
tinde spre biangulară;
- la 13 ani incisivii au coroana redusă, spaţiile interdentare sunt şi mai mari iar forma tablei
dentare este biangulară;
- la 14-15 ani, coroana incisivilor este complet uzată, rămânând doar rădăcinile incisivilor
(faza de butoni dentari); uneori cleştii sunt căzuţi din alveole.
La rasele de taurine mai tardive (Sura de stepă şi metişii acestei rase, Pinzgau de
Transilvania) înlocuirea incisivilor de lapte cu cei permanenţi, tocirea şi nivelarea acestora are
loc mai târziu decât la rasele cu precocitate mijlocie. Astfel, schimbarea incisivilor de lapte cu
cei permanenţi are loc în perioada de vârstă cuprinsă între 1,5 şi 5 ani, tocirea şi nivelarea
incisivilor permanenţi între 6 şi 10 ani, apariţia spaţiilor interdentare şi a formei rotunde spre
biangular a tablei dentare între 11 şi 15 ani.

3.2. CRITERII AJUTĂTOARE PENTRU DETERMINAREA
VÂRSTEI LA TAURINE

3.2.1. ASPECTUL EXTERIOR ŞI DEZVOLTAREA CORPORALĂ

Aspectul exterior şi dezvoltarea corporală se modifică concomitent cu vârsta, astfel că se
poate aprecia dacă animalul examinat este tânăr, la vârsta de adult sau bătrân, astfel:
- animalul tânăr are capul mic, trunchiul scurt, îngust şi puţin adânc, membrele lungi
(viţelul este “înalt pe picioare”), ongloanele sunt mici, formatul corporal fiind înalt sau pătrat.
- animalul adult are forme corporale mai unghiuloase, formatul corporal dreptunghiular,
este vioi şi cu mişcări agile.
- animalul bătrân prezintă musculatura mai redusă, proeminenţele osoase sunt evidente;
animalele bătrâne exteriorizează o anumită stare de apatie, se deplasează mai lent, iar timpul de
consum al raţiei se prelungeşte.

3.2.2. STAREA CORDONULUI OMBILICAL

- în primele 3 zile de viaţă ale viţelului cordonul ombilical este umed şi moale;
- la o săptămână este uscat;
- la 2 săptămâni cade, în locul lui rămâne crusta ombilicală;
- la 4 săptămâni cade crusta ombilicală.

3.2.3. STAREA ONGLOANELOR

La naştere, pe faţa plantară a ongloanelor se găseşte un apendice de corn moale (perniţa
fetală) care cade la vârsta de 4-5 zile a viţelului.

3.2.4. APARIŢIA, CREŞTEREA ŞI ASPECTUL COARNELOR

La viţel, pe locul în care vor forma coarnele se remarcă un smoc de peri mai lungi şi mai
subţiri decât perii din jur, sub formă de vârtej.
La 4 săptămâni smocul de peri cade şi prin palpare sub piele se simte o uşoară proeminenţă
osoasă, apoi cornul străpunge pielea la 2 luni. Coarnele cresc, în medie, cu cca. 1 cm pe lună,
până la vârsta de 18 luni.

29
3.3. PARTICULARITĂŢILE DETERMINĂRII VÂRSTEI LA
BUBALINE

Determinarea vârstei la bubaline se face după aceleaşi criterii ca şi la taurine. Comparativ
cu taurinele, la bubaline incisivii sunt mai mari şi au faţa labială mai convexă, iar cea linguală
mai excavată. De asemenea, stratul de smalţ este mai gros decât la taurine, ceea ce conferă
incisivilor o duritate şi, respectiv, o rezistenţă mai mare. Bubalinele au gura încheiată la vârsta de
6 ani, cu 2 ani mai târziu decât rasele de taurine cu precocitate mijlocie.

3.3.1. EVOLUŢIA DENTIŢIEI LA BIVOL

La naştere toţi incisivi sunt acoperiţi de gingie. Retragerea mucoasei gingivale de pe
incisivii de lapte are loc astfel:
- la 10 zile - retragerea mucoasei gingivale de pe cleşti;
- la 15 zile - retragerea mucoasei gingivale de pe primii mijlocaşi;
- la 30 zile - retragerea mucoasei gingivale de pe secunzii mijlocaşi;
- 45-60 zile - retragerea mucoasei gingivale de pe lăturaşi.
Incisivii de lapte cresc şi ajung la nivel după cum urmează:
- cleştii la 3 luni;
- primii mijlocaşi la 4 luni;
- secunzii mijlocaşi la 5 luni;
- lăturaşii la 7-8 luni.
Tocirea incisivilor de lapte începe la următoarele vârste:
- cleştii la 10-12 luni;
- primii mijlocaşi la 12-14 luni;
- secunzii mijlocaşi 14-16 luni;
- lăturaşii 16-18 luni.
Nivelarea incisivilor de lapte are loc astfel:
- cleştii la 24-25 luni;
- primii mijlocaşi la 25-26 luni;
- secunzii mijlocaşi la 27-28 luni;
- lăturaşii la 29-30 luni.
Schimbarea incisivilor de lapte cu cei permanenţi are loc astfel:
- cleştii la 3 ani;
- primii mijlocaşi la 4 ani;
- secunzii mijlocaşi la 5 ani;
- lăturaşii la 6 ani.
Tocirea incisivilor permanenţi are loc astfel:
- cleştii la 4 ani;
- primii mijlocaşi la 5 ani;
- secunzii mijlocaşi 6 ani;
- lăturaşii 7 ani.
Nivelarea incisivilor permanenţi are loc astfel:
- la 8-9 ani sunt nivelaţi cleştii;
- la 9-10 ani sunt nivelaţi primii mijlocaşi;
- la 10-11 ani sunt nivelaţi secunzii mijlocaşi;
- la 11-12 ani sunt nivelaţi lăturaşii.
După 11 ani se ia în considerare mărimea spaţiilor interdentare şi forma tablei dentare:
- la 13-14 ani cleştii au tabla dentară de formă rotundă;
- la 15-17 ani lăturaşii au tabla dentară pătrată;
- la 20 ani lăturaşii au tabla dentară rotundă;
- după 20 ani apare faza de butoni dentari.

30
3.4. ANOMALII DENTARE LA BOVINE

La bovine pot să apară diferite anomalii dentare, anomalii care determină uzura anormală a
incisivilor, dar şi dificultăţi în ceea ce priveşte prehensiunea şi triturarea furajelor ingerate de
către animal. În continuare sunt prezentate unele anomalii dentare care pot să apară la bovine.
Anomalii numerice. Pe maxilar sunt prezenţi un număr mai mare (pleiodonţie), sau mai
mic (oligodonţie) de incisivi, decât în mod normal. În cazul pleiodonţiei se întârzie uzura
incisivilor, iar în cazul oligodonţiei uzura incisivilor este mai accentuată decât în mod obişnuit.
Anomalii de schimbare a incisivilor. În acest caz incisivii erup pe o parte a maxilarului
fără ca aceştia să apară în acelaşi timp şi pe partea cealaltă, sau se schimbă întâi primii mijlocaşi
şi abia după aceea cleştii. În asemenea situaţii, pentru determinarea vârstei se va lua în
considerare gradul de uzură al primilor incisivi apăruţi, incisivi la care procesul de uzură este
mai avansat.
Anomalii de uzură. Aceste anomalii apar fie din cauza poziţiei anormale a incisivilor în
alveola dentară, fie datorită masticaţiei bolului alimentar pe una din părţile maxilarelor, ceea ce
determină o uzură mai mare a incisivilor de pe partea respectivă. În asemenea cazuri se
examinează ambele jumătăţi ale arcadei dentare, se stabileşte vârsta pentru fiecare în parte şi se
face media acestora.
Anomalii de incidenţă. Prognatismul şi brevignatismul superior (maxilarul superior
fiind mai lung, respectiv mai scurt decât cel inferior), determină neregularităţi în tocirea şi
nivelarea incisivilor.

Aplicaţii practice:
- Se vor efectua demonstraţii şi exerciţii practice de recunoaştere a semnelor pentru
aprecierea vârstei pe piesele naturale din dotarea disciplinei.
- Se va determina, prin diferite metode, vârsta la taurinele din S.D.T.

31
LUCRAREA 4

TEHNICA APRECIERII EXTERIORULUI LA BOVINE

Scopul lucrării:
- cunoaşterea calităţilor şi defectelor regiunilor corporale în raport cu rasa, vârsta şi sexul
animalului.
Aspectul exterior reprezintă unul din criteriile de bază în selecţia fenotipică a animalelor.
Prin aprecierea exteriorului se obţin informaţii asupra apartenenţei de rasă, a tipului morfo-
productiv, a prezenţei unor defecte care reduc valoarea zootehnică, economică şi de reproducţie a
animalului, a stării de sănătate şi a nivelului de creştere şi de dezvoltare a animalelor.
În acelaşi timp, studierea exteriorului animalelor oferă şi indicii privind longevitatea
productivă şi, într-o oarecare măsură, a performanţelor productive ale acestora.
Studierea exteriorului trebuie să pună în evidenţă calităţile şi defectele animalelor în
corelaţie cu factorii care au favorizat apariţia acestora, precum şi efectul pe care aceste defecte de
exterior îl au asupra longevităţii, producţiei şi activităţii de reproducţie a bovinelor.
În vederea aprecierii exteriorului, bovinele se supun examenului analitic şi sintetic al
exteriorului.

4.1. TEHNICA EXAMENULUI ANALITIC AL EXTERIORULUI

Examenul analitic al exteriorului presupune aprecierea separată a fiecărei regiuni
corporale, analizând: baza anatomică, delimitarea (fig. 4.1 şi 4.2), forma, dimensiunile, direcţia,
ataşarea (prinderea), calităţi, tare, defecte şi boli.
Corectitudinea aprecierii unei regiuni corporale se realizează numai dacă se are în vedere
tipul productiv al animalului, rasa, vârsta şi sexul, în interdependenţă cu mediul în care trăieşte
animalul.
Din punct de vedere zootehnic, “frumuseţea” unei regiuni corporale nu trebuie confundată
cu aspectul estetic al acesteia, ci este dată de corectitudinea regiunii respective pentru
funcţionalitatea corespunzătoare a unui anumit tip morfo-productiv.


Fig. 4.1. Regiunile corporale:
1 - fruntea; 2 - nasul; 3 - ochiul; 4 - obrazul; 5 - zona temporală; 6 - gâtul; 7 - grebănul; 8 - spinarea; 9 -
şale; 10 - şoldul; 11 - crupa, 12 - sacrum; 13 - punctul fesei; 14 - articulaţia coxo-femurală; 15 - fesa; 16
- coapsa; 17 - flancul; 18 - coastele; 19 - spata; 20 - umărul; 21 - braţul; 22 - cotul; 23 - abdomenul; 24 -
grasetul; 25 - gamba; 26 - jaretul; 27 - regiunea trecerii chingii; 28 - antebraţul; 29 - genunchiul; 30 -
fluierul; 31 - glezna; 32 - chişiţa; 33 - salba; 34 - pieptul; 35 - urechea.

32
Pentru efectuarea examenului analitic, corpul animalului se divizează imaginar în mai
multe segmente (trenuri sau treimi), astfel:
- trenul anterior (treimea anterioară) este cuprins între vârful botului şi linia verticală
imaginară ce trece prin unghiul supero-posterior al spetei;
- ternul mijlociu este cuprins între limita posterioară a trenului anterior şi linia imaginară
ce trece prin unghiul extern al iliumului;
- trenul posterior cuprinde regiunile corporale situate înapoia limitei posterioare a trenului
mijlociu.
În practică, la efectuarea examenului analitic al exteriorului, corpul bovinelor este împărţit
în următoarele segmente: cap, gât, trunchi şi membre.


Fig. 4.2. Principalele baze osoase utilizate pentru delimitarea regiunilor corporale

4.1.1. CAPUL

Baza anatomică: oasele craniului şi ale feţei, precum şi mandibula.
Delimitare: este segmentul anterior al corpului, care la extremitatea lui posterioară se
uneşte cu gâtul.
Forma capului este piramidală, cu baza la extremitatea posterioară a capului.
La taurine, aspectul capului se diferenţiază cu sexul (fig. 4.3).


Fig. 4.3. Aspectul capului la taurine:
1 - cap de vacă; 2 - cap de taur; 3 - cap de bou.

Vacile au capul mai mic, mai lung şi mai îngust decât taurii, fruntea scurtă şi mai îngustă,
iar faţa mai lungă, ţesutul subcutanat este slab dezvoltat. Capul are aspect uscăţiv, fin, cu
proeminenţe osoase evidente şi exprimă feminitate. Părul este scurt, pielea este subţire şi

33
aderentă (la unele rase poate forma cute pe obraji). Ochii sunt mari, expresivi, cu privire blândă.
Coarnele sunt mai lungi şi mai subţiri decât la tauri.
Taurii au capul mai mare, masiv şi mai larg decât vacile, cu fruntea largă şi faţa scurtă.
Ţesutul conjunctiv subcutanat este mai abundent, fapt ce face ca proeminenţele osoase să nu fie
evidente. Pielea este groasă, părul pe frunte este mai lung, mai gros şi uneori ondulat. Ochii sunt
mai mici, privirea este ageră şi exprimă îndrăzneală (chiar agresivitate, uneori). Coarnele sunt
scurte şi groase (butace).
Boii au capul mai mare decât vacile, grosolan şi este lipsit de expresivitatea specifică celor
două sexe. Aspectul general al capului la bou este determinat de momentul castrării, respectiv
are aspect de cap de taur când castrarea se face la vârsta de 2-3 ani şi este feminin când castrarea
se face înainte de maturitatea sexuală.
Dimorfismul sexual exprimat la nivelul capului este mai accentuat la rasele primitive, apoi
în ordine descrescătoare la cele ameliorate cu aptitudini mixte şi de lapte şi mai puţin evident la
rasele perfecţionate.
Uneori, aspectul general al capului nu este cel caracteristic sexului ca urmare a unor
dereglări hormonale, respectiv: taur cu cap de vacă şi vacă cu cap de taur (fig. 4.4).
Vacă cu cap de taur: capul este lipsit de fineţe şi expresivitate feminină, este masiv şi
butucănos, având coarne scurte şi groase, păr mai lung şi gros, iar ochii sunt mici. Aceste vaci
vor fi eliminate de la reproducţie, ele fiind, în general, slab productive şi au indici de reproducţie
necorespunzători.
Taur cu cap de vacă: capul este lung, îngust, ţesutul conjunctiv subcutanat slab
reprezentat, pielea şi părul subţiri, privire lipsită de expresivitate. Asemenea tauri, indiferent de
originea lor, vor fi excluşi de la reproducţie deoarece au fecunditate, apetit sexual redus şi
rezistenţă organică scăzută.


Fig. 4.4. Aspecte nedorite ale capului:
1 - vacă cu cap de taur; 2 - taur cu cap de vacă.

După aspectul general capul poate fi: uscăţiv, afânat, sau grosolan.
- Capul uscăţiv - proeminenţele osoase sunt evidente, pielea subţire, părul scurt şi lucios,
ţesutul subcutanat slab dezvoltat, vascularizaţia fiind evidentă. Capul uscăţiv este caracteristic
raselor specializate pentru producţia de lapte şi animalelor cu constituţie fină. Este considerat ca
fiind defectuos la rasele de carne şi la cele mixte (carne - lapte). Este defectuos şi la rasele de
lapte când are aspect suprafin sau infantil, deoarece denotă slăbirea constituţiei.
- Capul afânat (gras) - pielea este groasă, ţesutul conjunctiv subcutanat abundent, mascând
proeminenţele osoase, iar părul este abundent şi creţ. Este caracteristic raselor de carne şi mixte
(carne-lapte), iar în cazul raselor de lapte este considerat defect.
- Capul grosolan (butucănos) - este mare în raport cu dezvoltarea generală a animalului,
acoperit cu piele groasă, cu păr lung şi aspru, iar privirea este inexpresivă (ştearsă). Este
caracteristic animalelor cu constituţie grosolană şi cu temperament limfatic. Se consideră
defectuos la toate categoriile de taurine.

34
Profilul capului este dat de linia imaginară tangentă la regiunea frunţii şi a feţei (fig. 4.5):
- Capul cu profil drept - fruntea şi faţa privite din lateral (din profil) formează o linie
dreaptă; acest profil este dorit la toate tipurile de producţie.
- Capul cu profil convex (berbecat) - se întâlneşte frecvent la taurinele primitive şi la
bivoli. La rasele ameliorate este considerat defect şi denotă o furajare necorespunzătoare în
perioada de creştere, fiind asociat cu o constituţie grosolană. Convexitatea poate afecta întreaga
lungime a capului (cap de berbec), numai regiunea frunţii (cap de iepure) sau numai regiunea
nasului (cap acvilin).
- Capul cu profil concav - este caracteristic animalelor cu o constituţie debilă şi constituie
un defect grav. Când concavitatea este pronunţată în regiunea nasului şi este asociată cu
brevignatism superior defectul poartă denumirea de cap de mops.


Fig. 4.5. Profilul capului:
1- drept; 2 - convex; 3 - concav.

Lungimea capului se apreciază în funcţie de raportul dintre această dimensiune şi
lungimea oblică a trunchiului. Din acest punct de vedere, capul poate fi:
- Scurt - lungimea capului se cuprinde de peste 4 ori în lungimea oblică a trunchiului
(frecvent întâlnit la rasele de carne);
- Mijlociu - lungimea capului se cuprinde de 3-4 ori în lungimea oblică a trunchiului
(specific raselor mixte şi de lapte);
- Lung - lungimea capului se cuprinde de mai puţin de 3 ori în lungimea oblică a
trunchiului (întâlnit în general la rasele primitive şi este considerat defect la rasele ameliorate).
După modul de prindere, capul poate fi:
- Cap bine prins când trecerea de la cap la gât se face pe nesimţite, iar în regiunea
parotidiană există o uşoară depresiune.
- Cap descusut când în regiunea parotidiană depresiunea este mare. Este considerat un
semn al slăbirii constituţiei şi apare mai frecvent la vaci decât la tauri.
- Cap placat când prezintă o uşoară convexitate în regiunea parotidiană. Este frecvent
întâlnit la rasele de carne şi la animalele cu constituţia grosolană, fiind considerat ca defectuos la
rasele lapte şi la cele mixte.

4.1.1.1. Principalele regiuni ale capului

Principalele regiuni ale capului sunt prezentate în fig. 4.6.
a). Coarnele sunt producţii osteo-epidermice, situate la extremitatea superioară a capului,
fiind constituite dintr-un cep osos şi o teacă cornoasă. Taurii au coarnele orientate lateral (coarne
butace), iar la vaci acestea sunt mai lungi şi mai subţiri (coarne lace).
La rasele cu aptitudini productive pentru producţia de carne sau de carne-lapte, coarnele
sunt mai scurte şi mai groase decât la cele pentru producţia de lapte.
În raport cu forma şi direcţia de creştere, coarnele pot fi grupate în: coarne orizontale,
verticale şi asimetrice (fig. 4.7).

35



Fig. 4.7. Forme şi direcţii de creştere ale coarnelor:
1 - în coroană; 2 - în formă de „3”; 3 - în cuier; 4 - în streaşină; 5 - lace;
6 - butace; 7 - de bivol; 8 - coarne căzute; 9 - ţapoşe; 10 - în „V”; 11 - cercurii;
12 - liră închisă; 13 - liră deschisă; 14 - coarne asimetrice; 15 - fără coarne (akeratos).
Fig. 4.6. Principalele regiuni
ale capului

36
Coarnele orizontale
- orientate spre înainte:
- în coroană - sunt arcuite simetric;
- în formă de “3” - descriu împreună cu creştetul forma cifrei 3;
- în cuier - cu vârfurile orientate în sus;
- în streaşină - cu vârfurile orientate în jos;
- orientate lateral:
- lace - sunt lungi şi subţiri;
- butace - sunt scurte, grose şi drepte.
- orientate înapoi (de bivol), sunt orientate spre înapoi (aproape paralel cu marginea
superioară a gâtului).
Coarnele verticale
- în jos - atârnânde;
- în sus - ţapoşe - aproape paralele;
- în “V”;
- cercurii - sunt uşor arcuite;
- în formă de liră - deschisă sau închisă în funcţie de lungimea şi gradul lor de
deschidere.
Coarnele asimetrice au formă şi direcţie diferite de creştere.

b). Urechile sunt situate sub coarne şi puţin înapoia lor. Animalele sănătoase, cu
temperament vioi, au urechile mari şi relativ mobile, îndreptate lateral. Mobilitatea exagerată a
urechilor denotă temperament nervos şi chiar un caracter rău. Lipsa mobilităţii urechilor
sugerează un temperament limfatic.
Animalele cu constituţie fină au urechile relativ subţiri cu părul scurt şi neted; cele debile
au urechi mici, foarte subţiri cu păr rar, scurt şi foarte fin, iar animalele cu constituţie grosolană
au urechi groase, blegi, cu păr gros, des şi aspru.

c). Ochii la taurine sunt mari, proeminenţi, bine deschişi şi limpezi.
La tauri ochii sunt mai mici, cu privire îndrăzneaţă, ageră (chiar agresivă), iar la vaci
aceştia sunt mari, cu privire blândă, feminină.
Defecte ale ochilor:
- Ochi de porc - sunt mici şi acoperiţi de pleoape. Se întâlnesc la animalele slab productive
şi la cele cu constituţie grosolană.
- Ochi de broască - sunt proeminenţi în orbite. Se pot întâlni la unii indivizi din rasele de
lapte de tip brachicer (Jersey).
- Ochi exoftalmici (bulbucaţi) - constituie o exagerare a ochilor de broască. Se pot întâlni la
unele vaci de lapte cu hipertiroidie, în caz de glaucom sau oftalmii hipertrofice.
- Ochi ciacâri - au irisul decolorat, la unul sau la ambii ochi.

d). Fruntea
Bază anatomică: oasele frontale.
Delimitare: superior de creştet, inferior de linia imaginară ce uneşte cele două unghiuri
interne ale ochilor, lateral de tâmplă şi ochi.
Dimensiunile frunţii variază în funcţie de sex, precocitate, tip craniologic şi condiţiile de
creştere în perioada de tineret.
Taurii au fruntea mai largă şi mai scurtă, acoperită cu păr gros, des, lung şi uşor ondulat.
La vaci această regiune este mai îngustă şi mai lungă, acoperită cu păr mai scurt, fin şi
neted.
În general, se preferă ca indiferent de rasă, fruntea să fie largă, lungă şi dreaptă.
La animalele din rasele primitive şi la cele crescute în condiţii necorespunzătoare, fruntea
este îngustă şi lungă. La rasele precoce şi la animalele crescute în mod raţional fruntea este mai
largă.

37
e). Faţa (nasul)
Baza anatomică: oasele nazale.
Delimitare: superior de frunte, lateral de obraji şi inferior de bot.
În general, la taurine profilul nasului este drept, excepţie făcând unele rase de tip brachicer
(Jersey) şi taurinele Roşii dobrogene, la care profilul este uşor concav.
Vacile din rasele de lapte au faţa mai lungă şi mai îngustă decât cele care fac parte din
grupa raselor de carne sau mixte.
Taurii au faţa mai scurtă decât vacile şi boii castraţi timpuriu. Rasele primitive şi animalele
crescute în condiţii necorespunzătoare au faţa mai lungă.
Capul mai cuprinde şi regiunile obrajilor, botului, nărilor, gurii, cefei, parotidei, ganaşelor,
creştetului şi buzelor.

4.1.2. GÂTUL

Baza anatomică: cele 7 vertebre cervicale, ligamentul cervical şi straturile musculare ale
acestei regiuni.
Delimitare: anterior de cap, posterior de grebăn, spată şi capul pieptului.
Gâtul are formă de trunchi de piramidă; prezintă două feţe laterale, două margini
(superioară şi inferioară) şi două extremităţi (anterioară şi posterioară). Marginea inferioară a
gâtului se termină cu un pliu al pielii denumit salbă sau fanon.
La gât se apreciază următoarele aspecte: direcţia, lungimea, grosimea şi prinderea gâtului.
- Direcţia gâtului care poate fi: orizontală (întâlnită la majoritatea raselor) şi oblică
antero-posterior şi de sus în jos (la unele rase de carne).
- Lungimea - gâtul poate fi: lung; scurt; potrivit de lung.
- Grosimea - gâtul poate fi: - subţire; - gros; - mijlociu.
- Prinderea gâtului:
- gât bine prins - când trecerea de pe feţele laterale, marginea superioară şi inferioară a
gâtului la regiunile învecinate ale trunchiului se face pe nesimţite.
Defecte de prindere ale gâtului:
- tăietură de secure - în partea superioară, la locul de prindere cu grebănul apare o
depresiune, consecutiv dezvoltării reduse a musculaturii;
- tăietură de lance - în faţa spetei apare o depresiune liniară ca urmare a unui gât
subţire, slab îmbrăcat în musculatură.
Forma, lungimea şi grosimea gâtului, diferă în funcţie de sex, rasă şi tip morfo-productiv
(fig. 4.8 şi 4.9).
Vacile au gâtul mai lung, mai subţire şi mai aplatizat, cu musculatura mai slab dezvoltată.
Marginea superioară a gâtului poate fi dreaptă, uneori uşor scobită, iar salba este mică.
Taurii au gâtul mai scurt şi mai gros decât vacile, marginea superioară este convexă. În
partea posterioară a gâtului, la tauri se găseşte un depozit adipos şi de ţesut conjunctiv denumit
cerbice (caracter sexual secundar). Cerbicea începe să se reliefeze de la vârsta de 2-3 luni (în
condiţii normale de creştere), se dezvoltă apoi continuu, este evidentă la vârsta de aproximativ 2
ani şi ajunge la dezvoltarea maximă în jurul vârstei de 5 ani.
Cerbicea este mai bine dezvoltată la taurii din rasele primitive decât la rasele de lapte.
Lipsa cerbicei la tauri denotă anomalii în funcţionarea glandelor sexuale şi este corelată cu o
slabă activitate de reproducţie. Aceşti tauri au o înfăţişare feminină (“tauri cu gât de vacă”) şi nu
vor fi admişi ca tauri de reproducţie. Acest defect se poate datora şi furajării necorespunzătoare
în perioada de creştere.
Pielea de pe gâtul taurilor este mai groasă, formând cute rare şi groase, iar salba este mai
bine dezvoltată decât la vaci.
Boii au gâtul mai lung şi mai subţire decât taurii. Forma şi dimensiunea gâtului la boi se
apropie de cele ale taurilor sau vacilor, în funcţie de vârsta la care s-a efectuat castrarea lor.


38
Rasele de lapte au gâtul mai lung şi mai subţire, cu marginea superioară subţire şi dreaptă,
eventual uşor concavă. Grosimea maximă a gâtului este la mijlocul acestuia. Salba este subţire şi
mică. Pielea este subţire, elastică, densă, mobilă şi formează numeroase cute pe laturile gâtului.
Vacile din aceste rase pot avea o uşoară concavitate pe marginea superioară a gâtului. Când
această concavitate este accentuată, defectul poartă denumirea de “gât scobit” şi denotă o
constituţie debilă.


Fig. 4.8. Profilul gâtului:
1 - la taur; 2 - la vacă.



Fig. 4.9. Aspectul gâtului în secţiune transversală:
1 - rase de lapte; 2 - rase mixte; 3 - rase de carne.

Rasele de carne au gâtul scurt şi gros la bază, subţiindu-se treptat spre cap. Salba este bine
dezvoltată, groasă şi se termină la capul pieptului cu un depozit de grăsime. Pielea este groasă şi
uşor detaşabilă.
Rasele mixte au gâtul cu lungime şi grosime intermediare între rasele de lapte şi cele de
carne, fiind mai apropiat de una din ele în funcţie de producţia care predomină (carne-lapte sau
lapte-carne).
Rasele de tracţiune au gâtul lung, musculos, cu pielea groasă şi densă, puţin mobilă, greu
detaşabilă şi nu formează cute.
Taurinele cu constituţie debilă prezintă un gât lung, subţire, cu marginea superioară
scobită, cu salbă puţin dezvoltată, cu piele subţire care formează numeroase cute şi cu păr de
acoperire rar.
Taurinele cu constituţie grosolană au gâtul scurt şi gros, pielea groasă şi fără cute; părul
de acoperire este des, lung şi gros.
La taurinele cu constituţie fină sau robustă, forma şi dimensiunile gâtului sunt
caracteristice sexului şi rasei.


39
4.1.3. TRUNCHIUL

Baza anatomică: coloana vertebrală (regiunea dorsală, lombară şi sacrală), sternul, cele 13
perechi de coaste şi oasele coxale.
Trunchiul are formă aproximativ paralelipipedică şi adăposteşte organele vitale ale
organismului. Trunchiul se compune din: o faţă superioară, una inferioară, două feţe laterale, o
extremitate anterioară şi una posterioară.
Prin forma şi dimensiunile sale, trunchiul oferă date asupra tipului morfo-productiv al
taurinelor, asupra stării de întreţinere şi de furajare a animalelor.

4.1.3.1. Regiunile de pe faţa superioară a trunchiului

a). Grebănul
Baza anatomică: apofizele spinoase ale primelor 5-7 vertebre dorsale, cartilajele
suprascapulare şi ligamentul cervical.
Delimitare: anterior de gât, posterior de spinare şi lateral de spete.
Grebănul este format dintr-o creastă mediană şi două planuri laterale. Indiferent de tipul
morfo-productiv al taurinelor, grebănul trebuie să fie lung, larg şi bine îmbrăcat în musculatură,
având marginea superioară la acelaşi nivel cu gâtul, spinarea şi şalele.
Rasele de lapte au “grebănul simplu” şi potrivit de larg. Dezvoltarea insuficientă a
musculaturii regionale determină apariţia defectului “grebăn ascuţit” (“grebăn în acoperiş”)
caracterizat printr-o osatură mediană proeminentă şi planurile laterale unite într-un unghi ascuţit.
Rasele de carne prezintă un grebăn larg şi bine îmbrăcat în musculatură. Uneori la aceste
rase se poate întâlni “grebănul dublu” ca urmare a unei foarte bune dezvoltări a musculaturii
regionale care proemină de o parte şi de alta peste apofizele spinoase ale vertebrelor dorsale.
Rasele mixte au grebănul lung, larg şi musculos, simplu şi la acelaşi nivel cu spinarea şi şalele.
Rasele primitive au grebănul puternic, musculos şi potrivit de larg. Frecvent această
regiune proemină deasupra liniei superioare a trunchiului şi poartă denumirea de “grebăn înalt”.
Acest tip de grebăn este considerat defect la toate celelalte tipuri morfo-productive de taurine.
Datorită condiţiilor deficitare de creştere, furajare şi exploatare, regiunea grebănului poate
devia de la forma şi dimensiunile specifice cu implicaţii negative asupra rezistenţei organice şi a
longevităţii productive a animalelor.
Principalele defecte întâlnite la grebăn (fig. 4.10) sunt următoarele: grebănul simplu
despicat, grebănul dublu despicat, grebănul fals ascuţit şi grebănul înfundat.
- Grebănul simplu despicat apare ca efect al reducerii tonicităţii musculare ce fixează
spetele pe feţele laterale ale cutiei toracice. În acest caz cartilajele suprascapulare ale spetelor
proemină peste nivelul liniei superioare a grebănului, iar între ele apare un şanţ longitudinal.
Stabulaţia prelungită, exploatarea intensivă pentru producţia de lapte şi vârsta înaintată
sunt factori favorizanţi pentru acest defect. Este considerat foarte grav la tineret şi mai puţin grav
la animale bătrâne.


- Grebănul dublu despicat constituie o agravare a defectului anterior. Ca prezentare,
spetele se îndepărtează mult de trunchi şi proemină evident deasupra liniei superioare a
trunchiului, delimitând de o parte şi de alta a acestuia două depresiuni liniare ca două despicături,
de o parte şi de alta a apofizelor spinoase a vertebrelor dorsale.
Fig. 4.10. Forme nedorite ale grebănului:
1 - grebăn simplu despicat;
2 - grebăn dublu despicat.

40
- Grebănul fals ascuţit este cel mai grav defect întâlnit la nivelul acestei regiuni corporale. În
acest caz, spetele proemină atât de mult deasupra apofizelor spinoase dorsale încât cartilagiile
suprascapulare se unesc deasupra grebănului dând impresia unui grebăn ascuţit. Acest defect se poate
recunoaşte prin observarea cu ochiul liber şi prin palpare (nu se simt apofizele spinoase dorsale).
- Grebănul înfundat apare mai rar la taurine. În acest caz linia superioară a grebănului se
află sub linia superioară a trunchiului.
Animalele cu astfel de defecte se elimină de la reproducţie. Prevenirea defectelor amintite
se face prin asigurarea unor condiţii corespunzătoare de furajare şi întreţinere, asigurarea
mişcării active şi exploatarea raţională a animalelor.

b). Spinarea şi şalele
Având în vedere legăturile strâns stabilite între aceste două regiuni şi ca urmare a faptului
că majoritatea cerinţelor şi defectelor sunt comune, ele vor fi studiate împreună.
Baza anatomică:
- spinare: ultimele 7 vertebre dorsale, articulaţiile costo-vertebrale şi muşchii regionali;
- şale: cele 6 vertebre lombare şi muşchii regionali.
Delimitare:
- Spinarea: anterior de grebăn, posterior de şale, lateral de coaste;
- Şalele: anterior de spinare, posterior de linia imaginară ce uneşte cele două unghiuri
externe ale iliumului şi lateral de flancuri.
Corespunzător tipului morfo-productiv al animalelor, se cere ca aceste două regiuni să fie
lungi, largi, bine îmbrăcate în masă musculară şi să se găsească la acelaşi nivel cu grebănul şi
crupa.
Spinarea şi şalele au un rol important în susţinerea toracelui şi abdomenului, rezistenţa
acestor regiuni la efort fiind conferită de conformaţia şi de dezvoltarea musculaturii regionale.
Pe de altă parte, musculatura puternic dezvoltată din aceste regiuni constituie o cerinţă
economică productivă importantă (carnea din aceste regiuni constituie specialitate de măcelărie).
Rasele de lapte au în general spinarea şi şalele lungi, rezistente, cu planurile laterale uşor
înclinate (“spinare simplă”). În cazul în care planurile laterale sunt mai înclinate şi creasta
mediană este evidentă (ca urmare a unor condiţii deficitare de furajare şi întreţinere) apare
defectul de “spinare ascuţită” (sau tăioasă). La vacile cu nivel productiv ridicat, aflate în faza
ascendentă şi de platou a lactaţiei acest aspect nu se consideră defect, decât dacă se extinde şi la
nivelul şalelor.
Rasele de carne au spinarea şi şalele lungi, cu musculatura regională foarte bine
dezvoltată. La unele exemplare din aceste rase (mai ales la tineretul taurin din rasele precoce de
carne) îngrăşate intensiv, musculatura acestor regiuni, prin dezvoltarea ei, proemină peste linia
medie superioară. Acest aspect poartă denumirea de “spinare şi/sau şale duble”.
Apariţia spinării şi şalelor duble la tineret încă de la o vârstă tânără are suport genetic şi
poartă denumirea de “culard” (“double muscled”).
Rasele mixte au spinarea şi şalele simple, lungi, largi şi bine îmbrăcate în masă musculară,
fără a atinge dimensiunile specifice raselor de carne, dar nici aspectul ascuţit al raselor de lapte.
Defectele de lungime, prindere şi rezistenţă ce pot să apară la nivelul acestor regiuni
sunt următoarele:
- spinarea şi şalele scurte;
- prinderea defectuoasă cu regiunile limitrofe;
- slabă îmbrăcare în musculatură;
- rezistenţă slabă.
Direcţia spinării şi şalelor poate fi orizontală sau oblică. La animalele adulte spinarea şi
şalele orizontale constituie o frumuseţe zootehnică şi denotă o dezvoltare generală bună a
acestora. Linia superioară uşor oblică dinainte spre înapoi şi de jos în sus la tineret nu se
consideră defect.
Linia de profil a spinării şi şalelor trebuie să fie dreaptă şi să nu prezinte devieri laterale.

41
Abaterile de la orizontalitate, la animalele adulte, sunt considerate a fi defecte, întrucât denotă o
rezistenţă şi constituţie slabă şi exprimă consecinţa unei creşteri şi exploatări neraţionale (fig. 4.11).
Abaterile de la profilul drept pot interesa una sau ambele regiuni şi se pot grupa sub
numele de cifoză şi lordoză.
Cifoza constituie un defect grav şi ireversibil la toate categoriile de taurine şi poate avea,
după gradul convexităţii, două aspecte:
- spinare şi şale de măgar: convexitate mică;
- spinare şi şale de crap: convexitate pronunţată.
Cauzele favorizante ale acestor defecte sunt:
- întreţinerea şi furajarea necorespunzătoare a tineretului;
- întreţinerea tineretului la munte, pe terenuri accidentate, sărace în vegetaţie şi săruri
minerale, fără suplimentarea raţiei;
- supunerea boilor de tracţiune la eforturi mari, de timpuriu;
- cauze ereditare.


Fig. 4.11. Defecte ale spinării şi şalelor:
1 - spinare şi şale lăsate; 2 - spinare şi şale înşeuate;
3 - spinare şi şale de măgar; 4 - spinare şi şale de crap.

Lordoza - profilul superior al spinării şi şalelor este concav. În funcţie de severitatea
devierii de la profilul drept al acestor regiuni, la taurine se pot întâlni următoarele defecte:
spinare şi şale moi; spinare şi şale lăsate; spinare şi şale înşeuate.
Spinare şi şale moi - concavitatea este uşoară, abia perceptibilă. Acest aspect nu se
consideră a fi defect la vacile bătrâne sau la cele adulte aflate în stare avansată de gestaţie
(concavitatea este determinată de greutatea masei intestinale şi a uterului gestant), însă este
considerat defect la tineret şi primipare. Acest defect apare ca urmare a unei constituţii slabe,
asociată cu mişcarea activă insuficientă.
Spinare şi şale lăsate - profilul lateral al liniei superioare prezintă o concavitate mai accentuată
decât în precedentul caz. Este considerată defectuoasă la toate categoriile de taurine, mai puţin la
vacile bătrâne care au avut multe gestaţii şi au fost întreţinute timp îndelungat în stabulaţie. Acest
defect poate să apară şi la tineretul taurin furajat timp îndelungat cu furaje grosiere.
Spinare şi şale înşeuate - cel mai grav dintre defectele care pot să apară la aceste două
regiuni corporale. Sunt predispuse la înşeuare animalele cu spinare lungă, îngustă şi slabă, cele
furajate necorespunzător sau din jgheaburi înalte de la o vârstă tânără, vacile de lapte şi, în
general, animalele care au fost întreţinute timp îndelungat în stabulaţie, fără mişcare activă.
Acest defect, apărut la tineret, denotă pe lângă o îngrijire necorespunzătoare şi o constituţie

42
slabă. Poate fi prevenit, dacă nu este consecinţa exclusivă a unei constituţii slabe, prin înlăturarea
cauzelor ce l-ar putea genera.

c). Crupa
Baza anatomică: cele două oase coxale, osul sacrum, ligamentele sacro-iliace şi muşchii
regionali.
Delimitare: anterior de şale, posterior de coadă, lateral de linia imaginară ce uneşte
unghiurile externe ale iliumului cu articulaţia coxo-femurală şi punctul fesei.
Pentru descriere, crupa prezintă două planuri laterale şi o creastă mediană.
Indiferent de tipul morfo-productiv, această regiune trebuie să fie lungă, largă pe toată
lungimea ei, la acelaşi nivel cu grebănul, spinarea şi şalele, să aibă o direcţie orizontală sau uşor
oblică dinainte spre înapoi şi de sus în jos, să fie bine îmbrăcată în musculatură şi să fie corect
prinsă cu şalele (fără demarcaţie).
Dimensiunile şi poziţia crupei influenţează modul desfăşurării parturiţiei şi spaţiul necesar
dezvoltării ugerului în volum (fig. 4.12). De asemenea, crupa lungă şi largă constituie suport
pentru dezvoltarea unor mase musculare mari, determină aplomburi largi şi corecte ale
membrelor posterioare.
Rasele de carne au crupa lungă şi largă, aproape pătrată, iar la unele exemplare se poate
întâlni “crupa dublă”. La aceste rase planurile laterale ale crupei sunt aproape orizontale şi
prezintă o musculatură de acoperire foarte bine dezvoltată.
Rasele mixte au crupa lungă, largă şi simplă, iar ca direcţie poate fi orizontală sau puţin
înclinată dinainte spre înapoi.
Rasele de lapte au crupa mai largă la şolduri şi la articulaţia coxofemurală şi mai îngustă
la ischii, sacrumul mai proeminent, iar musculatura regională mai redusă.
În funcţie de sex şi vârstă, crupa este mai largă la vaci decât la tauri şi la animalele adulte
faţă de tineret. Crupa se analizează examinând-o de sus, din lateral şi dinapoi.
Forme ale crupei la taurine:
- Forma crupei, privită de sus:
- Crupa pătrată: lungimea şi lărgimea sunt relativ egale. Este forma dorită la toate
categoriile de taurine.
- Crupa largă: lărgimea este mai mare decât lungimea. Se poate întâlni la unele
exemplare din rasele precoce de carne.
- Crupa lungă: lungimea depăşeşte lărgimea. Când lungimea crupei se asociază cu
lărgimea redusă a acesteia, se consideră a fi defectuoasă atât la vaci (apar distocii la fătare) cât şi
la tauri (poate fi ereditară).
- Crupa pierdută: este slab dezvoltată din toate punctele de vedere şi disproporţionat
de mică faţă de dezvoltarea generală a animalului. Se consideră defectuoasă la toate categoriile
de taurine.


Fig. 4.12. Direcţii ale crupei:
1 - orizontală; 2 - teşită; 3 - oblică dinainte spre înapoi şi de jos în sus.

43
- Forma crupei, privită din lateral (direcţia mecanică):
- Crupa orizontală: şoldul se găseşte la acelaşi nivel cu punctul fesei. Se întâlneşte
îndeosebi la rasele precoce de carne şi la rasele specializate pentru producţia de lapte.
- Crupa oblică dinainte spre înapoi şi de sus în jos: acest aspect al crupei nu este
considerat defect atunci când oblicitatea este mai mică (punctul fesei este puţin mai jos decât şoldul).
- Crupa teşită: când oblicitatea dinainte spre înapoi şi de sus în jos este foarte
evidentă. Este considerată foarte defectuoasă deoarece atrage după sine o poziţie anormală a
organelor genitale (însămânţări şi monte greu de efectuat, fătări distocice) şi favorizează apariţia
defectelor de aplomb la membrele posterioare (“sub el dinapoi”, “jareţi săbiaţi”).
Taurii cu astfel de defecte vor fi eliminaţi de la reproducţie pentru că efectuează greu saltul
şi, în afară de aceasta, defectul poate fi transmis ereditar. Crupa teşită se întâlneşte mai frecvent
la rasele primitive.
- Crupa oblică dinainte spre înapoi şi de jos în sus este un defect grav la toate
categoriile de taurine. În acest caz topografia organelor genitale este anormală (cu repercursiuni
negative în activitatea de reproducţie), favorizează apariţia defectelor de aplomb la membrele
posterioare (“picior de elefant”, “campat dinapoi”).
- Crupa scurtă - denotă o insuficientă dezvoltare a oaselor bazinului în lungime.

- Forma crupei, privită dinapoi:
- Crupa largă pe toată lungimea ei: este largă atât la şolduri cât şi la ischii, şi este de
dorit la toate rasele.
- Crupa îngustă pe toată lungimea ei: denotă o slabă dezvoltare în lărgime a bazinului
şi atrage după sine o cantitate redusă de carne de calitate superioară, fătări distocice şi oferă o
bază mică pentru prinderea ugerului.
- Crupa îngustă la ischii numită şi crupă în formă “de sfeclă” sau “de migdală” este
considerat ca fiind un defect grav. Ca aspect, crupa apare ca fiind largă la şolduri - consecutiv
dezvoltării exagerate a tuberozităţii externe a iliumului (deci lărgime falsă) - şi foarte îngustă la
ischii. Este un defect grav deoarece favorizează fătările distocice datorate deschiderii posterioare
mici a bazinului.
- Crupa în acoperiş: planurile laterale ale crupei au o înclinaţie pronunţată faţă de linia
mediană spre lateral şi de sus în jos, osul sacrum fiind foarte proeminent Această formă de crupă
se întâlneşte la rasele primitive şi se asociază cu o dezvoltare slabă a musculaturii regionale.
- Crupa şoldită: unul din şolduri este “şters” ca urmare a fracturii gâtului tuberozităţii
externe a iliumului Acest defect creează o uşoară jenă în mers şi nu influenţează desfăşurarea
parturiţiei, fiind mai ales un defect de ordin estetic (fig. 4.13).


Fig. 4.13. Crupă şoldită, asimetrică şi îngustă
la ischii

- Crupa unghiuloasă: dimensiunile crupei sunt normale, însă prezintă o slabă
îmbrăcare în musculatură ceea ce duce la punerea în evidenţă a protuberanţelor osoase. Apare la
vacile din rasele de lapte întreţinute necorespunzător şi este considerată ca defect la rasele de
carne şi la taurii de reproducţie.

44
- Crupa asimetrică: cele două planuri laterale ale crupei nu sunt situate la acelaşi
nivel. Poate fi urmarea unor fracturi ale bazinului şi constituie defect grav deoarece calozităţile
formate la locul de sudură a fracturilor pot determina dificultăţi la parturiţie.
Defectele crupei sunt, în mare măsură, consecinţa unei constituţii slabe dar, mai ales, a unui
regim inadecvat de creştere a tineretului. Sunt foarte greu sau chiar imposibil de corectat, însă pot
fi prevenite printr-o selecţie riguroasă şi printr-o întreţinere corespunzătoare a animalelor.

4.1.3.2. Regiunile de pe feţele laterale ale trunchiului

a). Coastele şi cavitatea toracică
Baza anatomică a cavităţii toracice: vertebrele dorsale (superior), coastele (lateral), sternul
(inferior) şi diafragma (posterior).
Delimitare: superior de grebăn şi spinare, anterior de piept, inferior de regiunea trecerii
chingii şi abdomen şi, posterior, de flancuri.
Deşi cavitatea toracică este delimitată de un număr mai mare de regiuni, aceasta va fi
tratată împreună cu regiunea coastelor întrucât, lungimea, direcţia şi gradul de arcuire al
coastelor determină aspectul cavităţii toracice şi permite aprecierea tipului morfo-productiv şi a
stării de sănătate a animalului.
Cavitatea toracică adăposteşte cordul şi pulmonii, organe esenţiale în realizarea unor
producţii ridicate. Forma şi dimensiunile cavităţii toracice furnizează informaţii asupra tipului
constituţional, sexului şi vârstei, condiţiilor de creştere şi de exploatare a animalului.
Dezvoltarea toracelui este dată de dimensiunile acestuia: adâncimea (înălţimea), lărgimea,
lungimea (profunzimea) şi perimetrul toracelui.
Indiferent de tipul productiv, toracele trebuie să fie bine dezvoltat, amplu, având capacitate
mare şi deci o mai bună dezvoltare a organelor interne pe care le adăposteşte. Aspectul şi
dimensiunile toracelui diferă cu tipul morfo-productiv (fig. 4.14).


La rasele de lapte toracele este potrivit de adânc şi larg, dar foarte profund. Coastele sunt
lungi, cu lăţime redusă, aplatizate, puţin arcuite şi cu spaţii intercostale mari, orientate oblic spre
înapoi, unghiul de inserţie al coastelor pe coloana vertebrală fiind 130
o
- 140
o
. În secţiune
transversală, toracele apare sub formă eliptică.
Ca urmare a conformaţiei toracice, mişcările de respiraţie sunt mai ample, ventilaţia este
mai activă şi procesele oxidative din organism sunt mai intense.
Fig. 4.14. Aspectul toracelui, în funcţie
de tipul morfo-productiv:
1 - rase de lapte; 2 - rase de carne.

45
La rasele de carne toracele este mai larg, mai adânc şi potrivit ca profunzime. Coastele
sunt lungi, late, cilindrice şi bine arcuite, cu spaţii intercostale mici, inserţia acestora pe coloana
vertebrală făcându-se sub un unghi aproape drept (100
o
- 120
o
). În secţiune transversală, toracele
apare sub formă ovală (aproape rotundă). Mişcările respiratorii sunt mai puţin ample, ventilaţia
mai redusă şi deci arderile interne mai puţin intense, animalul fiind predispus la depunerea de
carne şi grăsime în organism.
La rasele mixte toracele este potrivit de larg, adânc şi profund, coastele având
caracteristici intermediare comparativ cu cele două tipuri productive de bază.
La tauri toracele este mai adânc şi mai larg decât la vaci.
La tineret adâncimea toracelui raportată la talie este mai redusă. La animalul adult
adâncimea toracelui este mai mare decât vidul substernal.
Dacă condiţiile de creştere în perioada de tineret nu sunt corespunzătoare, la animalul adult
adâncimea toracelui nu este cea caracteristică rasei, animalul rămâne “înalt pe picioare”, defect
care nu se mai poate corecta (fig. 4.15).


Fig. 4.15. Adâncimea toracelui la vacă:
1 - torace adânc; 2 - animal „înalt pe picioare”.

Întreţinerea necorespunzătoare în perioada de tineret determină apariţia şi a altor defecte
grave:
- torace aplatizat - insuficient dezvoltat în lărgime;
- torace strangulat înapoia spetelor - prezintă o depresiune inelară în jurul toracelui (în
regiunea trecerii chingii).
Perimetrul toracic (circumferinţa exterioară a toracelui) este mai mare la rasele de carne
decât la rasele de lapte, şi depinde în foarte mare măsură de starea de întreţinere a animalului.

b) Flancul (deşertul)
Baza anatomică: muşchiul micul oblic.
Delimitare: anterior de regiunea coastelor, superior de şale, inferior de abdomen, posterior
de şold, crupă şi membrul posterior.
Regiunea flancului este compusă din trei subregiuni:
- scobitura flancului (deşertul flancului) - are forma unei adâncituri şi este plasată de o
parte şi de alta a şalelor.
- coarda flancului - delimitează inferior scobitura flancului şi este folosită ca loc de incizie
în cazul operaţiei cezariene.
- planul înclinat (iea, teşitura flancului) - este situat sub coarda flancului şi se termină cu
pliul iei.
Flancurilor li se mai spun şi “flămânzări” sau “deşerturi” deoarece în funcţie de forma lor
se poate aprecia dacă animalele sunt sătule sau flămânde.
Taurinele flămânde au deşerturile adânci. La cele sătule deşerturile se şterg, iar cel stâng în
dreptul căruia se găseşte rumenul, este mai bombat decât cel drept.

46
În caz de timpanism (provocat de fermentarea leguminoaselor verzi - lucernă, trifoi -
consumate pe rouă sau după ploaie) scobitura flancului stâng este puternic bombată.
În scobitura flancului stâng, la un lat de palmă sub nivelul apofizelor transversale ale
vertebrelor lombare şi la un lat de palmă în sens caudal de la ultima coastă se face puncţia
rumenului (cu ajutorul trocarului) în caz de timpanism.
La vacile în gestaţie avansată, scobitura flancului drept se alungeşte în jos ca urmare a
greutăţii exercitate de uterul gestant asupra pereţilor abdominali.

c). Şoldul
Baza anatomică: unghiul extern al iliumului.
Delimitare: anterior de şale, lateral şi inferior de flancuri, posterior de crupă.
La viţei, şoldurile sunt mai puţin evidente, ieşirea lor în relief se realizează treptat după
vârsta de 1 an.
La rasele primitive, unghiurile externe ale iliumului sunt mult mai proeminente decât la
rasele ameliorate.
În cadrul aceleaşi rase, şoldurile la vaci sunt mai evidente decât la tauri.
Fracturile gâtului iliumului, ca urmare a unor traumatisme (căzături, loviri etc.) determină
asimetria părţii anterioare a crupei. În funcţie de partea pe care a avut loc traumatismul se poate
spune că animalul este “şoldit stânga” sau “şoldit dreapta”.

4.1.3.3. Regiunile de pe faţa inferioară a trunchiului

a). Abdomenul
Baza anatomică: peretele inferior al cavităţii abdominale, format din tunica fibro-elastică şi
muşchii abdominali.
Delimitare: anterior de regiunea trecerii chingii, lateral de coaste şi flanc, posterior de uger
la vacă şi de testicule la taur.
Dezvoltarea abdomenului este puternic corelată cu dezvoltarea aparatului digestiv şi a
glandelor anexe (ficat, pancreas), precum şi cu tipul metabolic al rasei.
Abdomenul se examinează din profil şi dinapoia animalului, apreciind gradul de dezvoltare
şi linia inferioară pe care o descrie.
Indiferent de tipul morfo-productiv al taurinelor, abdomenul trebuie să fie lung, larg, corect
conformat şi spaţios.
La taurii de reproducţie abdomenul trebuie să fie suplu, de formă cilindrică.
La vaci raţia se bazează în special pe furaje de volum, motiv pentru care abdomenul este
mai mare (voluminos). La vacile din rasele de lapte şi mixte, la care necesarul de furaje este
mare, abdomenul trebuie să fie mare, voluminos, în formă de butoi. La vacile din rasele de carne
abdomenul este mai puţin voluminos, având formă aproape cilindrică.
Forma şi dimensiunile acestei regiuni corporale diferă în funcţie de vârstă şi regimul de
furajare aplicat, astfel:
- la viţeii sugari în primele 2-3 luni de viaţă (când aceştia sunt hrăniţi, în principal, cu lapte şi
nutreţuri concentrate) abdomenul este mai puţin dezvoltat fiind denumit abdomen supt sau ogăresc;
- pe măsura înaintării în vârstă (4-6 luni) abdomenul se dezvoltă în volum (ca urmare a
furajării cu nutreţuri de volum) descriind în partea sa inferioară o linie uşor curbată şi poartă
denumirea de abdomen cilindric;
- după vârsta de 5-6 luni evoluţia şi dezvoltarea abdomenului diferă în funcţie de sex.
La tăuraşi, în condiţiile unei furajări adecvate, abdomenul rămâne cilindric
La tineretul taurin femel până la vârsta de 18 luni, abdomenul trebuie să fie în formă de
butoi. Odată cu prima gestaţie şi cu intrarea în producţie, forma şi dimensiunile abdomenului
evoluează funcţie de tipul de producţie al animalului respectiv.
Furajarea excesivă a taurinelor cu grosiere (paie, coceni, pleavă), indiferent de vârsta şi
sexul acestora, determină o dezvoltare exagerată a abdomenului în sens lateral şi în jos,

47
abdomenul fiind disproporţionat în raport cu dezvoltarea corporală de ansamblu a animalului.
Acest defect poartă denumirea de abdomen de paie.
Când abdomenul de paie este asociat cu slăbirea tonusului muscular şi abdomenul este
mult coborât înspre sol, el poartă denumirea de abdomen atârnând. Cauzele care pot favoriza
apariţia acestui defect sunt următoarele:
- slăbirea constituţiei ca urmare a unei stabulaţii prelungite;
- furajarea carenţată, cu furaje de volum de calitate inferioară în exces.
Aceste defecte sunt mai puţin grave la vacile bătrâne, care au realizat multe gestaţii, dar
sunt extrem de grave la viţei şi la tineret.
Abdomenul supt (ogăresc) nu constituie defect la viţeii sugari, dar este foarte grav la
tineretul taurin de peste 12 luni şi la animalele adulte, deoarece denotă o slabă dezvoltarea
tubului digestiv şi, prin urmare, o capacitate productivă scăzută. Cauzele apariţiei acestui defect
sunt următoarele:
- furajarea cu raţii în care furajele de volum se găsesc în cantităţi prea mici faţă de necesar;
- subalimentaţie prelungită;
- boli cronice digestive sau ale cavităţii abdominale: enterite cronice, paratuberculoza,
peritonita.
Evoluţia dezvoltării abdomenului în raport cu vârsta se realizează printr-o gimnastică
funcţională progresivă a tubului digestiv, printr-o furajare raţională, respectiv prin obişnuirea de
timpuriu şi în mod progresiv a tineretului, cu furaje specifice vârstei de adult.

4.1.3.4. Regiunile de la extremitatea anterioară a trunchiului

Pieptul
Baza anatomică: extremitatea anterioară a sternului şi muşchii pectorali.
Delimitare: lateral de braţ şi antebraţ, inferior de salbă şi posterior de regiunea trecerii
chingii.
Pieptul prezintă o creastă mediană şi două planuri laterale. Este de dorit ca această regiune
corporală să fie largă, bine îmbrăcată în masă musculară şi dezvoltată proporţional cu tipul
morfo-productiv, sex şi dezvoltarea de ansamblu a animalului (fig. 4.16).


Fig. 4.16. Aspectul pieptului la taurine:
1 - piept larg; 2 - piept îngust; 3 - piept scobit.

La rasele de carne pieptul este larg şi proemină mult înainte şi în jos.
Rasele de lapte au pieptul mai strâmt şi mai puţin proeminent.
Rasele primitive şi animalele întreţinute necorespunzător în perioada de creştere au
pieptul foarte strâmt şi cu planurile laterale slab îmbrăcate în musculatură.
Taurii au pieptul puternic, foarte bine dezvoltat, proeminent şi cu planurile laterale

48
aproape orizontale. Taurii din rasele primitive au pieptul şi trenul anterior disproporţionat de
mari în raport cu dezvoltarea de ansamblu a organismului şi poartă denumirea de “piept leonic”.
Vacile, în special cele de lapte, au pieptul mai îngust, mai puţin proeminent şi cu
musculatura regională mai puţin dezvoltată.
O stare bună de întreţinere a animalelor, atrage după sine un piept larg şi bine îmbrăcat în
masă musculară.
Principalele defecte întâlnite la nivelul acestei regiuni sunt: piept îngust, piept “de capră”,
piept scobit.
- Pieptul îngust (strâmt) se corelează în general, cu defectul de torace îngust şi cu o slabă
dezvoltare a musculaturii regionale. Se întâlneşte frecvent la rasele de lapte, îndeosebi la
exemplarele cu constituţie debilă, la cele furajate necorespunzător sau întreţinute în stabulaţie
prelungită în perioada de creştere.
- Pieptul “de capră” se caracterizează printr-o slabă dezvoltare a musculaturii şi prin
proeminenţa exagerată a crestei mediane. Cele două planuri laterale ale pieptului apar ca două
depresiuni între umeri şi creasta mediană. Este considerat a fi defect la toate categoriile de
animale.
- Pieptul scobit (fals larg) este consecinţa desprinderii şi devierii spre lateral şi înainte a
umerilor. La nivelul planurilor laterale, de o parte şi de alta a crestei mediane, apar două
adâncituri. Acest defect denotă o constituţie debilă, favorizată şi de o stabulaţie prelungită (fig.
4.16).

4.1.3.5. Regiunile de la extremitatea posterioară a trunchiului

Coada
Baza anatomică: cele 18-20 vertebre coccigiene.
Delimitare: anterior de crupă.
La taurine, lungimea şi grosimea cozii pot furniza informaţii asupra vârstei, sexului, rasei,
tipului morfo-productiv şi constituţional.
Primele 4-5 vertebre coccigiene formează baza cozii. La vârful cozii se găseşte un
mănunchi de păr numit smocul cozii.
La viţei coada este scurtă şi prezintă un smoc mic.
La tauri coada este mai scurtă şi mai groasă şi se termină cu un smoc mai scurt decât la
vaci.
Boii au coada mai lungă decât taurii şi mai groasă decât vacile.
Vacile din rasele de lapte au coada subţire şi lungă (ajungând până sub limita inferioară a
jaretului), smocul cozii având aspectul de fuior. Vacile din rasele de carne au coada mai groasă şi
mai scurtă (până la jaret).
La rasele primitive coada este lungă, acoperită cu păr abundent şi gros.
Coada se consideră a fi bine prinsă când osul sacrum se află la nivelul liniei superioare a
crupei, iar baza cozii se îndoaie în jos sub un unghi de 90
o
sub forma unei cârje, fără a se sprijini
pe anus şi vulvă (fig. 4.17).


Fig. 4.17. Prinderea cozii
1 - coadă bine prinsă; 2 - coadă sus prinsă; 3 - coadă jos prinsă; 4 - coadă „înfundată”

49
Defecte de prindere a cozii:
- Coada sus prinsă: când locul de prindere al bazei cozii de sacrum şi îndoitura pe care o
formează coada în porţiunea sa iniţială se găseşte deasupra liniei superioare a crupei. Acest
defect apare frecvent la animalele care au osul sacrum proeminent.
- Coada jos prinsă: când locul de prindere se află sub nivelul liniei superioare. Acest defect se
întâlneşte mai frecvent la animalele din rasele primitive şi la cele care au crupa teşită.
- Coada înfundată apare atunci când osul sacrum este mai scurt decât coxalul (în acest caz
coada se sprijină pe anus şi vulvă). Acest defect este mai frecvent la animalele din rasele
primitive şi îngreunează actul montei.

4.1.3.6. Organele genitale

La taur se apreciază testiculele, penisul şi furoul.
Testiculele sunt situate în regiunea ingvinală, adăpostite în bursele testiculare care sunt
acoperite cu păr rar, scurt şi fin. În general, testiculul stâng este mai mare şi situat mai jos decât
cel drept. Ca o adaptare la condiţiile de mediu, în perioadele cu temperaturi ridicate testiculele
coboară mult în bursele testiculare, iar pe timp friguros acestea sunt ridicate.
Testiculele mult coborâte în bursele testiculare la taurii tineri denotă o constituţie slabă.
La taurii adulţi testiculele trebuie să fie bine dezvoltate, de consistenţă normală,
globuloase, lunecoase şi nedureroase la palpare, fără aderenţe la învelitori şi bine coborâte în
bursele testiculare.
Testiculele se formează în cavitatea abdominală şi coboară prin canalul ingvinal în bursele
testiculare până la naştere. Rar, la tăuraşi, se pot constata cazuri de monorhidie şi criptorhidie
datorită necoborârii unuia sau ambelor testicule în bursa testiculară. Asemenea animale se exclud
de la reproducţie.
Penisul se apreciază cu ocazia montei de probă, în momentul intrării lui în erecţie. La tauri
se pot constata fracturi ale penisului, tumori papilomatoase, defecte ce fac imposibilă utilizarea
acestor tauri la reproducţie.
Furoul (teaca penisului), este puţin proeminent sub abdomen, dar destul de extins înainte,
deschizându-se puţin înapoia ombilicului.
Deschiderea furoului este mică şi prevăzută cu un smoc de peri lungi şi groşi. Acest smoc
de peri trebuie scurtat periodic (tuns) pentru a preveni inflamarea furoului, caz în care urinarea şi
erecţia sunt dureroase pentru animal, îngreunând copulaţia.
La vacă organul sexual extern este vulva, situată sub anus.
La vacile tinere vulva este mică cu labii vulvare apropiate, iar la vacile cu multe fătări
aceasta este mai mare, cu labii groase, flasce şi uşor îndepărtate.
La vacile în gestaţie avansată labiile vulvare cresc mult în volum, devin flasce şi
congestionate, sunt uşor întredeschise şi atârnânde.
Mucoasa vaginală trebuie să fie umedă şi de culoare roz.
Vacile întreţinute timp îndelungat în stabulaţie legată, fără să facă mişcare, pe standuri prea
scurte sunt predispuse la prolaps vaginal sau chiar la prolaps uterin.

4.1.4. UGERUL

Ugerul este o glandă anexă a aparatului genital femel. Din punct de vedere morfologic şi
funcţional, ugerul la vacă este format din patru sferturi (drept anterior, drept posterior, stâng anterior,
stâng posterior), fiecare în parte constituind o unitate morfologică şi funcţională independentă.
Ugerul mai poate fi împărţit în două jumătăţi, anterioară şi posterioară sau stângă şi dreaptă.
La aprecierea ugerului se are în vedere: vârsta vacii, stadiul lactaţiei, starea fiziologică (în
repaus mamar sau în lactaţie) şi faza de muls.
Momentul optim de examinare a ugerului:
- în raport cu vârsta: la prima fătare (la prima lactaţie);

50
- în raport cu stadiul lactaţiei: în primele 100 de zile de la fătare;
- în raport cu faza de muls: înainte şi după muls.
Examinarea ugerului se poate efectua şi în afara situaţiilor mai sus amintite, însă se va ţine
seama de factorii anterior menţionaţi.
În cadrul examenului multilateral al ugerului se apreciază: mărimea, forma, prinderea
ugerului, ţesutul mamar, vascularizaţia, simetria morfologică a ugerului, pielea şi părul de
acoperire a ugerului, forma, dimensiunile şi poziţia sfârcurilor.
a). Mărimea ugerului este în corelaţie directă cu producţia de lapte. La aprecierea mărimii
ugerului se are în vedere volumul corpului mamar, deci gradul de întindere al acestuia înainte,
înapoi, lateral şi în jos: Din aceste puncte de vedere ugerul poate fi încadrat în următoarele
categorii: mare, mijlociu sau mic.
Se preferă ugerul mare, se acceptă ugerul de mărime mijlocie şi se consideră defectuos
ugerul mic. Ugerul mic, acoperit cu păr lung, aspru şi abundent, poartă numele de uger sălbatic
şi se întâlneşte frecvent la rasele primitive.
La aprecierea mărimii ugerului se va avea în vedere:
- individualitatea: în cadrul aceleiaşi rase, se pot întâlni vaci cu uger mare, mijlociu sau
mic;
- rasa: ugerul este mai mare la rasele de lapte, mic la cele de carne şi intermediar la rasele
mixte;
- ordinea lactaţiei: volumul ugerului creşte de la lactaţia I la lactaţia a II-a, dar şi în
continuare până la lactaţia a IV-a;
- stadiul lactaţiei: volumul ugerului creşte pe parcursul fazei ascendente a curbei de
lactaţie, atinge maximul în faza de platou, după care scade pe măsura înaintării în lactaţie.

b). Prinderea ugerului este dată de modul de amplasare a ugerului în regiunea ingvinală şi
extinderea anterioară, posterioară şi transversală a ugerului. Se apreciază examinând ugerul din
profil şi dinapoi.
În aprecierea prinderii ugerului se definesc următorii termeni: extinderea anterioară,
adâncimea ugerului, extinderea posterioară, înălţimea (prinderea) posterioară a ugerului,
lărgimea posterioară, ligamentul suspensor.
- Extinderea anterioară a ugerului reprezintă distanţa de la baza mameloanelor anterioare
până la punctul de unire a ugerului cu partea inferioară a abdomenului (fig. 6.10). Se doreşte ca
această distanţă să fie cât mai mare şi să fie ocupată de glanda mamară. De asemenea, trecerea
dinspre uger spre abdomen să se facă cât mai lin, pe nesimţite. În cazul raselor de tip Holstein-
Friză (fig. 6.44), pentru aprecierea extinderii anterioare a ugerului se examinează locul şi modul
de ataşare a ugerului la peretele abdominal. Se apreciază unghiul pe care îl realizează locul de
prindere al ugerului cu abdomenul. Un unghi obtuz, de 160º-180º, asociat cu o extindere
anterioară până în apropierea ombilicului reprezintă o extindere anterioară dorită. Dimpotrivă un
unghi mai mic, apropiat de 90º, se consideră extindere defectuoasă.
- Adâncimea ugerului reprezintă distanţa de la baza mameloanelor până la nivelul
articulaţiei jaretului (fig. 6.31). Acest caracter este important pentru mulsul mecanic şi
automatizat al vacilor. Se urmăreşte ca partea inferioară a sferturilor să nu depăşească nivelul
articulaţiei jareţilor. O distanţă prea mare nu este de dorit, descriind un volum redus al ugerului.
- Extinderea posterioară a ugerului este reprezentată de distanţa dintre baza mameloanelor
posterioare şi locul de ataşare a ugerului în zona ingvinală (fig. 6.12). O bună extindere
posterioară se manifestă prin uşoara proeminenţă a ugerului înapoia feselor (corzii jaretului). O
extindere posterioară exagerată a ugerului nu este de dorit, îngreunând mulsul mecanic şi mai
ales automatizat, jenând animalul în timpul mersului, precum şi pierderi de lapte între mulsori.
- Înălţimea (prinderea) posterioară a ugerului se apreciază privind ugerul dinapoi şi
reprezintă distanţa dintre comisura inferioară a vulvei şi punctul de prindere a ugerului în partea
supero-posterioară, adică până la locul în care începe ţesutul secretor propriu-zis al sferturilor
(fig. 6.45). Cu cât această distanţă este mai mică cu atât volumul ugerului va fi mai mare.

51
- Lărgimea posterioară a ugerului se apreciază dinapoia animalului şi reprezintă distanţa
dintre faldurile externe ale ugerului la locul de ataşare posterioară (fig. 6.28). Se urmăreşte ca
lărgimea posterioară a ugerului să fie cât mai mare.
- Ligamentul suspensor al ugerului este apreciat privind animalul dinapoi şi este
reprezentat de ligamentul suspensor median elastic (fig. 6.46). Se apreciază gradul de extindere a
ligamentului pe înălţimea posterioară a ugerului, precum şi cât de vizibil este acest ligament. Se
doreşte ca ligamentul suspensor să fie cât mai evident şi să urce cât mai sus înspre baza de
prindere posterioară a ugerului. Este considerat unul dintre cele mai importante însuşiri ale
ugerului vacilor din rasele de lapte, deoarece ligamentul median este principalul element al
sistemului de susţinere a ugerului şi are legătură cu textura ugerului, poziţia mameloanelor
posterioare şi uşurinţa la mulsul mecanic şi automatizat.
Din punct de vedere al prinderii ugerului se disting următoarele situaţii:
- Ugerul bine prins este mult extins anterior, proemină uşor înapoia feselor, coboară până
la nivelul jareţilor, iar privit dinapoi ocupă tot spaţiul dintre membrele posterioare (fig. 4. 18).

Fig. 4.18. Uger mare, vascularizat şi bine prins

- Ugerul crural este amplasat spre înapoi, depăşind mult profilul feselor. Este defectuos
întrucât are volum redus, jenează animalul în timpul mersului, iar dacă sfincterele mamelonare
nu au suficientă tonicitate, vacile pierd lapte între mulsori.
- Ugerul abdominal se caracterizează prin extinderea exagerată sub abdomen, până
aproape de ombilic, şi extindere slabă posterior.
- Ugerul atârnând (pendulos) la care baza mameloanelor depăşeşte nivelul unghiului
jareţilor, ca urmare a slăbirii ligamentelor de susţinere ale ugerului (fig. 4.19). Acest defect se
întâlneşte mai frecvent la vacile bătrâne ca urmare a efortului de lactaţie o lungă perioadă de
timp. Este considerat a fi un defect grav, în special la vacile tinere, punând în evidenţă o
constituţie slabă.
Ugerul atârnând jenează animalul în timpul mersului, este expus traumatismelor, nu se
pretează la mulsul mecanic şi automat, întrucât aplicarea paharelor de muls este dificilă. La
vacile cu producţii foarte mari de lapte, la care se observă o tendinţă a slăbirii ligamentelor de
susţinere a ugerului, se pot folosi suspensoare pentru a reduce efortul la care sunt supuse
ligamentele de susţinere prin greutatea mare a ugerului (fig. 4.20).
c). Forma ugerului se corelează cu producţia de lapte şi are o importanţă deosebită în
cazul mulgerii mecanice (fig. 4.21).
- Uger pătrat: - sferturile sunt bine dezvoltate şi conturate, cu baza largă, de aceeaşi
mărime, cu mameloane egal distanţate, marginea posterioară a ugerului formează cu linia
inferioară a acestuia un unghi de aproape 90
o
.
Prin acţiunea de ameliorare se urmăreşte obţinerea formei pătrate a ugerului. Ugerul de
formă pătrată se întâlneşte frecvent la rasele specializate pentru producţia de lapte (Jersey,
Ayrshire, Holstein-Friză, Brown Swiss).
- Uger globulos - sferturile sunt rotunjite, mai puţin distincte, cu mameloane mai apropiate.
Este o formă de uger acceptată în selecţie şi se întâlneşte frecvent la rasele mixte ameliorate.

52
- Uger conic (ascuţit) - baza de prindere este suficient de largă, însă sferturile sunt puţin
dezvoltate în partea lor inferioară, iar mameloanele sunt adunate. Această formă de uger este
considerată defectuoasă deoarece nu se pretează la mulsul mecanic şi are volum redus.
- Uger divizat - silonul care separă sferturile anterioare de cele posterioare este pronunţat.
Este un defect care denotă o dezvoltare redusă a masei glandulare.



Fig. 4.19. Uger atârnând (pendulos) Fig. 4.20. Suspensor pentru uger

- Uger etajat - sferturile posterioare sunt situate mai jos decât cele anterioare dar, situaţia
se poate prezenta (mai rar) şi invers.
- Uger de capră - este o exagerare a ugerului etajat, sferturile anterioare fiind mult mai
mici şi plasate mai sus decât cele posterioare. Defectul este considerat foarte grav, fiind asociat
cu un volum redus şi nu se pretează pentru mulsul mecanic.


Fig. 4.21. Diferite forme ale ugerului:
1 - pătrat; 2 - globulos; 3 - sălbatic; 4 - mic şi conic; 5 - etajat; 6 - de capră; 7 - divizat.

53
d). Calitatea ugerului - se apreciază prin palpare, constatând prezenţa ţesutului glandular
şi raportul în care aceasta se găseşte faţă de ţesutul conjunctivo-adipos.
- ugerul glandular - apare grunjos sau buretos la palpare, moale şi elastic.
- ugerul cărnos (gras) - apare compact la palpare, fără elasticitate, dând senzaţia unei
bucăţi de slănină sau de carne.
Calitatea ugerului se apreciază şi prin examinarea ugerului înainte şi după muls, luând în
considerare şi rezervele laptelui, care sunt cute ale pielii care apar după muls la partea
posterioară a ugerului.
Ugerul glandular îşi micşorează mult volumul după muls, iar rezervele laptelui sunt
numeroase şi mărunte.
Ugerul cărnos îşi păstrează aproape aceeaşi mărime după muls, rezervele laptelui sunt
puţine şi mai groase.

e). Vascularizaţia sanguină şi îmbrăcămintea piloasă. Vacile bune producătoare de lapte
au ugerul bogat vascularizat, acoperit de o piele fină cu păr rar, scurt şi subţire. Venele mamare
sunt bine dezvoltate, iar porţile de jos ale laptelui (reprezentate de orificiile prin care pătrund
venele mamare în torace) sunt evidente.
Atât venele mamare cât şi venele abdominale subcutanate trebuie să fie groase şi sinuoase.
Vacile slab productive au arborizaţia sanguină superficială slab reprezentată, venele
mamare sunt mici, îmbrăcămintea piloasă fiind abundentă.

f). Aprecierea mameloanelor (sfârcurilor)
Caracteristicile mameloanelor au o importanţă deosebită, deoarece condiţionează sistemul
şi metoda de muls aplicate. Se apreciază: mărimea, forma, direcţia, simetria şi amplasarea lor.
Pentru mulsul mecanic şi automat se pretează mameloanele cu lungimea de 6-7 cm şi
diametrul de 2-2,5 cm, sub formă de trunchi de con (circumferinţa la baza mamelonului să fie
mai mare decât cea de la vârful acestuia), cu vârful rotunjit, orientate vertical, simetrice ca
dimensiuni şi formă, situate cât mai depărtate unul de altul.
Sunt defectuoase mameloanele prea lungi, prea groase, cele cu diametrul prea mic, de
formă cilindrică, cele îngroşate la bază sau la vârf, cele deformate, cele asimetrice ca poziţie şi
dezvoltare, precum şi cele puţin depărtate de ele (fig. 4.22).


Fig. 4.22. Forme ale mameloanelor:
1 - normal; 2 - lung şi subţire; 3 - cu vârful îngroşat; 4 - cu baza îngroşată;
5 - conic; 6 - lung şi deformat.

Nu sunt dorite sfârcurile suplimentare (supranumerare), care pot îngreuna mulsul. În cazul
existenţei sfârcurilor suplimentare la viţele, se recomandă amputarea acestora în jurul vârstei de
1-2 luni. Mameloanele suplimentare se recunosc prin aceea că sunt mai mici şi amplasate în
spatele unuia sau a ambelor mameloane posterioare şi, mai rar, chiar între cele anterioare şi cele
posterioare.
Forma şi dimensiunile mameloanelor au un determinism genetic ridicat.
Generalizând, un uger corect conformat trebuie să aibă volum mare înainte de muls şi
redus după muls, cu rezervele laptelui bogate, de formă pătrată sau globuloasă, bine prins şi
bogat vascularizat, acoperit de piele fină cu producţie piloasă redusă, mameloanele potrivite ca
mărime, verticale şi depărtate între ele.

54
4.1.5. MEMBRELE ŞI APLOMBURILE

La taurine membrele au rol în susţinerea şi deplasarea unei greutăţi corporale mari, motiv
pentru care acestea trebuie să fie bine dezvoltate şi corect conformate.
În condiţiile exploatării intensive a taurinelor, o importanţă deosebită trebuie acordată
rezistenţei membrelor, ca o adaptare la tehnologia de exploatare aplicată.

4.1.5.1. Membrele anterioare

Membrele anterioare au rol în susţinerea şi direcţionarea trunchiului în timpul mersului.
Examinarea membrelor se face analizând fiecare regiune componentă în parte.

a). Spata
Baza anatomică: osul scapulum şi cartilajul suprascapular.
Delimitare: anterior de gât, postero-lateral de coaste, superior de grebăn şi inferior de braţ.
Spata trebuie să fie lungă, largă, bine îmbrăcată în musculatură, uşor oblică postero-
anterior şi de sus în jos, bine prinsă de trunchi.
La rasele de lapte spata este mai lungă şi uscăţivă, iar la rasele de carne spata este mai
scurtă, largă şi bine îmbrăcată în masă musculară. Lungimea şi oblicitatea spetei influenţează
mărimea (amplitudinea) pasului.
Defecte:
- Spete desprinse: în acest caz, între creasta mediană a grebănului şi marginea superioară a
spetelor apare o depresiune ca urmare a îndepărtării acestora de trunchi.
Desprinderea pronunţată la nivelul articulaţiei scapulo-humerale, cu îndepărtarea evidentă
a acesteia de cutia toracică poartă denumirea de piept scobit.
Apariţia acestor defecte poate fi favorizată de stabulaţia prelungită, în condiţii intensive de
exploatare. Aceste defecte denotă o constituţie slabă şi reducerea tonicităţii musculaturii centurii
scapulare.

b). Umărul
Baza anatomică: articulaţia scapulo-humerală.
Delimitare: superior de spată, inferior de braţ.
Umărul trebuie să fie proporţional dezvoltat şi lipit de cutia toracică.

c). Braţul
Baza anatomică: osul humerus.
Delimitare: superior de spată, inferior de antebraţ şi lateral de capul pieptului şi torace.
Braţul trebuie să fie bine dezvoltat, corect conformat, bine prins de trunchi, orientat oblic
antero-posterior şi de sus în jos, bine îmbrăcat în musculatură.
Musculatura redusă a braţului determină oboseală în timpul deplasării şi apariţia defectelor
de aplomb. Proporţional, la rasele de carne musculatura regională este mai bine reprezentată
decât la rasele de lapte.

d). Cotul
Baza anatomică: articulaţia humero-radială.
Delimitare: superior de braţ şi inferior de antebraţ.
Cotul trebuie să fie bine dezvoltat, uscat, paralel cu planul median al corpului, uşor detaşat
de trunchi. Când coatele sunt răsucite spre înafară defectul poartă denumirea de coate desprinse
şi poate fi rezultatul unei stabulaţii prelungite.

e). Antebraţul
Baza anatomică: oasele radius şi ulna.
Delimitare: superior de braţ şi inferior de genunchi.
Antebraţul trebuie să fie lung, vertical şi cu musculatura regională bine dezvoltată. Privite

55
din faţă, taurinele au antebraţele uşor oblice dinafară spre înăuntru şi de sus în jos. Când oblicitatea
este exagerată, distanţa dintre genunchi se reduce şi apare defectul genunchi apropiaţi.

f). Genunchiul
Baza anatomică: articulaţia radio-carpo-metacarpiană.
Delimitare: superior de antebraţ şi inferior de fluier.
Genunchiul trebuie să fie bine dezvoltat, larg, corect conformat, să se încadreze în axul
vertical al membrului, iar trecerea dinspre antebraţ spre fluier să se facă lin.
În continuare sunt prezentate defectele ce pot fi întâlnite la această regiune.
- Genunchi de oaie (şters) - articulaţia este deviată spre înapoi, profilul genunchiului fiind
uşor concav.
- Genunchi arcat - articulaţia este deviată spre înainte. Se întâlneşte frecvent la viţei,
imediat după fătare până în jurul vârstei de o lună. La unele animale se poate observa şi după
această vârstă, ca urmare a unui defect ereditar sau a rahitismului. La animalele adulte este
considerat foarte grav şi denotă o slăbire a constituţiei.
- Genunchi gâtuit - trecerea de la genunchi la fluier se face printr-o gâtuitură evidentă.
Denotă o slăbire a constituţiei, osatură slab dezvoltată şi membre puţin rezistente.
- Higroma genunchiului - apare ca urmare a unor lovituri repetate a feţei anterioare a
genunchiului de iesle sau pardoseală şi se prezintă sub forma unei inflamaţii evidente,
înconjurată de o formaţiune tegumentară dură. De regulă, această afecţiune nu influenţează
starea generală de sănătate a animalelor, dar în cazul unor complicaţii poate produce jenă în
timpul deplasării (şchiopături).

g). Fluierul
Baza anatomică: oasele metacarpiene
Delimitare: superior de genunchi şi inferior de gleznă.
La taurine, fluierul trebuie să fie scurt, puternic şi să aibă o direcţie verticală.
Rasele precoce au fluierul scurt şi gros, cele tardive îl au lung şi subţire. Tineretul în
creştere furajat deficitar, întreţinut în stabulaţie prelungită, fără mişcare, la vârsta de adult
prezintă un fluier lung şi subţire.

h). Glezna (buletul)
Baza anatomică: articulaţia metacarpo-falangiană.
Delimitare: superior de fluier şi tendon, inferior de chişiţă.
La taurine, înapoia gleznei se găsesc două unghii rudimentare. La unele animale acestea
cresc foarte mult, astfel că la animalele cu chişiţă moale ele ating pământul. În asemenea situaţii
se recomandă scurtarea unghiilor rudimentare. Unghiul dintre fluier şi chişiţă trebuie să fie de
140-150º, mai deschis la tauri şi tineret decât la vaci.

i). Chişiţa
Baza anatomică: falanga I.
Delimitare: superior de gleznă şi inferior de ongloane.
Chişiţa trebuie să fie pe aceeaşi linie cu profilul anterior al unghiei.
La animalele adulte chişiţa formează cu solul un unghi de 45
o
.
La vaci, chişiţa este mai oblică decât la tauri. La viţei chişiţa este aproape verticală,
oblicitatea accentuându-se concomitent cu înaintarea în vârstă.
Chişiţa este mai lungă şi mai oblică la membrele posterioare decât la cele anterioare.
Chişiţa oblică la viţei (45
o
) şi verticală la animalele adulte sunt considerate defecte.
Gradul de oblicitate al chişiţei este important, întrucât prin intermediul acesteia se face
amortizarea şocului în momentul intrării membrului în contact cu solul.
La această regiune se pot întâlni mai următoarele defecte: chişiţă dublă, chişiţă moale,
călcătura de urs, chişiţa verticală.

56
- Chişiţă dublă - spaţiul interdigital devine vizibil (sub forma unui şanţ) ca urmare a
slăbirii ligamentelor interfalangiene. Acest defect se întâlneşte mai frecvent la vacile bătrâne şi la
cele cu constituţie slabă.
- Chişiţă moale - apare ca urmare a unor falange prea lungi şi a unei constituţii slabe.
Defectul este cu atât mai grav cu cât animalul este mai tânăr. Contactul cu solul este dureros,
pasul este legănat, iar mersul anevoios. Cauzele favorizante pentru apariţia acestui defect sunt
hrănirea necorespunzătoare a tineretului şi întreţinerea prelungită în stabulaţie.
- Călcătura de urs - este o exagerare a defectului de chişiţă moale şi apare ca urmare a
slăbirii accentuate a constituţiei, a hrănirii neraţionale şi întreţinerea în stabulaţie prelungită.
Animalele cu acest defect se sprijină pe călcâie, unghiile rudimentare ating solul, iar sprijinul pe
călcâie este dureros. Taurii cu acest defect execută foarte greu saltul. Defectele de chişiţă moale
şi călcătură de urs se întâlnesc mai frecvent la membrele posterioare.
- Chişiţa verticală (de capră, călcătură în pensă) - apare consecutiv unor falange scurte.
Chişiţa verticală este considerată normală la viţei şi la tineret şi foarte defectuoasă la animalele
adulte. Acest defect determină un mers greoi, dureros şi cu pasul scurt. Acest defect se întâlneşte
mai frecvent la membrele anterioare.

4.1.5.2. Membrele posterioare

Membrele posterioare au un rol important în propulsia corpului pe timpul deplasării
animalelor, iar la tauri - în momentul efectuării saltului. Regiunile componente ale membrelor
posterioare sunt următoarele: coapsa, fesa, grasetul, gamba, jaretul, fluierul, glezna şi chişiţa.

a). Coapsa
Baza anatomică: osul femur.
Delimitare: anterior de flanc, posterior de fesă, superior de crupă şi inferior de gambă.
Coapsa trebuie să fie lungă, largă şi bine îmbrăcată în musculatură. Ca direcţie, coapsa este
oblică dinapoi spre înainte şi de sus în jos. Unghiul coxo-femural este de 90-100º.
Privite dinapoi, coapsele trebuie să fie lungi, largi şi bine descinse. La rasele de carne şi
mixte, coapsa este mai bine dezvoltată, şi mai bombată lateral decât la cele de lapte. La taurine,
coapsa constituie o regiune principală în care se găseşte carne de calitate superioară.

b). Fesa
Baza anatomică: muşchii semitendinos şi semimembranos.
Delimitare: anterior de coapsă şi infero-anterior de gambă şi jaret.
Fesa împreună cu coapsa formează culota, porţiune din carcasă de mare importanţă pentru
producţia de carne.
Profilul fesei poate constitui un indicator ajutător în stabilirea tipului morfo-productiv al
animalelor. Astfel, la rasele de carne şi cele de carne-lapte profilul fesei trebuie să fie convex, iar la
cele de lapte profilul este drept sau uşor concav, musculatura regională fiind mai slab dezvoltată.
În partea superioară a fesei se găseşte tuberozitatea ischiatică, formând ceea ce noi numim
punctul fesei, punct de reper în măsurătorile corporale şi punct de maniament pentru aprecierea
stării de îngrăşare şi a condiţiei la taurine.
La această regiune se pot întâlni următoarele defecte:
- fesa scobită - se întâlneşte la vacile din rasele vechi de lapte şi la cele cu constituţie
debilă, intens exploatate; la aceste animale fesa prezintă o concavitate accentuată.
- fesa retezată - apare consecutiv lungimii mici a grupelor musculare care formează fesa,
ele terminându-se brusc la nivelul gambei, fără a ajunge la jaret.

c). Grasetul
Baza anatomică: - articulaţia femuro-tibio-rotuliană.
Delimitare: superior de coapsă şi inferior de gambă.
Indiferent de tipul morfo-productiv şi de starea de îngrăşare, grasetul trebuie să fie uscăţiv.

57
d). Gamba
Baza anatomică: tibia şi peroneul (fibula).
Delimitare: superior de coapsă, posterior de fesă şi inferior de jaret.
Gamba trebuie să fie lungă şi bine îmbrăcată în masă musculară.
Rasele precoce au gamba scurtă şi aproape verticală, în timp ce rasele tardive şi animalele
hrănite necorespunzător au gamba lungă şi subţire.

e). Jaretul
Baza anatomică - articulaţia tibio-tarso-metatarsiană.
Delimitare: superior de gambă şi inferior de fluier.
Jaretul trebuie să fie bine dezvoltat, larg, gros şi lung, să aibă un unghi de deschidere de
145-150
o
şi să fie situat în axul membrului.
Trecerea de la jaret la fluier trebuie să se facă pe nesimţite. Când trecerea de la jaret la
fluier se face brusc, defectul poartă denumirea de jaret gâtuit şi se întâlneşte mai frecvent la
animalele cu fluier subţire şi cu constituţie debilă.
La rasele de lapte, cu osatură fină, jaretul este uscăţiv şi are dimensiuni mai reduse.
Defectele jaretului reprezintă devieri ale acestuia de la unghiul normal de deschidere:
- jaret închis - unghiul jaretului este mai mic de 140
o
, defectul purtând denumirea de
membre săbiate, care se asociază de obicei cu chişiţa moale;
- jaret deschis - unghiul jaretului este mai mare de 160
o
, iar defectul poartă denumirea de
picior de elefant, care se asociază cu chişiţa verticală.
Regiunile fluierului, gleznei şi chişiţei de la membrul posterior sunt asemănătoare cu cele
prezentate pentru membrele anterioare.

f). Ongloanele (unghiile)
Unghiile se aseamănă foarte mult la membrele anterioare şi la cele posterioare, fără a fi
însă identice. Ongloanele sunt mai mari şi mai puţin oblice la membrele anterioare comparativ cu
cele posterioare.
Malformaţiile congenitale, precum şi defectele de conformaţie sunt mai frecvente şi mai
grave la membrele posterioare, cu implicaţii negative asupra mersului, staţiunii ortostatice,
producţiei şi longevităţii productive.
Ongloanele trebuie să fie corect conformate, să asigure o bază mare de sprijin pe sol,
proporţional dezvoltate cu celelalte segmente ale membrelor. Privită din profil, linia frontală a
ongloanelor trebuie să formeze cu solul un unghi de aproximativ 45
o
(deci pe aceeaşi linie cu
chişiţa), cornul acestora să fie neted şi lucios, iar distanţa dintre ongloane să fie egală pe toată
lungimea, dar nu mai mare de 1-1,5 cm.
În continuare sunt prezentate cele mai frecvente defecte ale ongloanelor.
- Unghii îndepărtate - când distanţa dintre ongloane este prea mare şi este defectul corelat
cu chişiţa dublă. În acest caz mersul este greoi, chiar dureros. Spaţiul interdigital mare este supus
rănirii şi, drept urmare, apariţiei panariţiului interdigital.
În caz de stabulaţie prelungită sau de mişcare insuficientă, ritmul de tocire al ongloanelor
este mai mic decât ritmul lor de creştere, alungindu-se la extremitatea lor anterioară, concomitent
cu coborârea călcâielor şi cu poziţia aproape orizontală a chişiţei. Acestea sunt motivele pentru
care în fermele de taurine, periodic se vor examina ongloanele animalelor din fermă procedând la
scurtarea, curăţarea şi ajustarea lor. În caz contrar pot să apară o serie de defecte (fig. 4.23), cum
ar fi:
- unghii de grajd - sunt lungi şi ascuţite;
- unghii în pantof - sunt alungite şi cu vârful uşor ridicat;
- unghii încălecate (în foarfecă) - cele două ongloane se suprapun în partea lor anterioară,
prin vârfurile lor;
- unghii scurte şi boante - se întâlnesc frecvent la animalele cu chişiţă verticală, mai des la
tauri decât la vaci.

58
Cele mai grave defecte ale ongloanelor, sunt cele de natură ereditară: unghii în tirbuşon,
unghii de porc, unghii de bivol.
- Unghii în tirbuşon (răsucite în formă de melc) - produc dificultăţi deosebite în sprijin şi
mers (animalele stau mai mult culcate, iar taurii refuză saltul) şi se agravează o dată cu înaintarea
în vârstă.
- Unghii de porc - sunt lungi şi înguste.
- Unghii de bivol - sunt disproporţionat de mari şi late. Se întâlnesc mai frecvent la
membrele anterioare.


Fig. 4.23. Diferite forme ale ongloanelor:
1 - normale; 2 - de grajd; 3 - scurte şi boante; 4 - în pantof; 5 - încălecate.

4.1.5.3. Aplomburile la taurine

Prin aplomb se înţelege poziţia pe care o au membrele unui animal în sprijin, faţă de
verticala coborâtă cu ajutorul firului cu plumb din punctele de reper.
Un aplomb corect presupune direcţia verticală a membrului, care să fie paralelă cu planul median
al corpului, respectiv punctul de sprijin şi punctul de suspensie să se găsească pe aceeaşi verticală.
Aplomburile corecte au o influenţă pozitivă asupra uşurinţei mersului, a rezistenţei animalului
la stabulaţie prelungită şi deci asupra longevităţii productive. Aplomburile corecte sunt urmarea unei
creşteri în sisteme tehnologice adecvate, ce asigură multă mişcare şi o furajare raţională.
Marea majoritate a defectelor de aplomb sunt dobândite (având ca principală cauză de
apariţie stabulaţia prelungită), dar pot fi şi congenitale.
Aplomburile defectuoase duc la o repartiţie neuniformă a masei corporale pe membrele
animalului, o uzură pronunţată a unor articulaţii, tendoane sau ligamente de la nivelul unor
membre în raport cu altele (ca urmare a solicitării diferite la efort), mers anevoios şi obositor.
Aplomburile defectuoase determină scăderea producţiei şi mai ales a longevităţii productive.
Aprecierea aplomburilor se execută în afara adăpostului, în aer liber, cu animalul în
staţiune forţată şi în mişcare. Aplomburile se analizează din faţă, din profil (lateral) şi din spate.

a). Aplomburile membrelor anterioare
Privite din faţă - aplombul membrelor anterioare este corect atunci când verticala care
coboară din punctul spetei (centrul articulaţiei scapulo-humerale) împarte membrul în două
jumătăţi simetrice şi cade puţin înaintea sau între cele două ongloane. Membrele trebuie să fie
paralele pe toată lungimea lor, egal distanţate pe toată lungimea lor, iar la nivelul solului distanţa
dintre membre să fie cel puţin egală cu lăţimea ongloanelor unui membru.

59
La rasele de carne şi uneori la cele de carne-lapte, distanţa dintre ongloane este mai mare
decât lăţimea unui onglon. Aplombul respectiv poartă denumirea de larg dinainte şi nu constituie
un defect, întrucât denotă o foarte bună dezvoltare a pieptului (fig. 4.24).
Devieri de la aplombul corect:
- Strâmt dinainte - când membrele sunt paralele, dar distanţa dintre ongloane este mai mică
decât lăţimea ongloanelor unui membru. La aceste animale pieptul este îngust.
- Închis dinainte (membre în pâlnie) - când membrele sunt mai apropiate între ongloane
decât între umeri.
- Deschis dinainte (răşchirat) - când membrele sunt mai apropiate între umeri decât între
ongloane.


Fig. 4.24. Aplomburile membrelor anterioare, privite din faţă:
1 - corect; 2 - strâmt dinainte; 3 - închis dinainte; 4 - deschis dinainte (răşchirat);
5 - membre în „X”; 6 - membre în „O”.

La taurine apar uneori devieri parţiale de la aplombul corect, situate la anumite regiuni ale
membrului (fig. 4.25):
- Panard (răsucite spre înafară) - când membrul este răsucit în afară. Această răsucire
poate fi de la cot, genunchi sau bulet.
- Cagneux (răsucite spre înăuntru, canios) - când membrul este răsucit spre înăuntru de la
cot, genunchi sau bulet.
- Genunchi apropiaţi (membre în “X”) - antebraţele au direcţie oblică de sus în jos şi
dinafară spre înăuntru apropiindu-se mult la nivelul genunchilor, iar fluierele au direcţie oblică
inversă antebraţelor.
- Genunchi cambraţi (membre în “O”) - devierea este inversă genunchilor apropiaţi,
respectiv genunchii sunt deviaţi în afara liniei de aplomb.



Privite din profil - membrele anterioare au aplomburi corecte când verticala coborâtă din
mijlocul tuberozităţii superioare şi externe a radiusului împarte membrul în două părţi egale şi cade
puţin înapoia ongloanelor (fig. 4.26). Privite din profil, membrele trebuie să se suprapună perfect.
Fig. 4.25. Defecte de aplomb:
1 - panard; 2 - cagneux.

60
Devieri de aplombul corect:
- campat dinainte - când membrul este deviat înaintea liniei de aplomb;
- sub el dinainte - când membrul este deviat înapoia liniei de aplomb;
- genunchi arcat - când articulaţia genunchiului este deviată înaintea liniei de aplomb;
- genunchi şters (de oaie) - când articulaţia genunchiului este deviată în spatele liniei de
aplomb, profilul genunchiului fiind la nivelul antebraţului;
- buletura - când articulaţia gleznei este deviată în faţă.



b). Aplomburile membrelor posterioare
Membrele posterioare au aplomb corect când verticala coborâtă din punctul fesei atinge
vârful jaretului, împarte jaretul, fluierul şi buletul în două părţi egale şi cade, la un lat de palmă,
înapoia ongloanelor, iar membrele sunt paralele. Distanţa dintre cele două membre la nivelul
punctului de sprijin este de cel puţin 1,5 din lăţimea ongloanelor unui membru.
Privite dinapoi se pot constata următoarele devieri de la aplombul corect:
- larg dinapoi nu constituie un defect, dimpotrivă, denotă o crupă largă pe toată lungimea
ei.
Şi la membrele posterioare (similar celor anterioare) pot fi observate următoarele defecte:
strâmt dinapoi, închis sau deschis dinapoi, panard sau cagneux.
Ca devieri parţiale de la linia corectă de aplomb se pot întâlni următoarele defecte:
- jareţi cambrate - deviate în afara liniei de aplomb;
- coate de vacă - vârful jaretelor sunt apropiate între ele;
- jareţi apropiaţi (în bancă) - când feţele interne ale jaretului celor două membre se ating
(fig. 4.27).



Fig. 4.27. Aplomburile membrelor posterioare, privite din spate:
1 - corect; 2 - coate de vacă; 3 - jareţi apropiaţi.
Fig. 4.26. Aplomburile membrelor anterioare,
privite din profil:
1 – corect; 2 – campat dinainte;
3 – sub el dinainte.

61
Privite din profil, se pot constata următoarele devieri de la aplombul corect (fig. 4. 28):
- sub el dinapoi - când membrul posterior este deviat înaintea liniei de aplomb;
- campat dinapoi - când membrul posterior este deviat înapoia liniei de aplomb.
Pentru toate rasele, se cere ca la animalul privit din faţă, de la 3-4 m distanţă, membrele
anterioare să acopere pe cele posterioare, şi invers atunci când animalul este privit dinapoi.
Uneori acest lucru nu este valabil, chiar la animalele cu aplomburi corecte. La tauri, membrele
anterioare sunt mai depărtate, ca urmare a unui piept mai larg şi mai musculos. Dimpotrivă, la
vaci membrele posterioare sunt mai îndepărtate de axul median al corpului, datorită unui bazin
mai larg, comparativ cu lărgimea pieptului.


Fig. 4.28. Aplomburile membrelor posterioare, privite din profil:
1 - corect; 2 - campat dinapoi; 3 - „sub el dinapoi”.


Aplicaţii practice:
- Se va efectua examenul analitic al taurinelor din S.D.T., evidenţiind în mod special
calităţile şi defectele acestora.
- Se va aprecia corectitudinea aplomburilor la taurinele din S.D.T.

62
LUCRAREA 5

TEHNICA EXAMENULUI DE SINTEZĂ
A EXTERIORULUI

Scopul lucrării:
- însuşirea metodelor ajutătoare şi a tehnicii efectuării examenului de sinteză al
exteriorului.
Examenul de sinteză constă în aprecierea exteriorului taurinelor în ansamblu, a armoniei şi
proporţionalităţii regiunilor corporale în funcţie de tipul productiv, rasă, sex, vârstă şi stare de
întreţinere. Această examinare se recomandă a fi efectuată în afara adăpostului, la animalul aflat
în staţiune şi apoi în mişcare.
În cadrul examenului de sinteză al exteriorului se apreciază: dezvoltarea corporală,
armonia corporală, constituţia, temperamentul, tipurile morfo-productive şi condiţia.

5.1. METODE AJUTĂTOARE ÎN EFECTUAREA
EXAMENULUI DE SINTEZĂ

În vederea înlăturării aproximărilor şi a erorilor de apreciere ce pot surveni în efectuarea
examenului de sinteză al exteriorului se pot utiliza ca metode ajutătoare: somatometria,
fotografierea şi cinematografierea.

5.1.1. SOMATOMETRIA (MĂSURĂTORI CORPORALE)

Somatometria este o metodă ajutătoare în examenul de sinteză al exteriorului, care constă
în măsurarea directă pe animal a diferitelor dimensiuni corporale.
În funcţie de valorile obţinute în urma efectuării măsurătorilor corporale se poate face
aprecierea modului de derulare a procesului de creştere, proporţionalitatea diferitelor regiuni
corporale ale organismului, dezvoltarea şi favorabilitatea morfo-funcţională a acestora, în funcţie
de tipul producţiei aşteptate.
Efectuarea măsurătorilor se face prin amplasarea animalului în poziţie ortostatică (cu masa
corporală uniform repartizată pe cele patru membre, capul şi gâtul având poziţia şi direcţia lor
normală), respectiv în staţiune forţată, pe un teren orizontal.
Dimensiunile regiunilor corporale se măsoară între anumite puncte de reper ce pot fi
sesizate relativ uşor şi care încadrează baza anatomică a respectivei regiuni corporale. Dintre
punctele majore de reper amintim:
- punctul spetei = centrul articulaţiei scapulo-humerale;
- punctul fesei = centrul tuberozităţii ischiatice;
- punctul şoldului = partea exterioară a tuberozităţii externe a iliumului.
În vederea efectuării măsurătorilor corporale se utilizează următoarele instrumente:
- zoometrul (baston de măsurat sau baston Lydtin) - folosit la măsurarea dimensiunilor
corporale mari;
- compasul Wilkens - pentru dimensiunile mici;
- panglica metrică - pentru perimetre;
- rigla (liniarul) - pentru măsurători pe uger;
- cântarul basculă - pentru masa corporală;
- goniometrul - pentru orientarea razelor osoase (unghiuri).
În funcţie de scopul urmărit, după natura şi sensul lor, măsurătorile se pot clasifica astfel:
- măsurători de masă; măsurători de conformaţie; măsurători de creştere.
Interpretarea şi valorificarea datelor se face individual, exprimate în valori absolute, în
valori relative şi cu ajutorul indicilor corporali.

63
5.1.1.1. Măsurători de masă

Măsurătorile de masă cuprind un număr relativ restrâns de determinări, care se execută în
vederea aprecierii generale şi de ansamblu privind dezvoltarea corporală a animalelor. În
continuare sunt prezentate principalele măsurători de masă.
1. Înălţimea la crupă - se măsoară cu zoometrul, de la linia imaginară care uneşte punctele
şoldurilor şi până la sol. Se utilizează în aprecierea exteriorului la rasele Bălţată românească şi
Bălţată cu negru românească, fiind preferată înălţimii la grebăn pentru că oferă o precizie mai mare.
2. Înălţimea la grebăn (talia) - se măsoară cu zoometrul de la sol până la punctul cel mai
înalt al grebănului. Se utilizează în aprecierea exteriorului la rasa Brună.
3. Lungimea oblică a trunchiului - se măsoară cu zoometrul, de la punctul spetei până la
punctul fesei.
4. Lungimea corpului - se măsoară cu panglica de la punctul cel mai înalt al grebănului, pe
linia superioară a trunchiului până în dreptul liniei imaginare care uneşte cele două şolduri, după
care panglica metrică coboară oblic până la punctul fesei.
5. Lărgimea pieptului - se măsoară cu compasul, la faţa externă a articulaţiilor scapulo-
humerale.
6. Lărgimea crupei la şolduri - se măsoară cu compasul, între punctele şoldurilor.
7. Perimetrul toracic - se măsoară cu panglica metrică, pe linia verticală ce trece tangenţial
la unghiul supero-posterior al spetei.
8. Perimetrul fluierului - se măsoară cu panglica metrică, în partea cea mai subţire a
fluierului stâng anterior (care corespunde cu treimea superioară a fluierului).
9. Masa corporală - se determină prin cântărire.

5.1.1.2. Măsurători de conformaţie

Măsurătorile de conformaţie se execută în cazul unor studii amănunţite privind
conformaţia şi proporţionalitatea diferitelor regiuni sau segmente corporale.
În cadrul măsurătorilor de conformaţie (fig. 5.1), în număr de peste 40, sunt incluse şi
măsurătorile de masă care nu vor mai fi menţionate în cele ce urmează.
1. Înălţimea la spinare - se măsoară cu zoometrul, de la nivelul apofizei spinoase a ultimei
vertebre dorsale şi până la sol.
2. Înălţimea la baza cozii (la sacrum) - se măsoară cu zoometrul, de la punctul de inserţie
al cozii la sol.
3. Înălţimea posterioară a cornului ongloanelor - se măsoară cu rigla distanţa de la sol la
partea superioară şi caudală a cornului onglonului posterior.
4. Lungimea orizontală a trunchiului - se măsoară cu zoometrul, în plan orizontal, de la
perpendiculara imaginară ce trece prin punctul spetei până la cea care trece prin punctul fesei.
5. Lungimea trenului anterior - se măsoară cu compasul, de la apofiza spinoasă a primei
vertebre dorsale până la unghiul supero-posterior al spetei.
6. Lungimea trenului mijlociu - se măsoară cu compasul, de la unghiul supero-posterior al
spetei până la punctul şoldului.
7. Lungimea toracelui (profunzimea toracelui) - se măsoară cu zoometrul de la punctul
spetei până la locul unde ultima coastă are convexitatea maximă.
8. Lungimea spinării - se măsoară cu compasul, de la unghiul supero-posterior al spetei la
apofiza spinoasă a ultimei vertebre dorsale.
9. Lungimea şalelor - se măsoară cu compasul, de la apofiza spinoasă a ultimei vertebre
dorsale până la linia imaginară ce uneşte cele două puncte ale şoldurilor.
10. Lungimea crupei - se măsoară cu compasul, de la punctul şoldului până la punctul
fesei.
11. Adâncimea toracelui - se măsoară cu zoometrul, de la punctul cel mai înalt al
grebănului până la marginea inferioară a sternului.

64
12. Adâncimea trunchiului - se măsoară cu zoometrul, la nivelul ultimei coaste, fiind
distanţa dintre linia superioară a trunchiului şi partea inferioară a abdomenului.
13. Lărgimea toracelui - reprezintă diametrul transversal al toracelui, măsurat cu
zoometrul imediat înapoia spetelor.
14. Lărgimea şalelor - se măsoară cu compasul între extremităţile apofizelor transversale
ale vertebrei a IV-a lombare.
15. Lărgimea crupei la articulaţiile coxo-femurale - se măsoară cu compasul la partea
externă a articulaţiilor coxo-femurale.
16. Unghiul (înclinarea) crupei sau direcţia mecanică a crupei - se măsoară cu
goniometrul şi reprezintă unghiul format de orizontală cu linia care uneşte punctul şoldurilor cu
punctul fesei.
17. Unghiul jaretului - se măsoară cu goniometrul unghiul pe care îl formează tibia cu
oasele metatarsiene.
18. Unghiul chişiţei - se măsoară cu goniometrul unghiul pe care îl face falanga I cu solul.


Fig. 5.1. Măsurători de conformaţie la taurine:
1-1 talia; 2-2 înălţimea la spinare; 3-3 înălţimea la crupă; 4-4 înălţimea la baza cozii; 5-5 lungimea
oblică a trunchiului; 5-6 lungimea crupei; 7 perimetrul toracelui; 8 perimetrul fluierului; a-a lărgimea
pieptului; b-b lărgimea toracelui; c-c lărgimea crupei la şolduri; d-d lărgimea crupei la articulaţia coxo-
femurală; e-e lărgimea crupei la ischii.

Măsurătorile de conformaţie cuprind şi măsurătorile efectuate pe uger (fig. 5.2).
1. Lungimea ugerului - se măsoară cu compasul la baza de prindere a ugerului şi mijlocul
de separare a sferturilor laterale, între extremitatea anterioară şi posterioară a ugerului.
2. Lărgimea ugerului - se măsoară cu compasul între două puncte laterale situate pe linia
de demarcaţie a sferturilor anterioare de cele posterioare.
3. Adâncimea sferturilor anterioare şi posterioare - se măsoară cu rigla, în sens vertical, de
la locul de prindere a ugerului (pe faţa externă) la baza mameloanelor anterioare, respectiv a
celor posterioare.
4. Adâncimea ugerului - se măsoară cu rigla, din poziţie laterală, de la centrul articulaţiei
jaretului până la baza mameloanelor posterioare.
5. Circumferinţa mare a ugerului - se măsoară cu panglica metrică, în zona de convexitate
maximă a corpului glandei mamare.
6. Lungimea mameloanelor - se măsoară cu rigla, de la baza de prindere până la vârful
acestora.

65
7. Perimetrul mameloanelor - se măsoară cu panglica metrică la bază, la mijloc şi la vârf.
8. Distanţa dintre mameloane - se măsoară, cu rigla, la baza acestora între mameloanele
anterioare, între cele posterioare, precum şi între cele anterioare şi posterioare.


Fig. 5.2. Principalele măsurători de conformaţie ale ugerului:
L - lungimea ugerului; l - lărgimea ugerului; A.s.a. - adâncimea sferturilor anterioare;
A.s.p. - adâncimea sferturilor posterioare; C - circumferinţa mare a ugerului; c - perimetrele
mameloanelor; d, d
1
, d
2
- distanţa între mameloane; h - lungimea mameloanelor.

9. Înălţimea posterioară (prinderea) a ugerului - se măsoară cu rigla şi reprezintă distanţa
dintre comisura inferioară a vulvei şi punctul de prindere a ugerului în partea posterioară.
10. Lărgimea posterioară a ugerului - se măsoară cu rigla sau compasul şi reprezintă
distanţa dintre cele două falduri externe ale ugerului.

5.1.1.3. Măsurători de creştere

În această grupă de măsurători sunt cuprinse un număr diferit de dimensiuni (de masă sau
de conformaţie) care se determină la anumite vârste ale animalelor tinere. Aceste măsurători se
utilizează pentru a urmări modul în care se desfăşoară procesul de creştere, în vederea aplicării
unei selecţii timpurii sau pentru corectarea la timp a condiţiilor de întreţinere şi furajare, atunci
când procesul de creştere nu se desfăşoară conform planificării.
Aceste măsurători se execută periodic, până când la două măsurători succesive se obţin
valori identice, ceea ce indică încetarea procesului de creştere pentru regiunea respectivă.

5.1.2. INTERPRETAREA MĂSURĂTORILOR

Interpretarea măsurătorilor se poate face pentru un individ sau pentru un grup de indivizi.
Aceste măsurători pot fi exprimate în valori absolute, în valori relative şi cu ajutorul indicilor
corporali.
a). Valorile absolute reprezintă exprimarea rezultatelor de măsurare în unităţi fizice (cm
sau kg). Aceste valori se folosesc pentru aprecierea dezvoltării corporale generale, la stabilirea
variabilităţii diferitelor caractere într-o populaţie şi permit compararea acestora cu standardul
rasei sau cu baremurile de încadrare în clase de calitate.
b). Valorile relative folosesc exprimarea procentuală a valorii absolute a diferitelor
dimensiuni corporale faţă de una din dimensiunile corporale, care este direct legată de
dezvoltarea corporală a animalului.
Drept valoare de referinţă în practica curentă se foloseşte talia (cu menţiunea că uneori se
foloseşte şi lungimea oblică a trunchiului sau semisuma dintre lungimea oblică a trunchiului şi talie).

66

| | %
Talie
100 x V
V
a
r
= în care:
V
r
= valoarea relativă a dimensiunii
V
a
= valoarea absolută a dimensiunii

Exemplu de calcul: înălţimea la spinare este de 130 cm, iar talia este de 135 cm:
V
r
= 130 x 100 /135 = 96,29%

Valoarea relativă a înălţimii la spinare, de 96,29%, denotă un grebăn înalt, deci linia
superioară a trunchiului nu este corectă.
Deşi valorile relative furnizează date asupra conformaţiei animalelor şi relevă
proporţionalitatea dintre diferitele părţi constituente ale corpului animal, raportarea tuturor
însuşirilor morfologice faţă de o singură dimensiune, nu asigură o apreciere suficient de
elocventă, motiv pentru care în practică se preferă folosirea indicilor corporali.
c). Indicii corporali. În aprecierea corectă a conformaţiei corporale a unui animal (grup de
indivizi sau populaţie), pe lângă raportul dintre diferitele dimensiuni corporale şi dezvoltarea
generală a acestui animal, este necesar să se aibă în vedere şi proporţionalitatea dezvoltării
regiunilor care se găsesc într-o strânsă legătură morfologică şi fiziologică.
Valoarea indicilor corporali prezintă variaţii apreciabile în funcţie de tipul morfo-
productiv, rasa, sexul şi vârsta animalelor şi se exprimă în procente (tabelul 5.1).

Tabelul 5.1
Principalii indici corporali la taurine

Denumire Formula de calcul [%] Semnificaţia
Indicele
formatului
corporal lateral
Lungimea oblică a
trunchiului x 100 / Talie
- indică forma geometrică în care se înscrie trunchiul;
- creşte de la naştere la vârsta de adult;
- este mai mare la masculi faţă de femele;
- este mai mare la rasele de carne faţă de cele de lapte;
Indicele
formatului
corporal
transversal
Lărgimea toracelui x 100
/ Talie
- exprimă dezvoltarea în lărgime a animalului;
- creşte de la naştere spre vârsta de adult;
- este mai mare la masculi faţă de femele;
- este mai mare la rasele de carne faţă de cele de lapte;
Indicele toracic
Lărgimea toracelui x 100
/ Adâncimea toracelui
- indică forma cutiei toracice în secţiune transversală;
- creşte de la naştere spre vârsta de adult;
- este mai mare la masculi faţă de femele;
- este mai mare la rasele de carne faţă de cele de lapte;
Indicele adâncimii
toracelui
Adâncimea toracelui x
100 / Talie
- exprimă interrelaţia dintre dezvoltarea
generală şi cea a toracelui;
- creşte de la naştere spre vârsta de adult;
- este mai mare la masculi faţă de femele;
- este mai mare la rasele de carne faţă de cele de lapte;
Indicele
masivităţii
Perimetrul toracic x 100 /
Lungimea oblică a
trunchiului
- exprimă dezvoltarea corporală generală în raport cu
lungimea trunchiului;
- creşte de la naştere spre vârsta de adult;
Indicele
formatului crupei
Lărgimea crupei x 100 /
Lungimea crupei
- determină formatul crupei şi favorabilitatea ei pentru
reproducţie
- creşte concomitent cu vârsta
Indicele osaturii
Perimetrul fluierului x
100 / Talia
- exprimă dezvoltarea osaturii în raport cu dezvoltarea
generală;
- este mai mare la rasele de carne faţă de cele de lapte şi
mixte
Indicele
dactilotoracic
Perimetrul fluierului x
100 / Perimetrul toracic
Indicele diferenţei
de înălţime
Înălţimea la crupă x 100 /
Talie
- indică direcţia de orientare a liniei superioare a trunchiului
- descreşte odată cu vârsta
- la adult, raportul are valoarea de 100%

67
5.1.3. FOTOGRAFIEREA TAURINELOR

Fotografierea este un procedeu de apreciere ajutător şi are valoare documentară deosebită,
deoarece furnizează amănunte preţioase de analiză şi sinteză care pot să scape celorlalte metode
de apreciere a taurinelor sau care nu se pot exprima.
Fotografierea este un procedeu obligatoriu în fermele în care se cresc animale de rasă pură
înscrise în registrul genealogic. Această metodă se mai poate utiliza în cazul unor expoziţii
zootehnice şi a unor cercetări ştiinţifice.
Fotografierea se execută în zilele luminoase şi senine de vară (dimineaţa sau spre seară)
când razele solare cad sub un unghi de 45-50
o
.
Lumina insuficientă (zilele noroase, toamna şi iarna) face ca animalul să apară fără contur
în fotografie. Lumina prea puternică din timpul amiezii produce contraste prea mari între diferite
regiuni corporale (pete).
Fotografierea se consideră a fi corectă atunci când prezintă animalul din profil, din faţă, din
spate şi de sus.
Când animalul este fotografiat din profil acesta trebuie astfel aşezat încât cele două
membre din partea operatorului să fie verticale sau uşor campate, iar cele din partea opusă uşor
apropiate (sub el dinainte şi dinapoi). În acest fel ele nu se vor acoperi unele pe altele.
La fotografierea din faţă şi dinapoi, animalul trebuie să aibă membrele în poziţia lor
naturală. Pentru fotografiere, animalul trebuie prezentat în perfectă stare de curăţenie corporală.
Fondul pe care se fotografiază animalul trebuie să contrasteze cu culoarea animalului: pentru
animalele deschise la culoare (alb, galben) fondul trebuie să fie închis, iar cele închise la culoare
(negre, brune) să fie deschis. Locul pe care se aşează animalul trebuie să fie orizontal, neted şi curat.

5.1.4. CINEMATOGRAFIEREA (FILMAREA)

Este o metodă modernă, cu ajutorul căreia se pot ilustra, în succesiune, diferite lucrări cu
caracter tehnologic, de întreţinere sau a condiţiei tineretului în diferite etape de vârstă.

5.2. ÎNSUŞIRILE CARE SE APRECIAZĂ ÎN CADRUL
EXAMENULUI DE SINTEZĂ A EXTERIORULUI

5.2.1. DEZVOLTAREA CORPORALĂ

În general, dezvoltarea corporală se apreciază pe baza masei corporale şi a taliei.
Aprecierea completă presupune însă luarea în considerare a tuturor măsurătorilor de masă.
Dezvoltarea corporală constituie un caracter de rasă. Pentru a aprecia dacă animalul este
sau nu dezvoltat în mod corespunzător, valorile obţinute se compară cu valorile medii (standard)
ale rasei din care acesta face parte.
În funcţie de dezvoltarea corporală rasele de taurine pot fi încadrate în trei grupe:
a). Rase HIPOMETRICE - au o dezvoltare corporală redusă, talia fiind sub 125 cm, iar
masa corporală sub 450 kg (Jersey).
b). Rase EUMETRICE - au o dezvoltare corporală mijlocie, având talia cuprinsă între 125 şi
135 cm, iar greutatea corporală între 450 şi 600 kg (Brună, Pinzgau de Transilvania, Roşie daneză).
c). Rase HIPERMETRICE - au o dezvoltare corporală mare, talia depăşeşte 135 cm, iar
greutatea corporală este mai mare de 650 kg (Simmental, Charolaise).
Dezvoltarea corporală este pozitiv corelată cu producţia de carne şi, până la un anumit
nivel, şi cu producţia de lapte.
Dacă tineretului nu i-au fost asigurate condiţiile optime de creştere, la vârsta de adult
aceste animale vor avea dezvoltarea corporală mai mică decât standardul rasei, ceea ce atrage
după sine realizarea unor producţii scăzute.

68
5.2.2. ARMONIA CORPORALĂ

Armonia corporală se apreciază pe baza proporţiilor şi raporturilor dintre diferitele regiuni
corporale, luându-se în considerare şi modul de îmbinare între acestea, în strânsă legătură cu
tipul morfo-productiv al animalului.
La taurine, pentru aprecierea armoniei de ansamblu se iau în considerare:
- raporturile de ansamblu;
- raporturile de înălţime;
- raporturile de lungime;
- raporturile de lărgime;
- raporturile dintre trunchi şi membre.

5.2.2.1. Raporturile de ansamblu

Raporturile de ansamblu se referă la aprecierea întregului animal, privind calitatea părţilor
constituente, dezvoltarea, corectitudinea şi proporţionalitatea acestora. Cele mai importante
raporturi dintre marile dimensiuni corporale sunt: profilul corporal şi formatul corporal lateral.
a). Profilul corporal se apreciază după forma geometrică în care se încadrează trunchiul,
luând în considerare linia superioară a trunchiului, linia toraco-abdominală, extremitatea
anterioară a cutiei toracice şi marginea posterioară a feselor. Profilul corporal variază cu tipul
morfo-productiv al animalului (fig. 5.3).


Fig. 5.3. Profilul corporal la taurine:
1 - rase de lapte; 2 - rase de carne; 3 - rase primitive.

La rasele de lapte trunchiul, privit din profil, se înscrie într-un trapez cu baza mare la trenul
posterior deoarece linia inferioară a abdomenului coboară oblic dinapoia membrelor anterioare
spre uger. Privit de sus, la aceste rase trunchiul are tot formă trapezoidală, cu baza mare la crupă.
Rasele de taurine specializate pentru producţia de carne au profil corporal dreptunghiular
(privit şi din profil şi de sus), trenul anterior şi cel posterior fiind relativ egale ca dezvoltare.
La taurinele din tipul productiv mixt profilul corporal este intermediar comparativ cu cele
specializate, tinzând mai mult spre unul din cele două tipuri de bază, după cum aptitudinea
productivă predominantă este carnea sau laptele.
Rasele primitive au profilul asemănător cu cel al formelor sălbatice din care provin,
respectiv trapezoidal, dar cu baza mare spre trenul anterior.
b). Formatul corporal lateral ia în considerare raportul între talie şi lungimea oblică a
trunchiului.

69
Taurinele adulte, indiferent de rasă, au lungimea oblică a trunchiului mai mare decât talia
şi, prin urmare, au formatul corporal dreptunghiular. Raportul între cele două dimensiuni diferă
însă cu tipul de specializare al rasei, astfel:
- la rasele de carne trunchiul este proporţional mai lung decât la celelalte rase de taurine şi
reprezintă 122-128% faţă de talie;
- la rasele de lapte lungimea oblică a trunchiului reprezintă 117-120% faţă de talie;
- la rasele primitive lungimea oblică a trunchiului reprezintă 113-115% faţă de talie.
Formatul corporal lateral variază şi în funcţie de sex. Astfel, în cadrul aceleiaşi rase, taurii
au lungimea relativă a trunchiului mai mare decât a vacilor cu 3-8%.
Prin castrarea masculilor la vârstă tânără se favorizează creşterea oaselor lungi (a
membrelor), motiv pentru care la vârsta adultă, lungimea relativă a trunchiului este mai redusă
decât la tauri.
Vârsta influenţează de asemenea formatul corporal lateral. La naştere, viţeii au formatul
corporal înalt (lungimea oblică a trunchiului reprezintă 85-92% din talie). În decursul vieţii
extrauterine intensitatea de creştere a lungimii trunchiului este superioară taliei, astfel că la
vârsta de aproximativ 6 luni cele două dimensiuni sunt egale (formatul corporal lateral este
pătrat). În continuare, lungimea trunchiului îşi menţine intensitatea mare de creştere, astfel că la
vârsta de adult formatul corporal lateral este dreptunghiular (fig. 5.4).


Fig. 5.4. Evoluţia formatului corporal lateral la rasa Bălţată românească
(la naştere, la 6, la 9 şi la 12 luni).

Hrănirea şi întreţinerea necorespunzătoare în perioada de creştere pot influenţa formatul
corporal al taurinelor adulte, în sensul că animalele vor avea trunchiul mai scurt decât cel
caracteristic rasei din care fac parte.

5.2.2.2. Raporturile de înălţime

Raporturile de înălţime vizează aprecierea dezvoltării corporale luând în considerare pe de
o parte raportul în care se găsesc cele 4 mari înălţimi ale trunchiului (la grebăn, la spinare, la
crupă şi la baza cozii), iar pe de altă parte, raportul între adâncimea toracelui şi talie (indicele
adâncimii toracelui).
Raportul celor 4 mari înălţimi ale trunchiului determină profilul şi direcţia liniei superioare
a acestuia, care poate fi drept sau sinuos, respectiv oblică sau orizontală.
Pentru toate tipurile morfo-productive de taurine se doreşte ca linia superioară să fie
dreaptă şi orizontală (respectiv cele 4 înălţimi să fie aproximativ egale), ceea ce se asociază cu o
bună dezvoltare şi rezistenţă a scheletului axial. În acelaşi timp, o linie superioară dreaptă şi
orizontală reflectă condiţii bune de furajare şi de întreţinere în perioada de creştere a animalelor.
Prin compararea valorilor celor 4 înălţimi între ele, se pot constata diferite defecte ale liniei
superioare, cum ar fi: spinare şi şale înşeuate, de măgar sau de crap etc.

70
La rasele primitive, înălţimea la crupă este, în general, mai mare decât celelalte înălţimi,
deoarece crupa este îngustă, iar sacrumul proeminent.
La boii din rasele primitive şi la bivoli, înălţimea la grebăn este, frecvent, mai mare decât la
crupă (grebănul este înalt), linia superioară având o direcţie oblică antero-posterioară de sus în jos.
Viţeii se nasc cu înălţimea la crupă mai mare cu 8-10% decât cea la grebăn. În perioada
postnatală înălţimea la grebăn are o intensitate de creştere mai mare decât înălţimea la crupă,
astfel că la vârsta de adult cele două dimensiuni devin egale.
Dacă în perioada de creştere condiţiile de furajare şi de întreţinere sunt necorespunzătoare,
înălţimea la crupă rămâne superioară taliei şi la vârsta de adult.
Linia superioară sinuoasă denotă o constituţie slabă, rezistenţă organică scăzută şi
longevitate productivă redusă.
În cazul raporturilor de înălţime se apreciază şi raportul dintre adâncimea toracică şi talie.
La taurinele crescute în condiţii normale, adâncimea toracelui trebuie să fie superioară vidului
substernal, cu variaţii procentuale în funcţie de tipul morfo-productiv, de rasă, de sex şi de
vârstă.
În toate cazurile, indicele adâncimii toracelui trebuie să aibă valori mai mari de 50%.
Astfel, la rasele de lapte indicele adâncimii toracelui trebuie să fie cuprins între 51 şi 52%, la
rasele mixte între 53 şi 55% iar la rasele de carne 56-60%. Indiferent de rasă, indicele
adâncimii toracelui este cu 3-5% mai mare la tauri decât la vaci.
În funcţie de vârstă, acest raport creşte de la naştere spre vârsta de adult. La naştere,
adâncimea toracelui este mai redusă decât vidul substernal, cele două dimensiuni egalându-se, în
funcţie de rasă, în jurul vârstei de 2-3 ani. Adâncimea toracelui creşte până la vârsta de 4-5 ani.
În cazul unor condiţii de creştere deficitare, la vârsta de adult animalul rămâne “înalt pe
picioare” (dezvoltarea insuficientă a adâncimii toracelui şi implicit, a organelor esenţiale
adăpostite în cutia toracică).

5.2.2.3. Raporturile de lungime

Raporturile de lungime se apreciază pe baza proporţiilor dintre trenul anterior, trenul
mijlociu şi trenul posterior comparativ cu lungimea orizontală a trunchiului. La taurine, cele 3
segmente ale trunchiului se găsesc în următorul raport: trenul anterior 20-25%; trenul mijlociu
40-45% şi trenul posterior 30-35%.
Indiferent de tipul morfoproductiv, se cere o dezvoltare mai mare a trenului mijlociu şi a celui
posterior, întrucât aceste segmente se corelează pozitiv cu producţia lapte, dar în special cu producţia de
carne.

5.2.2.4. Raporturile de lărgime

Aceste raporturi oferă informaţii asupra dezvoltării generale a animalului în lărgime şi mai
ales asupra dezvoltării lărgimilor anterioare (lărgimea pieptului) comparativ cu cele posterioare
(lărgimea crupei la şolduri).
La toate tipurile morfo-productive, lărgimea crupei la şolduri este mai mare decât lărgimea
pieptului, dar proporţionalitatea dintre aceste două dimensiuni diferă cu tipul de specializare.
Astfel, la rasele de carne lărgimea la crupă este mai mare cu 2-3% faţă de lărgimea pieptului, la
rasele mixte cu 3-6%, iar la rasele lapte cu peste 6%.
Vârsta nu influenţează raportul dintre aceste două dimensiuni, deoarece ambele lărgimi au
intensitate mare de creştere (şi aproximativ egală) după naştere.
Un raport important îl reprezintă şi cel dintre principalele lărgimi ale crupei (la şold, la
articulaţiile coxo-femurale şi la ischii). În acest sens, crupa reprezintă o frumuseţe zootehnică
absolută când este largă pe toată lungimea ei, constituind o bază anatomică utilă atât pentru
producţia de carne, pentru prinderea ugerului, cât şi pentru desfăşurarea în condiţii bune a
activităţii de reproducţie.

71
Condiţiile improprii de creştere a tineretului determină caractere de infantilism, care la
nivelul acestui segment corporal se manifestă prin crupă ascuţită la ischii (în formă de migdală),
formă care este nedorită şi defectuoasă pentru orice tip morfo-productiv.

5.2.2.5. Raporturile între trunchi şi membre

Raporturile între trunchi şi membre indică proporţionalitatea dintre masa corporală şi
dezvoltarea membrelor. Aceste raporturi pot fi ilustrate cu ajutorul valorii indicelui osaturii
(14,6% la rasele de lapte, 15,1% la cele mixte, 13,9% la cele de carne), a indicelui dactilo-toracic
(10,9% la rasele mixte, 9,9-10,1% la cele de lapte şi 9,5% la cele primitive) şi a indicelui de
încărcare a fluierului.

5.2.3. CONSTITUŢIA LA TAURINE

Constituţia, în zootehnie, este un termen sintetic care defineşte totalitatea însuşirilor
morfologice ale unui animal, exprimă tipul productiv, nivelul productiv, capacitatea de
reproducţie, rezistenţa la factorii de mediu şi la îmbolnăviri.
Practic, constituţia exprimă vigoarea, robusteţea şi rezistenţa organismului iar prin acestea,
capacitatea de a suporta şi de a resimţi mai puţin acţiunea nefavorabilă a condiţiilor de viaţă şi de
exploatare, influenţând astfel valorificarea economică a potenţialului ereditar al animalelor.
Aprecierea şi încadrarea într-un anumit tip constituţional se face pe baza unor criterii de
ordin morfologic (dezvoltarea corporală în raport cu rasa, vârsta şi sexul; dezvoltarea osaturii;
dezvoltarea şi reliefarea musculaturii; corectitudinea exteriorului, inclusiv a aplomburilor;
caracteristica tegumentului şi a părului; exprimarea caracterelor sexuale primare şi secundare
etc.) şi fiziologic (starea de sănătate, comportamentul şi reactivitatea la mediul natural şi
artificial de creştere; capacitatea de asimilare şi valorificare a hranei; fertilitatea; longevitatea
biologică şi productivă; nivelul productiv şi constanţa acestuia; uşurinţa la întreţinere;
adaptabilitatea la noi condiţii de mediu şi tehnologii de exploatare).
Indicatorii cei mai semnificativi ai unei constituţii bune sunt: rezistenţa, adaptabilitatea,
longevitatea productivă şi producţia pe viaţă, fertilitatea şi economicitatea exploatării.
La taurine, se cunosc două tipuri constituţionale dorite, respectiv constituţia fină şi
constituţia robustă, cu două abateri ale acestora şi deci nedorite, respectiv constituţia debilă şi
constituţia grosolană.
Pentru o delimitare mai clară între tipurile de constituţie şi tipurile morfo-productive,
constituţia robustă poate fi subîmpărţită în constituţie robust-afânată şi constituţie robust-
compactă, specifică raselor de carne şi respectiv celor mixte.
În cadrul raselor de taurine apar indivizi a căror constituţie prezintă caractere intermediare
între două tipuri constituţionale de bază. În astfel de situaţii se poate spune despre un animal că
are o constituţie fină spre robustă sau robustă spre fină în funcţie de caracteristicile
predominante.

a). Constituţia fină este specifică raselor specializate pentru producţia de lapte şi este
acceptabilă pentru tipul mixt de producţie de lapte-carne.
Caracteristici:
- tipul fiziologic: respirator (în cadrul metabolismului predomină fenomenele oxidative);
- tip morfologic: dolicomorf (dimensiunile de înălţime şi lungime sunt mari, iar lărgimile
sunt reduse);
- profilul corporal: trapezoidal, cu baza mare spre trenul posterior.
Conformaţia corporală este armonioasă, forme corporale uscăţive, musculatura relativ slab
dezvoltată, cavitatea toracică este profundă. Pielea este subţire, elastică, densă şi uşor detaşabilă,
iar părul de acoperire este scurt, fin şi lucios. Ţesutul conjunctiv este slab reprezentat şi, ca

72
urmare, razele osoase, vascularizaţia subcutanată, tendoanele şi ligamentele sunt evidente.
Osatura este fină şi densă, foarte rezistentă.
Organele interne sunt bine dezvoltate, depunerile de grăsime în organism sunt reduse, iar
funcţia glandei mamare este accentuată, temperamentul este vioi, uneori nervos.
Apetitul este bun, rezistenţa satisfăcătore, fertilitatea şi longevitatea productivă sunt bune
spre mediocre, iar capacitatea de adaptare la mediu şi rezistenţa la boli sunt bune. Vacile cu
constituţie fină produc cantităţi mari de lapte, însă au aptitudini mai puţin favorabile pentru
producţia de carne.

b). Constituţia robust-afânată este caracteristică raselor specializate pentru producţia de
carne, având precocitate ridicată.
Caracteristici:
- tipul fiziologic: digestiv (predomină fenomenele de asimilaţie);
- tipul morfologic: brevimorf (predomină dimensiunile de lungime şi mai ales cele de
lărgime, înălţimile fiind mai reduse);
- profilul corporal: dreptunghiular.
Se caracterizează prin conformaţie corporală armonioasă, iar trunchiul este lung, larg şi
adânc. Masa musculară este bine dezvoltată, animalul având forme rotunjite. Osatura este fină cu
o structură mai puţin densă. Părul este lung şi fin.
Pielea este mai puţin densă şi elastică, iar ţesutul conjunctiv subcutanat este foarte bine
dezvoltat. Organele interne sunt mai puţin dezvoltate, ritmul cardiac şi respirator sunt mai lente,
iar aparatul digestiv are o putere mare de asimilare a hranei.
La aceste animale predomină anabolismul, temperamentul este liniştit, (uneori limfatic),
ceea ce determină realizarea unor depuneri însemnate de carne şi grăsime în organism.
Pe ansamblu, taurinele cu constituţie robust-afânată, au aptitudini bune pentru producţia de
carne, sunt viguroase, rezistente, adaptabile şi rentabile.

c). Constituţia robust-compactă se întâlneşte frecvent la rasele de taurine cu aptitudini
mixte de producţie.
Caracteristici:
- tipul fiziologic: respiratoro-digestiv sau digestivo-respirator;
- tipul morfologic: mezomorf sau uşor dolicomorf;
- profilul corporal: variază de la dreptunghiular până la profil cu tendinţă trapezoidală.
Conformaţia corporală este armonioasă, regiunile corporale fiind bine proporţionate, iar
însuşirile morfofiziologice sunt intermediare între tipul constituţional fin şi cel robust-afânat.
Ţesutul conjunctiv subcutanat este mijlociu ca dezvoltare, masa musculară este bine
reprezentată. Osatura este dezvoltată şi densă, pielea moderat de elastică şi detaşabilă, iar părul
este scurt, elastic şi lucios. Temperamentul este vioi, uneori liniştit.
Taurinele cu o astfel de constituţie au fecunditate şi longevitate productivă bune, indicii
productivi sunt ridicaţi, au rezistenţă mare la îmbolnăviri şi la factorii nefavorabili de mediu.

d). Constituţia debilă este o deviere nedorită de la constituţia normală (fină sau robustă),
ca efect al unor condiţii cu totul improprii de creştere, întreţinere şi exploatare.
Frecvenţa mai mare a acestui tip constituţional în efectivele cu aptitudini pentru producţia
de lapte se datorează specificului metabolic al acestora, care favorizează devierea mai uşoară
spre constituţia debilă.
Animalele având această constituţie se caracterizează prin dezvoltare corporală redusă,
contururi corporale exagerat de unghiuloase, animalele sunt “înalte pe picioare”, musculatura
foarte redusă ca dezvoltare, scheletul exagerat de subţire, puţin rezistent, ligamente şi tendoane
slabe. Părul este suprafin, rar, lipsit de luciu şi rezistenţă. Pielea este foarte subţire, străvezie,
uşor detaşabilă, dar lipsită de elasticitate, ţesutul conjunctiv subcutanat aproape inexistent.
Conformaţia corporală este lipsită de armonie, capul este alungit şi îngust, urechile sunt

73
mici şi subţiri. Gâtul este subţire şi cu marginea superioară concavă. Spinarea şi şalele sunt
înşeuate, toracele este strâmt şi plat, cu spete desprinse, iar chişiţele sunt moi.
Animalele cu constituţie debilă se caracterizează prin vitalitate redusă, sensibilitate mare la
boli, temperament nervos sau limfatic (adaptabilitate redusă), apetit slab şi capricios, se întreţin
greu şi sunt nerentabile. Producţiile, longevitatea productivă şi fecunditatea sunt reduse. Viţeii
proveniţi de la asemenea animale sunt frecvent neviabili, iar cei viabili sunt debili, au vitalitate
redusă, cresc greu şi se îmbolnăvesc uşor, având încă de la o vârstă tânără defecte specifice de
exterior: arcare, coate de vacă, înşeuare.
Cauzele constituţiei debile:
- deficienţe în furajarea şi întreţinerea vacilor gestante, în special în ultima parte a gestaţiei
(ca urmare, produşii acestora au de la naştere semne de constituţie debilă: subdezvoltare,
vitalitate redusă, sensibilitate crescută la boli etc.);
- creşterea neraţională a tineretului;
- consangvinizare strânsă;
- incapacitatea de adaptare la noile condiţii geo-climatice, în cazul animalelor importate.

e). Constituţia grosolană
În ansamblu, animalele care au o astfel de constituţie se caracterizează, morfologic, prin
aspect butucănos, brut şi lipsit de expresivitate.
Scheletul este format din oase groase şi poroase, capul este mare şi împăstat, coarnele sunt
groase şi rugoase, urechile mari, groase, păroase şi, uneori, blegi. Pielea este groasă şi lipsită de
supleţe, cu părul de acoperire gros şi aspru.
Sub aspect funcţional, animalele cu constituţie grosolană se caracterizează prin
temperament limfatic (lipsă de reactivitate la stimulii externi), sensibilitate redusă şi mişcări
greoaie. Au fertilitate mică şi realizează producţii mici şi nerentabile.
Acest tip de constituţie este urmarea şi expresia unor dereglări neuro-hormonale şi
metabolice fie congenitale, fie dobândite sub influenţa unor condiţii de mediu şi de creştere
necorespunzătoare.
Acest tip constituţional se întâlneşte la toate rasele, mai frecvent la cele primitive şi la cele
cu aptitudini universale de producţie, în special la boi, dar şi la tauri.

5.2.4. TEMPERAMENTUL LA TAURINE

Temperamentul reprezintă modul în care organismul reacţionează la influenţa diferiţilor
excitanţi (stimuli) externi şi interni.
Tipul de temperament este determinat de ansamblul particularităţilor psihice, fiziologice şi
morfologice, precum şi de condiţiile de mediu asigurate animalului.
La taurine se pot întâlni următoarele tipuri de temperament: liniştit (mezosensibil), vioi
(sensibil), limfatic (hiposensibil) şi nervos (hipersensibil).

a). Temperamentul liniştit este caracteristic animalelor cu sistem nervos puternic,
echilibrat.
Animalele cu temperament liniştit sunt echilibrate, au mişcări lente, sunt docile şi uşor de
stăpânit. Au vitalitate şi adaptabilitate mari, constituţia este robustă, iar aptitudinile pentru
îngrăşare sunt bune.

b). Temperamentul vioi este caracteristic animalelor cu sistem nervos puternic şi
echilibrat, la care procesele de excitaţie şi inhibiţie au mobilitate mare.
Animalele cu temperament vioi sunt dinamice şi cu reactivitate promptă la stimulii interni
sau externi, au vitalitate ridicată, sunt relativ uşor de stăpânit şi au indici productivi ridicaţi. Se
adaptează uşor la noile condiţii de mediu. Constituţia acestor animale este în general fină, având
aptitudini bune pentru producţia de lapte.

74
c). Temperamentul limfatic este caracteristic taurinelor cu sistem nervos slab. Intensitatea
reflexelor este redusă, iar procesele de inhibiţie le predomină pe cele de excitaţie. Animalele cu
temperament limfatic sunt fricoase, se adaptează greu la condiţiile de mediu şi au productivitate
redusă. Frecvent, acest tip de temperament se asociază cu constituţia grosolană.

d). Temperamentul nervos este caracteristic animalelor cu sistem nervos puternic dar
neechilibrat, la care procesele de excitaţie sunt intense.
Animalele cu temperament nervos sunt greu de stăpânit, chiar agresive, au o rezistenţă
scăzută la factorii de mediu, se uzează timpuriu şi au productivitate redusă.
Acest tip de temperament nu este dorit la rasele de lapte, dar mai ales la cele supuse
îngrăşării. Ele asimilează furajele cu randament scăzut, depun sporuri mici şi constituie cauza
principală a agitaţiei permanente în cadrul lotului de animale.
În afara legăturilor anterior prezentate (între temperament, constituţie şi tip morfo-
productiv) temperamentul este influenţat şi de alţi factori, cum sunt: vârsta, sexul şi chiar starea
fiziologică. La tineret, temperamentul este mai vioi decât la animalele adulte, apatia la tineret
indică o stare anormală. La tauri, ca o consecinţă a dimorfismului sexual, temperamentul este
mai vioi decât la vaci. Un temperament prea liniştit la tauri indică vigoare şi apetit sexual reduse.
La vacile în gestaţie avansată, temperamentul este mai liniştit decât la cele în lactaţie.

5.2.5. TIPURILE MORFO-PRODUCTIVE

Fiecăruia dintre cele trei tipuri de aptitudini productive (lapte, carne, muncă), îi este
propriu un anumit tip morfologic (un exterior caracteristic), o anumită constituţie şi, în general,
un anumit tip de temperament.
Pe baza producţiilor principale, taurinele pot fi împărţite în următoarele tipuri morfo-
productive:
- de lapte;
- de carne;
- mixte;
- de tracţiune.
În cadrul fiecărui tip morfo-productiv se pot întâlni o serie de tipuri productive
intermediare.

5.2.5.1. Tipul morfo-productiv al taurinelor de lapte

Producţia principală la acest tip morfologic o reprezintă producţia de lapte, motiv pentru care
activitatea organismului este axată pe transformarea în lapte a celei mai mari părţi din substanţele
nutritive din furaje. Ca urmare, sub aspect morfo-funcţional acestui tip de producţie îi este
specifică o dezvoltare corelativă maximă a sistemelor, aparatelor şi funcţiilor care concură direct
(ugerul), sau indirect (aparatele digestiv, respirator, circulator) la îndeplinirea acestei funcţii.
În linii mari, aspectul general al vacilor de lapte este uscăţiv şi unghiulos, conformaţie
dolicomorfă, cu pielea subţire, densă, elastică, uşor detaşabilă şi care formează numeroase cute
(pliuri) pe părţile laterale ale obrajilor şi gâtului. Ţesutul conjunctiv subcutanat este slab
dezvoltat, părul este fin, scurt, des şi lucios. Vasele sanguine sunt bine evidenţiate sub piele.
Capul este fin, uscăţiv, expresiv, relativ lung şi îngust. Urechile sunt subţiri şi mobile, ochii
mari, limpezi şi expresivi, iar coarnele sunt subţiri şi relativ scurte. Gâtul este relativ lung şi
subţire, cu marginea superioară dreaptă sau uşor concavă.
Linia superioară a trunchiului este lungă, dreaptă şi orizontală, spinarea şi şalele relativ
înguste, dar corect prinse. Crupa este lungă, largă şi unghiuloasă, iar pieptul este relativ îngust.
Toracele este potrivit de larg, dar adânc (reprezintă 52-53% din talie) şi mai ales profund.
Coastele sunt aplatizate, cu spaţii intercostale mari, cu un grad redus de arcuire, prinse oblic pe
coloana vertebrală, într-un unghi de 130-140º.

75
Forma cavităţii toracice în secţiune transversală este ovală, indicele toracic având valori de
60-65%.
Abdomenul este voluminos, bine dezvoltat, în formă de butoi, coada este subţire, cu păr
scurt şi neted. Ugerul este voluminos, bine prins, glandular, cu păr rar şi fin, cu pielea fină.
Membrele sunt lungi şi subţiri, cu osatura fină şi densă.
Datorită dezvoltării accentuate a abdomenului, crupei şi ugerului, la acest tip productiv
treimea posterioară a corpului este foarte dezvoltată. Ca urmare, profilul corporal este
trapezoidal cu baza mare la trenul posterior.
La aceste animale, în majoritatea cazurilor, temperamentul este vioi, constituţia este fină
spre robustă, iar tipul fiziologic este respirator.
În acest tip morfo-productiv se încadrează rasele: Jersey, Ayrshire, Guernsey, Holstein-
Friză, Roşie daneză.

5.2.5.2. Tipul morfo-productiv al taurinelor de carne

Taurinele din tipul morfo-productiv de carne se caracterizează printr-o foarte bună
dezvoltare a scheletului axial şi a musculaturii, în timp ce scheletul periferic (cap, membre) are o
dezvoltare redusă. La aceste taurine cea mai mare parte din substanţele nutritive consumate sunt
transformate şi acumulate în organism sub formă de ţesut muscular şi adipos. Sunt animale precoce
(rase care ajung timpuriu la maturitatea corporală, la cca. 3 ani), cu ritm rapid de creştere.
La aceste animale capul este larg şi scurt, coarnele scurte şi subţiri, iar urechile mici. Ochii
sunt relativ mici şi lipsiţi de expresivitate, gâtul este scurt, gros, bine îmbrăcat în musculatură şi
cu salba bine dezvoltată în treimea ei posterioară.
Trunchiul este masiv, larg şi adânc, linia superioară este dreaptă şi orizontală cu grebănul,
spinarea şi şalele lungi, largi şi cu o foarte bună dezvoltare a musculaturii din aceste regiuni.
Crupa este largă, lungă şi bine îmbrăcată în musculatură. Pieptul este larg şi adânc. Coastele sunt
lungi, groase şi arcuite, relativ înguste şi cu spaţii intercostale mici. Unghiul de prindere al
coastelor pe coloana vertebrală este de 100-110º.
Toracele este adânc (indicele adâncimii toracelui are valori de peste 55%), iar în secţiune
transversală are formă rotundă, indicele toracic are valori de 73-75%.
Abdomenul este lung, spaţios şi cilindric. Ugerul este mic şi cărnos. Membrele sunt relativ
scurte, dar bine dezvoltate, musculoase şi cu aplomburi largi şi corecte.
Profilul corporal este dreptunghiular, trenul anterior şi cel posterior fiind relativ egale ca
dezvoltare. La acest tip morfo-productiv, constituţia este robust-afânată, temperamentul liniştit şi
tipul fiziologic digestiv.
Principalele rase care aparţin acestui tip morfo-productiv sunt: Hereford, Shorthorn,
Charolaise, Aberdeen-Angus, Chianina etc.

5.2.5.3. Tipul morfo-productiv al taurinelor cu
aptitudini mixte de producţie

În cadrul acestui tip morfo-productiv, în funcţie de aptitudinea principală de producţie, se
întâlnesc două subtipuri productive, şi anume: subtipul de lapte-carne şi subtipul de carne-lapte.

a). Subtipul lapte-carne se caracterizează printr-un aspect al exteriorului mai apropiat de
cel specific tipului de lapte. Pielea este mai groasă decât a vacilor de lapte, suficient de elastică,
detaşabilă şi formează frecvent cute pe obraji şi feţele laterale ale gâtului. Ca aspect general,
taurinele sunt uscăţive, cu ţesut conjunctiv şi adipos subcutanat relativ slab dezvoltate. Capul
este proporţional dezvoltat, dar mai mare decât la rasele de lapte. Gâtul este lung şi bine îmbrăcat
în masă musculară.
Linia superioară este dreaptă, cu grebănul, spinarea şi şalele mai lungi, mai largi şi bine
îmbrăcate în musculatură. Crupa tinde spre forma pătrată. Pieptul este suficient de larg. Toracele

76
este mai larg dar mai puţin profund decât la rasele de lapte, abdomenul este bine dezvoltat.
Ugerul este mare, bine prins, cu vascularizaţie evidentă. Membrele sunt subţiri, dar mai bine
îmbrăcate în musculatură.
Profilul corporal lateral este apropiat de cel trapezoidal. Constituţia este fină-robustă,
temperamentul vioi şi tipul fiziologic respiratoro-digestiv.
Rase ce aparţin acestui tip morfo-productiv: Schwyz, Brună, Friza europeană, Bălţată cu
negru românească etc.

b). Subtipul carne-lapte prezintă forme corporale mai rotunjite şi musculatură mai
dezvoltată. Pielea este mai groasă, şi formează cute rare dar mai mari decât la tipul de lapte şi
subtipul de lapte-carne. Ţesutul conjunctiv subcutanat este bine dezvoltat.
Comparativ cu tipul de carne, subtipul de carne-lapte, prezintă capul mai lung şi mai
îngust, gâtul mai lung şi mai gros. Regiunile liniei superioare sunt mai scurte, mai înguste şi mai
slab îmbrăcate în masă musculară, pieptul mai îngust, toracele mai puţin larg şi adânc, iar
abdomenul este în formă de butoi. Ugerul este bine dezvoltat, membrele sunt mai groase, dar mai
slab îmbrăcate în masă musculară.
Profilul corporal lateral este mai apropiat de cel dreptunghiular. Constituţia este robustă
spre fină, temperamentul vioi spre liniştit, iar tipul fiziologic este digestivo-respirator.
Dintre rasele de taurine ce corespund tipului morfo-productiv mixt de carne-lapte se pot
menţiona următoarele rase: Simmental, Bălţată românească, Dairy Shorthorn, Red Polled etc.

5.2.5.4. Tipul morfo-productiv al taurinelor de tracţiune

Aceste taurine au schelet solid şi bine dezvoltat, îndeosebi cel periferic. Musculatura este
suficient de voluminoasă cu fibre musculare lungi. Pielea este groasă şi aderentă, ţesutul
conjunctiv subcutanat este slab dezvoltat, părul este des şi gros.
Capul este mare, uneori butucănos, coarnele sunt lungi şi groase, gâtul relativ lung.
Grebănul este puternic, proeminent şi lung, spinarea şi şalele sunt relativ strâmte, crupa
este lungă, oblică şi relativ largă.
Linia superioară a trunchiului este dreaptă şi orizontală uneori putând fi uşor oblică antero-
posterior şi de sus în jos.
Trenul anterior este foarte bine dezvoltat, cu pieptul puternic, larg şi musculos, iar toracele
este lung şi adânc.
Membrele sunt lungi, puternice, cu articulaţii puternice, bine conturate, cu unghiurile
razelor osoase deschise (favorabile contracţiilor scurte şi puternice).
Taurinele de tracţiune au în general temperament vioi, iar tipul fiziologic este respirator şi
constituţia este robustă (uneori grosolană).
Dintre rasele autohtone au aptitudini bune de tracţiune menţionăm: Sura de stepă, Pinzgau
de Transilvania, Mocăniţa.

5.2.6. CONDIŢIA LA TAURINE

Condiţia reprezintă starea fiziologică şi de întreţinere a unui animal la un moment dat.
Condiţia asigură exprimarea potenţialului productiv al animalului.
Condiţia în care se găseşte animalul este determinată de mai mulţi factori, cum ar fi: starea
de sănătate, nivelul furajării, intensitatea de exploatare, rasă, tip morfoproductiv.
La taurine se întâlnesc patru tipuri de condiţie: de reproducţie, de expoziţie, de îngrăşare şi
de extenuare.

a). Condiţia de reproducţie este necesară şi caracteristică vacilor şi taurilor de reproducţie,
la care toate funcţiile organismului se desfăşoară normal.

77
La tauri condiţia de reproducţie se caracterizează prin vioiciune, agilitate, supleţe, apetit
sexual bun şi potenţă reproductivă accentuată, stare de întreţinere bună.
Aceste deziderate se realizează prin alimentaţie corespunzătoare, mişcare activă zilnică şi
folosirea raţională la reproducţie.
La vaci condiţia de reproducţie se caracterizează prin stare de întreţinere bună, vioiciune,
apetit bun cu desfăşurarea normală a funcţiei de reproducţie (călduri, ovulaţie, fecundare,
dezvoltarea normală a fătului, fătare eutocică), ritmicitate şi producţie ridicată de lapte.
Starea de întreţinere a vacilor de lapte aflate în condiţie de reproducţie diferă în funcţie de
starea fiziologică. În primele luni de la fătare, când producţia de lapte este mare şi apetitul
scăzut, vacile pierd în greutate. În continuare, pe măsură ce producţia de lapte scade şi apetitul
creşte, starea lor de întreţinere se îmbunătăţeşte progresiv. În perioada repausului mamar starea
de întreţinere trebuie să fie bună, asigurând în organism rezerve, care vor fi utilizate în prima
perioadă a lactaţiei următoare.
La toate categoriile de taurine pentru reproducţie, condiţia de reproducţie se asigură prin
furajarea corectă a animalelor, mişcarea activă zilnică şi prin exploatarea raţională. Taurinele vor
beneficia de adăposturi corespunzătoare şi de îngrijire bună. Condiţia de reproducţie permite o
apreciere corectă a exteriorului.
Activitatea de reproducţie condiţionează realizarea tuturor producţiilor bovinelor (carne,
lapte), motiv pentru care, indiferent de tipul morfoproductiv, condiţia de reproducţie va fi
considerată ca bază pentru aprecierea potenţialului productiv al animalului.
Deoarece condiţia este foarte strâns legată de exprimarea producţiilor la taurine, s-a
încercat aprecierea condiţiei corporale folosind mijloace cât mai obiective. Sistemul la care s-a
ajuns în prezent se bazează pe acordarea unor note şi poartă denumirea de Body Condition
Scoring (BCS), respectiv sistem de notare a condiţiei corporale.
Aprecierea prin BCS permite fermierilor să evalueze rezervele de grăsime ale vacilor pe
parcursul diverselor stadii fiziologice pe care le parcurg acestea într-un ciclu productiv.
Scopul BCS este obţinerea unei măsurători simple şi obiective a cantităţii de rezerve
corporale pe care animalul le are la dispoziţie pentru realizarea producţiei. Deşi masa corporală
prezintă un indiciu asupra dimensiunilor corporale, la taurine este foarte mult influenţată de
starea de saţietate şi de starea de gestaţie. De asemenea, aprecierea BCS se poate efectua atunci
când pentru evaluarea animalelor nu avem la îndemână un cântar. Sistemul BCS este mai util
dacă este utilizat de către aceeaşi persoană, în mod repetat, în aceeaşi fermă.
Din punct de vedere practic, condiţia vacilor la fătare este asociată cu durata repausului de
gestaţie, performanţa productivă în lactaţia următoare, starea de sănătate şi vigoarea noului
născut, precum şi incidenţa distociilor la fătare. Adesea, condiţia animalului este eronat asociată
cu cauza distociilor la vacile bătrâne. Condiţia vacilor în momentul inseminării afectează
performanţa reproductivă prin numărul de însămânţări artificiale/concepţie, intervalul între fătări
şi procentul de vaci negestante.
La vacile din rasele de lapte sistemul BCS constă în acordarea unei note de la 1 la 5, nota
1 reprezentând condiţia de extenuare, iar nota 5 condiţia de îngrăşare. Există însă şi alte sisteme
de notare (Missouri, SUA) în care se acordă note de la 1 la 9. Un animal poate fi evaluat şi prin
fracţiuni de 0,5 sau chiar 0,25 unităţi de punct.
Aprecierea condiţiei corporale a vacilor de lapte prin sistemul BCS este un mijloc de
management utilizat pentru maximizarea producţiei de lapte şi eficientizării activităţii de
reproducţie, permiţând în acelaşi timp reducerea incidenţei bolilor metabolice şi a bolilor
asociate parturiţiei.
BCS este un instrument pentru monitorizarea şi evaluarea programelor de nutriţiei şi
alimentaţie a vacilor de lapte. Prin colectarea şi înregistrarea datelor de condiţie corporală se pot
lua decizii manageriale foarte importante. Dacă un procent mare de vaci dintr-o cireadă sunt fie
foarte slabe fie foarte grase la un anumit stadiu al lactaţiei, atunci probabil există o deficienţă în
formularea raţiei. Dacă numai un mic procent de vaci din cireadă este fie prea slab fie prea gras

78
decât ar trebui să fie faţă de normalul corespunzător stadiului fiziologic în care se află, şi nu sunt
modificări ale nivelului raţiei administrate, atunci cel mai probabil cauza ar fi modul în care s-au
amestecat furajele în amestecul furajer unic.
Condiţia vacilor de lapte se apreciază individual, de cel puţin 3 ori pe parcursul unei
lactaţii, după cum urmează:
- în intervalul de o lună de la fătare, astfel încât să se poată reformula raţiile vacilor care au
fost prea slabe sau prea grase în momentul fătării;
- la mijlocul lactaţiei (4-8 luni de lactaţie);
- la înţărcare, astfel încât raţiile din perioada de repaus mamar să se ajusteze pentru a
realiza o condiţie optimă la fătare.
De asemenea, condiţia se mai poate aprecia şi la fătare pentru a aprecia eficienţa
programului de furajare a vacilor în repaus mamar.
Figura 5.5. prezintă schematic, condiţia la vacile din rasele de lapte, privită dinapoi.
Semnificaţia notelor este următoarea:
5 - Foarte gras: baza cozii este îngropată în ţesut adipos, oasele pelvine nu se simt chiar la
o apăsare puternică cu mâna.
4 - Gras: falduri de ţesut adipos moale subcutanat. Oasele pelvine se simt numai la o
apăsare puternică cu mâna, dar apofizele transversale ale vertebrelor nu se simt la palpare.
3 - Bun: toate oasele se simt la palpare, dar sunt bine acoperite cu ţesut adipos subcutanat.
2 - Moderat: toate oasele se simt cu uşurinţă la palpare, muşchii au formă concavă în jurul
bazei de prindere a cozii, există ţesut adipos în fosa ischio-rectală.
1 - Slab: muşchii, baza cozii şi vertebrele lombare sunt evidente, înguste şi concave. Nu
există ţesut adipos subcutanat. Pielea, însă, este suplă şi se desprinde cu uşurinţă.
0 - Foarte slab: emaciat, epuizat. Pielea este subţire, strâns lipită pe oase, ţesut adipos
inexistent.





Fig. 5.5. Notarea condiţiei corporale la vacile
din rasele de lapte

79
În momentul fătării, vacile din rasele de lapte trebuie să prezinte o condiţie cuprinsă între
2,5 şi 3,5. O notă mai mică în acest moment înseamnă obţinerea unei cantităţi mai mici de lapte
în lactaţia curentă. Vacile care au o condiţie peste 3 în momentul fătării sunt predispuse la
complexul cetoză/ficat gras, care poate determina apariţia retenţiilor placentare şi a ovarelor
chistice.
Vacile cu producţii bune de lapte pierd în primele 80 de zile de lactaţie între 30 şi 60 de kg
masă corporală, ceea ce corespunde cu pierderea a 1-1,5 puncte din nota acordată pentru condiţia
corporală. Când nota scade sub 2, numai 50% dintre vaci vor intra în călduri şi vor rămâne
gestante.

b). Condiţia de expoziţie este condiţia în care se prezintă animalele cu diferite ocazii, mai
ales la expoziţii de animale.
Animalele aflate în condiţie de expoziţie au o stare foarte bună de întreţinere (un început
de îngrăşare). Pentru ca animalele care participă la expoziţie să aibă un aspect plăcut, o atenţie
deosebită se va acorda îngrijiri corporale: Ele vor fi ţesălate şi spălate, ongloanele vor fi ajustate
şi unse cu vaselină neutră, iar smocul cozii va fi spălat şi pieptănat. La taurinele aflate în condiţie
de expoziţie, exteriorul poate fi corect apreciat.

c). Condiţia de îngrăşare este caracteristică animalelor supuse îngrăşării şi celor îngrăşate,
şi constituie un defect pentru taurinele de reproducţie (îngrăşarea afectează, între altele, şi funcţia
de reproducţie). Se realizează prin supraalimentaţie, cu depăşirea necesarului pentru funcţiile
vitale şi producţie în cazul adultelor, respectiv pentru funcţiile vitale şi creştere în cazul
tineretului de reproducţie. Supraalimentaţia determină intensificarea creşterii somatice, se
accelerează procesul de creştere şi dezvoltare a musculaturii peste ritmul normal şi conduce la
depunerea în organism a unei cantităţi însemnate de grăsime (seu).
Pentru a se realiza condiţia de îngrăşare, la factorul supraalimentaţie se adaugă efectul
limitării mişcării animalelor şi întreţinerea în condiţii de semiîntuneric.
Ca urmare, condiţia de îngrăşare se caracterizează prin stare de îngrăşare, cu dezvoltarea
maniamentelor, cu forme rotunjite. Aceste animale sunt destinate sacrificării. La taurinele de
reproducţie aflate în stare de îngrăşare, eventualele defecte de exterior pot fi mascate de ţesutul
conjunctiv şi adipos subcutanat, motiv pentru care aprecierea exteriorului nu se poate realiza în
condiţii bune.

d). Condiţia de extenuare este caracteristică taurinelor subnutrite o lungă perioadă de timp
sau celor exploatate neraţional, excesiv. În asemenea cazuri, animalele recurg la autoconsum
(consumarea rezervelor interne) cu pierderi excesive în greutate. Exteriorul acestor animale se
caracterizează prin musculatură redusă, unghiurile diferitelor raze osoase devin evidente,
fragilitatea oaselor, apatie, dereglarea gravă a funcţiei de reproducţie.
Condiţia de extenuare la taurinele adulte, prelungită o perioadă lungă de timp, duce la
slăbirea constituţiei şi rezistenţei la factorii de mediu şi îmbolnăviri, producţiile sunt scăzute, iar
longevitatea productivă este redusă.
La tineret, condiţia de extenuare se manifestă prin subdezvoltare şi debilitate, astfel că la
vârsta de adult animalul nu-şi va putea exterioriza capacitatea productivă.
La taurinele aflate în condiţie de extenuare nu se poate face aprecierea corectă a
exteriorului, deoarece slaba dezvoltare a musculaturii, aspectul general al animalului şi armonia
de ansamblu nu sunt cele normale.







80
5.2.6.1. Tehnica acordării notei pentru condiţia corporală (BCS)
la vacile de lapte din rasa Holstein-Friză

Condiţia se apreciază prin palparea şi inspecţia trenului posterior al animalului dinapoi şi
din lateral. Punctele de maniament şi aspectele luate în considerare atunci când se apreciază
condiţia unei vaci sunt următoarele:
- apofizele spinoase ale vertebrelor lombare (dinapoi);
- depresiunea dintre apofizele spinoase şi transversale ale vertebrelor lombare (dinapoi);
- apofizele transversale ale vertebrelor lombare (dinapoi şi din lateral);
- trecerea de la şale la flanc (din lateral);
- tuberii coxali (şoldurile) şi tuberii ischiatici (punctele fesei) (dinapoi);
- trecerea de la şold la punctul fesei (din lateral);
- trecerea de la un şold la altul (spaţiul intertuberal coxal) (dinapoi);
- fosa ischio-rectală (muşchiul coccigian) (dinapoi).
Pentru apreciere, operatorul se plasează înapoia animalului şi se asigură că acesta este
relaxat. Încordarea musculaturii poate să altereze aprecierea condiţiei. Operatorul observă gradul
de depresiune din jurul bazei cozii. Apoi se apreciază crupa prin plasarea mâinii pe oasele
ischium şi ilium şi palparea cantităţii de grăsime subcutanată de acoperire în aceste regiuni. Se
va utiliza întotdeauna aceeaşi mână pentru aprecierea tuturor vacilor. Apoi se va aprecia crupa şi
şalele în acelaşi mod, folosind aceeaşi mână. Locul în care se efectuează aprecierea trebuie să fie
bine luminat. Pentru acordarea notei BCS se vor folosi punctele de reper prezentate în figura 5.6.


Fig. 5.6. Punctele de reper utilizate pentru stabilirea condiţiei corporale
la vacile din rasele de lapte de tip Holstein-Friză

1. Se priveşte trenul posterior al animalului din lateral. Se verifică linia formată de punctul
fesei - articulaţia coxo-femurală - punctul şoldului



A. Dacă linia formează litera U
BCS > 3,25.
B. Dacă linia formează litera V deschis
BCS ≤ 3,0.
Vertebre lombare
Ligament sacral
Şold
Punctul
fesei
Punctul
fesei
Articulaţia
coxo-femurală
Şold
Ligamentul de la baza
cozii

81
2. Se priveşte animalul dinapoi

2.1. Cazul A



BCS = 3,25
Dacă ambele ligamente, sacral
şi de la baza cozii sunt vizibile
BCS = 3,50
Dacă ligamentul sacral este
vizibil şi ligamentul de la baza
cozii mai puţin vizibil
BCS =3,75
Dacă ligamentul sacral este
puţin vizibil şi ligamentul de la
baza cozii nu este vizibil


Dacă ambele ligamente, sacral şi cel de la
baza cozii, nu sunt vizibile BCS=4,00
Dacă articulaţia coxo-femurală este plată
BCS > 4,00, respectiv:
- BCS = 4,25 - apofizele laterale ale vertebrelor
lombare sunt aproape invizibile.
- BCS = 4,5 - articulaţia coxo-femurală este
plată şi ischiul este îngropat în ţesut adipos.
- BCS = 4,75 - şoldurile sunt abia vizibile.
- BCS = 5,00 - toate proeminenţele osoase
sunt rotunjite.

2.2. Cazul B

BCS = 3,00
Şoldurile sunt rotunjite
BCS < 3,00
Şoldurile au aspect unghiulos.
Verifică ischiul


82


BCS = 2,75
Dacă ischiul este acoperit cu
ţesut adipos subcutanat
BCS=2,50
Dacă pe vârful ischiului
există un depozit de grăsime
palpabil
BCS=2,00
Dacă striaţiile formate de
apofizele laterale ale
vertebrelor lombare sunt
vizibile pe ¾ din lungime

Dacă nu există ţesut adipos subcutanat în zona ischiatică atunci BCS < 2,50. Vezi
vertebrele lombare. Caută striaţii de-a lungul apofizelor laterale ale vertebrelor lombare.
BCS = 2,25 - striaţiile sunt vizibile pe jumătatea apofizelor laterale ale vertebrelor lombare.
BCS = 2,00 - striaţiile sunt vizibile pe 3/4.
BCS < 2,00 - articulaţiile coxo-femurale sunt proeminente şi linia superioară din zona
lombară are aspect de dinţi de fierăstrău.
La tineret condiţia de reproducţie se caracterizează prin: vioiciune, stare de întreţinere
mijlocie la tineretul femel şi bună la tăuraşi, cu apetit bun, prin exterior corect şi proporţional,
prin dezvoltare somatică şi fiziologică în raport cu vârsta şi specificul rasei şi apariţia timpurie a
pubertăţii.
Tineretul taurin femel de reproducţie trebuie apreciat de cel puţin trei ori înainte de fătare:
- La vârsta de 6 luni, pentru a ne asigura că se încadrează în programul de creştere
planificat (nu sunt prea slabe sau prea grase). Atât starea de îngrăşare cât şi starea de extenuare
fiziologică în această perioadă de vârstă influenţează negativ dezvoltarea glandei mamare.
- În momentul introducerii la reproducţie, pentru a evita eşecul instalării gestaţiei.
- Cu două luni înainte de fătare, pentru a avea posibilitatea adaptării programului de
furajare, astfel încât să evităm fătările distocice şi tulburările metabolice care însoţesc parturiţia.

5.2.6.2. Tehnica aprecierii condiţiei corporale la tineretul taurin femel
din rasele de lapte de tip Holstein-Friză

Noul născut va avea o condiţie corporală notată cu nota 2, ceea ce înseamnă că va avea o
anumită acoperire ale apofizelor spinoase, dar şoldurile, ischiile şi apofizele laterale sunt
proeminente. Se poate constata şi o depresiune între şolduri şi ischii, precum şi o fosă ischio-
rectală proeminentă.
La vârsta de 6 luni viţeaua de reproducţie va avea nota 3 pentru condiţia corporală.
Şoldurile şi ischiile sunt rotunjite şi netede. Se poate observa o depresiune moderată între şolduri
şi o depresiune între şolduri şi ischii.
La vârsta de 12 luni viţeaua de reproducţie are nota 3,25, prezentând o acoperire
subcutanată adecvată în zona apofizelor spinoase, precum şi între şolduri şi ischii. La această
vârstă nu este de dorit o notă mai mare de 4, care indică o raţie prea bogată în energie.
La vârsta de 15 luni viţeaua de reproducţie are nota 3,5, prezentând o îmbrăcare în
musculatură în zona apofizelor spinoase şi o uşoară depresiune între şolduri şi ischii. Vertebrele
nu sunt proeminente iar şoldurile şi ischiile sunt netede.

83
La vârsta de 24 luni juninca va avea nota 3,75, fiind mai bine îmbrăcată în musculatură.
Şoldurile şi ischiile nu mai sunt evidente, între acestea observându-se o uşoară pantă. Apofizele
spinoase nu mai sunt evidente.

Aplicaţii practice:
- Se vor efectua măsurători corporale şi se vor calcula principalii indici corporali.
- Se vor identifica tipurile constituţionale, tipurile de temperament şi tipurile morfo-
productive, la taurinele din S.D.T.
- Se va aprecia condiţia unor taurine din S.D.T.

84
LUCRAREA 6

TEHNICA APRECIERII CONFORMAŢIEI
CORPORALE LA TAURINE

Scopul lucrării:
- însuşirea metodelor de apreciere a conformaţiei corporale la taurinele de reproducţie.

Aprecierea conformaţiei corporale se efectuează numai la taurinele de reproducţie.
Pe lângă posibilitatea de stabilire şi recunoaştere a caracterelor morfologice specifice
raselor, a stabilirii purităţii de rasă şi a evoluţiei acesteia, aprecierea exteriorului la taurine
permite depistarea şi eliminarea din lotul de reproducţie a animalelor cu defecte şi malformaţii
care influenţează negativ productivitatea şi economicitatea exploatării. Respectiv, permite
aprecierea capacităţii de rezistenţă a animalelor la efortul de producţie şi de adaptare la
tehnologiile de creştere. De asemenea, exteriorul sau unele însuşiri de exterior, se corelează cu
producţiile taurinelor. Astfel, principalii indici ai producţiei de carne se corelează relativ puternic
cu însuşirile de exterior. Deşi între conformaţie şi producţia de lapte nu există relaţii antagoniste,
coeficientul de corelaţie genetică este de cele mai multe ori mic. Producţia de lapte, însă, este în
relaţie strânsă cu însuşirile morfologice şi fiziologice ale ugerului.
Aprecierea exteriorului serveşte şi la stabilirea tipului morfoproductiv al unui animal.
Aprecierea conformaţiei corporale are importanţă şi semnificaţie majoră în evaluarea
aptitudinilor morfoproductive ale taurinelor, constituindu-se în criteriu de selecţie a materialului
de reproducţie. Dar, exteriorul taurinelor nu poate constitui un criteriu exclusiv şi nici decisiv de
selecţie la taurine. Este nevoie ca exteriorul să fie completat cu datele furnizate şi de alte criterii
de selecţie, cum ar fi: producţia de lapte, producţia de carne, fitness (uşurinţa la fătare, intervalul
între fătări, rezistenţa la condiţiile de exploatare) etc.
Bonitarea este operaţiunea tehnică de apreciere complexă a taurinelor pe baza însuşirilor
de exterior, a performanţelor productive proprii, precum şi a performanţelor rudelor, în scopul
stabilirii valorii lor zootehnice. Deci, aprecierea exteriorului face parte din acţiunea de bonitare.
La taurine, aprecierea după exterior se face în fiecare an, toamna (septembrie - octombrie)
la vaci şi primăvara (martie - aprilie) la tauri, precum şi ori de câte ori au loc vânzări-cumpărări
de animale. Aprecierea taurinelor după exterior se efectuează şi cu prilejul expoziţiilor, a
concursurilor sau a licitaţiilor de animale.
În ţara noastră, bonitarea taurinelor este efectuată de către o comisie de bonitare alcătuită
din specialişti, în componenţa căreia intră: Inspectorul zonal de specialitate al Agenţiei Naţionale
de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (ANARZ), şeful serviciului de ameliorare-reproducţie
al Unităţii pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (UARZ), reprezentantul SEMTEST (în
cazul bonitării taurilor de reproducţie), responsabilul pe rasă din cadrul Asociaţiei Generale a
Crescătorilor de Taurine din România (AGCTR) şi, după caz, cadre didactice din învăţământul
superior. Prin ordin al ANARZ, din comisia de bonitare pot face parte şi alţi specialişti recunoscuţi.
În vederea aprecierii exteriorului, fermierul trebuie să ia următoarele măsuri
organizatorice:
- să asigure condiţia de reproducţie la toate animalele supuse bonitării;
- să verifice individualizarea animalelor şi să o refacă dacă este cazul;
- să completeze la zi evidenţele zootehnice: fişa genealogică, registrul de creştere a
tineretului, registrul de însămânţări şi fătări;
- să efectueze măsurătorile de masă la toate animalele care vor fi bonitate;
- să instruiască îngrijitorii asupra modului de prezentare a animalelor în faţa comisiei de
bonitare.
Înaintea bonitării se efectuează un examen clinic sanitar-veterinar, iar animalele bolnave
nu se vor bonita.

85
Aprecierea conformaţiei corporale a taurinelor se face diferenţiat în funcţie de vârstă, sex şi
rasă, astfel:
- vacile ca primipară (obligatoriu) şi ori de câte ori este identificată candidată mamă de
taur;
- tăuraşii când încheie testul performanţelor proprii (12 - 15 luni), iar dacă nu au fost
supuşi testării o singură dată între vârsta de 12 şi 18 luni;
- taurii de reproducţie se apreciază anual până la vârsta de 5 ani, iar cei înscrişi în registrul
genealogic anual până la reformă.
Animalul poate fi examinat legat în adăpost sau afară, dar este preferabil să fie lăsat liber,
în mişcare într-un spaţiu amenajat (padoc, platformă, ring).
În mod obişnuit, aprecierea exteriorului implică mai întâi un examen analitic şi apoi un
examen de sinteză sau de ansamblu. Indiferent de scopul urmărit, este necesar ca aprecierea să se
efectueze în mod sistematic, pentru a cuprinde toate aspectele care interesează.
Examenul de exterior trebuie făcut ţinând seama de vârstă, stare de întreţinere, rasă, tip de
producţie.
Începând cu anii 1980, federaţiile internaţionale ale asociaţiilor de creştere a raselor de
taurine au convenit să adopte un sistem nou de apreciere a conformaţiei corporale, obiectiv şi
modern, pretabil prelucrării computerizate. Sistemul de apreciere după exterior al taurinelor se
numeşte descrierea lineară a caracterelor de exterior.

6.1. DESCRIEREA LINEARĂ A CARACTERELOR
DE EXTERIOR LA VACI

6.1.1. DESCRIEREA LINEARĂ A EXTERIORULUI LA RASA BĂLŢATĂ
ROMÂNEASCĂ - FLECKVIEH - SIMMENTAL

Rasa Bălţată românească se va exploata în viitor pentru producţie mixtă de carne şi lapte.
Aptitudinile pentru carne se vor menţine la un nivel ridicat şi vor avea cea mai mare pondere din
obiectivul de ameliorare al rasei. De asemenea, se vor îmbunătăţi şi caracterele legate de
producţia de lapte.
În aprecierea exteriorului se pune accent pe patru grupe (agregate) de caractere: format
corporal, îmbrăcare în musculatură, uger şi membre, cuprinzând 18 caractere de exterior.
Descrierea lineară constă în acordarea unei note de la 9 la 1 pentru fiecare însuşire, în
general nota 9 descriind exprimarea fenotipică optimă. În general, pentru manifestarea fenotipică
intermediară a caracterului se va acorda nota 5, însă, în cazul unor caractere această notă descrie
exprimarea fenotipică optimă.
În continuare se vor prezenta succint caracterele de exterior care fac obiectul descrierii
lineare la taurinele din rasa Bălţată românească.

Dezvoltare corporală (format corporal)
1. Înălţimea la crupă (HC) se determină prin măsurare. La vacile adulte, pentru valoarea
de 140 cm şi peste se va acorda nota 9, iar pentru valoarea de 130 cm şi sub se va acorda nota 1.
La vacile mame de tauri, indiferent de vârstă şi lactaţie, baremul minim de acceptare pentru acest
caracter este de 135 cm.

2. Lungimea crupei (LC) se măsoară de la punctul şoldurilor la punctul fesei. Valoarea
medie a acestui caracter este de 52-53 cm şi se notează cu 5. Lungimea bună şi foarte bună se
vor nota cu 8 şi respectiv 9 (fig. 6.1).

86

Fig. 6.1. Lungimea crupei la rasa Bălţată românească

3. Lărgimea crupei (LgC) reprezintă distanţa dintre cele două puncte ale şoldurilor.
Valoarea medie este de 52-53 cm, care se notează cu 5. Lărgimea bună se va nota cu 8 şi foarte
bună cu 9 (fig. 6.2). Se va lua în considerare şi lărgimea crupei la ischii şi la articulaţiile coxo-
femurale, care condiţionează uşurinţa la fătare.


Fig. 6.2. Lărgimea crupei la rasa Bălţată românească

4. Adâncimea trunchiului (AT) este distanţa dintre linia superioară a trunchiului şi partea
inferioară a abdomenului, măsurată la nivelul ultimei coaste. O valoare de 76-77 cm se consideră
medie şi se notează cu 5, iar notele 8 şi 9 corespund aprecierilor de adâncime bună şi respectiv
foarte bună (fig. 6.3).


Fig. 6.3. Adâncimea trunchiului la rasa Bălţată românească

5. Unghiul (înclinarea) crupei (UC) sau direcţia mecanică a crupei reprezintă unghiul
pe care îl formează linia care uneşte punctul şoldului cu punctul fesei faţă de orizontală. Crupa
cu direcţie perfect orizontală se notează cu 3. Notei 5 îi corespunde o crupă uşor oblică antero-
posterior, la care înălţimea la ischii este cu 4-5 cm mai mică decât înălţimea la şolduri. De dorit
sunt notele 4 (foarte bună) şi 5 (bună). Extremele biologice se notează cu 1 dacă crupa are o

87
direcţie postero-anterioară şi de sus în jos şi cu 9 dacă crupa este teşită (fig.6.4). Ambele defecte
sunt considerate grave şi se consemnează în fişa de evaluare a exteriorului.

Fig. 6.4. Direcţia mecanică (unghiul, înclinarea) a crupei la rasa Bălţată românească

Musculatura

6. Îmbrăcarea în musculatură (IM) este corelată cel mai puternic cu producţia de carne,
la tipul morfologic mixt de taurine. Se apreciază mai ales gradul de îmbrăcare în musculatură a
coapselor, care împreună cu fesele formează culota, caracterizată prin conţinut ridicat de carne
de calitate superioară (fig. 6.5).


Fig. 6.5. Îmbrăcarea în musculatură la rasa Bălţată românească

Acordarea notelor se va face similar aprecierii pentru carne în sistemul EUROP (tabelul
6.1). La rasa Bălţată românească, având în vedere că este un tip mixt, de carne-lapte, nota 7 va
descrie exprimarea foarte bună a acestui caracter şi nota 6 exprimarea bună.

Tabelul 6.1
Încadrarea în clase comerciale a îmbrăcării în musculatură în sistemul EUROP

Clasa comercială
Nota acordată la
descrierea lineară
Coapsele văzute din spate
E 9 Puternic dezvoltate, descinse, foarte convexe
U+/U 8/7 Bine evidenţiate, convexe
R+/R±/R- 6/5/4 Bine dezvoltate şi cu profil drept
O/O- 3/2 Dezvoltate mediocru şi cu profil concav
P 1 Slab dezvoltate şi cu profil concav

Fundament (Membre)

7. Unghiul jaretului (UJ) se apreciază din lateral. Un unghi normal al jaretului are 150-
155º şi se notează cu 5 (foarte bun) sau 4 (bun). Jaretul deschis se notează cu 1, iar jaretul închis
cu 9 (fig. 6.6).

88

Fig. 6.6. Manifestarea fenotipică a unghiului jaretului la rasa Bălţată românească

8. Aspectul (consistenţa) jaretului (AJ) se apreciază dinapoi (fig. 6.7). Cu 5 se notează
jaretul care nu prezintă o exteriorizare clară a tendoanelor şi vaselor sanguine subcutanate, cu
nota 1 jaretul împăstat, buretos, cu mult ţesut conjunctiv subcutanat şi piele groasă, sub care nu
se pot vedea tendoanele şi articulaţia. Cu nota 9 se apreciază jaretul curat, cu aspect uscăţiv, cu
piele fină şi tendoane bine evidenţiate. Notele dorite pentru acest caracter sunt 9 (foarte bun) şi 8
(bun).


Fig. 6.7. Aprecierea consistenţei jaretului la vacile de rasă Bălţată românească

9. Chişiţe (Cst) se apreciază direcţia falangelor. Chişiţele care au direcţie ce tinde spre
orizontală se notează cu 1, iar când direcţia este aproape verticală se notează cu 9. Preferate sunt
chişiţele puţin oblice şi scurte, cu tendinţă spre direcţia verticală, care se notează cu 7 (foarte
bine) şi cu 6 (bine) (fig. 6.8).

Fig. 6.8. Aprecierea chişiţei la vacile de rasă Bălţată românească

10. Ongloanele (Og) se examinează la membrele posterioare, apreciindu-se înălţimea
cornului onglonului. Media rasei la înălţimea posterioară a onglonului este de 3 cm, ceea ce
corespunde notei 5. Dacă dimensiunea este mai mică de 2 cm se notează cu 1, iar când este mai
mare de 4-5 cm se apreciază cu nota 8 (bună) sau 9 (foarte bună) (fig. 6.9).

89

Fig. 6.9. Aprecierea ongloanelor la vacile de rasă Bălţată românească

Uger
11. Extinderea anterioară a ugerului (EAU) se apreciază prin distanţa de la baza
mameloanelor anterioare până la punctul de unire a ugerului cu partea inferioară a abdomenului.
Extinderea evidentă, până în dreptul ombilicului se apreciază cu nota 9, iar extinderea anterioară
insuficientă, defectuoasă se notează cu 1. Se urmăreşte ca extinderea anterioară a ugerului să fie
cât mai mare şi trecerea spre abdomen să se facă pe nesimţite. Notele 8 (bună) şi 9 (foarte bună)
se corelează favorabil cu adâncimea ugerului şi ligamentul suspensor (fig. 6.10).

Fig. 6.10. Extinderea anterioară a ugerului la vacile de rasă Bălţată românească

12. Înălţimea (prinderea) posterioară a ugerului (IPU) se apreciază dinapoi. Distanţa
medie dintre comisura inferioară a vulvei şi punctul de prindere a ugerului la rasa Bălţată
românească este de 32 cm şi se notează cu 5. Înălţimea posterioară mică, deci o distanţă mare
între punctele menţionate anterior, se apreciază cu nota 1. Înălţimea posterioară mare, care
denotă o distanţă mică între punctele de reper, se apreciază cu note peste 7. Idealul în selecţie
este nota 9 (fig. 6.11).

Fig. 6.11. Prinderea posterioară a ugerului la vacile de rasă Bălţată românească

Atenţie! La animalele cu crupa teşită, distanţa dintre comisura inferioară a vulvei şi
punctul de inserţie a faldurilor ugerului este în mod fals mică, ceea ce în realitate nu favorizează
volumul ugerului.

90
13. Extinderea posterioară a ugerului (EPU) este reprezentată de distanţa dintre baza
mameloanelor posterioare şi locul de ataşare a ugerului în zona ingvinală. O foarte bună
extindere posterioară, manifestată prin prolabarea uşoară a ugerului înapoia feselor se apreciază
cu nota 9. Extinderea posterioară slabă se notează cu 1 (fig. 6.12).

Fig. 6.12. Extinderea posterioară a ugerului la vacile de rasă Bălţată românească

14. Ligamentul suspensor (median) al ugerului (LiS) se apreciază dinapoia vacii,
observând cât de vizibil şi de mult este extins pe înălţimea posterioară a ugerului, faţă de locul de
prindere a acestuia (fig. 6.13). Absenţa completă a evidenţierii ligamentului median se notează
cu 1. Nota 5 se acordă când ligamentul median este vizibil până la jumătatea înălţimii posterioare
a ugerului, iar nota 9 când este vizibil până în apropiere de comisura inferioară a vulvei. În
selecţie este de dorit un ligament median notat cu 8 (foarte bun) şi 7 (bun).

Fig. 6.13. Ligamentul suspensor al ugerului la vacile de rasă Bălţată românească

15. Adâncimea ugerului (AU) se apreciază prin distanţa de la articulaţia jaretului până la
baza mameloanelor. Media rasei, care se apreciază cu nota 5, reprezintă amplasarea bazei
mameloanelor cu 4-5 cm deasupra articulaţiei jaretului. Nota 3 se acordă când baza
mameloanelor se află la nivelul jaretului, iar nota 1 când se află mult sub articulaţia jaretului.
Adâncimea corespunzătoare se notează cu 7 (bună) şi 8 (foarte bună), nota 9 descriind un uger cu
volum mai mic, ceea ce nu este de dorit (fig. 6.14).


Fig. 6.14. Adâncimea ugerului la vacile de rasă Bălţată românească


91
16. Poziţia (plasarea) mameloanelor (PM) se apreciază dinapoia animalului. Orientarea
divergentă (spre înafară) a mameloanelor posterioare se notează cu 1, iar orientarea convergentă
(spre înăuntru) cu nota 9. Nota 5 se acordă când mameloanele sunt orientate vertical şi sunt
paralele între ele. În selecţie sunt preferate mameloanele posterioare uşor convergente, apreciate
cu nota 6 (foarte bună) şi 5 (bună) (fig. 6.15).

Fig. 6.15. Plasarea mameloanelor la vacile de rasă Bălţată românească

17. Lungimea mameloanelor (LMa) se apreciază la mameloanele anterioare, care sunt de
regulă cu 10% mai lungi decât cele posterioare. Media populaţiei este de 5 cm, care se notează cu 5.
Pentru fiecare centimetru în plus sau minus se adaugă sau se scade câte un punct. În selecţie se
preferă mameloanele care primesc nota 5 (foarte bună) sau 4 (bună) pentru acest caracter (fig. 6.16).

Fig. 6.16. Lungimea mameloanelor la vacile de rasă Bălţată românească

18. Grosimea mameloanelor (GM) se apreciază la toate sfârcurile, prin estimarea
diametrului la bază. În selecţia vacilor se preferă o grosime de 2,5 cm, apreciată cu nota 5. Pentru
fiecare 0,2 cm în plus sau în minus se adaugă sau se scade câte un punct (fig. 6. 17).

Fig. 6.17. Grosimea mameloanelor la vacile de rasă Bălţată românească

În sinteză, în tabelul 6.2 se prezintă fişa cu caracterele care se apreciază, cu notele optime
şi principalele defecte la rasa Bălţată românească.



92
Aprecierea exteriorului prin metoda descrierii lineare la vacile din rasa Bălţată românească
se realizează pe baza Fişei individuale de evaluare (tabelul 6.3). Aceasta cuprinde date de
identificare a animalului, date despre momentul şi modul de efectuare a aprecierii, precum şi
toate însuşirile prezentate în tabelul 6.2.

Tabelul 6.2
FIŞĂ DE SINTEZĂ - Rasa Bălţată românească
Grupe de caractere Simbol
Note:
mică – mare
(1....9)
Note optime:
foarte bună – bună
Defecte:
mic (notat cu 1)
mare (notat cu 2)
FORMAT
Înălţime la crupă
Lungimea crupei
Lărgimea crupei
Adâncimea trunchiului
Unghiul crupei

HC
LC
LgC
AT
UC

mică – mare
scurtă – lungă
îngustă – largă
mică – mare
postero-anterior
antero-posterior

9 (>138
cm)
9
7
9
4

8 (137 cm)
8
8
8
5
Crupă scurtă...........
Crupă în acoperiş......
Crupă îngustă.........
Coadă sus prinsă.......
Torace îngust........
Piept de capră........
Piept scobit ..........
Şale moi..............
Spinare de crap......
Spinare înşeuată.........
MUSCULATURA
Îmbrăcare în musculatură

IM

slabă – bună

7

6

FUNDAMENT
Unghiul jaretului
Aspectul jaretului
Chişiţe
Înălţimea posterioară a
ongloanelor

UJ
AJ
Cst
Og

drept – săbiat
plin – uscat
moi – drepte
mică – mare

5
9
7
9

4
8
6
8
Panard ..........
Jarete apropiate......
Membre în O.......
Jaret grosolan........
Ongloane deschise...
Ongloane încălecate....
Chişiţe moi.........
Limax........
UGER
Extinderea anterioară
Înălţimea posterioară
Extinderea posterioară
Ligamentul suspensor
Adâncimea ugerului
Poziţia mameloanelor
Lungimea mameloanelor
anterioare
Grosimea mameloanelor

EAU
IPU
EPU
LiS
AU
PM

LMa
GM

slabă – bună
mică – mare
slabă – bună
absent – evident
adânc – înalt
divergente – convergente

scurte – lungi
subţiri – groase

9
7
9
8
8
6

5
5

8
8
8
7
7
5

4
4
Uger etajat.......
Uger asimetric......
Uger divizat.......
Uger cărnos...........
Sfinctere slabe........
Mameloane apropiate
Mameloane posterioare
depărtate...
Mameloane scurte.....
Mameloane în pâlnie ......
Mameloane ascuţite.....
Mameloane intercalate .....
Mameloane orientate
înainte...............

Pe baza notelor acordate pentru fiecare caracter în fişa individuală de evaluare şi ţinând
seama de defectele observate de evaluator, se stabilesc punctajele parţiale pe grupe de însuşiri,
cu ajutorul tabelului 6.4, în care fiecărei note pe scala 1 la 9 îi corespunde un punctaj. Aceste
punctaje parţiale se vor trece în penultima coloană a fişei individuale de evaluare.

















93
Tabelul 6.3
FIŞĂ INDIVIDUALĂ DE EVALUARE

Rasa: BĂLŢATĂ ROMÂNEASCĂ
CANDIDATĂ MAMĂ DE TAUR (CMT)...........
FIICĂ DE TAUR ÎN TESTARE........................


Proprietar.........................................adresa..............................................................................
Vaca nr. (cod) identificare.................................nume......................data naşterii....................
Tatăl nr. (cod) identificare............................nume.........................cod I.A.............................

Data aprecierii
Expert
evaluator
Data
fătării
Lactaţia
Măsurători corporale
Luna Ziua Ora
HC
(cm)
PT
(cm)
AT
(cm)
Greut. corp
(kg)




Caractere
Apreciere
negativă - pozitivă
ote
acord
ate
(1....9)
Defecte:
- mic (notat cu 1)
- mare (notat cu 2)
Punctaje
parţiale
Punctaje
medii şi
total
FORMAT

Înălţimea la crupă
Lungimea crupei
Lărgimea crupei
Adâncimea trunchiului
Unghiul crupei


mică – mare
scurtă – lungă
îngustă – largă
mică – mare
postero-anterior
antero-posterior
Crupă scurtă.....................
Crupă în acoperiş.............
Crupă îngustă..................
Coadă sus prinsă..............
Torace îngust..................
Piept de capră..................
Piept scobit....................
Şale moi.........................
Spinare de crap...............
Spinare înşeuată...............

MUSCULATURA
Îmbrăcare în musculatură
slabă – bună
FUNDAMENT

Unghiul jaretului
Aspectul jaretului
Chişiţe
Înălţimea posterioară a
ongloanelor


drept – săbiat
plin – uscat
moi – drepte

mică – mare
Panard............................
Jarete apropiate..............
Membre în O.................
Jaret grosolan ................
Ongloane deschise..........
Ongloane încălecate.........
Chişiţe moi....................
Limax.............................

UGER

Extinderea anterioară
Înălţimea posterioară
Extinderea posterioară
Ligamentul suspensor
Adâncimea ugerului
Poziţia mameloanelor
Lungimea mameloanelor
anterioare
Grosimea mameloanelor


slabă – bună
mică – mare
slabă – bună
absent – evident
adânc – înalt
divergente – convergente

scurte – lungi
subţiri – groase
Uger etajat.....................
Uger asimetric...............
Uger divizat...................
Uger cărnos....................
Sfinctere slabe................
Mameloane apropiate......
Mameloane posterioare depărtate....
Mameloane scurte .............
Mameloane în pâlnie........
Mameloane ascuţite........
Mameloane intercalate......
Mameloane orientate înainte..........


Total:



94
Tabelul 6.4
Punctaje şi calificative aferente notelor acordate pentru caracterele de exterior
la rasa Bălţată românească

Caractere
Punctaje şi clase pentru fiecare caracter
Excelent (EX)
99-90pct.
(primipare
max. 88
secundipare
max. 90)
F. bine (FB)
89-85 pct.
Bine plus (B+)
84-80 pct.
Bine
(B)
79-75 pct.
Suficient
(S)
74-65 pct.
Nesatisfăcător
(N)
Sub 65 pct.
FORMAT CORPORAL
1. Înălţimea la crupă
9=90 (>140
cm)
primpare>137
cm
8=87 (139-138
cm)
primpare 134-
133 cm
7=82 (137-136
cm)
primpare 134-
133 cm)
6=77 (135-134
cm)
primpare 132
cm)
5=72 (133 cm)
primpare 131
cm
4=68 (132 cm)
3=65 (131 cm)
2=61 (130 cm)
primpare 128
cm
1=57 (sub 130
cm)
2. Lungimea crupei 9=92 8=88
7=84
6=80
5=76
4=72
3=68
2=64
1=60 şi sub
3. Lărgimea crupei 9=92 8=88
7=84
6=80
5=76
4=72
3=68
2=64
1=60 şi sub
4. Adâncimea trunchiului 9=92 8=88
7=84
6=80
5=76
4=72
3=68
2=64
1=60 şi sub
5. Unghiul crupei 4=91 5=88
6=83
3=83
7=78
8=72
2=70
9=64
1=54 şi sub
MUSCULATURĂ
6. Îmbrăcare în musculatură 7=91
6=89
8=86
5=84
9=77
4=78
3=72
2=66
1=60 şi sub
FUNDAMENT
7. Unghiul jaretului 5=91
4=89
6=86
3=81 7=77
2=71
8=67
1=60
9=55 şi sub
8. Aspectul jaretului 9=91
8=89
7=86
6=82 5=77
4=72
3=66
2=60
1=54 şi sub
9. Chişiţe 7=90 6=88
5=83
8=80
4=77 3=70
2=63
9=64
1=55 şi sub
10. Înălţimea posterioară a
ongloanelor
9=91
8=88
7=85
6=81 5=77
4=73
3=68
2=63
1=57 şi sub
UGER
11. Extinderea anterioară 9=92 8=88
7=84
6=80
5=76
4=72
3=68
2=64
1=60 şi sub
12. Înălţimea posterioară 9=91
8=88
7=85
6=81 5=77
4=73
3=68
2=64
1=59 şi sub
13. Extinderea posterioară 9=92 8=88
7=84
6=80
5=76
4=72
3=68
2=64
1=60 şi sub
14. Ligamentul suspensor 8=91
7=88
9=86
6=83 5=78
4=73
3=68
2=63
1=58 şi sub
15. Adâncimea ugerului 8=91
7=88
9=85
6=83 5=78
4=73
3=68
2=63
1=58 şi sub
16. Poziţia mameloanelor 6=91
5=89
7=86
4=83 8=78
3=74
9=68
2=64
1=54 şi sub
17. Lungimea mameloanelor
anterioare
5=91
4=88
6=87
7=81 3=78
8=74
2=67
9=66
1=56 şi sub
18. Grosimea mameloanelor 5=91
4=86
6=88
7=81 3=75 8=73
9=64
2=63
1=50 şi sub

În ultima coloană a fişei individuale de evaluare se va trece media punctajelor parţiale pe
fiecare agregat de însuşiri. La rubrica Total de pe ultimul rând al fişei de evaluare se va trece
media rotunjită a punctajelor medii de la cele patru agregate de caractere. Numărul maxim de
puncte pe care îl poate obţine un animal la aprecierea exteriorului este 100. Pe baza acestui
punctaj total se va încadra animalul într-o clasă parţială după conformaţie corporală, conform
tabelului 6.5.


95
Tabelul 6.5
Cerinţe minime de încadrare în clasele parţiale după conformaţie corporală

Puncte obţinute la aprecierea
exteriorului
Clasa
99-90 EX = Excelent (Excellent)
89-85 FB = Foarte bine (Very good)
84-80 B+ = Bine plus (Good plus)
79-75 B = Bine (Good)
74-65 S = Satisfăcător (Fair)
sub 65 R = Nesatisfăcător (Poor)

Vacile la prima şi la a doua fătare pot primi cel mult 88 şi respectiv 90 de puncte. Numai
vacile cu trei şi mai multe fătări pot depăşi la aprecierea exteriorului 90 de puncte.
Pentru a putea fi clasificate cu calificativul EX, vacile trebuie să aibă o medie de cel puţin
80 de puncte la fiecare grupă (agregat) de caractere.
Vacile din rasa Pinzgau de Transilvania se apreciază prin descriere lineară după criteriile şi
pe baza fişei individuale de evaluare prezentate la rasa Bălţată românească.


96
Exemplu de lucru: Să se aprecieze exteriorul unei vaci de rasă Bălţată românească prin
metoda descrierii liniare, conform fişei de evaluare din tabelul 6.6.

Tabelul 6.6
FIŞĂ INDIVIDUALĂ DE EVALUARE


Rasa: BĂLŢATĂ ROMÂNEASCĂ
CANDIDATĂ MAMĂ DE TAUR (CMT)...........
FIICĂ DE TAUR ÎN TESTARE..........X..............


Proprietar...........S.D.T..........adresa.............Calea Aradului 119..........................................
Vaca nr. (cod) identificare..RO015525300561....nume........................data naşterii.....18/03/2001............
Tatăl nr. (cod) identificare..................................nume..............................cod I.A...........50628.............


Data aprecierii
Expert
evaluator
Data
fătării
Lactaţia
Măsurători corporale
Luna Ziua Ora
HC
(cm)
PT
(cm)
AT
(cm)
Greut. corp
(kg)
136 630



Caractere
Apreciere
negativă – pozitivă
Note
acordate
(1....9)
Defecte: mic (notat cu 1)
mare (notat cu 2)
Punctaje
parţiale
Punctaje
medii şi
total
FORMAT

Înălţimea la crupă
Lungimea crupei
Lărgimea crupei
Adâncimea trunchiului
Unghiul crupei


mică – mare
scurtă – lungă
îngustă – largă
mică – mare
postero-anterior
antero-posterior


8
7
8
8
5
Crupă scurtă.....................
Crupă în acoperiş.............
Crupă îngustă..................
Coadă sus prinsă..............
Torace îngust..................
Piept de capră..................
Piept scobit....................
Şale moi...........(1)..............
Spinare de crap...............
Spinare înşeuată...............


87
84
88
88
88
87,00
MUSCULATURA
Îmbrăcare în musculatură

slabă – bună

8

86
86,00
FUNDAMENT

Unghiul jaretului
Aspectul jaretului
Chişiţe
Înălţimea posterioară a
ongloanelor


drept – săbiat
plin – uscat
moi – drepte
mică – mare


4
8
5
6
Panard............................
Jarete apropiate..............
Membre în O.................
Ongloane deschise..........
Ongloane încălecate.........
Chişiţe moi....................
Limax...............(1)..............


89
89
83
81
85,50
UGER

Extinderea anterioară
Înălţimea posterioară
Extinderea posterioară
Ligamentul suspensor
Adâncimea ugerului
Poziţia mameloanelor
Lungimea mameloanelor
anterioare
Grosimea mameloanelor


slabă – bună
mică – mare
slabă – bună
absent – evident
adânc – înalt
divergente-convergente
scurte – lungi
subţiri – groase


8
8
6
8
7
4

4
2
Uger etajat.....................
Uger asimetric...............
Uger divizat...................
Uger cărnos....................
Sfinctere slabe......(2)..........
Mameloane apropiate......
Mameloane posterioare depărtate....
Mameloane în pâlnie........
Mameloane ascuţite........
Mameloane intercalate......
Mameloane orientate înainte..........


88
88
80
91
88
83

88
63
83,63
Total: 85,53 ~ 86 ÷ FB






97
6.1.2. DESCRIEREA LINEARĂ A EXTERIORULUI
LA RASA BRUNĂ – BRAUNVIEH

Rasa Brună va fi o rasă de producţie mixtă, pentru lapte şi carne, cu tendinţa de includere
în categoria raselor specializate pentru producţia de lapte.
În descrierea lineară a exteriorului sunt incluse 16 caractere, apreciate prin note de la 1 la
9, plus înălţimea la grebăn care se determină prin măsurare. Notele 1 şi 9 reprezintă limitele
extreme, iar nota 5 manifestarea intermediară pentru majoritatea caracterelor, cu excepţia unor
caractere pentru care aceasta reprezintă optimul.
Cele 17 însuşiri de exterior sunt grupate în următoarele agregate de însuşiri: format
corporal, fundament, uger şi musculatură.

Formatul corporal (dezvoltarea corporală)

1. Înălţimea la grebăn sau talia (HG). Se urmăreşte ca obiectiv al ameliorării ridicarea
taliei la cel puţin 136 cm, ceea ce se notează cu 8 (bună), iar talia egală sau peste 137 cm se
notează cu 9 (foarte bună).
2. Lărgimea crupei la ischii (LgC) reprezintă distanţa dintre cele două puncte ale feselor. În
selecţie se urmăreşte o lărgime a crupei echivalentă notelor 7 (foarte bună) sau 6 (bună). Media
este notată cu 5. Cu note mici (1-3) se notează crupa foarte îngustă la ischii (fig. 6.18).

Fig. 6.18. Lărgimea crupei la vacile de rasă Brună

3. Adâncimea trunchiului (AT) se apreciază în dreptul ultimei coaste prin distanţa dintre
linia superioară a trunchiului şi partea inferioară a abdomenului. Adâncimea trunchiului cât mai
mare se notează cu 9 (foarte bună) sau 8 (bună), faţă de nota 5 aferentă mediei populaţiei (fig.
6.19).


Fig. 6.19. Adâncimea trunchiului la vacile de rasă Brună

4. Linia superioară a corpului (LS). Se notează cu 1 spinarea şi şalele lăsate sau moi şi
cu nota 9 spinarea şi şalele convexe (de crap). Obiectivul selecţiei îl reprezintă spinarea şi şalele
uşor descendente (oblice) antero-posterior căruia îi corespund notele 7 şi 6 (fig. 6.20).

98

Fig. 6.20. Manifestarea fenotipică a liniei superioare a trunchiului la vacile de rasă Brună

5. Unghiul (înclinarea) crupei (UC). Ca şi la rasa Bălţată românească, direcţia mecanică a
crupei perfect orizontală se notează cu 3, iar notei 5 îi corespunde o crupă uşor oblică antero-
posterior şi de sus în jos, la care înălţimea la şolduri este cu cca. 4 cm mai mare decât înălţimea
la ischii. În selecţie sunt dorite notele 4 (foarte bună) şi 5 (bună). Nota 1 descrie o crupă puternic
ascendentă antero-posterior, iar nota 9 crupa teşită (fig. 6.21).

Fig. 6.21. Aprecierea direcţiei mecanice a crupei la vacile de rasă Brună

Musculatura
6. Îmbrăcarea în musculatură (IM). Ca şi la rasa Bălţată românească, în aprecierea
musculaturii se foloseşte ca reper îmbrăcarea în musculatură a coapselor, privind vaca dinapoi.
Potrivit sistemului EUROP (vezi tabelul 6.1), notele pentru îmbrăcarea în musculatură se
acordă astfel (fig. 6.22):
- nota 9, când coapsele sunt puternic dezvoltate, descinse şi foarte convexe (clasa
comercială E, nedorită la rasa Brună)
- nota 1, când coapsele au profil foarte concav, sunt slab dezvoltate şi lipsite de
musculatură (clasa comercială P);
- notele 5 (foarte bună) şi 4, 6 (bună) când coapsele au profil uşor concav sau drept şi sunt
bine dezvoltate (clasa comercială R).


Fig. 6.22. Aprecierea îmbrăcării în musculatură la vacile de rasă Brună

99
Fundament
7. Unghiul jaretului (UJ). Se acordă nota 5 (foarte bună) sau 4 (bună) când unghiul
jaretului este de 150-155º, nota 1 când unghiul jaretului este mult deschis (picior de elefant) şi
nota 9 când unghiul jaretului este foarte închis (membre săbiate) (fig. 6.23).

Fig. 6.23. Notarea unghiului jaretului la vacile de rasă Brună

8. Aspectul (consistenţa) jaretului (AJ). Jaretul împăstat cu mult ţesut conjunctiv şi piele
groasă este notat cu 1, iar jaretul fin, uscăţiv cu tendoane şi articulaţie evidentă se notează cu 8
(foarte bun) şi 7 sau 9 (bun) (fig. 6.24).

Fig. 6.24. Aspectul jaretului la vacile de rasă Brună

9. Chişiţele (Cst). Chişiţa moale, orizontală care determină călcătura de urs se notează cu
1, iar chişiţa verticală care determină călcătura în pensă se apreciază cu nota 9. În selecţie se
promovează chişiţele uşor oblice, notate cu 7 (foarte bine) sau 6 (bine) (fig. 6.25).


Fig. 6.25. Aspecte ale chişiţei la vacile de rasă Brună

10. Ongloanele (Og) se examinează prin aprecierea înălţimii posterioare a cornului
ongloanelor de la membrelor posterioare. Acesta trebuie să măsoare 3 cm, care reprezintă media
rasei şi se notează cu 5. Ongloanele joase (înălţimea posterioară mică) se notează cu 1, iar
ongloanele înalte (70-80% din înălţimea anterioară) se apreciază cu nota 8 (bună) sau 9 (foarte
bună) (fig. 6.26).

100

Fig. 6.26. Aprecierea ongloanelor la vacile de rasă Brună

Uger

11. Extinderea anterioară a ugerului (EAU). O slabă extindere anterioară a ugerului se
apreciază cu nota 1, iar una foarte evidentă cu nota 9. Se consideră că aprecierea acestei însuşiri
este utilă numai în cazul unei adâncimi medii a corpului mamar, un uger insuficient dezvoltat
poate apărea în mod fals ca având o bună extindere anterioară (fig. 6.27).


Fig. 6.27. Aprecierea extinderii anterioare a ugerului la vacile de rasă Brună

12. Lărgimea posterioară a ugerului (LgPU) este reprezentată de distanţa dintre cele
două falduri externe ale ugerului. La primiparele din rasa Brună, se consideră normală o lărgime
de 14 cm, notată cu 5. Nota 1 descrie o lărgime foarte mică, iar nota 9 descrie o lărgime foarte
mare, notele intermediare având sens progresiv (fig.6.28).


Fig. 6.28. Aprecierea lărgimii posterioare a ugerului la vacile de rasă Brună

13. Înălţimea (prinderea) posterioară a ugerului (IPU). La primiparele din rasa Brună
distanţa dintre comisura inferioară a vulvei şi punctul de prindere a ugerului în partea posterioară
este de 30-32 cm şi se notează cu 5. Cu cât această distanţă este mai mică, deci ugerul se prinde
mai sus în partea posterioară, cu atât nota care se acordă va fi mai mare şi invers(fig. 6.29).

101

Fig. 6.29. Aprecierea înălţimii posterioare a ugerului la vacile de rasă Brună

14. Ligamentul suspensor al ugerului (LiS). Se acordă nota 5 când ligamentul median
este vizibil până în treimea inferioară a părţii posterioare a ugerului, divizarea corpului mamar
este bine conturată, iar mameloanele sunt paralele. Nota 1 se acordă când ligamentul median este
invizibil (absent) iar mameloanele posterioare au poziţie puternic divergentă. Nota 9 se acordă
când ligamentul median este evident până în apropierea comisurii inferioare a vulvei, iar
mameloanele posterioare sunt convergente. În selecţia primiparelor este considerat optim un
ligament suspensor apreciat cu notele 8 (foarte bun) şi 7 (bun), suficient de puternic pentru a
susţine ugerul în lactaţiile următoare (fig. 6.30).

Fig. 6.30. Aprecierea ligamentului suspensor al ugerului la vacile de rasă Brună

15. Adâncimea ugerului (AU). La primipare se acordă nota 5 când distanţa dintre nivelul
articulaţiei jaretului şi partea inferioară a ugerului este de cca. 12 cm (media rasei). Când baza
ugerului se găseşte la acelaşi nivel cu articulaţia jaretului se acordă nota 3. Nota 1 se dă ugerului
atârnând, a cărui bază se află cu mult sub nivelul articulaţiei jaretului (fig. 6.31).


Fig. 6.31. Aprecierea adâncimii ugerului la vacile de rasă Brună

16. Poziţia (plasarea) mameloanelor (PM). Mameloanele cu direcţie verticală şi paralele
între ele se apreciază cu nota 5 (foarte bună) sau 6 (bună), cele puternic divergente cu nota 1, iar
cele foarte convergente cu nota 9 (fig. 6. 32).

102

Fig. 6.32. Aprecierea direcţiei (poziţiei) mameloanelor la vacile de rasă Brună

17. Lungimea mameloanelor (LM). Se notează cu 5 lungimea mameloanelor de 6 cm, cu
nota 1 mameloanele scurte, cu lungimea egală sau mai mică de 2 cm şi cu note cuprinse între 6 şi
9 mameloanele mai lungi de 6 cm, considerându-se un punct pentru fiecare centimetru în plus. În
selecţie, la primipare, se urmăreşte ca lungimea mameloanelor să fie de 5-6 cm, apreciate cu nota
5 (foarte bună) sau 4 (bună) (fig. 6.33).

Fig. 6.33. Aprecierea lungimii mameloanelor la vacile de rasă Brună

În sinteză, în tabelul 6.7 se prezintă fişa cu caracterele care se apreciază, cu notele optime
şi principalele defecte, la rasa Brună.
Aprecierea exteriorului prin metoda descrierii lineare la vacile din rasa Brună se realizează
pe baza Fişei individuale de evaluare (tabelul 6.8). Aceasta cuprinde date de identificare a
animalului, date despre momentul şi modul de efectuare a aprecierii, precum şi toate însuşirile
prezentate în tabelul 6.7.



















103
Tabelul 6.7
FIŞĂ DE SINTEZĂ - Rasa Brună
Grupe de caractere Simbol
Note:
mică – mare
(1....9)
Note optime:
foarte bună – bună
Defecte:
mic (notat cu 1)
mare (notat cu 2)
FORMAT
Înălţime la grebăn
Lărgimea crupei
Adâncimea trunchiului
Linia superioară a corpului
Unghiul crupei

HG
LgC
AT
LS
UC

mică – mare
îngustă – largă
mică – mare
concavă – convexă
postero-anterior
antero-posterior

9 (>137 cm)
7
9
7
4

8 (136 cm)
6
8
6
5
Crupă scurtă...........
Crupă în acoperiş......
Crupă îngustă.........
Coadă sus prinsă.......
Torace îngust........
Piept de capră........
Piept scobit..........
Şale moi..............
Spinare de crap......
Spinare înşeuată.........
MUSCULATURA
Îmbrăcare în musculatură
IM slabă – bună 5 6, 4
FUNDAMENT
Unghiul jaretului
Aspectul jaretului
Chişiţe
Înălţimea posterioară a
ngloanelor

UJ
AJ
Cst
Og

drept – săbiat
plin – uscat
moi – drepte
mică – mare

5
8
7
9

4
9, 7
6
8
Panard..........
Jarete apropiate......
Membre în O.......
Jaret grosolan........
Ongloane deschise...
Ongloane încălecate....
Chişiţe moi.........
Limax........
UGER
Extinderea anterioară
Lărgimea posterioară
Înălţimea posterioară
Ligamentul suspensor
Adâncimea ugerului
Poziţia mameloanelor
Lungimea mameloanelor

EAU
LgPU
IPU
LiS
AU
PM
LMa

slabă – bună
slabă – bună
mică – mare
absent – evident
adânc – înalt
divergente – convergente
scurte – lungi

9
9
9
8
8
5
5

8
8
8
7
7
6
4
Uger etajat.......
Uger asimetric......
Uger divizat.......
Uger cărnos...........
Sfinctere slabe........
Mameloane apropiate
Mameloane posterioare
depărtate....................
Mameloane scurte.....
Mameloane în pâlnie.........
Mameloane ascuţite...........
Mameloane intercalate..............
Mameloane orientate înainte.....























104

Tabelul 6.8
FIŞĂ INDIVIDUALĂ DE EVALUARE

Rasa: BRUNĂ
CANDIDATĂ MAMĂ DE TAUR (CMT)...........
FIICĂ DE TAUR ÎN TESTARE........................

Proprietar...........................................adresa.............................................................................
Vaca nr. (cod) identificare...........................nume............................data naşterii.....................
Tatăl nr. (cod) identificare............. ........................nume.........................cod I.A....................

Data aprecierii
Expert
evaluator
Data
fătării
Lactaţia
Măsurători corporale
Luna Ziua Ora
HC
(cm)
PT
(cm)
AT
(cm)
Greut. corp
(kg)


Caractere
Apreciere
negativă – pozitivă
Note
acordate
(1....9)
Defecte: mic (notat cu 1)
mare (notat cu 2)
Punctaje
parţiale
Punctaje
medii şi
total
FORMAT

Înălţimea la grebăn
Lărgimea crupei
Adâncimea trunchiului
Linia superioară a corpului
Unghiul crupei
mică – mare
îngustă – largă
mică – mare
concavă – convexă
postero-anterior
antero-posterior
Crupă scurtă.....................
Crupă în acoperiş.............
Crupă îngustă..................
Coadă sus prinsă..............
Torace îngust..................
Piept de capră..................
Piept scobit....................
Şale moi.........................
Spinare de crap...............
Spinare înşeuată...............

MUSCULATURA
Îmbrăcare în musculatură

slabă – bună

FUNDAMENT

Unghiul jaretului
Aspectul jaretului
Chişiţe
Înălţimea posterioară a ongloanelor

drept – săbiat
plin – uscat
moi – drepte
mică – mare
Panard............................
Jarete apropiate..............
Membre în O.................
Ongloane deschise..........
Ongloane încălecate.........
Chişiţe moi....................
Limax.............................

UGER

Extinderea anterioară
Lărgimea posterioară
Înălţimea posterioară
Ligamentul suspensor
Adâncimea ugerului
Poziţia mameloanelor
Lungimea mameloanelor
slabă – bună
slabă – bună
mică – mare
absent – evident
adânc – înalt
divergente - convergente
scurte – lungi
Uger etajat.....................
Uger asimetric...............
Uger divizat...................
Uger cărnos....................
Sfinctere slabe................
Mameloane apropiate......
Mameloane post. depărtate .....
Mameloane în pâlnie........
Mameloane ascuţite........
Mameloane intercalate......
Mameloane orientate înainte....


Total:

Pe baza notelor acordate pentru fiecare caracter în fişa individuală de evaluare şi ţinând
seama de defectele observate de evaluator, se stabilesc punctajele parţiale pe grupe de însuşiri,
cu ajutorul tabelului 6.9, în care fiecărei note pe scala 1 la 9 îi corespunde un punctaj. Aceste
punctaje parţiale se vor trece în penultima coloană a fişei individuale de evaluare.




105
Tabelul 6.9
Punctaje şi calificative aferente notelor acordate pentru caracterele de exterior
la rasa Brună

Caractere
Punctaje şi clase pentru fiecare caracter
Excelent
(EX)
99-90pct.
(primipare
max. 88
secundipare
max. 90)
F. bine
(FB)
89-85 pct.
Bine plus
(B+)
84-80 pct.
Bine
(B)
79-75 pct.
Suficient
(S)
74-65 pct.
Nesatisfăcător
(N)
Sub 65 pct.
FORMAT CORPORAL
1. Înălţimea la grebăn
9=90 (>137 cm
adulte*)
8=87 (136-
135 cm)
7=84
(134 cm)
6=81
(133 cm)
5=77
(132 cm)
4=73
(131 cm)
3=69
(130 cm)
2=64 (129 cm)
1=60 şi sub
(128 cm şi sub)
2. Lărgimea crupei 7=91
6=89
8=86
5=83
9=78
4=75
3=67
2=58
1=50 şi sub
3. Adâncimea trunchiului 9=92 8=88
7=84
6=80
5=76
4=72
3=68
2=64
1=60 şi sub
4. Linia superioară a corpului
7=90
6=91
5=86 4=80 8=75
2=65
3=73
9=58
1=55 şi sub
5. Unghiul crupei
4=91
5=90
6=86
3=85
7=78
8=66
2=72
1=54
9=52 şi sub
MUSCULATURĂ
6. Îmbrăcare în musculatură 5=91
4=87
6=85

7=77
3=78
9=72
2 şi 8=68
9=59
1=58 şi sub
FUNDAMENT
7. Unghiul jaretului 5=91
4=89
6=86
3=81 7=77
2=71
8=67
1=60
9=55 şi sub
8. Aspectul jaretului 8=91
7=89
6=86
9=88
5=82 4=77
3=72
2=66
1=59 şi sub
9. Chişiţe 7=90 6=88
5=83
8=80
4=77 3=70
9=64
2=63
1=55 şi sub
10. Înălţimea posterioară a ongloanelor 9=91
8=88
7=85
6=81 5=77
4=73
3=68
2=63
1=57 şi sub
UGER
11. Extinderea anterioară 9=92
8=89
7=85
6=81 5=77
4=73
3=69
2=65
1=60 şi sub
12. Lărgimea posterioară 9=92 8=88
7=84
6=80
5=76
4=72
3=68
2=64
1=60 şi sub
13. Înălţimea posterioară 9=92 8=88
7=84
6=80
5=76
4=72
3=68
2=64
1=60 şi sub
14. Ligamentul suspensor 8=91
7=89
9=85
6=84 5=79
4=74
3=68
2=62
1=55 şi sub
15. Adâncimea ugerului 8=91
7=89
6=85
9=85
5=80 4=75
3=70
2=65
1=60 şi sub
16. Poziţia mameloanelor 5=90
6=88
4=87
7=81 3=77 8=72
2=64
9=62
1=50 şi sub
17. Lungimea mameloanelor 5=91
4=89
6=85
3=80 7=78
8=70
2=68
9=62
1=55 şi sub
* La primipare = 1 cm mai mică decât la adulte

În ultima coloană a fişei de evaluare se va trece media punctajelor parţiale pe fiecare
agregat de însuşiri. La rubrica Total de pe ultimul rând al fişei de evaluare se va trece media
rotunjită a punctajelor medii de la cele patru agregate de caractere. Numărul maxim de puncte pe
care îl poate obţine un animal la aprecierea exteriorului este 100. Pe baza acestui punctaj total se
va încadra animalul într-o clasă parţială după conformaţie corporală, conform tabelului 6.5.




106
Exemplu de lucru: Să se aprecieze exteriorul unei vaci de rasă Brună prin metoda descrierii
liniare, conform fişei de evaluare din tabelul 6.10.





Tabelul 6.10
FIŞĂ INDIVIDUALĂ DE EVALUARE

Rasa: BRUNĂ
CANDIDATĂ MAMĂ DE TAUR (CMT)...........
FIICĂ DE TAUR ÎN TESTARE.......X.................

Proprietar........S.D.T...adresa...........Calea Aradului 119..............................
Vaca nr. (cod) identificare....RO15525300504...nume....................data naşterii..24/05/2001
Tatăl nr. (cod) identificare...................nume....................cod I.A........................................

Data aprecierii
Expert
evaluator
Data
fătării
Lactaţia
Măsurători corporale
Luna Ziua Ora
HG
(cm)
PT
(cm)
AT
(cm)
Greut. corp
(kg)
135 603

Caractere
Apreciere
negativă – pozitivă
Note
acordat
e
(1....9)
Defecte: mic (notat cu 1)
mare (notat cu 2)
Punctaje
parţiale
Punctaje
medii şi
total
FORMAT

Înălţimea la grebăn
Lărgimea crupei
Adâncimea trunchiului
Linia superioară a corpului
Unghiul crupei


mică – mare
îngustă – largă
mică – mare
concavă – convexă
postero-anterior
antero-posterior


8
5
7
4


8
Crupă scurtă.....................
Crupă în acoperiş.............
Crupă îngustă..................
Coadă sus prinsă..............
Torace îngust..................
Piept de capră..................
Piept scobit....................
Şale moi.........................
Spinare de crap...............
Spinare înşeuată.....(1)..........


87
83
84
80


66
80,00
MUSCULATURA
Îmbrăcare în musculatură

slabă – bună

8

68
68,00
FUNDAMENT

Unghiul jaretului
Aspectul jaretului
Chişiţe
Înălţimea posterioară a
ongloanelor


drept – săbiat
plin – uscat
moi – drepte

mică – mare


7
5
2
3
Panard............................
Jarete apropiate..............
Membre în O.................
Ongloane deschise..........
Ongloane încălecate.........
Chişiţe moi.........(2)...........
Limax.............................


77
82
63
68
72,50
UGER

Extinderea anterioară
Lărgimea posterioară
Înălţimea posterioară
Ligamentul suspensor
Adâncimea ugerului
Poziţia mameloanelor
Lungimea mameloanelor


slabă – bună
slabă – bună
mică – mare
absent – evident
adânc – înalt
divergente – convergente
scurte – lungi


6
4
5
3
4
9

8
Uger etajat.....................
Uger asimetric...............
Uger divizat...................
Uger cărnos....................
Sfinctere slabe......(2)..........
Mameloane apropiate...(1)...
Mameloane posterioare depărtate....
Mameloane în pâlnie........
Mameloane ascuţite........
Mameloane intercalate......
Mameloane orientate înainte..(1)....


81
72
76
68
75
62

70
72,00

Total: 73,13 ~ 73 ÷ S






107
6.1.3. DESCRIEREA LINEARĂ A EXTERIORULUI LA RASA BĂLŢATĂ CU
NEGRU ROMÂNEASCĂ - HOLSTEIN-FRIZĂ

Sistemul de apreciere şi clasificare prin descriere lineară la rasa Bălţată cu negru
românească cuprinde 16 caractere, structurate în 4 grupe (agregate) de însuşiri, având ponderi
diferite în ansamblul exteriorului, şi anume: tipul morfologic specific producţiei de lapte (tip
lapte) cu pondere de 15%, dezvoltare (format) corporală cu 20%, membre (fundament) cu 25% şi
uger cu 40%.

TIP LAPTE
1. Caracterele specifice producţiei de lapte (CPL) se referă la extremităţile osoase ale
grebănului, liniei superioare, şoldului şi sacrumului, precum şi la forma gâtului şi expresia
capului. Nota 5 se acordă în cazul în care grebănul este evident şi puţin îmbrăcat în musculatură,
linia superioară prezintă apofize spinoase evidente, iar extremităţile osoase ale şoldurilor şi
sacrumului sunt bine evidenţiate. Nota 9 se acordă în cazul în care vaca are aspect uscăţiv, cu
grebăn ascuţit, apofize spinoase şi extremităţi osoase al şoldurilor şi sacrumului foarte puternic
evidenţiate, iar gâtul foarte subţire, lung şi fin. Nota 1 se acordă animalelor cu aspect brevimorf,
bine îmbrăcate în musculatură şi cu extremităţile osoase rotunjite. În selecţie se preferă
primiparele care sunt apreciate cu nota 7 sau 8 (fig. 6.34).

Fig. 6.34. Manifestarea fenotipică a descrierii liniare a aptitudinilor pentru
producţia de lapte la rasa Holstein-Friză

DEZVOLTARE CORPORALĂ (FORMAT CORPORAL)

2. Înălţimea la crupă (HC). La rasa Bălţată cu negru românească se are în vedere
ridicarea înălţimii la crupă la valoarea de 141 cm (în medie cu 3 cm în două generaţii). Faţă de
înălţimea de 140 cm, considerată în prezent ca bună şi notată cu 7, se vor face ajustările necesare
în raport cu vârsta vacii, pentru fiecare 2 cm în plus sau în minus adăugându-se sau scăzându-se
câte un punct (fig. 6. 35).

Fig. 6.35. Determinarea înălţimii la crupă la vacile de rasă Holstein-Friză

108
3. Adâncimea trunchiului (AT). Cu 9 se notează adâncimea mare (trunchi foarte descins,
capacitate de ingestie ridicată, robusteţe) şi cu 1 se notează adâncime foarte mică (trunchi puţin
dezvoltat) (fig. 6.36).


Fig. 6.36. Adâncimea trunchiului la vacile de rasă Holstein-Friză

4. Lărgimea pieptului (LgP). În selecţie se urmăreşte un piept foarte larg apreciat cu nota
9. Vacile cu pieptul foarte strâmt se notează cu 1 (fig. 6.37).


Fig. 6.37. Lărgimea pieptului la vacile de rasă Holstein-Friză

5. Lărgimea crupei (LgC) este dată de distanţa dintre cele două puncte ale ischiilor. O
crupă foarte largă, cu distanţa între ischii de peste 19 cm (o palmă întinsă) se notează cu 9, iar o
crupă foarte îngustă se apreciază cu nota 1 (fig. 6.38).

Fig. 6.38. Modul de apreciere a lărgimii crupei la vacile de rasă Holstein-Friză

6. Unghiul (înclinarea) crupei (UC). O direcţie mecanică perfect orizontală se apreciază
cu nota 3. Pentru crupa uşor oblică antero-posterior şi de sus în jos, la care diferenţa de înălţime
dintre ischii şi şolduri este de 3 cm (grosimea a trei degete) se acordă nota 5. Crupa teşită se
apreciază cu nota 9 şi crupa oblică postero-anterior cu nota 1 (fig. 6.39).

109

Fig. 6.39. Unghiul crupei la vacile de rasă Holstein-Friză

FUNDAMENT (MEMBRE)

7. Unghiul jaretului (UJ) normal, de 150-155° se apreciază cu nota 5 (foarte bun) sau 4
(bun). Pentru jaretul deschis se acordă nota 1, iar pentru jaretul foarte închis nota 9 (fig. 6.40).


Fig. 6.40. Unghiul jaretului la vacile de rasă Holstein-Friză

8. Aspectul (consistenţa) jaretului (AJ). Manifestările fenotipice pentru acest caracter pot
varia de la un jaret foarte împăstat apreciat cu nota 1, până la unul foarte fin, cu tendoane şi
articulaţie evidente, notat cu 9. În selecţie sunt preferate vacile cu jaret fin, dar suficient de
rezistent, care se apreciază cu notele 7-8 (fig. 6.41).


Fig. 6.41. Aspectul (consistenţa) jaretului la vacile de rasă Holstein-Friză

9. Ongloanele (Og) se examinează la membrele posterioare, apreciindu-se înălţimea
cornului la partea posterioară. Înălţimea medie de 2,5 cm corespunde notei 5. Nota 1 se acordă
pentru ongloanele foarte joase şi nota 9 pentru ongloanele înalte, care pot ajunge până la 80% din
înălţimea anterioară a cornului. În selecţie se preferă vacile care au primit pentru acest caracter
nota 8 (fig. 6.42).

110

Fig. 6.42. Aprecierea ongloanelor la vacile de rasă Holstein-Friză

10. Aplombul membrelor posterioare (AMP) influenţează durata de exploatare a vacilor
în condiţii tehnologice intensive. Aplombul corect, care se apreciază cu nota 9, se consideră
atunci când membrele posterioare sunt paralele între ele, distanţa dintre jarete fiind egală cu cea
dintre ongloane. Se acordă notele 1 şi 2 în cazul jaretelor foarte mult apropiate (coate de vacă sau
membre în X) şi notele 5 şi 6 când membrele posterioare au jaretele uşor apropiate (fig. 6.43).


Fig. 6.43. Aplombul membrelor posterioare la vacile de rasă Holstein-Friză

Uger
11. Extinderea anterioară a ugerului (EAU) este definită ca fiind unghiul format de
partea anterioară a ugerului şi linia inferioară a abdomenului. Extinderea anterioară foarte bună,
până în apropierea ombilicului, corespunzătoare unui unghi de 160-180° se apreciază cu nota 9.
Extinderea slabă, care se realizează într-un unghi drept (90°) sau aproape drept se notează cu 1,
considerându-se defectuoasă. În selecţie se urmăreşte un uger cu extindere anterioară evidentă, la
care prinderea de abdomen să se facă lin, pe nesimţite, notele 9 (foarte bună) şi 8 (bună)
presupunând o corelare favorabilă cu adâncimea ugerului şi ligamentul suspensor (fig. 6.44).


Fig. 6.44. Extinderea anterioară a ugerului la vacile de rasă Holstein-Friză

111
12. Înălţimea (prinderea) posterioară a ugerului (IPU). În aprecierea acestui caracter se
pleacă de la valoarea medie a distanţei dintre comisura inferioară a vulvei şi punctul de prindere
a ugerului în partea posterioară, care este de 10-12 cm şi se notează cu 5-6. Când distanţa este
foarte mică, de numai 7-8 cm se acordă nota 9 (foarte bine), iar când distanţa este de 28-30 cm
sau mai mult se acordă nota 1 (fig. 6.45).


Fig. 6.45. Înălţimea posterioară a ugerului la vacile de rasă Holstein-Friză

13. Ligamentul suspensor (median) al ugerului (LiS). Se acordă nota 5 când ligamentul
median este vizibil până la jumătatea înălţimii posterioare a ugerului, împărţind ugerul în două
jumătăţi egale, cu mameloanele paralele între ele. Faţă de această manifestare fenotipică întâlnită
frecvent la primiparele din rasa Bălţată cu negru românească, notele cresc sau scad progresiv,
apreciindu-se cu nota 1 ligamentul median invizibil (inexistent) însoţit de poziţia divergentă a
mameloanelor. Cu nota 9 se apreciază ligamentul suspensor foarte evident până aproape de locul
de prindere a ugerului, care la rândul său trebuie să fie cu 7-8 cm sub comisura inferioară a
vulvei, iar mameloanele posterioare sunt uşor convergente. În selecţia primiparelor se preferă un
ligament suspensor de nota 7 sau 8 (fig. 6.46).


Fig. 6.46. Ligamentul suspensor al ugerului la vacile de rasă Holstein-Friză

14. Adâncimea ugerului (AU). Atunci când baza ugerului se află la 10-12 cm deasupra
unghiului jaretului se acordă nota 5. Dacă această distanţă este de 15-19 cm (lungimea unei
palme întinse) se acordă nota 9. Când baza ugerului se găseşte la nivelul jaretului se acordă nota
2, iar când este sub nivelul jaretului nota 1. În selecţia primiparelor se preferă animalele care au
primit nota 7-8 pentru această însuşire (fig. 6.47).

112

Fig. 6.47. Adâncimea ugerului la vacile de rasă Holstein-Friză

15. Poziţia (plasarea) mameloanelor (PM). În selecţie se urmăreşte ca mameloanele
posterioare să se înscrie în acelaşi ax vertical cu cele anterioare, să fie paralele între ele şi
echidistante, situaţie care se apreciază cu nota 5. Nota 1 se acordă când mameloanele posterioare
sunt puternic divergente, iar nota 1 când sunt convergente (vârfurile sunt apropiate) (fig. 6.48).


Fig. 6.48. Plasamentul (poziţia) mameloanelor la vacile de rasă Holstein-Friză

16. Lungimea mameloanelor (LM) se apreciază numai la mameloanele anterioare.
Lungimea optimă de 5-6 cm se apreciază cu nota 5. Se acordă nota 6-7 pentru lungimea de 7-8
cm, nota 7-8 pentru lungimea de 8-9 cm, nota 3-4 pentru o lungime de 3-4 cm şi nota 1-2 pentru
lungimea de 1-2 cm (fig. 6.49).



Fig. 6.49. Aprecierea lungimii mameloanelor la vacile de rasă Holstein-Friză

În sinteză, în tabelul 6.11 se prezintă fişa cu caracterele care se apreciază, cu notele optime
şi principalele defecte, la rasa Bălţată cu negru românească.




113
Tabelul 6.11
FIŞĂ DE SINTEZĂ – Rasa Bălţată cu negru românească

Grupe de caractere Simbol
Note:
mică – mare
(1....9)
Note optime:
foarte bună – bună
Defecte:
mic (notat cu 1)
mare (notat cu 2)
P
o
n
d
e
r
e

TIP
Caractere prod. lapte

CPL

slabe – evidente

9

8
Constituţie debilă........
Constituţie grosolană...
Regiuni corporale
rotunjite....
15
DEZVOLTARE
CORPORALĂ
Înălţime la crupă

Adâncimea trunchiului
Lărgimea pieptului
Lărgimea crupei
Unghiul crupei


HC

AT
LgP
LgC
UC


mică – mare

mică – mare
îngustă – largă
îngustă – largă
postero-anterior
antero-posterior


9
(>142 cm)
9
9
9
5


8
(140 cm)
8
8
8
4
Crupă scurtă...........
Crupă îngustă.........
Crupă teşită......
Crupă în acoperiş .....
Coadă sus prinsă.......
Torace îngust........
Piept de capră........
Piept scobit..........
Şale moi..............
Spinare de crap......
Spinare înşeuată.........
20
FUNDAMENT
Unghiul jaretului
Aspectul jaretului
Înălţimea ongloanelor
Aplomburile membrelor
posterioare


UJ
AJ
Og
AMP

drept – săbiat
plin – uscat
mică – mare

defectuoase – corecte

5
8
9
9

6
7
8
8
Panard..........
Jarete apropiate......
Membre în O.......
Jaret grosolan........
Ongloane deschise...
Ongloane încălecate....
Chişiţe moi.........
Limax........
25
UGER
Extinderea anterioară
Înălţimea posterioară
Ligamentul suspensor
Adâncimea ugerului
Poziţia mameloanelor
Lungimea mameloanelor

EAU
IPU
LiS
AU
PM
LMa

mică – mare
mică – mare
absent – evident
adânc – înalt
divergente – convergente
scurte – lungi

8
9
8
7
5
6

9
8
9
8
6
7
Uger etajat.......
Uger asimetric......
Uger divizat.......
Uger cărnos...........
Sfinctere slabe........
Mameloane apropiate ..
Mameloane posterioare
depărtate...
Mameloane scurte.....
Mameloane în pâlnie ..
Mameloane ascuţite ..
Mameloane orientate
înainte...............
40

Aprecierea exteriorului prin metoda descrierii lineare la vacile din rasa Bălţată cu negru
românească se realizează pe baza Fişei individuale de evaluare (tabelul 6.12). Aceasta cuprinde
date de identificare a animalului, date despre momentul şi modul de efectuare a aprecierii,
precum şi toate însuşirile prezentate în tabelul 6.11.













114
Tabelul 6.12
FIŞĂ INDIVIDUALĂ DE EVALUARE

Rasa: BĂLŢATĂ CU NEGRU ROMÂNEASCĂ
CANDIDATĂ MAMĂ DE TAUR (CMT)...........
FIICĂ DE TAUR ÎN TESTARE........................

Proprietar...........................................adresa...........................................................................
Vaca nr. (cod) identificare...........................nume..........................data naşterii.....................
Tatăl nr. (cod) identificare.................................nume..........................cod I.A.......................

Data aprecierii
Expert
evaluator
Data
fătării
Lactaţia
Măsurători corporale
Luna Ziua Ora
HC
(cm)
PT
(cm)
AT
(cm)
Greut. corp
(kg)


Caractere
Apreciere
negativă – pozitivă
Note
acordate
(1....9)
Defecte: mic (notat cu 1)
mare (notat cu 2)
Punctaje
parţiale şi
medii
Pondere
Punctaje
grupe
caractere şi
total
TIP
Caractere lapte

slabe – evidente
Constituţie debilă..............
Constituţie grosolană.........
Regiuni corp. rotunjite......

0,15

FORMAT

Înălţimea la crupă
Adâncimea trunchiului
Lărgimea pieptului
Lărgimea crupei
Unghiul crupei


mică – mare
mică – mare
îngustă – largă
îngustă – largă
postero-anterior
antero-posterior
Crupă scurtă.....................
Crupă în acoperiş.............
Crupă îngustă..................
Crupă teşită ...................
Coadă sus prinsă..............
Torace îngust..................
Piept de capră..................
Piept scobit....................
Şale moi.........................
Spinare de crap...............
Spinare înşeuată...............

0,20

FUNDAMENT

Unghiul jaretului
Aspectul jaretului
Înălţimea posterioară a
ongloanelor
Aplomb membre
posterioare


drept – săbiat
plin – uscat

mică – mare

defectuoase – corecte
Panard............................
Jarete apropiate..............
Membre în O.................
Jaret grosolan ...............
Ongloane deschise..........
Ongloane încălecate.........
Chişiţe moi....................
Limax.............................

0,25

UGER

Extinderea anterioară
Înălţimea posterioară
Ligamentul suspensor
Adâncimea ugerului
Poziţia mameloanelor
Lungimea mameloanelor


mică – mare
mică – mare
absent – evident
adânc – înalt
divergente-convergente
scurte – lungi
Uger etajat.....................
Uger asimetric...............
Uger divizat...................
Uger cărnos....................
Sfinctere slabe................
Mameloane apropiate......
Mameloane posterioare
depărtate.............................
Mameloane scurte ...............
Mameloane în pâlnie........
Mameloane ascuţite........
Mameloane orientate
înainte...............................

0,40

Total:

Pe baza notelor acordate pentru fiecare caracter în fişa individuală de evaluare şi ţinând
seama de defectele observate de evaluator, se stabilesc punctajele parţiale pe grupe de însuşiri,
cu ajutorul tabelului 6.13, în care fiecărei note pe scala 1 la 9 îi corespunde un punctaj. Aceste
punctaje parţiale se vor trece în penultima coloană a fişei individuale de evaluare.






115
Tabelul 6.13
Punctaje şi calificative aferente notelor acordate pentru caracterele de exterior
la rasa Bălţată cu negru românească

Caractere
Punctaje şi clase pentru fiecare caracter
Excelent (EX)
99-90pct.
(primipare
max. 88
secundipare
max. 90)
F. bine
(FB)
89-85 pct.
Bine plus
(B+)
84-80 pct.
Bine
(B)
79-75 pct.
Suficient
(S)
74-65 pct.
Nesatisfăcător
(N)
Sub 65 pct.
TIP LAPTE (15%)
1. Caractere lapte 9=92 8=88
7=84
6=80
5=76 (75)
4=72
3=68
2=64
1=60 şi sub
FORMAT CORPORAL (20%)
2. Înălţimea la crupă
9=90 (>145
cm)
8=87 (144-
143 cm)
7=82
(142-140
cm)
6=80
(139-137
cm)
5=77
(136-135
cm)
4=73
(134-133
cm)
3=68
(132 cm)
2=64
(131-130 cm)
1=60 şi sub (sub
130 cm)
3. Adâncimea trunchiului 9=92 8=88
7=84
6=80
5=76
4=72
3=68
2=64
1=60 şi sub
4. Lărgimea pieptului 9=92 8=88
7=84
6=80
5=76
4=72
3=68
2=64
1=60 şi sub
5. Lărgimea crupei 9=92 8=88
7=84
6=80
5=76
4=72
3=68
2=64
1=60 şi sub
6. Unghiul crupei 5=91
4=89
6=86
3=82 7=78
8=66
2=72
9=52
1=56 şi sub
FUNDAMENT
7. Unghiul jaretului 5=91
6=86
4=89
3=81 7=77
8=67
2=71
9=55 şi sub
1=60
8. Aspectul jaretului 8=91
7=89
9=88
6=86
5=82 4=77
3=72
2=66
1=59 şi sub
9. Înălţimea posterioară a ongloanelor 8=91
9=87
7=88
6=83 5=78
4=73
3=68
2=63
1=58 şi sub
10. Aplomburile membrelor
posterioare
9=92 8=88
7=84
6=80
5=76
4=72
3=68
2=64
1=60 şi sub
UGER
11. Extinderea anterioară 9=92 8=88
7=84
6=80
5=76
4=72
3=68
2=64
1=60 şi sub
12. Înălţimea posterioară 9=92 8=88
7=84
6=80
5=76
4=72
3=68
2=64
1=60 şi sub
13. Ligamentul suspensor
9=92
8=92
(primipare)
8=88
7=84
6=80
5=76
4=72
3=68
2=64
1=60 şi sub
14. Adâncimea ugerului 8=92
7=89
6=85
5=80
9=84
4=75
3=70
2=65
1=60 şi sub
15. Poziţia mameloanelor 5=90
6=88
4=87
7=81 3=77 8=72
2=64
9=62
1=50 şi sub
16. Lungimea mameloanelor 5=92 6=85 4=84
7=78
3=75
8=70
2=66
9=62
1=56 şi sub

Punctajul mediu pe agregatul de caractere se va obţine prin însumarea punctajelor rezultate
pentru fiecare caracter după care se împarte la numărul de caractere care compune acel agregat.
Punctajul mediu astfel obţinut se va înmulţi cu ponderea agregatului de caractere respectiv
pentru a afla punctajul parţial al agregatului. Prin însumarea punctajelor parţiale se va obţine
punctajul total al aprecierii exteriorului care se va trece la rubrica Total de pe ultimul rând al
fişei de evaluare. Numărul maxim de puncte pe care îl poate obţine un animal la aprecierea
exteriorului este 100. Pe baza acestui punctaj total se va încadra animalul într-o clasă parţială
după conformaţie corporală, conform tabelului 6.5.



116
Exemplu de lucru: Să se aprecieze exteriorul unei vaci de rasă Bălţată cu negru românească
prin metoda descrierii liniare, conform fişei de evaluare din tabelul 6.14.

Tabelul 6.14
FIŞĂ INDIVIDUALĂ DE EVALUARE

Rasa: BĂLŢATĂ CU NEGRU ROMÂNEASCĂ
CANDIDATĂ MAMĂ DE TAUR (CMT)...........
FIICĂ DE TAUR ÎN TESTARE........X................

Proprietar.....S.D.T........adresa...........Calea Aradului 119.....................................
Vaca nr. (cod) identificare...RO15525700648.nume.....................data naşterii.01/01/2002
Tatăl nr. (cod) identificare.....................................nume........................cod I.A...............

Data aprecierii
Expert
evaluator
Data
fătării
Lactaţia
Măsurători corporale
Luna Ziua Ora
HC
(cm)
PT
(cm)
AT
(cm)
Greut. corp
(kg)
140 670

Caractere
Apreciere
negativă – pozitivă
Note
acordate
(1....9)
Defecte: mic (notat cu 1)
mare (notat cu 2)
Punctaje
parţiale şi
medii P
o
n
d
e
r
e

Punctaje
grupe
caractere şi
total
TIP
Caractere lapte

slabe – evidente

9
Constituţie debilă..............
Constituţie grosolană.........
Regiuni corp. rotunjite......

92 0,15 13,80
FORMAT

Înălţimea la crupă
Adâncimea trunchiului
Lărgimea pieptului
Lărgimea crupei
Unghiul crupei


mică – mare
mică – mare
îngustă – largă
îngustă – largă
postero-anterior
antero-posterior


9
8
8
9
5
Crupă scurtă.....................
Crupă în acoperiş.............
Crupă îngustă..................
Coadă sus prinsă..............
Torace îngust..................
Piept de capră..................
Piept scobit....................
Şale moi.........................
Spinare de crap...............
Spinare înşeuată...............


90
88
88
92
91


89,8
0,20 17,96
FUNDAMENT

Unghiul jaretului
Aspectul jaretului
Înălţimea posterioară a
ongloanelor
Aplomb membre posterioare


drept – săbiat
plin – uscat

mică – mare
defectuoase-corecte


5
8

8
9
Panard............................
Jarete apropiate..............
Membre în O.................
Ongloane deschise..........
Ongloane încălecate.........
Chişiţe moi....................
Limax.............................


91
91
91

92
91,25
0,25 22,81
UGER

Extinderea anterioară
Înălţimea posterioară
Ligamentul suspensor
Adâncimea ugerului
Poziţia mameloanelor
Lungimea mameloanelor


mică – mare
mică – mare
absent – evident
adânc – înalt
divergente-convergente
scurte – lungi


8
7
8
8
6
7
Uger etajat.....................
Uger asimetric...............
Uger divizat...................
Uger cărnos....................
Sfinctere slabe................
Mameloane apropiate......
Mameloane posterioare
depărtate.............................
Mameloane în pâlnie........
Mameloane ascuţite........
Mameloane orientate
înainte...............................


88
84
88
92
88

78


86,33
0,40 34,53

Total: 89,1 ~ 89 ÷ FB



117
6.2. APRECIEREA EXTERIORULUI LA TAURII
DE REPRODUCŢIE

La tauri, Fişa de punctare este unică pentru toate rasele (tabelul 6.15). Aceasta cuprinde
în prima parte date referitoare la proprietarul, rasa, identificarea, provenienţa şi ascendenţii
taurului. În partea a doua, fişa de punctare cuprinde însuşirile care se apreciază. Cele 10 însuşiri
sunt grupate în trei agregate, respectiv: tip, capacitate corporală şi format. Pentru fiecare
însuşire se acordă o notă de la 10 la 1. Nota 10 exprimă tipul dorit al însuşirii şi nota 1 defectul
major. Punctajul general se obţine prin însumarea notelor acordate. Numărul maxim de puncte pe
care poate să-l obţină un taur este 100.

Tabelul 6.15
FIŞA DE PUNCTARE

TAURUL_________________COD_____________NR. MATRICOL______________
(nume)
PROVENIENŢA_________________________________________________________
(crescător)
DATA NAŞTERII___________________TATĂL________________________________
(nume, cod)
MAMA_________________________________________________________________
nr.matr. Lactaţia maximă - Lapte(kg) - % - kg grăsime

EXPERTIZA LA
VÂRSTA 11/2 ani 2 ani 3 ani 4 ani 5 ani MENŢIUNI
DATA
DEZVOLTARE CORPORALĂ - kg
TOTAL PUNCTE
ARMONIE DE ANSAMBLU
MUSCULATURĂ OSATURĂ
I. TIP
LINIA SUPERIOARĂ
ADÂNCIME TORACE
TORACE
NOTA
cm
Notă
II. CAPACITATE CORPORALĂ
ÎNĂLŢIMEA LA
GREBĂN
cm
Notă
LUNGIME
CORPORALĂ
cm
Notă
CRUPĂ
FUNDAMENT
CHIŞIŢE-ONGLOANE
III. FORMAT

Pentru uşurinţa acordării notelor, în tabelul 6.16 sunt prezentate indicaţiile ajutătoare.
Fişa de punctare pentru tauri mai cuprinde o rubrică pentru dezvoltarea corporală în care se
trece masa corporală. Pentru torace, înălţimea la grebăn şi lungimea corporală există câte două
rubrici. În prima din ele se trece valoarea în cm a acestor însuşiri, iar în cea de-a doua nota
acordată în urma examinării şi conform tabelelor 6.17 şi 6.18.





118
Tabelul 6.16
Indicaţii ajutătoare la acordarea notelor pentru aprecierea conformaţiei corporale - constituţiei la
tauri şi tăuraşi

Însuşirea ce se
apreciază (nota
maximă)
Regiunile corporale componente ce se apreciază
Pentru
nota
Criterii de acordare a notelor:
Semnalarea unor
defecte
importante (pt. a
se ţine seama la
potrivirea
perechilor)
Principale Ajutătoare-complementare
I. CARACTERE DE
TIP ŞI RASĂ
(20)
1. Armonia de ansamblu, temperament, constituţie, dimorfism sexual (cap şi gât)
10
tipul dorit al rasei, activ,
abordabil
dimorfism sexual foarte evident (pt. BR-cerbice, gât
puternic, cap larg); talie, lungime, adâncimi şi lărgimi;
fără defecte ale liniei superioare, crupă.

9
caractere tipice ale rasei, activ,
abordabil
dimorfism sexual evident, mici abateri la talie şi
lungimi-adâncimi, cu aplomburi, crupă şi linie
superioară corecte.

8
caractere tipice ale rasei, vioi
abordabil
dimorfism sexual evident, abateri la talie, lungimi,
adâncimi. Unele defecte la principalele regiuni, fără
consecinţe la descendenţi.

7
caractere prezente ale rasei,
vioi, abordabil
prezenţa dimorfismului sexual, 1-2 defecte decelabile de
conformaţie (prinderi, linie superioară, aplomburi,
chişiţe, ongloane)

6 caractere de rasă, robust-liniştit
dimorfism sexual slab exteriorizat, 1-2 defecte evidente
de conformaţie, disproporţionat, vid substernal
decelabil.

5
4
caractere de rasă, cam
grosolan, limfatic
2-3 defecte grave însumate de conformaţie, animal
disproporţionat, vid substernal evident.

3
2
1
debil sau grosolan - limfatic
conformaţie foarte defectuoasă a principalelor regiuni
(peste 3 defecte grave); vid substernal mare.

2. Musculatură - osatură (caracteristice rasei) - lateral şi din spate -
10 bine evidenţiate musculatură bine evidenţiată pe osatură largă şi lungă.

9
8
evidenţiată
musculatură evidenţiată pe fundamentul osos, corect,
solid, mici abateri la lărgimi.


7
6
puţin evidenţiată
musculatură puţin evidenţiată pe o osatură cu defecte de
lungime şi lărgime (îngustimi)


5
4
netedă spre puţin evidenţiată
musculatură evidentă pe unele regiuni (grebăn, spinare,
spată), pe un schelet fin sau grosolan


3
2
1
foarte slabă (debilă) musculatură neevidenţiată pe un schelet slab dezvoltat
II. CAPACI-TATEA
COR-
PORALĂ
(30)
3. Linia superioară (grebăn, spinare, şale, sacrum) - lateral şi din spate -
10 foarte corectă fără nici un defect de prindere, largă şi lungă Spinare de crap
9 corectă mici abateri de prindere (1-2) sau de prinderea cozii. (sc), spinare
8 corectă abateri de prindere (la grebăn, spinare) înşeuată (si),
7 uşor înşeuată cu abateri de prindere şi de lărgimi
prindere
defectuoasă
6 înşeuată (lăsată) cu 1-2 abateri evidente
grebăn spinare
(gs),

5
4
spinare de crap prinderi defectuoase, linie superioară necorespunzătoare spinare-şale

3
2
1
foarte înşeuată sau spinare de
crap
prinderi foarte defectuoase ale liniei superioare; spinare
de crap evidentă, sau spinare foarte înşeuată
(ss), şale-sacrum
(sc)
4. Lărgimea pieptului şi adâncimea toracelui
10 foarte largă şi adâncă
lărgimea pieptului şi adâncimea laterală a toracelui
foarte evidente, încadrându-se în tipul dorit


9
8
largă şi adâncă
lărgimea şi adâncimea evidente, una din ele sub tipul
dorit

7 largă şi adâncă ambele dimensiuni corespunzătoare
6 mijlocii
lărgime şi adâncime mijlocii (una din dimensiuni
prezintă îngustimi)


5
4
îngustă, puţin adâncă ambele regiuni defectuoase (înguste şi puţin adânci)

3
2
1
foarte în-gustă, adâncime foarte
redusă,
animal debil, cu vid substernal mare.

5. Circumferinţa toracelui, lungimea, lăţimea şi arcuirea coastelor - adâncimea flancului, capacitatea abdominală -
lateral dreapta - (vezi tabel baremuri vârstă ) (în anexă)

119
Însuşirea ce se
apreciază (nota
maximă)
Regiunile corporale componente ce se apreciază
Pentru
nota
Criterii de acordare a notelor:
Semnalarea unor
defecte
importante (pt. a
se ţine seama la
potrivirea
perechilor)
Principale Ajutătoare-complementare
10 foarte larg şi adânc
torace larg, adânc, lung, coaste late bine arcuite - tip
dorit; adâncimea flancului mare, abdomen bine
dezvoltat.

9 larg şi adânc
torace larg, adânc, arcuirea coastelor evidentă, flanc
corespunzător, abdomen dezvoltat

8 larg şi adânc corespunzător
torace corespunzător ca lungime şi adâncime, coaste
arcuite, flanc corespunzător

7 lărgime şi adâncime mijlocii regiunile analizate se încadrează în dimensiuni mijlocii
6 mai puţin larg şi adânc
coste mai puţin arcuite, flanc redus ca dimensiuni, torace
mai puţin dezvoltat


5
4
dimensiunile toracelui mici
coaste cu foarte redusă arcuire, flanc şi abdomen slab
dezvoltat sau burtă de paie


3
2
1
slab dezvoltat
toate regiunile analizate slab dezvoltate, vid substernal
mare, animal debil, înalt pe picioare

III. FORMAT
(Dezvoltarea corporală)
(50)
6. Înălţimea la grebăn
(vezi tabel baremuri pe vârste) (în anexă)
Vid substernal
mare
7. Lungimea corpului - cu panglica -punctul grebănului - punctul fesei
(vezi tabel cu baremuri pe vârste) (în anexă)
8. Crupa - unghiul, lungime, lărgime (lateral şi din spate)
10 dreaptă, spre uşor înclinată
lungimea şi lărgimea tipului dorit, fără defecte de
prindere ale cozii sau ale sacrumului
Crupă teşită
(ct)
9 puţin înclinată lungimea şi lărgimea corecte, uşoare defecte de prindere Crupă în
acoperiş (ca) 8 puţin înclinată lungimea corectă, lărgimea mai mică
7 puţin înclinată lungimea mai scurtă, lărgimea mai îngustă
6 mijlocie
dimensiuni mijlocii, înclinarea acceptabilă, uşoară
tendinţă de crupă în acoperiş sau coadă prinsă sus


5
4
înclinare accentuată
scurtă, îngustă, crupă în acoperiş evidentă, coada prinsă
sus


3
2
1
teşită
foarte scurtă şi foarte îngustă, defect evident de
înclinare, coadă înfundată


9. Fundament (aplombul anterior şi aplombul posterior)
- lateral, din faţă şi din spate -
10 foarte corect
aplomb anterior corect fără defecte
aplomb posterior cu unghiul jaretului foarte corect, jaret
uscăţiv, lat, calcaneu puternic, bine evidenţiat
osatură solidă

9 corect
aplomb anterior corect
aplomb posterior cu uşoară arcare, jaret uscăţiv
osatură solidă

8 corect
aplomb anterior puţin panard
aplomb posterior cu uşoară arcare, jaret mai puţin
uscăţiv

7 mai puţin corect
panard anterior sesizabil
arcare posterioară sesizabilă

6 mai puţin corect
panard anterior evident
unghiul deschis sau prea închis al jaretului, jaret
grosolan, coate de vacă
Coate de vacă

5
4
incorect
panardism accentuat sau cagneux
picior drept sau săbiat, jaret grosolan, coate de vacă


3
2
1
incorect
calcaneu înfundat, picior în bancă (spastic)
aplomb posterior foarte săbiat
osatură grosolană

10. Chişiţe - ongloane (lateral şi din spate)
10 corecte şi solide înalte şi închise
înclinare corectă a chişiţei, fără tendinţă de arcare în
mers, solidă, uscăţivă, ongloane cu înălţime posterioară
corectă, formă corectă, compactă, complet închise în
repaus şi mişcare

9
corecte, aproape
solide
înalte cu uşoară
deschidere în
mişcare
înclinare corectă, uşoară tendinţă de flexibilitate în
mişcare
ongloane: înălţime şi formă corecte, uşoară deschidere în
mişcare

8
corecte, aproape
solide
înălţime mijlocie
uşoară
deschidere în
mişcare

înclinare corectă, uşoară tendinţă de flexibilitate în
mişcare
înălţime mijlocie, formă aproape corectă, uşoară
deschidere în mişcare


120
Însuşirea ce se
apreciază (nota
maximă)
Regiunile corporale componente ce se apreciază
Pentru
nota
Criterii de acordare a notelor:
Semnalarea unor
defecte
importante (pt. a
se ţine seama la
potrivirea
perechilor)
Principale Ajutătoare-complementare
7 înaltă sau prea oblică
înălţime
mijlocie,
deschidere în
mişcare şi
repaus
defecte vizibile ale înclinării sau lungimii
deschidere în repaus şi mers, înălţime posterioară
mijlocie


6
5
moale în mişcare
înălţime redusă,
deschidere
vizibilă în mers
limax, în mişcare apare forma de chişiţă moale
formă grosolană a ongloanelor, cu înălţime sub medie


4
3

moale în repaus
joase posterior,
deschise în
repaus
limax, foarte oblică, tendinţă de labă de urs în devenire,
grosolane, foarte mici sau foarte late
înălţime foarte joasă, deschidere vizibilă în repaus
Chişiţă moale
(cm)
labă de urs (ls)

2
1
călcătură scâlciată
sau labă de urs
foarte joase
posterior, foarte
deschise în
repaus
limax, grave deformări de unghi, formă şi poziţie
formă grosolană, mari, late, lungi, deschidere mare în
repaus, foarte joase poterior (înălţimea posterioară
aproape inexistentă)
ongloane
scâlciate,
ongloane
deschise, limax

Tabelul 6.17
Notele la circumferinţa toracelui (în cm) pentru tauri

Pentru vârsta (în ani) împlinită şi peste: Nota
5 4 3 2 1 - 1/2 acordată
245-250 235-240 225-230 200-205 190-195 10
240-244 230-234 220-224 197-199 185-189 9
235-239 226-229 216-219 193-196 182-184 8
230-234 220-225 210-215 189-192 179-181 7
226-229 212-219 204-209 185-188 173-178 6
215-225 206-211 194-203 177-184 167-172
5
4
201-214 191-205 181-193 166-176 161-166
3
2
200 şi sub 190 şi sub 180 şi sub 165 şi sub 160 şi sub 1

Tabelul 6.18
Notele la HG (talia) şi LC (lungimea corporală) (în cm) pentru tauri

Nota
acor-
dată
Pentru vârsta împlinită (în ani)
1 1/2 2 3 4 5 şi peste
HG LC HG LC HG LC HG LC HG LC
10 136-140 144-148 142-147 150-155 147-152 157-162 153-157 165-169 157-163 169-175
9 133-135 141-143 140-141 148-149 145-146 155-156 150-152 162-164 154-156 166-168
8 130-132 138-140 138-139 146-147 143-144 153-154 147-149 159-161 151-153 163-165
7 127-129 135-137 136-137 144-145 141-142 151-152 145-146 157-158 149-150 161-162
6 122-123 130-131 132-133 140-141 137-138 147-148 141-142 153-154 145-146 157-158
5 122-123 130-131 132-133 140-141 137-138 147-148 141-142 153-154 145-146 157-158
4 120-121 128-129 130-131 138-139 135-136 145-146 139-140 151-152 143-144 155-156
3 117-119 125-127 128-129 136-137 133-134 143-144 137-138 149-150 141-142 153-154
2 114-116 122-124 126-127 134-135 131-132 141-142 135-136 147-148 139-140 151-152
1
113 şi
sub
121 şi
sub
125 şi
sub
133 şi
sub
130 şi
sub
140 şi
sub
134 şi
sub
146 şi
sub
138 şi
sub
150 şi sub

Aplicaţii practice:
- Se va aprecia conformaţia corporală la taurinele din S.D. Timişoara.

121
LUCRAREA 7

CULORILE LA BOVINE

Scopul lucrării:
- cunoaşterea culorilor şi a particularităţilor de culoare, în vederea recunoaşterii raselor, a
varietăţilor şi a diferiţilor hibrizi de taurine.
Culoarea şi particularităţile de culoare la bovine constituie caractere de rasă. Culorile sunt
însuşiri calitative, iar în urma încrucişării dintre rase, la hibrizi, culorile segregă conform legilor
mendeliene. Aspectele cantitative legate de transmiterea culorilor (extindere, repartiţie,
intensitate) au un coeficient ridicat de heritabilitate.

7.1. CULORILE PĂRULUI LA BOVINE

Culorile de bază ale părului bovinelor sunt: negru, roşu şi alb. Culoarea neagră este
determinată de o genă R
b
, care este dominantă faţă de gena R pentru culoarea roşie. Între genele care
determină culoarea neagră (R
b
) şi culoarea roşie (R) pe de o parte şi gena care determină culoarea
albă (r), pe de altă parte, există o dominanţă incompletă. Astfel că indivizii heterozigoţi care vor avea
o genă pentru culoarea albă (r) şi una dintre genele pentru culoarea neagră (R
b
) sau cea roşie (R) vor
avea o culoare a părului vânătă (R
b
r), respectiv piersicie (Rr), conform schemei din fig. 7.1.

Genotip Fenotip

2 gene negre


Negru

1 genă neagră
1 genă roşie

Negru

2 gene roşii

Roşu

1 genă neagră
1 genă albă

Vânăt

1 genă roşie
1 genă albă

Piersiciu

2 gene albe

Alb
Fig. 7.1. Combinaţia de gene care determină culorile de bază ale părului la bovine (negru, roşu, alb)

Pe lângă genele care determină culorile de bază, mai există şi gene epistatice, care
modifică culoarea, şi anume: gena de diluţie D, care determină diluţia culorii în forma ei
dominantă (DD sau Dd) şi gena de intensificare I care în forma ei recesivă homozigotă (ii) dă
posibilitatea genei de diluţie (D) să se exprime. Prin acţiunea lor, aceste două gene, duc la
apariţia altor culori la bovine decât cele de bază, şi anume: culoarea brună (prin diluţia culorii
negre) şi culoarea galbenă (prin diluţia culorii roşii).
Fenotipic, culorile mai deschise sunt recesive faţă de culorile mai închise. Astfel, culoarea
neagră este dominantă asupra culorilor brună, roşie, galbenă şi albă, culoarea roşie asupra
culorilor galbenă şi albă, iar culoarea galbenă asupra culorii albe.
După extinderea pe suprafaţa corpului, culorile se pot clasifica astfel: culori simple, culori
compuse şi particularităţi de culoare.

122
7.1.1. CULORILE SIMPLE

Culorile simple sunt acelea în care părul are aceeaşi culoare, chiar dacă intensitatea culorii
(nuanţa) nu este uniformă pe toate regiunile corporale. Culorile simple sunt următoarele:
- neagră la taurine ( rasa Aberdeen-Angus şi rasa Galloway), la bubaline şi la yak.
- brună la taurinele din rasele Schwyz, Brown Swiss, Brună alpină, Brună de Maramureş.
O culoare apropiată de cea brună este culoarea căpriorie, întâlnită la rasele Jersey şi Guernsey.
- roşie la taurinele din grupa raselor roşii: Angler, Roşie daneză, Roşie de stepă, Roşie
estonă, Roşie letonă, Roşie poloneză, Roşie lituaniană, Red Poll, Santa Gertrudis, etc.
- galbenă, mai rar întâlnită la bovine, caracteristică taurinelor galbene din centrul Europei
(rasa Gelbvieh);
- albă la rasele Charolaise (alb-crem), Romagnola (alb-murdar), Chianina (alb-porţelaniu),
Shorthorn etc.

7.1.2. CULORILE COMPUSE

Culorile compuse sunt acelea în care firele de păr sunt diferit colorate. După numărul de
culori prezente pe roba animalului, culorile compuse pot fi:
- binare (la care există fire de păr de două culori);
- trinare (la care există fire de păr de trei culori).
În cazul culorilor compuse, după modul de repartizare a acestora pe corpul animalului se
deosebesc culori zonale şi culori azonale.
Culorile zonale - firele de păr diferit colorate sunt repartizate pe anumite regiuni ale
corpului animalului. În categoria culorilor zonale sunt incluse şi culorile bălţate. La rândul lor,
culorile bălţate pot fi culori bălţate tipice şi culori bălţate atipice.
Culorile azonale - firele de păr diferit colorate sunt repartizate într-un amestec, mai mult
sau mai puţin uniform, pe suprafaţa corpului animalului.

7.1.2.1. Culorile zonale

Culorile bălţate se caracterizează prin existenţa unor zone diferit colorate, mai mult sau
mai puţin extinse, însă distinct conturate. Culorile bălţate pot fi la rândul lor atipice şi tipice.
a). Culorile bălţate atipice când bălţătura este extinsă pe tot corpul, fără o localizare
precisă a contururilor. Aceste tipuri de culori sunt frecvent întâlnite la taurine. La denumirea
culorii animalului se menţionează ambele culori, prima fiind cea cu extinderea cea mai mare.
Dacă cele două culori au o extindere relativ egală, prima denumire a bălţăturii este dată de
culoarea capului. Culorile bălţate atipice sunt următoarele:
- alb cu negru la rasele: Friză, Bălţată cu negru românească etc.
- alb cu roşu la rasele: Friză bălţată cu roşu (MRI), Red Holstein, Ayrshire;
- alb cu galben la rasele: Simmental, Bălţată românească, Bălţată germană;
Culoarea bălţată atipică se transmite recesiv la descendenţi faţă de culoarea simplă.
b). Culorile bălţate tipice sunt acele culori la care bălţătura este precis delimitată, având un
desen caracteristic.
- Roşu cu alb la rasa Hereford, la care zona albă porneşte de la grebăn, cuprinde marginea
superioară a gâtului, capul, salba, pieptul, abdomenul, ugerul, extremităţile membrelor şi smocul
cozii. La rasele de tip Pinzgau, zona de culoare albă porneşte de la grebăn, se lărgeşte treptat pe
spinare, şale şi crupă, cuprinde coada, coboară pe regiunea perineală, cuprinde ugerul, faţa
inferioară a abdomenului, întinzându-se până la capul pieptului. De asemenea, se formează patru
brăţări complete sau incomplete la nivelul superior al antebraţului şi gambei.
- Negru cu alb la vaca de Dorna, la care desenul este asemănător cu al rasei Pinzgau de
Transilvania, doar că zona pigmentată este de culoare neagră.
Bălţăturile tipice se transmit dominant la descendenţi faţă de culorile simple.

123
7.1.2.2. Culorile azonale

Culorile azonale (amestecate) sunt culorile care rezultă în urma amestecului de fire albe
cu fire pigmentate sau prin distribuţia pigmentului în proporţii diferite pe lungimea aceluiaşi fir
de păr. Aceste culori sunt:
- culoarea vânătă rezultă prin amestecul firelor albe cu fire negre (Rasa de Munte);
- culoarea piersicie rezultă prin amestecul firelor albe cu fire roşii în diferite proporţii (rasa
Shorthorn);
- culoarea sură (aguti) care este rezultatul amestecului dintre firele bicolore cu fire albe
sau fire negre, firele bicolore întâlnindu-se în proporţia cea mai mare (rasa Sura de stepă).

7.1.3. PARTICULARITĂŢILE DE CULOARE

Particularităţile de culoare sunt reprezentate de intensificările sau diluţiile de culoare în
cazul culorilor simple şi prezenţa anumitor pete pe unele regiuni corporale în cazul culorilor
compuse. Aceste particularităţi de culoare poartă denumiri specifice, astfel:
- depigmentaţia centrifugă se întâlneşte la rasele din tulpina Simmental; la aceste rase
capul, salba, partea inferioară a trunchiului, membrele de la genunchi şi jaret în jos, precum şi
jumătatea inferioară a cozii sunt albe.
- zona de culoare mai deschisă pe linia superioară la rasele cu origine brahiceră (Schwyz,
Brună de Maramureş, Rasa de Munte, Jersey);
- părul mai deschis la culoare în urechi şi sub formă de inel în jurul botului (Schwyz,
Brună de Maramureş, Rasa de Munte, Jersey);
- stea - pată albă în frunte, la rasa Friză;
- brezătură - dungă albă care coboară pe mijlocul feţei de la frunte până în dreptul nărilor,
şi care poate cuprinde şi botul, la rasa Holstein;
- ochelari - zonă intens pigmentată în jurul ochilor la Jersey, la hibrizii dintre Friză şi
Bălţată românească etc.;
- pintenog - depigmentare de la genunchi şi jaret în jos la rasele din tulpina Simmental,
Friză, precum şi la Banteng, Gayal şi Gaur.
La unele rase (Sură de stepă, Brună) şi la unele grupe de hibrizi apare decolorarea
sezonieră a culorii de bază. Sub acţiunea razelor solare, pe timp de vară se reduce intensitatea
pigmentului din firul de păr, iar în perioada de iarnă culoarea revine la normal. Tot la rasa Sură
de stepă se constată o decolorare a firului de păr o dată cu înaintarea în vârstă.
Un alt fenomen care poate să apară la bovine este albinismul care este o anomalie ereditară
şi se caracterizează prin absenţa pigmentului din păr, piele şi ochi, precum şi mucoasele
aparente. Acest fenomen se asociază cu vitalitate redusă, motiv pentru care animalele respective
nu se reţin pentru reproducţie.
Mai frecvent la bovine, se întâlneşte albinoidismul caracterizat prin diluarea pigmentului
galben din păr până la o nuanţă alb-gălbuie.
La bovine, pigmentaţia pielii este asociată cu pigmentaţia firului de păr şi este legată de
gena R
b
(gena pentru culoarea neagră) şi de genele modificatoare.
Pigmentaţia mucoaselor aparente este dominantă asupra absenţei pigmentului.

7.2. IDENTIFICAREA TAURINELOR CU AJUTORUL CULORILOR
ŞI PARTICULARITĂŢILOR DE CULOARE

Culorile şi particularităţile de culoare constituie un mijloc de identificare relativ uşor atunci
când efectivul de animale este redus.
La rasele de taurine bălţate (Friză, Simmental) desenul bălţăturilor nu este niciodată identic
la două animale şi constituie un mijloc sigur de identificare.

124
În ţările care cresc aceste rase în număr mare, la câteva zile după naşterea viţeilor,
reprezentantul asociaţiei de creştere al rasei respective desenează cu exactitate fiecare bălţătură
pe conturul animalului din profil dreapta şi profil stânga, precum şi pe cap (fig. 7.2.).
Pe lângă aceasta, în fişa genealogică a fiecărui animal de reproducţie se găsesc fotografiile
animalului din profil dreapta şi profil stânga; mărimea, aspectul şi localizarea bălţăturilor servind
la identificare.


Fig. 7.2. Profil dreapta şi stânga, pentru desenarea bălţăturilor

Aplicaţii practice:
- Se vor recunoaşte culorile şi particularităţile de culoare la taurinele din S.D.T.
- Pe profilul desenat al animalului se vor desena bălţăturile la taurinele din rasele B.N.R. şi B.R.

125
LUCRAREA 8

CARACTERELE MORFOLOGICE ALE RASELOR DE TAURINE ŞI ALE
PRINCIPALILOR HIBRIZI DINTRE ACESTEA
Scopul lucrării:
- însuşirea caracterelor morfologice şi recunoaşterea principalelor rase de taurine şi ale hibrizilor dintre acestea, crescute în ţara noastră şi pe plan
mondial.
În tabelul 8.1 sunt prezentate sintetic principalele caractere morfologice ale raselor de taurine şi ale hibrizilor dintre acestea.

Tabelul 8.1
Caracterele morfologice ale raselor de taurine şi a principalilor hibrizi dintre acestea
Culoarea şi
particularităţile de
culoare
Culoarea
oglinzii botului
şi
fanerelor
Talia şi
masa
corporală
la vaci
Descrierea morfologică
Gradul de ameliorare
şi tipul morfo-
productiv
Capul şi gâtul Trunchiul Membre
SURA DE STEPĂ - varietatea moldovenească
Sură de diferite nuanţe,
mai închise pe trenul
anterior şi partea
superioară a trunchiului.
Viţeii până la vârsta de
4-5 luni au o culoare
galben roşcată, care
după năpârlire devine
asemănătoare animalului
adult.
Oglinda botului
şi ongloanele
sunt pigmentate.
Coarnele sunt
bicolore: alb-
murdar la bază
şi negre la vârf.
130 cm;
450-500 kg.
Capul este lung şi
îngust, coarnele
lungi, groase în
formă de liră. Gâtul
la vaci este lung şi
subţire, salba
dezvoltată;
dimorfism sexual
pronunţat.
Trunchiul este scurt, cu trenul anterior mai bine
dezvoltat; profilul corporal trapezoidal cu baza mare la
trenul anterior. Linia superioară este convexă, grebănul
înalt, lung şi îngust, spinarea şi şalele scurte, strâmte şi
ascuţite, crupa oblică sau teşită şi strâmtă la ischii;
torace strâmt şi puţin adânc, abdomenul bine dezvoltat;
uger mic, acoperit cu păr lung, mameloanele scurte. Tip
morfologic este dolicomorf, constituţie robust-
compactă, uneori grosolană.
Membrele sunt
lungi, solide, cu
musculatura uscăţivă
şi articulaţii
puternice. Unghiile
sunt rezistente.
Primitivă, universală
(tracţiune, lapte şi
carne).
MOCĂNIŢA (Rasa de Munte)
Vânătă, variind de la
argintiu la vânăt închis
spre negru. Unii indivizi
au nuanţă roşcat-
căpriorie. În jurul
botului, părul are nuanţă
deschisă, iar în jurul
ochilor este negru,
formând aşa-numiţii
ochelari
Oglinda botului
şi ongloanele
sunt negre,
coarnele sunt
bicolore.
110-120 cm;
250-300 kg.
Cap scurt, uscăţiv,
fruntea largă.
Coarnele sunt
scurte, cercurii sau
în coroană, gât de
lungime mijlocie şi
slab îmbrăcat în
musculatură.
Trunchiul este scurt, îngust şi relativ adânc. Grebănul
este mai proeminent, iar spinarea şi şalele scurte. Crupa
este oblică şi îngustă la ischii. Piept strâmt şi abdomen
voluminos. Ugerul este mic spre mijlociu, globulos.
Constituţia este robustă.
Membre scurte şi
uscăţive, cu
articulaţii largi şi
unghii foarte
rezistente.
Primitivă,
universală.
(tracţiune, lapte şi
carne).

126
Culoarea şi
particularităţile de
culoare
Culoarea
oglinzii botului
şi
fanerelor
Talia şi
masa
corporală
la vaci
Descrierea morfologică
Gradul de ameliorare
şi tipul morfo-
productiv
Capul şi gâtul Trunchiul Membre
BĂLŢATĂ CU NEGRU ROMÂNEASCĂ
Bălţată negru cu alb,
asemănătoare rasei
Friză.
Oglinda botului
şi ongloanele
sunt pigmentate.
130 cm;
550 kg.
Cap fin, uscăţiv şi
expresiv, gât
mijlociu dezvoltat.
Trunchiul este lung, potrivit de larg şi de adânc. Linia
superioară dreaptă. Uger relativ bine dezvoltat.
Constituţia fină-robustă.
Membre subţiri,
puternice.
Ameliorată:
lapte-carne.
BĂLŢATĂ ROMÂNEASCĂ
Bălţată alb cu galben de
diferite nuanţe. Capul,
jumătatea inferioară a
cozii, abdomenul şi
extremitatea inferioară a
membrelor sunt de
culoare albă.
Oglinda botului
este roz deschis,
coarnele şi
ongloanele sunt
galbene.
133-135 cm;
600-650 kg.
Capul este potrivit
de lung şi larg.
Coarnele sunt
groase, adesea în
formă de liră. Gâtul
este scurt, relativ
gros, salba bine
dezvoltată.
Trunchiul este lung, potrivit de larg şi de adânc, profil
aproape dreptunghiular. Linia superioară dreaptă,
lungă, largă. Crupa este lungă, largă şi relativ
orizontală, coada este sus prinsă şi sacrumul
proeminent. Piept potrivit de larg şi adânc, coastele
bine arcuite. Abdomenul este voluminos. Ugerul este
mare, globulos, frecvent asimetric (de capră), cu
sfârcuri lungi şi groase. Constituţia este robustă,
Membrele sunt
potrivit de lungi şi
bine îmbrăcate în
musculatură, dar
ongloanele sunt mici
şi mai puţin
rezistente.
Ameliorată:
carne-lapte.
BRUNĂ DE MARAMUREŞ
Brună-cenuşie de diferite
nuanţe, mai deschise pe
abdomen, uger şi faţa
internă a membrelor. În
jurul botului, pe linia
superioară şi în
pavilionul urechii părul
are o nuanţă mai
deschisă.
Oglinda botului
şi ongloanele
sunt pigmentate.
Coarnele sunt
alb-gălbui la
bază şi negre la
vârf.
125-128 cm;
500-550 kg.
Capul este potrivit
de mare, uscăţiv şi
expresiv. Coarnele
sunt scurte şi
subţiri, în formă de
liră. Gâtul este
potrivit de lung şi
de gros. Salba este
mijlocie.
Trunchiul este relativ lung, se lărgeşte spre trenul
posterior. Linia superioară este dreaptă. Crupa este
lungă şi largă, de formă pătrată, cu sacrumul uşor
proeminent. Toracele este lung, potrivit de larg şi de
adânc, iar abdomenul voluminos. Ugerul este mijlociu
şi globulos, în general, simetric. Constituţia este fină
sau fină spre robustă.
Membrele sunt
puternice, rezistente
cu aplomburi, în
general, corecte.
Ameliorată:
lapte-carne.
PINZGAU DE TRANSILVANIA
Bălţată roşu cu alb. De la
grebăn porneşte o dungă
albă care se lărgeşte pe
spinare, şale, crupă,
cuprinde fesele, coada,
ugerul, abdomenul şi
ajunge la piept. În jurul
antebraţului şi gambei se
formează brăţări de
culoare albă, uneori
incomplete.
Oglinda botului
este roşietică,
ongloanele
brun-cenuşii, iar
coarnele
bicolore.
125-130 cm;
400-500 kg.
Capul este scurt şi
larg, coarnele sunt
groase, adesea în
formă de liră. Gâtul
este scurt şi gros,
iar salba este bine
dezvoltată.
Trunchiul este potrivit de lung şi larg, dar adânc, linia
superioară mai lăsată la spinare şi ridicată la crupă.
Crupa este lungă, strâmtă la ischii, sacrumul ridicat.
Toracele este adânc, larg şi potrivit de profund.
Abdomenul este voluminos. Ugerul este mijlociu,
globulos, frecvent cărnos, cu mameloane groase.
Constituţia este robustă.
Membre puternice,
relativ scurte, cu
articulaţii largi.
Ameliorată:
lapte, carne şi
tracţiune.

127
Culoarea şi
particularităţile de
culoare
Culoarea
oglinzii botului
şi
fanerelor
Talia şi
masa
corporală
la vaci
Descrierea morfologică
Gradul de ameliorare
şi tipul morfo-
productiv
Capul şi gâtul Trunchiul Membre
HOLSTEIN-FRIZĂ OLANDEZĂ
Bălţată negru cu alb.
Prezintă, de regulă, două
zone de culoare albă,
una pe trenul anterior,
iar cealaltă pe trenul
posterior, cuprinzând
partea inferioară a
trunchiului, ugerul,
parţial coada şi
membrele. Capul este
negru, frecvent apare
stea albă pe frunte.
Oglinda botului
şi ongloanele
sunt de culoare
neagră-ardezie,
iar vârful
coarnelor este
negru.
135 cm;
650 kg.
Capul este uscăţiv,
foarte expresiv.
Coarnele sunt mici,
în formă de
coroană. Gâtul este
subţire, relativ
lung, salba redusă.
Profil corporal trapezoidal cu baza mare la trenul
posterior. Linia superioară este dreaptă. Trunchiul este
lung, potrivit de larg şi de adânc. Crupa este lungă,
largă şi orizontală. Torace profund, potrivit de adânc,
cu coastele lungi, oblice şi puţin arcuite. Ugerul este
glandular, foarte mare, pătrat sau globulos, bine prins,
cu mameloane potrivit de lungi. Constituţia este fină
spre robustă.
Membre uscăţive,
potrivit de lungi,
puternice, schelet fin
şi aplomburi corecte.
Perfecţionată:
lapte.
FRIZĂ bălţată cu roşu (M.R.I. sau Rotbunte)
Bălţată roşu cu alb.
Frecvent apare pe cap
brezătura.

135 cm;
650-700 kg.
Capul este mai
scurt şi mai larg, cu
expresivitate mai
redusă.
Trunchiul este mai lung, mai larg şi mai adânc, cu
musculatura foarte bine dezvoltată mai ales pe faţa
superioară a trunchiului şi cea a trenului posterior.
Membrele sunt mai
scurte şi mai groase.
Perfecţionată:
lapte-carne.
HOLSTEIN (Holstein-Friză) – Tipul american
Bălţată negru cu alb sau
alb cu negru, prezentând
pe cap o brezătură albă.

135-138 cm;
650-700 kg.
Capul mai fin şi
foarte expresiv,
gâtul relativ
subţire.
Trunchiul este mai lung, forme corporale mai
unghiuloase decât la tipul european, profil corporal
accentuat trapezoidal, cu baza mare la trenul posterior.
Musculatură slab evidenţiată. Abdomen foarte bine
dezvoltat. Uger excepţional de bine conformat, cu
dezvoltare mare.
Membrele relativ
lungi, subţiri şi
foarte rezistente.
Perfecţionată:
lapte.
RED HOLSTEIN
Din punct de vedere morfologic nu se deosebeşte de Black Holstein decât prin culoare, aceasta fiind bălţată roşu cu alb sau alb cu roşu.
ROŞIE DANEZĂ
Roşie uniformă variind
de la roşu deschis până
la roşu închis aproape
negru. Culoarea este mai
închisă pe linia
superioară a corpului.
Oglinda botului
este brun
închisă,
ongloanele
cenuşii iar
coarnele
bicolore
135 cm;
600-650 kg.
Capul este uscăţiv,
expresiv, potrivit
ca dezvoltare.
Gâtul este lung şi
slab îmbrăcat în
musculatură
Trunchiul lung, potrivit de larg şi de adânc, profil
corporal trapezoidal. Linia superioară dreaptă. Crupa
este largă, orizontală şi unghiuloasă. Ugerul este
voluminos, bogat în ţesut glandular, simetric.
Membre potrivit de
lungi, uscăţive
puternice, aplomburi
corecte
Perfecţionată:
lapte.

128
Culoarea şi
particularităţile de
culoare
Culoarea
oglinzii botului
şi
fanerelor
Talia şi
masa
corporală
la vaci
Descrierea morfologică
Gradul de ameliorare
şi tipul morfo-
productiv
Capul şi gâtul Trunchiul Membre
JERSEY
Căpriorie, de la galben
deschis la cenuşiu. În
jurul botului prezintă
inel de culoare mai
deschisă.
Oglinda botului
şi ongloanele
sunt negre.
Coarnele sunt
bicolore.
118-120 cm;
375-400 kg.
Capul este mic,
uscăţiv şi foarte
expresiv. Coarnele
sunt mici şi subţiri.
Gâtul este subţire,
cu multe pliuri
verticale pe feţele
laterale.
Trunchiul este potrivit de lung, îngust şi potrivit de
adânc. Profilul corporal accentuat trapezoidal. Linia
superioară este dreaptă. Grebănul, spinarea, şalele slab
îmbrăcate în musculatură, iar crupa este unghiuloasă.
Toracele este profund, iar abdomenul foarte voluminos.
Ugerul este foarte mare, glandular, de formă pătrată,
simetric, cu mameloane mijlocii. Constituţia este fină.
Membrele sunt
potrivit de lungi, cu
schelet subţire şi
dens.
Perfecţionată:
lapte.
SIMMENTAL
Bălţat galben cu alb,
intensitatea pigmentării
putând merge de la
galben până la roşu.
Capul, coada, partea
inferioară a trunchiului,
membrele de la
genunchi şi jaret în jos
sunt albe.
Oglinda botului
este roz, iar
coarnele şi
ongloanele sunt
galbene.
138 cm;
650-700 kg.
Cap mijlociu cu
frunte largă şi
lungă. Coarne de
mărime mijlocie.
Gâtul este de
lungime potrivită şi
bine îmbrăcat în
musculatură.
Trunchi lung, larg şi potrivit de adânc, profil corporal
dreptunghiular. Linia superioară dreaptă şi largă, uneori
sacrumul ridicat. Crupă bine îmbrăcată în musculatură.
Torace spaţios, abdomen dezvoltat. Uger mare şi
globulos
Membre groase,
puternice, cu
aplomburi corecte.
Mixtă:
carne-lapte.
SCHWYZ
Brună, de diferite
nuanţe. În jurul botului
are un inel alb.
Oglinda botului
este cenuşie, iar
ongloanele
depigmentate.
130-135 cm;
600-650 kg.
Capul este potrivit
de mare cu fruntea
largă. Coarne
scurte. Gâtul este
mijlociu ca
lungime.
Trunchiul lung, potrivit de larg şi de adânc, cu profil
corporal trapezoidal. Linia superioară dreaptă. Torace
potrivit de dezvoltat. Ugerul mare, bine prins, simetric,
globulos.
Membre potrivit de
lungi, puternice, cu
articulaţii largi.
Mixtă:
lapte-carne.
BROWN SWISS
Brună argintie (brun
deschis)
Oglinda botului,
limba şi
ongloanele sunt
pigmentate.
135 cm;
650-700 kg.
Capul fin şi
expresiv, gât
potrivit de lung.
Trunchi lung, cu profil corporal trapezoidal, linie
superioară dreaptă, torace profund. Crupa este lungă şi
largă. Ugerul este mare, simetric, bine prins.
Membre puternice
cu aplomburi
corecte.
Perfecţionată:
lapte.
RED POLLED
Roşie de diferite nuanţe
cu smocul cozii alb.
Oglinda botului
şi ongloanele
sunt pigmentate.
125-130 cm;
550-600 kg.
Capul mijlociu,
fără coarne, gâtul
este adânc în partea
posterioară.
Trunchi lung, larg şi adânc. Torace descins, abdomen
spaţios cu uger mare.
Membre scurte şi
relativ subţiri.
Mixtă:
carne-lapte.

129
Culoarea şi
particularităţile de
culoare
Culoarea
oglinzii botului
şi
fanerelor
Talia şi
masa
corporală
la vaci
Descrierea morfologică
Gradul de ameliorare
şi tipul morfo-
productiv
Capul şi gâtul Trunchiul Membre
HEREFORD
Bălţată roşu-vişiniu cu
alb. Culoarea albă
formează un desen
caracteristic care
porneşte de la grebăn,
cuprinde capul, pieptul,
se continuă pe
abdomen, jumătatea
cozii şi extremităţile
membrelor.
Oglinda botului
este roz, iar
ongloanele sunt
alb-gălbui.
125 cm;
550-600 kg.
Capul este scurt,
larg, cu coarne
groase. Gâtul este
scurt cu salba
dezvoltată.
Trunchi lung, larg şi foarte adânc, paralelipipedic, cu
schelet fin. Spinarea şi şalele sunt lungi şi largi, uneori
duble, crupa este orizontală şi musculoasă. Piept larg,
torace foarte adânc şi larg. Fese convexe şi bine
descinse. Uger slab dezvoltat.
Membre scurte,
puternice, bine
îmbrăcate în
musculatură.
Perfecţionată:
carne.
ABERDEEN-ANGUS
Neagră uniformă.
Oglinda botului
şi ongloanele
sunt negre
cenuşii.
118-120
cm;
500-550 kg.
Cap şi gât scurte.
Nu are coarne.
Exterior tipic raselor specializate pentru producţia de
carne. Se remarcă dezvoltarea mare a trunchiului.
Membrele sunt
scurte, schelet fin,
bine îmbrăcate în
musculatură.
Perfecţionată:
carne.
SANTA-GERTRUDIS
Roşie vişinie.
Oglinda botului
este roşu închis,
iar ongloanele
sunt pigmentate.
130 cm;
600-650 kg.
Capul scurt şi larg
cu urechi mari şi
atârnânde. Depozit
de grăsime la
grebăn şi pliuri pe
feţele laterale ale
gâtului, salba bine
dezvoltată.
Trunchi cilindric lung, larg şi adânc.
Membre groase,
musculoase şi
puternice.
Perfecţionată:
carne.
CHAROLAISE
Uniformă, alb-gălbuie
până la galben deschis.
Oglinda botului
este roză, iar
ongloanele
galbene.
135-137 cm;
700-800 kg.
Cap larg, cu coarne
relativ subţiri. Gât
scurt, gros şi
musculos.
Trunchi cilindric, foarte lung, larg şi adânc, linia
superioară dreaptă, profil corporal dreptunghiular.
Grebăn, spinare şi şale, crupă, lungi şi largi, uneori
duble. Fese şi coapse foarte musculoase. Abdomen
spaţios. Uger mijlociu dezvoltat.
Membre puternice,
musculoase.
Perfecţionată:
carne.
BEEF SHORTHORN
Uniformă, albă, roşie,
piersicie sau bălţată roşu
cu alb.
Oglinda botului
este de culoarea
cărnii, iar
ongloanele sunt
galbene.
125-130 cm;
600-650 kg.
Cap scurt, larg şi
fin, gât gros, salba
dezvoltată.
Trunchi cilindric, lung şi larg, linia superioară dreaptă
şi torace adânc. Abdomen descins şi uger de mărime
medie.
Membre scurte fine
şi aplomburi largi.
Perfecţionată:
carne.

130
Culoarea şi
particularităţile de
culoare
Culoarea
oglinzii botului
şi
fanerelor
Talia şi
masa
corporală
la vaci
Descrierea morfologică
Gradul de ameliorare
şi tipul morfo-
productiv
Capul şi gâtul Trunchiul Membre
ALB-ALBASTRĂ BELGIANĂ
Albă, bălţată alb-albastră
şi bălţată alb cu negru.
Oglinda botului
şi ongloanele
pigmentate.
135 cm;
700-750 kg.
Cap potrivit de
mare, cu gât bine
dezvoltat.
Trunchi lung, larg şi foarte adânc, linia superioară
dreaptă. Crupa dublă, fese convexe, bine descinse.
Membre scurte,
osatură puternică,
articulaţii largi.
Perfecţionată:
carne.
HIBRIZI: FRIZĂ x B.R.
Bălţată negru cu alb, de
la negru degradat la
negru intens (de diferite
nuanţe). Capul în mod
obişnuit este alb, rareori
negru cu sau fără stea.
Oglinda botului
este de culoare
roz, cu pete
negre ardezii.
Coarnele sunt
bicolore,
ongloanele
galbene, cu
striuri fumurii.
135-140 cm;
550-650 kg.
Capul este mai
expresiv şi mai
uscăţiv decât la
BR, iar gâtul este
mai slab îmbrăcat
în musculatură.
Trunchiul este intermediar, între rasele parentale.
Ugerul este mult îmbunătăţit, în ce priveşte mărimea,
forma, calitatea, simetria faţă de BR. Tip morfologic
mezomorf. Profil corporal mai pronunţat trapezoidal
faţă de rasa BR.
Membrele sunt mici,
subţiri şi mai puţin
îmbrăcate în
musculatură ca la
rasa BR.
Mixtă:
lapte-carne.
HIBRIZI: FRIZĂ x BRUNĂ
Neagră uniformă pe tot
corpul. Uneori prezintă
pintenogeli.
Oglinda botului,
ongloanele şi
vârful coarnelor
sunt negre.
125-130 cm;
500-600 kg.
Capul mai uscăţiv
decât la rasa Brună.
Conformaţie specifică tipului mixt lapte-carne, făptură
uscăţivă, profil corporal trapezoidal.
Membre foarte
rezistente.
Mixtă:
lapte-carne.
HIBRIZI: B.R. x BRUNĂ
Frecvent brun deschis,
cu capul, vârful cozii şi
membrele de la
genunchi şi jaret în jos
albe, uneori apare
culoarea tigrată.
Oglinda botului,
vârful coarnelor
şi ongloanele
sunt fumurii.
130-140 cm;
500-600 kg.
Capul şi gâtul
mijlocii ca
dezvoltare.
Tip morfologic mezomorf. Conformaţie armonioasă,
musculatură dezvoltată.
Membre mijlocii ca
lungime şi puternice.
Mixtă:
lapte-carne.
HIBRIZI: B.R x PINZGAU DE TRANSILVANIA
Roşie cărămizie cu
desen caracteristic rasei
Pinzgau şi cu capul alb,
la unele exemplare, în
regiunea gleznei şi
chişiţei se întâlnesc zone
depigmentate.
Oglinda botului
este roz cu pete
fumurii.
Ongloanele pot
fi pigmentate
parţial sau total.
Coarnele sunt
bicolore.
125-135 cm;
450-550 kg.
Cap încărcat, gât
puternic, cu salba
dezvoltată.
Trunchi relativ scurt, linia superioară moale, crupa mai
îngustă, torace adânc dar strâmt înapoia spetelor,
abdomen voluminos. Tip morfologic mezomorf sau
brevimorf.
Membre scurte şi
puternice.
Mixtă:
lapte-carne.

131
Culoarea şi
particularităţile de
culoare
Culoarea
oglinzii botului
şi
fanerelor
Talia şi
masa
corporală
la vaci
Descrierea morfologică
Gradul de ameliorare
şi tipul morfo-
productiv
Capul şi gâtul Trunchiul Membre
HIBRIZI: BRUNĂ x SURĂ DE STEPĂ
Variabilă ca nuanţe de la
brun deschis până la
negru şi zonă deschisă în
jurul botului.
Oglinda botului,
ongloanele şi
vârful coarnelor
pigmentate.
125-130 cm;
400-500 kg.
Capul este relativ
mare, apropiat de
cel al rasei Sură de
stepă. Gâtul este
puternic.
Trunchiul este scurt, îngust şi puţin adânc. În general,
tipul morfologic este dolicomorf.
Membrele sunt
relativ lungi,
puternice.
Mixtă:
lapte-carne.
HIBRIZI: BRUNĂ x PINZGAU DE TRANSILVANIA
Brună ciocolatie până la
negru degradat. Prezent
desenul rasei Pinzgau. În
jurul botului are o zonă
de nuanţă mai deschisă.
Oglinda botului,
ongloanele şi
vârful coarnelor
sunt pigmentate.
125-130 cm;
450-500 kg.
Capul are
caracteristici
intermediare între
tipul brachicer şi
brachicefal. Gâtul
este musculos.
Trunchiul este bine dezvoltat în ansamblu. Ugerul este
destul de bun sub aspectul mărimii, dar prezintă
frecvent, defecte în ce priveşte calitatea şi mai ales
simetria sferturilor.
Membrele sunt
scurte şi bine
îmbrăcate în
musculatură.
Mixtă:
lapte-carne.

Aplicaţii practice:
- Se vor identifica, pe baza caracterelor morfologice, principalele rase şi grupe de hibrizi prin proiecţii de diapozitive.
- Se vor identifica rasele şi grupele de hibrizi din S.D.T.

132
LUCRAREA 9

TEHNICA PLANIFICĂRII ŞI URMĂRIRII ACTIVITĂŢII
DE REPRODUCŢIE ÎN FERMELE
DE VACI DE LAPTE

Scopul lucrării:
- cunoaşterea şi întocmirea, pe baze tehnice, a planului de însămânţări şi fătări la vaci şi a
mijloacelor de urmărire a activităţii de reproducţie din fermele de vaci.
Reproducţia trebuie să constituie o preocupare permanentă a cadrelor tehnice din fermele
de taurine deoarece aceasta condiţionează în mod direct:
- realizarea efectivului planificat;
- producţia de lapte;
- producţia de carne;
- eficienţa economică a fermei.

9.1. PLANIFICAREA ACTIVITĂŢII
DE REPRODUCŢIE

Această acţiune tehnologică se realizează prin întocmirea “Planului de însămânţări şi
fătări”. Întocmirea acestui plan este o lucrare tehnică de mare importanţă în vederea obţinerii
unor indici de reproducţie şi producţie ridicaţi. Planul de însămânţări şi fătări se întocmeşte de
către fermier în luna decembrie a fiecărui an şi are valabilitate pentru anul calendaristic următor.
La întocmirea planului de însămânţări şi fătări se analizează fiecare vacă în parte din punct
de vedere al stării fiziologice, sanitare şi productive, luându-se în considerare:
- sistemul de programare la însămânţări şi fătări;
- vârsta optimă de introducere a viţelelor la reproducţie;
- intervalul optim de însămânţare a vacilor după fătare;
- durata repausului mamar.
a). Sistemul de programare la însămânţare şi fătare a vacilor
Având în vedere condiţiile concrete din fermă, cu referire la asigurarea bazei furajere pe
toată durata anului şi a adăposturilor corespunzătoare pentru viţei, fermierul stabileşte sistemul
de programare la însămânţare şi fătare a vacilor. Se cunosc două sisteme, şi anume:
- sistemul de însămânţări şi fătări eşalonate, când se planifică la însămânţare (şi la fătare)
20-30% din vaci în fiecare trimestru al anului;
- sistemul de însămânţări şi fătări grupate, când fătările sunt grupate în proporţie de 70-
75% în perioada martie-iunie a anului.
b). Termenul optim de introducere a viţelelor la reproducţie
Se consideră oportună admiterea la reproducţie a viţelelor când acestea ating o dezvoltare
corporală ce reprezintă 65-70% din valoarea corporală la vârsta adultă specifică rasei.
Dezvoltarea corporală optimă (corelată şi cu vârsta) pentru prima însămânţare a viţelelor
este diferită în funcţie de rasă şi anume:
- Bălţată românească: 390-400 kg, vârsta 18-19 luni;
- Bălţată cu negru românească şi Friză: 370-380 kg, vârsta 16-17 luni;
- Brună: 350-370 kg, vârsta 18-19 luni;
- Pinzgau de Transilvania: 340-350 kg, vârsta 20-21 luni.
c). Termenul optim de însămânţare a vacilor după fătare (durata repausului de gestaţie).
Se stabileşte diferenţiat în funcţie de:
- nivelul productiv în lactaţia anterioară sau cea curentă;
- vârsta vacii (primipară sau multipară);

133
- starea de întreţinere;
- modul de desfăşurare al fătării;
- rasă.
La vacile multipare durata repausului de gestaţie este diferit, în funcţie de nivelul
productiv al vacilor ( vezi tabelul 9.1).
Însămânţarea la sub 40 de zile de la fătare (la primul ciclu de călduri), se efectuează numai
dacă s-a constatat că a avut loc involuţia uterină.

Tabelul 9.1
Durata repausului de gestaţie la vacile multipare

Specificare
Nivelul productiv în lactaţia anterioară
(kg lapte în lactaţia anterioară)
redus mijlociu mare foarte mare
Durata repausului de gestaţie (zile) 21-40 41-60 61-90 91-120
Friză sub 3000 3001-4000 4001-5500 peste 5500
Bălţată românească şi Brună sub 2000 2001-3000 3001-4500 peste 4500
Metişi ai rasei Friză sub 2500 2501-3500 3501-5000 peste 5000

Vacile primipare cu producţie mică şi mijlocie de lapte (sub 15 kg lapte pe zi în primele
două luni de fătare) vor fi însămânţate la 60-70 zile de la fătare, iar primiparele cu producţii mari
de lapte (peste 15 kg lapte pe zi în primele 2 luni după fătare) vor fi însămânţate la 75-90 de zile
de la fătare.
Indiferent de vârsta vacilor, la cele care au starea de întreţinere necorespunzătoare, cele
care au avut fătări distocice sau afecţiuni postpartum se amână însămânţarea cu un ciclu de
călduri (21 de zile) faţă de datele mai sus menţionate.
d). Durata repausului mamar (R.M.) se stabileşte diferenţiat, în funcţie de:
- vârsta vacilor (primipare sau multipare);
- nivelul productiv;
- anotimpul în care are loc repausul mamar.
Stabilirea duratei R.M. se face cu ajutorul datelor din tabelul 9.2.
Dacă starea de întreţinere a vacilor, spre sfârşitul lactaţiei, este necorespunzătoare sau dacă vaca
suferă de anumite afecţiuni, durata R.M. se prelungeşte cu cca. 10 zile faţă de termenele menţionate.

Tabelul 9.2
Durata recomandată a repausului mamar

Categoria
Nivelul productiv
Scăzut Mijlociu Ridicat
Vara Iarna Vara Iarna Vara Iarna
Vaci primipare 60-65 zile 66-70 zile 60-65 zile 66-70 zile 71-75 zile 76-80 zile
Vaci multipare 40-45 zile 46-50 zile 51-55 zile 56-60 zile 61-65 zile 66-70 zile

Ţinând cont de elementele mai sus menţionate (sistemul de programare la însămânţări şi
fătări, termenul optim de introducere a viţelelor la reproducţie, termenul optim de însămânţare a
vacilor de fătare şi durata repausului mamar) se poate trece la întocmirea “Planului de
însămânţări şi fătări” după modelul prezentat în tabelul 9.3.
În coloana 1 (Nr. matricol) se înscriu toate vacile din fermă în ordinea crescătoare a
numărului matricol şi viţelele care urmează a fi însămânţate în anul pentru care se face
programarea activităţii de reproducţie în fermele de vaci cu lapte.
În coloana 2 se notează categoria din care face parte femela (primipară - P; multipară - M
sau viţea - V).
În coloana 3, la viţele se înscrie vârsta pentru prima însămânţare (luând în considerare vârsta şi
masa corporală la data întocmirii planului, masa corporală minimă la însămânţare, sporul mediu zilnic
şi sporul total planificate în următoarele etape de creştere).

134
Tabelul 9.3
PLAN DE ÎNSĂMÂNŢĂRI ŞI FĂTĂRI PENTRU VACI
Ferma .......................................................................... pentru anul ......................................
Nr.
matricol
Categoria:
- Primipare (P);
- Multipare (M);
- Viţea (V)
Data ultimei
fătări
sau vârsta
la
însămânţare
Programarea şi efectuarea însămânţării Fătarea Înţărcarea
Data
trecerii
în
maternitate
Durata
Taur
(nume, nr.
matricol, cod
I.A.)
Perioada
planificată
la
însămânţare
Data însămânţării
Data Data
probabilă
a
fătării
reală
a
fătării
începerii
înţărcării
planificată
a
înţărcării
reală
a înţărcării
SP
(zile)
R.M
(zile)
de
bază
de
rezervă
I II III
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17
























135
În coloana 6 se notează data la care se urmăreşte apariţia primului ciclu de călduri pentru
efectuarea însămânţării.
În coloana 7 se va înscrie data efectuării primei însămânţări. La vaci, data primei
însămânţări se programează astfel încât să fie respectat termenul optim de însămânţare al vacilor
după fătare (durata repausului de gestaţie). La viţele, data primei însămânţări se va corela cu
momentul în care acestea realizează vârsta şi dezvoltarea corporală minimă de admitere la
reproducţie.
În coloana 10 (data planificată a fătării) se înscrie data probabilă a fătării (ştiut fiind faptul
că durata medie a gestaţiei la vacă este de 280-284 zile).
Cu ajutorul tabelului 9.4 se poate stabili data probabilă a fătării în funcţie de data
însămânţării la o durată a gestaţiei de 283 zile.

Tabelul 9.4
Data probabilă a fătării în funcţie de data însămânţării,
la o durată medie a gestaţiei de 283 zile

Ziua din
luna de
însămânţare
Luna calendaristică de însămânţarea
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
Luna şi ziua când va avea loc fătarea
X XI XII I II III IV V VI VII VII IX
1 11 11 9 9 8 11 10 11 11 11 11 10
2 12 12 10 10 9 12 11 12 12 12 12 11
3 13 13 11 11 10 13 12 13 13 13 13 12
4 14 14 12 12 11 14 13 14 14 14 14 13
5 15 15 13 13 12 15 14 15 15 15 15 14
6 16 16 14 14 13 16 15 16 16 16 16 15
7 17 17 15 15 14 17 16 17 17 17 17 16
8 18 18 16 16 15 18 17 18 18 18 18 17
9 19 19 17 17 16 19 18 19 19 19 19 18
10 20 20 18 18 17 20 19 20 20 20 20 19
11 21 21 19 19 18 21 20 21 21 21 21 20
12 22 22 20 20 19 22 21 22 22 22 22 21
13 23 23 21 21 20 23 22 23 23 23 23 22
14 24 24 22 22 21 24 23 24 24 24 24 23
15 25 25 23 23 22 25 24 25 25 25 25 24
16 26 26 24 24 23 26 25 26 26 26 26 25
17 27 27 25 25 24 27 26 27 27 27 27 26
18 28 28 26 26 25 28 27 28 28 28 28 27
19 29 29 27 27 26 29 28 29 29 29 29 28
20 30 30 28 28 27 30 29 30 30 30 30 29
21 31 XII / 1 29 29 28 31 30 31 VII / 1 31 31 30
22 XI / 1 2 30 30 III / 1 IV / 1 V / 1 VI / 1 2 VIII / 1 IX / 1 X / 1
23 2 3 31 31 2 2 2 2 3 2 2 2
24 3 4 I / 1 II / 1 3 3 3 3 4 3 3 3
25 4 5 2 2 4 4 4 4 5 4 4 4
26 5 6 3 3 5 5 5 5 6 5 5 5
27 6 7 4 4 6 6 6 6 7 6 6 6
28 7 8 5 5 7 7 7 7 8 7 7 7
29 8 - 6 6 8 8 8 8 9 8 8 8
30 9 - 7 7 9 9 9 9 10 9 9 9
31 10 - 8 - 10 - 10 10 - 10 - 10

Modul de utilizare al acestui tabel este următorul: luna probabilă a fătării este situată sub
luna calendaristică a însămânţării, iar ziua probabilă a fătării este situată la locul de intersecţie a
coloanei lunii calendaristice de însămânţare cu coloana 1 (ziua din luna de însămânţare).
Spre exemplu, dacă însămânţarea a avut loc la 10 mai (coloana 6, rândul 10) data
probabilă a fătării va fi la 17 februarie.

136
Data probabilă a fătării poate fi stabilită cu o precizie mai mare doar la vacile care la data
întocmirii planului au gestaţia confirmată.
La celelalte vaci, data probabilă a fătării se poate stabili cu mai puţină precizie, fiind
influenţată de momentul instalării gestaţiei.
Stabilirea datei începerii înţărcării (coloana 12) se completează numai după cunoaşterea
datei reale a instalării gestaţiei şi a nivelului producţiei zilnice de lapte realizat cu 3 luni înainte
de fătare, având în vedere ca la data planificată a înţărcării vaca să nu secrete lapte. Data
planificată a înţărcării (coloana 13) se stabileşte astfel încât să se asigure un R.M. optim.
În coloana 15 se înscrie data trecerii vacii în compartimentul de maternitate, luând în
considerare data probabilă a fătării (reactualizată după cunoaşterea datei însămânţării fecunde
prin confirmarea gestaţiei) şi faptul că în ultimele 2 săptămâni de gestaţie vaca trebuie să fie
cazată în maternitate. Pe baza planului individual de însămânţări şi fătări se întocmeşte
“Centralizatorul lunar al însămânţărilor şi fătărilor” şi “Centralizatorul trimestrial şi anual al
însămânţărilor şi fătărilor” (tabelele 9.5 şi 9.6)

Tabelul 9.5
Centralizatorul lunar al însămânţărilor şi fătărilor

Specificare UM
Luna calendaristică
I II III IV V VI VII VII IX X XI XII
Fătare Cap.
Însămânţare Cap.
Întoarcere Cap.

Tabelul 9.6
Centralizatorul trimestrial şi anual al însămânţărilor şi fătărilor

Specificare
Trimestrul
Total
anual
I II III IV
Nr. % Nr. % Nr. % Nr. %
Însămânţări
Fătări

În vederea stabilirii numărului de vaci care repetă însămânţările şi a numărului de viţei care
se pot obţine în cursul anului de plan de la vacile care la data întocmirii planului de însămânţări
şi fătări sunt recent fătate sau însămânţate (nediagnosticate ca fiind gestante) se va lua în
considerare procentul de fecunditate la acestea, procent care depinde în mare măsură de durata
repausului de gestaţie (tabelul 9.7)

Tabelul 9.7
Procentul probabil de fecunditate în funcţie de „durata repausului de gestaţie”

Intervalul de la fătare
la însămânţare
(în zile)
Probabilitatea
de fecundare
Intervalul de la fătare la prima însămânţare
11-31 zile 32-52 zile 53-73 zile 74-94 zile 94-115 zile
Fecunditatea (%)
11-31 0,40 100 - - - -
32-52 0,55 60 100 - - -
53-72 0,62 27 45 100 - -
74-94 0,65 10 17 38 100
95-115 0,68 3 6 13 35 100
116-136 0,70 1 2 4 11 32
137-157 0,68 - 1 1 3 10
peste 157 - - - - 1 4
Numărul total de însămânţări la 100 vaci 201 171 156 150 146
Calving interval (zile) 322 337 355 373 395

137
Din acest tabel se observă că pe măsură ce durata repausului de gestaţie este mai scurtă cu
atât procentul de fecunditate la prima însămânţare va fi mai redus. Spre exemplu, dacă
însămânţarea vacilor se efectuează la primul ciclu de călduri ce apare după 53 de zile de la
fătare, 62% din vaci vor rămâne gestante. La cele 38% vaci rămase negestante şi care urmează a
fi însămânţate în ciclul estral următor procentul de fecunditate va fi de 65%, etc.
Cu ajutorul aceluiaşi tabel se mai poate stabili numărul de doze de material seminal
necesar. Spre exemplu, dacă însămânţarea se efectuează la primul ciclu de călduri care apare
după 53 de zile de la fătare sunt necesare 156 de însămânţări la 100 vaci de vaci. În acelaşi timp,
se poate stabili şi durata intervalului între fătări (calving-interval = C.I.); în exemplul mai sus
menţionat, C.I. = 355 de zile.

9.2. URMĂRIREA ACTIVITĂŢII DE REPRODUCŢIE

Realizarea planului de însămânţări şi fătări necesită urmărirea permanentă a activităţii de
reproducţie din fermă. Pentru a uşura urmărirea activităţii de reproducţie, în practică se folosesc
tăbliţe tehnologice şi calendarul reproducţiei (aspecte cunoscute de la disciplina de reproducţia
animalelor domestice).
De reţinut că tăbliţa tehnologică individuală a vacilor trebuie să ofere suficiente date
asupra activităţii de reproducţie, respectiv:
- data ultimei fătări;
- data însămânţării;
- starea fiziologică în care se găseşte vaca (recent fătată - până la 60 de zile de la fătare;
însămânţată recent; gestantă, infecundă).
Pentru urmărirea activităţii de reproducţie, în ferme se întreprind acţiuni zilnice şi
periodice.
a). Acţiuni zilnice:
- depistarea vacilor şi viţelelor în călduri;
- însămânţarea vacilor şi viţelelor în perioada planificată;
- stabilirea vacilor care se pregătesc pentru înţărcare ;
- urmărirea înţărcării vacilor la data planificată;
- transferarea vacilor din adăpostul de exploatare în cel de R.M. şi, respectiv, în maternitate;
- supravegherea desfăşurării fătărilor;
- transferarea vacilor din maternitate în adăpostul de exploatare;
- conducerea la zi a calendarului reproducţiei, a tăbliţei tehnologice şi a celorlalte evidenţe
specifice.
b). Acţiuni periodice
- Întocmirea listei lunare a vacilor care îşi modifică starea fiziologică, după modelul din
tabelul 9.8. Această listă se întocmeşte pentru vacile din norma de exploatare a fiecărui îngrijitor
(la sfârşitul fiecărei luni calendaristice se extrag vacile cu evenimente ginecologice sau
tehnologice), şi se înmânează fiecărui mulgător-îngrijitor care este răspunzător de realizarea
evenimentelor menţionate.
Tabelul 9.8
Lista vacilor pe stări fiziologice
îngrijitor ........................................................................................ luna .....................................................
Nr. matricol
al vacii
Data planificării pentru:
Însămânţare Întoarcere
Pregătire-
înţărcare
Înţărcare
Trecerea în adăpost
pregătire fătare sau în
maternitate





138
- Întocmirea lunară a listei vacilor care vor fi supuse controlului gestaţiei. Controlul
gestaţiei se efectuează la 60 de zile de la ultima însămânţare. Vacile diagnosticate negestante şi
cele cu anestru postpartum vor fi luate în evidenţă, se va stabili cauza şi tratamentul de aplicat
pentru a restabili cât mai rapid funcţia de reproducţie a vacilor infecunde.

Aplicaţii practice:
Să se întocmească, la vacile din rasa Bălţată românească cuprinse în tabelul 9.9, planul
individual de însămânţări şi fătări, centralizatorul lunar, trimestrial şi anual al însămânţărilor şi
fătărilor.

Tabelul 9.9
Lista vacilor din rasa Bălţată românească la care se va întocmi
planul de însămânţări şi fătări

Nr.
crt.
Nr.
matricol
Categoria:
- multipară
(M);
- primipară
(P);
- viţea (V).
Cantitatea de
lapte la ultima
lactaţie, sau
cantitatea
medie zilnică
de lapte
Starea de
întreţinere:
- bună (B);
- mediocră (M);
- slabă (S).
Modul de
desfăşurare al
fătării:
- distocie (D);
- retenţie
placentară (RP);
- metrită (M).
Data
ultimei
fătări
Data
însămân-
ţării
fecunde
1 00778 M 4006 S R.P. 01.02 -
2 00538 M 5458 B - 09.10 28.11
3 00822 M 6480 M M 21.12 -
4 00838 M 3200 B D 03.12 -
5 00842 M 2800 B - 02.08 01.11
6 00845 M 4620 S R.P. 05.09 -
7 00987 M 2950 B - 08.07 -
8 01051 M 3850 B - 07.02 09.04
9 01080 M 5330 M - 07.09 -
10 01824 M 2900 B M 09.12 -
11 00504 M 4310 B - 15.12 -
12 00506 M 5840 B D 20.11 -
13 00508 M 3850 M - 26.11 -
14 00514 M 2005 B - 05.02 07.04
15 00515 P 20 B M 16.12
16 00521 P 22 S - 03.11
17 00524 P 12 B - 06.10
18 00547 P 9 B R.P. 16.12
19 00638 P 16 M - 10.12
20 00643 P 11 M - 12.11
21 00650 P 24 S - 25.10
22 00655 P 8 B - 20.11
23 00672 P 17 M D 15.09
24 00675 P 19 S - 18.12
25 00697 P 10 B - 03.11


139
LUCRAREA 10

TEHNICA APRECIERII PROCESULUI
DE CREŞTERE

Scopul lucrării:
- însuşirea metodologiei de prelucrare şi interpretare a măsurătorilor de creştere.
Din punct de vedere biologic, creşterea este o proprietate fundamentală a materiei vii.
Procesul de creştere se caracterizează printr-o serie de modificări cantitative, generate de
multiplicarea masei celulare.
Aprecierea modului de desfăşurare a creşterii se poate realiza pe baza valorilor pe care le
reprezintă masa corporală (sau diferitele dimensiuni corporale) la un moment dat, faţă de valorile
medii caracteristice rasei din care fac parte animalele respective. În acest sens, se pot face
aprecieri asupra procesului de creştere din perioada intrauterină, cât şi din cea extrauterină.
Creşterea intrauterină a produşilor de concepţie se apreciază prin compararea masei
corporale şi a dimensiunilor corporale la naştere a viţeilor, cu valorile medii ale rasei.
Creşterea extrauterină (postnatală) se urmăreşte prin determinarea periodică a masei
corporale şi efectuarea măsurătorilor de creştere.
Având în vedere faptul că între dimensiunile corporale şi masa corporală există o strânsă
corelaţie, în practică se ia în considerare numai masa corporală deoarece efectuarea tuturor
măsurătorilor corporale necesită un volum foarte mare de muncă, în special atunci când
efectivele sunt mari.
În fermele de elită şi în cazul unor cercetări ştiinţifice se impune şi apreciere procesului de
creştere la principalele dimensiuni corporale, întrucât corelaţia între masa corporală şi unele
dimensiuni corporale nu este absolută.
Intervalul la care se fac determinările diferă în raport cu scopul urmărit. La taurine se
recomandă ca aceste determinări să se execute lunar în primele 6 luni de viaţă, apoi din 3 în 3
luni până la vârsta de 1 an, din 6 în 6 luni până la vârsta de 2 ani şi în continuare o dată pe an
până la maturitatea morfologică.
Pentru obţinerea unor date reale şi care să poată fi eficient utilizate în aprecierea procesului
de creştere, determinările privind masa corporală vor fi efectuate în condiţii identice şi după o
dietă de minimum 12 ore (cântăririle se fac dimineaţa, înainte de administrarea furajelor).
Analiza şi interpretarea desfăşurării procesului de creştere se realizează cu ajutorul unor
indici, la calcularea cărora se utilizează valorile obţinute în urma determinărilor periodice.
Principalii indici de creştere utilizaţi pentru aprecierea procesului de creştere sunt următorii:
- energia de creştere;
- viteza absolută de creştere;
- intensitatea de creştere
- coeficientul de creştere.

10.1. ENERGIA DE CREŞTERE

Acest indicator este determinat de potenţialul genetic de creştere al organismului şi se
exprimă prin valorile absolute ale masei corporale (sau a dimensiunilor corporale) de la o etapă
de creştere la alta, sau la maturitatea morfologică.
Energia de creştere, exprimată prin creşterea totală, nu are o evoluţie uniformă pe perioada
dezvoltării ontogenetice. Din acest punt de vedere se deosebesc mai multe faze: imediat după
formarea zigotului, creşterea este înceată (faza lentă), etapă care este urmată de o creştere din ce
în ce mai rapidă (faza logaritmică), apoi creşterea totală scade treptat, astfel că la maturitatea
morfologică creşterea încetează (devine nulă - faza staţionară). În cazul taurinelor, faza
logaritmică de creştere are loc de la sfârşitul gestaţiei şi până în primul an de viaţă extrauterină.

140
Acest indice se înscrie grafic pe viaţa animalului sub forma unei curbe cu aspect
sinusoidal. În acest sens se disting 3 faze, din care prima durează până la vârsta pubertăţii,
interval de timp în care creşterea are un caracter accelerat; în faza următoare, respectiv după
pubertate până la vârsta de adult creşterea devine autoîncetinită. După atingerea maturităţii
somatice procesul de creştere încetează.

10.2. VITEZA ABSOLUTĂ DE CREŞTERE

Acest indicator reprezintă sporul masei corporale sau a dimensiunilor corporale realizate în
unitatea de timp (t, în zile) şi se exprimă în kg sau g (pentru sporul total, respectiv pentru sporul
mediu zilnic) şi în cm (pentru diferitele dimensiuni corporale).
Pentru calcularea sporului mediu zilnic (sau a acumulării zilnice medii de masă), iniţial se
calculează acumularea totală sau sporul total de masă (A.t. sau S.t.) care se exprimă în kg, g sau
cm. Acest indice se poate calcula pentru orice însuşire morfologică măsurabilă, după relaţia:

A.t. = Mf – Mi în care:
Mf = valoarea finală;
Mi = valoarea iniţială.

Viteza absolută de creştere a masei corporale (sporul mediu zilnic sau acumularea medie
zilnică de masă) se calculează cu relaţia:

s.m.z. = (M
2
– M
1
) / t în care:
s.m.z. = sporul mediu zilnic (acumularea medie zilnică de masă);
M
1
= valoarea masei la începutul intervalul de determinare,
exprimată în kg;
M
2
= valoarea masei la sfârşitul intervalului de determinare,
exprimată în kg;
t = durata intervalului, exprimată în zile.

Exemplu de calcul: Un viţel mascul de rasă Bălţată românească a avut la naştere 40 kg,
iar la vârsta de o lună 60 kg. Să se calculeze s.m.z. realizat în această perioadă.

s.m.z. = (60 – 40 ) / 30 = 20 / 30 = 0,666 kg, respectiv 666 g
R: s.m.z. = 666g

Exemplu de calcul: un viţel mascul de rasa Bălţată românească are la naştere talia de 74
cm, iar la vârsta de 6 luni 103 cm. Să se calculeze viteza absolută de creştere a taliei în această
perioadă.
s.m.z. = (103 cm – 74 cm) / 182 zile = 0,159 cm
R: s.m.z. = 0,159 cm

Viteza absolută de creştere este indicatorul cel mai frecvent utilizat în practica zootehnică,
deoarece serveşte la întocmirea planurilor de furajare şi permite sesizarea eventualelor perturbaţii
ce apar în procesul de creştere, făcând posibilă intervenţia în eliminarea acestor perturbaţii prin
luarea unor măsuri adecvate.

10.3. INTENSITATEA DE CREŞTERE

Intensitatea de creştere (Ic) este raportul procentual dintre sporul absolut şi valoarea masei
care creşte şi se calculează cu ajutorul relaţiei:

Ic =
M
2
– M
1

x 100 în care:
M
1
– valoarea masei la începutul intervalul de determinare;
M
2
– valoarea masei la sfârşitul intervalului de determinare;
0,5 x (M
1
+ M
2
)

141
Exemplu de calcul: Să se calculeze intensitatea de creştere pentru un viţel mascul de rasă
Bălţată românească care la naştere a avut 40 kg iar la o lună 60 kg.

% 40
50
100 20
100 5 , 0
100 20
100
) 60 40 ( 5 , 0
40 60
= = =
+
÷
=
x
x
x
x
x
Ic

Prin specificul procesului de creştere, din momentul procreerii până la stadiul de adult
viteza relativă de creştere se reduce treptat, pentru ca la vârsta de adult aceasta să devină nulă.

10.4. COEFICIENTUL DE CREŞTERE

Acest indicator exprimă procentul de creştere totală a masei corporale sau dimensiunilor
corporale, la anumite etape de vârstă faţă de valoarea finală a aceleiaşi însuşiri (la stadiul de
adult) sau a unei perioade de vârstă prestabilită.
Coeficientul de creştere se calculează pe baza relaţiei:

C = (Mt / Mf) x 100 în care:
C = coeficientul de creştere;
M
t
= valoarea însuşirii la o anumită vârstă;
M
f
= valoarea finală a însuşirii.
Exemplu de calcul: Să se calculeze coeficientul de creştere la un viţel mascul de rasă
Bălţată românească care la naştere a avut 40 kg, iar greutatea la maturitatea morfologică este
de 650 kg.
C = (40 / 650) x 100 = 6,15%
R = 6,15%

Din acest exemplu de calcul rezultă că la naştere viţelul reprezenta 6,15% din masa
corporală a animalului adult.
Pe viaţa animalului, coeficientul de creştere are valori crescânde, încadrându-se grafic într-
o curbă pronunţat ascendentă pe măsura înaintării în vârstă, pentru ca la maturitatea corporală să
aibă valoare maximă (100%).
Dinamica principalilor indici de apreciere a procesului de creştere este prezentată în fig.
10.1.


Fig. 10.1. Reprezentarea grafică a principalilor indici
de apreciere a procesului de creştere


142
Exemplu de calcul: Să se calculeze şi să se reprezinte grafic indicii de creştere pentru
masa corporală la o viţea B.R., cunoscând energia de creştere (vezi tab. 10.1) şi masa corporală
finală (Gf = 625 kg).
Rezolvare: pentru calcularea indicilor de creştere se întocmeşte un tabel după modelul de
mai jos, în rubricile căruia se înscriu vârsta şi energia de creştere, apoi cu ajutorul formulelor mai
sus prezentate pentru fiecare etapă de vârstă se calculează: sporul total, s.m.z., intensitatea de
creştere şi coeficientul de creştere. După calcularea acestor indici se trasează grafic indicii de
creştere (fig. 10.2.). Pentru a uşura calculele, se consideră că durata medie a unei luni
calendaristice este de 30,5 zile.

Tabelul 10.1
Indicii de creştere pentru masa corporală (Gf = 625 kg)

Vârsta
(luni)
Energia de
creştere
(kg)
Viteza absolută de creştere
Ic
(%)
C
(%) Spor total
(kg)
s.m.z.
(g)
naştere 36 - - - 6,4
1 48 12 393 28,57 7,68
2 63 15 492 27,02 10,08
3 80 17 557 23,77 12,8
4 98 18 590 20,22 15,68
5 116 18 590 16,82 18,56
6 136 20 656 15,87 21,76
7 158 22 721 14,96 25,28
8 180 23 754 13,57 28,96
9 203 22 721 11,46 32,48
10 226 24 787 11,16 36,32
11 249 24 787 10,04 40,16
12 272 21 689 8,03 43,52

0
50
100
150
200
250
300
naştere 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
Vârsta, în luni
(Kg)
0
10
20
30
40
50
(%)
Energia de creştere (kg) C (%) Ic (%)

Fig. 10.2. Reprezentarea grafică a indicilor de creştere
pentru masa corporală


143
Aplicaţii practice:
Să se calculeze şi să se reprezinte grafic indicii de creştere pentru masa corporală, în
primul an de viaţă, la o viţea din rasa B.N.R., cunoscând energia de creştere (vezi tab 10.2.) şi
greutatea corporală finală (Gf=550 kg).
Tabelul 10.2
Indicii de creştere pentru masa corporală

Vârsta
(luni)
Energia de
creştere
(kg)
Viteza absolută de creştere
Ic
(%)
C
(%)
Spor total
(kg)
s.m.z.
(g)
naştere 32 - - -
1 41
2 54
3 68
4 83
5 100
6 120
7 139
8 159
9 181
10 201
11 222
12 244


144
LUCRAREA 11

TEHNICA CONTROLULUI PRODUCŢIEI
DE CARNE

Scopul lucrării:
- cunoaşterea mijloacelor de apreciere a aptitudinilor pentru producţia de carne la taurinele
supuse procesului de selecţie şi la cele destinate valorificării.
Carnea de taurine reprezintă o resursă alimentară deosebită, faţă de care cererea
consumatorilor a fost şi este în continuă creştere. Ca urmare, producerea de carne de taurine şi
ameliorarea taurinelor pentru producţia de carne reprezintă una din priorităţile specialiştilor din
acest domeniu de activitate. Controlul producţiei de carne se face pe animalul viu şi pe carcasă.
Metodologia controlului producţiei de carne pe carcasă va fi studiată la disciplina de Tehnologia
produselor animaliere.

11.1. TEHNICA APRECIERII APTITUDINILOR
PENTRU CARNE PE ANIMALUL VIU

Relaţiile existente între producătorii şi procesatorii din industria cărnii şi a produselor din
carne, impun aprecierea calităţii animalelor în viu pe baza unor criterii cât mai obiective, astfel
încât nivelul calitativ determinat prin folosirea lor să se reflecte cât mai exact în calitatea stabilită
după tăierea animalelor.
Experienţa practică şi unele cercetări ştiinţifice au demonstrat că există o corelaţie destul
de strânsă între calitatea carcasei şi aspectul exterior al animalului viu, definit de conformaţie,
dezvoltarea corporală şi maniamente.
Aprecierea animalelor pentru carne în viu se poate face prin metode obiective şi metode
subiective. Principalele metode obiective de apreciere sunt: gravimetria, barimetria şi ultrasonografia.
Gravimetria - reprezintă determinarea masei corporale a animalului prin cântărire.
Cântărirea se face cu ajutorul cântarului basculă de tip zootehnic, în general după un post
de 12 ore, dimineaţa înainte de administrarea furajelor.
În lucrările de selecţie, cântărirea se execută individual, iar în unităţile de îngrăşare
cântărirea se face pe loturi de animale, luate randomizat.
Barimetria - este o metodă indirectă de stabilire a masei corporale, pe baza unor
dimensiuni corporale care se corelează strâns cu masa corporală.
Pentru stabilirea masei corporale prin barimetrie se utilizează mai multe metode. Una din
acestea este metoda Truhanovschi, care are la bază determinarea lungimii superioare a
trunchiului (luată cu zoometrul de la punctul cel mai înalt al grebănului până la baza cozii) şi
perimetrul toracic (se determină cu panglica metrică, înapoia spetei). Această metodă se
recomandă mai ales la tineretul taurin. În acest caz, determinarea masei corporale se face după
următoarea relaţie de calcul:
G =
L x P x 2
în care:
G = masa corporală în kg;
L = lungimea superioară a trunchiului în cm;
P = perimetrul toracic în cm.
100

Un alt procedeu de determinare indirectă a masei corporale îl constituie tabelul precalculat
a lui Cluver-Strauch (tabelul 11.1). Se măsoară lungimea oblică a trunchiului şi perimetrul
toracic. În tabel, la locul de intersecţie a celor două dimensiuni se găseşte masa corporală
exprimată în kg.
Trebuie precizat însă, că trunchiul animalelor nu se încadrează perfect în forme
geometrice, motiv pentru care masa corporală stabilită prin barimetrie presupune erori, în funcţie
de starea fiziologică şi de întreţinere, de ± 10%.

145
Tabelul 11.1
Tabel pentru stabilirea masei corporale (în viu) a taurinelor determinată barimetric
(după metoda Cluver-Strauch)

Perimetrul
înapoia
spetelor
(cm)
Lungimea oblică a trunchiului (cm)
140 145 150 155 160 165 170 175 180 185 190 195
Greutatea vie (kg)
140 241 - - - - - - - - - - -
145 259 268 - - - - - - - - - -
150 277 286 - - - - - - - - - -
155 295 306 317 328 - - - - - - - -
160 313 324 334 347 356 - - - - - - -
165 334 347 358 370 381 398 - - - - - -
170 355 368 380 393 404 431 - - - - - -
175 374 390 403 417 429 443 457 470 - - - -
180 - 414 428 443 452 471 486 500 515 - - -
185 - - 449 464 478 494 508 524 540 552 - -
190 - - - 492 506 522 538 555 572 585 602 -
195 - - - - 531 549 566 582 600 615 633 648
200 - - - - - 580 597 614 634 649 667 684
205 - - - - - - 626 644 662 680 699 717
210 - - - - - - - 678 699 716 736 754
215 - - - - - - - - 734 751 773 792
220 - - - - - - - - 782 804 825

Ultrasonografia - această metodă se foloseşte mai mult la suine şi în mai mică măsură la
bovine, cu scopul de a evidenţia grosimea stratului superficial de grăsime şi mai ales a grosimii
muşchiului Longissimus dorsi. În acest scop se folosesc diferite aparate cu ultrasunete.
Aprecierea taurinelor în viu prin metode subiective constă în: somatoscopie şi palpaţie. Deşi
aceste metode oferă un grad de certitudine mai redus, totuşi ele se folosesc în mod curent în practică.
Somatoscopia - constă în aprecierea taurinelor cu ochiul liber. Gradul de certitudine al
aprecierii este condiţionat de pregătirea şi experienţa examinatorului. Animalul este examinat de
la distanţa de 5-6 m, din faţă, profil şi din spate, analizându-se gradul de îmbrăcare în
musculatură a coapsei, fesei, şalelor, spinării şi spetelor. Se mai ia în considerare rotunjimea
formelor corporale în ansamblu, gradul de acoperire a proeminenţelor osoase cu ţesut adipos şi
dezvoltarea extremităţilor.
În urma aprecierii se acordă calificativul slab sau gras. Taurinele slabe au aspect unghiulos,
gât subţire, musculatura pe trunchi redusă, proeminenţe osoase evidente, flancul scobit, părul lung
şi zburlit. Animalele grase au formele corporale rotunjite, linia superioară şi pieptul largi,
musculatura bine dezvoltată pe trunchi, flancul inaparent, părul scurt şi lucios.
Palpaţia. Aprecierea animalelor pentru carne prin somatoscopie este completată cu metoda
palpaţiei pentru a evidenţia maniamentele.
Maniamentele sunt depuneri de grăsime şi ţesut conjunctiv subcutanat pe anumite regiuni
corporale în perioada de îngrăşare a animalelor. La aceeaşi stare de îngrăşare, maniamentele sunt
mai evidente la taurinele din rasele de carne, apoi la cele mixte şi în ultimul rând la cele de lapte
sau din rasele primitive.
În funcţie de stadiul de îngrăşare, maniamentele apar într-o anumită ordine, de la trenul
posterior spre trenul anterior al animalului (fig. 11.1).
În continuare sunt prezentate principalele maniamente după care se apreciază gradul de
îngrăşare al taurinelor.
Perdeaua, maniament localizat la pliul iei care apare la începutul îngrăşării. Se evidenţiază
prin prinderea iei în palmă, remarcând o îngroşare a regiunii. La un stadiu avansat de îngrăşare
se observă cu ochiul liber aspectul convex al regiunii.

146
Pliul cozii, apare aproape în acelaşi timp cu maniamentul iei. Pentru identificare, se prinde
pliul de la baza cozii între degetul mare şi celelalte degete, remarcându-se îngroşarea acestuia.
Ultima coastă, maniament care apare la animale semigrase. Pentru examinare se prinde
pielea şi ţesuturile subdiacente de la mijlocul ultimei coaste între degetul mare şi degetul
arătător. În urma presării, se formează un fald a cărui consistenţă şi grosime dă indicaţii asupra
stadiului de îngrăşare.


Fig. 11.1. Principalele zone de maniament utilizate pentru determinarea
stării de îngrăşare a taurinelor


Şalele, maniament localizat la extremitatea apofizelor transversale ale vertebrelor lombare
care indică un animal îngrăşat şi depuneri de grăsime la nivelul rinichilor. Pentru evidenţiere se
palpează zona respectivă apreciind grosimea stratului musculos adipos.
Şoldul, maniament localizat la unghiul extern al iliumului indică de asemenea, un animal
îngrăşat. Se constată prin apăsarea regiunii respective apreciind gradul de îmbrăcare în grăsime.
Capul pieptului, maniament situat la extremitatea anterioară a sternului care se evidenţiază
prin palparea regiunii respective. La animalele în stadiu avansat de îngrăşare se constată vizual
rotunjirea evidentă a zonei menţionate.
Prescapular, maniament situat înaintea spetei, punându-se în evidenţă în treimea inferioară
a spetei, la locul de prindere a gâtului cu trunchiul. Acest maniament este evident la animalele
care se găsescîntr-un stadiu avansat de îngrăşare.
Baza urechii, maniament care apare la animalele grase şi foarte grase şi indică depunerea
de grăsime pe organele interne.
Guşa, maniament localizat la nivelul gâtlejului, se evidenţiază presând ţesuturile din zona
curburii mandibulei. Apare la animalele grase şi foarte grase.
Salba, apare la animale foarte bine îngrăşate şi constă în îngroşarea marginilor inferioare a salbei.
Cerbicea, maniament localizat la marginea superioară a gâtului. Indică un stadiu foarte
avansat de îngrăşare la vaci şi boi.
Modul de exprimare a însuşirilor bovinelor pentru producţia de carne variază în funcţie de
numeroşi factori, dintre care mai importanţi sunt: specia, rasa, categoria de vârstă, sexul.
Specia - datorită diferenţei de conformaţie şi comportament la îngrăşare, normativele
prevăd aprecierea separată pentru taurine şi pentru bubaline. Astfel, în cadrul aceleiaşi categorii
de animale, bubalinele comparativ cu taurinele prezintă proeminenţe osoase mai evidente şi
musculatura mai slab dezvoltată.

Aplicaţii practice:
- Se va determina, prin cântărire şi prin barimetrie, masa corporală a unor taurine din S.D.E.
- Se va aprecia gradul de îngrăşare al unor taurine, prin palpaţie, pe baza punctelor de
maniament.

147
LUCRAREA 12

TEHNICA ORGANIZĂRII ŞI EFECTUĂRII CONTROLULUI
PRODUCŢIEI DE LAPTE

Scopul lucrării:
- însuşirea tehnicii de execuţie a controlului global şi individual al producţiei de lapte.
În prezenta lucrare se va detalia tehnica controlului cantitativ al producţiei de lapte
întrucât, tehnica controlului calitativ (procentul de substanţă uscată, procentul de grăsime, de
proteină, de lactoză şi de săruri minerale) se studiază la disciplinele de Biochimie animală şi
Tehnologia produselor animale.
Cantitativ, producţia de lapte se poate determina gravimetric (prin cântărire) şi exprima în
kg sau volumetric, utilizând vase cu flotor, situaţie în care exprimarea se face în litri (l).
În practică s-a generalizat exprimarea producţiei de lapte în kg şi, ca urmare, dacă pentru
determinarea cantităţii de lapte se folosesc vase cu flotor, volumul obţinut se înmulţeşte cu
densitatea laptelui şi se obţine cantitatea de lapte în kg.

Exemplu de calcul: de la o vacă s-au muls la mulsoarea de dimineaţă 16 litri lapte, având
densitatea de 1,0315. Să se afle cantitatea de lapte, exprimată în kg.
16 l x 1,0315 = 16,504
R = 16,504 kg

După scopul urmărit şi modul de înregistrare a datelor, controlul producţiei de lapte poate
fi: global sau individual.

12.1. CONTROLUL CANTITATIV GLOBAL AL
PRODUCŢIEI DE LAPTE

Controlul global al producţiei de lapte constă în stabilirea cantităţii totale de lapte pe
mulsori, obţinută de la vacile dintr-un lot de exploatare, adăpost sau fermă.
Producţia de lapte se înregistrează în “Jurnalul de mulsori” (tabelul 12.1).
Datele obţinute în urma controlului global, au caracter economic şi servesc la:
- estimarea producţiei medii zilnice, lunare şi anuale de lapte pe vacă furajată;
- urmărirea modului de realizare a planului de producţie marfă şi totală de lapte;
- salarizarea personalului din fermă.

12.1.1. CONTROLUL PRODUCŢIEI MEDII ZILNICE DE LAPTE
PE VACĂ FURAJATĂ

Prin vacă furajată se înţelege fiecare femelă din fermă, din ziua trecerii în turma de bază
(de la data primei fătări) şi până în ziua reformării, indiferent de starea fiziologică în care se
găseşte (lactaţie sau repaus mamar).
Prin lapte fizic se înţelege laptele aşa cum el este muls, iar prin lapte STAS (standard), se
înţelege laptele fizic recalculat la un procent de 3,5% grăsime, după relaţia:

Ls = (Lf x %g) / 3,5 în care:
Ls - lapte stas;
Lf - lapte fizic;
%g - procentul de grăsime din laptele fizic.

Exemplu de calcul: de la o vacă s-au muls 12 kg lapte cu un conţinut în grăsime de 4,01%.
Să se afle cantitatea de lapte STAS.
Ls = 12 x 4,01 / 3,5 = 13,75
R = 13,75 kg

148
Tabelul 12.1
Denumirea unităţii ..............................................
Ferma ..........................................................................
Luna ............................................... anul ............

JURNAL DE MULSORI

D
a
t
a

Lapte fizic, muls la mulsoarea de: Total zi
Consum
viţei
Lapte
livrabil
Lapte
marfă
Efectiv
mediu
furajat
Producţia
medie zilnică /
vacă furajată
Dimineaţă Prânz Seară Fizic STAS
kg % kg % kg % kg kg kg kg kg Cap. kg kg
1
2
3
4
.
.
.
.
.
.

31
Total
Cumulat


Producţia medie zilnică de lapte pe vacă furajată se stabileşte cu următoarea relaţie:

Lmz = Cz / Vfz în care:
Lmz – producţia medie zilnică pe vacă furajată;
Cz – cantitatea totală de lapte mulsă în ziua de referinţă;
Vfz – numărul de vaci furajate în ziua respectivă.

Exemplu de calcul: cantitatea totală de lapte într-o fermă, mulsă în ziua de 10 ianuarie a
fost de 4532 kg, iar numărul de vaci furajate în ziua respectivă a fost de 412 capete.
Lmz = 4532 / 412 = 11 kg
R = 11 kg lapte / vacă furajată

12.1.2. CALCULUL PRODUCŢIEI MEDII LUNARE DE LAPTE
PE VACĂ FURAJATĂ

Pentru calculul producţiei medii lunare de lapte pe vacă furajată se utilizează relaţia:

Lml = Cl / Vfl în care:
Lml - producţia medie lunară pe vacă furajată;
Cl - cantitatea totală de lapte obţinută în luna respectivă;
Vfl - efectivul mediu de vaci furajate în luna respectivă.

Cantitatea totală de lapte obţinută într-o lună se determină prin însumarea cantităţilor totale
zilnice mulse în fermă. Numărul de vaci mediu furajate într-o lună se determină astfel: se
însumează numărul de vaci furajate în fiecare zi a lunii respective, iar suma obţinută se împarte
la numărul de zile din luna respectivă.

12.1.3. CALCULUL PRODUCŢIEI MEDII ANUALE DE LAPTE
PE VACĂ FURAJATĂ

Pentru calcularea producţiei medii anuale de lapte pe vacă furajată se foloseşte relaţia:

Lma = Ca / Vfa în care:
Lma – producţia medie anuală de lapte pe vacă furajată;
Ca – cantitatea totală de lapte obţinută în anul respectiv;
Vfa – efectivul mediu de vaci furajate în anul de referinţă.

149
12.2. CONTROLUL CANTITATIV INDIVIDUAL AL
PRODUCŢIEI DE LAPTE

Controlul cantitativ individual al producţiei de lapte constă în determinarea cantităţii de
lapte produsă de fiecare vacă pe parcursul unei lactaţii.
Producţia individuală de lapte constituie criteriul principal în selecţia vacilor.
În selecţie se ia în considerare, în primul rând, producţia de lapte pe lactaţie normală,
respectiv producţia de lapte din primele 305 zile de lactaţie. Se consideră lactaţie normală şi
lactaţia mai scurtă de 305 zile, dar nu mai scurtă de 200 zile. În acest caz se consemnează şi
numărul zilelor de lactaţie, de exemplu 280 / 4217 kg.
Producţia de lapte pe lactaţia totală este reprezentată de producţia de lapte obţinută din a
doua zi de la fătare până la înţărcare, consemnându-se şi numărul zilelor de lactaţie, de exemplu
344 / 4435 kg. În cazul în care lactaţia durează 305 zile sau mai puţin, lactaţia totală se confundă
cu lactaţia normală.
Producţia de lapte pe lactaţie totală se ia în considerare la stabilirea producţiei de lapte a
unei vaci pe întreaga durată a vieţii sale productive.
În funcţie de intervalul de timp la care se execută, controlul individual al producţiei de
lapte poate fi: zilnic şi periodic.

12.2.1. CONTROLUL INDIVIDUAL ZILNIC

Controlul individual zilnic al producţiei de lapte constă în măsurarea şi înregistrarea
cantităţii de lapte obţinute la fiecare mulsoare pe durata lactaţiei.
Însumând cantitatea de lapte de la cele 2 sau 3 mulsori dintr-o zi se obţine producţia
zilnică. Prin însumarea cantităţii de lapte obţinută în primele 305 zile de lactaţie, sau pe întreaga
lactaţie se obţine producţia de lapte pe lactaţie normală, respectiv pe lactaţie totală.
Controlul individual zilnic al producţiei de lapte oferă date certe asupra producţiei de lapte,
dar necesită cheltuieli de control foarte ridicate şi, ca urmare, se aplică numai în cazul unor
cercetări cu caracter ştiinţific.

12.2.2. CONTROLUL INDIVIDUAL PERIODIC

Controlul individual periodic constă în estimarea producţiei de lapte prin controale
efectuate la diferite intervale de timp (10; 15; 28 sau 30-31 de zile), pe baza producţiei obţinute
în ziua de control.
Cu cât perioadele de control sunt mai scurte, cu atât precizia estimării producţiei de lapte este mai
mare. S-a constatat că perioada de control cu o durată de până la o lună oferă date suficient de precise
pentru estimarea producţiei de lapte, date care pot fi luate în considerare în acţiunea de selecţie.
Controlul individual periodic al producţiei de lapte se aplică în toate ţările, dar intervalele
la care se fac controalele diferă.
Întrucât producătorul de animale de reproducţie şi cumpărătorul acestor animale sunt
persoane fizice sau societăţi comerciale cu statut juridic diferit, în ţara noastră controlul
producţiei de lapte este efectuat de o autoritate imparţială şi poartă denumirea de “Control
oficial al producţiei” (COP).
În ţara noastră, COP se efectuează de către personalul tehnic al Unităţilor Judeţene de
Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (UARZ), iar prelucrarea şi interpretarea datelor, precum
şi difuzarea lor în unităţile din subordine revine Agenţiei Naţionale de Ameliorare şi
Reproducţie în Zootehnie (ANARZ).
Controlul producţiei de lapte se desfăşoară pe baza unui plan de control, aşa-numitul
“Grafic de control” (tabelele 12.2 şi 12.3).
Acest grafic este întocmit la începutul anului de şeful Laboratorului Judeţean de Selecţie din
cadrul UARZ, pentru fiecare fermă cuprinsă în control şi pe date calendaristice (ianuarie-decembrie).

150
Norma maximă de control pe zi pentru un controlor este de 50 vaci în ferme cu efective
mari şi de 5-8 vaci în ferme de mici dimensiuni, unde animalele sunt dispersate. Lucrările de
control se execută pe echipe de control, ca formaţiuni operative de lucru.
Efectuarea controlului individual periodic a producţiei de lapte se bazează pe două
elemente de bază, respectiv: perioada de control şi ziua de control.
a). Perioada de control în ţara noastră are o durată de 28 de zile. Deoarece în ultimul timp
s-a constat o dispersare în teritoriu efectivului de vaci luate în COP, precum şi reducerea
personalului specializat, ANARZ a decis extinderea controlului producţiei de lapte efectuat pe o
perioadă de 42 de zile. Astfel, în anul 2003, din totalul de vaci din rasa Brună în COP o proporţie
de 97% au fost controlate la 42 de zile, la rasa Bălţată românească 92%, la rasa Bălţată cu negru
românească 85% şi la rasa Pinzgau de Transilvania 100%.
Toate regulile care se aplică în cazul controlului la 28 de zile sunt valabile şi pentru
controlul la 42 de zile.
Deoarece 90% din efectivul de vaci în COP din ţara noastră este controlat la 42 de zile, în
continuare se va descrie acest sistem.
Durata primei perioade de control poate fi de maximum 67 zile, iar ultima perioadă de
control nu poate fi mai scurtă de 21 zile sau mai lungă de 62 de zile.
Se admite depăşirea intervalului între două controale succesive cu până la 55 de zile, dar
nu mai mult de două ori într-un an calendaristic. În acest caz, calculul se face pentru o perioadă
de 42 zile (ca şi cum controlul s-ar fi făcut în condiţii normale). La vacile recent fătate, primul
control se va face numai după a 5-a zi de fătare.
Nerespectarea reglementărilor în vigoare atrage după sine neluarea în considerare în
lucrările de selecţie a datelor de control pentru lactaţia respectivă a femelei.

Tabelul 12.2
GRAFIC DE CONTROL AL PRODUCŢIEI DE LAPTE
- controlul la 42 de zile -

Ferma .................................. Cod unitate .............................. anul ............
Nr. crt.
control
Data controlului
(ziua de control)
Perioada de control
1 04.01 15.12– 25.01
2 15.02 26.01– 08.03
3 29.03 09.03– 19.04
4 10.05 20.04– 31.05
5 21.06 01.06– 12.07
6 02.08 13.07– 23.08
7 13.09 24.08– 04.10
8 25.10 05.10– 15.11
9 06.12 16.11– 27.12

Exemplu de calcul: la controlul din 4 ianuarie, o vacă este în repaus mamar. La controlul
din 15 februarie se constată că a fătat în 13 februarie. Având numai 2 zile de la fătare, această
vacă nu va putea fi controlată decât la controlul din 29 martie. Durata primei perioade de
control se va socoti începând cu a doua zi de la fătare (în cazul exemplului de mai sus - 14
februarie) şi până la 19 aprilie, având 65 zile.

b). Ziua de control este egală cu intervalul de 24 ore pentru care se stabileşte cantitatea de
lapte la fiecare vacă luată în controlul oficial al producţiei de lapte. Cantitatea de lapte obţinută
în ziua de control se consideră producţie medie zilnică pe toată perioada de control (42 de zile).
Pentru a reduce influenţa dinamicii cantităţii de lapte pe parcursul lactaţiei, ziua de control
se plasează la mijlocul perioadei de control. Respectiv, controlul individual al cantităţii de lapte
se execută la mulsoarea de prânz şi de seară din ziua a 21-a a perioadei de control şi la mulsoarea
de dimineaţă din ziua a 22-a a perioadei de control.

151
12.2.2.1. Tehnica controlului producţiei de lapte la 42 de zile

În conformitate cu “Graficul de control” stabilit, tehnicienii controlori se vor deplasa în
fermă şi vor avea asupra lor:
- buletinul de control (tabelul 12.4) unde se înscriu toate vacile care urmează a fi supuse
controlului, în ordinea crescătoare a numerelor matricole;
- ustensilele pentru cântărirea laptelui şi pentru recoltarea probelor de lapte:
- cântar;
- pipete de 25 ml;
- flacoane de plastic cu capace;
- lădiţe (navete) pentru transportul probelor de lapte.
În ziua de control, tehnicianul controlor va executa mai multe operaţiuni înaintea, în timpul
şi după efectuarea controlului.

a). Înaintea începerii controlului:
- verifică individualizarea fiecărei vaci, confruntând numărul matricol trecut în buletinul de
control cu cel existent pe animal;
- înscrie în buletinul de control numărul matricol al vacilor nou-intrate în control şi
consemnează în acest buletin data şi cauza ieşirii animalelor scoase din efectiv;
- verifică, prin sondaj, corectitudinea datelor înscrise în evidenţa primară a fermei privind:
însămânţarea, fătarea, înţărcarea şi extrage datele necesare completării buletinului de control.

b). În timpul controlului:
- asistă la mulsul vacilor, verificând dacă mulgerea s-a făcut complet;
- cântăreşte cantitatea de lapte mulsă şi o înregistrează în buletinul de control;
- recoltează probele de lapte pentru controlul calitativ şi răspunde de expedierea lor la
sediul UARZ, împreună cu buletinul de control.
Recoltarea probelor se face după o anumită tehnică, astfel ca proba recoltată să fie cât mai
aproape de medie.
În cazul a 3 mulsori pe zi, de la fiecare mulsoare se recoltează câte 5 ml de lapte
(considerată cantitate de bază) şi suplimentar câte 1 ml pentru fiecare kilogram de lapte muls.
În cazul a două mulsori pe zi, la fiecare mulsoare se recoltează câte 5 ml de lapte (cantitate
de bază) şi suplimentar câte 2 ml de lapte pentru fiecare kilogram de lapte muls. Proba medie
totală care se trimite la laborator trebuie să conţină cel puţin 25 ml lapte.

Exemplu de calcul: o vacă din rasa Friză cu numărul matricol de RO158250178 care se
mulge de 3 ori pe zi a realizat în ziua de control următoarea producţie : la prânz 6 kg, seara 7
kg şi dimineaţa 8 kg.

În acest caz se vor recolta:
- la prânz: 5 ml + 6 ml = 11 ml
- seara: 5 ml + 7 ml = 12 ml
- dimineaţa: 5 ml + 8 ml = 13 ml
Total probă = 36 ml

Probele parţiale se recoltează după ce s-a terminat mulsul, din întreaga cantitate de lapte
muls care, în prealabil, va fi bine omogenizat.
Flacoanele de plastic se aşează în navete în ordinea de pe buletinul de control, în zig-zag.
În sezonul cald, pentru a se evita alterarea laptelui, în probele de lapte recoltate la prima
mulsoare se vor adăuga diferiţi conservanţi (1-2 picături soluţie naturală de bicromat de potasiu
sau formol 40%).

152
c). În intervalul dintre mulsori:
- verifică, prin sondaj, greutatea corporală a tineretului taurin şi datele înscrise în registrul
de tineret al fermei;
- dacă în fermă există tineret mascul care se preia la reproducţie, execută măsurătorile
corporale de masă.
Navetele se expediază de către UARZ la laboratorul regional de analiză, însoţite de
buletinul de control, completat cu toate datele şi semnat de tehnicianul controlor.

Model de calcul pentru controlul individual al producţiei de lapte la 42 de zile

Problema: Să se calculeze cantitatea de lapte şi de grăsime, precum şi procentul mediu de
grăsime din lapte pe lactaţie totală pentru vaca de rasă Bălţată românească cu nr. matricol
RO155360050, care a fătat în data de 27.03, la primul control realizând o producţie de 18 kg
lapte cu 3,7% grăsime. Vaca a fost înţărcată în data de 6.12, realizând la ultimul control o
producţie de 8 kg lapte cu 4% grăsime. În intervalul dintre primul control şi ultimul control al
producţiei de lapte s-au mai muls 3800 kg lapte cu 150,17 kg grăsime.

Etape de lucru:

1. Se stabileşte durata primei perioade de control:
La controlul din 15.02, vaca era în repaus mamar, iar la controlul următor, din 29.03, se
constată că a fătat în 27.03. Având numai două zile de la fătare, această vacă nu va putea fi
controlată în data de 29.03, ci doar la controlul din 10.05. Deci, prima perioadă de control
durează din data de 28.03 până în data de 31.05 = 65 zile.
2. Se calculează cantitatea de lapte şi grăsime pentru prima perioadă de control:
Cantitatea de lapte: 65 zile x 18 kg / zi = 1170 kg
Cantitatea de grăsime: (1170 x 3,7) / 100 = 43,29 kg
3. Se stabileşte durata ultimei perioade de control:
Data înţărcării fiind 6.12, înseamnă că ultima zi de lactaţie a fost data de 5.12. Din graficul
de control se constată că ultima zi când a fost controlată vaca este 25.10. Ca urmare, ultima
perioadă de control începe în data de 5.10 şi se încheie în ultima zi de lactaţie a vacii, adică 5.12.
Durata ultimei perioade de control va fi, deci, de 62 de zile.
4. Se calculează cantitatea de lapte şi grăsime pentru ultima perioadă de control:
Cantitatea de lapte = 62 zile x 8 kg / zi = 496 kg
Cantitatea de grăsime = (496 x 4) / 100 = 19,84 kg
5. Se calculează cantitatea de lapte pe lactaţie (L):
1170 kg + 3800 kg + 496 kg = 5466 kg lapte, în care:
- 1170 kg – cantitatea de lapte determinată pentru prima perioadă de control,
- 3800 kg - cantitatea de lapte determinată pentru intervalul cuprins între primul şi ultimul
control al producţiei de lapte;
- 496 kg - cantitatea de lapte determinată pentru ultima perioadă de control.
6. Se calculează cantitatea totală de grăsime pe lactaţie (G):
43,29 kg + 150,17 kg + 19,84 kg = 213,30 kg grăsime, în care:
- 43,29 kg - cantitatea de grăsime calculată pentru prima perioadă de control;
- 150,17 kg - cantitatea de grăsime calculată pentru intervalul cuprins între primul şi
ultimul control al producţiei de lapte;
- 19,84 kg - cantitatea de grăsime calculată pentru ultima perioadă de control;
7. Se calculează procentul mediu de grăsime (G%) în lapte pe lactaţie:
G % = 213,30 kg x 100 / 5466 kg = 3,902%
Răspuns: pe parcursul lactaţiei, vaca a realizat 5466 kg lapte cu 213,30 kg grăsime pură,
având un procent mediu de grăsime în lapte de 3,902%.

153








CONTROLUL INDIVIDUAL PERIODIC AL PRODUCŢIEI DE LAPTE
Diagramă ajutătoare pentru stabilirea primei perioade şi a ultimei perioade de control
a lactaţiei – la 42 de zile



04.01 29.03 21.06 13.09 06.12


15.12


25.01 09.03


19.04 01.06

12.07 24.08

04.10 16.11

27.12


26.01

08.03 20.04

31.05 13.07

23.08 05.10

15.11

15.02 10.05 02.08 25.10

Stabilirea primei perioade de control se face în funcţie de data fătării, iar stabilirea ultimei perioade de control se face în funcţie de data fătării.
- Ziua de control este plasată la mijlocul perioadei de control, respectiv mulgerea de control se execută la mulsoarea de la prânz (eventual) şi de
seară în ziua a 21-a a perioadei de control şi la mulsoarea de dimineaţă în ziua a 22-a.
- Perioada de control are o durată de 42 de zile, cu menţiunea că:
- durata primei perioade de control poate fi de maximum 67 zile;
- ultima perioadă de control nu poate fi mai scurtă de 21 zile sau mai lungă de 62 de zile.
- La vacile recent fătate, primul control se va face numai după a 5-a zi de la fătare.
- Lactaţia începe a doua zi de la fătare.



154
12.2.2.2. Tehnica controlului producţiei de lapte la 28 de zile

Având în vedere că în ţara noastră sunt şi zone geografice în care se execută controlul
individual periodic la 28 de zile, în cele ce urmează va fi prezentată şi metodologia executării
acestui tip de control.
Controlul producţiei de lapte trebuie să se desfăşoare pe baza unui plan de control, aşa -
numitul “Grafic de control” (tabelul 12.3).
Acest grafic este întocmit de şeful laboratorului judeţean de selecţie la începutul anului,
pentru fiecare fermă cuprinsă în control şi pe date calendaristice (ianuarie-decembrie), ca în
cazul controlului la 42 de zile.
În conformitate cu “Graficul de control” stabilit, tehnicienii controlori se vor deplasa în
fermă şi vor avea asupra lor:
- buletinul de control (tabelul 12.4) unde se înscriu toate vacile care urmează a fi supuse
controlului, în ordinea crescătoare a numerelor matricole;
- ustensilele pentru cântărirea laptelui şi pentru recoltarea probelor de lapte:
- cântar;
- pipete de 25 ml;
- flacoane de plastic cu capace;
- lădiţe (navete) pentru transportul probelor de lapte.
În ziua de control, tehnicianul controlor va executa mai multe operaţiuni înaintea, în timpul
şi după efectuarea controlului.

a). Înaintea începerii controlului:
- verifică individualizarea fiecărei vaci, confruntând numărul matricol trecut în buletinul de
control cu cel existent pe animal;
- înscrie în buletinul de control numărul matricol al vacilor nou-intrate în control şi
consemnează în acest buletin data şi cauza ieşirii animalelor scoase din efectiv;
- verifică, prin sondaj, corectitudinea datelor înscrise în evidenţa primară a fermei privind:
însămânţarea, fătarea, înţărcarea şi extrage datele necesare completării buletinului de control.

b). În timpul controlului:
- asistă la mulsul vacilor, verificând dacă mulgerea s-a făcut complet;
- cântăreşte cantitatea de lapte mulsă şi o înregistrează în buletinul de control;
- recoltează probele de lapte pentru controlul calitativ şi răspunde de expedierea lor la
sediul UARZ, împreună cu buletinul de control.
Recoltarea probelor se face după o anumită tehnică, astfel ca proba recoltată să fie cât mai
aproape de medie.
În cazul a 3 mulsori pe zi, de la fiecare mulsoare se recoltează câte 5 ml de lapte
(considerată cantitate de bază) şi suplimentar câte 1 ml pentru fiecare kilogram de lapte muls.
În cazul a două mulsori pe zi, la fiecare mulsoare se recoltează câte 5 ml de lapte (cantitate
de bază) şi suplimentar câte 2 ml de lapte pentru fiecare kilogram de lapte muls. Proba medie
totală care se trimite la laborator trebuie să conţină cel puţin 25 ml lapte.

Exemplu de calcul: o vacă din rasa Friză cu numărul matricol de RO158250178 care se
mulge de 3 ori pe zi a realizat în ziua de control următoarea producţie : la prânz 6 kg, seara 7
kg şi dimineaţa 8 kg.
În acest caz se vor recolta:
- la prânz: 5 ml + 6 ml = 11 ml
- seara: 5 ml + 7 ml = 12 ml
- dimineaţa: 5 ml + 8 ml = 13 ml
Total probă = 36 ml

155
Probele parţiale se recoltează după ce s-a terminat mulsul, din întreaga cantitate de lapte
muls care, în prealabil, va fi bine omogenizat.
Flacoanele de plastic se aşează în navete în ordinea de pe buletinul de control, în zig-zag.
În sezonul cald, pentru a se evita alterarea laptelui, în probele de lapte recoltate la prima
mulsoare se vor adăuga diferiţi conservanţi (1-2 picături soluţie naturală de bicromat de potasiu
sau formol 40%).

c). În intervalul dintre mulsori:
- verifică, prin sondaj, greutatea corporală a tineretului taurin şi datele înscrise în registrul
de tineret al fermei;
- dacă în fermă există tineret mascul care se preia la reproducţie, execută măsurătorile
corporale de masă.
Navetele se expediază de către UARZ la laboratorul regional de analiză, însoţite de
buletinul de control, completat cu toate datele şi semnat de tehnicianul controlor.
Tabelul 12.3
GRAFIC DE CONTROL AL PRODUCŢIEI DE LAPTE
- controlul la 28 de zile -
Ferma .................................. Cod unitate .............................. anul ............

Nr. crt.
control
Data controlului
(ziua de control)
Perioada de
control
1 28.12 15.12– 11.01
2 25.01 12.01– 08.02
3 22.02 09.02– 08.03
4 22.03 09.03– 05.04
5 19.04 06.04– 03.05
6 17.05 04.05– 31.05
7 14.06 01.06– 28.06
8 12.07 29.06– 26.07
9 09.08 27.07– 23.08
10 06.09 24.08– 20.09
11 04.10 21.09– 18.10
12 01.11 19.10– 15.11
13 29.11 16.11– 13.12

a). Perioada de control are o durată de 28 de zile. În funcţie de ziua fătării şi respectiv
ziua înţărcării vacii respective, durata primei perioade de control, respectiv a ultimei perioade de
control pot fi diferită de 28 de zile, astfel:
- durata primei perioade de control poate fi de maximum 46 zile;
- ultima perioadă de control nu poate fi mai scurtă de 14 zile sau mai lungă de 41 de zile.
Se admite depăşirea intervalului între două controale succesive cu până la 35 de zile, dar
nu mai mult de două ori într-un an calendaristic. În acest caz, calculul se face pentru o perioadă
de 28 zile (ca şi cum controlul s-ar fi făcut în condiţii normale). La vacile recent fătate, primul
control se va face numai după a 5-a zi de la fătare.
Nerespectarea reglementărilor în vigoare atrage după sine neluarea în considerare în
lucrările de selecţie a datelor de control pentru lactaţia respectivă a vacii.

b). Ziua de control este egală cu intervalul de 24 ore pentru care se stabileşte cantitatea de
lapte la fiecare vacă luată în controlul oficial al producţiei de lapte.
Cantitatea de lapte obţinută în ziua de control se consideră producţia medie zilnică pe toată
perioada de control.
Ziua de control se plasează la mijlocul perioadei de control pentru a reduce influenţa

156
dinamicii cantităţii de lapte pe parcursul lactaţiei. Controlul individual al cantităţii de lapte se
execută la mulsoarea de prânz şi de seară din ziua a 14-a a perioadei de control şi la mulsoarea
de dimineaţă din ziua a 15-a a perioadei de control.
Exemplu de calcul: La controlul din 25 ianuarie, o vacă este în repaus mamar. La controlul
din 22 februarie se constată că a fătat în 20 februarie. Având numai 2 zile de la fătare, această
vacă nu va putea fi controlată decât la controlul din 22 martie.
Durata primei perioade de control se va socoti începând cu a doua zi de la fătare (în cazul
exemplului de mai sus - 21 februarie) şi până la 5 aprilie, având 44 zile.

Model de calcul pentru controlul individual al producţiei de lapte la 28 de zile

Exemplu de calcul pentru stabilirea duratei primei perioade de control

La controlul din 25 ianuarie, vaca cu nr. matricol RO12411990002 era în repaus mamar.
La controlul următor, deci în 22 februarie se constată că a fătat în 20 februarie.

Etape de lucru:
1. Se stabileşte durata primei perioade de control:
Având numai două zile de la fătare, această vacă nu va putea fi controlată decât în 22
martie, deci prima perioadă de control durează din data de 21 februarie până în 5 aprilie, adică 44
zile.
2. Se calculează cantitatea de lapte şi grăsime pentru prima perioadă de control. Să
presupunem că în ziua de control s-au muls 18 kg lapte cu 3,7% grăsime.
Cantitatea de lapte: 44 zile x 18 kg / zi = 792 kg
Cantitatea de grăsime: (792 x 3,7) : 100 = 29,3 kg.

Exemplu de calcul pentru stabilirea duratei la ultima perioadă de control

La controlul din 4.X., de la vaca cu nr. matricol RO12411990002 s-au muls 8 kg lapte cu
3,9% grăsime, dar la controlul următor (din 1. XI.) se constată că vaca a fost înţărcată în 5. X.
Etape de lucru:
1. Se stabileşte durata ultimei perioade de control: această perioadă durează din 21.IX.
până în 4.X., adică 14 zile (ziua de 4.X. fiind ultima zi în care vaca a fost mulsă).
2. Se calculează producţia de lapte şi grăsime pentru ultima perioadă de control. Să
presupunem că la ultimul control (din 4.X.) s-au muls 8 kg lapte cu 3,9 % grăsime.

Cantitatea de lapte = 14 zile x 8 kg / zi = 112 kg
Cantitatea de grăsime = (112 x 3,9) / 100 = 4,37 kg

Exemplu de calcul pentru producţia totală de lapte

Să presupunem că de la vaca cu nr. matricol RO12411990002, în intervalul dintre prima
perioadă de control şi ultima perioadă de control a producţiei de lapte s-au mai muls 3800 kg
lapte, cu un conţinut de 150,1 kg grăsime. Să se calculeze: cantitatea totală de lapte; cantitatea
totală de grăsime din lapte şi procentul mediu de grăsime din lapte.

Etape de lucru:

1. Se calculează cantitatea de lapte (L):

792 kg + 3800 kg + 112 kg = 4704 kg lapte, în care:
- 792 kg – cantitatea de lapte determinată pentru prima perioadă de control,
- 3800 kg - cantitatea de lapte determinată pentru intervalul cuprins între prima perioadă de
control şi ultima perioadă de control a producţiei de lapte;
- 112 kg - cantitatea de lapte determinată pentru ultima perioadă de control.

157
2. Se calculează cantitatea totală de grăsime pe lactaţie (K):

29,3 kg + 150,1 kg + 4,37 kg = 183,77 kg grăsime, în care:
- 29,3 kg - cantitatea de grăsime calculată pentru prima perioadă de control;
- 150,1 kg - cantitatea de grăsime calculată pentru intervalul cuprins între prima
perioadă de control şi ultima perioadă de control a producţiei de lapte;
- 4,37 kg - cantitatea de grăsime calculată pentru ultima perioadă de control;

3. Se calculează procentul mediu de grăsime în lapte pe lactaţie (G %), utilizând
următoarea relaţie de calcul:

G% = 100 x K(kg) / L(kg) în care:
- G % - procentul mediu de grăsime
- K (kg) - cantitatea totală de grăsime din lapte;
- L (kg) - cantitatea totală de lapte pe lactaţie

G % = 100 x 183,77 kg / 4704 kg = 3,906%
R: pe parcursul lactaţiei controlate, vaca cu nr. matricol RO12411990002 a realizat 4704
kg lapte, 183,77 kg grăsime pură şi un procent mediu de grăsime în lapte de 3,906%.

12.2.2.3. Evidenţa şi înregistrarea datelor

Datele obţinute în ziua de control precum şi toate evenimentele de reproducţie care au avut
loc între ultimele două controale se înregistrează în “Buletinul de control al producţiei de lapte”
(tabelul 12.4).
Acest buletin se va completa în cadrul fermei de către tehnicianul controlor. Coloana 16 se
completează la laboratorul de analize al ANARZ, iar coloana 18 se completează în situaţii
particulare, respectiv când producţia de lapte a vacii în ziua de control este diminuată din cauze
obiective (călduri, stări trecătoare de boală etc.).
Buletinul de control se completează în 2 exemplare din care unul rămâne la fermă, iar
celălalt însoţeşte probele de lapte la laboratorul de analize.
Buletinul de control se completează cu datele de control calitativ (% de grăsime şi eventual
% de proteine), calculându-se apoi cantitatea de lapte şi grăsime pe perioada de control.
Cantitatea de lapte din ziua de control, dacă s-a determinat volumetric, (coloana 12) se
înmulţeşte cu numărul zilelor din perioada de control (coloana 13), obţinându-se cantitatea de
lapte pe perioada de control în litri. Pentru a obţine o cantitate de lapte exprimată în kg se
înmulţeşte cantitatea de lapte pe perioada de control (coloana 14) cu densitatea medie a laptelui
(1,03), valoarea obţinută notându-se în coloana 15.
De exemplu, cantitatea zilnică de lapte a fost de 10 l, iar numărul zilelor din perioada de
control 28. Rezultă că pe perioada de control cantitatea de lapte a fost de 280 litri care înmulţiţi
cu 1,03 va rezulta 288,4 kg.
Dacă cantitatea de lapte din ziua de control s-a stabilit gravimetric, rezultatul înmulţirii
coloanei 12 cu coloana 13 se trece direct în coloana 15.
Cantitatea de grăsime pe perioada de control (coloana 17) este egală cu produsul dintre
cantitatea de lapte pe perioada de control (coloana 15) şi procentul de grăsime din lapte (coloana
16) totul împărţit la 100. Rezultă:

24 , 11
100
9 , 3 x 4 , 288
= kg grăsime

În cazuri speciale, când nu s-a efectuat un control, producţia de lapte la controlul
neefectuat se consideră egală cu media controalelor între care acesta se intercalează. Dacă nu s-a
efectuat primul sau ultimul control se folosesc datele înregistrate la cel mai apropiat control
cunoscut.

158








CONTROLUL INDIVIDUAL PERIODIC AL PRODUCŢIEI DE LAPTE LA VACI
Diagramă ajutătoare pentru stabilirea primei perioade şi a ultimei perioade de control
a producţiei de lapte – control la 28 de zile

28.12 22.02 19.04 14.06 09.08 04.10 29.11


15.12


11.1 09.02


08.03 06.04

03.05 01.06

28.06 27.07

23.08 21.09

18.10 16.11

13.12


12.01


08.02 09.03


05.04 04.05


31.05 29.06


26.07 24.08


20.09 19.10


15.11


25.01 22.03 17.05 12.07 06.09 01.11

Stabilirea primei perioade de control se face în funcţie de data fătării, iar stabilirea ultimei perioade de control se face în funcţie de data înţărcării.
- Ziua de control este plasată la mijlocul perioadei de control, respectiv mulgerea de control se execută la mulsoarea de la prânz (eventual) şi de
seară în ziua a 14-a a perioadei de control şi în ziua a 15-a, la mulsoarea de dimineaţă.
- Perioada de control are o durată de 28 de zile, cu menţiunea că:
- durata primei perioade de control poate fi de maximum 46 zile;
- ultima perioadă de control nu poate fi mai scurtă de 14 zile sau mai lungă de 41 de zile.
- La vacile recent fătate, primul control se va face numai după a 5-a zi de la fătare.
- Se consideră că lactaţia debutează începând cu a doua zi de la fătare.

159
Tabelul 12.4
Verificat ....................................................................
Data ..............................................................................
Semnătura .................................................................
Judeţul ...................................... Localitatea ............................................................. Ferma .............................................

BULETIN DE CONTROL AL PRODUCŢIEI DE LAPTE Nr. ..................... data .................................

A. Controlor ...................................................Nr. ....................................................... B. Laborator de evidenţă .........................
N
r
.

c
r
t
.

N
r
.

m
a
t
r
i
c
o
l

R
A
S
A

Activitatea de Reproducţie
D
a
t
a

î
n
ţ
ă
r
c
ă
r
i
i

(
z
i
u
a
,

l
u
n
a
,

a
n
u
l
)

Producţia de lapte în ziua de
control
N
r
.

d
e

z
i
l
e

p
e
n
t
r
u

c
a
r
e

e
s
t
e

v
a
l
a
b
i
l

c
o
n
t
r
o
l
u
l

Producţia pe toată perioada
O
b
s
e
r
v
a
ţ
i
i

Însămânţarea Fătarea
P
r
â
n
z

S
e
a
r
a

D
i
m
i
n
e
a
ţ
a

T
o
t
a
l

Lapte Grăsime
D
a
t
a

(
z
i
u
a
,

l
u
n
a
,

a
n
u
l
)

N
r
.

m
a
t
r
i
c
o
l

t
a
u
r

D
a
t
a

(
z
i
u
a
,

l
u
n
a
,

a
n
u
l
)

S
e
x
u
l

p
r
o
d
u
s
u
l
u
i

N
r
.

m
a
t
r
i
c
o
l

a
l

p
r
o
d
u
s
u
l
u
i

L
i
t
r
i

(
c
o
l
.

1
2

x

1
3
)

K
g

(
c
o
l
.

1
4

x

1
,
0
3
)

%

K
g

(
c
o
l
.

1
5

x

1
6

/

1
0
0
)

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18












Controlor ......................................................................... Data analizei ....................................
Data operării în fişă ................................................... Laborant ..........................................
Tehnician UARZ .......................................................... Data expedierii ...............................


160
Buletinul de control al producţiei de lapte (SPAD) prezentat în tabelul 12.5 se întocmeşte
în două exemplare din care unul se expediază la ANARZ pentru prelucrarea automată a datelor
prin staţia de calcul, iar al doilea rămâne la compartimentul evidenţă al UARZ pentru
completarea fişei genealogice a fiecărei vaci.
În coloana 3 se înscrie rasa codificată a vacii. Codurile pentru principalele rase din ţara
noastră sunt:
- Brună de Maramureş 01;
- Bălţată românească 03
- Pinzgau de Transilvania 04;
- Bălţată cu negru românească 08
- Sura de stepă 12
- Bălţată austriacă 17;
- Brună elveţiană 23;
- Holstein-Friză 25;
- Red Holstein 26;


Tabelul 12.5
BULETIN DE CONTROL AL PRODUCŢIEI DE LAPTE
(S.P.A.D.)
Unitatea ....................................... Localitatea ....................................... Judeţul ................................
Ferma ................................................... Cod fermă ...................................

N
r
.

c
r
t
.

A
n

r
e
f
e
r
i
n
ţ
ă

Nr. matricol
R
a
s
a
,

c
o
d

r
a
s
ă

D
a
t
a

f
ă
t
ă
r
i
i

D
a
t
a

î
n
ţ
ă
r
c
ă
r
i
i

C
.
I
.

(
z
i
l
e
)

R
.
M
.

(
z
i
l
e
)

N
r
.

l
a
c
t
a
ţ
i
e
i

Lactaţia totală
Lactaţia normală
(305 zile)
D
a
t
a

n
a
ş
t
e
r
i
i

p
r
i
m
i
p
a
r
e
i

C
o
d

t
a
u
r

t
a
t
ă

D
u
r
a
t
a

(
z
i
l
e
)

L
a
p
t
e

(
k
g
)

G
r
ă
s
i
m
e

(
k
g
)

L
a
p
t
e

(
k
g
)

G
r
ă
s
i
m
e

(
k
g
)

P
r
o
t
e
i
n
ă

(
k
g
)

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16























Data ...........................................
Tehnician evidenţă Verificat
.......................................................... ..........................................

161
12.3. ESTIMAREA PRODUCŢIEI DE LAPTE
PE LACTAŢIE STANDARD

În vederea selecţiei, vacile trebuie ierarhizate după capacitatea lor productivă redată prin
valoarea de ameliorare. Producţia fenotipică de lapte pe lactaţia normală (realizată în urma
controlului individual periodic) reprezintă, însă, doar parţial valoarea de ameliorare a vacilor
întrucât este mascată de numeroşi factori de mediu. Corectarea producţiei fenotipice de lapte se
face în scopul eliminării perturbărilor negenetice produse de factorii externi sau interni, creşterea
comparabilităţii valorilor centrale şi a variabilităţii şi asigurarea ipotezelor statistice în cazul
estimării valorii de ameliorare.
A. Corectarea pentru vârsta vacii (echivalent maturitate)
Dintre factorii de mediu care influenţează producţia fenotipică de lapte vârsta vacii în
momentul fătării este considerat unul dintre cei mai importanţi. Pentru exprimarea vârstei vacii,
în ţara noastră se utilizează ordinea lactaţiei. Deoarece nu toate vacile fată la aceeaşi vârstă,
vârsta la prima fătare este un alt indicator utilizat pentru exprimarea influenţei vârstei vacii la
fătare, considerându-se că aceasta are un efect mai pronunţat asupra producţiei de lapte pe prima
lactaţie. Pentru eliminarea influenţei acestora s-a convenit ca producţia de lapte să fie corectată la
valoarea echivalent maturitate (EM).
Prin echivalent maturitate se defineşte producţia de lapte pe care ar fi realizat-o vaca, în
aceleaşi condiţii de mediu, dacă ar fi avut dezvoltarea corporală caracteristică maturităţii
morfologice.
Pentru aducerea producţiei de lapte la echivalent maturitate se utilizează coeficienţi
multiplicativi, care sunt diferiţi în raport cu rasa. Astfel, pentru vacile primipare, producţia de
lapte se va înmulţi cu un coeficient ales în raport cu vârsta la prima fătare (tabelul 12.6) şi cu
coeficientul pentru prima lactaţie (tabelul 12.7). Producţia de lapte a vacilor multipare se va
înmulţi numai cu coeficientul corespunzător ordinii lactaţiei în care vaca a performat (tabelul
12.7).

Tabelul 12.6
Coeficienţi de corecţie
ai primei lactaţii în funcţie de vârsta la prima fătare

Vârsta la prima
fătare (în luni)
RASA
Bălţată românească,
Simmental şi metişi
Brună-Schwyz şi
metişi
Holstein-Friză şi
metişi
25 1,05 1,03 1,02
26 1,03 1,02 1,01
27 1,01 1,01 1,00
28 1,00 1,00 0,99
29 1,00 1,00 0,98
30 0,98 0,98 0,97
31 0,96 0,96 0,96
32 0,94 0,94 0,95
> 33 0,92 0,92 0,94

B. Corectarea pentru sezonul fătării
Un alt factor de mediu care influenţează semnificativ producţia de lapte este sezonul
fătării. Acest factor are un efect diferit asupra cantităţii de lapte şi a cantităţi de grăsime din
lapte, motiv pentru care coeficienţii de corecţie variază cu natura producţiei. În ultimii ani
ANARZ a elaborat coeficienţi multiplicativi de corecţie pentru luna calendaristică a fătării
pentru cele trei rase ameliorate care se cresc în România (tabelul 12.8).


162
Tabelul 12.7
Coeficienţii de corecţie pentru aducerea la lactaţie maximă (EM) în funcţie
de numărul de ordine al lactaţiei, pe rase
Lactaţia
RASA
Bălţată românească,
Simmental şi metişi
Brună, Schwyz şi metişi Holstein-Friză şi metişi
Lapte Grăsime Lapte Grăsime Lapte Grăsime
1 1,229 1,204 1,248 1,222 1,214 1,199
2 1,133 1,118 1,144 1,126 1,105 1,095
3 1,067 1,057 1,071 1,060 1,037 1,031
4 1,024 1,019 1,025 1,019 1,003 1,000
5 1,002 1,000 1,001 1,000 1,000 1,001
6 1,000 1,000 1,000 1,002 1,027 1,032
7 1,018 1,019 1,020 1,026 1,088 1,097
8 1,057 1,058 1,063 1,073 1,188 1,203
9 1,119 1,119 1,132 1,146 1,336 1,360
> 10 1,209 1,206 1,232 1,249 1,549 1,585

Tabelul 12.8
Coeficienţii de corecţie pentru efectul lunii de fătare, pe rase

Luna
calendaristică
RASA
Bălţată românească,
Simmental şi metişi
Brună, Schwyz şi metişi Holstein-Friză şi metişi
Lapte Grăsime Lapte Grăsime Lapte Grăsime
1 0,966 0,969 1,005 1,013 0,948 0,957
2 0,970 0,976 1,012 1,020 0,975 0,980
3 1,026 1,031 1,061 1,068 0,993 0,997
4 1,067 1,070 1,090 1,097 1,023 1,022
5 1,043 1,042 1,068 1,071 1,035 1,029
6 1,057 1,056 1,051 1,047 1,057 1,051
7 1,047 1,044 1,013 1,006 1,056 1,052
8 1,019 1,015 0,973 0,963 1,040 1,034
9 0,978 0,973 0,930 0,923 1,004 0,997
10 0,962 0,959 0,937 0,933 0,968 0,968
11 0,941 0,938 0,936 0,934 0,960 0,963
12 0,938 0,938 0,941 0,944 0,950 0,956

C. Corectarea pentru durata lactaţiei
Plecând de la o durată normală a lactaţiei de 305 zile, producţia de lapte pe lactaţie
normală va fi corectată pentru durata totală a lactaţiei utilizând coeficienţi multiplicativi.
Producţia astfel obţinută se numeşte producţia anualizată, iar procesul anualizare. Producţia
anualizată este definită ca raport dintre producţia totală şi intervalul între fătări.
Coeficienţii de anualizare a producţiei de lapte diferă în raport cu rasa şi cu durata lactaţiei
totale. Astfel, în procedeul de calcul există două ipoteze:
1. Dacă durata totală a lactaţiei este cuprinsă între 200 şi 305 zile, atunci coeficientul de
anualizare nu depinde de natura producţiei, adică are aceleaşi valori atât pentru cantitatea de
lapte cât şi pentru cantitatea de grăsime din lapte. Valorile acestui coeficient sunt redate în
tabelul 12.9.
2. Dacă durata totală a lactaţiei este cuprinsă între 306 şi 400 de zile, atunci coeficientul de
anualizare are valori diferite în funcţie de natura producţiei, luând valori diferite pentru cantitatea
de lapte şi pentru cantitatea de grăsime din lapte. Valorile acestor coeficienţi sunt redaţi în
tabelul 12.10.


163
Tabelul 12.9
Coeficienţi de anualizare pentru lactaţiile cuprinse între 200 şi 305 zile

Durata
lactaţiei
(zile)
RASA
Bălţată românească,
Simmental şi metişi
Brună-Schwyz şi metişi Holstein-Friză şi metişi
205 0,983 1,018 1,012
215 1,007 1,035 1,037
225 1,027 1,046 1,057
235 1,041 1,054 1,071
245 1,050 1,057 1,078
255 1,054 1,055 1,080
265 1,051 1,048 1,074
275 1,043 1,037 1,063
285 1,029 1,022 1,045
295 1,010 1,003 1,022
305 0,987 0,981 0,994

Tabelul 12.10
Coeficienţi de anualizare pentru lactaţiile cuprinse între 306 şi 400 zile

Durata
lactaţiei
(zile)
RASA
Bălţată românească,
Simmental şi metişi
Brună-Schwyz şi metişi Holstein-Friză şi metişi
Lapte Grăsime Lapte Grăsime Lapte Grăsime
306 0,984 0,984 0,977 0,977 0,987 0,987
315 0,973 0,977 0,969 0,972 0,980 0,982
325 0,960 0,963 0,958 0,961 0,970 0,973
335 0,948 0,950 0,949 0,950 0,961 0,965
345 0,937 0,938 0,940 0,941 0,953 0,957
355 0,928 0,928 0,933 0,933 0,946 0,950
365 0,920 0,920 0,928 0,927 0,939 0,944
375 0,913 0,913 0,924 0,924 0,933 0,940
385 0,908 0,909 0,922 0,922 0,928 0,937
395 0,904 0,907 0,921 0,922 0,924 0,935

Producţia de lapte adusă la valoarea echivalent maturitate şi corectată pentru luna de fătare
şi durata lactaţiei se numeşte producţie de lapte standardizată, şi se utilizează în procesul de
ameliorare al taurinelor.

Exemplu de calcul:
Să se ierarhizeze după producţia de lapte standardizată următoarele vaci din rasa Bălţată
românească:
1. lactaţia a II-a cu durata de 315 zile, 4250 kg lapte cu 3.8% grăsime. Data fătării 28.03.
2. lactaţia I cu durata de 305 zile, 3850 kg lapte cu 3,9% grăsime. Vârsta la prima fătare 27
luni. Data fătării 30.05.
3. lactaţia a VI-a cu durata de 295 zile, 4450 kg lapte cu 3,7% grăsime. Data fătării 27.07.

1. LS = 4250 x 1,133 x 1,026 x 0,973 = 4807 kg
GS = (4250 x 3,8 / 100) x 1,133 x 1,031 x 0,977 = 184,31 kg II

2. LS = 3850 x 1,01 x 1,229 x 1,043 x 0,987 = 4920 kg
GS = (3850 x 3,9 / 100) x 1,01 x 1,204 x 1,042 x 0,987 = 187,78 kg I

3. LS = 4450 x 1,000 x 1,047 x 1,010 = 4706 kg
GS = (4450 x 3,7 / 100) x 1,000 x 1,044 x 1,010 = 173,61 kg III

164
Aplicaţii practice:

- Să se calculeze cantitatea medie zilnică de lapte pe vacă furajată (fizic şi standard, în kg)
într-o fermă cu 400 de vaci care realizează o cantitate totală de lapte de 42 hl* cu un procent de
grăsime de 3,9%.
- Să se calculeze cantitatea medie anuală de lapte (în kg) pe vacă furajată într-o fermă cu
efectivul mediu anual de 388 vaci furajate şi o cantitate totală de 13400 hl lapte.
- Să se calculeze cantitatea de lapte şi de grăsime, precum şi procentul mediu de grăsime
pe lactaţie totală pentru vaca de rasă Bălţată cu negru românească cu nr. matricol RO155350176,
care a fătat în data de 31.07, la primul control realizând o producţie de 22 kg lapte cu 3,6%
grăsime. Vaca a fost înţărcată în data de 12.02, realizând la ultimul control o producţie de 9 kg
lapte cu 3,8% grăsime. În intervalul dintre primul control şi ultimul control al producţiei de lapte
s-au mai muls 4523 kg lapte cu 167,35 kg grăsime.
- Să se ierarhizeze după producţia de lapte standardizată următoarele vaci din rasa Bălţată
românească:
1. lactaţia I cu durata de 283 zile 3650 kg lapte cu 3,85% grăsime. Data fătării 24.02.
Vârsta la fătare 27 luni.
2. lactaţia a II-a cu durata de 323 zile 3400 kg lapte cu 3,98% grăsime. Data fătării
18.08.
3. lactaţia a III-a cu durata de 241 zile 3700 kg lapte cu 3,68% grăsime. Data fătării
14.10.
4. lactaţia a VIII-a cu durata de 306 zile 3680 kg lapte cu 3,72% grăsime. Data fătării
08.04.






















* 1 hl = 100 litri



165
LUCRAREA 13

METODOLOGIA PREDICŢIEI VALORII DE
AMELIORARE LA VACI

Ameliorarea în rasă curată are ca metodă principală de lucru selecţia, acţionând pentru
îmbunătăţirea caracterelor cantitative şi se întemeiază pe conceptul de valoare genetică aditivă,
numită şi valoare de ameliorare. Măsura caracterului cantitativ se numeşte valoare fenotipică
sau performanţă.
Caracterele cantitative importante pentru selecţia vacilor sunt: cantitatea de lapte, de
grăsime şi de proteină, conţinutul de grăsime şi proteină al laptelui şi cantitatea de substanţă utilă
(suma cantităţii de grăsime şi de proteină din lapte). De interes major sunt şi vârsta la prima
fătare şi intervalul între două fătări consecutive, dar posibilităţile de selecţie pentru aceste
caractere sunt modeste. De asemenea, caracterele cantitative care descriu exteriorul vacii sunt
importante pentru selecţie şi nu pot fi ignorate. Pentru a realiza un progres genetic semnificativ,
însă, trebuie utilizat un număr mai mic de caractere, definindu-se astfel, caracterul principal de
selecţie, care pentru rasele de taurine din ţara noastră îl constituie producţia de lapte. Datorită
corelaţiei negative dintre cantitatea de lapte şi concentraţia acestuia în grăsime şi proteină,
precum şi a faptului că în România comercializarea laptelui se realizează, cu precădere, pe baza
concentraţiei laptelui în grăsime, se consideră cantitatea de grăsime pe lactaţie ca fiind criteriul
principal de selecţie la vaci, ce exprimă sintetic atât performanţa pentru cantitatea de lapte cât şi
pentru conţinutul laptelui în grăsime.
Spre deosebire de valoarea fenotipică, valoarea de ameliorare nu se poate observa şi
măsura direct, ci se deduce prin mijloace matematice pe baza performanţelor productive.
Datorită complexităţii efectelor de mediu asupra performanţelor, acestea nu se utilizează ca atare
în calcul ci se transformă (se corectează) pentru eliminarea efectelor negenetice.
Estimarea valorii de ameliorare se realizează pentru fiecare vacă în parte. Cu ajutorul
valorii de ameliorare se va calcula un index de selecţie, pe baza căruia se va realiza o ierarhizare
a animalelor în vederea stabilirii lotului de selecţie.

13.1. PREDICŢIA VALORII DE AMELIORARE LA TAURINE
FOLOSIND METODOLOGIA BLUP – MODEL ANIMAL

Modelul animal individual este considerat a fi modelul care utilizează optim sursele de
informaţie (ascendenţi, performanţă proprie, rude colaterale, descendenţi), indiferent de numărul
caracterelor utilizate.
Modelul în care apare direct valoarea genetică a animalului care realizează performanţa şi
nu a indivizilor înrudiţi este numit model animal individual sau, mai simplu, model animal.
În acest caz modelul de calcul a valorii de ameliorare se va scrie pentru fiecare individ în
parte. Se scrie modelul conform căruia se va efectua calculul VA:

Y
ij
= µ + F
i
+ A
j
+ e
ij

în care:
Y
ij
- performanţa măsurată a individului;
µ - media generală, comună tuturor observaţiilor;
F
i
- efectul factorului fix al mediului i;
A
j
- valoarea genetică aditivă a animalului j;
e
ij
- efectul randomizat de mediu.




166
În notaţie matricială modelul poate fi scris:

y = Xb + Za + e
în care:
y - vectorul performanţelor;
b - vectorul efectelor fixe;
a - vectorul efectelor aleatoare;
e - vectorul efectelor reziduale.

Sistemul ecuaţiilor modelului mixt va fi, astfel:

X'X X'Z x b = X'Y
Z'X Z'Z+A
-1
Ik a Z'Y

W b RHS
în care:
X - matrice de dimensiunea n animale x m efecte fixe
Z - matrice de dimensiunea n animale x p efecte randomizate
Y - vectorul coloană a performanţelor (n performanţe x 1)
A – matricea relaţiilor genetice dintre indivizi
k – raport de varianţe.

În cazul modelului animal, valoarea lui k se calculează cu formula:

k = (1-h
2
)/h
2

Exemplu de calcul
Să se calculeze valoarea de ameliorare pentru vacile dintr-o fermă cu 15 capete din rasa
Bălţată românească, folosind metodologia BLUP–model animal şi informaţiile prezentate în
tabelul 13.1.
Taurii genitori ai vacilor fac parte din două grupe genetice diferite. Astfel:
- taurii t1, t2 şi t3 sunt semifraţi după tată, având un coeficient de înrudire de 0,25;
- taurii t4 şi t5 fac parte dintr-o altă grupă genetică, fiind semifraţi după tată şi au un
coeficient de înrudire de 0,25.
Între cele două grupe genetice nu există înrudire.
Însuşirile pentru care se va calcula valoarea de ameliorare sunt prezentate în tabelul 13.2,
fiind:
1. cantitatea de grăsime din lapte pe lactaţie standardizată (G),
2. punctajul ponderat pentru musculatură din cadrul aprecierii liniare a exteriorului (M)
3. punctajul total obţinut la aprecierea liniară a exteriorului, transformat cu ajutorul
ponderilor (E).
Deoarece toate vacile au fătat în aceeaşi fermă, iar pentru luna fătării s-a făcut corecţia prin
standardizare cu coeficienţi, ca factor fix de influenţă a performanţelor rămâne anul
performanţei, motiv pentru care acesta este introdus în model pentru calculul mediilor.


167







Tabelul 13.1
Informaţiile necesare pentru calculul valorii de ameliorare la vacile din rasă Bălţată românească

Vaca Tata
Anul
producţiei
Vârsta la
prima
fătare
Lactaţia
Luna
fătării
Durata
lactaţiei
Producţia de lapte pe lactaţie Puncte obţinute la aprecierea exteriorului
Lapte
(kg)
Grăsime
(kg)
%
grăsime
Proteină
(kg)
%
proteina
Format
Muscu-
latură
Funda-
ment
Uger TOTAL
v1 t1 2002 - 2 4 255 5175 216,32 4,18 159,91 3,09 95 92 87 92 92
v2 t1 2002 - 3 3 315 5824 207,92 3,57 170,64 2,93 85 86 79 87 84
v3 t1 2003 - 4 5 305 5321 209,12 3,93 144,20 2,71 88 87 83 88 87
v4 t1 2003 - 4 3 275 5493 218,62 3,98 156,00 2,84 94 93 95 93 94
v5 t1 2003 - 3 9 295 3992 162,47 4,07 132,93 3,33 89 90 87 89 89
v6 t2 2002 - 4 8 325 4187 151,15 3,61 120,59 2,88 95 89 94 96 94
v7 t3 2003 - 7 7 305 6025 266,91 4,43 187,98 3,12 89 91 86 87 88
v8 t3 2002 - 2 2 285 5966 232,67 3,90 173,61 2,91 89 88 92 92 90
v9 t3 2003 - 2 5 295 4021 161,24 4,01 117,41 2,92 84 80 81 83 82
v10 t4 2003 - 3 6 315 5872 221,96 3,78 176,75 3,01 87 89 88 88 88
v11 t4 2002 - 2 1 335 4161 167,69 4,03 126,91 3,05 87 85 82 87 85
v12 t4 2003 29 1 11 345 4555 182,20 4,00 136,65 3,00 88 83 85 85 85
v13 t4 2003 - 2 12 265 3882 163,04 4,20 116,85 3,01 85 81 79 85 83
v14 t5 2002 26 1 6 305 4772 190,40 3,99 144,11 3,02 93 91 94 88 92
v15 t5 2003 28 1 10 215 3609 149,77 4,15 111,16 3,08 85 87 80 82 84


168






Tabelul 13.2
Însuşirile pentru care se calculează valoarea de ameliorare la vacile de rasă Bălţată românească

Vaca
Producţia de lapte pe lactaţie
standard
Punctaj exterior ponderat
Lapte (kg) Grăsime (kg) Format Musculatură Fundament Uger TOTAL
v1 6594 272,74 19 18 17 37 91
v2 6204 221,37 17 17 16 35 85
v3 5609 219,15 18 17 17 35 87
v4 6019 239,56 19 19 19 37 94
v5 4207 168,77 18 18 17 36 89
v6 4194 150,55 19 18 19 38 94
v7 6338 280,25 18 18 17 35 88
v8 6747 261,25 18 18 18 37 91
v9 4799 189,72 17 16 16 33 82
v10 6444 242,05 17 18 18 35 88
v11 4317 172,58 17 17 16 35 85
v12 4936 193,01 18 17 17 34 86
v13 4336 179,70 17 16 16 34 83
v14 6302 246,10 19 18 19 35 91
v15 4297 174,14 17 17 16 33 83

169
Se construiesc matricile X, Y, Z şi A.
Matricea X va avea dimensiunea n animale x m efecte fixe. În cazul exemplului nostru n =
15, iar m = 2, deci matricea X va avea 15 rânduri şi 2 coloane. Transpusa acesteia, X’ va avea 2
rânduri şi 15 coloane, iar produsul X’X va fi de dimensiunea 2 rânduri şi 2 coloane.

2002 2003
X= v1 1 0
v2 1 0
v3 0 1
v4 0 1
v5 0 1
v6 1 0
v7 0 1
v8 1 0
v9 0 1
v10 0 1
v11 1 0
v12 0 1
v13 0 1
v14 1 0
v15 0 1

X'= 1 1 0 0 0 1 0 1 0 0 1 0 0 1 0
0 0 1 1 1 0 1 0 1 1 0 1 1 0 1

2002 2003
X'X= 2002 6 0
2003 0 9

Matricea Z va avea dimensiunea n animale x p efecte randomizate. În cazul exemplului
nostru n = 15, iar p = 15, deci matricea Z va avea 15 rânduri şi 15 coloane. Transpusa acesteia;
Z’ va avea 15 rânduri şi 15 coloane, iar produsul Z’Z va fi de dimensiunea 15 rânduri şi 15
coloane.

v1 v2 v3 v4 v5 v6 v7 v8 v9 v10 v11 v12 v13 v14 v15
Z= v1 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
v2 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
v3 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
v4 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
v5 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
v6 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0
v7 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0
v8 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0
v9 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0
v10 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0
v11 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0
v12 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0
v13 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0
v14 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0
v15 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1


170
Z'= 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0
0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0
0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0
0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0
0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1

Z'Z= 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0
0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0
0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0
0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0
0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1

Se vor formula apoi matricile X’Z şi Z’X. Matricea X’Z va avea dimensiunea m efecte fixe
x p efecte randomizate, adică 2 rânduri (2002 şi 2003) şi 15 coloane (15 vaci). Matricea Z’X va
fi practic transpusa matricei X’Z, având 15 de rânduri şi 15 coloane.

v1 v2 v3 v4 v5 v6 v7 v8 v9 v10 v11 v12 v13 v14 v15
X'Z= 2002 1 1 0 0 0 1 0 1 0 0 1 0 0 1 0
2003 0 0 1 1 1 0 1 0 1 1 0 1 1 0 1

2002 2003
Z'X= v1 1 0
v2 1 0
v3 0 1
v4 0 1
v5 0 1
v6 1 0
v7 0 1
v8 1 0
v9 0 1
v10 0 1
v11 1 0
v12 0 1
v13 0 1
v14 1 0
v15 0 1

171
Matricea Y, a fenotipurilor, va fi de fapt un vector având 15 rânduri, corespunzător
numărului de vaci şi o coloană corespunzător fenotipului realizat de fiecare vacă pentru fiecare
însuşire urmărită. În cazul nostru vom avea trei vectori, şi anume unul pentru cantitatea de
grăsime din lapte (G), unul pentru punctajul musculaturii (M) şi unul pentru punctajul total
obţinut la aprecierea exteriorului (E).
Folosind matricile Y, X’ şi Z’ se vor calcula matricile X’Y şi Z’Y.

G M E
Y= v1 272,74 18 91
v2 221,37 17 85
v3 219,15 17 87
v4 239,56 19 94
v5 168,77 18 89
v6 150,55 18 94
v7 280,25 18 88
v8 261,25 18 91
v9 189,72 16 82
v10 242,05 18 88
v11 172,58 17 85
v12 193,01 17 86
v13 179,70 16 83
v14 246,10 18 91
v15 174,14 17 83





G M E
X'Y= 1324,59 106,00 537,00
1886,36 156,00 780,00

G M E
Z'Y= 272,74 18,00 91,00
221,37 17,00 85,00
219,15 17,00 87,00
239,56 19,00 94,00
168,77 18,00 89,00
150,55 18,00 94,00
280,25 18,00 88,00
261,25 18,00 91,00
189,72 16,00 82,00
242,05 18,00 88,00
172,58 17,00 85,00
193,01 17,00 86,00
179,70 16,00 83,00
246,10 18,00 91,00
174,14 17,00 83,00

Se construieşte matricea A, a înrudirilor între animale, utilizând formula:
a
xy
= 0,5(a
xTy
+a
xMy
)
în care:
- a
xy
reprezintă relaţia genetică aditivă dintre indivizii x şi y;
- a
xTy
reprezintă relaţia genetică aditivă dintre individul x şi tatăl lui y;
- a
xMy
reprezintă relaţia genetică aditivă dintre individul x şi mama lui y.

În exemplul nostru, vom avea:
a
v1v1
= 1+0 = 1
a
t1v1
= 0,5(a
t1t1
+a
t1m1
) = 0,5(1+0) = 0,5
a
v1v2
= 0,5(a
v1t1
+a
v1m2
) = 0,5(0,5+0) = 0,25
a
v1v6
= 0,5(a
v1t2
+a
v1m6
) = 0,5(0,125+0) = 0,0625 etc.
Matricea A, care conţine relaţiile de aditivitate genetică între indivizii din fermă, precum şi
inversa acesteia A
-1
sunt redate în pagina următoare.
Se calculează apoi raportul de varianţe, cu formula k = (1-h
2
)/h
2
Folosind matricea identitate I, care are pe diagonala principală 1, iar restul elementelor
sunt zero, se va înmulţi raportul k cu inversa matricei relaţiilor genetice aditive (A
-1
). Vom
obţine, astfel matricile de tipul A
-1
Ik, câte una pentru fiecare însuşire.
Matricile Z'Z şi A
-1
Ik se vor aduna, obţinându-se o altă matrice (Z'Z + A
-1
Ik), care prin
concatenare cu matricile X'X, X'Z şi Z'X va forma matricea W, conform modelului prezentat mai
sus. Apoi se vor obţine soluţiile modelului în vectorul b, prin rezolvarea sistemului de ecuaţii, astfel:

b = RHS/W = W
-1
RHS
Deoarece heritabilitatea celor trei însuşiri nu este egală, în continuare se vor prezenta
matricile specifice pentru fiecare însuşire în parte: G, M şi E.

172


A= v1 v2 v3 v4 v5 v6 v7 v8 v9 v10 v11 v12 v13 v14 v15
v1 1 0,25 0,25 0,25 0,25 0,0625 0,0625 0,0625 0,0625 0 0 0 0 0 0
v2 0,25 1 0,25 0,25 0,25 0,0625 0,0625 0,0625 0,0625 0 0 0 0 0 0
v3 0,25 0,25 1 0,25 0,25 0,0625 0,0625 0,0625 0,0625 0 0 0 0 0 0
v4 0,25 0,25 0,25 1 0,25 0,0625 0,0625 0,0625 0,0625 0 0 0 0 0 0
v5 0,25 0,25 0,25 0,25 1 0,0625 0,0625 0,0625 0,0625 0 0 0 0 0 0
v6 0,0625 0,0625 0,0625 0,0625 0,0625 1 0,0625 0,0625 0,0625 0 0 0 0 0 0
v7 0,0625 0,0625 0,0625 0,0625 0,0625 0,0625 1 0,25 0,25 0 0 0 0 0 0
v8 0,0625 0,0625 0,0625 0,0625 0,0625 0,0625 0,25 1 0,25 0 0 0 0 0 0
v9 0,0625 0,0625 0,0625 0,0625 0,0625 0,0625 0,25 0,25 1 0 0 0 0 0 0
v10 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0,25 0,25 0,25 0,0625 0,0625
v11 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0,25 1 0,25 0,25 0,0625 0,0625
v12 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0,25 0,25 1 0,25 0,0625 0,0625
v13 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0,25 0,25 0,25 1 0,0625 0,0625
v14 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0,0625 0,0625 0,0625 0,0625 1 0,25
v15 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0,0625 0,0625 0,0625 0,0625 0,25 1


A
-1
= 1,17 -0,16 -0,16 -0,16 -0,16 -0,03 -0,02 -0,02 -0,02 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
-0,16 1,17 -0,16 -0,16 -0,16 -0,03 -0,02 -0,02 -0,02 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
-0,16 -0,16 1,17 -0,16 -0,16 -0,03 -0,02 -0,02 -0,02 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
-0,16 -0,16 -0,16 1,17 -0,16 -0,03 -0,02 -0,02 -0,02 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
-0,16 -0,16 -0,16 -0,16 1,17 -0,03 -0,02 -0,02 -0,02 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
-0,03 -0,03 -0,03 -0,03 -0,03 1,02 -0,04 -0,04 -0,04 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
-0,02 -0,02 -0,02 -0,02 -0,02 -0,04 1,12 -0,22 -0,22 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
-0,02 -0,02 -0,02 -0,02 -0,02 -0,04 -0,22 1,12 -0,22 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
-0,02 -0,02 -0,02 -0,02 -0,02 -0,04 -0,22 -0,22 1,12 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 1,14 -0,19 -0,19 -0,19 -0,03 -0,03
0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,19 1,14 -0,19 -0,19 -0,03 -0,03
0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,19 -0,19 1,14 -0,19 -0,03 -0,03
0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,19 -0,19 -0,19 1,14 -0,03 -0,03
0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,03 -0,03 -0,03 -0,03 1,07 -0,26
0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,03 -0,03 -0,03 -0,03 -0,26 1,07


173

Pentru cantitatea de grăsime din lapte (G):
h
2
=0,4 deci raportul k va fi: k = (1-0,4)/0,4 = 1,5

A
-1
Ik= 1,75 -0,25 -0,25 -0,25 -0,25 -0,04 -0,03 -0,03 -0,03 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
-0,25 1,75 -0,25 -0,25 -0,25 -0,04 -0,03 -0,03 -0,03 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
-0,25 -0,25 1,75 -0,25 -0,25 -0,04 -0,03 -0,03 -0,03 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
-0,25 -0,25 -0,25 1,75 -0,25 -0,04 -0,03 -0,03 -0,03 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
-0,25 -0,25 -0,25 -0,25 1,75 -0,04 -0,03 -0,03 -0,03 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
-0,04 -0,04 -0,04 -0,04 -0,04 1,52 -0,05 -0,05 -0,05 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
-0,03 -0,03 -0,03 -0,03 -0,03 -0,05 1,68 -0,32 -0,32 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
-0,03 -0,03 -0,03 -0,03 -0,03 -0,05 -0,32 1,68 -0,32 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
-0,03 -0,03 -0,03 -0,03 -0,03 -0,05 -0,32 -0,32 1,68 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 1,72 -0,28 -0,28 -0,28 -0,04 -0,04
0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,28 1,72 -0,28 -0,28 -0,04 -0,04
0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,28 -0,28 1,72 -0,28 -0,04 -0,04
0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,28 -0,28 -0,28 1,72 -0,04 -0,04
0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,04 -0,04 -0,04 -0,04 1,61 -0,39
0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,04 -0,04 -0,04 -0,04 -0,39 1,61

Z'Z+A
-1
Ik= 2,75 -0,25 -0,25 -0,25 -0,25 -0,04 -0,03 -0,03 -0,03 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
-0,25 2,75 -0,25 -0,25 -0,25 -0,04 -0,03 -0,03 -0,03 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
-0,25 -0,25 2,75 -0,25 -0,25 -0,04 -0,03 -0,03 -0,03 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
-0,25 -0,25 -0,25 2,75 -0,25 -0,04 -0,03 -0,03 -0,03 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
-0,25 -0,25 -0,25 -0,25 2,75 -0,04 -0,03 -0,03 -0,03 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
-0,04 -0,04 -0,04 -0,04 -0,04 2,52 -0,05 -0,05 -0,05 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
-0,03 -0,03 -0,03 -0,03 -0,03 -0,05 2,68 -0,32 -0,32 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
-0,03 -0,03 -0,03 -0,03 -0,03 -0,05 -0,32 2,68 -0,32 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
-0,03 -0,03 -0,03 -0,03 -0,03 -0,05 -0,32 -0,32 2,68 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 2,72 -0,28 -0,28 -0,28 -0,04 -0,04
0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,28 2,72 -0,28 -0,28 -0,04 -0,04
0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,28 -0,28 2,72 -0,28 -0,04 -0,04
0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,28 -0,28 -0,28 2,72 -0,04 -0,04
0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,04 -0,04 -0,04 -0,04 2,61 -0,39
0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,04 -0,04 -0,04 -0,04 -0,39 2,61


174






Modelul matematic, obţinut prin concatenarea matricilor, va fi:

2002 2003 v1 v2 v3 v4 v5 v6 v7 v8 v9 v10 v11 v12 v13 v14 v15
2002 6,00 0,00 1,00 1,00 0,00 0,00 0,00 1,00 0,00 1,00 0,00 0,00 1,00 0,00 0,00 1,00 0,00 2002 1324,59
2003 0,00 9,00 0,00 0,00 1,00 1,00 1,00 0,00 1,00 0,00 1,00 1,00 0,00 1,00 1,00 0,00 1,00 2003 1886,36
v1 1,00 0,00 2,75 -0,25 -0,25 -0,25 -0,25 -0,04 -0,03 -0,03 -0,03 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 v1 272,74
v2 1,00 0,00 -0,25 2,75 -0,25 -0,25 -0,25 -0,04 -0,03 -0,03 -0,03 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 v2 221,37
v3 0,00 1,00 -0,25 -0,25 2,75 -0,25 -0,25 -0,04 -0,03 -0,03 -0,03 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 v3 219,15
v4 0,00 1,00 -0,25 -0,25 -0,25 2,75 -0,25 -0,04 -0,03 -0,03 -0,03 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 v4 239,56
v5 0,00 1,00 -0,25 -0,25 -0,25 -0,25 2,75 -0,04 -0,03 -0,03 -0,03 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 v5 168,77
v6 1,00 0,00 -0,04 -0,04 -0,04 -0,04 -0,04 2,52 -0,05 -0,05 -0,05 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 v6 150,55
v7 0,00 1,00 -0,03 -0,03 -0,03 -0,03 -0,03 -0,05 2,68 -0,32 -0,32 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 v7 280,25
v8 1,00 0,00 -0,03 -0,03 -0,03 -0,03 -0,03 -0,05 -0,32 2,68 -0,32 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 x v8 = 261,25
v9 0,00 1,00 -0,03 -0,03 -0,03 -0,03 -0,03 -0,05 -0,32 -0,32 2,68 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 v9 189,72
v10 0,00 1,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 2,72 -0,28 -0,28 -0,28 -0,04 -0,04 v10 242,05
v11 1,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,28 2,72 -0,28 -0,28 -0,04 -0,04 v11 172,58
v12 0,00 1,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,28 -0,28 2,72 -0,28 -0,04 -0,04 v12 193,01
v13 0,00 1,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,28 -0,28 -0,28 2,72 -0,04 -0,04 v13 179,70
v14 1,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,04 -0,04 -0,04 -0,04 2,61 -0,39 v14 246,10
v15 0,00 1,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,04 -0,04 -0,04 -0,04 -0,39 2,61 v15 174,14


W b RHS

175




Matricea W
-1
va fi:

W-1 0,30 0,05 -0,14 -0,14 -0,06 -0,06 -0,06 -0,13 -0,05 -0,13 -0,05 -0,04 -0,13 -0,04 -0,04 -0,13 -0,04
0,05 0,22 -0,06 -0,06 -0,11 -0,11 -0,11 -0,03 -0,11 -0,05 -0,11 -0,11 -0,06 -0,11 -0,11 -0,04 -0,10
-0,14 -0,06 0,45 0,12 0,09 0,09 0,09 0,07 0,05 0,08 0,05 0,04 0,07 0,04 0,04 0,06 0,03
-0,14 -0,06 0,12 0,45 0,09 0,09 0,09 0,07 0,05 0,08 0,05 0,04 0,07 0,04 0,04 0,06 0,03
-0,06 -0,11 0,09 0,09 0,44 0,11 0,11 0,04 0,07 0,05 0,07 0,06 0,04 0,06 0,06 0,03 0,05
-0,06 -0,11 0,09 0,09 0,11 0,44 0,11 0,04 0,07 0,05 0,07 0,06 0,04 0,06 0,06 0,03 0,05
-0,06 -0,11 0,09 0,09 0,11 0,11 0,44 0,04 0,07 0,05 0,07 0,06 0,04 0,06 0,06 0,03 0,05
-0,13 -0,03 0,07 0,07 0,04 0,04 0,04 0,46 0,04 0,07 0,04 0,02 0,06 0,02 0,02 0,06 0,02
-0,05 -0,11 0,05 0,05 0,07 0,07 0,07 0,04 0,44 0,09 0,11 0,06 0,04 0,06 0,06 0,03 0,05
-0,13 -0,05 0,08 0,08 0,05 0,05 0,05 0,07 0,09 0,45 0,09 0,03 0,06 0,03 0,03 0,06 0,03
-0,05 -0,11 0,05 0,05 0,07 0,07 0,07 0,04 0,11 0,09 0,44 0,06 0,04 0,06 0,06 0,03 0,05
-0,04 -0,11 0,04 0,04 0,06 0,06 0,06 0,02 0,06 0,03 0,06 0,44 0,09 0,11 0,11 0,04 0,06
-0,13 -0,06 0,07 0,07 0,04 0,04 0,04 0,06 0,04 0,06 0,04 0,09 0,44 0,09 0,09 0,07 0,04
-0,04 -0,11 0,04 0,04 0,06 0,06 0,06 0,02 0,06 0,03 0,06 0,11 0,09 0,44 0,11 0,04 0,06
-0,04 -0,11 0,04 0,04 0,06 0,06 0,06 0,02 0,06 0,03 0,06 0,11 0,09 0,11 0,44 0,04 0,06
-0,13 -0,04 0,06 0,06 0,03 0,03 0,03 0,06 0,03 0,06 0,03 0,04 0,07 0,04 0,04 0,45 0,09
-0,04 -0,10 0,03 0,03 0,05 0,05 0,05 0,02 0,05 0,03 0,05 0,06 0,04 0,06 0,06 0,09 0,44





176

Pentru musculatură (M) şi pentru punctajul total (P), având un coeficient de heritabilitate sensibil egal (0,3), matricile nu sunt diferite, cu
excepţia celor pentru performanţă (X’Y şi Z’Y).
Dacă h
2
=0,3, raportul k va fi: k = (1-0,3)/0,3 = 2,3

A
-1
Ik= 2,73 -0,38 -0,38 -0,38 -0,38 -0,07 -0,05 -0,05 -0,05 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
-0,38 2,73 -0,38 -0,38 -0,38 -0,07 -0,05 -0,05 -0,05 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
-0,38 -0,38 2,73 -0,38 -0,38 -0,07 -0,05 -0,05 -0,05 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
-0,38 -0,38 -0,38 2,73 -0,38 -0,07 -0,05 -0,05 -0,05 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
-0,38 -0,38 -0,38 -0,38 2,73 -0,07 -0,05 -0,05 -0,05 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
-0,07 -0,07 -0,07 -0,07 -0,07 2,37 -0,08 -0,08 -0,08 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
-0,05 -0,05 -0,05 -0,05 -0,05 -0,08 2,61 -0,51 -0,51 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
-0,05 -0,05 -0,05 -0,05 -0,05 -0,08 -0,51 2,61 -0,51 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
-0,05 -0,05 -0,05 -0,05 -0,05 -0,08 -0,51 -0,51 2,61 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 2,67 -0,44 -0,44 -0,44 -0,07 -0,07
0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,44 2,67 -0,44 -0,44 -0,07 -0,07
0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,44 -0,44 2,67 -0,44 -0,07 -0,07
0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,44 -0,44 -0,44 2,67 -0,07 -0,07
0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,07 -0,07 -0,07 -0,07 2,50 -0,61
0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,07 -0,07 -0,07 -0,07 -0,61 2,50

Z'Z+A
-1
Ik= 3,73 -0,38 -0,38 -0,38 -0,38 -0,07 -0,05 -0,05 -0,05 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
-0,38 3,73 -0,38 -0,38 -0,38 -0,07 -0,05 -0,05 -0,05 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
-0,38 -0,38 3,73 -0,38 -0,38 -0,07 -0,05 -0,05 -0,05 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
-0,38 -0,38 -0,38 3,73 -0,38 -0,07 -0,05 -0,05 -0,05 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
-0,38 -0,38 -0,38 -0,38 3,73 -0,07 -0,05 -0,05 -0,05 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
-0,07 -0,07 -0,07 -0,07 -0,07 3,37 -0,08 -0,08 -0,08 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
-0,05 -0,05 -0,05 -0,05 -0,05 -0,08 3,61 -0,51 -0,51 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
-0,05 -0,05 -0,05 -0,05 -0,05 -0,08 -0,51 3,61 -0,51 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
-0,05 -0,05 -0,05 -0,05 -0,05 -0,08 -0,51 -0,51 3,61 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 3,67 -0,44 -0,44 -0,44 -0,07 -0,07
0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,44 3,67 -0,44 -0,44 -0,07 -0,07
0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,44 -0,44 3,67 -0,44 -0,07 -0,07
0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,44 -0,44 -0,44 3,67 -0,07 -0,07
0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,07 -0,07 -0,07 -0,07 3,50 -0,61
0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,07 -0,07 -0,07 -0,07 -0,61 3,50

177





Modelul matematic, obţinut prin concatenarea matricilor, va fi:

2002 2003 v1 v2 v3 v4 v5 v6 v7 v8 v9 v10 v11 v12 v13 v14 v15
2002 6,00 0,00 1,00 1,00 0,00 0,00 0,00 1,00 0,00 1,00 0,00 0,00 1,00 0,00 0,00 1,00 0,00 2002 106,00
2003 0,00 9,00 0,00 0,00 1,00 1,00 1,00 0,00 1,00 0,00 1,00 1,00 0,00 1,00 1,00 0,00 1,00 2003 156,00
v1 1,00 0,00 3,73 -0,38 -0,38 -0,38 -0,38 -0,07 -0,05 -0,05 -0,05 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 v1 18,00
v2 1,00 0,00 -0,38 3,73 -0,38 -0,38 -0,38 -0,07 -0,05 -0,05 -0,05 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 v2 17,00
v3 0,00 1,00 -0,38 -0,38 3,73 -0,38 -0,38 -0,07 -0,05 -0,05 -0,05 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 v3 17,00
v4 0,00 1,00 -0,38 -0,38 -0,38 3,73 -0,38 -0,07 -0,05 -0,05 -0,05 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 v4 19,00
v5 0,00 1,00 -0,38 -0,38 -0,38 -0,38 3,73 -0,07 -0,05 -0,05 -0,05 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 v5 18,00
v6 1,00 0,00 -0,07 -0,07 -0,07 -0,07 -0,07 3,37 -0,08 -0,08 -0,08 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 v6 18,00
v7 0,00 1,00 -0,05 -0,05 -0,05 -0,05 -0,05 -0,08 3,61 -0,51 -0,51 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 v7 18,00
v8 1,00 0,00 -0,05 -0,05 -0,05 -0,05 -0,05 -0,08 -0,51 3,61 -0,51 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 x v8 = 18,00
v9 0,00 1,00 -0,05 -0,05 -0,05 -0,05 -0,05 -0,08 -0,51 -0,51 3,61 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 v9 16,00
v10 0,00 1,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 3,67 -0,44 -0,44 -0,44 -0,07 -0,07 v10 18,00
v11 1,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,44 3,67 -0,44 -0,44 -0,07 -0,07 v11 17,00
v12 0,00 1,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,44 -0,44 3,67 -0,44 -0,07 -0,07 v12 17,00
v13 0,00 1,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,44 -0,44 -0,44 3,67 -0,07 -0,07 v13 16,00
v14 1,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,07 -0,07 -0,07 -0,07 3,50 -0,61 v14 18,00
v15 0,00 1,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,07 -0,07 -0,07 -0,07 -0,61 3,50 v15 17,00


W b RHS


178




Matricea W
-1
va fi:

W-1 0,25 0,03 -0,09 -0,09 -0,04 -0,04 -0,04 -0,08 -0,03 -0,08 -0,03 -0,03 -0,08 -0,03 -0,03 -0,08 -0,03
0,03 0,18 -0,04 -0,04 -0,07 -0,07 -0,07 -0,02 -0,07 -0,03 -0,07 -0,07 -0,04 -0,07 -0,07 -0,02 -0,06
-0,09 -0,04 0,32 0,08 0,07 0,07 0,07 0,04 0,03 0,04 0,03 0,02 0,03 0,02 0,02 0,03 0,02
-0,09 -0,04 0,08 0,32 0,07 0,07 0,07 0,04 0,03 0,04 0,03 0,02 0,03 0,02 0,02 0,03 0,02
-0,04 -0,07 0,07 0,07 0,32 0,08 0,08 0,03 0,04 0,03 0,04 0,03 0,02 0,03 0,03 0,02 0,03
-0,04 -0,07 0,07 0,07 0,08 0,32 0,08 0,03 0,04 0,03 0,04 0,03 0,02 0,03 0,03 0,02 0,03
-0,04 -0,07 0,07 0,07 0,08 0,08 0,32 0,03 0,04 0,03 0,04 0,03 0,02 0,03 0,03 0,02 0,03
-0,08 -0,02 0,04 0,04 0,03 0,03 0,03 0,33 0,02 0,04 0,02 0,01 0,03 0,01 0,01 0,03 0,01
-0,03 -0,07 0,03 0,03 0,04 0,04 0,04 0,02 0,32 0,07 0,08 0,03 0,02 0,03 0,03 0,02 0,02
-0,08 -0,03 0,04 0,04 0,03 0,03 0,03 0,04 0,07 0,32 0,07 0,02 0,03 0,02 0,02 0,03 0,02
-0,03 -0,07 0,03 0,03 0,04 0,04 0,04 0,02 0,08 0,07 0,32 0,03 0,02 0,03 0,03 0,02 0,02
-0,03 -0,07 0,02 0,02 0,03 0,03 0,03 0,01 0,03 0,02 0,03 0,32 0,06 0,08 0,08 0,02 0,04
-0,08 -0,04 0,03 0,03 0,02 0,02 0,02 0,03 0,02 0,03 0,02 0,06 0,32 0,06 0,06 0,04 0,03
-0,03 -0,07 0,02 0,02 0,03 0,03 0,03 0,01 0,03 0,02 0,03 0,08 0,06 0,32 0,08 0,02 0,04
-0,03 -0,07 0,02 0,02 0,03 0,03 0,03 0,01 0,03 0,02 0,03 0,08 0,06 0,08 0,32 0,02 0,04
-0,08 -0,02 0,03 0,03 0,02 0,02 0,02 0,03 0,02 0,03 0,02 0,02 0,04 0,02 0,02 0,32 0,07
-0,03 -0,06 0,02 0,02 0,03 0,03 0,03 0,01 0,02 0,02 0,02 0,04 0,03 0,04 0,04 0,07 0,32




179
Soluţiile pentru cele trei însuşiri sunt prezentate mai jos:

Grăsime Musculatură
Punctaj
exterior

2002 219,86 17,65 89,40 Mediile pe ani a celor trei însuşiri
2003 208,24 17,34 86,70

v1 20,443 0,160 0,724 Valoarea de ameliorare absolută a vacilor
pentru cele trei însuşiri v2 3,319 -0,083 -0,736
v3 6,452 -0,008 0,408
v4 13,254 0,479 2,110
v5 -10,342 0,236 0,894
v6 -25,907 0,119 1,422
v7 28,872 0,165 0,339
v8 18,664 0,089 0,412
v9 -1,307 -0,322 -1,120
v10 8,276 0,086 -0,050
v11 -18,754 -0,233 -1,437
v12 -8,072 -0,158 -0,537
v13 -12,508 -0,401 -1,267
v14 7,677 0,070 0,204
v15 -12,437 -0,097 -1,085

Soluţiile sistemului reprezintă, pe de o parte mediile însuşirilor pe cele două nivele ale
factorului fix, respectiv anii 2002 şi 2003, iar pe de altă parte valoarea de ameliorare absolută a
vacilor din fermă pentru grăsime, musculatură şi punctaj.

Aplicaţii practice:
Să se calculeze valoarea de ameliorare absolută pentru o fermă de cinci vaci de lapte din
rasa Bălţată cu negru românească, folosind informaţiile din tabelul 3.

Tabelul 13.3
Informaţiile necesare pentru calculul valorii de ameliorare la vacile din rasa BNR
Nr.
matr.
Tata
Anul de
producţie
VP Lact Luna
Durata
lactaţiei
Producţia de lapte pe lactaţie
Puncte obţinute la
aprecierea exteriorului
Lapte
(kg)
Grăsime
Fo Tip Fu Ug TO
kg %
400 t1 2003 - 2 V 335 8326 324,71 3,90 90 87 84 83 85
506 t1 2004 28 1 III 305 8246 339,74 4,12 85 87 84 85 85
1006 t2 2003 26 1 X 255 6703 279,52 4,17 85 85 85 88 86
324 t2 2004 27 1 II 315 11669 437,59 3,75 90 87 84 88 87
155 t2 2004 - 2 IX 295 9136 392,85 4,30 90 87 88 89 89


180
LUCRAREA 14

TEHNICA IDENTIFICĂRII ŞI NOMINALIZĂRII
VACILOR MAME DE TAURI

Pentru producerea generaţiei viitoare de tăuraşi candidaţi la reproducţie, care vor intra în
programul de selecţie, este nevoie de nominalizarea vacilor care vor produce aceşti tăuraşi. Acest
proces se realizează anual, în raport cu necesarul anual de tăuraşi care vor intra în selecţie.
Stabilirea vacilor mame de tauri se realizează în două etape, şi anume: a). identificarea
vacilor candidate mame de tauri (CMT) şi b). nominalizarea vacilor mame de tauri (MT).

14.1. IDENTIFICAREA CANDIDATELOR
MAME DE TAURI (CMT)

În fiecare an, toamna, pe baza rezultatelor controlului oficial al producţiei de lapte se
realizează identificarea (preselectarea) vacilor candidate mame de tauri (CMT), în sistem
computerizat de către ANARZ, utilizând performanţele tuturor vacilor înregistrate în baza de
date în urma controlului oficial la producţiei (COP). De asemenea, se iau în considerare
informaţii referitoare la înrudire, performanţele populaţiei, data şi locul naşterii etc.
Selectarea în sistem computerizat al CMT se realizează după producţia de lapte (LN) pe
baza cantităţii de lapte (kg), a procentului de grăsime (%) şi a cantităţii de grăsime din lapte (kg).
Performanţele productive pe lactaţie normală (305 zile, dar nu mai scurtă de 200 de zile) se
corectează multiplicativ (prin coeficienţi) pentru ordinea lactaţiei (aducerea la valoarea
echivalent maturitate), pentru efectul lunii calendaristice de fătare şi pentru durata lactaţiei
(anualizare). Astfel, se obţine producţia de lapte standardizată.
Se stabileşte numărul de CMT pe rase, în funcţie de nivelul performanţelor, luând în
considerare vacile care se abat de la media fermei/rasei.
Pentru ca o vacă să fie candidată mamă de taur, producţia de lapte trebuie să fie mai mare
decât media fermei, sau a rasei în fermele cu până la 3 vaci (tabelul 14.1).

Tabelul 14.1
Media caracterelor la populaţia de vaci din România
- lactaţii standard 2002/2003 -

Specificare Brună
Bălţată
românească
Pinzgau de
Transilvania
Bălţată cu negru
românească
Cantitatea de lapte (kg) 3860 4502 3775 4898
Cantitatea de grăsime din lapte (kg) 150 178 146 191
Procentul de grăsime din lapte (%) 3,89 3,95 3,86 3,90
Cantitatea de proteină din lapte (kg) 128 144 120 158
Procentul de proteină din lapte (%) 3,32 3,22 3,20 3,23

Ierarhizarea vacilor se face pe baza valorii de ameliorare relative pentru cantitatea de
grăsime pe lactaţie standardizată (VAR%).
Se alcătuiesc liste cu CMT pe rase, judeţe, localităţi şi proprietari. Aceste liste cuprind
următoarele date: nr. matricol, data naşterii, data ultimei I.A., cod taur partener, tata, mama,
numărul lactaţiei, producţia medie pe lactaţie standard (cantitate lapte, cantitate grăsime şi
procent de grăsime) şi valoarea relativă de ameliorare grăsime.
Aceste liste sunt transmise apoi la UARZ şi la comisiile de bonitare.



181
14.2. NOMINALIZAREA VACILOR MAME DE TAURI
(MT)

Această a doua fază se desfăşoară în lunile noiembrie-decembrie a fiecărui an.
Comisia de bonitare efectuează, pentru fiecare vacă CMT din listele primite, aprecierea
exteriorului prin descrierea lineară, precum şi unele măsurători: înălţimea la grebăn (pentru rasa
Brună), înălţimea la crupă (pentru celelalte rase). Se vor nota defectele constatate pentru
nominalizarea împerecherilor, în scopul consolidării însuşirilor valoroase şi a corectării celor
nedorite la descendenţi. Rezultatele sunt trimise la ANARZ, unde sunt prelucrate computerizat,
şi apoi sunt elaborate listele cu mamele de tauri.
Pentru alegerea mamelor de tauri se realizează o preselecţie, reţinându-se numai acele
CMT care îndeplinesc cerinţele minime pe rase, stabilite anual de către ANARZ, în raport cu
performanţele rasei în anul precedent. Pentru anul 2003-2004, aceste cerinţe sunt redate în
tabelul 14.2.

Tabelul 14.2
Cerinţe minime pentru selectarea vacilor mame de tauri
(MT)

Rasa şi codul rasei
Înălţimea la
grebăn - HG
(cm)
Înălţimea la
crupă - HS
(cm)
Punctaj
total
exterior
Cantitatea
de lapte
(kg)
Cantitatea
de grăsime
(kg)
Procentul
de
grăsime
(%)
VAG
(%)
Brună (01) 129 - 80 5000 182 3,65 >100
Bălţată românească
(03)
- 136 80 6000 219 3,65 >100
Pinzgau de
Transilvania (04)
- 130 80 3900 - - >100
Bălţată cu negru
românească (08)
- 136 80 7500 274 3,65 >100

Ierarhizarea vacilor în vederea alegerii mamelor de tauri se realizează pe baza unui index
multicriterial (IG). Criteriile luate în considerare în selecţia vacilor mame de tauri (MT) sunt:
- cantitatea de grăsime pe lactaţie standardizată, redată ca valoare de ameliorare absolută şi
relativă;
- caracterele de exterior, evaluate prin punctaj în funcţie de nota acordată şi ponderate în
funcţie de agregatul de caractere din care face parte;
Pentru a putea fi introdus în indexul global, punctajul total trebuie transformat prin acordarea
unei ponderi pentru fiecare agregat de caractere care îl compune, conform tabelului 14.3.

Tabelul 14.3
Ponderea agregatelor de caractere pentru transformarea punctajului
pentru exterior în vederea nominalizării vacilor mame de tauri
2003/2004

Rasa şi codul rasei Format Musculatură Membre Uger Tip
Brună (01) 0,25 0,10 0,25 0,40 -
Bălţată românească (03) 0,20 0,20 0,20 0,40 -
Pinzgau de Transilvania (04) 0,20 0,20 0,20 0,40 -
Bălţată cu negru românească (08) 0,20 - 0,25 0,40 0,15

Indexul multicriterial se diferenţiază pe rase, iar ponderea criteriilor este diferită de la rasă
la rasă, fiind prezentate în tabelul 14.4.

182
Tabelul 14.4
Structura indexului global, pe rase (2003/2004)

Rasa şi codul rasei Lapte Carne (musculatura) Exterior IG
Brună (01) 0,65 0,20 0,15 1,00
Bălţată românească (03) 0,55 0,30 0,15 1,00
Pinzgau de Transilvania (04) 0,55 0,30 0,15 1,00
Bălţată cu negru românească (08) 0,80 - 0,20 1,00

Etapele de lucru pentru alegerea vacilor mame de tauri sunt:
1. Corectarea producţiei de lapte la lactaţia standard (echivalent maturitate, luna de fătare
şi anualizare).
2. Calculul producţiei medii de lapte pe lactaţie standard pe fermă.
3. Compararea producţiei standardizate cu media fermei, sau a rasei în cazul unor ferme cu
până la 3 vaci.
4. Calculul valorii de ameliorare absolute şi relative pentru cantitatea de grăsime din lapte
pe lactaţie standardizată.
5. Compararea cu cerinţele minime stabilite anual de către ANARZ pentru mamele de tauri
(tabelul 14.2).
6. Transformarea punctajului obţinut la aprecierea liniară a exteriorului cu ajutorul
coeficienţilor din tabelul 14.3.
7. Calculul valorii de ameliorare absolute pentru punctajul obţinut la exterior la toate rasele
şi pentru musculatură la rasele Brună, Bălţată românească şi Pinzgau de Transilvania.
8. Calculul valorilor de ameliorare relative pentru însuşirile care intră în indexul global,
folosind mediile populaţiilor de taurine prezentate în tabelul 14.5 şi următoarele ecuaţii:
- I
G
reprezintă valoarea de ameliorare relativă pentru cantitatea de grăsime din lapte şi se
calculează cu formula:

I
G
= 100 x (VA
G
+ X
POP
)/X
POP
(%)

- I
M
reprezintă valoarea de ameliorare relativă pentru punctajul obţinut la aprecierea
musculaturii şi se calculează cu formula:

I
M
= 100 x (VA
M
+ X
POP
)/X
POP
(%)

- I
E
reprezintă valoarea de ameliorare relativă pentru punctajul total obţinut la aprecierea
exteriorului transformat cu ajutorul ponderilor din tabelul 4 şi se calculează cu formula:

I
E
= 100 x (VA
E
+ X
POP
)/X
POP
(%)

- VA
G
- valoarea de ameliorare absolută pentru cantitatea de grăsime din lapte (kg)
- VA
M
- valoarea de ameliorare absolută pentru punctajul obţinut la aprecierea musculaturii
(puncte)
- VA
E
- valoarea de ameliorare absolută pentru punctajul total obţinut la aprecierea
exteriorului (puncte).
- X
POP
- media populaţiei din care face parte vaca, pentru cele trei însuşiri (G, M şi E)
(tabelul 14.5)
Media populaţiei de vaci pentru G, M şi E la principalele rase din România sunt redate în
tabelul 14.5.
9. Calculul indexului global folosind ecuaţia următoare:

I
Global
= I
G
cg
x I
M
cm
x I
E
ce
(%)

în care:
- I
G
, I
M
, I
E
- valorile relative de ameliorare calculate conform punctului 8.
- cg, cm şi ce - coeficienţii pentru cele trei însuşiri, care variază în funcţie de rasă, conform
tabelului 14.4.

183
În cazul rasei Bălţată cu negru românească indexul global este format numai din
caracterele privitoare la producţia de lapte şi cele de exterior.

Tabelul 14.5
Media caracterelor la populaţia de vaci din România
(ANARZ 2003/2004)

Specificare Brună
Bălţată
românească
Pinzgau de
Transilvania
Bălţată cu negru
românească
Cantitatea de grăsime din
lapte (kg)
150,00 178,00 146,00 191,00
Punctaj musculatură 7,5 17,1 16,4 -
Punctaj total la aprecierea
exteriorului
80,71 81,63 80,65 77,89

10. Ierarhizarea vacilor pe baza indexului global.

Exemplu de calcul
Vom urmări etapele de lucru pentru identificarea şi nominalizarea vacilor mame de tauri pe
baza unui exemplu de calcul. Vom lua exemplul fermei de 15 vaci de lapte din rasa Bălţată
românească prezentat în lucrarea 13. Datele necesare pentru stabilirea CMT şi MT sunt
prezentate în tabelul 14.6. Se observă că etapele de lucru 1, 4, 6 şi 7 au fost rezolvate în lucrarea
anterioară.
Pct. 2. - Media pentru producţia de lapte pe lactaţie standard este de 5423 kg lapte şi
214,06 kg grăsime din lapte (tabelul 14.6).
Pct. 3. - Comparând producţia tuturor vacilor cu media fermei se constată că numai vacile
1, 2, 3, 4, 7, 8, 10 şi 14 îndeplinesc cerinţa pentru a deveni CMT, pentru că depăşesc media
fermei. Numai pentru aceste vaci se va calcula valoarea relativă de ameliorare pentru cantitatea
de grăsime din lapte.
Tabelul 14.6
Criteriile de selecţie pentru alegerea MT într-o fermă de 15 vaci de lapte
din rasa Bălţată românească

Vaca
Producţia de lapte pe lactaţie standard Exterior
Lapte
(kg)
Grăsime
(kg)
VAA
(kg)
Musculatură TOTAL
puncte VAA puncte VAA
v1 6594 272,74 20,443 18 0,160 91 0,724
v2 6204 221,37 3,319 17 -0,083 85 -0,736
v3 5609 219,15 6,452 17 -0,008 87 0,408
v4 6019 239,56 13,254 19 0,479 94 2,110
v5 4207 168,77 -10,342 18 0,236 89 0,894
v6 4194 150,55 -25,907 18 0,119 94 1,422
v7 6338 280,25 28,872 18 0,165 88 0,339
v8 6747 261,25 18,664 18 0,089 91 0,412
v9 4799 189,72 -1,307 16 -0,322 82 -1,120
v10 6444 242,05 8,276 18 0,086 88 -0,050
v11 4317 172,58 -18,754 17 -0,233 85 -1,437
v12 4936 193,01 -8,072 17 -0,158 86 -0,537
v13 4336 179,70 -12,508 16 -0,401 83 -1,267
v14 6302 246,10 7,677 18 0,070 91 0,204
v15 4297 174,14 -12,437 17 -0,097 83 -1,085
Media 5423 214,06 - 17,5 - 87,8 -

184
Pct. 4. - Utilizând valorile de ameliorare din tabelul 14.6 şi valorile medii ale rasei redate
în tabelul 14.5, se calculează valoarea relativă de ameliorare pentru grăsime la vacile CMT. Se
va utiliza formula:

VAR = 100 x (VA
G
+ X
POP
)/X
POP
(%)

Exemplu: pentru vaca 1:
VAR = 100 x (20,443 + 178)/178 = 111,48%

Apoi se realizează ierarhizarea vacilor în funcţie de valoarea de ameliorare relativă grăsime
(tabelul 14.7).
Tabelul 14.7
Ierarhizarea vacilor CMT după VAR grăsime

Vaca
Producţia de lapte pe lactaţie standard Exterior
Lapte
(kg)
Grăsime
(kg)
%
grăsime
VA Musculatură TOTAL
kg % puncte VA puncte VA
v7 6338 280,25 4,42 28,872 116,22 18 0,165 88 0,339
v1 6594 272,74 4,14 20,443 111,48 18 0,160 91 0,724
v8 6747 261,25 3,87 18,664 110,49 18 0,089 91 0,412
v4 6019 239,56 3,98 13,254 107,45 19 0,479 94 2,110
v10 6444 242,05 3,76 8,276 104,65 18 0,086 88 -0,050
v14 6302 246,10 3,91 7,677 104,31 18 0,070 91 0,204
v3 5609 219,15 3,91 6,452 103,62 17 -0,008 87 0,408
v2 6204 221,37 3,57 3,319 101,86 17 -0,083 85 -0,736

Pct. 5. - Dacă se compară vacile din tabelul 14.7 cu cerinţele minime impuse de ANARZ
pentru vacile mame de tauri (tabelul 14.2) se constată că vaca nr. 3 nu îndeplineşte cerinţa
minimă pentru cantitatea de lapte (6000 kg), iar vaca nr. 2 pentru procentul de grăsime din lapte
(3,65%). Aceste două vaci nu vor putea fi mame de tauri.

Pct. 8. - Pe baza valorilor de ameliorare absolute (tabelul 14.7) şi a mediilor populaţiei de
vaci de rasă Bălţată românească (tabelul 14.5) s-au calculat valorile de ameliorare relative pentru
cele trei însuşiri care se constituie în criterii de selecţie (tabelul 14.8).

Exemplu pentru vaca 1:

I
G
= 100 x (20,443+178)/178 = 111,48%

I
M
= 100 x (0,160+17,1)/17,1 = 100,94%

I
E
= 100 x (0,724+81,63)/81,63 = 100,89%
Pct. 9. Folosind aceste valori relative şi ponderile economice din tabelul 14.4, s-a calculat
indexul global de selecţie.
Exemplu pentru vaca 1:

I
G
= 111,48
0,55
x 100,94
0,30
x 100,89
0,15
=

Pct. 10. Pe baza valorilor indexului global de selecţie s-a făcut ierarhizarea vacilor mame
de tauri. Rezultatele sunt redate în tabelul 14.8.




185
Tabelul 14.8
Ierarhizarea vacilor MT din rasa Bălţată românească
în funcţie de indexul global de selecţie

Vaca
VA grăsime VA musculatură VA punctaj
Indexul
global VAA
(kg)
VAR
(%)
VAA
(puncte)
VAR
(%)
VAA
(puncte)
VAR
(%)
v7 28,872 116,22 0,165 100,96 0,339 100,42 109,00
v1 20,443 111,48 0,160 100,94 0,724 100,89 106,60
v8 18,664 110,49 0,089 100,52 0,412 100,50 105,88
v4 13,254 107,45 0,479 102,80 2,110 102,59 105,30
v10 8,276 104,65 0,086 100,50 -0,050 99,94 102,68
v14 7,677 104,31 0,070 100,41 0,204 100,25 102,51

Din cele 15 vaci din rasa Bălţată românească din ferma luată în studiu, doar 6 au fost
selectate pentru a deveni mame de tauri. Numai aceste vaci vor fi însămânţate cu material
seminal de la cei mai buni tauri ai rasei. Din tabelul 14.8 se constată că vaca nr. 7 are cea mai
mare valoare a indexului global de selecţie (109%).

14.3. TEHNICA APRECIERII APTITUDINILOR FIZIOLOGICE ALE
UGERULUI PENTRU MULSUL MECANIC

Exploatarea vacilor de lapte în unităţi mari, de tip industrial, impune aplicarea sistemului
de mulgere mecanică. Reuşita acestei operaţiuni depinde, în afară de calificarea profesională a
mulgătorului, de gradul de perfecţionare a maşinilor şi instalaţiilor de muls şi de aptitudinile
ugerului pentru mulsul mecanic. Deoarece aptitudinile morfologice şi fiziologice ale ugerului
pentru mulgerea mecanică se transmit ereditar şi pot fi îmbunătăţite prin ameliorare (selecţie
şi/sau hibridare) este necesară organizarea controlului acestor aptitudini.
Luând în considerare factorii care condiţionează aptitudinile ugerului pentru mulsul
mecanic, aprecierea ugerului trebuie să se facă după criterii sau însuşiri măsurabile, prin metode
subiective (inspecţie şi palpaţie), şi prin metode obiective (cântăriri, determinări volumetrice,
cronometrări), cum ar fi:
- mărimea, conformaţia şi prinderea ugerului;
- simetria morfologică a sferturilor;
- structura calitativă a ţesuturilor ugerului;
- viteza de muls (uşurinţa la muls);
- simetria funcţională a sferturilor ugerului.
Sunt unele vaci care, deşi au uger bine conformat, nu au o simetrie funcţională
corespunzătoare, nu suportă aparatul de muls sau nu eliberează laptele la mulsul mecanic.
La noi în ţară, controlul aptitudinilor ugerului pentru mulsul mecanic se face de către
U.A.R.Z., pe bază de grafic întocmit pe unităţi şi date calendaristice. Se efectuează la toate
primiparele din fermele cuprinse în controlul oficial al producţiei în care se practică mulsul
mecanic, o singură dată în viaţa productivă a vacii, datorită faptului că însuşirile urmărite au
coeficient ridicat de repetabilitate (r = 0,90).
Când acest control nu a fost efectuat la categoria de vaci menţionată, se execută obligatoriu
la fiicele după care se execută testarea taurilor reproducători, la mamele de tauri şi la vacile
înscrise în registrul genealogic, în lactaţia care urmează cuprinderii vacii în una din aceste
categorii.
Determinarea aptitudinilor fiziologice pentru mulsul mecanic se efectuează cu ocazia
controlului producţiei de lapte la unul din controalele care se încadrează între a 30-a şi a 120-a
zi de la fătare, când curba de lactaţie se găseşte la apogeu sau în faza de platou.
Vacile în călduri, cele care suferă de unele boli trecătoare, vacile cu afecţiuni grave ale

186
ugerului (mastite, furunculoză etc.) sau care au producţia de lapte mai mică de 3 kg la mulsoarea
de control, vor fi excluse de la controlul aptitudinilor ugerului pentru mulsul mecanic.
Controlul se efectuează numai la mulsoarea de dimineaţă, indiferent de numărul de mulsori
pe zi, pentru ca să treacă minimum 12 ore de la mulsoarea anterioară.
Înaintea începerii efectuării controlului se verifică starea de funcţionare a instalaţiei de
muls, asigurându-se un vacuum de 0,4-0,5 atmosfere sau 350 Torr, iar pulsatorul aparatului de
muls va fi reglat pentru o frecvenţă de 55 de pulsaţii pe minut.
Mulsul se efectuează de către mulgătorul care are vaca în primire la locul obişnuit de muls,
după o pregătire prealabilă a ugerului prin spălarea cu apă călduţă şi 1-2 minute masaj.
Mulsul se execută cu un aparat special, denumit „aparat de muls pe sferturi”, care, în loc de
bidon pentru colectarea laptelui muls, are 4 cilindri gradaţi de sticlă, câte unul pentru fiecare sfert al
ugerului. Prin construcţia sa, aparatul permite ca laptele muls de la fiecare sfert să se acumuleze într-
un cilindru, în care se poate măsura cu exactitate cantitatea de lapte mulsă din fiecare sfert, iar prin
însumarea cantităţii de lapte din cei patru cilindri, se află cantitatea totală de lapte.
Durata mulsului mecanic se stabileşte de controlor prin cronometrarea timpului scurs de la
trecerea primului jet de lapte prin vizorul furtunurilor care pleacă de la paharele de muls şi până
la trecerea ultimului jet de lapte, fără a include laptele muls suplimentar în urma masajului final.
Pe baza datelor astfel înregistrate se calculează cei doi indicatori de bază ai aptitudinilor
fiziologice pentru mulsul mecanic şi anume: viteza medie de muls şi repartiţia laptelui pe
sferturi, care redă simetria funcţională a ugerului sau indicele mamar.
Viteza de muls (VM) se exprimă prin cantitatea medie de lapte (kg), mulsă într-un minut,
după relaţia:

VM
(kg/min)
= L
kg
x 60 / t în care:
VM = viteza medie de muls, exprimată în kg/minut
L
kg
= cantitatea totală de lapte, în kg
t = durata mulsului mecanic exprimată în secunde

Exemplu de calcul: vaca nr. 00687 din rasa Bălţată românească a dat o producţie de 15 kg
lapte la mulsul de control. Mulsul a durat 7 minute şi 35 de secunde.

VM = 15 x 60 / 455 =1,98 kg/min

Viteza medie de muls este influenţată de mai mulţi factori, dintre care mai importanţi sunt
vârsta vacilor (primipară, multipară) şi tipul productiv. Se redă în tabelul 14.9 calificativul pentru
viteza medie de muls în funcţie de factorii amintiţi.
Tabelul 14.9
Calificativul vitezei de muls în raport cu vârsta vacilor şi tipul productiv

Calificativul
Rase de lapte Rase mixte
primipare multipare primipare multipare
Foarte bine 2,2 2,5 2 2,3
Bine 2-2,2 2,3-2,5 1,7-1,9 2-2,3
Satisfăcător 1,7-1,9 1,9-2,2 1,5-1,6 1,7-1,9
Nesatisfăcător 1,7 1,9 1,5 1,7

Indicele mamar (IM) exprimă simetria funcţională a ugerului şi reprezintă raportul
procentual dintre cantitatea de lapte muls din sferturile anterioare, şi cantitatea totală de lapte
muls din cele patru sferturi şi se stabileşte pe baza relaţiei:

IM
(%)
= ((L
SA
+ L
DA
) / L
kg
) x 100 în care:
IM = indicele mamar (%)
L
SA
= cantitatea de lapte muls din sfertul stâng anterior (kg)
L
DA
= cantitatea de lapte muls din sfertul drept anterior (kg)
L
kg
= cantitatea totală de lapte muls din cele patru sferturi (kg)

187
Exemplu de calcul: L
SA
= 3,2 kg lapte; L
DA
= 3,2 kg lapte; L
kg
= 15 kg lapte

IM = ((3,2 +3,2) / 15) x 100 = 42,66%

Indicele mamar ideal este de 50%, ceea ce denotă o simetrie funcţională perfectă între
sferturi. Acest lucru este foarte rar întâlnit, majoritatea rezultatelor arată că la rasele specializate
pentru producţia de lapte, indicele mamar este cuprins între 44 şi 47%. Se consideră foarte bun
un indice mamar cuprins între 45 şi 50% şi nesatisfăcător sub 40%.
Valorile de peste 50% sunt la fel defectuoase ca cele sub 50% şi sunt cu atât mai grave, cu
cât sunt mai îndepărtate faţă de indicele ideal (50%).

Aplicaţii practice:
1. Să se aleagă, pe baza indexului global de selecţie, vacile mame de tauri dintr-o fermă de
15 vaci de rasă Brună, utilizând informaţiile din tabelul 14.10.

Tabelul 14.10
Performanţele vacilor din rasa Brună

Vaca
Lactaţia standard Musculatură Exterior
Lapte
(kg)
Grăsime
(kg)
% grăsime VA Puncte VA Puncte VA
352 7701 297,26 3,86 12,362 7 -0,189 85 0,110
458 5623 226,04 4,02 -11,376 8 0,054 86 0,353
658 4823 195,33 4,05 -2,304 7,5 -0,174 87 -0,095
724 5702 209,83 3,68 2,530 8,5 0,070 94 1,607
765 4536 176,00 3,88 -8,749 8 -0,052 88 0,148
825 3790 150,08 3,96 -41,950 7 -0,195 84 -0,333
865 6248 248,67 3,98 19,536 8,5 0,136 88 0,198
893 7520 309,07 4,11 20,360 8 0,120 87 0,646
934 4489 183,15 4,08 -2,304 8,5 0,136 92 1,171
967 5264 186,87 3,55 -1,253 9 0,219 95 1,448
978 6814 276,65 4,06 9,362 8 0,082 85 -0,293
992 5198 207,92 4,00 5,763 7 -0,267 83 -1,471
1003 6425 247,36 3,85 18,910 8 -0,024 84 -1,227
1051 7210 284,80 3,95 9,072 8 0,091 86 -0,088
1090 3958 162,28 4,10 -12,457 8 -0,015 84 -1,266

2. Se va determina practic cantitatea de lapte pe sferturi calculându-se indicele mamar şi
viteza medie de muls la vaci din Staţiunea Didactică Timişoara.

188
LUCRAREA 15

TEHNICA SELECŢIEI TAURILOR DE REPRODUCŢIE ŞI
CALCULUL VALORII DE AMELIORARE A TAURILOR

Datorită rolului determinant pe care îl au taurii în maximizarea progresului genetic în
populaţiile de taurine, aceştia trebuie evaluaţi cât mai complet.
Selecţia taurilor de reproducţie se realizează după toate sursele de informaţie disponibile, şi
anume: ascendenţi, rude colaterale, performanţe proprii şi descendenţi.
În această lucrare se vor prezenta aspectele aplicative ale aprecierii taurilor de reproducţie,
precum şi aplicaţii ale calculului valorii de ameliorare după descendenţi pentru producţia de lapte.

15.1. SELECŢIA TĂURAŞILOR DUPĂ PERFORMANŢE PROPRII
(TESTAREA PERFORMANŢELOR PROPRII – TPP)

Tăuraşii proveniţi din împerecheri nominalizate sunt supuşi până la vârsta de 30 de zile
unei preselecţii. Aceasta constă în identificarea tăuraşilor, atestarea originii pe baza fenogrupului
sanguin, stabilirea valorii probabile de ameliorare pe baza performanţelor ascendenţilor şi a
rudelor colaterale, aprecierea stării de sănătate, a dezvoltării corporale şi a conformaţiei.
Tăuraşii rezultaţi în urma preselecţiei vor intra în programul de testare a performanţelor
proprii. Aceasta se desfăşoară în perioada 1-15 luni, în ferme specializate cu condiţii
standardizate de întreţinere şi furajare. Se apreciază: aptitudinile pentru producţia de carne,
aptitudinile de reproducţie, dezvoltarea corporală şi conformaţia corporală.

15.1.1. APRECIEREA APTITUDINILOR PENTRU
PRODUCŢIA DE CARNE

Tăuraşii se afluiesc în staţiunile de testare până cel mai târziu la vârsta de 4 luni. Se
efectuează cântărirea individuală la introducerea în staţiune, la vârsta de 6 luni când sunt trecuţi
în adăpostul de control şi în continuare lunar până la vârsta de 12 luni, când se încheie testul.
Periodic, la intervale de 15 zile se determină consumul de furaje, pentru a putea calcula
consumul specific.
Pe baza sporului mediu zilnic înregistrat în perioada de vârstă 6-12 luni (g/zi) şi eventual al
consumul specific (UNC/kg) se efectuează ierarhizarea tăuraşilor, reformându-se 20% din
tăuraşii intraţi în testare.

15.1.2. APRECIEREA CONFORMAŢIEI ŞI DEZVOLTĂRII CORPORALE

În perioada de vârstă 12-15 luni, la tăuraşii promovaţi, se apreciază dezvoltarea corporală
(prin cântărire şi efectuarea măsurătorile de masă) şi conformaţia corporală (prin descrierea
liniară a caracterelor, pe rase).
Pe baza criteriilor menţionate până acum (spor mediu zilnic, dezvoltare corporală şi
conformaţie corporală) se vor reforma 35-40% din tăuraşii supuşi selecţiei.

15.1.3. APRECIEREA APTITUDINILOR DE REPRODUCŢIE

Tăuraşii rămaşi în urma etapei anterioare de selecţie, vor fi supuşi în aceeaşi perioadă de
vârstă (12-15 luni) la aprecierea aptitudinilor de reproducţie. Se vor lua în considerare
intensitatea manifestării reflexelor sexuale, cantitatea şi calitatea materialului seminal,
pretabilitatea la congelare a materialului seminal.

189
În urma acestui test se vor elimina 10-15% dintre tăuraşii care nu îndeplinesc cerinţele
minime pentru indicii de reproducţie menţionaţi. Ca urmare, din totalul de tăuraşi supuşi testării
performanţelor proprii vor promova în testarea după descendenţi un procent de 50%, intrând în
aşteptarea rezultatelor testării după descendenţi.

Aplicaţii practice:
Să se ierarhizeze 10 tăuraşi din rasa Bălţată românească după performanţele proprii pentru
producţia de carne, la care se cunosc indicii prezentaţi în tabelul 1.

Tabelul 15.1
Nr. crt.
Masa corporală
(kg)
Spor total
(kg)
Consum
total
(UNC)
Smz
(g)
Consum specific
(UNC/kg spor)
Ierarhizare
La 6 luni La 12 luni
1 180 390 1200
2 165 350 985
3 145 360 1095
4 200 410 1135
5 190 420 1195
6 185 390 1085
7 160 380 1190
8 150 305 945
9 195 405 1155
10 175 360 1150

1. Se va calcula sporul total prin diferenţa masei corporale la 12 şi 6 luni
Ex. pentru tăuraşul 1
St = 390 - 180 = 210 kg

2. Se va calcula sporul mediu zilnic prin împărţirea sporului total la numărul de zile de
referinţă
Ex. pentru tăuraşul 1
smz = (210 / 183) x 1000 = 1147 g

3. Se va calcula consumul specific prin raportarea consumului total de UNC la sporul total
Ex. pentru tăuraşul 1
CS = 1200 / 210 = 5,71 UNC/kg

4. Se vor ierarhiza tăuraşii în funcţie de sporul mediu zilnic. Acolo unde smz este egal,
departajarea se va efectua pe baza consumului specific.
5. Se vor reforma 20% din tăuraşi, adică 2 tăuraşi care au realizat cel mai mic spor mediu
zilnic cu cel mai ridicat consum specific.

15.2. SELECŢIA (TESTAREA) TAURILOR
DUPĂ DESCENDENŢI

Testarea taurilor după descendenţi este operaţiunea cea mai costisitoare în selecţia taurilor
de reproducţie, însă valorile de ameliorare obţinute au cea mai mare siguranţă în evaluarea
taurilor.
Testul descendenţei se realizează atât pentru producţia de carne cât şi pentru producţia de
lapte. Pentru aceasta se vor recolta un număr de minim 200 de paiete cu material seminal
congelat de la fiecare taur aflat în testare şi se vor difuza în teritoriu pentru însămânţarea vacilor.
Se vor identifica descendenţii masculi şi femele.

190
Pentru aprecierea valorii de ameliorare în direcţia producţiei de carne descendenţii vor fi
afluiţi în ferme de îngrăşare, cu sistem standardizat de creştere. Calculul valorii de ameliorare se
va realiza pe baza sporului mediu zilnic realizat de către tăuraşii descendenţi, folosind un model
matematic obţinut prin metodologia BLUP.
În direcţia producţiei de lapte, femelele descendente ale taurilor în testare vor performa în
fermele de provenienţă. Pentru calculul valorii de ameliorare se va utiliza cantitatea de grăsime
din lapte obţinută în prima lactaţie standard.
Pentru exemplificare, prezentăm în continuare un model de calcul al valorii de ameliorare
pentru producţia de lapte prin metodologia BLUP, pe care îl vom compara cu metoda comparării
cu contemporanii, care a fost utilizată până recent în România.

15.2.1. PREDICŢIA VALORII DE AMELIORARE A TAURILOR
DUPĂ DESCENDENŢI PRIN METODOLOGIA
BLUP-SIRE MODEL

Metodologia BLUP (Best Linear Unbiased Prediction – cea mai bună predicţie liniară
nedeplasată) a fost elaborată de C.H. Henderson în 1949, care a fost apoi perfecţionată şi
modernizată de continuatorii şcolii fondate de acesta. Prin această metodologie se construiesc
modele liniare de estimare a valorii de ameliorare a animalelor în funcţie de programele de
ameliorare specifice raselor cărora li se aplică.
Modelul tată (sire-model) este un model simplu care pleacă de la următoarele premise:
- reproducătorii constituie un eşantion extras la întâmplare (randomizat) din
aceeaşi populaţie, care este neconsangvinizată şi neselecţionată;
- reproducătorii nu sunt înrudiţi între ei şi nici cu femelele partenere;
- împerecherile au loc la întâmplare (randomizat), de la fiecare femelă din
populaţie se ia în calcul un singur descendent;
- descendenţii unui reproducător se consideră a fi în exclusivitate semifraţi,
neînrudiţi cu descendenţii altor reproducători;
- femelele partenere constituie un eşantion aleator (randomizat), reprezentativ
pentru populaţia originară;
- media şi varianţa genetică rămân constante de la o generaţie la alta.
Din cele enumerate mai sus rezultă că modelul tată nu este unul dintre cele mai bune, dar
cu siguranţă este mai eficient în ameliorare decât indicele de selecţie. Cel mai complex model
care se utilizează în prezent pentru estimarea valorii de ameliorare şi care are la bază
metodologia BLUP este modelul animal care elimină toate neajunsurile modelului tată.
Performanţa y a unui individ este dată de formula:

y = 1/2 A
S
+ 1/2 A
D
+ E în care:
A
S
- valoarea genetică aditivă a tatălui (taur)
A
D
- valoarea genetică aditivă a mamei (vacă)
E - eroarea (toate efectele necunoscute care afectează
performanţa individului)

În cazul unei populaţii cu n indivizi (descendenţi ai aceluiaşi taur) formula devine:

y = 1/2 Ā
S
+ 1/2 Ā
D
+ Ē în care:
A
S
- performanţa medie a descendenţilor taurului
A
D
- valoarea genetică medie a mamelor. Se presupune
că vacile au fost luate randomizat din populaţie
E - eroarea medie, care la rândul ei, se presupune a fi
randomizată


191
Exemplu de calcul:
Să se calculeze valoarea de ameliorare a trei tauri de rasă Bălţată românească pentru
cantitatea de grăsime din lapte obţinută în prima lactaţie standard, utilizând metodologia BLUP -
sire model (model tată). Numărul de fiice, performanţa lor şi repartizarea în cele trei ferme în
care au acţionat taurii sunt redate în tabelul 15.2.
Tabelul 15.2
Repartizarea vacilor pe efecte
(kg grăsime)
Taurul Ferma 1 Ferma 2 Ferma 3 Total tauri
A
133,10
145,56
155,94
158,76
118,84
-
5
B
-
-
-
-
-
160,93
190,85
170,15
182,43
169,85
124,93
128,85
130,25
133,10
142,82
10
C
153,45
153,91
169,46
158,64
174,58
163,49
172,15
216,79
245,24
192,09
195,51
184,92
178,58
207,49
135,40
136,20
136,90
134,63
150,02
161,22
-
20
Total ferme 9 14 12 35

Numărul de fiice este 5 pentru taurul A, 10 pentru taurul B şi 20 pentru taurul C. În ferma 1
au performat 9 vaci, în a doua fermă 14 vaci şi în a treia fermă 12 vaci.
Cantitatea de grăsime a fiicelor, prezentată în tabelul 15.2 a fost corectată pentru aducerea
la lactaţia standard.
Se scrie modelul conform căruia se va efectua calculul VA:

Y
ijk
= µ + F
i
+ T
j
+ e
ijk


în care:
Y
ijk
- performanţa măsurată a fiicei k provenită de la taurul j realizată în ferma i;
µ - media generală, comună tuturor observaţiilor;
F
i
- efectul fermei i (factor fix cu 3 nivele: F1, F2 şi F3)
T
j
- efectul taurului j (T
j
= 1/2 A
S
, unde A
S
reprezintă valoarea de ameliorare a taurului j)
şi este un factor randomizat cu 3 nivele: A, B şi C;
e
ijk
- efectul rezidual egal cu 1/2 A
D
+ E

Prin rezolvarea modelului de mai sus se va minimiza ecuaţia:

¿(a - a
j
)
2


reprezentând suma valorii medii pătratice a diferenţelor dintre valoarea observată (reală) şi cea
predictată, care totodată trebuie să fie şi cea mai mică. De aici rezultă prima literă din denumirea
metodologiei ¬ BEST (cel mai bun).



192
Pentru rezolvare se vor parcurge următoarele etape:
A. Construirea modelului:
1. Se calculează sumele pe efectele stabilite prin model:

Efectul
Suma
performanţelor
Observaţii
µ
F1
F2
F3
A
B
C
5667,03
1424,34
2609,53
1633,16
712,20
1534,16
3420,67
Media generală = suma tuturor performanţelor
Media fermei 1 = suma performanţelor vacilor din ferma 1
Media fermei 2 = suma performanţelor vacilor din ferma 2
Media fermei 3 = suma performanţelor vacilor din ferma 3
ETA taur A = suma performanţelor vacilor fiice ale taurului A
ETA taur B = suma performanţelor vacilor fiice ale taurului B
ETA taur C = suma performanţelor vacilor fiice ale taurului C

ETA = Estimated Transmitting Ability (Capacitatea probabilă de transmitere), adică 1/2
din valoarea de ameliorare a taurului.
2. Pentru fiecare sumă se scrie modelul, cu efectele care îl compun:


µ
F1 F2 F3 A B C Suma
µ
F1
F2
F3
A
B
C
35
9
14
12
5
10
20
9
9
0
0
2
0
7
14
0
14
0
2
5
7
12
0
0
12
1
5
6
5
2
2
1
5
0
0
10
0
5
5
0
10
0
20
7
7
6
0
0
20
5667,03
1424,34
2609,53
1633,16
712,20
1534,16
3420,67

De exemplu, suma fermei 1 este compusă dintr-un total de 9 performanţe, din care 2
aparţin fiicelor taurului A şi 7 fiicelor taurului C. Sau, ETA pentru taurul A se va calcula pe baza
performanţelor a 5 fiice, din care 2 se găsesc în ferma 1, 2 în ferma 2 şi una în ferma 3.
La acest sistem se poate ajunge şi prin construirea sa cu ajutorul modelului matematic mixt,
descris pentru prima dată de HENDERSON, 1949 (vezi Anexa 1).
Rezultatul este deci, un sistem de ecuaţii având numărul de ecuaţii şi necunoscute egal cu
numărul de factori care au fost luaţi în considerare şi înmulţiţi cu numărul de nivele ale fiecărui
factor.
Sub formă algebrică sistemul de ecuaţii se scrie astfel:

35µ + 9F1 + 14F2 + 12F3 + 5A + 10B + 20C = 5667,03
9µ+ 9F1 + 0F2 + 0F3 + 2A + 0B + 7C = 1424,34
14µ+ 0F1 + 14F2 + 0F3 + 2A + 5B + 7C = 2609,53
12µ+ 0F1 + 0F2 + 12F3 + 1A + 5B + 6C = 1633,16
5µ+ 2F1 + 2F2 + 1F3 + 5A + 0B + 0C = 712,20
10µ+ 0F1 + 5 F2 + 5F3 + 0A + 10B + 0C = 1534,16
20µ+ 7F1 + 7 F2 + 6F3 + 0A + 0B + 20C = 3420,67

Se obţine o combinaţie liniară a observaţiilor fenotipice, de unde vine a doua literă din
denumirea metodologiei ¬ LINEAR (liniar).
Dacă toate ipotezele modelului sunt adecvate (adică dacă s-au luat în considerare toţi
factorii care pot influenţa performanţa fenotipică şi e (eroarea) este minimă, atunci predictorul
obţinut (ETA) este nebalansat (nedeplasat, neeronat) (=UNBIASED). Aceasta înseamnă că
dacă vom calcula de un număr foarte mare de ori valoarea de ameliorare plecând de la valori
independente, în medie, valoarea genetică obţinută va fi egală cu valoarea reală.

193
3. Se adaugă raportul de varianţe k pe diagonala taurilor
Raportul k se calculează cu formula:
k = o
2
e
/o
2
s
Pentru modelul tată (sire model):
o
2
S
= 1/4o
2
A
adică fiicele taurului sunt exclusiv semisurori (F = 0,25).
Însă noi cunoaştem doar varianţa fenotipică (o
2
Y
), care intră în calculul heritabilităţii
h
2
=o
2
A
/o
2
Y
. De aici putem deduce varianţa genotipică aditivă astfel:

o
2
A
= h
2
x o
2
Y


Ca urmare, varianţa genotipică a taurului va fi:

o
2
S
=1/4 h
2
o
2
Y


Deoarece în varianţa erorii sunt cuprinse toate celelalte genotipuri aditive (cele provenite
de la mamă), în cazul modelului tată vom avea:

o
2
e
= o
2
Y
- o
2
S
= (1 - 1/4 h
2
)o
2
Y

Deci k va fi:
k = o
2
e
/o
2
S
= (1 - 1/4 h
2
)o
2
Y
/(1/4 h
2
)o
2
Y
= (4 - h
2
)/h
2

În cazul producţiei de lapte, pentru care h
2
= 0,25, valoarea coeficientului k va fi:
k = (4 - 0,25)/ 0,25 = 15

În notaţie matricială (conform modelului mixt a lui HENDERSON, 1949), prin adăugarea
raportului k pe diagonala taurilor sistemul devine astfel:

35 9 14 12 5 10 20 µ 5667,03
9 9 0 0 2 0 7 F1 1424,34
14 0 14 0 2 5 7 F2 2609,53
12 0 0 12 1 5 6 x F3 = 1633,16
5 2 2 1 5+15 0 0 A 712,20
10 0 5 5 0 10+15 0 B 1534,16
20 7 7 6 0 0 20+15 C 3420,67

W b RHS
în care:
W = matricea de incidenţă a factorilor. Descrie modul în care sunt repartizate
fenotipurile (performanţele) pe factori;
b = vectorul necunoscutelor (a factorilor care vor fi predictaţi);
RHS = vectorul fenotipurilor (termenii liberi).


B. Rezolvarea sistemului
4. Se rezolvă sistemul, utilizând ecuaţia următoare:

b = RHS / W = W
-1
RHS
W nu are inversă (nu se poate inversa) deoarece matricea nu este singulară (adică
determinantul ei este zero, D(W)=0). Înseamnă că există o interdependenţă între cel puţin două
linii sau două coloane. Se observă uşor că suma coloanelor 2, 3 şi 4 este egală cu coloana 1 etc.

194
Pentru a putea rezolva sistemul vom elimina primul rând şi prima coloană din matricea W .
Putem face acest lucru deoarece interesează mai puţin media generală (adică media pe toate
fermele şi toţi taurii).

Sistemul devine, astfel:

9 0 0 2 0 7 F1 1424,34
0 14 0 2 5 7 F2 2609,53
0 0 12 1 5 6 x F3 = 1633,16
2 2 1 20 0 0 A 712,20
0 5 5 0 25 0 B 1534,16
7 7 6 0 0 35 C 3420,67

W b RHS

Acum se poate calcula inversa matricei W, deoarece determinantul acesteia nu este nul.
Inversa matricei W este:

W
-1
= 0,145
0,025
0,025
-0,018
-0,010
-0,038
0,025
0,096
0,026
-0,013
-0,024
-0,029
0,025
0,026
0,110
-0,011
-0,027
-0,029
-0,018
-0,013
-0,011
0,054
0,005
0,008
-0,010
-0,024
-0,027
0,005
0,050
0,012
-0,038
-0,029
-0,029
0,008
0,012
0,047

Înmulţind W
-1
cu RHS se obţine vectorul soluţii b:

b = 153,7738 = media fermei 1
184,3228 = media fermei 2
133,8660 = media fermei 3
-4,89296 = ETA A
-2,27296 = ETA B
7,16592 = ETA C

De observat că mediile performanţelor în cele trei ferme nu sunt egale cu mediile simple pe
care le-am obţine dacă am raporta suma performanţelor la numărul de fiice din fiecare fermă.
Astfel, în ferma 1 media cantităţii de grăsime pe lactaţie normală este 153,77 kg faţă de o valoare
de 158,26 kg cât se obţine prin raportare directă, în ferma 2 este 184,32 kg faţă de 186,39 kg iar
în ferma 3 este de 133,87 kg faţă de 136,10 kg. Acest lucru se datorează corectării perfomanţelor
fiicelor cu valoarea de ameliorare a taurului din care provin. De asemenea, diferenţa dintre cele
două valori este cu atât mai mare cu cât numărul de fiice în fermă este mai mic.
ETA reprezintă capacitatea probabilă de transmitere a taurilor (Estimated Transmitting
Ability). Deoarece ETA = 1/2 A
S
¬ VAA = ETAx2, deci:

VAA
A
= -4,89296 x 2 = -9,78592
VAA
B
= -2,27296 x 2 = -4,54592
VAA
C
= 7,16592 x 2 = 14,33184

5. Se calculează acurateţea estimării ETA.
Acurateţea se calculează cu ajutorul diagonalei din W
-1
corespunzătoare taurilor (Z'Z + k).
În cazul nostru, diagonala este (0,054; 0,050; 0,047) pentru taurul A, B, şi respectiv C.

195
Utilizând aceste valori, precum şi următoarea formulă:

r
IH
= 1 – (k x elementul din diagonala W
-1
)

se va calcula acurateţea estimării pentru fiecare taur în parte, astfel:


r
IH
A = 1 – (15 x 0,054) = 0,436


r
IH
B = 1 – (15 x 0,050) = 0,500


r
IH
C = 1 – (15 x 0,047) = 0,543

Din tabelul 15.3 se observă că pe măsura creşterii numărului de fiice creşte şi acurateţea
estimării.
Tabelul 15.3
Acurateţea estimării VA la cei trei tauri
taur ETA Nr. fiice r
HI

A
B
C
-4,89
-2,27
7,17
5
10
20
0,436
0,500
0,543


Dar, mărimea valorilor din diagonala W
-1
corespunzătoare taurilor nu depinde de numărul
real de fiice, ci de numărul de fiice efective, care se calculează cu formula:

n
ej
= n
j
-(¿(n
ij
2
/n
i
))
în care:
n
j
- numărul real de fiice a taurului j
n
ij
2
- pătratul numărului de fiice de la taurul j care performează în factorul fix (ferma) i.
n
i
- numărul total de fiice în ferma i.

Deci vom avea:
n
eA
= 5 - (2
2
/9 + 2
2
/14 + 1
2
/12) = 4,19
n
eB
= 10 - (0
2
/9 + 5
2
/14 + 5
2
/12) = 6,13
n
eC
= 20 - (7
2
/9 + 7
2
/14 + 6
2
/12) = 8,06

Se poate observa că numărul de fiice efective a unui taur depinde în foarte mare măsură de
distribuţia descendenţei taurului în ferme.
Observaţie: nu se pot evalua taurii care au descendenţii numai într-o fermă.



196
15.2.2. PREDICŢIA VALORII DE AMELIORARE A TAURILOR DUPĂ
DESCENDENŢI PRIN METODA COMPARĂRII CU CONTEMPORANII

Determinarea valorii de ameliorare prin metoda comparării cu contemporanii se face cu ajutorul formulei
următoare:

VAA = 2 x ¿((X
D
- X
C
)/ n
D
)
în care:
X
D
= media descendenţilor taurilor din fermă
X
C
= media contemporanilor descendenţilor taurului din fermă
n
D
= numărul de descendenţi din fermă

Pentru cei trei tauri din exemplul nostru vom avea:

VAA
A
=2 [((139,33 - 163,67) + (157,35 - 191,29) + (118,84 - 137,66))/5] =
= 2(-76,73/5) = 2 x -15,346 = -30,692

VAA
B
=2 [(0 + (174,84 - 192,81) + (131,98 - 139,03))/10] =
= 2x (-25,02/10) = 2 x - 2,502 = - 5,004

VAA
C
= 2 [((163,67 - 139,33) + (202,95 - 169,84) + (142,39 - 129, 79))/20] =
= 2(70,05/20) = 2 x 3,5025 = 7,005

În tabelul 15.4 se prezintă valorile de ameliorare absolute ale celor trei tauri obţinute
prin cele două metode.
Întotdeauna suma valorilor de ameliorare obţinute prin BLUP va fi zero, lucru care nu
este valabil în cazul comparării cu contemporanii.

Tabelul 15.4
Compararea valorilor de ameliorare a taurilor obţinută prin metodologia BLUP (sire model)
şi metoda comparării cu contemporanii

Taur BLUP CC Observaţii
A
B
C
-9,786
-4,546
14,332
-30,692 Supraestimează la număr mic de indivizi
-5,004
7,005 Subestimează la număr mare de indivizi
¿
0 -28,691

Deoarece metoda comparării cu contemporanii nu ţine cont de mediul în care au
performat fiicele taurilor, valoarea de ameliorare obţinută este fie supraestimată fie subestimată.


197
Aplicaţii practice:
Să se calculeze valoarea de ameliorare a doi tauri de rasă Bălţată cu negru românească pentru cantitatea de
grăsime din lapte pe lactaţie standard, utilizând metodologia BLUP - sire model (model tată). Numărul de fiice şi
producţia de grăsime pe lactaţie, repartizarea în cele trei ferme şi doi ani de referinţă sunt redate în tabelul 15.5.
Tabelul 15.5
Repartizarea vacilor pe efecte
(kg grăsime)

Nr.
crt.
Vaca
nr.
Taur Ferma
Data
fătării
Vârsta la
prima fătare
(luni)
Lactaţia
Durata
lactaţiei
(zile)
Cantitate de
grăsime (kg)
1 160 T1 F1 01.05.04 30 1 357 285,08
2 136 T1 F1 23.02.03 - 3 312 281,15
3 260 T1 F1 24.03.04 - 2 394 269,91
4 262 T1 F1 14.10.03 - 2 376 301,11
5 138 T2 F1 01.06.04 - 2 350 322,87
6 18 T2 F1 26.03.03 - 3 357 288,33
7 44 T2 F1 05.05.04 28 1 339 314,22
8 258 T2 F1 24.09.03 - 2 378 293,86
9 48 T2 F1 08.08.04 - 2 343 296,69
10 720 T2 F2 24.08.04 - 2 378 343,01
11 868 T2 F2 16.04.03 26 1 357 385,50
12 858 T2 F2 28.06.04 - 3 354 310,25
13 882 T1 F2 13.07.03 27 1 400 335,45
14 790 T1 F2 06.05.04 - 2 368 211,28
15 394 T1 F2 21.12.03 - 3 351 288,92
16 414 T1 F2 15.10.04 - 2 381 321,28



198
Anexa 1
Corespunzător modelului matematic liniar:
Y = Xb + Zu + e
Se construieşte modelul mixt:

X'X X'Z x b = X'Y
Z'X Z'Z+Ik u Z'Y

W b RHS

Se construiesc matricile de incidenţă X, Z şi Y.
X - matrice de dimensiunea n animale x m efecte fixe, în exemplul nostru 35 animale x
media generală + 3 ferme;
Z - matrice de dimensiunea n animale x p efecte randomizate, în exemplul nostru 35
animale x 3 tauri;
Y - vectorul coloană a performanţelor (n performanţe x 1), în exemplul nostru 35 de
performanţe.

µ F1 F2 F3 T1 T2 T3
X = 1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
Z= 1
1
0
0
0
0
0
0
0
1
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
1
1
1
1
0
0
0
0
0
0
0
0
1
1
1
1
1
0
0
0
0
0
0
0
0
1
1
1
1
1
1
1
0
0
0
0
0
0
0
1
1
1
1
1
1
1
0
0
0
0
0
0
1
1
1
1
1
1
Y= 133,10
145,56
153,45
153,91
169,46
158,64
174,58
163,49
172,15
155,94
158,76
160,93
190,85
170,15
182,43
169,85
216,79
245,24
192,09
195,51
184,92
178,58
207,49
118,84
124,93
128,35
130,21
133,10
142,82
135,40
136,20
136,90
134,63
150,02
161,22

199

µ F1 F2 F3 T1 T2 T3
X'X = 35 9 14 12 Z'Z = 5 0 0
9 9 0 0 0 10 0
14 0 14 0 0 0 20
12 0 0 12

T1 T2 T3 µ F1 F2 F3
X'Z = µ 5 10 20 Z'X = T1 5 2 2 1
F1 2 0 7 T2 10 0 5 5
F2 2 5 7 T3 20 7 7 6
F3 1 5 6

X'Y = 5667,03 Z'Y = 712,20
1424,34 1534,16
2609,53 3420,67
1633,16

Se adaugă k pe diagonala Z'Z şi aceasta devine:

Z'Z+k= 5+15 0 0
0 10+15 0
0 0 20+15

Se concatenează matricile conform modelului mixt:

35 9 14 12 5 10 20 µ 5667,03
9 9 0 0 2 0 7 F1 1424,34
14 0 14 0 2 5 7 F2 2609,53
12 0 0 12 1 5 6 x F3 = 1633,16
5 2 2 1 20 0 0 A 712,20
10 0 5 5 0 25 0 B 1534,16
20 7 7 6 0 0 35 C 3420,67

W b RHS

200
LUCRAREA 16

ANALIZA TEHNOLOGIEI DE CREŞTERE A
TINERETULUI TAURIN DE REPRODUCŢIE

Scopul lucrării:
- dezvoltarea gândirii tehnologice a studenţilor, astfel încât viitorul specialist să cunoască
diferitele variante tehnologice de creştere a tineretului taurin de reproducţie.
Analiza tehnologiei de creştere a tineretului de reproducţie, presupune:
- urmărirea modului de îngrijire a viţelului după fătare;
- urmărirea modului de întocmire a planului de creştere şi hrănire a tineretului şi a fişei
tehnologice;
- urmărirea modului de hrănire a viţeilor pe etape de vârstă;
- urmărirea modului de asigurare a condiţiilor de cazare şi a sistemului de întreţinere.

16.1. VACA ÎN GESTAŢIE AVANSATĂ ŞI ÎNGRIJIREA
VIŢELULUI DUPĂ FĂTARE

Creşterea viţeilor începe cu vaca în gestaţie avansată. Astfel, unele măsuri luate în timpul
gestaţiei avansate a vacilor vor conduce la obţinerea unor viţei viguroşi şi sănătoşi. Acestea sunt:
- înţărcarea vacii cu minim 6 săptămâni înainte de fătare;
- vaccinarea vacilor cu minim 3 săptămâni înainte de fătare pentru asigurarea concentraţiei
minime de anticorpi în colostru;
- adoptarea unor tehnologii prin care să se evite suprafurajarea sau pierderea în greutate şi
care să asigure necesarul de proteină, vitaminele A şi E şi seleniu pentru o bună creştere a fătului
şi o parturiţie eutocică;
- boxa de fătare trebuie să aibă aşternut abundent de paie şi să fie ventilată şi iluminată
corespunzător.
Îngrijirile viţelului la naştere presupune asigurarea efectuării următoarelor operaţiuni:
- îndepărtarea mucozităţilor din cavitatea bucală şi orificiile nazale şi declanşarea respiraţiei;
- îndepărtarea viţelului de la mamă imediat după fătare;
- uscarea viţelului şi dezinfecţia cordonului ombilical;
- cântărire şi individualizare;
- administrarea colostrului;
- mutarea în adăpostul de creştere;
- vaccinarea şi stimularea nespecifică a funcţiei imune.

16.2. ÎNTOCMIREA PLANULUI DE CREŞTERE ŞI HRĂNIRE
ŞI A FIŞEI TEHNOLOGICE

Planul de creştere şi hrănire se întocmeşte anual în luna decembrie şi are valabilitate pentru
anul calendaristic următor.
Acest plan cuprinde, diferenţiat, pe rase, sexe şi destinaţie, următoarele:
- masa corporală pe care trebuie să o realizeze tineretul în diferite etape de vârstă,
respectiv: la 3; 6; 12 luni şi la admiterea la reproducţie;
- sporul mediu zilnic pentru fiecare etapă de vârstă.
La întocmirea planului de creştere se iau în considerare următoarele elemente:
- masa corporală medie la naştere;
- masa corporală ce trebuie atinsă la maturitatea morfologică (conform standardului rasei);
- realizarea unui ritm normal de creştere, specific fiecărei etape de vârstă.

201
Pentru exemplificare, în continuare, sunt prezentate etapele întocmirii planului de creştere
pentru tineretul femel de rasă Bălţată românească destinat reproducţiei, prima însămânţare
fecundă realizându-se la vârsta de 18 luni.
Elementele necesare pentru întocmirea planului de creştere:
- masa corporală la naştere - 35 kg;
- masa corporală la vârsta de adult - 650 kg;
- coeficienţii de creştere pentru diferite etape de vârstă:
- la naştere – 6-8%,
- la vârsta de 3 luni – 15-17%;
- la vârsta de 6 luni – 26-30%;
- la vârsta de 12 luni – 46-50%;
- la vârsta de 18 luni – 62-66%.
Ţinând seama de elementele de mai sus se calculează masa corporală pe care animalele
trebuie să o realizeze în diferite etape de vârstă cu ajutorul relaţiei:


Gx = Gf x C / 100 în care:


Aplicând această relaţie, rezultă că la fiecare etapă de vârstă, viţelele vor trebui să realizeze
următoarele mase corporale:
- la vârsta de 3 luni = 104 kg (650 x 16 : 100 = 104 kg);
- la vârsta de 6 luni = 182 kg (650 x 28 : 100 = 182 kg);
- la vârsta de 12 luni = 312 kg (650 x 48 : 100 = 312 kg);
- la vârsta de 18 luni = 416 kg (650 x 64 : 100 = 416 kg).
Se calculează sporul total şi sporul mediu zilnic pentru fiecare etapă de creştere, folosind
relaţiile cunoscute:


S
T
= Gf – Gi [kg] în care:


s.m.z. = S
T
x 1000 / t [g] în care:

Datele astfel obţinute se evidenţiază într-un tabel după modelul prezentat în tabelul 16.1.

Tabelul 16.1
Planul de creştere pentru tineretul femel taurin de reproducţie,
rasa Bălţată românească

Specificare U.M.
Etapele de vârstă (luni)
adult naştere 3 6 12 18
Masa corporală kg 650 35 104 182 312 416
Spor total pe perioadă kg - - 69 78 130 104
Spor mediu zilnic g - - 766 866 722 577

După întocmirea planului de creştere se întocmeşte “Planul de hrănire” (tabelul 16.2),
urmărindu-se realizarea sporului mediu zilnic printr-o schemă de furajare adecvată; raţiile
administrate vor fi alcătuite din acele furaje care sunt cel mai bine valorificate în diferitele etape
de creştere.
În planul de hrănire sunt menţionate cantităţile de furaje care se administrează tineretului
în diferite etape de vârstă, precum şi ordinea introducerii lor în raţie.
Întocmirea raţiilor se va face cu ajutorul normelor specifice de furajare (tabelele 16.3 şi
16.4), actualizate după caz, astfel ca tineretul de reproducţie să fie armonios dezvoltat şi viguros.
Gx - masa corporală la vârsta x;
Gf - masa corporală finală (la vârsta de adult);
C - coeficientul de creştere specific etapelor de
Gf - masa corporală la sfârşitul perioadei;
Gi - masa corporală la începerea perioadei;
t - numărul de zile din perioadă.
Gf - masa corporală la sfârşitul perioadei;
Gi - masa corporală la începerea perioadei.

202
Tabelul 16.2
Planul de hrănire pentru tineretul taurin femel de reproducţie
Specificare U.M.
Categoria de vârstă (în luni)
0-3 3-6 6-12 12-18
Colostru l 35 - - -
Lapte integral l 200 - - -
Lapte degresat l 400 - - -
(Lapte praf) kg (32) - - -
Nutreţ combinat kg 63 136 - -
Fân kg 90 90 180 180
Grosiere kg - - 270 540
Suculente conservate kg - 225 450 720
Siloz de ştiuleţi porumb kg - - 234 234
Masă verde kg - 225 1710 2160
Sare kg 1 2 3 4

Tabelul 16.3
Norme de hrănire pentru tineretul taurin femel de reproducţie
(după Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 bis., 28.03.2003)
Masa
corporală
(kg)
Spor mediu
zilnic
(g)
SU
maximă
(kg/zi)
UNL
(/zi)
PDI
(g/zi)
Ca
(g/zi)
P
(g/zi)
150
400
5,19
2,86 275 18 10
600 3,24 319 22 12
800 3,84 361 26 14
250
400
7,05
4,01 358 24 15
600 4,55 403 30 17
800 5,37 442 36 19
350
400
8,69
5,06 434 28 19
600 5,75 474 34 21
800 6,79 505 40 23
450
400
10,03
6,06 509 33 22
600 6,91 540 38 24
800 8,16 557 43 26

Tabelul 16.4
Norme de hrănire pentru tineretul taurin mascul de reproducţie
(după Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 bis., 28.03.2003)
Masa
corporală
(kg)
Spor mediu
zilnic
(g)
SU
maximă
(kg/zi)
UNC
(/zi)
PDI
(g/zi)
Ca
(g/zi)
P
(g/zi)
150
600
3,75
3,21 285 18 10
800 3,67 330 23 13
1000 4,18 370 27 15
250
600
6
4,36 363 24 15
800 4,87 407 29 17
1000 551 450 33 19
350
600
8,07
5,45 435 30 21
800 6,08 480 36 24
1000 6,83 520 41 26
450
600
10,2
6,54 507 38 28
800 7,29 550 44 31
1000 8,15 585 50 34
550
600
12,18
7,63 588 46 32
800 8,61 623 51 34
1000 9,64 640 57 36

203
În tabelul 16.5 este prezentată valoarea nutritivă a unor furaje, mai frecvent utilizate în
furajarea taurinelor. Aceste valori, pot fi utilizate la calcularea raţiilor furajere la toate categoriile
de taurine.
Tabelul 16.5
Valoarea nutritivă a unor furaje folosite în alimentaţia taurinelor
Specificare
SU
(kg)
UNL
/kg
UNC
/kg
PDIN
(g)
PDIE
(g)
Ca
(g)
P
(g)
Fân de lucernă, de calitate bună 0,87 0,65 0,58 91 58 13 2,5
Fân de lucernă la înflorire 0,87 0,57 0,49 80 52 11,8 1,1
Fân de golomăţ la înspicare 0,85 0,74 0,70 70 70 3,0 2,2
Vreji de mazăre 0,86 0,51 0,43 53 52 12,0 1,6
Semisiloz de lucernă 0,35 0,29 0,26 34 19 6,9 1,0
Siloz de porumb cu boabe în lapte-ceară 0,35 0,36 0,36 16 20 1,3 0,9
Coceni de porumb 0,76 0,52 0,47 30 43 6,2 2,3
Paie de orz 0,87 0,50 0,44 10 20 2,9 0,6
Pajişte de calitate bună 0,17 0,18 0,18 14 14 1,1 0,6
Raigras englezesc la înspicare 0,20 0,19 0,19 15 17 1,1 0,6
Porumb boabe 0,87 1,24 1,32 83 101 0,26 2,5
Orz boabe 0,87 1,06 1,09 63 70 0,7 3,7
Mazăre boabe 0,87 1,15 1,20 136 87 1,1 3,8
Şrot de floarea-soarelui 0,88 0,76 0,69 217 91 4,0 9,8
Tărâţe de grâu 0,88 0,62 0,55 80 54 1,7 7,8

Pe baza planului de hrănire şi a efectivului de tineret rulat în timpul anului se stabileşte
“Necesarul anual de furaje”, precum şi sursele din care se asigură aceste furaje.

16.2.1. ANALIZA MODULUI DE HRĂNIRE A
TINERETULUI TAURIN

Obiectivul principal al alimentaţiei raţionale a tineretului taurin este dezvoltarea funcţiei
ruminale cât mai devreme şi utilizarea unor resurse furajere astfel încât să se asigure dezvoltarea
optimă la introducerea la reproducţie, în raport cu cerinţele rasei.
Se analizează modul de hrănire a tineretului taurin sub toate aspectele, pe perioade şi
subperioade de creştere.
În subperioada colostrală se analizează:
- sistemul de alăptare aplicat;
- tehnica administrării colostrului;
- cantitate/tain;
- numărul de tainuri pe zi;
- respectarea igienei alăptării.
În subperioada alăptării propriu-zise se analizează:
- sistemul de hrănire aplicat: intensiv sau semiintensiv;
- respectarea cantităţilor de lapte (sau substituent) administrate pe zi la un tain conform
schemei de furajare;
- respectarea tehnicii de preparare a substituenţilor de lapte: modul de alegere a
substituentului potrivit planului de creştere, modul de reconstituire în apă şi concentraţia dorită,
modul de administrare (schema de alăptare, temperatura de administrare, omogenizarea, numărul
de tainuri, volumul unui tain etc.);
- cantitatea şi calitatea furajelor vegetale administrate în perioadele de vârstă 0-3 luni şi 3-6
luni (structura şi textura furajului concentrat, metode de stimulare a consumului voluntar de
concentrate, oportunitatea şi momentul introducerii fânului în alimentaţie);
- ordinea de introducere în alimentaţie a diferitelor categorii de furaje, care trebuie să
corespundă cu capacitatea funcţională a aparatului digestiv de a valorifica aceste furaje;

204
- sistemul şi metoda de alăptare practicată, precum şi respectarea tehnologiei specifice
fiecărei metode de alăptare;
- respectarea regulilor alăptării raţionale;
- durata alăptării şi tehnica înţărcării viţeilor.
Pentru fiecare categorie de tineret taurin se întocmeşte “Fişa tehnologică” după modelul
din tabelul 16.6.
Tabelul 16.6
FIŞA TEHNOLOGICĂ A TINERETULUI TAURIN DE REPRODUCŢIE
ŞI LA ÎNGRĂŞARE
INDICATORI U.M.
Trimestrul
Total
an
I II II IV
I F M A M I I A S S N D
P
r
o
d
u
c
ţ
i
a

Efective la începutul lunii Cap.t
I
n
t
r
ă
r
i

Total Cap.t
d
i
n

c
a
r
e
:

din fătări Cap.t
de la alte categorii Cap.t
din cumpărări Cap.t.
spor în greutate g/zi t
I
e
ş
i
r
i

Total Cap.t.
d
i
n

c
a
r
e

la alte categorii Cap.t.
livrări la alte unităţi Cap.t.
treceri la T.B. Cap.t
Pierderi
Mortalităţi Cap.t
Sacrif. necesitate Cap.t
E
v
o
l
u
ţ
i
a

Efectiv la
sfârşitul lunii
Greutate vie t
Efective Cap.
Zile furajate Nr.
Efective medii Cap.
F
u
r
a
j
e

Fân
Cantitatea t
Valoarea (lei/t) lei
Suculente
Cantitatea t
Valoarea (lei/t) lei
Masă verde
Cantitatea t
Valoarea (lei/t) lei
Concentrate
(Cultivate; comb.) t
Cantitatea t
Valoarea (lei/t) lei
Grosiere
Cantitatea T
Valoarea (lei/t) lei
Alte furaje
Cantitatea t
Valoarea (lei/t) lei
Total
Cantităţi fizice t
U.N.C. mii
Valoarea Lei
d.c. din prod. proprie lei
Materiale diverse şi
obiecte de inventar,
din care:
Total Lei
Cizme Lei
Salopete Lei
Medicamente Lei
Altele

În perioada de creştere până la admiterea la reproducţie se analizează:
- structura raţiilor administrate;
- cantităţile de furaje administrate;
- numărul de tainuri în care se administrează raţia;
- ordinea administrării furajelor la un tain;
- calităţile nutritive şi igienice ale furajelor.
În tabelul 16.7 este prezentat un amestec de furaje concentrate utilizat pentru echilibrarea
raţiilor furajere administrate tineretului taurin de reproducţie, în funcţie de vârstă, masă
corporală, rasă şi spor mediu zilnic programat, pe timp de vară şi pe timp de iarnă (tabelele 16.8,
16.9 şi 16.10).

205
Tabelul 16.7
Structura amestecului de furaje concentrate pentru tineretul taurin de reproducţie

Specificare %
SU
(kg)
UNL
/kg
PDIN
(g)
PDIE
(g)
Ca
(g)
P
(g)
Porumb 75,5 66,1 94,24 6308 7676 19,8 190
Şrot floarea-soarelui 20 17,6 15,20 4340 1820 80 196
Sare 1 0,9 - - - - -
Cretă furajeră 2 1,8 - - - 780 -
Fosfat monosodic 0,5 0,4 - - - - 128
Premix vitamino-mineral 1 0,9 - - - - -
Total 100 87,7 109,44 10648 9496 879,8 514
Revine la 1 kg X 0,88 1,09 106 95 8,8 5,1

Tabelul 16.8
Raţie furajeră pentru o viţea, în vârstă de 4 luni, s.m.z.-800 g

Specificare Kg
SU
(kg)
UNL
/kg
PDIN
(g)
PDIE
(g)
Ca
(g)
P
(g)
Vara
Necesar x 3 3,38 308 308 21 12
Pajişte de calitate bună 15 2,5 2,70 196 196 16,5 9
Amestec de furaje concentrate 1,2 1,1 1,30 127 114 10,6 6,2
Sare bulgări x - - - - - -
Asigurat x 3,6 4,0 323 310 27,1 15,2
Iarna
Necesar x 3 3,38 308 308 21 12
Fân de golomăţ, la înspicare 2 1,7 1,48 140 140 6 4,4
Siloz porumb (boabe în faza de
lapte-ceară)
3 1,0 1,08 48 60 3,9 2,7
Amestec de furaje concentrate 1,2 1,1 1,3 127 114 10,6 6,2
Sare bulgari x - - - - - -
Asigurat x 3,8 3,86 315 314 20,5 13,3

Tabelul 16.9
Raţie furajeră pentru o viţea, în vârstă de 10 luni (cca. 250 kg), s.m.z.-750 g

Specificare Kg
SU
(kg)
UNL
/kg
PDIN
(g)
PDIE
(g)
Ca
(g)
P
(g)
Vara
Necesar x 7,05 4,96 422 422 27 16
Pajişte de calitate bună 20 3,40 3,60 280 280 22 12
Vreji de mazăre 2 1,72 1,02 106 104 24 3,2
Amestec de furaje concentrate 1 0,87 1,09 106 95 8,8 5,1
Sare bulgări x - - - - - -
Asigurat x 5,99 5,71 4,92 479 54,8 20,3
Iarna
Necesar x 7,05 4,96 422 422 27 16
Fân de golomăţ, la înspicare 2 1,70 1,48 140 140 6 4,4
Siloz porumb (boabe în faza de
lapte-ceară)
5 1,7 1,80 80 100 6,5 4,5
Semisiloz de lucernă 2 0,70 0,58 68 38 13,8 2
Coceni de porumb 1 0,8 0,52 30 43 6,2 2,3
Amestec de concentrate 1 0,9 1,09 106 95 8,8 5,1
Sare bulgări x - - - - - -
Asigurat x 5,8 5,47 424 416 41,3 18,3

206
Tabelul 16.10
Raţie furajeră pentru o viţea, în vârstă de 15 luni (cca. 350 kg), s.m.z.-600 g

Specificare Kg
SU
(kg)
UNL
/kg
PDIN
(g)
PDIE
(g)
Ca
(g)
P
(g)
Vara
Necesar x 8,69 5,75 474 474 34 21
Pajişte de calitate bună 25 4,25 4,50 350 350 27,5 15
Vreji de mazăre 3 2,58 1,53 159 156 36 4,8
Sare bulgări x - - - - - -
Fosfat monosodic 0,03 - - - - - -
Asigurat x 6,83 6,03 509 506 63,5 19,8
Iarna
Necesar x 8,69 5,75 474 474 34 21
Fân de golomăţ, la înspicare 3 2,55 2,22 210 210 9 6,6
Semisiloz de lucernă 7 2,45 2,03 238 133 47,6 7
Coceni de porumb 3 2,28 1,56 90 129 18,6 6,9
Sare bulgări x - - - - - -
Fosfat monosodic 0,03 - - - - - -
Asigurat x 7,28 5,81 538 472 75,2 20,5

16.2.2. ANALIZA CONDIŢIILOR DE ÎNTREŢINERE
A TINERETULUI TAURIN

Se va analiza sistemul de întreţinere practicat, precum şi asigurarea condiţiilor şi
parametrilor de confort pe categorii de vârstă.
Creşterea viţeilor sugari în adăposturi calde (profilactoriu şi creşă):
- capacitatea profilactoriului faţă de efectivul matcă şi modul de planificare al fătărilor;
- sistemul de întreţinere în profilactoriu (în boxe individuale sau colective, fig. 16.1);
- respectarea principiului populării şi depopulării totale;
- tipul de creşă, numărul de viţei pe boxă, suprafaţa alocată unui viţel, modul de lotizare a
viţeilor la populare (fig. 16.2).

Fig. 16.1. Adăpost maternitate cu profilactoriu: A - compartimente de maternitate; B - compartimente de
profilactoriu; C - cameră tampon; D - cameră anexă;
1 - stand (1,30 x 2,30 m), aşternut din paie; 2 - iesle din beton armat; 3 - adăpătoare cu nivel constant;
4 - alee de serviciu, flancată de rigole pentru purin; 5 - alee de furajare; 6 - boxă individuală pentru
profilactoriu (0,80 x 1,20 m)

În figura 16.3 sunt prezentate variante de boxe precum şi inventarul folosit în asemenea
adăposturi.

207

Fig. 16.2. Compartimente de creşă (viţele 0,5 … 3 luni) şi de pregătire a vacilor pentru fătare, cuplate cu
adăpostul maternitate: A - compartiment creşă; B - compartiment de pregătire a vacilor pentru fătare; C -
compartiment maternitate; D - camera tampon; E - cameră de serviciu. 1 - boxă comună pentru viţele 0,5 … 3
luni, 3,40 x 4,10 m (1a - zona de pat cald; 1b - zona de furajare); 2 - iesle din beton armat, cu dispozitive
pentru fixarea găleţilor de alăptare; 3 - adăpătoare cu nivel constant; 4 - rigolă pentru purin; 5 - alee de
serviciu; 6 - alee de furajare; 7 - iesle din beton armat; 8 - stand individual, 1,20 x 2,00 m; 9 - canal pentru
evacuarea dejecţiilor, cu racleţi batanţi.



Fig. 16.3. Variante de boxe, precum şi inventarul folosit în profilactoriu şi creşă
1, 2 - variante de boxe individuale; 3 - grătar pentru fân; 4, 5 - inele pentru fixarea găleţilor de alăptare;
6 - vas pentru administrarea furajelor concentrate; 7, 8, 9 - găleţi pentru administrarea laptelui.
1

208
Creşterea viţeilor sugari în cuşti individuale amplasate în afara adăpostului (fig. 16.4 şi
16.5):
- materialul din care se construieşte cuşca şi ţarcul;
- dimensionarea cuştilor în raport cu dezvoltarea corporală a animalelor care vor fi
crescute;
- modul de amplasare a cuştilor, pregătirea terenului;
- metodele de administrare a laptelui, a apei şi a furajelor vegetale;
- formarea, reîmprospătarea şi evacuarea aşternutului;
- asocierea planului de furajare cu nivelul factorilor de microclimat asiguraţi de cuşcă, mai
ales pe timp de iarnă.


Fig. 16.4. Schiţa unei cuşti individuale pentru viţei, confecţionată
din poliester armat cu fibră de sticlă
















Fig. 16.5. Vedere cuşcă din material plastic pentru viţei

În figura 16.6 este prezentată o cuşcă colectivă, realizată din material plastic, amplasată în
afara adăpostului.

209
Creşterea tineretului taurin după înţărcare:
- sistemul de întreţinere practicat la tineretul taurin după înţărcare (legată, nelegată,
întreţinerea nelegată în adăposturi semideschise sau închise, tabere de vară pentru perioada
adecvată, fig. 16.7).


Fig. 16.6. Vedere cuşcă colectivă din material plastic pentru viţei



Fig. 16.7. Adăpost pentru tineret taurin femel de reproducţie:
a - zonă (compartimentată) de odihnă, cu aşternut permanent; b - zona de furajare; c - iesle din beton
armat; d - padoc (compartimentat); e - rigolă pentru purin.

Alte consideraţii:
- respectarea lucrărilor de igienizare a adăposturilor (zilnice şi periodice);
- modul de supraveghere a tineretului din punct de vedere sanitar veterinar, mai ales în
primele luni de viaţă;
- modul de asigurare a regimului de mişcare a tineretului;
- realizarea operaţiunilor tehnice de marcare şi ecornare;
- realizarea parametrilor de confort tehnologic în funcţie de vârstă şi sistem de întreţinere
(microclimat, suprafaţă specifică, frontul de furajare asigurat etc.);
- modul de realizare a planului de creştere;
- procentul de mortalitate şi morbiditate la viţei, precum şi cauzele care generează aceste
pierderi.
c

210
Principii de ecornare:
- viţelul nu este niciodată prea tânăr pentru a putea fi ecornat;
- se preferă ecornarea în sezonul rece;
- înainte de ecornare, cornul trebuie să fie vizibil;
- alegerea metodei (chimic sau cu temperaturi ridicate), conform cu vârsta viţelului.
Principii de înţărcare:
- vârsta minimă 4 săptămâni;
- consum minim de 0,7 kg concentrate pe zi, timp de 3 zile consecutiv;
- se va evita stresul multiplu: vaccinări, ecornare, mutare, schimbarea furajului concentrat;
- observarea atentă a viţeilor în perioada de înţărcare.
În tabelele 16.11 şi 16.12 sunt prezentaţi principalii parametri de microclimat şi de confort
tehnologic care trebuie asiguraţi tineretului taurin pe categorii de vârstă.


Tabelul 16.11
Valorile limită ale parametrilor de microclimat la tineretul taurin

Specificare U.M.
Categoria de vârstă (în luni)
0-0,5 0,5-3 3-6 6-12 12-18
Temperatura
o
C 12-24 10-24 8-24 6-24 6-24
Umiditatea relativă % 60-70 60-70 60-70 60-75 60-75
Viteza curenţilor de aer:
iarna
m/sec
0,1 0,2 0,2 0,3 0,3
vara 0,5 0,5 0,8 1,0 1,0
Concentraţia CO
2
% 0,2 0,2 0,2 0,2 0,2
Concentraţia NH
3
mg/l 0,02 0,02 0,02 0,02 0,02

Tabelul 16.12
Elemente de confort tehnologic la tineretul bovin femel întreţinut nelegat

Specificare U.M.
Categoria de vârstă (în luni)
0-0,5 0,5-3 3-6 6-12 12-18 18-24 24-30
Boxe individuale mp/cap 0,80 - - - - - -
Lungimea cuşetei de odihnă cm - - 120-135 135-145 160-170 180-190 200-210
Lăţimea cuşetei de odihnă cm - - 50-55 60-65 75-85 85-95 100-110
Înălţime grilaje
despărţitoare între cuşete
cm - - 45-50 50-60 70 80 90-120
Animale pe boxă cap. 6-8 10-20 15-30 20-30 20-30 20-30 20-30
Suprafaţa de odihnă pe
aşternut permanent
mp/cap - - - 2,50 3,00 3,50 4,00
Înălţime grilaje comparti-
mentare boxe şi padocuri
cm 0,80 100 100 110 110 120 120-130
Front minim de furajare
individuală
cm - 30 40-45 50 55 60 60
Deschidere grilaj pentru gât cm - 12 12 15 15 17 18
Înălţime bordură iesle spre
animal
cm 30-35 35-40 35-40 35-40 35-40 40-50 40-50
Lăţime iesle la exterior cm - 60 60 70 80 80 90
Nivel fund iesle peste
pardoseală
cm - 15-20 15-20 5-10 5-10 5-10 5-10
Suprafaţă padocuri mp/cap - 3-4 3-4 4-5 5-6 6-8 8-10
Animale pe adăpătoare cap - 15-20 15-20 15-20 15-20 15 15

Orientativ, în tabelele 16.13 şi 16.14 sunt prezentate programele de lucru pentru personalul
care lucrează în sectorul de tineret.

211
Tabelul 16.13
Programul de lucru pentru muncitorii îngrijitori de viţei în vârstă de 15-60 de zile
(în creşă)

Ora Activitatea
5
00
Prezentarea la program
5
00
-5
15

Verificarea efectivului de animale, depistarea animalelor bolnave şi izolarea
acestora în boxe special amenajate sau staţionarul veterinar
5
15
-5
30
Curăţarea ieslelor şi adăpătorilor
5
30
-6
00
Administrarea furajelor combinate şi fibroase
6
00
-7
30

Pregătirea pentru alăptare şi alăptarea viţeilor (spălarea suplimentară a găleţilor şi
bidoanelor, prepararea substituentului de lapte şi transportul laptelui, administrarea
substituentului de lapte sau a laptelui, spălarea şi dezinfecţia vaselor de alăptare şi
manipulare a laptelui)
7
30
-8
30
Acţiuni sanitar-veterinare
8
30
-9
00
Cântăriri, lotizări
9
00
-10
00
Curăţarea adăpostului, dezinfecţii, pregătirea patului de odihnă
10
00
-14
00
Repaus (prin rotaţie unul din îngrijitori va asigura supravegherea animalelor)
14
00
-15
30
Transportul şi asigurarea furajelor combinate şi fibroase
15
30
-16
30
Acţiuni sanitar-veterinare
1630-17
30
Curăţarea adăpostului, evacuarea dejecţiilor
17
30
-19
00
Pregătirea pentru alăptare şi alăptarea viţeilor
19
00
-19
30

Curăţarea adăpostului, pregătirea patului de odihnă şi predarea sectorului
îngrijitorului de noapte.

Tabelul 16.14
Programul de lucru pentru muncitorii îngrijitori de tineret femel pentru reproducţie
în vârstă de peste 6 luni

Ora Activitatea
5
00
Prezentarea la program
5
00
-5
15

Verificarea efectivului de animale, depistarea animalelor bolnave şi izolarea
acestora
5
15
-6
00
Transportul şi administrarea furajelor fibroase
6
00
-7
00
Curăţarea adăpostului şi evacuarea dejecţiilor
7
00
-8
00
Transportul şi administrarea suculentelor
8
00
-8
45

Depistarea viţelelor în călduri apte pentru însămânţare şi afluirea acestora la
punctul de însămânţări
8
45
-9
30
Cântăriri, lotizări, individualizări
9
30
-10
00
Dezinfecţii, văruiri, reparaţii curente la adăpost şi padoc
10
00
-13
00
Repaus (prin rotaţie unul din îngrijitori va asigura supravegherea animalelor)
13
00
-14
00
Transportul şi asigurarea furajelor suculente
14
00
-14
15

Depistarea viţelelor în călduri apte pentru însămânţare şi afluirea acestora la
punctul de însămânţări
14
15
-15
00
Acţiuni sanitar veterinare
15
00
-16
00
Curăţarea adăpostului şi evacuarea dejecţiilor
16
00
-17
30
Transportul şi administrarea furajelor fibroase şi grosiere
17
30
-18
00
Pregătirea patului de odihnă şi predarea sectorului îngrijitorului de noapte


212
LUCRAREA 17

ANALIZA TEHNOLOGIEI DE CREŞTERE ŞI
EXPLOATARE A VACILOR DE LAPTE

Scopul lucrării: dezvoltarea gândirii tehnologice a studenţilor, astfel încât viitorul
specialist să cunoască diferitele variante tehnologice de creştere şi exploatare a taurinelor pentru
producţia de lapte, să interpreteze corect diversitatea situaţiilor întâlnite în aceste ferme.
Tehnologia de creştere şi exploatare condiţionează în mod direct volumul şi rentabilitatea
producţiei de lapte. Inginerul zootehnist trebuie să fie permanent preocupat în a găsi soluţii
eficiente, raportate la condiţiile concrete din fermă, pentru a armoniza mediul de creştere şi
exploatare cu capacitatea productivă a taurinelor. În acest sens se vor trata elemente de analiză
ale tehnologiei de reproducţie, de pregătire a vacilor, pentru fătare, de întreţinere a vacilor, de
muls şi de furajare în raport cu cerinţele specifice fiecărei tehnologii.
Cunoştinţele acumulate la disciplinele care fundamentează verigile tehnologiei de creştere
şi exploatare a taurinelor, precum şi cele însuşite la cursul de Tehnologia creşterii bovinelor vor
fi folosite pentru evidenţierea aspectelor pozitive şi negative din fermă, la stabilirea cauzelor şi
măsurilor de adoptat pentru remedierea acestor deficienţe.

17.1. ANALIZA TEHNOLOGIEI DE
REPRODUCŢIE

Activitatea de reproducţie din fermele de vaci de lapte se analizează lunar, trimestrial,
semestrial şi anual întrucât condiţionează realizarea principalilor indicatori tehnico-economici şi
rentabilitatea procesului de producţie.
Pentru analizarea activităţii de reproducţie în fermele de vaci de lapte se întocmesc
evidenţe zootehnice specifice care pot oferi informaţii privind desfăşurarea activităţii de
reproducţie, între care:
1. Registrul unic pentru însămânţări artificiale;
2. Tabel cu vacile şi viţelele însămânţate;
3. Tabel cu vacile şi viţelele controlate pentru diagnosticul de gestaţie;
4. Tabel cu vacile şi viţelele având tulburări de reproducţie;
5. Evidenţa materialului seminal;
6. Calendarul reproducţiei.
Pe baza evidenţelor mai sus menţionate se stabilesc principalii indici de reproducţie şi se
analizează capacitatea de reproducţie din fermă, astfel:
Rata de concepţie (procentul de gestaţie după prima însămânţare) - trebuie să aibă valori
cuprinse între 50 şi 70%.
Procentul de fecunditate este un indicator anual care trebuie să fie mai mare de 88%.
Indicele de însămânţare (numărul de însămânţări pentru realizarea unei gestaţii) trebuie să
aibă valori cuprinse între 1,5 şi 2. Vacile cu 3 însămânţări şi depistate a fi negestante se consideră
vaci cu tulburări de reproducţie şi sunt luate în evidenţă pentru diagnosticul cauzei şi tratament.
Indicele de gestaţie este raportul procentual al vacilor cu gestaţie confirmată din efectivul
total de vaci. Acest indicator se determină lunar şi trebuie să aibă valori de 45-53% (procent ce
indică eşalonarea însămânţărilor şi fătărilor pe parcursul întregului an).
Durata “repausului de gestaţie”. Repausul de gestaţie este intervalul cuprins între ultima
fătare şi prima însămânţare fecundă. Acest indicator trebuie să aibă valori cuprinse între 80 şi
120 zile.
Calving-interval (C.I.) este perioada de timp dintre două fătări succesive şi trebuie să aibă
valori cuprinse între 365 şi 400 de zile.

213
Fertilitatea (natalitatea) reprezintă numărul de viţei produşi într-un an la 100 de vaci şi
trebuie să aibă valori de peste 85%.
Structura efectivului de vaci pe stări fiziologice se consideră a fi optimă când, raportat la
efectivul total de vaci, se întâlneşte următoarea pondere pe stări fiziologice:
- vaci în lactaţie 80%;
- vaci în repaus mamar 20%;
- vaci recent fătate (R.F.) 10%;
- vaci recent însămânţate (R.Î.) 40%;
- vaci gestante (G) 50%, din care:
- vaci în luna 3-7 de gestaţie 30%;
- vaci în luna 8-9 de gestaţie 20%;
Vârsta primei fătări este un indicator mediu pe fermă sau individual şi diferă în funcţie
de precocitatea rasei. Se recomandă ca vârsta primei fătări să fie de 25-27 de luni la rasa
Holstein-Friză şi 27-30 luni la rasele Bălţată românească şi Brună.
Frecvenţa tulburărilor de reproducţie manifestate prin: anestru după fătare (A.F.),
anestru după însămânţare (A.Î.), însămânţările repetate să fie cât mai reduse, frecvenţa
avorturilor - sub 2%, iar cea a retenţiilor placentare sub 5-10%.
Deficienţele de ordin tehnic, de organizare a reproducţiei, cele de exploatare şi cele sanitar-
veterinare sunt cauzele majore în nerealizarea indicilor de reproducţie mai sus menţionaţi.
Deficienţele de ordin tehnic se referă la:
- calificarea şi conştiinciozitatea tehnicianului însămânţător;
- alegerea momentului optim de însămânţare;
- calitatea materialului seminal etc.
Deficienţele organizatorice se referă la:
- planificarea necorespunzătoare a însămânţărilor şi fătărilor;
- organizarea defectuoasă a depistării vacilor şi viţelelor în călduri;
- nerecunoaşterea la timp a vacilor şi viţelelor în călduri;
- conservarea şi păstrarea necorespunzătoare a materialului seminal;
- conducerea defectuoasă a evidenţelor zootehnice etc.
Deficienţele legate de condiţiile de exploatare se referă la:
- pregătirea vacilor gestante;
- igiena necorespunzătoare la fătare;
- lipsa mişcării active, înainte şi după fătare;
- furajarea defectuoasă a vacilor etc.
Deficienţele de ordin sanitar-veterinar:
- tratarea cu întârziere sau fără eficienţă a cervicitelor şi metritelor, apariţia unor boli
care determină avortul.

17.1.1. ANALIZA MODULUI DE PREGĂTIRE A VACILOR
PENTRU FĂTARE

Pregătirea vacilor pentru fătare trebuie să înceapă din momentul înţărcării şi se referă la:
- asigurarea unui repaus mamar optim;
- furajarea şi întreţinerea vacilor pe durata repausului mamar;
- asigurarea condiţiilor optime pentru fătare.
Durata repausului mamar se stabileşte diferenţiat, în funcţie de vârsta vacilor, nivelul
productiv, starea de întreţinere şi sezonul calendaristic în care are loc înţărcarea (vezi lucrarea 9).
În general, durata repausului mamar trebuie să fie cuprinsă între 40 şi 70 de zile în cazul vacilor
multipare şi de 60-80 de zile la vacile primipare.



214
a). Analiza modului de furajare a vacilor în gestaţie avansată
Normele de furajare - se calculează diferenţiat în funcţie de nivelul productiv, vârsta şi
starea de întreţinere a vacilor în momentul înţărcării.
Volumul raţiei trebuie să fie de 2-2,5 kg S.U./100 kg masă corporală şi se reduce în ultima
lună de gestaţie.
Structura raţiei diferă cu sezonul calendaristic.
Iarna - proporţia nutreţurilor conservate prin murare să nu depăşească 25% din valoarea
nutritivă a raţiei şi se administrează numai în prima lună a repausului mamar. Se vor asigura
cantităţi suficiente de suculente (10-15 kg), fibroase (6-8 kg) şi în ultima lună de gestaţie se vor
administra şi 1-4 kg nutreţuri concentrate.
Vara - se administrează 50-60 kg nutreţ verde şi 1-4 kg furaje concentrate.
Indiferent de sezon, din structura raţiei nu trebuie să lipsească amestecul mineral complex.
Nutreţurile concentrate se vor administra diferenţiat, după nivelul productiv al vacilor în lactaţia
anterioară, şi numai în ultima lună de gestaţie.
Calitatea furajelor are o importanţă deosebită, având în vedere starea de gestaţie avansată
a vacilor. În această perioadă se va administra porumb însilozat şi semifân de foarte bună calitate
(aciditate normală), iar leguminoasele să reprezinte 50% din cantitatea de fân administrată.
Nu se admite prezenţa în raţie a furajelor mucegăite, alterate, sau îngheţate întrucât pot
influenţa negativ starea de sănătate a vacilor şi pot declanşa avorturi.

b). Întreţinerea vacilor în gestaţie avansată
În vederea unei bune pregătiri pentru fătare a vacilor şi junincilor în gestaţie avansată, se
recomandă ca întreţinerea acestora să se facă în adăposturi sau în compartimente separate şi în
sistem de întreţinere legat. În fermele cu efective mici, sau în cele ce nu dispun de adăposturi
(compartimente) separate, vacile şi junincile în gestaţie avansată vor fi grupate la un capăt al
lotului de vaci în vederea asigurării unor condiţii de întreţinere specifice acestei categorii
fiziologice.
Condiţiile de igienă şi microclimat sunt asemănătoare celor specifice vacilor în lactaţie.
În timpul verii se recomandă întreţinerea pe păşune, în loturi separate. În cazul întreţinerii
legate, atât vara cât şi iarna, pe timp favorabil, vacile şi junincile în gestaţie avansată trebuie să
beneficieze de mişcare activă (2-3 km/zi).
Orientativ, în tabelul 17.1 se redă programul de lucru pentru personalul muncitor din
sectorul de vaci şi juninci în ultimele 2 luni de gestaţie.

Tabelul 17.1
Programul de lucru pentru muncitorii - îngrijitori de la vaci şi juninci
în ultimele 2 luni de gestaţie

Ora Activitatea
5
00
Prezentarea la program
5
00
-5
15
Verificarea efectivului de animale, depistarea animalelor bolnave şi izolarea acestora
5
15
-6
00
Transportul şi administrarea furajelor fibroase
6
00
-7
00
Curăţarea adăpostului şi evacuarea dejecţiilor
7
00
-8
00
Transportul şi administrarea suculentelor (nu se administrează cu 2 săptămâni înainte de fătare)
8
00
-8
45
Masajul ugerului la juninci
8
45
-9
30
Cântăriri, lotizări, individualizări
9
30
-10
00
Dezinfecţii, văruiri, mici reparaţii la adăpost etc.
10
00
-13
00
Repaus (prin rotaţie unul din muncitori va asigura supravegherea animalelor)
13
00
-14
00
Transportul şi administrarea furajului unic
14
00
-15
00
Acţiuni sanitar-veterinare, afluirea vacilor la maternitate
15
00
-15
30
Transportul şi administrarea furajelor fibroase
15
30
-17
30
Curăţarea adăpostului şi evacuarea dejecţiilor
17
30
-18
00
Pregătirea patului de odihnă şi predarea sectorului la îngrijitorul de noapte

215
c). Asigurarea condiţiilor pentru fătare - se analizează condiţiile de furajare şi
întreţinere a vacilor în maternitate.
Durata menţinerii vacilor în maternitate: optim - 15 zile înainte de fătare şi 15 zile după
fătare.
Capacitatea maternităţii se stabileşte diferenţiat, în funcţie de modul de organizare a
fătărilor, astfel:
- în cazul fătărilor eşalonate, în maternitate se asigură locuri pentru 10% din efectivul matcă;
- în cazul fătărilor grupate, numărul locurilor în maternitate se stabileşte după numărul de
fătări în cel mai încărcat trimestru al anului, luând în considerare durata menţinerii vacilor în
maternitate.
Amenajările interioare din maternitate sunt specifice, în funcţie de sistemul de
întreţinere.
- în cazul întreţinerii legate, se recomandă standul lung (2,2-2,5m) cu lăţimea de 1,3-1,5 m,
sistemul de legare lung, aşezarea vacilor crupă la crupă pe 2 rânduri, cu 2 alei de furajare cu
deschiderea de 80 cm, adăpători cu nivel constant, una pentru două vaci.
- întreţinerea în boxe pentru cuplul “mamă şi viţel” cu dimensiunile de 2,05 x 3,0 m,
amplasate pe 2 rânduri, cu alee centrală de deservire (fig.17.1).
Pentru aşternut se folosesc paiele, evacuarea dejecţiilor se poate efectua manual sau
mecanic, iar mulsul manual sau cu instalaţiile de muls (la bidon sau cu grup individual de muls).
Maternitatea trebuie să dispună de padoc, în care vacile sunt scoase zilnic, durata de
menţinere fiind legată de condiţiile meteorologice. Principalii parametri de microclimat în
maternitate sunt prezentaţi în tabelul 17.2.


Fig. 17.1. Adăpost maternitate, cu întreţinere în boxe tip „vaca cu viţelul”:
A - compartimente maternitate; B - cameră tampon; 1 - boxă tip „vaca cu viţelul” (2,05 x 3,00 m),
cu aşternut din paie; 2 - iesle din beton armat; 3 - adăpătoare cu nivel constant;
4- - alee de serviciu, flancată de rigole pentru purin.

În vederea asigurării unor condiţii optime de igienă şi dezinfecţia - dezinsecţia - deratizarea
riguroase, se recomandă organizarea pe compartimente a maternităţii, existând astfel posibilitatea
aplicării principiului populării şi depopulării totale (“totul plin - totul gol”). Numărul de locuri pe
compartiment va fi de 12-18, iar numărul compartimentelor se stabileşte în funcţie de mărimea
efectivului matcă, asigurând minimum 3 compartimente (primul este dezinfectat şi se află în repaus
biologic, al doilea este în curs de populare, iar al treilea este populat).

216
Fluxul tehnologic aplicat în maternitate presupune:
- populare: o zi;
- staţionare în maternitate: 25-30 de zile;
- depopulare: o zi;
- dezinfecţie - dezinsecţie - deratizare şi repaus biologic: 4-5 zile.

Tabelul 17.2
Principalii parametri de microclimat în maternitate

Specificare U.M. Minimă Maximă Optimă
Temperatura
o
C 14 24 20
Umiditatea relativă % 55 70 -
Viteza curenţilor de aer m/sec
Iarna Vara
0,1-0,2 1,0

Respectarea fluxului tehnologic necesită întocmirea, în luna decembrie a fiecărui an, a
graficului de populare-depopulare al maternităţii, grafic ce se reactualizează în luna iunie.
În afară de elementele de mai sus menţionate, se vor mai analiza:
- modul de pregătire al vacilor pentru intrarea în maternitate;
- condiţiile de igienă asigurate;
- modul de pregătire al vacilor pentru fătare;
- modul de îngrijire al vacilor şi viţeilor după fătare;
- respectarea programului de lucru al muncitorilor (prezentat, orientativ, în tabelul 17.3).

Tabelul 17.3
Programul de lucru pentru muncitori-îngrijitori din maternitatea de vaci

Ora Activitatea
5
00
Prezentarea la program
5
00
-5
15

Verificarea efectivului de animale, depistarea vacilor şi viţeilor bolnavi, curăţarea ieslei
şi adăpătorilor
5
15
-5
30
Administrarea furajelor concentrate
5
30
-6
00
Spălarea ugerului la vaci
6
00
-7
00
Mulsul
7
00
-7
30
Administrarea furajelor fibroase
7
30
-8
30
Activităţi sanitar-veterinare, înmatriculări la viţei, ecornări
8
30
-9
00
Administrarea furajelor suculente (numai la vacile cu mai mult de 4 zile de la fătare)
9
00
-11
00

Curăţarea boxelor, văruit, dezinfecţii, pansajul animalelor, populări, depopulări,
pregătirea vacilor înainte şi după fătare, evacuarea dejecţiilor
11
00
-14
30
Repaus (se asigură supravegherea animalelor de un îngrijitor, prin rotaţie)
14
30
-15
00
Administrarea furajelor concentrate
15
00
-15
30
Acţiuni sanitar-veterinare, înmatriculări, ecornări
15
30
-16
30
Curăţarea boxelor, evacuarea dejecţiilor
16
30
-16
45
Administrarea furajelor fibroase
16
45
-17
15
Spălarea ugerului la vaci
17
15
-18
15
Mulsul vacilor
18
15
-18
30
Pregătirea patului de odihnă şi predarea sectorului la îngrijitorul de noapte








217
17.2. ANALIZA TEHNOLOGIEI DE EXPLOATARE A
VACILOR DE LAPTE

Tehnologia de exploatare a vacilor de lapte cuprinde măsurile tehnico-organizatorice care
concură la exteriorizarea potenţialului genetic productiv şi se referă la: întreţinere, mulgere,
hrănire şi organizarea activităţii în fermele de vaci cu lapte.
Analiza tehnologiei de întreţinere a vacilor. Noţiunea de “întreţinere” defineşte un
complex de măsuri tehnice şi organizatorice cu privire la:
- adăpostire;
- igiena adăpostului;
- igiena corporală a animalelor;
- regimul de mişcare al animalelor;
- organizarea fluxului tehnologic din fermă.
Tehnologia de întreţinere practicată în fermă influenţează direct producţia realizată, indicii
de reproducţie, starea de sănătate, longevitatea, productivitatea muncii şi rentabilitatea
exploatării. Cercetările din ultimele decenii au cristalizat două sisteme de întreţinere (legat şi
liber), cu diferite variante în cadrul fiecărui sistem.
Cunoscând avantajele şi dezavantajele fiecărui sistem de întreţinere se poate alege sistemul
cel mai potrivit condiţiilor concrete din fermă: materialul biologic exploatat, zona de amplasare a
fermei, gradul de concentrare al efectivului, posibilităţile de asigurare cu forţă de muncă şi
nivelul de calificare al personalului angajat din fermă.
Având în vedere sezonul calendaristic, organizarea interioară a adăposturilor şi libertatea
de mişcare a vacilor se disting 3 sisteme de întreţinere:
- întreţinerea legată a vacilor
- întreţinerea nelegată (liberă) a vacilor
- întreţinerea pe timp de vară, în adăpost sau pe păşune.

17.2.1. ANALIZA TEHNOLOGIEI DE ÎNTREŢINERE LEGATĂ A VACILOR

17.2.1.1. Organizarea interioară a adăpostului

Organizarea interioară a adăposturilor închise, cu întreţinere legată a vacilor diferă cu:
- capacitatea unui adăpost;
- modul de dispunere (aşezare) a vacilor;
- modul de evacuare a dejecţiilor.
Capacitatea adăpostului variază în limite largi, în general până la 200 capete. Vacile pot fi
aşezate pe două rânduri cu dispunerea “cap la cap” (fig. 17.2) sau “crupă la crupă”, sau pe 4
rânduri “cap la cap”. Adăposturile cu o capacitate de 200 capete, cu aşezare pe 4 rânduri cu
dispunere “cap la cap” (fig. 17.3) sunt caracteristice sistemului industrial de exploatare, ceea ce
permite un grad ridicat de mecanizare al diferitelor operaţiuni tehnologice, cu efecte favorabile
asupra productivităţii muncii.
Principalele elemente de analiză a organizării interioare a adăpostului sunt:
Standul poate fi scurt, lung sau mijlociu, fiind corelat cu sistemul de legare şi modul de
evacuare a dejecţiilor. Standul scurt se asociază cu sistemul de legare scurtă a animalelor,
evacuarea dejecţiilor fiind mecanizată.
Standul lung sau mijlociu se asociază cu legarea lungă a animalelor, iar evacuarea
dejecţiilor se efectuează manual sau mecanic. Necesitând un efort fizic sporit pentru evacuarea
dejecţiilor şi un consum mare de aşternut, acest tip de stand se recomandă a fi utilizat în
maternităţi şi este frecvent întâlnit în fermele private cu efectiv redus.
Confortul pe timpul odihnei se asigură prin folosirea ca aşternut a paielor, talaşului,
cocenilor de porumb tocaţi sau a covoarelor de cauciuc.

218

Fig. 17.2. Adăpost pentru vaci de lapte, cu întreţinere legată, pe două rânduri şi cu dispunerea vacilor
„cap la cap”, capacitate 100 cap.:
1 - alee de furajare, carosabilă; 2 - iesle din beton armat; 3 - stand, cu pardoseală caldă;
4 - rigolă pentru evacuarea dejecţiilor cu ajutorul instalaţiei cu racleţi batanţi; 5 - alee de serviciu; 6 -
adăpătoare cu nivele constant; 7 - separatoare de stand (din ţeavă metalică).


Fig. 17.3. Adăpost pentru vaci de lapte, cu întreţinere legată, pe 4 rânduri
şi cu dispunerea vacilor „cap la cap”, capacitate 200 cap.:
a - alee de furajare, carosabilă; b - iesle, din beton armat; c - stand, cu pardoseală caldă;
d - canal pentru evacuarea hidraulică a dejecţiilor; e - alee de serviciu.

Sistemul de legare (fig. 17.4) poate fi: legare lungă sau scurtă., cu diferite variante
constructive. Sistemul de legare scurtă, are ca variante:
- legarea şi dezlegarea individuală;
- legarea individuală şi dezlegarea în grup;
- legarea şi dezlegarea în grup.

219
Aleile din adăpost diferă ca număr, funcţionalitate şi dimensiuni cu numărul de rânduri pe
care sunt aşezate vacile în adăpost, modul de dispunere al acestora, modul de distribuire a
furajelor şi de evacuare a dejecţiilor. Pardoseala aleilor trebuie să fie impermeabilă pentru apă şi
urină, să aibă suprafaţa rugoasă pentru a evita accidentele prin alunecare, să se poată curăţa şi
dezinfecta uşor.

17.2.1.2. Modul de realizare a lucrărilor tehnologice

Ventilaţia se asigură natural, prin ferestre sau prin guri de admisie a aerului curat şi coşuri
de evacuare pentru aerul viciat. Dimensionarea sistemului de ventilaţie trebuie să permită
primenirea aerului din adăpost de cel puţin două ori pe oră.
Adăparea - apa se administrează cu ajutorul adăpătorilor cu nivel constant (una între două
vaci).



Fig. 17.4. Diferite sisteme de legare a vacilor la întreţinerea legată

Distribuirea furajelor se face în iesle, amplasate în faţa standului, manual sau mecanic.
Transportul furajelor în adăpost se efectuează cu ajutorul atelajelor cu tracţiune animală, tractor
cu remorcă sau remorci tehnologice.
Ieslele au formă şi dimensiuni diferite în funcţie de tehnologia de distribuire a furajelor şi
tipul de stand (fig. 17.5). Ieslele tip cunetă sau plată (masă) sunt asociate cu distribuirea
mecanică a furajelor şi stand scurt.

220

Fig. 17.5. Soluţii constructive pentru stabulaţia legată a vacilor de lapte, pe standuri scurte,
cu furajare mecanizată:
a - iesle cunetă; legătură cu lanţ Grabner, întreţinere pe aşternut şi evacuare mecanică a dejecţiilor, cu racleţi
batanţi sau ficşi; b - iesle plată, legătură cu jug, întreţinere pe aşternut sau pe covor de cauciuc şi evacuare mecanică
cu racleţi fluture în rigolă deschisă; c - iesle largă cu canal de admisie a aerului proaspăt, legătură Grabner elastică,
întreţinere pe covor de cauciuc şi evacuare mecanică a dejecţiilor cu plug raclor şi canal acoperit cu grătar; d - iesle
plată, legătură bilaterală simplă (d
1
) sau combinată cu opritor de grebăn (d
2
), întreţinere pe covor de cauciuc, pe
stand completat cu bare speciale de grătar şi evacuare hidraulică a dejecţiilor; 1 - racleţi batanţi sau cu mers
continuu; 2 - lopata mecanică (raclet fluture); 3 - raclet fluture; 4 - canal pentru evacuarea hidraulică a dejecţiilor;
5 - bare de grătar din metal sau beton armat acoperite cu cauciuc sau din lemn de esenţă tare; 6 - căptuşeală
ceramică la iesle; 7 - articulaţie jug; 8 - pardoseală din beton rutier, 15 cm grosime şi balast, 10 cm grosime; 9 - canal
de ventilaţie (admisie); 10 - pardoseală sclivisită din beton, 10 cm grosime pe strat de balast de 10 cm grosime; 11 -
pardoseală din cărămidă pe muchie, pe strat de nisip pilonat; 12 - pardoseală din covor de cauciuc, 2 cm grosime pe
strat de beton, 10 cm grosime şi balast 10 cm grosime.

221
Colectarea, evacuarea şi transportul dejecţiilor. Evacuarea dejecţiilor poate fi: manuală,
mecanică şi hidraulică.
Evacuarea manuală necesită un efort fizic deosebit şi se asociază cu standul lung sau
mediu; nu se recomandă în adăposturile cu capacitate mare. Dejecţiile sunt colectate la partea
posterioară a standului, de unde cu roaba sau atelaje cu tracţiune animală sunt transportate la
platforma de gunoi. Purinul ajunge prin intermediul rigolelor şi canalelor de colectare în bazinele
colectoare de unde este transportat pe terenurile agricole.
Evacuarea mecanică se asociază cu standul scurt sau mijlociu, acoperit cu aşternut.
Evacuarea mecanică se poate realiza cu racleţi (ficşi sau mobili), lopata mecanică sau tractor
echipat cu lamă de buldozer. De la capătul adăpostului, dejecţiile sunt preluate de un transportor
înclinat, încărcate în remorci şi transportate la platforma de gunoi (fig. 17.6).


Fig. 17.6. Construcţii pentru gospodărirea dejecţiilor consistente păioase:
a - depozit conic de gunoi având volum de 530 m
3
şi capacitate de 100 zile pentru 150 vaci, alimentat cu
transportor înclinat; b - platformă de gunoi, de suprafaţă, deservită cu încărcător mobil;
c - platformă semiîngropată, deservită de o macara portal; d - gură de scurgere cu închidere hidraulică,
pentru separarea urinei din adăpost; 1 - fosă; 2 - macara portal; 3 - graifer; 4 - rigolă racleţi; 5 -
găleată perforată pentru colectare nămol.

Evacuarea hidraulică se asociază numai cu standul scurt, prevăzut cu covor de cauciuc.
Dejecţiile cad prin intermediul unui grătar în canalul de colectare, de unde ajung în bazinele de
colectare fiind antrenate de apă prin stăvilar cu funcţionare discontinuă sau cu prag şi funcţionare
continuă. Transportul şi împrăştierea dejecţiilor pe terenurile agricole cu remorci autovidanjoare.

222
În tabelul 17.4 sunt prezentate elementele de confort tehnologic în cadrul sistemului de
întreţinere legată a vacilor.
Mulsul vacilor se realizează în adăpost, cu instalaţia de muls la bidon (IMMB 2) sau cu
instalaţia cu colectare şi transport centralizat al laptelui (IMMC).
Condiţiile de microclimat şi igiena adăpostului. Starea de sănătate a animalelor,
producţia realizată, precum şi longevitatea productivă sunt direct influenţate de condiţiile de
microclimat din adăposturi.
În adăposturile de vaci cu lapte se va urmări realizarea parametrilor de microclimat
prezentaţi în tabelul 17.5.

Tabelul 17.4
Elemente de confort tehnologic în sistemul de întreţinere legată a vacilor

Specificare U.M. Valoare
Stand scurt
- lungime m 1,60-1,70
- lăţime m 1,10-1,15
Stand mijlociu
- lungime m 1,80-2,00
- lăţime m 1,20-1,30
Stand lung
- lungime m 2,10-2,30
- lăţime m 1,20-1,40
Despărţitor stand
- lungi m 1,40-1,50
- scurte m 0,80-0,90
Înălţime iesle spre animal, stand scurt cm 15-25
Nivel fund iesle peste pardoseală cm 5-10
Lăţime alee de serviciu
- evacuarea dejecţiilor cu roaba m 1,20-1,30
- evacuarea dejecţiilor cu vagoneţi m 1,50-1,60
- evacuarea dejecţiilor cu atelaje m 1,80-2,00
- evacuarea dejecţiilor cu racleţi m 1,10-1,20
- evacuarea hidraulică a dejecţiilor cu circulaţie şi pe grătare m 0,70-0,80
Lăţime alee de furajare
- transportul furajelor manual m 1,00-1,10
- transportul furajelor cu electrocarul m 1,20-1,30
- transport furaje atelaje m 1,70-1,80
- transport şi distribuirea furajelor cu remorca m 2,30-2,50
Înălţime adăpătoare de la nivelul standului cm 40-65

Tabelul17.5
Principalii parametri de microclimat din adăposturile de vaci de lapte

Specificare U.M. Minim Maxim Optim
Temperatura
o
C 6 24 10-14
Umiditatea relativă a aerului % 60 75 -
Viteza curenţilor de aer m/sec vara: 1; iarna: 0,3
Coeficientul de luminozitate - 1/20 1/10 1/12-1/14

Igiena adăpostului se asigură prin lucrări zilnice şi lucrări periodice.
Lucrări zilnice:
- colectarea şi evacuarea dejecţiilor;
- înlocuirea sau primenirea aşternutului;
- curăţarea ieslei;
- măturarea aleilor;
- aerisirea adăpostului.
Acţiunile mai sus enumerate se execută de două ori pe zi.

223
Periodic, de două ori pe an, se execută o curăţare mecanică amănunţită a adăposturilor,
dezinfecţia şi deratizarea acestora. O atenţie deosebită trebuie acordată combaterii muştelor,
acţiune care se realizează prin curăţarea zilnică a adăposturilor şi padocurilor, efectuarea
dezinfecţiilor la timp şi gestionarea raţională a dejecţiilor.
Îngrijirea corporală a vacilor. Sistemul de întreţinere legată a vacilor implică îngrijirea
corporală obligatorie a vacilor şi se referă la îngrijirea pielii, părului şi ongloanelor.
Zilnic, vacile vor fi ţesălate şi periate pentru îndepărtarea prafului şi a murdăriei. În timpul
pansajului, îngrijitorul va examina pielea, sesizând personalul veterinar despre existenţa unor
inflamaţii, răni sau paraziţi. Periodic, părul de pe uger se tunde sau se arde cu flacără rece,
uşurând astfel igienizarea ugerului şi obţinerea unui lapte igienic.
Întrucât stabulaţia prelungită favorizează creşterea exagerată a ongloanelor, acestea vor fi
periodic scurtate şi ajustate (de cel puţin două ori pe an) de către podotehnist. O atenţie deosebită
se va acorda din acest punct de vedere animalelor bătrâne şi celor cu greutate corporală mare,
animale la care afecţiunile podale sunt mai frecvente.
Asigurarea regimului de mişcare. Cunoscând efectele benefice ale mişcării asupra stării
de sănătate, funcţiei de reproducţie şi chiar asupra producţiei de lapte, vacile trebuie scoase în
padocuri 2-3 ore pe zi, indiferent de sezon. Suprafaţa limitată a padocului nu permite însă
mişcare suficientă, motiv pentru care vacile vor fi supuse unui regim de mişcare activă, prin
deplasări zilnice de 2-3 kg care vor fi suspendate numai în condiţii meteorologice cu totul
nefavorabile.

17.2.1.3. Organizarea activităţilor în fermele de vaci de lapte

Organizarea activităţilor în aceste ferme trebuie să vizeze asigurarea cerinţelor fiziologice
ale vacilor şi reducerea efortului fizic al muncitorilor.
Programul zilnic de lucru din aceste ferme (orientativ, prezentat în tabelul 17.6), se
desfăşoară într-un singur schimb pe principiul normei de deservire generale sau pe echipe
specializate. Norma de deservire variază între 20-50 capete, în funcţie de gradul de mecanizare al
lucrărilor şi modul de organizare a muncii.

Tabelul 17.6
Programul de lucru pentru muncitorii mulgători din fermele de vaci cu întreţinere legată

Ora Activitatea
5
00
Prezentarea la program
5
00
-5
30
Curăţarea ieslelor, adăpătorilor, a patului de odihnă şi administrarea furajelor concentrate
5
30
-7
30

Mulsul I (spălarea suplimentară a bidoanelor şi aparatelor de muls, igienizarea şi masajul
ugerului, efectuarea mulsului, spălarea şi dezinfecţia aparatelor de muls)
7
30
-8
00
Transportul şi administrarea furajelor fibroase
8
00
-9
30

Curăţarea adăposturilor, evacuarea dejecţiilor, scoaterea animalelor în padoc, depistarea
vacilor în călduri şi afluirea lor la punctul de însămânţare, schimbarea aşternutului,
pregătirea patului de odihnă după introducerea animalelor în adăpost
9
30
-10
30
Administrarea nutreţurilor suculente
10
30
-15
30

Repaus (se asigură permanenţa în adăpost pentru supravegherea animalelor, prin rotaţie, de
către unul din îngrijitori)
15
30
-16
00
Transportul şi administrarea furajelor suculente
16
00
-16
45
Curăţarea adăpostului, pansajul animalelor
16
45
-17
30
Depistarea vacilor în călduri şi afluirea lor la punctul de însămânţări
17
30
-19
70

Mulsul II (spălarea suplimentară a bidoanelor şi aparatelor de muls, igienizarea şi masajul
ugerului, efectuarea mulsului, spălarea şi dezinfecţia aparatelor de muls)
19
30
-20
00

Pregătirea adăpostului pentru noapte, administrarea furajelor fibroase, predarea sectorului la
îngrijitorul de noapte


224
17.2.2. ANALIZA TEHNOLOGIEI DE ÎNTREŢINERE
NELEGATĂ A VACILOR ÎN ADĂPOSTURI ÎNCHISE
CU SPAŢIU INDIVIDUALIZAT DE ODIHNĂ

Sistemul de întreţinere nelegată a vacilor în adăposturi închise cu spaţiu individualizat de
odihnă se extinde tot mai mult datorită avantajelor economice pe care le oferă prin
productivitatea muncii sporită faţă de sistemul de întreţinere legată. În acelaşi timp, se impune
respectarea strictă a tuturor verigilor tehnologice pentru a reduce la maximum efectele negative
ce rezultă din tratarea vacilor “pe grupe tehnologice” şi nu individual.
Acest sistem de întreţinere are două variante de bază şi anume:
- în adăposturi semideschise;
- în adăposturi închise.
În continuare se va trata întreţinerea în adăposturi închise, care are la rândul său două
variante: cu spaţiu comun de odihnă şi cu spaţiu individualizat de odihnă.

17.2.2.1. Organizarea interioară a adăposturilor

Organizarea interioară a adăposturilor diferă cu dimensiunile acestuia, capacitatea şi modul
de amplasare a zonelor funcţionale din adăpost (fig. 17.7).


Fig. 17.7. Adăpost pentru vaci cu întreţinere liberă, cu spaţiu individualizat de odihnă (secţiune
transversală): a - alee furajare; b - iesle; c - alee de circulaţie; d - cuşete.

Zona de odihnă - este reprezentată de cuşetele individuale de odihnă. Se va analiza modul
de amplasare al acestora (pe 1, 2 sau pe 4 rânduri, de-a lungul pereţilor laterali sau şi la mijlocul
adăpostului), dimensiunile cuşetelor în raport cu dezvoltarea corporală a animalelor exploatate.
Confortul în timpul odihnei este dat de materialul din care este confecţionat patul de odihnă
(beton cald acoperit cu covor de cauciuc sau strat subţire de paie tocate, pământ bătut, nisip etc. -
fig. 17.8).
Zona de furajare - este reprezentată prin iesle, care poate fi amplasată:
- între zona de odihnă şi cea de mişcare;
- de-a lungul unuia din pereţii longitudinali, cu administrarea furajelor din interiorul sau
din afara adăpostului;
- la mijlocul adăpostului;
- în afara cuşetelor de odihnă.
În unele ferme, zona de furajare este amplasată într-un compartiment separat faţă de zona
de odihnă, vacile deplasându-se pentru furajare în compartimentul respectiv prin intermediul
unor spaţii de acces.
Se va analiza frontul de furajare - care poate fi normal (toate vacile au acces concomitent la
iesle) sau redus (un front de furajare pentru două vaci), dacă spaţiul de furajare este sau nu
individualizat prin grilaje metalice dacă există posibilitatea blocării vacilor la iesle (fig. 17.9 şi
17.10).

225
Alimentarea cu apă - se analizează locul de amplasare al adăpătorilor cu nivel constant,
frontul de adăpare, numărul de vaci ce revine la o adăpătoare, întreţinerea adăpătorilor.
Zona de circulaţie - este, în general, amplasată între zona de furajare şi cea de odihnă, dar
această amplasare este condiţionată de dispunerea celorlalte zone funcţionale (de odihnă şi de
furajare). Se analizează tipul de pardoseală în zona de circulaţie (continuă sau discontinuă),
lăţimea acestei zone, lăţimea culoarelor de legătură cu padocul şi cu platforma de muls.
Condiţiile de microclimat ce trebuie asigurate sunt cele menţionate la sistemul de
întreţinere legată.


Fig. 17.8. Covor de cauciuc (a şi b); diferite tipuri de profil
ale covoarelor de cauciuc (c şi d)
În tabelul 17.7 sunt redate elementele confort la întreţinerea nelegată şi spaţiu
individualizat de odihnă.
Tabelul 17.7
Elemente de confort tehnologic în sistemul de întreţinere nelegată
şi spaţiu individualizat de odihnă
Specificare U.M. Valoare
Mărimea grupelor tehnologice de vaci cap. 20-50
Lungimea cuşetei individuale m 2,10-2,20
Lăţimea cuşetei individuale m 1,10-1,20
Înălţime grilaj despărţitor între cuşete m 0,90-1,10
Lungime grilaj despărţitor cuşete m 1,90-2,10
Front furajare pe animal cm 0,70-0,80
Lăţime iesle cm 0,90-1,00
Nivel fund iesle peste pardoseală cm 5-10
Înălţimea bordurii ieslei spre animal cm 30-40
Deschidere grilaj gât cm 18-20
Front de adăpare m 0,80-1,00
Număr de vaci pe adăpătoare cap. 10-15
Nivel adăpătoare faţă de pardoseală cm 60-70
Lăţime zonă de staţionare şi circulaţie m 2,5-3,00
Lăţime culoare de legătură între adăpost şi padoc
sau sala de muls
m 2,20-2,50
Lăţime grătar pardoseală discontinuă cm 11-14
Lăţime fante între grătare cm 4,00-4,50

226


Fig. 17.9. Grilaje de acces la iesle, fără posibilitatea blocării vacilor la iesle.

227


Fig. 17.10. Grilaje de acces la iesle cu posibilitatea de blocare a vacilor la iesle

17.2.2.2. Analiza modului de realizare a lucrărilor tehnologice
şi de întreţinere

Distribuirea furajelor - furajele de volum se distribuie în adăpost cu:
- tractor cu remorcă;
- remorcă tehnologică;
- iesle mecanică;
- atelaj cu tracţiune animală.
Furajele concentrate se administrează, în mod obişnuit, în sala de muls.

228
Evacuarea dejecţiilor - se poate realiza diferit, în funcţie de tipul de pardoseală în zona de
circulaţie.
Dacă această pardoseală este continuă, evacuarea dejecţiilor se face cu lopata mecanică tip
“DELTA” sau tractor echipat cu lamă de buldozer. În primul caz dejecţiile sunt preluate la un
capăt al adăpostului de un transportor înclinat de unde ajung în remorci şi de aici sunt
transportate la platforma de gunoi. În cel de al doilea caz, dejecţiile sunt încărcate direct în
remorci cu ajutorul încărcătorului frontal cu cupă (IFRON).
Dacă pardoseala zonei de circulaţie este de tip discontinuu (grătar), se practică evacuarea
hidraulică a dejecţiilor “cu prag” şi funcţionare continuă, sau “cu stăvilar” şi funcţionare
discontinuă.
Mulsul - se execută mecanic, în săli de muls.
Igiena adăpostului - se realizează asemănător întreţinerii legate a vacilor.
Îngrijirea corporală - întrucât în cazul acestui sistem de întreţinere igiena corporală a
animalelor se păstrează mai uşor, pansajul se execută doar săptămânal cu ajutorul aparatului
electric de pansaj. Celelalte lucrări de îngrijire corporală (tunderea părului de pe uger, scurtarea
şi ajustarea ongloanelor) se face ca şi în cazul întreţinerii legate a vacilor.
Mişcarea - în cazul acestui sistem de întreţinere este mai amplă, vacile având acces liber la
cele 3 zone funcţionale ale adăpostului şi la padoc. Suprafaţa de padoc recomandată este de 13-
15 m
2
/cap în cazul pardoselilor cu pământ bătut şi 8-10 m
2
/cap dacă sunt betonate. Ideal este ca
padocul să fie compartimentat, mărimea compartimentului stabilindu-se în raport cu efectivul
grupei tehnologice. De asemenea, padocul va fi prevăzut cu iesle pentru furajarea pe timp de
vară.

17.2.2.3. Organizarea şi programarea activităţilor de deservire a vacilor

Activitatea în fermele cu sistem de întreţinere nelegată a vacilor poate fi organizată în unul
sau două schimburi. În cele mai multe ferme, activitatea este organizată pe principiul echipelor
specializate, respectiv:
- echipa pentru muls mecanic;
- echipa pentru prepararea şi distribuirea furajelor;
- echipa de curăţare şi evacuare a dejecţiilor;
- echipa de supraveghere a efectivelor.
Indiferent de sistemul de întreţinere, în fermele de vaci se vor analiza şi construcţiile
anexe, respectiv:
- lăptăria;
- padocurile;
- spaţiile de depozitare a furajelor;
- bucătăria furajeră;
- punctul de însămânţări artificiale.
Padocurile - sunt obligatorii. Se recomandă a fi amplasate lângă adăpost, cu care să
comunice direct. Suprafaţa padocului se va dimensiona astfel încât să asigure 8-15 m
2
pentru
fiecare animal. Padocurile vor fi prevăzute cu iesle, adăpători şi copertină.
Lăptăria - se analizează sub aspectul amplasării faţă de adăposturi, dotările tehnice
interioare (inventarul lăptăriei) şi condiţiile de menţinere a igienei.
Spaţiile de depozitare a furajelor - se analizează sub aspectul amplasării, capacităţii de
depozitare, căi de acces etc. Fânarele pot fi acoperite sau neacoperite. Silozurile pentru suculente
pot fi orizontale (platforme sau tranşee) sau verticale (turn).
Bucătăria furajeră - se analizează din punct de vedere al echipamentului de prelucrare a
nutreţurilor, îndeosebi pentru grosiere, fibroase şi suculente.
Punctul de însămânţări artificiale - se analizează dotarea tehnică specifică în vederea
gestionării şi manipulării corecte a materialului seminal congelat.

229
17.2.3. ANALIZA TEHNOLOGIEI DE ÎNTREŢINERE A VACILOR
PE TIMP DE VARĂ PE PĂŞUNE

Cel mai eficient sistem de întreţinere al vacilor de lapte pe timp de vară este pe păşune, în
tabere de vară.
Amplasarea. Se recomandă ca tabăra de vară să fie amplasată în centrul pajiştei, pe un
teren mai înalt (evitarea inundării şi băltirii apei în urma unor ploi abundente), de preferinţă la
liziera unei păduri sau a unei perdele de protecţie din arbori.
Activitatea zilnică din fermă este stabilită prin programe prezentate, orientativ, în tabelele
17.8 şi 17.9.
Tabelul 17.8
Programul de lucru pentru muncitorii mulgători din fermele de vaci
cu întreţinere nelegată
Ora Activitatea
5
00
Prezentarea la program
5
00
-5
15

Pregătirea pentru muls (verificarea funcţionării instalaţiei de muls, spălarea suplimentară a
instalaţiei cu apă caldă)
5
15
-8
15

Mulsul I (administrarea concentratelor, igienizarea ugerului, masajul ugerului, efectuarea
mulsului cu urmărirea funcţionării instalaţiei, evacuarea vacilor de pe platforma de muls
8
15
-11
00
Spălarea şi dezinfectarea instalaţiei de muls
11
00
-17
00
Repaus
17
00
-17
15

Pregătirea pentru muls (verificarea funcţionării instalaţiei de muls, spălarea suplimentară a
instalaţiei cu apă caldă)
17
15
-20
15

Mulsul II (administrarea concentratelor, igienizarea ugerului, masajul ugerului, efectuarea
mulsului cu urmărirea funcţionării instalaţiei, evacuarea vacilor de pe platforma de muls
20
15
-21
00
Spălarea şi dezinfecţia instalaţiei, a aparaturii de muls, curăţarea şi spălarea sălii de aşteptare

Tabelul 17.9
Programul de lucru pentru muncitorii îngrijitori de vaci din fermele
cu întreţinere nelegată a vacilor
Ora Activitatea
5
00
Prezentarea la program
5
00
-5
15

Verificarea efectivului de animale, depistarea animalelor bolnave şi separarea lor în
compartimente special amenajate sau staţionare veterinare
5
15
-7
00
Curăţarea ieslelor, a adăpătorilor şi administrarea furajelor fibroase sau a furajului unic
7
00
-8
00
Curăţarea cuşetelor de odihnă, completarea aşternutului şi evacuarea dejecţiilor
8
00
-9
30
Transportul şi administrarea nutreţurilor suculente
9
30
-10
00
Afluirea vacilor în călduri la punctul de însămânţare
10
00
-11
00
Activităţi sanitar-veterinare, lotizări, criomarcări
11
00
-14
00
Repaus (se asigură supravegherea permanentă a vacilor de către un îngrijitor, prin rotaţie)
14
00
-15
00
Transportul şi administrarea furajelor suculente
15
00
-15
30
Afluirea vacilor în călduri la punctul de însămânţare
15
30
-16
30
Acţiuni sanitar-veterinare, tratamente, lotizări
16
30
-17
00
Evacuarea dejecţiilor
1700-17
45
Transportul şi administrarea furajului unic, fibroaselor şi grosierelor
17
45
-18
00
Pregătirea patului de odihnă şi predarea sectorului îngrijitorului de noapte.

Construcţiile necesare - sunt formate din şoproane simple sau semideschise prevăzute cu
iesle şi sisteme de contenţie a vacilor.
Pe parcelele de păşunat se amenajează umbrare sumare, iar alimentarea cu apă se poate
realiza de la surse naturale (râuri şi lacuri cu apă potabilă), prin adăpători fixe (fântâni forate cu
jgheaburi de adăpare) sau mobile (cisterne de adăpare). Tabăra de vară va fi dotată cu boxe
pentru fătare, încăperi pentru cazarea personalului de deservire şi păstrarea diferitelor ustensile, a
tehnicii şi aparatelor de muls, punct de însămânţări artificiale.

230
17.2.4. ANALIZA TEHNOLOGIEI DE MULGERE A VACILOR

Operaţiunea de mulgere se poate efectua manual sau mecanic.

17.2.4.1. Analiza tehnologiei de mulgere manuală a vacilor

Analiza tehnologiei de muls se referă la urmărirea modului de respectare a etapelor de
muls în ordinea lor cronologică, a specificităţii fiecărei metode de muls şi a igienei mulsului.
Pregătirea vaselor pentru muls constă în verificarea stării de igienă a găleţilor pentru muls
şi a bidoanelor de păstrare a laptelui, limpezirea acestora înainte de începere a mulsului.
Pregătirea mulgătorului - spălarea mâinilor şi îmbrăcarea echipamentului de protecţie
(fig. 17.11 a).

Fig. 17.11. Pregătirea pentru muls:
a - pregătirea mulgătorului; b - masajul iniţial; c - masajul final.

Pregătirea vacilor - imobilizarea cozii, spălarea şi ştergerea ugerului, efectuarea masajului
iniţial. Acest masaj se execută pe jumătăţi de uger (dreapta şi stânga) şi are o durată de 30-60
secunde (fig. 17.11 - b şi c).
Tehnica corectă a masajului iniţial constă în presarea feţei externe a jumătăţii drepte a
ugerului cu degetele mari (10-15 mişcări din afară spre înăuntru şi de sus în jos). La jumătatea
stângă a ugerului se folosesc celelalte patru degete, degetele mari ţinându-se pe silonul antero-
posterior al ugerului (între cele două jumătăţi ale ugerului). Masajul iniţial se încheie prin câteva
mişcări de simulare a mulsului efectuate la fiecare mamelor în parte.
Mulgerea propriu-zisă poate fi efectuată prin trei metode de muls (fig. 17.12):
- cu mâna plină;
- cu nod;
- cu două degete.
a
b
c

231


Fig. 17.12. Mulsul manual, metode de muls:
1 - mulgerea cu mâna plină: a - corect; b - incorect;
2 - mulgerea cu nod: a - corect; b - incorect;
3 - mulgerea cu două degete: a - corect; b - incorect.

Mulgerea cu mână plină constă în prinderea mamelonului în palmă, în aşa fel încât sub
degetul mic să nu rămână decât vârful mamelonului şi apoi strângerea succesivă a degetelor,
începând cu închiderea inelului format din degetul mare şi arătător pentru a închide comunicarea
dintre mamelon şi cisterna glandulară, după care se închid succesiv şi rapid, celelalte degete. Se
presează mamelonul astfel ca laptele să fie eliminat în jeturi lungi, continue şi puternice, apoi se
deschide palma pentru a permite laptelui să treacă din nou în cisterna mamelonară.
Mulgerea cu nod constă în închiderea cisternei mamelonare între faţa internă a degetului
arătător şi faţa externă a degetului mare îndoit. Este o metodă dureroasă, stresantă, care în unele
cazuri poate altera şi distruge ţesuturile mamelonului. Cu toate acestea, această metodă se
foloseşte în cazul vacilor care se mulg greu, cu mameloane scurte şi groase sau cu sfincterul
mamelonar puternic.
Mulgerea cu două degete constă în eliminarea laptelui prin presarea mamelonului între
degetul mare şi arătător, de la bază şi de sus în jos printr-o uşoară tracţiune. Această metodă
stimulează dezvoltarea în lungime a mameloanelor la primipare, dar are randament redus şi este
dureroasă. Se foloseşte în cazul vacilor cu mameloane scurte şi subţiri, în special la cele tinere.
Indiferent de metoda de muls, când jeturile devin slabe, se va executa masajul final. Acest
masaj se execută pe sferturile ugerului presând pe fiecare sfert cu ambele mâini, de sus în jos de
câteva ori (fig. 17.11c). Masajul final este urmat de mulgerea ultimelor jeturi de lapte.
Indiferent de metoda de muls aplicată, mâna trebuie să fie uscată, curată şi sănătoasă, iar
laptele să se obţină prin jeturi puternice. Durata mulsului nu va depăşi 8-10 minute.
După muls, laptele se strecoară, colectându-se în bidoane de depozitare cu o capacitate de
25 litri care se transportă în lăptărie.
a b
1 2
a
b
3
b
a

232
Încheierea mulsului se desfăşoară în următoarele faze:
- îngrijirea ugerului - tratarea eventualelor leziuni cu unguente neutre şi sterile, iar vara -
în protejarea mameloanelor cu unguente emoliente; se îndepărtează aşternutul umezit la spălarea
ugerului.
- îngrijirea mâinilor - se realizează prin spălarea şi ştergerea lor cu un prosop curat, un
uşor masaj şi ungerea cu vaselină neutră.
Spălarea vaselor de muls şi a celor de depozitare a laptelui are importanţă deosebită pentru
păstrarea calităţilor igienice ale laptelui. După muls, vasele respective se clătesc cu apă rece, apoi
se spală cu apă fierbinte şi detergenţi, apoi se clătesc repetat cu apă rece. Toate vasele de muls şi
de manipulare a laptelui se păstrează în lăptării, cu deschiderea în jos, pe rastele speciale.

17.2.4.2. Analiza tehnologiei de mulgere mecanică

Indiferent de tipul instalaţiei mecanice de mulgere a vacilor, tehnologia presupune
parcurgerea în ordine cronologică a următoarelor faze:
- pregătirea instalaţiei;
- pregătirea mulgătorilor;
- pregătirea vacilor;
- mulsul propriu-zis;
- încheierea mulsului.
Pregătirea instalaţiei de muls include mai multe operaţiuni:
- se verifică închiderea robinetelor pentru vacuum şi a ventilelor de scurgere;
- se pune în funcţiune instalaţia de muls;
- se verifică şi se reglează nivelul vacuumului pe conductă (optimum 380 mm col. Hg) şi
numărul de pulsaţii (optim 55 pulsaţii/min.);
- se trece cu curent de apă pe suprafeţele instalaţiei de muls care vin în contact cu laptele;
- se verifică funcţionarea aparatelor de muls.
Pregătirea mulgătorilor constă în igienizarea mâinilor şi îmbrăcarea echipamentului de
protecţie.
Pregătirea vacilor:
- spălarea ugerului cu apă caldă (35-40
o
C);
- ştergerea ugerului cu prosop din pânză, curat (ideal cu un prosop de hârtie, de unică
folosinţă);
- efectuarea masajului iniţial;
- mulgerea primelor 2-3 jeturi de lapte din fiecare mamelon într-un vas separat (cupă
metalică de culoare neagră) şi examinarea acestui lapte (culoare, consistenţă).
Mulsul propriu-zis comportă următoarele operaţiuni:
Ataşarea paharelor de muls - începe cu acelea care sunt mai îndepărtate de mulgător, dacă
mulsul se face pe partea dreaptă a animalului, colectorul aparatului de muls se ţine în palma stângă,
iar paharele de muls se fixează pe mameloane în următoarea ordine: stâng posterior, stâng anterior,
drept posterior, drept anterior. Mamelonul trebuie să pătrundă în mijlocul deschiderii paharului.
Când unul din sferturile ugerului este compromis, paharul de muls aferent se aşează între
furtunul de vacuum şi cel de lapte, evitând pătrunderea aerului în instalaţie (prin strangularea
furtunelor acestui pahar).
Prin vizorul aparatului se verifică apariţia jetului de lapte. Dacă jetul de lapte nu apare, se
scoate şi apoi se ataşează din nou paharul respectiv.
Spre sfârşitul mulgerii când trecerea laptelui este întreruptă de apariţia unor bule de aer, se
procedează la efectuarea masajului final, urmat de mulsul suplimentar cu aparatul de muls.
Pentru acestea, cu mâna stângă se apasă în jos colectorul, iar cu mâna dreaptă se masează fiecare
sfert al ugerului, prin presări de sus în jos. Mulsul suplimentar durează 5-10 secunde pentru
fiecare sfert al ugerului.

233
Încheierea mulgerii - când se constată că a încetat trecerea laptelui prin vizor se detaşează
aparatul de muls. Mulgătorul prinde colectorul de lapte în mână, apoi închide robinetul de
vacuum, introduce aer în unul din paharele de muls pentru detaşare (mulgătorul introduce
degetul mare pe lângă unul din mameloane în paharul de muls).
După detaşarea paharelor de muls, mameloanele se dezinfectează cu o soluţie iodată.
În continuare, se va prezenta tehnologia specifică de muls pentru diferitele tipuri de
instalaţii de muls mecanic.

a). Tehnologia de mulgere a vacilor la bidon
În ţara noastră se utilizează instalaţia I.M.M.B.-2. Această instalaţie este echipată cu 8
aparate de muls şi poate deservi 120 vaci. Mulgătorul lucrează concomitent cu două aparate de
muls, iar mulgerea se face în adăpost, pe standul vacii.
În continuare, sunt redate, în succesiunea lor, operaţiunile în efectuarea mulgerii cu acest
tip de instalaţie, folosind două aparate de muls concomitent. Ordinea mulgerii vacilor depinde de
modul de aşezare a acestora în adăpost. Astfel, în adăposturile în care vacile sunt aşezate “cap la
cap”, ţinând cont că un robinet de vacuum este plasat între două vaci, succesiunea operaţiunilor
mulgerii mecanice sunt următoarele:
- se transportă aparatele de muls din camera în care sunt păstrate şi se aşează lângă vacă;
- se fixează furtunul de vacuum de la aparatul de muls la robinetul de vacuum al instalaţiei;
- se pregăteşte ugerul pentru muls la vaca 1, se deschide robinetul vacuum şi se ataşează
paharele de muls;
- se pregăteşte ugerul pentru muls la vaca 3 şi se ataşează paharele de muls;
- se supraveghează desfăşurarea mulgerii la vaca 1 şi se efectuează mulgerea ei
suplimentară;
- - se pregăteşte ugerul la vaca 2;
- se detaşează paharele de muls de la vaca 1 şi se aplică la vaca 2;
- se pregăteşte ugerul la vaca 4;
- se mulge suplimentar vaca 3, se detaşează paharele de muls şi se aplică la vaca 4.
Aceste operaţiuni se repetă până la mulgerea tuturor vacilor din lot.
În momentul umplerii bidonului de colectare al aparatului de muls, laptele va fi trecut în
bidoanele de depozitare, evitând în acest fel pătrunderea laptelui prin conducta de vacuum, ceea
ce ar provoca anomalii în funcţionarea instalaţiei.
Dacă vacile sunt aşezate “crupă la crupă” muncitorul foloseşte câte un aparat de muls la
fiecare rând de vaci.
Nu se recomandă ca un muncitor să lucreze simultan cu 3 aparate de muls întrucât
efectuarea tuturor operaţiunilor în condiţii optime este dificilă, existând pericolul “mulgerii în
gol” cu toate consecinţele negative ce derivă din acestea.
După terminarea mulsului bidoanele de colectare a laptelui se transportă cu căruciorul în
camera de păstrare. Până la livrare, bidoanele se ţin sub curent de apă rece.

b). Tehnologia de mulgere a vacilor cu colectarea şi transportul laptelui pe conductă
În România se foloseşte instalaţia I.M.M.C. - 2.
Operaţiunile mulgerii cu acest tip de instalaţie sunt asemănătoare cu cele caracteristice
mulgerii la bidon. Deoarece unele faze se simplifică sau sunt chiar eliminate, un muncitor poate
lucra simultan cu 3 sau chiar 4 aparate de muls, ceea ce măreşte mult productivitatea muncii.
Dacă instalaţia dispune de dispozitive de detaşare automată a paharelor de muls, un mulgător
poate lucra simultan cu până la 6 aparate de muls.
Fluxul laptelui este, în acest caz, modificat în sensul că de la colectorul aparatului de muls
laptele ajunge, prin intermediul furtunului pentru lapte, în conducta pentru lapte, iar de aici în
tancurile izoterme (amplasate în camere special destinate). Transportul laptelui până la tancul de
păstrare are loc ca urmare a vacuumului produs de pompa de vacuum pe conducta pentru lapte.

234
c). Tehnologia de mulgere cu grupul individual de muls
Acest tip de instalaţie se utilizează în cazul fermelor mari pentru mulsul vacilor în
maternităţi şi în fermele particulare cu efective mici (5-10 vaci).
Tehnologia de mulgere se aseamănă cu cea specifică instalaţiei de muls la bidon. Laptele
colectat în bidonul instalaţiei (20 sau 25 litri) se goleşte în bidoanele de păstrare (25 litri).

d).Tehnologia de mulgere la platforma de tip “tandem” (I.M.M.T - 2)
În fermele având o capacitate de 250-300 vaci se foloseşte platforma simplă, cu 2 x 4
locuri deservită de 2 muncitori. În fermele cu grad mare de concentrare se foloseşte platforma de
muls dublă 2 x (2 x 4) locuri, deservită de 4 muncitori (fig. 17.13).


Fig. 17.13 Platforma de muls tip “tandem”:
1 - bară de protecţie; 2 - dozator pentru concentrate;
3 - culoar de serviciu pentru mulgători.

Tehnologia de mulgere:
- se deplasează un lot-tehnologic de vaci din adăpost în sala de aşteptare;
- se pune în funcţiune instalaţia;
- la începerea mulsului se introduce câte o vacă în fiecare boxă de muls prin intermediul
uşilor acţionate de mulgător şi se administrează suplimentul de concentrate;
- se pregătesc pentru muls şi se aplică succesiv paharele de muls la cele 4 vaci;
- se supraveghează mulsul şi în funcţie de cantitatea de lapte şi viteza de muls, se efectuează
mulsul suplimentar şi se detaşează paharele de muls la vaca la care s-a încheiat mulsul;
- se scoate vaca respectivă din boxa de muls, iar în locul ei se introduce altă vacă la care se
administrează suplimentul de concentrate, se pregăteşte ugerul pentru muls şi se aplică paharele
de muls.
Vacile mulse ajung printr-un culoar înapoi în adăpost. Laptele muls ajunge prin
intermediul conductei pentru lapte în tancurile izoterme de păstrare amplasate într-o cameră
alăturată sălii de muls propriu-zisă.

e). Tehnologia de mulgere la platforma de tip “brăduleţ”
Capacitatea acestor platforme de muls variază de la 8 la 32 locuri. Pe platforma de muls cu
2 x 8 locuri lucrează 2 mulgători efectuând în succesiune următoarele operaţiuni (fig. 17.14):
- muncitorul supraveghetor introduce vacile din adăpost în sala de aşteptare;
- din sala de aşteptare, se introduc în sala de muls 16 vaci (2 grupe-tehnologice de câte 8
vaci), ele fiind apoi blocate pe platformă;
- administrarea suplimentară de concentrate;

235
- primul mulgător spală ugerul vacilor de pe rândul din dreapta al platformei (începând cu
prima vacă dinspre uşa de ieşire de pe platforma de muls), apoi şterge ugerul vacilor (în ordine
inversă spălării);
- celălalt mulgător (mulgătorul ajutor) execută masajul ugerului imediat după ce acesta a
fost şters;
- mulgătorul elimină manual primele 2-3 jeturi de lapte din fiecare mamelon şi aplică
paharele de muls în ordinea în care s-a efectuat masajul;
- muncitorul ajutor, după ce a încheiat efectuarea masajului la rândul din dreapta de vaci,
execută pregătirea pentru muls (spălare, ştergere şi masaj) la rândul de vaci, din stânga;
- mulgătorul supraveghează mulsul vacilor de pe rândul din dreapta, efectuează mulsul
suplimentar, detaşează aparatul de muls de la vaca la care s-a încheiat mulsul, dezinfectează
mameloanele, apoi după ce a muls separat primele jeturi de lapte, mută aparatul de muls la vaca
de pe rândul opus; această fază continuă până se încheie mulsul la vacile de pe rândul drept al
platformei;


Fig. 17.14. Sală de muls mecanic tip “brăduleţ”:
1 - dozator concentrate; 2 - porţi de acces; 3 - acces dinspre sala de aşteptare;
4 - acces spre adăpost; 5 - sala pentru păstrarea laptelui.

- ajutorul mulgător eliberează toate vacile de pe rândul din dreapta, care sunt apoi dirijate
spre adăpost;
- îngrijitorul supraveghetor din sala de aşteptare introduce în sala de muls alte 8 vaci pe
rândul din dreapta al platformei;
- mulgătorul ajutor le blochează pe platformă şi execută pregătirea pentru muls a acestor
vaci, în timp ce mulgătorul supraveghează mulsul la vacile de pe rândul din stânga al platformei;
aceste operaţiuni se repetă până se încheie mulsul la întregul efectiv de vaci;
Laptele este dirijat în tancuri izoterme de păstrare după acelaşi procedeu ca şi în sălile de
muls tip “tandem”.

f). Tehnologia de mulgere pe platforma rotativă
Numărul mulgătorilor care deservesc o asemenea platformă depinde de capacitatea
acesteia. Platforma cu 35 de standuri este deservită de 5 mulgători care efectuează următoarele
operaţiuni (fig. 17.15):
- aducerea vacilor din adăpost în sala de aşteptare;
- pornirea, verificarea şi reglarea instalaţiei de muls;
- dirijarea pe rând a vacilor din sala de aşteptare în sala de pregătire a ugerului pentru muls,
unde primul mulgător spală şi şterge ugerul, iar cel de al doilea muncitor execută masajul iniţial,

236
mulgerea manuală a primelor jeturi de lapte (separat) şi acţionează pârghia care permite accesul
vacii pe platforma de muls;
- al treilea mulgător blochează vaca pe standul de muls şi aplică paharele de muls;
- al patrulea muncitor supraveghează mulsul şi execută mulsul suplimentar cu aparatul de muls;
- al cincilea muncitor acţionează asupra tabloului de comandă pentru administrarea
concentratelor la vaca care intră pe platformă, detaşează aparatul de muls la ultima vacă de pe
platformă şi-l fixează în suportul său.
Elemente de ergonomie specifice platformelor de muls mecanic sunt prezentate în fig. 17.16.




Fig. 17.15. Platformă de muls rotativă:
1 - standuri de muls; 2 - instalaţia de muls, tancuri
izoterme de păstrare; 3 - culoar de serviciu pentru
mulgători.
Fig. 17.16. Elemente de ergonomie specifice
platformelor de muls mecanic:
1 - canal colector; 2 - canal de serviciu.

g). Tehnologia de muls a vacilor pe păşune
Se utilizează instalaţia de muls I.M.M.P. - 2 cu 8 locuri dispuse pe două rânduri şi care este
deservită de 2 mulgători. Tehnologia de muls este similară cu cea din sălile de muls.
Buna funcţionare a diferitelor instalaţii pentru mulgerea mecanică a vacilor, precum şi
calităţile igienice ale laptelui, depind de efectuarea la timp a lucrărilor tehnice de întreţinere
zilnice şi periodice.
Lucrările tehnice de întreţinere zilnică se execută înaintea şi după terminarea mulsului şi
constau în spălarea şi dezinfecţia aparatelor şi după caz, a conductelor de transport centralizat a
laptelui.
După fiecare muls se execută spălarea şi dezinfecţia instalaţiei de muls şi cuprinde
operaţiuni de spălare interioară şi exterioară a instalaţiei, a bidoanelor de păstrare sau a tancurilor
izoterme. Spălarea şi dezinfecţia instalaţiei de muls se realizează în mai multe etape prezentate în
tabelul 17.10.
Prespălarea se execută obligatoriu cu apă rece întrucât, dacă temperatura apei depăşeşte
35
o
C cazeina din lapte se depune pe instalaţia de muls care, apoi, se îndepărtează apoi foarte
greu, scurtându-se şi durata de utilizare a pieselor din cauciuc (manşoane de muls, furtunuri
pentru lapte etc.).
Dacă se foloseşte ca detergent de spălare “BACTODENT” sau alţi detergenţi special
destinaţi, nu mai este necesară dezinfecţia instalaţiei. Dacă se utilizează alţi detergenţi se va
executa şi dezinfecţia cu sodă calcinată, clorură de var etc.
În cazul mulsului centralizat, conductele de lapte rămân umplute cu apă după spălare şi clătire
până la mulsul următor. Înainte de muls, întreaga instalaţie se clăteşte cu un curent de apă rece.
După fiecare mulsoare se curăţă şi se spală sala de muls şi sala de aşteptare.

237
Tabelul 17.10
Operaţiunile de spălare a instalaţiei de muls mecanic şi durata acestora

Operaţia
Durata
(minute)
Temperatura
lichidului (
o
C)
Lichidul utilizat
Prespălarea 5 Maximum 35 Apă rece de la reţea cu evacuarea continuă
Spălarea 10-15 55-60 Apă caldă cu detergenţi
Clătirea 5 - Apă rece de la reţea cu evacuarea continuă
Dezinfecţia 5-10 55-60 Apă caldă cu soluţie dezinfectată
Clătirea 5 - Apă rece de la reţea cu evacuare continuă


17.3. ANALIZA HRĂNIRII VACILOR

Cel mai important factor de mediu pentru obţinerea unor producţii mari de lapte este
hrănirea. Potenţialul genetic productiv al fiecărui individ poate fi pus în valoare administrând
raţii echilibrate cantitativ şi calitativ.
În continuare, se vor analiza nivelul alimentaţiei, structura raţiilor, aprovizionarea cu furaje
precum şi tehnologia de hrănire aplicată.

17.3.1. ANALIZA NIVELULUI DE ALIMENTAŢIE A VACILOR
ŞI STRUCTURA RAŢIILOR

Analiza ştiinţifică a nivelului de hrănire presupune cunoaşterea necesarului nutritiv, a
diferitelor raporturi nutritive mai importante şi a modului de asigurare al acestora prin raţiile
administrate.
În tabelul 17.11 sunt prezentate normele (cerinţele nutritive) pentru 1 kg lapte de vacă. În
tabelul 17.12 sunt prezentate normele de furajare pentru vacile în lactaţie (întreţinere +
producţie), iar în tabelul 17.13 sunt prezentate normele de hrănire a vacilor în funcţie de nivelul
lor productiv.

Tabelul 17.11
Norme pentru 1 kg lapte de vacă
(după Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 bis., 28.03.2003)
% grăsime
UNL
(/zi)
PDI
(g/zi)
Ca
(g/zi)
P
(g/zi)
3 0,45 50 3 1,5
3,5 0,47 50 3,1 1,6
4 0,51 50 3,2 1,7
4,5 0,54 50 3,3 1,8

Normele de hrănire mai sus menţionate se vor majora cu 15% în cazul practicării
păşunatului, deoarece cresc cerinţele pentru întreţinerea funcţiilor vitale.
La întocmirea raţiilor pentru vacile de lapte se va ţine seama de respectarea principalelor
raporturi nutritive, astfel:
- raportul energo-proteic 76-92 g PDI/UNL;
- raportul calciu-fosfor 1,5 - 2,5 : 1;
- S.U. la 100 kg masă corporală 2,5 - 3,5 kg.

238
Tabelul 17.12
Norme pentru vacile în lactaţie (întreţinere + producţie)*
(după Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 bis., 28.03.2003)
%
grăsime
Producţia de
lapte
(l/zi)
SU
maximă
(kg/zi)
UNL
(/zi)
PDI
(g/zi)
Ca
(g/zi)
P
(g/zi)
3,5
5 14,2 7,83 538 38 29
10 15,9 10,27 800 53 38
15 17,5 12,59 1062 69 46
20 18,9 14,97 1325 84 54
25 20,4 17,35 1589 100 62
30 22 19,72 1850 115 70
35 22,5 22,1 2113 131 78
40 23,5 24,48 2375 146 86
4
5 14,2 8 538 38 31
10 16,2 10,53 800 54 39
15 18,1 13,07 1062 70 47
20 19,5 15,59 1325 86 56
25 21,3 18,14 1589 102 65
30 22,6 20,68 1850 118 73
35 23,3 23,21 2113 134 82
40 23,8 25,75 2375 150 90
4,5
5 14,2 8,15 538 39 31
10 16,5 10,85 800 55 40
15 18,6 13,54 1062 72 49
20 20,1 16,24 1325 88 58
25 22,1 18,93 1589 105 67
30 23,2 21,62 1850 121 76
35 24,1 24,32 2113 138 85
40 24,1 27,01 2375 154 94
* valorile sunt calculate pentru 550 kg masă corporală; corecţia pentru 100 kg masă corporală
este de 0,8 –1,5 kg SU, 0,66 UNL, 50 g PDI, 6 g Ca, 5 g P

Tabelul 17.13
Norme de hrană pentru vaci cu masa corporală de 550-600 kg şi niveluri diferite ale producţiei de lapte
Producţia de lapte planificată
(kg)
Necesar
pe zi şi animal pe animal şi an
SU
(kg)
UNL
PDI
(g)
SU
(kg)
UNL
PDI
(Kg)
3000 (aprox. 10 kg/zi) 16,2 10,53 800 5913 3844 292
4000 (aprox. 13 kg/zi) 17,7 12,06 950 6460 4402 347
5000 (aprox. 16 kg/zi) 18,6 13,58 1113 6789 4957 406

Într-o fermă în care se exploatează vaci pentru lapte, la care producţia medie este de 3000
kg, iar greutatea corporală medie a vacilor este de 550-600 kg, există cu siguranţă şi vaci care au
niveluri productive mai mari de 3000 kg/lactaţie. Având în vedere cele de mai sus, în continuare
vom exemplifica calculul raţiei furajere pentru vacile în lactaţie.
Calculul raţiei furajere pentru vacile în lactaţie parcurge două etape, astfel:
- în prima etapă se va stabili o raţie de bază (tabelul 17.14) care să asigure necesarul
pentru funcţiile vitale şi pentru nivelul productiv la o vacă cu masa corporală de 550-600 kg şi
producţia de 3000 kg lapte;
- în a doua etapă, pentru vacile, cu aceeaşi masă corporală, dar cu un nivel productiv mai
mare se va calcula şi un amestec de nutreţuri concentrate care administrat în cantităţi diferite va
asigura sporul productiv (tabelul 17.15).

239
Din tabelul 17.14 se poate constata că prin raţia de bază prevăzută a fi administrată pe timp
de iarnă şi cele două variante pentru vară, se asigură necesarul de S.U., U.N. şi P.B.D. însă nu se
asigură raportul Ca/P. Pentru aceasta, în raţie se va adăuga cretă furajeră şi fosfat monosodic
până la necesar.
Tabelul 17.14
Structura raţiei de bază pentru vaci cu masa corporală de 550-600 kg şi
cu o producţie de 3000 kg lapte (aprox. 10 kg/zi)
Sezonul FURAJUL
Cant.
(kg)
SU
(kg)
UNL
PDIN
(g)
PDIE
(g)
Ca
(g)
P
(g)
Necesar x 16,2 10,53 800 800 54 39
IARNA
(185 zile)
Fân lucernă 5 4,3 2,85 400 260 59 5,5
Coceni porumb 4 4,4 2,08 120 172 24,8 9,2
Porumb siloz (pârgă) 19 6,6 6,84 304 380 24,7 17,1
Sare bulgări 0,05 - - - - - -
Fosfat monosodic 0,05 - - - - - -
Asigurat x 15,3 11,77 824 812 108,5 31,8
VARA
(180 zile)
a
Pajişte de calitate bună 55 9,4 9,9 770 770 60,5 33
Paie de orz 3 2,6 1,5 30 60 8,7 1,8
Sare bulgări 0,05 - - - - - -
Fosfat monosodic 0,03 - - - - - -
Asigurat x 12,0 11,4 800 830 69,2 34,8
b
Raigras englezesc la înspicare 52 10,5 9,88 780 884 57,2 31,2
Paie de orz 3 2,6 1,5 30 60 8,7 1,8
Sare bulgări 0,05 - - - - - -
Fosfat monosodic 0,03 - - - - - -
Asigurat x 13,1 11,38 810 944 65,9 33

Pentru a asigura prin raţie necesarul de substanţe nutritive ce depăşesc nivelul productiv de
3000 kg lapte, vacilor li se va administra raţia de bază calculată ca în modelul de mai sus, la care
se va adăuga un amestec de nutreţuri concentrate, astfel încât fiecare kg amestec asigură
realizarea a 2 kg lapte.
Tabelul 17.15
Structura amestecului de nutreţuri concentrate (concentrate de producţie)

Specificare %
SU
(kg)
UNL
PDIN
(g)
PDIE
(g)
Ca
(g)
P
(g)
Porumb 67 57,9 82,46 5519 6716 17,3 166,2
Şrot fl. soarelui 10 8,8 7,60 2170 910 40 98
Mazăre 20 17,4 20,3 2720 1740 22 76
Sare 1 0,9
Cretă furajeră 1 0,9 390 128
Premix 1 0,9
TOTAL 100 87,2 110,36 10409 9366 469 340
Revine la 1 kg amestec x 0,872 1,1 104 94 4,7 3,4

Calculul de mai sus are în vedere asigurarea a 50 g PDI/0,47 UNL pentru realizarea a 1 kg
lapte.
Exemplul de calcul a raţiei furajere pentru o vacă cu nivel productiv de 4000 kg lapte pe an
(aproximativ 13 kg/zi).
La raţia de bază formată din 5 kg fân lucernă, 4 kg coceni de porumb, 19 kg porumb siloz,
50 g sare de bucătărie şi 50 g fosfat monosodic (raţie care asigură o producţie de 10 kg lapte pe
zi) se adaugă 1,41 kg amestec de nutreţuri concentrate.
Raţia de bază asigură 10 kg lapte pe zi. Amestecul de concentrate asigură: 1,41 kg
amestec: 0,47 UNL/kg lapte = 3 kg lapte.

240
Exemplu de calcul pentru o raţie furajeră pentru o vacă cu nivel productiv de 5000 kg
lapte/an (aprox. 16 kg lapte/zi):
La raţia de bază formată din 5 kg fân lucernă, 4 kg coceni de porumb, 19 kg porumb siloz,
50 g sare de bucătărie şi 50 g fosfat monosodic (raţie care asigură o producţie de 10 kg lapte pe
zi) se adaugă 2,82 kg amestec de nutreţuri concentrate.
Raţia de bază asigură 10 kg lapte/zi. Amestecul de concentrate asigură: 2,82 kg amestec:
0,47 UNL/kg lapte = 6 kg lapte.
Similar calculelor mai sus prezentate pentru raţiile administrate pe timp de iarnă se
procedează şi în cazul raţiilor administrate vara.

17.3.2. ANALIZA APROVIZIONĂRII CU FURAJE

Se analizează necesarul anual de furaje în raport cu efectivul de vaci şi nivelul productiv
planificat. Se analizează structura plantelor furajere pe suprafaţa destinată producerii acestora. Se
iau în considerare: suprafeţele de păşuni şi fâneţe naturale, precum şi terenul arabil destinat
cultivării plantelor furajere.
Suprafaţa disponibilă trebuie astfel repartizată pe culturi furajere încât să se poată obţine
un număr cât mai mare de unităţi nutritive şi o cantitate cât mai mare de proteină digestibilă la
unitatea de suprafaţă.
Se recomandă ca din întreaga suprafaţă arabilă disponibilă, 60-65% să fie cultivată cu
leguminoase perene, 25-30% cu porumb pentru însilozare şi 5-10% cu alte culturi furajere
specifice zonei geografice în care se găseşte ferma.

17.3.3. ANALIZA TEHNOLOGIEI DE HRĂNIRE

Prin tehnologia de hrănire se urmăreşte valorificarea cât mai bună a furajelor existente.
Întrucât în România, la vacile de lapte se practică aproape în exclusivitate tehnologia de hrănire
diferenţiată sezonier, în cele ce urmează se va analiza tehnologia de hrănire pe timp de iarnă şi
pe timp de vară.

17.3.3.1. Tehnologia de hrănire pe timp de iarnă

Modul de conservare a furajelor influenţează direct valoarea nutritivă şi biologică a
furajelor.
Tipul de hrănire, este preponderent voluminos, respectiv furajele de volum reprezintă 70-
90% din valoarea nutritivă a raţiei, iar pentru completare se folosesc furajele concentrate.
Structura raţiei - suculentele trebuie să reprezinte 45-55%, iar fibroasele (şi, eventual,
grosierele) 30-40% din valoarea nutritivă a raţiei, diferenţa fiind reprezentată de concentrate. În
cazul administrării furajelor grosiere, între fibroase şi grosiere se va asigura un raport de 2:1.
Forma de administrare - furajele grosiere se vor administra după o prealabilă preparare
(pentru ridicarea gradului de digestibilitate). Celelalte furaje de volum se pot administra ca atare
sau tocate şi înglobate într-un amestec unic.
Modul de organizare al furajării - pe grupe tehnologice şi criteriile ce stau la baza formării
acestor grupe.
Se analizează numărul de tainuri, ordinea de administrare a furajelor în cadrul tainului,
respectarea programului (orarului) de furajare şi a timpului de odihnă - rumegare pentru animale.

17.3.3.2. Tehnologia hrănirii pe timp de vară

Se analizează varianta tehnologică de hrănire cu nutreţ verde (prin păşunare, prin
administrare la iesle sau mixtă), în funcţie de condiţiile specifice din fermă.

241
Întrucât rentabilitatea maximă se obţine prin practicarea păşunatului, cât şi a organizării
taberelor de vară, se recomandă adoptarea acestei variante tehnologice. În acest scop se va
organiza păşunatul raţional, pe parcele.
Momentul începerii păşunatului depinde de tipul păşunii şi de înălţimea plantelor ce o
compun. Pe păşunile naturale în care predomină plantele cu talie mică, păşunatul poate începe
când plantele au o înălţime de 12-15 cm, iar când predomină plantele cu talie mare, păşunatul
poate începe când înălţimea acestora este de 15-20 cm. Pe păşunile cultivate cu plante perene,
păşunatul începe când plantele au înălţimea de 20-30 cm, iar în cazul celor cultivate cu plante
anuale când acestea au înălţimea de 40-60 cm.
Numărul de parcele se stabileşte în funcţie de producţia de masă verde la hectar pe cicluri
de păşunat. Numărul ciclurilor de păşunat depinde de durata de refacere a plantelor şi care poate
fi de 25-45 zile, pe sezon putându-se realiza 3-5 cicluri de păşunat. Se ia în considerare şi
numărul de zile cât se păşunează parcela (recomandabil 4-6 zile).
Împărţind durata de refacere a plantelor la numărul de zile în care se păşunează o parcelă
rezultă numărul de parcele la care se adaugă 2-3 parcele de rezervă care, prin rotaţie, vor fi cosite
pentru fân.
În general, se recomandă împărţirea păşunii în 6-8 parcele plus 2-3 parcele de rezervă.
Fiecare parcelă va fi subîmpărţită în subparcele (cu gard electric), egale ca număr cu numărul
loturilor de vaci (un lot de vaci va fi format din maxim 100 capete).
Stabilirea încărcăturii de vaci la unitatea de suprafaţă (capacitatea de păşunat). Se ia în
calcul consumul de masă verde pe zi şi animal (în medie 50-60 kg/cap.) şi producţia de masă
verde la hectar a păşunii. Tipul şi calitatea păşunii pot influenţa în limite largi capacitatea de
păşunat care poate avea valori de la 0,3 la 5 U.V.M./ha.
Suprafaţa unei parcele se calculează în funcţie de capacitatea de păşunat, numărul vacilor
din fermă şi producţia de masă verde pe hectar în diferite cicluri de păşunat.
Dacă ferma nu dispune de păşuni naturale sau cultivate (sau cele existente nu asigură
necesarul de furaje) şi se practică administrarea nutreţului verde la grajd, se analizează
conveierul verde care trebuie să asigure întreg necesarul de furaje verzi pe timpul verii.

242
LUCRAREA 18

ANALIZA TEHNOLOGIEI DE ÎNGRĂŞARE
A TINERETULUI TAURIN

Pentru îngrăşarea tineretului taurin, în prezent, se aplică 3 sisteme de îngrăşare, fiecare
dintre acestea fiind diferenţiat în numeroase variante de îngrăşare, în funcţie de vârsta animalelor
supuse îngrăşării, de sistemul de întreţinere şi furajele utilizate în procesul îngrăşării.
În general, pentru clasificarea acestor metode şi sisteme de îngrăşare se iau în considerare
principalii indici tehnici şi economici care se realizează în procesul îngrăşării (tabelul 18.1), astfel:
- vârsta şi masa corporală la valorificare;
- ritmul acumulărilor zilnice de masă;
- nivelul şi caracterul hrănirii;
- consumul specific;
- randamentul la sacrificare etc.

Tabelul 18.1
Principalii indici tehnico-economici pe sisteme de îngrăşare

SISTEMUL
(tipul de îngrăşare)
Vârsta de
valorificare
(luni)
Masa corporală la
valorificare (kg)
Sporul mediu
zilnic realizat
(g)
Consumul
specific
(UNC/kg spor)
Pentru “carne albă” 3 130-150 1200-1300 2,3-2,8
Intensiv 13-18 400-500 900-1200 5,2-6,8
Semiintensiv 18-24 450-500 700-900 7-10
Extensiv
24-30 500 500-700 8-11
30-36 550 400-500 11-14

18.1. ÎNGRĂŞAREA TINERETULUI TAURIN
ÎN SISTEM SEMIINTENSIV

În condiţiile ţări noastre, cel mai des întâlnit sistem de îngrăşare este cel semiintensiv.
Îngrăşarea se realizează în complexe de tip industrial cu o capacitate de cazare variabilă,
cuprinsă între 300-1000 capete, sau chiar mai mare.
În cadrul acestui sistem de îngrăşare se întâlnesc o gamă largă de metode de îngrăşare care
vizează valorificarea tineretului taurin la vârsta de 20-24 de luni şi la greutăţi corporale de peste
450 kg.
Regimul de hrănire se bazează pe folosirea la maximum a furajelor voluminoase (fibroase,
suculente, grosiere) sau a unor produse secundare rezultate în industria alimentară (borhoturi, tăiţei
de sfeclă etc.) la care se adaugă cantităţi moderate de concentrate. Prin acest sistem de îngrăşare se
urmăreşte realizare unor indici de producţie ridicaţi în condiţii economice acceptabile.
În complexele de îngrăşare se analizează: parametrii tehnico-economici realizaţi pe faze de
îngrăşare, afluirea materialului biologic, tehnologia de întreţinere şi furajare, organizarea muncii.

18.1.1. ANALIZA PARAMETRILOR TEHNICO-ECONOMICI

În cele ce urmează vom trata varianta de îngrăşare în sistem semiintensiv. Tineretul taurin
este preluat spre îngrăşare la vârsta de 4-5 luni şi masa corporală de 90-110 kg.
Parametrii tehnico-economici realizaţi în cadrul acestui sistem de îngrăşare sunt prezentaţi
în tabelul 18.2.
Din tabelul prezentat se poate constata că sporul mediu zilnic variază pe faze de îngrăşare

243
între 700 şi 1000 g iar pe total ciclului de îngrăşare este de 875 g. Durata îngrăşării este de cca.
490 zile iar greutatea animalelor la livrare este de 520 kg.

Tabelul 18.2
Parametrii tehnico-economici la îngrăşarea tineretului taurin

SPECIFICARE U.M.
Faza de îngrăşare
Pregătire Creştere
Creştere-
îngrăşare
Finisare TOTAL
Vârsta
iniţială zile 120 141 273 550 120
finală zile 141 273 550 610 610
Greutatea
iniţială kg 100 114,7 220 460 100
finală kg 114,7 220 440 520 520
Sporul total kg 14,7 105,3 240 60 420
Sporul mediu zilnic g 700 800 866 1000 857
Nr. de zile furajate zile 21 132 277 60 490

18.1.1.1. Analiza afluirii materialului biologic

a). Graficul de afluire - respectiv mărimea loturilor şi intervalul de timp la care se
realizează afluirea trebuie să urmărească folosirea la maximum a spaţiilor de cazare, astfel ca
indicele de utilizare a spaţiilor de cazare să fie de peste 97 % şi să poată fi respectat principiul
populării şi depopulării totale.
b). Respectarea condiţiilor de preluare a viţeilor - animalele preluate trebuie să fie
sănătoase, să provină din unităţi indemne de boli infecto-contagioase şi parazitare, ecornate.
Nerespectarea condiţiilor de preluare (animale neecornate, sau cu parazitoze externe) atrage după
sine penalizări la preţul de achiziţie al animalelor.
c). Transportul la îngrăşătorie - se realizează cu mijloace auto, special destinate (curate şi
dezinfectate) în care se asigură 0,7-1 mp per viţel şi o temperatură minimă de 15-16
o
C pe timpul
transportului.
Unităţile din care se preiau viţeii sunt amplasate la distanţe de maxim 50 km faţă de
complexul de îngrăşare, dar printr-o bună organizare a transportului, prin tratamente antistres şi
chiar tranchilizarea animalelor la îmbarcare, distanţa de transport poate fi mult mai mare.
d). Recepţia viţeilor în ferma de îngrăşare - se face de către medicul veterinar care
examinează individual viţeii din punct de vedere clinic.
e). Efectuarea lotizărilor şi acţiunile profilactice - la sosirea în unitatea de îngrăşare viţeii
vor fi lotizaţi în loturi cât mai omogene privind vârsta, rasa şi greutatea acestora. În măsura în care
este posibil, loturile odată formate se vor menţine ca atare până la sfârşitul ciclului de îngrăşare.

18.1.1.2. Analiza tehnologiei de întreţinere

În complexele de îngrăşare se practică sistemul de întreţinere nelegată, în adăposturi
închise. Pentru desfăşurarea în condiţii optime a procesului de îngrăşare, având în vedere
aplicarea obligatorie a principiului populării şi depopulării totale, se impune existenţa unor
corelaţii corespunzătoare a spaţiilor de cazare pe faze de îngrăşare.
Exemplu de calcul pentru un complex de îngrăşare având capacitatea de cazare de 4000 locuri:
a). Durata îngrăşării se stabileşte după relaţia:


T
[zile]
= x / y în care:


În cazul de faţă: T = 420 / 0,857 = 490,08 zile
T = timpul de staţionare în îngrăşătorie, zile
x = sporul total, kg;
y = sporul mediu zilnic planificat, kg.

244
b). Capacitatea de cazare pe faze:
- faza de pregătire + creştere cu o durată de 21 zile + 132 zile = 153 zile (la care se adaugă
5 zile pentru dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare), ceea ce reprezintă 31,7% din durata totală a
staţionării, respectiv pentru complexul cu o capacitate de 4000 locuri pentru această fază revin
1268 locuri.
- faza de creştere - îngrăşare + finisare are o durată de 277 zile + 60 zile = 337 zile (la care
se adaugă 3 zile pentru dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare) ceea ce reprezintă 68,3% din durata
totală de staţionare, revenind pentru această fază 2732 locuri.
În organizarea acestui sistem de îngrăşare se disting următoarele faze tehnologice:
- faza de pregătire - creştere are o durată de 21 + 132 zile şi are drept scop carantinizarea
animalelor şi obişnuirea viţeilor cu furajele ce vor fi utilizate la îngrăşare.
La sosirea în unitate, viţeii se cântăresc şi se lotizează în loturi cât mai omogene sub
raportul vârstei şi greutăţii corporale.
Viţeii sunt cazaţi în adăposturi modificate faţă de cele clasice (fig. 18.1a) cu boxe colective
plasate pe centrul adăpostului, având pardoseală de tip grătar. Evacuarea dejecţiilor se face
hidraulic prin intermediul canalelor de colectare a dejecţiilor. Aleile de furajare şi jgheabul de
furajare sunt amplasate de-a lungul pereţilor longitudinali. Furajarea se efectuează cu ajutorul
remorcilor tehnologice, acţionate şi tractate de tractoare tip U 445. Ventilaţia este naturală şi se
realizează prin ferestre cu panouri basculante (admisia aerului proaspăt) şi şedul aflat pe coama
acoperişului (evacuarea aerului viciat). Adăparea se face prin adăpători cu nivel constant.
Capacitatea de cazare a unui adăpost este de 320 locuri, asigurându-se pentru fiecare
animal o suprafaţă de cazare de 1,8 mp. În cazul de faţă sunt necesare 4 adăposturi.


Fig. 18.1. Schema adăposturilor pentru îngrăşarea tineretului taurine:
a) - adăpost pentru faza pregătire-creştere: 1 - alei de furajare; 2 - boxe colective; 3 - aerotermă;
4 - canale pentru dejecţii; 5 - adăpători N.C.; 6 - jgheab furajare;
b) - adăpost pentru faza creştere-îngrăşare-finisare: 1 - alee centrală de furajare; 2 - boxe colective;
3 - padocuri; 4 - canale pentru dejecţii; 5 - adăpători N.C.; 6 - jgheab furajare.

Faza de creştere-îngrăşare+finisare are o durată de 270-280 zile+60 zile. Animalele care au
parcurs perioada de pregătire-creştere şi au atins greutatea medie de 210-230 kg, sunt mutate şi
cazate în adăposturi închise cu boxe colective de cazare (fig. 18.1b).
Boxele sunt plasate de-a lungul pereţilor longitudinali şi comunică cu padocurile aflate de
o parte şi de alta a adăpostului. Aleea de furajare este plasată pe centru adăpostului. Furajarea se

245
efectuează cu ajutorul remorcilor tehnologice acţionate şi tractate de tractoare de tip U 650.
Pardoseala boxelor şi a padocurilor colective este de tip grătar, iar evacuarea dejecţiilor se face
hidraulic prin intermediul canalelor de colectare şi evacuare a dejecţiilor. Adăparea se face din
adăpători cu nivel constant plasate atât în boxele colective din adăpost cât şi în padocuri.
Ventilaţia adăpostului este naturală şi se realizează prin intermediul ferestrelor (admisia aerului
proaspăt) şi a şedului de pe coama acoperişului (evacuarea aerului viciat).
Capacitatea de cazare a unui adăpost este de 450 locuri, asigurându-se pentru fiecare
animal o suprafaţă de cazare de 2,1 mp. În cazul de faţă sunt necesare 6 adăposturi.
În tabelul 18.3 sunt prezentaţi parametrii de confort tehnologic în adăposturile de îngrăşare
a tineretului taurin pe faze de îngrăşare.

Tabelul 18.3
Parametrii de confort tehnologic în adăposturile de îngrăşare a tineretului taurin
SPECIFICARE U.M.
Faza tehnologică
Pregătire-creştere Creştere-îngrăşare + finisare
Număr animale /boxă cap. 28 24
Suprafaţa/cap. animal mp. 1,8 2,1
Front de furajare
(furajare la discreţie)
cm. 25 30
Lăţime iesle cm. 70 80
Nr. animale pe adăpătoare cap. 15-20 15-20
Temperatura în adăpost
minimă
o
C 8 8
optimă
o
C 12 10
maximă
o
C 24 24
Umiditatea relativă a aerului % 75 75
Concentraţia
maximă
CO
2
% 0,3 0,3
NH
3
% 0,026 0,026
H
2
S % 0,01 0,01
Viteza curenţilor de aer m/sec. 0,3 0,3
Indice de iluminare x 1/20 1/20

Se vor analiza condiţiile de confort tehnologic asigurate, modul de efectuare al lucrărilor
de pregătire a adăposturilor pentru populare (reparaţii şi întreţineri curente, curăţarea mecanică,
dezinfecţia, dezinsecţia şi deratizarea acestora).

18.1.1.3. Analiza tehnologiei de hrănire şi
aprovizionarea cu furaje

Se vor analiza sortimentele de furaje care alcătuiesc raţiile pe faze de îngrăşare din punct
de vedere cantitativ şi calitativ, urmărind modul de asigurare al necesarului în principii nutritivi
ai raţiei.
Raţiile administrate trebuie să corespundă fazelor tehnologice de îngrăşare pentru
realizarea sporurilor medii zilnice planificate prin planul de creştere şi furajare.
În tabelul 18.4 sunt redate cerinţele de substanţe nutritive pentru tineretul taurin supus
îngrăşării, iar în tabelul 18.5 este prezentată structura raţiilor pe faze tehnologice şi pe întregul
ciclu de îngrăşare.
Furajul de bază utilizat în îngrăşarea semiintensivă este porumbul siloz. La recoltarea
culturilor de porumb pentru însilozare se vor utiliza maşini agricole performante, astfel încât
tulpinile de porumb să fie tocate şi defibrate la dimensiuni care reduc foarte mult risipa. În
acelaşi timp, boabele de porumb aflate în faza de pârgă sunt sparte în particule relativ mici, astfel
că acestea sunt mai bine valorificate de către animale. La furajul de bază, pentru echilibrarea
raportului energo-proteic, se poate adăuga (în funcţie de faza de îngrăşare) semifân de lucernă.

246
Tabelul 18.4
Necesarul de substanţe nutritive pentru tineretul supus îngrăşării

Masa
corporală
(kg)
Spor mediu
zilnic
(g)
SU
maximă
(kg/zi)
UNC
(/zi)
PDI
(g/zi)
Ca
(g/zi)
P
(g/zi)
150
600
4,43
3,35 298 16 10
800 3,68 338 19 13
1000 4,00 378 24 16
1200 4,34 418 29 18
250
800
6,02
5,14 420 28 19
1000 5,57 460 33 21
1200 6,02 498 38 23
1400 6,51 832 43 25
350
800
7,35
6,43 492 37 25
1000 6,95 529 42 27
12000 7,51 561 47 29
1400 8,12 589 52 31
450
800
8,56
7,62 563 45 29
1000 8,22 596 49 31
1200 8,89 621 54 33
1400 9,62 640 59 35
550
800
9,66
8,74 639 51 34
1000 9,42 666 56 36
1200 10,19 683 61 38
1400 11,03 691 66 40

Tabelul 18.5
Structura raţiilor pe faze tehnologice pentru tineretul taurin

Specificare
Ponderea din valoarea nutritivă a raţiei (%)
Subperioada de îngrăşare
Pregătire-creştere Creştere-îngrăşare Finisare
Furaj de bază 40 55 30
Concentrate (amestec) 30 25 50
Fibroase 30 20 20

Amestecul de concentrate este format din: porumb boabe, orz şi tărâţe de grâu (tabelul
18.6). Acest amestec are aceeaşi compoziţie pe tot ciclul de îngrăşare.

Tabelul 18.6
Amestec de concentrate pentru îngrăşarea tineretului taurin

Specificare %
SU
(kg)
UNL
PDIN
(g)
PDIE
(g)
Ca
(g)
P
(g)
Porumb 81,5 70,5 100,44 6723 8181 21,1 202,5
Orz 15 13 15,90 945 1050 10,5 55,5
Sare 1 0,9 - - - - -
Cretă furajeră 1 0,9 390 -
Fosfat monosodic 0,5 0,4 - - - - 128
Premix 1 0,9 - - - - -
TOTAL 100 87,5 116,34 7668 9231 421,6 385
Revine la 1 kg amestec x 0,87 1,16 77 92 4,2 3,8

247
Faza de pregătire-creştere:
- Faza de pregătire are o durată de 21 zile, perioadă în care se urmăreşte carantinizarea şi
obişnuirea animalelor cu furajele ce vor fi utilizate pentru îngrăşare. La sosirea în unitatea de
îngrăşare animalele vor fi cazate în adăposturi specifice, iar după un repaus de 2-3 ore animalele
vor primi fân de bună calitate la discreţie, pentru ca după 24 ore în raţie să se introducă şi
furajele concentrate. În primele zile, animalelor li se administrează fân şi cantităţi moderate de
concentrate, urmând ca după 4-5 zile să se înceapă obişnuirea cu furajele de volum pe baza
cărora se va realiza îngrăşarea (tabelul 18.7).
Tabelul 18.7
Structura raţiei în faza de pregătire, s.m.z. 600 g

Specificare kg
SU
kg
UNL
PDIN
(g)
PDIE
(g)
Ca
(g)
P
(g)
Necesar x 3 2,91 265 265 16 10
Fân de lucernă 1,5 1,3 0,98 136 87 19,5 3,7
Siloz de porumb 3 1,0 1,08 48 60 3,9 2,7
Amestec de concentrate 1,3 1,1 1,50 100 120 5,4 5,3
Sare bulgări x - - - - - -
Asigurat x 3,4 3,66 284 267 28,8 11,7

După perioada de pregătire, animalele vor fi hrănite în continuare cu o raţie constituită din
furajul voluminos de bază, fân şi concentrate până la atingerea unei greutăţi corporale de 210-
230 kg la vârsta de cca. 270-275 zile. Faza de pregătire-creştere are o durată totală de 132 zile,
timp în care animalele realizează un spor total de 105 kg, cu un spor mediu zilnic de 800 g.
Structura şi valoarea nutritivă a raţiei pentru faza de creştere sunt prezentate în tabelul 18.8.

Tabelul 18.8
Structura raţiei în faza de creştere, s.m.z. 800 g
Specificare kg
SU
kg
UNC
PDIN
(g)
PDIE
(g)
Ca
(g)
P
(g)
Necesar x 5,2 4,41 379 379 24 16
Fân de lucernă 2,5 2,2 1,22 200 130 29,5 2,8
Siloz de porumb 6 2,1 2,16 96 120 7,8 3,6
Amestec de concentrate 1,5 1,3 1,61 115 138 6,3 5,7
Sare bulgări x - - - - - -
Fosfat monosodic 0,02 - - - - - 5,1
Asigurat x 5,6 4,99 411 388 43,6 17,2

Animalele aflate în perioada de pregătire-creştere cu o durată de 21+132 zile sunt
întreţinute în acelaşi adăpost (fig. 18.1a), diferenţierea subperioadelor făcându-se prin furajare
(nivelul şi structura raţiei).
Faza de creştere - îngrăşare, are o durată de 270-280 zile. Baza raţiei o constituie furajul
de volum de bază (porumb siloz) care reprezintă peste 55% din valoarea nutritivă a raţiei.
Ponderea furajului de bază scade spre sfârşitul perioadei la 45-50%. În această perioadă,
animalele realizează un spor total de 240 kg cu un spor mediu zilnic de 850-900 g (tab. 18.9).
Faza de finisare are o durată de 60 zile şi are drept scop îmbunătăţirea calităţii cărnii.
Pentru realizarea acestui deziderat în structura raţiei creşte ponderea furajelor concentrate, care
trebuie să asigure 45-55% din valoarea nutritivă a raţiei.
Sporul total realizat în această perioadă este de 48-50 kg cu un spor mediu zilnic de cca.
800 g.
Menţionăm că faza de creştere-îngrăşare şi faza de finisare se realizează în acelaşi adăpost
(fig. 18.1b), diferenţierea între subperioade realizându-se prin nivelul şi structura raţiei (tabelul
18.10).

248
Tabelul 18.9
Structura raţiei în faza de creştere-îngrăşare, s.m.z. 900 g

Specificare kg
SU
kg
UNC
PDIN
(g)
PDIE
(g)
Ca
(g)
P
(g)
Necesar x 7,35 6,69 511 511 39,5 26
Fân de lucernă 3 2,5 1,47 240 156 35,4 3,3
Siloz de porumb 10 3,5 3,60 160 200 13 9
Amestec de concentrate 2 1,7 2,32 154 184 8,4 7,6
Sare bulgări x - - - - - -
Fosfat monosodic 0,02 - - - - - 6,4
Asigurat x 7,7 7,39 554 540 56,8 26,3

Tabelul 18.10
Structura raţiei în faza de finisare, s.m.z.800 g

Specificare kg
SU
kg
UNC
PDIN
(g)
PDIE
(g)
Ca
(g)
P
(g)
Necesar x 8,56 7,62 563 563 45 29
Fân de lucernă 3 2,5 1,47 240 156 35,4 3,3
Siloz de porumb 7 2,4 2,46 112 140 9,1 6,3
Amestec de concentrate 3,5 3,0 4,06 270 3,22 14,7 13,3
Sare bulgări x - - - - - -
Fosfat monosodic 0,03 - - - - - 7,5
Asigurat x 7,9 7,99 622 618 59,2 30,4

18.1.2. ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII ÎN COMPLEXELE
DE ÎNGRĂŞARE A TINERETULUI TAURIN

Activităţile zilnice sunt prevăzute în programul de lucru şi sunt defalcate pe grupe şi echipe
de lucrători. Echipa pentru prepararea şi administrarea furajelor asigură alimentarea utilajelor
pentru preparat furaje, execută amestecul furajelor respectând reţetele de alcătuire a raţiilor pe
faze tehnologice şi participă la administrarea furajelor. Echipa pentru evacuarea dejecţiilor,
dezinfecţie şi deratizare procedează la verificarea şi după caz, evacuarea canalelor şi foselor de
colectare a dejecţiilor şi participă la igienizarea adăposturilor în vederea populării lor.
Orientativ, în tabelul 18.11 este redat programul de lucru pentru personalul muncitor în
complexele de îngrăşare a tineretului taurin.

Tabelul 18.11
Programul de lucru pentru personalul muncitor în complexele de îngrăşare a tineretului taurin

Ora ACTIVITATEA
6
00
Prezentarea la program
6
00
-6
30

Verificarea efectivului, depistarea şi izolarea animalelor bolnave în boxe, compartimente
special amenajate sau staţionare veterinare.
6
30
-7
00
Curăţarea ieslelor, verificarea adăposturilor, asigurarea cu brichete minerale
7
00
-8
30
Transportul şi administrarea furajelor
8
30
-9
30
Acţiuni sanitar-veterinare
9
30
-11
00
Cântăriri, lotizări, livrări
11
00
-11
45
Evacuarea dejecţiilor conform graficului
11
45
-12
00
Verificarea adăposturilor şi curăţirea aleilor de serviciu
12
00
-14
00
Repaus (asigurarea permanenţei la grajd de către îngrijitori, prin rotaţie)
14
00
-1
30
Verificarea efectivului, depistarea şi izolarea animalelor bolnave
14
30
-16
30
Transportul şi administrarea furajelor
16
30
-17
30
Acţiuni sanitar-veterinare, tratamente, dezinfecţii
17
30
-18
00
Curăţarea aleilor, evacuarea dejecţiilor şi predarea sectorului la îngrijitorul de noapte

249
18.2. ÎNGRĂŞAREA TINERETULUI TAURIN ÎN SISTEM MIXT,
PE PĂŞUNE ŞI ÎN STABULAŢIE

Această variantă tehnologică poate fi practicată în cazul fermelor care dispun de suprafeţe
suficiente de pajişti naturale de bună calitate, care să permită o încărcătură de 2-3 capete pe ha şi
să asigure obţinerea a 250-300 kg acumulare de masă corporală, în viu/ha. Utilizarea păşunatului
pentru tineretul taurin supus îngrăşării pe o perioadă corespunzătoare a anului (în funcţie de zonă
şi condiţii pedoclimatice) are o serie de avantaje economice legate de reducerea consumului de
furaje concentrate, eliminarea unor lucrări privind recoltarea, transportul şi administrarea
furajelor, eliminarea acţiunilor legate de evacuarea dejecţiilor etc.
În fermele de îngrăşare se analizează: parametrii tehnici şi economici realizaţi pe faze de
îngrăşare, afluirea materialului biologic, tehnologia de întreţinere şi furajare, organizarea păşunatului.

18.2.1. ANALIZA PARAMETRILOR TEHNICO-ECONOMICI

În continuare va fi prezentată o variantă de îngrăşare a tineretului taurin pentru o fermă
având capacitatea de 10 capete. Îngrăşarea se desfăşoară pe parcursul a 2 sezoane de păşunat şi
un sezon de stabulaţie, urmată de o scurtă perioadă (30 zile) de finisare (păşunat I + stabulaţie +
păşunat II + finisare).
În tabelul 18.12 sunt prezentaţi parametrii tehnici şi economici realizaţi în cadrul acestui
sistem de îngrăşare.

Tabelul 18.12
Parametrii tehnico-economici la îngrăşarea mixtă a tineretului taurin
(păşunat + stabulaţie + păşunat+ finisare)

Specificare U.M.
FAZA
TOTAL
Păşunat I Stabulaţie I Păşunat II Finisare
Vârsta
iniţială zile 180 330 510 660 180
finală zile 330 510 660 690 690
Masa corporală
iniţială kg 160 235 343 463 160
finală kg 235 343 463 493 493
Sporul total kg 75 108 120 30 333
s.m.z. g 500 600 800 1000 650
Zile furajate zile 150 180 150 30 510

18.2.1.1. Analiza afluirii materialului biologic

Realizarea parametrilor tehnico-economici mai sus menţionaţi presupune organizarea
preluării viţeilor de la alţi crescători prin achiziţii (sau, după caz, gruparea fătărilor la vacile din
ferma proprie în sezonul de iarnă) astfel ca la scoaterea pe păşune tineretul taurin să aibă
greutatea corporală de cca. 160 kg şi vârsta de 5-7 luni.
Viţeii şi tineretul taurin ce vor fi scoşi pe păşune vor fi supuşi unui examen individual
clinic de sănătate. Respectarea protocolului sanitar-veterinar are o importanţă covârşitoare, mai
ales acţiunile profilactice pentru: antrax, cărbune emfizematos, pasteureloză şi combaterea
bolilor parazitare (dictiocauloza, fascioloza, hipodermoza).

18.2.1.2. Analiza tehnologiei de întreţinere

În cazul acestei variante tehnologice sistemul de întreţinere este mixt, respectiv: pe păşune
şi în stabulaţie.
a). Întreţinerea pe păşune
Presupune existenţa unor suprafeţe de pajişti îmbunătăţite (naturale sau cultivate) şi care
trebuie utilizate raţional. Dacă păşunea se află în apropierea fermei nu este necesară organizarea

250
taberei de vară (situaţia optimă). În această situaţie, animalele sunt zilnic scoase pe păşune iar
noaptea sunt aduse în fermă şi întreţinute în padocurile existente, unde există condiţii de
protecţie la intemperii, adăpare, furajare etc. Dacă însă pajiştile sunt amplasate la distanţe ce nu
permit scoaterea zilnică la păşunat se impune organizarea taberelor de vară.
Tabăra de vară presupune construirea unui adăpost simplu (tip şopron), din materiale
locale în care se vor asigura pentru fiecare animal 2,2 - 2,5 mp, prevăzut cu un padoc a cărei
suprafaţă trebuie să asigure 4-6 mp pe animal. În padoc se va amenaja un jgheab de furajare,
folosit pentru completarea raţiei cu nutreţuri concentrate şi furajarea cu nutreţuri fibroase din
stocuri special constituite pentru perioadele nefavorabile păşunatului (intemperii etc.)
De asemenea, în padocuri vor fi amenajate jgheaburi de adăpare şi suporţi pentru bulgării
de sare sau brichete minerale. Recomandabil este ca “zona de furajare” a padocului să fie
betonată şi protejată de o copertină.
Obţinerea unor rezultate bune în îngrăşarea pe păşune presupune parcelarea păşunii în
vederea raţionalizării păşunatului. Îngrădirea păşunii se poate face cu diferite materiale, iar
organizarea raţională a păşunatului se poate realiza prin utilizarea “păstorului electric” (fig. 18.2).
Pregătirea pajiştei presupune şi efectuarea unor lucrări agrotehnice specifice: distrugerea
muşuroaielor, fertilizări, supraînsămânţări, curăţirea de buruieni etc.

b). Întreţinerea în stabulaţie
După perioada de păşunat I şi până la următorul sezon de păşunat II, respectiv în perioada
de finisare, tineretul taurin este întreţinut în adăposturi închise, în stabulaţie legată.


Fig. 18.2. Schema păşunatului dozat

În fig. 18.3 este prezentat, schematic, standul pentru tineretul taurin mascul. Soluţiile
constructive trebuie adaptate posibilităţilor locale astfel încât economicitatea construcţiei să se
îmbine cu funcţionalitatea adăpostului şi a standului.
Adăpostul destinat stabulaţiei tineretului taurin supus îngrăşării poate fi separat sau se
amenajează numărul de standuri necesare (10) la capătul adăpostului în care sunt cazate şi
exploatate vacile pentru lapte.
În primul caz, având în vedere numărul mic de animale, standurile vor fi aşezate pe un
singur rând (eventual cu ieslea construită de-a lungul peretelui longitudinal).
Dacă îngrăşarea se face în adăposturile în care sunt şi vacile de lapte, cele 10 standuri
necesare tăuraşilor vor fi modificate în sensul construirii rigolei de colectare a urinei
(aproximativ la jumătatea standului).
Evacuarea gunoiului, în funcţie de soluţia constructivă concret adaptată, se va face mecanic
(cu racleţi batanţi) sau manual.
Ventilaţia este naturală, prin intermediul ferestrelor şi a coşurilor de ventilaţie.

251
Mai rară, dar nu este exclusă nici varianta întreţinerii nelegate (o singură boxă colectivă)
cu padoc. Atât în acest caz, cât şi în cazul întreţinerii legate, drept aşternut se pot folosi paiele de
cereale.


Fig. 18.3. Schema standului pentru tineretul taurin mascul

18.2.1.3. Analiza tehnologiei de furajare şi asigurarea cu furaje

În timpul sezonului cald, furajul de bază îl constituie nutreţul verde de pe păşune, la care se
pot adăuga cantităţi moderate de fân şi cantităţi reduse de nutreţuri concentrate.
Suplimentarea cu fân (şi eventual concentrate) se impune mai ales în perioadele în care, în mod
obişnuit productivitatea naturală a pajiştei scade mult (din cauza secetei din lunile iulie şi august).
Asigurarea apei la discreţie condiţionează succesul acestui sistem de îngrăşare. Aceasta
implică existenţa unei surse naturale de apă potabilă sau aprovizionarea ritmică cu apă (cu
cisterne tractate). În padoc, ca şi pe parcelele pajiştei, vor fi dispuse suporturi cu bulgări de sare
pentru lins (sau brichete minerale).
Pregătirea animalelor (obişnuirea cu consumul de masă verde) se face timp de 8-10 zile. În
această perioadă se reduc treptat din raţie grosierele, fânul şi concentratele, paralel cu mărirea
ponderii în raţie a furajelor verzi administrate la jgheab sau prin păşunare limitată în timp în jurul
fermei.
În tabelul 18.4 au fost prezentate datele referitoare la necesarul de principii nutritivi pe
categorii de greutate şi spor mediu zilnic pentru tineretul taurin supus îngrăşării.
În tabelul 18.13 este prezentată, orientativ, o variantă pentru structura raţiei pe faze de
îngrăşare pentru tineretul taurin supus îngrăşării (cu 2 sezoane de păşunat, un sezon de stabulaţie,
urmate de o scurtă perioadă (30 zile) de finisare în adăpost).

Tabelul 18.13
Structura, orientativă, a unei raţii furajerei pentru îngrăşarea tineretului taurin

Sezonul Furajul
Cantitatea
kg/zi Pe perioadă (kg)
Păşunat I (150 zile)
Masă verde 17 2550
Tărâţe grâu 1 150
Stabulaţie (180 zile)
Porumb siloz (pârgă) 20 3600
Fân câmpie 2 360
Păşunat II (150 zile)
Masă verde 37 5550
Tărâţe grâu 2 300
Finisare (în stabulaţie 30 zile)
Porumb siloz (pârgă) 19 570
Fân câmpie 3,5 105
Tărâţe grâu + porumb 3 90

252
Luând în considerare structura raţiilor prezentate în tabelul 18.13, în tabelul 18.14 este
prezentat necesarul total de furajare pentru o fermă cu o capacitate de îngrăşare de 10 tăuraşi, iar
în tabelul 18.15 este prezentat calculul necesarului anual de teren agricol pentru producerea
acestor furaje. Sarea se asigură la discreţie pe păşune şi în adăpost (bulgări pentru lins).

Tabelul 18.14
Necesarul total de furaje pentru îngrăşarea a 10 cap. tineret taurin

Sortiment de furaje
Necesar
(tone)
Revine
kg/cap/an
Masă verde (pajişti câmpie) 90 4500
Tărâţe grâu 6 300
Porumb siloz (pârgă) 46 2300
Fân de câmpie 5 250

Tabelul 18.15
Calculul estimativ al necesarului anual de suprafaţă agricolă pentru producerea furajelor
necesare unei ferme cu capacitatea de 10 capete tineret taurin

Sortiment de furaje
Necesar anual
(t)
Producţia medie
(t/ha)
Suprafaţa necesară
(ha)
Masă verde (pajişti de câmpie) 45 10 4,5
Porumb siloz (pârgă) 23 30 1
Fân (de câmpie) 2,5 4 0,7
Tărâţe grâu 3 Achiziţii x
Total x x 6,2

18.2.1.4. Analiza organizării păşunatului

Trecerea animalelor de la regimul de stabulaţie la cel de păşunat (şi invers) se va face
treptat pentru evitarea tulburărilor digestive la tăuraşi.
Începerea păşunatului se va face când înălţimea plantelor a ajuns la 12 - 15 cm şi solul este
uscat.
Programul de păşunat poate începe la ora 6 - 7 dimineaţa. În funcţie de condiţiile climatice
concrete animalele pot fi menţinute pe păşune toată ziua sau păşunatul se va efectua în două
reprize (dimineaţa şi după amiaza), evitând perioadele caniculare din timpul zilei. În caz de
necesitate se va organiza păşunatul pe timpul nopţii.

253
BIBLIOGRAFIE

1. ACATINCĂI, S. - Producţiile bovinelor, Ediţia a II-a, 2004, Ed. Eurobit, Timişoara.
2. CATRANI, Gh., DOBROVICI, M. - Marcarea animalelor, 1973, Ed. Ceres, Bucureşti.
3. CZISZTER, L. T. - Dirijarea funcţiei glandei mamare, 2004, Ed. Eurostampa, Timişoara.
4. CZISZTER, L. T. - Tehnologia creşterii bovinelor, curs pentru I.D., secţia Zootehnie, partea
I, 2003, partea a II-a, 2004, Ed. Eurobit, Timişoara.
5. DRINCEANU, D., LUCA, I. - Îndrumător de lucrări practice la Alimentaţia animalelor
domestice, 1992, Lito U.S.A.B., Timişoara.
6. DUDOUET C. - Manipuler et contenir les bovins. 2e Editions, Edition France agricole,
75010 Paris, 2002.
7. FIŞTEAG, I., TOCUŢ, V. - Lucrări practice de Tehnologia creşterii bovinelor, 1980, Lito
Institutul Agronomic, Timişoara.
8. GÂLCĂ, I., IRIMIA, H. - Aprecierea valorii de ameliorare a animalelor, 1996, Ed.
Periscop, Iaşi.
9. GEORGESCU, Gh. şi colab. - Tratat de creşterea bovinelor, vol. I 1988, vol. II 1989, vol.
III 1995, vol. IV 1998, Ed. Ceres, Bucureşti.
10. GEORGESCU, Gh. şi colab. - Cartea fermierului. Creşterea taurinelor, 1983, Ed, Ceres,
Bucureşti.
11. GEORGESCU, Gh., CURELARIU, Niculina - Îndrumător de lucrări practice la Tehnologia
creşterii bovinelor, 1983, Lito Institutul Agronomic „N. Bălcescu”, Bucureşti.
12. GEORGESCU, Gh., VELEA, C., STANCIU, G., UJICĂ, V., GEORGESCU, D.,
RÂMNEANŢU, N. - Tehnologia creşterii bovinelor, 1990, Ed. Didactică şi
Pedagocică, Bucureşti.
13. GROSU, H., LUNGU, S., KREMER, V. D. - Modele liniare utilizate în ameliorarea
genetică a animalelor, 1997, Ed. Coral Sanivet, Bucureşti.
14. LUCA, I., ŞTEF Lavinia - Practicum de alimentaţia animalelor, 2000, Ed. Marineasa,
Timişoara.
15. MIRIŢĂ, I., GEORGESCU, Gh., VELEA, C., STANCIU, G. - Tehnologia creşterii
taurinelor, 1982, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
16. MOLDOVEANU, GH. şi colab. - Aprecierea valorii productive a animalelor după exterior,
1961, Ed. Agrosilvică, Bucureşti.
17. ONACIU G. – Aprecierea vârstei şi exteriorului la bovine. Ed. Casa cărţii de ştiinţă, Cluj-
Napoca, 2001.
18. RUSOAIE, D. - Construcţii zootehnice, 2000, Ed. Mirton, Timişoara.
19. STANCIU, G. - Creşterea animalelor. Îndrumător de lucrări practice, Lito USAMVB
Timişoara, 2002.
20. STANCIU, G. - Lucrări practice la zootehnie, 1975, Lito Institutul Agronomic, Timişoara.
21. STANCIU, G. - Notiţe de curs. Tehnologia creşterii bovinelor, 1993.
22. STANCIU, G. - Tehnologia creşterii bovinelor, 1999, Ed. Brumar, Timişoara.
23. STANCIU, G., ACATINCĂI, S., CZISZTER, L. - Tehnologia creşterii bovinelor.
Îndrumător de lucrări practice, Lito USAB Timişoara, 1994.
24. STANCIU, G., VAIDA, Gh., BURA, M. - Îndrumător de lucrări practice la Tehnologia
creşterii bovinelor, 1986, Lito Institutul Agronomic, Timişoara.
25. ŞERBAN, M. şi colab. - Construcţii zootehnice, 1981, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti.
26. VELEA, C. şi colaboratorii - Îndrumător pentru creşterea şi îngrăşarea tineretului taurin,
1985, Ed. Ceres, Bucureşti.
27. VELEA C., MĂRGINEAN Gh. - Producţia, reproducţia şi ameliorarea taurinelor. Ed. Agro
Tehnica, Bucureşti, 2004.

Referenţi ştiinţifici: Prof. dr. ing. Marian Bura – Facultatea de Zootehnie şi Biotehnologii Timişoara Prof. dr. ing. Nicolae Păcală – Facultatea de Zootehnie şi Biotehnologii Timişoara Conf. dr. ing. Ioan Luca – Facultatea de Zootehnie şi Biotehnologii Timişoara

Coperta: Diana Szebenyi Editura EUROSTAMPA Timişoara, B-dul Revoluţiei din 1989, nr. 26 Tel./fax: 0256-20.48.16 e-mail:estampa@mail.dnttm.ro ISBN: 973-687-302-1 Tiparul executat la Tipografia Eurostampa

II

PREFAŢĂ
Prezenta lucrare, rod al colaborării colectivului de cadre didactice de la disciplina „Tehnologia creşterii bovinelor”, se adresează, în primul rând, studenţilor de la Facultatea de Zootehnie şi Biotehnologii Timişoara, dar şi specialiştilor cu preocupări în domeniul creşterii bovinelor şi, în special, al taurinelor. Prin elaborarea acestei lucrări, autorii au avut în intenţie să pună la dispoziţia celor interesaţi un ghid practic pentru cunoaşterea aspectelor practice privind creşterea, ameliorarea şi exploatarea taurinelor. S-a avut în vedere, atât completarea cunoştinţelor teoretice ale studenţilor, cât şi formarea unor competenţe şi abilităţi practice specifice, cu referire la problematica tratată la cursul „Tehnologia creşterii bovinelor”. Realizarea acestui material didactic are la bază sinteze bibliografice de specialitate actualizate, precum şi experienţa, în domeniu, a autorilor. Autorii adresează pe această cale, calde şi sincere mulţumiri colectivului de referenţi ştiinţifici - Prof. dr. ing. Bura Marian, Prof. dr. ing. Păcală Nicolae şi Conf. dr. ing. Luca Ioan - pentru sprijinul acordat la redactarea, verificarea şi corectarea prezentei lucrări. Autorii

CUPRINS
Lucrarea 1. PROTECŢIA MUNCII ŞI NORMELE P.S.I. ÎN FERMELE DE BOVINE. ..... ABORDAREA ŞI CONTENŢIA BOVINELOR ............................................... 1 ..... 1.1. Normele de protecţie a muncii în fermele de bovine ................................................ 1 ..... 1.1.1. Principalele tulburări ale stării de sănătate a îngrijitorilor din fermele de bovine .... 1 ..... 1.1.2. Măsuri generale de protecţie a muncii în fermele de bovine .................................... 2 ..... 1.1.3. Măsuri de protecţie a muncii specifice fermelor de vaci de lapte ............................. 3 ..... 1.1.4. Măsuri de protecţie a muncii specifice activităţii cu taurii de reproducţie ............... 4 ..... 1.2. Norme P.S.I. în fermele de bovine .............................................................................. 4 ..... 1.3. Abordarea şi contenţia bovinelor ............................................................................... 5 ..... 1.3.1. Tehnica abordării bovinelor ...................................................................................... 5 ..... 1.3.2. Tehnica contenţiei bovinelor ..................................................................................... 6 ..... 1.3.2.1. Contenţia pentru examinarea gurii ...................................................................... 7 ..... 1.3.2.2. Contenţia pentru examinarea ugerului ................................................................ 8 ..... 1.3.2.3. Contenţia pentru examinarea membrelor ............................................................ 8 ... Lucrarea 2. TEHNICA IDENTIFICĂRII ŞI INDIVIDUALIZĂRII BOVINELOR ....... 10 ... 2.1. Tehnica marcării bovinelor ......................................................................................... 10 ... 2.1.1. Marcarea de scurtă durată (provizorie) ..................................................................... 10 ... 2.1.1.1. Aplicarea de plăci sau rondele pe diferite regiuni corporale .............................. 11 ... 2.1.1.2. Aplicarea de plumbi ............................................................................................. 11 ... 2.1.1.3. Aplicarea unor substanţe colorante pe părul animalului .................................... 12 ....1 2.1.1.4. Tunderea părului pe diferite regiuni corporale ................................................... 2 ....1 2.1.2. Marcarea de lungă durată (permanentă) ................................................................... 2 ....1 2.1.2.1. Tehnica marcării prin mărci metalice sau din material plastic .......................... 2 ... 2.1.2.2. Tehnica marcării prin tatuare ............................................................................. 14 ... 2.1.2.3. Tehnica criomarcării ........................................................................................... 15
I

2.1.3. Metodologia acordării numărului matricol pentru taurinele cuprinse în controlul ... oficial al producţiei ................................................................................................. 17 ... 2.1.4. Metode speciale de identificare a bovinelor ............................................................. 18 ... 2.1.4.1. Identificarea prin luarea amprentelor botului ..................................................... 18 ... 2.1.4.2. Identificarea prin stabilirea fenogrupului sanguin .............................................. 18 ... 2.2. Identificarea şi înregistrarea bovinelor ..................................................................... 19 ... Lucrarea 3. TEHNICA DETERMINĂRII VÂRSTEI LA BOVINE ................................. 24 ... 3.1. Tehnica determinării vârstei după dentiţie ............................................................... 24 ... 3.1.1. Particularităţile dentiţiei la bovine ............................................................................ 24 ... 3.1.2. Semnele folosite la determinarea vârstei .................................................................. 25 .. 3.1.3. Tehnica stabilirii vârstei la taurine pe perioade ........................................................ 26 .. 3.1.3.1. Perioada I - de la naştere până la vârsta de 18 luni ........................................... 26 ... 3.1.3.2. Perioada a II-a - de la vârsta de 1,5 ani (18 luni) până la vârsta de 4 ani ......... 27 ... 3.1.3.3. Perioada a III-a - de la va vârsta de 5 ani şi până la vârsta de 9 ani ................. 27 ... 3.1.3.4. Perioada a IV-a - după vârsta de 9 ani ............................................................... 28 ... 3.2. Criterii ajutătoare pentru determinarea vârstei la taurine ..................................... 28 ... 3.2.1. Aspectul exterior şi dezvoltarea corporală ................................................................ 28 ... 3.2.2. Starea cordonului ombilical ...................................................................................... 28 ... 3.2.3. Starea ongloanelor .................................................................................................... 28 .. 3.2.4. Apariţia, creşterea şi aspectul coarnelor ................................................................... 28 ... 3.3. Particularităţile determinării vârstei la bubaline ..................................................... 29 ... 3.3.1. Evoluţia dentiţiei la bivol .......................................................................................... 29 ... 3.4. Anomalii dentare la bovine ......................................................................................... 30 ... Lucrarea 4. TEHNICA APRECIERII EXTERIORULUI LA BOVINE ........................... 31 ... 4.1. Tehnica examenului analitic al exteriorului .............................................................. 31 ... 4.1.1. Capul ......................................................................................................................... 32
II

.......................... 5...................................1.............. 62 ..... 4.. 5....... III ................1.............1..5.............................. 5.................1........ Regiunile de la extremitatea anterioară a trunchiului .. Măsurători de masă .... 67 4...........................1...... Însuşirile care se apreciază în cadrul examenului de sinteză a exteriorului ......... Aplomburile la taurine ...............1.2................ Trunchiul ......1..1.........................................3................. 62 .1.1....... 4.. Somatometria (măsurători corporale) ..1.. 37 .. 5............. 4...................3........................... 67 .... Dezvoltarea corporală ....1.3.......................... 62 ......... 49 ...................................... 39 ...............4................................................................................................. 54 ....3....................... 67 ........ TEHNICA EXAMENULUI DE SINTEZĂ A EXTERIORULUI ........... 65 .......................................................5...................1........ 58 .............1.. 5..........5........................1..............1............ 5.... 63 .....3. Lucrarea 5............ 4...... Cinematografierea (filmarea) ...........1...........................3............1.1....2...... 34 ...................3......................1.....1.........2..... 54 ........................... 4.1............. Măsurători de conformaţie ......................................................... 63 ....................................2......... Metode ajutătoare în efectuarea examenului de sinteză .............. 4..... 39 .............. 46 ......1.......6......... Ugerul ......... Principalele regiuni ale capului .............3...2......................................................3...............................................1..... 4........ Regiunile de pe feţele laterale ale trunchiului .. Regiunile de la extremitatea posterioară a trunchiului ..................................................1.....1.... 4.. Regiunile de pe faţa inferioară a trunchiului ........... Membrele şi aplomburile .......1...................................................................... 4....................................................... Organele genitale ...1...... 44 ..............................3...... 5. 65 .................... 47 .....2... Membrele posterioare ...............................................................................1.............5..1............................. Gâtul ..2..4.................................. 56 ............ 49 ............................................................ Fotografierea taurinelor .... 4..........3........... Membrele anterioare .... 4........ Măsurători de creştere ................................. 5.....4........... Interpretarea măsurătorilor ................................................. 4.............. 4.............................. 48 ..........1...... 5............... 5....... Regiunile de pe faţa superioară a trunchiului ... 67 .......1........................5...

... lapte de tip Holstein-Friză .................................... 5.................3................................... 121 IV .... 5......... 70 ..... Tipul morfo-productiv al taurinelor de carne . 107 .................................... 97 6............ rasa Holstein-Friză .2....... 5.................2...................................... Raporturile de lungime .1............ 68 .......................................... 76 .2...2... Descrierea lineară a exteriorului la rasa Bălţată românească ........3........ ..................................... Tipul morfo-productiv al taurinelor cu aptitudini mixte de producţie ........... Simmental .. 5............. 5.................... 82 Lucrarea 6..1.............................. Tipul morfo-productiv al taurinelor de lapte ..........................................................4.. 68 ......................................... 74 ......................... 5.........2.......2.............................................................6...........2...........2......1............................ Condiţia la taurine .................................................................................................... 5.............. 5................................................4........ 5........5........... 73 ........ 75 ................2........ 74 ...............................4............. Lucrarea 7........ Raporturile între trunchi şi membre ... 85 6..................................5........... Descrierea lineară a caracterelor de exterior la vaci ................ Temperamentul la taurine ............................. 5......... 85 ..... 69 ........ Aprecierea exteriorului la taurii de reproducţie .........................................3............ 6...... 5.........2..........Braunvieh ..........2......... Armonia corporală ............................ TEHNICA APRECIERII CONFORMAŢIEI CORPORALE LA TAURINE ................ 5..... Friză ....2................1........... 71 ........2........2.......2...1...1....................6. Raporturile de înălţime .. Tehnica aprecierii condiţiei corporale la tineretul taurin femel din rasele de .................... Raporturile de ansamblu .......... 5....2................................................5.. Tipul morfo-productiv al taurinelor de tracţiune ............. Raporturile de lărgime ....... 6...........Fleckvieh ...........2.2............. CULORILE LA BOVINE ....................2............................................ 80 5................ 70 ......................... Constituţia la taurine ....... 117 ...................... Descrierea lineară a exteriorului la rasa Bălţată cu negru românească .............................2..................................................3......................................... Tipurile morfo-productive ..............................2.......................1................5..................2................. Descrierea lineară a exteriorului la rasa Brună ............ 76 5......Holstein...2.............................. Tehnica acordării notei pentru condiţia corporală (BCS) la vacile de lapte din .............6.......5.......2.............. 6.. 5....... 75 ...2.........5.....2............. 84 ........... 71 ...............1....2...........

........ 147 ...... 121 ...2...................... Controlul cantitativ individual al producţiei de lapte .2............ 122 .....................1.... 7........... 149 V ...................... TEHNICA PLANIFICĂRII ŞI URMĂRIRII ACTIVITĂŢII DE ......... 7..........2.............................................................. 12............2.......... 12.... PRODUCŢIEI DE LAPTE .................1............ CARACTERELE MORFOLOGICE ALE RASELOR DE TAURINE ŞI ........................................... 7................................................1.. 7....2........3.. 7....... 12...................................1.........3.......3..1................ Culorile simple ... TEHNICA APRECIERII PROCESULUI DE CREŞTERE ..................1..... 139 ....... Planificarea activităţii de reproducţie .... 10.. Intensitatea de creştere ................ 141 .....................2....1................................2...1............... 148 ......................................................... Culorile compuse ...... Calculul producţiei medii anuale de lapte pe vacă furajată ......................... 123 . 10. 148 .......... 10................................2.......... 144 ............................ 12...1............................... 140 .............................................................................. Lucrarea 11.........1..1 Culorile zonale .............. Controlul producţiei medii zilnice de lapte pe vacă furajată .......1........ Viteza absolută de creştere ................................. Lucrarea 8..... REPRODUCŢIE ÎN FERMELE DE VACI DE LAPTE .......... 140 ................................2...................1........... 132 ................... Culorile azonale ............... 137 ............................................ 125 Lucrarea 9.... Controlul cantitativ global al producţiei de lapte .................... 132 ... Particularităţile de culoare ..... 123 ......... 123 7.............................................. Calculul producţiei medii lunare de lapte pe vacă furajată .. Urmărirea activităţii de reproducţie . 139 ..................... 10................................ 11................... ALE PRINCIPALILOR HIBRIZI DINTRE ACESTEA ............................................................... Culorile părului la bovine .......................... 7..............................1...................... Energia de creştere ...... Lucrarea 10.......................... 122 ............... Tehnica aprecierii aptitudinilor pentru carne pe animalul viu . 147 ........... TEHNICA ORGANIZĂRII ŞI EFECTUĂRII CONTROLULUI ................ 122 ... Identificarea taurinelor cu ajutorul culorilor şi particularităţilor de culoare .... 12..1....................................1.......................4.................... 9........... TEHNICA CONTROLULUI PRODUCŢIEI DE CARNE .. 144 Lucrarea 12........................ Coeficientul de creştere ................................. 147 .............. 9......

.3........ 165 13.................2.........2........2........................2............................................1. 151 ........... Predicţia valorii de ameliorare a taurilor prin metoda comparării cu ..............................2.. TEHNICA SELECŢIEI TAURILOR DE REPRODUCŢIE ŞI ................ Predicţia valorii de ameliorare a taurilor prin metodologia BLUP ...........................................................1.... 149 ................ VACI . 196 Lucrarea 16........... 189 ............. 15... Nominalizarea vacilor mame de tauri (MT) ................2............................ 188 ......................... 165 Lucrarea 14........................2.........2.............................. 185 Lucrarea 15....2.............................................2. 157 .....model . METODOLOGIA PREDICŢIEI VALORII DE AMELIORARE LA ........ Selecţia (testarea) taurilor după descendenţi ..........1.................... TEHNICA IDENTIFICĂRII ŞI NOMINALIZĂRII VACILOR MAME ...... 15.................... 161 12................................................sire model ... 15... TAURIN DE REPRODUCŢIE . Aprecierea aptitudinilor de reproducţie .......... Tehnica controlului producţiei de lapte la 28 de zile .......................... Evidenţa şi înregistrarea datelor ......... Tehnica controlului producţiei de lapte la 42 de zile .... 12. contemporanii ........3..... DE TAURI ................... 12.................. 15. 14. Vaca în gestaţie avansată şi îngrijirea viţelului după fătare ... 149 ........................................................................1.... mulsul mecanic ............1.......3...... Estimarea producţiei de lapte pe lactaţie standard .................1.... 200 .3............................. 14.. 190 15.....2..............1..................... 15..........1..................2.. 188 ....................................2................... Aprecierea aptitudinilor pentru producţia de carne ...1.................1. Aprecierea conformaţiei şi dezvoltării corporale ......... 15..... 200 VI . 181 14............ Selecţia tăuraşilor după performanţe proprii (testarea performanţelor proprii) ......... ANALIZA TEHNOLOGIEI DE CREŞTERE A TINERETULUI ................................................................................... Lucrarea 13.......... Controlul individual zilnic ..... 154 .......2............................... Identificarea candidatelor mame de tauri (CMT) .............. 188 ........................... 12....... Predicţia valorii de ameliorare la taurine folosind metodologia BLUP ...........2.......2................................... animal ..1..............1....................................... 188 .............. 180 .. Tehnica aprecierii aptitudinii aptitudinilor fiziologice ale ugerului pentru .................1.......... 12. 180 .......... CALCULUL VALORII DE AMELIORARE A TAURILOR ......................................... 188 ... 16... Controlul individual periodic ........................ 12...............................

............. 217 ...................... 232 .................................1....................................... 213 .................2...... Analiza tehnologiei de întreţinere legată a vacilor ........ 217 ............1.... 17....... 240 ..................................................................2...1..................2......... 240 .. ANALIZA TEHNOLOGIEI DE CREŞTERE ŞI EXPLOATARE A .....2... Analiza tehnologiei de hrănire ..................2...................3......................... 17.. 223 17........ 200 ...... 237 ........................... 17. Analiza modului de realizare a lucrărilor tehnologice şi de întreţinere ......... 230 . Întocmirea planului de creştere şi hrănire şi a fişei tehnologice ..... 17... Organizarea activităţilor în fermele de vaci de lapte ... 17.................... Analiza nivelului de alimentaţie a vacilor şi structura raţiilor .......... Analiza tehnologiei de mulgere manuală a vacilor .................16.. VACILOR DE LAPTE ... Analiza hrănirii vacilor .......................... 212 .................................3.......3............. 228 .... 17........... Analiza tehnologiei de mulgere a vacilor ..... Analiza tehnologiei de mulgere mecanică ........................ 206 Lucrarea 17. 17............. 219 ............ 17............. 17........... Analiza modului de hrănire a tineretului taurin ......2........2........ 224 .. 230 ................ 17..............................................2. Organizarea interioară a adăpostului .. Organizarea interioară a adăposturilor ....1.. Analiza tehnologiei de întreţinere a vacilor pe timp de vară pe păşune ............4............ 17. 17.....1...............................3.......... 17... Analiza condiţiilor de întreţinere a tineretului taurin ...................... 203 .... Organizarea şi programarea activităţilor de deservire a vacilor ....3...2....... Analiza modului de pregătire a vacilor pentru fătare .1.2........1................................ 16........1.................................1.....................3........ 17...........2.........3................ 237 ....3.......3. 227 .. Analiza tehnologiei de întreţinere nelegată a vacilor în adăposturi închise cu ...2... 17........... 16... .1.........2.2..................2............ 240 VII ......................2...................1... 17.............2...2...... 17.. 217 ................... spaţiu individualizat de odihnă .....2.............................. Modul de realizare a lucrărilor tehnologice .... 224 ....................2......................2..........2..3.............4.......... 229 .............1......... 212 ..... Analiza aprovizionării cu furaje .......... 17........................1........2..... 17....................................... Analiza tehnologiei de exploatare a vacilor de lapte . Analiza tehnologiei de reproducţie ..4........ Tehnologia de hrănire pe timp de iarnă ..2.2..

..4..... TAURIN ............ Analiza afluirii materialului biologic . Îngrăşarea tineretului taurin în sistem mixt.......... Analiza parametrilor tehnico-economici ........................ Analiza afluirii materialului biologic .............. 243 ...1.... 18...... 18... 240 Lucrarea 18........... 242 .....................2..... 252 ....... 18... 249 ........................... Analiza parametrilor tehnico-economici ..........1...........1. 18.....................3............17...................2...................1... 242 ...................1.....1................................ 18..................... Bibliografie .................. 253 VIII .................1.................3. 242 .2... 18............. 249 ..................... 243 ........ 249 .......... 18........1................ Organizarea activităţii în complexele de îngrăşare a tineretului taurin ...................................................... 18..... Analiza tehnologiei de întreţinere ... Tehnologia hrănirii pe timp de vară ...................................2............ 18........1.. pe păşune şi în stabulaţie .. 248 .................... 245 ...........2.1......................1................................................2...... Îngrăşarea tineretului taurin în sistem semiintensiv ...2........ 251 ......................1...... Analiza tehnologiei de hrănire şi aprovizionarea cu furaje .........1.................1........ 249 .........2. .......1...... ANALIZA TEHNOLOGIEI DE ÎNGRĂŞARE A TINERETULUI ............ Analiza tehnologiei de întreţinere ............................................1............... Analiza tehnologiei de furajare şi asigurarea cu furaje ..2....... 18... Analiza organizării păşunatului ...........................3.....................1......3............... 18....................2............. 18..

astfel încât să nu fie periclitată starea de sănătate a personalului din fermă. ÎN FERMELE DE BOVINE. norme specifice de tehnica securităţii muncii. precum şi a măsurilor ce trebuie adoptate în vederea respectării acestor norme. organismele abilitate ale statului îşi asumă sarcina de a elabora norme specifice de protecţie a muncii şi de a se preocupa de organizarea activităţii de protecţie a muncii.1. NORMELE DE PROTECŢIE A MUNCII ÎN FERMELE DE BOVINE Activitatea de protecţie a muncii vizează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi înlăturarea cauzelor care pun în pericol sănătatea şi viaţa personalului care îşi desfăşoară activitatea în fermele de creştere a bovinelor.S. stabilind. chiar la pierderi de vieţi omeneşti. numărul legii şi al articolelor de protecţia muncii prezentate. a măsurilor ce trebuie adoptate pentru evitarea declanşării incendiilor în fermele de bovine.I. reducerea capacităţii de muncă.cunoaşterea modului de apropiere. în vederea executării unor acţiuni cu caracter zootehnic sau sanitar-veterinar. dar şeful de fermă.cunoaşterea normelor de protecţie a muncii specifice activităţii din fermele de bovine. 1. În fermele de mari dimensiuni există un responsabil cu protecţia muncii. de animal.1. respectiv fermierul este cel care răspunde de instruirea personalului angajat în fermă şi urmărirea respectării normelor de protecţie a muncii în ferma respectivă. a mijloacelor şi metodelor de imobilizare parţială sau totală ale acestuia.). a căror respectare este obligatorie în organizarea raţională a muncii. iar în cazuri extreme. Este considerat accident de muncă evenimentul care se petrece în timpul procesului de muncă şi care duce la pierderea temporară sau permanentă a capacităţii de muncă a lucrătorilor din fermele de taurine. . datele referitoare la instructajele de protecţia muncii (data efectuării instructajului.1. la angajare şi apoi periodic (lunar). Instructajele de protecţia muncii (la angajare şi cele periodice) sunt urmate de teste de verificare a însuşirii cunoştinţelor privind normele de tehnica securităţii muncii. PRINCIPALELE TULBURĂRI ALE STĂRII DE SĂNĂTATE A ÎNGRIJITORILOR DIN FERMELE DE BOVINE a) Accidente de muncă.S. .LUCRAREA 1 PROTECŢIA MUNCII ŞI NORMELE P. semnătura responsabilului cu protecţia muncii şi semnătura celui instruit).cunoaşterea normelor de prevenire şi stingere a incendiilor (P. precum şi de controlul respectării normelor de protecţie a muncii. Accidentele de muncă sunt consecinţa nerespectării normelor de protecţie a muncii pe durata activităţii cu animalele (mai ales cu cele retive). Pentru fiecare lucrător din fermele de bovine. ferind atât omul cât şi animalul de accidente. 1 . 1. cu scopul prevenirii accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor. influenţele tehnice şi tehnologice asupra stării fizice şi psihice a personalului. ABORDAREA ŞI CONTENŢIA BOVINELOR Scopul lucrării: . în siguranţă. Nerespectarea normelor de protecţia muncii şi menţinerea unor condiţii necorespunzătoare de muncă determină apariţia unor îmbolnăviri la personalul de îngrijire-deservire şi. În conformitate cu legile în vigoare. se completează „Fişa de protecţia muncii” în care sunt înscrise (obligatoriu).I. Protecţia muncii urmăreşte condiţiile în care se desfăşoară munca şi anume. pe baza unor observaţii şi concluzii. ca urmare.

Dintre bolile nespecifice pot fi amintite următoarele: bronşitele. scabia. mantale cauciucate. astfel încât animalele să nu se poată adăpa direct din găleată. vibrioza. calea principală prin care infecţia se transmite de la animale la om este laptele consumat crud (nefiert. salmoneloza. precum şi fumatul în adăposturi. Dintre bolile specifice. ca: salopetă. . cizme de cauciuc.1. 1. Accidentele de muncă pot să apară şi ca urmare a nerespectării regulilor şi normelor specifice de lucru cu diferitele ustensile. să cunoască şi să respecte cu stricteţe normele de protecţie a muncii. împunsături sau loviri cu cornul.Sistemul de legare a animalelor va fi simplu şi uniform. Prevenirea acestor boli se face prin izolarea şi tratarea animalelor bolnave. b) Bolile profesionale sunt acele boli care în mod obişnuit sunt contractate de către îngrijitori în timpul programului zilnic de lucru. bronhopneumoniile şi afecţiunile reumatismale. febra aftoasă. nepasteurizat).Muncitorii vor fi dotaţi cu echipament de protecţie conform normelor legale în vigoare. favorizate în mare măsură de nerespectarea tuturor măsurilor de protecţie a muncii. fără noroi. Pentru unele din aceste boli. leptospiroza.Servirea mesei va avea loc în încăperi special destinate şi numai după o prealabilă spălare a mâinilor cu apă şi săpun. lovituri cu coada (peste ochi şi faţă). pentru a permite legarea şi dezlegarea uşoară şi rapidă a animalelor.Este interzis consumul de alimente. febra Q. Pentru a împiedica posibilitatea de transmitere a bolilor de la animale la om. . mănuşi. precum şi prin adoptarea unor măsuri de ordin sanitar-veterinar privind stingerea focarelor şi a surselor de infecţie. bruceloza. înţepături). tăieturi. iar pentru altele infecţia se transmite prin contactul direct cu animalul bolnav. zăpadă sau gheaţă. găleţile de la fântână vor fi prevăzute cu grătar metalic. Pentru prevenirea acestor boli este necesară asigurarea unui echipament de protecţie specific diferitelor sectoare de activitate.Întrebuinţarea şi păstrarea uneltelor de grajd (în special a furcilor şi lopeţilor) se va face cu atenţie.2. Bolile nespecifice apar atunci când procesul de muncă se desfăşoară în condiţii atmosferice neprielnice sau ca urmare a existenţei unui microclimat necorespunzător în adăposturi (creşterea peste limitele admise ale concentraţiei de bioxid de carbon. tăierea şi pilirea coarnelor.În cazul adăpării la fântâni. pentru a preveni căderea în fântână a oamenilor şi animalelor. MĂSURI GENERALE DE PROTECŢIE A MUNCII ÎN FERMELE DE BOVINE Pentru a se evita degradarea stării de sănătate a lucrătorilor din fermele de bovine este necesară adoptarea şi respectarea următoarelor măsuri generale de protecţie a muncii. 2 . . să crească animale neagresive.Pentru evitarea accidentelor prin lovire sau împungere cu cornul se recomandă ecornarea viţeilor. utilaje. Pentru evitarea accidentelor de muncă este necesar ca îngrijitorii să se poarte cu blândeţe cu animalele. amoniac. . La rândul lor. Zona din jurul fântânii va fi păstrată în permanentă stare de curăţenie. Bolile specifice sunt acele boli care se transmit de la animale la om şi sunt cunoscute sub denumirea de zoonoze. pasteureloza. călcături. antraxul. acestea vor fi prevăzute cu capac. . blânde. evitând astfel accidentele prin alunecare. tricofiţia şi altele. . fracturi ale mâinilor şi picioarelor. instalaţii şi maşini specifice fermelor de creştere a bovinelor. pentru a nu provoca rănirea oamenilor şi a animalelor. hidrogen sulfurat. . sau. haine vătuite etc. pot fi amintite următoarele: tuberculoza.Cele mai frecvente accidente care pot fi întâlnite în fermele de taurine sunt următoarele: leziuni superficiale ale integrităţii cutanate (zgârieturi. bolile profesionale pot fi nespecifice sau specifice sarcinii de îngrijitor de bovine. după caz. pulberi în suspensie şi a umidităţii).

1. MĂSURI DE PROTECŢIE A MUNCII SPECIFICE FERMELOR DE VACI DE LAPTE În cele ce urmează vor fi prezentate cele mai importante norme şi măsuri de protecţie a muncii. să nu părăsească ci să supravegheze atent maşinile şi instalaţiile în timpul funcţionării acestora.reparaţiile şi reglajele maşinilor. . şorţ şi cizme de cauciuc. . ochelari de protecţie şi ustensile special destinate acestei operaţiuni). bonetă.înainte de muls mulgătorii. .se interzice consumul laptelui proaspăt muls (crud). specifice fermelor de vaci de lapte. se vor spăla pe mâini cu apă şi săpun. respectând regulile specifice de protecţie a muncii. În sălile de muls se vor folosi halate cu mâneci scurte. . .În timpul analizei laptelui (pentru determinarea procentului de grăsime) se va folosi echipamentul de protecţie specific acestei lucrări (şorţ şi mănuşi de cauciuc. . mănuşi de unică folosinţă şi bonetă. .) se va face cu atenţie. evacuarea dejecţiilor etc.. Echipamentul de protecţie va fi menţinut curat şi va fi folosit numai la activităţile din fermă. . Îngrijitorii vor fi instruiţi ca în timpul conducerii vacilor în călduri la standul de montă să folosească o frânghie lungă şi să meargă puţin lateral faţă de animal pentru a-l putea supraveghea în permanenţă. vor fi atent utilizate.3. aparatele de muls.Desfacerea şirelor de baloţi de fân sau de paie se face numai de sus în jos. folosind scări adecvate. iar cei din maternitate vor fi dotaţi şi cu mănuşi de cauciuc.Ajustarea ongloanelor se va face numai la travaliu. încărcător pivotant cu graifer. îngrijitorii vor fi echipaţi cu salopetă şi cizme de cauciuc. instalaţiilor şi utilajelor cu care lucrează. precum şi a unor îmbolnăviri.îngrijitorii trebuie să cunoască foarte bine modul de funcţionare al tuturor maşinilor. de specialitate.. Astfel. în timpul mulsului se recomandă respectarea următoarelor măsuri de protecţia muncii: . . se vor şterge cu prosop curat şi vor îmbrăca echipamentul de protecţie adecvat (halat alb. 3 . . se vor dezinfecta cu soluţie de permanganat de potasiu sau alcool iodat (1%). a igienizării vacilor şi adăposturilor. basculante etc. îngrijitorii se vor spăla pe mâini cu apă şi săpun.pentru a preveni loviturile vacii cu coada. cele pentru prepararea şi distribuirea furajelor. aceasta se leagă de membrul stâng posterior cu un elastic. cu o cureluşă sau cu o sfoară. deoarece laptele netratat termic reprezintă o importantă sursă de transmitere a zoonozelor.Folosirea echipamentului de protecţie adecvat diferitelor lucrări executate de îngrijitori. . . în timpul administrării furajelor. . apoi mâinile se ung cu vaselină neutră pentru a preveni inflamarea şi apariţia crăpăturilor.Maşinile şi instalaţiile zootehnice. remorci autodescărcătoare. şorţ şi cizma de cauciuc) apoi vor face toaleta ugerului.laptele care provine de la animale bolnave sau de la cele suspecte de boli infecţioase se va colecta şi livra separat (în bidoane având semne distinctive) pentru a nu contamina întreaga cantitate de lapte. instalaţiilor şi utilajelor vor fi executate de personal calificat. astfel: . .manipularea utilajelor de mari dimensiuni (încărcător frontal.Monta vacilor şi viţelelor se va executa numai la standul de montă.după muls.Pentru prevenirea unor accidente.este interzisă repararea instalaţiilor şi maşinilor în timpul funcţionării lor.Este interzisă circulaţia personalului pe încărcătura cu furaje sau alte materiale din autovehicule. 1.

ţinând capătul bastonului cu mâna stângă iar mijlocul acestuia cu mâna dreaptă. cu ajutorul bastonului de condus tauri . .în timpul conducerii taurului. NORME P. rezistente. MĂSURI DE PROTECŢIE A MUNCII SPECIFICE ACTIVITĂŢII CU TAURII DE REPRODUCŢIE Prin temperamentul şi modul lor de exploatare. . de asemenea. botul animalului fiind menţinut numai în direcţia de deplasare (fig. ÎN FERMELE DE BOVINE În fermele de bovine există numeroase materiale inflamabile şi. depozitele de furaje fibroase şi de carburanţi-lubrifianţi) vor fi amenajate pichete de incendiu.1.scoaterea taurului din adăpost va fi efectuată de către îngrijitorul acestuia cu ajutorul bastonului de condus tauri şi numai după ce a verificat inelul nazal şi corecta fixare a bastonului de condus.). la vârsta de 12-14 luni este obligatorie montarea inelului nazal şi echiparea taurilor cu căpăstru cu gâtar. fiind supravegheat.2. din faţă. .În fiecare fermă şi. precum şi la dispozitivul de tip „carusel”. de îngrijitorul său. . în special. la unele sectoare cu risc ridicat de incendiu (moară.plimbarea individuală a taurilor se face obligatoriu cu bastonul de condus. . . în adăposturile pentru tauri şi în sala de recoltare se vor amenaja spaţii de refugiu pentru îngrijitori.I.S.1. În cele ce urmează sunt prezentate câteva din cele mai importante norme de prevenire şi stingere a incendiilor.pentru protecţia personalului.taurul “manechin” va fi contenţionat în standul de recoltare. . iar aplicarea inelului nazal în septumul nazal se va efectua după imobilizarea în travaliu a animalului. delimitate prin bare sau ţevi metalice rezistente. taurii de reproducţie pot constitui surse ale unor accidente grave. 1. 4 .I. .1). Pentru evitarea incendiilor (care pot avea urmări foarte grave) se impune cunoaşterea şi respectarea normelor de prevenire şi stingere a incendiilor (P. 1. taurul va fi dirijat pentru efectuarea saltului de către îngrijitor prin intermediul bastonului de condus fixat la inelul nazal. bine fixate şi care vor fi controlate periodic. îngrijitorul se va plasa în partea stângă a animalului. maşini şi instalaţii care pot constitui surse de incendiu. .pansajul taurilor se efectuează cu multă grijă şi numai când animalul este legat.4.în timpul recoltării materialului seminal.legarea taurilor în adăpost se va face cu lanţuri duble. Conducerea corectă a taurilor.S.1.aprovizionarea cu inele nazale şi căpestre cu gâtar se va face numai de la firme specializate. 1. Fig. . se va acorda mare atenţie fixării corecte a lanţurilor la inelul nazal. Pentru prevenirea unor asemenea accidente se recomandă respectarea următoarelor reguli de protecţia muncii: .în cazul plimbării taurilor la bara de lemn (sau metalică) ataşată la vehicul.pentru a face posibilă contenţia şi conducerea taurilor.taurii retivi vor fi conduşi la montă sau la sala de recoltare de câte doi îngrijitori plasaţi lateral faţă de taur (fiecare folosind câte un baston de condus). .

. muls.3. examinarea exteriorului. în apropierea depozitelor de furaje. 1. omul vine în contact nemijlocit cu animalul (furajare. Prin abordare se înţelege modul în care examinatorul se apropie şi ia contact.2. depozite de carburanţi şi lubrifianţi. atingând cu mâna la început grebănul.1.3.dotate cu toate ustensilele necesare (stingătoare de diferite tipuri. în condiţii de siguranţă. examinatorul trebuie să fie atent la membrul posterior respectiv.Fumatul este interzis în adăposturi. şalele până se ajunge la regiunea care trebuie examinată (fig. târnăcoape. Întrucât taurinele lovesc cu membrele posterioare (cel mai adesea) în sens lateral. 1.). precum şi în alte locuri care prezintă pericol de incendiu. lopeţi.2). apoi examinatorul se va apropia de animal pe partea laterală stângă. TEHNICA ABORDĂRII BOVINELOR Înainte de abordarea unui animal examinatorul se va informa (de la proprietar sau îngrijitor) asupra caracterului şi deprinderilor animalului. . 1. vestiare). furci. executarea unor tratamente etc. 1. ABORDAREA ŞI CONTENŢIA BOVINELOR În activitatea desfăşurată cu bovinele. primul contact cu animalul având loc în regiunea grebănului sau a spetei. precum şi unele aparate ce prezintă pericol de incendiu în timpul utilizării (aparatele de sudură electrice sau cele oxi-acetilenice) vor fi permanent şi atent supravegheate. toate având semne distinctive (vopsite cu vopsea roşie) pentru a fi folosite numai în scopul destinat. Când animalul este liber (pe păşune sau în padoc). liniştit dar hotărât. cu responsabilităţi precise pentru personalul administrativ şi pentru îngrijitori (alertarea pompierilor.Focurile deschise.Este interzisă executarea unor improvizaţii la instalaţiile electrice şi de încălzire. făcându-l atent prin strigarea numelui sau a cuvântului „primeşte”. examinarea animalului se va face de la o distanţă potrivită. în mori (pericol de explozie). determinarea vârstei. în adăposturi şi în magazii va fi afişat la loc vizibil “Planul de evacuare în caz de incendiu”. Pentru a putea executa aceste lucrări fără pericol de accidentare este necesară abordarea şi contenţia corectă a animalelor. iniţial. marcare. Abordarea taurinelor pe păşune În cazul vacilor legate la iesle. ladă cu nisip. cu animalul. apoi se palpează uşor spinarea. evacuarea personalului şi a animalelor şi a diferitelor obiecte de inventar). apoi a flancului sau a ultimei coaste. . abordarea se face prin atenţionarea animalului. Fig. 5 . iar apropierea de animal se face din partea lateral-posterioară stângă.).Materiale şi uneltele din pichetele de incendiu vor fi utilizate numai pentru combaterea incendiilor şi nu în alte scopuri. iar contenţia reprezintă imobilizarea parţială sau totală a animalului. .În fiecare spaţiu administrativ (birouri. . rezervor cu apă etc. Apropierea se va face cu atenţie.

dispozitive care permit o mânuire mai uşoară şi fără pericole a animalelor. iar în mod obligatoriu la 12-14 luni. În vederea fixării inelului nazal (fig. Inelele nazale sunt confecţionate din oţel inoxidabil sau din alamă. Frecvent. 11 .8. cleştele nazal. care se prinde de inelul nazal (fig.3 . mucarniţa. 1. 6 .căpestre. 10 . 9 . 1.1. 2). Metode şi mijloace de contenţie la taurine: 1. TEHNICA CONTENŢIEI BOVINELOR În vederea imobilizării parţiale sau totale a bovinelor.3).3. 1.3). Fig. apoi. 5. Pentru lucrările cu caracter zootehnic. prin strângerea mânerelor. iavaşaua şi travaliul.prinderea bastonului de condus tauri la inelul nazal. Pentru animalele retive se foloseşte mucarniţa sau cleştele nazal (fig. în mod obişnuit. 2 . 7 . 1. inelul nazal. Tehnica de lucru pentru fixarea inelului nazal cu ajutorul cleştelui este următoarea: se desfac cele două ramuri ale inelului nazal. 1. dar există şi inele nazale care pot fi fixate manual (fig. Cu inelul astfel pregătit se perforează septumul nazal al taurului. . 1.mucarniţe.3.3. Fixarea inelului nazal la tăuraşii de reproducţie se poate face cel mai devreme la vârsta de 8 luni. 6. . în staţiune ortostatică. În cazul taurilor de reproducţie se foloseşte bastonul de condus tauri. Cel mai simplu mod de contenţie este legarea la iesle cu ajutorul lanţului sau frânghiei prinse de gâtul sau de coarnele animalelor. 10). lanţul. contenţionat în travaliu. pentru contenţie se folosesc şi diferite tipuri de căpestre.4 . bastonul de condus tauri (fig.1. care sunt articulate la mijloc şi se fixează inelul nazal în ştiftul de poziţionare de pe cleşte.4 .5) se folosesc cleşti speciali (fig. 3.6. 8. frânghia.2. 4 .3. 7). în practică se folosesc mai multe mijloace de contenţie: căpăstrul. 1. cu ajutorul şurubului se blochează inelul nazal în poziţia închis. contenţia se face.diferite tipuri de inele nazale.cleşti pentru fixarea inelelor nazale.contenţia cu ajutorul frânghiei.

curăţarea ongloanelor şi potcovitul.4).cleşti nazali. Succesiunea fazelor de lucru la contenţia pentru examinarea gurii În cazul în care determinarea vârstei se face de către aceeaşi persoană care a executat contenţia.5. prinde cu mâna stângă vârful cornului stâng. La vacile fără coarne se foloseşte cleştele nazal sau mucarniţa. examinarea membrelor. iar capul animalului se întoarce spre stânga şi înapoi eliberând mâna stângă care va fi folosită la deschiderea şi examinarea gurii (fig.bastonul de condus tauri. 1. 2 . depărtând în acelaşi timp picioarele pentru a-şi mări baza de sprijin. Contenţia pentru examinarea gurii Operatorul se plasează în partea lateral-stângă a animalului (în imediat apropiere a pieptului). vârful cornului se acoperă cu degetul mare. 3 . În această situaţie examinarea gurii se va face de către un alt examinator (fig. iar mâna dreaptă o trece printre coarne şi o coboară pe frunte şi faţa animalului până ajunge în dreptul nărilor.2.cu ajutorul cleştelui nazal.1. 1.Tehnica contenţiei diferă în funcţie de natura şi caracterul examenului la care este supus animalul: determinarea vârstei după dentiţie.3. 1. 3). Fig. În timp ce cu mâna dreaptă ridică capul animalului. la contenţia capului. Pentru evitarea accidentelor. Mijloace de contenţie la taurine: 1 .5 . atunci cornul stâng se trece pe sub braţul drept. 2. unde cu degetul mare şi arătător prinde şi strânge energic septumul nazal. Taurii de reproducţie se contenţionează prin prinderea cu mâna dreaptă a inelului nazal.4. Fig. cu mâna stângă apasă vârful cornului în jos şi spre înapoi. individualizarea şi efectuarea măsurătorilor corporale. 7 . 1. examinarea şi aprecierea ugerului. 1.1.5 .

Apoi. iar capătul frânghiei este tras de către un îngrijitor (fig. examinatorul fiind aşezat cu faţa spre crupa animalului. Modul de contenţie diferă la membrele anterioare faţă de cele posterioare. La animalele pronunţat retive se utilizează mucarniţa şi legarea membrelor posterioare la nivelul jareţilor cu frânghia „în forma cifrei 8” sau cu chiostecul (fig.2). 1. la iesle sau la un stâlp. Abordarea se va face.7 . 1.1.6. 1. mijlocul fluierului şi fixându-l. de regulă. pentru examinarea membrelor anterioare se va folosi o frânghie legată de chişiţă şi trecută peste grebăn pe partea opusă.2.2. împingându-i greutatea pe picioarele rămase în sprijin. cât mai scurt posibil. Fig. 1. Pentru a evita rănirea grebănului.7. Apoi mâna se coboară spre uger pentru examinarea acestuia prin palpare.3. Metode de contenţie a membrelor anterioare 8 . operatorul cuprinde cu ambele mâini.7 . În caz că animalul este în continuare neliniştit şi are tendinţa să lovească. frânghia poate fi trecută şi trasă peste o bară de lemn sau metalică fixată ceva mai sus de nivelul grebănului (fig. se prinde cu o mână coada jaretului şi se apasă cu putere în jos. examinatorul se sprijină bine pe animal.2.chiostec. În momentul în care piciorul a fost ridicat.3. blând dar ferm. În cazul examinării unuia din membrele anterioare.6). Apropierea de animal se face în dreptul ultimei coaste. 1.cu ajutorul frânghiei „în 8”. Dacă animalul încearcă să lovească cu piciorul. se va introduce mâna stângă între gambă şi uger pentru a împiedica şi para lovitura prin presarea gambei animalului cu partea externă a antebraţului. Contenţia pentru examinarea ugerului Pentru examinarea ugerului vaca va fi iniţial legată. 1. abordarea se face pe partea laterală corespunzătoare. îl ridică. plimbând mâna de-a lungul piciorului din regiunea grebănului şi până în regiunea fluierului. Contenţia pentru examinarea membrelor Taurinele se obişnuiesc mai greu cu ridicarea membrelor decât cabalinele. deoarece ele suportă mai greu sprijinul masei corporale pe trei picioare.3. Coada vacii va fi legată cu o cureluşă de un picior sau va fi ţinută de îngrijitor. Fig. 2 . Dacă animalul se opune energic şi piciorul nu poate fi ridicat după metoda descrisă mai sus. mângâind animalul în regiunea coastelor şi flancului. iar cu cealaltă mână se palpează ugerul. Imobilizarea membrelor posterioare: 1 .1). pe partea dreaptă (pe această parte se face şi mulsul) vaca fiind obişnuită cu prezenţa omului pe această parte.

sigură şi fără pericole la oricare din membrele animalului precum şi a capului acestuia. 1. 1. Fig. Ca măsură de siguranţă. acesta se leagă cu o frânghie de bara de lemn (fig. 6 . Metode de contenţie pentru membrele posterioare: 1 . 1.iavaşa metalică. Ridicarea piciorului se face cu mâna sau cu ajutorul unei bare din lemn plasată pe partea anterioară a jaretului. 1. 2 .La contenţia membrului posterior se poate folosi iavaşaua de gambă (fig.8 .introducerea barei de lemn şi ridicarea membrului posterior. piciorul animalului este ridicat şi tras spre înapoi.9).sistem-furcă pentru blocarea membrelor posterioare.8. pentru potcovit sau cea pentru alte operaţiuni tehnice care fac necesară imobilizarea totală a taurinelor pentru perioade mai lungi de timp se face în travaliu (fig.se vor efectua demonstraţii şi exerciţii practice de abordare şi contenţie a taurinelor. Travaliul este un dispozitiv care asigură o imobilizare bună. Aplicaţii practice: . 3 . Cu ajutorul barei de lemn (manevrată de către doi îngrijitori).iavaşa de gambă (frânghie + baston din lemn). 1. Travaliu: 1.mecanism de ridicare cu sistem de auto-blocare. 2) cu ajutorul căreia se strânge coarda jaretului. 9 . 3.9. în adăpost şi în padoc. Contenţia pentru ajustarea ongloanelor. 4 .jug pentru blocarea capului.3. 5 .sistem-furcă pentru blocarea membrelor anterioare. 4 . 2 .1.8 .chingi de suspendare a animalului. . Fig. 4). de gambă. după ridicarea membrului posterior.se vor prezenta şi recunoaşte mijloacele şi metodele de contenţie a taurinelor.legarea membrului posterior de bara de lemn.

să nu producă dureri mari animalului şi să nu pericliteze starea de sănătate a acestuia.să nu deprecieze calitatea pielii. . care nu necesită instrumentar de lucru complicat şi este puţin costisitoare. Taurinele pot fi identificate după o serie de însuşiri proprii care sunt înscrise în fişa genealogică sau în registrul de crescătorie. la naştere.să fie simplă şi ieftină. Pentru individualizare. . MARCAREA DE SCURTĂ DURATĂ (PROVIZORIE) Acest procedeu se foloseşte pentru identificarea animalelor în cazul unor acţiuni ocazionale. fenogrupa sanguină etc. iar operaţiunea practică de însemnare poartă numele de marcare.să poată fi citită cu uşurinţă. cum sunt: . TEHNICA MARCĂRII BOVINELOR În practică se folosesc două procedee de marcare: .1. O bună marcare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: . în practică se folosesc diferite semne convenţionale sau mărci speciale aplicate pe diferite regiuni ale corpului animalelor. Ca urmare.să se menţină până la sfârşitul vieţii animalului.LUCRAREA 2 TEHNICA IDENTIFICĂRII ŞI INDIVIDUALIZĂRII BOVINELOR Scopul lucrării: . în acţiunile legate de procesul de ameliorare. recurgând la utilizarea unor semne distinctive care să facă posibilă recunoaşterea unui animal din masa celorlalţi indivizi. .acţiuni sanitar-veterinare (tratamente. Acest număr se aplică pe corpul animalului printr-un anumit procedeu.prezentarea animalelor la expoziţii sau târguri. 2. este necesară individualizarea animalelor folosind diferite procedee. Identificarea şi individualizarea bovinelor sunt operaţiuni absolut necesare în procesul creşterii şi exploatării bovinelor. 10 . . 2. vaccinări etc. În continuare sunt prezentate principalele metode de marcare provizorie la taurine. . . precum şi pentru efectuarea unor acţiuni cu caracter sanitarveterinar.să nu poată fi modificată uşor sau înlocuită. . talia. fiecărui individ i se atribuie un număr “număr-matricol” care se menţine pe toată viaţa animalului respectiv. .livrări către îngrăşătorii.cunoaşterea tehnicii de aplicare a diferitelor procedee şi metode de identificare şi individualizare a bovinelor. la planificarea şi urmărirea activităţii de reproducţie.1.identificarea temporară a viţeilor nou-născuţi. Marcarea de scurtă durată cuprinde metode simple. . Cu toate acestea. în orice împrejurare şi pe tot parcursul vieţii animalului. sau de reproducţie.). culoarea şi particularităţile de culoare. între care: rasa.de lungă durată (permanentă). În scopul identificării unui animal dintr-o fermă sau cireadă. abator etc. identificarea unui individ dintr-un grup după însuşirile mai sus menţionate este foarte dificilă şi puţin expeditivă. Totalitatea semnelor aplicate pe corpul animalului în vederea identificării acestuia constituie marca animalului.de scurtă durată (provizorie).1. sexul..

prevăzute cu un orificiu prin care este trecută o sfoară. 2. capetele acesteia fiind unite şi trecute prin orificiul unei piese din plumb de formă rotundă (fig. smocul cozii. pe corn sau la coadă.plumb fixat pe sfoară. pe una din suprafeţele plumbului. cu ajutorul căruia se imprimă. Pentru marcare se pot folosi plăci de diferite forme şi culori. 4 . 2 .1.2. Metode de marcare de scurtă durată: 1 . Fig. 2. 2. Pe această plăcuţă sunt înscrise cu diferiţi coloranţi (vopsea) sau prin imprimare (ştanţare) diferite semne convenţionale (fig. 2. 9. realizate din materiale uşoare şi ieftine (plastic.1. 8.2. 10 . lemn). Fixarea acestei piese din plumb se realizează cu ajutorul unui cleşte special.1. metal. 7.diferite tipuri de coliere.colier-brăţară fixat pe membrul anterior.plăcuţe metalice fixate pe frunte.marcarea cu plumbi pe corn.2).plumbi.2. corn. 3.cleşte pentru fixat şi imprimat plumbi.1. Fig. Marcarea cu ajutorul plumbilor: 1 .1. 3 .1).1. 2.medalion metalic ataşat cu lanţ. 2. 6. o cureluşă sau un lanţ şi care se fixează la gâtul animalului. Aplicarea de plăci sau rondele pe diferite regiuni corporale Această metodă se poate utiliza la toate categoriile de taurine. 5 . 4 . şi cifrele sau alte semne convenţionale care constituie marca provizorie a animalului. Aplicarea de plumbi Se înconjoară unul sau ambele coarne cu o sfoară. 11 .

1. 2. Marca tip crotalie este formată dintr-o lamă dreptunghiulară.alegerea locului şi dezinfecţia lui. tatuarea. Lama este îndoită sub formă de patrulater având o ramură mai lungă (pe care este ştanţat numărul matricol) şi o ramură mai scurtă prevăzută cu o îndoitură (genunchiul mărcii).3. în general lungimea lor fiind de 4. Cleşte pentru aplicat crotalii (1).verificarea mărcii. Crotaliile au forme şi dimensiuni diferite.2. Aplicarea unor substanţe colorante pe părul animalului Este o metodă frecvent utilizată de către fermieri şi constă în vopsirea unor semne (cifre. perforarea se efectuează astfel încât între marginea urechii şi genunchiul mărcii să rămână o distanţă de 2 mm la animalele adulte şi 5-10 mm la viţei şi tineret (fig. .4).4. iar la celălalt capăt un nit. Această metodă se foloseşte frecvent de către unităţile de industrializare a cărnii. crupă sau coapsă sub forma unor cifre. având la unul din capete o perforaţie. Tehnica marcării prin mărci metalice sau din material plastic Se cunosc mai multe tipuri de mărci. într-o zonă mai puţin vascularizată. cele mai des utilizate fiind crotalia şi mărcile din material plastic.contenţia animalului în poziţie ortostatică. . Tunderea părului pe diferite regiuni corporale Se execută cu ajutorul unor foarfeci curbate prin tunderea părului de pe gât. iar distanţa dintre ramuri de 1 cm.1. crotalia se aplică la marginea superioară a urechii. Fig. Marcarea de lungă durată se realizează prin mai multe metode folosind: mărci metalice sau din material plastic. 2. spinare sau crupă. criomarcarea.perforarea urechii prin strângerea energică a braţelor cleştelui.1. 2.1.1. . marcă tip „crotalia” (2) Fazele de lucru la aplicarea crotaliei: . 2. 2. spinare. Mărcile tip crotalia se aplică cu ajutorul unui cleşte special. Cu ajutorul acestui cleşte se realizează atât perforarea urechii animalului (prin intermediul unei piese active de formă eliptică) cât şi nituirea crotaliei (fig. lăţimea de 1 cm.1. la confluenţa treimii proximale cu treimea mijlocie. 12 .1. în acţiunile de achiziţionare a animalelor pentru îngrăşare sau sacrificare.3.2.2. litere) pe diferite regiuni corporale: cap.3). MARCAREA DE LUNGĂ DURATĂ (PERMANENTĂ) Acest procedeu asigură individualizarea animalelor până la ieşirea din sfera exploatării. .introducerea crotaliei în ureche cu latura lungă de jos în sus în aşa fel încât numărul matricol să fie pe faţa anterioară a urechii.5 cm. litere sau diferite semne convenţionale. 2.

5. Fig.. 6. 5. perforarea urechii şi fixarea “fluturaşului” având loc într-o singură fază de lucru (fig.cleşti de aplicare a mărcilor din material plastic. 2. 8 . 7 .4. Aceste mărci sunt confecţionate din material plastic de diferire forme.exemple de marcare cu mărci de material plastic Utilizarea acestor mărci are avantajul că identificarea animalelor se face cu uşurinţă. de la distanţă şi fără a fi necesară contenţia animalelor. Marcarea cu ajutorul mărcilor din material plastic: 1. 2. 2. 4 . 2. Pentru fixarea acestui tip de mărci se folosesc cleşti speciali. apoi capătul crotaliei se fixează în locaşul special destinat acestui scop din partea laterală a cleştelui.5). prin presare se execută nituirea. apoi se verifică corectitudinea acesteia.inscripţionarea numărului matricol. Există şi mărci tip fluturaş executate din 13 . 3 . Fig. Marcarea prin crotaliere Mărci tip “fluturaş” din material plastic.diferite tipuri de mărci din material plastic. dimensiuni şi culori.nituirea: se introduce nitul în orificiul de pe ramura opusă a crotaliei.

pe faţa internă a urechii stângi. oricare ar fi tipul lor.trusă cu plăcuţele cu ace.material plastic poros care pot fi îmbibate cu substanţe insecticide şi care au o largă răspândire în multe ferme din ţările situate în zonele geografice cu climat cald. Pentru marcarea prin tatuare.montarea cifrelor în cleşte. utilizând cifre mai mici. Fig. motiv pentru care.7. Tehnica marcării prin tatuare Această metodă constă în perforarea dermului cu ajutorul unor ace fixate pe o plăcuţă din material plastic. În afară de tatuajul urechii.trei zile de viaţă.cleşte de tatuat.2. periodic. se mai practică tatuajul pe uger (fig. 2 . începând cu ultima cifră a numărului matricol şi terminând cu prima.2. Pentru tatuare se foloseşte un cleşte la care. la taurine. 3 . se folosesc seturi de cifre care au două dimensiuni: pentru viţei înălţimea cifrelor este de 15 mm. 2. iar pe celălalt braţ există o placă din cauciuc dur (sau lemn) care menţine urechea plană în vederea perforării. 4.6. animalele trebuie verificate procedând la înlocuirea mărcilor pierdute. 2. precum şi cele din material plastic. 2.tuş pentru tatuare Se recomandă ca acest procedeu de individualizare (tatuarea) să se facă la viţei în primele lor două . Fig.1. Tatuarea ugerului Pentru tatuarea urechii se parcurg următoarele faze de lucru: . prezintă dezavantajul că se menţin pe o durată relativ scurtă de timp (se rup prin agăţare). 14 . prin introducerea plăcuţelor cu ace în suport.contenţia animalului.6). Mărcile metalice. iar pentru taurinele adulte de 20 mm (fig. 2. 2. Trusă de tatuare: 1. . ace care conturează forma unor cifre (sau litere) şi impregnarea acestor perforaţii cu un colorant ce nu poate fi metabolizat de organismul animal.7).detaliu pentru plăcuţele cu ace (cifrele 7 şi 3). pe un braţ se fixează plăcuţele cu ace. Tatuarea are avantajul menţinerii unui timp îndelungat şi este o metodă ce se pretează a fi folosită mai ales la rasele de taurine cu pielea depigmentată.

. Danga utilizată la criomarcare 15 . Principiul acestei metode constă în aceea că prin folosirea temperaturilor scăzute.2. 15 părţi apă distilată. 2. aliaje de cupru etc.Container termoizolant pentru depozitarea azotului lichid. Piesele active ale dangalelor vor fi executate din materiale având un coeficient mare de transmitere a temperaturii (cupru. este foarte important ca această operaţiune să se facă corect (cu un tampon de vată sau frecând direct cu degetul pielea. evitând zonele bogat vascularizate (hemoragiile împiedică impregnarea colorantului).8). Materialele şi inventarul necesar aplicării criomarcării sunt: .dezinfecţia locului ales pentru tatuare. 2. în funcţie de timpul de menţinere al dangalelor în contact cu pielea animalului. Tehnica criomarcării Criomarcarea este o metodă de marcare relativ frecvent folosită pentru individualizarea taurinelor.) şi vor avea dimensiuni suficient de mari pentru a menţine temperatura scăzută pe o durată mare de timp (fig.Agenţi criogenici: . răcite la temperaturi foarte scăzute.zăpada carbonică în amestec cu alcool metilic (sau etilic). se distrug fie celulele melanofore (care sintetizează pigmentul din firele de păr) din bulbul pilos. 4 părţi glicerină. Ca agenţi de răcire (criogenici) se pot utiliza zăpada carbonică sau azotul lichid. omogenizând treptat până se obţine o pastă. Colorantul poate fi de culoare neagră (mai frecvent) sau roşie.Set de dangale cu cifre de la 0 la 9. În primul caz.1. apoi în amestecul de colorant cu glicerină se adaugă treptat dextrina dizolvată în apă rezultând o pastă semifluidă ce se va păstra în vase mai mici. 70 părţi glicerină.alegerea locului pentru tatuare.3.azot lichid. cu deschidere suficient de largă pentru introducerea dangalelor. b).. special fabricat sau poate fi preparat în fermă după următoarele reţete: a). . pentru tuş negru: 10 părţi negru de fum. 4 părţi dextrină. iar în al doilea caz pe zona marcată nu va mai creşte păr.impregnarea perforaţiilor cu colorant. . 2. Se amestecă colorantul cu glicerina. . 3 părţi apă distilată. amestec cu ajutorul căruia dangalele sunt răcite la o temperatură de -79 oC.8. Fig. Dextrina se dizolvă în apa distilată încălzită. . . Această metodă constă în imprimarea numărului matricol al animalului cu ajutorul unor dangale.perforarea dermului printr-o singură şi energică strângere a mânerelor cleştelui. închise etanş. 15 părţi dextrină.eventualele puncte hemoragice se îndepărtează prin tamponare cu vată înmuiată în soluţie dezinfectată. pentru tuş roşu: 3 părţi fuxină. fie bulbul pilos. astfel încât colorantul să pătrundă în perforaţii). părul ce va creşte va fi decolorat. prin care dangalele sunt răcite la o temperatură de -196 oC. .

. După aplicarea dangalei. afecţiunile pielii sunt reduse. dezinfecţia cu alcool.5 cm. zona de contact devine roşiatică şi edemaţiată.nu produce dureri animalului (temperaturile scăzute produc anestezie locală).Se introduce amestecul de zăpadă carbonică şi alcool în container. asigurându-se astfel un contact mai bun al dangalei cu pielea. la tineretul taurin în vârstă de 6-12 luni de 7.Se îndepărtează părul din zona aleasă cu ajutorul foarfecelui apoi cu lama sau briciul. Avantajele criomarcării: . . brici. Din cauza diferenţei mari de temperatură a celor două medii (azot lichid şi danga) în prima fază are loc o puternică efervescenţă (mult mai puternică decât în cazul folosirii zăpezii carbonice) ceea ce face ca particule de azot lichid să se împrăştie în jur. de 10 cm. . Astfel: pentru tineretul sub 6 luni cifrele vor avea înălţimea de 5 cm. mai subţire şi mai abundent decât firele de păr din jur.se păstrează toată viaţa animalului şi nu poate fi falsificată.Contenţia animalului. aplicarea dangalei) sunt identice cu situaţia în care se foloseşte ca agent criogenic zăpada carbonică.Se aplică energic dangaua suprarăcită pe zona aleasă şi pregătită. . Pentru a preîntâmpina posibilele accidente.Alegerea locului de aplicare: se aleg regiuni corporale bine îmbrăcate în masă musculară şi pigmentate (faţa laterală a gâtului. b). . dar temperatura optimă a dangalei se menţine mai greu. spinării. timpul corespunzător se va prelungi cu cca.Zona aleasă pentru aplicare se tunde cu o foarfecă şi se rade cu lama.Se dezinfectează zona respectivă cu alcool de 95o prin tamponare energică. pielea se dezgheaţă în 2-3 minute. apoi apare o crustă care se menţine 2-4 săptămâni.Dimensiunile piesei active se aleg în funcţie de vârsta animalelor la care se face marcarea. aparat de ras. şalelor sau crupei). Pentru realizarea şi menţinerea temperaturii de -79 oC în alcool va exista în permanenţă suficientă zăpadă carbonică.identificarea animalelor se face uşor. Tehnica criomarcării cu azot lichid Datorită avantajelor sale.Se periază zona astfel pregătită pentru îndepărtarea prafului. este o metodă mai des utilizată în practică. . Celelalte operaţiuni (curăţirea. perie pentru curăţat părul şi pielea. La animalele cu părul alb. Această tehnică de marcare are avantajul că menţinerea dangalei mai îndelungată cu 5-10 secunde faţă de timpul optim nu devine critică. . în timpul lucrului se vor folosi ochelari şi mănuşi de protecţie. Durata expunerii este de 5-15 secunde la tineret şi 20 secunde la adulte.Ochelari şi mănuşi de protecţie. 16 . . mai lung.Se introduc cu atenţie dangalele în recipientul cu azot lichid. la 6-10 săptămâni începe să crească păr de culoare albă. iar pentru tineretul de peste 12 luni şi la adulte. fără a fi necesară contenţia animalului. În continuare sunt redate fazele de lucru ale acestui procedeu. Operaţiunea se repetă înaintea aplicării fiecărei dangale cu scopul de a înmuia pielea.aplicată corect. Tehnica criomarcării cu zăpadă carbonică şi alcool . 15 secunde. . foarfecă. astfel: 10-20 secunde la tineret şi 30 secunde la adulte. . a). . Edemul dispare după 24-48 ore în funcţie de durata expunerii. astfel încât piesa activă a dangalei să fie complet acoperită. criomarcarea cu azot lichid. Prelungirea duratei de expunere cu 15-20 secunde determină depilarea zonei de contact (se distrug bulbii piloşi). . menţinând-o un timp cu durată variabilă. După vindecarea pielii. lame.

A.9. Fig.1998 „Sistemul unitar codificat de individualizare şi înregistrare pentru identificarea taurinelor”. Numărul matricol codificat este format din 12 caractere alfanumerice (2 litere şi 10 cifre). Forma şi dimensiunile crotaliilor din material plastic 17 . METODOLOGIA ACORDĂRII NUMĂRULUI MATRICOL PENTRU TAURINELE CUPRINSE ÎN CONTROLUL OFICIAL AL PRODUCŢIEI În ţara noastră. după cum urmează:  RO semnificând codul acordat României. reprezentând codul de localitate. conform standardului ISO. modul de înscriere şi modul de aşezare a celor 12 caractere alfanumerice sunt prezentate în figura 2.2.04. în funcţie de data naşterii animalului în fermă. nr.I.A.  Un număr format din 5 cifre. precum şi principalele caracteristici.1. (ordin al ministerului) M. adoptat după codul statistic SIRUTA (Sistemul de identificare românesc al unităţilor teritorial-administrative) şi  Un număr compus din 5 cifre (de la 00001 la 99999). Forma şi dimensiunile celor două părţi componente ale mărcii. alcătuită din două părţi (mamă şi tată). procedeul oficial de individualizare a taurinelor va consta în aplicarea unei mărci auriculare.M. Acest ordin prevede că din data de 1 iunie 1998. fiecare dintre ele având înscris numărul matricol codificat al animalului.9. modul de acordare a numărului matricol la taurine este obligatoriu şi standardizat prin O. din cadrul fiecărei localităţi. 27/29.3. semnificând numărul de ordine acordat animalului. 2. confecţionate din material plastic.

amprentele sunt prelevate pe aceasta.Z (Unitatea de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie). METODE SPECIALE DE IDENTIFICARE A BOVINELOR 2. acordându-se o singură dată.1. în care se colectează şi stochează informaţii cu privire la identitatea animalelor. Tehnica luării amprentelor este simplă. Oglinda botului la taurine prezintă sinuozităţi specifice fiecărui animal. Acordarea şi gestionarea seturilor de numere matricole codificate pe localităţi în cadrul judeţelor. Înregistrarea taurinelor în sistemul unitar codificat de identificare se realizează computerizat. aplicarea acestei metode a 18 .).G. prin constituirea de baze-bănci de date la nivel naţional şi judeţean. 2.1. Dacă un animal a ieşit din fermă din diferite motive. 2. În ţara noastră.Z. Modificarea numărului matricol şi deci a identităţii animalului constituie fraudă şi se pedepseşte conform legii. în care RO reprezintă codul ISO al României. pentru taurii utilizaţi la însămânţările artificiale.A. din fonduri bugetare. crt.T. 1 2 3 4 5 6 7 Localitatea Timişoara Lugoj Buziaş Deta Făget Jimbolia Sânnicolau Mare Codul SIRUTA 15525 15536 15541 15546 15681 15550 15553 Numărul matricol codificat este individual şi unic pe toată durata vieţii animalului.R.De exemplu. numărul matricol al acestuia nu se va mai acorda unui alt animal. acestea nefiind identice nici la animalele strâns înrudite. proprietarii sau deţinătorii acestora. Acest procedeu a fost introdus pentru prima dată în SUA în anul 1946. pe baza documentaţiei întocmite de către A. se face în sistem computerizat de către A.A. origine. starea de sănătate.R. după care prin presarea unei coli de hârtie.4. 15525 este codul SIRUTA al localităţii Timişoara. În condiţiile în care animalul pierde marca. Acest tip de marcare se recomandă a fi utilizată ca metodă suplimentară de individualizare la reproducătorii masculi de foarte mare valoare biologică. Hârtia respectivă este ataşată documentelor zootehnice ale animalului.A. numărul matricol va fi RO1552500571.4.1 sunt prezentate codurile SIRUTA ale principalelor localităţi din judeţul Timiş.1 Codurile SIRUTA ale oraşelor din judeţul Timiş Nr. Tabelul 2.1.R.4.N. Identificarea prin stabilirea fenogrupului sanguin Stabilirea paternităţii prin testul fenogrupului sanguin este una din cele mai sigure metode de identificare a animalelor. performanţe productive şi de reproducţie.Z. similară cu identificarea omului după amprentele digitale. în primele 30 de zile de la naşterea individului.1. sex. Producerea crotaliilor şi înscrierea acestora se face de către Asociaţia Generală a Crescătorilor de Taurine din România (A.2. În tabelul 2. iar 00571 reprezintă numărul de ordine al animalului născut în fermă.N. (Agenţia Naţională de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie) prin intermediul U.C.R. pentru o vacă născută în Staţiunea Didactică Timişoara. folosind tuşul tipografic care se aplică pe botul animalului. Identificarea prin luarea amprentelor botului Amprentele botului constituie o metodă sigură de identificare. va primi o nouă marcă cu acelaşi număr matricol.

identificarea tăuraşilor candidaţi pentru reproducţie după fenogrupul sanguin fiind obligatorie. din factorii de grupă sanguină identificaţi la descendenţi se scad cei ai părintelui sigur cunoscut (mama). conform ANSVSA. IDENTIFICAREA ŞI ÎNREGISTRAREA BOVINELOR Identificarea bovinelor se realizează pe baza documentelor şi a semnalmentelor aflate pe corpul acestora. pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind sistemul de identificare şi înregistrare a bovinelor corelat cu etichetarea cărnii de bovine şi a produselor din carne de bovină. legislaţia privitoare la identificarea şi înregistrarea bovinelor cuprinde: . Pentru determinarea fenogrupului sanguin. se va efectua prin crotalii auriculare aplicate în ambele urechi. 354/2002. a bălţăturilor pe o foaie de hârtie cu conturul animalului din profil dreapta şi profil stânga. Alimentaţiei şi Pădurilor nr. în total peste 80. Codul unic va fi format din 14 19 . pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind reguli detaliate de implementare a sistemului de identificare şi înregistrare a bovinelor. Bovinele existente pe teritoriul României sunt supuse procesului de identificare şi înregistrare prin: declararea bovinelor. aplicarea de mărci auriculare pentru identificare. În fiecare grupă sanguină există unul sau mai mulţi factori sanguini. Numai un singur factor prezent la descendent. paternitatea propusă se confirmă. 93/317/CEE.fost iniţiată în anul 1971. Ca urmare. 2. Ordinul Ministrului Agriculturii. precum şi pe cap (vezi subcapitolul. tată şi descendenţi.2002. . Ordinul Ministrului Agriculturii. prin următoarele acte normative: Ordonanţa de urgenţă 113/10. 1760/00/CEE.Regulamentul Parlamentului European nr. . o metodă specială de individualizare constă în desenarea. 7. probele fiind trimise la laboratorul de grupe sanguine Bucureşti. imediat după naştere.09. registrele de exploataţie şi paşapoartele bovinelor. În Comunitatea Europeană. Prin combinarea acestora rezultă fenogrupul sanguin. culoarea. rasa aptitudinile. privind identificarea şi înregistrarea bovinelor în România. care vor purta acelaşi cod unic de identificare. crotalii auriculare. 320/2002.Decizia Comisiei Europene nr. Pentru înregistrarea semnalmentelor unei bovine este necesară întocmirea fisei semnaletice care trebuie să conţină specia. Aceste operaţiuni sunt reglementate în România de către Agenţia Naţională Sanitară Veterinară şi Siguranţă Alimentară (ANSVSA). factorii sanguini rămaşi provin normal de la tată. particularităţile de culoare şi semnele particulare.2. referitoare la înregistrarea exploataţiilor. Cunoscând fenogrupul sanguin al unui animal el poate fi identificat oricând. talia. înregistrarea exploataţiilor şi întocmirea registrelor pentru bovinele identificate.2). Dacă toţi factorii sanguini rămaşi sunt prezenţi în fenogrupul sanguin al presupusului tată. La rasele de taurine bălţate. exceptând gemenii monozigotici. dar absent la părinţi infirmă paternitatea propusă. eliberarea paşaportului individual.Regulamentul Parlamentului European nr. fenogrupul sanguin al unui animal are şanse extrem de reduse de a fi identic cu al altui animal. Pentru identificarea animalului se prelevă câte 10 ml sânge (pe anticoagulant) de la mamă. La taurine există 12 sisteme de grupe sanguine. numărul posibilităţilor de combinare depăşind 2 trilioane. Identificarea bovinelor. Alimentaţiei şi Pădurilor nr. 2629/97/CEE. categoria şi sexul animalului. vârsta. cu mult peste numărul total de taurine de pe glob.

cumpărarea. . indiferent de destinaţie.nedeclararea naşterii. sacrificarea sau moartea unui animal. Direcţiei Sanitare Veterinare şi Siguranţă Alimentară emitente. registrul se va afla în posesia medicului veterinar oficial. Va rămâne în permanenţă la deţinătorul bovinei. Crotalia va fi formată din două părţi inscripţionate identic şi va putea fi aplicată o singură dată. . pe care o va însoţi. va fi returnat împreună cu crotaliile.refuzul identificării şi înregistrării bovinelor. Registrul va fi vizat de către medicul veterinar oficial şi va fi păstrat pe suport de hârtie şi electronic o perioadă de minim 3 ani.încărcarea. data naşterii. iar caracterele inscripţionate vor fi de culoare neagră. rasă. ştergere sau cu hârtie abrazivă.sacrificarea bovinelor neidentificate şi neînregistrate.12) şi va constitui unicul document pe baza căruia se va face circulaţia bovinelor pe teritoriul României. importul. 2. îmbarcarea şi transportul bovinelor care nu deţin mărci auriculare şi paşaport individual.sacrificarea bovinelor identificate şi înregistrate în alte locuri decât în abatoare autorizate sanitar veterinar. declararea bovinelor se face în termen de 7 zile de la naşterea. . exportul. Va fi durabilă. . Culoarea va fi galben lămâie. Paşaportul conţine informaţii despre proprietar.nepredarea mărcilor auriculare şi a paşapoartelor individuale ale bovinelor sacrificate. exploataţia de origine. Codul inscripţionat nu se va repeta. precum şi mişcările efectuate de animal pe durata vieţii. . 1 check digit (cifră de verificare) şi un număr de ordine a animalului format din 9 cifre (figura 2.caractere alfanumerice. cumpărării şi transportului bovinelor care nu deţin mărci auriculare şi paşaport individual.deţinerea de bovine neidentificate şi neînregistrate. în acelaşi timp stabilindu-se şi originea genetică a animalului. Crotalia de identificare a bovinelor (ANSV) Conform ANSVSA. sex. După sacrificare sau moarte. 2 caractere vor forma codul SIRUTA la judeţului (de la 01 la 42). Caracterele vor rămâne inscripţionate cel puţin 7 ani şi nu vor putea fi îndepărtate prin spălare. Registrul de bovine va fi ţinut de către fiecare proprietar de fermă de bovine. în termen de 14 zile de la notificarea fătării (figura 2. 20 . iar în cazul gospodăriilor populaţiei. Paşaportul va fi eliberat de Direcţia Sanitară Veterinară. Mişcările vor fi consemnate de către medicul veterinar oficial. greu de deteriorat şi lipsită de nocivitate. . Se va întocmi documentul de declarare a bovinei.aplicarea de mărci de sănătate şi punerea în consum a cărnii de bovine înainte de obţinerea rezultatului testării pentru BSE. Se sancţionează următoarele abateri de la legislaţia în vigoare: . după cum urmează: 2 caractere vor reprezenta codul ISO al României (RO). codul unic. Fig.11.10).10. . vânzarea. originea genetică. cu un cleşte special. conform figurii 2. Crotaliile vor fi confecţionate doar la solicitarea ANSVSA.

........ * o copie va rămâne la deţinător Fig............. Cod RASĂ PURĂ METIS Nume bovină z DOCUMENT Ştampila emitent Ştampila Medicului Veterinar Oficial ORIGINEA GENETICĂ a Monta Cod identificare naţional Cod identificare import Rasa Însămânţare artificială MAMA Transplant embrioni TATA Cod identificare naţional Cod identificare import Rasa COD DE IDENTIFICARE NAŢIONAL Sex Data naşterii l Deţinător Adresă Locul naşterii Cod NAŢIONAL al exploataţiei sau Cod IMPORT Împuternicit Adresă Calificare genetică În testare Semnătura / vigneta Dobândit Semnătura / vigneta IMPRIMARE COD BARE Data Semnătura deţinătorului Se completează de Medicul Veterinar Oficial Data morţii Deţinător Nume prenume Data Data tăierii semnătura *Se completează de către medicul veterinar oficial.......... 2............ Valabil până la atribuirea paşaportului.. cu semnătura şi parafa......11............ SERIA ....... Documentul de declarare a bovinei (ANSVSA) 21 ...........EMIS DE .... DE DECLARARE A BOVINEI Nr. . Data emiterii ..............

.. .. acestă bovină nu poate circula Loc rezervat certificării stării de sănătate a bovinei 6 14 22 30 7 15 23 31 Ştampila Medicului Veterinar Oficial 8 16 24 32 ORIGINEA GENETICĂ Monta Cod identificare naţional Cod identificare import Rasa Calificare genetică În testare Semnătura / vigneta Dobândit Semnătura / vigneta Însămânţare artificială MAMA Transplant embrioni TATA Cod identificare naţional Cod identificare import Rasa Prime speciale Semnătura şi parafa Medicului Veterinar Oficial de la noua destinaţie 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 225 26 27 28 29 30 31 32 Fig.............. nr. com.....) (Oraş...... SERIA ......... DE IDENTIFICARE A BOVINEI Nr.. Paşaport de identificare a bovinei (ANSVSA) 22 .) Imprimare cod bare Cod naţional al mamei Data morţii z l a z Data tăierii l a 3 11 19 27 4 12 20 28 Marcare semnalmente Loc de aplicare 5 13 21 29 În absenţa certificării sanitar-vetrinare........ 2.. Data emiterii ...... completate de către Medicul Veterinar Oficial 1 9 17 225 EVIDENŢA MIŞCĂRILOR CODUL EXPLOATAŢIEI DE NAŞTERE NAŢIONAL / IMPORT 2 10 18 26 Adresă (Jud... (data/localitatea/judeţul).....12...EMIS DE . făcută de către Medicul Vetrinar Ofical..... str....... Sex Cod RASĂ PAŞAPORT Ştampila emitent Data naşterii COD DE IDENTIFICARE NAŢIONAL (Nume........... Prenume) Deţinător Rubrici pentru consemnarea mişcării bovinelor/ noul deţinător..) (Localitate...

T.Aplicaţii practice: .).Se vor efectua demonstraţii şi apoi exerciţii practice de aplicare a metodelor de marcare pe taurinele din Staţiunea Didactică Timişoara (S.Se vor executa practic. metodele de marcare pe mulaje pentru însuşirea corectă a fazelor de lucru. 23 . de către fiecare student.D. prin metodele menţionate. .Se vor prezenta ustensilele şi materialele necesare utilizate pentru marcarea taurinelor. .

Premolari = . Dimensiunile incisivilor scad de la cleşti spre lăturaşi formând un arc semilunar. Formula dentară la bovinele adulte este următoarea: Incisivi = 0 . determinarea vârstei se face prin aprecierea aspectului şi stării dentiţiei. astfel că la tineret. Molari = . iar pe maxilarul superior este prezent bureletul gingival (sau bureletul glenoidal). secunzii mijlocaşi şi lăturaşi (fig. ultimii molari (M3) apar la vârsta de 24 luni şi deci numărul de dinţi este 20. pe arcada dentară a acestora pot fi prezenţi două tipuri de incisivi. TEHNICA DETERMINĂRII VÂRSTEI DUPĂ DENTIŢIE Concomitent cu înaintarea în vârstă dinţii. sau nu există garanţia corectitudinii înregistrărilor în evidenţele zootehnice. respectiv: incisivii de lapte şi incisivii permanenţi. luând în considerare modificările care apar la nivelul incisivilor pe parcursul viţeii animalului (prezenţa incisivilor de lapte sau a celor permanenţi şi gradul de uzură al incisivilor). În aceste situaţii. 8 Canini = 0 6 6 . Estimarea vârstei animalului se face prin examinarea dentiţiei. Incisivii permanenţi se menţin în arcada dentară pe toată viaţa animalului. primii mijlocaşi. pentru determinarea vârstei se apelează la unele criterii subiective de apreciere a vârstei. apelând însă şi la unele criterii ajutătoare cum sunt: aspectul exterior şi dezvoltarea corporală. PARTICULARITĂŢILE DENTIŢIEI LA BOVINE Bovinele au incisivi numai pe maxilarul inferior.însuşirea mijloacelor subiective de estimare a vârstei la bovine. consultând evidenţele zootehnice ale fermei. starea cordonului ombilical şi prezenţa perniţei fetale la viţei. 3. vârsta condiţionează tehnologia de creştere aplicată. Molari = . De asemenea. Sub smalţ se găseşte dentina. în masa căreia 24 .1). De cele mai multe ori.1. 1 mm pe faţa labială şi de 0. 3. Premolari = . 8 Canini = 0 6 0 . apariţia.LUCRAREA 3 TEHNICA DETERMINĂRII VÂRSTEI LA BOVINE Scopul lucrării: . suferă modificări morfologice importante. În cazul în care evidenţele zootehnice lipsesc. formula dentară este următoarea: Incisivi = 0 . incisivii sunt acoperiţi de un strat de smalţ care are o grosime de cca.3 mm pe faţa linguală (fig. Vârsta este unul din factorii cu implicaţii majore asupra cantităţii. în special incisivii.1. În funcţie de vârsta animalelor. 3. Incisivii caduci sau incisivii de lapte sunt incisivii cu care se naşte viţelul şi care la o anumită vârstă sunt înlocuiţi de incisivi permanenţi. calităţii şi economicităţii producţiilor realizate de taurine. Incisivii sunt uşor mobili în gingie pentru a se reduce efectul contactului dur al acestora cu bureletul gingival în timpul masticaţiei şi rumegării. 0 6 0 ⇒ 20 După locul pe care incisivii îl ocupă în arcada dentară ei au următoarele denumiri: cleşti. vârsta se poate stabili cu precizie.2). La exterior.1. 0 6 6 ⇒ 32 La tineret lipsesc molarii. Incisivii sunt formaţi din coroană (de formă lăţită şi prezentând o faţă labială şi una linguală). creşterea şi aspectul coarnelor. 3. o formaţiune fibro-cartilaginoasă. colet (situat imediat deasupra gingiei) şi rădăcina fixată în alveola dentară.

au suprafaţa netedă. ca urmare a procesului de uzură al coroanei acestora. d. dacă a început procesul de uzură a smalţului de pe faţa linguală se consideră că au ajuns la nivel. 3. la care smalţul acoperă întreaga suprafaţă linguală. Incisivii de lapte sunt mai mici.se găseşte canalul dentar cu pulpa dentară.) Tocirea reprezintă faza iniţială a procesului de uzură al smalţului de pe faţa linguală a incisivilor şi se evidenţiază prin dispariţia continuităţii smalţului labial cu cel lingual. Semnele folosite la determinarea vârstei a). pe lângă lapte. c). Pe măsură ce cresc. iar între incisivi apar spaţii interdentare. b). indiferent de mărimea şi poziţia lor pe arcada dentară. Structura incisivilor La bovine. Incisivii de lapte rămân virgini până la vârsta la care viţeii consumă. Dintele virgin este dintele intact (care nu a suferit nici un proces de uzură). 3. iar cei permanenţi sunt mai mari şi de culoare alb-gălbuie. În momentul erupţiei.1. După ce incisivii au ajuns la nivelul maxim de creştere. cu smalţ de culoare alb-sidefie şi sunt mai gâtuiţi în zona coletului.2. La 25 . 3. incisivii se micşorează în volum. Prin contactul cu furajele (în timpul masticaţiei şi al rumegării). La lăturaşi. Fig. Incisivii permanenţi rămân virgini până ce aceştia ajung la nivel. incisivii au creştere limitată.1. smalţul de pe suprafaţa linguală a incisivilor se uzează şi dispare treptat (începând dinspre marginea liberă a incisivilor).2. şi furaje vegetale. incisivii permanenţi se răsucesc în arcada dentară. incisivii permanenţi au o poziţie oblică în arcada dentară. astfel că la finalul procesului de creştere aceştia au o poziţie paralelă cu gingia. Incisivul permanent ajuns la nivel este acel incisiv care a crescut până la mărimea normală şi are o poziţie corectă în arcada dentară. Denumirea incisivilor la bovine Faţa labială Fig. Prezenţa incisivilor de lapte sau a incisivilor permanenţi. astfel că la zona de confluenţă al dentinei cu zona netocită a smalţului de pe faţa linguală a incisivilor apare creasta dentară.

care evoluează concomitent cu procesul de uzură.când marginile tablei dentare sunt relativ drepte.la o săptămână mucoasa gingivală este retrasă de pe jumătate din coroana cleştilor.pătrată. forma biangulară este rezultatul pierderii pronunţate din marginile laterale ale incisivului şi.la 3 săptămâni mucoasa gingivală este retrasă de pe mijlocaşii primi şi mijlocaşii secunzi. care are un aspect gălbui. Perioada I .la 5 luni sunt tociţi mijlocaşii secunzi.1. Ca urmare a introducerii în raţia viţeilor a furajelor fibroase şi a concentratelor are loc uzura (tocirea şi apoi nivelarea) incisivilor de lapte. La zona de confluenţă a dentinei cu smalţul de pe faţa linguală se constată vizual şi prin palpare o creastă sinuoasă. iar la baza incisivului apare o linie rotunjită de smalţ. iar între incisivi apar spaţii interdentare.3): Fig.forma liniară . 3. diametrul transversal al tablei dentare fiind mai mare decât cel antero-posterior.forma dreptunghiulară . ca urmare.1. e).3. TEHNICA STABILIRII VÂRSTEI LA TAURINE PE PERIOADE 3.rotundă.de la naştere până la vârsta de 18 luni Caracteristici ale perioadei: retragerea mucoasei gingivale de pe incisivii de lapte. în această fază incisivul se consideră a fi nivelat. Nivelarea apare ca urmare unui proces de uzură mai avansat şi care duce la dispariţia totală a smalţului pe suprafaţa linguală.apare la începutul uzurii smalţului de pe faţa linguală a incisivilor. denumită creasta dentară. La naştere.biangulară. . apariţia molarilor. spaţiile interdentare sunt mai mari.forma pătrată .când uzura smalţului a ajuns la jumătatea tablei dentare. faţa linguală a incisivului este uşor excavată (uşor scobită) şi netedă. Forma tablei dentare este dată de aspectul suprafeţei de tocire a incisivului. iar diametrul transversal al tablei dentare este aproape egal cu cel antero-posterior.la 2 săptămâni mucoasa gingivală este retrasă complet de pe cleşti. . . zona tocită are o formă liniară. mucoasa gingivală se retrage de pe incisivii de lapte. 26 . . . Diferite forme ale tablei dentare: 1 .1. .liniară.faza de „butoni dentari” .forma biangulară .forma rotundă .3. În urma nivelării.cele 4 margini ale suprafeţei tablei dentare descriu un cerc aproximativ. Se disting mai multe forme ale tablei dentare (fig. prin continuarea procesului de uzură are loc dispariţia smalţului pe zone din ce în ce mai întinse. Paralel cu înaintarea în vârstă.începutul procesului de tocire. . astfel: .3. f). tocirea şi nivelarea incisivilor de lapte.la 4 luni sunt tociţi mijlocaşii primi şi apar primii molari (M1).la 3 luni începe tocirea cleştilor. 3. 3. Treptat. În aceste zone se evidenţiază dentina. astfel: .dreptunghiulară. uzura crestei dentare ajungând la colet. 3 . 6 . 5 . viţelul are (în mod obişnuit) incisivii de lapte apăruţi şi care sunt acoperiţi (parţial sau total) de mucoasa gingivală. 2 . .în această fază diametrul antero-posterior este mult mai mare decât cel transversal. . 4 .la 4 săptămâni mucoasa gingivală este retrasă şi de pe lăturaşi.

la 21 luni sunt nivelaţi lăturaşii.3 . Brună de Maramureş. Perioada de timp care se scurge de la apariţia incisivilor permanenţi (erupţie dentară) până la ajungerea la mărimea şi poziţia normală în arcada dentară durează 4-5 luni. 27 .la 6 luni sunt tociţi lăturaşii. .4.la 18 luni sunt nivelaţi secunzii mijlocaşi. 6 .3. La rasele de taurine crescute în ţara noastră. Bălţată românească.la 9 ani sunt nivelaţi şi lăturaşii.1.la 7 ani sunt nivelaţi primii mijlocaşi.o lună. .2 ani.2.4). 5 . . Schimbarea incisivilor de lapte cu cei permanenţi. Perioada a III-a . la vârsta de 4 ani toţi incisivii sunt permanenţi (fig.la 3 ani erup mijlocaşii secunzi permanenţi.la 24 luni are loc erupţia ultimilor molari (M3). Perioada a II-a . sunt redate semnele după care se determină vârsta la principalele rase de taurine din ţara noastră: Bălţată cu negru românească. începând de la cleşti spre lăturaşi. . precum şi procesul de uzură al acestora are loc succesiv.1.la 6 ani cleştii sunt nivelaţi.3.. 3. .la 2 ani şi 3 luni erup primii mijlocaşi permanenţi. la vârsta de: 1. .la 3 ani şi 9 luni erup lăturaşii permanenţi. . .12 ani 3.5 ani (18 luni) până la vârsta de 4 ani Apariţia şi uzura incisivilor permanenţi este influenţată de gradul de precocitate al rasei. Caracteristicile perioadei: înlocuirea incisivilor de lapte cu cei permanenţi. .31/2 ani. deci animalul are gura încheiată. .la 12 luni cleştii sunt nivelaţi. . 3.la 1 an şi 6 luni erup cleştii permanenţi. În continuare.de la va vârsta de 5 ani şi până la vârsta de 9 ani Caracteristicile perioadei: tocirea şi nivelarea incisivilor permanenţi.la 5 ani cleştii sunt tociţi pe jumătate din suprafaţa tablei dentare.la 15 luni sunt nivelaţi primii mijlocaşi şi apar molarii secunzi (M2).de la vârsta de 1. Aspectul dentiţiei la taurine. Fig. . . după cum urmează: . 4 .la 8 ani sunt nivelaţi secunzii mijlocaşi. . 2 .3. 3.la 9 luni cleştii sunt tociţi până la jumătatea suprafeţei tablei dentare.4 ani.3 ani.

. tocirea şi nivelarea incisivilor permanenţi între 6 şi 10 ani.2. 3. pe locul în care vor forma coarnele se remarcă un smoc de peri mai lungi şi mai subţiri decât perii din jur.la 4 săptămâni cade crusta ombilicală. Coarnele cresc.1. . formatul corporal dreptunghiular. 1 cm pe lună. ASPECTUL EXTERIOR ŞI DEZVOLTAREA CORPORALĂ Aspectul exterior şi dezvoltarea corporală se modifică concomitent cu vârsta. La rasele de taurine mai tardive (Sura de stepă şi metişii acestei rase. schimbarea incisivilor de lapte cu cei permanenţi are loc în perioada de vârstă cuprinsă între 1.2.4.la 11 ani spaţiile interdentare sunt mai mari ca urmare a reducerii coroanei incisivilor. 3. tabla dentară fiind rotundă pe cleşti şi pe primii mijlocaşi. STAREA CORDONULUI OMBILICAL . apariţia spaţiilor interdentare. STAREA ONGLOANELOR La naştere. 3. astfel: . La 4 săptămâni smocul de peri cade şi prin palpare sub piele se simte o uşoară proeminenţă osoasă.1. uneori cleştii sunt căzuţi din alveole. ongloanele sunt mici. în locul lui rămâne crusta ombilicală. .3. Astfel.5 şi 5 ani. la vârsta de adult sau bătrân. formatul corporal fiind înalt sau pătrat.2. CRITERII AJUTĂTOARE PENTRU DETERMINAREA VÂRSTEI LA TAURINE 3. Pinzgau de Transilvania) înlocuirea incisivilor de lapte cu cei permanenţi. astfel că se poate aprecia dacă animalul examinat este tânăr.3. trunchiul scurt.4. rămânând doar rădăcinile incisivilor (faza de butoni dentari).în primele 3 zile de viaţă ale viţelului cordonul ombilical este umed şi moale. îngust şi puţin adânc. CREŞTEREA ŞI ASPECTUL COARNELOR La viţel. Perioada a IV-a .2.la 12 ani spaţiile interdentare se măresc şi mai mult. .la 13 ani incisivii au coroana redusă. 3. apariţia formei rotunde şi biangulare a tablei dentare. tocirea şi nivelarea acestora are loc mai târziu decât la rasele cu precocitate mijlocie. . este vioi şi cu mişcări agile. apoi cornul străpunge pielea la 2 luni.2. iar timpul de consum al raţiei se prelungeşte. membrele lungi (viţelul este “înalt pe picioare”). . pe faţa plantară a ongloanelor se găseşte un apendice de corn moale (perniţa fetală) care cade la vârsta de 4-5 zile a viţelului.la o săptămână este uscat. proeminenţele osoase sunt evidente.la 2 săptămâni cade. . iar forma tablei dentare tinde spre rotundă. animalele bătrâne exteriorizează o anumită stare de apatie. 28 .2. sub formă de vârtej. .animalul adult are forme corporale mai unghiuloase. APARIŢIA. în medie. coroana incisivilor este complet uzată. spaţiile interdentare sunt şi mai mari iar forma tablei dentare este biangulară. până la vârsta de 18 luni. iar forma tablei dentare pe cleşti tinde spre biangulară.animalul tânăr are capul mic. cu cca. se deplasează mai lent.animalul bătrân prezintă musculatura mai redusă. apariţia spaţiilor interdentare şi a formei rotunde spre biangular a tablei dentare între 11 şi 15 ani.3. .după vârsta de 9 ani Caracteristicile perioadei: micşorarea incisivilor.la 14-15 ani. .la 10 ani apar mici spaţii interdentare.

ceea ce conferă incisivilor o duritate şi.secunzii mijlocaşi la 5 luni.lăturaşii la 6 ani. Tocirea incisivilor permanenţi are loc astfel: .3.la 20 ani lăturaşii au tabla dentară rotundă. . . . Schimbarea incisivilor de lapte cu cei permanenţi are loc astfel: . 3.primii mijlocaşi la 4 ani.retragerea mucoasei gingivale de pe secunzii mijlocaşi.3. .secunzii mijlocaşi la 5 ani. 29 . Bubalinele au gura încheiată la vârsta de 6 ani.lăturaşii 7 ani. . . Nivelarea incisivilor permanenţi are loc astfel: .1.secunzii mijlocaşi 6 ani. . .cleştii la 24-25 luni. De asemenea.primii mijlocaşi la 12-14 luni.la 8-9 ani sunt nivelaţi cleştii. EVOLUŢIA DENTIŢIEI LA BIVOL La naştere toţi incisivi sunt acoperiţi de gingie. . Retragerea mucoasei gingivale de pe incisivii de lapte are loc astfel: . o rezistenţă mai mare.la 15 zile .retragerea mucoasei gingivale de pe primii mijlocaşi.la 13-14 ani cleştii au tabla dentară de formă rotundă.la 11-12 ani sunt nivelaţi lăturaşii. cu 2 ani mai târziu decât rasele de taurine cu precocitate mijlocie.retragerea mucoasei gingivale de pe lăturaşi. .la 15-17 ani lăturaşii au tabla dentară pătrată.lăturaşii 16-18 luni.cleştii la 3 luni. Comparativ cu taurinele. . . iar cea linguală mai excavată.secunzii mijlocaşi la 27-28 luni.la 10-11 ani sunt nivelaţi secunzii mijlocaşi.primii mijlocaşi la 4 luni.45-60 zile .3. .după 20 ani apare faza de butoni dentari.cleştii la 3 ani. . respectiv.lăturaşii la 7-8 luni.la 10 zile . . . Incisivii de lapte cresc şi ajung la nivel după cum urmează: .lăturaşii la 29-30 luni. . . PARTICULARITĂŢILE DETERMINĂRII VÂRSTEI LA BUBALINE Determinarea vârstei la bubaline se face după aceleaşi criterii ca şi la taurine.primii mijlocaşi la 25-26 luni.la 30 zile . . Tocirea incisivilor de lapte începe la următoarele vârste: . . După 11 ani se ia în considerare mărimea spaţiilor interdentare şi forma tablei dentare: .primii mijlocaşi la 5 ani.cleştii la 10-12 luni. .cleştii la 4 ani. la bubaline incisivii sunt mai mari şi au faţa labială mai convexă. stratul de smalţ este mai gros decât la taurine.secunzii mijlocaşi 14-16 luni.la 9-10 ani sunt nivelaţi primii mijlocaşi.retragerea mucoasei gingivale de pe cleşti. . . Nivelarea incisivilor de lapte are loc astfel: . .

. În continuare sunt prezentate unele anomalii dentare care pot să apară la bovine. Pe maxilar sunt prezenţi un număr mai mare (pleiodonţie). ceea ce determină o uzură mai mare a incisivilor de pe partea respectivă. În acest caz incisivii erup pe o parte a maxilarului fără ca aceştia să apară în acelaşi timp şi pe partea cealaltă. Anomalii numerice.Se vor efectua demonstraţii şi exerciţii practice de recunoaştere a semnelor pentru aprecierea vârstei pe piesele naturale din dotarea disciplinei. decât în mod normal. Anomalii de uzură. respectiv mai scurt decât cel inferior). se stabileşte vârsta pentru fiecare în parte şi se face media acestora. sau mai mic (oligodonţie) de incisivi. Aplicaţii practice: . În asemenea situaţii. prin diferite metode. determină neregularităţi în tocirea şi nivelarea incisivilor.Se va determina.3. În asemenea cazuri se examinează ambele jumătăţi ale arcadei dentare. Anomalii de incidenţă. iar în cazul oligodonţiei uzura incisivilor este mai accentuată decât în mod obişnuit. Anomalii de schimbare a incisivilor. 30 . vârsta la taurinele din S. sau se schimbă întâi primii mijlocaşi şi abia după aceea cleştii. fie datorită masticaţiei bolului alimentar pe una din părţile maxilarelor. Prognatismul şi brevignatismul superior (maxilarul superior fiind mai lung.4. ANOMALII DENTARE LA BOVINE La bovine pot să apară diferite anomalii dentare.T. pentru determinarea vârstei se va lua în considerare gradul de uzură al primilor incisivi apăruţi. Aceste anomalii apar fie din cauza poziţiei anormale a incisivilor în alveola dentară. dar şi dificultăţi în ceea ce priveşte prehensiunea şi triturarea furajelor ingerate de către animal. incisivi la care procesul de uzură este mai avansat. În cazul pleiodonţiei se întârzie uzura incisivilor. anomalii care determină uzura anormală a incisivilor.D.

4. forma. 7 . 10 . producţiei şi activităţii de reproducţie a bovinelor.fesa. 32 . dimensiunile.nasul.flancul. 17 . 4. bovinele se supun examenului analitic şi sintetic al exteriorului.coastele.gamba. Regiunile corporale: 1 . 11 .cotul. a stării de sănătate şi a nivelului de creştere şi de dezvoltare a animalelor. vârsta şi sexul.urechea. 8 .spinarea.obrazul. 18 . calităţi. ataşarea (prinderea).regiunea trecerii chingii. 34 . Corectitudinea aprecierii unei regiuni corporale se realizează numai dacă se are în vedere tipul productiv al animalului.punctul fesei. TEHNICA EXAMENULUI ANALITIC AL EXTERIORULUI Examenul analitic al exteriorului presupune aprecierea separată a fiecărei regiuni corporale.coapsa. ci este dată de corectitudinea regiunii respective pentru funcţionalitatea corespunzătoare a unui anumit tip morfo-productiv. 4 . economică şi de reproducţie a animalului. tare. “frumuseţea” unei regiuni corporale nu trebuie confundată cu aspectul estetic al acesteia.abdomenul. În acelaşi timp. într-o oarecare măsură. 20 .cunoaşterea calităţilor şi defectelor regiunilor corporale în raport cu rasa. a performanţelor productive ale acestora. delimitarea (fig.2).genunchiul. 24 grasetul.glezna.chişiţa. 30 fluierul. 14 .articulaţia coxo-femurală. 22 .salba. 27 .crupa. 2 . 23 .1. 28 .ochiul. 12 . 5 . 25 . 29 . Studierea exteriorului trebuie să pună în evidenţă calităţile şi defectele animalelor în corelaţie cu factorii care au favorizat apariţia acestora.umărul.1. a tipului morfoproductiv. rasa.jaretul. analizând: baza anatomică.antebraţul. 26 . 33 . precum şi efectul pe care aceste defecte de exterior îl au asupra longevităţii. vârsta şi sexul animalului. 15 . a prezenţei unor defecte care reduc valoarea zootehnică. Fig. În vederea aprecierii exteriorului. 19 . 4. direcţia. defecte şi boli. 3 .braţul.zona temporală. în interdependenţă cu mediul în care trăieşte animalul.spata. Din punct de vedere zootehnic. 21 . 6 . 31 .1 şi 4. 16 . Prin aprecierea exteriorului se obţin informaţii asupra apartenenţei de rasă.pieptul. 35 . studierea exteriorului animalelor oferă şi indicii privind longevitatea productivă şi. 31 .gâtul.sacrum.şoldul. Aspectul exterior reprezintă unul din criteriile de bază în selecţia fenotipică a animalelor.LUCRAREA 4 TEHNICA APRECIERII EXTERIORULUI LA BOVINE Scopul lucrării: .grebănul. 9 şale. 13 .fruntea.

trenul anterior (treimea anterioară) este cuprins între vârful botului şi linia verticală imaginară ce trece prin unghiul supero-posterior al spetei.trenul posterior cuprinde regiunile corporale situate înapoia limitei posterioare a trenului mijlociu. . corpul bovinelor este împărţit în următoarele segmente: cap.2. cu baza la extremitatea posterioară a capului. Vacile au capul mai mic. Fig.cap de bou. pielea este subţire şi 32 .3. 4. 4. cu proeminenţe osoase evidente şi exprimă feminitate. astfel: . precum şi mandibula. iar faţa mai lungă. gât. corpul animalului se divizează imaginar în mai multe segmente (trenuri sau treimi). 3 . la efectuarea examenului analitic al exteriorului. trunchi şi membre. La taurine. Principalele baze osoase utilizate pentru delimitarea regiunilor corporale 4. Fig. . Capul are aspect uscăţiv.cap de vacă. CAPUL Baza anatomică: oasele craniului şi ale feţei. 2 . mai lung şi mai îngust decât taurii. 4.ternul mijlociu este cuprins între limita posterioară a trenului anterior şi linia imaginară ce trece prin unghiul extern al iliumului. Părul este scurt. Forma capului este piramidală.3). aspectul capului se diferenţiază cu sexul (fig. fin. Aspectul capului la taurine: 1 .Pentru efectuarea examenului analitic. În practică.1. care la extremitatea lui posterioară se uneşte cu gâtul.1.cap de taur. ţesutul subcutanat este slab dezvoltat. fruntea scurtă şi mai îngustă. Delimitare: este segmentul anterior al corpului.

vascularizaţia fiind evidentă. uneori). Taur cu cap de vacă: capul este lung. cu fruntea largă şi faţa scurtă. Se consideră defectuos la toate categoriile de taurine. mai gros şi uneori ondulat. Ochii sunt mari. sau grosolan. apoi în ordine descrescătoare la cele ameliorate cu aptitudini mixte şi de lapte şi mai puţin evident la rasele perfecţionate. După aspectul general capul poate fi: uscăţiv. acoperit cu piele groasă. Taurii au capul mai mare.Capul grosolan (butucănos) . Este defectuos şi la rasele de lapte când are aspect suprafin sau infantil. slab productive şi au indici de reproducţie necorespunzători. respectiv are aspect de cap de taur când castrarea se face la vârsta de 2-3 ani şi este feminin când castrarea se face înainte de maturitatea sexuală. 2 . Este caracteristic raselor de carne şi mixte (carne-lapte). 4. este masiv şi butucănos. iar privirea este inexpresivă (ştearsă). îngust. iar în cazul raselor de lapte este considerat defect. ţesutul conjunctiv subcutanat slab reprezentat. Capul uscăţiv este caracteristic raselor specializate pentru producţia de lapte şi animalelor cu constituţie fină. aspectul general al capului nu este cel caracteristic sexului ca urmare a unor dereglări hormonale. ele fiind. Ochii sunt mai mici. ţesutul subcutanat slab dezvoltat. ţesutul conjunctiv subcutanat abundent. indiferent de originea lor. Aspecte nedorite ale capului: 1 . cu păr lung şi aspru. deoarece denotă slăbirea constituţiei. expresivi. pielea subţire.aderentă (la unele rase poate forma cute pe obraji).4. 33 . Ţesutul conjunctiv subcutanat este mai abundent. având coarne scurte şi groase. privire lipsită de expresivitate. Uneori. Fig. 4.este mare în raport cu dezvoltarea generală a animalului.proeminenţele osoase sunt evidente. iar ochii sunt mici. Boii au capul mai mare decât vacile. Este considerat ca fiind defectuos la rasele de carne şi la cele mixte (carne . pielea şi părul subţiri. privirea este ageră şi exprimă îndrăzneală (chiar agresivitate.4). Dimorfismul sexual exprimat la nivelul capului este mai accentuat la rasele primitive. . respectiv: taur cu cap de vacă şi vacă cu cap de taur (fig. părul scurt şi lucios. Vacă cu cap de taur: capul este lipsit de fineţe şi expresivitate feminină. cu privire blândă.pielea este groasă.Capul afânat (gras) .Capul uscăţiv . apetit sexual redus şi rezistenţă organică scăzută. Aceste vaci vor fi eliminate de la reproducţie.taur cu cap de vacă. . . în general. Este caracteristic animalelor cu constituţie grosolană şi cu temperament limfatic. mascând proeminenţele osoase. afânat.lapte). grosolan şi este lipsit de expresivitatea specifică celor două sexe.vacă cu cap de taur. Pielea este groasă. părul pe frunte este mai lung. fapt ce face ca proeminenţele osoase să nu fie evidente. Asemenea tauri. vor fi excluşi de la reproducţie deoarece au fecunditate. păr mai lung şi gros. Coarnele sunt scurte şi groase (butace). Coarnele sunt mai lungi şi mai subţiri decât la tauri. masiv şi mai larg decât vacile. Aspectul general al capului la bou este determinat de momentul castrării. iar părul este abundent şi creţ.

este caracteristic animalelor cu o constituţie debilă şi constituie un defect grav.6. 4. . Convexitatea poate afecta întreaga lungime a capului (cap de berbec). situate la extremitatea superioară a capului.1.7).5): . După modul de prindere. La rasele cu aptitudini productive pentru producţia de carne sau de carne-lapte. iar la vaci acestea sunt mai lungi şi mai subţiri (coarne lace). Taurii au coarnele orientate lateral (coarne butace).lungimea capului se cuprinde de 3-4 ori în lungimea oblică a trunchiului (specific raselor mixte şi de lapte). fiind constituite dintr-un cep osos şi o teacă cornoasă. 4. Este considerat un semn al slăbirii constituţiei şi apare mai frecvent la vaci decât la tauri.Mijlociu .drept.5. 34 .Capul cu profil convex (berbecat) . 4. Profilul capului: 1.convex.Cap descusut când în regiunea parotidiană depresiunea este mare.lungimea capului se cuprinde de peste 4 ori în lungimea oblică a trunchiului (frecvent întâlnit la rasele de carne).Capul cu profil drept .Cap bine prins când trecerea de la cap la gât se face pe nesimţite.Capul cu profil concav .lungimea capului se cuprinde de mai puţin de 3 ori în lungimea oblică a trunchiului (întâlnit în general la rasele primitive şi este considerat defect la rasele ameliorate). .se întâlneşte frecvent la taurinele primitive şi la bivoli. coarnele pot fi grupate în: coarne orizontale. acest profil este dorit la toate tipurile de producţie. Din acest punct de vedere. . .1. capul poate fi: . .fruntea şi faţa privite din lateral (din profil) formează o linie dreaptă. a). Este frecvent întâlnit la rasele de carne şi la animalele cu constituţia grosolană.Lung . Fig. Principalele regiuni ale capului Principalele regiuni ale capului sunt prezentate în fig.concav.Cap placat când prezintă o uşoară convexitate în regiunea parotidiană.Profilul capului este dat de linia imaginară tangentă la regiunea frunţii şi a feţei (fig. coarnele sunt mai scurte şi mai groase decât la cele pentru producţia de lapte.Scurt . numai regiunea frunţii (cap de iepure) sau numai regiunea nasului (cap acvilin). Coarnele sunt producţii osteo-epidermice. capul poate fi: . verticale şi asimetrice (fig. 4. Când concavitatea este pronunţată în regiunea nasului şi este asociată cu brevignatism superior defectul poartă denumirea de cap de mops. Lungimea capului se apreciază în funcţie de raportul dintre această dimensiune şi lungimea oblică a trunchiului.1. 4. fiind asociat cu o constituţie grosolană. 2 . La rasele ameliorate este considerat defect şi denotă o furajare necorespunzătoare în perioada de creştere. fiind considerat ca defectuos la rasele lapte şi la cele mixte. 3 . . iar în regiunea parotidiană există o uşoară depresiune. În raport cu forma şi direcţia de creştere.

în formă de „3”. 4 . 11 .coarne asimetrice. 3 . 7 . 4.în streaşină.liră deschisă. 35 . 8 . Forme şi direcţii de creştere ale coarnelor: 1 .Fig. 15 . 5 . 12 .butace.ţapoşe. 4.coarne căzute.în cuier.în coroană.liră închisă. Principalele regiuni ale capului Fig. 6 .lace. 14 . 10 . 13 .de bivol.cercurii. 9 .în „V”. 2 .6.fără coarne (akeratos).7.

Se pot întâlni la unele vaci de lapte cu hipertiroidie. des şi aspru. Lipsa mobilităţii urechilor sugerează un temperament limfatic.lace . Urechile sunt situate sub coarne şi puţin înapoia lor. Taurii au fruntea mai largă şi mai scurtă.în jos .Coarnele orizontale . au urechile mari şi relativ mobile.în coroană .au irisul decolorat. bine deschişi şi limpezi. iar la vaci aceştia sunt mari.constituie o exagerare a ochilor de broască.în “V”.orientate spre înainte: . proeminenţi. . . fruntea să fie largă. .cercurii . scurt şi foarte fin. . .atârnânde.sunt lungi şi subţiri. Animalele sănătoase.sunt arcuite simetric. . blegi. la unul sau la ambii ochi. b). acoperită cu păr gros. . d). c). Ochii la taurine sunt mari. Defecte ale ochilor: . Se întâlnesc la animalele slab productive şi la cele cu constituţie grosolană. feminină.sunt scurte. cu privire îndrăzneaţă. Animalele cu constituţie fină au urechile relativ subţiri cu părul scurt şi neted. În general. Delimitare: superior de creştet. precocitate. cu păr gros. ageră (chiar agresivă). cu privire blândă.deschisă sau închisă în funcţie de lungimea şi gradul lor de deschidere. Fruntea Bază anatomică: oasele frontale. acoperită cu păr mai scurt. cele debile au urechi mici. grose şi drepte. . Se pot întâlni la unii indivizi din rasele de lapte de tip brachicer (Jersey).ţapoşe .Ochi de broască . fruntea este îngustă şi lungă. tip craniologic şi condiţiile de creştere în perioada de tineret. lateral de tâmplă şi ochi.Ochi ciacâri . lungă şi dreaptă. îndreptate lateral.Ochi de porc . Coarnele asimetrice au formă şi direcţie diferite de creştere.orientate înapoi (de bivol).sunt uşor arcuite. .Ochi exoftalmici (bulbucaţi) . Dimensiunile frunţii variază în funcţie de sex. La rasele precoce şi la animalele crescute în mod raţional fruntea este mai largă. lung şi uşor ondulat.sunt proeminenţi în orbite. La animalele din rasele primitive şi la cele crescute în condiţii necorespunzătoare. . se preferă ca indiferent de rasă. . La tauri ochii sunt mai mici.cu vârfurile orientate în jos. sunt orientate spre înapoi (aproape paralel cu marginea superioară a gâtului).descriu împreună cu creştetul forma cifrei 3. foarte subţiri cu păr rar.butace .aproape paralele. fin şi neted. iar animalele cu constituţie grosolană au urechi groase. . . Mobilitatea exagerată a urechilor denotă temperament nervos şi chiar un caracter rău. Coarnele verticale . des. inferior de linia imaginară ce uneşte cele două unghiuri interne ale ochilor.în formă de liră .sunt mici şi acoperiţi de pleoape.cu vârfurile orientate în sus. La vaci această regiune este mai îngustă şi mai lungă. cu temperament vioi. în caz de glaucom sau oftalmii hipertrofice.în formă de “3” .în cuier .în streaşină .în sus .orientate lateral: . 36 .

două margini (superioară şi inferioară) şi două extremităţi (anterioară şi posterioară). marginea superioară şi inferioară a gâtului la regiunile învecinate ale trunchiului se face pe nesimţite. prezintă două feţe laterale.în faţa spetei apare o depresiune liniară ca urmare a unui gât subţire. Taurii au faţa mai scurtă decât vacile şi boii castraţi timpuriu. 37 . 4. Boii au gâtul mai lung şi mai subţire decât taurii. mai subţire şi mai aplatizat.gâtul poate fi: lung. Cerbicea începe să se reliefeze de la vârsta de 2-3 luni (în condiţii normale de creştere). Taurii au gâtul mai scurt şi mai gros decât vacile. Capul mai cuprinde şi regiunile obrajilor. . diferă în funcţie de sex. În partea posterioară a gâtului. grosimea şi prinderea gâtului. potrivit de lung. . lungimea.gât bine prins . Forma şi dimensiunea gâtului la boi se apropie de cele ale taurilor sau vacilor.mijlociu. rasă şi tip morfo-productiv (fig. formând cute rare şi groase. spată şi capul pieptului. slab îmbrăcat în musculatură. la locul de prindere cu grebănul apare o depresiune.1. Forma. este evidentă la vârsta de aproximativ 2 ani şi ajunge la dezvoltarea maximă în jurul vârstei de 5 ani. gurii. marginea superioară este convexă.când trecerea de pe feţele laterale. .9). nărilor. Vacile au gâtul mai lung. cefei. Delimitare: anterior de cap. Lipsa cerbicei la tauri denotă anomalii în funcţionarea glandelor sexuale şi este corelată cu o slabă activitate de reproducţie. Gâtul are formă de trunchi de piramidă. 4. consecutiv dezvoltării reduse a musculaturii. botului.Lungimea . GÂTUL Baza anatomică: cele 7 vertebre cervicale.8 şi 4. la care profilul este uşor concav. Delimitare: superior de frunte. parotidei.gâtul poate fi: . posterior de grebăn. iar salba este mică. . creştetului şi buzelor. . la taurine profilul nasului este drept.gros. Marginea inferioară a gâtului se termină cu un pliu al pielii denumit salbă sau fanon. ganaşelor. . Marginea superioară a gâtului poate fi dreaptă.Grosimea .2. iar salba este mai bine dezvoltată decât la vaci. . Cerbicea este mai bine dezvoltată la taurii din rasele primitive decât la rasele de lapte. cu musculatura mai slab dezvoltată. lungimea şi grosimea gâtului. Defecte de prindere ale gâtului: .Prinderea gâtului: . la tauri se găseşte un depozit adipos şi de ţesut conjunctiv denumit cerbice (caracter sexual secundar). lateral de obraji şi inferior de bot. excepţie făcând unele rase de tip brachicer (Jersey) şi taurinele Roşii dobrogene. Faţa (nasul) Baza anatomică: oasele nazale.în partea superioară. uneori uşor scobită.tăietură de secure .tăietură de lance . Rasele primitive şi animalele crescute în condiţii necorespunzătoare au faţa mai lungă. În general.Direcţia gâtului care poate fi: orizontală (întâlnită la majoritatea raselor) şi oblică antero-posterior şi de sus în jos (la unele rase de carne). Aceşti tauri au o înfăţişare feminină (“tauri cu gât de vacă”) şi nu vor fi admişi ca tauri de reproducţie. Pielea de pe gâtul taurilor este mai groasă. Acest defect se poate datora şi furajării necorespunzătoare în perioada de creştere. se dezvoltă apoi continuu. în funcţie de vârsta la care s-a efectuat castrarea lor. ligamentul cervical şi straturile musculare ale acestei regiuni. scurt.subţire. La gât se apreciază următoarele aspecte: direcţia.e). Vacile din rasele de lapte au faţa mai lungă şi mai îngustă decât cele care fac parte din grupa raselor de carne sau mixte.

Taurinele cu constituţie debilă prezintă un gât lung. Pielea este subţire. groasă şi se termină la capul pieptului cu un depozit de grăsime.9.rase de carne. Salba este bine dezvoltată. lung şi gros.rase de lapte. Rasele de tracţiune au gâtul lung. pielea groasă şi fără cute. cu marginea superioară scobită.8. Rasele de carne au gâtul scurt şi gros la bază. Taurinele cu constituţie grosolană au gâtul scurt şi gros. Salba este subţire şi mică.la taur.Rasele de lapte au gâtul mai lung şi mai subţire. Vacile din aceste rase pot avea o uşoară concavitate pe marginea superioară a gâtului. Fig. cu piele subţire care formează numeroase cute şi cu păr de acoperire rar. părul de acoperire este des. forma şi dimensiunile gâtului sunt caracteristice sexului şi rasei. defectul poartă denumirea de “gât scobit” şi denotă o constituţie debilă. subţire. cu marginea superioară subţire şi dreaptă. Profilul gâtului: 1 . fiind mai apropiat de una din ele în funcţie de producţia care predomină (carne-lapte sau lapte-carne). puţin mobilă. cu salbă puţin dezvoltată. cu pielea groasă şi densă. 4. musculos. Fig. elastică.rase mixte. eventual uşor concavă. Rasele mixte au gâtul cu lungime şi grosime intermediare între rasele de lapte şi cele de carne. 2 . 38 . 4. greu detaşabilă şi nu formează cute. mobilă şi formează numeroase cute pe laturile gâtului. Pielea este groasă şi uşor detaşabilă. Aspectul gâtului în secţiune transversală: 1 . Grosimea maximă a gâtului este la mijlocul acestuia. La taurinele cu constituţie fină sau robustă. Când această concavitate este accentuată. densă.la vacă. 2 . 3 . subţiindu-se treptat spre cap.

asupra stării de întreţinere şi de furajare a animalelor. Este considerat foarte grav la tineret şi mai puţin grav la animale bătrâne. Grebănul Baza anatomică: apofizele spinoase ale primelor 5-7 vertebre dorsale. Forme nedorite ale grebănului: 1 .10. lombară şi sacrală). Regiunile de pe faţa superioară a trunchiului a). cartilajele suprascapulare şi ligamentul cervical. . Principalele defecte întâlnite la grebăn (fig. posterior de spinare şi lateral de spete.Grebănul dublu despicat constituie o agravare a defectului anterior. iar între ele apare un şanţ longitudinal.grebăn simplu despicat. simplu şi la acelaşi nivel cu spinarea şi şalele. Delimitare: anterior de gât. Rasele primitive au grebănul puternic.grebăn dublu despicat. Datorită condiţiilor deficitare de creştere. În acest caz cartilajele suprascapulare ale spetelor proemină peste nivelul liniei superioare a grebănului.1. furajare şi exploatare. . Trunchiul se compune din: o faţă superioară. 39 . exploatarea intensivă pentru producţia de lapte şi vârsta înaintată sunt factori favorizanţi pentru acest defect. TRUNCHIUL Baza anatomică: coloana vertebrală (regiunea dorsală. o extremitate anterioară şi una posterioară. având marginea superioară la acelaşi nivel cu gâtul. Prin forma şi dimensiunile sale. Trunchiul are formă aproximativ paralelipipedică şi adăposteşte organele vitale ale organismului. spetele se îndepărtează mult de trunchi şi proemină evident deasupra liniei superioare a trunchiului. două feţe laterale. larg şi musculos. Dezvoltarea insuficientă a musculaturii regionale determină apariţia defectului “grebăn ascuţit” (“grebăn în acoperiş”) caracterizat printr-o osatură mediană proeminentă şi planurile laterale unite într-un unghi ascuţit. grebănul dublu despicat.4. larg şi bine îmbrăcat în musculatură. de o parte şi de alta a apofizelor spinoase a vertebrelor dorsale. Rasele mixte au grebănul lung. delimitând de o parte şi de alta a acestuia două depresiuni liniare ca două despicături. 4. regiunea grebănului poate devia de la forma şi dimensiunile specifice cu implicaţii negative asupra rezistenţei organice şi a longevităţii productive a animalelor. sternul. Acest tip de grebăn este considerat defect la toate celelalte tipuri morfo-productive de taurine. Ca prezentare. grebănul fals ascuţit şi grebănul înfundat. spinarea şi şalele.10) sunt următoarele: grebănul simplu despicat.3. Indiferent de tipul morfo-productiv al taurinelor.1. 2 . Frecvent această regiune proemină deasupra liniei superioare a trunchiului şi poartă denumirea de “grebăn înalt”. Rasele de lapte au “grebănul simplu” şi potrivit de larg. Fig. grebănul trebuie să fie lung.3. cele 13 perechi de coaste şi oasele coxale. 4. Grebănul este format dintr-o creastă mediană şi două planuri laterale. una inferioară. Rasele de carne prezintă un grebăn larg şi bine îmbrăcat în musculatură. trunchiul oferă date asupra tipului morfo-productiv al taurinelor. Stabulaţia prelungită.Grebănul simplu despicat apare ca efect al reducerii tonicităţii musculare ce fixează spetele pe feţele laterale ale cutiei toracice. Uneori la aceste rase se poate întâlni “grebănul dublu” ca urmare a unei foarte bune dezvoltări a musculaturii regionale care proemină de o parte şi de alta peste apofizele spinoase ale vertebrelor dorsale.1. musculos şi potrivit de larg. 4.

lateral de coaste. Rasele mixte au spinarea şi şalele simple. Acest aspect poartă denumirea de “spinare şi/sau şale duble”. Linia de profil a spinării şi şalelor trebuie să fie dreaptă şi să nu prezinte devieri laterale. În cazul în care planurile laterale sunt mai înclinate şi creasta mediană este evidentă (ca urmare a unor condiţii deficitare de furajare şi întreţinere) apare defectul de “spinare ascuţită” (sau tăioasă). spetele proemină atât de mult deasupra apofizelor spinoase dorsale încât cartilagiile suprascapulare se unesc deasupra grebănului dând impresia unui grebăn ascuţit. Baza anatomică: . . Delimitare: .şale: cele 6 vertebre lombare şi muşchii regionali.rezistenţă slabă. Rasele de carne au spinarea şi şalele lungi. ele vor fi studiate împreună. În acest caz linia superioară a grebănului se află sub linia superioară a trunchiului. Apariţia spinării şi şalelor duble la tineret încă de la o vârstă tânără are suport genetic şi poartă denumirea de “culard” (“double muscled”). Defectele de lungime. musculatura puternic dezvoltată din aceste regiuni constituie o cerinţă economică productivă importantă (carnea din aceste regiuni constituie specialitate de măcelărie). proemină peste linia medie superioară. b). Pe de altă parte. rezistenţa acestor regiuni la efort fiind conferită de conformaţia şi de dezvoltarea musculaturii regionale.spinare: ultimele 7 vertebre dorsale. asigurarea mişcării active şi exploatarea raţională a animalelor. La unele exemplare din aceste rase (mai ales la tineretul taurin din rasele precoce de carne) îngrăşate intensiv. Prevenirea defectelor amintite se face prin asigurarea unor condiţii corespunzătoare de furajare şi întreţinere. . Spinarea şi şalele Având în vedere legăturile strâns stabilite între aceste două regiuni şi ca urmare a faptului că majoritatea cerinţelor şi defectelor sunt comune. Animalele cu astfel de defecte se elimină de la reproducţie. fără a atinge dimensiunile specifice raselor de carne. musculatura acestor regiuni. cu planurile laterale uşor înclinate (“spinare simplă”). . articulaţiile costo-vertebrale şi muşchii regionali. prindere şi rezistenţă ce pot să apară la nivelul acestor regiuni sunt următoarele: . cu musculatura regională foarte bine dezvoltată. prin dezvoltarea ei. 40 .Grebănul înfundat apare mai rar la taurine. La vacile cu nivel productiv ridicat. largi şi bine îmbrăcate în masă musculară.Spinarea: anterior de grebăn. se cere ca aceste două regiuni să fie lungi. bine îmbrăcate în masă musculară şi să se găsească la acelaşi nivel cu grebănul şi crupa.prinderea defectuoasă cu regiunile limitrofe. Rasele de lapte au în general spinarea şi şalele lungi. Spinarea şi şalele au un rol important în susţinerea toracelui şi abdomenului. largi. Direcţia spinării şi şalelor poate fi orizontală sau oblică. Linia superioară uşor oblică dinainte spre înapoi şi de jos în sus la tineret nu se consideră defect. posterior de şale. . Corespunzător tipului morfo-productiv al animalelor. dar nici aspectul ascuţit al raselor de lapte.slabă îmbrăcare în musculatură. posterior de linia imaginară ce uneşte cele două unghiuri externe ale iliumului şi lateral de flancuri. rezistente.Şalele: anterior de spinare. decât dacă se extinde şi la nivelul şalelor. În acest caz. . aflate în faza ascendentă şi de platou a lactaţiei acest aspect nu se consideră defect. ..Grebănul fals ascuţit este cel mai grav defect întâlnit la nivelul acestei regiuni corporale. La animalele adulte spinarea şi şalele orizontale constituie o frumuseţe zootehnică şi denotă o dezvoltare generală bună a acestora. lungi. Acest defect se poate recunoaşte prin observarea cu ochiul liber şi prin palpare (nu se simt apofizele spinoase dorsale).spinarea şi şalele scurte.

Spinare şi şale moi . sunt considerate a fi defecte. denotă pe lângă o îngrijire necorespunzătoare şi o constituţie 41 . Lordoza . Acest defect.supunerea boilor de tracţiune la eforturi mari.cel mai grav dintre defectele care pot să apară la aceste două regiuni corporale. fără suplimentarea raţiei.11.spinare şi şale de crap: convexitate pronunţată. pe terenuri accidentate. două aspecte: .spinare şi şale de măgar: convexitate mică. fără mişcare activă. 4. . mai puţin la vacile bătrâne care au avut multe gestaţii şi au fost întreţinute timp îndelungat în stabulaţie.spinare şi şale înşeuate. sărace în vegetaţie şi săruri minerale. . după gradul convexităţii. În funcţie de severitatea devierii de la profilul drept al acestor regiuni.cauze ereditare. 2 . 3 . asociată cu mişcarea activă insuficientă. Spinare şi şale înşeuate . Abaterile de la profilul drept pot interesa una sau ambele regiuni şi se pot grupa sub numele de cifoză şi lordoză. Cifoza constituie un defect grav şi ireversibil la toate categoriile de taurine şi poate avea.întreţinerea tineretului la munte. Sunt predispuse la înşeuare animalele cu spinare lungă. Acest aspect nu se consideră a fi defect la vacile bătrâne sau la cele adulte aflate în stare avansată de gestaţie (concavitatea este determinată de greutatea masei intestinale şi a uterului gestant).profilul lateral al liniei superioare prezintă o concavitate mai accentuată decât în precedentul caz. îngustă şi slabă.profilul superior al spinării şi şalelor este concav. Fig.concavitatea este uşoară. abia perceptibilă. Acest defect poate să apară şi la tineretul taurin furajat timp îndelungat cu furaje grosiere. în general. la animalele adulte.întreţinerea şi furajarea necorespunzătoare a tineretului. întrucât denotă o rezistenţă şi constituţie slabă şi exprimă consecinţa unei creşteri şi exploatări neraţionale (fig.spinare şi şale de crap. . 4 . Acest defect apare ca urmare a unei constituţii slabe. animalele care au fost întreţinute timp îndelungat în stabulaţie. apărut la tineret. vacile de lapte şi.11). 4. Este considerată defectuoasă la toate categoriile de taurine. . spinare şi şale lăsate. însă este considerat defect la tineret şi primipare. Defecte ale spinării şi şalelor: 1 .Abaterile de la orizontalitate. Spinare şi şale lăsate . Cauzele favorizante ale acestor defecte sunt: .spinare şi şale de măgar. spinare şi şale înşeuate.spinare şi şale lăsate. la taurine se pot întâlni următoarele defecte: spinare şi şale moi. de timpuriu. cele furajate necorespunzător sau din jgheaburi înalte de la o vârstă tânără.

42 . largă pe toată lungimea ei. privită de sus: . Crupa se analizează examinând-o de sus. . 3 . crupa este mai largă la vaci decât la tauri şi la animalele adulte faţă de tineret. . crupa lungă şi largă constituie suport pentru dezvoltarea unor mase musculare mari. Este forma dorită la toate categoriile de taurine. În funcţie de sex şi vârstă. Rasele mixte au crupa lungă.oblică dinainte spre înapoi şi de jos în sus. Rasele de lapte au crupa mai largă la şolduri şi la articulaţia coxofemurală şi mai îngustă la ischii. Delimitare: anterior de şale. De asemenea. determină aplomburi largi şi corecte ale membrelor posterioare. Crupa Baza anatomică: cele două oase coxale. iar ca direcţie poate fi orizontală sau puţin înclinată dinainte spre înapoi. 4. 4. Indiferent de tipul morfo-productiv.12). la acelaşi nivel cu grebănul. osul sacrum. largă şi simplă. iar la unele exemplare se poate întâlni “crupa dublă”. Când lungimea crupei se asociază cu lărgimea redusă a acesteia. se consideră a fi defectuoasă atât la vaci (apar distocii la fătare) cât şi la tauri (poate fi ereditară).12. prin înlăturarea cauzelor ce l-ar putea genera.Crupa pierdută: este slab dezvoltată din toate punctele de vedere şi disproporţionat de mică faţă de dezvoltarea generală a animalului. să fie bine îmbrăcată în musculatură şi să fie corect prinsă cu şalele (fără demarcaţie). Se consideră defectuoasă la toate categoriile de taurine. spinarea şi şalele. . Pentru descriere. Fig. Se poate întâlni la unele exemplare din rasele precoce de carne.slabă. iar musculatura regională mai redusă. dacă nu este consecinţa exclusivă a unei constituţii slabe. Forme ale crupei la taurine: . La aceste rase planurile laterale ale crupei sunt aproape orizontale şi prezintă o musculatură de acoperire foarte bine dezvoltată. ligamentele sacro-iliace şi muşchii regionali.Forma crupei. aproape pătrată. Direcţii ale crupei: 1 .teşită. sacrumul mai proeminent. Poate fi prevenit.Crupa lungă: lungimea depăşeşte lărgimea. din lateral şi dinapoi. Dimensiunile şi poziţia crupei influenţează modul desfăşurării parturiţiei şi spaţiul necesar dezvoltării ugerului în volum (fig.orizontală.Crupa largă: lărgimea este mai mare decât lungimea. lateral de linia imaginară ce uneşte unghiurile externe ale iliumului cu articulaţia coxo-femurală şi punctul fesei. c). această regiune trebuie să fie lungă. posterior de coadă. crupa prezintă două planuri laterale şi o creastă mediană. 2 . Rasele de carne au crupa lungă şi largă.Crupa pătrată: lungimea şi lărgimea sunt relativ egale. să aibă o direcţie orizontală sau uşor oblică dinainte spre înapoi şi de sus în jos.

privită dinapoi: . “campat dinapoi”). şi este de dorit la toate rasele.Crupa orizontală: şoldul se găseşte la acelaşi nivel cu punctul fesei.Crupa oblică dinainte spre înapoi şi de sus în jos: acest aspect al crupei nu este considerat defect atunci când oblicitatea este mai mică (punctul fesei este puţin mai jos decât şoldul). .şi foarte îngustă la ischii. Este considerată foarte defectuoasă deoarece atrage după sine o poziţie anormală a organelor genitale (însămânţări şi monte greu de efectuat.Forma crupei.Crupa îngustă pe toată lungimea ei: denotă o slabă dezvoltare în lărgime a bazinului şi atrage după sine o cantitate redusă de carne de calitate superioară.Crupa largă pe toată lungimea ei: este largă atât la şolduri cât şi la ischii. Se întâlneşte îndeosebi la rasele precoce de carne şi la rasele specializate pentru producţia de lapte. crupa apare ca fiind largă la şolduri . favorizează apariţia defectelor de aplomb la membrele posterioare (“picior de elefant”.13. 4. . 43 . Crupa teşită se întâlneşte mai frecvent la rasele primitive.Crupa scurtă .Forma crupei.denotă o insuficientă dezvoltare a oaselor bazinului în lungime. . fătări distocice şi oferă o bază mică pentru prinderea ugerului.Crupa oblică dinainte spre înapoi şi de jos în sus este un defect grav la toate categoriile de taurine. fiind mai ales un defect de ordin estetic (fig.. . În acest caz topografia organelor genitale este anormală (cu repercursiuni negative în activitatea de reproducţie). Este un defect grav deoarece favorizează fătările distocice datorate deschiderii posterioare mici a bazinului. asimetrică şi îngustă la ischii .Crupa teşită: când oblicitatea dinainte spre înapoi şi de sus în jos este foarte evidentă. privită din lateral (direcţia mecanică): . însă prezintă o slabă îmbrăcare în musculatură ceea ce duce la punerea în evidenţă a protuberanţelor osoase.13). 4. Crupă şoldită. . . Fig.Crupa îngustă la ischii numită şi crupă în formă “de sfeclă” sau “de migdală” este considerat ca fiind un defect grav. în afară de aceasta. Apare la vacile din rasele de lapte întreţinute necorespunzător şi este considerată ca defect la rasele de carne şi la taurii de reproducţie. Ca aspect.Crupa unghiuloasă: dimensiunile crupei sunt normale. “jareţi săbiaţi”). defectul poate fi transmis ereditar. .Crupa în acoperiş: planurile laterale ale crupei au o înclinaţie pronunţată faţă de linia mediană spre lateral şi de sus în jos. Taurii cu astfel de defecte vor fi eliminaţi de la reproducţie pentru că efectuează greu saltul şi.consecutiv dezvoltării exagerate a tuberozităţii externe a iliumului (deci lărgime falsă) . .Crupa şoldită: unul din şolduri este “şters” ca urmare a fracturii gâtului tuberozităţii externe a iliumului Acest defect creează o uşoară jenă în mers şi nu influenţează desfăşurarea parturiţiei. osul sacrum fiind foarte proeminent Această formă de crupă se întâlneşte la rasele primitive şi se asociază cu o dezvoltare slabă a musculaturii regionale. . fătări distocice) şi favorizează apariţia defectelor de aplomb la membrele posterioare (“sub el dinapoi”.

Crupa asimetrică: cele două planuri laterale ale crupei nu sunt situate la acelaşi nivel. În secţiune transversală. Indiferent de tipul productiv. Aspectul şi dimensiunile toracelui diferă cu tipul morfo-productiv (fig. puţin arcuite şi cu spaţii intercostale mari. aplatizate. inferior de regiunea trecerii chingii şi abdomen şi.rase de lapte. condiţiilor de creştere şi de exploatare a animalului. 2 . posterior. lungimea. Regiunile de pe feţele laterale ale trunchiului a). toracele trebuie să fie bine dezvoltat.140o. sexului şi vârstei. coastele (lateral). Delimitare: superior de grebăn şi spinare. toracele apare sub formă eliptică. Coastele sunt lungi. direcţia şi gradul de arcuire al coastelor determină aspectul cavităţii toracice şi permite aprecierea tipului morfo-productiv şi a stării de sănătate a animalului. Aspectul toracelui. Sunt foarte greu sau chiar imposibil de corectat. Deşi cavitatea toracică este delimitată de un număr mai mare de regiuni. Coastele şi cavitatea toracică Baza anatomică a cavităţii toracice: vertebrele dorsale (superior). în funcţie de tipul morfo-productiv: 1 . însă pot fi prevenite printr-o selecţie riguroasă şi printr-o întreţinere corespunzătoare a animalelor. orientate oblic spre înapoi.3. a unui regim inadecvat de creştere a tineretului. lărgimea.1.14. consecinţa unei constituţii slabe dar.. Fig. cu lăţime redusă. Defectele crupei sunt. Forma şi dimensiunile cavităţii toracice furnizează informaţii asupra tipului constituţional.14). lungimea (profunzimea) şi perimetrul toracelui. Ca urmare a conformaţiei toracice. mişcările de respiraţie sunt mai ample. ventilaţia este mai activă şi procesele oxidative din organism sunt mai intense.rase de carne. Cavitatea toracică adăposteşte cordul şi pulmonii. 44 . amplu. aceasta va fi tratată împreună cu regiunea coastelor întrucât. Dezvoltarea toracelui este dată de dimensiunile acestuia: adâncimea (înălţimea).2. Poate fi urmarea unor fracturi ale bazinului şi constituie defect grav deoarece calozităţile formate la locul de sudură a fracturilor pot determina dificultăţi la parturiţie. mai ales. unghiul de inserţie al coastelor pe coloana vertebrală fiind 130o . sternul (inferior) şi diafragma (posterior). de flancuri. anterior de piept. La rasele de lapte toracele este potrivit de adânc şi larg. organe esenţiale în realizarea unor producţii ridicate. 4. 4. având capacitate mare şi deci o mai bună dezvoltare a organelor interne pe care le adăposteşte. 4. în mare măsură. dar foarte profund.

. cilindrice şi bine arcuite. adânc şi profund.15. Perimetrul toracic (circumferinţa exterioară a toracelui) este mai mare la rasele de carne decât la rasele de lapte. Întreţinerea necorespunzătoare în perioada de tineret determină apariţia şi a altor defecte grave: . superior de şale. ventilaţia mai redusă şi deci arderile interne mai puţin intense.scobitura flancului (deşertul flancului) .are forma unei adâncituri şi este plasată de o parte şi de alta a şalelor. iar cel stâng în dreptul căruia se găseşte rumenul.coarda flancului . Adâncimea toracelui la vacă: 1 .120o).torace adânc.torace aplatizat .15). animalul fiind predispus la depunerea de carne şi grăsime în organism.delimitează inferior scobitura flancului şi este folosită ca loc de incizie în cazul operaţiei cezariene. Regiunea flancului este compusă din trei subregiuni: . mai adânc şi potrivit ca profunzime. inserţia acestora pe coloana vertebrală făcându-se sub un unghi aproape drept (100o .torace strangulat înapoia spetelor . . La tineret adâncimea toracelui raportată la talie este mai redusă. şi depinde în foarte mare măsură de starea de întreţinere a animalului. este mai bombat decât cel drept.planul înclinat (iea. Flancurilor li se mai spun şi “flămânzări” sau “deşerturi” deoarece în funcţie de forma lor se poate aprecia dacă animalele sunt sătule sau flămânde.insuficient dezvoltat în lărgime. La tauri toracele este mai adânc şi mai larg decât la vaci. la animalul adult adâncimea toracelui nu este cea caracteristică rasei. cu spaţii intercostale mici. b) Flancul (deşertul) Baza anatomică: muşchiul micul oblic. La animalul adult adâncimea toracelui este mai mare decât vidul substernal. Delimitare: anterior de regiunea coastelor. La rasele mixte toracele este potrivit de larg. crupă şi membrul posterior. 45 . 4. inferior de abdomen. teşitura flancului) .prezintă o depresiune inelară în jurul toracelui (în regiunea trecerii chingii). Mişcările respiratorii sunt mai puţin ample. toracele apare sub formă ovală (aproape rotundă). Coastele sunt lungi. 2 . late. coastele având caracteristici intermediare comparativ cu cele două tipuri productive de bază. Fig.La rasele de carne toracele este mai larg. . Taurinele flămânde au deşerturile adânci. În secţiune transversală. posterior de şold.animal „înalt pe picioare”. La cele sătule deşerturile se şterg. defect care nu se mai poate corecta (fig. 4. animalul rămâne “înalt pe picioare”. Dacă condiţiile de creştere în perioada de tineret nu sunt corespunzătoare.este situat sub coarda flancului şi se termină cu pliul iei.

abdomenul trebuie să fie mare. Abdomenul Baza anatomică: peretele inferior al cavităţii abdominale.pe măsura înaintării în vârstă (4-6 luni) abdomenul se dezvoltă în volum (ca urmare a furajării cu nutreţuri de volum) descriind în partea sa inferioară o linie uşor curbată şi poartă denumirea de abdomen cilindric. trifoi consumate pe rouă sau după ploaie) scobitura flancului stâng este puternic bombată. şoldurile la vaci sunt mai evidente decât la tauri. forma şi dimensiunile abdomenului evoluează funcţie de tipul de producţie al animalului respectiv. ieşirea lor în relief se realizează treptat după vârsta de 1 an. La taurii de reproducţie abdomenul trebuie să fie suplu. La vacile din rasele de lapte şi mixte. determină o dezvoltare exagerată a abdomenului în sens lateral şi în jos. La viţei. de formă cilindrică. unghiurile externe ale iliumului sunt mult mai proeminente decât la rasele ameliorate. Delimitare: anterior de şale. abdomenul rămâne cilindric La tineretul taurin femel până la vârsta de 18 luni. motiv pentru care abdomenul este mai mare (voluminos). . . pancreas). loviri etc. în formă de butoi.3. format din tunica fibro-elastică şi muşchii abdominali.lucernă. În cadrul aceleaşi rase. pleavă). La rasele primitive. În funcţie de partea pe care a avut loc traumatismul se poate spune că animalul este “şoldit stânga” sau “şoldit dreapta”. Dezvoltarea abdomenului este puternic corelată cu dezvoltarea aparatului digestiv şi a glandelor anexe (ficat. La vacile din rasele de carne abdomenul este mai puţin voluminos. abdomenul trebuie să fie lung. La tăuraşi. c). posterior de uger la vacă şi de testicule la taur. posterior de crupă. voluminos. ca urmare a unor traumatisme (căzături. Odată cu prima gestaţie şi cu intrarea în producţie. larg. în condiţiile unei furajări adecvate. Furajarea excesivă a taurinelor cu grosiere (paie. Indiferent de tipul morfo-productiv al taurinelor. cu lapte şi nutreţuri concentrate) abdomenul este mai puţin dezvoltat fiind denumit abdomen supt sau ogăresc. indiferent de vârsta şi sexul acestora.1.după vârsta de 5-6 luni evoluţia şi dezvoltarea abdomenului diferă în funcţie de sex. 4. apreciind gradul de dezvoltare şi linia inferioară pe care o descrie. La vacile în gestaţie avansată.În caz de timpanism (provocat de fermentarea leguminoaselor verzi . lateral şi inferior de flancuri. abdomenul trebuie să fie în formă de butoi.) determină asimetria părţii anterioare a crupei. la un lat de palmă sub nivelul apofizelor transversale ale vertebrelor lombare şi la un lat de palmă în sens caudal de la ultima coastă se face puncţia rumenului (cu ajutorul trocarului) în caz de timpanism. Delimitare: anterior de regiunea trecerii chingii. coceni. astfel: . Fracturile gâtului iliumului. şoldurile sunt mai puţin evidente. 46 . Regiunile de pe faţa inferioară a trunchiului a). în principal. La vaci raţia se bazează în special pe furaje de volum.3. având formă aproape cilindrică. Abdomenul se examinează din profil şi dinapoia animalului. Şoldul Baza anatomică: unghiul extern al iliumului. lateral de coaste şi flanc.la viţeii sugari în primele 2-3 luni de viaţă (când aceştia sunt hrăniţi. corect conformat şi spaţios. precum şi cu tipul metabolic al rasei. scobitura flancului drept se alungeşte în jos ca urmare a greutăţii exercitate de uterul gestant asupra pereţilor abdominali. Forma şi dimensiunile acestei regiuni corporale diferă în funcţie de vârstă şi regimul de furajare aplicat. la care necesarul de furaje este mare. În scobitura flancului stâng.

Evoluţia dezvoltării abdomenului în raport cu vârsta se realizează printr-o gimnastică funcţională progresivă a tubului digestiv. cu furaje specifice vârstei de adult.piept scobit. o capacitate productivă scăzută. Când abdomenul de paie este asociat cu slăbirea tonusului muscular şi abdomenul este mult coborât înspre sol.1. Este de dorit ca această regiune corporală să fie largă. .4. respectiv prin obişnuirea de timpuriu şi în mod progresiv a tineretului. foarte bine dezvoltat. printr-o furajare raţională. cu furaje de volum de calitate inferioară în exces. Aceste defecte sunt mai puţin grave la vacile bătrâne. 3 .abdomenul fiind disproporţionat în raport cu dezvoltarea corporală de ansamblu a animalului. Cauzele care pot favoriza apariţia acestui defect sunt următoarele: . care au realizat multe gestaţii. Rasele primitive şi animalele întreţinute necorespunzător în perioada de creştere au pieptul foarte strâmt şi cu planurile laterale slab îmbrăcate în musculatură.furajarea carenţată. 4. Rasele de lapte au pieptul mai strâmt şi mai puţin proeminent.furajarea cu raţii în care furajele de volum se găsesc în cantităţi prea mici faţă de necesar. Pieptul prezintă o creastă mediană şi două planuri laterale. . 4. Acest defect poartă denumirea de abdomen de paie. Abdomenul supt (ogăresc) nu constituie defect la viţeii sugari. . sex şi dezvoltarea de ansamblu a animalului (fig.16).slăbirea constituţiei ca urmare a unei stabulaţii prelungite. dar este foarte grav la tineretul taurin de peste 12 luni şi la animalele adulte. prin urmare. Fig. Delimitare: lateral de braţ şi antebraţ. 2 .3. el poartă denumirea de abdomen atârnând. bine îmbrăcată în masă musculară şi dezvoltată proporţional cu tipul morfo-productiv. Regiunile de la extremitatea anterioară a trunchiului Pieptul Baza anatomică: extremitatea anterioară a sternului şi muşchii pectorali. 4. Cauzele apariţiei acestui defect sunt următoarele: . proeminent şi cu planurile laterale 47 .boli cronice digestive sau ale cavităţii abdominale: enterite cronice.subalimentaţie prelungită. Aspectul pieptului la taurine: 1 . peritonita. dar sunt extrem de grave la viţei şi la tineret. inferior de salbă şi posterior de regiunea trecerii chingii. Taurii au pieptul puternic. La rasele de carne pieptul este larg şi proemină mult înainte şi în jos. deoarece denotă o slabă dezvoltarea tubului digestiv şi.16.piept îngust. paratuberculoza.piept larg.

1. favorizată şi de o stabulaţie prelungită (fig.17. de o parte şi de alta a crestei mediane. 4. cu defectul de torace îngust şi cu o slabă dezvoltare a musculaturii regionale.aproape orizontale. Se întâlneşte frecvent la rasele de lapte. au pieptul mai îngust. La nivelul planurilor laterale. . sexului. Primele 4-5 vertebre coccigiene formează baza cozii. .coadă „înfundată” 48 . Vacile din rasele de lapte au coada subţire şi lungă (ajungând până sub limita inferioară a jaretului).5.coadă sus prinsă. 2 . 4. în special cele de lapte. iar baza cozii se îndoaie în jos sub un unghi de 90o sub forma unei cârje. lungimea şi grosimea cozii pot furniza informaţii asupra vârstei. Vacile.Pieptul “de capră” se caracterizează printr-o slabă dezvoltare a musculaturii şi prin proeminenţa exagerată a crestei mediane. Coada se consideră a fi bine prinsă când osul sacrum se află la nivelul liniei superioare a crupei. 3 .coadă jos prinsă. Acest defect denotă o constituţie debilă. Boii au coada mai lungă decât taurii şi mai groasă decât vacile.16). Taurii din rasele primitive au pieptul şi trenul anterior disproporţionat de mari în raport cu dezvoltarea de ansamblu a organismului şi poartă denumirea de “piept leonic”. fără a se sprijini pe anus şi vulvă (fig. .17). smocul cozii având aspectul de fuior. Regiunile de la extremitatea posterioară a trunchiului Coada Baza anatomică: cele 18-20 vertebre coccigiene.coadă bine prinsă. La viţei coada este scurtă şi prezintă un smoc mic. mai puţin proeminent şi cu musculatura regională mai puţin dezvoltată. 4. O stare bună de întreţinere a animalelor. Delimitare: anterior de crupă. La vârful cozii se găseşte un mănunchi de păr numit smocul cozii. atrage după sine un piept larg şi bine îmbrăcat în masă musculară. Fig. 4 . apar două adâncituri. rasei. Vacile din rasele de carne au coada mai groasă şi mai scurtă (până la jaret). Prinderea cozii 1 .Pieptul scobit (fals larg) este consecinţa desprinderii şi devierii spre lateral şi înainte a umerilor. Cele două planuri laterale ale pieptului apar ca două depresiuni între umeri şi creasta mediană. Principalele defecte întâlnite la nivelul acestei regiuni sunt: piept îngust. acoperită cu păr abundent şi gros. La taurine. tipului morfo-productiv şi constituţional.3. La tauri coada este mai scurtă şi mai groasă şi se termină cu un smoc mai scurt decât la vaci. Este considerat a fi defect la toate categoriile de animale. La rasele primitive coada este lungă.Pieptul îngust (strâmt) se corelează în general. piept scobit. la cele furajate necorespunzător sau întreţinute în stabulaţie prelungită în perioada de creştere. 4. îndeosebi la exemplarele cu constituţie debilă. piept “de capră”.

În general. La vacă organul sexual extern este vulva.în raport cu vârsta: la prima fătare (la prima lactaţie). îngreunând copulaţia. Momentul optim de examinare a ugerului: . flasce şi uşor îndepărtate. Deschiderea furoului este mică şi prevăzută cu un smoc de peri lungi şi groşi. ugerul la vacă este format din patru sferturi (drept anterior. dar destul de extins înainte. sunt uşor întredeschise şi atârnânde. 49 . cu labii groase. La vacile tinere vulva este mică cu labii vulvare apropiate. Rar. adăpostite în bursele testiculare care sunt acoperite cu păr rar.1.Coada jos prinsă: când locul de prindere se află sub nivelul liniei superioare. la tăuraşi. Testiculele se formează în cavitatea abdominală şi coboară prin canalul ingvinal în bursele testiculare până la naştere. de consistenţă normală. tumori papilomatoase.1. situată sub anus. Testiculele mult coborâte în bursele testiculare la taurii tineri denotă o constituţie slabă. Acest smoc de peri trebuie scurtat periodic (tuns) pentru a preveni inflamarea furoului. UGERUL Ugerul este o glandă anexă a aparatului genital femel. fără aderenţe la învelitori şi bine coborâte în bursele testiculare. Mucoasa vaginală trebuie să fie umedă şi de culoare roz. globuloase. stâng posterior). La taurii adulţi testiculele trebuie să fie bine dezvoltate. se pot constata cazuri de monorhidie şi criptorhidie datorită necoborârii unuia sau ambelor testicule în bursa testiculară.Defecte de prindere a cozii: . Testiculele sunt situate în regiunea ingvinală. Ugerul mai poate fi împărţit în două jumătăţi. în momentul intrării lui în erecţie. drept posterior. devin flasce şi congestionate.6. fiecare în parte constituind o unitate morfologică şi funcţională independentă. caz în care urinarea şi erecţia sunt dureroase pentru animal. pe standuri prea scurte sunt predispuse la prolaps vaginal sau chiar la prolaps uterin.3. Ca o adaptare la condiţiile de mediu. stâng anterior. . Acest defect apare frecvent la animalele care au osul sacrum proeminent. fără să facă mişcare.Coada înfundată apare atunci când osul sacrum este mai scurt decât coxalul (în acest caz coada se sprijină pe anus şi vulvă). Vacile întreţinute timp îndelungat în stabulaţie legată. .4. Penisul se apreciază cu ocazia montei de probă. Asemenea animale se exclud de la reproducţie. este puţin proeminent sub abdomen. 4. în perioadele cu temperaturi ridicate testiculele coboară mult în bursele testiculare. Organele genitale La taur se apreciază testiculele. iar la vacile cu multe fătări aceasta este mai mare. Furoul (teaca penisului). defecte ce fac imposibilă utilizarea acestor tauri la reproducţie. lunecoase şi nedureroase la palpare. anterioară şi posterioară sau stângă şi dreaptă. stadiul lactaţiei. deschizându-se puţin înapoia ombilicului. starea fiziologică (în repaus mamar sau în lactaţie) şi faza de muls. iar pe timp friguros acestea sunt ridicate. 4. La aprecierea ugerului se are în vedere: vârsta vacii. La tauri se pot constata fracturi ale penisului. Din punct de vedere morfologic şi funcţional. testiculul stâng este mai mare şi situat mai jos decât cel drept.Coada sus prinsă: când locul de prindere al bazei cozii de sacrum şi îndoitura pe care o formează coada în porţiunea sa iniţială se găseşte deasupra liniei superioare a crupei. Acest defect este mai frecvent la animalele din rasele primitive şi îngreunează actul montei. Acest defect se întâlneşte mai frecvent la animalele din rasele primitive şi la cele care au crupa teşită. La vacile în gestaţie avansată labiile vulvare cresc mult în volum. scurt şi fin. penisul şi furoul.

dimensiunile şi poziţia sfârcurilor.Adâncimea ugerului reprezintă distanţa de la baza mameloanelor până la nivelul articulaţiei jaretului (fig. Dimpotrivă un unghi mai mic. . În aprecierea prinderii ugerului se definesc următorii termeni: extinderea anterioară. adâncimea ugerului.rasa: ugerul este mai mare la rasele de lapte. îngreunând mulsul mecanic şi mai ales automatizat. Se doreşte ca această distanţă să fie cât mai mare şi să fie ocupată de glanda mamară. mijlociu sau mic. Se apreciază unghiul pe care îl realizează locul de prindere al ugerului cu abdomenul. 6. O bună extindere posterioară se manifestă prin uşoara proeminenţă a ugerului înapoia feselor (corzii jaretului). ţesutul mamar. jenând animalul în timpul mersului. acoperit cu păr lung.Extinderea anterioară a ugerului reprezintă distanţa de la baza mameloanelor anterioare până la punctul de unire a ugerului cu partea inferioară a abdomenului (fig. La aprecierea mărimii ugerului se are în vedere volumul corpului mamar. pielea şi părul de acoperire a ugerului. mijlociu sau mic. poartă numele de uger sălbatic şi se întâlneşte frecvent la rasele primitive. a). 6. Se urmăreşte ca partea inferioară a sferturilor să nu depăşească nivelul articulaţiei jareţilor.stadiul lactaţiei: volumul ugerului creşte pe parcursul fazei ascendente a curbei de lactaţie. De asemenea. înălţimea (prinderea) posterioară a ugerului.45). adică până la locul în care începe ţesutul secretor propriu-zis al sferturilor (fig. Examinarea ugerului se poate efectua şi în afara situaţiilor mai sus amintite. ligamentul suspensor. se consideră extindere defectuoasă. O distanţă prea mare nu este de dorit. .individualitatea: în cadrul aceleiaşi rase. 50 . . trecerea dinspre uger spre abdomen să se facă cât mai lin. pentru aprecierea extinderii anterioare a ugerului se examinează locul şi modul de ataşare a ugerului la peretele abdominal. se pot întâlni vaci cu uger mare.44).Extinderea posterioară a ugerului este reprezentată de distanţa dintre baza mameloanelor posterioare şi locul de ataşare a ugerului în zona ingvinală (fig. 6. Se apreciază examinând ugerul din profil şi dinapoi. se acceptă ugerul de mărime mijlocie şi se consideră defectuos ugerul mic. . Cu cât această distanţă este mai mică cu atât volumul ugerului va fi mai mare. aspru şi abundent. Un unghi obtuz. b). asociat cu o extindere anterioară până în apropierea ombilicului reprezintă o extindere anterioară dorită. forma. mic la cele de carne şi intermediar la rasele mixte.10). extinderea posterioară. lărgimea posterioară. . vascularizaţia.în raport cu stadiul lactaţiei: în primele 100 de zile de la fătare.12).ordinea lactaţiei: volumul ugerului creşte de la lactaţia I la lactaţia a II-a. apropiat de 90º. însă se va ţine seama de factorii anterior menţionaţi. 6. . pe nesimţite. posterioară şi transversală a ugerului. simetria morfologică a ugerului.. Ugerul mic.Înălţimea (prinderea) posterioară a ugerului se apreciază privind ugerul dinapoi şi reprezintă distanţa dintre comisura inferioară a vulvei şi punctul de prindere a ugerului în partea supero-posterioară. O extindere posterioară exagerată a ugerului nu este de dorit. Prinderea ugerului este dată de modul de amplasare a ugerului în regiunea ingvinală şi extinderea anterioară. prinderea ugerului. înapoi.31). În cadrul examenului multilateral al ugerului se apreciază: mărimea.în raport cu faza de muls: înainte şi după muls. deci gradul de întindere al acestuia înainte. Acest caracter este important pentru mulsul mecanic şi automatizat al vacilor. Mărimea ugerului este în corelaţie directă cu producţia de lapte. dar şi în continuare până la lactaţia a IV-a. atinge maximul în faza de platou. La aprecierea mărimii ugerului se va avea în vedere: . În cazul raselor de tip HolsteinFriză (fig. precum şi pierderi de lapte între mulsori. după care scade pe măsura înaintării în lactaţie. . de 160º-180º. forma. Se preferă ugerul mare. . 6. lateral şi în jos: Din aceste puncte de vedere ugerul poate fi încadrat în următoarele categorii: mare. descriind un volum redus al ugerului.

deoarece ligamentul median este principalul element al sistemului de susţinere a ugerului şi are legătură cu textura ugerului. Din punct de vedere al prinderii ugerului se disting următoarele situaţii: . 4. Holstein-Friză.18. până aproape de ombilic.Lărgimea posterioară a ugerului se apreciază dinapoia animalului şi reprezintă distanţa dintre faldurile externe ale ugerului la locul de ataşare posterioară (fig.Ugerul atârnând (pendulos) la care baza mameloanelor depăşeşte nivelul unghiului jareţilor.Ligamentul suspensor al ugerului este apreciat privind animalul dinapoi şi este reprezentat de ligamentul suspensor median elastic (fig. este expus traumatismelor.sferturile sunt bine dezvoltate şi conturate. 18). Se apreciază gradul de extindere a ligamentului pe înălţimea posterioară a ugerului. 6.Ugerul abdominal se caracterizează prin extinderea exagerată sub abdomen. şi extindere slabă posterior. Se urmăreşte ca lărgimea posterioară a ugerului să fie cât mai mare.21). proemină uşor înapoia feselor. Ayrshire. La vacile cu producţii foarte mari de lapte. 4.46). Brown Swiss). mai puţin distincte. nu se pretează la mulsul mecanic şi automat. în special la vacile tinere. c). Este considerat unul dintre cele mai importante însuşiri ale ugerului vacilor din rasele de lapte. de aceeaşi mărime. Este defectuos întrucât are volum redus. 4. cu mameloane egal distanţate.Uger pătrat: . Acest defect se întâlneşte mai frecvent la vacile bătrâne ca urmare a efortului de lactaţie o lungă perioadă de timp. 6.. jenează animalul în timpul mersului. coboară până la nivelul jareţilor. Uger mare. Ugerul de formă pătrată se întâlneşte frecvent la rasele specializate pentru producţia de lapte (Jersey. . . se pot folosi suspensoare pentru a reduce efortul la care sunt supuse ligamentele de susţinere prin greutatea mare a ugerului (fig.Ugerul crural este amplasat spre înapoi.28). Este o formă de uger acceptată în selecţie şi se întâlneşte frecvent la rasele mixte ameliorate. întrucât aplicarea paharelor de muls este dificilă. poziţia mameloanelor posterioare şi uşurinţa la mulsul mecanic şi automatizat. marginea posterioară a ugerului formează cu linia inferioară a acestuia un unghi de aproape 90o. Este considerat a fi un defect grav. cu mameloane mai apropiate. 4. Forma ugerului se corelează cu producţia de lapte şi are o importanţă deosebită în cazul mulgerii mecanice (fig.19). iar privit dinapoi ocupă tot spaţiul dintre membrele posterioare (fig. ca urmare a slăbirii ligamentelor de susţinere ale ugerului (fig. Ugerul atârnând jenează animalul în timpul mersului.sferturile sunt rotunjite. precum şi cât de vizibil este acest ligament. depăşind mult profilul feselor. Prin acţiunea de ameliorare se urmăreşte obţinerea formei pătrate a ugerului. . cu baza largă.Ugerul bine prins este mult extins anterior. . vacile pierd lapte între mulsori. la care se observă o tendinţă a slăbirii ligamentelor de susţinere a ugerului. Se doreşte ca ligamentul suspensor să fie cât mai evident şi să urce cât mai sus înspre baza de prindere posterioară a ugerului. . punând în evidenţă o constituţie slabă.Uger globulos . vascularizat şi bine prins . 4. 51 . iar dacă sfincterele mamelonare nu au suficientă tonicitate.20). Fig.

Diferite forme ale ugerului: 1 . 4 . fiind asociat cu un volum redus şi nu se pretează pentru mulsul mecanic.sălbatic. 4. 3 .de capră. Fig. 52 .20. Suspensor pentru uger .Uger etajat .pătrat. Fig..etajat. Defectul este considerat foarte grav.este o exagerare a ugerului etajat. Uger atârnând (pendulos) Fig. 4. însă sferturile sunt puţin dezvoltate în partea lor inferioară.globulos. 4.Uger conic (ascuţit) . 5 .Uger divizat .mic şi conic. 2 . iar mameloanele sunt adunate.silonul care separă sferturile anterioare de cele posterioare este pronunţat.sferturile posterioare sunt situate mai jos decât cele anterioare dar. Această formă de uger este considerată defectuoasă deoarece nu se pretează la mulsul mecanic şi are volum redus.divizat. Este un defect care denotă o dezvoltare redusă a masei glandulare. .19. 7 . sferturile anterioare fiind mult mai mici şi plasate mai sus decât cele posterioare.baza de prindere este suficient de largă. .Uger de capră . 6 .21. situaţia se poate prezenta (mai rar) şi invers.

prea groase. cu vârful rotunjit. orientate vertical. direcţia. Calitatea ugerului . . cu rezervele laptelui bogate. sub formă de trunchi de con (circumferinţa la baza mamelonului să fie mai mare decât cea de la vârful acestuia). simetria şi amplasarea lor. mai rar. cele deformate. moale şi elastic. Forma şi dimensiunile mameloanelor au un determinism genetic ridicat. care pot îngreuna mulsul. fără elasticitate. de formă pătrată sau globuloasă. iar rezervele laptelui sunt numeroase şi mărunte. 4. Nu sunt dorite sfârcurile suplimentare (supranumerare). Mameloanele suplimentare se recunosc prin aceea că sunt mai mici şi amplasate în spatele unuia sau a ambelor mameloane posterioare şi.lung şi subţire. 5 . rezervele laptelui sunt puţine şi mai groase. mameloanele potrivite ca mărime. care sunt cute ale pielii care apar după muls la partea posterioară a ugerului.normal. un uger corect conformat trebuie să aibă volum mare înainte de muls şi redus după muls. acoperit de piele fină cu producţie piloasă redusă.ugerul cărnos (gras) . Vascularizaţia sanguină şi îmbrăcămintea piloasă. 4 .cu baza îngroşată. 53 . Vacile bune producătoare de lapte au ugerul bogat vascularizat. Calitatea ugerului se apreciază şi prin examinarea ugerului înainte şi după muls. îmbrăcămintea piloasă fiind abundentă. deoarece condiţionează sistemul şi metoda de muls aplicate.cu vârful îngroşat. Se apreciază: mărimea. Sunt defectuoase mameloanele prea lungi.conic. precum şi cele puţin depărtate de ele (fig. luând în considerare şi rezervele laptelui.d). scurt şi subţire. Ugerul cărnos îşi păstrează aproape aceeaşi mărime după muls. de formă cilindrică. Pentru mulsul mecanic şi automat se pretează mameloanele cu lungimea de 6-7 cm şi diametrul de 2-2. forma. situate cât mai depărtate unul de altul. cele îngroşate la bază sau la vârf. Atât venele mamare cât şi venele abdominale subcutanate trebuie să fie groase şi sinuoase.22.apare grunjos sau buretos la palpare. se recomandă amputarea acestora în jurul vârstei de 1-2 luni. dând senzaţia unei bucăţi de slănină sau de carne. venele mamare sunt mici. verticale şi depărtate între ele. 4. 2 . cele cu diametrul prea mic. Aprecierea mameloanelor (sfârcurilor) Caracteristicile mameloanelor au o importanţă deosebită. Fig. e). Generalizând.lung şi deformat. bine prins şi bogat vascularizat.22). Venele mamare sunt bine dezvoltate.ugerul glandular . Forme ale mameloanelor: 1 . f). constatând prezenţa ţesutului glandular şi raportul în care aceasta se găseşte faţă de ţesutul conjunctivo-adipos. În cazul existenţei sfârcurilor suplimentare la viţele. iar porţile de jos ale laptelui (reprezentate de orificiile prin care pătrund venele mamare în torace) sunt evidente. .apare compact la palpare. cele asimetrice ca poziţie şi dezvoltare.se apreciază prin palpare. 6 . acoperit de o piele fină cu păr rar. Vacile slab productive au arborizaţia sanguină superficială slab reprezentată. 3 . chiar între cele anterioare şi cele posterioare. Ugerul glandular îşi micşorează mult volumul după muls. simetrice ca dimensiuni şi formă.5 cm.

La rasele de lapte spata este mai lungă şi uscăţivă. inferior de braţ. e). în condiţii intensive de exploatare. Musculatura redusă a braţului determină oboseală în timpul deplasării şi apariţia defectelor de aplomb.1. Aceste defecte denotă o constituţie slabă şi reducerea tonicităţii musculaturii centurii scapulare. Umărul trebuie să fie proporţional dezvoltat şi lipit de cutia toracică. o importanţă deosebită trebuie acordată rezistenţei membrelor. b). Antebraţul trebuie să fie lung.5. Cotul trebuie să fie bine dezvoltat.1. Cotul Baza anatomică: articulaţia humero-radială. postero-lateral de coaste. orientat oblic antero-posterior şi de sus în jos. Proporţional. d). uşor oblică posteroanterior şi de sus în jos. vertical şi cu musculatura regională bine dezvoltată. bine îmbrăcată în musculatură. Antebraţul Baza anatomică: oasele radius şi ulna. largă şi bine îmbrăcată în masă musculară. uscat. Desprinderea pronunţată la nivelul articulaţiei scapulo-humerale. 4. Delimitare: superior de braţ şi inferior de genunchi. inferior de antebraţ şi lateral de capul pieptului şi torace. paralel cu planul median al corpului. la rasele de carne musculatura regională este mai bine reprezentată decât la rasele de lapte. Spata trebuie să fie lungă. Braţul Baza anatomică: osul humerus. Când coatele sunt răsucite spre înafară defectul poartă denumirea de coate desprinse şi poate fi rezultatul unei stabulaţii prelungite. cu îndepărtarea evidentă a acesteia de cutia toracică poartă denumirea de piept scobit. Apariţia acestor defecte poate fi favorizată de stabulaţia prelungită. corect conformat. Braţul trebuie să fie bine dezvoltat. Membrele anterioare Membrele anterioare au rol în susţinerea şi direcţionarea trunchiului în timpul mersului. Examinarea membrelor se face analizând fiecare regiune componentă în parte.5.1. bine îmbrăcat în musculatură. Spata Baza anatomică: osul scapulum şi cartilajul suprascapular. Delimitare: superior de braţ şi inferior de antebraţ. c). între creasta mediană a grebănului şi marginea superioară a spetelor apare o depresiune ca urmare a îndepărtării acestora de trunchi. ca o adaptare la tehnologia de exploatare aplicată. Umărul Baza anatomică: articulaţia scapulo-humerală. superior de grebăn şi inferior de braţ. a). Defecte: . bine prinsă de trunchi. Delimitare: anterior de gât.Spete desprinse: în acest caz. În condiţiile exploatării intensive a taurinelor. Delimitare: superior de spată. Delimitare: superior de spată. bine prins de trunchi. Privite 54 . motiv pentru care acestea trebuie să fie bine dezvoltate şi corect conformate. iar la rasele de carne spata este mai scurtă. MEMBRELE ŞI APLOMBURILE La taurine membrele au rol în susţinerea şi deplasarea unei greutăţi corporale mari.4. Lungimea şi oblicitatea spetei influenţează mărimea (amplitudinea) pasului. uşor detaşat de trunchi. largă.

puternic şi să aibă o direcţie verticală. osatură slab dezvoltată şi membre puţin rezistente. Genunchiul Baza anatomică: articulaţia radio-carpo-metacarpiană. La unele animale acestea cresc foarte mult. mai deschis la tauri şi tineret decât la vaci. Denotă o slăbire a constituţiei. Genunchiul trebuie să fie bine dezvoltat.articulaţia este deviată spre înapoi. călcătura de urs.Genunchi gâtuit . taurinele au antebraţele uşor oblice dinafară spre înăuntru şi de sus în jos. Chişiţa trebuie să fie pe aceeaşi linie cu profilul anterior al unghiei. La viţei chişiţa este aproape verticală. Unghiul dintre fluier şi chişiţă trebuie să fie de 140-150º. la vârsta de adult prezintă un fluier lung şi subţire.Higroma genunchiului . Chişiţa este mai lungă şi mai oblică la membrele posterioare decât la cele anterioare. Când oblicitatea este exagerată. Chişiţa oblică la viţei (45o) şi verticală la animalele adulte sunt considerate defecte. iar trecerea dinspre antebraţ spre fluier să se facă lin. înapoia gleznei se găsesc două unghii rudimentare. Rasele precoce au fluierul scurt şi gros.apare ca urmare a unor lovituri repetate a feţei anterioare a genunchiului de iesle sau pardoseală şi se prezintă sub forma unei inflamaţii evidente. În continuare sunt prezentate defectele ce pot fi întâlnite la această regiune. întreţinut în stabulaţie prelungită. În asemenea situaţii se recomandă scurtarea unghiilor rudimentare. chişiţă moale. distanţa dintre genunchi se reduce şi apare defectul genunchi apropiaţi. La taurine. cele tardive îl au lung şi subţire. chişiţa verticală. astfel că la animalele cu chişiţă moale ele ating pământul. larg. Delimitare: superior de fluier şi tendon.articulaţia este deviată spre înainte. De regulă. . La unele animale se poate observa şi după această vârstă. Glezna (buletul) Baza anatomică: articulaţia metacarpo-falangiană. Delimitare: superior de antebraţ şi inferior de fluier. ca urmare a unui defect ereditar sau a rahitismului. . să se încadreze în axul vertical al membrului.din faţă. La această regiune se pot întâlni mai următoarele defecte: chişiţă dublă. chişiţa este mai oblică decât la tauri. imediat după fătare până în jurul vârstei de o lună. dar în cazul unor complicaţii poate produce jenă în timpul deplasării (şchiopături).Genunchi de oaie (şters) . această afecţiune nu influenţează starea generală de sănătate a animalelor. 55 .trecerea de la genunchi la fluier se face printr-o gâtuitură evidentă. corect conformat. f). Tineretul în creştere furajat deficitar. profilul genunchiului fiind uşor concav. i). La taurine. Chişiţa Baza anatomică: falanga I. Gradul de oblicitate al chişiţei este important. Delimitare: superior de gleznă şi inferior de ongloane. g). h). La animalele adulte chişiţa formează cu solul un unghi de 45o. fluierul trebuie să fie scurt. inferior de chişiţă. întrucât prin intermediul acesteia se face amortizarea şocului în momentul intrării membrului în contact cu solul. La vaci. La animalele adulte este considerat foarte grav şi denotă o slăbire a constituţiei. Fluierul Baza anatomică: oasele metacarpiene Delimitare: superior de genunchi şi inferior de gleznă. fără mişcare. .Genunchi arcat . . Se întâlneşte frecvent la viţei. înconjurată de o formaţiune tegumentară dură. oblicitatea accentuându-se concomitent cu înaintarea în vârstă.

intens exploatate. . punct de reper în măsurătorile corporale şi punct de maniament pentru aprecierea stării de îngrăşare şi a condiţiei la taurine.spaţiul interdigital devine vizibil (sub forma unui şanţ) ca urmare a slăbirii ligamentelor interfalangiene. Astfel.1.apare consecutiv unor falange scurte.. Taurii cu acest defect execută foarte greu saltul.în momentul efectuării saltului. La rasele de carne şi mixte. iar sprijinul pe călcâie este dureros.apare consecutiv lungimii mici a grupelor musculare care formează fesa. La această regiune se pot întâlni următoarele defecte: . Regiunile componente ale membrelor posterioare sunt următoarele: coapsa. ele terminându-se brusc la nivelul gambei. Unghiul coxo-femural este de 90-100º. Acest defect se întâlneşte mai frecvent la membrele anterioare. Coapsa trebuie să fie lungă. În partea superioară a fesei se găseşte tuberozitatea ischiatică. Privite dinapoi. coapsa este oblică dinapoi spre înainte şi de sus în jos. coapsa este mai bine dezvoltată. Delimitare: superior de coapsă şi inferior de gambă. largi şi bine descinse. 4. unghiile rudimentare ating solul. Cauzele favorizante pentru apariţia acestui defect sunt hrănirea necorespunzătoare a tineretului şi întreţinerea prelungită în stabulaţie. .articulaţia femuro-tibio-rotuliană. Acest defect se întâlneşte mai frecvent la vacile bătrâne şi la cele cu constituţie slabă. musculatura regională fiind mai slab dezvoltată. Animalele cu acest defect se sprijină pe călcâie. superior de crupă şi inferior de gambă. Defectele de chişiţă moale şi călcătură de urs se întâlnesc mai frecvent la membrele posterioare. La taurine.5. coapsa constituie o regiune principală în care se găseşte carne de calitate superioară. 56 . . iar la tauri . Profilul fesei poate constitui un indicator ajutător în stabilirea tipului morfo-productiv al animalelor. iar la cele de lapte profilul este drept sau uşor concav.fesa retezată . Delimitare: anterior de coapsă şi infero-anterior de gambă şi jaret. Ca direcţie. grasetul. formând ceea ce noi numim punctul fesei. Indiferent de tipul morfo-productiv şi de starea de îngrăşare. b). Acest defect determină un mers greoi. fesa.Chişiţă moale .fesa scobită . c). Coapsa Baza anatomică: osul femur.Chişiţă dublă . gamba. posterior de fesă. dureros şi cu pasul scurt.Călcătura de urs . jaretul. fără a ajunge la jaret. Grasetul Baza anatomică: . Contactul cu solul este dureros.se întâlneşte la vacile din rasele vechi de lapte şi la cele cu constituţie debilă. a). Delimitare: anterior de flanc. pasul este legănat. Defectul este cu atât mai grav cu cât animalul este mai tânăr.Chişiţa verticală (de capră. la rasele de carne şi cele de carne-lapte profilul fesei trebuie să fie convex. porţiune din carcasă de mare importanţă pentru producţia de carne. fluierul.2. . Fesa împreună cu coapsa formează culota. largă şi bine îmbrăcată în musculatură. a hrănirii neraţionale şi întreţinerea în stabulaţie prelungită. iar mersul anevoios. Fesa Baza anatomică: muşchii semitendinos şi semimembranos. Membrele posterioare Membrele posterioare au un rol important în propulsia corpului pe timpul deplasării animalelor. călcătură în pensă) . Chişiţa verticală este considerată normală la viţei şi la tineret şi foarte defectuoasă la animalele adulte. glezna şi chişiţa.este o exagerare a defectului de chişiţă moale şi apare ca urmare a slăbirii accentuate a constituţiei. grasetul trebuie să fie uscăţiv. coapsele trebuie să fie lungi. la aceste animale fesa prezintă o concavitate accentuată. şi mai bombată lateral decât la cele de lapte.apare ca urmare a unor falange prea lungi şi a unei constituţii slabe.

cu osatură fină. prin vârfurile lor. Jaretul trebuie să fie bine dezvoltat. iar defectul poartă denumirea de picior de elefant.jaret închis . drept urmare. . proporţional dezvoltate cu celelalte segmente ale membrelor. Gamba Baza anatomică: tibia şi peroneul (fibula). Trecerea de la jaret la fluier trebuie să se facă pe nesimţite. dar nu mai mare de 1-1. . iar distanţa dintre ongloane să fie egală pe toată lungimea. jaretul este uscăţiv şi are dimensiuni mai reduse. precum şi defectele de conformaţie sunt mai frecvente şi mai grave la membrele posterioare. să aibă un unghi de deschidere de 145-150o şi să fie situat în axul membrului. În acest caz mersul este greoi. e). 4. cum ar fi: .Unghii îndepărtate .5 cm.unghiul jaretului este mai mare de 160o. defectul purtând denumirea de membre săbiate. În caz de stabulaţie prelungită sau de mişcare insuficientă. Ongloanele (unghiile) Unghiile se aseamănă foarte mult la membrele anterioare şi la cele posterioare.sunt alungite şi cu vârful uşor ridicat. Regiunile fluierului. Delimitare: superior de coapsă. În continuare sunt prezentate cele mai frecvente defecte ale ongloanelor. defectul poartă denumirea de jaret gâtuit şi se întâlneşte mai frecvent la animalele cu fluier subţire şi cu constituţie debilă. Defectele jaretului reprezintă devieri ale acestuia de la unghiul normal de deschidere: . mai des la tauri decât la vaci. gleznei şi chişiţei de la membrul posterior sunt asemănătoare cu cele prezentate pentru membrele anterioare. posterior de fesă şi inferior de jaret. fără a fi însă identice.sunt lungi şi ascuţite. să asigure o bază mare de sprijin pe sol.când distanţa dintre ongloane este prea mare şi este defectul corelat cu chişiţa dublă. Delimitare: superior de gambă şi inferior de fluier. care se asociază cu chişiţa verticală.d).23).unghii de grajd . curăţarea şi ajustarea lor. producţiei şi longevităţii productive. 57 . staţiunii ortostatice. Spaţiul interdigital mare este supus rănirii şi. .unghii încălecate (în foarfecă) .unghiul jaretului este mai mic de 140o.unghii în pantof . chiar dureros. Când trecerea de la jaret la fluier se face brusc.unghii scurte şi boante . linia frontală a ongloanelor trebuie să formeze cu solul un unghi de aproximativ 45o (deci pe aceeaşi linie cu chişiţa). În caz contrar pot să apară o serie de defecte (fig. apariţiei panariţiului interdigital. larg. cu implicaţii negative asupra mersului. Malformaţiile congenitale. Rasele precoce au gamba scurtă şi aproape verticală. . în timp ce rasele tardive şi animalele hrănite necorespunzător au gamba lungă şi subţire. . Ongloanele sunt mai mari şi mai puţin oblice la membrele anterioare comparativ cu cele posterioare. gros şi lung. Acestea sunt motivele pentru care în fermele de taurine. ritmul de tocire al ongloanelor este mai mic decât ritmul lor de creştere. Jaretul Baza anatomică . Gamba trebuie să fie lungă şi bine îmbrăcată în masă musculară.jaret deschis . Ongloanele trebuie să fie corect conformate. periodic se vor examina ongloanele animalelor din fermă procedând la scurtarea.articulaţia tibio-tarso-metatarsiană. f).se întâlnesc frecvent la animalele cu chişiţă verticală. cornul acestora să fie neted şi lucios. care se asociază de obicei cu chişiţa moale. concomitent cu coborârea călcâielor şi cu poziţia aproape orizontală a chişiţei.cele două ongloane se suprapun în partea lor anterioară. Privită din profil. La rasele de lapte. alungindu-se la extremitatea lor anterioară.

23. egal distanţate pe toată lungimea lor.3. 3 . 4. faţă de verticala coborâtă cu ajutorul firului cu plumb din punctele de reper.încălecate. Diferite forme ale ongloanelor: 1 .Cele mai grave defecte ale ongloanelor.produc dificultăţi deosebite în sprijin şi mers (animalele stau mai mult culcate. . care să fie paralelă cu planul median al corpului. cu animalul în staţiune forţată şi în mişcare.sunt disproporţionat de mari şi late. ce asigură multă mişcare şi o furajare raţională.Unghii de bivol . 4. unghii de bivol. o uzură pronunţată a unor articulaţii. Aplomburile defectuoase determină scăderea producţiei şi mai ales a longevităţii productive. Marea majoritate a defectelor de aplomb sunt dobândite (având ca principală cauză de apariţie stabulaţia prelungită).în pantof. a).sunt lungi şi înguste. 2 . Aprecierea aplomburilor se execută în afara adăpostului. Fig.Unghii în tirbuşon (răsucite în formă de melc) . iar la nivelul solului distanţa dintre membre să fie cel puţin egală cu lăţimea ongloanelor unui membru. . sunt cele de natură ereditară: unghii în tirbuşon. în aer liber. 58 . mers anevoios şi obositor. 4 . Membrele trebuie să fie paralele pe toată lungimea lor. dar pot fi şi congenitale. . Aplomburile se analizează din faţă. Se întâlnesc mai frecvent la membrele anterioare. Un aplomb corect presupune direcţia verticală a membrului.de grajd. iar taurii refuză saltul) şi se agravează o dată cu înaintarea în vârstă. Aplomburile corecte sunt urmarea unei creşteri în sisteme tehnologice adecvate. Aplomburile la taurine Prin aplomb se înţelege poziţia pe care o au membrele unui animal în sprijin.5. unghii de porc.1. din profil (lateral) şi din spate. Aplomburile defectuoase duc la o repartiţie neuniformă a masei corporale pe membrele animalului. respectiv punctul de sprijin şi punctul de suspensie să se găsească pe aceeaşi verticală. tendoane sau ligamente de la nivelul unor membre în raport cu altele (ca urmare a solicitării diferite la efort).aplombul membrelor anterioare este corect atunci când verticala care coboară din punctul spetei (centrul articulaţiei scapulo-humerale) împarte membrul în două jumătăţi simetrice şi cade puţin înaintea sau între cele două ongloane. Aplomburile membrelor anterioare Privite din faţă .Unghii de porc . Aplomburile corecte au o influenţă pozitivă asupra uşurinţei mersului. a rezistenţei animalului la stabulaţie prelungită şi deci asupra longevităţii productive.normale. 5 .scurte şi boante.

când membrele sunt paralele. Defecte de aplomb: 1 . situate la anumite regiuni ale membrului (fig. . respectiv genunchii sunt deviaţi în afara liniei de aplomb. 2 . . 59 .Genunchi apropiaţi (membre în “X”) . Fig.închis dinainte. La taurine apar uneori devieri parţiale de la aplombul corect. privite din faţă: 1 .panard. 5 . distanţa dintre ongloane este mai mare decât lăţimea unui onglon. iar fluierele au direcţie oblică inversă antebraţelor.devierea este inversă genunchilor apropiaţi.strâmt dinainte. . Aplombul respectiv poartă denumirea de larg dinainte şi nu constituie un defect.Cagneux (răsucite spre înăuntru. 4. La aceste animale pieptul este îngust. 6 .când membrele sunt mai apropiate între ongloane decât între umeri.24. 4.Deschis dinainte (răşchirat) . 3 . 4. genunchi sau bulet.membre în „X”.când membrele sunt mai apropiate între umeri decât între ongloane.24). .Genunchi cambraţi (membre în “O”) .deschis dinainte (răşchirat).cagneux.membrele anterioare au aplomburi corecte când verticala coborâtă din mijlocul tuberozităţii superioare şi externe a radiusului împarte membrul în două părţi egale şi cade puţin înapoia ongloanelor (fig.Închis dinainte (membre în pâlnie) .La rasele de carne şi uneori la cele de carne-lapte.când membrul este răsucit în afară.Panard (răsucite spre înafară) . Această răsucire poate fi de la cot.Strâmt dinainte . 4. canios) . Privite din profil. Fig. membrele trebuie să se suprapună perfect. întrucât denotă o foarte bună dezvoltare a pieptului (fig. 4 . .26). dar distanţa dintre ongloane este mai mică decât lăţimea ongloanelor unui membru.25. Privite din profil . 2 . genunchi sau bulet.antebraţele au direcţie oblică de sus în jos şi dinafară spre înăuntru apropiindu-se mult la nivelul genunchilor.când membrul este răsucit spre înăuntru de la cot.membre în „O”. Aplomburile membrelor anterioare.25): .corect. 4. Devieri de la aplombul corect: .

jareţi apropiaţi (în bancă) . profilul genunchiului fiind la nivelul antebraţului.când articulaţia genunchiului este deviată înaintea liniei de aplomb.26. .când feţele interne ale jaretului celor două membre se ating (fig.sub el dinainte . înapoia ongloanelor. .când membrul este deviat înaintea liniei de aplomb. 60 . Ca devieri parţiale de la linia corectă de aplomb se pot întâlni următoarele defecte: .când articulaţia gleznei este deviată în faţă. Fig.5 din lăţimea ongloanelor unui membru.27). b). Fig. . 3 . Aplomburile membrelor anterioare. 3 – sub el dinainte.27. fluierul şi buletul în două părţi egale şi cade.când membrul este deviat înapoia liniei de aplomb.genunchi arcat . Aplomburile membrelor posterioare.genunchi şters (de oaie) . . Şi la membrele posterioare (similar celor anterioare) pot fi observate următoarele defecte: strâmt dinapoi. împarte jaretul.jareţi cambrate . . 2 .Devieri de aplombul corect: . denotă o crupă largă pe toată lungimea ei. privite din spate: 1 .vârful jaretelor sunt apropiate între ele. Distanţa dintre cele două membre la nivelul punctului de sprijin este de cel puţin 1. închis sau deschis dinapoi. . 2 – campat dinainte. la un lat de palmă.când articulaţia genunchiului este deviată în spatele liniei de aplomb.coate de vacă . 4.jareţi apropiaţi. Privite dinapoi se pot constata următoarele devieri de la aplombul corect: . privite din profil: 1 – corect.coate de vacă.buletura .deviate în afara liniei de aplomb. 4. iar membrele sunt paralele. Aplomburile membrelor posterioare Membrele posterioare au aplomb corect când verticala coborâtă din punctul fesei atinge vârful jaretului.larg dinapoi nu constituie un defect.corect. panard sau cagneux.campat dinainte . 4. dimpotrivă.

sub el dinapoi .„sub el dinapoi”. Dimpotrivă.corect.D. 4. La tauri. la vaci membrele posterioare sunt mai îndepărtate de axul median al corpului. 61 . . Fig. de la 3-4 m distanţă. Pentru toate rasele. 4. membrele anterioare sunt mai depărtate.. se pot constata următoarele devieri de la aplombul corect (fig.T. . 2 .28.D.Se va aprecia corectitudinea aplomburilor la taurinele din S. membrele anterioare să acopere pe cele posterioare. chiar la animalele cu aplomburi corecte.Se va efectua examenul analitic al taurinelor din S. datorită unui bazin mai larg. 28): . comparativ cu lărgimea pieptului.campat dinapoi. Aplicaţii practice: . Uneori acest lucru nu este valabil. ca urmare a unui piept mai larg şi mai musculos. Aplomburile membrelor posterioare. evidenţiind în mod special calităţile şi defectele acestora. şi invers atunci când animalul este privit dinapoi.campat dinapoi . privite din profil: 1 .T.când membrul posterior este deviat înapoia liniei de aplomb. se cere ca la animalul privit din faţă.Privite din profil. 3 .când membrul posterior este deviat înaintea liniei de aplomb.

proporţionalitatea diferitelor regiuni corporale ale organismului. temperamentul. 5.pentru măsurători pe uger.pentru dimensiunile mici. .punctul fesei = centrul tuberozităţii ischiatice. sex. fotografierea şi cinematografierea. armonia corporală.pentru orientarea razelor osoase (unghiuri). Dintre punctele majore de reper amintim: . . SOMATOMETRIA (MĂSURĂTORI CORPORALE) Somatometria este o metodă ajutătoare în examenul de sinteză al exteriorului. . În vederea efectuării măsurătorilor corporale se utilizează următoarele instrumente: . capul şi gâtul având poziţia şi direcţia lor normală).1. care constă în măsurarea directă pe animal a diferitelor dimensiuni corporale. respectiv în staţiune forţată.măsurători de masă. În cadrul examenului de sinteză al exteriorului se apreciază: dezvoltarea corporală.1. Această examinare se recomandă a fi efectuată în afara adăpostului. după natura şi sensul lor. dezvoltarea şi favorabilitatea morfo-funcţională a acestora. măsurători de creştere. Examenul de sinteză constă în aprecierea exteriorului taurinelor în ansamblu. la animalul aflat în staţiune şi apoi în mişcare. măsurători de conformaţie. . măsurătorile se pot clasifica astfel: . . Interpretarea şi valorificarea datelor se face individual. .compasul Wilkens . În funcţie de valorile obţinute în urma efectuării măsurătorilor corporale se poate face aprecierea modului de derulare a procesului de creştere. rasă. exprimate în valori absolute. pe un teren orizontal.goniometrul .pentru masa corporală. În funcţie de scopul urmărit. Efectuarea măsurătorilor se face prin amplasarea animalului în poziţie ortostatică (cu masa corporală uniform repartizată pe cele patru membre.panglica metrică . vârstă şi stare de întreţinere.zoometrul (baston de măsurat sau baston Lydtin) .folosit la măsurarea dimensiunilor corporale mari.cântarul basculă . tipurile morfo-productive şi condiţia.punctul şoldului = partea exterioară a tuberozităţii externe a iliumului. în valori relative şi cu ajutorul indicilor corporali.1. în funcţie de tipul producţiei aşteptate.rigla (liniarul) . 5.pentru perimetre. constituţia. .LUCRAREA 5 TEHNICA EXAMENULUI DE SINTEZĂ A EXTERIORULUI Scopul lucrării: . METODE AJUTĂTOARE ÎN EFECTUAREA EXAMENULUI DE SINTEZĂ În vederea înlăturării aproximărilor şi a erorilor de apreciere ce pot surveni în efectuarea examenului de sinteză al exteriorului se pot utiliza ca metode ajutătoare: somatometria. a armoniei şi proporţionalităţii regiunilor corporale în funcţie de tipul productiv.însuşirea metodelor ajutătoare şi a tehnicii efectuării examenului de sinteză al exteriorului. 62 .punctul spetei = centrul articulaţiei scapulo-humerale. Dimensiunile regiunilor corporale se măsoară între anumite puncte de reper ce pot fi sesizate relativ uşor şi care încadrează baza anatomică a respectivei regiuni corporale.

se măsoară cu panglica metrică. Masa corporală .1. Înălţimea la spinare . de la punctul cel mai înalt al grebănului până la marginea inferioară a sternului. de la nivelul apofizei spinoase a ultimei vertebre dorsale şi până la sol. Lungimea orizontală a trunchiului . 63 . Lungimea crupei . Perimetrul toracic . 9. 5. care se execută în vederea aprecierii generale şi de ansamblu privind dezvoltarea corporală a animalelor. de la punctul şoldului până la punctul fesei. 7.1. Lungimea trenului mijlociu .1. Lărgimea crupei la şolduri . 5.se măsoară cu zoometrul. Perimetrul fluierului . Lărgimea pieptului . Lungimea şalelor .se măsoară cu compasul.2. Înălţimea posterioară a cornului ongloanelor . de la apofiza spinoasă a ultimei vertebre dorsale până la linia imaginară ce uneşte cele două puncte ale şoldurilor.se măsoară cu rigla distanţa de la sol la partea superioară şi caudală a cornului onglonului posterior. în partea cea mai subţire a fluierului stâng anterior (care corespunde cu treimea superioară a fluierului).se măsoară cu zoometrul de la sol până la punctul cel mai înalt al grebănului. Lungimea spinării .se măsoară cu zoometrul de la punctul spetei până la locul unde ultima coastă are convexitatea maximă. Măsurători de conformaţie Măsurătorile de conformaţie se execută în cazul unor studii amănunţite privind conformaţia şi proporţionalitatea diferitelor regiuni sau segmente corporale. 8. 1. 5. Înălţimea la baza cozii (la sacrum) . pe linia superioară a trunchiului până în dreptul liniei imaginare care uneşte cele două şolduri. Înălţimea la crupă . 3. Lungimea trenului anterior . la faţa externă a articulaţiilor scapulohumerale.se determină prin cântărire. de la linia imaginară care uneşte punctele şoldurilor şi până la sol. de la unghiul supero-posterior al spetei până la punctul şoldului.se măsoară cu compasul. Măsurători de masă Măsurătorile de masă cuprind un număr relativ restrâns de determinări.se măsoară cu zoometrul.5. Lungimea toracelui (profunzimea toracelui) . 6. 11. 10.1. Se utilizează în aprecierea exteriorului la rasa Brună. 8. de la perpendiculara imaginară ce trece prin punctul spetei până la cea care trece prin punctul fesei. de la punctul de inserţie al cozii la sol. după care panglica metrică coboară oblic până la punctul fesei.se măsoară cu compasul. 4.se măsoară cu compasul. 9. în plan orizontal.se măsoară cu compasul. de la unghiul supero-posterior al spetei la apofiza spinoasă a ultimei vertebre dorsale. 3.se măsoară cu panglica metrică. 4. 2. 5. Lungimea oblică a trunchiului .se măsoară cu zoometrul.1. în număr de peste 40. În continuare sunt prezentate principalele măsurători de masă. sunt incluse şi măsurătorile de masă care nu vor mai fi menţionate în cele ce urmează.se măsoară cu zoometrul.se măsoară cu zoometrul. 1. Adâncimea toracelui .se măsoară cu compasul. de la apofiza spinoasă a primei vertebre dorsale până la unghiul supero-posterior al spetei.se măsoară cu zoometrul. între punctele şoldurilor. Lungimea corpului . Înălţimea la grebăn (talia) . 2.se măsoară cu panglica de la punctul cel mai înalt al grebănului. În cadrul măsurătorilor de conformaţie (fig. 6. de la punctul spetei până la punctul fesei. fiind preferată înălţimii la grebăn pentru că oferă o precizie mai mare. Se utilizează în aprecierea exteriorului la rasele Bălţată românească şi Bălţată cu negru românească. 7. pe linia verticală ce trece tangenţial la unghiul supero-posterior al spetei.se măsoară cu compasul.1).

se măsoară cu compasul la partea externă a articulaţiilor coxo-femurale.se măsoară cu rigla. 17. d-d lărgimea crupei la articulaţia coxofemurală.12. 18. 3-3 înălţimea la crupă. Unghiul (înclinarea) crupei sau direcţia mecanică a crupei . 1. 5-6 lungimea crupei.se măsoară cu goniometrul unghiul pe care îl face falanga I cu solul. în zona de convexitate maximă a corpului glandei mamare.se măsoară cu rigla. Lărgimea crupei la articulaţiile coxo-femurale . între extremitatea anterioară şi posterioară a ugerului. 16. Adâncimea sferturilor anterioare şi posterioare . Măsurătorile de conformaţie cuprind şi măsurătorile efectuate pe uger (fig. Adâncimea trunchiului .se măsoară cu rigla.se măsoară cu panglica metrică. Lărgimea toracelui . 5.se măsoară cu goniometrul unghiul pe care îl formează tibia cu oasele metatarsiene. 8 perimetrul fluierului. Unghiul jaretului .se măsoară cu compasul la baza de prindere a ugerului şi mijlocul de separare a sferturilor laterale. 5. de la baza de prindere până la vârful acestora. 3. 5-5 lungimea oblică a trunchiului.1. Măsurători de conformaţie la taurine: 1-1 talia. b-b lărgimea toracelui. Fig.se măsoară cu goniometrul şi reprezintă unghiul format de orizontală cu linia care uneşte punctul şoldurilor cu punctul fesei.2). e-e lărgimea crupei la ischii.se măsoară cu compasul între două puncte laterale situate pe linia de demarcaţie a sferturilor anterioare de cele posterioare. 4-4 înălţimea la baza cozii. Circumferinţa mare a ugerului . de la centrul articulaţiei jaretului până la baza mameloanelor posterioare. fiind distanţa dintre linia superioară a trunchiului şi partea inferioară a abdomenului. c-c lărgimea crupei la şolduri. de la locul de prindere a ugerului (pe faţa externă) la baza mameloanelor anterioare.se măsoară cu compasul între extremităţile apofizelor transversale ale vertebrei a IV-a lombare. a-a lărgimea pieptului. 6. 64 . respectiv a celor posterioare.se măsoară cu zoometrul. 15. Lungimea mameloanelor . Lungimea ugerului . 13. măsurat cu zoometrul imediat înapoia spetelor. 4.reprezintă diametrul transversal al toracelui. 2. 7 perimetrul toracelui. 14. Adâncimea ugerului . Lărgimea şalelor . Unghiul chişiţei . Lărgimea ugerului . 2-2 înălţimea la spinare. în sens vertical. 5. la nivelul ultimei coaste. din poziţie laterală.

Distanţa dintre mameloane . la mijloc şi la vârf.a. Aceste valori se folosesc pentru aprecierea dezvoltării corporale generale. cu rigla. Drept valoare de referinţă în practica curentă se foloseşte talia (cu menţiunea că uneori se foloseşte şi lungimea oblică a trunchiului sau semisuma dintre lungimea oblică a trunchiului şi talie).lungimea mameloanelor.se măsoară cu rigla sau compasul şi reprezintă distanţa dintre cele două falduri externe ale ugerului.s. . d. Perimetrul mameloanelor . Înălţimea posterioară (prinderea) a ugerului .circumferinţa mare a ugerului. în vederea aplicării unei selecţii timpurii sau pentru corectarea la timp a condiţiilor de întreţinere şi furajare.7.se măsoară cu rigla şi reprezintă distanţa dintre comisura inferioară a vulvei şi punctul de prindere a ugerului în partea posterioară. în valori relative şi cu ajutorul indicilor corporali. Principalele măsurători de conformaţie ale ugerului: L .1. 5. C . la stabilirea variabilităţii diferitelor caractere într-o populaţie şi permit compararea acestora cu standardul rasei sau cu baremurile de încadrare în clase de calitate. 9.se măsoară. Valorile absolute reprezintă exprimarea rezultatelor de măsurare în unităţi fizice (cm sau kg).2.1. h . la baza acestora între mameloanele anterioare. A.se măsoară cu panglica metrică la bază. atunci când procesul de creştere nu se desfăşoară conform planificării. precum şi între cele anterioare şi posterioare.distanţa între mameloane. 5. l . 8. 65 .3. a).1.p. d1. Fig.s. 5. Aceste măsurători pot fi exprimate în valori absolute. care este direct legată de dezvoltarea corporală a animalului. Aceste măsurători se utilizează pentru a urmări modul în care se desfăşoară procesul de creştere. Măsurători de creştere În această grupă de măsurători sunt cuprinse un număr diferit de dimensiuni (de masă sau de conformaţie) care se determină la anumite vârste ale animalelor tinere. 10. ceea ce indică încetarea procesului de creştere pentru regiunea respectivă.lărgimea ugerului. Valorile relative folosesc exprimarea procentuală a valorii absolute a diferitelor dimensiuni corporale faţă de una din dimensiunile corporale. între cele posterioare. . b). INTERPRETAREA MĂSURĂTORILOR Interpretarea măsurătorilor se poate face pentru un individ sau pentru un grup de indivizi.adâncimea sferturilor anterioare. d2 .lungimea ugerului.2. Lărgimea posterioară a ugerului .adâncimea sferturilor posterioare. c . până când la două măsurători succesive se obţin valori identice. A.perimetrele mameloanelor. Aceste măsurători se execută periodic.

indică forma geometrică în care se înscrie trunchiul.creşte de la naştere spre vârsta de adult. Indicii corporali.este mai mare la masculi faţă de femele. .exprimă dezvoltarea în lărgime a animalului. . c). deci linia superioară a trunchiului nu este corectă. raportarea tuturor însuşirilor morfologice faţă de o singură dimensiune.creşte de la naştere spre vârsta de adult.este mai mare la rasele de carne faţă de cele de lapte.este mai mare la rasele de carne faţă de cele de lapte. . iar talia este de 135 cm: Vr = 130 x 100 /135 = 96. . Tabelul 5. .determină formatul crupei şi favorabilitatea ei pentru reproducţie . . de 96.29%. . .creşte de la naştere la vârsta de adult.exprimă interrelaţia dintre dezvoltarea generală şi cea a toracelui.creşte de la naştere spre vârsta de adult. .Vr  Va x100 % Talie în care: Vr = valoarea relativă a dimensiunii Va = valoarea absolută a dimensiunii Exemplu de calcul: înălţimea la spinare este de 130 cm.descreşte odată cu vârsta . .este mai mare la rasele de carne faţă de cele de lapte. .exprimă dezvoltarea corporală generală în raport cu lungimea trunchiului.este mai mare la rasele de carne faţă de cele de lapte şi mixte . .este mai mare la rasele de carne faţă de cele de lapte.la adult. raportul are valoarea de 100% 66 Indicele adâncimii toracelui Indicele masivităţii Indicele formatului crupei Indicele osaturii Indicele dactilotoracic Indicele diferenţei de înălţime Adâncimea toracelui x 100 / Talie Perimetrul toracic x 100 / Lungimea oblică a trunchiului Lărgimea crupei x 100 / Lungimea crupei Perimetrul fluierului x 100 / Talia Perimetrul fluierului x 100 / Perimetrul toracic Înălţimea la crupă x 100 / Talie . rasa.indică forma cutiei toracice în secţiune transversală.1). . .29% Valoarea relativă a înălţimii la spinare. denotă un grebăn înalt. pe lângă raportul dintre diferitele dimensiuni corporale şi dezvoltarea generală a acestui animal.indică direcţia de orientare a liniei superioare a trunchiului . .este mai mare la masculi faţă de femele.este mai mare la masculi faţă de femele. este necesar să se aibă în vedere şi proporţionalitatea dezvoltării regiunilor care se găsesc într-o strânsă legătură morfologică şi fiziologică.exprimă dezvoltarea osaturii în raport cu dezvoltarea generală. .creşte de la naştere spre vârsta de adult. . Deşi valorile relative furnizează date asupra conformaţiei animalelor şi relevă proporţionalitatea dintre diferitele părţi constituente ale corpului animal.creşte concomitent cu vârsta .1 Principalii indici corporali la taurine Denumire Indicele formatului corporal lateral Indicele formatului corporal transversal Indicele toracic Formula de calcul [%]