Sunteți pe pagina 1din 3

Ion Antonescu s-a nascut la 2 iunie, la Pitesti intr-o familie cu traditie militara.

In anul 1898 a fost admis la scoala militara pentru fiii cadrelor din armata, iar in 1902 a fost transferat la Scoala pregatitoare pentru ofiteri de infanterie si cavalerie pe care a absolvit-o in 1904 ca sef de promotie. A fost incadrat apoi ca sublocotenent in Regimentul I Rosiori, remarcandu-se in timpul tragicelor evenimente prilejuite de rascoala taraneasca din 1907 prin felul in care a actionat pentru evitarea ciocnirilor deschise intre armata si taranii din zona Galati. In anul 1911 a fost inscris la Scoala superioara de razboi, cu grad de locotenent. Dupa doi ani, in 1913, a participat la al doilea razboi balcanic ca sef al Diviziei I de Cavalerie. De la 1 noiembrie 1914 a fost numit la comanda escadronului de elevi de la Scoala militara de cavalerie, post pe care l-a ocupat pana la 1 aprilie 1915. S-a afirmat in mod deosebit prin clarviziunea deciziilor si tenacitatea actiunilor intreprinse in perioada participarii Romaniei la razboiul de reintregire nationala (19161918). In august 1916 a devenit sef al biroului de operatii al Armatei de Nord, comandate de generalul Alexandru Prezan, contribuind la victoriile acestei armate in 1916 si la intarirea rezistentei militare in zona Carpatilor Orientali. In perioada 5 decembrie 1916-1 aprilie 1918 a indeplinit functia de sef al operatiilor Marelui Cartier General, participand la organizarea campaniei romanesti din 1917, soldate cu victoriile de la Marasti, Marasesti si Oituz. Dupa incheierea pacii de la Bucuresti intre Romania si Puterile Centrale (aprilie-mai 1918) locotenent-colonelul A. a fost numit la comanda Regimentului 7 Rosiori (pana in octombrie 1918). A participat apoi la campania militara impotriva Ungariei din 1919 fiind distins de regele Ferdinand I al Romanei cu ordinul Mihai Viteazul. Din 1920 pana in 1926, avand gradul de colonel, a comandat Scoala speciala de cavalerie. In aceasta perioada a urmat un stagiu de pregatire in Franta, unde a fost numit atasat militar (1923), apoi in Anglia (1924-1926). In 1927 a preluat comanda Scolii Superioare de Razboi, pe care a condus-o, cu unele intreruperi, pana in 1933. La 10 mai 1931 a fost ridicat la gradul de general de brigada. In 1933 a primit postul de sef al Marelui Stat Major. In 1937 a fost inaintat la gradul de general de divizie. In acelasi an a primit functia de ministru al apararii, pe care a parasit-o, prin demisie, la 30 martie 1938. In perioada 1937-1938, a intrat in conflict deschis cu regele Carol al II-lea (1930-1940). Personalitate de o corectitudine exemplara, neinclinata spre nici un fel de compromisuri, generalul a respins politica dusa de Carol al II-lea si activitatea membrilor camarilei regale. De aceea i s-a fixat domiciliul fortat, in 1940, la manastirea Bistrita. Situatia complexa in care s-a aflat statul roman in anul 1940 - abandonat de statele occidentale, Anglia si Franta, cu care in mod traditional era aliat, nevoit sa cedeze fara lupta Basarabia si Bucovina de Nord Uniunii Sovietice, Bulgariei Cadrilaterul si Ungariei nord-vestul Transilvaniei, obligat sa se reorienteze in planul politicii externe catre Germania si confruntat pe plan intern cu o grava criza politica - l-a determinat pe rege sa-l numeasca, la 4 septembrie 1940, pe generalul A. in functia de prim-ministru. Se considera ca Romania avea nevoie de un regim politic autoritar, care sa poata salva fiinta nationala si sa pregateasca recuperarea teritoriilor pierdute. La 5 septembrie 1940, primul-ministru a fost investit de Carol al II-lea cu depline puteri in fruntea statului. El se va intitula Conducator al statului. A doua zi, la 6 septembrie 1940, Carol al II-lea parasea tronul. A devenit rege fiul sau, Mihai I, dar, in perioada guvernarii lui A., monarhia a indeplinit un rol mai degraba simbolic. In prima etapa a guvernarii sale (septembrie 1940-ianuarie 1941), generalul va conduce statul alaturi de miscarea legionara, singurul partid din Romania agreat de Germania nazista si de conducatorul acesteia, Adolf Hitler. De-a lungul acestei perioade, Romania va fi denumita stat national-legionar.

Pe plan intern, relatiile dintre general si miscarea legionara condusa de Horia Sima s-au deteriorat rapid. Politica incompetenta, masurile de razbunare impotriva adversarilor politici, dezordinile si asasinatele infaptuite de legionari, ca si dorinta acestora de a prelua intreaga putere de decizie si de a trece sub controlul lor armata, l-au determinat pe A. sa ia masuri drastice impotriva miscarii, pana la instituirea pedepsei cu moartea pentru instigare la actiuni violente impotriva ordinii de stat (5 decembrie 1940). In planul politicii externe, a fost adeptul aliantei cu Germania, fapt indeplinit prin semnarea, la Berlin, la 23 noiembrie 1940 a aderarii Romaniei la Axa Roma-Berlin-Tokio (Pactul Tripartit). Colaborarea dintre generalul A. si miscarea legionara s-a intrerupt in urma organizarii rebeliunii legionare din 21-23 ianuarie 1941, soldata cu victime in randul armatei si populatiei civile. Cu acordul lui Hitler, A. a infrant rebeliunea, fiind arestati peste 8 000 de membri ai miscarii. In perioada ianuarie 1941-23 august 1944, in Romania a fost instaurata dictatura militara. Generalul A. (maresal din august 1941) si-a pastrat functiile de prim-ministru si Conducator al statului, iar guvernul a fost format din specialisti si militari. La 22 iunie 1941, A. a decis intrarea Romaniei, alaturi de Germania, in al Doilea Razboi Mondial, impotriva U.R.S.S. Motivul fundamental al acestei decizii era precizat in ordinul catre armata transmis de general in aceeasi zi : Ostasi, va ordon: Treceti Prutul. [...]. Reimpliniti in trupul tarii glia strabuna a Basarabiei si Codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele si plaiurile voastre. Ostasi, plecati pe drumul biruintelor lui Stefan cel Mare, ca sa cuprindeti cu jertfa voastra ceea ce au supus stramosii nostri cu lupta lor. Inainte! Fiti mandri ca veacurile ne-au lasat aici, straja dreptatii si zid de cetate crestina. Fiti vrednici cu trecutul romanesc [...] (22 iunie 1941). Se dorea anularea efectelor Dictatului de la Viena (30 august 1940) si recastigarea, cu ajutorul Germaniei, a tuturor teritoriilor romanesti pierdute in 1940. Dupa eliberarea de catre armata romana a Basarabiei si Bucovinei de Nord, A. a luat hotararea continuarii razboiului, alaturi de Germania, impotriva U.R.S.S., dincolo de Nistru, pe teritoriul sovietic. Decizia, puternic contestata de cea mai mare parte a opiniei publice interne, a dus la angrenarea armatei romane, cu pretul unor imense jertfe umane si materiale, in campaniile din Crimeea, Cuban si de la Stalingrad (1941-1943). Un aspect deosebit al guvernarii antonesciene il reprezinta atitudinea fata de problema evreiasca. Este cunoscut faptul ca in primii doi ani de guvernare au fost luate masuri cu caracter antisemit. Acestea au dus la izolarea evreilor fata de populatia majoritara, fiind inregistrate chiar pogromuri impotriva acestora (Iasi, 1941), ca si deportari ale populatiei evreiesti mai ales din Basarabia si Bucovina de Nord, care era acuzata de favorizarea inamicilor sovietici impotriva armatei si administratiei romanesti. Totusi, A. a evitat sa participe la solutia finala organizata de Hitler impotriva evreilor (deportarea in lagare de concentrare si exterminarea lor). In 1944, situatia militara a Romaniei s-a agravat considerabil in conditiile declansarii contraofensivei sovietice pe frontul de Est. Negocierile secrete purtate in perioada 1943-1944, pe de o parte de emisarii guvernului A. si, pe de alta parte, de cei ai opozitiei politice din Romania cu scopul incheierii unui armistitiu cu Aliatii au esuat. Armata sovietica a atins in august 1944 nord-estul Romaniei, existand pericolul continuarii razboiului pe teritoriul romanesc. Maresalul a decis continuarea rezistentei antisovietice, alaturi de Germania, pe linia fortificata Focsani-NamoloasaGalati. In aceasta situatie, la 23 august 1944, in urma unei actiuni comune a Palatului Regal si a partidelor politice din opozitie, a avut loc arestarea lui A. si a membrilor guvernului sau. Romania parasea astfel alianta cu Germania si se alatura Aliantei Natiunilor Unite. S-a format un nou guvern, condus de generalul Constantin Sanatescu, iar A. a fost preluat de la Palatul Regal de Emil Bodnaras, unul dintre liderii Partidului Comunist Roman, si predat sovieticilor la 1 septembrie 1944. Detinut si anchetat la Moscova timp de doi ani, a fost adus in Romania in 1946 si implicat de catre regimul comunist intr-un simulacru de proces intitulat Procesul marii tradari

nationale. A fost condamnat la moarte si executat la 1 iunie 1946, la inchisoarea Jilava din Bucuresti. Comparat, de catre unii istorici, cu maresalul Gustav Mannerheim, seful statului finlandez pana in 1946, datorita politicii sale consecvent anticomuniste si antisovietice, maresalul A. ramane cea mai controversata personalitate politica din istoria Romaniei.

S-ar putea să vă placă și