Fantana dintre plopi De Mihail Sadoveanu -povestire-

Despre Specie si Subspecie

Povestirea este o specie a genului epic in proza, de mica intindere, in care se nareaza un singur episod din viata unui personaj, timpul si spatiul fiind limitate. De obicei, specia de fata presupune naratiunea la persoana I, iar accentul se pune pe actiune, in defavoarea constructiei subiectului. Povestirea in rama este o naratiune ampla in care sunt inserate mai multe povestiri independente. Modelul acestei specii provine din folclorul arab (1001 de nopti) si a fost preluat in literatura culta de catre Giovanni Boccaccio (Decameronul).

Introducerea operei

In literatura romana, specia povestire in rama a fost utilizata de Mihail Sadoveanu in volumul Hanu-Ancutei. Rama acestei naratiuni prezinta intalnirea la un han din nordul Moldovei a noua calatori care, pentru a-si petrece timpul intr-un mod placut, se hotarasc sa spuna fiecare cate o poveste. Asadar, volumul cuprinde noua naratiuni secundare, subordonate ramei, care este prezentata la persoana I, iluzia fiind aceea ca si naratorul principal se afla la un han.

Tema operei

Cele noua povestiri sunt narate la persoana I si au naratori subiectivi si non-omniscienti; temele abordate sunt diverse, de la iubire (Cealalta Ancuta), la probleme sociale (Om

sarac). Fantana dintre plopi este a patra povestire din volum, fiind narata de Neculai Isac si avand ca tema iubirea tragica.

Incipit si final

Datorita structurii de povestire in rama, incipitul si finalul naratiunii Fantana dintre plopi sunt duble. Astfel, povestirea incepe cu un fragment din rama in care se descrie sosirea la un han a unui boier pe care unul dintre calatori il recunoaste ca fiind prietenul lui din tinerete, Neculai Isac. In plus, exista si un incipit al povestirii lui Isac, in care acesta isi aminteste ca in urma cu 25 de ani, in imprejurimile hanului, o intalnire pe tigancusa Marga. Finalul are aceeasi structura: mai intai este prezentat sfarsitul povestirii lui Isac, surprinzandu-se momentul in care descopera moartea Margai si apoi se revine la han, in prezent, iar personajul isi exprima regretul fata de iubirea pierduta.

Timp si spatiu

Desi indicii spatiali sunt foarte bine precizati, actiunea petrecandu-se la Hanu Ancutei, in imprejurimile acestuia si la Pascani, totusi nu se pot identifica in text indici temporali precisi. Actiunea intregului volum este plasata intr-o toamna aurie, demult, Sadoveanu optand pentru illo tempore.

Conflictele

Ca in orice povestire, conflictul predominant este cel exterior, manifestat intre protagonisti si tigani. Exista insa in opera si un conflict interior, Marga de ales intre iubirea fata de Isac si datoria fata de familie.

Subiect/Actiune (rezumat)

Constructia subiectului este simpla, secventele narative fiind legate prin inlantuire; evenimentele se petrec pe parcursul a doar trei zile, iar momentele subiectului pot fi cu usurinte identificate. In drum spre Pascani, unde urma sa faca negot cu vinuri, Neculai Isac poposeste la Hanul Ancutei si , in timpul unei plimbari prin imprejurimi, intalneste o satra de tigani si o remarca dintre acestia pe Marga. A doua zi, Marga vine la han si il ademeneste la fantana dintre plopi, unde cei doi petrec o noapte de dragoste. Desi Isac e nevoit sa plece pentru o zi la Pascani, el revine, iar Marga, impresionata de faptul ca el isi respectase promisiunea, ii marturiseste ca il tradase. Tiganii o trimisesera in padure pentru ca ei sa ii poata talhari. Atunci cand tiganii ataca, Isac, desi e ranit la ochi, reuseste sa scape, dar, reintorcandu-se cu oamenii lui in poiana, constata ca Marga fusese ucisa pentru tradare.

Personajele

Constructia personajelor este specifica prozei lui Sadoveanu intrucat protagonistii sunt prezentati fie in evolutie, fie sunt fiinte pasionale capabile de sacrificiu. Desi statutul social al protagonistului este cert, el fiind negustor de mazili, totusi statutul sau psihologic nu este bine conturat deoarece lipseste conflictul interior. Personajul este privit in evolutie deoarece sacrificiul Margai il ajuta sa se maturizeze si sa inteleaga faptul ca iubirea nu trebuie privita superficial. Caracterizarea directa a protagonistului se face prin toate cele trei mijloace: autocaracterizarea (eram un om buiac si ticalos), caracterizarea directa facuta de narator (era un om ajuns la carunteala..., arata inca frumusete si barbatie) si cea facuta de alte personaje (frumos si voinic, dar rau). Caracterizarea indirecta se realizeaza prin mijloace traditionale, mai ales pe baza faptelor si vorbelor personajelor. Astfel, portretul moral al lui Isac intruneste trasaturi precum curajul (in scena confruntarii cu tiganii), loialitate (isi tine promisiunea de a se intoarce la Marga), si naivitate (cade in capcana intinsa de tigani). Relatia dintre Isac si Marga este surprinzatoare deoarece maturizarea fiecarui personaj contrazice incadrarea intr-un statut social. Asadar, desi Marga este o tiganca saraca, se

dovedeste mult mai matura si este capabila de sacrificii pe cand Isac trateaza iubirea cu superficialitate. O scena ilustrativa pentru conturarea acestei relatii este cea din final, in care Marga ii face crunta marturisire.

Arta narativa

Arta narativa este specifica structurii de povestire in rama, atat naratorul ramei cat si al povestii fiind non-omniscienti. Limbajul este colocvial, presarat cu regionalisme, iar stilul este calofil.

Concluzie

In concluzie, Fantana dintre plopi se incadreaza in specia epica povestire deoarece nareaza un singur episod/eveniment din viata unor personaje, are timp limitat, iar accentul cade pe constructia subiectului, nu pe cea a personajului.

Iona de Marin Sorescu

-drama postbelica, forma ale dramaturgiei in teatrul modern-

Despre Specie si Subspecie

Genul dramatic cuprinde totalitatea operelor literare scrise cu scopul de a fi puse in scena si in care principalul mod de expunere este dialogul. Trasaturile genului dramatic sunt: structura specifica

acte (schimbare decor) scene (schimbare personaje) tablouri (se schimba ideea) prezenta didascaliilor (indicatii scenice) care ofera informatii despre scenografie (decor,

costume, sonorizare) sau despre regie (jocul actorilor si desfasurarea evenimentelor) modurile de expunere sunt dialogul si monologul conflict dramatic (interior si exterior) specii de baza: comedie, tragedie, drama replica este unitatea minimala a textului dramatic, avand dublu rol:

caracterizarea personajelor dezvoltarea actiunii

Drama este o specie a genului dramatic, in versuri sau in proza, caracterizata prin ilustrarea vietii reale printr-un conflict complex si puternic al personajelor individualizate sau tipice, cu intamplari si situatii tragice, in care eroii au un destin nefericit. Drama are o mare varietate tematica: sociala, istorica, mitologica, psihologica. Limbajul solemn alterneaza cu cel familiar, fiind deseori presarat cu elemente comice.

Introducerea operei

In piesele sale de teatru din trilogia Setea muntelui de sare, Marin Sorescu depaseste schema dramatica traditionala, aducand o serie de inovatii in planul structurii si al compozitiei. In primul rand, se renunta la dialog, acesta fiind inlocuit cu solilocviul (monologul dialogat): Ca orice om foarte singur, Iona se dedubleaza. In al doilea rand, absenta altor personaje anuleaza conflictul exterior; nu se poate poate vorbi de nici un conflict exterior, Iona fiind o victima a absurdului existential si nu este inchis din vina lui. Pe de alta

parte, Sorescu recurge la amestecul de genuri si specii: desi piesa are subtitlul tragedie, este de fapt o drama a singuratatii si a luptei individului cu soarta.

Tema operei

Tema piesei este de factura filozofica: singuratatea, autorul insusi marturisind : Stiu numai ca am vrut sa scriu despre un om singur, nemaipomenit de singur. In plus, opera abordeaza si problematica absurdului existentei, a destinului asupra caruia omul nu are control.

Sursa de inspiratie

La baza operei a stat mitul biblic al prorocului Iona, trimis de Dumnezeu in cetatea Ninive pentru a propovadui cuvantul acestuia. Prorocul incearca sa fuga, se ascunde pe o corabie, dar Dumnezeu da porunca sa fie aruncat in valuri si inghitit de un chit. Sorescu pastreaza din mit doar numele personajului si ideea inghitirii de catre un peste urias; in piesa inghitirea nu este o pedeapsa, iar Iona nu are nici o sansa sa fie eliberat prin cainta.

Titlul Operei Titlul face trimitere la mitul biblic al lui Iona, prorocul revoltat care se intoarce la calea sa dupa cele trei zile de pocainta si recluziune in burta unui chit. Insa pescarul Iona din textul lui Marin Sorescu nu are un destin asemanator. Teatrul modern valorifica si reinterpreteaza miturile. Structura

Piesa este alcatuita dintr-o succesiune de patru tablouri. Fiecare dintre acestea prezinta un alt context in care se afla personajul. Rolul indicatiilor scenice este de a oferi un sprijin pentru intelegerea problematicii textului.

Incipit si final

Incipitul piesei il surprinde pe protagonist pescuind nepasator in gura deschisa a unui peste urias; cuvantul nepasator sugereaza ca omul are iluzia controlului asupra destinului, desi realitatea este iminenta. Apar doua metafore-cheie simbolul acvariului cu fate (iluzia omului ca are control asupra propriului destin) si simbolul pierderii ecoului (singuratatea absoluta). Finalul piesei surprinde momentul in care Iona, desi sperase ca s-a eliberat, constata cu groaza ca orizontul nu e decat un sir nesfarsit de burti, ca niste geamuri suprapuse. Momentul de amnezie in care Iona isi pierde chiar si identitatea umana este urmat de hotararea de a se ucide; acest gest nu trebuie privit ca o renuntare la lupta, ci ca unica metoda de a-si dovedi superioritatea asupra destinului: Gata, Iona? (isi despica burta) Razbim noi cumva la lumina!

Timp si spatiu

In conformitate cu structura de parabola, indicii temporali si spatiali nu sunt precizati. Singura mentiune legata de tip apare in didascalia tabloului IV prin referirea la barba lunga si ascutita a lui Iona. Generalizarea ideii centrale a textului face din Iona un personaj arhetip (reprezinta orice om care a trait vreodata): Omenirea intreaga este Iona. Iona este omul in conditia lui umana in fata vietii si in fata mortii..

Subiect/Actiune (rezumat)

In conformitate cu structura de parabola, textul poate fi analizat in functie de doua niveluri de interpretare. Nivelul de suprafata reprezinta povestea propriu-zisa, accesibila, subiectul fiind structurat pe cele patru tablouri. In timp ce pescuieste in gura deschisa a unui peste urias, Iona este inghitit de acesta si incearca sa evadeze cu ajutorul unui cutit, insa constata ca primul peste fusese, la randul lui, inghitit de altul mai mare. De-a lungul piesei Iona incearca de mai multe ori sa scape in acelasi mod, dar, in final, observa ca nu se va putea elibera

niciodata si ia hotararea de a se sinucide. Nivelul de adancime cuprinde semnificatiile filozofice ale textului, care se desprind prin interpretarea simbolurilor si a metaforelor. Una dintre metaforele centrale este apa, care, in visiunea lui Sorescu, simbolizeaza viata, oamenii fiind comparati cu pestii care isi petrec timpul cautand nade, idealuri, fara a realiza insa ca timpul este limitat: Apa asta e plina de nade...noi, pestii, inotam printre ele atat de repede incat parem galagiosi. Ne punem in gand o fericire, o speranta..., dar, peste cateva clipe, observam mirati sa ni s-a terminat apa.. O semnificatie aparte are, in tabloul al treilea, simbolul unghiei; Iona isi arunca arma si incearca sa evdeze strapunzand burta pestelui cu unghiile, simbol al revoltei umanitatii impotriva constrangerii. In epoca aparitiei, aceasta metafora a fost interpretata ca o chemare la lupta impotriva comunismului, din aceasta perspectiva pestii reprezentand regimul socialist care ingradeste libertatile individuale: in loc de mine sunt tot o unghie, o unghie care sparge incaltamintea si iese afara la lume ca o sabie goala. In tabloul al doilea, Iona isi exprima dorinta de a construi o banca de lemn in mijlocul marii, aceasta ilustrand nevoia omului de regasire si meditatie, de repaos in lupta istovitoare a destinului. Cei doi figuranti, pescarii care apar in tabloul al treilea si refuza comunicarea reprezinta de fapt incapacitatea oamenilor de a fi solidari si de a-si impartasi problemele. Barnele pe care le poarta cei doi sugereaza, prin trimiterea biblica, pacatul originar, blestemul care apasa asupra intregii umanitati. Tabloul IV reprezinta o gura de grota, spartura ultimului peste spintecat de Iona. La inceput scena e pustie. Liniste. Barba lui Iona care rasare la gura grotei, lunga si ascutita, este un indice de timp: a trecut o viata de cand omul incearca zadarnic sa gaseasca solutia.

Personajele

In conturarea personajului , Marin Sorescu a portnit de la ideea ca pentru a vorbi despre conditia umana in general, trebuie sa renunte la individual. Iona este, asadar, un arhetip, orice om care a trait sau va trai vreodata. Statutul social al personajului, cel de pescar, nu este intamplator, ironia autorului manifestandu-se prin faptul ca Ion devine din vanator vanat.

Statutul psihologic este foarte bine contural, iar folosirea solilocviului permite deslusirea gandurilor si a tririlor personajului. Caracterizarea directa a protagonistului se realizeaza, in primul rand, prin didascalii, Iona fiind prezentat ca fiind un om foarte singur... se dedubleaza si se strange dupa cerintele vietii sale interioare. Caracterizarea indirecta se face in special pe baza replicilor, atribuindui-se lui Iona trasaturi ale umanitatii in genral. Astfel, textul demonstreaza ca Iona este ambitios si perseverent, petrecandu-si intreaga viata in lupta zadarnica, dar continua, cu destinul. O dovada in acest sens este hotararea lui de a spinteca toti pestii, iar precizarea finala legata de barba lunga si ascutita sugereaza ca refuza sa se lase invins. Ca om, Iona realizeaza ca superioritatea lui in fata destinului reprezinta capacitatea de a gandi si de a-si decide sfarsitul. Firea lui meditativa, modul in care vorbeste cu el insusi pentru a nu inebuni, dar si nevoia continua de comunicare il fac pe Iona sa inteleaga faptul ca in viata conteaza cu adevarat doar cunoasterea de sine: Am pornit-o bine, dar drumul, el a gresit. Trebuie sa o iau in partea cealalta.

Concluzie In concluzie, Iona reprezinta in literatura romana postbelica manifestarea teatrului parabolic, inovatiile aduse de Sorescu constand in folosirea solilocviului, imbinarea speciilor, eliminarea conflictului exterior si reinterpretarea unui mit din perspectiva filosofiei moderne.

O scrisoare pierduta De Ion Luca Caragiale -comedie-

Despre Specie si Subspecie

Genul dramatic cuprinde totalitatea operelor literare scrise cu scopul de a fi puse in scena si in care principalul mod de expunere este dialogul. Trasaturile genului dramatic sunt: structura specifica

acte (schimbare decor) scene (schimbare personaje) tablouri (se schimba ideea) prezenta didascaliilor (indicatii scenice) care ofera informatii despre scenografie (decor,

costume, sonorizare) sau despre regie (jocul actorilor si desfasurarea evenimentelor) modurile de expunere sunt dialogul si monologul conflict dramatic (interior si exterior) specii de baza: comedie, tragedie, drama replica este unitatea minimala a textului dramatic, avand dublu rol:

caracterizarea personajelor dezvoltarea actiunii

Comedia este specia genului dramatic in care se ironizeaza aspecte sociale sau defecte umane, folosindu-se mijloace de realizare a comicului. Comicul este o categorie estetica provenita din discrepanta intre aparenta si esenta; se disting patru tipuri de comic, acestea actionand simultan (de limbaj, situatie, de moravuri, caracter). O alta trasatura a comediei este prezenta conflictului exclusiv exterior care, insa, se rezolva in scena finala, personajele implicate impacandu-se in fata publicului.

Introducerea operei

O scrisoare pierduta, publicata in 1883, este cea de-a doua comedie scrisa de Caragiale, urmand O noapte furtunoasa si precedand Conu Leonida fata cu reactiunea si D-ale carnavalului.

Tema operei

Tema acestei comedii este ironizarea vietii politice si a moravurilor politicienilor. Astfel, se atrage atentia asupra adulterului, demagogiei, coruptiei si imoralitatii.

Titlul Operei

Titlul piesei sugereaza de fapt elementele din intriga si, prin forma articulata nehotarat a substantivului, se creeaza generalizarea, astfel scrisoarea devine un simbol al coruptiei, sugerand faptul ca functiile politice nu se obtin pe baza meritelor ci intr-o maniera imorala.

Structura

Textul dramatic este structurat in patru acte alcatuite din scene, fiind construit sub forma schimbului de replici intre personaje.

Incipit si final In construirea incipitului, Caragiale a folosit tehnica acumularilor succesive sau a bulgarelui de zapada, oferind informatii incomplete publicului cu scopul de a capta atentia acestuia. Inca din prima scena, Ghita Pristanda il informeaza pe Stefan Tipatescu, prefectul judetului, in legatura cu un document despre care adversarul lor politic, Nae Catavencu, afirmase ca ii asigura postul de deputat. Abia in scena a III-a aparitia lui Zaharia Trahanache lamureste misterul asupra scrisorii. Finalul este specific unei comedii, surprinzand rezolvarea conflictului exterior in momentul in care Zoe Trahanache isi recupereaza scrisoarea. Ea il pedepseste pe Catavencu, obligandu-l sa organizeze petrecerea data in cinstea celui ales in locul sau, Agamemnon Trahanache.

Timp si spatiu

Timpul si spatiul nu sunt precizati, in didascalia initiala aparand mentiunea in capitala unui judet de munte, in zilele noastre. Astfel, actiunea si tipurile umane prezentate capata valoare generala, conferind piesei un caracter pururi actual.

Subiect/Actiune (rezumat)

In cele patru acte ale piesei, actiunea se dezvolta prin inlantuirea secventelor, chiar daca intriga este anterioara intamplarilor propriu-zise (Zoe pierduse deja scrisoarea.). Actul I prezinta modul in care o scrisoare compromitatoare de dragoste trimisa de Stefan Tipatescu lui Zoe Trahanache ajunge in mainile adversarului politic, Nae Catavencu. Acesta pune la cale un santaj, amenintand ca va publica in ziar scrisoarea daca nu primeste sprijin politic din partea partidului condus de Trahanache in vederea alegerii lui in functia de deputat. Cel de-al doilea act surprinde incercarile celor implicati de a rezolva problema: Tipatescu ordona arestarea lui Catavencu si perchezitionarea casei lui; Zoe vrea sa accepte santajul, convingandu-si amantul sa negocieze cu Nae Catavencu, iar Trahanache gaseste o polita falsa prin care Catavencu fura din banii asociatiei si intentioneaza sa-i raspunda acestuia tot printrun santaj. Sedinta in cadrul careia urma sa fie desemnat candidatul este prezentata in actul al III-lea. Dupa discursul lui Farfuridi si Catavencu, o telegrama de la Bucuresti anunta ca cel aes este un necunoscut: Agamemnon Dandanache. In urma bataii iscate in sedinta, Catavencu isi pierde palaria in captuseala creia ascunsese scrisoarea, aceasta fiind gasita de cetateanul turmentat, care i-o inapoiaza lui Zoe.

Conflictele

Conflictul dramatic principal consta in confruntarea pentru puterea politica a doua forte opuse: reprezentantii partidului aflat la putere (prefectul Stefan Tipatescu, Zaharia Trahanache presedintele gruparii locale a partidului si Zoe, sotia acestuia) si gruparea independenta constituita in jurul lui Nae Catavencu, ambitios avocat si proprietar al ziarului Racnetul Carpatilor. Conflictul are la baza contrastul dintre ceea ce sunt si ceea ce vor sa para personajele, intre aparenta si esenta. Conflictul secundar este reprezentat de grupul FarfuridiBranzovenescu, care se teme de tradarea prefectului.

Personajele

Constructia personajelor respecta modelul realist clasic, personajele incadrandu-se in tipologii. De exemplu, Zaharia Trahanache reprezinta tipul incornoratului, Nae Catavencu demagogul si ipocritul, Zoe tipul femeii voluntare, Tipatescu tipul junelui prim si Ghita Pristanda tipul politistului corupt. Aceste personaje nu au conflict interior, rar profilul lor psihologic nu este bine conturat. O particularitate a comediilor lui Caragiale este aceea ca nu exista un singur protagonist ci mai multi, datorita faptului ca autorul considera la fel de grave defectele intruchipate de celelalte personaje . Unul dintre personajele principale este Nae Catavencu (al carui statut social reiese chiar din tabla de personaje: avocat, director proprietar al ziarului Racnetul Carpatilor, prezident al Societatii Enciclopedice Cooperative Aurora Economica Romana). Statutul moral al personajului se defineste chiar prin tipologia pe care o reprezinta: tipul demagogului, al politicianului lipsit de etica; Catavencu fura, santajeaza, manipuleaza, minte fara scrupule si fara mustrari de constiinta. Caracterizarea directa a personajului se realizeaza atat prin vorbele celorlalti (misel, nebun, canalie), cat, mai ales, prin autocaracterizare: Vreau ceea ce merit in orasul asta de gogomani unde snt cel dintai... dintre fruntasii politici. Caracterizarea indirecta se face, in primul rand, pe baza replicilor, limbajul lui denotand incultura si demagogie. De exemplu, el crede ca a fi capitalist inseamna sa locuiesti in capitala si e convins ca industria romana e admirabila, e sublima, dar lipseste cu desavarsire. Ilustrativa este scena discursului din actul III in care Catavencuvorbeste mult, joaca teatru, dar nu spune, in schimb, nimic. Incadrarea in tipologie este sustinuta si prin faptele personajului, acestea dovedindu-si imoralitatea si fatarnicia. El fura bani din fondurile asociatiei, il imbata pe cetateanul turmentat si ii ia scrisoarea , doreste sa obtina o functie politica in urma unui santaj, iar, in final, isi schimba radical comportamentul, acceptand sa organizeze festivitatile date in cinstea lui Dandanache. Relatia dintre Catavencu si Zoe Trahanache denota caracterul ambivalent al avocatului. Daca la inceput, cand are scrisoarea, afiseaza o atitudine superioara si o umileste pe Zoe prin santaj, in final, pierzand biletul compromitator, se arata sleit, cade in genunchi si isi cere iertare.

Arta narativa

O caracteristica a acestei specii este prezenta celor patru tipuri de comic, care actioneaza simultan si releva inclinatia lui Caragiale spre caricatura. Comicul de situatie se refera la intamplarile care provoaca rasul prin caracterul lor neasteptat (bataia din sedinta, aparitiile cetateanului turmentat, repetarea istoriei cu scrisoarea ). Comicul de moravuri (intentie) se refera la aspectele sociale/ defectele umane pe care autorul doreste sa le ironizeze. De exemplu, prin intermediul personajului Catavencu se ironizeaza demagogia. Comicul de caracter provine din discrepanta intre ce vor sa para personajele si ce sunt de fapt. De pilda, Trahanache este convins ca e un bun politician respectabil si un cetatean onorabil, dar, de fapt, este un batran senil si incornorat. Comicul de limbaj se manifesta prin greselile de exprimare care arata incultura personajelor. Apar deformari fonetice (bampir, printipuri, sotietate, famelie), etimologii populare (renumeratie), confuzii paronimice (Ghita se lauda ca e scrofulos la datorie), nonsensuri (sa punem punctele pe i, dupa lupte seculare ce au durat trezeci de ani, ora 12 trecut de fix, daca e anonima, o semnez), truisme (o societate care nu merge inainte, sta pe loc). O alta sursa de comic de limbaj sunt si ticurile verbale (Trahanache: aveti putintica rabdare, Ghita: curat). Comicul de nume are rol si in caracterizare: Catavencu vine de la cata sau cataveica (haina cu doua fete); Trahanache: trahana (coca moale); Pristanda: dans moldovenesc in care se bate pasul pe loc; Agamemnon Dandanache (dandana=boacana).

Concluzie

In concluzie, O scrisoare pierduta, se incadreaza in specia dramatica a comediei prin prezenta comicului, a finalului fericit, conflict exclusiv exterior si are ca tema incestul.

Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat -Traditionalism -

La casa amintirii cu-obloane si pridvor, Paienjeni zabrelira si poarta, si zavor.

Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc De cnd luptara-n codru si poteri, si haiduc.

n drumul lor spre zare mbatrnira plopii. Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi.

Nerabdator bunicul pndise de la scara Berlina leganata prin lanuri de secara.

Pie-atunci nu erau trenuri ca azi, si din berlina Sari, subtire, -o fata n larga crinolina.

Privind cu ea sub luna cmpia ca un lac, Bunicul meu desigur i-a recitat Le lac.

Iar cnd deasupra casei ca umbre berze cad, i spuse Sburatorul de-un tnar Eliad.

Ea-l asculta tacuta, cu ochi de peruzea... Si totul ce romantic, ca-n basme, se urzea.

Si cum sedeau... departe, un clopot a sunat, De nunta sau de moarte, n turnul vechi din sat.

Dar ei, n clipa asta simteau ca-o sa ramna... De mult e mort bunicul, bunica e batrna... Ce straniu lucru: vremea! Deodata pe perete Te vezi aievea numai n stersele portrete.

Te recunosti n ele, dar nu si-n fata ta, Caci trupul tau te uita, dar tu nu-l poti uita...

Ca ieri sosi bunica... si vii acuma tu: Pe urmele berlinei trasura ta statu.

Acelasi drum te-aduse prin lanul de secara. Ca dnsa tragi, n dreptul pridvorului, la scara.

Subtire, calci nisipul pe care ea sari. Cu berzele ntr-nsul amurgul se opri...

Si m-ai gasit, zmbindu-mi, ca prea naiv eram Cnd ti-am soptit poeme de bunul Francis Jammes.

Iar cnd n noapte cmpul fu lac ntins sub luna Si-am spus Balada lunei de Horia Furtuna,

M-ai ascultat pe gnduri, cu ochi de ametist, Si ti-am parut romantic si poate simbolist.

Si cum sedeam... departe, un clopot a sunat, Acelasi clopot poate, n turnul vechi din sat...

De nunta sau de moarte, n turnul vechi din sat.

Prezentarea generala a curentului

Traditionalismul reprezinta o miscare literara manifestata in perioada interbelica a carei ideologie preia elemente din orientarile antebelice (samanatorism si poporanism). Temele fundamentale ale traditionalismului interbelic au fost viata rurala, credinta, folclorul, timpul. Motivele care sustin aceste teme sunt: motivul stramosilor, al bisericii, al naturii etc. O trasatura esentiala a traditionalismului este lipsa ambiguitatii specifice modernismului, textele fiind usor de inteles. Figurile de stil sunt simple, predominand epitetul si comparatia. Versificatia este simpla, existand intotdeauna rima, ritm si nefiind utilizat ingambamentul.

Reprezentantii traditionalismului in lirica romana sunt Ion Pillat, Vasile Alecsandri si Adrian Maniu.

Introducere opera + Tema si motive literare

Ion Pillat reprezinta in literatura romana interbelica un reper pentru doctrina traditionalista deoarece volumele sale denota teme specifice curentului. Poezia Aci sosi pe vremuri face parte din cilcul Trecutul viu din volumul Pe Arges in sus si are ca tema trecerea timpului care, insa, nu poate altera iubirea. Macrotema este sustinuta de o serie de motive literare specifice traditionalismului: motivul satului, motivul bisericii (al clopotului), motivul bunicilor si al bibliotecii (enumerarea unor titluri de opere literare care se constituie in repere temporale). Poezia aprtine traditionalismului prin idilizarea trecutului, prin cadrul rural, dar si prin tema timpului trecator fugit irreparabile tempus.

Tipul de lirism

Autorul imbina lirismul obiectiv cu cel subiectiv deoarece pasajele in care se prezinta intalnirea romantica a bunicilor nu cuprind marci ale eului liric. Acestea apar insa in pasajul meditativ despre trecerea timpului si in fragmentul final al textului (si m-ai gasit zambindumi).

Explicarea titlului

Titlul poeziei marcheaza identitatea dintre trecut si prezent prin asocierea adverbului leictic aci cu verbul la perfect simplu sosi si sintagma pe vremuri.

Comentarea secventelor lirice

Din punct de vedere structural , poezia este alcatuita dintr-un prolog (primele trei strofe), o secventa lirica in care se descrie intalnirea bunicilor, un pasaj meditativ despre timp, secventa in care eul isi prezinta propria experienta e dragoste si un epilog. Textul este alcatuit din 19 distihuri, iar epilogul este un vers izolat. Incipitul operei constituie prologul si are rolul de a contura coordonatele spatiale si temporale, punandu-se accent pe motivul amintirii. Ideea trecerii timpului este redata prin metafore si personificari: la casa amintirii... paienjeni zabrelira si poarta si zavor, hornul nu mai trage din ciubuc. Prima secventa lirica descrie, cu mijloacele lirismului obiectiv, intalnirea bunicilor, proiectata pe fundalul unui peisaj rural idilic. Se utilizeaza motivul bibliotecii si alte trimiteri temporale pentru a plasa intalnirea la jumatatea secolului XIX: Pe-atunci nu erau trenuri ca azi si o fata in larga crinolina. Atmosfera descrisa este romantica, iar cei doi indragostiti simt ca iubirea lor va fi vesnica: iar ei in clipa asta simteau c-o sa ramana. Trecerea catre secventa urmatoare intrerupe firul idilic al descrierii anterioare si atrage atentia asupra trecerii brutale a timpului: de mult e mort bunicul, bunica e batrana.... Eul liric reflecteaza asupra trecerii timpului constatand cu durere efectele imbatranirii, idee sugerata prin metafora te vezi aievea numai in stersele portrete. Cea de-a treia seventa poarta marcile lirismului subiectiv si realizeaza o paralela intre povestea din trecut si cea actuala: ca ieri sosi bunica... si vii acuma tu. Asemanarile au rolul de a sugera permanenta iubirii. Desi timpul este ireversibil, iubirea va ramane mereu aceeasi. Epilogul poeziei cuprinde de fapt refrenul un clopot a sunat de nunta sau de moarte in turnul vechi din sat. Astfel, se reda ideea ca iubirea si moartea sunt elementele esentiale ale conditiei umane.

Elemente de prozodie (versificatie)

Nivelul prozodic al textului respecta conservatorismul specific acestui curent literar: cele 19 distihuri au rima imperecheata, ritm iambic si masura variabila.

Analiza pe niveluri de interpretare

La nivelul stilistico-textual se observa lipsa ambiguitatii si preferinta pentru epitete si personificatii in detrimentul metaforei. Nivelul morfo-sintactic este reprezentat mai ales de utilizarea verbelor la imperfect si perfect simplu pentru a sugera apropierea celor doua povesti de dragoste. O particularitate a nivelului lexical este folosirea cuvintelor cu tenta arhaica si regionala, haiduc, potera, berlina, crinolina, aievea, pridvor.

Concluzie In concluzie, poezia Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat este reprezentativa pentru traditionalismul interbelic datorita temei timpului, motivelor literare specifice (satul, biserica), prozodiei si lipsei ambiguitatii.