TRATATUL DE LA ROMA SI ART.

118 A La 25 martie 1957, prin Tratatul de la Roma se fondeaza Comunitatea Economica Europeana (CEE) si se decide crearea unei ,,piete comune,, care garanteaza libera circulatie a muncitorilor, marfurilor si capitalurilor. Doua articole ale acestui tratat se refera la mbunatatirea conditiilor de viata si de munca si la protectia contra accidentelor si mbolnavirilor profesionale. Suportul juridic al acestor doua articole ramne nsa limitat. Astfel, daca art. 117 subliniaza necesitatea promovarii mbunatatirii conditiilor de viata si de munca, statele membre subordoneaza aceasta func# 444f53e 5;ionarii pietei comune, care trebuie sa favorizeze armonizarea sistemelor sociale. Din contra, art. 118 limiteaza actiunea comunitara n domeniul social la o colaborare strnsa ntre Comisie si statele membre, ajungnd n final doar la studii, opinii si consultatii. Tratatul de la Roma contine putine dispozitii sociale eficiente si nu permite legiferarea n domeniul securitatii si igienei muncii fara a recurge la art. 100, baza juridica de apropiere a legislatiilor din diversele state membre, a caror diferente constituie o piedica pentru piata comuna. O alta clauza a tratatului, avnd de-a dreptul un efect paralizant, este cea care cere unanimitate, ceea ce obliga statele sa caute un compromis ntre ele pentru a parveni la un acord unanim; aceasta are drept consecinta prelungirea duratei de elaborare a textului directivei. La 30 de ani dupa Tratatul de la Roma, n 1987, ncepe a doua etapa de edificare europeana, ca urmare a deciziei celor 12 de a crea n 1993 o mare piata fara frontiere. Paralel se impunea necesitatea de a da consistenta Europei sociale, n acelasi timp cu Europa economica. De o parte patronii erau constienti de faptul ca trebuie favorizata o armonizare a reglementarilor la nivel european, de alta parte, organizatiile sindicale ale muncitorilor au realizat ca datorita unui defect de armonizare, nfaptuirea marii piete interne poate conduce la o stagnare, la o erodare a cuceririlor sociale n tarile cele mai avansate. Aceasta evolutie a spiritelor se concretizeaza n 1986 prin adoptarea de catre cei 12, a ACTULUI UNIC EUROPEAN. Articolele 100 A si 118 A, adaugate Tratatului de la Roma prin Actul unic, constituie fundamentul juridic care permite Comunitatii integrarea conditiilor de munca n proiectul sau de realizare a marii piete europene. Intrarea n vigoare n 1987 a Actului Unic European a dat un nou avnt masurilor luate de Comunitate n domeniul securitatii si sanatatii n munca. Pentru prima oara securitatea si sanatatea n munca sunt incluse direct n tratatul CEE. Articolul 100 A prevede ca produsele care circula liber n Comunitate trebuie sa respecte ,,un nivel de securitate si sanatate ridicat; art. 118 A stipuleaza ca ,, Statele membre se angajeaza sa promoveze n special mbunatatirea mediului de munca, pentru a proteja securitatea si sanatatea lucratorilor, si sa aiba ca obiectiv armonizarea progresiva a conditiilor existente n acest domeniu. Pentru a evita orice diminuare a nivelului de securitate din tarile puternic dezvoltate, art. 118 A acorda libertate tarilor care doresc sa impuna reguli mai severe decat cele legiferate de dreptul comunitar. Acest sistem legislativ este denumit ,,sistem de prescriptii minimale. Altfel spus, art. 100 A permite realizarea armonizarii tehnice prin apropierea legislatiilor; art. 118 A deschide posibilitatea adoptarii unei ,,temelii sociale,, comunitare n domeniul securitatii si sanatatii muncitorilor. Daca art. 100 A impune o armonizare totala imediata, art. 118 A prevede o armonizare progresiva pornind de la dispozitii minimale. Elemente ale aceluiasi tratat, ele mpart aceeasi conceptie a pietei unice: un spatiu economic si social progresnd pe calea integrarii si nu a creerii unei simple zone a liberului schimb. Articolul 118 A, a permis umplerea vidului juridic al articolelor 117 si 118, autoriznd adoptarea pe calea directivelor si, diferenta esentiala, cu majoritate calificata (ceea ce permite evolutia rapida a textelor) a prescriptiilor minimale de securitate care vor fi obligatoriu respectate de catre fiecare stat (acestea fiind, repetam, libere sa mentina dispozitiile nationale mai restrictive). Majoritatea acestor directive sunt ,,orizontale,, si vizeaza acoperirea unui numar mare de muncitori expusi riscurilor. Articolul 100 A este destinat sa favorizeze libera circulatie a produselor si echipamentelor, prin armonizarea reglementarilor tehnice nationale ale caror discordante ar putea constitui obstacole n calea schimburilor. n scopul evitarii ,,unui nivel scazut se stipuleaza n acest articol ca directivele care decurg trebuie sa se situeze ,,la cel mai nalt nivel de protectie n materie de securitate sanatate. Aceste directive sunt numite ,,totale deoarece fiecare stat membru trebuie sa le transcrie integral n dreptul sau national, fara a elimina sau adauga ceva.