Ion

Publicat in 1920, romanul Ion reprezinta primul roman al lui Liviu Rebreanu, o capodopera care infatiseaza universal rural in mod realist, ce isi are nucleul in nuvelele anterioare : Zestrea si Rusinea. Avand ca trasaturi amploarea actiunii, desfasurarata pe mai multe planuri, conflictul complex, prezenta unor personaje numeroase si realizarea unei imagini ample asupra vietii, opera literara Ion apartine specie literare romanul. Este un roman de tip obiectiv prin specificul relatiei narrator- personaj si al naratorului omniscient, omnipresent. Se observa impersonalitatea naratorului, naratiunea la persoana a III a, atitudinea detasata in descriere, veridicitatea. Proza realist-obiectiva se realizeaza prin naratiunea la persoana a IIIa, nonfocalizata. Viziunea dindarat presupune un narrator obiectiv, detasat , care nu se implica in faptele prezentate, lasa viata sa curga. Naratorul omniscient stie mai mult decat personajele sale si omnipresent, dirijeaza evolutia lor ca regizor universal. De aceea textul contine semen prevestitoare ale sfarsitului fiecarui persoanj, care este o victim a fatalitatii: nu poate iesi din destinul lui. Inlantuite temporal si causal, faptele sunt credibile, verosimile. Efectul asupra cititorului este de iluzie a vietii si de obiectivitate.

Conceptia autorului despre roman, inteles ca un corp geometric perfect, corp sferoid, se reflecta artistic in structura circulara a romanului,Rebreanu realizeaza aici o ampla monografie a satului ardelean, stratificat, in toata complexitatea sa. Romanul se deschide cu descrierea drumului care duce spre satul Pripas, si se incheie cu aceeasi imagine, aceasta forma circulara devenind prin ea insasi o metafora menita sa sugereze curgerea eterna si impasibila a vietii. El spune ca Ion este expresia instinctului de stapanire a pamantului, in slujba caruia pune o inteligenta ascutita, o cazuistica stransa, o viclenie procedurala si, cu deosebire o vointa imensa: nimic nu-i rezista.Naratorul noteaza reactiile psihice si fiziologice, senzatiile organice pe care le incearca eroul. Incipitul consta in fixarea indicilor spatiali prin descrierea drumului spre satul Pripas cu enumerarea toponimelor reale ( Somes, Pasul Bargaului) si a celor fictive ( Rapele Dracului, Cismeaua Mortului).Pretextul narativ prin care sunt adunate toate persoanejele in aceeasi scena il constituie hora, care are triplu rol : prezentarea personajelor pe categorii sociale, in aceeasi scena( dansatori, fete nemaritate, mame, copii, barbate, intelectuali) , conflictele dintre Ion si Vasile Baciu, dintre Ion si George.

Finalul prezinta adunarea personajelor la sfintirea noii biserici cladite de Belciug, apoi drumul parcurs de Herdeleni spre iesirea din Pripas. Finalul are un character dublu: este inchis pentru ca deznodamantul este clar, solutionandu-se prin moartea protagonistului, iar imaginea rotilor carutei Herdelenilor prin pietris este prezentat paralele cu timpul care se scurge indifferent de evenimente. Actiunea romanului incepe intr-o zi de duminica, in care locuitorii satului Pripas, se afla la hora, in curtea Teodosiei, vaduva lui Maxim Oprea. In expozitiune sunt prezentate personajele principale, timpul si spatiul, ceea ce confera veridicitate romanului realist. Hotararea lui Ion de a o lua pe Ana cea bogata la joc, desi o place pe Florica cea saraca marcheaza inceputul conflictului.Venirea lui Vasile Baciu, tatal Anei si confruntarea verbal cu Ion constituie intriga romanului. Dorind sa obtina repede mult pamant, Ion ii face curte Anei, o seduce si il forteaza pe tatal acesteia sa accepte casatoria. Cum Ion nu cere acte pentru zestre la nunta, simtindu-se inselat, incep bataile si drumurile Anei de la Ion la Vasile. Sinuciderea Anei nu-i trezeste lui Ion regret sau constiinta vinovatiei, pentru ca ea, iar mai apoi in Petrisor, fiul lor, nu vede decat garantia proprietatii asupra pamanturilor. Nici moartea copilului nu-l opreste din drumurile lui dupa Florica, maritata intre timp cu George. Astfel ca, deznodamantul este previzibil, iar George care-l loveste nu este decat un instrument al destinului.George este arestat, Florica ramane singura, iar averea lui Ion revine bisericii.

Conflictele de esenta sociala au la baza dorinta eroului de a parveni social, de a avea o pozitie cat mai buna. Miza o reprezinta pamantul, conflictul central al romanului fiind generat de lupta pentru pamant care da o anume autoritate si pozitie oamenilor din lumea satului. Ion este implicat intr-un dublu conflict exterior, cu Vasile Baciu, pentru obtinerea pamantului si cu George Bulbuc, pentru Ana si apoi pentru Florica. In confruntarea cu Vasile Baciu, Ion foloseste santajul moral, amenintandu-l ca daca nu-I satisfice conditiile, Ana va fi expusa lumii ca una care a pacatuit inainte de nunta, ramanand insarcinata. Momentul in care se intensifica conflictele este nunta lui Ion cu Ana, cand fata isi da seama ca ea nu reprezinta pentru sotul ei decat sursa averii. Definitoriu pentru personajul principal este conflictul interior, intre glasul pamantului si glasul iubirii. De fapt, destinul pentru Ion este marcat de relatia cu pamantul care devine pentru el o obsesie. Comportamentul lui Ion reflecta intentiile fata de celelalte personaje. La hora, este tandru : o strange la piept pe Ana cu mai multa gingasie, dar si mai prelung decat ceilalti flacai, apoi este batjocoritor, indiferent sau o loveste. Fata de ea simte mai intai mila, apoi dezgust si indiferenta. In relatia cu Vasile Baciu sau cu George Bulbuc adopta diferite atitudini, dar scopul sau ( obsesia) este razbunarea sau smulgerea unei proprietati : pamantul sau femeia. Este aspru, chiar brutal, cu cei pe care-i considera vinovati pentru

propria conditie, aceea de taran sarac. Dar relatia fundamentala se stabileste intre protagonist si un personaj simbolic mai puternic decat el: pamantul. Iubeste pamantul mai presus de orice : Iubirea pamantului l-a stapanit de mic Renunta la Florica, pe care o iubea, pentru ca toata fiinta lui arde de dorul de a avea pamant mult.Instinctul de posesiune a pamantului si lacomia care pune stapanire pe el sunt motivate si de ipostaza pamantului ibovnica. Tema romanului este cea a dezumanizrii datorate patimii obsedante pentru pmnt.In primul rand, o prima idee care sustine tema este scena sarutarii pamantului de catre Ion.El este prezentat contempland, in zorii zilei, fostele pamanturi ale familiei. Pamantul apare ca un stapan, ca o divinitate mitologica - glasul pamantului patrundea navalnic in sufletul flacaului, ca o chemare, coplesindu-l", iar Ion, in ipostaza fiintei umile - se simtea mic si slab, cat un vierme pe care-l calci in picioare". Exclama Cat pamant, Doamne". Lucrarea pamantului schimba insa raportul de forte; omul intra in stapanire si, asemeni divinitatii primordiale, recreeaza lumea: Se simtea atat de puternic incat sa domneasca peste tot cuprinsul". Gestul omului este un semn si, mai mult dect att, un simbol. El este semnificativ nu numai pentru destinul eroului, ci pentru configurarea naratiunii. In al doilea rand, o a doua idee care sustine tema este scena horei.In centrul adunarii este grupul jucatorilor. Cercul horei, centru al lumii satului, este o descatusare dionisiaca de energii. Asezarea privitorilor reflecta relatiile sociale. Cele doua grupuri ale barbatilor respecta stratificarea economica. Fruntasii satului, primarul si chiaburii, discuta deparat de taranii mijlocasi, asezati pe prispa. In satul traditional, lipsa pamantului ( averea) este echivalenta cu lipsa demintatii umane. Fetele ramase nepoftite privesc la hora, iar mamele si babele, mai retrase, vorbesc despre gospodarie. Copiii se amesteca in joaca printre adulti. Este prezenta si Savista, oloaga satului, piaza rea, infatisata in portret grotesc.Rolul horei in viata comunitatii satesti este acela de a-i asigura coeziunea si de a facilitata intemeierea noilor familii, dar cu respectarea principiului economic. De aceea in joc sunt numai fete si flacai. In concluzie, Ion de Liviu Rebreanu este un roman realist de tip obiectiv deoarece are ca trasaturi : specificul relatiei narrator-personaj, obiectivitatea/ impersonalitatea naratorului omniscient care intretine iluzia realitatii ( viziunea realista) , utilizarea naratiunii la persoana a III a, cu focalizare zero ( viziune dindarat ) , atitudinea detasata in descriere, verosimilul intamplarilor.