ROLUL CADRELOR DIDACTICE ÎN INTEGRAREA SOCIALĂ A COPILULUI CU DIZABILITĂŢI

Copilul cu dizabilităţi are nevoie, ca orice alt copil, să simtă iubirea, atenţia si grija părinţilor lui, a întregii familii. El are nevoie de siguranţă si protecţie, de îngrijire fizică, de încurajare pentru a învăţa si practica deprinderi pentru obţinerea unei minime autonomii si autocontrol, are nevoie de apreciere în general si de valorizare pentru orice mic progres pe care-l face. Copiilor cu dizabilităţi le poate fi redat dreptul de a face parte si de a fi valorizaţi în comunitatea lor, fiind promovate atitudinile de acceptare, nediscriminare, respectare a drepturilor lor. Din această perspectivă, problema nu mai este a copiilor, ci devine o provocare pentru comunitate de a reusi să ofere acestor copii condiţiile optime de protecţie, participare si dezvoltare. Procesul de recuperare si reabilitare a copiilor cu dizabilităţi nu vizează numai aspectele medicale si sociale, ci si interventiile cadrului didactic in scopul prevenirii esecurilor nesatisfacatoare la invatatura. Activitatea de prevenire constă în primul rând în activarea în timp util a resurselor existente, respectiv a resurselor personale ale copilului si ale familiei, a resurselor de cooperare ale instituţiilor pentru a evita o dezvoltare deficitară a copilului cu dizabilităţi, precum si pentru a evita apariţia unor evenimente nedorite. Programele cu caracter preventiv trebuie să vizeze: a. Constientizarea eterogenităţii presupuse de activităţile de prevenire - activităţile de prevenire se pot realiza la nivel intrapersonal, interpersonal sau interinstituţional, însă indifferent de nivelul la care acestea se realizează, copilul trebuie să constituie elementul central, de referinţă al oricărui tip de demers. b. Orientarea către punctele forte ale copilului - intervenţiile trebuie să se bazeze pe punctele forte ale copilului, capacităţile copilului trebuie stimulate, resursele acestuia valorificate. c. Orientarea realistă către ceea ce este realizabil - nu sunt suficiente numai cunostinţe pur teoretice, ci este nevoie de o orientare realistă către ceea ce este posibil, realizabil în mod individual cu fiecare copil în parte; există o multitudine de căi si modalităţi de intervenţie, dar trebuie urmate numai cele mai potrivite pentru fiecare copil în parte, cele care au cea mai mare sansă de reusită. d. Individualizarea si totodată integrarea în clasa de elevi si în comunitatea scolară, care se bazează pe următoarele criterii:

 unităţile scolare sunt interconectate la un sistem de instituţii care au un rol semnificativ pentru evoluţia copilului. cu sprijin psihopedagogic si asistenţă socială primite din exteriorul unităţii de învăţământ.  diferenţierea sarcinilor scolare pentru copilul cu dizabilităţi la nivel de curriculum siprogramă scolară.  Abordare si stimulare individuală a copilului. la nevoile specifice aleacestuia. a preveni înseamnă în primul rând a coopera.raportarea permanentă la individualitatea si personalitatea copilului. stimulare diferenţiată după derularea unor screening-uri pentru stabilirea   . medicale etc. de obicei la iniţiativa si cu sprijinul material al acestora. crearea unei reţele instituţionale cu proiecte pilot de prevenire în care să fie incluse si inspectoratele scolare .  reprezintă un domeniu central de cooperare al scolii cu instituţii prestatoare de servicii specializate (de recuperare.  ărirea sentimentului propriei valori a copilului (respectului de sine al copilului). Activităţile de prevenire în lucrul cu copii cu dizabilităţi din punctul de vedere al cadrelor didactice:  sunt centrate în special asupra resurselor necesar a fi activate pentru a preveni evoluţia individuală nesatisfăcătoare.familie. Niveluri ale activităţilor de prevenire.  sunt în mod tradiţional mai puţin tematizate de cadrele didactice (în special cele din învăţământul prescolar si primar). instituţionale de calitate între grădiniţă si scoală prin informarea despre noile date din domeniul pedagogiei speciale. Abordarea scolii din perspectivă sistemică  există o permanentă interacţiune între mediul scolar si sistemul copil .  sunt planificate si organizate.  ţii dificile cu care se poate confrunta copilul si sprijinirea acestuia în identificarea modalităţilor adecvate de a le depăsi. Prevenirea primară.  corelarea competenţelor profesionale ale cadrelor didactice cu aspectele individuale specifice de dezvoltare ale copilului cu dizabilităţi.  necesitatea existenţei unor proiecte concrete de prevenire si propuneri de integrare la nivelul comunităţii scolare. e. dar si la nivelul metodologiei didactice. implementarea unui diagnostic diferenţiat. mai ales în cazul copilului cu dizabilităţi.  respectarea si promovarea drepturilor copilului. publice sau private). Aceasta s-ar putea regăsi în cadrul unei colaborări formale. Prevenirea secundară presupune elaborarea si implementarea de programe de prevenire pentru grupurile de risc.. Strategiile de prevenire în activitatea cadrelor didactice vizează:  Dezvoltarea abilităţilor sociale ale copilului. spre exemplu. secundară si terţiară  Prevenirea primară este o măsură generală de intervenţie pedagogică.

care oferă puncte de sprijin pentru acţiune. etc.  Factorii care conduc la apariţia unei anumite disfuncţionalităţi trebuie să fie bincunoscuţi si analizaţi.  expectaţiile mediului social Scoala reprezintă un sistem cu inerţie relativ mare de răspuns. sociale si culturale). În structurarea propriilor intervenţii cu caracter preventiv. despre calitatea.  Pentru planificarea activităţii de prevenire este necesară o cunoastere realistă a resurselor materiale si de personal care pot fi activate.  resursele si condiţiile de mediu (materiale. rezultate din experienţa profesională. emoţional-afective. dar competenţele lor sunt delimitate expres în situaţia copiilor cu dizabilităţi. conform resurselor de care dispun si a specificităţii deficienţelor pe care le au. . prevenirea dobândeste o dimensiune decisivă În activitatea de prevenire desfăsurată la nivelul unităţilor de învăţământ trebuie luate în considerare trei elemente:  resursele individuale (biofiziologice.datorită unor dizabilităţi. sistemul de sănătate si serviciile de evaluare complexă a copilului ale direcţiilor judeţene. din echipele mobile sau din centrele de recuperare Prevenirea în domeniul psiho-pedagogiei speciale are predominant rolul de a sprijini elevii care. care este direcţionat preponderant în îndeplinirea sarcinilor specifice : organizează experienţele de învăţare ale elevilor. Cadrele didactice pot interveni pe multe planuri.să obţină rezultate acceptabile. evaluând modul în care obiectivele au fost atinse. Intervenţia preconizată trebuie să se bazeze nu numai pe date empirice. cadrele didactice trebuie să aibă în vedere câteva dintre standardele generale menţionate de literatura de specialitate:  Prevenirea se poate realiza numai plecând de la cunostinţe suficiente si precise despre natura si gradul de handicap. urmăreste atingerea unor obiective pedagogice cu ajutorul unor metode si mijloace stiinţifice. Prevenirea secundară presupune o colaborare mai puternică între cadrele didactice din scoala de masă si personalul de specialitate din centrele de recuperare. informează si formează elevii ţinând cont de anumite principii.  Prevenirea terţiară ca activitate pedagogică specială destinată copiilor cu dizabilităţi – este realizată de cadrul didactic numai în colaborare cu profesorul de susţinere si/sau cu personalul specializat existent în scoală. Efortul presupus si efectele unor programe de prevenire trebuie să fie comparate cu situaţia rezultată în cazul neimplementării unor astfel de programe. nu pot să realizeze progrese scolare corespunzătoare în scolile de masă. activitatea desfăsurată în scolile de masă nu este orientată către realizarea unor programe de recuperare. Realismul planificării reprezintă modalitatea optimă de evaluare în situaţia în care se ţine cont de:  gradul în care acestea sunt implementabile. În mod obisnuit. În unele cazuri si în anumite limite se poate acţiona empiric ajungându-se chiar la rezultate pozitive. ci să dispună si de o bază teoretică adecvată.nivelului de dezvoltare al limbajului copiilor si a comunicării în general. motivaţionale). Având în vedere importanţa pregătirii scolare pentru copiii cu dizabilităţi si situaţiile în care scolarizarea este mai dificil de realizat. fiind necesar un efort permanent de dezvoltare profesională din partea acestora. examinare amănunţită în vederea scolarizării. însă în acest caz succesul este mai degrabă fortuit. în asa fel încât aceasta să aibă efectele scontate. cantitatea si dimensiunile intervenţiilor recuperatorii organizate de diferite instituţii.

sedentarism. sexual. calitatea si cantitatea diagnosticelor care preced scolarizarea. cunostinţele generale. gândirea.  Prevenirea instituţionalizării si a instituirii măsurilor de protecţie specială. a diferitelor tipuri de abuz (fizic. stilul de educaţie si modelele de interrelaţionare în familie. Etapele programelor de prevenire vizează:  stabilirea obiectivelor si a tipurilor de prevenire avute în vedere. necooperativ sau chiar opoziţional al părinţilor – au o influenţă directă si puternic negativă asupra intervenţiei preventive. în funcţie de competenţele specifice ale acestora. pot induce efecte negative. . exploatare prin muncă. interesele. gradul de dezvoltare al limbajului.abilităţile intelectuale ale copilului.conceptele de predare. componentele de proces .  dezvoltarea unui concept metodologic. atenţia. materialul didactic folosit. indicatorii somatici si parametrii de dezvoltare fizică.  gradul de acceptare socială a unor astfel de măsuri. întrun program de prevenire. care interacţionează în procesul instructiv.  dezvoltarea unui set de metode de intervenţie (de acţiune directă).  Variabile ale mediului familial .  Prevenirea consumului abuziv de substanţe nocive sau ilegale. capacitatea de concentrare. calitatea lecţiilor.  aplicarea în practică. dacă este cazul.  Prevenirea violenţei. a structurilor de cooperare cu alte persoane sau instituţii implicate.nivelul de instrucţie si condiţia material-financiară a părinţilor. metodele pedagogice promovate prioritar. Dacă unele componente familiale structurale. spontană si este mai degrabă inclusă într-un ansamblu de acţiuni.  modificări ale modalităţilor de intervenţie si. standardele curricular Gradul de eficienţă a intervenţiei preventive este cu atât mai ridicat cu cât aceasta este mai puţin o acţiune singulară.  Variabile instituţionale .etc. costurile presupuse de implementarea lor.  Prevenirea comportamentelor nesănătoase (obiceiuri alimentare gresite. fiind importantă adecvarea metodologică la problematica identificată. Tipuri de programe de prevenire realizate în mediul scolar  Prevenirea apariţiei comportamentelor si atitudinilor de discriminare si marginalizare.  Prevenirea abuzului de mijloace media (computer. frica de scoală.  acumularea de cunostinţe suficiente legate de problematica respectivă si despre grupulţintă care este avut în vedere. condiţiile de locuit. comportamentul cadrului didactic.educativ:  Variabilele personale . după o analiză atentă si diferenţiată a acesteia Prevenirea trebuie să ţină cont si de o serie de variabile. motivaţia la învăţătură. comportamentul social. climatul din scoală.  reevaluarea periodică. cum ar fi sărăcia. televizor). cogniţia.).spre exemplu comportamentul dezinteresat. traffic etc) si a neglijării.  Măsurile de intervenţie se structurează individual sau pentru grupuri-ţintă bine definite.

 Prevenirea tulburărilor de scris-citit (dislexii. Cadrele didactice implicate în procesul de instruire si educare a copilului cu dizabilităţi cooperează cu părinţii în scopul stabilirii unor programe de sprijin specifice. Câteva modele de programe care pot fi iniţiate la nivelul unităţilor de învăţământ pentru sprijinirea părinţilor:  Programe de instruire pentru părinţi destinate însusirii unor deprinderi (abilităţi) de lucru cu copilul pentru a-l sprijini în efectuarea temelor.  Pe de altă parte. eventual chiar de absolvire a unei forme de scolarizare pentru adulţi (în sfera formării continue a adultului.profesor de sprijin. prin programe de formare autorizate). persoane cu atribuţii de asistenţă socială) în evaluarea nevoilor concrete ale copilului si familiei si în identificarea modului în care unităţile de învăţământ pot contribui la asigurarea anumitor servicii specifice . Competenţele cadrelor didactice în domeniul prevenirii includ si implicarea familiei în actul pedagogic si transferul către părinţi a abilităţilor pe care acestia le au în dezvoltarea de măsuri de intervenţie individuale. a sarcinilor scolare în general. includerea în programe de tip scoală după scoală etc. cadrele didactice se pot implica. Programe organizate de scoală pentru sprijinirea părinţilor Una dintre misiunile unităţilor de învăţământ este aceea de a oferi sprijin direct familiilor cu copii cu dizabilităţi.  Informarea părinţilor despre aspectele de învăţare specifice diferitelor stadii de dezvoltare a copilului si deficienţelor si prezentarea de modalităţi concrete de acţiune ale părinţilor  Programe de formare a părinţilor. Competenţele specializate ale cadrelor didactice     Competenţe profesionale Realizează acţiuni de prevenire prin structurarea intervenţiilor la clasă de o manieră adecvată Propun si implementează modificări de curriculum pentru a permite introducerea unor elemente de prevenire. Organizează activităţi de timp liber axate pe prevenire Competenţe de comunicare si consiliere Informează conducerea scolii si alte instituţii responsabile cu privire la evoluţia scolară a . discuţii individuale cu părinţii copilului. în funcţie de specificitatea grupului de copii (clasei de elevi) cu care lucrează. prin realizarea de vizite la domiciliu. referitoare la modul în care se poate eficientiza procesul de educaţie – sedinţe cu părinţii. realizate de cadrul didactic în mediul şcolar.  Identificarea timpurie si prevenirea tulburărilor (dificultăţilor) de învăţare (în special în faza de trecere de la grădiniţă la scoală). disgrafii) si de calcul matematic (discalculii). Modalităţi concrete prin care familia şi scoala pot colabora  Recomandări concrete. alături de reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice locale (asistenţi sociali. itinerant. respectiv de lărgire a sferei lor de cunostinţe generale.

învăţători. în funcţie de competentele.   Competenţe de lucru în echipă Iniţiază.copilului cu dizabilităţi. Particularizând în funcţie de specializarea profesionistilor care intervin în actul educaţional al copilului cu dizabilităţi. în promovarea principiilor educaţiei incluzive si nediscriminatorii a copiilor cu cerinţe educative speciale. Profesorii de sprijin/sau profesorii itineranţi   utilizarea instrumentelor pentru diagnoză si prognoză si a testelor pedagogice. preferinţele si de dificultăţile copilului. pe baza analizei situaţiei existente în scoală. fie pentru un grup de copii cu dizabilităţi informarea comunităţii cu privire la problemele copiilor cu cerinţe educative speciale. Sensibilizează alte instituţii si organizaţii pentru participarea la diferite programe de prevenire. cu privire la implicarea diferitelor instituţii în sprijinul programelor de integrare. cu priorităţi pe termen scurt si mediu. programelor de intervenţie personalizată.  Oferă familiei posibilitatea de a se familiariza cu metode si tehnici de lucru cu copilul accesibile acesteia (spre exemplu forme de ajutor pe care familia le poate acorda în pregătirea lecţiilor. Implicarea în propria dezvoltare profesională si formarea unui stil propriu de acţiune educaţional-recuperativă. distingem: Cadru didactic (educatori. cu privire la integrarea acestora în învăţământul de masă.   .). putem determina un inventar detaliat al competenţelor specifice. în funcţie de responsabilităţile pe care fiecare specialist le are în asigurarea dreptului la o formă de educaţie adecvată a copilului cu dizabilităţi. în parteneriat cu alţi specialisti. elaborarea si implementarea activităţilor de intervenţie educaţională recuperatorie fie individual. a programelor scolare. programe specifice de prevenire. etc. modul de organizare a programului de după-masă al copilului. în colaborare cu învăţătorul/profesorul clasei. cât si în activităţile libere cu copiii cu dizabilităţi Adaptarea si accesibilizarea grupei sau a clasei la nevoile identificate ale copiilor cu dizabilităţi Implicarea copilului si a familiei în derularea planului educaţional individual si în viaţa comunităţii scolare. Astfel. profesori):     Utilizarea diferitelor modalităţi practice de intervenţie psihopedagogică atât în practica scolară. a materialelor didactice si a metodelor didactice adaptate pentru intervenţia pe lângă copilul cu dizabilităţi evaluarea programelor curriculare si realizarea adaptării curriculare pe ariile deficitare.  Consiliază copilul cu dizabilităţi si familia acestuia. precum si la elaborarea programului de intervenţie personalizat.

pentru a creste gradul de integrare socială si scolară. orientarea părinţilor spre servicii care nu sunt de competenţa sa (ex. .Profesor logoped/Logoped  înregistrarea copiilor cu tulburări de limbaj în fisele de depistare avizate de directorul unităţii în care s-a făcut depistarea examinarea complexă logopedică si psihopedagogică a copiilor luaţi în corectare. etc. evaluarea periodică a progreselor realizate de elevi si reproiectarea activităţii de intervenţie   Psihopedagog/psiholog    asigurarea prevenirii sau diminuării factorilor care determina tulburări comportamentale. scoala are un rol central. comportamente de risc sau disconfort psihic prin intermediul metodelor si procedeelor specifice propune si organizează programe de orientare scolară. O bună comunicare între scoală si copilul cu dizabilităţi. în colaborare cu cadrele didactice. respectiv familia lui. În cazul comunicării si consilierii realizate de către cadrele didactice cu părinţii si copilul.). regulile si dinamica internă sunt comune. formularea diagnosticului si prognosticului pentru fiecare copil/elev evaluat. în colaborare cu familia si cu cadrele didactice. copil si părinţi este baza unei colaborări de succes. fie că sunt vizaţi copiii cu dizabilităţi sau cei fără probleme specifice. în scopul identificării tuturor factorilor care au influenţat negativ evoluţia limbajului si a comunicării copilului. reprezintă premise dezvoltării maximului de potenţial al copilului. profesională si a carierei elevilor. comisii de expertiză. iar o relaţie bună între cadrele didactice. fiind deosebit de importantă pentru a se evita discriminarea sau marginalizarea acestuia. În această situaţie. cabinete medicale. centre logopedice. în conformitate cu dezvoltarea copilului. existând însă o sumă de elemente de diferenţiere specifice copilului cu dizabilităţi determinate de natura si gradul dizabilităţii.