ROLUL CADRELOR DIDACTICE ÎN INTEGRAREA SOCIALĂ A COPILULUI CU DIZABILITĂŢI

Copilul cu dizabilităţi are nevoie, ca orice alt copil, să simtă iubirea, atenţia si grija părinţilor lui, a întregii familii. El are nevoie de siguranţă si protecţie, de îngrijire fizică, de încurajare pentru a învăţa si practica deprinderi pentru obţinerea unei minime autonomii si autocontrol, are nevoie de apreciere în general si de valorizare pentru orice mic progres pe care-l face. Copiilor cu dizabilităţi le poate fi redat dreptul de a face parte si de a fi valorizaţi în comunitatea lor, fiind promovate atitudinile de acceptare, nediscriminare, respectare a drepturilor lor. Din această perspectivă, problema nu mai este a copiilor, ci devine o provocare pentru comunitate de a reusi să ofere acestor copii condiţiile optime de protecţie, participare si dezvoltare. Procesul de recuperare si reabilitare a copiilor cu dizabilităţi nu vizează numai aspectele medicale si sociale, ci si interventiile cadrului didactic in scopul prevenirii esecurilor nesatisfacatoare la invatatura. Activitatea de prevenire constă în primul rând în activarea în timp util a resurselor existente, respectiv a resurselor personale ale copilului si ale familiei, a resurselor de cooperare ale instituţiilor pentru a evita o dezvoltare deficitară a copilului cu dizabilităţi, precum si pentru a evita apariţia unor evenimente nedorite. Programele cu caracter preventiv trebuie să vizeze: a. Constientizarea eterogenităţii presupuse de activităţile de prevenire - activităţile de prevenire se pot realiza la nivel intrapersonal, interpersonal sau interinstituţional, însă indifferent de nivelul la care acestea se realizează, copilul trebuie să constituie elementul central, de referinţă al oricărui tip de demers. b. Orientarea către punctele forte ale copilului - intervenţiile trebuie să se bazeze pe punctele forte ale copilului, capacităţile copilului trebuie stimulate, resursele acestuia valorificate. c. Orientarea realistă către ceea ce este realizabil - nu sunt suficiente numai cunostinţe pur teoretice, ci este nevoie de o orientare realistă către ceea ce este posibil, realizabil în mod individual cu fiecare copil în parte; există o multitudine de căi si modalităţi de intervenţie, dar trebuie urmate numai cele mai potrivite pentru fiecare copil în parte, cele care au cea mai mare sansă de reusită. d. Individualizarea si totodată integrarea în clasa de elevi si în comunitatea scolară, care se bazează pe următoarele criterii:

secundară si terţiară  Prevenirea primară este o măsură generală de intervenţie pedagogică. crearea unei reţele instituţionale cu proiecte pilot de prevenire în care să fie incluse si inspectoratele scolare .  ărirea sentimentului propriei valori a copilului (respectului de sine al copilului).  unităţile scolare sunt interconectate la un sistem de instituţii care au un rol semnificativ pentru evoluţia copilului. Abordarea scolii din perspectivă sistemică  există o permanentă interacţiune între mediul scolar si sistemul copil . Aceasta s-ar putea regăsi în cadrul unei colaborări formale. instituţionale de calitate între grădiniţă si scoală prin informarea despre noile date din domeniul pedagogiei speciale.  Abordare si stimulare individuală a copilului.  sunt în mod tradiţional mai puţin tematizate de cadrele didactice (în special cele din învăţământul prescolar si primar). implementarea unui diagnostic diferenţiat.  reprezintă un domeniu central de cooperare al scolii cu instituţii prestatoare de servicii specializate (de recuperare.. Activităţile de prevenire în lucrul cu copii cu dizabilităţi din punctul de vedere al cadrelor didactice:  sunt centrate în special asupra resurselor necesar a fi activate pentru a preveni evoluţia individuală nesatisfăcătoare. publice sau private). de obicei la iniţiativa si cu sprijinul material al acestora. cu sprijin psihopedagogic si asistenţă socială primite din exteriorul unităţii de învăţământ.  diferenţierea sarcinilor scolare pentru copilul cu dizabilităţi la nivel de curriculum siprogramă scolară. spre exemplu. stimulare diferenţiată după derularea unor screening-uri pentru stabilirea   . medicale etc. la nevoile specifice aleacestuia. Prevenirea secundară presupune elaborarea si implementarea de programe de prevenire pentru grupurile de risc.familie. Strategiile de prevenire în activitatea cadrelor didactice vizează:  Dezvoltarea abilităţilor sociale ale copilului.  sunt planificate si organizate. Prevenirea primară. dar si la nivelul metodologiei didactice. mai ales în cazul copilului cu dizabilităţi.  corelarea competenţelor profesionale ale cadrelor didactice cu aspectele individuale specifice de dezvoltare ale copilului cu dizabilităţi.  necesitatea existenţei unor proiecte concrete de prevenire si propuneri de integrare la nivelul comunităţii scolare. a preveni înseamnă în primul rând a coopera.  ţii dificile cu care se poate confrunta copilul si sprijinirea acestuia în identificarea modalităţilor adecvate de a le depăsi. Niveluri ale activităţilor de prevenire.raportarea permanentă la individualitatea si personalitatea copilului. e.  respectarea si promovarea drepturilor copilului.

în asa fel încât aceasta să aibă efectele scontate. activitatea desfăsurată în scolile de masă nu este orientată către realizarea unor programe de recuperare.  Factorii care conduc la apariţia unei anumite disfuncţionalităţi trebuie să fie bincunoscuţi si analizaţi. examinare amănunţită în vederea scolarizării.  resursele si condiţiile de mediu (materiale. nu pot să realizeze progrese scolare corespunzătoare în scolile de masă. motivaţionale). ci să dispună si de o bază teoretică adecvată. însă în acest caz succesul este mai degrabă fortuit. Având în vedere importanţa pregătirii scolare pentru copiii cu dizabilităţi si situaţiile în care scolarizarea este mai dificil de realizat. Intervenţia preconizată trebuie să se bazeze nu numai pe date empirice. cantitatea si dimensiunile intervenţiilor recuperatorii organizate de diferite instituţii. evaluând modul în care obiectivele au fost atinse. Prevenirea secundară presupune o colaborare mai puternică între cadrele didactice din scoala de masă si personalul de specialitate din centrele de recuperare. În mod obisnuit. În structurarea propriilor intervenţii cu caracter preventiv. conform resurselor de care dispun si a specificităţii deficienţelor pe care le au. sistemul de sănătate si serviciile de evaluare complexă a copilului ale direcţiilor judeţene. cadrele didactice trebuie să aibă în vedere câteva dintre standardele generale menţionate de literatura de specialitate:  Prevenirea se poate realiza numai plecând de la cunostinţe suficiente si precise despre natura si gradul de handicap. Efortul presupus si efectele unor programe de prevenire trebuie să fie comparate cu situaţia rezultată în cazul neimplementării unor astfel de programe. emoţional-afective. etc. sociale si culturale). Cadrele didactice pot interveni pe multe planuri. din echipele mobile sau din centrele de recuperare Prevenirea în domeniul psiho-pedagogiei speciale are predominant rolul de a sprijini elevii care.  Prevenirea terţiară ca activitate pedagogică specială destinată copiilor cu dizabilităţi – este realizată de cadrul didactic numai în colaborare cu profesorul de susţinere si/sau cu personalul specializat existent în scoală.datorită unor dizabilităţi. urmăreste atingerea unor obiective pedagogice cu ajutorul unor metode si mijloace stiinţifice. care este direcţionat preponderant în îndeplinirea sarcinilor specifice : organizează experienţele de învăţare ale elevilor. prevenirea dobândeste o dimensiune decisivă În activitatea de prevenire desfăsurată la nivelul unităţilor de învăţământ trebuie luate în considerare trei elemente:  resursele individuale (biofiziologice. dar competenţele lor sunt delimitate expres în situaţia copiilor cu dizabilităţi. despre calitatea.să obţină rezultate acceptabile. informează si formează elevii ţinând cont de anumite principii. Realismul planificării reprezintă modalitatea optimă de evaluare în situaţia în care se ţine cont de:  gradul în care acestea sunt implementabile. care oferă puncte de sprijin pentru acţiune. . În unele cazuri si în anumite limite se poate acţiona empiric ajungându-se chiar la rezultate pozitive.  Pentru planificarea activităţii de prevenire este necesară o cunoastere realistă a resurselor materiale si de personal care pot fi activate. fiind necesar un efort permanent de dezvoltare profesională din partea acestora.  expectaţiile mediului social Scoala reprezintă un sistem cu inerţie relativ mare de răspuns.nivelului de dezvoltare al limbajului copiilor si a comunicării în general. rezultate din experienţa profesională.

spontană si este mai degrabă inclusă într-un ansamblu de acţiuni. .  aplicarea în practică.conceptele de predare. atenţia.  dezvoltarea unui concept metodologic. materialul didactic folosit.  reevaluarea periodică.nivelul de instrucţie si condiţia material-financiară a părinţilor. comportamentul social. întrun program de prevenire. televizor).  Prevenirea comportamentelor nesănătoase (obiceiuri alimentare gresite. Tipuri de programe de prevenire realizate în mediul scolar  Prevenirea apariţiei comportamentelor si atitudinilor de discriminare si marginalizare.  modificări ale modalităţilor de intervenţie si.  acumularea de cunostinţe suficiente legate de problematica respectivă si despre grupulţintă care este avut în vedere. calitatea lecţiilor. dacă este cazul. gândirea.  Variabile instituţionale . traffic etc) si a neglijării. în funcţie de competenţele specifice ale acestora.abilităţile intelectuale ale copilului. comportamentul cadrului didactic. cogniţia.  Măsurile de intervenţie se structurează individual sau pentru grupuri-ţintă bine definite.etc. climatul din scoală.educativ:  Variabilele personale . standardele curricular Gradul de eficienţă a intervenţiei preventive este cu atât mai ridicat cu cât aceasta este mai puţin o acţiune singulară. a structurilor de cooperare cu alte persoane sau instituţii implicate. cum ar fi sărăcia.). indicatorii somatici si parametrii de dezvoltare fizică. sexual. exploatare prin muncă. capacitatea de concentrare.  Prevenirea abuzului de mijloace media (computer.  Prevenirea consumului abuziv de substanţe nocive sau ilegale. costurile presupuse de implementarea lor. pot induce efecte negative. condiţiile de locuit.  dezvoltarea unui set de metode de intervenţie (de acţiune directă). cunostinţele generale.  Prevenirea violenţei.spre exemplu comportamentul dezinteresat. sedentarism. frica de scoală.  gradul de acceptare socială a unor astfel de măsuri. a diferitelor tipuri de abuz (fizic.  Prevenirea instituţionalizării si a instituirii măsurilor de protecţie specială. care interacţionează în procesul instructiv. componentele de proces . Etapele programelor de prevenire vizează:  stabilirea obiectivelor si a tipurilor de prevenire avute în vedere. metodele pedagogice promovate prioritar. motivaţia la învăţătură. necooperativ sau chiar opoziţional al părinţilor – au o influenţă directă si puternic negativă asupra intervenţiei preventive. interesele. stilul de educaţie si modelele de interrelaţionare în familie. Dacă unele componente familiale structurale. gradul de dezvoltare al limbajului. după o analiză atentă si diferenţiată a acesteia Prevenirea trebuie să ţină cont si de o serie de variabile. calitatea si cantitatea diagnosticelor care preced scolarizarea.  Variabile ale mediului familial . fiind importantă adecvarea metodologică la problematica identificată.

 Identificarea timpurie si prevenirea tulburărilor (dificultăţilor) de învăţare (în special în faza de trecere de la grădiniţă la scoală). alături de reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice locale (asistenţi sociali. Competenţele cadrelor didactice în domeniul prevenirii includ si implicarea familiei în actul pedagogic si transferul către părinţi a abilităţilor pe care acestia le au în dezvoltarea de măsuri de intervenţie individuale. Modalităţi concrete prin care familia şi scoala pot colabora  Recomandări concrete.  Informarea părinţilor despre aspectele de învăţare specifice diferitelor stadii de dezvoltare a copilului si deficienţelor si prezentarea de modalităţi concrete de acţiune ale părinţilor  Programe de formare a părinţilor. Programe organizate de scoală pentru sprijinirea părinţilor Una dintre misiunile unităţilor de învăţământ este aceea de a oferi sprijin direct familiilor cu copii cu dizabilităţi. realizate de cadrul didactic în mediul şcolar. itinerant. eventual chiar de absolvire a unei forme de scolarizare pentru adulţi (în sfera formării continue a adultului. Competenţele specializate ale cadrelor didactice     Competenţe profesionale Realizează acţiuni de prevenire prin structurarea intervenţiilor la clasă de o manieră adecvată Propun si implementează modificări de curriculum pentru a permite introducerea unor elemente de prevenire. Prevenirea tulburărilor de scris-citit (dislexii. respectiv de lărgire a sferei lor de cunostinţe generale. prin programe de formare autorizate). prin realizarea de vizite la domiciliu. disgrafii) si de calcul matematic (discalculii). Organizează activităţi de timp liber axate pe prevenire Competenţe de comunicare si consiliere Informează conducerea scolii si alte instituţii responsabile cu privire la evoluţia scolară a .  Pe de altă parte. Cadrele didactice implicate în procesul de instruire si educare a copilului cu dizabilităţi cooperează cu părinţii în scopul stabilirii unor programe de sprijin specifice. în funcţie de specificitatea grupului de copii (clasei de elevi) cu care lucrează. includerea în programe de tip scoală după scoală etc.profesor de sprijin. a sarcinilor scolare în general. cadrele didactice se pot implica. referitoare la modul în care se poate eficientiza procesul de educaţie – sedinţe cu părinţii. persoane cu atribuţii de asistenţă socială) în evaluarea nevoilor concrete ale copilului si familiei si în identificarea modului în care unităţile de învăţământ pot contribui la asigurarea anumitor servicii specifice . discuţii individuale cu părinţii copilului. Câteva modele de programe care pot fi iniţiate la nivelul unităţilor de învăţământ pentru sprijinirea părinţilor:  Programe de instruire pentru părinţi destinate însusirii unor deprinderi (abilităţi) de lucru cu copilul pentru a-l sprijini în efectuarea temelor.

 Consiliază copilul cu dizabilităţi si familia acestuia. cât si în activităţile libere cu copiii cu dizabilităţi Adaptarea si accesibilizarea grupei sau a clasei la nevoile identificate ale copiilor cu dizabilităţi Implicarea copilului si a familiei în derularea planului educaţional individual si în viaţa comunităţii scolare. fie pentru un grup de copii cu dizabilităţi informarea comunităţii cu privire la problemele copiilor cu cerinţe educative speciale. cu privire la integrarea acestora în învăţământul de masă. a materialelor didactice si a metodelor didactice adaptate pentru intervenţia pe lângă copilul cu dizabilităţi evaluarea programelor curriculare si realizarea adaptării curriculare pe ariile deficitare. modul de organizare a programului de după-masă al copilului. în funcţie de competentele. putem determina un inventar detaliat al competenţelor specifice. în parteneriat cu alţi specialisti. în colaborare cu învăţătorul/profesorul clasei. cu privire la implicarea diferitelor instituţii în sprijinul programelor de integrare. Implicarea în propria dezvoltare profesională si formarea unui stil propriu de acţiune educaţional-recuperativă.  Oferă familiei posibilitatea de a se familiariza cu metode si tehnici de lucru cu copilul accesibile acesteia (spre exemplu forme de ajutor pe care familia le poate acorda în pregătirea lecţiilor.). pe baza analizei situaţiei existente în scoală.   Competenţe de lucru în echipă Iniţiază. în funcţie de responsabilităţile pe care fiecare specialist le are în asigurarea dreptului la o formă de educaţie adecvată a copilului cu dizabilităţi. etc. distingem: Cadru didactic (educatori. programelor de intervenţie personalizată.   . cu priorităţi pe termen scurt si mediu. Astfel. profesori):     Utilizarea diferitelor modalităţi practice de intervenţie psihopedagogică atât în practica scolară. Particularizând în funcţie de specializarea profesionistilor care intervin în actul educaţional al copilului cu dizabilităţi. Profesorii de sprijin/sau profesorii itineranţi   utilizarea instrumentelor pentru diagnoză si prognoză si a testelor pedagogice. programe specifice de prevenire. elaborarea si implementarea activităţilor de intervenţie educaţională recuperatorie fie individual. învăţători. precum si la elaborarea programului de intervenţie personalizat.copilului cu dizabilităţi. în promovarea principiilor educaţiei incluzive si nediscriminatorii a copiilor cu cerinţe educative speciale. Sensibilizează alte instituţii si organizaţii pentru participarea la diferite programe de prevenire. a programelor scolare. preferinţele si de dificultăţile copilului.

respectiv familia lui. în colaborare cu cadrele didactice. copil si părinţi este baza unei colaborări de succes. formularea diagnosticului si prognosticului pentru fiecare copil/elev evaluat. existând însă o sumă de elemente de diferenţiere specifice copilului cu dizabilităţi determinate de natura si gradul dizabilităţii.Profesor logoped/Logoped  înregistrarea copiilor cu tulburări de limbaj în fisele de depistare avizate de directorul unităţii în care s-a făcut depistarea examinarea complexă logopedică si psihopedagogică a copiilor luaţi în corectare. în colaborare cu familia si cu cadrele didactice. iar o relaţie bună între cadrele didactice. etc. profesională si a carierei elevilor. regulile si dinamica internă sunt comune. O bună comunicare între scoală si copilul cu dizabilităţi. cabinete medicale. în conformitate cu dezvoltarea copilului. fie că sunt vizaţi copiii cu dizabilităţi sau cei fără probleme specifice. comisii de expertiză. În cazul comunicării si consilierii realizate de către cadrele didactice cu părinţii si copilul. orientarea părinţilor spre servicii care nu sunt de competenţa sa (ex. reprezintă premise dezvoltării maximului de potenţial al copilului. În această situaţie. în scopul identificării tuturor factorilor care au influenţat negativ evoluţia limbajului si a comunicării copilului. scoala are un rol central. comportamente de risc sau disconfort psihic prin intermediul metodelor si procedeelor specifice propune si organizează programe de orientare scolară. . pentru a creste gradul de integrare socială si scolară. centre logopedice. fiind deosebit de importantă pentru a se evita discriminarea sau marginalizarea acestuia.). evaluarea periodică a progreselor realizate de elevi si reproiectarea activităţii de intervenţie   Psihopedagog/psiholog    asigurarea prevenirii sau diminuării factorilor care determina tulburări comportamentale.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful