Sunteți pe pagina 1din 285

Vieile Sfinilor

Vieile Sfinilor, publicate aici, au ca surs cele 12 volume "Vieile Sfinilor" aprute ntre anii 1991 i 1998 la Editura Episcopiei Romanului i Huilor (volumele consacrate lunilor septembrie-aprilie) i apoi la Editura Episcopiei Romanului (volumele consacrate lunilor mai-august).
Not: Luna septembrie apare la nceput pentru c anul bisericesc ncepe la 1 septembrie. Aceasta este i ordinea apariiei celor 12 volume menionate mai sus.

Volumul X (iunie)

Vieile Sfinilor pe luna iunie


Ziua nti

Sfntul Mucenic Iustin Filosoful Alt Sfnt Mucenic Iustin, i cei mpreun cu dnsul Cuviosul Agapit, doctorul Pecersci

Ziua a doua

Sfntul Nichifor Mrturisitorul, Patriarhul Constantinopolului Sfntul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava

Ziua a treia

Sfntul Mucenic Luchilian i cei patru tineri: Claudie, Ipatie, Pavel, Dionisie i Sfnta Fecioar Paula Sfntul Sfinitul Mucenic Luchian i cei mpreun cu dnsul

Ziua a patra

Sfntul Mitrofan, ntiul Patriarh al Constantinopolului Sfntul Mucenic Concordie Cuviosul Zosima din Cilicia Sfinii Mucenici Frontasie, Severin, Severian i Silvan Sfinii Mucenici Zotic, Atal, Camasie i Filip de la Niculiel

Ziua a cincea

Sfantul Sfinit Mucenic Dorotei, Episcopul Tirului Cuviosul Anuvie Mrturisitorul Cuviosul Teodor Pustnicul

Ziua a asea

Cuviosul Visarion Cuviosul Ilarion cel Nou, Egumenul Mnstirii Dalmat Sfintele Mucenie i Fecioare Arhelaia, Tecla i Susana Sfintele Mucenie Chiriachia, Caleria i Maria

Ziua a aptea

Sfntul Mucenic Teodot al Ancirei Sfntul Sfinit Mucenic Marcel, Episcopul Romei, i cei mpreun cu el Sfntul Sfinit Mucenic Marcelin, Episcopul Romei

Ziua a opta

Aducerea Moastelor Sfntului Mare Mucenic Teodor Stratilat Sfntul Sfinit Efrem, Patriarhul Antiohiei Cuviosul Zosima Fenicianul

Ziua a noua

Sfntul Ierarh Chiril, Arhiepiscopul Alexandriei Cuviosul Chiril, Egumenul Mnstirii de la Iezerul Alb

Ziua a zecea

Sfntul Sfinitul Mucenic Timotei, Episcopul Prusiei Sfinii Mucenici Alexandru i Antonina Sfntul Vasian, Episcopul Lavdiei Sfntul Teofan din Antiohia

Ziua a unsprezecea

Sfntul Apostol Vartolomeu Sfntul Apostol Varnava

Ziua a dousprezecea

Cuviosul Onufrie cel Mare Cuviosul Petru din Muntele Athos

Ziua a treisprezecea

Sfnta Muceni Achilina

Ziua a paisprezecea

Sfntul Prooroc Elisei Sfntul Sfinit Metodie, Patriarhul Constantinopolului Cuviosul Nifon, din Athon

Ziua a cincisprezecea

Sfntul Prooroc Amos Sfinii Mucenici Vit, Modest i Crischentia Sfntul Mucenic Dula Alt Cuvios Dula Fericitul Ieronim Fericitul Augustin, Episcopul Hiponiei

Ziua a aisprezecea

Sfntul Sfinit Tihon, Episcopul Amatundei Sfinii Mucenici Tigrie preotul i Eutropie citeul

Ziua a aptesprezecea

Sfinii Mucenici Manuil, Savel i Ismail Sfntul Mucenic Isavru i cei mpreun cu dnsul

Ziua a optsprezecea

Sfntul Mucenic Leontie i cei mpreun cu dnsul, Ipatie i Teodul

Ziua a nousprezecea

Sfntul Apostol Iuda, ruda Domnului Cuviosul Paisie cel Mare Sfntul Mucenic Zosima, ostaul Cuviosul Ioan Sihastrul

Ziua a douzecea

Sfntul Sfinit Mucenic Metodie, Episcopul Patarelor Cuviosul Levchie Mrturisitorul, Episcop n Alexandria Sfinii Mucenici Aristoclie preotul, Dimitrian diaconul i Atanasie citeul

Ziua a douzeci i una


Sfntul Mucenic Iulian din Cilicia Cuvioii Prini Iulie Preotul i Iulian Diaconul

Ziua a douzeci i doua

Sfntul Sfinit Mucenic Evsevie, Episcopul Samosatelor

Ziua a douzeci i treia


Sfnta Muceni Agripina Sfntul Teofil, iconomul bisericii

Ziua a douzeci i patra


Naterea Sfntului Prooroc Ioan Boteztorul Sfntul Ierarh Niceta Remesianul

Ziua a douzeci i cincea


Sfnta Muceni Fevronia Cuviosul Dionisie

Ziua a douzeci i asea


Cuviosul David din Tesalonic Icoana Maicii Domnului Tihfinsca Icoana Maicii Domnului Odighitria Icoana Maicii Domnului, Romanca sau Lideanca

Ziua a douzeci i aptea


Cuviosul Samson Sfntul Sevir Preotul

Ziua a douzeci i opta


Aducerea Moatelor Sfinilor Chir i Ioan Cuviosul Pavel doctorul

Ziua a douzeci i noua


Sfntul Apostol Petru Sfntul Apostol Pavel

Ziua a treizecea

Soborul Sfinilor Apostoli Fericitul Petru din Rostov Sfntul Ierarh Ghelasie de la Rme

SFNTUL MUCENIC IUSTIN FILOSOFUL (1 IUNIE)


Sfntul Iustin Filosoful, mucenicul lui Hristos, s-a nascut n partile Siriei Palestinei, la hotarele Samariei, n cetatea care la nceput se numea Sihem, iar mai pe urma s-a numit Neapolis Flavie. El a avut un tata de neam bun si slavit, dar elin cu credinta; si chiar Iustin era n aceeasi ratacire a nchinarii la idoli, mai nainte de a se lumina cu lumina sfintei credinte. Si se ndeletnicea din tinerete cu nvatatura cartii si sporea n ntelepciunea elineasca, ca unul ce avea minte isteata. Deci, deprinzndu-se bine cu buna graire ritoriceasca, dorea sa nvete si filosofia; si la nceput s-a dus la un filosof dintre stoici, dorind sa nteleaga filosofia acelora. Si avea mare dorinta sa stie despre dumnezeire si ce este Dumnezeu. Deci, petrecnd la acel filosof stoic ctava vreme, n-a putut afla nimic despre Dumnezeu -de vreme ce nici acest filosof stoic nu stia pe Dumnezeu, nici nu socotea ca este de trebuinta nvatatura cea pentru dumnezeiasca ntelegere -, pentru aceasta a lasat Iustin pe dascalul acela si s-a dus la un alt filosof - barbat, pe ct se parea ntelept - care facea parte din filosofii ce se numeau peripatetici. Acela, dupa putina vreme, a nceput a se sfatui cu Iustin pentru plata, nevrnd sa-1 nvete n dar. Iar Iustin, vaznd ca acela este iubitor de argint, 1-a lepadat ca pe un lacom si 1-a judecat a fi nevrednic de numirea filosof iei, de vreme ce nu stia sa treaca cu vederea cstigurile cele lumesti. Pentru niste pricini ca acestea, lepadnd pe filosofii stoici si pe cei peripatetici si dorind foarte mult ntelepciunea cea adevarata, prin care ar fi putut ajunge la cunostinta lui Dumnezeu, a venit la un dascal ce facea parte din filosofii lui Pitagora, dar acela poruncea lui Iustin sa nvete mai nti astronomia, geografia, aritmetica, muzica, si alte nvataturi, sgunndu-i ca nvataturile acelea sunt mai de trebuinta n viata aceasta. Insa Iustin socotind ca va trebui sa petreaca multi ani ntr-acele nvataturi si vaznd ca din acele stiinte nimic nu este de folos sufletului sau, pentru ca nimic n-a auzit de la dascalul acela care sa sature dorinta inimii lui - care din zi n zi se aprindea mai tare cu dragostea lui Dumnezeu -, pentru aceea 1-a lasat si pe acel dascal si s-a lipit de un din cei ai lui Platon, de vreme ce nvatatura acelora era de mare slava ntr-acele vremuri si multa le era cinstea lor. Acel filosof al lui Platon s-a fagaduit sa-1 nvete pe Iustin din asemanarea lucrurilor celor trupesti pe cele netrupesti, din nchipuirile celor de jos pe cele de sus si din chipurile ntelegerilor cunostinta lui Dumnezeu. Pentru ca acesta era sfrsitul socotelii ntelepciunii celei platonicesti ca, din nchipuiri, sa vina ntru cunostinta lui Dumnezeu. Iar fericitul Iustin s-a nvoit la aceasta, nadajduind sa ajunga la ntelepciunea dumnezeiasca cea dorita, sa cunoasca pe Dumnezeu si se sa umple de darul Lui. Pentru aceasta el a petrecut lnga dascalul acela vreme ndelungata si degrab a nvatat dogmele si rnduielile lui Platon, devenind filosof desavrsit si slavit ntre elini. Cu toate acestea, nca nu putea sa ajunga la credinta crestineasca si la cunostinta cea adevarata a lui Dumnezeu, de vreme ce filosofii elini nu preamareau pe Dumnezeu ca pe un Dumnezeu, ci schimbau slava nestricaciosului Dumnezeu ntru asemanarea chipului omului cel stricacios si al pasarilor, al celor cu patru picioare si al trtoarelor, nsa Iustin se mngia n parte cu duhul, ndeletnicindu-se ntru gndirea de Dumnezeu si nvatndu-se ntru cunostinta de Dumnezeu, pe ct mintea lui, fiind nca neluminata, putea sa ajunga. Iar odata plimbndu-se singur afara din cetate, departe la un loc osebit, aproape de mare, si pe cnd socotea cu mintea sa ntelegerile cele filosofesti, a vazut pe un barbat cinstit necunoscut, batrn mpodobit cu caruntetile. Si privind spre el cu de-amanuntul, batrnul i-a zis: Oare ma cunosti pe mine, de ma privesti astfel cu dinadinsul?" Raspuns-a Iustin: Nu te cunosc, nsa ma minunez cum, n acest loc pustiu n care n-am asteptat sa vad pe cineva, te vad pe tine". Zis-a batrnul: Niste oameni de ai mei s-au dus n partea aceasta si, asteptnd ntoarcerea lor, le-am iesit nainte ca sa-i pot vedea de departe. Dar tu ce faci aici?" Raspuns-a Iustin: mi place sa ma preumblu n singuratate, ca sa ma nvat cu mintea fara de mpiedicare la filosofie". ntrebat-a batrnul: Ce folos cstigi din filosofie?" Raspuns-a Iustin: Dar ce lucru mai de folos poate sa afle cineva dect filosofia? Pentru ca aceea este luminatoare a mintii, 6

povatuitoare la toata socoteala cea buna si ndreptatoare a vietii. Daca cineva o stie bine pe aceea, acela vede ca n oglinda nestiintele si ratacirile altora si nu este cu putinta sa se alcatuiasca ntelepciunea fara de nvatatura filosofiei si fara de uneltirea cea dreapta a ntelegerii; deci se cade ca tot omul sa o nvete pe aceea, ca sa stie cele folositoare si nefolositoare, de care lucruri sa se tina si pe care sa le lepede". Zis-a batrnul: Dar oare filosofia aduce vreo fericire omului?" Raspuns-a Iustin: Cu adevarat i aduce". Batrnul 1-a ntrebat: Deci spune-mi ce este filosofia si ce fericire are ea?" Raspuns-a Iustin: Filosofia este aceea care este facere a ntelegerii si cunostinta a adevarului; iar fericirea ei este cinstea ntelegerii si a ntelepciunii ei". Batrnul a ntrebat: Daca din filosofia care le ntelege pe toate cunoasteti adevarul, apoi ce ziceti ca este Dumnezeu?" Raspuns-a Iustin: Acela este Dumnezeu, Care niciodata nu se schimba, ci totdeauna este Acelasi; Care este pricinuitorul facerii tuturor". Iar batrnul, ndulcindu-se de raspunsul acela, iarasi 1-a ntrebat: Numele ntelegerii este la toate lucrurile de obste? Caci ntru toate mestesugurile, ori ntru care cineva este iscusit, ntru acela se numeste ca este ntelept; sau n geometrie, sau n ocrmuirea corabiei, sau n doctorii, si dupa asemanare ntru celelalte lucruri si dumnezeiesti si omenesti, oare nu este asa? Deci spune-mi mie iarasi, este vreo ntelegere care naste cunostinta lucrurilor mpreuna si a celor dumnezeiesti si a celor omenesti?" Zis-a Iustin: Este cu adevarat". Batrnul a zis: Deci ce? Oare tot una este a cunoaste pe Dumnezeu, precum a cunoaste muzica, sau aritmetica, sau astronomia sau oricare din acestea?" Raspuns-a Iustin: Nicidecum; pentru ca alta este ntelegerea aceea de a cunoaste pe Dumnezeu si alta este aceea de a cunoaste un mestesug". Grait-a batrnul: Bine ai raspuns, caci ajungem la oarecare ntelegeri; pe de-o parte din auz si din nvatatura, iar pe de alta din nsasi vederea lucrurilor; precum daca ti-ar spune cineva ca se afla n India vreo fiara care nu se aseamana cu nici una din fiare - ntr-un fel sau n alt fel, cu felurite fete si cu multe chipuri - n-ai fi putut s-o cunosti pe aceea nevaznd-o cu ochii tai, nici altuia sa-i spui despre ea, neauzind mai nti singur de la cel ce spune. Deci aici te ntreb: Cum pot filosofii vostri elinesti sa nteleaga drept pentru Dumnezeu, sau cum sa graiasca ceva adevarat pentru Dnsul, de vreme ce n-au nici o cunostinta a Lui, ca cei ce nici nu L-au vazut pe El cndva, nici nu L-au auzit?" Raspuns-a Iustin: O, parinte, nu cu ochii trupesti se vede puterea dumnezeirii, precum vad oamenii oarecare jivine, ci numai cu mintea singura se poate ajunge la Dumnezeu, precum zice Platon, a carui nvatatura eu o urmez". Zis-a batrnul: Oare este n mintea noastra vreo putere de acest fel si att de multa, prin care mai degraba dect cu simturile cele trupesti am putea ntelege sau sa cunoastem vreun lucru, si sa ajungem pe cele nevazute?" Raspuns-a Iustin: Este cu adevarat. Si acea putere este numita de Platon ochi al mintii, fiind data omului chiar spre aceea - precum el nvata -, ca fiind curatit si luminat prin nvatatura cea iubitoare de ntelepciune, sa poata vedea pe nsusi Adevarul dumnezeiesc, Care este pricinuitorul tuturor lucrurilor celor ajunse cu mintea, nu aratndu-Se prin vopsele, nici avnd vreo asemanare oarecare, nici marime de statura, nici altceva de acest fel, care se vede cu ochii cei trupesti; ci este o Fiinta mai presus de toate fiintele, neajunsa, nespusa, singura buna si frumoasa, a careia dorire a stiintei este sadita din nceput de nsasi aceea n sufletele cele de bun neam, pentru ca aceea iubeste a fi cunoscuta si vazuta de acelea". Pe niste cuvinte ca acestea batrnul le asculta cu dragoste, nsa nca nu se ndestula cu acea ntelegere a lui Iustin despre Dumnezeu, nvatata de Platon, ca una care, fiind fara de crestineasca marturisire, era nedesavrsita. Deci nebinevoind pentru Platon, a zis: Daca Platon nvata asa precum tu marturisesti, apoi pentru ce el singur n-a cunoscut, nici n-a stiut Adevarul lui Dumnezeu? Pentru ca zicnd ca Dumnezeu este nevazut si neajuns, el se nchina apoi fapturii celei vazute: cerului, stelelor, asijderea lemnului si pietrei celei cioplite n chip de om, ca nsusi lui Dumnezeu, schimbnd astfel pe Adevarul lui Dumnezeu ntru minciuna, tinndu-se de nchinarea la idoli si nvatnd la aceea si pe altii? Deci nu socotesc ca la Platon si la ceilalti filosofi elini este ntelegere dreapta, care sa se poata veni la adevarata cunostinta a lui Dumnezeu, deoarece s-au facut deserti ntru cugetarile lor si s-a ntunecat inima lor cea nentelegatoare; astfel, socotindu-se a fi destepti, au nnebunit. Eu ti spun cu adevarat, ca mintea omeneasca, nepovatuindu-se de Duhul Sfnt si neluminndu-se prin credinta, nu poate nicidecum sa-L stie si sa-L nteleaga pe adevaratul Dumnezeu!"

Acestea si multe altele graind batrnul despre dreapta cunostinta de Dumnezeu, despre adevarata cinstire de Dumnezeu si despre celelalte lucruri dumnezeiesti, vadind astfel ratacirea filosofilor elini, Iustin se minuna. Apoi a zis: Deci unde si ce fel de dascal poate sa afle cineva ca sa-1 povatuiasca spre adevar, daca n Platon si n ceilalti filosofi nu este adevarul?" Atunci batrnul a nceput a-i spune lui despre sfintii prooroci, zicnd: n vremile cele de demult, cu multi ani mai nainte de toti filosofii, au fost oarecare barbati sfinti drepti si iubiti de Dumnezeu, care, fiind plini de Duhul Sfnt, mai nainte au spus de aceste lucruri ce acum se savrsesc. Acei barbati se numesc prooroci. Ei singuri au cunoscut adevarul din nceput si l-au spus oamenilor. Si spunnd adevarul, nu s-au rusinat de nimeni, nici nu s-au temut de cei ce i-ar fi silit pe dnsii ca, ntru oarecare cuvinte, sa se abata de la adevar, nici nu s-au biruit de slava desarta; ci le-au spus drept, curat, adevarat si fara de frica pe toate acelea, care ntru descoperiri de la Dumnezeu li s-au facut lor, sau le-au vazut, sau le-au auzit. Inca sunt si acum scripturile lor, care, daca le citeste cineva cu credinta, i aduc mult folos si-i lumineaza mintea spre cunostinta adevarului; pentru ca acei sfinti prooroci nu ntaresc cele graite de dnsii cu mestesug de cuvinte, nici cu oarecare dovezi sofistice sau cu silogisme, ci cu dreapta vorbire spun nsusi adevarul. Caci ei nsisi, mai mult dect toate dovezile sofistice, au fost martori preacre-dinciosi ai adevarului, ca unii ce au crezut ntru Unul, adevaratul Dumnezeu, Ziditorul tuturor si mai nainte au vestit venirea n lume a lui Hristos, Fiul Lui. Ei s-au aratat ca sunt vrednici de credinta; pe de-o parte ca acum unele din graiurile lor s-au mplinit si altele de acum o sa se mplineasca; iar pe de alta, ca cele graite de dnsii le ntareau prin minuni; pentru ca faceau minuni cu puterea darului lui Dumnezeu, cel dat lor de sus. Acele minuni, proorocii cei mincinosi si nenvatati de Dumnezeu n-au putut niciodata sa le faca, fara numai ca au ngrozit pe oameni prin oarecare aratari si naluciri diavolesti". Deci acel fericit barbat necunoscut, vorbind astfel cu Iustin, la sfrsit i-a zis lui: Mai nainte de toate, roaga-te cu dinadinsul adevaratului Dumnezeu, ca sa-ti deschida tie usa luminii, de vreme ce nu poate cineva sa stie si sa nteleaga pe cele ce sunt ale lui Dumnezeu, dect numai cel caruia nsusi Dumnezeu va voi sa-i descopere. Si le descopera fiecaruia care-L cauta pe El cu rugaciunea si se apropie de El cu dragoste". Acestea zicndu-le batrnul acela, s-a dus de la el si s-a facut nevazut. De atunci Iustin niciodata n-a mai putut sa afle undeva sau sa vada vreun barbat ca acela. Ce a simtit Iustin n inima sa dupa plecarea acelui barbat, el nsusi a spus cnd a vorbit odata cu Trifon, slavitul iudeu, si a zis: Un foc s-a aprins n mine. Duhul mi s-a aprins cu dorire de Dumnezeu si mi-a crescut dragostea spre sfintii prooroci si spre acei barbati care sunt prieteni ai lui Hristos. Deci, socotind cuvintele batrnului, doar pe aceea am cunoscut-o ca este filosofie dreapta, pe care el mi-a spus-o. Pentru aceea am nceput a citi cartile proorocesti si apostolicesti si dintr-acelea m-am facut filosof drept, adica crestin adevarat". Aceasta spunnd-o fericitul Iustin mai pe urma lui Trifon, a facut nstiintare pentru sine neamului celui mai de pe urma, n ce fel a fost nceputul ntoarcerii lui catre Dumnezeu si cum a fost povatuit la calea cea dreapta de acel barbat nestiut, ca de un trimis din cer. Dupa acea vorbire folositoare de suflet cu batrnul cel insuflat de Dumnezeu, ndata s-a srguit a cauta carti crestinesti si a nceput a citi dumnezeiestile Scripturi cu silinta osrdnica. Si alatura proorociile cele vechi ale sibilelor cu proorociile sfintilor prooroci despre ntruparea cea din Preacurata Fecioara a lui Hristos, despre patimirea cea de voie a Lui, despre sfrsitul acestei lumi vazute si despre judecata ce va sa fie. Si, vazndu-le pe acestea ntru toate mpreuna glasuite ntre ele, se minuna n sine si venea ncet nvatndu-1 pe el Sfntul Duh - spre cunostinta cea mai desavrsita a lui Dumnezeu si a Fiului Sau. Deci, rznd de nebunia elineasca, se pleca spre crestineasca credinta, nmultindu-se n el din zi n zi duhovniceasca caldura spre dreapta credinta. Insa erau unele lucruri care i mpiedicau sufletul ce dorea dreapta credinta crestineasca de la scopul cel bun; si acestea erau: desele si cumplitele prigoane aduse de catre pagni crestinilor, si multe lucruri necinstite si de rusine, pe care pagnii le aduceau cu minciuna asupra lor, prihaniri si clevetiri nemaiauzite care ziceau despre crestini ca n adunarile lor de noapte, stingnd lumnarile, sting mpreuna 8

si lumina curatiei, spurcndu-se unul cu altul prin necuratie si mncnd carne de om, dupa asemanarea fiarelor. Cu unele ca acestea, elinii si iudeii ocarau n popor pe crestinii nevinovati, si astfel se credea minciuna oamenilor necurati si nebuni ca si cum ar fi fost adevar. Deci crestinii, oamenii cei drepti si sfinti, erau urti, prigoniti, scuipati si batjocoriti de toti necredinciosii, ca niste mari nelegiuiti, vinovati de grele pacate, si erau dati la cumplite morti, n multe feluri. Niste lucruri ca acestea mpiedicau la nceput pe Iustin de la scopul sau sa se faca crestin; nsa nu credea cu totul lucrurile cele care se spuneau mpotriva crestinilor, stiind bine ca, adeseori, prin judecata poporului cea fara de socoteala, cei nevinovati se osndesc ca cei vinovati, cei curati se necinstesc ca cei spurcati si cei drepti se socotesc ca cei pacatosi. Deci, vaznd pe crestini nenfricati n raspunsuri la judecati, viteji n chinuri, defaimnd toate cele vazute frumoase ale acestei lumi ca pe niste gunoaie, dndu-se de buna voie la munci pentru Domnul lor si srguindu-se la moarte ca la un ospat, socotea n sine, zicnd: Nu sunt drepte cele ce se spun despre crestini, ca si cum ar fi facnd niste urciuni ca acelea; de vreme ce pacatosul cel iubitor de patimi, savrsind fara de nfrnare poftele trupesti si ntru mncarea carnurilor omenesti cautnd iubire de placeri, se teme de moarte si nu rabda muncile. Unul ca acela nu se da de buna voie la rani, ci fuge de ele, iar de ar cadea sub vreo judecata ca aceasta, se srguieste n tot felul sa se arate fara de prihana si se rascumpara de la pedeapsa cu multa plata ca sa poata sa petreaca mai mult fara de durere si cu sanatate si sa se ndulceasca mai mult de poftele lui. Dar crestinii nu sunt deloc asa, ci aleg de buna voie a patimi pentru Hristos, n Care cred. Ei cinstesc mai mult moartea dect viata; deci cum poate sa se afle ntr-nsii o iubire de pacat ca aceea?" Astfel socotind el, cerceta cu dinadinsul pentru viata crestinilor si s-a nstiintat desavrsit, ca ei petrec n frica Domnului cu curatie si fara de prihana, pazind curatia lor cu de-amanuntul, ca se omoara n toate zilele cu postul si cu nfrnarea, si adeseori se roaga si totdeauna se nvata n faptele cele bune. Acestea cunoscndu-le din cercetarile lui, i-a iubit pe ei foarte mult si s-a lipit de ei cu toata dragostea. Si a luat Sfntul Botez si s-a facut mare ajutor al credintei n Hristos, luptndu-se prin cuvinte si prin scrisori cu elinii si cu iudeii. Si s-a facut ostas nebiruit al lui Hristos si nevoitor tare si viteaz. Si cautnd mntuirea sufletelor omenesti, a cercetat felurite tari, nvatnd si propovaduind numele lui Hristos si ntorcnd pe cei necredinciosi la Dumnezeu. Deci a mers la Roma ca un filosof, purtnd mbracaminte filosofeasca si avnd ucenici cu sine. Si se adunau la el multi pentru nvatatura si a ntemeiat scoli; nsa sub chipul filosofiei celei din afara, nvata filosofia crestineasca cea adevarata. Deci, aflnd acolo pe Marcion, ncepatorul de eresuri, i s-a mpotrivit lui tare si 1-a rusinat; iar mpotriva eresului acela, precum si mpotriva altor eresuri, a scris mai multe carti. Tot acolo n Roma era un oarecare cinic, filosof pagn, cu numele Crescent, mare vrajmas al crestinilor. Iar Sfntul Iustin, adevaratul filosof crestinesc, a avut cu acel filosof necredincios nencetat razboi, att cu cuvntul ct si cu scrisul. Pentru ca acel filosof cinic, avnd viata spurcata si prea fara de lege, ura pe crestinii care petreceau dupa Dumnezeu n curatie si zavistuia slava cea buna a lui Iustin, de vreme ce Iustin era cinstit si slavit de romani, pe de o parte pentru ntelepciunea sa cea insuflata de Dumnezeu, iar pe de alta parte pentru viata lui cea curata si neprihanita. Deci Crescent cinicul, fiind plin de rautate, aducea mpotriva crestinilor multe lucruri rusinoase cu minciuna, vrnd sa-1 necinsteasca n popor si sa faca urt att pe Iustin ct si pe credinciosii care erau cu el; deci ndemna poporul cel necredincios asupra lor. Acestea auzindu-le si vazndu-le Sfntul Iustin, zicea: Eu pentru credinta lui Hristos doresc a patimi si a fi ucis de necredinciosi; si socotesc ca de la acel Crescent cinicul, mi se va pricinui moartea, de la acel cinic nebun, care iubeste mndria mai mult dect ntelepciunea. El este nevrednic de a se numi filosof, de vreme ce ndrazneste a spune la aratare lucruri pe care nu le stie cu dinadinsul, ca si cum crestinii ar fi fara de Dumnezeu si ar face multe faradelegi. Asa ne huleste pe noi din urciune si rautate, si este mai rau dect poporul cel simplu, caci aceia nu ndraznesc sa graiasca nimic de lucrurile pe care nu le stiu.

In vremea aceea mparatea n Roma Antonin, care fusese mparat dupa Adrian. Si cu toate ca Antonin nsusi nu era cumplit asupra crestinilor, nsa necredinciosii nchinatori la idoli fiind ntru stapniri, prigoneau si ucideau pe crestini dupa poruncile mparatilor celor mai dinainte, din ura cea prea multa catre ei si nca si din lacomie, ca sa jefuiasca averile lor. Si nu att pentru marturisirea numelui lui Hristos, ct pentru faradelegile cele multe, pe care cu minciuna le aduceau clevetitorii asupra credinciosilor, i dadeau pe ei la judecata si, necercetndu-i pentru clevetirile cele aduse asupra lor, i pedepseau cu felurite morti. In acea vreme s-a ntmplat n Roma un lucru ca acesta: o femeie oarecare necredincioasa, care traia n necuratie, auzind de la crestini cuvnt pentru adevaratul Dumnezeu si nvatatura pentru viata cea ntreg nteleapta, pentru rasplatirea dreptilor si pentru munca pacatosilor, s-a umilit cu sufletul si a crezut n Hristos. nsa avea barbat care petrecea ntru necredinta nchinarii de idoli si se tavalea fara de masura ntru necuratiile trupesti. Pentru aceasta ea l sfatuia pe el n tot chipul, vrnd sa-1 povatuiasca la viata nfrnata si sa-1 ntoarca la adevarata credinta. Deci, vaznd ea ca nicidecum nu poate sa-1 ndrepte pe acela, cauta sa se desparta de el, ca sa nu mai petreaca n necuratiile aceluia. Iar barbatul ei, nstiintndu-se de la care crestin a nvatat femeia lui credinta crestineasca, s-a dus la eparhul cetatii, jelindu-se mpotriva aceluia. Iar numele acelui crestin era Ptolomeu. Deci robul lui Hristos, Ptolomeu, a fost prins si tinut multa vreme ntr-o temnita necurata; apoi eparhul, scotndu-1 la judecata, 1-a osndit la moarte, n vremea acelei nedreptei judecati, statea acolo un barbat, cu numele Luchie. Acela, vaznd pe fericitul Ptolomeu osndit pe nedrept, a zis catre judecatorul cel strmb: O, eparhule, pentru care pricina dai la moarte pe acest om nevinovat, de vreme ce nu este nici prea desfrnat, nici facator de sila, nici ucigas, nici tlhar, nici rapitor, nici vadit pentru alta oarecare faradelege, ci pentru singura pricina ca s-a marturisit pe sine, ca este crestin?" Iar eparhul, cautnd cu groaza spre dnsul, i-a zis cu mnie: Oare si tu esti din numarul crestinilor?" Raspuns-a Luchie: Cu adevarat si eu sunt crestin". Atunci el a poruncit ca si pe acela sa-1 pedepseasca cu moarte. nca s-a alaturat celor doi crestini si al treilea, un prieten, care s-a marturisit pe sine cu mare glas ca este crestin; si toti acesti trei si-au pus sufletele lor pentru Hristos. Si nstiintndu-se fericitul Iustin de o nedreapta ucidere a sfintilor ca aceasta, i-a fost jale mare pentru ei. Deci, scriind o carticica numita Apologia, care arata nevinovatia crestinilor si defaima si certa ratacirea si rautatea slujitorilor de idoli, a dat-o mparatului si fiilor lui, si la tot senatul, ndraznind pentru Hristos, fara temere de munci si de moarte. Iar mparatul, citind cu luare aminte acea carticica, s-a minunat de ntelepciunea filosofului crestin; si nu numai ca nu s-a mniat mpotriva lui si nu 1-a ucis pe el, dar a si laudat ntelepciunea lui; de vreme ce Sfntul Iustin a vadit, n acea carticica, nselaciunea zeilor elini, iar puterea lui Hristos a dovedit-o lamurit si a aratat ca sunt mincinoase clevetirile ce se aduceau asupra crestinilor, adeverind curatia si viata lor cea dreapta. Deci mparatul, citind acea carticica si umilindu-se, a dat porunca ca sa nu fie munciti crestinii pentru marturisirea numelui lui Hristos, nici sa fie jefuite averile lor, dect numai daca s-ar fi aratat asupra cuiva dintre ei oarecare pricini de pacate, cu adevarat vrednice de pedeapsa si de judecata. Deci prescriind Sfntul Iustin acea porunca mparateasca si lund voie de la mparat, s-a dus n Asia unde erau crestinii prigoniti mai mult atunci. Si mergnd la Efes n haina cea filosofeasca, pe care n-a lasat-o pna la sfrsitul sau, a aratat si a propovaduit tuturor porunca mparatului si a trimis-o n partile si n cetatile cele dimprejur. Prin acestea s-a adus pacea si s-a mngiat Biserica lui Hristos; de vreme ce prigoana crestinilor a ncetat pentru o vreme, n locul ei venind bucuria. Acolo petrecnd Sfntul Iustin ctava vreme, a avut ntrebare cu nteleptul rabin Trifon iudeul si 1-a biruit pe acela,din Scripturile Legii vechi, de care ntrebare - precum si de Apologia, despre care s-a zis mai sus - se afla cuvnt scris pe larg n cartea lui Iustin. Si dupa multa vreme, Sfntul Iustin s-a ntors iarasi de la Efes n Italia; iar n calea n care mergea pretutindeni propovaduia apostoleste pe Hristos, si, biruindu-i n cuvinte pe iudei si pe elini, i ntorcea la sfnta credinta, iar pe credinciosi i ntarea. Deci mergnd el iarasi la Roma, Crescent cinicul, filosoful cel 10

pagn, s-a pornit asupra lui cu mai multa ura si cu mai multa rautate; deci Sfntul Iustin, adeseori vorbind cu el, totdeauna l biruia si-1 rusina naintea tuturor. Pentru aceea, neputnd el sa stea mpotriva lui si nestiind ce sa-i mai faca, 1-a clevetit cu multe minciuni la divanul romanilor; deci au prins pe sfntul ca pe un vinovat de rautate si l-au muncit n legaturi. Si aducndu-1 pe el la judecata, nici o pricina nu i-au aflat lui. Iar zavistnicul Crescent, temndu-se ca nu cumva Iustin sa fie liberat, a pregatit n ascuns o otrava de moarte si cu aceea a ucis prin nselaciune pe ostasul cel nebiruit al lui Hristos. Astfel s-a sfrsit Sfntul Iustin, adevaratul filosof al crestinilor, lasnd Bisericii lui Hristos multe scrieri foarte trebuincioase, ca unele ce sunt pline de ntelepciunea Sfntului Duh. Deci, stnd naintea lui Hristos Domnul, puitorul de nevointa, a luat de la El cununa patimirii si este rnduit n ceata sfintilor mucenici, a celor ce slavesc Sfnta Treime, pe Tatal, pe Fiul si pe Sfntul Duh, n veci. Amin.

SFNTUL MUCENIC IUSTIN I CEI MPREUNA CU DNSUL (1 IUNIE)


In acea vreme cnd pagnii nchinatori de idoli au pus nainte prin toate tarile si cetatile acea porunca pagna mpotriva binecredinciosilor crestini, ca tot cel ce crede n Hristos sa fie silit la jertfa idoleasca, atunci au fost prinsi Sfintii Mucenici Iustin, Hariton, Evelpist, Ierax, Peon, Valerian si o femeie cu numele Harita si, dusi fiind la Roma naintea lui Rustic, eparhul cetatii, au fost pusi la judecata. Deci eparhul a zis catre Iustin: Supune-te zeilor si poruncilor mparatesti, ca sa nu fii osndit". Sfntul Iustin i-a raspuns: Nimeni nu poate sa fie osndit vreodata, daca va asculta poruncile Mntuitorului nostru Iisus Hristos". Eparhul l-a ntrebat: Ce fel de nvatatura ai?" Iar Iustin a raspuns: M-am srguit a nvata toate nvataturile cele dinafara si, iscusindu-ma n toata filosofia, mai pe urma m-am lipit de adevarata nvatatura a crestinilor, desi aceasta nu este bineplacuta acelora care ratacesc n socoteala cea nedreapta". Atunci Rustic a zis: O, ticalosule, oare iubesti acele nvataturi, care sunt potrivnice socotelii noastre?" Sfntul Iustin a raspuns: Cu adevarat le iubesc si urmez dogmelor celor drepte ale crestinilor". Eparhul a zis: Dar ce fel sunt acele dogme?" Iustin a raspuns: Dogmele cele drepte, pe care noi crestinii le pazim cu dreapta credinta, sunt acestea: sa cunoastem pe Unul Dumnezeu, Facatorul si Ziditorul a toate, si al celor vazute si al celor nevazute; si ca sa-L marturisim pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel vestit mai nainte de prooroci, Care va sa vie sa judece neamul omenesc. Acela este propovaduitorul mntuirii si nvatatorul celor ce doresc sa se povatuiasca la fapte bune, pentru a carui dumnezeire fara de sfrsit, eu, fiind om neputincios si mai mic dect toti, nu pot sa spun ceva slavit, nsa marturisesc ca acest lucru este al proorocilor, de vreme ce ei au vestit cu multi ani mai nainte venirea de sus pe pamnt a Acestuia, despre Care am spus ca este Fiul lui Dumnezeu". Eparhul a ntrebat: n ce loc se aduna crestinii?" Iustin raspunse: Fiecare se duce acolo unde poate si unde voieste. Ti se pare oare, ca noi crestinii numai la un loc ne adunam? Nimic sa nu socotesti despre acest lucru, deoarece Dumnezeul crestinilor este necuprins cu locul si, fiindca este nevazut, umple pamntul si cerul. El pretutindeni este nchinat de cei credinciosi si slava Lui se cinsteste peste tot locul!" Eparhul zise: Spune-mi adevarat, n care loc va strngeti si unde a!duni pe ucenicii tai?" Iustin a raspuns: Eu am petrecut pna acum aproape de casa unui oarecare Martin, lnga baia ce se numeste Timiotini si acum a doua oara am venit n cetatea Romei. Nu stiu alt loc afara de cel ce l-am spus si daca a voit cineva sa vina la mine, eu l-am primit si l-am mpartasit de nvatatura cea adevarata". Rustic a zis: Dar tu esti crestin?" Iustin a raspuns: Cu adevarat, sunt crestin". Atunci eparhul a zis lui Hariton: Au doara si tu 11

esti crestin?" Sfntul Hariton a raspuns: Ajutndu-mi Dumnezeu si eu sunt crestin". Dupa aceasta, Rustic a ntrebat pe fericita femeie Harita de urmeaza si ea credintei lui Hristos. Aceea i-a raspuns: Cu darul lui Dumnezeu, sunt crestina". Apoi Rustic a zis lui Evelpist: Dar tu cine esti?"JEl a raspuns: Sunt rob mparatesc, nsa sunt crestin daruit de nsusi Domnul Hristos cu libertate, iar cu milostivirea si cu darul Lui m-am facut partas la aceeasi nadejde la care sunt si acestia pe care-i vezi". Dupa aceasta eparhul a ntrebat pe Ierax: Oare si tu esti crestin?" Ierax a raspuns: Cu adevarat si eu sunt crestin, de vreme ce cinstesc pe acelasi Dumnezeu si ma nchin Lui". Eparhul a ntrebat: Iustin v-a facut pe voi crestini?" Ierax a raspuns: Eu am fost si voi fi crestin". Dupa aceea, stnd de fata si Sfntul Peon, a grait: Si eu sunt crestin". Atunci eparhul a zis: Cine te-a nvatat pe tine credinta crestina?" El a raspuns: De la parinti am luat eu aceasta buna marturisire". Dupa aceea Evelpist a zis: Si eu m-am povatuit de la parintii mei a fi crestin, nsa ascultnd cuvintele lui Iustin, m-am ntarit si mai mult n credinta crestineasca". Eparhul l;a ntrebat: Dar unde sunt parintii tai?" Evelpist raspunse: n Capadochia". Eparhul a ntrebat si pe Ierax: n ce parte sunt parintii tai?" Ierax a raspuns: Adevaratul nostru tata este Hristos, iar maica, Credinta, prin care credem ntr-nsul; iar pamntestii mei parinti au murit; eu am iesit din Iconia Frigiei si am venit aici". Dupa aceea eparhul a ntrebat si pe Valerian: Ce ai de zis si tu? Au doara esti si tu crestin si spre zeii nostri nu ai osrdie?" Valerian a raspuns: Si eu sunt crestin, pentru ca cinstesc si ma nchin Unuia adevaratului Dumnezeu, iar pe zeii vostri i defaim". Dupa aceea, iarasi eparhul ntorcndu-se catre Iustin, a zis: Asculta, tu, cel ce te numesti ca esti bine graitor si ti se pare ca tii nvatatura cea adevarata, daca vei fi ranit de la cap peste tot trupul, oare astepti ca pentru aceea sa te sui la cer?" Iustin raspunse: Astept ca si eu sa am aceeasi rasplatire de la Domnul meu, care s-a pregatit celor ce pazesc nvatatura lui Hristos, daca voi rabda muncirea cea graita de tine; pentru ca stiu, ca tuturor celor ce vietuiesc cu buna credinta, si patimesc ceva pentru Dumnezeul lor, li se pastreaza darul lui Dumnezeu pna ce toata lumea va trece". La aceasta eparhul Rustic a zis: Dar oare socotesti ca te vei sui la ceruri si vei primi vreo rasplata de la Dumnezeul tau?" Iustin a raspuns: Nu socotesc, ci stiu cu ntemeiere si aceea o nadajduiesc cu nendoire". Rustic a zis: Sa ne apropiem de acum la trebuinta care ne sta nainte; deci adunati-va la un loc si, toti mpreuna, jertfiti zeilor!" La acestea Iustin a raspuns: Nimeni, avnd cunostinta cea dreapta, nu va voi sa se lipseasca de dreapta credinta si sa cada n ratacire si faradelege". Eparhul Rustic a zis: De nu va veti supune poruncilor noastre, veti suferi munci fara de nici o mila". Iustin a raspuns: Dorim cu adevarat, ca pentru Domnul nostru Iisus Hristos sa rabdam munci si sa ne mntuim, pentru ca acelea ne mijlocesc noua mntuire si ndrazneaja la nfricosata Lui judecata, Caruia din dumnezeiasca porunca i va sta nainte toata lumea". Acelasi lucru l-au spus si ceilalti mucenici adaugnd si aceasta: Fa degrab ceea ce ai de gnd sa faci ca noi suntem crestini si nu vom jertfi idolilor". Auzind acestea, eparhul a dat o hotarre ca aceasta: Cei ce nu voiesc sa jertfeasca idolilor si nu se supun poruncii mparatesti, sa fie batuti cu toiege si pedepsiti la moarte, ca sa li se taie capetele, precum poruncesc legile romanilor". Deci sfintii mucenici, slavind pe Dumnezeu, au fost scosi la locul cel obisnuit si, dupa bataile ce li s-au dat, au fost taiati cu securea si si-au savrsit patimirile ntru mntuitoarea marturisire. Dupa aceasta, unii din cei credinciosi au luat n taina trupurile lor cele cinstite si le-au ngropat la loc vrednic, ajutndu-le darul Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia se cuvine slava n vecii vecilor. Amin.

12

CUVIOSUL AGAPIT, DOCTORUL PECERSCI (1 IUNIE)


Cnd parintele nostru, Cuviosul Antonie al Pecerscai, era vestit prin darul tamaduirii, acest fericit Agapit a venit din Kiev la dnsul n pestera, dorind tamaduirea sufleteasca prin tunderea n sfnta rnduiala monahala, pe care a si cstigat-o, si a urmat cu tot sufletul vietii celei asemenea cu ngerii a Cuviosului Antonie, fiind el nsusi martor al ispravilor aceluia si vaznd cum acel mare barbat slujea singur bolnavilor si-i tamaduia cu rugaciunea sa; nsa, acoperindu-si darul rugaciunii sale ce i se daduse, le dadea acelora verdeturi din mncarea sa, ca si cum acelea erau pentru tamaduire. De aceea, vaznd aceasta fericitul Agapit, s-a ostenit multi ani, rvnind la nevointele sfntului staret. Deci atunci cnd se mbolnavea cineva din frati, fericitul si lasa chilia sa - pentru ca nu era nimic de furat ntrnsa - si se ducea la fratele cel bolnav, caruia i slujea si i purta de grija, si se ruga lui Dumnezeu nencetat pentru mntuirea bolnavului, desi, de multe ori, i se lungea boala cuiva - Dumnezeu binevoind astfel -, ca sa nmulteasca credinta si rugaciunea robului sau Agapit. Si asa urmnd nevointelor Cuviosului Antonie, acest fericit Agapit s-a nvrednicit a fi partas aceluiasi dar cu dnsul, pentru ca tamaduia cu rugaciunea sa pe toti bolnavii carora asijderea le dadea verdeturi pe care el le fierbea pentru mncarea sa. De aceea s-a numit si doctor, si s-a auzit si n cetate despre el, si multi bolnavi, venind la dnsul, se ntorceau sanatosi. In acea vreme, era n cetatea Kievului un doctor oarecare, cu neamul si cu credinta armean. Acel doctor era foarte mester n doctorii, cum mai nainte de el nu fusese altul, caci numai ce privea spre un bolnav de moarte, ndata l cunostea si i spunea lui ziua si ceasul mortii, si niciodata nu i se schimba cuvntul lui. De aceea, pe unul ca acela, nu mai voia sa-1 ngrijeasca nicidecum. Deci un bolnav din aceia a fost adus n Manastirea Pecersca. Si acela era cel dinti din boierii cneazului Vsevolod, iar doctorul armean l deznadajduise, vestindu-i ca o sa moara dupa opt zile. Iar fericitul Agapit, facnd rugaciune pentru dnsul, i-a dat sa mannce verdeturi din care mnca el nsusi, si astfel 1-a facut sanatos. Si ndata slava sa s-a vestit n tot pamntul Rusiei. Deci doctorul armean, ranindu-se de sageata zavistiei, a nceput a ocar pe fericitul Agapit. Apoi a trimis n Manastirea Pecersca pe un osndit la moarte, caruia a poruncit sa i se dea verdeturi de moarte, ca, gustnd din ele, sa moara naintea lui Agapit. Iar fericitul, vazndu-1 pe acela murind, i-a dat din aceleasi verdeturi din care mncase el singur si, facnd rugaciune pentru dnsul, a izbavit de moarte pe cel osndit mortii. De atunci, acel armean s-a narmat cu mai multa mnie asupra fericitului si a ndemnat pe cei de o credinta cu sine ca sa-i dea sa bea otravuri de moarte lui Agapit nsusi. Dar fericitul Agapit, bndu-le, a ramas fara de vatamare, pentru ca stie Domnul sa izbaveasca de ispite pe cei dreptcredinciosi, dupa cum a zis: Macar de ar bea si ceva de moarte, nu-i va vatama pe ei. Dupa aceasta s-a mbolnavit n Cernigov cneazul Vladimir Vsevolodovici Monomahul, pe care l ngrijea cu dinadinsul doctorul armean, nsa nimic nu sporea, ci mai mult se ntarea boala; de aceea, cneazul fiind aproape de sfrsit, a trimis la parintele Ioan, egumenul Pecerscai, si 1-a rugat sa trimita la dnsul n Cernigov pe fericitul Agapit, pentru a-1 tamadui de boala. Deci, chemndu-1 egumenul la dnsul, i-a spus de rugamintea cneazului. nsa fericitul Agapit - care niciodata nu a fost vazut sa iasa afara pe poarta sa tamaduiasca vreun bolnav, ci numai n manastire vindeca -, a raspuns cu smerenie: Daca voi merge la cneaz pentru un lucru ca acesta, apoi voi merge la toti! Deci ma rog tie, parinte, sa nu ma faci a iesi din manastire pentru slava omeneasca, de care m-am fagaduit naintea lui Dumnezeu sa fug pna la cea din urma rasuflare a mea. De vei voi, este mai bine sa ma duc n alta tara si, dupa ce va trece nevoia aceasta, iar ma voi ntoarce aici". Deci trimisul cneazului, pricepnd ca nu poate sa duca pe fericitul Agapit la stapnul sau, a nceput a se ruga ca sa-i dea macar verdeturi spre tamaduire. Deci fericitul, fiind silit de egumen, a dat trimisului verdeturi din mncarea sa, pe care ducndu-le acela si cneazul gustndu-le, ndata s-a facut sanatos, pentru rugaciunile fericitului. 13

Atunci cneazul Vladimir Monomahul a venit el nsusi n Manastirea Pecerscai, voind sa vada cine este acela prin care Dumnezeu i-a daruit sanatate, caci niciodata nu vazuse pe fericitul si dorea sa-1 cinsteasca cu dar de avere. nsa Agapit, nevoind sa fie slavit pe pamnt, s-a ascuns, iar cneazul a dat egumenului aurul pe care l adusese aceluia. Apoi, nu dupa multa vreme, acelasi Vladimir a trimis pe unul din boierii sai cu multe daruri la fericitul Agapit. Iar trimisul gasindu-1 n chilie pe sfntul, i-a pus nainte cele ce adusese. Iar fericitul i-a zis: O, fiule, eu niciodata n-am luat nimic de la nimeni, de vreme ce niciodata nam tamaduit cu puterea mea, ci cu puterea lui Hristos; deci nici acum nu-mi trebuie acestea". Boierul a raspuns: Parinte, cel ce m-a trimis stie ca nu-ti trebuie nimic, dar te rog, pentru mngierea fiului tau, caruia Dumnezeu i-a daruit prin tine sanatate, primeste acestea si le da, de-ti este placut, saracilor". Deci staretul i-a zis: De vreme ce graiesti astfel, le voi primi cu bucurie; nsa sa spui celui ce te-a trimis ca si celelalte, cte le are, sunt straine, si nu va putea sa ia nimic din ele cu sine, cnd se va duce din aceasta viata trecatoare. De aceea, sa le mparta saracilor, caci Domnul nsusi, Care se afla ntru aceia, 1-a izbavit pe el de moarte, iar eu nimic n-as fi sporit. Deci l rog sa nu fie neascultator ntr-aceasta, ca sa nu patimeasca ceva mai rau". Acestea zicnd fericitul Agapit, a luat aurul adus si s-a dus cu el din chilie, ca si cum ar voi sa-1 ascunda; dar, ducndu-1 afara din chilie, 1-a aruncat si, fugind, s-a ascuns. Iar boierul dupa putina vreme a iesit si a vazut toate darurile lepadate naintea usii, pe care, lundu-le, le-a dat egumenului Ioan. Apoi ntorcnduse la cneaz, i-a spus toate cele ce a vazut si a auzit de la acel fericit. Atunci toti au cunoscut ca este rob adevarat al lui Dumnezeu, de la Acela singur trebuindu-i plata, iar nu de la oameni. Atunci cneazul, nendraznind a nu asculta pe sfnt, a nceput a-si mparti fara crutare averea sa saracilor. Iar dupa multa osteneala si nevointe placute lui Dumnezeu, nsusi fericitul batrn Agapit, doctorul fara de plata, s-a mbolnavit. Si nstiintndu-se de acest lucru, doctorul cel mai sus pomenit, armeanul, a mers la el pentru cercetare si a nceput a se ntreba oi el despre mestesugul doctoricesc, ntrebndu-1: Cu ce fel de verdeturi se tamaduieste acel fel de boala?" Fericitul a raspuns: Cu acelea cu care nsusi Domnul, doctorul sufletului si al trupului, va da sanatate". Si ntelegnd armeanul ca sfntul este foarte nestiutor n doctorii, a zis catre ai sai: Acesta nu stie nimic din mestesugul nostru". Apoi, lundu-1 pe el de mna, a zis: Adevarul spun, caci a treia zi vei muri! Iar de s-ar schimba cuvntul meu, atunci mi voi schimba viata si voi fi si eu monah ca si tine". Atunci fericitul a zis cu mnie: Astfel este chipul doctoriei tale? mi vestesti mai mult de moarte, n loc sa-mi dai ajutorul tau? De esti iscusit, da-mi viata; iar de nu o stapnesti pe aceasta, de ce ma ocarasti, osndindu-ma ca sa mor a treia zi? Caci Domnul mi-a vestit ca dupa a treia luna voi merge la El". Armeanul a zis iarasi: Iata, acum cu totul te-ai schimbat, iar bolnavi ca acestia niciodata nu pot trai mai mult de trei zile"vCaci slabise foarte mult, nct nu putea nici sa se miste. In aceasta vreme, au adus la fericitul Agapit, cel care era att de bolnav, un bolnav din Kiev pentru tamaduire. Iar fericitul, cu ajutorul prea minunat al lui Dumnezeu, s-a sculat ndata ca si cum n-ar fi fost bolnav si, lund obisnuitele sale verdeturi pe care le avea spre mncare, le-a aratat armeanului, zicnd: Acestea sunt verdeturile doctoriei mele, vezi si ntelege!" Iar el vaznd, a zis sfntului: Acestea nu sunt din verdeturile noastre, dar mi se pare, ca sunt din Alexandria". Iar fericitul, rznd de nestiinta lui, a dat bolnavului sa guste din verdeturile acelea si, rugndu-se, ndata 1-a facut sanatos pe acel bolnav. Apoi a zis catre armean: Fiule, te rog mannca din aceste verdeturi cu mine, de-ti este cu placere, de vreme ce nu am cu ce sa te ospatez". Armeanul a raspuns: Parinte, noi n aceasta luna postim patru zile; deci acum sunt n post". Acestea auzindu-le fericitul, 1-a ntrebat: Cine esti tu si ce credinta ai?" Iar el i-a raspuns: Au n-ai auzit de mine, ca sunt armean?" Fericitul Agapit a zis catre el: Cum dar ai ndraznit a intra aici si a-mi spurca chilia mea, si nca a ma tinea si de mna mea pacatoasa? Iesi de la mine, strainule de credinta si necredinciosule". Iar el, fiind rusinat, s-a dus. Dupa aceasta fericitul Agapit, dupa proorocia sa, a trait trei luni si, mbolnavindu-se putin, s-a dus catre Domnul n ziua de nti iunie. Astfel, fiindca a fost doctor fara de plata pe pamnt, si-a luat multa plata 14

acum n ceruri, unde nu este durere. Iar cinstitele lui moaste, fratii le-au pus cu cntare, dupa obicei, n pestera cuviosului Antonie. Iar dupa moartea sfntului, armeanul a venit la Manastirea Pecersca si a zis egumenului: De acum parasesc eresul armenesc si cred cu adevarat n Domnul Hristos, Caruia doresc a-I sluji n sfnta rnduiala monahiceasca. Caci mi s-a aratat fericitul Agapit, zicndu-mi: Te-ai fagaduit sa primesti chipul monahicesc. De vei minti, odata cu viata ti vei pierde si sufletul! Si eu cred ca cel ce mi s-a aratat este sfnt, de vreme ce, de ar fi voit sa traiasca mai multa vreme aici, Dumnezeu i-ar fi daruit lui. Eu vazusem ca el nu va trai mai mult de trei zile, iar Dumnezeu i-a adaugat trei luni si, de as fi zis sa nu traiasca el trei luni, ar fi trait trei ani. Deci acum socotesc ca singur a voit sa se duca de la noi, dorind mparatia sfintilor, ca un adevarat sfnt. Caci Dumnezeu, mutndu-1 din vremelnica viata, din locasul acesta, i-a daruit viata cea vesnica n locasurile cele ceresti; drept aceea doresc a mplini degrab porunca acestui sfnt barbat". Auzind acestea egumenul de la armean, 1-a tuns n schima monahala, nvatnd din destul pe doctorul trupurilor celor straine, ca sa fie iscusit n doctoria sufletului sau, urmnd fericitului Agapit. Iar el, nevoindu-se cu dumnezeiasca placere, si-a petrecut viata n aceeasi manastire a Pecerscai si a primit fericitul sfrsit, ntru cinstea doctorului sufletelor si al trupurilor, a Domnului nostru Iisus Hristos, si a Celui fara de nceput al Lui Parinte si a Preasfntului, Bunului si de viata Facatorului Sau Duh, acum si pururea si n vecii vecilor. Amin.

SFNTUL NICHIFOR MRTURISITORUL, PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI (2 IUNIE)


Sfntul Nichifor, marele ajutator al dreptei credinte, s-a nascut n Constantinopol, din parinti binecredinciosi si tematori de Dumnezeu, anume Teodor si Evdochia. Tatal lui s-a nvrednicit de cununa marturisirii, suferind rani si ngroziri pentru cinstirea sfintelor icoane. Acestea s-au ntmplat pe vremea mparatiei lui Constantin Copro-nim, pentru ca, fiind el n dregatoria nsemnarii lucrurilor mparatesti de taina si cinstind sfintele icoane cu buna credinta, a fost clevetit la mparatul cel rau credincios, cum ca se nchina chipului Mntuitorului si al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu si al tuturor sfintilor. Imparatul, auzind acestea, ndata a chemat la sine pe fericitul Teodor si, cercetndu-1 si nstiintndu-se ca toate cele spuse mpotriva lui sunt adevarate, 1-a silit sa se lepede de cinstirea sfintelor icoane. Iar dupa ce Teodor, robul lui Hristos, nu s-a supus voii mparatului, a fost batut si trimis n surghiun ntr-o cetate ce se numea Molina si acolo, fiind aruncat ntr-o temnita cumplita, a patimit pentru dreapta credinta. Iar dupa cta va vreme, chemat fiind la Constantinopol si silit din nou la eresul mparatului, n-a voit sa se supuna dorintei lui, ci a petrecut nestramutat n buna credinta, alegnd sa primeasca batai si moarte, dect sa calce legile bisericesti si rnduielile Sfintilor Parinti. Deci, cu porunca mparatului celui fara de lege, fiind muncit cu nemilostivire, n multe chipuri, a fost trimis iarasi n Niceea, unde a petrecut sase ani n multa chinuire si a trecut catre Domnul spre vesnica si fericita viata. Iar sotia lui, cinstita Evdochia, a fost partasa la toate primejdiile si chinurile barbatului sau, pentru ca i urma lui ntru prigoane si patimea mpreuna ntru legaturi, nedespartindu-se de dnsul cu trupul si cu duhul. Apoi, dupa sfrsitul barbatului sau, ea s-a ntors n Constantinopol si si petrecea zilele sale cu dumnezeiasca cuviinta, precum se cadea unei vaduve sfinte; iar fiul ei, Nichifor, n vremea aceea, se ndeletnicea mai nti cu nvatatura filosofiei, apoi a fost pus la curtea mparateasca n locul tatalui sau. Iar fericita Evdochia n-a murit pna ce n-a vazut pe fiul sau n rnduiala calugareasca si arhiereasca. Deci, multumind lui Dumnezeu, s-a dus n manastirea de fecioare si s-a tuns n calugarie; si, placnd foarte mult lui Dumnezeu, s-a mutat la El, ntru adnci batrneti. 15

Al unor parinti ca acestia a fost odrasla acest fericit Nichifor, pentru care ne sta noua nainte cuvntul. Astfel, mladita cea sfnta a radacinii celei sfinte, hranindu-se de la pieptul maicii sale n dreapta credinta, a crescut n bune obiceiuri si, povatuit fiind la viata cea placuta lui Dumnezeu, si petrecea anii tineretilor sale cu ntreaga ntelepciune ntru mare nfrnare. Si era fericitul Nichifor plin de ntelepciunea cea din afara si dinlauntru, adica, de cea lumeasca si de cea duhovniceasca, stiind desavrsit nu numai cartile filosofilor elini, ci si dumnezeiestile Scripturi. El era si ritor renumit; si, pe lnga aceasta, a fost mpodobit cu toate faptele bune; pentru aceasta, era iubit si cinstit de toti pentru ntelegerea si bunul sau obicei. Si venind n vrsta de barbat, a fost cinstit ntre sfetnicii mparatesti n vremea mparatiei lui Leon, fiul lui Copronim. Si pazea dreapta credinta n mijlocul celor raucredinciosi, nchinndu-se sfintelor icoane si aduqnd si pe altii la acea cinstita nchinare. Iar dupa moartea lui Leon, fiul lui Copronim, s-a tinut n Niceea al saptelea Sinod a toata lumea al Sfintilor Parinti, asupra eresului cel luptator mpotriva sfintelor icoane, pe vremea mparatiei lui Constantin, fiul lui Leon, si a maicii lui, Irina. Atunci fericitul Nichifor, fiind n rnduiala mireneasca, a ajutat mult Sfintilor Parinti, ca un prea ntelept si foarte iscusit n dumnezeiasca Scriptura si ca cel ce era ntru mare cinste, caci lui, la acel sinod, i era ncredintata socoteala voii mparatesti si vorbirea cuvintelor mparatesti. Deci el s-a aratat, mai nainte de arhieria sa, a fi marturisitor si nvatator al dreptei credinte, biruind pe eretici si rusinndu-i; si era fericit si binecuvntat de Sfintii Parinti. Iar dupa sinodul acela, Nichifor a mai petrecut ctiva ani n rnduiala si n cinstea lumeasca, ntru sfaturile mparatesti. Dar, socotind ca nu-i este de folos sufletului sau aceea, ca sa slujeasca lumii celei cu multa tulburare si cu multa glceava, de vreme ce vedea ca n palat se face vrajba ntre fiu si ntre maica, si-a lasat dregatoria sa cea cinstita si, trecnd cu vederea toata slava cea desarta, a iesit din cetate, salasluindu-se la un loc linistit si osebit, lnga Bosforul Traciei. Acolo a nceput n singuratate a sluji lui Dumnezeu, n rugaciuni si n posturi, lund aminte la mntuirea sa. Iar dupa o vreme oarecare, zidind o biserica si adunnd acolo monahi, a facut o manastire; si desi era fara chipul monahicesc, se ostenea calugareste, ncercndu-se pe sine, daca va putea suferi nevointa vietii celei aspre a calugariei. Si a petrecut acolo multi ani, pna la mparatia lui Nichifor. Apoi, preasfintitul Tarasie, Patriarhul Constantinopolului, ducndu-se catre Domnul, a fost ales la patriarhie fericitul Nichifor, caci desi era cu chipul mirean, nsa cu viata era desavrsit monah. Din acea vreme a mbracat mai nti chipul monahicesc, apoi a fost hirotonit preot; iar dupa aceea, si nevrnd, mparatul Nichifor 1-a silit sa primeasca scaunul patriarhal n prealuminata zi a Sfintelor Pasti. Deci mpodobea Sfnta Biserica cu cuvntul cel de nvatatura si cu viata cea mbunatatita, ndreptnd pe cei razvratiti si ntarind pe cei drepti; iar pe eretici i gonea de la turma cea cuvntatoare, ca pe niste lupi rapitori. In acea vreme, grecii aveau razboi cu bulgarii, si iesind mparatul Nichifor la razboi, a fost ucis. Dupa dnsul a luat mparatia Stavrichie, fiul lui, dar nu multa vreme, deoarece numai doua luni a mparatit si a murit. Iar dupa Stavrichie a urmat la domnie Mihail Rangave, barbat binecredincios, care a avut mai nti rnduiala de curopalat. Pe acela, izgonindu-1 Leon Armeanul dupa doi ani, i- rapit scaunul mparatiei grecesti. Atunci Preasfintitul Nichifor a trimis pe oarecare episcopi cu cartea dreptei credinte la rapitorul acela, mai nainte de ncoronarea lui la mparatie, rugnd pe noul mparat ca, dupa obiceiul mparatilor drept credinciosi de mai dinainte, s-o iscaleasca cu mna sa, ca sa tina neschimbate dogmele sfintei credinte, care sunt scrise n cartea aceea. Iar vicleanul mparat fatarnicindu-se, se arata prin cuvinte ca este osrdnic catre dreapta credinta si a fagaduit ca va iscali cartea, dar nu mai nainte de ncoronare, zicnd: Dupa ce se va pune pe mine coroana mparateasca, atunci voi iscali". Si a fost crezuta vulpea aceea. Iar nselatorul, lepadnd iscalitura credintei celei drepte, a iscalit n taina cartea adusa lui de eretici, supunndu-se mai mult lupilor rapitori celor asemenea lui, dect adevaratilor pastori. Dupa aceea a venit n biserica cea mare a Sfintei Sofia, cu multa mndrie si cu slava multa. Iar cnd se savrsea rnduiala cea obisnuita a ncoronarii mparatesti si cnd preasfintitul patriarh punea coroana pe capul lui nevrednic, Dumnezeu a descoperit arhiereului n ce fel are sa fie mparatul acela; deoarece coroana cea mparateasca, pe care o punea pe capul lui, s-a facut n minile patriarhului ca o cununa de spini, nct ntepa minile arhiereului cu durere. Si a cunoscut patriarhul ca aceea nseamna prigonirea si 16

muncirea care degrab avea sa fie asupra Bisericii de la acel mparat; si spunea aceasta cu suspinuri clerului sau. Iar a doua zi dupa ncoronare, a trimis din nou la mparat ca sa mplineasca fagaduinta data si sa iscaleasca dreapta credinta, precum au iscalit si ceilalti mparati dreptcredinciosi dinainte. Dar el s-a lepadat cu totul, ntinnd de la nceput porfira mparateasca cu minciuni. Apoi, dupa cta va vreme, a nceput pe fata a huli sfintele icoane; si astfel s-a narmat, nu mpotriva vrajmasilor, care navaleau de pretutindeni asupra tarii grecesti si o pustiau, ci asupra sfintelor icoane ale lui Hristos, ale Preacuratei Nascatoarei de Dumnezeu, ale tuturor sfintilor si asupra celor ce se nchinau sfintelor icoane. Deci adunnd la el n Constantinopol pe toti episcopii si preotii care dupa pravila erau ndepartati de la slujirea Sfntului Altar pentru oarecare pricini ale lor, si dndu-le locuri n palatele mparatesti si hranindu-i cu hrana ndestulata ca pe niste vieri, al caror dumnezeu era pntecele, vorbea adeseori cu ei, nvatndu-se eresul iconoclast si alcatuindu-si sfatul cu dnsii, cum ar putea sa nnoiasca acea hulitoare dogma mpotriva sfintelor icoane, care fusese lepadata la Sinodul al saptelea a toata lumea. Deci, ca sa-i nduplece pe ei mai cu nlesnire spre socoteala sa, le fagaduia sa le dea lor rnduielile cele mai dinainte, din care erau lepadati, si sa le adauge mai mari dregatorii si cinste. Iar aceia, ngmfndu-se de atta mila mparateasca ce venise peste ei, au nceput a-i ajuta cu osrdie si astfel tulburau cu tiranie toate bisericile celor dreptcredinciosi. Si mergnd ei pretutindeni, adunau cartile n numele mparatului si le cercetau mpreuna. Si daca aflau vreuna ereticeasca, scrisa mpotriva sfintelor icoane, pe aceea o primeau cu dragoste, ca pe o cinstita Evanghelie si o pastrau la dnsii. Iar daca era vreuna scrisa mpotriva eresului iconoclast, pe aceea ndata o aruncau n foc si o ardeau ca pe o urciune. Dupa aceea, mparatul a poruncit ca toti episcopii greci sa se adune la sinod n Constantinopol. Deci pornind fiecare episcop de la locul sau si sosind n cetate, se duceau, dupa obiceiul lor, la Preasfintitul patriarh Nichifor, iar mparatul a poruncit sa-i prinda ndata pe acei episcopi si sa-i arunce n temnita. Si care dintre dnsii se temeau de groaznica mnie si de certarea mparateasca si se nvoiau la eresul cel de un gnd cu dnsul, pe aceia eliberndu-i din legaturi si din temnita, i nvrednicea de cinste; iar cei ce petreceau nenduplecati n dreapta credinta, pe aceia, batjocorindu-i, i chinuia cu foame si cu sete. Deci cei mai multi, fiind siliti de frica, s-au unit la un gnd cu mparatul si astfel adunarea ereticeasca s-a ntarit foarte. Si au nceput mincinosii nvatatori a raspndi cu ndrazneala si fara de opreala, prin toate bisericile, nvataturile lor hulitoare, plecnd poporul spre necinstirea sfintelor icoane. Iar pe nvatatorii adevarati ai dreptei credinte i izgoneau din biserici si i necajeau. Si se srguiau ei sa-1 faca sa taca si sa1 opreasca de a intra n biserica soborniceasca si pe nsusi prea sfintitul patriarh, trmbita cea cu dumnezeiasca glasuire. Iar Sfntul Nichifor, slujitorul lui Dumnezeu, auzind si vaznd toate cele ce se faceau, se ruga nencetat cu lacrimi lui Dumnezeu, ca sa pazeasca Biserica Sa fara de prihana si sa fereasca nevatamata de eretici turma sa. Si chemnd la sine pe multi dreptcredinciosi, i sfatuia, i ruga si i nvata sa nu se uneasca cu ereticii, sa se fereasca de aluatul lor si sa fuga de nvatatura lor ca de muscatura de vipera; sa nu se nfricoseze de acea cumplita vreme, nici sa se teama de ngrozirea tiranului, cel ce ucide numai trupul, nu si sufletul. Si chiar daca tot poporul s-ar duce cu mparatul n urma eresului si ar ramne doar putini n dreapta credinta, cei ramasi nsa sa nu se ndoiasca de putinatatea lor, stiind ca nu n multime binevoieste Domnul, ci binevoieste si cauta si numai spre unul care se teme si se cutremura de cuvintele Lui, mai mult dect spre multimea care trece cu vederea frica Lui, precum si n Evanghelie graieste Hristos^ Nu te teme, turma mica, ca Tatal vostru a binevoit sa va dea voua mparatia. Apoi, sfintitul patriarh a chemat la sine pe arhiereii cei alesi: pe Emilian al Cizicului, pe Eftimie al Sardelor, pe Iosif al Tesalonicului, pe Eudoxie al Amoreii, pe Mihail al Senadului, pe Teofilact al Nicomidiei, pe Petru al Niceei si pe multi alti Sfinti Parinti, ntre care erau si Teodor Studitul, Nichita, egumenul Midichiei, si alti barbati binecredinciosi, cu care vorbind multe din dumnezeiestile Scripturi si din asezamintele Sfintilor Parinti, pentru cinstea sfintelor icoane, a mers de cu seara n biserica 17

soborniceasca a Sfintei Sofia si a nceput cu soborul cntarea cea de toata noaptea, rugnd pe Dumnezeu pentru mpacarea Bisericii si pentru izbavirea de eres. Si nstiintndu-se mparatul de aceea, s-a ndoit de spaima, caci se adunase mult popor n biserica la cntarea aceea de toata noaptea; si astfel mparatul se temea ca patriarhul sa nu ridice poporul spre tulburare mpotriva lui, caci stia raucredinciosul ca patriarhul era iubit de popor, nct toti erau gata sa-1 asculte pe el, de ar fi chiar sa moara pentru dnsul. Deci, la cntatul cocosilor, mparatul ndata a trimis n biserica la patriarh, zicndu-i: Pentru ce tulburi poporul si ridici viclesug asupra mparatului, care voieste sa faca pace si un gnd ntre toti? Pentru ce ridici pe poporul cel fara de minte spre razboi si voiesti ca, prin batalia dintre noi, sa umpli mparateasca cetate de snge?" Dar preasfintitul patriarh a raspuns trimisilor mparatesti: Noi nu gndim nimic de acest fel din cele ce graiti voi, nici n-a venit n mintea noastra cndva aceea pe care o socoteste despre noi mparatul. Noi ne-am adunat n casa lui Dumnezeu nu pentru vreun sfat potrivnic mparatului, ci pentru lauda lui Dumnezeu, pentru rugaciuni si cereri, milostivind pe Dumnezeu ca sa ngradeasca cu pace pe Biserica Sa, pe mparat si pe tot poporul, si sa strice mestesugirile ereticilor, ca sa-i ntoarca pe toti la dreapta credinta". Iar trimisii au zis: Nu este astfel precum graiesti, pentru ca din gura graiesti unele si n inima ta gndesti altele si voiesti ca cele gndite sa le pui n lucru. Iar de vreme ce este aratat ca aduni poporul mpotriva mparatului, ca sa te rascoli; deci tu nsuti si cei mpreuna cu tine, dupa ce se va face ziua, sa mergeti la palatul mparatesc si sa raspundeti la ntrebarile pe care vi le-a pus prin noi, ca si mparatul nsusi sa cunoasca scornirile voastre". Aceasta zicnd-o trimisii, s-au dus. Deci, auzind acestea toti cei ce erau n biserica, au cunoscut ce fel de prigonire si necaz asteapta pe slujitorul lui Dumnezeu si pe toata Biserica lui Hristos; si au nceput a se ruga mai cu dinadinsul cu multe lacrimi si suspinuri. Iar dupa savrsirea privegherii celei de toata noaptea, Preasfintitul Nichifor stnd n mijlocul bisericii, a nceput a zice n auzul tuturor: O, sobor adunat de Duhul lui Dumnezeu, cine se astepta ca niste primejdii ca acestea, pe care le vedem acum, sa navaleasca asupra Sfintei Biserici? Cum ea primeste mhnire n loc de bucurie, si, din alinare, intra-n tulburare? Turma cea cuvntatoare, care se pastea la pasunea cea buna, rabda rapire de la cei ce s-au razvratit, iar maica, care pe toti fiii sai i sfatuieste la un cuget de obste, este rupta n multe bucati. Aceasta Biserica pe care Hristos a cstigat-o cu cinstitul Sau snge, pe care a ferit-o curata de toata prihana, pe care ngradind-o prin apostoli, prin prooroci, prin mucenici si prin cetele tuturor sfintilor, a aratat-o ca pe un rai ntarit cu ziduri si ncuiat, acum cte primejdii primeste de la cei care se vad a fi ai nostri cu chipul, iar cu fapta s-au departat foarte mult de noi si ni s-au facut vrajmasi. Pna ntr-att a ajuns rautatea lor, ca necinstesc mpreuna cu chipul si pe Cel nchipuit, caci mpreuna cu fata lui Hristos zugravita pe scndura, nsusi Hristos este lepadat de ei. Caci precum cinstea tot asa si necinstea cea facuta chipului se suie la nsusi Acela Care este nchipuit. Acum vechiul asezamnt al Bisericii, cel pentru cinstirea sfintelor icoane, se sterge de vrajmasii dreptatii, si cel nou potrivnic, aflat de eretici, se aseaza ca o noua lege; si sunt tulburate sufletele credinciosilor. O, fratilor si fiilor, rogu-va pe voi sa nu fim fricosi si mici la suflete! ngrozirile lor sa nu nfricoseze inimile noastre, ci sa asteptam ajutor de la Dumnezeu. Pentru ca cei ce ne urasc pe noi si se srguiesc sa piarda dreptatea din Biserica, asemenea sunt cu cei ce noata mpotriva repeziciunii rului si care, ostenind, se neaca n adnc, pentru ca dreptatea este un lucru nebiruit; pe cei ce o cinstesc, i ncununeaza, iar pe cei ce se lupta mpotriva ei, i biruieste. Cel ce se tine de ea - chiar de va fi fara de arme - biruieste pe mpotrivitor; iar ostasul care s-a lipsit de ea, chiar de ar fi mbracat si n platosa, este biruit cu nlesnire. Iar martori a celor graite de noi sunt acestia pentru care graim, caci nu au nici o cunostinta a dreptatii, si se fac mai de rs si dect copiii cei ce nvata literele; de vreme ce singuri sunt lor potrivnici n socotelile lor cele desarte, si pe ale lor carnuri si le mannca dupa asemanarea celor ndraciti. O, fratilor, oare ntelegeti cele ce am grait?" Toti cei din biserica au strigat: O, preasfintite parinte, le stim si suntem ncredintati ca este adevarata credinta noastra cea dreptmaritoare si pentru aceasta toti suntem gata a muri!" Patriarhul a zis: Deci se 18

cade, fratilor, sa petrecem n marturisirea dreptei credinte, uniti si cu un suflet, ca potrivnicii nostri sa nu poata ntoarce pe nici unul din noi la credinta lor cea ereticeasca; pentru ca suntem mai multi dect dnsii, cu darul lui Hristos!" Deci poporul, strignd iarasi cu glas mare, se ntarea ca sa apere Biserica pna la moarte. Iar preasfintitul patriarh, dupa ce a vorbit n biserica cu poporul din destul, luminndu-se acum de ziua, si-a pus pe umeri omoforul, si mpreuna cu episcopii si cu egumenii care erau lnga el, nca si cu tot clerul, s-a dus la palatul mparatesc, urmnd mult popor dupa ei. Si ajungnd ei la portile palatului, toti au fost opriti si numai patriarhul a fost lasat sa intre. Si nu i-a dat mparatul obisnuita cinste cea cu dragoste, caci mparatii grecesti aveau obicei de a lua binecuvntare de la patriarhul si unul altuia sarutau dreapta, spre semnul dragostei duhovnicesti. Iar raucredinciosul mparat Leqn Armeanul, cautnd cu groaza spre patriarhul care intra, n-a vrut sa ia de la el binecuvntare, ci i-a poruncit sa sada, vorbindu-i cu mnie: Ce fel de ntartare ati facut ntre voi cu viclesug si ridicare asupra cinstei mparatesti, nct fara de stirea noastra adunati sobor, tulburati poporul si-1 porniti spre glceava si tulburare? Oare aceasta nu este aratata vrajba si ntartare, cnd adunati sobor fara voia si sfatul nostru si semanati n popor dusmanie, cum ca noi credem rau, iar nu precum tine Biserica? Caci, de am fi voit sa dezradacinam asezamin-tele cele drepte si pe ale lor vechimi, precum ziceti, nu fara de socoteala ar putea cineva sa ne huleasca si sa ne defaimeze si sa aduca asupra noastra pricina eresurilor celor de rea credinta. Iar acum, fiind cuprinsi de dragostea credintei celei drepte, dorim ca sa pierdem ntartarile si neunirile, si pe toti sa-i aducem ntr-o mpreuna glasuita credinta. Deci pentru ce ne huliti pe noi si vrajmasuiti asupra noastra si ne ziceti cum ca noi facem strmbatate Bisericii, de a carei pace si liniste ne ngrijim? Au nu stii ca mult popor s-a tulburat si s-a rupt de la Biserica pentru ca icoanele se zugravesc si se pun ntr-nsa? Si ei aduc carti si arata n ele cuvinte din dumnezeiasca Scriptura, prin care se opreste nchinarea si cinstirea icoanelor. Si daca mpotriva ntrebarilor puse de dnsii nu vor fi raspunsuri, apoi ce opreste a se rupe credinta si a nu veni niciodata ntr-o unire? Deci pentru cei care se nvaluiesc cu mintea si se tulbura cu nedumerire, se cade ca, fara de zabava, sa aveti ntrebare cu cei ce se rup de Biserica pentru icoane. Astfel voieste si porunceste stapnirea noastra: ca ori pe aceia, biruindu-i, sa-i aduceti la socoteala voastra, ori voi singuri, fiind biruiti de dnsii, sa va supuneti lor; ca si noi, vaznd ce este mai adevarat, sa ne plecam spre partea cea mai buna si s-o ntarim cu puterea noastra mparateasca, ca astfel sa poata sa stea nemiscata". Iar Patriarhul Nichifor a grait catre mparat astfel: Ma rog maririi tale, nu ne socoti pe noi a fi pricinuitori de ntartari si tulburari, nici ca am uneltit cu rugaciune n loc de arme mpotriva mparatestii tale stapniri, de vreme ce noi ne-am nvatat din dumnezeiasca Scriptura a ne ruga pentru mparat, iar nu a-i dori lui rau. Noi nu rasturnam spre socoteala ereticeasca si spre vatamare cuvintele si nvataturile cele sanatoase ale credintei; caci pe cei ce ndraznesc a face unele ca acestea, porunceste nvatatorul dreptatii, Sfntul Ioan Cuvntatorul de Dumnezeu, sa nu-i primim n casa, nici sa le zicem a se bucura. Si pe aceasta o stim cu adevarat - nu numai noi, ci fiecare, a carui minte este luminata ctusi de putin -, ca pacea si linistea este un lucru foarte bun. Iar de se face cineva pricinuitor al risipirii ei, adica al linistii, unul ca acela, de catre toti poate sa se numeasca cu dreptate lucrator de rautati. Deci acel mparat este bun mparat, care stie a preface razboaiele n pace si tulburarile n liniste; iar tu si cu cei de un gnd cu tine ati gndit a aduce razboi asupra Bisericii, ea fiind n pace. Si lasnd sfintele legi prin care se preamareste Crucea lui Hristos -dreapta credinta stralucind luminos n toata lumea -, ai socotit sa aduci asupra-i ntunecata nvatatura a oamenilor celor pierzatori, pe care nu o primeste nici o Biserica. Pentru ca nici Ierusalimul, nici Roma, nici Alexandria, nici Antiohia nu leapada icoanele lui Hristos, ale Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Apostolilor si ale celorlalti placuti ai lui Dumnezeu, ci le cinstesc cu credinta, dupa predania Sfintilor Parinti. Si care sinod din cele a toata lumea, care au ntarit prin Duhul Sfnt dogmele cele ortodoxe ale credintei, a laudat si a primit acele socoteli iconoclaste? Deci nici tu, o, mparate, nu ridica pe acel eres lepadat, nu baga n Sfnta Biserica acea blestemata socoteala; iar noua sa nu fie a ne ntreba cu ereticii. Pentru ca ce trebuinta este a se ntreba despre aceea care acum de Sfintii Parinti este soborniceste dovedita, lepadata si data anatemei?"

19

Atunci mparatul a grait catre patriarh: Oare nu lui Moise i-a zis Dumnezeu: Sa nu-ti faci tie idol si toata asemanarea, cte sunt n cer sus, pe pamnt jos, si cte sunt n ape, sub pamnt! Sa nu te nchini, nici sa le slujesti lor! Iar voi cu ce fel de ntelegere faceti chipurile, zugraviti icoanele, si cinstea care se cade lui Dumnezeu o dati chipurilor si icoanelor celor facute si zugravite de voi? Deci ceea ce mai nainte faceau nchinatorii de idoli, aceea faceti si voi acum, nebagnd n seama porunca lui Dumnezeu, care s-a dat lui Moise si, printr-nsul, tuturor oamenilor, nu numai celor din Legea veche, dar si noua, credinciosilor crestini din Darul cel nou". Patriarhul a raspuns: Oare nu stii pentru ce li s-a poruncit israelitenilor de catre Dumnezeu, dupa ce au iesit din Egipt, ca sa nu-si faca idoli si orice fel de asemanare? Pentru aceea ca, vietuind israelitenii n Egipt, se obisnuisera cu pagnatatea si cu nchinarea de idoli cea cu multi zei mpreuna cu egiptenii, dintre care unii aveau ca zei niste oameni spurcati, care murisera nca de demult, unii pasarile ceresti, altii fiarele pamntului, altii trtoarele si pestii, altii pe niste slutenii, si faceau asemanarile acelea si se nchinau lor ca unui adevarat Dumnezeu. Deci, voind Dumnezeu sa dezradacineze naravul nchinarii de idoli de la israelitenii care se deprinsesera n Egipt la aceasta, le-a dat acea porunca ca sa nu faca idoli, nici orice asemanare, dar nu i-a oprit a face chipuri si icoane cinstite, care se fac nu spre defaimare, ci spre nmultirea cinstei lui Dumnezeu. Caci oare nu cu porunca aceluiasi Dumnezeu s-a zidit de Moise cortul marturiei si chivotul Legii cel ferecat peste tot cu aur, n care se pazeau tablele, toiagul lui Aaron si mana? Asemenea si heruvimii cei de aur, oare n-a poruncit Dumnezeu ca sa-i faca si sa-i puna n cort deasupra chivotului? nca si pe catapetesme, pe usi si pe poalele cortului, oare nu erau cusaturi nchipuite care se asemanau cu fetele heruvimilor? Si toate acestea, au nu se cinsteau de israeliteni, ca niste cinstiri aduse lui Dumnezeu? Si oare naintea tuturor acelora nu se nchinau israelitenii lui Dumnezeu si nu-I aduceau jertfe? Iar cnd se nchinau si aduceau jertfe naintea cortului, ei nu se nchinau si aduceau jertfe chivotului, heruvimilor, cortului, ci se nchinau si aduceau jertfe Unuia Dumnezeu, Care petrece n ceruri, iar cortul si chivotul cu cele ce erau ntr-nsul si asemanarile heruvimilor, le cinsteau ca pe niste lucruri dumnezeiesti, iar nu ndumnezeite. Asemenea facem si noi acum, si nchinndu-ne sfintelor icoane, si aprinznd lumnari naintea lor, nu ne nchinam si nu asezam candele nici scndurii, nici vopselelor, ci fetei nchipuite pe icoana, adica lui Hristos Dumnezeu, Cel ce S-a ntrupat. Si nu zugravim pe icoane dumnezeirea lui Hristos, care precum este nevazuta si neajunsa, asa si necuprinsa; ci nsemnam omenirea lui Hristos, Care a fost vazuta oarecnd de ochi omenesti, si a fost pipaita cu minile. Si noi nu numim Dumnezeu icoana lui Hristos, ci nchipuire a fetei lui Hristos Dumnezeu. Deci lui Hristos Dumnezeu ne nchinam naintea sfintei Lui icoane, ca lui Dumnezeu; iar pe icoana lui Hristos o cinstim ca pe un lucru dumnezeiesc, dar nu o ndumnezeim pe ea. De asemenea, tot asa putem sa zicem despre icoanele Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si ale celorlalti sfinti, ntru care Se cinsteste nsusi Dumnezeu, Cel minunat ntru sfintii Lui. Dar ncepnd pe cele din Legea veche, nca nu le-am sfrsit. Oare n-a poruncit Dumnezeu lui Moise sa nalte sarpele de arama n pustie ca sa alerge si sa priveasca spre dnsul oamenii cei muscati de serpi? Oare acel sarpe de arama nu era un chip facator de minuni, tamaduind cu minune pe aceia care erau muscati de serpii cei vii? Deci acel sarpe avea putere tamaduitoare nu de la sine, ci de la Acela, pe Care mai nainte l nchipuia; pentru ca mai nainte nchipuia pe Hristos, Mntuitorul nostru, Care avea sa fie naltat pe lemnul Sfintei Cruci, dupa cuvntul pe care nsusi Hristos 1-a zis n Evanghelie despre Sine: Precum Moise a naltat sarpele n pustie, tot asa se cade a Se nalta si Fiul Omului. Si ce minune este daca si acum sfintele icoane sunt facatoare de minuni, precum si sarpele cel de arama facator de minuni n Legea veche? Si precum sarpele acela nu prin sine, ci prin puterea Aceluia, pe care mai nainte l nchipuia, facea niste minuni ca acelea, tot astfel si sfintele icoane^ cu puterea fetei celui nchipuit pe ele, se fac facatoare de minuni. nsa sa ne aducem aminte si de Biserica lui Solomon. Oare Dumnezeu i-a socotit lui Solomon aceea de pacat, cnd a facut n biserica pe care a zidit-o, afara de heruvimii facuti de Moise, alti heruvimi mai mari de aur, si pe ale acelorasi asemanari le-a nchipuit pe pereti, pe stlpi si pe usi; facnd si o mare de arama asezata pe doisprezece boi? Dumnezeu nu numai ca 20

n-a socotit-o ca pacat, ci a si binevoit ntr-acel lucru al Lui, cnd singur a cercetat biserica aceea si pe cele dintr-nsa; pentru ca scris este: Slava Domnului a umplut biserica, nct preotii nu puteau sa stea sa slujeasca de fata norului. Deci, o, mparate, Legea lui Dumnezeu cea mai nainte pomenita de tine si data lui Moise pentru nefacerea a toata asemanarea, pierde numai nchinarea cea pagneasca de idoli, iar nu cinstirea noastra drept credincioasa si crestineasca a sfintelor icoane. Iar daca Dumnezeu, prin porunca Lui cea dinti, ar fi pierdut cu totul toata zugravirea si asemanarea, precum a acelor fete necinstite asa si a celor cinstite, apoi ar fi fost Lui nsusi potrivnic, poruncindu-i lui Moise dupa aceea - precum s-a zis - ca sa faca cortul si cele dintr-nsul, si nca sa nalte si sarpele de arama cel ferecat. Dar nu se cuvine sa graim asa, pentru ca Dumnezeu nu este Lui nsusi potrivnic si, precum este credincios n toate cuvintele Sale, tot asa este si drept n toate lucrurile Sale. El a poruncit cu Cuvntul a nu face idoli pagnesti, iar a nchipui sfintele icoane, spre mpodobirea bisericeasca si spre slava lui Dumnezeu, pe aceasta a nchipuit-o si nvatat-o cu lucrul, povatuind singur la aceasta pe Moise, cnd i-a poruncit sa nchipuiasca asemanarile heruvimilor". O graire mpotriva ca aceasta, att din partea mparatului ct si a patriarhului pentru sfintele icoane, a fost mai nti numai ntre ei amndoi, iar dupa aceea si cei ce stateau afara la usi, episcopii si clericii, au fost lasati nauntru. nca au intrat si multi senatori si ostasi narmati, care au stat acolo nainte cu sabiile trase, dupa porunca mparatului, spre nfricosarea celor ce nu voiau sa se nvoiasca cu mparatul. Iar ce a fost acolo, ce fel de graire mpotriva si ce fel de marime de suflet si ndraznire a inimilor celor nenfricate, s-a scris despre toate acestea n viata Cuviosului Teodor Studitul, praznuit la 11 noiembrie; si n viata Sfntului Nichita Marturisitorul, care se pomeneste la 3 aprilie. Deci sfrsitul a tot lucrul aceluia a fost mnia si iutimea mparatului, precum si izgonirea fara de cinste din palatul mparatesc a patriarhului si a tuturor celor ce erau cu el. Deci episcopii care erau de partea patriarhului au fost trimisi ndata la nchisoare n felurite locuri. Iar pe patriarh 1-a lasat nca la locul lui pna la o vreme, pe de o parte rusinndu-se sa-i faca ndata rau desavrsit, iar pe de alta temndu-se de scularea poporului asupra lui si de tulburare. Astfel, nchiznd n temnita si n nchisori pe multi din rnduiala clericilor si a monahilor, i muncea cu batai si-i chinuia cu foamea si cu setea, silindu-i pe ei la lepadarea sfintelor icoane. Deci vaznd prea sfintitul patriarh pe mparatul cazut cu totul din dreapta credinta, Biserica foarte tulburata si rnduiala duhovniceasca prigonita si asuprita, a scris mparatesei, ndemnnd-o sa-1 sfatuiasca pe mparat ca sa nceteze de la o rautate ca aceea. A scris nca si eparhului cetatii, Eutihian, cel de un gnd cu mparatul si cel dinti n sfaturile lui. Si a adaugat ceva mai aspru, graindu-le cu rvna apostoleasca si cu duh proorocesc: De nu veti nceta de a razvrati caile Domnului cele drepte, mna Domnului cea razbunatoare va fi degraba asupra voastra". Dar Sfntul Nichifor n-a putut sa nduplece pe cei neplecati, ci mai ales i-a pornit spre mai mare mnie. Deci mparatul a trimis pe un barbat oarecare, cu numele Toma si cu dregatoria patriciu, ca sa ia de la patriarh ocrmuirea bisericii sobornicesti a Sfintei Sofia, sa o ocrmuiasca el, nelasnd pe patriarh sa slujeasca n ea, nici sa graiasca nvataturi poporului. Si era arhiereul ca si ncuiat n casa sa cea patriarhala, neiesind nicaieri. Deci slabind cu trupul, pe de o parte pentru necazuri, iar pe de alta pentru nevointele cele multe, a cazut n boala si zacea pe patul durerii, asteptndu-si sfrsitul. Iar adunarea ereticeasca nu nceta sa se tulbure, cautnd a se ntreba cu patriarhul. Atunci mparatul si adunarea lui au trimis la patriarh un frate al mparatesei, cu numele Teofan ji cu dregatoria spatar, ca sa-1 aduca la adunarea lor spre ntrebare. Insa patriarhul a raspuns trimisului: Pastorul cel lipsit de oi nu iese la lupta mpotriva lupilor, si cel ce-si cearca sanatatea sa nu se lupta cu fiarele. Pentru ce voi ati luat de la mine oile cele ncredintate mie de Hristos si acum ma chemati la ntrebare, ca sa ma lupt cu ereticii ca si cu niste lupi, eu fiind unul singur? Iar de voiti aceasta, apoi sa-mi ntoarceti oile mele, sa se libereze din legaturi si din temnite clericii si preotii, si fiecare sa-si primeasca locul sau. Sa se ntoarca arhiereii de unde sunt izgoniti si sa-si ia scaunele lor; iar episcopii mincinosi si ereticii, care acum nu sunt ridicati 21

dupa pravila n locurile lor, aceia sa se scoata. Si toti dreptcredinciosii cei izgoniti si suparati, sa primeasca slavire si libertatea lor cea dinti. Atunci, voind Dumnezeu, de voi veni si eu la sanatatea mea cea mai dinainte, voi fi gata a vadi n adunare vatamarile cele rele ale ereticilor. nsa se cade ca soborul si vorbirea cea despre credinta sa fie n soborniceasca biserica cea mare, unde nsusi Hristos Dumnezeu sta de fata, n Preacuratele Lui Taine, iar nu n palatul mparatesc; ca sa se graiasca cele bisericesti n biserica, iar n palat sa se ornduiasca treburile cetatilor". Cu un raspuns ca acesta ntorcndu-se Teofan la cei ce l-au trimis, aceia mai mult s-au mniat asupra sfntului. Si iarasi au trimis la el pe unii din adunarea lor, chemndu-1 acum nu la ntrebare, ci la judecata. Acelora sfntul le-a raspuns, zicndu-le: Cine ma cheama la judecata? Oare vreun patriarh, ori al Romei, ori al Alexandriei, ori al Antiohiei sau al Ierusalimului? Daca aceia nu sunt n soborul vostru, atunci la cine ma voi duce? Oare voi ma chemati pe mine, cel ce sunt patriarh? Oare voi, cei fara pravila, sa ma judecati pe mine, pastorul vostru cel dupa pravila? Nu voi merge la vrajmasii mei cei aratati, care sau gatit ca niste fiare cumplite sa ma sfsie fara de vina. Dar cum voi merge, fiind si bolnav, neputnd a ma scula nici de pe pat? Dect numai cu patul daca ma veti lua". Astfel trimisii s-au ntors deserti. Deci acea adunare ereticeasca, plina de multa rautate, a judecat cu nedreptate pe cel drept, si a dat lepadarii si anatemei pe Sfntul Nichifor patriarhul, barbatul cel placut lui Dumnezeu, pe cnd ei singuri erau vrednici de mii de lepadari si de blesteme. Si anatema-tiznd nu numai pe Sfntul Nichifor, dar si pe prea sfintitii patriarhi dreptcredinciosi ce au fost mai nainte si care se dusesera catre Domnul prin sfrsit fericit, adica pe Tarasie si pe Ghermano, si-au sfrsit adunarea lor cea vicleana. Deci fiind seara trziu, mparatul a trimis ostasi ca sa scoata pe Nichifor din casele patriarhicesti si sa-1 duca n surghiun. Deci niste ostasi salbatici au navalit cu arme asupra caselor, facnd glceava si tulburare, ocarnd pe preasfintitul patriarh Nichifor, pe Ghermano si pe Tarasie, care fusesera mai nainte patriarhi. Iar patriarhul, auzind acelea, a lacrimat si a multumit lui Dumnezeu, ca s-a nvrednicit a auzi niste ocari ca acelea pentru dreapta credinta. Iar Toma, patriciul cel mai sus pomenit, caruia i se ncredintase de mparatul soborniceasca biserica a Sfintei Sofia, acela fiind atunci si pazitor al caselor sobornicesti, a certat pe ostasi si le-a poruncit sa nceteze glceava. Apoi, ncuind tare usile intrarii n casele patriarhicesti, s-a dus la mparatul, zicndu-i: Stapne, nu este trebuinta de multime de ostasi, ca nu cumva, simtind poporul glceava, sa se strnga si sa faca vreun rau. Ci numai doi oameni sa trimiti si cteva slugi cu ei ca sa-1 duca cu minile, de vreme ce, fiind foarte bolnav, nu poate sa mearga singur". Si asa a facut mparatul. A poruncit ostasilor trimisi mai nainte sa se departeze de casele patriarhului. Apoi, dupa un ceas, a trimis doi oameni din palatul sau si a scos pe patriarhul Nichifor din casele sale. Si dorind el sa se roage n biserica cea mare, n Sfnta Sofia, scaunul sau, a intrat ntr-nsa sprijinindu-se de doi oameni, si poruncind sa aprinda lumnari si sa cadeasca cu tamie, s-a ntins pe pamnt la rugaciune, n chipul crucii; si astfel s-a rugat multa vreme cu tnguire si a udat pamntul cu lacrimi. Iar dupa multa rugaciune, sculndu-se de la pamnt, a vazut pe unii din cei dreptcredinciosi care ntr-acea vreme alergasera acolo si plngeau pentru dnsul. Deci binecuvntndu-i si dndu-le sarutarea cea mai de pe urma, le-a zis: Fiilor, crestini dreptcredinciosi v-am gasit, crestini dreptcredinciosi va las!", si a iesit din biserica. Iar ostasii, punndu-1 ntr-o caruta, l-au dus pe el la malul marii, pe la miezul noptii, cnd toti dormeau. Si ajungnd acolo, l-au pus n corabie si l-au dus n Hrisopoli la un loc oarecare ce se numea Volus, unde era si o manastire. Astfel a fost izgonit fara nici o vina de la scaunul sau marele placut al lui Dumnezeu, Prea Sfintitul Patriarh Nichifor, care a pastrat dreapta credinta si a pastorit Biserica lui Hristos noua ani. Apoi, nu dupa multa vreme, a fost trimis mai departe la insula Proconis, la o manastire a Sfntului Marelui Mucenic Teodor. Iar cnd l duceau n corabie spre insula aceea si treceau prin partea unde era Cuviosul Teofan, egumenul marelui lacas, s-au vazut unul pe altul cu ochi nainte vazatori si s-au nchinat unul altuia astfel:

22

Cuviosul Teofan fiind n chilia sa, a poruncit ucenicului sau sa aduca n cadelnita carbuni aprinsi si sa aprinda lumnarea; apoi, punnd tamie pe carbuni, s-a nchinat pna la pamnt si vorbea ca si catre o fata oarecare ce trecea alaturea. Atunci ucenicul 1-a ntrebat: Ce faci, parinte? Cui vorbesti, nchinndute?" Cuviosul a raspuns: Iata, Prea Sfintitul Patriarh Nichifor, fiind izgonit cu nedreptate pentru dreapta credinta, se duce la nchisoare si trece cu corabia prin partea aceasta; deci pentru dnsul am aprins lumnarea si tamia, ca sa dam patriarhului cinstea cea cuvenita". Aceasta a vazut-o si Prea Sfintitul Patriarh Nichifor pe cnd era n corabie; caci, plecndu-si genunchii deodata, s-a nchinat si el sfntului staret si 1-a binecuvntat, ntinzndu-si minile n vazduh. Iar unul din cei ce erau cu patriarhul n corabie 1-a ntrebat: Pe cine binecuvintezi, preasfintite parinte, si naintea cui te-ai nchinat n genunchi?" Patriarhul a raspuns: Iata, Teofan Marturisitorul, egumenul marelui lacas, ni s-a nchinat noua si ne-a cinstit cu lumnari aprinse si cu tamie; deci m-am nchinat si eu lui, caci nu dupa multa vreme va patimi si el cele asemenea cu noi". Iar acest lucru s-a si mplinit degrab. Deci, ajungnd arhiereul lui Hristos, Nichifor, la locul cel numit lui, a petrecut treisprezece ani n izgonire, n strmtorare, n lipsa celor de trebuinta si n bolile cele dese, dupa care s-a dus catre Domnul spre odihna cea vesnica. Iar cnd si dadea obstescul sfrsit, a zis cu bucurie aceste cuvinte ale lui David: Bine este cuvntat Domnul, Cel ce nu ne-a dat pe noi spre vnarea dintilor lor. Sufletul nostru s-a izbavit ca o pasare din cursa vnatorilor; cursa s-a sfarmat si noi ne-am izbavit. Dupa ce a zis acestea, si-a dat sufletul n minile Domnului sau. Si se tnguiau dupa dnsul toti credinciosii, iar ereticii se bucurau. Apoi trupul lui cel cinstit s-a ngropat n biserica Sfntului Mare Mucenic Teodor. Dupa aceea, murind ncepatorii de eresuri, a ncetat tirania asupra sfintelor icoane si a nceput a straluci iarasi alinarea si dreapta credinta. Iar cinstitele lui moaste s-au adus n Constantinopol, pe vremea mparatiei lui Mihail, fiul lui Teofil, si a maicii lui, Teodora, si cu cinste s-au pus n biserica cea soborniceasca a Sfintei Sofia, n slava lui Hristos, Dumnezeul nostru Cel slavit mpreuna cu Tatal si cu Sfntul Duh n veci. Amin.

SFNTUL MARE MUCENIC IOAN CEL NOU DE LA SUCEAVA (2 IUNIE)


Multi au vietuit n lume viata buna si placuta lui Dumnezeu, dupa nvatatura Domnului nostru Iisus Hristos si dupa nvatatura Sfintilor Lui Apostoli. Dintre acestia este si Sfntul Ioan, Marele Mucenic al lui Hristos, care desi s-a aratat cu mult timp mai trziu, nsa nu este mai mic dect cei de demult. Caci Stapnul Hristos si Dumnezeul nostru, datatorul de nevointe, a ncununat nu numai pe ucenicii cei din vremea cea de demult, ci si acum, n vremea cea mai de pe urma, deschide usa marturisirii celor ce vor a se face mucenici si i cinsteste cu aceeasi cinste, ncununndu-i cu aceleasi cununi. Deci se cade sa ncepem a istorisi de unde este nasterea si cresterea sfntului ce se praznuieste astazi, ce fel de lucruri bune a facut, cum a marturisit pe Hristos si cum a patimit pentru dragostea Lui. In partile Capadociei, care se margineste cu Armenia mica, este o cetate mare si vestita ce se numeste Trapezunda. Acea cetate aflndu-se lnga mare, multe corabii de pretutindeni se abateau pe acolo, pentru ndestularea marfurilor si pentru avutia ce se afla n ea. Din aceasta cetate a odraslit acest mare placut al lui Dumnezeu, Sfntul Mare Mucenic Ioan. El s-a nascut din parinti crestini, binecredinciosi, iubitori de Dumnezeu si mpodobiti cu fapte bune; ntru care si pe acest fiu iubit al lor, pe fericitul Ioan, crescndu-1 si deprinzndu-1, l-au facut desavrsit n faptele cele bune crestinesti. Iar de vreme ce acea cetate este zidita lnga mare si cetatenii ei erau obisnuiti a umbla cu corabiile pe mare si a face negutatorie, spre a-si cstiga cele de trebuinta, de aceea si fericitul Ioan adeseori, intrnd n corabie si ducndu-se n multe cetati, facea negutatorie.

23

Deci ntr-o vreme, i s-a ntmplat lui ca a intrat ntr-o corabie a unui om dintr-alta tara care avea multa negutatorie. Acela era de neam francez, cu credinta latin, adica papistas, cu naravul salbatic, nemilostiv si fara de omenie. Deci fericitul Ioan, intrnd n acea corabie cu un astfel de om, diavolul a nceput a-i pizmui viata cea mbunatatita si placuta lui Dumnezeu, fiindca vrajmasul nu suferea cu usurinta faptele cele bune ale fericitului Ioan. Caci l vedea adeseori rugndu-se lui Dumnezeu, postind, fiind blnd si plecat catre toti, lesne apropiat tuturor, facnd milostenie catre toti, miluind pe toti cei lipsiti ce erau n corabie, ndestulndu-i cu cele de nevoie, iar pe cei bolnavi mngindu-i, dndu-le lor cele de nevoie din averile lui si ntinzndu-le mna de ajutor n toate. Ochii lui pururea erau plini de lacrimi si, izvornd totdeauna lacrimi, si zicea: De vei milui pe fratele cel ce patimeste rau, miluit vei fi si tu de Dumnezeu. Cum vei mngia pe cel ntristat asa vei fi si tu mngiat de Dumnezeu". Acestea vazndu-le vrajmasul cel nevazut si pizmuindu-1, a vrut sa faca sfntului mpiedicare de la calea mntuirii. Deci, mai nti, a gndit sa-1 departeze de la dreapta si sfnta credinta a Bisericii Rasaritului. Pentru aceasta a ndemnat asupra fericitului pe vrajmasul cel vazut, pe capitanul corabiei, care se mpotrivea credintei celei drepte, ca sa ocarasca pe dreptcredinciosul rob al lui Hristos, pentru buna credinta a Rasaritului. De aceea, ntre ei se facea mare cearta pentru credinta n calatoria pe mare, si totdeauna Sfntul Ioan biruia pe acel francez, ca un preaiscusit n nvataturile cartilor si preante-lept; si astfel i rusina socoteala lui cea nedreapta si ereticeasca. De aceea, francezul acela se mnia foarte rau asupra nebiruitului ostas al lui Hristos, se iutea si l batjocorea cu multe ocari si-1 vrajmasuia, gndind rau asupra lui. O vrajmasie ca aceea aprinzndu-se n apuseanul acela, ei au sosit cu corabia la malul Marii Negre cel dinspre tara Moldovei, lnga Cetatea Alba. Deci, iesind din corabie, vrajmasul cel rau si pizmas s-a dus la eparhul cetatii, care era cu neamul si credinta turc, fierbinte pazitor si aparator al credintei sale celei turcesti. Si a adus capitanul la cadiu urmatoarea pra mpotriva Sfntului Ioan, zicnd: O, cadiule, este un barbat n corabie, care a venit cu mine aici si voieste sa se lepede de credinta sa cea crestineasca si sa se nstraineze de patria sa. El voieste a se apropia de credinta voastra si sa primeasca legea voastra cea turceasca, ca sa se faca partas al semintiei voastre. Aceasta o stiu deoarece, calatorind noi pe mare, de multe ori mi-a spus despre aceasta si s-a jurat naintea mea cu multe juraminte ca nicidecum nu-si va schimba gndul sau. De aceea tu sa ai ndata purtare de grija pentru el, ca sa-1 aduci la credinta voastra; caci multa cinste vei avea de la mparatul si de la toti cei de un neam si de o credinta cu tine, caci acest barbat este ntelept si iscusit cuvntator, ritor prea ales si vestit, si nu este mai mic sau mai prejos cu neamul dect cei ce sunt mai mari, mai de cinste si mai de frunte n cetatea Trapezunda". Acestea auzindu-le acel eparh pagn, s-a umplut de bucurie si seznd la locul unde avea obicei a judeca, a poruncit sa cheme cu cinste la sine pe fericitul Ioan. Iar cnd a venit si a stat naintea lui, eparhul, privind la el cu fata vesela, i-a zis cu blndete: M-am nstiintat destule despre tine, cum ca esti om ales si ntelept, din cei de frunte din Trapezunda, si cum ca ai iubit credinta noastra cea mahomedana si voiesti a te apropia de ea. Caci astfel este credinta noastra, nct se lipesc si-si aprind inima de ea toti cei ce sunt cu gnd curat si o nteleg pe ea; si celor ce o primesc cu bucurie, le da viata bine norocita si lungime de zile, pe cnd credinta crestineasca este vrednica de rs. Pentru aceea, o prietene, nu mai zabovi, ci leapada credinta crestineasca care este defaimata si batjocorita de toti si cu glas mare naintea a tot poporul ce s-a adunat aici, huleste si blestema legea si credinta cea crestineasca, caci pentru aceasta s-a adunat aici poporul, mpreuna cu femeile si cu copiii lor, ca sa te auda pe tine marturisind acum credinta noastra; fiindca au auzit despre tine ca voiesti acum sa te faci propovaduitor al credintei noastre celei stralucite, bine norocite si desfatate. Deci vino, o, minunatule, si stai mpreuna cu noi si preamareste cu glas minunat soarele cel stralucitor, da cinste luceafarului care rasare naintea soarelui si adu jertfa luminatorilor ceresti, celor ce lumineaza toata lumea. Astfel te vei nvrednici de la mparatul nostru de multa cinste si de mari vrednicii; iar noua ne vei fi ca un frate adevarat, ndulcindu-te de viata cea dulce mpreuna cu noi. Deci calca n picioare legea si credinta crestineasca, ca una ce este defaimata si proasta, nct sa vada si altii si sa nvete de la tine a cinsti credinta noastra". 24

Iar fericitul Ioan, cta vreme acel cadiu viclean si raucredincios graia aceste cuvinte, a ridicat ochii inimii sale la ceruri si cerea ajutor de la Dumnezeu, Care a zis n Sfnta Evanghelie: Cnd veti fi dusi naintea domnilor si mparatilor, pentru numele Meu, sa nu va gnditi mai nainte ce veti grai sau ce veti raspunde n acel ceas, ca vi se va da voua cuvnt caruia nimeni nu va putea a se impotrivi, nici a raspunde toti cei ce se vor mpotrivi voua. Apoi, cautnd cu ochii cei simtiti catre tiran si, raspunznd cu buna ndrazneala, a zis: O, cadiule! Mi se pare ca minti pe fata. Aceste cuvinte nu sunt ale mele, nici nu mi-a venit n cuget vreodata sa ma lepad de sfnta credinta a Domnului meu Iisus Hristos! Sa nu se ntmple un lucru necuvios ca acesta, nici sa ma lase Dumnezeu sa primesc n mintea mea un gnd pagnesc ca acesta. Acestea toate sunt mestesugiri ale vrajmasului adevarului si ale satanei, tatal tau; ca, intrnd n tine ca ntr-un vas al sau, graieste prin tine catre mine, si nadajduind ca ma va trage spre pieire, se sileste sa ma departeze de la Dumnezeul cel adevarat, care precum este Ziditor al tuturor fapturilor vazute si nevazute, asa si al soarelui acesta, pe care tu l cinstesti ca pe un Dumnezeu. Iar tu, fiind cuprins cu ntunericul amagirii, nebuneste aduci fapturii cinstea aceea, care se cade a se aduce numai lui Dumnezeu cel adevarat, facatorul soarelui caruia tu te nchini. Deci nu te amagi ca ma vei pleca la minciuna, ci mai vrtos tu nsuti nvatndu-te de la mine taina adevarului, leapada, te rog, ntunericul pagnatatii care zace n sufletul tau si nvredniceste-te a te face fiu al luminii, stralucind cu razele dumnezeiescului Botez mai mult dect soarele. Si nu socoti ca soarele care se vede pe cer este Dumnezeu, ci cunoaste ca este un luminator facut din fiinta focului si pus pe cer de Dumnezeu, Ziditorul lui, spre slujba oamenilor. Acela, adica soarele, s-a zidit n a patra zi; deci cum poate zidirea sa fie Dumnezeu?" Niste cuvinte ca acestea zicnd Sfntul Ioan, si-a ridicat minile si ochii catre cer, si a strigat cu glas mare n auzul tuturor: Sa nu-mi fie mie a ma lepada de Tine, Hristoase Mntuitorul meu, Care esti Dumnezeu preamarit mpreunaACU Tatal Tau Cel fara de nceput si cu Preasfntul Duh, o Putere si o mparatie! Nu ma voi nchina soarelui, nu voi sluji focului, nu voi jertfi luceafarului, nu ma voi lepada de lumina, nu ma voi lipi de ntuneric, nu voi lasa pe Dumnezeul meu si nici nu voi sluji diavolului!" Zicnd aceste cuvinte marturisitorul lui Hristos, cu multa ndrazneala si cu fata vesela, tiranul si schimba adeseori fata sa, aprinzndu-se nauntru de focul mniei. Si neputnd mai mult sa rabde pe mucenic, care i graia mpotriva si i arata pagnatatea si desarta lui credinta, caci pe Hristos j)e Care l hulea pagnul ighemon, pe Acela Sfntul Ioan II lauda si II propovaduia n mijlocul poporului ca este Dumnezeu adevarat; iar credinta lui pagneasca, sau mai bine zis nselaciunea, o defaima si o surpa pna la sfrsit; pentru aceasta a poruncit ostasilor sai sa-1 dezbrace pe mucenic de hainele sale. Si ndata facnd ostasii cele poruncite, sfntul statea gol, fiind mbracat ntru Hristos. Dupa aceea, cadiul a poruncit sa se aduca multe toiege naintea lui, si uitndu-se catre mucenic, a zis: Nu spune catre noi niste povesti ca acestea, ci leapada-te ndata de credinta cea nefolositoare si primeste legea noastra cu toata inima, precum ai fagaduit, si mpodobeste-te cu legile noastre. Paraseste de acum acele lungi cuvntari ale tale si mplineste ceea ce ai fagaduit; iar de nu, apoi ma jur pe legea noastra cea bine norocita si slavita, ca nu numai ti voi zdrobi trupul cu toiegele acestea, dar te voi munci si cu alte munci prea cumplite si nesuferite firii; iar mai pe urma te voi omor cu moarte grea". Iar sfntul, raspunznd, a zis: Tiranule si plinule de toata spurcaciunea, nu sunt mincinos, nici cuvntator de povesti precum spui tu, ci sunt rob si marturisitor al adevaratului Dumnezeu Cel preamarit n Sfnta Treime. n El m-am nvatat a crede de la stramosii si de la parintii mei, Lui unuia ma nchin, Aceluia aduc jertfa de lauda, pe El II marturisesc, ca este Ziditor al tuturor fapturilor, pe Acela l astept judecator al viilor si al mortilor. Acela va veni sa rasplateasca fiecaruia dupa faptele lui n vremea aceea, cnd, dupa porunca Lui, soarele acesta ce se vede, asezat si rnduit de Dnsul pentru slujba oamenilor, se va ntuneca. Pentru aceea nu te mai nadajdui ca vei auzi altceva de la mine dect numai cele ce le-am zis nti si de la nceput, acelea le graiesc si acum si le voi grai pna la sfrsit.

25

Ca niciodata nu ma voi lepada de Hristos Dumnezeu si Facatorul meu, niciodata nu voi cinsti mai mult faptura dect pe Facatorul, nu ma voi nchina zidirii mai mult dect Ziditorului, nu voi defaima sfnta credinta n Dumnezeul meu, n care m-am nascut si n care m-am deprins de la parintii mei, pna cnd voi fi stapn al gndului meu; si, mai ales, pna cnd voi rasufla vazduhul acesta. Deci nu mai zabovi, lucrator al nedreptatii, ci arata obiceiul tau de cine si fara de omenie care este ascuns n tine; scapa-te odata de grija cea pentru aflarea muncilor, cu care voiesti sa ma muncesti, si trimite-ma mai degrab cu orice fel de moarte vei voi la Dumnezeu, Stapnul meu cel dorit de mine. Deci fa degrab ceea ce ai sa faci, pentru ca urechile mele nu pot sa auda mai mult cuvintele tale cele necurate, de care zice proorocul: Venin de aspida este sub buzele lor. Nici ochii mei sa nu mai vada fata ta cea spurcata, despre care iarasi acelasi prooroc zice ntr-alt loc: Umple fetele lor de ocara si vor cauta numele Tau, Doamne! Iata ai naintea ta trupul meu gol, gata pentru muncile tale! Bate-1 cu toiege, arde-1 cu foc, neaca-1 n mare, taie-1 n bucati cu sabia, pune asupra lui si alte munci; si daca ai mai cumplite dect acestea, si pe acelea nu te lenevi a le aduce asupra mea; de vreme ce, pe toate acestea si pe cele mai multe dect acestea, eu sunt gata a le rabda cu placere si cu bucurie, pentru dragostea lui Hristos, Dumnezeul meu". Iar tiranul cel salbatic si nemilostiv, auzind cuvintele acestea ale viteazului marturisitor, s-a aprins de mnie si ndata a poruncit sa ntinda pe mucenic la pamnt si sa-1 bata fara de mila cu toiege noduroase. Deci att de cumplit l-au batut slugile tiranului pe rabdatorul de chinuri al lui Hristos, nct s-a zdrobit trupul lui n multe bucati si lipindu-se pe toiege, se arunca sus n aer, iar tot locul pe care era ntins mucenicul s-a rosit de sngele lui. Deci viteazul patimitor rabdnd cu barbatie o munca ca aceea, si-a ridicat ochii mintii sale catre cer si a zis: Multumesc Tie, Stapne Dumnezeule, ca m-ai nvrednicit a ma spala cu sngele meu si a ma face curat de pacatele mele, care mi s-a ntmplat a le pacatui naintea ta, dupa Sfntul Botez, din neputinta omeneasca". Iar muncitorii aceia, auzind pe mucenic rugndu-se lui Dumnezeu, s-au umplut de mai multa mnie si att de cumplit l-au batut, pna ce i s-a stins si glasul. Apoi, facndu-se seara, ighemonul a poruncit sa lege pe sfntul mucenic, care abia sufla, cu doua lanturi, sa-1 arunce n temnita si sa-1 pazeasca pna a doua zi, spre o mai mare munca. Si neputnd mucenicul lui Hristos sa mearga singur de cumplitele rani, muncitorii l-au trt ca pe un mort si astfel l-au nchis n temnita. Iar a doua zi, tiranul acela cu chipul de fiara, seznd la locul lui cel obisnuit de judecata, a poruncit sa aduca naintea lui pe Sfntul Mucenic Ioan. Deci rabdatorul de chinuri si viteazul ostas al lui Hristos a venit naintea lui cu fata luminata si cu sufletul vesel. Si privind raucredinciosul cadiu spre el si vazndu-1 astfel luminat si vesel -caci darul si puterea lui Dumnezeu care a ntarit pe sfintii mucenici cei de demult, aceea ntarea si pe Sfntul Ioan, care patimea pentru aceeasi marturisire a bunei credinte si a preasfntului nume al lui Hristos Dumnezeul nostru -, s-a mirat foarte mult ca, dupa attea cumplite munci, se mai afla suflet n el si, ca si cum n-ar fi patimit nimic, se arata asa de vesel. Deci a zis catre el: O, Ioane, nu vezi n ce fel de rusine si necinste te-a adus nenduplecarea si nesupunerea ta, nct putin a lipsit de nu ti-ai pierdut si viata, care este att de scumpa si de iubita tuturor oamenilor. nsa de te vei pleca sfatului si socotelii mele, este gata nsanatosirea ta, caci n putine zile, ranile si zdrobirile trupului tau se vor tamadui; fiindca noi avem doctori foarte iscusiti, veniti din India si din Persia. Iar de nu voiesti sa asculti de sfatul meu, ci nca vrei sa mai petreci n crestinatatea ta, apoi sa stii ca te asteapta mai multe si mai cumplite batai". Atunci Sfntul Mucenic Ioan a raspuns: O, judecator tiran, eu nu ma ngrijesc nici ctusi de putin de ranile trupului meu cel zdrobit; caci cu ct se strica omul nostru cel din afara, cu att omul nostru cel dinlauntru se nnoieste, dupa cum graieste Marele Apostol Pavel. Eu nu am alta grija, dect numai sa rabd pna la sfrsit muncile ce se vor aduce asupra mea de la tine, pentru Hristos Cel ce ma ntareste si Care a zis: Cel ce va rabda pna n sfrsit, acela se va mntui. Deci, de ai gndit si ai aflat si alte munci, mai noi si mai cumplite, pune-le asupra mea; caci ranile cele mai dinainte, care le-ai adus asupra mea, eu le socotesc ntru nimic!" 26

Nebunul tiran s-a rusinat foarte mult de aceste cuvinte prea ntelepte si, tremurnd cu totul de mnie, a racnit ca o fiara si a poruncit sa-1 bata mai cumplit. Deci muncitorii aceia au batut multe ceasuri pe rabdatorul de chinuri, pna au obosit cei ce-1 bateau. Iar dupa aceea schimbndu-se unii dupa altii, asa lau muncit pna ce s-au ranit si s-au rupt si cele dinlauntru ale sfntului. Astfel muncind slugile acel trup tare ca diamantul, au slabit. Si toti cti se adunasera la acea priveliste si priveau la acele cumplite munci, strigau asupra nelegiuitului judecator, ocarndu-i obiceiul lui cel nemilostiv si salbaticia lui cea de fiara. Iar sfntul soptea cu buzele si se ruga lui Dumnezeu sa-i dea rabdare pna la sfrsit. Atunci tiranul a poruncit sa aduca un cal salbatic si sa lege picioarele mucenicului de coada calului, dupa aceea unul din ostasi sa ncalece pe calul acela si sa alerge pe ulitele cetatii ct va putea; si astfel sa trasca pe patimitorul lui Hristos prin toata cetatea. Deci sfntul a fost tras prin toate ulitele cetatii, nct s-a facut priveliste ngerilor si oamenilor. ngerilor s-a facut priveliste de bucurie si veselie, ca bucurie se face n ceruri, a zis Domnul n Sfnta Evanghelie, pentru un pacatos care se pocaieste, iar daca pentru un pacatos se face bucurie, cu att mai vrtos pentru un mucenic att de rabdator, care patimea pentru dragostea Domnului unele ca acestea. Iar oamenilor celor bine credinciosi li s-a facut priveliste de jale. Si cum sa fie de jale, cnd vedeau calul alergnd si tragnd dupa el pe mucenic prin locuri aspre? Cnd vedeau pamntul rosindu-se cu sngele lui, si bucatile de carne ce cadeau din trupul lui, iar capul trntindu-se de pamnt si de pietre? Cine nu s-ar fi umilit si nu ar fi varsat izvoare de lacrimi, vaznd unele ca acestea? Poate numai acela care n-ar fi avut fire cuvntatoare. Astfel fiind tras Sfntul Ioan de acel nemilostiv calaret, cnd a ajuns pe la locuintele jidovesti si alerga trecnd pe ulitele lor, multime de evrei batjocoreau pe mucenic, care era trt de calul acela, si strignd si strmbnd fetele lor, aruncau n el cu ce se ntmpla a avea n mini, rznd fara de rnduiala. Iar unul din acei jidovi, alergnd n casa sa, a apucat o sabie goala si, ajungnd pe sfntul ce era trt, i-a taiat cinstitul si sfntul lui cap. Si astfel bunul si viteazul ostas al lui Iisus Hristos si-a sfrsit nevointa sa muceniceasca, dndu-si n minile Domnului sfntul si luminatul sau suflet. Iar cinstitul lui trup, dezlegndu-1 ostasul acela de la coada calului, 1-a lasat n acel loc, nengropat, nebagat n seama si nengrijit. Si astfel zacea mpreuna cu capul lui cel taiat, si nimeni din crestini nu ndraznea a se apropia sau a se atinge de el, temndu-se de urgia pagnilor. Iar dupa ce s-a nnoptat, s-a facut o minune ca aceasta asupra trupului sfntului mucenic: deodata s-au aratat multe faclii arznd, iar trei barbati cu haine albe cntau cntare de cuvinte sfintite si negraite si tamiau mprejurul trupului mucenicului. Si s-a aratat un stlp de foc deasupra sfintelor moaste, ntarit pna la cer. Minunea aceasta s-a vazut de multi, iar mai ales de cei ce locuiau mprejurul locului unde zaceau sfintele lui moaste. Iar unul din jidovi, a carui casa era aproape de acel loc unde zacea mult patimitorul trup al sfntului, parndu-i-se ca preotii crestini au venit sa-1 ia si sa-1 dea ngroparii celei obisnuite, a luat un arc cu sageata si s-a apropiat acolo, vrnd sa sageteze pe unul din acei preoti. Deci, punnd sageata n arc, a tras ct a putut si cnd a vrut sa dea drumul sagetii, sageata si coarda s-au lipit de degetele minii lui drepte, iar arcul de mna lui stnga, nct nu putea nici sa trimita sageata, nici minile sa le dezlipeasca. Asa a petrecut toata noaptea acel jidov, fiu de vipera. Si facndu-se ziua, acei minunati barbati si stlpul de foc si facliile s-a ascuns, facndu-se nevazuti; iar barbatii, femeile, tinerii si batrnii alergau la locul acela, pentru a vedea pe acel ticalos sagetator, cum statea astfel nemiscat, precum ntinsese arcul si sageata, ca fiind ferecat cu fiare, nsa fiind legat cu puterea cea nevazuta a lui Dumnezeu. Deci iudeul acela, desi nu voia, povestea tuturor cu de amanuntul toate cele vazute de dnsul asupra trupului mucenicului si cum i s-a facut de Dumnezeu acea razbunare, pentru ncercare cea cu ndrazneala a lucrului celui rau. Iar dupa ce a facut catre toti de multe ori aratarea si marturisirea acelei minuni, i s-au dezlegat minile si a scapat de pedeapsa. Iar cadiul nstiintndu-se de aceasta minune, s-a temut foarte tare. Pentru aceea a poruncit crestinilor sa ia trupul mucenicului si sa-1 ngroape. Deci crestinii lundu-1, l-au ngropat cu cinste lnga biserica lor.

27

Iar dupa ce au trecut cteva zile, francezul acela care vnduse pe sfnt spre mucenicie, a voit sa fure cinstitul lui trup si sa-1 duca n patria sa. Poate ca s-a cait pentru rautatea sa sau poate a avut de gnd sa spuna pe urma ca sfntul a fost de credinta lor cea apuseana. Deci ntr-una din nopti, aflnd vreme prielnica pentru acel lucru cugetat n sine, a mers cu ai sai la mormntul mucenicului si a nceput a sapa locul si a descoperi mormntul, vrnd sa ia cinstitele lui moaste. Dar n acel ceas, ostasul lui Hristos s-a aratat n somn preotului acelei biserici si a zis: Scoala-te ndata si alearga la biserica, ca iata acel francez voieste sa fure trupul meu". Iar preotul, sculndu-se ndata, a alergat cu toata puterea sa la biserica si a gasit mormntul sapat si deschis; iar trupul sfntului aproape sa fie furat. Deci a izgonit pe acel francez si pe oamenii sai nelucratori si deserti. Si chemnd pe crestinii acelei biserici, le-a povestit cele facute si toti au preaslavit pe Dumnezeu, Cel ce preamareste pe sfintii Sai. Si lund cinstitele moaste ale sfntului mucenic, le-au dus n biserica, asezndu-le n altar aproape de Sfnta Masa. Acolo au stat acele sfinte moaste ale Sfntului Mucenic Ioan mai bine de saptezeci de ani, facndu-se asupra lor aratari dumnezeiesti ziua si noaptea. Uneori se arata oarecare lumina minunata; uneori un stlp de foc se arata pogorndu-se asupra sfintelor moaste; alteori ngeri pogorndu-se asupra lor si suindu-se la cer, iar alteori iesea de acolo buna mireasma negraita. Si multe si felurite tamaduiri se faceau acolo, nct a strabatut pretutindeni vestea minunilor care se faceau la acele sfinte moaste. Intr-acea vreme domnea n tara Moldovei binecredinciosul si de Hristos iubitorul domn Alexandru, marele voievod, care se mpodobea nu numai cu toate felurile de fapte bune, pentru care s-a numit si cel Bun", ci era aprins si cu dragoste si cu rvna dumnezeiasca catre sfintii mucenici. Deci auzind el de multele minuni ce se faceau de sfintele moaste ale acelui mucenic, a dorit sa le aiba la sine, iar mai cu seama sa-si mpodobeasca tara cu acea nepretuita vistierie. Deci, sfatuindu-se cu prea sfintitul arhiepiscop a toata tara, Iosif, a trimis la Cetatea Alba, pe oarecare din boierii sai, cu multime de ostasi si cu multa avere. Iar aceia, mergnd la mai sus zisa cetate, au rasturnat - dupa cum spune zicala toata piatra, necrutnd nici bani, nici daruri pe la cei ce aveau trebuinta de acestea - caci Cetatea Alba era atunci sub stapnirea otomanilor - si astfel si-au dobndit dorirea. Deci lund acele sfinte moaste, multa parere de rau au pricinuit credinciosilor de acolo. Iar cnd se apropiau cu dnsele de cetatea domneasca a Sucevei, a iesit ntru ntmpinarea lor marele Voievod Alexandru cel Bun, cu toti boierii sai cei mari, nca si preasfintitul arhiepiscop Iosif, cu tot clerul sau cel duhovnicesc si tot poporul. Si astfel au ntmpinat cu bucurie, cu faclii, cu tamie si cu miruri bine mirositoare pe mucenicul lui Hristos, cel ce bine a voit a veni la dnsii. Iar marele voievod, caznd pe sicriul Sfntului Mucenic Ioan, a mbratisat mult patimitoarele sale moaste si, punndu-si ochii si gura pe cinstitele mini ale mucenicului, le-a sarutat cu multa evlavie si credinta. Apoi, varsnd multe lacrimi de bucurie, a pus pe Sfntul Mucenic Ioan ca pazitor al sau si al stapnirii sale, nca si al binecre-dinciosului popor al tarii Moldovei. Astfel, cu mare cinste au asezat cinstitele moaste ale mucenicului n Sfnta Mitropolie din Suceava, care era pe acea vreme cetate domneasca si capitala a Moldovei. Deci sfintele moaste au stat multi ani n Sfnta Mitropolie a Sucevei, pna cnd, mutndu-se scaunul domniei la Iasi, la mijlocul tarii, s-a mutat acolo si scaunul mitropoliei. Deci vremurile fiind tulburi, stapnitorii tarii cei duhovnicesti si politicesti aveau frica sa nu se prade de neamuri pagne acel odor nepretuit. Pentru aceea au adus sfintele moaste la Iasi si le-au asezat n biserica Sfintei Mitropolii. Iar la anul de la zidirea lumii 7194, iar de la Nasterea lui Hristos 1686, domnind peste tara Moldovei raposatul si fericitul ntru pomenire Constantin Cantemir voievod, si mitropolit fiind Dositei cel vestit ntru multa nvatatura, a venit Ioan Sobietchi, craiul polonez, cu ostile sale, trecnd asupra Bugeacului tatarasc si ntorcndu-se prin trgul lasului. Iar mitropolitul Dositei, cu stirea craiului lesesc, vaznd vremurile tulburi si nepasnice si temndu-se ca sa nu pricinuiasca vreo robie a tarii si, mpreuna cu tara, sa se prade de alte neamuri straine si barbare si aceasta vistierie sfnta si nepretuita, a ridicat sfintele moaste ale Sfntului Ioan si lundu-le cu sine, mpreuna cu toate odoarele sfintei mitropolii si cu hrisoavele mosiilor ei, s-a dus mpreuna cu oastea craiasca n tara leseasca, cu gndul sa se sprijineasca acolo, ca la niste vecini buni, pna se vor linisti tulburarile si se va face pace, ca apoi iarasi sa le aduca pe toate n Moldova la locul lor. 28

Dar prelungindu-se vremea tulburarilor, mitropolitul Dositei nu a ajuns sa-si mplineasca scopul si fagaduinta sa, caci a murit acolo n tara leseasca si de ceea ce s-a temut ca sa nu se ntmple de la alte neamuri barbare, a mplinit-o el cu lucrul; caciA a pagubit tara Moldovei multa vreme de acea vistierie nepretuita. nca si cei de pe urma, neavnd osrdie sa ncerce cu dinadinsul sa aduca la locul lor acele sfinte moaste, pna a nu se nvechi lucrul, le-au lasat acolo n tara leseasca mpreuna cu odoarele sfintei Mitropolii, asezate ntr-una din bisericile din trgul ce se numeste Jolcova. Iar acolo, fiind sfintele moaste sub stapnirea apusenilor, varsau nencetate minuni si izvorau tamaduiri spre cei ce alergau cu credinta, cu dragoste si cu evlavie la ajutorul sfntului. Si au stat sfintele moaste multi ani n tara leseasca, n trgul cel mai sus aratat, unde le lasase Dositei Mitropolitul, pna s-a cuprins de stapnirea apuseana o bucata mare din tara Moldovei, care s-a numit Cordunul si n care s-a cuprins si trgul Sucevei. Acolo se afla si Mitropolia cea veche, n care fusesera asezate sfintele moaste, dupa ce s-au adus de la Cetatea Alba, de prea fericitul ntru pomenire si prea binecuvntatul si de Hristos iubitorul, Alexandru Voievod, care s-a numit si cel Bun, pentru faptele lui bune ce a facut. Iar n anul de la mntuirea lumii 1783, n patru zile ale lunii iunie, venind Iosif, mparatul Austriei, a mers pe la marginea Cordu-nului, ca sa vada hotarul, si a venit si prin satul ce se numeste Bosanci. De acolo a mers si n Suceava, caci nu este departe de acel sat trgul Sucevei, si a intrat n biserica Mitropoliei. Deci, privind n toate partile si vaznd ntre altele si locul n care fusesera asezate mai nainte sfintele moaste ale Sfntului Ioan cel Nou, a ntrebat pe episcopul Radautiului, Dositei: Ce loc este acolo?" Episcopul a raspuns, zicnd: Acolo au fost asezate sfintele moaste ale Sfntului Ioan cel Nou". Iar mparatul aratnd cu mna, a zis: Se vor aduce si se vor aseza iarasi acolo". Fiindca episcopul mai nainte facuse cererea aceasta. Deci, chemnd episcopul pe un ieromonah, anume Ioasaf, fost egumen al Manastirii Putna, i-a poruncit sa se gateasca a merge la cetatea Jolcova pentru aducerea sfintelor moaste. Iar el, pregatindu-se, a pornit catre Tara Leseasca spre cetatea Liovului si, ntr-o Duminica, n optsprezece zile ale lunii iunie, a ajuns acolo; fiind si arhimandritul Meletie trimis mai nainte pentru aceasta pricina. Acolo aflndu-se si mparatul, a poruncit la doua regimente de ostasi sa mearga mai nainte la cetatea Jolcova, n care se aflau sfintele moaste la o manastire baziliana, ca sa nu se faca vreo tulburare n popor pentru luarea sfintelor moaste. Acea manastire fusese ortodoxa n vremea cnd a fost acolo mitropolitul Dositei cu sfintele moaste. Deci trimisii au pornit pentru luarea sfintelor moaste si, ajungnd la marginea cetatii Jolcova, ntr-o mahala a unei biserici iarasi baziliene, au gasit toata cetatea nconjurata de strajile celor doua regimente, care straji erau att de sus asezate, nct puteau sa se vada una cu alta. Si era data porunca mparateasca ca tot poporul sa stea nchis prin casele lor; iar cel care va iesi afara sa fie mpuscat. Deci numitii trimisi zabovind la locul acela pna la miezul noptii, atunci a venit porunca sa porneasca cu careta cea pregatita, spre luarea raclei cu sfintele moaste. Si astfel au pornit la miezul noptii, prin ntuneric, fara nici o lumina. Si mpreuna cu ei era un om cu numele Gheorghe, de neam grec, fratele casierului din Liov, care era trimis mai nainte pentru aceasta treaba. Deci au ajuns cu totii la ntia straja nemteasca. Si nconjurndu-i straja, acel Gheorghe, povatuitorul parintilor, a vorbit cu mai marele strajii si ndata i-au liberat. De acolo mergnd nainte si trecnd prin alte straji, care nu le-au zis nimic, au intrat pe poarta cetatii si, mergnd catre biserica n care se aflau sfintele moaste, au dat peste alta straja, care ntrebndu-i ce cauta, le-au raspuns ca au venit sa ia pe Sfntul Ioan; iar mai marele strajii i-a ntrebat: Dar puteti sa-1 luati?" Ei au raspuns: Putem, caci avem porunca mparateasca". Atunci ndata i-a lasat si, mergnd ei printr-o bolta la o usa, au gasit acolo doi soldati cu pustile n spate, care i-au oprit putin, pna ce unul din ei s-a dus unde era arestat arhimandritul bazilianilor, mpreuna cu toti ai sai, de le-a dat de stire. Si fara de zabava au venit doi baziliani, cu doua faclii de ceara aprinse, si ndata au intrat n biserica.

29

Acolo au gasit pe un comisar mparatesc cu vreo treizeci de ofiteri, stnd mprejurul sfntului cu capetele descoperite. Aceia facndu-le cale, trimisii s-au apropiat de racla sfntului, care era pusa n loc de prestol de slujeau bazilianii liturghia lor pe dnsul. Pe ea mai erau cincisprezece sfesnice cu faclii, iar la picioare o candela mare de argint aprinsa. Deci lund toate sfesnicele de pe racla, au cerut cheia si descuind-o, au ridicat capacul si au vazut pe dinauntru multe lucruri de argint, ca: inimi, ochi, picioare, mini si altele, pe care le pusesera acolo spre aducere aminte cei ce au avut boli si vatamaturi la aceste parti ale trupului lor si se vindecasera cu rugaciunile sfntului. Mai era nca n racla si un vas de argint, pe care erau scrise slove de aur: Vasile Voievod, domn al Tarii Moldovei". Iar banii ce s-au aflat n vas s-au dat bazilianilor. Deci facndu-se catastif de toate argintariile care s-au aflat n racla, s-a ncuiat iarasi racla cu ncuietoarea ei. Dupa aceea, ridicndu-se racla de patru greci papistasi, care mersesera cu parintii cei trimisi, unul din baziliani a oprit racla. Iar un comisar mparatesc ntrebndu-1 care este pricina, el a raspuns: Alt nimic nu este, domnule, dect numai cerem adeverinta de la comisarii Moldovei, ca nu cumva dupa vremi sa ni se mai ceara vreodata sfintele moastele". Deci ei, socotind ca este dreapta cererea lor, au scris acea adeverinta si s-a iscalit de arhimandritul Meletie si de fostul egumen Ioasaf, care au pus si pecetile lor si au dat-o bazilianului. Dupa aceea, ndata au ridicat Sfintele Moaste si, iesind din biserica, le-au pus n careta cea pregatita spre aceasta slujba si au iesit la poarta cetatii, unde erau cei treizeci de husari calari, pe care i-au gasit tot asa cum i-au lasat. Dupa ce au iesit pe poarta, ndata acei ostasi au nconjurat careta, cincisprezece de-o parte si cincisprezece de alta parte, si astfel au pornit mpreuna cu cei ce duceau moastele. Si mergnd pna la un han ce era aproape de Liov, cale de o jumatate de ceas, i-a ntmpinat un trimis de la comandantul general, cu porunca ca cei treizeci de ostasi sa se ntoarca napoi, iar parintii cu sfintele moaste sa mearga singuri n cetatea Liovului. Iar mparatul Iosif, avnd a merge la Brod, a iesit din cetate pe alta poarta. Iar arhimandritul Meletie cu fostul egumen Ioasaf, mergnd la comandantul general, au spus ca au adus sfintele moaste si le-a dat voie sa ramna pna a doua zi. Iar a doua zi, gatindu-se de plecare, a venit un grec la arhimandritul Meletie, rugndu-1 sa-i dea voie sa sarute sfintele moaste. Deci, mergnd sa deschida racla, nu numai ca n-a putut, dar nici acoperamntul, care era peste racla, nu 1-a putut ridica nicidecum. Si vaznd aceasta, a zis grecului: Vezi, frate, ca nu putem sa deschidem nici racla, nici sa ridicam acoperamntul! Poate nu este voia sfntului! Deci saruta racla deasupra cu credinta". Astfel facnd grecul, s-a dus. Deci stnd amndoi parintii n alta careta, au mers pe valea Liovului, dupa careta n care era racla sfntului, pna s-au suit ntr-un deal, unde i-au ajuns patru greci cu femeile lor, ca sa se nchine Sfintelor moaste, dupa parola ce o avusesera cu dnsii n Liov, ca n acel loc sa se nchine si sa sarute Sfintele moaste. Deci acolo cu usurinta s-a ridicat acoperamntul de pe racla, si s-a deschis racla. Atunci, aducndu-si aminte, au cunoscut ca acel grec ce a cerut mai nainte sa sarute sfintele moaste a fost fatarnic si necredincios, vrnd sa ispiteasca puterea sfntului; si de aceea nu s-a putut deschide racla. Plecnd de acolo, au trecut prin trgul ce se numeste Stanislav, nestiindu-i nimeni cu ce trebuinta merg. Ajungnd la alt trg ce se numeste Tolmaci, i-a ntmpinat o posta trimisa de Dositei, episcopul Radautiului, ca sa cerceteze unde se afla trimisii, daca s-au luat sfintele moaste si n ce chip au urmat. Si raspunzndu-i-se postei pentru toate, aceea s-a ntors napoi. A doua noapte, au ajuns la alt trg, unde au ntmpinat pe secretarul Mihalache venind iarasi n posta de la episcop. A doua zi, s-a facut rnduiala de li s-au dat cte sapte husari si au mers n acea zi pna aproape de hotarul ce desparte Tara Leseasca de Bucovina. A treia zi, s-au pornit catre Sneaten, care este n marginea hotarului, unde, pna a se gati de plecare, i-a ntmpinat mult popor, care iesise din trg. Dndu-li-se de acolo alti sapte husari, au pornit la Colacini, care este hotarul Tarilor Lesesti si al Bucovinei, iar acolo au gasit corturi ntinse si pe episcop sosit. Dar, pentru ca generalul Entiverc nca nu sosise, le-a spus episcopul ca nu este porunca sa treaca peste hotar pna nu va sosi si generalul. De aceea, ntorcndu-se napoi, au zabovit peste hotar, de cealalta parte, mpreuna cu tot norodul ce iesise din 30

Sneaten spre nchinarea sfintelor moaste. Apoi sosind generalul, ndata s-a pornit sa treaca peste podul Colacinului, iar la mijlocul podului s-a luat racla din careta n care a venit pna acolo si s-a pus ntr-alta. Si trecnd peste granita, s-au tras, n cinstea sfntului, vreo saizeci de tunuri. Si au stat pe loc acolo, pna a sarutat racla tot poporul care l astepta pe sfnt; iar peste granita, de partea aceasta, n-au lasat sa treaca nici un om din Tara Leseasca. Deci pornind de acolo cu alai de popor numai din Bucovina, ntre care numai preoti erau 204, cu dascalii lor si cu prapore, au ajuns seara, spre ziua Sfintilor Apostoli, la un sat ce se numeste Lucavetul, unde au ramas. Iar a doua zi au mers n Cernauti cu multi crestini si cu multime de ostasi, tragnd si multe tunuri din dealul Cernautiului. Si mergnd prin trg pna la o biserica a oarecaruia Herescu, acolo au asezat sfintele moaste si au stat pna la opt septembrie. Iar n acea zi, au pornit sfintele moaste cu alai spre trgul Sucevei, unde le-au asezat ntr-o biserica de piatra alunei mahalale ce se numeste Itcani. Acolo au stat pna la ziua naltarii cinstitei si de viata facatoarei Cruci. Si facndu-se stire si n Moldova de cealalta parte de Cordun, s-a adunat multime de crestini, spre cinstirea sfintelor moaste. Si astfel, episcopul Dositei al Bucovinei cu multime de preoti mbracati si cu tot poporul, ridicnd sfintele moaste din mai sus numita biserica, le-au dus n Mitropolia Sucevei si le-au asezat n mijlocul bisericii, unde au ramas si pna n ziua de azi. Aceasta este viata si patimirea Sfntului Ioan cel Nou, aceasta buna negutatorie a negutatorit n lumea aceasta. El a plecat cu marfa pamnteasca de la Trapezunda, dar a negutatorit si duhovniceste, caci prin post si rugaciune catre Dumnezeu, prin lacrimi necontenite, prin milostenie si prin facerile de bine catre aproapele, s-a suit ca pe o scara catre vrful faptelor bune, catre Sfntul Botez cel de snge, care este mai mare dect toate botezurile. Astfel a avut sfrsitul marturisirii, astfel de vitejie a aratat n nevointa marturisirii, astfel a rusinat pe pagnul cadiu, cu aceste cununi a fost ncununat de minile lui Dumnezeu, ncepatorul de nevointa. El asa de bine s-a negutatorit, nct putin a dat si mult a dobndit. De trup s-a dezbracat ca de o sarcina si, de aceea, nu s-a ntors la Trapezunda, ci la Ierusalimul cel de sus. Si s-a asezat n ceata mucenicilor, ca un mucenic, ntru mparatia cea vesnica, ntru odihna dreptilor, ntru lumina cea nenserata si ntru veselia si bucuria cea nesfrsita. Iar mutarile moastelor lui pe pamnt sunt acestea: De la Cetatea Alba s-au adus nti n Suceava cu alai domnesc, cu arhierei si cu boierii Moldovei. Al doilea s-au dus n Tara Leseasca de Mitropolitul Dositei si de craiul acelei tari, Ioan Sobietchi; iar sederea Sfntului Ioan n Tara Leseasca a fost de 94 ani. Al treilea, din Tara Leseasca, de la cetatea Jolcova, s-au adus n Suceava cu alai mparatesc, n anul 1783. Prin toate a trecut dupa vorba apostolului, prin cele de-a dreapta, prin cele de-a stnga, prin slava si prin necinste, nevatamat si prea cu cuviinta. Ca Hristos Dumnezeu, pe cei ce-L proslavesc pe pamnt, i preamareste cu ndoita slava, si cu cea cereasca si cu cea pamnteasca. Pe cei ce-L marturisesc pe El naintea oamenilor, si El i marturiseste, nu numai naintea sfintilor ngeri, ci si naintea Tatalui Sau celui ceresc. Lui I se cuvine slava, cinstea si stapnirea, mpreuna si Parintelui Sau celui fara de nceput si Preasfntului si de viata Facatorului Duh, acum si pururea si n vecii vecilor. Amin.

31

SFINII MUCENICI LUCHILIAN I FECIOARA PAULA, MPREUN CU PATRU TINERI MUCENICI (3 IUNIE)
Sfntul Mucenic Luchilian a fost pe vremea lui Aurelian, mparatul Romei. El mai nti traia n pagnatatea nchinarii de idoli, fiind chiar slujitor idolesc, batrn cu anii, cinstit la fata si alb la par. El si avea locuinta aproape de cetatea Nicomidiei si slujea n capistile necuratilor zei. Iar dupa ce a fost luminat prin Sfntul Botez cu darul lui Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce nu doreste sa piara cineva, ci toti sa se mntuiasca, a nteles nselaciunea diavoleasca si ratacirea pagneasca, si a venit la cunostinta adevarului si a crezut ntru Unul Dumnezeu cel adevarat, Domnul nostru Iisus Hristos, lepadnd si scuipnd pe idoli. Astfel, la batrnete, s-au nnoit tineretile lui ca ale vulturului, pentru ca s-a nascut prin Sfntul Botez si s-a lipit cu tot gndul si cu tot sufletul de dragostea lui Hristos. El arata si celorlalti pagni desertaciunea si pierzarea necuratiei si-i povatuia spre mntuire, aducndu-i la Hristos Dumnezeul nostru cu nvataturile sale si fiind multora pilda de ntoarcere catre Dumnezeu. Iar iudeii care traiau acolo, vaznd o schimbare ca aceea a lui Luchilian - de la nchinarea de idoli la credinta crestineasca -, si mai vaznd ca multi, prin pilda si nvatatura lui, lasa slujirea de idoli si se lipesc de crestini primind Sfntul Botez, s-au umplut de mnie si de ura. Deci umplndu-se de zavistie ucigasii cei cumpliti ai Domnului, l-au prt si l-au dat spre judecata pagnilor. Si a fost adus robul lui Hristos la cercetare naintea lui Silvan, cornitele care era pe atunci n Nicomidia. Iar Silvan a silit mult pe batrn sa se lepede de Hristos si sa se ntoarca la slujirea idoleasca, dar el nu s-a supus nicidecum. Atunci Silvan, umplndu-se de mnie, a poruncit sa-1 munceasca n multe feluri: i-au sfarmat falcile, l-au batut cu toiege fara de mila si l-au spnzurat cu capul n jos; apoi, dupa multe si cumplite munci, l-au aruncat n temnita. Si a aflat Sfntul Luchilian n temnita patru tineri, aruncati acolo pentru credinta n Hristos: pe Claudie, Ipatie, Pavel si Dionisie. Si bucurndu-se de ei, vorbea cu dnsii despre Hristos Dumnezeu si i ntarea catre nevointa muceniceasca, ca sa nu se teama de vremelnicele munci pentru vesnica rasplatire din cer; sa nu se nfricoseze de moarte, pentru viata ce va sa fie; nici sa-si crute floarea tineretilor lor pentru Hristos, Care le gateste n mparatia Sa fericirea cea nembatrnitoare. Astfel toti mpreuna se rugau lui Dumnezeu ziua si noaptea, si unul pe altul se mngiau n nadejdea lui Hristos. Apoi, dupa cteva zile, Sfntul Luchilian a fost iarasi muncit mpreuna cu ceilalti tineri si aruncat cu dnsii ntr-un cuptor nrosit. Iar Atotputernicul Dumnezeu a revarsat peste dnsii mila Sa cea minunata, precum a facut de demult tinerilor evrei, care au fost n cuptorul Babilonului, pentru ca focul s-a prefacut n racorire si vapaia n roua, apoi, varsndu-se de sus si o ploaie mare, a stins desavrsit cuptorul; si Sfntul Luchilian cu tinerii au iesit nevatamati. O minune ca aceasta preaslavita a lui Dumnezeu, pagnii cei orbiti cu necredinta si cu rautatea o socoteau a fi nu a puterii dumnezeiesti, ci a fermecatoriei crestinesti. Deci nedreptul judecator a osndit pe sfintii mucenici la moarte si i-a trimis n Vizantia, ca acolo sa-si ia pedeapsa. Si ajungnd n Vizantia cei patru sfinti tineri - Claudie, Ipatie, Pavel si Dionisie -, au fost taiati cu sabia; iar pe Sfntul Luchilian l-au spnzurat pe cruce si, patrunzndu-1 cu piroane peste tot trupul, si-a dat sufletul n minile lui Dumnezeu. Iar ca el a fost rastignit pe Cruce de iudei, se arata n cntarea a treia a canonului, unde se dovedeste aceasta n urmatorul stih: Iuda a vndut de demult ucigasilor de Dumnezeu pe izbavitorul Hristos, iar tu acum ai fost vndut de iudeii cei fara de lege". Inca s-a numarat la cununa lor cea muceniceasca si Sfnta fecioara Paula. Aceasta s-a nascut din parinti credinciosi si din tinerete aprinzndu-se cu inima spre dragostea lui Hristos, si pazea fecioria sa pentru Mirele Cel fara de moarte si se srguia sa se afle vrednica de camara cereasca. Apoi, ramnnd orfana de parinti si avnd averi ndestulate, nconjura temnitele si cerceta pe cei legati care patimeau pentru Hristos, cumparnd cu aur pe strajeri pentru a intra n temnita la sfinti. Ea slujea robilor lui Hristos, dndu-le toate cele trebuincioase din averile sale; celor chinuiti de foame si de sete le aducea hrana si bautura; celor dezbracati le dadea mbracaminte; trupurile cele ranite ale mucenicilor si bubele cele cu puroaie le 32

tamaduia, spalndu-le, stergndu-le, punndu-le plasturi tamaduitori si nvelindu-le cu pnze curate. Si sarutndu-le ranile lor cele primite pentru Hristos, i ruga cu lacrimi sa se roage lui Dumnezeu pentru dnsa ca sa nu o lipseasca pe ea de mila Sa. Aceasta mireasa aleasa a lui Hristos se ducea si la Sfntul Luchilian, care sedea cu tinerii n temnita din Nicomidia si se ndulcea de nvataturile lui cele folositoare. Iar cnd sfntul era muncit mpreuna cu acei tineri, ea privea la nevointa lor si n taina inimii sale se ruga cu dinadinsul lui Hristos pentru dnsii, ca sa ntareasca pe robii Sai si sa le dea rabdare si ajutor, ca sa poata rabda ei muncile pna la sfrsit, pentru slava sfntului Sau nume. Apoi, dupa ce se risipea multimea, ea se ducea la locul acela unde erau munciti sfintii si aduna sngele lor cel varsat pe pamnt, si-1 pazea la sine cu o mare sfintenie. Iar cnd duceau pe batrn si pe cei patru tineri n Vizantia la moarte, ea i urma slujindu-le. Si dupa ce Sfintii tineri au fost taiati, aceasta sfnta fecioara le-a adunat cinstitele lor trupuri si le-a ngropat cu buna cucernicie. Iar dupa sfrsitul Sfntului Luchilian si a sfintilor tineri, facnd cele de mai nainte, s-a ntors iarasi n Nicomidia, slujind cu dragoste sfintilor mucenici. Deci, fiind cunoscuta de pagni ca este crestina, au prins-o- si au adus-o la judecata naintea aceluiasi Silvan. Acolo, dupa multe momeli amagitoare si ndemnuri ngrozitoare, cornitele vaznd-o nenduplecata, a poruncit sa o bata mult fara mila cu bete si cu toiege. Si slabind ea cu trupul, nu cu duhul, de ranile cele multe, i s-a aratat ngerul Domnului si a tamaduit-o. Deci mucenita cstignd sanatate trupeasca, s-a aratat mai ndrazneata si mai viteaza n munci. Atunci au batut-o cu asprime peste gura, deoarece a ocart cu cuvinte batjocoritoare pe muncitor. Dupa aceasta au aruncat-o n temnita si, scotnd-o iarasi la cercetare, au aruncat-o ntr-un cuptor foarte ars, dar a iesit din cuptor fara de vatamare; de vreme ce si la ea, ca si la sfintii mucenici cei mai dinainte, puterea lui Dumnezeu a racorit taria focului, ca sa nu se atinga vapaia cea arzatoare de mireasa lui Hristos. Iar dupa toate acestea, muncitorul a osndit-o la moarte si a trimis-o la Vizantia ca acolo sa-si ia pedeapsa, unde s-a sfrsit si Sfntul Luchilian cu acei tineri. Si cnd a ajuns mucenita lui Hristos la locul acela, unde Luchilian a suferit pentru Hristos moarte pe cruce, a multumit lui Dumnezeu, Cel ce a nvrednicit-o de cununa muceniceasca si de mpartasirea cu sfintii. Apoi, rugndu-se Domnului cu dinadinsul, si-a plecat cu bucurie feciorescul sau cap sub sabie si, fiind taiata, a trecut de la cele de jos la cele de sus si a intrat n camara cea cereasca, ntru bucuria Domnului sau, ncununndu-se de preaiubitul sau Mire, Domnul nostru Iisus Hristos, cu ndoita cununa, a fecioriei si a muceniciei.

SFNTUL SFINIT MUCENIC LUCHIAN I CEI MPREUN CU DNSUL (3 IUNIE)


A pomeni preaslavitele nevointe si biruinte ale mucenicilor asupra diavolului si asupra slujitorilor lui si patimirile nevoitorilor lui Hristos, nimic alta nu este dect numai a vesti slava lui Hristos Dumnezeul nostru si a propovadui puterea Lui ntru bunii nevoitori mucenici, care au patimit pentru slava preasfntului Sau nume. Caci ntru toti a fost biruitor nsusi Hristos, precum a zis: ndrazniti, ca Eu am biruit lumea! Pentru ca El nsusi S-a luptat nti cu vrajmasul pentru toti; iar sfintii mucenici cei ce patimesc dupa Dnsul, fiind madulare ale Lui, mplinesc n trupul lor, dupa cuvntul Apostolului, lipsurile necazurilor lui Hristos. Deci pe ct mucenicii se nevoiesc pentru preasfnt numele Lui si mor nebiruiti, pe att se propova-duieste ntru ei Hristos a fi biruitor; pentru ca El patimeste ntru ei ca n madularele Sale; ntru ei arata dantuirea Sa asupra vrajmasilor si Se preamareste, nca preamareste mpreuna cu Sine si madularele Sale, care patimesc pentru Dnsul, adica pe sfintii mucenici, care pe att i sunt Lui mai aproape dect toti n slava, pe ct I-au fost urmatori n patimiri.

33

Deci se cade ca si de la noi sa se fericeasca cu slava si cu laude ostasii cei buni ai lui Hristos, cu ale caror nvataturi si cu pilda nevointelor lor celor vitejesti, n toata lumea cea de sub soare straluceste Biserica lui Hristos. Iar ei singuri se odihnesc sub altar ntru fericita viata, mbracati cu haina alba, rositi cu sngele lor cel adevarat si albiti cu Sngele lui Hristos. Din ceata acestora a fost si Sfntul Luchian, pe care, prin singura scaldatoarea Sfntului Botez, 1-a luminat dumnezeiescul dar; si ndata se putea vedea ntru el, ca era sa fie mare si preamarit ntre oameni, deoarece a fost numit de parintii sai cei dupa trup Luchie, caci nu numai si tragea semintia sa de la marele antipat Luchie, ci a mostenit si numele aceluia, iar dupa aceea, cu darul Sfntului Duh si dupa obiceiul sfintilor parinti, acel nume al sau s-a schimbat din botez, spre mai bine. Pentru ca cel ce era numit de parinti Luchie, adica "stralucitor", prin nmultirea ntr-nsul a darurilor dumnezeiesti a cstigat un nume mai desavrsit, numindu-se Luchian, care se tlcuieste "aratator de lumina", de unde se arata ca, ntru lumina darului cel nou, avea sa fie lumina a lumii ntru Domnul. Si era cu neamul roman, foarte cinstit, dar s-a facut mai cinstit din a dojua nastere, cea crestineasca, pentru ca s-a aflat a fi fiu al vesnicului mparat. Si era iscusit n ntelepciune, nvatnd limba greceasca si latineasca, dar mai ntelept s-a aratat n nvataturile Sfntului Apostol Petru; pentru ca de acela s-a lipit, lui i-a fost ucenic si de la el s-a adapat cu cereasca ntelepciune. De la dnsul a mai deprins si obiceiurile si ostenelile apostolesti; fiindca, dupa sfrsitul cel mucenicesc al Sfntului Apostol Petru, a strabatut multe locuri prin Italia, semannd samnta cuvintelor lui Dumnezeu. Pentru ca, dupa ce s-a facut desavrsit n ntelepciunea lui Dumnezeu, Sfntul Dionisie Areopagitul a venit n Roma, povatuit fiind de Dumnezeu si vrnd sa cerceteze n legaturi pe Sfintii Apostoli Petru si Pavel; nsa nu i-a mai gasit ntre cei vii. Iar n vremea aceea fiind papa al Romei fericitul Climent, acesta povatuia scaunul apostolesc si a primit cu dragoste si cu cinste pe Dionisie pentru sfintenia sa si pentru duhovniceasca dragoste ntru Hristos, care a fost mai nainte ntre dnsii multa vreme. Deci, zabovind Sfntul Dionisie la dnsul multa vreme, s-au bucurat unul de altul si s-au ndulcit de vorbirile folositoare de suflet, ntarindu-se unul pe altul nu numai prin cuvinte, dar si prin pildele cele mbunatatite. Iar ntr-o vreme, fericitul Climent umplndu-se de Duhul Sfnt, a zis: Oare vezi, o, iubitul meu frate Dionisie, ct este secerisul n neamurile semanaturii Domnului, iar lucratori sunt putini n cuvintele propovaduirii lui Dumnezeu? Iar de vreme ce tu esti bine deprins n dreapta credinta si desavrsit n toate bunatatile legii crestinesti, te rog, n numele Domnului nostru Iisus Hristos, vino de acum n partile Apusului si, ca un bun ostas al Lui, sa te lupti mpotriva vrajmasilor Domnului nostru si sa-i biruiesti cu puterea lui Dumnezeu, Cel ce te ntareste". Si nvoindu-se Sfntul Dionisie la aceasta cu osrdie, fericitul Climent a nceput a-i cauta lui si a-i aduce alti ajutatori si mpreuna slujitori dreptcredinciosi si ntelepti, care straluceau cu viata si cu sfintenia. ntre acestia a ales si pe Sfntul Luchian, pe care 1-a pus episcop si 1-a ntovarasit cu Sfntul Dionisie, ca sa-i fie lui mpreuna calator si mpreuna nevoitor la propovaduirea cuvntului, iar celorlalti parinti, nvatator si povatuitor ntru Sfntul Duh. Astfel rnduind fericitul Climent, i ntarea cu cuvinte iubite, zicndu-le: Mergeti, preaiubitii mei frati! Mergeti, ostasii lui Hristos cei nebiruiti si, precum Domnul a fost mpreuna cu Sfintii Parintii nostri Apostoli si cu ai lor mpreuna nevoitori, tot astfel sa fie si cu voi cei ce propovaduiti numele Lui cel sfnt; pentru ca voi mult si nemasurat numar de popor din neamuri veti cauta Domnului si-1 veti aduce n ograda Lui". Astfel vorbind Sfntul Climent cu ei si sarutndu-i si binecuvntndu-i cu dragoste, i-a trimis cu pace; iar ei mpreuna s-au dus, propovaduind pe Hristos mai nti prin toata Italia. Si apropiindu-se ei de cetatea Tichina, la un loc ce se numea Parma, fericitul Luchian propovaduia cuvntul lui Dumnezeu la poporul acela, ntorcndu-1 de la desarta nchinare de idoli. nsa poporul locului aceluia, fiind necredincios si preamult slujitor de idoli, nesuferind cuvintele mpotriva zeilor lor si nelund aminte la buna vestire a cuvntului lui Dumnezeu, ndata au prins pe Sfntul Luchian singur si, batjocorindu-1, l-au aruncat n temnita poporului, n care fericitul intrnd cu mare veselie, cnta astfel: Povatuieste-ma, Doamne, n calea Ta si voi merge n adevarul Tau. Apoi zicea: Savrseste pasii mei ntru cararile Tale, ca sa nu se clateasca picioarele mele.

34

Si astfel, bucurndu-se ntru Domnul, sfntul barbat petrecea n acea temnita, ca sub acoperamntul aripilor celor dumnezeiesti si, punndu-se pe sine cu totul n nadejdea apararii lui Hristos, se ruga Domnului, zicnd: Scoate, Doamne, din temnita sufletul meu, ca sa se marturiseasca numelui Tau. Pe mine ma asteapta cei ce au sa fie drepti, ca prin mine, Hristoase, Mntuitorul lumii, sa se ntoarca la Tine din neamuri cei care sunt mai nainte rnduiti spre viata vesnica". Iar cnd sfntul savrsea din toata inima aceste rugaciuni si pe cele asemenea cu acestea, ndata rugaciunea lui s-a auzit la cer si Domnul a luat aminte; pentru ca se ruga ca sa nu ramna lipsit de ai sai pe cale, cu care dorea sa mearga mpreuna la patimire si sa ajunga unde era trimis. Si se ruga ostasul cel preaales al lui Hristos pentru aceasta, nu ca si cum s-ar fi temut sa moara pentru Domnul sau, ci ca sa poata mai nti sa nmulteasca Domnului rodul cel duhovnicesc si astfel, dupa secerisul cu bun spor, sa poata lua cununa cea muceniceasca si plata ostenelilor sale, mpreuna cu tovarasii sai. Deci degrab i s-a trimis lui dumnezeiescul ajutor, pentru ca erau acolo niste crestini, care, nstiintndu-se ce i s-a ntmplat acelui sfnt barbat, au mers noaptea la temnita, pentru dragostea lui Hristos, si -cu ce fel de mestesug au putut - l-au scos din legaturi; si astfel l-au facut ca sa mearga liber, mpreuna cu sfintii lui nsotitori. Deci, povatuiti fiind de Domnul, au mers cu buna sporire n slavita cetate Tichina, care se numea si Pavia, n partile Italiei. Acolo desi s-au odihnit putin dupa osteneli, nsa n-au ncetat sa nmulteasca slava lui Dumnezeu, nici au slabit propovaduind n felurite locuri cuvntul lui Hristos; nct puteai sa vezi n ei mplinirea cuvintelor celor proorocesti: Ct sunt de frumoase picioarele celor ce bineves-tesc pacea, ale celor ce binevestesc cele bune... Si este cu neputinta a spune ct de multe mii de oameni s-au ntors n putina vreme la Hristos, binevestind ei tuturor cuvntul mntuirii; de vreme ce atta le ajuta puterea lui Dumnezeu, nct celor ce cautau spre ei li se parea ca privesc spre niste cetateni ceresti, caci straluceau n mijlocul tuturor prin semne si minuni, luminnd sufletele alesilor lui Dumnezeu. Dupa aceea, iesind din partile Italiei, au ajuns la malul marii si, urcndu-se n corabie, au plecat unde i povatuia Sfntul Duh, ajungnd cu bucurie la malul cetatii Arelatinei. Si iesind din corabie, au fost primiti de locuitorii cetatii aceleia cu cinste si cu dragoste si, odihnindu-se putin, au nceput, dupa asemanarea Sfintilor Apostoli, a-si alege tarile spre propovaduirea Cuvntului. Deci Sfntul Marchelin cu ctiva frati, s-a dus n Spania, iar fericitul Saturnin s-a dus n Galia, ca, prin propovaduirea Evangheliei lui Hristos, pretutindeni sa se poata largi si nmulti ntre neamuri Biserica lui Dumnezeu, pna la oceanul Britaniei. Iar Sfntul Dionisie cu fericitul Luchian si cu ceilalti au mers pna la hotarele Parisului. De acolo, Sfntul Luchian cu Maxim preotul si cu Iulian diaconul au plecat la propovaduire spre Belgia. Acolo, binevestind numele Domnului, biruiau puterile vrajmasului si zideau Biserica lui Hristos. Deci, fiind plin si adapat de darul Sfntului Duh, povatuia poporul spre mntuire, nu mai putin cu pilda vietii celei mbunatatite, dect cu cuvintele. Si catre aceasta avea putere data lui de la Dumnezeu pentru a face minuni si a tamadui toate bolile si neputintele ntre oameni. Si att de mare putere a luat asupra diavolilor, nct aceia, numai auzind porunca lui, ndata fugeau din oamenii pe care i chinuiau. Astfel, propovaduind nencetat pe Hristos ziua si noaptea, se ndeletnicea n rugaciuni, n privegheri, n postirile cele din toate zilele, n nfrnare si n toata omorrea trupului, prin care se chinuia pe sine n toate zilele, pna ce, dupa cuvntul apostolului, s-a pus pe sine nainte jertfa vie, sfnta si bineplacuta lui Dumnezeu. Iar hrana lui din toate zilele nu era alta, dect numai o sfarmitura mica de pine si verdeturi, iar ca bautura avea apa. Pentru ca l satura puterea lui Dumnezeu si darul lui Hristos ntarea ncheieturile lui cele ostenite. Si dorea att de mult cununa muceniceasca, nct acum se vedea ca un mort pentru lume. Crucea sa o purta totdeauna, urmnd Domnului Hristos; stiind cu dreptate ca muncirea este ndoita, una n taina, iar alta aratata; deci mai nti s-a muncit n taina prin omorrea trupului sau - desi era stiuta nfrnarea lui -, pna a intrat el n nevointa muceniceasca cea aratata si s-a ncununat cu cununa cea nevestejita de la Domnul. Deci era obosit prin omorrea trupului, mpodobit prin rabdare, ntarit n minunata smerenie si plin de batrnete. 35

Astfel a venit ntr-atta desavrsire de fapte bune nct, petrecnd cu trupul pe pamnt, se afla cu duhul mpreuna cu ngerii n cer. De aici i se facea lui aceea ca totdeauna se vedea cu fata luminata si iubita, pasnic cu mintea, fiind mpodobit cu minunata caruntete si tot chipul lui era de nger pamntesc si de om ceresc. Iar dupa ce s-a latit prin toate partile acelea vestea despre el, popoarele veneau la dnsul, dorind sa fie botezate de el, si se botezau n numele Tatalui si al Fiului si al Sfntului Duh, iar pe idolii pe care i cinstisera, i sfarmau. Iar diavolul, vrajmasul cel viclean, vazn-du-se batjocorit de aceia prin care Hristos i tragea la sine pe robii Sai, a ntors toate mestesugirile si viclesugurile lui spre stricarea Sfintei Biserici a lui Dumnezeu si pe Domitian, care dupa Nero, fiul pierzarii, a ridicat a doua prigoana mpotriva crestinilor, 1-a ndemnat si 1-a pornit spre atta mnie si ura, nct s-a pornit ca pe toti crestinii ce se aflau n stapnirea mparatiei Romei, ori sa-i sileasca sa jertfeasca idolilor celor ciopliti, ori sa-i ucida cu multe feluri de munci. Deci, prin toata stapnirea mparatiei lui, prin cetati si prin sate, Domitian a trimis pagneasca porunca, ca toti cei mai mari peste popor sa sileasca pe crestini la nchinarea de idoli si la jertfe; iar pe cei ce nu se vor supune, sa-i piarda cu felurite munci. Astfel s-au trimis prigonitorii numelui lui Hristos n Galia, ca sa caute pe ostasii lui Hristos, iar mai ales pe aceia care venisera acolo de la Roma, pentru care se nmultise acum prea mult slava; si, gasindu-i pe aceia, sa piarda numele lui Hristos din Galia. Si erau trei prigonitori trimisi acolo, ale caror nume erau acestea: Latrin, Arie si Antor. Acelora li s-a poruncit sa-1 caute ndeosebi pe Sfntul Luchian, robul lui Dumnezeu si, prinzndu-1, ori sa-1 aduca la judecata naintea Cezarului, ori ndata sa-1 ucida cu sabia, de nu va voi sa jertfeasca idolilor. Si cutreiernd ei cetatile si satele Galiei, nicidecum nu puteau sa-1 afle pe cel cautat. Apoi a venit la ei nstiintare, cum ca dumnezeiescul barbat Luchian, propovaduind Evanghelia mparatiei celei vesnice, lumineaza poporul Belgiei. Auzind ei aceasta, s-au aprins de iutime si mnie si s-au dus acolo n graba. Dar nu au ajuns ei nca acolo si Sfntul Luchian a fost nstiintat ca este aproape venirea lor, descoperindui lui Sfntul Duh. Deci a mers n acel loc unde nvata pe popor cuvintele vietii, si cu dnsul era o multime de oameni, care acum, prin propovaduirea lui, s-au ntors la Hristos. Iar Sfntul Luchian i sfatuia pe ei cu atta osrdie, pe ct erau nadajduiti spre slava rasplatirii vesnicei fericiri, zicndu-le: Iata, fratilor si fiilor, cei iubiti n Hristos, acum Domnul meu Iisus Hristos mi va da rodul ostenelilor mele si plata cea fagaduita mai nainte. Deci, o, preaiubitilor, petreceti tari si nemiscati n credinta lui Hristos; pentru ca eu acum, fiind batrn si obosit, ma bucur de cununa muceniceasca si ma srguiesc a ma duce de la voi catre Domnul. Iar voi sa petreceti statornici ntru dumnezeiescul Dar, pe care l-ati primit. Sa nu va ntoarca pe voi de la credinta lui Hristos frica chinuitorilor, sa nu va nfricoseze ngrozirile, sa nu va vneze mbunarile, nici sa va rupa fagaduintele vreunor cinstiri si bogatii; ci sa va ndulciti ntru bucuria vietii vesnice ce va sa fie, unde vi s-au gatit voua rasplatirile cele negraite, la care si eu ma srguiesc cu buna nadejde si, pentru aceea, nu ma nspaimnt de mnia prigonitorilor" . Zicnd el acestea, si-a ridicat ochii spre cer si a multumit lui Dumnezeu naintea tuturor, ca are sa-1 nvredniceasca pe el partii sfintilor mucenici si are sa-1 faca nedespartit de tovarasii sai. Si zicea: Multumesc Tie, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul Dumnezeului Celui viu, Care m-ai nsotit pe mine la sfrsit cu fericitul Dionisie si cu ai lui mpreuna nevoitori, asemanndu-ma ntru osteneala cu ei. Deci ma rog Tie ca sa ma rnduiesti mpreuna cu ei si ntru mparatia cea cereasca". Zicnd acestea, a iesit din cetatea care se numea Belgia, nu fugind de frica muncilor, ci dupa porunca Domnului, care porunceste a fugi de prigonitori, ca sa dea pilda turmei sale. Si calatorind el cu fericitii sai mpreuna patimitori, Maxian presbiteml si Iulian diaconul, nu nceta vorbele cele folositoare de suflet si rugaciunile, pna ce a ajuns n vrful muntelui la care mergeau, care este aproape de rul ce se numeste Tar, ce curge dinspre apus, departe de cetate ca la trei stadii. Iar dupa ce au ajuns acolo, stnd ca o cetate deasupra muntelui, nu puteau sa se ascunda, deoarece si muntele statea prea frumos deasupra rului si se vedea de toti de departe. Deci fericitul, stnd acolo cu tarie, ca la o priveliste, a gndit sa astepte cununa muceniceasca.

36

Si ajungnd la cetate muncitorii cei pomeniti mai sus, dupa ce n-au aflat ntr-nsa pe Sfntul Luchian, au nceput a ntreba unde s-a dus. Si li s-a spus ca nvata poporul nu departe de cetate. Iar ei alergnd cu caii lor cei iuti, au ajuns la acel munte, unde era omul lui Dumnezeu cu poporul si cu ucenicii sai. Si mai nti au prins pe sfintii slujitori ai lui Hristos Dumnezeu, Maxian si Iulian, ca, prin muncile si prin moartea lor, sa ngrozeasca pe Sfntul Luchian si sa-1 aduca la cinstirea idolilor. Deci, prinznd pe mucenici, le porunceau cu ngrozire sa jertfeasca idolilor, nfricosndu-i: De nu veti jertfi zeilor nostri celor fara de moarte, ndata veti fi pedepsiti de noi cu sabia". Iar ei, fiind tari n credinta, raspundeau cu ndrazneala: Niciodata nu ne vom nchina idolilor, fiindca sunt deserti si facuti de mini omenesti. Noi am cunoscut pe Unul, adevaratul Domn, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu, pentru a Carui credinta suntem gata a muri". Auzind pagnii aceasta, ndata i-au ucis cu sabia naintea Sfntului Luchian. Astfel sfintii au luat de la Domnul cununile cele fagaduite si s-au numarat n ceata sfintilor mucenici. Iar Sfntul Luchian, veselindu-se si slavind pe Dumnezeu pentru savrsirea acelora, a zis naintea tuturor: Ma bucur si ma veselesc ntru Tine, Doamne, Dumnezeul meu, ca pe fiii mei i vad ca au mers mai nainte de mine spre cununa slavei Tale". Atunci Latrin, Arie si Antor au zis cu mnie si cu iutime catre fericitul Luchian: Tu esti acela care amagesti poporul cu farmece si l ndemni sa nu se supuna poruncii nebiruitului Cezar si senatului a toata Roma si sa nu jertfeasca jertfe bine primite zeilor celor fara de moarte?" Dar fericitul Luchian le-a raspuns: Eu nu sunt fermecator, ci rob al lui Iisus Hristos, si nu am nvatat vraji, ci dumnezeiasca ntelepciune, prin care arat poporului lui Dumnezeu calea cea adevarata si-1 nvat cum sa urmeze fara de mpiedicare Domnului nostru Iisus Hristos, Care S-a pogort din cer pe pamnt ca sa rascumpere zidirea Sa din robia vrajmasului cu preacurat sngele Sau si sa o ntoarca de la idoleasca sau mai bine zis diavoleasca nchinaciune; si ca cei ce sunt adusi din ntunericul credintei celei rele la lumina cea adevarata, aceia sa cstige mntuire; deoarece este cu dreptate ca Aceluia Unuia sa-si plece cerbicia inimii, Care a binevoit a Se rastigni si a muri pentru mntuirea tuturor". Iar aceia au zis: Cum marturisesti tu ca este Dumnezeu Acela, de Care zici nu numai ca este mort, dar si rastignit?" Sfntul Luchian le-a raspuns: Macar ca necredinta voastra nu este vrednica sa auda tainele cerescului mparat; dar, pentru multimea credinciosilor care stau aici de fata, voi spune ceva pe scurt: Dumnezeul cel adevarat, Fiul adevaratului Dumnezeu, Care a fost mai nainte de veci pururea cu Tatal, Acela voind la sfrsitul veacurilor sa nnoiasca neamul omenesc cel pierit pentru calcarea de porunca a lui Adam, a binevoit a Se naste fara de stricaciune si nespus din Preacurata Fecioara, ca sa fie Dumnezeu adevarat si Om adevarat, ntr-o singura fata a firii celei ndoite, Unul Hristos, fiul adevaratului Dumnezeu si al omului. Si Cel ce era fara de patima cu dumnezeirea, pururea fiind cu Tatal, Acela sa fie nu numai vazut, ci si supus patimirilor pentru noi, dupa firea omeneasca. Deci S-a facut ascultator lui Dumnezeu Tatal, pentru rascumpararea noastra, pna la moarte, iar moarte de cruce. Caci de n-ar fi voit Fiul lui Dumnezeu sa Se faca fiu al omului, si de nu S-ar fi mbracat n chipul celui muritor, apoi nici neamul omenesc n-ar fi cstigat iertare de la Dumnezeu si nici muritorii nu s-ar fi mbracat n nemurire". Acestea si multe altele zicnd fericitul Luchian, chinuitorii s-au umplut si mai mult de mnie si au zis: Acum ai ajuns la adnci batrneti si prin urmare este vremea sa ncetezi cu vorba copilareasca desarta. Dar de vreme ce te amageste o desertaciune mare si te nnebuneste multa graire covrsitoare, pentru aceea ndraznesti a merge la moarte fara nici o ndoiala, nenspaimntndu-te de nimic. Noi ti spunem adevarul: de nu te vei pocai degraba, de nu vei parasi o nebunie si ndrazneala ca aceasta si de nu vei jertfi zeilor celor fara de moarte jertfe bine primite, ndata batrnetile tale le vom da fara de crutare la cumplite munci!" Apoi seznd chinuitorii, au nceput a-1 ntreba cu cuvinte ngrozitoare, zicndu-i: Sa ne spui degraba numele si neamul tau". Ostasul lui Hristos le-a raspuns: De parintii mei am fost numit Luchie si din Sfntul Botez, prin care m-am nascut din nou spre viata vesnica ntru Hristos, sunt numit Luchian; iar de neam sunt roman, care nume este cinstit n toata lumea. Dar eu nu ma laud cu aceea ca sunt roman, ci cu aceasta ca sunt rob al Domnului meu Iisus Hristos, pe care lucru si voi l puteti vedea aratat ntru mine; de 37

vreme ce viata si slava nu-mi este alta, dect numai Domnul meu Iisus Hristos, si pentru Dnsul doresc a muri". Atunci muncitorii au zis: Iata ceea ce am zis, ca esti vrajitor si nselator al acelora care te asculta si mai ales te arati a fi si mndru; fiindca nu ncetezi a le grai pe toate fara de rusine si nu cruti nici batrnetile tale cele obosite. De esti roman, atunci pentru ce te-ai departat fara de minte de cinstirea zeilor Romei, pe care cezarul cu tot senatul i cinsteste si carora toata lumea se nchina?" Sfntul Lu-chian a raspuns: ntru Hristos n Care m-am botezat si pe Care L-am cunoscut ca este Dumnezeu adevarat, cu darul Lui m-am lepadat, prin credinta, nu numai de diavoli si de idoli, dar si de toate lucrurile lor. Iar cele ce eu le graiesc si le marturisesc pentru Hristos, voi nu voiti nici a le auzi, nici a le pomeni, pentru ca v-a orbit necredinta voastra, att pe voi, ct si pe cezarul vostru, mpreuna cu tot senatul lui, de la care ati adus o porunca ca aceasta: Ca noi oamenii, zidirea cea cuvntatoare, sa aducem jertfe diavolilor si sa ne plecam naintea idolilor celor nesimtitori, facuti de mini omenesti". Iar Latrin, Arie si Antor, nesuferind sa auda necinstirea zeilor lor si a cezarului, si-au pus minile pe Sfntul Luchian si, legndu-1, l-au dat ostasilor. Iar aceia, ntinznd pe mucenic la pamnt, l-au batut mult, fara de mila, cu bice cumplite. Dar ostasul lui Hristos nici nu se biruia de durere n acea muncire, nici nu se nfricosa de ngrozire, ci petrecea tare n credinta lui Hristos. Iar madularele cele slabite de batrnete si cele ranite le ntarea cu duhul, nct att cu fata, ct si cu mintea neschimbata, nu nceta a marturisi numele lui Hristos, zicnd n gura mare: Pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, nu voi nceta niciodata a-L lauda si cu inima, si cu mintea si cu buzele". Atunci chinuitorii, mniindu-se si mai mult, au poruncit sa-1 ucida cu sabia; deci unul din ostasi, scotndu-si sabia si lovind n grumazul sau cel sfnt, ce era gatit spre taiere, i-a taiat preacinstitul lui cap. Iar pe cnd sfntul lui trup zacea fara de suflet si nca se misca, atunci toti, chiar si ucigasii, au vazut venind din cer peste dnsul o lumina mare si, mpreuna cu lumina, s-a auzit un glas de sus, zicnd: Bucura-te, bunule rob Luchiane, care nu te-ai nfricosat a-ti varsa sngele pentru Mine! Vino si primeste cununa, care ti s-a fagaduit mai nainte si te salasluieste n ceruri mpreuna cu sfintii! Vino de mosteneste cu ngerii locasul slavei celei vesnice cel gatit tie!" Acest glas s-a facut auzit nu pentru sfnt, care totdeauna era ncredintat de rasplatirea cea fagaduita lui de la Dumnezeu, ci pentru poporul ce statea mprejur, ca sa se ntareasca si mai mult n dreapta credinta cea ntru Domnul nostru Iisus Hristos, care se propovaduise mult prin Luchian. Aceasta s-a facut ntr-o zi de smbata, n muntele ce s-a zis mai nainte, care era departe de cetate, ca la trei stadii. Iar poporul auzind si vaznd aceasta, cei ce credeau si cei ce nu credeau, toti au fost cuprinsi de mare frica. Deci unii au fugit de acolo, iar altii se minunau cu bucurie vazndu-se slobozi de cursele diavolului; nsa neputnd sa vada stralucirea luminii ce se aratase, s-au departat putin de la locul acela. Iar trupul cel mort al sfntului, lund cu minune de la Dumnezeu oarecare putere de miscare, s-a ridicat de la pamnt si a stat pe picioare; apoi, lund cu minile sale preacinstitul sau cap ce era taiat, a mers, fiind purtat de darul Sfntului Duh care petrecea ntr-nsul si, mpreuna cu ajutorul ngeresc, a nceput a merge cu pasi hotarti ca un om viu cu trupul, purtnd pe mini capul sau cel sfnt, precum a facut aceasta si prietenul sau, Sfntul Dionisie, n cetatea Parisului. Deci, mergnd cale ca de trei stadii si trecnd peste rul Tar, cel mai sus zis, a ajuns la locul pe care omul lui Dumnezeu si 1-a ales pentru ngropare, si acolo, culcndu-se pe pamnt, s-a odihnit ntru Domnul cu pace. Iar poporul cel dreptcredincios, care era ntors catre Hristos prin muceniceasca propovaduire, a mers si a uns cu aromate sfntul lui trup si, nvelindu-1 cu pnze curate, 1-a ngropat cu multa cinste, nu fara ngereasca venire de fata; caci, pe cnd se punea n mormnt acel sfnt trup, mirosea afara de aromatele cele pamntesti, o mireasma minunata si negraita. Atunci toti cei ce erau acolo se minunau si ziceau unul catre altul: Ce este aceasta?" Apoi au zis: Slava Tie, Doamne Iisuse Hristoase, ca ne-ai nvrednicit pe noi a mirosi o buna mireasma ca aceasta, pe care narile noastre niciodata nu au mirosit-o! Slava Tie, Hristoase Mntuitorule, ca asa ne-am ndulcit prin acea buna mirosire, nct ni se pare ca de acum nu ne vom lipsi de nici un bine!" 38

Deci, cu ct graiau ei aceasta, cu att mai mult li se dadea lor buna mirosire cea dumnezeiasca si dintraceasta cunosteau toti cu nendoire ca se afla de fata venirea sfintilor ngeri, care, de la nceputul patimirii mucenicului, au fost nedepartati de dnsul pna la moartea si ngroparea lui. Iar dreptcredinciosii ngropatori, savrsind cinstita ngropare, s-au nchinat toti pna la pamnt, strignd cu inimi zdrobite si zicnd: Credem n Tine, Iisuse Hristoase, ca esti cu adevarat Fiul lui Dumnezeu, Care, mpreuna cu Tatal si cu Sfntul Duh, mparatesti n ceruri, caci precum am auzit cu urechile noastre de la Sfntul Tau Mucenic Luchian, astfel ne-am nvatat a crede si cu inima". Iar multimea poporului de prin cetatile si satele cele dimprejur, care venise acolo sa priveasca, vaznd unele ca acestea, asemenea si cei mai de pe urma, auzindu-le de la cei ce le vazusera, s-au umilit cu inimile lor si ntr-aceeasi zi au crezut n Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ca la cinci sute de suflete. Iar, mai nainte, prin nvatatura Sfntului Luchian, s-au ntors la Hristos n partea aceea ca la treizeci de mii de suflete, barbati si femei de toate vrstele. Aceia, sfarmnd idolii, au marturisit pe Dumnezeu Tatal nenascut, pe Fiul Cel Unul nascut, si pe Sfntul Duh, Unul si Adevaratul Dumnezeu n Treime! Dupa aceea, unii dintre dnsii au zidit cu osrdie deasupra mormntului mucenicului o biserica spre slava lui Dumnezeu si n cinstea Sfntului Luchian, placutul Lui. Iar trupurile Sfintilor Mucenici Maxian si Iulian au fost ngropate n munte, acolo unde au fost ucisi. Mai pe urma, trupurile lor au fost aduse de acolo de crestinii cei ce se nmultisera si au fost puse mpreuna cu trupul fericitului Luchian. Deci multe bunatati se dadeau de la Domnul nostru Iisus Hristos celor ce se rugau acolo, prin mijlocirea sfintilor lui mucenici. Deci, precum una le-a fost credinta, una dragostea si una marturisirea ntru patimiri, asa si credem, ca una je este vietuirea lor mpreuna, ntru vesnica fericire si mostenirea mparatiei celei vesnice. Deci multumim Ziditorului nostru ca marturisitorii Lui cei trei la numar s-au savrsit prin mucenicie, marturisind Sfnta Treime. Pe ei i cinstim cu cucernicie, stiind ca de la dnsii se dau orbilor vedere, schiopilor umblet, izbavire de diavoli si multe tamaduiri de felurite boli, prin rugaciunile lor cele sfinte si cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia, mpreuna cu Tatal si cu Sfntul Duh, I se cuvine cinstea si slava n veci. Amin.

SFNTUL IERARH MITROFAN, NTIUL PATRIARH AL CONSTANTINOPOLULUI (4 IUNIE)


Cel dintre sfinti parintele nostru Mitrofan a trait pe vremea marelui Constantin, ntiul mparat crestin. El era fiu al lui Dometie Romanul, cel ce a fost de neam mparatesc; pentru ca Dometie era frate cu Prov, cel care a fost mai nainte mparat al Romei. Acest Dometie, fiind bine cunoscator, a priceput nselaciunea si ratacirea nchinarii de idoli si, cunoscnd ca este dreapta si adevarata credinta crestineasca, s-a lepadat de zeii cei mincinosi si a crezut n adevaratul Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos. Iar fiindca n acea vreme se savrsea mare pagnatate de ndracire de idoli n Roma si se facea ucidere nevinovata de crestini n toate zilele fara numar, de aceea Dometie, lasnd Roma, a venit n Vizantia cu doi fii ai sai, cu Prov si Mitrofan. Pe atunci era episcop n Vizantia Tit, barbat placut lui Dumnezeu si sfnt. Pe lnga acesta petrecea Dometie cu fiii sai, nvatnd credinta cea ntru Hristos si legea Domnului, si bine povatuindu-se la viata cu fapte bune. Iar episcopul vazndu-l pe el lipit cu toata inima si cu tot sufletul sau de Hristos, iar cu duhul arznd si slujind Domnului, l-a rnduit pe el n rndul clericilor bisericii, hirotonindu-l preot. Iar dupa ce episcopul Tit s-a mutat la Domnul, Dometie a luat scaunul dupa el, iar dupa sfrsitul fericitului episcop Dometie, scaunul patriarhal l-a luat fiul sau Prov. Iar dupa mutarea lui Prov, acest Sfnt Mitrofan, fiul lui Dometie si fratele lui Prov, a fost ridicat la scaunul arhieresc al Vizantiei. Si venind marele mparat Constantin n partile Traciei, si vizitnd si Vizantia, a vazut pe Sfntul Mitrofan si, 39

vorbind cu dnsul, l-a cunoscut ca este mare placut al lui Dumnezeu. Deci s-a minunat de mbunatatita lui viata si de ntelepciunea sa, iubindu-l foarte mult; si dorind sa auda cuvintele lui cele nsufletite de Dumnezeu, l-a dus pe el la Roma. Apoi marele Constantin a voit sa-si mute scaunul mparatesc de la Roma la Vizantia pentru ca a socotit ca acel loc este foarte frumos si i-a placut ca sa fie la acel loc o cetate mparateasca; caci era ndestulat cu roadele pamntului si asezat lnga Marea Euxinului (Marea Neagra), ntre Europa si Asia, avnd caile bune, att pe mare, ct si pe uscat. Deci a ntemeiat o cetate mare, cu ziduri frumoase, si a numit-o pe ea dupa numele sau, Constantinopol sau Noua Roma. Si a adus din Roma veche n Roma noua si pe Sfntul Mitrofan, numindu-l parinte al sau si mijlocind pentru dnsul cinstea cea patriarhiceasca de la cei 318 Sfinti Parinti, care au luat parte la ntiul Sinod a toata lumea de la Niceea. Si a fost Mitrofan cel dinti patriarh al Constantinopolului. Si neputnd Sfntul Mitrofan, ntiul patriarh al Constantinopolului - Roma cea noua -, sa vina el nsusi la soborul acela din cauza batrnetii si a slabiciunii sale, a trimis n locul sau pe horepiscopul sau Alexandru, barbat cinstit, sfnt si batrn, care a suferit multe osteneli n Tracia si n Iliric, pentru pacea Bisericii. Acesta a tinut n sobor locul patriarhului Mitrofan si s-a nevoit mpotriva lui Arie. Iar dupa ce s-a sfrsit acel Sinod a toata lumea, dreptcredinciosul mparat, marele Constantin, a rugat pe toti arhiereii sa mearga cu dnsul la Prea Sfintitul patriarh Mitrofan si sa-1 cerceteze pe el, fiind bolnav pe patul mortii. Deci mergnd la dnsul toti mpreuna cu mparatul, ntr-o zi de Duminica, si stnd de vorba, mparatul a zis catre dnsul: O, prea cinstite parinte, te vad ca ai slabit de batrnete si boala; deci, te rog spune si ne arata noua, cine va fi vrednic dupa tine, ca sa fie pastor al turmei!" Iar Sfntul Mitrofan, cu fata vesela, a raspuns catre mparat: Cu adevarat Duhul Sfnt a vorbit prin gura ta, de vreme ce eu gndindu-ma la aceasta cu sapte zile mai nainte, Domnul mi-a descoperit ca dupa zece zile ma voi duce din cele de aici, iar dupa mine are sa vina la scaunul patriarhicesc slujitorul meu, Alexandru, cel vrednic cu adevarat de alegerea si de darul Sfntului Duh; iar dupa el are sa fie mostenitor scaunului Pavel, care este acum ntre citeti". Dupa aceea Sfntul Mitrofan, cautnd spre dumnezeiescul Alexandru, patriarhul Alexandriei, a zis catre dnsul: O, frate, si tu vei lasa dupa tine mostenitor ales". Apoi, lund de mna pe Atanasie, arhidiaconul lui, a grait: Iata viteazul ostas al lui Hristos! Acesta va fi dupa tine mostenitor si nu numai mpreuna cu fratele meu, Alexandru, va sta tare mpotriva pagnatatii lui Arie, dar va intra si n mari nevointe; si multe patimiri l asteapta pe el, mpreuna cu viteazul Pavel". Astfel a proorocit sfntul despre cele ce aveau sa fie, iar dupa acele zece zile de la descoperirea Domnului, s-a savrsit cu pace, n 4 zile ale lui iunie, si a trait toti anii de la nasterea sa, 117; iar acum traieste n viata cea fara de sfrsit, stnd naintea scaunului marelui Arhiereu care a strabatut cerurile, al lui Hristos, Mntuitorul nostru, a Carui slava este n veci. Amin.

SFNTUL MUCENIC CONCORDIE (4 IUNIE)


Pe vremea mparatului Antonin s-a ridicat n cetatea Romei mare prigoana mpotriva crestinilor, nct nu era cu putinta cuiva a vinde sau a cumpara ceva, afara numai de cei care jertfeau zeilor. Pe atunci era n cetatea Romei un barbat cu numele Concordie, nascut din casa de neam bun, al carui tata se numea Gordian, cu dregatoria preot. Acela, avnd pe acest fiu Concordie, 1-a pus sa nvete Sfnta Scriptura si 1a rnduit ntre ipodiaconii Preasfintitului Pios, episcopul Romei, care a fost muncit pentru Hristos, pe vremea mparatiei lui Aurelian. Deci, acest fericit Concordie, mpreuna cu tatal sau, nu se ndeletniceau cu nimic altceva, dect numai cu posturi si rugaciuni ziua si noaptea, si cu milostenia la saraci. Si se rugau Domnului, ca sa poata sa scape de salbaticia prigonitorilor. 40

Intr-o vreme, fericitul Concordie a zis tatalui sau: Stapne al meu, de voiesti, da-mi binecuvntare sa ma duc la Sfntul Eutihie si sa stau mpreuna cu dnsul cteva zile, pna ce va nceta salbaticia vrajmasului mparat Antonin". Zis-a lui tatal: Fiule, mai bine sa petrecem aici, ca sa luam cununile de la Domnul". Atunci, fericitul Concordie a zis: Ma voi duce de vei porunci, ca acolo ma voi ncununa, unde va binevoi Hristos". Deci tatal lui i-a dat voie si s-a dus la Sfntul Eutihie, care era atunci n satul sau, n calea Salariei, aproape de cetatea Trivula. Iar fericitul Eutihie, primindu-1 cu mare bucurie, a nceput a multumi lui Dumnezeu si petreceau mpreuna, ndeletnicindu-se n rugaciuni si postiri. Si multi bolnavi de felurite boli veneau la dnsii, iar ei, rugndu-se n numele lui Iisus Hristos, i tamaduiau; si astfel strabatea slava lor n popor. Iar auzind de dnsii Torcvat, comitul Tuschiei, care atunci locuia n cetatea Spoletania, a trimis de a chemat la sine pe Sfntul Concordie si i-a zis: Cum te numesti?" Iar el i-a raspuns: Sunt crestin". Zis-a comitul: Te ntreb de numele tau, iar nu de Hristos". Sfntul Concordie a raspuns: Ti-am spus odata ca sunt crestin si marturisesc pe Hristos". Zis-a comitul: Jertfeste zeilor celor fara de moarte si fii prietenul nostru, caci eu te voi avea ca pe un tata si voi spune stapnului meu, mparatului Antonin, sa te faca slujitor al zeilor". Sfntul Concordie a raspuns: O, de te-ai fi facut tu partas zeilor tai". Zis-a lui comitul: Asculta-ma pe mine si jertfeste zeilor celor fara de moarte". Sfntul Concordie a raspuns: Asculta-ma tu si jertfeste Domnului meu Iisus Hristos, ca sa poti scapa de vesnicele munci; iar daca nu vei face aceasta, tu si zeii tai veti fi pedepsiti n focul cel vesnic". Atunci comitul a poruncit sa-1 bata cu toiege si sa-1 arunce n temnita cea de obste. Iar noaptea au venit la dnsul fericitul Eutihie cu Sfntul Antim episcopul. Si de vreme ce Antim era prietenul comitului, a rugat pe Torcvat comitul sa elibereze cteva zile la el pe cel legat. Si 1-a slobozit pe el comitul la fericitul Antim si au locuit mpreuna mai multe zile. Iar ntr-o vreme bine potrivita, 1-a hirotonisit pe el preot, si astfel se ndeletnicea n rugaciuni. nsa dupa ctava vreme, comitul a trimis de a adus pe Concordie si i-a zis: Ce te-ai sfatuit pentru sanatatea ta?" Sfntul Concordie i-a raspuns: Sanatatea mea este Hristos, Caruia n toate zilele i aduc jertfe de lauda, iar tu si zeii tai veti arde n gheena". Atunci a poruncit sa-1 spnzure pe el pe un lemn de muncire, iar mucenicul, cu un chip plin de bucurie, zicea: Slava Tie, Doamne Iisuse Hristoase!" Zis-a comitul: Jertfeste marelui zeu Die". Iar fericitul Concordie i-a raspuns: Eu nu voi jertfi pietrei celei surde si mute, caci am pe Domnul meu Iisus Hristos, Caruia i slujeste sufletul meu!" Atunci comitul, mniindu-se, a trimis sa-1 nchida n temnita cea mai de primejdie si sa-i puna fiare la mni si la grumaz, poruncind ca nimeni sa nu intre la dnsul, pentru ca voia sa-1 piarda cu foamea. Deci fericitul Concordie a nceput a multumi Atotputer-nicului Dumnezeu si a zis: Slava ntru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamnt pace, ntru oameni bunavoire". Si iata ngerul Domnului i s-a aratat la miezul noptii, zicnd Nu te teme, Concordie, ci ndrazneste cu barbatie; caci eu sunt cu tine". Iar dupa trei zile, comitul a trimis la dnsul la miezul noptii pe doi purtatori de arme de-ai sai, zicnd catre ei: Duceti-va si spuneti celui legat: Ori jertfesti zeilor nostri, ori ti se va taia capul!". Si au mers la dnsul purtatorii de arme cu idolul Die si i-au zis: Auzit-ai ce a poruncit comitul?" Sfntul Mucenic a raspuns: Voi stiti". Iar ei au zis: Ori jertfesti zeului Die, ori ti se taie capul". Atunci fericitul Concordie, multumind lui Dumnezeu, a zis: Slava Tie, Doamne Iisuse Hristoase"; apoi a scuipat n fata zeului Die. Atunci unul din ostasi, scotndu-si sabia, i-a taiat capul. Si asa si-a dat sufletul ntru marturisirea Domnului. Dupa aceea, venind doi clerici si oarecare barbati dreptcre-dinciosi, au luat trupul lui si l-au pus nu departe de cetatea Spoletana, unde izvorasc multe ape. Deci, n acel loc unde s-a ngropat fericitul mucenic, orbii si capata vederea, bolnavii se tamaduiesc, dracii se izgonesc cu rugaciunile Sfntului Mucenic Concordie, cel ce a stat naintea Domnului nostru Iisus Hristos, Care mpreuna cu Tatal si cu Sfntul Duh, petrece si mparateste n vecii vecilor. Amin. 41

CUVIOSUL ZOSIMA DIN CILICIA (4 IUNIE)


Cuviosul Zosima, numit si Chilix, era cu neamul din partile Ciliciei. Si iubind pe Dumnezeu din tineretile sale, s-a lepadat de lume si s-a dus n muntele Sinai, unde a mbracat schima monahala si a bineplacut lui Dumnezeu. Apoi, fiind dornic de viata pustniceasca mai linistita si fiind nca tnar, s-a dus n partile Liviei si acolo s-a salasluit n pustie la un loc ce se numea Amoniac, si a nceput a vietui singur, slujind lui Dumnezeu n singuratate. Si umblnd el prin pustia aceea, a aflat pe un oarecare batrn, care purta o haina aspra de par. Si dupa ce s-a apropiat de el, vrnd sa i se nchine si sa fie binecuvntat de dnsul dupa obicei, batrnul a apucat nainte si i-a zis: Zosima, pentru ce ai venit aici? Du-te de aici, pentru ca nu poti sa sezi n acest loc". Iar Zosima, socotind ca batrnul l stie mai demult, i s-a nchinat si, cernd binecuvntare, i-a zis: Parinte, fa bine si spune-mi cum de ma stii?" Batrnul i-a raspuns: Mai nainte cu doua zile, mi s-a aratat cineva minunat la vedere si mi-a zis: Iata, vine la tine un monah din muntele Sinai, cu numele Zosima. Sa nu-1 binecuvintezi sa petreaca mpreuna cu tine n pustia aceasta, pentru ca vreau sa-i ncredintez lui Biserica Babilonului, cea din Egipt". Aceasta zicnd-o batrnul catre Zosima, s-a departat de dnsul ca la o aruncatura de piatra si a stat la rugaciune, ridicndu-si minile catre Dumnezeu. Si rugndu-se el ca la doua ceasuri si terminndu-si rugaciunea, a venit iar la Zosima si, mbratisndu-1 parinteste, 1-a sarutat pe fata, zicndu-i: Iubite fiule, bine ai venit aici! Dumnezeu te-a adus la mine, ca sa dai trupul meu pamntului!" Zosima a ntrebat pe batrn: Parinte, de cti ani petreci n acest loc?" Batrnul a raspuns: Se mplinesc 45 de ani de cnd petrec aici". Batrnul graind acestea, i s-a luminat fata ca focul si a zis catre Zosima: Pace tie, fiule, roaga-te pentru mine!" Zicnd aceasta, s-a culcat pe pamnt si s-a mutat catre Domnul; iar fericitul Zosima, sapnd pamntul, a ngropat cinstitul trup al acelui mare batrn. Deci, petrecnd n acel loc doua zile, s-a ntors n Sinai, slavind pe Dumnezeu. Seznd el n manastirea muntelui Sinai, a venit la dnsul un tlhar, rugndu-1 si zicnd: Parinte, ai mila de mine si ma primeste n calugarie, ca sa plng n liniste pentru pacatele mele, pentru ca multe ucideri am facut si vreau sa nceteze de la mine faptele cele rele si sa ma caiesc n toate zilele vietii mele". Iar Cuviosul Zosima, nvatndu-1, 1-a mbracat n chipul cel calugaresc. Apoi. dupa putina vreme, cuviosul a zis catre dnsul: Fiule, cre-de-ma ca aici nu-ti este cu putinta a petrece, pentru ca de va afla de tine vreun boier, te va prinde, asemenea si prsii tai te vor ucide. Insa asculta-ma pe mine si te voi duce ntr-o manastire mai departata". Si lundu-1, 1-a dus n obstea parintelui Dorotei, care era aproape de Gaza si, lasndu-1 acolo, s-a ntors singur la locul sau. Iar fratele acela a petrecut acolo noua ani n viata de obste, si nvatnd Psaltirea si deprinzndu-se cu toata rnduiala monahiceasca, s-a ntors iar la Cuviosul Zosima si i-a zis: Parinte, fa mila cu mine, da-mi hainele mele cele mirenesti si ia-le pe cele calugaresti". Iar cuviosului, fiindu-i jale, 1-a ntrebat: Pentru ce, fiule?" Fratele a raspuns: Parinte, am petrecut noua ani n viata de obste, precum singur stii, am postit ct am putut, am vietuit cu nfrnare, cu toata blndetea, cu tacere si cu frica lui Dumnezeu, supunnduma tuturor. Deci nadajduiesc n bunatatea cea fara de sfrsit a lui Dumnezeu si n mila lui cea negraita, ca mi-a iertat multimea pacatelor mele; dar vad ntotdeauna pe un copil, stnd naintea mea si zicndu-mi: Pentru ce m-ai ucis? Iar aceasta o vad nu numai n vis, dar si cnd stau n biserica la cntare, cnd ma apropii de dumnezeiestile Taine si cnd mannc cu fratii la masa. Si nici un ceas nu ma lasa sa ma odihnesc. Oriunde m-as duce eu, vad naintea mea pe acel copil, zicndu-mi numai aceasta: Pentru ce mai ucis? De aceea, parinte, voiesc sa ma duc acolo, unde am facut acel omor, ca sa fiu prins, sa fiu dat judecatii si sa mor pentru acel copil, pentru ca l-am ucis fara de minte". Deci, lundu-si de la cuviosul parinte hainele cele mirenesti si mbracndu-se, s-a dus n lume. Si ajungnd n cetatea Diospol, a fost prins si a doua zi i s-a taiat capul. Si s-a dus la Dumnezeu, spalndu-si pacatele cu sngele sau.

42

Iar Cuviosul Zosima, avnd n sine nencetata dorinta sa vietuiasca n liniste pustniceasca, departe cu totul de oameni, s-a gndit sa lase muntele Sinai. Deci s-a sculat si, lund pe ucenicul sau Ioan, s-a dus la Porfirot - asa se numea pustia aceea -, pe care strabatnd-o, a aflat pustnici, unul cu numele Pavel, care era de la Galata; iar altul cu neamul din partile Melitinului, pe nume Teodor, din manastirea lui avva Eftimie cel Mare, si amndoi erau mbracati cu piei de bivol. Si s-a salasluit Zosima cu ucenicul sau aproape de acei pustnici, ca la doua stadii, si a vietuit acolo doi ani. Iar ntr-una din zile 1-a muscat un sarpe pe Ioan, ucenicul lui Zosima, nct s-a vatamat tot trupul lui din veninul sarpelui si din aceasta pricina a murit. Iar fericitul Zosima s-a mhnit foarte mult de aceasta si s-a dus la pustnicii aceia. Iar ei vazndu-1 pe el ca vine la dnsii tulburat si foarte necajit, mai nainte de a zice Zosima ceva catre dnsii, apucnd nainte, i-au zis: Ce, avva Zosima, a murit fratele tau?" Iar el, minunndu-se de mai nainte vederea lor, le-a spus ca a murit fratele, desi ei stiau mai dinainte. Si sculndu-se amndoi, au mers cu Cuviosul Zosima la fratele acela si, vazndu-1 pe el zacnd mort la pamnt, au zis: Nu te mhni, avva Zosima, Dumnezeu ti va ajuta!" Apoi au strigat catre cel mort, zicnd: Frate Ioane, scoala-te ca staretul are trebuinta de tine". Si ndata fratele a nviat si s-a sculat de la pamnt. Iar ei cautnd pe sarpele acela, l-au aflat si, lundu-1 pe el, l-au rupt n doua. Dupa aceea au grait catre Zosima: Parinte Zosima, ti spunem cu adevarat, du-te la Muntele Sinai, pentru ca Dumnezeu voieste sa-ti ncredinteze episcopia Bisericii Babilonului din Egipt". Atunci Cuviosul Zosima, lund binecuvntare de la acei sfinti pustnici, si-a luat ucenicul si s-a ntors la muntele Sinai. Iar dupa o vreme, avva muntelui Sinai a trimis n Alexandria, pentru oarecare trebuinta, pe fericitul Zosima mpreuna cu alti doi frati. Si oprindu-i pe ei fericitul Apolinarie, patriarhul Alexandriei, i-a hirotonit episcopi, pe unul la Iliopoli, pe altul la Leondopoli; iar pe Zosima n Babilonul Egiptului, pentru ca de demult erau doua cetati Babilon. Cea dinti, mai mare si mai veche la haldei, unde a mparatit Nabucodonosor si dupa dnsul ceilalti mparati ai haldeilor; iar alta, mai mica si mai pe urma, n Egipt; pentru ca, mutndu-se unii de la Babilonul cel mare n tara Egiptului si zidindu-si o cetate aproape de rul Nil, acea cetate s-a numit tot Babilon, de vreme ce babilonenii au zidit-o si petreceau ntr-nsa. Deci lund Cuviosul Zosima scaunul arhieresc ntr-acest Babilon al Egiptului, dupa voia lui Dumnezeu si dupa proorocirea sfintilor parinti pustnici, pastea turma lui Hristos si ndrepta bine Sfnta Biserica, facndu-se pilda turmei cu cuvntul si cu viata. Si a petrecut pe scaun multi ani, povatuind pe multi la calea mntuirii. Iar dupa ce a nceput a se apropia de adnci batrnete, vazndu-si slabiciunea si asteptndu-si sfrsitul, si-a lasat scaunul si s-a ntors n muntele Sinai, la viata sa cea dinti. Acolo, mai traind putina vreme, s-a sfrsit ntru Domnul si a stat n ceata Sfintilor Ierarhi, naintea Stapnului nostru Iisus Hristos, Caruia se cuvine slava n veci. Amin.

SFINII MUCENICI FRONTASIE, SEVERIN, SEVERIAN I SILAN (4 IUNIE)


Sfintii Frontasie, Severin, Severian si Silan au fost trimisi de fericitul Fronton, ntiul episcop al Petragoriei, sa propovaduiasca Cuvntul lui Dumnezeu si sa-1 semene pretutindeni. Pe acestia prinzndui ighemonul Scviridon, i-a ntrebat: Spuneti-mi de unde sunteti si cu ce nume va numiti? Pentru ca nu numai ca n-ati jertfit zeilor, dar i-ati ntors si pe acei ce voiau sa jertfeasca, le-ati stricat capistele si nu stiu cu ce putere le faceti toate acestea". Frontasie i-a raspuns: O, ighemoane, fiind lipsit de dumnezeiestile fapte bune, pentru ce ne ntrebi pe noi, cnd te srguiesti a pierde tot adevarul? Socoteste mai nti cine tia facut sufletul si trupul tau si atunci vei cunoaste adevarul. Iar idolii pagnilor sunt lucruri de mni omenesti, nu pot nici a se folosi pe sine, nici a ajuta altora". Scviridon a zis: Vad ca sunteti ndrazneti n cuvintele pe care le-ati nvatat de la nvatatorul vostru". Severin si Severian au raspuns: Multa noastra cuvntare este adevarata; iar tu cinstesti pe idolii care sunt pietre surde, mute si desarte puse de diavoli". Scviridon a zis: Veti cstiga viata, de veti jertfi zeilor!" 43

Sfntul Frontasie a raspuns: Cstigarea noastra este sa vietuim si sa murim pentru Hristos". Atunci ighemonul, ntorcndu-se catre Silan, cel ce stia cntari n alaute, n chimvale bine glasuitoare si n timpane, i-a zis: Dar tu, tinere, de ce nu jertfesti?" Sfntul Silan a raspuns: Eu jertfesc Domnului meu Iisus Hristos, care cu darul botezului Sau a spalat lumea de ntinaciuni". Ighemonul a zis: Cum a spalato?" Silan a raspuns: Domnul meu Iisus Hristos a zis ucenicilor Sai: Mergnd, nvatati toate neamurile, botezndu-i pe ei n numele Tatalui si al Fiului si al Sfntului Duh. Cel ce va crede si se va boteza, se va mntui; iar cel ce nu va crede, se va osndi. Asemenea si tu, ighemoane, de vei crede n Hristos si te vei boteza, te vei mntui; iar de nu vei crede, te vei osndi". Atunci ighemonul, mniindu-se, a poruncit sa-i scoata afara din cetate si sa-i duca la locul cel de moarte si acolo sa-i munceasca cumplit. Si nca dupa asemanarea cununii de spini a Mntuitorului nostru Iisus Hristos, asa li s-au nfipt si lor n cap piroane de fier si i-au pironit de un stlp. Si erau n capul fiecaruia noua piroane. nsa acea cumplita mnie a muncitorului n-a putut cu nici un fel sa ntoarca de la Hristos pe ostasii lui. Iar dupa ce cu acel fel de munci n-a putut sa-i biruiasca, a dat asupra lor hotarre de moarte, adica sa li se taie capetele. Deci sfintii mucenici, plecndu-si genunchii la pamnt si ncredintnd lui Dumnezeu sufletele lor, si-au plecat grumajii naintea calailor si astfel au luat munca pentru Hristos. Deci, ostasii cei pagni, taind capetele de la mucenicestile trupuri, le-au aruncat spre batjocora pe pamnt si le-au lasat nengropate. Atunci o dumnezeiasca putere venind la dnsii, a facut o minune ca aceasta, nct toti priveau cu spaima si se minunau. Caci pogorndu-se deodata Sfntul Duh peste trupurile lor, lea nviat si lundu-si fiecare n mini capul care zacea lnga trup, s-au sculat pe picioare fara de ajutor omenesc si au mers spre rul ce se numea II. Si suindu-se pe apa, umblau cu picioarele ca pe pamnt uscat. Apoi, trecnd rul pe cnd toti priveau cu spaima si se minunau, s-au suit pe un deal nalt si, ajungnd la biserica Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, Fecioara Maria, n care se ruga Sfntul Fronton episcopul, au intrat nauntru si, plecndu-si genunchii, si-au pus capetele naintea picioarelor lui; iar trupurile si le-au ntins pe pamnt n chipul crucii si au ramas morti. Iar Sfntul Fronton episcopul, cu preotul Anian si cu mult popor, au luat pe Frontasie, pe Severin si pe Silan si i-au nmormntat n biserica cea mai sus zisa, cu cinste si cu cntari ceresti, care se auzeau n vazduh; iar pe Severian, dupa rugamintea unei femei cucernice, l-au ngropat cu cinste ntr-alt loc, care era n stapnirea ei, nu departe de sfintii mpreuna patimitori cu el. Deci. sfintii mucenici au patimit pe vremea mparatiei lui Claudie; iar peste noi stapnind Domnul nostru Iisus Hristos, Caruia mpreuna cu Tatal si cu Sfntul Duh se cuvine cinstea si slava n veci. Amin.

SFINII MUCENICI ZOTIC, ATAL, CAMASIE I FILIP DE LA NICULITEL TULCEA (4 IUNIE)


In martirologiul siriac si cel al Fericitului Ieronim din secolele III-IV sunt pomeniti, pe lnga alti 25 de martiri, si patru martiri originari din Rasaritul Europei, numiti: Zotic, Atal, Camasie si Filip. Acesti sfinti mucenici au patimit pentru Hristos sub mparatia lui Diocletian si Maximian. Se crede ca erau ostasi n armata romana, dar, pentru credinta lor n Hristos, au fost osnditi la moarte prin taiere cu sabia. Nu se stie exact data mortii lor, nici locul unde au fost martirizati. Unii cred ca au fost surghiuniti la Gurile Dunarii, n nordul Dobrogei de astazi, unde erau exilati numerosi crestini ai Imperiului Roman, care nu voiau sa jertfeasca idolilor. Dupa traditie, acesti sfinti martiri ostasi au fost judecati de autoritatile romane n orasul Noviodunum, tot n Dobrogea. Prin secolele IV-V, s-a construit n localitatea Niculitel, din judetul Tulcea de astazi, o basilica din piatra cu hramul Sfntul Atanasie cel Mare, care a fost rennoita n secolul XIII, n care au fost asezate moastele 44

acestor sfinti mucenici. Cu voia lui Dumnezeu, n anul 1971, luna septembrie, datorita ploilor abundente, prul Niculitel a inundat si a scos la lumina o cripta sub vechea temelie a bisericii din secolul IV, n care se aflau, ntr-un sicriu comun, moastele acestor patru sfinti mucenici. Pe peretele interior al criptei scrie n limba greaca: Martyres tou Hristou". Iar pe peretele opus scrie numele lor: Zotikos, Attalos, Kamasis si Filippos". Aceasta cripta martirica, recent descoperita, este unica n Romnia si n sud-estul Europei. Moastele acestor sfinti martiri au fost asezate n patru racle de lemn si depuse spre nchinare n biserica Manastirii Cocos din apropiere, unde se pastreaza si astazi, avnd zi de praznuire 4 iunie. Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

SFNTUL SFINIT MUCENIC DOROTEI, EPISCOPUL TIRULUI (5 IUNIE)


Sfntul Dorotei a fost episcop al cetatii Tirului, pe vremea mparatiei lui Diocletian, pagnul mparat al Romei, iar pentru prigoana cea cumplita care era atunci mpotriva crestinilor, el si-a lasat scaunul si s-a ascuns prin locuri nestiute. Dupa aceea, mpara-tind marele Constantin si Biserica lui Hristos lund alinare, Sfntul Dorotei s-a ntors iarasi n Tir la scaunul sau si pastorea bine turma oilor celor cuvntatoare, aducnd pe multi de la ratacirea nchinarii de idoli la Dumnezeu. El a trait pna pe vremea lui Iulian Paravatul, care, lund mparatia, la nceput nu dusmanea pe fata Biserica lui Hristos, ci n ascuns, poruncind boierilor sai celor de un gnd cu el, care stapneau tarile, sa munceasca si sa ucida pe crestini. Iar Sfntul Dorotei, vaznd muncirea cea mare care se facea credinciosilor, si-a lasat iarasi scaunul Bisericii Tirului, fugind de minile muncitorilor; pentru ca Domnul a poruncit sa nu ne lasam n primejdii ce vin la aratare de la prigonitori, ci sa fugim de ele, dupa cum zice: Cnd va vor goni pe voi din cetatea aceasta, fugiti n cealalta... Deci, iesind de la Tir, a mers n Tracia; dar nici acolo n-a scapat de slujitorii de idoli, chemndu-1 Dumnezeu la cununa muceniceasca. Si a fost prins de boierii lui Iulian n cetatea Diopolin, unde. suferind multe batai si rabdnd felurite patimiri, si-a dat n munci fericitul sau suflet n minile lui Hristos Dumnezeu, fiind foarte batrn; caci avea de la nasterea sa o suta si sapte ani. Si a lasat dupa sine felurite scrieri folositoare Bisericii, n limba greaca si latina, pentru ca era bine iscusit n amndoua limbile acestea, fiind barbat desavrsit n ntelepciunea cea duhovniceasca si n cea dinafara. El a scris vietile proorocesti si apostolesti si alte cuvinte folositoare si tlcuiri, iar acum, fiind el nsusi scris n cartea vietii, se salasluieste cu acei sfinti, ale caror vieti le-a scris.

CUVIOSUL ANUVIE MRTURISITORUL (5 IUNIE)


Cuviosul Anuvie a fost de neam egiptean, avnd mare credinta Si dragoste catre Hristos Dumnezeu. Si facnd pagnii nchinatori de idoli prigonire mare mpotriva crestinilor, acesta a marturisit cu ndrazneala pe Hristos naintea pagnilor si a fost muncit de ei pentru aceasta.'Iar cu purtarea de grija a lui Dumnezeu, a fost eliberat si s-a dus n pustia Egiptului, unde s-a nevoit si s-a ostenit pentru Dumnezeu pna la adnci batrneti. Iar sfrsitul lui a fost astfel: Lnga malul rului Nil, care adapa tara Egiptului, s-au adunat odata la un loc trei parinti pustnici, purtati fiind de duhul lui Dumnezeu: avva Sur, avva Isaia si avva Pavel. Deci, ntrebndu-se unul pe altul, care ncotro merge, s-a aflat ca toti acesti trei cuviosi aveau acelasi gnd si 45

acelasi scop, caci fiecare dintre dnsii mergea la parintele Anuvie; iar de la locul acela unde se adunasera si pna la manastirea lui Anuvie era cale pe apa ca de trei zile, si calea era mpotriva apei. Deci, asteptnd ei pe mal multa vreme ca sa vina vreo corabie care sa mearga n acel loc, n-au aflat. Pentru aceasta s-au mhnit si au zis ntre dnsii: Sa ne rugam Domnului sa faca cu noi aceasta mila, ca sa nu ni se curme scopul nostru si sa nu ni se mpiedice calea nceputa, ca sa nu ne ntoarcem deserti la locurile noastre". Apoi Isaia si Pavel au zis catre avva Sur: Parinte, roaga-te tu mai ales, pentru ca stim ca pe tine te asculta totdeauna Dumnezeu si acum ne va mplini prin tine cererea". Iar el le-a poruncit ca si ei mpreuna cu dnsul sa-si plece genunchii la rugaciune, iar el s-a ntins pe pamnt n chipul crucii, aruncndu-se cu fata naintea Domnului. Iar dupa savrsirea rugaciunii, sculndu-se ei de la pamnt, au vazut stnd lnga mal o corabie si, rugndu-se iarasi, s-au suit ntr-nsa. Deci, plecnd corabia, mergea mpotriva apei, fiind purtata de vnt si crmuindu-se de nevazuta putere a lui Dumnezeu. Si att de iute mergea, nct ntr-un ceas a trecut atta cale, cta abia ar fi facut-o cu multa osteneala n trei zile. Si sosind corabia la mal, n dreptul locasului lui Anuvie, parintii au iesit din corabie pe pamnt, iar parintele Isaia a zis: Domnul mi-a aratat pe barbatul la care mergem ntmpinndu-ne pe noi si spunndu-ne fiecaruia din noi tainele inimii noastre". Dupa aceea a zis si parintele Pavel: Si mie mi-a descoperit Domnul, ca dupa trei zile l va lua pe el din lumea aceasta". Si mergnd ei spre manastire si departndu-se putin de la ru, iata ca venea ntru ntmpinarea lor Cuviosul Anuvie. Si sarutndu-i pe dnsii, le-a zis: Bine este cuvntat Domnul, Cel ce v-a aratat mie pe voi si acum n trup si mai nainte ntru Duhul". Si ducndu-i pe ei cu dragoste n chilia sa, a nceput a le spune la fiecare dintre dnsii lucrurile cele bune ale lor, care nu se stiau de nimeni altul, fara numai de Unul Dumnezeu - cum cineva se nevoieste deosebi si, savrsind fapta cea buna, este placut Stapnului sau, lui Hristos Domnul, si ce fel de dar are fiecare de la Domnul. Atunci parintele Isaia a zis catre dnsul: O, avva, de vreme ce ne-a descoperit noua Domnul despre tine ca dupa trei zile te va lua la Dnsul din aceasta viata vremelnica; de aceea ne rugam tie sa ne spui noua pustnicestile tale osteneli si faptele tale cele mbunatatite, prin care ai placut lui Dumnezeu. Nu te teme de prihana slavei desarte, pentru ca, ducndu-te din lumea aceasta, le vei lasa celor de pe urma ai tai pilda vietii tale celei placute lui Dumnezeu, ca sa-ti fie tie vrednici urmatori". Atunci parintele Anuvie a nceput a zice: Nu-mi aduc aminte sa fi facut vreun lucru mare si cinstit, fara numai am pazit aceasta cu darul Dumnezeului meu: din vremurile n care a fost prigonire si am marturisit naintea muncitorilor numele Mntuitorului nostru, n-a iesit cuvnt mincinos din gura mea, pentru ca, o data marturisind dreptatea, n-am voit dupa aceea sa zic ceva nedrept si mincinos; o data iubind cele ceresti, n-am voit ca dupa aceea sa mai iubesc ceva din cele pamntesti. Si mi-a ajutat mie la aceasta si mila Domnului, pentru ca mi-a dat mie sa nu mai am niciodata trebuinta de ceva lucruri pamntesti, ci tot felul de hrana pe care l doream, sfintii ngeri mi-1 aduceau mie si nimic din cele ce se fac pe pamnt n-a tainuit de mine Domnul meu; si niciodata nu s-a lipsit inima mea de dorirea Lui cea dumnezeiasca. Nu mam odihnit ziua si noaptea, cautnd pe Cel ce L-a iubit sufletul meu, pe Stapnul Hristos, ca sa pot totdeauna sa-L vad cu ochii mei cei sufletesti si sa ma ndulcesc de vederea Lui. Si vad ntotdeauna si pe ngerul lui Dumnezeu, fiind de fata cu mine si aratndu-mi pe toti stapnitorii lumii veacului acestuia. Lumina mintii mele niciodata nu s-a stins; toate cte le-am cerut de la Domnul, ndata mi le-a dat mie. Am vazut de multe ori cetele ngeresti, stnd naintea lui Dumnezeu. Am vazut cetele Sfintilor mucenici si ale marturisitorilor, soboarele monahilor si ale tuturor sfintilor si, mai ales, ale celor care nu aveau alta osrdie pe pamnt fara numai sa slaveasca totdeauna si sa binecuvnteze cu credinta pe Domnul ntru simplitatea inimii lor. Am mai vazut si pe satana si pe diavolii lui dati n focul cel vesnic si iarasi, mpotriva acelora, am vazut pe cei drepti care se ndulceau de vesnica bucurie". Acestea si altele multe asemenea acestora le-a spus Cuviosul Anuvie vreme de trei zile la parintii ce venisera la dnsul spre cercetare. Si a zis acestea nu pentru slava desarta, ci pentru folosul celor ce le ascultau, pentru ca, fiind silit prin rugaminte de cei ce au venit la dnsul, le spunea toate din toata inima, cu stiinta curata si cu multa smerenie. 46

Iar dupa ce au trecut trei zile, si-a dat sufletul sau cu bucurie si cu pace. Si ndata s-au vazut sfintii ngeri lund sufletul lui si ridicndu-1 spre naltimea cerului, auzindu-se n vazduh prea dulci cntari ngeresti. Astfel a trecut Cuviosul Anuvie de la cele pamntesti la cele ceresti, el care a marturisit numele lui Hristos naintea pagnilor si a suferit rani pentru aceea, iar acum se preamareste n ceata marturisitorilor, naintea ngerilor ceresti, n fata lui Iisus Hristos Domnul nostru, Caruia, mpreuna cu Tatal si cu Sfntul Duh, se cuvine cinste si slava n veci. Amin.

CUVIOSUL TEODOR PUSTNICUL (5 IUNIE)


Cuviosul parinte Teodor a fost famen din tinerete si lasnd lumea, s-a facut monah si s-a dus n pustiul Iordanului. Si multe osteneli a suferit, srguindu-se sa placa lui Dumnezeu; si, pentru aceea, a luat de la Domnul darul facerii de minuni. Si avnd el odata trebuinta sa mearga la Constantinopol, s-a dus la mare si, gasind o corabie care pleca ntr-acolo, s-a urcat ntr-nsa. Si cnd pluteau n cale, li s-a ntmplat de s-a ratacit corabia n largul marii si li s-a sfrsit apa de baut ce o mai aveau. Pentru aceasta, corabierii si cei din corabie erau n nepricepere si n mare mhnire. Iar Cuviosul Teodor, sculndu-se si ridicnd minile spre cer, s-a rugat cu dinadinsul lui Dumnezeu, Care mntuieste din moarte sufletele omenesti. Apoi cu rugaciunea a nsemnat apa marii cu semnul Sfintei Cruci si a zis corabierilor: Binecuvntat este Dumnezeu, luati apa cta va trebuie!" Si lund ei apa, au gustat si au aflat apa marii prefacuta din amaraciune n dulceata, ca si cea din ru. Deci au umplut vasele lor cu apa dulce din mare si toti au preamarit pe Dumnezeu si i s-au nchinat staretului pna la pamnt. Iar Cuviosul Teodor a zis: Iertatima, domnii mei, caci nu s-a facut pentru mine aceasta minune a Atotputernicului Dumnezeu, ci pentru voi, care v-ati mhnit ca nu aveti apa. Caci vaznd Dumnezeu mhnirea voastra si asteptarea mortii, S-a milostivit spre voi si a schimbat amaraciunea marii n dulceata rului". Dupa aceasta si corabia a nimerit calea sa, cu rugaciunile acestui sfnt cuvios, si au sosit degraba la limanul spre care mergeau. Iar acest parinte Teodor a facut nca si alte minuni, si dupa aceea s-a mutat la Dumnezeu.

SFNTUL VISARION (6 IUNIE)


Marele ntre parinti Visarion s-a nascut si a crescut n Egipt. Din tinerete a iubit pe Hristos si a rasarit n inima lui lumina darului lui Dumnezeu. Si s-a pazit curat de toata ntinaciunea pacatului, nepatndu-si haina cea duhovniceasca, pe care a luat-o de la Sfntul Botez. Si cercetnd sfintele locuri de la Ierusalim, a vazut pe Cuviosul Gherasim, care-si petrecea viata n pustiul Iordanului, si caruia i slujea un leu. Asemenea vaznd si pe multi alti parinti care vietuiau acolo prin felurite locuri si care straluceau n fapte bune si, vorbind cu dnsii, a cstigat mult folos sufletului sau. Iar dupa ce s-a ntors la locul sau, si-a dobndit ca parinte duhovnicesc pe Cuviosul Isidor Pelusiotul. Si ducndu-se adeseori la el si povatuit fiind de nvataturile lui cele folositoare, s-a ndemnat spre viata cea aspra. Si mpartindu-si saracilor si manastirilor averea ramasa de la parinti, s-a lepadat de lume si s-a facut monah. Apoi ducndu-se ntr-un loc pustiu, petrecea n liniste, obosindu-se cu multe osteneli. Si omorndu-si trupul cu nevointe pustnicesti, se asemana celor fara de trup, fiind n trup. Postirea lui era fara de masura, pentru ca uneori nu mnca toata saptamna, iar alteori petrecea fara de hrana si fara de bautura patruzeci de zile. Odata, stnd n mijlocul unor maracini si avnd minile, ochii si mintea ndreptate catre cer, a petrecut astfel patruzeci de zile si de nopti n rugaciune gnditoare de Dumnezeu, neclintit ca un stlp, nici miscndu-se ctusi de putin cu trupul din locul acela, nici gustnd ceva n acele zile, nici graind ceva catre cineva, nici dormitnd, nici slabind din neputinta cea fireasca si nici aplecndu-si mintea sa spre 47

cele pamntesti, ci fiind cu totul ntraripat de dragostea lui Dumnezeu. Cu ochii cei sufletesti privea neabatut spre El, urmnd celor fara de trupuri. De aceea s-a nvrednicit si de mari daruri de la El, pentru ca i s-a dat lui atta dar de faceri de minuni, ct si sfintilor prooroci de demult. Si s-a asemanat lui Moise; ca precum Moise a prefacut de demult n pustie apele cele amare ntru dulceata cu lemnul aratat de Dumnezeu, ca sa adape pe Israel cel nsetat, tot astfel si Cuviosul Visarion a ndulcit amaraciunea apei de mare, prin rugaciune si prin nsemnarea sfintei cruci, ca sa adape pe ucenicul lui cel slabit de sete. Caci odata, umblnd el cu ucenicul lui n pustie pe marginea marii, acesta a nsetat de osteneala drumului si de zaduful zilei si zicea catre sfntul: Parinte, mi este tare sete". Iar cuviosul, facnd rugaciune si nsemnnd marea cu semnul Sfintei Cruci, a zis: In numele Domnului, ia apa si bea". Iar ucenicul lund apa din mare cu vasul ce-1 purta, a vazut ca apa este dulce la gust si rece, ca si cum ar fi curs dintr-un izvor viu. Deci, bnd din destul si racorindu-se, a luat si n vasul sau. Si vaznd aceasta Cuviosul Visarion, a zis ucenicului: Fiule, pentru ce ai umplut vasul cu apa?" Raspuns-a ucenicul: Iarta-ma, parinte! Am luat apa ca sa nu nsetez iarasi pe cale!" Atunci staretul a zis: Dumnezeu, Cel ce este n acest loc, este n tot locul; si, precum aici, asa si n tot locul poate sa dea apa dulce celui nsetat". Iar numele ucenicului era Dula. Cuviosul Visarion s-a asemanat si lui Isus al lui Navi; caci precum acela biruind oarecnd pe amorei, a oprit soarele n calea sa, tot asa a facut si acesta, caci mergnd el cu ucenicul la alt staret, se apropia soarele spre apus si calea era nca departata; deci Sfntul Visarion s-a rugat lui Dumnezeu, zicnd: Rogu-ma Tie, Doamne, porunceste ca sa stea soarele pna ce voi merge la robul tau". Si asa s-a facut, ca n-a apus soarele pna ce a sosit cuviosul la acel staret. Cuviosul a fost asemenea si cu Sfntul Prooroc Ilie, pentru ca n vreme de seceta, ploaie ndestulata a pogort din cer pe pamnt; si aceasta nu s-a facut o data sau de doua ori, ci de mai multe ori. El se asemana nca si cu proorocul Elisei; caci precum acela a trecut apele Iordanului, despartindu-le cu cojocul lui Ilie, tot asa si acesta, cu rugaciunile sale, a ntarit firea apelor sub picioarele sale si umbla pe deasupra apelor ca pe uscat; pentru ca Nilul - rul cel mare - l trecea ca pe uscat si oriunde pe cale ntlnea praie, le trecea cu picioarele neudate. Si petrecnd Cuviosul Visarion oarecnd n Schit, a fost adus la biserica un om ndracit si se faceau rugaciuni pentru el n biserica ca sa se izbaveasca de duhul cel necurat, dar nu iesea dracul din el, caci era cumplit foarte. Atunci clericii au zis ntre ei: Ce sa facem cu ndracitul acesta?" Si unii au zis: Nimeni nu poate sa-1 izgoneasca pe dracul acesta, dect numai avva Visarion; si de-1 vom ruga pe el pentru aceasta, apoi nici n biserica nu va voi sa vina. Deci sa facem asa: El vine de dimineata n biserica mai nainte dect toti, iar noi, apucnd nainte de venirea lui, sa punem pe omul cel ndracit n locul lui si sa-i zicem staretului: Parinte, desteapta pe cel ce doarme!" Si au facut clericii asa. Si intrnd Cuviosul Visarion n biserica, dupa obiceiul sau, a vazut pe acel om seznd n locul lui. Atunci el a stat aproape de cel ndracit si nu voia sa-1 goneasca din locul lui pe cel ce sedea. Iar dupa ce s-a nceput pravila bisericii, clericii au zis catre staret: Parinte, desteapta pe cel ce doarme". Iar parintele apropiindu-se de acel om, 1-a clatinat, zicndu-i: Scoala-te si te du de aici!" Si ndata dracul a iesit din om, gonit prin cuvntul sfntului. Si sculndu-se omul, a nceput a multumi lui Dumnezeu, ca s-a izbavit de ndracire si s-a facut sanatos din acel ceas. n acest fel au pornit clericii pe Sfntul Visarion spre acea facere de minuni, ca sa izgoneasca pe diavol, pentru ca acest cuvios parinte nu voia sa faca minuni la aratare, ca sa nu fie slavit de oameni, si fugea de laudele oamenilor, fiind smerit si socotindu-se pe sine pacatos. Odata, un frate din schit a cazut ntr-o greseala si preotul i poruncea lui sa iasa afara din biserica, ca unul ce nu era vrednic sa fie mpreuna cu fratii n soborul bisericesc. Iar Cuviosul Visarion, sculndu-se, a iesit si el mpreuna cu cel ce gresise, zicnd: Si eu am gresit!" Intr-acest fel a fost smerenia acestui sfnt parinte.

48

Ucenicii lui mai spuneau de el ca patruzeci de ani nu s-a culcat pe coaste ca sa se odihneasca; ci, seznd sau stnd, primea cte putin somn. El sfatuia pe ucenicii sai sa fie treji, ca rara dormitare sa se pazeasca pe sine totdeauna de cursele vrajmasului, si le zicea: Se cade monahului sa fie tot ochi ca si Heruvimii si Serafimii; si, cnd cineva petrece n pace neavnd razboaie, atunci mai mult sa se pazeasca si sa se smereasca n fata lui Dumnezeu, ca nu cumva, parndu-i-se ca sta, sa cada mai cumplit, caci pentru prea marea ncredere n sine, multi s-au dat la razboi. Si de multe ori, pentru neputinta noastra, Dumnezeu nu lasa sa vina asupra noastra razboaie, ca sa nu pierim desavrsit". Toata viata acestui sfnt parinte era asemenea pasarilor cerului, pentru ca nimic nu a cstigat din cele pamntesti, nici nu avea chilia sa, nici vreo adapostire deosebita; ci, trecnd din loc n loc, mergea ca un drumet ratacit prin pustie, prin surpaturi si prin vai, nengrijindu-se deloc de nevoile trupesti, nici de hrana, nici de haine; avnd pe trup mbracaminte numai o ruptura de haina, ct sa nu-i fie trupul gol cu totul. Ziua era ars de zaduful soarelui, iar noaptea de ger. Rareori i se ntmpla vreodata sa intre sub vreun acoperamnt, ci petrecea ca o pasare prin munti, iubind singuratatea, ridicndu-si mintea spre Unul Dumnezeu si adncindu-si gndurile ntr-nsul. Totdeauna i ieseau praie de lacrimi din ochi si scotea dese suspine din adncul inimii; si toate zilele vietii lui si le-a petrecut plngnd si tnguindu-se. Si ajungnd la adnci batrneti, s-a mutat la viata cea nembatrnita si a trecut de la plngere la bucuria cea vesnica, prin ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia I se cuvine slava n veci. Amin.

CUVIOSUL ILARION CEL NOU, EGUMENUL MNSTIRII DALMAT (6 IUNIE)


Fericitul Ilarion a fost fiul lui Petre Capadocianul, cel care da pine la masa mparateasca, iar maica lui era Teodosia; si amndoi parintii lui erau evlaviosi. Si fiind ei iubitori de Dumnezeu, l-au nvatat bine Sfnta Scriptura din tinerete. Apoi, cnd era de douazeci de ani, a lasat - dupa cum zice Evanghelia - pe tata si pe mama, si casa, si bogatie, si s-a facut monah n manastirea lui Isihie, care era aproape de Vizantia. Dupa aceea a venit n manastirea Dalmatului si acolo a luat ngerescul si sfntul chip cel mare, si s-a facut ucenic al Sfntului Grigorie Decapolitul, care ntr-acea vreme vietuia acolo. Si petrecea n ascultare, n tacere si n smerenie, avnd slujba n gradina manastireasca. El s-a ostenit ntracea ascultare zece ani si se srguia, ca, prin viata sa, sa urmeze Cuviosului Ilarion cel Mare, cel de un nume cu el, a carui viata mbunatatita si placuta Lui Dumnezeu, adeseori citind-o, se asemana aceluia, pe ct putea, n postiri, n rugaciunile cele de toata noaptea, si n toate nevointele monahicesti, pentru care sa si numit Ilarion cel Nou. Deci luminndu-si sufletul ca soarele, a luat putere de la Dumnezeu asupra duhurilor celor necurate, ca sa le goneasca Iar egumenul manastirii aceleia 1-a facut preot, chiar si nevrnd, dupa ce Sfntul Grigorie Decapolitul s-a dus de acolo n alte locuri. Apoi, dupa ctiva ani, murind egumenul acelei manastiri, Cuviosul Ilarion a aflat ca fratii voiesc sa-1 faca egumenul lor si a iesit noaptea din manastire, nestiut de nimeni, si s-a dus n Vizantia, unde a cautat pe Sfntul Grigorie, nvatatorul sau, nadajduind ca-1 va gasi acolo. Dar acela se dusese n Roma si de acolo s-a ntors si s-a salasluit n muntele Olimpului. Deci Ilarion a intrat ntr-o manastire din Vizantia, iar monahii manastirii Dalmatului, aflnd de dnsul, au trimis la prea sfintitul Patriarh Nichifor, rugndu-1 sa-1 faca egumen al lor, chiar de n-ar voi. Atunci patriarhul a vestit aceasta mparatului si, trimitnd, au adus la dnsii pe Ilarion, si l-au ndemnat sa ia egumenia manastirii Dalmatului. Iar el neputnd sa se mpotriveasca vointei mparatesti si patriarhicesti, s-a supus poruncii lor si a luat stapnirea egumeniei, pastorind bine, vreme de opt ani, oile cele cuvntatoare ncredintate lui.

49

Dupa aceasta, a luat scaunul mparatiei grecesti Leon Armeanul - tiranul cel cu nume de fiara -, care a nceput a tulbura Biserica lui Hristos cu eresul luptarii de icoane. Acela pe multi i silea sa se uneasca cu el la eresul lui; iar pe cei ce nu se supuneau vointei lui, pe uni i muncea, iar pe altii i izgonea n tari foarte departate. ntr-acea vreme, din porunca lui, a fost adus si Cuviosul Ilarion de la manastirea Dalmatului la palatele mparatesti si silit la acel eres. Dar ostasul cel bun al lui Hristos, nu numai ca nu sa supus tiranului nicidecum, dar nca 1-a si certat cu ndrazneala, numindu-1 fara de Dumnezeu si nou calcator de lege, pornindu-1 astfel spre mare mnie. Deci raucredinciosul mparat a pus asupra fericitului multe batai si felurite munci, si 1-a nchis n temnita. Iar dupa o vreme oarecare, punndu-1 iar de fata la cercetare, dar nimic sporind la scopul lui, 1-a dat patriarhului celui de un gnd cu el, anume Teodot, cu porecla Casiter, care luase scaunul dupa izgonirea pentru dreapta credinta a prea sfintitului Nichifor. Acel Teodot, patriarhul mincinos, a facut Cuviosului Ilarion acelasi lucru ca si mparatul, caci nchizndu-1 ntr-o temnita ntunecoasa, 1-a chinuit multe zile cu foamea si cu setea, poruncind sa nu-i dea nici pine, nici apa. Atunci monahii manastirii lui s-au dus la mparat, zicnd cu rugaminte: O, mparate, da-ne pe pastorul nostru, iar noi ti fagaduim ca ne vom supune vointei tale". Iar mparatul s-a bucurat de fagaduinta lor si ndata le-a dat pe parintele lor. Deci sfntul, ducndu-se la manastire, a petrecut ctava vreme si, primind putina odihna, dupa acele patimiri si acea foame, s-a ntors iarasi spre patimiri. Caci mparatul, asteptnd fagaduinta calugarilor, a cunoscut ca este batjocorit de ei si a trimis ostasii sai asupra acelei manastiri, care au necajit pe monahi, iar pe Cuviosul Ilarion aducndu-1, l-au nchis n temnita. Dupa aceea, l-au trimis la manastirea lui Faneon, poruncind sa-1 nchida ntr-o temnita strmta. Sfntul Ilarion a patimit n temnita aceea sase luni, primind multe necazuri si ocari de la asprul egumen al acelei manastiri. Dupa aceea, iarasi a fost scos de acolo, cu porunca mparateasca, si a fost adus la Constantinopol, unde a fost silit de mparatul sa se lepede de icoane, uneori cu momeli, iar alteori cu ngroziri. Insa patimitorul lui Hristos, Ilarion, neascultnd de porunca mparatului, a fost trimis la alta manastire care se numea Ciclovia. Si a petrecut ntr-nsa doi ani si sase luni, fiind tinut si chinuit ntr-o temnita urt mirositoare. De acolo, fiind adus iarasi la mparat, si fiind batut foarte tare, a fost surghiunit n cetatea Protilia. Dupa aceea, acel raucredincios mparat, care a pierdut pe multi, a pierit si el cumplit; pentru ca a fost taiat cu sabiile n biserica de ostasii sai chiar n acel loc unde mai nti a batjocorit si surpat sfnta icoana a lui Hristos, si si-a lepadat sufletul lui cel ticalos. Si lund scaunul mparatiei Mihail Travlul, a poruncit ca pe toti cei dreptcredinciosi sa-i libereze din legaturi si de prin temnite. Atunci fiind eliberat si Cuviosul Ilarion, nu s-a ntors la manastirea sa deoarece nu ncetase eresul luptarii de icoane, iar scaunele episcopale erau tinute de pastori si arhierei nvatatori mincinosi -, ci a petrecut la o femeie oarecare credincioasa, care i daduse un loc linistit la mosia sa, facndu-i chilie si gradina si slujindu-i lui pentru Dumnezeu cu toate cele de trebuinta. Intr-acea vreme, Sfntul Teodor Studitul, care asemenea patimise multe rautati de la eretici pentru dreapta credinta, ntorcndu-se de la surghiunie, a trecut la Domnul. Iar sfntul sau suflet, naltndu-se de ngeri spre cer, a fost vazut de Cuviosul Ilarion, precum se scrie de aceasta n viata lui Teodor. Acea vedere s-a facut astfel: n acea zi n care Sfntul Teodor Studitul s-a mutat la Domnul, fericitul Ilarion umblnd prin gradina sa, lucrnd si cntnd psalmii lui David, a auzit deodata niste glasuri preaminunate si a simtit si un miros de negraita buna mireasma; deci, minunndu-se, se gndea de unde sa fie acestea. Si cautnd spre naltimea cerului, a vazut o multime de cete ceresti n haine albe, stralucind cu luminoase fete si venind din cer cu cntari spre ntmpinarea oarecarei fete cinstite. Acestea vazndu-le fericitul Ilarion, a cazut cu spaima mare la pamnt si a auzit pe oarecare graindu-i lui: Iata sufletul lui Teodor, egumenul mnastirii Studitului, care a patimit pentru Sfintele Icoane pna la snge si a rabdat pna n sfrsit n necazuri; iar acum a adormit si, dantuind, se suie sus, ntmpinndu-1 pe el cerestile puteri!" Invrednicindu-se de o vedenie preaminunata ca aceasta, Cuviosul Ilarion s-a umplut de multa mngiere si a primit n inima sa o mare dulceata duhovniceasca. Si a ramas multe zile veselindu-se cu duhul, iar fata lui stralucea de bucurie ca a unui nger. 50

Si a petrecut Cuviosul Ilarion la acea femeie sapte ani si mai mult. Iar dupa Mihail Travlul a venit la mparatie fiul sau, Teofil, care, pe toti marturisitorii adunndu-i, a nceput iarasi, ca si mparatii raucredinciosi de mai nainte, a-i sili pe dnsii la luptarea mpotriva sfintelor icoane si a-i munci pe cei ce nu i se supuneau lui. Atunci si Cuviosul Ilarion a fost luat si dus la mparat, unde, silit fiind, nu s-a supus poruncii mparatesti, ci mai ales 1-a certat pe el, ca pe un pagn si calcator de lege, care strica dogmele cele drepte ale credintei. Pentru aceea a primit o suta si saptezeci de lovituri si a fost surghiunit la insula Afusiei, dar acolo avea aceasta nlesnire, ca nu era tinut nici n temnita, nici n legaturi. Deci, zidindu-si o chilie foarte mica, a petrecut ntr-nsa pna la sfrsitul lui Teofil. Iar dupa moartea aceluia a venit mparateasa Teodora, care adunnd n mparateasca cetate pe toti marturisitorii, a ntarit credinta cea dreapta si a pus sfintele icoane n bisericile lui Dumnezeu. Atunci si Cuviosul Ilarion, eliberndu-se, a luat manastirea Dalmatului, unde stralucea cu minunile. Si vietuind trei ani, si ndreptnd pe ucenicii sai cu dumnezeiasca placere, s-a dus la Domnul. Iar cinstitul si sfntul lui suflet, asemenea ca si al lui Teodor, cel vazut de dnsul, a fost dus de ngeri la cele ceresti si a stat n ceata sfintilor marturisitori, naintea scaunului slavei Tatalui, a Fiului si a Sfntului Duh, a Unui Dumnezeu n Treime, Caruia I se cuvine slava n veci. Amin.

SFINTELE MUCENIE FECIOARE ARHELAIA, TECLA I SUSANA (6 IUNIE)


Fecioria biruieste lumea, potoleste poftele cele trupesti si nu se mpartaseste cu stramoasa Eva, pentru ca aceleia i s-a zis de Dumnezeu: Intru dureri vei naste fii si vei fi sub stapnirea barbatului. Iar fecioria este libera de aceasta robie, pentru ca nu se vestejeste de multimea anilor, ci totdeauna nfloreste si mpodobeste viata acelora ce-si pazesc fecioria. Cu aceasta unindu-se mireasa lui Hristos, a intrat n camara cereasca a Mirelui sau. Cu aceasta preacinstita si dumnezeiasca daruire si cu fecioria cea nentinata mpodobindu-se, fericita Arhelaia s-a facut mireasa a lui Hristos si s-a aratat biruitoare a lumii. Ea vietuia la un loc oarecare osebit, aproape de Roma, ntr-o manastire mica si nestiuta, pentru a fi pazita, pe ct se putea, ntru cumplitele vremi ale nchinarii de idoli. Si pornindu-se n Roma prigoana mare mpotriva crestinilor de catre pagnul mparat Diocle-tian, Sfnta Fecioara Arhelaia, cu doua surori ale sale ntru Hristos si mpreuna pustnice, Tecla si Susana, temndu-se de frica muncitorului, au lasat Roma si au fugit n Campania, mbracndu-se cu haine barbatesti, pentru ca astfel sa nu fie cunoscute ca sunt fecioare. Asezndu-se acolo, nu departe de cetatea ce se numea Nola, la un loc smerit si pustiu, se ndeletniceau ziua si noaptea cu rugaciunile lor cele cu dinadinsul catre Dumnezeu si cu alte lucruri placute Lui, tamaduind neputintele bolnavilor, caci luasera de la Dumnezeu darul tamaduirii cu minune, pentru curatia si sfintenia vietii lor. Si erau fetele lor smerite, blnde si luminate, ca cele ce se bucurau cu inimile ntru Domnul Dumnezeul lor si cu nsasi nfatisarea lor si aratau ntreaga lor ntelepciune si sfintenie. Hainele pe dnsele erau rupte si aspre, fiind facute din par, si toata asemanarea lor era saracacioasa si pustniceasca. Perii capetelor lor erau tunsi ca si la barbati, si multi le socoteau pe ele ca sunt barbati, nu femei. Deci se adunau la dnsele oameni de primprejur, unii pentru tamaduiri, iar altii pentru povatuiri, pentru ca ele aveau, pe lnga darul tamaduirii, si cuvntul nvataturii celei de Dumnezeu insuflate, si nu numai trupurile oamenilor le tamaduiau, ci si sufletele, si pe multi pagni i-au adus de la pagnatatea nchinarii la idoli la credinta n Hristos, strabatnd slava despre dnsele prin toata tara aceea. Astfel a ajuns vestea despre ele si pna la ighemonul Campaniei, cu numele Leontie, pentru ca ostasii lui erau pusi n multe locuri ca sa pndeasca pe crestini, si nstiintndu-se ei de sfintele fecioare, au spus ighemonului. Iar el le-a poruncit sa le prinda si sa le aduca la dnsul n cetatea Salernei - caci acolo 51

sedeau atunci judecatorii si munceau pe crestini. Deci sfintele fecioare au fost prinse si aduse spre cercetare la Salerna, naintea ighemonului. Iar ele au nteles ca Mirele lor Cel fara de moarte si nestricacios, Domnul nostru Iisus Hristos, le cheama la cununa muceniceasca, ca nu numai cu fecioria, ci si cu sngele mucenicesc, ca si cu o porfira mparateasca fiind mpodobite, sa le ia pe dnsele n camara Sa cea cereasca. Deci s-au umplut de mare nadejde si ndrazneala si stateau fara de temere naintea muncitorului, marturisind cu glas liber tot adevarul despre dnsele, spunnd cine si de unde sunt. Si nu-si ascundeau credinta si viata lor, ca sunt crestine si fecioare logodite lui Hristos, fagaduite sa-si pazeasca curatia lor nentinata pentru Dnsul pna la sfrsitul lor. Iar ighemonul Leontie, cautnd spre dnsele, a vazut pe fericita fecioara Arhelaia mai batrna cu anii, mai ndrazneata la vorba si cu fata ei avnd deosebita cinste; deci s-a ntors catre dnsa si i-a zis: Asculta, Arhelaia, pentru ce chemi la tine multi oameni, buni si rai, si i nveti sa se nchine lui Iisus Nazarineanul, care n-a putut nici pe Sine sa Se izbaveasca cnd era muncit, si care nici acum nu poate sa-i ajute cuiva? Pentru ce ndraznesti a face doctorii cu cuvinte vrajitoresti si nseli poporul, si te arati a fi barbat, mbracndu-te barbateste, tu care esti femeie spurcata si vrajitoare vatamatoare? Dupa cum mi se pare, tu nsati ai nvatat si pe aceste doua fecioare la aceste farmece; asa ca, de nu te voi pierde pe tine, apoi multi barbati si femei vei atrage la nselaciunea ta". Sfnta fecioara a raspuns: Eu, cu puterea lui Hristos, calc peste puterea si lucrarile diavolului, si nvat pe oamenii cei cu ntelegere si cinstiti, sa cunoasca pe Unul Adevaratul Dumnezeu, Cel ce a facut cerul si pamntul, marea si toate cele ce sunt ntr-nsele. n numele Domnului meu Iisus Hristos, Unul nascut, Fiul lui Dumnezeu, tuturor bolnavilor se da sanatate prin mine, roaba Lui. Si nu ma prefac ca sunt parte barbateasca, marturisindu-ma acum ndata ca sunt fecioara si roaba a lui Hristos; iar acestea doua mi sunt surori ntru Domnul, crescnd cu mine n credinta lui Hristos nca din tineretile lor". Ighemonul a zis: Tot cel ce nu se supune poruncii mparatesti este vrednic de moarte cumplita". Sfnta a raspuns: Noi avem Imparat pe Domnul nostru Iisus Hristos, pentru care am lasat lumea si toate cele din ea; poruncii Aceluia ne supunem si de la El asteptam mila, pentru ca El stapneste cerul si pamntul si toate celelalte din lume". Zis-a ighemonul: Zeii nostri pe toate le tin si le stapnesc, iar numirile lor sunt acestea: Cron, Trismegist, Ermie, Afrodita, Ira, Atina; iar mai mare dect toti este Die. Acestea sunt puterile lui Dumnezeu care tin si ndreapta lumea". Raspuns-a fecioara: Zeii tai sunt orbi si cei orbi li se nchina lor si cred n ei". Ighemonul a zis: Dumnezeul vostru este unul si nu este puternic sa se apere singur, caci a fost rastignit pe cruce, adapat cu otet, ncununat cu spini si mpuns cu sulita". Sfnta a raspuns: Toate acestea le-a rabdat Dumnezeul nostru pentru mntuirea noastra, ca toti cei ce cred n El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica; iar zeii tai nu vad, nu aud, nu vorbesc si nu pot sa-si ajute nici lor si nici altora". Deci ighemonul, mniindu-se, a dat-o unor lei flamnzi, ca s-o mannce, asteptnd ca ndata sa fie sfsiata de ei. Iar fiarele s-au mblnzit ca niste mielusei si se tavaleau la picioarele sfintei. Iar ea se ruga lui Dumnezeu si zicea: Doamne Dumnezeule, Parinte, Fiule si Duhule Sfinte, Cel ce ai pazit pna acum trupul meu curat de toata ntinaciunea si precum ai mblnzit fiarele si mi-ai dat sa biruiesc pe ighemonul cel mai cumplit dect fiarele, asa ntotdeauna sa-mi fii mie, roabei Tale, ajutor nedepartat". Ighemonul, vaznd-o ca petrece nevatamata de fiare, s-a umplut de mai multa mnie si a poruncit ostasilor sa ucida fiarele, iar pe sfnta mucenita s-o lege mpreuna cu surorile ei si sa le arunce n temnita. Dar n temnita li s-a aratat ngerul Domnului, stralucindu-le,cu negraita lumina si zicndu-le: Nu va temeti, fecioarele lui Hristos, caci rugaciunile voastre s-au suit naintea lui Dumnezeu si acum vi s-au gatit cununile la cer!" Acea lumina neobisnuita ce a stralucit temnita au vazut-o si strajerii, care, umplndu-se de frica si de spaima, au strigat: Cu adevarat, Unul este adevaratul Dumnezeu, pe care aceste fecioare l propovaduiesc!" Iar a doua zi, a zis ighemonul catre slujitori: Sa-mi aduceti pe fermecatoarea aceea, care ieri m-a ocart pe mine si pe zeii mei cu batjocura". Si ndata Sfnta Mucenita Arhelaia a fost pusa naintea judecatii aceluia si a zis catre el: O, muncitorule, nu eu, ci lucrurile tale cele rele ti aduc hula si necinste, si nca si 52

focul cel nestins ti-1 pregatesc tie, ca sa arzi ntr-nsul, muncindu-te cu zeii tai n veci. Iar de vei voi sa te scapi de vesnicele munci, asculta cuvintele mele cele de folos si primeste sfatul meu cel sanatos: Crede n Dumnezeu Tatal, Cel ce te-a zidit pe tine; si ntru Iisus Hristos, Unul nascut Fiul Lui; si ntru Duhul Sfnt, Care din Tatal purcede. Acesta este Dumnezeu, Unul n Treime, slavit si sus si jos!" Iar ighemonul, socotind cuvintele acestea de rs si de nebunie, a raspuns mpotriva lor, zicnd: De vei voi tu sa crezi mie si zeilor mei, te voi darui cu bogatii si daruri si vei primi loc nalt ntre femeile cele luminate ale Romei; iar de nu vei asculta de mine, te voi da spre batjocura desfrnatilor celor fara de rusine si dupa aceea, muncindu-te cu amar, te voi rndui la moarte cumplita; iar trupul tau l voi arunca sa-1 mannce cinii, fiarele si pasarile". Sfnta a raspuns: Eu am ajutor pe Domnul meu Iisus Hristos, Care, precum este pazitor al sufletului meu, asa si al trupului, si ma va feri pe mine de ntinaciunea cu care tu te gndesti sa ma necinstesti, precum si pe cele ce au patimit mai nainte de mine le-a ferit nentinate de cei necredinciosi. Iar de moarte nu am grija, pentru ca astept sa dobndesc viata cea vesnica de la Domnul meu, Care ma va numara pe mine cu ngerii Sai cei sfinti, n bucuria cea nesfrsita". Atunci ighemonul a poruncit sa dezbrace pe sfnta si sa-i strujeasca cinstitul ei trup cel fecioresc cu piepteni de fier si sa o bata aspru, iar ranile ei sa le stropeasca cu untdelemn fierbinte si cu smoala pregatita pentru aceea. Astfel au strujit trupul ei cel sfnt si l-au ars pna la oase, nct toti cei ce venisera la acea priveliste si priveau la acea patimire a sfintei mucenite, se minunau foarte, cum fecioara, care era de firea cea neputincioasa, putea suferi att de cumplite munci si sa fie vie! Atunci Sfnta Arhelaia, ridicndu-si ochii n sus si naltndu-si minile n chipul crucii, a zis: Stapne, priveste din cer, de la scaunul cel sfnt al Tau, spre roaba Ta cea credincioasa, stinge focul cel arzator cu roua darului Tau, si fa usurare din dureri trupului meu ntru ranile cele facute mie de acest muncitor". Abia a grait aceste cuvinte si ndata a rasarit pe capul ei o lumina minunata si un glas s-a auzit zicnd: Nu te teme, sunt cu tine". Si vaznd muncitorul pe sfnta petrecnd nevatamata, se mnia si scrsnea cu dintii. Deci era acolo o piatra foarte mare, care abia putea fi miscata de multi oameni. Atunci muncitorul a poruncit ca sa o ridice si sa puna sub ea pe mucenita, ca sa fie zdrobita de greutatea fara de masura a pietrei. Si dupa ce slujitorii au facut aceea, deodata ngerul Domnului, care statea nevazut lnga fecioara, a pravalit acea piatra n alta parte si piatra a ucis pe slujitorii muncitorului; iar sfnta s-a aflat vie, laudnd pe Dumnezeu si cntnd: Bine esti cuvntat Doamne, Dumnezeul parintilor nostri, Care mntuiesti pe cei ce nadajduiesc spre Tine!" Iar poporul vaznd acea minune, a strigat: Adevarat este Dumnezeul crestinilor, cel propovaduit de mucenita". Ighemonul a zis catre ai sai: Ce sa facem acestei fermecatoare? Iata, biruieste toate muncile; luati-o si duceti-o afara din cetate, asemenea luati si pe cele doua fecioare ce-i urmeaza ei si pe toate trei sa le ucideti cu sabia". Deci ostasii, lund pe sfintele mucenite, care aveau minile legate napoi, le-au scos afara din cetate. Si ajungnd la locul cel de ucidere, pe cnd ostasii voiau sa le taie, au vazut aratare ngereasca si s-au spaimntat; caci sfintii ngeri, care priveau la patimirea sfintelor mucenite, s-au apropiat sa ia cu slava sufletele lor cele mucenicesti. Si vaznd ostasii venirea de fata a acelor ngeri, s-au temut si stateau tremurnd, ca si cum ar fi uitat de sine. Iar Sfnta Arhelaia, savrsind rugaciunea sa, a zis catre ostasi: Indepliniti porunca voastra!" Iar ostasii au raspuns: Nu ndraznim, stapna, de vreme ce ne-a cuprins o mare frica!" Atunci toate sfintele fecioare mpreuna le-au zis: De nu faceti cele poruncite voua, nu veti avea parte cu noi". Iar ostasii, auzind acestea, si-au tras sabiile si le-au taiat capetele lor. Astfel cele trei sfinte cuvioase mucenite, curatele fecioare Arhelaia, Tecla si Susana, savrsind nevointele lor, au intrat n camara cea cereasca si au stat cu ngerii, naintea Tatalui si a Fiului si a Sfntului Duh, Dumnezeu Cel n Treime nchinat, Caruia I se cuvine slava n veci. Amin.

53

SFINTELE MUCENIE CHIRIACHIA, CALERIA I MARIA (6 IUNIE)


Chiriachia, Caleria si Maria, mucenitele lui Hristos, au fost din cetatea Cezareea a Palestinei. Ele, nvatnd de la un crestin credinta lui Hristos si lepadnd jertfele cele urte ale idolilor, s-au apropiat de Hristos si s-au botezat. Si sedeau ntr-o coliba petrecnd n tacere si rugndu-se lui Dumnezeu ca sa se strice pna la sfrsit nselaciunea idoleasca, iar credinta lui Hristos sa straluceasca n toata lumea si sa nceteze prigonirea mpotriva crestinilor. Astfel vietuind ele n posturi si n rugaciuni, au fost prte de slujitorii de idoli la mai marele acelei tari, care le-a silit sa se lepede de Hristos si sa se nchine idolilor. Dar ele nicidecum n-au voit sa faca aceasta, deci au fost muncite fara de mila cu batai, si n acele munci si-au dat sufletele lor n minile lui Dumnezeu.

SFNTUL MUCENIC TEODOT AL ANCIREI (7 iunie)


Acest Sfnt Mucenic Teodot este pus n Sinaxarul lunilor de doua ori; asemenea si pomenirea lui se cinsteste cu cuvioasa slujba n Biserica de doua ori: o data la 18 mai, zi n care au patimit sfintele sapte fecioare ale caror cinstite moaste el le-a ngropat si pentru care a fost prt la ighemon, iar a doua oara, n 7 iunie, zi n care i s-a taiat capul, dupa ce a luat multe si felurite munci pentru Hristos. Sfntul Teodot, tainuitul rob al lui Hristos, a trait n Ancira Galatiei pe vremea mparatiei lui Diocletian si Maximian. El lua n taina trupurile sfintilor mucenici, care se ucideau n acea vreme pentru Hristos si se aruncau spre mncarea cinilor, a fiarelor si a pasarilor, si le ngropa cu cinste. Iar cnd a scos noaptea din apa trupurile celor sapte fecioare necate n iezer, atunci a fost prins de ighemonul Teotecn si, fiind muncit cumplit, a luat sfrsit de sabie. Sfntul Mucenicul Teodot, mai nainte de a intra n nevointa muceniceasca, a facut multe lucruri bune. La nceput s-a luptat mpotriva poftelor trupesti, desi era casatorit dupa lege, a ridicat razboi duhovnicesc, supunndu-si trupul duhului. El att de mult a sporit n fapte bune, nct si altora putea sa le fie nvatator al curatiei si al ntregii ntelepciuni. Si de mirare era la el aceasta ca, prefacndu-se ca duce viata de crciumar, facea multa negutatorie duhovniceasca, cstignd lui Dumnezeu multe suflete omenesti, pentru ca, sub chipul de crciumar, lucra apostoleste n taina ca un episcop, iar prin nvataturile si sfatuirile sale de Dumnezeu insuflate, aducea pe elini si pe iudei la Biserica lui Hristos, iar pe cei pacatosi i povatuia la pocainta. El avea si darul tamaduirii, caci, prin punerea minilor si prin rugaciune, tamaduia toate bolile trupesti cele netamaduite ntre oameni; iar prin cuvntul cel mntuitor de suflete, vindeca ranile cele sufletesti. Viata si patimirea lui, mpreuna cu a sfintelor sapte fecioare, a fost pusa pe larg n ziua de optsprezece mai, n care au patimit acele fecioare.

54

SFNTUL SFINIT MUCENIC MARCEL, PAPA ROMEI I CEI MPREUN CU DNSUL (7 iunie)
Sfntul Marcel a fost de neam roman si tatal sau se numea Benedict. El a luat scaunul Bisericii Romei dupa Sfintitul Mucenic Marcelin si a stat pe dnsul cinci ani si sase luni, n zilele pagnilor mparati ai Romei Diocletian, Maximian Erculie, Maximian Galerie si Maxentie. Pe vremea aceea, n Roma se petreceau urmatoarele fapte: Maximian Erculie, pe care Diocletian l luase cu sine la mparatie, s-a ntors din partile Africii si, vrnd sa faca un lucru placut mparatului Diocletian care zabovea n Rasarit, a nceput a zidi n Roma, n numele lui, niste palate de piatra care se numeau "terme" - adica bai calde - pentru spurcatele lor odihne. Si aflnd printre ostasii Romei multi care credeau n Hristos, a luat de la dnsii cinstea ostaseasca si i-a judecat la o robie ca aceasta - precum Faraon de demult pe israeliteni n Egipt - ca unii sa faca caramizi, altii var, iar altii sa sape la pamnt si sa care piatra la zidirea acelor palate. Aceasta o facea spre batjocura tuturor crestinilor din Roma, deoarece stia ca multi romani, nu numai din poporul cel de rnd, dar si din cei de neam mare, tineau credinta crestineasca, desi nu pe fata. Pe atunci era n Roma un barbat oarecare, bogat si cinstit, creznd n Hristos, cu numele Trason. Acela vaznd pe crestinii cei chinuiti n robia cea grea si slabiti de foame, a nceput a le da n ascuns hrana din averile sale, haine si toate cele de trebuinta, prin ajutorul a patru barbati tematori de Dumnezeu, alesi de el pentru aceasta, ale caror nume erau acestea: Sisinie, Chiriac, Smaragd si Larghie. Si nstiintndu-se de aceasta fericitul Marcel, s-a umplut de bucurie mare pentru milostenia facuta sfintilor. Deci, chemnd la el pe cei patru barbati si aflnd de toate ndurarile lui Trason, i-a multumit foarte mult; iar pe Sisinie si pe Chiriac i-a facut diaconi ai Bisericii Romei. Dar, ntr-o noapte, pe cnd cei doi diaconi duceau n spate hrana trimisa sfintilor mucenici de Trason, au fost prinsi de ostasii pagni si dusi la tribunul Exuperie. Iar tribunul, vazndu-i pe ei, a poruncit sa-i arunce n temnita poporului. Iar a treia zi a spus de dnsii mparatului Maximian, iar mparatul i-a osndit la aceeasi robie la care lucrau si ceilalti, si au fost numarati n rndul celor ce carau nisip la zidirea bailor. Si era acolo un barbat oarecare, anume Saturnin, batrn cu anii, care nu putea sa duca sarcina ce i se punea pe spate. Deci fericitii diaconi Sisinie si Chiriac ajutau acelui batrn si nu numai sarcinile lor le purtau, dar si sarcinile altora; iar n gura lor aveau nencetata cntare de psalmi spre slava lui Dumnezeu. Toate acestea le-au spus strajerii tribunului, iar tribunul, mparatului. Atunci mparatul a poruncit ca sa fie adus Sisinie naintea lui. Si vazndu-1 pe el mparatul, 1-a ntrebat: Cum te numesti?" Sfntul a raspuns: Eu, pacatosul, ma numesc Sisinie si sunt rob al robilor Domnului nostru Iisus Hristos". Zis-a Maximian: Care sunt stihurile pe care voi le cntati?" Raspuns-a diaconul: Daca ai fi cunoscut puterea stihurilor celor ce se cnta de noi, ai fi cunoscut si pe Ziditorul tau". Zis-a mparatul: Si cine este ziditorul meu, daca nu nebiruitul Erculie?" Grait-a diaconul: ,,Noua ne este urciune nu numai a-1 numi, dar si a auzi de dnsul". Imparatul a zis: Alege-ti una din doua: ori sa aduci jertfa zeului Erculie, ori ti voi arde trupul n foc". Sfntul a raspuns: Eu doresc de mult aceasta, ca sa ma nvrednicesc a patimi pentru Hristos Dumnezeul meu, ca astfel sa primesc cununa cea dorita a muceniciei". Si mniindu-se mparatul, 1-a dat spre muncire lui Laodichie eparhul. Iar acela 1-a aruncat n temnita lui Mamertin si acolo a petrecut mucenicul 17 zile. Dupa mplinirea zilelor acelora, eparhul voia ca pe Sfntul Sisinie diaconul, legatul lui Hristos, sa-1 aduca naintea sa la ntrebare. Deci, fiind scos din temnita, a fost dus mai nti la mai marele nchisorii, Apronian, care cautnd spre el, 1-a vazut luminat cu o lumina preaminunata din cer si a auzit nca si un glas, graind: Veniti binecuvntatii Parintelui Meu, de mosteniti mparatia cea gatita voua de la facerea lumii. Deci umplndu-se Apronian de spaima si de cutremur, a cazuti la picioarele Sfntului Sisinie si a zis: Te jur pe Hristos, pe care l propovaduiesti, ca sa ma botezi fara de ntrziere, si sa ma faci partas cununii tale". Deci, n acel ceas a fost adusa apa, iar Sfntul diacon Sisinie, nvatnd pe Apronian, a binecuvntat apa si 1-a bagat gol ntr-un vas plin cu apa 55

pe cel ce-1 nvatase, si i-a zis: Crezi ntru Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul si n Fiul Lui Cel Unul nascut, n Domnul nostru Iisus Hristos, si n Duhul Sfnt?" El a raspuns: Cred". Sfntul Sisinie a grait: Sa te lumineze pe tine Tatal, Fiul si Sfntul Duh". Apoi 1-a scos din apa. Dupa aceea 1-a dus la Sfntul Marcel papa si acela a uns pe cel nou luminat cu Sfntul Mir. Dupa aceea, savrsind Sfnta Liturghie, i-a mpartasit pe amndoi si pe toti cei ce erau acolo, cu Preacuratul Trup si Snge al Domnului nostru Iisus Hristos. Intr-aceeasi zi, pe la amiaza, eparhul Laodichie a poruncit sa puna naintea sa pe Sisinie diaconul. Deci a venit cu dnsul fericitul Apronian, mai marele nchisorii, robul lui Hristos cel nou luminat, si a nceput a striga catre eparh, zicnd: Pentru ce va ridica pe voi diavolul mpotriva robilor lui Dumnezeu, ca sa faceti attea rautati celor nevinovati?" Iar eparhul, minunndu-se de cuvintele Iui Apronian, a zis catre dnsul: Dupa cum vad, si tu te-ai facut crestin!" Fericitul Apronian a raspuns: Amar mie, ticalosul, ca mi-am pierdut zilele n pagnatate, necunoscnd pna acum pe adevaratul Dumnezeu". Eparhul a zis: Cu adevarat acum ti vei pierde zilele". Si a poruncit sa-i taie capul, zicnd: De nu va pieri acesta, apoi multi vor pieri dupa el". Si a scos pe Sfntul Apronian afara din cetate, ca la doua mile, si taindu-i capul pe calea Salariei, sfntul a luat astfel cununa muceniciei. Dupa aceea, eparhul a poruncit ca pe Sfntul diacon Sisinie si pe batrnul Saturnin cel mai sus pomenit sa-i arunce n temnita, zicnd catre ei: De nu veti jertfi zeilor, va voi pierde cu felurite munci". Si seznd ei n temnita, veneau multi necredinciosi, care erau botezati de ei fara de temere. Iar dupa ce au trecut patruzeci de zile, eparhul Laodichie, auzind despre aceea, a poruncit sa pregateasca divan n capistea zeitei Teliuri si, seznd acolo, a poruncit sa aduca pe batrnul Saturnin si pe diaconul Sisinie. Deci, aducndu-se naintea lui cei legati pentru Hristos, ferecati cu lanturi de fier si cu picioarele desculte, eparhul le-a zis: Ce? nca n-ati lepadat desarta nselaciune crestineasca si oare nu voiti sa va nchinati zeilor, carora se nchina mparatii?" Raspuns-a Sfntul Sisinie diaconul: Noi, pacatosii, ne nchinam Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, si niciodata nu ne vom pleca capetele noastre naintea diavolilor si pietrei celei nensufletite". Laodichie a zis: Sa se aduca aici catui de arama, n care se aduce zeilor tamie". Deci ndata au adus catuile cele de arama pline cu carbuni aprinsi, iar muncitorul silea pe sfinti ca sa aprinda tamie zeilor. Atunci Sfntul batrn Saturnin a zis: Domnul sa sfarme pe zeii pagnilor". Si ndata topindu-se catuile cele de arama, s-au varsat ca apa. Aceasta vaznd-o doi ostasi, Papie si Mavru, au strigat, zicnd: Cu adevarat Dumnezeu este Iisus Hristos, pe Care l cinstesc Sisinie si Saturnin". Deci, umplndu-se de mnie eparhul Laodichie, a poruncit sa spnzure pe Sfintii Mucenici Saturnin si Sisinie pe un lemn de muncire si sa-i bata aspru cu vine si cu toiege noduroase. Iar ei ziceau: Slava Tie, Doamne Iisuse Hristoase, ca ne-ai nvrednicit a fi prieteni robilor Tai care au patimit pentru Tine!" Iar ostasii Papie si Mavru, privind la patimirea sfintilor, iarasi au strigat, zicnd eparhului: Pentru ce va ridica pe voi diavolul mpotriva robilor lui Dumnezeu, sa-i munciti fara de vina?" Iar Laodichie, mniindu-se pe acei ostasi, a poruncit sa-i bata cu pietre peste gura, si sfarmndu-le gura, i-a aruncat n temnita. Iar mucenicii lui Hristos fiind spnzurati spre muncire, eparhul a poruncit sa li se arda subtiorile cu lumnari aprinse. Si patimind ei unele ca acestea, multumeau lui Dumnezeu cu fete luminoase. Apoi, ntraceeasi zi, muncitorul a hotart asupra lor osnda de moarte. Deci i-au luat de la muncire si i-au dus dupa cetate, pe calea Numentaniei, si acolo le-au taiat capetele lor. Iar Trason, barbatul dreptcredincios mai sus pomenit, cu preotul Ioan, lund trupurile lor, le-a ngropat la mosia sa, lnga calea Salariei. Iar ostasii cei aruncati n temnita, Papie si Mavru, dorind Sfntul Botez, se rugau lui Hristos si au iesit din temnita prin usile deschise, neoprindu-i nimeni si, mergnd la preasfintitul papa Marcel, au primit de la el Sfntul Botez. Iar dupa Botez, mergnd, iarasi s-au predat ostasilor care i cautau si au fost dusi naintea eparhului. Si vazndu-i eparhul, a zis catre ei: Acum am cunoscut ca voi sunteti crestini". Sfntul Papie a zis: Cu adevarat suntem crestini". Eparhul Laodichie a zis: Lepadati desarta nselaciune crestineasca si nchinati-va zeilor, carora se nchina mparatii". Sfntul Mavru a raspuns: Sa se nchine lor toti cei ce sau deznadajduit de sufletele lor, ca sa piara n veci". Eparhul a zis: Voi v-ati deznadajduit de sufletele 56

voastre, de nu veti jertfi zeilor celor fara de moarte. Ascultati-ma pe mine si faceti cele ce va zic, ca sa fiti vii". Sfntul Papie a raspuns: Tu jertfeste-te lor, ca sa vietuiesti n muncile cele vesnice!" Atunci eparhul a poruncit sa-i ntinda la pamnt si sa-i bata foarte tare cu bete. Iar ei, fiind batuti fara de mila, nu strigau nimic altceva, dect numai aceasta: Iisuse Hristoase, ajuta noua, robilor Tai!" Dupa aceea muncitorul a poruncit sa-i bata cu vergi de plumb. Si astfel, fiind batuti mult, si-au dat sufletele lor n minile lui Dumnezeu, iar trupurile lor, lundu-le noaptea Ioan preotul, le-a ngropat cu cinste, dupa porunca Sfntului Marcel papa, lnga mormntul Sfintilor Mucenici Sisinie si Saturnin, care au patimit mai nainte. Intr-acea vreme a venit la Roma si mparatul Diocletian, iar Laodichie eparhul a spus mparatilor toate cele despre sfintii mucenici, cum, muncindu-i pe ei, i-a pierdut cumplit. Iar mparatii s-au bucurat de aceea si l-au laudat pe el pentru acel lucru. Iar Sfntul Chiriac, diaconul cel pomenit mai sus, pe care 1-a facut diacon preasfintitul papa Marcel mpreuna cu Sfntul Sisinie, era n temnita si n robia cea grea cu Smaragd si cu Larghie, ca si cu alti multi ostasi ai lui Hristos. Ziua erau scosi la lucrul cel greu, iar noaptea erau nchisi n temnita. Iar fericitului Chiriac i se daduse darul de la Dumnezeu ca sa tamaduiasca neputintele; si, venind multi la el, si aduceau pe neputinciosii lor, iar Sfntul Chiriac facnd rugaciune peste ei, i tamaduia. Si orbii se luminau, cei slabanogi primeau sanatate, diavolii erau izgoniti din oameni si cu rugaciunile sfntului se tamaduiau toate bolile. Si mparatul Diocletian avea o fiica pe nume Artemia, care, cu ngaduinta lui Dumnezeu, s-a ndracit si era muncita de duhul cel necurat. Deci, nstiintndu-se Diocletian despre acea nenorocire, s-a mhnit foarte tare si de ntristare n-a gustat hrana n ziua aceea. Iar cnd a intrat n odaia fiicei sale, unde se ndracea ea, diavolul a strigat prin gura fecioarei, zicnd: Nu voi iesi, nici va putea cineva sa ma izgoneasca, de nu va veni Chiriac diaconul". Deci Diocletian ndata a poruncit sa caute pe Chiriac. Si, aflndu-l n legaturi, l-au adus la mparat cu amndoi tovarasii sai, cu Smaragd si cu Larghie. Iar mparatul 1-a rugat sa intre n odaia fiicei sale si sa ajute aceleia ce patimeste. Si mergnd Sfntul Chiriac la ea, a zis duhului celui necurat ce o muncea: n numele Domnului nostru Iisus Hristos, ti poruncesc sa iesi din aceasta fecioara!" Iar diavolul a raspuns prin gura ei: De voiesti sa ies dintr-nsa, da-mi alt vas n care sa intru!" Sfntul Chiriac a zis: De poti, intra n trupul meu". Raspuns-a diavolul: Nu pot intra n vasul tau, caci este nchis si pecetluit din toate partile". Sfntul Chiriac i-a zis: n numele Domnului nostru Iisus Hristos, Cel rastignit, iesi dintr-nsa, ca sa fie vasul curat spre slujba Duhului Sfnt!" Atunci necuratul duh a strigat, zicnd: O, Chiriac, daca ma izgonesti de aici, te voi rndui sa mergi tocmai n Persia". Zicnd aceasta, a iesit; iar fecioara Artemia, scapnd din muncirea diavoleasca, a strigat catre sfntul, zicnd: Te jur pe Dumnezeul pe Care l propovaduiesti, sa ma botezi; pentru ca vad de departe pe Domnul Cel propovaduit de tine". Si statea acolo si maica ei, mparateasa Sirena, si s-a umplut si ea de ndoita bucurie; pe de o parte, pentru tamaduirea fiicei sale; iar pe de alta, pentru puterea lui Hristos, de vreme ce n taina era crestina. Deci, gatind apa a doua zi, au botezat pe fecioara Artemia n numele Tatalui si al Fiului si al Sfntului Duh, n ascuns de mparatul Diocletian. Dintr-acel timp, Sfntul Chiriac s-a facut cunoscut mparatului, care 1-a pus n libertate mpreuna cu prietenii lui, Smaragd si Larghie. Si i-a dat lui mparatul casa n Roma aproape de termele sale, poruncindu-i sa petreaca fara de temere. Iar mparateasa Sirena si nvata pe fiica sa sa iubeasca pe Hristos cu toata osrdia si sa pazeasca legea Lui cu credinta. Si nu dupa multa vreme a venit la Diocletian o scrisoare de la mparatul Persiei, rugndu-1 sa trimita pe diaconul Chiriac, deoarece fiica lui se ndraceste, iar diavolul striga prin gura ei: Nimeni nu poate sa ma izgoneasca, dect numai Chiriac, diaconul Romei". Atunci mparatul a zis sotiei sale, mparateasa Sirena, sa-1 cheme la dnsa pe Chiriac si sa-1 roage sa mearga n Persia la fiica mparatului cea ndracita. 57

Deci, Sfntul Chiriac fiind chemat la mparateasa si aflnd de scrisoarea din Persia, a zis: In numele Domnului meu Iisus Hristos, voi merge fara sa ma ndoiesc". Deci, gatit fiind de mparateasa cu cele trebuincioase pentru cale, s-a dus cu prietenii sai, Smaragd si Larghie. Si ajungnd n Persia si intrnd la fata cea ndracita, diavolul a strigat prin gura ei: Chiriac, iata te-am ostenit pna aici, precum ti-am fagaduit!" Sfntul a raspuns: Cu ajutorul Stapnului meu Iisus Hristos am venit aici, ca si de aici sa te izgonesc pe tine; de aceea ti poruncesc, duhule necurat, n numele lui Iisus Hristos sa iesi din fecioara aceasta si de acum sa nu te mai ntorci ntr-nsa". Diavolul a zis: Dar te-ai ostenit, Chiriace! Stai mai nti si te odihneste". Sfntul a raspuns: Cu ajutorul lui Dumnezeu, Cel ce le rnduieste pe toate, nu m-am ostenit". Diavolul a zis: nsa eu ceea ce am voit, aceea am si facut! Am fagaduit ca te voi aduce pe tine n Persia si iata ca te-am adus!" Sfntul a raspuns: Neputinciosule si ticalosule, tu nu pe toate cte le voiesti le poti face, ci pe cte Ziditorul nostru ti ngaduie!" Atunci diavolul a nceput a munci pe fecioara; iar sfntul diacon a cazut cu fata la pamnt, rugndu-se lui Dumnezeu cu lacrimi. Si striga diavolul catre sfnt: Daca ma izgonesti, apoi da-mi alt vas n care sa intru!" Iar sfntul i-a zis lui: Lipsitule, tu nu ai parte nicaieri n zidirea lui Dumnezeu, ci te alunga de pretutindeni puterea cea nebiruita si atotputernica a Domnului meu Iisus Hristos!" Atunci diavolul ndata a iesit din fecioara si, fugind, striga prin vazduh, zicnd: O, ce nume nfricosat, care ma izgoneste cu sila pe mine!" Din ceasul acela, fecioara, care se numea Iovia, s-a facut sanatoasa si a crezut n Hristos, primind Sfntul Botez. De atunci multi din casa mparateasca au crezut n Hristos, botezndu-se ca la patru sute de barbati si femei. Dupa aceea, mparatul Persiei i-a dat lui multe daruri, dar el nu a luat nimic, ndestulndu-se numai cu pine si apa. Si petrecnd n Persia patruzeci si cinci de zile, a plecat de acolo, ntorcndu-se cu o scrisoare de multumire de la mparatul Persiei catre mparatul Romei, pe care Diocletian a primit-o cu cinste. Iar mparateasa Sirena si fiica ei Artemia, vaznd pe Sfntul Chiriac, s-au bucurat de ntoarcerea lui. Nu dupa multa vreme, Diocletian s-a dus de la Roma la Rasarit, iar Maximian Erculie s-a dus la Mediolan, unde fiecare si-au lasat si rnduielile lor cele mparatesti. Iar celalalt Maximian, care se numea Galerie, pe care Diocletian si-1 facuse lui n loc de fiu, si-i daduse de sotie pe fiica sa, Valeria, sora Artemiei cea mai mare, acela, venind n Roma, a nceput a prigoni si a ucide pe crestini. Si prinznd pe Sfntul Chiriac diaconul, caci se mniase pe el pentru Artemia, fiindca o adusese la credinta n Hristos, 1a aruncat n temnita mpreuna cu prietenii lui, Smaragd si Larghie. Iar cnd muncitorul mergea undeva, poruncea sa poarte naintea caretei sale pe Chiriac dezbracat si legat n lanturi; iar aceasta o facea spre nfricosarea celorlalti crestini. Odata, mergnd tiranul ntr-un loc oarecare, 1-a ntmpinat Sfntul Marcel papa, si a strigat catre dnsul, zicnd: Pentru ce batjocoresti slugile lui Dumnezeu, care se roaga pentru mparatia ta?" Iar tiranul, mniindu-se, a poruncit sa-1 bata aspru cu bete pe Sfntul Marcel si sa-1 puna sa dea hrana dobitoacelor. Deci Sfntul Marcel a fost pus acolo la dobitoace ca sa le hraneasca, iar strajerii l pndeau ca sa faca cu silinta porunca lui. Iar pe Sfntul Chiriac cu tovarasii lui, mparatul i-a dat lui Carpasie, ajutorul lui, zicnd: Pe vrajitorii acestia, care aduc pe popor la crestinatate, sa-i silesti la jertfe cu munci". Iar Carpasie, lund pe sfnt si pe cei mpreuna cu dnsul, mai nti i-a aruncat n temnita. Apoi, seznd la judecata n capistea Teliuriei, a pus de fata la ntrebare pe Sfintii Mucenici Chiriac diaconul si prietenii lui, Smaragd si Larghie, si pe al patrulea, care era legat cu dnsii, cu numele Criscentian, care asemenea sedea n temnita pentru Hristos. Si a zis catre dnsii Carpasie: Pentru ce nu ascultati porunca mparateasca si nu voiti sa aduceti jertfe zeilor celor fara de moarte?" Sfntul Chiriac si cei cu dnsul au raspuns: Pe noi singuri ne aducem jertfa Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce petrece n veci". Carpasie a zis catre Chiriac: Batrnetile tale te-au facut alb, nsa eu le voi preface n tinerete". Deci, a poruncit sa fiarba smoala, care a turnat-o pe capul sfntului. Iar acela a strigat, zicnd: Slava Tie, Doamne, ca ne nvrednicesti pe noi, robii Tai, a intra pe portile mparatiei Cerului!" Dupa aceea, muncitorul a poruncit ca pe Criscentian sa-1 spnzure dezbracat de lemnul de muncire, sa-1 bata tare cu vine si cu toiege, sa-1 strujeasca cu unghii de fier si sa-i arda coastele cu foc. Si fiind n acele munci, 58

Sfntul Mucenic Criscentian a multumit lui Dumnezeu si si-a dat duhul. Apoi muncitorul a poruncit ca trupul lui sa-1 arunce afara si sa-1 lase nengropat spre mncarea cinilor; iar pe ceilalti mucenici i-a aruncat n temnita. Iar pururea pomenitul preot Ioan venind noaptea si lund trupul mucenicului, 1-a ngropat cu cinste, mpreuna cu mucenicii zisi mai nainte. Apoi, dupa patru zile, tiranul scotnd pe Chiriac singur, i-a zis: Pentru ce cobori n iad cu munci zilele batrnetilor tale? Jertfeste zeilor si vei fi viu!" Sfntul a raspuns: Eu doresc totdeauna sa fiu muncit pentru Hristos Dumnezeu si sa-I jertfesc Lui; iar zeilor vostri sa jertfeasca aceia, care n-au cunoscut pe adevaratul Dumnezeu, Ziditorul lor". Atunci Carpasie, mniindu-se, a poruncit sa-1 spnzure gol la muncire si 1-a muncit ca si pe Sfntul Criscentian, batndu-1 cu vine de bou si cu toiege, strujindu-1 cu unghii de fier si arzndu-1 cu foc. Iar mucenicul lui Hristos, rabdnd toate acestea, striga cu vitejie: Miluieste-ma pe mine, pacatosul, Doamne al meu, Iisuse Hristoase! Slava Tie, Fiul lui Dumnezeu!" Si vaznd Carpasie ca nici un fel de munci nu pot sa-1 sileasca pe Chiriac a jertfi zeilor, a poruncit sa nceteze a-1 munci si, ducndu-se el nsusi, a spus mparatului toate cele despre el si despre ceilalti mucenici. Si a poruncit mparatul ca pe Chiriac si pe toti cei ce se aflau cu el n legaturi sa-i dea la moarte. Si se aflau ntr-acea temnita, n care era Sfntul Chiriac cu tovarasii sai, douazeci si unu de barbati si femei, care erau tinuti n legaturi pentru Hristos. Deci, pe toti acestia, scotndu-i din cetate, i-au taiat cu sabia, mpreuna cu Sfntul Chiriac, cu Smaragd si cu Larghie. Iar preotul Ioan a venit noaptea, avnd cu el multi frati n ajutor si, adunnd trupurile mucenicilor, le-a ngropat n acelasi loc. Tot ntr-acea vreme si fericita Artemia, fiica mparatului Diocletian, care atunci era n Roma, a fost muncita de acel pagn tiran Maximian si a fost ucisa pentru Hristos. Astfel, ticalosul acela n-a crutat nici sngele cel de aproape al sau; pentru ca Artemia era sora dreapta a Valeriei, femeia lui, iar el, numindu-se fiu al lui Diocletian, numea pe Artemia sora sa. Dupa uciderea Sfntului Chiriac si a celor cu el, Carpasie, cel numit mai sus, a cerut mparatului sa-i dea casa lui Chiriac, cea de lnga Termele lui Diocletian, pe care Diocletian o daduse lui Chiriac. Si intrnd Carpasie n casa aceea, a vazut ntr-nsa un izvor ales, pe care-1 facuse Sfntul Chiriac, iar papa Marcel l sfintise si acolo se botezau cei ce veneau la credinta lui Hristos. Iar Carpasie a prefacut casa acea n baie de obste si n locas de desfrnare, spre batjocura si ocara crestinatatii. Si el nsusi adeseori se spala acolo sau mai bine zis se ntina, de vreme ce benchetuind cu tovarasii sai, faceau urte pacate trupesti el si cei mpreuna cu el. Iar ntr-o vreme, poruncind sa-i pregateasca lui acolo ospat, a intrat cu nouasprezece prieteni iubiti ai lui sa mannce, sa bea, sa se spele si sa se desfrneze. Iar pe cnd si savrseau mngierile lor, ndata au cazut toti morti, ucisi de puterea cea nevazuta a lui Dumnezeu. Si au fost cuprinsi de frica toti cei ce vietuiau mprejurul lor. Din acea vreme, au nchis casa aceea si nimeni nu ndraznea sa intre ntr-nsa. Dupa aceea, pagnul mparat Maximian Galerie s-a dus din Roma la Rasarit, iar n Roma Maxentie a rapit mai nainte mparatia care era sa fie a lui Constantin. Intre timp, clericii Romei adunndu-se, s-au dus noaptea la casa aceea, n care Sfntul Marcel era pus sa hraneasca dobitoacele, si au scos de acolo pe pastorul lor. Iar Maxentie, care a luat mparatia Romei cu rapire, a nceput, asemenea ca si mparatii cei mai dinainte, a munci pe crestini. Pe atunci erau n Roma doua femei de bun neam de senatori, Priscila si Luchina, amndoua vaduve si credincioase roabe ale lui Iisus Hristos, Caruia i slujeau cu osrdie. Ele aveau multe averi, pe care le puneau spre slujba sfintilor la toate trebuintele. Acelea au zidit din averile lor niste gropnite alese pentru ngroparea trupurilor mucenicilor; caci atunci multime fara de numar de crestini erau ucisi pentru marturisirea numelui lui Hristos. Deci Priscila a zidit o gropnita lnga calea Salariei, ca la trei stadii departe de cetate; iar Luchina a zidit o gropnita lnga calea Ostiniei, departe ca la sapte stadii de cetate. Si luau noaptea n taina trupurile mucenicilor, aruncate spre mncarea cinilor, fiarelor si pasarilor, si le puneau cu cinste n gropnitele lor. 59

Iar cnd Sfntul Marcel a fost scos de clericii sai de la hrana dobitoacelor, a mers cu fericita Luchina la locul unde au fost taiati Sfntul Mucenic Chiriac, cu Smaragd si cu Larghie si, lund din pamnt sfintele lor moaste, le-au nvelit cu pnze curate, le-au uns cu aromate si le-au adus la gropnita Luchinei, unde leau pus cu cinste n morminte de piatra. n aceeasi vreme, fericita Luchina a dat un sat din averile sale Bisericii Romei; iar casa sa cea frumoasa, care era n mijlocul Romei, a dat-o soborului credinciosilor, ca sa o prefaca n biserica. Si a sfintit papa casa aceea cu sfintenie bisericeasca si slujea ntr-nsa Sfnta Liturghie, aducnd lui Dumnezeu jertfa cea fara de snge si savrsind laude lui Dumnezeu ziua si noaptea. In acest fel, casa Luchinei s-a facut casa lui Dumnezeu si biserica soborniceasca n Roma. Deci pagnul mparat Maxentie s-a nstiintat despre aceea si, mniindu-se asupra Luchinei, a osndit-o sa fie izgonita din cetate cu necinste, ca pe o mare pacatoasa, si toate averile ei le-a dat spre jefuire. Iar pe Sfntul Marcel s-a srguit a-1 aduce la pagnatatea sa, dar n-a putut. Deci, nstiintndu-se ca Sfntul Marcel a fost osndit de mparatul cel mai dinainte ca sa dea hrana dobitoacelor, aceeasi judecata a dat si el mpotriva sfntului. Pentru aceea, vrnd sa faca necinste nu numai Sfntului Marcel, ci si Bisericii, a prefacut n grajd de dobitoace casa Luchinei cea preafrumoasa si sfintita n biserica, si a poruncit ca acolo sa fie hranite multe dobitoace; iar pe Sfntul Marcel 1-a osndit ca n toate zilele vietii sale sa hraneasca dobitoacele ntr-acea casa, fiind sub paza. Deci acel preasfintit pazitor si hranitor al sufletelor omenesti sa ndeletnicit noua luni cu slujba hranirii de dobitoace, marele slujitor al lui Dumnezeu fiind batjocorit ca un rob oarecare de necredinciosii slujitori de idoli. Si nu avea nici un fel de odihna si racorire; avnd mare lipsa de cele trebuincioase, caci nu avea nici hrana ndestulata, nici haine, si pazitorii nu lasau pe nimeni sa vina la el sa-i aduca ceva; iar mbracamintea lui era una singura pe trup, toata din par aspru. Deci, de o patimire si o osteneala ca aceasta, din pricina mirosului greu al dobitoacelor si din neajungerea celor de nevoie, slabind cu trupul, s-a mbolnavit si si-a dat patimitorul sau suflet n minile lui Dumnezeu; iar trupul lui, lundu-1 noaptea preotul Ioan, 1-a dus la gropnita Priscilei si acolo i-a facut cu clericii cinstita ngropare. Astfel si-a sfrsit alergarea sa preasfintitul Marcel papa, trimitnd nainte la Dumnezeu pe cei mai multi fii ai sai duhovnicesti prin calea muceniceasca, apoi mergnd si el dupa ei, ca sa stea mpreuna cu sfintii ierarhi, naintea scaunului Arhiereului Celui Mare, a Domnul nostru Iisus Hristos, Caruia I se cuvine slava, acum si pururea si n vecii vecilor. Amin. Nota. De vreme ce la nceputul acestei povestiri a Sfntului Marcel s-a pomenit numele Sfntului Marcelin, Papa Romei, cel ce a fost mai nainte de dnsul; deci, nu este necuviincios lucru sa povestim ceva si de acesta aici; pe de-o parte, pentru folosul nostru, iar pe de alta, pentru deosebirea dintre Marcel si Marcelin.

SFNTUL SFINIT MUCENIC MARCELIN PAPA ROMEI (7 iunie)


Sfntul Marcelin papa a luat scaunul Romei dupa Sfntul Gaius, pe vremea mparatiei lui Diocletian si Maximian, n zilele prea-cumplitei prigoniri asupra crestinilor, cnd, n treizeci de zile, s-au ucis cu felurite munci n Roma saptesprezece mii de crestini barbati si femei. Si fiind prins si Marcelin si adus la cercetare naintea lui Diocletian, s-a temut de cumplitele munci si a pus tamie pe idolescul altar si a jertfit n capistea Vestei si a Isidei. Iar mparatul dndu-i lui cinste pentru aceea, l-a mbracat ntr-o haina de mare pret si l-a numit prieten al lui. Deci ntorcndu-se Marcelin la casa sa, se tnguia si plngea cu amar, precum odinioara se tnguia si Sfntul Apostol Petru, cnd s-a lepadat de Hristos. Si se osndea singur pe sine si de sine se rusina, ca cel ce pe multi altii i-a ntarit ntru credinta si i-a ndemnat la muceniceasca nevointa, iar el nsusi a cazut cu cumplita cadere. Deci, din aceasta pricina, suferea cu inima negrait. 60

Pe vremea aceea a fost n tara Campaniei, n cetatea ce se numea Sinuesa, un sobor duhovnicesc la care sau adunat 180 de episcopi si preoti. Deci acolo a alergat Marcelin si, mbracndu-se n sac de par si cu cenusa presarndu-se pe sine, cu inima sfarmata a intrat n sobor la parinti, si stnd ca un osndit naintea lor, si-a marturisit pacatul sau naintea tuturor si, tnguindu-se, a plns si a varsat multe lacrimi, cernd judecata asupra sa. Iar ei au grait: Singur cu gura ta judeca-te pe tine. Din gura ta a iesit pacatul, deci din gura ta sa iasa si judecata. Stim nca si pe Sfntul Petru ca pentru frica s-a lepadat de Hristos; dar, plngnd amar, a cstigat mila de la Domnul sau". Deci Marcelin nsusi a hotart mpotriva sa o judecata ca aceasta, zicnd: Straina de mine sa fie treapta cea sfintita, de care nu sunt vrednic. Deci, dupa moartea mea, trupul meu sa nu se dea obisnuitei ngropari, ci sa fie lepadat cinilor spre mncare; iar cel ce va ndrazni sa-l ngroape pe el, acela sa fie blestemat". Si ntorcndu-se Marcelin la Roma, dupa soborul acela, si lund haina cea de mult pret pe care i-o daduse Diocletian, a alergat la el si a aruncat haina naintea lui, ocarndu-l pe el si blestemnd zeii lui cei mincinosi, iar pe sine marturisindu-se plngnd ca a gresit amarnic. Iar mparatul umplndu-se de mnie, l-a dat la muncire, apoi l-a osndit la moarte. Astfel fericitul Marcelin a fost dus la taiere afara din cetate, mpreuna cu trei credinciosi: Claudie, Chirin si Antonin; iar dupa dnsul venea preotul Marcel, care avea sa ia scaunul dupa el. Pe acela chemndu-l mucenicul lui Hristos, Marcelin, l sfatuia sa fie tare n credinta. Si a poruncit pentru trupul sau ca nimeni sa nu ndrazneasca a-l ngropa n pamnt, ci sa fie aruncat spre mncare cinilor. Nu sunt vrednic - zicea el - de ngroparea omeneasca, nu sunt vrednic sa ma primeasca pamntul; deoarece m-am lepadat de Domnul meu, de Facatorul cerului si al pamntului". Iar dupa ce a ajuns la locul de moarte, Sfintitul Mucenic Marcelin s-a rugat cu nadejde catre Iisus Hristos, Care primeste pe pacatosii cei ce se pocaiesc, si cu osrdie si-a ntins grumazul sau spre taiere si a murit pentru Hristos, de care nainte se lepadase de frica. mpreuna cu dnsul au mai fost taiati si alti trei barbati: Claudie, Chirin si Antonin, iar trupurile lor au fost aruncate pe cale, fara de ngropare. Iar dupa cteva zile, credinciosii, adunnd trupurile lor noaptea, le-au ngropat; nsa trupul lui Marcelin nimeni nu ndraznea sa-l ia si sa-l ngroape, deoarece pusese blestem ca trupul lui sa nu fie dat spre ngropare. Si a stat asa n drum treizeci si sase de zile. Atunci Sfntul Apostol Petru s-a aratat lui Marcel, care era papa acum, zicndu-i: Pentru ce n-ai ngropat nca trupul lui Marcelin pna acum?" Marcel a zis: Ma tem de blestemul lui, pentru ca pe toti i-a blestemat, ca nimeni sa nu ndrazneasca a-i ngropa trupul lui". Atunci apostolul a zis: Oare nu-ti aduci aminte de ceea ce este scris, ca cel ce se smereste pe sine, acela se va nalta? Deci du-te si-l ngroapa pe el cu cinste". Iar Marcel papa sculndu-se, a mers si a luat cinstitele moaste ale mucenicului si le-a ngropat pe ele n gropnita Priscilei, de lnga calea Salariei. Astfel s-a sfrsit Sfintitul Mucenic Marcelin papa, lasnd pilda de pocainta tuturor celor ce ntr-acea vreme cadeau ntr-un pacat ca acesta; pentru ca multi nfricosnduse atunci de munci, se lepadau de Hristos. Iar noi sa slavim negraita milostivire a lui Dumnezeu, acum si pururea si n vecii vecilor. Amin.

ADUCEREA MOATELOR SFNTULUI MARELUI MUCENIC TEODOR STRATILAT (8 iunie)


Sfntul Mare Mucenic Teodor a patimit pentru Hristos de la pagnul mparat Lichinie, n cetatea Eracliei, unde era voievod. Vremea sfrsitului sau a fost n opt zile ale lunii februarie, iar n aceasta luna si zi se cinsteste aducerea cinstitelor lui moaste din cetatea Eracliei n Evhaita, patria lui. Pentru ca asa i-a zis el lui Uar, slugii sale, care a privit la patimirea sa si a scris-o pe aceea: Trupul meu sa-1 pui n Evhaita, n stapnirea stramosilor mei". Deci cel ce va voi sa stie toate cele despre acest sfnt, sa citeasca patimirea lui cea scrisa pe larg si pusa n ziua de opt februarie. Iar noi sa pomenim aici o minune care s-a facut de icoana lui si pentru care Sfntul Anastasie Sinaitul si Sfntul Ioan Damaschin ne ncredinteaza. Acea minune a fost astfel: 61

Departe de cetatea Damascului, ca la patru mii de pasi, era un loc care se numea Carsat, unde era biserica Sfntului Mare Mucenic Teodor Stratilat. Si cnd au luat saracinii locul acela n stapnirea lor si au nceput a locui acolo, multi dintre dnsii au intrat n biserica mucenicului si au ntinat-o cu toate necuratiile, pentru ca au bagat n ea dobitoacele lor, femeile si copiii si faceau acolo multe pacate trupesti spurcate si urte. Si acolo, pe un perete, era pictat chipul Sfntului Mare Mucenic Teodor, iar ntr-o zi oarecare, seznd multi saracini si vorbind n biserica aceea, unul dintre dnsii a luat un arc si o sageata si, ncordnd arcul, a sagetat n acel chip si a nimerit cu sageata n umarul drept al sfntului si ndata a curs snge din icoana, ca dintr-un om viu. Si vaznd saracinii aceasta minune, s-au mirat, nsa n-au iesit din biserica, ci locuiau n ea si si savrseau necuratiile dupa obiceiul lor cel spurcat. Si erau cei ce locuiau acolo douazeci de saracini, fiecare avnd femeile si copiii lor; si n putine zile toti au pierit cu moarte amara, fiind loviti fara de veste. Iar cei ce locuiau afara din biserica, toti au ramas sanatosi n acea vreme. Si spune Cuviosul Anastasie Sinaitul despre acea icoana, ca a vazut-o el nsusi si era pe ea semnul sngelui ce cursese din rana. Aceasta minune a fost spre nfricosarea saracinilor necredinciosi, iar noua credinciosilor spre nvatatura, ca sa stim ca suntem datori a cinsti sfintele icoane, caci prin ele se fac minuni si lucreaza minunat darul Dumnezeului nostru.

SFNTUL IERARH EFREM, PATRIARHUL ANTIOHIEI (8 iunie)


Sfntul Efrem a fost mai nti voievod al partilor Rasaritului, pe vremea mparatiei lui Anastasie si apoi a lui Iustin, iar dupa aceea a fost pus patriarh al Antiohiei. El era barbat dreptcredincios, cu viata mbunatatita si placuta lui Dumnezeu, foarte milostiv cu cei saraci, ndurator si mpreuna patimitor cu cei ce erau n primejdii, si iubit de toti. Iar alegerea lui la patriarhie a fost cu buna voirea lui Dumnezeu si prin descoperirea ce s-a facut unui sfnt episcop pe vremea cnd se zidea cetatea Antiohiei, dupa risipire. In acea vreme, nmultindu-se n Antiohia felurite eresuri si eretici, ca nestorienii, eutihienii si altii, iar dumnezeirea lui Hristos fiind hulita si cinstea Preacuratei Maicii lui Dumnezeu defaimata, mnia lui Dumnezeu s-a atins de cetate n ziua de 29 mai, ntr-o joi la amiaza, cnd s-a facut un cutremur mare de pamnt si s-a aprins si un foc nestins. Deci din acel cutremur s-au sfarmat si au cazut cladirile de piatra si zidurile cetatii, iar focul le-a mistuit pe toate, aratnd prin aceasta cumplita mnie a lui Dumnezeu asupra oamenilor celor pacatosi. Si putin a fost de nu s-a asemanat Antiohia cu Sodoma si Gomora, pentru ca a pierit cea mai mare parte a cetatii. Multi au fost ucisi de zidurile ce cadeau si se sfarmau, iar altii au fost cuprinsi de foc. Iar la sfrsitul tuturor, caznd un stlp peste Efrasie, patriarhul Antiohiei, 1-a omort; si a fost n poporul cel ramas plngere si tnguire mare si frica a cuprins toate cetatile si tarile dimprejur. Acea mnie a lui Dumnezeu, care s-a savrsit cu iutime asupra Antiohiei, a fost vazuta cu ochii cei mai naintevazatori de unii din sfintii parinti care erau n locuri prea departate, precum Cuviosul Teodosie cel mare n Palestina si Cuviosul Zosima din Cezareea Palestinei. Si se tnguiau aceia, rugndu-se lui Dumnezeu ca sa nu piarda pna la sfrsit cetatea asupra careia S-a mniat cu dreptate. Iar dupa acel nfricosat cutremur si ardere mare, mparatul Iustin a trimis n Antiohia pe acest voievod al Rasaritului, pe fericitul Efrem, ca sa nnoiasca cetatea cu zidiri noi; si el facea cu srguinta lucrul poruncit. Si era acolo ntre lucratori si un episcop oarecare, nestiut de nimeni, care, lasndu-si cinstea si rnduiala sa, lucra la zidire cu naimitii, n chip de sarac. Iar ntr-una din zile, voievodul Efrem a avut despre episcop o descoperire ca aceasta: episcopul, fiind ostenit de munca, dormea pe pamnt si un stlp de foc se vedea stnd deasupra lui care ajungea pna la cer. Si aceasta a vazut-o fericitul Efrem nu o data, nici de doua ori, ci de mai multe ori, si s-a nspaimntat, pentru ca acea minune era cu adevarat nfricosata 62

si plina de spaima. Si nu stia voievodul ca lucratorul acela este episcop, caci cum era cu putinta sa-1 cunoasca cine este, fiind ntocmai ca un om simplu si sarac, avnd capul plin de praf, hainele rupte si murdare de tarna, fiind uscacios cu totul si avnd trupul obosit de multa nfrnare si de osteneala cea fara de masura. Deci chemnd Efrem pe lucratorul acela, 1-a ntrebat n singuratate cine si de unde este si cum se numeste. Iar el a raspuns: Sunt unul din saracii cetatii acesteia si nu am cu ce sa-mi tin viata; de aceea lucrez, iau plata si Dumnezeu ma hraneste". Iar Efrem, pornindu-se de Dumnezeu, a zis catre dnsul: Sa nu crezi ca te voi lasa, pna ce nu-mi vei spune tot adevarul despre tine!" Atunci el, fiind silit si neputnd sa se tainuiasca mai mult, a zis catre voievod: Da-mi cuvnt naintea lui Dumnezeu, ca nu vei spune despre mine la nimeni nimic, ct voi fi ntre cei vii". Si Efrem s-ajurat, iar el i-a spus: Eu am fost episcop, dar am lasat episcopia pentru Dumnezeu si am venit aici ntre oameni necunoscuti; si, lucrnd, mi cstig aceasta putina pine din osteneala mea. Numele meu si al cetatii n care am fost episcop nu ti le voi spune. Iar tu, pe lnga milostenia pe care o faci, mai adauga nca ndurarile tale, pentru ca ntru aceste zile Dumnezeu are sa te ridice la apostoleseul scaun al Bisericii Antiohiei, ca sa pasti poporul pe care 1-a cstigat Hristos, adevaratul Dumnezeu al nostru, cu sngele Sau. Deci fa mai multa milostenie, precum tiam zis, si sa te nevoiesti bine, stnd mpotriva ereticilor, ca sa aperi credinta cea dreptmaritoare, ca Dumnezeu Se mblnzeste pentru niste jertfe ca acestea". Zicnd acestea, acel nestiut episcop a plecat de la dnsul. Iar fericitul Efrem, voievodul, auzind de la acela unele ca acestea, s-a minunat si a zis n sinesi: Cti robi ascunsi are Dumnezeu, pe care numai El singur i stie!" Iar acel episcop, plecnd de acolo, de atunci nu s-a mai aflat printre lucratori,, pentru ca ntr-alta parte s-a dus, fugind de slava omeneasca. Iar proorocii lui s-a mplinit ndata, pentru ca n-au trecut multe zile si fericitul Efrem, cu dumnezeiestile judecati, a ajuns patriarh al marii cetati a lui Dumnezeu, Antiohia. Iar cta dragoste avea acest preasfnt patriarh Efrem pentru dreapta credinta si pentru sfintenie, este aratat de aici. ntr-una din zile i s-a spus despre un stlpnic, care era n partile Ierapoliei, cum ca se mpartaseste cu sevirianii cei rau credinciosi. Deci s-a dus la dnsul nsusi marele arhiereu al Domnului si l nvata, rugndu-1 sa se departeze de la credinta cea rea a lui Sevir si sa vina ntru mpartasire la Sfnta soborniceasca si apostoleasca Biserica. Raspuns-a stlpnicul: Eu nicidecum nu ma voi mpartasi soborului vostru". Zis-a patriarhul: Cum voiesti sa te adeveresc pe tine, ca Biserica soborniceasca si apostoleasca, cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, este curata de nvataturile celor raucredinciosi?" Iar stlpnicul, vrnd sa nfricoseze pe patriarh, a zis: Stapne patriarhule, sa poruncim sa aprinda un foc mare si sa intram n el amndoi; si cine din noi va iesi din foc ntreg si nevatamat, a aceluia este dreapta credinta si aceluia sa-i urmam toti". Raspuns-a lui preasfntul patriarh: Ti se cadea tie sa ma asculti pe mine ca pe un parinte si nimic sa nu cerci mai presus de puterea noastra; iar de vreme ce ispitesti lucrurile care covrsesc puterea ticalosiei mele, eu caut spre milostivirea Fiului lui Dumnezeu Celui Atotputernic si nadajduiesc spre Dnsul ca pentru mntuirea sufletului tau va face si aceasta". Atunci a zis patriarhul catre cei ce erau de fata: Bine este cuvntat Domnul; aduceti lemne aici". Si aducndu-se multe lemne, a poruncit patriarhul sa aprinda un foc mare naintea stlpului si a zis catre stlpnic: Pogoara-te de pe stlp, ca dupa judecata ta sa intram amndoi n foc". Iar stlpnicul s-a minunat de credinta cea mare a patriarhului si de nadejdea sa cea tare catre Dumnezeu si nu voia sa se coboare de pe stlp. Zis-a lui patriarhul: Au nu tu ai judecat astfel si nu ai ales tu ca prin acest chip sa ispitesti pe Dumnezeu? Iar acum de ce nu voiesti sa intri n foc?" Deci lund patriarhul de pe sine omoforul sau si stnd aproape de foc, si-a ridicat ochii spre cer si s-a rugat lui Dumnezeu, zicnd: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ai voit ca pentru mntuirea noastra cu adevarat sa Te ntrupezi si sa Te nasti din Preacurata Stapna noastra de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria, arata-ne noua acum credinta cea adevarata". Si sfrsindu-si rugaciunea, si-a aruncat omoforul n mijlocul focului. Iar focul arznd vreo trei ceasuri si lemnele prefacndu-se n cenusa cu totul, Sfntul Efrem a luat omoforul din foc, ntreg si nevatamat ctusi de 63

putin. Atunci stlpnicul, vaznd ceea ce s-a facut, a cunoscut cu dinadinsul ca este adevarata credinta patriarhului si s-a lepadat de reaua sa credinta. Si, blestemnd pe Sevir, a venit la Sfnta Biserica soborniceasca si apostoleasca si a primit Sfnta mpartasanie a dumnezeiestilor Taine din minile preasfintitului patriarh Efrem; si a preamarit pe Hristos Dumnezeu. Inca si multe alte semne a facut acest mare placut al lui Dumnezeu, si pastorindu-si bine turma, s-a mutat la Dumnezeu, Caruia n toate zilele vietii sale vremelnice I-a slujit cu credinta adevarata. Si a intrat ntru bucuria Domnului sau, iar Acela pe Care L-a preaslavit pe pamnt cu dreapta credinta, Acela l slaveste acum la cer, mpreuna cu toti cei ce-L preaslavesc pe El, acum si pururea si n vecii vecilor. Amin. Nota. In viata Sfntului Patriarh Efrem s-au pomenit doi cuviosi parinti mai nainte vazatori, care au vazut de departe risipirea Antiohiei: Teodosie cel Mare si Zosima. Deci viata cea sfnta a lui Teodosie este tuturor stiuta pentru ca este scrisa n 11 ale lunii lui ianuarie. Iar pentru ca viata si sfintenia Cuviosului Zosima nu este stiuta n vremea de acum, se va pune aici ceea ce se poate afla scris despre dnsul la Evagrie Grecul, istoricul. Insa mai nti sa se stie ca n anii mparatiei lui Iustin au fost n Palestina doi cuviosi Zosima: ntiul, cel ce se pomeneste n viata Sfintei Maria Egipteanca; iar alt sfnt Zosima, cel ce s-a pomenit acum n viata Sfntului Efrem, despre care Evagrie n cartea a IV-a, cap. VII, scrie precum mai jos.

CUVIOSUL ZOSIMA FENICIANUL (8 iunie)


Cuviosul Zosima era de neam fenician, fiind nascut n satul Sindi al Feniciei, lnga mare, sat care este departe de cetatea Tirului ca la douazeci de stadii. Acesta, deprinzndu-se n viata monahiceasca, petrecea uneori cu multa nfrnare si postire, iar alteori stralucea cu alte fapte bune. Si att de mare dar a luat de la Dumnezeu, nct nu numai ca era liber de toata tulburarea ntru stiinta sa, ci si pe cele ce erau sa fie, si pe cele ce erau n locuri ndepartate, le vedea cu ochii cei mai nainte-vazatori, ca si cum ar fi acolo. Iar manastirea lui era aproape de acelasi sat, Sindi, n care s-a nascut. Odata se afla el n Cezareea Palestinei, unde era episcop ntr-acea vreme Cuviosul Ioan, care se numea Hozevitul, caci pentru mbunatatita lui viata a fost luat cu sila la episcopie din manastirea Hozevitului, care nu era departe de Ierusalim, ci se afla pe calea ce duce spre Ierihon. ntr-aceeasi cetate a Cezareei vietuia un barbat oarecare de bun neam si cu cinstea patrician, anume Archesilae, fiind mpodobit cu dreapta credinta si cu toate faptele bune, iar Cuviosul Zosima gazduia la acesta, fiind primit de dnsul cu cinste. Iar n vremea aceea n care Antiohia a cazut, staretul a nceput deodata a suspina, a se tngui cu greu si a ofta din adncul inimii. Si a varsat attea lacrimi, nct a udat pamntul cu ele. Apoi, cernd o cadelnita si umplnd-o cu carbuni aprinsi si cu tamie, a cadit pe toti cei ce erau acolo. Dupa aceasta s-a ntins la pamnt n chipul crucii si a nceput cu rugaciune a milostivi pe Domnul. Atunci Archesilae 1-a ntrebat pentru ce s-a tulburat asa. Iar el, cu mare glas, a raspuns: Glasul nfricosatei sfarmari si al caderii Antiohiei a rasunat n auzul meu si urechile mele le-a patruns". Deci, Archesilae si ceilalti ce erau acolo, minunndu-se si nspaimntn-du-se, au nsemnat ceasul acela n care cuviosul a spus aceasta. Iar dupa aceea, degraba s-au nstiintat cu dinadinsul, ca a fost adevarat ceea ce a zis staretul; pentru ca tocmai atunci a cazut Antiohia, cnd staretul, plngnd, s-a ntins spre rugaciune si a vestit acea cadere. Sunt nca si multe alte minuni care s-au facut de el, din care vom pomeni cteva aici. S-a ntmplat acelui Archesilae sa mearga la manastirea cuviosului care este n Sindi, iar manastirea era departe de Cezareea Palestinei ca la cinci sute de stadii. n acea vreme, n casa lui Archesilae, femeia lui si-a scos din neatentie un ochi cu fusul si bolea cumplit. Acest lucru auzindu-1 Sfntul episcop Ioan Hozevitul, a venit cu srguinta la dnsa sa-i cerceteze rana, si a vazut pleoapa cazuta nauntru si ochiul iesit afara. Atunci i-a 64

poruncit unuia din doctorii care venisera acolo, sa ia cu un burete ochiul cel cazut si sa-1 puna la locul sau si, punnd buretele pe dnsul, sa-1 lege cu pnza. Si facndu-se acest lucru, s-a dus un vestitor n graba la Archesilae si i-a vestit lui ceea ce s-a ntmplat n casa sa. Si 1-a aflat pe el n manastirea Sindiei, seznd cu Prea Cuviosul Zosima si ndeletni-cindu-se cu vorbe duhovnicesti. Iar dupa ce i-a vestit lui lucrul cel ntmplat, a nceput Archesilae a se tngui cu amar si a-si smulge parul. Iar Cuviosul Zosima 1-a ntrebat pentru pricina tnguirii sale si, nstiintndu-se, a intrat n chilia sa cea mai dinauntru n care si facea rugaciunile sale dupa obicei lui Dumnezeu. Apoi, nezabovind, a iesit catre Archesilae, veselindu-se cu fata si zmbind, si a zis catre el: Mergi n casa ta bucurndu-te, caci darul Sfntului Ioan Hozevitul, cel dat lui de la Dumnezeu, a tamaduit pe femeia ta. Ea are acum amndoi ochii ntregi si sanatosi si nici ct de putin n-a putut raul acela sa o vatame pe ea, fiindca Hozevitul a ridicat-o prin minune". Aceste doua minuni s-au facut de acei cuviosi barbati, ntr-un ceas. Sfntul Ioan episcopul a tamaduit ochiul femeii cel scos, iar Cuviosul Zosima a vazut de departe tamaduirea aceea cu ochi mai nainte vazatori si a vestit-o barbatului ei. Odata mergnd Cuviosul Zosima n Cezareea, a luat cu sine un asin care purta lucrurile sale de nevoie. Deci 1-a ntmpinat pe el un leu n cale, care, rapind asinul, a fugit cu dnsul n pustie. Iar Sfntul Zosima privind dupa el, a pornit n urma lui, si dupa ce leul a mncat asinul si s-a saturat, s-a apropiat de el staretul si, zmbind, a zis: O, prietene, acum calea mi este mie potrivnica, fiindca din pricina batrnetilor am slabit si nu pot duce pe umerii mei povara pe care o puneam asupra asinului. Pentru aceea, desi lucrul acesta este mpotriva obiceiului si firii tale, sa porti tu sarcina aceasta, daca voiesti sa te izbavesti de Zosima, iar dupa aceea iarasi te vei ntoarce catre naravul tau cel dinti si de fiara". Atunci leul, uitndu-si mnia sa cea fireasca, a nceput a se gudura catre el si a se face blnd ca un miel si, prin nsasi blndetea sa, arata semn de ascultare. Iar Sfntul Zosima, lund povara pe care o ducea asinul si punnd-o pe spatele leului, 1-a dus pna la portile Cezareei. Apoi, lundu-si povara, iarasi a slobozit n pustie pe acea fiara. Prin aceasta s-a aratat pe de o parte puterea Domnului cea atotputernica, care pe fiarele salbatice le supune robilor Sai ntru ascultare; iar pe de alta parte, ca omului celui mbunatatit, care se supune Domnului n toate poruncile Lui si i slujeste cu adevarat lui Dumnezeu, facatorul Sau, i se supune toata cealalta zidire, desi este necuvntatoare si nentelegatoare. nca prin aceste minuni ni s-a vestit noua fara de ndoiala si sfintenia Cuviosului parintelui nostru Zosima Fenicianul. Pentru toate acestea Dumnezeului nostru I se cuvine slava, acum si pururea si n vecii vecilor. Amin.

SFNTUL IERARH CHIRIL, ARHIEPISCOPUL ALEXANDRIEI (9 iunie)


Sfntul Chirii, marele ntre dascalii Bisericii, era din Alexandria, nascut din parinti dreptcredinciosi si de neam bun, nepot de sora al lui Teofil, patriarhul Alexandriei. Si fiind crescut cu ngrijire, s-a facut foarte iscusit n filosof ie si n fapte bune. El era desavrsit nvatat si deprins cu cartile elinesti si latinesti, att n ntelepciunea cea dinafara, ct si n cea dinauntru si duhovniceasca. El se ndeletnicea totdeauna cu citirea si cugetarea dumnezeiestilor Scripturi. Pentru aceea si Teofil, unchiul lui, vaznd n el atta ntelepciune si fapte bune, 1-a numarat n rndul clericilor Bisericii, hirotonin-du-1 arhidiacon. De atunci Sfntul Chirii era sadit n gradina Bisericii lui Hristos ntocmai ca un crin binemirositor si frumos, care nflorea cu curatia si cu faptele bune, si care umplea pe credinciosi cu mirosul dumnezeiestii lui ntelepciuni. Iar dupa ce a murit Teofil, toti clericii de obste si mirenii au ales ca patriarh al Alexandriei pe dumnezeiescul Chirii, care, ndata ce s-a suit pe scaun, a izgonit din Alexandria pe eretici si pe dezbinatii cei care se numeau novatieni. Iar novatienii acestia asema-nndu-se cu fariseii, se numeau pe sine curati 65

si drepti; si purtau haine albe, poate ca sa se arate prin aceasta curatia petrecerii lor. Ei ziceau ca cel ce dupa botez va cadea n pacat de moarte, acela nu se cade sa se primeasca n biserica; caci pacatul cel de moarte nu se spala, de nu se va boteza omul a doua oara. Ei nu ngaduiau a doua nunta, numind-o pe ea preadesfrnare, si botezau a doua oara pe cei ce erau bine botezati, dupa dreapta credinta. Mai aveau nca si alte socoteli ereticesti unii ca acestia. Si s-au numit ei novatieni de la un oarecare Novat, ncepator al acestei erezii, care era preot n Roma pe vremea mparatului Decie si care dorea sa se faca papa al Romei. Dar, fiindca dupa moartea lui Favin, papa care a marturisit pentru Hristos, nu Novat a fost facut papa, dupa cum poftea si nadajduia, ci s-a facut fericitul Cornelie, pentru aceasta pricina s-a despartit de la soborniceasca Biserica si s-a facut ntru toate vrajmas al dumnezeiescului Cornelie si al ntregii Biserici sobornicesti. Caci episcopul Cornelie primea iarasi n Biserica pe crestinii care, de frica muncilor, se lepadasera de Hristos pe vremea tiranului Decie, iar pe urma, pocaindu-se cu lacrimi, s-au ntors iarasi la credinta n Hristos; asa precum si Hristos a primit pe Apostolul Petru, care s-a lepadat de Dnsul mai nainte, dar pe urma s-a pocait cu lacrimi. Iar dezbinatul si trufasul Novat, nu numai ca nu primea ntru pocainta pe cei ce se lepadau de Hristos, dar si pe Cornelie l prihanea, numindu-1 pe el partas si tovaras al nchinatorilor de idoli. Astfel despartinduse de dnsul, a cstigat si pe altii de un cuget cu el, facndu-se ca un alt papa n Roma. De acolo s-a ntins eresul si dezbinarea aceasta pna la Alexandria. Deci - dupa cum am zis - pe niste eretici ca acestia si pe episcopul lor, Teopempt, i-a gonit Sfntul Chirii, ndata ce s-a facut patriarh. Dupa aceea s-a narmat sa goneasca si pe draci din locasul lor de acolo, caci aproape de Alexandria, ca la douasprezece stadii, se afla un loc ce se numeste Canovos si aproape de acela este un alt loc ce se numeste Manutin, n care era o capiste veche locuita de draci. Deci tot locul acela era foarte nfricosator din pricina multimii duhurilor necurate ce locuiau acolo. Iar pe cnd traia patriarhul Teofil, de multe ori a voit el sa curateasca acel loc de draci si sa-1 faca locas sfnt, spre a se preamari Dumnezeu; dar n-a putut, pe de o parte pentru ca a avut multe mpiedicari, iar pe de alta, pentru ca i-a urmatului aproape moartea. Insa urmatorul lui Teofil, de trei ori fericitul Chirii, s-a ngrijit de aceasta si s-a rugat cu osrdie lui Dumnezeu, ca sa-i dea ajutor si putere sa izgoneasca din acel loc duhurile cele necurate. Deci i s-a aratat lui n vis ngerul Domnului si i-a zis sa aduca n locul acela cinstitele moaste ale sfintilor doctori fara de arginti Chir si Ioan, si astfel va fugi de acolo puterea diavolilor. Iar Sfntul Chirii a ndeplinit porunca ngerului fara de ntrziere si a adus n acel loc moastele sfintilor doctori fara de arginti, zidind acolo o biserica n numele lor, dupa care, o, minune! ndata au fugit de acolo duhurile cele necurate si s-a facut locul acela izvor de tamaduiri, prin darul sfintilor fara de arginti. Iar dupa ce sfntul a gonit din locul Alexandriei pe necuratii si gnditii diavoli, a luat purtare de grija sa goneasca si pe vazutii si smintitii diavoli, care erau uratorii de Hristos evrei. Aceia locuiau de demult n Alexandria, din vremea n care s-a zidit cetatea aceasta de marele Alexandru, si cu vremea s-au nmultit foarte mult si nu ncetau - dupa obiceiul ce-1 are acest neam iubitor de tulburare - de a bntui ntr-ascuns si la aratare pe crestini, pentru ura cea nempacata ce o au asupra lui Hristos si a crestinilor. Si pricinuiau multe amestecari, si tulburari, nca si varsari de snge si ucideri. Deci, chemnd sfntul pe cei mai de capetenie ai adunarii lor, i-a sfatuit sa opreasca pe neamul lor de la aceste fapte pngarite si sa-i ntelepteasca, dar blestematii aceia nu numai ca nu s-au nteleptit, dar s-au facut si mai rai. In Alexandria era o biserica foarte mare si foarte frumoasa, care se numea biserica lui Alexandru", fiind zidita de episcopul Alexandru. Deci pierzatorii evreii, voind sa faca rau crestinilor, s-au narmat toti si, ntr-o noapte, au facut un zgomot mare, alergnd pe drumuri si strignd printre casele crestinilor: Arde biserica lui Alexandru". Iar crestinii, auzind, au alergat ndata cu srguinta sa stinga focul. Deci evreii, vaznd aceasta, au sarit asupra crestinilor, ncepnd a-i taia pe unul cu sabia, pe altul cu cutitul, pe altul l ucideau cu sulita, iar pe altul l omorau cu orice apucau n mna; nct au ucis mare multime de crestini n acea noapte.

66

Iar Sfntul Chirii, aflnd dimineata de ntmplarea aceea, s-a mhnit foarte tare si cauta judecata asupra evreilor de la eparhul cetatii, care se numea Orest. Dar eparhul, desi era crestin, nsa, fiindca avea oarecare vrajba asupra sfntului, era de partea evreilor ucigasi si i ajuta. Atunci dumnezeiescul Chirii, umplndu-se de rvna dumnezeiasca, a luat cu el multime de crestini si au gonit pe evrei din Alexandria, iar locuintele lor le-au surpat si le-au ars mpreuna cu sinagoga lor. Si aflnd eparhul de aceasta, s-a umplut de mnie asupra patriarhului si a nceput a face rau rudeniilor si prietenilor sfntului; nct si pe gramaticul Ierax, barbat renumit si cinstit, 1-a batut fara de mila si 1-a dezbracat n priveliste. De atunci se afla ntre sfnt si ntre eparh mare nentelegere si neunire, pentru ca sfntul partinea pe crestini, iar eparhul pe evrei. De aceea au scris fiecare mparatului Teodosie cel tnar, despre pricina aceasta, pna a venit porunca de acolo, ca sa nu mai locuiasca evreii n cetate. Dupa aceasta, a urmat n Alexandria si o alta ntmplare rea, care s-a facut pricina de ucideri si de mare tulburare. Iata care este: In cetatea Alexandria era o fecioara filosoafa care se numea Ipatia, binecredincioasa si mbunatatita, fiica lui Teona filosoful. Ea nvatase filosofia din tnara vrsta de la tatal sau, sporind att de mult nct ntrecea cu ntelepciunea pe toti filosofii vremii de atunci, dupa cum scrie despre dnsa si nteleptul Sinesie, episcopul Chirinei, laudnd-o cu cuvinte alese. Ea si pazea fecioria curata si n-a voit sa se nsoteasca cu barbat; mai nti si mai ales pentru dragostea lui Iisus Hristos, iar apoi si ca sa poata fara de tulburare sa se ndeletniceasca cu cartile filosof iei. Pentru aceea, barbatii cei rvnitori de ntelepciune alergau n Alexandria din toate partile, ca sa auda ntelepciunea filosoafei Ipatia. Si toti clericii si boierii si ntreg poporul o cinsteau si ascultau cu dragoste sfaturile si dojenile ei cele folositoare de suflet. Deci aceasta filosoafa, voind sa faca pace ntre patriarh si eparh, se ducea cu multa blndete si smerenie, uneori la unul, alteori la celalalt si, cu cuvintele ei cele ntelepte si pricepute, i-a nduplecat pe amndoi sa se mpace, desi preasfintitul patriarh cauta si mai nainte de aceasta sa se mpace cu eparhul; dar acela, fiind rau la narav si pomenitor de rau, nici nu voia sa auda de pace. Acestea fiind asa, ntr-una din zile, pe cnd Ipatia filosoafa se ntorcea cu careta la casa sa, niste zurbagii, care urau pacea eparhului si a patriarhului, au navalit asupra ei fara de veste si, tragnd-o cu sila afara din careta, i-au sfsiat hainele si au batut-o fara de mila, pna ce au omort-o. Si nu s-au saturat numai cu acea rautate a lor, ci, cu neomenia si cu nemilostivirea lor de fiara, au navalit asupra trupului celui mort al fecioarei, l-au taiat bucati si l-au ars n locul ce se numea Chinar. Instiintndu-se toti alexandrinii de aceasta jalnica ucidere si rea ntmplare, s-au mhnit foarte mult, mai ales cei iubitori de nvatatura si ntelepti. S-au mai nstiintat nca de tulburarea aceasta si monahii care locuiau n muntele Nitriei si, umplndu-se de rvna, s-au adunat ca la cinci sute. Deci, pogorndu-se n Alexandria, n ajutorul si apararea patriarhului, au gasit pe drum din ntmplare pe eparhul n careta si ndata au nceput a striga, ocarndu-1 si numindu-1 pagn si slujitor de idoli, de vreme ce fiind mai nainte pagn, luase de putina vreme botezul n cetatea lui Constantin. Iar unul din monahii aceia, cel mai mnios, a aruncat o piatra asupra eparhului si 1-a lovit n cap. Dupa aceea, adunndu-se multime de popor, au alungat pe acel monah si au scapat pe eparh, iar slujitorii eparhului au prins pe un monah cu numele Amonie si l-au dus la eparh, care, socotind ca sfntul a pornit pe acei monahi asupra lui, s-a aprins de mnie si att de mult a muncit pe Amonie n mijlocul cetatii, nct 1-a omort. Iar sfntul, nstiintndu-se de acest lucru, s-a mhnit si a trimis de a luat trupul monahului si 1-a ngropat cu cinste. Toate acestea au dat ndrazneala evreilor, pe care i izgonise sfntul din Alexandria, dupa cum am zis. Ei si-au facut mai nti o noua sinagoga acolo unde se aflau, apoi ucigasii de Hristos si ucigasii de Dumnezeu au ndraznit de au facut si acest lucru prea fara de lege, spre ocara si rusinea lui Hristos si a crestinilor. Ei au facut o cruce lunga, au prins un copil al unui crestin oarecare, pe care, dezbra-cndu-1, lau rastignit pe cruce, nu cu piroane, ci cu frnghii subtiri. Apoi, dupa ce au rs mult de dnsul, au scuipat 67

n fata lui si l-au batjocorit ntocmai cum parintii lor au batjocorit pe Domnul; iar mai pe urma de toate lau batut att de mult pna ce l-au omort. Astfel acest copil binecuvntat s-a facut partas si urmator al patimilor Domnului. De toate acestea nstiintndu-se dumnezeiescul Chirii, s-a plns mparatului; care, desi cu ntrziere, nsa a judecat cu dreptate si a poruncit ca pe cei mai mari ai evreilor sa-i munceasca foarte tare, iar pe eparhul Orest 1-a scos din dregatoria sa. Deci scapndu-se sfntul de tulburarile cele mai de sus si de smintelile acestea, si pastorea turma lui cea cuvntatoare cu srguinta si cu placere de Dumnezeu, ca un pastor adevarat, avnd pace ctava vreme. Insa diavolul, vrajmasul pacii si al adevarului si izvorul tuturor rautatilor, n-a lasat pe Sfntul Chirii si pe ceilalti crestini sa se bucure multa vreme de aceasta pace, ci a pornit razboi mare si tulburare n toata Sfnta Biserica a lui Hristos, cu hulitorul eres al raucredincio-sului Nestorie, asupra caruia se cuvenea sa se nevoiasca dumnezeiescul Chirii, aparatorul dreptei credinte. Acest raucredincios Nestorie, dupa ce a fost adus din Antiohia la Constantinopol si ales patriarh dupa Sisinie, la nceputul patriarhiei lui se arata pe dinafara dreptcredincios n credinta si nimic nu zicea mpotriva acesteia; nsa ticalosul era eretic n inima sa, numind pe Stapnul Hristos numai om, nu si Dumnezeu", iar pe Nascatoarea de Dumnezeu numind-o nu Nascatoare de Dumnezeu, ci Nascatoare de Hristos". Iar cei de un cuget cu Nestorie, adica episcopul Dorotei, cel care locuia mpreuna cu el, si preotul Anastasie, acestia au nceput mai nti sa semene eresul acesta ca niste neghina printre gru. Episcopul Dorotei, nvatnd pe popor la un praznic n biserica soborniceasca a cetatii lui Constantin, a strigat si a zis acest cuvnt hulitor: Care va numi pe Maria, Nascatoare de Dumnezeu, sa fie anatema". Iar Anastasie iarasi, propovaduind n popor, a zis: Sa nu numeasca cineva pe Maria Nascatoare de Dumnezeu, pentru ca Maria era om de parte femeiasca. Si cum este cu putinta sa se nasca Dumnezeu din trupul omului?" Aceste cuvinte hulitoare daca le-a auzit poporul, a nceput sa se tulbure; si, pentru ca sa se ncredinteze mai bine, au ntrebat si pe patriarhul Nestorie despre acestea. Atunci spurcatul acela si cel de un cuget cu iudeii n-a mai putut sa ascunda n inima sa otrava eresului si a nceput a aduce la aratare hulele acestea mpotriva lui Hristos si a Nascatoarei de Dumnezeu, zicnd: Eu nu voi numi Dumnezeu pe Acela care sa zamislit n pntece de femeie si a asteptat un numar de zile si de luni, pna sa se nasca; nici nu voi numi Nascatoare de Dumnezeu pe femeia care a nascut om cu trup din firea sa". De atunci nainte au nceput sa se nasca prigoniri si certuri pentru aceasta n popor, caci unii se mpotriveau eresului lui Nestorie si-1 urau, iar altii se mpartaseau cu el si primeau pagnatatea lui. Aceste certuri se faceau nu numai n cetatea lui Constantin, ci mai n toata lumea si la fiecare adunare a dreptcredinciosilor, fiindca acel eretic, Nestorie, mpreuna cu urmatorii lui, au scris carti si le-au trimis pretutindeni, chiar si pna n pustiuri, pe unde locuiau monahii. Deci acel blestemat a atras la ratacirea lui att de multi clerici, monahi si mireni, nct dupa cum mai nainte Arie a sfsiat haina lui Hristos cea tesuta de sus, tot asa si Nestorie a sfsiat toata plinirea Bisericii n multe parti. Instiintndu-se de toate acestea, Sfntul Chirii al Alexandriei s-a mhnit foarte tare, si ca un rob credincios al lui Hristos si al Nascatoarei de Dumnezeu ce era, s-a narmat ca sa dea razboi pentru cinstea lor si s-a pregatit, ca un pastor adevarat, sa izgoneasca lupul cel gndit din staulul oilor celor cuvntatoare. Iar mai nti Sfntul Chirii a scris scrisori sfatuitoare catre Nestorie, n care l sfatuia, cu dragoste frateasca, sa lepede niste socoteli ereticesti ca acestea si, cu schimbarea lui n dreapta credinta, sa ndrepteze pe aceia pe care i-a atras mai nainte la reaua credinta. Iar raucredinciosul Nestorie, lund scrisorile Sfntului Chirii, nu numai ca nu s-a ndreptat, ci mai rau s-a facut, srguindu-se sa ntinda si mai mult eresul sau. Deci pe cei ce se mpotriveau ratacirii lui, clerici si monahi, i muncea cu felurite munci. Iar asupra dumnezeiescului Chirii se mnia cu multa mndrie, numindu-1 eretic, si graia asupra lui multe clevetiri mincinoase si nedrepte, pe care le semana n popor. Deci Sfntul Chirii, vaznd pe Nestorie nendreptat, i-a scris cu asprime, vadind eresul lui. El a mai scris nca si clerului din Constantinopol si mparatului; apoi a mai scris si lui Celestin, papa Romei, si celorlalti patriarhi; de asemenea, a scris si la felurite cetati si laturi, catre episcopi, la dregatori si la boieri. Chiar si 68

la multi pustnici si monahi nu s-a lenevit de trei ori fericitul a scrie, aratndu-le din dumnezeiestile Scripturi ct este de pierzatoare si vatamatoare de suflete ratacirea lui Nestorie si ndemnndu-i pe toti sa se pazeasca de eresul acela ca de niste otravuri aducatoare de moarte. Mai pe urma de tot, fiindca eresul lui Nestorie crestea din zi n zi tot mai mult si sporea din ce n ce mai rau, iar dezbinarea Bisericii se facea mai mare si multi din episcopi se vatamau de eres; pentru aceasta, Teodosie cel Tnar, dreptcredinciosul mparat, vrnd sa ndrepteze aceste sminteli si sa curete Biserica lui Hristos si grul credintei de maracinii si neghinele ratacirii lui Nestorie, a poruncit sa se adune la Efes al treilea Sinod a toata lumea, n anul 431. Deci s-au adunat doua sute si mai bine de episcopi din toata lumea; iar cti nu puteau sa mearga singuri pentru vreo mpiedicare de nevoie, acestia si-au trimis nlocuitorii lor. De aceea si Celestin, papa de atunci al Romei, fiindca nu putea sa mearga la Efes de batrnete si slabiciune, a scris Sfntului Chirii sa tina locul lui n sinod. Deci cei mai mari ai acestui Sfnt Sinod erau: nti, Sfntul Chirii, ca un pazitor de loc al papei si ca un patriarh al Alexandriei; al doilea, Iuvenalie al Ierusalimului, si al treilea, Memnon al Efesului. Deci fericitul Chirii, aflndu-se cel dinti sezator pe scaun n sinodul acesta a toata lumea, a propovaduit mpreuna cu ceilalti parinti si a dogmatisit ca Domnul nostru Iisus Hristos este unul dupa ipostas, Dumnezeu desavrsit si Om desavrsit, iar Preacurata Fecioara Maria, care L-a nascut pe El cu trup, este cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu. Pentru aceea s-a facut mare bucurie la toti dreptcredinciosii si tot poporul cetatii batea din palme de bucurie si zicea ntr-un glas: Nu este mare Artemida efesenilor, dupa cum s-a zis de demult, ci este mare Preasfnta Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu". Iar pe spurcatul Nestorie, Sfintii Parintii ai acestui sinod l-au anatemizat si l-au caterisit ca pe un eretic si hulitor. Dar fiindca el nici asa nu se linistea, ci propovaduia eresul mai departe, pentru aceea l-au surghiunit nti n Tason - dupa cum zice Sfntul Teofan -, apoi n Oasinul Arabiei, caruia pe turceste i zice Iprim. Si acolo aflndu-se pierzatorul Nestorie, si-a luat dumnezeiestile pedepse, pentru ca limba lui cea hulitoare a putrezit si a fost mncata de viermi, tot asemenea a putrezit tot trupul lui - dupa cum scriu Chedrinos, Nichifor si Evagrie. Iar n Tebaida cea de sus, ticalosul Nestorie a suferit moarte nfricosata si prea dureroasa, asemenea cu a lui Arie; fiindca, mergnd la umblatoare, a nceput a huli mpotriva lui Hristos si mpotriva Nascatoarei de Dumnezeu. Pentru aceasta, ngerul Domnului 1-a lovit si s-au varsat toate maruntaiele lui tocmai n vasul necurateniei lui; si acolo si-a dat sufletul acel om rau, dupa cum povesteste Sfntul Gherman al cetatii lui Constantin. O necinste si o pedeapsa ca aceasta a luat ereticul Nestorie, cel de un gnd cu iudeii; iar Sfntul Chirii a luat mare cinste de la Sfntul al treilea Sinod a toata lumea, pentru ca, dupa cum povesteste Ioan Zonara n cuvntul de lauda pe care l mpleteste Sfntului Chirii si care se gaseste n cartile cele scrise cu mna, parintii celui de-al treilea Sinod au daruit dumnezeiescului Chirii aceste privilegii: sa se numeasca judecator al lumii si sa poarte pe cap, cnd va sluji Sfnta Liturghie, un giulgiu subtire ca o basma. Iar numele de judecator al lumii arata judecata cea minunata a toata lumea pe care a facut-o sfntul, unind prin dreapta credinta toata lumea, care era n acel timp mpartita de eresul lui Nestorie. Giulgiul cel subtire arata subtiratatea mintii si a socotelilor sfntului cu care a ntarit si a dogmatisit unirea cea dupa ipostas; fiindca prin hotarul acesta, se arata mpreuna si o fata a lui Hristos si doua firi ale Lui. Dumnezeiescul Chirii s-a numit nca si papa, poate pentru ca avea locul lui Celestin papa la cel de-al treilea sinod, macar ca altii tlcuiesc ntr-alt fel privilegiile de mai sus. Pentru care si toti patriarhii Alexandriei, urmasii Sfntului Chirii, au apucat si ei sa se numeasca papi si judecatori ai lumii, si sa poarte, cnd slujesc Sfnta Liturghie, doua coroane si doua epitrahile, poate pentru aratarea acelui giulgiu subtire, pe care sinodul 1-a daruit Sfntului Chirii. Acestea le-am povestit pe scurt si cu putine cuvinte, dar n-a fost numai asa; pentru ca, pna sa adune sinodul cel mai sus zis, ca prin el sa ntareasca si sa ntemeieze adevarata credinta, Sfntul Chirii a patimit multa necinste si osteneala. Caci a luat multe clevetiri nedrepte si prigoniri de la ereticii cei de un gnd cu Nestorie, pentru ca ei, fiind ajutati de dregatorii cei lumesti, au facut adunarea lor si au propovaduit cu minciuna ca dumnezeiescul Chirii este eretic si de un gnd cu Apolinarie, cel care se lepadase de adevarata nomenire a lui Hristos si zicea ca Hristos nu are minte, ci dumnezeirea a mplinit locul mintii. 69

Deci ei au osndit pe Chirii ca pe un eretic, clevetindu-1 la mparat cu scrisorile lor. Si att de mult au putut prele si prihanirile lor, nct au ntartat si pe mparat cu urgie asupra sfntului, din care pricina a fost aruncat n temnita din Efes si a purtat fiare, nevoindu-se pentru adevar mpreuna cu Memnon al Efesului. Dupa aceea mparatul, cercetnd cu de-amanuntul si gasind ca toate acele pri au fost mincinoase si aflnd nevinovatia Sfntului, i-a smerit pe eretici si i-a izgonit, iar pe Sfntul Chirii mpreuna cu cei de un gnd cu dnsul i-a pus iarasi n scaunele lor si a fericit cu laude rabdarea si blndetea lor. Si pentru ca sa nteleaga fiecare ct de urt a fost Maicii lui Dumnezeu eresul lui Nestorie, mpotriva caruia s-a luptat att de mult dumnezeiescul Chirii, este bine sa spunem aici si istoria pe care o povestesc parintii Limonariului, Sofronie si Ioan, care scriu astfel: Am mers la avva Chiriac, preotul lavrei Calamonului, care este lnga Iordan, si ne-a spus noua acestea: ntr-una din zile am vazut n somn pe Sfnta Nascatoare de Dumnezeu, cu fata luminata si stralucita, mbracata cu haina rosie, si mpreuna cu dnsa doi barbati cu sfintita cuviinta, care stateau afara de chilia mea. Iar eu am cunoscut ca este Stapna Nascatoare de Dumnezeu si ca cei doi barbati care erau cu dnsa erau Sfntul Ioan Botezatorul si Sfntul Ioan Cuvntatorul de Dumnezeu. De aceea, am iesit din chilia mea si, nchinndu-ma Nascatoarei de Dumnezeu, am rugat-o pe ea sa intre nauntru, ca sa-mi binecuvnteze chilia. Iar Nascatoarea de Dumnezeu n-a voit nicidecum si, fiindca eu am rugat-o cu staruinta, zicnd: Sa nu se ntoarca robul tau rusinat si defaimat de la tine", si alte asemenea; ea, cautnd spre mine, mi-a spus: Cum ma rogi sa intru n chilia ta, cnd tu ai pe vrajmasul meu ntr-nsa?" Acestea zicnd, s-a facut nevazuta; iar eu, desteptndu-ma, am nceput a plnge si a ma mhni pentru cuvntul acesta al Nascatoarei de Dumnezeu. Deci, nefiind altcineva n chilia mea, afara de mine singur, ma gndeam ca nu cumva sa fi gresit cu vreun lucru oarecare sau cu gndul catre Nascatoarea de Dumnezeu si de aceea s-a ntors de la mine; nsa nu gaseam nimic cu care sa-i fi gresit ntru ceva. Deci, aflndu-ma ntru nedumerire si mhnire, am luat o carte ca sa citesc si sa ma mai mngi n supararea aceea. Iar acea carte era a lui Isihie, preotul Bisericii Ierusalimului, pe care o cerusem odata de la dnsul. Si citind n ea, am aflat la sfrsitul cartii doua cuvinte hulitoare ale raucredinciosului Nestorie, de unde am cunoscut ca el este vrajmasul Nascatoarei de Dumnezeu, pe care l aveam n chilia mea. Si ndata am dat cartea napoi la acela care mi-o daduse, zicndu-i: Ia-ti cartea ta, frate, ca din ea mai mult m-am pagubit dect m-am folosit". Iar acela, ntrebndu-ma si aflnd pricina acelei pagube - fiindca i-am povestit eu vedenia -, s-a umplut de rvna dumnezeiasca si ndata a taiat din carte acele doua cuvinte hulitoare si le-a ars n foc, ca sa nu se mai afle n chilia lui vrajmasul Stapnei noastre Nascatoare de Dumnezeu". Nu se cuvine sa tacem si aceasta: Sfntul Chirii, cel att de desavrsit prieten al lui Hristos si att de mare ntru sfintenie, avea nca si o oarecare prihana ntr-nsul, nu din rautate si cunostinta, ci din oarecare prindere n minte si din necunostinta adevarului. Ca numai unul Dumnezeu este fara de pacat si singur este cu totul neprins de orice patima, precum zice Grigorie Cuvntatorul de Dumnezeu. Iar sfintii, orict de sfinti ar fi ei, cu toate acestea sunt supusi, ca niste oameni, sub neputinta omeneasca, si cad sub oarecare patimi omenesti. Caci se apuca prihana nu numai de cei multi, ci si de cei prea buni, nct numai Dumnezeu este cu totul fara de greseala si neprins de patimi. De aceea si Sfntul Chirii, ca un om ce era, avea oarecare patima omeneasca, nsa a ndreptat-o pe aceasta ntr-un chip minunat. Si care era patima si care a fost ndreptarea ei? Ascultati: Marele Chirii, avnd rudenie si unchi pe patriarhul Teofil, vrajmasul Sfntului Ioan Hrisostom, credea de adevarate mincinoasele prihaniri pe care le graia Teofil mpotriva lui Hrisostom, vrajmasul sau, nu din rautate, precum s-a zis mai sus, ci din nestiinta si din nerautate, precum este scris: Barbatul cel fara de rautate crede tot cuvntul. Deci din aceste doua pricini a luat dumnezeiescul Chirii prepus rau asupra preasfintitului si dumnezeiescului parintelui nostru Ioan Hrisostom, de unde se mnia asupra lui, nu numai cnd traia acesta, ci si dupa ce s-a savrsit. Pentru aceasta, nici numele lui nu voia sa-1 pomeneasca n pomelnice mpreuna cu ale celorlalti binecredinciosi patriarhi, precum era obiceiul. 70

Deci Apotic, cel ce a fost dupa Arsachie patriarh al Constanti -nopolului, a scris catre dumnezeiescul Chirii aratnd ca si el a fost unul din vrajmasii lui Hrisostom; dar mai pe urma, socotind nevinovatia si curatia acestui sfnt barbat, s-a pocait de greseala sa de mai nainte si a numarat si a pomenit numele Sfntului Ioan Hrisostom, mpreuna cu ale celorlalti sfinti; deci, sfatuindu-1 pe Sfntul Chirii frateste, 1-a rugat sa faca si el asemenea, sa scrie numele lui Hrisostom n pomelnice si sa-1 pomeneasca. nsa dumnezeiescul Chirii nu 1-a ascultat, poate nevoind sa prihaneasca sinodul ce s-a tinut mpotriva lui Hrisostom pe vremea lui Teofil. A mai scris dupa aceasta catre dumnezeiescul Chirii si Sfntul Isidor Pelusiotul, ca unul ce era ruda cu el si mai batrn cu vrsta. Acela l sfatuia cu ndrazneala si cu multa cutezare, cum ca nedrept si fara de socoteala se mnie mpotriva Sfntului Ioan Hrisostom si cum ca nu se cuvine sa judece pe cineva din oameni, mai nainte de a nu fi cercetat pricina si greseala omului cu de-amanuntul. Caci si Dumnezeu, cu toate ca stie toate mai nainte de a se face si vede mai nainte cele ce au sa fie ca si cum ar fi de fata, nsa Sfnta Scriptura zice ca S-a pogort din cer El nsusi la cetatile dimprejurul Sodomei, ca sa vada daca sodomitenii cu adevarat au pacatuit asa dupa cum strigarea Sodomei se suie naintea Lui; iar de nu, sa stie: Strigarea Sodomei si a Gomorei s-a nmultit catre Mine si pacatele lor sunt foarte mari. Deci, pogorndu-Ma, voi vedea de se savrsesc dupa strigarea lor care vine catre Mine; iar de nu, sa stiu. Aceasta a facut-o Domnul Cel a toate vazator ca sa ne dea pilda sa nu credem ndata cuvintele prihanitorilor, ci noi nsine sa cercetam mai nainte pna ce ne vom ncredinta desavrsit de este adevarat, asa dupa cum auzim. Deci si tie - zicea catre dumnezeiescul Chirii -, ti se cuvine sa socotesti mai nti si apoi sa te mnii, dupa ce vei afla pricina binecuvntata de mnie, ca multi din cei ce au fost mpreuna cu tine la sinodul din Efes te spun pe fata cum ca te mnii cu nedreptate asupra nevinovatului Ioan si, fiindca esti nepot al lui Teofil, urmezi n toate asezarii aceluia. Deci precum acela si-a aratat nebunia pe fata, izgonind din scaunul sau pe Ioan cel fara de greseala, sfnt si iubit al lui Dumnezeu, asa faci si tu, prihanind si gonind slava celui gonit, cu toate ca acum el este mort". Si iarasi acelasi Sfnt Isidor a scris alta epistola, catre acelasi dumnezeiesc Chirii, n care zicea acestea: Ma nfricoseaza pildele care se afla n dumnezeiasca Scriptura si ma silesc sa-ti scriu cele ce ti sunt de trebuinta. Daca eu ti sunt parintele tau - precum ma numesti -, ma tem de osnda pe care a luat-o preotul Eli, cel din Legea Veche, ca nu a pedepsit precum se cadea pe fiii sai care au pacatuit. Iar daca eu sunt fiul tau, precum o stiu eu nsumi, ma nfricosez sa nu ma ajunga pedeapsa aceea pe care a luat-o Ionatan, fiul lui Saul; caci, putnd sa opreasca pe tatal sau sa nu caute vraji, nu 1-a mpiedicat de la pacat; pentru aceasta, el a fost ucis cel dinti n razboi. Deci, ca sa nu fiu eu osndit, ti zic tie acelea care ti sunt spre folosul tau. Asculta-ma pe mine, ca sa nu te osndesti si tu de la Dreptul Judecator si Cel necautator n fata. Leapada-ti mnia care o ai asupra celui mort si sa nu tulburi Biserica celor vii, pricinuindu-i neliniste". Apoi iarasi, n alt loc al epistolei sale zice: Ma ntrebi pentru ce si cum s-a izgonit Ioan? nsa eu nu voiesc sa-ti raspund cu de-amanuntul, ca sa nu ma arat ca osndesc si prihanesc pe ceilalti. Aceasta numai ti zic tie, cum ca multi din cei fara de lege si-au savrsit rautatea lor cu nedreptate asupra dreptului acela. Deci, n putine cuvinte, ti arat starea Egiptului cu care te nvecinezi. Egiptul s-a lepadat de Moise si a slujit lui Faraon. Pe cei smeriti i-a batut cu bice; pe israilitenii care se osteneau i-a muncit. Ei zideau cetati Egiptului si el n-a platit plata lucratorilor. n niste lucruri ca acestea Egiptul ndeletnicindu-se, a odraslit pe Teofil, care cinstea aurul ca pe Dumnezeu. mpreuna cu cei de un gnd cu dnsul, el a urt si a mhnit pe Ioan, omul cel iubit al lui Dumnezeu si propovaduitorul Domnului. Dar casa lui David creste si se ntareste mai mult; iar casa lui Saul se micsoreaza si se mputineaza precum vezi". Dumnezeiescul Chirii, citind scrisorile acestea ale Sfntului Isidor, a nceput a-si cunoaste greseala si a se ndrepta, nsa atunci a cunoscut adevarul si atunci s-a ndreptat desavrsit, cnd a vazut vedenia care urmeaza: Sfntului Chirii i s-a aratat odata ntr-un vis, ca se afla ntr-un loc foarte frumos, plin de bucurie negraita. Acolo vedea pe Avraam, pe Isaac, pe Iacov si pe alti minunati si slaviti barbati ai Vechiului Testament. Asemenea vedea ntr-nsul si pe multi sfinti ai darului celui nou al Sfintei Evanghelii. n locul 71

acela vedea si o biserica minunata, a carei frumusete era nentrecuta; iar nauntrul bisericii se auzea o multime multa de popor, care cnta o cntare cu viersuire prea dulce. Si intrnd si sfntul n biserica, cu totul s-a nspaimntat cu mintea de vederea celor de acolo si s-a umplut cu totul de bucurie si de dulceata n inima sa. Caci vedea acolo si pe Doamna noastra Nascatoare de Dumnezeu nconjurata de multime de sfinti ngeri si stralucita cu slava negraita de jur mprejur. Mai vedea si pe Sfntul Ioan Hrisostom stnd aproape de Nascatoarea de Dumnezeu cu mare cinste si stralucind cu lumina minunata, ca un nger al lui Dumnezeu, tinnd n mini cartea nvataturilor sale. mpreuna cu Sfntul Ioan Hrisostom mai erau si multi alti barbati slaviti, care stateau lnga dnsul ca niste slujitori, toti narmati si ca si cum ar fi fost pregatiti sa faca o izbnda oarecare. Acestea vaznd Dumnezeiescul Chirii, dorea a merge sa se nchine Stapnei noastre Nascatoarei de Dumnezeu. Chiar a si alergat la ea ca sa i se nchine, dar ndata Sfntul Ioan, mpreuna cu purtatorii sai de sulite, au alergat mpotriva lui cu mnie si nu numai ca l-au oprit de a se apropia de Nascatoarea de Dumnezeu, dar si din biserica aceea l-au izgonit. Iar Sfntul Chirii, n vremea cnd statea cutremurat si se socotea n sine cum se mnia Sfntul Ioan Hrisostom mpotriva lui si cum 1-a izgonit din biserica, iata a auzit pe Stapna noastra, Nascatoarea de Dumnezeu, mijlocind si zicnd catre Sfntul Ioan sa-1 ierte si sa nu-1 goneasca din biserica aceea; caci nu din rautate, ci din nestiinta a luat prepus rau mpotriva lui: Iarta pe Chirii - a zis Nascatoarea de Dumnezeu catre Sfntul loan -, caci din necunostinta a luat prepusul cel rau pentru tine si va arata ca din nestiinta a cstigat acest prepus rau, dupa ce l va cunoaste". Dar Ioan se arata ca nu primea sa-l ierte. Atunci Preasfnta Nascatoare de Dumnezeu a zis catre Sfntul Ioan: Iarta-1 pentru dragostea mea, caci mult s-a nevoit pentru cinstea mea, rusinnd si nfruntnd pe Nestorie, ocartorul meu; iar pe mine, Nascatoarea de Dumnezeu, propovaduindu-ma oamenilor! Iarta-1 pentru mine, caci mult s-a ostenit pentru mine, pe ocartorul Nestorie rusinndu-i si pe mine, Nascatoarea de Dumnezeu, propovaduinduma!" Acestea auzindu-le Hrisostom de la Nascatoarea de Dumnezeu, ndata s-a mblnzit si, chemndu-1 nauntru pe Sfntul Chirii, 1-a mbratisat ca un prieten pe prietenul sau, si de dragoste l saruta cu iubire frateasca si cu mare bucurie. Astfel s-au mpacat si s-au mprietenit amndoi sfintii ntre ei, n vedenia aceea, prin mijlocirea Nascatoarei de Dumnezeu. Deci desteptndu-se Sfntul Chirii si socotind cu de-amanuntul aceasta vedenie, s-a pocait foarte mult si singur se prihanea pe sine; caci atta vreme a avut patima desarta si nesocotita mpotriva unui barbat preasfnt si bineplacut lui Dumnezeu. Pentru aceea, adunnd ndata pe toti episcopii Egiptului, a facut praznic si sarbatoare mare Sfntului loan Hrisostom, a scris numele lui n diptice si-1 pomenea mpreuna cu sfintii cei mari, iar n fiecare an l fericea pe el cu cuvinte de lauda. Apoi i-a scris viata lui, din care Gheorghe, patriarhul Alexandriei, a scris si a alcatuit mai pe urma Viata Sfntului loan de Aur, care se afla n tomurile Hrisostomului. Astfel s-a ridicat prihana aceasta de pe sfintenia dumnezeiescului Chirii. De atunci, fericitul Chirii si-a petrecut cealalta vreme a vietii sale cu petrecere minunata, pastorind turma sa cea cuvntatoare la pasunea cea aducatoare de viata, povatuindu-i pe toti la calea mntuirii cu mare ntelepciune si cu stiinta duhovniceasca, ntorcnd din ratacirea diavolului pe cei rataciti. Dovada nvederata a ntelepciunii si a stiintei sale este povestirea care urmeaza, pe care voim sa o adaugim aici ca pe o ndulcire a ascultatorilor si astfel vom da sfrsit povestirii. Avva Daniil ne spune n Pateric, cum ca n partile cele mai de jos ale Egiptului era un batrn cuvios, adica cu petrecerea sfnt, dar simplu si greoi la minte. Pentru aceea, din simplitatea lui, socotea si zicea ca Melchisedec este fiul lui Dumnezeu. Aceasta au vestit-o unii Sfntului Chirii, care, chemnd la sine pe barbatul acela si nstiintndu-se ca face semne si minuni si orice va cere de la Dumnezeu i arata lui, a uneltit o ntelepciune ca aceasta. El a zis cu blndete catre batrn: Parinte, un gnd mi zice mie ca Melchisedec este fiul lui Dumnezeu si alt gnd iarasi mi zice ca nu este fiul lui Dumnezeu, ci este om si arhiereu al lui Dumnezeu; deci am ndoiala pentru aceasta. Pentru aceea te-am chemat, ca sa-ti spun ca sa te rogi lui Dumnezeu, sa-ti descopere adevarul, ca sa mi-1 arati si mie". Iar batrnul, auzind aceasta si bizuindu-se pe nevointa sa, a raspuns cu cutezare si cu ndrazneala: Lasa-ma, stapne, sa ma rog lui Dumnezeu trei zile pentru aceasta, si orice-mi va descoperi, voi arata-o si marii tale sfintenii". 72

Deci, ducndu-se batrnul n chilia lui, s-a nchis trei zile si a rugat cu caldura pe Dumnezeu ca sa-i arate cele pentru Melchisedec. Si descoperindu-i-se adevarul de la Dumnezeu, s-a ntors la Sfntul Chirii si i-a zis: Stapne, Melchisedec este om, iar nu fiul lui Dumnezeu". Iar sfntul i-a zis: Si de unde stii, parinte?" Batrnul i-a raspuns: Dumnezeu mi-a aratat pe toti patriarhii, unul dupa altul, de la Adam pna la Melchisedec. Pe toti aceia i-am vazut trecnd pe dinaintea mea si cnd a venit sa treaca Melchisedec, mi-a zis ngerul Domnului: Iata, acesta este Melchisedec! Deci m-am ncredintat cu adevarat, stapne, ca desavrsit este asa". Atunci Sfntul Chirii, multumind lui Dumnezeu, s-a bucurat foarte tare ca a izbavit pe acel batrn din ratacire si 1-a eliberat cu pace. Deci batrnul, ducndu-se, a marturisit tuturor ca Melchisedec este om, iar nu Fiul lui Dumnezeu. Cu o ntelepciune ca aceasta si cu astfel de mestesug duhovnicesc al sfntului, a fost povatuit batrnul cel simplu la cunostinta adevarului. Sfntul Chirii a trait pe scaunul Alexandriei 32 de ani, scriind multe carti folositoare de suflet si dreptcredincioase, dintre care cele mai alese sunt: Comorile si Glafira la Sfnta Scriptura cea Veche. Si curatind n zilele sale Biserica lui Hristos de eresuri, si-a dat sfntul lui suflet n minile lui Dumnezeu, n a noua zi a lunii iunie, zi n care se praznuieste adevarata lui pomenire, caci n 18 zile ale lunii lui ianuarie nu este pomenirea sfrsitului sau, ci pomenirea fugii lui, adica a suirii lui din Alexandria la Efes. Aceasta fuga a lui a fost socotita vrednica de praznic; caci a fost pricina de multe bunatati pentru Biserica lui Hristos, fiindca prin ea s-a adunat Sfntul Sinod al treilea a toata lumea, a fost izgonit eresul cel hulitor al lui Nestorie si dreapta credinta a fost propovaduita lumii. Astfel, Sfntul Chirii nevoindu-se cu buna nevointa, credinta cea prea dreapta ntarind-o la sinod, mpacnd lumea si linistind-o de tulburari, curatind turma sa de eresuri si viata sa mpodobind-o cu mari fapte bune, s-a dus sa-si ia cununa pregatita lui de puitorul de nevointe Hristos si plata pentru osteneli. Iar la moartea Sfntului Chirii, a stat lnga el nsasi Doamna si Stapna Nascatoare de Dumnezeu si a cercetat pe robul sau cu srguinta; caci si el, n viata sa, a slujit ei cu credinta si mult s-a nevoit de trei ori fericitul pentru cinstea ei. Si acum se afla n ceruri si se bucura mpreuna cu toate cetele ngerilor, cu patriarhii, cu proorocii si cu apostolii, cu ierarhii si cu toti sfintii cei din veac, iar mai ales cu cel desavrsit si iubit prieten al sau, cu dumnezeiescul Ioan Gura de Aur; si sta fara mijlocire naintea scaunului lui Hristos Dumnezeul nostru si naintea Preacuratei Maicii Sale, pentru care s-a luptat si a patimit rau. Si nencetat roaga pe Preasfnta si cea de o fiinta Treime pentru toti crestinii, ca sa dobndeasca si ei mparatia cerurilor. Pe care, dea Dumnezeu ca sa o dobndim si noi toti, cu darul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia I se cuvine toata slava mpreuna cu Tatal si cu Sfntul Duh, acum si pururea si n vecii vecilor. Amin.

CUVIOSUL CHIRIL, EGUMENUL MNSTIRII DE LA IEZERUL ALB (9 iunie)


Cuviosul parinte Chirii s-a nascut din parinti de neam bun si dreptcredinciosi si a crescut n slavita cetate Moscova. Din Sfntul Botez el a fost numit Cosma si de tnar a fost dat la nvatatura sfintelor carti. Si fiind copil foarte istet, a nvatat degraba dumnezeiasca Scriptura si, nevoindu-se la citirea cartilor, se nteleptea spre mntuire, petrecnd n nfrnare si n curatie, si sporind n tot lucrul placut lui Dumnezeu. Si nca fiind el tnar, parintii lui au trecut din aceasta viata vremelnica si, fiind pe patul mortii, au ncredintat pe fiul lor, Cosma, lui Timotei, rudenia lor, care era unul dintre boierii marelui domn Dimitrie, avnd dregatoria ispravniciei. Iar fericitul copil, avnd dumnezeiasca dorire n inima sa, voia sa se faca calugar; deci ntreba de locurile si de locuintele monahilor, si unde i-ar fi lui cu nlesnire sa se mntuiasca; nsa nimeni nu ndraznea sa-1 calugareasca, temndu-se de acel boier Timotei. Deci nca de cnd Cosma era n lume, arata n sine nclinare catre viata monahiceasca, ducndu-se totdeauna la biserica, pazind curatia si ntreaga ntelepciune, omorndu-si trupul cu postul si cu nfrnarea si facnd toate faptele bune. Acest lucru vazndu-1 Timotei, se bucura de el si l iubea foarte mult. Si 73

ajungnd el barbat desavrsit, Timotei i-a ncredintat rnduiala casei sale, ca unui credincios si rudenie a sa si temator de Dumnezeu; dar el se gndea n sine, cum ar face sa fie monah, caci nlauntru era aprins de dragostea dumnezeiasca ca de foc. Iar taina aceasta el n-o spunea nimanui, ca nu cndva stiind-o Timotei, stapnul lui, sa-i faca vreo mpiedicare de la lucrul ce-1 gndea. Deci fericitul Cosma era n mare mhnire, vazndu-se nsarcinat cu glcevile lumesti si nestiind cum ar scapa de acelea; si pentru aceea se ruga lui Dumnezeu cu dinadinsul, ca sa-1 scoata n orice fel stie din glcevile vietii si sa-1 duca n linistea monahiceasca. Iar Domnul, ajutnd scopului sau, cu purtarea Sa de grija a rnduit sa vina n cetatea Moscovei fericitul Stefan, egumenul manastirii Mahristesca, barbat desavrsit n fapte bune, stiut si cinstit de toti pentru viata lui cea placuta lui Dumnezeu. Deci Cosma, nstiintndu-se de venirea lui, a alergat cu bucurie la el, pentru ca de multa vreme auzise de el si dorea sa-1 vada. Deci, caznd la picioarele lui, varsa lacrimi din ochi, rugndu-1 sa puna pe el chipul monahicesc si zicnd: Preasfintite parinte, de multa vreme am dorit sa te vad, iar acum Dumnezeu m-a nvrednicit a vedea pe sfintia ta. Deci te rog pentru Domnul, nu ma lasa pe mine pacatosul, precum nici Hristos n-a lasat pe vamesul si pe fiul cel desfrnat!" Iar cuviosul, vazndu-i lacrimile si buna dorinta, a nteles ca o sa fie vas ales al Sfntului Duh si a nceput a se gndi cum ar putea sa-1 faca monah, de vreme ce stia ca boierul acela Timotei nu va voi cu nici un chip sa-1 lase la calugarie; pentru aceea socotea n sine si zicea: De-i vom spune, nu va lasa sa fie aceasta; iar de-1 vom ruga, nu ne va asculta". Deci a gndit un lucru ca acesta: Mai nti 1-a mbracat cu haine proaste monahicesti, fara nsa a-1 tunde si fara fagaduintele si rugaciunile cele cuviincioase, si i-a pus numele Chirii. Apoi, oprindu-1 n casa n care gazduia, s-a dus el nsusi la Timotei. Si, spunndu-i-se lui Timotei de venirea egumenului Stefan, el s-a bucurat, caci l cinstea foarte mult. Deci, sculndu-se, s-a nchinat lui si i-a cerut binecuvntarea; iar cuviosul, dndu-i binecuvntare, i-a zis: Chirii, rugatorul vostru catre Dumnezeu, va binecuvinteaza". Iar el a ntrebat: Cine este Chirii?" Egumenul a zis: Cosma, care a fost sluga voastra, a voit acum sa fie monah si sa slujeasca Domnului si sa se roage pentru voi lui Dumnezeu". Iar el, cnd a auzit aceasta, ndata s-a umplut de mare mnie si de mhnire si a nceput a ocar cu cuvinte necuvioase pe Cuviosul egumen Stefan. Iar cuviosul, stnd, a zis: Noua ne este poruncit de la Mntuitorul Hristos: Unde va vor primi si vor asculta cuvintele voastre, acolo sa petreceti; iar cti nu va vor primi si nu va vor asculta pe voi, iesind de acolo, sa scuturati praful de pe picioarele voastre, ntru marturia lor". Acestea zicnd Cuviosul Stefan, s-a dus. Iar Irina, femeia lui Timotei, fiind dreptcredincioasa si tematoare de Dumnezeu, auzind cuvintele lui Stefan, iar mai ales ale lui Hristos, s-a nfricosat cu inima si a nceput a sfatui pe barbatul ei, caci a mhnit pe un cuvios ca acela, si a zis: Ma tem ca nu cumva sa cada deodata mnia lui Dumnezeu peste casa noastra pentru necinstea ce ai adus placutului lui Dumnezeu, caci ai auzit cuvintele nfricosate si nspaimntatoare ale lui Hristos, care au fost zise de el; carora stii ce le urmeaza n Evanghelie: Mai lesne va fi Sodomei si Gomorei n ziua judecatii...". Deci, barbatul ei, Timotei, caindu-se de greseala sa, a trimis degraba dupa Sfntul Stefan, rugndu-1 sa se ntoarca la el. Iar sfntul ntorcndu-se, Timotei a cazut la picioarele lui, cernd iertare si mpacndu-se cu cuviosul. Din acea vreme, ajutnd Dumnezeu, Timotei s-a umilit cu inima si, facnd dupa cererea cuviosului, a lasat pe Cosma, care s-a numit Chirii, ca sa fie dupa voia lui. Iar Cosma a dat saracilor toate cte le avea, nelasndu-si nimic; si se ruga fericitului Stefan ca sa-1 acum faca monah prin rnduiala tunderii. Iar Cuviosul egumen Stefan, socotind cele de folos noului ncepator, 1-a dus n manastirea lui Simon si 1a dat spre calugarie arhimandritului Teodor, care era rudenia marelui ntre parinti Serghie. Iar Teodor acela era mbunatatit si ntelept n lucrurile duhovnicesti si, ca un iscusit si carturar, stia a povatui bine pe cei ce veneau la Dumnezeu. Deci a calugarit pe Cosma desavrsit si 1-a numit Chiril, precum l numise mai nainte Cuviosul Stefan. 74

In manastirea lui Simon petrecea un monah, anume Mihail, care mai pe urma a fost episcop al cetatii Smolensca. Acela petrecea viata minunata ntru Dumnezeu n rugaciuni, n postiri, n privegheri si n toata nfrnarea. Deci lui i-a ncredintat arhimandritul Teodor pe monahul Chirii cel nou ncepator, ca sa1 povatuiasca ca pe sine la calea ce duce la mparatia cerului. Iar Chirii vaznd nevointele pustnicesti ale staretului sau, a nceput a urma vietii lui si a i se supune lui cu toata osrdia. Si srguindu-se sa faca cele ce vedea pe staret ca face, socotea postul ca saturarea, ostenelile ca odihna si goliciunea n timp de iarna ca si caldura; iar somn dormea putin si astfel si obosea trupul, supunndu-1 duhului. Si nendraznind sa faca ceva fara binecuvntarea si porunca staretului, 1-a rugat pe el sa-i porunceasca sa posteasca mai mult dect ceilalti frati, adica sa mannce dupa doua sau trei zile, iar staretul nu i-a dat voie, ci i-a poruncit sa mannce pine cu fratii, dar nu pna la saturare. Iar cnd staretul citea noaptea Psaltirea, poruncea ucenicului sa faca nchinaciuni si astfel petrecea toata noaptea pna la vremea Utreniei. Si i se faceau fericitului Chirii n chilie multe chipuri de nfiorari si de naluciri diavolesti, mai ales cnd staretul iesea afara din chilia sa; nsa el, cu rugaciunea lui Hristos si cu semnul Sfintei Cruci, ca si cu o arma tare, gonea pe vrajmasii cei nevazuti. Apoi el spunea toate acelea sfntului sau staret, iar el, ntarindu-1, i poruncea sa nu se teama de nfricosarile diavolesti, ci sa se le socoteasca ca niste nimicuri. Deci Sfntul Chirii a petrecut la acel mare nevoitor multa vreme cu supunere adevarata, nea vnd nici un fel de voie a sa. Apoi, cu porunca arhimandritului, s-a dus la ascultare de obste, ca sa se osteneasca n pitarie, unde a nceput si mai mult a se nfrna si a adauga cu smerenie osteneala peste osteneala, lucrnd singur mai mult dect altii cele ce erau de facut. Dar nu lasa nici rugaciunile cele de toata noaptea, cu care se deprinsese de la staret, ci multe nopti petrecea fara somn, iar la cntarea cea de dimineata din biserica, el era mai nainte si iesea mai pe urma dect toti. El primea hrana att ct sa nu slabeasca cu trupul de foame si sa nu cada la pamnt; iar uneori mnca numai ca sa nu fie cunoscuta de frati nfrnarea lui. Bautura lui nu era altceva dect apa, si aceea ntru nsetare, att de nemilostiv muncitor era trupului sau. Si tuturor se facuse de mirare si era iubit de toti, caci ce fel de fapte bune nu erau ntr-nsul: era supus, ascultator, fara de crtire, blnd si tacut, smerit si plin de dragoste. In vremea aceea, traind Cuviosul parintele nostru Serghie de la Radonej, facatorul de minuni, mergea uneori la manastirea lui Simon pentru a vedea pe arhimandritul Teodor, rudenia sa, si pe ceilalti frati. Si mai nainte de toti el mergea n pitarie la fericitul Chirii si vorbea cu el n singuratate pentru folosul sufletesc. Astfel i puteai vedea pe amndoi lucrnd brazda sufletului: unul semana semintele faptelor bune, iar altul le adapa cu lacrimi, ca sa cstige secerisul cel de bucurie n veacul ce va sa vie. Si vorbind ei multa vreme si nstiintndu-se arhimandritul de venirea Cuviosului Serghie, ndata mergea cu fratii la el si primea sarutarea cea iubita ntru Hristos. Si mare le era mirarea tuturor, cum Sfntul Serghie lasa pe toti, chiar si pe arhimandrit, si mergea numai la Chirii, caci viata sfntului era stiuta de sfnt si cuviosului nu-i era tainuita vietuirea cuviosului. Si petrecnd Sfntul Chirii n pitarie multa vreme, a fost trimis de povatuitor la o alta slujba, anume la bucatarie. Dar el si acolo, ostenindu-se, tot asa se nevoia, ca n cea dinti slujba. Si privind la focul din bucatarie, si aducea aminte de focul gheenei muncii celei vesnice si zicea catre sine: Rabda, Chirile, focul acesta, ca sa poti scapa de celalalt foc mistuitor". Din aceasta, Dumnezeu i-a dat lui atta umilinta, nct nu putea nici pine sa guste fara lacrimi, iar uneori nu putea sa vorbeasca nici un cuvnt. Iar fratii, vaznd aceasta viata a lui, l aveau ntre dnsii nu ca pe un om, ci ca pe un nger al lui Dumnezeu. Si vazndu-se el cinstit si laudat de toti si vrnd sa-si tainuiasca fapta sa cea buna, s-a prefacut a fi nebun si a nceput a face glume necuvioase si rsete, ca sa nu fie cinstit si laudat, ci mai ales necinstit si batjocorit. Caci iubea mai mult necinstea dect cinstea, si ocarile mai mult dect laudele; iar aceasta o facea pentru dragostea lui Hristos, fiindca pentru sine toate le socotea ca niste gunoaie. Deci vaznd fratii 75

nebunia lui, unii s-au ndoit si li se parea ca ntr-adevar si-a pierdut mintea, iar altii credeau ca si-a razvratit viata; dar el, sub chipul nebuniei, se srguia sa-si tainuiasca adevarata ntelepciune ce salasluia n inima sa. Pentru aceasta, arhimandritul i dadea canon ca unuia fara de rnduiala si razvratit; i dadea post si nfrnare, adica sa guste numai pine si apa timp de 40 de zile si mai bine, iar el l primea si l savrsea cu osrdie; caci aceasta i trebuia si lui, ca postirea sa - cea aleasa de sine si la care se deprinsese - sa o savrseasca sub chipul canonului, ca sa se para ca postul lui nu este dupa voia sa, ci dupa porunca povatuitorului sau. Si trecnd zilele cele hotarte ale postului, fericitul Chirii facea iarasi alte nebunii, ca sa ia mai multa certare si canon de la pova-tuitorul sau. Deci, de multe ori, din porunca parintelui, el petrecea cte sase luni cu pine uscata si putina apa, si acelea le primea la cte o zi sau doua. Si lund cuviosul niste certari si niste ocari ca acelea, se bucura foarte mult cu duhul; caci, precum cei mndri se bucura de slava si de cinstea lor, tot asa si cei smeriti cugetatori se veselesc de necinstea si de defaimarea lor. Deci a petrecut sfntul n acea nebunie pna ce i s-a cunoscut cugetul, ca pentru smerenie facea aceea. Iar dupa ce egumenul s-a nstiintat cu ncredintare de acel lucru, nu-i mai dadea canon, desi el mai facea unele nebunii. Dupa aceasta i-a venit n gnd Cuviosului Chirii sa fie liber de slujirea bucatariei si sa petreaca n liniste n chilie, ca din liniste sa poata cstiga mai multa umilinta. Dar nu voia sa vorbeasca de aceasta egumenului, ca sa nu fie dupa voia sa, ci s-a lasat n purtarea de grija a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, spre care avea mare dragoste si credinta. Deci, punndu-si toata nadejdea ntr-nsa, s-a rugat catre ea, ca sa rnduiasca cu el ce este mai de folos si i s-a rnduit astfel: arhimandritul voia sa scrie o carte si, stiind pe fericitul Chirii ca poate scrie bine, i-a poruncit sa plece de la bucatarie, sa sada n chilia sa si sa scrie acea carte. Iar Chirii, cunoscnd ca Preacurata Maica a lui Dumnezeu i-a auzit rugaciunea, i-a multumit si a primit linistea chiliei lui, bucu-rndu-se. Si scriind cartea ce i s-a poruncit, nu nceta obisnuita sa pravila, adica se ruga mult si petrecea nopti fara de somn n cntarea de psalmi si n plecarea genunchilor. Iar dupa o vreme, socotind petrecerea sa, s-a aflat pe sine neavnd atta umilinta cta avea cnd era n pitarie; deci a nceput a se ruga Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu ca sa-i dea cea dinti umilinta pe care o avea mai nainte. Si dupa o vreme, egumenul 1-a trimis iar la bucatarie n slujba fratilor, iar Sfntul Chirii s-a bucurat de aceasta foarte tare si se srguia spre mai multe nevointe, si cstiga de acolo mai mare umilinta. Si a petrecut ntr-acea slujba noua ani, supunndu-se la multe osteneli si rele patimiri; pentru ca ziua se ardea de foc, iar noaptea ngheta de frig, caci n acei ani nu a avut cojoc pe trupul lui. Apoi, dupa trecerea acelor ani, arhimandritul 1-a luat de la bucatarie, 1-a dus la arhiereu si 1-a hirotonosit preot, macar ca Sfntul Chirii nu voia. Deci petrecea slujba preotiei n rndurile saptamnii sale, dar nu nceta de la iubirea de osteneli si de la slujirea la lucrurile manastirii; caci, atunci cnd avea vreme libera, se ducea n bucatarie sau n pitarie si se ostenea, dndu-se pe sine la mai mare smerenie nainte de egumenia aceea n care avea sa fie, dupa cuvntul Domnului: Cel ce voieste sa fie mai mare ntre voi, sa fie sluga tuturor. Dupa aceasta, arhimandritul manastirii lui Simon, fericitul Teodor, fiind barbat vrednic de cinste, cu vointa lui Dumnezeu a fost ales la treapta arhiereasca si pus arhiepiscop al Rostovului; iar n locul lui, ca arhimandrit al manastirii lui Simon, toti au ridicat cu sila pe Cuviosul Chirii, neascultndu-i multele lepadari si lacrimi ale lui; si astfel l-au silit sa ia egumenia acelei manastiri. Si primind Cuviosul ncepatoria, mai mult s-a dat la mai mari osteneli, stiind ceea ce se scrie: Cui i se va da mult, mult se va cere de la el. Si iarasi: Asa sa lumineze lumina voastra naintea oamenilor, ca sa vada lucrurile voastre cele bune si sa preamareasca pe Tatal vostru Care este n ceruri. Deci, ocrmuind bine manastirea, niciodata nu s-a naltat cu gndul pentru cinstea dregatoriei sale, nici a lasat ceva din nfrnare, ci asa petrecea ca si mai nainte, pazindu-si smerita sa cugetare, aratnd dragoste nefatarnica spre toti cei mari si cei mici. Si pe toti i primea cu bucurie - pe cei batrni, ca pe niste frati, iar pe cei mai tineri, ca pe niste fii. 76

De aceea era iubit de toti, cinstit si slavit, si veneau la dnsul multi din domni si boieri pentru folos. Si vazndu-si tulburata linistea, a nceput a se mhni si a se ntrista; de aceea se gndea cum ar lasa egumenia si sa se linisteasca n chilia sa. Iar dupa o vreme oarecare, lasndu-si rnduiala arhimandriei, s-a dus n chilia sa de mai nainte si s-a nchis ntr-nsa, nevoind sa se plece la rugamintile fratilor, care i cereau cu multe lacrimi sa nu lase ocrmuirea sfintei manastiri. Iar de vreme ce manastirea nu putea sa fie fara egumen, pentru aceea au ridicat la arhimandrie pe un ieromonah cu numele Serghie si cu porecla Azacov, care mai pe urma a fost episcop n Riazan; iar Sfntul Chirii a nceput a se linisti n chilia sa. Dar cetatea nu putea sa se ascunda, stnd deasupra muntelui, nici faclia sa se tainuiasca sub obroc; fiindca pe ct fugea el de slava omeneasca, pe att mai mult l preamarea Dumnezeu, Care a zis: Pe cel ce Ma preamareste l voi preamari. Drept aceea, din felurite parti si cetati, multi din partea duhovniceasca si mireneasca veneau la dnsul pentru folos, caci cuvntul lui era dres cu sarea ntelegerii si darul lui se varsa din gura lui si toti l ascultau cu placere. Vaznd aceea, Serghie Azacov, cel pus arhimandrit n locul lui, a nceput a se umple de zavistie, caci se socotea pe sine a fi defaimat de cei ce se duceau la fericitul Chirii si se mhnea de aceea foarte mult, pentru ca zavistia nu stie sa cinsteasca cele de folos. Iar Cuviosul Chirii stiind necazul arhimandritului asupra lui, nu s-a mhnit pe dnsul, nici i s-a mpotrivit lui cu ceva, deoarece era fara de rautate si drept la inima. Deci, dnd loc mniei, s-a dus de acolo n manastirea Nasterii Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu, care se numea "Veche", si petrecea acolo. Si se gndea n sine cu mare dorinta, ca sa se duca undeva departe de lume n pustie si, de aceea, totdeauna se ruga lui Dumnezeu si Preacuratei Maicii Sale, zicnd: Preacurata Maica lui Hristos, Dumnezeul meu, Tu stii ca toata nadejdea mea, dupa Dumnezeu, spre tine am pus-o din tineretile mele; deci nsuti tu, precum stii, povatuieste-ma, arata-mi calea pe care voi merge si spune-mi un loc lesnicios pentru mntuire". Asa se ruga el adeseori cu lacrimi si n scurta vreme si-a capatat cererea; pentru ca Domnul face voia celor ce se tem de El si aude rugaciunea lor mpreuna cu Preacurata Maica Sa. Cuviosul Chirii avea obiceiul ca n toate noptile sa cnte acatistul Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu naintea sfintei sale icoane. Deci ntr-o noapte, cntnd el acatistul dupa obicei si avnd n inima sa dorinta de viata pustniceasca, se ruga cu suspinuri; iar cnd a ajuns la partea care se scrie n acatist: Straina nastere vaznd, sa ne nstrainam de lume, mutndu-ne mintea la cer...", atunci s-a umilit cu inima din cuvintele acestea si ncetnd a citi, se gndea n sine cum Cel Preanalt n marimea dumnezeirii, Domnul nostru Iisus Hristos, S-a aratat pe pamnt n trup de om smerit, ca pe cei ce se nstraineaza de lume pentru dragostea Lui, sa-i ridice spre naltimea dumnezeiestii vederi. Si s-a desteptat n el dorinta mai fierbinte ca sa se nstraineze cu totul de lume n pustie, pentru dragostea lui Dumnezeu. Deci a nceput mai cu dinadinsul a se ruga cu lacrimi Domnului si Preasfin-tei Nascatoare de Dumnezeu ca sa-1 povatuiasca cum sa se mntuiasca; si ndata a auzit un glas minunat de departe din naltimea vazduhului, afara din chilie, zicndu-i: Chirile, iesi de aici si mergi la Iezerul Alb, ca buna odihna vei afla. Acolo ti-am gatit tie un loc n care te vei mntui". Atunci cuviosul, deschizndu-si degraba fereastra chiliei, a vazut o lumina mare stralucind din cer, n partea dinspre miazanoapte - unde este Iezerul Alb -, aratndu-i cu raza ca si cu degetul locul salasluirii lui. Deci sfntul stnd nspaimntat, privea cu ochii locul aratat lui n latura aceea ce era departata, ca si cum ar fi aproape; si s-a tot uitat la aceea, pna ce a apus de la ochii lui lumina aceea minunata cereasca. Si sfrsindu-se acea minunata vedenie, si-a aflat inima sa plina de bucurie si de pace si a nteles ca Preacurata Maica lui Dumnezeu nu i-a trecut cu vederea rugaciunea lui. Deci a savrsit cntarea acatistului cu mare bucurie, petrecnd toata noaptea aceea fara de somn si rugndu-se ntru caldura duhului. Si socotind cu mirare glasul si vedenia ce i se facuse lui, se veselea si slavea pe Dumnezeu. El avea acolo un frate duhovnicesc, anume Terapont, credincios si iubit lui. Acela era tuns mpreuna cu sfntul si fusese la Iezerul Alb. Pe acela l ntreba sfntul daca este vreun loc la Iezerul Alb, unde ar putea sa se linisteasca monahii; iar Terapont i spunea ca acolo sunt multe locuri bune pentru nsingurare. Deci, 77

sfatuindu-se amndoi, au iesit din manastire si au plecat la drum spre Iezerul Alb, nadajduind spre Dumnezeu. Iar dupa multe zile, ajungnd n partile Iezerului Alb, a cercetat multe locuri n pustie, dar nicaieri nu i-a placut cuviosului, pna ce a mers la locul ce i se aratase lui n vedenie si pe care l cauta. Acolo mergnd, ndata a cunoscut acel loc, care i-a placut foarte mult. Dupa aceea, tacnd rugaciune, a zis: Aceasta este odihna mea si aici ma voi salaslui, fiindca astfel a voit Preacurata Maica Domnului. Bine este cuvntat Domnul Dumnezeu de acum si pna n veac, ca a auzit rugaciunea mea". Si ndata a nfipt o cruce n acel loc, cntnd canonul de multumire spre lauda Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu. Atunci a spus lui Terapont vedenia ce i s-a aratat lui n manastire despre locul acela. Deci, amndoi multumind lui Dumnezeu si Preacuratei Maicii Lui, au sapat o chilie mica n pamnt, si au stat o vreme mpreuna; apoi cu ntelegere s-au despartit unul de altul, deoarece fericitul Chirii dorea sa aiba linistea cea mai desavrsita. Deci Chirii a ramas pe loc, iar Terapont s-a dus ca la cincisprezece stadii departare de acolo, si gasindu-si un loc placut lui, s-a salasluit acolo pentru Dumnezeu. Apoi, adunndu-se acolo multi frati, au facut o manastire, zidind si o biserica n numele Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu si a preacinstitei ei nasteri; astfel ca acum acea manastire, cu darul lui Dumnezeu latindu-se si nmultindu-se si bine rnduindu-se, se numeste a lui Terapont. Iar locul acela, unde Cuviosul Chirii s-a salasluit, avea brazi si padure deasa si nu erau aproape locuinte omenesti. Locul era frumos si rotund, nconjurat cu ape de jur mprejur, ca si cu un zid, si acolo vietuia sfntul parinte n chilia cea sapata n pamnt, petrecnd n pustie cu nevointe pustnicesti si luptndu-se mpotriva nevazutului vrajmas. Iar dupa un timp, doi crestini oarecare umblnd prin pustia aceea, au gasit pe acest sfnt si s-au mirat de petrecerea lui att de aspra. Deci, folosindu-se de cuvintele lui cele insuflate de Dumnezeu, au nceput dupa aceea a veni adeseori la dnsul, dorind sa vada fata lui cea cu sfnta podoaba, sa se nvredniceasca de binecuvntare si sa ia folos de la dnsul. Ei aduceau staretului lor cele trebuincioase, iar numele lor erau acestea: Axentie, ce se poreclea Voron, si Matei, ce se chema Cucos, care mai trziu a fost eclesiarh al acelei manastiri. Acei oameni spuneau aceasta: Cu multi ani mai nainte de acea vreme, un lucrator de pamnt, anume Isaia, traia aproape de locul acela unde Sfntul Chirii s-a salasluit. Acel Isaia si cei mpreuna cu dnsul adeseori auzeau un sunet de clopot si un glas de cntare minunata ce se facea n locul acela, mai cu seama n zile de Duminici si praznice. Dar nu numai Isaia auzea clopote si cntari, ci si alti oameni ce treceau prin acel loc. De aceea, de multe ori, cnd auzeau acel sunet, veneau acolo sa vada de unde se aud clopotele si cntarile. Si glasurile le auzeau, dar cu ochii nu puteau sa vada nimic; deci, mirndu-se cu spaima, se duceau, cunoscnd ca nu este lucru obisnuit". Intr-o zi, cuviosul a nconjurat pustia aceea cu acei doi oameni ce s-au zis mai sus, cu Axentie si Matei. Dar vrajmasul, uratorul binelui, stiind ca are sa fie izgonit de acolo prin Cuviosul Chirii si neputnd sa-l nfricoseze cu nici un fel de pareri si naluciri, de vreme ce cuviosul le socotea pe toate acelea mai netrebnice dect paianjenii, a aflat asupra lui un mestesug ca acesta: Prin voia lui Dumnezeu, a adus asupra lui somn greu, nct Sfntul Chirii nu putea sa umble si voia sa se culce ca sa se odihneasca, zicnd catre cei ce erau cu dnsul: Stati acolo pna ce voi dormi putin". Iar ei i-au zis: Parinte, mergi n chilie si odihneste-te acolo". Iar parintele, neputnd sa mearga, fiind biruit de somn, a vazut un loc bun de odihna si s-a culcat ca sa doarma putin. Deci, adormind el, 1-a desteptat un glas nfricosat, zicndu-i: Fugi, Chirile, fugi!" Iar el, desteptndu-se de neobisnuitul glas si nspaimntndu-se, a fugit din acel loc, si ndata, n ceasul acela, un copac mare a cazut de-a curmezisul pe locul pe care zacea sfntul. Si a nteles sfntul ca a fost pndire diavoleasca si dintr-acea vreme a nceput a fi mai cu trezvie si mai osrdnic, rugndu-se lui Hristos si Preacuratei Maicii Lui ca sa ia de la dnsul greutatea somnului. Acea cerere a lui i s-a mplinit ntocmai, caci de multe ori petrecea ziua si noaptea fara sa aiba somn si nici ct de putin nu dormita. Deci noaptea statea la rugaciune si ziua se ostenea lucrnd cu minile; caci taia padurea si curata locul cel strmt care era n pustia cea paduroasa, vrnd sa semene oarecare seminte; ca astfel din sudoarea fetei sale si din osteneala minilor lui sa se hraneasca. 78

Iar odata, adunnd gateje multe mprejurul locului acela, le-a aprins; iar diavolul a ridicat un vnt mare si fumul cu vapaia a nconjurat pe cuviosul de pretutindeni, nct nu stia ncotro sa fuga, din pricina ca fumul era gros si acoperea tot locul. Deci fiind ntr-o neasteptata primejdie de moarte ca aceea, sfntul a strigat catre Preacurata Fecioara Maria, grabnica ajutatoare, Nascatoarea de Dumnezeu, si ndata i s-a aratat lui oarecine si lundu-1 de mna, i-a zis: Vino n urma mea!" Deci, scotndu-1 nevatamat din foc, s-a facut nevazut. Astfel, cu ajutorul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, Sfntul Chirii a fost scapat din primejdia cea neasteptata. Dupa aceasta au venit la dnsul din manastirea lui Simon doi frati iubiti si de un gnd cu el: Zevedei si Dionisie. Pe acestia vazndu-i cuviosul, s-a bucurat foarte mult si i-a primit sa vietuiasca mpreuna cu el; apoi a venit un oarecare Natanail, care mai pe urma a fost chelar al locasului aceluia. Dupa aceea, au nceput a veni la sfntul si alti frati, pentru zidirile duhovnicesti, caci avndu-si inima lui bine lucrata, cu darul Duhului Sfnt, dadea dulci roduri de nvataturi, si pentru aceea cei ce veneau sa vietuiasca la dnsul, cereau sa-l aiba parinte al lor pe el, pentru ca vedeau viata lui minunata si cuvntul lui de Dumnezeu insuflat. Iar el se lepada sa le fie povatuitor, numindu-se pe sine nevrednic si pacatos, nsa biruindu-se de iubirea de frati si de dorirea mntuirii sufletelor omenesti, a nceput a primi acolo pe acei frati, care, zidindu-si lor chiliute mici, vietuiau lnga dnsul ntru Dumnezeu. Iar un om, anume Andrei, care si avea locuinta lui nu departe de acea pustie, a mceput a ur pe Cuviosul Chirii si pe monahii care erau cu dnsul, pentru ca s-au salasluit acolo. Deci, ndemnat fiind de diavol, a mers noaptea, vrnd sa aprinda chilia sfntului. Dar cnd s-a apropiat de chilie, ndata a cazut asupra lui o spaima mare si a fugit de frica. ntr-alta noapte, venind iarasi, a lipit focul de perete si a fugit, ca sa nu fie stiut. Si statea departe si privea sa vada cnd se va aprinde chilia cu parintii cei ce vietuiau n ea; dar focul, lipindu-se de peretele cel de lemn ca de piatra sau de gheata, ndata s-a stins. Deci acel Andrei facea de multe ori aceasta, mergnd ntru adnca noapte, dar n-a sporit nimic, deoarece uneori cadea peste dnsul frica si spaima, iar alteori focul cel lipit de perete se stingea, caci Preacurata Maica a lui Dumnezeu pazea nevatamat de foc nu numai pe robul sau, fericitul Chirii, ci si ostenelile minilor lui. In cele din urma, omul acela si-a venit n simtire si, cunoscn-du-si greseala sa, s-a temut sa nu navaleasca asupra lui vreo pedeapsa a lui Dumnezeu. Deci alergnd cu pocainta la Cuviosul Chirii, si-a marturisit greseala lui cu de-amanuntul, udndu-si cu lacrimi fata lui. Iar sfntul, nvatndu-1 cu cuvinte folositoare si ndemnndu-1 sa nu mai asculte sfatul cel viclean al vrajmasului, i-a daruit iertare si 1-a eliberat cu pace, iar el nsusi a nceput a cnta canonul de multumire al Preacuratei Fecioare Nascatoare de Dumnezeu. Iar dupa putina vreme, Andrei acela a venit iarasi la Sfntul Chirii si-1 ruga sa-1 primeasca n obstea sa si sa-1 tunda n calugarie. Iar cuviosul i-a ndeplinit cererea lui; si Andrei, nvrednicindu-se rnduielii monahicesti, a petrecut ntru ascultare, totdeauna caindu-se de greselile sale cele mai dinainte si marturisind fratilor cum voia sa puna foc locasului. Si se nmulteau fratii din zi n zi, pentru ca multi de pretutindeni veneau la cuviosul, unii pentru folos, altii pentru vietuire. Iar Cuviosul Chirii, urmnd Domnului celui ce a zis: Pe cel ce vine la Mine nu-l voi goni afara, primea pe cei ce voiau sa se osteneasca si sa rabde nevoia pustiei pentru Dumnezeu. De aceea zidea chilii si se ntemeia manastirea si se aseza viata de obste, ostenindu-se toti mpreuna si cstigndu-si din ostenelile lor cele de trebuinta pentru hrana. Odata, vrnd fratii sa zideasca biserica, nu se aflau ntre dnsii lucratori iscusiti n lemn, iar locul lor se afla departe de locuintele omenesti; deci aveau trebuinta de mesteri n lemn. Iar Cuviosul Chirii, precum din nceput avea obicei ca ntru toate nevoile si trebuintele sale sa se arunce la voia si la purtarea de grija a Preacuratei Fecioare Nascatoare de Dumnezeu si niciodata n-a fost lipsit de ce a cerut, ci toate trebuintele si cstiga, astfel, punndu-si nadejdea spre Maica lui Dumnezeu, s-a rugat catre ea cu dinadinsul si degrab au venit mesteri trebuinciosi, de nimeni fiind chemati, si s-a zidit o biserica aleasa, n numele Preacuratei Fecioarei Nascatoare de Dumnezeu si a cinstitei Adormirii sale. 79

Iar oamenii care locuiau mprejur n partea aceea, auzind ca n pustia Iezerului Alb se aduna monahi si se ntemeiaza o manastire, iar acum au zidit si o biserica, se mirau; nsa gndeau ca sfntul a adus multe averi cu sine. Si mai ales cnd s-au nstiintat ca fusese arhimandrit n manastirea lui Simon, socoteau ca acolo, la stapnire, i-au venit cstiguri mari. Deci un oarecare boier, anume Teodor, ndemnat fiind de diavolul, a trimis tlhari ca, navalind noaptea asupra manastirii, sa faca lui Chirii suparare si necaz si sa ia averea lui. Iar tlharii mergnd noaptea ca sa navaleasca fara de veste asupra manastirii si asupra celor ce dormeau, au vazut mprejurul manastirii multime de oameni, din care unii sagetau cu arcurile, iar altii altele faceau. Deci tlharii stateau ascunsi ntr-un loc oarecare, n padurea aceea, de unde priveau de departe la oamenii aceia, asteptnd pna ce se vor duce de la manastire. Dar tlharii au asteptat pna la miezul noptii si mai mult, nsa oamenii cei vazuti de dnsii nici nu se duceau, nici nu dormeau, ci petreceau ca niste strajeri ai manastirii; deci tlharii s-au dus fara sa faca ceva. Iar n noaptea urmatoare iarasi au venit si au vazut la manastire alti oameni, mai multi dect nti, narmati ca niste ostasi, si temndu-se, s-au dus. Si au spus aceasta boierului lor; iar acela a gndit ca poate cineva dintre dregatori a venit cu multime de slugi la cuviosul pentru binecuvntare si rugaciune si, zabovind, a ramas la dnsul n acele nopti. Deci Teodor a trimis n taina la manastire ca sa stie cu ncredintare cine a fost n manastire ieri si alaltaieri. Si s-a nstiintat trimisul ca nimeni nu a fost atunci n manastire, iar acum era mai mult de o saptamna, de cnd nu venise nimeni. Deci a spus aceasta boierului care l trimisese pe el, iar acela s-a mirat si s-a nspaimntat, cunoscnd ca Dumnezeu acopera pe robul sau. Deci temndu-se sa nu-1 ajunga judecata lui Dumnezeu pentru ca a voit sa necajeasca pe placutul Lui, a mers degraba la sfntul si, caindu-se, i-a marturisit cu lacrimi greseala sa, spunndu-i si ce au vazut tlharii cei trimisi de el. Iar Cuviosul Chirii, nvatndu-1 cu cuvinte din dumnezeiasca Scriptura si iertndu-1, i-a zis: Sa ma crezi, fiule Teodor, ca nam nimic altceva n aceasta viata dect numai aceasta haina veche, pe care o vezi pe mine si putine carti". Atunci Teodor s-a minunat de saracia si de bunul lui obicei si s-a dus la casa sa, multumind lui Dumnezeu ca nu 1-a lasat sa scrbeasca pe placutul sau si sa cada ntr-o att de mare greseala si n minile vrajmasului pierzator. De atunci Teodor a cstigat mare dragoste si credinta catre sfnt, si-1 avea pe el nu ca pe un om, ci ca pe un nger al lui Dumnezeu. Deci, venind la dnsul pentru binecuvntare, i aducea cele trebuincioase si niciodata nu i se arata cu minile goale. Astfel, strabatnd vestea pretutindeni despre Cuviosul Chirii si venind multi la dnsul, a venit la locasul lui si un monah, anume Ignatie, mare n fapte bune si avnd viata mai aspra dect altii. Si era acela alta pilda tuturor fratilor, pe lnga fericitul Chirii; caci se vorbea de el ca niciodata nu s-a culcat pe coaste n vremea calugariei sale de treizeci de ani, ci si scutura somnul cu putina dormitare, stnd drept sau seznd putin pe ceva. Un barbat ca acesta si alti nevoitori asemenea lui voiau sa vietuiasca cu Cuviosul Chirii, pentru viata lui cea desavrsita si placuta lui Dumnezeu. Iar asezamntul si rnduiala vietii monahicesti n manastirea Cuviosului Chirii era astfel: n biserica nimeni nu avea voie sa vorbeasca cu altul, nici sa iasa mai nainte de sfrsitul pravilei, ci fiecare avea porunca sa stea la locul sau si la rnduiala cea asezata, cu frica si cu luare aminte la cele ce se cnta; asemenea, la nchinarea la Sfnta Evanghelie si la sfintele icoane era pazita buna rnduiala de a nchinarii dupa cei batrni, ca sa nu se faca vreo amestecare ntre dnsii. nsusi fericitul povatuitor, cnd statea n biserica, niciodata nu se pleca spre perete si niciodata nu sedea fara de vreme, macar ca picioarele lui, de stare multa n picioare, i erau ca stlpii. Asemenea si la masa era pazita cuviincioasa rnduiala cu dinadinsul, fiecare seznd la locul lui cu blndete si cu tacere si nimeni nu se auzea vorbind, dect numai cel ce citea. Fratilor totdeauna li se faceau trei feluri de bucate, afara de zilele de post si de zilele n care se cnta "Aliluia"; pentru ca atunci fiecare se nfrna dupa voie si dupa rvna, unul mncnd pine uscata, iar altul petrecnd toata ziua fara de hrana. Iar egumenului i se punea la masa tot aceeasi hrana ca si fratilor si masura deopotriva cu a celorlalti, dar cuviosul nu lua nimic pna la saturare. 80

Cnd se sculau de la masa, dupa multumire, se ducea fiecare n chilia sa, neabatndu-se la nici un fel de vorbe, nici intrnd n chilia altui frate, afara de mare nevoie. Odata s-a ntmplat unui frate pe nume Martinian, ca, iesind de la masa, sa se duca la alt frate pentru o trebuinta oarecare. Iar cuviosul, vazndu-1 pe acela, 1-a chemat la dnsul si 1-a ntrebat: Unde te duceai?" Iar el a spus: Aveam o trebuinta la acel frate si de aceea voiam sa merg la dnsul". Atunci sfntul, ca si cum l-ar fi defaimat, i-a zis lui: Asa pazesti rnduiala manastireasca? Oare nu puteai sa mergi mai nti n chilia ta si sa-ti faci rugaciunea datorata; apoi, daca era nevoie, sa mergi la el?" Iar Martinian a zis zmbind: Parinte, daca merg n chilia mea, nu pot sa mai ies". Iar sfntul i-a grait: Asa fa totdeauna; mai nti mergi n chilie si chilia te va nvata la tot binele". In manastirea aceea se mai pazea si alta rnduiala. De se aducea la vreun frate vreo scrisoare sau vreo daruire de la cineva, acel frate, fara sa despecetluiasca scrisoarea, o aducea la egumen, asemenea si tot ceea ce i se aducea lui. Tot astfel, de voia vreun frate sa trimita scrisoare la cineva afara din manastire, nimeni nu ndraznea aceasta, fara porunca egumenului. Iar n chilie nimeni nu era liber sa aiba ceva, afara de cele prea trebuincioase, nici sa numeasca ceva al sau; ci, dupa apostoleasca vorba, sa le aiba pe toate de obste. Argint nici ca se pomenea la frati, afara de averea de obste a manastirii, de la care toti aveau cele de trebuinta. Nici o bucata de pine si nici o bautura nu era liber sa aiba cineva n chilie; iar de avea cineva sete, mergea la trapeza si acolo, cu binecuvntare, si potolea setea. De se ntmpla cuiva de mergea n chilia vreunui frate, nimic altceva nu putea sa vada dect numai icoane, carti si vasul cu apa pentru spalat. Asa erau liberi calugarii de toata mpatimirea, numai o grija avnd: sa placa lui Dumnezeu, sa aiba unul catre altul dragoste si smerenie si sa se osteneasca pentru trebuintele de obste. Si precum la cntarea bisericeasca, tot asa si la lucrul manastiresc, fiecare alerga cu osrdie, ntrecndu-se unul pe altul, ca mai nti sa se afle fara de lenevire. Si fiecare dupa puterea lui lucra nu ca oamenilor, ci ca lui Dumnezeu. ntre toate lucrurile cele de obste se pazea si aceasta: Sa nu fie ntre dnsii vreo vorba mpotriva, nici vreun cuvnt desert, ci fiecare sa petreaca n tacere, pazindu-si duhovniceasca sa iubire de ntelepciune; si sa li se para ca stau si lucreaza naintea ochilor Atotvazatorului Dumnezeu. Iar de voia cineva sa graiasca, nimic altceva nu putea sa spuna rara numai cuvinte din carti spre folosul celorlalti frati, dar mai ales spre folosul acelora care nu stiau Scriptura. Si alte multe feluri de rnduieli erau n viata fratilor cea placuta lui Dumnezeu, iar Cuviosul Chirii i dadea fiecaruia pilda si masura de pravila si nu puteai sa vezi ntre dnsii pe cineva avnd voia si socoteala sa deosebita, ci toti savrseau voia povatuitorului, fara de mpotrivire sau crtire, ca pe o porunca a lui Dumnezeu. Cei ce stiau sa lucreze cu minile, toate cele lucrate le duceau la camara cea de obste si nimic nu-si tineau fara de binecuvntare, pentru ca nici nu era de nevoie cuiva sa tina ceva, deoarece toata trebuinta trupeasca -mbracamintea, ncaltamintea si orice alta trebuinta - o avea de la obste. Nici chiar cuviosul nsusi nu voia sa vada pe dnsul o haina mpodobita, ci purta mbracaminte proasta si cu multe cusaturi pe ea. Cuviosul Chirii mai avea si acest obicei: Dupa savrsirea cntarii Utreniei si dupa pravila sa cea obisnuita din chilie, mergea n bucatarie ca sa vada ce fel de bucate se dau fratilor, rugnd si poruncind celor ce slujeau n bucatarie sa se sarguiasca si sa gateasca hrana placuta fratilor spre odihna lor; iar uneori si singur le ajuta lor, lucrnd cu dnsii la gatitul bucatelor, din cele ce putea sa fie n pustie, din ostenelile lor. Caci ce fel de ospaturi puteau sa aiba ei, petrecnd n saracie si n necastigare? Iar bauturi ametitoare niciodata nu se gaseau la dnsii. Aceasta rnduiala a asezat-o Cuviosul Chirii cu tarie, ca nu numai n viata lui, ci si dupa moartea lui, mai ales, sa nu ndrazneasca nimeni a aduce n manastirea lui vreo bautura ametitoare. Deci cuviosul avea mare srguinta pentru rnduielile manastiresti, ca nicidecum sa nu se strice; dar mai ales sa nu se schimbe predaniile sfintilor celor vechi si pustnicestile puneri de lege. Odata, n vremea Sfntului si Marelui Post al Pastelui, Agripina, sotia dreptcredinciosului boier Andrei, a venit la manastire pentru a face rugaciune - caci locul pe care era zidita manastirea era mosia si stapnirea acelui boier. Acea doamna era foarte credincioasa si iubitoare de Hristos, cinstea foarte mult rnduiala monahiceasca si avea mare osrdie catre Cuviosul Parinte Chirii. Deci ntr-o zi de Duminica a voit sa ospateze pe frati cu mncare de peste, dar sfntul n-a lasat sa se faca aceasta. Si rugnd ea mult pe 81

cuviosul parinte sa dezlege pe frati sa mannce peste, sfntul a raspuns: De voi face aceasta, atunci eu singur voi fi stricatorul rnduielii manastiresti si, dupa sfrsitul meu, vor zice: Chirii a poruncit sa se mannce peste n Postul cel Mare". Atunci Agripina a ospatat pe frati cu mncare de post si, ducndu-se acasa, lauda taria sfntului pentru pazirea predaniilor Sfintilor Parinti. Dar dupa toate acestea, sa ne ntoarcem la povestirea celorlalte fapte bune ale Cuviosului Parinte Chirii. Se cade deci sa se pomeneasca iarasi darul cel daruit lui din nceput de Dumnezeu, adica darul umilintei si al lacrimilor; caci atunci cnd slujea Sfnta Liturghie sau citea, sau asculta ce se citeste, sau statea la pravila, sau nvata pe frati, niciodata nu putea sa-si tina lacrimile. Si din aceasta se putea vedea n dnsul caldura dumnezeiestii iubiri. Si avea nadejde si credinta mare catre Dumnezeu, caci atunci cnd se ntmplau n manastire neajunsuri si lipsa de cele de nevoie, si-i ziceau fratii sa trimita la oarecare iubitori de Hristos, sa ceara de la dnsii cele trebuincioase, el nu voia nicidecum sa trimita, ci zicea: Daca Dumnezeu si Preacurata Maica Lui ne vor uita n locul acesta, apoi pentru ce ne mai aflam n viata aceasta?" Si i mngia pe frati, nvatndu-i sa aiba nadejde n Dumnezeu; iar la mireni sa nu ceara milostenie, ca nu cumva, iesind ei din manastire pentru milostenie, sa fie mpiedicati de vrajmasi prin oarecare sminteli. Iar Dumnezeu, vaznd pe robul Sau nadajduind asa de mult catre Dnsul, ndupleca inimile multor boieri si aceia trimiteau singuri ndestulate milostenii din averile lor n manastirea cuviosului; iar el cu fratii primeau acelea ca trimise de Dumnezeu, multumind Stapnului Hristos si Preacuratei Lui Maici; deci cu acestea mngia mputinarea de suflet a fratilor. Dar sa nu uitam si de mai nainte vederea cuviosului pe care o avea din darul Sfntului Duh pentru curatia sufletului sau. Un frate oarecare, anume Teodot, vietuind n pustie prin aceleasi parti si auzind despre Sfntul Chirii, a venit n manastirea lui si, iubind pe parintele si manastirea sa, s-a rugat sa fie numarat n rndul fratilor din acea manastire. Deci a fost primit si traia mpreuna cu ei. nsa, dupa o vreme oarecare, diavolul a pus ura n inima lui Teodor asupra sfntului parinte si pe ct la nceput avea dragoste si credinta catre dnsul, cu att a nceput a-1 ur, nct nici nu putea sa-1 vada, nici glasul sa i-1 auda, ci vicleanul gnd l ndemna sa iasa din manastire. Deci, luptndu-se cu gndul acesta, s-a dus la Ignatie, mai nainte pomenitul staret, barbat de Dumnezeu insuflat, si a marturisit lui gndul sau. Iar staretul 1-a mngiat, zicndu-i: Frate, rabda pentru Dumnezeu, ca am dat fagaduinta lui Hristos Stapnului nostru ca, pentru dragostea Lui, sa le rabdam toate si sa stii cu ncredintare ca acest gnd ti-a venit de la vrajmasul; caci ce vezi vrednic de ura la parintele Chirii, care este ca ngerul lui Dumnezeu? Deci ti spun ca de-ti vei asculta gndul tau cel viclean si de vei pleca de aici, vei pierde mntuirea ta si vei cadea n minile vrajmasului". Iar Teodot, mngindu-se putin, a zis: Voi mai astepta si anul acesta, doar se va schimba cu mine parintele". Apoi, dupa un ceas, iar se tulbura de acelasi gnd, caci vrajmasul nu nceta a-i aduce ura asupra sfntului si, petrecnd el tot anul luptndu-se cu gndul sau si neavnd odihna, s-a gndit sa se duca la parintele Chirii si sa-si marturiseasca tulburarea gndurilor sale. Si intrnd el n chilia parintelui si cautnd la cuvioasa lui fata, s-a rusinat de caruntetile lui cele cu cuviinta si de rusine nu putea sa zica nimic; deci, voind sa iasa afara, staretul 1-a oprit, zicndu-i: Frate Teodot, de vreme ce singur nu voiesti sa-mi marturisesti gndurile tale, atunci sa ti le spun eu". Si a nceput Sfntul Chirii a spune fratelui toate cele pe care le avea ascunse n inima sa. Iar fratele, auzind unele ca acestea, s-a nspaimntat foarte si se minuna de vederea mai nainte a sfntului; deci, caznd la picioarele lui, i cerea iertare. Atunci sfntul, mng-indu-1, i-a zis: Sa nu te mhnesti, frate Teodot, ca toti s-au smintit creznd despre mine ca sunt bun, nsa numai tu singur ai nteles adevarul, cunoscndu-ma ca sunt rau si pacatos, pentru ca cine sunt eu, pacatosul si netrebnicul?" Iar fratele, vaznd pe parintele smerindu-se astfel, mai mult se trudea n sine si, plngnd, si marturisea greseala, ca n desert, ura cu ura nedreapta pe acel drept. Iar cuviosul, vaznd pocainta lui Teodot, 1-a iertat si 1-a eliberat, zicndu-i: Mergi, frate, n chilia ta, ca de acum nu va mai veni asupra ta un razboi 82

ca acela". De atunci Teodot, aflnd odihna inimii sale, a nceput a avea catre sfntul parinte mai mare dragoste si credinta dect nti. Dar nu numai gndurile lui Teodot le vedea cuviosul cu ochiul cel mai nainte vazator, ci si ale multora; pentru ca cei ce veneau n manastirea lui i cunostea de departe cu ce fel de gnd vin si le spunea celor ce se ntmplau acolo, zicnd: Acel frate voieste sa vietuiasca cu noi, iar celalalt gndeste sa se duca". Si alte taine ale inimilor omenesti i le descoperea lui Dumnezeu. Dar nu se cade a trece cu tacerea si minunile cuviosului ci, spre marirea lui Dumnezeu cel minunat ntru sfintii Lui, sa spunem macar cteva din ele. Odata au adus la Cuviosul Chirii pe un om ndracit, anume Teodor, care patimea rau de necuratul duh, caci era stapnit de un diavol cumplit. Iar cuviosul, facnd rugaciune, a izgonit pe diavol si s-a tamaduit Teodor. Si nu mai voia acesta sa plece de la manastire si ruga pe sfntul sa-1 numere si pe el n ceata monahilor. Atunci parintele 1-a tuns pe Teodor n calugarie si i-a pus numele Teofan. Intr-o vreme nu ajungea vin pentru slujba bisericeasca si au spus cuviosului ca nu va putea face Sfnta Liturghie n zilele de smbata si Duminica. Iar cuviosul chemnd pe eclesiarhul Nifon, 1-a ntrebat despre vin, daca mai este macar ct de putin. Iar Nifon i-a raspuns ca si vasul n care se tine vinul este zvntat. Si a poruncit sfntul sa aduca la el vasul acela; iar eclesiarhul, ducndu-se sa aduca vasul, 1-a aflat plin de vin; pentru aceea, s-a mirat foarte mult, stiind bine ca nici o picatura de vin nu mai era n vas, dar cu rugaciunile sfntului, ntr-un ceas s-a umplut de vin. Si toti fratii s-au nstiintat despre acea minune; si pentru aceea se mirau si slaveau pe Dumnezeu. Iar vinul nu a scazut din vasul acela multa vreme, pna ce s-a adus alt vin de la niste oameni iubitori de Hristos. Intr-un an oarecare s-a facut foamete mare ntre oameni; deci poporul, fiind flamnd, a nceput a veni la manastirea cuviosului, iar el a poruncit sa le dea pine, desi manastirea era saraca, caci atunci nu avea pamnturi si averi, ci singuri fratii se osteneau; iar de le trimitea cineva din iubitorii de Hristos milostenie, cu aceea se hraneau. Deci, ntr-acea vreme de foamete, nu aveau n manastire dect numai hrana trebuincioasa fratilor. Si strabatnd vestea prin satele de primprejur ca n manastirea lui Chirii se hranesc toti cei nfometati care merg acolo, au nceput mai multi saraci si amarti a se aduna la manastire, iar cuviosul egumen poruncea sa-i hraneasca pe toti. Dar pe ct le dadea hrana la cei ce veneau, pe att acea hrana, cu rugaciunile cuviosului, se nmultea n manastire; deci o mare multime de popor s-a hranit din manastirea sfntului Chirii n acea vreme de foamete. Odata s-a ntmplat de s-au aprins chiliile manastirii si fratii nu puteau sa stinga focul, care ameninta a cuprinde pe toate, nct si biserica era sa se aprinda. Iar sfntul, lund crucea, a alergat spre foc, fiind acolo si un mirean venit din cetate. Acela, vaznd pe sfntul mergnd degraba cu crucea, a rs n sine de el; caci vedea ca focul a cuprins toate. Si stnd sfntul cu crucea mpotriva vapaii si rugndu-se lui Dumnezeu si Preacuratei Maicii Sale, ndata focul a nceput a se stinge, ca si cum se rusinase de sfntul, si degraba s-a stins tot, nct numai a prlit manastirea, iar nu a ars-o. Iar pe omul care a rs de sfnt 1-a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu, caci 1-a napadit pe el o boala neasteptata, nct toate madularele trupului sau au slabit. Deci cunoscndu-si mireanul greseala sa, a nceput a se marturisi cu pocainta naintea sfntului, iar sfntul 1-a iertat si, rugndu-se pentru el si nsemnndu-1 cu Sfnta Cruce, 1-a facut sanatos. Iar el, ducn-du-se ntru ale sale, a propovaduit tuturor acele lucruri minunate. Minunile cuviosului parintelui nostru Chirii, fiind auzite nu numai n toata latura aceea, dar si n alte laturi, un boier cu numele Mihai, ce se numea Bilevschi, traind cu sotia sa Maria opt ani, nu avea fii. Deci, mhnindu-se pentru aceasta nerodire de prunci si auzind despre Cuviosul Chirii ca toate cte cerea de la Dumnezeu le capata, a trimis pe doi din boierii sai la el, cu rugamintea sa se roage lui Dumnezeu pentru el si pentru sotia sa, ca sa se dezlege acea nerodire de prunci. Si ajungnd trimisii la cuviosul si nca nednd scrisoarea de la boier, fericitul le-a zis: O, fiilor, de vreme ce ati facut mare calatorie cu osteneala, cred Dumnezeului meu si Preacuratei Maicii Sale, ca osteneala voastra nu va fi n desert. Dumnezeu va da domnului vostru rodul nasterii de fii". Iar ei s-au mirat cum stia staretul pricina pentru care venisera ei; deci au cunoscut ca este un mare placut al lui Dumnezeu si iau dat scrisoarea boierului, iar sfntul a poruncit sa-i odihneasca. 83

In aceeasi noapte i s-a facut boierului Mihail o vedenie ca aceasta: A vazut un staret cinstit, purtator de lumina si mpodobit cu caruntetile, care tinea n minile sale trei vase si zicea catre el: Primeste ceea ce ai cerut de la mine". Aceeasi vedenie s-a facut n acelasi ceas si sotiei lui, Maria. Si desteptndu-se boierul din somn, a nceput' a spune sotiei sale vedenia sa, iar ea, lund din gura lui cuvntul, a zis: Asemenea si mie mi s-a aratat staretul si mi-a dat trei vase, zicndu-mi: Primeste ceea ce ai cerut de la mine". Si vaznd ei ca vedenia le era potrivita amndurora, s-au mirat si au nsemnat numarul acelei zile. Iar Cuviosul Chirii, ospatnd trei zile pe boierii cei trimisi la el cu slugile lor, i-a eliberat cu binecuvntare la cel ce i-a trimis si a poruncit chelarului sa le dea o pine si jumatate si putini pestisori ca sa aiba pe cale. Iar ei au zis: Parinte, porunceste sa ne dea mai multa pine si peste de vreme ce calea este lunga, iar locul este pustiu si nu vom gasi de unde sa cumparam pine si peste". Iar sfntul le-a zis: Mergeti cu pace, vor fi destule acestea pna la casa voastra". Iar ei, necuteznd sa supere mai mult pe staret, s-au dus. Deci, mergnd, se gndeau de unde sa cumpere pine pentru ca sa aiba pe cale, caci aveau sa calatoreasca douazeci de zile sau mai mult; iar ceea ce li se daduse de sfntul socoteau ca le va ajunge numai pentru o zi, avnd multe slugi cu ei. Deci, mergnd n cale, la ntiul conac au nceput a fierbe putin din pestele care-1 aveau de la manastire, dar cnd fierbeau pestele, acela se vedea mult. Deci, seznd sa mannce, au pus acea jumatate de pine si au mncat si s-au saturat; iar acea jumatate de pine se vedea ca si cum nu s-ar fi mncat; asemenea si pestii mncndu-se, se nmulteau si prisoseau. Atunci ei au cunoscut ca le-a spus adevarul cuviosul parinte, cnd le-a zis: Destule vor fi acestea pna la casa voastra!", si, dupa aceea, au fost fara de grija pentru hrana ct au mers pe cale. Deci le-a fost destula acea jumatate de pine, pna ce au ajuns la locul lor; iar pinea cea ntreaga, mpreuna cu binecuvntarea sfntului, au dat-o boierului si i-au spus toate cu de-a-manuntul. Iar boierul a primit cu bucurie binecuvntarea si pinea, mirndu-se de minunile cele povestite. Apoi a sfarmat pinea n particele si a mpartit cte o bucatica tuturor celor ce erau n casa sa si au mncat-o ca pe o mare sfintenie, nct toti cti erau cuprinsi de vreo boala, ndata s-au nsanatosit din gustarea acelei pini. Dupa aceea, boierul a ntrebat pe cei care au fost trimisi, n care zi au sosit la cuviosul. Si socotind, au aflat ca au ajuns la sfntul n aceeasi zi cnd boierul si sotia sa au vazut noaptea acea vedenie. Dintracea vreme s-au nascut boierului doi fii si o fiica si a nteles ca acelea erau cele trei vase ce li s-au dat de cuviosul n vedenie. Deci, avnd mare dragoste catre el, trimitea multe milostenii la manastirea lui. Povestirea minunilor si a vietii Cuviosului Parintelui nostru Chirii se afla scrisa pe larg n manastirea lui si n Mineiul cel mare al fericitului Macarie, mitropolitul Moscovei, care este n biserica soborniceasca din Moscova a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, iar noi aici, ca sa nu lungim povestirea, sa pomenim si pe celelalte pe scurt. Un oarecare Anastasie, traind bolnav departe de manastire si fiind aproape de moarte, cuviosul i-a trimis apa sfintita si 1-a facut sanatos. Odata Iezerul Alb fiind mare, se nvaluia foarte tare, dar sfntul 1-a schimbat ntru alinare si i-a mntuit pe pescari de la nec. O femeie, sotia unui boier cu numele Ioan Cargolomul, fiind oarba de multa vreme, sfntul i-a daruit vedere prin rugaciuni si prin stropirea cu apa sfintita. Un frate, anume Dalmat, care se mbolnavise, a murit fara sa fie mpartasit cu Sfintele Taine - preotul zabovind la sfnta slujba a Liturghiei. Deci, nviindu-1 din morti, 1-a mpartasit cu Sfintele Taine si dupa aceea iarasi a adormit ntru Domnul. Un boier, anume Roman Alexandrovici, traia departe de manastirea cuviosului, iar pe Cuviosul Chirii nu 1-a vazut niciodata, ci numai a auzit de el. Si fiind el n boala, era aproape de moarte, dar pe cnd se ruga Preacuratei Maicii lui Dumnezeu ca sa-i usureze boala, a vazut-o pe Preasfnta Fecioara aratndu-i-se mpreuna cu Cuviosul Chirii si zicnd catre bolnav: Trimite la acest staret ca sa-ti dea apa sfintita si, gustnd-o, vei fi sanatos". Deci, ndata dupa vedenia aceea, a trimis bolnavul la cuviosul cu rugaminte, ca sa-i dea apa sfintita; si, aducndu-i-se apa, a baut din ea si s-a nsanatosit n ceasul acela. Dupa aceea s-a dus ndata la manastire si, vaznd pe cuvios, 1-a cunoscut ca el este acela care era n vedenie cu Preacurata Nascatoare de Dumnezeu; deci, caznd la picioarele lui, i-a dat multumire. 84

Unei femei oarbe de trei ani, Cuviosul Chirii i-a daruit vedere cu rugaciune si cu apa sfintita. Asemenea si pe alta oarba a facut-o bine n felul acesta. Fiind moarte mare n partile acelea ale Iezerului Alb, nimeni na murit n manastirea cuviosului, numai un frate a fost bolnav, anume Sosipatru; dar si acela s-a nsanatosit cu rugaciunea cuviosului parinte. Si a proorocit sfntul catre un frate, zicnd: Crede-ma, frate Hristofore, ca nici unul din voi nu va muri mai nainte de mine; iar dupa trecerea mea de aici, multi vor veni dupa mine". Si s-a mplinit acea proorocie a parintelui ntocmai. Un barbat, anume Iacov, patimind de o boala cumplita, a fost adus la manastirea cuviosului pentru tamaduire. Aceluia nu numai ca nu a voit cuviosul sa-i dea tamaduire, dar nici n manastire n-a poruncit sa-1 primeasca. Si zacea bolnavul naintea manastirii, iar din gura si din narile lui curgeau spume nsngerate. Si fiind rugat cuviosul pentru bolnav, nicidecum nu se pleca spre miluirea aceluia, In acea vreme a venit n manastire un barbat cinstit si iubit al sfntului, care, vaznd patimirea bolnavului, i s-a facut mila de el si s-a rugat cuviosului sa-1 miluiasca pe bolnav si sa-i ceara de la Dumnezeu tamaduire, precum a cerut multora. Iar cuviosul i-a zis: Crede-ma, fiule, ca boala lui nu este dupa ntmplare. El patimeste aceasta pentru pacatele desfrnarii; si, de va fagadui ca se pocaieste si nceteaza de la niste pacate ca acelea, cred ca Domnul meu si Preacurata Lui Maica l vor tamadui; iar daca nu, va patimi si mai mult". Deci, mergnd cel ce a auzit acestea din gura cuviosului, i-a spus bolnavului; iar acela s-a nfricosat auzind pacatele cele vadite pe care numai singur Dumnezeu le stia. Deci s-a fagaduit cu lacrimi a se pocai si a nceta de a mai pacatui. Atunci nsusi Cuviosul Chirii a mers la acel bolnav, fiindu-i mila de el, si a primit marturisirea pacatelor lui. Si, facnd rugaciune pentru el, 1-a facut sanatos cu darul lui Dumnezeu. Dupa toate acestea, Cuviosul nostru Parinte Chirii slabind de multele sale osteneli si de batrnete si cuprinzndu-se de durerile trupesti, s-a apropiat catre fericitul sfrsit. Si chemnd pe fratii care erau n numar de 53, le-a facut lor asezamnt ca, dupa moartea sa, nimeni sa nu ndrazneasca a strica ceva din rnduiala vietii de obste. Si nvatndu-i din destul, le-a pus egumen pe Inochentie, barbat mbunatatit; apoi, mpartasindu-se cu dumnezeiestile Taine si dnd binecuvntare tuturor si sarutarea cea mai de pe urma fiecaruia; rugaciunea fiind n gura lui, si-a dat cinstitul si sfntul lui suflet n minile lui Dumnezeu, n noua zile ale lunii iunie, la pomenirea celui de un nume cu el,- Sfntul Chirii al Alexandriei, n lunea Sfintei Treimi, a Duminicii praznicului Sfintelor Rusalii. Si s-a luminat fata lui cu cuviinta si bun miros a iesit din moastele lui; deci, plngndu-l ucenicii, l-au ngropat cu cinste. El a murit n anul de la facerea lumii 6935, iar de la ntruparea lui Dumnezeu Cuvntul, n anul 1427, vietuind n aceasta viata nouazeci de ani. Cnd s-a dus n pustia Iezerului Alb era de 60 ani de la nasterea sa, iar n locul unde a alcatuit manastirea a vietuit 30 de ani. Dupa cum n viata sa, cu darul lui Dumnezeu si cu ajutorul Preacuratei Maicii Lui, a facut multe minuni, tot astfel si dupa moarte nu a ncetat a face minuni, gonind diavolii din oameni si tamaduind toate bolile celor ce veneau la moastele lui cu credinta, precum se scrie pe larg n istorie. Iar noi, scurtnd cuvntul, slavim pe Dumnezeu, Care a preamarit pe placutul Sau, ntru slava Preasfntului Sau nume, cel slavit de toata faptura acum si pururea si n vecii vecilor. Amin.

SFNTUL SFINIT MUCENIC TIMOTEI, EPISCOPUL PRUSIEI (10 iunie)


Cetatea Prusiei este n partile Bitiniei si se nvecineaza cu Frigia si Misia, fiind aproape de muntele Olimpului. In aceasta cetate a fost episcop Sfntul Timotei, iar pentru curatenia si sfintenia sa a luat de la Dumnezeu darul facerii de minuni, caci pe un balaur ce se ncuibase sub un chiparos ntr-o pestera si care vatama dobitoacele si oamenii, el 1-a ucis cu rugaciunea si cu semnul Sfintei Cruci, arun-cndu-i n gura un acoperamnt cu care se acoperea sfintita pine pe dumnezeiescul jertfelnic. El a nviat pe un mparat cu numele Areta, care zacea de o boala foarte grea si care era aproape de portile iadului. Asemenea si pe o 85

mparateasa oarecare a ntors-o de la moarte la viata si, din ntunericul nchinarii de idoli, a adus-o la lumina sfintei credinte. El toate bolile le-a tamaduit cu darul cel dat lui si alte multe minuni a facut, cu puterea lui Hristos. Si a luminat turma sa cu nvatatura si pe multi din cei necredinciosi i-a ntors la cunostinta adevaratului Dumnezeu. Iar dupa ce a venit mparat Iulian Paravatul, care, lepadndu-se de Hristos, s-a nchinat idolilor si a nceput a prigoni cumplit Biserica lui Hristos, atunci Sfntul Timotei si mai mult se ostenea n propovaduirea cuvntului lui Dumnezeu, ntarind pe cei credinciosi n credinta; iar pe cei necredinciosi certndu-i pentru ratacirea lor. Si aflnd despre dnsul pagnul Iulian, a trimis sa-1 prinda si, aducndu-1, 1-a aruncat n temnita. Iar pe cnd sfntul sedea legat, multi veneau la el si-i nvata despre Hristos, adevaratul Dumnezeu. Si s-a nstiintat de aceasta Iulian, ca episcopul cel crestin, chiar si legat, nvata credinta sa pe cei ce se duc la dnsul, si a trimis sa-1 opreasca, ca sa nu mai propovaduiasca numele lui Iisus. Dar el nu a ascultat pe mparatul cel pagn si fara de lege, ci facea fara de temere cele cuviincioase lui. Si aflnd iarasi mparatul despre Sfntul Timotei ca propova-duieste fara de frica numele lui Hristos, s-a mniat si, trimitnd un calau, i-a taiat capul n temnita. Si lund credinciosii sfntul lui trup, l-au ngropat cu cinste; iar de la mormntul lui se dau tamaduiri de neputinte si de boli, ntru slava lui Hristos Dumnezeul nostru.

SFINII MUCENICI ALEXANDRU I ANTONINA FECIOARA (10 iunie)


Intr-o vreme, fiind prigoana mpotriva crestinilor si multi dintre ei fiind ucisi cu felurite munci pentru credinta n Hristos; dupa multe zile s-a prins si s-a adus la Fist, nemilostivul ighemon, o fecioara crestina, cu numele Antonina, de neam din cetatea ce se numea Crodamna, care petrecndu-si viata sa n dreapta credinta si n fapte bune, Domnul a nvrednicit-o de nevointa muceniceasca, pentru ca astfel sa rusineze si sa biruiasca pe ndraznetul si potrivnicul diavol. Deci aceasta fecioara fiind adusa naintea lui Fist, cumplitul ighemon, acela a nceput a o amagi cu cuvinte viclene, zicndu-i: Doamna Antonino, fiindca esti fecioara cinstita si ntreg nteleapta, voiesc sa te pun preoteasa zeitei Artemida, sa-ti dau daruri si cinste si sa fii mai mare n toata casa mea". Iar ea a tacut multa vreme, apoi a raspuns: O, Fiste, pentru ce-mi fagaduiesti daruri desarte? Mai bine voieste si tu sa fii partas al bogatiilor mele, asa nct, creznd n Domnul meu Iisus Hristos, sa cstigi visteria vesnicelor bunatati". Fist a zis: Sa nu fie aceea ce zici tu si sa ma fereasca zeii ca sa cred ntr-un Dumnezeu, sau mai bine zis om, ca Acela Care a fost pironit si spnzurat pe cruce". Antonina a grait: Nu tagaduiesc nici eu ca Domnul nostru Iisus Hristos a fost pironit pe cruce si pus n mormnt, dar si aceasta o marturisesc despre Dnsul; ca a treia zi a nviat din morti si acum sade de-a dreapta lui Dumnezeu Tatal, precum este scris n cartile noastre: Zis-a Domnul Domnului meu: Sezi de-a dreapta mea, pna ce voi pune pe vrajmasii tai asternut picioarelor tale". Fist a raspuns: Aceste multe cuvinte ale tale sunt desarte. Deci pentru ce nu te supui mie si nu jertfesti zeilor nostri, ca sa te ndulcesti n voie de toate bunatatile care sunt n lume?" Fecioara a raspuns: Eu nu ma voi nchina unor zei nesimtitori ca aceia, pentru ca sunt diavoli, precum este scris n legea Domnului meu: Toti zeii pagnilor sunt diavoli; iar Domnul a facut cerurile". Fist a zis: Tu numesti diavoli pe zeii nostri?" Fecioara a raspuns: Cu adevarat asa i numesc, pentru ca n ei nu este nici un fel de putere, nici vreun ajutor nu poti avea de la dnsii; deci aceia nu sunt zei, ci diavoli". Mniindu-se de aceste cuvinte, Fist a poruncit ostasilor sa bata pe fecioara peste obraz, socotind ca poate se va rusina putin. Apoi a zis catre dnsa: Ma jur pe zei ca, de nu te vei supune poruncii mparatului, te voi bate cu batai cumplite, voi porunci sa te duca n casa de desfrnare si te voi osndi la arderea focului; 86

de aceea, ti dau vreme trei zile sa te gndesti daca te lepezi desavrsit de ceea ce-ti poruncesc sau vei voi sa te pocaiesti si sa aduci jertfa zeilor; pentru ca multi din aceasta credinta a ta au nceput a face ceea ce faci tu acum, dar, dupa aceea, schimbndu-si nesupunerea lor, s-au supus zeilor nostri". Atunci Antonina a zis: Fa ce voiesti, necuratule muncitor!" Ighemonul auzind aceasta, a dat pe sfnta la patru ostasi; iar ea s-a dus n temnita cu suflet bucuros si cu fata vesela. Iar ighemonul, chemnd n taina pe mai marele pazitor al temnitei, i-a poruncit sa nu faca nici un rau fecioarei, ci mai ales sa o ndemne cu momeli ca sa se ntoarca de la crestinatate si sa aduca jertfa zeilor; de vreme ce -zicea el - neamul crestinesc s-a obisnuit cu greutate a se departa de la credinta sa. Apoi, dupa ce acel pazitor a nchis pe sfnta fecioara n temnita, a nceput a o ndemna cu aceste cuvinte: Prea cinstita fecioara Antonina, pentru ce petreci n aceasta nesupunere a ta? Pentru ce nu-ti schimbi gndul, ca sa jertfesti zeilor nostri si astfel sa scapi de muncile cele ce ai sa patimesti?" Dar ea nu a raspuns nimic, nct strajerul temnitei se minuna si nu se pricepea pentru ce nu-i raspunde fecioara. Iar Sfnta Antonina, plecndu-si genunchii la pamnt, se ruga Domnului ziua si noaptea, petrecndxfara de hrana. Apoi, dupa ce au trecut cele trei zile, deodata s-a auzit un tunet att de puternic, nct s-au sfarmat zavoarele temnitei, usile s-au deschis singure si o lumina mare a luminat toata temnita, iar din cer s-a auzit un glas, zicnd astfel: Antonina, scoala-te si te ntareste cu hrana, gusta pine si apa si fii viteaza! Nu te teme de Fist, pagnul ighemon, de vreme ce Eu sunt cu tine!" Atunci, sfrsindu-si rugaciunea sa, a zis: Amin". Apoi, sculndu-se, a gustat putina pine si apa si, dupa aceea, s-a culcat putin ca sa se odihneasca. Iar dupa ce s-a facut ziua, ighemonul a stat la judecata si a zis: Aduceti la mine pe acea spurcata femeie, ca sa-i aflu scopul ei". Deci ostasii au dus-o naintea lui Fist ighemonul, si ea mergnd, si-a ridicat ochii sai spre cer si a zis: Multumesc Tie, Doamne Dumnezeul meu, ca savrsesti voia Ta ntru mine; ma rog Tie sa nu ma parasesti pna la sfrsitul meu". Atunci un glas s-a auzit iarasi din cer, zicndu-i: Mergi n drumul tau fara de temere, ca Eu sunt cu tine!" Iar cnd a venit la locul unde statea Fist la judecata, Sfnta fecioara Antonina a rs. Deci el a ntrebat-o: Pentru ce rzi?" Sfnta a raspuns: Iti voi spune pricina rsului meu. nainte am vazut ca scaunul pe care sezi tu degraba se va rasturna si vei pieri; pentru aceasta am rs de tine!" Atunci ighemonul, vaznd ca fecioara Antonina l ocaraste, a poruncit sa o bata cu vine de bou; iar ea, ridicndu-si ochii spre cer, a zis: Multumesc Tie, Doamne Dumnezeul meu, ca m-ai nvrednicit pe mine ticaloasa si pacatoasa, sa iau parte cu sfintii Tai; iar pe acest om plin de faradelegi si ntinat cu varsare de snge, degraba l arunca n prapastia iadului, ca sa cunoasca ticalosul neputinta desertilor sai zei, spre care si-a pus nadejdea". Acestea auzindu-le ighemonul cel nsetat de sngele omenesc, mai mult s-a mniat si a zis catre ostasi: Aceasta femeie rea si urta nu numai ca huleste pe zeii nostri, ci si pe noi singuri cu ocari ne batjocoreste; de aceea duceti-o ntr-o casa de desfrnare, ca sa se sature de poftele sale". Atunci ostasii, lund-o pe ea, au dus-o ntr-o casa oarecare. Deci Sfnta fecioara, seznd n casa si rugndu-se lui Dumnezeu cu dinadinsul, ngerul Domnului s-a aratat unui ostas cu numele Alexandru, care avea vrsta de 23 de ani, si i-a zis: Du-te la ighemon si vorbeste cu el sa-ti dea voie sa intri la Antonina, pe care, dupa ce o vei mbraca cu haina ta, sa iasa de acolo necunoscuta de acel ighemon nrautatit". Atunci bunul ostas al lui Hristos, mergnd la ighemon, a zis: Ighemoane, porunceste-mi ca sa intru la Antonina si, de o voi ndupleca pe ea, bine va fi, iar de nu, apoi vei face cu ea ce vei voi". Atunci ighemonul i-a dat voie sa intre, zicndu-i: De-ti place tie, fa cu dnsa ce voiesti". Deci Alexandru, intrnd n casa aceea n care era sfnta fecioara, a cazut la picioarele ei, zicndu-i: Roaba lui Dumnezeu, fecioara Antonina, Domnul m-a trimis la tine ca sa-ti spun cele ce mi-a zis mie, cum are sa se pazeasca fecioria ta". Iar ea s-a nfricosat, dar deodata o lumina mare a stralucit n casa si un glas s-a auzit zicnd: Nu te teme Antonino, pentru ca Cel ce te-a chemat pe tine la aceasta nevointa, Acela fiind ndurat si multmilostiv, l cheama si pe acest Alexandru la aceeasi cununa muceniceasca; deci mbraca-te cu haina lui si, lasndu-ti 87

capul n jos, sa iesi de aici. n acest chip nu te va cunoaste ighemonul, pentru ca eu te voi pazi pe tine, ca sa nu fii cunoscuta de dnsul". Astfel, Sfnta fecioara a luat haina lui Alexandru si s-a mbracat cu dnsa; apoi, acoperindu-si capul, a iesit afara si, facnd semn cu mna spre ighemon, a zis: Fa ce voiesti!" Astfel sfnta fecioara a lui Hristos a scapat ca o caprioara din lat si s-a dus pe cale, bucurn-du-se. Iar ighemonul, socotind ca Alexandru a iesit din casa, a trimis la Antonina patru ostasi, zicndu-le lor: Mergeti la dnsa si faceti-i ei precum va place voua; iar dupa ce o veti batjocori, sa o scoateti afara, ca sa o ocaram cu mare necinste". Iar ostasii, ducndu-se nauntru, n-au gasit-o pe ea, ci pe Alexandru singur si, mirndu-se, au zis: Unde este femeia aceea? Si tu cum stai singur aici?" Apoi, lundu-1, l-au dus la ighemon si-i spusera: Numai pe acesta singur l-am gasit n casa, iar fecioara nu este!" Atunci ighemonul, minunndu-se de acel lucru, a zis lui Alexandru: Ticalosule si netrebnicule, sa ne spui noua cum ai ndraznit a face acest lucru potrivnic? Unde este acea urta desfrnata? Tu sigur ai batjocorit-o si dupa aceea, mbracnd-o n hainele tale, i-ai dat drumul, fagaduindu-i ca o vei lua de sotie. Dar nu va fi asa, pentru ca nu vei scapa din minile mele". Si fiindca Alexandru tacea, ighemonul, gndindu-se mult n sine, a poruncit sa-1 puna pe lemn la muncire si acolo sa-1 bata fara mila. Iar cnd l bateau pe mucenic, ighemonul l ntreba, zicnd: Unde este acea spurcata femeie, la care ai intrat?" Iar Alexandru nu raspundea nimic, ci numai privea spre cer. Si deodata s-a auzit un glas, zicnd ighemonului: Necuratule Fist, pentru ce muncesti pe acest om nevinovat?" Iar el, auzind glasul acela, a ncetat a-1 mai munci si a poruncit sa-1 ia de pe lemn si sa-1 arunce n temnita, iar pe fecioara Antonina sa o caute pretutindeni. Deci, trecnd cinci zile, ighemonul a adus pe Alexandru la judecata naintea sa, si-1 ntreba, zicnd: Ce ai hotart pentru tine? Vei jertfi zeilor sau nu?" Atunci Alexandru a raspuns: Ce altceva sa hotarasc, o, necuratule si preacumplitule muncitor?" Fist a zis: Unde este femeia la care ai intrat?" Alexandru a raspuns: Nu stiu unde este". Acestea zicndu-le el, nsusi Hristos Domnul aratndu-se fecioarei Antonina, i-a zis: mbarbateaza-te si mergi la acel loc unde sade nedreptul si necuratul ighemon". Deci, mergnd ea, a stat cu ndrazneala naintea ighemonului si i-a zis: Necuratule si spurcatule Fiste, pe cine cauti? Pe mine singura? Iata, stau naintea ta ca sa rusinez si sa rastorn puterea ta!" Si vaznd-o pe ea, Fist a nceput a se mnia foarte mult si a poruncit ostasilor sa o spnzure la muncire, sa o bata si s-o ntrebe de este fecioara sau nu. Iar ea, fiind batuta, n-a scos nici un cuvnt. Iar dupa ce au luat-o de pe lemn, a ntrebat-o ighemonul nsusi daca mai este fecioara sau nu. Atunci sfnta mucenita a raspuns: Ticalosule si cumplitule muncitor, noi, fiind crestini, nu suntem partasi la poftele voastre cele spurcate; caci Domnul Dumnezeul meu, cu a sa milostivire m-a pazit pe mine nentinata". Atunci Fist, cautnd spre dnsa, s-a mirat si a zis: Daca esti fecioara, apropie-te sa aduci jertfa zeilor nostri mpreuna cu Alexandru, si atunci va fi bine de voi". La aceste cuvinte, mucenicii lui Hristos, Alexandru si fecioara Antonina, au raspuns ntr-un glas: Ticalosule Fist, unele ca acelea nu sunt munci, care ar fi putut sa ne sileasca pe noi sa ne nchinam necuratilor vostri zei, care nu au nici pricepere, nici putere". Atunci ighemonul a poruncit sa taie minile sfintilor mucenici; iar sfintii cei mari la suflet si vitejii ostasi ai lui Hristos, ntinzndu-si minile spre taiere, ziceau: Noi ti-am spus, ticalosule si nelegiuitule, ca tu cu nici un fel de munci nu vei putea sa ndupleci mintea noastra cea cucernica; deci fa ce voiesti". Atunci ostasii, scotndu-si sabiile, au taiat minile sfintilor mucenici, iar ei, ca si cum nu simteau durerile, slaveau pe Dumnezeu si, ntorcndu-se spre ighemon, au zis: Cumplitule si nelegiuitule ighemon, noi pe aceste munci care le-ai adus asupra noastra, nu le simtim deloc, iar Domnul nostru Iisus Hristos, Caruia i suntem robi, degraba te va arunca n gheena focului, ca sa te muncesti n veci, n muncile cele fara scapare". Si vazndu-se ighemonul ocart si batjocorit de catre sfinti, s-a iutit cu mai cumplita mnie si a poruncit sa faca o groapa adnca. Deci, n acea vreme spnzurndu-i, a poruncit sa-i bata ntr-atta, pna ce vor simti durerea ranilor ce se puneau pe trupurile lor; iar dupa aceea a poruncit sa umple groapa cu lemne si uscaturi, ca sa-i arda ntr-nsa pe sfintii mucenici. Iar ei, fiind batuti cumplit, nu simteau nimic, de parca ar fi fost n trupuri straine, si dadeau slava Domnului. 88

Acest lucru vazndu-1 ighemonul, a poruncit sa le adauge munci peste munci si cu faclii aprinse sa le arda coastele. Atunci Sfintii Mucenici Alexandru si Antonina au strigat cu glas mare catre ighemon, zicnd: Ticalosule Fist, noi patimim acestea pentru dragostea lui Hristos, creznd ca n veacul ce va sa fie, dupa aceasta vremelnica viata, vom lua plata vesnica ntru mparatia cea cereasca; iar pe tine, Domnul si Dumnezeul nostru te va pierde degraba, deoarece muncesti fara de vina si asa de cumplit pe robii Lui". Iar Fist iutindu-se de mnie, a zis catre slujitori: Aprindeti lemnele n groapa, ca acestia sa se arunce n foc mai degraba". Iar dupa ce ostasii au facut aceasta, atunci nemilostivul muncitor a poruncit ostasilor sa-i unga pe mucenici cu smoala si sa-i arunce n groapa cu foc. Facndu-se si aceasta, ighemonul a mai poruncit sa puna smoala uscata pe lemne si astfel sa arda oasele lor desavrsit, nct sa se faca cenusa. Dupa ce s-a facut si aceasta, a poruncit sa astupe cu pamnt groapa aceea, ca femeile sa nu adune oasele lor, dupa cum era obiceiul crestinilor sa faca. Iar dupa ce Fist a aruncat n foc pe sfintii mucenici si a astupat groapa, s-a ntors n casa sa si nici mncare, nici bautura n-a mai gustat, ci a ramas mut; de vreme ce un duh necurat, pe care sfintii ngeri l trimisesera ntr-nsul, 1-a muncit pe el pna la a saptea zi; iar dupa sapte zile, fiind chinuit cu grea muncire diavoleasca, si-a lepadat cu amar necuratul lui suflet. Astfel pierind el, prigoana mpotriva crestinilor a ncetat acolo. Sfintii Mucenici Alexandru si Antonina si-au savrsit patimirea lor ntr-o zi de smbata, n al noualea ceas din zi, mparatind Domnul nostru Iisus Hristos, Caruia I se cuvine cinste si slava n vecii vecilor. Amin.

SFNTUL VASIAN, EPISCOPUL LAVDIEI (10 iunie)


Ca sa scriem acum si sa dam neamului celui mai de pe urma, pentru aducerea aminte, vitejiile sfintilor pe care i-a ajutat Dumnezeu de s-au luptat cu tarie mpotriva poftelor trupesti, socotim ca este de trebuinta pentru doua pricini. Pe de o parte, pentru ca, pomenind acum nebiruita lor marime de suflet, credem ca si ei ne pomenesc pe noi naintea lui Dumnezeu; iar pe de alta, pentru ca scriind felul vietii lor celei mbunatatite, pe noi nsine si pe altii i desteptam spre urmarea lor. De aceea si viata cea sfnta si petrecerea cea aleasa a sfntului si marturisitorului Vasian, episcopul Lavdiei, prin care s-a nvrednicit a fi partas al mparatiei cerului, ne vom srgui a o arata pe scurt, dupa cum el singur ne va da noua. Acest prea fericit barbat, Vasian, nca din copilaria sa a aratat prin ntelegere si prin bunul sau obicei pe batrnetile cele ce nu se socotesc cu numarul anilor. Tatal sau se numea Serghie si era ighe-monul Siracusei, iar cu credinta era elin. El 1-a trimis pe Vasian la Roma, pentru nvatatura filosof iei celei dinafara, ca sa poata fi mostenitor al stapnirii parintesti si iscusit rnduitor al cetatilor. Si nvatnd cu dinadinsul, el a sporit cu nvatatura, facndu-se istet si ntelept. Apoi, auzind de numele lui Hristos si de viata crestinilor, a fost cuprins de negraita dorinta ca sa treaca de la filosofia elineasca la cea crestineasca si dumnezeiasca iubire de ntelepciune. Deci el cauta ntre conducatorii si slugile carora era ncredintat de tatal sau spre paza, pe aceia carora ar putea sa le descopere aceasta taina a inimii sale. Iar Domnul, nevoind sa fie cuprins multa vreme ntru nestiinta ostasirii cel ce avea sa fie ostas al sau, de trei ori i-a spus n vis unui oarecare preot sfnt cu viata, cu numele Gordian, despre dorinta si scopul tnarului Vasian. Deci preotul, sculndu-se din somn, s-a dus prin toata cetatea Romei, cutreiernd scolile si cautnd pe tnarul cel aratat lui n vis de Domnul. Si cautndu-1 si mult ostenindu-se, 1-a gasit pe dnsul, ajutndu-i Domnul, si 1-a ntrebat de unde este cu neamul, din ce parinti se trage si din care pricina traieste n cetatea Romei. Iar Vasian, spunndu-i toate cele despre dnsul cu de-amanun-tul, preotul se minuna de vorba cea frumoasa si de ntelepciunea copilului. Si, cunoscnd ca acela este cel pe care l cauta, 1-a cuprins pe el n 89

brate si 1-a sarutat parinteste, apoi 1-a luat n casa sa si i-a spus lui vedenia cea despre dnsul, pe care o vazuse prin dumnezeiasca descoperire, si amndoi au preamarit pe Dumnezeu pentru aceasta. Deci Vasian, caznd la picioarele acelui sfintit batrn, l ruga cu toata osrdia ca ndata sa-1 faca pe el crestin. Iar preotul 1-a nvatat mai nti sfnta credinta, spunndu-i tainele legii crestinesti, iar tnarul, auzindu-le, se umilea si se aprindea cu inima de dragostea lui Hristos. Apoi preotul 1-a facut catehumen si 1-a nvatat cum sa se pregateasca pentru Sfntul Botez. Din acea vreme, Vasian a nceput a veni adesea la acel preot, cu o sluga mai batrna, care i era lui ntru toate credincios; si astfel se povatuia la dumnezeiasca filosofie crestineasca, iesita din gura cea insuflata de Dumnezeu a duhovnicescului sau nvatator. Iar dupa nvatatura sfintelor taine, el a luat viata aspra, pentru ca postea si se ruga adeseori, dormea putin, petrecnd vremea noptilor n rugaciuni si n citirea cartilor; iar cnd gusta hrana, mnca numai a treia parte a bucatelor ce i se puneau nainte, iar pe celelalte doua parti le mpartea la saracii cei flamnzi. Apoi, dupa vreme ndestulata, sosind ceasul botezului lui, a venit la casa preotului cu sluga sa cea credincioasa. Iar cnd a intrat n sfnta scaldatoare, dupa obisnuita rnduiala a botezului, a vazut pe un tnar preafrumos cu podoaba, stralucind ca soarele, slujindu-i la botez si tinnd haina cea alba n care avea sa se mbrace noul botezat. Iar fericitul Vasian, ndraznind, a ntrebat pe tnarul acela cine si de unde este. Iar el i-a raspuns, zicndu-i: Eu de mult sunt trimis din cer la tine, ca sa-ti ndreptez scopul tau cel sfnt si sa gonesc de la tine toate cele ce sunt potrivnice". Zicnd aceasta, s-a facut nevazut. Si att de buna mireasma a umplut casa aceea, care a mirosit pna la o jumatate de ceas, nct toti care se aflau acolo socoteau ca nu sunt pe pamnt, ci n cer. Iar Vasian, dupa primirea Sfntului Botez, a nceput a vietui cu si mai mare asprime, omorndu-si tinerescul sau trup si supunndu-1 cu totul duhului. Iar pazitorii si slugile carora le poruncise stapnul lor sa aiba grija de fiul lui ca de lumina ochilor, nestiind tainele lui Vasian, se minunau foarte mult, vazndu-1 ca se dadea la nfrnarea cea neobisnuita, primind foarte putina hrana si bautura, noptile petrecndu-le toate fara somn, vestejindu-si fata foarte si obosindu-si trupul cu postirea si cu privegherea. Deci unul pe altul se ntrebau cu dinadinsul: Pentru ce se chinuieste asa stapnul nostru?" Iar cel mai batrn - sluga credincioasa a sfntului Vasian -, stiind toate tainele lui, zicea catre ei: Nu va mirati de aceasta, caci nvatatura filosofiei are trebuinta de niste srguitori ca acestia, ca, lepadnd toate desfatarile, sa se ndestuleze numai cu acelea care sunt de nevoie firii. Deci sa stiti ca si stapnul nostru, de vreme ce s-a plecat la cea mai nalta filosofie, de aceea si-a adaugat o nfrnare si trezvie ca aceasta". Iar slugile, aducndu-si aminte din copilaria lui, spuneau unul altuia ca Vasian, pe cnd era copil, scria cu degetul pe nisip semnul crucii, iar uneori punea paie pe pamnt n chipul crucii, de care lucru doica lui se mnia adeseori asupra lui. Si cercetnd slugile din zi n zi si urmndu-i toate caile, au nceput a cunoaste ca Vasian, stapnul lor, a luat credinta si viata crestineasca, si nu stiau ce sa faca, temndu-se de pedepsele de la tatal lui. Deci s-au ncredintat despre aceasta mai ales din aceea ca, ntr-o zi, fericitul tnar, slabind cu trupul dupa nedormirea de toata noaptea si dupa multe osteneli, a adormit. Si n somn el graia cu gura cuvinte de rugaciune, chemnd numele lui Dumnezeu cel unul n Treime, ca sa-i ndrepteze caile spre slava cea fagaduita celor ce-L iubesc pe El. Si au mai auzit un glas de sus, zicndu-i: Bucura-te si te veseleste, Vasian, preacredinciosule ostas al lui Hristos, caci rugaciunile tale sunt bineprimite naintea Domnului si loc ales ti s-a pregatit tie n ceruri!" Aceasta auzind slugile care erau lnga el, au nceput a fugi n taina cte unul si s-au dus din Roma la vechiul lor stapn din Siracuza, ighemonul Serghie, si i-au adus veste nemngiata despre Vasian, fiul lui, ca a luat credinta n Hristos. Iar tatal lui, fiind nchinator de idoli, s-a umplut de mare mhnire si se gndea cum ar face sa ntoarca pe fiul sau de la crestinatate, ori cu mbunari, ori cu ngroziri. Deci toate slugile lui Vasian fugind n taina din Roma, a ramas lnga el numai acel servitor care era mai batrn si credincios al lui si care a crezut si el n Hristos. Iar tatal lui voia sa trimita alte slugi la Roma, ca sa prinda pe Vasian si sa-1 aduca la el. 90

In acea vreme, i s-a ntmplat Sfntului Vasian ntr-o noapte, la ntia cntare a cocosilor, de a intrat n biserica Sfntului Evanghelist Ioan Cuvntatorul de Dumnezeu, unde, rugndu-se dupa obicei, a vazut pe un barbat cinstit, mpodobit cu caruntete, zicndu-i astfel: Sa stii, marturisitorule al Domnului cel preacredincios, ca ti se cade sa mergi de aici n cetatea Ravena, cu sluga ta cea credincioasa; caci cel ce te-a nascut pe tine trupeste, scorneste mpiedicare mpotriva mntuirii tale, ca sa poata a te ntoarce, chiar fara de voia ta, de la calea cea dreapta. De aceea, induratul Dumnezeu, Care nu paraseste pe robii Sai, m-a trimis pe mine, apostolul Sau, sa-ti spun acestea, ca nu cumva, gasindu-te aici cei trimisi dupa tine de tatal tau, sa nu te lase sa scapi". Aceasta zicndu-i lui Sfntul Ioan Cuvntatorul de Dumnezeu, s-a dus de la el. Iar fericitul Vasian, bucurndu-se foarte mult de aratarea cea apostoleasca, a facut multe nchinaciuni, rugndu-se lui Dumnezeu sa nu-1 piarda. Iar dupa acea rugaciune, el a spus slugii sale ceea ce a vazut si a auzit. Iar cnd s-a facut ziua, au mpartit toate lucrurile care erau la ei celor ce aveau trebuinta si, lund binecuvntare de la Gordian, duhovnicescul sau parinte, au iesit din Roma si au pornit spre cetatea Ravena. Iar dupa ce au mers cteva zile, Sfntul Vasian a vazut o cerboaica cu doi pui ai sai, care era fugarita de vnatori, si fiind obosita si slabita, era ct pe ce sa fie ajunsa de ei. Deci, fiindu-i mila de ea si de puii ei, a zis catre ea: n numele Domnului nostru Iisus Hristos, ti poruncesc sa vii la mine fara temere!" Iar cerboaica, ca si cum ar fi fost ntelegatoare si prietena cu oamenii, ndata a stat din grabnica sa alergare si, fara de teama, a venit la sfntul cu puii ei. Si el o mngia cu mna, ca si cum ea ar fi fost obisnuita de demult cu el, iar ea i lingea picioarele. Iar vnatorii care fugareau cerboaica, ajungnd-o si vaznd ca ea sta blnda lnga omul cel calator si el o mngie, s-au minunat foarte mult cum dobitocul cel att de salbatic s-a schimbat deodata n blndete. Atunci unul din ei, rau la obicei si iute, a zis catre tovarasii sai: O, nebunilor, pentru ce zaboviti de nu luati vnatul vostru?" Zicnd aceasta, a nceput a trage cerboaica din minile sfntului. Iar Sfntul Vasian a zis catre dnsul: Nu eu, ci Dumnezeu Cel Preanalt ti porunceste sa nu faci nici un rau acestui dobitoc salbatic, nici puilor lui". Dar ei, cu mndrie si cu mnie, au ndraznit sa mpinga cu mna pe placutul lui Dumnezeu si ndata, pentru acel lucru ndraznet, a navalit diavolul asupra vnatorului cel cu obicei rau si a nceput a-1 munci cumplit. Deci cel muncit a cazut la pamnt, strignd cu glas nfricosat, facnd spume si ntepenindu-se, si a ramas acolo ca mort. Iar ceilalti vnatori, nspaimntndu-se, tremurau de frica si, caznd la picioarele sfntului, cu lacrimi cereau iertare, temndu-se sa nu-i ajunga si pe ei aceeasi pedeapsa. Iar el poruncindu-le sa se departeze din acel loc, s-a ntins pe pamnt n chipul crucii si toata mintea ntraripnd-o la Dumnezeu, se ruga, zicnd: Dumnezeule Atotputernice, minunate Ziditorule, milostive Dumnezeule, Mntuitorul neamului omenesc cel cazut, Care nu de pierzarea celor morti, ci de mntuirea celor vii te veselesti, iarta pe ticalosul cel ce zace, care a gresit din nestiinta si a mniat bunatatea Ta!" Cu acestea si cu mai multe cuvinte umilitoare rugndu-se sfntul, s-a sculat de la rugaciune, s-a apropiat de omul care zacea si, apucndu-1 de mna dreapta, a zis diavolului care era n el: Diavole, Cel ce te-a surpat pe tine din naltimea cerului n adnc, Acela ti porunceste tie ca sa lasi degraba chipul lui Dumnezeu si sa te duci n tartarul cel gatit tie, n care ai sa te muncesti n veci". Neispravind sfntul desavrsit aceasta rugaciune, ndata a iesit vrajmasul neamului omenesc din omul acela, pe care n putina vreme l muncise att de cumplit, nct era aproape de moarte; pentru ca abia se mai cunostea duhul ntr-nsul, neputnd sa vada nici cu ochii, si asa zacea nemiscat pe pamnt. Iar sfntul, rugndu-se iar lui Dumnezeu, a nsemnat cu semnul Sfintei Cruci mai nti ochii lui cei nevazatori si ndata i s-au deschis ochii si a nceput a vedea. Apoi, ngradindu-1 peste tot cu semnul Sfintei Cruci, i-a poruncit sa se scoale. Si s-a sculat omul sanatos, ca si cum n-ar fi patimit nici o vatamare. Vaznd aceasta prietenii lui care stateau departe si se uitau cu cutremur, s-au apropiat de sfntul si i s-au nchinat. Dar i se nchina lui si omul cel tamaduit, cernd iertare si multumind tamaduitorului sau. Dupa aceea s-a dus fiecare la locul sau, vnatorii s-au ntors la casele lor, cerboaica cu puii a fost slobozita de sfntul n pustie, iar Sfntul Vasian cu sluga sa s-au dus n calea nceputa mai nainte. Iar 91

dupa ce au sosit n cetatea Ravena, s-a aratat pe sine episcopului acelei cetati, care se numea Ursul, care i era rudenie. Iar episcopul, vaznd pe Vasian, rudenia sa, s-a veselit de dnsul si s-a bucurat mai ales aflnd ca si el crede n Hristos si ca, pentru dragostea Lui, toate le-a defaimat si s-a dus n strainatate. Apoi, facnd cele placute lui, i-a dat loc spre petrecere osebita la liniste, afara de cetate, lnga biserica Sfntului Sfintitului Mucenic Apolinarie, care a fost ntiul episcop al cetatii Ravena, fiind pus de catre Sfntul Apostol Petru, si care, pe vremea mparatiei lui Vespasian, a patimit pentru Hristos. Lnga biserica aceluia era un loc placut Sfntului Vasian, fiindca era la liniste, si acolo slujea el lui Dumnezeu n post si n rugaciune, lepadndu-se de lume si de toate cele dintr-nsa. Iar Domnul preamarea pe robul Sau, dndu-i dar de minuni, ca sa tamaduiasca cu rugaciunea bolile trupesti si sa vindece neputintele sufletesti prin nvataturile cele de Dumnezeu insuflate, pentru care era cinstit, iubit si slavit de toti. In acea vreme, a venit o porunca de la mparatul Valentinian n Ravena, la eparhul cetatii si la toti cetatenii, ca pe judecatorul cetatii, adica Vitimnie, sa-1 dea la moarte, deoarece se aflasera mari pricini ale lui naintea mparatului, dupa clevetirea nvrajbitorilor. Deci, legat fiind Vitimnie si dus la locul de moarte, unde avea sa i se taie capul, si-a adus aminte de Sfntul Vasian si a zis n sine: Vasiane, robul lui Dumnezeu, vino n ajutorul meu cu darul ce ti 1-a dat Dumnezeu". Si era n acel loc nsusi eparhul si multimea poporului care privea la sfrsitul lui Vitimnie. Dar pe cnd el si-a plecat grumazul la taiere si calaul tinea n mini o sabie ascutita de-amndoua partile, ridicnd-o n sus si voind sa-1 loveasca cu putere, ndata sabia smulgndu-se din minile sale, a cazut departe. Iar calaul, lund din nou sabia si strngnd-o n mini mai tare dect prima data, a ridicat-o n sus ca sa-1 loveasca tare n grumaz; dar pe cnd a repezit-o cu toata puterea, iarasi s-a smuls sabia din minile lui, ca si mai nainte, si a cazut departe. Iar el, umplndu-se de mnie, a apucat sabia a treia oara si, vrnd sa-1 loveasca, a patimit acelasi lucru. Si s-au mirat toti de o minune ca aceasta. Iar eparhul, creznd ca acel calau partineste pe cel osndit pentru vreo plata oarecare, 1-a departat pe acela si n locul lui a pus alt calau, ca sa-i taie capul lui Vitimnie. Dar si acela, ca si cel dinti, a patimit acelasi lucru, de doua si de trei ori smulgndu-se cu putere sabia din minile lui, fiind aruncata departe de o mna oarecare nevazuta. Atunci eparhul, umplndu-se de spaima si de mirare, a poruncit sa ia pe cel osndit de la locul de moarte, deoarece si poporul striga sa fie liber Vitimnie, de vreme ce Dumnezeu l apara de la moarte cu puterea Lui. Atunci a pus pe Vitimnie n temnita si a trimis nstiintare mparatului, cum ca cel osndit la moarte nu s-a putut taia de doi calai. Si fara de zabava a venit de la mparat porunca de milostivire, care a iertat pe Vitimnie de pedeapsa cu moartea si de pricinile acelea. Iar Vitimnie nu tainuia pe Sfntul Vasian, folositorul sau cel dupa Dumnezeu, pe care n rugaciunea sa 1-a chemat spre ajutor, ci la toti a propovaduit acea minune ce s-a facut cu el. Si dupa ce a fost lasat liber, a alergat la sfntul si, sarutndu-i picioarele, i-a multumit; iar sfntul, placutul lui Dumnezeu, i-a poruncit sa-i multumeasca numai lui Dumnezeu, Care 1-a izbavit pe el de la moarte. Din acel ceas toti au nceput a cinsti mai mult pe sfnt si-1 aveau ca pe un nger al lui Dumnezeu, alergnd la dnsul. Atunci clericii si cetatenii cei mai de frunte, sfatuindu-se, au vorbit cu episcopul sa sileasca pe Sfntul Vasian sa primeasca rnduiala preotiei, ca rugaciunea lui cea primita de Dumnezeu lnga jertfa cea fara de snge sa fie mai puternica naintea Domnului. Deci placutul lui Dumnezeu a fost hirotonosit preot, macar ca nu voia, si a petrecut multi ani n Ravena ntr-acea rnduiala. Dupa aceasta, credincioasa lui sluga, care iesise cu el din Roma, s-a sfrsit ntru Domnul. Iar Sfntul Vasian a nceput a aduce lui Dumnezeu jertfa cea fara de snge pentru sluga sa. Iar n ziua a saptea dupa mutarea slugii sale, slujind sfntul si rugndu-se pentru odihna sufletului lui, a auzit un glas din cer ca sufletul celui odihnit a cstigat mila lui Dumnezeu si este rnduit n ceata dreptilor. Aceasta ncredintare a spus-o Vasian si lui Vitimnie, pentru ca si acela era la Liturghie mpreuna cu el si amndoi s-au bucurat pentru mntuirea sufletului celui mort. In vremea aceea, cetatea Lavdiei, cea din Liguria, era fara episcop, pentru ca se mutase la Domnul. Pentru aceea s-a poruncit n cetate post si rugaciune trei zile, ca sa le trimita Dumnezeu un barbat vrednic sa ia scaunul arhieresc si sa faca buna pastorire fiilor Bisericii lui Hristos. Deci toti posteau si se rugau pentru 92

aceasta. Iar unul din preotii sobornicestii biserici ai episcopiei, cu numele Clement, barbat mbunatatit si cinstit, odihnindu-se dupa ostenelile bisericesti, a vazut n vis pe un oarecare purtator de lumina, zicnd: Sa stiti ca preotul Vasian din Ravena, barbat mpodobit cu darurile lui Dumnezeu, este gatit de Domnul ca sa va fie voua episcop!" Iar Clement desteptn-du-se ndata din somn, a chemat pe cei mai cinstiti din rnduiala duhovniceasca si mireneasca si le-a spus ceea ce i-a aratat Domnul n vis. Deci, alegnd pe niste barbati vestiti, i-a trimis n Ravena la sfntul, cu rugaminte ca sa vina la dnsii sa ia scaunul arhieriei. Iar mai nainte de venirea trimisilor la Ravena, Dumnezeu a descoperit noaptea n vis Sfntului Vasian venirea lor si i-a poruncit lui sa nu se lepede a merge cu ei. A doua zi au venit trimisii de la cetatea Lavdiei si au spus sfntului ceea ce li se poruncise. Iar el le-a zis lor: Dumnezeu a zidit pe om fara de moarte, ca totdeauna sa se supuna la voia si porunca Facatorului sau; iar cnd omul a calcat n Rai porunca lui Dumnezeu, si-a gatit moarte lui si celor dupa el. Deci nu se cade ca omul sa se mpotriveasca la voia Dumnezeului sau, nici sa calce porunca Lui, ci sa se srguiasca cu toata osrdia a face ceea ce Dumnezeu voieste si porunceste. Deci si noi, cu toate ca nu dorim cinste, nsa, pentru trebuintele fratilor celor de o credinta, nu ne lepadam a primi jugul si sarcina, care, prin dumnezeiasca porunca, se pune asupra noastra". Zicnd el acestea, voia ca sa-i odihneasca de osteneala drumului; iar ei, bucurndu-se foarte de cstigarea celui cautat, n-au voit sa se odihneasca, ci ndata voind sa duca napoi la locul lor comoara cea aflata, se srguiau sa plece mai degraba n cale si staruiau cu multa rugaminte ca sfntul sa mearga ndata cu ei. Deci, plecndu-se ziua spre noapte, au luat pe Sfntul Vasian si s-au ntors la locul lor. Si apropiindu-se de cetatea Lavdiei, toata cetatea a iesit cu multa bucurie si cu veselie ntru ntmpinarea pastorului celui daruit de Dumnezeu. Si era n popor un barbat vestit, slabanogit de boala de mult timp, nct nici nu putea vorbi cu gura, fiind ca si un mut, pentru ca boala i luase limba. Si nghesuindu-se poporul spre sarutarea sfntului si acel slabanog apropiindu-se cu mare osteneala, a sarutat sfnta dreapta a placutului lui Dumnezeu si ndata s-a facut sanatos cu tot trupul si limba lui a nceput a grai mai bine ca nti, preamarind pe Dumnezeu. Si tot poporul s-a bucurat ca Dumnezeu le-a dat un pastor ca acesta, sfnt si facator de minuni. Iar la hirotonia n arhiereu a Sfntului Vasian, a venit n cetatea Lavdiei si Sfntul Ambrozie, episcopul Mediolanului, si Ursul, episcopul Ravenei, cel mai sus pomenit, rudenia sfntului. Deci Vasian, barbatul ales de Dumnezeu, a fost sfintit la episcopie n ziua ntia a lunii ianuarie, facnduse mare bucurie si dantuire n toata cetatea. Iar Sfntul Vasian, lund scaunul sau, a nceput a-si ndrepta turma sa cu cuvntul si cu lucrul, nvatnd si facndu-se pilda prin viata sa cea mbunatatita. Si a cstigat catre Sfntul Ambrozie mare dragoste ntru Duhul Sfnt, asemenea si Sfntul Ambrozie arata catre dnsul iubire duhovniceasca si adeseori se cercetau unul pe altul cu scrisori. Dupa ctva timp, Vasian, arhiereul lui Hristos, a zidit naintea cetatii dinspre rasarit o biserica aleasa n numele Sfintilor Apostoli, la a carei sfintire a chemat cu rugaminte de iubire si pe Sfntul Ambrozie, episcopul Mediolanului, si pe Felix al Comanii; pentru ca Ursul, episcopul Ravenei, se odihnea acum ntru Domnul. Si pe cnd acesti trei arhierei sfinteau aceasta biserica mpreuna, n mijlocul poporului ce se adunase la acea sfintire bisericeasca era si o copila ndracita prin a carei gura diavolul striga cu mare glas, zicnd: O, barbatii lui Dumnezeu, pentru ce v-ati sculat cu nedreptate si voi trei v-ati narmat cu arma cea mai nesuferita asupra mea? Oare putin va este voua ca ne-ati luat puterea de a vatama pe cineva? Ci ne izgoniti si din aceea peste care luasem stapnire. Deci de ma izgoniti pe mine de aici, voi lua pe doi sau pe mai multi cu mine si voi trece n alt loc, unde voi nu veti veni". Iar ierarhii lui Hristos auzind acel racnet diavolesc, si-au plecat genunchii naintea Domnului la rugaciune. Si dupa ce s-au rugat lui Dumnezeu cu dinadinsul, diavolul nesuferind puterile rugaciunilor lor, a aruncat pe copila jos, fugind cu mare tipat. Iar arhiereii, apro-piindu-se de copila, au ridicat-o de la pamnt sanatoasa si au dat-o parintilor, poruncindu-le ca totdeauna sa dea multumire lui Dumnezeu, pentru ca fata a scapat de muncirea diavoleasca. Iar dupa sfintirea bisericii, s-au ospatat ntru slava lui Dumnezeu, cu hrana cea trupeasca si duhovniceasca, vorbind ntre ei cele folositoare. Si dupa destule vorbe cu iubire si cu prietenie ntre arhiereii cei ce venisera, a plecat fiecare ntru ale sale, Sfntul Vasian petrecndu-i cu cinste. 93

Si sosind vremea secerisului, un copil oarecare dintre cei ce secerau, adunnd snopi, a fost muscat de un sarpe si a murit. Iar parintii lui tnguindu-se cu nemngiere dupa el, l-au adus sa-1 ngroape n biserica Sfintilor Apostoli cea zidita de arhiereul Vasian, unde s-a ntmplat sa fie si el n acea vreme, pentru ca adeseori venea la biserica aceea, savrsind slujbele lui Dumnezeu. Si cntndu-se n biserica cntarea cea obisnuita, glasul plngerii parintilor celor ce se tnguiau dupa copil covrsea glasurile cntaretilor. Deci arhiereului lui Dumnezeu fiindu-i jale de cei ce plngeau, a poruncit ca toti sa iasa afara din biserica. Si ramnnd el singur nauntru, a ngenuncheat la pamnt si s-a aruncat naintea lui Dumnezeu cu lacrimi, rugndu-1 ca sa porunceasca sa se ntoarca n trup sufletul copilului. Pentru aceasta rugndu-se el cu dinadinsul Domnului, trupul mortului a nceput a se misca; mai nti ncetisor si dupa aceea mai mult, fiindca sufletul lui se ntorsese ntr-nsul. Si sculndu-se sfntul de la rugaciune, a poruncit copilului sa se scoale, lundu-1 de mna, iar copilul, desteptndu-se ca din somn, si-a deschis ochii si a nceput a chema pe maica sa. Iar cei ce erau afara din biserica, parintii si poporul, auzind glasul copilului, ndata au deschis usile, nesuferind mai mult de bucurie a sta afara, si au intrat repede nauntru. Si vaznd pe copil nviat din morti, s-au minunat foarte si s-au nspaimntat; deci, caznd cu bucurie la picioarele sfntului, i sarutau minile si hainele lui. Iar Sfntul Vasian, dnd multumire Atotputernicului Dumnezeu, a vorbit poporului multe cuvinte folositoare, eliberndu-1 n pace. Apoi dupa ctiva ani, arhiereul lui Hristos Ambrozie, episcopul Mediolanului, s-a mbolnavit de moarte; iar Vasian, arhiereul lui Dumnezeu, auzind de boala lui, s-a dus degraba la Mediolan ca sa cerceteze pe cel bolnav, pe prietenul si iubitul sau parinte ntru Sfntul Duh. Deci, vazndu-1 pe acela zacnd pe patul durerii, a sezut aproape de el, mngindu-1 si ntarindu-1 cu nadejdea lui Hristos, slujindu-i si rugndu-se pentru el. Deci i s-a facut Sfntului Ambrozie o vedenie: i se parea ca vede pe Domnul nostru Iisus Hristos venind la el, zmbind cu dragoste si aratndu-i fata Sa cea luminoasa. Aceasta vedenie a spus-o Sfntul Ambrozie Sfntului Vasian, care sedea lnga el; iar Vasian, cunoscnd ca i se apropiase Sfntului Ambrozie ceasul sfrsitului, a plns si s-a bucurat. Se bucura ca sfntul barbat se duce la Hristos, Care-1 chema la odihna, si plngea pentru ca, n aceasta viata vremelnica, se lipseste de iubitul sau prieten; nsa avea nadejde nendoita ca va fi iarasi mpreuna cu el si se vor vedea n ceata ierarhilor lui Hristos. Si mutndu-se Sfntul Ambrozie, a plns dupa el Sfntul Vasian si toata cetatea Mediolanului, si sfntul lui trup a fost ngropat cu cinste. Iar dupa ngropare, Sfntul Vasian ntorcndu-se la cetatea sa, facea pomenire si aducea jertfe fara snge pentru Sfntul Ambrozie, desi stia bine ca sufletul lui este rnduit n ceata sfintilor. Caci nu este fara de folos a aduce rugaciuni si jertfe pentru sfinti, de vreme ce rugaciunea cea pentru sfntul, de nu are ca sa-i mijloceasca ceva aceluia, apoi se ntoarce n snul celui ce se roaga, precum zice David: Rugaciunea mea se va ntoarce n snul meu. Iar dupa ce a trecut vreme ndelungata, iarasi s-a ntmplat Sfntului Vasian de a mers la Mediolan, chemat fiind pentru oarecare trebuinte bisericesti. Iar pe cnd intra n cetate, a vazut ntr-un trg un mpartitor care, punnd marfa n cumpene, o mpartea. Si era acel mpartitor nedrept, nselnd pe multi cu viclesug, si astfel si agonisea avere nedreapta. Deci sfntul a vazut pe diavolul n chip de arap mic, seznd deasupra unei parti si apasnd cumpana pe care nedreptul mpartitor o chivernisea spre apasare si spre tragere cu viclesug. Si a ntrebat arhiereul pe cei ce erau lnga el, daca vad vreun lucru neobisnuit. Iar ei au spus ca nu vad nimic de acest fel. Atunci sfntul s-a rugat sa li se deschida ochii si celorlalti, ca sa vada si ei ceea ce vedea el; deci s-au deschis ochii sufletesti ai preotului Clement si ai lui Elvonie diaconul. Si aceia au vazut ce vedea si arhiereul lui Dumnezeu, adica un arap mic seznd pe o cumpana si facnd placerea cumpanitorului. Atunci ei au spus sfntului ceea ce vedeau si cum ca sunt adevarate cuvintele lui David: Mincinosi sunt fiii oamenilor n cumpene. Deci sfntul, chemnd pe mpartitor, 1-a ntrebat: Care parte este nedreapta de trage si nseala pe negutatori?" Iar masuratorul zicea ca nici una nu face nedreptate, si se jura pe sine, ca pe toate le masoara cu dreptate. Apoi sfntul, aratnd pe arapul iadului pe cumpana lui, i-a zis: Acela ndata va intra acum n tine, ti va sfarma trupul tau, iar sufletul tau l va smulge cumplit din tine". 94

Atunci acel nedrept mpartitor, umplndu-se de spaima si de cutremur, a cazut cu pocainta la picioarele sfntului, fagaduind ca va nceta de la nedreptati. Iar sfntul, nvatndu-1 din cuvintele lui Dumnezeu, i-a poruncit ca pe toate cele dobndite cu nedreptate sa le mparta la saraci si, rugndu-se, a izgonit diavolul din cumpana aceea si s-a dus n calea sa. Deci, ntorcndu-se iarasi n cetatea sa, placutul lui Dumnezeu, Vasian, facea cuvenitele fapte placute lui Dumnezeu si se ngrijea pentru pastorie. Si petrecnd pe scaunul sau cel pastoresc treizeci si cinci de ani, cnd avea nouazeci de ani de la nasterea sa a trecut la Domnul, Caruia i-a slujit cu credinta si ntru adevar. Si au ngropat oile pe pastorul lor cu cinste n biserica Sfintilor Apostoli, cea zidita de el, multe lacrimi varsnd pentru lipsirea unui parinte ca acesta. Sfrsitul lui a fost pe vremea cnd la Apus mparatea Onorie, iar la Rasarit Teodosie, care era fiul lui Arcadie. Si precum a fost n viata lui facator de minuni, tot astfel si dupa sfrsitul lui facea minuni; caci din mormntul lui se dadeau cu minune tamaduiri bolnavilor, cu rugaciunile lui cele sfinte si cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia, mpreuna cu Tatal si cu Sfntul Duh, I se cuvine cinstea si slava, acum si pururea si n vecii vecilor. Amin.

SFNTUL TEOFAN DIN ANTIOHIA (10 iunie)


Acesta a fost nascut din parinti necredinciosi si, ajungnd n vrsta, s-a nsotit cu o femeie care a murit nu dupa multa vreme. Iar el, dupa ce a crezut n Hristos si s-a botezat, a lasat toate si s-a nchis ntr-o coliba aproape de cetate si acolo a petrecut multa vreme, nvatnd pe cei ce veneau la el sa pazeasca poruncile Domnului si sa petreaca n ntreaga ntelepciune. Si aflnd de o femeie desfrnata, care nselase pe multi cu amagirea sa, a iesit din nchisoarea lui, s-a mbracat n haine luminoase si a cerut de la tatal lui zece litre de aur, ca si cum ar fi vrut sa-si ia iarasi femeie. Si ducndu-se la acea femeie, i-a dat ei aurul si a rugat-o sa se lase de acea fapta urta si sa se boteze. Si a botezat-o pe ea si, facndu-i ei alta coliba aproape de coliba sa, a nchis-o acolo. Si pe aceea, care mai nainte era vasul pacatului, a facut-o locas al Sfntului Duh. Iar aurul a fost mpartit la saraci si amndoi, placnd desavrsit lui Dumnezeu, ntr-aceeasi zi s-au mutat la cerestile locasuri.

SFNTUL APOSTOL VARTOLOMEU (11 iunie)


Sfntul Apostol Vartolomeu a fost unul din cei doisprezece apostoli. Dupa primirea limbilor n chip de foc ale Sfntului Duh, acestuia i-au cazut sortii ca, mpreuna cu Sfntul Apostol Filip, sa mearga n Siria si n Asia de sus, pentru propovaduirea cuvntului lui Dumnezeu. Deci au plecat amndoi n partile acelea, uneori umblnd mpreuna, alteori despartindu-se prin cetati si apoi iarasi ntlnin-du-se; si ntorceau cu nvataturile lor pe multi oameni spre mntuire. Deci ntr-o vreme, Sfntul Filip despartindu-se de Sfntul Vartolomeu si ducndu-se n partile Asiei Mici spre a propovadui cuvntul lui Dumnezeu la popoarele salbatice din Lidia si Misia, i-a poruncit Dumnezeu Sfntului Vartolomeu, care era prin alte cetati, sa mearga n ajutorul lui Filip. Si ntlnindu-se ei, amndoi ntr-un gnd sufereau ostenelile si relele patimiri apostolesti, precum scrie despre aceasta n patimirea Sfntului Apostol Filip, astfel: Sfntul Apostol Vartolomeu a fost trimis de Dumnezeu n ajutorul lui Filip, caruia i urma si sora lui, fecioara Mariamia, toti slujind la mntuirea oamenilor. Ei au trecut prin toate cetatile Lidiei si ale Misiei, binevestindu-le si suferind multe ispite si scrbe de la cei necredinciosi, fiind batuti, nchisi n temnite si 95

loviti cu pietre. Dar pazindu-se vii ntru toate acele ispite si batai, cu darul lui Dumnezeu, se srguiau spre ostenelile ce le erau nainte ntru buna-vestirea lui Hristos. Si au ajuns si pna n Asia la iubitul ucenic al lui Hristos, Ioan Cuvntatorul de Dumnezeu, care propovaduia pe Hristos acolo si mngindu-se cu dnsul prin duhovniceasca mngiere, s-au dus n tara Frigiei. Si intrnd n cetatea Ierapole a Frigiei, au propovaduit pe Hristos. Iar cetatea aceea era plina de idoli, carora li se nchina poporul cel orbit de diavoleasca nselaciune. Si era acolo o vipera oarecare, pe care locuitorii Ierapolei o cinsteau ca pe o zeita si o tineau nchisa n capistea cea zidita pentru dnsa, aducndu-i multe feluri de jertfe spre hrana. Acel popor mai pazea cu cinste si alte trtoare, balauri si vipere. Pentru aceea, Sfntul Filip cu nsotitorii sai mai nti s-au narmat prin rugaciune asupra acelei vipere. Atunci s-a ntmplat sa fie cu dnsii si Sfntul Ioan Cuvntatorul de Dumnezeu, care le-a ajutat si au biruit vipera, njunghiind-o cu rugaciunea ca si cu o sulita; si au omort-o, cu puterea lui Dumnezeu. Iar Sfntul Ioan Cuvntatorul de Dumnezeu s-a despartit degraba de dnsii, lasndu-le lor cetatea Ierapolei, spre a propovadui ntr-nsa cuvntul lui Dumnezeu; iar el s-a dus n alte cetati pentru a propovadui bunavestirea lumii. Iar Sfntul Filip cu Vartolomeu si cu Mariamia, ramnnd n Ierapole, se srguiau cu dinadinsul sa izgoneasca de acolo ntunericul nchinarii de idoli si sa straluceasca cunostinta adevarului ca o lumina mare, ostenindu-se ziua si noaptea n predicarea cuvntului, nvatnd pe cei nselati, nteleptind pe cei fara de minte si povatuind la calea dreptatii pe cei rataciti. In cetatea aceea era un om, anume Stahie; iar acela era orb de 40 de ani. Deci Sfintii Apostoli i-au deschis cu rugaciunea ochii cei trupesti, iar prin propovaduirea lui Hristos i-au luminat si ochii cei sufletesti si, botezndu-1 pe el, petreceau n casa lui. Atunci a iesit vestea prin toata cetatea, cum ca Stahie cel orb s-a vindecat; si s-a adunat popor mult n casa lui. Si Sfintii Apostoli i nvatau credinta n Iisus Hristos pe cei ce veneau. nca se mai aduceau acolo si multi neputinciosi, pe care i tamaduiau pe toti prin rugaciune si izgoneau diavolii din oameni; de aceea, multi au crezut n Hristos si s-au botezat de acesti Sfinti Apostoli. Iar antipatul acelei cetati avea o femeie, anume Nicanora, care, fiind muscata de un sarpe, zacea bolnava, aproape moarta. Si auzind ea de Sfintii Apostoli ca sunt n casa lui Stahie si ca tamaduiesc toate bolile cu cuvntul, a poruncit slugilor s-o duca la dnsii, nefiind barbatul ei acasa. Si a cstigat de la dnsii ndoita tamaduire, pentru ca s-a vindecat si de muscatura sarpelui si de diavoleasca vatamare de suflet, creznd n Hristos, prin nvatatura lor. Deci, venind antipatul acasa, slugile lui i-au spus ca femeia lui a nvatat a crede n Hristos, de la niste oameni straini care locuiesc n casa lui Stahie. Atunci antipatul, mniindu-se foarte mult, a poruncit ca ndata sa prinda pe apostoli, iar casa lui Stahie sa o arda; si s-a facut dupa porunca lui. Si s-a strns n Ierapole o multime mare de popor si, prinznd pe Sfintii Apostoli Vartolomeu, Filip si sora sa, Mariamia, i trau pe ulita, batndu-i si batjocorindu-i; apoi i-au aruncat n temnita. Dupa aceea antipatul a sezut la judecata, ca sa cerceteze pe propovaduitorii lui Hristos. Deci, adunndu-se la dnsul toti slujitorii idolesti si slujitorii viperei celei ucise, au facut plngere mpotriva Sfintilor Apostoli, zicnd: Fa dreptate, antipate, pentru necinstea adusa zeilor nostri, caci de cnd au intrat acesti straini n cetatea noastra, au pustiit altarele marilor zei, pentru ca poporul a uitat sa aduca obisnuitele lor jertfe; nca au mai omort si cinstita noastra zeita vipera si toata cetatea s-a umplut de faradelege; deci sa nu lasi sa mai traiasca acesti fermecatori". Atunci antipatul a poruncit sa dezbrace pe Sfntul Filip de mbracaminte, creznd ca poate vor fi farmece n mbracamintea lui si, dezbracndu-1, n-au gasit nimic; asemenea si pe Vartolomeu l-au dezbracat. Iar cnd se apropiara de Mariamia, vrnd sa o dezbrace si pe ea si sa-i dezgoleasca feciorescul ei trup, atunci deodata s-a schimbat naintea ochilor lor si s-a facut ca o vapaie de foc, iar pagnii, nspaimntndu-se, au fugit din fata ei. Dupa aceea ighemonul a osndit pe Sfintii Apostoli la rastignire.

96

Deci mai nti gaurindu-i calciele Sfntului Apostol Filip, l-au legat cu o funie si, spnzurndu-1 de un lemn n preajma usii capistei viperei, l-au rastignit cu capul n jos, batjocorindu-1 si lovindu-1 cu pietre. Dupa aceea l-au rastignit si pe Sfntul Vartolomeu lnga peretii capistei si ndata s-a facut mare cutremur, nct pamntul, deschizndu-se, a nghitit pe antipat si pe toti slujitorii viperei, mpreuna cu multime de popor necredincios. Vaznd aceasta, s-au nfricosat toti credinciosii si necredinciosii si au strigat catre Sfintii Apostoli ca sa-i miluiasca si sa roage pe Unul Adevaratul Dumnezeu pentru ei, ca sa nu-i nghita pamntul de vii. Si ndata grabindu-se, au dezlegat pe Vartolomeu, iar pe Filip n-au putut sa-1 dezlege ndata, ca era spnzurat sus. Dar astfel a fost buna voirea lui Dumnezeu, ca prin acest fel de patimire si moarte sa treaca apostolul Lui de la pamnt la cer, spre care si picioarele lui erau ntoarse. Astfel fiind spnzurat, Sfntul Filip se ruga lui Dumnezeu pentru vrajmasii sai, ca sa le ierte toate greselile si sa le lumineze ochii mintii lor, ca sa cunoasca si sa vada adevarul. Iar Domnul s-a plecat spre rugaciunea lui si ndata a poruncit pamntului de a scos vii pe toti pe care i nghitise, numai antipatul si cu slujitorii viperei au ramas n adnc. Iar ceilalti au marturisit cu mare glas si au preamarit puterea lui Hristos, dorind sa fie botezati. Si pe cnd ei voiau sa ia de pe lemn pe Sfntul Filip, el si-a dat sfntul sau suflet n minile lui Hristos, deci l-au pogort mort. Iar Mariamia, sora lui, care prin curatie si-a pazit fecioria, privind la patimirea si la moartea fratelui sau, Sfntul Filip, 1-a cuprins cu dragoste si 1-a sarutat, veselindu-se de el cu duhul, ca bine si-a savrsit alergarea sa. Iar Vartolomeu a botezat pe toti cei ce crezusera n Hristos, rnduindu-le episcop pe Stahie. Dupa aceea au ngropat cu cinste trupul Sfntului Filip, iar n locul unde a curs sngele lui, a crescut vita de vie dupa. trei zile, n semn ca Sfntul Apostol Filip, dupa varsarea sngelui sau pentru Hristos, acum se ndulceste de bucuria cea vesnica, mpreuna cu Domnul sau n mparatia cerului. Iar Sfntul Apostol Vartolomeu si fericita fecioara Mariamia au mai zabovit cteva zile n Ierapole dupa ngroparea Sfntului Filip si, ntarind bine n credinta biserica cea nou adunata, s-au despartit, pornind fiecare n calea sa. Sfnta Mariamia s-a dus n Licaonia, unde s-a si mutat catre Domnul, iar Sfntul Vartolomeu s-a dus n partile Indiei si a zabovit acolo, ostenindu-se multa vreme, umblnd si propovaduind cuvntul Domnului prin cetati si sate si tamaduind pe cei neputinciosi cu numele lui Hristos. Apoi, luminnd pe multi si facndu-le biserici, le-a dat Evanghelia Sfntului Matei ce o purta la sine, talmacind-o n limba lor. nca a lasat la ei si pe cea n limba evreiasca, care, dupa o suta de ani si mai mult, a fost adusa n Alexandria de Pantin, filosoful crestin. Iar dupa ce a iesit din India, Sfntul Vartolomeu s-a dus n Armenia cea mare. Si mergnd el acolo, idolii si mai ales diavolii care locuiau n idoli au tacut, zicnd cu mare glas acest din urma cuvnt, ca Vartolomeu i izgoneste si-i munceste pe ei". Si se izgoneau duhurile cele necurate nu numai din idoli, dar si din oameni prin venirea Sfntului Apostol Vartolomeu; pentru aceea, multi credeau n Hristos. n tara aceea era un mparat cu numele Polimie, care avea o fata ndracita, iar diavolul striga prin gura ei: O, Vartolomee, si de aici ne izgonesti pe noi?" Iar mparatul auzind aceasta, a poruncit sa fie cautat Vartolomeu cu dinadinsul. Iar apostolul lui Hristos, ducndu-se la acea fata ndracita, ndata a fugit diavolul dintr-nsa, iar fata mparatului s-a facut sanatoasa. Dupa aceasta, vrnd mparatul sa multumeasca sfntului, i-a trimis camile ncarcate cu daruri: cu aur, cu argint, cu margaritare si cu alte lucruri pretioase. Iar el, fiind sarac cu duhul si neavnd trebuinta de nimic, le-a trimis napoi la mparat, zicndu-i: Eu nu fac negutatorie cu aceste lucruri, ci caut suflete omenesti, pe care, de le voi dobndi, le voi duce la cer si atunci ma voi arata naintea Domnului meu ca sunt mare negutator". Si umilindu-se mparatul de cuvintele lui, a crezut n Hristos cu toata casa sa si au fost botezati de minile sfntului apostol att mparatul Polimie, ct si mparateasa, fiica lui cea tamaduita si multi din boieri si popor fara numar; caci mai mult de zece cetati, cautnd la mparat, au primit Sfntul Botez. Aceasta vaznd slujitorii idolesti, s-au mniat asupra sfntului apostol, socotind de rau aceea pentru ei; caci idolii lor se sfarmau, nchinarea de idoli cu totul se pierdea si jertfele din care ei se hraneau nu se 97

mai faceau. Deci, apropiindu-se de Astiagis, fratele mparatului, l-au ndemnat sa-1 piarda pe Vartolomeu si sa razbune nedreptatea ce s-a facut idolilor lor. Deci acela, gasind vreme potrivita, a prins pe sfntul apostol si 1-a muncit n cetatea Albana din Armenia cea mare; apoi 1-a rastignit pe cruce cu capul n jos. Iar sfntul apostol, bucurndu-se, patimea pentru Hristos, Domnul sau, si fiind spnzurat pe cruce cu capul n jos, nu nceta a propovadui cuvntul lui Dumnezeu; pentru ca pe cei credinciosi i ntarea n credinta, iar pe cei necredinciosi i sfatuia sa cunoasca adevarul si sa se ntoarca de la ntunericul cel diavolesc la lumina lui Hristos. Iar muncitorul, nesuferind aceste cuvinte, a poruncit sa jupoaie pielea de pe el; dar sfntul rabda si ntr-aceasta munca ca ntr-un trup strain, nencetat binecuvntnd si proslavind pe Dumnezeu. In sfrsit, muncitorul a poruncit ca odata cu pielea sa-i taie si capul. Atunci a tacut gura cea de Dumnezeu graitoare, lun-du-se capul de la trup, care singur a ramas spnzurat pe cruce, cu picioarele spre cer, nsemnnd cu adevarat mergerea apostolului spre cele de sus. Astfel s-a sfrsit Sfntul Vartolomeu, Apostolul lui Hristos, trecnd dupa acele multe dureri si osteneli la odihna cea fara de dureri, ntru bucuria Domnului sau. Iar credinciosii, care au fost de fata la sfrsitul lui, au luat cinstitul lui trup de pe cruce, mpreuna cu capul, si le-au pus ntr-o racla de plumb, asezndu-le n aceeasi cetate Albana din Armenia mare. Iar de la sfintele lui moaste se dadeau bolnavilor tamaduiri cu minune; pentru aceasta, multi necredinciosi s-au apropiat de Biserica lui Hristos. Iar dupa multa vreme, prigonitorii din partile acelea, cei ntunecati cu ndracirea idoleasca, auzind si vaznd minunile ce se faceau de moastele Sfntului Vartolomeu, nevrnd sa cunoasca puterile lui Dumnezeu, au luat sfintele moaste cu racla cea de plumb si le-au aruncat n mare. Dar o, minune! Racla cea de plumb a plutit usoara ca o luntre pe apa, sosind la insula Lipar. Si s-a facut descoperire lui Agaton, episcopul cetatii Liparului, despre moastele apostolesti care au fost aduse de ape. Si ducndu-se episcopul cu clerul si cu tot poporul la malul marii si gasind moastele, s-au minunat cu totii cum racla cea de plumb si cu moastele nu s-au afundat n apa, ci, mai usoara dect o luntre, a calatorit pe mare o cale att de lunga pna la dnsii. Pentru aceasta au preamarit pe Dumnezeu si au luat racla cu moastele si au pus-o n biserica lor cu bucurie si cu cntari de psalmi. Dar nu se cuvine a trece cu tacerea si aceasta despre Sfntul Vartolomeu, care se scrie n viata Cuviosului Iosif, scriitorul de cntari. Acest cuvios, cstignd o particica din moastele Sfntului Apostol Vartolomeu, a adus-o n locasul sau care era aproape de Constantinopol. El a zidit o biserica osebita n numele apostolului si partea aceea din moastele lui a pus-o ntr-nsa cu cinste; si adeseori se nvrednicea a-1 vedea pe sfntul apostol n vedenia visului, pentru ca avea catre dnsul mare dragoste si credinta. Si dorea sa mpodobeasca cu cntari de laude praznicul acestui sfnt apostol, dar nu ndraznea, ci se ndoia daca-i va fi placut lui acel lucru sau nu. De aceea se ruga cu dinadinsul lui Dumnezeu si apostolului, ca sa i se dea lui pentru aceasta ncredintare si sa i se daruiasca ntelepciune de sus, ca sa poata scrie stihurile cntarii. Si rugndu-se pentru aceasta patruzeci de zile cu post si cu lacrimi, si apropiindu-se ziua pomenirii apostolului, a vazut la Vecernia praznicului pe Sfntul Apostol Vartolomeu aratndu-i-se n altar, mbracat n haine albe, si ridicnd perdeaua altarului, 1-a chemat la dnsul. Iar Iosif apropiindu-se de sfntul apostol, acela a luat cartea Sfintei Evanghelii de pe dumnezeiasca Masa si a pus-o pe pieptul lui Iosif, zicndu-i: Sa te binecuvinteze dreapta Atotputernicului Dumnezeu si sa izvorasca din limba ta apele cerestii ntelepciuni. Inima ta sa fie scaun al Sfntului Duh, iar cntarile tale sa ndulceasca toata lumea!" Zicndu-i aceasta, Sfntul Apostol Vartolomeu s-a facut nevazut. Iar Cuviosul Iosif, umplndu-se de negraita bucurie si simtind n sine darul ntelepciunii, s-a ntins cu totul spre multumire. Deci, din acel ceas, a nceput a scrie cntarile bisericesti si pesnele canoanelor, prin care a mpodobit nu numai praznuirea Sfntului Apostol Vartolomeu, dar si pe ale multor sfinti; iar mai ales pe a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu a cinstit-o cu multe canoane, asemenea si pe a Sfntului Ierarh Nicolae, umplnd Sfnta Biserica de frumoase cntari, de unde a cstigat si numirea de "scriitor de cntari". Iar noi pentru 98

toate acestea slavim pe Hristos Mntuitorul nostru Cel mpreuna cu Tatal si cu Sfntul Duh slavit n veci de toata faptura. Amin. Nota. Unii l socotesc pe acest Sfnt Vartolomeu ca este Natanail, pe care Filip 1-a adus la Hristos, ca si cum Natanail ar fi fost unul si acelasi cu Vartolomeu - Natanail cu numele, dar cu porecla sau cum s-ar zice, dupa tatal sau, i se zicea Vartolomeu, adica fiul lui Tolomeu; pentru ca cuvntul "vr" n limba evreiasca se tlcuieste "fiu", precum si Hristos a zis catre Sfntul Apostol Petru: Fericit esti, Simon var lona, adica fiul lui Iona. Tot astfel, un orb din Ierihon se numea Vartimeu, adica fiul lui Timeu. Asa si acest sfnt apostol, ca si cum dupa tata se numea Vartolomeu, fiul lui Tolomeu, pentru ca acest nume Tolomeu era vechi la evrei si mai des, precum este aratat n Scriptura JLegii Vechi la Isus al lui Navi, n capitolul 15, stihul 14 si n Cartea a Ii-a a mparatilor n capitolul 3, stihul 3. Iar ei socotesc ca numele cel adevarat al lui Vartolomeu ar fi fost Natanail, pentru ca nu se afla n nici o parte a Evangheliei chemarea lui Vartolomeu la apostolie, dect numai n locul lui Natanail. Apoi, cei trei Sfinti Evanghelisti Matei, Marcu si Luca, care pomenesc pe Vartolomeu, nu l pomenesc pe Natanail; iar Sfntul Ioan Evanghelistul, pomenind pe Natanail, nu l pomeneste pe Vartolomeu, si spune ca Natanail este prieten al apostolilor la vnarea pestilor, cnd L-a vazut pe Iisus Hristos dupa nviere, pentru ca zice: Erau mpreuna Simon Petru, Toma, Natanail, fiii lui Zevedeu si ceilalti. Iar altii nu se nvoiesc la aceasta, precum si Prologul pe luna lui mai, n 10 zile, spune ca Simon Zilotul este Natanail, iar altii socotesc ca Natanail este unul din cei saptezeci de ucenici ai lui Hristos. Despre cetatea Alban, unde a patimit Sfntul Vartolomeu, sa nu creada cineva ca este tara Albaniei, pentru ca una este tara AJbaniei n Europa si alta cetatea Alban n Armenia cea mare, care este n Asia. nca mai sunt si prin alte parti cetati cu acelasi nume.

SFNTUL APOSTOL VARNAVA (11 iunie)


Sfntul Apostol Varnava a fost unul din cei saptezeci de apostoli. Numele lui mai nainte de apostolie a fost Iosif, iar dupa aceea s-a numit Varnava, dupa cum ne va arata cuvntul ce urmeaza. Apostolul Varnava s-a nascut n insula Cipru din parinti leviti de neam evreiesc, din care semintie erau si cei mai dinainte mari prooroci ai lui Dumnezeu - Moise, Aaron si Samuil. Stramosii lui Varnava au trecut n Cipru din pricina razboaielor care au fost n Palestina. Parintii lui erau foarte bogati; ei aveau un sat al lor aproape de Ierusalim, ndestulat nu numai cu sadurile si rodurile cele pamntesti, dar nfrumusetat si cu zidiri alese, pentru ca acolo si aveau ei casa lor. Pentru ca din acea vreme, n care Sfntul Prooroc Isaia a scris: Fericit este cel ce are semintia n Sion si casa sa n Ierusalim, evreii nestiind duhovniceasca putere a acelor cuvinte, cei ce locuiau prin tari departate se srguiau sa-si aiba casele n Ierusalim; pentru aceea si parintii lui Varnava si aveau casa si mosia lnga Ierusalim. Iar dupa ce au nascut pe acesta, despre care ne este cuvntul, l-au numit Iosif si l-au dat la nvatatura cartii. Apoi, ajungnd el la vrsta desavrsita, l-au trimis n Ierusalim la slavitul Gamaliei, dascal renumit pe acele vremuri, ca sa deprinda desavrsit ntelegerea cartilor evreiesti si toata legea lui Dumnezeu. Si era acolo un ucenic mpreuna cu Iosif, cu numele Saul, de o vrsta cu el, care mai pe urma s-a numit Pavel; si amndoi nvatau la acelasi dascal, Gamaliei, si sporeau n ntelegere, n ntelepciunea Scripturii si n fapte bune. n toate zilele, dimineata si seara, Iosif mergea la biserica lui Solomon si se ruga cu dinadinsul lui Dumnezeu; si si petrecea zilele tineretilor sale n postiri si n mare nfrnare. Si pazind cu dinadinsul ntreaga ntelepciune a fecioriei sale, fugea de nsotirea cu tinerii cei fara de rnduiala si nu voia nici a auzi cuvintele acelea cu care s-au obisnuit mintile lor a se ndaratnici cu nlesnire, ci totdeauna lua aminte de sine, nvatndu-se n legea Domnului ziua si noaptea.

99

In acea vreme, Domnul nostru Iisus Hristos, dupa treizeci de ani ai ntruparii Sale, ncepnd a Se arata lumii, a mers de la Galileea la Ierusalim. Si nvata n biserica si facea minuni, nct toti se minunau de el si se adunau ca sa-i vada sfnta Lui fata si sa auda dumnezeiestile Lui cuvinte, care erau mai dulci dect mierea si fagurele. Iar tnarul Iosif, vazndu-L pe Hristos si auzind nvataturile care ieseau din gura Lui preasfnta, se umilea cu inima si se mira de minunile ce se faceau de El; pentru ca a vazut cum a tamaduit Iisus cu cuvntul pe cel slabanog la scaldatoarea Siloamului, apoi, vaznd si alte lucruri minunate ale lui Hristos, s-a aprins cu dragostea inimii de El, si, apropiindu-se, s-a aruncat la picioarele Mntuitorului, rugndu-L sa-1 binecuvnteze si sa-1 primeasca la sine n ucenicie. Iar Domnul, Cel ce vede tainele inimilor omenesti, vaznd ntr-nsul inima care se aprinsese catre dragostea cea dumnezeiasca, 1-a binecuvntat cu dragoste si nu l-a oprit a-i urma Lui. Iar el a alergat mai nti la casa matusii sale cu numele Maria, care era maica lui Ioan, care mai n urma s-a numit Marcu, si a zis catre ea: Vino si vezi pe Cel ce parintii nostri au dorit sa-L vada; caci iata un oarecare prooroc, Iisus din Nazaretul Galileii, nvata n biserica si face multe minuni; si multi l socotesc ca este Mesia cel asteptat!" Auzind acestea acea femeie, ndata lasnd toate, a mers cu srguinta la biserica si, vaznd pe Iisus Hristos, a cazut la picioarele Lui, rugndu-se si zicnd: Doamne, de am aflat dar naintea Ta, vino n casa roabei Tale si prin intrarea Ta binecuvinteaza pe casnicii mei!" Iar Domnul Hristos, vaznd credinta acelei femei, a mers n casa ei si a binecuvntat-o pe ea si pe toti cei ce erau n casa ei. Si a fost ospatat de dnsa cu cinste, deoarece cu multa bucurie si cu cucernicie a primit acea femeie pe Stapnul nostru. Dintr-acea vreme, ori de cte ori Domnul mergea la Ierusalim, totdeauna gazduia cu ucenicii Sai n casa Mariei. Iar cnd Domnul S-a ntors de la Ierusalim n Galileea, a mers n urma Lui si Iosif cu ceilalti ucenici. Si cnd Domnul a voit sa-i trimita pe cei doisprezece apostoli ai Sai spre propovaduire catre oile cele pierdute ale casei lui Israel, si a vazut ca aceia sunt putini, precum le-a si zis, ca secerisul este mult, iar lucratorii putini, atunci Domnul a ales si alti saptezeci de ucenici, ca sa-i trimita cte doi naintea fetei Sale, n toata cetatea si locul. Deci ntre acei saptezeci din nceput a fost rnduit si acest sfnt Iosif si a fost numit Varnava de Sfintii Apostoli, adica "fiul mngierii", caci era ndestulat, ca, prin propovaduirea lui Mesia cel venit n lume, sa mngie popoarele care asteptau cu multa dorire venirea lui Mesia. Pentru ca, precum fiii lui Zevedei au fost numiti "fiii tunetului", fiindca aveau sa tune ca tunetul propovaduirea Evangheliei n partea cea de sub cer, tot astfel si Iosif s-a numit "fiu al mngierii", fiindca ostenelile lui apostolesti aveau sa aduca multa bucurie alesilor lui Dumnezeu. Asa socoteste si Sfntul Ioan Gura de Aur despre numirea lui, zicnd: Mi se pare ca din fapta cea buna si-a luat numele, ca cel ce era ndestulat si ales la aceasta". Iar dupa Inaltarea Domnului la cer, Sfintii Apostoli aveau viata de obste n Ierusalim, precum se scrie n faptele lor: La poporul care crezuse era un suflet si o inima, si nici unul nu zicea ca ceva din averile sale este al sau, ci toate erau de obste. Si cti erau stapni ai satelor si ai caselor, vnzndu-le, aduceau pretul celor vndute si le puneau la picioarele Apostolilor. Atunci si Sfntul Iosif cel numit de apostoli Varnava, vnznd satul cel pomenit mai sus, care era aproape de Ierusalim si care ramasese mostenire de la parintii lui, a adus pretul si 1-a pus naintea picioarelor Apostolilor, neoprindu-si nimic; pentru ca dorea sa se mbogateasca n Dumnezeu ntru Care s-a si mbogatit, precum se marturiseste despre el: Iosif era barbat bun si plin de Duhul Sfnt si de credinta. Lui i se ntmpla adeseori de se vedea cu Saul si se ntreba cu el din Sfnta Scriptura pentru Domnul Hristos, dorind sa-1 aduca la sfnta credinta; dar Saul, fiind foarte rvnitor al obiceiurilor parintesti, batjocorea pe Sfntul Varnava, ca pe un nselat, si graia hule mpotriva lui Hristos, numindu-L fiu de teslar si nenvatat, si omort cu osnda de moarte..." Iar dupa ce evreii au omort pe Sfntul si ntiul Mucenic Stefan, Saul a nceput a prigoni Biserica si, intrnd n casele credinciosilor si prinznd pe barbati si pe femei, i arunca n temnita. Atunci Sfntul Varnava plngea pentru el si se ruga lui Dumnezeu, ntinzndu-si curatele lui mini, ca sa se lumineze ochii sufletesti ai lui Saul si sa cunoasca adevarul, pentru ca dorea sa-1 aiba n credinta crestineasca pe acel prieten al sau, pe care l avusese tovaras la nvatatura lui Gamaliei. Si nu au fost n zadar rugaciunile si lacrimile Sfntului Varnava, caci, venind vremea dumnezeiestii milostiviri, Saul s-a ntors la Hristos, chemat fiind de glasul Domnului, cnd mergea la Damasc. Astfel 100

lupul s-a prefacut n oaie si hulitorul lui Hristos a nceput a preamari numele Lui. Si cel ce odinioara a fost prigonitor, s-a facut aparatorul Bisericii; pentru ca, dupa primirea Sfntului Botez, ndata s-a dus la adunarea evreiasca si propovaduia pe Iisus, ca Acela este Fiul lui Dumnezeu, biruind n cuvnt pe jidovii care locuiau n Damasc. Iar cnd s-a ntors n Ierusalim si ncerca sa se lipeasca de ucenicii lui Hristos, toti se temeau de el, necreznd ca si el este ucenic al lui Hristos. Atunci Sfntul Varnava, ntmpinndu-l, i-a zis: O, Saule pna cnd vei fi hulitorul marelui nume al lui Iisus Hristos si prigonitorul credinciosilor Lui robi? Pna cnd te mpotrivesti nfricosatei taine, pe care proorocii de demult au vestit-o si n vremurile de acum s-a mplinit pentru mntuirea noastra?" Atunci Saul a cazut cu lacrimi la picioarele lui, zicnd: O, Varnava, nvatatorule al dreptatii, iarta-ma pe mine ca acum m-am ncredintat ca toate cele graite mie de tine pentru Hristos sunt adevarate. Deci Cel pe Care mai nainte hulindu-L, Il numeam fiu de teslar, acum l marturisesc ca este Fiul lui Dumnezeu cel Unul Nascut, Cel de o fiinta cu Tatal si fara de nceput, Care, fiind raza slavei Tatalui si chipul ipostasului Lui, n aceste mai de pe urma zile S-a smerit pe Sine, lund chip de rob; S-a facut om desavrsit din Preasfnta Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu; si patimind cruce si moarte de voie, a nviat din morti a treia zi si S-a aratat voua, apostolilor Sai, apoi S-a naltat la cer si sade de-a dreapta Tatalui si iarasi va sa vie cu slava sa judece viii si mortii, si mparatia Lui nu va avea sfrsit". Niste cuvinte ca acestea auzindu-le Sfntul Varnava de la cel ce odinioara se facuse hulitor si prigonitor, s-a minunat si a lacrimat de bucurie; deci, cuprinzndu-1 pe el, 1-a sarutat si i-a zis: O, Saule, cine te-a nvatat pe tine sa graiesti niste cuvinte ca acestea insuflate de Dumnezeu? Cine te-a sfatuit pe tine sa-L marturisesti pe Iisus Nazarineanul ca este Fiul lui Dumnezeu? De unde ai nvatat att de desavrsit cunostinta dogmelor ceresti?" Atunci Saul, umplndu-se de lacrimi din zdrobirea inimii, a zis: Singur Domnul Iisus Hristos, pe Care eu pacatosul L-am gonit si hulit, Acela m-a nvatat toate acestea, caci si mie mi S-a aratat ca unui lepadat; de al Carui glas dumnezeiesc am urechile pline, pentru ca, stralucind peste mine o lumina cereasca, dupa ce am cazut la pamnt de frica, a venit la mine un glas si mi-a zis: Saule, Saule, de ce Ma prigonesti? Iar eu, tremurnd si nspaimntndu-ma, am zis: Cine esti, Doamne? Iar El mi-a raspuns cu blndete si cu milostivire: Eu sunt Iisus, pe care tu l prigonesti. Atunci m-am minunat de ndelunga Lui rabdare si, rugndu-ma, am zis: Doamne, ce voiesti sa fac? Iar El m-a nvatat pe mine toate acestea pe care ti le-am spus tie". Deci Sfntul Varnava, lund pe Saul de mna, 1-a dus la Apostoli, graindu-le: Iata cel ce ne-a prigonit pe noi, acum este al nostru; cel ce se mpotrivea noua, acum asculta de Domnul nostru; si cel ce ne era noua vrajmas, acum ne este prieten si mpreuna lucrator n via lui Hristos. Iata, vi-1 pun voua de fata pe acest blnd mielusel, care a fost fiara cumplita!" Dupa aceea Saul a spus apostolilor cum a vazut pe Domnul pe cale, cum a vorbit cu Dnsul si cum a luat ndrazneala n Damasc ntru numele lui Iisus. Iar apostolii auzind acestea, s-au minunat si s-au bucurat, slavind pe Dumnezeu. Dupa aceea Saul era mpreuna cu dnsii, intrnd si iesind n Ierusalim si, ndraznind n numele Domnului Iisus, biruia pe iudei si pe elini. Iar aceia se minunau de dnsul -cum cel care nu demult izgonea pe cei ce chemau numele lui Hristos, singur acum propovaduieste pe Iisus - si cautau sa-1 ucida pe el. Deci fratii, ntelegnd aceasta, lau luat de la Ierusalim la Cezareea si l-au dus n Tars, patria lui, ca acolo sa propovaduiasca pe Hristos. In acea vreme, n Antiohia Siriei, cetatea cea mare si slavita, a nceput a se raspndi sfnta credinta ntru Domnul nostru Iisus Hristos; pentru ca dupa ce a fost ucis Sfntul Intiul Mucenic Stefan, din acea zi era mare prigoana asupra Bisericii Ierusalimului, nct toti credinciosii s-au risipit prin partile Iudeei si ale Samariei, afara de apostoli. Atunci oarecare din cei ce fugisera au trecut pna n Fenicia, n Cipru si n Antiohia, graind cuvntul mntuirii mai nti numai la iudei, iar dupa aceea si la elini au nceput a binevesti pe Domnul Iisus Hristos. Si era mna Domnului cu dnsii si multi creznd cuvntul lor, s-au ntors catre Domnul. Si auzindu-se aceasta n Biserica Ierusalimului, Sfintii Apostoli au trimis n Antiohia Siriei pe Sfntul Varnava, ca sa vada pe cei ce erau acolo si sa ntareasca pe cei ce crezusera de curnd. 101

Iar el ducndu-se acolo si vaznd darul lui Dumnezeu, s-a bucurat si i-a mngiat pe toti cu cuvntul Domnului, ntarindu-i pe dnsii ca sa petreaca nedepartati de Domnul. Si propovaduind Sfntul Varnava acolo din destul, a adus mult popor la cunostinta lui Dumnezeu. Deci, vaznd Sfntul Varnava ca ucenicii n toate zilele se nmulteau, iar dascali erau putini si secerisul cel mult nu avea multi lucratori, a lasat un timp Antiohia si s-a dus n Tars, ca sa caute pe prietenul sau Saul. Si gasindu-1, 1-a adus pe el n Antiohia, unde se osteneau amndoi la ntoarcerea sufletelor omenesti catre Hristos Dumnezeu, aducnd pe iudei si pe elini ntru ncredintare. Si au petrecut n Antiohia n acea vreme un an ntreg, adunndu-se n biserica si nvatnd pe popor; si acolo mai nti i-au numit crestini pe ucenici. Iar dupa ce s-a mplinit un an de sedere n Antiohia, s-au nvoit ei sa se ntoarca la Ierusalim, ca sa spuna Sfintilor Apostoli despre cele ce a lucrat darul lui Dumnezeu n Antiohia. Atunci antiohienii au voit ca fiecare dintr-nsii sa trimita fratilor saraci si scapatati ce petreceau n Iudeea cte ceva din cele ce aveau, deoarece era atunci acolo foamete mare, dupa proorocia Sfntului Agav, care era si el unul din cei saptezeci de apostoli. Deci credinciosii cei ce erau n Antiohia, adunnd multa milostenie, au trimis-o la batrni prin mna lui Varnava si Saul. Si venind n Ierusalim Sfintii Apostoli Varnava si Saul, care mai trziu s-a numit Pavel, s-a veselit foarte mult Biserica, nstiintnd-o ei de credinciosii cei ce se nmultisera n Antiohia, si aducnd multa milostenie de la dnsii. Apoi deodata s-a facut multa tulburare Bisericii Ierusalimului, pentru ca n acea vreme mparatul Irod a pus minile ca sa faca rau unora ce erau din Biserica, omornd cu sabia pe Iacov al lui Zevedeu, fratele lui Ioan. Si vaznd ca aceasta fapta este placuta jidovilor, s-a silit a prinde si pe Petru si 1-a bagat n temnita, de unde Sfntul Petru a fost scos de nger. Deci pna ce s-a potolit aceasta tulburare bisericeasca pornita n Ierusalim de catre prigonitori, Varnava si Saul au stat ascunsi n casa Mariei, matusa lui Varnava cea mai sus zisa, unde a venit si Sfntul Petru, dupa ce a fost scos noaptea de sfntul nger. Dupa aceea, Varnava si Saul sfrsindu-si slujba n Ierusalim, s-au ntors iarasi n Antiohia, lund cu dnsii si pe fiul Mariei, care se numea Ioan, si caruia, mai pe urma, i s-a zis Marcu. Si petrecnd ei n Antiohia o vreme n post, n rugaciuni, n slujbele Sfintei Liturghii si n propovaduirea cuvntului lui Dumnezeu, a voit Duhul Sfnt sa-i trimita pe dnsii la neamuri pentru propovaduire si a zis Duhul Sfnt catre Biserica ce era n Antiohia, a proorocilor si nvatatorilor: Deosebiti Mie pe Varnava si pe Saul la lucrarea la care i-am chemat pe dnsii". Atunci, postind, rugndu-se si punndu-si minile pe dnsii, i-au trimis pe ei. Iar ei s-au pogort mai nti n Seleucia, apoi au plecat cu corabia spre Cipru, iar de acolo s-au dus n Salamina si, pretutindeni strabatnd, propovaduiau cuvntul lui Dumnezeu, avnd lnga ei ca slujitor pe Ioan, fiul Mariei, supranumit Marcu. Si strabatnd ei insula pna la Pafos, au gasit pe un oarecare iudeu vrajitor si prooroc mincinos, cu numele Elimas, seznd lnga antipatul Serghie, barbat ntelept. Deci pe antipat l-au luminat cu lumina sfintei credinte, iar pe vrajitorul Elimas, care se mpotrivea lor, lau orbit cu cuvntul. Si plecnd ei de la Pafos, s-au dus la Perga Pamfiliei; iar sluga lor Ioan, care se numea si Marcu, vazndu-i ca se dau la multe patimiri rele pentru propovaduirea lui Hristos si nu se nfricosau de ntmplarile cele de moarte, s-a temut a mai merge la dnsii, fiind tnar, si s-a despartit de ei, ntorcndu-se la Ierusalim la maica sa. Iar Varnava si Saul, trecnd Perga, au venit n Antiohia Pisidiei, care este alta dect Antiohia cea mare a Siriei. De acolo fiind izgoniti, au scuturat praful de pe picioare asupra acelora si s-au dus n Iconia, unde iudeii si pagnii au voit sa-i ucida cu pietre. Dar ei, aflnd de aceasta, au fugit n cetatile Licaoniei, n Listra si Derbe si n cele de primprejurul lor. Si acolo binevestind, au ridicat n picioare si au facut sanatos pe un barbat schiop, care era asa din pntecele maicii sale si care niciodata nu umblase. Atunci poporul socotind ca sunt zei, voia sa le aduca jertfe si numea pe Varnava Die, iar pe Pavel, Hermes; si abia au potolit Sfintii Apostoli poporul sa nu le jertfeasca ca unor zei. Dupa aceea acelasi popor ndemnat de iudei s-a sculat asupra lor si, batnd pe Pavel cu pietre, l-au scos afara din cetate, creznd ca a murit; iar el s-a sculat, a intrat n cetate si a doua zi a plecat la Derbe mpreuna cu Varnava.

102

Si propovaduind si nvatnd pe multi n cetatea aceea, s-au ntors napoi n Antiohia Pisidiei, mergnd pe aceeasi cale. Deci pretutindeni n cale ntareau sufletele ucenicilor, rugndu-i sa petreaca n credinta si ncredintndu-i ca multe suferinte ni se cade noua a rabda pentru a intra n mparatia lui Dumnezeu. Si leau hirotonisit preoti pe la toate bisericile si, rugndu-se cu post, i-au lasat n seama Domnului n care crezusera. Apoi, mergnd n Perga si propovaduind acolo cuvntul Domnului, s-au pogort n Atalia si de acolo s-au dus cu corabia n Antiohia Siriei, de unde au fost trimisi de Duhul Sfnt sa propovaduiasca cuvntul Domnului la neamuri. Si ajungnd ei n cetate si adunnd credinciosii, le-au spus cte a facut Dumnezeu cu dnsii, si cum pe multi din neamuri i-au adus la Hristos. Si au petrecut multa vreme n Antiohia. Dupa aceasta s-a facut cearta pentru taierea mprejur, ntre evrei si ntre pagnii care crezusera. Pentru ca unii iudei venind, nvatau pe frati ca daca nu se vor taia mprejur, dupa obiceiul lui Moise, nu se vor putea mntui; iar pagnii care crezusera, socoteau cu greu pentru ei acea taiere mprejur. Deci Varnava si Pavel se mpotriveau iudeilor si aparau pe pagni de taierea mprejur, dar de vreme ce nu nceta pentru aceasta a se face cearta si multa cercare, de aceea a fost de trebuinta Sfintilor Apostoli Varnava si Pavel sa fie trimisi de Biserica Antiohiei n Ierusalim la Apostoli si la batrni, ca sa-i ntrebe despre taierea mprejur. nca mai era trebuinta sa-i nstiinteze si despre aceasta, ca Dumnezeu a deschis neamurilor usa credintei. Deci, fiind trimisi de Biserica la Ierusalim, au trecut prin Fenicia si prin Samaria, spunndu-le de ntoarcerea neamurilor si facnd bucurie mare tuturor fratilor. Si ajungnd ei la Ierusalim, au fost primiti cu dragoste de Biserica de acolo, de Sfintii Apostoli si de batrni; si toti ascultau cu placere cele ce le spuneau Varnava si Pavel si cte semne si minuni a facut Dumnezeu printr-nsii ntru neamuri. Iar despre taierea mprejur, Sfintii Apostoli, cercetnd si sfatuinduse soborniceste, au ntarit ca sa o departeze cu totul de la cei credinciosi, nu numai de la pagni, dar si de la iudei, ca fiind netrebuincioasa darului cel nou. nca au voit ei ca, mpreuna cu Varnava si Pavel, sa trimita si de la sine pe cineva la pagnii care crezusera n Antiohia. Deci au ales pentru aceasta pe Iuda, care se numea Varsava, si pe Sila, barbati vestiti ntre frati, si au scris astfel: Apostoli, batrni si frati, cei ce sunteti n Antiohia, n Siria si n Cilicia, fratilor dintre neamuri, bucurati-va ntru Domnul! De vreme ce am auzit ca unii, iesind de la noi, v-au tulburat prin cuvinte, ndaratnicind sufletele voastre si zicndu-va sa va taiati mprejur si sa paziti Legea, iar ei n-au avut porunca de la noi a face aceasta; deci am socotit noi ca, adunndu-ne cu un suflet, sa trimitem la voi pe acesti barbati alesi cu iubitii nostri Varnava si Pavel, oameni care si-au dat sufletele pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, pe Iuda si pe Sila, care si cu cuvntul va vor spune voua acestea. Pentru ca a voit Sfntul Duh si noi, ca sa nu punem nici o greutate mai mare asupra voastra, afara de acestea ce sunt de nevoie, adica sa va feriti de cele jertfite idolilor, de snge, de sugrumari si de desfrnare, si ceea ce nu voiti sa va faca voua altii, nici voi sa nu le faceti lor. De va veti pazi de acestea, bine veti face. Fiti sanatosi". Cu o scrisoare ca aceasta, Sfintii Apostoli Varnava si Pavel, si mpreuna cu dnsii Iuda si Sila, au plecat de la Ierusalim spre Antiohia. Atunci acel Ioan, care s-a numit Marcu, fiul Mariei, matusa lui Varnava, nendraznind sa vina la Sfntul Pavel, a alergat la unchiul sau, Sfntul Varnava, rugndu-se cu pocainta si cu lacrimi - fiindu-i jale ca s-a despartit de dnsii, cnd propovaduiau la neamuri -, si ruga pe Sfntul Varnava ca sa-1 ia mpreuna cu ei, fagaduind ca va ndrazni fara de temere la toate patimirile si la moarte pentru Domnul. Deci Varnava 1-a luat, fiind nepotul sau, si au ajuns cu totii n Antiohia. Aici, adunnd pe poporul credinciosilor, le-au dat scrisoarea, pe care citind-o toti s-au bucurat; iar Iuda si Sila au mngiat mult cu cuvntul pe frati si i-au ntarit. Apoi, dupa o vreme oarecare, Iuda s-a ntors la Ierusalim, iar Sila a voit sa ramna acolo. Deci Pavel si Varnava vietuiau n Antiohia, nvatnd si binevestind cuvntul Domnului. Apoi, dupa cteva zile, Pavel a zis catre Varnava: Se cade noua sa cercetam cum petrec fratii nostri prin toate cetatile ntru care am propovaduit cuvntul Domnului". Sfntul Varnava s-a nvoit la aceasta si voia sa ia cu el pe Ioan, nepotul sau, cel ce se numea Marcu. Dar Pavel nu voia, zicnd: Cum sa luam cu noi pe acest tnar fricos, care 103

ne-a lasat si mai nainte n Pamfilia, nevoind sa mearga cu noi la lucrul la care eram trimisi si s-a despartit de noi si s-a ntors ntr-ale sale?" Atunci s-a facut cearta ntre dnsii, caci Varnava voia sa ia pe Ioan, iar Pavel nu voia. Deci s-au despartit amndoi, fiecare voind sa mearga deosebi n drumul sau. nsa aceasta a fost printr-o dumnezeiasca purtare de grija, pentru ca, umblnd deosebi, pe mai multe suflete sa le dobndeasca spre mntuire. Caci era destul ca un mare nvatator sa propovaduiasca cuvntul, n loc sa umble amndoi marii nvatatori; ca fiecare, deosebit propovaduind, ndoit cstig sa faca Bisericii lui Hristos, unul ntr-o tara, altul ntr-alta, ncredintnd si aducnd la Hristos multe neamuri. Deci Sfntul Pavel, lund pe Sfntul Sila cu dnsul, s-a dus n Derbe si n Listra; iar Sfntul Varnava s-a dus cu corabia la Cipru, mpreuna cu nepotul sau, Ioan. Iar Sfntul Varnava, ajungnd n insula Ciprului, patria sa, multe osteneli a suferit acolo, pna ce mult popor s-a ntors la Hristos. Si nmultindu-se n Cipru sfnta credinta, s-a dus n Roma, si, precum povestesc unii, el mai nti a propovaduit acolo pe Hristos, apoi a ntemeiat si a ntarit scaunul episcopiei n Mediolan. Dupa aceea iarasi s-a ntors la Cipru, unde, propovaduind pe Hristos n cetatea Salamina, au venit oarecare iudei din Siria, care se mpotriveau lui Varnava si tulburau poporul, spunnd ca toate cele graite de Varnava sunt potrivnice lui Dumnezeu si legii lui Moise. Si huleau cu multe ocari cinstitul nume al lui Varnava, pregatindu-i moartea si ridicnd poporul mpotriva lui. Iar Sfntul Varnava, vazndu-si mai nainte sfrsitul sau mucenicesc, a chemat la dnsul pe toti credinciosii din cetate si, nvatndu-i pe dnsii din destul ca sa fie tari n credinta si n fapte bune, a savrsit dumnezeiasca Liturghie si toti s-au mpartasit cu Preacuratele Taine ale lui Hristos. Apoi, lund la o parte pe Marcu, nsotitorul sau, i-a zis: Astazi ma voi sfrsi de minile necredinciosilor iudei, precum mi-a spus mie Domnul; iar tu vei gasi trupul meu afara din cetate, n partea dinspre apus. Deci sa-1 ngropi pe el, apoi sa mergi la prietenul meu, Apostolul Pavel, si sa-i spui lui toate cele despre mine". Si Sfntul Varnava avea cu dnsul Evanghelia cea de la Matei, scrisa de mna sa; deci a poruncit Sfntului Marcu si pentru ea, ca sa o ngroape mpreuna cu dnsul. Apoi, dnd cea mai de pe urma sarutare lui Marcu, rudenia sa, s-a dus singur la adunarea evreiasca, unde, daca a nceput a le spune lor despre Hristos din cartile proorocesti, s-au sculat asupra lui iudeii cei ce venisera din Siria. Si ridicnd si pe alti iudei, au pus minile lor cele ucigase pe dnsul si l-au scos afara din cetate, n partea dinspre apus, si acolo l-au ucis cu pietre; apoi, aprinznd un foc, au aruncat ntr-nsul trupul Sfntului Apostol Varnava. Dupa aceea Sfntul Marcu cu alti ctiva frati, mergnd n taina, au aflat ntreg trupul apostolului, fara sa fie vatamat de foc si l-au ngropat ntr-o pestera care era departe de cetate ca la cinci stadii, punnd pe pieptul lui Sfnta Evanghelie, dupa cum a poruncit apostolul. Dupa aceea ndata s-a dus sa-1 caute pe Sfntul Apostol Pavel si, gasindu-1 pe el n Efes, i-a spus despre sfrsitul lui Varnava. Si a plns pentru el Sfntul Apostol Pavel, iar pe Marcu 1-a oprit lnga dnsul. Deci, dupa uciderea Sfntului Varnava, evreii din cetatea Salamina au pornit mare prigoana mpotriva crestinilor si s-au risipit de acolo toti, fiecare pe unde a putut. Din acel timp nu s-a mai cunoscut locul unde erau ngropate cinstitele moaste ale Sfntului Varnava. nsa, dupa multi ani, nmul-tindu-se credinta n Hristos n toate marginile pamntului, mparatii crestini stapnind peste mparatia greco-romana si toata insula Ciprului stralucind prin dreapta credinta, Dumnezeu a binevoit a preamari acel loc unde zaceau n pamnt moastele apostolului si au nceput a se face acolo mari minuni. La nceput, un neputincios oarecare oprindu-se pe locul acela din ntmplare, a cstigat sanatate. Acelasi lucru s-a ntmplat si altuia; apoi nstiintndu-se si altii despre aceasta, ntradins mergeau pna acolo si luau tamaduire de neputintele lor. Astfel strabatnd vestea despre locul acela, veneau multi slabanogi si neputinciosi si, capatnd desavrsita tamaduire, se ntorceau sanatosi pe la casele lor. Acolo se aduceau si ndraciti si ndata duhurile cele necurate fugeau cu mult tipat. Acolo schiopii cstigau umblare, orbii vedere, si orice boala avea cineva, primea tamaduire la acel loc. Deci cetatea Salamina se bucura de aceasta si numea locul acela "locul sanatatii", dar nu se stia pentru ce n locul acela se faceau niste minuni ca acelea, de vreme ce nimeni nu stia de moastele apostolului. Deci se cuvine a sti cum s-au aflat acele moaste sfinte. 104

Pe vremea mparatiei lui Zinon, raul eretic Petru Bililnic, care se numea Cnafeu, potrivnicul Sinodului al patrulea a toata lumea al Sfintilor Parinti din Calcedon, aparatorul eresului lui Eutihie si ajutatorul credintei celei rele a lui Apolinarie, a rapit prin mestesug scaunul patriarhiei Antiohiei si vatama prin nvatatura sa cea nedreapta Biserica lui Hristos. Si nendestulndu-se cu eparhia cea hotarta a scaunului Antiohiei, ntru care prigonind si scrbind pe cei dreptcredinciosi, mult i muncea, a voit sa ia n stapnirea lui si insula Ciprului, care de demult era libera, ca eresurile sale sa le semene ntr-nsa si sa chinuiasca pe cei ce s-ar mpotrivi lui; caci cipriotii, fiind dreptcredinciosi, lepadau nvatatura cea nedreapta a aceluia, care brfea cum ca dumnezeirea ar fi patimit pe Cruce. Iar el n tot chipul vrnd sa-i atraga la dnsul, le zicea: Deoarece din Antiohia a venit cuvntul lui Dumnezeu n Cipru, de aceea se cuvine Bisericii Ciprului sa fie sub patriarhul Antiohiei". Atunci arhiepiscopul Ciprului, cu numele Antimie, a fost n mare mhnire; pentru ca stia ca acel Petru, avnd mare trecere la mparat, va dobndi cu nlesnire ce va voi, si se va face dupa voia lui. Si a sosit porunca mparateasca la Cipru ca arhiepiscopul sa mearga la Constantinopol la sinod si naintea patriarhului sa raspunda antiohienilor care cereau ca insula Ciprului sa fie rnduita sub eparhia Antiohiei. Deci arhiepiscopul, nedumerindu-se ce va face, caci nu ndraznea sa nu asculte porunca mparateasca, dar se si temea a merge acolo; caci, desi era sfnt cu viata, nsa la dovediri era greoi, si o stia aceasta ca va fi biruit cu totul de cei potrivnici. Deci s-a dat la post si rugaciuni cu dinadinsul si cu lacrimi cerea de la Dumnezeu ajutor si aparare si sfat de folos. Iar ntr-o noapte, dormitnd de osteneala rugaciunii, i-a stat nainte un dumnezeiesc barbat oarecare, n haina luminoasa sfintita, stralucind cu ceresti raze, si i-a zis: Arhiepiscope, pentru ce te ntristezi si te mhnesti? Nu te teme, caci nu vei patimi nimic rau de la potrivnicii tai". Aceasta zicnd-o barbatul care se aratase, s-a facut nevazut. Iar arhiepiscopul, desteptndu-se din somn plin de spaima, s-a ntins la pamnt n chipul Crucii si se ruga cu multe lacrimi, zicnd: Doamne Iisus Hristoase, Fiul Dumnezeului Celui viu, nu lasa aceasta Biserica a Ta, ci ajuta ei pentru slava Sfntului Tau nume. De este aceasta vedenie de la Tine, fa iarasi, te rog, ca si a doua si a treia oara sa mi se arate aceea, ca doar asa as putea eu pacatosul sa ma ncredintez ca Tu esti cu mine si esti ajutorul meu!" Deci aceeasi vedenie s-a aratat arhiepiscopului n noaptea urmatoare. Pentru ca acelasi barbat prealuminos i-a zis: Iata ti-am spus tie ca nu vei patimi nimic rau de la potrivnicii tai care se lauda mpotriva ta; deci nu te teme de nimic, ci mergi la Constantinopol". Aceasta zicndu-i, barbatul cel luminat iarasi s-a facut nevazut. Iar arhiepiscopul Antimie, multumind lui Dumnezeu si nespunnd nimanui acea vedenie, a adaugat rugaciune peste rugaciune si lacrimi peste lacrimi, ca sa se nvredniceasca si a treia oara de acea vedenie si ca sa stie cine este cel ce i s-a aratat. Deci si a treia noapte aratndu-i-se iarasi acelasi, i-a zis: Pna cnd nu vei crede cuvintelor mele care se vor mplini n aceste zile? Mergi la Constantinopol fara de frica, caci de acolo te vei ntoarce cu slava si nici o napasta nu vei avea de la cei potrivnici, pentru ca nsusi Dumnezeu ti este aparator tie, pentru mine, robul Sau". Atunci arhiepiscopul, lund ndrazneala, 1-a ntrebat, zicnd: Rogu-ma tie, stapnul meu, spune-mi mie cine esti tu, care-mi graiesti acestea?" Iar el a raspuns: Eu sunt Varnava, ucenicul Domnului nostru Iisus Hristos, cel ce am fost trimis de Duhul Sfnt, mpreuna cu vasul alegerii, cu Sfntul Apostol Pavel, la propova-duirea cuvntului ntre neamuri. Si ca sa te ncredintezi de adevarul celor zise de mine, sa-ti fie semnul acesta: Iesi afara din cetate, n partea apusului, ca la cinci stadii, n locul acela care-1 numiti "locul sanatatii" - caci pentru mine da acolo Dumnezeu cu minune sanatate bolnavilor - si, sapnd pamntul sub un pom care rodeste coarne de mare, vei afla pestera si racla n care sunt puse moastele mele si Evanghelia scrisa de nsasi mna mea, pe care am scris-o de la Sfntul Apostol si Evanghelist Matei. Si cnd potrivnicii tai vor vrea sa rnduiasca sub ei aceasta Biserica, si vor ncepe a zice ca Antiohia este un scaun apostolesc, atunci tu sa raspunzi mpotriva lor: Si cetatea mea este scaun apostolesc, caci am pe Apostolul Varnava care se odihneste n cetatea mea". Aceasta zicnd-o Sfntul Varnava arhiepiscopului, s-a facut nevazut. Iar arhiepiscopul, umplndu-se de multa bucurie si multumind lui Dumnezeu, a chemat clerul, pe toti mai marii cetatii si poporul, si a spus la toti aratarea si cuvintele 105

Sfntului Apostol Varnava care i s-a aratat de trei ori; si au mers la locul acela, cu cntari de psalmi, purtnd nainte cinstita Cruce. Si ajungnd la acel loc, au nceput a sapa sub pomul acela, precum i spusese apostolul n vedenie, si, sapnd putin pamntul, au gasit pestera astupata cu pietre. Deci, lund pietrele, au vazut racla si au mirosit mare mireasma foarte placuta. Apoi, descoperind racla, au vazut ntr-nsa moastele ntregi si nempartasite stricaciunii ale Sfntului Apostol Varnava, asemenea si Evanghelia ce era pusa pe pieptul sau. Si toti, bucurndu-se si veselindu-se, naltau cu mare glas slava lui Dumnezeu si, nchinndu-se cu cucernicie cinstitelor moaste, le sarutau cu credinta si cu dragoste. Si s-au facut atunci multe minuni, caci oricti erau cuprinsi de felurite neputinte, toti cstigau sanatate prin atingerea de cinstitele moaste. Dupa aceasta, arhiepiscopul Antimie, nendraznind sa miste moastele apostolului din locul acela, a pecetluit racla cu plumb si a pus acolo sa petreaca rnduiala duhovniceasca, pentru ca sa se savrseasca lnga mormntul apostolului obisnuitele cntari de psalmi de zi si de noapte. Iar el nsusi s-a dus la Constantinopol si, stnd n sobor, a raspuns potrivnicilor astfel precum a fost nvatat n vedenie de sfntul apostol. Si a spus mparatului si patriarhului si la tot poporul, despre aflarea cinstitelor moaste ale Sfntul Apostol Varnava. Deci Zinon mparatul s-a bucurat ca, n zilele mparatiei lui, s-a gasit o visterie duhovniceasca ca aceea, fara de pret. Si ndata a ntarit ca insula Ciprului sa nu fie sub stapnirea patriarhului Antiohiei, ci sa se ndrepteze cu libertate de arhiepiscopul sau; iar arhiepiscopul sa se puna de episcopii sai. Si aceasta libertate s-a daruit Ciprului pentru moastele sfntului apostol, iar ntiul scaun al Ciprului a fost numit scaun apostolesc, precum erau si celelalte scaune patriarhale. Iar fericitul Antimie, arhiepiscopul Ciprului, a fost cinstit foarte mult de mparat si de tot duhovnicescul sobor. Si a cerut mparatul sa i se dea acea Evanghelie care s-a gasit pe pieptul apostolului, si, lund-o, a mpodobit-o cu aur si cu pietre scumpe de mult pret si a pus-o n biserica mparateasca din palatul sau. Iar arhiepiscopului i-a dat mult aur ca sa zideasca o biserica frumoasa n acel loc unde s-au gasit moastele sfntului apostol. Si s-a ntors arhiepiscopul la locul sau cu slava si cu cinste, si degrab zidind o biserica mare si prea aleasa n numele apostolului, a pus cinstitele lui moaste n Sfntul Altar, n partea dreapta, si a asezat praznuirea Sfntului Apostol Varnava n 11 zile ale lunii iunie, cnd s-au gasit cinstitele lui moaste, ntru slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Celui slavit mpreuna cu Tatal si cu Sfntul Duh, acum si pururea si n vecii vecilor. Amin.

SFNTUL ONUFRIE CEL MARE (12 iunie)


Un mprat oarecare al Persiei, numit de istorici Narsita, a trit pe vremea cnd n Roma mprea prea pgnul mprat Diocleian. Acest Narsita se cunoate din fapte, c ori era cu totul cretin, ori c nu era departe de cretintate, cci se tie din istorie c au fost n acest fel unii din mpraii Persiei. Deci acest mprat, trind cu mprteasa mult vreme i neavnd copii de parte brbteasc, dorea foarte mult i se ruga cu dinadinsul lui Dumnezeu ca s-i druiasc un fiu. Iar Dumnezeu, ascultndu-i rugciunea, dup muli ani mprteasa a zmislit pe acest mare plcut al lui Dumnezeu i mare vieuitor de pustie, pe prea fericitul Onufrie. Iar diavolul, care urte neamul omenesc, vznd binele ce avea s fie dup oarecare semne i voind a face mpiedicare, -a nchipuit n chipul unui om strin; i, venind la mprat, i-a zis: mprate, s tii c pruncul ce s-a zmislit n pntecele mprtesei tale nu este de la tine, ci de la unul din robii ti. Dac voieti s cunoti adevrul, s faci aceea ce-i voi spune, adic: Cnd se va nate pruncul, s porunceti s 106

se fac un foc mare i s arunci pe prunc ntr-nsul, i de nu va arde, acesta va fi semnul c este fiul tu cu adevrat; iar de va arde, atunci s fii ncredinat c este nscut din desfrnare". Deci mpratul, ncredinndu-se acestor cuvinte diavoleti, s-a mniat foarte tare pe mprteasa sa, ns ascundea n sine i se inea ca s nu se cunoasc pn la vremea ce se cdea. Deci, mplinindu-se vremea naterii mprtesei i nscnd un prunc de parte brbteasc, tatl, n loc s se bucure de naterea fiului su celui druit de Dumnezeu, s-a umplut de mhnire i de ntristare, a aprins un foc mare i a aruncat pe prunc n foc. Iar Atotputernicul Dumnezeu, Care pzete pe prunci cu preaminunata Sa putere, a pzit i pe acest prunc nears de foc, viu i ntreg. Dar nu numai aceasta, ci nc i alt lucru de mirare era cu putin a se vedea; cci pruncul, aflndu-se n foc, a ridicat ctre cer mnuele sale cele mici i slabe, ca i cum s-ar ruga ctre Dumnezeu. Iar dac tatl copilului a vzut acest lucru minunat, s-a nspimntat i a cunoscut c a fost amgit de diavol. Deci scond pe prunc din foc nevtmat, ngerul Domnului s-a artat mpratului certndu-1 c a crezut vicleugul vrjmaului celui neltor. i a poruncit ngerul s boteze pe prunc i s-1 numeasc Onufrie, apoi s-1 duc n pustie unde-1 va ndrepta Dumnezeu, cci pruncul va fi mare prieten i plcut al Domnului. Deci mpratul ndat s-a sculat i, lund pruncul, s-a dus, dup rnduiala lui Dumnezeu, ctre munii i pustietile Egiptului. Iar pe cnd mergeau, 1-a ntmpinat o cprioar alb, fiind trimis de Dumnezeu ca s hrneasc pruncul cu lapte ct va merge pe cale. Ea, alergnd ctre mprat, a czut naintea lui n genunchi, ca i cum i se nchina i, alturndu-se celor ce mergeau, cltorea mpreun cu dnii i-1 hrnea pe prunc cu laptele ei. Iar tatl pruncului, vznd acest lucru, se mira de purtarea de grij a lui Dumnezeu pentru prunc i gria: Acum am cunoscut c fiul meu are s fie mare prieten i plcut al lui Dumnezeu". Deci mergnd ei pe cale mult vreme, au ajuns la hotarele Tebaidei n ara Egiptului i, venind pn la cetatea ce se numea Ermopoli, au aflat o mnstire, nu departe de cetate, la un loc osebit i frumos. Acea mnstire se numea a Eritului i avea o sut de monahi mbuntii. i a poruncit Dumnezeu mpratului s lase acolo pe fiul su; iar avva mnstirii aceleia se mira de venirea mpratului din Persia la dnii; i 1-a primit cu mare cinste. Iar mpratul a povestit avvei aceluia cu de-amnuntul toate cele despre prunc i cum, cu porunca lui Dumnezeu, a venit la mnstirea lor. Iar avva, ascultnd cu mirare cele povestite de mprat, a zis: Cum i cine poate dintre noi s hrneasc pruncul acesta care are trebuin de lapte de maic, cci n mnstirea noastr nu poate intra nici o femeie?" Impratul a rspuns: Precum pn aici 1-a hrnit Dumnezeu prin cprioara aceea care a venit cu noi, tot aa i de aici nainte l va hrni aceeai cprioar, ct va avea trebuin de lapte". Astfel, mpratul, dnd pe fiul su lui Dumnezeu i ncredinndu-1 printelui, s-a ntors la ale sale. Iar cprioara aceea a stat pe lng mnstire i a hrnit pe prunc pn la vrsta de trei ani. Iar dup ce s-au mplinit acei trei ani, ea s-a dus n pustie i pruncul a nceput a se hrni cu hrana cea de obte. i dup ce pruncul a ajuns la vrsta de apte aniori, adeseori se ducea la trapez i,cernd cte o bucic de pine, se ducea n tinda bisericii, unde era zugrvit icoana Preacuratei Nsctoare de Dumnezeu, care inea pe minile ei pe Domnul nostru Iisus Hristos. Deci, apropiindu-se Onufrie de icoan, fiind fr de rutate i cu netiin sfnt, vorbea ca i cu un viu cu pruncul Hristos zugrvit pe icoan, Care era inut de minile cele fecioreti ale Pururea Fecioarei. i gria astfel: i Tu eti mic precum sunt i eu, ns eu m duc la trapez, cer pine la trapezar i mnnc, iar Tu nu mnnci niciodat. Pentru ce te chinuieti aa, nemncnd nimic? Iat, primete partea mea i mnnc". Iar pruncul Hristos cel nchipuit pe icoan, ca i cum ar fi fost viu, ntindea mnua Sa i lua pinea din minile lui Onufrie, care l vedea pe El ca i cum o mnca. O minune ca aceasta fcndu-se nu o dat, nici de dou ori, ci de multe ori, i trapezarul vznd pe prunc lund pinea adeseori, a nceput a-1 pndi s vad ce face cu pinea i unde o duce. Deci, vzndu-1 ducndu-se cu pinea la biseric, a mers dup dnsul mai de departe i, ajungnd la ua tindei, a vzut fcndu-se minunea cea mai sus-artat i s-a nspimntat foarte. Dup aceea, ducndu-se, a vestit avvei i tuturor celorlali monahi mai sporii n fapte bune, care, auzind o minune ca aceasta, s-au nspimntat cu totul. 107

Atunci avva a nvat pe trapezar, astfel: Cnd pruncul Onufrie va mai cere pine de la tine, s nu-i dai, ci s-i zici: Du-te de cere pine de la Acela Cruia i-ai dat de multe ori". Iar trapezarul, ascultnd pe avva, a fcut aa precum i-a poruncit. Deci dimineaa, venind Onufrie i cernd pine dup obicei, trapezarul nu i-a dat, ci a zis: Du-te de cere pine de la Acela Cruia tu i-ai tot dat de multe ori". Deci pruncul, fiind flmnd, s-a dus plngnd ctre icoana Preasfintei Nsctoare de Dumnezeu i a zis ctre pruncul Hristos, Cel nchipuit pe icoan: Trapezarul nu voiete s-mi dea pine de la el, i-mi este foame; d-mi Tu de la Tine, c i eu i-am dat de multe ori!" i ndat pruncul Hristos i-a dat o pine mare, frumoas, curat, alb ca zpada i cald. Pinea era att de mare, nct abia putea s o duc pruncul cel de apte ani. Deci Onufrie lund pinea din minile lui Hristos, o ducea cu mare osteneal. i venind cu ea la avva, se luda copilrete, zicnd: Iat, pruncul Hristos mi-a dat o pine!" Iar avva, minunndu-se foarte mult de o minune ca aceea, a chemat pe toi monahii i le-a artat acea pine minunat i a poruncit trapezarului s povesteasc naintea tuturor ce a vzut. Apoi i Onufrie, fiind ntrebat de ei, a spus c a luat acea pine din minile lui Hristos nsui. i toi au nceput a preamri cu mare glas pe Dumnezeu, Care a fcut nite minuni ca acestea prin pruncul Onufrie. Dup aceea, ei au mprit pinea n mai multe pri pentru binecuvntarea i sfinirea tuturor monahilor. Onufrie, crescnd cu nite sporiri de fapte bune ca acestea i cu dar de la Dumnezeu i de la oameni, a ajuns la vrsta i msura faptelor bune, cea vrednic de a se sllui n pustie i a iei la rzboi mpotriva vrjmailor celor nevzui, dup cum povestete de aici nainte Cuviosul Pafnutie episcopul, care a fost ntr-una din mnstirile pustiei Egiptului. Cum a aflat el n pustie pe Cuviosul Onufrie i pe ali pustnici, singur a scris i povestete n cele ce urmeaz: Intr-o zi, eznd eu n mnstirea mea i linitindu-m, mi-a venit dorina s ies n pustia cea mai dinuntru i s vd dac este acolo vreun monah, slujind Domnului mai mult dect mine. Deci, sculndum i lund puin pine i ap, ca s am pe cale, am ieit din mnstirea mea, nespunnd nimnui nimic, i m-am dus n pustia cea mai dinuntru. Mergnd patru zile i negustnd nici pine, nici ap, am ajuns la o peter ncuiat, care avea o ferestruic mic. i am stat acolo un ceas, btnd la acea fereastr i ateptnd ca, dup obiceiul monahicesc, s ias cineva din peter i s-mi dea binecuvntare n Hristos. Dar fiindc nu mi-a rspuns, nici nu mi-a deschis nimeni, am deschis eu ua i am intrat, zicnd: Binecuvinteaz!" i am vzut un oarecare stare eznd, ca i cum dormea, i iari am zis: Binecuvinteaz" i m-am atins de umrul lui, voind s-1 detept, dar s-a fcut ca praful; i, pipind trupul lui, am aflat c murise de muli ani. Am vzut i o hain atrnat la perete i, atingnd-o eu, s-a fcut ca praful n minile mele. Deci, ndat lund de pe mine mantia mea, am acoperit cu ea trupul acelui mort i, spnd o groap cu minile n peretele peterii, am ngropat moatele lui cu obinuita cntare de psalmi, cu rugciune i cu lacrimi. Apoi, gustnd puin din pinea cea adus de mine i din ap, m-am ntrit i am rmas lng mormntul acelui stare. Iar a doua zi, svrindu-mi rugciunea, am pornit la cale spre pustia cea mai dinuntru i, mergnd cteva zile, am gsit o alt peter i am vzut pe dinaintea peterii urme omeneti i din aceasta am cunoscut c vieuiete cineva acolo. i btnd i neprimind nici un rspuns, am intrat nuntru i, negsind pe nimeni, am ieit afar, gndind n mine c aici petrece un rob al lui Dumnezeu i s-a dus undeva n pustie. Deci am socotit s atept la locul acela pe robul lui Dumnezeu, dorind s-1 vd i s-1 srut ntru Domnul. i toat ziua am petrecut ateptnd i cntnd nencetat psalmii lui David. i am vzut c acel loc era foarte frumos i avea un finic cu roadele lui i un izvor mic cu ap vie i, minunndu-m de frumuseea acelui loc, doream ca i eu nsumi s vieuiesc ntr-nsul, de ar fi fost cu putin. Iar cnd ziua se pleca spre sear, am vzut venind o cireada de bivoli, i un rob al lui Dumnezeu umblnd ntre ei; i acela era Cuviosul Timotei pustnicul. Iar dup ce s-au apropiat ei de mine, am vzut pe acel brbat fr de mbrcminte, acoperindu-i goliciunea trupului cu perii si. i venind el la locul unde stteam i vzndu-m pe mine, m socotea c sunt duh i nlucire i a stat la rugciune; pentru c multe 108

duhuri necurate l ispiteau cu nluciri n acel loc, precum mi-a spus mie mai pe urm. Iar eu i-am zis: Pentru ce te nfricoezi, robule al lui Iisus Hristos, Dumnezeul nostru? Caut i vezi urmele mele, ca s tii, c sunt om ca i tine, pipie-m, cci sunt trup i snge". Atunci el, privind spre mine i cunoscnd c sunt om, s-a linitit, mulumind lui Dumnezeu i zicnd: Amin". Deci s-a apropiat de mine, m-a srutat i m-a dus n petera sa, unde mi-a pus dinainte mncare, poame de finic i ap curat de izvor i a gustat mpreun cu mine. i m ntreba, zicnd: Cum ai venit aici, frate?" Iar eu, artndu-i cugetul i gndul meu, i-am spus: Vrnd s-i vd pe robii lui Hristos, care vieuiesc n aceast pustie, am ieit din mnstirea mea i am venit aici; iar Dumnezeu nu m-a lipsit de dorirea mea, nvrednicindu-m a te vedea pe sfinia ta". Apoi l-am ntrebat i eu pe el: Printe, cum ai venit aici, ci ani ai de cnd eti n aceast pustie, cu ce te hrneti i pentru ce eti gol, nembrcndu-te cu nimic?" Iar el a nceput a-mi spune despre sine astfel: Eu mai nainte am petrecut n viaa de obte, n Tebaida, deprinzndu-m cu viaa monahiceasc i slujind cu osrdie lui Dumnezeu, iar cu minile lucrnd estoria. Odat gndul mi-a zis: S iei din viaa de obte, s petreci singur i s te osteneti lucrnd, ca s primeti mai mult plat de la Dumnezeu; pentru c poi din osteneala minilor tale, nu numai pe tine s te hrneti, ci s hrneti i pe sraci i pe fraii cei strini s-i odihneti. Deci, ascultnd cu dragoste gndul meu, am ieit din viaa de obte i mi-am fcut deosebi o chilie aproape de cetate i m ndeletniceam cu lucrul minilor. i aveam ndestulare de cele trebuincioase vieii mele, pe care le ctigam din osteneala minilor mele; pentru c muli veneau la mine, trebuindu-le lucrul minilor mele, i-mi aduceau toate cele de trebuin. Deci odihneam pe cei strini, iar pe cele ce prisoseau le mpream sracilor i celor ce aveau trebuin. Iar diavolul, vrjmaul nostru, care pururea se lupt mpotriva tuturor, umplndu-se de zavistie asupra mea, s-a srguit de mi-a rsturnat ostenelile mele. i a pus n mintea unei femei ca s vin la mine pentru lucrul minilor mele i, venind, m ndemna s-i es o pnz, pe care esnd-o, i-am dat-o ei. Dup aceea, m-a silit s-i es i alta i s-a fcut ntre noi vorb i ndrzneal, i, zmislind pcatul, am nscut frdelegea i am petrecut cu femeia ase luni pctuind. Dup aceea am gndit n mine c astzi sau mine moartea m va ajunge i voi lua munca cea venic; i mi-am zis: Vai mie, o, suflete, mai bine este ie s fugi de aici, ca s scapi de pcat i de munca cea venic. Deci, lsnd toate, am fugit n tain i am venit n aceast pustie. i ajungnd n locul acesta, am gsit aceast peter, izvorul i finicul avnd 12 ramuri i n fiecare lun fiecare ramur mi face tot attea roade, cte mi ajung ca hran pentru treizeci de zile. i sfrindu-se o lun i roadele unei ramuri, se coace cealalt ramur; i astfel m hrnesc cu darul lui Dumnezeu, iar altceva nu am n petera mea. Hainele mele, nvechindu-se de vremea cea lung, s-au prpdit, iar dup muli ani - c acum sunt 30 de ani de cnd petrec n aceast pustie - mi-au crescut perii trupului precum vezi, i acetia mi sunt n loc de haine, acoperindu-mi goliciunea mea". Auzind eu acestea de la dreptul acela - zice Sfntul Pafnutie -, l-am ntrebat, zicnd: Printe, la nceputul venirii tale Jn locul acesta, te-a suprat pe tine ceva sau nu?" El a rspuns: Am rbdat nenumrate nvliri diavoleti i de multe ori diavolul s-a luptat cu mine i nu m-a biruit, ajutndu-mi darul lui Dumnezeu; pentru c m mpotriveam lor cu semnul Sfintei Cruci i cu rugciunea. Pe lng asupririle vrjmaului, m suprau nc i durerile trupeti, cci foarte mult m durea pntecele, nct de multe ori cdeam la pmnt de durerea aceea i nu puteam s stau s-mi fac obinuitele rugciuni, ci zcnd n petera mea i tvlindu-m pe pmnt, mi svream cntarea mea cu mult chinuire, nct nici afar nu puteam s ies. Deci m-am rugat milostivului Dumnezeu ca, pentru durerile ce m-au cuprins, s-mi dea iertare de pcatele mele. Iar ntr-o zi, pe cnd edeam la pmnt i ptimeam din pricina durerii pntecelui, am vzut un brbat cinstit stnd naintea mea care mi-a zis: Ce te doare?" Iar eu abia am putut rspunde, zicnd: Doamne, m doare pntecele". El mi-a zis: Arat-mi unde te doare?" i i-am artat. Iar el, ntinzndu-i mna, a pus palma sa n acel loc ce m durea i, ndreptnd degetul minii sale, a tiat locul acela ca i cu un cuit i a scos rrunchii mei, cci de ei ptimeam foarte mult. i mi-a artat rnile care erau pe ei i, curndu-i cu mna i tergndu-i cu pnz curat, iari i-a pus la locul lor i, lipind cu degetele locul cel tiat i netezindu-l cu palma, ndat m-am tmduit. Apoi mi-a zis: Iat, te-ai fcut sntos! De-acum s nu mai 109

greeti, ca s nu ptimeti ceva mai ru, ci slujete Dumnezeului tu de acum i pn n veac!" Astfel, din acea vreme, petrec fr durere, mulumind lui Dumnezeu i slvind milostivirea Lui. Astfel vorbind de cu sear cu acel cuvios printe, zice Pafnutie, am petrecut aproape toat noaptea; iar de diminea ne-am sculat la obinuita rugciune. i facndu-se ziu, am rugat mult pe cuviosul printe ca doar mi-ar porunci s petrec lng el, sau mcar undeva aproape de el. Iar el mi-a zis: Frate, nu vei putea s rabzi aici nvlirile diavoleti". i nu voia s petrec lng el. Apoi l-am rugat s-mi spun numele su i mi 1-a spus, zicnd: Numele meu este Timotei; pomenete-m pe mine, iubite frate, i roag-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, ca s svreasc spre mine pn la sfrit mila Sa, creia s m nvredniceasc". Atunci eu am czut la picioarele lui, cerndu-i s se roage pentru mine. Iar el mi-a zis: Stpnul nostru Iisus Hristos s te binecuvinteze i s te pzeasc de toate cursele diavolului. S-i arate calea cea dreapt, ca s treci fr mpiedicare spre sfinii Lui". Deci, Cuviosul Timotei binecuvntndu-m, m-a eliberat n pace. Dup aceea am plecat pe cale, primind din minile lui poame de finic i un vas cu ap de izvor i, nchinndu-m acelui sfnt stare, m-am dus de la dnsul, slvind i mulumind lui Dumnezeu c m-a nvrednicit a vedea pe un plcut al Su ca acela, a m folosi de cuvintele lui i a lua binecuvntare de la el. i ntorcndu-m de acolo, dup cteva zile, am venit la o mnstire pustniceasc i am stat acolo s m odihnesc i s petrec o vreme; dar, ntristndu-m, gndeam ntru mine i ziceam: Ce este viaa? Sau ce sunt nevoinele mele? Nici umbr nu sunt mpotriva vieii i nevoinelor acelui mare plcut al lui Dumnezeu, pe care l-am vzut. Astfel, am petrecut multe zile gndind unele ca acestea i dorind s urmez n plcerea lui Dumnezeu, calea acelui drept brbat. Deci, deteptndu-m milostivirea lui Dumnezeu ca s ngrijesc de sufletul meu, nu m-am lenevit a merge iari n cea mai dinuntru pustie pe cale neumblat spre partea aceea, unde petrece un neam barbar, care se numete "mazichi". Deci toat srguina mea era aceasta: ca s tiu de este i un alt pustnic, care, slujind lui Dumnezeu, s-1 gsesc i s primesc de la el folos sufletului meu. i plecnd n calea pustiei cea pus mie nainte, mi-am luat puin pine i ap, care mi-a ajuns o vreme. i sfrindu-se pinea i apa, m strmtoram, neavnd hran, ns m-am ntrit i am mai mers patru zile i patru nopi fr de hran i fr de butur; apoi am slbit foarte cu trupul i, cznd la pmnt, ateptam moartea. Atunci am vzut un brbat cu sfnt cuviin, preafrumos i prealuminat, care, venind la mine i punnd mna sa pe gura mea, s-a fcut nevzut. i ndat am simit n mine trie, nct nici foame, nici sete nu-mi mai era. Deci sculndu-m iari, mergeam spre cele mai dinuntru ale acelei pustii i am trecut fr de hran i fr butur alte patru zile i patru nopi i iari am nceput a slbi de foame i de sete. i ridicndu-mi minile spre cer, m-am rugat Domnului i iari am vzut pe acel brbat, care, venind, s-a atins de buzele mele i s-a fcut nevzut; iar eu iari am cptat mult putere i m-am dus n cale. i cnd era a aptesprezecea zi a cltoriei mele, am ajuns la un munte nalt i, fiind ostenit, am ezut la poalele muntelui s m odihnesc. i am vzut de departe pe un brbat venind spre mine, cu chipul foarte nfricoat, cu peri dei crescui peste tot trupul, ca la fiar, i alb ca zpada, cci era crunt de btrnee. Iar perii capului i ai brbii lui erau lungi pn la pmnt, nct acopereau ca o hain trupul lui, i mijlocul su l avea ncins cu frunze de pustie. i cnd l-am vzut apropiindu-se spre mine, m-am nfricoat i am alergat la o piatr ce se ntmplase s fie deasupra muntelui. Iar acela, ajungnd pn la poalele acelui munte, a ezut la umbr s se odihneasc, pentru c ostenise din pricina zdufului i btrneii. i uitndu-se spre munte, m-a vzut pe mine i m-a strigat, zicndu-mi: Omule al lui Dumnezeu, pogoar-te la mine, c i eu sunt om ca tine i vieuiesc n pustia aceasta pentru Dumnezeu". Iar eu - zice Pafnutie -, auzind acestea, am alergat spre dnsul cu osrdie i am czut naintea picioarelor lui. Iar el mi-a zis: Scoal-te, fiul meu, cci i tu eti robul lui Dumnezeu, prieten al sfinilor Lui, iar numele tu este Pafnutie". Deci m-am sculat, iar el mi-a poruncit s ed, i am ezut cu bucurie naintea lui. Apoi l-am rugat cu dinadinsul s-mi spun numele lui, cum 110

petrece n pustia aceea i de ct vreme. Iar el, vznd rugmintea mea cea cu dinadinsul, a nceput a-mi spune cele despre sine, zicnd astfel: Numele meu este Onufrie, de aizeci de ani rtcesc n pustia aceasta i prin muni, i n-am vzut pn acum nici un om, dect numai pe tine. Petrecerea mea nainte a fost n cinstita mnstire care se numete Eriti i care este aproape de cetatea Ermopoli, n prile Tebaidei. Mnstirea aceea are o sut de frai i toi sunt cu un suflet, avnd via de obte ntocmit cu mult dragoste ntru Domnul nostru Iisus Hristos. De obte le este hrana i mbrcmintea i i petrec n linite i pace viaa cea pustniceasc, slvind buntatea Domnului. Iar eu, n copilria mea, cnd m povuiam acolo ntru nceputul cel nou, am nvat de la Sfinii Prini credina i dragostea ctre Dumnezeu i rnduielile vieii monahiceti i i-am auzit pe dnii grind despre Sfntul Prooroc Ilie, cum, ntrindu-se de Dumnezeu, a petrecut n pustie, postind mult vreme. Asemenea i de Sfntul Ioan Inaintemergtorul, cruia nici unul din oameni nu i s-a asemnat vreodat i ce fel de via a avut el n pustie pn n ziua artrii sale ctre Israel. Iar eu ntrebam pe Sfinii Prini, zicnd: Mai mari sunt naintea lui Dumnezeu cei bare petrec n pustie dect voi? Ei mi rspundeau, zicnd: Fiule, aceia sunt mai mari dect noi, pentru c noi ne vedem unul pe altul n toate zilele i svrim cu bucurie soborniceasca cntare bisericeasc; iar de flmnzim, gsim pine gata, asemenea i de nsetm, avem ap n destul. Dac se ntmpl cuiva din noi a se mbolnvi, este mngiat de ceilali frai, deoarece toi vieuim de obte, ne ajutm i slujim unul altuia pentru dragostea lui Dumnezeu. Iar cei ce petrec n pustie sunt lipsii de toate acestea; cci, de se ntmpl vreunuia din ei vreo mhnire, cine l mngie? La boal, cine s-i ajute i s-i slujeasc? Dac i-ar veni asupra vreun rzboi de la satana, unde va gsi om care s-i schimbe gndul sau s-1 sftuiasc, fiind numai el singur? De nu va avea hran, unde s-o gseasc cu nlesnire? Asemenea i nsetnd, apa nu este aproape. Acolo, o, fiule, fr de asemnare, mai mare i este osteneala, dect nou celor ce vieuim de obte; pentru c, cei ce intr n viaa pustniceasc, slujesc mai mult lui Dumnezeu, se dau la mai mari posturi; foamea i setea, aria de ziu i rceala de noapte le rabd cu vitejie; iar rzboaielor celor ce nvlesc de la vrjmaul cel nevzut se mpotrivesc tare, se silesc n tot felul a-1 birui i se rguiesc a trece toat calea cea strmt i anevoioas care duce la mpria cerului. Pentru aceea le trimite Dumnezeu sfini ngeri ca s le aduc hran, s le scoat ap din piatr i acetia i ntresc atta de mult, nct se mplinete cuvntul proorocului Isaia care zice: Cei ce ateapt pe Domnul se schimb n putere, se naripeaz ca vulturii, alearg i nu se ostenesc. Iar dac nu se nvrednicete cineva de ngereasca vedere cu ochii, ns nu se lipsete de venirea de fa cea nevzut a acelora, care l pzesc n toate cile, l apr de asuprelile vrjmaului, l ajut n lucrurile lui i-i duc rugciunile la Dumnezeu. De i se ntmpl vreunuia din pustnici vreo ispitire neateptat de la vrjma i el i ridic minile ctre Dumnezeu, ndat i se trimite ajutor de sus i i se risipesc toate ispitele, pentru curia inimii lui. Fiule, oare n-ai auzit de ceea ce se zice n Scriptur, c Dumnezeu nu prsete pe cei ce-L caut, sracul nu va fi uitat pn n sfrit i rbdarea sracilor nu va pieri pn n sfrit? i iar: Strigat-au ctre Domnul, cnd se mhneau ei i din nevoile lor i-a izbvit. Pentru c Domnul druiete fiecruia dup msura ostenelilor pe care le sufer cineva pentru Dnsul. Deci fericit este cel ce face voia Domnului pe pmnt i i slujete cu osrdie, pentru c ngerii slujesc aceluia, dei nevzui, i l fac a se bucura cu bucurie duhovniceasc i l ntresc n tot ceasul ct este n trup. Auzind acestea de la sfinii prini din mnstirea mea, eu, smeritul Onufrie, m ndulceam n sufletul i n inima mea mai dulce dect mierea, i mi se prea c sunt pe alt lume, pentru c mi venise o dorin negrit s m duc n pustie. Deci, sculndu-m noaptea i lundu-mi puin pine, ct s-mi ajung patru zile, am ieit din mnstire, punndu-mi ndejdea spre Dumnezeu, i am plecat pe calea care duce la munte, voind ca de acolo s intru n pustie. i ncepnd eu a merge n pustie, am vzut naintea mea strlucind o raz de lumin i m-am temut foarte; apoi, stnd, gndeam s m ntorc n mnstire. Dar raza aceea de lumin s-a apropiat de mine i am auzit dintr-nsa un glas, zicndu-mi: Nu te teme! Eu sunt ngerul care umblu cu tine de la naterea ta, pus de Dumnezeu lng tine ca s te pzesc, i mi s-a poruncit acum de la Dnsul s te duc n pustia aceasta. Deci fii desvrit i smerit cu inima naintea Domnului i slujete-i cu bucurie; iar eu nu m voi deprta de lng tine pn ce nu-mi va porunci 111

Ziditorul s-i iau sufletul. Aceasta zicnd ngerul din raza cea n chipul luminii, mergea naintea mea, iar eu cltoream cu bucurie dup dnsul. i mergnd ca la ase mile, am vzut o peter aleas; i s-a fcut nevzut de la mine raza luminii ngerului, iar eu m-am apropiat de peter i am vrut s tiu dac este vreun om ntr-nsa. Deci, ajungnd la u, am strigat dup obiceiul monahicesc, zicnd: Binecuvinteaz! Atunci am vzut pe un brbat btrn cinstit, cu sfinit cuviin la chip, pe fa i la vedere artndu-se c era ntr-nsul mare dar al lui Dumnezeu i duhovniceasc bucurie. Iar eu, vzndu-1, am czut naintea picioarelor lui i m-am nchinat lui; iar el, ridicndu-m de mn i srutndu-m, mi-a zis: Oare tu eti fratele Onufrie, ajuttorul meu ntru Domnul? Intr, fiule, intr n locuina mea! Dumnezeu i este ie ajuttor i vei petrece ntru chemarea ta, svrind bune lucruri ntru frica lui Dumnezeu. Deci, intrnd n petera lui, am stat cu dnsul cteva zile, srguindu-m s deprind faptele lui bune, de vreme ce acela m-a nvat rnduielile vieii pustniceti. i vznd stareul c duhul meu este luminat spre deprinderea lucrurilor plcute Domnului nostru Iisus Hristos i spre cea fr de temere mpotriv stare a rzboaielor celor din tain ale potrivnicului i spre nlucirile care le are pustia, mi-a zis: Scoal-te, fiule, ca s te duc n alt peter, care este mai nuntrul pustiei, ca singur ntr-nsa s locuieti i s te osteneti ntru Dumnezeu; pentru c spre aceasta te-a trimis Domnul prin purtarea sa de grij, ca s fii i tu locuitor al pustiei celei dinuntru. Aa sftuindu-m, m-a luat pe mine i m-a dus n pustia cea mai adnc, i am mers patru zile i patru nopi, apoi ntr-a cincea zi a gsit o peter mic, iar sfntul brbat mi-a zis: Iat, acesta este locul care i 1-a pregtit Dumnezeu pentru tine, ca s te slluieti ntr-nsul! Dup aceea, stareul a petrecut cu mine treizeci de zile, nvndu-m la lucruri bune; iar dup acele treizeci de zile, lsn-du-m lui Dumnezeu, s-a dus la treburile sale. De atunci venea cte o dat pe an la mine i m cerceta, pn n ziua mutrii sale la Dumnezeu, pentru c n anul cel din urm, venind la mine, s-a mutat la Domnul; iar eu, plngndu-1 mult, l-am ngropat aproape de locuina mea". Dup aceasta, eu, smeritul Pafnutie, l-am ntrebat pe Onufrie, zicnd: Sfinte printe, oare multe osteneli ai suferit la nceputul venirii tale n pustia aceasta?" Atunci fericitul stare mi-a rspuns: S m crezi, iubite frate, c attea osteneli am suferit n acest loc, nct de multe ori, dezndjduindu-m de viaa mea, mi se prea c sunt aproape de moarte. De multe ori slbeam de foame i de sete, neavnd la nceput nici ce mnca, nici ce bea, afar numai de unele verdeuri pe care le gseam n pustie; atunci aveam ce mnca. Iar pentru setea mea, numai cereasca rou mi era de rcorire. i ziua m ardeam de zduful soarelui, iar noaptea m rceam de frigul nopii i trupul meu mi se uda de rou cea cereasc. Dar cte n-am mai rbdat i cte osteneli n-am mai suferit n aceast pustie neumblat! A spune rbdrile i ostenelile mele nu se poate, pentru c nici nu se cuvine a le arta pe cele care omul este dator s le fac la singurtate, pentru dragostea lui Dumnezeu. Iar Bunul Dumnezeu, vzndu-m c m-am dat cu totul spre nevoinele pustniceti i mi-am pus sufletul spre foame i sete, a poruncit sfntului Su nger, ca s ngrijeasc de mine i s-mi aduc n toate zilele puin pine i ap pentru ntrirea trupului meu. Astfel m-a hrnit ngerul pe mine treizeci de ani. Iar dup mplinirea celor treizeci de ani, Dumnezeu a ornduit spre mngierea mea, hran mai ndestultoare. Pentru c, aproape de petera mea, s-a aflat un finic care avea dousprezece ramuri, i fiecare ramur deosebi la o lun n an aducea roadele sale, una la o lun, alta la alt lun, pn ce trec toate cele dousprezece luni; i sfrindu-se o lun, se sfrete i rodul unei ramuri, iar sosind alt lun, sosete i rodul altei ramuri. Aijderea, din porunca lui Dumnezeu curge i un mic izvor de ap vie, aa c acum am nc treizeci de ani ntru o ndestulare ca aceasta; pentru c, uneori mnnc din pinea cea adus de nger, iar alteori gust din roadele finicului cu verdeurile pustiei, care, prin dumnezeiasc porunc, mi s-au ndulcit ca mierea. i beau din izvor ap vie, mulumind lui Dumnezeu; iar mai ales m hrnesc i m adp cu dulcea din cuvintele lui Dumnezeu, precum se scrie: Nu numai cu pine va fi omul viu, ci cu tot cuvntul care iese din gura lui Dumnezeu. Pentru c, o, frate Pafnutie, dac te vei srgui ca s svreti voia Domnului 112

Dumnezeu, toate cele de trebuin se vor trimite pentru tine de la Dnsul; pentru c n Sfnta Evanghelie zice: Nu v ngrijii zicnd: Ce vom mnca sau ce vom bea sau ce vom mbrca? Pentru c pe toate acestea pgnii le caut, cci Tatl vostru Cel ceresc tie c v trebuie toate acestea. Ci cutai mai nti mpria lui Dumnezeu i dreptatea Lui i toate acestea se vor aduga vou". Unele ca acestea grind Cuviosul Onufrie, m-am minunat de aleasa lui via i iari l-am ntrebat pe el: Printe, de unde te mprteti smbta i Duminica cu Preacuratele lui Hristos Taine?" Iar el mi-a grit mie: ngerul Domnului vine la mine i-mi aduce Preacuratele lui Hristos Taine i m mprtete pe mine. nc nu numai la mine vine ngerul Domnului cu dumnezeiasca mprtanie, ci i la ceilali care vieuiesc n pustie pentru Dumnezeu i fa omeneasc nu vd; pe care mprtindu-i, i umple de veselie negrit. Iar dac vreunul dintr-nii ar dori s vad om, ngerul l ia pe el i l nal la cer, ca s vad pe sfini i s se veseleasc; i sufletul lui se lumineaz ca lumina i se bucur cu duhul, nvred-nicindu-se a vedea ceretile bunti, i uit toate ostenelile sale suferite n pustie. Apoi, ntorcndu-se iari la al su loc, se silete a sluji mai cu osrdie lui Dumnezeu, ndjduind a ctiga n veci cele din ceruri, pe care s-a nvrednicit a le vedea. Toate acestea le-a vorbit Cuviosul Onufrie cu mine sub poalele muntelui, unde ne-am ntlnit; iar eu, din nite vorbe ca acestea ale cuviosului, m-am umplut de bucurie i am uitat i de ostenelile mele, cele cu foamea i cu setea, suferite n cltorie. Deci, ntrindu-m cu duhul i cu trupul, am zis: Fericit sunt eu cel ce m-am nvrednicit a te vedea pe tine, sfinte printe, i a auzi cuvintele tale cele dulci i plcute". Iar el mi-a zis: S ne sculm de acum, frate, s mergem la locuina mea". Deci, sculndu-ne, am mers, iar eu nu ncetam minunndu-m de darul cuviosului stare. Apoi, trecnd dou sau trei stadii, am venit la petera sfntului; i acolo era un finic ales i curgea i un izvor mic de ap vie. Deci stnd lng peter, cuviosul s-a rugat i, sfrind rugciunea i zicnd amin", a stat i mi-a poruncit s stau i eu cu dnsul; i am vorbit, spunnd unul altuia buntile Domnului. Iar venind soarele spre apus i ziua sfrindu-se, am vzut lng noi o pine curat i ap, iar acel cuvios brbat mi-a grit mie: Gust, frate, din pinea i apa care se afl naintea ta, ca s te ntreti; pentru c te vd pe tine slbit de foame, de sete i de osteneala drumului". Iar eu am zis ctre dnsul: Viu este Domnul meu, c nu voi mnca nici nu voi bea singur, dac nu mncm amndoi". Dar stareul nu voia s guste; numai dup ce l-am rugat mult, abia atunci am putut s-1 nduplec. Deci, ntinznd minile, am luat pinea, pe care am rupt-o, am mncat i m-am sturat, rmnnd i frmituri; dup aceea am but ap i am mulumit lui Dumnezeu, apoi toat noaptea aceea am petrecut-o rugndu-m. Iar cnd s-a fcut ziu, dup cntarea Utreniei, am vzut faa cuviosului schimbat i m-am temut; dar el, cunoscnd aceasta, mi-a zis: Nu te teme, frate Pafnutie, c Dumnezeu, Cel ce spre toi este milostiv, te-a trimis la mine, ca s-mi ngropi trupul meu; cci n ziua de astzi sfresc vremelnica mea via i voi trece la viaa cea fr de sfrit, la Hristosul meu, ntru odihna cea venic". i era ziua a dousprezecea a lunii iunie i Cuviosul Onufrie mi-a poruncit, zicndu-mi: Iubite frate, dac te vei ntoarce n Egipt, s m pomeneti pe mine naintea frailor i a tuturor cretinilor". Iar eu am zis ctre dnsul: Printe sfinte, eu doresc ca dup moartea ta s petrec n locul acesta". Cuviosul a rspuns: Fiule, nu eti trimis de Dumnezeu ca s petreci n aceast pustie, ci ca, vznd pe robii Lui, s te ntorci la locul tu i s spui viaa lor cea mbuntit la frai, spre folosul celor ce vor auzi, i spre slava lui Hristos Dumnezeul nostru. Deci mergi, fiule, n Egipt la mnstirea ta i povestete cele ce ai vzut i ai auzit n pustie, cele ce vei mai vedea i vei auzi, i tu nsui s petreci n fapte bune, slujind lui Dumnezeu". Acestea zicndu-le, am czut naintea cinstitelor lui picioare, zicnd: Binecuvinteaz-m, prea cinstite printe, i te roag pentru mine s aflu mil naintea lui Dumnezeu. i precum m-a nvrednicit pe mine Mntuitorul meu s te vd pe sfinia ta n aceast via, tot aa s m nvredniceasc a te vedea i n veacul ce va s fie!" Atunci Cuviosul Onufrie, ridicndu-m de la pmnt, mi-a zis: Fiule Pafnutie, nu te va scrbi pe tine Dumnezeu, ci va mplini cererea ta; i te va binecuvnta i te va ntri ntru dragostea Sa, i va lumina ochii minii spre dumnezeiasca vedere, te va izbvi de toat cursa potrivnicului i va svri ntru tine tot lucrul bun pe care l-ai nceput. ngerii Lui te vor pzi ntru toate cile tale i te vor feri de 113

vrjmaii cei nevzui, ca s nu poat ei s te cleveteasc n ceva naintea lui Dumnezeu n ceasul cercrii celei nfricoate". Dup aceasta, cuviosul printe, dndu-mi cea mai de pe urm srutare ntru Domnul, a nceput a se ruga lui Dumnezeu cu multe lacrimi i suspine. Iar dup ce s-a rugat din destul, i-a plecat genunchii, culcndu-se la pmnt i zicnd cel mai de pe urm cuvnt: In minile Tale, Dumnezeule, mi dau duhul meu!" Iar cnd gria el acestea, 1-a strlucit din cer o lumin minunat i, n strlucirea luminii aceleia, veselindu-se cu faa, i-a dat duhul su. i ndat s-a auzit n vzduh glasul ngeresc, cntnd i binecuvntnd pe Dumnezeu, pentru c ei, lund sufletul cuviosului, l nlau cu bucurie la Dumnezeu. Iar eu am nceput a plnge i a m tngui naintea cinstitului lui trup, cci l pierdusem pe printele pe care l gsisem nu demult. Deci, dezbrcnd haina mea, am descusut cptueala ei i cu aceea am acoperit trupul sfntului; iar cu faa m-am mbrcat eu, ca s nu m ntorc dezbrcat la frai. Apoi gsind o piatr mare, n care nu cu mini omeneti, ci cu purtarea de grij a lui Dumnezeu, era fcut o groap n chip de mormnt, ntr-acea piatr am pus sfntul trup al plcutului lui Dumnezeu, cu cntare cuviincioas de psalmi i, aducnd o mulime de pietre mici, am acoperit cu ele cinstitul su trup; apoi am nceput a m ruga lui Dumnezeu s-mi dea voie s petrec n acel loc. i voiam s intru n peter, dar ndat naintea ochilor mei a czut petera, finicul care hrnea pe sfnt a czut din rdcin, iar izvorul cel cu ap vie s-a uscat. Iar eu vznd acestea, am cunoscut c nu este voia lui Dumnezeu s rmn acolo. Deci, vrnd ca s plec de acolo, am mncat frmiturile de pine care rmseser din ziua de ieri, asemenea am but i apa care rmsese, apoi, ridicndu-mi minile i ochii ctre cer, m-am rugat. Dup aceea iari am vzut pe brbatul acela pe care mai nainte l-am vzut cnd mergeam n pustie. Acela, ntrindu-m pe mine, mergea naintea mea; iar eu, ieind de acolo, m mhneam pentru sfritul Sfntului Onufrie, c nu m-am nvrednicit s-1 vd mai mult ntre cei vii; dar m bucuram cu sufletul c m-am nvrednicit a m ndulci de sfintele lui cuvinte i a lua binecuvntare din gura lui; i astfel slveam pe Dumnezeu. i mergnd patru zile, am ajuns la o oarecare chilie nalt, sub munte fiind cu petera, i intrnd nuntru nu am gsit pe nimeni. Apoi am stat puin, gndindu-m: Oare va fi cineva viu n chilia aceasta la care m-a adus Dumnezeu?" Acestea gndindu-le, a intrat un brbat sfnt, plin de cruntee, al crui chip era minunat i cu bun cuviin; fiind mbrcat cu o hain mpletit din ramuri de finic. Acela vzndu-m, ndat a zis ctre mine: Tu eti fratele Pafnutie, acela care ai ngropat trupul Cuviosului Onufrie?" Atunci eu, nelegnd c aceasta i s-a descoperit lui de Dumnezeu, am czut la picioarele lui. Dar el, mngindu-m, mi-a zis: Scoal-te, frate, c Dumnezeu te-a nvrednicit s fii prieten al sfinilor Lui; pentru c, din purtarea de grij a Aceluia, am aflat de venirea ta la mine. Iat, iubite frate, i art ie cele despre mine: De aizeci de ani de cnd sunt n pustia aceasta, n-am vzut om care s fi venit la noi, afar numai de fraii care locuiesc aici cu mine". Iar vorbind noi mpreun, au intrat ali trei prini asemenea cu sfinii btrni i ndat au zis ctre mine: Binecuvinteaz, frate! Tu eti fratele Pafnutie, mpreun ostenitorul nostru ntru Domnul! Tu ai ngropat trupul Sfntului Onufrie! Bucur-te, frate, c te-ai nvrednicit a vedea un mare dar de la Dumnezeu i ne-a ntiinat pe noi Domnul, c astzi tu vei veni la noi; i i-a poruncit s petreci cu noi o zi. C sunt aizeci de ani de cnd petrecem n pustia aceasta, fiecare vieuind deosebi; numai smbta spre ziua Duminicii ne adunm aici, i n-am vzut pn acum nici un om, afar de tine unul". Dup aceea, mai vorbind ntre noi despre Cuviosul Printe Onufrie i de ali sfini, dup dou ceasuri mi-au zis: Primete, frate, puin pine i-i ntrete inima ta, c ai venit de departe i ni se cade a ne bucura cu tine". Apoi, sculndu-ne, am fcut rugciune ctre Dumnezeu i am vzut naintea noastr cinci pini curate, foarte bune, moi i calde ca i cum erau coapte de curnd. Iar acei prini au mai adus i cte ceva din roadele pmntului, i, eznd, am mncat mpreun. Dup aceea mi-au grit: Precum i-am spus, de aizeci de ani de cnd petrecem n pustia aceasta, totdeauna ni se aduc, din porunca lui Dumnezeu Cel nevzut, numai patru pini; iar acum, dac ai venit i tu la noi, ni s-a trimis i a cincea pine. ns noi nu tim de unde ni se aduc acestea, c fiecare din noi, cnd intr n petera sa, gsete n fiecare zi cte o 114

pine; iar cnd este spre ziua Duminicii i ne adunm toi la un loc, gsim aici aduse cte patru pini; pentru fiecare cte una". Deci, dup ce am isprvit cu mncarea aceea, ne-am sculat i am mulumit lui Dumnezeu. i acum se plecase ziua i a sosit noaptea. Apoi, stnd din seara smbetei la rugciune, am petrecut toat noaptea fr somn, rugndu-ne pn Duminic, cnd s-a luminat de ziu. A doua zi am rugat pe acei sfini prini s m lase s petrec cu ei pn la moartea mea. Ei mi-au zis: Nu este voia lui Dumnezeu s petreci cu noi n pustia aceasta, ci i se cade s te duci n Egipt i s spui frailor iubitori de Hristos toate cele ce ai vzut ntru pomenirea noastr i spre folosul celor ce vor auzi" Aa grind ei, i-am rugat s-mi spun numele lor, dar ei n-au voit. Deci, rugndu-i cu mult struin, nimic n-am putut afla, dect numai aceasta mi-au spus: Dumnezeu Care tie toate, tie i numele nostru; deci pomenete-ne, frate, i te roag pentru noi ca s ne nvrednicim a ne vedea unul cu altul n casa lui Dumnezeu cea de sus; ns srguiete-te, iubitule, ca s scapi de ispitele lumeti i s nu fii batjocorit de dnsele, deoarece acelea au nelat pe muli". Auzind acestea de la acei cuvioi prini, am czut la picioarele lor i binecuvntndu-m, am ieit cu pacea lui Dumnezeu n calea mea. Apoi mi-au proorocit i nite lucruri care s-au i mplinit. i plecnd de acolo, am cltorit o zi prin pustia dinuntru i, ajungnd la o peter oarecare, lng care era un izvor de ap, am ezut acolo s m odihnesc. i priveam la frumuseea acelui loc, care era foarte minunat i avea mprejurul izvorului pomi muli i saduri pline de roade. Deci odihnindu-m puin, m-am sculat i umblam prin mijlocul acelor pomi, minunndu-m de ndestulata mulime a fructelor lor i m gndeam n mine: Cine este acela care a sdit acetia?" Acolo erau diferii pomi: finici, lmi, meri mari i frumoi, smochini, piersici i vi de vie plin cu struguri alei i ali pomi roditori, al cror gust era mai dulce dect mierea. Din fructele lor ieea o mireasm frumoas i mbttoare, iar izvorul adpa acele saduri prin praiele care curgeau dintr-nsul; deci socoteam n mine c acela este Raiul lui Dumnezeu. Pe cnd m miram de acea minunat frumusee, iat c vd patru tineri frumoi la chip, mbrcai n piei de oi, venind spre mine de departe din pustie i, apropiindu-se, au zis: Bucur-te, frate Pafnutie!" Atunci eu, cznd cu faa la pmnt, m-am nchinat lor; iar ei, ridicndu-m, au stat lng mine i am nceput a vorbi mpreun. Iar feele lor erau att de strlucite cu darul lui Dumnezeu, nct mi se prea c nu sunt oameni, ci ngeri pogori din cer. i ei s-au bucurat mult de mine i, lund fructe din pomi, mi-au pus nainte s mnnc; i mi s-a bucurat inima pentru dragostea lor. Deci am petrecut cu dnii apte zile, hrnindu-m din roadele acelor pomi. Apoi i-am ntrebat, zicnd: Cum ai venit aici? i de unde suntei?" Iar ei mi-au rspuns: Frate, de vreme ce Dumnezeu te-a trimis la noi, i vom spune adevrat viaa noastr. Noi suntem din cetatea care se numete Oxirinhos. Prinii notri erau mai mari n cetatea aceea i, voind s ne nvee carte, ne-au dat la o coal, unde am nvat repede gramatica. Iar cnd ncepeam de acum nvtura cea mai de sus, ne-am nvoit ntr-un gnd i ntro tocmire, ajutndu-ne Dumnezeu spre calea cea mai bun, i am pus naintea noastr ca s nvm i nelepciunea lui Dumnezeu cea duhovniceasc. Dintr-acea vreme, ne adunam n fiecare zi i ne ndemnam unul pe altul cu credin la slujba lui Dumnezeu. i avnd gndul cel bun n inimile noastre, ne-am socotit s cutm undeva un loc linitit i s petrecem cteva zile n rugciune, pn ce vom ti rnduiala lui Dumnezeu pentru noi. Pentru aceea, lund fiecare din noi puin pine i ap, ct s ne ajung timp de vreo apte zile, am ieit din cetate. i mergnd cteva zile, am ajuns n pustie i, intrnd ntr-nsa, ne-am nspimntat; i am vzut naintea noastr un brbat luminos i nconjurat cu slav cereasc. Acela ne-a luat de mini, ne-a adus n acest loc pe care l vezi i ne-a dat n primire unui brbat mbuntit, slujitor al lui Dumnezeu; i acum este al aselea an de cnd petrecem aici. Iar cu stareul acela am petrecut un an, nvndu-ne i povuindu-ne de la dnsul cum s slujim lui Dumnezeu. Dup mplinirea unui an, printele nostru s-a mutat la Domnul i dintr-acea vreme suntem aici singuri. Acum, iubite frate, i-am spus de unde suntem i cum am venit aici. n toi aceti ase ani, n-am gustat pine, nici alt hran, dect numai fructele acestor pomi i fiecare din noi petrece deosebi, singur n linite. Iar cnd vine smbta, ne adunm toi n acest loc, ne vedem unul pe altul, ne mngiem ntru Domnul i petrecem mpreun dou zile, smbta i Duminica, iar dup aceea ne ducem iari fiecare la locul nostru". 115

Auzind aceasta de la dnii, eu, smeritul Pafnutie, i-am ntrebat: Unde v mprtii smbta i Duminica cu dumnezeietile Taine ale Preacuratului i Sfntului Trup i Snge al lui Hristos, Mntuitorul nostru?" Iar ei mi-au rspuns: Pentru aceea ne adunm aici n toate smbetele i Duminicile, c Dumnezeu trimite la noi un nger sfnt i prealuminat i ne d nou Sfnta mprtanie". Auzind aceasta, m-am bucurat foarte mult i m-am gndit s atept la dnii pn smbt, ca s m nvrednicesc i eu a vedea pe sfntul nger i s primesc dumnezeiasca mprtanie din minile lui. Deci am stat acolo pn smbt; i au stat i ei pentru mine n acel loc, neducndu-se la locuinele lor osebite. i am petrecut zilele acelea n preamrirea lui Dumnezeu i n rugciuni, avnd ca hran fructele pomilor i bnd ap din izvor. i venind smbta, aceti robi ai lui Hristos mi-au zis: Pregtete-te, iubite frate, cci astzi va veni ngerul lui Dumnezeu, aducndu-ne dumnezeiasca mprtanie, pe care dac se nvrednicete cineva a o primi din minile lui, aceluia i se iart toate pcatele i se face nfricotor diavolilor i ispitele lor nu pot s se apropie de el". Acestea grindu-le ei cu mine, am simit un miros plcut ca de nite tmie aleas i de aromate de mult pre i m-am minunat, pentru c niciodat n-am simit undeva un miros ca acela. i am ntrebat: De unde vine o mirosire aa de plcut?" Iar ei au zis: Ingerul Domnului se apropie cu Preacuratele Taine ale lui Hristos!" Deci, stnd noi la rugciune, am nceput a cnta i a preamri pe Hristos Impratul, Dumnezeul nostru. i iat o lumin prealuminat din cer ne-a strlucit i am vzut ngerul Domnului pogorndu-se de sus i strlucind ca un fulger, i am czut cu faa la pmnt de fric, iar ei m-au ridicat, poruncin-du-mi s nu m tem. i am vzut pe ngerul lui Dumnezeu stnd n faa noastr, n chip de tnr prealuminos, a crui frumusee nu se poate spune, innd n mini Sfntul Potir cu dumnezeiasca mprtanie. Deci aceti sfini robi ai lui Dumnezeu, s-au apropiat unul cte unul i s-au mprtit. Dup aceea m-am apropiat i eu pctosul i nevrednicul, cu mult cutremur i cu spaim; deci cu negrit bucurie m-am nvrednicit a m mprti din minile ngerului cu Preacuratele Taine ale lui Hristos. i pe cnd m mprteam, am auzit pe nger grind: Trupul i Sngele Domnului Iisus, Dumnezeul nostru, s fie n voi hran nestriccioas, veselie nencetat i via venic". Iar noi am rspuns: Amin". Apoi, dup Sfnta Imprtanie, am fost binecuvntai de acel preaslvit nger, iar ngerul s-a suit la cer naintea ochilor notri. Iar noi, cznd, ne-am nchinat lui Dumnezeu, mulumindu-I pentru un dar att de mare al Lui. i s-a fcut bucurie mare n inimile noastre, iar mie mi se prea c nu sunt pe pmnt, ci n cer, i n acea mare bucurie duhovniceasc am rmas ca ntr-o uimire. Dup aceasta, acei sfini robi ai lui Dumnezeu, aducnd poame, au pus nainte i, eznd, am gustat. i trecnd ziua smbetei i sosind noaptea, am petrecut-o fr de somn n cntarea de psalmi i in preamrirea lui Dumnezeu. Iar a doua zi, Duminic, iari ne-am nvrednicit aceluiai dar dumnezeiesc ca i smbt; pentru c acelai nger al lui Dumnezeu, venind cu aceeai rnduial i chip, ne-a mprtit i a umplut inimile noastre de foarte mare bucurie. Iar eu, lund puin ndrzneal, am rugat pe ngerul lui Dumnezeu s-mi porunceasc ca s fiu n locul acela cu sfinii robi ai lui Dumnezeu pn la sfritul meu, ns el mi-a zis: Nu este cu plcere lui Dumnezeu s vieuieti aici, ci i poruncete ca, fr zbav, s te duci n Egipt i s povesteti tuturor frailor cele ce ai vzut n pustie i ai auzit, ca i aceia s se srguiasc a primi viaa cea bun i a plcea Stpnului Hristos. S propovduieti mai ales viaa sfnt i fericitul sfrit al Cuviosului Onufrie, pe care l-ai ngropat n piatr, i s spui frailor toate cele ce ai auzit din gura lui. i fericit eti i tu ca te-ai nvrednicit a vedea i a auzi cele att de minunate i preaslvite mriri ale lui Dumnezeu, care se svresc pentru sfinii Lui n aceast pustie, i ndjduiete spre Domnul, cci i pe tine te va numra n viaa ce va s fie cu aceti sfini, pe care i-ai vzut i cu care ai vorbit. Deci acum mergi n calea ta i pacea lui Dumnezeu s fie cu tine!" Acestea zicnd ngerul, s-a suit la ceruri, iar eu att m-am umplut de spaim i de tulburare din vorbele lui, nct n-a mai rmas n mine puterea mea, ci am czut la pmnt, ca i cum a fi fost n afar de mine. Atunci, ridicndu-m sfinii lui Dumnezeu, m mngiau i, punndu-mi dinainte poame, am gustat i am mulumit lui Dumnezeu. Dup aceasta, srutnd pe sfini, am pornit pe calea mea; iar aceia, dndu-mi poame ca s am pe cale, m-au petrecut ca la cinci stadii. Deci i-am rugat s-mi spun numele lor i mi-au spus: cel dinti l chema Ioan; al doilea, Andrei; al treilea, Eraclie, i al patrulea, Teofil. i mi-au poruncit 116

s spun numele lor frailor ca s-i pomeneasc, iar eu m-am rugat lor s m pomeneasc n rugciunile lor. Deci, srutndu-ne n Domnul, ne-am desprit. Aceia s-au ntors la locul lor, iar eu m-am dus pe cale spre Egipt. i trecnd eu pustia, m mhneam i m bucuram n acelai timp. M mhneam, pentru c m-am lipsit de vederea feei i de vorbele cele dulci ale celor att de mari plcui ai lui Dumnezeu, crora nu este vrednic toat lumea; dar m bucuram fiindc m-am nvrednicit de binecuvntarea lor, de vederea cea ngereasc i de dumnezeiasca Imprtanie ce am primit-o din minile ngereti. i mergnd trei zile, m-am apropiat de Schit i am aflat acolo doi frai petrecnd n linite. Deci m-am odihnit la ei zece zile i le-am spus lor toate cele ce mi s-au ntmplat n pustie, vzute i auzite. Iar ei, ascultndu-m cu mult umilin i bucurie, mi-au zis: Cu adevrat, printe Pafnutie, de mare dar te-ai nvrednicit de la Dumnezeu, pentru c i s-a dat ie de la Domnul s vezi pe atia robi ai Lui". i acei doi frai erau mbuntii, iubind pe Dumnezeu din toat inima, i au scris toate cele ce au auzit din gura mea. Deci, srutndu-i, m-am dus la mnstirea mea, iar ei au purtat cartea povestirilor mele pe la toi sfinii prini i frai din Schit. i s-au umplut toi de mare folos, citind-o i ascultnd-o, i au binecuvntat pe Dumnezeu, Care trimite mila Sa spre robii Si. Apoi au pus cartea aceea n biseric, ca s o citeasc toi cei ce vor, fiind plin de zidire duhovniceasc i de gndire dumnezeiasc. Iar eu, cel mai mic rob, Pafnutie, nvrednicindu-m de mila lui Dumnezeu, Cruia nu sunt vrednic, cu gura i cu scrisul vestesc la toi acestea care mi s-au poruncit mie s le vestesc ntru slava lui Dumnezeu i spre folosul celor ce i caut mntuirea sufletelor lor. i fie darul i pacea Domnului nostru Iisus Hristos cu voi, pentru rugciunile plcuilor Lui, ale sfinilor i cuvioilor prinilor notri, acum i pururea i n vecii vecilor. Amin. Not. Se cuvine a se ti care este Cuviosul Pafnutie care a aflat pe Cuviosul Onufrie, deoarece n Istoriile Bisericeti i n Paterice se afl muli cu numele Pafnutie. Prea Cuviosul Pafnutie, care a fost episcop n Tebaida de Sus, ce este una din prile Egiptului, este acela care a ptimit pentru Hristos n vremea pgnului mprat Maximian al Romei i cruia i s-a scos ochiul drept. Dup aceea, pe vremea mpriei marelui Constantin, la ntiul Sinod a toat lumea, acesta a fost n Niceea, i cnd Sfinii Prini au vrut s fac o lege, ca preoii mireni s nu aib femei, el s-a sculat n mijlocul sinodului i a strigat cu glas mare, zicnd: S nu punei aceast sarcin grea i acest jug nelesne de purtat asupra slujitorilor bisericeti". i n lucrul acesta s-a mpotrivit tare tuturor Sfinilor Prini acel Sfnt Pafnutie, cu toate c el nsui era pzitor al fecioriei din pntecele maicii sale. i nimeni n-a rspuns ceva mpotriva cuvintelor lui i s-a lsat acel lucru la nvoirea fiecruia. De atunci i pn acum preoii i diaconii Bisericii Rsritului primesc nsoirea cu blagoslovenie. Despre acesta scriu istoricii greci: Socrat, cartea 1, cap. 18: Sozomen, cartea 1, cap. 22 i Nichifor, cartea VIII, cap. 19. i este de mirare cu adevrat, cum un att de mare plcut al lui Dumnezeu, care a ptimit pentru Hristos, care nu a fost cel din urm dintre Sfinii Prini la ntiul Sinod a toat lumea i a ntrit cstoria dup lege a preoilor i a diaconilor mireni; nu se cinstete n Biseric cu pomenire, precum se cinstesc ceilali prini sfini. Un altul a fost Pafnutie mucenicul, care a trit de asemenea n pustiul Egiptului i a ptimit pe vremea lui Diocleian i este pomenit n Prolog n 25 septembrie. Altul a fost Pafnutie din Alexandria, oraul Egiptului, tatl Cuvioasei Eufrosina, a crei pomenire este de asemenea n 25 septembrie. Altul a fost Cuviosul Pafnutie, tot egiptean, care este pomenit n pocina desfrnatei Taisia, care se prznuiete n 8 octombrie. Altul a fost Pafnutie, ucenicul Cuviosului Macarie. Alt Pafnutie este pomenit n Lavsaiconul lui Paladie. De asemenea n Proloage se afl mai muli cu numele Pafnutie: Un Cuvios Pafnutie se pomenete n Prolog n 25 de zile ale lunii noiembrie, cum a mntuit pe nite tlhari. n 9 martie se pomenete, tot n Prolog, de un Sfnt Pafnutie, cum c s-a rugat lui Dumnezeu s-i spun lui cu cine este asemenea i a luat ntiinare c el este asemenea cu mai marele satului. i iari, n aceeai lun, n 27 de zile, tot despre acest sfnt Pafnutie, cuvntul spune c este asemenea cu un om fluiertor. Acesta este cel care a aflat pe Sfntul Onufrie, dup cum se dovedete dintr-un pateric vechi grecesc scris de mn. 117

CUVIOSUL PETRU ATONITUL (12 iunie)


Cuviosul Petru a fost de neam grec, cu rnduiala osta i voievod. El a venit la clugrie n acest chip: fiind trimis cu multe feluri de oti la rzboi n Siria, s-a ntmplat ca ostile greceti s fie biruite de potrivnici; deci a fost dus n robie cu muli ali ostai n cetatea Samara din inutul Arabiei, care era lng rul Eufratului. Acolo a fost aruncat n temni cu lanuri grele de fier. Deci, eznd n lanuri, Petru i cerceta tiina sa, i i-a adus aminte c de multe ori se gndea s se lepede de lume. i a cunoscut c de aceea a slobozit Dumnezeu asupra lui acea ptimire i robie, deoarece nu s-a srguit ca scopul su cel bun s-1 aduc mai degrab la ndeplinire. De aceea plngea i se tnguia mult, blestemndu-i lenevirea sa i ocrndu-se singur c ptimete unele ca acestea dup vrednicie. Deci, eznd mult timp n temni i neavnd nici o ndejde de scpare din lanuri, a nceput a se ruga cu cldur spre Atotputernicul Dumnezeu, Cel ce poate, cu judecile Sale cele netiute, s-1 scoat pe el din legturi, precum a scos pe Adam din iad i pe Apostolul Petru din temnia lui Irod. i chema ntru ajutor i mijlocirea cea mult puternic spre Dumnezeu, a marelui fctor de minuni, a Sfntului Ierarh Nicolae, grabnicul ajuttor al celor ce sunt n primejdii. Cci avea de mult spre dnsul mare credin i dragoste, i adeseori se ruga lui cu ndejde, punnd n rugciune tare fgduin c, de se va izbvi de legturi, nu se va mai ntoarce n lume, nici nu va mai merge la casa sa, ci ndat se va duce acolo unde Dumnezeu l va povui spre nevoina monahiceasc. nc mai gndea i aceasta: c de l-ar scpa pe el Dumnezeu, apoi sar duce la Roma i acolo la mormntul Sfntului i marelui Apostol Petru i-ar lepda perii si mpreun cu lepdarea de lume. Deci, rugndu-se pentru aceasta, Petru cel legat aduga i mare postire, primind numai la dou sau trei zile puin hran. Iar odat a petrecut apte zile flmnd i, sfrindu-se sptmna postirii lui, i s-a artat n vedenia visului arhiereul lui Hristos, Nicolae, i i-a zis: Frate Petru, rugciunea ta am auzit-o i am luat aminte la suspinul inimii tale i m-am rugat pentru tine milostivului i iubitorului de oameni, Dumnezeu; dar de vreme ce tu singur ai fost zbavnic spre poruncile Lui, de aceea i El nu voiete ca s te dezlege pe tine din legturi degrab, ci i rnduiete ie o mntuire mai bun. Iar de vreme ce mpratul i Stpnul nostru i-a umplut de ndejde pe toi n Sfnta Sa Evanghelie, zicnd: Cerei i vei lua; batei i se va deschide vou, deci nu nceta, cernd prin rugciuni i btnd la ua milostivirii Lui prin suspinuri, pn ce, plecndu-se spre mil, i va da libertatea cerut, scpndu-te din legturi i deschizndu-i uile temniei celei ncuiate; ns fii rbdtor n rugciune, ateptnd mila lui Dumnezeu". Acestea zicndu-le Sfntul Nicolae lui Petru cel legat i poruncindu-i s se ntreasc cu hran, s-a fcut nevzut. Iar Petru, deteptndu-se din somn i primind hran, s-a ntors iari la rugciune i mai cu dinadinsul se ruga ziua i noaptea, cu bun ndejde, i nencetat chema pe Sfntul Nicolae, ajuttorul su. Iar dup o vreme iari i s-a artat n somn Sfntul Nicolae, cu chipul ca i cum ar fi ntristat, zicnd ctre dnsul cu glas lin i blnd: Frate Petre, s m crezi pe mine c nencetat m-am rugat buntii lui Dumnezeu, dar nu tiu cu ce judeci i cu ce purtare de grij zbovete pentru izbvirea ta; ns nu te dezndjdui de milostivirea Lui, pentru c Milostivul Stpn are obicei a ndelunga mplinirea cererii noastre, spre cel mai bun folos al nostru, ca nu cumva, primind cineva cererea degrab, s nu bage n seam darul Lui; i voiete ca i de ali plcui ai lui Dumnezeu s fie rugat pentru tine. Iar eu i vestesc ie pe un rugtor ctre dnsul prea puternic, pe care, de-1 vei chema spre mijlocire, nu te vei lipsi de ndejde; pentru c el i eu cu dnsul, cnd ne vom ruga amndoi mpreun pentru tine, cred c ne va auzi Iubitorul de oameni". Iar Petru a zis Sfntului Nicolae: Care este, sfinte stpne, acela care mai bine dect tine poate s se roage lui Dumnezeu? Pentru c toat lumea se mntuiete cu ale tale rugciuni i folosiri i toate popoarele cretine, la tine scpnd, primesc prin tine izbvire din primejdiile lor". Atunci Sfntul Nicolae i-a zis lui: l tii, Petre, pe dreptul Simeon, care a primit n biseric pe braele sale pe Hristos Domnul, la patruzeci de zile de la naterea Sa, pentru care s-a numit i "primitor de Dumnezeu"?" Apoi Petru a rspuns: tiu, sfinte al lui Dumnezeu, pe acel drept brbat despre care scrie n Sfnta Evanghelie". 118

Atunci Sfntul Nicolae i-a grit lui: Pe acela, amndoi, tu i eu, s-1 pornim cu totul spre rugciune i el va scoate la bun sfrit rugciunile noastre nemplinite; pentru c este prea puternic la Dumnezeu i are mare ndrzneal ctre El, stnd nainte aproape de Scaunul Lui, mpreun cu Preacurata Stpn Fecioar Nsctoare de Dumnezeu i cu Sfntul Ioan naintemergtorul". Acestea zicndu-le Sfntul Nicolae, s-a dus. Iar Petru, detep-tndu-se din somn, iari s-a plecat la rugciuni multe i la postire fr de msur, chemnd i pe Sfntul Simeon, primitorul de Dumnezeu, ca i pe Sfntul Nicolae n ajutor. Iar Preabunul Dumnezeu, fiind rugat de plcuii Si cei mari, de Simion i de Nicolae, a voit s druiasc libertate celui ce ptimea n legturi; deci Sfntul Nicolae s-a artat noaptea lui Petru a treia oar, dar acum nu n vis, ci aievea. i nu s-a artat singur, ci cu Sfntul Simeon, primitorul de Dumnezeu, i i-au zis: ndrznete, frate Petre, i lepdnd mhnirea, pune fgduinele tale de fa mijlocitorului celui de obte i al meu mpreun rugtor; i d-i mulumire aceluia, dup Dumnezeu". Iar Petru, ridicndu-i ochii, a vzut pe marele Simeon, minunat la vedere, cinstit la chip i mbrcat n vemntul preoiei Legii vechi, avnd n mini toiag de aur. Pe acesta vzndu-1 Petru, s-a nspimntat, iar Sfntul Simeon a zis ctre el: Tu eti cel care superi pe fratele Nicolae s te elibereze din legturi i din aceast temni?" Iar el, abia putnd s-i deschid gura de spaim, a rspuns: Eu sunt, o, plcutule al lui Dumnezeu, care te-am ctigat i pe sfinia ta ca mijlocitor ctre Dumnezeu". Sfntul Simeon i-a zis: Dar vei mplini fgduina ta, ca s te faci monah i s vieuieti n fapte bune?" Petru a rspuns: Da, stpne, ajutndu-mi Dumnezeu, o voi mplini". Iar sfntul i-a zis: De te fgduieti c vei face aa, s iei acum de aici i s mergi unde vei voi; pentru c acum nimic din mpiedicrile cele prute ie nu pot s te opreasc". Iar Petru a artat sfntului picioarele sale cele ferecate cu fiare, iar Sfntul Simeon s-a atins cu toiagul cel de aur ce-1 purta n mini de fiarele de la picioarele lui Petru i ndat s-au topit ca ceara de faa focului. i s-a sculat Petru n picioare i, vznd temnia deschis, s-a dus din temni dup Sfntul Simeon, urmndu-i aceluia cu Sfntul Nicolae, i astfel s-au aflat mergnd afar din cetate. Iar Petru, gndind n sine, zicea: Oare nu este vis acesta ce se vede?" i ndat ntorcndu-se Sfntul Simeon spre el, i-a zis: De ce gndeti aa, socotind c este vis mila lui Dumnezeu cea fcut ie aievea? Dar nu vezi cu ncredinare unde eti i cui urmezi?" Apoi Sfntul Simeon, ncredinnd spre paz Sfntului Nicolae pe Petru, s-a dus; iar Petru urma dup Sfntul Nicolae. i fcndu-se ziu, Sfntul Nicolae a ntrebat pe Petru: Oare ai luat ceva de mncare pentru cale?" Iar Petru a rspuns: Nu, stpne, pentru c nimic n-am avut s iau!" Iar Sfntul Nicolae i-a poruncit s se apropie de o grdin ce se ntmplase acolo, zicndu-i: Vei gsi pe un om care-i va da poame; deci ia cte vei avea de trebuin i urmeaz-m". Iar Petru, mergnd la grdin i lund poame de la un om, a plecat nainte pe cale dup Sfntul Nicolae i n puin vreme a sosit pe pmntul grecesc. i a zis Sfntul Nicolae lui Petru: Iat, frate, acum eti n ara ta i ai vreme liber spre mplinirea fgduinelor tale; deci f degrab cele ce ai fgduit, ca s nu te ntorci iari n Samara n legturi". Aceasta zicnd arhiereul lui Hristos, Nicolae, s-a fcut nevzut de lng el. Iar Petru, dnd mare mulumire lui Dumnezeu i sfinilor Si, Simion i Nicolae, ndat a nceput a-i mplini fgduina; pentru c nu s-a dus la casa sa, nici s-a artat la cunoscuii si, ci s-a dus la Roma cea veche ca s-i dea Celui Preanalt fgduinele sale i s svreasc cele ce a hotrt gura lui n vremea necazului. Iar arhiereul lui Hristos, Nicolae, care a primit pentru el purtare de grij, nu-l prsea niciodat; cci, precum mai nti cltorea nevzut cu el, aducndu-l din Arab ia la greci, tot aa cltorea mpreun nevzut i prin pmntul grecesc, pe cnd mergea la Roma, pretutindeni ocrotindu-l i ngrijindu-l ca un tat iubitor de fii sau ca un om de ncredere milostiv i pzitor treaz i nedeprtat. Iar dup ce Petru s-a apropiat de cetatea Roma, Sfntul Nicolae, alergnd nainte, s-a artat noaptea n vis papei, innd de mn pe Petru i artndu-l lui i spunndu-i toate pe rnd, cum 1-a scos din Samara i din legturi, i cum acela a dat fgduin s se tund la mormntul Sfntului Mare Apostol Petru. i i-a spus cum se numete i a poruncit papei s primeasc pe brbatul cel artat lui i s svreasc degrab dorina aceluia. 119

Apoi papa, deteptndu-se din somn, se gndea la acea vedenie; i fcndu-se ziu i sosind vremea dumnezeietii Liturghii, a mers n biserica Sfntului Mare Apostol Petru, vrnd s vad la artare pe brbatul care 1-a vzut n vis. i era n zi de Duminic i, adunndu-se mult popor n biseric, nu era cu putin s afle i s cunoasc pe cel cutat. Deci, mult privind papa n popor i necunoscndu-1, a strigat cu mare glas, chemndu-1 pe nume: Petre, care ai venit din pmntul grecesc i pe care Sfntul Nicolae te-a eliberat din legturile temniei din Samara, vino la mine". i ieind Petru ndat din popor, s-a apropiat de el i a czut la picioarele lui, zicnd: Eu sunt robul tu, stpne". i se minuna Petru, cum papa care niciodat nu 1-a tiut, nici nu 1-a vzut, 1-a chemat pe nume pe el, care nu spusese nimnui izbvirea din legturi cea tiut de el. i papa i-a zis: Nu te minuna de aceasta, frate, cci marele Nicolae mi-a spus toate cele despre tine". i primind papa pe Petru cu dragoste, 1-a tuns la mormntul Apostolului Petru, dup fgduina lui, i 1-a inut la sine mult vreme, nvndu-1 i povuindu-1 pe calea mntuirii. Apoi, porun-cindu-i Dumnezeu, papa a eliberat pe Petru din Roma, zicndu-i: Mergi, fiule, unde va voi Dumnezeu s te povuiasc; iar mila Lui s fie cu tine ndreptndu-i calea i pzindu-te de meteugirile diavoleti". Iar fericitul Petru, cznd la picioarele papei, a zis: Mntuiete-te, cinstite printe, mntuiete-te ucenice al lui Hristos i mpreun slujitorule cu Sfntul Nicolae, chezaul meu, i roag-te pentru mine, pctosul!" i lund Petru binecuvntare de la pap i tot clerul lui srutndu-1, a ieit din Roma, punndu-i ndejdea n Dumnezeu. i voia s se ntoarc n pmntul grecesc; deci ducndu-se la malul mrii, a gsit o corabie care se ducea spre rsrit i, intrnd ntr-nsa, a plecat i a mers fr pericol, fiind timp prielnic i linitit. i mergnd cu corabia multe zile, au sosit la un sat oarecare. Acolo, corbierii au ieit din corabie s-i coac pine i, intrnd nr-o cas a unui locuitor din satul acela, au gsit bolnav i neputincios pe stpnul casei, pe fiul lui i pe toi casnicii lui. Iar dup ce i-au copt pinile, s-au aezat s mnnce i au zis unuia dintre ai lor: Ia o pine i s-o duci n corabie crmaciului i printelui". Iar stpnul casei, auzind de printe, a ntrebat pe corbier ce printe este cu dnii. i i-au rspuns c un monah ce se numete Petru cltorete cu dnii de la Roma, iar stpnul casei a zis ctre corbier: M rog de voi, stpnii mei, rugai pe printele acela s vin n casa mea, ca s o binecuvinteze i s se roage pentru noi, care suntem bolnavi, c, precum vedei, ne-am apropiat de moarte, cznd n aceast neputin cumplit". Deci ducndu-se corbierii, au spus printelui acestea. Dar el, fiind smerit, nu voia s se arate, ferindu-se a se duce la acel om; ns, pe de-o parte, fiind silit de rugmintea corbierilor, iar pe de alta, fiind biruit de iubirea de oameni, tiind c acel om se apropia de moarte, a mers cu dnii i, dac a intrat pe ua casei, a zis: Pace casei acesteia i celor ce vieuiesc ntr-nsa". Iar stpnul casei, ndat deteptndu-se ca din somn, s-a schimbat din boala cea grea i s-a simit sntos cu totul; i, sculndu-se repede de pe patul unde zcuse, a czut la picioarele cuviosului i i le-a srutat plngnd. Atunci toi care erau acolo, vznd schimbarea lui cea grabnic din bolnav n sntos, s-au mirat i au preamrit pe Dumnezeu. Apoi stpnul casei, care ctigase tmduirea, a luat pe sfntul de mn i a nconjurat toate paturile bolnavilor; iar cuviosul, fcnd peste dnii semnul Sfintei Cruci, i-a fcut sntoi. Deci, tmduind pe toi bolnavii din casa aceea, s-a ntors repede n corabie i toi care erau n corabie s-au nchinat lui, ca unui mare plcut al lui Dumnezeu. Iar omul cel tmduit cu toat casa sa, lund pine, vin i untdelemn, s-a dus la corabie, ca s le dea cuviosului n semn de mulumire pentru ctigarea tmduirii. Iar sfntul a ludat osrdia lui, dar i-a poruncit s-I mulumeasc lui Dumnezeu, i nu lui, nevoind s primeasc darurile aduse. Iar omul acela, cznd cu lacrimi la picioarele cuviosului, gria: Robule de aproape al lui Hristos, dac nu primeti din minile noastre aceast mic aducere, apoi nici noi nu vom avea bucurie n casa noastr". Atunci i corbierii au rugat pe printe s primeasc cele aduse, i abia plecndu-se, a primit; deci, binecuvntnd pe omul acela i pe toi cei ce veniser cu dnsul, i-a trimis la casa lor. Iar darurile cele aduse le-a dat corbierilor, nevoind s guste nimic din ele, i au plecat mai departe. Iar hrana cuviosului printe n corabie era cte o bucic de pine din sear n sear, iar ca butur lua din apa mrii cte un pahar mic, pe care Domnul o prefcea pentru el n ap dulce. Iar ntr-o oarecare vreme adormind Cuviosul Petru, fiind cuprins de un somn uor, a vzut n vedenia visului pe Preacurata Fecioar Nsctoare de Dumnezeu, strlucind cu lumin de slav cereasc mai mult 120

dect soarele, i pe Sfntul Nicolae stnd naintea ei ca un rob, artnd spre dnsul i grind ctre Nsctoarea de Dumnezeu: Stpn, deoarece pe acest rob al tu a-i voit a-1 mntui din acea cumplit robie i din legturile cele grele, unde i ari acum locul la care i-ar sfri cealalt vreme a vieii sale?" Iar ea a rspuns: Odihna lui i va fi n muntele Atonului; pentru c aceea este soarta mea dat mie de la Fiul meu i Dumnezeu, ca cei ce fug de glcevile lumeti i se apuc de nevoinele duhovniceti dup puterea lor i, cu credin i dragoste cheam numele meu din suflet, acolo s petreac fr grij viaa lor cea vremelnic i, pentru lucrurile lor cele plcute lui Dumnezeu, s ctige via venic. Pentru c iubesc foarte mult acel loc i voiesc s nmulesc acolo rnduiala monahiceasc; cci mila Fiului i Dumnezeului meu nu se va risipi n veci de la cei ce vor pustnici acolo - dac i ei vor pzi mntuitoarele porunci -, i i voi nmuli pe muntele acela spre miazzi i spre miaznoapte, i-1 vor stpni de la mare pn la mare, numele lor l voi face ludat n toat partea de sub soare, i-i voi apra pe toi aceia care se vor nevoi acolo n pustnicie cu rbdare!" O vedenie ca aceasta vznd Cuviosul Petru i deteptndu-se din somn, nla multe laude i mulumiri lui Hristos Dumnezeu, Preacuratei Maicii Lui i marelui arhiereu Nicolae. i vntul suflnd n ajutor, corabia mergea cu spor; iar cnd s-a apropiat de marginea Muntelui Athos, corabia a stat deodat nemicat, dei vntul sufla n pnz i marea era adnc. i se mirau corbierii cu spaim, i griau unul ctre altul: Ce este aceasta?" i nepricepnd ei ce poate s fie, Cuviosul Petru a suspinat, apoi a zis ctre dnii: Fiilor, spunei-mi cum se numete locul acesta?" Ei au rspuns: Acesta este Muntele Atonului". Sfntul a zis ctre dnii: Socotesc c pentru mine a stat aici corabia nemicat; deci scoatei-m la mal i lsai-m aici. Iar de nu vei face aceasta, nu vei putea pleca de aici". Iar ei nu voiau s se lipseasc de un printe ca acesta, ns neputnd s se mpotriveasc voinei lui Dumnezeu, au dezlegat pnza, s-au apropiat de pmnt, au scos pe sfntul din corabie i l-au lsat acolo, zicnd ntre ei plngere i cu tnguire: De mare acopermnt i ajutor ne lipsim astzi!" Iar sfntul gria ctre dnii: Dumnezeu cel iubitor de oameni, Care este pretutindeni i toate le mplinete, Acela s cltoreasc mpreun cu voi i s v pzeasc de tot rul". Zicnd aceasta i dndu-le srutarea cea de pe urm ntru Domnul, a ngrdit corabia cu semnul Sfintei Cruci i binecuvn-tndu-i pe toi, i-a lsat n calea lor. Iar el, mergnd de la marginea acelui munte prin locuri surpcioase i trecnd multe vi cu desi i prpstii i pduri dese, a gsit la un loc o peter foarte ntunecoas, n care era o mulime de trtoare cu care se ncuibaser i diavolii mpreun; i s-a slluit n acea peter. Iar ce fel de ispite a rbdat cuviosul de la diavoli i cte primejdii a suferit, nu este cu putin a le spune, ns se cade ca o parte din ele s se povesteasc. Slluindu-se Cuviosul Petru n petera aceea, se ruga lui Dumnezeu cu dinadinsul ziua i noaptea. i a petrecut dou sptmni, negustnd nici o hran. O rbdare ca aceasta pustniceasc neputnd diavolul s o rabde, i-a adunat ostile sale narmate ca de rzboi, cu sgei i cu arcuri, cu sbii i cu sulie, i au intrat n petera aceea, strignd cu glasuri nfricotoare i cu rcnete mari iuindu-se i gonind de acolo pe Cuviosul Petru. i se vedeau diavolii unii ncordnd arcurile i dnd drumul la sgei asupra lui; alii scond sbiile i ndreptnd suliele spre mpungerea lui; iar alii prvlind pietre mari, nct pmntul se cutremura i petera era gata s se surpe. Iar cuviosul, vznd toate acestea, nu se mai atepta pe sine s fie ntre cei vii, ci gria ntru sine: S mor aici, dac astfel a voit Dumnezeul meu". Apoi, ridicndu-i ochii n sus i nlndu-i minile, a strigat cu glas mare, zicnd: Preasfnt Nsctoare de Dumnezeu Fecioar Marie, ajut mie, robului Tu!" Deci, cnd au auzit diavolii numele Preasfintei Nsctoare de Dumnezeu - nume nfricoat i de spaim pentru ei, iar pentru noi dulce i preadorit -, ndat s-au stins cu sunet. Iar sfntul, chemnd nc numele lui Iisus Hristos cu glas mare, ca i cu un bici sau ca i cu o pratie, izgonea pe cei ce fugeau; pentru c striga i zicea: Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, nu m lsa pe mine!" Dup aceea nu s-au mai auzit glasurile cele diavoleti pn la o vreme. i cuviosul petrecea fr de tulburare, slvind pe Dumnezeu i pe Preacurata Nsctoare de Dumnezeu. Iar hrana lui era la nceput pinea, din care luase puin din corabie; apoi, sfrindu-se acea pine, se hrnea cu verdeurile pustiei i cu poame de copaci slbatici, care erau n muntele acela. i s-a hrnit astfel pn la vremea aceea, n care a nceput a i se 121

aduce cu minile ngereti man din cer, de care lucru se va pomeni mai pe urm, iar acum s ne ntoarcem iari la cuvntul cel dinti. Dup cea dinti nvlire tlhreasc a vrjmaului, trecnd cincizeci de zile, diavolul a venit iari cu mult putere de draci, narmndu-se cu chipul cel dinti asupra nebiruitului osta al lui Hristos. i pornind mpotriva lui toate fiarele care erau n muntele acela i pe toate jivinele care se trsc pe pmnt, le-a adus la peter; i nc i nsui diavolul i prietenii lui s-au nchipuit n multe feluri de fiare i trtoare. Deci unele se trau pe lng picioarele sfntului, altele uierau cu nfricoat glas, altele, cscnd gura, voiau sl nghit de viu i i se repezeau spre fa; i acea vedere era nfricoat i groaznic din toate prile. Dar cuviosul, ngrdindu-se cu semnul Sfintei Cruci i chemnd numele lui Hristos Dumnezeu i al Preacuratei Maicii Lui, iari a fcut deart puterea acelora i a izgonit-o departe de la sine; iar el, dnuind, se veselea ntru Dumnezeu, Mntuitorul su. i sfrind cuviosul anul cel dinti al pustniciei sale ntru desele lupte cu diavolii, n cele din urm diavolul s-a nchipuit ntr-unui din slugile lui Petru, care i slujea lui cnd era n lume voievod i, alergnd, a czut cu osrdie la picioarele cuviosului i voia s i se nchine lui, fiind plin de spurcciune. Apoi, eznd, a nceput a plnge i a zice astfel: Am auzit, stpne al nostru, c ai fost prins n rzboi, dus n Samara i nchis ntr-o temni ntunecat. Iar Dumnezeu, cu rugciunile Sfntului Printelui nostru Nicolae, te-a izbvit pe tine de acolo i te-a adus n pmntul grecesc. Drept aceea, toi cei ce suntem n casa ta te-am cutat pretutindeni, plngnd i tnguindu-ne, i am nconjurat multe ceti i sate ntrebnd de tine; i, neputnd s te aflm, nici s tim unde eti, ne-am rugat cu lacrimi ctre Sfntul Nicolae s ne descopere nou despre tine, n ce loc petreci, visteria noastr cea ascuns. Iar Sfntul Nicolae, grabnicul ajuttor al tuturor, n-a trecut cu vederea rugciunea noastr, ci ne-a artat nou toate cele despre tine, i ne-am bucurat foarte mult, toi robii ti. Iar eu, apucnd nainte de toi, am alergat la tine, stpnul meu; deci, sculndu-te de aici, mergi la casa ta, ca s te vad pe tine toi cei ce doresc s-i vad faa; i se va preamri ntru tine Dumnezeu, Cel ce te-a izbvit pe tine cu minune de la robie i din legturi. Iar pentru linite s nu te mhneti, cci i acolo sunt mnstiri i locuri linitite de sihastri, i unde i va plcea ie, acolo i vei alege un loca spre linitea ta. Ins i tu nsui s o socoteti aceasta cu adevrat: Ce iubete Dumnezeu mai bine din aceste dou lucruri? Oare sihstria pustiei, n care omul se slluiete n crpturi de pietre i n muni i singur se folosete numai pe sine? Sau folosul ce se face multora de la un brbat plcut i insuflat de Dumnezeu, care prin nvtura sa, pe muli la Dumnezeu i ntoarce i-i povuiete la calea mntuirii? Cu adevrat a doua este mai bun, mrturisind n Sfnta Scriptur nsui Dumnezeu: Cel ce va scoate om cinstit din cel nevrednic, va fi ca gura Mea. i s tii c muli sunt n cetatea noastr rtcii ntru ntuneric de patimi i au trebuin de unul care poate a-i povui pe dnii la pocin. Deci prea mult rspltire de la Dumnezeu se afl ie de fa, stpnul meu, dac, venind, i vei ntoarce pe ei la Dumnezeu. Ci i pe noi, slugile tale, cei ce cu toat inima te iubim pe tine, pentru ce ne treci aa cu vederea, abtndu-te de la noi i ascunzndu-te n pustiul acesta?" Acestea i cele asemenea cu acestea grindu-le diavolul cu lacrimi ctva vreme, a nceput sfntul a se tulbura puin i, lcrimnd, a zis ctre el: La acest loc nici nger, nici om nu m-a adus pe mine, ci singur Dumnezeu i Preacurata Nsctoarea de Dumnezeu; i, de nu va fi voia i porunca acelora ca s ies eu de aici, apoi nu voi iei". Iar diavolul, dac a auzit pomenirea numelui lui Dumnezeu i al Nsctoarei de Dumnezeu, ndat s-a stins; iar sfntul s-a minunat de meteugirea cea diavoleasc i, nsemnndu-se cu semnul Sfintei Cruci a tcut, ridicndu-i mintea sa ctre Dumnezeu. Iar dup ce au trecut apte ani, mult meteugreul vrjma, adic diavolul, s-a nchipuit n ngerul luminii, avnd n mini o sabie goal i, stnd naintea peterii, a strigat, zicnd: Petre, robule al lui Hristos, iei la mine, i i voi spune ie cuvinte bune". Iar sfntul a grit: Cine eti tu care vrei s-mi spui mie cuvinte bune?" Iar vicleanul neltor a zis: Eu sunt arhistrategul Domnului trimis la tine, ntretete i mbrbteaz-te, bucur-te i te veselete, c s-a gtit ie scaun slvit i cunun nevetejit de la Dumnezeu. Deci, acum locul acesta lsndu-1, s te duci n lume spre ntrirea i folosul multora, c i 122

izvorul de ap cel ce este aproape de tine s-a uscat cu dumnezeiasc porunc, pentru ca fiarele cele ce nvlesc asupra ta s moar de sete". Iar acestea le-a zis meteugreul vrjma, trimind mai nainte pe alt diavol, ca s opreasc curgerea apei pentru o vreme, cu ngduina lui Dumnezeu. Dar Sfntul Petru fiind smerit, a rspuns mpotriva neltoarelor cuvinte ale diavolului, zicnd: Cine sunt eu ca ntr-acest fel s vin arhistrategul Domnului la mine, cel ce sunt asemenea cu un cine netrebnic?" Diavolul a zis: Nu te mira de aceasta, robule al lui Domnului, pentru c n vremurile acestea tu ai covrit pe Moise, pe Ilie, pe Daniil i pe Iov. Ai covrit pe Moise i pe Ilie cu postirea, pe Daniil cu fiarele i cu trtoarele, crora le-ai astupat gura, iar pe Iov lai covrit cu rbdarea ta i pentru aceea te vei numi mare la ceruri. Iar acum, sculndu-te, vezi lipsirea apei i, degrab plecnd de aici, s te duci n mnstirile cele ce sunt n lume. Iar eu voi fi cu tine i voi mntui pe muli prin tine, zice Domnul Atotiitorul!" Atunci sfntul a rspuns diavolului, zicnd: S tii tu, c de nu vor veni aici ajuttoarea mea cea ntru toate, Nsctoarea de Dumnezeu, i ajuttorul cel cald ntru primejdiile mele, Sfntul Ierarh Nicolae, nu m voi deprta de aici!" Iar diavolul, cum a auzit pomenirea numelui Nsctoarei de Dumnezeu i al Sfntului Nicolae, ndat a pierit. Iar sfntul, cunoscnd meteugul diavolului i neputina lui, s-a rugat lui Dumnezeu, zicnd: Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, iat vrjmaul meu umbl rcnind, cutnd s m nghit, dar Tu cu puternica Ta mn m ngrdete pe mine, robul Tu; de aceea mulumesc ie c nu Te-ai deprtat de la mine. nc m rog ie, Stpne, Preabunule, ca i pn n sfrit s nu m prseti". Deci dup ce a trecut ziua aceea i a venit noaptea, cuviosul a adormit puin i i s-a artat n vedenia visului grabnica ajuttoare a cretinilor, iubitoarea de oameni, Stpna Preacurat Maria, Nsctoarea de Dumnezeu, mpreun cu Sfntul i Marele Nicolae, i au zis ctre dnsul: De acum nainte s nu te mai nspimni, c Dumnezeu este cu tine i ngerul Domnului cel adevrat te va cerceta pe tine dimineaa i-i va aduce spre hran man din cer; pentru c aceluia i s-a poruncit de la Dumnezeu ca de astzi la patruzeci de zile s-i aduc aceast hran n toate zilele vieii tale". Preacurata Nsctoare de Dumnezeu i-a mai artat Sfntului Petru i mana, zicndu-i: Din acest fel de hran i se va aduce ie de nger n toate cele patruzeci de zile". Aceasta grind Stpna i pace dndu-i lui, s-a dus de la dnsul; iar Petru, cznd la pmnt, s-a nchinat i a srutat acel loc unde sttuser picioarele Nsctoarei de Dumnezeu i ale Sfntului Nicolae. Iar a doua zi, dup cuvntul Preasfintei Nsctoare de Dumnezeu, a venit ngerul lui Dumnezeu i i-a adus hran cereasc i, dndu-i-o lui, s-a dus; iar el, mulumind lui Dumnezeu i Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, a gustat din acea man, care i se adusese din mini ngereti i att s-a ntrit cu dnsa, nct putea s triasc fr hran pn la patruzeci de zile. Iar dup ce s-au sfrit cele patruzeci de zile, ngerul i aducea man i Sfntul Petru se ntrea cu ea nc alte patruzeci de zile. Astfel s-a linitit singur n post i rugciuni cincizeci i trei de ani. i au pierit ispitele diavoleti, cele ce la nceput i se fceau lui adesea. Nlucirile, nfiorrile i toate meteugirile diavoleti au fost gonite departe de la dnsul cu puterea cea nevzut a lui Dumnezeu. i n atia ani cuviosul n-a vzut fa omeneasc, nici nu avea vreo hain de acoperit goliciunea trupeasc, nici altceva de trebuin firii omeneti nu avea, ci numai cerul acopermnt i pmntul pat; deci n vremea verii se ardea de cldura soarelui i iarna degera de frig. Toate acestea le rbda pentru dragostea lui Dumnezeu i pentru rspltirea ce va s fie. Iar cnd Domnul a voit s arate pe robul su oamenilor, a rnduit cu purtarea sa de grij un lucru ca acesta: Un oarecare vntor, lundu-i arcul i tolba, a plecat ca s vneze fiare prin muntele acela. i trecnd prin multe locuri cu surpturi, vi adnci i dealuri dese, a ajuns n locul unde Cuviosul Petru petrecea viaa asemenea cu ngerii. i cnd vntorul s-a apropiat de locul acela, a vzut ieind din dumbrav un ap mare care, jucndu-se, mergea de departe naintea vntorului. Deci vntorul, vznd acel ap ales, a alergat dup el toat ziua, cutnd s-1 sgeteze pe el. Iar apul, povuit fiind de dumnezeiasca voie, a venit deasupra peterii cuviosului i a stat, iar vntorul, cutnd cum l-ar putea vna pe el, a vzut stnd lng ap, de partea dreapt, un brbat cu barba deas, avnd perii capului pn la coaps, cu trupul gol i cu perii crescui ca la o fiar. Pe acesta vzndu-1 vntorul, s-a nspimntat foarte tare i s-a pornit napoi s fug. Iar 123

Sfntul Petru, vzndu-1 pe el fugind, a strigat ctre dnsul cu glas mare, zicnd: De ce te temi, frate, i pentru ce fugi de mine? Cci eu sunt om ca i tine, iar nu nlucire diavoleasc cum ai socotit! Deci ntoarce-te i vino la mine i-i voi spune toate cele despre mine, c pentru aceasta te-a trimis pe tine Domnul aici". Atunci vntorul, auzind glasul acela, s-a ntors din fug i a venit, cutremurndu-se, la cuviosul printe care l chema pe el. Iar sfntul, poruncindu-i lui s nu se team, 1-a cuprins i 1-a srutat pe el ntru Domnul i, eznd cu dnsul, a nceput a vorbi, spunndu-i lui cu de-amnuntul toate cele despre el: cum a fost voievod i a fost prins n rzboi, cum a fost dus n cetatea Samara i inut n lanuri, cum a fost scos din legturi prin artarea Sfntului Nicolae i a Sfntului Simeon, primitorul de Dumnezeu, i cum a fost dus la Roma; iar de acolo cum s-a ntors i cu ce chip s-a slluit n muntele acela. I-a mai spus i cum sa luptat cu diavolii, cu ce se hrnea, ci ani a vieuit i, n scurt s zicem, a spus toat viaa lui acelui vntor. i s-a minunat acel vntor, auzind cele grite lui de ctre sfnt, i s-a nspimntat i s-a umilit, zicnd: Acum am cunoscut c m-a cercetat pe mine Domnul cu darul Su i te-a artat mie nevrednicului, pe tine, o, printe, plcutul Su cel ascuns. Deci i eu voi petrece cu tine de acum nainte, robule al lui Dumnezeu!" Iar cuviosul i-a grit: Nu va fi aa, fiule, ci mai nti s mergi la casa ta i te ispitete pe tine singur, de vei putea s suferi nevoinele cele pustniceti. ns s te ispiteti pe tine astfel: nfrneaz-te de carne, de vin, de brnz i de unt, iar mai nainte de toate nfrneaz-te de femeia ta. Partea motenirii tale s o mpri sracilor, s te sileti la post i la rugciuni i s iei aminte la tine nsui cu suflet umilit. Aa s petreci tot anul acesta i, dup svrirea anului, s vii iar la mine i ceea ce va fi plcut lui Dumnezeu, aceea i se va porunci". Aceasta zicndu-i sfntul i dnd vntorului binecuvntare i rugciune, ca o logodire, 1-a trimis la locul su i cel din urm cuvnt i-a spus aceasta: Mergi, fiule, cu pace, iar taina cea artat ie s o pzeti, nespunnd-o la nimeni; cci comoara cea descoperit se fur". Iar vntorul, nchinndu-se sfntului, s-a dus slvind i mulumind lui Dumnezeu c s-a nvrednicit a vedea n trup pe un plcut al lui Dumnezeu att de mare, i a vorbi cu el. Deci, mergnd acas, a fcut toate cele ce i se porunciser de Sfntul Petru. i sfrindu-se anul acela, vntorul a luat cu sine doi clugri i pe fratele su i a mers n corbioar pn la malul acela, n dreptul cruia era petrecerea Sfntului Petru n pustie. Deci, sosind n acel loc, au ieit la mal i au mers drept prin pustia muntelui. i ajungnd ei la petera aceea, unde locuia plcutul lui Dumnezeu, vntorul, pornindu-se cu cea mai fierbinte dragoste, a apucat nainte de toi i a alergat la peter. i acolo a gsit pe cuviosul printe zcnd mort la pmnt, avnd minile strnse pe piept n chipul crucii, cu ochii nchii frumos i celelalte pri ale trupului ngrijite cu cinste. Aceasta vznd-o vntorul, s-a nspimntat i, cznd naintea trupului cuviosului, se tnguia cu plngere mare. Apoi l-au ajuns i cei ce-i urmau lui. i vznd pe un mort cinstit ca acela i pe prietenul lor plngnd deasupra lui, l-au ntrebat: Cine este acesta ce s-a aflat mort i pentru ce plngi aa de amar pentru el?" Iar vntorul, plngnd i tnguindu-se, a nceput a le spune cu de-a-mnuntul toat viaa Cuviosului Petru, precum singur o auzise din gura lui, anul trecut. Iar aceia, auzind de lucrurile cele de mirare ce li s-au spus, s-au umilit n inimile lor i au plns cu amar c nu s-au nvrednicit s vad ntre cei vii, nici s aud cuvintele celui att de mare rob al lui Dumnezeu. Iar fratele acelui vntor, fiind cuprins de duh necurat, cnd s-a atins de moatele sfntului, ndat a ctigat tmduire; pentru c diavolul, trntindu-1 la pmnt, a strigat cu glas mare, zicnd: O, Petre, au nu-i ajunge c m-ai izgonit din petera mea? Acum m izgoneti i din aceast locuin?" Aceasta zicnd, a ieit din gura omului ca un fum, i a zcut omul acela ca un mort, apoi, dup puin vreme, s-a sculat sntos i a zis ctre fratele su: i mulumesc, stpnul meu frate, c m-ai adus aici la bine!" i iari cznd cu mulumire la moatele cuviosului, le-a srutat cu bucurie. Dup aceasta, toi mpreun, lund cinstitele moate ale plcutului lui Dumnezeu, le-au adus la mal i, punndu-le n corbioar lor, le-au dus ntr-un sat vestit, care era sub stpnirea Macedoniei. Acolo, dndu-se multe tmduiri de la moatele sfntului, episcopul cetii a auzit i, mergnd cu tot clerul su, a 124

luat acele moate dttoare de tmduiri ale Cuviosului Petru i le-a dus cu cinste la episcopia sa. i punndu-le ntr-o racl de mare pre, i cntnd trei zile i trei nopi laud lui Dumnezeu cu tot poporul, le-a ngropat n biseric, ntru slava Preasfintei Treimi, a Tatlui i a Fiului i a Sfntului Duh, a lui Dumnezeu, Cel slvit de toat fptura, acum i pururea i n vecii vecilor. Amin.

PTIMIREA SFINTEI FECIOARE I MUCENIE ACHILINA (13 iunie)


In cetatea Palestinei, care se numete Vivlos, vieuiau nite cretini care nvaser credina cea n Hristos de la Sfinii Apostoli. Unul dintre aceia, cu numele Evtolmie, petrecnd cu plcere de Dumnezeu n cinstita nsoire, Domnul i-a dat binecuvntarea Sa, iar femeia lui, zmislind n pntece, a nscut o prunc, pe care a numit-o Achilina. i cnd prunca era de patru luni, maica ei, lund-o, a dus-o la episcopul Evtalie; iar acela, nsemnnd pe acea copil n numele Domnului nostru Iisus Hristos, a fcut-o catehumen i, dup dou luni, a luminat-o cu Sfntul Botez. i cnd era de un an, tatl ei, Evtolmie, s-a mutat de la cele pmnteti la cele cereti, iar maica a crescuto pe prunc dup obicei, i, fiind de apte ani, a nvat-o toate obiceiurile care se cuvin cretinilor. Iar acea copil, cu ct nainta n vrst, cu att mai mult se umplea de Duhul Sfnt i se nfrumusea cu darul lui Hristos, n care a sporit att de mult, nct, n puinii i nedesvriii ani ai tinereilor sale, a clcat i a rsturnat cu brbie poruncile pgnilor mprai pentru nchinarea la idoli, precum va arta cuvntul: Cnd fecioara era de zece ani i chema nencetat pe Dumnezeu n rugciuni, ntru al aptelea an al mpriei lui Diocleian, un oarecare Volusian, mai mult diavol dect om, a fost pus antipat al inutului Palestinei. i netiind pe adevratul Dumnezeu fctorul a toate, a nceput cu toat rutatea a prigoni pe dreptcredincioii nchintori ai adevratului Dumnezeu. Deci muli viteji ptimitori ai lui Hristos, sfrind cu brbie nevoinele lor, s-au nvrednicit bunurilor celor nevetejite. ntr-acea vreme i fericita fecioar Achilina, care tia bine pe Dumnezeu, adeseori sftuia pe fecioarele cele de o vrst cu ea, zicndu-le: Ce v folosete pe voi cinstirea idolilor celor muli i nesimitori? Au nu tii c cei ce cred n ei i li se nchin lor au ndejde zadarnic, oarb, vtmtoare de suflet i diavoleasc? Cci acei zei, fiind ei nii mori i neputincioi, cum pot s fac bine altora?" Iar fecioarele cele de o vrst cu ea o ntrebau: Dar tu pe care Dumnezeu cinsteti?" Achilina a rspuns: Pe Unul Dumnezeu, Care a fcut cerul i pmntul, marea i toate cele dintr-nsele; pe Acela l cinstesc i Aceluia dup vrednicie m nchin, Care din veci a fcut bine tuturor celor ce cred ntru El i ndjduiesc spre Dnsul, c El este puternic s fac bine pn la sfritul lumii celor ce-L cheam pe El". Atunci cele de o vrst cu ea i-au zis: Noi am auzit c pe Dumnezeul cel propovduit de tine iudeii L-au rstignit pe Cruce, pe care a i murit". Sfnta a rspuns: Moartea nu are stpnire asupra Lui, pentru c nu numai El nsui a nviat, ci i pe cei ce muriser cu moarte bun i-a rscumprat cu cinstitul Su snge i i-a nviat. El, vznd pe om rtcit din calea cea adevrat, a voit a se ntrupa i a se face om, ca s ridice firea noastr cea czut i s o povuiasc la calea cea mntuitoare, pierznd nelciunea diavoleasc i druin-du-ne darul cel mpreunat cu adevrul". Fecioarele acelea au ntrebat-o: i cine este Acela despre care se spune c a fost rstignit?" Achilina a rspuns: Mntuitorul tuturor, iubitorul neamului omenesc, Care a rbdat ptimirile de bun voie pentru ca pe omul cel vechi s-1 mbrace n cel nou, prin ap i prin duh. Este Cel care S-a suit pe Cruce, voind s mntuiasc nu numai pe cei ce vieuiesc pe pmnt, dar i pe cei inui n iad s-i dezlege din legturile morii; Cel Care nviind a treia zi, a artat cu adevrat c, la a doua venire a Sa, are s fie la toi nvierea din mori cea de obte". Atunci cele ce vorbeau cu dnsa au zis: Dac Acela, pentru care tu grieti, a fcut attea bunti n lume, atunci pentru ce iudeii, din al cror neam a fost i El, nu l au ca pe un Dumnezeu?" La acestea, nelepita de Dumnezeu Achilina a rspuns: Totdeauna neamul jidovesc se abate din calea cea dreapt, i avndu-i sufletul orbit de rutate i cerbicea nvrtoat, leapd cele ce 125

sunt drepte i adevrate. De aceea s-au lepdat de Acela care le-a fcut prea mult bine, dndu-L lui Pilat, spre a fi rstignit pe Cruce". Acestea grindu-le adeseori fericita cu acele fecioare, Nicodim, unul din slugile antipatului, a auzit cele spuse i, alergnd la antipat, i-a spus c n acea cetate este o fecioar care nu se supune poruncilor mprteti pentru cinstirea zeilor, socotindu-i de nimic i numindu-i diavoli; iar pe Altul oarecare, rstignit, l propovduiete Dumnezeu i ntoarce i pe celelalte fecioare de la printeasca cinstire de zei. Acestea aflndu-le antipatul, a trimis pe slujitori s prind pe fericita fecioar. Deci Sfnta Muceni Achilina a fost prins spre ptimire n al doilea an al antipatiei lui Volusian i al doisprezecelea an de la naterea sa, i a fost adus la pgneasca judecat. Iar antipatul i-a zis mai nti: Oare tu te mpotriveti poruncilor mprteti i amgeti pe alte fecioare ca s nu se supun zeilor notri i le ndemni s se nchine Omului Cel rstignit? Au nu tii c mpraii au poruncit ca pe cei ce mrturisesc pe Iisus s-i dm la tot felul de munci i la pedeaps cu moartea? Deci las i tu pe Cel rstignit i adu cinste i jertf zeilor celor fr de moarte, ca s nu ne sileti s te dm la munci". Fericita Achilina a rspuns: O, antipate, de m vei da la munci amare, mi vei fi mijlocitor a cpta cununa cea nestriccioa, pe care atept s-o iau de la Mntuitorul meu; de vreme ce pe El l mrturisesc i nu m voi lipsi de Dnsul nicidecum, mcar de a fi n cele mai cumplite munci. Pentru aceea nu zbovi, ci scornete asupra mea tot felul de munci, ca s m cunoti c stau naintea ta narmat cu credin i nu m tem nici de tine, nici de muncile tale". Iar Volusian a nceput a o ndemna cu cuvinte neltoare, zicnd: Te vd c eti nc tnr, binencuviinat i frumoas; deci m milostivesc spre tine, pentru c de te voi da la munci, atunci ndat toate mdularele tale cele tinere se vor zdrobi; cci muncitorii sunt nemilostivi i, dup cumplitele munciri, te vor da la amara moarte i te vor lipsi de tnr de via, i nu-i va ajuta Dumnezeul cretinesc pe care II mrturiseti". Sfnta a rspuns: Nu-mi trebuie milostivirea ta, cci, dac i se pare c te milostiveti spre mine, cu aceasta mai mult voieti s m vatmi; deoarece te srguieti s m deprtezi de adevratul Dumnezeu. Deci te rog s nu ai mil de mine, ci te arat mai aspru, ca, din rbdarea mea, s tii c cei ce ndjduiesc spre Hristos rmn nebiruii". Deci vznd antipatul c nu poate nicidecum s ntoarc de la mrturisirea ei pe roaba lui Hristos, a poruncit s o bat peste fa, zicndu-i: Iat nceputul muncilor! Oare i sunt dulci i bine primite?" Achilina a rspuns: O, muncitorule fr de omenie, de vreme ce ai ndrznit a bate faa cea zidit dup chipul lui Dumnezeu, apoi s tii c nici Acela, al Crui chip l port, nu te va ierta n ziua judecii Sale". Judectorul a spus: Eu socotesc c marii notri zei in n minile lor mntuirea a toat lumea, iar n veacul ce va veni aijderea vor avea n stpnirea lor mntuirea tuturor". Zicnd aceasta, a poruncit la doi ostai s o dezbrace pe fecioar de hainele ei, s o ntind pe pmnt i s o bat fr de mil, zicnd i aceste cuvinte: Achilino, unde este acum Dumnezeul tu de care ai zis c nu m va ierta pe mine la judecata Sa? S vin aici i s te scoat din minile mele!" Dup aceasta a poruncit celor ce o bteau s nceteze, i a zis ctre fericita: Achilino, ascult-m pe mine, cel ce te sftuiesc de bine, las-i slbticia aceasta i te deprteaz de la eresul cretinesc, dac voieti s scapi de munci; pentru c cine a ieit izbvit din minile mele, ndjduind spre Acela Care singur nu S-a izbvit, fiind rstignit? i pe cine din cei ce-L cinstesc pe El l-au lsat mpraii notri s triasc?" Sfnta Achilina a rspuns la acestea: O, prea cumplitule muncitor, socoteti oare c simt muncile cele puse de tine asupra mea? S tii aceasta cu adevrat, c pe ct tatl tu, diavolul, i d meteugiri asupra mea, pe att i mai mult Dumnezeul meu mi d putere i rbdare!" Iar Volusian s-a mirat, vznd o vitejeasc mrime de suflet ca aceea a fericitei fecioare, apoi a zis: Te las cteva zile s te gndeti i s te nelepeti a te nchina zeilor, pentru care vei dobndi i via pe pmnt i cinste vrednic de la mprat". Sfnta 1-a ntrebat: Cte zile mi vei lsa pentru aceasta?" Volusian a rspuns: Attea cte vei voi tu". Achilina a zis: Te rog pentru aceea ca s nu-mi lai s m gndesc nici o zi i nici chiar un ceas, pentru c eu din copilrie am nvat a m nchina la Unul Dumnezeu i a alerga la Acela Care, petrecnd la ceruri, caut spre pmnt!" 126

Iar Volusian, vznd pe fecioar neschimbat n dragostea adevratului Dumnezeu, a zis ntr-nsul: n zadar sunt sfaturile i ostenelile mele". i aa mniindu-se antipatul, a poruncit ca s-i sfredeleasc capul ei prin urechi, cu epui de fier nroite n foc. i dup ce muncitorii au fcut aceasta, fierbineala focului i-a strbtut creierii ei i i curgeau creieri cu snge pe nri. Iar fericita, aflndu-se ntr-o ptimire ca aceea, se ruga lui Dumnezeu, zicnd: Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce m-ai hrnit din pruncie i mi-ai luminat gndurile cele ascunse ale inimii cu razele dreptii i m-ai ntrit pe mine cu puterea ta cea tare i brbteasc, ca s pot sta mpotriva vrjmaului diavol; Tu, Cel ce ai descoperit adncurile nelepciunii celei adevrate i mari celor ce cred n Tine, svrete alergarea nevoinei mele i-mi ferete nestins fclia fecioriei mele ca i eu s intru mpreun cu cele cinci fecioare nelepte, n nejntinata Ta cmar, ca acolo s m nvrednicesc a Te slvi pe Tine, mplinitorul durerilor mele". Acestea grindu-le Sfnta Muceni Achilina, a czut ca o moart, din pricina cumplitelor dureri. Iar antipatul, socotind-o c a murit, a poruncit ca, trnd-o de acolo, s o arunce afar din cetate spre mncarea cinilor, judecnd-o pe dnsa nevrednic de ngroparea omeneasc, de vreme ce, defimnd poruncile mprteti, s-a lepdat de zeii romanilor. i astfel muceni a zcut toat ziua aruncat n drum. Iar sosind miezul nopii, ngerul Domnului a venit la fericita i, atingndu-se de dnsa, i-a zis: Scoal-te i fii sntoas i, ducndu-te, ceart pe Volusian c el i sfaturile lui sunt de nimic!" Atunci Sfnta Achilina ndat s-a sculat sntoas i, ludnd pe Dumnezeu, zicea: Mulumescu-i ie, Fctorule al vieii mele, Cel ce mi-ai dat sntate i din necurie ai izbvit pe roaba Ta; c Tu, Doamne, mai nainte de veci ai fost, n veci vei petrece i nu este alt Dumnezeu afar de tine. Deci cu smerenie m rog ie, ca, dup ce voi svri nevoina ptimirii, la Tine s m nvrednicesc de cununa slavei Tale i, ndulcindu-m de adevratele Tale fgduine, s Te laud pe Tine mpreun cu cetele sfinilor Ti, care au ptimit pentru Tine". Iar Domnul de sus i-a rspuns ei: Vino, c i va fi ie precum ai cerut!" Auzind fericita aceasta, s-a veselit foarte mult i a mers n cetate. i ajungnd la porile ei, ndat s-au deschis singure. Deci fericita a mers la palatele lui Volusian - pentru c o povuia pe ea ngerul Domnului; i intrnd acolo fr s fie oprit de cineva, a stat naintea antipatului pe cnd el dormea. Iar antipatul, deteptndu-se din somn i vznd-o pe ea stnd naintea sa, s-a nspimntat i, chemnd pe servitorii si, le-a zis: Cine este aceasta care st naintea ochilor mei?" Iar ei, aducnd lumnri, au zis: Aceasta este cu adevrat Achilina, care, fiind moart dup btile cele multe, ai poruncit s fie aruncat afar din cetate spre mncarea cinilor". Acestea auzindu-le antipatul, mai mult s-a nspimntat i a poruncit ca, lund-o pe ea, s o pzeasc pn dimineaa. Iar dup ce s-a fcut ziu, a adus-o pe ea naintea judecii sale i a ntrebat-o: Oare tu eti Achilina? " Sfnta a rspuns: O, om fr de lege! La ochii inimii tale fiind orbit de tatl tu, diavolul, oare nici cu ochii cei trupeti nu vezi? Eu sunt Achilina, roaba Domnului, i stau n faa ta". Iar antipatul, tergndu-i ochii cu mna, a rmas ntru nepricepere i zicea ntru sine: Dac n-a murit cnd i-am gurit capul i cnd i-am scos creierii, ce fel de munci pot s o vatme pe ea?" Spunnd aceasta, a poruncit s o taie, zicnd: Pe Achilina, aprtoarea necuratului eres cretinesc, cea tnr cu anii, dar mare fermectoare, care nu a cinstit pe zeii cei fr de moarte i nici nu s-a supus mprtetilor porunci, pe aceea noi ne-am ostenit mult a o pleca de la o nebunie ca aceasta, dar n-am putut s o ntoarcem. De aceea, dup multe munci, care nu s-au atins ctui de puin de acea fermectoare, poruncim ca, scond-o afar din cetate, s i se taie capul". O osnd de moarte ca aceasta lund fericita fecioar, a mers afar din cetate, la locul cel de tiere, la care ajungnd, a cerut voie un ceas s se roage lui Dumnezeu. Deci, ridicndu-i ochii spre cer, zicea: Doamne Dumnezeul meu, Atotputernice, mulumesc ie c mi-ai artat sfritul ptimirii mele. Pe Tine Te slvesc, Dumnezeul meu i fctorul tuturor, c nu n deert mi-am svrit msura alergrii mele. Te binecuvintez pe Tine, Ziditorule a toate, c pe muncitor l-ai ruinat, iar pe mine m nvredniceti cununii celei nestriccioase. Deci primete n pace sufletul meu, ca, lsnd pe cele pmnteti, s ctig pe cele cereti". Astfel rugndu-se fericita, i-a venite un glas din cer, zicndu-i: Vino, fecioar aleas, ceea ce ai clcat mnia muncitorului i ai sfrmat boldul diavolului prin nevoina ta, primete rspltirea cea gtit ie". 127

Acest glas venind de sus spre dnsa mai nainte s-i ridice clul sabia spre grumazul su, sfnta muceni a lui Hristos a adormit desvrit cu somn de moarte. Iar clul, chiar vznd c muceni i dduse sufletul su, nu a trecut cu vederea porunca antipatului, ci a tiat cu sabia capul cel mort al fericitei fecioare i a curs din ran lapte n loc de snge. Iar cretinii care erau acolo, lund moatele ei cele mai scumpe dect mrgritarul, ungndu-le cu aromate de mult pre i nvelindu-le cu pnze subiri i noi, le-au ngropat n mormnt, cu cinste, n cetatea Vivlos; iar de la mormntul ei se ddeau bolnavilor multe tmduiri ntru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel mpreun slvit cu Tatl i cu Sfntul Duh, acum i pururea i n vecii vecilor. Amin.

SFNTUL PROOROC ELISEI (14 iunie)


Sfntul Prooroc Elisei era de neam din cetatea Avelmeula i fiul lui Safat, care se trgea din seminia lui Ruvim. El de la natere s-a artat mare fctor de minuni; pentru c o juninc de aur din Silom, creia israelitenii, care se ntorseser spre nchinarea de idoli, i aduceau jertfele lor i i se nchinau ca unui Dumnezeu; acea juninc fiind fr de suflet, n ceasul naterii lui Elisei a mugit aa de tare, nct s-a auzit pn la Ierusalim glasul ei. De acest lucru minunndu-se toi foarte mult, un preot oarecare, fiind plin de Duhul Sfnt, a zis: Astzi s-a nscut un mare prooroc al lui Dumnezeu, care va strica pe idolii cei cioplii i va sfrma pe cei puternici". Iar dup ce Elisei s-a fcut brbat desvrit, i petrecea viaa sa n curia fecioriei, pentru a fi mai plcut lui Dumnezeu. El a fost chemat la proorocie n acest fel: Elisei ara pmntul cu dousprezece perechi de boi, iar Sfntul Prooroc Ilie era n muntele Horeb, vorbind cu Dumnezeu. i i-a poruncit Dumnezeu lui Ilie s se duc i s ung prooroc n locul su pe Elisei. i ducndu-se Sfntul Ilie, a gsit pe Elisei arnd, i, punnd cojocul su pe dnsul, i-a spus voia Domnului i 1-a numit s fie prooroc. Deci i-a poruncit s mearg dup dnsul, iar Elisei, lsnd ndat toate, era gata s urmeze cu osrdie Sfntului Ilie, proorocul lui Dumnezeu; dar 1-a rugat s-i porunceasc s se duc acas, ca s fie binecuvntat de tatl i de maica sa. i Ilie i-a poruncit s se duc. Iar el, ducndu-se, a luat o pereche de boi cu care ara singur i, njunghiindu-i, a tiat i plugul de lemn i fcnd foc cu el, a fript carnea i a pus-o naintea oamenilor i a prietenilor care s-au ntmplat acolo i, osptndu-i, a luat binecuvntare de la tatl su i de la mama sa; apoi a alergat n urma lui Ilie i-i slujea, nvnd de la dnsul vederea multor taine ale lui Dumnezeu. Astfel s-a fcut prooroc, cu darul lui Dumnezeu, nu mai puin dect Sfntul Ilie, povuitorul i nvtorul su. Iar cnd Dumnezeu a voit s ia pe robul Su Ilie n vifor de foc cu crua sa spre cer i s1 mute n Rai, Ilie a poruncit lui Elisei s-i spun lui ce dar voiete s cear de la Dumnezeu, pe care s-1 mijloceasc Sfntul Ilie cu rugciunea sa. Cere, a zis el, ce vrei s-i fac, mai nainte pn ce nu voi pleca de la tine". Iar Elisei nu a cerut oarecare lucruri vremelnice, pmnteti, c nu-i trebuia nimic pe pmnt, cci lsase toate pentru Dumnezeu; ci, fiind srac cu duhul i cu lucrul, n-a cerut nici sntate trupului, nici lungime de zile, pentru c nu dorea petrecere lung n aceast via vremelnic; ci, ateptnd s moteneasc viaa cea venic, a cerut ndoit darul Sfntului Duh, care era n Sfntul Ilie: S fie, zicea el, Duhul cel din tine ndoit n mine", adic darul proorociei i al facerii de minuni, ca pe oamenii cei rtcii de la Dumnezeu i dui n urma idolului Baal s-i nvee cu cuvntul proorocesc, iar cu facerea de minuni s ntreasc cele grite i s-i ntoarc iari la Dumnezeul cel adevrat. Deci el i-a ctigat cererea, pentru c Ilie a grit ctre dnsul: Dac m vei vedea cnd voi fi luat de la tine, i se va mplini dorina". Pe cnd mergeau i vorbeau, s-a vzut naintea lor o cru cu cai de foc. i s-au desprit amndoi i Ilie a fost luat cu vifor spre cer. Iar Elisei, vzndu-1 c se deprteaz de la el, a strigat: Printe, printe, carul lui Israel i caii lui!" i n-a mai vzut Elisei crua aceea de foc care luase pe Sfntul Ilie, c se dusese n nlime, departe de la ochii lui; apoi a nceput a plnge dup dnsul, ca dup printele su, rupndu-i hainele. i a czut cojocul de la Sfntul Ilie, din nlime, lsndu-se lng 128

dnsul; iar el 1-a luat spre mngierea necazului su i spre semnul duhului cel ndoit ctigat de la Ilie, i l avea la el ca o vistierie scump sau ca o cinstit porfir mprteasc. Prin acel cojoc, ca i Ilie mai nainte, a fcut aceast minune: voind s treac rul Iordan, a lovit apa cu cojocul i aceea s-a desprit n dou i Elisei a trecut ca pe uscat. Vznd aceasta fiii proorocilor care petreceau n Ierihon, au zis unul ctre altul: Iat duhul lui Ilie se odihnete peste Elisei". Apoi, venind, i s-au nchinat lui. Iar Sfntul Elisei s-a dus la Ierihon, voind s petreac acolo ctva vreme; i oamenii cetii au zis ctre dnsul: Stpne, viaa cetii noastre este bun, precum o vezi; ns apele sunt rele, de aceea i pmntul este neroditor". Sfntul Elisei a zis ctre dnii: Aducei-mi un vas nou de ap i turnai sare ntr-insul". Fcnd oamenii aceasta, el a luat vasul, s-a dus la izvoarele apelor, a turnat sarea acolo i a zis: Aa griete Domnul: Tmduit-am apele acestea i de acum nu va mai fi dintr-nsele moarte i nerodire". i s-au tmduit apele Ierihonului dup cuvntul lui Elisei. Dup aceasta Sfntul Elisei s-a dus de la Ierihon n cetatea Betel, ntru care poporul lui Israel se lepdase de Dumnezeu i se nchina idolilor. i dac s-a apropiat de cetate, copiii cei mici care ieiser din cetate s se joace, vznd c vine sfntul prooroc, care era pleuv la cap, au nceput a-1 batjocori, zicnd: Hai, pleuvule, hai!" Iar sfntul, trecnd de dnii, s-a uitat napoi i, vzndu-i c alergau n urma lui i strigau aceeai batjocur, i-a blestemat n numele Domnului. Atunci au ieit din dumbrav dou ursoaice i au sfiat patruzeci i doi dintr-nii, iar ceilali abia au scpat fugind n cetate. Proorocul lui Dumnezeu a adus asupra acelor copii aceast pedeaps cu dreapt judecat, pe de o parte pedepsind i tind batjocora lor, ca nu venind n vrst brbteasc s fie mai ri cu obiceiul; iar pe de alta, fcnd rspltire prinilor lor pentru nchinarea de idoli i nvndu-i ca s-i creasc copiii cu pedepsire, ca s tie s se team de Dumnezeu i s cinsteasc cu cucernicie pe slujitorii Lui. De aici sfntul s-a dus la muntele Carmelului i de acolo s-a ntors n Samaria. In vremea aceea s-au ridicat israelitenii cu rzboi mpotriva moabitenilor, pentru o pricin ca aceasta: mpratul moabitenilor, al crui pmnt era foarte bogat i avea cirezi de dobitoace, ddea dajdie mpratului lui Israel, n toi anii, o sut de mii de miei i o sut de mii de berbeci cu lna lor. Iar murind Ahab, mpratul lui Israel, Mosa, mpratul moabitenilor, s-a deprtat de Israel i a ncetat a mai da dajdia obinuit. Atunci Ioram, fiul lui Ahab, cel ce mprea peste Israel n Samaria i care inea de pgntatea tatlui su, a adunat puterea otilor sale, chemnd n ajutor i pe plcutul lui Dumnezeu, Iosafat, mpratul Iudeii din Ierusalim, i lund asemenea i pe mpratul Edomului, cel ce era sub mna lui. Iar dup rnduiala lui Dumnezeu, era n rndul ostailor i Sfntul Prooroc Elisei. i mergnd cei trei mprai apte zile cu ostile lor, nu aveau ap pentru ei i pentru dobitoacele lor i toi slbiser de sete. Iar Ioram, mpratul lui Israel, a zis cu suspine: Ne-a adunat pe noi Domnul, trei mprai, ca s ne dea n minile lui Moab". Iar mpratul Iudeii, Iosafat, a zis: Oare nu este aici ntre ostai vreun prooroc al Domnului, ca prin el s ntrebm pe Domnul?" i o slug a mpratului lui Israel a rspuns: Este Elisei, fiul lui Safat, care a fost sluga proorocului Ilie i care turna ap pe minile lui". Iar mpratul Iosafat a grit despre Elisei: ntracel brbat este Cuvntul Domnului". Deci toi aceti trei mprai au mers la Sfntul Elisei i l-au rugat s se roage Domnului, i i se va descoperi lui despre ei. Sfntul Elisei a zis ctre mpratul Ioram: Mergi la proorocii lui Ahab, tatl tu, i ai mamei tale, Isabela, i i ntreab pe ei, s-i spun de cele ce v vor fi vou". Iar Ioram a zis cu smerenie ctre el: Oare pentru aceasta ne-a adunat pe noi Domnul, ca s ne dea n minile lui Moab?" Elisei i-a zis lui: Viu este Domnul puterilor, Cruia i stau nainte, c de n-a fi cinstit pe mpratul Iosafat, plcutul lui Dumnezeu, n-a fi inut seam de tine i nici n-a fi cutat spre tine, care eti nchintor de idoli. Dar s aducei la mine un cntre". Atunci ei au adus un cntre, anume Levit, care tia a cnta bine psalmii lui David. i cntnd Levit cntrile psalmilor, s-a fcut mna Domnului, adic Duhul Sfnt, peste Elisei i a zis: Spai acum praie i gropi adnci, c aa zice Domnul: Nu vei vedea nici vnt, nici ploaie, iar rurile i gropile se 129

vor^umple de ap i vei bea voi i oamenii votri i dobitoacele voastre! nc i pe Moab l va da Domnul n minile voastre i vei birui puterea lui; vei strica toate cetile cele tari, vei tia toi pomii cei roditori i vei astupa cu pietre i rn toate izvoarele de ap, i vei pustii tot pmntul moabitenilor". i aceste cuvinte prooroceti s-au mplinit ntocmai; fiindc a doua zi, n vremea jertfei pe care Iosafat, dreptcredinciosul mprat al Ierusalimului, o aducea n toate dimineile lui Dumnezeu prin minile preoilor, au vzut toate popoarele c prin porunca lui Dumnezeu curgea ap pe calea Edomului; i a curs mai nti n tabra lui Iosafat, apoi i n celelalte, nct se umplur de ap toate gropile, praiele i vile, i s-a udat tot pmntul acela de ap. Deci, bnd toi i rcorindu-se cu apa aceea, au mers asupra lui Moab; i au lovit ostile lui cu mare ran, robind i pustiind tot pmntul acela - dup cuvntul proorocului lui Dumnezeu -, i s-au ntors cu veselie la locurile lor. Dup aceasta, o vduv oarecare, care fusese soia unuia din fiii proorocilor, a strigat ctre Elisei: Robul tu i brbatul meu, pe care tu l tii bine c a fost rob i temtor de Domnul, a murit; i acum vine un datornic la care brbatul meu s-a ndatorat mult, i nimic nu poate s ia de la mine, fiind srac; deci acela voiete s ia n robie pe cei doi fii ai mei, pe care, n mngierea vduviei mele, i am ca pe lumina ochilor". Astfel striga acea femeie ctre proorocul lui Dumnezeu. Unii zic c femeia aceea a fost soia proorocului Avdie, care a fost rnduitor al casei lui Ahab i care a ascuns o sut de prooroci ai lui Dumnezeu dinaintea sabiei mprtesei Isabela, hrnindu-i la vreme de foamete i cheltuind cu ei toat averea sa. Acela a fost nevoit s se mprumute i, murind, a lsat femeia i copiii n grija lui Dumnezeu, poruncindu-le s aib ndejde nendoit ctre Domnul. Iar Sfntul prooroc Elisei, avnd mil de dnsa i de fiii si, i-a zis: Ce voieti s-i fac? Spune-mi ce ai n casa ta?" Iar ea i-a zis: Nu este nimic n casa roabei tale, dect numai puin untdelemn ntr-un vas". i a zis sfntul ctre dnsa: Du-te acas i cere de la vecinii ti multe vase goale i, nchizndu-te n cas cu fiii ti, toarn din untdelemnul pe care-1 ai prin toate vasele i le vei avea pline". Deci ducndu-se, femeia a fcut aa. A cerut vase i ducndu-le n cas, a nchis ua dup sine i a turnat din vasul su n cele mprumutate; iar fiii ei, apropiindu-se, i ddeau vasele; astfel c untdelemnul nu lipsea din vasele ei i curgea ca dintr-un izvor. Iar dup ce s-au umplut toate vasele, a zis femeia ctre fiii ei: Acum nu mai este nici un vas gol", i untdelemnul a ncetat s curg. i alergnd femeia cu bucurie, a spus aceasta omului lui Dumnezeu. i a zis ctre ea Elisei: Du-te i vinde untdelemnul i pltete datoriile celor ce i-au mprumutat; iar din untdelemnul rmas s te hrneti tu cu fin ti". Intr-o zi, Sfntul Prooroc Elisei trecea prin cetatea Soman, i acolo 1-a oprit o femeie cinstit, ca s mnnce pine n casa ei; deci acea femeie a osptat pe omul lui Dumnezeu cu osrdie. Iar proorocul Elisei de multe ori umbla prin cetatea aceea, cnd mergea de la Carmel la Iordan, sau de la Galgala la Ierihon, sau se ntorcea de acolo la Carmel; i se abtea s mnnce pine la casa acelei femei, pentru c era evlavioas i mbuntit. i a zis acea femeie ctre brbatul su: Am cunoscut c acel om al lui Dumnezeu, care trece adeseori prin cetatea aceasta, este sfnt. Deci s-i facem un foior mic i s-i punem pat i mas, i scaun, i sfenic, ca, abtndu-se din drum la noi, s-i aib odihna sa". Deci s-a fcut astfel; aa c Sfntul Prooroc Elisei gzduia acolo de cte ori i se ntmpla s mearg n cetatea aceea. Iar ntr-o vreme, omul lui Dumnezeu, odihnindu-se ntr-acel foior ce era fcut pentru dnsul, se gndea n sine cu ce ar putea mulumi pe acea femeie primitoare de strini; pentru c vedea buntatea ei cea mare. De aceea a zis ctre Ghehazi, sluga sa: Cheam pe unamiteanca aceasta la mine". i chemnd-o pe ea sluga, omul lui Dumnezeu a zis ctre dnsa: Minunat primire de oaspei ne-ai fcut nou! Deci cu ce s-i rspltim ie? Nu ai vreo trebuin de ajutor la mprat sau la vreun boier sau la voievod?" Atunci ea a rspuns: Eu nu am nici un fel de nevoie; pentru c eu petrec n pace n poporul meu!" Iar dup ce a ieit de la dnsul femeia, sfntul a zis ctre Ghehazi: Cu ce s mulumim pe aceast femeie pentru facerile ei de bine?" Iar Ghehazi a zis ctre dnsul: Iat, ei nu au copii, iar brbatul ei este btrn; deci roag-te lui Dumnezeu pentru dnsa ca s-i dea ei un motenitor". Atunci plcutul lui Dumnezeu a fcut rugciune fierbinte pentru dnsa ctre Dumnezeu i, primind ncredinare, a zis ctre sluga sa: Cheam la mine iari pe unamiteanca". Deci a chemat-o pe ea sluga 130

i omul lui Dumnezeu a zis ctre dnsa: La anul pe aceast vreme vei zmisli un fiu!" Iar ea, nchinnduse, a zis: M rog ie, stpnul meu, nu m amgi pe mine, roaba ta!" Iar sfntul o sftuia s cread cuvntul cel nemincinos. Dup aceea femeia a zmislit i, mplinindu-se vremea, a nscut un fiu i l hrnea pe el. Iar pruncul crescnd, ntr-un an, la vremea seceriului a ieit la tatl su i la secertori; i, zbovind puin acolo, a zis ctre tatl su: M doare capul!" Atunci tatl a zis slugii sale: Du-1 pe el la maic-sa". i a zcut copilul pe genunchii maicii sale pn la amiaz, i a murit. Atunci dnsa, lund copilul mort, s-a suit cu el n foiorul proorocului i 1-a pus pe pat, apoi ieind, a nchis ua. i chemnd pe brbatul su, nu i-a spus nimic despre moartea fiului lor, ci 1-a rugat pe el, zicnd: Trimite cu mine o slug i o asin, ca s alerg la omul lui Dumnezeu n Carmel i ndat m voi ntoarce". i a zis ctre dnsa brbatul ei: Pentru ce vrei s te duci la dnsul, ca acum nu este lun nou, nici smbt - pentru c n acele zile se aduna poporul la Sfntul Prooroc Elisei, pentru preamrirea lui Dumnezeu i pentru nvtur. Atunci femeia a zis: Mcar c nu este nici smbt, nici lun nou, ns eu m voi duce". i s-a dus cu srguin. Iar pe cnd se apropia de muntele Carmelului, omul lui Dumnezeu a cunoscut venirea ei i a zis lui Ghehazi: Iat, vine unamiteanca; alearg ntru ntmpinarea ei i zi-i: Pace este ie?" Iar Ghehazi ntmpinnd-o pe ea, i-a zis: Pace este ie? Pace este brbatului tu? Pace este pruncului tu?" Iar ea a zis: Pace". Deci femeia, alergnd la Sfntul Elisei, a czut naintea lui i s-a apucat de picioarele lui. Iar Ghehazi s-a apropiat de ea, vrnd s o dea n lturi. Dar Elisei i-a zis: Las-o pe ea, c sufletul ei este ntristat acum; i Domnul a tinuit de mine suprarea ei i nu mi-a spuso". Atunci femeia a zis: Au doar am cerut eu fiu de la domnul meu? Au nu tu singur, domnul meu, mi l-ai druit pe el de la Dumnezeu, iar eu i-am zis: Nu m amgi pe mine roaba ta? Iat dar c fiul meu acum a murit!" Omul lui Dumnezeu s-a umilit pentru dnsa i a poruncit lui Ghehazi s ia toiagul lui, s alerge degrab i s-1 pun peste pruncul cel mort. Dar mama pruncului, nemulu-mindu-se cu aceasta, a zis ctre sfntul prooroc: Viu este Domnul i viu este sufletul tu, c nu m voi duce de la tine". Deci Sfntul Elisei, sculndu-se, a mers n urma ei; iar Ghehazi, apucnd nainte, a pus toiagul pe faa pruncului, dar nu era n el nici glas, nici suflare. Atunci Ghehazi, ntorcndu-se, a ntmpinat pe omul lui Dumnezeu i i-a spus lui c nu s-a sculat pruncul. Deci ajungnd n cetate Sfntul Prooroc Elisei, s-a dus la casa femeii i s-a suit n foior, unde pruncul cel mort era pus pe patul lui. Deci intrnd nuntru Sfntul Elisei, a nchis ua i s-a rugat Domnului, dup aceea s-a suit i s-a culcat peste prunc, i punndu-i gura sa peste gura lui, ochii si peste ochii lui, minile sale peste minile lui, gleznele sale peste gleznele lui, i suflnd peste dnsul, s-a nclzit trupul pruncului. Apoi, sculndu-se proorocul i umblnd prin odaie ncoace i ncolo, iari s-a suit i s-a aplecat peste prunc de apte ori, i astfel i-a deschis pruncul ochii. Apoi Elisei, chemnd pe Ghehazi, i-a zis lui: Cheam la mine pe unamiteanca". i Ghehazi a chemat-o pe ea, iar Elisei a zis ctre dnsa: Ia-i pe fiul tu". i a czut femeia la picioarele omului lui Dumnezeu i, nchinndu-se lui pn la pmnt, a luat pe fiul su viu, bucurndu-se i ludnd pe Dumnezeu. Dup aceea, proorocul lui Dumnezeu, Elisei, sculndu-se de acolo, s-a dus la Galgala, pe unde, de demult, poporul israelitean a intrat n pmntul fgduinei, trecnd rul Iordanului. i zbovind Sfntul Elisei n Galgala mult vreme, a fost n pmntul acela foamete mare, iar fiii proorocilor, care erau ucenicii lui, petreceau lng dnsul, urmnd vieii lui celei plcute lui Dumnezeu, ntru curie i nectigare, dup asemnarea clugrilor celor din Legea nou. Iar petrecerea omului lui Dumnezeu cu ucenicii lui era la un loc osebit i linitit. i a zis unuia din slugile sale: S pui o cldare mare pe foc i s fierbi fiertur fiilor proorocilor", cci erau ca la o sut de brbai. i ieind unul dintre dnii s adune verdeuri slbatice, a aflat un rod slbatec asemenea cu strugurii, care se numea colocuntidi, amar fr de msur - pentru aceea unii l-au numit pe acela fierea pmntului. nc este i vtmtor sntii omului rodul acela, dei se folosete n doctorii; iar de ar mnca cineva dintrnsul peste msur, moare. 131

Iar acela care 1-a adunat, netiind puterea cea vtmtoare a rodului acela, a cules haina sa plin i a turnat n cldare, ca s fiarb. i dup ce fiertura aceea a fost pus naintea fiilor proorocilor i au nceput a mnca din ea, au simit amrciunea mpreun cu vtmarea, i au strigat ctre sfntul, zicnd: n cldare este moarte, omule al lui Dumnezeu!" i nu au mai mncat, pentru c nu le era cu putin. Iar Sfntul Elisei le-a poruncit s toarne n cldare puin fin - nu pentru aceea, ca s goneasc vtmarea aceea cu fin, ci ca s ascund facerea lui de minuni -, i s-a ndulcit fiertura aceea, iar vtmarea s-a prefcut n doctorie, nct toi mncnd s-au sturat i au rmas sntoi. Dup aceea a venit la proorocul lui Dumnezeu oarecare brbat iubitor de Dumnezeu din cetatea Valsalisa i a adus 20 de pini din orzul pe care 1-a secerat nti. i a poruncit Elisei, omul lui Dumnezeu, s pun pinile acelea naintea celor ce vieuiau mpreun cu dnsul; iar sluga lui a zis ctre el: Aceste puine pini nu ajung la o sut de brbai". Iar sfntul i-a zis: Pune-le naintea lor s mnnce, c aa zice Domnul: Vor mnca i le va prisosi". i aa a fost. Au mncat i s-au sturat o sut de brbai i au rmas multe frmituri, dup cuvntul Domnului cel zis prin gura proorocilor. In zilele acelea, era la mpratul Siriei un boier din cei puternici, adic voievod a toate puterile osteti, cu numele Neeman, mare brbat naintea stpnului su, viteaz i bine norocit n rzboaie; ns era foarte lepros, nct nu se gseau doctori ca s-1 poat tmdui. Odat au ieit din Siria nite ostai voinici i au rpit o fat tnr din pmntul lui Israel i au adus-o pe ea femeii lui Neeman, voievodul lor. Acea tnr auzind de la prinii si despre Sfntul prooroc Elisei i despre minunile cele mari ale lui Dumnezeu, care se fceau cu rugciunile lui, a zis stpnei sale, creia i slujea: Dac stpnul nostru s-ar duce la Elisei, proorocul lui Dumnezeu cel din Samaria, i-ar fi lui bine, c acela l-ar curai de boal". Iar femeia lui Neeman i-a spus brbatului su cuvintele acelei copile, zicnd: Acestea mi spune tnra, care este din pmntul lui Israel". Atunci Neeman s-a dus la mpratul su i 1-a rugat s-1 lase s se duc pentru tmduire n pmntul lui Israel, n Samaria, la proorocul lui Dumnezeu. Iar mpratul nu numai c nu 1-a oprit s se duc acolo, dar i-a dat i o scrisoare din partea lui ctre Ioram, mpratul lui Israel, fiul lui Ahab. Atunci Neeman a luat zece talani de argint, ase mii de galbeni i zece rnduri de haine frumoase pentru schimbat, ca toate acestea s le druiasc omului lui Dumnezeu. i s-a dus n pmntul lui Israel i a dat mpratului Ioram scrisoarea de la mpratul su, n care era scris astfel: Cnd vei primi aceast scrisoare a mea, s tii c am trimis la tine pe Neeman, sluga mea, ca s-1 curei de lepra lui". Iar mpratul lui Israel, Ioram, citind scrisoarea mpratului Siriei, s-a mhnit foarte tare i i-a rupt hainele, zicnd: Oare eu sunt Dumnezeu ca s pot omor i s fac viu, de a trimis el la mine pe acest brbat lepros s-1 cur? De aici putei vedea, c acesta caut pricini cu mine, ca s poat ridica rzboi asupra mea". i aflnd Sfntul Prooroc Elisei de aceasta, c mpratul s-a suprat i i-a rupt hainele, a trimis la dnsul, zicnd: mprate, pentru ce te mhneti i i-ai rupt hainele? S vin Neeman la mine i s cunoasc c n Israel este proorocul lui Dumnezeu! i a mers Neeman cu caii i cu caretele, i a stat lng uile casei lui Elisei; iar sfntul a trimis pe sluga sa s-i spun: Du-te i te scald de apte ori n Iordan, c i se va curai trupul i te vei vindeca de lepr". Deci Neeman s-a mniat i s-a dus, zicnd: Eu credeam c va iei afar i, stnd lng mine, va chema numele Dumnezeului su, va pune mna pe rnile mele i mi va curai lepra; ns el mi poruncete s m duc la Iordan. Nu sunt oare mai bune rurile Damascului, Avana i Farfara, dect Iordanul i dect toate apele lui Israel ca s m spl ntr-nsele i s m cur?" Zicnd aceasta, a plecat mnios din Samaria. Dar slugile l-au sftuit s nu calce porunca proorocului lui Dumnezeu, zicndu-i: Dac i-ar fi grit proorocul vreun cuvnt mare, n-ai fi fcut porunca lui? Iar acum el i-a spus s faci numai acest lucru mic: S te speli n Iordan i te vei curai, i tu nu voieti s asculi?" Atunci Neeman a primit sfatul slugilor sale i, apropiindu-se de rul Iordan, s-a dat jos din caret, s-a afundat n Iordan de apte ori, dup cuvntul omului lui Dumnezeu, i s-a fcut trupul lui ca de copil, curindu-se de stricciune; apoi s-a ntors iar la Sfntul Elisei mpreun cu toat tabra lui. i stnd Neeman naintea sfntului, a zis: Acum am cunoscut c nu este Dumnezeu n tot pmntul, fr numai n 132

Israel. Deci primete de la robul tu aceste daruri pe care i le-am adus". i Neeman voia s-i dea proorocului lui Dumnezeu aurul, argintul i hainele. Iar Sfntul Elisei i-a zis: Viu este Domnul, Cruia i stau nainte, c nu voi lua nimic". i Neeman silea pe prooroc sa ia cele aduse; ns el nu 1-a ascultat, nici nu a luat nimic. Atunci Neeman a zis ctre dnsul: Dac nu voieti s iei nimic de la mine, atunci d-mi tu mie, robului tu, pmnt ct voi putea duce cu dou perechi de catri, ca, ducndu-1 la casa mea, s fac din el altar Domnului Dumnezeului lui Israel; cci de acum robul tu nu va mai aduce jertfe i arderi ntregi la ali zei, ci numai Unuia Dumnezeului cel adevrat". Iar Sfntul Elisei nu 1-a oprit s ia ce a cerut i 1-a eliberat cu pace. i ducndu-se Neeman de la Elisei, omul lui Dumnezeu, Ghehazi, sluga sfntului, a zis n sine: Iat, stpnul meu a fcut hatr lui Neeman Sirianul, nelund nimic din darurile aduse! Viu este Domnul, c voi alerga n urma lui i voi lua ceva!" i sculndu-se Ghehazi, a alergat dup Neeman i, vzndu-1 acela c vine n urma lui, s-a ntors din caret spre ntmpinarea lui. i i-a zis Ghehazi: Pace ie!" Asemenea i-a rspuns i Neeman: Pace!" Iar Ghehazi a zis: Stpnul meu m-a trimis la tine, zicnd: Iat, acum au venit la mine de la muntele lui Efrem doi tineri din fiii proorocilor; s dai pentru ei un talant de argint i dou perechi de haine". i a zis Neeman: Iat doi talani de argint i hainele." i a pus Neeman doi talani n dou pungi i dou perechi de haine i le-a dat la dou slugi ale sale pe care le-a trimis cu Ghehazi. i venind Ghehazi seara cnd se ntuneca la locul su cu acele lucruri, le-a luat din minile slugilor i, slobozindu-i, le-a ascuns n casa sa. Apoi el singur s-a dus i a stat n faa stpnului su. Iar Sfntul Elisei a zis ctre dnsul: De unde ai venit, Ghehazi?" El a rspuns: Nu a umblat robul tu nicieri". Sfntul Elisei a zis ctre dnsul: Oare inima mea nu a umblat cu tine i nu a vzut cum s-a ntors brbatul din careta lui n ntmpinarea ta, cum ai luat de la dnsul argintul i hainele? Oare cu acel argint voieti s cumperi grdini, saduri de mslini, vii, oi, boi, slugi i slujnice? Pentru aceasta, lepra lui Neeman s se lipeasc de tine i de seminia ta n veci!" i a plecat Ghehazi din faa lui Elisei nleproat ca zpada. Intr-o vreme, fiii proorocilor au zis ctre Elisei: Iat, locul unde petrecem noi n preajma ta este strmt. Deci s mergem acum la Iordan, s lum de acolo fiecare brbat cte o brn i s ne facem locauri, ca s petrecem acolo". Sfntul le-a zis: Mergei". Iar unul i-a zis cu blndee: Printe, s mergi i tu cu slugile tale!" Iar omul lui Dumnezeu, sculndu-se, a mers cu ei. i ajungnd la Iordan, tiau lemnele; iar unul din ei, pe cnd tia o brn, fierul a ieit din coad i a czut n ap. Acela a strigat: O, Domnul meu, acest topor l-am mprumutat de la altul!" Omul lui Dumnezeu a ntrebat: Unde a czut fierul?" Iar acela i-a artat locul i sfntul a tiat un lemn i 1-a aruncat acolo n ap, i fierul a ieit deasupra. i a zis sfntul ctre tietor: Ia-1 tu singur". Iar el, ntinzndu-i mna, 1-a luat. Att de mare era puterea acestui sfnt brbat, nct i greutatea cea fireasc a fierului putea s o prefac ntr-o uurtate ca aceea, ca securea de fier s pluteasc deasupra apei, ca o frunz czut din copac. El vedea i pe cele deprtate, ca i cum s-ar face aici naintea ochilor. Pentru c, de multe ori, mpratul Siriei luptndu-se mpotriva lui Israel, se sftuia cu slugile sale, zicnd: S trecem prin cutare sau cutare loc i s pndim pe mpratul lui Israel". Iar Sfntul Elisei, vznd mai nainte aceea, trimitea la mpratul lui Israel, zicnd: Ferete-te s mergi prin cutare loc, cci acolo pndesc sirienii!" Iar mpratul trimitea acolo s tie de este adevrat. Deci, ntiinndu-se c este aa, se pzea cu dinadinsul i, trimind pe ostaii si, nvlea fr de veste asupra sirienilor i-i btea. Iar aceasta a fost nu o dat, nici de dou ori, ci de mai multe ori. Deci s-a tulburat sufletul mpratului Siriei de lucrul acesta, i a chemat pe slugile sale i le-a zis: Pentru ce nu-mi spunei cine este cel care ntiineaz tainele mele mpratului lui Israel i m d n minile lui?" i unul din slugile lui a zis: Stpnul meu, mprate, nu de la noi se face aceasta, ci proorocul Elisei cel din Israel spune mpratului su toate cuvintele, orice ai gri n ascuns n cmara ta", mpratul Siriei a zis: Mergei ca s aflai unde este proorocul acela ca, trimind oastea, s-1 aduc pe el la mine". Ei i-au rspuns: El acum petrece n Dotaim". i a trimis mpratul acolo cai, crue i putere mare i, sosind noaptea, a nconjurat cetatea. Iar dimineaa, sculndu-se sluga lui Elisei, a ieit i, iat, puterea sirienilor nconjurase cetatea cu mulime de cai i crue. 133

Atunci sluga a zis ctre Elisei: O, stpne, ce vom face?" Sfntul Elisei a rspuns: Nu te teme, cci mai mare putere este cu noi dect cu ei". i s-a rugat Elisei lui Dumnezeu i a zis: Doamne, deschide acum ochii slugii tale, ca s vad puterea Ta!" i a deschis Dumnezeu ochii slugii i a vzut muntele plin de cai i de crue de foc mprejurul lui Elisei; i a ieit Sfntul Elisei cu sluga sa din cetate mpotriva sirienilor. i aceia veneau spre dnsul. Deci Elisei s-a rugat Domnului i a zis: Pedepsete, Doamne, cu orbirea, pe acest neam!" i Domnul i-a pedepsit cu orbirea, dup cererea lui Elisei. i a zis Elisei ctre ei: Nu este aceasta calea, nici nu este aceasta cetatea la care mergei; ci venii dup mine i eu v voi duce la brbatul acela pe care-1 cutai". Deci i-a dus n Samaria i, dup ce au intrat n Samaria, Elisei s-a rugat, zicnd: Doamne, deschide-le ochii, ca s vad unde sunt". Iar Domnul le-a deschis ochii i au vzut c sunt n mijlocul Samariei. i mpratul s-a ntiinat de ei i i-a vzut. Atunci el a ntrebat pe Elisei: Printe, oare porunceti s-i lovesc cu btaie?" Sfntul a rspuns: S nu-i ucizi, cci nu tu i-ai adus pe ei aici, nici nu i-ai robit cu armele tale! Ci d-le lor hran i butur ca s mnnce i s bea i dup aceea trimite-i la stpnul lor". Deci mpratul le-a dat spre osptare bucate multe i ei au mncat i au but i s-au dus liberi la mpratul lor, iar dup aceea nu au mai ncercat s vin din Siria n pmntul lui Israel. Dup aceasta, trecnd mult vreme, Venedad, mpratul Siriei, ridicnd rzboi mpotriva lui Ioram, mpratul lui Israel, a adunat toat oastea sa i, venind, a nconjurat Samaria, cetatea de scaun a mprailor lui Israel, unde era i Sfntul prooroc Elisei. n cetate a fost atunci foamete mare, nct oamenii cei sraci i mncau i copiii lor. Iar odat mpratul lui Israel umblnd pe zidul cetii, o femeie a strigat la el, zicnd: Impratul meu, mntuiete-m pe mine!" Iar mpratul i-a rspuns: De nu te va mntui Domnul, apoi eu cum te voi mntui pe tine? Oare din arie sau din clctoare i voi da hran? ns spune: ce-i trebuie?" Iar ea a nceput a se plnge mpotriva prietenei sale, zicnd: Aceast femeie mi-a zis: D-mi mie pe fiul tu, fiind prunc, s-1 mncm astzi, iar mine l vom mnca pe al meu! Deci am fript pe fiul meu i l-am mncat. Iar doua zi am zis: D pe fiul tu s-1 mncm! Iar ea a ascuns pe fiul ei!" Cnd a auzit mpratul cuvintele acelei femei, i-a rupt hainele i s-a mniat foarte asupra proorocului lui Dumnezeu, Elisei, cci cu sfatul su 1-a oprit pe el, ca s nu se supun mpratului Siriei i s nu dea cetatea n minile lui; ci s atepte ajutor de la Dumnezeu. i a zis mpratul: Aceasta s-mi fac mie Dumnezeu i aceasta s-mi adauge, dac capul lui Elisei va mai fi la locul lui!" i ndat a trimis pe un clu ca s taie capul proorocului. Iar omul lui Dumnezeu edea n casa sa i btrnii lui Israel edeau cu el. i a zis sfntul ctre btrni: Au nu tii c mpratul Ioram, fiul ucigaului Ahab, care a ucis fr de vin pe Navutia, acela a trimis pe clu ca s vin s-mi taie capul? Deci ntrii bine uile i nu-1 lsai aici, pn ce va veni dup el nsui stpnul lui, care 1-a trimis. Ascultai, oare nu se aude sunetul picioarelor stpnului su n urma lui?" Grind sfntul acestea, mpratul a ajuns pe acel clu trimis; cci ndat s-a cit de acel cuvnt al su i a alergat degrab el nsui n urma trimisului, ca s nu se svreasc acea porunc rea a lui; pentru c tia c Elisei proorocul este sfnt i nevinovat i este de bun trebuin mpriei lui Israel, cci la muli a fcut mult bine. i venind mpratul la proorocul lui Dumnezeu, a zis: Iat, atta rutate s-a pornit de la Domnul asupra noastr, nct nu tiu ce s mai atept de la El? Deci voi da cetatea mpratului Siriei i m voi nchina lui, ca s nu murim cu toii de foame; pentru c este mai bine s fim robi lui, dect s pierim de foame, mpotrivindu-ne". Iar Sfntul Prooroc Elisei a zis ctre mprat i ctre toi cei ce erau acolo: Ascultai cuvntul Domnului. Aa griete Domnul: Mine, n ceasul acesta, n prile Samariei msura de fin de gru va fi un siclu, i dou msuri de orz vor fi un siclu". i a rspuns voievodul pe a crui mn se sprijinea mpratul, i a zis ctre Elisei: De ar deschide Dumnezeu jgheaburile cereti i tot nu ar fi aa precum grieti!" Iar Elisei i-a zis: Iat, tu vei vedea aceasta cu ochii ti; ns din pinea aceea nu vei mnca". i potolindu-se puin mpratul, s-a dus la palat. In noaptea aceea, rugndu-se Elisei, proorocul lui Dumnezeu, pentru eliberarea cetii, Domnul a trimis tulburare n tabra sirienilor; pentru c le-a fcut auzit un zgomot de arm i glas de cai, i glas de puteri mari, i au zis unul ctre altul: Iat, mpratul lui Israel a ridicat acum asupra noastr pe mpratul Heteului i pe mpratul Egiptului, i au venit asupra noastr cu puterea lor". Deci s-au umplut sirienii de 134

fric mare i au zis: S fugim de aici". i, sculndu-se noaptea cu mpratul lor, au fugit lsnd corturile, caii, catrii i toate cele ce erau n tabra lor, scpnd numai sufletele lor. In noaptea aceea, patru brbai leproi edeau lng porile cetii i ziceau unul ctre altul: Pentru ce noi ateptm s murim eznd aici? De vom intra n cetate, vom muri de foame, pentru c acolo este foamete. De vom sta aici, asemenea vom muri; deci s intrm n tabra sirienilor i, de ne vor lsa vii, apoi vii vom fi; iar de ne vor omor, apoi vom muri i nu vom rbda mai mult rea ptimire n viaa aceasta, cci este mai bine s murim de sabie dect de foame". Astfel sftuindu-se, s-au sculat i au intrat n tabra sirienilor, fiind noapte. i intrnd n tabr, n-au aflat nici un om; i trecnd pn n mijloc, n-au vzut pe nimeni i s-au mirat. Dup aceea au intrat ntr-un cort unde au mncat, au but i au luat de acolo aur, argint i haine pe care le-au ascuns. i iari ntorcndu-se, au intrat n alt cort i au luat de acolo ce au voit i ct au putut s duc i le-au ascuns. Apoi au zis ntre ei: Nu facem bine acum, pentru c ziua aceasta este zi de bun vestire, iar noi tcem. i de vom petrece pn la lumina dimineii, ne vom afla vinovai pcatului; deci s mergem n cetate s spunem i n casele mprteti". i ducndu-se la porile cetii, au spus pzitorilor: Am intrat n tabra sirienilor i n-am aflat acolo nici un om, nici glas de om, dect numai caii i catrii legai, i corturile cu toate bogiile ce sunt ntr-nsele". Iar portarii ce pzeau au spus aceasta n casele mprteti. i sculndu-se mpratul noaptea, a zis ctre slugile sale: Eu v voi spune meteugul sirienilor, pe care ei acum ni l-au fcut nou. Ei au neles c noi suntem flmnzi; deci, ieind din conacul lor, s-au ascuns n sat, zicnd: Ei vor iei din cetate flmnzi i i vom prinde vii, dup aceea vom intra n cetatea lor. Iar slugile au sftuit pe mprat s trimit ca s afle adevrul. i a trimis mpratul lui Israel doi clrei care, intrnd n tabr i neaflnd pe nimeni, au alergat n urma sirienilor pn la Iordan. i toat calea aceea era plin de haine i de arme pe care le aruncaser sirienii, fugind de fric. i ntorcndu-se trimiii, au spus mpratului i la toat cetatea tot ce vzuser. Atunci, ieind tot poporul, au jefuit toate corturile sirienilor i a fost msura de gru un siclu i dou msuri de orz iari un siclu, dup cuvntul Domnului. Iar mpratul a pus pe voievodul cel mai nainte zis, pe ale crui mini se odihnea, spre a pzi porile cetii. Iar pe cnd acela voia s ndrepteze poporul s nu se ngrmdeasc la pori, 1-a clcat poporul i a murit, precum a zis omul lui Dumnezeu, Elisei; pentru c acel voievod n-a crezut Cuvntul lui Dumnezeu, cel zis prin gura proorocului, pentru ndestularea pinii, ci a rspuns mpotriv, zicnd: Mcar i jgheaburile cereti de ar deschide Domnul, tot nu va fi aa". i era minunat acest mare plcut al lui Dumnezeu i n alte fapte i daruri prooroceti, precum se scrie pe larg n crile mprailor. O foamete de apte ani, ce era s fie n pmntul lui Israel, a spus-o mai nainte. Moartea lui Venadad, mpratul Siriei, a tiut-o mai nainte, iar lui Azail i-a spus mai nainte despre luarea mpriei Siriei. Pe Iehu, unul din boierii lui Israel, 1-a uns la mprie i 1-a ridicat spre pierderea casei lui Ahab, cea urt de Dumnezeu i nchintoare de idoli; acela a i ucis pe doi mprai nchintori de idoli, pe Ioram al lui Israel i pe Ohozie al Iudeei, nepotul mpratului Iosafat, care, neurmnd unchiului su, s-a abtut la pgntate. A ucis nc i pe Izabela, acea spurcat femeie a lui Ahab j mama lui Ioram. A ucis i pe toi slujitorii lui Baal i pe vrjitori. n toate acestea avea ajutor binecuvntarea i rugciunile Sfntului Prooroc Elisei. Dup moartea lui Iehu a mprit n Israel Ioahaz, fiul lui, apoi Ioa, nepotul lui Iehu. Pe vremea mpriei aceluia, s-a mbolnvit de moarte n Samaria omul lui Dumnezeu, Elisei, fiind la adnci btrnei. i a venit la dnsul Ioa, regele lui Israel, spre cercetare i, plngnd deasupra lui, a zis: Printe, printe, carul lui Israel i caii lui!" i i-a zis Elisei: Ia un arc i o sgeat i deschide fereastra cea dinspre rsrit, ncotro se afl Siria, i pune o sgeat n arcul cel ntins". i a fcut mpratul aceasta; iar proorocul lui Dumnezeu, punndu-i minile sale pe ale mpratului, a zis: D drumul sgeii spre Siria". i mpratul a fcut aa. Iar proorocul a zis: Aceast sgeat este mntuirea Domnului i vei birui pe sirieni". i iar a zis mpratului: Ia un arc i nite sgei!" i mpratul a luat. i a zis ctre el proorocul: Lovete n pmnt". i a lovit mpratul de trei ori i a stat. Atunci s-a scrbit asupra lui omul 135

lui Dumnezeu si a zis: Dac ai fi lovit de cinci sau de apte ori, ai fi clcat Siria pn n sfrit, iar acum o vei birui numai de trei ori". Astfel proorocind Sfntul Elisei, a murit i s-a ngropat cu cinste. Dar nu numai n via a fcut multe minuni, ci i dup moarte era fctor de minuni; pentru c n acelai an s-a ntmplat un lucru ca acesta: Dus fiind un mort la ngropare n cetatea Samariei, deodat ostaii de la Moab au nvlit tlhrete n pmntul acela. Iar ngroptorii, vznd de departe pe ostai venind, au aruncat pe acel mort n mormntul lui Elisei i au fugit n cetate. i cznd trupul celui mort, s-a atins de oasele lui Elisei i ndat a nviat i a stat pe picioarele sale; apoi, ieind din groap, a alergat n cetate. Astfel a preamrit Dumnezeu pe plcutul su i dup moarte, pentru care lucru se cuvine Dumnezeului nostru de la toi slav, cinste i nchinciune, acum i pururea i n vecii vecilor. Amin.

SFNTUL IERARH METODIE, PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI (14 iunie)


Metodie, arhiereul lui Hristos, era de neam din prile Siciliei. Din tineree a primit viaa clugreasc i a sporit n multe fapte bune, iar pe vremea mpriei lui Leon Armeanul, lupttorul mpotriva icoanelor, pe scaunul patriarhiei Constantinopolului fiind Prea Sfinitul Nichifor, Sfntul Metodie avea rnduiala de apocrisiarh i a fost trimis de patriarhul Nichifor la papa Romei pentru trebuinele bisericeti. i a zbovit acolo mult, deoarece rucredinciosul mprat Leon a izgonit de pe scaun pe Prea Sfinitul Nichifor, iar n locul lui a ridicat pe cel de un gnd cu dnsul, pe ereticul Teodot milesianul, cel cu porecla Casiter. Iar dup ce au pierit mpratul Leon i mincinosul patriarh Teodot, Sfntul Metodie s-a ntors din Roma cea veche n Roma cea nou i, avnd rnduiala preoiei, slujea Domnului ntru cuvioie i dreptate, nevoindu-se totdeauna mpotriva eresului luptrii de icoane, care ntr-acea vreme se ntinsese foarte mult, pentru c dup Leon Armeanul a luat mpria Mihail, supranumit Valvos sau Travlos, de acelai eres cu dnsul, iar scaunul patriarhiei din Constantinopol se inea de cei necredincioi. Deci fericitul Metodie suferea mult osteneal, luptndu-se cu ereticii, nfruntndu-i i biruindu-i; de aceea era chinuit n legturi i n temni de rucredinciosul mprat, precum ncredineaz despre aceasta Zonara grecul, care spune c Mihail Travlos, mcar c la nceputul mpriei sale s-a artat bun, cci pe muli prini care au fost surghiunii de Leon Armeanul pentru cinstirea icoanelor, i-a iertat de pedeaps i din legturi le-a dat drumul; ns, nu dup mult vreme, lepdnd acea farnic facere de bine, i-a dat pe fa rutatea sa i a nceput a prigoni pe cei dreptcredincioi i, afar de muli alii care au fost muncii, s-a sculat cu mnie asupra Sfntului Metodie i a lui Eftimie, arhiepiscopul Sardiei. Deci pe Eftimie 1-a izgonit, pentru c cinstea sfintele icoane, iar pe Metodie 1-a nchis n temnia din Crit. Acelai Zonara scrie despre mpratul acela ct era de ru cu credina; cci Mihail Travlul urma ntru toate lui Copronim, fiind supus jidovilor, i poruncea s se posteasc smbta, iar nvierea morilor nu credea c este. De aceea, buntile cele ce vor s fie le defima i rdea de sfinii prooroci. nc zicea c nu sunt diavoli. Pcatele spurcate trupeti nu le socotea ca pcate v iar pe Iuda vnztorul l socotea c este mntuit, socotindu-1 sfnt. nelepciunea Scripturilor i era foarte urt i nu lsa pe oameni s-i dea copiii la nvtura crii, ca s nu se vdeasc nebunia lui de cei ce tiu puterea i tainele dumnezeietilor Scripturi; cci voia ca toi s urmeze rtcirii lui, ntru netiin i fr de carte. Acestui ru-credincios mprat se mpotrivea foarte tare Sfntul Metodie, ca un preanelept i iscusit n dumnezeiasca Scriptur, n dogmele credinei celei drepte i n rnduiala Sfinilor Prini; de aceea era chinuit ca un mrturisitor al adevrului, nu numai cu legturi i cu temni, ci i cu bti. Iar dup moartea lui Mihail Travlul, mpria greceasc a luat-o fiul su, Teofil, care, precum a fost motenitor al scaunului printesc, tot aa a fost i al credinei sale celei rele, i a muncit pe muli pentru dreapta cinstire a sfintelor icoane. El ns iubea nelepciunea Sfintei Scripturi i colile cele pustiite din Constantinopol le-a nnoit, poruncind ca iari s se nvee carte n ele. Tot el a eliberat pe Sfntul 136

Metodie, precum scrie despre aceasta istoricul grec Mihail Glicas: Dumnezeu a scos din legturile cele ntunecoase pe Metodie cu oarecare nchipuire nou i minunat; cci Teofil iubind nelepciunea Scripturii i ndeletnicindu-se adeseori la citirea crilor, a aflat oarecare carte greu de neles i nu a putut s tlcuiasc cele scrise ntr-nsa. Atunci cineva dintre ai si i-a spus c nu este ntre oameni altul care s poat tlcui cu nlesnire crile cele greu de neles, dect Metodie cel nchis n temnia din Crit. i ndat mpratul a trimis i a scos din legturi pe Sfntul Metodie. Deci, vzndu-1 i vorbind cu el, 1-a cunoscut c este brbat nelept i, lsndu-1 liber, l avea pe el n cinste". Iar dup ce sfntul a ctigat libertate, iari se lupta cu ereticii, nvndu-i s dea sfintelor icoane cinstea i nchinciunea cea vrednic. Astfel, iari a pornit spre mnie pe cei potrivnici i chiar mpratului i se aducea de tire despre aceasta, i se tulbura cu mnie asupra sfntului, ns 1-a rbdat pn la o vreme. Intr-acea vreme, grecii au avut un rzboi cu saracinii i era nevoie ca nsui mpratul s mearg la rzboi. Deci, mergnd mpratul n tabr, a luat cu dnsul i pe Sfntul Metodie; pe de o parte ca i cum l-ar fi luat pentru rugciune, iar pe de alta, pentru vorbele i ntrebrile din Sfintele Scripturi, ce le fcea cu dnsul, pe care Sfntul Metodie lesne le dezlega. De fapt ns mpratul 1-a luat cu el pentru c se temea ca, rmnnd singur sfntul n Constantinopol, s nu fac tulburare n popor i sculare mpotriva celor ce nu se nchin sfintelor icoane; cci cuviosul era iubit poporului, ca un brbat sfnt, nvtor i iscusit nu numai n lucrurile cele duhovniceti, ci i n ocrmuirea cetii. De aceea mpratul, nelsndu-1 pe el singur n cetate, 1-a luat cu dnsul printre ostai. Iar dup ce, cu ngduina lui Dumnezeu, ismaelitenii au biruit pe greci i au sfrmat toat puterea lui Teofil, nct abia a scpat singur i cu puin oaste, atunci mnia sa asupra Sfntului Metodie, inut n inim, a dat-o pe fa. Pentru c ru credinciosul mprat zicea: De aceea ne-a lsat pe noi Dumnezeu s fim biruii de vrjmai pentru c printre noi se afl nchintori de idoli!" Astfel grind ticlosul, numea sfintele icoane idoli. La acestea grindu-i Sfntul Metodie mpotriv, i zicea: Pentru aceea s-a mniat Domnul mpotriva cretinilor, fiindc este necinstit de dnii n sfnta Sa icoan, i de aceea a ngduit ca s fie clcai de vrjmai". Atunci mpratul, umplndu-se de mnie, i-a dat multe bti i 1-a trimis la surghiunie ntr-o insul oarecare. Acolo a poruncit s-1 nchid mpreun cu doi tlhari ntr-un mormnt spat adnc n pmnt n chip de peter, i s nu-1 lase s vad lumina zilei. Deci Metodie fiind viu, petrecea ca un mort n anurile pmntului, ca i Iona n pntecele chitului i mulumea lui Dumnezeu. i a fost pus un pescar oarecare s-i dea mncare foarte puin, att ct s nu moar de foame, ci s i se lungeasc viaa, ca astfel s ptimeasc ct mai mult n mormntul acela. In acea vreme, Teofil a muncit pe doi sfini mrturisitori, Teodor i Teofan, pentru cinstirea sfintelor icoane i, nsemnndu-le feele cu scrisori de fier, i-a trimis n surghiun. Deci, fiindu-le calea alturi de insula n care Sfntul Metodie edea nchis n mormnt, s-au ntlnit din ntmplare n cale cu pescarul care l hrnea pe cel legat i au aflat de la el toate cele ntmplate Sfntului Metodie. Dar de vreme ce nu era cu putin a se vedea cu dnsul, cci erau cumplii cei ce i duceau pe ei, i-au trimis prin acel pescar o scrisoare cu aceste mici stihuri aa: Ctre cel viu i mort, care n mormnt sade, Ca un pmntesc, pe cele de sus pri le nconjoar. Cei ferecai, celui ce poart legturi Ii scriu, avndu-i feele nsemnate. Citind Sfntul Metodie acea scrisoare i aflnd nc i din povestirile pescarului de acei sfini purttori de chinuri, s-a mngiat cu duhul i a mulumit lui Dumnezeu, Care i-a ntrit ntr-o nevoin ca aceasta. Deci le-a rspuns napoi prin urmtoarele rnduri: Celor scrii sus n cartea cea neuitat, Din care fiecare este cu faa nsemnat, Pe legturile acelora, le srut cel legat, Care, viu, mai nainte de moarte, este ngropat. Sfntul Metodie a petrecut n acea nchisoare de mormnt pn la moartea lui Teofil. i dup ce pe mortul acela 1-a luat nuntrul su mormntul lui, atunci pe acest viu mort 1-a dat mormntul afar la lume, precum chitul 1-a aruncat pe Iona din pntece. Dup aceea, viteazul mrturisitor a vzut iar lumina zilei i 137

i-a deschis gura spre mrturisirea dreptei credine, dup ce moartea a ntunecat ochii lui Teofil cu rna mormntului i, gura hulitoare a aceluia nchiznd-o n mormnt, i-a fcut tcere limbii lui celei brfitoare. Apoi, dup moartea lui Teofil, a luat mpria Mihail al treilea, fiul lui; dar mpria o ndrepta maica lui, Teodora, fiind prea tnr mpratul Mihail, fiul ei. Aceasta primind crmuirea mpriei, nti a nceput a se ngriji de pacea Bisericii lui Hristos, care era foarte tulburat de lupttorii mpotriva sfintelor icoane; pentru c ncepnd din zilele mpratului Leon Isaurul pn la moartea lui Teofil, au trecut 120 de ani n care icoana lui Hristos fiind clcat i batjocorit de cretini, foarte mult se mnia i se ntrta Hristos Dumnezeu i ngduia nu puine ruti asupra mpriei cretineti, pentru c, n acei ani, multe ri cretineti au fost robite saracinilor, care le-au luat n stpnirea lor. Pe vremea aceea, mpria greceasc i cea roman s-au mprit n dou, pentru c la nceput mpratul grecesc al Constantinopo-lului - Roma cea nou - stpnea i Roma cea veche, deci Rsritul i Apusul era ndreptat de un sceptru, adic de mpratul grecesc, iar pentru nmulirea eresului lupttorilor de icoane i pentru vrsarea sngelui mrturisitorilor celor fr de numr ai dreptei credine, care erau muncii cumplit de lupttorii de icoane, Apusul s-a desprit de stpnirea mprailor greceti i i-a pus alt mprat. Deci mpratul grecesc a rmas a stpni numai ara greceasc singur i nici pe aceea ntreag, deoarece Sfnta Cetate a Ierusalimului cu Palestina, cu Siria, cu Arabia, i Egiptul cu prile de sub stpnirea lui, au czut sub stpnirea saracinilor. Toate acestea veniser de la Dumnezeu pentru pcatele cretinilor, care se abtuser de la dreapta credin, czuser n eresuri i clcau sfintele icoane. Deci privind i socotind acestea, dreptcredincioasa i plina de nelegere mprteas Teodora, cea de Dumnezeu insuflat, s-a srguit s piard din mpria cretineasc acel blestemat eres al lupttorilor mpotriva icoanelor; iar dreptcredincioasa cinstire a sfintelor icoane s-o ntoarc ca pe o prea frumoas podoab Miresei lui Hristos, Sfintei Biserici, i astfel s ntreasc dreapta credin. Deci a poruncit ca ndat s elibereze pe toi mrturisitorii dreptei credine din legturi i din temnie i de la pedeaps, ca s vin n Constantinopol la sinod i s duc cu cinste cuviincioas sfintele icoane n Bisericile lui Dumnezeu. In vremea aceea a fost scos i Sfntul Metodie din nchisoarea mormntului su. Iar de vreme ce atunci era pe scaunul patriarhiei -ca o urciune a pustiirii la locul cel mai de cinste - mincinosul patriarh Ioan, cel numit Anie, ereticul i fermectorul, acela care fusese ridicat la scaunul patriarhiei de mpratul Teofil; iar Sfinii Prini nu voiau s aib mprtire cu dnsul, pentru aceea, la nceput, dreptcredincioasa mprteas 1-a izgonit pe acel patriarh de la scaunul patriarhiei, ca pe un vier slbatic de la vie, adic de la Biserica lui Hristos. i a fost ales la patriarhie, cu bunvoina lui Dumnezeu, acest sfnt mrturisitor i mucenic Metodie, i a fost ridicat la scaun cu mare bucurie de ntregul popor dreptcredincios. Aceast ridice re a lui, dup alegerea lui Dumnezeu, mai mult dect dup cea omeneasc, s-a ncredinat mai nainte c se va face, prin proorocia Cuviosului Ioanichie cel Mare, de care lucru se scrie astfel n viaa lui: Evstratie, egumenul mnstirii Avgarov, a ntrebat odat pe Cuviosul Ioanichie: Printe, pn cnd vor fi clcate sfintele icoane i nu se vor da Bisericii, iar prigonitorii se vor nmuli i turma lui Hristos o vor rpi ca nite fiare slbatice?" Sfntul Ioanichie a rspuns: Frate, s mai atepi puin i vei vedea puterea lui Dumnezeu. Pentru c va lua ocrmuirea bisericeasc un oarecare Metodie cu numele. Acela o va ndrepta pe ea prin duhul dumnezeiesc, eresurile le va pierde i cu dogmele ortodoxe va ntri Biserica i va aduce alinare i unire la un gnd; iar pe cei potrivnici i va smeri dreapta Celui Preanalt". Aceast proorocie a Cuviosului Ioanichie s-a mplinit la Sfntul Metodie, cci, dup moartea lui Teofil, a fost numit patriarh al Constantinopolului, fiind vrednic de o dregtorie ca aceea, ca unul ce era stlpul cel tare al dreptei credine, ntrirea cea necltit a evlaviei, ostaul lui Hristos cel mpodobit cu mucenicie, cel mai nainte nsemnat de Dumnezeu spre acea mare arhierie i de brbatul cel naintevztor mai nainte ntiinat. Acesta, cu mprteasa Teodora cea dreptcredincioas, a adunat n Constantinopol sinod de Sfini Prini i a ntrit dogmele cele ortodoxe ale sfntului i marelui a toat lumea al aptelea Sinod, care s-a adunat mai nainte n Niceea, pe vremea mpriei lui Constantin i a Irinei, mpotriva 138

lupttorilor de icoane. Iar pe cei ce se mpotriveau la acele dogme aezate la al aptelea Sinod a toat lumea, i-a dat anatemei a doua oar. Deci, veselind cu totul Ortodoxia, a mpcat tulburarea bisericeasc, i, prefcnd n alinare toat furtuna i nvluirea, a adus icoanele n Biserica Domnului cu mare dnuire, n cea dinti Duminic a Sfntului Marelui Post al Patelui. i s-a fcut bucurie nu numai n Constantinopol, ci n toat partea cea de sub cer, oriunde se afla dreapta credin cea cretineasc. i biruind pretutindeni dreapta credin i toi cretinii dnuind duhovnicete, se rupeau de zavistie inimile acelora, n care era nrdcinat eresul luptrii mpotriva icoanelor. Unul ca acela era Anie, mincinosul patriarh Ioan, cel zis mai nainte, care a fost lepdat de pe scaun, i fratele lui, Arsavar, cel ce avea n palatul mprtesc rnduiala de patriciu, i alii oarecare, unii din boierii cei cu dregtorii, iar alii din rnduiala mai mic. Aceia, nepricepndu-se ce s fac, socoteau n sine cum ar putea s aduc hul asupra prea sfinitului Metodie. Deci Anie a ndemnat pe o oarecare femeie de un gnd cu dnsul - nu din cele de rnd, ci din cele strlucite, pentru c fiul ei a fost voievod n Smirna - i a nimit-o cu mult aur, ca, mergnd la mprteas i la ispravnicii cei ce erau pui lng mpratul cel tnr, s le spun c Metodie, noul patriarh, a pctuit cu ea. Aceasta au scornit-o ticloii, socotind c, dac l vor necinsti, se va duce n popor veste rea i nume hulit despre dnsul i atunci ei vor putea cu nlesnire ca i nvtura lui i sfintele icoane iari s le huleasc pe fa. Deci, ducndu-se acea femeie la mprteas i la boierii cei pui lng mpratul cel tnr, a spus acel lucru, aducnd plngere mpotriva sfntului i nevinovatului brbat. i ca s i se cread minciuna ca un adevr, acea femeie vrsa lacrimi din ochi, ca i cum ar fi fost silit de noul patriarh Metodie. Atunci toi s-au minunat de acel lucru i s-au smintit; deci ndat s-a lit aceast veste prin toat cetatea, i se tulburau cei dreptcredincioi, iar cei rucredincioi se bucurau i dnuiau. Unii batjocoreau pe cei dreptcredincioi i, ocrndu-i, le ziceau: Iat ce fel de patriarh avei i unuia ca acesta urmai!" Iar Prea Sfinitul Metodie, auzind unele ca acelea, se minuna de unde i-a venit acea npast. Ins, avnd contiina curat, se bucura cu duhul de ispita cea fr de vin; dar a fost i cuprins de mare mhnire pentru sminteala poporului celui att de mult i pentru batjocorirea aceea care se fcea la toi cei dreptcredincioi de la cei rucredincioi. Deci ce a fcut Metodie, marele arhiereu, brbatul nevinovat cu minile i curat cu inima, care i-a pzit fr de prihan curia trupului su din pntecele maicii sale? Vrnd el ca nu att pe sine s se cureasc de pra cea mincinoas, ci mai mult s ridice sminteala din Biseric i s astupe gurile cele mincinoase ale ereticilor, a gndit ca, dei era cu ruine, s-i descopere boala cea tinuit a trupului su, care pn atunci nu era tiut de nimeni, i s arate i s dovedeasc cum c nu putea el s fac amestecarea pcatului cea trupeasc. Deci, trimind la palatul mprtesc, a cerut judecat dreapt, care s cerceteze faptele ntre el i femeia aceea. i stnd nainte la judecata feelor celor cinstite, neavnd ce s griasc altceva afar de nevinovia sa i nevrnd s se sfdeasc cu femeia cea fr de ruine, a lepdat ruinea cea fireasc i cuviincioas unui om ca acela - fiind silit de primejdia zis -, i n faa tuturor i-a descoperit haina pn la goliciune, artndu-i locul cel tinuit al trupului cu totul cuprins de vtmare. Atunci toi au cunoscut c era mincinoas clevetirea acelei femei; pentru c au vzut c era cu neputin unui om att de bolnav s se amestece cu pcatul trupesc. Deci ndat s-au bucurat dreptcredincioii i s-a ridicat ocara de la fiii dreptei credine i s-a pierdut sminteala din Biseric. Iar pe cei rucredincioi i-a cuprins ruinea i s-au astupat gurile lor cele hulitoare; iar durerea s-a ntors la capul lor i batjocorirea lor spre ruinarea i defimarea lor nii. Iar Prea Sfinitul Patriarh Metodie, fiind ntrebat de acei cinstii judectori, prin ce ntmplare i s-a fcut lui acea boal, el n-a tinuit lucrul acela, pe care pn atunci nu-1 spusese nimnui, ci descoperind acea durere a sa, a descoperit i pricina durerii, i a rspuns: Cnd am fost trimis de Prea Sfinitul Patriarh 139

Nichifor la papa, zbovind acolo, mi-a venit de la ispititorul trupului - ngerul satanei - o poft foarte mare spre pcatul trupesc i o grozav aprindere a mdularelor, nct mult m luptam ziua i noaptea cu patima aceea, muncindu-m cu postul, cu privegherea i cu tot felul de osteneli omortoare. i dac am vzut c nu se deprteaz de la mine acea patim, socotindu-m aproape de cdere, m-am aruncat cu lacrimi naintea Sfntului Apostol Petru, ncredinndu-m n ajutorul lui i cernd uurare de la dnsul, ca el, cu puterea darului su pe care l primise de la Dumnezeu, s-mi uureze patima i s m izbveasc de rzboiul cel trupesc, ca s nu m lase s-mi spurc trupul meu cel sfinit spre curie. i adormind eu puin ntru acea grij, mi s-a artat Sfntul Apostol Petru i cu dreapta sa s-a atins de prile cele tinuite ale trupului meu. Din aceast atingere am simit o durere, ca i cum a ars cu foc acel loc i am suspinat foarte tare. Iar apostolul mi-a zis: De acum nu vei mai simi mai mult rzboi de la pcatul cel trupesc. Iar eu ndat deteptndu-m, m-am aflat c primisem aceast vtmare i acest fel de boal precum vedei". Auzind aceasta judectorii de la sfntul, s-au umilit i au judecat c este nevinovat pcatului. Iar pe femeia aceea au poruncit s-o munceasc, ca s afle de la cine a fost ndemnat s cleveteasc de ru pe arhiereul lui Dumnezeu, cel nevinovat i curat. i ndat au stat de fa muncitorii ca s ia pe acea femeie spre muncire. Iar ea, vznd sabia tras, locul pregtit i toiege cu ghimpi ascuii, s-a temut foarte i, mai nainte de a o munci, a spus adevrul, artnd pe nume pe toi cei ce au ndemnat-o i au nimit-o pe ea, spunnd i aurul ce i se dduse de ndemntorii ei i n ce loc este pus n casa ei. Atunci judectorii au trimis slugi credincioase la casa ei, care mergnd, au gsit aurul la locul acela, n care a spus ea i l-au adus la judectori. i au hotrt judectorii dreapt judecat mpotriva acelei femei i mpotriva ndemntorilor ei, ca s fie pedepsii cu moartea. Dar Prea Sfinitul Patriarh Metodie, fiind fr de rutate, credincios i adevrat urmtor al Domnului su, n-a lsat s se fac aceea i i-a eliberat, nu numai de la moarte, ci i de la btile ce li se cuveneau, punnd asupra lor numai aceast pedeaps, ca n toate srbtorile mari s mearg, cu rnduial i cu lumnri aprinse, de la biserica Vlaherna, a Preacuratei Nsctoare de Dumnezeu, la biserica soborniceasc a Sfintei Sofia i, stnd lng uile bisericeti, s-i primeasc anatema n urechile lor. Atunci au tcut gurile ereticeti cele hulitoare, iar eresul lupttorilor de icoane din Constantinopol s-a pierdut pn la sfrit, cu darul lui Dumnezeu, cu rugciunile i cu srguina cea neadormit a plcutului lui Dumnezeu Prea Sfinitul Patriarh Metodie, care pentru minciuna ce se scornise mpotriva lui fr de vin, s-a artat mai luminat i mai slvit. Iar potrivnicilor nu li s-a dat aceea pe care David o cerea de la Dumnezeu, celor .ce i-au greit, zicnd: Umple feele lor de ocar, i vor cuta numele Tu, Doamne, pentru c, orbindu-i rutatea i mpietrindu-li-se inima, la cele dinti fapte rele ale lor au adugat alte ruti mai mari. Astfel mincinosul patriarh Ioan, cruia i zicea Anie, fiind nceptor al acelei ruti, a fost trimis la pocin ntr-o mnstire. Iar pe cnd era acolo, a vzut sfintele icoane ale Mntuitorului Hristos, ale Preacuratei Nsctoare de Dumnezeu i ale sfinilor ngeri, nnoite de cei dreptcredincioi, dup stricarea care se fcuse de lupttorii mpotriva icoanelor. Deci a poruncit diaconului su s le scoat ochii sfinilor de pe sfintele icoane, iar diaconul a fcut dup cum i s-a poruncit. Despre aceasta s-a ntiinat mprteasa Teodora, care, .rvnind dup Hristos Dumnezeu, a poruncit ca nsui acelui eretic patriarh mincinos s i se scoat ochii; dar, fiind rugat de oarecare cinstii senatori, nu a mai poruncit s i se scoat ochii, ci s i se dea dou sute de lovituri cu nite bice tari, celui ce era vrednic de nenumrate munci i mori; de vreme ce i el, la vremea stpnirii sale de puin timp, pe muli i-a muncit pn la moarte pentru dreapta credin; iar acum, fiind la pedeaps, nu nceta a face batjocur la sfintele icoane. Iar Prea Sfinitul Patriarh Metodie, dup toate acele tulburri bisericeti i dup multele sale primejdii pe care le-a rbdat pentru sfintele icoane, a ndreptat ocrmuirea bisericeasc n linite i n pace, mpodobind scaunul patriarhiei Constantinopolului, cu chipul i cu viaa sa, cea asemenea cu ngerii, pzind bine turma cea cuvnttoare a oilor lui Hristos i sturndu-o cu punea nvturilor celor 140

insuflate de Dumnezeu. El n toate zilele nmulea cinstea sfintelor icoane, cinstind n icoane pe nsi feele acelora care se nchipuiesc prin zugrvirea icoanelor. mpreun cu cinstirea icoanelor, s-a srguit s ntreasc n Constantinopol i aceea, ca s se dea iari cinstea vrednic cinstitelor moate ale sfinilor i plcuilor lui Dumnezeu; cci, pe vremea stpnirii ereticeti, mpreun cu sfintele icoane erau necinstite i moatele sfinilor, fiind clcate cu picioarele, trte pe ulie cu batjocur, aruncate n noroi i n gunoi, i defimate prin arderea focului sau prin necare n ap. i numai acelea s-au pstrat ntregi, pe care minile dreptcredincioilor s-au grbit s le ascund de la faa celor rucredincioi n sanurile pmntului; nct atunci nici nu puteai s auzi de moatele plcuilor lui Dumnezeu n Constantinopol. Deci Prea Sfinitul Metodie, arhiereul lui Hristos, s-a srguit iari s mbogeasc Constantinopolul cu moatele sfinilor i s nvee pe poporul cel dreptcredincios la cinstirea cea cu vrednic datorie a lor. nti au fost aduse cu cinste de la Heronis la Constantinopol moatele Sfntului Teodor Studitul, care, dup 18 ani ai mutrii lui la Dumnezeu, erau ntregi, fr de stricciune. Apoi a adus de asemenea cu cinste n Constantinopol moatele Prea Sfinitului Patriarh Nichifor, stpnul su, la care a fost n rnduiala de apocrisiarh i de care a fost trimis la Roma. Despre aceasta s-a scris pe larg la 13 zile ale lunii martie. Apoi i trupul su mult ostenit i mult chinuit, sfinit prin curie, l gtea ntru moate nestriccioase Bisericii Constantinopolului, ca pe o vistierie de mult pre; pentru c se apropia acum de fericitul su sfrit, pe care 1-a vzut mai nainte i de care s-a ntiinat i din proorocia Cuviosului Ioanichie. Pentru c acela, precum mai nainte a spus despre vremea cnd va fi patriarh Sfntul Metodie, aa i dup aceea a spus i cnd i va lua obtescul sfrit. Cci amndoi fiind nainte-vztori n Sfntul Duh, unul altuia iau tiut mai nainte mutarea lor, precum se povestete aceasta n viaa Cuviosului Ioanichie, astfel: In al cincilea an al mpriei lui Mihail, printele Metodie patriarhul, vznd mai nainte c se apropie ducerea la Domnul a lui Ioanichie, a mers la el cu clerul su, cernd cea mai de pe urm binecuvntare i rugciune. Iar Cuviosul Ioanichie, vorbind mult cu Sfntul Metodie i nvndu-i dreapta credin pe cei ce veniser cu el, i-a proorocit lui Metodie c i el, dup sfritul lui, va trece fr zbav din aceast via vremelnic n cea venic. Apoi, fcnd rugciune i srutndu-se unul pe altul cu srutarea cea mai de pe urm, s-au desprit. Patriarhul s-a ntors ntru ale sale, iar Cuviosul printe Ioanichie a rmas n chilia sa, rugndu-se i pregtindu-se mai nainte de sfritul su. Iar a treia zi dup plecarea patriarhului, Cuviosul i purttorul de Dumnezeu Printele nostru Ioanichie a trecut la Domnul n patru zile ale lunii noiembrie. Iar n a opta lun dup moartea lui, Prea Sfinitul Patriarh Metodie s-a odihnit i el ntru Domnul, n 14 zile ale lunii iunie. Astfel s-a mplinit proorocia Cuviosului Ioanichie, pe care a proorocit-o patriarhului, c, fr zbav, va trece i el din aceast via vremelnic la cea venic. Iar dup ce Sfntul Metodie s-a mutat ctre Domnul, mult plngere i tnguire a fost pentru el n toat Biserica Constantino-polului, care s-a lipsit de un mare i lumintor printe ca acesta a toat lumea. i iau fcut lui ngropare cinstit, precum se cdea unui att de mare arhiereu. i pstorind Sfntul Metodie Biserica lui Hristos patru ani i trei luni, a trecut la viaa cea nelipsit cu anii, numrndu-e n ceata sfinilor ierarhi, i a stat naintea Arhiereului cel Mare, nceptorul pstorilor, Cel ce a strbtut cerurile, Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel de toi sfinii slvit, Cruia i de la noi, pctoii, s-I fie cinste i slav, mpreun cu Tatl i cu Sfntul Duh, acum i pururea i n vecii vecilor. Amin.

CUVIOSUL NIFON ATONITUL (14 iunie)


(Tradus din limba greac.) Cuviosul printele nostru Nifon a fost de neam din Arghirocas-tron, dintr-un sat ce se numete Lucovi. Tatl lui a fost preot, foarte cucernic i temtor de Dumnezeu. Dup ce cuviosul s-a fcut de zece ani, 141

fratele tatlui su 1-a luat i 1-a dus n mnstirea Sfntului Nicolae, unde era eclesiarh. Acea mnstire era zidit de Constantin, pururea pomenitul mprat, care se chema Monomahul, n locul ce pn astzi se zice Mesopotamia. De la nceput 1-a nvat Sfintele Scripturi, apoi 1-a mbrcat n chipul monahicesc. i vzndu-1 ct de mult sporea la nvtur, ct i la ascultarea mnstirii, 1-a hirotesit i anagnost; iar dup ce a ajuns la vrsta desvrit, vzndu-1 c odat cu vrsta a crescut i n fapta bun, 1-a hirotonit ieromonah. Deci cuviosul, fiind foarte iste i osrdnic, citind dumnezeietile Scripturi i Vieile Sfinilor, s-a fcut i foarte nvat. De aceea a nceput dragostea lui Dumnezeu a-1 mpunge n inim i s-a aprins ntr-nsul dorul linitii, i s-a fcut vpaie mare, care i-a nvpiat mintea i cugetul, din care pricin a plecat din mnstirea Sfntului Nicolae i s-a dus la un mbuntit pustnic, care atunci venise de curnd de la muntele Sinai i se linitea ntr-un deal care se numea Geromerie. De la acela a nvat mai cu dinadinsul petrecerea monahiceasc. Deci, ndulcindu-se de mierea linitii, nu putea s se mai ntoarc n lume; i astfel a prsit patria, rudele, prietenii i orice avuie lumeasc i s-a dus cu osrdie n Sfntul Munte i, cu a lui Dumnezeu povuire, a mers n prile Lavrei Mari, la ederea Sfntului Petru Atonitul. Acolo, aflnd un pustnic minunat, cu numele Teognost, s-a supus lui cu desvrit ascultare. Iar dup trei ani, ntiinndu-se Teognost c Nifon este preot i vznd multele lui fapte bune i mari, n-a voit s-1 mai aib pe el ca pe un supus, ci ca pe un frate ntocmai cu cinstea. Iar Cuviosul Nifon zicnd c nu poate monahul a se liniti deosebi, de nu se va supune mai nainte pe sine n ascultare, l ruga ca s-1 aib supus ca i mai nainte. Dar fiindc i Teognost nu se pleca la aceasta, pentru desvrita lui smerenie, Cuviosul Nifon a plecat de acolo, mbogit cu darul lacrimilor; i s-a dus la chilia marelui Vasile, care era acolo aproape, i a rmas ntr-nsa cu desvrit linite 14 ani, mncnd o dat pe sptmn pine uscat. Iar odat, ncuibndu-se ciuma n mnstirea Lavrei i murind muli frai, egumenul a rugat pe Cuviosul Nifon s vin la biseric s slujeasc deoarece rmseser puini preoi. Iar cuviosul, iubind linitea, a zis ctre egumen: Iart-m, printe, c sunt necrturar i prost!" Atunci egumenul a zis: S slujeasc mcar la chiliile din afar de lavr". Iar sfntul, ca un smerit cugettor ce era, a ascultat de egumen, petrecnd astfel trei ani. Dar, fiindc inima lui ardea cu totul de dorul linitii, a plecat de acolo i s-a dus la divanuri, unde este acum schitul Sfintei Ana. Acolo s-a linitit muli ani, fr colib i fr acopermnt, mncnd numai buruieni. Dar o petrecere ca aceasta nesuferind s o vad unii, fiind pornii din zavistia urtorului binelui, l-au prt la egumenul Sfintei Lavre c este rtcit i c s-a scrbit de pine i de aceea mnnc buruieni. Atunci egumenul, chemndu-1 n mnstire, i-a zis: Pentru ce, fratele i fiul meu, duci o via aa de aspr i nalt, din care se nate mndria i rtcirea i nu umbli pe drumul cel de mijloc i nertcit, care este lesne i nu are prpstii? Prinii cei vechi se hrneau cu buruieni n pustie; fiindc acolo nu se gsea pine, dar aici se afl i pine i alte feluri de bucate pe care se cuvine a le mnca cu nfrnare, ca s goneti de la tine prerea cea drceasc i rtcirea". Atunci cuviosul s-a plecat la aceasta pentru adnca lui smerenie i, fugind de la Vulevtiri, a venit la chilia Schimbrii la Fa; i a rmas acolo muli ani, slujind Sfnta Liturghie. Intiinndu-se de aceasta, i ali frai s-au adunat acolo la el, vrnd s se supun lui, i s-1 aib povuitor i nvtor al petrecerii monahiceti. Dar el, nesuferind suprarea celorlali, a plecat i de acolo i s-a dus la Cuviosul Maxim Cavsocalivitul, unde s-au linitit mpreun muli ani. i atta dragoste au ctigat unul ctre altul, nct se prea c amndoi au un suflet n dou trupuri; iar Cuviosul Maxim a druit coliba sa Sfntului Nifon i ia fcut alta pentru el acolo aproape. Dar, fiindc i acolo la Sfntul Maxim alergau muli pentru minunile ce le fcea i proorociile ce le spunea, pentru aceasta Cuviosul Nifon, nesuferind s fie suprat i fiind povuit de fericitul Maxim, a plecat de acolo i s-a dus la petera ce este de cealalt parte de Sfntul Hristofor. Deci trecnd puin vreme, a venit din patria sfntului un monah, anume Marcu, care cerea s i se supun, ca s nvee rnduiala monahal. Pe acela sfntul 1-a primit, ns i-a zis s zideasc lng coliba sa i alta, ca s locuiasc mpreun cu el i fratele su. Iar Marcu, umilindu-se la cuvintele sfntului, i-a zis: Cum 142

este cu putin, printe, ca fratele meu, care este un om mirean i cu familie s vin aici?" Atunci sfntul, pentru adnca i smerita lui cugetare, a rspuns: Frate, eu m-am fcut afar din mini i nu tiu ce zic, dar tu f ce voieti!" i s-a ntmplat atunci i srbtorirea Sfntului Atanasie, i trimind Cuviosul Nifon pe Cuviosul Marcu la lavr pentru o trebuin oarecare, i-a zis i aceasta: ntorcndu-te de la praznic, s aduci cu tine i pe fratele tu ca s-1 vedem". Iar Marcu a rspuns iari cele asemenea, ns ducndu-se la lavr, a vzut pe fratele su eznd n afar de poart i, minunndu-se de proorocia sfntului, a primit pe fratele su i 1-a srutat, iar de bucurie s-a schimbat cu totul. ns l certa contiina pentru necredina ce a artat btrnului su. De aceea, lund pe fratele su, s-a dus la sfntul i, cznd naintea lui, a cerut iertare pentru necredina lui. i nu a trecut mult vreme i Marcu a slbit att nct nu putea nici s umble, nici s-i mite minile i picioarele. Deci ruga pe sfntul ca s i se fac mil i s-1 vindece; dar sfntul, voind s-1 fac s cunoasc greeala necredinei i neascultrii, i-a zis: Sfinii fr de argini pot a te tmdui, ca nite fctori de minuni; iar eu, ftul meu, sunt pctos i nevrednic, i Dumnezeu nu m aude". Deci pentru c i fratele lui ptimea mpreun cu el i ruga pe sfntul s-1 ierte, a luat untdelemn din candela icoanei, a uns trupul bolnavului i ndat Marcu s-a tmduit, sculndu-se din patul unde zcea. Atunci sfntul i-a zis: Iat, te-ai fcut sntos, de acum s nu mai greeti, ca s nu i se ntmple ceva mai ru!" Dar Marcu a czut iari n neascultare, cci, cernd voie de la Cuviosul Nifon s mearg la malul mrii s pescuiasc i neprimind, ci fiind ndemnat s se nvee mai degrab a pescui gndurile cele necurate, ca s nu-1 mnnce; i s se deprteze de la mare i de pete, ca s nu cad n marea ispitelor; el, nelund aminte la cuvintele cuviosului, ca un neasculttor, s-a pogort la malul mrii ca i cum ar fi vrut s spele rasele lui cele vechi, dar n fapt ca s prind pete cu undia. i acolo unde se ndeletnicea el cu aceasta, fr de veste un pete-cine uria a srit din mare asupra lui, ca s-1 nghit. i nspimntndu-se Marcu, a chemat n ajutor rugciunea btrnului i, dndu-se puin n lturi, abia a scpat de fiar. Deci ndat a alergat la sfntul tremurnd, innd n mn petii ce-i prinsese. Iar sfntul vzndu-1, i-a zis: Neasculttorule, nu te face necredincios; pentru c cel ce s-a prefcut n arpe la strmoi i i-a nvat neascultarea, acela nsui s-a prefcut astzi n pete-cine, pentru neascultarea ce te-a nvat mai nainte, voind a te arunca n groapa neascultrii i sufletete i trupete. ns Hristos, Care a venit n lume s-1 surpe, i-a ajutat astzi, ateptnd pocina ta, pentru nemrginita Lui buntate. Iar eu niciodat nu voi mnca din petele neascultrii!" Auzind acestea Marcu, a aruncat petii departe i, cznd la picioarele sfntului, cerea cu lacrimi fierbini iertare; iar sfntul, ca un preamilostiv, 1-a iertat. De atunci nainte a pzit desvrit ascultarea, pn i-a sfrit viaa i s-a dus la viaa cealalt cu bun ndejde, ca s ia nmiit plata ascultrii sale. El a lsat urma al su, ca s slujeasc sfntului, pe Gavriil, nepotul su, al crui tat se numea Dositei. Iar acest Dositei a rugat odat pe Cuviosul Nifon s trimit pe Gavriil pentru o trebuin oarecare la Sfnta Mnstire Vatopedu, i cuviosul 1-a trimis, rnduindu-i n ce zi s vin napoi neaprat. i cnd a sosit ziua cea rnduit, iar Gavriil nu s-a mai ntors, atunci Dositei a nceput a plnge, socotind c s-a robit fiul su, cci auzise c agarenii prad acele pri. Iar Sfntul Nifon, cu ochii sufletului cei nainte-vztori tiind cele fcute, a zis: Nu plnge, btrnule Dositei, pe fiul tu, c este liber!" Astfel, mai nainte de a apune soarele, a sosit i Gavriil, fr a ptimi ceva ru. Sfntul Nifon, cunoscnd mai nainte c dup ase luni Sfntul Maxim va adormi somnul cel de pe urm, a zis ctre ai si: S mergem ctre Sfntul Maxim, ca s ne ndulcim de el, c n-o s-1 mai vedem mult n aceast via!" Deci s-a dus ctre el i, fcnd srutarea cea ntru Hristos, Sfntul Maxim a zis: Iubiii mei frai, bucurai-v ntru Hristos, c aceasta este cea mai de pe urm ntlnire a noastr; cci de acum nu ne vom mai vedea unul cu altul!" i s-a mplinit proorocia amndurora ntocmai. Dup muli ani, ciuma a venit iari n Sfntul Munte i Gavriil s-a mbolnvit att de ru, nct era n primejdie de moarte; deci, vzndu-1 tatl lui, plngea nemngiat. Iar Sfntul Nifon l mngia, zicndui: Nu plnge, frate, c fiul tu nu moare acum; pentru c mi-a slujit cum voiete Dumnezeu!" i ndat ntorcndu-se ctre Rsrit, s-a rugat mult n tain Preabunului Dumnezeu pentru cel bolnav. i o, 143

minune! ndat s-a sculat bolnavul sntos i slvea pe Dumnezeu, iar sfntul, ntorcndu-se ctre ei, a zis: Iat, fratele nostru i-a luat sntatea cu ajutorul lui Dumnezeu, iar eu voi muri n vremea postului Sfinilor Apostoli!" Deci, sosind postul Sfinilor Apostoli, Sfntul Nifon s-a sculat n dimineaa primei smbete, a fcut rugciune i s-a mprtit cu Preasfintele Taine. Apoi a zis ctre obtea sa: Fraii mei iubii n Domnul, iat a venit vremea s merg ctre* Domnul, pe Care 1-a dorit sufletul meu din tineree". i, vzndu-i c s-au tulburat i s-au ntristat, le-a zis: Nu trebuie, fraii mei, s v ntristai, c de acum nainte m vei avea mijlocitor ctre Dumnezeu, ca s-L rog pentru mntuirea voastr; numai voi s pzii poruncile Lui". Apoi Duminic le-a zis s pun masa, ca s guste ceva, iar dup aceea s sape mormntul i s-1 pregteasc, ca s mearg n pmntul din care a fost luat. Iar dup ce s-au fcut toate acestea, sfntul s-a sculat i, nlnd ochii i minile ctre cer, s-a rugat mult. Apoi, binecuvntndu-i, iertndu-i i cernd i el iertare de la ei i nsemnndu-i cu semnul Sfintei Cruci, i-a dat sufletul n minile lui Dumnezeu. i a strlucit faa lui ca soarele, dnd semn cu aceasta de ndrzneala lui ctre Dumnezeu. Deci a adormit acest pururea pomenit printe n 14 zile ale lunii iunie, n anul 1330, trind 96 de ani. El a fcut n viaa sa i mari minuni, din care sunt i acestea: Un btrn duhovnicesc i mbuntit, cu numele Teodul, a voit odat s mearg la Sfntul Nifon, pentru folos sufletesc. i mergnd pe drum, a ajuns la un loc prpstios i acolo a alunecat i i-a lovit piciorul de o piatr mare. i i-a curs atta snge din ran i avea attea dureri, nct puin a lipsit s-i dea sufletul. Deci vzndu-se c se afla ntr-o stare ticloas ca aceea, a strigat din adncul sufletului: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, dac Nifon este sluga ta, i are ndrzneal ctre Tine, s stea curgerea sngelui i s nceteze durerile, ca s m nsntoez prin rugciunile lui i s nu m mnnce aici fiarele slbatice". Zicnd acestea, ndat a stat sngele, au ncetat durerile, i cel mort pe jumtate s-a sculat n picioare i umbla slvind pe Dumnezeu. Un monah din lavr, avnd evlavie ctre Sfntul Nifon, i-a trimis cu un prieten al su un vas plin cu untdelemn. Acela mergnd pe drum, s-a mpiedicat i a czut i toate cele ce avea s-au sfrmat, numai vasul cu untdelemn a rmas ntreg i 1-a dus sfntului. Iar sfntul, zmbind, a apucat mai nainte i i-a zis: Vezi ct trie are credina fratelui care a trimis untdelemnul, c te-a mntuit i pe tine din primejdie i a pzit sntos i vasul cu untdelemn, cu toate c celelalte s-au sfrmat desvrit!" Iar aductorul, minunndu-se de mai nainte vederea sfntului, a slvit pe Dumnezeu. Alt monah, fiind bolnav mult vreme de durere de cap, s-a dus la doctori, cu care a cheltuit foarte mult, dar nu s-a putut vindeca. De aceea a alergat la Sfntul Nifon i, cznd la picioarele lui, s-a rugat fierbinte s-1 vindece, zicnd: Prea sfinte printe, tiu c orice ai cere de la Dumnezeu i va da ie, cci pentru dragostea Lui ai ales s ezi n pustia aceasta". Iar sfntul, ca un smerit cugettor, i-a rspuns: Printe, sunt pctos i Dumnezeu nu ascult pe cei pctoi". Dar bolnavul nu nceta a se plnge, a cdea i a ruga pe sfnt s-1 vindece. Atunci fericitul Nifon, fiind biruit de fireasca lui buntate i milostivire, s-a rugat deasupra capului celui care avea durere, din care a ieit un vuiet ca de un vnt silnic i o, minune, ndat s-a vindecat acela i, mulumind sfntului, slvea pe Dumnezeu. Un alt monah, fiind de sine rnduitor, s-a ncrezut lui i socotelii sale, i nu spunea gndurile lui vreunui duhovnicesc printe mai srguitor dect el; ci, precum i zicea gndul, aa fcea. De aceea s-a rtcit ticlosul i a primit ngerul ntunericului n loc de cel al luminii, i a nvat de la el multe lucruri necuvioase i a czut ntru atta mndrie, nct credea c el este mai bun dect ceilali n toate faptele bune. Acesta s-a dus odat la Sfntul Nifon i, ntre-bndu-1 sfntul pentru care pricin a venit la dnsul, el a rspuns: Am venit s te vd, ca pe unul ce eti vestit n fapte bune". Sfntul i-a zis: Cum, tu cel att de mare i de minunat te-ai njosit a veni la mine preamicul i nenvatul?" Acela a rspuns: Dumnezeu mi-a fcut bine, i darul care l am, este al lui Dumnezeu". Atunci cuviosul i-a zis: Frate, darul lui Dumnezeu este smerita cugetare; al lui Dumnezeu este a te socoti c eti cel mai de pe urm dect toi; al lui Dumnezeu este a face fapte mari i bune i a te ine c eti cel 144

mai jos dect toi; iar acestea ce le nluceti tu sunt ale rtcirii i ale satanei care te-a nvat". Atunci, acela, rmnnd umilit din cuvintele sfntului insuflate de Dumnezeu i venindu-i n sine, a zis: Printe, dac acestea sunt ale celui viclean, te rog gonete-le cu rugciunea ta i izbvete-m de nlucirea lui". Iar fericitul Nifon, nlnd la cer ochii sufletului, a zis: Doamne Iisuse Hristoase, Care ai cutat oaia cea pierdut i rtcit i, gsind-o, ai numrat-o mpreun cu celelalte oi nertcite; Tu, Care ai izgonit pe lupul cel gndit, care cuta s o omoare i ne-ai artat nou cale de mntuire; Tu, Stpne, scap din meteugirea rtcitorului diavol pe robul tu acesta, care, pentru netiina sa, a czut n rtcire, slobozete-1 pe el din nlucirile aceluia, ca s Te cunoasc c Tu eti singur Dumnezeu adevrat, Care pentru noi ai rbdat Cruce i moarte, i s slveasc numele Tu cel binecuvntat n veci. Amin". Aa s-a rugat Cuviosul Nifon i ndat s-a risipit ca un nor de la ochii fratelui i a cunoscut singur ticlosul n ce mare ru era czut. De atunci a scpat de nlucirile satanei i a grit cele plcute lui Dumnezeu, cu mult nelepciune i cu smerenie. Ceasornicarul cinstitei Lavre, fiind izgonit din mnstire pentru o greeal oarecare ce o nfptuise, s-a dus la Sfntul Nifon i, spunndu-i c a fost alungat din lavr pe nedrept, l ntreba dac se poate s rmn acolo n supunerea lui. Iar sfntul, vznd mai nainte cele ce au s fie, i-a zis: Du-te napoi la mnstire i cazi naintea egumenului cu pocin i cu smerenie, i iari te va primi; pentru c, dac nu te vei duce, aici nu vei putea rbda strmtorarea i te vei lipsi i de buntile mnstirii. Deci, ducndu-te napoi, nu va trece mult vreme i te vei face eclesiarh, apoi egumen; ns, mai mult dect toate, se cuvine s ai smerita cugetare". Apoi a adugat acestuia: Cnd, cu ajutorul lui Dumnezeu, te vei face egumen, s-i aduci aminte de noi i s ne nvredniceti prii vieii de obte". Deci, ntorcndu-se ceasornicarul la mnstire, n puin vreme a fost fcut eclesiarh, apoi egumen, dup cele ce spusese mai nainte cuviosul; de aceea, trimitea i sfntului cele de nevoie vieii. Inc i trei monahi au voit s vin la Sfntul Nifon; dar, fiindc unul dintr-nii era fr barb, l-au lsat n drum departe de chilia cuviosului i s-au dus numai cei doi. Iar sfntul le-a zis: De ce nu ai adus i pe tnrul cellalt, cci el se va face loca al Sfntului Duh?" Atunci ei, minunndu-se de aceast nainte cunotin a sfntului, s-au dus i au adus pe acel tnr. i folosindu-se mult de cuvintele cuviosului, i lund binecuvntare, s-au dus, slvind pe Dumnezeu. Iar tnrul acela, sporind n fapta bun, dup cuvntul sfntului, a strlucit n petrecerea monahiceasc. Odat, Dositei, tatl lui Gavriil, despre care am zis mai nainte, ruga pe Sfntul Nifon s dea voie lui Gavriil s se duc pentru o trebuin oarecare la mnstirea Ivirilor. Iar sfntul, vznd mai nainte primejdia care avea s se ntmple, 1-a oprit. ns Dositei ntrea c nu este nici o primejdie s se duc n ziua dinti la chilia Amalfinului, care acum se numete a Morfinului. Atunci sfntul a zis: Dar dac Gavriil se va robi mai ncoace de chilia Amalfinului, ce va fi? S se duc, dar eu s nu fiu vinovat de paguba ce va urma". Deci, creznd Dositei cuvintelor sfntului, nu s-a mpotrivit mai mult. Iar n seara aceea, venind un frate la dnsul, le-a spus c dincoace de chilia Morfinului a venit o corabie de tlhari i a robit trei monahi care se gseau din ntmplare n drumul acela, precum spusese sfntul mai nainte. Odat a mers la cuviosul un monah de la lavr i i-a zis c ieromonahul Ioanichie a fost trimis de egumen cu ali monahi la ostrovul Schirului i, mergnd cu caicul mnstirii, pe drum a fost robit de tlhari; deci prinii au adunat bani n Lavr i au trimis s-i rscumpere, i a dat i el un galben din partea lui. Iar sfntul a zis atunci: Ftul meu, mai bine ar fi fost s fi dat galbenul tu la sraci, cci Ioanichie i ceilali s-au dezrobit i se afl bine. Mcar de ne-am fi nvrednicit i noi de mngierea de care se ndulcesc ei acum". Acestea auzindu-le monahul acela de la Sfntul Nifon, a nsemnat ziua aceea i, cnd s-a ntors Ioanichie n lavr, a spus ceea ce a proorocit despre ei Cuviosul Nifon i s-a ntiinat c, dup cum a zis mai nainte sfntul, aa s-a i fcut. i n ziua aceea, pe care a nsemnat-o, au prins pete mult i mare i au luat mare mngiere ntru slava lui Dumnezeu, Care slvete pe cei ce-L slvesc pe El n veci. Amin.

145

SFNTUL PROOROC AMOS (15 iunie)


Sfntul Prooroc Amos s-a nscut n cetatea Tecui, care era aezat n pmntul Iudeei, nu departe de Betleem. El era de neam prost i srac, petrecndu-i zilele la pstoria turmelor de dobitoace. Iar Domnul, Care nu privete spre cei bogai i slvii, ci spre cei smerii i sraci, 1-a chemat pe el de la turmele oilor la proorocie, ca i pe Moise i pe David, i i-a poruncit s mearg din pmntul Iudeei n pmntul lui Israel, ca acolo, cu cuvintele cele prooroceti, s ndemne popoarele la pocin, de vreme ce se abtuser la nchinarea de idoli; pentru c din zilele lui Ieroboam, mpratul lui Israel - care dup moartea lui Solomon s-a rupt de sub stpnirea mpratului Iudeei, fiul lui Solomon, ce mprea n Ierusalim, i i-a fcut o alt mprie peste zece seminii ale lui Israel -, dintr-acele zile, popoarele israelite au czut de la dreapta cinstire a lui Dumnezeu i se nchinau idolilor. Deci, acel mprat, vrnd ca s ntreasc pe israeliteni sub stpnirea sa, se temea ca nu cumva, mergnd supuii si n Ierusalim la praznice spre nchinciune, s se lipeasc iari de biserica Ierusalimului, s se rup de el i s-1 ucid. De aceea, a fcut dou juninci cioplite n aur, pentru c tia obiceiul poporului su, c era lesne de plecat la nchinarea de idoli, ca i strmoii lui, cnd au trecut Marea Roie din pustia Egiptului i au turnat un viel de aur din salbele lor cele de aur. Deci, pe acele dou juninci turnndu-le Ieroboam, una a pus-o n Dan, iar cealalt n Betel, ceti ale stpnirii sale, poruncind tuturor israelitenilor ca, neducndu-se la Ierusalim, s se nchine cu jertfe junincilor de aur i s le prznuiasc pe acelea cu dnuire; pentru c acel ticlos mprat zicea ctre popor: Iat zeii ti, Israele, cei care te-au scos din Egipt". i aa a ndrtnicit Ieroboam pe Israel. Deci, din acea vreme, dei Dumnezeu trimitea pe sfinii Si prooroci la israeliteni, ca s le arate rtcirea lor i s-i povuiasc la calea cea dreapt, ns puini dintre ei se ndreptau i se ntorceau la adevratul Dumnezeu, iar alii se nchinau i Dumnezeului celui adevrat i idolilor, adic junincilor de aur. Deci, ntre ali prooroci, Dumnezeu a trimis la ei i pe acest rob al Su, pe Sfntul Prooroc Amos, cu nfricoate ngroziri. Acest prooroc al lui Dumnezeu era simplu i neiscusit la vorb, dar nu i la nelegere; pentru c acelai Duh Sfnt, care lucra n toi proorocii, lucra i ntr-nsul i gria prin gura lui. Iar nceputul proorocirii lui a fost pe vremea mpratului Iudeei Ozia, cel din Ierusalim, i n vremea mpratului lui Israel Ieroboam, cel din Samaria - nu acel mprat, care rupndu-se de la sceptrul Iudeei, a fcut junincile de aur, ci alt Ieroboam, mai n urm cu anii, care, asemenea celui dinti Ieroboam, a fost nchintor de idoli i slujitor al junincilor de aur. Deci Proorocul Amos a nceput a prooroci n vremea acelor mprai, cu doi ani mai nainte de cutremurul cel nfricoat ce avea s fie n Palestina. Iar cutremurul cel mare, dup adeverirea scriitorilor celor vechi, a fost astfel: Ozia, mpratul Iudeei, care s-a numit i Azarie, mndrindu-se, a ndrznit a tmia cu cdelnia n altar, n Sfnta Sfintelor, dup rnduiala preoeasc. Iar preoii oprindu-1, l ngrozeau cu moarte i ndat, chiar n ceasul acela, s-a cutremurat pmntul cu cutremur mare n Ierusalim i n toat Palestina i au czut nu numai ziduri multe, ci i unii muni s-au pornit din locurile lor. Templul s-a despicat din vrf i prin acea deschiztur a venit raza soarelui pe faa mpratului i s-a umplut fruntea lui de lepr, dup care s-a fcut lepros cu totul. Astfel, Domnul n-a suferit ntinciunea fcut altarului Su i necinstea adus preoilor Lui. i a proorocit Sfntul Amos, ngrozindu-i cu nfricoatele pedepse ale lui Dumnezeu, ce aveau s vin nu numai asupra lui Israel, ci i asupra prilor celor dimprejur: asupra Siriei, a Filistinei, asupra Tirului i a Idumeii, asupra amonitenilor i asupra moabitenilor, precum se scrie pe larg n cartea lui. Dar mai ales a proorocit asupra israelitenilor, cci, dup ce au cunoscut pe Dumnezeu, s-au deprtat de la El; pentru c Dumnezeu nu att se mnie i se rzbun pentru pcatele pgnilor, care nu-L tiu pe El, pe ct pentru pcatele poporului care L-a cunoscut pe El i s-a ndulcit de facerile Lui de bine. Cci ce fel de faceri de bine n-a fcut Dumnezeu neamului celui nemulumitor al lui Israel? L-a eliberat din robia Egiptului, l-a trecut prin mare ca pe uscat, 1-a hrnit cu man n pustie cnd flmnzea, i-a izvort ap din piatr cnd 146

nseta, a izgonit neamurile dinaintea lui i 1-a dus n pmntul fgduinei, unde curge lapte i miere. ns ei, fcnd prznuiri idolilor de aur turnai n chip de juninci, strigau cu dnuire: Iat zeii ti, Israele". Nite praznice ca acestea urte de Dumnezeu, se svreau mai ales n cetatea Betel, la un munte nalt, unde era o juninc de aur. Deci, acolo mai ales mergnd Sfntul Amos, striga poporului cu glas mare rugndu-1, ndemnndu-1 i nfricondu-1 cu pedepsele cele cumplite, care din mnia lui Dumnezeu vin asupra lui, s nceteze de la o prznuire ca aceea; dar foarte puini l ascultau. Atunci era n Betel un slujitor al acelei juninci, cu numele Amasia. Acel slujitor, vznd pe proorocul lui Dumnezeu c hulete pe idolul lor - juninca cea de aur -, c scuip jertfele lor i deprteaz poporul de la spurcata lor prznuire, spunndu-le nc i ngrozirile i pedepsele cele viitoare asupra celor ce nu se pociau, clevetea pe Amos lui Ierobo-am, mpratul lui Israel, zicnd: Amos face ntrtri mpotriva ta n mijlocul casei lui Israel. Pmntul nu poate s sufere toate cuvintele lui; pentru c tulbur i ridic poporul mpotriva ta i nc proorocete i rele pentru tine, zicnd: Ieroboam de sabie se va sfri, iar poporul lui Israel va fi robit i dus din pmntul su". Astfel pra slujitorul Amasie pe proorocul Amos, vrnd s porneasc pe mprat spre mnie mpotriva lui; dar mpratul nu lua n seam cuvintele aceluia, nici nu voia s fac ru proorocului lui Dumnezeu, pe care l cinstea, dei el era nchintor de idoli. i vznd slujitorul c nu poate s porneasc pe mprat mpotriva proorocului lui Dumnezeu, a nceput a-1 prigoni pe el, muncindu-1; pentru c de multe ori, prinzndu-1, l btea cumplit i-1 gonea din Betel, ngrozindu-1 s nu vin la praznicul lor, nici s ntoarc pe popor de la jertfele i de la ospurile lor. ns sfntul prooroc nu lua n seam ngrozirile i btile ce-i veneau de la dnsul, ci iari venea i proorocea cuvintele cele nvtoare i ndemntoare ctre popor. i iari era prins de acel slujitor i muncit cu bti. Iar odat, vicleanul slujitor a zis cu rugminte ctre Amos: Proorocule, du-te de aici i mergi n patria ta, n pmntul Iudeei. Acolo s vieuieti i s prooroceti, iar n Betel s nu te mai ntorci, deoarece este sfinire a mpratului i casa mpriei lui". Proorocul Amos a rspuns, zicnd: Eu n-am fost prooroc, nici nu sunt fiu de prooroc, ci am fost pstor al dobitoacelor; i fiind srac, m hrneam cu poame din pustie pn m-a luat Domnul de la oi i mi-a zis: Mergi i proorocete la poporul meu Israel. Iar tu mi zici s nu proorocesc n Israel, nici s supr casa lui Iacov? Pentru aceasta, Domnul zice despre tine: Cnd vor veni asirienii n pmntul lui Israel i-1 vor robi, atunci vor pustii cetile lui i le vor strica; iar cetatea aceasta o vor lua. Atunci ostaii asirienilor cei fr de ruine vor spurca cu desfranare pe femeia ta naintea ochilor ti, deoarece i tu ai fcut pe Israel s rtceasc naintea ochilor lui Dumnezeu cei atotvazatori i ai nvat popoarele acestea s fac lucruri necurate, n ntinata capite a junincei celei de aur. Iar fiii i fiicele tale de sabie vor cdea i tu n pmnt necurat te vei sfri, iar poporul lui Israel va fi dus n robie din pmntul su". Cu nite cuvinte prooroceti ca acestea pornindu-1 pe acel slujitor spre mnie, a fost btut Sfntul Amos fr cruare; iar la sfrit, un fiu al slujitorului, anume Ozia, fiind plin de mnie i iuime, 1-a lovit pe el foarte tare peste sprncene, rnindu-1 de moarte. ns n-a murit ndat, ci a fost dus abia viu la pmntul su i la patria sa, n cetatea Tecui, unde, din rnile cele dureroase, i-a dat sufletul su dup cteva zile i a fost ngropat cu prinii si. Iar ce fel au fost proorociile lui, cel ce va voi, s citeasc cartea proorociei lui. Iar noi pe Dumnezeul Cel ce 1-a nelepit pe el Il slvim, acum i pururea i n vecii vecilor. Amin. Not. S se tie c altul a fost Amos, tatl lui Isaia, i altul proorocul acesta. Amos, tatl lui Isaia, a fost din seminia mprailor Iudeei; el s-a nscut i a petrecut n Ierusalim. Iar acest prooroc a fost de neam de jos i nu din Ierusalim, ci din cetatea Tecui, locuina pstorilor. Pentru c acolo punile erau bune, i muli ierusalimeni bogai i ineau dobitoacele lor la Tecui. Amos, tatl lui Isaia, nu era din numrul proorocilor, nici nu a fost trimis undeva de Dumnezeu i nu a murit de moarte muceniceasc. Iar acest Sfnt Amos, pentru darul lui cel proorocesc, a fost numrat cu proorocii, a fost trimis n Israel i a murit mucenicete. Deci mcar c alii scriu altfel despre aceasta, ns nu este fr de greeal istoria lor. 147

SFINII MUCENICI VIT, MODEST I CRISCHENTIA (15 iunie)


In timpul mpriei lui Diocleian, cnd ighemonul Valerian din Sicilia prigonea pe cretini, era acolo un copil de doisprezece ani, cu numele Vit, fiul unui brbat bogat i de neam bun care se numea Ghilas. Acela se inea de necuria pgneasc, iar fiul lui, fericitul Vit, fiind luminat de sus n copilria sa cu minunatul dar al Sfntului Duh, a cunoscut pe Unul i adevratul Dumnezeu, Cel ce a fcut cerul i pmntul i, creznd ntr-nsul, se ruga Lui ziua i noaptea, mbrcndu-se ntr-o hain de pr. i s-a nvrednicit a auzi un glas dumnezeiesc de sus ctre dnsul, grind: S-a auzit rugciunea ta i voi arta spre tine mila Mea". Dup glasul acesta, i s-a dat lui de la Dumnezeu puterea facerii de minuni i tmduia neputinele omeneti, i sftuia pe cei necredincioi ca s cunoasc pe adevratul Dumnezeu, i povuia pe muli la calea cea dreapt; pentru c Domnul Cel atotputernic a voit ca din gura pruncului acesta i din lucrurile lui, s-i svreasc lauda, spre nfruntarea rtcirii nchinrii la idoli. Deci, mai presus de fire i-a dat aceluia, mpreun cu nelegerea, i darul facerii de minuni, ca ntru anii cei tineri, fericitul Vit s fie brbat puternic cu lucrul i cu cuvntul i s se slveasc ntru dnsul Dumnezeu Cel minunat ntru sfntul Su. i ntiinndu-se ighemonul Valerian de acest sfnt prunc, a chemat pe tatl lui la dnsul i i-a zis: Ce este aceasta care aud, c fiul tu se nchin acelui Dumnezeu, pe care Il cinstesc cretinii? De voieti s-1 ai pe el ntreg i sntos, srguiete-te s-1 ntorci de la acea slbticie". Iar Ghilas, venind acas, a nceput a sftui pe fiul su s nu se ntoarc de la vechile slujbe cele pgneti, care se fac zeilor lor. Iar fericitul prunc Vit a zis ctre tatl su: Eu nu tiu pe alt Dumnezeu, fr numai pe Unul Cel ce este din veac, al Crui Duh se poart peste ape i Care a deosebit lumina de ntuneric! Aceluia i slujesc eu. El este fctorul cerului i al pmntului, iar Fiul Su este Domnul nostru Iisus Hristos, mpratul ngerilor. Pe Acela l mrturisesc i Il voi mrturisi n toate zilele vieii mele!" Atunci tatl su, mniindu-se, a poruncit s-1 bat cu vergi, zicndu-i: Cine te-a nvat pe tine s grieti acestea? Au nu tii c ighemonul va auzi acestea i vei pieri?" Tnrul i-a rspuns: Hristos, al Crui rob sunt, m-a nvat pe mine, iar de mnia ighemonului nu m tem". Atunci Ghilas, chemndu-1 pe ispravnicul su cu numele Modest, i-a zis: Vezi, ca niciodat fiul meu s nu griasc cuvintele care pomenesc pe Hristos". ns Sfntul Vit nu bga n seam ngrozirile tatlui, i precum purta totdeauna n inima sa numele lui Hristos, aa i n gur. i a fost mngiat de Hristos Domnul prin ngereasc artare, pentru c ngerul Domnului i s-a artat n vedenie, zicndu-i: Nu te teme, ci ndrznete n numele lui Iisus Hristos, c eu i sunt dat pzitor s te pzesc pn la sfrit; deci cunoate acest dar de la Domnul, c tot ce vei cere de la Dnsul, i se va da". Sfntul Vit, veselindu-se i ntrindu-se prin aceast ngereasc artare, i mai mult mrturisea i preamrea numele Domnului. Iar tatl su plngea pentru el, deoarece pe el singur l avea; i se srguia cu cuvinte amgitoare s-1 ntoarc la slujba diavoleasc. i a ntrebat Sfntul Vit pe tatl su: Tat, cror zei mi porunceti s slujesc?" Tatl lui i-a rspuns: Fiule, nu tii oare pe zeii notri: Die, Hercules, Junona, Artemida, Vesta, Apolon i ceilali, crora se nchin mpraii i boierii?" Sfntul a zis ctre tatl su: Aceia crora le zici c sunt zei, sunt idoli fr de suflet, fcui de mini omeneti, care au gur, dar sunt mui, au ochi i sunt orbi, au mini i picioare, dar nu se mic. Iar eu tiu c unul este Dumnezeu viu i lucrtor n Care vieuim i ne micm, ziditor i atoateiitor, Tatl, Fiul i Sfntul Duh, i mrturisesc c Unul este Rscumprtorul i Mntuitorul neamului omenesc, Fiul lui Dumnezeu, Care a fost muncit pentru pcatele noastre i cu al Crui snge ne-am izbvit". Tatl su i-a zis cu lacrimi: O, prea dulcele meu fiu, ia aminte la sfatul folositor i sntos al tatlui i ntoarce-te de la credina cea nebun; prin care tu te osteneti n zadar i cinsteti pe un om mort, ca nu cumva mniindu-se ighemonul s te piard i vei nmuli durerile inimii mele!" Fericitul Vit a rspuns: O, tat! De-ai cunoate i tu cine este Acela pe care tu Il defimezi, numindu-L om mort i de te-ai nchina i tu Lui, mpreun cu mine, pentru c Acela este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel viu, 148

mieluelul lui Dumnezeu, Cel ce ridic pcatul lumii". Ghilas a zis: Eu tiu pe Hristos Acela, Cruia tu i zici c este Dumnezeu, c a fost btut n Iudeea din porunca lui Pilat i a fost osndit la moarte pe cruce, i rstignit de iudei i de slugile lui Pilat". Sfntul tnr a rspuns: Aa este tat, precum zici, dar taina acestui lucru este mare, minunat i sfnt". Ghilas a zis: Vorbind adevrul, aceea ai numi-o mai bine pedeaps dect tain". Fericitul copil a rspuns: O, tat, ascult-m cu blndee i cunoate adevrul. Vinderea i rstignirea Domnului nostru Iisus Hristos este mntuirea noastr, de la a Crui dragoste s tii c nimeni, cu nici un fel de munci, nu va putea vreodat s m despart". Atunci Ghilas a tcut, mhnindu-se cu inima pentru fiul su. i multe minuni se svreau cu darul lui Dumnezeu, care petrecea n fericitul tnr: orbii se luminau, neputincioii se tmduiau, iar diavolii se izgoneau i mrturiseau pe fa sfinenia lui cea mare. Toate acestea nu s-au ascuns de ighemonul Valerian, care, eznd la judecat, a zis ctre tatl lui Vit naintea,tuturor: O, Ghilas, brbat de neam bun, acum mi s-a fcut ntiinare cu adevrat c fiul tu cinstete i se nchin cu toat osrdia Celui rstignit n Iudeea, Care Se numete Hristos; iar pe zeii printeti i defaima; deci este dator s stea de fa la judecata noastr i s-1 aduci aici". i fiind adus Sfntul Vit la judecata pgneasc, ighemonul a zis ctre dnsul: Pentru ce nu jertfeti zeilor celor fr de moarte? Nu tii poruncile mprteti, c toi care cinstesc pe Cel rstignit se vor pierde cu felurite pedepse?" Iar fericitul prunc, fiind plin de Duhul Sfnt, nu s-a nspimntat deloc; ci, fcndu-i semnul Sfintei Cruci, a rspuns zicnd: Eu nu voiesc s m nchin diavolilor, nici nu voi cinsti pe idolii cei de piatr i de lemn. Am pe Dumnezeul Cel viu, Cruia i slujete sufletul meu!" Atunci Ghilas, tatl lui, a strigat ctre cei de aproape i ctre rudele sale cu mare plngere, zicnd: O, prietenilor, v rog tnguii-v cu mine, pentru c vd pe fiul meu unul nscut c piere". Iar Sfntul Vit a strigat mpotriva lui, zicnd: Nu pier, ci m nvrednicesc a fi numrat n ceata drepilor, celor plcui lui Dumnezeu". Valerian a zis ctre dnsul: Pentru cinstea bunului tu neam i de dragostea prieteugului tatlui tu, m-am oprit pn acum i n-am mplinit asupra ta poruncile mprteti cele hotrte asupra clctorilor de lege. Iar acum, vzndu-te pe tine ntrit ntru mpotrivirea ta, voi ncepe a te munci dup lege, cci poate vei lsa nesupunerea ta, fiind pedepsit cu bti". Aceasta zicnd ighemonul, a poruncit s1 bat pe fericitul copil cu toiege. Deci fiind el mult btut, muncitorul i zicea: Supune-te acum i jertfete zeilor". Mucenicul i rspundea: O, ighemoane, i-am spus o dat c m nchin lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu!" i, mniindu-se ighemonul, a poruncit s-1 bat cu un lan de fier. Dar, pe cnd slujitorii voiau s fac aceea, ndat li s-au uscat minile. Asemenea i mna ighemonului, cu care arta la slujitori i le poruncea, s-a vtmat de o boal npraznic i a rmas uscat. Iar ighemonul a strigat cu durere, zicnd: Vai mie, mi-am pierdut mna i ptimesc de durerea cea cumplit". Apoi a zis ctre tatl lui Vit: Nu fiu ai, ci vrjitor". Iar Sfntul Vit a strigat, zicnd: Nu sunt vrjitor, ci rob al Domnului meu Iisus Hristos Cel Atotputernic, Care, petrecnd cu oamenii pe pmnt, a nviat morii, a umblat pe ape ca pe uscat, a linitit marea cea furtunoas, a tmduit toate bolile oamenilor cele nevindecate i acum tot aceleai minuni le face cu tria Sa cea atotputernic. Eu sunt rob al Aceluia i m srguiesc a mplini poruncile Lui. Iar zeii ti, crora le slujeti, ce pot? Spune-mi! S-i tmduiasc ei mna, de pot s o tmduiasc!" Ighemonul a zis: Dar tu poi s-o tmduieti?" Sfntul a rspuns: n numele lui Iisus Hristos, pot!" Ighemonul i-a zis: F-m ntreg, ca s te cunosc cu dinadinsul, c eti rob al lui Dumnezeu, precum zici, iar nu vrjitor". Atunci sfntul mucenic, ridicndu-i ochii ctre cer, a zis: Dumnezeule, Tat ceresc, ascult-m pe mine, nevrednicul robul Tu, pentru cei ce stau de fa, ca s vad i s cread ntru Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul Tu Cel adevrat i atotputernic, Dumnezeu care, mpreun cu Duhul Sfnt, mprtete n veci cu Tine. F ca n numele Aceluia, Unul nscut Fiul Tu, s se tmduiasc mna ighemonului". Aa rugndu-se sfntul, ndat s-a tmduit mna lui Valerian i s-a fcut sntoas ca i mai nainte. Atunci ighemonul a ncredinat pe copil tatlui su, zicnd: Ia-i pe fiul tu acas i nva-1 s aduc jertf zeilor, ca s nu piar". Iar Ghilas lund acas pe Sfntul Vit, l amgea n multe chipuri spre pgntatea sa: fcea ospee i dansuri, cnta cu organe bine glsuitoare, suna chimvalele i alutele, naintea ochilor lui Vit jucau 149

fecioare frumoase, dnuau tinerii, cntau cu glasuri dulci cntece lumeti de desfrnare i griau multe cuvinte neltoare, ca astfel s ntoarc inima tnrului spre deertciuni. Dar sufletul cel de diamant al tnrului copil petrecea nemicat de nimic, pentru c, avnd dragostea lui Dumnezeu ntr-nsul, Care biruiete toate cele lumeti, nu lua aminte la nimic din cele ce se cntau i din cele ce se fceau naintea ochilor lui, dect numai i ridica ochii si nencetat spre cer i suspina din adncul inimii, zicnd: Dumnezeul meu, nu trece cu vederea inima cea umilit i smerit". Apoi tatl su a poruncit s se pregteasc o odaie pentru fiul su, pe care a umplut-o cu tot felul de bogii. A mpodobit pereii cu mbrcminte esut cu aur, iar pe jos a aternut covoare alese. Cearafurile erau mpodobite cu mrgritare i patul de mult pre. n sfrit, toat odaia era plin de podoabe de mult pre. Deci a nchis ntr-nsa pe fiul su, punnd pe lng el nite fecioare preafrumoase ca s-i slujeasc spre nelare. Dar tnrul Vit, fiind ntreg la minte i sfnt, i pleca genunchii i se ruga lui Dumnezeu, zicnd: Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac i al lui Iacov, Dumnezeule, Printe al iubitului Tu Fiu, Domnul meu Iisus Hristos, caut spre mine, miluiete-m i ntrete-m cu puterea Ta, ca s nu poat balaurul cel ru i frdelegea a-i mplini dorina sa n mine robul Tu, nici s batjocoreasc pgnii pe credincioii robii Ti i s zic: Unde este Dumnezeul lor?" Astfel rugndu-se sfntul, deodat a rsrit n camera lui o strlucire de lumin negrit i s-au vzut nite fee purttoare de lumin, ca nite fclii n chip de vpaie, n numr de dousprezece. O mireasm nespus de plcut ieea de la acele fee, care, revrsndu-se prin vzduh, a umplut toat casa aceea, nct tatl Sfntului Vit, minunndu-se i nspimntndu-se cu toi casnicii si, a strigat, zicnd: Mare este aceast minune. De unde ne vine o mireasm plcut ca aceasta pe care nici n capitile zeilor notri n-am mirosit-o vreodat?" Apoi a zis: Zeii au venit n casa mea la fiul meu!" Deci a nceput a cerceta cu iscodire de unde este acea mireasm plcut. i apropiindu-se de ua cmrii fiului i uitndu-se nuntru, a vzut feele ngerilor celor naripai ca nite vulturi, care strluceau luminos cu negrit frumusee i cntau: Sfnt, Sfnt, Sfnt, Domnul...". Aceast strlucire vznd-o Ghilas, ndat a orbit, de vreme ce, avnd ochii necurai, era nevrednic s priveasc acea lumin ngereasc, care st ascuns n ceruri, i numai cei ce au ochii sufleteti curai o pot privi. Iar fericitul Vit, vznd pe tatl su orbit, s-a umplut de fireasca dragoste pentru el i se ruga lui Dumnezeu ca s fie miluit. Deci, sfrindu-i rugciunea, zicea astfel: O, Stpne, nu voia mea s se svreasc, ci voia Ta, i precum ie Unuia i este cu plcere, aa s fie". Iar Ghilas, strignd de durerea cea fr de msur a ochilor, zicea: Vai, mie, mi-am pierdut lumina ochilor mei i sunt cuprins de cumplit durere". i plngeau pentru el toi casnicii lui, robii i roabele, vznd pe stpnul lor orb. Atunci s-a auzit strigarea plngerii lor prin casele cele dimprejur i toat cetatea s-a ntiinat de ceea ce i se ntmplase lui Ghilas. i s-au adunat muli la casa aceea i a venit cu srguin i ighemonul Valerian, care, vznd pe Ghilas orb, sprijinindu-se de minile slugilor i vitndu-se de durere, 1-a ntrebat ce i s-a ntmplat i din ce pricin a orbit. Iar el a zis: Am vzut n odaia fiului meu nite zei cu aripi, ai cror ochi erau ca nite stele. Vederea lor era ca fulgerul i, nesuferind acea strlucire a o vedea, m-am vtmat la ochi i mi-am pierdut vederea". Valerian a zis: Puternici au fost acei zei pe care i-ai vzut; deci se cade ie s te rogi lor ca s te tmduiasc". i lund Valerian pe Ghilas cel orb, 1-a dus n capitea lui Die. i se ruga acolo Ghilas, zicnd: O, Die, zeule atotputernic, de mi vei tmdui ochii, i voi aduce jertfe fr de numr i i voi jertfi un viel cu coarnele de aur. Asemenea i ie, o, zei Vesto, i voi aduce nite fecioare curate, de voi ctiga ajutor de la tine". Astfel rugndu-se Ghilas ctre deerii si zei, nu numai c nu dobndea tmduire, ci simea c durerea se mrete i mai cumplit ntr-nsul. Iar Sfntul Vit, plecndu-i genunchii spre Domnul n camera sa, se ruga pentru tatl su, zicnd: Stpne, cel ce ai luminat pe orbul Tobie, f mil cu tatl meu, s te cunoasc pe tine!" Apoi Ghilas, fr de folos fiind adus acas de slugi de la capitea idoleasc, a intrat vitndu-se n casa n care Sfntul Vit aducea lui Dumnezeu jertf de laud i, cznd la picioarele fiului su, i-a zis: Iubitul meu fiu, 150

tmduiete-m pe mine!" Iar Sfntul Vit a zis ctre el: Tat, dar voieti s fii sntos?" Ghilas a rspuns: Voiesc, fiule, i o doresc foarte tare". Sfntul i-a zis: Dac voieti s ctigi tmduire, leapd-te de Die, de Hercules, de Junona, de Artemida, de Vesta i de Apolon!" Ghilas a zis: Cum m voi lepda de ei?" Sfntul Vit a zis: Nu-i mai numi pe ei zei, ci diavoli; iar idolii pe care i-ai cinstit pn acum nu-i mai cinsti, ci s-i ai ca pe nite fr de suflet i netrebnici. De te vei fgdui a face aceasta cu inim curat, ndat se vor tmdui ochii ti i se vor lumina!" Ghilas a zis: M lepd de zei i fgduiesc a face ceea ce-mi porunceti". Sfntul a zis: tiu inima ta cea mpietrit i cuvintele tale cele neadevrate; ns pentru cei ce stau de fa, ca s cread i s preamreasc numele Domnului meu Iisus Hristos, dei eti nevrednic, ns voi arta spre tine puterea Stpnului meu". Aceasta zicnd-o sfntul, a pus mna sa pe ochii cei bolnavi ai tatlui su i s-a rugat lui Dumnezeu, zicnd: Doamne Iisuse Hristoase, Care ai luminat mai presus de fire ochii celui orb din natere, lumineaz i ochii tatlui meu, dei nu este vrednic pentru necredina lui, ns s o faci aceasta, pentru slava numelui Tu cel sfnt, ca el s vad i s fie nfruntai vrjmaii Ti i s se bucure toi cei ce cunosc i iubesc numele Tu". Aa rugndu-se sfntul, ndat au czut nite bube ca nite solzi de pe ochii orbului i s-a fcut sntos. Dar Ghilas, dup o vreme, n loc s cunoasc pe adevratul Dumnezeu i s dea mulumire pentru tmduirea ce a cptat-o de la El, a nceput a huli pe Fctorul su de bine, zicnd ctre fiul su: Nu ma tmduit Dumnezeul tu, ci zeii mei, crora le slujesc i crora m-am fgduit s le aduc jertfe!" i astfel preamrea pe zeii lui cei necurai naintea tuturor, zicnd cu glas mare: Mulumesc zeilor mei, celor ce m-au tmduit pe mine!" Deci mergnd n capitea lor, le aducea jertfe spurcate de mulumire, precum fgduise. i att se mpietrise inima lui de ctre diavol i se robise de rutate, nct fireasca dragoste ce avea ctre fiul su a schimbat-o n ur i se gndea s omoare pe fiul su, pruncul cel sfnt i nevinovat. Dar Domnul, Cel ce pzea pe robul Su, a trimis pe ngerul Su spre paza aceluia. Deci ngerul Domnului s-a artat noaptea n vederea ochilor, n chip de tnr frumos i strlucitor de lumin, celui mai nainte zis Modest, ispravnicul lui Vit, brbat btrn cu anii, care crezuse n Hristos, i i-a zis: Ia pe copil i mergi la mare i vei afla la mal o corbioar; deci s intrai n ea i s trecei n ara n care v voi arta eu". Iar Modest a zis ctre nger: Doamne, nu tiu calea ncotro voi merge". Zis-a ngerul: Eu v voi duce pe voi". i ndat sculndu-se Modest, a luat pe Sfntul prunc Vit, i a luat nc i pe Crischentia, maica lui, credincioasa roab a lui Hristos, i a mers cu ei la mare, urmnd dup ngerul cel ce-i conducea. Iar cnd au ajuns la malul marii, au aflat corbioar cea gtit de Dumnezeu. i a zis ngerul ctre Sfntul Vit, ca i cum l ispitea: In care ar te duci?" Rspuns-a sfntul: Oriunde ne va duce Domnul, acolo vom merge cu osrdie". Zis-a ngerul: Ai oare cu ce plti?" Rspuns-a sfntul: Aceluia Cruia i slujim, Acela i va rsplti". i intrnd n corbioar, au mers puin cale de la Sicilia, i s-au aflat ntr-una din prile Italiei, care se numea Lucania, la un loc care se numea Alectoria. i dup ce au sosit la mal, au ieit din corbioar la uscat i ndat ngerul Domnului cel n chip de tnr, ce era cu ei, s-a fcut nevzut. Iar ei mergnd, au sosit la un ru ce se numea Silar, .care curgea din ara Lucaniei spre mare; deci, lng acel ru s-au odihnit sub nite copaci cu umbr deas. Acel loc era plcut spre petrecere i au nceput a vieui acolo, iar hran le trimitea Dumnezeu, cci precum pe Sfntul Uie l hrnea corbul n pustie din porunca lui Dumnezeu, tot aa i pe aceti sfini i hrnea un vultur, aducndu-le n toate zilele hran. i au nceput a se face multe minuni prin Sfntul Vit, c se preamrea numele lui n ara aceea, Dumnezeu proslvindu-1 pe robul Su. nc i diavolii fiind silii de puterea lui Dumnezeu, strigau din oameni: Ce este nou i ie, Vite? Ai venit aici mai nainte de vreme s ne pierzi pe noi?" Deci popoarele se adunau la el cu neputincioii lor; iar el, tmduindu-i cu rugciunea i cu semnul Sfintei Cruci, i nva cunotina Adevratului Dumnezeu i paza poruncilor Lui, i muli necredincioi ntorcndu-se la Hristos Dumnezeu, primeau Sfntul Botez.

151

Intr-acea vreme, mpratul Diocleian avea un fiu cuprins de ndrcire, iar diavolul striga prin gura aceluia: Nu voi iei de aici, de nu va veni Vit din Lucania". Iar mpratul zicea: Unde putem afla pe acel om?" Rspuns-a diavolul: l vei afla petrecnd lng rul Silar". Deci mpratul a trimis ostai narmai n Lucania, ca s aduc ndat pe Vit la el. i mergnd trimiii acolo, au gsit pe ostaii lui Hristos lng ru, fcnd rugciuni ctre Dumnezeu, i au zis ctre copil: Tu eti Vit?" Rspuns-a sfntul: Eu sunt". Zis-au ostaii: mpratul Diocleian are trebuin de tine!" Iar sfntul a zis: Eu, un copil mic i prost, pentru ce sunt trebuincios mpratului?" Rspuns-au ostaii: Fiul lui este muncit de diavol i de aceea are trebuin de tine". i a zis Sfntul Vit: S mergem dar ntru numele Domnului". Deci a mers cu ostaii pe cale spre Roma, i cu el a mers i Sfntul Modest, iar fericita Crischentia le urma lor de departe. i ajungnd la Roma, ostaii au spus lui Diocleian despre venirea lui Vit; iar Diocleian a poruncit s-1 aduc naintea lui. i stnd sfntul naintea mpratului, s-a mirat acela de frumuseea lui, pentru c Sfntul Vit era cu adevrat un copil frumos, faa lui era ca de nger, iar ochii ca nite raze de soare, deoarece era plin de darul lui Hristos. Atunci Diocleian a zis ctre el: Tu eti Vit?" Iar sfntul nu i-a rspuns. Deci mpratul a nceput a ntreba pe Modest, vrnd ca s tie despre dnii. Iar Modest, fiind btrn i simplu la obicei, nu putea s dea rspuns cuviincios mpratului. Apoi mpratul, defimnd cu necinstite cuvinte pe Modest, voia s-1 goneasc din faa lui. Atunci Sfntul Vit, deschiznd gura, a zis ctre mprat: Pentru ce ntrebi cu aa ngrozire pe cel btrn ca i pe cel tnr? Se cuvenea ca pe cel btrn s-1 cinsteti mcar pentru cruntee". mpratul a zis ctre Sfntul Vit: De unde este n tine atta ndrzneal, ca s vorbeti cu noi aa mnios, nelund n seam puterea noastr?" Rspuns-a sfntul: Noi nu suntem mnioi, cci am luat Duhul nerutii de la Hristos Dumnezeul nostru i suntem urmtori blndeii porumbelului; pentru c nvtorul nostru este bun din fire, cu puterea mare, cu obiceiul fr de rutate, smerit i blnd. Deci i ucenicii Lui sunt datori s fie blnzi i smerii cu inima, iar nu iui i mnioi, precum ne numeti pe noi". Acestea grindu-le Sfntul Vit, deodat diavolul a rcnit cu spaim prin gura fiului de mprat: O, Vite, pentru ce m munceti att de cumplit mai nainte de vreme?" Iar sfntul nu rspundea diavolului. Diocleian a zis ctre sfnt: Oare poi s-mi tmduieti pe fiul meu?" Rspuns-a sfntul: Poate s fie sntos fiul tu, dar eu nu pot s-i dau sntate. Hristos Fiul lui Dumnezeu, al Crui rob sunt, Acela de va voi, poate cu nlesnire prin mine, robul Su, s-1 izbveasc de muncirea diavoleasc, pentru c este puternic!" Deci Diocleian a nceput a ruga pe Sfntul Vit s tmduiasc pe fiul su; iar sfntul, apropiindu-se de cel ndrcit, i-a pus minile pe capul lui i a zis: n numele Domnului nostru Iisus Hristos, iei, duh necurat, din zidirea lui Dumnezeu!" i ndat a ieit diavolul din fiul mpratului, ns nu fr de vtmarea celor ce stteau acolo de fa. Pentru c pe muli necredincioi, care batjocoreau pe Sfntul Vit cu cuvntul sau n gndurile lor, deodat i-a ucis diavolul prin ngduina lui Dumnezeu i sufletele lor cele necurate le-a dus n iad, ca pe o dobnd a sa. Iar mpratul s-a mirat i s-a nspimntat vznd pe fiul su sntos i pe cei muli czui mori. i n loc s cunoasc puterea numelui lui Iisus Hristos i s preamreasc pe adevratul Dumnezeu, se gndea n sine, cum ar putea s ntoarc pe Vit la pgntatea sa. Cci mpratul cel fr de lege se rnise de frumuseea lui i a nceput cu momeli a vorbi ctre dnsul, zicndu-i: Prea iubitule Vite, nvoiete-te cu mine ca s aducem mpreun jertfe zeilor. i i voi da ie pn la jumtate din mpria mea, te voi mbogi cu mulime de aur, de argint i de lucruri de mult pre; te voi mbrca n hain mprteasc i mi vei fi mie prieten de aproape". Rspuns-a Sfntul Vit: mpria i bogiile tale mi sunt netrebnice, pentru c am pe Domnul Dumnezeul meu, Cruia, de Ii voi sluji cu credin, m va mbrca pe mine n haina cea nestriccioas i prea luminat a nemuririi n mpria cea cereasc". Zis-a Diocleian: Nu gri astfel, ci cru-i viaa ta i jertfete zeilor ca s nu suferi feluri de munci, dndu-te la moarte amar". Rspuns-a sfntul: Eu, cu negrit osrdie, doresc aceste munci, cu care m ngrozeti, ca s pot merge la cununa pe care Domnul a fgduit-o aleilor Si".

152

Atunci Diocleian a poruncit ca pe Sfntul Vit i pe Modest s-i arunce ntr-o temni ntunecoas i puturoas, i fiecruia s i se pun fiare grele de cte zece ocale i s le pecetluiasc ua i fereastra cu inelul su cel mprtesc, ca s nu le dea lor cineva pine sau ap, cci el voia s-i omoare pe ei cu foamea i cu setea. i fiind sfinii nchii n temni, ndat a strlucit o lumin nuntru, pe care i strjerii au vzut-o, privind printr-o sprtur; iar Sfntul Vit a strigat cu glas mare ctre Dumnezeu, zicnd: Doamne, ia aminte spre ajutorul nostru, grbete de ne izbvete pe noi din legturile acestea, precum ai izbvit pe cei trei tineri din cuptorul cel cu foc i pe Suzana de la martorii cei mincinoi i fr de lege". Astfel rugndu-se sfntul, s-a cutremurat pmntul n temni i a strlucit mai mult lumin, i o bun mireasm negrit s-a revrsat prin vzduh. i i S-a artat lui Domnul nostru Iisus Hristos i i-a zis: Scoal-te, Vite, i te mbrbteaz i fii tare, pentru c Eu sunt totdeauna cu tine". Acestea zicndu-le Domnul, S-a fcut nevzut; iar fiarele au czut de pe sfinii cei legai, Vit i Modest, i s-au fcut ca praful. i amndoi s-au sculat i au nceput a cnta: Bine este cuvntat Domnul Dumnezeul lui Israel, c a cercetat i a fcut izbvire poporului Su". i se mai auzeau i glasuri ngereti cntnd mpreun cu ei. Iar strjerii, vznd lumina cea negrit i auzind cntnd glasurile ngereti, s-au umplut de spaim i au rmas ca nite mori. Apoi, venindu-i n fire, au alergat cu cutremur la mpratul i i-au spus cele ce au vzut i auzit. Iar mpratul, socotind acelea ca pe nite vrji cretineti, a chemat pe mai marele privelitilor i a poruncit s pregteasc pentru a doua zi locul n care voia s dea pe cei legai la mncarea fiarelor. Cci zicea: Voi vedea de va putea Hristos al lor s-i scoat din minile mele". Iar a doua zi au fost scoi la acel loc robii lui Hristos, iar Sfntul Vit ntrea pe fericitul Modest, ispravnicul su, zicndu-i: Printe, s nu te nfricoezi, nici s te temi de armele diavolului, ci fii brbat; pentru c ni se apropie cununa noastr cea muceniceasc". Iar poporul care privea la acea privelite era ca la cinci mii de brbai, afar de femei i copii, care erau fr de numr. i a zis Diocleian ctre Sfntul Vit: Vite, unde te vezi acum?" Iar sfntul, nerspunznd nimic muncitorului, i-a ridicat ochii spre cer. mpratul iari i-a zis: Unde te afli acum, Vit?" Sfntul i-a rspuns: M vd n privelite; iar tu s faci degrab ceea ce voieti s faci". Diocleian a zis: Vit, cru sufletul tu i jertfete marilor zei". Sfntul a rspuns: S nu-i fie ie bine, diavole, lup rpitor i neltor al sufletelor! M mir de nebunia ta c, vznd puterile lui Dumnezeu, nu cunoti pe Dumnezeu i nu te ruinezi a m ntoarce de la Dumnezeul meu cu cuvintele tale. Eu i-am spus de mai multe ori, c nu voi jertfi zeilor ti, fiind diavoli, iar sfaturile tale cele pgneti i fr de ruine le ntinzi spre mine? Cinelui i zic: Iei afar! i el, ruinndu-se, iese; dar tu nu te ruinezi! ns eu am pe Hristos Dumnezeul meu, Cruia pn acum Ii slujesc i i aduc jertf de laud din inima mea; iar acum mi mai rmne nc s-i fiu Lui cu totul jertf vie!" Atunci mpratul, din mnia cea fr de msur, n loc s dea drumul fiarelor asupra mucenicilor, a poruncit ca ndat s se pregteasc un cuptor aprins i o cldare mare i ntr-nsa s topeasc plumb cu pucioas i cu smoal, i s bage pe Vit n acea cldare nfierbntat, zicnd: Acum vom vedea, de-i va ajuta Dumnezeul lui!" Iar Sfntul Vit, ngrdindu-se cu semnul Sfintei Cruci, a intrat n mijlocul cldrii care fierbea ca o mare. i ndat stnd de fa ngerul Domnului, a luat puterea focului i a rcit fierbineala cldrii; iar mucenicul sttea ca n mijlocul unei bi calde, cntnd Domnului i zicnd: Cel ce ai izbvit pe fiii lui Israel din robia cea grea a Egiptului, prin Moise i Aaron, slugile Tale, f mil cu noi pentru slava numelui Tu cel sfnt!" i privind spre mprat, i-a zis: Mulumesc, Diocleiane, ie i slujitorilor ti, c mi-ai fcut baie plcut aici!" i tot poporul care privea a strigat cu glas mare: O minune ca aceasta nu am vzut niciodat! Cu adevrat, mare i adevrat este Dumnezeul acestui prunc!" i a ieit sfntul din cldare, neavnd nici o vtmare pe trupul su, ci dimpotriv, mai vrtos se lumina trupul lui curat ca zpada i el cnta, zicnd: Lmuritu-m-ai pe mine, Doamne, ca aurul prin foc! Cercetatu-m-ai i nu s-a aflat ntru mine nedreptate!" Apoi a nceput a ocr pe mprat, zicnd: Ruineaz-te, diavole, cu tatl tu, satana, vznd tu ct de mare putere arat Domnul n mine, robul Su!"

153

Iar mpratul, aprinzndu-se de mai mult mnie, a poruncit s aduc un leu nfricoat, mare i cumplit, a crui rcnire oamenii nu puteau s o rabde. i a zis mpratul ctre sfnt: Au doar i pe acesta l vor birui vrjile tale?" Iar mucenicul a rspuns: Nebunule i nesocotitule, au nc nu cunoti puterea lui Hristos, care este cu mine i prin care ngerul m va scoate degrab din minile tale cele muncitoare?" Iar dup ce a venit leul, sfntul s-a nsemnat cu semnul Sfintei Cruci, iar leul a czut la picioarele lui i i lingea gleznele. i a zis Sfntul Vit ctre mprat: Iat, fiara d cinste Dumnezeului meu, iar tu nu poi cunoate pe Fctorul tu, n Care mcar acum de ai voi s crezi, i-ai ctiga mntuirea". mpratul a rspuns: Crede ntr-nsul tu i neamul tu". Iar sfntul, zmbind, a zis: Bine ai zis, pentru c eu i tot neamul meu, prin baia Sfntului Botez, nscndu-ne a doua oar, ndjduim s ctigm cununa vieii n mpria Dumnezeului nostru". In acea vreme, muli din popor, ca la o mie de brbai, au crezut n Hristos. Iar mpratul a zis ctre mucenic: Ce este aceasta, Vite, c nu te vatm focul i fiarele? Cu ce fel de vrji le mblnzeti i faci pe popor s se mire i muli cred n vrjile tale?" Mucenicul a rspuns: Eu nu mblnzesc focul i fiarele cu nici un fel de vrji, ci toate acestea le lucreaz puterea lui Hristos, Dumnezeul meu. Focul i fiarele, fiind zidirea lui Dumnezeu, se supun voinei Ziditorului lor i nu pe mine, ci pe El Il cinstesc, iar ie i aduc mai mult ruine, pentru c focul, fiind fptur fr suflet, i fiarele, fiind zidire fr de cuvntare, tiu pe Dumnezeu care le-a zidit; iar tu, avnd suflet nelegtor, nu poi s-L cunoti pe Acela i te afli mai prost dect fpturile cele fr de cuvntare i fr de suflet". Atunci mpratul a poruncit ca s spnzure pe Sfinii Mucenici Vit i Modest i s-i munceasc, i mpreun cu dnii i pe Sfnta Crischentia, maica lui Vit, care a venit acolo i a mrturisit c este cretin, iar pe mprat 1-a vdit pentru pgntatea i tirania lui. i a poruncit muncitorul s le strujeasc trupurile cele dezgolite cu unghii de fier. i a zis Sfntul Vit ctre mprat: Puterea ta o ari c este de rs i neputincioas, cnd munceti pe o femeie". Deci sfinii au fost muncii foarte, nct strujindu-li-se trupurile, oasele rmseser goale i se vedeau toate cele dinuntrul lor. Atunci Sfntul Vit a strigat ctre Domnul: Dumnezeule, n numele Tu mntuiete-ne pe noi i ne izbvete cu puterea Ta!" i ndat s-a cutremurat pmntul foarte tare i s-au fcut fulgere i tunete, capitile idoleti au czut i muli din poporul necredincios au pierit; unii mpresurai de zidurile cele czute, iar alii fiind ucii de fulgere i tunete. Iar mpratul s-a umplut de fric i a fugit din acel loc, btndu-se peste obraz i strignd: Amar mie, c am fost biruit de un copil mic ca acesta!" Iar ngerul Domnului, dezlegnd pe acei sfini mucenici de la muncire, i-a dus la locul lor din Lucania, la rul care se numea Silar i i-a pus sub copacul unde se odihniser mai nainte, cnd au venit din Sicilia. i odihnindu-se sfinii sub acel copac, s-au adunat la dnii oameni credincioi din cei ce locuiau acolo aproape i Sfntul Vit s-a rugat lui Dumnezeu, zicnd: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Dumnezeului Celui viu, primete n pace sufletele noastre, iar cei ce n slava Ta vor voi s cinsteasc pomenirea ptimirilor noastre, pe aceia pzete-i de toate rutile lumii acesteia i s-i treci fr de primejdie n cereasca Ta mprie". Astfel rugndu-se sfntul, s-a auzit glas din cer grind ctre dnsul: Rugciunea ta s-a auzit". i a zis sfntul ctre cei ce stteau mprejur: Frailor, s ngropai aici trupurile noastre; iar noi, dup ieirea noastr, vom ruga pe Domnul pentru voi ca, toate cte vei cere pentru mntuirea voastr, s le primii i Hristos v va izbvi de vrjmiile diavolului". Dup aceste cuvinte, sfinii mucenici ntr-un ceas mpreun i-au dat cu bucurie sufletele n minile lui Dumnezeu. Iar oamenii, nvelind cu pnze curate cinstitele lor trupuri i ungndu-le cu aromate, le-au ngropat cu cinste n acel loc, care se numete Mariane. Sfinii Vit, Modest i Crischentia au ptimit n ziua de 15 a lunii iunie, stpnind n Roma Diocleian; iar ntru noi mprind Domnul nostru Iisus Hristos, Cruia I se cuvine cinste i slav n vecii vecilor. Amin. 154

SFNTUL MUCENIC DULA (15 iunie)


Pe vremea cnd plcuii diavolului se nchinau aceluia, iar fermectoria i rtcirea nchinrii de idoli se ntrea, era un ighemon n Cilicia pe nume Maxim. La acest ighemon a fost prt robul lui Hristos Dula, brbat din aceeai eparhie a Ciliciei, drept i temtor de Dumnezeu, care cu mrturia a tot poporul era adeverit c are via mbuntit i c pzete adevrul ntru totul. i a fost ntiinat ighemonul c Dula mrturisitorul credinei lui Hristos - a fost aruncat n temni, notarii spunnd astfel naintea ighemonului: O, ighemoane, mai marii cetii strbtnd, precum ai poruncit, partea aceasta pn la cetile Zeferiei, au prins pe un urmtor al credinei cretineti pe care l-am adus de fa naintea dreptei i prealuminatei tale judeci". Acestea zicndu-le ei, ighemonul a rspuns: Cnd voi veni s cercetez acele ceti, atunci pe toi legaii care sunt prin temnie voi porunci s-i aduc dup mine, i-i voi munci pe ei la locuri nsemnate". Iar dup un timp oarecare s-a dus el la cetatea din ara Zeferiei, care se numea Pretoriada i, eznd la judecat, a poruncit ca mai nainte s-i aduc lui de fa pe fericitul Dula. Iar robul lui Hristos mergnd la cercare, se ruga Domnului astfel: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, izvorule al milei, Tu ai zis prin gura lui David: Lrgete-i gura ta i o voi umple! Tu i n Sfnta Evanghelie ai grit: Nu v ngrijii cum i ce vei rspunde! Tu trimite i acum pe sfntul Tu nger s-mi dea cuvnt mie, celui ce mi deschid gura mea, ca, mergnd la necuratul Maxim, s-i art pgntatea lui, i cte va fi s ptimesc, s nu m nfricoez de muncile lui, avndu-Te pe Tine naintea ochilor mei, i s-mi dau cu osrdie trupul meu spre muncirea ighemonului. Pentru c, de nu-mi voi da trupul meu astfel ca s fie ars cu foc, atunci de ce fel de bunti voi putea s m nvrednicesc? Ce cunun voi primi, ce fel de rni i voi arta ie, Domnul meu, pe care Tu de le-ai fi vzut, ai fi artat spre mine mila ta i mi-ai fi dat iertare de pcate?" Grind el acestea, ostaii l-au dezbrcat de haina cea de deasupra i l-au dus legat naintea ighemonului. Deci Maxim ighemonul a zis ctre dnsul: Spune-mi mie pe scurt cum te numeti?" Sfntul Dula a rspuns: Eu sunt rob al lui Hristos". La acestea, Maxim a zis ctre fericitul: Spune-mi numele tu adevrat, c ceea ce spui tu de numele cel cretinesc, nimic nu poate s-i foloseasc ie". Fericitul a rspuns: Au nu i-am spus cu adevrat numele meu? Eu m numesc cretin, iar numele cu care oamenii m cheam este Dula; deci numindu-m astfel, cu adevrat sunt rob al lui Hristos!" Ighemonul a zis: Frica judecii i a muncirii nc nu ai ncercat-o, de aceea grieti ctre noi cu ndrzneal; deci spunene nou din ce ar eti, din ce loc i din ce neam". Sfntul a rspuns: Eu sunt nscut n eparhia Ciliciei, n aceast cetate Pretoriada din Zeferia. Sunt de neam slvit, iar din copilrie sunt cretin". Atunci ighemonul a zis: Dac din neam slvit te-ai nscut, atunci la nebiruiii mprai s te supui. Deci, mergnd la capite, jertfete zeilor ca s fii cinstit de noi, iar de la marii mprai s primeti mare i luminat cinste". Sfntul a rspuns: Cinstirile tale i stpnirile de la mprai s fie cu voi i cu toi aceia care nu cunosc pe adevratul Dumnezeu; iar de la mine s le ntoarc pe acelea Dumnezeul meu, ca ntr-alt lucru s sporesc, adic n credina Domnului nostru Iisus Hristos". Acestea auzindu-le ighemonul de la fericitul, a poruncit s-1 ntind la pmnt i s-1 bat cu toiege, zicnd slujitorilor: Sfatuii-1 pe el s nceteze de a se nnebuni". Iar sfntul, fiind btut cu toiege, gria: Mulumesc ie, Hristoase, c m-ai nvrednicit s rabd acestea pentru mrturisirea numelui Tu cel sfnt". Auzind Maxim pe mucenic grind astfel, l defima pe el, zicndu-i: Ce-i va ajuta ie acum Hristos, cnd cu totul eti rnit? Oare nc nu nelegi aceasta, omule nebun?" Rspuns-a mucenicul: Au nu griete nvtorul credinei noastre, Sfntul Apostol Pavel: Nimeni nu se ncununeaz, de nu va fi muncit dup lege?" Atunci ighemonul a zis: Dac eti muncit, te nvredniceti de vreo cunun?" Rspuns-a sfntul: Eu m nevoiesc acum mpotriva tatlui tu, diavolul; i de voi birui rzboiul satanei, adic pe tine, sluga diavolului, voi primi n ceruri cunun!" Muncitorul a zis: De ce eti aa de nebun i crezi n omul cel pironit pe Cruce?" Sfntul Dula a rspuns: Oare ce este mai bine: a crede n idolii cei de piatr i de lemn, care sunt lucruri fcute de mini 155

omeneti; sau a crede n Omul Cel ndumnezeit, Cel viu, Care este adevrat Dumnezeu i Care S-a rstignit de voie pentru noi?" La acestea, Maxim a zis: O, nelegiuitule, oare lucru de mini omeneti socoteti c este Apolon, marele zeu?" La aceasta, sfntul a rspuns: Cu dreptate ai numit pe Apolon cu un nume ca acesta, care se tlcuiete "pierztor"; cci inima ta, lipind-o de dnsul, i-ai pierdut sufletul tu; i nu numai al tu, ci i pe al acelora pe care i sftuieti s i se nchine lui. ns s tii aceasta, c singur adevratul Dumnezeu, Cel ce este n ceruri, va cere din minile tale sufletele lor, pe care, silindu-le spre nchinarea de idoli, le-ai pierdut. Cci i voi spune ie n ce fel a fost necuratul Apolon: El a fost precum eti i tu acum, nenfrnat; i fiind el cuprins de spurcata dragoste a unei femei ce se chema Dafni, i-a dat ei mult aur, dar fgduina de la dnsa nu a ctigat-o. Deci te ntreb pe tine s-mi spui ce fel de zeu este acela, care, rnindu-se de trupeasca dragoste, n-a putut s-i ctige dragostea acelei femei, pe care foarte mult o iubea? Apoi cum nadajduieti tu ceva de la dnsul? Cu adevrat cele povestite despre dnsul la voi sunt vrednice de rs, iar mai mult, sunt vrednice de plns. Pentru c acelui Apolon i te nchini tu ca unui Dumnezeu, pe care acea femeie desfrnat, urt i plin de toat necuria, ntru nimic l socotea, i n faa cruia scuipa? Vezi ct de vrednice de plns sunt necuratele voastre lucruri?" Auzind acestea Maxim ighemonul, a zis ctre slujitorii cei ce-1 bteau: Intorce-i-1 pe cealalt parte i s-1 batei pe pntece". Atunci Atanasie, cel mai mare peste tabra otilor, a zis sfntului: Ascult cuvntul ighemonului, oare nu vezi c cele dinluntru ale tale se vars?" Sfntul mucenic a rspuns: Ascult tu, cel ce eti sfetnic i slug a diavolului, pe tine i pe ighemonul tu s te sftuieti aa! Cum ai putea ndemna pe desfrnata Dafni ca s voiasc s se desfrneze cu zeul vostru Apolon i s-i mplineasc pofta lui, ca nu cumva aprinzndu-se de dragostea ctre ea i nedobndind pofta lui, s piar ru? Iar eu am pe sfetnicul meu, pe Domnul nostru Iisus Hristos". Atunci muncitorul a poruncit s aduc un grtar de fier i a zis ctre slujitori: nfierbntai acest grtar foarte i punei pe acest ocrtor al zeilor notri peste dnsul". Iar fericitul a zis: Apolon al tu i mulumete ie n gheen c i nmuleti lui focul cel nestins i i va da un dar ca acesta, ca s fii aruncat mpreun cu dnsul n ntunericul cel mai dinafar; atunci eu voi rde de tine, necuratule fctor de bine al lui Apolon!" i muncind trupul fericitului, puin a lipsit s nu-1 ard desvrit, dar n-a sporit cu nimic; pentru c nici cu sfatul cel neltor nu 1-a plecat, nici cu muncile n-a putut s-1 sileasc pe robul lui Dumnezeu, ca s-i lase credina cea ntru Hristos. Atunci, ighemonul a poruncit ostailor ca pe cel att Ce ars s-1 pzeasc n temnia cea mai dinuntru i nici o grij s nu aib pentru dnsul, zicnd i acestea: Nu cumva s-1 numeasc pe el fericit careva din ceilali oameni cretini, cci a suferit acele munci batjocorind pe zeii notri". Deci sfntul a petrecut n temnia aceea, preamrind nencetat pe Dumnezeu i rugndu-se ca s-i dea lui putere s svreasc cu bine nevoina muceniceasc. Iar dup cinci zile, ighemonul Maxim eznd la judecat, 1-a ntrebat: Oare viu este acel om nrutit i urmtor al credinei cretineti celei necurate? Aducei-1 pe el aici". Atanasie, cel mai mare peste ostai, a rspuns: Aa de statornic spre aprarea mrturisirii sale i sntos este omul acela, ca i cum nici o ran n-ar fi avut pe trupul su!" i a poruncit ca s-1 aduc pe el. Iar ighemonul, vzndu-1 sntos cu trupul i luminat la fa, a zis ctre ostai: O, ticloilor strjeri, oare nu v-am poruncit s nu avei pentru dnsul nici o grij?" La acestea a rspuns Pigasie, mai marele notarilor: Ne jurm pe mria ta, c a fost pzit n temnia cea mai dinuntru, dup porunca ta, avnd spnzurat la grumaji chipul cel de fier al lui Iraclie, de greutate ca la trei sute de litre; iar n ce chip s-a tmduit, nimeni din noi nu tie". Atunci sfntul mucenic a zis: O, ighemonule nebun, iat Hristos m-a tmduit i mi-a dat mie trup sntos i tare spre primirea muncilor care iari mi se vor pune de tine asupra mea, ca s cunoti c Dumnezeul nostru este doctor, Care S-a obinuit a tmdui n chip minunat pe oamenii cei ce ndjduiesc spre Dnsul. mpreun cu ei ndjduiesc s primesc i eu ndoita cunun a muceniciei, iar tu s ptimeti ndoit muncile cele venice. Iar dac tu ai fi rbdat pentru Apolon al tu nite munci ca acestea, ar fi putut oare acel zeu al tu s te tmduiasc astfel precum m-a tmduit pe mine Hristosul meu?" Atunci ighemonul, mniindu-se, a zis: De vreme ce omul acesta nu nceteaz a ocr zeii notri cu cuvinte rele, turnai untdelemn pe capul lui i dai-i foc". Mucenicul i-a grit: Dac vei arde creierii mei, ce vei spori, pgnule? Scornete i alte munci mai grele". Ighemonul a zis: Turnai multe semine de 156

mutar n nrile lui". Mucenicul a rspuns: Eu batjocoresc toate muncile tale!" Atunci ighemonul a poruncit slujitorilor s strujeasc spatele sfntului cu unghii de fier, s-i stropeasc rnile cu oet tare i s-1 frece cu cioburi ascuite. Fcndu-se toate acestea dup porunca ighemonului, sfntul purttor de chinuri se ruga, zicnd: Doamne Iisuse Hristoase, stai de fa naintea robului tu, c pe spatele meu lucreaz pctoii, nmul-indu-i frdelegile lor". Atunci Maxim i-a zis: Pleac-te mcar acum i mrturisete pe zeii notri". Sfntul Dula a rspuns: Zeii ti, mai ales Afrodita i Artemida, s-i ajute ie i rutii tale; iar de vei voi, i voi spune i alte zeie ale tale i neruinrile lor". Ighemonul a zis: Zdrobii-i flcile ca s nu mai huleasc pe zei; apoi s-1 lsai aa, ca s nu mai poat zice nici un cuvnt". Sfntul mucenic a zis: O, ighemon fr de lege, oare pe mine m vei bate, care-i griesc adevrul, c Afrodita i celelalte zeie i-au petrecut viaa n desfrnri i n poftele cele spurcate; care pe un pstor oarecare Paris i l-au pus judector n cearta lor - care dintre ele ar fi fost mai aleas n desfrnare? Pentru ce te mnii cnd eti mustrat pentru lucrurile cele prea urte ale zeielor tale celor spurcate? Al meu este Dumnezeu adevrat, Care a binevoit a Se face om, a Se rstigni pe cruce i a Se ngropa i a nviat a treia zi i a ezut de-a dreapta Tatlui, i are s vin cu foc s piard pe zeii Ti". Ighemonul, auzind acestea, a zis ctre sfntul: Vezi, o, ticlosule, c i tu ai doi Dumnezei?" Fericitul a rspuns: Nu grei, nici te nela, zicnd doi Dumnezei, pentru c este Treime, Aceea pe Care noi o cinstim!" Ighemonul a zis: Atunci ai trei Dumnezei?" Mucenicul a rspuns: Treimea O mrturisesc i O cinstesc! Cred n Tatl, mrturisesc pe Fiul i m nchin Sfntului Duh". Atunci ighemonul a zis: Spune-mi, cum crezi ntr-un Dumnezeu i mrturiseti trei?" Sfntul mucenic a rspuns: Dei omul cel trupesc nu nelege cele ce sunt ale Duhului lui Dumnezeu, ns voi spune pentru cei ce stau de fa: Precum tu eti om i ai cuvnt i suflare, aa i Dumnezeu Tatl, Cel Atotputernic, din firea Lui are Cuvnt i pe Cel ntru tot Sfnt Duhul Su. Acest Dumnezeu al nostru a zidit pe om ntru nceput, 1-a cinstit cu chipul Su, suflnd ntr-nsul duh de via, i 1-a pus vieuitor n Rai; iar satana, care acum i face voia sa prin tine, s-a srguit s sileasc pe om spre clcarea poruncilor lui Dumnezeu, precum face i acum prin tine, i 1-a deprtat pe acela de la dumnezeietile porunci. Atunci Dumnezeu, voind s ridice lucrul cel czut al minilor Sale i pe cel rtcit s-1 ntoarc la calea cea adevrat, a trimis pe Fiul Su, adic pe Cuvntul. Deci acest Cuvnt al lui Dumnezeu S-a slluit n Preacurata Fecioar i dintr-nsa S-a nscut Fiu, prin Care Dumnezeu Tatl a dat mntuire lumii". Atunci, ighemonul a ntrebat: Au doar vreun cuvnt nate pe om?" Sfntul a rspuns: Nu nelegi tainele lui Dumnezeu; c de ai fi cunoscut tria Atotputernicului, ai fi tiut c Cel ce a zidit pe om din rn, a ntemeiat pmntul pe ape, a ntrit cerul i a fcut toat firea, Acela este Hristos. Pentru c de vreme ce firea omeneasc nu putea s vad dumnezeirea, pentru aceea, El fiind milostiv, S-a fcut om pentru dragostea Sa pentru neamul omenesc i a luat asupra Sa smerenia omeneasc; ca, precum prin omul cel zidit nti a intrat moartea n lume, tot aa printr-un Om, Domnul nostru Iisus Hristos, s intre nvierea morilor". Ighemonul a zis: Ce zici, oare va fi nvierea morilor?" Sfntul mucenic a rspuns: Va fi cu adevrat! Cum va judeca Dumnezeu lumea, dac nu se vor scula morii?". Ighemonul a zis: Nu vreau s-mi grieti acele cuvinte meteugite, ci las, precum vom muri, aa vom zcea i mori". Mucenicul a grit: Adevrat ai zis, c mori suntei, fiindc credei n idolii cei muli; pentru aceea, niciodat nu vei ajunge la nvierea vieii, ci vei iei ntru nvierea judecii i a muncii celei venice. ns se cade ca toi oamenii s stea naintea judecii lui Hristos i s dea rspuns pentru toate faptele lor". Atunci ighemonul a poruncit ostailor ca, ferecndu-1 pe mucenic cu legturi de fier, s-1 nchid n temni i s-1 pzeasc. Iar a doua zi de diminea, ighemonul a poruncit iari s aduc naintea judecii sale pe Dula, robul lui Dumnezeu. Apoi, stnd el de fa, ighemonul i-a zis: O, ticlosule, ce folos i este ie s huleti fr de cinste pe zeii notri?" Fericitul a rspuns: Primesc mare plat de la Dumnezeul meu, cnd ocrsc pe zeii votri, care nu sunt zei; iar pe tine, fiind nc viu, te va ajunge pedeapsa lui Dumnezeu". Atunci Maxim, voind s ntineze pe sfnt cu cele jertfite idolilor, a zis ctre slujitorii care stteau de fa: Bgai n gura lui carne jertfit i vin". Fericitul a rspuns: Chiar dac vei spla tot jertfelnicul tu cel urt de 157

Dumnezeu i-1 vei turna n gura mea, cu aceea nu vei putea ntina ct de puin pe robul lui Hristos". Muncitorul a zis: Omule ticlos, iat, vezi c acum ai gustat din cele jertfite la jertfelnicele noastre". Iar sfntul mucenic a rspuns: Nimic nu m vatm pe mine acelea, urtule i nebunule ighemoane!" Apoi ighemonul a poruncit s spnzure pe sfnt de un lemn, s-i strujeasc trupul pn la cele dinluntru i s-i rup mselele i gtlejul. Iar sfntul mucenic a zis: Nebunule, nu tii oare c tatl tu, satana, te-a nvat s faci acestea?" Astfel trupul mucenicului a fost strujit pn la oase i i-au rupt mselele din flci; apoi ighemonul a poruncit s-1 arunce n temni. Dup aceea ighemonul s-a dus la Tars, cetatea Ciliciei, i a poruncit s-i aduc dup dnsul i pe cei legai. Iar dup ce a mers o cale lung ca de douzeci de stadii, Sfntul Mucenic Dula, fcnd semnul Sfintei Cruci, i-a dat ptimitorul su suflet n minile lui Dumnezeu, i astfel l duceau mort. i cnd erau aproape de Tars, ca la 14 stadii, mai marele temnicerilor a spus ighemonului: Dula, cel ce ocra cu necinste pe zei, a murit i trupul lui a fost adus pn aici. Ce s fac cu el?" Iar ighemonul a poruncit s-1 arunce ntr-o groap adnc, ca s fie fr de ngropare. Deci ostaii, lund trupul sfntului, l-au aruncat n rul ce curge spre ara Zeferiei. i a plutit trupul spre un sat, care se afla nu departe de cetatea Pretoriada; i a zcut lng mal. Iar cinii pstorilor care se aflau pe acolo au mirosit trupul sfntului, i unul din ei 1-a pzit, nelsnd nici o pasre s se ating de acel trup mucenicesc; iar alt cine, lund cu gura o hain pstoreasc, a tras-o i a acoperit moatele mucenicului. Iar pstorii, vznd aceasta, au spus n sat i n cetate, i ndat a ieit mulime de popor credincios la moatele sfntului mucenic i, lundu-le cu evlavie, au mulumit lui Dumnezeu, Care nu i-a lipsit pe ei de un mrgritar scump ca acela. Deci, de unde a ieit trupul acela viu, acolo s-a i ntors, dup svrirea muceniciei. i lundu-1 cu bun cucernicie, l-au ngropat cu cinste, slvind pe Domnul nostru Iisus Hristos, Cel slvit mpreun cu Tatl i cu Sfntul Duh n veci. Amin. Not. n alt parte se scrie c acest Sfnt Mucenic Dula ar fi fost eparh al Ciliciei, dar el a fost doar cu neamul din eparhia Ciliciei. Nici Sfntul Simeon Metafrast nu pomenete c el ar fi fost eparh. Iar n Mineiul cel mare din aceast zi se scrie despre acesta, c a fost din ara Zeferiei, din cetatea Pretoriada i din eparhia Ciliciei.

POMENIREA ALTUI CUVIOS DULA, PURTTOR DE CHINURI (15 iunie)


Fericitul rob al lui Hristos, Dula, a fost monah ntr-una din mnstirile cu via de obte din prile Egiptului. El era smerit i defimat la vedere, iar la nelegere mare i cinstit. Acesta, fiind defimat i grit de ru, nc i scuipat de toi, se bucura i se veselea cu duhul. Deci i fcea nevinovai pe cei ce-1 defimau i se ruga lui Dumnezeu pentru ei, ca s nu li se socoteasc lor aceea ntru pcat. Iar pricina o arunca asupra diavolului, cci acela tulbura pe frai, i fericitul Dula se narma tare asupra lui, cu rbdare, cu nerutate i cu rugciune, biruind meteugirile sale. Acest nevoitor a petrecut ntr-o rbdare ca aceea douzeci de ani, avnd nemicate blndeea i smerenia inimii sale. i netiind mai mult diavolul cum i-ar face lui ru, a scornit un meteug de acest fel, prin care a adus ispit i mhnire nu numai Cuviosului Dula, ci i tuturor frailor, i i-a tulburat pe cei de la linite. Cci pe un frate, ce petrecea tar frica lui Dumnezeu, 1-a ndemnat s intre noaptea, tlhrete, n biseric i s fure toate sfintele vase. Iar monahul acela, fcnd aceasta, a ascuns cele furate i s-a ascuns n chilia sa, ca i cum n-ar fi ieit nicieri. Iar dup ce a sosit vremea adunrii la Utrenie, paraclisierul a intrat n biseric s aprind candelele, a vzut c sunt furate toate vasele bisericeti i s-a dus i a spus avvei. Deci a lovit n toac dup obicei i s-au adunat toi fraii n biseric la cntarea Utreniei. Iar dup cntarea Utreniei, avva i paraclisierul au spus frailor c sunt furate vasele i toi au nceput a se tulbura.

158

Intr-acea vreme, se ntmplase fericitului Dula, din pricina unei boli trupeti, c n-a venit n sobor la pravila Utreniei. i au zis unii din frai: Nimeni nu le-a furat pe acelea, dect numai fratele Dula, cci de aceea n-a venit n sobor, c de n-ar fi fcut el acest furtiag, apoi ar fi venit mai nti dect toi la slujba de noapte, precum s-a obinuit a veni totdeauna". Deci au trimis s-1 aduc la sobor. i ducndu-se trimiii, l gsir pe el bolnav, ns stnd la rugciune; i, apucndu-1, l trgeau cu sila. Iar el i ntreba, zicnd: Ce este lucrul acesta, frailor? Pentru ce m tragei cu sila, cnd eu pot s merg i singur la sfinii prini?" Iar ei l ocrau cu hul i cu cuvinte necinstite i cu dosdiri, zicndu-i: Furtorule de cele sfinte, nevrednicule de via, au nu-i era destul c ne-ai tulburat atia ani? Iar acum i sufletele noastre le-ai batjocorit?" Iar el zicea: Iertai-m, frailor, c am greit!" Deci l-au dus pe el la avva i la soborul prinilor, care mbtrniser n pustnicie, i au zis: Acesta este cel ce ne tulbur din nceput i stric viaa noastr cea de obte". i unul dup altul au nceput a cleveti mpotriva lui. Unul zicea: Eu l-am vzut mncnd verdeuri n tain". Altul zicea: Eu l-am vzut furnd pine i dnd-o afar din mnstire". Altul zicea: Eu l-am vzut bnd n tain vin din cel bun". Iar alii ziceau alte oarecare rele, minind mpotriva lui. Acestea toate auzindu-le avva i cei care erau cu el, au crezut acele clevetiri i au ntrebat pe Dula cel nevinovat, dac sunt adevrate cele grite despre el. Iar mai ales l cercetau pentru furtiag i-1 ntrebau unde a ascuns sfintele vase pe care le-a furat. Iar el, de la nceput ndreptndu-se, le spunea c nu este vinovat cu nimic dintr-a-celea. Apoi, vznd c nu-1 cred, a tcut, zicnd numai aceasta: Iertai-m, sfinilor prini, cci sunt pctos!" Deci avva a poruncit s dezbrace de pe el chipul cel monahicesc i s1 mbrace n hainele cele mireneti, zicndu-i: Lucruri ca acestea nu sunt ale chipului monahicesc". Iar dup ce au dezbrcat de pe fericitul Dula chipul monahicesc, el a plns cu amar i privind ctre cer, a zis cu glas mare: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru numele Tu cel sfnt m-am mbrcat n chipul acesta; iar acum, pentru pcatele mele, sunt dezbrcat de acest chip". Iar avva a poruncit ca, legndu-1, s-1 dea economului. Iar economul, dezbrcndu-i trupul, 1-a btut foarte tare cu vine de dobitoc, ntrebndu-1 de sunt adevrate cele grite mpotriva lui pentru furtiag. Iar el, dei cu lacrimi, ns zmbind n nevinovia sa, zicea: Iertai-m, frailor, c am greit!" Iar economul vzndu-1 zmbind i spunnd unele ca acestea, mai mult s-a mniat. Deci 1-a aruncat n temni i i-a pus picioarele n butuci. Apoi a scris o scrisoare la mai marele cetii, ntiinndu-1 de furtiag i de fratele Dula, i a trimis-o degrab. Iar domnul, citind scrisoarea, ndat a trimis nite slujitori ri, ca s aduc pe Dula ca pe un tlhar. i lund slujitorii pe robul lui Dumnezeu, l-au pus pe un dobitoc fr de a, i punndu-i nite fiare grele peste grumajii lui, l trgeau prin mijlocul cetii cu batjocur. i ducndu-1 la judecat, domnul 1-a ntrebat: De unde eti? Cum te numeti? Pentru ce te-ai fcut clugr? Cum ai furat sfintele vase i unde le-ai ascuns?" Iar purttorul de chinuri Dula nu rspundea altceva nimic domnului, fr numai aceasta: Am greit! Iertai-m!" Apoi domnul, mniindu-se, a poruncit s-1 dezbrace i s-1 ntind la pmnt i patru slujitori s-1 bat cu vine fr de cruare. i fiind btut fr de mil mult vreme, zicea cu fa vesel ctre domnul: Bate-m, bate-m, c argintul meu l vei face mai curat!" Iar domnul a zis ctre dnsul: Nebunule, eu i voi face ie argint mai curat dect zpada pe trupul tu i pe coastele tale". Deci a poruncit s pun pe sub pntecele lui crbuni aprini i s verse pe rnile lui oet amestecat cu sare. Iar cei ce stteau de fa se minunau de rbdarea lui i griau ctre dnsul: Spune unde ai pus sfintele vase i vei scpa de chinuri!" Iar el rspundea: Nu am argint i nici un fel de vase!" Apoi domnul, slbindu-1 pe el de la muncire, a poruncit s-1 duc n temni. Iar a doua zi, domnul a trimis la lavr, poruncind ca s vin la dnsul nceptorul de obte cu clugrii. i adunndu-se toi, au venit mpreun. Atunci domnul a zis ctre dnii: Multe i grele munci am pus asupra celui numit de voi tlhar, dar nimic ru n-am aflat ntr-nsul!" Zis-au lui clugrii: Stpne, afar de furtiag, nc i alte multe ruti a fcut ticlosul acesta; i pn acum i-am rbdat lui pentru Dumnezeu, ateptnd s se ntoarc de la ruti; iar el mai mult spre ru a venit". Domnul a zis ctre dnii: Atunci ce s fac cu el?" Iar monahii au zis: S faci precum poruncesc legile". Zis-a boierul: 159

Legea cetii poruncete, ca furului de cele sfinte s i se taie minile". Iar monahii au zis: S ptimeasc dup lege i s-i ia pedeapsa dup lucrurile lui". Iar boierul a poruncit ca s aduc pe purttorul de chinuri Dula n mijlocul lor, i-1 cerceta pe dnsul naintea tuturor, zicndu-i: Ticlosule i mpietritule, spune nou adevrul pentru furtiagul cel mrturisit asupra ta i vei scpa de la moarte". Iar nevinovatul Dula a grit: Voieti oare s zic mpotriva mea ceea ce n-am fcut? Nu voiesc s mint mpotriva mea, pentru c toata minciuna este de la diavol". i iari a zis: Despre lucrul de care m ntrebai acum pe mine, nimic nu tiu c am fcut de acest fel". Iar boierul vznd c nimic nu mrturisete mpotriva sa, iar clugrii l sileau ca dup lege s primeasc judecata, 1a judecat ca s-i taie minile. i a fost dus nevinovatul btrn Dula la locul unde iau pedeapsa cei osndii. Intr-acea vreme, monahul acela care fcuse cu adevrat rutatea aceea i furase sfintele vase, a venit ntru umilin i i-a zis n sine: Dar dac acum sau dup aceasta se vor cunoate cele fcute de mine? i chiar dac acum se va tinui aici lucrul meu cel ru, apoi n ziua dreptei judeci a lui Dumnezeu tot se va dovedi, i ce voi face atunci eu, ticlosul? Ce fel de rspuns voi da pentru un ndoit ru ca acesta, cci i vasele le-am furat i pe fratele cel nevinovat l-am dat la munci". Deci a mers degrab la avva lavrei i i-a zis: Avva, trimite degrab n cetate, la domnul cetii, ca s nu taie minile fratelui, cci s-au aflat sfintele vase!" Auzind aceasta avva, ndat a trimis la domnul cetii i a eliberat pe rbdtorul de chinuri, fr s-i taie minile. i cnd l-au adus pe el n lavr, s-a descoperit nevinovia lui; pentru c acea fapt s-a artat c este a altuia. Atunci au nceput fraii a cdea la picioarele Cuviosului Dula, zicnd: Iart-ne, c i-am greit ie!" Iar el, plngnd, le zicea: Iertai-m pe mine, prinilor i frailor, mare mulumire dau eu vou; cci pentru durerile cele de puin vreme, pe care mi le-ai mijlocit mie, m voi izbvi de venicele munci i m voi nvrednici de mari bunti prin milostivirea lui Dumnezeu. C auzind adeseori vorbele cele netrebnice i ocrtoare, grite de voi mpotriva mea, m bucuram cu duhul, ndjduind ca s scap prin acelea de ruinea cea mare pentru pcatele mele, cnd va veni Domnul ntru slava Sa i va descoperi tainele i va arta sfaturile inimii. Iar acum m bucur mai mult de aceasta, c am ptimit fr vin; pentru c tiu ce fel de bunti a gtit Dumnezeu celor ce rabd scrbe pentru Dnsul. O singur mhnire am eu pentru voi, ca s nu vi se socoteasc vou ntru pcat lucrul cel fcut mie de voi fr de dreptate; i rog pentru aceasta pe induratul Dumnezeu ca s v dea vou iertare". Dup aceasta, mai trind Cuviosul Dula trei zile, s-a dus ctre Domnul, netiind nimeni de moartea lui. Iar un frate, care era rnduit s detepte pe frai la rugciunea cea de la miezul nopii, mergnd la chilia cuviosului i btnd, nu a auzit rspuns. i btnd a doua i a treia oar i neprimind nici un rspuns, s-a dus de a chemat pe alt frate i, aducnd lumnare, au deschis ua i au intrat nuntru i au aflat pe cuviosul n mijlocul chiliei, stnd n genunchi, fiindc fcuse nchinciuni, iar cu sufletul fiind dus la Dumnezeu. Astfel, fiind n rugciune i n plecarea genunchilor, i-a dat sufletul su Domnului. Deci, nendrznind s se ating de el, l-au lsat aa i, ducndu-se, au spus printelui lavrei c fratele Dula a murit. Apoi, dup cntarea Utreniei, mergnd nsui printele i vznd pe Dula mort, a poruncit s-i nveleasc trupul su i s-1 aduc la biseric pentru ngropare. Iar dup ce cinstitul lui trup a fost nvelit i adus n biseric, printele a poruncit s toace, ca toi fraii s tie de sfritul lui. Deci s-au adunat toi i se atingeau de cinstitul lui trup, ca de al unui mucenic. Iar de vreme ce avva a voit s trimit la alt lavr, ca s vin i alt avv cu fraii s ngroape cu cinste pe fratele care a ptimit fr de vin, atunci printele, vznd c fraii se mbulzesc s ngenuncheze la acel mort, a poruncit s-i aduc trupul nuntrul bisericii i s-1 ncuie, ateptnd s vin i avva cu clericii de la cealalt lavr i s se adune monahii de la amndou lavrele. Iar cnd era la al noulea ceas, venind i cellalt avv cu fraii i adunndu-se toi, a poruncit ca s deschid biserica i s pun trupul fericitului Dula n mijlocul soborului ca, vzndu-1 pe el, s-1 dea cinstitei ngropri cu cntri cuviincioase. i apropiindu-se de trup, nu l-au aflat pe el, fr numai hainele i papucii singuri, i toi s-au umplut de mare mirare i spaim. Dup aceasta, prinii celor dou lavre au zis ctre frai: Vedei, frailor, ce poate 160

ptimirea cea cu mult rbdare, blndeea, nerutatea i smerenia? Iat acum fratele nostru nu numai cu sufletul, ci i cu trupul s-a dus de la noi, mutat fiind de minile ngereti, nevzut, n alt parte; de vreme ce noi ne-am aflat nevrednici s ne atingem de sfntul lui trup. Iar de cinstea aceasta s-a nvrednicit de la Dumnezeu pentru ndelunga sa rbdare cu blndee i cu nerutate, n smerenia inimii. Noi l socoteam c este pctos i nevrednic de viaa omeneasc cea de pe pmnt, iar el s-a aflat sfnt i vrednic de viaa cea cereasc cu ngerii. Deci noi suntem ruinai, iar el a fost preamrit, noi suntem defimai, iar el este ncununat de Domnul nostru Iisus Hristos. Aadar, s ne srguim a ne nva rbdarea i smerenia, blndeea i nerutatea, avnd spre pild pe acest ndelung rbdtor ptimitor". Aceasta cnd o ziceau prinii de la cele dou lavre, fraii au plns cu plngere mare i au aezat ca n tot anul s se svreasc pomenirea Cuviosului printelui Dula, rbdtorul de chinuri, spre folosul sufletelor lor i spre slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Cel slvit mpreun cu Tatl i cu Sfntul Duh, acum i pururea i n vecii vecilor. Amin.

FERICITUL IERONIM (15 iunie)


Fericitul Ieronim s-a nscut n orelul Stridon, aproape de Acvileia, n anul 347. Primele nvturi le-a primit n casa prinilor. Apoi, mergnd la Roma, a nvat greaca i latina, arta vorbirii i filosofia. A primit botezul la vrsta de 20 de ani, din minile papei Liberios. La Treveri, n Galia, a descoperit viaa mnstireasc. La Roma a intrat ntr-o obte de prieteni, unde a nceput nvtura Scripturii i a cunoscut catacombele romane. In urma unei nenelegeri cu ai si i scrbit de deertciunile Romei, a fcut prima cltorie n Rsrit, cercetnd mnstirile din Grecia, Tracia, Asia Mic, Cilicia, i s-a stabilit n Antiohia. S-a retras apoi n pustia Calsis, din Siria, unde a trit o perioad de patru ani de nevoine ascetice, luptnd mpotriva patimilor. In aceast perioad a nvat limba ebraic. Revenind n Antiohia, a primit darul preoiei, apoi a fcut o cltorie la Constantinopol, atras de faima cuvntrilor Sfntului Grigorie de Nazianz i a stat acolo doi ani, ascultndu-i cuvintele. Il gsim, apoi, din nou la Roma, unde viaa lui a luat un drum statornic. Papa Damasus 1-a luat ca diac al su, cu ascultarea de a revedea textul Bibliei n limba latin, numit, mai trziu, Vulgata. Murind papa Damasus, fericitul Ieronim s-a retras, din nou, n Palestina i s-a stabilit la Betleem, unde a ntemeiat trei mnstiri. A nceput, atunci, o perioad de strdanii crturreti, care a inut 30 de ani. A alctuit multe scrisori, ndemnnd pe credincioi la o via curat i pzirea poruncilor Domnului. Pe clugri i-a nvat arta copierii manuscriselor. Impovrat de btrnee i de nencetate nevoine, Cuviosul Ieronim a murit la Betleem, n anul 420. Ne-au rmas de la el Vulgata, numeroase alte traduceri, omilii, comentarii la crile Sfintei Scripturi, lucrri de istorie bisericeasc i scrisori de ndrumare duhovniceasc. Fericitul Ieronim rmne, pentru noi, icoana crturarului cretin. Prznuirea lui, n Biserica Ortodox, se face la 15 iunie, n fiecare an.

FERICITUL AUGUSTIN, EPISCOPUL HIPONIEI (15 iunie)


Fericitul Augustin s-a nscut la 13 noiembrie 354, n Tagaste, orel din provincia african Numidia. Tatl su nu era cretin i s-a botezat numai pe patul de moarte, dar n schimb, mama sa, Monica, era o fierbinte credincioas. Augustin a nvat mai nti n Tagaste, apoi n Madaura i Cartagina. Fiind foarte nzestrat, a deschis o coal de retoric la Cartagina, ca dup aceea s mearg la Roma i Milano.

161

In tinereea lui a cunoscut i o via de destrblare i abateri de la dreapta credin. La Milano a nceput s se apropie mai mult de Dumnezeu. Acolo a cunoscut pe dumnezeiescul episcop Ambrozie i a fost ncntat de cuvntrile acestuia. Mama sa, Sfnta Monica, plngea necontenit, rugndu-se lui Dumnezeu pentru ndreptarea lui. Ca s-o mbrbteze, Sfntul Ambrozie i-a spus: Fiul unor astfel de lacrimi, nu poate s piar". Acum Augustin a descoperit i rnduiala monahilor, citind viaa Sfntului Antonie, scris de Sfntul Atanasie, care 1-a micat i 1-a adus la pocin. Odat, aflndu-se n grdina unui prieten i plngnd pentru viaa sa, a auzit un glas de copil, care-1 ndemna: Ia i citete!" Deschiznd Sfnta Scriptur, a citit urmtorul cuvnt din Epistola ctre romani (13, 12-14): Nu n ospee i n beii, nu n desfrnri i fapte de ruine, nu n ceart i n pizm, ci mbrcai-v n Domnul Iisus Hristos, iar grija de trup s nu o facei spre pofte. Acesta era rspunsul lui Dumnezeu, la cutrile lui Augustin. n Confesiunile sale, el mulumete lui Dumnezeu pentru acest rspuns, In anul 387, Augustin primete botezul din minile Sfntului Ambrozie, n noaptea de Pati. Pe cnd avea 32 de ani, Sfnta Monica moare i Augustin se retrage n Tagaste, vinde tot ce are i ntemeiaz o mnstire mpreun cu prietenii i ucenicii si. Dup trei ani este sfinit preot la Hipon, de episcopul Valerius i ncepe o ascultare grea, slujirea Bisericii. Peste cinci ani este ridicat n scaunul lui Valerius i devine, n civa ani, cpetenia episcopatului african. Scrierile lui Augustin dezvluie msura fr pereche a darurilor sale. Ca o contiin vie a Ortodoxiei, Augustin se vede nevoit s apere dreapta credin, mpotriva tuturor ereziilor, care se iviser n Biserica lui Dumnezeu, n timpul acela: maniheii, donaienii, pelagienii. Dintre scrierile sale, cele mai nsemnate sunt cartea Despre Trinitate, la care a lucrat 14 ani, i cartea Despre cetatea lui Dumnezeu. Scrierea care-i face cea mai mare cinste este cartea Retractrilor sale, o recunoatere a propriilor greeli, iar lucrarea lui cea mai citit este Confesiunile. Fericitul Augustin rmne dasclul fr asemnare al ntregului Occident cretin. A murit la 28 august 430. Mormntul su se afl n biserica Sfntul Petru din Pavia. n Biserica Ortodox este prznuit la 15 iunie.

SFNTUL TIHON, EPISCOPUL AMATUNDEI, FCTORUL DE MINUNI (16 iunie)


Sfntul Tihon se trgea din oraul Amatunda, cetate n insula Cipru, din prini binecredincioi i iubitori de Hristos, de la care a nvat din tineree a cunoate pe Hristos Dumnezeu i Sfintele Scripturi. El s-a numrat n clerul Bisericii i s-a rnduit ca s citeasc poporului durnnezeietile cuvinte n biseric. Apoi, pentru curia vieii lui, a fost hirotonisit diacon de Sfntul Memnon, episcop al aceleiai ceti Atnatunda. i ducndu-se episcopul Memnon ctre Domnul, Sfntul Tihon a fost ridicat prin alegere la scaunul episcopal i a fost sfinit arhierei de marele Epifanie, arhiepiscopul Ciprului. In acea vreme era nc n insula Cipru, mulime de popor necredincios, care se inea de rtcirea nchinrii la idoli. Deci mult osteneal a suferit Tihon, arhiereul lui Hristos, ntorcnd de la nelciunea idoleasc la credin pe oamenii care piereau n pgntatea elineasc i aducndu-i la Hristos Dumnezeu. Iar Domnul i-a ajutat n ostenelile lui, cci, scond turma cea cuvnttoare din dinii lupilor rpitori i drceti, a adus-o n ograda Bisericii celei soborniceti i din capre a fcut oi ale lui Hristos. El a sfrmat toi idolii care erau mprejurul Amatundei i drcetile locuine, iar capitile lor le-a stricat. i vieuind muli ani i bine ndreptnd Biserica cea ncredinat lui, s-a dus ctre Domnul i a fost numit fctor de minuni, cci multe minuni a fcut n viaa lui i dup moarte. Dar viaa lui ntreag i istoria minunilor lui nu s-au putut afla; cci din pricina nvechirii vremii i a rzboaielor agarenilor, precum 162

multe sfinte biserici au fost pustiite, tot astfel au pierit i crile bisericeti. ns din multele minuni ale lui, dou au venit la tirea noastr. Iat prima minune: Pe cnd era nc tnr n casa sa, petrecnd lng prini, 1-a pus tatl su s vnd pine; pentru c aceea era meseria tatlui su, ca din vnzarea pinii s-i hrneasc familia. Iar fericitul tnr ddea pinea la sraci fr plat. Deci tatl lui, ntiinndu-se de aceasta, a nceput a se supra asupra lui i a-1 ocri. Iar tnrul, fiind insuflat de Dumnezeu, i zicea: O, tat, pentru ce te mhneti, ca i cum ai suferi vreo pagub? Pinile le-am dat mprumut lui Dumnezeu i am zapisul Lui cel nemincinos, Care zice n sfintele cri: Cel ce d lui Dumnezeu, va primi nsutit! Iar de nu crezi cele grite, s mergem la hambar i vei vedea acolo, cum Dumnezeu d datoria Sa, celor ce I-au dat Lui cu mprumut". Aceasta zicnd-o, a mers cu tatl su la hambar, i, cnd a deschis ua, a aflat cmara care era deart, plin de gru curat. Iar tatl su s-a mirat cu spaim i, cznd, s-a nchinat lui Dumnezeu, dndu-I mulumire. Dintr-acea vreme nu mai oprea pe fiul su s mpart pini la sraci ct va voi. A doua minune este aceasta: ntr-o oarecare vie, lucrtorii tind viele cele uscate, le aruncau afar; iar Sfntul Tihon, adunnd acele vie uscate, le sdea n via sa i se ruga lui Dumnezeu s-i dea la via lui patru daruri: Cel dinti, ca viele cele uscate, fiind sdite, s primeasc umezeal i putere vie, ca ele s se nrdcineze, s rsar i s creasc. Al doilea, ca acea vie a lui s fie ndestulat cu rodurile sale. Al treilea, ca strugurii s fie dulci la gust i sntoi. Al patrulea, ca strugurii din via lui s se coac mai degrab dect n toate viile. Astfel rugndu-se, a doua zi, mergnd la acele vie uscate pe care le sdise, le-a gsit pe toate rsrite i nverzite. i ncepnd a crete ntr-acelai an mai presus de obicei i de firea sa, au adus mare ndestulare de struguri. i fiind strugurii nc verzi n celelalte vii, n via Sfntului Tihon strugurii se copseser mai degrab dect la toi i erau foarte dulci la gust i foarte folositori sntii omeneti. Acea vie a fost lucrat muli ani nu numai ct a trit Sfntul Tihon, ci i dup moartea lui, aducnd rod cu ndestulare. i n tot anul, mai nainte de vremea cea obinuit a coacerii tuturor viilor, n 16 zile ale lunii iunie, la pomenirea Sfntului Tihon, se aduceau la biserica sfntului struguri copi din acea vie, iar cu vinul cel stors dintr-nii, se svrea jertfa cea fr de snge la Sfnta Liturghie. Din aceste dou minuni se poate vedea cu ndestulare c Sfntul Tihon a fost fctor de minuni i mare plcut al lui Dumnezeu. Se adeverete nc la slujba lui i aceasta, c vremea sfritului su a vzut-o mai nainte i a spus aceasta i altora. Pentru sfinenia acestui fctor de minuni, s fie slvit Dumnezeul nostru acum i pururea i n vecii vecilor. Amin.

SFINII MUCENICI TIGRIE PREOTUL I EUTROPIE CITEUL (16 iunie)


Sfinii Tigrie i Eutropie au fost din clerul Sfntului Ioan Gur de Aur, pentru care au i ptimit; cci a fost pus asupra lor o pricin nedreapt, pentru arderea ce s-a fcut n Constantinopol. Iat acea pricin: In ziua n care a fost izgonit marele lumintor al Bisericii, Sfntul Ioan 0ur de Aur, fiind dus la surghiun ca un soare la apus, s-a aprins un foc n biserica cea soborniceasc nu din vreo pricin omeneasc, ci din urgia lui Dumnezeu; i rspndindu-se prin toat biserica, a ieit prin ferestrele cele mai de sus i a ajuns la acoperiul bisericii. i a nconjurat vpaia biserica, nu numai nuntru, ci i pe dinafar, nct au ars toate zidirile cele de lemn ce erau aproape de piatr. i suflnd un vnt puternic, acea vpaie a fost dus pe sus prin aer de la biseric, a trecut trgul i s-a plecat ca un pod deasupra palatului n care se fceau sfaturile senatului, i 1a ars desvrit. i se vedea o minune nspimnttoare: Focul, ca un nsufleit, n chip de balaur, umblnd mprejur, mistuia casele cele deprtate i mai ales cele ale vrjmailor Sfntului Ioan, iar casele ce erau aproape de biseric, acelea au rmas ntregi. Deci cmrile care erau cu cinstitele vase, focul nu 163

le-a atins, ca dintr-aceasta s se ntiineze toi, c nu dup ntmplare s-a fcut o ardere ca aceasta, ci din mnia lui Dumnezeu, pentru izgonirea cea nedreapt a Sfntului Ioan Gur de Aur. i n trei ceasuri, multe zidiri frumoase i de muli ani, podoabe nespuse i bogii nenumrate s-au prefcut n cenu; ns n-a pierit nici un suflet de om n prjolul cel nfricoat, i toi ziceau: Dumnezeu pedepsete cetatea cu foc, pentru c fr de vin au izgonit pe Ioan Gur de Aur, plcutul lui Dumnezeu". Iar oamenii vrjmai ai Sfntului Ioan au gsit de aici pricin mpotriva prietenilor lui i ziceau: Cei ce sunt de un gnd cu Ioan au aprins biserica". Deci ndat au ridicat prigoan cumplit asupra robilor nevinovai ai lui Dumnezeu, episcopi, preoi, clerici i clugri, pe care, prinzndu-i, pe unii i munceau n Constantinopol, iar pe alii, legndu-i, i-au trimis n Calcedon i i chinuiau cu grele legturi prin temnie. i erau unii dintre vrjmaii Sfntului Ioan, cu nrav ca de oameni slbatici, care erau rnduii s umble prin cetate, s asculte vorbele din popor ce se griesc despre Ioan i, de auzeau pe cineva grind bine de Ioan i jelind pentru izgonirea lui, ndat l prindeau, l duceau la nchisoare i-1 sileau s blesteme pe brbatul cel sfnt; iar pe cei ce nu voiau, pe unii i bteau cumplit, altora le jefuiau averile i-i surghiuneau prin felurite locuri; pentru c, pstorul fiind btut, se cuvenea i oile s fie risipite. Intr-acea vreme, era eparh al cetii un anume Optat, cu credina elin, innd de pgntatea nchinrii de idoli; iar cu obiceiul aspru i nemilostiv. Acela, fiind vrjma al cretintii, se bucura n sine vznd tulburarea aceea care se fcea ntre cretini, unul mpotriva celuilalt nvlind deodat cu rutate. Deci primejdiile i strmtorrile care erau ntre cretini, acelea i erau lui bucurie i veselie, i ajuta pe cei care vrjmuiau mpotriva Sfntului Ioan i mpotriva iubitorilor lui. Deci a nceput a face cercetare pentru focul ce se pusese, de unde i prin a crui fapt s-a aprins. i, prinznd pe muli, i muncea cumplit, ca i cum ei ar fi fost pricina focului, dar n fapt zavistuind asupra cretinilor. ntre alii au prins i pe cinstitul preot Tigrie, pe care, dezbrcndu-1 i dndu-1 la munci, l-au btut cumplit, cu curele ude, peste tot trupul. Iar acest Tigrie era de neam barbar i famen cu trupul, ns nu din natere, ci din scopire. El, fiind robit din copilria sa i cumprat de un stpn bogat, acela 1-a scopit i el slujea ca un rob n casa stpnului su. Iar dup muli ani, prin purtarea de grij a lui Dumnezeu, ctignd libertatea sa, s-a lipit de slujitorii bisericeti i, pentru viaa lui cea mbuntit, l-au cinstit cu rnduiala de preot, pentru c era cu adevrat brbat plin de toate buntile i de plcerea lui Dumnezeu: blnd, smerit, milostiv, iubitor de strini, folositor celorlali cu cuvntul i cu lucrul. Pe acesta muncindu-1 mult eparhul cel nemilostiv, 1-a surghiunit n Mesopota-mia unde s-a i sfrit ca un ptimitor n strmtorarea legturilor. Dup aceasta, muncitorul a prins i pe Eutropie citeul, fiindc a fost prt ca un pricinuitor al focului. Iar Sfntul Eutropie era feciorelnic, fr de prihan din pntecele maicii sale, tnr cu anii i cu nici un ru amestecat, nevinovat cu minile i curat la inim. Pe acesta dndu-1 la muncire, nti l-au btut cu vine de bou, apoi, btndu-1 cu bee i vergi groase, i-au sfrmat oasele. Dup aceea, cu unghii de fier i-au strujit nu numai coastele, ci i faa, fruntea i tot trupul lui pn la oase. Dup aceasta, i-au ars cu lumnri prile cele de jos ale trupului su. In toat vremea acelor munci, eparhul l ntreba de focul ce se aprinsese, dac el a aprins biserica. i dup ce sfntul mucenic nu i s-a supus, a poruncit ca s-1 ia de la muncire i s-1 arunce n temni. In acea vreme, un episcop, cu numele Sisinie, dormind, i s-a fcut o vedenie ca aceasta: I se prea c este n biserica Sfntului ntiului Mucenic i Arhidiacon tefan i a vzut pe un brbat cinstit cu faa n chip de nger, fiind strlucit ca unul din sfinii cei mari. Acela sttea n faa dumnezeiescului altar, ca i cum se minuna i se ntrista, i 1-a auzit zicnd astfel: Pe toat cetatea am nconjurat-o cutnd brbai mbuntii i, dintr-atta mulime de oameni, pe nici unul nu am putut afla brbat bun dect numai pe fericitul Eutropie". Aceasta vznd-o Sisinie episcopul n vis i deteptndu-se, a chemat ndat pe un preot ce era lng el i i-a spus cele vzute i auzite. Deci i-a poruncit ca s mearg prin toat cetatea, cutnd i ntrebnd cine este Eutropie. Iar preotul, ducndu-se i cutnd pe Eutropie, i s-a spus c un Eutropie a fost muncit i dat la judecat nu demult n privelite, ca un fctor de rele, apoi a fost aruncat n temni. Deci acel preot alergnd i aflnd pe mucenic n temni, a czut la dnsul cu lacrimi i a vorbit cu dnsul, i 1-a rugat pe 164

el ca pe un mare plcut al lui Dumnezeu i rbdtor de chinuri al lui Hristos s se roage Domnului pentru dnsul. i ntorcndu-se preotul la episcopul su, i-a spus cine este Eutropie i unde se afl. i zcnd Sfntul Eutropie n temni foarte bolnav de muncile cele cumplite ce le ptimise, au nceput a putrezi rnile trupului su i suferea dureri cumplite. Iar dup o vreme, scondu-1 iari la muncire i spnzurndu-1 la munc, i-a dat sufletul su n minile Domnului, lsnd celor ce-1 munciser pe el, trupul su mort i plin de rni. Iar muncitorul, ntiinndu-se c el este mort, a poruncit s-1 arunce afar fr de ngropare, spre mncarea cinilor. i a stat acel trup ptimitor pn noaptea, cnd, pe o vreme ntunecat cu vifor i vrsare de ploaie, au venit nite cucernici preoi n tain i au luat trupul mucenicului i, n aceeai noapte, l-au ngropat la un loc cinstit. Iar n timpul ngroprii, au auzit n vzduh glasuri de cntri ngereti preadulci i negrite. i s-au ncredinat de sfinenia fericitului Eutropie i astfel au nceput a-1 cinsti pe acela ca pe un mare mucenic al lui Hristos. Iar noi cinstind cu dreapt credin pomenirea acestor doi sfini mucenici, Tigrie preotul i Eutropie citeul, i ndjduind spre sfintele lor rugciuni, slvim pe Tatl, pe Fiul i pe Sfntul Duh, pe Unul Dumnezeul nostru n veci. Amin.

SFINII MUCENICI MANUIL, SAVEL I ISMAIL (17 iunie)


Sfinii Mucenici Manuil, Savel i Ismail au fost frai de o mam. Patria lor a fost Persia; prinii lor nu erau de o credin, cci tatl lor inea de pgntatea persieneasc, iar maica lor de credina cea bun cretineasc. Aceasta, precum i-a hrnit pe fiii si cu laptele su de maic, tot aa i-a adpat pe ei din tineree cu credina cretineasc i i-a crescut n frica lui Dumnezeu. Iar fericitul Evnoic, preotul, i-a cretinat prin baia Sfntului Botez i i-a nvat dumne-zeietile cri. Iar dup ce acetia au venit la creterea brbteasc, au fost numrai n rnduiala osteasc i cu trupul slujeau mpratului Persiei, Alamundar, iar cu duhul slujeau mpratului ceresc, Domnului nostru Iisus Hristos, pzind sfintele Lui porunci i plcndu-I Lui cu toate lucrurile cele bune. Deci au fost trimii de mpratul lor la Iulian Paravatul, mpratul grecesc, pentru ntrirea pcii. Iar mpratul Iulian i-a primit mai nti cu cinste i le-a artat lor multa sa mil, fcndu-se ca un prieten iubit ctre ei. Apoi, ntiinndu-se c sunt cretini, s-a umplut de mnie i, mpotriva obiceiurilor i legilor celor de obte tuturor popoarelor, pe aceti trimii la dnsul de ctre mpratul Persiei, muncindu-i pentru credina lor cea ntru Hristos, i-a pierdut. Muncirea lor a fost astfel: mpratul cel fr de lege a voit s mearg n Bitinia la un loc oarecare, ce se numea Orghia Trigon, unde avea s svreasc un praznic necurat i diavolesc. Deci a mers cu corabia din Constantinopol la Calcedon i, ajungnd la locul cel zis, a nceput cu toat mulimea poporului elinesc, care se adunase acolo, a svri acea necurat prznuire, nchinndu-se idolilor i aducndu-le jertfe fr de numr i fcnd ospee mari cu dnuiri, cu timpane i cu tot felul de cntri, svrind multe lucruri urte i frdelegi n cinstea pierztorilor zei. Iar robii lui Hristos, Manuil, Savel i Ismail, care erau acolo cu mpratul, nevoind nici mcar s priveasc la acea prznuire urt de Dumnezeu, s-au desprit deosebi. Deci, stnd ei oareunde la o parte, plngeau i se tnguiau pentru nelarea i rtcirea unui att de mare popor i se rugau lui Hristos Dumnezeu, ca s-i poat pzi pe ei de mprtirea necuriilor nchintorilor de idoli; asemenea se rugau i pentru cei rtcii, ca s-i aduc i pe ei Dumnezeu la cunotina adevrului. Nu lsa, Doamne - ziceau ei -, s petreac poporul acesta ntru atta adnc de ruti i nu lsa zidirea Ta cea czut s piar ntru aa nebunie, cci se vd a fi mai nesocotitori dect pietrele i lemnele care se cinstesc de dnii. Pentru c acelea, fiind fpturi nensufleite i nesimitoare, nimic nu tiu din cele ce li se fac lor; iar acetia, cinstii fiind de Tine cu suflet nelegtor, fiind dup chipul i 165

asemnarea Ta, nu tiu i nici nu neleg ce fac i pe cine cinstesc n locul lui Dumnezeu, ci umbl ntru ntuneric, rtcesc i merg la venica pierzare". Astfel stnd i plngnd sfinii la acel loc osebit, mpratul a privit spre cei ce jertfeau i se osptau cu dnsul; iar pe trimiii cei din Persia, nevzndu-i lng el, a poruncit s-i caute i s-i aduc acolo, ca s se veseleasc mpreun cu dnsul. Deci unul din sfetnicii mprteti, aflndu-i pe ei stnd deosebi, i-a chemat la ospul mprtesc; pentru c socotea c i aceia sunt de aceeai necurie a nchinrii de idoli. Iar robii lui Hristos i-au zis ntr-un glas, sfetnicului mprtesc care i chema pe dnii: Deprteaz-te de la noi, pentru c nu ne vom lepda de credina n care suntem crescui din tineree; iar pe Dumnezeul nostru nu-L vom lsa, nici nu ne vom nchina diavolilor care sunt ntre voi. S nu ne fie nou aceasta, s ne lipim de acea rtcire artat, fiindc nu suntem att de nebuni i nesocotitori, ca, defimnd pe Dumnezeu Cel viu, Ziditorul nostru, s slujim zidirii celei nensufleite. Noi nu pentru aceea am suferit atta osteneal de drum i am venit aici, ca s ne lepdm de credina noastr; ci ca s ntrim pacea ntre mpria persan i greceasc. Acestea s le tie mpratul tu i cei de un gnd cu el, c nu ne va ntoarce pe noi de la cinstirea cea adevrat a lui Dumnezeu i la a sa necurie nu ne va trage, mcar de ne-ar da pe noi focului i muncilor, i chiar de ar lua de la noi sufletele noastre". Deci, ducndu-se sfetnicul, a spus mpratului cuvintele sfinilor. Atunci mpratul ndat s-a umplut de mnie asupra lor; ns n-a voit s-i munceasc pe dnii ntr-acea zi, ca s nu-i fac mpiedicare necuratei sale prznuiri, ci, amnnd pn a doua zi, a poruncit ca pe robii lui Hristos s-i arunce n temni. Iar aceia, mergnd spre temni, cntau zicnd: Venii s ne bucurm Domnului, s strigm lui Dumnezeu Mntuitorul nostru, s ntmpinm faa Lui ntru mrturisire i n psalmi s-I strigm". i iari: Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Iar noi, poporul Lui i lucrul minilor Lui, Il vom chema totdeauna pe El!" Iar a doua zi, muncitorul eznd la judecat, a pus de fa pe trimiii din Persia i a nceput a zice ctre dnii: O, bunilor brbai, mpratul vostru v-a trimis la noi ca pe credincioii si i ai notri iubii, ca s aezai pacea cea dorit ntre amndou mpriile. Ins aceasta nu se poate aeza ntr-alt fel, dect numai prin unirea cea de dragoste i prin prietenia unuia cu cellalt. i ce fel de unire i prietenie de dragoste artai spre noi, de vreme ce n-ai voit ieri s svrii prznuirea mpreun cu noi i s v ndulcii de veselia fcut n cinstea zeilor, pe care i cinstii i voi, perii; cci perii cinstesc asemenea cu noi: soarele, luna, stelele i puterea cea prea luminoas a focului i pe ceilali zei. Deci pentru ce voi v-ai lepdat a-i cinsti pe aceia mpreun cu noi i n-ai voit s fii cu noi la soborniceasca noastr cinstire de zei, ca astfel i aezmintele cele de pace cu noi s fie mai puternice i mai tari? Iar dac voi suntei nebgtori de seam i defimtori ai zeilor notri i nu de un gnd cu noi, apoi ai venit la noi nu spre ntrirea pcii, ci spre stricarea ei, spre ridicarea vrjmiei i a rzboiului". Sfinii au rspuns: O, mprate, noi fiind trimii de mpratul nostru, am venit pentru aezmintele de pace, ca s nu treac ostaii votri hotarele noastre, nici ostaii notri pe ale voastre i s nu pustiasc prile unul altuia; iar oamenii cei ce fac negutorii, ai notri ntru a voastr stpnire i ai votri ntru al nostru pmnt, s aib intrare panic i fr de temere i ieire nevtmat. Pentru aceasta suntem trimii, iar nu pentru zei, cci fiecare, pe care Dumnezeu voiete i precum voiete, Il cinstete; i nu se ridic pentru aceasta rzboaie ntre mprai, ci pentru ceti i pentru ri i pentru hotarele lor se fac certurile, vrajbele i rzboaiele. Iar tu, lsnd pe acelea care sunt ale mpcrii, pentru care suntem trimii la tine, ncepi altele pentru care nu suntem trimii; pentru c nu vorbeti cu noi despre ntregimea stpnirii tale, nici pentru petrecerea cea panic a mpriei noastre cea de un hotar cu voi, ci ntrebi despre zei i despre credin. i dac tu ai voit aceasta, apoi s tii c noi, dei suntem peri cu neamul, ns cu credina suntem crescui de maica noastr cretini, n evlavie, i suntem ntrii de duhovnicescul nostru printe n credina cea adevrat. i acum chiar i n patria noastr erau muli de felul acesta, care au voit s ne ntoarc de la Hristos Dumnezeul nostru, la nchinarea de idoli, dar n-au sporit nimic; cci, cu darul Stpnului nostru, am rmas nemicai i nebiruii n mrturisirea noastr, i ndjduim i acum n ajutorul Domnului, c i aici nimeni nu va putea s ne rup pe noi de la credina cea sfnt i s ne sileasc la slujba cea diavoleasc, care cu adevrat este plin de deertciune, de nelciune, de rtcire i de minciun". 166

Iar muncitorul, umplndu-se de mnie, a zis ctre dnii: Cum, voi, fiind proti i netiutori i limba greceasc netiind-o, ndrznii cu atta neruinare a ocri cu cuvintele voastre cele nebune credina pe care o inem noi, care suntem preanelepi i am deprins toat nelepciunea crii cu desvrire? i cunoatem i scripturile voastre, pentru c tii c i n crile voastre cretineti ne-am nvat odat i am cunoscut toate cele scrise ntr-nsele, dar neaflnd nimic adevrat, ndat le-am lepdat, ca nu cumva, din neluare aminte, s cdem n rtcire. Cci cine din acei care au credin n crile voastre i se ntresc n ele, s-a artat vreodat a fi bun i desvrit? i ce a fcut, spre a fi preaslvit i vrednic de pomenire? De aceea v sftuiesc ca, lsnd socoteala voastr cea copilreasc i de nimic, s v alegei credina cea bun, n care au petrecut preanelepii filosofi cei de demult. Iar de nu vei voi a asculta sfatul meu cel de folos, vei asculta, chiar nevrnd, de muncile pe care le vei primi ndat!" Sfinii au rspuns: Ne-am nvat de la Domnul nostru s nu ne temem de cei ce ucid trupul nostru, nici s ne ngrijim ce vom rspunde celor ce ne ntreab pe noi; pentru c nsui Sfntul Duh ne va ntri n ptimire i ne va da cuvnt i ndrznire n rspunsuri, Ins te ntrebm pe tine: Ce fel de nebunie spui c este n noi, tu care te socoteti a fi mai nelept dect toi? Care este mai nebun din doi? Cel care a cunoscut pe adevratul Dumnezeu, Ziditorul a toate, i-L cinstete cu dreapt credin? Sau cel care, lsnd pe Dumnezeul cel viu, se nchin fpturii celei fr de suflet, pietrelor i lemnelor i tuturor celor asemenea cu ele? Cu adevrat acela este nebun, care are lucrul cel nensufleit n loc de Dumnezeu; iar nelept este cel ce slujete Dumnezeului Celui viu. Pentru c acesta este cel dinti lucru al cunoaterii omeneti, ca s cunoasc cineva pe Dumnezeu, Fctorul su, pe Dttorul tuturor darurilor, s cread n El i s-I slujeasc cu osrdie. Iar a nu-L cunoate pe Cel ce este Ziditor i Fctor de bine al su i a sluji diavolului, vrjmaului cel pierztor de suflete, aceasta este nebunia cea mai desvrit. Iar filosofii votri cei vechi, care au petrecut ntr-acea rtcire pierztoare, numai li se prea c sunt nelepi, dar n fapt erau prea nebuni, dup cuvntul Sfntului Apostol: Socotin-du-se c sunt nelepi, au nnebunit i s-a ntunecat inima lor. Iar tu eti asemenea lor, dac nu nc i mai ru; pentru c aceia, necunoscnd credina cea dreapt, au petrecut n rtcire, iar tu, fiind luminat prin Sfntul Botez i crescut n cretintate, te-ai lepdat de Hristos Dumnezeu; i acum toi cei ce tiu pe adevratul Dumnezeu te numesc elin n loc de cretin, i pgn fr de Dumnezeu, n loc de dreptcredincios!" De nite cuvinte ca acestea ale sfinilor mucenici, ntrtndu-se mpratul foarte tare i umplndu-se de nemsurat mnie, a poruncit ca ndat s-i munceasc cumplit. Deci mai nti i-au dezbrcat, apoi i-au ntins la pmnt i i-au btut fr de cruare cu curele crude, pe spate i pe pntece. Apoi i-au spnzurat la muncire, pironindu-le minile i picioarele de un lemn, i au strujit cu unghii de fier tot trupul lor. Iar ei rbdnd cu vitejie muncile cele grele, i-au ridicat ochii spre cer i se rugau lui Dumnezeu, zicnd: O, Stpne, Care nsui ai fost pironit pe lemn de necredincioii jidovi i n-ai pierdut ntr-alt chip pcatele lumii, dect numai prin ptimirea crucii i a morii, caut i spre noi cei ce suntem spnzurai pe lemn i ne dezbrcm cu sila de grosimea trupului, prin aceast cumplit strujire. Iar de vreme ce firea noastr este neputincioas, d-ne nou ajutor de sus i uurare de dureri, cci spre Tine ndjduind, am ndrznit a intra n nevoina aceasta. Ct de cumplite i amare sunt aceste munci, Tu singur Doamne, tii i vezi. ns pentru dragostea Ta, ele ne sunt dulci, o, preadulce Iisuse!" Astfel rugndu-se sfinii, ndat le-a stat lor de fa ngerul Domnului, pe care numai singuri sfinii mucenici l vedeau, iar ntunecaii ochi ai pgnilor n-au fost vrednici de vederea lui. Acela, mngind pe cei ce ptimeau, atta uurare le-a dat n munci, nct nu mai simeau durerea ctui de puin; i astfel rbdau ca n nite trupuri strine. Dup aceasta, muncitorul, poruncind s-i ia pe ei de la muncire, le-a zis n batjocur: Vedei cum v cru pe voi, nemuncindu-v mai greu; pentru c ndjduiesc, c pedepsindu-v cu aceste mici bti, v vei uni la un gnd cu noi!" Iar sfinii mucenici, nesuferind cuvintele lui, i-au rspuns cu mai mult ndrzneal: S nu socoteti, nici s ndjduieti, o, vrjma al lui Dumnezeu, c vei putea schimba statornicia noastr n credina lui Hristos! Deci, dac voieti, ceva mai mult f-ne nou, cci suntem gata a rbda 167

toate; pentru c rnile, focul, sabia sau orice alt chin mai cumplit, noi le socotim c ne sunt mai mult dulcea dect munci, i suntem gata a rbda acestea pentru Iisus Hristos, Cel ce ne-a iubit de noi!" Iar Iulian, mpratul cel fr de lege, vznd pe Sfntul Manuil, fratele cel mai mare ntre mucenici, grind mai mult i mai cu ndrzneal dect amndoi fraii, a poruncit ca deosebi s-1 duc pe el; iar cu Savel i cu Ismail a nceput a vorbi cu vicleug, grind ctre dnii: Din aceiai prini suntei nscui, dar nu semnai unul cu altul. Fratele vostru cel mai mare nici nu este vrednic a se numi frate cu voi, deoarece este nesupus, ru, mndru, certre i fr de ruine, neavnd nelegere dreapt. El petrece ntru nebunia sa neschimbat i pe voi v trte dup el, nelsndu-v s v alegei cele bune. Iar voi, precum vd, suntei cu obicei bun, blnzi, necertrei i binecunosctori; deci ascultai acum sfatul meu: Lsai pe fratele vostru ntr-a lui deart socotin, ca s piar n mpotrivirea cea fr de minte, iar voi apropiai-v la cinstirea zeilor notri, c mult bine vei ctiga de la dnii i vei lua de la noi daruri i cinstiri mari!" Iar sfinii, nevrnd nici s asculte cuvintele lui cele viclene, cu mare glas au nceput a-1 ocr pe el, pentru meteugul lui, i a defima nebunia lui. Atunci el, pornindu-se cu mare mnie, a poruncit s-i ia pe dnii la muncire i cu lumnri aprinse s le ard coastele. Iar ei, rbdnd cu vitejie, slveau pe Dumnezeu, iar pe muncitor l batjocoreau. Asemenea i pe Sfntul Manuil aducndu-l, pe de o parte cu mbunri, iar pe de alta cu ngroziri, l silea spre nchinarea idolilor, Ins dac 1-a vzut pe el nemicat ca un stlp ntru mrturisirea lui Hristos, a nceput iari a-1 munci, ca i pe fraii lui. Dup aceea, n capul fiecrui mucenic a btut cte un piron de fier i le-a nfipt trestii ascuite sub unghii, la mini i la picioare; apoi, n sfrit, i-a osndit pe ei la moarte prin tiere cu sabia; iar dup tiere, a poruncit s se ard trupurile lor. i au scos pe sfinii mucenici la locul cel de moarte, care se numea al lui Constantin. Iar acolo, nainte de vrsarea sngelui lor, au fcut ctre Dumnezeu rugciunea cea mai de pe urm, zicnd: Dumnezeule, Cel mai nainte de veci, Cel fr nceput, Cel ce dintru nefiin, ntru fiin pe toate le-ai adus, iar n anii cei mai de pe urm, pentru mntuirea noastr, pe Tine micorndu-Te, n chip de rob cu oamenii ai petrecut i ai rbdat Crucea, ca pe noi din legturile pcatelor s ne eliberezi i mpriei Tale s ne faci motenitori; primete n pace pe robii Ti i ne numr pe noi n ceata celor ce din veac i-au plcut ie, c pentru numele Tu cel sfnt primim aceast tiere de sabie i ieirea din viaa aceasta. Inc i pe mulimea poporului cel ce ne-a nconjurat, care este robit de nelciunea vrjmaului, ntoarce-o la Tine, o, milostive Stpne, i le d lor luminarea minii i nelegere dreapt, ca astfel, cunoscn-du-Te pe Tine, Unul adevratul Dumnezeul, ie unuia s-i slujeasc i mntuire s ctige!" Astfel rugndu-se sfinii mucenici, s-a auzit un glas de sus, grind ctre dnii: Venii de luai cununa slavei, c bine ai svrit nevoina voastr". i s-au tiat cinstitele capete ale sfinilor mucenici n 17 zile ale lunii iunie. Iar cnd necuraii slujitori voiau s svreasc cealalt porunc a spurcatului lor mprat, adic s ard trupurile mucenicilor, ndat, dup porunca lui Dumnezeu, s-a cutremurat pmntul i locul pe care stteau s-a desfcut i a primit mucenicetile lor trupuri, acoperin-du-le pe ele; ca nu mai mult s se ating de dnsele muncitoarele i spurcatele mini, nici puterea focului s le prefac pe ele n cenu. Iar slujitorii, vznd aceasta, au fugit de fric. Atunci muli din cei ce erau acolo, vznd o minune ca aceea, au crezut n Hristos i, lepdnd pgneasca rtcire, s-au fcut cretini. i stnd credincioii aceia nedesprii n acel loc vreme de dou zile, rugndu-se ziua i noaptea, pmntul a dat afar trupurile sfinilor, care revrsau din ele negrit bun mirosire. Iar credincioii, umplndu-se de bucurie mare, leau primit pe ele cu dragoste i le-au ngropat cu cinste la un loc nsemnat, unde izvorau tmduiri de toate neputinele din mormintele sfinilor mucenici. Iar Iulian, pgnul mprat, a pierit degrab cu sunet, pentru c, dup uciderea acestor trimii din Persia Sfinii Mucenici Manuil, Savel i Ismail -, el s-a dus cu toat puterea sa n Persia; cci diavolii, nelndu1 cu fermectoriile proorocilor mincinoi, i-au fgduit lui biruin asupra perilor. Iar mpratul Persiei, auzind de uciderea trimiilor si, s-a umplut de mare mhnire i de mnie fr de msur, i ntiinnduse c Iulian, clctorul de lege, vine asupra sa, aijderea i-a strns puterea sa, i stnd la hotarele pmntului su, a tbrt asupra mndrului vrjma ce venea asupra lui. i dup ce din amndou prile 168

ostaii s-au lovit i s-a fcut mare vrsare de snge, perii s-au mputernicit i au biruit cetele greceti i au sfrmat puterea lui Iulian. Inc i mnia lui Dumnezeu 1-a ajuns pe acel apostat i a fost ucis spurcatul Iulian de o mn nevzut, i cu sila i-a lepdat ticlosul su suflet, fiind de rs i de batjocur perilor, asupra crora mergea cu mndrie i cu ndejde deart, i de bucurie diavolilor, n care credea i spre care ndjduia. Deci cretinii scpnd de cumplita gonire i muncire, slveau pe Hristos, Dumnezeul i Izbvitorul lor, Cruia i de la noi I se cuvine cinste i slav, mpreun cu Tatl i cu Sfntul Duh, acum i pururea i n vecii vecilor. Amin.

SFNTUL MUCENIC ISAVRU I CEI MPREUN CU DNSUL (17 iunie)


Sfntul Isavru i cei mpreun cu el erau din Atena. i ieind din patria lui i mergnd la o peter din Apolonia, a aflat pe Inochentie, pe Felix, pe Peregrin i pe Ermia, pe care nvndu-i s nu se dedea spre lucrurile cele lumeti i trectoare, acetia au ntrit cuvntul cu fapta; cci, ferindu-se i fugind de vorba i adunarea rudeniilor lor, au fost pri de rudenii la Tripondie eparhul, care prinzndu-i i neputnd s-i fac s se lepede de Hristos, a poruncit s fie dai la chinuri. Iar Isavru, diaconul lui Hristos, i cei mpreun cu el au fost dai n seama lui Apolonie, fiul eparhului, de ctre care au fost chinuii prin foc i prin ap. Dar, fiind izbvii din aceste chinuri n chip minunat, au ntors pe muli la credina n Hristos, ntre care erau i cei mai de frunte ai cetii: fraii Ruf i Rugin. Apoi, fiind osndii la moarte, li s-au tiat capetele.

SFINII MUCENICI LEONTIE, IPATIE I TEODUL (18 iunie)


Pe vremea mpriei lui Vespasian, era n Roma un oarecare brbat din rnduiala senatorilor, cu numele Adrian. Acesta era cumplit la obicei, muncitor nemilostiv i afltor de toate rutile. Deci, auzind de cretini c se ngreoeaz de mulimea zeilor i de jertfele idoleti i hulesc pe zeii ce se cinstesc de romani i de elini i spun c Unul este adevratul Dumnezeu, Hristos, i pe muli i aduc la credina lor, sa umplut de rvn pentru zeii si cei spurcai i, ducndu-se la mprat, a cerut putere de la dnsul asupra cretinilor ca s-i sileasc la nchinarea de idoli, iar pe cei ce nu vor voi s se nchine idolilor, s-i munceasc i s-i omoare. i mpratul i-a dat ndat acea putere i 1-a trimis ca ighemon n ara Feniciei, ca s prigoneasc pe toi cei care cred n Hristos. i ieind el din Roma i apropiindu-se de Fenicia, a aflat c n cetatea ce se numea Tripol se afla un oarecare nceptor de oaste cu numele Leontie, care ocrte pe zeii cei vechi i ntoarce pe oameni de la dnii, nvndu-i s nu le aduc lor jertf, nici s li se nchine, i stric legile printeti i muli l ascult pe el. Iar ighemonul Adrian ndat a trimis n Tripol pe un tribun cu muli ostai, cu numele Ipatie, ca s prind pe Leontie i s-1 in sub straj pn la venirea lui. i Leontie, robul lui Hristos, era de neam din Elada. El era mare la statura trupului, puternic i viteaz n rzboaie i artase multe biruine i pentru aceea avea mare slav i cinste ntre ostai. nc era i nelept n toate socotelile i aezrile, avnd nelepciune, iscusin i tiin n scripturi. i tiind c Unul este adevratul Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, i creznd ntr-nsul, slujea de-a pururea Aceluia, petrecndu-i viaa sa n ntreaga nelepciune. Inc era i foarte milostiv cu cei sraci, hrnea pe cei flmnzi, mbrca pe cei goi i odihnea pe strini. Astfel se mpodobea cu toate lucrurile cele bune, pentru care, dup aceea, s-a nvrednicit de la Domnul de cununa cea purttoare de biruin.

169

Deci, apropiindu-se ostaii de cetatea Tripol, deodat tribunul a fost cuprins de o boal grea, cu cutremur i cu fierbineal, i a zis ctre ostaii si: tiu pentru ce a czut asupra mea aceast boal; zeii s-au mniat asupra mea, cci, voind a veni aici, nu le-am adus cuviincioase jertfe, i pentru aceasta m pedepsesc cu aceast boal". Iar ostaii, vznd pe tribunul lor c ptimea ru, le era mil de dnsul i erau mhnii pentru el, c de trei zile nu gustase nimic i, din ceas n ceas, boala se ntrea mai mult i l ngrozea cu moarte. Iar dup trei zile, sosind noaptea, ngerul Domnului s-a artat tribunului n vedenie, zicndu-i: De voieti s fii sntos, strig de trei ori ctre cer mpreun cu ostaii care sunt cu tine, zicnd: Dumnezeul lui Leontie, ajut-mi mie! De vei face aceasta, ndat vei fi sntos!" Iar tribunul, deteptndu-se i deschiznd ochii si -fiind n fierbineal -, a vzut un sfnt nger ntru asemnare de tnr, cu podoab frumoas, mbrcat n hain alb ca zpada, stnd naintea lui. i a zis tribunul ctre dnsul: Eu sunt trimis cu ostaii ca s prind pe Leontie i s-1 pzesc pn la venirea ighemonului Adrian, iar tu mi porunceti s chem spre ajutor pe Dumnezeul lui Leontie". Aceasta zicnd-o bolnavul, ngerul s-a fcut nevzut de la ochii lui. Atunci el s-a nspimntat i a strigat pe prietenii si care se odihneau aproape de el i le-a spus: Frailor, ascultai ce am vzut n ntiul somn, cnd am adormit: Un tnr oarecare prealuminat mi-a stat nainte i m-a sftuit ca, mpreun cu voi toi, s chem pe Dumnezeul lui Leontie i voi fi sntos. Pe acel tnr lam vzut i n vederea ochilor, dup ce m-am deteptat din somn, apoi ndat s-a fcut nevzut dinaintea mea". Prietenii i-au rspuns: Nu este mare lucru s facem aceasta toi mpreun, numai s te poi face sntos". Iar unul din prietenii lui, cu numele Teodul, se mira foarte mult de vedenia bolnavului, i-1 ntreba cu deamnuntul, n ce fel era acel tnr, pe care 1-a vzut n vedenie. i le spunea bolnavul toat asemnarea ngerului Domnului. i se aprindea inima lui Teodul cu dragoste ctre Dumnezeul lui Leontie, cel netiut nc. Apoi, dup ce toi ostaii s-au deteptat din somn, s-au adunat la tribunul cel bolnav i, aflnd de vedenia ce a avut, au stat toi mpreun privind spre cer i au strigat de trei ori cu bolnavul, zicnd: Dumnezeul lui Leontie, ajut-mi!" i ndat tribunul cel bolnav s-a fcut sntos ca i cum nu fusese bolnav deloc. Apoi, venind vremea prnzului, a nceput a mnca i a bea cu dnii i a se veseli. Iar Teodul, vznd o minune ca aceea, a fost mai mult n mirare i edea deoparte, tcnd i gndind n sine: Cine este Leontie i Cine este Dumnezeul lui?" Deci tovarii si l chemau s mnnce i s bea cu dnii, iar el nu voia s guste nimic, ci petrecea flmnd. Dar, vznd pe ostai dndu-se la butur i nengrijindu-se de drum, a zis ctre dnii: Iat, mine sau poimine ne va ajunge Adrian. Iar noi nu ne srguim s cutm pe brbatul care ni s-a poruncit s-1 prindem; deci dac voii, m duc eu i cu tribunul nainte de voi n cetate, ca s cutm pe acel brbat dup care suntem trimii". Zicnd aceasta, a sftuit i pe tribun s mearg cu el n cetate, i au plecat amndoi nainte. i suindu-se ei pe vrful muntelui, pe care era zidit cetatea Tripol, iat, Leontie venea n ntmpinarea lor i li s-a nchinat, zicndu-le: Bucurai-v ntru Domnul, frailor". Tribunul i Teodul i-au rspuns: Bucur-te i tu, frate!" Leontie a zis ctre dnii: Pe cine ai venit s cutai aici?" Iar ei au rspuns: Impratul Vespasian a aflat c un oarecare brbat cinstit, nelept, desvrit n fapte bune i viteaz n oaste, cu numele Leontie, vieuiete n cetatea aceasta; la el suntem trimii, ca s-i tim casa, cci n urma noastr vine ighemonul Adrian, cruia i s-a ncredinat de mprat aceast ar a Feniciei, spre ndreptare. El nsui dorete s vad pe Leontie, ca pe un om iubit al zeilor, i voiete s-1 trimit la mprat cu mare cinste, pentru c tot senatul Romei voiete s-1 vad i s-1 tie, deoarece toi au auzit de brbteasca lui vitejie n rzboaie, de isteimea lui la crmuirea cetilor i de multele lucruri nsemnate ale lui, i cum c spre zei este foarte osrdnic". Iar fericitul Leontie, auzind acestea, le-a zis: Vd c suntei strini i nu tii cele ce se fac n cetatea aceasta; deci venii n casa mea i v odihnii puin, iar eu v voi arta pe Leontie, de care zicei c este prieten al acelor zei pe care voi i cinstii; dar s tii c acela este cretin i crede n Domnul Iisus 170

Hristos". Ei, auzind aceasta, ziceau n gndul lor: Cine este acest brbat care spune c Leontie este cretin? Oare nu este din prietenii lui?" Apoi l-au ntrebat: Care este numele tu?" El a rspuns: Despre numele meu se scrie astfel n cri: Peste aspid i vasilisc vei pi i vei clca peste leu i peste balaur; pentru c mi se cade a clca peste leul diavol, vrjmaul cel nevzut, i peste balaur, ighemonul vostru, vrjmaul cel vzut; iar peste sfetnicii lui i peste cei mai calzi slujitori ai diavolului voi pi ca peste nite aspide i vasiliti. i dup ce voi dnui peste toat tabra leului, atunci din fapte se va arta luminos numele meu". Tribunul i Teodul n-au neles cele grite, ns socoteau n sine i se minunau, i au mers cu dnsul n cas. Iar Sfntul Leontie le-a pus masa i i-a osptat. i mncnd ei din cele puse nainte, au zis: O, bunule brbat, suntem ndestulai de ospul tu, ne-am sturat de facerile tale de bine, acum rmne s ne spui de Leontie pe care-1 cutm. Iar dac va veni Adrian, i vom spune de tine, fctorul nostru de bine, c ne-ai artat atta dragoste, i el te va cinsti cu mult cinste pentru aceasta i vei avea mprtire cu prietenii mprteti". Sfntul a zis ctre dnii: Eu sunt Leontie pe care voi l cutai! Eu sunt ostaul lui Iisus Hristos! Eu sunt acela pe care v-a trimis Adrian s-1 prindei!" Atunci ei au czut la picioarele lui, zicnd: Robule al Dumnezeului cel de sus, iart-ne pcatul nostru i grbete a ruga pe Dumnezeul tu pentru noi, ca s ne izbveasc i pe noi de pgntatea idoleasc i de Adrian, fiara cea preacumplit, pentru c i noi voim s fim cretini!" Apoi i-au spus lui cum i s-a fcut celui bolnav artare ngereasc i cum, prin chemarea Dumnezeului lui Leontie, s-a tmduit de boal. Iar Sfntul Leontie, auzind aceasta, s-a bucurat de puterea lui Hristos i, ntinzndu-se la pmnt naintea lui Dumnezeu n chipul Sfintei Craci, se ruga cu lacrimi, zicnd: Doamne Dumnezeule, Cel ce voieti ca toi oamenii s se mntuiasc i s vin la cunotina adevrului, caut spre noi n ceasul acesta. Tu ai fcut ca cei ce au venit asupra mea s fie cu mine; deci m rog, pzete-m i pe mine, oaia Ta i pe cei mpreun cu mine lumineaz-i cu lumina milostivirii Tale. Revars peste dnii harul Sfntului Tu Duh, zidete ntr-nii inim curat i, nsemnndu-i cu semnul Tu cel sfnt, f-i pe ei ostai nebiruii ai Ti. narmeaz-i i ntrete-i mpotriva vrjmaului diavol i mpotriva slujitorilor lui, ca aceti robi ai Ti s sfrme capul nevzutului balaur i al vzutului Adrian, fiara cea rea". Astfel rugndu-se sfntul cu cldur, un nor luminos s-a pogort peste tribunul Ipatie i peste Teodul, prietenul lui, i, umbrindu-i, a lsat ploaie peste ei i i-a botezat. Aceasta vznd-o sfntul, a chemat peste dnii, pe cnd i ploua, numele Preasfintei Treimi, al Tatlui i al Fiului i al Sfntului Duh. Apoi, dup acea minunat botezare, a zis: Slav ie, Dumnezeul meu, c nu ai trecut cu vederea rugciunea celor ce Te iubesc i mplineti voia celor ce se tem de Tine". Dup aceea, Leontie a mbrcat n haine albe pe cei nou botezai i a poruncit s poarte lumnri aprinse naintea lor. In acea vreme, au sosit n cetate i ceilali ostai care rmseser pe drum i ntrebau asemenea de Leontie, de tribunul lor i de Teodul. i aflndu-i i venind la dnii, au vzut pe tribun i pe Teodul n haine albe i lumnri arznd naintea lor, deci s-au minunat i nu pricepeau ce este aceea. Apoi, cunoscnd c s-au fcut cretini \ s-au botezat, ostaii au nceput a se tulbura i a se mnia de aceasta. nc aflnd despre cele petrecute i unii din ceteni, au nceput a face tulburare n cetate, strignd: S se ard cu foc cei ce fac necinste zeilor notri!" Deci s-a fcut glceava i tulburare n cetate. Unii aprau pe Leontie i pe cretinii care erau cu dnsul, iar alii voiau s-i piard; ns nu ndrzneau s le fac lor ceva ru ei singuri, ci ateptau venirea ighemonului. Iar dup dou zile, Adrian ighemonul a venit n cetate i toi ieind n ntmpinarea lui, i-au spus despre Leontie i despre cei ce erau cu dnsul, care au crezut n Hristos. i ziceau: Un brbat oarecare, anume Leontie, numindu-se cretin, i ntoarce pe muli de la zeii notri, amgindu-i cu oarecare meteugiri vrjitoreti. El preamrete pe un Om, Care a fost lovit de jidovi peste obraz i a fost dat la moarte pe cruce i, fiind btut de Pilat, a fost rstignit, nc i pe ostaii cei mprteti, acelai Leontie i-a amgit cu farmecele lui obinuite, i-a tras la credina cretin i i-a mbrcat n haine albe. Iat, acum sunt trei zile de cnd i ine nchii n casa sa i, mpreun cu dnii, slvete pe Hristos al lor, Cel ce a fost rstignit, i defima zeii notri cu huliri fr de numr". Atunci Adrian a trimis ndat ostai ca s prind pe Leontie, 171

pe tribunul Ipatie i pe Teodul, s-i arunce n temni i s-i pzeasc pn la cercetare. i intrnd ighemonul n cetate, s-a odihnit de cale n ziua aceea. Iar Sfntul Leontie eznd n temni mpreun cu ceilali legai, toat ziua nencetat i nva dreapta credin i-i ntrea spre muceniceasca nevoin, mngindu-i pe ei cu rspltirea ce are s fie. Apoi, sosind noaptea, a petrecut-o toat cu dnii n rugciune, n cntri de psalmi i n preaslvirea lui Dumnezeu. i fcndu-se ziu, ighemonul a stat la judecat i, scond din temni pe sfinii legai i punndu-i nainte la cercetare, a zis ctre Leontie: Oare tu eti Leontie?" Sfntul a zis: Eu sunt". Ighemonul a zis: Ce fel de om eti tu? Cum ai nelat cu vrjile i cu farmecele tale pe ostaii cei ce totdeauna cu credin slujeau mpratului nostru, i i-ai nduplecat s slujeasc Dumnezeului tu?" Rspuns-a Leontie: Eu sunt osta al Hristosului meu, fiu al luminii celei adevrate, a Aceluia care lumineaz pe tot omul ce vine n lume; i tot cel ce vine la lumina aceea nu se poticnete. Ipatie i Teodul tiu acum Cine este nceptorul luminii aceleia, lucrarea i svrirea; adic nsui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeul Cel fr de nceput, Cel de o fiin cu Tatl, lumina cea din lumin, Dumnezeul cel din Dumnezeu. Pe Acela ei cunoscndu-L, au prsit pe zeii ti cei fcui din lemn, din piatr i din oase de dobitoace necuvnttoare, de vreme ce sunt necuvnttori i neputincioi i cu nlesnire pot a se sfrma". Atunci ighemonul, auzind acele cuvinte ndrznee ale lui Leon-tie, a poruncit slujitorilor s-1 bat pe el tare. Iar Sfntul Leontie, fiind btut, i ridica ochii si spre cer, de unde atepta ajutorul lui Dumnezeu, iar ctre ighemon gria: O, nebunule tiran, ie i se pare c m munceti pe mine, dar mai mult te munceti pe tine nsui, mpietrindu-i inima ta!" Iar ighemonul, dup ce 1-a btut mult pe el, a poruncit s-1 duc n temni i, ntorcndu-se ctre Ipatie i Teodul, le-a zis: Pentru ce ai lepdat obiceiurile printeti n care ai crescut i, lsnd lefurile osteti, ai mhnit pe mprat?" Sfinii au rspuns: Mai bune lefuri am gsit la Impratul Cel ceresc; pentru c ni s-a dat de la Dnsul pinea aceea, care se pogoar din cer i care nu se sfrete niciodat. Ni s-a dat paharul cel cu vin, care curge din coastele lui Hristos". Adrian a zis ctre dnii: Aceste cuvinte netrebnice i nebuneti v-a nvat pe voi spurcatul Leontie. Iar eu v zic vou s facei cele plcute mpratului! Au doar nu tii poruncile lui, c cei ce cinstesc pe zei, aceia s se cinsteasc cu mari cinstiri i cu mai mari rnduieli n oaste? Iar cei ce se ntorc de la zei, aceia s se piard cu pedepse mai cumplite?" Iar Sfinii Mucenici Ipatie i Teodul, rspunznd la aceasta, au zis: Rsplata noastr este la ceruri; iar tu f ceea ce voieti, pentru c eti rvni tor ctre necuraii ti zei. Te narmezi asupra noastr, fiind nevinovai, dar degrab va pieri viaa ta, pentru c vremea zilelor tale sa scurtat". Atunci Adrian, umplndu-se de mnie, a poruncit s spnzure dezbrcat pe tribun de lemnul de munc i s-i strujeasc trupul lui cu unghii de fier; iar pe Teodui, ntinzndu-1 la pmnt, s-1 bat fr cruare. Iar sfinii, rbdnd cu vitejie acele munci, nu griau altceva, dect numai se rugau lui Dumnezeu, dup cum erau nvai de Sfntul Leontie i strigau, zicnd: Mntuiete-ne pe noi, Dumnezeule, c a lipsit cel cuvios. Iar muncitorul, vzndu-i pe dnii petrecnd tari i nebiruii n credina lui Hristos, i-a osndit la moarte, adic s li se taie capetele cu securea. Deci, sfinii ducndu-se la moarte, cntau: Tu eti scparea noastr, Doamne. In minile Tale ne dm sufletele noastre!" Astfel cu bucurie i-au ntins pentru Hristos grumajii lor sub secure i, fiind tiai, s-au dus ctre Domnul ca s-i ia cununa cea gtit lor, din dreapta puitorului de nevoin. Dup aceasta, Sfntul Leontie iari a fost scos la judecat i, pus fiind naintea ighemonului, acesta a zis ctre dnsul: Leontie, cru-i viaa ta, ca s nu suferi munci grele, precum au suferit cei nelai de tine, tribunul Ipatie i Teodul. Ascult-m pe mine i jertfete zeilor, ca s te nvredniceti de mare cinste de la mine, de la nsui mpratul i de la senatul Romei". Sfntul Leontie a rspuns: S nu-mi fie mie aceea ce zici, ca s vd faa mpratului tu, care este vrjma i urt lui Dumnezeu! Dar de voieti tu, Adriane, f-te prieten al Hristosului meu, i de vei face aceasta, i voi arta ct cinste, bogie i mntuire venic vei ctiga". 172

Atunci Adrian, de mnie rznd, a zis: Oare acel fel de mntuire voieti s ctig, precum au ctigat tribunul i Teodul? O, spurcatule ce eti, oare nu tii cu ce fel de pedeaps au pierit aceia?" Sfntul a zis: Pedeapsa aceea pe care ai dat-o lor, nu este pedeaps, ci mai ales via, pace i bucurie; pentru c acum ei se bucur i se veselesc, slluindu-se mpreun cu cetele ngereti". Adrian a zis: Ia aminte, Leontie, la cele grite de mine. Care dintre oamenii cei ce au minte au defimat cndva aceast strlucire prealuminoas a soarelui i pe marii zei - Die, Apolon, Poseidon, Afrodita i ceilali -, ca apoi s-i sfreasc viaa lor cu moarte necinstit i cumplit? Cu adevrat nimeni, fr numai cei ce sunt fermecai de tine". Rspuns-a sfntul: Au n-ai auzit Scriptura, care zice: Zeii pgnilor sunt diavoli i asemenea lor s fie cei ce-i fac pe ei i toi cei ce ndjduiesc spre dnii. i cine este din cei ce au nelegere sntoas, care ar fi voit s fie asemenea cu pietrele cele mute i cu lucrurile cele nensufleite, precum sunt zeii votri, ca, aducndu-le lor jertfe, s piar cu moarte fr de sfrit?" Atunci muncitorul, mniindu-se, a poruncit s ntind la pmnt pe mucenic i patru slujitori tari s-1 bat fr cruare, iar crainicul s strige: Cei ce defimeaz pe zeii notri i nu se supun mprtetilor porunci, cu o pedeaps ca aceasta s piar". Deci sfntul mucenic a fost btut pn au ostenit slujitorii cei ce-1 bteau; iar sfntul zicea ctre muncitor: Chiar de-mi vei zdrobi tot trupul meu cu rni, mintea mea nu mi-o vei birui, nici vei fi stpn pe sufletul meu!" Atunci ighemonul a poruncit s-1 spnzure de un lemn de munc i tot trupul lui, coastele i fluierele, s le stru-jeasc cu unelte de fier ascuite. Astfel fiind strujit sfntul, ntr-acele dureri cumplite i ridica ochii si spre cer i se ruga: Dumnezeul meu, spre Tine am ndjduit, mntuiete-m pe mine, Doamne!" Apoi, muncitorul a zis ctre slujitori; Luai-1 pe el de pe lemn, cci tiu c de aceea i-a ridicat ochii si spre cer, ca s roage pe zeii notri, s-i dea lui odihn". Atunci Sfntul Leontie, auzind aceasta, a strigat cu glas mare ctre dnsul: S piei i tu i zeii ti, ticlosule i spurcatule muncitor! Eu m rog Dumnezeului meu, ca s-mi dea mie trie i putere de a rbda muncile cele date de tine". Deci muncitorul a poruncit ca iari s-1 spnzure cu capul n jos i s-i lege de grumaji o piatr grea. Astfel mucenicul, stnd spnzurat mult vreme, se ruga zicnd: Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce ai ntrit pe robii Ti, Ipatie i Teodul, ntru mrturisirea Preasfntului Tu nume, ntrete-m i pe mine, robul Tu, cel smerit i pctos, ca s pot ndura muncile acestea. Nu te deprta de la mine, ndejdea mea!". Atunci Adrian a zis: O, Leontie, tiu c vei fi prieten zeilor notri". Rspuns-a mucenicul: Eu sunt rob al lui Dumnezeu Cel de sus, iar tu eti rob al zeilor ti, cu care vei pieri tu i ostaii ti". In nite munci ca acestea ptimind Sfntul Leontie toat ziua, s-a apropiat seara, iar soarele se pleca spre apus. Deci muncitorul a poruncit ca s ia pe sfntul mucenic i s-1 arunce n temni pn a doua zi. Iar sfntul a cntat toat noaptea n temni, zicnd: Domnul este luminarea mea i Mntuitorul meu, de cine m voi teme? i i s-a artat lui ngerul Domnului i i-a zis: Imbrbteaz-te, Leontie! Domnul Dumnezeu, Cruia tu i slujeti cu credin, m-a trimis pe mine la tine, ca nedeprtat s fiu de tine". Deci sfntul se bucura i se veselea ntru Dumnezeul su. Iar a doua zi, ighemonul Adrian eznd iari la judecat, a pus nainte pe Sfntul Leontie i i-a zis: Cum ai socotit, Leontie?" Rspuns-a sfntul: Am socotit o dat ca s nu iau aminte la cuvintele tale cele dearte i de multe ori i-am spus ie, i acum i spun acelai lucru, c niciodat nu voi lsa pe Dumnezeul meu, Cel ce a fcut cerul i pmntul, marea i toate cele dintr-nsele, pe Domnul meu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care a ptimit cruce pentru mntuirea noastr i n Care mi-am pus ndejdea mea". Ighemonul a zis: Ascult-m, Leontie, jertfete zeilor; c de m vei asculta, m jur ie pe zeii mei, c mare cinste i multe bogii vei ctiga de la mpratul". Rspuns-a sfntul: Ce fel de cinste i bogii sunt n partea cea de sub cer, pentru care te-a fi ascultat pe tine i m-a fi lepdat de Dumnezeul meu? Cci toat lumea nu este vrednic lui Hristos Stpnul meu, pe Care cu toat inima mea Il iubesc i pentru a Crui dragoste ptimesc i sunt gata a le ptimi pe toate; iar diavolilor ti nu voi jertfi niciodat!"

173

i vznd muncitorul c nu poate birui pe ostaul lui Hristos i nici a-1 ndupleca spre a sa pgntate, a dat asupra lui osnd de moarte, n acest chip: Pe Leontie, care n-a voit s se supun poruncii mprteti i s aduc jertf zeilor; ci, mai cu seam a i ocrt pe zeii notri cei printeti, poruncim s fie ntins la muncire n patru pri i s-1 bat att de tare, pn ce ru i va lepda sufletul su". Deci Mucenicul Leontie fiind ntins i legat de patru pari, a fost btut cumplit de nite ostai tari, i n acele munci grele ia dat sufletul su cel sfnt n minile lui Dumnezeu. Iar trupul lui, trndu-1, l-au aruncat afar din cetate; i lundu-1 credincioii, l-au ngropat cu cinste aproape de malul Tripolei. Aceast ptimire a Sfntului Mucenic Leontie a scris-o robul lui Hristos Notarie, care a vzut toate acestea cu ochii si. A scris-o pe tblie de plumb i a pus-o n mormnt lng moatele sfntului, pentru neamul cel mai de pe urm. Deci fiecare care citete sau ascult pe cel ce citete, s-i ridice spre cer minile sale i s dea slav lui Dumnezeu, Care a ntrit pe robul Su spre att de mare nevoin. Mucenicul lui Hristos, Leontie, i-a svrit ptimirea sa n ziua de 18 iunie, n timpul stpnirii lui Vespasian n Roma, iar ntru noi mprind Domnul nostru Iisus Hristos, Cruia s-I fie slava, mpreun cu Tatl i cu Sfntul Duh, acum i pururea i n vecii vecilor. Amin.

SFNTUL APOSTOL IUDA, FRATELE DOMNULUI DUP TRUP (19 iunie)


Sfntul Apostol Iuda a fost unul din cei doisprezece Sfini Apostoli ai lui Hristos, trgndu-se din seminia lui David i a lui Solomon. El s-a nscut n Nazaretul Galileii, din tatl su, Iosif teslarul - care a fost dup aceea logodnicul Preacuratei Fecioare Maria - i din maica sa Salomeea, nu cea din Betleem, ci alta, care a fost fiica lui Agheu, fiul lui Varahie i fratele lui Zaharia. Pe ea a luat-o Iosif n nsoire legiuit i i-a nscut pe aceti fii, care sunt pomenii n Evanghelia lui Matei: Iacob, Iosie, Simon i Iuda. ns acest Sfnt Iuda se numete Iuda al lui Iacov - adic fratele lui Iacov cel numit fratele Domnului -, cci pentru smerenie, singur se fcea nevrednic s se numeasc fratele Domnului dup trup, de vreme ce la nceput a greit din netiin fa de El, pe de o parte pentru necredin, iar pe de alta pentru neiubirea de frate. Cu necredina a greit, precum adeverete despre aceasta Sfntul Ioan, zicnd: Nici fraii lui nu credeau n El. Tlcuind aceasta, Sfntul Teofilact spune c feciorii lui Iosif sunt frai ai Lui i zice: Il ocrsc fraii lui, feciorii lui Iosif, ntre care este i acest Iuda. Ins de unde aveau ei aceast necredin? Din socoteala cea putred i din zavistie, pentru c obiceiul rudeniilor este ca totdeauna s urasc mai mult pe ai si, dect pe cei strini". Deci este artat c Iuda de la nceput a greit ntru netiin ctre Hristos, cu necredina i cu zavistia. El a mai greit i cu neiubirea de frate, precum se scrie despre aceasta n Viaa Sfntului Iacov, fratele Domnului, pentru c Iosif - dup ntoarcerea din Egipt - mprind pmntul su fiilor lui cei fireti, pe care i-a avut cu femeia cea dinti, a voit s fac parte i Domnului nostru Iisus Hristos, Cel nscut fr de stricciune, mai presus de fire, din Preacurata Fecioar, fiind Acela atunci nc prunc mic, iar ceilali fii ai lui Iosif - ntre care i acest Iuda - nu voiau s-L primeasc la motenire mpreun cu ei, ca pe Cel ce nu era nscut din aceeai maic. Iar Iacov L-a primit pe El mpreun motenitor la partea sa, i de aceea Iacov s-a numit dup aceea fratele Domnului". Deci Sfntul Iuda, tiind greelile sale cele mai dinainte, nu ndrznea s se numeasc fratele Domnului, ci numai al lui Iacov, precum scrie i n scrisoarea sa, zicnd: Iuda, sluga lui Iisus Hristos i fratele lui Iacov...". Acest sfnt apostol are nc i alte felurite numiri. Astfel, Sfntul Matei Evanghelistul l numete Levi sau Tadeu i aceasta nu fr oarecare taine, pe care le putem cunoate n parte din tlcuiri, pentru c Levi se numete mpreunat" sau din inim" sau ca un leu". Deci Sfntul Iuda s-a numit Levi, pentru c dup greeala lui cea mai dinainte, ce o fcuse din netiin, dup ce a cunoscut c Iisus este adevratul Mesia, s-a alturat lng Dnsul cu dragoste din inim i ca un leu s-a nevoit cu brbie pentru El. Drept aceea, cu dreptate i cu cuviin s-au zis despre dnsul aceste cuvinte, care oarecnd s-au zis i despre Iuda cel dinainte, fiul lui Iacov i strmoul lui 174

Hristos: ludo, pe tine te laud fraii ti; culcndu-te, ai dormit ca un leu i ca un pui de leu. Iar Tadeu se tlcuiete "ludtor" i "mrturisitor" sau "snii laptelui". Deci Sfntul Iuda a fost numit Tadeu, cci, ludnd i mrturisind pe Hristos Dumnezeu, hrnea din nvturile sale apostoleti ca prin nite sni de lapte pe cei ce erau prunci n credin, adic pe cei dinti credincioi ai Bisericii. Mai sunt nc i unii care socotesc cum c acest Sfnt Iuda, iar nu altul, este numit Varsava n Faptele Apostolilor. Acolo se zice: Au voit apostolii i btrnii cu toat adunarea s aleag pe un brbat dintr-nii i s-l trimit n Antiohia cu Pavel i cu Varnava, anume pe Iuda, care se numea Varsava. Deci Varsava se tlcuiete fiul ntoarcerii" i de aceea se numete Sfntul Iuda Varsava, fiindc, dup greelile sale cele de mai nainte ctre Hristos, s-a ntors la El prin pocin, cu credin i cu dragoste. Cci, n cele ce greise mai mult, n acelea a artat mare ndreptare. El greise mai nti prin necredin, dup aceea a crezut ntr-nsul fr ndoial i s-a fcut Apostolul i propovduitorul Lui. Greise ctre Hristos i prin neiubire, iar dup aceea att L-a iubit, nct i-a pus i sufletul pentru Dnsul, pentru c avea mare rvn pentru Hristos i dorea ca toat lumea s-L cunoasc pe Hristos, adevratul Dumnezeu, s cread ntrnsul, s-L iubeasc i s-i ctige mntuirea. Aceast rvn a lui este povestit i n Sfnta Evanghelie. Cci, pe cnd Domnul gria ctre ucenicii Si: Cel ce m iubete pe Mine, va fi iubit de Tatl Meu i Eu l voi iubi pe el i singur M voi arta lui... atunci Iuda -nu Iscarioteanul, ci acest frate al Domnului dup trup - a zis ctre dnsul: Doamne, ce este c ai s Te ari nou, i nu lumii? Ca i cum ar fi zis: Doamne, nu numai nou s ne dai cunotina Ta, ci la toat lumea. Nu numai nou singuri s ne ari mntuirea Ta, ci i la tot neamul omenesc, ca nu numai noi, robii i ucenicii Ti, ci i toat lumea, cunoscndu-Te pe Tine Fctorul i Mntuitorul su, s Te iubeasc cu cldur, s-i slujeasc cu credin i s Te proslveasc n veci". Iar dup nlarea Domnului, Sfntul Apostol Iuda a propovduit pe Hristos n felurite ri. Despre aceasta ne spune Nichifor, istoricul bisericesc, zicnd despre dnsul astfel: Dumnezeiescul Iuda, nu Iscarioteanul, ci altul, care avea dou nume, Tadeu i Levi, fiul lui Iosif i fratele lui Iacov, cel aruncat de pe aripa bisericii, a propovduit mai nti Evanghelia n Iudeea, Galileea, Samaria, i Idumeea, apoi n cetile Arabiei, n prile Siriei i ale Mesopo-tamiei; iar mai pe urm, s-a dus n Edesa, n cetatea lui Avgar, unde mai nainte propovduise pe Hristos alt Tadeu, care era unul din cei aptezeci de apostoli. Acolo, dac lipsea ceva din slujba acelui Tadeu, acest Iuda Tadeu le-a mplinit bine". Inc s se mai tie c Sfntul Iuda a binevestit cuvntul mntuirii i n Persia, iar de acolo a scris n limba greceasc Epistola soborniceasc ctre toi credincioii, care, dei este scris pe scurt, este ns de mare nelegere i plin de nvturi folositoare. Unele cuvinte din acea scrisoare sunt dogmatice, adic despre taina Prea Sfintei Treimi i a ntruprii lui Hristos, despre deosebirea ngerilor buni de cei ri i despre nfricoata judecat ce va s fie; iar altele sunt nvtoare de obiceiuri, care sftuiesc pe oameni a fugi de necuriile pcatelor trupeti, de huliri, de mndrie, de neascultare, de zavistie i de urciune, de meteugiri i de vicleuguri, ca fiecare s fie statornic n chemarea sa, n credin, n rugciune i n dragoste. Aijderea, ele mai nva a se ngriji de ntoarcerea celor rtcii la adevrata credin i a se pzi de eretici, ale cror obiceiuri vtmtoare de suflet le-a vdit luminos, iar pierzarea lor a artat-o asemenea cu a sodomitenilor. In scrisoarea sa arat nc i aceasta, c nu este destul pentru mntuire, ca s se lepede cineva de pgntate i s fie chemat la sfnta credin, ci se cuvine ca, pe lng credin, s fac i fapte bune cuviincioase chemrii i vrednice de mntuire. Pentru aceasta el aduce spre pild pe ngerii i oamenii pedepsii de Dumnezeu. Pe ngerii ri Dumnezeu i-a legat n ntuneric cu legturile cele venice i spre judecata Sa i pzete, deoarece nu i-au pzit rnduiala lor. Pe oamenii cei scoi din Egipt i-a pierdut n pustie, deoarece n-au umblat dup chemarea lui Dumnezeu, ci s-au abtut la ndrtnicii. Astfel Sfntul Apostol Iuda a artat n trimiterea sa prin cuvinte scurte lucruri mari. El a suferit multe dureri i osteneli, trecnd prin multe ri, propovduind pe Hristos, boteznd i ncredinnd popoarele i pov-uindu-le la mntuire. Apoi, dup ce s-a dus n prile Araratului, ntorcnd mulime de popor de la nelciunea idoleasc la Hristos, a fost prins de nchintorii la idoli i, dup ce l-au muncit mult, l-au spnzurat pe un lemn n chip de cruce. i fiind strpuns cu sgei de cei 175

necredincioi, i-a sfrit nevoina i alergarea sa, i a trecut la Hristos Dumnezeu, ca s-i ia cununa cea venic a rspltirii aposto-leti la ceruri.

CUVIOSUL PAISIE CEL MARE (19 iunie)


(Scris de Cuviosul Ioan Colov, tradus din limba greac.) Cuviosul Printele nostru Paisie a fost din Egipt. El s-a nscut din prini dreptcredincioi, mbuntii i mbogii de obiceiuri bune i cretineti, care aveau apte copii asemeni lor n obiceiuri i fapte bune. Bogia lor le era destul, nct puteau s ajute i pe cei ce aveau trebuin; cci, cu ct mpreau la sraci averile lor, cu att mai mult Dumnezeu le nmulea toate. Murind tatl lor, a rmas toat grija copiilor i a lucrurilor pe seama maicii lor. ns cea mar mare grij i pricinuia ei Paisie, ca unul ce era mai mic dect toi copiii ei. De aceea, fiindc ea se ntrista mult, i s-a artat ngerul Domnului ntr-o noapte i i-a zis: Dumnezeu, Tatl srmanilor, m-a trimis s-i spun pentru ce te ntristezi att pentru grija copiilor ti, ca i cum ai avea grij de ei numai tu singur i nu i Dumnezeu? Deci nu te ntrista, ci nchin lui Dumnezeu pe un fiu al tu, prin care se va slvi numele Su cel sfnt, care de-a pururea se slvete". Iar ea, auzind acestea, a zis: Toi copiii mei sunt ai lui Dumnezeu, s-i ia pe care voiete". Dar ngerul, apucnd de mn pe Paisie, a zis: Acesta este bineplcut Domnului!" Atunci ea a zis ctre nger: Acesta nu este vrednic pentru slujirea i slujba lui Dumnezeu, ci ia mai bine pe unul din cei mai mari care va fi vrednic". Ingerul a zis: O, preabun femeie, tu zici c Paisie nu este vrednic spre slujirea lui Dumnezeu pentru tinereea lui, ns s tii c puterea lui Dumnezeu se arat n cei neputincioi. Acesta, cel mai mic dect ceilali, este mai ales de Dumnezeu". Acestea zicnd, ngerul s-a dus, iar femeia, deteptndu-se din somn, se minuna de dumnezeiasca porunc i-L slvea pe Dumnezeu, zicnd: Doamne, fac-se mila Ta spre noi i spre robul tu Paisie!" Acestea i altele asemenea a zis, rugndu-se i mulumind lui Dumnezeu. Apoi, lund pe copil, 1-a afierosit lui Dumnezeu. Dumnezeiescul Paisie, fiindc era temtor de Dumnezeu, odat cu creterea vrstei, a crescut i n dumnezeiescul dar, iar inima lui s-a rnit de dumnezeiasca dragoste i a dorit petrecerea monahiceasc. Deci, ajungnd la vrsta vrednic s lucreze poruncile Domnului, a fost povuit de dumnezeiescul dar i s-a dus n pustia Schitului, ca un miel fr de rutate, la pstorul oilor cuvnttoare, adic la dumnezeiescul Pamvo, care, avnd darul de a vedea mai nainte, a cunoscut cele ce erau s fie pentru Paisie. Deci, primindu-1 cu mult bucurie, 1-a mbrcat n cuviosul chip al monahilor. Dar, fiindc Paisie era vas ales al dumnezeiescului dar, era povuit de acesta la toat fapta bun. i nti a isprvit bine nevoinele ascultrii i ale rbdrii, fcnd cu osrdie toate acelea, pe care i le poruncea printele lui cel duhovnicesc. Apoi s-a apucat de mai mult i mai aspr ptimire, dorind a ajunge la sporirea celor desvrite. Iar dumnezeiescul printele nostru Pamvo, vzndu-1 c dorea isprvile cele mai nalte, i-a zis: Fiul meu, Paisie, nu se cuvine celui nou nceptor s caute la faa vreunui om, ci s-i plece pururea capul n jos i cu mintea sa s gndeasc necontenit la cele cereti, privind frumuseile i podoabele negritei slave a lui Dumnezeu i, dintr-o privire ca aceasta, s slveasc atotputernica buntate a lui Dumnezeu, Fctorul nostru de bine". Iar Paisie, auzind aceste cuvinte folositoare de suflet, s-a umplut de dor dumnezeiesc i le-a svrit cu lucrul. De atunci au trecut trei ani, pzind aceast porunc cu atta trie, nct n-a vzut deloc fa de om, ci se ndeletnicea cu totul n citirea dumnezeietilor Scripturi i n cercetarea dumnezeietilor nelesuri i cu acestea, ca i cu nite ape dulci, adpa i roura sufletul su, precum zice proorocul David: Era ca un sad pururea nverzit i rsdit lng izvoarele apelor, care, adpndu-se, sporete i nflorete i, la 176

vremea potrivit, face rod copt i prea dulce. i adeseori obinuia a zice cu mult dor i acest grai al lui David: Ct sunt de dulci cuvintele Tale gtlejului meu, mai mult dect mierea gurii mele! Astfel rugndu-se Paisie necontenit, strmtora i muncea trupul su cu postiri i privegheri, dup cuvntul apostolului, i l avea supus voilor sufletului. Iar dumnezeiescul Pamvo, vzndu-1 c sporea n duhovniceasca nevoin i n fapte bune, l ndemna printete i-1 povuia cu luare aminte la cele plcute lui Dumnezeu; i aa, crmuindu-1 bine i cu dreapt credin, 1-a artat iscusit i lmurit, dup fapt i dup privire. Dar btrnul, apropiindu-se de sfritul su, se silea de aici s ajung la ceretile bunti, pe care dorea de mult s le dobndeasc, i binecuvntnd pe Paisie cu multe binecuvntri i spunnd multe proorocii despre dnsul, a trecut de la pmnt ctre cele cereti. Deci n acest chip Paisie se ndulcea de ndejdile cele bune, pe care le avea, iar eu, smeritul Ioan, care am scris aceast povestire de fa, am rmas mpreun cu Paisie n una i aceeai chilie, avnd amndoi aceeai socoteal, petrecnd aceeai petrecere i vieuire, dup canonul ce l luasem de la duhovnicescul nostru printe, ntrindu-ne unul pe altul la fapta bun i srguindu-ne amndoi pentru mntuirea sufletelor noastre. i trecnd puin vreme, iar Paisie nclzindu-se cu cldura Sfntului Duh, se nevoia cu o mai nalt petrecere. El a nceput a posti toat sptmna si numai smbta mnca, iar hrana lui era puin pine i sare. In celelalte zile ale sptmnii, n loc s se hrneasc cu pine simit, se ndulcea i se veselea cu pine gndit, adic cu cuvntul lui Dumnezeu. Adeseori citea i cugeta la proorocia dumnezeiescului Ieremia, care i s-a i artat de multe ori, precum zic unii, i i tlcuia nelesurile cele ascunse ale proorociei i cu acestea l ndemna spre ndrgirea i dragostea buntilor celor fgduite. Dar el totdeauna se ntindea la cele dinainte, dup dumnezeiescul Pavel, adic totdeauna se silea s fac i alte fapte bune i nu se mulumea cu cele mai dinainte. Deci, pe lng sptmna care postea mai nti a adugat i alta, i postea mpreun dou sptmni, iar smbta iari mnca hrana lui cea obinuit, adic puin pine i sare. i cel mai minunat lucru era c nimeni nu tia petrecerea lui cea ntocmai cu a ngerilor, afar de Dumnezeu, care vede cele ascunse i neartate. De aceea, robin-du-se de dragostea linitii, numai aceasta iubea, ca s se roage i s vorbeasc totdeauna cu Dumnezeu i, prin strlucirile ce se trimit afar de la El, s se apropie de marginea doririlor care este Dumnezeu. Deci cunoscnd eu c dumnezeiescul Paisie avea nite gnduri ca acestea, adic s petreac singur, mcar c desprirea de el mi era mie lucru nesuferit, cu toate acestea am fcut ncercare ca s cunosc chipul acelei liniti, de unde era: din povuirea lui Dumnezeu, ori din nsi voia lui? Pentru aceea am zis ctre el: Frate Paisie, iat, te vd c te stpneti de ndrgirea linitii. S tii bine c i eu am acelai dor, ns nu tiu de unde ne-a venit nou un gnd ca acesta. Deci vino s rugm pe milostivul Dumnezeu, ca s ne arate voia Lui cea sfnt i dup acea voie s facem: ori s locuim mpreun, ori s ne desprim unul de altul". Acestea auzindu-le Paisie, a rspuns: Bine zici, iubitul meu Ioan, aa s facem, ca osrdia noastr cea duhovniceasc s fie bine-primit la Dumnezeu i fr ndoial". Acestea zicnd, am petrecut noaptea aceea priveghind i rugnd fierbinte pe Dumnezeu, ca sa ne arate voia Sa cea sfnt. Iar Dumnezeu, ca un bun i milostiv ce este, a ascultat rugciunea noastr, i n vremea Utreniei, un nger dumnezeiesc ni s-a artat nou, zicnd: Dumnezeu poruncete s v desprii i fiecare s aib locuin deosebit. Iar tu, o, Ioane rmi n acest loc i f-te multora povuitor spre mntuire. Iar tu, o, Paisie, sluga lui Hristos, du-te de aici i mergi n partea de apus a pustiei. Acolo se va aduna prin tine popor nenumrat - zice Domnul -, i vei zidi o mnstire, i numele Meu se va slvi n acel loc". Acestea zicnd ngerul, s-a fcut nevzut. Deci noi, ascultnd porunca Lui, ne-am desprit unul de altul. Eu am rmas la locul acela, iar Paisie, mergnd n partea pustiei dinspre apus, a tiat o piatr i fcnd o peter, a locuit ntr-nsa. i atta s-a apropiat de Dumnezeu, prin covritoarea lui curie i prin nalta 177

lui petrecere, nct i Insui Hristos i se arta lui de multe ori, i-1 povuia la fapte bune, precum va arta cuvntul ce urmeaz. Intr-una din zile, dumnezeiescul Paisie, eznd n petera sa i preamrind pe Dumnezeu, i s-a artat Mntuitorul nostru, zicndu-i: Pace ie, iubitul meu Paisie!" Iar Paisie, sculndu-se n picioare nfricoat, a zis: Iat robul Tu. Ce porunceti, Stpne? i care este pricina pogorrii Tale ctre mine?" Iar Hristos a rspuns: Vezi pustia aceasta, care are atta lungime i lime? Prin mijlocirea ta, aceasta toat am s-o umplu de pustnici, care vor slvi numele Meu!" Iar alesul lui Dumnezeu, Paisie, cznd la pmnt, a zis: Acestea care le zici, Stpne Doamne, sunt supuse minii Tale celei puternice i ndat, cu voina Ta, le-ai i svrit. M rog ns buntii Tale, de unde vor avea cele de nevoie cei ce se vor aduna n pustia aceasta?" Iar Mntuitorul a rspuns: Crede mie, c de i voi afla pe dnii avnd dragoste ntre ei - maica tuturor faptelor bune -i, de vor pzi poruncile Mele, eu voi avea toat grija de dnii, nct nu le va lipsi nimic din cele trebuincioase lor!" Apoi dumnezeiescul Paisie a zis iari ctre Domnul: nc odat ntreb buntatea Ta: Cum vor putea ei trece lesne cursele vrjmaului i cum vor scpa de cumplitele lui ispite?" Iar Mntuitorul a zis: De vor pzi cu blndee, cu dreptate i cu inim smerit, precum i-am zis, poruncile Mele, nu numai c i voi elibera de rzboaiele vrjmaului i de cursele lui cele viclene, ci i voi arta i motenitori ai mpriei cerurilor!" Acestea zicnd Mntuitorul, S-a nlat cu slav la cer, iar sfinitul Paisie a luat mai mult fric ntru sine, cucernicindu-se de porunca Mntuitorului ctre dnsul. Dar ce meteugete zavistnicul i urtorul de oameni vrjma? Vznd pe dumnezeiescul Paisie c trece cu ntemeiere peste cursele lui i rmne nevtmat de bntuielile lui, scrnea cu dinii si. i, neputnd a se apropia de dnsul, pentru puterea ce luase de la Dumnezeu, a cutat s-1 biruiasc cu vicleug prin alt mijlocire, adic a ncercat s-1 lipseasc de binele nectigrii i, prin urmare, de dumnezeiescul dar, i cu acest chip s se apropie de dnsul i s-1 biruiasc. De aceea vrjmaul s-a dus la un om bogat al Egiptului i i s-a artat lui n chip de nger i a zis: Du-te n pustie i acolo vei afla un om srac, cu numele Paisie, ns bogat i mpodobit strlucit cu faptele bune i vas ales al dumnezeiescului dar. Deci nchin-te lui, ducndu-i bani muli, ca s mpart milostenie monahilor, care pustnicesc acolo". Iar bogatul, necunoscnd diavoleasca amgire, a luat o sarcin de argint i de galbeni i s-a dus la Cuviosul Paisie. Dar Dumnezeu a descoperit robului Su bntuirea diavolului i miestria ce s-a meteugit s-i fac prin drnicia boierului. Deci Cuviosul Paisie a ieit ntru ntmpinarea lui, iar boierul acela, vzndu-1, 1-a ntrebat: Cine este Paisie i unde se afl?" Iar Paisie i-a zis: Dar ce voieti cu el?" Iar boierul i-a rspuns: Am adus bani ca s-i mpart milostenie la monahi". Iar cuviosul i-a zis: Iart-ne, omule, iubitorule de Hristos! Noi nu avem trebuin de bani, dac voim s locuim n pustia aceasta. Ia-i pe ei i du-te n pace i nu te ntrista, cci Dumnezeu a primit druirea ta. Dac banii care i-ai adus ca s-i dai monahilor, i vei mpri sracilor - cci n satele Egiptului sunt muli sraci i vduve -, i dac i vei chivernisi pe dnii, vei lua plat de la Dumnezeu mult mai mult". Iar boierul, ascultnd cuvintele sfntului, s-a ntors n Egipt. i ntorcndu-se Paisie n petera sa, i s-a artat diavolul, zicnd: O, sil! Nu pot s-i fac nimic, Paisie, cci ai izgonit meteugirile mele. Deci fug de la tine i m duc s m lupt cu alii i la tine nu mai vin, cci m-ai biruit!" Iar cuviosul, certndu-1 pe diavol, i-a zis: Taci, diavole, c eti plin de rutate!" Astfel, rui-nndu-se diavolul, a fugit i nu mai ndrznea s se mai apropie de dnsul. Iar dumnezeiescul Paisie s-a dus n pustia cea mai dinuntru i cu trupul locuia acolo n nevoin aspr, iar cu duhul socotea cele cereti i vorbea cu Stpnul Hristos. De aceea i dumnezeiescul Duh ce locuia n Paisie a binevoit a-1 face privitor al dumnezeietilor vistierii i al veseliei, de care se ndulcesc acolo cei drepi, cci rugndu-se odat, a venit ntru uimire i a fost rpit la cer. Iar acolo nti a privit la cele veselitoare i la frumuseile Raiului i din acelea s-a umplut de bucurie i de veselie. Apoi a vzut Biserica celor nti-nscui, care este n cer, adic pe toi sfinii i, mprtindu-se de desftarea cea 178

nematerialnic i de ndulcirea din vedenia aceea, s-a nvrednicit de la Dumnezeu i a luat darul nfrnarii i al ajunrii. Deci, cuminecndu-se cu Preacuratele Taine n fiecare Duminic, petrecea fr de alt hran. i s nu fie cineva necredincios, din cei ce se pleac dumnezeiescului cuvnt, nici s se ndoiasc de cele zise, cci toate se supun dumnezeietii porunci. Pentru aceasta, nu voi ascunde adevrul, cci cu mprtirea dumnezeietilor Taine a petrecut aptezeci de ani, negustnd alt hran trupeasc. Iar aceasta nu este minunat, pe lng neasemuita putere a lui Dumnezeu, cci hrana cea trupeasc o cere firea pentru alctuirea i petrecerea trupului, iar la cei mai nali i mai presus de fire, cum era dumnezeiescul Paisie, puterea ziditoare a lui Dumnezeu, care este fr lips i nu se supune cu totul legii firii, d cu adevrat acest dar, care este mai presus de puterea i de firea omeneasc. n acest chip, mai presus de legea firii, a pzit fr hran pn acum pe Proorocul Ilie i pe Enoh, i i va pzi pn la vremea cea de pe urm. Acestea sunt destule spre dovada acestui dar mai presus de fire. i mulime de monahi i de mireni alergau la dumnezeiescul Paisie, dup buna voire a lui Dumnezeu, poftind s locuiasc mpreun cu el. i l nconjurau pe el ca albinele fagurele i se mprteau fr de sa din mierea cea gndit i din prea dulcea lui nvtur, din care ndulcindu-se, lsau lumea i cele din lume i n fiecare zi nmuleau numrul monahilor. Pe unii, care doreau s se liniteasc deosebi, i nva s vorbeasc mpreun cu Dumnezeu prin rugciune, iar pe cei ce voiau s fie n supunere i ascultare, ntru petrecerea cea cu adevrat fericit, i punea s locuiasc n via de obte, mpreun cu ali frai, rnduindu-le s lucreze i lucrul de mini potrivit lor, pe de o parte ca s nu ad degeaba, ci s se iscuseasc i s aib trup cu ndemnare la ostenelile faptelor bune; iar pe de alta, ca s-i scoat hrana vieii lor din sudorile i ostenelile lor i s miluiasc i pe cei sraci. Iar peste toate acestea le-a dat porunc neclcat, s nu fac nimic, nici cel mai mic lucru din voia lor, fr socoteala i voia duhovnicescului lor printe. In acest fel nva i purta grij de frai. Iar nevoina ce o fcea el n linite i n deprtare, cine poate s o povesteasc cu de-amnuntul? Dumnezeiescul Paisie a intrat odat n pustia cea mai dinuntru i, gsind acolo o peter, a locuit ntrnsa trei ani. i fiindc perii capului i-au crescut mult i s-au lungit, ce a socotit pururea fericitul? A pus un par n partea cea de sus a peterii, a legat de el prul su, i astfel se ruga mai cu srguin i mai cu osteneal. i nu numai aceasta, ci i alte osteneli fcea ziua i noaptea, nfierbntndu-se de dragostea lui Hristos i socotind odihn acele nevoine aspre. Pentru aceasta i Mntuitorul s-a artat lui precum s-a fgduit n Sfnta Evanghelie i n vremea cnd Paisie se ruga, iat se arat naintea lui Mntuitorul nostru, cel mai dorit dect toate. Iar el, nesuferind a vedea dumnezeiescul Lui chip, a czut la pmnt, cutremurat i nfricoat, zicnd: O, Hristoase Imprate, nepovestita Ta dragoste care o ai spre slugile Tale!" Iar Mntuitorul, ntinznd mna Sa, 1-a ridicat i i-a zis: Pace ie, sluga mea! Nu te nfricoa, cci buntatea Mea se veselete foarte de lucrurile tale i rugciunea ta este foarte bine primit i plcut Mie. Deci veselete-te i ia plat preastrlucit pentru aceste lucruri ale tale. Iat i dau un dar ca acesta: Orice cerere vei face n numele Meu, s i se dea, i pentru oricare pctoi vei mijloci la Mine, s se ierte pcatele lor". Iar Sfntul Paisie a zis: Imprate Hristoase, mcar de m-a nvrednici eu ticlosul s iau de la buntatea Ta o iubire de oameni ca aceasta, adic s mi se dea dar, ca s cer cele ce se cuvin i cele ce-mi sunt trebuincioase mie, ca s petrec lesne cile cele mntuitoare ale poruncilor Tale i s dobndesc sfrit bun, cci fr de pronia Ta, nu ne este cu putin s facem vreun bine. Cci dac Tu i-ai vrsat pentru mntuirea noastr Sngele Tu cel de mult pre, ai primit s rabzi moarte i ngropare i prin Invierea Ta ne-ai druit nou via venic, cte mori oare nu suntem noi datori s rbdm pentru dragostea Ta?" Iar dup ce Paisie a zis acestea, Mntuitorul 1-a binecuvntat i S-a nlat la ceruri. Iar c sfntul a luat cu adevrat un dar ca acesta de la Dumnezeu, se va arta n cele ce urmeaz: Un asculttor al unui btrn a murit. Acela, amgindu-se de zavistnicul diavol, se afla n osnda nesupunerii i a neascultrii i lucrul cel mai ru a fcut, c a czut i n alt pcat i nu s-a pocit, ticlosul. Deci btrnul lui ruga de multe ori pe Dumnezeu s-i arate unde a ajuns sufletul leneului lui asculttor. De aceea i s-a artat c se muncea n iad cu munci cumplite i aspre. i rnindu-se groaznic 179

btrnul cu inima, nu nceta a ruga pe Dumnezeu pentru el i, adugnd noi postiri pe lng postirea sa cea mai dinainte, a postit patruzeci de zile i atunci a auzit un glas ce-i zicea: Acest suflet, pentru care te rogi fierbinte, se cade s fie n iad pn cnd voi veni cu ngerii i cu trmbiele judecii i atunci va lua cuviincioas plat pentru lucrurile sale". Btrnul, auzind aceast hotrre, s-a ntristat foarte mult i, pe lng cele patruzeci de zile de mai nainte, a adugat alte patruzeci de zile de postire i, umilindu-se pe sine mai mult, ruga pe Dumnezeu. Dar iari a auzit de la Dumnezeu: Rmne n iad, pn voi veni pe norii cerului!" Deci, de vreme ce n-a putut s plece dumnezeiasca milostivire s-1 ierte - i aceasta poate a fcut-o Mntuitorul, ca btrnul s pun mijlocitor pe dumnezeiescul Paisie i astfel, ascul-tndu-1 pe acesta, s se adevereasc deplin fgduina ce i-a dat-o -, a alergat btrnul la Paisie n pustia cea mai dinuntru, tiind ndrzneala ce avea acela ctre Dumnezeu i ndjduind c singur el poate s milostiveasc pe Dumnezeu. Iar Cuviosul Paisie, cunoscnd prin dumnezeiescul dar venirea btrnului, a ieit ntru ntmpinarea lui i dup srutarea lor a zis ctre el: O, printe, pentru ce ai venit la mine prostul i pctosul i te-ai umilit att de mult?" Iar btrnul, povestind ntmplarea ucenicului su i rugile ce le-a adus la Dumnezeu pentru el i hotrrea ce a auzit-o c se va pedepsi n iad pn la venirea Domnului, i-a zis: Pentru aceasta am venit s rog pe cuvioia ta, ca mpreun s te doar inima pentru el i s rogi pe Dumnezeu pentru ticlosul meu ucenic, cci cred c dac l vei ruga, te va asculta. Deci nu m lsa suprat, ci roagL, cci altfel nu m duc de aici". Acestea zicnd acel bun btrn, a nduplecat pe marele Paisie, mai mult cu lacrimile lui dect cu cuvintele, s se roage lui Dumnezeu i s milostiveasc ndurrile Lui. Deci a zis Cuviosul Paisie: O, sfinite printe, cum este cu putin s m apuc de un lucru ca acesta? Cci acesta este lucrul tu i al marii tale mini, mcar c de ast dat nu te ascult Dumnezeu, pentru pricinile pe care El singur le tie, cci judecile Lui sunt multe i adnci. ns, ca s ascult porunca ta, iat, rog pe Dumnezeu mpreun cu cuvioia ta i orice se va arta plcut Lui, fac-se. Deci, rmnnd tu n acest loc, roag pe Dumnezeu, iar eu m duc s-L rog n pustia cea mai dinuntru". i ducndu-se acolo, a stat la rugciune i, nlndu-i minile i mintea la cer, a zis: Ziditorule al tuturor, caut spre rugile noastre, ale nevrednicilor robilor Ti i ca un bun libereaz din legturile iadului sufletul ucenicului btrnului!" Acestea i cele asemenea acestora rugndu-se lui Dumnezeu, n-a fost chip s nu fie auzit - dup nemincinoasa fgduin ce a luat. Deci ndat, Hristos, Cel ce este de fa pretutindeni, nevzut, i s-a artat lui i i-a zis: Robul meu Paisie, ce ceri cu tot sufletul?" El a rspuns: Doamne, Tu eti Cel ce cunoti toate! Tu tii c cer s miluieti pe neasculttorul i pctosul ucenic al btrnului, care vai! se muncete n iad, ticlosul. Deci m rog ie, ascult-m pe mine, robul Tu, i izbvete-1 ca un ierttor i mult milostiv". Mntuitorul a zis ctre dnsul: Dar eu am hotrt ca el s rmn n iad i s se munceasc pentru neascultarea i pcatul lui, pn cnd voi veni cu ngerii pe norii cerului!" Iar Paisie, alesul Domnului, rugndu-1, a zis: Stpne al tuturor, dar ce lucru nu se supune poruncii Tale cnd voieti? i este lesne ie, Stpnul veacurilor i Fctorul tuturor celor ce sunt, s faci i acum acelai chip al venirii Tale". Mntuitorul, auzind acestea, S-a nlat la ceruri. Apoi S-a pogort pe nori cu mult slav, cu ngeri i cu arhangheli, cu trmbie, cu cete de drepi i cu toate acelea cte au s se pogoare n ziua cea de apoi a judecii, i a aezat scaune i divan nfricoat. Pe urm a fost chemat i sufletul asculttorului ce murise i, ieind din iad, a stat naintea Judectorului i a fost dat n minile lui Paisie, i apoi btrnului lui, care se ruga n ceasul acela cu mult nevoin, precum se nvoiser mai nainte, ca s se roage amndoi. Deci a auzit glas de sus, zicndu-i: Prin minile slugii Mele Paisie, ia sufletul ucenicului tu care s-a eliberat din iad, i nu-1 vei mai vedea n munci, ci n odihn!" Atunci ndat a venit sufletul ucenicului i a stat naintea btrnului i mrturisea c multe a ptimit de la schingiuirile muncii pentru neascultare, fiindc aceasta i s-a fcut pricin s cad n pcat, i pentru pcat a ncercat muncile cele cumplite ale 180

iadului. Apoi zicea: Dar prin rugciunile tale i ale dumnezeiescului Paisie, S-a milostivit iubitorul de oameni, Dumnezeu, i m-a dezlegat din legturile iadului; deci, iat, m duc la locul drepilor!" Acestea s-au artat btrnului n vremea rugciunii lui, iar dup ce s-a ncredinat pe deplin de mntuirea ucenicului su, s-a dus ndat la marele Paisie i 1-a gsit mulumind lui Dumnezeu pentru mntuirea ucenicului care murise. Deci i-a spus vedenia ce o vzuse i Paisie i-a povestit btrnului de nfricoata venire a Domnului i de toate cele ce vzuse. i au mulumit amndoi lui Dumnezeu, Care a fcut nite lucruri minunate ca acestea. Apoi btrnul a zis ctre marele Paisie: Dumnezeiescule Paisie, i mulumesc foarte mult c prin rugciunile tale ai mntuit nu numai pe dezndjduitul meu ucenic, ci i sufletul meu care se primejduia cumplit de ntristare! ns te rog s-mi spui care este fapta ta minunat i care sunt nevo-inele tale, prin care te-ai nvrednicit a lua nite daruri ca acestea?" Iar marele Paisie i-a rspuns: Iart-m, cinstite printe, la mine smeritul nu se afl nici un lucru care s fie vrednic de vreun dar ca acesta. Dar dumnezeiasca pronie, care iconomisete nite lucruri ca acestea la cei ce cer din tot sufletul ajutorul ei, auzind rugciunile tale, n-a trecut cu vederea multa ta dragoste ce ai artat-o ctre ucenicul tu. Cci ai urmat cu lucrul pe Dumnezeu iubitorul de oameni, Care, pentru noi oamenii - cei ce am fost izgonii din Rai pentru neascultarea noastr i ne-am fcut vrjmai ai lui Dumnezeu din amgirea celui viclean -, S-a nscut din pururea Fecioara Mria, a fost crescut ca un copil, a ptimit ca un om i, cu ptimirea Sa, ne-a eliberat, i artnd ctre noi cu fapta atta covritoare dragoste, a legiuit i cu cuvntul c nu este nici un alt bine mai mare dect dragostea cea curat, prin care cineva i pune i viaa sa pentru prietenul su, precum i-ai pus i tu, printe, pentru ucenicul tu. De aceea Domnul a ascultat rugmintea ta i a mntuit pe ucenicul tu. Iar eu sunt un pctos i nu cunosc n mine nici un bine, pentru aceea sunt nevrednic de darurile lui Dumnezeu. Deci iart-m, o, prea sfinite suflete, i vino s mulumim i s slvim pe Dumnezeu milostivul i iubitorul de oameni". Zicnd acestea cu smerit cugetare, a slvit mpreun cu btrnul pe Dumnezeu dttorul tuturor darurilor. Apoi, lund binecuvntare unul de la altul i lundu-i rmas bun, s-a ntors fiecare la locuina sa. Iar printele nostru Paisie, uitnd de cele din urm, dup dumnezeiescul Pavel, i ntinzndu-se spre cele dinainte, s-a dat pe sine la nevoine i mai aspre. Deci nconjura pustia cea fr ap, pe de o parte ca s se ascund de oameni s nu-i vad nevoinele, iar pe de alt parte, ca s se ndulceasc de mierea linitii fr nici o suprare. Ins Dumnezeu n-a lsat n pustie pe un lumintor att de luminos, ci voind s lumineze i pe alii, i cu lumina nvturii aceluia s-i povuiasc spre mntuire, i-a poruncit s ias n pustia cea din afar, ca s ntreasc pe fraii ce se aflau acolo i s-i fac, cu nvtura sa, urmtori ai faptei lui celei bune i prieteni ai sfinitei lui petreceri cea ntocmai cu a ngerilor. Iar cuviosul a zis: O, Doamne al meu, dar ce ctig voi lua, dac voi lsa pustia n care m ndulcesc cu bucurie de cercetarea Ta i m voi duce spre cercetarea altora, pe care nu m-am fcut nc ndestulat s-i ocrmuiesc? M tem, Stpne, ca nu cumva, ndelet-nicindu-m de ocrmuirea acelora, s nu pot face poruncile Tale cum se cuvine i s m osndesc eu, ticlosul, pentru lenevirea mea". Mntuitorul i-a rspuns la acestea: Nu are plat ntocmai osteneala ce o vei face pentru mntuirea altora, cu osteneala ce o faci aici n pustie, ci pentru aceea vei lua plat ndoit i nmulite i strlucite rspltiri n Ierusalimul cel de sus". Atunci dumnezeiescul Paisie a ieit n pustia cea dinafar, dup dumnezeiasca porunc i, aflnd fraii de venirea lui, alergau la dnsul mulime mult i ascultau nvtura lui cea preadulce, cci dup adevr nvtura lui era izvor de-a pururea curgtor, care izvora ap de nemurire. De aceea, dorind s-1 vd i eu, zice Cuviosul Ioan, fiindc era cu putin ca din singur privirea lui s primesc dar dumnezeiesc, mam dus la dnsul i mai nainte de a bate n chilia lui, l-am auzit^ dinuntru vorbind cu un om i, sfiindum a bate, stteam afar. ns am fcut puin zgomot i cinstitul printe, auzind acel zgomot, a ieit afar i, vzndu-m pe mine, s-a bucurat i m-a srutat, asemenea i eu pe el. Apoi, intrnd mpreun cu dnsul n chilie i nevznd pe nimeni altul, nu m dumiream i socoteam cine s fi fost oare acela care cu puin nainte a vorbit cu cuviosul, i cutam ntr-o parte i n alta s vd pe cineva. Atunci el m-a ntrebat: De ce te uii ncoace i n colo i nu te dumireti, ca i cum ai vedea un lucru preaslvit?" Eu i-am rspuns: Cu adevrat vd lucru preaslvit i, nedumirindu-m, nu tiu ce s zic, fiindc cu puin mai 181

nainte am auzit glasul unui om care vorbea cu tine i acum nu vd pe altcineva; i nu tiu ce este aceasta. Deci te rog s-mi ari aceast tain preaslvit!" Iar dumnezeiescul printe mi-a spus: O, Ioane, tain preaslvit i-a descoperit ie Dumnezeu astzi i mie mi se cuvine s-i art dragostea ce o are spre noi buntatea Lui. Acela, alesule prieten, pe care l-ai auzit vorbind cu mine, era marele Constantin, ntiul mprat al cretinilor. El s-a pogort din cer trimis fiind de Dumnezeu i mi-a zis: Fericii suntei voi care v-ai nvrednicit a avea petrecerea monahiceasc, cci dup adevr a voastr este ndumnezeita fericire a Mntuitorului. Iar eu i-am zis: Cine eti tu, domnul meu, care zici acestea i ne fericeti pe noi, monahii? El mi-a rspuns: Eu sunt marele Constantin i m-am pogort din cer ca s-i art slava pe care o dobndesc monahii n ceruri, prietenia i ndrzneala care o au ctre Hristos. Deci te fericesc pe tine, o, Paisie, pentru c i ndemni pe dnii la aceast sfinit petrecere a pustniciei, iar eu m prihnesc i m ocrsc pe mine, c n-am nimerit o rnduial prea mare ca aceasta a monahilor i nu sufr paguba ce am luat. Atunci eu iari i-am zis: Pentru ce, o, minunatule, te ocrti pe tine? Oare n-ai dobndit slava cea pururea fiitoare i dumnezeiasca strlucire? El mi-a rspuns: Aa este, am dobndit-o! Dar nu am aceeai ndrzneal ca monahii, nici cinstea ntocmai cu ei! Cci am vzut sufletele oarecror monahi, care, desprindu-se de trup, zburau ca nite vulturi i se suiau la cer cu mult ndrzneal, iar ceata cea potrivnic a diavolilor nu ndrznea s se apropie deloc de dnsele. Apoi am vzut c li se deschideau uile cerului i intrau nuntru i, artndu-se cerescului mprat, stteau de fa cu mult ndrzneal la scaunul lui Dumnezeu. Deci, pentru aceast vrednicie, minunndu-m eu de voi, monahii, v fericesc i m ocrsc pe mine, c nu m-am nvrednicit a lua o ndrznire ca aceasta. O, de a fi lsat vremelnica mprie, haina i coroana mprteasc i s m fi fcut srac; s fi purtat sac i s fi primit toate cte le cere petrecerea monahiceasc! Atunci eu i-am zis: Toate le zici bine, o, sfinite mprat, i ne mngi cu acestea. Ins unele ca acestea se cuvin s fie judecile Dumnezeului nostru i nu este cu dreptate a zice n alt fel pentru dumnezeiasca dreapt judecat, cci dreptul Judector le d toate cu dreptate dup vrednicie, i dup ostenelile fiecruia i d i plata. Cci viaa ta nu avea ostenelile cele ntocmai cu ale noastre, nici nu era asemenea cu viaa monahilor; pentru c tu aveai pe femeie ajuttoare, aveai copii i slugi i multe alte feluri de ndulciri i odihne; iar monahii, defimnd toate cele dulci i veselitoare ale acestei viei, n loc de toate buntile lumii, au luat pe Dumnezeu i pe Dnsul l aveau de bucurie i de bogie, i s fac cele bineplcute Lui o socoteau desftare i mare ndulcire. i ei erau, dup cum zice apostolul, lipsii, necjii i ru ptimitori. De aceea cu neputin i este ie, mpratul meu, s te faci ntocmai cu ei. Deci, n timpul cnd noi vorbeam aceasta, atunci ai venit tu, fratele meu Ioan; iar el ndat s-a suit la cer. Deci acum, nvndu-te artat prin aceast tain cte bunti pricinuiesc durerile pustniciei, ntrete pe frai". Acestea auzindu-le eu, am dat mare mulumire lui Dumnezeu. Dup aceea, vorbind din destul cu dumnezeiescul Paisie, m-am ntors la locuina mea, bucurndu-m i veselindu-m. ns cuvntul ne va arta i nfocata rvn pe care o avea Cuviosul Paisie pentru credin. Un btrn oarecare locuia ntr-un sat ce se nvecina cu prile Egiptului. Acela, rtcindu-se din netiin, zicea c se cuvine cretinilor s cinsteasc i s slujeasc numai Tatlui i Fiului, iar Sfntului Duh s nu-i slujeasc, nici s-I zic Dumnezeu. Iar aceast rtcire i rea cugetare au urmat-o o mulime de oameni. Ins Domnul, voind s nu fie n deert i s se piard pustnicetile osteneli i sudori ale btrnului, i-a descoperit Cuviosului Paisie relele cugetri ale aceluia i satul n care locuia. i ndat dumnezeiescul Paisie, fcnd o mulime de conie cu trei urechi, le-a luat i le-a dus ctre acel btrn. In acel ceas, se aflau acolo muli dintre cei care erau prtai ai acelei nedumnezeieti dogme. Deci, vznd coniele cu trei urechi i necunoscnd pe Paisie, se minunau i se mirau mult de facerea conielor i ntrebau ce sunt acelea i ce are de gnd s fac cu ele? Iar el a zis: Voiesc s le vnd". Atunci iari l-au ntrebat: De ce le-ai fcut cu trei urechi?" El a zis: Fiindc sunt prieten i iubitor al Sfintei Treimi i se cade s art cu lucrurile cele trei fee ale Sfintei Treimi, s o laud i s o slvesc n trei ipostasuri, avnd n minile mele semnele Treimii, pentru c precum Sfnta Treime este o fire i are trei fee -iar de o nelege cineva altfel, atunci nu o nelege drept -, tot aa se cade s socotim i aceste 182

conie, pentru c fiecare dintre dnsele are o fiin privindu-se n trei, fiindc n fiecare din cele trei urechi se afl ntocmai toat fiina coniei. Deci aa i nematerialnica fire i dumnezeirea cea mai presus de fiin se afl ntocmai n trei chipuri, adic n trei fee: n Tatl, n Fiul i n Sfntul Duh; i petrece toat n fiecare fa i nici mai mult dect trei fee se zice, nici mai puin, adic nici ptrime, nici doime, ci treime, fiindc aceasta, adic o fa a Sfintei Treimi, nu este mai mult dect cealalt, nici cealalt mai puin dect aceasta". Acestea zicndu-le pe scurt dumnezeiescul Paisie, btrnul i toi ci se aflau acolo au cunoscut adevrul i cucernicindu-se de dnsul, i-au zis: Minunatule, spune nou i altele mai curate despre dreapta credin, artnd i alte dovezi ca acestea descoperite, cci ne-ai nspimntat de la nceputul cuvintelor tale". Iar dumnezeiescul Paisie, cu glas ndrzne a rsturnat toate cuvintele cele hulitoare ale ereticilor i le-a artat mai neputincioase dect estura pianjenului, iar dreapta credin le-a artat-o mai pe larg i cu mai multe pilde, i ntiprind-o n inimile lor, i-a adus la adevrata cunotin a Sfintei Treimi, dovedind cu multe mrturii din Scripturile cele insuflate de Dumnezeu, c i Sfntul Duh este Dumnezeu precum este i Tatl i Fiul. Apoi, sftuindu-i pe toi s-i mrturiseasc netiina lor i s se pociasc pentru defimarea lor, s-a ntors iari n pustie, slvind i mulumind lui Dumnezeu. Iar ajungnd n pustie, a strlucit deodat o lumin naintea lui i, privind la acea lumin, vedea cete de ngeri umplnd pustia. i pe cnd se minuna ce era ceea ce se arta, a auzit pe ngerul su pzitor zicnd: Paisie, i cnd tu eti aici i cnd lipseti, noi pzim pe monahii care locuiesc ntr-aceast pustie, precum Dumnezeul tuturor i-a fgduit". Iar el, cu laude mulumitoare, slvea pe Dumnezeu, care poart grij de toi. Iar despre proorocescul dar, pe care s-a nvrednicit a-1 lua marele Paisie, v art urmtoarea povestire: Fiindc vestea despre Cuviosul Paisie s-a auzit n toat lumea i ndemna pe muli iubitori de fapte bune s mearg i s ia binecuvntarea lui, pentru aceasta i Cuviosul Pimen, cel mare ntre prini, fiind nc tnr ntr-acea vreme, i dorind foarte mult a-1 vedea, s-a dus la Cuviosul Pavel i 1-a rugat s mearg mpreun la marele Paisie; cci Pavel era cunoscut i prieten al lui Paisie i se ducea des la el. Iar printele nostru Pavel i-a zis: Fiul meu, m sfiesc s te duc la el, cci eti tnr i acela este nalt la fapta bun. Noi nu ne ducem la el aa cum se ntmpl, ci cu mult chibzuire i cu cucernicie, i nu ntotdeauna l ntmpinm pentru folos, ci la vreme potrivit". Pimen i-a zis: Dar eu voi rmne afar din chilia lui cnd vom merge, i numai de voi auzi dumnezeiescul lui glas vorbind cu tine, voi lua bucurie covritoare i voi cunoate mare dar. Iar de va fi cu anevoie a auzi glasul lui, de voi pipi numai chilia lui, voi dobndi mntuire; iar cnd vei iei din chilia lui, voi sruta picioarele tale, care au clcat pmntul acela, pe care calc frumoasele lui picioare, i cu aceasta voi dobndi binecuvntare ndestulat". Acestea zicnd Pimen, Cuviosul Pavel s-a minunat de smerenia lui i de multa credin ce avea ctre Paisie. Deci, lundu-1 mpreun cu el, s-a dus la Paisie. i, ajungnd la chilia lui, Pavel a intrat singur nuntru, iar dumnezeiescul Paisie, primindu-1 printete i prietenete, 1-a ntrebat despre Pimen. Atunci Pavel i-a spus c a rmas afar, cci se sfiete a intra nuntru. Iar sfntul i-a poruncit s intre nuntru i a zis ctre Pavel: Nu este bine a opri pe unii ca acetia i s rmn afar cnd vin la noi, cci acetia mai lesne merg n cer, zice Mntuitorul nostru". Zicnd acestea, a mbriat pe tnrul Pimen i, binecuvn-tndu-1, i-a zis: O, preaiubite Pavel, s-i aduci aminte c acest tnr va mntui sufletele multor oameni i prin dnsul se vor nvrednici muli a dobndi Raiul, cci mna Domnului, Care l pzete i l povuiete la dumnezeietile porunci, se vede cu el". Apoi a pus minile sale pe capul lui i, binecuvntndu-1, 1-a trimis napoi cu Pavel. Deci Pimen ctignd ceea ce dorise, slvea foarte mult pe Dumnezeu. Odat avnd sfinitul Paisie douzeci i una de zile de postire, i s-a artat Domnul Hristos i i-a zis: O, alesul meu, Paisie, mult ru ptimeti pentru Mine!" Iar el a zis: Ce mare lucru este aceast proast i rea ptimire, o, bunul meu Stpn! Mai ales c buntatea Ta mi d putere". Iar Mntuitorul a zis: Tot lucrul 183

bun este bineprimit de Mine i, celor ce-1 fac, le voi da plat ntocmai cu ostenelile lor; deci urmeazM!" Iar Paisie L-a urmat pn ce au mers la o peter a pustiei. Atunci Mntuitorul a zis ctre el: Intr nuntru i vezi un brbat cu adevrat nevoitor!" i intrnd Paisie n peter, a vzut un om care se tvlea pe pmnt i care-i freca gura i faa de pmnt. Deci, mirndu-se de covritoarea nevoin a acelui brbat, a ieit afar, rugndu-se ca s afle de la Domnul Hristos pricina nevoinei celei mari a acelui brbat. Iar Domnul i-a zis: Ai vzut pe nevoitorul Meu, ce fel de osteneli mari rabd pentru Mine?" Paisie a zis: L-am vzut, Stpne, i m-am nspimntat de ostenelile nevoinei lui; dar rog buntatea Ta s-mi descoperi cum are atta nevoin?" Mntuitorul i-a zis: Are numai dou zile de postire i, iat, l vezi n ce fel se chinuiete de foame i de sete?" Paisie, auzind acestea, a zis: i cum eu, care am douzeci i dou de zile de post, n-am ptimit nimic asemenea?" Mntuitorul i-a zis: Pentru c tu te ntreti de darul Meu i posteti fr de osteneal, iar acela ca un ptimitor, din nsi voia lui postete cu mult osteneal i, nclzindu-se de dorul pe care-1 are ctre Mine, sufer s ptimeasc mai presus de puterea sa". Apoi Paisie a ntrebat pe Domnul: Ce plat are s ia de la buntatea Ta, pentru cele dou zile?" Domnul i-a rspuns: Acesta va lua aceeai plat pentru cele dou zile, la fel cu plata ce ai s-o iei tu pentru cele douzeci i dou de zile! i voi zice deopotriv: Intr n bucuria Domnului tu, i ie care ai luat cinci talani i aceluia care a luat doi, cci ntocmai ai fcut binele i amndoi v-ai artat vrednici dup puterea voastr!" Acestea zicndu-le Mntuitorul, S-a fcut nevzut. Deci printele nostru Paisie, ntorcndu-se la chilia sa, i-a adugat mai multe nevoine i se ruga lui Dumnezeu s se fac mai presus de hran. Astfel, hrana lui acum nu mai era alta, cum am zis mai nainte, dect mprtirea n fiecare Duminic cu preacuratul Trup i cinstitul Snge al Domnului nostru Iisus Hristos, Iar Mntuitorul, cu iubire de oameni, i S-a artat iari robului Su Paisie i i-a zis: Ce M mai rogi pentru hran, de vreme ce nu mnnci nimic? Cere altceva, dac i trebuie!" El i-a zis: M rog Domnului meu, cnd ies din aceast pustie i m duc spre cercetarea frailor, s am voie s vin ndat napoi n pustie, pentru c nu sufr s zbovesc n cercetarea altora i s m lipsesc de a Ta!" Iar Domnul i-a zis: Nu te ntrista de asta, cci atunci cnd iei din pustie Eu nu m deprtez de la tine, ci sunt cu tine". Pe urm Paisie I-a zis: M rog ie, Hristoase al meu, slobozete-m de mnie!" Iar Domnul i-a zis: De voieti a birui mnia i iuimea, ia aminte s nu rneti ori s ocrti ori s defaimi pe cineva; i, de vei pzi acestea, nu te vei mnia". Paisie iari L-a ntrebat, zicnd: Stpne, Iubitorule de oameni i ndelung rbdtorule, dac cineva face poruncile Tale i se duce la cei ce Te iubesc pe Tine, ca s slujeasc la trebuinele lor, oare are ctig din aceasta, sau pagub?" Domnul i-a rspuns: Precum cel ce lucreaz ntr-o arin, ia plat de la stpnul arinii, aa i cei ce fac binele i ajut sau nva pe alii, vor lua n ceruri pli strlucite". Apoi Paisie L-a mai ntrebat: Domnul meu, dac cineva se nevoiete la fapta bun i slujete i pe alii, iar altul se nevoiete numai pentru sine i pe alii nu-i slujete, se deosebete unul de altul?" Domnul i-a rspuns: Cel ce se nevoiete numai pentru el este ucenicul Meu, iar cel ce se nevoiete pentru el i slujete i pe alii este fiu i motenitor al Meu!" Paisie a ntrebat iari: Dac cineva se srguiete spre slujba altora i se nevoiete i pentru sine ct i este cu putin, ns, fiind mpiedicat de slujirea altora, nu ajunge la nevoinele celor ce au nite mpiedicri ca acestea, oare unul ca acesta va lua aceeai plat ca cei care se nevoiesc mai mult?" Mntuitorul i-a rspuns: Da, aceeai plat va lua". Zicnd aceasta, s-a suit la cer. In prile Siriei era un nevoitor mpodobit cu multe feluri de fapte bune. El, rugndu-se odat, i-a venit un gnd ca acesta: Oare a ajuns a se face asemenea cu cineva din cei ce au bineplcut lui Dumnezeu?" i, gndind unele ca acestea, a auzit un glas de sus, zicndu-i: Du-te n Egipt i acolo vei gsi un nevoitor, cu numele Paisie, care se ndeletnicete cu smerenia i cu dragostea ctre Dumnezeu ca i tine". 184

Atunci, acel cinstit btrn n-a socotit nicidecum osteneala drumului, i a pornit ndat spre Egipt. i ajungnd n muntele Nitriei, ntreba unde se gsete Paisie. i fiindc numele lui era propovduit de toi, nu s-a ascuns btrnului locul unde locuia Paisie, nici de Paisie nu s-a ascuns venirea btrnului; cci, cum a intrat btrnul n pustie i mergea drept spre Paisie, ndat Paisie 1-a ntmpinat n drum i, cunoscndu-se ntre dnii prin dumnezeiescul dar, s-au mbriat cu bucurie i au fcut srutarea cea ntru Hristos. Apoi, ducndu-se la chilia lui Paisie i rugndu-se, au ezut. Deci btrnul, ncepnd a gri ctre dumnezeiescul Paisie, vorbea n limba sirian, iar Paisie, fiind egiptean, tia numai limba egiptean. De aceea, s-a ntristat foarte mult c nu nelegea cuvintele cele folositoare de suflet ale btrnului i, nlnd ndat la cer ochii i mintea, a suspinat din adncul inimii i a zis: Iisuse Hristoase, Fiule i Cuvinte al lui Dumnezeu, d-mi darul Tu mie, robului Tu, ca s cunosc puterea cuvintelor btrnului". i, o, minune! pentru cercetarea Domnului cea repede, ndat, mpreun cu cuvntul, vorbea i nelegea limba sirian. Deci vorbind ntre ei multe, i-au povestit unul altuia vedeniile ce s-au nvrednicit a le vedea fiecare, cu care prini au vorbit i au petrecut mpreun i ce fapte bune aveau acei prini; i amndoi erau plini de bucurie pentru o mpreun vorbire ca aceea. Iar dup ce au trecut ase zile i au sfrit cte aveau de vorbit, btrnul voia a se ntoarce la locul su. Atunci Paisie a chemat pe ucenicii si i le-a zis: Iat, o, preaiubii fii, om sfnt, din cei desvrii n fapta bun, plin de Duh Sfnt i de dumnezeiesc dar; deci luai toi binecuvntrile lui cu cucernicie, ca s le avei ca pe nite turnuri i straj mpotriva vrjmailor". Atunci, ndat au czut toi la pmnt i, nchinndu-se acelui sfnt btrn, precum se cuvenea, cereau fierbinte rugile i binecuvntarea lui. Iar acela, fcnd rugciune pentru dnii, i-a binecuvntat i, lundu-i rmas bun de la toi, s-a dus. Iar dup puin vreme, a venit la marele Paisie un pustnic, iar ucenicii cuviosului i-au zis: O, printe, mare ctig ai fi nimerit, dac ai fi venit puin mai nainte, cci a venit la noi un om dumnezeiesc din Siria, strlucit cu mintea i cu inima, care dup ce ne-a ntrit cu cuvinte mntuitoare, s-a dus puin mai nainte. Dar, dac vrei, poi s-1 ajungi, c nu este departe". i alergnd pustnicul acela s-1 ajung, dumnezeiescul Paisie i-a zis: Stai, pentru c acela acum a trecut cale de mai mult de 18 mile, fiind dus de un nor la locuina sa". Auzind aceasta, toi s-au minunat i au slvit pe Dumnezeu. Un alt frate s-a dus la marele Paisie s-1 vad, dar gsindu-1 dormind i avnd pzitor un nger preafrumos, s-a minunat i a zis: Intr-adevr Dumnezeu pzete pe cei ce ndjduiesc spre Dnsul". Deci s-a ntors napoi, slvind pe Dumnezeu, Cel ce iubete pe cei ce-L slvesc. Un monah foarte simplu cu socoteala minii, era ucenic al Sfntului Paisie i asculta bine de toate poruncile lui. Acesta, ducndu-se odat n Egipt s vnd nite lucruri de mn, s-a gsit n cale cu un evreu i mergea mpreun cu dnsul. Iar evreul, cunoscnd simplitatea monahului, cu pngrita lui limb a vrsat ntr-nsul veninul arpelui cel strictor de suflete, care-1 avea n inima sa, zicndu-i: O, monahule, pentru ce credei voi aa, la ntmplare, n Cel Rstignit, fiindc nu este El Mesia cel ateptat, ci altul! Pentru c altul este acela, iar nu acesta n Care credei voi, cretinii!" Iar monahul, din nerutate i din prostimea inimii sale, s-a amgit i a rspuns: Poate aa este, cum zici tu". i ndat, vai de primejdia ce a ptimit ticlosul, cci a czut din darul Sfntului Botez, precum se va vedea n cele urmtoare, cci ntorcndu-se n pustie i vzndu-1 dumnezeiescul Paisie, nu voia s-1 primeasc nicidecum, nici chiar s-1 vad, nici a se apropia de dnsul s-i vorbeasc, ci se ntorcea de la el. Iar ucenicul, vznd pe btrnul su c se ntoarce de la el, s-a ntristat foarte mult i se mira care s fie pricina. De aceea, cznd la picioarele lui, i-a zis: Printe, pentru ce te ntorci de la mine, ticlosul, i nu voieti s m vezi, ci te ngreoezi ca de o urciune? Acest lucru nu mi l-ai fcut niciodat!" Btrnul i-a zis: O, omule, cine eti tu c nu te cunosc?" Ucenicul i-a rspuns: O, printe, dar ce lucru neobinuit ai vzut la mine c nu m cunoti? Oare nu sunt eu cutare, ucenicul tu?" Btrnul a zis: Ucenicul meu acela era cretin i avea Botez; dar tu nu eti ca acela! Iar dac eti ucenicul meu acela, a fugit de la tine Botezul i semnele cretinilor! Spune-mi ce i s-a ntmplat i ce ai ptimit pe drum?"

185

El a rspuns: N-am pit nimic!" Btrnul i-a zis: Fiule, du-te departe de la mine, c nu sufr a auzi vorbe din gura omului care s-a lepdat de Hristos! Dac ai fi fost tu ucenicul meu, te-ai fi vzut cum erai mai nti". Atunci el a suspinat adnc i, vrsnd lacrimi care porneau pe btrn spre milostivire, a zis: Eu nsumi sunt ucenicul tu, iar nu altul, i nu cunosc nicidecum greeala fcut i nici c am fcut vreun ru". Marele Paisie a zis: Cu cine ai vorbit cnd te-ai dus pe drum?" Acela a rspuns: Cu un evreu am vorbit mpreun, iar cu altcineva nu". Ce i-a zis el i ce i-ai rspuns tu?" Nu mi-a spus altceva dect aceasta, c Hristos nu este acesta la Care v nchinai voi cretinii, ci un altul care are s vin. Eu i-am rspuns: Poate aa este cum zici tu". Iar btrnul a zis ctre dnsul: Ticlosule, dar ce este mai ru i mai urt dect aceasta care ai zis? Cu aceasta te-ai lepdat de Hristos i te-ai dezbrcat de Sfntul Botez. Deci du-te, plnge-te pe tine cum voieti, cci cu mine nu ai parte, deoarece numele tu s-a scris mpreun cu aceia care s-au lepdat de Hristos i te vei munci mpreun cu dnii!" Acestea auzindu-le ucenicul, a suspinat din adncul inimii i se tnguia i striga, zicnd: Miluiete-m, printe, pe mine, ru norocitul, c nu tiu ce s m fac! Din neluarea mea aminte, am lepdat dumnezeiescul Botez i m-am fcut bucurie diavolilor; ns alerg ctre tine, dup Dumnezeu, nu m trece cu vederea pe mine, ticlosul!" Rugndu-se n acest chip ucenicul, cu lacrimi mai mult dect cu cuvinte, a pornit pe btrn spre milostivire. Deci i-a zis: Fiule, ngduiete puin s rog ndurrile i mila lui Dumnezeu Iubitorul de oameni, pentru tine". Zicnd aceasta, ruga fierbinte pe Dumnezeu i cerea iertare pentru ucenicul su. Iar Dumnezeu n-a zbovit, ci a iertat ndat pcatul ucenicului i 1-a nvrednicit iari de darul Sfntului Botez, pentru c dumnezeiescul Paisie a vzut Duhul cel Sfnt intrnd ca un porumbel n gura ucenicului; iar duhul cel de hul a ieit ca un fum, risipindu-se n vzduh. Astfel s-a adeverit pe deplin c i-a primit cererea sa i, ntorcndu-se, a zis ctre ucenicul lui: O, fiule, slvete pe Dumnezeu i mulumete-i mpreun cu mine, c a ieit din tine duhul cel necurat al hulei i n locul lui a intrat Duhul Sfnt i i s-a dat iari darul Botezului. Deci ia aminte bine s nu cazi i altdat n cursele pgntii din neluare aminte i din lenevirea ta, nici s-i dai sufletul s ard n focul muncii pentru vreun alt pcat". Astfel a ndreptat pe ucenic. Odat, a venit la sfinitul Paisie un btrn cu numele Ioan. Acela umblase multe zile prin pustie i, fiind obosit tare, avea trebuin de hran i de odihn. Deci, dup ce au vorbit mult vreme unul cu altul, Paisie a zis ctre ucenicul su s gteasc masa i s pun mncare s mnnce mpreun cu Ioan. Iar ucenicul a fcut dup porunca cuviosului. Apoi Paisie a ndemnat pe Ioan s mnnce, c era flmnd de mult nfrnare. Iar Ioan i-a zis: Iart-m c astzi este post i se cade s postesc pentru pcatele mele cele multe". Dumnezeiescul Paisie, uimindu-se de hotrrea lui, s-a sculat ndat i, nlndu-i ochii i mintea la cer, a zis din adncul inimii: Doamne, cerceteaz pe robul tu Ioan, care se nevoiete cu silin pentru numele Tu". Iar sfritul rugciunii sfinitului Paisie a dat lui Ioan bun i preaslvit dar, pentru c a venit n uimire i i s-a prut c a vzut un tnr care inea n mini hran i butur i i ddea lui; apoi Ioan, venindu-i n sine, era plin de bucurie i stul de hran. Dup aceea, netrebuindu-i lui hran trupeasc, fiind stul de cea ngereasc, s-a sculat i, mulumind lui Dumnezeu i dumnezeiescului Paisie, s-a dus iar n pustie, adugnd astfel alt postire la cea dinti. i i zicea n sine: Ioane, ai mncat cu saturare, deci se cade s posteti cu toat osrdia". In acest chip se lupta viteazul i biruia cu rugciunea Sfinitului Paisie. Alt monah nou nceptor locuia n pustie deosebi i, suprn-du-se mult de gnduri, s-a dus la marele Paisie i i-a zis: Te rog, cuvioase printe, roag-te lui Dumnezeu pentru mine, prostul, c sunt luptat cumplit de draci". Iar cuviosul, cunoscnd c el i face voia sa i urmeaz cu osrdie diavolului desfrnrii i al slavei dearte i voind a-1 opri de a se purta fr rnduial i dup voia sa, a zis ctre dnsul: O, fiule, nu te lupi cu diavolii, precum socoteti, fiindc aceia nc n-au simit c ai venit n pustie; ci te lupi cu gndurile tale. Deci du-te i te nevoiete cu bun rnduial i roag pe Dumnezeu s te cerceteze, c ai s te ispiteti cumplit de diavoli, i atunci vei cunoate bine asuprelile lor i ce fel de rele ptimesc cei ce se lupt cu dnii". 186

Zicnd acestea, a trimis pe tnr la locuina lui; apoi a rugat pe Dumnezeu cu tot sufletul s-1 pzeasc nevtmat. Iar mai marele diavolilor, rcnind ca un leu, s-a artat cuviosului, zicndu-i: O, sil! Ce ai cu mine, Paisie, de m izgoneti i m nedrepteti, eu nesuprndu-te pe tine?" Iar cuviosul i-a zis: Fugi de la monahul cel tnr i nu-1 supra cu gnduri viclene". Diavolul i-a rspuns cu obrznicie i cu mult mndrie: Crede-m, c nc n-am tiut c a venit acest tnr n pustie, nici nu l-am suprat vreodat, dar el se lupt cu lenevirea sa; ns de acum nainte s se gteasc s ncerce ispitele mele cumplite i asuprelile ce am socotit s i le dau". Cuviosul i-a zis: Dumnezeu s te certe, vrjmaule al adevrului i s te arunce pe tine n focul cel nestins al muncii". i aa vicleanul diavol s-a fcut nevzut. Ins afltorul rutii n-a ncetat rutatea sa, ci cele ce a zis, le-a fcut i cu fapta. i pornind rzboi mpotriva tnrului monah, a artat tot felul de meteugiri viclene. Iar tnrul, ispitindu-se de miestriile vrjmaului i neputnd suferi, a nzuit iar la turnul cel neclintit, adic la marele Paisie i, povestindu-i ispitele vrjmaului, i spunea c nu poate suferi relele ce-i face. Iar cuviosul i-a zis: O, fiule, nu i-am spus c vrjmaul nc nu tie c ai venit n pustie?" Apoi, certndu-1 i sftuindu-1 cum s petreac, s-a ntors la rugciune, zicnd: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule i Cuvntul lui Dumnezeu, s nu lai zidirea Ta s o piard vrjmaul, ci ajut-i lui din cer, c puterea Ta este nebiruit i toate sunt supuse ei!" i ndat i-a stat de fa un nger al Domnului, avnd pe diavolul legat cu lanuri i a zis: Ia-1 pe acest pierztor i ceart-1 precum vrei. Iat, i s-a dat legat acela care are muli oameni legai cu meteugirile lui viclene". Atunci diavolul a zis ctre Sfntul Paisie: Vai mie, pn cnd m munceti cu rugciunea ta i pzeti prin ea pe toi cei ce locuiesc n pustia aceasta? Ticlos voi fi i multe voi ptimi, dac voi mai edea aici, ca s-i pndesc; de aceea m voi duce departe de aici numaidect". Iar dumnezeiescul Paisie i-a zis: Deprtatule i vrjmaule al neamului omenesc, spune-mi pentru ce superi i ispiteti pe acest tnr, luptndu-1 cumplit? Pentru care pricin lupi de la nceput cu atta nebunie i slbticie mpotriva celor ce se nevoiesc? Diavolul a rspuns: Eu nu m apropii de noii nceptori, cnd ncep nevoinele faptei bune; cci darul lui Dumnezeu nu-mi d loc s m apropii de dnii, fiindc atunci se nevoiesc cu mare fierbineal. Iar dup ce, pentru lenevirea lor, se duce de la dnii dumnezeiescul dar, atunci m apropii de dnii i i stpnesc ca pe un vnat gata i astfel i am jucrie precum voiesc; de aceea nu-i lupt de la nceput, pe de-o parte pentru c m ard de fierbineala i osrdia ce o au spre fapta bun, precum i de dumnezeiescul dar; iar pe de alta, pentru c-i defaim, ateptnd s nceteze osrdia aceea, s cad n lenevire, i atunci s-i lupt, neavnd nici o mpiedicare. Deci la nceput nu-i lupt pentru pricinile cele zise; iar cnd i vd mult mai fierbini i mai osrdnici, sporind spre cele dinainte, atunci nu-i mai ispitesc, ca s nu se uneasc cu darul lui Dumnezeu prin osrdia cea de-a pururea a nevoinei i a sporirii lucrurilor celor bune, i s se fac nebiruii". Acestea le zicea diavolul fr voia sa, apoi ndat a fugit. Iar de atunci monahul a scpat de suprarea diavolului i n-a mai putut zavistnicul s-1 ispiteasc. Deci, ntrindu-se fratele prin rugciunile sfinitului Paisie, a svrit cu plcere de Dumnezeu pustniceasc petrecere i s-a odihnit n linite. In vremea cnd m-am dus eu - zice Cuviosul Ioan, scriitorul acestei viei -, ctre dumnezeiescul Paisie ca s m ndulcesc de dnsul, au venit la el civa monahi, ca s se mngie de cuvintele lui cele folositoare, zicnd: Spune-ne nou, printe, cuvnt mntuitor de suflet". Iar el le-a zis: Pzii predania sfinilor i mai mult dect cele rnduite s nu cutai s facei". Monahii au zis: Mai spune-ne i altceva de suflet folositor din cele ce se potrivesc monahilor". Iar dumnezeiescul Paisie, vznd cu ochii si cei prevztori i cunoscnd cugetele i gndurile lor, i-a spus fiecruia dintre dnii ce gndea i care dintre cele ce gndeau erau bune i care rele i din ce pricin le-au venit lor nite gnduri ca acestea. Iar monahii, minunn-du-se de aceasta, mi-au spus mie aparte: ntr-adevr, printe Ioane, toate patimile inimilor noastre, pe care numai singur Dumnezeu le cunoate, ni le-a artat nou una cte una". Atunci eu le-am spus din cele ce m-am adeverit de multe ori: Credei-m c cele ce le-am gndit n mintea mea i cele ce le-am fcut eu singur, mi le-a artat de multe ori cu bucurie, cnd ne ntlneam, i 187

toate mi le spunea, ca i cnd ar fi fost mpreun cu mine". Deci monahii au zis: Minunat este Dumnezeu ntru sfinii Lui! i s-au dus. Un frate, urmnd voii sale i fcndu-i socoteala sa, a lsat pustia i s-a dus aproape de o cetate i s-a slluit acolo. Dar, pentru c adeseori mergea n cetate s-i vnd lucrul minilor sale, i s-a ntmplat de a ntlnit o femeie evreic care ardea de ndrgirea sataniceasc ce o avea spre el. Iar monahul, amginduse de gnduri prin lucrarea diavoleasc, s-a prins n cursele evreicei i a czut. O, dar cel mai cumplit este c s-a lepdat de credina cretineasc i a luat credina evreiasc; i a locuit mpreun cu femeia i att de mult a urmat sfatul ei, nct s-a fcut asemenea cu ea la pgntate. Iar acea femeie de trei ori blestemat a czut ntr-o aa pierzare fr de fund i a ajuns ntru atta neruinare, nct de multe ori punea capul ticlosului aceluia n braele sale i, deschizndu-i gura, cura cu un lemn subirel dinii lui ca s nu se ntmple s fi rmas vreun mrgritar din Sfnta Imprtire a Preacuratelor Taine. O, ce nedumnezeire! tiu c v-ai ntristat i v-a durut inima, frailor, auzind unele ca acestea, dar eu m nspimnt de ndelungata i marea rbdare a lui Dumnezeu! Cci v voi spune i lucrul cel preaslvit ce s-a fcut cu dnsul, ca s v minunai de nemrginita iubire de oameni a lui Dumnezeu i de dumnezeiasca lui cercetare cu care ne cerceteaz de sus. Deci omul acela, care cu neascultarea lui s-a desprit de cretini pentru pgntatea sa, mai pe urm dup o vreme oarecare -, luminndu-se de lumina dumnezeietilor iconomii, i-a venit n sine i s-a cit de ceea ce a fcut, dintr-o pricin ca aceasta. Civa monahi care locuiau n pustia aceea, n care pustnicea i el mai nainte, mergnd n oraul acela pentru trebuinele lor, au trecut pe lng casa acelei evreice, iar el vzndu-i pe dnii, s-a rnit la inim, aducndu-i aminte de vechea i sfinita via de obte a monahilor. Deci i-a ntrebat pe ei de unde sunt, cum se numesc i pentru care pricin au venit n acel ora. Iar monahii au rspuns c sunt ucenici ai dumnezeiescului Paisie din Nitria i au venit n ora pentru oarecare trebuin. Atunci acela i-a rugat s spun marelui Paisie s roage pe Dumnezeu pentru el, ca s-L mblnzeasc cu rugciunile lui i s fie slobozit de miestriile vrjmaului. Iar monahii i s-au fgduit c vor face porunca lui i vor ruga pe marele Paisie s se roage lui Dumnezeu pentru mntuirea lui. Deci ntorcndu-se monahii n pustie, au artat dumnezeiescului Paisie cele ntmplate acelui ticlos i cele ce i-a rugat. Iar cuviosul, auzind acestea, a suspinat din adncul inimii i a zis: Vai, fiii mei iubii, ci oameni mari au czut din dumnezeiescul dar, din pricina femeilor! Aducerea aminte a acelora o avem n dumnezeiasca Scriptur de la strmoii notri cei de demult. Pentru c nu poate vrjmaul a ridica alt unealt mai ndemnatic pentru a pierde pe oameni dect femeia; cci, uneltind aceast arm, adic pe femeie, obinuiete a birui pe oamenii cei mari, precum tii c prin femeie a biruit pe marele David, pe strmoii i nepoii lui. De aceea, se cade s rugm i noi de-a pururea pe Dumnezeu, ca s ne izbveasc de nite ispite ca acestea ale vrjmaului". Acestea zicnd Cuviosul Paisie, a fcut rugciune pentru cel ce a czut, zicnd: Doamne Iisuse Hristoase, Fiule i Cuvntul lui Dumnezeu, nu lsa zidirea minilor Tale s piar pn n sfrit, ci caut cu nerutate spre dnsul, din ceretile Tale locauri i primete rugciunile ce-i aduc, pentru cel ce s-a lepdat de Tine mai nainte i acum a venit iari ntru sine i i cunoate greeala ce a fcut-o. Deci rog buntatea Ta, s-1 chemi din nou la pocin!" In acest chip rugndu-se cuviosul multe zile i nduplecnd buntatea lui Dumnezeu ca s se milostiveasc spre zidirea Sa, rugciunea sa a fost auzit i Mntuitorul, artndu-se lui, 1-a ntrebat - El, Care pe toate le tie - pentru cine Il roag, zicnd: Nu cumva sluga Mea, Paisie, se roag pentru acela care s-a lepdat de Mine, care a ieit din rnduiala Mea i s-a dus cu potrivnicii Mei, acela care ntr-o vreme era monah i acum s-a fcut evreu?" Cuviosul a rspuns: Pentru acela m rog, Iubitorule de oameni, Doamne, cci, cutnd la ndurrile Tale Care totdeauna chemi pe toi la pocin i nu voieti moartea pctosului, ci atepi ntoarcerea lui, am ndrznit s rog buntatea Ta pentru el. Deci Te rog, auzi-m pe mine, robul Tu, i ca un milostiv ce eti, cheam iari oaia Ta cea rtcit".

188

Atunci Mntuitorul a zis ctre el: Dac voieti s miluiesc pe acest pctos i lepdat de credin i din nou s-1 chem la pocin, se cuvine s primeti tu ca s iau din rspltirile i plile ce ai s iei pentru nevoinele tale i s dau n locul acestora iubirea Mea de oameni lui, care este vrednic de nenumrate munci". Paisie i-a rspuns: Da, Doamne, primesc cu bucurie! ns eu nu tiu de se afl n mine vreun lucru care s fie bine plcut naintea Ta! Dar din a Ta buntate mai ales, prin care i mie fcndu-mi-se bine n fiecare zi, mulumesc ie; revars peste el mila Ta, pentru c eu de aici m mulumesc s m muncesc n locul aceluia i el s se mntuiasc, dect s m ndulcesc de ale Tale faceri de bine, iar acela s se munceasc!" i ndat a zis Mntuitorul: Vrednic de mirare este buna socoteal i dragostea ce o ai ctre aproapele tu, Paisie, fiindc urmezi dragostei ce o am Eu ctre oameni! Deci de vreme ce ai ales s cazi din vrednicia ta pentru mntuirea pctosului, iat, nu vei cdea din vrednicia ta i pctosul se va mntui, dup rugmintea ta!" Acestea zicndu-le Mntuitorul, S-a suit la cer. Iar dup puin vreme, acea femeie rea a murit, iar Isaac - acesta era numele monahului cel czut - s-a dus iari n pustie i, fiind catehizat de marele Paisie, a primit credina sa cretineasc cea de mai nainte i a petrecut cu mare osrdie viaa cea pustniceasc. i trecnd rmia vieii sale n ascultare, n nevoin cinstit i n statornicie mbuntit, s-a odihnit n Domnul. i aa acela a dobndit mntuire cu rugciunile sfinitului Paisie, iar noi, auzind preaslvitele lui minuni, se cuvine a slvi i a mri pe Dumnezeu. In mnstirea marelui Paisie era un preot care avea cuget lumesc i cnd ceilali monahi voiau s mearg la cuviosul ca s aud cuvintele lui cele folositoare de suflet, se ducea i el i auzea dumnezeietile cuvinte; dar nu lua nici un folos din ele, pentru c nu avea scop bun, nici inim curat. i nu numai c nu se folosea, dar i batjocorea cuvintele cuviosului i le strica cu alte cuvinte lumeti. Deci, ceilali monahi scrbindu-se, s-au dus la un btrn iubitor de Dumnezeu i crteau mpotriva acestui preot; iar btrnul acela s-a dus mpreun cu ei la marele Paisie, urmndu-le i preotul acela. Deci btrnul, ducndu-se la cuviosul, i-a zis deosebi: S tii, printe, c acest preot pricinuiete vtmare i sminteal frailor; deci se cuvine s opreti pornirea lui cea fr de rnduial i s o ndreptezi cu certri". Iar marele Paisie i-a zis: De mult a fi fcut ceea ce-mi zici, de a fi cunoscut c s-ar fi folosit; dar iat, diavolul st gata s-1 trasc n pierzare i cnd va auzi de la mine vreun cuvnt aspru, va fugi dintre frai i se va duce n lume. Atunci m voi arta eu vinovat i pricinuitor al pierzrii lui, pentru c n-am putut s rabd un frate ce este lupta