Sunteți pe pagina 1din 33

Subiect 1 - Ierarhia PDH. Modulaia impulsurilor n cod. PCM: eantionarea, cuantificarea uniform i neuniform i codificarea liniar i nerliniar.

O retea de telecomunicatii este formata din sisteme care asigura transportul informatiilor (sisteme de transmisiuni sau legaturi) si din sisteme care asigura comutatia (rutarea) acestora (sisteme de comutatie sau comutatoare). n afara de acestea, orice retea de telecomunicatii contine o infrastructura ce permite accesulabonatilor la serviciile oferite (reteaua de acces). Retelele digitale de telecomunicatii contin sisteme de transmisiuni digitale si comutatoare digitale. Obiectivul final al integrarii digitale, consta in utilizarea exclusiva a tehnologiei digitale in toate cele 3 domenii: transport, comunicatie, acces. n retelele moderne, in afara de sistemele de transmisiuni si comutatie, reteaua de telecomunicatii mai poate contine o retea de semnalizari, o retea de sincronizare, respectiv o retea de gestiune (TMN Telecommunication Management Network). Aceste retele, ofera sau vor oferi in viitor o gama din ce in ce mai larga de servicii, pornind de la sistemul telefonic clasic (POTS Plain Old Telephone Service), transmisii de date, videoconferinta, video la cerere (VOD Video On Demand), televiziune digitala de inalta definitie (HDTV High Definition Television). Noile retele de telecomunicatii sunt proiectate pentru a transmite 3 tipuri fundamentale de infirmatii: voce (sunet), date si imagini. 1 .Sincronizarea in retelele digitale Legaturi digitale O legatura digitala asigura transportul informatiei intr-o retea digitala de telecomunicatii. Este formata din echipamente terminale (situate in nodurile retelei), cu functia de formare si transmitere a semnalului de linie, echipamente de linie (Ri), cu functia de regenerare si canale de comunicatie. Nodurile retelei pot fi multiplexoare sau comutatoare.

a.

n PSTN o astfel de legatura poate fi utilizata pentru interconectarea a 2 echipamente de comutatie sau pentru conectarea a mai multor linii de abonat la un echipament de comutatie (in acest caz MUX dinspre reteaua de acces se numeste si multiplex de abonat). Un multiplex terminal trebuie sa asigure si transmiterea curentului de sonerie spre abonatul chemat, alimentarea in c.c. a aparatelor terminale (telefoane), detectia si transmiterea spre centrale a starii terminalului (inchis / deschis), a semnalelor de numerotare. b. Sincronizarea legaturilor digitale Pentru receptia corecta a semnalelor digitale, receptorul trebuie sa functioneze dupa o baza de timp (ceas), identica cu cea de la emisie. Emitatorul si receptorul trebuie sa fie sincronizate (la nivel de bit). Sincronizarea se poate realiza diferit in functie de tipul legaturii: - legatura T-MUX T-MUX: fiecare emite pe un tact dat de generatorul propriu si receptioneaza pe un tact obtinut din fluxul de date receptionat ceasuri diferite in cele 2 sensuri de transmisiune. - legatura comutator T-MUX: un MUX conectat la un echipament de comutatie iar celalalt la liniile de abonat (TMUX). Comutatorul emite pe un semnal de tact unic (generat intern) pe toate legaturile digitale la care este conectat. Daca T-MUX transmite pe un tact propriu, diferit de al comutatorului pierderi de cadre (pentru tact propriu mai rapid decat al comutatorului) sau repetari de cadre (invers). Aceste pierderi = alunecari. Pentru evitare, T-MUX se sincronizeaza cu comutatorul. T-MUX receptioneaza pe tactul regenerat din fluxul digital si va emite pe acelasi tact. Legatura digitala opereaza in regim de sincronizare in bucla de timp.

- legatura comutator comutator izolata. O astfel de legatura este conectata la ambele capete la sisteme de comunicatie care emit fiecare pe un tact propriu. Daca sunt interconectate doar doua comutatoare (legatura izolata) fiecare isi extrage tactul de receptie din fluxul de date receptionat. Deci, sincronizarea se poate obtine prin implementarea unei bucle de timp la fiecare capat al legaturii. - legatura comutator comutator in retea

Trebuie sa se sincronizeze generatorul de tact propriu. Se realizeaza dupa un plan de sincronizare si reprezinta sincronizarea la nivel de retea. Daca acest lucru este realizat, legatura digitala poate extrage tactul de la un singur comutator la care este conectata, fiind automat sincronizata si cu celalalt. 2. Sincronizarea retelelor digitale Sincronizarea unei retele digitale se refera la sincronizarea generatoarelor de tact (GT) situate in nodurile retelei. Sunt mai multe tehnici de sincronizare: a). Plesiocronismul: daca nodurile unei retele digitale emit fiecare pe baza unui tact propriu, generat de un oscilator propriu, reteaua se numeste plesiocrona. ntr-o astfel de retea nu are loc o sincronizare propriu-zisa. Alunecarile sunt mentinute in limitele admisibile prin utilizarea unor GT performante. Este usor de implementat si nu necesita transmiterea semnalelor de tact intre nodurile retelei (utilizat in PSTN si este standard CCITT Comite Consultatif International Telegraphique et Telephonique pentru sincronizarea conexiunilor digitale internationale). b). Sincronizarea cu ceas unic 919i86j de referinta (master). Metoda presupune existenta unui tact unic in intreaga retea (ceas master). Este generat de un unic oscilator, cu o precizie si stabilitate foarte bune. Semnalul de tact este distribuit catre toate nodurile prin canale dedicate, diferite de legaturile digitale existente. Aceste canale formeaza reteaua de sincronizare a retelei de telecomunicatii. n acest caz reteaua digitala este sincrona toate nodurile sunt conectate prin reteaua de sincronizare la nodul master, dependenta e totala metoda putin utilizata. c). Sincronizarea master slave. Tehnica derivata din cea precedenta, dar aici ceasul de referinta este transmis prin legaturi dedicate doar anumitor noduri, considerate de nivel inalt in planul de sincronizare. Ele transmit referinta altor noduri, fie prin legaturi dedicate, fie pe legaturile digitale existente. Aceste noduri sunt situate pe acelasi nivel sau pe nivel ierarhic inferior din punct de vedere al sincronizarii. n astfel de plan ierarhic, un nod caruia i se transmite tactul pe legaturile digitale existente poate primi referinta de la mai multe noduri (doua). Cade cea principala, se trece pe cea secundara. Tehnica se utilizeaza in PSTN la nivele ierarhice inferioare si in retelele sincrone.

Concluzie: Sincronizarea se poate realiza fie prin transmiterea semnalului de ceas de la emisie pe canal de comunicatie separat, fie prin incorporarea informatiei de timp in semnalul de date. n ultimul caz, ceasul de receptie se obtine in receptor din semnalul de linie prin procedeul de refacere (regenerare a tactului). 3. Refacerea tactului Cand tactul nu este transmis pe un canal de comunicatie separat, ceasul de receptie trebuie obtinut local, in receptor (regenerator), prin refacerea tactului de emisie din semnalul de linie. Pentru aceasta este vital ca fluxul receptionat sa contina cat mai multa informatie referitoare la ceasul de emisie, adica sa existe o cat mai mare densitate a tranzitiilor in semnalele de linie. Din cauza frecventelor pauzelor dintr-o conversatie telefonica, bitii 0 emisi in urma digitizarii PCM a semnalului vocal au o probabilitate mai mare decat bitii 1 perioade lungi de timp in care semnalul de linie nu are tranzitii, deci nu contine informatie de timp. Pentru refacerea cat mai corecta trebuie sa se asigure unei densitati cat mai mari a tranzitiilor, deci evitarea sirurilor lungi de 0 sau 1. Se face prin: a) aleatorizarea datelor; b) coduri de linie puternic sincronizatoare; c) introducerea de biti de sincronizare; d) introducerea erorilor intentionate; e) restrictionarea sursei; f) refacerea tactului cu bucla PLL. a) Presupune sumarea semnalului informational cu o secventa pseudoaleatoare, cu perioada de repetitie cat mai mare.

Echipamentul de aleatorizare = scrambler. Contine generator de secventa pseudoaleatoare (SPA), realizata cu registru de deplasare in configuratie inel si un sumator modulo 2. Nu se elimina total sirurile uniforme lungi, dar probabilitatea lor de emisie scade foarte mult. b) Codurile de linie puternic sincronizatoare asigura o foarte buna densitate a tranzitiilor fie prin cresterea benzii semnalului, fie prin cresterea complexitatii codului de linie. n PSTN se utilizeaza coduri ca HDB-3 (High Density Bipolar-3) pentru debite joase si CMI (Coded Mark Inversion) pentru debite ridicate. Codurile Manchester si Miller (foarte bune) se folosesc pentru transmisii de date, mai putin voce. c) Presupune introducerea in fluxul informational a unor biti redundanti de sincronizare, la intervale regulate sau cand e necesar. Nu este adecvata transmisiilor in timp real pentru ca inserarea produce intarzieri care necesita instalarea de memorii de receptie. d) Presupune fortarea cate unui bit in eroare la aparitia unui sir lung fara tranzitii (in SUA). Produce o usoara degradare a raportului s/z de cuantizare. e) Mai putin utilizat, are la baza un algoritm de codare a sursei. Din alfabetul codului vor lipsi cuvintele cu structura uniforma. f) Refacerea tactului cu PLL Semnalul de linie (filtrat si egalizat) reprezinta intrarea in bucla. Ceasul la receptie trebuie sa urmareasca in permanenta ceasul de emisie (sincronizare in frecventa si faza). Informatia privind ceasul de emisie este data de tranzitiile semnalului de linie.

Detectorul de faza j va genera un impuls de tensiune pozitiv daca tranzitia semnalului digital apare inaintea celei locale (clock-ul local este in urma celui de emisie). Latimea impulsului este proportionala cu defazajul dintre cele doua semnale. n urma filtrarii acestui impuls rezulta o tensiune pozitiva, care aplicata la intrarea oscilatorului comandat in tensiune (VCO), va determina cresterea frecventei sale de oscilatie.

Invers scaderea frecventei de oscilatie a VCO.

Imposibilitatea buclei de urmari prompt (instantaneu) si exact, face ca intre ceasul de receptie si cel de linie sa existe intotdeauna un defazaj a carui marime variaza in timp. Instabilitatea tactului de receptie are 4 cauze: instabilitatea oscilatorului de la emisie; zgomotul si interferentele de pe canalul de transmisiune; modificarea lungimii canalului de comunicatie; refacerea tactului la receptie Concluzii: Variatia in timp a frecventei ceasului de receptie are 3 componente: variatia frecventei ceasului de emisie; modificarea pozitiei tranzitiilor datorita canalului de comunicatie defazaje variabile ale ceasului de linie fata de cel de emisie; oscilarea frecventei VCO din PLL in jurul ceasului de linie defazaje variabile ale ceasului de receptie fata de cel de linie. Ultimele doua componente fac ca ceasul de receptie si cel de emisie sa fie in permanenta defazate. Marimea defazajului variaza in timp, mai lent sau mai rapid si se numeste jitter (tremuratura, nervozitate) o instabilitate de frecventa inalta.

Instabilitatea de joasa frecventa (variatiile lente ale frecventei tactului) = wander (hoinareala). Viteza cu care frecventa tactului variaza de la limita sa superioara la cea inferioara = frecventa instabilitatii. Pragul general acceptat intre wander si jitter = 10kHz. n general se foloseste termenul de jitter = o modulatie de faza parazita a semnalelor digitale din sistemele de transmisiune. Efectele jitterului: erori de regenerare; erori de sincronizare la nivel de cadru in transmisiunile cu multiplexare in timp.

Datorita jitterului din ceasul de receptie este posibil sa apara citiri duble ale unor biti (

) sau

necitiri de biti ( ). Aceste fenomene se numesc alunecari. ntr-un lant de n regeneratoare (pe distante lungi) jitterul se acumuleaza. Jitter nesistematic: produs de zgomot si diafonie (nu se acumuleaza in lanturile regeneratoare are un efect redus); Jitter sistematic: datorita interferentei intersimbol (IIS), distorsiunilor de faza si atenuarii. Se masoara cu jitter metrul si se vede pe osciloscop cu ajutorul diagramei ochiului. 4. Regenerarea semnalelor digitale Rolul unui regenerator din sistemele de transmisiuni digitale este de a produce la iesirea sa un semnal pe cat posibil identic cu cel emis la inceputul sectiunii de regenerare.

Schema bloc a unui regenerator

C.I. blocul circuitelor de intrare R.T. blocul de refacere a tactului D.R. blocul circuitelor de decizie si regenerare AUX blocul circuitelor auxiliare CI semnalul receptionat este filtrat, egalizat si amplificat. Contine: egalizor IIS, FTJ, amplificator. RT contine bucla PLL si un formator de impulsuri pe iesirea VCO. Generarea ceasului de receptie se realizeaza din semnalul de linie. El este livrat blocului de decizie si regenerare. DR semnalul de la iesirea CI este citit la momentele optime determinate de tactul dat de RT. Semnalul digital este regenerat prin compararea valorilor citite cu pragurile de decizie. AUX asigura telealimentarea regeneratorului, protectia la supracurenti si supratensiuni. Daca transmisiunea nu este in banda de baza, regeneratorul va realiza si demodularea semnalului de linie la receptie, respectiv remodularea sa la transmisie. 5. Ecoul n orice punct in care un semnal transmis pe o legatura telefonica digitala intalneste o dezadaptare, o parte a sa se reflecta. Unda reflectata se numeste ecou. Cauza principala a ecoului este trecerea de la 2 la 4 fire. Efectul este cu atat mai grav cu cat intarzierea dintre unda initiala si cea reflectata este mai mare. Pentru intarzieri mici (pana la 10 20 ms) efectul este redus, iar ecoul apare ca o distorsiune spectrala sau reverberatie. Peste cateva zeci de ms, ecoul devine perceptibil, pentru sute de ms devine deranjant. n afara de intarziere, efectul ecoului depinde de nivelul sau si de distorsiunea spectrala pe care o produce. Efecte semnificative apar doar in cazul legaturilor la mare distanta. Sunt 2 tipuri de ecou: ecoul vorbitorului; ecoul ascultatorului.

Metode de eliminare: a). introducerea unei atenuari de insertie; b). supresare; c). compensare; d).utilizarea hibrizilor adaptivi. a). Se insereaza pe fiecare sens al legaturii la 4 fire o atenuare de L dB. Ecoul, parcurgand linia dus intors va fi atenuat du 2L dB. Semnalul receptionat va fi atenuat cu L dB. Se realizeaza scaderea nivelului ecoului si nu eliminarea sa. Datorita introducerii atenuarii, care afecteaza nivelul semnalului util la receptie, metoda nu este aplicabila decat pentru legaturi scurte. b). Se intrerupe printr-un comutator calea de intoarcere a ecoului pe timpul cat abonatul indepartat vorbeste. Supresorul de ecou este format dintr-o pereche de comutatoare conditionate de voce.

Blocul de control deschide comutatorul atunci cand abonatul indepartat vorbeste. Comutatorul va anula actiunea controlului (inchide comutatorul) atunci cand nivelul de semnal pe linia de emisie L2 este mai mare decat cel de pe linia de receptie. Performantele supresoarelor de ecou sunt modeste. Datorita lor, partea de inceput a unei emisii de semnal vocal este degenerata, iar pe durata in care ambii abonati vorbesc (intreruperi, raspunsuri scurte) ecoul nu este eliminat se folosesc compensatoare de ecou. c). Principiu: se sintetizeaza o replica a ecoului care apoi este scazuta din semnalul de emisie de la iesirea hibridului.

Replica ecoului este sintetizata cu ajutorul unui filtru adaptiv transversal, care trebuie sa reproduca cat mai fidel functia de transfer a caii de ecou. Pe o legatura digitala se instaleaza compensatoare de ecou la ambele capete. d). Principiu hibrizi adaptivi: hibridul adaptiv realizeaza adaptarea impedantei echilibrorului la impedanta liniei.

Principiu: foarte asemanator cu compensatorul de ecou. Functia de transfer H(w) se adapteaza (optimizeaza) astfel incat sa reproduca cat mai exact functia de transfer a caii ecoului. Pentru compensarea atenuarii semnalului receptionat pe divizorul de tensiune nominala a buclei (600W). Curs 2 Retele digitale plesiocrone 1.Ierarhii digitale plesiocrone Reteaua digitala plesiocrona este o retea de telecomunicatii destinata trasportului semnalului vocal. Este specializata in oferirea serviciului telefonic classic (POTS) si este referita adesea cu acronimul PSTN. Poate asigura in anumite limite (debite) si transportul datelor. Transportul in reteaua digitala plesiocrona are la baza ierarhia digitala plesiocrona (PDH Plesiochronous Digital Hierarchy). PDH utilizeaza semnale digitale obtinute prin multiplexarea in timp (TDM) a unor afluenti digitali. Cadrele TDM rezultate au o structura specificata. Durata unui cadru si drbitul de transmisiune asigurat se introduce amplificatorul G. R se alege uzual egala cu rezistenta

variaza in functie de nivelul ierarhic. Pe plan mondial sunt definite si opereaza ierarhii plesiocrone diferite (Europa, SUA, Japonia). Elementul ce sta la baza tuturor ierarhiilor plesiocrone este multiplexorul primar. Exista 2 tipuri de multiplex primar (definite de CCITT) European (E1) si nord american+japonez (DS1). Sistemul multiplex primar European E1 Frecventa de esantionare 8KHz Tehnica de digitizare a vocii MIC cu cuantizare neuniforma Nr. De biti / esantion 8 Durata unui cadru 125 microsec Debitul binar al unui canal telephonic 64Kbps Caracteristica de compandare Legea A (A=87.6) Nr. de intervale de timp / cadru 32 Nr. cailor (canalelor) telefonice 30 Nr. de biti / cadru 32*8 = 256 Debitul binar total 256*8KHz = 2048Mbps Sincronizarea cadrelor cu secvente grupate (0011011) transmise in intervalul 0 al cadrelor impare Structura cadrului primar E1

x - legatura interna sau CRC(4) - legatura internationala sau sincro mc (la transmisii de date) Daca semnalizarile nu se transmit in canal comun, ci cu 4 biti / cale, cele 15 cadre corespunzatoare semnalizarilor tuturor celor 30 de cai telefonice, impreuna cu cadrul 0, formeaza o structura numita multicadru de semnalizare (mc). Un mc contine 16 cadre E1. Prin multiplexarea semnalelor E1 rezulta multiplexare de ordinul 2 (secundare) E2. La randul lor, acestea pot fi multiplexate si rezulta multiplexele tertiare E3, etc.

Pe intercomunicatii (legaturi intre centrale locale) si trunchiuri (legaturi la mare distanta, interurbane) se utilizeaza, in functie de trafic, sisteme multiplex de orice ordin. Ce multiplex de abonat se utilizeaza in general sisteme E1 sau cel mult E2? 2.Sisteme de legaturi digitale in PSTN a)Legatura digitala la 2048 Mbps (E1).

Multiplexele sunt primare. Orice MUX E1 prezinta doua interfete: una spre echipamentul de comutatie si una spre linie. Functional, un MUX E1 contine un echipament pentru adaptarea semnalizarilor (EAS), echipamentul de multiplexare / demultiplexare PCM (MUX - PCM) si echipamentul de linie terminal (ELT). EAS asigura transmisia bidirectionala a fluxului de semnalizare de 64 Kbps corespunzator celor 30 canale telefonice. MUX PCM are functii diferite pe partea de emisie (E), respectiv pe cea de receptie(R). Functia principala este cea de multiplexare (E) / demultiplexare (R) a afluentilor. Daca afluentii sunt analogici (MUX E1 de abonat sau conectat la o centrala telefonica analogica), MUX PCM realizeaza conversia A/D (E) si D/A (R) a fiecarui afluent. Alte functii: asigurarea parametrilor necesari punerii in linie a semnalului digital constituirea cadrului multiplex E1, indeplinita de niste registre de asamblare (E) / dezasamblare (R)

genereaza ceasul de emisie

cu o precizie de

asigura strategia de sincronizare la nivel de cadru ELT contine (in sensul de receptie) regeneratorul final care va furniza semnalul digital regenerat precum si ceasul de receptie reconstituit din semnalul receptionat. Pentru asigurarea a cat mai multe tranzitii in semnalul de linie se poate utiliza codul ADI (Alternate Digit Inversion), care din 2 in 2 biti produce inversarea valorii bitului respectiv. Astfel sirurile lungi de 0 se transforma in 010101 . n afara de aceasta, ELT contine cateva functii primare de operare si transmisie pe cele 2 sensuri (lipsa semnal la emisie si rata de eroare la receptie); separa galvanic echipamentul de linie (prin trafic de linie) si asigura telealimentarea regeneratoarelor intermediare. Concluzii: - functii indeplinite de MUX E1 -inserarea si extragerea semnalizarilor

-modularea si demodularea PCM -multiplexarea si demultiplexarea afluentilor -asamblarea / dezasamblarea cadrului multiplex -asigurarea parametrilor electrici a semnalului pe interfata digitala -asigurarea sincronizarii la nivel de cadru, a ceasului de emisie, a sincronizarii la nivel de bit -asigurarea unor functii de monitorizare si intretinere b)Legatura digitala la 8448Mbps (E2) Multilpexele se noteaza cu MUX E2. Functiile sunt similare celor indeplinite de MUX E1. Un MUX E2 poate fi utilizat pentru multiplexarea a 120 canale telefonice (multiplex de abonat) sau pentru a multiplexa 4 afluenti primari din ierarhia PDH. n general, afluentii unui multiplex digital pot fi izocroni (sunt generati de ceasuri provenind de la un GT mic) sau anizocroni (tactul pe care au fost emisi provine de la GT fizice diferite). Afluentii E1 ce trebuie transmisi prin multiplexarea in timp pe linia digitala provin uzual din noduri diferite ale PSTN si deci sunt emisi pe ceasuri plesiocrone (a caror frecventa si faza difera). n plus, deoarece stabilitatea GT este limitata, debitul aluentilor variaza in timp. Pentru a compensa diferentele intre debitele afluentilor si varaitia acestora in timp, se utilizeaza biti de dopare. Multiplexarea in timp a afluentilor anizocroni se numeste asincrona. Doparea Reprezinta o tehnica prin care un semnal cu debit variabil poate fi adaptat la un semnal (cadru) cu debit fix. Se noteaza cu P biti de dopare pozitiva si N bitii de dopare negativa. n functie de debitul afluentului, bitii P, respectiv N ce vor fi transmisi vor contine informatie utila sau vor fi vizi. Doparea nula Daca afluentul opereaza la ceasul nominal, doparea este nula. Toti bitii P vor fi biti de informatie (I), iar toti bitii N vor fi vizi (V). Dopare negativa Daca afluentul opereaza la un ceas mai mare decat ceasul nominal, doparea este negativa. Bitii P vor fi biti de informatie, iar bitii N vor fi biti de informatie, fir biti vizi. Dopare pozitiva Daca afluentul opereaza la un ceas mai mic decat cel nominal. Toti bitii N vor fi vizi, iar P vor fi fie biti de informatie, fie biti vizi. La receptie, DEMUX trebuie sa extraga din canalul temporal corespunzatir afluentului bitii de dopare vizi, transmitand in continuaredoar pe cei de informatie. Pentru ca DEMUX sa poata face distinctia intre bitii V care trebuie extrasi si bitii I care trebuie livrati pe iesire, tipul fiecarui bit (I / V) de dopare este specificat in cadrul multiplex. Procedura se numeste semnalizarea doparii. Pentru fiecare bit (P sau N) se va introduce in cadru minimum un bit de semnalizare (C) care ii va specifica tipul. Memorii elastice Pentru adaptarea debitelor variabile ale afluentilor la debitul fix al cadrului multiplex, bitii receptionati de la fiecare afluent se stocheaza intai intr-o memorie.

Fiecare memorie este inscrisa pe ceasul propriu afluentului (regeneret din fluxul digital) si este citita pe un ceas mic fix, dat de GT al MUX. O astfel de memorie memorie elastica. Gestionarea ei se realizeaza cu ajutorul a 2 pointeri: unul de intrare PI si unul de iesire PO. PI este comandat de ceasul afluentului si PO de cel al MUX (unic pentru toti afluentii).

PI

Daca debitul afluentului e mare (afluent rapid) memoria are tendinta sa se umple, PI apropiindu se de PO. Daca debitul afluentului e mic (afluent lent) memoria are tendinta sa se goleasca, PO apropiindu se de cel de intrare, PI. Cu ajutorul memoriilor elastice se realizeaza sincronizarea unor semnale plesiocrone. Memoria elastica absoarbe si variatiile de debit pe terman scurt. Dezavantaj introduce intarzieri in linia digitala. Dimensionarea memoriilor este un compromis intre capacitatea de absorbtie a variatiilor de debit (e cu atat mai mare cu cat memoria este mai mare) si intarzierea introdusa in retea (e cu atat mai mica cu cat memoria este mai mica).

Cadrul E2 Cadrul multiplex secundar din ierarhia plesiocrona (E2) se analizeaza prin multiplexarea in timp asincrona cu intretesere de biti si dopare pozitiva a 4 aflunti E1. Ceasurile de inscriere in memorie intre 2047,9 si 2048,1 Kbps. Ceasul de citire din memorie este de 8448 / 4 = 2112 KHz. Pointerul de iesire nu va extrage biti din memorie pe fiecare tact. ntr-un cadru exista 6 intervale de tact / afluent in care se transmit in linie biti suplimentari, timp in care in memorie se inscriu biti dar nu se citesc. Un cadru E2 prevede un singur bit de dopare (P) / afluent. Alte caracteristici: -durata unui cadru 100.4ms. -numarul total de biti / cadru 848 biti. -sincronizarea la nivel de cadru: cu secventa SINC grupata cu lungime de 10b: 1111010000 situata la inceputul cadrului. IERARHIA DIGITALA SINCRONA (SDH) 1.Cerintele retelelor moderne de comunicatii:

Functie de tipul informatiei transmise se eosebesc urmatoarele tipuri de retele: 1. 2. 3. 4. 5. 6. PSTN specializate in transmiterea semnalului vocal PDN specializate in transmiterea datelor LAN retele locale de calculatoare MAN retele metropolitane WAN retele de arie larga Retele specializate in transmiterea semnalelor TV, retele de difuziune prin radio-relee, prin cablu sau satelit. Evolutia este spre viteze din ce in ce mai mari si spre integrarea serviciilor. Primul pas spre obiectivul realizarii unor retele integrate multi-gigabit este dezvoltarea unui sistem de transport de banda larga independent de tehnologia utilizata in retelele a caror informatie o poarta. Primul standard SONET (Synchronous Optical Network) -SUA. CCITT a dezvoltat un sistem similar SDH (echivalent cu nivelul fizic din OSI). Dezavantajele transportului plesiocron: accesul la afluenti, indiferent de nivel, necesita demultiplexare pas cu pas pana la 2 Mbps (E1). capacitatea de gestiune si intretinere a retelei este rudimentara. Avantajele retelelor de transport sincrone: utilizeaza multiplexarea sincrona directa, fiind asigurat accesul direct la fiecare afluent in structura semnalului multiplexat. Afluentii raman vizibili in cadru, chiar daca au debite diferite. Retele se numesc sincrone pentru ca, prin

multiplexarea sincrona ofera posibilitatea de a accesa direct orice afluent din cadrul multiplexarii, indiferent de nivel. Datorita accesului direct re-rutarea afluentilor se poate realiza chiar in echipamentul multiplex, prin incorporarea unor facilitati de comutare. Interfata de linie (fostul ELT) este incorporata in MUX interconectare usoara a echipamentelor. n SDH este rezervat un debit considerabil pentru gestiunea si intretinerea retelei (NM Network Management). El reprezinta 5% din semnalul transportat in retea. Debitul rezervat pentru functiile NM = redundanta incorporata EO (Embedded Overhead). O parte din debitul EO este format din octeti cu semnificatie specificata (cuprinsi in antetele adaugate informatiei utile) si o alta parte se transmite pe canalele logice de sine statatoare = canale de control incorporate ECC (Embedded Control Chanels). Canalele fizice de comunicatie pe care se transmit ECC canale de transmitere a datelor DCC (Data Comunications Chanels). Echipamentele de interconectare SDH DCS (Digital Cross-connect Systems) ofera interfata dintre calculatorul NM si DCC.

SDH ofera compatibilitate bidirectionala. Este compatibil pe de o parte cu retelele PDH existente (faciliteaza trecerea eficienta de la serviciile de banda larga), putand transporta E1, E3 si E4. Pe de alta parte SDH este suportul comun de transport pentru retele B-ISDN, LAN si MAN de mare viteza pe SDH se pot transporta semnale ATM (Asznchronous Transfer Mode)= standardul pentru B-ISDN, FDDI (Fiber Distributed data Interface)= standardul de LAN de mare viteza (100 Mbps) pe fibra optica sau DQDB (Distributed Queue Dual Bus) = standardul MAN. n viitor este de asteptat ca tehnologia ATM pe SDH (transmisie SDH cu comutare/multiplexare ATM) sa realizeze jonctiunea dintre Telecom si Datacom.

SDH ofera grad inalt de intercompatibilitate. Interfata nodurilor NNI (Network Node Interface) este standardizata CCITT provenienta diferita a echipamentelor nu pune probleme. Este compatibilitate si SUAEuropa (SONET SDH). 2. Reteaua SDH

Este formata din:

Linii de comunicatie (legaturi) formate din sectiuni de fibra optica si regeneratoare (daca e cazul). Noduri, ce pot contine unul sau mai multe echipamente SDH. Echipamentele SDH = elemente de retea NE (Network Elements). Sunt definite 4 tipuri de NE:

echipamentele de multiplexare MUX (SDH). Pot fi terminale sau de linie; echipamentele de insertie extractie ADM (Add Drop Multiplexer); echipamentele de interconectare DCS (Digital Cross-connection System);

gestiune a retelei.

echipamentele

de

2.1 Nivelele SDH a)Nivelele fizice reteaua SDH este formata din trei tipuri de segmente ierarhice - Sectiunea de regenerare este un segment de retea SDH care contine mediul de transmisiune si echipamentele asociate ce asigura transportul dintre un NE si un regenerator sau dintre doua regeneratoare. Echipamentele asociate = interfetele optice si echipamentele de procesare ce initiaza, respectiv termina o sectiune de regenerare. Procesarile realizate de aceste echipamente sunt: conversie opto/electrica la receptie si electro/optica la emisie generarea si inserarea antetului (header-ului) corespunzator sectiunii de regenerare la emisie extragerea antetului la receptie analiza antetului extras la receptie

- Sectiunea de multiplexare un segment de retea SDH care contine mediul de transmisiune si echipamentele asociate (include regeneratoarele) ce asigura transportul intre doua noduri SDH consecutive. Nodurile care limiteaza sectiunea de multiplexare = nod origine, respectiv nod destinatie. Pot fi formate din MUX, ADM sau DCS. Si la acest nivel, echipamentele de procesare genereaza si insereaza la emisie antetul (header) corespunzator sectiunii de multiplexare, respectiv extrag si analizeaza antetul la receptie. - Calea o conexiune intre punctul de asamblare a informatiei in semnalul SDH (intrarea afluentului in retea) si punctul unde informatia este dezasamblata din semnalul SDH (iesirea afluentului din retea). Caile SDH sunt de doua tipuri: 1. cai de ordin superior asigura transportul containerelor virtuale de ordin superior. Calea incepe/se termina o data cu inserarea/extragerea antetului pe cale POH (Path Overhead) de ordin superior (ex. POH-VC4). cai de ordin inferior asigura transportul unor afluenti cu debite mai mici de 40 Mbps, prin intermediul containerelor de ordin inferior. ncepe/se termina o data cu inserarea/extragerea antetului de cale de ordin inferior. Nodurile de origine/terminare ale unei cai pot fi T-MUX, ADM sau DCS. Si caii ii este asociat un antet care este inserat in nodul de origine si extras in nodul de destinatie (terminare). b. Nivelele logice ale SDH Cele trei nivele fizice implementeaza o ierarhie topica pe patru nivele. Fiecare nivel utilizeaza serviciile oferite de nivelul adiacent inferior si furnizeaza servicii nivelului adiacent superior (ca la OSI). Nivele logice: nivelul fizic asigura transmisia semnalului de linie. Sunt standardizate semnale optice si electrice (pentru transmisii pe distante scurte @ 100 m). La acest nivel se asigura parametrii semnalelor de linie (forma impulsului, putere), codul de linie si debitul. nivelul sectiunii de regenerare se asigura functii de sincronizare a cadrelor, aleatorizare, control al erorilor, identificare a canalelor MUX ordin superior, DCC. Nu exista o protectie individuala (back-up). nivelul sectiunii de multiplexare se asigura functii de sincronizare, multiplexare, dopare, control al erorilor, DCC + protectia impotriva defectiunilor sau scaderii performantelor. Daca apar astfel de situatii, transportul este comutat automat pe o dublura a sectiunii de multiplexare, (back-up) = canal de rezerva. Aceasta functie = MSP (Multiplexer Section Protection). La acest nivel este disponibil un canal de servicii de 64 Kbps pentru comunicarea intre nodul de origine si cel terminal.

2.

nivelul cale se asigura functii de intretinere si control al caii (testare, control al erorilor, alarma) + etichetare semnal. n caile de ordin inferior se asigura si functia de secventiere a cadrelor. Cu exceptia nivelului fizic, fiecare nivel adauga propriul antet in structura semnalului ce va fi apoi transportat pe linie. 2.2 Interfetele de linie

a)

interfata electrica este definita numai pentru transport pe distante scurte la nivelul nodului de baza SDH (155 Mbps) in reteaua locala sau de acces. Ca medii de transmisie cablu coaxial pentru reteaua locala si cea de acces si UTP (Unshielded Twisted Pair cablu bifilar torsadat ) numai pentru reteaua locala. Codul de linie utilizat pentru cablul bifilar este NRZ, iar sincronizarea terminalului utilizatorului se realizeaza in bucla de timp. Interfetele optice sunt prevazute trei interfete, pentru fiecare debit din standard cate una. I-n interfata optica pentru aplicatii pe distante scurte (Intra-office) n = nivelul modulului (cadrului) SDH - lungimea interconexiunii - 2 km. - emitatoare lasere MLM (Multi-Longitudinal Mode) - receptoare fotodiode - l sursa - 1310 nm

b)

S n.x interfata optica pentru aplicatii standard (Inter-office short haul) x = 1 transmisie in fereastra optica de 1310 nm pe fibra optica x = 2 transmisie in fereastra optica de 1550 nm pe fibra optica - lungimea interconexiunii 15 km - emitatoare lasere MLM sau SLM (Single longitudinal mode) de putere - receptoare - fotodiode - l nominal sursa - 1310 sau 1550 nm mica (@ 50 mW)

L n.x interfata optica pentru aplicatii pe distante mari (Inter-office long haul). X = 1,2,3 - lungime interconexiune 40 km la 1310 nm 60 km la 1550 nm - emitatoare lasere MLM sau SLM de putere mare (@ 500 mW) - receptoare - fotodiode - l nominal sursa - 1310 sau 1550 nm

Semnalul de linie este aleatorizat cu SPA (secventa pseudoaleatoare). SPA (127 biti) se genereaza pe ceasul de linie cu ajutorul polinomului generator g(x)=1+x6+x7. 2.3 Arhitectura SDH Este foarte diferita de cea a PDH. La nivelele inferioare topologia PDH este stea, cu legaturi punct la punct intre centralele urbane si cele interurbane si partial interconectata la nivelul retelei interurbane nationale. n SDH topologia de baza este inelara. Sunt 4 nivele topologice: Reteaua locala (intra office) predomina semnale rezultate din multiplexare la debite joase (2 Mbps); Reteaua regionala (inter office pe distante scurte) in care se transmit semnale rezultate din multiplexare la debite inalte (140 Mbps) sau semnale din partea superioara a ierarhiei sincrone. Reteaua nationala (inter-office pe distante lungi) transporta multiplexe superioare SDH. E formata din trunchiuri SDH (backbones). Diferitele retele regionale sunt conectate la reteaua nationala prin DCS. Reteaua internationala faciliteaza interconectarea retelelor nationale. Nodurile de acces la reteaua internationala sunt DCS destinate comutarii de debite mari (2,56Gbps).

3.Concepte de baza in reteaua SDH

a)Container

Reprezinta o entitate a carei capacitate este definita astfel incat sa transporte debite rezultate din ierarhiile plesiocrone. Pentru realizarea acestei functii de transport, capacitatea containerului trebuie adaptata la debitele si structura cadrelor PDH. Standardul SDH prevede containere pentru E 1, E3, si E4 (DS1, DS2, DS3). Maparea (mapping) operatia prin care un semnal din ierarhia PDH este incorporat intr-un container SDH (se mai numeste si asamblare). Containerele sunt identificate printr-un indice n care arata nivelul PDH al multiplexului pe care il contin. Ele sunt asamblate/dezasamblate o singura data, indiferent cate sectiuni de multiplexare strabat. Asamblarea are loc in nodul origine, dezasamblarea in nodul destinatie.

b)Container virtual Containerul virtual = un container caruia i se ataseaza un antet de transport numit redundanta de cale POH (Path Over Head). Antetul de transport permite realizarea functiilor OAM (Operare, Administrare si Mentenanta) de la nivelul logic superior al SDH (cale). POH se creeaza in nodul origine si se extrage in cel de destinatie.

c)Unitatea de afluent TU (Tributary Unit) TU se formeaza prin atasarea unui pointer la un VC de ordin inferior. Pointerul are rolul de a indica pozitia CV de ordin inferior in structura de transport in care este incorporat (CV de ordin superior). n SDH sunt definite patru tipuri de unitati de afluent: TU 11, TU 12, TU 2, TU 3.

d)Grup de unitati de afluent Prin multiplexarea unor unitati de afluent (TU 11, TU 12, TU 2, TU 3) se formeaza un grup de unitati de afluenti n SDH sunt definite 2 tipuri de TUG: TUG2 si TUG3, astfel:

4*TU11 TUG2= 3*TU12 1*TU2 debit 7Mbps

7*TUG2 TUG3= 3*TU12 1*TU2 debit 7Mbps

e) Unitatea administrativa AU Administrative Unit Se formeaza prin atasarea unui pointer de unitate administrativa la un CV de ordin superior. (n = 3,4) Sunt definite 2 tipuri de AU AU3 VC3 AU4 VC4 Pointerul de AU indica pozitia de inceput a CV in structura de transport in care este incorporat (cadrul primar de transport SDH). f) Grup de unitati administrative (AUG Administrative Unit Group). Se formeaza prin multiplexarea unor unitati administrative. n SDH e definit un singor AUG. Poate fi construit fie prin multiplexare a 3 AU3, fie este echivalent cu AU4.

g) Modulul de transport (STM - Synchronous Transport Module) Cadrul de transport sincron in reteaua SDH modul de transport. Un modul (cadru) de transport de ordinul N(STM -N) se formeaza prin: 1. 2. multiplexarea a N AUG adaugarea unui antet de transport = (redundanta de sectiune SOH Section Overhead) Se definesc cadrele (modulele) de transport: STM 1 = 1* AUG + SOH STM - 4 = 4*AUG + SOH STM 16 = 16*AUG + SOH 4.Ierarhia semnalelor SDH

Sunt definite trei nivele 1) 2) 3) STM 1 - 155,520 Mbps STM 4 - 622,080 Mbps STM 16 - 2448,320 Mbps

Pentru fiecare cadru de transport s-a definit o structura (virtuala) bidimensionala. Fiecare element al matricei STM-N reprezinta un octet din fluxul binar. Spre deosebire de PDH, in SDH fiecare cadru are aceiasi durata, (125 s), corespunzatoare unei frecvente de 8000 cadre/secunda. Caracteristici STM STM-1 9 linii x 270 coloane, contine 2430 octeti = 19440 b, debit = 155,520 Mbps, SOH 81 octeti 5,148 Kbps (primele 9 coloane), incarcatura utila 261 coloane = 2349 octeti 150,336 Mbps. STM-4 9 linii x 1080 coloane, contine 9720 octeti = 77760 b, debit = 622,080 Mbps, SOH 324 octeti 20,736 Kbps (primele 36 coloane), incarcatura utila 1044 coloane = 2396 octeti 601,344 Mbps. STM-16 9 linii x 4320 coloane, contine 34560 octeti = 276480 b, debit 2488,32 Mbps, SOH 1296 octeti 82,944 Kbps (primele 144 coloane), incarcatura utila = 4176 coloane = 33408 octeti 2405,376 Mbps. Datorita frecventei de 8000 cadre/s, fiecare octet dintr-un modul STM reprezinta un canal de 64 Kbps, este echivalent din acest punct de vedere cu un canal vocal PCM. Fiecare modul de transport se poate forma fie prin multiplexarea cu intretesere de cuvinte (octeti) a N AUG si adaugarea SOH, fie prin multiplexarea sincrona directa cu intretesere de octeti a 4 module de ordin imediat inferior (se foloseste mai mult a 2-a varianta). Conform standardelor, cea mai mare valoare pentru N = 255 (STM 255). Se lasa loc pentru debitele multigigabit ale viitoarelor retele globale de comunicatii. Structura modulului de baza STM-1 STM-1 este format din : a) b) c) redundanta de sectiune SOH pointerul de unitate administrativa incarcatura utila (payload) a)SOH contine: RSOH (Regeneration Section Overhead) cu functiile:

sincronizare cadre testarea sectiunii de regenerare controlul erorilor cu procedeul BIP-8 (Bit Interleaved Parity Check) DCC formeaza un canal pentru comunicatia de date, (192 Kbps) utilizat pentru OAM (alarma, intretinere, control, monitorizare, administrare) Comunicatie vocala intre extremitatile sectiunii de regenerare (un canal de serviciu de 64 Kbps) Canal utilizator 64 Kbps la dispozitia operatorului de retea MSOH (Multiplexing Section Overhead) cu functiile: control erori (cu BIP-24) comanda protectiei sectiunii de multiplexare MSP (la defect se trece pe canal de rezerva) DCC 576 Kbps Indicarea starii de sincronizare Octeti de rezerva pentru dezvoltarea ulterioara a standardului Indicator al erorilor pe sensul de receptie REI Comunicatie vocala intre extremitatile sectiunii de multiplexare (64 Kbps) b) Pentru a spori flexibilitatea sistemului si a reduce timpul de asteptare in noduri, CV nu au o pozitie fixa in incarcatura utila. Pozitia fiecarui container este indicata de pointerul atasat, impreuna cu acesta formand unitatea administrativa. Pointerul poate avea octeti reprezentand oportunitati de dopare, permite operatii asincrone si minimizeaza intarzierea in retea. 5. Concatenarea containerelor virtuale Pentru a transporta debite diferite de cele standard, CV pot fi concatenate. n cazul multiplexarii la debite joase un CV de ordin superior, obtinut prin multiplexarea containerelor de ordin inferior. Spre deosebire de aceasta, in urma concatenarii un CV multiplexat, insotit de un POH unic si avand un debit util sensibil egal cu suma debitelor utile ale containerelor concatenate. Concatenarea ofera doua avantaje: flexibilitatea retelei (prin posibilitatea de a transporta debite diferite de standardele PDH si reduce raportul redundanta/semnal util, comparativ cu multiplexarea). Sunt definite 2 tipuri de CV concatenate:

VC 2 NC rezulta prin concatenarea a N containere VC2. Sunt utilizate pentru transportul unor debite utile mai mici de 149,76 Mbps (si mai mari de 6 Mbps). Ex: VC2 se poate transporta un debit de 34,160 Mbps, util in cazul semnalelor TV. VC 4 NC rezulta prin concatenarea a N containere VC2. Sunt utilizate pentru transportul unor debite utile mai mari de 149,76 Mbps, inclusiv 600 Mbps pentru transportul semnalelor HDTV sau al celulelor ATM.

Functie de modul in care containerul concatenat este transportat in retea se deosebesc doua tipuri de concatenare: Concatenarea contigua ansamblul VCi NC este tratat (transportat, multiplexat, rutat) in reteaua SDH ca o entitate unica. Doar primul VCi va avea pointer valid, care indica inceputul containerului VCi respectiv. Celelalte (n-1)VCi vor incepe fiecare la aceeasi adresa. Pointerul fiecaruia este utilizat pentru a semnaliza concatenarea. Deoarece containerele VCi din componenta unui container concatenat trebuie sa ramana in faza in permanenta echipamentele de retea sunt prevazute cu functii speciale de multiplexare si comutare a acestora. Concatenarea virtuala permite mobilitatea relativa a componentelor unui CV concatenat. Fiecare VCi este tratat independent de catre retea ele pot sosi in nodul terminal al caii cu faze diferite, marcate de valori diferite ale pointerilor. La emisie, toti pointerii VCi sunt setati la aceeasi valoare. La receptie, diferentele de faza trebuie compensate prin rearanjarea containerelor VCi (aducerea pointerilor la aceeasi valoare). Concatenarea virtuala se realizeaza in nodurile de acces (origine si terminal). 6.Sincronizarea in SDH

Are loc pe 4 nivele: 1. 2. 3. 4. externa, pe referinta SDH tactul NE este dat de referinta primara sau secundara primita pe reteaua de sincronizare externa, pe interfata PDH tactul NE este extras dintr-un semnal incident plesiocron. Nodul emite toate modulele pe acest ceas externa, pe un ceas local ceasul este extras din semnalul incident. Fiecare semnal este transmis pe ceasul extras din el insusi, la receptie.(pentru ADM si regeneratoare) interna cand se pierd toate referintele externe nodul lucreaza pe un ceas dat de un generator localizat fizic in NE. La pierderea sincronizarii pe un nivel, se trece imediat la nivelul inferior. Curs 5

Introducere in structura sistemelor de comunicatie radio Principiul telefoniei celulare Telefonul fara fir a aparut din dorinta de mobilitate, in timpul unei convorbiri telefonice. Se compune din statie de baza si telefon. Statia se conecteaza la linia telefonica, iar telefonul comunica cu ea printr-un sistem radio de putere mica, activ pana la 100 300 m. Frecventa de emisie poate fi fixa (setata din fabrica) sau se poate alege de catre utilizator. Creeaza probleme de securitate, cateodata interfereaza cu radioul sau TV. Se pot utiliza in jurul casei, biroului, etc. A treia generatie, aparuta in 1992 (CT3 in SUA sau DECT in Europa) suporta distante mai mari fata de statia de baza, iar tehnologia se apropie de cea a telefoanelor celulare.

Telefonul celular analogic 1946 primul sistem de telefoane pentru automobile se pune in functiune in SUA St. Louis sistem cu buton de emisie cu un emitator instalat pe o cladire inalta, un singur canal pentru emisie receptie.

1960 IMTS (Improved Mobile Telephone System) Sistemul imbunatatit de telefonie mobila foloseste emitator de 200W plasat pe o inaltime, cu 2 frecvente: una pentru emisie si una pentru receptie. Utilizatorii nu se mai aud unii pe altii ca in cazul precedent. IMTS suporta 23 de canale impartite intre 150 MHz si 450 MHz. Rezulta un numar mic de canale, utilizatorii asteptau mult tonul. Datorita puterii mari a emitatorului, sistemele adiacente trebuiau plasate la cateva sute de km distanta, pentru a evita interferenta. 1982 AMPS Advanced Mobile Phone System Sistem telefonic mobil avansat inventat de Bell Labs. O regiune geografica este impartita in celule de 10 pana la 20 km latime, fiecare celula folosind un anumit numar de frecvente. Frecventele de transmisie se refolosesc in celule apropiate, dar nu adiacente. Poate sa suporte 510 apeluri pe fiecare frecventa in celule separate si indepartate. Celulele de dimensiuni reduse necesita puteri mici, ceea ce inseamna dispozitive de dimensiuni reduse si ieftine. Telefoanele de mana emit 0.6 W, cele de masina maxim 3 W. Celulele au toate aceeasi dimensiune si sunt aproximativ circulare. Sunt grupate in unitati de 7 celule. Fiecare litera indica un grup de frecvente. Pentru fiecare set de frecvente exista o zona tampon de latime aproximativ egala cu doua celule distanta in care acea frecventa nu este refolosita, deci avem delimitare buna si interferenta scazuta. Daca numarul de utilizatori intr-o zona devine foarte mare (supraincarcare), se reduce puterea si se impart celulele supraincarcate in celule mai mici pentru a permite mai multe refolosiri de frecvente. n centrul fiecarei celule se afla o statie de baza, prin intermediul ei transmit toate telefoanele din celula. Statia are un calculator si un emitator/receptor conectat la o antena. Statiile de baza se conecteaza la un singur dispozitiv (MTSO Mobile Telephone Switching Office Oficiu telefonic de comutare mobil). ntr-un sistem de dimensiuni mari sunt necesare mai multe MTSO. Ele se conecteaza la al doilea nivel de MTSO, s.a.m.d. MTSO = oficii finale (ca si in sistemul telefonic) si sunt conectate la cel putin un oficiu final din sistemul telefonic. MTSO comunica cu statiile de baza, intre ele si cu PTSN statii telefonice publice, folosind o retea cu comutare de pachete. n orice moment, orice telefon mobil se afla intr-o celula specifica si sub controlul statiei de baza a celulei respective. Cand un telefon mobil paraseste o celula, statia de baza sesizeaza o scadere a semnalului dinspre telefon si intreaba toate statiile de baza inconjuratoare cat de puternic este semnalul pe care il receptioneaza ele de la respectivul telefon. Statia de baza transfera apoi proprietatea asupra telefonului catre celula care receptioneaza cel mai puternic semnal, aceasta fiind si celula in care se afla acum telefonul. Telefonul este apoi informat despre noul sau sef, iar daca un apel este in derulare in acel moment, telefonul va fi obligat sa comute pe un canal nou (deoarece canalul vechi nu este refolosit in nici o celula adiacenta). Acest proces = timp mort,aproximativ egal cu 300 ms. Atribuirea canalului se face de MTSO = centrul nervos al sistemului. Statiile de baza = radiorelee. Canalele Sistemul AMPS utilizeaza 832 canale full duplex, fiecare constand dintr-o pereche de canale simplex rezultand 832 canale simplex pentru transmisie de la 824 la 849 MHz si 832 canale simplex pentru receptie de la 869 la 894 MHz. Fiecare dintre aceste canale simplex are o latime de 39 kHz. Din aceasta cauza AMPS foloseste FDM (Frequency Division Multiplexing Multiplexare cu divizare in frecventa).

n banda de 800 MHz, undele radio au aproximativ 40 cm lungime si se propaga in linie dreapta. Ele sunt absorbite de copaci si plante si sunt reflectate de pamant si cladiri. Este posibil ca un semnal emis de un telefon mobil sa ajunga la statia de baza pe cale directa, dar si mai tarziu, reflectat de pamant sau alte obiecte. Ia nastere ecoul, care duce la distorsionarea semnalului. Cele 832 canale se impart in 4 categorii: control (baza catre mobil) pentru gestionarea sistemului; paging (baza catre mobil) pentru a anunta utilizatorii de mobile ca sunt apelati; acces (bidirectional) pentru stabilirea apelului si alocarea canalului; date (bidirectional) pentru, voce, fax sau date. Pentru control sunt rezervate 21 canale si acestea sunt fixate in fiecare telefon intr-un PROM. Deoarece nu pot fi folosite in celule invecinate aceleasi frecvente, numarul real de canale vocale disponibile pe celula este mult mai mic decat 832, de obicei 45. Gestiunea apelului Fiecare telefon mobil din AMPS are un numar special pe 32 biti si un numar de telefon de 10 cifre in PROM-ul propriu. Numarul de telefon este format dintr-un cod al zonei de 3 cifre pe 10 biti si un numar de abonat de 7 cifre pe 24 de biti. Atunci cand este activat, un telefon scaneaza o lista programata cu 21 canale de control pentru a descoperi semnalul cel mai puternic. De pe canalele de control telefoanele determina numerele canalelor de paging si acces. Apoi, telefonul difuzeaza propriul numar serial de 32 biti si numarul de telefon de 34 biti. Ca orice alta informatie de control din AMPS, acest pachet este transmis in forma digitala, de mai multe ori si cu un cod corector de erori, desi canalele vocale sunt analogice. Atunci cand statia de baza aude anuntul, sesizeaza MTSO-ul, care inregistreaza existenta noului sau client si informeaza MTSO-ul clientului asupra pozitiei sale curente. n timpul unei functionari normale, telefonul mobil se reinregistreaza la aprox. 15 minute. Pentru a face un apel, un utilizator de mobil actioneaza telefonul, introduce numarul de apelat si apasa SEND (OK). Telefonul transmite apoi numarul de apelat si identitatea proprie pe canalul de acces. Daca acolo apare o coliziune el incearca mai tarziu din nou. Cand primeste o cerere, statia de baza informeaza MTSO-ul. Daca apelantul este un client al MTSO (sau partener), se cauta un canal liber pentru apel. Daca se gaseste unul, numarul canalului este transmis inapoi pe canalul de control. Telefonul mobil comuta apoi automat pe canalul vocal selectat si asteapta pana cand partea apelata raspunde. Apelurile primite functioneaza diferit. La inceput, toate telefoanele libere asculta continuu pe canalul de paging pentru a detecta mesajele adresate lor. Atunci cand se face apel catre un telefon mobil (fie de la un telefon fix, fie de la alt telefon mobil) se transmite un pachet catre MTSO-ul apelatului pentru a descoperi unde se afla acesta. Se transmite apoi un pachet catre statia de baza din celula sa curenta, care apoi transmite pe canalul de paging un mesaj de intrebare catre telefonul mobil. Acesta raspunde cu DA pe canalul de control. Statia de baza ii spune apoi telefonului ca are un apel pe canalul x. Telefonul comuta pe canalul x si incepe sa sune. Probleme de securitate in general, telefoanele celulare sunt total lipsite de securitate. Oricine dispune de un receptor de banda larga se poate pozitiona si asculta tot ce se intampla intr-o celula. Alta problema furtul de informatie pe timpul emisiei. Utilizand un receptor pentru intreaga banda atasat la un calculator, un hot poate monitoriza canalul de control si inregistra numarul serial de 32 biti si numarul de

telefon de 34 biti al tuturor telefoanelor mobile pe care le asculta. Plimbandu-se prin zona cateva ore el poate foarte usor sa construiasca o baza de date suficient de mare. El poate apoi sa aleaga un numar de telefon si sa-l foloseasca pentru apelurile proprii sau sa reprogrameze telefoane pe care sa le vanda apoi ca telefoane cu apeluri netaxabile. Totul dureaza pana la primirea notei de plata de catre proprietarul de drept. Se rezolva prin criptografie. Telefoane celulare digitale n SUA, pe langa AMPS au aparut inca patru sisteme digitale, din care au supravietuit 2 IS- 54 si IS-95. n Europa a aparut GSM (Global Systems for Mobile Comunication) +Australia+ceva din Asia. GSM foloseste benzile de 900 MHz si 1.8 GHz (DCS1800 pentru zone urbane). Utilizeaza atat FDM cat si TDM (Time Division Multiplexing Multiplexare cu divizare in timp). Spectrul disponibil este impartit in benzi de 50-200 kHz. n interiorul fiecarei benzi se foloseste TDM pentru a multiplexa mai multi utilizatori. Telefoanele GSM folosesc cartele inteligente (care contin un procesor). Numarul serial si numarul de telefon se afla pe cartela si nu in telefon, rezultand un grad mai mare de securitate. Se foloseste si criptarea. Au inceput eforturile de standardizare a sistemelor mobile de generatia a 3-a PCS Personal Communication Services (servicii de comunicatii personale) in SUA. Pe langa serviciul telefonic mobil acesta mai asigura servicii mobile de banda larga ca videotelefonia, video conferinta, transferul de date la mare viteza. Acelasi sistem PCS, in toate celelalte tari in afara de SUA se numeste PCNetwork Retea de comunicatii personale . PCS sau PCN vor folosi tehnologia celulara, dar cu microcelule intre 50-100 cu latime mici (1/4 W) telefoane mici si usoare. folosirea unor puteri foarte

Pe de alta parte foarte multe celule, 40000 microcelule intr-o celula clasica, de 20 km latime. Statiile de baza (care au dimensiunea unui prajitor de paine, se pot instala pe stalpii de telefon sau in alte locuri asemanatoare). Reteaua GSM PLMN (Public Land Mobile Network) este operationala si in Romania, de cativa ani. Aceasta retea de comunicatii mobile ofera ca principal serviciu telefonia mobila si are la baza sistemul mobil de a doua generatie GSM. GSM-PLMN ofera si transmisii de date la debite de pana la 9600 bps. Sistemele GSM sunt considerate retele de acces la retele de telecomunicatii existente. Pentru apelurile in/din exteriorul retelei se utilizeaza retele fixe. Din cauza mobilitatii, functiile de comutare sunt mult mai complexe decat in telefonia fixa. Apare necesitatea implementarii a 2 categorii specifice de functii: functii de gestiune a mobilitatii localizarea abonatilor; functii de gestiune a resurselor radio stabilirea si eliberarea conexiunii dintre abonatul mobil si comutatorul in zona caruia se gaseste acesta. Ele realizeaza gestionarea traficului pe canalele radio si transferul convorbirilor dintro celula in alta (handover). Datorita miscarii abonatilor a) b) definirea a noi concepte:

mobilitatea (roaming = hoinareala, plimbare); localizarea;

c)

transferul legaturii (handover). a) Mobilitatea = posibilitatea de miscare si schimbare a conectarii pe interfata radio in stare inactiva a telefonului mobil. Telefonul mobil poate fi:

o o

detasat (oprit, inchis) atasat (pornit) inactiv nu este utilizat activ (ocupat) cand se vorbeste de el sau se transmit date Mobilitatea poate fi:

intraretea abonatul se misca in zona de serviciu a unei singure retele; mobilitate nationala in fiecare tara, de obicei, exista 2 operatori GSM, care, in unele locuri se suplinesc unul pe altul (d.p.d.v. al acoperirii geografice). Un telefon poate fi comutat dintr-o retea nationala in alta daca exista intelegere intre cei doi operatori nationali, daca exista o interfata comuna de acces si daca este posibil transferul diferitelor date (necesare identificarii abonatului, tarifarii, etc.) intre cele 2 retele GSM; in spatiul GSM si in interiorul altor retele GSM din alte tari; in alte retele (non - GSM) mobilitate personala (a abonatului) pune cartela SIM (Subscriber Identity Module) intr-un echipament mobil dotat cu interfata de acces corespunzatoare; mobilitatea echipamentului este limitata de compatibilitatea cu interfata de acces a retelei PLMN. b) Localizarea

la nivel de celula reteaua stie in permanenta in care celula se afla abonatul si directioneaza apelul in acea celula dezavantaj incarca foarte mult semnalizarile in retea, deoarece mobilul trebuie sa raporteze retelei orice schimbare de celula; la nivel de retea reteaua nu stie, practic, decat daca abonatul este atasat sau nu. Apelul se trimite in toata reteaua. Nu necesita localizare, dar incarca foarte mult interfata radio cu semnale de apel; la nivelul unor grupe de celule compromis intre primele 2 metode, este metoda utilizata in GSM. Reteaua stie in ce zona (grup de celule) se afla abonatul si transmite apelul in toate celulele din acel grup.

Arie de localizare grupul de celule in care se difuzeaza un apel catre un abonat. Actualizarea localizarii procedura prin care un telefon mobil comunica retelei fiecare schimbare a ariei de localizare. c) Transferul legaturii (handover). n retelele non-GSM = handoff.

Este o procedura de gestiune a resurselor radio si deriva direct din posibilitatea de miscare a abonatului in timpul desfasurarii unei convorbiri. Datorita mobilitatii, calitatea transmisiei scade pe masura ce utilizatorul se departeaza de emitatorul care il deserveste si se apropie de emitatorul unei celule vecine. Handover = procedura de transfer automat a unei convorbiri dintr-o celula in alta. Pentru a realiza acest lucru patru elemente:

monitorizarea permanenta a calitatii transmisiei pentru convorbirea in curs; monitorizarea permanenta a calitatii receptiei de la emitatoarele celulei invecinate; definirea unei proceduri de decizie a schimbarii conexiunii; definirea unei proceduri de comutare rapida a legaturii de pe un canal dintr-o celula pe un alt canal dintr-o alta celula. Decizia cu privire la handover este luata de controller-ul statiei de baza. Telefonul mobil stie de la statia de baza care sunt frecventele de referinta ale tuturor statiilor din celulele invecinate. Telefonul efectueaza masuratori ale nivelului de semnal receptionat de la aceste statii de baza. El transmite permanent la transceiver-ul la care este conectat rapoarte cu masuratorile efectuate. Statia de baza transmite aceste masuratori mai departe la controller-ul sau, impreuna cu propriile masuratori asupra receptiei de la telefon. Controller-ul mentine pentru fiecare mobil activ o lista ordonata cu cei mai buni vecini. Cand calitatea transmisiei pe canalul curent scade sub un anumit prag, controllerul statiei de baza ia decizia de transfer a legaturii intr-o anumita celula (prima din lista). Criteriul de calitate a transmisiei este definit ca o combinatie liniara intre nivelul semnalului receptionat de telefon, puterea sa maxima de emisie si niste (2) parametrii ce caracterizeaza celula. n functie de celula tinta, in care se transfera convorbirea, sunt mai multe tipuri de handover:

in zona de serviciu a aceluiasi controller al statiei de baza; in zona de serviciu a altui controller, dar in aceeasi zona de serviciu a Centrului de comutatie a serviciilor mobile; in zone de serviciu ale altui Centru de comutatie.

1.Ierarhii digitale plesiocrone Reeaua digital plesiocron este o reea de telecomunicaii destinat trasportului semnalului vocal. Este specializat n oferirea serviciului telefonic classic (POTS) i este referit adesea cu acronimul PSTN. Poate asigura n anumite limite (debite) i transportul datelor. Transportul n reeaua digital plesiocron are la baz ierarhia digital plesiocron (PDH Plesiochronous Digital Hierarchy). PDH utilizeaz semnale digitale obinute prin multiplexarea n timp (TDM) a unor aflueni digitali. Cadrele TDM rezultate au o structur specificat. Durata unui cadru i drbitul de transmisiune asigurat variaz in funcie de nivelul ierarhic. Pe plan mondial sunt definite i opereaz ierarhii plesiocrone diferite (Europa, SUA, Japonia). Elementul ce st la baza tuturor ierarhiilor plesiocrone este multiplexorul primar. Exist 2 tipuri de multiplex primar (definite de CCITT) European (E1) i nord american+japonez (DS1). Sistemul multiplex primar European E1 Frecvena de eantionare 8KHz

Tehnica de digitizare a vocii MIC cu cuantizare neuniform Nr. De bii / eantion 8 Durata unui cadru 125 microsec Debitul binar al unui canal telephonic 64Kbps Caracteristica de compandare Legea A (A=87.6) Nr. de intervale de timp / cadru 32 Nr. cilor (canalelor) telefonice 30 Nr. de bii / cadru 32*8 = 256 Debitul binar total 256*8KHz = 2048Mbps Sincronizarea cadrelor cu secvene grupate (0011011) transmise n intervalul 0 al cadrelor impare

Structura cadrului primar E1

x - legtur intern sau CRC(4) - legtur internaional sau sincro mc (la transmisii de date)

Dac semnalizrile nu se transmit n canal comun, ci cu 4 bii / cale, cele 15 cadre corespunztoare semnalizrilor tuturor celor 30 de ci telefonice, mpreun cu cadrul 0, formeaz o structur numit multicadru de semnalizare (mc). Un mc conine 16 cadre E1. Prin multiplexarea semnalelor E1 rezult multiplexare de ordinul 2 (secundare) E2. La rndul lor, acestea pot fi multiplexate i rezult multiplexele teriare E3, etc. Pe intercomunicaii (legturi ntre centrale locale) i trunchiuri (legturi la mare distan, interurbane) se utilizeaz, n funcie de trafic, sisteme multiplex de orice ordin. Ce multiplex de abonat se utilizeaz n general sisteme E1 sau cel mult E2?

2.Sisteme de legturi digitale n PSTN a)Legtura digital la 2048 Mbps (E1).

Multiplexele sunt primare. Orice MUX E1 prezint dou interfee: una spre echipamentul de comutaie i una spre linie. Funcional, un MUX E1 conine un echipament pentru adaptarea semnalizrilor (EAS), echipamentul de multiplexare / demultiplexare PCM (MUX - PCM) i echipamentul de linie terminal (ELT). EAS asigur transmisia bidirecional a fluxului de semnalizare de 64 Kbps corespunztor celor 30 canale telefonice. MUX PCM are funcii diferite pe partea de emisie (E), respectiv pe cea de recepie(R). Funcia principal este cea de multiplexare (E) / demultiplexare (R) a afluenilor. Dac afluenii sunt analogici (MUX E1 de abonat sau conectat la o central telefonic analogic), MUX PCM realizeaz conversia A/D (E) i D/A (R) a fiecrui afluent. Alte funcii:

asigurarea parametrilor necesari punerii n linie a semnalului digital constituirea cadrului multiplex E1, ndeplinit de nite registre de asamblare (E) / dezasamblare (R) genereaz ceasul de emisie cu o precizie de

asigur strategia de sincronizare la nivel de cadru

ELT conine (n sensul de recepie) regeneratorul final care va furniza semnalul digital regenerat precum i ceasul de recepie reconstituit din semnalul recepionat. Pentru asigurarea a ct mai multe tranziii n semnalul de linie se poate utiliza codul ADI (Alternate Digit Inversion), care din 2 n 2 bii produce inversarea valorii bitului respectiv. Astfel irurile lungi de 0 se transform n 010101 ... . n afar de aceasta, ELT conine cteva funcii primare de operare i transmisie pe cele 2 sensuri (lips semnal la emisie i rata de eroare la recepie); separ galvanic echipamentul de linie (prin trafic de linie) i asigur telealimentarea regeneratoarelor intermediare. Concluzii: - funcii ndeplinite de MUX E1 -inserarea i extragerea semnalizrilor -modularea i demodularea PCM -multiplexarea i demultiplexarea afluenilor -asamblarea / dezasamblarea cadrului multiplex -asigurarea parametrilor electrici a semnalului pe interfaa digital -asigurarea sincronizrii la nivel de cadru, a ceasului de emisie, a sincronizrii la nivel de bit -asigurarea unor funcii de monitorizare i ntreinere

b)Legtura digital la 8448Mbps (E2) Multilpexele se noteaz cu MUX E2. Funciile sunt similare celor ndeplinite de MUX E1. Un MUX E2 poate fi utilizat pentru multiplexarea a 120 canale telefonice (multiplex de abonat) sau pentru a multiplexa 4 aflueni primari din ierarhia PDH. n general, afluenii unui multiplex digital pot fi izocroni (sunt generai de ceasuri provenind de la un GT mic) sau anizocroni (tactul pe care au fost emii provine de la GT fizice diferite). Afluenii E1 ce trebuie transmii prin multiplexarea n timp pe linia digital provin uzual din noduri diferite ale PSTN i deci sunt emii pe ceasuri plesiocrone (a cror frecven i faz difer). n plus, deoarece stabilitatea GT este limitat, debitul aluenilor variaz n timp. Pentru a compensa diferenele ntre debitele afluenilor i varaiia acestora n timp, se utilizeaz bii de dopare. Multiplexarea n timp a afluenilor anizocroni se numete asincron.

Doparea Reprezint o tehnic prin care un semnal cu debit variabil poate fi adaptat la un semnal (cadru) cu debit fix. Se noteaz cu P bii de dopare pozitiv i N biii de dopare negativ. n funcie de debitul afluentului, biii P, respectiv N ce vor fi transmii vor conine informaie util sau vor fi vizi. Doparea nul Dac afluentul opereaz la ceasul nominal, doparea este nul. Toi biii P vor fi bii de informaie (I), iar toi biii N vor fi vizi (V).

Dopare negativ Dac afluentul opereaz la un ceas mai mare dect ceasul nominal, doparea este negativ. Biii P vor fi bii de informaie, iar biii N vor fi bii de informaie, fir bii vizi. Dopare pozitiv Dac afluentul opereaz la un ceas mai mic dect cel nominal. Toi biii N vor fi vizi, iar P vor fi fie bii de informaie, fie bii vizi. La recepie, DEMUX trebuie s extrag din canalul temporal corespunztir afluentului biii de dopare vizi, transmind n continuaredoar pe cei de informaie. Pentru ca DEMUX s poat face distincia ntre biii V care trebuie extrai i biii I care trebuie livrai pe ieire, tipul fiecrui bit (I / V) de dopare este specificat n cadrul multiplex. Procedura se numete semnalizarea doprii. Pentru fiecare bit (P sau N) se va introduce n cadru minimum un bit de semnalizare (C) care i va specifica tipul.

Memorii elastice Pentru adaptarea debitelor variabile ale afluenilor la debitul fix al cadrului multiplex, biii recepionai de la fiecare afluent se stocheaz nti ntr-o memorie.

Fiecare memorie este nscris pe ceasul propriu afluentului (regeneret din fluxul digital) i este citit pe un ceas mic fix, dat de GT al MUX. O astfel de memorie memorie elastic. Gestionarea ei se realizeaz cu ajutorul a 2 pointeri: unul de intrare PI i unul de ieire PO. PI este comandat de ceasul afluentului i PO de cel al MUX (unic pentru toi afluenii).

Dac debitul afluentului e mare (afluent rapid) memoria are tendina s se umple, PI apropiindu se de PO. Dac debitul afluentului e mic (afluent lent) memoria are tendina s se goleasc, PO apropiindu se de cel de intrare, PI. Cu ajutorul memoriilor elastice se realizeaz sincronizarea unor semnale plesiocrone. Memoria elastic absoarbe i variaiile de debit pe terman scurt. Dezavantaj introduce ntrzieri n linia digital. Dimensionarea memoriilor este un compromis ntre capacitatea de absorbie a variaiilor de debit (e cu att mai mare cu ct memoria este mai mare) i ntrzierea introdus n reea (e cu att mai mic cu ct memoria este mai mic).

Cadrul E2 Cadrul multiplex secundar din ierarhia plesiocron (E2) se analizeaz prin multiplexarea n timp asincron cu ntreesere de bii i dopare pozitiv a 4 afluni E1. Ceasurile de inscriere n memorie ntre 2047,9 i 2048,1 Kbps. Ceasul de citire din memorie este de 8448 / 4 = 2112 KHz. Pointerul de ieire nu va extrage bii din memorie pe fiecare tact. ntr-un cadru exist 6 intervale de tact / afluent n care se transmit n linie bii suplimentari, timp n care n memorie se nscriu bii dar nu se citesc. Un cadru E2 prevede un singur bit de dopare (P) / afluent. Alte caracteristici: -durata unui cadru 100.4ms.

-numrul total de bii / cadru 848 bii. -sincronizarea la nivel de cadru: cu secven SINC grupat cu lungime de 10b: 1111010000 situat la nceputul cadrului