Sunteți pe pagina 1din 3

Aruncarea mingii de oina

ISTORIC
Oina este un joc sportiv practicat intre doua echipe, pe un teren in aer liber. Jocul solicita o buna viteza de alergare, reflexe in miscarile de autoaparare de loviturile mingii, precizie in aruncarea si lovirea mingii. Oina - sau hoina cum i se mai spunea - este socotita un joc sportiv national pentru romani, avand, pe pamantul romanesc, o vechime de cel putin 6 secole, asa cum mentioneaza cronici si hrisoave care ii subliniaza popularitatea de care se bucura printre copii si tineri, printre osteni si voievozi. Asa, de pilda, aflam ca pe timpul lui Vlaicu Voda, adica prin anul 1364, oina se juca pe plaiurile Tarii Romanesti, ea patrunzand peste tot: in sate, in comune, in viata oamenilor. Prin modul de desfasurare a jocului, oina atrage atentia prin unele elemente care se intalnesc si la alte jocuri sportive din diferite tari, cum ar fi basse-ball-ul american, jocul paume, din Franta, palsepool-ul finlandez sau schlagball-ul german. Unii cercetatori apreciaza ca oina are o semnificatie legata de ocupatia de baza a populatiei de atunci, si anume de pastorit. Se exemplifica cu termeni ca: bata, baci, folositi in joc. Alti cercetatori ii gasesc o origine latina atat cuvantului oina, care ar proveni din latinescul voinum, cat si altor termeni specifici jocului. Oricum, oina se mentine in timp si astfel, in lucrarea Diaetaetica, scrisa de clujeanul Stefan Matyus in 1762, se fac recomandari privind necesitatea practicarii drumetiilor, a activitatilor atletice, a vaslitului, a jocului de oina, ca fiind favorabile sanatatii si dezvoltarii fizice. Mai tirziu, oina patrunde si in scoli, in cadrul educatiei fizice, iar in anul 1899 ministrul invatamantului, Spiru Haret, decide organizarea anuala a concursurilor scolare de oina.

In perioada de dupa cel de-al doilea razboi mondial, la noi in tara, punandu-se accent pe dezvoltarea sportului de masa, oina isi capata locul printre celelalte sporturi, consolidindu-se organizatoric prin sectii, asociatii si competitii. Fiind un joc sportiv cu traditie nationala, accesibil tineretului, oina era prevazuta in programul intrecerilor de vara ale competitiei sportive nationale Daciada.

REGULI DE BAZA
Invatarea jocului de oina presupune mai intai insusirea aruncarii si prinderii mingii, aruncarii ei cu precizie la diferite distante. Este necesara o buna viteza in alergare si deprinderea de a aprecia cat mai exact distanta de adversar. In sfarsit, trebuie sa exersati bataia mingii cu bastonul, pentru a ajunge s-o loviti cu forta si s-o trimiteti cat mai departe, in terenul de joc.Oina se poate practica de la varsta de 7-8 ani, intre doua echipe alcatuite din cate 11 jucatori. Jocul este condus de un arbitru principal si de doi arbitri de linie. Prin tragere la sorti, o echipa va incepe jocul la bataie, cealalta la prindere. La fluierul arbitrului, echipa de la bataie incepe jocul, adica un jucator serveste mingea primului jucator aruncand-o usor in sus, iar acesta trebuie so loveasca cu bastonul pentru a o trimite cat mai departe in terenul de joc, favorizand astfel coechipierilor ragazul sa fuga prin culoarul de ducere. Cei de la prindere, daca au prins mingea, o paseaza intre ei, pentru a gasi momentul de a o arunca si lovi pe unul din jucatorii adversi, care urmaresc cu atentie pasele si se feresc, se apara cu mainile, de a nu fi loviti cu mingea. Fiecare lovitura reusita,de atingere a adversarului in orice loc afara de palrne, se socoteste 2 puncte, in final echipa care intruneste cel mai mare punctaj castiga jocul. Dar regulamentui jocului prevede detalii privind acordarea punctelor, ce pot si ce nu pot face jucatorii in teren in timpul partidei, fie ca sunt la prindere,fie ca sunt la bataie. Important este ca jocul e foarte accesibil, foarte atractiv, dinamic si, prin elementele sale de tehnica si tactica, satisface gustul copiilor de intrecere. O partida se desfasoara in doua reprize, cu o pauza de 5 minute

intre ele. O repriza dureaza atat cat jucatorii echipei de la bataie trec toti la bataia propriu-zisa a mingii cu bastonul.

CONDITII MATERIALE
Terenul pe care se practica oina are dimensiunile de 70 m lungime si 32 m latime. El este marcat cu linii albe, vizibile, care ii determina zone si culoare, spatiul de 3/4, careurile si liniile de bataie, de fund si de asteptare. Mingea de oina are diametrul de 8 cm, greutatea de 180 gr, este confectionata din piele si umpluta cu par de cal, bou sau porc. Bastonul este din lemn de esenta tare, lung de circa 1 m, cu un diametru de 3-5-6 cm. Echipamentul jucatorilor se compune din: pantofi usori de sport, chiloti si maiou sau tricou de sport. Minioina, prin regulile sale mai simplificate, va ofera posibilitatea de a juca si insusi cu mai multa usurinta oina. Cele doua echipe care se intrec sunt formate din cite 6 jucatori in teren si 2 jucatori de rezerva. O partida se disputa pe durata a doua seturi. Un set este compus din trecerea unei echipe atat pe la bataie cat si pe la prindere. in pauze se pot schimba maximum doi jucatori. La bataie jucatorii se afla in ordinea numerelor de pe tricou, iar cel care bate mingea si-o va servi singur. In teren, in timpul jocului se vor afla cel mult 3 jucatori -2 venind de la linia de plecare si altul de la linia de intoarcere. in rest, regulile de aruncare, de lovire, de prindere sunt ca in jocul de oina punctele care se acorda fiecarei echipe, in cele doua seturi, vor determina rezultatul partidei. Jocul este condus de 2 arbitri. Terenul de minioina are dimensiuni mai reduse, jucatorii avand o asezare in teren putin diferita ca in jocul propriu-zis de oina. Pana la varsta de 11 ani, in partidele jucate intre echipe de fete sau baieti, mingile si bastoanele vor avea dimensiuni mai reduse.

S-ar putea să vă placă și