Sunteți pe pagina 1din 66

LEGITIMA APARARE SI STAREA DE NECESITATE

CAP.1 CAUZELE CARE INLATURA CARACTERUL PENAL AL FAPTEI 1.1. Notiunea de cauza de inexistenta a infractiunii 1.2. Delimitarea cauzelor de inexistenta a infractiunii fata de cauzele care exclud raspunderea penala (cauzele de inexistenta a raspunderii penale) si de cauzele de stingere a executarii sanctiunilor de drept penal 1.3. Felurile cauzelor de inexistenta a infractiunii CAP. 2 - LEGITIMA APARARE 2.1.Notiunea legitimei aparari 2.2. Conditiile legitimei aparari 2.2.1.Preliminarii 2.3. Conditiile atacului 2.3.1. Noiunea de atac 2.3.2. Atacul sa fie material 2.3.3. Atacul sa fie direct 2.3.4. Atacul sa fie imediat 2.3.5. Atacul sa fie injust 2.3.6. Atacul sa fie indreptat mpotriva unei persoane, drepturilor unei persoane sau contra unui interes general 2.3.7. Atacul care pune n pericol grav drepturile persoanei sau interesul general 2.4.Conditiile apararii 2.4.1. Preliminarii 2.4.2. Necesitatea apararii in vederea inlaturarii atacului 2.4.3.Apararea sa se indrepte impotriva atacatorului 2.4.4. Echivalenta (proportionalitatea)apararii cu gravitatea pericolului determinat de atac
1 din 66

2.4.5. Apararea sa se materializeze printr-o fapta prevazuta de legea penala. 2.5. Legitima aparare n cazuri speciale (art. 44 alin 2 1 Cod penal) 2.6. Efectele si proba legitimei aparari 2.6.1. Efectele legitimei aparari 2.6.2. Proba legitimei aparari CAP. 3 - STAREA DE NECESITATE 3.1. Notiunea starii de necesitate 3.2. Conditiile starii de necesitate 3.2.1. Preliminarii 3.2.2. Analiza conditiilor pericolului 3.2.3 Conditiile activitatii de salvare 3.3. Efectele si proba starii de necesitate 3.3.1. Preliminarii 3.3.2. Depasirea limitelor starii de necesitate 3.3.3.Conexitatea starii de necesitate cu alte cauze de inexistenta a infractiunii. CAP. 4 - PRACTIC JUDICIAR N MATERIE CAP. 5 CONSIDERAII GENERALE PRIVIND CAUZELE

JUSTIFICATIVE

2 din 66

CAPITOLUL 1 CAUZELE CARE INLATURA CARACTERUL PENAL AL FAPTEI 1.1. Notiunea de cauza de inexistenta a infractiunii Incidenta dreptului penal si, in special, a raspunderii penale, nu poate avea loc decat daca se constata ca in lumea obiectiva o persoana a comis o fapta care intruneste toate elementele unei infractiuni. Sunt cazuri cand, in aparenta, s-a comis o fapta care indeplineste toate cerintele pentru a fi infractiune, dar in urma cercetarii atente se constata ca aceasta nu poate fi incadrata in tiparul vreunei norme de incriminare. Conceptiile despre existenta sau inexistenta infractiunii, a existentei sau inexistentei raspunderii penale si a aplicarii ori neaplicarii sanctiunilor penale, au evoluat o data cu mutatiile survenite la nivelul stiintei si tehnicii. Insa niciodata nu a existat o conceptie unitara si clara, atat la nivelul teoriei, cat si la cel al legislatiilor penale. Confuzia se gaseste si in legislatiile occidentale actuale. De pilda, Codul penal italian (art. 52), la definirea legitimei aparari foloseste expresia non e punibile, ceea ce inseamna ca legitima aparare este, in viziunea legiuitorului italian, o cauza de nepedepsire. Sau in Codul penal spaniol (art. 20), pentru denumirea cauzelor de existenta a infractiunii, se utilizeaza expresia estan exentos de ponsabilidad criminal, confundandu-le cu cauzele care exclud raspunderea penala. Codul penal actual foloseste expresia cauze care inlatura caracterul penal al faptei. Majoritatea autorilor din Romania folosesc expresia prevazuta de Codul penal. In cadrul teoriei si legislatiilor occidentale se face, de regula, demarcatia intre doua categorii de cauze ce determina inexistenta infractiunii, respectiv: cauze justificative1 (bazate pe dreptul de a savarsi anumite fapte, numite si cauze obiective de neresponsabilitate sau care inlatura ilegalitatea ori caracterul ilicit al faptei) si cauze de neimputabilitate (numite si cauze de neculpabilitate sau cauze subiective de neresponsabilitate - bazate pe lipsa vinovatiei). Impreuna, aceste doua categorii de cauze sunt numite, de catre unii autori, cauze exclusive de responsabilitate.
1

G. Antoniu, Noul Cod penal, p. 145 si urmatoarele

3 din 66

De lege lata, sunt cauze care inlatura caracterul penal al faptei: legitima aparare, starea de necesitate, constrangerea, eroarea de fapt, cazul fortuit, iresponsabilitatea, betia, minoritatea, precum si cauzele speciale. Avand in vedere faptul ca, in dreptul penal romanesc (ca de altfel si in celelalte ramuri ale dreptului nostru), termenii i1icit si ilegal au continut echivalent, pana la modificarea legislatiei penale, folosirea termenilor tipicitate si antijuridicitate apare neavenita, pentru ca ar crea confuzii. In dreptul nostru, notiunea de antijuridicitate este subsumata celei de tipicitate, intrucat prin prevederea faptei in lege (concordanta faptei comise cu modelul legal) sau tipicitate, se are in vedere si lipsa vreunei cauze de inexistenta a ilicitului. Virtual, normele generale fac parte din continutul celor de incriminare. Normele partii generale fac parte ope legis din continutul fiecarei norme reglementate in partea speciala a dreptului penal. Terminologia folosita de legiuitorul roman, respectiv cauze care inlatura caracterul penal al faptei este defectuoasa, deoarece cuvantul inlatura are sensul de dare la a parte sau indepartare, ceea ce face ca acceptiunea expresiei sa ne trimita la ideea ca interventia cauzei indeparteaza sau da la o parte caracterul penal al faptei. Ar insemna ca, desi fapta are caracter penal, fiind infractiune, totusi acest caracter sa fie inlaturat, lucru inadmisibil pentru ca o fapta care are caracter penal este infractiune in toate cazurile. Expresiile care ar acoperi in mod satisfacator toate situatiile, starile sau imprejurarile care determina neintrunirea conditiilor infractiunii ar fi cauze de inexistenta a infractiunii sau cauze care exclud infractiunea. 1.2. Delimitarea cauzelor de inexistenta a infractiunii fata de cauzele care exclud raspunderea penala (cauzele de inexistenta a raspunderii penale) si de cauzele de stingere a executarii sanctiunilor de drept penal Cauzele de inexistenta a infractiunii trebuie delimitate de cauzele de neraspundere, numite in doctrina prin mai multe expresii, cum ar fi: cauze care inlatura raspunderea penala; cauze exoneratoare de raspundere penala;cauze de impunitate; cauze de nepedepsire; cauze de neresponsabilitate etc. Cauzele de inexistenta a infractiunii sunt stari, situatii sau imprejurari care impiedica realizarea
4 din 66

continutului infractiunii. In schimb, cauzele de neraspundere penala, desi presupun ca fapta este infractiune, aceasta nu atrage efectul inevitabil, aplicarea sanctiunilor penale, cu exceptia masurilor de siguranta, care pot fi luate, uneori, si in cazul in care fapta prevazuta de legea penala nu este infractiune. Ordinea cercetarii situatiei de fapt incepe cu verificarea existentei infractiunii si numai daca raspunsul la aceasta intrebare este pozitiv se continua verificarea existentei raportului penal de conflict. Dar, desi infractiunea determina in majoritatea cazurilor aplicarea sanctiunilor penale, consecinta inevitabilitatii poate deveni ineficienta daca este incidenta vreo cauza de neaplicare a sanctiunii penale. Cauzele de neraspundere penala sunt acele stari situatii sau imprejurari care determina imposibilitatea tragerii la raspundere (sanctionarii) penala a infractorului (de exemplu, amnistia, prescriptia raspunderii penale, lipsa plangerii prealabile etc.). Interesul distinctiei intre cauze de inexistenta a infractiunii si cauze de neraspundere (nesanctionare) penala este in primul rand acela al efectelor celor doua categorii juridice. In cazul inexistentei infractiunii, imposibilitatea tragerii la raspundere penala este absoluta, in timp ce in cazul inexistentei raspunderii penale, imposibilitatea este doar relativa, fie in sensul ca ea era posibila la un moment dat, fie ca este posibila daca dispare cauza de neraspundere. Cauzele de inexistenta a infractiunii produc efecte din chiar momentul cind apar (ex tunc), dar constatarea lor are loc mai tarziu, pe cale judiciara. Cauzele de excludere a infractiunii au caracter absolut, deoarece pot fi invocate de orice participant la proces si in orice stadiu procesual. In faza urmaririi penale, existenta cauzei de excludere a infractiunii determina scoaterea de sub urmarire penala a inculpatului, iar in faza judecatii achitarea acestuia. Cauzele de inexistenta a infractiunii nu trebuie confundate nici cu imprejurarile care determina stingerea sau neexecutarea sanctiunilor de drept penal (prescriptia executarii pedepsei sau cu gratierea). Ca si cauzele care exclud raspunderea penala, cauzele care sting executarea sanctiunilor sunt imprejurari subsecvente constatarii infractiunii si stabilirii raspunderii penale, dar care fac imposibila inceperea sau continuarea executarii sanctiunilor penale. 1.3. Felurile cauzelor de inexistenta a infractiunii
5 din 66

Cauzele care exclud infractiunea pot fi clasificate dupa mai multe criterii. Dupa criteriul sferei de incidenta si al locului reglementarii, deosebim cauze generale si cauze speciale. Cauzele generale au un domeniu de aplicare ce cuprinde mai multe infractiuni si sunt reglementate, de regula, in partea generala a Codului penal. Cauzele speciale au aplicabilitate doar la o singura infractiune sau la infractiuni determinate si sunt reglementate, de obicei, in partea speciala a Codului penal sau in legi speciale. Dupa criteriul elementelor la care se refera, cauzele de inexistenta a infractiunii sunt cauze ce privesc vinovatia si cauze referitoare la prevederea faptei in legea penala (privitoare la incriminare sau caracterul ilicit al faptei). Cauzele referitoare la e1ementul legal (prevederea faptei in legea penala) pot fi numite cauze justificative, iar cele privitoare la vinovatie cauze de inexistenta a vinovatiei sau cauze care exclud vinovatia. In functie de efecte, delimitam cauze reale si cauze personale. Cauzele reale sunt cele referitoare la fapta si produc, de regula, efecte asupra tuturor participantilor (in rem; erga omnes). Cauzele personale privesc persoana unuia dintre participantii la fapta si produc efecte numai referitor la acesta (in personam). Printre cauzele generale mentionam dezincriminarea faptei, tentativa imposibila, desistarea si impiedicarea producerii rezultatului, legitima aparare, starea de necesitate, ordinul legii si comanda autoritatii legitime, consimtamantul victimei, constrangerea, cazul fortuit, iresponsabilitatea, betia, minoritatea si eroarea de fapt. Este o cauza speciala, spre exemplu, constrangerea mituitorului. De lege ferenda, legiuitorul trebuie sa faca o delimitare intre cauzele care exclud caracterul ilicit (tipicitatea, prevederea in lege, etc) si cauzele care exclud vinovatia. O asemenea diferentiere ar permite practicianului sa aplice cu mai mare exactitate legea in cazul masurilor de siguranta. Intr-o asemenea reglementare, aceste masuri vor putea fi luate contra unui faptuitor care nu a comis o fapta ce realizeaza continutul unei infractiuni, numai daca imprejurarea care exclude caracterul penal al faptei se referea la vinovatie, iar nu si la elementul legal. Practic, luarea masurilor de siguranta fata de noninfractori poate avea loc numai in cazul in care cauza de inexistenta a infractiunii este una care exclude vinovatia faptuitorului. Pe de alta
6 din 66

parte, in timp ce cauza justifcativa este o cauza reala (obiectiva), cauza ce exclude vinovatia are, de regula, caracter personal (subiectiv). De asemenea, cauzele justificative, de obicei, exclud si celelalte forme de raspundere juridica.

CAPITOLUL 2 LEGITIMA APARARE 2.1. Notiunea legitimei aparari Legitima aparare este o cauza de inexistenta a infractiunii, care consta in savarsirea unei fapte prevazute de legea penala pentru inlaturarea unui atac material, direct, imediat si injust ce pune in pericol grav faptuitorul, alta persoana sau drepturile acestora ori un interes general. Spre exemplu, un individ vrea sa comita un viol si in timpul realizarii actelor de constrangere intervine o terta persoana care salveaza victima prin folosirea violentei fizice. Precizam ca, in acest context, ca de altfel in toate situatiile cand se pune problema existentei unei cauze de excludere a infractiunii , prin fapta prevazuta de legea penala avem in vedere numai aspectul special al elementului legal al infractiunii , anume acela al descrierii faptei intr-o norma de incriminare. Savarsirea unei fapte in stare de legitima aparare nu a fost niciodata sanctionata, in decursul istoriei, deoarece o asemenea conduita nu reprezinta altceva decat inlaturarea unei agresiuni ce vizeaza valori sociale importante. Legea penala trebuie sa cuprinda norme juridice carora destinatarii sa li se poata conforma.Nu poate fi sanctionata o conduita care nu prezinta pericol sau care, dimpotriva , prezinta utilitate sociala , deoarece legea penala intervine numai ca ultima ratio. Desi, de regula, nimeni nu-si poate face singur dreptate, totusi legiuitorul permite, in cazul unor situatii exceptionale, ca persoanele fizice sa inlature orice atac care pune in pericol valorile sociale constand in viata persoanei, integritatea sa corporala, sanatatea persoanei ori interesele publice.Legitima aparare este o riposta

7 din 66

la un atac indreptat impotriva celor mai importante valori sociale, riposta determinata de nevoia apararii acestor valori.2 Prof. Vintila Dongoroz spunea ca legitima aparare este o specie de constrangere psihica ,deoarece izvoraste dintr-un pericol care sileste pe cel constrans sa comita faptul penal 3. Chiar daca, de cele mai multe ori, legitima aparare izvoraste dintr-un pericol care preseaza psihic, pana la constrangere morala, pe cel ce riposteaza , sunt situatii cand constrangerea poate lipsi si totusi agentul sa se afle in stare de legitima aparare. Este cazul spre exemplu, al unei persoane atacate care poate sa evite atacul (prin fuga, inchiderea unei usi, a unei porti etc.), deci care nu este constrans, si totusi persoana atacata, daca infrunta agresiunea, beneficiaza de starea de legitima aparare. Sau in cazul in care riposta nu vine de la persoana agresata, ci de la un tert care intervine pur si simplu din spirit social. Asadar, nu in toate cazurile faptuitorul este constrans psihic sa riposteze, fiind si cazuri in care riposta are loc pe alte fundamente. 2.2. Conditiile legitimei aparari 2.2.1 Preliminarii Codul penal prevede cerintele in care fapta prevazuta de norma incriminatoare este caracterizata ca fiind savarsita in stare de legitima aparare.Conditiile legitimei aparari au menirea de a impiedica subiectivismul, arbitrariu sau abuzul organelor judiciare ori al destinatarilor legii penale. Legitima aparare presupune existenta unei premise, anume un atac al unei persoane fizice orientat impotriva unei valori sociale. Din analiza normei care prevede legitima aparare rezulta ca pentru existenta legitimei aparari trebuie indeplinite doua categorii de conditii: conditii referitoare la atac si conditii referitoare la aparare.Conditiile atacului sunt4:
-

sa fie material,direct,imediat si injust, sa fie indreptat contra unei persoane, drepturilor unei persoane sau

impotriva unui interes general, - sa puna in pericol grav drepturile vizate sau interesul general.
2 3

M.A.Hotca Cod Penal Comentarii si explicatii pag.508, C.Mitrache ,op.cit. pag.104 V.Dongoroz , Drept penal , Ed.Societatii Tempus si Asociatia Romana de Stiinte penale, Bucuresti 2000, pag.359 4 C.Bulai ,op.cit.pag.238; C.Mitrache op.cit.pag.107 ; V.Dobrinoiu ,Gh.Nistoreanu, Al. Boroi ,I.Pascu , I.Molnar, V. Lazar , op.cit.pag. 291-298 , T.Dima op.cit.pag.268-278

8 din 66

Conditiile ripostei sunt: -

sa fie necesara, sa fie orientata impotriva agresorului, sa fie proportionala cu gravitatea pericolului, sa imbrace forma unei fapte prevazute de legea penala. 2.3. Conditiile atacului 2.3.1. Notiunea de atac. Prin atac se intelege o activitate ofensiva violenta a unei persoane fizice indreptata contra valorilor sociale ocrotite de legea penala.Numai omul poate declansa un atac, ceea ce inseamna ca animalele sau alte entitati nu pot initia agresiuni care sa dea dreptul la o aparare legitima.Bineinteles ca aici avem in vedere numai reactia neinfluentata, libera, a animalelor, deoarece daca omul foloseste animalul ca pe un instrument nu mai vorbim de fapta animalului , ci de fapta omului. Uciderea unui animal agresiv (a unui caine, spre exemplu), care pune in pericol grav vreuna din valorile sociale ocrotite de legea penala si a carui reactie nu a fost determinata de un om nu realizeaza continutul unei legitime aparari. O asemenea fapta se va supune cerintelor starii de necesitate. Atacul poate fi real sau imaginar, astfel ca exista atac si in cazul in care doua persoane au impresia reciproca si concomitenta ca sunt agresate una de catre cealalta.In acest caz , riposta fiecaruia dintre cele doua persoane este justificata , dar legitima aparare intra in conexitate cu eroarea de fapt , ceea ce inseamna ca trebuie indeplinite atat conditiile legitimei aparari cat si ale erorii de fapt. Exista atac chiar daca el provine de la persoana care initial a fost victima, in situatiile in care riposta victimei originare are loc dupa consumarea atacului ce a vizat-o.Este vorba de un atac, spre exemplu, in cazul in care o persoana ameninta o alta persoana cu o arma ce parea reala, dar pana la urma s-a probat ca era o arma de jucarie.Si in acest caz legitima aparare va intra in concurs cu eroarea de fapt. De asemenea , in cazul infractiunii flagrante orice persoana poate imobiliza infractorul , in conditiile legii. 2.3.2. Atacul sa fie material.
9 din 66

Atacul este material cand se realizeaza prin cai de natura fizica si este indreptat impotriva aspectului obiectiv al valorii sociale protejate.Practic, atacul material se obiectiveaza prin exercitarea unor acte de violenta fizica, astfel ca legitima aparare este incidenta numai in cazul faptelor orientate spre valori sociale care pot fi lezate prin acte fizice, intrucat numai aceste valori sociale pot fi agresate material.Sunt in raport cu anumite fapte incriminate in raport cu care legitima aparare nu este posibila.De pilda, amenintarea, cu toate ca insufla in multe cazuri temere sau afecteaza din punct de vedere psihic persoana vizata, nu poate imbraca haina unui atac in sensul legii penale. Atacul este material si atunci cand agresorul isi orienteaza energia fizica impotriva bunurilor unei persoane, fie prin punerea in executare a hotararii de la distrugere, fie prin actiunea de trecere a acestora in stapanirea sa. Relatiile dusmanoase dintre agresor si victima nu constituie un atac impotriva primului. De asemenea, un conflict verbal nu poate da dreptul la o riposta ce ar pune in pericol viata victimei. Desi, de regula, faptele care nu vizeaza aspectul fizic al valorilor sociale ocrotite nu pot justifica o riposta pe cai de fapt, in cazuri speciale aceste fapte ar putea sa se concretizeze si intr-o agresiune ce justifica o riposta prin mijloace nejuridice.De exemplu, se obiectiveaza prin anumite gesturi, cum ar fi scuipaturi, aruncarea spre faptuitor cu diverse lichide etc. Legea penala romana nu accepta reactia prin mijloace de fapt in cazul atacurilor nemateriale. Daca o persoana reactioneaza la atacuri nemateriale, savarsind o fapta prevazuta de legea penala, in functie de datele si imprejurarile ripostei, ea va putea beneficia totusi de efectele circumstantei atenuante a provocarii sau ale unei circumstante atenuante judiciare5. Atacul nu este material nici in cazul in care se concretizeaza in acte de instigare sau de complicitate morala. In ipoteza existentei unor atacuri reciproce, de regula, nu exista premisa legitimei aparari, decat daca unul dintre cei aflati in conflict renunta la agresarea celuilalt combatant6.
5 6

C.A. Bucuresti ,s.I pen.,dec.nr.102/A/2003, in Practica judiciara penala 2006, pag.57 G.Antoniu ,Vinovatia penala , pag.277

10 din 66

2.3.3. Atacul sa fie direct Atacul este direct cand se indreapta asupra unei valori sociale, chiar daca nu are un contact fizic cu valoarea sociala impotriva careia este orientat. Atacul nu este direct daca intre victima si inculpat se afla un obstacol material (o poarta, un gard, o apa et.) care a impiedicat victima sa actioneze si sa pericliteze viata inculpatului. Conditia analizata presupune existenta unei relatii cauzale intre agresiune si pericol, iar nu neaparat contactul fizic intre actele ofensive violente ale agresorului valoarea sociala periclitata. Atacul este direct, de exemplu, in cazul in care victima se afla pe o scara ce se sprijinea de un obiect, iar agresorul vrea sa mute sau sa destabilizeze acel obiect. Ori un vanator se afla pe un pod suspendat, moment in care o persoana incearca sa taie otgoanele ce mentin podul suspendat, existand pericolul caderii vanatorului in prapastie. Alaturi de alti autori 7, credem ca de lege ferenda nu este necesara conditia ca atacul sa fie direct, cata vreme exista cerinta ca agresiunea sa fie imediata. Daca atacul este imediat, nu are nici o relevanta faptul ca este sau nu direct, pentru ca valorile sociale pot fi periclitate fie direct, fie indirect. In aceasta situatie, interpretarea conditiei trebuie facuta in sensul ca vizeaza orice atac ce reprezinta cauza imediata a raului. Ceea ce intereseaza in cazul legitimei aparari nu este atat modalitatea orientarii atacului, cat faptul ca acesta pune in pericol drepturile unei persoane sau interesul general. Conditia punerii in pericol a valorilor sociale vizate de atac este insa o cerinta distincta, care priveste efectul agresiunii, iar nu atacul insasi.Mai mult, interpretarea literara a cuvantului direct inseamna excluderea din sfera conditiei a acelor agresiuni care nu sunt orientate nemijlocit spre valoarea sociala pusa in pericol, lucru pe care legiuitorul credem ca nu l-a dorit. De aceea, doctrina si practica au dat o interpretare logica cerintei ca atacul sa fie direct. 2.3.4. Atacul sa fie imediat
7

si

N.T.Buzea , Infractiunea si culpabilitatea, Tipografia Sabin Solomon, Alba Iulia,1944,pag.566,Fl.Streteanu,op.cit.,pag.409

11 din 66

Atacul este imediat cand este iminent (in continenti) sau actual (laesio inchoata). Dupa caracter si gradul de realizare, atacul poate fi eventual, viitor, iminent, actual si consumat (epuizat)8. Dintre aceste cinci forme, numai a treia si a patra sunt vizate in cazul legitimei aparari. Atacul are caracter eventual daca nu este sigur ca se va declansa, adica este incert din punct de vedere al existentei, ceea ce determina irelevanta sa in acest moment. Atacul este eventual atunci cand exista o amenintare relativa cu un pericol pentru valorile sociale, insa pericolul nu este iminent, el ramanand la o anumita distanta in timp si fiind incert ca va fi dezlantuit. Simpla teama ca faptuitorul va fi atacat nu constituie un atac, acesta trebuind sa rezulte din acte materiale. Intr-o speta s-a conchis ca, desi victima urmarea intentionat pe inculpat, aceasta urmarire, adica parcurgerea aceluiasi drum la o oarecare distanta de inculpat, nu constituie o iminenta de atac, cu atat mai putin un atac desfasurat.Iminenta atacului presupune manifestari clare ale atacatorului, din care sa se deduca in mod necesar ca atacul va urma cu siguranta; or, in speta, parcurgerea aceluiasi drum care ar putea avea aspect de urmarire din cauza pozitiei succesive a celor doua parti nu contine in ea premisa ca va urma cu necesitate atacul. Unui atac viitor i se poate riposta totusi prin masuri de aparare pregatite pentru eventualitatea survenirii agresiunii. De pilda, Primus il ameninta ziua pe Secundus ca-l va ucide in noaptea ce urmeaza. Daca Secundus se alarmeaza si pregateste o capcana, in care cade Secundus, suferind o vatamare corporala grava, sunt realizate conditiile legitimei aparari. Atacul este viitor cand pericolul este indepartat, adica se afla in anticamera iminentei.Un asemenea atac nu este luat in considerare pentru ca lipseste relatia de cauzalitate dintre agresiune si pericol. Pana in momentul iminentei urmeaza sa mai aiba loc si alte descarcari de energie. Prin atac imediat se intelege un atac iminent, adica pe punctul de a se dezlantui, sau un atac actual, adica in plina desfasurare. In ambele situatii se cere ca pericolul pe care il produce atacul sa fie pe punctul de a se ivi (iminent) sau sa fie
8

G.Antoniu ,Vinovatia penala, pag.279

12 din 66

ivit (actual). Iminenta sau actualitatea atacului este data de durata de timp aproape imperceptibila dintre atac si pericolul grav ce ameninta persoana sau interesele ei, incat actiunea in aparare se impune . Cand intervalul de timp dintre inceperea atacului si pericolul ce il prezinta este mai indelungat, atributul imediat cerut de lege nu este realizat. Cu alte cuvinte, intr-un atare caz, pericolul nu mai constituie o realitate prezenta, ci este vorba de realitatea survenirii pericolului , deci de o amenintare cu producerea unui pericol.Indepartarea in timp sau in spatiu a unui atac declansat nu acorda dreptul la o riposta legitima cat timp pericolul nu este iminent, deoarece un atac iminent, dar lipsit de un pericol identic nu primejduieste valoarea sociala vizata (de exemplu, o persoana ameninta alta persoana ca o va omora peste o jumatate de ora sau arunca cu obiecte dure inspre o alta persoana, dar aceasta se afla la foarte mare distanta de agresor). Pe de alta parte, daca atacul este iminent, nu este nevoie sa se astepte declansarea atacului, ci se poate riposta (de pilda, cel amenintat riposteaza la un atac cu un obiect contondent, prin lovirea agresorului in momentul cand se pregatea sa loveasca victima). Deci, cel care efectueaza activitatea de aparare nu este obligat sa astepte lovitura agresorului, ci el poate riposta de indata ce agresiunea se afla in anticamera actualului. Starile conflictuale anterioare dintre parti nu pot fi considerate atac imediat si injust, decat daca sunt urmate de un act de violenta de natura a pune in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat. Atacul este actual cand a inceput si se desfasoara. Dar si in acest caz trebuie realizata cerinta iminentei sau existentei pericolului. Desi Codul penal nu vorbeste decat despre existenta unui atac iminent, indeplinirea conditiei analizate si in cazul cand atacul este actual reiese din interpretarea logica prin folosirea argumentului a fortiori. Atacul este consumat in momentul cand a incetat si nu mai exista iminenta reluarii acestuia de catre agresor. De pilda, este consumat atacul in momentul in care in urma ripostei agresorul a renuntat la continuarea atacului. Atacul nu mai este actual sau iminent daca agresorul a fost dezarmat definitiv. In acest caz, va fi
13 din 66

retinuta, daca sunt indeplinite conditiile legale, circumstanta atenuanta a provocarii. Solutia inexistentei legitimei aparari, in cazul dezarmarii agresorului, nu se impune automat in toate cazurile, deoarece in unele cazuri acesta se poate reinarma sau poate ramane periculos, desi a fost deposedat de arma pe care a folosit-o pentru atac. Asa cum s-a spus in literatura, dezarmarea agresorului nu poate constitui decat un indiciu privitor la incetarea atacului, instantele avand obligatia sa verifice daca in concret agresorul mai avea posibilitatea continuarii atacului9. In cazul infractiunilor continue (lipsire de libertate, de pilda), riposta poate avea loc oricand pana la momentul epuizarii infractiunii. De asemenea, atacul nu este iminent daca nu era pe cale sa se produca. Folosirea unor mijloace de siguranta (capcane, animale agresive, sisteme de protectie care pot leza integritatea persoanei etc.) nu este exclusa deoarece acestea, de regula, au eficienta numai in momentul in care exista un atac. Intr-un asemenea caz se poate vorbi de legitima aparare premeditata. Este insa posibil ca efectele produse de mijloacele de siguranta sa fie mult mai grave decat consecinta pe care agresorul o viza, ceea ce determina nerealizarea conditiei proportiei apararii cu gravitatea pericolului si a conditiilor in care a avut loc atacul. In toate cazurile, cat timp nu a existat un atac efectiv din partea victimei, care sa intruneasca cerintele prevazute de lege, nu se poate retine ca fapta a fost savarsita in legitima aparare, pentru ca atacul nu este iminent. Uciderea agresorului in timp ce acesta incerca sa fuga de la locul faptei, dupa ce a exercitat asupra faptuitorului un atac material, direct, imediat si injust, nu indeplineste conditiile prevazute de lege pentru o riposta, deoarece prin consumarea atacului acesta a incetat sa mai fie iminent sau actual. Va putea fi retinuta, eventual, circumstanta atenuanta a provocarii. In speta nu se poate pune problema aplicarii circumstantei atenuante a excesului scuzabil, intrucat incidenta acestei circumstante presupune realizarea tuturor conditiilor legitimei aparari, mai putin nerespectarea conditiei proportionalitatii dintre atac si aparare. In concluzie, un atac eventual, un atac viitor sau un atac consumat nu au dreptul la riposta, pentru ca, in cazul atacului eventual, pericolul nu este sigur ca va
9

Fl. Streteanu , op. Cit., pag.411

14 din 66

surveni, in cazul atacului viitor, acesta nu creaza un pericol iminent, iar in ipoteza agresiunii consumate, valoarea sociala nu mai este pusa in pericol. In cazurile in care suntem in prezenta unei amenintari, chiar daca pericolul este numai eventual, daca este vorba despre o presiune pe care victima nu o poate indeparta in alta modalitate, fapta sa imbraca haina unei alte cauze de inexistenta a infractiunii, anume cea a constrangerii morale(psihice). Prin urmare, legea nu accepta asa-numita aparare la distanta (offendiculae) , intrucat valorile sociale nu sunt cert puse in pericol. O asemenea aparare este prematura si deci ilegitima.Pe de alta parte, daca atacul a luat sfarsit, riposta nu mai poate avea loc, pentru ca ea ar realiza continutul unei razbunari, care isi pierde caracterul de aparare, deoarece se transforma intr-o agresiune. Actele de razbunare realizeaza in acest caz elementele unui atac, care da nastere dreptului la o riposta legitima. La infractiunile ce cunosc o derulare temporala mai mult decat instantanee, atacul este imediat cat timp se executa acte ale elementului material al infractiunii respective (de pilda, este vorba despre o infractiune continua). 2.3.5. Atacul sa fie injust Atacul este injust (contra ius) cand se efectueaza impotriva legii si este just cand el este prevazut sau permis de lege. Injustetea atacului poate imbraca haina infractiunii sau a altor forme de ilicit. Atacul este just daca agresiunea are loc in cadrul unui joc sportiv ce se desfasoara potrivit regulilor sale de desfasurare sau cand organele statului intervin pentru restabilirea ordinii si linistii publice, respectand toate conditiile legale necesare unei asemenea interventii. Atacul va fi just daca victima a scos un briceag pentru a se apara impotriva agresiunii inculpatului, care a ripostat practic la o aparare legitima a victimei. Atacul unui iresponsabil (major iresponsabil, aflat in stare de betie totala sau minora) este un atac ce nu poate fi calificat ca fiind injust. Autorii romani, de regula, nu admit posibilitatea legitimei aparari in cazul in care agresiunea provine de la un incapabil, cu exceptia cazului in care faptuitorul se afla in eroare cu privire la starea de incapacitate a agresorului. In schimb, majoritatea autorilor straini (germani, francezi, italieni etc.) considera ca legitima aparare poate exista atat in cazul agresorilor
15 din 66

responsabili, cat si a celor aflati in stare de iresponsabilitate 10. In doctrina straina se admite ca legitima aparare poate fiinta si in cazul in care agresorul este bolnav mintal sau minor, pe considerentul ca nu poate fi impusa in sarcina victimei obligatia cercetarii starii sanatatii celui care ataca11. In ceea ce ne priveste, apreciem ca de lege lata impotriva unei agresiuni ce provine de la un iresponsabil nu se poate riposta in stare de legitima aparare .Daca totusi cel ce riposteaza nu cunoaste starea de iresponsabilitate, legitima aparare va fi incidenta, dar in concurs cu eroarea de fapt. Aceasta solutie se impune si de lege ferenda, deoarece este mai ancorata in realitate12, (de exemplu, o persoana aflata in deplinatatea facultatilor fizice psihice este agresata de o ruda iresponsabila a sa sau un minor sub varsta de 10 ani ataca un major responsabil). In ambele exemple este, credem favorabila pentru nevoile apararii sociale existenta obligatiei celui agresat de a evita pericolul prin mijloace mai putin periculoase decat cele folosite la agresiune sau prin modalitati nepericuloase social. Astfel, daca cel atacat de un incapabil putea sa se salveze prin fuga sau prin punerea unui obstacol, el trebuia sa actioneze in aceste moduri. Pe de alta parte, fiind considerat in stare de necesitate, faptuitorul poate riposta, daca nu are posibilitatea evitarii pericolului, prin mijloace care pot produce urmari mai grave (dar nu vadit mai grave) decat cele care s-ar fi produs daca pericolul nu era inlaturat. In situatia inversa, cand o persoana aflata in stare de iresponsabilitate respinge un atac provenit de la o persoana responsabila, riposta primei persoane nu este in legitima aparare, ci in stare de iresponsabilitate, deoarece acesteia ii lipseste vointa de a se apara (animus defendendi). Se va afla, de asemenea, in stare de necesitate, iar nu in stare de legitima aparare, cel care va reactiona la un atac ce emana de la o persoana aflata sub incidenta celorlalte cauze care exclud caracterul infractional al faptei, deoarece in atare situatii atacul nu poate fi apreciat ca ilicit. O situatie interesanta este aceea a proprietarului unui bun care vrea sa reintre in stapanirea lui folosind forta. In acest caz, atacul este injust daca proprietarul isi
10 11

R.Merle , A.Vitu , op. Cit., 316 si urm. G.Betiol ,op. Cit., pag.315; C.Fiore, op.cit., pag.325 T.Padovani , op.cit., pag.277 12 Fl.Streteanu , op. Cit., pag.414-415

16 din 66

orienteaza atacul spre persoana posesorului nelegitim si este just daca agresiunea priveste exclusiv bunul al carui proprietar este, intrucat el nu lezeaza nici un drept al celui in posesia caruia bunul sau se afla in mod ilegal13. In doctrina si jurisprudenta mai vechi s-a pus intrebarea daca agresiunea provenita de la reprezentantii autoritatilor poate realiza continutul unui atac injust? Atacul este injust si in cazul in care provine de la persoane care reprezinta autoritatile publice daca acestea comit prin agresiunea respectiva un abuz in serviciu, adica se abat de la regulile instituite de lege. Riposta la un atac al autoritatii publice a fost recunoscuta, pentru prima data, pe cale normativa, in Declaratia drepturilor omului si cetateanului din 1791, prin urmatoarele cuvinte: ,, Orice act exercitat in contra unui om, afara de cazurile si formele pe care legea le determina, este arbitrar si tiranic; acela contra caruia voieste sa se execute prin violenta are drept sa-l respinga prin forta Intr-adevar, cum spunea prof.Ion Tanoviceanu, Cand functionarii comit atacuri injuste, actul lor nu e numai o simpla violare a drepturilor persoanei atacate, cum este cazul cand atacul provine de la un simplu cetatean, dar si o grava abatere de la datoriile lor de functionari, caci ei sunt platiti si insarcinati de cetateni ca sa-i apere de atacurile injuste, iar nu pentru ca ei insasi sa comita astfel de atacuri14. In noile conditii socio politice, apreciem ca si atacul unui ocrotitor legal asupra ocrotitului este un atac injust. La fel stau lucrurile referitor la cadrele didactice sau in cazul violentelor intre soti sau alti membri ai familiei. Prin atac injust se intelege orice agresiune ilicita prin care se pune in pericol o valoare sociala protejata.Atacul este injust, independent daca realizeaza sau nu continutul unei infractiuni, fiind suficient subiective ale altuia. De exemplu, proprietarul unei constructii o demoleaza in conditii ce pericliteaza casa unui vecin, care reactioneaza in maniera opririi demolarii respective.
13 14

ca acesta sa contravina drepturilor

V.A.Ionescu , op.cit., pag.77 I.Tanoviceanu , op.cit., pag.902-903

17 din 66

Riposta persoanei care initial provocase victima, daca aceasta din urma reactioneaza la activitatea de provocare, in conditiile unui atac ce realizeaza cerintele legii, poate avea legitimitate. De pilda, o persoana ameninta pe alta, iar aceasta din urma reactioneaza prin lovirea brutala a provocatorului, contrariposta acestuia din urma este o aparare legitima, deoarece reactia victimei calomniei este una injusta. Asadar, contrareactia unei persoane poate fi si ea legitima, daca riposta victimei initiale aparea ca nelegala, sub rezerva ca persoana provocatorului sa nu fi urmarit crearea acestei situatii de fapt. Si in ipoteza depasirii limitelor legitimei aparari riposta imbraca haina agresiunii injuste, intrucat are loc o transformare a pozitiilor initiale ale persoanelor aflate in conflict. Solutia de mai sus este valida numai in cazul in care depasirea limitelor legitimei aparari se realizeaza in forma intentiei. In ipoteza in care depasirea proportiei dintre gravitatea atacului si riposta are loc din culpa, ea nu mai poate fi cauza unei contrareactii legitime. Legitima aparare exista si in situatia in care are loc o incaierare (rix) sau este vorba despre atacuri reciproce din partea a doua persoane, atata timp cat atacurile ce se succed indeplinesc conditiile legii, pentru ca legea nu face vreo excludere in asemenea situatii.In aceste cazuri, fiecare dintre participanti va raspunde pentru acele acte care intrunesc cerintele unei aparari legitime. Rezolvarea este asemanatoare si in cazul unui duel, deoarece cat timp combatantii respecta regulile duelului, ei se afla in legitima aparare. In cazul in care atacul provine de la o multime de oameni neorganizata, victima va trebui sa riposteze numai impotriva acelor membri ai multimii care au contribuit la atac sau la crearea starii de pericol iminent, cu exceptia situatiilor in care pericolul este substantial, cand cel atacat nu se poate apara impotriva agresorilor directi decat printr-o riposta indeterminata asupra intregii multimi.Dar, in acest caz, riposta se justifica pe baza starii de necesitate. Atacul este injust indiferent de persoana agresorului particular sau agent oficial cat timp agresiunea se situeaza in afara legii, admitandu-se chiar si existenta unei aparari putative indreptate spre un act ce a creat convingerea victimei ca incalca legea.
18 din 66

Agresiunile fizice desfasurate in cadrul limitelor regulamentelor jocurilor sportive sunt activitati licite si nu pot justifica reactii pe cai de fapt. De exemplu, in cazul boxului, luptelor, artelor martiale etc.. Intr-o alta ordine de idei, agresiunea exercitata de o persoana pentru a imobiliza un infractor, daca a comis o infractiune flagranta, este o activitate permisa de lege15. Pe de alta parte, nu are relevanta, referitor la calificarea atacului ca fiind just sau injust, faptul ca dreptul contra caruia este indreptat este nelegitim sau se exercita abuziv. In situatia in care o persoana intervine pentru a apara o alta persoana impotriva ripostei victimei agresiunii, care initial a fost agresoare, nu poate beneficia de aplicarea legitimei aparari, intrucat devreme ce reactia a fost legitim, nu poate fi vorba de un atac injust. Exista exceptie in cazul in care tertul ce intervine in favoarea agresorului nu a cunoscut imprejurarea ca acesta atacase anterior victima sau in cazul in care apararea este disproportionata. Precizam ca riposta exagerata, nejustificata de elemente de natura psihica, realizeaza continutul unei agresiuni ce permite o contrareactie legitima. De asemenea, in doctrina se considera ca poate imbraca haina unui atac injust si tentativa de sinucidere a unei persoane16. 2.3.6. Atacul sa fie infreptat impotriva unei persoane, drepturilor unei persoane sau contra unui interes general Valorile sociale impotriva carora este indreptat atacul injust sunt cele mai importante care exista intr-o societate, si anume viata, integritatea corporala, sanatatea , libertatea, drepturile persoanei (de proprietate, spre exemplu) ori vreun interes public (capacitatea de aparare a tarii, siguranta statului s.a.). Astfel, in practica judiciara s-a apreciat ca savarsirea unui furt poate constitui un atac impotriva patrimoniului, de natura a genera in favoarea victimei o stare de legitima aparare, numai daca riposta ei este imediata; aceasta inseamna ca victima furtului nu poate invoca legitima aparare, atunci cand reactia sa, constand in vatamarea corporala a autorului sustragerii, a intervenit dupa trecerea unui anumit interval de timp de la consumarea furtului.
15 16

art.465 alin .3C.proc.pen Fl. Streteanu , op. cit. , pag.415

19 din 66

In sfera valorilor sociale contra carora este orientata agresiunea intra drepturile persoanei fizice si interesele generale. Persoana este protejata impotriva oricaror atacuri ce privesc dreptul la viata, dreptul la integritate corporala, dreptul la sanatate, dreptul la libertate, dreptul la demnitate si alte drepturi, dar in toate situatiile cu respectarea conditiei proportionalitatii. Practic, legiuitorul a inclus in categoria valorilor sociale ce pot fi lezate de atac cele mai multe dintre drepturile cuprinse in catalogul drepturilor subiective si al intereselor publice. Desi orice drept ar putea forma tinta unei agresiuni, totusi, datorita obiectului specific al unor drepturi, unele sunt de principiu excluse din sfera atacului, pentru ca ocrotirea lor se poate realiza prin alte modallitati decat prin utilizarea mijloacelor particulare de riposta, avand in vedere ratiunea ca reactia privata este o exceptie de la principiul conform caruia aceasta trebuie realizata de stat prin organele sale. Reglementarile din legislatiile straine privind legitima aparare, desi sunt asemanatoare cu reglementarea din Romania, au anumite diferente fata de aceasta. Spre exemplu, Codul penal model american prevede ca obiect al atacului, in mod expres, si proprietatea ( art.3.04-3.08 ). Interesul general care poate fi tinta atacului trebuie circumscris acceptiunii date termenului public de catre art.145 C.Pen., potrivit caruia prin termenul public se intelege tot ce priveste autoritatile publice, institutiile publice sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publica, serviciile de interes public, precum si bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public. Remarcam caracterul foarte larg si vag al definitiei legale a acestui termen. Daca atacul agresorului vizeaza bunuri neimportante, nu se poate riposta in legitima aparare prin comiterea unei fapte indreptate impotriva agresorului. Nu poate fi vorba de interes public daca fapta agresorului viza furtul unor bunuri publice obisnuite. 2.3.7. Atacul sa puna in pericol grav drepturile persoanei sau interesul general. Potrivit conceptiei legiuitorului roman, orice drept subiectiv sau interes general poate fi agresat, dar nu orice atac le pune intr-un pericol grav, care sa
20 din 66

legitimeze o riposta pe cai de fapt. Nu orice pericol justifica o reactie prin savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, ci numai un pericol grav. Gravitatea pericolului se apreciaza in raport de valoarea primejduita, de persoana faptuitorului si de imprejurarile cauzei. Pericolul este grav daca este de natura sa produca o vatamare iremediabila sau greu de inlaturat, daca pericolul nu ar fi fost eliminat. In lipsa unui pericol grav, cel atacat nu este indreptatit la o riposta de natura sa pericliteze viata victimei. Nu are drept la riposta, in conditiile legitimei aparari, sotul sau sotia care isi surprinde partenerul de viata in flagrant de adulter, deoarece nici unul dintre soti nu are ius vitae necesque asupra celuilalt sot. Sunt insa realizate conditiile circumstantei legale a provocarii. Dar o eventuala riposta a sotului adulterin surprins in flagrant sau a complicelui acestuia, la agresiunea sotului inselat, poate realiza continutul unei aparari legitime. Asa cum am vazut, pericolul trebuie sa fie iminent sau actual (periculum in praesens), ceea ce inseamna ca un pericol eventual, viitor sau consumat nu poate justifica o riposta. In toate cazurile, datele si imprejurarile ce se iau in considerare la aprecierea pericolului sunt cele contemporane existentei pericolului. Constituie o valoare sociala care poate fi lezata printr-un atac si interesul general referitor la respectul datorat mortilor, astfel ca indepartarea unui atac orientat spre profanarea unui cadavru constituie specie de legitima aparare. Cerinta gravitatii pericolului nu este necesara printre conditiile legitimei aparari, intrucat ex ante este imposibil de cantarit gravitatea consecintei pe care pericolul ar fi produs-o, daca aceasta nu a survenit. Aceasta dificultate are ca efect ex post solutii eronate si arbitrarii. Conditia gravitatii pericolului este si inutila, cat timp legea pretinde respectarea proportiei dintre reactie si pericol17. In jurisprudenta s-a decis ca nu se poate retine existenta legitimei aparari daca fapta victimei surprinsa in timp ce sustragea porumb stiuleti de pe terenul cooperativei si il punea intr-un sac nu a fost de natura sa puna intr-un pericol grav avutul obstesc.

17

S.Bogdan , Legitima aparare , in R.D.P.nr.2/2002 . pag.69 si Fl. Streteanu , op. cit. ,pag.416

21 din 66

Se prezuma ca este in legitima aparare acela care savarseste fapta pentru a respinge patrunderea fara drept a unei persoane prin violenta, viclenie, efractie sau prin alte asemenea mijloace (de exemplu prin escaladare) intr-o locuinta, incapere, dependinta sau loc imprejmuit tinand de acestea ori delimitat prin semne. Prezumtia de existenta a conditiilor legitimei aparari, in ipotezele de mai sus, este una iuris tantum, iar nu iuris et de iure, deoarece ea poate fi rasturnata prin proba contrarie. Construirea unor sisteme de aparare impotriva raufacatorilor in interiorul proprietatii unei persoane nu este, de principiu, interzisa. Cat timp masurile de protectie si paza sunt legale sau nu sunt interzise, ele sunt permise, astfel ca lezarea unei persoane care aduce atingere dreptului de proprietate al proprietarului prudent sau chiar altei persoane inocente sunt activitati de aparare permise de lege si incadrabile, cel putin partial,in sfera institutiei legitimei aparari. Daca masurile luate de proprietar se situeaza in afara legii, el raspunde de consecintele faptei sale, neputand invoca legitima aparare. De exemplu, proprietarul unei livezi ingradite cu un gard de sarma, conecteaza gardul la reteaua de energie electrica. In acest caz, proprietarul raspunde penal pentru vatamarea sau eventualul deces al victimei electrocutate, deoarece bransarea la sistemul de energie electrica se face in anumite conditii, care nu au fost respectate. In cazul efectuarii ripostei intr-un moment posterior consumarii atacului, conditiile legitimei aparari nu mai subzista, deoarece nu mai poate fi vorba de legitima aparare daca atacul a incetat, ci eventual cum remarcabil spunea Ion Tanoviceanu am putea fi in fata unei razbunari legitime18. Nu este admisa utilizarea unor mijloace mortale pentru aparare bunurilor indiferent de valoarea acestora19. 2.4. Conditiile apararii 2.4.1 Preliminarii Apararea desfasurata pentru a anihila un atac ce intruneste conditiile analizate mai sus se materializeaza sub forma unei reactii firesti contra unei agresiuni ce
18 19

I.Tanoviceanu , op. cit., pag. 935 G. Antoniu ,Noul Cod penal , pag..235

22 din 66

pericliteaza valorile sociale. Apararea in cazul legitimei aparari este o fapta prevazuta de legea penala prin care o persoana inlatura un atac material, direct, imediat, injust si periculos orientat impotriva drepturilor unei persoane sau interesului general. Riposta poate imbraca haina oricarei fapte prevazute de legea penala, indiferent de incadrarea juridica a acesteia. Reactia poate fi individuala sau colectiva si poate proveni de la victima sau orice alta persoana , interesata sau nu. Pentru a fi legitima insa, reactia la atac trebuie sa respecte conditiile pe care le vom examina in continuare, in lipsa carora reactia pierde caracterul legitimitatii. 2.4.2 Necesitatea apararii in vederea inlaturarii atacului Apararea este necesara cand se impune fata de natura si conditiile atacului, adica este o reactie fireasca si proportionala cu agresiunea20. Orice aparare proportionala cu gravitatea atacului si care se deruleaza cat timp atacul este iminent sau actual este admisa, fara a mai interesa alte aspecte legate de echivalenta ripostei cu agresiunea ori referitoare la oportunitatea interventiei de inlaturare a atacului. De fapt, conditia necesitatii apararii se subsumeaza cerintei proportionalitatii apararii cu gravitatea atacului, in sensul ca orice aparare similara ca efecte cu agresiunea este necesara, desi agresiunea putea fi evitata si in alte modalitati. In acest sens este si jurisprudenta, unde s-a hotarat ca dispozitiile legale referitoare la legitima aparare se vor putea aplica, in cazul in care conditiile pe care le prevede legea sunt indeplinite, chiar daca inculpatul s-ar fi putut salva prin fuga, ascunzandu-se sau evitand intalnirea cu victima. Conditia necesitatii apararii pentru inlaturarea atacului este una care trebuie analizata in concreto, pentru ca intensitatea apararii este privita in raport cu gravitatea atacului. Apararea este necesara si in cazurile in care cel agresat putea sa evite agresiunea prin alt mijloc, deoarece ex post este de multe ori greu sau imposibil de stabilit daca victima atacului putea sau nu sa- l evite. In cazurile in care atacul putea fi evitat si acest lucru se poate stabili cu certitudine, apararea este necesara, deoarece curajul, demnitatea si solidaritatea sociala sunt virtuti sanatoase care imprima ripostei caracter necesar.
20

V.Dongoroz , Drept penal Reeditarea editiei din 1939, pag.362

23 din 66

A accepta contrariul ar insemna sa admitem umilinta, lasitatea sau egoismul. Pe de alta parte, fuga sau evitarea dezonorabila a atacului (incommodus) nu se confunda cu retragerea demna din fata agresiunii (commodus disensus). Deci, chiar daca faptuitorul a avut posibilitatea unei evitari demne a atacului, el nu este obligat sa recurga la aceasta, atata timp cat apararea este proportionala cu gravitatea atacului. Necesitatea se apreciaza in raport de valoarea sociala vizata, intensitatea atacului, caracterul imediat faptuitorului 21. Asadar apararea este necesara chiar daca agresorul avea si alta cale de a inlatura atacul (a fugi , a se ascunde etc.). Pe de alta parte, faptul ca inculpatul se putea astepta la atacul victimei nu constituie un element care inlatura existenta legitimei aparare, fata de imprejurarea ca nici o dispozitie legala nu prevede aceasta.Imprejurarea ca inculpatul s-a inarmat inainte ca agresorul sasi fi reinnoit atacul nu exclude posibilitatea legitimei aparari. Chiar daca atacul s-a desfasurat ziua si in prezenta altor persoane care puteau interveni, nu este exclusa legitima aparare. In cazul faptelor comise in domiciliul persoanei, legiuitorul a instituit o prezumtie de existenta a legitimei aparari sub toate conditiile sale, inclusiv conditia necesitatii. Conceptul de necesitate, in cazul legitimei aparari, se desprinde ope legis din realizarea conditiilor instituite de lege referitoare la pericolul atacului, in timp ce, la starea de necesitate , necesitatea este pretinsa de inevitabilitatea pericolului in alta modalitate mai putin negativa. Riposta victimei sau a tertului, care actioneaza pentru apararea victimei, nu-si pierde caracterul necesar nici in cazurile in care mijloacele acestora sunt insuficiente pentru a indeparta agresiunea. De exemplu,o persoana este atacata de cinci talhari, iar ca mijloc de aparare nu are la indemana decat un pistol cu doua cartuse. Folosirea armei si uciderea unuia dintre talhari este o aparare legitima, iar nu o specie de razbunare, pentru ca, in cazul legitimei aparari, riposta nu trebuie sa fie indispensabila22.
21 22

al atacului, locul si timpul atacului si persoana

V.Dobrinoiu,Gh.Nistoreanu ,Al.Boroi , I.Pascu , I.Molnar,V.Lazar,op.cit.,pag.294-295 V.Dongoroz,S.Kahane, I.Oancea , I.Fodor , N.Iliescu, C.Bulai,R.Stanoiu,op.cit.pag.347

24 din 66

In cazul agentilor fortei publice, necesitatea ripostei se apreciaza in conditii mai riguroase, potrivit normelor legale. Activitatea de aparare poate fi exercitata de catre victima sau orice alta persoana care doreste sa intervina in sprijinul victimei si independent de existenta sau nu a vreunei legaturi intre victima si terta persoana. De altfel, in cazul apararii interesului obstesc, intotdeauna riposta provine de la o terta persoana. Tertul poate sa intervina chiar daca victima nu-i cere ajutorul si chiar in cazul in care victima n-ar dori acest lucru. Uneori, ca urmare a ripostei, cel care sare in ajutorul victimei sau pentru apararea interesului public poate ajunge in postura de victima, ceea ce inseamna ca sunt create conditiile unei noi aparari, pe care o poate derula aceasta din urma sau un tert. Intr-o speta s-a retinut ca inculpatul nu poate invoca dispozitiile Codului penal privind legitima aparare atunci cand victima a actionat in ajutorul altei persoane aflate in stare de legitima aparare, ca urmare a unui atac al inculpatului savarsit asupra acelei persoane.Insa ca si victima, tertii care efectueaza activitatea de salvare trebuie sa respecte toate cerintele atacului si apararii, inclusiv proportionalitatea ripostei cu agresiunea. 2.4.3 Apararea sa se indrepte impotriva atacatorului. Reactia prin care se urmareste anihilarea unui atac trebuie orientata contra agresorului sau contra mijloacelor folosite la atac de catre acesta. Daca, din eroare, riposta este orientata asupra altei persoane decat atacatorul, legitima aparare intra in concurs cu eroarea de fapt. In acest caz, trebuie indeplinite atat conditiile legitimei aparari, cat si ale erorii de fapt. Pe de alta parte, in cazul in care agresiunea provine de la mai multe persoane, riposta poate fi indeterminata daca agentul nu are posibilitatea identificarii agresorului. Intr-o asemenea ipoteza, legitima aparare este concurenta cu starea de necesitate. Riposta faptuitorului nu poate fi indreptata niciodata impotriva bunurilor agresorului, daca acestea nu au nici o legatura cu atacul, in sensul ca nici n-au fost utilizate si nici nu urmeaza a fi folosite de catre atacator la agresiune. Astfel spus, daca prin reactia asupra bunurilor agresorului nu se urmareste paralizarea atacului si
25 din 66

nici nu se putea realiza in concret un asemenea efect, riposta imbraca haina razbunarii. De pilda, in cazul in care vecinul faptuitorului il ataca pe acesta din urma, el nu va putea sa-i incendieze casa. De asemenea, apararea nu poate fi orientata impotriva complicelui sau instigatorului agresorului decat daca acestia mentin sau ajuta la continuarea atacului. 2.4.4. Echivalenta(proportionalitatea) apararii cu gravitatea pericolului determinat de atac
I. Caracterizarea conditiei proportionalitatii.

Numai o aparare proportionala cu gravitatea pericolului determinat de atac se incadreaza in limitele institutiei legitimei aparari, in sensul ca aceasta este necesar sa aiba o periculozitate mai scazuta sau cel mult egala cu cea a agresiunii. Aprecierea conditiei echivalentei apararii cu gravitatea atacului presupune examinarea datelor cauzei, pentru a se determina daca efectul atacului indreptat contra victimei este echivalent cu cel produs ca urmare a ripostei. Desi conditia proportionalitatii este evaluata diferit in practica, adica foarte subiectiv, totusi este una dintre cele mai importante conditii ale legitimei aparari, deoarece in lipsa sa legitima aparare s-ar transforma in contrariul scopului pentru care a fost reglementata. Ea presupune existenta unui raport de proportionalitate, sub aspectul gravitatii, intre aparare si atac. Aprecierea proportionalitatii apararii cu gravitatea atacului se face printr-o echivalare relativa. Spre exemplu, lovirea unuia dintre cei sapte agresori ai inculpatului singur, cu briceagul, chiar daca nici unul dintre atacatori nu avea vreo arma, este o riposta in legitima aparare. Cantarirea proportiei se face cu luarea in calcul a tuturor datelor si imprejurarilor cauzei, dandu-se pondere diferita unora dintre ele comparativ cu altele. De pilda, derularea atacului pe timp de noapte, existenta unui conflict anterior intre parti, disproportia de forte intre agresor si victima etc. relativizeaza conditia proportiei apararii cu pericolul determinat de atac. Pe de alta parte, proportionalitatea apararii cu efectul posibil al pericolului nu inseamna asemanarea sau echivalenta mijloacelor, pentru ca mijloacele in sine nu sunt relevante. Ceea ce are importanta sunt efectele utilizarii mijloacelor, pentru ca
26 din 66

cel ce reactioneaza la un atac, de regula surprinzator, este prins nepregatit si nu actioneaza absolut liber. Reactia are loc, asadar, prin folosirea mijloacelor aflate la indemana si sub stresul atacului. In cazul in care faptuitorul are la dispozitie mai multe posibilitati de riposta si are timpul necesar unei analize a situatiei, el este obligat sa aprecieze si sa uzeze de cai prin care se produc urmari cel mult echivalente celor care s-ar fi produs daca agresiunea nu ar fi fost inlaturata. Cel care riposteaza la o agresiune poate sa-si aleaga mijloacele cu care se opune atacului, fara ca apararea sa sa fie considerata disproportionata. In esenta, evaluarea proportiei dintre atac si aparare se face prin masurarea aproximativa a gravitatii pericolului si a imprejurarilor in care a avut loc atacul. Pentru existenta legitimei aparari nu prezinta in sine relevanta raportul de forte dintre inculpat si victima, deoarece pericolul pentru inculpat exista prin simplul atac al victimei , iar apararea nu se duce in conditiile unei actiuni dirijate, pentru ca eventuala egalitate de forte sau superioritatea inculpatului sa aiba efect cu privire la rezultatul atacului. De asemenea, nu prezinta relevanta juridica nici imprejurarea ca inculpatul a avut sau nu posibilitatea sa opreasca agresiunea si prin alte mijloace, cum ar fi imobilizarea victimei. In doctrina s-a discutat daca excesul de riposta din partea victimei sau din partea apropiatilor acesteia este justificat si asimilat apararii legitime 23. Apreciem ca reactia victimei sau persoanelor din anturajul acesteia este efectuata in limitele legii numai daca excesul de aparare se datoreaza tulburarii sau temerii acestora din urma. In toate celelalte cazuri, nu este aplicabila institutia legitimei aparari, ci eventual a circumstantei atenuante a provocarii. In doctrina si in jurisprudenta C.E.D.O. s-a pus problema interpretarii art.2 din Conventia europeana a drepturilor omului. Potrivit art. 2 din aceasta conventie, 1.Dreptul la viata al oricarei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzata cuiva in mod intentionat, decat in executarea unei sentinte capitale pronuntate de un tribunal in cazul in care infractiunea este sanctionata cu aceasta pedeapsa prin lege.

23

I.Tanoviceanu , op.cit. pag.928-929

27 din 66

2.Moartea nu este considerata ca fiind cauzata prin incalcarea acestui articol in cazurile in care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesara la forta: a) pentru a asigura apararea oricarei persoane impotriva violentei ilegale ; b) pentru a efectua o arestare legala sau pentru a impiedica evadarea unei persoane legal detinute; c) pentru a reprima, conform legii, tulburari violente sau o insurectie . In opinia majoritara se considera ca uciderea unei persoane poate fi justificata numai in cazul in care valoarea pusa in pericol este tot una referitoare la o persoana fizica. In opinia minoritara se apreciaza ca art.2 din Conventia europeana nu limiteaza sfera valorilor sociale a caror punere in pericol justifica o riposta contra vietii agresorului.24. Asa cum s-a statuat in jurisprudenta Curtii de la Strasbourg, statul are obligatia garantarii dreptului la viata al resortisantilor sai atat contra agentilor oficiali, cat si impotriva persoanelor private, ceea ce inseamna ca legitima aparare, printr-un act orientat contra vietii agresorului, nu poate fi proportionala decat cu un atac care vizeaza drepturi sau libertati strans legate de persoana fizica. In aceste conditii, desi dreptul de proprietate este un drept foarte important in statul de drept (unii autori vorbind despre caracterul sfant al proprietatii ), legitima aparare nu poate fi recunoscuta in cazul in care riposta consta intr-o fapta contra vietii agresorului, care a urmarit sa-si insuseasca pe nedrept un bun sau care a adus o alta atingere unei valori patrimoniale. In schimb, in cazul in care agresiunea privea viata ori libertatea sexuala sau alte atribute ale persoanei, se poate riposta prin acte contra vietii agresorului, deoarece este greu de facut o ierarhie intre valorile sociale intim legate de persoana umana. Se recunoaste, spre exemplu, posibilitatea de a se apara prin fapte contra vietii agresorului care urmarea constrangerea victimei la raport sexual. De asemenea, credem ca nu este exclusa de plano nici posibilitatea reactiei prin fapte indreptate impotriva vietii agresorului care vizeaza integritatea corporala sau sanatatea unei persoane ori anumite interese generale imediate. De pilda, impotriva tentativei unei

24

Fl.Streteanu , op. cit. pag.421-422

28 din 66

persoane de a infecta o sursa de apa colectiva se poate reactiona prin fapte contra vietii acestuia. II.Depasirea limitelor legitimei aparari. Pentru existenta depasirii limitelor legitimei aparari este necesar ca agentul sa reactioneze la un atac care intruneste toate conditiile legale, deoarece depasirea inseamna trecerea peste barierele legitimei aparari. Mai mult, depasirea limitelor legitimei aparari presupune, pe langa conditiile atacului, si realizarea cerintelor apararii, mai putin cea referitoare la proportia dintre atac si riposta. Daca nu sunt intrunite oricare dintre celelalte conditii, cu exceptia conditiei proportionalitatii, nu poate fi vorba de depasirea limitelor legitimei aparari. In asemenea cazuri, poate fi incidenta alta cauza de inexistenta a infractiunii, poate fi incidenta provocarea sau pur si simplu riposta ramane fara nici un efect pe planul existentei infractiunii sau individualizarii raspunderii penale. Prin urmare, excedentul de aparare nu se poate concretiza decat din punct de vedere al intensitatii reactiei, iar nu si prin alte modalitati cum ar fi riposta intarziata sau prematura. Daca riposta este exagerata, adica depaseste limitele comparabile cu efectele agresiunii, apararea devine si ea un atac ce acorda dreptul la o reactie legitima. Acest lucru este posibil, deoarece persoana care riposteaza in mod disproportionat se situeaza in afara limitelor dreptului la aparare, incalcand legea, ceea ce are semnificatia unui atac ce legitimeaza o reactie. Excesul de aparare este reglementat de art.44 alin (3) Cod penal si consta in depasirea proportiei dintre atac si aparare datorita temerii sau tulburarii faptuitorului. Pandirea, urmarirea si lovirea inculpatului de catre trei persoane aflate in stare de betie, de care este prins dupa ce a reusit sa scape prin fuga de agresori, sunt acte de natura sa genereze o stare de tulburare sau temere sub imperiul carora riposta reprezinta o aparare legitima sub forma excesului justificat. De regula, fapta comisa prin depasirea limitelor legitimei aparari sau prin neindeplinirea unor cerinte pentru existenta acesteia este infractiune, cu exceptia situatiilor in care este comisa din culpa (comiterea faptei din culpa nefiind incriminata), in stare de eroare sau in conditiile excesului justificat. Incalcarea
29 din 66

conditiei proportionalitatii inseamna exces de aparare. Excesul de aparare este de doua feluri : justificat si scuzabil. III. Excesul justificat de aparare ( legitima aparare improprie ) In cazul excesului justificat de aparare, cel care se apara incalca regula proportionalitatii dintre gravitatea atacului si consecintele apararii datorita unei alterari a facultatilor sale mintale, survenita pe fondul unei pierderi partiale a controlului energiei fizice. De pilda, pandirea, urmarirea si lovirea repetata a inculpatului de catre trei persoane de care este prins, dupa ce a reusit sa scape prin fuga de agresorii beti care-l amenintau cu moartea, sunt acte de natura a crea celui atacat o stare de tulburare si o temere sub stapanirea carora riposta prin lovire cu cutitul constituie o aparare legitima in conditiile art.44 alin.(3) Cod penal, iar nu o circumstanta atenuanta conform art.73 lit.a) Cod penal. Sunt cazuri in care, desi este vorba de o depasire a limitelor legitimei aparari, cel ce riposteaza nu este totusi subiect activ al unei infractiuni, deoarece excesul de aparare se datoreaza aparitiei, in momentul ripostei, a unei stari de iresponsabilitate. In asemenea ipoteze, inexistenta infractiunii se datoreaza alterarii totale a facultatilor mintale ale celui ce reactioneaza. Cazuri de excedent de aparare, ce determina inexistenta infractiunii, sunt si acelea in care riposta este disproportionata din cauza reprezentarii false, de catre agent, a unor date ale realitatii contemporane momentului reactiei. In aceste cazuri, depasirea limitelor legitimei aparari intra in conjunctiune cu eroarea de fapt. Pentru ca faptuitorul sa poata fi aparat de raspundere pentru exces justificat de aparare se cer indeplinite aceleasi conditii ca si in cazul legitimei aparari propriuzise, respectiv iminenta atacului, pericolului cauzat si necesitatea apararii. In acest sens, s-a decis in practica judiciara ca excesul de aparare nu poate fi justificat daca riposta a venit dupa epuizarea atacului. Pe de alta parte, daca depasirea limitelor legitimei aparari este imputabila faptuitorului din culpa, de regula, acesta beneficiaza de cauza de inexistenta a infractiunii, cu exceptia cazurilor in care riposta imbraca forma unei fapte incriminate si atunci cand este comisa din culpa, daca eroarea, temerea sau tulburarea faptuitorului nu este rezultatul propriei sale culpe.
30 din 66

Desi, starea de temere sau tulburare determina in psihicul persoanei o alterare a controlului acesteia, atata timp cat aceasta mai are discernamant, fie el si diminuat considerabil, nu poate fi incidenta decat institutia depasirii limitelor legitimei aparari, iar nu starea de iresponsabilitate. IV.Excesul scuzabil de aparare. Excesul de aparare este scuzabil cand depasirea proportiei dintre aparare si atac nu se datoreaza temerii sau tulburarii faptuitorului, ci altor cauze. De pilda, depasirea conditiei proportionalitatii are drept cauza dorinta de razbunare a faptuitorului. Riposta este scuzabila numai daca se grefeaza pe o situatie de fapt ce intruneste toate conditiile legitimei aparari, mai putin conditia proportiei dintre aparare si atac. Depasirea limitelor legitimei aparari in modalitatea excesului scuzabil este o circumstanta atenuanta legala. Excesul este scuzabil, deoarece din prisma obiectiva riposta este intr-o disproportie evidenta fata de atac, desi sunt intrunite toate conditiile atacului. Excesul scuzabil nu trebuie confundat cu provocarea, circumstanta atenuanta ce consta in savarsirea infractiunii sub stapanirea unei puternice tulburari sau emotii, determinata de o provocare din partea persoanei vatamate, produsa prin violenta, printr-o atingere grava a demnitatii persoanei sau prin alta actiune ilicita grava. Depasirea limitelor legitimei aparari, in mod scuzabil, se diferentiaza de provocare prin aceea ca se grefeaza pe existenta tuturor conditiilor de aplicare a legitimei aparari, cu exceptia conditiei proportiei si lipsa tulburarii sau temerii, in timp ce provocarea are ca premisa preexistenta unei tulburari sau emotii, dar ii lipseste una sau mai multe dintre conditiile pe care le presupune depasirea limitelor legitimei aparari. Provocarea nu poate coexista decat cu excesul justificat, deoarece excesului scuzabil ii lipseste tocmai elementul de diferentiere fata de provocare , anume surescitarea psihica. 2.4.5. Apararea sa se materializeze printr-o fapta prevazuta de legea penala. Numai savarsirea unei fapte prevazute de legea penala realizeaza premisa discutarii incidentei sau nu a legitimei aparari, cauza care determina inexistenta infractiunii. Verificarea conditiilor de aplicare a institutiei legitimei aparari este utila
31 din 66

numai daca organul competent constata ca fapta cu care este investit poate fi incadrata in una dintre normele de incriminare. Dupa ce practicianul a cercetat si a constatat ca fapta este descrisa de legea penala, va verifica daca ea realizeaza sau nu conditiile legitimei aparari.In cazul in care existenta legitimei aparari se prezuma, este necesara rasturnarea in mod indubitabil a prezumtiei de legitima aparare. Pe de alta parte, fapta prevazuta de legea penala poate imbraca haina oricarei forme infractionale perfecta, imperfecta, instantanee, continua, complexa, etc. In doctrina se afirma ca in materia cauzelor justificative trebuie identificat un element subiectiv, deci si in ipoteza incidentei legitimei aparari este necesar ca persoana care riposteaza sa aiba cunostinta de existenta atacului, fiind animata de vointa de a se apara. 2.5. Legitima aprre n cazuri speciale (art. 44 alin 2 1 Cod penal) Prin legea nr. 169 din 10 aprilie 2002 a fost introdus alin. 21 la art.44 din Codul penal, prin care se reglementeaza legitima aparare in cazuri speciale, legiuitorul instituind o prezumtie de legitima aparare in favoarea persoanei care savarseste o fapta prevazuta de legea penala pentru a respinge patrunderea fara drept a unei persoane prin violenta, viclenie, efractie sau alt asemenea mijloc, intr-o locuinta, incapere, dependinta sau loc imprejmuit ori delimitat prin semne de marcare. Apreciem ca prezumtia instituita de legiuitor este o prezumtie relativa, prezumtie ce poate fi rasturnata prin orice mijjoc de proba, in concret putandu-se dovedi fie inexistenta legitimei aparari fie depasirea limitelor acesteia. Prin chiar expunerea de motive a legii nr. 169/2002 privind modificarea art.44 Cod penal, se arata ca modificarea a fost edictata pentru a se crea o siguranta mai mare a cetatenilor care se afla in fata unor agresiuni, pentru a se ocroti mai eficient viata si integritatea corporala a acestora. Instituirea acestei norme nu poate insa goli de continut institutia juridica a legitimei aparari, pentru existenta acesteia urmand sa fie indeplinite anumite conditii atat pentru atac, cat si pentru aparare25. 2.6. Efectele si proba legitimei aparari
25

Teodor Dascl Drept penal romn partea general , op.cit. pag. 203-204

32 din 66

2.6.1. Efectele legitimei aparari Constatarea legitimei aparari sau a excesului justificat are ca efect excluderea caracterului infractional al faptei. Intr-adevar, conform art.44 alin (1) Cod penal: Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala (...). O fapta comisa in legitima aparare nu are caracter ilicit. Legitima aparare este o cauza care exclude ilicitul de orice natura penal sau extrapenal. Aceasta cauza, desi nereglementata decat in materia raspunderii penale, este imprumutata in toate ramurile dreptului din materia dreptului penal, astfel ca, mutatis mutandis, conditiile de incidenta prevazute de legea penala sunt aceleasi si in celelalte ramuri ale dreptului. Daca anterior agresiunii cel care s-a aparat il provocase pe agresor, atunci victima va suporta prejudiciul suferit proportional cu gradul vinovatiei sale. Excesul justificat de aparare inlatura caracterul ilicit al faptei si exclude raspunderea civila. Insa, in cazul excesului scuzabil, raspunderea civila va fi exclusa numai proportional cu prejudiciul produs pana in momentul depasirii echivalentei agresiunii. Legitima aparare este o cauza de inexistenta a infractiunii si produce efecte in rem, ceea ce inseamna ca daca s-a probat existenta legitimei aparari, consecintele sale se vor extinde nu asupra tuturor participantilor la savarsirea faptei, ci numai referitor la cei care s-au aflat in aceasta stare. Efectele legitimei aparari sunt generale, in sensul ca determina inexistenta oricarei forme de ilicit penal, civil, disciplinar, administrativ, etc. Efectele generale ale legitimei aparari se produc numai in cazul legitimei aparari pure si simple, ceea ce inseamna ca, in cazul excesului justificat sau scuzabil, cel care a efectuat activitatea de aparare poate fi raspunzator in sfera altor ramuri de drept. De asemenea, este posibila raspunderea juridica in alte forme daca legitima aparare intra in conexitate cu alte cauze de excludere a infractiunii sau cand poate fi retinuta o culpa civila. Legitima aparare poate veni in concurs cu alte cauze care exclud raspunderea. Cel mai adesea legitima aparare poate coexista cu starea de necesitate sau cu eroarea de fapt. Legitima aparare poate intra in conjunctiune cu starea de necesitate cand atacul provine de la o persoana iresponsabila sau cand riposta imbraca haina unor fapte ce lezeaza valori sociale care apartin altor persoane. Daca faptuitorul se afla in eroare
33 din 66

cu privire la starea de iresponsabilitate a agresorului, va exista un triplu concurs intre legitima aparare, starea de necesitate si eroarea de fapt. Legitima aparare poate intra in concurs cu constrangerea fizica atunci cand cel constrans riposteaza in legitima aparare. Daca faptuitorul riposteaza unui atac care nu exista decat in mintea acestuia (atac putativ), legitima aparare este putativa sau imperfecta. Legitima aparare putativa nu se confunda cu infractiunea putativa, care presupune comiterea unei fapte care are caracter infractional numai in gandirea faptuitorului. De exemplu, o persoana care a fost in repetate randuri batuta de anumite persoane, este atacata in gluma de persoana. Persoana atacata in gluma riposteaza vatamandu-l corporal pe agresorul glumet. In acest caz, legitima aparare intra in conjunctiune cu eroarea de fapt. Concursul intre eroare si legitima aparare poate exista sub trei aspecte: eroare referitoare la persoana atacatorului (error in personam), eroare cu privire la modul de realizare a ripostei (aberratio ictus) si eroare referitoare la existenta pericolului26. In jurisprudenta C.E.D.O. s-a pus problema daca exista legitima aparare in cazul in care riposta are loc impotriva unui atac inexistent (legitima aparare putativa). Din hotararile Curtii Europene se poate desprinde concluzia ca in cazul in care apararea este efectuata de catre un agent public el poate riposta mortal numai daca a dat dovada de maxima diligenta si a luat toate masurile de impiedicare a erorilor in aprecierea realitatii. Tot in aceste cazuri, riposta letala este permisa numai daca agresiunea ce urmeaza a fi inlaturata prin folosirea fortei publice viza persoana. 2.6.2. Proba legitimei aparari Existenta conditiilor legitimei aparari trebuie dovedita de cel care o invoca , cu exceptia prezumtiei ce opereaza in favoarea persoanei care savarseste fapta pentru a respimge patrunderea fara drept a unei persoane prin violenta, viclenie, efractie sau prin alte asemenea mijloace, intr-o locuinta incapere, dependinta sau loc imprejmuit tinand de acestea. Cu privire la aplicarea art.44 alin 21 Cod penal, in practica judiciara s-a decis ca lovirea repetata, cu urmari mortale, a unei persoane care a patruns in locuinta faptuitorului noaptea, prin escaladare si efractie, si a lovit cu batul in cap pe cel aflat
26

a se vedea V.A.Ionescu op.cit. pg.127)

34 din 66

in incapere constituie un act de legitima aparare, potrivit art.44 alin.2 1 Cod penal. Faptul ca victima a fost lovita si pe cand incerca sa se retraga si dupa ce scapase batul din mana este irelevant,de vreme ce pericolul nu a incetat, ea putandu-se inarma din nou cu unul din parii aflati la indemana.

CAPITOLUL III STAREA DE NECESITATE 3.1. Notiunea starii de necesitate Starea de necesitate este o cauza de inexistenta a infractiunii, ce consta in comiterea unei fapte prevazute de legea penala pentru a salva de la un pericol iminent, ce nu putea fi inlaturat in alt mod, viata, integritatea corporala sau sanatatea sa, a altuia sau un bun important al sau ori al altuia sau un interes general. In teoria juridica se sustine ca ar trebui sa se renunte la enumerarea valorilor sociale referitoare la persoana, deoarece nu numai viata, integritatea corporala sau sanatatea persoanei pot fi atinse prin fapte libertatea fizica, libertatea sexuala etc.27. Starea de necesitate a fost reglementata ca o cauza de inexistenta a infractiunii deoarece nici o lege, fara sa fie artificiala sau arbitrara, nu ar putea pretinde unui om supus unui pericol iminent si care nu putea fi evitat in alt mod sa stea pasiv si sa accepte cu resemnare situatia. Mai mult, o lege care ar sanctiona faptele comise in stare de necesitate ar fi si inutila social, deoarece intre teama de aplicare a unei sanctiuni penale care va surveni intr-un moment mai indepartat si gravitatea imediata a pericolului, instinctual omul este inclinat sa lupte impotriva pericolului iminent si care nu poate fi anihilat in alt mod, indiferent de orice consecinte ulterioare.
27

antisociale, ci si altele, cum ar fi

a se vedea C. Antoniu , Vinovatia penala , p 331-333

35 din 66

Starea de necesitate nu se confunda cu starea de asediu sau cu starea de urgenta, desi ambele pot fi surse ale starii de necesitate .Unele state folosesc ca formula echivalenta starii de necesitate expresia stare de urgenta. Romanii spuneau ca: necesitas non habet lege. Cel care intervine in stare de necesitate apara de la un pericol iminent valori sociale deosebite viata, integritatea corporala sau sanatatea, un bun important sau un interes public. Sunt cunoscute multe naufragii, urmare carora unii dintre supravietuitori si-au salvat viata cu pretul vietii altora. Naufragiatii care au comis fapte prevazute de legea penala pentru a-si salva viata sunt aparati de raspundere penala, deoarece legea nu poate impune o conduita imposibila sau in contra naturii lucrurilor. Astfel, naufragiatul care a reusit sa se salveze, ajungand la scandura cu pretul vietii altui naufragiat, a actionat in stare de necesitate (tabula unius capax). Ca si in cazul legitimei aparari, apreciem ca starea de necesitate nu se grefeaza in toate cazurile pe existenta unei constrangeri psihice. Starea de pericol ce fiinteaza in cazul temei analizate poate avea ca sursa orice imprejurare, respectiv cutremur, incendiu, furtuna, stare de razboi, revolte populare etc. In doctrina s-a pus problema daca anumite necesitati fiziologice pot crea un pericol care sa determine o stare de necesitate, cum ar fi, de exemplu, foamea, setea,frigul etc. Raspunsul a fost afirmativ in toate cazurile in care necesitatea fiziologica a pus in pericol viata, integritatea fizica sau sanatatea persoanei si alte atribute esentiale ale individului uman (furari propter necesitatem fami; tempore necesitatis ominia et singula sunt communia ). In celelalte situatii, cand nu este vorba decat de o mai buna satisfacere a unor nevoi fiziologice, raspunsul este negativ. Asa cum spunea profesorul Vintila Dongoroz , Altceva este cand cineva expus sa moara de foame fura o paine si altceva cand un om , cu resurse de hrana, fura pentru a se satura. Acelasi lucru cand un parinte fura cateva bucati de lemn pentru a-si salva copiii amenintati sa moara de frig, sau cand caravana, lipsita de apa si expusa la moarte prin sete, ataca o alta caravana pentru a lua apa etc. 28

28

V.Dongoroz Drept penal pg.356

36 din 66

De asemenea, nu poate fi acceptat ca fiind in stare de necesitate furtul savarsit din cauza lipsei mijloacelor de subzistenta, desi o parte din inteleptii antici au acceptat nepedepsirea unei atare fapte (suum cuique incommodum ferendum est potius quam de alterius commodis detrahendum). Suntem de parere ca in asemenea situatii ar putea fi retinuta, insa, o circumstanta atenuanta judiciara. Pe de alta parte, credem ca exista stare de necesitate in toate cazurile in care cineva fura datorita fortei irezistibile a instinctului de conservare (de pilda, din cauza setei, frigului sau foamei). In ipotezele de mai sus, starea de necesitate exista indiferent de cauzele care au determinat ajungerea in situatia critica foame, sete , frig etc. Argumente profunde pentru sustinerea punctului de vedere de mai sus ne ofera Ion Tanoviceanu, prin cuvintele urmatoare (...) nepedepsirea furtului comis din cauza foamei se impune si pentru motivul ca in acest caz pedeapsa nu ar putea sa aiba nici un efect, deoarece ar trebui o pedeapsa mai aspra decat tortura mortii prin foame, spre a face pe cel constrans prin foame sa nu fure o paine29. Istoria a oferit si exemple de comportamente cu totul remarcabile , cum sunt cele din cazul scufundarii vaporului Titanic, cand oamenii cu mare spirit altruist si nobil au acordat locul lor in barcile de salvare altora, oferta care era analoga renuntarii la viata. Dar nobletea si altruismul nu sunt virtuti care sa elimine firescul lucrurilor, ci fac numai sa scoata la suprafata societatii partile frumoase ale acesteia. Justificarea legala a starii de necesitate are un puternic substrat socio-moral, pentru ca savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, in stare de necesitate, imprima o nota de umanism dreptului penal, care nu mai este o ramura de drept ce face abstractie de nevoile societatii ce l-a determinat. Acceptandu-se, prin lege, ideea ca valorile sociale aflate in pericol pot fi salvate, echivaleaza cu protectia valorilor sociale individuale sau a celor de interes general. Nu trebuie confundate cazurile de simple necesitati fiziologice, care nu afecteaza relativ discernamantul persoanei, cu acelea survenite in situatii cu totul exceptionale, cand existenta nevoii fiziologice aboleste capacitatea psihofizica a persoanei in cauza.De exemplu in cazul marinarilor naufragiati de pe vasul Meduse,
29

I.Tanoviceanu pg.856

37 din 66

in anul 1816, din cauza foametei acestia au ajuns in stare deliranta ce le-a abolit discernamantul, sfarsind prin a manca pe unul dintre ei. In asemenea situatii, actioneaza, alaturi de starea de necesitate, si iresponsabilitatea. Starea de necesitate apare ca o activitate de salvare a unei valori sociale impotriva careia se indreapta un pericol iminent. Cel care isi salveaza viata sa ori a altuia, pusa in pericol, prin curmarea vietii altuia, se va afla in stare de necesitate numai daca actiunea de salvare a fost singura cale de inlaturare a pericolului respectiv. Daca, in cazul legitimei aparari, numai interesul apararii valorilor sociale impotriva carora era dirijat atacul este un interes just, in cazul starii de necesitate ambele interese sunt juste, respectiv atat cel pus in pericol, cat si cel incalcat30. Actiunea de salvare poate apartine atat persoanei titulare a valorii sociale periclitate, cat si altei persoane interesate sau neinteresate. Actiunea de salvare poate fi intreprinsa chiar impotriva vointei persoanei aflate in pericol. Sursele pericolului pot fi dintre cele mai diverse, cum ar fi fenomene naturale, necesitati fiziologice, fapte ale unor persoane iresponsabile, reactii ale animalelor, activitati umane, aparitia unor probleme tehnice la anumite instalatii. Mentionam ca, spre deosebire de legitima aparare care este des intalnita in practica, starea de necesitate nu este foarte intalnita in cazuistica. Redam considerentele unei spete. Din probele administrate rezulta ca, dupa caderea femeii cu copilul in brate de pe scara, inculpatul si persoanele aflate in statie au strigat ca soferul sa opreasca autobuzul si, vazand ca nu opreste, au fugit prin fata masinii aflate in miscare, iar inculpatul s-a dus la geamul de langa sofer si a spart geamul, pentru a-l determina pe sofer sa opreasca autovehiculul. Potrivit actului medical de la dosar, sotia inculpatului a suferit, in imprejurarea amintita, un traumatism la femurul stang si un hematom la coapsa stanga. In raport cu situatia de fapt ce rezulta din probele dosarului , urma sa se retina ca fapta inculpatului a fost savarsita in stare de necesitate. In conditiile in care sotia inculpatului era cazuta, prinsa cu piciorul in usa autobuzului si tarata, integritatea corporala si chiar viata acesteia erau in pericol iminent si cum soferul autobuzului nu a oprit, cu toate strigatele cetatenilor aflati in statie, inculpatul nu a avut alta posibilitate de a opri
30

a se vedea V.Dobrinoiu,Gh. Nistoreanu,Al.Boroi ... pg.300

38 din 66

autobuzul pentru a-si salva sotia de la pericol decat aceea de a folosi violenta, spargand geamul. Asa fiind, cerintele art.45 Cod penal sunt intrunite si fapta comisa de inculpat nu constituie infractiune, fiind savarsita in stare de necesitate ( s.penala 3103/1986 Baza de date Legis). 3.2.Conditiile starii de necesitate 3.2.1. Preliminarii Codul penal reglementeaza anumite cerinte in care fapta prevazuta de norma incriminatoare este caracterizata ca fiind savarsita in stare de necesitate. Conditiile starii de necesitate au functia de a impiedica subiectivismul, arbitrariul sau abuzul organelor judiciare ori al destinatarilor legii penale. Din prevederile art.45 Cod penal reiese ca pentru existenta legitimei aparari trebuie indeplinite doua categorii de conditii: referitoare la starea de pericol si privind activitatea de salvare. Conditiile referitoare la pericol sunt: - sa fie iminent ;
-

sa ameninte viata, integritatea corporala sau sanatatea unei persoane

ori un bun important sau vreun interes general ; - sa fie inevitabil. Conditiile privind activitatea de salvare sunt : - sa fie necesara ;
-

sa nu cauzeze urmari vadit mai grave decat cele ce s-ar fi produs daca

pericolul nu era inlaturat; - sa nu fie efectuata de catre o persoana sau pentru a salva o persoana care avea obligatia sa infrunte pericolul;
-

sa se materializeze intr-o fapta prevazuta de legea penala31.

3.2.2. Analiza conditiilor pericolului I. Iminenta pericolului. Pericolul este iminent cand este pe cale sa se produca , adica se afla in anticamera actualului.Aceasta conditie este indeplinita, a fortiori, si in situatia in care pericolul este prezent si neconsumat. Pericolul poate fi eventual, viitor, iminent,
31

a se vedea Fl. Streteanu , pg.434-439

39 din 66

actual si consumat. Dintre aceste cinci forme, numai a treia si a patra sunt vizate de lege. Pericolul are caracter eventual daca nu este sigur ca va surveni, adica este incert din punct de vedere al existentei, ceea ce determina irelevanta sa in acest moment. Pericolul este eventual atunci cand se afla la o anumita distanta in timp fata de momentul iminentei. Pericolul este viitor cand este indepartat, adica se afla in anticamera iminentei. Un asemenea pericol nu este luat in considerare pentru ca pana in momentul iminentei acesta se poate epuiza. Pana in momentul iminentei, urmeaza sa mai aiba loc si alte descarcari de energie. Pericolul este iminent daca durata in timp pana la momentul actualitatii este aproape imperceptibila. Indepartarea in timp sau in spatiu a unui pericol exclude caracterul iminent, deoarece nu primejduieste valoarea sociala vizata. De exemplu, o persoana isi vede amenintata o cultura de un atac al unor daunatori care se afla pe unele culturi aflate la o distanta mare de cultura sa. Pericolul este actual cand a inceput si se desfasoara si se consuma in momentul cand a incetat. Pentru verificarea existentei conditiei iminentei pericolului, organul judiciar trebuie sa se transpuna in locul faptuitorului prin luarea in considerare a tuturor factorilor faptei subiectivi sau obiectivi -, astfel incat sa poata verifica daca la data savarsirii faptei faptuitorul a prefigurat ca fiind iminent pericolul. Este foarte important, de asemenea, ca organul judiciar care examineaza cazul ce pune problema existentei starii de necesitate sa ia in seama corelatia faptuitor fapta din momentele care au premers savarsirii faptei, precum si a celor de la data cand fapta a fost comisa. De pilda, o persoana care a intrat in contact cu un conductor electric, prin punerea mainii pe acesta, este lovita de catre o alta persoana cu un obiect dur peste mana, suferind o vatamare grava a integritatii corporale prin pierderea unui brat.Simultan lovirii victimei, o alta persoana decuplase conductorul de la retea. In acest caz , cel care a lovit victima, producandu-i o vatamare integritatii corporale, a actionat in stare de necesitate daca se stabileste ca s-a aflat in imposibilitatea de a putea decupla in timp util conductorul electric pe care pusese mana victima.
40 din 66

Pericolul poate proveni chiar de la persoana victimei. De pilda, o persoana da foc unor obiecte in curtea casei, dar din cauza vantului focul s-a extins spre casa unde se afla un copil care dormea. Sau victima vrea sa se sinucida sau autolezeze. In aceste exemple, ca si in altele asemanatoare, victima poate beneficia de o actiune de salvare din partea unui tert, in conditiile starii de necesitate, chiar daca ea a determinat aparitia pericolului iminent. Pentru intrunirea conditiilor starii de necesitate este necesar ca pericolul sa existe in realitate, adica sa aiba loc in lumea exterioara. In caz contrar, cel care actioneaza avand convingerea eronata ca exista un pericol iminent, va putea sa invoce starea de necesitate, dar numai in concurs cu eroarea de fapt, ceea ce inseamna ca trebuie indeplinite atat conditiile starii de necesitate, cat si cele ale erorii de fapt. II.Orientarea pericolului spre viata, integritatea corporala, sanatatea unei persoane ori a unui bun important al acesteia sau contra unui interes general. Spre deosebire de valorile vizate in cazul legitimei aparari. La starea de necesitate gama acestora este mai restransa , cuprinzand doar urmatoarele valori: dreptul la viata, dreptul la integritate corporala, dreptul la sanatate, dreptul de proprietate privind un bun important, interesul general. Valorile sociale enumerate mai sus pot apartine faptuitorului sau oricarei alte persoane. Ratiunea restrangerii sferei valorilor sociale ce pot fi puse in pericol consta in faptul ca, la starea de necesitate, anihilarea pericolului este legata de vatamarea unui interes just al unei terte persoane32. In cazul starii de necesitate, legiuitorul a limitat evantaiul valorilor sociale vizate de pericol, deoarece actiunea de salvare ce ar vatama interesele altora apare ca necesara numai in cazul in care consecintele pericolului ar fi iremediabile, iar nu si greu de inlaturat. Or, efectele insurmontabile (imposibil de reparat, in natura sau prin echivalent) pot fi produse numai vietii unei persoane, integritatii corporale sau sanatatii acesteia, unui bun important sau unui interes general.
32

( a se vedea V.Dobrinoiu,Gh.Nistoreanu, Al.Boroi... pg.301

41 din 66

Pe de alta parte, in majoritatea cazurilor victima faptei savarsite in stare de necesitate este inocenta. III. Inevitabilitatea pericolului. Pericolul este inevitabil daca nu poate fi anihilat prin mijloace mai putin grave sau daunatoare decat cele folosite de faptuitor. Fapta comisa in stare de necesitate trebuie sa fie fapta cea mai putin vatamatoare pentru valorile sociale, dintre variantele de salvare posibile aflate in reprezentarea faptuitorului. Daca starea de pericol poate fi evitata prin alte modalitati decat prin comiterea unei fapte prevazute de legea penala, faptuitorul trebuie sa uzeze de aceste cai. De exemplu, faptuitorul poate sa se ascunda sau sa fuga. Daca pericolul indreptat impotriva valorii sociale nu este consecinta unui eveniment intamplator, ci a unui atac provenind de la o persoana responsabila, nu exista stare de necesitate; in acest caz, va fi eventual legitima aparare. Cu privire la aceasta conditie, in practica judiciara s-a decis ca nu exista stare de necesitate in situatia in care inculpatul a condus autovehicul pe drumurile publice avand permisul suspendat, pentru a aduce un medicament fiicei sale si pentru a transporta un prieten la domiciliu. Evitabilitatea sau inevitabilitatea pericolului trebuie cercetate in concreto, de la caz la caz. Fapta comisa in stare de necesitate va trebui sa fie intotdeauna extrema (ultima) ratio, deoarece nu se poate afirma ca este necesara o fapta care nu este indispensabila. Pericolul este inevitabil chiar daca exista si alte variante de inlaturare sau alte mijloace, cata vreme varianta sau mijloacele alese au cele mai putine inconveniente sau riscuri pentru finalitatea activitatii de salvare. Nu trebuie scapata din vedere realitatea ca in conditii asemanatoare sau chiar identice oamenii se pot comporta diferit. In mod corect, intr-o speta, a fost aplicat art.45, retinandu-se ca nu poate fi considerata ca fiind savarsita in stare de necesitate fapta inculpatului care a condus pe drumuri publice, fara permis, un autovehicul care a transportat la gara un prieten din alta localitate, venit la el in vizita si a carei locuinta si bunuri personale erau
42 din 66

expuse pericolului de inundatie, cata vreme existau si alte posibilitati pentru a transporta la gara in timp util pe cel interesat. In doctrina, pe buna dreptate s-a spus ca, uneori, cerinte social etice pot impiedica sacrificarea unui bun prin savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, chiar daca pericolul nu ar putea fi inlaturat in alt mod. Se apreciaza corect ca o persoana nu ar putea fi constransa sa doneze sange pentru a salva pe alta sau sa permita efectuarea unor experiente stiintifice pe corpul sau, oricat de necesare ar fi acestea33. 3.2.3. Conditiile activitatii de salvare I.Necesitatea actiunii de salvare a valorii sociale periclitate. Activitatea de salvare poate proveni de la orice persoana fizica interesata sau neinteresata. Din conditia inevitabilitatii pericolului se desprinde cerinta ca anihilarea acestuia sa fie necesara, deoarece necesitatea tine de inevitabilitate. Activitatea de salvare este necesara cand era singura cale mai putin periculoasa de inlaturare a pericolului. Nu se afla in stare de necesitate acela care comite o fapta prevazuta de legea penala, daca are si alta cale, licita de a anihila pericolul. Cuvantul necesara are in contextul starii de necesitate acceptiunea de indispensabilitate, spre deosebire de legitima aparare unde avea doar intelesul unei reactii firesti si proportionale. Nu trebuie confundata (cand exista) presiunea psihica specifica starii de necesitate cu cea existenta in cazul constrangerii morale, deoarece in situatia acesteia agentul este fortat sa comita fapta prevazuta de legea penala. In schimb, in ipoteza starii de necesitate faptuitorul are si alta optiune, dar el o alege pe cea care consta in comiterea unei fapte incriminate, deoarece pericolul nu poate fi anihilat in alt mod mai putin vatamator pentru relatiile sociale. Altfel spus, o persoana constransa moral in sensul constrangerii cauza care exclude vinovatia - , nu are alternativa, ci ea trebuie sa actioneze in sensul savarsirii unei fapte prevazute de legea penala, pentru ca nu poate opune rezistenta presiunii psihice exercitate asupra sa. In cazul constrangerii morale, agentul realizeaza o fapta

33

a se vedea G.Antoniu Noul cod penal pg.251

43 din 66

dorita de o persoana, in timp ce in ipoteza starii de necesitate faptuitorul alege singur comportarea ce constituie fapta prevazuta de legea penala. Activitatea de salvare este necesara in toate cazurile in care realmente pericolul nu putea fi evitat prin alte mijloace sau cai. In acest sens, apreciem ca apare ca indispensabila fapta medicului care nu mai are timp pentru a lua acordul pacientului sau membrilor familiei victimei in vederea unei interventii medicale ce reprezinta singura optiune ce mai poate salva viata sau sanatatea pacientului. In practica judiciara s-a retinut ca actiunea inculpatului pentru inlaturarea pericolului decesul unei persoane, care a avut loc peste 7 zile nefiind posibila prin administrarea de medicamente, nu se justifica fapta de a conduce un autovehicul in stare de ebrietate in vederea procurarii de medicamente pentru socrul faptuitorului. Din considerente de ordin moral, conform art.80 Cod procedura penala, sotul si rudele apropiate ale invinuitului sau inculpatului nu sunt obligate sa depuna ca martori, iar organele judiciare sunt obligate sa aduca aceasta la cunostinta persoanelor respective.In baza acelorasi ratiuni, sotul sau rudele apropiate nu pot fi pedepsite pentru infractiunile de omisiune a denuntarii sau sesizarii. Dar in dreptul romanesc nu este acceptata teza sperjurului comis de invinuit sau inculpat, acceptandu-se ideea ca acesta este constrans moral de starea in care se afla. In sistemul de drept anglo-saxon, conceptia constrangerii morale a invinuitului sau inculpatului nu este agreata, ceea ce inseamna ca aceste persoane au obligatia de a spune adevarul, in caz contrar fiind autori ai infractiunii de marturie mincinoasa. Pentru a evita orice confuzie, precizam ca presiunea psihica exercitata in cazul starii de necesitate, in cazurile cand exista, este una relativa, iar nu absoluta. Evitabilitatea pericolului este una dintre datele care se analizeaza in stricta relatie cu persoana faptuitorului si conditiile in care acesta a lucrat, deoarece aceasta este singura entitate care trebuie luata in considerare in cadrul acestei conditii. De pilda, este in stare de necesitate capitanul unei nave care sacrifica anumite valori sociale in favoarea altora. In acest sens, este bine cunoscuta masura dispusa de capitanul Titanicului, care a ordonat blocarea usilor salii motoarelor in care se aflau mai multi marinari, cu consecinta mortii lor, pentru a intarzia intrarea apei in celelalte spatii. Orice masura poate fi luata de comandantul unei nave atata timp cat este necesara
44 din 66

pentru inlaturarea pericolului, dar, masurile luate nu pot imbraca niciodata forma discretiei sau abuzului acestuia. In situatia luarii de ostatici, in vederea salvarii vietilor acestora, desi nu toti autorii sunt de acord, apreciem ca organele statului pot face anumite concesii. Pe de alta parte, in cazul in care exista asa-zisa stare de necesitate inversa (spre exemplu x il salveaza pe z fara sa doreasca acest lucru), cu toate ca nu se poate vorbi despre inevitabilitate(din punct de vedere subiectiv), efectele starii de necesitate trebuie recunoscute, deoarece legea nu distinge in acest sens. II. Neproducerea unor urmari vadit mai grave decat acelea care s-ar fi produs daca pericolul nu era inlaturat. Spre deosebire de riposta din cadrul legitimei aparari, activitatea de salvare nu trebuie sa produca efecte echivalente celor pe care pericolul le putea produce daca nu era inlaturat. Singura cerinta impusa de legiuitor este ca urmarile sa nu fie vadit mai grave.Urmarile produse prin savarsirea actiunii de salvare pot fi mai grave decat cele care s-ar fi produs daca pericolul nu ar fi fost inlaturat, dar nu pot fi cu mult (vadit) mai grave. Aprecierea gravitatii efectelor activitatii de salvare se face luand in considerare conditiile obiective si subiective in care s-a actionat. Urmarile pot fi vadit mai grave daca faptuitorul nu si-a dat seama de aceasta.Intr-un asemenea caz, producerea consecintelor vadit mai grave nu a fost reprezentata de catre faptuitor, motiv pentru care aceasta este socotita justificata, putandu-se vorbi de exces de salvare justificat34. Daca faptuitorul si-a dat seama ca prin actiunea de salvare pricinuieste urmari vadit mai grave decat acelea care s-ar fi produs fara inlaturarea pericolului, fapta nu mai realizeaza conditiile starii de necesitate, excesul de salvare fiind scuzabil, iar nu justificat.O asemenea fapta este tratata insa mai bland pe planul raspunderii penale, fiind inscrisa de legiuitor printre circumstantele atenuante legale. S-a sustinut, inclusiv in literatura noastra de specialitate, ca persoana care-si salveaza viata cu pretul vietii alteia nu poate beneficia de efectele starii de necesitate, deoarece ar
34

a se vedea G. Antoniu Noul cod penal pg.252

45 din 66

insemna o revenire la regulile primitive ale dreptului. Aceasta teza putea fi sustinuta in temeiul vechiului Cod penal, care vorbea de o valoare vadit mai mare a bunului salvat comparativ cu cel sacrificat, insa sub reglementarea actualului cod o asemenea conceptie nu are nici un suport. De lege lata, starea de necesitate este aplicabila nu nunai cand valorile sociale sunt egale ca importanta, ci si atunci cand valoarea sociala salvata este de mai mica importanta decat valoarea sociala jertfita. In orice caz faptuitorul nu trebuie sa-si fi dat seama in timpul comiterii faptei ca pricinuieste urmari vadut mai grave decat acelea care s-ar fi produs daca pericolul nu era anihilat. Cand este vorba de salvarea unei vieti, a faptuitorului sau a altei persoane, orice infractiune este justificata. Reciproca nu poate fi insa acceptata. In acest context, se ridica problema de a da o solutie in cazul in care este salvata viata unei persoane in detrimentul mai multor persoane. Raspunsul la aceasta problema este dual, in sensul ca, in cazul apararii propriei vieti, nu are nici o relevanta numarul vietilor curmate, iar in celelalte cazuri va exista stare de necesitate numai daca faptuitorul a fost influentat de anumite legaturi morale sa aleaga intr-un anumit fel. Daca in ceea ce priveste imposibilitatea sacrificarii unei valori umane esentiale (viata, integritatea corporala etc.) in favoarea uneia patrimoniale exista unanimitate, nu toti autorii sunt de acord cu sacrificarea demnitatii pentru salvarea vietii sau a securitatii. Se considera ca principiul constitutional al demnitatii umane se opune la posibilitatea salvarii vietii unei persoane in detrimentul vatamarii integritatii corporale in cazul efectuarii unui transplant fara voia donatorului, chiar daca transplantul ar fi reprezentat singura sansa pentru salvarea unei vieti. De asemenea, s-a apreciat ca nu poate fi justificata torturarea unui membru al unei organizatii teroriste pentru a putea preintampina un act terorist iminent. III.Comiterea faptei in alte imprejurari de cat de catre sau pentru a salva o persoana care are obligatia sa infrunte pericolul. Sunt persoane care, datorita functiei sau profesiei lor, au obligatia de a infrunta pericole inerente ocupatiei lor sau care au legatura cu aceasta. In cazul acestor persoane lipseste constrangerea, cauza ce justifica excluderea caracterului
46 din 66

penal al faptei prevazute de legea penala. Obligatia infruntarii pericolului de catre anumite persoane apare inscrisa in reglementarile specifice unor profesii, functii, meserii, sau alte ocupatii. Codul penal roman nu prevede expres aceasta conditie, dar ea se desprinde neindoielnic in urma examinarii legislatiei care obliga anumite persoane sa intervina in cazurile in care valorile sociale sunt amenintate de pericole iminente. De exemplu, in cazul naufragiului vasului Holmes, capitanul navei a fost condamnat pentru ca 16 pasageri nu au fost imbarcati in favoarea unor marinari, care trebuiau sa fie salvati ulterior salvarii pasagerilor si pentru ca alegerea marinarilor care erau necesari navigatiei nu s-a facut prin tragere la sorti. Conditia pe care o examinam trebuie privita nuantat, in sensul ca persoanele care au obligatia de a inlatura pericolul pot invoca, dar numai in situatii speciale, starea de necesitate. De pilda, un salvator montan, pentru a salva viata unei persoane, distruge bunuri de mare valoare, situatie in care el beneficiaza de aplicarea starii de necesitate in privinta infractiunii de distrugere. Conditia trebuie inteleasa, de fapt, in sensul ca persoanele care au obligatia de a infrunta pericolul nu se pot salva in detrimentul altor persoane si nici nu pot sacrifica viata altor persoane pentru a-si salva colegii, care au la randul lor obligatia inlaturarii pericolului. Nu se poate pretinde insa in nici un caz ca aceste persoane sa se sacrifice pentru salvarea unori valori sociale de mica importanta. Asadar, persoanele care au obligatia sa tina piept pericolului trebuie sa-i opuna rezistenta, iar, pe de alta parte, aceste persoane nici nu pot fi salvate in detrimentul altora. Daca sunt expuse pericolului mai multe persoane , salvatorul poate salva pe oricare dintre ele, in ipoteza ca nu are posibilitatea salvarii tuturor35. IV.Actiunea de salvare sa se concretizeze intr-o fapta prevazuta de legea penala. Numai fapta prevazuta de legea penala realizeaza premisa discutarii incidentei sau nu a starii de necesitate, cauza care determina excluderea infractiunii.

35

a se vedea G.Antoniu Noul cod penal pg.253

47 din 66

3.3. Efectele si proba starii de necesitate 3.3.1. Preliminarii Constatarea existentei starii de necesitate are ca efect excluderea cracterului infractional al faptei prevazute de legea penala si, pe cale de consecinta, inlaturarea raspunderii penale. In majoritatea cazurilor, activitatea de salvare desfasurata in stare de necesitate lezeaza valori sociale ale unor persoane fara nici o implicare in declansarea pericolului.Valoarea sociala salvata apartine de cele mai multe ori faptuitorului. Sigur, sunt si cazuri cand valoarea sociala salvata apartine unui tert.Suntem de parere ca nu pot fi cenzurate criteriile avute in vedere de salvator cand a optat pentru salvarea unor persoane in detrimentul altora, cu exceptia situatiei in care printre persoanele aflate in pericol s-ar fi aflat si unele care aveau obligatia infruntarii pericolului. Si starea de necesitate poate intra in concurs cu alte cauze care inlatura caracterul penal al faptei, cazuri in care va trebui sa se tina seama si de conditiile de incidenta ale acestora. Starea de necesitate intra in concurs cu legitima aparare, daca doua sau mai multe persoane se afla in stare de necesitate comuna si sunt nevoite sasi indrepte actiunile una impotriva alteia (tabula unius capax). Constatarea existentei starii de necesitate determina, de regula, excluderea oricarei forme de raspundere juridica a faptuitorului penala, contraventionala, civila, disciplinara etc. In cazul in care fapta de salvare cauzeaza un prejudiciu in patrimoniul unui tert, persoana titulara a valorii sociale salvate va putea fi obligata sa raspunda civilmente fata de victima. Daca o persoana aflata in stare de necesitate apreciaza fals pericolul, aceasta cauza intra in concurs cu eroarea de fapt etc. 3.3.2. Depasirea limitelor starii de necesitate Depasirea limitelor starii de necesitate este o circumstanta atenuanta legala (exces de salvare scuzabil). Pentru existenta circumstantei atenuante a depasirii limitelor starii de necesitate trebuie realizate toate conditiile de incidenta ale acesteia, mai putin cea privind disproportia vadita intre consecintele produse prin activitatea de salvare si cele care ar fi putut surveni daca pericolul nu era indepartat.
48 din 66

Daca faptuitorul si-a dat seama la data savarsirii activitatii de salvare ca produce efecte mai grave decat cele care ar fi avut loc in ipoteza in care ramanea in pasivitate, desi nu beneficiaza de efectele starii de necesitate, este recunoscuta totusi in favoarea sa circumstanta atenuanta privind depasirea limitelor starii de necesitate. In teoria dreptului penal se sustine ca expresia si-a dat seama ca pricinuieste urmari vadit mai grave trebuie interpretata si in sensul ca si-ar fi putut da seama de producerea unor asemenea urmari36. Aceasta incercare de extindere a intelesului expresiei analizate este contrara legii , intrucat echivalenta expresiei si-a dat seama este expresia a prevazut. Vointa legiuitorului, exprimata fara echivoc, a fost aceea de a nu include in expresia si-a dat seama decat atitudinile psihice specifice intentiei si culpei cu prevedere, cu excluderea culpei simple. In cazul intentiei directe, adica atunci cand faptuitorul si-a dat seama ca fapta de salvare va produce urmari vadit mai grave decat cele care s-ar fi produs daca pericolul nu era inlaturat si a urmarit savarsirea faptei de salvare pentru a proteja valoarea sociala inferioara, credem ca nu poate fi incidenta starea de necesitate. 3.3.3. Conexitatea starii de necesitate cu alte cauze de inexistenta a infractiunii Starea de necesitate poate intra in concurs cu toate celelalte cauze de inexistenta a infractiunii. In ipoteza in care faptuitorul este minor si comite fapta in conditiile starii de necesitate, inexistenta infractiunii se datoreaza in primul rand incidentei minoritatii, pentru ca aceasta face inutila examinarea conditiilor starii de necesitate. In cazul in care persoana aflata in stare de necesitate este iresponsabila, solutia este cea din cazul conexitatii cu minoritatea. Dar, in ipoteza in care se pune problema repararii unor prejudicii de catre faptuitor, este importanta cercetarea si constatarea aplicarii starii de necesitate, deoarece atat in cazul minorului, cat si al iresponsabilului, raspunderea extrapenala nu este inlaturata. Daca sunt intrunite conditiile starii de necesitate, minorul si iresponsabilul nu raspund in nici un fel.
36

V.A.Ionescu ,op.cit.p.206

49 din 66

Daca agentul are falsa reprezentare a realitatii ca se afla in stare de necesitate , aceasta cauza de inexistenta a infractiunii intra in conjunctiune cu eroarea de fapt. Gresita perceptie a realitatii din momentul activitatii de salvare poate consta in lipsa pericolului, a unora dintre conditiile starii de necesitate sau a efectelor ce ar putea fi produse de pericol. Daca eroarea se refera la existenta pericolului faptuitorul crede ca fiinteaza un pericol inexistent - , la iminenta pericolului, la inevitabilitatea pericolului, la necesitatea activitatii de salvare sau la consecintele posibile ale pericolului fapta nu constituie infractiune, pentru ca in zona neacoperita de conditiile starii de necesitate este aplicabila institutia erorii de fapt. Insa, spre deosebire de situatia concursului cu minoritatea sau iresponsabilitatea, raspunderea de alta natura fiinteaza, deoarece nu sunt realizate toate conditiile starii de necesitate. Daca faptuitorul se afla in stare de betie si savarseste o fapta prevazuta de legea penala, in conditiile starii de necesitate, aceasta cauza va intra in concurs cu prima. O fapta comisa in aceste imprejurari nu reprezinta nici o forma de ilicit. Constrangerea fizica si constrangerea morala pot si ele sa fiinteze cu starea de necesitate, daca sunt intrunite in aceeasi fapta toate conditiile acestora. Conexitatea acestor cauze nu schimba insa nimic pe planul efectelor juridice. Starea de necesitate se poate suprapune si peste cazul fortuit, daca dupa aparitia imprejurarii fortuite, care a deturnat activitatea unei persoane, aceasta incercand sa limiteze efectele cazului fortuit, intervine si realizeaza o activitate de salvare. De exemplu, o persoana amenintata de rivalul sau patrunde in casa altei persoane care decedeaza ca urmare a aparitiei intempestive a persoanei amenintate.

50 din 66

CAPITOLUL 4 PRACTIC JUDICIAR N MATERIE 4.1. Practic judiciar n materie din anii 1998 2000. LEGITIMA APARARE. CONDITII PENTRU EXISTENTA ACESTEIA Potrivit art. 44 alin. 2 din Codul penal, pentru existenta legitimei aparari este necesar ca atacul savarsit de victima sa puna in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat. Exista pericol grav in cazul cand victima, dupa ce l-a urmarit pe inculpat cu tractorul, incercand sa-l striveasca, il ataca impreuna cu alte doua persoane; in aceasta situatie riposta sa, de a o lovi pe aceasta la cap, cauzandu-i leziuni ce i-au pus viata in pericol, in timpul cat se apara cu un bat de loviturile pe care agresorii
51 din 66

incercau sa i le aplice cu rangi de fier si cu o bata, constituie un act necesar comis in legitima aparare. Decizia Seciei penale nr.3337 din 22 decembrie 1998 Prin sentinta penala nr. 138 din 12 iunie 1997 a Tribunalului Constanta, inculpatul A.V. a fost condamnat pentru savarsirea tentativei la infractiunea de omor prevazuta in art. 20 raportat la art. 174 din Codul penal. S-a retinut ca, la 6 iunie 1992, constatand urme de oi pe un teren al sau cultivat cu lucerna, inculpatul a luat din apropiere un card de oi nepazite, conducandu-le spre un saivan. Afland, paznicul si proprietarii oilor, fratii G.N. si G.P au plecat cu un tractor in urmarirea oilor. Ajungandu-l din urma pe inculpat, intre acesta si cei doi frati s-a produs a altercatie, in timpul careia inculpatul a lovit pe G.N. cu un bat la cap, doborandu-l. Dupa ce victima G.N. si-a pierdut cunostinta, inculpatul a transportat-o la spital, unde s-a constatat ca a suferit un traumatism cranio-cerebral acut deschis, cu fractura temporo-parietala, fiindu-i necesare pentru vindecare 50-55 de zile de ingrijiri medicale. Apelul inculpatului, a fost admis prin decizia penala nr. 167 din 25 octombrie 1997 a Curtii de Apel Constanta, dispunandu-se achitarea inculpatului cu motivarea ca din probele administrate la prima instanta si in apel rezulta ca a actionat in legitima aparare. Declarand recurs, procurorul a sustinut ca achitarea inculpatului este consecinta unei grave erori de fapt. Recursul nu este fondat. Potrivit art. 44 alin. 2 din Codul penal, pentru existenta starii de legitima aparare este necesar ca fapta sa fie savarsita pentru a inlatura un atac material, direct, imediat si injust, care pune in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat. Din aceasta dispozitie a legii rezulta ca riposta, in aparare, trebuie sa fie in limitele necesitatii inlaturarii pericolului. In cauza, actiunea inculpatului de a duce oile spre saivan a fost justificata de faptul ca acestea pascusera in terenul sau cu lucerna.
52 din 66

Pe de alta parte, asa cum corect s-a retinut de instanta de apel, victima, conducand tractorul, a incercat sa-l striveasca pe inculpat, acesta fiind nevoit sa se refugieze intre oi pentru a se adaposti. De asemenea, din probe rezulta ca, in continuarea atacului, tot victima, inarmata cu o ranga de fier, insotita de fratele ei, inarmat si el cu o ranga de fier, precum si de paznicul oilor inarmat cu un ciomag, sau repezit asupra inculpatului, iar acesta, in timp ce era lovit, a lovit si el, in aparare, cu batul ce-l avea asupra sa, pe victima in zona capului, cauzandu-i leziunile pentru ingrijirea carora a transportat-o imediat la spital. In raport cu aceste situatii, riposta inculpatului a fost necesara pentru inlaturarea atacului material, direct, imediat si injust, indreptat impotriva sa de catre victima si cele doua persoane care o insoteau, fiind vadita gravitatea pericolului in care a fost pusa persoana sa prin declansarea acelui atac. Ca urmare, recursul procurorului a fost respins, mentinanduse solutia de achitare a inculpatului. LEGITIMA APARARE. DEPASIREA, TULBURARII SAU TEMERII, A LIMITELOR PROPORTIONALE CU PRODUS PRIN ATAC Pandirea, urmarirea si lovirea repetata a inculpatului de catre -trei persoane de care este prins dupa ce a reusit sa scape prin fuga de agresorii beti care-l amenintau cu moartea, sunt acte de natura a crea celui atacat o stare de tulburare si -o temere sub stapanirea carora riposta prin lovire cu cutitul constituie o aparare legitima in conditiile art. 44 alin. 3 din Codul penal, iar nu o circumstanta atenuanta conform art. 73 lit. a din acelasi cod. Decizia Seciei penale nr. 1289 din 28 martie 2000 Prin sentinta penala nr. 856 din 7 decembrie 1998, Tribunalul Timis a dispus, in temeiul art. 11 alin. 1 pet. 2 lit. a raportat la art. 10 alin. 1 lit. e din Codul de procedura penala si la art. 44 din Codul penal, achitarea inculpatului B.I pentru tentativa la infractiunea de omor prevazuta in art. 20 raportat la art. 174, cu aplicarea art. 73 lit. b din Codul penal.
53 din 66

GRAVITATEA

PERICOLULUI

Instanta a retinut ca, la 14 iulie 1998, inculpatul impreuna cu sotia si copii, a ajutat un consatean sa urce in pod saci cu grau. In casa se mai aflau, n acelasi scop, OV. si K.M., care erau in stare de ebrietate si care au mai consumat bauturi alcoolice si cu inculpatul. La un moment dat inculpatul a scapat un sac cu grau din pod, lovindu-I pe K.M., dupa care intre inculpat si cei doi s-a produs o altercatie, cu lovituri reciproce. La interventia gazdei cei trei au incetat sa se loveasca, iar inculpatul a pleeat spre casa. OV si K.M., aflati in stare de ebrietate, l-au urmarit cu intentia de a-l bate, situatie in care inculpatul a intrat in curtea unui consatean si a stat ascuns un timp, dupa care a iesit prin gradina pe alta strada, scapand de urmaritori. Acestia, la care s-a alaturat M.G., au pornit, toti trei, in cautarea inculpatului. Dupa ce a trecut pe acasa si a luat un cutit pentru a se apara in situatia in care va fi atacat, inculpatul s-a intors in centrul comunei pentru a-si conduce acasa sotia si copiii. Instanta a retinut, de asemenea, ca cei trei l-au cautat pe inculpat la domiciliul sau, spunand unei martore ca daca il vor prinde il vor omori. Ei l-au intalnit pe inculpat in fata casei martorului B.R. caruia acesta i-a cerut ajutorul, spunandu-i ca va fi omorat, dar martorul 1-a refuzat. Cei trei agresori l-au imobilizat pe inculpat si l-au lovit, acesta ghemuindu-se langa poarta, aparandu-si fata. In aceasta situatie martorul B.R. a intervenit, amenintand ca va chema politia si l-a introdus pe inculpat in curte. La insistentele martorului agresorii s-au indepartat de poarta, dar au ramas pe strada supraveghind iesirea, cu intentia evidenta de a impiedica o posibila fuga a inculpatului. Inculpatul a iesit in fuga pe poarta si s-a ascuns dupa o taraba iar apoi a sarit un gard, dar urmaritorii l-au ajuns, blocandu-i orice cale de scapare. Instanta a retinut ca M.G. avea in mana o bata iar O.V. o piatra sau o caramida, precum si faptul ca cei trei l-au lovit pe inculpat care le-a strigat sa nu-l omoare pentru ca are copii de crescut si care, in aceasta situatie, a lovit cu cutitul pe partea vatamata K.M., provocandu-i o plaga injunghiata mezogastrica penetranta cu
54 din 66

perforatie de colon, leziuni care i-au pus viata in pericol si au necesitat pentru vindecare 30 de zile de ingrijiri medicale. Fata de starea de fapt retinuta, instanta a apreciat ca in cauza sunt aplicabile dispozitiile art. 44 din Codul penal, referitoare la legitima aparare. Prin decizia penala nr. 374/A din 30 septembrie 1999, Curtea e Apel Timisoara a admis apelul declarat de procuror numai cu privire la neobligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare catre stat. Prin recursul declarat de procuror, se sustine ca legitima aparare a fost gresit retinuta, incidente fiind numai prevederile art. 73 lit. a din Codul penal. Recursul nu este fondat. Conform art. 44 alin. 3 din Codul penal, se afla in legitima aparare si acela care din cauza tulburarii sau temerii a depasit limitele unei aparari proportionale cu gravitatea pericolului si cu imprejurarile in care s-a produs atacul. Din probele administrate rezulta ca in momentul savarsirii faptei inculpatul se afla intr-o astfel de stare de tulburare si temere determinate de faptul ca fusese pandit, urmarit si lovit, in mod repetat, de partea vatamata si de cei doi martori, incat era convins ca singura modalitate de a scapa de atacul lor era aceea de a lovi cu cutitul. Asa fiind, chiar daca reactia sa de a lovi cu cutitul pe partea vatamata apare ca disproportionata fata de atacul direct, material si injust indreptat de aceasta impotriva sa, conditiile prevazute de lege pentru a se retine comiterea faptei in stare de legitima aparare sunt intrunite si, in consecinta, solutia de achitare pronuntata in cauza este legala si temeinica. Sustinerea din recursul procurorului, in sensul ca depasirea limitelor legitimei aparari de catre inculpat constituie numai circumstanta atenuanta prevazuta in art. 73 lit. a din Codul penal nu poate fi primita; aceasta circumstanta exista in situatia in care faptuitorul se afla in legitima aparare, depaseste limitele acesteia, dar aceasta depasire nu se produce sub imperiul tulburarii sau temerii, deoarece atunci cand faptuitorul se afla intr-o astlel de stare psihica, asa cum este cazul in speta, exista stare de legitima aparare conform art. 44 alin. 3 din Codul penal. Fata de considerentele sus-mentionate, recursul a fost respins.
55 din 66

LEGITIMA APARARE. CONDITII PENTRU EXISTENTA ACESTEIA Imprejurarea ca victima a scos un briceag, pentru a se apara in urma atacarii ei de catre inculpat, nu constituie un atac de natura a legitima lovirea acesteia cu o piatra, asupra capului, producandu-i leziuni ce i-au cauzat decesul. Ca urmare, in lipsa unui atac injust din partea victimei, actele de violenta prin care inculpatul i-a cauzat moartea nu pot fi considerate ca savarsite in legitima aparare sau in conditiile depasirii unei aparari proportionale. Decizia Seciei penale nr. 1999 din 10 iulie 1998 Prin sentinta penala nr. 153 din 15 septembrie 1997 a Tribunalului Arad, inculpatul M.L. a fost condamnat pentru savarsirea infractiunii de omor prevazuta in art. 174 din Codul penal. S-a retinut ca, la 11 martie 1997, convenind cu V. D. sa fie angajat cioban la acesta, inculpatul i-a dat actele sale de identitate. Neintelegandu-se asupra salariului, inculpatul a cerut sa-i fie restituite actele de identitate. La refuzul victimei, inculpatul a atacat-o; pentru a se apara, victima a scos un briceag, moment in care inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri peste cap cu o piatra, dupa care a tarat-o pana in apropierea unui parau, unde a acoperit-o cu crengi si a parasit-o. Dupa putin timp victima a incetat din viata, decesul datorandu-se traumatismului cranio-cerebral cu fracturi de bolta si baza a craniului, dilacerare si contuzie cerebrala. Apelul declarat de inculpat a fost respins prin decizia penala nr. 98/A din 12 martie 1998 a Curtii de Apel Timisoara. Declarand recurs, inculpatul a solicitat sa fie achitat pe motiv ca a savarsit fapta in stare de legitima aparare. Recursul nu este fondat. Potrivit art. 44 alin. 2 din Codul penal, este in stare de legitima aparare acela care savarseste fapta pentru a inlatura un atac material, direct, imediat si injust, indreptat impotriva sa, a altuia sau impotriva unui interes obstesc, si care pune in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obstesc. Inculpatul nu s-a aflat intr-o atare situatie, deoarece el a atacat mai intai victima, iar apoi, cand aceasta a incercat sa se apere, a luat o piatra cu care i-a aplicat mai multe lovituri puternice peste cap, cauzandu-i decesul prin leziunile ce i le-a produs.
56 din 66

Pe de alta parte, in lipsa unui atac declansat de victima, inculpatului nu-i este aplicabila nici dispozitia referitoare la depasirea limitelor unei aparari proportionale cu atacul, inscrisa in art. 44 alin. 3 din Codul penal. In consecinta, recursul inculpatului a fost respins. LEGITIMA APARARE. ATAC MATERIAL, DIRECT, IMEDIAT SI INJUST Pentru existenta legitimei aparari este necesar, potrivit art. 44 alin. 2 din Codul penal, ca inculpatul sa se afle in fata unui atac material, direct, imediat si injust, indreptat impotriva sa, a altuia sau impotriva unui interes obstesc si care sa puna in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obstesc. Cat timp nu a existat un atac efectiv din partea victimei care sa indeplineasca cerintele inscrise in art. 44 din Codul penal, nu se poate retine ca fapta a fost savarsita in stare de legitima aparare. Aprecierea de ordin subiectiv a inculpatului ca victima ar putea declansa un atac impotriva sa ori ca ar urmari sa taie arbori din padurea incredintata lui pentru supraveghere, in calitate de padurar, nu justifica aplicarea art. 44 din moment ce victima nu a intreprins nici o actiune care sa aiba caracter de atac iminent. Decizia Seciei penale nr. 1233 din 30 martie 1999 Prin sentinta penala nr. 66 din 6 aprilie 1998 a Tribunalul Vaslui, inculpatul M.A. a fost condamnat pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala prevazuta in art. 181 din Cod penal. S-a retinut ca, in noaptea de 4 februarie 1996, in timp ce inculpatul, padurar aflat in serviciu de patrulare, examina impreuna cu o alta persoana ce-l insotea, cioata unui arbore taiat recent a trecut pe sosea, in apropriere de ei, partea vatamata. Pentru ca partea vatamata nu s-a supus somatiei si a inceput sa alerge inculpatul a pornit in urmarirea acesteia, a somat-o din nou si a tras un foc de avertisment cu arma orientata in sus. Continuand urmarirea, in momentul in care partea vatama a ajuns pe partea opusa a unei rape, dupa ce a traversat-o, inculpatul a tras doua focuri de arma asupra acesteia, impuscand o in ambele picioare. Pentru ca partea vatamata a reusit, totusi, sa mai fuga, inculpatul a urmarit-o in continuare si, apropriindu-se de ea, a armat din
57 din 66

nou si a apasat pe tragaci, fara sa se produca, insa, impuscatura. Fata de aceasta situatie inculpatul a incercat sa loveasca partea vatamata cu patul armei, dar nu a reusit, deoarece a fost impiedicat de persoana ce-l insotea. Pentru vindecarea plagilor impuscate ce i-au fost produse la cele doua picioare, partii vatamate i-au fost necesare 35 - 40 de zile de ingrijiri medicale. Prin decizia penala nr. 301 din 13 octombrie 1998 a Curtii de Apel Iasi, au fost respinse apelurile declarate de procuror si de inculpat si, admitandu-se apelul partii civile, s-a dispus obligarea inculpatului sa plateasca daune morale. Declarand recurs, inculpatul a cerut sa se dispuna achitarea sa, sustinand ca-i sunt aplicabile dispozitiile art. 44 din Codul penal referitoare la legitima aparare. Recursul nu este fondat. Potrivit art. 44 alin. 2 din Codul penal, este in stare de legitima aparare acela care savarseste fapta pentru a inlatura un atac material, direct, imediat si injust, indreptat impotriva sa, a altuia sau impotriva unui interes obstesc, si care pune in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obstesc. De asemenea, potrivit alineatului 3 al aceluiasi articol, este in stare de legitima aparare si acela care din cauza tulburarii sau temerii a depasit limitele unei aparari proportionale cu gravitatea pericolului si cu imprejurarile in care s-a produs atacul. Or, inculpatul nu s-a aflat in nici una din situatiile prevazute in aceste texte de lege, fiind dovedit ca, in momentul in care a executat cele doua focuri de arma, era angajat in urmarirea partii vatamate, care traversase o rapa si ajunsese pe versantul opus celui unde se gasea el, neputand sa exercite nici un atac impotriva lui. Ca urmare, recursul inculpatului a fost respins. LEGITIMA APARARE. ATAC MATERIAL, DIRECT SI INJUST. IMINENTA ACESTUIA. PERICOl GRAV Starile conflictuale anterioare dintre parti nu pot fi considerate atac imediat si injust, decat daca sunt urmate de un act de violenta de natura a pune in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat. Ca urmare, pentru a fi intrunite cerintele legitimei aparari, riposta trebuie sa vizeze inlaturarea unui atac material, direct, imediat si injust, de natura a pune in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat. Decizia Seciei penale nr. 724 din 26 februarie 1999
58 din 66

Prin sentinta penala nr. 39 din 15 ianuarie 1997 a Judecatoriei Piatra Neamt, inculpata B.E. a fost condamnata pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala grava prevazuta in art. 182 alin. 1, cu aplicarea art. 73 lit. b din Codul penal. S-a retinut ca, la 13 septembrie 1995, in urma unui conflict provocat de ginerele inculpatei, aceasta i-a aruncat, asupra feei, o substanta caustica, cauzandu-i pierderea vederii si alte vatamari ce au necesitat 100-105 zile de ingrijiri medicale. Tribunalul Neamt, prin decizia penala nr. 257/A din 23 mai 1997, a respins recursul inculpatei si, admitand recursul partii civile, a majorat despagubirile ce i-au fost acordate de prima instanta. Curtea de Apel Bacau, prin decizia penala nr. 587 din 23 octombrie 1997, a admis recursul declarat de inculpata si, facand aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. e din Codul de procedura penala si la art. 44 alin. 2 din Codul penal, a dispus achitarea acesteia. S-a motivat ca din actele dosarului rezulta ca victima, fire violente si cu viciul betiei, a atacat-o de trei ori pe inculpata, iar aceasta, pentru a se apara, a aruncat cu o substanta toxica asupra fetei victimei. Impotriva acestei ultime hotarari s-a declarat recurs in anulare, sustinandu-se ca in cauze nu sunt indeplinite cerintele art. 44 din Codul penal. Recursul in anulare este fondat. Se afla in legitima aparare, potrivit art. 44 alin. 2 din Codul penal, acela care savarseste fapta pentru a inlatura un atac material, direct, imediat si injust, indreptat impotriva sa, a altuia sau impotriva unui interes public, si care pune in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public. Din actele dosarului nu rezulta ca ginerele inculpatei ar fi indreptat impotriva acesteia un atac material, direct, imediat si injust in sensul prevederilor acestui text de lege, potrivit carora iminenta agresiunii presupune o durata infima de timp intre atac si aparitia pericolului grav care, amenintand persoana sau interesele ei, impune actiunea de aparare. Relatiile conflictuale anterioare dintre victima si inculpata nu pot fi considerate un atac iminent, de natura sa justifice teama inculpatei fata de victima, care incerca
59 din 66

sa deschida usa bucatariei pentru a intra in casa, astfel ca in mod corect s-a apreciat de prima instanta si cea de apel ca atitudinea victimei a produs inculpatei o puternica tulburare sub stapanirea careia a actionat, ceea ce constituie starea de provocare prevazuta in art. 73 lit. b din Codul penal, iar nu aceea de aparare legitima. Ca urmare, a fost casata decizia instantei de recurs, mentinandu-se condamnarea inculpatei. LEGITIMA APARARE. CONDITII. PERICOL GRAV Nu se poate retine existenta legitimei aparari in legatura cu savarsirea tentativei la infractiunea de omor, in cazul cand actiunea victimei consta doar in declansarea unei certe violente cu fiica inculpatei, deoarece o astfel de fapta nu este de natura a pune in pericol grav persoana sau drepturile acesteia. Decizia Seciei penale nr. 335 din 4 februarie 1999 Prin sentinta penala nr. 250 din 20 august 1997 a Tribunalului Hunedoara, inculpata B.C. a fost condamnata pentru savarsirea tentativei la infracitiunea de omor prevazuta in art. 20 raportat la art. 174, cu aplicarea art. 73 lit. b din Codul penal. S-a retinut ca, la 16 aprilie 1996, auzindu-si fiica tipand in timpul unei altercatii provocate de ginerele acesteia, inculpata a intrat in incaperea unde era cearta si i-a aplicat victimei o lovitura de topor la cap, provocandu-i o fractura parietala cu infundare. Apelul declarat de inculpata a fost respins prin decizia penala nr. 130 din 14 mai 1998 a Curtii de Apel Alba lulia. Declarand recurs, inculpata a cerut sa se constate ca a savarsit fapta in stare de legitima aparare. Recursul nu este fondat. Nu se poate considera ca fapta a fost savarsita in stare de legitima aparare, deoarece inculpata nu a actionat pentru a inlatura un atac care sa fi pus in pericol grav persoana sa ori a fiicei sale. Cearta provocata de victima cu soacra sa, fiica inculpatei, nu justifica riposta grava data de inculpata prin aplicarea loviturii de topor asupra capului victimei, incat in mod corect s-a retinut in favoarea sa numai circumstanta atenuanta a provocarii.
60 din 66

Ca urmare, recursul declarat de inculpata a fost respins. LEGITIMA APARARE. CONDITII. EXERCITAREA ACTELOR DE RIPOSTA DUPA INLATURAREA PERICOLULUI Potrivit art. 44 alin. 2 din Codul penal, se afla in stare de legitima aparare acela care savarseste fapta pentru a inlatura un atac imediat, material, direct si injust in cazul in care fapta este savarsita dupa incetarea atacului, ea se situeaza in afara unei aparari legitime, intr-o atare situatie urmand a se examina daca sunt aplicabile dispozitiile art. 73 lit. b referitoare la circumstanta atenuanta legala a provocarii. Decizia Seciei penale nr. 1764 din 6 mai 1999 Prin sentinta penala nr. 240 din 16 iulie 1998 a Tribunalului Bacau, inculpatul B.Gh a fost condamnat pentru savarsirea tentativei la infractiunea de omor deosebit de grav prevazuta in art. 20 raportat la art. 174 si art. 176 lit. a, cu aplicarea art. 37 lit. b si 73 lit. b din Codul penal. S-a retinut ca, la 14 octombrie 1996, in timpul unui conflict declansat de partea vatamata, A.G., inculpatul a aplicat acesteia mai multe lovituri in zona capului si a strangulat-o, victima suferind un politraumatism grav, care i-a pus viata in pericol. Curtea de Apel Bacau, prin decizia penala nr. 331 din 5 noiembrie 1998, a respins recursurile declarate de inculpat si de partea vatamata. Declarand recurs, inculpatul a sustinut ca a savarsit fapta in stare de legitima aparare. Recursul nu este fondat. Potrivit art. 44 alin. 2 din Codul penal, se afla in stare de legitima aparare acela care savarseste fapta pentru a inlatura un atac material, direct, imediat si injust, indreptat impotriva sa, a altuia sau impotriva unui interes obstesc si care pune in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obstesc, iar in conformitate cu alineatul 3 al aceluiasi articol este, de asemenea, in legitima aparare acela care din cauza tulburarii sau temerii depaseste limitele unei aparari proportionale cu gravitatea pericolului si cu imprejurarile in care s-a produs atacul.
61 din 66

Este adevarat ca, asa cum corect s-a retinut de instante, conflictul a fost provocat de victima, care a amenintat cu securea si cu un cutit pe inculpat si pe fratele acestuia. Dar, din moment ce este necontestat ca inculpatul a reusit sa dezarmeze victima si ca dupa aceea a exercitat asupra acesteia actele de violenta ce i-au pus viata in pericol, se impune a se considera ca nu s-a aflat in stare de legitima aparare, ci ca a actionat in conditiile circumstantei atenuante legale a provocarii prevazute in art. 73 lit. a din Codul penal. In consecinta, recursul declarat de inculpat a fost respins. LEGITIMA APRARE. PROVOCARE. DELIMITARE Pentru existenta legitimei aparari este necesar sa fie indeplinita si conditia, inscrisa in art. 44 alin. 2 din Codul penal, ca atacul sa puna in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat. Lipsa gravitatii pericolului nu poate legitima o interventie de duritate extrema, care sa puna in primejdie viata agresorului. Intr-un atare caz se va aprecia, insa, daca nu sunt aplicabile prevederile art. 73 lit. b referitoare la provocare. Decizia Seciei penale nr 1042 din 23 aprilie 1998 Prin sentina penala nr. 275 din 30 iulie 1997 a Tribunalului Cluj, inculpata M.C. a fost condamnata pentru savarsirea tentativei la infractiunea de omor prevazuta in art. 20 raportat la art. 174 din Codul penal. S-a retinut ca in seara de 15 februarie 1997, in timpul unui conflict ivit in urma consumului de bauturi alcoolice, inculpata a aplicat, concubinului ei trei lovituri de secure asupra capului, producandu-i leziuni pentru vindecarea carora au fost necesare 45 de zile de ingrijiri medicale, viata acestuia fiind salvata datorita interventiei chirurgicale neintarziate. Apelul declarat de inculpata a fost respins prin decizia penala nr. 145 din 23 septembrie 1997 a Curtii de Apel Cluj. Inculpata a declarat recurs, solicitand, intre altele, sa fie achitata pe motiv ca a actionat in legitima aparare, pentru a-si salva tatal de la actele de violenta pe care concubinul ei le exercita asupra acestuia.
62 din 66

Din examinarea criticii formulate, se constata ca, in adevar, din actele dosarului rezulta ca, fiind in stare de ebrietate, concubinul inculpatei i-a aplicat mai multe lovituri tatalui acesteia, iar inculpata, aflata si ea in stare de ebrietate, a intervenit in conflict si a lovit pe agresor cu securea in cap. Conditiile prevazute in art. 44 din Codul penal pentru existenta legitimei aparari nu sunt intrunite, deoarece agresiunea la care era supus tatal inculpatei nu prezenta un pericol atat de grav pentru viata acestuia incat sa justifice interventia inculpatei, cu o duritate extrema, concretizata in loviturile aplicate cu securea asupra capului victimei. Este neindoielnic, insa, ca inculpata a actionat sub stapanirea unei puternice emotii determinata de violentele exercitate de victima asupra tatalui ei, asttel ca sunt intrunite conditiile cerute de art. 73 lit. b din Codul penal pentru a se retine, in favoarea sa, circumstanta atenuanta a provocarii si a i se reduce pedeapsa in mod corespunzator. Ca urmare, recursul declarat de inculpat a fost admis in sensul aplicarii prevederileor art.73 lit.b din Codul penal si reducerea pedepsei.

CAPITOLUL 5 CONSIDERAII GENERALE PRIVIND CAUZELE JUSTIFICATIVE Cauzele justificative au fost introduse n noul Cod penal37, revenindu-se la prevederile existente la Codul de la 1937, legiuitorul aliniind legislatia penala romaneasca la cea europeana. Codul penal roman sistematizeaza distinct aceste cauze n raport cu cele care inlatura vinovatia, subliniind totodata caracterul obiectiv,
37

Legea nr. 301, din 28.06.2004

63 din 66

al primelor cauze prin aceea ca se transmit si participantilor, si caracterul subiectiv, personal, al celorlalte prin aceea ca nu se transmit si asupra participantilor. Inlaturarea conditiei ca fapta sa fie prevazuta de legea penala se poate privi n doua feluri. n cazul dezincriminarii tipicitatea dispare in mod absolut ca urmare a disparitiei modelului legal la care se putea face raportarea faptei. Exista si situatia, insa, cand fapta prevazuta de lege poate fi inlaturata si atunci cand fapta concreta, desi se raporteaza la un model de incriminare, aceasta nu este suficient pentru a-i da caracterul de infractiune. Trebuie, deci, sa se verifice si cerinta ca fapta sa fie in concordanta cu ordinea de drept in ansamblul ei (juridicitate), deoarece daca intervine o cauza care inlatura juridicitatea faptei, atunci fapta este atat tipica cat si antijuridica, intrunindu-se conditiile ilicitului penal, in aceste conditii fapta constituind infractiune. Prin fapta prevazuta de legea penala se intelege o fapta ilicita penal care prezinta atat caracterul tipicitatii cat si caracterul antijuridicitatii. Acest inteles se are in vedere in privinta cauzelor justificative, in calitate de cauze care inlatura cerinta ca fapta sa fie prevazuta de legea penala. Infractiunea presupune, ca cerinta esentiala, ca fapta savarsita sa corespunda trasaturilor faptei incriminate (tipicitate); de aceea cand ne referim la cauze justificative, in calitatea lor de cauze care inlatura tipicitatea, se are in vedere faptul ca aceste cauze fac ca simpla tipicitate (concordanta cu norma de incriminare) sa fie suficienta pentru existenta infractiunii, adica inlatura tipicitatea in mod relativ numai ca o conditie esentiala si suficienta pentru existenta infractiunii . De asemenea, fapta nu trebuie sa se comita in acele situatii in care ea este socotita licita in raport cu ordinea de drept, situatii care fac ca fapta, desi tipica, sa nu constituie infractiune, adica fapta sa fie antijuridica. Cauzele (justificative) care inlatura caracterul ilicit al faptei: - starea de necesitate; - indesplinirea unei activitati impuse sau permise de lege ori a ordinului superiorului; - exercitarea unui drept subiectiv;
64 din 66

- consintamantul victimei. Aceste cauze sunt situatii sau imprejurari in care este comisa fapta producatoare de prejudicii si care determina lipsa unei conditii esentiale, de regula, a vinovatiei, pentru ca fapta sa fie considerata ilicita si, drept urmare, sa angajeze raspunderea civila a autorului acesteia. Cat priveste primele doua cauze, care fac subiectul lucrrii, in prezent nu au o consacrare legala in Codul civil, fiind, insa definite in Codul penal si explicate de doctrina si jurisprudenta din domeniu. Datorita acestei situatii normele Codului penal referitoare la legitima aparare (art. 22) si cele privind starea de necesitate (art. 23) constituie dreptul comun pentru materia civila, fiind aplicabile, in acest domeniu, prin analogie. Proiectul Noului Cod civil preconizeaza doar sa evoce legitima aparare (art.1100) si starea de necesitate (art.1101).

BIBLIOGRAFIE:
1) Teodor Dascl Drept penal romn partea general, ed. CONCORDIA,

Arad, 2007;
2) M. A. Hotca Codul penal comentarii i explicaii, ed. C.H. BECK,

Bucureti, 2007;
65 din 66

3) V.A.Ionescu Legitima aprare i starea de necesitate, ed. STIINIFIC,

Bucureti, 1972, Casa de Editur i Pres ANSA S.R.L., Bucureti, 1997;


4) C. Mitrache Drept penal romn partea general, ediia a III-a revazut

i adugit, Casa de editura si presa ANSA S.R.L. Bucureti, 1997;


5) V. Dongoroz Drept penal, ed. SOCIETII TEMPUS I ASOCIAIA

ROMN DE TIINE PENALE, Bucureti, 2000;


6) V. Dongoroz Drept penal, Bucureti, 1939; 7) G.Antoniu Vinovia penal, ed. ACADEMIEI ROMNE, Bucureti,

1995;
8) F. Streteanu Drept penal partea genaral, ed. ROSETTI, Bucureti,

2003;
9) I. Noviceanu Curs de drept penal partea general, ediia 1912; 10) V. Dobrinoiu, Gh. Nistoreanu, Al.Boroi, I.Pascu, I. Molnar, V.Lazr

Reforma legislaiei penale, ed. ACADEMIEI, Bucureti, 2003;


11) G.Antoniu Noul cod penal, ed. C.H.BECK, 2006; 12) G. Ionescu, I. Ionescu Probleme de drept din jurisprudena Curii

Supreme de Justiie n materie penal 1990-2000, ed. JURIS ARGESIS, 2002;


13)

Legea nr. 301, din 28.06.2004 publicata n Monitorul Oficial nr. 575

din 29.06.2004

66 din 66