Sunteți pe pagina 1din 31

CELULA CA SISTEM COMPLEX ORGANIZAT

Una din caracteristicile principale ale celulei este organizarea complexa. Celula este alcatuita din populatii de elemente si molecule chimice organizate sistemic, complex si dinamic. Studiul compozitiei elementare al celulei atesta in primul rand esenta materiala a lumii vii, deoarece nici unul din elementele chimice intalnite in prezent in alcatuirea lumii vii nu este specific pentru aceasta, ci toate elementele componente fac parte din cele 92 de elemente componente ale tabelului periodic. In celule concentratia elementelor este diferita de cea din natura, datorita proprietatilor pe care le au celulele de a selectiona din mediul inconjurator: - Peste 95% din greutatea celulei e reprezentata de 4 elemente: O, C, H, N. O alta parte de elemente se gasesc in cantitati mici si se numesc oligoelemente. - Apa intra in alcatuirea celulei in proportie de 60-90%. Desi majoritara si indispensabila desfasurarii proceselor vitale, apa nu este substratul insasi al proceselor vitale. - Sarurile minerale sunt in cantitati foarte mici (comparativ cu compozitia scoartei terestre), joaca un rol foarte important realizand conditiile fizico-chimice necesare desfasurarii proceselor vitale. - Proteinele ocupa locul principal in edificarea celulelor deoarece sunt caramizile constitutive ale tuturor tipurilor de organite celulare. - Acizii nucleici sunt depozitarii planurilor de organizare a tuturor tipurilor de proteine celulare. Ei intra in alcatuirea cromatinei nucleare a nucleolului si a ribozomului. - Glucidele sunt in cantitati mici in celula si se afla fie sub forma de glicogen, fie sub forma de complexe glicoproteice/glicolipidice. Intra in alcatuirea tuturor tipurilor de citomembrana. - Lipidele sunt un component foarte important pentru ordinea interna a celulara. Pot fi stocate sub forma de depozite necesare pentru furnizarea de energie. Sunt prezent sub forma de complexe lipoproteice ce stau la baza alcatuirii tuturor tipurilor de citomembrana.

ORDINEA INTERNA CELULARA Ordinea reprezinta baza aparitiei si conservarii structurii sistemului dat. La nivelul celulei exista o ordine intena extrem de complexa. Sistemul de endomembrane imparte celula in 2 compartimente principale: compartimentul matricial/plasmatic (compartimentul P) si compartimentul intracisternal/neplasmatic/extern (compartimentul E). Cele 2 compartimente sunt despartite de lipoproteina. De regula, in centrul celulei se afla nucleul delimitat de cisterna perinucleara, continand acizi nucleici inconjurati de proteine, el indeplineste rolul de coordonare a activitatii celulare. Citoplasma este sediul proceselor vitale. Cuprinde mai multe organite: A) a) citoscheletul si organitele miscarii celulare b) ribozomii cu rol in sinteza proteica B) Organite delimitate de endomembrane: - RE rugos - rol in sinteza proteinelor - Aparatul Golgi - rol in conjugarea produselor de rezistenta si in reciclarea endomembranelor - RE neted - rol in sinteza lipidelor, glucidelor si rol in detoxifiere - Sistemul vacuolar - rol in depozitarea produselor de secretie - Lizozomii - rol in degradarea substantelor straine sau a organitelor uzate - Mitocondriile - rol in producerea de energie (uzina energetica a celulei) - Suprafata celulare - realizeaza schimbul cu mediul inconjurator Dpdv structural ordinea organitelor celulare este heterogena, apriorica si asimetrica. Dpdv functional aceasta ordine reprezinta un salt calitativ. In concluzie, celulele eucariote au o caracteristica importanta ce reprezinta un sistem ierarhic de subunitati ce le confera capacitatea de asimilare, crestere si reproducere.

Membrana celulara (invelisul celular)

- E o pelicula foarte subtire si foarte flexibila ce acopera si delimiteaza comportamentul - Controleaza schimburile cu mediul inconjurator - Se comporta ca un sistem de receptie- transductie - Poate prezenta o serie de diferentieri speciale: dispozitiile jonctionale (dispozitive de legatura intre celule); cili; microvili; flageli.

- Membrana celulara fiind o pelicula foarte subtire cu o grosime de zeci de namometri nu a putut fi observata la MO. A devenit accesibila investigatiilor directe doar in perioada microscopiei electronice, iar structura ei amanuntita a fost elucidata in ultimii ani ca urmare a perfectionarii tehnicilor speciale ale microscopiei electronice: izolarea si fractionarea celulara a membranelor. - Conceptul actual de membrana celulara se bazeaza pe 2 tehnici: microscopia electronica si microchimia - In conceptul actual in structura membranei intra 3 componente principale: 1. plasmalema: complex lipoproteic, grosime 7,5 nm, a fost identificata prima la inceputul MO 2. glicolema/glicocalixul: complex glicoproteic, grosime medie de 50nm (aceasta variaza in limite foarte largi) 3. citoschelet: o retea de proteine fosforilate asezata pe fata interna a plasmalemei, grosime de 59nm, a fost identificat ultimul, rol in mentinerea formei celulei - Acest concept de membrana celulara e valabil si pentru intreaga familie de endomembrane care intra in alcatuirea celulelor eucariote. - Organizarea membranei celulare dpdv molecular; in alcatuirea membranei celulare participa: - apa - 30% din masa umeda - substante organice - 70% - saruri minerale - cantitati foarte mici - peste 90% din masa uscata a membranei o reprezinta lipoproteinele si numai cateva procente glucidele - proteinele sunt in proportie de 55-60% - lipide 35-40%. La lipide exista o exceptie, membranele mielinice au in majoritatea moleculelor lor lipide. Distributia acestor molecule in cele 3 straturi este urmatoarea: - totalitatea lipidelor din membrana celulara se gasesc in plasmalema formand o fata continua si hidrofoba, reprezentand axul in jurul caruia se organizeaza toate celelalte molecule din membrane - glucidele sunt prezente in glicolema numai sub forma de fragmente scurte inconjurate cu proteine glicoproteine - proteinele sunt prezente in cele 3 straturi - apa imbina glicolema si citoscheletul In toate sectoarele hidrofile ale membranei odata cu apa vor patrunde si ioni anorganici care, desi sunt in procent foarte mic, joaca rol important in biologia celulara.

Plasmalema (citolema, membrana plasmatica propriu-zisa) - este partea centrala a membranei celulare - este prima observata la microscopul elecronic - grosimea 7,5nm - alcatuite din lipide si proteine ce au un aspect trilaminat (3 foite): 2 au aspect intunecat (apar negre), iar intre ele este o foita clara. - Lipidele si proteinele sunt asftel aranjate incat confera permeabilitate selectiva membranei celulare. Lipidele din membrana celulara sunt concentrate la acest nivel (in plasmalema) si formeaza un continuum nepolar hidrofob ce separa 2 medii apoase cu concentratii moleculare diferite: mediul intracelular si mediul extracelular. Cele mai frecvente lipide intalnite in membrana celulara sunt fosfolipidele: fosfatidil colina (lecitina) si fosfatidil etanol amina. - Fiecare molecula lipidica are aspectul unui cui care prezinta un cap hidrofob, reprezentat de colina sau etanol amina. Este deumit si grup polar deoarece fixeaza/poarta sarcini electrice. Acest cui prezinta si o prelungire care este numita corp hidrofob. Rezidurile de acizi grasi sunt hidrofobe si reprezinta segmentul apolar (nu fixeaza sarcini electrice). - Deoarece fosfolipidele concentreaza la un cap un radical hidrofil, iar la celalalt un radical hidrofob, au fost denumite molecule bimodale deoarece au capacitatea de a se orienta in monostrat. Continuumul lipidic din membrana celulara se imagineaza a fi aranjat in bistrat. - Principalele tipuri de lipide din membrana celulara sunt: glicolipidele grupate in stratul extern, sunt bogate in acizi grasi cu lant scurt, colesterolul ce se gaseste in stratul extern, iar fosfolipidele precum serina in stratul intern. In stratul intern intalmin acizi grasi cu lant lung care sunt nesaturati. - Repartizarea diferitelor tipuri de molecule lipidice este asimetrica in cele 2 straturi. La temperatura corpului toate lipidele ale membranei celulare sunt in stare fluida. Sub punctul de topire moleculele de lipide sunt rigide. Colesterolul reduce fluiditatea stratului de lipide. In plasmalema lipidele sunt aranjate in bistrat fluid si asimetric alcatuind un continuum lipidic. - Proteinele formeaza un mozaic proteic. O mare parte din proteine intra in structura plasmalemei, dar si in structura glicolemei si a citoscheletului. Metoda congelarii si fractionarii a permis sa se stabileasca faptul ca o parte din proteinele plasmatice sunt proteine integrale ce strabat continutul lipidic. Cercetarile conjugate

de fractionare au permis sa se distinga 2 tipuri de proteine: - extrinseci, dispuse pe o fata sau alta a continuumului lipidic, mai numeroasa pe fata P sau interna unde formeaza citoscheletul - intrinseci, o parte din ele sunt cufundate in continuumul lipidic realizant legaturi hidrofile sau hidrofobe. Acestea sunt de 3 tipuri: ectoproteine; endoproteine; proteine integrale (ce reprezinta dispozitiv de receptie-transductie) - Plasmalema este substratul permeabilitatii selective a suprafetei celulare.

Citoscheletul - Este o retea de proteine extrinseci - Formeaza partea interna a membranei celulare - Grosime 5-9nm - Dpdv chimic este format din reziduri proteice. - La MO apare sub forma unei retele alcatuita din microfilamente care se unesc intre ele prin proteine globulare la nivelul ochiurilor retelei. - Este ancorat de plasmalema prin capatul intern al proteinelor integrale - Principalele tipuri de proteine in citoschelet sunt: proteinele globulare, intalnite in nodurile retelei (nectina); spectina, proteina ce formeaza ochiurile retelei, proteina scheletara majora ce reprezinta 60-70% din proteinele citoscheletului; actina, prezenta sub forma fibrilara sau globulara; calmodulinele, reprezinta locul de legare a ionilor de Ca si au rol principal in procesele de comunicare intracelulara - Proteinele citoscheletului+lipidele+proteinele de pe frontul P dau incarcatura negativa acestei fete - Rolul citoscheletului: ofera elasticitate si rezistenta (elasticitate datorita dispozitiei in retea; rezistenta datorita complexelor proteice de la nivelul nodurilor); este un ecran de receptie si transmisie a mesagerilor intracelulari de ordin II prin diferite organite tinte din interiorul celulei. Glicocalixul - Partea externa a membranei celulare - Grosime medie de 50nm, variaza de la o celula la alta - Este de natura glicoproteica - La MO apare ca o tesatura laxa greu de idenfiticat - Confera incarcatura electronegativa membranei celulare - Are loc major in controlul schimburilor ionice transmembranare - Structura lui a fost descoperita in 1963 de Bennet, care l-a denumit invelisul dulce - Dpdv chimic este alcatuit din glicoproteine ce formeaza o tesatura cu lanturi de proteine pe care sunt ancorate rezduri glucidice. Glucidele frecvente sunt: galactoza; manoza; fucoza; glucoza. Acidul sialic formeaza lantul termina. CITOPLASMA ORGANIZAREA GENERALA A CITOPLASMEI

Citoplasma reprezinta teritoriul celular aflat intre membrana celulara si invelisul perinuclear. Citoplasma e formata din: a) Matricea citoplasmatica (citosolul) ce inconjoara stucturile cu organizare si functionare caracteristice, numite organite celulare b) Diferite molecule depozitate sub forma de incluziuni. La MO matricea citoplasmei apare astructurata. Pare a fi un fluid aflat in diferite stadii de polimelizare ce contine: apa; macromolecule diferite (in special proteice-protein enzime); ioni si gaze dizolvate (O2, H, Azot) La nivelul ei se desfasoara o serie de reactii: de activare a unor aminoacizi de sinteza a unor aminoacizi de sinteza a acizilor grasi Organitele celulare din citoplasma pot apare: A) Delimitate de endomembrane- cum sunt: mitocondriile, RE (neted si rugos), complexul Golgi (acestea 3 formeaza sistemul de endomembrane), lizozomii, peroxizomi B) Nedelimitate de endomembrane- structuri granulare- ribozomi; structuri filamentoase-

microfilamentele; structurui tubulare- microtubulii. Toate acestea se afla in diferite stadii de asamblare si dezasamblare. Microtubii si microfilamentele alcatuiesc citoscheletul matriceal. C) Altele sunt reprezentate de structuri celulare mai stabile, puternic organizate, cum sunt: centrul celular, fusul de diviziune, cilii, flagelii, microvilii. MITOCONDRIILE Mitocondriile sunt organite delimitate de endomembrane, prezente in toate celulele, cu exceptia hematiei adulte unde lipsesc. La MO se pot evidentia in stare proaspata prin coloratie cu Verde Janus. In stare uscata/fixata se pot colora cu hematoxilina ferica Regaud. - Nr. mitocondriilor variaza de la o celula la alta, fiind dependent de gradul de activitate al fiecarei celule. Cu cat o celula este mai activa dpdv functional, cu atat nr. mitocondriilor este mai mare. Ex: hepatocitul are 1000-3000 mitocondrii. Celulele in repaus au un numar mai mic de mitocondrii. - Localizarea mitocondriilor: difera. De obicei sunt raspandite in toata celula, insa la celulele polarizate functional mitocondriile sunt mai numeroase la polul activ al acestora. Ex: la nefrocit mitocondriile sunt aglomerate la polul bazal, la enterocit ele sunt localizate la polul apical. - Dimensiunile mitocondriilor variabile de la o celula la alta. In general au o lungime de 7 microni, diametru 0.5 microni. - Structura mitocondriilor: LA MO ele apar sub 3 aspecte: granule izolate; granule insirate ca margelele pe ata; sub forma de virgula sau bastonase LA ME (ultastructura) indiferent de aspectul la MO, la ME ele au structura comuna: a) Membrana mitocondriala externa b) Membrana mitocondriala interna cu creste mitocondriala c) Spatiul mitocondrial extern cuprins intre cele 2 membrane d) Spatiul mitocondrial intern (matricea mitocondriala) dispus in interiorul membranei interne si a cristelor a) Matricea mitocondriala externa grosime de 6 nm, alcatuita dupa tipul unitar al membranelor cu aspect mozaic liopoproteic: - proteinele reprezinta 60% - lipidele reprezinta 40% - colesterol in proportie crescuta; cardioliponul in proportie scazuta - este permeabila realizand schimburi intre citosol si organit - este sediul activarii a numeroase enzime: enzime marker pentru membrana mitocondriala externa este MAO (monoaminoxidaza) b) Matricea mitocondriala interna - grisime de 6 nm, structura lipoproteica: - proteinele reprezinta 80% - lipidele reprezinta 20% - colesterol scazut, cardiolipinul ridicat - putin permeabila - o bariera intre matrice si restul organitului - prin ea trec spre spatiul mitocondrial intern unii ioni (Ca, Mg), necesari pentru buna desfasurare a activitatii enzimelor din matrice; mai trec molecule de ADP, ATP (fosfati necesari fosforilarii) - este sediul enzimelor necesare fosforilarii oxidative - enzima marker este SDH (succinat de hidrogenaza) - Cristele mitocondriale - structuri ce apartin matricei mitocondriale interne: - numarul lor variaza de la o mitocondrie la alta si depinde de starea de functionare a celulei - pozitia cristelor: perpendiculare sau paralele cu axul mare al mitocondriei - forma cristelor: lamelare sau tubulare c) Spatiul mitocondrial extern - grosime de 7-8 nm, aspect omogen - foarte activ, aici au loc schimburi active intre mitocondrie si citosol prin membrana mitocondriala externa - in cazuri patologice aici se pot depune saruri de Ca - contine o enzima - adenilatchineza, ce mentine echilibrul intre ATP, ADP si AMP-ul ciclic d) Spatiul mitocondrial intern (matricea mitocondriala) - aspect omogen - contine: - proteine: structurale (cele proprii); contractile (ajuta la relaxarea mitocondriei); enzime. Protein enzimele sunt in numar de 200. Enzima marker pentru matrice este MDH (malat de hidrogenaza)

- acizi nucleici: ARN mitocondrial; ADN mitocondrial. Prezenta lor da mitocondriei partiala autonomie genetica (capabila sa-si sintetizeze singura fara ajutorul nucleului unele proteine structurale si unele protein enzime - 5%) - compozitia chimica a matricei mitocondriale: - 60-70% proteine: structurale- 30% si enzime- 70% - 25-27% lipide (fosfolipide: lecitina, cardiolipin, trigliceride) - apa, ioni, vitamina C - glucide (cantitati foarte mici) - ARN, ADN - 0.5% - Functiile mitocondriilor: - genereaza energia necesara desfasurarii oricarei activitati celulare (diviziune, diferentiere, secretie, contractie, transmitere nervoasa) - energia e realizata in principal: prin enzimele oxidoreducatorii aflate in structura mitocondriei si prin procesul fosforilarii oxidative - rezultatul il reprezinta moleculele de ATP (macroergice) care sub actiunea enzimei atepeaza vor fi scindate in ADP si energie, pe care o elibereaza - Originea mitocondriilor: in celule mitocondriile se reinnoiesc permanet prin procesul de condriodiereza (clivaj), dintr-o mitocondrie functionala rezulta 2 mitocondrii. Mitocondriile iesite din functiune sunt indepartate prin autofagie cu ajutorul lizozomilor.

RETICULUL ENDOPLASMATIC - Localizarea RE: prezent in toate tipurile de celule, exceptie hematia adulta - Numarul RE: foarte bine dezvoltat in celulele angajate in sinteza de proteine, glucide si lipide (in celulele secretoare si endocrine) - A fost observat si descris la ME (ultrastructura)- aspectul la ME: format din saci, cisterne, tubi, vezicule anastomozate intre ele si delimitate de o citomembrana groasa de 6 nm cu organizare comuna membranelor - Lumenul are diametrul variabil cuprins 25-50 nm. Diametrul variaza in raport cu momentul functional al celulei - RE e de 2 tipuri: RE neted si RE rugos - RER- la MO apare sub forma de ergastoplasma sau plasma lucrativa; reprezinta zone de citoplasma bazofila. Este prezent in celulele secretorii exo si endocrine. Exista o serie de forme particulare cum sunt: corpii Nissl (prezenti in neuroni); corpii Berg (RER in hepatocite) - la ME apare sub forma de saci, stive, cisterne, vezicule, tubi anastomozati cu spatiul perinuclear. Membranele delimitate sunt groase de 6 nm si prezinta ribozomi pe fata lor externa. Continutul lumenului e mai sarac sau mai bogat dupa momentul functional. Diametrul e variabil, cuprins intre 25-500 nm. Ribozomii sunt atasati de membrana reticulului prin subunitatea mare care e strabatuta de un canal ce se deschide in lumenul cisternei, canal ce e strabatut de lanturile polipeptidice ce se formeaza pe ribozomi. Histochimic enzima marker este glucozo-6-fosfataza, localizata pe fata interna sau luminara a citomembranelor. - REN - prezent in toate celulele, mai putin hematia adulta, mai slab reprezentat decat RER. Apare bine dezvoltat in celulele ce sintetizeaza hormoni steroizi (celulele suprarenalelor; celulele din testicul si ovar); in celulele ce sintetizeaza glucide (hepatocite si celulele musculare); in celulele ce formeaza pigmenti. - Aspecte particulare: Reticulul sarcoplasmic, este REN din celulele musculare, cu rol deosebit in cuplarea exitatiei cu contractia. In celulele pigmentare ale retinei ocupa 50% si are un aspect caracteristic numit corpi mieloizi (sunt stive de cate 5-6 saci turtiti) - Aspect la MO - nu poate fi observat - Aspect la ME - apare in principal sub forma de tubuli, mai rar saci si cisterne, legati intre ei prin mici canale. Sunt delimitate de citomembrane netede fara ribozomi, groase de 6-7 nm, ce delimiteaza un lumen. - Enzima marker este glucozo-6-fosfataza - Functiile RE (au functii comune si specifice): 1) Functii comune: - formeaza un vast sistem microcirculator intracitoplasmatic care vehiculeaza in permanenta substantele in toata citoplasma - rol mecanic- suport intracitoplasmatic pentru restul organitelor citoplasmatice - rol pentru mentinerea formei celulei 2) Functii specifice RER: - sintetizeaza proteine de export in aproximativ 1 min la nivelul ribozomilor atasati cu subunitatea

mare - lanturile de aminoacizi trec prin canalul din subunitatea mare in lumenul cisternelor reticulului. Traversarea prin cisterne pana la aparatul Golgi- 20-40 min - maturarea proteinelor in complexul Golgi - formarea veziculelor cu produsului pentru export ce dureaza aproximativ 1 ora. Drumul parcurs de proteine de la locul de sinteza pana in mediul extracelular realizeaza ciclul secretor celular= se incheie cu exocitoza produsului in spatiul extracelular - recent s-a aratat ca RER este angajat si in sinteza unor fosfolipide (ex: lecitina) 3) Functii specifice REN: - in sinteza hormolilor steroizi (corticosuprarenala, celulele interstitiale din testicul, din ovar) - rol in metabolismul glucidelor, in glicogenoliza prin enzima numita glucozo-6-fosfataza - rol in metabolismul lipidelor si in sinteza unor lipoproteine (trigliceride) - rol de detoxifiere (metabolizeaza unele droguri evitand acumularea lor in citoplasma) - rol in cuplarea excitatie-contractie (in celula musculara reticulul sarcoplasmic conduce excitatia de la suprafata celulei catre interiorul ei, pana la miofilamentele contractile) rol in fotoreceptie - se realizeaza in celulele pigmentare din retina COMPLEXUL GOLGI (CG)

Prezent in toate celulele cu exceptia hematia adulta Descoperit in 1898 in celulele nervoase din cerebel, de catre Camillo Golgi La MO poate fi evidentiat in stare proaspata prin colorare cu rosu neutru, dar poate fi evidentiat si in celule fixate prin colorare cu sarurile metalelor grele (Ag sau Osmiu) si va apare sub forma unei retele canaliculare perinucleare colorata in negru, dar poate fi localizat si la unul din polii celulei (la polul activ), ex: in eritrocite. Deosebim in structura lui vacuole de marimi diferite Localizarea difera dupa tipul si activitatea celulei: perinuclear - la celula nervoasa; supranuclear - la celula secretoare; la celulele tiroidiene - in functie de polul activ La ME in structura lui au fost identificat 3 elemente componente: -> pachete de saci turtiti sau cisterne, asezati unul peste celalalt formand stive -> macroveziculele care se gasesc de obicei in vecinatatea polului apical al celulei -> microvezicule care se gasesc in vecinatatea RE Toate sunt delimitate de citomembrane groase de 6-8 nm cu suprafata neteda Aparatul Golgi prezinta polaritate morfologica si functionala: -> prezinta o fata convexa (matura/formatoare) - situata in vecinatatea nucleului in stransa relatie cu RE -> prezinta o fata concava (matura) - aici se formeaza macrovezicule de secretie; membranele lor au o grosime de 8 nm si compozitie chimica asemanatoare membranei celulare exista o miscare continua intre aceste structuri in sensul migrarilor de la fata imatura catre fata matura (microveziculele vor conflua formand saci golgieni, iar din acestia pe fata matura se vor forma macrovezicule) Sacii golgieni - nr variabil (3, 12 sau 20). Au aspect turtit, paraleli intre ei, separati prin spatii egale, contin un material fin, omogen, cu aspect fin - granular sau fin - fibrilar. Pe fata imatura sacii sunt mai mici si mai ingusti, iar pe cea matura sacii au un lumen mai lung, sunt mai lungi si cu segmente dilatate care sunt viitoarele macrovezicule Microveziculele - diametru 20-80nm, inconjurate de o citomembrana groasa de apx. 6nm, sunt localizate pe fata imatura, in vecinatatea nucleului. Au aspect, dimensiuni si functii variabile. Macroveziculele - diametru 0,1-0,5 microni, inconjurata de citomembrana groasa de 7-8 nm si au continut hetrogen la fluxul de electroni. Se gasesc de obicei pe fata matura si iau nastere din dilatatiile laterale ale sacilor golgieni, care se vor desprinde si se vor individualiza Complexul Golgi contine proteine de structura (proprii) si proteine enzime. Mai contine unele glicozol transferaze Enzima marker pentru CG este TPP = tiaminopirofosfaza Originea CG - din membranele preexistente RE Functiile CG: principal functie legata de procesul de secretie celulara (rol in transportul produsului secretat de la nivelul RE catre veziculele de secretie) condenseaza produsul de secretie

maturizeaza si impacheteaza produsele de secretie in vezicule secretorii formeaza endomembrane necesare pentru veziculele secretorii, dar si pentru citolema sinteza complexelor de carbohidrati sinteza glicoproteinelor si MPZ (micopolizaharide) - Compozitia proteica de la RER sosita prin microvezicule se uneste cu moleculele de hidrati de Carbon aflate in structure golgiene, sub actiunea enzimelor transferaze maturarea lipoproteinelor lipidele sintetizate in REN sunt transferate in CG unde are loc procesul de complexare cu proteinele impachetate => vezicule secretorii destinate exocitozei formarea de lizozomi primary formarea acrozomului ce elibereaza enzyme litice (hidrolaza acide) Etapele ciclului secretor: Ciclul secretor = drumul parcurs de proteinele de export de la locul de sinteza din celula pana in mediul extracelular I) Sinteza si segregarea proteinelor de export la nivelul RER. Proteinele sunt sintetizate in 1 min pe polii ribozomilor reticulului, insirati pe ARN mesager si adapostite in canalul din subunitatea mare ribozomala. La un anumit stadiu de formare a lantului polipeptidic, ribozomii se aseaza pe membrana reticulului, cu subunitatea mare (atasarea e determinata de secventa semnal a capatului amino al peptidei elaborate). In momentul atasarii ribozomilor se formeaza un tunel intre subunitatea mare si membrana reticulului, prin care trec in lumenul cisternei. II) Transportul intracelular al proteinelor prin formatiunile RER pana la Complexul Golgi 20-40 min III) Condensarea si maturarea proteinelor in structurile golgiene, unde ajung cu ajutorul microveziculelor, considerate agenti transportatori 1 ora Microveziculele iau nastere in portiunile terminale ale RER din apropierea CG. Ele pierd ribozomii de pe suprafata lor, iar prin pensare se detaseaza de RE. Microveziculele nou formate incarcate cu proteine sintetizate se orienteaza catre sacii golgieni. Condensarea (maturarea) se realizeaza in veziculele golgiene de condensare cu ajutorul unui polianion aflat in veziculele golgiene, rezulta eliberarea unor molecule de apa din proteinele nou formate. IV) Depozitarea intracelulara sub forma de vezicule secretorii ce raman un timp in citoplasma, apoi sunt trecute in ectoplasma datorita unui neurotransmitator sau unui hormon V) Exocitoza veziculele secretorii sunt trecute in mediul extracelular. Procesul este dependent de concentratia intracelulara a ionilor de Ca, de prezenta ATP si AMP ciclic. Prin exocitoza trec in mediul extracelular enzime, hormoni, imunoglobuline. Sistemul GERL reprezinta o exceptie la ciclul sectretor, caracterizat prin scurtcircuitarea sacilor golgieni si descarcarea produsului microveziculelor direct in vacuolele de condensare. Asa se pot forma lizozomii si peroxizomii.

LIZOZOMII Sunt organite de forma sferica sau ovala, prezente in toate celulele, cu exceptia hematiei adulte Descoperiti in 1955 de De Duve, prin tehnici de fractionare celulara, in 1956 au fost descrisi ultrastructural de Novicoff La MO pot fi vazuti cei de talie mare cu dimensiuni de 1 micron aflati in leucocitele polimorfonucleare, sub forma de granulatii acide in citoplasma, colorate rosu viu, purpurie Numar variabil de la o celula la alta Diametrul variabil de la 0,25-0,8;1 microni. La ME vedem: membrane delimitate la exterior=membrane lizozomala; matrice- in interiorul membrane La ME aspectul lor e sub forma de vezicule/vacuole Membrane lizozomala are structura comuna endomembranelor (lipoproteica mozaica), grosime 6-8 nm Matricea lizozomala omogena (aspect fin-granulat) sau heterogena Sunt recunoscute 2 tipuri majore de lizozomi: primari (matrice omogena) si secundari (heterogeni) - pot fi de 3 feluri: heterofagozomi, autofagozomi si corpi reziduali Organizarea chimica a lizozomilor: Contin hidrolaze acide in numar foarte mare (proteaze; peptiaze; nucleaze; fosfataze fosfataza acida=enzima marker; lipaze; esteraze; glucozidaze; nucleotidaze renaza si deneaza). Un lizozom contine apx. 36 enzime, dar nu e obligatoriu sa le contina pe toate. Enzimele lizozomilor sunt localizate in cea mai mare parte in matrice, unele numai pe membrane lizozomala, altele si pe membrana si in matrice. Fosfataza acida si aril fosfataza sunt enzime marker. Membrana lizozomilor e impermeabila pentru hidrolaze in mod normal, oprind trecerea lor in citosol. Sub actiunea diferitilor agenti patogeni (toxici; chimici - vitamina K, radiatiile UV; fizici temperaturile foarte ridicate sau foarte scazute) membrane e rupta sau alterata, iar hidrolazele sunt eliberate in citoplasma

determinand moartea celulei. Lizozomii au fost denumiti saci de sinucidere ai celulei. In matricea lizozomilor mai gasim: lipide, protein structurale, glicolipide si acid hyaluronic. Lizozomii primari cei care nu au fost angajati in activitatea celulara, dimensiuni mici, matricea e omogena, fin-granulara, au set incomplete de hidrolaze acide. Sunt lizozomi tineri, cu durata de viata scurta 24-48 ore Lizozomii secundari functionali cu activitate enzimatica de digestive. Durata de viata mai lunga (zilesaptamani), au talie mai mare, matricea e heterogena (granulara sau membranoasa). Au set complet de hidrolaze, rezulta din unirea lizozomilor primare cu diferite substante fagocitare, endocitare sau degradate in celule. Ex: Heterofagozomi = lizozomi primari + material endocitar prin endocitoza Autofagozomi = lizozomi primari + organite celulare degenerate Corpi reziuali = vacuole cu reziduri celulare nedigerate (granule de lipofuscina sau hemosiderina) Originea lizozomilor incep sa se formeze in RER, unde se sintetizeaza enzimele (hidrolaze acide). In unele celule ei se formeaza in CG si apoi sunt eliberati. In altele se formeaza direct in RE. In unele prin ambele variante. Functiile lizozomilor sunt responsabili de digestia intracelulara prin heterofagie (digestia intracelulara a substantelor introduce prin endocitoza bacterii, virusi). Procesul de endocitoza presupune inglobarea particulelor extracelulare prin realizarea unui buzunaras de membrane celulara in care sunt cuprinse bacteriile si virusii. Apoi se transforma o vacuola ce se detaseaza de membrane si ajunge in citoplasma. Vacuola contine substante ce urmeaza sa fie endocitate si se numeste heterofagozom. Urmeaza fuzionarea lor cu lizozomii primari, rezulta heterofagolizomi. In interiorul vacuolei enzimele incep procesul de digestive a produsului inglobat, rezultand molecule mici proteice, hidrati de C, lipide. Acestea vor traversa membrane lizozomala si ajung in citoplasma la dispozitia celulei. Procesul de heterofagie e legat de nutritia celulara, dar si de mecanismul de aparare al acesteia. Autofagia reprezinta digestia intracitoplasmatica a organitelor celulare care si-au terminat activitatea sau sunt deteriorate. Organitul respective e inconjurat de o endomembrane si se numeste autofagozom, care se va unii cu un lizozom primar rezultand autofagolizomul. Enzimele lizozomale vor descompune organitul deteriorate in molecule mici de protein, lipide, glucide, pe care le vor pune la dispozitia celulei. Corpul residual reprezinta etapa finala a digestiei intracelulare, deriva din lizozomii secundari, structurali sunt delimitati de membrane, iar matricea e heterogena. Diametrul lor e variabil, in general sunt mari. Pot fi eliberati in afara celulei prin exocitoza. Implicatii patologice datorita diferitilor factori de mediu, medicamentelor, factorilor toxici sau microbilor, membrane lizozomilor devine permeabila si se duce la moartea celulei. Exista o serie de boli congenitale transmise printr-un defect genetic, la unii indivizi lizozomii din celule au lipsa mai multe enzime determinand boli de depozit sau tezaurismoze. Ex: datorita lipsei enzimelor glicogenolitice, glicogenul se poate depozita deoarece nu poate fi digerat = maladia Pompe. PEROXIZOMII

- Peroxizomii fac parte din categoria organitelor delimitate de endomembrane - Numarul difera de la o celula la alta, dar si cu functia celulei. Diametrul peroxizomilor cuprins intre 0,3-1,5 microni. Dpdv al dimensiunilor deosebim: microperoxizomi (dimensiuni 0,2-0,4 microni) si macroperoxizomi (dimensiuni 0,5-1,5 microni) - La MO nu se pot deosebi de lizozomi - La ME sunt vacuole delimitate de o endomembrana groasa, grosime ce variaza intre 6,5-8 nm. In interior se observa o matrice cu aspect fin granulat ce contine un cristaloid ce are un aspect mai dens la fluxul de electroni. Matricea este ceva mai intunecata decat matricea lizozomala - Originea peroxizomilor - direct din reticulul endoplasmic - din reticulul endoplasmic si complexul Golgi - Structura chimica - in matrice intalnim: - proteine: structurale, protein-enzime, enzime= catalaza (enzima marker) si urofinaza - lipide - Functie - intervin in metabolismul apei oxigenate pe care o descompune in 2 molecule de apa, procesul are loc in 2 etape - degradeaza purinele cu ajutorul enzimei numita urat-oxidaza - sunt implicati in degradarea acizilor nucleici - sunt implicati in metabolizarea lipidelor prin procesul de gluconeogeneza - pot fi implicati intr-o serie de afectiuni patologice (ex: acatelesemia)

INCLUZIUNI CELULARE

- Reprezinta o acumulare de diferiti metaboliti in citosol: - Glucide - pot fi frecvente sub forma de glicogen, le intalnim in cantitati mari in ficat si celulele musculare. La MO le putem observa prin coloratii speciale cu carmin amoniacal Best si cu PAS. La ME granulele de glicogen apar sub forma de granule dense cu dimensiuni in jur de 150nm, dense, de obicei grupate. - Lipide - le putem intalni frecvent in celulele hepatice, in corticosuprarenala, in celulele adipoase: adipocit alb - unilocular, o singura incluziune lipidica si adipocit brun - multilocular, mai multe incluziuni lipidice. La MO le putem obserba prin coloratii speciale cu colorantii Sudan, dar si cu Osmiu, apar sub forma unor picaturi de dimensiuni variate. - Pigmentii - pot fi sub forma de granule de melanina, intalnite in celulele pigmentare, au culoare de brun pana la negru; granulele de lipofuscina (pigment de uzura), intalnit in celulele nervoase si in celulele cardiace sub forma unui pigment de culoare galben pana la brun. Patologic putem intalni granule de hemosiderina si granule de pigmenti biliari. - Proteine - reprezentate de granulele de secretie, intalnite la celulele cu secretie exocrina (pancreas). Acestea sunt in numar si dimensiuni varilabile, determinate de stadiul functional al celulei.

ORGANITE CELULARE NEDELIMITATE DE ENDOMEMBRANE - Sunt reprezentate de structuri: granulare (ribozomi), structuri filamentoase (microfilamente) si structuri tubulare (microtubuli). Toate acestea sunt structuri slab organizate. - Alte organite din acest grup sunt reprezentate prin structuri mai stabile si puternic organizate cum sunt: centrul celular, fusul de diviziune, cilii, microvilii, flagelii, miofibrilele, neurofibrilele si tonofibrilele.

RIBOZOMII - Prezenti in toate celulele, cu exceptia hematiei adulte - Dimensiuni reduse, diametrul variaza intre 15-30nm, de aceea nu pot fi observati la MO, ci numai la ME. - Pozitia: pot fi prezenti liber in citoplasma (fie izolati, fie grupati) sau atasati de membranele reticulului - Numarul: variaza cu tipul de celula, dar si cu activitatea functionala a celulei. Sunt in numar foarte mare in celulele secretorii angajate in sinteza proteinelor. - Aspectul la ME (ultrastructura): la ME s-a observat ca ribozomii sunt formati din 2 subunitati inegale ca dimensiune, dar si cu constanta de sedimentare diferita: 1- subunitatea mare - diametru de 20nm, forma sferoidala si o constanta de sedimentare de 60S. 2- subunitatea mica - diametru intre 10-20nm si constanta de sedimentare de 40S. Are forma usor alungita si la randul ei este formata din 2 subunitati. Subunitatiile ribozomale se separa unele de celelalte atunci cand concentratia ionilor de Mg scade la puterea 10-3 . Cand concentratia creste peste 10-3, ribozomii din citoplasma se agrega formand polimeri care nu au o functie speciala in celule. Revenirea la normal a concentratiei ionilor de Mg are ca rezultat desfacerea polimerilor si individualizarea ribozomilor. - Gruparea ribozomala functionala poarta numele de polizomi sau poliribozomi si se realizeaza in timpul sintezei de proteine. Numarul de ribozomi grupati depinde de marimea moleculei proteice ce urmeaza a fi sintetizata (ex: 100 ribozomi pt molecula de colagen, 5 ribozomi pt molecula de globina). (Polizomi = ribozomi + ARN mesager) - ARN mesager - acesta are forma unui filament gros de 2nm ce traverseaza fiecare ribozom intre subunitatea mare si subunitatea mica. - Dupa ce proteinele au fost sintetizate, lantul de poliribozomi se rupe, ARN-ul se desface, iar ribozomii se disperseaza in citoplasma. - Organizarea chimica a ribozomilor- contin: ARN; proteine (acestea 2 sunt in parti egale); apa; ioni metalici (Mg si Ca). - Datorita prezentei ARN-ului ribozomii sunt responsabili de bazofilia citoplasmei. ARN-ul ribozomal se gaseste in ambele subunitati ale ribozomilor. ARN-ul ribozomal contine baze asimetrice: purinice (adenina si guanina) si pirimidinice (uracil si citozina).

- Proteinele se gasesc in interiorul subunitatiilor si sunt aproximativ 60 de tipuri de proteine ribozomale, unele sunt structurale si au functii specifice. - Biogeneza ribozomilor - ARN-ul ribozomal se sintetizeaza in nucleol. Subunitatiile mici trec primele in citoplasma prin porii membranei nucleare, se matureaza, apoi trec subunitatiile mari, se matureaza si acestea si in final se asambleaza. - Functia ribozomilor - reprezinta locul de sinteza a proteinelor dupa ce se constituie in poliribozomi: poliribozomii liberi vor sintetiza proteinele de structura (globina); poliribozomii atasati reticulului vor sintetiza proteine de export (enzime, hormoni sau anticorpi).

MICROFILAMENTELE - Sunt prezente in citoplasma tuturor celulelor mai abundente in celulele cu accentuate miscari de deplasare - Diametrul intre 5-7nm - Se pot prezenta izolate sau grupate - Sunt formate din molecule de actina si molecula de miozina - In celulele nemusculare cele mai multe filamente sunt formate din actina, si numai un numar redus sunt formate din miozina. Moleculele de actina pot fi: actina F (fibrilara), in microfilamente; actina G (globulara), in citosol. - Rolul microfilamentelor: contribuie la formarea citoscheletului si la mentinerea formei celulei. Se leaga de plasmalema prin moleculele de alfa-actina. Au rol si in miscarea celulara de locomotie, dar si in miscarile intracitoplasmatice. Interventia lor e determinata de concentratia ionilor de Ca, a moleculelor de ATP, a moleculelor de AMP ciclic si de pH. - In celula musculara, actina si miozina formeaza miofilamente, care se grupeaza in miofibrile. Actina se afla sub cele 2 forme: filamentoasa F si globulara G. Miozina apare ca o molecula sub forma de bastonas. Interactiunea dintre actina si miozina necesita energia derivata din scindarea ATP-ului. De asemenea, necesita prezenta proteinelor reglatoare (tropomina, tropomiozina). De asemenea, necesita prezenta calmodulinelor.

MICROFILAMENTE INTERMEDIARE - Sunt diferite de filamentele de actina si miozina - Diametru de 10 nm - Sunt de mai multe feluri: - microfilamente formate din prekeratina-keratina (in celulele epiteriale, la nivelul desmozomilor) - microfilamente ce contin vimetina (in celulele mezenchimale) - microfilamente ce contin desmina (in muschiul neted, cord, muschiul scheletal) - neurofilamente (in celula nervoasa) - gliofilamente (in celulele gliale) - Aceste filamente intermediare sunt supuse proteolizei ce are loc in special in prezenta ionilor de Ca. - Rol - in mentinerea formei celulei si intervin in formarea citoscheletului

MICROTUBULII - Prezenti sub forma unor cilindrii subtiri in citoplasma celulelor - Diametru - 20-30nm - Pot fi grupati sau izolati - Peretele tubului este format din siruri liniare de 12 -13 molecule de proteine numite tubuline: alfa-tubuline si beta-tubuline. Ionii de Ca au rol principal in polimelizarea tubulinei. Ionii de Mg au rol activator. - Microtubulii sunt formatiuni labile, datorita moleculelor de tubulina care se agrega si dezagrega in functie de concentratia ionilor de Ca si a AMP-ului ciclic. - Rol - formeaza citoscheletul impreuna cu microfilamentele si au rol in mentinerea formei celulare - participa la miscarile celulei, a cililor si a flagelilor - pot indeplini functii speciale in unele celule (ex: in hepatocite sunt implicatii in eliberarea proteinelor si lipidelor sintetizate in ficat) - sunt numerosi in axonul si dendritele celulelor nervoase

ORGANITE NEDELIMITATE DE ENDOMEMBRANE -> STABILE

MIOFIBRILELE - Apar bine organizate in celula musculara striata scheletala - Diametru 1-2 microni - Sunt dispuse paralel cu axul mare al celulei - La MO - prezinta alternanta de discuri clare si intunecate - La ME - discul clar este format din filamente de actina subtiri - discul intunecat e format din filamente groase de miozina Se observa si filamente intermediare, dar si proteine reglatoare (tropomina si tropomiozina)

NEUROFIBRILELE - Prezente in numar mare in celulele nervoase, in citoplasma si prelungiri - La MO - se evidentiaza prin colorare cu saruri de Ag, care favorizeaza aglutinarea neurofilamentelor si neurotubulilor si vor apare colorate in brun pana la negru - La ME - sunt formate din neurofilamente si microtubuli TONOFIBRILELE - Sunt prezente in celulele epiteriale si participa la formarea desmozomilor cu rol in adezivitatea celulara - Diametrul 1-2 microni - La ME - sunt alcatuite din filamente intermediare de prekeratina si keratina ce au diametrul de 10nm. - Pot fi izolate sau grupate. - Rol in mentinerea adezivitatii celulare

MICROVILII - Ii intalnim la polul apical al celulelor din intestin = enterocite si la celulele din nefron = nefrocite - Fiecare microvil contine in axul sau un manunchi de 20-30 de filamente de actina, paralele intre ele - La varful microvilului filamentele sunt fixate de membrana celulara prin molecule de alfa-actina - Intre ele filamentele sunt conectate prin punti transversale, dar sunt fixate si de membrana celulara laterala prin microfilamente formate dintr-o proteina numita vilina - La baza microvilului se gaseste o retea densa de filamente de miozina - Se presupune ca miscarea (contractia microvilului) se realizeaza prin interactiunea actina-miozina din reteaua terminala CILII - Ii gasim la unul din polii celulelor din epiteliul traheal, din urechea interna, trompa uterina - La MO apar sub forma de prelungiri celulare dispuse la unul din polii celulei - La ME sunt alcatuiti din: - membrana celulara la exterior - citoplasma in interior, in care microtubulii sunt dispusi ordonat si paralel intre ei, dar si cu axul mare al celulei - In centru se gasesc 2 microtubuli, inconjurati de 9 dublete de microtubuli cilitici (?) = stereocili ( ei nu au cei 2 microtubuli centrali) - In fiecare dublet exista o subfibra A si o subfibra B. De la fiecare subfibra A pornesc spre subfibra B din dubletul vecin 2 brate simetrice formate din molecule de dineina. - Miscarea cililor se realizeaza prin alunecarea unui dublet periferic in raport cu dubletul sau vecin. Ea depinde de legarea ciclica a dineinei din subfibra A de un dublet din subfibra B a scheletului vecin. Dineina bogata in ATP-aza sincindeaza ATP-up si produce energia necesara miscarii cililor. - Miscarea cililor este dependenta de ATP si ionii de Ca - Exista o serie de anomalii genetice ce constau in dereglari a functiei cililor (ex. Sindromul Kartagener) NUCLEUL

- Este cel mai mare organit al celulei eucariote. Este componentul subcelular in care sunt localizati cromozomii, este prezent si caracteristic numai celulelor eucariote si numai in interfaza (perioada dintre 2 diviziuni succesive). - Nucleul este centrul vital al celulei eucariote. Este sediul informatiei genetice (informatia pe baza careia se sintetizeaza proteinele), informatie genetica inscrisa in moleculele de ADN. - Este sediul copierii mesajului genetic (autoreplicarea ADN-ului) si sediul transcriptiei mesajului genetic (biogeneza ARN-ului mesager). - Nucleul coordoneaza: - toate reactiile chimice legate de desfasurarea proceselor vitale din celula prin controlul asupra sintezei protein-enzimelor. - coordoneaza insasi organizarea celulei prin controlul asupra sintezei proteinelor de structura (caci nu exista stucturi celulare fara proteine) - Nucleul reprezinta cel mai important salt in evolutia celulei. La nivelul nucleului se afla codul genetic, care e un dictionar de corespondenta intre semnele din limbajul nuclear (limbajul ADN si ARN mesager si afabetul bazelor purinice si pirimidinice) si limbajul citoplasmatic (reprezentat de alfabetul proteinelor si al aminoacizilor). - Caractere generale ale nucleului: nucleul este prezent in toate celulele organismului uman, cu cateva exceptii: hematia adulta circulanta, trombocitul (este un derivat celular), ambele au o viata reziduala, adica sunt stadii finale in evolutia unui tip celular. Nici o celula nu creste fara nucleu. - Numarul nucleilor: de regula o celula->un nucleu, dar exista si exceptii: hepatocitul - binuclear; celule cu zeci de nuclei - macrofagul tesutului osos (osteoclastul); celule cu sute de nuclei - celula musculara striata scheletala (are intre 20-40 nuclei pe cm). - Forma nucleului: de obicei nucleul urmareste forma celulei, altfel spus avem o varietate mare de forme de nucleu. Ex: nucleul rotund - il vom intalni la celulele izodiametrice (celule sferice, celulele poligonale, celulele cubice); nucleul alungit - fie in plan vertical (la celulele cilindrice), fie in plan orizontal (la celulele fusiforme - celula musculara neteda); nucleul turtit - il intalnim in celulele in care exista acumulari de material (celula adipoasa alba, celula pavimentoase); nucleul lobat - il intalmin de obicei la leucocite; nucleul inmugurit - il gasim la megacariocitul (din care deriva plachetele sangvine). - Asezarea nucleului: de obicei ocupa pozitie centrala in celula, ce poate fi socotita strategica dpdv al rolului sau. Exista o serie de exceptii: nucleu asezat excentric - la celulele adipoase; celula caliciforma nucleul e impins in treimea bazala; nucleu localizat in treimea medie a celulei - aspect intalnit in celulele secretoare serioase din pancreas si parotida. - Dimensiunile nucleului: variaza intre 5-15 microni, variatia dimensiunilor nucleului este mai mica decat variatia dimensiunii celulelor. Pentru acelasi tip celular nucleul este mai mare la celulele tinere decat la celulele mature. Dimensiunile nucleului sunt determinate cu ajutorul cariometriei, care reprezinta determinarea dimensiunilor nucleului (al volumui), aceasta este si a fost un domeniu activ. De obicei nucleul reprezinta cam 10% din volumul celulei. Variatii dimensionale ale nucleului au fost semnalate inca din 1901, de catre marele neurolog roman Gheorghe Marinescu, care a semnalat variatii volumetrice ale nucleului neuronilor motori in diferite conditii experimentale. In general, s-a considerat in citologia clasica faptul ca variatiile volumului nuclear sunt un indicator important al activitatii celulare: hiperfunctia - cresterea volumului nucleului, iar hipofunctia - diminuarea nucleului. Aceasta variatie poate fi pusa actualmente pe seama unei activitati intranucleare de transcriptie mai intensa. - Variatii dimensionale nucleare patologice: exista o serie de factori patologici care pot determina modificari ale volumului nuclear, cum sunt: modificari toxice celulare, boala de iradiere, boala neoplazica in mod special. Dpdv citopatologic, modificarile nucleare sunt cele mai importante pentru diagnosticul pozitiv de cancer (nucleii celulelor neoplazice (canceroase) sunt de obicei de talie mare, dar cu o morfologie extrem de variata in acelasi camp microscopic, iar uneori pot fi chiar monstruosi). - Raportul nucleo-plasmatic: reprezinta raportul volumetric intre nucleu si citoplasma. Este un parametru caracteristic fiecarui tip celular. In citologia clasica se acorda o atentie particulara faptului ca acest raport nucleo-plasmatic trebuie sa fie constant perturbarea lui e considerata ca un stimul pentru declansarea diviziunii prin care s-ar stabili un raport nucleo-plasmatic caracteristic. In cazuri patologice, raportul poate fi complet modificat: inversarea raportului poate fi caracteristica pentru maladiile canceroase. - Aspectul nucleului la MO: totdeauna nucleul este bazofil in coloratia uzuala HE, aparand colorat in nuanta de albastru-violet. Componentele nucleului: in general intr-un nucleu se disting urmatoarele componente: 1) invelisul nuclear (membrana nucleara) 2) nucleoplasma (carioplasma) - are 2 componente: cromatina si sucul nuclear (cariolimfa), ce corespunde electronomicroscopic asa numitelor spatii intercromatiniene

3) nucleolul Fiecare din componentele nucleului a fost steizolata in stare pura prin fractionare celulara urmata de fractionare nucleara. Invelisul nuclear este un complex membranar caracteristic celulelor eucariote, ce separa numai in interfaza continutul nuclear de cel citoplasmatic. Prezenta invelisului nuclear si prin aceasta a insusi nucleului ca entitate celulara individualizata este trasatura caracteristica morfologica ce deosebeste eucariotele de procariote. - Aspectul nucleului la ME: stuctura invelisului nuclear nu este microscopica, ci inframicroscopica. Ea este foarte subtire si nu poate fi observata la MO, deoarece grosimea totala a acestui invelis este de cca 400 si este de cel putin 5 ori sub limita de rezolutie a MO (care este de 0,2 microni). Ceea ce se vede la MO ca limita nucleo-citoplasmatica nu este invelisul nuclear ca atare, ci conturul cromatinei, deoarece suprafata interna a invelisului nuclear este acoperita cu un strat dens de cromatina. - Ultrastructural, invelisul nuclear are 2 caracteristici esentiale: este dublu (format din 2 membrane concentrice) si prezinta pori. - Componenentele invelisului nuclear: - membrana nucleara externa - membrana nucleara interna - spatiul perinuclear - porii - materialul anular - lamina densa intena Ultrastructura invelisului nuclear e similara indiferent de tipul celular si de specie, dar este optimizata in raport cu functiile celulei. - Membranele invelisului nuclear: - membrana nucleara externa - in contact direct cu citoplasma si pe ea se pot observa ribozomi. Uneori se poate surprinde continuitatea ei structurala cu membranele reticulului endoplasmatic. - membrana nucleara interna - delimiteaza continutul nuclear - Grosimea membranelor 70-80 - Organizarea moleculara a membranelor: au o structura asemanatoare altor citomembrane: apar trilaminate la ME de transmisie, fiecare fiind alcatuita din 3 straturi: un strat osmiofob (clar la fluxul de electroni), flancat de 2 straturi osmiofile (dense la fluxul de electroni). - Structura chimica: proteine, lipide (raportul proteine/lipide este 2/1), glucide (in proportie foarte mica), proteinele (diverse, ex: in hepatocite se pot intalni peste 20 de tipuri de proteine, printre care, prezenta calmodulinei responsabila de reglarea celor mai multe functii intracelulare dependente de concentratia ionilor de Ca. - Spatiul perinuclear (cisterna perinucleara): - e spatiul care separa membranele interna si externa ale invelisului nuclear - dimensiuuni- 200-300 , variabila de la o celula la alta si uneori chiar in aceleasi celule - se presupune ca diferentele de grosime ar reflecta stari functionale diferite, dar ar putea fi si artefacte - Patologie - distensia spatiului perinuclear in hepatocite a fost remarcata in intoxicatiile acute. - Continut - folosindu-se tehnici uzuale de fixare pentru ME de transmisie nu se deceleaza o structura macromoleculara in lumenul spatiului, dar asta nu inseamna un vid de material biologic. Prin criodesicare sau evidentiat in lumenul cisternei perinucleare structuri filamentoase a caror semnificatie ramane de stabilit. Cercetarile recente citochimice de ME analitica cu raze X (elaborate de Popescu si Diculescu 1980) au aratat ca cisterna perinucleara contine (stocheaza) mari cantitati de Ca, fiind un compartiment subcelular important pentru homeostazia intracelulara a Ca. - Porii - reprezinta discontinuitati (orificii) in invelisul nuclear, rezultate din fuzionarea celor 2 membrane. Porii din invelisul nuclear nu trebuie considerati conceptual si practic fiind similari cu porii din canalele ionice din membrana celulara. Acestia nu au fost observati ca atare la ME. - Diametrul lor are intre 7-8 fiind sub limita de rezolutie a ME. - Importanta: au un rol esential in realizarea schimburilor dintre nucleu si citoplasma, permit transferul de informatie genetica, permit transferul de macromolecule de ARN (ARNm -mesager, ARNt - de transfer si ARNr - ribozomal). - Dimensiunile porilor: unii dinte ei pot avea un diametru intre 300-1000, in functie de tipul celular si de organismul respectiv. Forma: primele cercetari de microscopie electronica au acreditat ideea ca au o forma circulara, ulterior s-a crezut ca au forma octogonala, actualmente se admite ca forma lor poate varia intre circular si poligonal. - Numarul: proportional cu activitatea de sinteza proteica a celulei (cu cat o celula sintetizeaza o cantitate mai mare de proteine in citoplasma, cu atat are nevoie de un transfer mai mare de ARNm, ARNt si ARNr.

Pentru acelasi tip de celula, in stadiul tanar, celula are mai multi pori in invelisul nuclear decat in faza de maturitate. Porii nu sunt structuri permanente imuabile, ci, din contra, sunt structuri dinamice care pot sa dispara in faza de repaus functional. Distributia porilor pare sa nu fie intamplatoare ci frecvent este regulata. - Materialul anular - este o formatiune ultrastructurala atasata circumferintei porului, care se proiecteaza atat pe versantul citoplasmatic, cat si pe cel nucleoplasmic. Materialul anular impreuna cu porul propriu-zis realizeaza complexul por. Componentele sunt urmatoarele: - matrice anulara - alcatuita dintr-un inel dens de material la fluxul de electroni atasat porului. Chimic aceasta matrice contine proteine. - masa (masele) anulara(e) - reprezentate de 8 particule sferice prezente in matricea anulara. Fiecare particula are un diametru de 200 si o dispozitie simetric-radiala. - diafragmul - de multe ori astupa orificul porului. Nu este o membrana, este format din material mai dens la fluxul de electroni decat matricea anulara. - granula centrala - ocupa uneori centrul porului, are un diametru de 100-150 si este considerata un fel de gardian al porului. - materialul fibrilar - constituit din fibrile care se ancoreaza de o parte si de alta a mesei anulare si de granula centrala. Lamina densa interna (lamina fibroasa) - structura electrono-opaca, aplicata pe frontul nucleoplasmatic al membranei nucleare interne. Este ultimul element de microscopie electronica considerat component a invelisului nuclear. - Ultrastructural are o grosime ce variaza intre 200-600, are aspect fin granulat sau fin fibrilar, situata printre masele de cromatina periferica. - Compozitia chimica e necunoscuta. - Rol - se presupune ca ar avea rol de stabilizator pentru membrana nuclear interna. Raporturile invelisurilor nuclear cu reticulului endoplasmic

Spatiul perinuclear comunica cu lumenul RE datorita continuitatii ocazionale a membranei nucleare externe cu membrana RE. De aici ideea ca RE ar reprezenta o forma speciala de cisterna care inconjoara nucleul. Microanalizele compozitiei chimice au aratat o puternica asemanare intre compozitia lipidica a invelisului nuclear si cea a RE. Au fost gasite aceleasi enzime marker.

Cromatina si spatiile intercromatiniene - Alcatuiesc impreuna nucleoplasma, reprezinta materialul biologic extranucleolar continut in interiorul invelisului nuclear. - La MO in coloratiile uzuale (HE) in interiorul nucleului apare o substanta cu o mare afinitate pentru colorantii bazici, numita cromatina. Spatiile mai putin colorate dintre masele cromatice sunt denumite spatii intercromatiniene. - Compozitia chimica: cromatina e alcatuita in principal din ADN si histome (proteine bazice). Cromatina si cromozomii reprezinta 2 forme de organizare ale unuia si aceluiasi material genetic (ADN). Cromatina e forma de existenta a complexului ADN - histome in interfaza (perioada dintre 2 diviziuni). Cromozomii reprezinta o forma de inalta organizare a cromatinei, respectiv a complexului ADN-histome in timpul diviziunii indirecte (mitoze). - In concluzie, cromatina este ceea ce se vede la MO din cromozomi in interfaza. - Prezenta ADN-ului in structura cromatinei se demonstreaza practic prin metoda Feulgen, inca din 1955. Prin aceasta metoda ADN-ul apare colorat in rosu, iar citoplasma e incolora. Aspectul cromatinei este acelasi in nucleii apartinand aceluiasi tip celular, dar variaza de la un tip de celula la altul. Se poate prezenta sub mai multe forme: gramezi neregulate; granule; retea de filamente mai mult sau mai putin fine. - Aspectul cromatinei variaza si cu activitatea celulei. Dpdv al aspectului cromatinei (al colorabilitatii) nucleii se pot clasifica in 2 grupe: - nuclei heterocromatici, nuclei intens colorat in albastru-violet, contin multa heterocromatina si sunt de talie mica (ex: nucleul limfocitului = pata de cerneala) - nuclei eucromatici (veziculosi), palid colorati, contin predominant eucromatina, au talie mare (ex: nucleul celulelor nervoase multipolare din coarnele anterioare ale maduvei si cei ai celulelor secretoare de proteine) - Eucromatina reprezinta cromatina mai putin condensata, se coloreaza palid, dar este purtatoare

de gene structurale. Este cromatina functional activa, pe ea se face transcriptia (sinteza de ARN mesager). - Heterocromatina este de 2 tipuri: constitutiva si facultativa. Heterocromatina constitutiva este o cromatina constant condensata in interfaza, se coloreaza foarte intens cu colorantii bazici. Este genetic inactiva, deoarece nu contine gene structurale. Pe ea nu se poate face transcriptia. Dpdv chimic contine ADN repetitiv, care nu are semnificatia de molecula informationala. Heterocromatina facultativa nu e obligatoriu condensata in interfaza. Contine gene structurale care insa sunt inactive (nu se poate face transcriptia), desi s-a facut intr-o perioada anterioara, fie se va face daca se va transforma temporar in eucromatina (ex: corpusculul Barr). - Corpusculul Barr este prezent numai in celulele somatice ale persoanelor de sex feminin. El a fost descris prima data in 1949 de catre Barr, ca marker citologic pentru determinarea sexului. Originea: din unul din cei 2 cromozomi X din celulele somatice de sex feminin, prin inactivarea bratului lung. Localizare: poate fi atasat membranei nucleare interne, fie atasat nucleolului (frecvent in celulele nervoase). - Ultrastructura cromatinei: indiferent ca este hetero sau eucromatina, complexul ADN-histome apare alcatuit sub forma de fibre de cromatina cu grosime de 100. Aceste fibre la randul lor sunt alcatuite din nucleozomi, care sunt unitati repetitive alcatuite din 8 molecule de histoma. ADN-ul face cate 2 ture in jurul fiecarui nucleozom. Nucleozomul se compune din: invelis - alcatuit din cate 2 molecule de histome H2A si H2B; miez - contine cate 2 molecule de histome H3 si H4. Legatura dintre nucleozomi este realizata prin linkeri formati din ADN ce trec de la un nucleozom la altul si histome H1. - Ultrastructura spatiilor intercromatiniene: in ele se gasesc urmatoarele componente: a) fibrile pericromatiniene la periferia cromatinei si probabil ARN heterogen precursol al ARN mesager b) granule pericromatiniene aflate la periferia maselor de cromatina formate din ARN mesager si proteine, in general sunt granule de ribonucleoproteine c) granule intercromatiniene - reprezinta forme de tranzit ale ARN-ului, fie este ARN mesager, fie ARN ribozomal. Acestea se afla spre invelisul nuclear mascat de proteine.

Nucleolul - Este formatiunea corpusculara intranucleara prezenta numai in interfaza, carei functie principala este biogeneza ribozomilor, exceptie ribozomii mitocondriali. Nucleoul are importanta vitala pentru celula, asa cum reiese din faptul ca mutantii anuclealari nu sunt liabili. - In absenta nucleolului nu se formeaza ribozomi, ARN mesager, ARN de transfer, ARNm si ARNt nu mai trec in citoplasma, deci nu se pot sintetiza proteine. - Nucleolii sunt raspanditi in toate celulele eucariote (vizibil sau nu), cu exceptia hematiilor. - Dimensiuni: 1-2 microni sau mai mari la celulele cu activitate de sinteza de proteine foarte intensa - Numar: nucleul celulelor somatice contine obisnuit cate un nucleol pentru fiecare set cromozomial, deci numarul lor este direct proportional cu gradul de ploidie. Este de asteptat ca in majoritatea celulelor umane (diploide) sa gasim 2 nucleoli. - Forma: adesea rotunda sau usor ovala. - Asezarea: de obicei centrala in nucleu, dar poate varia datorita momentelor functionale ale celulei: stabileste contacte cu invelisul nuclear pentru descarcarea de material biologic in citoplasma. - Aspectul laMO: in coloratia uzuala HE nucleoul apare ca un corpuscul bazofil mai ales in nucleii eucromatici (ai celulelor nervoase). Deoarece heterocromatina si nucleolii apar intens bazofile, identificarea nucleolului in nucleii heterocromatici este incerta. Prin impregnari cu saruri de Ag au fost evidentiate 2 componente in structura nucleului: - nucleololema - este o formatiune filamentoasa rasucita ca un vierme - pars amorfa - reprezinta fundalul omogen (astructurat la MO) in care e dispusa nucleololema - In prezent in conformitate cu Comisia Internationala pentru nomenclatura nucleolului se considera ca in alcatuirea nucleolului intra 4 componente: - pars fibrosa (fibrilara), este formata din filamente groase de 50 si lungi de 300-400, grupate in retea - pars granulosa (ganulara), formata din granule cu diametru de 200, similare cu ribozomii, este componenta dominanta - pars cromozoma (cromozomiala), formata din filamente de apr. 100 situate la periferia nucleolului, constituie cromatina perinuclearadar ea partunde si in interiorul nucleolului sub forma de benzi si reprezinta cromatina intranucleolara - pars amorfa e astructurata, omogena si are densitate medie la fluxul de electroni Toate cele 4 componente pot fi distinse clar in acelasi nucleol numai in cazuri rare. Proportia celor 4 componente variaza de la un tip de celula la alta, dar si cu stadiul functional al celulelor. Nucleolul nu este delimitat si nu contine membrana. - Compozitia chimica a nucleolului - principalele componente chimice sunt: ADN 3%, ARN 7% (din greutatea uscata), proteinele 90%. In realitate exista o mixtura de ADN, ARN si proteine. Se mai intalnesc

si cantitati foarte mici, respectiv urme fine de lipide, cantitati foarte mici de saruri minerale (Mg, Ca, Zinc, Cobalt). ADN-ul nucleolar a fost evidentiat prin metoda Feulgen. Dpdv chimic el e mascat de ARN. ARN nucleolar este bine reprezentat deoarece in nucleol se sintetizeaza (transcrie) ARN ribozomal (ARNr) si probabil e o statie intermediara obligatorie pent ARNm, ARNt in drumul spre citoplasma. ARN nucleolar se evidentia selectiv prin metoda Brachet cu Verde Metil Pirolina. Prin aceasta coloratie verdele metil coloreaza ADN in verde, iar pirolina coloreaza ARN in rosu. In urma acestei coloratii nucleoul va apare colorat in rosu, iar restul nucleului va apare colorat in verde datorita ADN din cromatina. Citoplasma va aparea colorata in rosu datorita concentrarii de ribozomi ce contin ARNr. - Proteinele nucleolare sunt in cea mai mare parte enzime implicate in sinteza si maturarea ARNr. Ex de enzime: ARN polimeraza, envertaza, reneaza. Bazofilia nucleolului la MO se datoreaza continutui mare de ARN si ADN. - Rol: - in sinteza ARNr si biogeneza ribozomilor. ADN din nucleoli joaca rol de matrita pentru sinteza ARNr. Reglarea biosintezei de ARNr in nucleol depinde de cantitatea de ribozomi din citoplasma. - rol in transferul ARNm si ARNt. Se presupune ca nucleolul ar putea fi o statie intermediara in tranzitul ARNm si ARNt spre citoplasma. - rol in pregatirea mitozei. Desi nucleolul dispare ca structura in cursul mitozei, prezenta sa intranucleara este indispensabila in interfaza pentru desfasurarea ulterioara a unei mitoze normale. Distrugerea nucleolului in interfaza conduce la blocarea celulei in faza G2, ce precede mitoza. Biogeneza lui nu este un element permanent pe parcursul ciclului celular. Este vizibil numai in interfaza, si dispare in profaza si reapare in periofaza. Ciclul celular si diviziunea celulara Definitia ciclului celular: este perioada de timp scursa de la aparitia prin diviziune a unei celule pana la sfarsitul propriei ei diviziuni. De regula, prin aparitia unei celule se intelege momentul imediat urmator diviziunii precedente care a dus la aparitia celulei respective. Etapele sunt 4 la numar si sunt notate G1, S, G2 si M (D): - S - perioada de timp in care se sintetizeaza ADN. Celula isi dubleaza cantitatea de ADN prin procesul de auto-replicare conservativa. - G1-G2 sunt perioade din ciclul celular ale unei celule in care nu se sintetizeaza AD. G1 precede, iar G2 succede perioada S. - M (D) - perioada de timp in care o celula se divide. Durata ciclului celular este variabila in functie de specie, tipul de celula si de factorii de mediu. In medie, M - 5-12%, S - 20-50%, G2 - 10-30%, G1 - 20-40% (G1 are durata cea mai variabila). Pe parcursul ciclului celular se intalnesc 2 puncte de restrictie, numit momente dau sau nu, situate la trecerea dintre G1 in S si la trecerea dintre G1 in M. Nedepasirea punctelor de restrictie duce la oprirea celulei in etapa ciclului celular (CC) situata inaintea punctului de restrictie. Celulele au fost clasificate in functie de capacitatea lor proliferativa (de a se divide): - sisteme celulare a caror indivizi si-au pierdut capacitatea de proliferare avand o inalta specializare functionala (neuronii, celulele musculare). Se apreciaza ca aceste celule se opresc in G1. - sisteme celulare cu capacitate de proliferare mare (celulele din maduva rosie hematogena, celulele intestinale, celulele liniei germinative) - sisteme celulare cu capacitate redusa de proliferare, dar care in conditii speciale redobandesc proprietatea de a se divide rapid (hepatocitele care dupa hepatectomie partiala isi refac rapid numarul de celule pierdute pe baza celor restante) Etapa D (de divizune) a CC reprezinta etapa de timp in care celula isi incheie ciclul de viata si se divide. Celulele se divid prin 3 modalitati: - amtoza (diviziune directa) - modalitate mai rar intalnita de diviziune, poate duce la distributia inegala a materialului genetic si a constituientilor citoplasmatici la celulele care vor rezulta. Duce frecvent la erori in distribuirea componentelor celulare intre indivizii care vor rezulta. - meioza - e caracteristica doar liniei celulare gametogene si are ca scop final distribuirea pentru fiecare gamet a unui set haploid de cromozomi - mitoza - modalitatea cea mai frecventa de diviziune a celulelor, in urma careia se distribuie celulelor nou formate un set de cromozomi identici cu cei ai celulei care se divide. Etape ale diviziunii celulare (mitoza): a) profaza - in citoplasma centriolii se divid si migreaza catre cei doi poli ai celulei. Fusul de diviziune se organizeaza intre cei doi centrioli, iar fibrele fusului se intind de la un centriol la celalalt. In nucleu cromatina se condenseaza, cromozomii devin evidenti. Nucleolul dispare. La sfarsitul etapei are loc fragmentarea invelisului nuclear si eliberarea cromozomilor. b) metafaza - cromozomii se ordoneaza in mijocul fusului de diviziune la mijlocul celulei constituind

plasa ecuatoriala. Cromozomii sunt legati prin jumatati de fus de corpusculii polari. c) anafaza - cromozomii bicromatinieni se cliveaza in dreptul cinetoforului si incepe migrarea catre cei 2 corpusculi polari. d) telofaza - se caracterizeaza prin procese ce duc la individualizarea celor 2 celule care vor rezulta. In jurul cromozomilor migrati la cei doi poli ai celulei care se divide se organizeaza un nou invelis nuclear, structurandu-se cei 2 nuclei. Citoplasma incepe sa se imparta in doua printr-un sant de clivaj. HISTOLOGIE (histo=tesut + logos=vorbire)

- Histologia e o ramura a biologiei care studiaza la nivel microscopic, inframicroscopic si molecular tesuturile. Prezinta relatii stranse cu alte discipline: embriologia, fiziologia, biochimie, anatomie. - Tesuturile reprezinta o populatie celulara cu aceeasi specializare structurala si functionala. Organismele pluricelulare pot prezenta in structura lor 4 tesuturi fundamentale: epitelial, conjunctiv, muscular si nervos.

TESUTUL EPITELIAL

Tesutul epitelial este alcatuit din celule strans legat intre ele prin jonctiuni intercelulare, formand straturi continue (epiteliile de acoperire) sau mase celulare compacte (epiteliile glandulare). Epiteliile acopera tesutul conjunctiv de la care primesc atat substante nutritive (deoarece el e avascular), cat si numeroase terminatii nervoase (exceptie: stria vasculara a epiteliului din canalul cochlear). Intre epiteliu si tesutul conjunctiv subiacent se interpune intotdeauna membrana bazala. Epiteliile indeplinesc functii foarte variate: - de protectie - acopera suprafata corpului (epidermul) si captuseste toate cavitatiile organismului - delimiteaza lumenul organelor cavitare, formand bariere semi-permeabile intre compartimente cu compozitie diferita - asigura transportul selectiv de substanta (ex: epiteliul intestinal, epiteliul alveolar, epiteliul tubilor renali) - au rol de secretie (epiteliile din componenta glandelor endo si exocrine) - rol de absorbtie (epiteliul intestinal, al tubilor renali) - functia senzoriala, asigurata de epiteliile din structura organelor de simt - contrastibilitatea, caracteristica celulelor mioepiteliale - mentine homeostazia mediului intern si realizeaza autonomia organismului Toate epiteliile sunt structuri polarizate: au o fata asezata pe membrana bazala (numita si pol bazal) si o fata la polul opus (numit pol apical), pe cea din urma putem intalnii specializari de suprafata reprezentate prin cili, microvili, stereocili. Epiteliile au proprietatea de adezivitate, se recunosc intre ele si stabilesc legaturi simple sau complexe numite jonctiuni intercelulare. Histogeneza - epiteliile deriva din toate cele 3 foite embrionare primitive. Ectodermul va da nastere epiteliului si anexelor sale, epiteliului urechii interne, epiteliul de la nivelul retinei, celulele de la nivelul medulosuprarenalei, organul smaltului si smaltul. Din mezoderm deriva endoteliile si mezoteliile, celulele de la nivelul corticosuprarenalei, celulele ovarului. Din endoderm deriva epiteliul ce captuseste tubul digestiv, de la stomac pana la rect, epiteliul glandelor anexe tubului digestiv (ficat, pancreas, vezica biliara, glande salivare). Definitia epiteliilor - epiteliile sunt acele tesuturi de o mare diversitate histologica si structurala, alcatuite din agregate stranse de celule poliedrice bogate in citocheratine, iar ca insusire fundamentala aceea de a realiza si controla homeostazia mediului intern si autonomia organismului fata de mediul extern. Epiteliile au capacitate mare de regenerare, aceasta realizandu-se prin activitatea mitotica a unor celule nediferentiate din structura epiteliilor. Rata de inlocuire a tesutului epitelial e variabila, poate fi foarte rapida (epiteliul intestinal - inlocuit la 2-5 zile) si lenta (epidermul - inlocuit la ~30 zile). Metaplazia - procesul prin care un epiteliu se transforma in alt tip de epiteliu cand e supus actiunii indelungate a unor factori nocivi de mediu, ex: epitelul respirator se transforma la fumatori din epiteliu pseudostratificat cilindric ciliat in epiteliu stratificat pavimentos pentru a rezista iritatiei cronice realizate de substantele nocive. Membrana bazala - este un strat specializat al matricei extracelulare, situat la interfata dintre epiteliu si tesutul conjunctiv subiacent. La MO este dificil de vizualizat cu metodele obisnuite de colorare deoarece are o grosime foarte redusa aflata la limita puterii de rezolutie a MO. Exceptie fac epiteliile cu membrana

bazala groasa de tipul epiteliului traheal sau al corneei. Pentru evidentierea membranei bazale se folosesc coloratii speciale: coloratia PAS - membrana bazala apare in nuanta de rosu-violet, datorita continutului de proteoglicat; impregnarea argentica - in care se vor colora fibrele de reticulina in negru, aceste fibre fiind prezente in membrana bazala. Ultrastructura membranei bazale - la ME membrana bazala e formata din 3 straturi: a) lamina lucida - numita si lamina rara - apare ca un strat electrono transparent, omogen, adiacent celulelor epiteliale b) lamina densa - se prezinta ca un strat electrono dens cu aspect filamentos c) lamina fibroreticularis - apare ca un strat format din fibre de reticulina ce fac trecerea cate matricea tesutului conjunctiv Compozitia chimica a membranei bazale - componentele principale sunt: colagenul de tip 4 componentul major; lamidina - o glicoproteina de adezivitate, prezenta in special in lamina lucida, actioneaza ca un lipici care leaga celula de membrana bazala; proteoglicanii; glicozamin-glicani. Componentele membranelor bazale sunt sintetizate atat de celulele epiteliale care vin in raport cu ea, cat si de celulele conjunctive, in special citoblast. Functiile membranei bazale: - atasarea epiteliului de tesutul conjunctiv - constituie o bariera cu permeabilitate selectiva, ce realizeaza difuziunea substantelor nutritive dintre tesutul conjunctiv spre cel epitelial - mentine polarizarea celulelor epiteliale, definind polul bazal al celulei - intervine in regenerarea si repararea plagilor, servind ca suport pentru celulele care migreaza la acest nivel Importanta clinica a membranei bazale: in cancere membrana bazala constituie o bariera critica pentru potentialul metastatic. Daca un cancer epitelial rupe si depaseste membrana bazala, prognosticul bolii se agraveaza considerabil. Epiteliile se clasifica dupa mai multe criterii, unul fiind functia pe care o indeplinesc: - epiteliu de acoperire si tapetare - epiteliu glandular - epiteliu senzorial Epiteliile de acoperire si tapetare - intra in structura tegumentului, tapeteaza lumenul organelor cavitare, ele sunt dublate de un strat de tesut conjunctiv bogat vascularizat si inervat. Epiteliile care captusesc organele cavitare formeaza impreuna cu stratul de tesut conjunctiv subiacent tuninca mucoasa a acestor organe cavitare. Epiteliile de acoperire se clasifica: - dupa numarul straturilor de celule: simple, pseudostratificate, stratificate - dupa forma celulelor: pavimentoase (scuamoase), cubice, cu celule cilindrice Numirea epiteliilor stratificate se face dupa forma celulelor din ultimele straturi. Epiteliile stratificate se clasifica in 2 grupe: cheratinizate si necheratinizate (de tip moale). Aceste epitelii sunt foarte bine reprezentate la nivelul organismului, pe cand epiteliile stratificate cubice si cilindrice sunt mai putin prezente in organismul uman adult, mai bine reprezentate la embrion. Epiteliul stratificat pavimentos cheratinizat il vom intalnii la nivelul epidermului, are caracteristic faptul ca celulele sale sunt asezate pe mai multe straturi: strat bazal - situat in imediata vecinatate a membranei bazale; strat intermediar; strat superficial. Principalele tipuri de celule din structura sa sunt: cheratinocitele - responsabile de sinteza cheratinei; melanocitele; celule Langerhans si celule Merker acestea 2 sunt in numar redus, raspandite intre celelalte tipuri de celule. - stratul bazal (generator) - alcatuit dintr-un rand de celule usor columnare, au un nucleu eucromatic, citoplasma bazofila, cu mitoze numeroase, aceste celule sunt solidarizate intre ele prin desmozomi, iar de membrana bazala sunt unite prin helidesmozomi (jumatati de desmozomi). - stratul intermedial - alcatuit din mai multe randuri de celule poligonale, numite cheratinocite, unite intre ele prin desmozomi, nucleul lor e bazofil, rotund, iar pe masura ce se deplaseaza spre straturile superioare nucleul devine oval. Ciplasma celulelor este slab acidofila. - stratul granular - format din cateva randuri de celule turtite, ce contin in citoplasma numeroase granule bazofile ce contin precursori ai cheratinei de tipul cherato-cheratinului. Aceste 3 straturi impreuna formeaza corpul mucos. Urmatoarele straturi vor forma corpul cornos: -stratul lucid - situat deasupra stratului glandular, este prezent in unele regiuni ale epidermului (palme si plante), este format din cateva randuri de celule turtite a caror citoplasma are un aspect clar, celulele au un nucleu pe cale de degenerare (heterocromatic), iar citoplasma contine un alt precursor numit

eleidina ce confera transparenta crescuta citoplasmei celulelor; -stratul cornos propriu-zis alcatuit din celule corneocite, celule turtite, anucleate, a caror citoplasma este ocupata de o scleroproteina cu o dispozitie filamentoasa numita cheratina. Cheratina este intens acidofila, celulele sunt solidarizate intre ele printr-un material intercelular sintetizat in paralel cu cheratina. Suprafata stratului cornos e supusa frecarii si, deci, a pierderilor de substanta prin deshuamare. Pierderile vor fi inlocuite prin diviziunea celulelor din stratul bazal. Epiteliul stratificat pavimentos necheratinizat (moale) - tapeteaza cavitatile umede (cavitatea bucala, esofag, cavitatea vaginala. Structural epiteliul are un aspect identic cu epiteliul stratificat pavimentos cheratinizat, respectiv cu a corpului mucos, cu exceptia celulelor de la suprafata care degenereaza fara sa se fi cheratinizat. Straturile sunt: - strat bazal (generator) - situat pe membrana bazala, format din celule cubice sau usor columnare, cu nucleu eucromatic, citoplasma bazofila si mitoze numeroase. Celulele sunt solidarizate intre el prin desmozomi, iar de membrana bazala prin hemidesmozomi. - strat spinos (intermediar) - alcatuit din 6-9 randuri de celule poligonale, solidarizate intre ele prin desmozomi. Nucleul este rotund, situat central si bazofil, iar citoplasma acidofila. Pe masura ce se deplaseaza in straturile superioare nucleul celulelor devine alungit. - stratul superficial (exfoliator) - alcatuit din 2-3 randuri de celule cubice degenerate, cu nucleu turtit, heterocromatic, iar citoplasma intens acidofila. Celulele acestui strat se desprind si cad in lumenul cavitatilor pe care le tapeteaza. Epiteliul de tranzitie (uroteriul/polimorf) - in intalnim la nivelul ureterului si a vezicii urinare, sufera modificari importante determinate de variatia de volum a organelor respective. In stare de vacuitate (lipsit de continut), epiteliul este alcatuit din 9-10 randuri de celule, pe cand in stare de plenitudine, epiteliul prezinta doar 2-3 randuri de celule. - primul strat - strat bazal sau generator - aflat pe membrana bazala, format din celule cubice, cu nucleu eucromatic si citoplasma bazofila; - al doilea strat- stratul celulelor in racheta - cuprinde 6-9 randuri de celule cu forma de racheta; - la suprafata lor se gaseste stratul celulelor umbeliforme, celule asemanatoare unei umbrele, de dimensiuni mari, cu 1-2 nuclei, iar citoplasma lor e intens acidofila. Intre celule numarul desmozomilor este redus, pentru a permite procesul de alunecare a celulelor unele intre celelalte pe masura ce volumul vezicii urinare creste. Tranzitia de la un aspect al straturilor celulare la altul determinat de starea functionala a vezicii confera denumirea - de tranzitie/polimorf. Epiteliul pseudostratificat cilindic ciliat - este intalnit la nivelul traheei si la nivelul epididim canal deferent, este un epiteliu simplu, alcatuit dintr-un singur rand de celule de inaltimi diferite, toate celulele se sprijina pe membrana bazala, dar nu toate ajung la surpafata. Celulele sunt: celulele cubice - situate pe membrana bazala, au nucleu rotund situat central, iar citoplasma slab bazofila; celule cilindrice - cu cili, cu nucleu alungit, bazofil, sunta sezate pe membrana bazala printre celulele cubice; celule caliciforme - cu citoplasma palid colorata, nucleu bazofil situat spre baza celulei. Epiteliul simplu pavimentos - intalnit la nivelul seroaselor, pleura, peritoneu, este alcatuit dintr-un singur rand de celule asezate pe membrana bazala, celulele sunt poligonale, usor aplatizate, cu nucleu situat central. Celulele sunt asemanatoare ca forma placilor de pavaj si sunt solidarizate intre ele prin desmozomi. Mai intalnim acest tip de epiteliu si la nivelul vaselor sangvine si limfatice, sub denumirea de endoteliu. Epiteliul simplu cubic - intalnit la nivelul tubilor contorsi renali (proximali si distali), in epiteliul de tapetare a ductelor mici ale glandelor salivare, la nivelul foliculului tiroidian, la suprafata ovarului. Aceste epitelii sunt formate dintr-un singur rand de celule cubice, cu nuclei rotunzi, situati central. Functiile pe care le indeplinesc: reabsorbtie si secretie, dar si de protectie (epiteliul de la suprafata ovarului). Epiteliul simplu cilindric - alcatuit dintr-un singur rand de celule inalte, cu nuclei alungiti, situati in centrul celulei, uneori nucleul poate fi localizat la polul bazal. Polul apical al acestor celule prezinta adesea specializari ale membranei celulare, microvili (au rolul de a mari suprafata de absorbtie), cili (implicati in transportul de particule la suprafata epiteliilor). La anumite epitelii printre celulele cilindrice se intercaleaza celulele caliciforme, secretoare de mucus (ex: epiteliul de tip respirator). EPITELIUL GLANDULAR

Epiteliile glandulare sunt alcatuite din celule specializate structural si functional pentru elaborarea unui

produs de secretie. Epiteliile glandulare de origine endo, mezo sau ectodermica asociate cu tesutul conjunctiv, cu vase sanguine, vase limfatice, nervi vegetativi alcatuiesc unitati secretorii numite glande. Glandele se clasifica dupa mai multe criterii: prezenta sau absenta ductului secretor si implicit locul unde se elimina produsul de secretie: a) glande endocrine b) glande exocrine c) glande mixte Glandele exocrine au pastrat legatura cu epiteliul de invelis sau epiteliul de origine prin intermediul canalului excretor. Prin acest canal ele isi elimina produsul elaborat fie la suprafata corpului, fie in lumenul unor organe cavitare. Glandele endocrine sunt lipsite de ducte/canale excretoare, iar produsul de secretie numit hormon e eliminat direct in mediul intern al organismului (sange, limfa sau lichid interstitial). Glandele exocrine se clasifica la randul lor dupa 2 criterii majore: A) criteriul morfologic al glandei, reprezentat de numarul de celule: glande unicelulare (celula caliciforma) glande pluricelulare (toate celelalte glande) B) modul de eliminare a produsului de secretie: glande merocrine (exocitoza) glande apocrine- o data cu eliminarea produsului de secretie pierd si o parte din citoplasma polului apical al celulei (glanda mamara) glandele holocrine (holos=tot) toata celula intra in alcatuirea produsului de secretie (glanda sebacee) Glandele exocrine pluricelulare sunt alcatuite din 2 mari componente: 1. unitatea secretorie = adenomer, formata din grupuri de celule epiteliale secretoare axate/grupate pe un canal excretor 2. 3. 4. canalul excretor = ductul, conduct epitelial care transporta produsul de secretie. In structura lui deosebim un lumen, delimitat de un epiteliu asezat pe o membrana bazala. La unele glande (glandele salivare) ductele excretoare pot modifica concentratia sau compozitia secretiei. Celulele ductale au o functie de secretie sau absorbtie. Epiteliile adenomerului dar si cele ale ductelor excretoare sunt marginite de o membrana bazala dublata de o lama de tesut conjunctiv bogata in vase sanguine si terminatii nervoase. 5. Glanda unicelulara -> celula caliciforma se poate prezenta fie ca o celula glandulara izolata diseminata printre celulele unor epitelii de acoperire (ex: celulele caliciforme din epiteliul intestinal si respirator). La MO au un aspect globulos, unii autori l-au comparat cu calicele unei flori. La MO prezinta nucleu alungit, bazofil, situat bazal. Citoplasma este palid colorata in coloratia obisnuita HE. In coloratii speciale cu Albastru alcian componenta mucoproteica apare colorata in albastru-verde. Prin metoda PAS citoplasma se va colora in nuanta de rosu-violet. Produsul de secretie numit mucus contine mucina alcatuita dintr-un miez proteic si carbohidrati. Ultrastructural, citoplasma contine un bogat RER, localizat in jurul nucleului, in special sub forma de cisterna. Se observa un Complex Golgi localizat supranuclear, foarte bine dezvoltat. Se pot observa numeroase mitocondrii care vor furniza energia necesara procesului de sinteza si secretie. Aminoacizii sunt ansamblati sub forma de proteine la nivelul RER, iar la nivelul Complexului Golgi se creaza complexele glico-proteice ce reprezinta produsul de secretie primar.

Glanda tubulara simpla (reprezentate de glande de la nivelul intestinului subtire si colonului) = glande Lieberkuhn La MO in coloratia uzuala HE acestea prezinta un lumen drept si ingust, format dintr-un singur rand de celule asezate pe o membrana bazala, fiind marea majoritate celule cilindrice, prezinta la polul apical microvili, iar printre ele se pot observa si celule caliciforme. In treimea mijlocie a glandelor se pot observa celule cu frecvente mitoze (celule tinere). In treimea bazala se pot observa celule cu granulatii acidofile in citoplasma (celule Paneth), acestea se presupune ca au rol in imunitatea locala, deoarece granulele contin lizozimi. Celulele asezate pe membrana bazala, iar dincolo de aceasta se afla tesutul conjunctiv cu vase sanguine si celule nervoase. Printre celulele glandei se mai pot evidentia prin coloratii speciale celule argentafine, ce apartin sistemului endocrin difuz, acestea se gasesc de obicei in partea profunda a glandei. Glanda tubulo-glomerulara simpla =glanda sudoripala, prezenta la nivelul pielii La MO in coloratia obisnuita HE, la limita dintre dermul si hipodermul pielii se pot observa formatiuni epiteliale tubulare sectionate in diferite planuri. Glanda e alcatuita sub forma unui tub care in portiunea profunda este incolacit sub forma unui glomerul considerat adenomer. De asemenea, prezinta si o portiune dreapta care se deschide la suprafata pielii, denumita tub excretor sau duct. Lumenul adenomerului este delimitat de un rand de celule cubocilindrice a caror citoplasma este clara la unele, iar la altele apare usor bazofila. Nucleul acestor celule este rotund, situat in centrul celulei. Intre aceste celule si membrana bazala sunt interpuse celulele mioepiteliale, ce au nucleul turtit. Prin contractia lor ele asigura eliminarea produsului de secretie la nivelul ductului. Ductul excretor se deschide la suprafata epidermului printr-un por. El prezinta un lumen, delimitat de un epiteliu bistratificat, cu celule mici cuboidale ce au citoplasma intens acidofila, iar nucleul rotund, heterocromatic. Glanda acinoasa ramnificata simpla = glanda sebacee, prezenta la nivelul pielii, in special la nivelul dermului, in vecinatatea foliculilor pilosi. Structural este alcatuita din cateva unitati secretorii, ovale, conectate la un canal excretor scurt, care se deschide in jurul firului de par. Unitatea secretorie/adenomerul este alcatuita dintr-un epiteliu glandular pluristratificat. Pe membrana bazala se observa un strat de celule cuboidale, cu nucleu rotund, eucromatic, cu citoplasma bazofila, sunt celule care se divid intens si asigura populatia celulelor angajate in procesul secretor (strat generator). Central se afla celule poliedrice, cu nucleu sferic, ce sufera un proces de pigmoza, iar citoplasma apare clara in coloratia uzuala deoarece contine numeroase incluziuni lipidice. Spre gatul glandei celulele sufera un proces de degenerare si dezintegrare (celulele se distrug odata cu eliminarea produsului de secretie). Glanda acinoasa compusa = glanda submaxilara In coloratia HE unitatile secretorii constau dintr-un amestec de unitati tubulare si altele acinoase. Formatiunile tubulare sunt alcatuite din celule mucoase, nu foarte inalte, ce delimiteaza un lumen larg, cu continut de mucus. Citoplasma celulelor este clara, iar nucleul este bazofil, oval si impins la periferie. Toate celulele sunt asezate pe membrana bazala. Formatiunile seroase numite acini serosi sunt alcatuite din celule piramidale, ce delimiteaza un lumen ingust, greu de observat la MO pe preparatele colorate obisnuit HE. Celulele sunt asezate pe membrana bazala, citoplasma lor prezinta dubla afinitate tinctoriala: citoplasma polului bazal este bazofila datorita RER citoplasma polului apical este acidofila acumularii la acest nivel a produsului de secretie sub forma de granule de zimogen, intens acidofil Nucleul este bazofil, asezat in treimea medie, eucromatic, cu nucleol vizibil. La ME s-a observat un RER foarte bine dezvoltat la polul bazal al celulei, supranuclear un Complex Golgi bine dezvoltat, iar in citoplasma polului apical numeroase granule de secretie. Intre membrana bazala si celule se interpun celulele mioepiteliale. Acini mixti- alcatuiti dintr-o componenta mucoasa, care este preponderenta, iar la unul din poli se observa celule seroase, organizate sub forma de semiluna. Toate celulele sunt asezate pe membrana bazala, iar dincolo de aceasta se obserba nucleii celulelor mioepiteliale.

Glanda acinoasa seroasa = glanda parotida, o glanda salivara pur seroasa, unitatiile secretorii sunt reprezentate de acinii serosi, care au dimensiuni mici, 4-6 celule piramidale, lumen ingust greu observat. Citoplasma celulelor prezinta dubla afinitate tinctoriala. Nucleul localizat in treimea medie bazofil, rotund, eucromatic, cu nucleol vizibil.

Tesuturile conjunctive Cel mai bine reprezentate in organism, avand functii diferite si importante: intra un structura organelor sau sunt dispuse in spatiile libere dintre ele, realizand conexiunea lor la nivelul lor au loc procese metabolice deosebit de active, au loc schimburi largi de molecule si ioni intre sange si lichidele tisulare Cantitatea de tesut conjunctiv difera de la un organ la altul: pielea si oasele in mare parte alcatuite din tesut conjunctiv; sistemul nervos central si periferic acesta este foarte putin reprezentat. Tesutul conjunctiv embrionar este alcatuit din celule mezenchimale nediferentate, cu diametru intre 35-40 microni. Nucleul lor e mare, rotund sau usor oval, eucromatic, cu nucleol vizibil. Citoplasma este abundenta, slab bazofila, cu putine organite. Forma celulei este stelata, cu prelungiri ce realizeaza jonctiuni. Prezinta frecvente mitoze pentru a asigura linia celulara respectiva. Celula se poate diferentia pentru a da nastere la embrion si fat, la celelalte tipuri de celule conjunctive. Induc diferentierea epiteliilor cu care vin in contact. Celulele mezenchimale raman in vecinatatea unor vase sub forma de insule celulare mici. Un stadiu evoluat al celulei mezenchimale il reprezinta celulele reticulare, cu diametru 12-15 microni, nucleu heterocromatic, dar poate prezenta si eucromatina, uneori in parti egale, citoplasma e putina, bazofila, contine organite bine reprezentate, ribozomi, mitocondrii. Aceste celule sunt foarte numeroase in viata intrauterina, iar spre sfarsitul gestatiei scad progresiv. Dupa nastere se gasesc in organele limfo si hematopoietice, unde organizeaza stroma de sustinere a acestor organe. Pot prezenta numeroase mitoze. Structural tesuturile conjunctive sunt alcatuite din: tesuturi conjunctive si matricea conjunctiva/intercelulara. Matricea e alcatuita din fibre si substanta fundamentala. Celulele conjunctive se clasifica dupa mai multe criterii. Putem deosebi: a) celule conjunctive proprii: fibroblastele, celulele adipoase, mastocitele, fibrocitele, celulele reticulare b) celule conjunctive migrate: leucocitele, plasmocitele, macrofagele Matricea intercelulara cuprinde fibrele conjunctive: de colagen, de elastina, de reticulina si oxitalamice. Substanta fundamentala contine macromolecule complexe: glicozaminoglican (GAG), proteoglican, proteine structurale, lichid tisular. Fibroblastul celula conjunctiva cea mai raspandita, deriva in perioada embrionara din celula mezenchimala, iar dupa nastere deriva din fibroblastele preexistente. In tesutul conjunctiv se prezinta sub 2 forme: fibroblast activ, angajat in procesele metabolice specifice si fibroblast in repaus =fibrocit. Dimensiunea: in jur de 20 microni. Forma alungita, cu prelungiri bifurcate. Sunt celule mai putin mobile, care se deplaseaza foarte incet in tesutul conjunctiv. Fibroblastul, structural prezinta o citoplasma abundenta, bazofila, cu un aparat de sinteza foarte bine dezvoltat: RER, complex Golgi perinuclear, mitocondrii numeroase alungite, lizozomi, centru celular, microfilamente si microtubuli. In fibroblastul aflat in jurul plagilor, microfilamentele sunt foarte bine dezvoltate si joaca rol important in refacerea plagilor. Se numesc miofibroblaste atunci cand ele se gasesc in axul pilozitatilor intestinale si au in citoplasma numeroase filamente de actina. Nucleul este bogat in eucromatina, alungit, situat central, cu nucleol vizibil. Membrana celulei are pe suprafata receptori specifici pentru unele molecule din mediul extracelular, ex pentru insulina, pentru lipoproteine cu densitate mica. EPITELIUL GLANDULAR Epiteliile glandulare sunt alcatuite din celule specializate structural si functional pentru elaborarea unui produs de secretie. Epiteliile glandulare de origine endo, mezo sau ectodermica asociate cu tesutul conjunctiv, cu vase sanguine, vase limfatice, nervi vegetativi alcatuiesc unitati secretorii numite glande. Glandele se clasifica dupa mai multe criterii: prezenta sau absenta ductului secretor si implicit locul unde se elimina produsul de secretie: a) glande endocrine b) glande exocrine

c) glande mixte Glandele exocrine au pastrat legatura cu epiteliul de invelis sau epiteliul de origine prin intermediul canalului excretor. Prin acest canal ele isi elimina produsul elaborat fie la suprafata corpului, fie in lumenul unor organe cavitare. Glandele endocrine sunt lipsite de ducte/canale excretoare, iar produsul de secretie numit hormon e eliminat direct in mediul intern al organismului (sange, limfa sau lichid interstitial). Glandele exocrine se clasifica la randul lor dupa 2 criterii majore: A) criteriul morfologic al glandei, reprezentat de numarul de celule:

glande unicelulare

(celula caliciforma)

glande

pluricelulare (toate celelalte glande)

B) modul de eliminare a produsului de secretie:

glande merocrine

(exocitoza)

glande apocrine- o parte din

data cu eliminarea produsului de secretie pierd si o citoplasma polului apical al celulei (glanda mamara) (holos=tot) toata celula intra in alcatuirea produsului secretie (glanda sebacee)

glandele holocrine de

Glandele exocrine pluricelulare sunt alcatuite din 2 mari componente: unitatea secretorie = adenomer, formata din grupuri de celule epiteliale secretoare axate/grupate pe un canal excretor

canalul excretor = ductul, conduct epitelial care transporta produsul de secretie. In structura lui deosebim un lumen, delimitat de un epiteliu asezat pe o membrana bazala. La unele glande (glandele salivare) ductele excretoare pot modifica concentratia sau compozitia secretiei. Celulele ductale au o functie de secretie sau absorbtie. Epiteliile adenomerului dar si cele ale ductelor excretoare sunt marginite de o membrana bazala dublata de o lama de tesut conjunctiv bogata in vase sanguine si terminatii nervoase. Glanda unicelulara -> celula caliciforma se poate prezenta fie ca o celula glandulara izolata diseminata printre celulele unor epitelii de acoperire (ex: celulele caliciforme din epiteliul intestinal si respirator). La MO au un aspect globulos, unii autori l-au comparat cu calicele unei flori. La MO prezinta nucleu alungit, bazofil, situat bazal. Citoplasma este palid colorata in coloratia obisnuita HE. In coloratii speciale cu Albastru alcian componenta mucoproteica apare colorata in albastru-verde. Prin metoda PAS citoplasma se va colora in nuanta de rosuviolet. Produsul de secretie numit mucus contine mucina alcatuita dintr-un miez proteic si carbohidrati. Ultrastructural, citoplasma contine un bogat RER, localizat in jurul nucleului, in special sub forma de cisterna. Se observa un Complex Golgi localizat supranuclear, foarte bine dezvoltat. Se pot observa numeroase mitocondrii care vor furniza energia necesara procesului de sinteza si secretie. Aminoacizii sunt ansamblati sub forma de proteine la nivelul RER, iar la nivelul Complexului Golgi se creaza complexele glico-proteice ce reprezinta produsul de secretie primar. Glanda tubulara simpla (reprezentate de glande de la nivelul intestinului subtire si colonului) = glande Lieberkuhn La MO in coloratia uzuala HE acestea prezinta un lumen drept si ingust, format dintr-un singur rand de celule asezate pe o membrana bazala, fiind marea majoritate celule cilindrice, prezinta la polul apical microvili, iar printre ele se pot observa si celule caliciforme. In treimea mijlocie a glandelor se pot observa celule cu frecvente mitoze (celule tinere). In treimea bazala se pot observa celule cu granulatii acidofile in citoplasma (celule Paneth), acestea se presupune ca au rol in imunitatea locala, deoarece granulele contin lizozimi. Celulele asezate pe membrana bazala, iar dincolo de aceasta se afla tesutul conjunctiv cu vase sanguine si celule nervoase. Printre celulele glandei se mai pot evidentia prin coloratii speciale celule

argentafine, ce apartin sistemului endocrin difuz, acestea se gasesc de obicei in partea profunda a glandei. Glanda tubulo-glomerulara simpla =glanda sudoripala, prezenta la nivelul pielii La MO in coloratia obisnuita HE, la limita dintre dermul si hipodermul pielii se pot observa formatiuni epiteliale tubulare sectionate in diferite planuri. Glanda e alcatuita sub forma unui tub care in portiunea profunda este incolacit sub forma unui glomerul considerat adenomer. De asemenea, prezinta si o portiune dreapta care se deschide la suprafata pielii, denumita tub excretor sau duct. Lumenul adenomerului este delimitat de un rand de celule cubocilindrice a caror citoplasma este clara la unele, iar la altele apare usor bazofila. Nucleul acestor celule este rotund, situat in centrul celulei. Intre aceste celule si membrana bazala sunt interpuse celulele mioepiteliale, ce au nucleul turtit. Prin contractia lor ele asigura eliminarea produsului de secretie la nivelul ductului. Ductul excretor se deschide la suprafata epidermului printr-un por. El prezinta un lumen, delimitat de un epiteliu bistratificat, cu celule mici cuboidale ce au citoplasma intens acidofila, iar nucleul rotund, heterocromatic. Glanda acinoasa ramnificata simpla = glanda sebacee, prezenta la nivelul pielii, in special la nivelul dermului, in vecinatatea foliculilor pilosi. Structural este alcatuita din cateva unitati secretorii, ovale, conectate la un canal excretor scurt, care se deschide in jurul firului de par. Unitatea secretorie/adenomerul este alcatuita dintr-un epiteliu glandular pluristratificat. Pe membrana bazala se observa un strat de celule cuboidale, cu nucleu rotund, eucromatic, cu citoplasma bazofila, sunt celule care se divid intens si asigura populatia celulelor angajate in procesul secretor (strat generator). Central se afla celule poliedrice, cu nucleu sferic, ce sufera un proces de pigmoza, iar citoplasma apare clara in coloratia uzuala deoarece contine numeroase incluziuni lipidice. Spre gatul glandei celulele sufera un proces de degenerare si dezintegrare (celulele se distrug odata cu eliminarea produsului de secretie). Glanda acinoasa compusa = glanda submaxilara In coloratia HE unitatile secretorii constau dintr-un amestec de unitati tubulare si altele acinoase. Formatiunile tubulare sunt alcatuite din celule mucoase, nu foarte inalte, ce delimiteaza un lumen larg, cu continut de mucus. Citoplasma celulelor este clara, iar nucleul este bazofil, oval si impins la periferie. Toate celulele sunt asezate pe membrana bazala. Formatiunile seroase numite acini serosi sunt alcatuite din celule piramidale, ce delimiteaza un lumen ingust, greu de observat la MO pe preparatele colorate obisnuit HE. Celulele sunt asezate pe membrana bazala, citoplasma lor prezinta dubla afinitate tinctoriala:

citoplasma

polului bazal este bazofila datorita RER

citoplasma

polului apical este acidofila acumularii la acest nivel a produsului de secretie sub forma de granule de zimogen, intens acidofil

Nucleul este bazofil, asezat in treimea medie, eucromatic, cu nucleol vizibil. La ME s-a observat un RER foarte bine dezvoltat la polul bazal al celulei, supranuclear un Complex Golgi bine dezvoltat, iar in citoplasma polului apical numeroase granule de secretie. Intre membrana bazala si celule se interpun celulele mioepiteliale. Acini mixti- alcatuiti dintr-o componenta mucoasa, care este preponderenta, iar la unul din poli se observa celule seroase, organizate sub forma de semiluna. Toate celulele sunt asezate pe membrana bazala, iar dincolo de aceasta se obserba nucleii celulelor mioepiteliale. Glanda acinoasa seroasa = glanda parotida, o glanda salivara pur seroasa, unitatiile secretorii sunt reprezentate de acinii serosi, care au dimensiuni mici, 4-6 celule piramidale, lumen ingust greu observat. Citoplasma celulelor prezinta dubla afinitate tinctoriala. Nucleul localizat in treimea medie bazofil, rotund, eucromatic, cu nucleol vizibil. Tesuturile conjunctive Cel mai bine reprezentate in organism, avand functii diferite si importante: intra un structura organelor sau sunt dispuse in spatiile libere dintre ele, realizand conexiunea lor

la Cantitatea de tesut conjunctiv difera de la un organ la altul: pielea si oasele in mare parte alcatuite din tesut conjunctiv; sistemul nervos central si periferic acesta este foarte putin reprezentat. Tesutul conjunctiv embrionar este alcatuit din celule mezenchimale nediferentate, cu nivelul lor au loc procese metabolice deosebit de active, au loc schimburi largi de molecule si ioni intre sange si lichidele tisulare

diametru intre 35-40 microni. Nucleul lor e mare, rotund sau usor oval, eucromatic, cu nucleol vizibil. Citoplasma este abundenta, slab bazofila, cu putine organite. Forma celulei este stelata, cu prelungiri ce realizeaza jonctiuni. Prezinta frecvente mitoze pentru a asigura linia celulara respectiva. Celula se poate diferentia pentru a da nastere la embrion si fat, la celelalte tipuri de celule conjunctive. Induc diferentierea epiteliilor cu care vin in contact. Celulele mezenchimale raman in vecinatatea unor vase sub forma de insule celulare mici. Un stadiu evoluat al celulei mezenchimale il reprezinta celulele reticulare, cu diametru 12-15 microni, nucleu heterocromatic, dar poate prezenta si eucromatina, uneori in parti egale, citoplasma e putina, bazofila, contine organite bine reprezentate, ribozomi, mitocondrii. Aceste celule sunt foarte numeroase in viata intrauterina, iar spre sfarsitul gestatiei scad progresiv. Dupa nastere se gasesc in organele limfo si hematopoietice, unde organizeaza stroma de sustinere a acestor organe. Pot prezenta numeroase mitoze. Structural tesuturile conjunctive sunt alcatuite din: tesuturi conjunctive si matricea conjunctiva/intercelulara. Matricea e alcatuita din fibre si substanta fundamentala. Celulele conjunctive se clasifica dupa mai multe criterii. Putem deosebi: a) celule conjunctive proprii: fibroblastele, celulele adipoase, mastocitele, fibrocitele, celulele reticulare b) celule conjunctive migrate: leucocitele, plasmocitele, macrofagele Matricea intercelulara cuprinde fibrele conjunctive: de colagen, de elastina, de reticulina si oxitalamice. Substanta fundamentala contine macromolecule complexe: glicozaminoglican (GAG), proteoglican, proteine structurale, lichid tisular. Fibroblastul celula conjunctiva cea mai raspandita, deriva in perioada embrionara din celula mezenchimala, iar dupa nastere deriva din fibroblastele preexistente. In tesutul conjunctiv se prezinta sub 2 forme: fibroblast activ, angajat in procesele metabolice specifice si fibroblast in repaus =fibrocit. Dimensiunea: in jur de 20 microni. Forma alungita, cu prelungiri bifurcate. Sunt celule mai putin mobile, care se deplaseaza foarte incet in tesutul conjunctiv. Fibroblastul, structural prezinta o citoplasma abundenta, bazofila, cu un aparat de sinteza foarte bine dezvoltat: RER, complex Golgi perinuclear, mitocondrii numeroase alungite, lizozomi, centru celular, microfilamente si microtubuli. In fibroblastul aflat in jurul plagilor, microfilamentele sunt foarte bine dezvoltate si joaca rol important in refacerea plagilor. Se numesc miofibroblaste atunci cand ele se gasesc in axul pilozitatilor intestinale si au in citoplasma numeroase filamente de actina. Nucleul este bogat in eucromatina, alungit, situat central, cu nucleol vizibil. Membrana celulei are pe suprafata receptori specifici pentru unele molecule din mediul extracelular, ex pentru insulina, pentru lipoproteine cu densitate mica. FIBROCITUL

Este fibroblastul in repaus, are dimensiuni mai mici de 10-15 microni, forma alungita cu capetele efilate si bifurcate, are mai putine prelungiri, nucleul este central, alungit si heterocromatic, citoplasma este acidofila. La MO citoplasma are organite celulare in numar redus, predomina lizozomii (autofagozomii). In conditii de stimulare, cand e nevoie de matrice conjunctiva, fibrocitele se activeaza rezultand fibroblaste, preluand toate ?? morfofunctionale ale celulei active functionale. Functia principala: sinteza si secretia proteinelor fibroase ale matricei extracelulare (macromolecule de colagen si elastina, complexe glicoproteice-glicozaminoglicani (GAG) si glicoproteine structurale din substanta fundamentala. Procesul de formare a fibrelor conjunctive de fibroblast = fibrogeneza. Inglobeaza insulina prin pinocitoza mediata de mediatori specifici. Aceste vezicule sunt supuse actiunii enzimelor lizozomale, vor rezulta ?? folosite de celula pentru activitatiile sale metabolice. Proprietatea de modulatie se pot converti in alte tipuri celulare: ex: miofibroblastul pe care il intalnim in structura peretelui capilarului. Nonechivalenta fibroblastele din diferite localizari difera intre ele dpdv functional. Induc diferentierea celulelor epiteliale sub care se gasesc. Activitatea fibroblastelor e puternic influentata si de alti factori, deci e o celula hormono-sensibila, de ex reactioneaza la hidrocortizare si ACTH, inhiband sinteza de precursori proteici fibrilari (procolagen si proelastina). STH-ul stimuleaza proliferarea fibroblastelor si sinteza de colagen Vitaminele influenteaza activ fibroblastul: vitamina C, deficitul de vitamina C produce scorbut ce induce procese degenerative la nivelul tesutului conjunctiv. In lipsa vitaminei C, fibroblastele nu mai pot sintetiza molecule de procolagen si proelastina, fibrele de colagen imbatranite nu mai pot fi inlocuite. In scorbut dintii se mobilizeaza si cad, pentru ca in ligamentul periodontal care fixeaza dintele in anveola, fibrele conjunctive se degradeaza si nu mai pot fi inlocuite. Procesul de fibrilogeneza are loc in 2 etape: etapa intracelulara procolagen+proelastina

etapa extracelulara

MASTOCITUL -In tesutul conjunctiv din jurul vaselor, in derm, mucoasa cailor respiratorii -Origine: in celula mezenchimala din in jurul vaselor sangvine -Se aseamana cu bazofilele sangvine -Forma: rotunda sau uneori ovala, dimensiuni: 15-20 nanometri -Citoplasma saraca in organite, dar bogata in granule de 1-2 nicroni care se coloreaza metocromatic cu toluidina in rosu purpuriu -La ME granulele au un aspect lamelar, delimitate de o endomembrana subtire -Nucleu rotund, central, heterocromatic -Pe suprafata membranei celulare, in glicocalix exista receptori specifici pentru imunoglobulinele in contact cu anumiti antigeni, reactioneaza rezultand complexe antigen-anticorp ce duc la degranularea mastocitului cu eliberarea produsului. -Procesul de degranulare poate fi determinat si de: caldura excesiva, agenti mecanici, comprimare, agenti chimici: morfina, cafeina. -Granulele au: heparina (anticoagulant hemoragie); histamina (dilatare vase, cresterea permeabilitatii peretilor vaselor, factor chemotactic pt eozinofile). -In concluzie, mastocitele sunt implicate in reactiile alergice, de hipersensibiizare imediata (astm, urticarie, alergii, soc anafalactic).

Macrofagele -Localizare: in apropierea contactului cu mediul extern, in jurul vaselor, in dermul pielii. -Iau nastere din celula stern, in maduva hematogena, din precursorii monocitelor. In conditii patologice macrofagele fuzioneaza rezultand celule gicant multinucleate (apr. 50 nuclei). -Dimensiuni: variaza 15-50nanometri -Grupate in microfage (inactive); macrofage (foarte active). -Nucleu mic si heterocromatic, citopasma abundenta, cu organite bine reprezentate, in special lizozomi, contine numeroase fibre de actina cu rol in deplasarea lizozomilor; aspect spumos, vacuoar; membrana celulara are prelungiri digitiforme; sunt "gunoierul" tesutului conjunctiv. -Fagocitoza: specifica; nespecifica

Plasmocitele

-Celule conjunctive din mucoasa organelor cavitare sau apar in numar mare in cazul unor inflamatii cronice -Apar in tesutul conjunctiv dupa nastere, cand organismul intra in contact cu antigenii. -Origine: din limfocitele circulante -Forma: rotunda, ovala -Dimensiuni: 20 nanometri -Sctuctural: nucleu excentric, bazofil, heterocromatina/eucromatina dispuse radial (in spite de roata sau cadran de ceas); citoplasma bine reprezentata, intens bazofila. -La ME: are complexul Golgi foarte dezvoltat, care in MO apare necolorat, sub forma unui halou perinuclear. -In citoplasma se pot gasi: corpi Russel, granule acidofile. -Rol: sinteza si secretia imunoglobulinelor intervenind in procesul imunologic din organism

Leucocitele

-Traverseaza patul vascular catre tesutul conjunctiv, prin diapedeza la locul invaziei microbiene. -Neutrofilele sunt primele care se deplaseaza la locul invaziei, prima linie de aparare a organismului, sunt considerate macrofage.

-Limfocitele B si T in contact cu autogenul rezulta plasmocitele. Numarul acestora creste in procesele inflamatorii.

Matricea tesutului conjunctiv 2 componente fibrele: colagen, elastina, substanta fundamentala

reticulina, oxitalamice

Colagenul alcatuit din fibre de colagen. Fiecare fibra de colagen e formata din 3 lanturi polipeptidice- , rasucite unele in jurul alteia realizand triplu helix stabilizat prin punti transversale de H. Doua dintre lanturile sunt asemanatoare - 1 , iar al treilea - 2. Genetic exista 7 lanturi care prin combinatia lor dau apr. 15 tipuri de colagen. Dintre acestea numai cateva sunt mai frecvent intalnite: tipul I tendoane, oase, dentina, ligamente, cornee, organele interne tipul II sintetizat de condroblaste, in cartilaj tipul III piele, vase sangvine, organe interne tipul IV sintetizat de celulele epiteliale tipul V in toate tipurile de tesut conjunctiv in cantitati mici La MO in col HE fibrele de colagen apar acidofile (roz-rosu), sunt lungi, ondulate, groase si grupate In alte coloratii pot aparea colorate in albastru. -nu se anastamozeaza -sunt degradate de o enzima: colagenaza -sunt sintizate de fibroblaste prin fibrilogeneza cu 2 etape: intracelulara si extracelulara Etapa intracelulara se sintetizeaza un precursor solubil: procolagen la niv RER in 4-10 minute. Trece in Compexul Golgi unde sta apr. 40-60 min, rezulta veziculele secretorii unde produsul sta 60 minute si e eliberat din celula prin exocitoza, in matricea extracelulara, unde mol de procolagen sunt scindate prin actiunea unor peptide rezultand colagenul. Molecula de colagen se polimerizeaza in substanta fundamentala extracelulara, organizand colagenul interstitial din matricea conjunctiva si colagenul din membrana bazala. Molecula de colagen se organizeaza in fibrile in 2-3 etaje, ele se grupeaza spontan rezultand microfibrile, din care rezulta fibrele de colagen. Functia: induce agregarea trombocitelor si formarea coagularii sanguine; regleaza diferentierea celulara in timpul dezvoltarii embrionare; colagenul din membrana bazala formeaza o retea de suport pentru structurile supraiacente; colagenul din tesutul osos folosit ca substrat pentru depunerea cristalelor de hidroxiapatita Elastina fibre elastice, mai subtiri ca fibrele de colagen, diametru 1 nanometru. -La MO col cu orceina culoarea brun roscat; col cu fuxina rosu aprins. -Se ramnifica, se anastomozeaza formand retele. Sunt rezistente, extensibile. -Sunt raspandite in tesutul conjunctiv lax, peretele vaselor sanguine, peretele alveoleor pulmonare, piele -La ME au in centru o masa amorfa ce contine eastina inconjurata de o teaca de microtubuli, dispusi paralel cu axul lung all fibrei.

-Elastina e sintetizata de fibroblaste, este sub forma de precursor tropoelastina, care in matricea extracelulara va polimeriza rezultand fibrele eastice. -Foarte mut degradate de elastaza, secretata de pancreas Fibrele oxitalamice variatii de fibre elastice, foarte rezistente la acizi, in numar foarte mare in ligamentele alveolare dentare, sunt dispuse printre fibre de colagen si de reticulina; se coloreaza cu orceina numai dupa o prealabila tratare cu acid. -Rezistente la digestia cu elastaza, apar in tesuturile de regenerare; numarul creste in afectiunile paradontiului. Fibrele de reticulina la MO colorare cu saruri de Ag apar negre. Sunt foarte subtiri, nu se grupeaza in fascicule, se ramnifica rezultand retele cu ochiuri mari sau mici; apar in ganglionii limfatici, splina, maduva hematogena; in jurul capilarelor si in membrana bazala. -La ME formate din fibre imature de colagen.

Substanta fundamentala (interfibrilara) -Amofra, incolora, omogena, alcatuita din diverse molecule de proteine fibroase de tipul colagenului si elastinei din glicozaminoglicani (GAG) -Gasim: acid hialuronic, heparina, heparin sulfati, keratin sulfati. -Glicoproteinele structurale sunt formate din miez proteic si glucide -Rol in organizarea citoscheletului, se pot gasi in in umorile organismului Tesuturile conjunctive de sustinere/suport

Tesutul osos

Tesutul osos e cel mai dur tesut din organism, se formeaza prin metaplazia tesutului conjunctiv, sub influenta diferitilor factori mecanici. Tesutul osos alcatuieste scheletul organismului, cu rol: de suport pt intregul organism, asigura protectia unor organe vitale (maduva, encefal, inima, plamani); rol metabolic, scheletul reprezentand depozit de saruri minerale, Ca in special, astfel ca asigura mentinerea concentratiei sangvine a calciului ionizat. Se caracterizeaza ptintr-o mare plasticitate. Dpdv structural tesutul osos se prezinta sub 2 forme: tesut osos compact/haversian tesut osos trabecular/spongios In structura lor componentele sunt aceleasi, dar in proportii si aranjamente diferite. Mai clasificam tesutul osos dupa varsta in: tesut osos imatur (primar) si tesut osos matur (lamelar). Tesutul osos primar apare primul in ontogeneza si filogeneza organismului, este rezultatul osificarii encondrale/endoconjunctive, e tesut osos cu dispunere dezordonata a componentelor sale structurale Tesutul osos matur este un tesut osos lamelar ce reprezinta o forma superioara de organizare specializata, apare prin inlocuirea tesutului osos primar in procesul de remaniere osoasa/remodelare osoasa. Componentele sale structurale sunt dispuse ordonat, sub forma de lamele osoase, orientate in raport cu solicitarile fortelor mecanice. Componentele structurale: celulele, la randul lor sunt de 3 tipuri: osteoblaste, osteocite si osteoclast; matricea alcatuita din fibre si substanta fundamentala. Osteoblastul este omologul fibroblastelor din tesutul conjunctiv propriu-zis, deriva din celule osteoprecursoare, sunt celule osoase tinere, active functional. Forma lor usor cuboidala, cu numeroase prelungiri citoplasmatice. Nucleul e rotund, eucromatic, cu 1-2 nucleoli. Citoplasma e intens bazofila, cu organite de sinteza si secretie bine dezvoltate (RER, complex Golgi, mitocondrii). Rolul osteoblastelor: sintetizeaza matricea preosoasa/oseina, alcatuita din molecule de colagen de tip 1, molecule de osteomectina, proteoglicani si glicozaminoglicani (GAG). Aceste molecule intervin in procesul de osteogeneza primara si secundara, in special in repararea osoasa dupa fracturi. Ele pot evolua catre osteocite (celule in repaus functional), sau se pot transforma in celule osteoprecursoare/osteoblaste de rezerva, situate in stratul profund al periostului sau in endost si se pot reactiva in caz de fracturi osoase. Osteocitul este o celula matura, provenita din maturarea osteoblastelor, ce au fost inconjurate in totalitate de matrice osoasa mineralizata. Forma: ovala sau usor turtita, talie mai mica decat a osteoblastului, nucleul este bazofil si heterocromatic, citoplasma e acidofila si are organite putine, deoarece

celula desfasoara activitati de sinteza reduse. Corpul celulei trimite prelungiri filiforme, ce patrund in canaliculele osoase ale osteoblastelor si vin in contact cu prelungirile osteocitelor vecine. Sunt celule care nu se mai divid, sunt adapostite in lacune usor alungite numite osteoplaste, de la care pornesc numeroase canalicule osoase ce se unesc cu canaliculele camarutelor vecine. In fiecare camaruta se afla o singura celula. Durata de viata e diferita de la cateva zile la cateva luni, in osul compact haversian. Intre corpul osteocitelor si peretele osteoplastelor se afla un spatiu de ordinul micronilor ce permite schimbul de ioni de Ca intre celula si peretele osos. Osteoclast macrofacul tesutului osos. Celula de talie mare, multinucleata (10-50 nuclei), cu citoplasma intens acidofila, in care se gasesc numerosi lizozomi. Originea osteoclastului: in conceptia actuala se considera ca ele provin din fuzionarea monocitelor sangvine in afara capilarelor inainte sau dupa ce s-au transformat in macrofage. Ele nu apartin liniei celulare osoase, ci sistemului fagocitic mononuclear. Se gasesc adapostite in niste lacune/camarute, numite lacunele Howship. Ele sunt prezente acolo unde apare tesut osos nou. La ME aceste celule au organizare structurala polarizata: spre tesutul osos se afla polul activ/suprafata de rezorbtie, implicata in rezorbtia surplusului de os, aceasta fata se mai numeste margine clisata sau convoluta deoarece prezinta numeroase prelungiri digitiforme. Sub aceasta margine se observa o zona clara, lipsita de organite, aici se intalnesc numai microfilamente. La polul opus marginii dintate se afla regiunea bazala, ce contine nucleii si organitele, in special lizozomi cu hidrolaze acide. Functia macrofagului: implicat in distructia si rezorbtia matricei osoase, are activitate maxima in perioadele de osteogeneza. La nivelul marginii plisate, celula secreta ioni de H in cantitate foarte mare, ce determina un pH scazut, ce activeaza coenzimele si demineralizarea matricei osoase, apoi are loc rezorbtia prin vacuole de endocitoza si digestia acestora sub actiunea lizozomilor. Activitatea lor e stimulata de parathormoni. Matricea osoasa extracelulara e alcatuita din 2 componente: componenta organica, 35% componenta minerala, 65% Componenta organica a matricei constituie substanta preosoasa sau osteoidul si este formata din fibre de colagen tip 1, 95% sunt dispuse in benzi groase ce dau rezistenta si flexibilitate, dar si acidofilie pe preparatele de MO. Substanta fundamentala alcatuita din: glicozaminoglicani, de tipul condroitin sulfati, cheratan sulfati; proteoglicani, sub forma de monomeri, dar si glicoproteine structurale de tipul osteonectina, ce asigura adeziunea cristalelor de hidroxiapatita de fibrele de colagen, osteocalcina, are afinitate pentru ionii de Ca pe care ii fixeaza. Componenta anorganica a matricei confera duritate matricei osoase, cuprinde saruri minerale, in special de Ca sub forma de fosfati si carbonati. In proportie mai mica intalnim saruri de Mg si Na. Fosfatul de Ca sub forma de hidroxiapatita este in proportie de 70-85%, e componenta principala si se aliniaza printre fibre de-a lungul lor. In jurul cristalelor se gaseste un strat de apa si ioni, numit strat de hidratare, ce permite schimbul de ioni intre cristale si fluidul osos. Matricea organica preosoasa e sintetizata si secretata de osteoblast. Componenta minerala variaza procentual in raport cu varsta individului: la tineri oasele sunt mai putin mineralizate, dar mai flexibile decat la varstnici. Tipuri de tesut osos: primar/imatur secundar/matur

Tesutul osos compact/haversian, e cel mai raspandit in organism. Localizare: diafiza oaselor lungi, corticala oaselor scurte. Structural e format din unitati morfofunctionale, numite osteon. Pe sectiune transversala fiecare osteon prezinta un canal Havers. Pe sectiune longitudinala aceste canale strabat intreg osul de la un capat la celalalt, sunt paralele intre ele, dar si cu axul mare al diafizei. Din loc in loc sunt unite intre ele prin canale oblice, numite canale Volkmanm, neinconjurate de lamele osoase. In interiorul lor se gasesc elemente conjunctive vasculo-nervoase. Lamelele osoase dispuse concentric in jurul fiecarui canal, sunt in numar de 8-15, 16, iar in grosimea lor sunt sapate osteoplastele (camaruta). In lumina polarizata lamelele osoase prezinta o alternativa de clar-intuneric, acest lucru se datoreaza felului in care sunt asezate fibrele de colagen. De la fiecare osteoplast pleaca in toate directiile canalicule osoase ce se unesc intre ele cu cele din lamelele vecine. In lacune sunt adapostite celulele osoase adulte, numite osteocite. Osteoanele sunt legate intre ele prin sisteme interhaversiene (interstitiale), care sunt fragmente de osteoane necentrate de canal Havers, ce au fost remaniate de osteoclaste. Prezenta lor da o rezistenta mai mare dar si flexibiltate osului. Sunt formate din lamele osoase necentrate de canal Havers, iar in grosimea lamelelor se gasesc osteoplastele cu canaliculi. Canalele Havers sunt unite intre ele prin canale oblice (canale Volkman), sunt tapetate de endost, contin o arteriola, venula, fibre nervoase amielinice.

Tesutul osos spongios-localizat in epifizele oaselor lungi, in oasele scurte, late si oasele craniene. Structura: format din pereti ososi subtiri numiti trabecule, de forme si grosimi variate, dar si orientari diferite, datorita fortelor ce actioneaza asupra osului respectiv. Intre trabecule se gasesc compartimente inegale numite areole, ce contin in interiorul lor maduva osoasa, usor de recunoscut la MO dupa prezenta cariocitului. Trabeculele formate din lamele au in grosimea lor lacunele (osteoplaste) ce adapostesc osteocitele. Pe marginile trabeculelor se pot gasi osteoblaste (celule tinere). Lamelele nu sunt centrate de canal Havers. Directia trabeculelor se schimba in raport cu fortele mecanice ce actioneaza asupra osului. Configuratia osului e in continua transformare/remodelare. Osul ca organ: tipuri de oase: lungi, scurte, late. Oasele late au la exterior cate o tablie alcatuita din tesut osos compact, iar intre cele 2 se gaseste tesut osos spongios, numit diploe. La oasele lungi in centrul diafizei, flancata la extremitati de cate o epifiza, se afla maduva osoasa in cantitati diferite.La exterior osul este delimitat de o foita conjunctiva numita periost. Structural vom deosebi la acest nivel 2 zone: o zona externa, alcatuita predominant din tesut conjunctiv dens, bogat in fibre si vase sangvine. O parte din fibre patrund perpendicular in os, sub forma de fibre Sharpi. O zona externa, strat celular, cu celule osteogene. In timpul formarii osului aceste celule devin osteoblaste, care au rol in cresterea in grosime a osului. In caz de fracturi aceste celule din stratul intern devin osteoblaste. Endostul- foita conjunctiva ce captuseste cavitatea medulara a diafizei oaselor lungi. Catre tesutul osos se gasesc celule osteoprogenitoare, care pot da nastere osteoblastelor. Inervatia osului e foarte bine reprezentata in periost prin fibre nervoase amielinice, dispuse in retea. Putem intalni si filete nervoase ce insotesc capilarele in canalele Haver si Volkman. Acestia sunt nervi vasomotori si trofici de origine cerebrospinala si simpatica. Osteogeneza procesul de formare a tesutului osos Se poate realiza prin 3 modalitati: a) osificare desmala/de membrana b) osificare encondrala (pe model cartilaj hialin) c) osificare mixta Osificarea desmala este procesul de formare a osului pe membrana de tesut conjunctiv, fibros, in special la oasele late ale craniului. In membrana conjunctiva pe care urmeaza sa se formeze tesutul osos apar centre de osificare, unde fibroblastele se diferentiaza si se transforma in osteoblaste si osteoclaste. Primele care incep sa functioneze sunt osteoblastele, ce vor produce matricea preosoasa (osteoidulcomponenta organica a matricei), pe care se vor depune sarurile minerale de Ca sub forma cristalelor de hidroxiapatita. Pe masura ce se depune oseina, majoritatea celulelor se retrag trepat la periferia membranei si intra intr-un proces de repaus functional dupa ce osul s-a format, dar se pot reactiva in caz de fracturi. Dupa ce activitatea lor s-a incheiat, unele dintre ele pot ramane cuprinse in noul os format, adapostite in osteoplaste si devin celule mature numite osteocite. Procesul de osificare desmala incepe concomitent in mai multe puncte ale membranei, numite puncte de osificare, care prin dezvoltare se unesc intre ele si formeaza tesutul osos. Acest tip de osificare il intalnim la nivelul maxilarului superior, care se formeaza prin fuziunea a 2 endomembrane. Osificarea encondrala se realizeaza pe model cartilaginos, pe model hialin, e osificarea scheletului, pt ca la inceput intregul schelet e format din cartilaj hialin.Aceasta osificare incepe din viata intrauterina si se continua treptat dupa nastere prin cartilajele diafizo-epifizare numite si cartilaje de crestere, localizate intre diafiza si epifiza oaselor, cartilaje ce asigura cresterea in lungime a oaselor pana la varsta de apr 25 ani, cand se incheie. Centrul primar apare in mijlocul diafizei cartilaginoase. Osificarea encondrala se formeaza dinspre epifiza catre diafiza si vom deosebi mai multe zone sau straturi, dar aceste zone nu exista in realitate la nivelul osului: prima zona-zona de cartilaj hialin normal (zona cartilajului de rezerva). a doua zona-zona de proliferare (zona de cartilaj seriat). Printre aceste grupuri izogene se gaseste matricea. Aceasta zona asigura cresterea in lungime a cartilajului, prin mitozele de la nivelul condroblastelor. a treia zona - zona de cartilaj hipertrofiat (celulele nu se mai divid, dar cresc in dimensiuni, deoarece acumuleaza in citoplasma lor incluziuni de glicogen si lipide). Tot ele secreta fosfataza alcalina implicata in procesul de calcificare a matricei si aceasta duce la a patra zona- zona de cartilaj calcificat, matricea dintre grupurile izogene apare bazofila. Urmeaza linia de eroziune, deoarece din periost pornesc vase sangvine ce patrund in camarutele ramase goale si o data cu ele tesut conjunctiv cu fibroblaste ce vor deveni osteoblaste. zona osteogena in tunelurile ramase goale, inconjurate de matrice calcificata, patrunde o data cu capilarele tesut conjunctivo-vasculo-nervos, care aduce si fibroblaste, ce se vor diferentia in

osteoblaste si osteoclaste, care vor initia procesul de formare a tesutului osos. Pe aceasta zona osteoida intervin osteoclastele, care vor lasa in urma lor tesut osos matur. Osificarea mixta foloseste ambele modele pentru formarea de tesut osos in organism. Se intalneste in mandibula si omoplat. Procesul de osificare necesita prezenta vitaminelor si a hormonilor. Dintre vitamine cele mai cerute sunt vitamina A, pentru substanta fundamentala; vitamina C, necesara pentru formarea fibrelor de colagen; vitamina D, cu rol in absorbtia Ca si fosforului in intestin, dar si cu fixarea sarurilor la nivelul matricei osoase. Hipovitaminoza D duce la rahitism, care determina o serie de modificari caracteristice la nivelul scheletului. Lipsa vitaminei C duce la boala numita scorbut, care induce slabirea ligamentelor. Dintre hormoni: calcitonina, elaborata de tiroida in celulele parafoliculare, care ajuta la depunerea sarurilor minerale pe matricea organica; hormonul paratiroidian, intervine in absorbtia Ca si mentinerea in limite normale a concentratiei de Ca sangvin. Somatotropul favorizeaza cresterea osului in lungime, prin actiunea lui la nivelul cartilajelor de crestere; in exces poate induce gigantismul, iar deficitul induce nanismul la copil, daca excesul survine la adult determina acromegalia. Remodelarea are loc in permanenta in tot timpul vietii. Oricare ar fi modul de formare a osului, mecanismul biologic este asemanator si presupune interventia mai multor factori, printre care: prezenta celulelor osteogenice (osteoblaste si osteoclaste) prezenta unei bogate vascularizatii care sa asigure viata celulelor osoase si sa aduca material necesar osificarii formarea de catre osteoblaste a matricei preosoase, osteoidul si modelarea si remodelarea osului sub actiunea osteoclastului.