Sunteți pe pagina 1din 10

Cercetare psihopedagogică

Comunicarea eficientă în clasa de elevi realitate!

mit sau

-l înţelegi pe celălalt înseamnă să i te alături în realitatea sa, să-i

înţelegi diversele limbaje

înţelegi ce spune, dar să-i înţelegi şi zâmbetele, privirea,

gesturile, respiraţia, faptele, durerile, energiile

Existenţa fiecărui individ e asigurată de sistemul de relaţii interpersonale pe care reuşeşte să le stabiliească cu semenii săi. Gradul în care aceste relaţii ne sunt sau

nu favorabile e alimentat de capacitatea noastră de a comunica mai bine cu sine şi cu

ceilalţi.

A comunica, a avea o relaţie, a şti că aparţi unui anumit loc, grup, a avea

sentimentul că eşti parte a unui ansamblu mai vast, că eşti recunoscut,

identificat…acestea reprezintă unele din cele mai profunde aspiraţii umane.

Cine oare nu cunoaşte sentimentul difuz că nu comunică exact ceea ce

gândeşte, că ar fi vrut să spună ceva dar s-a trezit prins într-o capcană a propriului său

mod de a comunica. Cine oare nu se loveşte zilnic de dificultatea de a se exprima şi

de a se face înţeles?

Dacă vrem să ne îmbunătăţim comunicarea trebuie mai întâi să ne punem

întrebări despre felul cum am învăţat să comunicăm. Probabil vom ajunge la concluzia

că nu am învăţat să comunicăm, nicăieri nu am fost învăţaţi să comunicăm şi devenim

astfel deficienţi, infirmi în ceea ce priveşte relaţiile noastre.

Ajungem să ne simţim aşa pentru că înaninte de toate comunicarea este o

interacţiune. Ea se prezintă ca un fenomen dinamic care implică o anumită

transformare, ea devine astfel subsumată unui proces de influenţă reciprocă între mai

mulţi actori sociali. Avem astfel de a face nu cu un emiţător şi un receptor, ci cu doi

locutori aflaţi în interacţiune: doi interlocutori.

Comunicarea nu poate fi concepută ca un simplu proces de transmitere

informaţională, ea constituie o tranzacţie între doi locutori. Emiterea şi receptarea

mesajelor transmise de cei doi actori sunt simultane, emiţătorul fiind în acelaşi timp şi

emiţător şi receptor.

1

Cercetare psihopedagogică

Comunicarea reprezintă aşadar un act social, deliberat sau involuntar, conştient sau nu. Watzlawick et al. menţiona: “ dacă admitem că, într-o interacţiune, orice

comportament are valoarea unui mesaj, cu alte cuvinte este o comunicare, rezultă că

nu poţi să nu comunici, indiferent că vrei sau nu vrei”(apud. Abric,2002,p.15)

Oricum ar fi aceasta ea reprezintă unul din elementele cheie ce stau la baza legăturilor

sociale, ea răspunzând astfel unui ansamblu de mize ce constiutuie structura

fenomenologică a interacţiunilor interpersonale.

Orice individ care comunică este direct implicat în situaţia de comunicare,

angajându-se în ea cu personalitatea sa şi cu propriul sistem de nevoi care îi determină

motivaţiile.

Pe de o parte comunicarea este o transmitere de informaţii, despre sine sau

despre un subiect ales de cei doi actori ai acesteia, şi pe de altă parte actul de

comunicare este întotdeauna şi o tentativă de influenţare a celuilalt.

Propunându-i interlocutorului o anumită definiţie despre ceea ce gandesc, sau

simt eu îl oblig pe acesta implicit să adopte o anumită poziţie faţă de cele relatate de

mine. Actul de comunicare pare aşadar să aibă rolul de a produce anumite efecte, îl

determină pe celălalt să creadă, să gândească, să acţioneze într-un anumit fel.

Ansamblul comunicărilor pe care le putem avea cu partenerii noştrii contribuie

în mod fundamental la identitatea noastră, indiferent dacă aceste schimburi se situează

la nivel relaţional sau la nivelul conţinutului intelectual al comunicării. Aşadar prin

această activitate se asumă întâi de toate o anumită identitate. Comunicând nu pot să

nu-mi afirm fiinţa şi deci să mă poziţionez în raport cu celălalt.

Pentru numeroşi cercetători, finalitatea comunicării constă în crearea identităţii

pentru celălalt. Goffman de pildă consideră că un individ comunică pentru a avea

identitatea voită în situaţia de comunicare în care se găseşte. În orice situaţie de

comunicare interumană, fiecare actor intrepretează un rol menit să-i asigure controlul

situaţiei, capacitatea de a se face recunoscut în rolul său.

Alţi lingvişti contemporani pun acccentul pe “ locul” pe care-l ocupă diferiţi

interlocutori într-o comunicare. De exemplu pentru Flahaut, orice discurs este produs

pornind de la întrebări fundamentale, precum: “ cine sunt eu pentru tine?”, şi “ cine

eşti tu pentru mine?” (apud. Mucchielli, 2005, p. 81). “comunicarea este atunci

percepută ca un proces complex în care informaţia şi mesajul sunt mai puţin

importante decât chestiunea centrală, care este aceea de a şti cui vorbeşti.”(M. F.

Agnoletti, apud. Mucchielli, 2005, p.81)

2

Cercetare psihopedagogică

Nu putem exista deci, fără a nu ne defini în raport cu ceilalţi într-o lume interumană. Comunicarea apare ca fiind fundamentul existenţial al relaţiei umane.

Comunicarea aduce relaţia umană de la esenţă la existenţă, de la atemporal la

istorie. Fără comunicare, relaţia umană ar fi mai puţin ancorată în real şi ar rămâne o

noţiune eterată. Relaţia umană devine un act prin procesul exprimării.( Mucchielli,

2005, p.85)

fixată deci de comunicare.

Natura relaţiei pe care vrem să o avem cu interlocutorul nostru este

Pornid de la aceste premise comunicarea devine un element cu atât mai special

şi important în relaţia profesor - elev. În acest cadru putem vorbi de o comunicare ce

înlesneşte şi facilitează aceste relaţii şi în acelaşi timp de o comunicare didactică,

aceasta fiind o comunicare instrumentală, direct implicată în susţinerea unui proces

sistematic de învăţare. În această accepţiune nu apar restricţii de conţinut( învăţarea

poate avea diferite scopuri fie dobândirea de noi cunoştinţe, fie formarea unor

deprinderi, sau solidificarea unor motivaţii sau formarea unor atitudini), de cadru

instituţional sau privitoare la partenerii de discuţie. Nu prezenţa celor doi actori ai

cadrului educaţional, profesor – elev dau comunicării un caracter didactic, ci

respectarea normelor impuse de un act sistemtic de învăţare. Comunicarea didactică se

poate realiza atât între elevi-elevi, manual-elevi, carte–persoană care învaţă,

instructor-instruiţi, antrenor-antrenaţi, condiţia de bază o reprezintă însă faptul ca

personajul resursă, adică cel care iniţiază comuincarea, să depăşească statutul de

informator.

Orice tip de comunicare, deci şi cea din cadrul clasei de elevi presupune

existenţa unui ansamblu de elemente: agenţii comunicării, distanţa dintre aceştia,

dispoziţia aşezării lor, ceea ce generează utilizarea unui anumit canal de transmitere a

conţinutului informaţional, cadrul şi contextul în care are loc aceasta, ceea ce impune

un an umit cod , situaţia enunţiativă, repertoriile active sau latente ale celor doi

locutori, retroacţiunile practice şi elementele de bruiaj, care constituie baraje în

comunicare.

Pentru fiecare din aceste elemente comunicarea în clasa de elevi are specificul

său. Printre caracteristicile acesteia se numără: dimensiunea explicativă a discursului

didactic pentru că acesta vizează în primul rând înţelegerea celor transmise. O învăţare

eficientă are ca premisă în primul rând înţelegera materialului propus. O altă

caracteristică o reprezintă logica prezentării materialulul infomaţional vehiculat de

cadrul didactic. Simpla enunţare a lui, fără nici un efort din partea cadrului didactic va

3

Cercetare psihopedagogică

avea un fect de bumerang, în sensul că el se va întoarce cum a plecat, făra efecte benefice în procesul de învăţare. Legat de acest aspect trebuie precizat rolul activ pe

care îl joacă profesorul faţă de conţinuturile stiinţifice cu care operează.

Pe de altă parte combinarea a celor două forme verbale oralul şi scrisul dau o

serie de particularităţi de ritm, de formă şi de conţinut. De asemenea personalizarea

comunicării didactice face ca acelaşi cadru instituţional, acelaşi conţinut

formal(programă, manual) acelaşi potenţial uman( clasele de elevi) să fie explorat şi

exploatat diferit şi cu rezultate diferite, de profesori diferiţi. O comuincare eficientă a

profesorului trebuie să fie adecvată la nivelul clasei cu care lucrează. Un anumit

conţinut infomaţional poate fi înţeles şi recepţionat mai uşor de anumite grupuri de

levi şi ma greu de alete grupe de levi. Limbajul, atât verbal cât şi nonverbal, al

cadrului didactic trebuie adaptat în permanenţă la elevii cu care interacţionează.

Deprinderile de comunicare şi relaţionare reprezintă un factor protector faţă de

comportamentle de risc ( consum de alcool, droguri, fumat) şi faţă de situaţiile de

criză( cum ar fi de exemplu suicidal); nedezvoltarea lor este asociată cu performanţe

şcolare scăzute, probleme emoţionale,

comportamentale

Dezvoltarea acestor abilităţi de relaţionare pozitivă are ca efect pe termen lung

formarea unor abilităţi de management al situaţiilor problematice sau de criză.

şi de adaptare socială.

Cele mai multe mesaje se transmit nonverbal. Atât cadrul didactic cât şi

educabilii transmit mare parte din mesajul dorit nonverbal. Modul în care sunt

încrucişate mâinile, poziţia picioarelor, felul în care se mişcă buzele, direcţia privirii

sau modalitatea în care e atinsă o perosnă sunt consiederate de marea majoritatea a

psihologilor ca fiind canale de comunicare. De cele mai multe ori prin aceste canale ne

parvin ceel amai acurate mesaje. Aceste canale nonverbale de comunicare includŞ

mesaje corporale ( poziţia corpului, gesturi, mimică,contact visual şi contact fizic),

comunicare spaţială( disstanţa dintre persoane care conversează) şi paralimbajul ( cum

ar fi tonul, intonaţia sau accentual folosite).

Ca în orice alta relaţie de comunicare aceste elemente ale limbajului nonverbal

joacă un rol foarte important şi în relaţia professor-educabil.

Clasa de elevi reprezintă un cadru social în care sunt foarte frecvente

conflictele, acestea fiind nu numai între colegii de clasă , ci din ce în ce mai mult se

instalează între cadrele didactice şi educabili. Acestia din urmă simt ca nu sunt

înţeleşi, că nimeni nu încearcă să-i trateze ca pe nişte persoane demne de respectat etc.

Una din cele mai importante cauze ale acestor conflicte o reprezintă chiar capacitatea

4

Cercetare psihopedagogică

deficitară de a comunica ceea ce simţi, doreşti, speri, crezi în nu numai a elevilor , ci deseori şi a cadrelor didactice.

Există o serie de bariere care periclitează o relaţie de comunicare eficientă.

Printre acestea se numără: a) tendinţa de a judeca, de a a aproba, sau de a nu fi de

accord cu părerile interlocutorului, când deseori în loc să atacăm ideea, atacăm

persoana în sine, emitentul respectivei ideii. b) oferirea de soluţii este o altă modalitate

de a bloca procesul comunicării, fie direct prin oferirea gratuită de sfaturi când nu le-a

cerut nimeni, fie indirect prin utilizarea întrebărilor într-un mod agresiv, autoritar sau

evaluator; c) recurgerea la ordine este o altă barieră în calea comunicării, efectele

acestei maniere de abordare a unor situaţii conduce la scăderea stimei de sine a

persoanei căreia îi sunt adresate acele ordine; d) folosirea ameninţărilor este o

modalitate prin care se transmite mesajul, că dacă soluţiile propuse nu sunt puse în

practică persoana va suporta consecinţele negative ale nerespectării instrucţiunilor

date; e) moralizarea este o altă formă neadecvată în comunicare ce se află sub tirania

lui “trebuie” sau “ar fi cea mai mare greşală dacă

probleme este de asemena un alt mod de periclitare a actului de comunicare; g)

încercarea de a rezolva problema comunicării prin impunerea unor argumente logice

prorpii – această manieră de comunicare conduce la frustrarea celuilalt, prin ignorarea

sentimentelor şi a opiniilor acestuia.

”;

f) evitarea abordării anumitor

Toate aceste cauze conduc la serioase crize de comunicare, iar clasa de elevi ,

şi chiar şcoala devine un câmp deschis de luptă între profesori şi elevi. Ambele tabere

au nevoie de o asculatre activă, de o dorinţă reală de a încerca să-l asculţi pe celălalt,

fără a interpreta informaţiile ce-ţi sunt transmise.

Psihologii consideră că există diverse modalităţi de îmbunătăţire a comunicării.

Cele mai utilizate dintre acestea sunt:

Limbajul responsabilităţii: este o formă de comunicare prin

care propriile opinii şi emoţii sunt exprimate fără a-ţi ataca însă

interlocutorul, fiind o modalitate de deschidere a comunicării

chiar şi pentru subiectele care se ştie că pot reprezenta focare

ale unor posibile conflicte. Acest model de comunicare este un

model ideal de evitare a criticii, etichetării, moralizării

interlocutorului, focalizând conversaţia asupra

comportamentului şi nu a individului în sine. Acest limbaj

utilizează trei aserţiuni:

Cercetare psihopedagogică

a) descrierea comportamentului:( “când nu îţi faci

temele

,

când nu vii acasă la ora stabilită

”)

b) exprimarea propriilor emoţii şi sentimente ca o

consecinţă a comportamentului interlocutorului ( “

mă îngrijorezi când

bucura dacă

”,

“Mă deranjează să

, “m-

”)

c) formularea consecinţelor comportamnetului asupra

propriei persoane( “ pentru că nu ştiu nimic de

tine

”,

„pentru că mi-ar place să

”)

Exprimarea emoţională: una din cauzele principale ale

comunicării este reprezentată de teama de autodezvăluire,

teama de a nu fi etichetat, sau blamat aduce serioase probleme

într-o relaţiie de comunicare. A comunica eficient presupune a

şti să-ţi exprimi emoţiile. Există diverse modalităţi de

îmbunătăţire a a exprimării emoţionale:

a) exprimarea emoţiei printr-un limbaj adecvat.

Emoţia poate fi exprimată printr-un cuvânt( sunt

supărat, curios, nervos

ce se întâmplă cu tine( “tremur de spaimă”), prin

descrierea a ceea ce îţi doreşti să faci ( “simt că

vreau să vorbesc cu tine, simt că nu mai pot să…”)

”),

prin descrierea aceea

b) exprimarea emoţiilor într-un mod clar:

-

sumarizarea printr-un cuvânt aceea ce simţi:

confuz, fericit, bucuros etc;

-

evitarea eveluării emoţiei: “mă simt fericit”

-

evitarea exprimării emoţiei într-un mod

codat: în loc de a spune “mă simt singur” ai

putea spune „mi-aş dori să stăm mai mult

împreună”;

-

exprimarea frecventă a emoţiilor faţă de un

comportament specific: în loc

de “ sunt

nemulţumit” poţi spune “sunt nemulţumit

când faci acest lucru…”

6

Cercetare psihopedagogică

c) acceptă responsabilitatea pentru ceea ce simţi: în loc de “mai supărat” poţi spune “sunt suparat când

faci acest lucru” . Asumarea responsabilităţii, şi a

ceea ce simţi şi exprimi este o formă de validare

personală.

Comunicarea asertivă: asertivitatea este rezultatul unui set de

atitudini şi comportamente învăţate care au drept consecinţe pe

termen lung îmbunătăţirea relaţiilor sociale, dezvoltarea

încredrerii în sine, respectarea drepturilor personale, formarea

unui stil de viaţă sănătos, îmbunătăţirea abilităţilor de luarea a

deciziilor, dezvoltarea abilităţilor de management al

conflictelor. Asertivitatea este abilitatea de a ne exprima

emoţiile şi convingerile fără a afecta drepturile celorlalţi.

Asertivitatea în comunicare reprezintă abilitatea de comunicare

directă, deschisă, onestă, care ne face să avem încredre în noi şi

să câştigăm respectul prietenilor, colegilor. Ea este abilitatea de

exprimare a emoţiilor , gândurilor într-un mod în care ne

satisfacem nevoile şi dorinţele, fără a le deranja pe cele ale

interlocutorului, de a iniţia, menţine şi încheia o conversaţie

într-un mod plăcut , de a împărtăşi opiniile şi experienţele cu

ceilalţi, de exprimare a emoţiilor negative, fără să te simţi

stânjenit sau a-l ataca pe celălalt, de a solicita cereri sau a

refuza cereri, de a spune NU fără să te simţi stânjenit, etc.

Comportamentele nonasertive care blochează comunicarea sunt pasivitatea şi

agresivitatea.

Pasivitatea este un comportament ce poate fi descris ca răspunsul unei

persoane ce încearcă pe cât posibil să evite confruntările , îşi doreşte ca toată lumea

să fie mulţumită fără însă a ţine cont de sentimentele sau dorinţele personale.

Pasivitatea presupune manifestarea unei persoane care nu face cereri, canu nu

solicită niciodată nimic, care se simte mereu frustrată, iritată, fără a încerca însă

niciodată să facă ceva pentru a schimba această situaţie disconfortantă.

Agresivitatea este o reacţie comportamentală prin care îl blamezi şi îl acuzi pe

celălalt, încalci normele impuse de autorităţi( familie, profesori, etc.) eşti insensibil la

7

Cercetare psihopedagogică

sentimentele celorlalţi , nu-ţi respecţi colegii , consideri că tu ai întotdeauna dreptat, rezolvi problemele prin violenţă etc.

Aceste comportamente nonasertive au în general consecinţe nefaste asupra

celor ce le utilzează pe de o parte la nivel de etichetare personală, în sensul că aceştia

sunt

comportamente atrag după sine anumite pedepse din partea autorităţilor ( familie,

profesori, etc.)

priviţi ca devianţi în grupul de apartenenţă, şi pe de altă parte aceste

Principii de modificare a comportamentelor nonasertive :

Descrierea comportamentului ( *descrie comportamentul

cât mai obiectiv şi în termeni cât mai simpli, *de asemenea

trebuie descris locul, timpul, frecvenţa de apariţie a

respectivului comprtament şi implicit motivele acestuia;

Exprimă ceea ce simţi: ( *exprimă-ţi emoţiile, *exprimă-ţi

emoţiile fără să judeci , *exprimă-le într-o manieră

pozitivă, focalizându-te asupra comportamentului şi nu

asupra persoanei);

Specifică ce vrei să schimbi: (*solicită schimbarea

comportamentului, *solicită o schimbare secvenţială, *

solicită una sau cel mult două schimbări comportamentale,

*specifică comportamentele specifice ce trebuie modificate,

*specifică ce comportament eşti dispus să îl schimbi pentru

a facilita comunicarea);

Focalizează-te pe consecinţele comportamentului:

( *menţionează clar consecinţele comportamentului ce trebuie

schimbat, *oferă o întărire pozitivă pentru schimbarea

comportamentului, *stabileşte întărirea adecvată personei şi

comportamentului, *stabileşte consecinţele negative ale

comportamentului indezirabil.

Activităţi de îmbunătăţire a abilităţilor de comunicare în clasa de elevi Elevii vor discuta în grupuri mici care sunt indicatorii unei

comunicări eficiente. După ce fiecare grupă a descris care sunt

8

Cercetare psihopedagogică

aceşti indicatori se notează pe tablă toate exemplele date de ei, discuţându-se pe marginea acestora.

Ce înseamnă pentru ei a asculta activ;

Elevii vor discuta în grupuri care sunt barierele unei

comuinicări eficinete, li se cere acestora să realizeze o serie de

aposibile modalităţi de înlăturare a acestor bariere;

Elevilor li se va oferi o listă cu mesaje care blochează

comunicarea. Sarcina lor este să transforme mesajele în mesaje

ale limbajului responsabilităţii. Răspunsurile vor fi discutate, în

grup mare, şi vor fi analizate dificultăţile utilizării acestor

mesaje care cresc eficienţa comuinicării.

Elevii vor identifica pe grupuri mici drepturile pe care ei cred

că le au. După ce fiecare grup şi-a identificat drepturile, acestea

vor fi discutate în grupul mare şi se va întocmi o listă comună

cu drepturile pe care le are fiecare copil şi adolescent.

Elevii vor identifica pe grupuri mici care sunt avantajele şi

dezavantajele comportamentelor asertive şi nonassertive

Elevii pot fi chestionţi prin aplicare unui chestionar pentru

autocunoaşterea celor patru modalităţi de a reacţiona, în special

în situaţii dificile sau critice: fugă, atac, manipulare, asertivitate.

9

Cercetare psihopedagogică

Bibliografie:

1. Abric J.C. (2002), Psihologia Comunicării, Polirom, Iaşi;

2. Băban A.(2001) , Consiliere educaţională, Ed. Ardealul, Cluj

Napoca;

3. Iacob, L., Cosmovici, A.(1998), Psihologie Şcolară, ed. Polirom,

Iaşi;

4.

Mucchielli A. (2005), Arta de a comunica, Polirom, Iaşi;

5.

Roco M. (2001), Creativitate şi inteligenţă emoţională, Polirom

Iaşi.

10