In salvari si cu islic

Recenzie

Dupa cum stim si din prefata cartii In salvari si cu islic, doamna Constanta VintilaGhitulescu, este doctor in istorie si civilizatie la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales din Paris. Este, de asemenea si cercetator al Institutului de Istorie Nicolae Iorga, profesor asociat la Facultatea de Sociologie a Universitatii Bucuresti si colaborator la saptamanalul de cultura Dilema Veche. Cartea In salvari si cu islic, publicata la editura Humanitas, in anul 2004 a luat numeroase premii, printre care premiul Nicolae Balcescu al Academiei Romane in anul 2004, premiul Fundatiei Nationale de Stiinta si Arta a Academiei Romane, in anul 2005 si premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din Romania in anul 2005. Temele abordate in aceasta carte, sunt in ordinea cuprinsului: Ierarhia in cadrul Bisericii Ortodoxe Romane, A spune si a face dreptul care ne prezinta o viziune asupra desfasurarii vietii sociale legate in mod special de evenimentele care aveau legatura cu biserica si aplicarea legii, A fi si a parea: comportament, discurs si marturii, in care ne sunt prezentate modul in care se ajungea la judecata, cine erau persoanele care erau implicate in judecarea unui caz, modul in care erau consemnate marturiile si cum se construia apararea uneia dintre parti. Aventura cuplului ne prezinta informatii despre un cuplu, cum se alegea partenerul, tipurile de legaturi, implicarea parintilor si autoritatea acestora, informatii despre zestrea unei fete, cum se alcatuia zestrea si altele. Capitolul III ne ofera informatii despre logodna, incepand cu petitorii, schimbul de inele, ruperea logodnei, darurile dinaintea nuntii si doua studiuri de caz legate de subiect. In partea a treia ne sunt prezentate informatii despre viata in doi, in special despre nunta cu tot ceea ce implica acest legamant (taina nuntii, ziua nuntii, spectacolul nuntii si nuntile boieresti). De asemenea se vorbeste despre familia sotului, virginitate, viata in doi, vaduvia si altele. Partea a patra si ultima este dedicata in intregime divortului, tratat pe larg si cu exemple din studii de caz. In randurile de mai jos voi discuta pe larg despre primul capitol al acestei carti, respectiv Privirea Bisericii Ortodoxe Romane asupra familiei. Partea care mi-a atras atentia in mod special si despre care doresc sa imi expun parerile este Ierarhia. Aflam ca in marea lor majoritate
1

informatiile pe care este bazata aceasta expunere provin de la o instanta de judecata care a functionat pe parcursul secolului al XVIII lea, pe langa Mitropolie, ceea ce ne asigura de veridicitatea acestora. Consiliul sau tribunalul ecleziastic sunt denumirile pe care le purta aceasta institutie, desigur pe langa alte denumiri pe care le putem gasi si in alte carti precum Judecata in Tara Romaneasca si Moldova 1611-1831 de Valentin Al. Georgescu si Petre Strihan. Aceasta institutie este singura curte de judecata din Tara Romaneasca, cu un sediu stabil la Bucuresti. Restul departamentelor de judecata, isi au sediul de obicei in casele boierilor. In general o conditie de baza pentru a putea ajunge judecator era aceea de a detine o casa cu o pozitie cat mai centrala pe care sa o poata transforma in curte de judecata. Putem face foarte usor o paralela cu situatia zilelor noastra in care persoanele care detin proprietati sau titluri mai importante se transforma in asa zisi judecatori ai zonei in care locuiesc. Ma refer aici, in mod special, la comunitatile de rromi, care inca se mai ghideaza dupa acest gen de principii. In continuare ni se prezinta conditiile in care functiona aceasta institutie si anume ca nu existau termene de judecata, astfel cei care aveau nevoie de serviciile unui judecator, in general tarani, erau nevoiti sa astepte intre trei si sase luni pana se incheia judecarea cazului. Astfel, acestia erau nevoiti, neputandu-si permite sa inchirieze o camera la un han sau o chilie la o manastire, sa doarma in curtea Mitropoliei, indiferent de conditiile meteorologice, iar ziua sa se plimbe prin oras. La Mitropolie erau judecate toate procesele considerate cu caracter bisericesc. Dupa cum intreaga existenta a unui om era sub influenta bisericii, incepand cu botezul si incheind cu inmormantarea, biserica avea de asemenea o implicare foarte mare si in viata de cuplu. Astfel, preotii, judecau toate pricinile legate de cei doi precum neintelegerile dintre soti, divorturile, desfacerea logodnei, pricinile pentru zestre, dar si pricini penale precum amestecarea de sange care probabil ca se refera la incest, violuri, rapiri, seduceri de fecioare, prostitutie, bigamie, sodomie. Vis a vis de divort, chiar si in zilele noastre, cel putin dupa cate stiu in comunitatile rurale, se spune ca intai ar trebui sa mergi sa cauti impacare cerand ajutorul unui preot, dupa care sa apelezi la instanta, deci din acest punct de vedere nu sunt foarte multe schimbate. Prin codul de lege Pravilniceasca Condica, publicat la 1780, pricinile cu caracter penal, precum rapiri, violuri sau preacurvii, intrau in competenta domnului. In urma emiterii acestui cod, marele aga si marele spatar primesc dreptul de a-si judeca subalternii cu obligativitatea de a tine inregistrari ale pricinilor judecate. Se pare insa ca in practica, pricinile legate de pacatul trupesc, cum ar fi adulterul sau violul sunt judecate tot de biserica pentru ca implica administrarea unor probe pe care le poate gestiona doar biserica (proba cu juramant). Astfel, marele aga si marele spatar pot doar aplica amenzi si de a pedepsi pe cei vinovati. Pana la 1780, mitropolitul avea putere deplina asupra judecatii detinand dreptul si de a da o sentinta atat canonica cat si penala. Dupa anul 1780, Mitropolia este obligata sa colaboreze cu cancelaria domneasca. Mitropolia trebuia sa faca cercetarea cazului dupa Sfanta Pravila, sa
2

propuna o solutie si sa stabileasca pedeapsa, dupa care instanta civila hotara aprobarea si punerea in aplicare. Astfel se complica foarte mult desfasurarea unei judecati, deoarece se ajunsese ca ambele instante sa propuna hotarari in acelasi caz, in functie de faptul daca rezultatul unei instante il avantaja pe cel care depunea plangerea sau nu. In general cuvantul mitropolitului primeaza in fata hotararii instantei civile. In secolul al XVIII-lea, Mitropolia se identifica cu persoana mitropolitului. Acesta este implicat activ in majoritatea activitatilor din cadrul unei societati, de la oficierea slujbelor, organizarea si buna functionare a bisericii, administrarea averii Mitropoliei, judecata si multe altele. In cazul judecatilor, mitropolitul este singurul care poate lua o hotarare insa hotararea sa trebuie trimisa pentru aprobare domnului. In situatiile in care erau prea multe pricini de judecat, un consiliu de clerici cerceteaza faptele si propune o hotarare care trebuie aprobata de mitropolit. Aceasta procedura de aprobare a hotararii mitropolitului de catre domnitor, incepe de la domnia lui Alexandru Ipsilanti, acesta fiind primul care a incercat sa subordoneze instanta ecleziastica. Mitropolitul Grigorie (1760-1787) nu tine cont de aceasta hotarare si toate deciziile sunt luate si semnate de catre el si arhiereii sau clericii Mitropoliei. In general sentinta data de mitroploit era acceptata si de domn, rareori se intampla ca domnul sa intervina, iar atunci cand se intampla, doar intarea hotararea mitropolitului sau inasprea pedeapsa. In acest sens avem prezentat cazul lui Maria Copcioaia din Slimnic, judetul Ramnicu Sarat care, cerand un divort fara un motiv plauzibil beneficiaza de o pedeapsa in plus din partea domnului si anume trimiterea la un schit de maici, pentru a fi data ca exemplu celora care incercau sa obtina o decizie favorabila in instanta fara niciun temei. Mitropolitul este ajutat in luarea deciziilor de catre o curte de judecata, formata din slujbasii permanenti ai Mitropoliei. La hotararile acestei curti participa si boierii, atunci cand se afla in apropiere sau cand au un interes direct in legatura cu pricina judecata. In teritoriu mitropolitul este ajutat de episcop, protopop si preot. Episcopul nu judeca decat foarte rar pricini precum cele despre care am vorbit, el ocupandu-se mai degraba de pricinile legate de neintelegeri intre rude sau legate de zestre. Protopopul este ales de catre mitropolit, la propunerea episcopului si era un fel de inspector al bisericilor si preotilor dintr-o anume zona. Preotul este ales de protopop din randul unei comunitatii. Din punctul meu de vedere, preotul constituie cea mai importanta piesa din sistem si persoana care ajuta cel mai mult comunitatea. El cunoaste foarte bine comunitatea si este foarte respectat in randurile acesteia. Sunt de parere ca aceasta carte ne poate da o foarte buna imagine de ansamblu asupra functionarii unei societati de acum mai bine de doua sute de ani. Este foarte bine documentata si ofera surse credibile si de incredere. Este o carte pe care am citit-o si pe care o recomand din suflet.

Va multumesc!