Sunteți pe pagina 1din 12

Etica n medicin

I.

ETICA I DEONTOLOGIA PROFESIEI

Motto: "Actul medical nu este altceva decat o intalnire dintre o incredere si o constiinta" (Gh.
Scripcaru)

Din amalgamul sufletelor ce se ntlnesc la hotarul lumii ies n relief, pereche dup pereche, dou elemente umane: ncrederea i contiinta, dup cum spunea Ghe. Scripcaru. nainte de toate, medicina este un domeniu al umanului, iar atunci asistena medical apare ca o existen pus n folosul alteia. Chiar dac progresul tehnic medical "a fcut din noi zei nainte de a merita s fim oameni", nu trebuie s uitam ca exist o singur medicin, aceea a omului n complexitatea sa. Medicina nu este o meserie, ci o profesiune, o activitate deosebit de complex; n exercitarea ei s-au cerut ntotdeauna multiple caliti, cele de ordin moral considerate de fiecare dat ca avnd importana major. Faptul c medicului i asistenei medicale i se ncredineaza viaa unui om, recunoscnduise n aceli timp dreptul de "a decide" anumite msuri n scopul vindecrii i al promovrii sntii individului, instituie pentru aceast profesie importante cerine morale. Actul medical, exercitat pe un solid temei tiintific, implic n acelai timp- din partea celui care-l efectueaz - o puternic angajare etic. Dup cum afirma si celebrul Rabellais tiina fr contiin este ruina sufletului. Profesiunea medical, dac o iubeti cu-adevrat, este suficient pentru a-i umple viaa; asistena medical este preuit att prin profesie, ct i prin profilul su moral. Etica medical se constituie ca o teorie a moralei, ca o tiin ce studiaz ansamblul de cerine, deprinderi, atitudini i obiceiuri morale specifice activitii medicale i care se manifest n fapte, n mod de comportare n cadrul profesiei medicale. Etica medicala inseamna, de fapt, infruntarea responsabilitatilor, gasirea unor solutii cand datoria o cere si actionarea in consecinta. Deontologia desemneaza acea parte a eticii care se ocupa cu studiul datoriilor morale, al originii, naturii si formelor acestora, in calitatea ei de componenta esentiala a constiintei morale a oamenilor. Prin conduita etica si deontologica intelegem ansamblul de atitudini si actiuni cerute de normele morale si cele tehnico-profesionale, fara de care nu e posibila exercitarea profesiunii la nivelul exigentelor societatii. Obiectul si scopul profesiunii medicale, multiplele relatii interumane care sunt angajate in timpul si pentru realizarea actului medical, au implicat de la inceput o conduita profesionala cu un bogat continut etic.

Dar oare avem nevoie de etica medicala acum, la sfarsit de mileniu, mai mult decat la inceputurile omenirii?! Noi nu incercam sa oferim o solutie acestei probleme, indemnand prin aceasta la reflectie, insa, odata cu avansarea tehnologiei medicale, se impune o sporire a moralitatii si ca avem nevoie de o etica constienta in ingrijirile medicale. Dupa al doilea razboi mondial, cand opinia publica mondiala a luat la cunostiinta de crimele contra comunitatii comise de medicii fascisti, resimtim si mai mult nevoia reafirmarii principiilor eticii profesiunii medicale. W. Osler aprecia ca practica medicala este o arta bazata pe stiinta, iar pentru a fi desavarsita, arta si mestesugul medicinei trebuie sa izvorasca din dragoste. Profesorul M. Voiculescu arata ca actele medicale trebuie analizate nu numai in privinta realizarii tehnice, dar tot atat de mult in lumina eticii medicale, a corectitudinii lor morale, a celei mai inalte responsabilitati fata de om. St. M. Milcu duce chiar mai departe acest aspect, aratand ca pierderea valorii morale a stiintei medicale echivaleaza cu o monstruozitate si devine o primejdie pentru oameni. Multe din asistentele medicale cred ca ele nu au obligatia de a se implica in luarea unor decizii etice. Ele cred adesea ca etica este doar o disciplina buna la orele de curs si care nu are loc in lumea reala si daca totusi exista in lumea reala, atunci nu este decat o mare pacoste si incearca sa reorienteze responsabilitatile si luarea deciziilor etice catre alte persoane superioare in grad. Moralitatea este, contrar convingerii acestora, o calitate universal valabila si obligatorie a tuturor cadrelor ce activeaza in domeniul sanitar. ngrijirile asistentului medical trebuie sa urmareasca intotdeauna promovarea sanatatii, prevenirea imbolnavirilor, satisfacerea nevoilor pacientului in vederea recapatarii independentei cat mai curand posibil, alinarea suferintelor. Adesea, asistentul medical trebuie sa aminteasca colegilor sai ca obiectivul primar al ingrijirilor medicale este sa intretina, sa sustina pacientul, si nu cel al dezvoltarii cunostiintelor medicale prin promovarea unor tehnici care dauneaza pacientului. Omul modern are dreptul la sanatate, fapt care conduce la concluzia ca orice indeplinire a actului medical fara competenta maxima, cu mediocritate, dar mai ales fara o constiinta morala autentica, atrage dupa sine incalcarea acestui drept. Toate ingrijirile medicale trebuie sa aiba ca punct de pornire promovarea binelui. Hipocrate,"parintele medicinei", scria: "in boli sa urmarim doua fapte: sa fim de folos, ori sa nu vatamam. Nu trebuie sa-i provocam pacientului mai mult rau decat a suferit deja. Trebuie sa ne gandim ca devotamentul este uitarea de sine, iubirea aproapelui fara nici o recompensa decat aceea pe care o aduce binele cu el. S-a spus pe drept cuvant ca, in profesia medicala, iti trebuie vocatie de preot. Ca asistent medical trebuie sa inveti sa ai dragostea de a usura mizeriile fizice. La omul bolnav, mizeria fizica e legata de cea morala, iar asistentul medical este menit a le usura pe amandoua. Socotita dupa multimea si diversitatea observatiilor pe care le contine, opera hipocratica se dovedeste a fi o veritabila enciclopedie. Dar ceea ce se gaseste in primul rand in opera hipocratica si ramane vesnic viu este intelegerea deosebita a suferintei umane. Hipocrate face din aceasta prima cerinta morala a intregii profesiuni medicale, exprimand-o sintetic astfel: "Cel care stie a se dovedi omenos cu oamenii arata in ce masura iubeste arta sa. " Desi foarte vechi , juramantul lui Hipocrate constituie temelia eticii medicale, simbolul inaltei responsabilitati si profundului umanism al profesiunii medicale. Acest juramant demonstreaza apropierea

deontologica a codurilor de conduita: "fa bine", "consider in beneficiul pacientilor mei", "respecta confidentialitatea", "nu voi face rau". Asociatia Medicala Mondiala a elaborat de asemenea un "Cod International de Etica Medicala". in cadrul misiunii sale umane si sociale, asistenta medicala trebuie sa mentina permanent o atitudine morala exemplara si sa respecte imperativele profesiunii sale. Nursa nu poate niciodata sa indeplineasca un act medical motivata de beneficiul personal pe care il poate scoate din acesta. Consiliul International al Nurselor a promulgat un cod de etica nursing, pe care toate tarile lumii l-au semnat. Este interesant faptul ca, asistente din tari cu diverse culturi, tari avansate din punct de vedere social sau dimpotriva, tari crestine, mahomedane sau budiste, pot fi in aceeasi situatie si isi pot declara credintele intr-un cod comun de purtare profesionala. n cele ce urmeaza, doresc a va prezenta cele 14 puncte inscrise in acest cod: 1. Responsabilitatea fundamentala a asistentei medicale este intreita: sa pastreze viata, sa inlature suferinta si sa promoveze sanatatea. 2. Asistenta medicala trebuie sa mentina tot timpul standarde ridicate de ingrijire nursing si sa respecte anumite reguli de conduita profesionala. 3. Asistenta medicala nu trebuie sa fie bine pregatita numai din punct de vedere practic, ci trebuie sa-si mentina cunostiintele teoretice si priceperea la un nivel foarte inalt. 4. Credintele religioase ale unui pacient trebuiesc respectate. 5. Nursa are obligatia de a pastra secretul profesional. Aceasta nu inseamna numai informatiile furnizate de pacient, dar si cele de importanta medicala acumulate de asistente in cursul muncii lor. 6. O asistenta trebuie sa recunoasca nu numai responsabilitatile, ci si limitarile functiei; recomanda sau da un tratament fara reteta medicala numai in urgenta si raporteaza fiecare actiune unui medic cel mai devreme posibil. 7. Asistenta medicala are obligatia de a indeplini ordinele medicului in mod constient , loial si inteligent si sa refuze sa participe la o procedura care se abate de la etica (de exemplu la efectuarea unui avort ilegal). 8. Asistenta medicala sustine increderea medicului sau a altor membri din echipa de ingrijire; incompetenta sau practica neetica a colaboratorilor sai trebuie dezvaluita, dar numai unei autoritati corespunzatoare. 9. O asistenta este indreptatita la o rasplatire justa si accepta doar acele compensatii prevazute in contract. 10. Asistenta medicala nu trebuie sa permita ca numele ei sa fie folosit in legatura cu reclama produselor sau cu oricare alta forma de reclama proprie. 11. Asistenta trebuie sa coopereze si sa mentina o relatie armonioasa cu membrii altor profesii si colegii sai. 12. in viata privata, asistenta adera la propriile standarde de etica care se oglindesc cu mandrie si in profesia sa. 13. in conduita personala, asistenta nu trebuie sa neglijeze cu bunastiinta modelele de purtare acceptate de comunitatea in care ea traieste. 14. Asistenta medicala trebuie sa participe si sa imparta responsabilitatile cu alti profesionisti ai sanatatii, in promovarea eforturilor de a intalni nevoile de sanatate ale oamenilor.

n epoca noastra, in care tehnicizarea progresiva a medicinei tinde sa automatizeze si sa depersonalizeze tot mai mult actul medical, acesta ramane totusi un act complex de gandire si de actiune in care conteaza in egala masura spiritul de analiza si capacitatea de patrundere psihologica rezultata din contactul indelungat cu bolnavul.

II.

Etica cercetarii clinice. O prioritate in medicina bazata pe dovezi

Imperativul etic in medicina consta in imbunatatirea strategiilor existente de prevenire si tratament a bolilor. Pentru atingerea lui este nevoie de cercetarea observationala si analitica. In momentul in care este util ca in terapie sa se introduca noi preparate medicamentoase (experimentul clinic) sau cand in practica medicala se doreste aprecierea eficacitatii metodelor diagnostice si terapeutice propuse (cercetarea clinica) apare necesitatea evaluarilor critice in decursul carora pot apare, in mod inerent, conflicte sau incompatibilitati. Pentru aceasta, bioetica are un rol esential, de stabilire a armoniei si complementaritatii intre cercetare si practica si, chiar daca de multe ori conflictul este inevitabil, el va fi adus la pragul minim de risc pentru individ. Pornind de la acest rol esential al bioeticii in cercetarea medicala subliniem faptul ca respectarea principiilor de baza se incadreaza intr-un sistem legislativ care trebuie aplicat. Principiul interesului si beneficiului cercetarii este corelat cu principiul inocuitatii si se identifica ca postulat de baza al medicinei care inseamna: maximizarea beneficiilor si reducerea riscurilor. De aceea, cercetarea trebuie sa ofere informatii valide, generalizabile si sa cuantifice raportul risc/beneficiu, astfel ca beneficiul sa predomine in avantajul subiectilor inclusi in cercetare. Obtinerea consimtamantului celor care vor contribui la atingerea obiectivelor cercetarii, indiferent de procedura metodologica aplicata, este obligatorie fiind cunoscut ca un proces, nu preliminar, ci continuu pe tot parcursul desfasurarii cercetarii. Declaratiile de la Nrenberg (1946) si cele de la Helsinki (1964) vor fi cunoscute si aplicate ca si criterii de lucru. Principiul inocuitatii cercetarii prevede ca in protocolul de studiu definirea clara a riscurilor, a efectelor adverse si a populatiei potential expuse sa nu constituie doar o regula metodologica, dar si de etica. In cadrul echipei de cercetare este frecventa dezbaterea in ce masura dorinta de progres in domeniul medical aduce individului un prejudiciu psihologic, fizic, sau expune la constrangeri. Reducerea la maximum a acestora este obligatorie. Principiul respectarii persoanei este considerat fundamental, subiectul cuprins in cercetare fiind "liber si autonom" prin faptul ca el insusi a consimtit sa furnizeze informatii personale. De aceea, "consimtamantul clar si informat", cat si "caracterul privat si confidential" al datelor culese constituie o conditie pentru continuarea cercetarii.

Principiul echitatii prevede asumarea si distribuirea egala a beneficiilor si riscurilor asupra persoanelor incluse in studiu, fiind prevazut in protocol modul in care unele dezavantaje pot fi limitate sau compensate moral si financiar. Cunoasterea acestor principii de baza permite particularizarea unor aspecte de etica in conditiile experimentului medical sau a studiilor clinice in general. Experimentul in medicina este practicat frecvent si in diverse circumstante (terapii cunoscute, folosite, dar a caror rezultate impun testarea eficientei si a efectelor secundare; droguri vechi "convertite" pentru tratarea altor afectiuni; inovatii terapeutice esentiale in ingrijirea pacientului; imbunatatirea unei tehnici mai vechi; gasirea unei solutii terapeutice eficiente intr-o situatie clinica ramasa nerezolvata etc.). Experimentarea medicamentelor prin studiile de laborator, cat si experimentul clinic propriu-zis sunt efectuate tinandu-se cont si de considerentele etice care sa le confere legitimitate. Pentru aceasta se face referire la diverse coduri si reglementari cum ar fi "Codul de practica in experimentul pe animale"; "Declaratia Universala a Drepturilor Animalelor" - articolul 8 (UNESCO, 1978). Dupa o etapa preliminara de acumulare a unor rezultate prezumtive in urma testarii pe animale, trecerea la etapa experimentului pe om implica cunoasterea unor pasi obligatoriu de urmat: Pasul 1. Conditiile pentru administrarea la om a unui preparat la care se urmareste studierea eficientei terapeutice constau in argumentarea faptului ca: experienta clinica anterioara sugereaza ca produsul poate avea eficienta terapeutica si deci ideea de studiu este justificata; rezultatele preliminare prin experimentarea pe animale pledeaza pentru unele calitati certe si mai ales siguranta din punct de vedere al farmacodinamiei produsului; dovezile toxicologice sugereaza ca nu exista un risc care sa contravina principiul inocuitatii cercetarii. Pasul 2. Responsabilitatea derularii studiului este in mod precis atribuita fiecarui membru al echipei. Rolul unor astfel de reglementari este important atat pentru persoanele participante la studiu, cat si pentru cei care se angajeaza, in limita pregatirii si atributiilor care le revin, sa finalizeze cercetarea cu minimum de riscuri. Pasul 3. Consimtamantul clar si informat este o completare a pasului anterior si este proiectat din aceleasi considerente de transparenta ca a oricarei etape in desfasurarea protocolului. Pasul 4. Consultarea comitetelor de etica solicita activitatea in echipa. Evaluarea este efectuata de catre un grup independent de proiectul de cercetare initiat, care prin echidistanta de care trebuie sa dea dovada si diversitatea formatiei lor medicale sau intelectuale, pot constitui un element de echilibru in aprecierea implicatiilor etice ale cercetarii. Pasul 5. Testarea premisei ca produsul are potential terapeutic pentru om reprezinta de fapt derularea propriu-zisa a etapelor de studiu prevazute in protocol. Studiile desfasurate pe parcursul mai multor faze sunt obligatorii si necesare stabilirii:

(Faza I) relatiei toxicitatedoza; (Faza II) culegerii dovezilor asupra activitatii terapeutice limite ale dozajului si aparitia sau nu a efectelor adverse; (Faza III) eficacitatii terapiei in contrapartida cu evolutia naturala a bolii, momentul instalarii eficacitatii fata de terapia standard, eficacitatea terapiei versus terapia clasica din punctul de vedere a reducerii morbiditatii specifice; (Faza IV) informatiilor privind efectele secundare, atat cele indezirabile cat si cele pozitive, imediate sau tardive, ceea ce face obiectul unor analize mai aprofundate de farmaco-vigilenta. Recomandarile Comitetului de Ministri al Consiliului Europei (din 6.02.1990) vin in sprijinul cunoasterii cadrului legal al etapelor amintite si confera siguranta in fata legiuitorului in ceea ce priveste desfasurarea cercetarilor din sfera experimentului medical. Etica studiilor epidemiologice, care se refera atat la cercetarile descriptive-observationale, analitice-etiologice, cat si la cele interventionale, sau la studiile de analiza deciziei si metaanaliza, reprezinta pe de o parte respectarea principiilor etice amintite, dar si parcurgerea etapelor specifice activitatii stiintifice cu scopul obtinerii unor rezultate valide. Un studiu populational sau clinic pentru a fi etic trebuie sa respecte conditiile de: organizare si concepere a cercetarii, parcurgerea etapelor prevazute in protocol; comunicarea rezultatelor; clasarea si arhivarea datelor si documentelor colectate sau produse pe parcursul studiului, cat si a rezultatelor acestuia. Principiile de organizare pot fi reprezentative din punctul de vedere al implicatiilor etice, deoarece in aceasta etapa initiala sunt definite responsabilitatile stiintifice si legale pentru toate persoanele si organizatiile participante; sunt atribuite competentele echipei dotate cu calitati ca pregatirea, experienta practica si stiintifica si profesionalism; sunt stabilite responsabilitatea membrilor echipei, responsabilitatile finantatorului, proprietatea datelor, modificarile in desemnarea responsabilitatilor etc. Este important de subliniat ca proprietatea datelor este un element important in respectarea conditiilor de etica a cercetarii, deoarece acestea trebuie stipulate in protocol, cunoscute de toti membrii echipei si eventual de finantator. Clauzele privind accesul ulterior la datele colectate trebuie sa corespunda dispozitiilor legislative si reglementarilor privind mai ales protectia datelor nominative. Acest fapt este pe deplin justificat in contextul numarului mare de studii randomizate sau a studiilor cazmartor inserate in cohorte urmarite la intervale mari de timp (ex. studiile efectuate pe baza datelor inregistrate in cohorta Framingham, Physicians Health Study, Nurses Health Study, Helsinki Heart Study, Caerphilly Study etc.). Conceperea studiului reflecta principiile de baza ale eticii cercetarii prin elementele definitorii de descriere amanuntita a protocolului; acreditarea prealabila a metodelor propuse pentru studiu, ceea ce contribuie la aducerea garantiilor de validitate interna dar si deontologica;

solicitarea parerii expertilor din cadrul unui Comitet Consultativ care garanteaza ca protocolul este corespunzator prin enuntarea corecta a obiectivelor; recurgerea la date nominative care sunt absolut necesare pentru derularea cercetarii. Etapele studiului trebuie riguros respectate atat timp cat au fost cuprinse in protocol. Din punct de vedere etic aceasta desfasurare pe etape inseamna: informarea persoanelor investigate asupra scopului, obiectivelor, utilizarea datelor, destinatia lor si drepturile legate de informatiile culese prin participarea la studiu. Protectia datelor normative consta in acreditarea colectarii acestora numai dupa avizul Comitetului Consultativ, evitarea multiplicarii persoanelor de contact din echipa de studiu cu indivizii inclusi in cercetare, respectarea conditiilor stipulate in protocol pentru comunicarea rezultatelor si, ulterior, arhivarea si stocarea acestora. Analiza si controlul calitatii informatiilor rezulta chiar din respectarea criteriilor stiintifice pentru parcurgerea acestor etape de studiu. Consemnarea erorilor aparute din cauza unor limite metodologice si incercarea diminuarii efectului lor de distorsionare a realitatii este un obiectiv important si nu de putine ori dificil de atins. Interpretarea statistica a datelor prin utilizarea cunostintelor existente din matematica si informatica au ca scop conferirea unei valori mai precise elementelor de probabilitate studiate. Decizia medicala se va sprijini pe nivelul de probabilitate estimat, dar numai dupa interpretarea acestuia in contextul fenomenului biologic. Stabilirea unui numar necorespunzator de subiecti inclusi in studiu sau inregistrarea unor rezultate false ca si cand acestea ar fi valide reprezinta un important prejudiciu din punct de vedere etic dar si prin riscul utilizarii informatiilor eronate in adoptarea unei hotarari in practica medicala. Comunicarea rezultatelor se supune unor reglementari legislative, precizate si in protocol privind prezentarea si publicarea studiului, continutul prezentarii sau publicatiei, integrarea stiintifica a informatiilor, fiind mentionate eventualele conflicte de interese intre echipa de studiu si finantator. Aspectele legate de utilizarea unor rezultate intermediare care nu trebuie sa faca obiectul unor prezentari sau publicari trebuie sa vizeze cresterea validitatii metodelor utilizate de culegere, prelucrare si interpretare a informatiilor, corectarea protocolului si imbunatatirea activitatii in echipa. Intreruperea studiului implica reponsabilitatea promotorului si materialul obtinut va fi utilizat in masura validitatii si respectarii criteriilor generale de etica. Deoarece impactul rezultatelor cercetarii medicale este extrem de complex, cuprinzand grupurile de interes din sfera medicala, politica si economica, se va avea in vedere reducerea riscului dezinformarii care poate genera importante conflicte etice. Un exemplu in acest sens il constituie Raportul Comitetului Francez de Etica a tiintelor Vietii si Sanatatii din 1995-1996, adoptat si de Asociatiile Medicale Mondiale si Comitetele Nationale de Bioetica din tarile Comunitatii Europene. Clasarea si arhivarea documentelor se va face in forma anonimatului, iar accesul la unele dintre acestea, ca premisa pentru alte studii sau pentru structurarea unor metaanalize, va fi posibil numai dupa consultarea si avizul organismelor competente.

Nedepasind cadrul unor responsabilitati profesionale si in apararea principiilor de baza pentru o buna practica medicala, etica cercetarii este indisolubil legata de responsabilitatea fiecaruia in fata pacientului si a propriei constiinte. Deoarece cercetarea disciplineaza gandirea clinica, metodologia cercetarii si etica ofera siguranta, iar selectia critica a informatiei stiintifice creste calitatea actului medical, ele se asociaza si formeaza un ansamblu necesar desfasurarii practicii medicale sub auspiciile Medicinii Bazate pe Dovezi.

III. Bioetica tiin a supraveuirii


1. Caracteristicile eseniale ale bioeticii
Bioetica constituie o direcie interdisciplinar, este o tiin a supraveuirii. Sub influiena progresului tehnico-tiinific, capt o dezvoltare intens nu doar etica profesional, dar i cunotinele etice integrale ce se refer la relaiile interpersonale, ct i relaiile omului cu mediul. Acest aspect este studiat de o tiin nou bioetica, Bioetica presupune o responsabilitate moral mai pronunat, contribuie la reevaluarea multor aciuni ale omenirii, la determinarea strategiei de supraveuire uman, la prentmpinarea omnicidului planetar. n sens larg bioetica poate fi interpretat ca etica vietii n genere. Obiectul principal de studiu al bioeticii este cercetarea sistemic a naturii vii i a comportamentului uman n lumea valorilor i principiilor morale. Noile categorii promovate de bioetic sunt securitatea, responsabilitatea, riscul, confidenialitatea. Obiectivele principale ale bioeticii sunt: s contribuie la elaborarea concepiei strategice de supraveuire a ntregului ecosisitem, a biosferei n special; s protejeze viaa n general, sntatea individual i cea public, n particular; s orienteze opinia public n cunoaterea modalitilor ce servesc la mbuntirea vieii i la mpedicarea inhibiiilor fizice, psihice, morale, spirituale ale omului; s reglamenteze n mod legislativ att cercetrile n domeniul ocrotirii sntii omului, ct i orice activitate social, ce ine de existena omenirii. Bioetica i extinde permanent aria sa, incluznd studierea valorilor morale, nu doar al relaiei om-om , om-socium, ci i ale diverselor laturi ale activitii oamenilor. S-a demonstrat c ecologia naturii s fie asociat organic cu ecologia sociumului pentru a forma un sistem unic om-societate-natur. Pentru a exista i a susine demnitatea uman este necesar propagarea culturii i nvmntului n rndul tuturor oamenilor pe baza Dreptii, Libertii i Pcii. n baza analizei greelilor strmoilor, oamenii au neles c relaiile dintre ei trebuie s se bazeze nu pe confruntri i ostiliti, ci pe solidaritatea intelectual i moral a ntrejii omeniri, pe calea colaborrii n domeniul tiinei, educaiei i culturii. Niciodat etica nu a fost att de important pentru medicin, biologie i societate: aceste descoperiri tiinifice au facut ca morala, care se ocup de via, sa fie un punct de interes pentru toi, o problem prioritar n societate. A Semnificaia bioeticii.

n literatur termenul de "bioetica", apare n anul 1975, datorata oncologului american Van Rensselaer Potter. El a specificat pericolul ce-l reprezenta, pentru supravieuirea ntregului sistem, o ruptur ntre dou domenii ale cunoaterii: cel tiinific i cel umanist. Bioetica trebuia sa constituie "o noua disciplina care sa combine cunoasterea biologica cu cea a sistemului valorilor umane Am ales radacina bio pentru a reprezenta cunoasterea biologica, tiinta sistemelor fiinelor; i etica pentru a reprezenta cunoaterea sistemului valorilor umane Distinctia neta ntre valorile etice (ethical values) care rentra n cultura umanist, n sens larg, i faptele biologice (biological facts) se afl la baza acelui proces stiintifico-tehnologic lipsit de discernamant si care punea in pericol omenirea si insasi supravietuirea pe pamant. Bioetica poate fi numit ca o tiin a supravieuirii (science of survival). Instinctul supravieuirii nu este suficient i apare, n consecin, necesitatea unei noi tiine, bioetica. Aceste cunotine tehnico-tiinifice pot fi ntrebuinate cu ntelepciune, astfel nct sa favorizeze supravieuirea speciei umane i s ridice calitatea vieii pentru generaiile viitoare. Singura cale posibil n faa iminentei catastrofe este crearea unei " puni " ntre cele doua culturi: tiinific i cea umanisticomorala... Bioetica, de asemenea, nu trebuia s se focalizeze numai asupra omului, ci trebuia s cuprind i biosfera n intregul ei, adica orice interventie tiintific a omului asupra vieii n general . In acest sens, conceptul de bioetica are o semnificatie mai ampla fa de etica medical tradiional... Van Rensselaer Potter

2. Bioetica i criza de sens n dezvoltarea tiinei contemporane.


Bioetica pornete de la o situaie alarmant i de la o preocupare critic privind progresul tiinei i al societii contemporane. Mai muli savani, printre care americanul Van Rensselaer Potter, exprim n mod teoretic, ndoiala privind capacitatea de supravieuire a umanitii, n mod paradoxal tocmai ca efect al progresului tiinific. Descoperirile din ultimii ani n domeniul ingineriei genetice cu inspimnttoarea posibilitate de a se

construi arme biologice i de a fi alterat statutul nsusi, al formelor de via, al speciilor i indivizilor, au conferit acestei probleme o mare rezonan. Savantul olandez, Andre Hellegers, angajat n cercetri n domeniul demografic, consider bioetica o tiin capabil de a reuni valori prin dialogul i confruntarea dintre medicin, filosofie si etic. Dupa el, obiectul acestui domeniu de studiu nou, l constituie aspectele etice implicate n practica clinic. Conceptia Hellegers despre bioetic va fi in consecina cea care va prevala: bioetica va fi considerata de majoritatea oamenilor de tiint ca o disciplin specific capabil s sintetizeze cunotinele medicale si pe cele etice. n concluzie, raportul dintre tiin i etic, precum i dintre tiinele biomedicale i bioetic, nu priveste numai momentul aplicativ al cercetrii, ci i metoda cercetrii.

3. Prioritile viitorului

Obiectul bioeticii l constituie viaa cu toate aciunile menite s o promoveze, s o modifice i chiar s o distrug. n mod mai concret, putem spune c bioetica se ocupa cu urmatoarele teme: eutanasia i insistena terapeutic, reanimarea, adevarul spus bolnavilor i dreptul la moarte; avortul; sterilizarea handicapatilor; experientele pe embrionul uman i pe om; nsemnarea artifical; manipularea genetic; sinuciderea; transplantul de organe; transsexualismul; cresterea demografic i controlul ei; armele biologice si chimice, precum i cele privind distrugerea n mas; tortura, pedeapsa cu moartea, poluarea etc. Oamenii din toate rile ar trebui cu mai mult insisten s colaboreze i s ajutoreze n bazndu-se pe principiile bioeticii i posibilitatea lor la realizarea deplin a cerinelor proclamate n Declaraia General cu privire la Genomul Omului i Drepturile Omului, adoptat la 11 noiembrie 1997, precum i alte documente internaionale. Alturi de prioritile materiale de viaa i sensul vieii omului, astzi sunt foarte actuale atitudinea fa de viitorul Terrei, atitudinea fa de natur, animale i plante, atitudinea nsi fa de sine Normele bioeticii nu pot fi separate de alte tiine i argumenteaz necesitatea sintezei acestora, ct i specializarea eticii, cum ar fi de exemplu etica naturii, etica btrnilor, etica vieii urbane, etica diferenelor etc.

Astfel este necesar o etic nou, obiectul de studiu al creia ar fi supraveuirea omului prin intermediul protejrii morale a biosferei, depirea dominrii mediului ambiant.

Studiu de caz: Activitatea UNESCO n domeniul bioeticii


Din anul 2002 bioetica a devenit una din prioritile de baz ale UNESCO, care i desfoar activitatea prin trei organe consultative: Comitetul Internaional de Bioetic (CIB), Comitetul Interguvernamental de Bioetic (CIGB), Comitetul de Bioetic n tiin i Tehnologie (CMET). n calitate de platform care coordoneaz activitile instituiilor i ale programenlor ONU, activeaz Comitetul Instituional al ONU pentru bioetic. Activitatea lor este chemat s uneasc eforturile savanilor din lume pentru a elabora recomandri etice n astefel de domenii ale activitii omului, precum: cercetarea spaiului cosmic, cercetarea informaional, utilizarea energiei i a apei potabile etc. Conform direciilor de activitate ale UNESCO, bioetica trebuie s devin obiectul ateniei opiniei publice i un element primordial recunoscut n relaiile umane. Cu acest scop au fost elaborate o serie de documente normative, n care sunt prezentate principiile fundamentale ale bioeticii: Programul UNESCO pentru bioetic; Bioetica i drepturile copilului; Declaraia general cu privire la genomul omului i drepturile omului etc. Astfel, datorit acestor eforturi, bioetica i gsete actualimente reflectare nu doar n practica medical i activitatea specialitilor din medicin, dar i n perfecionarea legislaiei naionale i internaionale cu privire la drpturile omului i la dezvoltarea dialogului social. Fiecare stat este interesat n popularizarea cunotinelor de bioetic, deoarece realizarea justiiei sociale depinde direct de msura n care sunt antrenate n dialog constructiv cele mai diverse pri, precum i de modul n care vor fi aplicate practic.

Bibliografie Astarastoae V., Stoica O.: Problemele de etica in terapeutica medicala. In: Terapeutica medicala; sub red. Ungureanu G., Covic M., Ed. Polirom, Iasi, 2000, 573-583

Astarastoae V., Stoica O.: Genetica versus bioetica, Ed. Polirom, Iasi, 2002, 573-583 Scripcaru G., Astarastoae V., Scripcaru C.: Principii de bioetica, deontologie si drept medical, Ed. Omnia, Iasi, 1994 Scripcaru G.: Bioetica - o perspectiva europeana, Grand PVD Impex, Iasi, 1995

http://www.bioetica.ro/bioetica/ie2/info.jsp?item=9428&node=1280 http://camr-bv.20m.com/lucr/2.htm