PROBLEMA DEPENDENTEI PSIHOLOGICE IN SOCIETATEA UMANA

Dr.CUCU IOAN,MD

Una dintre marile probleme ale umanităţii din toate timpurile,cu un

mare ecou în rândurile tineretului a fost şi este dependenţa de
anumite substanţe.In lupta sa pentru fericire omul a fost atras
adesea de către surogate.Toate substanţele care prin acţiunea lor
pot avea acţiune euforizantă,anxiolitică,care puteau calma durerile
fizice sau morale au fost utilizate din cele mai vechi timpuri,în mod
abuziv.Sunt cunoscute ravagiile pe care
le-a făcut alcoolismul încă din antichitate.
Abuzul de drog este definit de O.M.S. ca uzul sporadic sau
persistent,în timp ce dependenţa de drog este o stare psihică şi
fizică rezultată din interacţiunea dintre organism şi drog (altul decât
alcoolul,tutunul,dozele obişnuite de cafea) şi care determină nevoia
continuă sau periodică de drog pentru a-i resimţi efectul psihic sau
a evita starea proastă provocată de absenţa sa.Uşurinţa cu care
alcoolul şi drogurile sunt procurate,mitul creat în jurul acestor
probleme,cauzele sociale şi psihologice au făcut din alcoolism şi
dependenţa de drog o problemă socială.
Glosarul OMS subliniază că dependenţa de drog “este o stare psihică
şi uneori psihică ce rezultă din ingerarea drogului şi care determină
reacţii comportamentale variate şi în special nevoia compulsivă de a
continua consumul de drog continuu sau periodic”.Acest fenomen
este justificat prin acţiunea plăcută diun punct devedere psihic cât şi
prin evitarea stării psihice sau fizice neplăcute pe care o determină
lipsa drogului.Utilizarea drogului nu este decât un simptom pentru
“echilibrarea” unor desordini caracteriale fie ca mijloc de apărare
contra unei depresii intolerabile fie a unei desordini caracteriale.
Sevrajul este problema principală în cadrul dependenţei de
drog.Sevrajul apare în cazul întreruperii bruşte a drogului şi se
caracterizează prin semne fizice precoce ca:
deshidratarea,tremurăturile,anorexia,greaţa.Dependenţa psihică
poate apare la început ca obişnuinţă,o stare care rezultă din
consumul repetat de drog şi se caracterizează prin dorinţa de a
repeta şi de a mări doza.In situaţie gravă dependenţa psihică se
caracterizează prin simptome grave ca:tulburări afective,agitaţie
psihomotorie,anxietate marcată.Dorinţa de a consuma drogul este
atât de mare încât nici un obstacol moral sau de altă natură nu
poate împiedeca pacientul pentru a-şi procura drogul.Dacă aceste
fenomene ale sevrajului sunt depăşite(cu sau fără tratament)
simptomele se diminuiază.Dependenţa fizică este rezultatul
modificărilor fiziologice la nivelul sistemului nervos după un consum
prelungit de drog şi se manifestă prin simptome somatice

1
grave(care pot merge până la starea de şoc)şi care obligă pacientul
să continuie să ia drogul.
Dependenţa de drog o putem defini ca o dorinţă compulsivă de
a obţine prin orice mijloace drogul,cu tendinţa creşterii neîncetate a
dozei,cu dependenţă psihică şi fizică faţă de drog.Abuzul de drog
are implicaţii etice,sociale şi juridice serioase.Apetitul pentru drog
depinte şi de desechilibrul instinctivo-afectiv,dependenţii fiind
aproape în totalitate personalităţi dizarmonice (la care toxicimania
este secundară satisfacerii unor anormalităţi instinctuale).

//
Fenomenul de dependenta p+sihologica sau somatica a devenit deja
una dintre cele mai importante probleme ale societatii
omenesti,privit cu mai multa sau mai mare deferenta.
Dependenta de droguri este cunoscuta inca din vremuri
stravechi,diferite droguri fiind utilizate pentru relaxare sau
stimulare,pentru a produce sau preveni somnul,pentru a-si
intensifica perceptiile sau chiar pentru a-si produce halucinatii sau
modificari de personalitate,asa cum erau in practicile magice.
La prima vedere, dependenta pare sa fie una din multele forme de
devianta ce caracterizeaza cultura si societatea noastra. Daca
examinam acest fenomen cu atentie, mai ales din punct de vedere
psihologic, se dovedeste mult mai complex decat o simpla
„devianta”. Pentru a intelege acest fenomen complex, sa incercam
sa vedem cum a fost definit pornindu-se de la puncte de vedere
diverse.

Ultimii 40 ani au aparut schimbari majore privind tipurile de

comportament legat de consumul de droguri,dar termenul de
dependenta a inceput a fi utilizat si in alte situatii care au devenit
boli sociale(de tipul gambligului,abuzului sexual,traficul
motorizat,fenomene de dispersiune industriala a timtului etc).
Pana in 1950 putini oameni foloseau drogurile si alte tipuri de
dependenta,pentru ca treptat sa devenim o societatea a diferitelor
dependente,dintre care drogurile par cele mai opericuloase.
Aparitia tranchilizantelor in 1955 poate a fost punctul de
debut,gratie efectului lor linistitor,anxiolitic urmat apoi in 1960 de
aparitia anticonceptionalelor.
Schimbarea in anii 70 a stilului de viata traditional in Occident a dus
la aparitia altor stiluri de viata,lucru stimulat de aparitia
transportului facil,extinderea pietelor de munca,cresterea timpului
liber,nevoia de a gasi noi sensatii,ceea ce a dus la folosirea atat a
dependentei de droguri cat si la alte dependente de natura sociala
sa fie folosite in scop distractiv,pana la hedonism.
Referindu-se la dependenta de drog Berget(1983) subliniaza
importanta a 3 factori:

2
• Tipul de substansa si efectul acesteia asupra organismului
• Structura de personalitate a toxicomanului si datele efective
corelate cu aceasta
• Influenta mediilor cu care subiectul a intrat in contact pe tot
parcursul vietii

Crancruni(1982) stabilea 4 tipuri de dependenta de drog:

• Toxicomania cu structura nevrotica poate avea la randul ei trei
forme, in functie de tipul de suferinta pe care il exprima (actuala,
traumatica si de tip diferit)
• Toxicomania de acoperire este o modalitate dezvoltata de subiect
pentru a acoperi un alt simptom mai grav si preexistent in structura
personalitatii sale (neincredere in sine si nesiguranta, manifestari
auto si eteroagresive)
• In dependeta de droguri de tip imatur, toxicomanul manifesta o
regresie catre stari primare. Absenta autonomiei, afectivitatea
nebuloasa, izolarea sentimentala, etc... sunt unele dintre modurile
prin care se manifesta subiectul in acest caz. In acest caz,
substanta ii permite sa nu infrunte niciodata frustrarea ca parte a
existentei
• In privinta toxicomaniei cu structura nucleara, Cancrini se
sprijinape studiile lui Olivenstein
Dependenta psihologica se refera la nevoia care se dezvolta prin
invatare. Persoanele care folosesc in mod obisnuit un drog pentru a
reduce simptomele anexioase, pot deveni dependente de drogul
respectiv, chiar daca nu dezvolta nevoie fizica. De exemplu,
fumatorii de marijuana nu par sa dezvolte toleranta fate de drog,
acestia avand simptome minime de sevraj. Totusi, un individ care
invata sa consume marijuana, atunci cand este pus in fata unor
situatii stresante, va renunta cu greu la acest obicei. Consumul
anumitor droguri, precum alcoolul, duce de la dependenta
psihologica la dependenta fizica, din ce in ce mai mut, pe masura ce
substanta este consumata
////

////////////////
Importanţa factorilor psihologici.Deşi consumatorii de
drog sunt consideraţi ca personalităţi dizarmonice,nu s-a putut
alcătui un profil psihologic al personalităţii consumatorilor de
drog.Boyd(1971) subliniază capacitatea aproape paranoiacă a
acestor indivizi de a se ridica împotriva autorităţii adulţilor,uneori
împotriva grupului său. Dorinţa,”foamea de drog” joacă un rol
important în cadrul oricărei teorii psihologice privind dependenţa de
drog,această dorinţă influenţând foarte mult conduita persoanei,
încât întreaga sa existenţă este dominată de aceasta.De aceia este
foarte greu a se face o distincţie între factorii fiziologici şi

3
psihoilogici,în ciuda concepţiei didacticiste a unei dependenţe
psihologice şi a unei dependenţe fiziologice.
O altă caracteristică psihologică a tinerilor dependenţi de drog
este aceea că ei sunt nişte personalităţi depresive cronice şi această
depresie nu este totdeauna exprimată deschis.Asemenea tineri ar
avea greutăţi în ceea ce priveşte procesul identificării sexuale şi ar
avea un supraeu slab.Tinerii din această categorie ar avea dificultăţi
în ceea ce priveşte procesul identificării sexuale.Imaturitatea
afectivă ar fi de asemenea o caracteristică psihologică care ar
determina la adolescenţii dependenţi de drog o slabă toleranţă la
frustraţie,anxietate şi dureri fizice,motiv pentru care ei recurg
imediat la drog.Curiozitatea specifică adolescenţilor ar fi şi ea de
asemenea incriminată.
Subliniind importanţa structurii persomanilktăţii Kaplan(1996)
arată că abuzul de toxic ar fi un model de adaptare a personalităţii
dizarmonice şi imature,un comportament care reflectă
imposibilitatea menţinerii echilibrului intrapsihic în condiţii de
stres,motiv pentru care anxietatea şi depresia ar fi reacţii
specifice.Buck(1976) subliniază că de fapt numeroase tipuri de
personalitate pot avea comportamente toxicofile în funcţie de
contextul socio-cultural,mergând de la tipuri destul de echilibrate şi
unde dependenţa se instalează doar incidental,până la personalităţi
nevrotice sau psihotice.
Numeroasele tulburări de personalitate a dependenţilor au
făcut pe unii să vorbească de “nevroza toxicomană” care poate fi de
tip impulsiv sau compusiv.Chiar încercările motivate de influenţa
anturajului,a curiozităţii au după Deniker(1971) tot un caracter
morbid,denotând aleteraţii profunde a personalşităţii.Totuşi,acelaşi
autor spune că un consum,nu prea excesiv şi limitat în timp,poate fi
privit şi prin criza de originalitate juvenilă prin care trec tinerii
adolescenţi,fenomenul imaturităţii exacerbând posibilităţile de
imitare patologică,a unor teribilisme sau senzaţia “excitantă” a unui
act interzis.Există totuşi şi o motivaţie inconştientă a dependenţei
de drog,deoarece nici imitaţia pură,nici motivaţia conştientă sau
experienţele ocazionale nu pot duce la adevărate dependenţe de
drog.De altfel,Oughourlian(1974) denumeşte toxicomanii
adevărate,numai pe acele în care există o personalitate foarte
alterată,la care drogul este scop şi la care dificultăţile de integrare
sunt foarte dificile.Dependenţa de drog ar fi şi o tendinţă
inconştientă autodistructivă similară cu suicidul,în tilmp ce Loo
consideră din contra aceaststă stare ca un mijloc de a suporta viaţa.
Importanţa factorilor sociali.In lumea contemporană
dependenţa de drog,mai ales la adolescenţi a luat proporţii foarte
mari,ceea ce a determinat pe numeroşi sociologi să se gândească
dacă în acest caz este vorba de o boală a unui individ sau de o
boală a societăţii.Se pare că actuala dependenţă de drog a început
să ia forme noi faţă de trecut(cu un determinism socio-cultural mult

4
mai evident,la persoane mult mai tinere şi prin utilizarea mai ales a
LSD).Se incriminează mai ales schimbările rapide din societate,
imposibilitatea de a prevedea chiar viitorul imediat.Nedreptatea
socială,sdruncinarea structurilor sociale,mutaţiile din cadrul
societăţii,evoluţia
tehnologiei,lipsa de ideal a tineretului,violenţa,se înscriu pe aceiaşi
linie cu abuzurile de droguri la tineri.
Consumul de drog la tineri poate fi considerat şi ca o opoziţie
radicală a unui tineret desorientat ideologic,împotriva normelor de
viţă ex
istente,căci aşa cum subliniază Loo ,în societatea actuală există o
dublă tendinţă.Astfel,pe de o parte există un “liberalism intelectual”
care vine,pe de altă parte,în conflict cu conformismul şi rigiditatea
tradiţiilor. In acest sens Sivadon(1973) arată că atunci când anumite
structuri sociale ating un mare grad de rigiditate şi se opun unei
evoluţii echilibrate,violenţa,drogul,viaţa gregară, promiscuitatea
sexuală sau simple “crize de civilizaţie”pot apare
frecvent.Dependenţa socială implică de cele mai multe ori tendinţe
spre viaţa de grup.Studenţii,cei mai fervenţi consumatori de drog au
puţine schimburi cu adulţii şi bătrânii,motiv pentru care sunt nevoiţi
a-şi crea propria lor lume,propria lor morală,propriile lor
valori,adeseori valorile grupului comportând rebeliune contra
adulţilor,iar consumul de drog fiind doar instrumentul (Buck).De
altfel actuala creştere a consumului de drog nu este nici unică şi nici
nouă în istorie,ea indicând ca şi altădată trecerea societăţii prin
perioade de instabilitate sau anxietate,frustraţii,incertitudine.In
acest caz,”pilula magică” apare ca o evadare de la realitatea dură şi
ca o metodă de rezolvare a conflictelor vitale.
Problema dependenţei de drog,arată Room(1972) poate fi
localizată la 5 niveluri generale analitice:fiziologic,psihologic,nivelul
relaţiilor interpersonale de grup,nivelul subculturilor,a “lumii sociale”
şi nivelul cultural.Aceste niveluri se intercondiţionează.
Societatea de consum,prin abundenţa extraordinară,determină la
tineret o lipsă de motivaţie de a lupta pentru o situaţie socială,motiv
pentru care aceşti tineri nu sunt preocupaţi de reuşita profesională
şi îşi doresc astfel prelungirea la nesfârşit a adolescenţei.In acest fel
la aceşti tineri drogul devine un scop al existenţei.
Dependenţa de drog poate fi privită şi prin natura sa socio-
culturală,un mijloc de contestaţie şi de retragere datorită
insatisfacţiei şi neliniştii privind structurile sociale,pe care ei le
realizează ca coercitive.Tot în acest sens trebuiesc privite şi
desorganizarea valorilor morale şi familiale,fragilizarea psihologică
personală şi greutăţile de adaptare.
Deosebit de important este grupul prietenilor,prezenţa unor
consumatori iliciţi, fenomene care creiază oportunitatea învăţării.Mai
recent s-au stabilit diferite corelaţii între consumul de drog şi
diferite structuri şi condiţiile familiale.

5
 Adolescenţii a căror familii folosesc droguri vor folosi şi
ei,problema familiei fiind deosebit de importantă.S-au descris
diferite feluri de anomalii în cadrul acestor familii:rol parental
schimbător,mamă supraprotectaore şi indulgentă,tată pasiv şi
indiferent.Eşecul părinţilor pare evient datorită inconsistenţei în
atitudine şi comportament ceea ce poate duce la fenomenul de
neîncredere în adult,în general.Kempler şi MacKenna(1975) vede în
familiile adolescenţilor dependenţi de drog conflicte
puternice,adeseori soţiile domină, soţii fiind pasivi iar în
antecedentele părinţilor alcoolul joacă rol important.Se constată
adesea o alianţă rigidă dintre un părinte(mai ales mama) şi
pacient,alteori o inpenetrabilă coaliţie între părinţi în vederea
respingerii tânărului toxicoman,comunicarea redusă între părinţi şi
pacient,criticismul exagerat la adresa bolnavului.In familie apare
adesea prin contrast imaginea “fratelui bun” ceea ce duce la
rivalitatea fraternă şi la o alienare a relaţiilor dintre părinţi şi pacient
care are ca rezultat excluderea pacientului din familie.
Vorbind de importanţa factorilor familiali şi sociali în cadrul
dependenţei de drog Oughourlian(1976) descrie “toxicomanii” de
grup,de mase şi populare.Este clar acuma că doar factorul
genetic,sau alţi factori individuali nu mai pot explica actualul
fenomen al dependenţei de drog şi că aceasta apare tot mai mult
astăzi ca o adevărată mişcare socio-culturală deviantă.Toxicomanul
actual nu se mai aseamănă cu cel clasic.El nu se mai păzeşte,se
îmbracă în mod intenţionat deosebit,are un limbaj şi un mod de
viaţă aparte,uneori chiar provocator.In ţările cu mare consum de
drog,toxicomanii se cunosc între ei,au propria reţea de
aprovizionare,au cluburile lor şi profită de liberalismul societăţii
pentru a-şi manifesta în mod deschis “cultura”.

Am prezentat in linii mari cateva aspecte legate de dependenta de

droguri,intentia noastra fiind insa a prezenta tot ca fenomene ale
dependentei si anumite activitati care apar ca morbide in mediul
social,constituind adevarate boli sociale.

Ne vom opri doar asupra celor mai cunoscute :

1.Dependenta de mall.

Moll-ul poate deveni un adevarat drog

Cu riscul de-a cheltui peste limita propusa, de a cumpara chiar
lucruri nefolositoare,multe persoane merg la moll,chiar daca nu au o
necesitate.Adesea ideea devine un adevarat ritual.
In SUA se vorbeste din ce in ce mai des despre dependenta de
mall,situatie care la noi nu este atat de frecventa.
Se pare ca fenomenul se aseamana mult cu ceea ce vom descrie
mai jos in gambling,iar cu cat timpul petrecut in Moll este mai mare
fenomenul obisnuintei sau a dependentei se instaleaza.

6
Ar exista 3 faze ale fenomenului:
1 Faza initiala in care individul simte nevoia psihologica de a vizita
marele magazin;
2 In faza a 2-a fenomenele de dependenta cresc in intensitate sub
forma unei nevoi imperioase,devine nelinistit psiho-motor fenomene
care nu dispar decat relundu-si ciclul vizitarii marelui magazin.
De obicei aceasta stare nu apare decat cand individul se afla in
afara incintei magazinului si se linisteste odata cu o noua vizita.
3 Faza dependentei propriuzise,in care fenomenele psihologice sunt
atat de intense incat determina fenomene neuro-vegetative.
Persoana este cuprinsa de o stare de nervozitate accentuata, care
se manifesta prin agitatie, chiar agresivitate.necesitatea imperioasa
de a se afla imediat in Moll.
Repetand la infinit intratul si iesitul din magazin,dependenta de Moll
devine o adevarata dependenta patologica,mai ales ca „doza” va
trebi mereu marita.

2.Gamblingul sau dependenta de jocuri de noroc.

////

Jocurile de noroc (gamblingul).Vom expune aici această patologie tipic

sociopată şi căreia în ultima vreme i se acordă atenţie,nu ca unui viciu ci ca
unei dizarmonii sociopate de personalitate.
Jocurile de noroc sunt o practică prezentă în toate societăţile şi în toate
timpurile,o instituţie socială şi universală.Deşi este un comportament marginal
se bucură de o mare acceptanţă socială (dar în funcţie de diferite medii
sociale sau culturi).
În societate recompensa bănească este legată de muncă,aşa încât câştigul
nemuncit,în urma jocului şansei este considerat ca ceva anormal şi vicios.
Dostoevski portretizează pe jucătorul de cărţi ca pe un compulsiv,un adevărat
drogat(ca desfăşurarea unui instinct iraţional).Freud a alcătuit un studiu
asupra lui Dostoievski,insistând asupra caracterului de autopedepsire.Freud
vedea jocul de cărţi ca pe un substitut al masturbaţiei,cu o dorinţă
irezistibilă,urmată de plăcerea actului,după care rămâne cu un enorm
simţământ de vinovăţie.Caracteristic pentru jucător este plăcerea de a
juca,importanţa şansei şi imposibilitatea de a prezice rezultatele.După
Greenson ar exista trei categorii de jucători:
1.Jucătorul "normal",care joacă pentru divertisment şi distracţie,şi care se
opreşte când observă că a mers prea departe;
2.Jucătorul profesionist,care foloseşte jocul pentru a câştiga;
3.Jucătorul nevrotic sau sociopat,împins să joace de nevoi inconştiente şi
care nu se poate lăsa,întocmai ca şi un toxicoman;
Iată,tot după Greenson,o scurtă prezentare a obiceiurilor jucătorilor de
cărţi şi a principalelor comportamente:
Prima caracteristică este atmosfera de excitaţie,cu tremurături şi
transpiraţie a jucăorilor,cu nelinişte psihomotorie (situaţie care se poate
manifesta în linişte sau zgomot).Există un ritm al descărcărilor tensionale care

7
se repetă mereu.La început jocul este liniştit,dar gradat există un crescendo al
excitaţiei până la apogeu,după care finalul este de asemenea liniştit.Aceste
faze sunt analoage cu ceea ce se întâmplă în cursul actului sexual.Această
tensiune este însă plăcută pentru jucători.Femeile (care joacă poker) încep
jocul uzând de manierele şi limbajul masculin.La ruletă,în camera de joc ar
exista adesea o atmosferă antifeministă (femeile nu aşteaptă şi nu primesc
curtenie).Atmosfera antifeministă se poate manifesta prin excluderea femeilor
sau printr-un limbaj antifeminist.Din aceste motive femeile sunt adesea
împotriva jocului de noroc al soţului.
O altă caracteristică o constituie prevalenţa superstiţiilor şi situaţiilor
magice pentru a "prinde norocul" (schimbarea locului,înconjorul
mesei,schimbarea cărţilor etc).Există şi alte paternuri comportamentale
(isbesc cărţile,îşi pun banii pe sorturi etc).În jurul mesei de joc creşte
consumul de alimente,băutură,ţigări.Vocabularul jucătorilor constă din expresii
scatologice,expresii sadice,îşi murdăresc sau îşi umezesc hainele.
Jucătorul este o persoană care trebuie să joace,iar când începe nu se mai
poate lăsa.Din aceste motive jucătorul devine un sociopat.El îşi tiranizează
atât propria lui viaţă cât şi pe aceea a altora (în primul rând a familiei
sale).Jucătorul sociopat s-ar caracteriza prin următoarele:
-jucătorul crede că este norocos şi speră mereu că şansa lui va veni în
viitor;
-jucătorul sociopat este împins să-şi testeze mereu norocul;
Credinţa că este norocos,jucătorul o realizează conştient dar mai ales
inconştient.Câştigul ocazional este o dovadă că cele gândite de el sunt
reale.De fapt jocul pentru el nu este numai pentru bani,ci şi pentru prestigiu şi
putere.

După Greeson,jucătorul de cărţi sau de alte jocuri de noroc se află la

marginea unei severe depresii şi aşteaptă să obţină satisfacţie şi securitate
prin intermediul norocului.Jucătorul sociopat suferă prin jocul practicat o
adevărată regresiune,el nu se mai poate lăsa pentru că nu poate suporta
sentimentul de abandon şi depresie,precum şi dorinţa de a gusta din excitaţia
câştigului.

/////////

Jocurile de noroc sunt populare din cele mai vechi timpuri(le gasim
la egipitenii,grecii,romanii antici).fata de jocurile de noroc s-a
observat o atitudine ambigua fiind acceptate sau respinse,uneori
chiar prohibite pe criterii religioase,morale sau chiar
economice.jucatorii au fost adesea admirati sau dispretuiti.

Treptat,s-a observat insa,ca la multi dintre jucatori nevoia de a juca

a devenit o dependenta psihologica,mai ales cand jocul de carti
produce efecte nedorite in familie,profesie sau in pozitia sociala a
individului.

. Asemanator cu ce se intampla in cazul dependentelor de droguri,

jocul de noroc dezvolta fenomenul de toleranta, in sensul ca apare

8
nevoia de a creste "doza" pentru a obtine aceeasi stare de bine, iar
incercarea de a stopa jocul se insoteste de efecte fizice si psihice
asemanatoare sevrajului la o substanta psihoactiva: iritabilitate,
neliniste, dificultati de concentrare sau dispozitie depresiva.
Trasaturile jucatorului

Etiologia acestui comportament ia in considerare, alaturi de

trasaturile psihologice mentionate mai sus, si vulnerabilitatea
biologica, studii ale ultimilor ani disputand inca jocul de noroc intre
comportamentele din spectrul obsesiv-compulsiv sau cele adictive
(dependenta de substante). Iata si criteriile diagnostice ce ar
necesita ajutor specializat:

• Inabilitatea progresiva de a controla acest comportament in

detrimentul pierderilor financiare si relationale;
• Nevoia de a juca sume din ce in ce mai mari pentru a atinge
aceeasi stare de excitabilitate;
• Jocul aduce cu sine o stare euforica, iar imposibilitatea de a
juca determina fenomene de "sevraj";
• Existenta unor preocupari persistente in ceea ce priveste
jocul: planificari, modalitati de a gasi bani etc.;
• Esecurile repetate in a controla jocul pe parcursul acestuia sau
de a stopa acest comportament;
• Jocul, privit ca modalitate de a scapa de probleme sau de a
diminua sentimente precum vinovatia, anxietatea, depresia,
descurajarea;
• Pierderea unei sume de bani este urmata de un nou joc, cu
credinta ca "sigur de data asta voi recupera";
• Cei din jurul jucatorului sunt mintiti in legatura cu amploarea
pierderilor sau lipsei controlului asupra comportamentului;
• Adesea apar comportamente ilegale, in legatura cu incercarea
de a face rost de bani pentru a juca sau de a acoperi
pierderile;
• In timp apar dificultati interpersonale, eventual pierderea de
oportunitati profesionale

////////////////
Prostituţia
Este o practică care deşi a fost mereu respinsă de către
societate ea a fost prezentă în toate epocile şi pe toate
meridianele.Naveclock Ellis studiind aspectele psihologice ale
prostituţiei lansează celebrul dicton "în bordelurile unui mare oraş
se învaţă mai multă psihologie decât în toate universităţile din
Europa".Deutch descrie "cinismul moral" al prostituatelor,chiar cele
mai elementare legi morale nu au nici cea mai mică influenţă asupra
acestor femei,ele exprimând valori în totalitate străine
lor.Infantilismul lor psihic fac din întreaga lume un fel de

9
puericultură,în care instituţiile sociale sunt personificate de
reprezentanţii acestora.
Motivele prostituţiei sunt de ordin social,economic şi
psihologic.Astfel prostituţia apare mai ales în condiţii socio-
economice precare,în condiţiile unei societăţi în care cinismul social
fac parte din ideologia cotidiană.
Pe plan psihologic este vorba de peronalităţi
deosebite,adeseori cu un mare grad de masochism,"protectorii" lor
exploatându-le şi maltratându-le,dar acesta reprezentând totuşi o
adevărată “nevoie psihologică" pentru a susţine "motivaţia" faptei
lor.O mare parte dintre prostituate sunt personalităţi pasiv-
dependente,atrase în mrejele prostituţiei datorită infantilismului
psihic şi imposibilităţii lor de a se emancipa ca personalitate.
O categorie aparte dintre prostituate o constituie forme fruste
de schizofrenie,în special forme simple,oligosimptomatice,cu o
rezonanţă afectivă scăzuă.Frigiditatea este aproape regula la
prostituate.
Un interes deosebit l-a constituit şi studiul psihologiei
"clienţilor".Ralph i-a împărţit în 2 categorii:
1.Personalităţi desechilibrate sau nevrotice care obţin
satisfacţii sexuale numai având relaţii sexuale cu prostituatele;
2.Personalităţi singuratice care nu sunt capabile de relaţii
heterosexuale şi chiar umane în general;
Gibbens şi Gilberman remarcă frecvenţa isteriilor şi debilităţilor
mintale printre clienţii bordelurilor.Autorii vorbesc la aceste
persoane de un conflict al dependenţei şi independenţei în relaţiile
cu mamele acestor persoane,lipsa unui model masculin de
identificare.Este vorba de obicei de firi inhibate,resemnate,ataşate
de mamă.Uneori,chiar căsătoriţi nu pot avea satisfacţii sexuale
decât imaginându-şi anumite relaţii de desfrâu,uneori silind soţiile
să se îmbrace sau macheze ca fostele lor partenere (Sim).
Importanţa factorilor psihologici este foarte mare şi aceştia
prevalează în faţa unor explicaţii superficiale (nevoia de relaxare,de
variaţie etc).
////////////////////////

e.Psihopatologia traficului motorizat

Una dintre problemele foarte complexe ale activităţii umane o
constituie şi traficul motorizat,circulaţia de bunuri şi de persoane
fără de care nu se poate concepe o societate modernă.
Psihiatria a fost repede implicată în procesul dinamic al
traficului rutier..
Înclinaţia spre accident
Încă din cadrul primelor studii de medicină psihosomatică
(Dunbar),s-a vorbit de faptul că unele persoane sunt înclinate de a
face mai uşor accidente.Este vorba,spune Grinker,de indivizi care
trăiesc la "tensiune înaltă",prezintă un comportament impulsiv,iar

10
cănd agresivitatea le este excitată ei se lansează brusc în
efort,atenţia li se îngustează,ceea ce datorită imprudenţei
predispune la acident.Imprudenţa la conducătorii auto subliniază
Viorica Ioanid-Mureşanu presupune însă din punct de vedere
psihologic personalităţi deosebit de emotive,nervoase,personalităţşi
compulsive care datorită trecerii intempestive la act nu au
capacitatea unor decizii prompte şi eficace.De fapt,spune
K.Schneider,perturbarea gravă a afectivităţii nu face decât să
divulge un instinct primitiv de autoagresiune a cărui logică este de
ordin intern.În acest sens,numeroşi autori au vorbit de sentimente
ascunse de culpabilitate şi ostilitate sau de ceea ce Tabachnick
numeşte tendinţe la "self destruction",subliniind prin aceasta că
tensiunile interioare desvoltă paternuri comportamentale în sensul
unei "înclinaţii individuale" spre accident.Temporar,subliniază
Damian,accidentul poate micşora tensiunea psihică dar numai
pentru un timp,pentru ca ulterior tensiunea să reapară şi noi
accidente să se producă.În acest cadru,pe bună dreptate se poate
implica aşa numitul "stil de viaţă" şi care presupune o serie de
trăsături psihologice cum ar fi impulsivitatea,tendinţa de a acţiona
intempestiv,imprudent.Aceste fenomene ar fi motivate suscitat de
dorinţa de a scăpa de o tensiune anxioasă.Imprudenţa
conducătorilor auto poate traduce tendinţe suicidale incomplet
exprimate.
Un alt element important în cadrul predispoziţiei la accidente
constă în deficienţe psihologice fruste,greu evidenţiabile în mod
spontan şi uneori având o origine chiar ereditară (distractibilitatea
atenţiei,înclinaţia spre reverie,competitivitate exagerată).
Disertori şi Piazza vorbesc de o adevărată caracteriopatie
nevrotică,uşurinţa cu care unii indivizi fac accidente fiind în fond o
nevroză clinic silenţioasă care însă determină suficiente tulburări ale
sferei instinctivo-afective,care să determine tendinţe inconştiente de
autovinovăţie,de auto şi heteroagresivitate.Aceste tensiuni
puternice declanşate subconştient au ca rezultat distragerea
atenţiei,element esenţial în dinamica accidentului de
circulaţie.Autorii subliniază şi ei în acest cadru tendinţele
inconştiente şi ascunse de suicid care se pot exprima indirect prin
accident (în sensul unor "actes manques" descrise de Freud).
În cadrul accfidentului de circulaţie se mai vorbeşte de
asemenea de existenţa unui aşa numit "sindrom Centaur"
caracterizat prin exacerbarea pe plan individual a sensaţiei de
putere pe care forţa maşinii o dă omului stresat şi diminuat
permanent în viaţa socială.
Se poate spune că accidentul de circulaţie are la bază o
adevărată psihodinamică.În acest sens "complexul de inferioritate"
are un rol important alături de care apare "complexul inferioritate-
superioritate".

11
 Rănirea instinctului de afirmare şi a voinţei de putere ar
determina în mod inconştient reacţii hipercompensatoare,ceea ce ar
aparţine caracterului "nervos" descris de Adler. Aceste tendinţe
psihodinamice ar determina la conducătorul auto complexat,dorinţa
de a merge cu viteză mare,de a domina traficul,de a depăşi pe
toţi.Lucrul este mai pregnant la persoanele timide,persoanele
subordonate,persoane cu inhibiţie puternică a instinctelor de
afirmare.
O altă categorie descrisă de Disertori şi Piazza o constituie
anumite categorii de tineri cu o exuberanţă juvenilă şi o creştere
exagerată a instinctului de afirmare.Răspunsul poate lua aspectul
unei adevărate "caracteropatii adleriene",cu reacţii submorbide
(exuberanţă juvenilă,scăderea simţului criticii).De aici rezultă
voluptatea vitezei,demonul competiţiei,dorinţa de a fi mereu în
frunte.
Acţiunea nevrozantă a traficului
Acţiunea nevrozantă a traficului este a 2-a problemă,traficul
prin efectele sale acţionează asupra psihicului şi prin alte
mijloace.Zgomotul produs de automobile este un sgomot agresiv şi
iritant,lucru exacerbat mai ales de accelerările repetate.
Poluarea este al 2-lea factor nociv cu acţiunea atât fizică cât şi
psihică.La aceşti factori principali se mai adaugă şi alţii care
contribuie la nevrotizarea atât a celor din jur cât şi a participanţilor
la trafic (defecţiuni tehnice,situaţii neaşteptate).
Desvoltarea traficului motorizat a avut în mare un caracter
haotic,reglementările fiind foarte puţine,ceea ce a determinat atât
afecţiuni legate de poluare cât şi fenomenul de nevrotizare
colectivă.
S-a creat,deja,noţiunea de "nevroză de trafic rutier" care
alături de poluare şi de reacţiile anormale ale unor personalităţi
disarmonice se înscriu printre consecinţele morbide ale traficului
rutier.
Disertori şi Piazza enumeră următoarele categorii privitoare la
efectul nevrozant al traficului:
-Creşterea cazurilor de nevroze printre victimele accidentelor;
-Nevrotizarea generală a participaţilor la trafic,în raport cu
stresul conducerii (oraş, exterior,blocaje);
-Nevrotizarea citadinilor prin sgomot;
-Poluarea ;
Stresul conducerii loveşte mai ales populaţia adultă,în timp ce
stresul de pieton este mai frecvent la copiii din oraş,frustraţi de
dreptul plimbării,a jocului în stradă,pieţe.
Nevroza de trafic se caracterizează prin
astenie,iritabilitate,anxietate,apariţia a numeroase manifestări
psihosomatice care pot apare chiar la câteva ore de
conducere,fenomenul depinzând de predispoziţia individului.Starea
de tensiune a şoferului,arată tot Disertori şi Piazza,eliberează

12
numeroase răspunsuri psihobiologice ca:alerta,hiperapărarea
agresivă,reacţii de scurtcircuit,tendinţa de a nu da dreptul
altuia,neglijarea pericolului.
Pe această bază pot apare în mod tranzitoriu simptome
isteroide,tendinţe la acte de violenţă,intrarea semivoită în accident
(în contrast cu firea obişnuită a individului).Toate aceste fenomene
fac necesară a se institui un control sever,o politică de programare a
traficului motorizat şi a condiţiei stradale de desfăşurare şi mai ales
acţiuni de demitizare a maşinii.
///////
Rasismul
Înainte de a fi privit prin unghiul de vedere al
psihopatologicului trebuie să mai subliniem odată că rasismul apare
pe baza unui complex de factori economici,ideologici şi de psihologie
a maselor.Rasismul,ca formă morbidă,epidemică poate lovi grupuri
mari de indivizi,el putând fi privit şi ca o adevărată maladie
socială.Rasismul apare ca rezultat al perturbărilor raporturilor
interumane între indivizi de rase diferite,care trăiesc însă pe acelaşi
teritoriu.
Egalitatea,în sens de uniformitate este biologic
vorbind,imposibilă şi poate,arată Disertori şi Piazza nici nu ar fi
dezirabilă.Există deosebiri specifice între rase,naţiuni,între
indivizi,existând defecte şi calităţi care se compensează.Dar spun
autorii nu ori ce relaţie dintre rase înseamnă rasism şi nu orice
relaţie alterată dintre rase are neapărat o coloratură
psihopatologică.Ca termen social,rasismul este foarte vechi (fiind
cunoscut încă din mileniul al 3-lea,înaintea erei noastre pe teritoriul
Indiei şi Mesopotaniei).
În epoca modernă cel mai feroce şi care a ajuns până la a
constitui o adevărată politică de stat a fost rasismul practicat de
fasciştii germani şi care prin furoarea sa a luat aspectul unei
adevărate "nevroze" sau chiar "psihoze" colective.
Rasiştii germani şi-a desvoltat ideologia pe baza unei aşa
numite conspiraţii a evreiilor contra arienilor paralel cu desvoltarea
unui adevărat delir megaloman privind valoarea rasei
germane.Această politică a liderilor fascişti s-a transformat şi a fost
impusă de conducătorii fascişti ca o adevărată psihoză
colectivă,culminând cu legi de stat rasiste şi o conduită criminală
colectivă pentru exterminarea unei întregi rase,până la
genocid.Astfel evreii au fost excluşi din comunitate,declaraţi rasă
inferioară,conspiratori,criminali fără a simţi nevoia de a aduce nici
cea mai mică dovadă.
Pe plan individual s-a asistat la adevărate stări paranoiace,cu
idei nefondate pe argumente reale,impenetrabile la critică sau
contraargumente şi care în domeniul comportamentului au mers
până la crimă.Xenofobia,arată Disertori şi Piazza,se bazează pe
neînţelegerea psihologiei altora.Dar şi persecutaţii ajung la atitudini

13
psihologice rasiste,de orgoliu şi separare şi acest lucru nu este
neapărat secundar.Rasismul nazist a realizat ceva unic în istoria
rasismului,prin enormitatea proporţiilor şi perfecţionarea organizării
unei societăţi criminale,prin educarea la crimă din copilărie ca
politică naţională.În acest fel,statul a fost transformat într-o imensă
asociaţie criminală.
Nevrotismul social
Procesul de industrializare şi urbanizare,creşterea numărului
de factori stresanţi,poluarea,relaţiile interpersonale defectuoase pun
psihicul uman într-o stare de tensiune permanentă,motiv pentru
care o serie de comportamente nevrotice pot apărea la nivelul unor
grupe sociale şi chiar a unor mase mai mari.Aşa cum am mai
arătat,în unele întreprinderi industriale procentajul nevrozelor a
putut atinge cifre impresionante,încât putem spune că nevrotismul
social atinge tot mai mult cote alarmante.
Ca fenomen social,nevrotizarea societăţii apare ca având o
intensitate submorbidă,cu creşterea enormă a procentului de
nevroze individuale şi apariţia a numeroase simptome izolate sau
chiar combinarea acestor două modalităţi.Actuala nevrotizare
socială se manifestă pe plan individual printr-o incidenţă variabilă
dar constantă la diferite persoane din grupul social a unor stări
depresive sau anxioase,sensaţia de insecuritate şi
insatisfacţie,iritabilitate,revendicativitate.pe acest fond se remarcă
creşterea marcată a nevrozelor şi a simptomelor psihosomatice.
Nevrotizarea societăţii relevă o desvoltare a desadaptărilor
generale în condiţiile în care "baia" de stresuri devine tot mai
densă.Relaţiile sociale se deteriorează uşor,dacă creşte
supraîncordarea,se intensifică presiunea ierarhică,deciziile
contradictorii.De asemenea,în aceste condiţii,instinctul de
afirmare,cu nevoia crescută de putere şi prestigiu,preocuparea de a
acumula cât mai multe bunuri materiale în cadrul unor relaţii sociale
competitive.În acest context,este uşor de constatat punerea în
mişcare a sindromului general de adaptare,cu apariţia stării de
alarmă şi declanşarea mecanismului anxios,cu tot cortegiul cunoscut
al mecanismului stresului social.Este vorba,deci,de situaţii în care
ritmul crescut al muncii şi al relaţiilor interpersonale sunt percepute
de către individ ca ameninţătoare.
Şi în societăţile,în care competitivitatea este mică (cele de tip
socialist,de exemplu),condiţiile de frustrare apar legate de limitarea
posibilităţilor de afirmare şi exprimare liberă,dar în acest caz
răspunsul este depresiv (Disertori şi Piazza).Depresia ar apare ca
simptom nevrotic în special în societăţile mai "colectiviste",în timp
ce anxietatea apare mai ales în societăţile bazate,în primul rând pe
competitivitate.Sacchetti explică depresia,apatia şi introversiunea la
unii indieni,prin regimul colectivist impus de sistemul lor de
organizare socială,munca în acest context,adesea forţată şi
neretribuită,având un puternic efect frustrant.În acest context s-a

14
vorbit de desvoltarea unui aşa zis tip de "om-maşină",caracterizat
prin apariţia pe fondul psihologiei sale a stării depresive şi
anxioase,deşi adeseori cu o stare
euforică,artificială,evazivă(Disertori şi Piazza).
În prezent mediul social este dominat mai mult de conflicte
conştiente şi de necesitatera unei puternice inhibiţii instinctuale,în
timp ce în societăţile anterioare erau dominate mai mult de refulări
în inconştient,conflicte neconştientizate (responsabile în trecut de
frecvenţa mare a isteriei,obsesiilor şi fobiilor).Din acest
motiv,societatea noastră este mai propice desvoltării nevrozelor
anxioase,a neurasteniei,ca şi pentru o nevrozare generală şi
colectivă (Disertori şi Piazza).
Tehnicitatea excesivă din secolul nostru a substituit în mare
măsură valorile umane cu cele tehnice şi acest lucru este incriminat
de către numeroşi autori drept cauză a nefericirii şi a tulburărilor
psihice.În ansamblu se mai adaugă şi factorii demografici,viaţa
artificială şi psihotraumatizantă,în condiţii de supraaglomerare (la
New York un om din 3 este nevrotic recunoscut).
Supraaglomeraţia este prin ea însăşi factor de nevrozare
socială.Astfel,dacă experimental,arată Disertori şi Piazza se
supraaglomerează o populaţie de şoareci,într-un spaţiu limitat al
unei cuşti,se va constata rapid şi constant fenomenul de "alienare
psihogenă" de supraaglomerare cu comportament anormal,adesea
canibalic,cu abandonarea noilor născuţi,homosexualitate.
Importanţa industrializării şi urbanizării în declanşarea
nevrotismului social este dovedită şi de numărul scăzut al
nevrozelor în ţările slab desvoltate (asiaticii făcând mai ales forme
obsesive sau depresive).
Pfeiffer subliniază raritatea nevrozelor de tip european în
Indonezia,la o populaţie cu un mod de existenţă tradiţional,la care
apar însă forme acute (amok,Coro etc).Industrializarea scade
incidenţa acestora şi creşte incidenţa acelora de tip european.
Nevrotizarea societăţii trebuie privită deci ca o anticameră a
nevrozelor propriuzisă, prin creşterea la indivizi a unor simptome
izolate (anxietate,depresie,astenie, iritabilitate), creşterea
numărului de relaţii interpersonale defectuoase
(ostilitate,conflictualitate etc).O serie de simptome însă pot să se
manifeste nu numai între indivizi dar şi între grupele umane,putând
favoriza fenomenele de violenţă colectivă,terorism,până la
conflagraţii interstatale (Disertori şi Piazza).
Doctrina densităţii psihologice crescute a populaţiei este o
ipoteză care caută să dea o explicaţie fenomenului de nevrotism
social în sensul său cel mai larg.Giovani Dalma emite teorie
"densităţii psihologice crescânde" a populaţiei şi care ar avea o
influenţă deosebită asupra reacţiilor de adaptare şi a creşterii
fenomenului de nevrotism social.Astfel,subliniază autorul,în ultimele
2 secole a apărut o creştere enormă a diferenţierii,emancipării şi

15
expansiunii indivizilor.Creşterea populaţiei s-a însoţit şi de creşterea
nivelului de conştiinţă a indivizilor,ceea ce a făcut ca secolul nostru
să devină o epocă de metamorfoză a umanităţii dar care este
însoţită şi de aspecte negative,lucru care se datoreşte
alfabetizării,egalităţii şi emancipării femeilor,emancipării rasiale
etc.Acest lucru a făcut ca populaţia "conştientă" şi "participativă" la
viaţa socială să crească de 5 ori,în raport cu anul 1900.Este
vorba,deci,de o vertiginoasă creştere a "densităţii
psihologice",progres pozitiv dar şi semnalul unei faze critice,poate
printre cele mai importante din istoria umanităţii.Acest lucru,arată
Disertori şi Piazza,este comparabil cu alte crize din evoluţia omului
(poziţia bipedă,apariţia vorbirii,descoperirea focului etc).După
Dalmas,acest moment critic s-ar caracteriza prin lupta pentru un
"spaţiu vital" psihologic,care determină tensiuni şi conflicte care pot
deveni sursa unor fenomene psihopatologice.După acelaşi
autor,aceste fenomene s-ar divide în nevroze colective de şoc şi
nevroze colective de adaptare.Nevroza de şoc s-ar caracteriza prin
acţiuni de intoleranţă şi fanatism,tendinţe dictatoriale,conflicte
rasiale,motivaţie emoţională a numeroase conflicte sociale,unele
manifestări de amnezie morală şi sadism colectiv,unele reacţii
patologice ale femeilor desadaptate.În acest cadru poate apare o
adaptare nevrotică pasivă (în condiţii socio-economice proaste) cu
fenomene de introversiune apatică, recurgerea la alcool sau la alte
droguri (exemplu,tristeţea indienilor din rezervaţii).Din aceste
motive trebuie alcătuit un adevărat "recesământ psihologic integral"
al populaţiei lumii,pentru a putea acţiona în domeniul sănătăţii
mintale,motiv pentru care autorul propune 3 tehnici:
1.Studiul orizontal al frecvenţei şcolare (alfabeţi-analfabeţi) şi
verticală (gradul de instrucţie);
2.O aplicare eşalonată a metodelor sociologice;
3.Anchete prin teste psihologice;

Dispsihobiozele
Dispsihobiozele reprezintă alt concept propus de Dalmas şi
care s-ar defini ca "deformări ale experienţei vieţii şi
conduitei,deviaţii ale cursului normal al existenţei".Autorul clasifică
dispsihobiozele în 2 categorii:
1.Maniere anormale de a asimila experienţa vieţii;
2.Conduite anormale;
Cadrul dispsihobiozelor cuprinde fenomene parapsihiatrice şi
psihiatrice,conduite aberante,modificări sociale,tulburări în
evaluarea valorilor culturale şi în domeniul obişnuinţelor.
Dispsihobiozele se manifestă atât prin aspecte subiective
("felul de a trăi anormal situaţia"),cât şi obiectiv (comportamente
anormale).
În cadrul dispsihobiozelor intră,după Dalmas,stări
nevrotice,psihotice,disarmonii de

16
personalitate,toxicomanii,prostituţia,devierile sexuale,tulburările
psihosomatice,suicidul,vagabondajul,diferite vicii,pasiunile şi geniile
negative.După Disertori şi Piazza,cauzele dispsihobiozelor ar fi
următoarele:
1.Factori biologici (ereditari,toxici,carenţe alimentare );
2.Factori psihologici,frustraţii sexuale;
3.Cauze socio-economice,mizerie,catastrofe,război;
4.Tulburarea relaţiilor interpersonale,în sânul
familiei,conflictele care generează complexul de
inferioritate,ierarhizarea rigidă,conflicte profesionale,habitatul
insuficient;
5.Carenţe,frustraţii,traumatisme,abandon precoce,carenţe
afective,defecte educaţionale,erori în alegerea profesiei,în realizarea
de sine,schimbări bruşte de existenţă;
6.Contagiunea mintală,sugestia,mijloacele de influenţare în
masă,prostul exemplu,ambianţa deprimantă.În acest cadru intră o
serie de adevărate "devieri culturale",cum ar fi:grupele de
boemi,nomazi,subgrupe cu potenţial intens criminogen, bande,secte
etc.
7.Criza de valori,anomia,fenomenele transculturale.În acest
cadru intră antagonismul de valori între
casă,şcoală,stradă,demitizarea fără compensare cu noi
idealuri,aspecte negative ale stilului de viaţă,creşterea fără
acoperire a nivelului de aspiraţie,frustrările sau gratificările în scurt
circuit,reacţii de compensare psihologică.
Toate aceste cauze pot apare sub forma unor cauze acute-
tranzitorii sau a unor cauze persistente,cauze individuale sau
colective,predispozante sau determinante.

/////

17