Sunteți pe pagina 1din 76
Ş COALA NA Ţ IONAL Ă DE STUDII POLITICE Ş I ADMINISTRATIVE FACULTATEA DE ADMINISTRA

ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

ADMINISTRAREA FINANŢELOR PUBLICE ŞI A BUGETULUI - Suport de curs -

Lector univ. dr. MARIA - ANDRADA GEORGESCU

FINAN Ţ ELOR PUBLICE Ş I A BUGETULUI - Suport de curs - Lector univ. dr.

BUCUREŞTI

CUPRINSUL SUPORTULUI DE CURS

Modulul I PROBLEME TEORETICE ALE FINANŢELOR

13

Unitatea de curs 1- Necesitatea, conţinutul şi sfera finanţelor

15

Unitatea de curs 2 - Funcţiile şi rolul finanţelor

16

Unitatea de curs 3 - Structura finanţelor

19

Unitatea de curs 4 - Mecanismul financiar

23

Unitatea de curs 5 - Politica financiară

25

Modulul II CHELTUIELILE ŞI RESURSELE FINANCIARE PUBLICE

31

Unitatea de curs 6 - Sistemul cheltuielilor publice

33

Unitatea de curs 7 - Sistemul veniturilor publice

45

Unitatea de curs 8 - Noţiuni generale despre impozite

51

Unitatea de curs 9 - Principiile şi criteriile impunerii

56

Modulul III TEORIE ŞI PRACTICĂ BUGETARĂ

61

Unitatea de curs 10 - Sistemul bugetar

62

Unitatea de curs 11 - Principiile bugetare

64

Unitatea de curs 12 - Procesul bugetar

69

1. Informaţii generale

Date de identificare a cursului

Date de contact – titular curs

Date de identificare curs şi contact tutori

Nume: Lect. dr. Maria-Andrada Georgescu Birou: Facultatea de Administraţie Publică, Str. Povernei, nr. 6 Telefon: 021/3180897 E-mail: georgescu_andrada@yahoo.com Consultaţii: miercuri, 14 - 16; răspuns la întrebările adresate prin e-mail – max. 48 de ore

Denumire curs: ADMINISTRAREA FINANŢELOR PUBLICE ŞI A BUGETULUI An II Semestrul: 3 Tip curs: obligatoriu Pagina web: www.apid.snspa.ro

Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite:

Pentru a parcurge această disciplină, studenţii trebuie să aibă o serie de cunoştinţe minime, dobândite în

cadrul disciplinei Introducere în economie şi politici economice (anul I). Pentru cei care nu dispun de

aceste cunoştinţe, există o serie de lucrări în acest domeniu disponibile pentru consultare şi împrumut atât

la Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti, cât şi la biblioteca facultăţii, astfel încât să poată să fie

parcurse de toţi acei studenţi care trebuie să atingă acest prag minim de cunoştinţe.

Descrierea cursului

Cursul porneşte de la prezumţia că studenţii nu au cunoştinţe în domeniul financiar şi astfel se încearcă

familiarizarea lor graduală cu acest domeniu. Cursul se adresează celor care doresc să aibă cunoştinţe de

bază în privinţa conceptelor de bază din domeniul finanţelor, în special din domeniul finanţelor publice,

punând accent pe aspectele relevante ale teoriei financiare şi a modului în care ea se poate aplica în

sectorul public.

Cursul prezintă, în primul rând, problematica teoretică din câmpul finanţelor, cu accentuarea

problematicii finanţelor publice, introducând noţiunile de finanţe publice, mecanism şi politică financiară,

aparat financiar. Cursul continuă cu prezentarea diferitelor tipuri de cheltuieli şi resurse ce se întâlnesc în

domeniul finanţelor publice, încercând să clarifice delimitările conceptuale şi limitele existente în legătură

cu aceste noţiuni. Cursul se finalizează cu prezentarea sistemului bugetar actual din România, înţelegerea

principiilor bugetare şi a etapelor procesului bugetar, dezvoltând abilităţile necesare pentru identificarea şi

utilizarea diferitelor metode de bugetare la nivel naţional şi local şi pentru înţelegerea complexităţii

mecanismului financiar public. Conectarea dintre teorie şi practică se realizează prin efectuarea de

aplicaţii practice şi prezentarea unor studii de caz.

Cursul urmăreşte:

Să formeze o concepţie ştiinţifică necesară pentru o corectă înţelegere a fenomenelor, proceselor

şi operaţiunilor financiare ce se nasc ca rezultat al constituiri, repartizării şi utilizării fondurilor

publice, în formă bănească;

Să formeze o imagine sistematică asupra finanţelor contemporane, permiţând delimitarea clară între relaţiile băneşti şi relaţiile financiare, precum şi între finanţele publice şi finanţele private;

Să dezvolte abilitatea de a identifica strategiile şi tehnicile bugetare moderne, cu accent pe fiscalitate şi politică fiscală.

După parcurgerea acestei discipline studenţii vor dobândi următoarele competenţe:

Înţelegerea fenomenelor, proceselor şi fluxurilor financiare din economie, precum şi a interdependenţei dintre acestea şi fenomenele şi procesele reale;

Abilitatea de a identifica şi evalua efectele diferitelor măsuri de politică financiară aplicate de un guvern sau altul;

Abilitatea de a evalua critic rezultatele obţinute prin utilizarea aparatului matematic de determinare a indicatorilor privind volumul, structura şi dinamica veniturilor şi cheltuielilor publice;

Abilitatea de asumare a unui comportament conştient şi activ faţă de relaţia administraţiei publice cu cetăţenii în domeniul finanţelor publice.

Organizarea temelor în cadrul cursului Temele abordate în cadrul acestui curs sunt structurate astfel încât să permită atingerea principalelor obiective prezentate în descrierea cursului. Se porneşte de la prezentarea noţiunilor generale privind finanţele publice, punându-se accent pe înţelegerea conceptelor relevante, se discută apoi modul în care o corectă dimensionare a cheltuielilor şi veniturilor publice pot contribui la dezvoltarea societăţii; se trece apoi la discutarea teoriei şi practicii bugetare, accentuându-se explicarea strategiilor şi tehnicilor bugetare moderne. Parcurgerea conţinutului disciplinei conduce la atingerea următoarelor obiective:

însuşirea cunoştinţelor privind conceptele, teoriile şi metodele de investigare fundamentale din domeniul financiar public, organizarea şi administrarea acestora în condiţii de eficienţă;

lărgirea bazei de cunoştinţe a studenţilor pentru a analiza independent unele probleme, cu influenţă sau determinate în domeniul administrării finanţelor publice şi capacitatea de a comunica şi demonstra soluţiile alese;

fundamentarea bazei ştiinţifice a studenţilor pentru a putea genera un raţionament profesional de valoare în ceea ce priveşte capacitatea de a evalua critic organizarea şi desfăşurarea activităţii financiare publice. Datorită dinamicii informaţionale din domeniul finanţelor publice, în fiecare an sursele de informare se vor modifica în conformitate cu ultimele evoluţii în domeniu şi vor fi comunicate în timp util pe platforma http://www.apid.snspa.ro. O detaliere a temelor se găseşte în calendarul cursului.

Formatul şi tipul activităţilor implicate Cursul este gândit ca unul interactiv; studenţii pot să trimită comentariile cu privire la temele abordate şi/ sau pot să completeze informaţiile furnizate cu noi informaţii la care au acces. De asemenea, cursul se bazează şi pe accesarea site-urilor care prezintă o serie de aspecte relevante privind administrarea finanţelor publice şi a bugetului, precum şi a revistelor specializate în acest domeniu, astfel încât studenţii să se familiarizeze cu ceea ce există pe plan internaţional, pentru a putea să contribuie la îmbunătăţirea dezvoltării administrării finanţelor publice în România. Pentru aceasta, activitatea individuală desfăşurată de fiecare student este extrem de importantă. Studenţii dispun de libertatea de a-şi gestiona singuri modalitatea şi timpul de parcurgere a cursului. Este, însă, recomandată parcurgerea succesivă a modulele – în ordinea indicată şi îndeplinirea sarcinilor indicate în cadrul fiecărui modul. Studenţii vor putea beneficia de consultaţii atât la sediul facultăţii, în cadrul orelor precizate anterior, precum şi prin intermediul comunicării prin e-mail.

Materiale bibliografice obligatorii Principalele surse bibliografice sunt:

1. Georgescu, Maria-Andrada (2009), Administrarea finanţelor publice şi a bugetului, ediţia a II-a, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, (mod de acces: Biblioteca Facultăţii sau achiziţionare de pe piaţă) 2. Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice (site-ul Ministerului Finanţelor Publice www.mfinante.ro) Informaţiile cuprinse în aceste surse bibliografice de bază sunt destinate atingerii obiectivelor cursului. Ele prezintă modul logic în care trebuie să fie abordată administrarea finanţelor publice şi a bugetului, atitudinea pe care atât guvernanţii cât şi contribuabilii trebuie să o aibă asupra banului public, precum şi modul în care eficienţa utilizării banului public poate fi majorată.

Materialele şi instrumentele necesare pentru curs Pe lângă materialele puse la dispoziţie în formă tipărită, studenţii vor lucra mult cu informaţiile disponibile (în mod gratuit) pe Internet, precum şi cu studiile de caz şi articolele puse la dispoziţie de cadrul didactic.

Calendarul cursului În derularea acestei discipline sunt programate 4 întâlniri (faţă în faţă) cu studenţii înscrişi. În cadrul fiecărei întâlniri se vor parcurge modulele aferente (de fapt, va avea loc o discuţie legată de probleme apărute, întrebări etc.). Pentru ca aceste întâlniri să devină cu adevărat interactive şi pentru a se putea focaliza pe aspectele importante – dar şi a detaliilor necesare, studenţilor li se recomandă să parcurgă suportul de curs pus la dispoziţie la începutul semestrului, precum şi parcurgerea capitolelor corespunzătoare temelor abordate la fiecare întâlnire din cel puţin una dintre sursele bibliografice indicate; ulterior întâlnirii se recomandă rezolvarea sarcinilor indicate.

Tematica cursurilor predate în cadrul acestei discipline cuprinde:

Tematica cursului: Necesitatea, conţinutul şi sfera finanţelor Implicarea studenţilor: parcurgerea referinţelor bibliografice indicate Referinţe bibliografice:

Georgescu, M.A. (2009), Administrarea finanţelor publice şi a bugetului, ediţia a doua, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, pp.9 -18 Matei, Gh.; Drăcea, M. şi Drăcea, R. (2005), Finanţe publice, Editura Sitech, Craiova, pp. 5-10

Moşteanu, T. (coord.) şi alţii (2005), Finanţe publice, ediţia a doua, Editura Universitară, Bucureşti, pp. 7-

10

Văcărel, I. (coord.) şi alţii (2006), Finanţe publice, ediţia a V-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, pp. 32-35

Tematica cursului: Funcţiile şi rolul finanţelor Implicarea studenţilor: parcurgerea referinţelor bibliografice indicate Referinţe bibliografice:

Georgescu, M.A. (2009), Administrarea finanţelor publice şi a bugetului, ed. a doua, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti, pp.19-28 Matei, Gh.; Drăcea, M. şi Drăcea, R. (2005), Finanţe publice, Ed. Sitech, Craiova, pp. 14-19 Tulai, C. (2003), Finanţele publice şi fiscalitatea, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj Napoca, pp.24-43 Văcărel, I. (coord.) şi alţii (2006), Finanţe publice, ed. a V-a, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, pp.

57-70

Tematica cursului: Structura finanţelor Implicarea studenţilor: parcurgerea referinţelor bibliografice indicate Referinţe bibliografice:

Georgescu, M.A. (2009), Administrarea finanţelor publice şi a bugetului, ed. a doua, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti, pag. 29-41 Tulai, C. (2003), Finanţele publice şi fiscalitatea, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj Napoca, pp.44-64

Tematica cursului: Mecanismul financiar Implicarea studenţilor: parcurgerea referinţelor bibliografice indicate Referinţe bibliografice:

Georgescu, M.A. (2009), Administrarea finanţelor publice şi a bugetului, ed. a doua, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti, pag. 43-52 Tulai, C. (2003), Finanţele publice şi fiscalitatea, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj Napoca, pp.65-79

Tematica cursului: Politica financiară Implicarea studenţilor: parcurgerea referinţelor bibliografice indicate Referinţe bibliografice:

Georgescu, M.A. (2009), Administrarea finanţelor publice şi a bugetului, ed. a doua, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti, pp. 53-72 Matei, Gh.; Drăcea, M. şi Drăcea, R. (2005), Finanţe publice, Ed. Sitech, Craiova, pp. 27-41 Văcărel, I. (coord.) şi alţii (2006), Finanţe publice, ed. a cincea, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, pp. 115-118

Tematica cursului: Sistemul cheltuielilor publice Implicarea studenţilor: parcurgerea referinţelor bibliografice indicate Referinţe bibliografice:

Georgescu, M.A. (2009), Administrarea finanţelor publice şi a bugetului, ed. a doua, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti, pag. 75-105 Matei, Gh.; Drăcea, M. şi Drăcea, R. (2005), Finanţe publice, Ed. Sitech, Craiova, pp. 94-105 Moşteanu, T. (coord.) şi alţii (2005), Finanţe publice, ed. a doua, Ed. Universitară, Bucureşti, pp. 55-60 Văcărel, I. (coord.) şi alţii (2006), Finanţe publice, ed. a cincea, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, pp. 127-150; pp. 154-155

Tematica cursului: Sistemul veniturilor publice Implicarea studenţilor: parcurgerea referinţelor bibliografice indicate; Referinţe bibliografice:

Georgescu, M.A. (2009), Administrarea finanţelor publice şi a bugetului, ed. a doua, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti, pag. 107- 120 Moşteanu, T. (coord.) şi alţii (2005), Finanţe publice, ed. a doua, Ed. Universitară, Bucureşti, pp. 143-149 Văcărel, I. (coord.) şi alţii (2006), Finanţe publice, ed. a cincea, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, pp. 342-345

Tematica cursului: Noţiuni generale despre impozite Implicarea studenţilor: parcurgerea referinţelor bibliografice indicate Referinţe bibliografice:

Georgescu, M.A. (2009), Administrarea finanţelor publice şi a bugetului, ed. a doua, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti, pag. 121-147 Moşteanu, T. (coord.) şi alţii (2005), Finanţe publice, ed. a doua, Ed. Universitară, Bucureşti, pp. 171-175 Tulai, C. (2003), Finanţele publice şi fiscalitatea, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj Napoca, pp. 187-208 Văcărel, I. (coord.) şi alţii (2006), Finanţe publice, ed. a cincea, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, pp. 358-360; pp. 374-380

Tematica cursului: Principiile şi criteriile impunerii Implicarea studenţilor: parcurgerea referinţelor bibliografice indicate Referinţe bibliografice:

Georgescu, M.A. (2009), Administrarea finanţelor publice şi a bugetului, ed. a doua, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti, pag. 149-179 Tulai, C. (2003), Finanţele publice şi fiscalitatea, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj Napoca, pp. 212-217; pp. 221-228; pp. 244-257; pp. 263-270

Văcărel, I. (coord.) şi alţii (2006), Finanţe publice, ed. a cincea, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, pp. 361-370

Tematica cursului: Sistemul bugetar Implicarea studenţilor: parcurgerea referinţelor bibliografice indicate Referinţe bibliografice:

Georgescu, M.A. (2009), Administrarea finanţelor publice şi a bugetului, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti, pag. 183-196 Matei, Gh.; Drăcea, M. şi Drăcea, R. (2005), Finanţe publice, Ed. Sitech, Craiova, pp. 46-49; pp. 63-66 Moşteanu, T. (coord.) şi alţii (2005), Finanţe publice, ed. a doua, Ed. Universitară, Bucureşti, pp. 287-290

Tematica cursului: Principiile bugetare Implicarea studenţilor: parcurgerea referinţelor bibliografice indicate Referinţe bibliografice:

Georgescu, M.A. (2009), Administrarea finanţelor publice şi a bugetului, ed. a doua, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti, pag. 209-240 Matei, Gh.; Drăcea, M. şi Drăcea, R. (2005), Finanţe publice, Ed. Sitech, Craiova, pp. 49-58; pp. 66-72 Moşteanu, T. (coord.) şi alţii (2005), Finanţe publice, ed. a doua, Ed. Universitară, Bucureşti, pp. 291-293 Tulai, C. (2003), Finanţele publice şi fiscalitatea, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj Napoca, pp. 119-158 Văcărel, I. (coord.) şi alţii (2006), Finanţe publice, ed. a cincea, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, pp. 506-516; pp. 527-537

Tematica cursului: Procesul bugetar Implicarea studenţilor: parcurgerea referinţelor bibliografice indicate Referinţe bibliografice:

Georgescu, M.A. (2009), Administrarea finanţelor publice şi a bugetului, ed. a doua, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti, pag. 241-272 Matei, Gh.; Drăcea, M. şi Drăcea, R. (2005), Finanţe publice, Ed. Sitech, Craiova, pp. 49-58; pp. 73-87 Moşteanu, T. (coord.) şi alţii (2005), Finanţe publice, ed. a doua, Ed. Universitară, Bucureşti, pp. 297-299 Tulai, C. (2003), Finanţele publice şi fiscalitatea, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj Napoca, pp. 159-176 Văcărel, I. (coord.) şi alţii (2006), Finanţe publice, ed. a cincea, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, pp. 541-553

Politica de evaluare şi notare Evaluarea se va face la final prin examen scris, cu următoarea structură a subiectelor:

1) teste grilă reprezentând 60% din nota finală

2) aplicaţie practică reprezentând 30% din nota finală 3) un subiect de sinteză reprezentând 10% din nota finală. Pentru fiecare structură de examinare se vor anunţa criteriile şi baremul de detaliat de notare. O serie de exemple – care să ajute studenţii în susţinerea cu succes a examenului final – vor fi prezentare în cadrul cursului. Modul de examinare este prezentat în calendarul detaliat al disciplinei. Prin aplicaţiile practice pe care trebuie să le efectueze, studenţii vor dobândi competenţele necesare de a aplica cunoştinţele dobândite la nivel practic. Rezultatele obţinute la această disciplină se vor comunica la final, prin anunţarea notei finale. Această comunicare se poate realiza atât faţă în faţă, cât şi prin afişarea notelor pe platforma aflată la dispoziţia studenţilor la această formă de învăţământ. Fiecare student poate solicita un feedback suplimentar prin contactarea titularului de curs prin intermediul adresei de e-mail.

Elemente de deontologie academică Prezenţa la cursuri şi seminarii nu este obligatorie. Prezentarea la examen nu este condiţionată de un număr minim de prezenţe la curs sau la seminar. În cazul în care se utilizează frauda la examen, procesul de examinare va fi sistat imediat şi lucrarea va fi anulată. Rezultatele procesului de examinare vor fi puse la dispoziţia studenţilor pe platforma dedicată acestora. Contestaţiile trebuie să fie depuse în maxim 24 de ore de la afişarea rezultatelor; răspunsul la contestaţii se va da în maxim 48 de ore.

Studenţii cu dizabilităţi Metodele de transmitere a informaţiilor cu privire la această disciplină se pot adapta în funcţie de tipul de dizabilităţi întâlnite în rândul cursanţilor. Accesul egal la informaţie şi la activităţile didactice pentru cursanţi se va asigura prin toate măsurile (rezonabile) cu putinţă.

Strategii de studiu recomandate Este recomandată parcurgerea sistematică a modulelor (structurate pe cele 12 unităţi de curs); se pune accentul pe pregătirea individuală continuă, prin acumulare constantă a cunoştinţelor, precum şi pe evaluările formative pe parcursul semestrului. Numărul de ore necesare parcurgerii şi însuşirii cunoştinţelor necesare promovării acestei discipline este cel prevăzut în fişa disciplinei. Aceste ore vor fi alocate, pe parcursul semestrului, de fiecare student, în funcţie de preferinţele individuale.

2. Suportul de curs

Modulul I PROBLEME TEORETICE ALE FINANŢELOR

Unitatea de curs 1 – Necesitatea, conţinutul şi sfera finanţelor Unitatea de curs 2 – Funcţiile şi rolul finanţelor Unitatea de curs 3 – Structura finanţelor Unitatea de curs 4 – Mecanismul financiar Unitatea de curs 5 – Politica financiară

Scop şi obiective

Scop Prima parte a acestui modul urmăreşte să familiarizeze studenţii cu noţiunea de finanţe, în principal de finanţe publice prin prisma diferitelor abordări, cunoaşterea aspectelor referitoare la apariţia şi evoluţia finanţelor publice, să familiarizeze studenţii cu modul în care se realizează distincţia dintre relaţiile financiare şi nonfinanciare. Se prezintă funcţiile finanţelor publice. Este absolut necesară înţelegerea funcţiilor finanţelor publice şi a conexiunilor dintre ele, pentru a putea determina diferitele raporturi de intercondiţionare ce există între cele două funcţii. Apoi se prezintă rolul finanţelor. Deşi au un conţinut comun şi o menire socială identică, relaţiile financiare se şi deosebesc între ele, înfăptuindu-se în condiţii diferite şi având trăsături specifice. În ansamblul finanţelor se pot delimita categorii distincte de relaţii financiare. Gruparea se face în funcţie de mai multe criterii: natura transferului şi condiţiile înfăptuirii lui, locul de constituire a fondurilor şi destinaţiile acestora, forma de proprietate în care sunt încadrate aceste fonduri etc. Din analiza structurii finanţelor în raport cu astfel de criterii se conturează câteva concepte ce se cer clarificate. Scopul este de a prezenta şi clarifica două dintre conceptele care au suscitat cele mai multe controverse, şi anume: finanţele în sens larg şi sistemul financiar. O abordare corectă a finanţelor publice, în condiţiile creşterii actuale a importanţei şi diversificării acestora, necesită o bună cunoaştere teoretică în vederea stabilirii funcţionalităţii mecanismului financiar. Se urmăreşte lărgirea orizontului privind importanţa folosirii pârghiilor financiare, a trăsăturilor acestora, precum şi cunoaşterea sistemului de pârghii financiare. Modulul se încheie cu prezentarea aspectelor relevante privind politica financiară.

Obiective urmărite

- înţelegerea conceptelor de finanţe publice şi finanţe private şi cunoaşterea – la nivel general –

a evoluţiei istorice a finanţelor publice;

- înţelegerea noţiunilor de funcţie şi rol, identificarea funcţiilor finanţelor publice şi abilitatea de

a identifica rolul jucat de finanţele publice;

- cunoaşterea tipologiei controlului;

- identificarea principiilor aplicate în formarea, administrarea şi repartizarea fondurilor financiare publice;

- cunoaşterea criteriilor de analiză a structurii finanţelor;

- înţelegerea conceptului de finanţe propriu-zise;

- cunoaşterea posibilităţilor de delimitare dintre credit şi finanţe propriu-zise;

- identificarea corectă a situaţiilor în care anumite relaţii financiare pot fi incluse în categoria finanţelor, finanţele fiind înţelese în sens larg;

- cunoaşterea elementelor sistemului financiar, precum şi a fluxurilor financiare;

- identificarea corectă a situaţiilor în care unele relaţii băneşti au calitatea de relaţii financiare;

- cunoaşterea componentelor mecanismului financiar; identificarea mecanismelor de funcţionare a mecanismului financiar; înţelegerea relaţiei dintre diferite sisteme de autoreglare ale mecanismului financiar;

- identificarea trăsăturilor definitorii ale pârghiilor financiare;

- identificarea elementelor definitorii ale politicii financiare;

- cunoaşterea posibilelor strategii pe domenii ale politicii financiare

Concepte de bază: finanţe, finanţe publice, finanţe private, stat jandarm, stat providenţă, stat intervenţionist, stat al bunăstării; funcţia de repartiţie a finanţelor, funcţia de control a finanţelor, mobilizarea fondurilor, repartizarea fondurilor, control financiar, rolul finanţelor; finanţe propriu-zise, credit, finanţe în sens larg, sistem financiar, fluxuri financiare; mecanism financiar, pârghii financiare; politică financiară, decizii financiare, aparat financiar.

Unitatea de curs 1 Necesitatea, conţinutul şi sfera finanţelor Sinteza

În vorbirea curentă, ca şi în literatura de specialitate, se folosesc mai multe expresii ale cuvântului finanţe, cu sensuri apropiate sau diferite, după caz: finanţe, finanţe publice, finanţe private etc.

finatio”, „financias” sau „financia pecuniaria”, având sensul de „plată”, respectiv „plată în bani”.

finirşi „finis”, primul însemnând finalizarea unei tranzacţii contractuale, prin achitarea preţului mărfii sau serviciului, iar cel de-al doilea semnificând termenul de plată

finance” (singular) însemna o sumă de bani sau un venit al statului, iar „finances” (plural) totalitatea veniturilor statului sau întregul său patrimoniu

hommes des financesşi „financiers” – pentru desemnarea oamenilor de finanţe ai timpului (arendaşii sau concesionarii de impozite) Urmărind etimologia cuvântului, se pot desprinde două concluzii preliminare:

a) cuvântul „finanţe” este strâns legat de acela de bani (în vorbirea curentă adesea substituindu- se), dar mai ales de expresia „plată în bani”, deci unu bani pur şi simplu, ci bani angajaţi în efectuarea unei plăţi;

b) cuvântul „finanţe” are, încă de la începuturile sale, o strânsă legătură cu statul, mai exact spus, cu veniturile şi cheltuielile băneşti ale acestuia.

Care au fost factorii care au generat apariţia finanţelor?

1)

Apariţia statului şi a nevoilor sale;

2)

Apariţia şi folosirea banilor.

Frecvenţa cea mai mare cu care este abordată fenomenul financiar în devenirea lui istorică este expresia finanţele statului; ele se înfăţişează ca operaţiuni băneşti ce dau expresie concretă unor relaţii sociale, de natură economică, ce intervin între participanţii la procesul mobilizării şi repartizării, în formă bănească, a resurselor necesare statului pentru îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor sale. Cum însă aceste funcţii şi sarcini ale statului vizează realizarea acţiunilor publice, cei mai mulţi specialişti preferă expresiei finanţele statului pe aceea de finanţe publice. Dezvoltarea economică (şi, în cadrul ei, cu preponderenţă dezvoltarea industrială) a determinat concentrarea celei mai mari părţi a mijloacelor de producţie în proprietatea privată a diferitelor categorii de persoane, altele decât statul. Astfel, alături de finanţele statului funcţionează finanţele private. Între finanţele publice şi finanţele private există unele asemănări, dar şi o serie de deosebiri. Ele se deosebesc mai întâi prin obiectivele urmărite, mijloacele utilizate şi condiţiile de acţiune. Vom delimita două noţiuni prezente aproape întotdeauna în lucrările de specialitate, atunci când se abordează fenomenul în evoluţia sa. Este vorba despre finanţele clasice şi finanţele moderne. Şcoala clasică, dominată de liberalismul pur, promovează principiul „laissez-faire, laissez-passer”, în virtutea căruia economia trebuia să fie lăsată să meargă de la sine, ea reuşind să-şi asigure echilibrul prin automatismele pieţei. Orice intervenţie a statului, care ar perturba iniţiativa privată, este contraindicată. Şcoala economică modernă, în încercarea de a asigura restabilirea echilibrului dinamic, veşnic perturbat de evoluţia ciclică şi influenţele conjuncturale, recomandă intervenţia statului în economie pentru a orienta şi influenţa, pe căi economice, climatul economico-social, astfel încât interesul de maximizare a profitului, prin afaceri private prospere, să fie armonizat cu interesul naţional public. În consecinţă, racordându-se la aceste curente de gândire şi de acţiune, ştiinţa finanţelor interpretează diferit rostul finanţelor publice în perioada capitalismului liberal al secolului al XIX-lea şi menirea acestora în perioada neocapitalismului specific secolului XX. Într-o astfel de abordare, finanţele clasice servesc statul consumator (statul jandarm) ce se preocupă în principal de menţinerea ordinii publice şi de apărare, pentru a asigura teren fertil iniţiativei private şi afacerilor profitabile. Principala lor funcţie este aceea de a mobiliza un volum rezonabil de resurse la dispoziţia statului pentru ca acesta să-şi îndeplinească sarcinile sale. În schimb, finanţele moderne îşi modifică rostul, ele servesc statului providenţă (statul bunăstării) care adaugă la vechile sale cheltuieli de consum şi cheltuielile privind intervenţia statului în economie pentru compensarea lipsei de apetit în afaceri a întreprinzătorilor privaţi, atunci când economia se află în faza sa de recesiune, pentru a crea noi

locuri de muncă prin înfiinţarea de întreprinderi publice şi stimularea revigorării celor private, pentru a întreprinde acţiuni de protecţie socială etc. În concluzie, finanţele reprezintă operaţiile băneşti ce intervin între participanţii la formarea şi repartizarea fondurilor băneşti destinate susţinerii acţiunilor publice şi a afacerilor private.

Sfera finanţelor este circumscrisă conţinutului lor. Ea semnifică aria, câmpul lor de manifestare şi apartenenţa lor. Sfera nu se confundă cu structura finanţelor, care se referă la configuraţia lor internă, la modul de aranjare a diferitelor elemente în cadrul întregului pe care finanţele îl compun. Finanţele sunt operaţii de repartiţie şi se realizează prin intermediul banilor. Cu toate acestea, operaţiile financiare nu se identifică cu ansamblul operaţiilor de repartiţie şi nici cu ansamblul operaţiilor băneşti. Ceea ce deosebeşte cele trei grupe de operaţii este sfera lor, câmpul lor de manifestare. I. Există două motive pentru care operaţiile financiare sunt o parte a celor de repartiţie:

1) prin repartiţie se satisfac şi nevoi publice şi nevoi ale organizării economice şi individuale, ori finanţele intervin pentru satisfacerea nevoilor publice şi a afacerilor private; 2) repartiţia se realizează atât în natură, cât şi în bani, ori finanţele, prin definiţie, îmbracă obligatoriu forma bănească. II. Pentru ca o operaţiune bănească să aparţină finanţelor ea trebuie să îndeplinească în mod obligatoriu şi cumulativ trei condiţii:

1)

să aibă loc un transfer valoric de resurse sau de putere de cumpărare;

2)

resursele să fie destinate finanţării acţiunilor publice sau afacerilor private;

3) transferul trebuie să se facă obligatori fără echivalent sau fără contraprestaţie imediată, dar se poate realiza cu titlu definitiv şi gratuit sau cu titlu temporar, rambursabil şi cu plata unei dobânzi. În structura finanţelor putem delimita două mari grupe de relaţii în funcţie de felul în care se realizează transferul:

finanţe propriu – zise, când transferul este definitiv şi gratuit şi

relaţii de credit, când transferul este cu titlu temporar, rambursabil şi cu dobândă.

Verificarea cunoştinţelor 1. Precizaţi momentul de apariţie al finanţelor publice. 2. Ce sunt finanţele publice?
Verificarea cunoştinţelor
1. Precizaţi momentul de apariţie al finanţelor publice.
2. Ce sunt finanţele publice?
3. Cum au fost grupate concepţiile teoreticienilor de-a lungul timpului cu privire la rolul şi implicarea
statului în economie?
4. Prezentaţi concepţia clasică privind finanţele publice
5. Definiţi relaţiile financiare
6. Precizaţi diferenţele dintre relaţiile de repartiţie şi relaţiile financiare
7. Explicaţi de ce sfera finanţelor este mai mică decât cea a relaţiilor băneşti
8. Cu ce titlu se pot transfera, la dispoziţia statului, fondurile băneşti din economie

Unitatea de curs 2 Funcţiile şi rolul finanţelor Sinteză

A. Funcţiile finanţelor reprezintă mijloacele de înfăptuire a menirii sociale a finanţelor (se constituie şi se repartizează fonduri), modalităţile prin care acestea îşi dezvăluie esenţa lor. Finanţele îndeplinesc două funcţii şi anume:

funcţia de repartiţie şi

funcţia de control.

Funcţia de repartiţie a finanţelor cuprinde cele două laturi ale sale, aflate în permanentă interacţiune, şi

anume:

latura de mobilizare a resurselor băneşti în vederea alimentării fondurilor de natură financiară şi

latura repartizării acestor fonduri în vederea cheltuirii lor pentru realizarea acţiunilor publice şi a afacerilor private.

Luate separat, aceste laturi nu au calitatea de funcţii distincte nu numai pentru că nu acţionează izolat,

ci şi pentru că, luate ca atare, nu se validează ca modalităţi de finalizare a menirii finanţelor.

1. Mobilizarea fondurilor

Existenţa unei pluralităţi de fonduri decurge din diversitatea nevoilor ce trebuie satisfăcute. Nevoile ce reclamă efort financiar pot fi împărţite, pentru început, în două grupe, după cum se referă la acţiunile publice sau la lumea afacerilor. Prin acţiunile publice se asigură:

1) consumul colectiv al societăţii de bunuri comune indivizibile: apărare, ordine publică, putere legislativă, executivă şi judecătorească; 2) consumul social al populaţiei prin servicii gratuite sau cu plată în domeniile învăţământului, culturii şi artei, a sportului şi sănătăţii publice, asigurării, asistenţei şi protecţiei sociale; 3) intervenţia statului în economie prin cheltuieli de capital pentru investiţii publice şi prin subvenţionarea sectorului privat. Derularea afacerilor reclamă, de asemenea, mobilizarea de resurse financiare pentru formarea şi sporirea capitalului. Pentru asigurarea consumului colectiv al societăţii, a unei însemnate părţi din consumul social al populaţiei şi susţinerea acţiunilor economice de importanţă majoră, statul îşi constituie principalul său fond (administrat în parte centralizat, iar în parte la nivelul colectivităţilor locale), şi anume fondul bugetar. Pentru asigurările sociale şi protecţia socială se constituie fonduri distincte, iar statul intervine, de regulă, în completarea acestora. Nici statul şi nici agenţii economici nu-şi pot acoperi, în general, toate nevoile folosind exclusiv resurse proprii. Pentru nevoi temporare apelează la împrumuturi. Pentru a putea capta astfel de resurse se constituie fondurile de creditare la dispoziţia băncilor. În sfârşit, pentru combaterea riscurilor se formează fonduri speciale la dispoziţia societăţilor de asigurare şi reasigurare. O mulţime de alte fonduri, administrate extrabugetar, şi cu destinaţii speciale se cer, de asemenea, alimentate. Izvorul principal al resurselor mobilizate la fondurile financiare este produsul intern brut. Uneori, la aceste fonduri, sunt atrase şi resurse ce aparţin avuţiei naţionale sau unele resurse din străinătate. Formele şi canalele folosite pentru captarea resurselor diferă de la un fond la altul. La fondul bugetar se atrag impozitele şi taxele, veniturile nefiscale din administrarea sectorului public, folosirea şi valorificarea unor bunuri ale statului, împrumuturile interne şi externe contractate, ajutoarele financiare nerambursabile, donaţiile în favoarea statului. Fondurile de asigurare şi protecţie socială sunt alimentate, de regulă, pe baze mixte prin contribuţii plătite de salariaţi şi de către patronat şi prin intervenţia de completare a statului. Agenţii economici îşi formează şi sporesc capitalul transformându-şi economiile prealabile în capital, asociindu-se, punând în circulaţie acţiunile şi obligaţiunile pe care le emit, capitalizând o parte din profit, încorporând rezervele în capital sau îndatorându-se pe termen lung sau scurt. Fondurile de creditare administrate de către bănci înglobează capitalul propriu şi rezervele

acestora, resursele atrase de la posesorii de bani în căutare de plasamente, disponibilităţile băneşti aflate

în conturile clienţilor, creditele de refinanţare obţinute etc. Fondurile de asigurare destinate combaterii

riscurilor se formează pe seama primelor încasate de la asiguraţi. În sfârşit, fondurile speciale administrate extrabugetar se constituie pe seama contribuţiilor persoanelor fizice şi/sau juridice obligate de lege să participe la alimentarea lor.

2. Repartizarea fondurilor

Prima latură a funcţiei de repartiţie este însoţită, în mod obligatoriu, de cea de a doua, care asigură repartizarea fondurilor constituite. Această latură se manifestă însă diferit la cele două mari grupe de fonduri şi chiar de la un fond la altul în cadrul aceleiaşi grupe. Motivul principal este acela că se practică principii diferite în formarea, administrarea şi repartizarea acestora.

În cazul administrării centralizate de către stat se aplică principiul depersonalizării, adică resursele ce alimentează un anumit fond se administrează global, iar la repartizarea lor către beneficiari nu se ţine

seama de felul acestora, de provenienţa lor şi uneori nici de cuantumul fiecărui participant la alimentarea fondului respectiv. Consecinţa este aceea că au loc astfel masive redistribuiri de resurse, pe multiple planuri, şi anume:

- între sfera productivă şi cea social – productivă;

- între sectoare, ramuri şi subramuri;

- între unităţi administrativ – teritoriale, zone ale ţării şi, în anumite condiţii, pe plan internaţional;

- între stat şi populaţie;

- între grupe ale populaţiei şi între indivizi.

În cazul asigurărilor, principiului depersonalizării i se adaugă cel al mutualităţii, deoarece aici factorul aleator influenţează în mod hotărâtor frecvenţa şi amploarea redistribuirilor între membrii aceleiaşi colectivităţi de risc. Fiecare dintre aceştia contribuie la formarea fondului comun, dar beneficiază de

cheltuirea acestuia doar aceia dintre asiguraţi care sunt afectaţi de producerea riscurilor asigurate. În cazul fondurilor administrate direct de către persoanele publice şi private, funcţia de repartiţie are

o manifestare specifică. Practica ultimelor decenii a consacrat în ţara noastră principiul afectării speciale

a fondurilor la întreprinderile de stat şi o stricteţe maximă în privinţa folosirii pe destinaţii a creditelor

bugetare deschise instituţiilor publice. În cazul agenţilor economici cu capital privat există, în mod firesc,

o largă autonomie financiară în privinţa gestionării fondurilor proprii, cu respectarea, fireşte, a legilor,

pentru evitarea, în principal, a evaziunii fiscale. Urmărind manifestarea funcţiei de repartiţie prin prisma efectelor sale putem delimita pe de o parte redistribuirile propriu – zise, cu caracter economic, ce au ca efect modificarea veniturilor finale pe forme de proprietate, iar, pe de altă parte, aşa – zisele redistribuiri tehnico – financiare între patrimoniile administrate distinct în cadrul sectorului public, ce nu modifică avuţia statului, ci doar locul de cheltuire a banului public.

Funcţia de control a finanţelor Funcţia de control a finanţelor, indispensabilă pentru ca acestea să-şi îndeplinească menirea lor socială, ţine de esenţa finanţelor, reprezintă o modalitate de dezvăluire a acesteia.

Funcţia de control a finanţelor îşi găseşte corespondent în activitatea practică în controlul financiar, care nu reprezintă altceva decât modalitatea concretă prin care o astfel de necesitate se manifestă prin intervenţia conştientă a factorului subiectiv. Pentru a contura tipologia controlului financiar folosim mai multe criterii de clasificare a acestuia. În raport cu apartenenţa organelor şi instituţiilor care îl exercită distingem:

1) controlul din exterior, exercitat de către organele şi instituţiile statului, inclusiv cele specializate, iar în cadrul lui avem:

a) controlul financiar al Parlamentului;

b) controlul financiar al executivului;

c) controlul financiar exercitat de către Corpurile de control şi direcţiile de audit ale ministerelor, prefecturilor şi altor autorităţi ale statului;

d) controlul exercitat de bănci asupra clienţilor lor.

2)

controlul din interiorul unităţii, care cuprinde, la rândul său:

a) controlul financiar preventiv, exercitat de către şeful departamentului financiar – contabil;

b) auditul intern al gestiunilor proprii.

Din punct de vedere al momentului în care se efectuează, controlul financiar poate fi:

control financiar preventiv;

control financiar concomitent;

control financiar ulterior sau postoperativ.

Din punct de vedere al gradului de cuprindere avem:

control prin sondaj sau complet;

control tematic sau complex;

control parţial sau total.

După baza de referinţă:

controlul conceperii strategiilor şi programelor;

controlul execuţiei strategiilor şi programelor. După obiectivele finale urmărite:

analiza diagnostic;

controlul de gestiune.

După modul de execuţie:

control direct;

control indirect;

control încrucişat.

Metodele de control sunt, de asemenea, diferite:

1)

cercetări prin anchete şi discuţii;

2)

verificări documentare;

3)

controlul faptic;

4)

analizele complexe economico – financiare.

Indiferent de organul care îl exercită, forma pe care o îmbracă şi metodele care se folosesc, importantă este eficacitatea controlului, contribuţia sa la respectarea legalităţii şi a disciplinei financiare, la buna gospodărire a banului public.

B. Rolul finanţelor

Rolul finanţelor reprezintă modalitatea de concretizare a rezultatelor obţinute sau a celor ce urmează a se realiza ca urmare a exercitării funcţiilor acestora. Rolul trebuie privit nu numai în viziune statică, cu referire la o perioadă parcursă deja (reflectând rezultatele eforturilor financiare depuse şi implicit gradul de realizare a acţiunilor publice şi cel de prosperitate a afacerilor), ci şi în sens dinamic (dând expresie obiectivelor de realizat în viitor, în atingerea menirii sociale a finanţelor). Rolul finanţelor are o dimensiune cantitativă şi una calitativă. Rezultatele realizate sau scontate sunt comensurabile, fiind concretizate în bunurile sau utilităţile publice oferite de stat prin acţiunile sale şi respectiv în mărimea profitului realizat sau previzibil de pe urma afacerilor private. Dimensiunea calitativă se referă la impactul economic, social şi politic al politicilor financiar – monetare, la forţa lor de influenţare şi orientare a activităţii economico – sociale, la aportul acestora în încercarea de armonizare a interesului public cu interesul în afaceri şi cu interesele personale ale individului.

Verificarea cunoştinţelor 1. Care sunt funcţiile finanţelor publice? 2. Care sunt principalele modalităţi
Verificarea cunoştinţelor
1. Care sunt funcţiile finanţelor publice?
2. Care sunt principalele modalităţi mobilizare a fondurilor publice?
3. În ce constă funcţia de control a finanţelor publice?
4. În ce constă controlul financiar în faza repartiţiei? Dar în faza producţiei şi în faza consumului?
5. Ce rol îndeplinesc finanţele publice în economia de piaţă?

Unitatea de curs 3 Structura finanţelor sinteză

A. Finanţele în sens larg

Natura transferului şi condiţiile în care se înfăptuieşte acesta este primul şi cel mai important criteriu de

analiză a structurii finanţelor. Transferul depinde, la rândul lui, de felul nevoilor ce urmează a fi satisfăcute, de momentul înfăptuirii lui, de calitatea şi apartenenţa celor antrenaţi în mişcarea resurselor, de particularităţile activităţii desfăşurate de către aceştia etc. Folosind drept criteriu natura transferului, putem delimita în cadrul finanţelor, în principal, două grupe şi anume:

1)

finanţele propriu – zise;

2)

creditul.

De cele mai multe ori, finanţele propriu – zise sunt legate de transferul definitiv şi gratuit de resurse, iar

creditul de caracterul rambursabil al împrumuturilor şi de existenţa dobânzii.

Deseori finanţele propriu – zise sunt asociate nevoilor permanente ale agenţilor economici, care angajează în acoperirea lor capitalul propriu, iar creditul este limitat la manevrarea, prin intermediul băncilor, a unor resurse temporar disponibile pentru acoperirea unor nevoi temporare din economie. Finanţele propriu – zise şi creditul, având aceeaşi menire socială nu trebuie separate în mod rigid. Ele au unele particularităţi, între ele există o serie de deosebiri, dar au şi trăsături comune, între ele existând asemănări şi interferenţe. Tocmai de aceea independenţa lor este relativă şi nu absolută. Deosebirile dintre ele ţin de formele lor de manifestare, dictate fiind de condiţiile concrete în care se folosesc, pe câtă vreme asemănările vizează conţinutul lor, latura calitativă a acestora, esenţa lor. Tocmai de aceea, susţinem ideea, larg împărtăşită în teoria economică, că menirea socială identică, conţinutul asemănător şi conexiunea lor fac posibilă reunirea finanţelor propriu – zise şi a creditului sub denumirea comună de finanţe, finanţele fiind înţelese în sens larg. Alături de cele două grupe, în finanţele în sens larg sunt incluse uneori, la o grupă distinctă, relaţiile de asigurare care, bazate pe mutualitate, generează frecvente redistribuiri de resurse între asiguraţi. Primele de asigurare plătite de către aceştia se reîntorc, şi încă într-un volum sporit, dar numai către asiguraţii care au suferit de pe urma producerii riscului asigurat, pe câtă vreme pentru ceilalţi asiguraţi transferul de resurse este definitiv. Împărtăşind o astfel de idee, subliniem că acest caracter aleator nu este specific doar relaţiilor cu instituţiile de asigurări de bunuri şi persoane. El apare şi în cazul asigurărilor sociale, precum şi în cazul asigurărilor obligatorii de sănătate. Urmărind acelaşi raţionament, am putea spune că şi reversibilitatea impozitelor ar avea o natură asemănătoare, pentru că reîntoarcerea sumelor plătite nu are loc către toţi plătitorii, ci doar către aceia care întrunesc condiţiile pentru a beneficia de gratuităţile acordate de stat în domeniul învăţământului, ocrotirii sănătăţii etc. Aceste redistribuiri de resurse ţin de însăşi natura finanţelor. Tocmai de aceea optăm pentru includerea raporturilor de asigurare în sfera relaţiilor financiare propriu – zise, deşi ele au unele particularităţi în manifestarea lor, realizându-se în bună măsură pe baze comerciale.

B. Sistemul financiar Definirea sistemului financiar Sistemul financiar reuneşte în structura sa ansamblul elementelor (subsistemelor sau verigilor) care asigură formarea şi repartizarea fondurilor de natură financiară şi al interacţiunilor (raporturilor, legăturilor) dintre aceste elemente. Privite din punct de vedere al integralităţii şi al capacităţii de autoreglare a sistemului, aceste interacţiuni ne apar nu numai ca raporturi între subsisteme, ci şi între parte şi întreg (între fiecare subsistem şi ansamblul în care este integrat). Elementele sistemului financiar Conceptul de sistem financiar intervine atunci când analiza structurii finanţelor se efectuează în raport cu felul fondurilor de natură financiară. Structura acestora şi destinaţiile lor depind de natura nevoilor ce urmează a fi satisfăcute. Putem delimita, pentru început, două mari grupe de fonduri, şi anume: fonduri centralizate ale statului,

destinate satisfacerii nevoilor generale şi, respectiv, fondurile agenţilor economici, destinate derulării afacerilor. În cadrul fiecărei grupe de nevoi putem delimita apoi mai multe subgrupe, în raport cu felul nevoilor, iar acestora le corespund fonduri sau grupe de fonduri distincte de fonduri de natură financiară. În structura nevoilor generale se regăsesc mai multe subgrupe:

a) consumul colectiv şi cel social, la care se adaugă acţiunile economice susţinute de către stat;

b) asigurarea materială a celor inapţi de muncă şi a celor ce şi-au pierdut locul de muncă;

c) asigurarea bunurilor şi persoanelor pentru cazuri de calamităţi sau accidente.

Corespunzător acestor subgrupe sau tipuri de nevoi regăsim în structura fondurilor administrate de către stat următoarele fonduri:

a) fondul bugetar;

b) fondurile de asigurare şi protecţie socială;

c) fondurile asigurărilor de bunuri, persoane şi răspundere civilă.

Tot în structura fondurilor administrate centralizat sau autonom (de către stat, pe baze mixte sau private) se înscriu şi fondurile de creditare.

Corespunzător fondurilor centralizate ale statului regăsim în structura sistemului financiar o primă grupă de elemente, reunite sub denumirea de finanţe generale ale statului sau finanţe publice. Prin definiţie, acestea intervin în legătură cu formarea şi repartizarea fondurilor centralizate destinate satisfacerii nevoilor generale ale societăţii. În această primă grupă se încadrează însă mai multe elemente distincte, corespunzătoare diferitelor fonduri sau grupe de fonduri centralizate, şi anume:

a) relaţiile bugetare sau bugetul statului, care asigură formarea şi repartizarea principalului

fond centralizat al statului – fondul bugetar – în vederea finanţării consumului colectiv al societăţii, a consumului social al populaţiei şi a unor acţiuni economice de importanţă majoră;

b) relaţiile de asigurări sociale şi de protecţie socială, pe scurt asigurările şi protecţia socială,

care intervin în formarea şi repartizarea fondurilor de asigurări şi de protecţie socială în vederea asigurării materiale a persoanelor active şi a familiilor lor pentru cazurile de pierdere temporară sau

definitivă, parţială sau totală a capacităţii de muncă sau a locului de muncă;

c) asigurările de bunuri, persoane şi răspundere civilă, care reflectă relaţiile ce apar în

legătură cu formarea şi repartizarea fondurilor prin instituţii specializate în vederea asigurării continuităţii procesului de producţie la agenţii economici, a protecţiei bunurilor proprietate personală şi a asigurării

materiale suplimentare a populaţiei;

d) relaţiile de credit sau, pe scurt, creditul, care asigură mobilizarea şi repartizarea

disponibilităţilor băneşti temporare existente în economie şi la populaţie şi a altor resurse în vederea acoperirii, în principal, a unor