Eminescu si posteritatea de celuloid

n urm cu vreun an am avut ocazia s vizionez, n sala de proiectii din

Jilava a Arhivei Nationale de Filme, mai multe filme despre poetul national al romnilor, ori inspirate de opera acestuia. Ceea ce nseamn 5-6 pelicule, n majoritatea lor documentare. Prima dintre ele n ordine cronologic poart titlul Blanca si este rodul unei colaborri ntre Mihai Iacob si Constantin Neagu, din anul 1955. O feerie n alb-negru, nu ru realizat narativ (conventionalitate inocent, la vedere), dar la care impresioneaz mai mult aspectele metafilmice dect filmul n sine. Mijloacele tehnice de pild, marcate de ingeniozitatea artizanal a nceputurilor (desi nu ne mai aflm chiar n epoca de pionierat a celei de-a saptea arte - dar nc n perioada celei de-a doua sau de-a treia dictaturi din Romnia), care altur interioare filmate si splendide imagini de ansamblu cu Castelul Bran, copiate de pe ilustrate vechi. Iluzia functioneaz totusi, cci trebuie s m hotrsc, incomodat si de calitatea slab a imaginii, despre ce grad de realitate este vorba. De ce am ns sentimentul c fascinatia lumii de pe ecran creste atunci cnd scncetele tehnicii fac perceptia vizual ntructva mai obscur, c alunecarea n fantasm se accelereaz cu un sonor nu suficient de bine "lipit" de imagine (venind parc dintr-o alt spatialitate) si cu lipsa detaliilor nete pe care le aduce culoarea si acuratetea aparatului modern? O a doua impresie puternic o provoac ntlnirea cu actori romni de prim rang la o vrst pe care, de regul, nu i prea vezi trind-o pe ecran - figuri asadar mai greu de recunoscut : Amza Pellea (24 de ani), Silvia Popovici (22 de ani), Draga Olteanu (22), Iurie Darie (26). Manuscrise eminesciene de Alexandru Srbu (1974) se deruleaz n sensul unei preocupri mai largi a regizorului pentru studiile grafologice (el va mai semna, cumva pe aceeasi linie semiologizant, filme ca: Pe cmpul alb, Desenele scriitorilor, Manuscrise, scrisori, amintiri, Limbajul calculatorului s.a.). Demersul pare de-a dreptul subversiv ntr-un regim n care grafologia st sub cheie n birourile politiei politice. Iat cu sigurant unul dintre motivele pentru care rigoarea aplicatiei va fi nc de la nceput bruiat de un discurs liric si cam bombastic, destul de retinut totusi n raport cu romantele (cnd lcrmos abstracte, cnd metaforic exaltate) n care se transform adesea multe dintre textele consacrate lui Eminescu. Initiativa lui Srbu risc s nu fie schitat dect ca intentie, din cauza acestei interferente inoportune a scopurilor - cu efecte imediate dintre cele mai pctoase, precum invitatia adresat ciobanului mioritic de a nu lipsi nici din aceast exegez. Asteptam filmul din 1976 al lui Jean Petrovici ca pe un clasic al genului, ca pe referinta peste care nu se poate trece. Asa se vorbea despre el. Am avut parte de o aiuritoare deziluzie. Mihai Eminescu, cu un scenariu

semnat de Vasile Nicolescu, reprezint unul dintre actele cele mai banale ale recuperrii n cmara de argumente ideologice a numelui marelui poet. Aflu, totusi, mai pe la nceputuri, amnuntul interesant c tranii l-au zugrvit pe poet printre sfintii de pe peretii bisericii din Ipotesti, si m mai bucur de cteva peisaje superbe. Apoi - un delir psihanalizabil rstit la spectator cu limb de lemn, un pomelnic entuziast n care apar de-a valma dacii, Constantin Brncusi, Babele, Sfinxul, Stefan cel Mare, sfinti, hidrocentrale, holde aurii, maci, cai, pescrusi, fii ai patriei cu capetele itindu-se energice din multime pe bulevardele Capitalei (ar trebui oare ca viermuiala lor s-mi induc subliminal ideea de fort a masei, sau pe aceea mai subtil si mai reavn a abundentei de resurse - biologice?). Am jenanta impresie c regizorul s-a plictisit nc de la primele dou-trei minute de film si c a plecat de unul singur la o bere, abandonndu-si invitatii n sala de proiectii. Revin la o normalitate estetic si discursiv o dat cu documentarul Eminescu - Truda ntru cuvnt de Anca si Laurentiu Damian, din care se pot desprinde unele sugestii de perspectiv si de tehnic a scenariului. Urmeaz apoi cteva fragmente din filmul artistic Un bulgre de hum de Nicolae Mrgineanu (1989), scenariul Nicolae Mrgineanu si Mircea Radu Iacoban. mi retine atentia o umbr chinezeasc din profil a lui Eminescu (Adrian Pintea) n penumbra unei ncperi, de o frumusete plastic. Mai exist, dup stiinta mea, un film din 1914 al lui Octav Minar, intitulat Eminescu, Veronica, Creang, precum si Eminescu (1990), al lui Anatol Codru (Republica Moldova); Dumnezeirea lui Eminescu (1995) si Obrsia lui Eminescu (1996), semnate ambele de Grid Modorcea; filmul pentru televiziune Insula lui Euthanasius de George Busecan, destul de complex, dar din care, poate din vina mea, n-am nteles mare lucru; precum si o ecranizare a Luceafrului, nceput promittor ca imagine si continuat lamentabil la nivelul scenariului, difuzat aniversar acum ctiva ani la TVR, n spiritul unei emisiuni rutinate, de montat n grab din imagini destul de disparate. Lista nu se ncheie, foarte probabil, aici, dar titlurile citate o epuizeaz, nclin s cred, n cea mai mare parte. Nu sunt printre cei care s decid pe loc, la aflarea unui asemenea gingas numr de productii, c Eminescu trebuia s se bucure de o mai mare atentie n planurile regizorilor. n ceea ce m priveste, trei filme foarte bine realizate aproape c m-ar fi multumit, iar absenta celorlalte doar m-ar fi mirat sincer (ar fi si inoportun de altfel s se instituie un barem national de filme "necesare"). Cu toate acestea, fr vreo intentie moralizatoare sau mobilizatoare, nu pot s nu observ srcia calitativ, rar dezmintit, a peliculei despre Eminescu. Mi-o explic n primul rnd prin timpul relativ scurt dintre aparitia, perfectionarea si mai ales rspndirea cinematografului si instalarea cenzurii partinice n tara noastr. Prins ca ntr-o menghin ntre aceste dou termene istorice, cineastul este ntructva scuzabil pentru debilitatea productiilor sale. Explicatia de mai sus nu s-ar dovedi poate suficient dac nu s-ar ntlni

cu o alta, semnificativ pentru un anume fel de a scrie despre poetul national. Succint, ea a fost deja amintit: este vorba despre pierderea printre generalitti si poncife si despre imprecizia tulbure, despre cuvntarea pretioas ca modalitate de a nu spune nimic, combinat cu o crispare naintea creia dispar orice contururi umane ale unui portret si asa excesiv idealizat. Or, trebuie remarcat c limbajul compromis si compromittor din plan ideologic este foarte bine servit de pervertirile din plan estetic. n conditiile n care oamenii nu au fost apreciati, sub comunism, n limitele necesittilor lor reale, irealitatea si fantezia stearp, compulsivrepetitiv ale unor descrieri ale poetului au venit probabil ca o confirmare din afar, nesperat, a puritanismului si a stereotipiilor tovrsesti. Dorin-Liviu Btfoi (Romnia Literar, nr. 1/2000)