aPRINCIPIILE TRATAMENTULUI KINETIC 1. Principiul precocitatii in stabilirea diagnosticului.

Daca diagnosticul clinic intra strict in competenta medicului specialist, la stabilirea diagnosticului functional un rol bine definit il are kinetoterapeutul. Esalonarea si dozarea mijloacelor prin care sunt realizate obiectivele de recuperare se bazeaza pe : diagonosticul clinico-functional si pe examene paraclinice, clasice sau moderne: rezonanta magnetica nucleara (RMN), echografii, termografii, etc, scopul definit al recuperarii si obiectivele tinta, solutiile alese urmarind eficienta maxima. De promptitudinea cu care se pune diagnosticul si de atitudinea echipei interdisciplinare depinde si momentul instruirii programului kinetic. 2. Principiul precocitatii in instruirea tratamentului kinetic. Este demonstrat rolul important al kinetoterapieiinca din faza acuta, in aproape toate sferele de patologie, datorita in principal efectelor majore avute la nivel circulator, respirator si neuro-psihic, diminuand astfel efectele induse de suspendarea activitatii kinetice la nivel local sau general. Acest aspect obliga la instituirea unui program de kinetoterapie cat mai precoce, in acord cu starea generala, potentialul biologic si obiectivele tinta pentru mecanismul fizio- patologic caruia ne adresam. Astfel, kinetoterapeutul va initia cat mai rapid un program specific, avand in vedere ca temporizarea terapiei are ca efect prelungirea duratei imbolnavirii si scaderea eficientei tratamentului prin aparitia unor reactii sau atitudini compensatorii. 3. Principiul individualizarii tratamentului . in practica medicala curenta nu intalnim fiinte umane tipizate. Un tip morfologic si constitutional ideal este mai mult produsul de sinteza al biometriei, el reprezentand media statistica a observatiilor si determinarilor cantitative. Medicina moderna, incercand sa inteleaga fiina umana in mod unitar si corelativ a realizat o hibridare morfo-fizio-psihica care sta la baza conceptiei moderne a tipului constitutional (legatura intre indici morfunctionali si personalitate). La acestea nu putem sa nu adougam raspunsul biologic asemanator, dar nu obligatoriu identic, indiferent de stimulul care este administrat organismelor diferite. In stabilirea programului de kinetoterapie-kinetoprofilaxie sa se aibe in vedere atat cunoasterea diagnosticului si a starii prezente a pacientului cat si reactivitatea biologica, la boala si la tratament, particularitatile legate de sex ( persoanele de sex feminin recupereaza mai bine mobilitatea, abilitatea si controlul motor spre deosebire de cele de sex masculin care recupereaza mai bine mobilitatea controlata sub raportul forta si stabilitate), varsta (copii si tinerii recupereaza mai repede decat adultii si acestia mai bine decat varstnicii), ocupatie, respectiv experienta motrica de dinaintea starii de boala (profesionistii miscarii recupereaza mai repede si mai bine decat sedentarii), conditii de mediu si nivel cultural (capacitatea de a intelege si cooperarea sunt esentiale in recuperarea pacientuluui), personalitate, etc . Astfel, portretul pacientului ideal este: profesionist al miscarii, nivel intelectual ridicat, personalitate dependenta, perserverent, etc. individualizarea tratamentului are in vedere monitorizarea continua a pacientului si adaptarea permanenta a programului kinetic la datele obtinute prin evaluari functionale intermediare si nu numai. 4. Principiile psiho-pedagogice. Acestea au in vedere stabilirea unei relatii terapeutice bune, in care: kinetoterapeutul indruma, intr-o maniera mai mult sau mai putin autoritara, dar apreciaza in acelasi timp cooperarea pacientului si pune in valoare disponibilitatile autocurative, iar pacientul exprima opinii prin care demonstreaza ca apreciaza si intelege ceea ce face. Pacientul trebuie directionat in vederea asumarii responsabilitatii propriei insanatosiri si in a-si gasi motivatia pentru o restabilire cat mai rapida a starii de sanatate. La baza unei relatii armonioase , in care pacientul sa manifeste incredere si respect fata de kinetoterapeut se afla informarea cu privire la prognostic si durata recuperarii, la scopul, modul de actiune si

mijloace utilizate , astfel incat pacientul sa fie implicat activ in procesul de recuperare. Asigurarea increderii pacientului in eficienta programului kinetic utilizat, prin exemple pozitive, sugestii si incurajari, la crea premisele unui randament crescut al procesului de recuperare. 5. Principiul motivarii pacientului. Este un principiu de baza al kinetoterapiei si este strict dependent de modul in care a fost realizata alianta terapeutica. El are in vedere faptul ca motorul oricarei terapii vointa pacientului si dorinta acestuia de a-si restabili cat mai rapid starea de sanatate , de a se reintegra in activitatea familiala si socio-profesionala, de a-si gasi utilitate in continuare. Prin contactul de lunga durata pe care-l are cu pacientul si prin actiunile sale, kinetoterapeutul are posibilitatra sa gaseasca modalitatile prin care sa ofere acestuia o perspectiva viabila asupra viitorului si sa contribuie astfel la mobilizarea fortelor interne latente, determinandu-l pe acesta sa vina cu incredere si dorinta la tratament. 6. Principiul complexitatii tratamentului. Corespunde tendintelor medicinii viitorului de abordare interdisciplinara a organismului vazut ca intreg, ca ansamblu de subsisteme care interrelationeaza si se interconditioneaza continuu, actiunea pe mai multe planuri simultan crescand eficienta actului terapeutic. Acest principiu vizeaza asocierea cu alte mijloace terapeutice - tratamente balneare, climaterice, fizioterapie, etc - in scopul optimizarii efectelor mijloacelor specifice exercitiul fizic, masaj, etc. astfel kinetoterapia se dovedeste a fi o veriga importanta a tratamentului complex al majoritatii sferelor de patologie. Tratamentul functional ce se include in tratamentul complex, isi va aduce contributia la refacerea biologica si la recuperarea functionala a organismului bolnav. 7. Principiul progresivitatii. Este un principiu de baza al kinetoterapiei si se refera la dozarea si gradarea progresiva a efortului atat in cadrul unei sedinte de kinetoterapie, cat si de la o sedinta la alta, in acord cu potentialul biologic al pacientului, cu obiectivele urmarite, cu indicatiile contraindicatiile stabilite, etc, parametrii efortului in situatii speciale pornind chiar de la 0 . in respectarea acestui principiu un rol important il are asigurarea accesabilitatii in selectarea, adaptarea si combinarea mijloacelor specifice kinetoterapiei la particularitatile individuale, astfel incat sa obtina un randament maxim al procesului de recuperare. La baza acestui principiu se afla ideea potrivit careia efortul fizic este rezultatul multiplelor solicitari la care este supus organismul uman in timpul prestarii unor activitati de natura diferita exercitiu fizic. El determina la nivelul organismului o serie de modificari adaptative, manifestate pe termen mai lung sau mai scurt in functie de tipul si consecventa cu care se repeta solicitarea in timp, si care trebuie luata in consideratie atat in conducerea unui antrenament , cat si in stabilirea strategiei terapeutice in caz de imbolnaviri. Dozarea vizeaza toti parametrii efortului: volum, intensitate, ritm, tempo, acestia trebuind gradati in mod rational, astfel incat sa determine o reactie adaptativa la effort a structurii solicitate si nu una dezadaptativa, cu impact negativ asupra organismului. Progresivitatea are in vedere trei reguli de baza: de la usor la greu, de la simplu la complex, de la cunoscut la necunoscut. Principalele componente asupra carora se actioneaza sunt: mobilitate, stabilitate, rezistenta, echilibrul in statica dinamica, cu vizarea prehensiunii si mersului. Aparitia oboselii sau a oricarui semn de neadaptare obliga la o atitudine de crutare , caracterizata de la scaderea volumului de effort si a intensitatii acestuia pana la cresterea duratei dintre sedinte sau chiar amanarea lor. In acest sens nicodata in cadrul unei sedinte de kinetoterapie nu se va solicita organismul peste capacitatea maxima de efort, refacerea dupa effort indicandu-se sa fie urmarita continuu pana la 100%. 8. Principiul indoloritatii. Este expresia relatiei a mai multe principii: regula de aur inainte de toate sa nu faci rau, principiul individualizarii tratamentului si progresivitatii in administrarea mijloacelor kinetice, astfel incat stimulul sa fie suficient de mare pentru a declansa o reactie

adaptativa, dar nu atat de puternic incat sa cauzeze structurilor implicate si sa accentueze problemele deja existente. Indicatorul major al proceselor gresit conduse este durerea. Aparitia acesteia in timpul manevrelor specifice sau a mobilizarilor impune reevaluarea si urmarirea particularitatilor durerii: momentul aparitiei, localizarea, cauza, tipul si intensitatea. Astfel, durerea nu trebuie sa apara nici in timpul efectuarii programului kinetic, dar nici la distanta, in efectuarea kinetoterapiei inpunandu;se atat problema indoloritatii, cat si a dublei indoloritati. 9. Principiul constientizarii tratamentului. Are un rol important in atingerea obiectivelor urmarite datorita amplificarii efectelor mijloacelor utilizate la nivel local si general prin implicarea si a componentei psihice, dar si prin asigurarea unei aliante terapeutice de buna calitate. Prin intelegerea de catre pacient a demersului terapeutic, a motivelor pentru care se indica un anumit exercitiu, o anumita forma de masaj, se asigura si o crestere a increderii acestuia in terapeut si terapie, cu impact pozitiv asupra obiectivelor urmarite. Prin imbunatatierea comunicarii kinetoterapeut pacient se contribuie la ameliorarea starii de bine a pacientului, cu cresterea semnificativa a randamentului procesului de recuperare. 10. Principiul activitatii independente. Este imperios necesara practicarea exercitiului fizic sau a procedeelor metodice indicate de kinetoterapeut consecvent, si in afara sedintelor de recuperare, dublandu-se astfel efectele obtinute la sala. Un rol important il are si componenta psihica, prin constientizarea propriilor capacitati fizice, functionale. Prin respectarea acestui principiu se asigura obisnuinte stabile de practicare a exercitiului fizic profilactic. Prin implicarea activa a pacientului si apartinatorilor acestuia in procesul terapeutic si de recuperare, in acord cu conceptele moderne de reabilitare integrata - implicarea pacientului si reabilitare avansata implicarea apartinatorilor , se asigura optimizarea rezultatelor kinetoterapiei. 11. Principiul economiei de efort. Vizeaza atat kinetoterapeutul cat si pacientul , urmarindu-se maximum de eficienta cu minim de effort. Astfel, kinetoterapeutul va trebui sa-si dozeze propriul effort, sa lucreze din pozitii care sa-I permita o manevrabilitate optima a segmentelor pacientului, evitand schimbarile dese atat ale propriei pozitii cat si a pacientului. Astfel se va pozitiona avand un poligon de sustinere corespunzator , paralel cu planul miscarii, pe directia acesteia, cu deschidere catre pacient prizele/contraprizele permitand manualitatea optima. Kinetoterapeutul va urmari sa stabileasca si pentru pacient pozitii optime de lucru, in acord cu mijloacele utilizate. Se va mentine permanent contactul vizual cu pacientul. 12. Principiile de igiena. Vizeaza trei aspecte bine definite : sala de kt, kineto si pacientul. Sala de kineto trebuie sa fie: spatioasa, curata, aerisita, luminoasa, cu aparatura in stare de functionare si care sa permita efectuarea sarcinilor terapeutice in conditii de maxima securitate. Dotarea salilor de kineto va avea in vedere un minimum necesar care sa includa: oglinzi, spaliere, banci de gimnastica, saltele de gimnastica, cusca Rocher, aparate portative(haltere, maciuci, bastoane, etc), aparate si obiecte folosite la reabilitarea miscarilor fine: claviaturi, mese de kineto, bare, planuri inclinate, placa de echilibru, placa de alunecare, roata cu maner pentru mobilizarea umarului, pedala pentru reeducarea piciorului si a gleznei, panou cu diverse piese pentru reeducarea mainii, covor rulant, dispozitive de mers, kinetec, cantar, taliometru, goniometru, dinamomentru, spirometru. Kinetoterapeutul trebuie sa fie sanatos, sa aibe o tinuta ingrijita si o atitudine corporala controlata. Pacientul trebuie sa fie odihnit curat si cu echipament adecvat. 13. Principiul continuitatii tratamentului pana la recuperarea integrala. Este foarte important ca expresie a faptului ca organismul este un intreg, ale carui componente nu se reduc la cea somatica. Exista pacienti care considera ca vindecarea somatica corespune finalului

recuperarii. Este obligatia kinetoterapeutului sa constientizeze pacientul asupra faptului k vindecarea clinica trebuie dublata de recuperarea functionala, de readaptarea si reintegrarea sa in activitatea socio-profesionala, in conditiile eliminarii riscului de recidiva. Doar restabilirea potentialului bio-psiho-motric ne asigura ca procesul de recuperare si-a indeplinit scopul. De asemenea, trebuie sensibilizati pacientii asupra necesitatii mentinerii, si chiar optimizarii rezultatelor obtinute prin kinetoterapie , prin continuarea miscarii, consecvent si judicios efectuate. In nici o alta specialitate medicala intreruperea tratamentului nu are efecte regresive atat de evidente ca in kinetoterapie.

CONTRACTII MUSCULARE Modalitatea de exprimare a fortei musculare este contractia musculara, tradusa prin tensiune musculara. Se deosebesc mai multe tipuri de contractie musculara: Contractia izometrica

Muschiul lucreaza contra unei rezistente egale cu forta sa maxima, lungimea fibrei ramanand constanta. Tensiunea interna a muschiului creste, fara modificarea lungimii acestuia. Avantaje: - nu solicita articulatia - are eficienta mare in cresterea fortei musculare - influienteaza pozitiv rezistenta musculara - nu solicita perioade mari de antrenament - nu necesita aparatura speciala , pacientul putand fi invatat usor sa practice acest tip de solicitare. Dezavantaje: - solicitare crescuta a aparatului cardiovascular - lipsa efectelor la nivel articular si periarticular - actiune redusa pe componenta de coordonare musculara pt activitati complexe. Contractia izotonica Este o contractie dinamica, obtinuta prin modificarea lungimii muschiului in conditii de tensiune constanta. Este tipul de contractie care asigura deplasarea segmentelor si locomotia. Se diferentiaza 3 tipuri: - libera, fara rezistenta in afara celei reprezentate de greutatea segmentului mobilizatintalnita in mobilizarea activa libera. Contribuie la mentinerea fortei musculare si influienteaza pozitiv coordonarea. - concentrica, caracterizata prin scurtarea lungimii muschiului, acesta lucrand in regim de invingere ca urmare a faptului ca rezistenta opusa este mai mica decat forta maxima a muschiului. Capetele de origine si insertie ale muschiului se apropie odata cu extremitatile segmentelor pe care le mobilizeaza. Este intalnita in mobilizarea activa cu rezistenta de tip concentric. - excentrica, caracterizata prin alungirea muschiului,acesta lucrand in regim de cedare datorita faptului ca rezistenta exterioara este mai puternica decat forta maxima a muschiului. Capetele de origine si insertie a muschiului se departeaza odata cu extremitatile segmentelor pe care le mobilizeaza. Este intalnita in mobilizarea activa cu rezistenta de tip excentric. Din punct de vedere al capacitatii de a genera si dezvolta forta musculara, tipurile de contractii respecta urmatoarele reguli: Contractia excentrica > contractia izometrica > contractia concentrica Randamentul izometric > randamentul excentric > randamentul concentric Contractia izokinetica Face parte din categoria contractiilor dinamice, caracteristica fiind data de faptul ca viteza este adaptata astfel incat rezistenta sa se afle in raport cu forta aplicata in fiecare moment al amplitudinii unei miscari. Muschii se caracterizeaza deci prin starea de contractie, care in miscare dezvolta forta musculara, iar in repaos determina tonus muscular. In executia oricarei miscari se manifesta ambele, existand o componenta dinamica (izotona), peste care se suprapune o componenta statica (pt echilibrare).

Activitatea statica este rezultatul contractiilor izometrice ale grupelor musculare si asigura postura corpului. Pentru travaliul static, muschii actioneaz ca fixatori (stabilizeaza pozitia) si echilibratori (se opun actiunilor dezechilibrante). Contractia izometrica se foloseste pentru cresterea fortei musculare. Activitatea dinamica este rezultatul contractiilor izotonice ale muschilor, in derularea carora se realizeaza scurtarea acestora si deplasarea in spatiu a unui sau mai multor segmente corporale.activitatea musculara dinamica este necesara pentru efectuarea miscarilor si are la baza contractia cinematica: concentrica (deplasare), excentrica (frenatoare) si balistica (amplitudine).

MIJLOACELE KINETOLOGIEI MEDICALE Mijloacele utilizate in recuperare sunt multiple, apartin educatiei fizice, sportului si kinetoterapiei si sunt sistematizate dupa mai multe criterii, un prim criteriu fiind acela al apartenentei care imparte mijloacele kinetologiei medicale in mijloace specifice si nespecifice,

acestea fiind organizate in functie de nivelul de participare al subiectului caruia se adreseaza, in active si pasive. Exercitiul fizic act motric repetat sistematic si constient in vederea indeplinirii obiectivelor specifice, reprezinta elementul de baza sau unitatea functionala a kinetologiei medicale. Repetarea sistematica in cadrul exercitiului fizic a unor acte motrice are ca scop ameliorarea usurintei in efectuarea miscarilor determinand si influiente semnificative in sfera biologicului. Un aspect important este legat deci de posibilitatea de exersare si a unor functii ale structurilor solicitate si/sau ale organismului ca intreg, in sensul activarii repetate a acestora in vederea optimizarii dezvoltarii. Aceasta se afla la baza statuarii primului principiu al fiziologiei functia creeaza organul. Exercitiu fizic poate fi abordat din diverse perspective fiind vazut atat ca actiune preponderent corporala, efectuata sistematic si constient in scopul perfectionarii dezvoltarii fizice si a capacitatii motrice a oamenilor cat si ca activitate statica si dinamica, executata si repetata in limite anatomice si fiziologice normale, in vederea obtinerii unor efecte utile organismului. Efectele efortului fizic asupra organismului, atat pe componentele implicate direct in miscare cat si la nivelul intregului, sunt dependente de caracteristicile acestuia: Volumul efortului este reprezentat de cantitatea totala de lucru mecanic efectuat sau suma tuturor eforturilor efectuate in cadrul unei sedinte/program kinetic. In functie de capacitatile individuale se diferentiaza: volum mic/mediu/submaximal/maximal. Volumul, ca si componenta cantitativa, este considerat a fi caracteristica dominanta in eforturile de rezistenta, forta, indemanare si de invatare a deprinderilor motrice. Prin raportarea volumului de effort la timpul in care acesta a fost prestat se obtine densitatea, considerata din punctul de vedere al kineto un aspect fundamental pentru actul terapeutic de recuperare. Intensitatea efortului reprezinta cantitatea de lucru mecanic efectuat pe unitatea de timp. Este determinata de viteza de executie a miscarilor, de numarul lor pe unitatea de timp, de ritmul impus,de durata pasului, de valoarea incarcaturii. Intensitatea efortului influienteaza frecventa cardiaca si respiratorie si se exprima prin procente fata de posibilitatile maxime (70%, 80%, 90%) tempo de executie (2/4, , 4/4) numar de executii pe unitatea de timp. Volumul si intensitatea efortului sunt invers proportionale si se regleaza prin pauze. Functie de modul de utilizare a timpului de pauza se diferentiaza: pauze active , caracterizate prin prezenta unei activitati psiho-motrice si pauze pasive caracterizate prin lipsa de activitate motrica. Complexitatea efortului exprima numarul activitatilor motrice efectuate simultan in cadrul unui exercitiu si originalitatea configuratiei topologice a elementelor. Ea consta din modul concret de asociere a elementelor care intra in alcatuirea unui exercitiu fizic structura acestuia- in raport cu volumul, intensitatea efortului depus. Continutul exercitiului fizic consta in totalitatea aspectelor generale a elementelor care il compun, determinand rezultatul lui, si prezentand urmatoarele elemente: - miscarile corpului si ale segmentelor sale - efortul fizic exprimat prin caracteristicile de volum, intensitate, complexitate - efortul psihic manifestat in exercitiul respectiv Forma exercitiului fizic reda modul de manifestare a elementelor de continut si structura a acestuia. Practic este determinata de totalitatea aspectelor externe ale miscarilor, raportate la caracteristicile spatio-temporale in care se efectueaza exercitiul. Se concretizeaza in succesiunea in care se deplaseaza in timp si spatiu elementele componente ale fiecarei miscari pozitiile corpului si ale segmentelor acestuia (initiala, intermediara, finala)

directia in care se desfasoara miscarea raporturile dintre segmentele corpului calitatea contractiei musculare, amplitudinea, ritmul, tempoul si viteza

In functie de natura resurselor energetice se diferentiaza: - effort anaerob (alactacid 1-20 sec, FC-180-190bat/min ; lactacid 21-120 sec, FC- 170190) - mixt (121-300 sec. FC 160-190 bat/min) - aerob (peste 301 sec, 120-150 bat/min) Raportat la structurile functionale inplicate preponderent se deosebesc eforturi: -neuro-musculare -cardio-respiratorii -endocrino-metabolice Efectele efortului fizic la nivelul organismului se prezinta astfel: La nivel morfologic: - favorizeaza procesele de crestere si dezvoltare fizica - previne atitudinile incorecte ale corpului - corecteaza atitudinile si deficientele corpului La nivel functional: - creste capacitatea generala de effort - creste capacitatile functionale ale aparatului locomotor - creste capacitatile functionale ale aparatului cardio-vascular - creste capacitatile functionale ale celorlalte aparate si sisteme ale corpului La nivel neuro-psihic: - dezvoltarea capacitatii de relaxare fizica si psihica - dezvoltarea capacitatii coordinative - dezvoltarea capacitatilorfr invatare motrica a expresivitatii a cursivitatii miscarilor La nivel social-educational: - favorizarea integrarii sau reintegrarii in grupurile sociale - formarea obisnuintei de a practica sistematic exercitiile fizice in scop profilactic sau terapeutic - formarea reflexului de atitudine corecta a corpului Exercitiile fizice sunt create si folosite in scopul : -invatarii, reinvatarii si perfectionarii priceperilor si deprinderilor motrice -dezvoltarii sau ameliorarii capacitatilor conditionale si coordinative -redobandirii si perfectionarii functiilor aparatului neuro-mio-artrokinetic, cu efecte la nivelul celorlalte aparate si sisteme -ameliorarii calitatii vietii -supuse continuu procesului de feed-back Mijloacele kinetoterapiei include exercitiile fizice terapeutice, executate ca activitate motorie voluntara de catre pacient, masajul, posturarea, dar si mecanoterapia sau alte forme de utilizare a energiei mecanice, efectuate a sec sau in apa. Scopul urmarit in sedinta de kinetoterapie determina alegerea, structurarea si abordarea obiectivelor, in functie de care sunt stabilite mijloacele utilizate in vederea obtinerii de efecte la nivelul organismului, sistematizate in: - efecte generale si locale

rapide si lente permanente si temporare immediate sau la distanta

Asigurarea scopului pentru care este utilizat exercitiul fizic terapeutic este conditionata de respectarea anumitor conditii: - aplicarea principiilor kinetoterapiei - exercitiile trebuie sa se bazeze pe pozitii de start cat mai stabile si sigure, care sa faciliteze travaliul muschilor si sa creeze teren optim pentru recuperarea functionala. - Respectarea progresivitatii in ceea ce priveste solicitarile functionale la care este supus organismul, de la usor la greu, de la cunoscut la necunoscut, de la simplu la complex. Se va avea in vedere adaptarea solicitarile la posibilitatile biologice ale pacientului, respectiv de la restantul functional, lent, in raport cu deficitul de forta musculara, redoare sau incordare , catre exercitiile care solicita forta , amplitudine sau incordare aproape normale, etapele de lucru fiind in corcondanta cu algoritmii de abordare succesiva a obiectelor in cadrul sedintei de recuperare - Se executa lent, fara bruscari, ritmic - Exercitiile de tonifiere musculara se executa intotdeauna pe toata amplitudinea de miscare articulara posibila. - Exercitiile se executa cu amplitudine maxima in acord cu posibilitatile pacientului. - Pauzele vor fi adaptate solicitarilor - Efectele urmarite pe parcursul sedintei de recuperare se intaresc prin solicitarile de la finalul acesteia - Restabilirea dupa effortul pentru dezvoltarea calitatilor motrice nu este liniara: 70% are loc in prima treime a timpului de refacere, 20% in a doua treime, 10% in ultima treime.

CLASIFICAREA EXERCITIULUI FIZIC TERAPEUTIC Dupa scopul urmarit: - exercitii pentru insusirea bazelor generale ale miscarilor - exercitii pentru influientarea selectiva si analitica a aparatului locomotor - exercitii pentru adaptarea organismului la effort - exercitii metodice - exercitii pentru prevenirea efectelor negative ale inactivitatii motrice

- exercitii pentru corectarea deficientelor fizice - exercitii pentru readaptarea functiilor organismului - exercitii pentru ameliorarea calitatii vietii Dupa efectele lor asupra organismului din punct de vedere medical(in conditiile in care se diferentiaza efecte: locale-generale, immediate-tardive, trecatoare-de lunga durata, fiziologice, educative-reeducative): - exercitii profilactice - pentru kinetoprofilaxie primara - pentru kinetoprofilaxie secundara - pentru kinetoprofilaxie tertiara - exercitii terapeutice - exercitii de recuperare a functiilor afectate in urma imbolnavirilor, etc. Dupa numarul pacientilor cu care se lucreaza: - individuale - grup Dupa gradul de implicare al executantului in efectuarea exercitiilor: - exercitii pasive - exercitii semiactive - pasivo-active - activo-pasive - exercitii active : libere si cu rezistenta(in perechi, cu obiecte, cu si la aparate) Dupa natura efortului: - exercitii fizice dinamice, care au la baza contractia musculara izotonica. - Exercitii fizice statice care au la baza contractia musculara izometrica. - Exercitii fizice mixte in care activitatea musculara are caracter auxotonic sau include si activitate de relaxare musculara voluntara. Dupa calitatea motrica vizata (ex pt viteza forta rezistenta indemanare) Dupa structurile anatomice ale corpului actionate pentru brate abdomen spate Dupa complexitatea miscarilor efectuate: - exercitii simple antreneaza un singur segment/muschi/articulatie se realizeaza in jurul unui singur ax si pe o singura directie - exercitii compuse coprind miscari efectuate in diferite planuri, realizate de acelasi segment - exercitii combinate asociaza miscarile efectuate cu doua sau mai multe segmente/articulatii/muschi in acelasi plan, in cadrul aceluiasi timp al exercitiului - exercitii complexe asociaza miscarile efectuate cu doua sau mai multe segmente/articulatii/muschi in planuri diferite, in cadrul aceluiasi timp al exercitiului Dupa pozitia fata de aparate la aparate, cu aparate,pe aparate. Dupa caracterul succesiunii miscarilor componente ciclice, aciclice, combinate. Dupa intensitatea efortului maximale, submaximale, medii.

BILANTUL ARTICULAR SI BILANTUL MANUAL

Examenul functional vizeaza punerea in evidenta a restantului functional (grad de impotenta functionala) si consta din efectuarea de miscari active libere completate de miscari pasive facute de kinetoterapeut. Se urmareste stabilirea gradului de mobilitate prin goniometrie, evaluarea fortei si tonusului muscular prin testing muscular, RM, dinamometrie si miotonometrie. In realizarea unui bilant tehnic obiectiv trebuiesc avute in vedere urmatoarele aspecte: - cunoasterea posibilitatilor functionale normale la nivelul segmentului evaluat

adoptarea unui sistem standardizat de evaluare masurare, cu reguli clare, valori si sisteme de referinta.

Evaluarea amplitudinii articulare, reprezentata de bilantul articular, consta in masurarea analitica a unghiurilor de miscare, pe toate directiile anatomice posibile, in planurile si axele corespunzatoare. Aprecierea gradului de mobilitate intr-o articulatie se realizeaza prin metode multiple: evaluare directa(subiectiva), masurarea distantei dintre doua puncte, masurarea cu ajutorul pendulului(firul cu plumb), executia a doua radiografii si compararea lor, dar goniometria este cea mai uzitata. Valorile obtinute in urma masuratorilor prin goniometrie sunt exprimate in grade, de la 0 la 180, iar inregistrarile se noteaza in sisteme de tabele, grupand valorile miscarilor opuse pe acelasi ax (flexia si extensia, add si abd, rotatie interna si externa). Valorile normale ale amplitudinilor de miscare au fost stabilite pe baza mediilor valorice inregistrate la populatia sanatoasa, global sau diferentiat pe sexe si grupe de varsta. Amplitudinile articulare sunt afectate in caz de redoare sau ankiloza. Daca redoarea este reprezentatata de un deficit de amplitudine indiferent de mecanismul sau de cauzalitate, ankiloza este caracterizata prin absenta totala a miscarii la nivelul articulatiei. Goniometrele sunt instrumentele utilizate pentru aprecierea unghiurilor maxime de miscare. Ele sunt construite pe principiul raportului din geometrie, si alcatuite dintr-un raportor (0-180) si doua brate: unul fix si celalat mobil, care se intalnesc intr-un punct, reprezentat de axul goniometrului. Au modele si marimi diferite, adaptate dimensiunilor segmentelor de evaluat. Indicatiile metodice in realizarea goniometriei tin in special de conditiile de aplicare ale goniometrului, astfel: - raportorul se pozitioneaza in planul miscarii - axul goniometrului se plaseaza in continuitatea axului biomecanic al miscarii, mai precis pe proiectia lui cutanata existand in acest scop repere vizibile sau palpabile - bratele goniometrului se pozitioneaza pararel cu axele longitudinale ale segmentelor care formeaza unghiul articular care urmeaza a fi masurat: bratul fix pe segmentul fix, iar bratul mobil pe segmentul mobil care executa miscarea - nu se va presa pe segmente, ci va fi aplicat usor, pentru a nu influienta realizarea miscarii de amplitudine maxima (activ sau pasiv)90 - in testarea articulatiei se porneste de la pozitia zero (0) anatomic (pozitie neutra) sau o pozitie preferentiala - pozitia subiectului va fi comoda si relaxanta, subiectul dezbracat la nivelul segmentului de examinat pentru a permite o evaluare corecta a amplitudinii de miscare in articulatia testata - pozitia kinetoterapeutului va fi aleasa astfel incat sa permita o maxima tehnicitate - testarile se vor realiza prin mobilizari active sau pasive. Pentru segmetele simetrice (articulatiilor membrelor) interpretarea se face fie raportat la valorile standard ale amplitudinilor maxime de miscare articulara, fie in comparatie cu unghiul aceleiasi miscari efectuata cu segmentul opus. Exista si segmente care se preteaza mai greu (coloana vertebrala) sau deloc (sterno-costoclaviculare si intercostale) evaluarilor cifrice precise a amplitudinilor de miscare. Mobilitatea anormala poate fi prin exces, respectiv laxitate articulara (leziunile grave capsulo-ligamentare) sau prin lipsa, respectiv redoarea articulara, care poate merge progresiv pana la anchiloza. Constatarea unei anormalii de amplitudine articulara, in sensul deficitului sau excesului de mobilitate, obliga kinetoterapeutul la stabilirea cauzei si abordarea acesteia in cadrul procesului de recuperare. Ea poate fi reprezentata in cazul excesului de mobilitate de: hiperlaxitate

capsulo-ligamentara, hipotonie musculara, etc. iar in cel al deficitului de : anchiloza, redoare articulara, hipertonie musculara. Deoarece in activitatea cotidiana solicitarile la nivel de mobilitate articulara nu se realizeaza la parametri maximi, se impune definirea unor notiuni ca: pozitie de functiune (utilitate), sector util si coeficient global functional de mobilitate. Acestra au rol important in stabilirea obiectivelor actului recuperator, scopul kinetoterapiei fiind in ultimul rand adaptat necesitatilor individuale. Pozitia de functiune (utilitate) reprezinta pozitia de maxima utilitate a articulatiilor, care asigura independenta functionala individului. Din acest motiv, imobilizarile prelungite se efectueaza in pozitia de functiune, in scopul de a o conserva, asigurand astfel terenul unei recuperari mai rapide a mobilitatii, dar si pentru a o conserva in eventualitatea instalarii ankilozelor secundare. Daca in majoritatea cazurilor pierderea a 15-20 de grade amplitudine catre inceputul sau finalul cursei de miscare nu are importanta foarte mare, pierderile cu aceeasi valoare, la nivelul pozitiei de functiune, pot transforma individul intr-un disabilitat motor, cu imposibilitate de autoingrijire, autoservire sau deplasare. Valoarea totala a acestor amplitudini, mici in aparenta (30-40grade), care incadreaza pozitia de functiune, constituie sectorul util de mobilitate. Coeficientul global functional de mobilitate - este cel mai utilizat in practica la evaluarea mobilitatii. Calcularea lui presupune: - descompunerea pe sectoare a fiecarei miscari posibile in articulatia respectiva; - calculul produsului dintre valoarea in grade corespunzatoare si coeficientul standard pentru acel sector, pentru fiecare dintre sectoarele de mobilitate in cadrul miscarii evaluate. Pentru sectoarele 2, 3, 4 valoarea in grade se calculeaza prin efectuarea diferentei dintre valoarea maxima si cea minima a sectorului urmaritor de mobilitate; - calcularea sumelor produse tuturor sectoarelor de mobilitate pentru miscarea respectiva, suma care reprezinta coeficientul functional elementar; - repetarea operatiunilor prezentate pentru fiecare miscare posibila in articulatia evaluata, finalizata cu obtinerea tuturor coeficientilor functionali elementari; - calculul sumei tuturor coeficientilor functionali elementari, suma care reprezinta coeficientul global functional si are, pentru articulatiile cu mobilitate normala, valaorea 100%.

FORTA MUSCULARA
Testarea musculara joaca un rol important in precizarea diagnosticului clinic si functional. Ea va fi precedata intotdeauna de bilantul articular deoarece starea de functionalitate a unei articulatii influienteaza precizia bilantului muscular. Evaluarea musculara este complexa, in final ea trebuind sa furnizeze informatii clare cu privire la restantul functional valoarea fortei musculare, a rezistentei musculare, a tonusului muscular, controlul motor si desigur a integritatii anatomice a musculaturii, stand la baza alcatuirii programului kinetic. Prin testarea muschilor paralizati bilantul muscular contribuie la precizarea nivelului lezional al bolii neurologice(traumatice) si orienteaza catre posibilitatile compensatorii existente. In toate afectiunile neurologice testarea musculara alaturi de cea sensitiva este definitorie pentru diagostic. Evaluarea obiectiva este reprezentata de examenul clinico-functional al pacientului.

 prin inspectie se evidentiaza relieful muscular, care comparat cu cel opus sau cu relieful normal al acelei zone, ofera informatii importante cu privire la hipotrofia sau hipertrofia musculara. Inspectia teritoriilor interesate trebuie sa aiba ca termen de raportare atat starea musculaturii simetrice, cat si a musculaturii intregului corp, pentru a nu interpreta ca patologica musculatura subtire, fara relief, a persoanelor slabe sau longiline; prin palpare in conditii de relaxare se obtin informatii referitoare la hipotoniile sau hipertrofiile (contracturile) musculare; prin mobilizarea pasiva a segmentelor sunt furnizate informatii legate de etiopatogenie, putand deosebi o spasticitate piramidala (semnul lamei de briceag) de o rigiditate extrapiramidala (semnul rotii dintate); In testarea fortei musculare trebuie avut in vedere ca de fapt testam forta maxima relativa, adica forta dintr-un anumit moment. Bilantul muscular trebuie efectuat in conditii de confort fizic si psihic, iar rezultatele trebuiesc inregistrate in baza unui sistem standardizat, cu reguli clare de cotare (valori). Metodologia de testare unanim acceptata este cea propusa de Fundatia Nationala de Paralizie Infantila din SUA, conform urmatoarei scale: 0 = zero, cand practic muschiul nu este capabil de contractie 1 = schitata, caracterizata prin contractie minima, care nu permite executarea nici unei miscari (valoarea fortei musculare estt 10% din valoarea normala) 2 = mediocra, reprezentata de contractie posibila numai prin eliminarea gravitatiei (25%) 3 = acceptabila, caracterizata prin contractie posibila contra gravitatiei dar nu si contra unei rezistente (50%) 4 = buna, reprezentata de contractie posibila contra gravitatiei plus o rezistenta medie (75%) normala, unde contractia este posibila contra gravitatiei plus o rezistenta puternica (100%) Bilantul muscular manual desi este cel mai uzitat, reclama o buna cunoastere a sistemului muscular de catre testator. Testul apreciaza forta nu a unui muschi, ci a intregului grup care executa miscarea, substitutiile musculare fiind dificil de evaluat. Acest sistem apeleaza la 2 pozitii de baza: pozitii fara gravitatie (FG): - f 0 = zero (Z) - f 1 = schitata (S) - f 2 = mediocra (M) pozitii antigravitationale (AG): - f 3 = acceptabila (A) - f 4 = buna (B) - f 5 = normala (N) deosebite pentru fiecare grup muscular evaluat, diferentiate prin anularea gravitatiei (forta 0,1,2) sau din contra, utilizarea acesteia (forta 3-4-5), in conditiile existentei sau nu a rezistentelor suplimentare (forta 5). Contraindicatii in executia bilantului muscular sunt: - fracturi recente - luxatiile articulare

- miozitele osifiante - procesele infectioase si inflamatorii locale - dureri intense - boli cardiovasculare severe - starile de oboseala locala sau generala. O alta modalitate de evaluare a fortei musculare este reprezentata de dinamometrie, care utilizeaza aparate speciale numite dinamometre. Exista dinamometre adaptate uneia sau mai multor tipuri de miscari. Dinamometrele inregistreaza valoarea de varf a fortei grupului muscular respectiv.