Sunteți pe pagina 1din 53

1. NEURIPLEGE(chlorproetazinum) 19.

Orap(pimozide)
2. CLORDELAZIN, Thorazine(chlorpromazinum hcl.)
20.Permitil(fluphenazine) 3. 3.LEVOMEPROMAZIN(levomepromazinum
21.Serentil(mesoridazine
4. MIRENIL,(fluphenazinum)
22.Trilafon(perphenazine)
5. EMETIRAL(prochlorperazinum
23.Chlorprothixene(taractan)
6. MAJEPTIL(thioproperazinum)
24.Clozapine(clozaril)
7. TRIFLUOPERAZIN (trifluoperazinum)
25.fluphenazine(permitil,prolixin)
8. NEULEPTIL(propericiazinum)
26.Loxapine(loxitane)mesoridazine(serentil
9. TIORIDAZIN(thioridazinum)
27.Molindone(lidone,moban)
10. HALDOL, HALDOL decanoas(haloperidolum)
28.Perphenazone(trilafon)
11. FLUANXOL DEPOT(flupenthixolum)
29.Quetipine(seroquel)
12. LEPONEX(clozapinum)
30.Thiothxene(navane)
13. RISPOLEPT(risperidonum)
31.Trifluopromazine(vesprin)
14. ZYPREXA(olanzapinum)
32.Ziprasidone(geodon)
15.DOGMATIL,SOLIAN(sulpiridum)
16.Lyogen
17.Aripiprzole(abilify)
18.Navane(thiothixene)

Antimanic Medications
carbamazepine Tegretol
divalproex sodium (valproic acid) Depakote
gabapentin Neurontin
lamotrigine Lamictal
lithium carbonate Eskalith, Lithane, Lithobid
lithium citrate Cibalith-S
topimarate Topamax

chlorproetazinum
Prezentare farmaceuticã: Drajeuri conţinând clorproetazinã
clorhidr. 25 mg. (cutie x 30 buc.); fiole a 5 ml soluţie apoasã
injectabilã, conţinând clorproetazinã clorhidr. 25 mg; unguent
conţinând clorproetazinã clorhidr. 10 mg, p-metil-izopropil-
benzen 9,8 g, excipienţi ad 100 g (tub cu 30 g).
Acţiune terapeuticã: Relaxant neuromuscular, asigurã relaxarea
fibrei musculare, calmeazã durerea şi exercitã un efect
analgezic şi antiinflamator.
Indicaţii: Reumatologie: lumbago acut cronic, lombosciaticã,
reumatism abarticular, artroze cu contracturi musculare.
Balneofizioterapie şi recuperare medicalã: lombalgii, dorsalgii.
Medicinã sportivã: contracturi, elongaţii, crampe, rupturi
fasciculo-musculare. Neurologie: spasticitatea din bolile
neorologice, dar nu şi boala Parkinson. Ginecologie:
dismenoree. Orice altã maladie în care existã o contracturã
(torticolis).

Mod de administrare: În general în douã prize. Drajeuri: Adulţi:


oral, 1 la 3 drajeuri în 24 ore. Copii:de utilizat cu precauţie şi
numai sub supraveghere medicalã; de la 5 la 10 ani, oral, un
drajeu (25 mg) în 24 ore; peste 10 ani, oral, 1 la 2 drajeuri în 24
ore. Gravide: numai peste 3 luni de sarcinã, cu prudenţã, de
preferat pomada. Fiole: În medie, 1 pânã la 2 fiole pe cale i.m.
sau i.v. foarte lentã, în 24 ore sau în perfuzie. Unguentul: se
aplicã o datã sau de mai multe ori pe zi, în strat subţire, prin
masaje uşoare şi prelungite.

Reacţii adverse: Au fost descrise cazuri de hipotensiune


ortostaticã şi somnolenţã, mai ales la persoanele în vârstã şi în
cazurile în care a existat o sensibilitate crescutã. Alcoolul
potenţeazã efectele produsului. Nu se administreazã
concomitent cu antidepresive triciclice, barbiturice, deprimante
centrale SNC. Unguentul nu se aplicã pe plãgi şi mucoase şi
trebuie evitatã expunerea la razele solare a regiunilor tratate.
Contraindicaţii: Miastenie, hipotensiune severã, alergii la
clorproetazinã.

CLORDELAZIN, drajeuri

chlorpromazinum hcl.
Compoziţie: Clorpromazin clorhidrat 25 mg.
Acţiune terapeuticã: Asupra cortexului cerebral acţioneazã ca
hipnotic, sedativ, anticonvulsivant, inhibant al reflexelor
condiţionate, iar asupra diencefalului ca hipotermizant şi
antiemetizant, scade metabolismul bazal prin scãderea
consumului de oxigen tisular, stimuleazã ventilaţia şi debitul
respirator (eupneic). Acţionând asupra cãilor centripete
nervoase, potenţeazã acţiunea anestezicelor, curarizantelor,
analgezicelor având el însuşi o acţiune anestezicã localã.

Indicaţii: Medicinã internã: Tratamentul vãrsãturilor de orice


naturã. Edem laringian, spasm glotic, laringite acute asfixiante.
Tulburãri de climacterium; diencefaloze. Boli infecţioase;
scarlatinã hipertoxicã, febrã tifoidã, septicemii, stafilococii
grave, rezistente la antibiotice, tetanos grav, insomnii. Algii
rezistente la antinevralgice uzuale. Ictusuri cerebrale de origine
vascularã. Chintele emetizante ale tusei convulsive. Coreea
Sydenham. Pediatrie: Toxicozele sugarului, stãri neurotoxice
grave. Chirurgie: Medicaţie preanestezicã, potenţând anestezia
şi reducând astfel cantitatea necesarã de anestezic. Hibernaţia
artificialã: Combaterea stãrilor de şoc postoperator. Obstetricã
şi ginecologie: Nefropatii şi hipertensiune gravidicã, eclampsie,
vãrsãturi gravidice, analgezii obstetricale. Dermatologie:
Afecţiuni pruriginoase, peladã cronicã, urticarie. Neurologie:
Epilepsie.

Contraindicaţii: Leziuni hepatice, comã barbituricã, etilicã sau


prin opiacee. Hipotensiune arterialã. Nu se asociazã cu
substanţe hipotensive.
Reacţii secundare: Manifestãri toxice asupra celulei hepatice ce
îmbracã forma unui icter prin retenţie. Se semnaleazã
dermatite alergice atât la cei trataţi cât şi la cei ce manipuleazã
substanţa. Somnolenţa, uscãciunea gurii, pirozele,
hipotensiunea, fenomenele de tip parkinsonian, care survin la
unele persoane, pot fi evitate dacã dozele mari se dau cu
precauţie şi se ajunge treptat la ele.

Mod de administrare: Adulţi: Se începe cu 1-2 drajeuri pe zi,


mãrindu-se treptat doza pânã ce se ajunge la 3-6 drajeuri pe zi
divizatã în 3 prize. Copii: 1-3 mg/kg corp şi pe zi.
Formã de prezentare: Flacoane cu 50 drajeuri.
LEVOMEPROMAZIN

levomepromazinum

Prezentare farmaceuticã: Comprimate conţinând


levomepromazinã maleat 25 mg sau 2 mg (flac. cu 20 buc.);
fiole a 1 ml soluţie apoasã injectabilã conţinând
levomepromazinã hcl. 25 mg (cutii cu 10 şi 100 buc.).
Acţiune terapeuticã: Neuroleptic fenotiazinic, antipsihotic cu
acţiune sedativã intensã; analgezic; simpatolitic (blocant -
adrenergic şi inhibitor simpatic central), anticolinergic.
Indicaţii: Schizofrenie, stãri depresive sau manie cu agitaţie,
psihoze halucinatorii cronice, sindroame confuzionale (inclusiv
delirium tremens), tulburãri de comportament la epileptici şi
oligofreni; nevroze, sindrom psihovegetativ; preanestezie,
sedare dupã anestezie; asociat cu analgezice în dureri rebele.

Mod de administrare: Oral, în psihoze, doza de atac 200-300


mg/zi, doza de întreţinere 25-100 mg/zi; în sindromul
psihovegetativ 2-25 mg/zi. La nevoie 25-50 mg în injecţie
intramuscularã, repetat de 3-4 ori/zi (la bolnavi culcaţi sub
controlul pulsului şi presiunii arteriale).
Reacţii adverse, contraindicaţii: Asemãnãtoare Clordelazinului;
oboseala şi somnolenţa sunt frecvente, hipotensiunea
ortostaticã este uneori marcatã şi poate fi cauzã de colaps
(pentru injecţii, mai ales la bãtrâni şi copii); uscãciunea gurii;
tahicardia şi tulburãrile extrapiramidale sunt mai puţin
pronunţate; tratamentul îndelungat provoacã uneori creşterea
greutãţii corporale; s-au semnalat câteva cazuri de
agranulocitozã; nu se administreazã la bolnavii cu antecedente
de agranulocitozã toxicã şi porfirie.

NEUROLEPTICE CU STRUCTURĂ PIPERAZINICĂ


MIRENIL, drajeuri

fluphenazinum

Compoziţie: Drajeuri de 0,25 mg şi 1 mg cu fluphenazine


dihydrochloride.
Acţiune terapeuticã: Medicamentul are o puternicã acţiune
neurolepticã ca şi ceilalţi derivaţi de piperazinã, de care diferã
printr-o acţiune prelungitã, cu un efect hipotensiv şi are un
efect sedativ mai slab. Mirenil acţioneazã asupra
hipotalamusului având un efect deprimant asupra centrilor
diencefalici şi scoarţei cerebrale. Are un efect inhibitor asupra
centrilor care controleazã metabolismul, procesele oxidative,
mecanismele de reglare a temperaturii corpului, de reglare a
activitãţii motrice şi de atenţie.

Indicaţii: În toate cazurile de schizofrenie incluzând şi


sindroamele mixte schizofrenico-depresive. Se recomandã în
tratamentul psihozelor însoţite de inhibãri, în tratarea stãrilor
de tensiune şi anxietate, în sindroame neurotice şi psihomatice
certe şi în tratarea psihozelor senile însoţite de stãri de teamã
şi anxietate.
Contraindicaţii: Leziuni ale nucleilor subcorticali al creierului,
boli cardiovasculare, feocromocitom, alergie la derivaţi de
phenotiazine.

Mod de administrare: Iniţial, 2-10 mg pe zi, în doze divizate, în


nevroze, tulburãri psihosomatice şi în tratamentul pacienţilor cu
senilitate doza iniţialã este de 0,75-1,5 mg pe zi. Doza pentru
copii este de 0,25-0,50 mg pe zi. Doza trebuie stabilitã
individual pentru fiecare pacient. Ca regulã, la început se
administreazã doze mici care cresc gradat în timpul
tratamentului.
Efecte adverse: Parkinsonism, erupţii cutanate alergice,
leucopenie, agranulocitozã, eozinofilie, contracţii tetanice, stãri
de somnolenţã, stãri de obosealã, hipotensiune arterialã.

Formã de prezentare: Drajeuri de 0,25 mg în cutii de 30


drajeuri. Drajeuri de 1 mg în cutii de 30 drajeuri.

EMETIRAL

prochlorperazinum

Compoziţie: Drajeuri conţinând 5 mg de maleat de


proclorperazinã.
Acţiune farmacoterapeuticã: Derivat fenotiazinic, emetiralul are
proprietãţi neuroleptice asemãnãtoare clordelazinului; are
acţiune antiemeticã marcatã (de 4 ori mai mare decât a
clordelazinului), sedativã, antipsihoticã şi slab anticolinergicã.
Indicaţii: Greţuri şi vãrsãturi de orice naturã: uremie,
encefalopatie hipertensivã, migrenã, sindrom Ménière,
intoleranţã medicamentoasã, radioterapie, postoperator, reacţii
meningiene. Stãri anxioase, tulburãri de comportament de tip
nevrotic, delir, halucinaţii, manie acutã, schizofrenie.

Contraindicaţii: Antecedente de agranulocitozã toxicã, porfirie,


glaucom cu unghi închis, adenom de prostatã cu retenţie de
urinã, parkinsonism, epilepsie, miastenie gravã, leziuni
hepatice şi renale, boalã ulceroasã, feocromocitom,
hipotiroidism. Precauţii în hipotensiune arterialã şi în afecţiuni
cardiovasculare grave. Se va evita administrarea în: boli
infecţioase, intervenţii chirurgicale, primul trimestru de sarcinã,
perioada de alãptare. Nu se administreazã la copii sub vârsta
de 6 ani. Prudenţã la persoane în vârstã şi la persoane cu
profesii care solicitã intens şi prelungit funcţiile psihice, cum
sunt şoferii. Se va evita consumul de bãuturi alcoolice în timpul
tratamentului.

Interacţiuni medicamentoase: Antagonizarea efectului


antiparkinsonian al levodopei. Potenţarea efectelor hipotensiv şi
deprimant în asocierea cu antihipertensive şi deprimante
centrale.
Posologie şi mod de administrare: Adulţi: 15-30 mg/zi, în 2-3
prize; în afecţiunile psihice doza variazã între 50 şi 250 mg
dupã caz, ajungându-se la doza maximã prin creştere
progresivã cu 10 mg zilnic sau la 2 zile, pânã la obţinerea
efectului. Doza de întreţinere este de 25-50 mg/zi, în funcţie de
toleranţa individualã. Durata unei cure nu trebuie sã
depãşeascã 2 sãptãmâni. Copii peste 6 ani - antiemetic - 0,05
mg - 0,1 mg/kg corp/zi, în mai multe prize fãrã a depãşi doza de
20 mg/zi.

Reacţii adverse: Sedare, somnolenţã, efecte atropinice


(uscãciunea gurii, constipaţie, retenţie urinarã, tulburãri de
vedere). Aceste efecte dispar odatã cu întreruperea
tratamentului. Dozele mari administrate timp îndelungat, mai
ales în psihiatrie, pot provoca hipotensiune ortostaticã,
impotenţã şi ginecomastie la bãrbaţi, frigiditate şi galactoree la
femei, creştere în greutate, tulburãri extrapiramidale. Rareori
pot sã aparã şi icter, fotosensibilitate, agranulocitozã.

Formã de prezentare: Flacoane cu 20 de drajeuri.

MAJEPTIL

thioproperazinum

Prezentare: Comprimate filmate secabile 10 mg


thioproperazinã, cutii a 20 de comprimate. Soluţie buvabilã 4
%, flacoane a 10 ml. O picaturã conţine 1 mg thioproperazinã.
Soluţia este coloratã în galben-brun.
Indicaţii: Acest preparat este un neuroleptic. Este preconizat în
unele tulburãri nervoase.
Contraindicaţii: Acest preparat nu trebuie utilizat în cazurile
urmãtoare: glaucom; dificultãţi la urinat (de origine prostaticã
sau nu).
Avertizare: În cazul apariţiei unei febre inexplicabile, opriţi
tratamentul şi anunţaţi imediat medicul curant.

Precauţii: Pe durata tratamentului nu sunt indicate bãuturile


alcoolice. Preveniţi-vã medicul în caz cã sunteţi însãrcinatã sau
alãptaţi. În caz de dubii, nu ezitaţi sã vã consultaţi medicul sau
farmacistul. Pentru a evita orice eventuale interacţiuni cu alte
medicamente, trebuie sã semnalaţi medicului dvs. orice alt
tratament aflat în curs.
Efecte asupra capacitãţii de a conduce vehicule şi de a utiliza
maşini industriale: Utilizarea acestui medicament presupune
riscul apariţiei unei senzaţii de somnolenţã.

Efecte secundare: Ca orice alt preparat activ, acest


medicament poate determina, la unele persoane, efecte mai
mult sau mai puţin supãrãtoare: somnolenţã; hipotensiune
ortostaticã; uscãciunea gurii, constipaţie; tulburãri hormonale:
dereglãri ale ciclului menstrual, tensiune a sânilor; creştere în
greutate; mişcãri anormale.
Posologie şi mod de administrare: În toate cazurile, conformaţi-
vã strict recomandãrilor medicului. N.B.: Pentru a uşura
scurgerea picãturilor, ţineţi flaconul în poziţie verticalã. La
nevoie, loviţi uşor flaconul lateral.

Condiţii de pãstrare: A se pãstra ferit de luminã. Stabilitate: Nu


se va administra medicamentul dupã depãşirea datei de
expirare înscrisã pe cutie.

TRIFLUOPERAZIN

trifluoperazinum

Compoziţie: Drajeuri conţinând echivalentul a 0,005 g de


Trifluoperazin bazã. Fiole de 1 ml conţinând echivalentul a
0,002 g de diclorhidrat de Trifluoperazin.
Acţiune farmacoterapeuticã: Neuroleptic major, anxiolitic,
antiemetic, Trifluoperazin este o fenotiazinã piperazinatã, care
acţioneazã prin deprimarea formaţiunii reticulate a trunchiului
cerebral, apreciabil mai energicã decât a clorpromazinei
(Largactil, Plegomazin) şi a proclorperazinei (Stemetil,
Emetiral). Comparativ cu aceste douã substanţe, efectele
adrenolitice, antihistaminice şi antispastice ale Trifluoperazinei
sunt de mai micã intensitate.

Indicaţii: În doze mari preparatul este indicat în schizofrenii


acute şi cronice, psihoze maniaco - depresive, encefalopatii
cronice, delirium tremens, psihoze de involuţie. În doze mici
Trifluoperazin este indicat în tratamentul nevrozelor, mai ales al
celor în care predominã componenta anxioasã, de asemenea, în
anumite sindroame psihosomatice cu simptome ca: insomnia,
anorexia, starea de agitaţie sau de tensiune; se mai recomandã
în vãrsãturile postoperatorii sau cele de sarcinã, în kinetoze, în
unele cefalee şi migrene.

Contraindicaţii: Stãri comatoase sau depresii marcate, datorate


unor depresanţi centrali (alcool, barbiturice), discrazii sanguine,
depresiunea mãduvei hematogene, leziuni hepatice sau renale
severe preexistente. De obicei, nu se recomandã administrarea
preparatului la copii sub 6 ani.
Precauţii: Preparatul se administreazã cu grijã la bolnavii
cardiovasculari (poate accentua durerile anginoase sau poate
determina scãderea marcatã a tensiunii arteriale, mai ales în
cazul administrãrii parenterale a unor doze mari); la gravide
(deşi nu existã date experimentale în sensul cã substanţa ar
avea efecte teratogene), la bolnavii cu modificãri retiniene,
insuficienţã funcţionalã hepaticã sau renalã. Se va ţine seama
de faptul cã datoritã efectului sãu antiemetic, Trifluoperazina
poate masca semnele de supradozare a unor substanţe
medicamentoase, de asemenea tabloul clinic de ocluzie
intestinalã sau de tumorã cerebralã.

Posologie şi mod de administrare: În principiu, posologia trebuie


strict individualizatã. Se începe cu doze mici care se mãresc
progresiv şi, dupã ce s-a obţinut efectul terapeutic maxim, doza
respectivã se scade treptat pânã la stabilirea dozei minime
eficace (doza de întreţinere). Doze mari - Adulţi: pentru
obţinerea efectului antipsihotic se administreazã per os, în
medie 0,010 - 0,060 g (se începe cu câte 0,002 - 0,005 g de 2
ori pe zi, ajungându-se la doza terapeuticã optimã în 2 - 3
sãptãmâni). Rareori sunt necesare doze mai mari (nu se va
depãşi doza zilnicã de 0,150 g). Tratamentul de întreţinere se
poate face şi ambulator, doza zilnicã fiind de 0,010 - 0,040 g în
2 - 3 prize). Dacã este necesar un control rapid (în câteva ore)
al fenomenelor psihotice se recomandã administrarea
parenteralã (intramuscular profund) a preparatului, în doze de
0,001 - 0,002 g la 4 - 6 ore (rareori este nevoie de o dozã
zilnicã mai mare decât 0,006 g). De îndatã ce se obţine
rezultatul terapeutic dorit se trece la administrarea per os,
continuând cu aceleaşi doze sau puţin mai mari. Pentru
prevenirea unei cumulãri excesive, injectarea preparatului nu
se va face la interval de timp sub 4 ore. Copii: 6 - 12 ani. La
copiii psihotici spitalizaţi sau ţinuţi sub strictã supraveghere
medicalã, în cadrul administrãrii, per os, se începe cu 0,001 g
de 1 - 2 ori pe zi, crescând treptat doza la 0,015 g în 24 de ore
(la unii copii mai mari cu simptome mai severe, pot fi necesare
doze mai mari). Pentru obţinerea unui efect antipsihotic rapid
se poate recurge la administrarea parenteralã a preparatului
(intramuscular profund) în doze de 0,001 g de 1 - 2 ori pe zi,
continuând apoi, cu tratamentul per os. Doze mici: Pentru alte
indicaţii, afarã de psihoze, se recomandã sã se administreze
per os în medie 0,002 - 0,004 g pe zi (se începe cu 0,001 g de 2
ori pe zi) repartizate în douã prize egale.
Efecte secundare: Dupã administrarea dozelor mici, reacţiile
nedorite sunt rare şi de micã intensitate. În cazul dozelor mari
(tratament antipsihotic) frecvenţa şi intensitatea lor sunt mai
mari. Cele mai importante fenomene sunt fenomenele
extrapiramidale de tip akinetic - hiperton (tablou clinic
asemãnãtor cu parkinsonismul) sau hiperkinetic - diston
(spasme ale musculaturii cervicale, mergând pânã la torticolis,
rigiditatea musculaturii şanţurilor vertebrale, spasm carpo -
pedal, trismus, disfagie, crize oculogire, protruzia limbii). Alte
reacţii adverse: Insomnie (mai frecventã decât somnolenţa care
poate, totuşi, sã aparã uneori), fatigabilitate muscularã,
anorexie, galactoree, tulburãri de acomodaţie, erupţii cutanate.
Când fenomenele de mai sus sunt intense se impune
suspendarea tratamentului, în timp ce în cazurile mai uşoare
este suficient, de obicei, un tratament corector
(antiparkinsoniene - afarã de levodopa, care este ineficace -,
clorpromazinã, cafeinã, fenobarbital). Foarte rare dupã dozele
uzuale şi foarte grave sunt hepatita toxicã şi agranulocitoza;
eventualitatea lor impune necesitatea explorãrii periodice a
funcţiei hepatice şi a examenelor hematologice în cursul
tratamentelor cu doze mari. Printre alte fenomene secundare,
de asemenea rare, chiar dupã doze ridicate, pot fi semnalate
hipotensiunea arterialã marcatã (se administreazã
noradrenalinã, nu adrenalinã), hipotermia şi potenţarea acţiunii
anestezicelor şi a barbituricelor (se combate cu amfetamine şi
cafeinã, evitând stimulentele, care pot determina convulsii, de
exemplu: pentetrazolul).

Formã de prezentare: Flacoane cu 50 drajeuri. Cutii cu 10 fiole


de 1 ml. Cutii cu 100 fiole de 1 ml.
Condiţii de pãstrare: La adãpost de luminã, cãldurã şi
umiditate.

CU STRUCTURĂ PIPERIDICĂ
NEULEPTIL

propericiazinum

Forme farmaceutice: Capsule, cutii cu 50 capsule a 10 mg.


Soluţie buvabilã 4%, flacon de 30 ml.
Indicaţii: Soluţia buvabilã: Manifestãri de agresivitate din cursul
evoluţiei afecţiunilor psihiatrice. Capsule: Tratamentul
simptomatic al tulburãrilor de comportament cu manifestãri
agresive. Terapia iniţialã sau de întreţinere a psihozelor cu
evoluţie îndelungatã. Schizofrenii (mai ales cele cu
simptomatologie frustã). Delir cronic (cu mecanisme
interpretative şi pasionale).

ContraindicaŢii: Hipersensibilitate doveditã la propericiazinã.


Antecedente de agranulocitozã toxicã sau de porfirie. Risc de
glaucom cu unghi închis. Risc de retenţie urinarã legatã de
afecţiuni uretroprosta-tice preexistente. Maladia Parkinson. Nu
se asociazã cu: alcool, levodopa, guanetidinã. Atenţie În caz de
hipertermie, trebuie întrerupt tratamentul, acesta fiind unul
dintre simptomele sindromului malign (paloare, hipertermie,
tulburãri vegetative) ce a fost descris în cazul administrãrii de
neuroleptice.

Precauţii: Nu se vor consuma bãuturi alcoolice în timpul


tratamentului. Pacienţii epileptici, din cauza coborârii pragului
epileptogen, se vor monitoriza clinic şi, dupã caz,
electroencefalografic. Se va acorda atenţie mãritã urmãtoarelor
cazuri: vârstnici, a cãror sensibilitate este mãritã (sedare şi
hipotensiune); afecţiuni cardiovasculare severe, datoritã
tulburãrilor hemodinamice şi, mai ales, a hipotensiunii ce poate
apãrea; insuficienţã hepaticã şi/sau renalã, din cauza riscului
crescut de supradozaj. Pe durata tratamentului se va evita
expunerea la radiaţii solare şi ultraviolete. ªoferii şi cei ce
manipuleazã maşini industriale vor fi avertizaţi asupra riscului
de apariţie a somnolenţei, mai ales la începutul tratamentului.

Sarcinã şi alãptare: Neuleptil se va utiliza numai dacã


avantajele terapeutice scontate depãşesc riscul apariţiei
efectelor secundare.
Interacţiuni medicamentoase: Neuleptil potenţeazã acţiunea
drogurilor hipotensoare şi antihipertensive, ca şi a
depresoarelor SNC de tipul hipnoticelor, tranchilizantelor,
anestezicelor şi analgeticelor.
Efecte adverse: Cele mai importante sunt sindroamele
neuropsihice. Manifestãrile neurologice cele mai frecvente sunt:
sindrom akinetic fãrã hipertonie; sindrom excitomotor; sindrom
akinetohipertonic; sindrom hiperkinetic hipertonic. Excepţional
survin, în urma curelor prelungite, dischinezii tardive
(antiparkinsonienele anticholinergice sunt fãrã efect sau pot
agrava starea pacientului). Manifestãri psihice, ca: indiferenţa,
reacţii anxioase, variaţii ale stãrii timice. Aceste manifestãri pot
fi acompaniate de tulburãri diverse, între care se pot cita:
greaţã, vomã, diaree, oligurie; modificãri ale pulsului, tensiunii
arteriale, ritmului cardiac; tulburãri neurovegetative ca:
paloare, congestie, sialoree, vertij, efecte atropinice
(uscãciunea gurii, constipaţie, retenţie urinarã, tulburãri de
acomodare); efecte endocrine şi metabolice: impotenţã,
frigiditate, amenoree, galactoree, ginecomastie,
hiperprolactinemie, creştere în greutate (ce poate fi
importantã). Extrem de rar pot surveni: icter colestatic, reacţii
de hipersensibilitate şi excepţional accidente sanguine de tipul
agranulocitozei.

Posologie, mod de administrare: Posologia trebuie adaptatã


fiecãrui caz particular, existând variaţii foarte mari şi frecvent
imprevizibile ale susceptibilitãţii individuale la medicament.
Manifestari de agresivitate: adulţi: 10-60 mg/zi, în 2-3 prize;
vârstnici: 5-15 mg/zi, în 2-3 prize; copii peste 3 ani: 3-15 mg/zi,
în 2-3 prize. Psihoze cu evoluţie de duratã: adulţi: 100-200 mg
ca dozã de atac, apoi între 50 şi 100 mg/zi, ca tratament de
întreţinere.

Supradozare: Sindrom parkinsonian cu potenţial letal, comã.


Tratament: simptomatic, în unitãţi specializate. A nu se lãsa la
îndemâna copiilor. Respectaţi riguros recomandãrile medicului.
În cazul apariţiei unor reacţii neplãcute anunţaţi medicul sau
farmacistul.

TIORIDAZIN

thioridazinum

Compoziţie: Drajeuri conţinând 5 mg şi 50 mg clorhidrat de


tioridazin.
Acţiune farmacoterapeuticã: Neuroleptic fenotiazinic cu spectru
larg de acţiune. Tioridazin are proprietãţi antipsihotice în doze
mari şi medii şi este tranchilizant în doze mici. Potenţeazã
acţiunea analgezicelor, a hipnoticelor şi antipireticelor.
Indicaţii: Ca antipsihotic în: schizofrenie, manii, psihoze endo- şi
exogene, nevroze şi psihopatii. Ca tranchilizant în: stãri
anxioase, stãri de tensiune şi agitaţie, tulburãri de somn,
tendinţã la stãri depresive, tulburãri psihosomatice, stãri
dureroase rebele la tratament obişnuit (neoplazii maligne,
nevralgia trigeminalã, nevralgia din zona zoster); dificultãţi de
concentrare, tulburãri ale comportamentului şi somnului la copii
de vârstã şcolarã.

Contraindicaţii: Stãrile comatoase, în special cele generate de


alcool, barbiturice, narcotice sau alte depresoare ale SNC. Nu
se recomandã folosirea de Tioridazin la bolnavii cu leucopenie
(eventual provocate de citostatice sau alţi factori
medicamentoşi), cu disfuncţie hepaticã (sau icter în
antecedente), precum şi în cazurile de insuficienţã sau
tahiaritmie cardiacã. Preparatul se va administra cu precauţie
în aterosclerozã, sindroame cardiovasculare şi la bolnavii cu
fenomene convulsivante în antecedente.

Efecte secundare: Asemãnãtoare cu cele ale clorpromazinei


(somnolenţã, xerostomie, paloare, cefalee, constipaţie
alternativã cu diaree, poliurie, hipertermie, tahicardie,
insomnie, fotosensibilizare, erupţii cutanate, hipotensiune
posturalã, colorarea în purpuriu a urinei, icter de tip obstructiv,
rareori discrazii sanguine, inclusiv agranulocitozã, sindroame de
tip parkinsonian, creştere ponderalã, amenoree, galactoree
ş.a.) se întâlnesc mult mai rar şi sunt mai atenuate dupã dozele
terapeutice uzuale de Tioridazin.

Posologie şi mod de administrare: În clinica psihiatricã doza


iniţialã uzualã pentru adulţi este de 500 - 600 mg pe zi, care se
împarte în mai multe prize. Dupã ce se realizeazã controlul
fenomenelor psihotice, doza zilnicã de întreţinere este de 100 -
200 mg pe zi. Ca tranchilizant şi anxiolitic doza zilnicã este de
0,030 g la adulţi şi 0,001 g/kg corp la copii.
Formã de prezentare: Cutii cu 50 drajeuri a 50 mg. Cutii cu 30
drajeuri a 5 mg.
Condiţii de pãstrare: La adãpost de luminã, cãldurã şi
umiditate.

BUTIRFENONĂ
HALDOL

haloperidolum

Prezentare farmaceuticã: Haldol conţine haloperidol,


neuroleptic din grupa butirofenonelor. Din punct de vedere
chimic, haloperidol nu aparţine altor grupe, cum ar fi
fenotiazinele.
Compoziţie: 2 mg de haloperidol pe tabletã. Alţi ingredienţi:
lactozã, sucrozã, amidon de porumb, talc, ulei vegetal
hidrogenat (tip 1), galben de chinolinã (formulare F41); 5 mg de
haloperidol pe tabletã. Alţi ingredienţi: lactozã, amidon de
porumb, talc, ulei vegetal hidrogenat (tip 1), indigotinsulfonat
de sodiu (formulare F44); 2 mg de haloperidol pe ml.de soluţie
(1 ml = 20 de picãturi). Alţi ingredienţi: acid lactic,
parahidroxibenzoat de metil, apã purificatã (formulare F9).

Farmacodinamicã: Haloperidolul este un neuroleptic aparţinând


grupei butirofenonelor. Haloperidol este un antagonist central
potent al receptorilor dopaminergici şi este deci clasat între
neurolepticele cele mai incisive. Haloperidol nu exercitã nici o
activitate antihistaminicã sau anticolinergicã. Ca o consecinţã
directã a blocajului central al dopaminei, haloperidol exercitã o
activitate incisivã asupra delirurilor şi halucinaţiilor (probabil
datoritã interacţiunii în ţesuturile mezocortical şi limbic) şi o
activitate asupra ganglionilor bazali (fasciculele nigrostriate).
Haloperidol induce o sedare psihomotorie eficientã, ceea ce
explicã efectul sãu favorabil asupra maniilor şi a altor
sindroame de agitaţie (vezi “
Indicaţii”). Datoritã activitãţii sale limbice, Haloperidol exercitã
o activitate sedativã neurolepticã şi s-a dovedit a fi util ca
adjuvant în tratamentul durerii cronice. Activitatea asupra
ganglionilor bazali este probabil la originea efectelor secundare
extrapiramidale motorii (distonie, acatisie şi parkinsonism).
Efectele antidopaminergice periferice explicã activitatea sa
împotriva greţurilor şi a vãrsãturilor (via zona trigger
chemoreceptoare), relaxarea sfincterelor gastrointestinale şi
eliberarea crescutã de prolactinã (printr-o inhibare a activitãţii
factorului de inhibare a prolactinei la nivelul adenohipofizei).

Farmacocineticã: Nivelele plasmatice de vârf ale haloperidolului


sunt atinse în 2 - 6 ore de la administrarea oralã. Dupã
administrarea oralã, biodisponibilitatea sa este de 60-70%.
Timpul de înjumãtãţire plasmatic mediu (eliminare terminalã)
este de 24 (între 12 - 38) ore dupã administrarea oralã. S-a
sugerat cã, pentru a obţine rãspuns terapeutic, concentraţia
plasmaticã a haloperidolului variazã între 4 mcg/l şi 20 - 25
mcg/l. Haloperidol traverseazã uşor bariera hematoencefalicã.
Legarea de proteinele plasmatice este în proporţie de 92%.
Excreţia se face prin fecale (60%) şi urinã (40%). Aproximativ
1% din haloperidolul ingerat este excretat în formã
nemodificatã în urinã. La nivele plasmatice de echilibru volumul
de distribuţie (VDss) este larg (7,9+2,5l/kg corp). S-a observat
o mare variabilitate interindividualã, dar puţin intraindividualã a
concentraţiilor plasmatice de haloperidol şi a majoritãţii
parametrilor farmacocinetici. Ca şi în cazul altor medicamente
care sunt metabolizate în ficat, aceastã variabilitate poate fi
explicatã parţial prin activitatea cãii metabolice de
oxidare/reducere reversibile din ficat; Alte cãi metabolice includ
N-dezalchilarea oxidativã şi glucuroconjugarea.

Indicaţii: Ca agent neuroleptic în: Deliruri şi halucinaţii din:


schizofrenia acutã şi cronicã, paranoia, confuzia acutã,
alcoolism (sindromul Korsakoff). Deliruri ipohondriace. Tulburãri
de personalitate: paranoidã, schizoidã, schizotipã, antisocialã,
“de graniţã” şi alte tipuri de personalitate. Ca agent antiagitaţie
psihomotorie în: dereglãri de personalitate: personalitate
paranoidã, histrionicã, compulsivã. Manie, demenţã, retardare
mentalã, alcoolism. Tulburãri de personalitate: compulsivã,
paranoidã, histrionicã şi alte tulburãri de personalitate. Agitaţie,
agresivitate, impulsul de a hoinãri la vârstnici. Tulburãri
comportamentale şi de caracter la copii. Mişcãri coreice.
Singultus (sughiţ). Ticuri, bâlbâialã. Ca adjuvant în tratamentul
durerii cronice severe: pe baza activitãţii sale limbice, Haldol
permite adesea reducerea dozei de analgezice (de obicei
morfinomimetice). Ca antiemetic în: Greaţã, vãrsãturi de
origine variatã. Haldol este medicamentul de elecţie în cazul în
care antiemeticele clasice sunt insuficient de active.

Contraindicaţii: Stare comatoasã; depresia SNC datoratã


alcoolului sau altor medicamente depresive; boala Parkinson,
hipersensibilitate cunoscutã la Haldol; leziuni ale ganglionilor
bazali.
Precauţii: Au fost raportate cazuri rare de moarte subitã la
pacienţii psihiatrici trataţi cu medicamente antipsihotice,
incluzând Haldol. De vreme ce s-a observat o prelungire a
intervalului QT în timpul tratamentului cu Haldol, se recomandã
precauţie la pacienţii cu condiţii predispozante de prelungire a
intervalului QT (sindrom QT, hipopotasemie, medicamente care
prelungesc QT-ul), în special dacã Haldol-ul este administrat
parenteral. Deoarece Haldol este metabolizat în ficat, se
recomandã precauţie la pacienţii cu afecţiuni hepatice. La
pacienţii epileptici şi având condiţii predispozante la convulsii
(sevraj alcoolic şi leziuni cerebrale) s-au raportat cazuri de
convulsii declanşate de Haldol. Tiroxina poate creşte toxicitatea
Haldol-ului. De aceea, trebuie folosit cu deosebitã precauţie la
pacienţii cu hipertiroidie.Terapia antipsihoticã la aceşti pacienţi
trebuie întotdeauna sã fie însoţitã de un tratament tireostatic
adecvat. În schizofrenie, rãspunsul la tratamentul antipsihotic
poate fi întârziat. De asemenea, dacã tratamentul este
întrerupt, reapariţia simptomelor poate sã nu fie observatã timp
de mai multe sãptãmâni sau luni. Simptome acute de sevraj
incluzând greaţã, vãrsãturi şi insomnie, au fost rareori raportate
dupã încetarea bruscã a dozelor mari de medicamente
antipsihotice. Poate apãrea de asemenea recurenţa, de aceea
este preferabil ca întreruperea sã se facã treptat. Ca în cazul
tuturor agenţilor antipsihotici, Haldol nu trebuie sã fie singurul
medicament administrat când este predominantã depresia. El
poate fi combinat cu antidepresive pentru a trata acele condiţii
în care coexistã depresia şi psihoza. Dacã este necesarã
administrarea concomitentã a medicaţiei antiparkinsoniene,
aceasta trebuie continuatã dupã întreruperea tratamentului cu
Haldol dacã excreţia medicamentului antiparkinsonian este mai
rapidã decât cea a Haldol-ului pentru a evita dezvoltarea sau
agravarea simptomelor extrapiramidale. Medicul trebuie sã
aibã în vedere posibilitatea creşterii tensiunii intraoculare
atunci când se administreazã concomitent cu Haldol
medicamente anticolinergice, incluzând agenţii
antiparkinsonieni.

Interacţiuni: Ca şi celelalte neuroleptice, Haldol poate accentua


depresia sistemului nervos central, produsã de alte depresive
SNC, inclusiv alcool, hipnotice, sedative sau analgezice
puternice. A fost de asemenea raportat un efect SNC crescut la
combinarea cu metildopa. Haldol poate afecta efectele
antiparkinsoniene ale levodopei. Haldol inhibã metabolizarea
antidepresivelor triciclice, crescând astfel nivelele plasmatice
ale acestora. În studiile farmacocinetice s-a raportat o creştere
uşoarã sau moderatã a nivelelor de haloperidol, la
administrarea concomitentã cu urmãtoarele medicamente:
chinidinã, buspirone, fluoxetinã. Este indicatã reducerea dozei
de haloperidol. Când la tratamentul cu Haldol este adaugatã
administrarea prelungitã de inductori enzimatici precum:
carbamazepinã, fenobarbital, rifampicinã, nivelele plasmatice
ale haloperidolului sunt semnificativ scãzute. De aceea, în
timpul tratamentului combinat, doza de Haldol trebuie ajustatã,
dacã este necesar. Dupã întreruperea administrãrii inductorilor
enzimatici, este indicat sã se reducã doza de Haldol. În cazuri
rare, în timpul administrãrii concomitente de litiu şi haloperidol,
au fost raportate urmãtoarele simptome: encefalopatie,
simptome extrapiramidale, diskinezie tardivã, sindrom
neuroleptic malign, afecţiuni ale trunchiului cerebral, sindrom
cerebral acut şi comã. Majoritatea acestor simptome au fost
reversibile. Rãmâne o controversã dacã aceasta reprezintã o
entitate clinicã distinctã. De aceea, dacã asemenea simptome
apar în cadrul terapiei concomitente cu litiu şi Haldol,
tratamentul trebuie întrerupt imediat. Haldol poate antagoniza
acţiunea adrenalinei şi a altor agenţi simpatomimetici şi poate
inversa efectele hipotensoare ale agenţilor blocanţi adrenergici,
precum guanetidina.

Sarcinã şi alãptare: În studiile efectuate pe un numãr mare de


persoane, Haldol nu a demonstrat o creştere semnificativã a
anomaliilor fetale. Au fost raportate cazuri izolate de
malformaţii congenitale ca urmare a expunerii fetale la Haldol,
majoritatea în combinaţie cu alte medicamente. Haldol trebuie
folosit în timpul sarcinii doar dacã beneficiile anticipate justificã
potenţialele riscuri asupra fãtului. Haldol este excretat în
laptele matern. Dacã administrarea Haldol-ului este consideratã
esenţialã, beneficiile alãptãrii trebuie cântãrite faţã de riscurile
potenţiale. Au fost observate simptome extrapiramidale la
sugarii alãptaţi de mame tratate cu Haldol.

Efecte asupra capacitãţii de a conduce sau de a lucra cu


maşini: Poate apãrea un anumit grad de sedare sau afectare a
stãrii de alertã, mai ales la doze mari şi la iniţierea
tratamentului, care pot fi potenţate de alcool. Pacienţilor li se
recomandã sã nu conducã sau sã lucreze cu maşini în timpul
tratamentului.
Dozaj şi mod de administrare: Dozele sugerate mai jos sunt
doar valori medii, medicul trebuie sã ajusteze doza în funcţie de
rãspunsul pacientului. Aceasta implicã adesea o creştere a
dozei în faza acutã şi o reducere gradatã în faza de menţinere,
pentru a determina doza minimã eficientã. Doze mari trebuie
administrate doar pacienţilor care rãspund slab la doze scãzute.
Adulţi: Ca agent neuroleptic. Faza acutã: episoade acute de
schizofrenie, delirium tremens, paranoia, confuzie acutã,
sindrom Korsakoff, paranoia acutã 5 - 10 mg. i.v. sau i.m.,
repetate din orã în orã pânã la controlul suficient al
simptomelor, pânã la o dozã maximã de 60 mg/zi. În cazul
administrãrii orale, este necesarã o dozare aproape dublã. Faza
cronicã: schizofrenie cronicã, alcoolism cronic, tulburãri cronice
de personalitate 1 - 3 mg administrate oral de 3 ori/zi, doza
poate fi crescutã pânã la 10 - 20 mg de 3 ori/zi în funcţie de
rãspunsul pacientului. Ca agent antiagitaţie psihomotorie. Faza
acutã: manie, demenţã, alcoolism, tulburãri de personalitate,
tulburãri comportamentale şi de caracter, singultus, mişcãri
coreice, ticuri, bâlbâialã 5 - 10 mg i.v. sau i.m. Faza cronicã: 0,5
- 1 mg administrat oral de 3 ori/zi, doza poate fi crescutã pânã
la 2 - 3 mg de 3 ori/zi dacã este necesar, pentru a obţine
rãspunsul terapeutic. Ca adjuvant în tratamentul durerii
cronice. 0,5 - 1 mg administrate oral de 3 ori/zi, doza poate fi
ajustatã, dacã este necesar. Ca antiemetic. Vãrsãturi induse
central: 5 mg i.v. sau i.m. Profilaxia vãrsãturilor postoperatorii:
2,5 - 5 mg i.v. sau i.m. la sfârşitul operaţiei. La pacienţii
vârstnici: Tratamentul trebuie iniţiat cu jumãtate din doza
stabilitã pentru adulţi şi ajustatã în funcţie de rezultate, dacã
este necesar. La copii: 0,1 mg/3 kg corp administrate oral de 3
ori/zi; doza poate fi ajustatã, dacã este necesar.

Reacţii adverse: La variaţii scãzute ale dozei (1 - 2 mg./zi),


efectele adverse ale Haldolului au fost rare, slabe şi tranzitorii.
La pacienţii care primesc doze mai mari, anumite reacţii
adverse apar mai frecvent. Efectele neurologice sunt cele mai
comune. Simptome extrapiramidale: Ca şi la alte neuroleptice,
pot apãrea simptome extrapiramidale, de ex. tremor, rigiditate,
hipersalivaţie, bradikinezie, acatisie, distonie acutã.
Medicamentele antiparkinsoniene de tip anticolinergic nu
trebuie prescrise decât dacã este necesar. Diskinezie tardivã:
Ca la toţi agenţii antipsihotici, poate apãrea dischinezie tardivã
la unii pacienţi trataţi pe termen lung sau la întreruperea
tratamentului. Sindromul este caracterizat în principal prin
mişcãri ritmice involuntare ale limbii, feţei, gurii sau
maxilarului. La unii pacienţi manifestãrile pot fi permanente.
Sindromul poate fi mascat la reinstituirea tratamentului, la
creşterea dozei sau la înlocuirea cu un alt agent antipsihotic. În
acest caz tratamentul trebuie întrerupt imediat. Sindrom
neuroleptic malign: Ca şi celelalte medicamente antipsihotice,
Haldol poate fi asociat cu cazuri de sindrom neuroleptic malign:
un rãspuns idiosincrazic rar, caracterizat prin hipertermie,
rigiditate muscularã, instabilitate autonomã, alterarea stãrii de
conştienţã. Hipertermia este adeseori un semn precoce al
acestui sindrom. Tratamentul antipsihotic va fi întrerupt imediat
şi se vor lua mãsuri de susţinere şi monitorizare atentã. Alte
efecte SNC: Acestea sunt ocazionale şi includ: depresie, sedare,
agitaţie, somnolenţã, insomnie, cefalee, confuzie, vertij, crize
de grand mal şi exacerbarea aparentã a simptomelor psihotice.
Simptome gastrointestinale: Au fost raportate greţuri, vãrsãturi,
pierderea apetitului şi dispepsie. Pot apãrea modificãri în
greutatea corporalã. Efecte endocrine: Efectele hormonale ale
neurolepticelor antipsihotice includ hiperprolactinemie, care
poate cauza galactoree, ginecomastie şi oligo-sau amenoree.
Au fost raportate foarte rare cazuri de hipoglicemie şi sindrom
de secreţie inadecvatã de ADH. Efecte cardiovasculare: S-au
raportat ocazional, tahicardie şi hipotensiune. Foarte rar au fost
raportate prelungirea intervalului QT şi/sau aritmii ventriculare,
în special în timpul administrãrii parenterale. Acestea pot sã
aparã mai frecvent la doze mari sau la pacienţii cu
predispoziţie. Alte efecte: Au existat raportãri ocazionale de
scãdere a numãrului celulelor sanguine. Foarte rar au fost
raportate agranulocitozã şi trombocitopenie, de obicei la
combinarea cu alte medicamente. De asemenea s-au observat
cazuri izolate de disfuncţii hepatice sau hepatitã, cel mai
frecvent colestaticã. Reacţiile de hipersensibilitate cum ar fi
rash, urticarie şi anafilaxie sunt excepţionale. Alte efecte
secundare raportate ocazional sunt: constipaţie, tulburarea
vederii, uscãciunea gurii, retenţie urinarã, priapism, disfuncţie
erectilã, edem periferic, transpiraţie sau salivaţie excesive,
pirozis, variaţii ale temperaturii corporale.
Supradozare: Simptome: Manifestãrile reprezintã o exagerare a
efectelor farmacologice cunoscute şi a efectelor secundare.
Cele mai predominante simptome sunt: reacţii extrapiramidale
severe, hipotensiune, sedare. O reacţie extrapiramidalã se
manifestã prin rigiditate muscularã şi tremor localizat sau
generalizat. Este, de asemenea, posibilã apariţia hipertensiunii
în loc de hipotensiune. În cazuri extreme, pacientul devine
comatos cu depresie respiratorie şi hipotensiune suficient de
severã încât sã producã o stare aparentã de şoc. Trebuie avut în
vedere riscul aritmiilor ventriculare, posibil asociate cu
prelungirea intervalului QT. Tratament: Nu existã un antidot
specific. Tratamentul este în general unul de susţinere, dar se
recomandã lavajul gastric şi inducerea vãrsãturilor (exceptând
pacienţii obnubilaţi, comatoşi şi convulsivi) urmate de
administrarea de cãrbune activ. La pacienţii comatoşi,
degajarea cãilor respiratorii trebuie asiguratã prin intubaţie
orofaringeanã sau endotrahealã. Depresia respiratorie poate
necesita respiraţie artificialã. Trebuie monitorizate semnele
vitale şi ECG, iar monitorizarea trebuie continuatã pânã când
ECG se normalizeazã. Pentru aritmiile severe se indicã mãsuri
antiaritmice adecvate. Hipotensiunea şi colapsul circulator pot
fi contracarate prin administrarea de lichide intravenos,
plasmã, sau albuminã concentratã şi agenţi vasopresori precum
dopamina şi noradrenalina. Administrarea adrenalinei nu este
indicatã de vreme ce poate cauza hipotensiune severã în
prezenţa Haldol-ului. În caz de reacţii extrapiramidale severe,
medicaţia antiparkinsonianã ( ex. mesilat de benztorpinã 1 - 2
mg i.m. sau i.v.) trebuie administratã parenteral.

Mod de prezentare: Tablete de 2 mg.şi 5 mg. Flacon de 15 ml


cu picurãtor (300 picãturi) a 0,1 mg/picãturã.
Condiţii de pãstrare: A se pãstra la temperaturi între15 - 30
grade Celsius.

HALDOL decanoas

haloperidolum

Prezentare farmaceuticã: Haldol decanoas conţine esterul


decanoat al haloperidolului. Haldol decanoas este disponibil sub
formã de soluţie injectabilã. Aceastã soluţie conţine 70,52 mg
haloperidol decanoat echivalent cu 50 mg haloperidol
(formulare F40). Alţi ingredienţi: alcool benzilic, ulei de susan.
Farmacodinamicã: Haloperidol decanoat este un ester al
haloperidolului şi acidului decanoic şi astfel, un neuroleptic
depozit aparţinând grupei butirofenonelor. Dupã injectare
intramuscularã, haloperidol decanoat este eliberat gradat din
ţesutul muscular şi hidrolizat lent în haloperidol liber, care intrã
în circulaţia sistemicã. Haloperidol decanoat este un antagonist
dopaminic potent şi, prin urmare, un neuroleptic foarte incisiv.
La nivel cerebral, haloperidol exercitã o acţiune incisivã asupra
delirurilor şi halucinaţiilor (probabil datoritã interacţiunii cu
receptorii dopaminergici din ţesuturile mezocortical şi limbic) şi
un efect inhibitor prin activitatea sa asupra ganglionilor bazali,
ex. fasciculele nigrostriate, care stau la baza efectelor adverse
motorii extrapiramidale (distonie, acatisie şi parkinsonism.).
Haloperidol prezintã un efect sedativ psihomotor eficient, ceea
ce explicã de asemenea, efectul sãu favorabil asupra maniilor şi
a altor sindroame de agitaţie. Activitatea asupra ganglionilor
bazali este probabil rãspunzãtoare de efectele secundare
extrapiramidale motorii (distonie, acatisie şi parkinsonism).
Haloperidol prezintã un efect psihomotor sedativ foarte eficient,
care explicã şi efectul favorabil asupra sindromului maniei şi a
altor sindroame de agitaţie. A fost observat un efect de
resocializare la pacienţii care manifestã retragere emoţionalã.
Efectele antidopaminergice periferice explicã activitatea sa
împotriva greţurilor şi a vomei (via zona trigger
chemoreceptoare), relaxarea sfincterelor gastrointestinale şi
eliberarea crescutã de prolactinã (prin inhibarea activitaţii
factorului de inhibare a prolactinei la nivelul adenohipofizei).

Farmacocineticã: Administrarea de haloperidol decanoat ca


injecţie intramuscularã depozit duce la o eliberare lentã şi
continuã de haloperidol liber. Concentraţiile plasmatice cresc
gradat, de obicei atingând nivelul de vârf în 3 - 9 zile de la
injectare şi scãzând apoi, cu un timp de înjumãtãţire de
aproximativ 3 sãptãmâni. Nivelele plasmatice de echilibru sunt
atinse în 2 - 4 luni la pacienţii care sunt injectaţi lunar.
Proprietãţile farmacocinetice ale haloperidolului decanoat dupã
injectare intramuscularã sunt legate de dozã. Relaţia dintre
nivelul plasmatic al haloperidolului şi dozã este practic liniarã
pentru doze mai mici de 450 mg. S-a sugerat cã pentru a
obţine rãspunsul terapeutic dorit, este necesarã o concentraţie
plasmaticã de haloperidol de la 4 mcg/l la o limitã superioarã
de 20 - 25 mcg/l. Haloperidol trece uşor de bariera
hematoencefalicã. Legarea de proteinele plasmatice este de
92%. Haloperidol este metabolizat în ficat şi este excretat prin
urinã (40%) şi fecale (60%). Aproximativ 1% din dozã este
excretatã în formã nemodificatã în urinã.

Indicaţii: Haldol Decanoas este indicat pentru tratamentul de


întreţinere în schizofrenia cronicã şi alte psihoze. Este de
asemenea indicat în tratamentul altor probleme mentale sau
comportamentale în care agitaţia psihomotorie necesitã
tratament de întreţinere.
Contraindicaţii: Stare comatoasã; depresie a SNC datoratã
alcoolului sau altor medicamente depresive; boala Parkinson;
hipersensibilitate cunoscutã la Haldol Decanoas; leziuni ale
ganglionilor bazali.

Precauţii: Au fost raportate foarte rar cazuri de moarte subitã la


pacienţii psihiatrici care primesc medicamente antipsihotice,
incluzînd şi Haldol Decanoas. De vreme ce a fost observatã o
prelungire a intervalului QT în timpul tratamentului cu Haldol
Decanoas, se reomandã precauţie în tratarea pacienţilor cu
condiţii predispozante de prelungire a intervalului QT (sindrom
QT, hipopotasemie, medicamente care prelungesc intervalul
QT). Este recomandat ca pacienţii care necesitã tratament cu
Haldol Decanoas sã fie iniţial trataţi cu haloperidol oral, pentru
a exclude posibilitatea unei sensibilitãţi secundare la
haloperidol. Deoarece haloperidol este metabolizat în ficat, este
necesarã precauţie la administrarea lui pacienţilor cu afecţiuni
hepatice. S-a raportat cã Haldol Decanoas poate declanşa
convulsii. Prin urmare, trebuie manifrestatã prudenţã în
administrarea sa la pacienţii cu epilepsie sau cu condiţii
predispozante la convulsii (ex. sevraj alcoolic şi leziuni
cerebrale). Tiroxina poate spori toxicitatea Haldolului Decanoas.
De aceea, trebuie administrat cu mare atenţie la pacienţii cu
hipertiroidie. Terapia antipsihoticã la aceşti pacienţi trebuie
întotdeauna sã fie însoţitã de un tratament tireostatic adecvat.
Ca în cazul tuturor agenţilor antipsihotici, Haldol Decanoas nu
trebuie administrat în monoterapie când este predominantã
depresia. El poate fi combinat cu antidepresive pentru a trata
acele afecţiuni în care coexistã depresia şi psihoza. Dacã este
necesarã medicaţia antiparkinsonianã concomitentã, aceasta
trebuie continuatã cel puţin 2 sãptãmâni dupa ultima injecţie cu
Haldol Decanoas datoritã timpului de înjumãtãţire foarte lung al
Haldolului Decanoas.

Interacţiuni: La fel ca şi celelalte neuroleptice, Haldol Decanoas


poate accentua depresia SNC indusã de alte substanţe
depresive ale SNC, incluzînd alcoolul, hipnoticele, sedativele
sau analgezicele potente. A fost de asemenea raportat un efect
SNC crescut la combinarea cu metildopa. Haldol Decanoas
poate antagoniza acţiunea adrenalinei şi a altor agenţi
simpatomimetici şi poate inversa efectele hipotensoare ale
agenţilor blocanţi adrenergici, precum guanetidina. Haldol
Decanoas poate afecta efectele antiparkinsoniene ale
levodopei. Haldol Decanoas inhibã metabolizarea
antidepresivelor triciclice, crescând astfel nivelele plasmatice
ale acestora. În studiile de farmacocineticã au fost raportate
creşteri uşoare sau moderate ale nivelelor de haloperidol
decanoat atunci când acesta a fost administrat concomitent cu
urmãtoarele medicamente: chinidinã, buspirone, fluoxetine. Se
recomandã reducerea dozei de haloperidol decanoat. Când la
tratamentul cu Haldol Decanoas este adãugatã administrarea
prelungitã de inductori enzimatici precum: carbamazepinã,
fenobarbital, rifampicinã, nivelele plasmatice ale haloperidolului
sunt semnificativ scãzute. De aceea, în timpul tratamentului
combinat, doza de Haldol Decanoas sau intervalul dintre doze
trebuie ajustate dacã este necesar. Dupa întreruperea
administrãrii inductorilor enzimatici, este indicat sã se reducã
doza de Haldol Decanoas. În cazuri rare, în timpul administrãrii
concomitente de litiu şi haloperidol decanoat, au fost raportate
urmãtoarele simptome: encefalopatie, simptome
extrapiramidale, diskinezie tardivã, sindrom neuroleptic malign,
afecţiuni ale trunchiului cerebral, sindrom cerebral acut şi
comã. Majoritatea acestor simptome au fost reversibile.
Rãmâne o controversã dacã aceasta reprezintã o entitate
clinicã distinctã. De aceea, dacã asemenea simptome apar în
cadrul terapiei concomitente cu litiu şi Haldol Decanoas,
tratamentul trebuie întrerupt imediat.

Sarcinã şi alãptare: În studiile efectuate pe un numãr mare de


persoane, Haldol Decanoas nu a demonstrat o creştere
semnificativã a anomaliilor fetale. Au fost raportate cazuri
izolate de malformaţii congenitale ca urmare a expunerii fetale
la Haldol Decanoas în combinaţie cu alte medicamente. Haldol
Decanoas trebuie administrat în timpul sarcinii doar dacã
beneficiile anticipate justificã potenţialele riscuri asupra fãtului.
Haldol Decanoas este excretat în laptele matern. Dacã
administrarea Haldolului Decanoas este consideratã esenţialã,
beneficiile alãptãrii trebuie cântãrite faţã de riscurile potenţiale.
Au fost observate simptome extrapiramidale la sugarii alãptaţi
de mame tratate cu Haldol Decanoas.

Efecte asupra capacitãţii de a conduce sau de a lucra cu


maşini: Poate apãrea un anumit grad de sedare sau afectare a
stãrii de alertã, mai ales la doze mari şi la iniţierea
tratamentului, care pot fi potenţate de alcool. Pacienţilor li se
recomandã sã nu conducã sau sã lucreze cu maşini în timpul
tratamentului.
Dozaj şi mod de administrare: Haldol Decanoas injectabil este
recomandat pacienţilor cu psihoze cronice care necesitã
tratament antipsihotic parenteral prelungit. Acesti pacienţi
trebuie sa fie stabilizaţi anterior cu medicaţie antipsihoticã,
înainte de trecerea la tratamentul cu Haldol Decanoas. Haldol
decanoas este indicat numai adulţilor şi a fost formulat pentru a
asigura un tratament de o lunã pentru majoritatea pacienţilor,
cu o singurã administrare intramuscularã profundã în regiunea
glutealã. Haldol Decanoas nu trebuie administrat intravenos.
Deoarece injectarea unui volum mai mare de 3 ml este
neplãcutã pentru pacient, asemenea doze mari nu sunt
recomandate. Deoarece rãspunsul individual la neuroleptice
este variabil, dozajul trebuie determinat individual şi este bine
sã fie iniţiat şi titrat sub supraveghere clinicã atentã. Doza
individualã de iniţiere depinde atât de severitatea
simptomatologiei cât şi de cantitatea medicaţiei orale de
întreţinere necesare înainte de începerea tratamentului cu
forma de depozit. Este recomandabil ca doza iniţialã de Haldol
Decanoas sã echivaleze de 10 - 15 ori doza oralã din ziua
precedentã de haloperidol. Pentru majoritatea pacienţilor,
aceasta înseamnã o dozã de iniţiere între 25 şi 75 de mg de
Haldol Decanoas. Nu este recomandatã depãşirea unei doze
iniţiale maxime de 100 mg. În funcţie de rãspunsul individual al
pacienţilor doza poate fi crescutã gradat cu 50 mg pânã când
este obţinut efectul terapeutic optim. Doza lunarã cea mai
adecvatã de Haldol Decanoas atinge deseori de 20 de ori doza
zilnicã oralã de haloperidol. În timpul ajustarii dozei sau a
episoadelor de exacerbare a simptomelor psihotice, terapia cu
Haldol Decanoas poate fi completat cu haloperidol normal.
Intervalul uzual dintre injectãri este de 4 sãptãmâni. Cu toate
acestea, variaţiile în rãspunsul pacientului pot necesita
ajustarea intervalului dintre doze. La persoanele vârstnice şi la
pacienţii debilitaţi: Este recomandat sã se înceapã cu doze
scãzute, de exemplu 12,5 mg - 25 mg la fiecare 4 sãptãmâni,
iar doza poate fi mãritã doar în funcţie de rãspunsul
pacientului.

Reacţii adverse: Efectele secundare consecutive unei


administrãri de Haldol Decanoas sunt în general cele ale
Haldolului. Ca şi în cazul altor medicamente injectabile, s-au
raportat reacţii cutanate locale la administrarea de Haldol
Decanoas. Simptome extrapiramidale: Ca şi la alte
neuroleptice, pot apãrea simptome extrapiramidale, de ex.
tremor, rigiditate, hipersalivaţie, bradikinezie, acatisie, distonie
acutã. Medicamentele antiparkinsoniene de tip anticolinergic
nu trebuie prescrise decât dacã este necesar. Diskinezie
tardivã: Ca la toţi agenţii antipsihotici, poate apãrea dischinezie
tardivã la unii pacienţi trataţi pe termen lung sau la
întreruperea tratamentului. Sindromul este caracterizat în
principal prin mişcãri ritmice involuntare ale limbii, feţei, gurii
sau maxilarului. La unii pacienţi manifestãrile pot fi
permanente. Sindromul poate fi mascat la reinstituirea
tratamentului, la creşterea dozei sau la înlocuirea cu un alt
agent antipsihotic. În acest caz tratamentul trebuie întrerupt
imediat. Sindrom neuroleptic malign: Ca şi celelalte
medicamente antipsihotice, Haldol Decanoas poate fi asociat cu
cazuri de sindrom neuroleptic malign: un rãspuns idiosincrazic
rar, caracterizat prin hipertermie, rigiditate muscularã,
instabilitate autonomã, alterarea stãrii de constienţã.
Hipertermia este deseori un semn precoce al acestui sindrom.
Tratamentul antipsihotic va fi întrerupt imediat şi se vor lua
mãsuri de susţinere şi monitorizare atentã. Alte efecte SNC:
Acestea sunt ocazionale şi includ: depresie, sedare, agitaţie,
somnolenţã, insomnie, cefalee, confuzie, vertij, crize de grand
mal, exacerbare aparentã a simptomelor psihotice. Simptome
gastrointestinale: Au fost raportate greţuri, vãrsãturi şi
pierderea apetitului. Pot apãrea modificãri în greutatea
corporalã. Efecte endocrine: Efectele hormonale ale
neurolepticelor antipsihotice includ hiperprolactinemie, care
poate cauza galactoree, ginecomastie şi oligo-sau amenoree.
Au fost raportate foarte rare cazuri de hipoglicemie şi sindrom
de secreţie inadecvatã de ADH. Efecte cardiovasculare: S-au
raportat ocazional, tahicardie şi hipotensiune. Foarte rar au fost
raportate prelungirea intervalului QT şi/sau aritmii ventriculare.
Acestea pot sã aparã mai frecvent la doze mari sau la pacienţii
cu predispoziţie. Alte efecte: Au existat raportãri ocazionale de
scãdere a numãrului celulelor sanguine. Foarte rar au fost
raportate agranulocitozã şi trombocitopenie, de obicei la
combinarea cu alte medicamente. De asemenea s-au observat
cazuri izolate de disfuncţii hepatice sau hepatitã, cel mai
frecvent colestaticã. Reacţiile de hipersensibilitate cum ar fi
rash, urticaria şi anafilaxia sunt excepţionale. Alte efecte
secundare raportate ocazional sunt: constipaţie, tulburarea
vederii, uscãciunea gurii, retenţie urinarã, priapism, disfuncţii
de erecţie, edem periferic, transpiraţie sau salivaţie excesive şi
variaţii ale temperaturii corporale.

Supradozare: Deoarece supradozarea este mai puţin probabil


sã aparã la medicaţia parenteralã decât la cea oralã, sunt
prezentate informaţiile referitoare la Haldol oral, modificate
numai pentru a reflecta durata prelungitã de acţiune a
Haldolului Decanoas. Simptome: Manifestãrile reprezintã o
exagerare a efectelor farmacologice cunoscute şi a efectelor
secundare. Cele mai predominante simptome sunt: reacţii
extrapiramidale severe, hipotensiune, sedare. O reacţie
extrapiramidalã se manifestã prin rigiditate muscularã şi tremor
localizat sau generalizat. Este, de asemenea, posibilã apariţia
hipertensiunii în loc de hipotensiune. În cazuri extreme,
pacientul devine comatos cu depresie respiratorie şi
hipotensiune suficient de severã încât sã producã o stare
aparentã de soc. Trebuie avut în vedere riscul aritmiilor
ventriculare, posibil asociate cu prelungirea intervalului QT.
Tratament: Cum nu existã un antidot specific, tratamentul este
în primul rând unul de susţinere. La pacienţii comatoşi,
degajarea cãilor respiratorii trebuie asiguratã prin intubaţie
orofaringeanã sau endotrahealã. Depresia respiratorie poate
necesita respiraţie artificialã. Hipotensiunea şi colapsul
circulator pot fi contracarate prin administrarea de lichide
intravenos, plasmã, sau albuminã concentratã, şi agenţi
vasopresori precum dopamina şi noradrenalina. Administrarea
adrenalinei nu este indicatã. În cazul reacţiilor extrapiramidale
severe, medicaţia antiparkinsonianã de tip anticolinergic
trebuie administratã şi continuatã timp de mai multe
sãptãmâni. Medicaţia antiparkinsonianã trebuie întreruptã cu
multã precauţie, deoarece pot sã aparã simptome
extrapiramidale. Trebuie monitorizate ECG şi semnele vitale, iar
monitorizarea trebuie continuatã pânã când ECG se
normalizeazã. Pentru aritmiile severe se indicã mãsuri
antiaritmice adecvate.

Formã de prezentare: Haldol Decanoas 50 mg/ml este disponibil


în fiole de 1 mg
Condiţii de pãstrare: A se pãstra la temperaturi între 15 - 30
grade Celsius. A nu se lãsa la îndemâna copiilor!
TOXANTENE
FLUANXOL DEPOT

flupenthixolum

Prezentare farmaceuticã: Fiole a 1 ml conţinând flupentixol


decanoat 20 mg (cutie cu 5 buc.).
Acţiune terapeuticã: Neuroleptic tioxantenic într-o formã de
depozit; are proprietãţi antipsihotice de tip incisiv.
Indicaţii: Schizofrenie subacutã şi cronicã (fãrã tulburãri majore
în sfera psihomotorie), stãri paranoid-halucinatorii cronice,
psihosindroame organice de tipul halucinozei etilice şi
psihozelor de involuţie; pentru profilaxie în psihoza maniaco-
depresivã; este avantajos pentru tratamentul de duratã, dupã
rezolvarea fazei acute sau la psihoticii care nu coopereazã.

Mod de administrare: Intramuscular 1-3 fiole (20-60 mg) la


fiecare 2-4 sãptãmâni.
Reacţii adverse: Diminuarea performanţelor psihomotorii,
tulburãri de somn (mai ales insomnie), uscãciunea gurii,
tulburãri de vedere, disurie (uneori, la începutul tratamentului),
constipaţie, relativ frecvent hipotensiune ortostaticã;
manifestãri de tip extrapiramidal (la doze mari).
Contraindicaţii: Intoxicaţie acutã cu deprimante centrale, stãri
de agitaţie marcatã, sarcinã, alergie la flupentixol; prudenţã la
bãtrâni şi în prezenţa insuficienţei cardiace. La bolnavii care nu
au fost trataţi anterior cu neuroleptice şi la cei cu „risc“ la acest
tip de medicaţie, tratamentul trebuie început cu un neuroleptic
cu efect rapid şi de duratã relativ scurtã. Se recomandã
evitarea bãuturilor alcoolice; prudenţã când se asociazã
deprimante centrale (potenţare periculoasã), antihipertensive
(risc de hipotensiune marcatã); nu se asociazã levodopei
(împiedicã efectul antiparkinsonian).

DIFENILBUTIPIPERIDONĂ
IMAP;ORAP
DIBENZODIAZEPINE
LEPONEX

clozapinum

Avertizare: Leponex-ul poate provoca agranulocitozã. Utilizarea


lui se va limita la pacienţii schizofrenici care nu reacţioneazã la
tratamentul clasic cu medicamente neuroleptice sau nu-l
tolereazã, care au iniţial leucogramã normalã (numãr de
leucocite mai mare sau egal cu 3500/mm3 şi formulã
leucocitarã normalã) şi la care se poate face numãrarea
regulatã a leucocitelor (sãptãmânal în timpul primelor 18
sãptãmâni, cel puţin lunar dupã aceea, pe toatã durata
tratamentului). Medicii care prescriu acest produs trebuie sã
respecte integral mãsurile de siguranţã cerute. La fiecare
consultaţie, pacientului tratat cu Leponex trebuie sã i se
aminteascã sã ia imediat legãtura cu medicul curant în cazul
apariţiei oricãrei infecţii. Se va acorda atenţie specialã
simptomelor de tip gripal sau oricãror altor simptome care pot
sugera infecţii (febrã sau dureri în gât) şi oricãrui semn de
infecţie care poate sugera neutropenie.

Compoziţie: Substanţã activã: clozapina, un derivat triciclic


dibenzodiazepinic.
Formã de prezentare: Cutie cu 50 comprimate conţinând 25 mg
clozapinã. Cutie cu 50 comprimate conţinând 100 mg
clozapinã.
Acţiune terapeuticã: Agent antipsihotic.
Farmacodinamicã: S-a dovedit cã Leponex-ul este un agent
antipsihotic diferit de neurolepticele clasice. În experienţele pe
animale, compusul nu induce catalepsia şi nu inhibã
comportamentul stereotip indus de apomorfinã sau
amfetaminã. Are o acţiune slabã de blocare a receptorilor
pentru dopaminã, atât D1, cât şi D2,dar are efecte puternice
noradrenolitice, anticolinergice, antihistaminice şi de inhibare a
reacţiei de „arousal“. S-a dovedit cã posedã proprietãţi
antiserotoninergice. Din punct de vedere clinic, Leponex-ul
produce o sedare rapidã şi marcatã şi exercitã efecte
antipsihotice puternice. Acestea din urmã au fost evidenţiate în
mod deosebit la pacienţii schizofrenici rezistenţi la alte
medicamente. În astfel de cazuri, Leponex-ul s-a dovedit
eficient în ameliorarea simptomelor schizofrenice, atât pozitive,
cât şi negative. Circa 1/3 din pacienţi prezintã o ameliorare
clinicã relevantã în decursul primelor 6 sãptãmâni de
tratament, acelaşi lucru este valabil la circa 60% din pacienţii
trataţi pe o perioadã de pânã la 12 luni. Leponex-ul este unic
prin faptul cã nu produce virtual nici o reacţie extrapiramidalã
majorã, cum ar fi distonia acutã. Efectele secundare de tip
Parkinson şi acatisie sunt rare. În mod similar, nu s-au
înregistrat cazuri de diskinezie tardivã care sã poatã fi atribuitã
numai tratamentului cu Leponex. Spre deosebire de
neurolepticele clasice, tratamentul cu Leponex produce creşteri
mici sau nu creşte deloc nivelul prolactinei, evitându-se astfel
efecte secundare ca: ginecomastie, amenoree, galactoree sau
impotenţã. O reacţie adversã serioasã care poate inteveni în
tratamentul cu Leponex este granulocitopenia/agranulocitoza.
Ţinând cont de acest risc, utilizarea Leponex-ului trebuie
limitatã la pacienţii rezistenţi la tratament (vezi „Indicaţii“) şi la
care se pot face examene hematologice regulate (vezi „Mãsuri
speciale de precauţie“ şi “Reacţii adverse”).

Farmacocineticã: Absorbţia Leponex-ului administrat oral este


de 90-95%, ritmul sau procentul absorbţiei nu sunt influenţate
de alimentaţie. Clozapina, substanţa activã a Leponex-ului, este
supusã unei metabolizãri moderate de primã trecere, care are
ca rezultat o biodisponibilitate absolutã de 50-60%. În regim de
stabilitate, administrat de douã ori pe zi, nivelurile maxime în
sânge apar în medie la 2,1 ore (între 0,4-4,2 ore), iar volumul
de distribuţie este de 1,6 l/kg corp. Clozapina se fixeazã pe
proteinele plasmatice în proporţie de cca 95%. Eliminarea este
bifazicã, cu o perioadã de înjumãtãţire terminalã medie de 12
ore (între 6 şi 26 ore). Clozapina este aproape complet
metabolizatã înainte de excreţie. S-a constatat cã doar unul
dintre metaboliţii principali, metabolitul des-metil, este activ.
Acţiunile lui farmacologice seamãnã cu cele ale clozapinei, dar
sunt mult mai slabe şi de scurtã duratã. În urinã şi fecale se
detecteazã doar urme slabe de medicament nemodificat. Circa
50% din doza administratã este excretatã în urinã, iar 30% în
fecale.

Indicaţii: Tratamentul cu Leponex este indicat doar la pacienţii


schizofrenici rezistenţi la tratament, adicã pacienţii schizofrenici
care nu rãspund la neurolepticele clasice sau care nu le
tolereazã. Lipsa de rãspuns se defineşte ca o lipsã de
ameliorare clinicã satisfãcãtoare, în ciuda utilizãrii unor doze
adecvate din cel puţin douã neuroleptice comercializate pe
piaţã, prescrise pentru perioade adecvate de timp. Intoleranţa
se defineşte ca imposibilitatea de a obţine un beneficiu clinic
adecvat cu medicamente neuroleptice clasice, din cauza
reacţiilor adverse neurologice grave şi netratabile (efecte
secundare extrapiramidale sau diskinezie tardivã).

Contraindicaţii: Hipersensibilitate la Leponex, demonstratã


anterior, antecedente de granulocitopenie/ agranulocitozã
induse de medicament, funcţie deficitarã a mãduvei osoase,
psihoze alcoolice sau alte psihoze toxice, intoxicaţii cu
medicamente, stãri comatoase, colaps circulator şi/sau
depresie a SNC de orice cauzã, insuficienţã hepaticã, renalã sau
cardiacã gravã.
Precauţii: Mãsuri speciale de precauţie: Din cauza asocierii
Leponex-ului cu agranulocitoza, sunt obligatorii urmãtoarele
mãsuri de precauţie: Medicamentele care au un potenţial
important de deprimare a funcţiei mãduvei osoase nu vor fi
folosite concomitent cu Leponex-ul. În plus, va fi evitatã
folosirea concomitentã de antipsihotice cu acţiune prelungitã,
din cauza imposibilitãţii de a îndepãrta rapid din organism
aceste medicamente (care pot fi mielosupresive), în situaţii în
care acest lucru ar fi necesar, ex. granulocitopenia. Înaintea
începerii tratamentului cu Leponex, trebuie efectuatã
numãrãtoarea leucocitelor şi formula leucocitarã, pentru a fi
siguri cã vor primi medicamentul numai pacienţii cu un numãr
de leucocite normal. Dupã începerea tratamentului cu Leponex,
numãrul de leucocite trebuie monitorizat sãptãmânal, timp de
18 sãptãmâni. Apoi, numãrãtoarea trebuie fãcutã cel puţin
lunar, cât timp dureazã tratamentul. La fiecare control,
pacientului i se va reaminti sã ia imediat legãtura cu medicul
curant când apare orice fel de infecţie sau febrã. Dacã în timpul
tratamentului cu Leponex apar infecţii şi/sau numãrul de
leucocite scade sub 3.500/mm3, sau mult sub nivelul de bazã,
chiar dacã numãrul depãşeşte 3.500/mm3, trebuie repetate
numãrãtoarea şi formula leucocitarã. Dacã rezultatele confirmã
numãrul de leucocite sub 3.500/mm3 şi/sau pun în evidenţã un
numãr absolut de granulocite neutrofile între 2.000 şi
1.500/mm3, leucocitele şi granulocitele trebuie verificate de cel
puţin douã ori pe sãptãmânã. Dacã numãrul de leucocite scade
sub 3.000/mm3 şi/sau numãrul absolut de granulocite
neutrofile scade sub 1.500/mm3, tratamentul cu Leponex va fi
întrerupt imediat. Trebuie fãcute zilnic numãrãtoarea
leucocitelor şi formula leucocitarã, iar pacienţii trebuie
monitorizaţi cu atenţie, pentru a depista simptome de gripã sau
alte simptome sugestive pentru infecţie. Dacã Leponex-ul a fost
întrerupt şi numãrul de leucocite continuã sã scadã, ajungând
sub 2.000/mm3 şi/sau granulocitele neutrofile scad sub
1.000/mm3, tratamentul în aceastã situaţie va fi condus de un
specialist hematolog experimentat. Dacã este posibil, pacientul
va fi trimis la o unitate hematologicã specializatã, unde se
poate recomanda izolare de protecţie. Pacienţii cãrora li s-a
întrerupt tratamentul cu Leponex ca rezultat al unor deficienţe
în privinţa leucocitelor (numãr de leucocite mai mic de
3.000/mm3 şi/sau numãr absolut de neutrofile mai mic de
1.500/mm3) nu vor mai fi trataţi cu Leponex. Alte precauţii: Sub
tratamentul cu Leponex poate apãrea hipotensiune ortostaticã,
cu sau fãrã sincopã. Rareori (cca 1 pacient din 3.000 trataţi cu
Leponex), colapsul poate fi profund şi poate fi însoţit de stop
cardiac şi/sau stop respirator. Astfel de evenimente sunt mai
probabile în timpul ajustãrii iniţiale a dozei, în caz de mãrire
rapidã a dozei, în foarte rare ocazii au apãrut chiar dupã prima
dozã. Aşadar, pacienţii care încep tratamentul cu Leponex
necesitã o supraveghere medicalã atentã. La pacienţii cu
convulsii în antecedente sau cu tulburãri cardiovasculare,
renale sau hepatice (
Notã: boala hepaticã gravã este o contraindicaţie), doza iniţialã
va fi de 12,5 mg, administratã o datã în prima zi, iar creşterea
dozei va fi lentã şi în trepte mici. În caz de disfuncţie hepaticã,
funcţia ficatului trebuie monitorizatã regulat. Leponex-ul are
acţiune anticolinergicã, aşadar, este indicatã supravegherea
atentã la pacienţii cu hipertrofie prostaticã şi glaucom cu unghi
îngust. În timpul tratamentului cu Leponex, temperatura poate
creşte tranzitoriu peste 38C, cu incidenţã maximã în primele 3
sãptãmâni de tratament. Aceastã febrã este în general
benignã. Ocazional, poate fi asociatã cu creşterea sau scãderea
numãrului de leucocite. Pacienţii cu febrã vor fi examinaţi cu
atenţie, pentru a exclude posibilitatea unei infecţii sau apariţia
agranulocitozei. În prezenţa febrei mari se va lua în considerare
posibilitatea unui sindrom malign neuroleptic (SMN). Utilizarea
la copii: nu au fost stabilite siguranţa şi eficienţa la copii.
Utilizarea la vârstnici: se recomandã începerea tratamentului cu
o dozã foarte micã (12,5 mg în administrare unicã în prima zi)
şi limitarea creşterii dozelor ulterioare la 25 mg pe zi. A nu se
lãsa la îndemâna copiilor!

Efecte asupra abilitãţii de a conduce autovehicule sau de a


supraveghea maşini: Datoritã capacitãţii Leponex-ului de a
provoca sedare şi de a scãdea pragul de apariţie a convulsiilor,
vor fi evitate conducerea automobilului sau manevrarea
maşinilor, în special în primele sãptãmâni de tratament.
Sarcinã şi alãptare: Studiile de reproducere pe animale nu au
evidenţiat afectarea fertilitãţii sau a fãtului cauzate de
clozapinã. Totuşi, nu existã date asupra siguranţei
tratamentului cu Leponex la femeile gravide. Deci, produsul va
fi folosit în timpul sarcinii numai dacã beneficiile preconizate
depãşesc în mod evident orice risc potenţial. Studiile efectuate
pe animale sugereazã cã clozapina este secretatã în laptele
matern, de aceea, mamele tratate cu Leponex nu trebuie sã
alãpteze.

Reacţii adverse: Hematologice: Agranulocitoza este un risc


inerent în tratamentul cu Leponex. Deşi este în general
reversibilã la întreruperea tratamentului, aceastã reacţie poate
fi fatalã. Majoritatea cazurilor de agranulocitozã (aprox. 80%)
apar în primele 18 sãptãmâni de tratament. Deoarece este
necesarã întreruperea imediatã a tratamentului pentru a
preveni apariţia agranulocitozei, care poate pune viaţa în
pericol, este obligatorie monitorizarea numãrului de leucocite
(vezi “Mãsuri speciale de precauţie“). Pot apãrea leucocitozã
inexplicabilã şi/sau eozinofilie, în special în primele sãptãmâni
de tratament. Sistemul nervos central: Somnolenţa şi sedarea
sunt printre cele mai frecvente efecte secundare observate. Pot
apãrea, de asemenea, ameţealã şi cefalee. Leponex-ul poate
provoca modificãri EEG, inclusiv apariţia de complexe vârf-undã
şi scade pragul de apariţie a convulsiilor într-o mãsurã
dependentã de dozã. Dacã apar convulsii, doza va fi redusã şi,
dacã e necesar, se va începe un tratament anticonvulsivant. Va
fi evitatã carbamazepina, din cauza potenţialului de deprimare
a funcţiei mãduvei osoase, şi se va lua în considerare
posibilitatea unei interacţiuni farmacocinetice cu alte
medicamente anticonvulsivante. Pot apãrea simptome
extrapiramidale, dar ele sunt mai blânde şi mai rare decât în
cazul tratamentului neuroleptic clasic. S-au observat rigiditate,
tremor şi acatizie, dar distonia acutã nu este un efect secundar
dovedit al tratamentului cu Leponex. Nu s-au raportat cazuri de
diskinezie tardivã provocate direct doar de Leponex. S-au
înregistrat câteva cazuri de sindrom malign neuroleptic la
pacienţii trataţi cu Leponex administrat singur sau în
combinaţie cu litiu sau alţi agenţi cu efect asupra SNC. Sistemul
nervos vegetativ: S-au observat uscãciunea gurii, tulburãri de
vedere şi tulburãri ale reglãrii sudoraţiei şi ale termoreglãrii.
Sialoreea este un efect secundar neexplicat teoretic, dar relativ
frecvent. Aparatul cardiovascular/respirator: Pot apãrea
tahicardie şi hipotensiune posturalã, cu sau fãrã sincopã, în
special în primele sãptãmâni de tratament. Mai puţin frecvent
poate apãrea şi hipotensiune. În rare cazuri s-a observat colaps
circulator profund (vezi “Alte precauţii“ şi “Interacţiuni“). Pot
apãrea modificãri ECG şi s-au observat cazuri izolate de aritmii
cardiace, pericarditã şi miocarditã. Aparatul digestiv: Pot apãrea
greaţã, vãrsãturi şi constipaţie. S-au observat creşteri ale
enzimelor hepatice şi, rar, colestazã. Sistemul genito-urinar: S-
au observat atât incontinenţã, cât şi retenţie urinarã şi, în
câteva cazuri, priapism. Alte reacţii adverse: Poate apãrea
hipertermie benignã, în special în primele sãptãmâni de
tratament. S-au observat cazuri izolate de reacţii cutanate. La
unii pacienţi s-a observat o creştere considerabilã în greutate
dupã tratament prelungit. Se ştie cã intervin decese subite,
inexplicabile, în rândul pacienţilor psihiatrici sub medicaţie
antipsihoticã convenţionalã, ca şi al celor care nu primesc
aceastã medicaţie. S-au înregistrat cazuri izolate de astfel de
decese la pacienţi trataţi cu Leponex.

Interacţiuni: Medicamentele cunoscute ca având un potenţial


substanţial de deprimare a funcţiei mãduvei osoase nu trebuie
folosite concomitent cu Leponex-ul (vezi şi “Mãsuri speciale de
precauţie“). Leponex-ul poate potenţa efectele centrale ale
alcoolului, inhibitorilor de MAO şi ale deprimantelor sistemului
nervos central, cum ar fi narcoticele, antihistaminicele şi
benzodiazepinele. Este necesarã o precauţie deosebitã la
începerea tratamentului cu Leponex la pacienţii care sunt (sau
au fost recent) trataţi cu benzodiazepine sau orice alte
medicamente psihotrope, deoarece aceştia pot prezenta un risc
crescut de colaps circulator, care, în rare ocazii, poate fi
profund şi poate duce la stop cardiac şi/sau respirator. Din
cauza riscului de efecte aditive, se vor lua mãsuri de precauţie
în cazul administrãrii concomitente de medicamente cu efecte
anticolinergice, hipotensoare sau deprimante respiratorii.
Deoarece clozapina se fixeazã în proporţie mare pe proteinele
plasmatice, administrarea Leponex-ului la un pacient care
primeşte un alt medicament care se fixeazã în proporţie mare
pe proteine (ex. warfarina) poate provoca o creştere a
concentraţiilor plasmatice ale acestui medicament, având ca
rezultat potenţial efecte adverse. Similar, efecte adverse pot
rezulta din dislocarea clozapinei fixate pe proteine de cãtre alte
medicamente care se fixeazã în proporţie mare pe proteine.
Administrarea concomitentã a cimetidinei, un medicament care
inhibã sistemul enzimatic citocrom P-450, poate creşte
nivelurile plasmatice ale clozapinei, având ca posibil rezultat
efecte adverse. Administrarea concomitentã a fenitoinei şi,
posibil, a altor medicamente care induc sistemul enzimatic
citocrom P-450 poate reduce nivelurile plasmatice ale
clozapinei şi poate fi asociatã cu recurenţa simptomelor
psihotice. Folosirea concomitentã a litiului sau a altor agenţi cu
efect asupra SNC poate creşte riscul apariţiei sindromului
malign neuroleptic (SMN). La pacienţii trataţi cu Leponex,
efectul adrenalinei şi derivaţilor ei, de creştere a presiunii
sanguine, poate fi inversat.

Dozare: Dozele trebuie adaptate individual. Pentru fiecare


pacient se va folosi doza minimã eficientã. Se recomandã
urmãtoarele doze pentru administrarea oralã: Doza iniţialã:
12,5 mg (1/2 dintr-o tabletã de 25 mg), o datã sau de douã ori
în prima zi, apoi una sau douã tablete de 25 mg a doua zi. Dacã
este bine toleratã, doza zilnicã poate fi crescutã treptat cu 25-
50 mg pe zi, pânã la un nivel de maximum 300 mg pe zi în
decurs de 2-3 sãptãmâni. Ulterior, dacã este necesar, doza
zilnicã poate fi crescutã din nou cu 50-100 mg la intervale de
jumãtate de sãptãmânã sau, preferabil, de o sãptãmânã. Pentru
utilizare la vârstnici, vezi “Alte Precauţii“. Domeniul dozelor
terapeutice: la majoritatea pacienţilor este de aşteptat ca
eficienţa antipsihoticã sã aparã la 300-450 mg pe zi, divizate în
mai multe doze. Unii pacienţi pot necesita doze de pânã la 600
mg pe zi. Doza zilnicã totalã poate fi divizatã în mod inegal,
lãsând doza mai mare seara, la culcare. Doza maximã: pentru a
obţine un beneficiu terapeutic complet, unii pacienţi pot sã
necesite doze mai mari, în aceste cazuri sunt permise creşteri
judicioase (care sã nu depãşeascã 100 mg) pânã la o dozã
maximã de 900 mg pe zi. Trebuie luatã în considerare
posibilitatea apariţiei unor reacţii adverse mai puternice (în
particular convulsii) la doze de peste 450 mg pe zi. Doza de
întreţinere: dupã obţinerea unui beneficiu terapeutic maxim,
mulţi pacienţi pot fi menţinuţi cu doze mai scãzute în condiţii
de eficienţã terapeuticã. Se recomandã o reducere foarte
atentã a dozei. Tratamentul trebuie menţinut pe o perioadã
minimã de 6 luni. În cazul unor doze zilnice care nu depãşesc
200 mg, este potrivitã o singurã administrare seara. Încheierea
tratamentului: în cazul în care se plãnuieşte încheirea
tratamentului cu Leponex, se recomandã o reducere gradatã a
dozei într-o perioadã de 1-2 sãptãmâni. Dacã este necesarã
întreruperea bruscã (ex., în caz de leucopenie), pacientul
trebuie supravegheat atent pentru eventualitatea recurenţei
simptomelor psihotice. Reînceperea tratamentului: la pacienţii
la care au trecut mai mult de 2 zile de la ultima dozã de
Leponex, tratamentul trebuie reînceput cu 12,5 mg (1/2 dintr-o
tabletã de 25 mg), o datã sau de douã ori în prima zi. Dacã
aceastã dozã este bine toleratã, este posibil sã se atingã nivelul
terapeutic mai rapid decât în cazul tratamentului iniţial. Totuşi,
la orice pacient care a avut la doza iniţialã stop respirator sau
cardiac (vezi “Alte precauţii“), dar a putut atinge ulterior nivelul
dozei terapeutice, reluarea tratamentului trebuie fãcutã cu
extremã precauţie. Trecerea de la un neuroleptic clasic la
Leponex: în general se recomandã ca Leponex-ul sã nu fie
folosit în combinaţie cu neurolepticele clasice. La începerea
terapiei cu Leponex, în cazul unui pacient tratat cu un
neuroleptic oral, se recomandã întâi întreruperea
neurolepticului clasic prin scãderea progresivã a dozei pe o
perioadã de cca o sãptãmânã. Dupã ce neurolepticul nu a mai
fost administrat timp de cel puţin 24 de ore, se poate începe
tratamentul cu Leponex conform indicaţiilor de mai sus.
Supradozare: S-au înregistrat supradozãri cu efect fatal în cazul
tratamentului cu Leponex, majoritatea la doze mai mari de
2.000 mg. De asemenea, s-au înregistrat cazuri de pacienţi
care şi-au revenit dupã supradozare de peste 4.000 mg. Semne
şi simptome: Somnolenţã, letargie, comã, areflexie, confuzie,
agitaţie, delir, hiperreflexie, convulsii, sialoree, midriazã,
tulburãri de vedere, termolabilitate, hipotensiune, colaps,
tahicardie, aritmii cardiace (în special bloc AV, extrasistole),
depresie sau insuficienţã respiratorie. Tratament: Lavaj gastric
urmat de administrare de cãrbune vegetal activ, în primele 6
ore dupã ingerarea medicamentului. (Este improbabil ca dializa
peritonealã şi hemodializa sã fie eficiente.) Tratamentul
simptomatic sub monitorizare cardiacã continuã,
supravegherea respiraţiei, controlul electroliţilor şi al
echilibrului acido-bazic. Folosirea adrenalinei şi a derivaţilor ei
va fi evitatã în tratamentul hipotensiunii, din cauza posibilitãţii
unui efect “adrenalinic invers“
. Este necesarã o supraveghere medicalã atentã pentru cel
puţin 5 zile, din cauza riscului unor reacţii întârziate.

ALTE
RISPOLEPT

risperidonum

Prezentare farmaceuticã: Rispolept este un antipsihotic


modern, aparţinând unei noi clase de agenţi antipsihotici,
derivaţii de benzisoxazol. Este disponibil sub formã de tablete
orale filmate secabile de 1, 2, 3 şi 4 mg. Ingredientele inactive
pentru tabletele de 1 mg sunt lactozã, amidon de porumb,
celulozã microcristalinã, hipromelozã, stearat de magneziu,
siliciu coloidal anhidru, laurilsulfat de sodiu, propilenglicol
(formulare F 23). Tabletele de 2 mg conţin în plus: talc, dioxid
de titan, lac de aluminiu galben orange S (formulare F 37),
tabletele de 3 mg: talc, dioxid de titan, galben de chinolinã, iar
tabletele de 4 mg: talc, dioxid de titan, galben de chinolinã
(formulare F 34), lac de aluminiu indigotin-disulfonat (formulare
F 31).

Farmacodinamicã: Risperidone este un antagonist


monoaminergic selectiv cu proprietãţi unice. Are o afinitate
ridicatã pentru receptorii serotoninergici 5-HT2 şi dopaminergici
D2. Risperidone se leagã de asemenea de receptorii alfa1-
adrenergici şi, cu o afinitate mai scãzutã, de receptorii H1-
histaminergici şi alfa2-adrenergici. Risperidone nu are afinitate
pentru receptorii colinergici. Deşi risperidone este un potent
antagonist D2, considerat a îmbunãtãţi simptomele pozitive ale
schizofreniei, spre deosebire de neurolepticele clasice produce
mai puţin depresia activitãţii motorii şi inducerea catalepsiei.
Antagonismul central echilibrat al serotoninei şi al dopaminei
poate reduce incidenţa efectelor secundare extrapiramidale şi
extinde activitatea terapeuticã asupra simptomelor negative şi
afective ale schizofreniei.

Farmacocineticã: Risperidone este complet absorbit dupã


administrarea oralã, atingând un vârf plasmatic în 1 - 2 ore.
Absorbţia nefiind afectatã de hranã, risperidone poate fi
administrat în timpul sau între mese. Risperidone este parţial
metabolizat în 9-hidroxi risperidone, care are o activitate
farmacologicã similarã risperidonei. Risperidone împreunã cu 9-
hidroxi risperidone formeazã fracţia antipsihoticã activã.
Risperidone este metabolizat şi prin N-dezalchilare. Dupã
administrarea oralã la pacienţii psihotici, risperidone are un
timp de înjumãtãţire de aprox. 3 ore. Timpul de înjumãtãţire a
9-hidroxirisperidonei şi al fracţiei antipsihotice active este de 24
de ore. Nivelul plasmatic de echilibru a risperidonei este atins,
la majoritatea pacienţilor, în 1 zi, iar cea a 9-hidroxirisperidonei
dupã 4-5 zile de administrare. Concentraţiile plasmatice ale
risperidonei depind de dozã, în limitele dozelor terapeutice.
Risperidone este rapid distribuit, volumul de distribuţie fiind de
1 - 2 l/kg În plasmã, risperidone se leagã de albuminã şi alfa1-
acid glicoproteinã. Legarea de proteinele plasmatice a
risperidone este de 88% iar cea a 9-hidroxirisperidonei de 77%.
La o sãptãmânã dupã administrare, 70% din dozã este
excretatã în urinã şi 14% în fecale. În urinã, risperidone
împreunã cu 9-hidroxirisperidone reprezintã 35 - 45% din dozã,
restul fiind metaboliţi inactivi. Un studiu cu o singurã dozã a
arãtat cã la pacienţii vârstnici şi la cei cu insuficienţã renalã
concentraţiile plasmatice active sunt mai mari şi eliminarea
este mai lentã. Concentraţiile plasmatice ale risperidone au fost
normale la pacienţii cu insuficienţã hepaticã.
Indicaţii: Rispolept este indicat pentru tratamentul schizofreniei
acute si cronice, inclusiv al primului episod psihotic, precum şi
al altor stãri psihotice, în care simptomele pozitive (halucinaţii,
deliruri, tulburãri de gândire, ostilitate, suspiciune) şi/sau
simptomele negative (aplatizare afectivã, înstrãinare socialã şi
retragere emoţionalã, vocabular redus) sunt predominante.
Rispolept atenueazã de asemenea simptomele afective
(depresie, vinovãţie, anxietate) asociate schizofreniei. Rispolept
este de asemenea indicat şi ca terapie pe termen lung pentru
prevenirea exacerbãrilor acute la pacienţii cu schizofrenie
cronicã.

Contraindicaţii: Rispolept este contraindicat pacienţilor cu


sensibilitate cunoscutã la acest produs.
Avertismente şi precauţii: Datoritã acţiunii alfa-blocante a
Rispoleptului, poate apãrea hipotensiune ortostaticã, în special
în perioada iniţialã de titrare a dozei. Rispolept trebuie folosit
cu grijã la pacienţii cu boli cardiovasculare (insuficienţã
cardiacã, tulburãri de conducere, infarct de miocard,
deshidratare, hipovolemie, sau boli cerebrovasculare) iar
dozajul trebuie titrat gradat (vezi “Dozaj şi mod de
administrare”). Dacã apare hipotensiune, poate fi consideratã
necesarã reducerea dozei. Medicamentele cu proprietãţi
antagonice asupra receptorilor dopaminergici au fost asociate
cu inducerea dischineziei tardive caracterizate prin mişcãri
ritmice involuntare, predominant ale limbii şi/sau feţei. S-a
raportat cã apariţia simptomelor extrapiramidale este un factor
de risc pentru apariţia dischineziei tardive. Deoarece Rispolept
are un potenţial de inducere a simptomelor extrapiramidale mai
scãzut decât neurolepticele clasice, el prezintã un risc mai mic
de a induce dischinezia tardivã comparativ cu cel al
neurolepticelor clasice. Dacã apar simptome ale dischineziei
tardive, trebuie întreruptã administrarea tuturor
medicamentelor antipsihotice. Cu neurolepticele clasice s-a
semnalat apariţia Sindromului Neuroleptic Malign, caracterizat
prin hipertermie, rigiditate muscularã, instabiliate autonomã,
alterarea constienţei şi niveluri CPK ridicate. În acest caz
trebuie întrerupt tratamentul cu orice medicament antipsihotic,
inclusiv cu Rispolept. La pacienţii geriatrici şi la cei cu
insuficienţã renalã sau hepaticã se recomandã înjumãtãţirea
dozei iniţiale şi a raţiei de creştere a acesteia. Administrarea de
Rispolept trebuie fãcutã cu precauţie şi la pacienţii cu boala
Parkinson, deoarece, teoretic, ar putea duce la agravarea bolii.
Se recomandã grijã la administrarea la pacienţii epileptici.
Neurolepticele clasice coboarã pragul de acces. Pacienţii ar
trebui sfãtuiţi sã se abţinã de la excese alimentare pentru a
evita o posibilã creştere în greutate.

Interacţiuni: Riscul folosirii Rispoleptului în combinaţie cu alte


medicamente nu a fost evaluat sistemic. Date fiind efectele
asupra SNC ale Rispoleptului, acesta trebuie folosit cu grijã în
combinaţie cu alte medicamente cu acţiune centralã. Rispolept
poate antagoniza efectul levodopa şi al altor agonişti ai
dopaminei. Carbamazepina scade nivelele plasmatice ale
fracţiei antipsihotice active ale Rispoleptului. Efecte similare
pot fi observate şi cu alţi inductori de enzime hepatice. La
întreruperea carbamazepinei sau a altor inductori de enzime
hepatice, doza de Rispolept trebuie reevaluatã şi, la nevoie,
redusã. Fenotiazinele, antidepresivele triciclice şi unele beta-
blocante pot creşte concentraţiile plasmatice de risperidone dar
nu şi pe cele ale fracţiei antipsihotice. Când Rispolept este luat
împreunã cu alt medicament cu afinitate proteicã mare, nu are
loc o înlocuire din proteinele plasmatice, relevantã clinic, a nici
unuia dintre medicamente.

Sarcinã şi alãptare: Sarcina: categoria B3. Siguranţa folosirii


Rispoleptului în timpul sarcinii nu a fost determinatã la om. Deşi
la animalele de experientã, risperidone nu a demonstrat
toxicitate reproductivã directã, s-au observat unele efecte
indirecte, prolactin sau SNC mediate. În nici un studiu nu s-au
observat efecte teratogenice. Prin urmare, Rispolept trebuie
folosit în timpul sarcinii doar dacã beneficiile depãşesc riscurile.
Nu se ştie dacã Rispolept este excretat în laptele uman. În
studii pe animale, risperidone şi 9-hidroxirisperidone sunt
excretate în lapte. Prin urmare, femeile care primesc Rispolept
nu trebuie sã alãpteze.

Efecte asupra capacitãţii de a conduce sau de a lucra cu


maşini: Rispolept poate interfera cu activitãţile ce necesitã
concentrare. De aceea, pacienţii trebuie sfãtuiţi sã nu conducã
automobile sau sã opereze cu maşini pânã nu se cunoaşte
susceptibilitatea individualã a fiecãrui pacient.
Dozaj şi mod de administrare: Trecerea de la alte antipsihotice.
Se recomandã, când este medical posibil, o întrerupere gradatã
a tratamentului anterior la începerea terapiei cu Rispolept. De
asemenea, dacã este recomandabil, la trecerea de la un
antipsihotic depozit, iniţierea tratamentului cu Rispolept trebuie
facutã înlocuind urmãtoarea injectare programatã. Necesitatea
de a continua medicaţia anti-parkinson trebuie reevaluatã
periodic. Adulţi: Rispolept poate fi administrat 1 datã sau de
douã ori pe zi. Pacienţii trebuie titraţi la doza de 6 mg, gradat,
de-a lungul a 3 zile. Pacienţii cu afecţiuni acute sau cronice ar
trebui sã înceapã medicaţia cu 2 mg pe zi. Doza trebuie mãritã
la 4 mg în a doua zi şi la 6 mg în ziua 3. Din ziua a-3-a, doza
poate fi menţinutã neschimbatã, sau individualizatã, dacã este
necesar. Dozajul optim folosit de obicei este de 4 la 8 mg pe zi.
Totuşi, unii pacienţi pot beneficia şi de doze mai mici. Este
medical indicat sã se abordeze o titrare gradatã. Doze peste 10
mg pe zi nu s-au arãtat superioare în eficacitate faţã de doze
mai mici, şi pot cauza simptome extrapiramidale. De vreme ce
nu a fost încã stabilitã siguranţa dozelor peste 16 mg pe zi, nu
trebuie deci folosite doze peste acest nivel. Când este necesarã
o sedare suplimentarã, se poate administra împreunã cu
Rispolept o benzodiazepinã. Vârstnici: Se recomandã o dozã de
start de 0, 5 mg de 2 ori pe zi. Aceastã dozã poate fi ajustatã
individual cu câte 0, 5 mg de 2 ori pe zi, pânã la 1-2 mg de 2 ori
pe zi. Rispolept trebuie administrat cu grijã la acest grup de
pacienţi pânã, la acumularea unei experienţe suplimentare.
Copii: Experienţa lipseşte la copii sub 15 ani. Boli renale sau
hepatice: Se recomandã o dozã de start de 0, 5 mg de 2 ori pe
zi. Aceastã dozã poate fi ajustatã individual cu câte 0, 5 mg de
2 ori pe zi, pânã la 1 - 2 mg de 2 ori pe zi. Rispolept trebuie
administrat cu grijã la acest grup de pacienţi, pânã la
acumularea unei experienţe suplimentare.

Reacţii adverse: Experienţa clinicã amplã pe termen lung, aratã


cã Rispolept este în general bine tolerat şi adesea au fost greu
de diferenţiat efectele adverse de simptomele bolii în sine.
Reacţiile adverse observate în asociaţie cu administrarea de
Rispolept sunt menţionate mai jos: Comune: insomnie, agitaţie,
anxietate, cefalee. Rare: somnolenţã, obosealã, ameţealã,
greutate în concentrare, constipaţie, dispepsie, greaţã/vomã,
dureri abdominale, înceţoşarea vederii, priapism, disfuncţii de
erecţie, ejaculare şi orgasm, incontinenţã urinarã, rinitã, rash şi
alte reacţii alergice. Rispolept are o tendinţã de a induce
simptome extrapiramidale mai mici decât neurolepticele
clasice. Totuşi, în unele cazuri pot apãrea urmãtoarele
simptome extrapiramidale: tremor, rigiditate, hipersalivaţie,
bradikinezie, akatisie, distonie acutã. Aceste reacţii sunt de
obicei uşoare şi reversibile dupã reducerea dozei şi/sau
administrarea medicaţiei antiparkinsoniene, dacã este necesar.
Ocazional, dupã administrarea de Rispolept, au fost observate
hipotensiune ortostaticã, tahicardie reflexã, hipertensiune (vezi
Precauţii). Au mai fost raportate uşoare neutropenii şi/sau
trombocitopenii. Rispolept poate induce o creştere dependentã
de dozã a concentraţiei plasmatice de prolactinã. Posibile
manifestãri asociate sunt: galactoree, ginecomastie, dereglãri
ale ciclului menstrual şi amenoree. Au fost observate în timpul
tratamentului cu Rispolept creştere ponderalã (vezi Precauţii),
edeme şi creşterea nivelului enzimelor hepatice. Ca şi cu
neurolepticele clasice, ocazional au fost raportate la pacienţii
psihotici urmãtoarele: intoxicaţie cu apã datoratã polidipsiei sau
sindromului secreţiei inadecvate de hormon antidiuretic
retrohipofizar, diskinezie tardivã, sindrom neuroleptic malign,
dezechilibre în temperatura corporalã şi convulsii.

Supradozare: Simptome: În general, semnele şi simptomele


raportate sunt rezultatul amplificãrii efectelor farmacologice
cunoscute ale medicamentului. Acestea includ toropealã şi
sedare, tahicardie şi hipotensiune, precum şi simptome
extrapiramidale. Au fost raportate supradozãri pânã la 360 mg,
dovezile disponibile sugerând o marjã largã de siguranţã. La un
pacient cu hipopotasemie care a ingerat 360 mg de Rispolept a
fost raportatã o prelungire a intervalului QT. În caz de
supradozare acutã trebuie luatã în consideraţie implicarea
tuturor medicamentelor administrate. Tratament: Stabilirea,
menţinerea şi asigurarea unei cãi adecvate pentru oxigenare şi
ventilare. Lavaj gastric (dupã intubaţie, dacã pacientul este în
stare de incostienţã) şi administrarea de cãrbune activ,
concomitent cu un laxativ. Monitorizarea cardiovascularã
trebuie începutã imediat şi trebuie sã includã monitorizare
electrocardiograficã continuã în vederea detectãrii posibilelor
aritmii. Nu existã antidot specific pentru Rispolept, de aceea
trebuie instituite mãsuri adecvate pentru susţinerea
pacientului. Hipotensiunea şi colapsul circulator trebuie tratate
adecvat, cu aport intravenos de fluide şi/sau cu agenţi
simpatomimetici. În cazul simptomelor extrapiramidale severe
trebuie administratã medicaţie anticolinergicã. Supravegherea
medicalã permanentã şi monitorizarea trebuie sã continue pânã
la îmbunãtãţirea stãrii pacientului.

Formã de prezentare: Rispolept este disponibil sub formã de


tablete în urmãtoarele concentraţii: 1 mg risperidone, tablete
albe, filmate, fragmentabile (marcate RIS 1); 6, 20 sau 60 de
tablete/cutie, respectiv 1 blister a 6 tablete ori 2 sau 6 blistere
a 10 tablete fiecare; 2 mg risperidone, tablete orange, filmate,
fragmentabile (marcate RIS2); 20 sau 60 de tablete/cutie,
respectiv 2 sau 6 blistere a 10 tablete fiecare; 3 mg
risperidone, tablete galbene, filmate fragmentabile (marcate
RIS 3); 20 sau 60 de tablete/cutie, respectiv 2 sau 6 blistere a
10 tablete fiecare; 4 mg risperidone, tablete verzi, filmate,
fragmentabile (marcate RIS 4); 20 sau 60 tablete /cutie,
respectiv 2 sau 6 blistere a 10 tablete fiecare.

Condiţii de depozitare: Rispolept trebuie pãstrat la temperaturi


între 15 şi 30 grade Celsius. A nu se lãsa la îndemâna copiilor!

ZYPREXA

olanzapinum

Compoziţie calitativã şi cantitativã: Tablete de: 5 mg,7,5 mgr,10


mgr
Prezentare: Tabletele Zyprexa de 5, 7,5 şi 10 mg sunt tablete
albe, glazurate, imprimate cu "LILLY" şi un cod numeric de
identificare.

Indicaţii terapeutice: Olanzapina este indicatã pentru


tratamentul schizofreniei. Olanzapina este efectivã în
menţinerea ameliorãrii clinice în cursul tratamentului de
întreţinere la pacienţii care au manifestat rãspuns clinic la
tratamentul iniţial.

Posologie şi mod de administrare: Doza iniţialã recomandatã de


olanzapinã este de 10 mg/zi, administratã ca dozã zilnicã unicã,
indiferent de orarul meselor. Ulterior, dozajul zilnic poate fi
ajustat pe baza rãspunsului clinic individual în limitele
domeniului de la 5 pânã la 20 mg pe zi. Creşterea la o dozã mai
mare decât doza terapeuticã de rutinã de 10 mg/zi, adicã la o
dozã de 15 mg/zi sau mai mare, se recomandã sã fie
întreprinsã numai dupã reevaluarea clinicã de rigoare a cazului.

Pacienţi cu deficite hepatice şi/sau renale: Pentru astfel de


pacienţi poate fi luatã în considerare o dozã iniţialã mai redusã
(5 mg/zi). Sexul feminin în comparaţie cu sexul masculin: Nu
este necesar ca doza iniţialã şi domeniul de dozaj sã fie
modificate de rutinã la pacienţii de sex feminin faţã de cei de
sex masculin. Pacienţii nefumãtori în comparaţie cu pacienţii
fumãtori: Nu este necesar ca doza iniţialã şi domeniul de dozaj
sã fie modificate de rutinã la pacienţii nefumãtori faţã de
pacienţii fumãtori. În prezenţa a mai mult de un factor care ar
putea rezulta într-o metabolizare mai lentã a medicamentului
(sexul feminin, vârsta înaintatã, statutul de nefumãtor), trebuie
luatã în considerare adoptarea unei doze iniţiale mai scãzute.
Atunci când este indicatã, creşterea ulterioarã a dozelor trebuie
sã fie mai conservatoare la aceşti pacienţi (Vezi şi “Interacţiuni
cu alte medicamente şi alte forme de interacţiuni” şi
“Proprietãţi farmacocinetice”).

Contraindicaţii: Olanzapina este contraindicatã la pacienţii cu


hipersensibilitate cunoscutã la oricare din ingredientele
produsului. Olanzapina este contraindicatã la bolnavii cu risc
cunoscut de glaucom cu unghi îngust.
Avertismente speciale şi precauţii de utilizare speciale: Boli
asociate (concomitente): Deşi olanzapina manifestã activitate
anticolinergicã in vitro, experienţa acumulatã în cursul
trialurilor clinice a evidenţiat o incidenţã redusã a
evenimentelor adverse de acest tip. Totuşi, dat fiind cã
experienţa clinicã privind olanzapina la pacienţii cu boli
asociate este limitatã, se recomandã precauţie în prescrierea la
bolnavii cu hipertrofie de prostatã sau ileus paralitic, ori cu alte
condiţii înrudite. Lactoza: Tabletele de olanzapinã conţin
lactozã. Ocazional, în special în perioada precoce a
tratamentului, au fost constatate ascensiuni tranzitorii,
asimptomatice, ale transaminazelor hepatice, ALAT, ASAT. Este
necesarã prudenţã la bolnavii cu ALAT şi/sau ASAT crescute, la
pacienţii cu semne şi simptome de deficit al funcţiilor hepatice,
la pacienţii cu condiţii preexistente asociate cu o rezervã
funcţionalã hepaticã limitatã şi la bolnavii sub tratament cu
medicamente cu potenţial de hepatotoxicitate. În cazul creşterii
valorilor ALAT şi/sau ASAT pe parcursul tratamentului, trebuie
organizatã urmãrirea în timp a evoluţiei valorilor şi trebuie luatã
în considerare reducerea dozajului. Ca şi în cazul altor
medicamente neuroleptice, este necesarã prudenţã la bolnavii
cu scãderi ale leucocitelor şi/sau neutrofilelor, indiferent de
cauza acestora, la bolnavii cu istoric de depresie/ toxicitate
indusã de medicamente la nivelul mãduvei osoase, la pacienţii
cu depresie a mãduvei osoase cauzatã de boli concomitente,
radioterapie sau chimioterapie şi la bolnavii cu condiţii
hipereozinofilice sau cu afecţiuni mieloproliferative. Un numãr
de 32 de pacienţi cu istoric de neutropenie sau agranulocitozã
induse de clozapinã au primit olanzapinã fãrã sã se înregistreze
descreşteri ale numãrului lor iniţial de neutrofile. Sindromul
neuroleptic malign (NMS): În trialurile clinice nu au existat
cazuri raportate de NMS la bolnavii care au primit olanzapinã.
NMS, care este un complex simptomatologic cu potenţial letal,
a fost raportat în asociere cu alte medicamente antipsihotice.
Manifestãrile clinice ale NMS constau din hiperpirexie, rigiditate
muscularã, stare mintalã alteratã şi dovezi de instabilitate
autonomã (puls sau tensiune arterialã neregulate, tahicardie,
diaforezã şi disritmii cardiace). Alte semne, suplimentare pot
include creşterea creatin fosfokinazei, mioglobinurie
(rabdomiolizã) şi insuficienţã renalã acutã. Într-un astfel de caz
sau în prezenţa unei febre mari, fãrã alte manifestãri clinice ale
NMS, toate medicamentele antipsihotice trebuie întrerupte,
inclusiv olanzapina. Olanzapina trebuie utilizatã cu prudenţã la
pacienţii cu istoric de convulsii sau care au condiţii asociate cu
convulsiile. Diskinezia tardivã: În studiile cu comparator de
control, cu duratã de un an sau mai scurtã, olanzapina s-a
asociat cu o incidenţã semnificativ statistic mai micã a
diskineziei tardive. Totuşi, riscul de diskinezie tardivã creşte
odatã cu expunerea pe termen mai lung la neuroleptice, astfel
cã, dacã la un pacient sub olanzapinã apar semne de diskinezie
tardivã, trebuie luatã în considerare reducerea dozajului sau
întreruperea produsului. Simptomele respective se pot
accentua în timp sau pot chiar sã aparã dupã întreruperea
tratamentului. Date fiind efectele primare asupra SNC ale
olanzapinei, este necesarã prudenţã atunci când medicamentul
este luat în asociere cu alte medicamente cu acţiune centralã
sau cu alcool. Pentru cã manifestã antagonism al dopaminei in
vitro, olanzapina poate antagoniza efectele agoniştilor direcţi
sau indirecţi ai dopaminei. Hipotensiunea posturalã a fost
observatã infrecvent în trialurile clinice ale olanzapinei la
vârstnici. Ca şi în cazul altor antipsihotice, se recomandã
mãsurarea periodicã a tensiunii arteriale la pacienţii în vârstã
de peste 65 de ani. În trialurile clinice olanzapina nu s-a asociat
cu creşteri persistente ale intervalurilor absolute QT. Numai opt
din 1685 de bolnavi au avut creşteri ale intervalului QT în ocazii
repetate. Totuşi, ca şi în cazul altor antipsihotice, este necesarã
prudenţa la prescrierea olanzapinei împreunã cu alte
medicamente cunoscute pentru faptul cã mãresc intervalul QT,
în special la vârstnici.

Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiuni:


Potenţialul altor medicamente de a afecta olanzapina: Dozele
unice de antiacide (aluminiu, magneziu) şi de cimetidinã nu au
afectat biodisponibilitatea oralã a olanzapinei. Totuşi,
administrarea asociatã a cãrbunelui activat a redus
biodisponibilitatea oralã a olanzapinei cu 50 pânã la 60%.
Metabolismul olanzapinei poate fi indus de asocierea fumatului
(la nefumãtori, clearance-ul olanzapinei este cu 33% mai redus,
iar semiviaţa terminalã de eliminare este cu 21% mai lungã
decât la fumãtori) sau de tratamentul cu carbamazepinã
(clearance-ul este crescut cu 44%, iar semiviaţa terminalã de
eliminare este redusã cu 20% la administrarea împreunã cu
carbamazepina). Fumatul şi tratamentul cu carbamazepinã
induc activitatea citocromului P450 1A2. Farmacocinetica
teofilinei, medicament metabolizat de citocromul P450 1A2, nu
este modificatã de olanzapinã. Efectul inhibitorilor potenţi ai
activitãţii P450 1A2 asupra farmacocineticii olanzapinei nu a
fost studiat. Potenţialul olanzapinei de a afecta alte
medicamente: În trialurile clinice cu doze unice de olanzapinã
nu au fost evidente inhibiţii ale metabolismului
imipraminei/desipraminei (citocromii P450 2D6 sau P450
3A/P450 1A2), warfarinei (P450 2C9), teofilinei (P450 1A2) şi
diazepamului (P450 3A4 şi P450 2C19). Olanzapina nu a
manifestat interacţiuni atunci când a fost coadministratã cu litiu
sau biperiden. A fost examinatã capacitatea olanzapinei de a
inhiba in vitro metabolismul exercitat de cei cinci citocromi
principali. Studiile respective au evidenţiat constante de
inhibiţie ale 3A4 (491 mM), 2C9 (751 mM), 1A2 (36 mM), 2C19
(920 mM) şi 2D6 (89 mM) care, raportate la concentraţii
plasmatice ale olanzapinei de ordinul a aproximativ 0,2 mM,
semnificã o medie a inhibiţiei maxime exercitate de olanzapinã
asupra sistemelor P450 mai micã de 0,7%. Relevanţa clinicã a
acestor constatãri este necunoscutã.

Efecte asupra capacitãţii de a conduce sau de a folosi maşini


sau utilaje: Din cauzã cã olanzapina poate produce somnolenţã,
pacienţii trebuie preveniţi asupra operãrii unor maşini
primejdioase, inclusiv vehicule cu motor.
Reacţii adverse: Frecvente ( >10%): Singurele efecte nedorite
frecvente asociate cu utilizarea olanzapinei în trialurile clinice
au fost somnolenţa şi creşterea în greutate. Creşterea în
greutate a fost legatã de un indice pretratament mai mic al
masei corporale (BMI) şi de practicarea unei doze iniţiale de 15
mg/zi sau mai mari. Ocazionale (1-10%): Efectele nedorite
ocazionale asociate cu utilizarea olanzapinei în trialurile clinice
au inclus: ameţealã, apetit crescut, edeme periferice,
hipotensiune ortostaticã şi efecte anticolinergice tranzitorii,
uşoare, incluzând constipaţie şi gurã uscatã. În special în
tratamentul precoce, s-au întâlnit ocazional creşteri tranzitorii,
asimptomatice, ale transaminazelor hepatice, ALAT, ASAT. În
studiile controlate activ, pacienţii trataţi cu olanzapinã au avut
incidenţe mai mici ale parkinsonismului, akatiziei şi distoniei în
comparaţie cu dozele similare de haloperidol. În lipsa unor
informaţii amãnunţite asupra istoricului preexistent de tulburãri
extrapiramidale individuale acute şi tardive, în prezent nu se
poate conchide cã olanzapina produce mai puţinã diskinezie
tardivã şi/sau alte sindroame extrapiramidale tardive. Rare
(<1%): S-a raportat, rareori, reacţie de fotosensibilizare. Alte
constatãri: Nivelurile prolactinei plasmatice au fost crescute
uneori, dar manifestãrile clinice asociate (de ex. ginecomastie,
galactoree, mãrire a sânilor) au fost rare. La majoritatea
pacienţilor nivelurile au revenit în domeniul normal fãrã
întreruperea tratamentului. În rare cazuri s-au observat niveluri
mari ale creatin fosfokinazei. Ca şi în cazul altor medicamente
neuroleptice, ocazional s-au constatat variaţii hematologice
asimptomatice.

Supradozare: Experienţa relativã la supradozele de olanzapinã


este limitatã. În trialurile clinice, supradozajele acute
accidentale sau intenţionate au fost identificate la 67 de
bolnavi. La pacientul care a luat cantitatea cea mai mare
identificatã pânã în prezent, 300 mg, singurele simptome
raportate au fost somnolenţã şi vorbire neclarã (ebrioasã). La
numãrul limitat de pacienţi care au fost evaluaţi în spitale dupã
supradozã, inclusiv la bolnavul care a luat 300 mg, nu au
existat observaţii care sã indice modificãri adverse ale
analizelor de laborator sau ale EKG. Semnele vitale dupã
supradozaje au fost de regulã în limitele normale. Pe baza
datelor de la animale, simptomele predictibile din supradozaj
vor reflecta o exagerare a acţiunilor farmacologice cunoscute
ale medicamentului. Simptomele pot include somnolenţã,
midriazã, vedere neclarã, deprimare respiratorie, hipotensiune
şi posibile tulburãri extrapiramidale. Nu existã un antidot
specific al olanzapinei; în consecinţã, trebuie iniţiate mãsurile
suportive adecvate. Trebuie luatã în considerare posibilitatea
implicãrii mai multor medicamente. În cazul supradozajului
acut, se stabileşte şi se menţine o cale respiratorie permeabilã
şi se asigurã oxigenare şi ventilare adecvatã. În supradozaje
trebuie luatã în consideraţie folosirea cãrbunelui activat, pentru
cã s-a demonstrat cã administrarea concomitentã a cãrbunelui
activat scade biodisponibilitatea oralã a olanzapinei cu 50 pânã
la 60%. Se poate lua în considerare, de asemenea, lavajul
gastric (dupã intubaţie, în caz cã pacientul este inconştient).
Hipotensiunea şi colapsul circulator trebuie tratate cu mãsurile
adecvate, cum ar fi lichide intravenoase şi/sau agenţi
simpatomimetici, cum ar fi noradrenalina (nu se vor folosi
adrenalinã, dopaminã sau alţi agenţi simpatomimetici cu
activitate beta-agonistã pentru cã beta-stimularea poate
agrava hipotensiunea din cadrul blocadei alfa induse de
olanzapinã). Pentru depistarea posibilelor aritmii, trebuie luatã
în considerare monitorizarea cardiovascularã. Supravegherea
medicalã şi monitorizarea strictã trebuie sã continue pânã la
restabilirea pacientului.

Proprietãţi farmacodinamice: Olanzapina este un agent


antipsihotic care manifestã un profil farmacologic larg, pe mai
multe sisteme de receptori. În studiile preclinice olanzapina a
manifestat o gamã largã de afinitãţi pentru receptori (Ki <100
nmol): pentru serotoninã 5-HT2A/2C, 5-HT3, 5-HT6, pentru
dopaminã D1, D2, D3, D4, D5, pentru receptorii colinergici
muscarinici m1 m5, adrenergici alfa1 şi histaminici H1. Studiile
comportamentale animale cu olanzapinã indicã antagonism 5-
HT, dopaminic şi colinergic, concordant cu profilul de legare de
receptori. Olanzapina a demonstrat afinitate in vitro mai mare
pentru receptorii serotoninici 5-HT2 decât pentru receptorii
dopaminici D2, şi activitate 5-HT2 mai mare decât D2 în
modelele in vivo. Studiile electrofiziologice au demonstrat cã
olanzapina reduce selectiv descãrcãrile neuronilor
dopaminergici mezolimbici (A10), având totodatã efecte reduse
asupra cãilor striatale (A9) implicate în funcţiile motorii.
Olanzapina a redus un rãspuns condiţionat de evitare (test care
indicã activitate antipsihoticã), în doze mai mici decât cele care
au indus catalepsie (producerea acesteia indicând efecte
secundare motorii). Spre deosebire de anumiţi alţi agenţi
antipsihotici, olanzapina creşte rãspunsurile într-un test
"anxiolitic". În dozã oralã unicã (10 mg), studiul tomografic cu
emisie de pozitroni (PET) al olanzapinei la voluntari normali a
relevat o ocupare mai ridicatã a receptorilor 5-HT2A decât a
receptorilor dopaminici D2. Pe lângã aceasta, un studiu de
vizualizare SPECT la pacienţi cu schizofrenie a arãtat cã
pacienţii responsivi la olanzapinã au avut o ocupare striatalã D2
mai redusã decât alţi pacienţi responsivi la alte antipsihotice şi
risperidon, fiind însã comparabili cu pacienţii responsivi la
clozapinã. În ambele trialuri controlate cu placebo, precum şi în
douã din cele trei trialuri cu comparator activ, incluzând peste
2900 de pacienţi cu schizofrenie care prezentau atât simptome
negative, cât şi pozitive, olanzapina s-a asociat cu ameliorãri
semnificativ statistic mai mari atât ale simptomelor negative,
cât şi ale celor pozitive.

Proprietãţi farmacocinetice: Olanzapina se absoarbe bine dupã


administrarea oralã, atingând vârful concentraţiilor plasmatice
în decurs de cinci pânã la opt ore. Absorbţia olanzapinei nu este
afectatã de alimente. Biodisponibilitatea oralã absolutã a
produsului, comparativ cu administrarea intravenoasã, nu a fost
determinatã. Olanzapina este metabolizatã în ficat, pe cãi
conjugative şi oxidative. Metabolitul circulant major este 10-N-
glucuronidul, care nu traverseazã bariera hemato-encefalicã.
Citocromii P450 CYP1A2 şi P450 CYP2D6 contribuie la formarea
metaboliţilor N-demetil şi 2-hidroximetil, în studiile la animale
ambii manifestând activitate farmacologicã in vivo semnificativ
mai redusã decât cea a olanzapinei. Activitatea farmacologicã
predominantã provine de la produsul pãrinte olanzapina. În
urma administrãrii orale, semiviaţa medie terminalã de
eliminare a olanzapinei la subiecţii sãnãtoşi a variat în funcţie
de vârstã şi de sex. La vârstnicii sãnãtoşi (65 de ani şi peste),
faţã de subiecţii non-vârstnici, semiviaţa de eliminare a fost
prelungitã (51,8 faţã de 33,8 ore), iar clearance-ul a fost redus
(17,5 faţã de 18,2 l/orã). Variabilitatea farmacologicã observatã
la vârstnici se încadreazã în domeniul de valori al persoanelor
care nu sunt vârstnici. La 44 de pacienţi cu schizofrenie, în
vârstã de peste 65 de ani, dozele de la 5 la 20 mg/zi nu s-au
asociat cu vreun profil distinct al evenimentelor adverse. La
femei în comparaţie cu bãrbaţii, semiviaţa medie de eliminare a
fost oarecum prelungitã (36,7 faţã de 32,3 ore) iar clearance-ul
a fost redus (18,9 faţã de 27,3 l/orã). Totuşi, olanzapina (5-20
mg/zi) a demonstrat un profil de siguranţã comparabil la femei
(n = 467) şi la bãrbaţi (n = 869). La pacienţii cu funcţie renalã
deficitarã (clearance al creatininei mai mic de 10 ml/min) faţã
de subiecţii sãnãtoşi, nu au existat diferenţe semnificative ale
semivieţii medii de eliminare (37,7 faţã de 32,4 ore) sau ale
clearance-ului medicamentului (21,2 faţã de 25,0 l/orã). Studiul
de bilanţ al aportului/ eliminãrii a arãtat cã aproximativ 57% din
olanzapina radiomarcatã apare în urinã, în principal ca
metaboliţi. La subiecţii fumãtori cu disfuncţii hepatice uşoare,
semiviaţa medie de eliminare (39,3 ore) a fost prelungitã iar
clearance-ul (18,0 l/orã) a fost redus, similar cu cele de la
subiecţii nefumãtori sãnãtoşi (respectiv, 48,8 ore şi 14,1 l/orã).
La subiecţii fumãtori faţã de cei nefumãtori (barbaţi şi femei),
semiviaţa medie de eliminare a fost prelungitã (38,6 în
comparaţie cu 30,4 ore), iar clearance-ul a fost redus (18,6 faţã
de 27,7 l/orã). Clearance-ul plasmatic al olanzapinei este mai
scãzut la subiecţii vârstnici faţã de cei mai tineri, la femei faţã
de bãrbaţi şi la nefumãtori faţã de fumãtori. Totuşi,
magnitudinea impactului vârstei, sexului sau fumatului asupra
clearance-ului şi semivieţii olanzapinei este micã în comparaţie
cu variabilitatea interindividualã generalã. Într-un studiu al
subiecţilor caucazieni, japonezi şi chinezi, nu au existat
diferenţe ale parametrilor farmacocinetici între aceste trei
populaţii. Legarea olanzapinei de proteinele plasmatice este de
circa 93% în domeniul de concentraţii plasmatice de la
aproximativ 7 pânã la aproximativ 1000 ng/ml. Olanzapina se
leagã predominant de albumine.

Date preclinice asupra siguranţei: Toxicitatea acutã (în dozã


unicã): Semnele de toxicitate oralã la rozãtoare au fost
caracteristice pentru compuşii neuroleptici potenţi:
hiporeactivitate, comã, tremurãturi, convulsii clonice, salivaţie
şi deprimarea câştigului în greutate. Dozele letale mediane au
fost de aproximativ 210 mg/kg corp (şoareci) şi 175 mg/kg corp
(şobolani). Câinii au tolerat fãrã mortalitate doze orale unice de
pânã la 100 mg/kg corp. Semnele clinice au inclus sedare,
ataxie, tremurãturi, creşterea frecvenţei cardiace, dispnee,
miozã şi anorexie. La maimuţe, dozele orale unice de pânã la
100 mg/kg corp au rezultat în prostraţie şi, la doze încã mai
mari, semiconştienţã. Toxicitatea în doze repetate: În studiile cu
durata de pânã la trei luni la şoareci şi de pânã la un an la
şobolani şi câini, efectele predominante au fost deprimarea
SNC, efectele anticolinergice şi tulburãrile hematologice
periferice. Faţã de deprimarea SNC s-a dezvoltat toleranţa. La
doze mari au fost afectaţi parametrii creşterii. Efectele
reversibile, concordante cu creşterea prolactinei la şobolani, au
inclus reducerea greutãţii ovarelor şi uterului, precum şi
modificãri morfologice ale epiteliului vaginal şi ale glandei
mamare. Toxicitatea hematologicã: La fiecare specie testatã s-
au constatat efecte asupra parametrilor hematologici, care au
inclus reduceri legate de dozã ale leucocitelor circulante la
şoareci şi reduceri nespecifice ale leucocitelor circulante la
şobolani; totuşi, nu s-au evidenţiat semne de citotoxicitate la
nivelul mãduvei osoase. La câţiva câini trataţi cu 8 sau 10
mg/kg corp/zi s-au dezvoltat neutropenie reversibilã,
trombocitopenie sau anemie (expunerea totalã la olanzapinã -
(AUC) - a fost de 12-15 ori mai mare decât aceea a unui om
tratat cu doza de 12 mg/zi). La câinii citopenici nu au existat
efecte adverse asupra descendenţilor şi nici asupra celulelor
proliferative din mãduva osoasã. Toxicitatea reproductivã:
Olanzapina nu a avut efecte teratogene. Sedarea a afectat
performanţa reproductivã a şobolanilor masculi. Ciclurile
menstruale au fost afectate la dozele de 1,1 mg/kg corp (de trei
ori doza umanã maximã), iar parametrii reproductivi au fost
influenţaţi la şobolanii cãrora li s-au administrat doze de 3
mg/kg corp (de nouã ori doza umanã maximã). La descendenţii
din şobolani cãrora li s-a administrat olanzapinã s-au constatat
întârzieri ale dezvoltãrii fetale şi descreşteri tranzitorii ale
nivelurilor de activitate ale descendenţilor. Mutagenicitate:
Olanzapina nu a fost mutagenicã sau clastogenicã într-o
întreagã gamã de teste standard, care au inclus teste de
mutaţii bacteriene şi teste in vitro şi in vivo la mamifere.
Carcinogenicitate: Pe baza rezultatelor studiilor la şoareci şi
şobolani, s-a conchis cã olanzapina nu este carcinogenã.
Incompatibilitãţi: Nici una.
Condiţii de pãstrare: Se va pãstra la 15 - 30 grade Celsius.
Sensibilã la luminã. Tabletele se vor pãstra în ambalajul
original, la loc uscat. Termen de valabilitate: Doi ani, în condiţii
de depozitare adecvate.

DOGMATIL-SOLIAN

sulpiridum

Prezentare farmaceuticã: Gelule conţinând sulpiridã 50 mg


(cutie cu 30 buc.); fiole a 2 ml soluţie injectabilã conţinând
sulpiridã 100 mg (cutie cu 6 buc.).
Acţiune terapeuticã: Neuroleptic dezinhibitor; antivertiginos.
Indicaţii: Schizofrenie acutã şi cronicã, depresii nevrotice şi
exogene; vertij labirintic; pentru combaterea componenţei
psihosomatice în boala ulceroasã şi rectocolita hemoragicã.
Mod de administrare: Oral, la adult obişnuit 1-2 gelule (50-100
mg) de 3 ori/zi; în schizofrenia acutã 4-20 gelule/zi (fracţionat);
în urgenţe se injecteazã i.m. 2-10 fiole/zi (cel mult 2 fiole o
datã), timp de 2-9 zile. La copii (mai mari de 6 ani), oral 3-10
mg/kg corp şi zi (fracţionat).

Reacţii adverse: Uneori tulburãri motorii extrapiramidale


(tremor, akatisie, rareori diskinezie tardivã), insomnie sau
sedare şi somnolenţã, ginecomastie şi galactoree (prin
hiperprolactinemie), hipotensiune ortostaticã (mai ales pentru
injecţii); dozele mari, administrate la bolnavi hipomaniacali, pot
creşte agitaţia motorie.
Contraindicaţii: Feocromocitom, boli renale, hepatice şi
sanguine grave; prudenţã la bolnavii cu tulburãri
extrapiramidale, stãri hipomaniacale, epilepsie, hipertensiune
arterialã, doze mai mici în prezenţa insuficienţei renale;
prudenţã în timpul sarcinii, se va evita în primele 6 sãptãmâni.
În timpul tratamentului nu sunt recomandabile activitãţi care
solicitã intens şi prelungit atenţia şi presupun performanţe
psihomotorii riguroase (conducere de autovehicule, mânuirea
unor maşini etc.). Se va evita consumul de bãuturi alcoolice;
prudenţã în asocierea cu alte deprimante centrale şi cu
medicamente antihipertensive, nu se asociazã cu levodopa (îi
împiedicã efectul antiparkinsonian).
LYOGEN

fluphenazinum

Prezentare farmaceuticã: Comprimate conţinând flufenazinã


dihidrocl. 1 mg (flacon cu 50 buc.); soluţie pentru uz intern
conţinând flufenazinã dihidrocl. 0,625 mg/ml sau 0,25 mg/8
picãturi (flacon cu 20 ml); fiole a 1 ml soluţie injectabilã
conţinând flufenazinã dihidrocl. 1 mg (cutie cu 5 sau 10 buc.).
Acţiune terapeuticã: Neuroleptic fenotiazinic incisiv, are
proprietãţi antipsihotice marcate şi efect sedativ minim;
antivomitiv.
Indicaţii: Schizofrenie (mai ales forme paranoid-halucinatorii
sau cu catatonie); hebefrenie, manie şi hipomanie, depresii sau
agitaţie; vomã centralã sau postoperatorie; premedicaţie în
anestezie.

Mod de administrare: În psihoze, oral, iniţial 3-6 mg/zi


(fracţionat, la intervale de 6-8 ore), se creşte progresiv pânã la
cel mult 40 mg/zi, apoi se reduce treptat pânã la valorile de
întreţinere, 0,5-6 mg/zi; atunci când nu se poate folosi calea
oralã se injecteazã intramuscular, iniţial 1 mg, apoi 2-10 mg/zi
(fracţionat, la 6-8 ore). Pentru combaterea vomei sau ca
premedicaţie, 1-2 mg intramuscular sau intravenos lent (dozã
unicã).
Reacţii adverse: Frecvent sindrom neuroleptic cu simptome
extrapiramidale (este necesarã administrarea de
antiparkinsoniene), rareori diskinezie tardivã persistentã
(tratament prelungit cu doze mari); ocazional diminuarea
potenţei sexuale, constipaţie sau diaree, poliurie, tulburãri
vizuale, acrocianozã; la dozele mari pot surveni hipotensiune
ortostaticã, vãrsãturi, edeme, erupţii cutanate alergice, chiar
fenomene anafilactoide; rareori icter colestatic, discrazii
sanguine (leucopenie, agranulocitozã, trombocitopenie,
pancitopenie).

Contraindicaţii: Afecţiuni neurologice cu leziuni subcorticale,


intoxicaţie cu hipnotice, stãri de deprimare centralã, comã,
discrazii sanguine, leziuni hepatice, insuficienţã renalã, alergie
la flufenazinã sau alte fenotiazine; prudenţã în timpul sarcinii
(se evitã în primul trimestru), la copii, la bãtrâni (doze mici), la
ulceroşi, în bolile convulsive, miastenia gravã, bolile cardio-
vasculare, feocromocitom (risc de reacţii hipertensive),
glaucom cu unghi îngust, adenom de prostatã; nu se
administreazã ambulator la şoferi şi în alte profesii care impun
concentrarea intensã şi prelungitã a funcţiilor psihice. Prudenţã
în asocierea cu deprimante centrale (bãuturile alcoolice sunt
contraindicate), cu atropinã (efectele acesteia pot fi potenţate)
şi cu antihipertensive (risc de hipotensiune marcatã); nu se
asociazã cu le-vodopa (îi împiedicã efectul antiparkinsonian).