Traim intr-o perioada foarte interesanta din punctal de vedere al operatorilor si inceputul unei noi ere a telecomunicatiilor.

Trecerea de la televiziunile analogice la cele digitale reprezinta o perioada interesanta pentru mine din mia multe motive. La ora actuala asistam la geneza transmisiunilor televizate de calitate din ce in ce mai ridicata, ce utilizeaza un spectru de emisiedin ce in ce mai ingust, lucru care stimuleaza inovatiile tehnologice din domeniul ICT, telecomunicatiilor si televiziunilor. Aspectele pozitive privitoare la aceasta tranzitie sunt legate in primul rand de eliberarea spectrului de frecvente , proces cunoscut si ssub denumirea de digital dividend. Acest spectru liber, odata cu tranzitia la transmisiunile TV digitale, poate fi utilizat ulterior in diverse domenii de dezvotare economice si sociale. Digital dividend va aduce cu sine o acoperire mai larga din punctul de vedere al conectarii la Internet si va contribui la inlesnirea accesului la servicii web din locatii izolate si din locatii rurale, asigurand o mai buna integrare a obiectivelor UE. IMMurile, indeosebi cele din zonele mentioante mai sus, vor beneficia semnificativ de aceste avantaje. De asemenea, se estimeaza ca benefitul pentru acitivitatea de coordonare la nivel EU pentru procesul de digital dividend este situat in intervalul 20-50 mld (pentru o perioada de 15 ani, in comparatie cu tari care isi desfasoara activitati proprii). Aceasta carte ofera o privire de ansmablu asupra tranzitiei de la transmisiunile TV analogice la cele digitale, din punctul de vedere al eliberarii acestei resurse limitate. Publicatia este foarte practica si ofera un numar larg de solutii, accesibila oricui.

Lumea televiziunii traverseaza una din cele mai mari schimbari tehnologice din istoria sa, intr-un scenariu de continua evolutie care conduce treptat la scoaterea din folosinta a platformelor analogice traditionale si la covergenta cu lumea telecomunicatiilor, in special cu privire la platformele de distributie digitala a continutului audiovizual. Operatorii de televiziune se gasesc astazi implicati intr-un proces de transformare a echipamentelor ,a competentelor tehnice, a modului de lucru si a modelelor operationale de afaceri. Toate acestea se datoreaza numeroaselor standarde de referinta din domeniul semnalelor audio-video cat si a emisiei acestora de catre antene, cu dificultati ulterioare care rezulta din utilizarea datelor tehnice de distributie utilizate pana acum exclusive de catre operatorii de telefonie si date. Experienta mea cu posturile de televiziune a demonstrat in ultimii ani, nevoia urgenta de a oferi un suport tehnic valid pentru operatorii acestui sector,acestia fiind adesea constransi sa infrunte probleme noi fara a avea timpul necesar de a digera noutati tehnol ogice importante cu care sunt nevoiti sa se confrunte zilnic. Acest manual a fost creat cu scopul expres de a conduce expertul TV in lumea televiziunii digitale, ajutandu-l la disecarea normativelor tehnice, acronimelor, frecventelor, retelelor digitale, protocoalelor si a tot ceea ce la prima vedere poate parea dificil doar pentru ca este o noutate.Subiectele sunt tratate si structurate intr-un mod concis, utilizand frecvent ilustratii si trimiteri la regulamentele de referinta oficiale, in scopul de a crea o referinta rapida si eficienta, putandu-se purta in mapa de lucru sau in laptop. Manualul se incheie cu o serie de intrebari frecvente selectate in functie de tipicul solicitarilor venite de la operatorii, clienti ai Elettronika Grup si de la inceputul epocii TV digitale.

Sper sincer ca acest manual este apreciat de cititori si ca va facilita munca lor de zi cu zi, in contact cu noile tehnologii.

Cuvantul digital este unul dintre cuvintele cele mai comune in limbajul tehnologic de astazi, si indica, in general, un esantion de simboluri binare. In domeniul de radiodifuziune, expresia Televiziune digitala la care ne vom referi in contiunare ca DTV (Digital Television) sau DVB (Digital Video Broadcasting), indica transmiterea de informatii audio, video si auxiliare in format digital. Desigur, desi aceste semnale digitale sunt utilizate pentru a modula o purtatoare de transport (in benzile UHF si VHF) pentru a putea fi apoi transmise pe un canal de comunicatie, transmisia efectiva in televiziunea digitala utilizeaza si semnale analogice, care sunt emise de antenele de emisie si captate de catre antenele de receptie. Pentru a intelege exact modalitatea de transmisie in DTV nu este suficienta doar analiza tehnicilor de modulatie numerica, ci este necesar sa se examineze, de asemenea, tehnologia de codificare audio si video, modalitatile de multiplexare precum si procedurile de distribuire a continutului de la studiourile de productie la statiile de emisie. Prima etapa a unui lant de transmisie de televiziune digitala consta intotdeauna in compresia si codarea numerica a surselor video si a canalelor audio asociate, in scopul de a reduce cat mai mult latimea de banda ocupata de aceste semnale, mentinandu-se in acelasi timp o inalta calitate a informatiei sonore si vizuale. Al doilea pas este asa-numita "multiplexare", o tehnica numerica ce consta in agregarea in timp real a datelor venite de la codarea numerica a mai multor programe de televiziune intr-un singur flux digital care contine informatii din toate programele care doresc a fi distribuite catre utilizatorii finali. Pana in urma cu cativa ani tehnicile cele mai adecvate pentru distribuirea de programe digitale utilizatorilor finali au fost reprezentate de transmisiile prin satelit, prin cablu si sisteme centralizate ca SMATV (Satellite Master Antenna TV). Recent, datorita inovarii tehnologice continue, sunt adaugate noi tehnici pentru distribuirea de programe digitale: - linii telefonice cu fir; - retele de telefonie wireless cum ar fi 2,5 G sau generatii superioare; - fibra optica; - MMDS (Multipoint Microwave Distribution System); - DVB-T (Digital Video Broadcasting-Terrestrial). Una dintre cele mai recente evolutii DTV este posibilitatea de a transmite in timp real pentru terminale mobile de mici dimensiuni (cunoscute sub numele de "TV Mobile"), cum ar fi telefoanele mobile si smartphone-urile. Dezvoltarea tehnologica a acestor aplicatii destul de cunoscute pe piata televiziunii mobile este inca la inceput, cu proiectepilot in diferite parti ale lumii. In acest manual ne vom concentra in principal asupra tehnologiei DVB-T, care sta la baza curentului actual de dezvoltare in tehnologia de transmisiuni TV - revolutia digitala

in televiziune. Punctul de referinta european in TV digitala este proiectul DVB Project, initializat de un consortiu international de companii si de organismele de certificare responsabile cu elaborarea documentelor standard de referinta care descriu procedurile tehnice pentru crearea si gestionarea continutul de televiziune digitala si de posibilele aplicatii legate de televiziune. ETSI (EUROPEAN TELECOMMUNICATIONS STANDARDS INSTITUTE) joaca un rol fundamental in definirea normativelor operationale prin stabilirea parametrilor elaborati de directivele DVB Project.
www.dvb.org www.etsi.org

Punctul de referinta pentru procesul de comprimare audio-video si gestionarea transportului de informatii comprimat il constituie, in schimb, grupul Moving Picture Expert Group(MPEG),a carui activitate se concretizeaza in regulamentele oficiale intocmite de catre organizatiile ISO si IEC.
www.mpeg.org www.standardsinfo.net

Una dintre intrebarile cele mai frecvente in aceasta perioada de tranzitie este: de ce este necesara trecerea la tehnica de transmisie digitala?" ________________ Aceasta intrebare are o diversitate de raspunsuri, dar poate cel mai rezonabil si imediat raspuns este sub ochii tuturor, deoarece toate mijloacele de comunicare si de munca sunt astazi bazate pe tehnologia digitala, iar televiziunile, in cazul in care nu se aliniaza cu aceasta tendinta, ar ramane izolate de toate beneficiile care deriva din disponibilitatea de continut si de aplicatii provenite din lumea telecomunicatiilor si informaticii. Motivele tehnice sunt intelese la o analiza a DVB-T, tehnica de transmisie de televiziune digitala terestra fiind adoptata in Europa si in cele mai multe tari ale lumii. DVB-T este un mod de a trimite continutul digital TV pe purtatoare de transport in benzile de UHF si VHF prin folosirea COFDM (Coded OFDM), o tehnica excelenta, care permite obtinerea de performante marite in ceea ce priveste acoperirea, multumita unei exceptionale imunitati la zgomot , la fenomenul de fading si la efectele de multi-cale, toate reprezentand probleme tipice ale canalului de transmisie terestra. In mod particular, un canal de transmisie terestra difera de la o legatura prin satelit sau de la un canal de transport prin cablu din cauza modului de propagare multi-cale, si anume aparitia mai multor trasee de propagare ale semnalului catre receptor. Reflectiile

semnalului transmis peste obstacole, cum ar fi cladiri sau munti se suprapun asincron pe semnalul primit direct de la emitator. Aceste reflexii sunt in mod evident, intarziate comparativ cu semnalul care ajunge prin calea directa si proavoca un efect de interferenta, numit interferenta co-canal. Unul dintre avantajele modularii COFDM, dupa cum veti vedea mai jos, este chiar acela de utilizare inteligenta a modului de propagare multi-cale a semnalului catre receptor, pentru a conferi robustete semnalul direct, si nu pentru a atenua sau distorsiona accest semnal. In general, pe un canal RF este prezent mai mult decat un program TV, astfel incat orice operator de televiziune trebuie, in interiorul studioului sau, sa creeze un multiplex de programe de televiziune pentru a fi distribuite la toate locatiile de transmisie ale retelei sale. Intr-un multiplex DVB-T sunt prezente nu doar programele propriu-zise de televiziune ce trebuiesc transmise la utilizator, ci pot fi prezente si servicii suplimentare ca de exemplu Electronic Program Guide (EPG), semnale audio suplimentare, radio FM transmis catre televizor, aplicatii interactive, servicii de televiziune mobila. Un alt mare avantaj al tehnicii DVB-T este posibilitatea de a construi retele bazate pe o singura frecventa (SFN, Single Frequency Network), folosind o sincronizare exacta a tuturor emitatoarelor din retea cu ajutorul GPS ca un semnal de referinta comun. Arhitectura unei retele DVB-T poate fi analizata cu usurinta prin identificarea elementelor sale cheie: studioul de productie TV, locatiile de transmisie si locatiile de receptie. Figura 1 prezinta o arhitectura tipica DVB-T.
Single Program Transport Stream Service Information Multi Program Transport Stream Optional Conditional Access System (Encryption for Pay-TV)

SI
ASI

Program Coding

Video Audio Video Audio Video Audio Video Audio Data

A/V Encoder 1 A/V Encoder 2 A/V Encoder 3 A/V Encoder 4

Data Encapsulator

ASI

ASI

MUX

ASI

CAS

ASI

Distribution Network

ASI

ASI

Figura 1 Arhitectura unei retele DVB-T

Fixed, portable and mobile receivers

Exemplu indicat consta in crearea unui buchet de patru programe TV pentru a fi transmise pe un canal digital impreuna cu informatii suplimentare care pot fi, de exemplu preluate de la o retea IP deja existenta. Cele patru surse audio -video analogice intra in patru codificatoare cu rolul de a comprima si coda informatiile, generand fluxuri digitale numite Single Program Transport Stream (SPTS) care transporta fiecare program audio-video digital, prin utilizarea unei interfete ASI (Asynchronous Serial Interface). Fiecare flux de SPTS este pasat unui multiplexor (MUX) care are functia de a fuziona toate fuxurile SPTS, precum si informatiile referitoare la toate programele si datele de adaugat buchetului, intr-un singur flux digital (numit MPTS, Multi Program Transport Stream). Dupa cum se poate observa si in figura, multiplexorul mai are si functia de adaugare la iesire a unui flux de informatii de control (SI, Service Information), care sunt utilizate de catre receptor pentru a se putea sincroniza corect pe canalele transmise in multiplex, dar si pentru decodarea programelor audiovideo transportate in interiorul sau. In plus fata de multiplexor, se afla , eventual, un sistem de criptare (numit CAS-Conditional Access System), folosit pentru a se administra utilizarea unuia sau mai multor programe din interiorul buchetului transmis. Daca in schimb utilizarea programelor este complet gratuita (FTA, necriptate) sistemul CAS este inutil si fluxul ASI produs de multiplex, poate fi direct transmis fara adaugarea ulterioara a altor date. Fluxul ASI produs de multiplexor (sau de orice sistem de criptare) prezent la iesirea din studioul de productie digitala este preluat de un sistem de transmisie dintr-o retea de distributie, care are functia de a duce fluxul ASI la intrarea tuturor transmitatoarelor din reteaua DVB-T.

ISO/IEC 13818-1

Folosind codificarea MPEG2 marimea tipica a unui buchet DVB-T este de patru cinci programe, in definitie standard (SD), insa, folosind o tehnica de compresie mai eficienta ca H.264, se pote ajunge la triplarea numarului de programe continute de acelasi canal, contribuind astfel la cresterea eficientei spectrale ale transmisiei. In prezent, cele mai multe dintre tarile care au adoptat DVB-T utilizeaza codificarea MPEG2, o codare robusta si compatibila cu o gama larga de receptoare fixe si mobile. Unele tari au adoptat codificarea MPEG4, care permite utilizarea mai buna a frecventei radio, dar in mod inevitabil afecteaza costurile pentru utilizatorul final, avand in vedere pretul ridicat al receptoarelor care pot decoda in standardul MPEG4.

Distribuirea se poate realiza folosind link-uri prin satelit, legaturi terestre prin microunde, link-uri de fibra optica sau conexiuni terestre prin intermediul diferitelor tipuri de retele de telecomunicatii cu fir sau fara fir. Diferite metode de distributie utilizand diferite tipuri de echipamente si tehnologii pot fi combinate pentru a da nastere la o retea de distributie hibrid, compusa din diferite tipuri de retele conectate intre ele prin adaptoare de retele. De exemplu, link-ul retelelor de fibra optica si link ul celor de telecomunicatii sunt realizate de catre adaptoare de retea care transforma semnalul ASI intr-un fascicul optic sau in semnale electrice cu caracteristici diferite in ceea ce priveste parametrii lor fizici si de protocol(de exemplu Internet sau G.703). Ambele link-uri terestre si prin satelit sunt efectuate folosind un modulator digital QPSK care moduleaza Transport Stream-ul ASI pe o purtatorare de transmisie la frecventa intermediara (IF) (de obicei frecventa purtatoarei are valoarea de 70MHz). Purtatoarea IF este trecuta apoi printr-un sistem cu rolul de conversie de frecventa, care la randul sau paseaza continutul unui transmitator RF satelit sau terestru. Semnalul astfel obtinut este trimis apoi la fiecare locatie de transmisie DVB-T, direct sau prin reflexie, in functie de distanta de la fiecare locatie la studioul de productie al buchetului. DVB-T transmitters radiate a UHF or VHF signal (in either MFN or SFN mode, as explained later) and produce a geographical coverage strictly dependent on the quality of the emitted signal and on the COFDM modulation parameters chosen for each broadcasting station. Transmitatorii DVB-T emit un semnal in banda UHF sau VHF (in modul MFN sau SFN, dupa cum vom vedea cel mai bine mai jos) si stabilesc o acoperire geografica strict dependenta de calitatea semnalului transmis si parametrii COFDM, specifice fiecarei locatii de transmisie. Semnalul DVB-T radiat poate fi receptionat si demodulat fie de catre receptoarele fixe (set-top box, extern sau integrat in cele mai moderne televizoare), fie de receptoarele mobile (instalate de exemplu, pe mijloacele de transport urban), sau de receptoarele specific portabile (de obicei, laptop-uri, telefoane mobile si smartphoneuri echipate cu DVB-T). Unul dintre avantajele deja mentionate ale televiziunii digitale, este acela ca permite o interactivitate intre utilizatorul final si operatorul de televiziune, datorita aplicatiilor software facute in mod special pentru platforma DVB T. Pentru a realiza aplicatii interactive in timp real este necesara completarea retelei cu un canal de retur, care sa permita utilizatorului final sa trimita diferite tipuri de date furnizorului de televiziune. Canalul de retur poate fi implementat prin retelele de telecomunicatii cu fir sau wireless,cu mentiunea ca in acest moment sunt folosite in special retelele de telefonie cu fir deoarece reprezinta in continuare cel mai popular mijloc de comunicare intre utilizatorii finali.
http://bit.ly/bO9r4d

Sursele de semnale audio/video, cum ar fi microfoanele si camerele, produc semnale analogice, adica semnale intr-un interval nelimitat de valori care variaza continuu in timp. Pentru a realiza o sinteza digitala, aceste semnale trebuie sa fie esantionate, cuantizate si codificate. Aceste proceduri sunt de obicei identificate cu termenul unic digitizare si reprezinta prima etapa a unui lant de transmisie TV Digitala, indiferent de standardul de referinta. Figura 2 ilustreaza o diagrama bloc care arata procedura de prelevare a probelor de la un semnal video in definitie standard (SD), de la iesirile RGB apartinand unui aparat de filmat professional.

Componente RGB, sunt prelucrate pentru a produce semnalele Y (luminanta) si Pb, Pr (diferenta de culoare), care sunt apoi filtrate in mod corespunzator si esantionate cu frecventele de prelevare prezentate in figura. Rata de esantionare a semnalului de luminanta este un multiplu intreg al frecventei de linie si se observa ca cele doua semnale diferenta de culoare sunt esantionate la o frecventa jumatate din valoarea frecventei de esantionare a semnalului de luminanta (asa-numitul format 4:2:2). Motivul il constituie faptul ca ochiul uman este mai sensibil la luminozitate decat la detaliile legate de culoare astfel incat se pot transmite informatii relative de culoare, cu o precizie scazuta, fara a se pierde din calitatea de perceptie a imaginilor. O rezolutie de 8 biti, pentru fiecare dintre cele trei semnale confera imagini o calitatea de broadcast recunoscuta general, apoi insumand bit-rate-urile rezultate din digitizarea celor trei componente Y, Cb si Cr se obtine un bit-rate total egal cu 216Mbit/s.. De fapt versiunea cea mai populara a protocolului prevede o cuantizare pe 10 biti a celor trei semnale (SDI) si astfel bit-rateul total ajunge la 270Mbit/s.

In cazul in care un semnal video de inalta definitie (HD) generat de un aparat de filmat cu o acuratete de achizitie superioara, digitizarea semnalelor se prezinta ilustrat in figura 3.

Datele numerice prezentate in figura 3 fac referire la o scanare incrucisata (linii pare si linii impare scanate in modul alternativ) pentru un sistem care opereaza pe 50Hz (standardul european). In cazul unei scanari progresive (toate liniile sunt afisate fara alternanta) toate frecventele din figura 3 sunt dublate.
http://bit.ly/VKzcB

Rezultatul digitizarii semnalului video in ambele cazuri descrise, conduce la definirea detaliilor elementare ale imaginii (asa numitul pixel) pentru fiecare cadru care urmeaza sa fie transmis si afisat. Astfel daca se doreste transmiterea in timp real a informatiei despre fiecare pixel utilizatorilor finali, ar trebui sa se transmita informatia la un bit-rate de 270Mbit /s pentru video SD si de 1.44Gbit/ s pentru HD video. Acest lucru ar implica utilizarea unei benzi de radio cu o largime de banda mult mai mare decat in cazul transmisiilor analogice si, prin urmare, devine critica implementarea unor algoritmi de compresie cu eficienta mare pentru a reduce continutul de informatii si a le putea transporta pe retelele de distributie si de transport exemplificat in Fig.1. Semnale audio sunt esantionate in mod direct spre deosebire de preprocesarea necesara semnalului video, tipic folosindu-se frecventele de esantionare de 32kHz, 44.1kHz sau 48kHz, amplitudinile cuantizandu-se cu o rezolutie de la 16 la 24 de biti.

De asemenea semnalele audio,ocupand o banda (tipic 1536kbit / s pentru un semnal audio stereofonic necompresat de calitate de radiodifuziune) net inferioara benzii necesare pentru transmiterea imaginii, necesita operatiuni de compresare pentru a creste eficacitatea de utilizare a benzii disponibile intre punctele de transfer ale retelei sau pe canalele de transmisie in UHF si VHF. Sursele video pot fi compresate pentru a face posibila includerea unor redundante temporale si spatiale ce pot fi eliminate cu pretul unei mici pierderi de calitate perceptiva. In special zonele adiacente ale aceleiasi imagini au valori egale sau foarte similare de luminanta si cromanta si prin urmare informatile relative despre fiecare zona pot fi simplificate si transmise cu un continut mai mic de informatii. In mod similar exista mici diferente intre imaginea prezenta intr-un cadru si imaginea prezenta intr-un cadru precedent, succesiv. vvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvv Datorita acestei observatii este posibila transmiterea de informatii numai cu privire la sccesiunea fiecarui grup de pixeli intre fiecare imagine, precum si cea temporar adiacenta. Sursele audio pot fi compresate prin exploatarea diferitele sensibilitati ale urechii umane la variatii de frecventa din spectrul sonor si a capacitatii reduse de a percepe anumite frecvente, in prezenta unori tonuri de spectre diferite (efectul de sunet mascat). Modelul matematic psihoacustic permite eliminarea componentelor audio la care urechea umana este mai putin sensibila in diferite situatii, cum ar fi cazul limbajului vorbit si diferitelor genuri muzicale.

Dupa cum s-a mentionat deja, organizatia de referinta pentru comprimarea audio-video este Moving Picture Expert Group (MPEG), si standardul adoptat in prezent de catre DVB-T este MPEG-2, si prezinta o tehnica ce poate comprima 270Mbit /s de semnal video SD pana la 4-5Mbit /s, pastrandu-se o excelenta calitate vizuala. Aceasta carte nu isi propune descrierea detalilor technice privind compresia MPEG-2 ci pur si simplu a explica technica de baza utilizata de codor pentru compresia imaginii, cu scopul exact de a initia operatorii de televiziune in selectarea parametrilor necesari codorului in respectivele locatii de productie Compresia video MPEG-2 se efectueaza prin utilizarea de profile si nivele, dupa cum se arata in tabelul 1.

Tabelul 1 Profiluri si nivelurile MPEG-2

In scopul de a eficientiza compresia video, atat din punct de vedere spatial cat si temporal, fiecare dintre imaginile care urmeaza sa fie transmise sunt defalcate in bucati mai mici. Fiecare imagine este impartita in blocuri macro de 16x16 pixeli si in cazul 4:2:0 (codificarea MainProfile@MainLevel, MP @ ML, evidentiata cu albastru in Tabelul 1), fiecare bloc macro este format din 4 blocuri 8x8 de luminanta Y si din doua blocuri de crominanta Cb si Cr (acesta din urma descrie intotdeauna16x16 pixeli, dar cu un continut informativ inferior). Utilizandu-se o procedura matematica numita DCT (Transformata Cosinus Discreta), continutul informativ al blocurilor este redusa datorita asemanarilor dintre fiecare bloc de pixeli si a celor imediat adiacente. Acest proces este numit comprimare spatiala, deoarece tinde sa reduca detaliile cu privire la imagini in cazul in care nu sunt esentiale pentru perceptia vizuala. Celalat proces, care tinde sa reduca bit-rate-ul se numeste compresie temporala si este bazat pe procedeul de codificare a miscarii prezente in fiecare bloc la succesiunea imaginilor, cu referire la cadrul anterior si cadrul urmator. Compresia temporara se bazeaza pe tehnica GOP (Grup of pictures) care sunt secvente de imagini bazate pe predictia deplasarii a blocurilor in timp.

Secventa GOP este alcatuita din trei tipuri de cadre: - I-frame: imaginile intra-codificata care poate fi reconstituita de catre decodor fara ajutorul altor imagini;

- P-frame: imaginile Inter-codificate pot fi reconstruite numai in raport cu I-frame sau P-frame, prin predictie statistica; - B-frame: imaginile Inter-codificate pot fi reconstruite numai in raport cu I-frame sau P-frame, prin predictie statistica bidirectionala. Secventa de imagini cel mai mult folosita in codificarea MP @ ML este IBBPBBPBBPBB, cadrele sunt create in coduri in aceasta ordine dar sunt transmise intr-o ordine diferita pentru a facilita procesul de reconstructie de catre receptor. Aceasta secventa este cu siguranta un bun compromis cu privire la relatia dintre banda utilizata si calitatea video rezultata, dar nu este considerata obligatorie, si fiecare codor MPEG-2 face posibila selectarea diferitelor sevcente GOP in functie de necesitate. Fluxul generat de compresia video prezinta un bit-rate variabil, depinzand de continutul informational mai mult sau mai putin dens al fiecarei imagini, din secventa video. Un flux cu bit-rate variabil nu este potrivit pentru a fi trimis la un sistem de transmisie care are nevoie de obicei, sa ocupe o latime de banda constanta in timp. Din acest motiv, MPEG-2 sunt echipate cu un tampon de date destul de voluminos, care sa permita stocarea fluxului video variabil producand la iesire un bit-rate aproape constant. Compresia audio MPEG este bazata pe impartirea intregii benzi audio in mai multe sub-benzi (de obicei 32) . In interiorul fiecarei sub-benzi urechea umana are o sensibilitate diferita pentru detaliile sonore si, prin urmare, pentru ca unele sunete sunt aproape mascate de prezenta simultana a altor sunete, se va evita transmiterea lor sau se vor transmite cu o acuratete inferioara. Compresia audio MPEG-2 se deosebeste de tehnica de compresie precedenta MPEG1, prin adaugarea unui suport nou de control asupra bit-rate-ului, cresterea factorului maxim de compresie si introducerea conceptului de multicanale audio. Codorul MPEG utilizat pentru DVB-T adopta amandoua standardele MPEG-1si MPEG-2, oficial suportate de receptoarele DVB-T. Caracteristicile MPEG de compresie audio sunt prezentate pe scurt dupa cum urmeaza: frecvente de esantionare : 16kHz, 22.05kHz, 24kHz, 32kHz, 44.1kHz, 48kHz nivele de codare : I, II and III bit-rate de codare: pana la 448kbit /s BIn plus, standardul MPEG audio suporta o caracteristica foarte utila pentru difuzarea programelor si anume controlul redundantei stereo. Cele patru profile audio suportate

sunt: - mono: transmiterea unui singur canal audio; - dual: transmiterea a doua canale audio independente (continut informativ diferit); - stereo: transmiterea a doua canale audio sincronizate pentru a reproduce semnalul stereofonic; - joint-stereo: folosind interdependenta dintre cele doua canale Stanga / Dreapta pentru a reduce bit-rate-ul total al sectiunii audio.

In plus, pentru a comprima si codifica continuturile audio si video, codorul MPEG-2 trebuie sa trimita informatii de sincronizare pentru a permite receptorului sa poata sincroniza datele audio si video in timpul operatiunii de decodificare. De fapt, asa cum am vazut, fluxurile audio si video sunt codificate separat si trebuie prin urmare sa fie realiniate pentru reproductia finala a receptorului DVB-T. Sarcina de sincronizare este incredintata PCR-ului (Program Clock Reference), care este o marca de timp (referinta temporala), pe care codorul MPEG-2 o transmite impreuna cu datele audio si video. Valorile PCR sunt derivate dintr-o frecventa de referinta de 27MHz prezenta pe codor si permite receptorului reconstituirea unei frecvente locale de 27 MHz (prin intermediul PLL Digital), sincronizata la frecventa de ceas a codorului. Frecventa de ceas este reconstruita la receptie, impreuna cu alte doua semnale de sincronizare (PTS, Presentation Time Stamp si DTS, Decoding Time Stamp) prezente in fluxul transmis permitand o reconstructie perfecta a imaginii, sincronizata relativ la canalele audio. Tehnicile de codare a semnalelor audio / video sunt in continua evolutie, datorita disponibilitatii de circuite integrate cu capacitati din ce in ce mai mari, mai rapide precum si din cauza cerintelor de piata ale broadcasting-ului, care a concentrat din ce in ce mai multe programe intr-o banda in reducere progresiva. Exista mai multe imbunatiri tehnice aduse standardului MPEG-2, propuse de catre diferite parti (universitati, centre de cercetare, companii), dar tehnica deja adoptata de numerosi operatori si care promite o dezvoltare sigura in viitor este MPEG-4, de asemenea, apartinand Moving Picture Expert Groupului. MPEG-4 este un standard adoptat astazi nu numai pentru televiziunea digitala, dar si pentru telefonie si transmiterea video prin intermediul internetului, si reprezinta unul din punctele cheie ale convergentei clare intre lumea de radiodifuziune si cea de

telecomunicatii Fluxurile audio si video sunt manipulate de catre codorul MPEG-4 asemeni unor obiecte care pot fi manipulate si modificate in timp real in mod bidirectional. Proprietatile acestor obiecte care raman similare in timp permit codorului sa elimine o multime de informatii, astfel rezultatul imediat este ca eficienta de compresie a standardului MPEG-4 este mult superioara eficientei de compresie MPEG -2.. Unul dintre apectele cele mai interesante ale standardului MPEG-4 este reprezentat de MPEG-4 Part 10, cunoscut sub numele de MPEG AVC sau H.264. Acesta este un algoritm extrem de eficient de compresie video regasit in diverse aplicatii, care sunt compatibile cu ultimele optimizari. Codarea H.264 permite, de exemplu, transmisia mai multor programe TV de inalta definitie (HD) pe un canal UHF, aspect regasit in aplicatiile Mobile TV (TV digitale pe telefoanele mobile), fiind adoptata de producatori portabili cum ar fi iPod si PSP si utilizata pe scara larga pentru transmiterea de filme pe internet datorita latimei de banda mici ocupate. Tabelul 2 rezuma caracteristicile specifice ale MPEG-4 Part 10 in conformitate cu MPEG2, cu scopul intelegerii motivelor pentru care MPEG-4 are o eficienta de compresare superioara. In tabelul 2 se observa usor ca sistemul H.264 are mai multe mecanisme pentru a asigura o performanta superioara, comparativ cu tehnica MPEG-2. Observanduse concret ca prin standardul H.264 se obtine un bit-rate cu 50% superior, cu un clar avantaj economic pentru operatorii de TV, facand posibila transmiterea mai multor programe in aceasi banda de radio frecventa. In ciuda acestor avantaje evidente, astazi standardul cel mai raspandit este MPEG-2, datorita majoritatii prezentei receptoarelor DVB-T bazate pe MPEG-2 si costul inca ridicat al noilor receptoare DVB-T care sunt compatibile cu standardul MPEG-4.

In plus fata de codarea semnalelor audio sii video, standardul MPEG-2, defineSte Si
mecanismul de agregare a datelor audio, video si auxiliare in interiorul unui singur flux digital, numit MPEG-2 System. Acest mecanism este numit multiplexare si opereaza pe nivele diferite in procesul de generare a fluxului de date care urmeaza sa fie transmise in DVB-T. Primul nivel este in encoder, si reprezinta agregarea datelor audio, video si auxiliare intr-un singur program. Al doilea nivel are loc in MULTIPLEXOR, si consta in agregarea informatiilor relative a mai multor programe, adaugarea informatiei de serviciu cu privire la programele din banda si transmiterea informatilor de identificare a diferitelor servicii technice precum si transmiterea directa a programelor catre utilizatorii finali. Un alt tip de informatie prezenta optional in fluxul transmis este reprezentat de posibilitatea de conditionare a acesului la unele programe utilizand o tehnica de criptare. Acest nivel ulterior de multiplexare a fost definit de catre DVB Project si, impreuna cu normele preluate din standardul MPEG, constitue standardul pentru generarea unui Transport Stream(TS). Acest nivel ulterior de multiplexare a fost definit de catre DVB Project si, impreuna cu normele preluate din standardul MPEG, constitue standardul pentru generarea unui Transport Stream(TS).

Fiecare program de televiziune este considerata ca un obiect descris de catre fluxurile digitale elementare, numite Elementary Streams (ES), conectate intre ele. Elementary Streams (fluxurile elementare) pot fi formate ca date audio sau date video codificate in MPEG sau ca date private associate indicatorului specific al sistemului. Primul pas crucial pentru generarea unui TS se numeste pachetizare, constand in subdivizarea datelor audio codificate, datelor video codificate si datelor auxiliare in pachete de lungime fixa, insotite de informatii de control utile receptorului pentru operatiunea de decodare. Fiecare ES, odata supus acestui proces de pachetizare (care are loc in interiorul fiecarui encoder) va fi referit ca Packetised Elementary Streams (PES). PES au o structura de pachete cu lungime de date variabile (depinzand de informatiile transmise in rafale), si acest lucru reprezinta o problema pentru retelele de transport, care in schimb au nevoie de o structura de date cu lungime fixa. Acest lucru impune elaborarea unui pas esential, organizarea pachetelor PES in pachete TS.

Primii 4 bytes din fiecare pachet TS reprezinta header-ul, continand informatii de control relative la pachet. Primul byte din cei patru, numit sync byte, are o valoare constanta (47 in format hexazecimal) deoarece constitue punctul de referinta pentru sincronizarea primara a retelei de transport DVB. Un alt camp essential continut in cei patru bytes din header este PID-ul (Packet IDentifier), o eticheta pe 13 biti care identifica informatiile pe care fiecare pachet le transporta. De exemplu, la iesirea dintr-un encoder, toate pachetele care transporta informatii video codificate au acelasi PID (de ex 0A00 in format hexazecimal) si toate pachetele care transporta informatii audio codate au acelasi PID, dar diferita de cel al pachetului video (de exemplu, 0A10 in format hexazecimal). PID joaca un rol fundamental in operatiunea de multiplexare deoarece in multiplexor, atunci cand sunt agregate mai multe programe intr-un singur flux TS, trebuie intotdeauna a se asigura ca nu exista conflicte PID, si anume, ca fiecare PID este asociat intotdeauna unui singur tip de informatii in interiorul fluxului de transport stream. IImediat dupa cei patru octeti de header urmeaza payload-ul pachetului, adica portiunea de date care nu reprezinta date de control, ci contine informatii utile receptorului pentru reconstructia semnalelor audio / video a tuturor programelor transportate in fluxul TS. A fost mentionat mai devreme ca lungimea pachetului TS poate fi de 188 sau 204 bytes. De fapt, lungimea initiala a unui pachet TS este intotdeauna de 188 octeti, dintre care primii 4 sunt header si urmatorii 184 sunt payload. Pachetele cu lungimea de 204 bytes, utilizate in retelele de transport care au o probabilitate mai mare de interferenta asupra datelor, au in plus 16 bytes care provin de la un mecanism sofisticat de codificare pentru

protectia erorilor numit Reed Solomon. Acest lucru a fost de asemenea mentionat in capitolul introductiv, si anume necesitatea ca multiplexorul sa genereze un stream de iesire care contine informatii de serviciu, utilizate de receptor pentru sitetizarea corecta a canalelor si decodificarea programelor audio/video transportate. Aceste informatii suplimentare pot fi reprezentate de Program Specific Information (PSI), si Service Information (SI), ambele organizate sub forma de tabele. Tabelele PSI sunt definite de standardul MPEG (ISO / IEC 13818-1) si contine 4 tabele: Program Association Table (PAT) - contine o lista a tuturor programelor din fluxul TS si evidentieaza PID-ul tabelelor respective PMT - permite receptorului localizarea si utilizarea tabelul NIT - asociat cu PID 0x0000 - obligatoriu in TS Program Map Table (PMT) - evidentiaza fiecare PID ai programului respectiv si in particular ai pachetelor ce contin PCR - poate contine informatii de copyright (drepturi de autor) - obligatoriu in TS Network Information Table (NIT) - contine date private despre sistemul de transport (frecventa, numarul de locatie, etc.) - continut definit de DVB Project si nu de catre MPEG - obligatoriu in TS current, optional pentru TS suplimentar Conditional Access Table (CAT) - contine date private utilizate pentru accesul conditionat. In afara de aceste informatii, DVB Project a determinat adoptarea unor tabele suplimentare in scopul de a oferi receptorului (IRD, Integrated Receiver Decoder, sau STB (Set-top box), un mecanism de sincronizare automata pe buchetele transmise care contin mare varietate de programe TV. Scopul final a fost acela de a realiza o interfata utilizarorului de receptoare DVB-T rapida si intuitiva, utilizand o metoda standardizata. In acest scop au fost definite asa-numitele tabele SI (Service Information): Bouquet Association Table (BAT)

- furnizeaza informatii referitoare la buchet, cum ar fi numele furnizorului, limbile disponibile, eventualul acces conditionat, servicii, etc. - servicii incluse in alte TS oferite de alte retele) - tabele optionale Service Description Table (SDT) - ofera informatii cu privire la serviciile oferite de retea, cum ar fi Service Name, Service Provider Name, informatii text despre fiecare serviciu precum si o lista a tuturor serviciilor incluse in TS curent - tabel obligatoriu pentru TS current Event Information Table (EIT) - contine numele fiecarui eveniment, ora de incepere, durata sa, informatii cu privire la evenimentele curente si urmatoare si optional, cu privire la cele viitoare - fiecarui serviciu ii este asociat propriul tabelul EIT - tabel obligatoriu pentru TS current Running Status Table (RST) - indica starea curenta a unui eveniment (in cazul in care este difuzat sau nu) si este actualizata in timp real. Aceste informatii sunt utilizate de catre set-top box pentru sincronizarea automata in momentul initializarii unui eveniment Time and Date Table (TDT) - contine data si ora curenta in format UTC Time Offset Table (TOT) - indica diferenta dintre ora locala si ora UTC pentru a vizualiza timpul corect in fiecare regiune a lumii. Stuffing Table (ST) - face posibila functionarea interfetelor dintre diferitele retele in particular la studiourile de productie pentru TV prin cablu (DVB-C), atunci cand sunt suprascrise unele sectiuni din alte tabele Discontinuity Information Table (DIT) - folosit in punctele de discontinuitate din celelalte tabele sI pentru a indica schimbarile de continut sau de origine ale informatiilor transmise Selection Information Table (SIT) - folosit in descrierea TS format incomplet (TS partial) provenind de la interfetele digitale dintre set-top box si a sistemelor de stocare digitala a datelor Transmitere acestor tabele se efectueaza in mod constant in interiorul Transport Streamului. Cu toate acestea, in loc de a folosi pachete PES (cum este cazul informatiilor audio si video), tabelele sunt impartite in portiuni mai scurte, numite sectiuni si se insereaza in interiorul payload-ului din Transport Stream.

Orice procesare efectuata pe Transport Stream necesita o actualizare dinamica in cea ce priveste PSI si SI pentru a indica receptorului modificarile facute pe fluxul de informatii transmise in orice moment. Cele doua operatiuni principale, care sunt in general effectuate pe un Transport Stream sunt remultiplexing si PID filtering. In cazul remultiplexing se genereaza un buchet de iesire care contine doua sau mai multe buchete deja existente, generate din surse diferite, selectand ce programe si servicii dorim sa trimitem la buchetul finale din toate cele disponibile initial. Un caz practic este receptionarea a doua buchete transmise prin satelit (receptoare DVB-S) pentru a crea un buchet DVB-T care include unele dintre programele transmise de la cele doua fluxuri prin satelit. Acest caz este ilustrat in Figura 5 si include trei etape fundamentale: 1) eliminarea PID nedorite de la cele doua fluxuri primite; 2) cumularea informatiilor dorite intr-un singur flux; 3) actualizarea tabelelor PSI si SI.

In cazul PID procesul de filtrare este mai simpla deoarece se limiteaza la eliminarea oricarui continut din buchetul de iesire care contine diverse programe, in vederea selectarii programelor de transmis dintr-o anumita locatie. In caz particular reprezinta receptionarea unui flux cu continut bogat de informative, distribuit pe retele Gigabit Ethernet (prin intermediul retelelor de telecomunicatii) pentru a genera un buchet DVBT care include cateva dintre programele cuprinse in fluxul initial. Acest caz este ilustrat in Figura 6 si presupune doi paSi principali: 1) eliminarea PID-ului nedorit de la fluxul primit; 2) actualizarea tabelelor PSI si SI.

O operatie fundamentala care trebuie efectuata in modulatoarele ce functioneaza in mod broadcast spre utilizatorii finali este asa-numitul PCR Restamping . PCR-ul, dupa cum sa mentionat la inceput, reprezinta o versiunme esantionata a ceasului de sistem, pentru fiecare program audio/video continut in TS si este utilizat de catre receptoare pentru a genera corect semnalele audio si video pentru a fi trimise la aparatele de televiziune. De fiecare data cand pe un TS sunt efectuate operatii de agregare si/sau de filtrarea fluxurilor elementare, valorile PCR sunt modificate si in cazul in care modificarea depaseste un anumit prag de tolerant, este posibil sa apara inconviniente in cea ce priveste sincronizarea audio/video din receptorul utilizatorului final. Deci, este important ca, inainte de a transmite semnalul in modul broadcast, sa se verifice faptul ca valorile PCR se afla in limitele de toleranta stabilite prin norme. In caz contrar, valoriile PCR trebuiesc recalculate si rescrise (acest proces se numeste restamping) in interiorul modulatorului pentru a se asigura o sincronizare corecta in etapa de decodificare audiovideo sau ulterior operatiunilor care modifica continutul TS-ului in interiorul retelelor de distributie.

Dupa cum sa mentionat deja in capitolul introductiv, una dintre metodele utilizate pentru distributia Transport Stream-ului la statiile de difuzare terestre este legatura terestra prin microunde. Legaturile terestre sunt realizate prin intermediul unui modulator digital QPSK care moduleaza Transport Stream-ul pe o purtatoare de frecventa intermediara (IF), de obicei alocata la 70MHz. Purtatoarea IF este pasata unui modul de conversie de frecventa, care la randul sau alimenteaza un emitator cu microunde ce opereaza in benzile de frecventa permise in diferite regiuni geografice. Prin urmare, semnalul transmis este trimis la fiecare locatie de transmisie DVB-T direct sau printr-una sau mai multe reflexii, in functie de distanta de la fiecare locatie la studioul de productie al buchetului.

Modulatorul QPSK produs de Elettronika utilizeaza tehnica DVB-S pentru a obtine maximul de performanta in cea ce priveste largimea de banda utilizata si o fiabilitate care asigura o calitate broadcast in conditii de receptie la un nivel scazut. Robustetea de renume a modulatorului DVBS se datoreaza mecanismelor numerice folosite pentru corectarea automata a erorilor de biti provocate de zgomot sau de interferenta pe un canal de transmisie.

Codificarea este o combinatie intre un cod Reed Solomon RS (204.188), si un cod convolutional punctual. Combinatia celor doua coduri permite receptorului DVB-S corectarea unui numar foarte mare de biti eronati (dupa ce trece prin canalul de transmisie) si, prin urmare, receptorul este capabil sa demoduleze si sa decodifice semnalul, chiar si in prezenta unui raport semnal / zgomot foarte redus. Modulatorul DVB-S produce o iesire IF la frecventa standard de 70MHz, astfel incat sa poata substitui modulatoarele IF analogice ale legaturilor TV anterioare prin ajustarea nivelului de iesire. In acest fel, conversia de la un televizor vechi analogic intr-o legatura noua la tehnologia digitala este o operatie simpla si rapida. Modularea QPSK necesita ca toate amplificatoarele de microunde sa opereze in mod linear pentru a nu genera intermodulatie ce ar reduce calitatea semnalului emis. Din acest motiv nivelul de iesire

al puterii trebuie situat la o valoare -3dB sub punctul de saturatie al amplificatorului (numit backoff de 3 dB) si, eventual, ar trebui inlocuite stagiile de limitare ale emitatorului cu circuite de control automat al castigului (AGC). In realitate prin reducerea nivelului de backoff se obtin performante mai mult decat acceptabile prin transmisile radio, deoarece cele mai multe dintre produsele de intermodulatie nu intra in latimea de banda utila si, prin urmare, nu deranjeaza prea mult procesul de demodulare a receptorului. Un modulator DVB-S are nevoie de unele setari foarte simple pentru a opera cu succes pe banda alocata. De obicei pe durata perioadei de tranzitie la technica de transmisie digitala, operatoruii de televiziune utilizarea benzi de frecventa radio de 20MHz deja utilizate de legaturile analogice si, prin urmare, parametrii modulatorului digital trebuie sa fie selectati pentru a genera un semnal, cu o latime de banda mai mica sau egala cu 20MHz. Unii operatori de radio utilizeaza deja canalele cu largimea de 28MHz concepute pentru radiourile digitale, permitand astfel operarea pe o latime de banda superiaora pentru transmiterea unui Transport Stream cu un continut informative ridicat. Largimea de banda si bit-rate-ul net transportabil pe legatura radio digitala se determina cu ajutorul a doi parametrii fundamentali ai modulatorului: Symbol Rate si Code Rate.Symbol Rate este egala cu jumatate din rata bruta de biti (inclusiv bitii de redundanta utilizati pentru a corecta erorile) transmisi, in timp se Code Rate este un parametru care indica ce procent din totalul ratei de biti este folosit pentru bitii de redundant cu scopul de a imuniza semnalul la interferentele canalului. Daca se doreste a se afla valoarea bit-rate-ului net disponibil pe o legatura de radio cunoscandu-se Symbol Rate si Code Rate stabilite pe modulatorul DVB-S, se poate recurge la formula:

(1)

In cazul in care se doreste a se cunoaste banda de radiofrecventa ocupata de o legatura radio, pornind de la Symbol Rate caracteristic modulatorului DVB-S, se utilizeaza formula:

Modulatorul DVB-S produs de Elettronika are un Symbol Rate selectabil de la 1 la 30

MS / s cu pas de 0.5 MS/s iar valoarea Cod Rate este standard pentru modularea DVB-S. Utilizand formulele (1) si (2), pentru valori de Symbol Rate fixate, se obtine Tabelul 3, utilizat ca referinta pentru dimensionarea legaturilor digitale.

Tabelul 3 poate fi folosit pentru a selecta Symbol Rate si Code Rata in functie de bitrate net al Transport Stream-ului care urmeaza sa fie transportat pe legatura radio. In selectarea Cod Rate trebuie luat in considerare ca un Cod Rate de valoare cat mai scazuta (partea stanga a sectiunii galben din tabel) permit o receptie mai robusta (cu valori minime de S /N), in timp ce un Cod Rate de valoare mai mare (lateral dreapta) necesita valori mai mari de S /N la receptie pentru efectuarea unei demodulari corecte. S-a mentionat mai sus faptul ca multi operatori de televiziune utilizeaza legaturi radio cu largimi de banda de 20MHz, si prin urmare, conform tabelul 3, Symbol Rate maxim utilizabil este de 15MS/s. Un caz foarte frecvent in distributia de TS spre locatile de emisie DVB-T corespund la un TS cu bit rate net de 24.13Mbit/s, si cu ajutorul tabelului 3, se observa ca TS poate sa fie transportat cu 15MS/s selectatand un Code Rate egal cu 7/8. Receptorul de pe link-ul de radio digital este stabilit, prin intermediul unui demodulator DVB-S care regenereaza Transport Stream-ul la dintr-un flux ASI si, eventual, decodeaza un program audio / video selectat in interiorul TS. Aparatele capabile sa demoduleaze si sa decodifice sunt numite IRD (Integrated Receiver Decoder) si functioneaza asemanator cu un set-top box DVB-S pentru aplicatii de consum. Performantele unei legaturi radio digitale, comparate cu un link traditional analogic,

sunt net superioare, datorita asa numitului efect de prag tipic modulatiei digitala. Un fenomen natural specific transmisilor in eter, inevitabila din punct de vedere technologic, il constituie degradarea calitatii unui semnal, odata cu marirea distantei de la transmitator, precum si din cauza prezentei unor obstacole obstacolelor urbane si / sau topografice. Eficienta unei legaturi este puternic dependenta de natura analogica sau digitala a legaturii. Calitatea unui semnal de televiziune receptionat printr-o legatura analogical devine mai sensibila odata cu cresterea distantei dintre transmitator si receptor. Calitate unui semnal receptionat pe o legatura digitala ramane nealterata, atata vreme cat receptorul primeste un semnal aflat peste pragul semnalului minim de receptie. Prin urmare, exista un prag de distanta sub care receptorul este capabil sa refaca informatia din semnal. Dincolo de acest prag, calitate imaginii scade brusc la zero, ceea ce inseamna ca imaginea devine complet absenta. IIn termeni practici, aceste considerente sunt reflectate intr-un link buget superior valorii de 20dB, cazul unei legaturi analogice cu o sensibilitate de receptive de -65dBm. La digitalizarea aceleiasi legaturi se obtine un prag minim de sensibilitate de -85dBm, cu toate beneficiile robustetei si calitatii imaginii. Legaturile radio digitale realizate cu echipamente Elettronika, datorita unui algoritm sofisticat de sintetizare in timp real, permit utilizarea la un cost competitiv a unor echipamente radio folosite pentru distribuirea de TS in retele DVB-T SFN (Single Frequency Network). Se observa mai jos ca retelele DVB-T SFN necesita o exactitate atat in sincronizarea timp / fregventa cat si in distributia de Transport Stream astfel incat aparatele cu legaturi radio (digitale) conventionale nu sunt suficiente pentru a garanta performanta necesara. Aparatele de legaturi radio digitale produse de Elettronika pot fi achizitionate cu optiunea SFN Transport care asigura o perfecta functionare chiar si in conditii foarte stricte, cum ar fi retelele de transport SFN.

Dupa distribuirea Transport Stream-ul pe toate locatiile-urile de transport, urmatorul pas il constituie transmiterea semnalul la utilizatorii finali cu maximum de eficienta lucru care presupune satisfacerea simultana a urmatoarelor conditii: 1) consum minim de energie electrica; 2) acoperire geografica maxima; 3) incarcare minima a bandei de radiofrecventa 4) imunitate maxima la zgomot si interferente; 5) calitate maxima a semnalului; 6) capacitatea de a receptiona in mod corect semnalul si in miscare; 7) posibilitatea de a realiza retele de frecventa unica. In scopul obtinerii acestor rezultate, in cel mai optim mod posibil, DVB Project a trebuit sa ia in considerare proiectarea unui standard de modulare dedicat transmisiilor digitale pe canale terestre, adica DVB-T. Din toate standardele pentru radiodifuziunea digitala, pentru canalele clasice (cablu, satelit, terestru), specificatile pentru transmitatoarele terestre sunt cele mai recente. Motivul este pur si simplu ca radiodifuziunea terestra este mult mai complexa decat cea prin cablu sau prin satelit in ceea ce priveste cerintele de receptie, in special cu privire la caracteristicile canalului de transmisie si de posibilitatile tehnice. Receptia unui semnal de televiziune poate fi o prima aproximare reprezentata ca suma a semnalului util (de la emitator) si o contributie de zgomot alb Gaussian (cele mai simple din punct de vedere matematic). Aceasta schema este simplista si poate fi aplicata numai in regiunile de urbanizare scazuta si nivel scazut de interferente electromagnetice. O schematica foarte utila pentru zonele urbane, este cea a canalului lui Rice, care tine cont nu numai de prezenta de zgomot, dar si de efectul de propagare a cailor multiple, cunoscut sub numele de multi-path. In esenta se presupune ca semnalul dominant primit de la antena este constituit din semnalul provenit direct de la transmitator, dar, in plus fata de semnalul direct, exista si ecouri cauzate de reflexii ale semnalului transmis peste obstacole, cum ar fi munti, dealuri, cladiri si altele asemenea. Efectul de propagare pe cai multiple este bine cunoscut in cazul semnalului TV Analogic, in care se obtin margini duble sau triple pe imaginile afisate, ceea ce face foarte inconfortabil vizionarea programului. DVB-T a imbunatatit in mod semnificativ efectele de propagare a multi-path prin eliminarea definitiva a efectului enervant deimagine dubla tipic la TV Analogica, dupa cum se

arata in figura urmatoare: Receptia in mediul urban devine si mai problematica daca se doreste receptia semnalul in conditii de mobilitate deoarece distributia ecourilor si zgomotelor se modifica continuu in timp, o situatie extrem de complexa pentru un aparat de receptie. Solutia adoptata de catre DVB Project pentru standardul DVB-T este modularea COFDM (Coded Orthogonal Frequency Division Multiplexing) o modulare multi-purtatoare care ocupa aceeasi latime de banda (8MHz in UHF si 7MHz VHF) utilizata pentru transmisiile TV analogice.

Transmitatorul DVB-T primeste TS pe fluxul ASI si moduleaza un set de purtatoare (de la 2000 la aproximativ 8000 de purtatoare) la o frecventa intermediara (IF) egala cu 36MHz utilizand sistemul de modulare COFDM (realizata numeric prin intermediul unei functii matematice numita IFFT). Semnalul IF este apoi trimis la o etapa de conversie de frecventa care o traduce pe un canal UHF sau VHF si rezultatul este amplificat la nivelul de putere dorit prin intermediul unui lant de amplificatori adecvati. La iesirea din amplificator semnalul este directionat catre un filtru trece banda tip cavitate, care contureaza spectrului radiat pentru a evita interferente ale canalelor adiacente. Semnalul rezultat este trimis la sistemul de antena, in mod conceput in mod corespunzator pentru a acoperi aria dorita. La alocatia de transmisie pot fi utilizate diverse configuratii redundante pentru a garanta continuitatea maxima a serviciului, chiar si in caz de defectiuni ale componentelor sistemului de transport. DVB-T face posibila implementarea unui sistem combinat pentru transmisia pe diverse canale plecand de la aceeasi locatie in acelasi mod in care sunt concepute transmisiile analogice utilizate de sistem. Dupa cum s-a vazut deja in cazul modulator DVB-S si in modulatoarele DVB-T sunt adoptate sisteme numerice pentru corectarea automata a erorilor pe biti provocate de zgomot sau de interferente pe canalul de transmisie.

Mecanismul adoptat de standardul DVB-T este mai complex decat cel utilizat de DVBS, deoarece pe canalul de transmisie terestra sursele de interferenta sunt, fara indoiala, mult mai mari decat ale canalului satelit. Si in acest caz, este utilizat codul Reed Solomon RS (204.188) si un cod convolutional punctual, suprapus peste o serie de interleavers de diferite niveluri pentru a eficientiza corectarea erorilor de catre cele doua coduri, in prezenta fenomenului de fading acentuat prezent pe canalul de transmisie. Astfel in cazul standardului terestru DVB-T receptorul este in masura ca in etapa de demodulare sa decodeze semnalul, in prezenta unui raport semnal / zgomot foarte redus. Modularea COFDM prevede, ca pentru fiecare purtatoare de pachet IF sa poate fi modulate cu un sistem (numit si constelatie) QPSK, 16QAM sau 64QAM. Sistemul de modulare inferior (QPSK) este mai simplu si permite prin urmare, acoperirea mai ampla, dar are o eficienta spectrala inferioara si, astfel, permite sa transmita un bit-rate mai .mic pe canale UHF sau VHF. Constelatia superioara (64QAM), permite transmiterea unui bit-rate mai mare multumita unei bune eficiente spectrale, dar, fiind mult mai complexa, necesita un raport S/N maui mare la receptive pentru o demodulare corecta, permitand zone mai mici de acoperire. Constelatie16QAM este o cale de mijloc reprezentand un compromis in cea ce priveste cantitatea de informatie transmisa si capacitatea de a acoperi zona din jurul emitatorului de semnal.

Un alt parametru fundamental al modulatiei COFDM (principalul factor de imunitate pe canale multiple) este asa-numitul interval de garda, selectabil de catre utilizator, cu valorile 1/32, 1/16, 1/8 sau 1/4. Acesta este un parametru care are o importanta fundamentala in planificarea retelei SFN, din moment ce defineste o limita superioara a distantei dintre emitatoarele unei retele SFN. Intervalul de garda este o fractiune de simbol OFDM (o fractiune de timp din semnalul emis), in care transmitatorul nu transmite informatiile utile (date audio si video), ci numai date redundante, cu scopul precis de a permite o suprapunere partiala a ecourilor de la semnalul primit, fara a provoca interferente distructive. Cu cat este mai mare valoarea intervalului de garda selectat cu atat mai mare va fi suprapunerea de ecouri permisa fara a afecta semnalul primit. Aceasta robustete superioara la fenomenul de multi-path are ca effect reducerea capacitatii

de transmisie a datelor utile si ca rezultat reducerea valorii maxime a bit-rate-ului de transmisie. In termini numerici concreti, asa cum se arata in tabelul 4, intervalul de garda poate varia de la un minim de 7ms la un maxim de 224ms. Acest lucru arata care sunt suprapunerile tolerabile de semnale care se propaga pe cai diferite, cu o diferenta de drum intre 2.1 km si 67.2 km. TAceste valori sunt date in tabelul 4 ca Distanta maxima TX deoarece face referire la cazul unei retele SFN, in care semnalele diferite, care se suprapun, la receptor sunt generate de transmitatoare diferite sincronizate pe frecventa.

Analizat intr-un mod cuprinzator, modulatorul DVB-T este caracterizat de multipli parametri de retea care pot fi programati in emitator pentru alegerea semnalului radiat cel mai adecvat: latimea de banda a canalului (5MHz, 6MHz, 7MHz, 8MHz), modul IFFT (2k, 4K, 8k), constelatie (QPSK, 16QAM, 64QAM), FEC Rate (1/2, 2/3, 3/4, 5/6, 7/8) si intervalul de garda (1/32, 1/16, 1/8, 1/4). Fiecare combinatie a acestor parametri conduce la un comportament diferit al transmitatorului, in ceea ce priveste capacitatea canalului (bit-rate maxim de transport) si robustetea semnalului (masurata prin raportul minim semnal / zgomot necesar receptorului pentru a decoda corect programele audiovideo). Combinatia corecta a acestor parametri ar trebui sa fie aleasa cu grija pentru a se asigura implementarea compromisului optim intre bit-rate si puterea totala a

semnalului. Situatia este cel mai bine observabila in tabelul 5, in raport cu o latime de banda de 8MHz in conformitate cu normativele oficiale ETSI EN 300 744.

Tabeleul 5 - Parametrii modulatiei DVB-T

Pe baza tabelului 5, vom considera un exemplu pentru a intelege mai bine problema. Un transmitator DVB-T UHF este configurat cu latimea de banda de 8MHz, mod IFFT 8k, constelatia QPSK, FEC rate de 2/3 si intervale de garda 1/4. Din tabelul 5 descoperim ca aceasta combinatie de parametri duce la un bit-rate total maxim de 6.64Mbit /s, potrivit pentru a transporta un singur program TV MPEG-2, cu calitate video superioara. Deci, capacitatea canalului DVB-T este foarte scazuta. Dar vom vedea din acelasi tabel ca raportul minim semnal / zgomot necesar receptorului este de aproximativ 5,7 dB pentru o receptie fixa, iar acest lucru inseamna ca modul DVB-T este foarte robust impotriva zgomotului, deoarece un set-top box DVB-T arata o imagine perfecta chiar si cu un semnal de numai 5.7 dB deasupra nivelului zgomotului. Luam in considerare un alt transmitator DVB-T UHF cu aceasi amplitudine, latime de banda si mod IFFT, dar de data aceasta cu constelatia 64QAM, FEC rate de 5/6 si Intervaulul de garda 1/32.

Din tabel, vedem ca aceasta combinatie de parametri conduce la un bit-rate maxim total de 30.16Mbit / s, potrivit pentru transportul de cinci programe TV MPEG-2 cu un randament vizual ridicat. Astfel capacitatea acestui tip de canal este marita. Pentru acest mod, vom vedea din tabel ca raportul minim semnal / zgomot cerut de receptor este de aproximativ 20dB pentru o receptie fixa. Astfel se observa ca un bit-rate mai ridicat trebuie compensat printr-o robustete mai scazuta a semnalului deoarece nivelul de semnal al receptorului trebuie sa fie de cel putin 20dB deasupra nivelului de zgomot pentru a se obtine o imagine perfecta. Deci, daca cele doua transmitatoare au aceeasi putere de iesire, primul va avea o suprafata mai mare de acoperire fata de al doilea. Deci, modul DVB-T ar trebui sa fie selectat cu grija la intervale regulate de timp luand in considerare cel mai bun compromis intre bit-rate si acoperire. Avand in vedere o transformare efecicienta a unui emitator PAL analogic intr-un transmitator DVB-T, frecventa IF (inteleasa ca frecventa centrala din pachetul COFDM) a modulator DVB-T este setat la valoarea de 36.15MHz, astfel incat poate inlocui modulatorul IF analogic, fara a schimba frecventa oscilatorului local de conversie. Pentru a creste eficientizarea se recomanda inlocuirea excitatorului PAL cu un excitator DVBT cu iesire directa in canal, asigurandu-se o operare superioara si o rapiditate crescuta de interventie din partea personalului tehnic. Modularea COFDM cere amplificatorului de putere sa functioneze in mod liniar pentru a nu genera efecte de intermodulatie care ar reduce calitatea semnalului DVB-T emis. Din acest motiv, dupa trecerea la DVB-T, trebuie sa se utilizeze o putere de iesire RMS (Root Mean Square, putere patratica medie integrata pe banda semnalului, masurata cu o sonda calibrata) la un nivel egal cu circa -6dB mai mica decat puterea maxima utilizata in tehnica analogica (deci, un backoff de 6dB). Valoarea de 6dB este, de obicei raportata la un amplificator bazat pe tehnologia LDMOS, folosind sisteme realizate cu tehnologii mai vechi, cum ar fi tehnologia bipolara, unde valorile de backoff pot varia pana la 10dB. La prima privire ar putea parea, ca trecerea la DVB-T conduce la un dezavantaj pentru ca operatorii sunt fortati sa nu foloseasca la potentialul maxim propriului aparat de transmisie. In realitate, dezavantajul aparent al backoff-ului de 6dB este in mare masura compensat de o capacitate de acoperire mai mare (datorita efectului de prag, despre care s-a discutat deja) a semnalului DVB-T rezultand ca pentru o patrime din puterea analogica, se va obtine o acoperire mult mai larga, cu un semnalul DVB-T. In scopul emiterii semnalelor DVB-T, pe frecventa pentru care exista licenta vor trebui

respectate unele limitari stricte in ceea ce priveste semnalul radiat, cazul prezent al semnalului TV analog. In cazul semnalelor DVB-T, se impun restrictii asupra mastilor de emisie, asa numitele masti non critice si masti critice (vezi fig. 8) conform reglementarilor ETSI EN 300 744. Ambele masti stabilesc limitele maxime de putere a semnalelor emise in afara benzii, pentru a evita interferentele cu canalele adiacente. Masca non critica este cea mai putin selectiva si este necesara in cele mai multe cazuri; masca critica este mai selectiva in afara benzii, iar folosirea ei este necesara atunci cand pe canalele adiacente ale frecventei de emisie exista servicii de putere mica ce pot fi alterate de emisiile din afara benzii de semnal DVB-T. In plus fata de restrictiile impuse asupra mastilor de emisie, pentru a se evita interferentele cu frecventele vecine, transmitatorul DVB-T trebuie sa respecte anumite restrictii si in cea ce priveste semnalul emis, evidentiindu-se cand semnalul se abate de la caracteristicile ideale din cauza distorsiunilor de diferite cauze. Pentru aceasta evaluare, legata direct de capacitatea de acoperire geografica a semnalului se foloseste un parametru numit MER. MER-ul (Modulation Error Ratio) este parametrul cel mai important al unui

sistem de transmisie DVB-T, pentru ca rezuma intr-o singura valoare numerica operabilitatea unui transmitator. MER-ul caracterizeaza constelatia DVB-T folosita de modulatorul COFDM (QPSK, 16QAM sau 64QAM) si indica cat din constelatia radiata de transmitatorul DVB-T este similara cu constelatia ideala ce va fi radiata fara nicio distorsiune sau efect de intermodulatie. Orice amplificator de putere (PA) va introduce distorsiuni in spectrului COFDM. Cu cat este mai mare distorsiunea introdusa de PA, cu atat constelatia se abate de la cazul ideal astfel valoarea MER-ului fiind mai scazuta. Cand valoarea MER-ului trebuie maximizata, cel mai bun mod de a obtine un MER ridicat cu un transmitator DVB-T este aceea de a face o precorectie digitala de inalta calitate.Marirea valorii MER-ului rezulta in largirea zonei de acoperire, deci doua transmitatoare DVB-T, cu aceeasi putere de iesire, dar cu valori diferite ale MER vor avea performante diferite de acoperire. Alt parametru tipic pentru caracterizarea calitatii unui emitator DVB-T este inaltimea umerilor (umerii spectrului), adica valoarea de rejectare a semnalului la extremele benzii utile. Si in acest caz, o valoare ridicata a umerilor corespunde unei calitati superioare a semnalului radiat, derivand din liniaritatea MER cu care semnalul este emis si selectivitatea filtrului de canal conectat imediat in aval de emitator. Din analiza de mai sus este evident ca un emitator DVB-T de inalta performanta apare numai in cazul in care exista o combinatie a mai multor factori-cheie: - modulator DVB-T cu performante excelente; - amplificator de putere construit cu tehnologie de inalta liniaritate; - disponibilitatea unui sistem de precorectie digital cat mai precis; - stabilitate de functionare asigurata de un sistem de control fiabil; - dezvoltare efectuata de o echipa de testeri cu experienta considerabila; - sistem de antene proiectat cu mare grija. Ani de experienta a companie Elettronika in domeniul DVB-T, impreuna cu un Sistem de Calitate Certificat, le garanteaza operatorilor de televiziune o competenta si o profesonalitate de inalt nivel, care le permite o intrarea rapida, eficienta si de incredere in lumea digitala.

Primul pas care intervine in proiectarea unei noi retele DVB-T este firesc: cate programe pot fi transmise in buchet?. La aceasta intrebare nu exista un singur raspuns, dar este bine sa se enumere liniile generale de directii care servesc la dimensionarea buchetului. S-a observat deja in capitolul precedent ca bit-rate-ul maxim depinde puternic de acoperirea dorita, astfel incat se doreste a se obtinei o acoperire larga chiar si cu un numar scazut de emitatoare. Este obligatoriu folosirea unui mod DVB-T cu bit-rate scazut. Daca exista un numar mare de emitatoare pe teritoriul de acoperire se pote utliliza modul DVB-T cu un bit-rate mai ridicat, deoarece se obtine un semnal suficient de puternic in aria de acoperire. Sa presupunem, de exemplu, ca s-a stabilit un compromis si s-a gasit modul DVB-T adecvat pentru cazul considerat (presupunem ca se opereaza in UHF): IFFT = 8k; constelatie= 64QAM; FEC = 2/3; interval de garda = 1/32. In Tabelul 5 din capitolul precedent se observa ca bit-rate-ul maxim pentru acest mod DVB-T este egal cu 24.13Mbit/s. . Pentru a obtine numarul maxim de programe incluse in buchet ar trebui sa se cunoasca bit-rate-ul fiecarui program. In aceasta etapa se poate opera in doua moduri: primul mod, simplu si rapid, dar nu foarte optimizat, presupune stabilirea unui bit-rate egal pentru toate programele din buchet; al doilea mod, mai eficient si mai professional consta in alocarea fiecarui program bit-rate-ul cel mai adecvat in functie de continutul mediu al programului in cauza. Cea mai simpla metoda este de a atribui fiecare program un bit-rate care sa permita obtinerea unei calitati mai bune, indiferent de continut. De exemplu, daca se aloca un bit-rate de 4.5Mbit/s fiecarui program se obtine cu siguranta (in MPEG2), o calitate PAL (definitie standard) satisfacatoare fie pentru programele lente ca stiri si documentare, fie pentru programele rapide ca evenimente sportive sau muzicale. In acest caz, s-ar obtine un buchet de 5 programe de o calitate satisfacatoare pe tot parcursul zilei. O modalitate pentru optimizarea resurselor presupune luarea in considerare a continuturilor care au nevoie de un bit-rate ridicat cum ar fi evenimentele sportive in comparatie cu continuturile mai putin detaliate si mai putin dinamice, cum ar fi stirile sau talk show-rile. Astfel daca un meci de fotbal are nevoie de cel putin 4.5Mbit / s

pentru o redare vizuala satisfacatoare, un buletin informativ sau un talk-show poate fi transmis si cu 2Mbit / s fara perturbari viziuale. Daca se doreste sa se transmita, de exemplu, un buchet cu 2 canale sportive, 3 canale dedicate stirilor si 2 canale cu continut variat, se poate construi buchet cu cele 7 programe daca se aloca 5Mbit/s pentru fiecare canal sportiv, 2Mbit/s la fiecare canal de stiri si 4Mbit/s la fiecare dintre cele doua programe cu continut variat. O alta metoda mai eficienta, dar mult mai costisitoare din punct de vedere economic consta in utilizarea unui codificator cu bit-rate variabil si a unui multiplexor statistic. Codificatoarele si multiplexoarele opereaza analizand in timp real complexitatea continutul video pe fiecare program si sunt capabile sa adapteze dinamic bit-rate-ul alocat fiecarui codificator. Rezultatul este asignarea unei benzi proportionale cu complexitatea fiecarui element, eliminand surplusul de bit-rate pentru continutul statistic putin detaliat sau foarte static. In detrimentul unei investitii initiale mai scumpe se poate obtine un buchet cu mai multe programe datorita unei optimizari a resurselor de banda. O utilizare mai eficienta a latimii de banda este posibila folosind codorul MPEG4 in defavoarea MPEG2. Encoderul MPEG4, dupa cum s-a discutat anterior, permite economisirea a mai mult de 50% din bit-rate-ul fiecarui program astfel putandu-se oferii un numar de program cel putin dublu pentru fiecare buchet. Codarea MPEG4, pana in prezent mai costisitoare decat MPEG2, actual este utilizata de unele tari din Europa si din afara ei, in special pentru a oferi un continut de inalta definitie utilizatorilor. Rezultatele sunt incurajatoare din punct de vedere tehnic, dar costul mai ridicat al receptorului compatibil cu standardul MPEG4 amana tranzitia de la MPEG2 la MPEG4 deci astazi aproape toate retelele DVB-T europene se bazeaza pe standardul MPEG2. O alta etapa care intervine in proiectarea unei retele DVB-T este aceea de a opera in MFN (Multi Frequency Network) sau SFN (Single Frequency Network). Reteaua MFN este o retea multi-frecventa in care, in mod similar cu modul de operarea a retelelor analogice, frecventele oricaror doua emitatoare adiacente (avand o suprafata de acoperirea comuna) trebuie sa fie diferite. Retele de frecventa unica (SFN) sunt cea mai buna modalitate de a implementa sistemele DVB-T cu o eficienta spectrala foarte mare. Recurgerea tipica la retelele SFN se realizeaza pentru implementarea de retele DVB-T mici-medii pentru zone metropolitane sau regionale. O retea de nivel national MFN DVB-T poate fi implementata in mod eficient de o varietate de retele SFN regionale, fiecare operand pe o frecventa diferita.

Principiul de baza al retelelor SFN este ca toate emitatoarelor ale retelei trebuie sa emitasimultan aceleasi date cu aceeasi frecventa exacta. Deci, aparatele pentru headend (cele care genereaza buchetul), situate in studioul de productie precum si toate emitatoarele retelei necesita un semnal de referinta timp/ frecventa comuna pentru a sincroniza datele (Transport Stream) si frecventele de iesire (oscilatoare locale). Aceasta sincronizare este pusa in aplicare prin intermediul semnalului GPS disponibil simultan in intreaga lume. In studio, un dispozitiv numit Adaptor SFN conectat la un receptor GPS trebuie sa fie situat imediat in aval de multiplexor in scopul de a insera un semnal de sincronizare (MIP, Megaframe initialization Packet), in TS ASI. TS este apoi distribuit la fiecare site de transmitere prin intermediul unui retele de distributie foarte precise cu rolul de a asigura integritatea absoluta a TS-ului original. Deja s-a mentionat mai sus, in acest sens, ca legaturile digitale terestre oferite de Elettronika implementeaza functionalitatea SFN de transport destinata acestei aplicatii foarte delicate. Fiecare emitator DVB-T trebuie sa fie echipat cu un receptor

GPS, pentru a fi sincronizat cu toate celelalte emitatoare ale retelei si pentru a compensa in mod automat intarzierea de propagare a retelei de distributie asa cum se arata in Figura 9. Rezultatul acestei sincronizari globale este ca, in zonele acoperite de mai mult de un emitator, interferenta rezultata este constructiva. Cerinta adaugata pentru a satisface aceasta conditie, este ca distanta dintre fiecare transmitator din retea si cele adiacente sa fie mai mica decat distanta acoperita de semnal in timpul valorii intervalului de garda selectat (a se vedea tabelul 4).

Astfel utilizarea retelelor GPS a fost esentiala pentru sincronizarea unei retele SFN pana la punctul de a considera reteaua GPS, temelia unei arhitecturi SFN. In prezent, aceste consideratii sunt adevarate, dar recent sunt in cercetare un numar de studii interesante asupra retelelor de sincronizare alternative GPS-ului, astfel incat sa se poata implementa o retea SFN GPS-free. Motivul pentru aceste domenii de cercetare rezulta din incapacitatea de a primi semnalul GPS, in unele locatii, in care latimea de banda utilizata de catre acesta interfereaza cu alte semnale (mai mult sau mai putin legale) si, de asemenea, de observatia ca GPS-ul este un sistem militar din SUA si numerosi operatori de televiziune ar prefera sa fie independenti de acest sistem. SUA si numerosi operatori de televiziune ar prefera sa fie independenti de acest sistem. Dupa proiectarea si planificarea unei retele DVB-T, pasul urmatorul este instalarea de transmitatoare pentru o evaluare concreta a acoperii semnalului radiat. In afara situatiilor rare de conditii geografice exceptionale, exista intotdeauna un numar de zone de umbra, adica zonele acoperite de un semnal prea slab pentru a putea fi decodificate in mod corespunzator de receptoarele DVB-T. Gradul de acoperire a zonelor de umbra este implementat prin intermediul unor dispozitive de repetare de putere medie-redusa numite repetoare (transposers, in limba engleza) in cazul in care frecventa semnalului transmis este diferita de cea a semnalului receptionat sau gap fillers in cazul in care semnalul radiat este trimis la aceeasi frecventa ca cel primit. Evident, in cazul retelei MFN ambele tipuri de dispozitive pot fi utilizate (dupa ce s-a examinat care este solutia optima pentru fiecare locatie) pentru a acoperi zonele de umbra, in timp ce pentru retelele SFN gap filler sunt unica solutie permisa. Gap Filler este, de obicei instalat pe munti sau dealuri intr-o pozitie care permite sa primeasca un semnal de o intensitate satisfacatoare cu antena de transmisie proiectata cu o schema

de radiatie utila pentru o acoperire optima a zonei de umbra. Problema tipica a unei instalatii de gap filler, pentru diverse cauze structurale, este inevitabila acoperire RF intre semnalul radiat de antena de emisie si cel primit de la antenna de receptie. In cazul in care nivelul de cuplare este prea ridicat, situatia devine periculoasa, deoarece returul de la antena de transmisie la cea de receptie poate duce la un feedback pozitiv, care poate deteriora cu usurinta hardware-ul aparatului. In cazul in care gap filler este instalat in contextul unei retele SFN, ca si in cazul ilustrat in Figura 10, problema se inrautateste, deoarece in plus fata de la returul antenei de transmisie, antena de receptie preia, de asemenea, ecourile provenite de la alte emitatoare ale retelei. Solutia la aceasta problema structurala este utilizarea unui Digital Echo Canceller in sectiunea de procesare digitala a gap filler. In concluzie, proiectarea unui retele de transmisie DVB-T este in orice caz - predominata de considerente cu privire la maximizarea sferei de acoperire a teritoriului de referinta, cu scopul de a obtine, cu puterea minima de emisie, cea mai mare probabilitate de a receptiona si a decoda corect semnalul in zona de interes. Problema de maximizare a acoperirii a devenit mai complexa in ultima perioada, dupa adoptarea oficiala a unui standard pentru televiziunea mobila, numit DVB-H, ceea ce reprezinta o imbunatatire a standardului DVB-T in domeniul de receptie mobila. Modelul de referinta al unei retele DVB-H este un Internet Service Provider (ISP), care trimite continut video si audio la operatorul de emisie din retea si la operatorul radio al unei retele de telefonie mobila. Prin aceste operatiuni, continutul este transmis la utilizatorul final care dispune de un terminal mobil compatibil DVB-H. Se intelege usor ca, daca se doreste a se asigura continuitatea de receptie la un terminal mobil, chiar si in conditii de receptie indoor, acoperirea ceruta tinde la 100% din teritoriu si impune valori de camp mai mari decat in cazul de receptoare fixe. Elettronika ofera operatorilor TV o metoda precisa si profesionista in planificarea serviciilor de retea, cu ajutorul software-ului de simulare si a retelei de planificare, pentru a prezice cu o inalta acuratete acoperirea teritoriului retelei DVB-T (sau DVB-H), evitand surprize neplacute dupa instalare precum si dupa punerea in functionare a emitatoarelor.

Unul dintre avantajele clare ale trecerii la televiziunea digitala pentru operatorii de TV este posibilitatea de a extinde oferta dincolo de limita clasica a programelor audio-video oferite in analogic. TV Digitala, datorita interactiunilor profunde intre hardware si software, permite implementarea pentru utilizatorii finali a unor serii interesante de aplicatii de nivel inalt, fapt care stimuleaza interesul clientilor spre serviciile de televiziune si genereaza oportunitati de afaceri pentru operatori, pana in prezent imposibila prin tehnologia analogica. OUnul dinte posibilitatile foarte profitabile pentru operatorii de televiziune este, fara indoiala, Conditional Access System (CAS), adica tehnica de criptare unuia sau mai multe programe pentru a le proteja de o vizualizare neautorizata, un model folosit deja in platforma de satelit si este cunoscut sub numele de Pay-TV. Utilizatorii sunt obligati sa plateasca o taxa lunara sau anuala pentru a obtine accesul la un anumit canal, (pay-per-canal) sau, alternativ, o suma pentru un singur program (pay-per-view).

Chiar daca un sistem complet securizat de criptare este de neconceput, DVB Project a dezvoltat un sistem de scrambling (codare) comun, sustinut de catre toti producatorii de sisteme de acces conditionat. Specificatiile acestui sistem nu sunt publicate, in scopul de a face mai dificila pentru pirati care incearca sa descifreze sistemele criptate. Procedurile folosite pentru codare sunt ilustrate in figura 11, plecand de la echipamentele utilizate in reteaua de transmisie. Scramblerul este aparatul care efectueaza criptarea datelor, care poate fi realizata la nivel de PES (Packetised Elementar Stream), sau nivelul de TS (Transport Stream), avand grija sa nu includa bytes de sincronizare intre datele criptate pentru a nu compromite sincronizarea pe partea sistemelor de receptie.

Dupa cum se poate observa din figura, Scrambler-ul (poate fi si in interiorul multiplexorului) este plasat in aval de multiplexor si acest dispozitiv permite interventia pe una sau mai multe programe incluse in buchet doar modificand informatiile cuprinse in tabelele sistemului de TS, si in special in CAT (Conditional Access Tabel). Scrambler-ul este conectat, de obicei prin intermediul unei conexiuni Ethernet de tipul TCP / IP cu un server CAS (Conditional Access System) si SMS (Subscriber Management System). Sectiunea CAS a serverului este cea care genereaza coduri de criptare a programelor, actualizandu-le periodic pentru a face sistemul cat mai imun la hacking. Sectiunea SMS a serverului se ocupa de gestionarea utilizatorilor finali prin distribuirea la utilizatorii autorizati (in posesia unui smart card legitim) permisiunea accesului la serviciile criptate. Asadar este gestionata o baza de date a clientilor autorizati actualizata in timp real pe baza platilor efectuate furnizorul de servicii. Foarte des, in cazul in care postul de televiziune trebuie sa gestioneze sisteme PayTV diferentiate, cu controlul simultan al clientilor cu abonament lunar si al clientilor de tipul pay-per-view, sistemul de gestionare a clientilor devine destul de complex, si serverul SMS este sustinut de un alt server dedicat (billing server) care se ocupa de gestionarea automata a diferitelor tipuri de clienti intr-o baza de date de complexitate superioara. Cu toate acestea este posibil, pentru retelele de televiziune de dimensiuni mai mici, utilizarea sistemelor de criptare cu o gestiune a clientilor mult mai simplificata, folosind scratch cards, care contin un cod ce poate fi trimis la furnizor printr-un mesaj SMS prin telefonul mobil. Astfel, investitiile necesare pentru a pune in aplicare un sistem de acces conditionat este redus la minim si poate fi mai tarziu upgradat la un sistem de complexitate superior prin adaugarea a mai multe elemente la reteaua existenta. Din punct de vedere tehnic, sistemul de decodare (decriptare) se bazeaza pe doua tipuri de mesaje care sunt trimise la decodorul din interiorul retelei. ECM (Entitlement Control Messages, generate de catre serverul CAS) informeaza receptorul cu privire la operatiunile ce trebuiesc facute pentru a decoda semnalul criptat si EMM (Entitlement Management Messages, generate de catre serveruul SMS) sunt utilizate de catre decoder pentru a verifica in timp real, daca utilizatorul are permisul de acces la programul selectat. Exista mai multe solutii pe piata pentru criptarea programelor de televiziune insa settop box-ul DVB-T, in general, nu suporta toate sistemele existente, ci doar unele dintre ele care depind de specificatiile tehnice. Daca pe o parte exista aceasta diferenta intre diversele modele de set-top box disponibile, pe de alta parte acestea sunt prevazute cu o interfata standard numit Interfata Comuna (Common Interface). Interfata comuna

este o interfata hardware si software standardizata pentru decodarea semnalelor digitale de televiziune si radio contracost. Toate decodoarele etichetate cu Interfata comuna dispun de unul sau doua sloturi, in care trebuiesc adaugate modulele CAM (Common Access Module) compatibile cu sistemele de codificare mai populare intre Pay-TV. Fiecare modul CAM are, in interiorul sau unul sau doua cititoare de smart card pentru citirea cardurilor de abonament la serviciile Pay-TV. O caracteristica a majoritatii receptoarelor DVB-T de pe piata este aceea ca sunt echipate cu un modem telefonic. Multe sunt, de asemenea, etichetate cu sigla MHP si se deosebesc de decodor fiind mai simple si mai ieftine numidu-se Zapper. Prezenta modemului si a siglei MHP (Multimedia Home Platform) sunt indiciile unei alte aplicatii importante de nivel inalt adaugata la TV Digitala, interactivitatea. S-a observat pana acum ca, in TV digitala, semnale audio si video sunt esantionate, transmise si prezentate ca o succesiune de valori numerice si pana in acest moment s-a prezentat pe scurt tehnica de prelucrare a acestor semnale in fiecare sectiune a retelei, de la studioul de productie pana la utilizatorul final. Cu toate acestea, pana in acest moment, s-a considerat doar distributia semnalelor digitale intro singura directie, si anume transmisiunea de la furnizorul de TV catre utilizatorul final.. Cum se intalneste in lume Web-lui, si in contextul de televiziune digitala se doreste intotdeauna ca utilizatorii sa interactioneze cu furnizorul de continut sau chiar sa contribuiasaca el insusi la crearea informatiilor transmise.. Pentru a permite acest nivel de interactivitate, este necesar ca utilizatorul sa dispuna de un canal de retur care ii permite sa trimita date de la locul in care vede programul catre furnizorul de servicii.. Decodorul folosit pentru a primi servicii interactive are o arhitectura similara cu un calculator mic, cu un procesor de bord prevazut cu un sistem de operare (de obicei, Java Virtual Machine), precum si suficienta memorie de sistem. Principiul de baza al serviciilor interactive este ca acest tip de decodor poate, rula aplicatiile prin descarcarea fisierelor de pe canalele de radiofrecventa si care ruleaza la comanda utilizatorului final. Furnizorul de servicii, poate atunci intra in interiorul buchetului DVB-T al fisierului (insotita de o serie de tabele descriptive) care alcatuiesc una sau mai multe aplicatii interactive, care vor rula pe receptoarele compatibile cu platforma de interactivitate utilizata In Europa platforma standard pentru interactivitate este MHP (Multimedia Home Platform),

o platforma software bazata pe aplicatii Java, documentata pentru dezvoltatorii de aplicatii.

Cu termenul servicii interactive, in realitate este indicata o gama intreaga de oferte de servicii care necesita diferite nivele de interactivitate intre utilizator si furnizorul de servicii. Nivelul minim de interactivitate, numit interactivitatea locala se dezvolta total in interiorul decodorului utilizatorului.. Pentru acest tip de interactivitate datele sunt transmise si stocate in decodor si aplicatile reactioneaza la cererea utilizatorului fara a fi nevoie o comunicare cu furnizorul, prin intermediul canalului de retur. Adevaratul serviciu de TV interactiv (cunoscut si ca iTV), ofera un nivel ridicat de interactivitate cu furnizorul de servicii, cum ar fi votul pentru unul din participantii la un joc televizat sau achizitionarea de marfuri pe un canal de televiziune de cumparaturi. Pentru acest tip de interactivitate utilizatorul are nevoie de un canal de intoarcere pentru a trimite datele sale de retur si in cazul achizitilor de bunuri, este necesara o notificarea de plata de la furnizor o data trimisa suma necesara. IEste usor de inteles ca TV interactiva este foarte asemanatoare cu un calculator conectat la internet si, prin urmare, varietatea de aplicatii care poate fi oferita utilizatorului final variaza de la servicii de utilitate publica , la jocuri, la comunicare personala cu alti utilizatori, limita fiind impusa doar de imaginatia dezvoltatorului. Exemplele din figura 12 sunt doar cateva idei, potentialul platformei MHP fiind intradevar infinita si fara indoiala, dupa trecerea de la sistemul analogic vom asista la dezvoltarea de aplicatii din ce in ce mai utile si interesante.

Aplicatiile interactive sunt, de obicei dezvoltate si gestionate de catre firme specializate (software houses). Acestea asigura fluxul digital furnizorului de televiziune si se ocupa cu alocarea unei fractiuni de banda (bit-rate) din buchetul DVB-T aplicatiilor interactive, facand disponibila o intrare ASI a multiplexorului pentru a insera aplicatii in TS. Fractiunea de banda ceruta de aplicatiile interactive este generic neglijabila in comparatie cu cea necesara pentru programele audio / video, de obicei, o contributie de 1-2Mbit/s fiind suficienta pentru a adauga la buchet trei-patru aplicatii interactive de complexitate medie. In figura 13 este prezentata o diagram bloc, in care se evidentiaza elementele de retea care trebuie sa fie luate in considerare atunci cand se doreste adaugarea unei aplicatii interactivae MHP la un buchet DVB-T.

Elementele numite MHP Editor and Publisher si MHP Server sunt, de obicei situate la sediul companiei creatore de aplicatii interactive. Pentru crearea de aplicatii nu este nevoie sa se cunoasca in profunzime limbajul Java, existand platforme software (Authoring Tools) similare cu cele care creeaza site-uri pentru retelele de internet, diferentele fundamentale constau in formatele grafice si in setarile de afisare. Dupa ce a generat fluxul de date, MHP server asteapta sa-l trimita pe o ruta (prin intermediul unei conexiune IP) la sediile TV emitente, unde este receptionat de catre un aparat numit MHP Carousel Generator, situat imediat in amonte de multiplexor. Carousel Generator are functia de a transforma fluxul IP intr-un flux ASI gestionabil de catre multiplexor si serveste la generarea propriilor fluxuri interne de date structurate in conformitate cu Protocolul DSM-CC (Digital Storage Media Command and Control) pentru a putea interactiona cu sistemul de operare al set-top box-ului in gestionarea

serviciilor interactive. Carousel Generator este deseori folosit si pentru a trimite la utilizatorii finali software-ul pentru actualizarea periodica a set-top box-ului. Cele mai interesante aplicatii interactive, pe care se concentreaza experimentele actuale sunt, fara indoiala, cele legate de serviciile de utilitate publica. De exemplu, diverse institutii locale ale Administratiei Publice experimenteaza servicii pentru cetateni, cum ar fi consultarea arhivelor Populatie, rezervari pentru examenele medicale, plata impozitelor, toate acestea necesitand doar telecomanda decodorului digital.

Serviciile interactive sunt punctul de forta al TV digitale Terestre fata de traditionala TV Analogica, la emitenti de servicii televizate avand posibilitatea de a dezvolta acest potential enorm pentru a oferi servicii din ce in ce mai atractive si, astfel, isi pastreze publicul in reteaua proprie, cu noi oportunitati in domeniul economic. In ultimii doi-trei ani, TV digitala si-a deschis portile, de asemenea, spre asa numita Mobile TV, adica TV primita pe un telefon mobil de la orice punct si in orice moment (oriunde si oricand), chiar in timp ce va aflati in miscare pe jos sau in diferite mijloace de transport. Receptia Mobila este, fara indoiala, un scop tehnologic complex, avand in vedere dificultatile existente in receptionarea unui semnal in miscare, in locuri inchise, in zonele urbane foarte populate , cu un dispozitiv alimentat de la o baterie si in prezenta diverselor surse de interferenta. DVB Project a dezvoltat o prelungire a standardului DVB-T, cunoscut sub numele de DVB-H ( Digital Video Broadcasting -Handheld), care isi propune rezolvarea dificultatilor tehnice legate de receptia mobila pentru a oferi utilizatorului final o experienta vizuala satisfacatoare in masina sau in tren, dar, de asemenea, in casa sau la restaurant. Standardul DVB-H a fost proiectat pentru a fi compatibil cu standardul DVB-T. In practica, acesta inseamna ca o retea DVB deja existente poate fi intotdeauna actualizata (folosind echipamente suplimentare) pentru a transmite programe prin telefoane compatibile DVB-H, utilizand aceleasii emitatoare si aceleasi frecvente. Un operator care doreste sa construiasca o retea dedicata exclusiv DVB-H poate realiza in continuare acest lucru fara a transmite programe DVB-T pe aceeasi frecventa. In acest mod se vor obtine cu siguranta performante mai bune in materie de acoperire si de calitate a imaginii programelor de TV mobile, deoarece este posibila dedicarea in intregime a unei benzi de date serviciilor DVB-H, fara a o imparti cu programe DVB-T

pre-existente. Tehnica DVB-H este bazata pe generarea unui flux IP care transmite continut video (la rezolutie redusa destinata ecranelor mici) codate cu standardul H.264 in modul multicast si incapsularea ulterioare a acestui flux IP in interiorul unui Transport Stream in format standard MPEG-2. In plus, tehnica de difuzare DVB-H prevede emiterea semnalului util discontinuu in timp, la intervale periodice de timp numite time slices". Telefoanele compatibile DVB-H demoduleaza semnalul doar pe perioada unui time slice activ (permitand astfel extinderea duratei de viata a bateriei) si se extrage fluxului IP incapsulat in TS. Un software Playout foarte similare cu cel pentru a viziona TV pe Internet este utilizat pe telefon pentru a afisa programul DVB-H ales si un sistem de operare la bordul telefonul gestioneaza orice servicii interactive prezente pe acel program.

In figura 14, exista mai multe elemente de retea; in cele ce urmeaza se va face o scurta descriere a functionarii fiecaruia. - MPEG-4 Encoder: codifica semnalul video in MPEG-4 (H.264) si pe cel audio in AAC si genereaza semnalul IP la iesire. Este necesar un encoder pentru fiecare serviciu DVB-H pentru a transmite; - ESG Server: Adauga la Electronic Service Guide (ESG) fluxul transmis. ESG permite telefoanelor DVB-H sa se alature serviciilor disponibile si sa le decodifice; - CAS Server: Adauga informatiile legate de Accesului Conditionat (cheia de criptare) la fluxul transmis. CAS permite receptia numai de catre utilizatorii autorizati (gestiunea smart card).

- Ethernet Switch: Combina fluxurile IP generate de encoder, de la serverul ESG si de la serverul CAS; - IP Encapsulator: transforma fluxul IP care provine din Switch Ethernet intr-un Transport Stream MPEG-ASI si gestioneaza procesul de time sliceing si caracteristicile MPE-FEC DVB-H. Adauga si tabele SI conform standardului ETSI; - SFN Adaptor + GPS Receiver: pentru sincronizarea SFN (in cazul in care este prevazut modul SFN); - Transmitator DVB-T / H: pentru modularea COFDM si transmisie RF; - Receptoare DVB-H:telefon mobil cu chipset integrat pentru receptia DVB-H, cu functie de de-criptare.Etapele de de-criptare necesita o cartela SIM cu o aplicatie software de pre-incarcare care permite receptionarea servicilor DVB-H transmise de catre operatorul care distribuie SIM-ul.

In timp ce lumea TV este prezent revolutionata de tranzitia la DVB-T, experti In DVB Project se gandesc deja la cum va arata viitorul TV Digital In Europa, dupa inchiderea definitiva a TV analogice. Asa cum a fost cazul standardului pentru TV prin satelit, pentru care a fost definit standardul DVB-S2 din a doua generatie, si pentru TV digitala terestra DVB Project a stabilit necesitatea unui standard din a doua generatie. DVB-T2 este de fapt un nou standard pentru radiodifuziune digitala terestra. Dupa o analiza minutioasa tehnica si comerciala, DVB Project a ajuns la concluzia ca un nou standard este necesar pentru a oferi canalelor terestre o mai mare capacitate de transport si de o mai buna robustete, In principal (desi nu exclusiv) pentru emisiunile de Inalta definitie spre receptoarele fixe si portabile. Rezultatele pozitive obtinute cu standardul DVB-S2 In a duce o capacitate de transport superioara la canalul de satelit (aproximativ 30% din sarcina utila mai mare In ceea ce priveste standardul DVB-S pe o latime de banda a RF identica) au fost o sursa de inspiratie pentru Inceperea lucrarilor la DVB-T2. Punctele-cheie care au condus la definirea noilor standarde sunt prezentate pe scurt in urmatoarele considerente: - DVB-T2, trebuie sa poata reutiliza sistemele de antena deja In uz cu DVB-T; - DVB-T2, trebuie sa furnizeze servicii la receptoarele mobile si portabile; - DVB-T2, trebuie sa fie In masura sa ofere o crestere a sarcini utile cu cel putin 30%, comparativ cu DVB-T, In conditii de egalitate; - DVB-T2, trebuie sa ofere o performanta superioara In retelele SFN In raport cu DVB-T; - DVB-T2, trebuie sa ofere un mecanism care sa diferentieze protectia oferita la diferite servicii In interiorul aceluiasi buchet, cum ar fi protejarea mai mult a unui canal dedicat receptiei de telefonie mobila In comparatie cu alte canale concepute pentru receptie fixa;

- DVB-T2, trebuie sa fie flexibil In frecventa si In latime de banda; - DVB-T2, eventual, ar trebui sa ofere un sistem pentru a reduce factorul de varf al semnalului astfel Incat sa solicite amplificatori mai putin lineari si a reduce astfel costurile de transport. In iunie 2008, DVB Project a emis documentul sau oficial care descrie noul standard si in prezent, se afla In asteptare pentru ratificare de catre ETSI in EN 302 755.

Din punct de vedere strict tehnic, noile caracteristici ale standardului DVB-T2 sunt rezumate In urmatoarele: - scheme de FEC (Forward Error Correction) la o prestatie mai mare; - constelatie 256QAM; - constelatii rotite; - mod IFFT 1k,16k si 32k; - interval de garda egal cu 1/128; - latime de banda egala cu 1.7MHz si 10 MHz; - configuratii multiple de antene; - multiplexare flexibila, cu suport multi-Incapsulare pentru gestionarea de servicii multiple in interiorul aceluiasi buchet; - codificare MPEG-4 pentru audio si video cu suport HD. Evident, pentru receptia viitorului standard va fi nevoie de un nou decoder si, prin urmare, utilizatorului final va fi obligat sa faca o noua cheltuiala. Dar suntem Inca la Inceputul noului standard si conditiile tehnice si comerciale ale trecerii la standardul DVB-T de a doua generatie vor fi definite In anii ce vor urma. In momentul de fata nu avem decat sa asteptam noile evolutii In timp ce ne pregatim sa stingem TV analogica pentru trecerea definitiva la DVB-T. Tranzitia la televiziunea digitala este, fara indoiala a doua revolutie, care exista In lumea televiziunii, dupa introducerea culorii.DVB-T2, probabil, nu va fi a treia revolutie,dar va avea un impact tehnic si comercial, remarcabil promit experti In DVB Project.

Cum pot converti emitatorul meu vechi analogic intr-un emitator DVB-T? Transformarea unui transmitator TV analogic intr-un transmitator DVB-T impune unele masuri care trebuiesc efectuate cu atentie. Serviciul Clienti al Elettronika este mereu gata de a servi ca un ghid in acest proces Mai intai trebuie sa va preocupati de frecventa utilizata pentru a transmite canalul DVB-T, care necesita licenta de la Ministerul deTelecomunicatii. De obicei, trecerea finala la digital este precedata de o perioada de proba, in care cele doua semnale digitale si analogice pot fi transmise simultan. Puteti decide sa transmiteti cele doua semnale simultan folosind doua canale diferite si o combinatie de antene, sau sa transmiteti semnalul analogic si digital pe acelasi canal la momente diferite din zi, de exemplu analogic ziua si digital noaptea. Pentru a pune in aplicare acest sistem, Elettronika a propus un schimbator de timp, programabil sa faca schimbul la ora dorita. Transformarea emitatorului analogic in DVB-T impune inlocuirea excitatorului analogic cu un excitator DVB-T. Cel care detine un excitator de televiziune de ultima generatie (http://bit.ly/cyJM1f) mpoate, de asemenea, inlocui numai modulatorul IF reutilizand convertorul de frecventa al excitatorului analogic. Amplificatorul existent poate fi utilizat pentru emisia semnalului digital, dupa aplicarea unui back-off adecvat la puterea de iesire. In acest scop este necesar schimbarea filtrului benzii analogice de iesire cu un filtru nou in cavitate mai selectiv pentru DVB-T. Numarul de canale care pot fi transmise in buchet nu este o valoare fixa, ci un compromis intre calitatea video si capacitatea canalului. In orice caz, este recomandat sa se codifice un program TV la cel putin 3,5-4Mbit/s in MPEG-2 pentru a garanta o calitate video satisfacatoare.O regula generala este ca un program cu un continut sportiv necesita un bit rate ridicat la codificare, comparativ cu un program cu putine detalii si miscari, cum sunt stirile sau documentarele. Cum pot converti legaturile radio analogice in legaturi radio digitale? Si legaturile prin microunde existente pot fi utilizate pentru televiziunea digitala. Ca si in cazul emitatoarelor, si legaturile pot transporta mai multe programe pe un singur canal RF. Legaturile existente pot fi reutilizate pentru a implementa o noua legatura inlocuind modulatorul FM analogic cu un modulator QPSK cu iesire

IF si intrare ASI. Back-offul tipic care urmeaza sa fie aplicat tinand cont de puterea de iesire utilizata in analogic este de aproximativ 3dB si circuitele limitatoare din stadiul de conversie trebuie sa fie inlocuite cu etajele de control automat al castigului (AGC). Iesirea IF a legaturilor receptorului trebuie convertita in banda L intr-un mod simplu si economic si trimis la un demodulator QPSK cu decodor integrat, care va oferi la iesire semnalul ASI si semnalele audio-video ale programului. Este mai bine sa utilizez un filtru cu cavitate critic sau non critic la iesirea transmitatorului? De obicei, un filtru non critic este format din sase cavitati, si in majoritatea cazurilor ofera o atenuare suficienta a semnalelor din afara benzii. In unele cazuri, este necesara o atenuare ulterioara, mai ales atunci cand semnalul DVB-T interfereaza cu semnalele TV analogice sau digitale foarte scazute, prezente in aceeasi zona pe canalele adiacente. In acest caz, se utilizeaza un filtru cu masca critica, care poate fi, compus si din opt cavitati. Trebuie sa se ia in considerare faptul ca majoritatea rejectiilor de banda din filtrul critic sunt insotite de o pierdere majora de inserare, datorita numarului mai mare de cavitati. Cum aleg cea mai buna valoare pentru intervalul de garda? TCea mai mare valoare a Intervalului de Garda (1/4) asigura imunitate maxima in conditii de cai multiple (multi-path). Valoarea cea mai mica (1/32) asigura o imunitate minima a cailor multiple. Daca distorsiunea multi-path afecteaza in mod semnificativ receptia in zona de acoperire, ar trebui sa se creasca valoarea intervalului de garda. Trebuie sa tineti cont de faptul ca la egalitate cu alti parametri de retea, o crestere a intervalului de garda duce intotdeauna la o reducere a bit-rate-ului net din modul DVB-T. De exemplu, un mod DVB-T cu 8MHz, constelatie 64QAM,FEC 2/3 si interval de garda de 1/32, bit-rate-ul maxim va fi 24,13Mbit/s. Daca marim doar intervalul de garda la 1/4, bit-rate-ul maxim va fi 19,91Mbit/s obtinandu-se o imunitate majora la efectele de multi-path cu o capacitate scazuta a canalului. Si in acest caz, alegerea optima deriva de la o solutie de compromis. Cand este preferat modul 2k IFFT in locul modului 8k?

Modul 2k este preferat pentru receptia DVB-T mobila, deoarece este mai toleranta la efectul Doppler generat de catre receptoarele aflate in miscare. Dar modalitatea 2k este mai putin adaptata la retelele SFN deoarece permite o distanta maxima inferioara intre transmitatoarele retelei. Daca receptia mobila este o chestiune importanta, ar trebui folosita modalitatea 2k, in timp ce daca se construieste un SFN ar fi preferabil modalitatea 8k deoarece permite folosirea unui numar inferior de transmitatoare in retea. Majoritate retelelor DVB-T sunt astazi dedicate receptiei fixe si, cand receptoarele mobile nu sunt importante este utilizat modul 8k, care are un interval de garda de durata cvadrupla fata de modul 2k, obtinandu-se astfel o imunitate mai buna la efectele multi-path. De ce aveti nevoie in criptarea programelor DVB-T? Criptarea este implementata folosind un Sistem de Acces Conditionat (CAS), care este instalat la studioul de productie intre multiplexor si reteaua de distributie a TS. Sistemul de Acces Conditionat este compus dintr-un Scrambler, un Server CAS si un sistem de plata. Scramblerul si serverul CAS lucreaza impreuna pentru a introduce chei de criptare in programele selectionate si sistemul de plata este utilizat pentru a gestiona tarifele platite de catre utilizatori. Numai abonatii autorizati pot avea acces la programele criptate, si verificarea permisiunii se realizeaza prin intermediul unui smart card achizitionat de catre abonat. Pot fi utilizate diverse metode de abonare: abonament lunar, payperview cu o cartela preplatita etc. Ce este standardul CI Plus? CI Plus (CI +) este o specificatie tehnica care adauga functionalitate suplimentara si un nivel mai ridicat de securitate pentru standardul DVB Common Interface (CI) pentru gestionarea serviciilor TV cu plata. CI Plus (CI +) este o specificatie tehnica care adauga functionalitate suplimentara si un nivel mai ridicat de securitate pentru standardul DVB Common Interface (CI) pentru gestionarea serviciilor TV cu plata. Standardul CI Plus s-a nascut in principal pentru a oferi servicii de Pay-TV de inalta definitie si pentru protectia dreptului de autor in cazul de inregistrare pe

support hard-drive in televizoarele digitale de ultima generatie. Un televizor sau un set-top-box compatibil cu standardul CI nu va putea fi actualizat la noul standard CI+ ci din potriva, un modul CI va putea functiona fara probleme intr-un televizor cu standard CI+. Platforma DVB-T poate suporta programe de Inalta Definitie? Da, suportul este prevazut. Programele in High Definition (HD) sunt codificate mai eficient, utilizand encoderul MPEG-4, deoarece un program HD codat cu comprimare MPEG-2 ar avea nevoie de aproximativ 20Mbit / s, in timp ce sunt suficienti doar 6-7Mbit / s folosind un encoder MPEG-4. Prin urmare, este necesar un encoder MPEG-4 HD pentru fiecare program HD pe care doriti sa-l adaugati la propriul buchet. Iesirea din aceste codoare va fi pe deplin compatibila cu intrarea ASI a multiplexorului, astfel incat programele pot fi adaugate la multiplexor in sine. Utilizatorul final care doreste primirea acestor programe HD trebuie sa aiba un TV HD si un set-top-box compatibil HD MPEG-4 care permite receptia programelor fie in inalta definitie fie in definitie standard.. Ce parametri trebuie sa respect daca vreau sa monitorizez in permanenta calitatea semnalului emis de catre transmitatorul meu DVB-T? Principali parametri de performanta a unui transmitator DVB-T sunt, in esenta, MER si umerii care indica calitatea semnalului radiat si cantitatea de emisii in afara benzii care se incadreaza pe cele doua canale adiacente. Un transmitator DVB-T in momentul instalarii ar trebui sa aiba un MER egal cu cel putin 35-36dB si umeri egali cu cel putin 40dB daca se utilizeaza filtrul trece banda cu masca non critica. De obicei, daca vom observa o degradare a MER ar trebui sa observam si o degradare a umerilor, acest efect ar putea fi legat de o disfunctionalitate in interiorul amplificatorului. Daca se observa o degradare sensibila a MER, dar valoarea umerilor ramane neschimbata, cel mai probabil exista o problema aparuta in oscilatorul de conversie al modulatorului DVB-T. Daca se observa o degradare a umerilor dar valoarea lui MER nu s-a schimbat foarte probabil este necesara o inlocuire a filtrului in cavitate a iesirii. O rapida inspectie vizuala poate fi utila, pentru cine are ochiul instruit pentru

observarea spectrului si a constelatiei semnalului emis. In ambele cazuri, evaluarea este de tip calitativ, dar informatia vizuala data de catre aceste doua diagrame poate fi foarte utila pentru a completa informatiile pure numerice date de MER si umeri. Pot folosi o legatura radio digitala DVB-S pentru a transporta un TS destinat comandarii unui emitator DVB-T intr-o retea SFN? Da ,este posibil. Problema fundamentala a transportului unui TS in contextul unei retele SFN este incapacitatea de a face orice fel de schimbare pe flux pentru eventualele ajustari de bit-rate ale diferitelor interfete prezente in retelele de transport. IIn special, pentru traiectorile undelor radio, veti avea nevoie de a schimba bitrate-ul de iesire din adaptorul SFN pentru a-l adapta la un bit-rate de modulare care corespunde parametrilor DVB-S selectati pe modulator. In cazul retelelor SFN acest mecanism nu este posibil deoarece nu poate fi adaugat sau eliminat nici un singur bit din flux, deoarece atrage dupa sine pierderea de sincronizare intre emitatoarele retelei. Legaturile radio digitale Elettronika, datorita unui nou algoritm sofisticat de prelucrare real-time, permit sa se realizeze, cu un cost competitiv, legaturi radio pentru distributia de TS in retele DVB-T SFN. Este suficient sa se solicite companiei Elettronika o legatura radio digitala prevazuta cu optiunea SFN Transport care asigura functionarea perfecta chiar si conditii foarte stricte, cum ar fi transportul in retele SFN. Este posibila oferirea unui serviciu de conexiune la internet pe platforma DVB-T? Da, este posibila. Orice platforma DVB (satelit, terestra si prin cablu) poate fi alimentat de la un flux de date generic, folosind o conversie speciala de protocol in functie de aplicatia specifica. In cazul de a asigura un flux de IP pentru a va conecta la internet prin platforma DVB-T, la studioul de productie trebuie sa fie instalat un DVB gateway care este responsabil cu conversia de protocol si de incapsularea fluxului de IP provenit de la un Furnizor de Servicii de Internet (ISP), intr-un flux TS care trebuie sa fie trimis la multiplexor. Utilizatorii finali pot primi fluxul de internet utilizand un PC sau un laptop echipat cu un modul de receptie DVB-T care se ocupa cu

demodularea semnalului DVB-T si cu extragerea TS transmis. O aplicatie software extrage fluxul IP de la Transport Stream receptionat si un browser obisnuit de internet (Internet Explorer, Mozilla Firefox sau similar) poate naviga pe paginile web furnizate de ISP. Sistemul este foarte util pentru a oferii servicii de internet in zonele rurale deservite de infrastructura cu fir, pentru care costul unui serviciu wireless este mai convenabil decat construirea rutelor pe cablu sau fibre optice. Ce este un EPG? EPG este acronimul pentru Electronic Program Guide. Acesta este un set de informatii pe care decodorul il utilizeaza pentru a furniza utilizatorului in timp real informatii despre programele difuzate pe canalele DVB-T, care sunt receptionate in acel moment. Informatii privind EPG sunt continute in interiorul tabelelor EIT (Event InformationTable), care sunt generate de studioul de productie si actualizate in timp real astfel incat furnizeaza utilizatorului final informatii in mod constant actualizate privind programele difuzate in ziua in curs si eventual in anumite zile. Care este diferenta intre Pay-per-view si video-on-Demand? Ambele sunt modalitati de televiziune cu plata (pay TV) ce utilizeaza un Sistem de Acces Conditionat, pentru a permite vizionarea programelor doar de catre utilizatorii autorizati. Dar exista o diferenta substantiala intre cele doua moduri. Pay-per-view (adesea identificat cu acronimul PPV) consta in folosirea contracost a unuia sau a mai multor programe selectate de catre o arhiva pusa la dispozitie de reteaua emitenta cu posibilitatea de a achizitiona imediat, inainte de disponibilitatea acestora. In practica emitentul transmite un numar de programe criptate cu un set de programe bine definite si publicate in zile precedente, iar utilizatorul interesat de exemplu de un film care va fi difuzat vineri la ora 21:30, foloseste o cartela preplatita pentru a plati acest eveniment cu putin timp inainte de a incepe filmul in sine. Video-on-Demand (adesea abreviat cu VOD) este un sistem conceptual diferit, nu se bazeaza pe un program stabilit inainte, ci intemeiat pe o arhiva vasta de programe puse la dispozitia utilizatorilor, care pot beneficia de acestea, in orice

moment in care decid. In acest caz utilizatorul care decide sa vizioneze un film il poate selectiona dintr-o lista furnizata de catre emitentul TV, plateste suma stabilita de emitent, il descarca pe decodorul propriu si il vizioneaza la televizorul sau. Technically speaking, the fundamental difference is that Pay-per-View programs are broadcast according to a given schedule even if no user has requested them, while Video-on-Demand programs are "sent" only when a user requests them. Dintr-un punct de vedere tehnic, diferenta fundamentala, este ca pentru Pay-perView programele sunt transmise intr-o anumita ordine chiar daca nu este ceruta de catre utilizator, in timp ce cu Video-on-Demand programele sunt transmise doar daca sunt solicitate de catre utilizator. Deci, in timp ce pentru Pay-per-View o platforma clasica de difuzare a programelor ca DVB-T bine adaptata la tipul de serviciu furnizat, in cazul Video -On-Demand o retea de conexiune punct la punct intre furnizori si utilizatorii finali este mult mai bine adaptata la tipul de serviciu oferit. Acesta este motivul pentru care ofertele Pay-per-View sunt foarte frecvente pe platformele DVB-T si DVB-S si ofertele Video-on-Demand sunt foarte raspandite in special in randul TV care transmit prin Internet sau pe retele de telecomunicatii private. Exista unele cazuri de platforma Video-on-Demand pe DVB-T si sunt accesibile folosind set-top box-uri DVB-T dotate cu un suport de memorie pe hard disk astfel incat sa suporte descarcarea evenimentului ales si vizionarea intr-un moment succesiv. Pentru platforma DVB-T, cu toate acestea, costul de a exercita acesta solutie Video-on-Domand este fara indoiala mai mare decat cel impus de oferta Pay-per-View si, astfel cea din urma este solutia utilizata pe scara larga pentru Pay-TV in TV Digitala Terestra Am o intrebare care nu este inclusa in toate cele enumerate pana acum. Cum pot obtine un raspuns? Trebuie doar sa trimiti un email la tvdigitaleintasca@elettronika.it si, in scurt timp vei avea un raspuns satisfacator. Chiar si acest serviciu util este posibil datorita tehnologiei digitale!

ELETTRONIKA Srl este prezenta de peste 30 de ani in sectorul broadcasting, provenind din viziunea ing. Raffaele Fasano, are sediul principal in Palo del Colle (Bari), unde in trei cladiri moderne muncesc tehnicieni din departamentul de cercetare dezvoltare, productie si responsabilii pentru zona comerciala; de asemenea, are alte cinci sedii localizate la Miami, in SUA (Elettronika America), la Hillcrest, in Africa de Sud (Elettronika Africa), la Tirana, in Albania (Elettronika Albania), la Brasov, in Romania (Elettronika Research), precum si la Canton, in China (Guangdong Jinyi Broadcasting Equipement).

OEste cu siguranta, una dintre companiile lider in sectorul de difuzare Radio -TV, activa comercial in peste 40 de tari si pe toate continentele, direct sau prin intermediul distribuitorilor, partenerilor si prin Joint Ventures. Elettronika se regaseste printre putinele companii care produc simultan pentru sectorul de difuzare radio, tv si digital. Instalatiile nenumarate prezente in Africa, Asia, Europa, America si Australia sunt rezultatul unei productii capabile sa reactioneze la orice tip de cerinte si de nevoi, de la echipamentele de putere mica la cele de putere mare. Toate aceste proiecte sunt predate la cheie clientilor, fiind intotdeauna in mod direct urmate de studii de fezabilitate si asistenta post-vanzare. Spiritul de cercetare, dinamismul si atentia la toate potentialele evolutiei tehnologice permit companiei Elettronika sa fie prezenta

pe piata cu produse care sunt mereu tehnologic avansate la un raport calitate/pret optim. Datorita unui departament de asistenta eficient este capabila sa urmareasca si sa sprijine clientii in fazele de pre si post-vanzare, este in masura de a furniza toate informatiile necesare, optimizand diferitele configuratii in functie de obiective, oferind la cerere proiecte complete si instruirea personalului tehnic al clientului.