Sunteți pe pagina 1din 8

4.

Reprezentarile sociale - definitie, caracterizare generala, structura si functii - categorizarea si conceptualizarea in procesul cunoasterii realitatii sociale - procese si structuri psihosociale de grup (procese socio-afective de comunicare si influenta) Relatiile interpersonale - relatiile de comunicare si influenta (definire, caracterizare generala, factori psihoindividuali, psihosociali si socioculturali implicati in formarea si dinamica acestora) - teoria schimbului in cadrul relatiilor interpersonale (Cristea Dumitru, Tratat de psihologie sociala, pag 52-68, 114-128, 143-155, 179-220, 248-263, 271-276) Construirea si cunoasterea realitatii sociale Realitatea sociala nu poate fi conceputa ca predeterminata nici de structurile interne ale subiectului, nici din simpla reflectare a caracteristicilor preexistente ale unei realitati sociale obiective. Realitatea sociala reprezinta un proces continuu de construire si reconstruire, care se desfasoara paralel cu practica si cunoasterea sociala (J Piaget). Nu avem in vedere o realitate strict obiectuala, fiind vorba de o realitate sociala si culturala, careia subiectul ii apartine nemijlocit si la care se raporteaza nu numai dintr-o perspectiva cognitiva, cat mai ales din perspectiva trebuintelor si aspiratiilor sale, a modelelor, normelor si valorilor socioculturale pe care le-a interiorizat in ontogeneza, precum si a experientei socialae acumulata, valorizata si actualizata intr-un anumit context al istoriei sociale. Reprezentarile sociale RS RS constituie elementul central atat pentru procesul de cosntruire, intelegere si interpretare a realitatii sociale, cat si pentru cel de elaborare a atitudinilor si comportamentelor noastre. Fenomen psihosocial ce implica moduri specifice de intelegere si comunicare, prin care se creeaza atat realitatea, cat si simtul comun; implicit RS se constituie si ca un sistem de valori, notiuni si practici referitoare la obiectele apartinand mediului social (S Moscovici) Forma de cunoastere practica, elaborata social si impartasita, prin care un subiect se raporteaza la un obiect, concurand astfel in construirea unei realitati comune unui ansamblu social (D Jodelet) Principii generatoare de luari de pozitie legate de insertii specifice intr-un ansamblu de raporturi sociale si organizand procesele simbolice ce intervin in aceste raporturi (W Doise) Proces de elaborare perceptiva si mentala a realitatii, care transforma obiectele sociale (lucruri, persoane, situatii, evenimente) in categorii simbolice (valori, convingeri, ideologii), conferindu-le un statut cognitiv si permitand astfel intelegerea vietii cotidiene, printr-o reincadrare a comportamentului individual in ansamblul interactiunilor sociale (G-N Fischer) Sistem de interpretare a realitatii ce guverneaza relatiile dintre indivizi si mediul lor fizic si social, determinandu-le comportamentele si practicile; constructii socio-cognitive, constituind si un ghid pentru actiune, in masura in care implica un set de anticipari si asteptari (J-C Abric) Functiile RS Functia cognitiv-explicativa: mediaza si conditioneaza activitatea de cunoastere, permitand sa se cunoasca si sa se interpreteze realitatea. Totodata, se realizeaza fixarea si sistematizarea cunostintelor si rezultatelor experientei sociale. Functia axiologic-formativa: RS incorporeaza norme si valori culturale care apartin universului consensual al unei comunitati si care vor constitui fundamente si repere pentru elaborarea atitudinilor implicite sau explicite aferente oricarui sistem reprezentational. Functia identara: un ansamblu structurat de RS defineste implicit identitatea grupurilor sociale, locul lor in cadrul campului social, valorile, normele, credintele si ideologiile prin care se caracterizeaza si cu care intra in jocul comparatiilor sociale. Functia praxiologica si de orientare: RS constituie un ghid pentru actiunile si comportamentele individuale si de grup

Functia simbolica: prin intermediul RS realitatea nu este numai reconstruita ci si dedublata Functia de sustinere si justificare: RS reprezinta elemente de sustinere psihologica a unor atitudini sau comportamente. Organizarea si structura RS Fiecare reprezentare are un element (sistem) central, cu o semnificatie deosebita, in jurul caruia se focalizeaza si se structureaza toate celelalte elemente constitutive, care pot fi considerate ca formand sistemul periferic. Nodul central, elementul cel mai stabil si mai semnificativ al RS, avand o mare densitate de conexiuni structurale si functionale cu restul elementelor constitutive, indeplineste atat o functie generativa, prin care se creeaza sau se transforma semnificatia tuturor celorlalte componente ale reprezentarii, cat si o functie organizatorica, prin care se influenteaza natura relatiilor dintre acestea. Caracteristici ale nodului central: a) este determinat si conditionat istoric, sociologic, ideologic si cultural, fiind marcat de memoria colectiva si sistemele de norme si valori ale grupurilor b) constituie baza colectiva a sistemului de reprezentari sociale, prin aceasta realizandu-se omogenitatea grupului prin functia consensuala pe care o indeplineste c) este stabil, coerent si rezistent la schimbare, prin aceasta realizandu-si continuitatea si permanenta intr-un anumit spatiu sociocultural d) este relativ independent de contextul material si social imediat, numai factorii stabilizati in timp putandu-i influenta structura si functiile indeplinite in cadrul sistemului de reprezentari e) polarizeaza si structureaza intregul continut al reprezentarilor sociale. 1. 2. 3. 4. Dinamica RS modificari ale circumstantelor externe (cauzele exterioare ale RS) modificari aferente practicii sociale, care mediaza relatia dintre circumstantele externe si prescriptiile interne ale RS modificari ale prescriptiilor conditionale ale RS, realizate sub influenta factorilor externi si practicii sociale modificari ale prescriptiilor care fixeaza reperele fundamentale ale reprezentarilor, atitudinilor si comportamentelor sociale.

Categorizarea sociala; experienta si conceptualizare Constructia realitatii, cunoasterea acesteia si activitatea subiectului social apartin in mod esential unei unitati dialectice care fundamenteaza si conditioneaza nemijlocit comportamentul individual si social, la toate nivelurile si la toate formele sale de manifestare. Categorizarea sociala reprezinta una dintre modalitatile primare prin intermediul careia se structureaza experienta sociala, individuala si de grup. In cadrul desfasurarii oricarei activitati suntem supusi unor adevarate avalanse de informatii privind obiecte, persoane, situatii, evenimente, comportamente, atitudini etc. Operarea cu aceasta cantitate considerabila de informatii ar fi practic imposibila, daca acestea nu ar fi organizate, structurate si grupate in anumite categorii avand semnificatii distincte, specificate ca atare. Prin categorizare informatia devine functionala, putand fi stocata, prelucrata si utilizata cu mult mai mare promptitudine in diferite situatii concrete. Realizarea categorizarii este un proces psihologic in care se imbina structurile perceptive si cele evaluativlogice. La un prim nivel de organizare a informatiei si experientei practice predomina procesele intuitive, criteriile de grupare in anumite clase fiind in principal de natura empirica, dar care se formuleaza pe un relativ consens social, in acest caz vorbim de categorizare. La un nivel mai inalt, procesele rational-discursive capata o pondere decisiva, criteriile strict logice fiind cele care stau la baza structurarii informatiei in clase, insa pe fondul organizarii unui intreg camp de semnificatii lingvistice in acest caz vorbim de conceptualizare. Functiile conceptualizarii. Categorizarea si conceptualizarea, in ipostaza lor de procese cognitive psihosociale, realizeaza urmatoarele functii: - simplifica si organizeaza realitatea - conditioneaza si instrumenteaza activitatile cognitive

mediaza comunicarea sociala faciliteaza directionarea si coordonarea eficienta a actiunilor individuale si sociale determina reducerea anxietatii fragmentarea si simplificarea excesiva a realitatii pierderea individualitatii stereotipizarea gandirii Persoana, eul si imaginea de sine

Eul in structura personalitatii Eul este acea parte centrala a personalitatii de care suntem imediat constienti, constituita dintr-un set de structuri cognitive care organizeaza functiile psihice ale persoanei, generand continuu consistenta, pe fondul existentei constiintei de sine si de lume. Eul asigura integrarea dinamica si continua a informatiilor despre sine si despre lume, generand astfel sentimentul identitatii, continuitatii si unitatii propriei existente. Functii pe care le indeplineste Eul in cadrul personalitatii: sintetiteaza informatiile obtinute in urma autoperceptiei si perceptiilor sociale intr-un ansamblu de reprezentari, credinte si idei despre sine si despre lume, ceea ce conduce implicit la constituirea imaginii de sine si a imaginii de altul integreaza fluxul informational curent prin raportarea la propria existenta, rezultand astfel continuitatea si unitatea experientei personale si a imaginii de sine, istoria personala fiind rezultatul acestui proces genereaza si focalizeaza constiinta de sine, ca o zona centrala a campului constiintei individuale si sociale realizeaza distinctia esentiala eu-ceilalti / eu-lume mijloceste perceptia si intelegerea altuia, constituindu-se atat ca referential al perceptiei sociale, cat si ca schema cognitiva generica de intelegere si interpretare a comportamentului celor din jur si a mediului social imediat vectorizeaza campul existentei sociale, prin raportare la problematica sinelui (cine sunt, ce vreau, ce trebuie sa fac, spre ce tind, ce pot spera etc) mediaza si regleaza sistemul atitudinal si actional al subiectului, asigurand coerenta si orientarea comportamentului spre scopuri definite in plan individual, familial si social indeplineste o complexa functie motivationala, in principal prin intermediul eului ideal care configureaza sistemul proiectiv al persoanei, cat si ca urmare a structurarii constiente a campului motivational in functie de prioritati, nivel de aspiratie, conjuncturi s.a.

Structura si formele eului Eul indeplineste un rol structurant pentru campul existential si experential al persoanei, fiind zona in care se elaboreaza, se orienteaza si se regleaza atitudinile, conduitele si activitatile prin care subiectul se raporteaza voluntar si constient la mediul sau, la ceilalti si la sine insusi. Ipostaze ale Eului: 1. Eul somatic (al carui continut este dat de totalitatea informatiilor si reprezentarilor privind propriul corp) si eul psihologic (care se refera la insusirile si structurile psihice prin care persoana se manifesta ca subiect activ, constient de sine si de lume) 2. Eul intim (zona cea mai profunda si mai specifica a structurilor subiective ale persoanei, cuprinzand un sistem de valori, sentimente, atitudini, credinte, fapte si informatii care au cea mai mare semnificatie pentru istoria individuala. Locul central in cadrul acestei structuri il ocupa imaginea de sine) Eul social (cuprinde sistemul de valori, atitudini si idei pe care persoana le impartaseste cu cei din grupurile sociale carora le apartine din punct de vedere profesional, religios, etnic, economic sau cultural. Prin intermediul eului social persoana se valorizeaza si se obiectiveaza in raporturile interpersonale directe din cadrul diferitelor grupuri de apartenenta. Eul public reprezinta zona deschisa a personalitaii, in care se angajeaza si se desfasoara relatiile oficiale ale persoanei.

3. Eul subiectiv (conceptia despre sine a individului), eul reflectat (imaginea despre o persoana reflectata de catre cei din jur), eul autentic (care se refera la structurile psihosociale reale ale persoanei), eul ideal (modelul spre care aspiram) Mecanisme de aparare ale eului ansamblu de operatii si procese psihice si psihosociale care se opun ruperii echilibrului personalitatii, dezagregarii individualitatii biopsihice si dezorganizarii conduitei adaptative a individului. Refularea respingerea si mentinerea in inconstient a unor reprezentari (ganduri, imagini, amintiri) legate de o pulsiune (situatie pulsionala) care, daca ar fi mentinuta in constiinta ar perturba echilibrul psihic Regresiunea retragerea eului la un nivel de dezvoltare mai timpuriu sau la un nivel de aspiratie mai coborat, implicand raspunsuri mai putin mature si uzuale Refuzul realitatii protejarea eului de o realitate neplacuta, prin refuzul de a o percepe Rationalizarea incercarea de a proba ca un comportament este rational, justificabil, dezirabil si acceptabil pentru eu Represiunea inlaturarea gandurilor dureroase sau periculoase din constiinta Repararea raului ispasirea si astfel neutralizarea actelor si dorintelor inacceptabile moral sau rational Fantezia satisfacerea dorintelor frustrate pe cale imaginara Formatia reactionala inlaturarea dorintelor periculoase prin exagerarea tipurilor de atitudini si comportament opuse si utilizarea acestora ca bariere subiective Identificarea cresterea sentimentului valorii prin identificarea cu persoana sau institutia care poseda prestigiu Insularizarea emotionala retragerea emotionala in pasivitate, pentru a proteja ranile eului Introiectia incorporarea valorilor externe si a etaloanelor in structura eului, inlaturand astfel amenintarile si arbitrariul mediului extern Izolarea scoaterea unei sarcini afective dintr-o situatie prejudicianta sau segmentarea unor atitudini incompatibile in componente logice impermeabile si deci acceptabile pentru echilibrul psihic al persoanei Proiectia plasarea blamului si responsabilitatilor pentru dificultati pe seama altora sau atribuirea unor dorinte imorale sau inacceptabile altora Deplasarea descarcarea sentimentelor saturate de ostilitate pe obiecte mai putin periculoase decat cele care leau generat initial Compensatia mascarea slabiciunii prin accentuarea unei trasaturi dorite sau acceptarea frustratiei intr-o zona prin suprasatisfacerea intr-o alta zona Eul si imaginea de sine Imaginea de sine reprezinta forma subiectiva prin care luam cunostinta si ne reprezentam propria persoana, cu ansamblul de trasaturi, insusiri si relatii cu mediul natural si social. In procesul de relationare sociala a persoanei, imaginea de sine indeplineste urmatoarele functii: a) mediaza perceptia si cunoasterea interpersonala, datorita calitatii de referential in procesul evoluarii de sine si a cunoasterii si evaluarii celor din jur b) asigura autoreglarea atitudinala si comportamentala in raport cu valorile, scopurile si idealurile constient asumate c) mediaza raporturile interpersonale prin jocul complex dintre eul subiectiv, eul autentic, eul reflectat si eul ideal d) conditioneaza nemijlocit stabilirea nivelului de aspiratie in diferite domenii de activitate precum si alegerea mijloacelor optime de atingere a acestuia si a scopurilor propuse e) constituie elementul central in procesul de structurare a prezentului psihologic inserat dinamic in lantul istoriei individuale.

Procese psihosociale implicate in formarea imaginii de sine reflectarea sociala

compararea sociala jocul de rol diferentierea sociala memoria si imaginea de sine

Relatiile interpersonale Relatiile interpersonale forma principala a relatiilor sociale Relatiile sociale desemneaza toate tipurile de interactiuni dintre componentele unui sistem social: persoane, grupuri, organizatii, institutii, precum si dintre acestea si formele obiectivate ale activitatii (bunuri materiale si spirituale, modele, norme, ideologii, credinte, teorii etc). Relatiile sociale exprima una dintre caracteristicile de baza ale fiintei umane, aceea de a se forma si manifesta printr-un ansamblu de legaturi cu ceilalti membri ai comunitatii: parinti, frati, prieteni, colegi, grupuri, organizatii etc. Relatiile interpersonale desemneaza acele interactiuni nemijlocite si reciproce intre persoane, in care exista o implicare psihologica constienta si directa. Datorita caracterului nemijlocit, bilateral si de impregnare psihologic-emotionala, relatiile interpersonale se constituie ca o categorie distincta si fundamentala de relatii sociale, cu manifestari si influente in toate nivelurile existentei sociale: la nivel psihoindividual se structureaza ca expresie directa a unor factori psihici; la nivel psihosocial reprezinta insusi cadrul indispensabil al proceselor si fenomenelor interactionale care dau continut problematicii psihologiei sociale; la nivel sociocultural. Formarea relatiilor sociale Atasamentul este definit ca o relatie afectiva primara, care uneste doi indivizi, prin intermediul importantei pe care unul o are fata de celalalt. Socializarea este procesul interactiv de initiere, invatare si integrare activa in viata sociala prin intermediul relatiilor dintre subiect si mediul sau. Clasificarea relatiilor interpersonale: formale (oficiale)/informale temporare/permanente; de scurta/medie/lunga durata structurate pe orizontala/pe verticala.mixte intentionate/neintentionate unilaterale/bilaterale; simetrice/asimetrice familiale/grupale/organizationale, institutiuonale amicale/conflictuale/competitive/de colaborare; convergente/divergente de ascendenta/dependenta/echivalenta profesionale/extraprofesionale economice/juridice/educationale/ideologice/religioase/culturale/sportive/militare/edministrative etc superficiale/intense/profunde socioafective/de comunicare/de influenta/co-actionale Structura si dinamica relatiilor interpersonale: caracteristicile psihofizice ale partenerilor (bioconstitutionale: trasaturi temperamentale, caracteristici somatice), cognitiv-intelectuale, afective, motivationale, relationale caracteristicile grupului caracteristicile mediului sociocultural caracteristicile situatiei conjuncturale

Teoria schimbului in cadrul relatiilor interpersonale

Una dintre teoriile cu o inalta valoare operationala abordeaza problematica relatiilor interpersonale din perspectiva schimburilor reciproce dintre participanti Principii de baza: - in cadrul oricarei relatii sociale, interactiunea reala se realizeaza ca urmare a unui schimb social, in care fiecare participant da si primeste anumite resurse - resursele care pot deveni obiect al schimbului pot fi: dragoste, servicii, bani, bunuri, informatie, statut, protectie si consideratie pozitiva (valorizare) - resursele mai pot fi caracterizate de materialitate si particularitate - in orice situatie interactionala exista tendinta manifestarii unui conflict mai mult sau mai putin accentuat intre dorinta de cooperare cu celalalt si dorinta de profit - echitatea este o norma de reciprocitate, perceputa de fiecare dintre parteneri ca un factor esential al schimbuluimodul cum este perceputa subiectiv echitatea unor schimburi sociale este conditionat in mare masura de procesul socializarii - atunci cand persoanele implicate intr-o relatie considera schimbul inechitabil se produc de regula dsfunctionalitati Procese, structuri si fenomene psihosociale de grup Comunicarea interpersonala Desfasurarea oricarei activitati sau relatii sociale impune cu necesitate un element functional de fond comunicarea. Prin aceasta se intelege procesul de transmisie si receptie de informatie intre doua unitati ale unui sistem, capabile sa decodifice semnificatia mesajului. In cadrul sistemelor sociale, comunicarea se poate realiza intre persoane, grupuri, organizatii sau institutii. Definirea si caracterizarea relatiilor de comunicare Relatiile de comunicare interpersonala sunt interactiuni psihologice desfasurate pe fondul unui schimb de mesaje care mediaza si conditioneaza raporturile umane. Capacitatea de comunicare a fiintei umane depinde in mod esential de existenta functiei semiotice, prin care se realizeaza saltul de la real la posibil. Functia semiotica este nemijlocit legata de existenta limbii, respectiv limbajelor, considerate ca instrumente intelectuale prin care informatia se codifica sub forma de mesaje. Complexitatea activitatii de comunicare impune folosirea unor conceptii teoretice complementare: - Teoriile informationale abordeaza comunicarea interpersonala din perspectiva ciberneticii si a teoriei generale a sistemelor, comunicarea fiind inteleasa ca un proces de transmitere si receptie de informatie, in care sunt implicate 4 compoonente: emitatorul, receptorul, limbajul, canalul de informatie - Teoriile constructiviste pun accentul asupra proceselor psihice prin care informatia structureaza sau modifica sistemul de reprezentari ale subiectului, intervenind direct in activitatea de construire a realitatii sociale, comunicarea fiind inteleasa ca un proces de co-elaborare a realitatii. - Teoriile semiotice pun accentul asupra structurii si functiilor limbajelor ca instrumente esentiale ale comunicarii. Limba este definita ca un sistem complex de comunicare sociala, produs al evolutiei istorice si culturale a unei comunitati (grup etnic, popor sau natiune). Structura limbii implica lexicul si sintaxa In practica raporturilor umane, limba se particularizeaza in act, dupa anumite criterii profesionale, de grup sau individuale, capatand forma limbajelor. - Teoria comportamentala pune semnul egalitatii intre comunicare, mesaj si comportament - Teoria psihosociala In acest cadru, limbajul are urmatoarele functii: - functia cognitiva - functia comunicativa - functia expresiva - functia persuasiva - functia reglatorie - functia axiologic-existentiala Formele comunicarii interpersonale

- dupa modul de implicare activa a interlocutorilor in actul de comunicare - comunicare unilaterala sau univoca - comunicare bilaterala - comunicare poli-univoca - in functie de mijloacele folosite pentru codificarea si transmiterea mesajelor - comunicare verbala - comunicare paraverbala - comunicare nonverbala - in raport cu finalitatea explicita sau implicita - comunicare de consum - comunicarea de influenta - comunicarea instrumentala - comunicarea de sustinere psihologica Influenta sociala Prin influenta se intelege fenomenul psihosocial care consta in modificarea sistemelor cognitivintelectuale, orientativ-atitudinale sau comportamental-actionale, care se produc ca rezultat al interactiunii dintre persoane, grupuri, organizatii si situatii sociale. In sens restrans, influenta este inteleasa ca actiunea prin care un actor social (persoana, grup, organizatie sau institutie) determina modificarea atitudinilor si comportamentelor unor persoane au grupuri. Clasificarea formelor de influenta interpersonala impersonala intentionata neintentionata formativa de adecvare manipulativa Mecanismele psihosociale de realizare a influentei - imitatia consta din reproducerea activa a unor modele atitudinale si comportamentale oferite de o alta persoana care, contextual, poseda o anumita relevanta sau ascendenta sociala - contagiunea se caracterizeaza prin tendinta de imitare inconstienta a unui model dominant de comportament, care se propaga de la o persoana la alta, intr-un context favorizant - comparatia sociala este unul din procesele prin care se elaboreaza imaginea de sine, prin raportarea continua la cei din jur care, in anumite conditii, devin referentiale sociale cu functii modelatoare si corective pentru propria personalitate - disonanta cognitiva reprezinta un proces prin care se asigura echilibrul cognitiv si afectiv - presiunea normativa - sugestia reprezinta o modalitate complexa de influentare a comportamentului unei persoane, pe baza unor mecanisme neuropsihice inca insuficient descifrate - ordinul constituie modalitatea curenta de influentare a comportamentului unor persoane integrate in cadrul unei sisteme sociale organizate ierarhic, in care exista o autoritate recunoscuta - persuasiunea reprezinta o modalitate organizata si dirijata constient de influentare a unei persoane sau grup, apeland la o argumentatie logica, sustinuta afectiv si motivational, in scopul impunerii unor idei, opinii, atitudini sau comportamente care initial nu erau acceptate sau agreate de catre cei vizati - manipularea este o actiune de determinare a unui actor social d ea gandi si actiona in conformitate cu dorintele si interesele factorului de influenta, uneori chiar impotriva propriilor interese - influenta minoritatilor reprezinta un mecanism psihosocial prin intermediul caruia pot fi conditionate si modificate comportamentele unei majoritati pornind de la raporturile sale cu o minoritate Structuri si procese psihosociale de grup -

Microgrupurile sociale se constituie ca sisteme dinamice cu autoreglare in urma dezvoltarii unui ansamblu de relatii determinate intre membri, pe fondul desfasurarii unor activitati comune. Desfasurarea in timp a acestor relatii definesc procesele psihosociale de grup, iar modul de configurare a relatiilor la un moment dat definesc structurile psihosociale. - structura socioafectiva a grupului reprezinta elementul de fond in functie de care se vor dezvolta si manifesta toate celelalte structuri. Grupul poate fi considerat un sistem generator de relatii, dar si un cadru care asigura dezvoltarea emotionala, cognitiva si relationala a membrilor sai. - structura comunicatiei. Clasificarea formelor de comunicare: pe orizontala, pe verticala; unilaterala, bilaterala; instrumentala, de consum; biunivoca, multivoca; verbala, nonverbala. Functiile comunicarii: - asigura organizarea grupului, coordonarea activitatilor de realizare a sarcinilor si rezolvarea problemelor curente - mijloceste realizarea contactului psihologic dintre membrii grupului - conditioneaza constituirea si manifestarea coeziunii, prin uniformizarea valorilor, normelor, opiniilor, credintelor si atitudinilor care fundamenteaza viata de grup - fundamenteaza formarea palierului simbolic al vietii de grup, prin care grupul se obiectiveaza, se justifica si se manifesta in plan intergrupal, organizational si sociocultural - faciliteaza realizarea integrarii sociale si influentei formative a grupului asupra membrilor sai - structura autoritatii exprima ierarhizarea formala sau informala a membrilor unui grup in functie de capacitatea acestora de a influenta activitatea colectiva si comportamentul celorlalti membri, care se conditioneaza de o serie complexa de factori psihoindividuali, psihosociali si situationali. - structura sarcinii. Sarcina reprezinta principalul factor care orienteaza si structureaza activitatea grupului si in raport cu care se apreciaza performanta. Sarcina este definita ca un ansamblu obiectiv de cerinte, conditii si modele actionale elaborate si validate social, impuse din exterior sau adoptate prin consimtamant. Prin structura sarcinii intelegem totalitatea relatiilor functionale dintre membrii grupului. Fenomene psihosociale de grup Coeziunea este definita ca totalitatea campului de forte care are ca efect mentinerea laolalta a membrilor unui grup, opunandu-se fortelor dezintegratoare. Conformismul la grup. Unul dintre rezultatele directe ale coeziunii consta in aparitia unor presiuni psihosociale care tind sa uniformizeze conduitele membrilor grupului. Deviationismul reprezinta tendinta indepartarii de la prescriptiile care definesc implicit comportamentul considerat normal de catre grup sau faptul negarii valorilor, normelor si modelelor acceptate de grup ca avand o functie constitutiva sau reprezentativa pentru existenta si activitatea sa. Climatul psihosocial de grup Caracteristici ale climatului: - caracter sintetic, reprezentand o rezultanta a unui ansamblu de factori interni si externi, obiectivi si subiectivi. Climatul psihosocial este o atitudine colectiva a grupului fata de totalitatea mediului profesional, atitudine determinata de interactiunea tuturor factorilor obiectivi si subiectivi care actioneaza la locul de munca. - stabilitate si independenta relativa in raport cu factorii care l-au generat - caracter generalizat la nivelul grupului respectiv Atmosfera psihosociala reprezinta aspectele tranzitorii ale climatului. Moralul exprima increderea membrilor in capacitatea grupului de a rezolva la un anumit standard sarcinile si problemele cu care se confrunta . Factorii determinanti ai climatului psihosocial sunt structurati pe sase dimensiuni: deimensiunea socioafectiva, motivational-atitudinala, cognitiv-axiologica, instrumental-executiva, proiectiv-anticipativa si structurala.