Sunteți pe pagina 1din 33

INTRODUCERE

Necesitatea unei supravegheri prudentiale impuse bancilor prin lege decurge din actiunea factorilor elementari de pe piata bancara si anume din rolul bancilor in economie. Stabilitatea unei economii are ca principal pilon de sustinere stabilitatea sistemului bancar, respectiv functionarea normala a bancilor in toate atrbutiile lor importante. Activitatea bancilor este insa stans legata de actiunile si comportamentele agentilor economici, persoanelor fizice care sunt clienti ai bancilor. Clientii interpreteaza fenomenele ce se petrec in activitatea unei banci cu un mare grad de subiectivism, raspandind zvonuri nefondate si aprecieri relative, generand astfel panica in randul populatiei. Se creeaza inevitabil o stare de neincredere in bancile periclitate de aceste zvonuri avand loc retrageri masive de depozite de catre deponenti. In conditiile unui dezechilibru a situatiei lichiditatii si trezoreriei, bancile se confrunta cu crize greu de stapanit, consecintele fiind nefaste. Pentru stabilitatea de durata a sistemului bancar s-au constituit astfel reglementarile de supraveghere prudentiala in scopul de a preveni ca bancile sa se orienteze catre obtinerea unor profituri mari si rapide si pentru a proteja interesele deponentilor. Crizele bancare au efecte negative nu numai asupra economiei tarii unde se produc, ci, datorita procesului de globalizare au tendinta de a contamina si alte economii, afectand astfel stabilitatea financiara la nivel global. Autoritatile sistemelor de supraveghere prudentiala au fost puse in situatia creari unui cadru de reglementare a activitatii bancare la nivel national. Un prim pas in aceasta directie a fost realizarea, in 1988, a unui acord elaborat de Comitetul de la Basel privind reglementarile bancare si practicele de supraveghere. Acest acord, numit in limbaj bancar Acordul Basel I, a avut menirea creari unui climat de concurenta corecta
1

intre bancile internationale prin stabilirea unui prag minim al capitalului la nivelul de 8% fata de activele ponderate in functie de gradul de risc pentru fiecare banca. Datorita procesului de concentrare bancara, pe fondul aparitie unor giganti bancari care dispun de resurse tehnologice, financiare si umane mult mai avansate au inceput sa se evidentieze slabiciunile Acordului Basel I. Comitetul de la Basel a fost pus astfel in situatia realizarii unor revizuiri, creand cel de-al doilea acord de la Basel (Acordul Basel II) privind cerintele de capital pentru institutiile de credit. In Romania perioada de dupa 1990 este cea care marcheaza o noua era pentru sistemul bancar romanesc. Acesta a cunoscut o serie de transformari ale carui rezultate a permis realizarea unui sector bancar diferit de cel din epoca anteriora, dar inca incomparabil cu cel din tarile dezvoltate din Uniunea Europeana. Aceasta remodelare a sistemului bancar romanesc a avut drept scop, pe de o parte crearea unui sistem bancar dupa principiile economiei de piata, iar pe de alta parte armonizarea legislatiei romanesti cu aceea a tarilor din Uniunea Europeana. Remodelarea sistemului bancar romanesc a avut in vedere constituirea unui element de o importanta deosebita, inexistent in perioada de tranzitie, si anume supravegherea prudentiala. Exercitata de BNR, aceasta are rolul de a preveni comportamentul neprudential al bancilor, determinat de inclinatia acestora de a acapara cati mai multi clienti si astfel, obtinerea unor profituri mari si rapide, si de protejare a deponentilor mentinand astfel stabilitatea financiara si increderea publicului in bancile din Romania. Supravegherea bancara s-a confruntat, in primii ani, cu ezitari si esecuri datorita caracterului sau inovativ si lipsei de experienta si de pregatire a sistemului de supraveghere. Romania nu a fost nici ea ocolita de numeroase falimente bancara, ca si in marea majoritate a tarilor emergente, si toate acestea au fost puse pe seama calitatii sistemului de supraveghere. Aceste esecuri au contribuit insa la perfectionarea procesului de supraveghere, in prezent considerandu-se a fi corespunzatoare si in acord cu nivelul de dezvoltare a pietei bancare romanesti.
2

Nevoia perfectionarii sistemului de supraveghere este evidenta datorita schimbarilor conjuncturale permanente:dezvoltarea proceselor tehnologice, diversificarea si aparitia produselor bancare noi, si nu in ultimul rand recenta aderare la Uniunea Europeana. Concurenta acerba intre banci si diversificarea produselor oferite de acestea sunt factori care expun bancile la noi riscuri si provocari. Acest lucru necesita o innoire continua a modelelor, tehnicilor si instrumentelor de gestionate a activitatii si a riscurilor aferente, necesare cresterii competitivitatii bancare. Lucrarea de fa isi propune analizarea modelelor si instrumentelor de supraveghere bancara atat la nivel national cat si international. Se analizeaza modelele si instrumentele atat in spatiul european, cat si in afara acestuia.

CAPITOLUL 1 ANALIZA MODELELOR SI INSTRUMENTELOR DE SUPRAVEGHERE BANCARA IN SPATIUL EUROPEAN

In ultimii treizeci de ani au existat numeroase crize bancare.Caprio si Klingebiel (1999) au identificat 69 de astfel de crize incluzand in studiul lor atat tarile dezvoltate cat si cele in curs de dezvolatre. Insolvabilitatea bancilor generata de declansarea unei crize bancare creaza distorsiuni care afecteaza economia in ansamblul ei si ale caror efecte pot fi: Fuga capitalurilor atunci cand publicul ia la cunostinta despre insolvabilitatea unei banci. Avand in vedere ca banca manevreaza cea mai de pret avutie a oamenilor si anume banii, populatia este foarte sensibila la cunoasterea insolvabilitatii a unei singure banci. In acest caz se ajunge la o scadere a increderii in sistemul bancar ceea ce poate conduce la retrageri masive de depozite de catre clienti. Are loc deci un proces de demonetizare si fuga capitalurilor stopand astfel cresterea economica si succesul politicilor macroeconomice. Refinantarea sau reinnoirea creditelor clientilor cu datorii mari. De teama unei agravari a starii financiare bancile au tendinta de a sprijini clientii care au contractat credite mari si care sunt in situatia incapacitatii de rambursare a acestora, ignorand astfel clienti care pot desfasura activitati productive. Aceste fenomen poarta denumirea de crowding-out. Instabilitatea sistemului bancar duce inevitabil la cresterea ratelor de dobanda, crestere perceputa atat de clienti cat si de banci. Pentru atragerea de noi depozite prin care ar mentine lichiditatea, cresc ratele de dobanda la depozite, crestere care atrage dupa sine si cresterea ratelor de dobanda la creditele noi
4

acordate, influentand astfel negativ economia reala, nivelul preturilor si cresterea economica. In cazul pierderilor inregistrate de bancile de stat , dar si de cele private se asteapta ca acestea sa fie asimilate de catre guvern prin nationalizare sau prin sistemul subventiilor care va afecta deficitul bugetar cvasifiscal. Aceste pierderi au inregistrat valori in anumite perioade de peste 50% din PIB in unele tari (de exemplu, Indonezia in 1997 si Argentina in 19981), pierzatorii fiind in acest caz contribuailii la bugetul de stat. In cazul in care o banca intra in insolvabilitate deciziile de politica monetara luate de banca centrala pot sa nu fie, in anumite situatii, eficiente. De exemplu: banca centrala poate lua decizia de majorare a ratei rezervei minime obligatorii pentru a atrage lichiditate din sistem. In cazul insolvabilitatii unei banci aceasta masura poate conduce la o incercare a bancii in cauza de mentinere a marjei de dobanda (diferenta intre dobanda activa si cea pasiva) si a profiturilor, crescand astfel rata de dobanda la creditele acordate. Toate aceste efecte se concretizeaza pe de o parte in pretul fiscala platit pentru rezolvarea crizei bancare, iar pe de alta parte in pierderile din PIB asociate. Resursele bancilor sunt constituite in cea mai mare masura din depozitele atrase de la clienti si intr-o mica masura sunt resurse propii. Acest lucru face ca, de cele mai multe ori, raportul intre datorii si fondurile propii sa fie de 20, sau chiar 30 la 1. In plus depozitele sunt plasamente pe termen scurt, putand chiar fi retrase inainte de termen, in timp ce creditele sunt acordate pe termene mai lungi si, de regula termnele sunt fixe. Aceste lucruri fac ca bancile sa fie vulnerabile la retrageri masive de depozite, iar clientii sa fie expusi la pierderea banilor depozitati in cazul in care o banca ajunge in stare de insolvabilitate. Pentru evitarea acestor efecte nocive s-a ajuns la necesitatea ca bancile sa fie supuse supravegherii prudentiale exercitata de o autoritate statala care sa acorde sprijin bancilor care se
1

Bogdan Moinescu, Dardac Nicolae coord. Supravegherea prudentiala si gestionarea riscului sistemic, teza de doctorat, 2006 (Honohan, P. and D. Klingebiel, Controlling fiscal costs of banking crises)

vor confrunta cu retrageri maisve de depozite daca acestea vor face dovada ca stabilitatea lor financiara este sanatoasa iar actiunile deponentilor sunt doar rezultatul unor zvonuri nefondate, iar pe de alta parte supravegherea prudentiala ofera deponentilor incredere ca economiile lor sunt administrate de institutii oneste si corecte care respecta regulile prudentiale. Prin supraveghere prudentiala se intelege o entitate al carei obiectiv prioritar este sustinerea stabilitatii institutiilor financiare si/sau a sistemului financiar in cea mai mare masura. Supravegherea prudentiala se axeaza pe institutiile de credit, cu scopul de a proteja solvabilitatea si viabilitatea lor. Asa cum si termenul sugereaza, supravegherea prudentiala are legatura cu asigurarea sau, in termeni mai realisti cu incurajarea si promovarea comportamentului prudential al managerilor institutiilor bancare2 Uneori, aceste sarcini sunt exercitate de o singura autoritate specializata, iar alte ori exista autoritati separate.De altfel acestea sunt si modelele de supraveghere prudentiala: - modelul supravegherii unificate - modelul suparvegherii specializate. Aceste modele vor fi prezentate in prezentul capitol ceva mai incolo. Termenul de supraveghere prudentiala poate fi folosit atat in sens restrans, cat si in sens larg. Supravegherea in sens restrans este realizata pe baza raportarilor de prudenta bancara (supravegherea off-site) precum si prin inspectii la sediul bancilor (supravegherea on-site). Pentru aceasta, supraveghetorii bancari trebuie sa tina legatura in permanenta cu conducatorii bancilor si sa dispuna de modalitati de colectare si analiza a raportarilor prudentiala si statistice de la o banca. Veridicitatea acestor raportari trebuie verificata prin examinrile la birou sau
2

Talk by Deputy Governor, Mr G.J. Thompson, to Monash University Law School Foundation, Melbourne, 28 March 1996.

prin utilizarea auditorilor externi. Un element esential al supravegherii bancare este ca aceste monitorizari sa fie bazate pe motive consolidate. Supravegherea off-site are la baza evaluarea fiecarei banci din punct de vedere al respectarii cerintelor minime de prudenta bancara si al situatie sale financiare curente. Aceasta evaluare se realizeaza prin analizarea raportarilor prudentiala si statistice primite in mod periodic de catre autoritatile care desfasoara activitatea de supraveghere precum si analizarea oricaror informatii cu privire la activitatea acestor institutii (rapoarte de audit, conturi anuale publicate, informatii fdin presa electronica etc.). Un instrument important in realizarea supravegherii off-site il reprezinta registrele de credit si registrele privind incidentele de plati. 3 Supravegherea off-site are mai multe utilitati. In primul rand ea este folosita ca instrument de avertizare timpurie care are rolul de a detecta, intre perioadele in care se realizeaza inspectii la fata locului, acele tendinte nefavorabile in activitatea unei banci, ce ar putea avea efecte nefaste in viitor : modificari ale unor variabile cum ar fi profitul sau marjele de dobanda, deteriorarea indicatorilor financiari calculati pentru banca fata de nivelurile inregistrate in perioadele anterioare sau in comparatie cu cei ai altor banci. O a doua utilitate a supravegherii off-site o reprezinta verificarea respectarilor prudentiale de catre banci si recomandarile autoritatilor de supraveghere. In al treilea rand, aceste monitorizari permit imbunatatirea eficientei supravegherii la fata locului. Monitorizarea off-site poate, de asemenea, sa identifice potentialele probleme intre intervalele de realizare ale suprvegheri on-site, si astfel sa detecteze si sa corecteze lucrurile inainte ca problemele sa devina mai serioase. Astfel de raportari pot sa fie utilizate pentru a identifica trendul nu numai pentru pentru anumite institutii, dar si pentru sistemul bancar in ansamblul sau. Aceste raportari pot reprezenta baza in discutiile cu managementul bancii supravegheate, fie la anumite intervale de timp fie atunci cand problemele apar. Ele ar trebuie sa fie de
3

Vezi capitolul Intrumente indirecte de suparevghere prudentiala

asemenea o parte componenta a examinarii planificate astfel incat beneficiul maxim sa fie obtinut prin reducerea de timp petrecut cu realizarea supravegherii on-site. In urma informatiilor oferite de catre sistemele de supraveghere off-site se declanseaza, in cazul in care este nevoie, actiuni de insepectie on-site . Supravegherea on-site. O supraveghere bancara eficienta se realizeaza prin completare la monitorizarea off-site cea on-site. Aceasta metoda este utilizata pentru a verifica acuratetea raportarilor prudentiale, situatia financiara a unei banci, calitatea portofoliului de credite, sistemul de control intern si de gestiune a riscurilor, precum si alte aspecte, cum ar fi calitatea conducerii, ce nu pot fi realizate prin intermediul supravegherii off-site. Examinatorii specializati verifica cu mai multa acuratete factorii calitativi de la nivelul managementului, analiza ce nu poate fi identificata prin rapoartele de reglementare. Relatiile dintre celor doua componente ale supravegherii in sens restrans sunt complementare. Examinarile la birou orienteaza activitatea in-site care la randul ei ofera informatii pentru rafinarea analizelor off-site. Colaborarea dintre ele alcatuiesc o supraveghere micro-prudentiala completa si are o importanta deosebita in prevenirea falimentelor bancare si a manifestarii riscului sistemic. Supravegherea in sens larg are o importanta atat nationala cat si internationala. La nivel national sistemul bancar este responabil de alocarea reasurselor economice. Prabusirea acestuia ar duce la un blocaj economic aproape total. La nivel international problemele unui sistemul bancar, in contextul globalizarii, ar putea influenta si afecta alte sisteme. Scopul supravegherii prudeniale este de a preveni falimentele bancare, pentru a-i proteja pe deponeni, precum i stabilitatea general a sistemului financiar i economic.4 Altfel spus supravegherea bancara are rolul de a asigura
4

Parlamentul European, Comunicare pentru membrii.

sanatatea sistemului bancare ceea ce inseamna potrivit lui Mario Draghi, guvernatorul Bancii Italiei, sanatatea unui sistem bancare se caracterizeaza prin flexibilitate, rezistenta, stabilitatea. Sanatatea sistemului bancar nu este insa pe deplin asigurata de o supraveghere prudentiala de calitate. Aceasta este o conditie esentiala dar nu si suficienta. Pe langa aceasta trebuie sa existe un cadru macoreconomic stabil care sa permita atat bancilor cat si clientilor acesteia sa faca o evaluare justa a perspectivelor de afaceri astfel incat clientii sa nu fie pusi in situatia incapacitatii de rambursare a creditului contractat pentru finantarea afacerii, sa existe un cadru juridic bine pus la punct care sa asigure respectarea conditiilor contractuale si sa permita bancilor sa actioneze in recuperarea creditelor acordate in cazul in care acestea nu sunt rambursate si/sau sa initieze procedura de faliment pentru debitorul rau-platnic, sa existe un sistem contabil corect care sa evalueze in mod realist activele bancii si cele ale companiei care solicita un credit, sa nu permita statului sa intervina in sistemul bancar, astfel incat creditele sa fie acordate pe principii prudentiale si nu politice, sa existe un sistem nebancar bine pus la punct (piata de capital, asigurari, societati de leasing etc.) asa incat banca sa nu se angajeze in operatiuni pentru care nu este bine pregatita. Ca urmare a neindeplinirii conditiilor de mai sus scrizele bancare au aparut atat in tarile dezvoltate, dar mai ales in tarile in curs de dezvoltare, costurile asociate tarilor emergente fiind mult mai mari decat cele din tarile dezvoltate. Hoggarth (2001) a estimat pierderi medii de 17.8% din PIB in cazul tarilor in curs de dezvoltare care s-au confruntat cu crize bancare (in Chile si Argentina pierderea totala a atins 40-50% in 1986). Scopul primordial al supravegherii prudentiale este acela de a asigura stabilitatea financiara insa acest lucru este in contradictie cu functionarea eficienta a acestuia., deoarece sistemul ar fi sigur daca toate depozitele ar avea in contrapartida active cu grad de lichiditate si de siguranta de 100%. Insa singurele
9

active care ar indeplini aceste conditii ar fi detinerile de moneda ceea ce ar insema ca bancile sa nu obtina profit. Din aceasta cauza supravegherea trebuie sa accepte ca bancile trebuie sa-si asume anumite riscuri. Supraveghrea prudentiala nu asigura supravietuirea unei banci in conditiile unei crize bancare. Pentru a-si atinge sopul principal pentru care a fost creata, supraveghera are nevoie de cat mai multe informatii. Acestea sunt obtinute fie prin eforturi propii ale supraveghetorilor, fie din alte surse. Cea mai mare parte din informatii sunt transmise chiar de bancile supravegheate. De aceea sistemul de supraveghere trebuie sa fie bine pus la punct atat din perspectiva omogenitatii datelor primite, cat si din perspectiva prelucrarii rapid a infomatiilor primite. Supravegherea prudentiala, prin calitatea intrarii si mentinerii in sistem a bancilor care respecta regulile prudentiale, asigura cresterea economica si sectoare economice sanatoase. Implementarea sistemului de supraveghere prudentiala difera de la tara la tara in functie de tipologia entitatii care realizeaza supravegherea (un singur supraveghetor sau entitai separate penrtu fiecare segment al pietei financiare), instrumentele utilizate de fiecare entitate bancara pentru identificarea si rezolvarea problemelor aparute la nivelul institutiei supravegheate, modul de abordare si rezolvare a crizelor bancare. De asemenea se mai tine seama si de arhitectura sistemului bancar si de existenta instrumentelor indirecte de supraveghere prudentiala (birouri de credit, registrele de credit, registrele incidentelor de plati etc.) Modele de supraveghere prudentiala Exista inca un numar mare de tari care se afla intr-o continua dezbatere cu privire la schimbarea structurii supravegherii prudentiale, si daca are loc acesta reforma, in ce directie trebuie sa se indrepte? In literatura recenta de specialitate exista dispute referitoare la delegarea responsabilitatii realizarii supravegherii prudentiale unor institutii independente, in conditiile in care aceste institutii au clar
10

definite obiectivele si au instrumentele de supraveghere adecvate pentru a-si atinge aceste obiective. - Independenta supravegherii are patru dimensiuni: - Independenta reglementarii, asociata cu o larga autonomie in stabilirea reglementarilor si principiilor prudentiale. - independenta supravegherii din perspectiva neamestecarii politicului si intimidarea din partea industiei. - Autonomia institutionala asociata cu securitatea supraveghetorilor. - Independenta din punct de vedere bugetar (financiar) A patra dimensiune (independenta financiara) ridica trei intrebari: Exista modele de supraveghere optime? Care sunt cele mai utilizate modele in acest sens? Putem explica diferenta dintre aceste modele analizand factorii specifici din fiecare tara?5 Inainte de 1999 supravegherea bancara era efectuata in tarile cu economie de piata de catre banca centrala, iar celelalte segmente ale pietei financiare (piata de capital si cea a asigurarilor) aveau cate o institutie separata de supraveghere. Problema era, ca in unele tari numarul acestor institutii era tot mai mare Supravegherea de acest tip era destul de greu de realizat in cazul pietelor financiare sofisticate si s-a pus problema, astfel, unificarii autoritatilor de supraveghere. Startul l-a dat Marea Britanie, care avea in 1996 nu mai putin de 9 autoritati de supraveghere. Un comitet parlamentar (Civil Service Committee), aducand ca argumente efectele prabusii recente ale BCCI (Bank of Credit and Commerce International) si a bancii Barings, pune problema in 1996 a retragerii supravegherii bancare de sub tutela Bancii Angliei si transferarea acesteia unui organism separat impreuna cu eventuala preluare a supravegherii caselor de economii din domeniul locativ. In urma unor dezbateri asupra acestui raport, in 1998, s-a infiintat Financial Stability Authority (FSA), un organism de
5

Donato Masciandaro, Mara J. Nieto and Henriette Prast, Financial Governance of Banking Supervision, 2007, working paper of Spanish Central Bank

11

supraveghere care din anul 2001 a preluat si celelalte autoritati de supraveghere ale pietei financiare din Marea Britanie. Avand in vedere ca Londra era, in acea perioada, cel mai dezvoltat centru financiar al Europei, decizia acesteia de a opta pentru o supraveghere unificata a fost in scurt timp adoptata si de alte tari din Uniunea Europeana, si nu numai. Asfel, modelul a fost preluat de Irlanda, de cateva tari nordice, Germania, Austria, dar si de Australia, Estonia si Ungaria, chiar daca, ultimele doua se caracterizau prin economii emergente. Modelul FSA a iscat multe controverse, cele mai importante argumente in favoare lui fiind urmatoarele: Supravegherea prudentiala realizata separat pe fiecare segment al pietei financiare s-a format intr-o perioada cand structura sistemelor financiare era mult mai simpla. In timp insa, granitele intre actvitatile desfasurate de fiecare parte a pietelor financiare au inceput sa se estompeze. Au aparut activitatile compuse de tipul bancassurance sau cross-selling. Pe de alta parte, ca urmare a procesului de globalizare, au aparut conglomeratele financiare care presupun supravegherea simultana a mai multor activitati. Datorita faptului ca s-a ajuns la necesitatea realizarii unor procese de supraveghere mai complicate, realizarea ei prin mai multi agenti specializate presupune niste costuri mai ridicate. Unificarea supravegherii ar genera costuri mai reduse atat din punct de vedere administrativ pentru ca s-ar elimina duplicarea serviciilor logistice, cat si sub aspectul sistemelor informatice prin intermendiul carora se obtin raportarile de la institutiile supravegheate. In conditiile unei supravegheri separate, pietele financiare percep mai mult sau mai putin toate invatamintele rezultate dintr-o eventuala criza bancara. Posibilitatea de focalizare asupra unui singur sector este ineficienta in prevenirea unui eveniment sistemic din cauza gradului de interdependenta intre

12

pietele financiare. De aceea apare necesara o supraveghere consolidata care sa actioneze simultan asupra tuturor segmentelor. Evitarea ca anumite conglomerate financiare sa-si desfasore activitatea in zonele unde supravegherea nu este foarte stricta in scopul comiterii unor fraude sau sa obtina castiguri din avantaje competitive nejustificate. Argumentele aduse supravegherii efectuate de banca centrala, sunt urmatoarele: Banca Centrala are un mare grad de independenta in cele mai multe tari ale Uniunii Europene, ceea ce-i permite sa adopte anumite decizii intr-un context dificil fara amestecul politicului. Daca supravegherea ar fi realizata de catre o alta institutie atunci factorul politic ar putea interveni mai usor in activitatea acesteia. Banca Centrala se bucura de o mai mare credibilitate decat in cazul unei institutii nou create. Prin rolurile pe care le are Banca Centrala intr-un sistem bancar, ea dispune de mai mullte informatii care pot fi de folos in identificarea unor factori. Separarea rolului de imprumutator de ultima instanta jucat, de cele mai multe ori de Banca Centrala, de rolul de supraveghetor bancar poate genera intarzieri in rezolvarea unei crize bancare. Unii specialisti sustin ca supravegherea unificata nu poate anihila in totalitate lipsa de comunicare care exista, in viziunea altora, la nivelul supravegherii specializate. Pana acum am pus in evidenta conflictul intre supravegherea realizata de o singura institutie pentru toate segmentele financiare si supravegherea realizata pe de o parte de catre banca centrala (supravegherea bancara), iar pe de cealalta parte de celelate autoritati care au in evidenta celelalte segmente ale pietei financiare. Exista insa unele tari care practica supravegherea separata, insa supravegherea bancara nu este realizata de catre banca centrala ci de catre o institutie specializata. In alte tari exista chiar mai multe entitati distincte care se ocupa de supravegherea
13

bancara. O astfel de tara este SUA, unde supravegherea este realizata de catre 4 institutii: OCC (Office of the Comptroller of the Currency) care supravegheaza bancile cu licenta la nivel national, FRS (Federal Reserve System) supravegheaza bancile cu licenta la nivel national si care sunt membre FRS, precum si holdingurile bancare, FDIC (Federal Deposit Insurance Corporation) supravegheaza celelalte banci cu licenta la nivel de stat precum si bancile de economii cu licenta la nivel de stat, OTS (Office of Third Supervision) supravegheaza asociatiile de economii6 In Austria s-a realizat supravegherea unificata in anul 2001. Inainte de aceasta supravegherea se realiza de catre Banca Centrala pe de o parte, care emitea reglementarile prudentiale, aspectele de risc sistemic si avea rolul de imprumutator de ultima instanta, si de catre Ministerul Finantelor de cealalta parte, care realiza supravegherea off-site si on-site. Graficul urmator arata o centralizare a autoritatilor de supraveghere existente in UE:

Supraveghere unificata in toate sectoarele Supraveghere unificata pentru asigurari si piata de capital Supraveghere unificata pentru banci si piata de capital Supraveghere unificata pentru banci si asigurari

30%

Autoritate separata pentru fiecare sector

36%

Autoritate m ixta pentru fiecare sector, dar neunificata

26%

0% 4%

4%

Sursa proprie

Mihai Bogza, Nicolae Dardac coord. Supravegherea bancara si rolul acesteia in asigurarea stabilitatii financiare in Ro7mania, teza de doctorat, 2007.

14

Dupa cum se observa in graficul de mai sus, in UE 36% din tari au adoptat modelul supravegherii unificate, urmate se statele care ai o pentru anumite sectoare aceeasi autoritate dar nu sunt unificate total toate pietele financiare. Intre aceste state se incadreaza Italia, Spania, Polonia, Portugalia etc. Locul trei este ocupat de statele care au o autoritate separata pentru fiecare sector. Se observa ca in UE nu exista nici o tara care sa aiba o supraveghere unificata a pietei bancare si a asigurarilor, insa astfel de stat sunt in afara UE si chiar a Europei (Canada, Australia, Guatemala etc.) Banca Central Europeana a agravat disputa intre tarile care optau pentru unul dintre cele doua modele prin sustinerea importantei bancii centrale in cadrul supravegherii : excluderea bancii centrale din comitetul de supraveghere si reglementare va fi impotriva traditiilor nationale si internationale bine stabilite si ar putea submina serios efectivitatea cu care interesul publicului este urmarit in circumstante care sunt deja competitive.7 Datorita faptului ca nu s-a ajuns la un consens international in ceea ce priveste cea mai eficienta forma de organizare a structurilor de supraveghere, la nivel extern exista trei institutii de supraveghere specifice principalelor piete financiare, asa cum rezulta din tabelul 3: Tabel 3: Institutiile de supraveghere la nivel international Comitetul de la Basel Piata bancara Comisia Internationala pentru Valorile Imobiliare Piata de capital (IOSCO) Asociatia Internationala a Supraveghetorilor din Piata

Asigurari (IAIS) asigurarilor Autoritatile unificate au posibilitatea de a fi membre in toate cele trei institutii.

Statement on "EU structures for financial regulation, supervision and stability"by Tommaso PadoaSchioppa, Member of the Executive Board of the European Central BankBrussels, 10 July 2002

15

Intrumentele de supraveghere bancara O atentie deosebita este acordata imbunatatirii calitatii examinarii bancilor prin construirea unor sisteme suport care pot asista supraveghetorii in identificarea unor eventuale tendinte nefavorabile in activitatea unei banci care ar putea conduce la probleme serioase in viitor. Aceste sisteme suport sunt reprezentate de instrumentele de supraveghere bancara, instrumente care stau la baza modelelor abordate de fiecare banca in parte. Aceste instrumente utilizeaza informatii relevante despre caracteristicile unei institutii de credit si contrapartidele acestora, pe baza carora este furnizata o masura sintetica a performantelor si/sau a vulnerabilitatii lor. Realizarea unui instrument de lucru pentru evaluarea institutiilor de credit s-a dovedit foarte utila in prevenirea fenomenului de contaminare indirecta. In timp ce unele din aceste instrumente sunt capabile sa furnizeze informatii si indicatii dupa ce s-au manifestat problemele sistemului bancar (ex-post), altele inceaca sa anticipeze si sa avertizeze sistemele bancare asupra principalelor probleme care pot aparea in viitor avand in vedere profilul de risc curent al institutiei bancare. In prima categorie de instrumente intra sistemul de rating bancar, iar in cea de-a doua categorie se include sistemul de avertizare timpurie, acestea fiind cele mai utilizate instrumente de supraveghere bancara. Aceste instrumente de supraveghere prudentiala au rol in: Evaluarea sistematica a institutiilor bancare in cadrul unui model formalizat in timpul examinarilor on-site si intre perioadele de examinare off-site. Identificarea institutiilor si a sectoarelor din cadrul acelor institutii unde exista problemele si acestea au tendinta de a se extinde. Acordarea de prioritate examinarilor bancare in alocarea optima a resurselor necesare examinarii si preexaminarii. Tabelul 4 ilustreaza instrumentele de supraveghere prudentiala adoptate de principalele tari dezvoltate:
16

17

Tara

Autoritatea de supraveghere

Denumirea instrumentului ORAP (Organisation and Reinforcement of Preventive Action) SAABA (Support System for Banking Analysis) BAKIS (BAKred Information System)

Anul in care a fost implementat 1997

Tipul instrumentului Sistem de rating bancar

Franta

Comisia Bancara

1997

Model de avertizare timpurie Pierderi asteptate Sistem de evaluare indicatorilor financiari calculati fata de nivelurile comparatite cei pentru lor cu anterioare sau in stabiliti grupul al

Gemania

Biroul Federal German de Supraveghere

1997

Italia

Banca Italiei

PATROL

1993

martor de banci. Sistemul de rating bancar (off-site) Sitem de avertizare timpurie Sistem de evaluare complet al riscului bancar Sistem de evaluare indicatorilor financiari calculati fata de nivelurile anterioare sau lor al

Sistem avertizare timpurie Olanda Banca Olandei RAST(Risk

de

In plan

1999

Analysis Support Tool) Sistem observare de In plan

18

in comparatite cu

Sursa: SUPERVISORY RISK ASSESSMENT AND EARLY WARNING SYSTEMS by Ranjana Sahajwala and Paul Van den Bergh Basel Committee on Banking Supervision - working papers No.4 Decembrie 2000. 1.2.1. Sistemul de rating bancar Ratingurile atribuite de supraveghetorii institutiilor de credit au aparut initial ca aprecieri derivate pe baza examinarilor on-site. In ultimii ani, abordarea a cunoscut o mare dezvoltare si a fost aplicata si asupra examinarilor off-site. Sistemele de rating ale supravegherii bancare ajuta la identificarea institutiilor a caror conditie impune o atentie speciala din partea supravegherii. Ratingurile examinarilor on-site se bazeaza pe aprecieri facute in mod subiectiv de catre examinatori asupra diferitelor aspecte ale functionarii institutiei bancare. Cu toate ca evaluarile sunt realizate impotriva indicatorilor de referinta care reprezinta fundamentul esential al evaluarii, acestea nu sunt riguroase si restrictive, si permit examinatorului sa ia in considerare alti factori care ii sunt utili in evaluarea unei institutii bancare. In timp ce ratingurile supravegherii on-site pot fi impartasite managementului bancii analizate, acestea nu pot fi facute public. Ratingurile supravegherii off-site sunt bazate pe analize off-site a informatiilor reglementate si pe alte informatii aflate la dispozitita supraveghetorului ca si a informatiilor continute in rapoartele on-site. Aceste ratinguri se atribuie pe baza unui proces continuu de evaluare a unei entitati bancare intr-o perioada de timp, in general un an. Ratingurile supravegherii off-site sunt in general confidentiale si sunt de uz intern de catre supraveghetori. Utilizarea de rating-uri a fost introdusa initial de catre SUA, in anii 1980, ca un raspuns al autoritatilor americane la criza bancara din acea perioada ce a afectat un numar mare de banci. Sistemul de rating CAMEL a fost introdus initial pentru stabilirea ratingurilor supravegherilor on-site. Sistemul este bazat pe evaluarea institutiilor bancare sub anumite criterii supervizate si este utilizat de toate cele trei
19

autoritati de supraveghere din SUA: FRS, OCC si FDIC. Fiecare institutie banca era evaluata initial din punct de vedere al unui numar de 5 aspecte considerate definitorii pentru activitatea acesteia. Cele 5 aspecte sunt: - Capital (Capital); - Assets (Active); - Management (Management sau Conducere); - Earnings (Profitabilitate); - Liquidity (Lichiditate); Ulterior sistemul a primit o a sasea componenta si anume Sensitivity (senzitivitatea la riscul de piata) si a primit numele CAMELS. Sunt atribuite astfel rating-uri de la 1(cel mai bun) la 5 (cel mai rau) fiecariei componente in parte dar si la nivel agregat. Un rating compus este vazut ca o limitare a componentelor raiting-ului si este considerat ca fiind primul indicator a conditiei financiare curente a bancii. Ratingul compus are valori cuprinse intre 1 (cel mai bun) si 5 (cel mai rau) si implica de asemenea o anumita subiectivitate bazata pe evaluarile examinarilor globale ale institutiei tinand seama de evaluarile componentelor individuale. Detalii despre sistemului de rating on-site CAMELS sunt redate in Anexa1. Ratingurile sunt acordate anual ca urmare a examinarilor on-site realizate de catre autoritatile de supraveghere americane. In cazul bancilor cu probleme (cele care au ratingul 4 sau 5), ratingurile pot fi acordate mai des deoarece examinarile on-site sunt mai frecvente. In cazul bancilor sanatoase (rating 1 sau 2), intervalul intre examinarile on-site poate ajunge si la 18 luni. Ratingurile examinarilor on-site atribuite de autoritatile de supraveghere americane sunt intrumente semnificative si de incredere pentru evaluarea conditiilor financiare curente ale institutilor bancare. Ele formeaza de asemenea baza pentru determinarea relatiilor cauzale intre indicatorii financiari calculati in baza supravegherii off-site si indicatorii efectivi determinati dupa examinarile on20

site. Acestea sunt formele de baza pentru unele modele de avertizare timpurie folosite in supravegherea americana care vor fi tratate mai tarziu. Una dintre autoritatile de supraveghere din SUA, si anume FDIC, a dezvoltat pe la mijlocul anilor 80un sistem de rating simplificat, CAEL, pe baza carora se acordau ratinguri trimestriale. Sistemul a fost retras in decembrie 1999. CAEL utiliza analiza indicatorilor financiari pentru a acorda ratinguri institutiilor bancare trimestrial. Indicatorii financiari utilizati proveneau din raportarile de apel8 ale institutiilor care foloseau o scala de la 0.5 (cel mai bun) pana la 5.5 (cel mai prost). Componentele sistemului CAEL erau : Capitalul, Activele, Profitabilitatea, Lichiditatea. Managementul nu era parte a sistemului deoarece nu erau informatii off-site disponibile pentru evaluarea managementului institutiilor bancare. Pentru fiecare componenta a ratingului exista un numar mare de indicatori. Acestia sunt impartiti pe ratinguri tinand seama de performantele unui anumit grup de banci cu caracteristici similare (peer group). Caracteristicile comune sunt in general domeniul de activitate si dimensiunile. Sistemul de rating, fiind un instrument pentru evaluarea situatiilor financiare ale bancilor, a fost adoptat si de alte autoritati de supraveghere din alte tari, inclusiv Italia si Franta, pentru a fi utilizat ca baza in analizele off-site. In prezent, aceste sisteme sunt utilizate nu numai in tarile cu structuri de supraveghere dezvoltate, ci si in economii emergente, pe fondul asistentei tehnice acordate de Federal Reserve System specialistilor din aceste tari. Sisteme de avetizare timpurie Crearea si folosirea sistemelor de avertizare timpurie pentru prezicerea sanatatii viitoare a bancilor a reprezentat o evolutie remarcabila a sistemului de supraveghere prudentiala in ultimii ani. Acestea furnizeaza informatii esentiale si
8

O raportare de apel reprezinta informatiile raportate trimestial propuse de catre bancile din SUA. Datele din raportarile de apel reprezentau informatiile de baza pentru toate sistemele de monitorizare off-site din SUA.

21

utilizeaza tehnologii cantitative care au rolul de a tranforma mai multi indicatori care redau sanatatea si perfomanta bancii in indicatori estimatori ai riscului. Bazate pe aceste estimari, modelele incearca sa separe bancile care au un risc mare de a falimenta in viitor de bancile cu un risc redus de faliment in viitor. Sistemelor de avertizare timpurie au cunoscut o dezvoltare semnifiativa in anii 90, fiind consecinta numeroaselor falimente bancare din SUA. Ele reprezinta de fapt modele matematice care incearca sa masoare probabilitatea ca o anumita banca sa ajunga intr-o situatie critica . Exista doua diferente intre sistemele de avertizare timpurie si cele de rating bancar. In primul rand sistemele de avertizare timpurie au ca scop principal identificarea riscurilor care au capacitatea de a conduce la efecte adeverse in viitorul institutiilor bancare. Acest obiectiv este in contrast cu determinarea actuala a riscurilor bancare care pot afecta in prezent activitatea unei institutii de credit, acesta fiind principalul obiectiv al sistemelor de rating. In al doilea rand, sistemele de avertizare timpurie utilizeaza tehnici cantitative avansate pentru a determina relatiile economice intre variabilele explicative si rezultate (ex: fragilitatea bancilor, situatiile dificile si falimentele sau supravietuirea bancilor). Se determina rezultatele cantitative datorita puternicei cauzalitati, si concluziile stastistice sunt utilizate pentru a determina proprietatile si caracteristicile relatiilor cauzale. Acestea sunt folosite apoi pentru a prezice evenimente viitoare cu caracteristici similare. Factorii calitativi nu joaca un rol important in aceste modele stastistice. Sunt utilizate mai multe tehnici de estimare in contruirea sistemelor de avertizare timpurie. Cele mai multe modele studiate sunt bazate pe tehnicile calitative de raspuns care analizeaza o relatie cauzala intre un set de variabile dependente si anumite variabile independente. Variabilele dependente in acest model ar putea fi esec sau supravietuire, sau rezultate ordonate asa cum sunt ratingurile bancare. Acesta este contrar unui model macroeconomic, de exemplu,
22

care estimeaza PIB-ul si unde rezultatele pot lua valori infinite. Probabilitatile estimate ale variabilelor dependente sunt valabile la un anumit moment de timp nespecificat, dar care se afla intr-un interval de variatie implementat in model. Datorita gradului ridicat de cmplexitate, ca si frecventei aleatorii ale crizelor bancare, doar doua tari SUA si Franta au dezvoltat pana acum sisteme complexe de avertizare timpurie. In SUA fiecare dintre cele trei autoritati de supraveghere bancara, OCC, FDIC si Federal Reserve dispun de propiul sistem de avertizare timpurie. Comisia Bancara Franceza a retras bazele de date vechi referitoare la creditele individuale si analizele statistice efectuate de Banca Frantei pentru a construi modele de avertizare timpurie. Banca Italia a facut de asemenea cercetari, testari pentru a implementa in scurt timp un model de avertizare timpurie. Principalele caracteristici ale acestor modele sunt evidentiate in Tabelul 5.

23

O Mod elul SAA BA- model marea de estimare solvabilita a pierderilor anticipate Com isia Bancara Franta tii viitoare, bazate pe pierderile potentiale aferente - portofoliul ui credite de ectiv Esti 3 ani luni Obi rizont de timp

Fre cventa

U Date de intrare Date de banci interne ale legale de tara si sectoriale Date ale Bancii Frantei Agentii indepen dente de rating si a Evaluarea calitatii conducerii sprijinului actionarilor. Ajustarea capitalului profiturilor viitoare pierderi potentiale. si e Evaluarea Metodologi izarea

judecatii

La fiecare 6

umane D pentru de calitatii si

raportate pierderilor Evaluari portofoliului riscurilor 3 ani.

anticipate aferente evaluare

cedite in urmatorii conduce

sprijinul

actionar final

a r in stad

cu analizei.

24

SEE R model mare de insolventei Fede ral Reserve System -SUA Gro wth System sistem a prognoza a tisi

Esti a ani probabilita insolvente i

2 luni

La

Rapoart

Regresie bivariata probit Evaluarea caracteristic ilor variabilelor pentru cu martor bancare similaritati variabile

fiecare 3 e trimestriale

din perioada 1985 Iden tificarea - cu de slabiciuni -5 ani 4 luni La Rapoart - 1991 Identificare a bancilor cu rate de crestere a mai creditelor

fiecare 3 e trimestriale

Monitoring bancilor

mari de 5% bazat pe 4 ratii si 5 rate de crestere.

monitorizre potentiale cresterii Bank Calulator Iden tificarea an 1 ual An Date anulate. Alte informatii date somajul nivel local.
25

FDIC SUA

Evaluarea a trei principale riscuri: Riscul de portofoliu neperformante, categorii de

-model de bancilor prognoza a cu risc de insolventei insolventa si nivel a de riscului la

privind

la (lichiditate, credte

sistem OCC SUA

CAMELS anterioare) Riscul de conditie bancilor (profitabilitate capital) Riscul mediu si economic (rata somajului local sau de tara), dimensiunea bancii, vechimea in autorizatiei bancii, modificari reglemantirle si a

bancare) Sursa: Mihai Bogza, Nicolae Dardac coord. Supravegherea bancara si rolul acesteia in asigurarea stabilitatii financiare in Romania, teza de doctorat, 2007, SUPERVISORY RISK ASSESSMENT AND EARLY WARNING SYSTEMS by Ranjana Sahajwala and Paul Van den Bergh Basel Committee on Banking Supervision - working papers No.4 Decembrie 2000.

26

27

In comparatie cu sistemele de rating, sistemele de avertizare timpurie reduc la minimum subiectivismul supraveghetorului. Ele incearca sa determine realatiile economice cauzale intre anumiti factori independenti si evolutiile viitoare ale bancilor, prin compararea evenimentelor-martor intamplate in trecut. Acesta abordare intimpina dificultati atat din punctul de vedere al aspectelor tehnologice, cat si al absentei unui numar suficient de cazuri-martor pe baza carora sa se efectueze raportarea. Daca se cauta evenimente-martore care s-au desfasurat in trecutul mai indepartat atunci predictia poate fi afectata de modificarea sensibila a conditiilor sistemului bancar, deoarece cadrul acesteia s-a schimbat considerabil prin aparitia de noi produse. Din cauza acestor dificultati sistemele de avertizare timpurie sunt utilizate foarte putin pe plan international. Cu toate acestea, in conditiile acestei raritati, foarte multe state incearca in permanenta sa anticipeze eventualele dificultati care pot aparea la nivelul sistemului bancar. Aceste anticipatii se fac insa intr-un cadru mai putin matematizat, avand deci o componenta subiectiva mai consistenta, prin analize ale unor indicatori si analize factuale rezultate in urma insepectiilor on-site. Instrumentele indirecte de supraveghere prudentiala Pentru realizarea supravegherii prudentiale bancile folosesc atat instrumente care actioneaza direct asupra problemelor unor institutii de credit, asa cum sunt sistemele de rating si sistemele de supraveghere timpurie, cat si instrumente indirecte. Acestea furnizeaza informatii raportate chiar de institutiile bancare si au rol in sustinerea supravegherii on-site si off-site. Dintre instrumentele indirecte de supraveghere prudentiala avem in vedere registrele publice de credit care sunt utilizate in mod frecvent pentru determinarea expunerilor agregate pe fiecare debitor fata de sistemul bancar, monitorizarea actvitatii de provizionare si analizarea tendintelor sistemice in activitatea de
23

creditare. Cele mai multe registre de credit au fost infiintate la aparitia unor crize bancare cauzate de falimentul unor mari debitori ai bancii in cauza. Supravegherea off-site prezinta o functie foarte importanta, si anume determinarea calitatii activelor institutiilor de credit. Registrele de credit contribuie la monitorizarea si evaluarea modului in care bancile isi provizioneaza creditele acordate putand in acest fel sa identifice acele banci care practica o politica de provizionare necorespunzatoare prin identificarea diferentelor sistematice de clasificare a creditelor acordate de banci diferite aceluiasi debitor. Existenta registrelor de credit este justificata de faptul ca riscul de credit este cel mai important si este principala cauza a marilor falimente bancare. Prin intermediul acestora autoritatile de supraveghere beneficiaza de informatii legate de evolutia dinamica a creditelor si a calitatii acestora, precum si a distrbutiei sectoriale si pe scadente, atat la nivelul sistemului bancar in ansamblu sau cat si la nivelul institutiilor de credit. Pe de alta parte, in conditiile in care toate bancile raporteaza astfel de date fiecare dintre acestea beneficiaza de informatii cu ajutorul carora pot identifica clientii rau-platnici. Biroul de credit ajuta bancile in analizarea dosarului de credit al unui client prin stabilirea daca acorda acestuia creditul solicitat sau nu. Ele cuprind informatii despre creditele contractate de clientul in cauza indiferent de dimensinea acestora sau de destinatie. In unele tari birourile de credit cuprind informatii raportate atat de banci, cat si de societatile de leasing sau de institutiile de servicii financiare. Bancile utilizeaza birourile de credit in legatura cu clientii de retail pentru a putea avea informatii si despre creditele de dimensiune mica contractate de acestia, a caror raportari catre sistemele de raportare utilizate de catre autoritatile de supraveghere scapa uneori . In contextul Basel II importanta registrelor de credit in realizarea supravegherii a capatat o noua dimensiune prin utilizarea informatiilor redate de acestea in scopul validarii modelelor interne de rating. Astfel, registrele de credit
24

sunt utilizate in activitatea de backtesting (verificarea estimarilor cu rezultatele efective) si benhmarking (elaborarea de referentiale) pentru evaluarea riscului de credit. In ceea ce priveste sisteme de raportare pentru corporatii ele au existat inca din anii 70 in cazul Frantei si 90 in cazul Italiei si sunt utilizate pentru evaluarea eligibilitatii instrumentelor de debit emise de corporatii, aprecierea profilului de risc al portofoliilor de credite sau pentru unele studii de cercetare. In continuare vom prezenta intrumentele indirecte de credit utilizate de cateva tari din Europa. Franta Comisia Bnacra Franceza este printre primele institutii care a dezvoltat un intrument informational ( Le Fichier Bancaire des Entreprises FIBEN) cu rolul de a valida modelele interne de rating. Sistemul FIBEN cuprinde urmatoarele componente: sistem de raportare; registru de credite; baze de date cu informatii despre bilantul si contul de profit si pierdere pentru agentii economici; model de rating; Acest intrument colecteaza informatii referitoare la caracteristicile generale ale corporatiilor client franceze, date financiare, informatii despre incidentele de plati si anagajamente bancare, informatii despre mediul economic, informatii juridice. Pentru notarea companiilor FIBEN foloseste analiza determinanta si experienta expertiilor, definind astfel 11 clase de risc (3++, 3+,3,4,5,6,7,8,9) la care sunt asociate cate o probabilitate de nerambursare calculata pe un an. FIBEN calculeaza probabilitatea de nerambursare a unui numar de aproximativ 180 000 companii franceze.
25

Italia Departamentul de Supraveghere din cadrul Banici Italiei a fost initial utilizat in scopuri de cercetare si pentru analiza profilului de risc al institutiilor de credit. In prezent sistemul se bazeaza pe date colectate de la Registrul Central de Credite si Centrala Bilanturilor. Registru Central de Credite este gestionat direct de catre Banca Italiei si cuprinde informatii despre creditele care depasesc 75000 euro, cat si despre creditele din categoria bad loans, indiferent de suma. Informatiile sunt furnizate de banci si de alte institutii de intermediere financiara. Centrala Bilanturilor este o entitate independenta desi sistemul bancar si Banca Italiei sunt principalii participanti la capitalul sau. Centrala bilanturilor gestioneaza informatii referitoare la: baze de date Cerved (pentru intreprinderile mici), fisierul electronic (cuprinde bilanturi individuale), studii de profunzime (codurile companiilor, date contabiile), raportari pe unitati de control, harta grupurilor si bilanturile consolidate. Anula se fac reactualizari a datelor si reclasificari a bilanturilor. Ca si FIBEN, sistemul de rating dezvoltat de Banca Italiei estimeaza probabilitatea de nereambursare pe un orizont de timp de aproape un an cuprinzand aproximativ tot 180 000 companii.

Concluzii Desi principiile supraveghereii prudentiale sunt in general universal acceptate, exista totusi diferente intre modalitatile concrete in care se realizeaza supraveghere bancara intre diferite autoritati de supraveghere. Diferentele constau de la profilul entitatii care realizeaza supravegherea, la instrumentele si tehniciile

26

de supraveghere pana la arhitectura sistemului bancar sau sistemele de raportare a creditelor. Cu toate ca diferentele se mentin in toate domeniile , in ultimii douzeci de ani marcati de crize bancare in toate economiile au inceput sa se remarce unele tendinte de uniformizare. Ca urmare a globalizarii au inceput sa apara institutiile de tip FSA care realizeaza supravegherea unificata. Sistemele de rating au fost acceptate de majoritatea insitutiilor bancare formandu-se astfel un instrumentar asemanator de supraveghere prudentiala. In ceea ce priveste celalalt instrument de supraveghere bancara, si anume sistemele de avertizare timpurie, ele sunt inca noi in procesul de stabilizare acceptate de toate institutiile de supraveghere si de aceea ele vor suferi modificari si ajustari pentru a castiga increderea tuturor supraveghetorilor in performanta lor. Chiar daca nu toate autoritatile de supraveghere dispun de un sistem de avertizare timpurie bine pus la punct se incearca anticiparea eventualelor probleme care pot aparea la nivelor sistemului bancar, si aceasta incercare este comuna tuturor entitatilor.Tendinta de omogenizare a sistemului bancar este un proces lent promovat de Comitetul de la Basel, cat si de legislatia adoptata de Uniunea Europeana. De asemenea trasaturile comune sistemelor de supraveghere sunt subliniate si de apartia unor produse noi, general-acceptate de toate sistemele bancare datorita tendintei acestora de a colabora cu celelalte componente ale pietelor financiare, in contextul globalizarii. Aceste noi produse sunt de exemplu derivativele. Alaturi de acestea bancile tind sa-si omogenizeze activitatea si prin alte provocari comune la nivelul sistemului bancar in anasamblul sau cum ar fi liberalizarea (reducerea restrictiilor de operare pentru banci), securitizarea, specializarea si integrarea pietelor. La acestea se adauga lupta continuua impotriva spalarii banilor si a finantarii terorismului international. In fata acestor ultime doua probleme autoritatile nationale de supraveghere tind sa se uneasca si sa raspunda solidar si asemanator.
27

Aceasta omogenizare nu va fi insa un produs finit si complet datorita diferentelor irevocabile care exista intre sistemele bancare la nivel mondial cum ar fi: diferente lincvistice, nivelurile diferite de dezvoltare ale economiilor si sistemelor bancare etc., ceea ce va conduce inevitabil la existenta unor diferente intre sistemele nationale de supraveghere prudentiala.

28